1)

Articolul 23 alineatul (2) primul paragraf din Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, citit în lumina principiilor neutralității taxei pe valoarea adăugată (TVA) și efectivității,

trebuie interpretat în sensul că

se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia se interzice unei persoane impozabile care a formulat o cerere de rambursare a TVA-ului să furnizeze, în etapa contestației în fața unei autorități fiscale de gradul al doilea, informații suplimentare, în sensul articolului 20 din această directivă, solicitate de autoritatea fiscală de prim grad și pe care această persoană impozabilă nu le-a furnizat acestei din urmă autorități în termenul de o lună prevăzut la articolul 20 alineatul (2) din directiva menționată, acest termen neconstituind un termen de decădere.

2)

Articolul 23 din Directiva 2008/9

trebuie interpretat în sensul că

nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia o autoritate fiscală trebuie să închidă procedura de rambursare a TVA-ului în cazul în care persoana impozabilă nu a furnizat, în termenul acordat, informații suplimentare solicitate de această autoritate în temeiul articolului 20 din directiva menționată și că, în lipsa acestor informații, cererea de rambursare a TVA-ului nu poate fi soluționată, cu condiția ca decizia de închidere să fie considerată o decizie de respingere a acestei cereri de rambursare, în sensul articolului 23 alineatul (1) din directiva respectivă, și ca aceasta să poată face obiectul unei căi de atac care îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 23 alineatul (2) primul paragraf din aceeași directivă.