|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2026/1231 |
9.3.2026 |
Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale di Genova (Italia) la 15 decembrie 2025 –Procedură penală împotriva inculpaților WZ, YW, SH, HZ, DENVER Srl, CONSUMER Electronics SpA
(Cauza T-916/25, Denver ș.a.)
(C/2026/1231)
Limba de procedură: italiana
Instanța de trimitere
Tribunale di Genova
Inculpații din procedura principală
WZ, YW, SH, HZ, DENVER Srl, CONSUMER Electronics SpA
Întrebările preliminare
|
1) |
Regula generală 2 litera (a) din Regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 (1) al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1549/2006 (2) al Comisiei din 17 octombrie 2006, trebuie interpretată în sensul că se aplică și părților în vrac de biciclete electrice, care, după punerea lor în liberă circulație, sunt destinate a fi asamblate în biciclete electrice complete, deși fac obiectul unor declarații vamale distincte, care nu sunt transportate într-un container unic și sunt prezentate la birouri vamale diferite și la date diferite, deși toate provin de la același exportator chinez și sunt determinate printr-o singură tranzacție comercială, după cum confirmă faptul că importurile distincte individuale se regăsesc pe aceeași factură proforma („proforma invoice”)? |
|
2) |
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, regula generală 2 litera (a) din Regulile generale pentru interpretarea Nomenclaturii combinate care figurează în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1549/2006 al Comisiei din 17 octombrie 2006, trebuie interpretată în sensul că toate părțile de biciclete cu motor auxiliar se încadrează la poziția 8711 din NC, iar nu la poziția 8714 , în cazul în care, după import, trebuie să facă obiectul unor operațiuni de îndreptare și de tăiere a pieselor metalice în vederea reunirii lor și de asemenea de tăiere, de montare și de conectare a cablurilor electrice la diferitele părți ale bicicletei, precum și de configurare și de cablare a întregului sistem electric? |
(1) – JO 1987, L 256, p. 1, Ediție specială 02/vol. 4, p. 3.
(2) – JO 2006, L 301, p. 1, Ediție specială 02/vol. 21 p. 3
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2026/1231/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)