|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/3157 |
20.6.2025 |
P10_TA(2025)0021
Cerere de ridicare a imunității lui Adam Bielan
Decizia Parlamentului European din 11 martie 2025 privind cererea de ridicare a imunității lui Adam Bielan (2024/2045(IMM))
(C/2025/3157)
Parlamentul European,
|
— |
având în vedere cererea de ridicare a imunității lui Adam Bielan din 5 iulie 2024, depusă de Tribunalul Districtual Varșovia-Śródmieście, Secția a V-a penală, în legătură cu procedurile penale inițiate împotriva sa printr-un act de acuzare privată depus de reprezentantul legal al acuzatorilor privați și anunțat în plen la 16 septembrie 2024, |
|
— |
având în vedere audierea lui Adam Bielan din 23 ianuarie 2025, în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din Regulamentul său de procedură, și având în vedere documentul prezentat de acesta în cursul audierii, |
|
— |
având în vedere articolele 8 și 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, precum și articolul 6 alineatul (2) din Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct, |
|
— |
având în vedere hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 21 octombrie 2008, 19 martie 2010, 6 septembrie 2011, 17 ianuarie 2013, 19 decembrie 2019 și 5 iulie 2023 (1), |
|
— |
având în vedere articolul 105 alineatele (2) și (5) din Constituția Republicii Polone, |
|
— |
având în vedere articolul 5 alineatul (2), articolul 6 alineatul (1) și articolul 9 din Regulamentul său de procedură, |
|
— |
având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A10-0015/2025), |
|
A. |
întrucât, la 5 iulie 2024, Secția penală a Tribunalului Districtual Varșovia-Śródmieście din Polonia a transmis o cerere pentru ridicarea imunității parlamentare a lui Adam Bielan, deputat în Parlamentul European ales în Polonia, depusă la instanță de un acuzator privat pe motivul unor anumite declarații făcute de Adam Bielan în cursul unui interviu la radio difuzat la 10 martie 2023; întrucât, în conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, orice cerere de ridicare a imunității trebuie depusă de „o autoritate competentă a unui stat membru” și, în conformitate cu articolul 9 alineatul (12) din Regulamentul de procedură, aceasta trebuie transmisă de autoritățile judiciare, cele două noțiuni nefiind identice; întrucât, în cazurile în care, în temeiul legislației poloneze, se introduce un act de acuzare privată la care nu participă un procuror, autoritatea competentă să transmită o cerere de ridicare a imunității din partea unei părți private este instanța; |
|
B. |
întrucât cererea de ridicare a imunității a fost formulată în cadrul unei proceduri penale inițiate împotriva lui Adam Bielan pentru calomnie, infracțiune prevăzută la articolul 212 alineatele (1) și (2) din Codul penal polonez; |
|
C. |
întrucât presupusele declarații defăimătoare au fost făcute de Adam Bielan în timpul unui interviu pentru un program al postului de radio RMF FM, care a fost difuzat în Polonia la 10 martie 2023, în legătură cu funcționarea și gestionarea Centrului Național Polonez pentru Cercetare și Dezvoltare, care este o agenție executivă a Ministerului Științei și Învățământului Superior din Polonia; întrucât agenția este supervizată de ministrul Fondurilor de dezvoltare și al politicii regionale, iar una dintre principalele sale sarcini este de a aloca fonduri publice pentru proiecte; |
|
D. |
întrucât, potrivit actului de acuzare privată, Adam Bielan ar fi făcut declarațiile defăimătoare cu intenția de a aduce atingere reputației publice a două persoane și a unei societăți cu sediul la Varșovia și de a face probabilă pierderea încrederii necesare acordate acestora pentru a-și îndeplini rolurile și a-și desfășura activitățile respective, calomniindu-i printr-un mijloc de comunicare în masă, o infracțiune care poate fi urmărită penal în mod privat în temeiul articolului 212 alineatul (4) din Codul penal polonez; |
|
E. |
întrucât scopul imunității parlamentare este acela de a proteja Parlamentul și pe deputații săi de proceduri judiciare inițiate în legătură cu activități desfășurate în cadrul exercitării funcțiilor parlamentare și care nu pot fi disociate de aceste funcții; |
|
F. |
întrucât Adam Bielan a fost ales în Parlamentul European la alegerile europene din 2019 și era deputat în Parlamentul European la momentul presupusei infracțiuni; |
|
G. |
întrucât articolul 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene prevede că deputații în Parlamentul European nu pot fi cercetați, reținuți sau urmăriți în baza opiniilor sau voturilor exprimate în cadrul exercitării funcțiilor lor; |
|
H. |
întrucât o declarație făcută de un deputat în afara Parlamentului European poate constitui o opinie exprimată în exercitarea atribuțiilor sale, în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, în cazul în care aceasta conține o evaluare subiectivă care are o legătură directă și evidentă cu exercitarea funcțiilor parlamentare ale deputatului respectiv; întrucât această situație trebuie, prin urmare, să fie stabilită în funcție de caracterul și conținutul declarației; |
|
I. |
întrucât, în acest context, având în vedere circumstanțele descrise în cererea de ridicare a imunității, contextul și conținutul presupuselor declarații defăimătoare făcute de Adam Bielan, nu pare să existe o legătură directă și evidentă între aceste declarații și mandatul său de deputat în Parlamentul European; |
|
J. |
întrucât, prin urmare, acțiunile incriminate nu constituie o opinie sau un vot exprimat de Adam Bielan în cadrul exercitării funcțiilor de deputat în Parlamentul European, în sensul articolului 8 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene; |
|
K. |
întrucât, în conformitate cu articolul 9 primul paragraf litera (a) din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene, deputații în Parlamentul European beneficiază, pe teritoriul național, de imunitățile recunoscute membrilor parlamentului propriului stat; |
|
L. |
întrucât, în conformitate cu articolul 105 alineatele (2) și (5) din Constituția Poloniei, din ziua anunțării rezultatelor alegerilor până în ziua expirării mandatului său, un deputat nu poate fi tras la răspundere penală fără consimțământul Seimului (camera inferioară a parlamentului) și nu poate fi nici reținut, nici arestat fără consimțământul Seimului, cu excepția cazurilor în care a fost reținut pentru comiterea unei infracțiuni și în care detenția sa este necesară pentru a asigura desfășurarea corespunzătoare a procedurilor; |
|
M. |
întrucât, în cazul de față, Parlamentul nu a putut stabili existența unui fumus persecutionis, adică a unor elemente de fapt care arată că procedura judiciară în cauză a fost inițiată cu intenția de a dăuna activității politice a deputatului în capacitatea sa de deputat în Parlamentul European; |
|
N. |
întrucât, pe de o parte, Parlamentul nu poate fi echivalat cu un tribunal și, pe de altă parte, în contextul unei proceduri de ridicare a imunității, deputatul în cauză nu poate fi considerat drept „acuzat” (2), |
|
1. |
hotărăște să ridice imunitatea lui Adam Bielan; |
|
2. |
încredințează Președintei sarcina de a transmite imediat prezenta decizie, precum și raportul comisiei competente autorității competente a Poloniei și lui Adam Bielan. |
(1) Hotărârea Curții de Justiție din 21 octombrie 2008, Marra/De Gregorio și Clemente, pronunțată în cauzele conexe C-200/07 și C-201/07, ECLI:EU:C:2008:579; Hotărârea Tribunalului din 19 martie 2010, Gollnisch/Parlamentul, T-42/06, ECLI:EU:T:2010:102; Hotărârea Curții de Justiție din 6 septembrie 2011, Patriciello, C- 163/10, ECLI: EU:C:2011:543; Hotărârea Tribunalului din 17 ianuarie 2013, Gollnisch/Parlamentul, T-346/11 și T-347/11, ECLI:EU:T:2013:23; Hotărârea Curții de Justiție din 19 decembrie 2019, Junqueras Vies, C-502/19, ECLI:EU:C:2019:1115; Hotărârea Tribunalului din 5 iulie 2023, Puigdemont i Casamajó și alții/Parlamentul, T-272/21, ECLI:EU:T:2023:373.
(2) Hotărârea Tribunalului din 30 aprilie 2019, Briois/Parlamentul, T-214/18, ECLI:EU:T:2019:266.
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/3157/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)