1)

Este conformă cu articolul 167, cu articolul 168 litera (a), cu articolul 178 litera (a) și cu articolul 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) (denumită în continuare „Directiva TVA”) și cu dreptul la o instanță imparțială recunoscut ca principiu general al dreptului de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), coroborate cu principiile neutralității fiscale, proporționalității, efectivității și securității juridice, o practică a autorității fiscale care constă în a refuza persoanei impozabile acordarea dreptului de rambursare a TVA-ului pentru motivul că, în pofida executării efective a livrării și a existenței unei facturi și a altor documente contabile justificative, factura este fictivă întrucât operațiunile economice menționate pe aceasta nu au avut loc în mod real și, prin urmare, tranzacțiile între părțile care figurează pe această factură nu au fost încheiate, deoarece

2)

Articolul 178 litera (a) din Directiva TVA trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea fiscală națională să poată refuza dreptul de rambursare a TVA-ului pentru singurul motiv că persoana impozabilă deține o factură care nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 226 punctele 6 și 7 din această directivă, chiar dacă această autoritate dispune de toate documentele și informațiile necesare pentru a putea verifica, pe baza acestora, dacă sunt îndeplinite cerințele de fond stabilite prin lege pentru exercitarea acestui drept?

3)

Este conformă cu dispozițiile menționate anterior ale Directivei TVA, cu dreptul la o instanță imparțială, consacrat la articolul 47 din cartă, și cu principiile efectivității, proporționalității și neutralității fiscale o practică a autorității fiscale care constă în a refuza persoanei impozabile dreptul de rambursare a TVA-ului pentru motivul că, în pofida faptului că operațiunea menționată pe factură a avut loc efectiv și pe baza faptului că factura este fictivă – pentru motivele enumerate la prima întrebare preliminară și considerate obiective de către autoritatea fiscală – consideră, în mod automat, fără a examina nicio altă împrejurare, că conducta persoanei impozabile este contrară exigențelor exercitării legitime a dreptului și, pe baza acestei conducte și fără a examina în mod expres elementul privind cunoașterea, că persoana impozabilă s-a sustras în mod intenționat de la plata taxei, prin operațiunile artificiale menționate pe factură?