European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/6801

8.11.2024

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.11781 – CDPQ / ENGIE / FHH)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(C/2024/6801)

1.   

La data de 29 octombrie 2024, Comisia a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

Caisse de dépôt et placement du Québec („CDPQ”) (Canada);

ENGIE S.A. („ENGIE”) (Franța);

FHH No.1 Limited și filialele („FHH”) (Regatul Unit), controlată în prezent de ENGIE și BIF III UK First Hydro Aggregator LP (Regatul Unit).

CDPQ și ENGIE dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii FHH.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

CDPQ este un investitor instituțional care gestionează fondurile deponenților săi, care constau, în principal, în planuri de pensii și de asigurări publice și semipublice din Québec;

ENGIE este o întreprindere franceză din domeniul energetic, de talie mondială, care își desfășoară activitatea de-a lungul întregului lanț valoric în domeniul energiei în sectorul gazelor naturale, al energiei electrice și al serviciilor energetice;

FHH deține și exploatează două active de acumulare prin pompare în domeniul energiei electrice în Țara Galilor (Regatul Unit), iar activitățile sale constau în producția și furnizarea cu ridicata de energie electrică în Regatul Unit.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.11781 – CDPQ / ENGIE / FHH

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)   JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)   JO C 160, 5.5.2023, p. 1.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/6801/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)