European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2025/5748

24.10.2025

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.12160 – LA CAISSE / MACQUARIE / RHP PARTNERS – MANAGER GP / JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(C/2025/5748)

1.   

La data de 10 octombrie 2025, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Prezenta notificare vizează următoarele întreprinderi:

Caisse de dépôt et placement du Québec („La Caisse”, Canada);

Macquarie Real Estate Investments Holdings (North America), Inc. (Statele Unite), controlată de Macquarie Group Limited, („Macquarie”, Statele Unite);

RHP Partners-Manager GP, LLC (Statele Unite), controlată de RHP Partners-Manager, LLC („RHP”, Statele Unite);

RHP Partners VI, LP („întreprinderea comună”, Statele Unite).

La Caisse, Macquarie și RHP dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii comune.

Concentrarea se realizează prin drepturi contractuale într-o societate nou-creată, care constituie o întreprindere comună.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

La Caisse: este un investitor instituțional pe termen lung, care gestionează fondurile deponenților săi, fonduri care constau, în principal, în planuri de pensii și de asigurări publice și semipublice din Québec, Canada;

Macquarie: societate care desfășoară activități în domeniul investițiilor imobiliare în America de Nord;

RHP: RHP deține și/sau exploatează comunități de locuințe prefabricate în Statele Unite.

3.   

Activitățile economice ale întreprinderii comune (Joint Venture - JV) nou-create vor fi următoarele: deținerea și exploatarea de comunități de locuințe prefabricate și închirierea și vânzarea de locuințe prefabricate în comunități de acest tip din Statele Unite.

4.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

5.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.12160 – LA CAISSE / MACQUARIE / RHP PARTNERS – MANAGER GP / JV

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)   JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)   JO C 160, 5.5.2023, p. 1.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/5748/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)