|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/6747 |
19.12.2025 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.12230 – EIM / PDVH)
(Text cu relevanță pentru SEE)
(C/2025/6747)
1.
La data de 11 decembrie 2025, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Elliott Investment Management L.P. („EIM”, Statele Unite); |
|
— |
PDV Holding, Inc. („PDVH”, Statele Unite). |
EIM dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi PDVH.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:|
— |
EIM este un administrator de investiții care utilizează o abordare de tranzacționare bazată pe strategii multiple, care cuprinde o gamă largă de strategii, inclusiv, dar fără a se limita la: investiții orientate spre capitaluri proprii, capital privat și credite private, titluri de valoare cu un risc ridicat de neplată, datorii care nu au un risc ridicat de neplată, acoperire/arbitraj, titluri de valoare imobiliare, tranzacții cu mărfuri și protecția împotriva volatilității portofoliului; |
|
— |
PDVH este acționarul unic al CITGO Holding, Inc., care, la rândul său, este acționarul unic al CITGO Petroleum Corporation (denumită, împreună cu filialele sale, „grupul CITGO”). Grupul CITGO este o rafinărie, un comerciant, un transportator și un vânzător de combustibili pentru transport, lubrifianți, produse petrochimice și alte produse industriale care își are sediul în SUA. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la concentrarea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.12230 – EIM / PDVH
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/6747/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)