|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/6544 |
4.12.2025 |
Cerere de aviz consultativ adresată Curții AELS de către Tribunalul districtual Oslo la data de 8 iulie 2025 în cauza Redd Ullevål Sykehus/statul norvegian, reprezentat de Ministerul Administrației Locale și al Dezvoltării Regionale (Staten v/ Kommunal- og distriktdepartementet)
(Cauza E-17/25)
(C/2025/6544)
La data de 8 iulie 2025, Tribunalul districtual Oslo (Oslo tingrett) a înaintat Curții de Justiție a AELS o cerere de aviz consultativ, înregistrată la grefa Curții la data de 15 iulie 2025, în cauza Redd Ullevål Sykehus/statul norvegian, reprezentat de Ministerul Administrației Locale și al Dezvoltării Regionale (Staten v/ Kommunal- og distriktdepartementet); cererea conținea următoarele întrebări:
|
1. |
Întrebarea nr. 1: domeniul de aplicare al Directivei SEA Părțile au opinii divergente cu privire la aplicabilitatea cerințelor privind evaluarea impactului asupra mediului prevăzute de Directiva SEA. Tribunalul districtual are îndoieli cu privire la îndeplinirea condițiilor de încadrare în domeniul de aplicare al Directivei SEA pentru: (1) cele două planuri de zonare; (2) decizia din 24 iunie 2016 care a fost luată cu ocazia reuniunii la nivelul întreprinderii din domeniul sănătății privind prezentarea vizuală a obiectivelor pentru noua structură spitalicească a Spitalului Universitar Oslo; (3) decizia parlamentului de plafonare a împrumutului în ceea ce privește faza 1 a construcției unui nou spital, condiții avute în vedere fie individual, fie colectiv. Tribunalul districtual solicită Curții de Justiție a AELS orientări generale cu privire la modul în care trebuie interpretate condițiile sus-menționate, inclusiv cu privire la modul în care acestea se încadrează în evaluările prevăzute de Directiva EIM. |
|
2. |
Întrebarea nr. 2: normele de drept intern referitoare la erorile care nu au afectat fondul unei decizii A doua întrebare se referă la compatibilitatea cu dreptul SEE a faptului că o instanță norvegiană aplică o normă, cum ar fi articolul 41 din Legea norvegiană privind administrația publică, care prevede că validitatea unei decizii poate fi confirmată în pofida unei erori procedurale în cazul în care eroarea respectivă nu a putut avea un efect decisiv asupra fondului deciziei, într-o cauză în care se susține că nu au fost respectate cerințele prevăzute în Directiva SEA privind evaluarea impactului asupra mediului. Instanța are îndoieli cu privire la faptul că aplicarea, într-un astfel de caz, a unei norme de drept intern precum articolul 41 din Legea privind administrația publică este compatibilă cu obligația de loialitate prevăzută la articolul 3 din Acordul privind SEE. |
|
3. |
Întrebările specifice
|
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/6544/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)