|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/2745 |
12.5.2025 |
DECIZIA BIROULUI PARLAMENTULUI EUROPEAN
din 5 mai 2025
de stabilire a normelor privind Ordinul European de Merit
(C/2025/2745)
BIROUL PARLAMENTULUI EUROPEAN,
- având în vedere articolul 25 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Parlamentului European,
întrucât:
|
(1) |
Ordinele naționale și distincțiile similare acordate de statele membre reflectă angajamentul comun al întregii Uniuni față de recunoașterea excelenței și recompensarea contribuțiilor care îmbogățesc societatea. |
|
(2) |
Instituirea unui ordin la nivelul Uniunii, care să recunoască, în mod similar, contribuțiile excepționale la integrarea europeană și la valorile europene, ar promova un sentiment de unitate în rândul cetățenilor Uniunii, dar și o identitate comună și un scop comun. Din acest motiv, ar trebui instituit un Ordin European de Merit, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Principii generale
1. Se instituie Ordinul European de Merit (denumit în continuare „Ordinul”) pentru a recunoaște meritele persoanelor care au avut o contribuție semnificativă la integrarea europeană sau la promovarea și apărarea valorilor consacrate în tratate.
2. Ordinul cuprinde trei clase, în ordine crescătoare:
|
— |
Membru al Ordinului; |
|
— |
Membru de onoare al Ordinului; și |
|
— |
Membru distins al Ordinului. |
Articolul 2
Criterii de eligibilitate și de excludere
1. Ordinul poate fi conferit numai persoanelor fizice. Grupurile, asociațiile și organizațiile cu personalitate juridică nu sunt eligibile.
2. În timpul mandatului lor sau în timpul exercitării funcției lor, membrii și personalul instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii nu sunt eligibili pentru numirea în Ordin, în niciuna din clase.
Articolul 3
Descrierea distincției
1. Numirea în Ordin, pentru fiecare clasă, este atestată printr-un certificat semnat de Președintele Parlamentului European.
2. La numirea în Ordin, laureații primesc un însemn și o baretă, astfel cum sunt menționate la alineatele (3), (4) și (5), care corespund clasei în care au fost numiți.
3. Însemnul primit de un Membru al Ordinului este din argint, are un diametru de 40 mm și este prins de o panglică Moiré albastră de 37 mm cu o bandă galbenă. Bareta corespunzătoare este albastră, cu o bandă galbenă.
4. Însemnul primit de un Membru de onoare al Ordinului este din argint aurit, are un diametru de 40 mm și este prins de o panglică Moiré albastră de 37 mm cu două benzi galbene. Bareta corespunzătoare este albastră, cu două benzi galbene.
5. Însemnul primit de un Membru distins al Ordinului este din argint aurit, are un diametru de 50 mm și este prins de o panglică Moiré albastră de 40 mm cu trei benzi galbene. Bareta corespunzătoare este albastră, cu trei benzi galbene.
6. Însemnele și baretele se poartă pe partea stângă a pieptului, cu excepția însemnului menționat la alineatul (5), care se poartă petrecut după gât. Însemnele și baretele nu se poartă în același timp.
Articolul 4
Drepturi și obligații
1. Calitatea de membru al Ordinului, indiferent de clasă, și dreptul de a purta însemnul sau bareta corespunzătoare unei anumite clase sunt condiționate de acordarea distincției în conformitate cu articolul 8. Nimeni nu poate să susțină că este membru al Ordinului și nici că a fost numit într-o anumită clasă a Ordinului dacă distincția nu i-a fost acordată în mod oficial.
2. Însemnul și bareta se poartă cu respect și în conformitate cu articolul 3.
3. Calitatea de membru al Ordinului conferă dreptul de acces la tribuna oficială a hemiciclului în timpul ședințelor plenare ale Parlamentului, în conformitate cu Decizia Biroului din 3 mai 2004 referitoare la Normele privind accesul și prezența în hemiciclu și desfășurarea dezbaterilor.
Articolul 5
Propuneri de numire
1. Propunerile de numire în Ordin pot fi făcute de către:
|
— |
președintele Parlamentului European; |
|
— |
președintele Consiliului European; |
|
— |
președintele Comisiei Europene; |
|
— |
șefii de stat sau de guvern ai statelor membre care sunt membri ai Consiliului European; sau |
|
— |
președinții parlamentelor naționale ale statelor membre. |
2. Propunerile includ informații biografice care evidențiază meritele persoanei propuse și datele de contact ale persoanei respective, după caz. Acestea sunt prezentate comitetului de selecție instituit în temeiul articolului 7 într-o limbă oficială a Uniunii.
Articolul 6
Decizia de acordare a unei distincții
1. Un comitet de selecție, sprijinit de un secretariat, evaluează propunerile primite în temeiul articolului 5 și face numirea în Ordin a persoanelor.
2. Prima numire în Ordin se face, ca regulă generală, în prima clasă. Decizia de numire într-una din celelalte clase poate fi luată de comitetul de selecție în cazul unor merite deosebite sau pe baza unor noi fapte meritorii, după caz.
3. În fiecare an pot fi numiți cel mult 20 de laureați.
4. Decizia de acordare a unei distincții se notifică laureaților în cauză și se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 7
Comitetul de selecție
1. Comitetul de selecție este format din șapte membri, și anume:
|
— |
Președintele Parlamentului European (membru ex-officio); |
|
— |
doi vicepreședinți ai Parlamentului European (membrii ex-officio); și |
|
— |
patru personalități europene eminente. |
2. Biroul Parlamentului European numește membrii comitetului de selecție pentru un mandat de patru ani, care poate fi reînnoit.
3. Mandatul membrilor ex-officio încetează în mod automat atunci când aceștia nu mai exercită funcțiile respective.
4. În cazul în care se eliberează unul dintre aceste locuri înainte de încheierea mandatului membrului, noul membru numit își va exercita funcțiile numai pentru durata rămasă din mandatul predecesorului său.
5. Dacă prezintă documente justificative, membrii comitetului de selecție au dreptul, după caz, la rambursarea cheltuielilor de deplasare rezonabile ocazionate de participarea la reuniunile comitetului de selecție.
6. Comitetul de selecție adoptă propriul regulament de procedură.
Articolul 8
Ceremonia de acordare a unei distincții
1. O ceremonie anuală are loc în timpul uneia dintre perioadele de sesiune ale Parlamentului. Pot fi organizate ceremonii suplimentare atunci când se consideră necesar.
2. În timpul ceremoniei, Președintele Parlamentului European acordă laureaților distincțiile.
3. Dacă prezintă documente justificative, laureații și membrii comitetului de selecție au dreptul la rambursarea cheltuielilor de deplasare rezonabile ocazionate de participarea la ceremonie.
Articolul 9
Revocarea și retragerea
1. Comitetul de selecție poate revoca numirea în Ordin în cazul în care un membru al Ordinului, indiferent de clasă, sau un laureat a fost găsit vinovat de săvârșirea unei infracțiuni printr-o hotărâre definitivă, a dat dovadă de nerespectarea valorilor pe care se întemeiază Uniunea, astfel cum sunt prevăzute la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, sau a utilizat însemnul sau bareta în mod necorespunzător.
Comitetul de selecție poate retrage o distincție în cazul în care aceasta a fost acordată pe baza unor informații incorecte în ceea ce privește criteriile de eligibilitate sau de excludere, ori meritele membrului Ordinului, indiferent de clasă, sau ale laureatului în cauză.
Revocarea sau retragerea numirii în Ordin atrage după sine pierderea tuturor drepturilor prevăzute la articolul 4.
2. Comitetul de selecție poate delega Președintelui Parlamentului European sarcina de adoptare a unei decizii în temeiul alineatului (1).
3. Membrul Ordinului, indiferent de clasă, sau laureatul în cauză are posibilitatea de a prezenta observații scrise înainte de luarea unei decizii în temeiul alineatului (1).
4. Decizia se notifică persoanei în cauză și se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Articolul 10
Intrare în vigoare și publicare
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/2745/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)