European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/6576

12.11.2024

P9_TA(2024)0153

Omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor în ceea ce privește emisiile și durabilitatea bateriilor (Euro 7)

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2024 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, în ceea ce privește emisiile și durabilitatea bateriilor (Euro 7) și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 (COM(2022)0586 – C9-0375/2022 – 2022/0365(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(C/2024/6576)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2022)0586),

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C9-0375/2022),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 27 aprilie 2023  (1),

având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 74 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 8 ianuarie 2024, de a aproba poziția Parlamentului în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie, cel al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și cel al Comisiei pentru transport și turism,

având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A9-0298/2023),

1.

adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare (2);

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.

încredințează Președintei sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului;

(1)   JO C 228, 29.6.2023, p. 103.

(2)  Prezenta poziție înlocuiește amendamentele adoptate la 9 noiembrie 2023 (Texte adoptate, P9_TA(2023)0394).


P9_TC1-COD(2022)0365

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2024 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2024/... al Parlamentului European și al Consiliului privind omologarea de tip a autovehiculelor și a motoarelor, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate vehiculelor respective, în ceea ce privește emisiile și durabilitatea bateriilor (Euro 7), de modificare a Regulamentului (UE) 2018/858 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 715/2007 și (CE) nr. 595/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Regulamentelor (UE) nr. 582/2011, (UE) 2017/1151 și (UE) 2017/2400 ale Comisiei și a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2022/1362 al Comisiei

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament și Consiliu, poziția Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2024/1257.)


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/6576/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)