|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2025/1933 |
28.3.2025 |
Publicarea unei cereri de protecție a unei denumiri în temeiul articolului 97 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în sectorul vitivinicol
(C/2025/1933)
În termen de trei luni de la data prezentei publicări, autoritățile unui stat membru sau ale unei țări terțe sau o persoană fizică sau juridică având un interes legitim și stabilită sau rezidentă într-o țară terță pot, în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului (1), să depună la Comisie o procedură de opoziție.
DOCUMENT UNIC
„Cirò Classico”
PDO-IT-03209
Data cererii: 18.3.2024
1. Denumirea propusă pentru înregistrare
Cirò Classico
2. Tipul indicației geografice
DOP – Denumire de origine protejată
3. Categoriile de produse vitivinicole
|
1. |
Vin |
3.1. Codul din Nomenclatura combinată
|
— |
22 – BĂUTURI, LICHIDE ALCOOLICE ȘI OȚET 2204 – Vinuri din struguri proaspeți, inclusiv vinurile îmbogățite cu alcool; musturi de struguri, altele decât cele de la poziția 2009 |
4. Descrierea vinului (vinurilor)
Cirò Classico
Culoare: roșu-rubiniu, tinzând spre grena după învechire.
Miros: intens și complex, cu arome de fructe roșii și note picante.
Gust: sec, corpolent, armonios, persistent.
Tăria alcoolică totală minimă în volume: 13,00 %
Limita minimă a extractului fără zahăr: 27 g/l
Parametrii analitici care nu sunt indicați în tabelul de mai jos sunt conformi cu limitele prevăzute de legislația națională și de legislația UE.
|
Caracteristicile analitice generale |
|
|
Tăria alcoolică totală maximă (% în volume) |
- |
|
Tăria alcoolică dobândită minimă (% în volume) |
- |
|
Aciditatea totală minimă |
4,5 grame per litru, exprimată în acid tartric |
|
Aciditatea volatilă maximă (în miliechivalenți per litru) |
- |
|
Cantitatea totală maximă de dioxid de sulf (în miligrame per litru) |
- |
5. Practici oenologice
a) Practici oenologice esențiale
-
b) Producții maxime
Cirò Classico
8 000 de kilograme de struguri per hectar
6. Arealul geografic delimitat
Strugurii utilizați pentru producerea vinurilor cu denumirea de origine protejată și garantată „Cirò Classico” trebuie să fie produși în arealul de producție care cuprinde toate teritoriile localităților Cirò și Cirò Marina.
7. Soiul (soiurile) de struguri de vinificație
Gaglioppo N.
Gaglioppo N. – Magliocco
Greco Nero N. – Greco
8. Descrierea legăturii (legăturilor)
8.1. A) Detalii privind arealul geografic
1)
Arealul geografic delimitat cuprinde întregul teritoriu administrativ al localităților Cirò și Cirò Marina. Arealul aparține etajului cunoscut sub denumirea de dealuri de pe litoral, care se întinde de la nivelul mării până la o înălțime maximă de 462 de metri deasupra nivelului mării. Arealul denumirii de origine protejate „Cirò Classico” (DOCG) se află în provincia Crotone, pe coasta Mării Ionice și pe dealurile hinterlandului și este protejat de versanții muntelui Sila. Arealul cuprinde o suprafață de aproximativ 9 000 de hectare, care se întinde de-a lungul coastei Ionice pe o distanță de aproximativ 15 km și în interior pe aproximativ 10 km.
Se întinde de la zonele de coastă până la zonele terasate situate la vest de Punta Alice. Pe măsură ce ne deplasăm spre interior, încep să apară dealuri foarte rotunjite, care conferă peisajului un aspect ușor ondulat. În cele din urmă, în zonele cele mai îndepărtate, din interior, găsim conglomerate și nisipuri; zonele respective sunt ușor de recunoscut datorită pantelor lor mai abrupte.
Arealul este acoperit în întregime de sedimente din Pliocen, situate deasupra unui soclu cristalin din Paleozoic. Tranziția către Miocen a avut loc treptat, odată cu interpunerea aflorimentelor din conglomeratele locale.
Datele climatologice arată că precipitațiile sunt concentrate în principal în perioada de toamnă-iarnă, atingând un nivel maxim în octombrie și se situează la cel mai scăzut nivel în luna iunie.
Temperaturile medii lunare ating nivelul maxim în luna august și se situează la cel mai scăzut nivel în luna ianuarie. Clima este subumedă spre subaridă, cu veri foarte uscate și o eficiență termică ridicată în timpul verii. Date fiind variabilitatea formelor de relief, diferitele tipuri de substrat (material de bază) și diferitele efecte ale trecerii timpului, acest areal beneficiază de o mare diversitate de tipuri de sol. Nisipurile sau conglomeratele sunt predominante pe dealuri, care formează o mare parte a arealului. Solurile sunt puțin adânci până la moderat adânci, cu semne de hidromorfie pe o rază de 50 cm și cu o prezență moderată a sărurilor solubile. În cele din urmă, vechile zone terasate de origine fluvială conțin soluri puternic modificate, caracterizate de un orizont cu o acumulare de argilă. Aceste soluri au o adâncime moderată, o textură medie și un pH subacid.
Studiul de cartografiere a terroir-ului din 2002, realizat de ARSSA (Agenția Regională pentru Servicii de Dezvoltare Agricolă) și de Regiunea Calabria, intitulat „Harta solului și zonarea terroir-ului DOC Cirò”, evidențiază în mod specific faptul că solul din arealul de producție al DOCG „Cirò Classico” prezintă caracteristici eterogene, în timp ce în anumite zone (il Feudo, La Ponta și il Vallo) acesta este format din calcar și argilă. Prezența calcarului, care nu se regăsește în zonele învecinate, caracterizează în special producția soiului Gaglioppo.
8.2. A) Detalii privind arealul geografic
2)
Capacitatea arealului Cirò de a produce vinuri de înaltă calitate este cunoscută de mai multe secole. De fapt, vița-de-vie a existat în arealul DOCG „Cirò Classico” pe parcursul unei perioade mai lungi decât oriunde altundeva în întreaga zonă. Actualul vin Cirò provine dintr-un vin numit „Krimisa” în vremuri străvechi. Denumirea provine probabil din cea a unei colonii grecești, Cremissa, situată pe amplasamentul actual al localității Cirò Marina. În plus, în Cremissa a existat un templu important dedicat lui Bacchus, zeul vinului, iar Krimisa era vinul oferit drept cadou atleților medaliați la Jocurile Olimpice antice. Vinul a continuat să fie renumit în epoca romană și, ulterior, până în perioada normandă și angevină. În secolul al XVI-lea și de-a lungul epocii moderne, vinul a fost descris ca fiind unul dintre elementele care caracterizează agricultura și economia Calabriei, regiune prosperă și fertilă, în care oamenii sunt fericiți - potrivit unor imagini veridice, transmise din generație în generație. Pentru a readuce la viață tradiția străveche, Cirò a fost servit drept vin oficial la Jocurile Olimpice organizate în Ciudad de México în 1968. Milo din Crotone, învingător de șase ori la Jocurile de la Atena, a fost un mare admirator al acestui vin.
8.3. B) Informații privind calitatea sau caracteristicile produsului care pot fi atribuite în principal sau în totalitate mediului geografic
Vinul cu denumirea de origine protejată „Cirò Classico” (DOCG) are o culoare roșu-rubiniu, un miros intens și complex și gust corpolent, armonios și persistent, care tinde să devină din ce în ce mai catifelat odată cu învechirea. Vinul este apreciat pentru intensitatea și complexitatea parfumului său, caracterizat de arome de fructe roșii și de note picante specifice.
Acest profil senzorial este asociat, de regulă, cu soiul de struguri Gaglioppo, care este perfect adaptat la arealul Cirò. Se obține datorită microclimatului arealului de producție, caracterizat de originea sedimentară a solurilor, care sunt pietroase și bogate în minerale. În plus, clima este puternic influențată de masivul muntos, la vest și de mare, la est. Produsul este apreciat de o gamă largă de consumatori, deoarece are caracteristici chimico-fizice echilibrate, care contribuie la echilibrul dintre miros și gust.
8.4. C) Descrierea interacțiunii cauzale dintre elementele menționate la litera A) și cele menționate la litera B)
Combinația dintre factorii naturali (sol și climă) și factorii umani definește interacțiunea care este exprimată în caracteristicile vinului cu DOP (DOCG) „Cirò Classico”. Această combinație se exprimă în principal printr-un singur soi, Gaglioppo, care este unul dintre principalele soiuri autohtone adaptate la areal. Într-adevăr, vocația naturală a arealului Cirò pentru producerea de vinuri roșii a fost caracteristica sa distinctivă de-a lungul secolelor. Lanțul deluros, care se întinde de la coasta Ionică până la hinterland, este favorabil captării luminii solare, asigură o drenare constantă a apei și o temperatură care permite soiurilor Gaglioppo, Magliocco și Greco Nero să obțină echilibrul adecvat între zaharuri și acizi.
Solurile de pe dealuri, formate predominant din nisipuri sau conglomerate și acumulările de argilă din zonele terasate de origine fluvială conferă strugurilor note aromatice intense și picante, precum și o complexitate tipică vinurilor care beneficiază de DOP (DOCG) Cirò.
Nivelurile generoase de calciu, fosfor și potasiu disponibile din sol scot în evidență savoarea vinurilor.
Substanțele minerale conținute în aceste soluri pietroase au o influență majoră asupra proceselor de fermentare a musturilor obținute din soiurile Gaglioppo, Magliocco și Greco Nero cultivate aici, conferind vinurilor savoarea lor caracteristică. Aceste caracteristici senzoriale sunt accentuate și mai mult de perioada de învechire de cel puțin 3 ani la care este supus produsul cu DOP (DOCG) „Cirò Classico”, care conferă note mai picante și un profil gustativ mai rotund, foarte specific produsului, în special în comparație cu produsele obținute din aceiași struguri cultivați în afara acestui areal de producție.
Solurile au, în general, un nivel scăzut de materie organică și sunt relativ lipsite de umiditate, ceea ce permite viței-de-vie să se dezvolte cu o intensitate destul de limitată și, prin urmare, să ofere producții limitate. În zonele deluroase, unde solul are o adâncime mai redusă, din cauza prezenței unor straturi mai superficiale de rocă de bază, producțiile sunt, în medie, mai mici, dar vinurile produse acolo sunt caracterizate de un grad ridicat de complexitate olfactivă și constituie unele dintre cele mai bune producții ale soiului Gaglioppo.
Clima, care variază de la subumedă la subaridă, cu veri foarte uscate și o eficiență termică ridicată în timpul verii, asigură coacerea adecvată a ciorchinilor de struguri, permițând o acumulare mai completă de substanțe aromatice (benzenoide, dar în special norizoprenoide) și degradarea lentă a componentei acide. Nivelul redus de terpene este o altă caracteristică a soiului Gaglioppo în acest areal.
În timpul sezonului de coacere a strugurilor se înregistrează o variație semnificativă a temperaturii între zi și noapte, precum și o bună ventilație, atât datorită amplasării, cât și datorită altitudinii. Aceste condiții permit strugurilor să atingă un grad optim de coacere și să rămână sănătoși din punctul de vedere al sănătății plantelor și permit vinurilor să își păstreze componentele aromatice și profunzimea, care sunt caracteristice celor trei soiuri autohtone din Calabria.
Aceste caracteristici se datorează în principal condițiilor pedoclimatice ale arealului geografic de producție. Relieful deluros, împreună cu clima mediteraneeană puternic influențată de masivul muntos, la vest și de mare, la est, determină intervalul de temperatură și permit coacerea optimă a strugurilor, care au niveluri bune de zaharuri, acizi organici, compuși fenolici și compuși aromatici. Aceste elemente sunt apoi exprimate în caracteristicile analitice și organoleptice ale vinurilor, precum și în notele lor proaspete.
Sistemele de conducere a viței-de-vie sunt cele utilizate în mod tradițional în areal. În special, metoda tradițională „gobelet” și sistemele verticale de conducere pe spaliere, precum și sistemele de tăiere, care sunt rezultatul experienței și cunoștințelor viticultorilor, contribuie la conservarea precursorilor aromatici, care sunt deosebit de sensibili la temperaturi ridicate. De asemenea, ele permit monitorizarea continuă a calității, a gradului de coacere și a sănătății ciorchinilor de struguri, precum și asigurarea unei protecții adecvate împotriva penuriei de apă în sezonul cel mai uscat, care, la aceste latitudini, continuă pe parcursul unei părți semnificative a ciclului vegetativ al viței-de-vie.
9. Condiții suplimentare esențiale
Îmbutelierea în arealul geografic delimitat
Cadrul juridic:
legislația UE
Tipul condiției suplimentare:
Îmbutelierea în arealul geografic delimitat
Descrierea condiției:
Îmbutelierea trebuie efectuată în arealul delimitat pentru producție, pentru a proteja calitatea și reputația vinului cu denumirea de origine protejată și garantată „Cirò Classico”.
Motivul îmbutelierii în arealul delimitat este necesitatea de a menține calitatea vinurilor cu DOCG „Cirò Classico”, de a garanta originea acestora și de a asigura efectuarea în timp util a unor controale eficace și eficiente din punctul de vedere al costurilor.
Având în vedere topografia și rutele de transport din Calabria, transportul și îmbutelierea în afara arealului de producție pot compromite calitatea vinului cu DOCG „Cirò Classico”, expunându-l fenomenelor de oxidoreducere, modificărilor bruște ale temperaturii și contaminării microbiologice. Aceste fenomene, în special, pot avea efecte negative asupra caracteristicilor fizico-chimice (aciditate totală minimă, limita minimă a extractului fără zahăr etc.) și organoleptice (culoare, miros și gust). Aceste riscuri cresc pe măsură ce este parcursă o distanță mai mare. Îmbutelierea în arealul de origine, fără deplasarea loturilor de vin sau cu deplasări minime, permite însă păstrarea întocmai a caracteristicilor și calităților produsului. De-a lungul anilor, producătorii vinurilor cu denumire de origine „Cirò Classico” au dobândit experiență și cunoștințe tehnice și științifice solide cu privire la calitățile specifice ale vinurilor. Împreună cu cele menționate mai sus, acești factori permit îmbutelierea în arealul de origine cu cele mai bune precauții din punct de vedere tehnologic. Scopul este de a păstra toate caracteristicile fizice, chimice și organoleptice ale vinurilor care fac obiectul caietului de sarcini.
În plus, în conformitate cu legislația națională în vigoare, sunt prevăzute autorizații individuale pentru protejarea drepturilor dobândite ale celor care au îmbuteliat în mod tradițional vinul cu DOP (DOC) „Cirò Classico” în afara arealului de producție delimitat; întreprinderile de îmbuteliere în cauză pot obține o derogare pentru a continua îmbutelierea în incintele lor situate în afara arealului delimitat, cu condiția să depună o cerere la Ministerul Agriculturii, Suveranității Alimentare și Pădurilor, în conformitate cu dispozițiile în vigoare.
Link către caietul de sarcini al produsului
https://www.politicheagricole.it/flex/cm/pages/ServeBLOB.php/L/IT/IDPagina/21139
(1) Regulamentul (UE) 2024/1143 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 aprilie 2024 privind indicațiile geografice pentru vin, băuturi spirtoase și produse agricole, precum și privind specialitățile tradiționale garantate și mențiunile facultative de calitate pentru produsele agricole, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1308/2013, (UE) 2019/787 și (UE) 2019/1753 și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 (JO L, 2024/1143, 23.4.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2024/1143/oj).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2025/1933/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)