1)

Articolul 44 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/1695 a Consiliului din 6 noiembrie 2018, și articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată

trebuie interpretate în sensul că

nu se poate considera că o societate supusă taxei pe valoarea adăugată care are sediul activității sale economice într-un stat membru, care beneficiază de servicii furnizate de o societate stabilită într-un alt stat membru, dispune în acest din urmă stat membru de un sediu fix, în vederea determinării locului de prestare a acestor servicii, doar pentru că cele două societăți aparțin aceluiași grup sau pentru că aceste societăți sunt legate între ele printr-un contract de prestări de servicii.

2)

Articolul 44 din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2018/1695, și articolul 11 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 282/2011

trebuie interpretate în sensul că

nici împrejurarea că o societate supusă taxei pe valoarea adăugată (TVA) care are sediul activității sale economice într-un stat membru, care beneficiază de servicii de procesare furnizate de o societate stabilită într-un alt stat membru, dispune în acest din urmă stat membru de o structură care participă la livrarea produselor finite rezultate din aceste servicii de procesare, nici faptul că respectivele operațiuni de livrare sunt realizate majoritar în afara statului membru menționat și că cele care sunt realizate în statul respectiv sunt supuse TVA-ului nu sunt relevante pentru a stabili, în vederea determinării locului de prestare a serviciilor, că această societate deține chiar în acest din urmă stat membru un sediu fix.

3)

Articolele 44 și 192a din Directiva 2006/112, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2018/1695, precum și articolele 11 și 53 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 282/2011

trebuie interpretate în sensul că

o societate supusă taxei pe valoarea adăugată care are sediul activității sale economice într-un stat membru, care beneficiază de servicii furnizate de o societate stabilită într-un alt stat membru, nu deține un sediu fix în acest din urmă stat membru dacă resursele umane și tehnice de care dispune în statul membru menționat nu sunt distincte de cele prin care îi sunt furnizate serviciile sau dacă aceste resurse umane și tehnice nu asigură decât activități pregătitoare sau auxiliare.