|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/5533 |
14.10.2025 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.12085 – AXEL SPRINGER / SCHWARZ GROUP / DYN MEDIA și DYN PRODUCTIONS JV)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(C/2025/5533)
1.
La data de 3 octombrie 2025, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Schwarz New Ventures GmbH („Schwarz New Ventures”, Germania), care aparține grupului Schwarz (Germania); |
|
— |
Axel Springer SE („Axel Springer”, Germania), controlată în ultimă instanță de Dr. Matthias Döpfner; |
|
— |
Dyn Media GmbH („Dyn Media”, Germania), în prezent controlată exclusiv de Axel Springer; |
|
— |
Dyn Productions NewCo GmbH („Dyn Productions JV”, Germania), care va fi constituită în cursul tranzacției. |
Schwarz New Ventures și Axel Springer dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra Dyn Media și Dyn Productions JV.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:|
— |
Schwarz New Ventures este o societate holding care face parte din grupul Schwarz, care este un grup internațional de societăți cu activități axate pe sectorul comerțului cu amănuntul de produse alimentare; |
|
— |
Axel Springer este o societate transatlantică de mass-media. |
3.
Activitățile economice ale Dyn Media sunt următoarele: furnizor de servicii de streaming care oferă conținut sportiv video la cerere bazat pe abonamente.Activitățile economice ale Dyn Productions JV vor fi următoarele: producerea de conținut audiovizual pentru Dyn Media.
4.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
5.
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.12085 – AXEL SPRINGER / SCHWARZ GROUP / DYN MEDIA și DYN PRODUCTIONS JV
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Adresă poștală:
|
European Commission |
|
Directorate-General for Competition |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/5533/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)