Secțiunea I –

Secțiunea II –

Secțiunea III –

Secțiunea IV –

Secțiunea V –

Secțiunea VI –

Secțiunea VII –

Secțiunea VIII –

—

întreprinderi mari;

—

IMM-uri (cu excepția microîntreprinderilor) cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE și

—

societăți-mamă ale unor grupuri mari.

—

întreprinderi mari (21); sau

—

IMM-uri (22), cu excepția microîntreprinderilor (23), cu valori mobiliare (24) admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE

trebuie să raporteze informații privind durabilitatea la nivel individual (declarația individuală privind durabilitatea) cu privire la impactul întreprinderii asupra aspectelor legate de durabilitate și cu privire la modul în care aspectele legate de durabilitate influențează dezvoltarea, performanța și poziția întreprinderii.

(i)

trebuie să fie inclusă într-o secțiune specifică din raportul administratorilor întreprinderii;

(ii)

trebuie elaborată în conformitate cu standardele europene de raportare privind durabilitatea (ESRS) adoptate prin acte delegate ale Comisiei (25). IMM-urile (cu excepția microîntreprinderilor) cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE au și alternativa de a elabora declarația individuală privind durabilitatea în conformitate cu un set specific de ESRS proporționale (26), adoptate prin acte delegate ale Comisiei (ESRS IMMC) (27);

(iii)

trebuie marcată în conformitate cu o taxonomie digitală (28) adoptată printr-o modificare a Regulamentului delegat al Comisiei privind formatul electronic unic european (ESEF) (29), iar raportul administratorilor care include declarația privind durabilitatea trebuie elaborat în format XHTML (30);

(iv)

trebuie să facă obiectul unei asigurări (31) efectuate de auditori statutari sau de prestatori independenți de servicii de asigurare („PISA”), în cazul în care statul membru permite acest lucru, pe baza unor standarde de asigurare limitate (32);

(v)

raportul administratorilor care include declarația privind durabilitatea trebuie publicat în conformitate cu normele de publicare existente pentru raportul administratorilor (33), împreună cu opinia de asigurare asupra declarației privind durabilitatea (34).

—

pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată (deci cu publicare în 2025): întreprinderile mari care sunt entități de interes public (36) care depășesc, la data întocmirii bilanțului, numărul mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar;

—

pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2025 sau după această dată (deci cu publicare în 2026): celelalte întreprinderi mari (și anume întreprinderile mari care nu sunt „ entități de interes public care depășesc, la data întocmirii bilanțului, numărul mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar ”);

—

pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2026 sau după această dată (deci cu publicare în 2027):

—

pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată (deci cu publicare în 2025): entitățile de interes public care sunt societăți-mamă ale unui grup mare și care depășesc, la data întocmirii bilanțului, pe bază consolidată, un număr mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar;

—

pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2025 sau după această dată (deci cu publicare în 2026): celelalte societăți-mamă ale unui grup mare (adică societățile-mamă ale unui grup mare care nu sunt „ entități de interes public și/sau al căror grup nu depășește la data bilanțului, pe bază consolidată, un număr mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar ”).

—

pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2024 sau după această dată (deci cu publicare în 2025): emitenții care sunt întreprinderi mari care depășesc la data bilanțului un număr mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar, precum și emitenții care sunt societăți-mamă ale unui grup mare care depășesc, la data întocmirii bilanțului, pe bază consolidată, un număr mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar;

—

pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2025 sau după această dată (deci cu publicare în 2026): alți emitenți care sunt întreprinderi mari, precum și alți emitenți care sunt societăți-mamă ale unui grup mare;

—

pentru exercițiile financiare care încep la 1 ianuarie 2026 sau după această dată (deci cu publicare în 2027):

—

trebuie să fie elaborat în conformitate cu ESRS adoptate prin acte delegate ale Comisiei pentru anumite întreprinderi din țări terțe (53);

—

trebuie să facă obiectul unei asigurări (54);

—

trebuie publicat de filialele sau sucursalele relevante stabilite sau situate în Uniune împreună cu opinia de asigurare referitoare la raportul privind durabilitatea (55).

—

cerințele de raportare privind durabilitatea prevăzute în Directiva contabilă (inclusiv conformitatea raportării privind durabilitatea cu ESRS adoptate în temeiul articolului 29b sau 29c din Directiva contabilă, procesul desfășurat de întreprindere pentru identificarea informațiilor care trebuie raportate în temeiul respectivelor ESRS și îndeplinirea cerinței de a marca raportarea privind durabilitatea în conformitate cu articolul 29d din Directiva contabilă) și

—

cerințele de raportare prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia.

—

auditorul statutar care auditează situațiile financiare ale întreprinderii în cauză (62);

—

un auditor statutar diferit de cel care auditează situațiile financiare (în cazul în care statul membru permite acest lucru) (63);

—

un prestator independent de servicii de asigurare – „PISA” (în cazul în care statul membru permite acest lucru) (64).

—

PISA este acreditat pentru asigurarea raportării privind durabilitatea în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 (71)  (72) și

—

PISA respectă cerințe echivalente cu cele prevăzute în Directiva privind auditul pentru ca auditorii statutari din Uniune să poată efectua asigurarea raportării privind durabilitatea (73). Aceste cerințe se referă în special la: (a) formare și examinare; (b) formarea continuă; (c) sistemele de asigurare a calității; (d) etica profesională, independența, obiectivitatea, confidențialitatea și secretul profesional; (e) numirea și revocarea; (f) investigațiile și sancțiunile; (g) organizarea activității prestatorului independent de servicii de asigurare, în special în ceea ce privește un nivel suficient al resurselor și personalului și păstrarea evidențelor și dosarelor clienților și (h) raportarea neregulilor.

1)

Normele pe baza cărora se stabilește dimensiunea unei întreprinderi în scopul raportării privind durabilitatea se bazează pe normele existente în scopul raportării financiare care se aplică întreprinderii în funcție de statul membru în care aceasta își are sediul social (76). Aceste norme sunt stabilite în măsurile naționale de transpunere a Directivei contabile preexistente.

2)

Normele de stabilire a categoriei de mărime a unei întreprinderi în scopul raportării privind durabilitatea, atunci când întreprinderea respectivă evoluează în cursul unui anumit exercițiu financiar, se bazează pe normele existente în scopul raportării financiare (a se vedea și întrebarea frecventă 1). Aceste norme sunt stabilite în măsurile naționale de transpunere a Directivei contabile preexistente.

3)

Legislația Uniunii nu reglementează calcularea numărului mediu de angajați în scopul clasificării întreprinderii în conformitate cu Directiva contabilă. Este însă posibil ca statele membre să fi adoptat norme naționale sau să fi furnizat orientări în acest sens. În absența unor norme sau orientări naționale, întreprinderile pot consulta articolul 5 din Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (77) pentru îndrumări privind măsurarea efectivului de personal ca substituent al numărului mediu de angajați: „[…]Numărul de angajați corespunde numărului de unități anuale de muncă (UAM), și anume numărului de persoane care au lucrat cu normă întreagă în întreprinderea respectivă sau pentru aceasta pe parcursul întregului an de referință în cauză. Munca persoanelor care nu au lucrat pe parcursul întregului an sau a celor care au lucrat cu fracțiune de normă, indiferent de durată, și munca lucrătorilor sezonieri sunt luate în considerare ca fracțiuni de UAM. Personalul este format din: (a) angajați; (b) persoane care lucrează pentru întreprindere, sunt subordonate acesteia și sunt asimilate angajaților în temeiul legislației naționale; (c) proprietari-administratori; (d) parteneri care desfășoară o activitate regulată în cadrul întreprinderii și care beneficiază de avantaje financiare din partea întreprinderii. Ucenicii sau studenții implicați în programe de formare profesională în baza unui contract de ucenicie sau de formare profesională nu fac parte din personal. Durata concediilor de maternitate sau a celor de creștere a copilului nu se ia în considerare.”

4)

IMM-urile care nu au valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE nu sunt obligate să raporteze informații privind durabilitatea la nivel individual în temeiul articolului 19a din Directiva contabilă (declarația individuală privind durabilitatea). Totuși, dacă sunt societăți-mamă ale unui grup mare (78), ele au obligația de a raporta informații privind durabilitatea la nivel consolidat în temeiul articolului 29a din Directiva contabilă (declarația consolidată privind durabilitatea). Articolul 29a din Directiva contabilă se aplică indiferent de dimensiunea societății-mamă.

5)

Da. În conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din Directiva contabilă, instituțiile de credit (79) și întreprinderile de asigurare (80), inclusiv cooperativele și întreprinderile mutuale, intră sub incidența articolului 19a din Directiva contabilă (declarația individuală privind durabilitatea), indiferent de forma lor juridică, dacă sunt întreprinderi mari sau IMM-uri (cu excepția microîntreprinderilor) cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE. Totodată, ele intră sub incidența articolului 29a din Directiva contabilă (declarația consolidată privind durabilitatea), indiferent de forma lor juridică, în cazul în care sunt societăți-mamă ale unui grup mare.

În conformitate cu articolul 1 alineatul (3) litera (b) a doua teză din Directiva contabilă, statele membre pot alege să nu aplice, integral sau parțial, cerințele de raportare privind durabilitatea anumitor instituții de credit (81).

6)

Da. Instituțiile financiare – altele decât întreprinderile de asigurare și instituțiile de credit – intră sub incidența articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă în cazul în care îndeplinesc ambele cerințe de mai jos:

7)

Da. În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din CSRD, o instituție mică și cu un grad redus de complexitate care este o întreprindere mare sau un IMM (cu excepția microîntreprinderilor) cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE va trebui să raporteze informații privind durabilitatea în conformitate cu ESRS (sau, alternativ, cu ESRS IMMC) începând cu exercițiul financiar 2026. Prin urmare, o instituție mică și cu un grad redus de complexitate care are în prezent obligația de a raporta informații nefinanciare în temeiul articolului 19a din Directiva contabilă, introdus prin Directiva 2014/95/UE (Directiva privind prezentarea de informații nefinanciare) (83) (deoarece, pe lângă faptul că este o instituție de credit, este totodată o întreprindere mare care depășește la data bilanțului criteriul numărului mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar) va trebui să transmită în continuare rapoartele prevăzute de Directiva privind prezentarea de informații nefinanciare până când regimul CSRD devine aplicabil instituțiilor mici și cu un grad redus de complexitate (și anume începând cu exercițiul financiar 2026).

8)

Dacă o întreprindere (indiferent de dimensiune sau de tipul specific, așadar inclusiv SNCI) este o societate-mamă a unui grup mare, aceasta trebuie să publice o declarație consolidată privind durabilitatea în temeiul articolului 29a din Directiva contabilă, întocmită în conformitate cu ESRS. Posibilitatea de a utiliza ESRS IMMC în conformitate cu articolul 19a alineatul (6) din Directiva contabilă se aplică numai IMM-urilor (cu excepția microîntreprinderilor) cu valori mobiliare cotate pe o piață reglementată din UE și instituțiilor mici și cu un grad redus de complexitate, întreprinderilor de asigurare captive sau întreprinderilor de reasigurare captive (cu condiția ca acestea să fie întreprinderi mari sau IMM-uri – cu excepția microîntreprinderilor ale căror valori mobiliare sunt cotate pe o piață reglementată din UE) pentru întocmirea declarației individuale privind durabilitatea. A se vedea și întrebarea frecventă 10.

9)

Dacă o SNCI este o societate-mamă a unui grup mare, aceasta trebuie să publice o raportare consolidată privind durabilitatea utilizând ESRS fie începând cu exercițiul financiar 2024 (dacă SNCI este o entitate de interes public care depășește, la data bilanțului său, pe bază consolidată, numărul mediu de 500 de angajați în cursul exercițiului financiar), fie începând cu exercițiul financiar 2025 (în toate celelalte cazuri).

10)

Nu. Articolul 29a din Directiva contabilă se aplică societăților-mamă ale grupurilor mari. În schimb, dacă o societate-mamă a unui grup mare este scutită de obligația de a întocmi și publica situații financiare consolidate în temeiul articolului 23 alineatul (10) din Directiva contabilă [deoarece are numai filiale care nu prezintă semnificație nici la nivel individual, nici la nivel colectiv sau deoarece toate filialele sale pot fi excluse din consolidare în temeiul articolului 23 alineatul (9) din Directiva contabilă], societatea-mamă respectivă nu este obligată să întocmească și să publice o declarație consolidată privind durabilitatea. Dacă însă societatea-mamă respectivă este ea însăși o întreprindere mare, astfel cum este definită la articolul 3 alineatul (4) din Directiva contabilă, și prin urmare intră sub incidența articolului 19a din Directiva contabilă, întreprinderea respectivă trebuie să întocmească și să publice o declarație individuală privind durabilitatea în conformitate cu articolul 19a din Directiva contabilă. Această declarație individuală privind durabilitatea trebuie să ia în considerare filialele în cadrul raportării cu privire la lanțul valoric al întreprinderii în conformitate cu ESRS.

11)

Nu. În conformitate cu articolul 1 alineatul (4) din Directiva contabilă, OPCVM-urile și FIA sunt scutite de obligația de a raporta informații privind durabilitatea în temeiul Directivei contabile, chiar dacă produsele financiare respective intră sub incidența Directivei contabile (84).

12)

Articolul 1 alineatul (4) din Directiva contabilă este menit să excludă OPCVM-urile și FIA de la cerințele de raportare privind durabilitatea prevăzute la articolele 19a și 29a din Directiva contabilă.

Totuși, întreprinderile care administrează OPCVM-uri și FIA intră sub incidența obligațiilor de raportare privind durabilitatea prevăzute la articolele 19a și 29a din Directiva contabilă dacă îndeplinesc condițiile privind forma juridică prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva contabilă și dacă îndeplinesc criteriile privind dimensiunea întreprinderii prevăzute la articolele 19a și 29a din Directiva contabilă.

13)

În ceea ce privește fondurile tranzacționate la bursă, întrucât aceste produse financiare sunt create ca plasamente colective în valori mobiliare (OPCVM) sau ca fonduri de investiții alternative (FIA), se aplică aceeași scutire aplicabilă în cazul OPCVM-urilor și al FIA (a se vedea întrebarea frecventă 11). În ceea ce privește societățile pentru investiții imobiliare cotate la bursă, în măsura în care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE (85) pentru a se califica drept FIA, se aplică aceeași scutire aplicabilă în cazul FIA (a se vedea întrebarea frecventă 11).

14)

În cazul în care un fond de pensii este înregistrat sub forma unuia dintre tipurile de întreprinderi enumerate în anexa I sau II la Directiva contabilă (86) și intră sub incidența articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă, acesta va trebui să includă în raportul administratorilor o declarație privind durabilitatea. Spre deosebire de organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și de fondurile de investiții alternative (FIA), fondurile de pensii nu intră în sfera de cuprindere a excluderii de la cerințele de raportare privind durabilitatea prevăzute la articolul 1 alineatul (4) din Directiva contabilă.

15)

Da. Articolul 2 alineatul (1) litera (k) din Directiva privind transparența definește informația reglementată ca fiind, printre altele, „ orice informație pe care emitentul sau orice altă persoană care a solicitat, fără consimțământul acestuia, admiterea de valori mobiliare la tranzacționare pe o piață reglementată, este obligat(ă) să o comunice în conformitate cu prezenta directivă [adică cu Directiva privind transparența] [...]”. Articolul 4 alineatul (5) din Directiva privind transparența impune emitenților să publice o declarație privind durabilitatea, care trebuie prin urmare considerată „informație reglementată”.

16)

În conformitate cu articolul 19a alineatul (7) din Directiva contabilă, IMM-urile (cu excepția microîntreprinderilor) cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE pot decide să nu raporteze informații privind durabilitatea în temeiul articolului 19a din Directiva contabilă pentru exercițiile financiare care încep înainte de 1 ianuarie 2028 (de exemplu, pentru exercițiile financiare 2026 și 2027). În astfel de cazuri, IMM-ul indică totuși pe scurt în raportul administratorilor motivul pentru care nu a fost furnizată raportarea privind durabilitatea.

Această clauză de neparticipare se aplică, de asemenea, instituțiilor mici și cu un grad redus de complexitate, precum și întreprinderilor de asigurare și de reasigurare captive, cu condiția ca acestea să fie IMM-uri (cu excepția microîntreprinderilor) cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE.

17)

Nu. Articolul 19 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva contabilă (87), care reglementează raportul individual al administratorilor, prevede prezentarea de informații privind indicatorii-cheie de performanță în cadrul fiecărui raport al administratorilor. Articolul 29 alineatul (1) din Directiva contabilă (88), care reglementează raportul consolidat al administratorilor, impune ca raportul consolidat al administratorilor să conțină cel puțin informațiile prevăzute la articolele 19 și 20 din Directiva contabilă. Întrucât articolul 29a alineatul (7) din Directiva contabilă (89) scutește întreprinderile de obligația de a prezenta informații privind indicatorii-cheie de performanță în contextul raportului individual al administratorilor [astfel cum se prevede la articolul 19 alineatul (1) al treilea paragraf din Directiva contabilă] în cazul în care au respectat dispozițiile articolului 29a alineatele (1)-(5) și întrucât raportul consolidat al administratorilor trebuie, în conformitate cu articolul 29 alineatul (1), să cuprindă și informațiile obligatorii conform articolului 19 alineatul (1), rezultă că scutirea se aplică inclusiv raportului consolidat al administratorilor întreprinderii prevăzut la articolul 29a.

18)

Da. Un IMM cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE care publică în mod voluntar declarația consolidată privind durabilitatea menționată la articolul 29a din Directiva contabilă este scutit de obligația de a întocmi și publica declarația individuală privind durabilitatea menționată la articolul 19a din Directiva contabilă, cu condiția ca declarația consolidată privind durabilitatea să fie întocmită în conformitate cu ESRS.

19)

În conformitate cu articolul 19a alineatul (9) și cu articolul 29a alineatul (8) din Directiva contabilă, o întreprindere care este filială este scutită de obligațiile prevăzute la articolul 19a alineatele (1)-(4) din Directiva contabilă [sau la articolul 29a alineatele (1)-(5) din Directiva contabilă în cazul în care filiala este ea însăși o societate-mamă intermediară a unui grup mare] dacă această întreprindere și filialele sale sunt incluse în raportul consolidat al administratorilor unei societăți-mamă întocmit în conformitate cu articolele 29 și 29a din Directiva contabilă (sau în raportarea consolidată privind durabilitatea a unei societăți-mamă dintr-o țară terță efectuată în conformitate cu ESRS sau într-un mod echivalent cu respectivele ESRS).

Această scutire este supusă tuturor condițiilor enumerate la articolul 19a alineatul (9) al doilea paragraf din Directiva contabilă [sau la articolul 29a alineatul (8) al doilea paragraf din Directiva contabilă, în cazul în care filiala este ea însăși o societate-mamă intermediară a unui grup mare]. Concret, raportul administratorilor întreprinderii scutite trebuie să conțină: denumirea și sediul social al societății-mamă care raportează informațiile la nivel de grup; link(uri) la raportul consolidat al administratorilor sau la raportarea consolidată privind durabilitatea a societății-mamă și informația că întreprinderea este scutită de obligația de a publica declarația individuală privind durabilitatea (sau declarația consolidată privind durabilitatea, dacă filiala este ea însăși o societate-mamă intermediară a unui grup mare). În cazul în care societatea-mamă este stabilită într-o țară terță, raportarea sa consolidată privind durabilitatea și opinia de asigurare trebuie publicate în conformitate cu legislația statului membru care guvernează filiala, iar informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia (care vizează activitățile desfășurate de filială) trebuie incluse fie în raportul administratorilor filialei, fie în raportarea consolidată privind durabilitatea efectuată de societatea-mamă din țara terță.

În cazul în care un stat membru solicită furnizarea unei traduceri a raportului consolidat al administratorilor sau a raportării consolidate privind durabilitatea a societății-mamă, această traducere trebuie să fie certificată (de exemplu, de către traducător sau de către autoritatea responsabilă cu certificarea traducerilor din statul membru relevant) sau să includă o declarație care să precizeze că nu a fost certificată.

În temeiul articolului 19a alineatul (10) și al articolului 29a alineatul (9) din Directiva contabilă, întreprinderile mari cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE – inclusiv în cazul în care sunt instituții mici și cu un grad redus de complexitate, întreprinderi de asigurare captive și întreprinderi de reasigurare captive și inclusiv în cazul în care sunt întreprinderi din țări terțe – nu pot beneficia de această scutire.

20)

Nu. Pentru ca filiala să fie scutită de obligația de a-și publica propria declarație privind durabilitatea în conformitate cu articolul 19a alineatul (9) sau cu articolul 29a alineatul (8) din Directiva contabilă, raportul administratorilor pe care îl publică filiala trebuie să conțină un link către raportul consolidat al administratorilor societății-mamă sau către raportarea consolidată privind durabilitatea a societății-mamă (90). În cazul în care raportul consolidat al administratorilor sau raportarea consolidată privind durabilitatea nu este încă disponibilă la momentul publicării raportului administratorilor filialei, filiala care solicită scutirea poate face trimitere în raportul administratorilor săi la un link general la care documentele relevante vor fi disponibile în viitor. Filiala din Uniune ar putea avea în vedere, de exemplu, posibilitatea de a obține de la societatea-mamă o declarație prin care aceasta garantează angajamentele asumate de filială și de a publica declarația respectivă împreună cu raportul administratorilor săi în termenul stabilit de statul membru de care aparține.

21)

Statul membru al cărui drept intern se aplică filialei poate solicita ca raportul consolidat al administratorilor (sau, după caz, raportarea consolidată privind durabilitatea a societății-mamă) să fie publicat într-o limbă pe care o acceptă statul membru respectiv și ca orice traducere necesară într-o astfel de limbă să fie pusă la dispoziție. În acest caz, aceste cerințe trebuie să fie îndeplinite pentru ca filiala să fie scutită de obligația de a-și publica propria declarație privind durabilitatea (91).

22)

În conformitate cu articolul 19a alineatul (9) și cu articolul 29a alineatul (8) din Directiva contabilă, filiala scutită trebuie să includă în raportul administratorilor săi informația că este scutită de obligația de a publica o declarație individuală privind durabilitatea (sau o declarație consolidată privind durabilitatea, dacă filiala este ea însăși o societate-mamă intermediară a unui grup mare) (92).

23)

În cazul în care o filială se prevalează de scutirea prevăzută la articolul 19a alineatul (9) sau la articolul 29a alineatul (8) din Directiva contabilă, se aplică normele generale privind publicarea raportului administratorilor, inclusiv obligația de a depune raportul administratorilor la Registrul național al întreprinderilor în temeiul articolului 30 din Directiva contabilă coroborat cu dispozițiile capitolului III titlul I din Directiva privind dreptul societăților comerciale. Cerințele privind formatul digital pentru raportarea privind durabilitatea prevăzute la articolul 29d din Directiva contabilă nu se aplică. În cazul în care filiala care beneficiază de scutirea prevăzută la articolul 19a alineatul (9) sau la articolul 29a alineatul (8) din Directiva contabilă are valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE, aceasta va trebui să respecte și cerințele generale prevăzute la articolul 4 din Directiva privind transparența pentru publicarea raportului administratorilor în cadrul raportului financiar anual [și anume utilizarea formatului electronic unic european (ESEF) instituit prin Regulamentul delegat ESEF și publicarea raportului financiar anual în termen de patru luni de la sfârșitul exercițiului financiar].

24)

Nu. În conformitate cu articolul 19a alineatul (10) și cu articolul 29a alineatul (9) din Directiva contabilă, întreprinderile mari ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE – inclusiv în cazul în care sunt instituții mici și cu un grad redus de complexitate, întreprinderi de asigurare captive și întreprinderi de reasigurare captive și inclusiv în cazul în care sunt întreprinderi din țări terțe – nu pot fi scutite de obligația de a raporta informații privind durabilitatea. Prin urmare, ele vor trebui să raporteze informații privind durabilitatea în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Directiva privind transparența și al articolului 19a sau 29a din Directiva contabilă.

25)

O întreprindere care trebuie să raporteze informații privind durabilitatea și care nu este obligată să întocmească și să publice un raport individual sau consolidat al administratorilor poate publica declarația individuală sau consolidată privind durabilitatea într-un document separat. Acest principiu se aplică și raportării consolidate privind durabilitatea a unei societăți-mamă dintr-o țară terță pentru ca filialele sale să fie scutite în temeiul articolului 19a alineatul (9) și al articolului 29a alineatul (8) din Directiva contabilă.

Totuși, documentul separat – care conține declarația individuală sau consolidată privind durabilitatea – trebuie să respecte formatul și cerințele privind marcarea prevăzute la articolul 29d din Directiva contabilă (93).

26)

O întreprindere care trebuie să întocmească și să publice o declarație consolidată privind durabilitatea fără a trebui să întocmească și să publice situațiile financiare consolidate corespunzătoare va trebui să includă în declarația consolidată privind durabilitatea informațiile financiare necesare pentru a înțelege impactul întreprinderii asupra aspectelor legate de durabilitate și pentru a înțelege modul în care aspectele de durabilitate afectează dezvoltarea, performanța și poziția întreprinderii (94).

27)

Toate întreprinderile care intră sub incidența articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă utilizează, în mod implicit, standardele europene de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b din Directiva contabilă (ESRS). Primul set de ESRS a fost adoptat de Comisia Europeană prin Regulamentul delegat (UE) 2023/2772 al Comisiei din 31 iulie 2023.

Pentru întocmirea declarației individuale privind durabilitatea prevăzută la articolul 19a din Directiva contabilă, IMM-urile (cu excepția microîntreprinderilor) care au valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE, precum și instituțiile mici și cu un grad redus de complexitate, întreprinderile de asigurare captive și întreprinderile de reasigurare captive pot utiliza, ca alternativă, ESRS proporționale care vor fi adoptate în temeiul articolului 29c din Directiva contabilă (ESRS IMMC). A se vedea și întrebarea frecventă 28.

28)

Întreprinderile care pot utiliza ESRS IMMC pentru a-și întocmi declarația individuală privind durabilitatea sunt:

29)

Conceptul de „eforturi rezonabile” este utilizat pentru a stabili situațiile în care o întreprindere trebuie să raporteze o estimare a informațiilor privind lanțul valoric în loc de a raporta informații colectate de la actorii din lanțul său valoric.

Punctul 65 din ESRS 1 (Cerințe generale) stabilește scopul includerii informațiilor privind lanțul valoric în declarația privind durabilitatea. Potrivit acestui punct, „ întreprinderea include informații semnificative privind lanțul valoric atunci când acest lucru este necesar: (a) pentru a permite utilizatorilor declarațiilor privind durabilitatea să înțeleagă impacturile, riscurile și oportunitățile semnificative ale întreprinderii și/sau (b) pentru a obține un set de informații care corespund caracteristicilor calitative ale informațiilor (a se vedea apendicele B la prezentul standard) ”.

Punctul 68 din ESRS 1 (Cerințe generale) prevede următoarele: „ Capacitatea întreprinderii de a obține informațiile necesare privind lanțul valoric din amonte și din aval poate varia în funcție de diverși factori, cum ar fi acordurile contractuale ale întreprinderii, nivelul de control pe care îl exercită aceasta asupra operațiunilor din afara perimetrului de consolidare și puterea sa de cumpărare. Atunci când întreprinderea nu are capacitatea de a controla activitățile lanțului său valoric din amonte și/sau din aval și relațiile sale de afaceri, obținerea de informații privind lanțul valoric poate fi mai dificilă.”

Punctul 69 din ESRS 1 (Cerințe generale) prevede următoarele: „ Există circumstanțe în care întreprinderea nu poate colecta informații cu privire la lanțul său valoric din amonte și din aval, astfel cum se prevede la punctul 63, după ce a depus eforturi rezonabile în acest sens. În aceste circumstanțe, întreprinderea estimează informațiile care trebuie raportate cu privire la lanțul său valoric din amonte și din aval, utilizând toate informațiile rezonabile și justificabile, cum ar fi datele medii sectoriale și alți substituenți. ”

La punctul 70 din ESRS 1 (Cerințe generale) se recunoaște că poate fi dificil să se obțină informații privind lanțul valoric atunci când actorul relevant din lanțul valoric este un IMM sau o altă întreprindere care nu face ea însăși obiectul cerințelor de raportare prevăzute în Directiva privind raportarea de către întreprinderi de informații privind durabilitatea.

Punctul 71 din ESRS 1 (Cerințe generale) face distincție între raportarea cu privire la politici, acțiuni și ținte și raportarea privind indicatorii. În ceea ce privește politicile, acțiunile și țintele, acest punct prevede că întreprinderea trebuie să raporteze informații privind lanțul valoric „ în măsura în care politicile, acțiunile și țintele respective implică actori din lanțul valoric ”. În ceea ce privește indicatorii, se prevede că „ în multe cazuri, în special în ceea ce privește aspectele de mediu pentru care sunt disponibili substituenți, întreprinderea poate fi în măsură să respecte cerințele de raportare fără a colecta date de la actorii din lanțul său valoric din amonte și din aval, în special de la IMM-uri, de exemplu atunci când calculează emisiile de GES din categoria 3 ale întreprinderii ”.

Punctul 72 clarifică faptul că: „ Includerea estimărilor realizate utilizând date medii sectoriale sau alți substituenți nu trebuie să conducă la informații care nu îndeplinesc caracteristicile calitative ale informațiilor (a se vedea capitolul 2 și secțiunea 7.2 Sursele de incertitudine a estimărilor și a rezultatelor din prezentul standard). ”

Întreprinderea ar trebui să determine eforturile rezonabile, astfel cum sunt menționate la punctul 69 din ESRS 1 (Cerințe generale), ținând seama de faptele și circumstanțele sale specifice, precum și de condițiile mediului extern în care își desfășoară activitatea. Prin urmare, ceea ce constituie un efort rezonabil tinde să varieze de la o întreprindere la alta.

Se preconizează că întreprinderile vor recurge mai frecvent la utilizarea estimărilor în primii ani de aplicare a cerințelor de raportare și că utilizarea estimărilor va deveni mai puțin frecventă în timp, pe măsură ce se va îmbunătăți capacitatea întreprinderilor și a actorilor din lanțurile lor valorice de a face schimb de informații privind durabilitatea.

În toate cazurile, întreprinderea ar trebui să analizeze dacă utilizarea estimărilor este de natură să afecteze calitatea informațiilor raportate. În anumite circumstanțe, utilizarea estimărilor ar putea îmbunătăți calitatea informațiilor raportate, de exemplu dacă contribuie la asigurarea neutralității informațiilor privind impacturile, riscurile și oportunitățile sau dacă informațiile colectate nu ar prezenta suficientă încredere. În aceste situații, utilizarea estimărilor ar contribui la o reprezentare mai fidelă a fenomenelor pe care informațiile intenționează să le reprezinte și, prin urmare, este mai probabil ca întreprinderea raportoare să utilizeze estimări. În alte situații, utilizarea estimărilor ar putea înrăutăți calitatea informațiilor raportate, de exemplu în cazul în care informațiile rezultate sunt mai puțin precise și/sau mai puțin complete și, prin urmare, reflectă mai puțin fidel fenomenele pe care intenționează să le reprezinte.

Atunci când se analizează faptele și circumstanțele specifice ale întreprinderii și condițiile mediului extern în care aceasta își desfășoară activitatea pentru a stabili ce reprezintă un efort rezonabil, următoarele criterii ar putea oferi îndrumări utile. Oricare dintre aceste criterii ar putea fi suficient prin el însuși pentru a stabili dacă s-au depus eforturi rezonabile sau criteriile ar putea fi aplicate în combinație.

30)

Punctele 132 și 133 din ESRS 1 (Cerințe generale) stabilesc dispoziții tranzitorii care limitează informațiile privind lanțul valoric pe care întreprinderile care intră sub incidența CSRD trebuie să le raporteze și/sau să le obțină de la actorii din lanțul lor valoric în primii trei ani (98). Măsura în care întreprinderile vor solicita IMM-urilor să le furnizeze informații privind durabilitatea ca urmare a CSRD și a ESRS va fi puternic influențată, în primii trei ani de punere în aplicare, de măsura în care întreprinderile care intră sub incidența CSRD vor utiliza aceste dispoziții tranzitorii pentru a raporta cu privire la lanțul valoric.

În pofida dispozițiilor tranzitorii menționate mai sus, IMM-urile ar trebui să se aștepte ca întreprinderile care intră sub incidența CSRD să depună „eforturi rezonabile” pentru a obține de la actorii din lanțurile lor valorice informațiile de care au nevoie pentru a se conforma standardelor europene de raportare privind durabilitatea. În conformitate cu răspunsul la întrebarea anterioară, dimensiunea și resursele, gradul de pregătire tehnică și proximitatea actorului din lanțul valoric sunt câteva dintre criteriile care pot fi utilizate pentru a stabili ce constituie „eforturi rezonabile”. Prin urmare, IMM-urile mai mici care nu au raportat niciodată în mod voluntar informații privind durabilitatea, care nu sunt legate de apariția unor efecte negative grave și nu sunt furnizori sau clienți de prim nivel ai întreprinderilor care intră sub incidența CSRD ar trebui, cel puțin în primii ani de aplicare a cerințelor de raportare, să fie expuse unor așteptări mai mici de a avea și a comunica informații privind durabilitatea. IMM-urile mai mari care au raportat anterior informații privind durabilitatea (de exemplu pentru că aplică EMAS sau alte sisteme de certificare sau de raportare în materie de mediu sau de durabilitate) și IMM-urile care sunt furnizori sau clienți de prim nivel ai întreprinderilor care intră sub incidența CSRD pot fi expuse unor așteptări mai mari de a avea și a comunica informații privind durabilitatea.

EFRAG elaborează în prezent două standarde de raportare privind durabilitatea pentru IMM-uri: unul obligatoriu pentru IMM-urile cotate la bursă (ESRS IMMC) și unul voluntar pentru IMM-urile necotate la bursă (IMMV). ESRS IMMC va stabili nivelul maxim al informațiilor privind durabilitatea pe care o întreprindere care intră sub incidența CSRD poate fi obligată să le obțină, conform ESRS, de la IMM-urile din lanțul său valoric. IMMV va fi conceput astfel încât să devină un punct de referință pentru toți actorii de pe piață, menit să asigure că eforturile de raportare ale întreprinderilor vizate de CSRD și ale celor care nu intră sub incidența CSRD sunt proporționale.

31)

Capitolul 10.2 din ESRS 1 stabilește dispoziții tranzitorii referitoare la capitolul 5 privind lanțurile valorice. Perioada de tranziție pentru prezentarea informațiilor necesare din lanțul valoric se aplică în primele trei exerciții financiare de aplicare a cerințelor de raportare, pentru fiecare întreprindere. De exemplu, dacă o întreprindere intră sub incidența articolului 19a sau 29a din Directiva contabilă începând cu exercițiul financiar 2024, atunci aceasta poate beneficia de perioada de tranziție pentru raportarea privind lanțul valoric pentru exercițiile financiare 2024, 2025 și 2026.

32)

Da, întreprinderile care intră sub incidența articolului 19a sau 29a din Directiva contabilă trebuie să includă în declarațiile lor privind durabilitatea informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia.

33)

Nu. Articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia se aplică tuturor întreprinderilor care trebuie să întocmească și să publice o declarație privind durabilitatea în temeiul articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă. În schimb, dacă un IMM (cu excepția microîntreprinderilor) cu valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE decide să nu includă în raportul administratorilor săi declarația privind durabilitatea prevăzută la articolul 19a alineatul (7) din Directiva contabilă – în care ar trebui incluse informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia –, acesta nu are obligația de a publica informațiile prevăzute de articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia.

34)

Da, dar numai dacă societatea-mamă este stabilită într-o țară terță și dacă informațiile prevăzute de articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia nu sunt incluse în raportarea consolidată privind durabilitatea a societății-mamă. În cazul în care întreprinderea se prevalează de scutirea de obligația de a prezenta o declarație privind durabilitatea în temeiul articolului 19a alineatul (9) sau al articolului 29a alineatul (8) din Directiva contabilă, iar societatea-mamă este stabilită într-o țară terță, informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia, care vizează activitățile desfășurate de filiala scutită stabilită în Uniune și de filialele acesteia, trebuie incluse în raportul administratorilor filialei scutite sau în raportarea consolidată privind durabilitatea efectuată de societatea-mamă stabilită în țara terță (99).

35)

Întreprinderile care fac obiectul articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă ar trebui să publice raportul administratorilor (incluzând declarația privind durabilitatea), împreună cu opinia și declarația emise de auditorul statutar sau de firma de audit menționată la articolul 34 din Directiva contabilă, în conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Directiva contabilă, care face referire la legislația instituită de fiecare stat membru în conformitate cu titlul 1 capitolul III din Directiva privind dreptul societăților comerciale. Concret, la articolul 21 din Directiva privind dreptul societăților comerciale se fac următoarele precizări: „ (1) Actele și informațiile care urmează să fie publicate în conformitate cu articolul 14 sunt întocmite și depuse în una dintre limbile autorizate de normele lingvistice aplicabile în acest domeniu în statul membru în care se deschide dosarul prevăzut la articolul 16 alineatul (1) ”. Prin urmare, limba pe care trebuie să o utilizeze întreprinderile pentru a publica declarația privind durabilitatea inclusă în raportul administratorilor trebuie să fie o limbă specificată în legislația adoptată de statul membru relevant în conformitate cu articolul 21 din Directiva privind dreptul societăților comerciale.

În cazul în care o întreprindere care face obiectul articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă deține valori mobiliare cotate pe o piață reglementată din UE, aceasta va trebui să respecte și obligațiile de informare prevăzute în Directiva privind transparența în ceea ce privește raportul administratorilor. Regimul lingvistic aplicabil „informațiilor reglementate”, printre care se numără și raportul administratorilor din cadrul raportului financiar anual, este stabilit de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 20 din Directiva privind transparența.

36)

Articolul 29d din Directiva contabilă impune întreprinderilor care trebuie să efectueze raportarea privind durabilitatea să întocmească raportul administratorilor (la nivel consolidat, dacă este cazul) în formatul de raportare electronică prevăzut la articolul 3 din Regulamentul delegat privind ESEF (și anume XHTML) și să marcheze declarația privind durabilitatea cuprinsă în raportul administratorilor în conformitate cu taxonomia digitală care urmează să fie specificată printr-o modificare a Regulamentului delegat privind ESEF.

37)

Da. Articolul 29d din Directiva contabilă impune întreprinderilor care trebuie să publice o declarație privind durabilitatea în cadrul raportului administratorilor să marcheze declarația privind durabilitatea, inclusiv informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia, în conformitate cu taxonomia digitală care urmează să fie specificată printr-o modificare a Regulamentului delegat privind ESEF.

38)

Articolul 29d din Directiva contabilă impune întreprinderilor care trebuie să publice o declarație privind durabilitatea în cadrul raportului administratorilor să întocmească raportul administratorilor în formatul de raportare electronică specificat la articolul 3 din Regulamentul delegat privind ESEF (și anume XHTML) și să marcheze declarația privind durabilitatea cuprinsă în raportul administratorilor în conformitate cu taxonomia digitală specifică care urmează să fie adoptată printr-o modificare a Regulamentului delegat privind ESEF. Până la adoptarea acestei taxonomii digitale, întreprinderile nu sunt obligate să își marcheze declarațiile privind durabilitatea. Având în vedere că declarația privind durabilitatea va deveni prelucrabilă automat numai după ce va fi inclusă într-un document XHTML și va fi marcată cu o taxonomie digitală, până la adoptarea taxonomiei digitale întreprinderile nu sunt obligate nici să întocmească raportul administratorilor în XHTML.

39)

Articolul 30 din Directiva contabilă stabilește normele de publicare a raportului administratorilor (care include declarația privind durabilitatea elaborată în temeiul articolului 19a sau 29a din Directiva contabilă, după caz), care trebuie publicat împreună cu opinia/raportul de asigurare și în termen de cel mult 12 luni de la data bilanțului exercițiului financiar pentru care se întocmește raportul, astfel cum este prevăzută de fiecare stat membru.

Întreprinderile care sunt emitenți de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE au, de asemenea, obligația de a-și publica raportul financiar anual (care include raportul administratorilor și, prin urmare, declarația privind durabilitatea) în termen de cel mult patru luni de la încheierea fiecărui exercițiu financiar, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) din Directiva privind transparența, care face trimitere la articolele 19a și 29a din Directiva contabilă.

40)

CSRD nu introduce nicio modificare a regimului de supraveghere al UE preexistent, care prevede obligația statelor membre de a institui sancțiuni eficace, proporționale și disuasive pentru cazurile de nerespectare de către întreprinderile cu răspundere limitată (articolul 51 din Directiva contabilă) și de a înființa o autoritate națională de supraveghere cu competența de a supraveghea conformitatea emitenților de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE (articolele 28 și următoarele din Directiva privind transparența). Aceasta înseamnă că respectarea de către întreprinderi a cerințelor de raportare privind durabilitatea va face obiectul regimului național de sancțiuni instituit pentru raportul administratorilor întreprinderilor cu răspundere limitată (care fac obiectul Directivei contabile) și al emitenților de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE (care fac obiectul Directivei privind transparența). În ceea ce privește emitenții de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE, ESMA are, de asemenea, obligația de a emite orientări privind supravegherea raportării privind durabilitatea de către autoritățile naționale competente în temeiul articolului 28d din Directiva privind transparența.

În orice caz, declarația privind durabilitatea care urmează să fie inclusă în raportul administratorilor trebuie să facă întotdeauna obiectul unei asigurări din partea unui auditor statutar sau a unui furnizor independent de servicii de asigurare (PISA), în cazul în care acest lucru este permis de un stat membru, în temeiul articolului 34 din Directiva contabilă.

41)

Nu. Forma juridică a societății-mamă de cel mai înalt rang dintr-o țară terță este irelevantă în sensul articolului 40a din Directiva contabilă.

42)

Dacă o întreprindere dintr-o țară terță intră sub incidența articolului 40a din Directiva contabilă, atunci fie filiala sa din UE, fie sucursala sa din UE va trebui să publice și să pună la dispoziție un raport privind durabilitatea în numele societății-mamă dintr-o țară terță. Obligația de a întocmi raportul privind durabilitatea nu revine în mod explicit filialei sau sucursalei din UE. Aceasta înseamnă că raportul poate fi întocmit de societatea-mamă din țara terță, fiind apoi publicat și pus la dispoziție de filiala sau sucursala din UE fie prin depunerea acestuia la un registru al comerțului din UE, fie prin publicarea pe site-ul său. Alternativ, filiala sau sucursala din UE poate întocmi, publica și pune la dispoziție raportul în numele societății-mamă din țara terță.

43)

Articolul 40a din Directiva contabilă prevede ca cel puțin un raport privind durabilitatea să fie publicat de fiecare filială sau sucursală din fiecare stat membru („Statele membre prevăd obligația ca o filială stabilită pe teritoriul lor [...]). Pentru a evita dubla raportare de către filialele și sucursalele aceleiași întreprinderi dintr-o țară terță, statele membre pot permite unei filiale sau sucursale stabilite sau situate pe teritoriul lor să respecte obligația prevăzută la articolul 40a din Directiva contabilă prin furnizarea unui link la raportul privind durabilitatea publicat de o altă filială sau sucursală din Uniune a întreprinderii din țara terță.

44)

Raportul privind durabilitatea menționat la articolul 40a din Directiva contabilă trebuie elaborat în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea care urmează să fie adoptate în temeiul articolului 40b din Directiva contabilă.

Prin derogare, articolul 40a alineatul (2) al doilea paragraf din Directiva contabilă permite elaborarea raportului privind durabilitatea în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b din Directiva contabilă (adică ESRS) sau într-un mod echivalent cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b din Directiva contabilă, astfel cum se stabilește printr-o decizie a Comisiei privind echivalența. Această dispoziție ar trebui interpretată în sensul că o societate-mamă dintr-o țară terță care intră sub incidența articolului 40a din Directiva contabilă poate alege să publice o declarație consolidată privind durabilitatea în conformitate cu articolul 29a din Directiva contabilă (elaborată în conformitate cu standardele adoptate în temeiul articolului 29b), în loc ca filiala sa din UE sau sucursala sa din UE să publice un raport privind durabilitatea la nivel de grup în conformitate cu articolul 40a din Directiva contabilă. În acest caz, se aplică scutirile pentru filiala din UE prevăzute la articolul 19a alineatul (9) și la articolul 29a alineatul (8) din Directiva contabilă.

45)

În cazul în care nu sunt furnizate toate informațiile necesare, filiala sau sucursala trebuie să elaboreze, să publice și să pună la dispoziție un raport privind durabilitatea care să conțină toate informațiile aflate în posesia sa, obținute sau dobândite, și să emită o declarație în care să precizeze că întreprinderea din țara terță nu a pus la dispoziție informațiile necesare [articolul 40a alineatul (2) al patrulea paragraf din Directiva contabilă].

46)

Nu. Întreprinderile care raportează în conformitate cu articolul 40a din Directiva contabilă nu au obligația să includă în raportul privind durabilitatea informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia.

47)

O societate-mamă dintr-o țară terță care face obiectul articolului 40a din Directiva contabilă și care alege să publice o declarație consolidată privind durabilitatea întocmită în conformitate cu ESRS în locul unui raport privind durabilitatea nu are obligația să raporteze informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia.

Totuși, pentru ca filialele din Uniune ale respectivei societăți-mamă dintr-o țară terță să fie scutite de la cerințele de raportare privind durabilitatea prevăzute la articolul 19a sau 29a din Directiva contabilă (în cazul în care aceste filiale din Uniune fac obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea prevăzute la articolul 19a sau 29a din Directiva contabilă), informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia referitoare la activitățile desfășurate de respectivele filiale din Uniune trebuie incluse în raportul administratorilor acestora sau în raportarea consolidată privind durabilitatea efectuată de societatea-mamă dintr-o țară terță (100).

48)

Declarația privind durabilitatea elaborată în conformitate cu articolul 19a sau 29a din Directiva contabilă și raportul privind durabilitatea elaborat în conformitate cu articolul 40a din Directiva contabilă au un conținut diferit și funcționează în cadrul unor regimuri separate.

Ca atare, faptul că o filială din Uniune publică un raport privind durabilitatea la nivelul grupului societății-mamă dintr-o țară terță în conformitate cu dispozițiile articolului 40a nu scutește filiala respectivă din Uniune sau filialele acesteia de respectarea obligațiilor de raportare prevăzute la articolele 19a și/sau 29a.

Totuși, o societate-mamă dintr-o țară terță care intră sub incidența articolului 40a poate alege să publice o declarație consolidată privind durabilitatea în conformitate cu articolul 29a (elaborată în conformitate cu standardele de raportare privind durabilitatea adoptate în temeiul articolului 29b sau într-un mod echivalent cu respectivele standarde de raportare privind durabilitatea), în loc ca filiala sa din UE sau sucursala sa din UE să publice un raport privind durabilitatea la nivel de grup în conformitate cu articolul 40a. În acest caz, filiala din UE este scutită de obligația de a publica raportul privind durabilitatea prevăzut la articolul 40a, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 19a alineatul (9) și la articolul 29a alineatul (8).

49)

Regimul lingvistic al raportului privind durabilitatea este stabilit de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 21 din Directiva privind dreptul societăților comerciale.

50)

Directiva contabilă nu prevede un format specific pentru publicarea raportului privind durabilitatea. Totuși, articolul 33a – introdus prin Directiva (UE) 2023/2864 privind funcționarea punctului unic de acces european (Directiva Omnibus privind ESAP) (101) – impune filialelor și sucursalelor care fac obiectul articolului 40a să transmită raportul privind durabilitatea organismului de colectare desemnat de statul membru într-un format care să permită extragerea de date, împreună cu metadatele însoțitoare relevante (102). De asemenea, Comisia este împuternicită să adopte măsuri de punere în aplicare pentru a specifica metadate suplimentare care să însoțească raportul privind durabilitatea și pentru a solicita un format prelucrabil automat.

51)

Articolul 40d alineatul (1) din Directiva contabilă impune filialelor și sucursalelor menționate la articolul 40a alineatul (1) din Directiva contabilă să publice raportul privind durabilitatea – împreună cu opinia de asigurare și, după caz, cu declarația menționată la articolul 40a alineatul (2) al patrulea paragraf din Directiva contabilă – în termen de 12 luni de la data bilanțului exercițiului financiar pentru care este întocmit raportul.

52)

CSRD nu introduce nicio modificare a regimului de sancțiuni preexistent în temeiul Directivei contabile, care prevede obligația statelor membre de a institui sancțiuni eficace, proporționale și disuasive pentru cazurile de nerespectare de către întreprinderile care fac obiectul cerințelor din Directiva contabilă (103). Prin urmare, respectarea de către întreprinderi a cerințelor de raportare privind durabilitatea face obiectul regimului național de sancțiuni instituit pentru raportul administratorilor întreprinderilor care fac obiectul Directivei contabile. În orice caz, raportul privind durabilitatea trebuie să facă întotdeauna obiectul unei asigurări din partea unui prestator de asigurare în conformitate cu articolul 40a alineatul (3) din Directiva contabilă (104).

53)

Articolul 3 din Directiva privind auditul – care reglementează autorizarea auditorilor statutari și a firmelor de audit – prevede că autoritățile competente pot autoriza auditorii statutari și firmele de audit numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții.

Condițiile de autorizare a auditorilor statutari menționate la articolul 3 alineatul (3) din Directiva privind auditul fac trimitere la articolele 4 și 6-10 din Directiva privind auditul, iar condițiile de aprobare a firmelor de audit menționate la articolul 3 alineatul (4) din Directiva privind auditul fac trimitere la articolele 4 și 6-12 din Directiva privind auditul.

Formularea articolului 4 din Directiva privind auditul, care vizează buna reputație, este suficient de generală încât să se aplice și asigurării raportării privind durabilitatea, iar articolele 6-12 din Directiva privind auditul au fost modificate pentru a se aplica în mod explicit asigurării raportării privind durabilitatea.

În cazul în care un auditor statutar sau o firmă de audit dorește să fie autorizată să furnizeze o asigurare a raportării privind durabilitatea, aceasta va trebui să respecte toate cerințele relevante din legislația națională de transpunere a Directivei privind auditul în ceea ce privește asigurarea raportării privind durabilitatea, inclusiv pe cele menționate la articolul 3 alineatul (4) din Directiva privind auditul. Respectarea cerințelor pentru asigurarea raportării privind durabilitatea nu este obligatorie pentru autorizarea, în temeiul articolului 3 din Directiva privind auditul, a unui auditor statutar sau a unei firme de audit care nu furnizează o asigurare a raportării privind durabilitatea.

54)

Pentru ca auditorii statutari să poată furniza o asigurare a raportării privind durabilitatea, aceștia trebuie să fie autorizați și apoi să respecte cerințele suplimentare privind durabilitatea.

Mai precis, în conformitate cu articolul 14a al treilea paragraf din Directiva privind auditul, auditorii statutari autorizați înainte de 1 ianuarie 2026 – care fie erau deja autorizați, fie erau în proces de autorizare la 1 ianuarie 2024 – care doresc să efectueze și asigurarea durabilității nu sunt obligați să respecte articolul 7 alineatul (2), articolul 8 alineatul (3), articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf și articolul 14 alineatul (2) al patrulea paragraf din Directiva contabilă, dar trebuie în continuare să dobândească cunoștințele necesare prin intermediul formării continue.

55)

În temeiul articolului 14a al treilea paragraf din Directiva privind auditul, auditorii statutari autorizați înainte de 1 ianuarie 2026 care doresc să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea trebuie să dobândească cunoștințele necesare în ceea ce privește raportarea privind durabilitatea și asigurarea raportării privind durabilitatea, inclusiv în domeniile enumerate la articolul 8 alineatul (3) din Directiva privind auditul, prin intermediul formării continue prevăzute la articolul 13 din Directiva privind auditul. Articolul 14a din Directiva privind auditul nu impune examinări suplimentare și nici dobândirea acestor cunoștințe înainte de obținerea autorizației. Directiva privind auditul nu stabilește termene până la care auditorii statutari autorizați înainte de 1 ianuarie 2026 să poată solicita efectuarea asigurării durabilității în conformitate cu aceste cerințe.

56)

Pentru ca auditorul statutar sau stagiarul să fie autorizat să efectueze inclusiv asigurarea raportării privind durabilitatea, formarea practică de trei ani prevăzută la articolul 10 alineatul (1) primul paragraf din Directiva privind auditul va trebui să includă opt luni de pregătire practică privind asigurarea raportării anuale și consolidate privind durabilitatea sau privind alte servicii legate de durabilitate.

Auditorul statutar sau stagiarul care a finalizat deja formarea practică de trei ani la momentul depunerii cererii de autorizare pentru a efectua asigurarea raportării privind durabilitatea va trebui să efectueze o perioadă suplimentară de opt luni de pregătire practică în materie de asigurare a raportării anuale și consolidate privind durabilitatea sau privind alte servicii legate de durabilitate.

Articolul 14a primul și al doilea paragraf din Directiva privind auditul scutește de această obligație următoarele categorii de profesioniști: auditorii statutari care sunt autorizați sau recunoscuți pentru a efectua audituri statutare înainte de 1 ianuarie 2024 și persoanele care se află în proces de autorizare la 1 ianuarie 2024, cu condiția să finalizeze acest proces până la 1 ianuarie 2026. În conformitate cu articolul 14a al treilea paragraf din Directiva privind auditul, acești profesioniști vor trebui în continuare să dobândească cunoștințele necesare prin intermediul formării continue.

57)

„ Alte servicii legate de durabilitate ” ar trebui înțelese ca servicii legate de raportarea privind durabilitatea, altele decât asigurarea. Ele pot cuprinde, de exemplu, servicii de consultanță cu privire la rapoartele privind durabilitatea și întocmirea rapoartelor privind durabilitatea.

58)

Pentru înregistrarea în statul membru B, auditorul statutar trebuie să fie autorizat ca auditor statutar în statul membru respectiv [a se vedea articolul 3 alineatul (1) și articolul 14 alineatul (1) din Directiva privind auditul]. Dacă auditorul se află în această situație și dorește să fie înregistrat ca prestator de servicii de asigurare, în statul membru B se va aplica regimul tranzitoriu prevăzut la articolul 14a din Directiva privind auditul (a se vedea și întrebarea frecventă 54). Nu este necesară autorizarea ca prestator de servicii de asigurare în statul membru A.

59)

Auditorul statutar ar trebui să fie înregistrat ca auditor statutar și ca prestator de servicii de asigurare în statul membru B. Singurele entități care pot fi înregistrate ca prestatori de servicii de asigurare fără a fi auditori sunt prestatorii independenți de servicii de asigurare (PISA).

60)

Da. Articolul 2 punctul 23 din Directiva privind auditul și articolul 2 punctul 20 din Directiva contabilă definesc PISA ca fiind „ un organism de evaluare a conformității acreditat în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului pentru activitatea specifică de evaluare a conformității menționată la articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa) din Directiva 2013/34/UE ”. De asemenea, Regulamentul nr. 765/2008 definește organismul de evaluare a conformității ca fiind „ un organism care efectuează activități de evaluare a conformității, inclusiv etalonare, încercare, certificare și inspecție ”.

Deși Regulamentul (CE) nr. 765/2008 se referă numai la acreditarea organismelor, trebuie reamintit faptul că PISA nu intră în domeniul de aplicare preconizat al regulamentului respectiv. Termenul „ organism ” ar trebui înțeles ca incluzând și cazul persoanelor fizice, pentru a asigura condiții de concurență echitabile între PISA și auditorii statutari.

61)

Articolul 34 alineatul (4) din Directiva contabilă prevede că PISA trebuie să respecte cerințe echivalente cu cele din Directiva privind auditul pentru a putea să efectueze asigurarea durabilității. Aceste cerințe includ lista neexhaustivă prevăzută la articolul 34 alineatul (4) din Directiva contabilă și o evaluare a echivalenței cu asigurarea raportării privind durabilitatea, astfel cum este definită la articolul 2 punctul 22 din Directiva privind auditul.

Pentru a asigura condiții de concurență echitabile între PISA și auditorii statutari, PISA ar trebui să respecte inclusiv cerințe de înregistrare echivalente cu cele prevăzute la articolul 3a din Directiva privind auditul.

62)

Considerentul 63 din CSRD prevede următoarele: „ Statele membre ar trebui să se asigure că, atunci când o întreprindere este obligată în temeiul dreptului Uniunii să solicite verificarea de către o parte terță independentă acreditată a unor elemente ale raportării sale privind durabilitatea, raportul părții terțe independente acreditate este pus la dispoziție fie ca anexă la raportul administratorilor, fie prin orice alte mijloace accesibile publicului. O asemenea punere la dispoziție a raportului nu ar trebui să aducă atingere rezultatului opiniei de asigurare, față de care verificarea de către o parte terță ar trebui să rămână independentă. Nu ar trebui să decurgă nicio duplicare a muncii între auditor sau prestatorul independent de servicii de asigurare care exprimă opinia de asigurare și partea terță independentă acreditată. ”

O „parte terță independentă acreditată” este o entitate, de obicei un expert diferit de auditorul statutar și de prestatorul independent de servicii de asigurare (PISA), care furnizează opinia de asigurare cu privire la declarația privind durabilitatea și care ar putea verifica unele părți ale raportării privind durabilitatea, cum ar fi emisiile de GES. CSRD impune transparență în ceea ce privește rezultatele activității sale și nesuprapunerea cu activitatea auditorilor statutari/PISA (105).

63)

Nu. Un PISA stabilit pe teritoriul unui alt stat membru nu va putea să furnizeze o asigurare a raportării privind durabilitatea într-un stat membru care nu permite ca PISA să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea pe teritoriul său.

Articolul 34 alineatul (4) primul paragraf din Directiva contabilă oferă statelor membre opțiunea de a permite ca PISA stabiliți pe teritoriul lor să exprime opinia de asigurare asupra raportării privind durabilitatea, cu condiția ca acești PISA să facă obiectul unor cerințe echivalente cu cele prevăzute de Directiva privind auditul pentru auditorii statutari care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea. Articolul 34 alineatul (5) primul paragraf din Directiva contabilă impune doar statelor membre care au utilizat această opțiune să permită ca PISA stabiliți într-un alt stat membru să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea pe teritoriul lor.

64)

În cazul în care PISA efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea pe teritoriul unui alt stat membru (statul membru gazdă), statul membru în care este stabilit PISA (statul membru de origine) ar trebui să fie responsabil de supravegherea activității PISA, cu excepția cazului în care statul membru gazdă decide să supravegheze el însuși asigurarea raportării privind durabilitatea efectuată de prestatorii independenți de servicii de asigurare pe teritoriul său (106). Dacă statul membru gazdă decide să supravegheze asigurarea raportării privind durabilitatea efectuată pe teritoriul său de către PISA înregistrați în alt stat membru, statul membru gazdă: (i) nu impune acestor PISA cerințe sau condiții de antrenare a răspunderii mai stricte decât cele impuse pentru asigurarea raportării privind durabilitatea în temeiul legislației naționale pentru PISA sau auditorii stabiliți în statul membru gazdă respectiv și (ii) informează alte state membre cu privire la decizia sa de a supraveghea asigurarea raportării privind durabilitatea efectuată de PISA stabiliți în alte state membre.

65)

Da, întreprinderilor li se va permite să recurgă la PISA pentru asigurarea declarației lor privind durabilitatea după ce un stat membru a permis ca asigurarea raportării privind durabilitatea să fie efectuată de PISA.

66)

În conformitate cu articolul 34 alineatul (4) din Directiva contabilă, PISA stabiliți pe teritoriul unui stat membru pot fi autorizați să furnizeze asigurarea raportării privind durabilitatea.

Definiția PISA de la articolul 2 punctul 23 din Directiva privind auditul și de la articolul 2 punctul 20 din Directiva contabilă impune acreditarea acestuia în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008. Deși regulamentul respectiv se referă numai la acreditarea organismelor care sunt stabilite pe teritoriul unui stat membru, trebuie reamintit faptul că PISA nu intră în domeniul de aplicare preconizat al regulamentului respectiv. PISA prestează servicii de asigurare a raportării privind durabilitatea. Prin urmare, regimul de autorizare a PISA trebuie interpretat prin prisma angajamentelor asumate de statele membre în cadrul GATS (Acordul general privind comerțul cu servicii al Organizației Mondiale a Comerțului) și a acordurilor bilaterale ale Uniunii. În consecință, în contextul PISA, Regulamentul (CE) nr. 765/2008 trebuie interpretat în așa fel încât PISA din țările terțe să aibă posibilitatea de a furniza asigurarea raportării privind durabilitatea în conformitate cu angajamentele statelor membre.

67)

Da. Cerințele de confidențialitate prevăzute la articolul 23 din Directiva privind auditul sunt aplicabile inclusiv profesioniștilor care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea. În cazul în care statul membru a permis unui PISA sau unui auditor statutar, altul decât cel care auditează situațiile financiare, să efectueze asigurarea raportării privind durabilitatea, acești furnizori de asigurare ar trebui să poată face schimb de informații pentru a se coordona în mod corespunzător.

68)

Termenul „ analiză privind durabilitatea ” a fost utilizat pentru auditorii statutari cu scopul de a face o paralelă cu termenul „ analiză financiară ” din Directiva privind auditul. În timp ce „analiza financiară” se referă la o evaluare a viabilității, stabilității și profitabilității unei întreprinderi, a unei întreprinderi secundare sau a unui proiect, „analiza privind durabilitatea” ar trebui considerată ca fiind o evaluare a aspectelor legate de durabilitate care afectează o întreprindere și a aspectelor legate de durabilitate asupra cărora întreprinderea poate avea un impact.

69)

Articolul 25 din Directiva privind auditul impune statelor membre să se asigure că onorariile pentru auditurile statutare și pentru asigurarea raportării privind durabilitatea nu sunt influențate sau determinate de prestarea de „servicii suplimentare” entității auditate, trebuind să se înțeleagă prin aceasta „alte servicii decât auditul statutar și asigurarea raportării privind durabilitatea”. Directiva nu reglementează legătura dintre onorariile pentru auditurile statutare și cele pentru asigurarea raportării privind durabilitatea.

70)

În conformitate cu articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa) din Directiva contabilă, orice întreprindere care face obiectul raportării privind durabilitatea în temeiul articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă trebuie să obțină o opinie de asigurare cu privire la declarația sa privind durabilitatea.

Această opinie de asigurare se bazează pe o misiune de asigurare limitată având drept obiect conformitatea declarației privind durabilitatea cu următoarele cerințe:

Furnizorii asigurării trebuie să efectueze proceduri care să le permită să concluzioneze că nu au depistat niciun element pe baza căruia să considere că informațiile incluse în declarația privind durabilitatea nu ar fi prezentate fidel, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu ESRS astfel cum au fost adoptate de Uniune, și că nu ar fi conforme cu cerințele legale de marcare a informațiilor privind durabilitatea (adică marcarea digitală) și cu cerințele legale prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia.

Prima parte a concluziei, referitoare la prezentarea fidelă, sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu ESRS, implică o opinie cu privire la următoarele aspecte:

71)

În conformitate cu articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa) din Directiva contabilă, orice întreprindere care face obiectul raportării privind durabilitatea în temeiul articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă trebuie să obțină o opinie de asigurare bazată pe o misiune de asigurare limitată. Raportul întreprinderii elaborat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1221/2009 privind sistemul UE de management de mediu și audit (EMAS) face obiectul unei validări efectuate de un verificator de mediu, iar această validare poate fi considerată a fi cel puțin la același nivel de asigurare ca cerința de asigurare limitată din CSRD.

72)

În conformitate cu articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (a) punctul (i) din Directiva contabilă, auditorul statutar sau firma de audit care efectuează auditul statutar al situațiilor financiare trebuie să exprime o opinie cu privire la coerența raportului administratorilor cu situațiile financiare pentru același exercițiu financiar. În cazul în care un auditor statutar sau o firmă de audit diferită de cea care efectuează auditul statutar al situațiilor financiare este responsabilă de exprimarea opiniei de asigurare asupra raportării privind durabilitatea, auditorul statutar sau firma de audit responsabilă cu auditarea situațiilor financiare rămâne responsabilă de exprimarea unei opinii cu privire la coerența dintre raportul administratorilor și situațiile financiare pentru același exercițiu financiar.

73)

În raportul de asigurare (107). În cazul în care opinia de asigurare este emisă de același auditor care efectuează auditul situațiilor financiare, statele membre pot permite auditorilor să includă opinia de asigurare în raportul de audit, ca secțiune separată.

74)

În prezent, dreptul Uniunii nu impune un format specific pentru raportul de audit și/sau pentru semnarea acestuia. Totuși, articolul 33a din Directiva contabilă, astfel cum a fost modificată prin pachetul privind ESAP, impune întreprinderilor să transmită raportul de asigurare organismului de colectare relevant din cadrul ESAP atunci când îl fac public și să utilizeze un format care permite extragerea de date (sau un format prelucrabil automat, în cazul în care acest lucru este impus de dreptul Uniunii sau de dreptul intern), împreună cu metadatele însoțitoare relevante. De asemenea, Comisia este împuternicită să adopte măsuri de punere în aplicare pentru a specifica metadate suplimentare care să însoțească raportul de asigurare și pentru a solicita un format prelucrabil automat.

75)

În conformitate cu articolul 26 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva privind auditul, statele membre pot să aplice standarde, proceduri sau cerințe naționale de audit atât timp cât Comisia nu adoptă un standard internațional de audit care să se refere la aceeași chestiune.

Având în vedere caracteristicile calitative ale informațiilor necesare în conformitate cu ESRS 1 (capitolul 2 și apendicele B: relevanța și reprezentarea exactă, precum și comparabilitatea, verificabilitatea și inteligibilitatea) și pentru a evita fragmentarea și a asigura că practicile sunt cât mai coerente posibil în această perioadă de tranziție de până la adoptarea standardelor de asigurare ale Uniunii, Comisia a solicitat Comitetului Organismelor Europene de Supraveghere a Auditului (COESA) să elaboreze în 2024 orientări fără caracter obligatoriu pentru auditorii statutari și alți furnizori de servicii de asigurare.

76)

În conformitate cu articolul 34 alineatul (1) al doilea paragraf litera (aa) din Directiva contabilă, opinia de asigurare asupra raportării privind durabilitatea trebuie să se bazeze pe o misiune de asigurare limitată (108). Având în vedere că o misiune de asigurare rezonabilă oferă un nivel mai ridicat de asigurare decât o misiune de asigurare limitată, CSRD nu împiedică o întreprindere să decidă în mod voluntar să solicite o opinie bazată pe o asigurare rezonabilă cu privire la întreaga raportare privind durabilitatea sau cu privire la părți ale acesteia. Această decizie trebuie luată de întreprindere, și nu de furnizorul asigurării.

77)

CSRD nu reglementează raportarea privind durabilitatea efectuată în mod voluntar. Prin urmare, o întreprindere care efectuează raportări privind durabilitatea în mod voluntar nu este obligată să supună informațiile privind durabilitatea unei misiuni de asigurare.

78)

În conformitate cu articolul 25c alineatul (1) din Directiva privind auditul, un auditor statutar sau o firmă de audit care efectuează asigurarea raportării privind durabilitatea a unei entități de interes public (EIP) – sau a unui membru al rețelei – nu trebuie să presteze în beneficiul EIP serviciile interzise care nu sunt de audit menționate la articolul 5 alineatul (1) al doilea paragraf literele (b), (c) și (e)-(k) din Regulamentul privind auditul.

În conformitate cu articolul 25c alineatul (2) din Directiva privind auditul, auditorul statutar sau societatea de audit respectivă poate presta în beneficiul EIP servicii care nu sunt de audit, altele decât:

Prin urmare:

79)

În conformitate cu articolul 40a alineatul (3) din Directiva contabilă, în cazul în care o întreprindere dintr-o țară terță nu transmite opinia de asigurare, filiala sau sucursala trebuie să emită o declarație în care să precizeze acest fapt.

80)

În conformitate cu articolul 40d alineatul (1) din Directiva contabilă, opinia de asigurare asupra raportului privind durabilitatea elaborat în temeiul articolului 40a se publică împreună cu raportul privind durabilitatea – și, după caz, cu declarația menționată la articolul 40a alineatul (2) al patrulea paragraf din Directiva contabilă – în termen de 12 luni de la data bilanțului exercițiului financiar pentru care este întocmit raportul, astfel cum prevede fiecare stat membru în conformitate cu articolele 14-28 din Directiva privind dreptul societăților comerciale și, după caz, în conformitate cu articolul 36 din directiva respectivă. În prezent, dreptul Uniunii nu impune cerințe specifice pentru formatul opiniei de asigurare. Totuși, articolul 33a din Directiva contabilă – introdus prin pachetul privind ESAP (109) – impune filialelor și sucursalelor care fac obiectul articolului 40a din Directiva contabilă să transmită raportul privind durabilitatea organismului de colectare desemnat de statul membru într-un format care să permită extragerea de date, împreună cu metadatele însoțitoare relevante. De asemenea, Comisia este împuternicită să adopte măsuri de punere în aplicare pentru a specifica metadate suplimentare care să însoțească opinia de asigurare și pentru a solicita un format prelucrabil automat.

81)

Articolul 19 alineatul (1) al patrulea paragraf din Directiva contabilă nu se limitează la informațiile privind principalele resurse necorporale care nu sunt recunoscute în bilanț ca imobilizări necorporale. În consecință, cerința se aplică tuturor resurselor necorporale esențiale ale întreprinderii, inclusiv imobilizărilor necorporale recunoscute în bilanț.

Această abordare globală permite utilizatorilor să înțeleagă modurile în care modelul de afaceri al întreprinderii depinde de principalele resurse necorporale și relevanța acestora pentru crearea de valoare de către întreprindere, indiferent dacă îndeplinesc sau nu criteriile de recunoaștere și de evaluare din cadrul contabil aplicabil. Utilizatorii vor evalua astfel mai ușor valoarea de piață a întreprinderii.

82)

Întreprinderile mari și IMM-urile cotate la bursă (cu excepția microîntreprinderilor) raportează informații privind principalele resurse necorporale și explică în ce fel modelul de afaceri al întreprinderii depinde în mod fundamental de aceste resurse și în ce fel resursele respective reprezintă o sursă de creare de valoare pentru întreprindere. Articolul 19 din Directiva contabilă se aplică numai tipurilor de întreprinderi menționate la articolul 1 alineatul (1) din Directiva contabilă, inclusiv instituțiilor de credit și întreprinderilor de asigurare care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din Directiva contabilă. Aceste informații trebuie incluse în raportul administratorilor (dar nu neapărat în declarația privind durabilitatea).

83)

Articolul 19 alineatul (1) din Directiva contabilă prezintă informațiile care trebuie incluse în raportul administratorilor întreprinderii. Articolul 19 alineatul (1) al patrulea paragraf din Directiva contabilă prevede includerea în raportul administratorilor a informațiilor privind principalele resurse necorporale. Prin urmare, aceste informații nu trebuie neapărat să fie incluse în declarația privind durabilitatea, putând fi prezentate și într-o altă secțiune a raportului administratorilor.

84)

Fără a aduce atingere articolului 23 din Directiva privind transparența, întreprinderile din țări terțe au obligația de a raporta informații privind durabilitatea la nivel individual și/sau consolidat în temeiul articolului 19a sau 29a din Directiva contabilă, dar numai dacă întreprinderea dintr-o țară terță este un emitent de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE, cu excepția microîntreprinderilor.

Emitenții din țări terțe trebuie să includă informații privind durabilitatea în raportul administratorilor care face parte din raportul lor financiar anual, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) din Directiva privind transparența, care face trimitere la articolele 19a și 29a din Directiva contabilă.

85)

Da, clauza de neparticipare prevăzută la articolul 19a alineatul (7) din Directiva contabilă se aplică inclusiv IMM-urilor din țări terțe care au valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE (a se vedea întrebarea frecventă 16).

86)

Societatea-mamă dintr-o țară terță care respectă în mod voluntar articolul 29a din Directiva contabilă poate include declarația consolidată privind durabilitatea într-un document separat.

87)

Normele de consolidare a declarației privind durabilitatea sunt aceleași cu cele pentru consolidarea situațiilor financiare. În conformitate cu articolul 22 alineatul (6) din Directiva contabilă (110), declarația consolidată privind durabilitatea trebuie să includă toate filialele, indiferent de locul în care sunt situate sediile sociale ale acestor filiale.

88)

O întreprindere dintr-o țară terță care nu este obligată să raporteze informații privind durabilitatea în temeiul dreptului Uniunii și care dorește să determine scutirea filialelor sale din Uniune de raportarea privind durabilitatea în temeiul articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă poate să publice o declarație consolidată privind durabilitatea întocmită în conformitate cu ESRS.

Alternativ, în conformitate cu articolul 48i alineatul (1) din Directiva contabilă, până la exercițiile financiare care se încheie la 6 ianuarie 2030, statele membre trebuie să permită unei filiale reglementate de legislația unui stat membru care intră sub incidența articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă și a cărei societate-mamă intră sub incidența legislației unei țări terțe să întocmească și să publice o declarație consolidată privind durabilitatea în temeiul articolului 29a din Directiva contabilă, care să includă toate filialele directe sau indirecte din Uniune ale respectivei societăți-mamă dintr-o țară terță care intră sub incidența articolelor 19a și 29a din Directiva contabilă. Articolul 48i alineatul (2) din Directiva contabilă precizează că filiala din Uniune care întocmește raportarea consolidată privind durabilitatea trebuie să fie una dintre filialele din Uniune ale grupului care au generat cea mai mare cifră de afaceri din Uniune în cel puțin unul dintre cele cinci exerciții financiare precedente, pe bază consolidată, după caz.

În conformitate cu articolul 48i alineatul (3) din Directiva contabilă, întocmirea și publicarea declarației consolidate privind durabilitatea elaborate și publicate de filiala din Uniune menționată la articolul 48i alineatul (1) din Directiva contabilă determină scutirea de obligația de raportare privind durabilitatea a tuturor întreprinderilor incluse în consolidare, sub rezerva îndeplinirii condițiilor prevăzute la articolul 19a alineatul (9) și la articolul 29a alineatul (8).

89)

Fără a aduce atingere articolului 23 din Directiva privind transparența, emitenții din țări terțe care efectuează raportările prevăzute la articolul 19a sau 29a din Directiva contabilă trebuie să includă în declarațiile lor privind durabilitatea informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia.

Articolul 4 alineatul (5) din Directiva privind transparența impune emitenților din UE și din țări terțe de valori mobiliare admise la tranzacționare pe o piață reglementată din UE (cu excepția microîntreprinderilor) să întocmească raportul administratorilor în conformitate cu articolele 19, 19a și 20 și cu articolul 29d alineatul (1) din Directiva contabilă [sau cu articolele 29 și 29a și cu articolul 29d alineatul (2) din Directiva contabilă în cazul unui raport consolidat al administratorilor] și să includă specificațiile adoptate în conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul privind taxonomia „ atunci când este întocmit de întreprinderile menționate la dispozițiile respective ”.

În conformitate cu intenția clară a colegiuitorilor de a extinde cerințele de raportare privind durabilitatea prevăzute în Directiva contabilă (care se aplică numai întreprinderilor din UE) la emitenții din UE și din țări terțe, sintagma „ atunci când este întocmit de întreprinderile menționate la dispozițiile respective ” trebuie interpretată ca referindu-se la categoriile de întreprinderi menționate la articolele 19a și 29a din Directiva contabilă (și anume întreprinderile mari, IMM-urile cotate la bursă, cu excepția microîntreprinderilor, și societățile-mamă ale grupurilor mari). Întrucât Directiva privind transparența se aplică tuturor emitenților din UE și din țări terțe (inclusiv microîntreprinderilor), această teză este necesară pentru a asigura că microîntreprinderile cotate la bursă nu fac obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea.

Articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia impune întreprinderilor care fac obiectul articolului 19a sau 29a din Directiva contabilă să publice modul și măsura în care activitățile întreprinderii sunt asociate cu activități economice care se califică drept durabile din punctul de vedere al mediului. Formularea articolului 4 alineatul (5) din Directiva privind transparența indică faptul că, în cazul în care un emitent din UE sau dintr-o țară terță face obiectul cerințelor de raportare privind durabilitatea prevăzute la articolul 19a sau 29a din Directiva contabilă, acesta trebuie să includă în raportul administratorilor informațiile prevăzute la articolul 8 din Regulamentul privind taxonomia.

90)

Da. Participanții la piața financiară pot presupune, pentru orice indicator raportat ca fiind nesemnificativ de către o societate în care s-a investit și care aplică ESRS, că acesta nu contribuie la indicatorul corespunzător al principalelor efecte negative în contextul prezentărilor de informații impuse de SFDR; cu alte cuvinte, valoarea investiției respective nu trebuie să fie inclusă la numărătorul indicatorului respectiv al principalelor efecte negative prevăzut de SFDR.

Articolul 29b alineatul (5) litera (b) din Directiva contabilă impune Comisiei să țină seama, în cea mai mare măsură posibilă, de informațiile de care au nevoie participanții la piața financiară pentru a-și îndeplini obligațiile de prezentare de informații prevăzute în Regulamentul (UE) 2019/2088 și în actele delegate adoptate în temeiul regulamentului respectiv atunci când adoptă standarde de raportare privind durabilitatea.

Ca o consecință a obligației prevăzute în CSRD de a ține seama de informațiile necesare participanților la piața financiară, orice indicator raportat ca fiind nesemnificativ de către o întreprindere în care s-a investit și care face obiectul cerințelor CSRD constituie o informație relevantă și se poate considera că nu contribuie la principalele efecte negative în conformitate cu SFDR.

Participanții la piața financiară vor găsi această informație în raportările efectuate conform CSRD, întrucât punctul 35 din ESRS 1 prevede că, atunci când o întreprindere consideră că un anumit punct de date care provine din SFDR nu este semnificativ, întreprinderea trebuie să precizeze în mod explicit că informația în cauză este „nesemnificativă”  (111).

În plus, punctul 56 din ESRS 2 impune întreprinderilor care fac obiectul CSRD să includă un tabel cu toate punctele de date care decurg din alte acte legislative ale UE, inclusiv din SFDR, indicând locul în care pot fi găsite în declarația privind durabilitatea și indicând „Nesemnificativ” în tabel în dreptul celor pe care întreprinderea le-a evaluat ca nefiind semnificative, în conformitate cu ESRS 1 punctul 35.