|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2024/6856 |
12.11.2024 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.11733 – BMWK / MOF NDS / MEYER GERMANIA)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(C/2024/6856)
1.
La data de 4 noiembrie 2024, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului, o notificare a unei concentrări propuse (1).Notificarea vizează următoarele întreprinderi:
|
— |
Meyer Werft Beteiligungs GmbH (Germania), controlată de Ministerul Federal German pentru Afaceri Economice și Politici Climatice („BMWK”, Germania); |
|
— |
Hannoversche Beteiligungsgesellschaft Niedersachsen mbH (Germania), controlată de Ministerul Finanțelor al landului Saxonia Inferioară („MoF NDS”, Germania), și |
|
— |
Meyer Werft GmbH („Meyer Germania” sau „întreprinderea-țintă”, Germania). |
BMKW și MoF NDS vor dobândi, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întregii întreprinderi Meyer Germania.
Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.
2.
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:|
— |
BMWK deține participații majoritare în mai multe societăți private și, în prezent, nu desfășoară activități comerciale legate de construcția de nave; |
|
— |
MoF NDS deține participații majoritare în mai multe societăți private și, în prezent, nu desfășoară activități comerciale legate de construcția de nave; |
|
— |
Meyer Germania își desfășoară activitatea în principal în domeniul construcției și vânzării de nave de croazieră – atât pentru croaziere fluviale, cât și pentru croaziere pe mare/ocean – de toate dimensiunile, cu un tonaj brut de până la 185 000. |
3.
În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.
4.
Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:
M.11733 – BMWK / MOF NDS / MEYER GERMANIA
Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:
E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu
Adresă poștală:
|
Comisia Europeană |
|
Direcția Generală Concurență |
|
Merger Registry |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/6856/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)