1)

Clauza 4 punctele 1 și 2 din Acordul cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat la 6 iunie 1997, care figurează în anexa la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES,

trebuie interpretată în sensul că

o reglementare națională în temeiul căreia plata unei majorări salariale pentru ore suplimentare nu este prevăzută pentru lucrătorii pe fracțiune de normă decât pentru orele de lucru efectuate în plus peste timpul de lucru normal prevăzut pentru lucrătorii cu normă întreagă care se află într o situație comparabilă constituie un tratament „mai puțin favorabil” al lucrătorilor pe fracțiune de normă, în sensul acestei clauze 4 punctul 1, care nu poate fi justificat prin urmărirea, pe de o parte, a obiectivului de a descuraja angajatorul să impună lucrătorilor să efectueze ore suplimentare peste timpul de lucru convenit individual în contractele lor de muncă și, pe de altă parte, a obiectivului de a evita ca lucrătorii cu normă întreagă să facă obiectul unui tratament mai puțin favorabil în raport cu lucrătorii pe fracțiune de normă.

2)

Articolul 157 TFUE, precum și articolul 2 alineatul (1) litera (b) și articolul 4 primul paragraf din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă

trebuie interpretate în sensul că,

pe de o parte, o reglementare națională în temeiul căreia plata unei majorări salariale pentru ore suplimentare este prevăzută pentru lucrătorii pe fracțiune de normă doar pentru orele de muncă efectuate în plus peste timpul de lucru obișnuit stabilit pentru lucrătorii cu normă întreagă care se află într-o situație comparabilă constituie o discriminare indirectă pe criteriul sexului dacă se stabilește că o astfel de reglementare dezavantajează o proporție semnificativ mai mare de persoane de sex feminin în raport cu persoane de sex masculin, fără a fi totodată necesar ca grupul lucrătorilor care nu este dezavantajat de reglementarea menționată, și anume lucrătorii cu normă întreagă, să fie constituit dintr-un număr considerabil mai ridicat de bărbați decât de femei, și, pe de altă parte, o asemenea discriminare nu poate fi justificată prin urmărirea obiectivului de a descuraja angajatorul să impună lucrătorilor să efectueze ore suplimentare peste timpul de lucru convenit individual în contractele lor de muncă, precum și a obiectivului de a evita ca lucrătorii cu normă întreagă să facă obiectul unui tratament mai puțin favorabil în raport cu lucrătorii pe fracțiune de normă.