1)

Articolul 3 alineatele (1) și (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii

trebuie interpretat în sensul că

trebuie să se considere că nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, în sensul acestei dispoziții, o clauză care face parte dintr-un contract de împrumut exprimat în monedă străină încheiat cu un consumator, în temeiul căreia banca poate stabili cuantumul definitiv al împrumutului exprimat în această monedă străină aplicând sumei exprimate în monedă națională, corespunzătoare cererii de finanțare a consumatorului, un curs de schimb pe care îl stabilește în mod unilateral, atunci când modalitățile de stabilire a acestui cuantum au fost definite exclusiv de bancă înainte de încheierea contractului, fără ca, din acest motiv, consumatorul să fi putut influența stabilirea acestor modalități.

2)

Articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13

trebuie interpretat în sensul că

atunci când, în cadrul unui contract de împrumut exprimat în monedă străină încheiat cu un consumator, o clauză a acestui contract are ca efect, pe de o parte, să transfere acestui consumator riscul de schimb valutar asociat aprecierilor acestei monede străine în raport cu moneda națională și, pe de altă parte, să acorde băncii, în sarcina consumatorului, un avantaj legat de diferența existentă între cursul de schimb ales de aceasta în vederea stabilirii cuantumului definitiv al împrumutului exprimat în moneda străină respectivă și alte cursuri pe care le-ar fi putut utiliza cu această ocazie, este suficient să se constate, pentru a considera că această clauză, în măsura în care privește diferența de schimb valutar, nu îndeplinește cerința redactării clare și inteligibile în sensul acestei dispoziții, că banca nu a comunicat consumatorului nicio informație privind includerea unei astfel de diferențe, independent de întinderea informațiilor furnizate consumatorului în ceea ce privește transferul riscului de schimb valutar.

3)

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13

trebuie interpretat în sensul că:

atunci când, în cadrul unui contract de împrumut exprimat în monedă străină încheiat cu un consumator, o clauză a acestui contract are ca efect, pe de o parte, să transfere acestui consumator riscul de schimb valutar asociat aprecierilor acestei monede străine în raport cu moneda națională și, pe de altă parte, să acorde băncii un avantaj legat de o diferență de schimb valutar, această clauză, în măsura în care privește diferența de schimb valutar, poate fi considerată ca fiind prin ea însăși susceptibilă să creeze, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile care decurg din contract, independent de examinarea caracterului eventual abuziv, în sensul acestei dispoziții, al acestei clauze, în măsura în care privește transferul riscului de schimb valutar.

4)

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune ca un contract de împrumut exprimat în monedă străină încheiat cu un consumator să fie declarat nul, iar consumatorul să fie astfel eliberat de consecințele financiare care decurg din clauza acestuia referitoare la transferul riscului de schimb valutar, atunci când instanța națională constată că clauza acestui contract privind stabilirea cuantumului definitiv al împrumutului, în măsura în care are ca efect să acorde băncii un avantaj legat de diferența de curs valutar, prezintă un caracter abuziv, chiar și atunci când clauzele contractului menționat care prevăd modalitățile de conversie a monedei străine în vederea rambursării împrumutului nu sunt abuzive sau eliminarea lor nu ar determina anularea aceluiași contract, în cazul în care aceasta consideră, în conformitate cu normele dreptului său intern și potrivit unei abordări obiective, că contractul de împrumut nu poate continua să existe fără clauza abuzivă, printre altele în măsura în care aceasta din urmă definește obiectul principal al contractului.