|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2024/1484 |
16.2.2024 |
Aviz de deschidere a unei proceduri antidumping privind importurile de fire din fibră de sticlă („GFY”) originare din Republica Populară Chineză
(C/2024/1484)
Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o plângere în temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) 2016/1036 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1) (denumit, în continuare „regulamentul de bază”), în care se afirmă că importurile de fire din fibră de sticlă (denumite în continuare „GFY”), originare din Republica Populară Chineză, fac obiectul unui dumping și cauzează, prin urmare, un prejudiciu (2) industriei Uniunii.
1. Plângerea
Plângerea a fost depusă la data de 3 ianuarie 2024 de către Glass Fibre Europe (denumită în continuare „reclamantul”). Plângerea a fost depusă în numele industriei producătoare de GFY din Uniune în sensul articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază.
O versiune a plângerii accesibilă publicului larg și analiza gradului de susținere a plângerii de către producătorii din Uniune sunt disponibile în dosarul destinat consultării de către părțile interesate. Punctul 5.6 din prezentul aviz oferă informații despre accesul la dosar pentru părțile interesate.
2. Produsul care face obiectul investigației
Produsul care face obiectul prezentei investigații este reprezentat de fire din fibră de sticlă (denumite în continuare „produsul care face obiectul investigației”), cu excepția șuvițelor din fibră de sticlă și a șnururilor din fibră de sticlă.
Toate părțile interesate care doresc să transmită informații cu privire la definiția produsului trebuie să le comunice în termen de 10 zile de la data publicării prezentului aviz (3).
3. Prezumția de dumping
Produsul despre care se afirmă că face obiectul unui dumping este produsul care face obiectul investigației, originar din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „țara în cauză”), încadrat în prezent la codurile NC ex 7019 13 00 și ex 7019 19 00 (coduri TARIC 7019 13 00 10, 7019 13 00 15, 7019 13 00 20, 7019 13 00 25, 7019 13 00 30, 7019 13 00 50, 7019 13 00 87, 7019 13 00 94, 7019 19 00 30, 7019 19 00 85). Codurile NC și TARIC sunt menționate doar cu titlu informativ și fără a aduce atingere eventualei modificări ulterioare a clasificării tarifare. Sfera de aplicare a prezentei investigații corespunde definiției produsului care face obiectul investigației, astfel cum figurează la punctul 2.
Reclamantul a susținut că nu este adecvat să se utilizeze prețurile și costurile de pe piața internă din Republica Populară Chineză, din cauza existenței unor distorsiuni semnificative în sensul articolului 2 alineatul (6a) litera (b) din regulamentul de bază.
Pentru a-și susține afirmațiile privind distorsiunile semnificative, reclamantul s-a bazat pe informațiile cuprinse în Documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind distorsiunile semnificative din economia Republicii Populare Chineze în scopul investigațiilor în materie de apărare comercială (4). În special, reclamantul a susținut că producția și vânzarea produsului care face obiectul investigației par să fie afectate de distorsiunile menționate, printre altele, în capitolele din raport referitoare la terenuri, energie, capital, materii prime, forța de muncă, precum și de distorsiunile care afectează în mod specific sectorul industriei sticlei.
În plus, reclamanții s-au bazat pe informații disponibile public, în special pe cel de al 14-lea plan cincinal pentru dezvoltarea economică și socială națională al Republicii Populare Chineze și pe Obiectivele pe termen lung pentru 2035, pe cel de al 14-lea plan cincinal de dezvoltare a industriei fibrei din sticlă, pe cel de al 14-lea plan cincinal privind dezvoltarea industriei materiilor prime, pe cel de al 14-lea plan cincinal de dezvoltare a industriei materialelor de construcții, pe cel de al 14-lea plan cincinal de dezvoltare a producției inteligente, pe Raportul privind resursele minerale din China 2020 și 2021, pe avizul Consiliului de Stat privind publicarea documentului „Made in China (2025)”, pe Catalogul industriilor care încurajează investițiile străine (ediția 2022) și pe Catalogul îndrumător pentru ajustarea structurală a industriei (versiunea din 2019). Solicitantul s-a bazat, de asemenea, pe elemente de probă suplimentare relevante actualizate privind distorsiunile în ceea ce privește produsul și materiile prime ale acestuia, precum și pe constatările Comisiei din cadrul mai multor investigații antidumping recente.
Prin urmare, având în vedere articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază, prezumția de dumping se bazează pe compararea unei valori normale construite pe baza unor costuri de producție și de vânzare care reflectă prețurile nedistorsionate sau a unor valori de referință cu prețul de export (la nivel franco fabrică) al produsului care face obiectul investigației, atunci când este vândut la export către Uniune.
Marjele de dumping calculate pe baza acestei comparații sunt semnificative pentru țara în cauză.
În lumina informațiilor disponibile, Comisia consideră că există suficiente elemente de probă în temeiul articolului 5 alineatul (9) din regulamentul de bază pentru a demonstra faptul că, din pricina distorsiunilor semnificative care afectează prețurile și costurile, utilizarea prețurilor și a costurilor de pe piața internă a țării în cauză nu este adecvată, justificând astfel deschiderea unei investigații pe baza articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază.
Raportul de țară este disponibil în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și pe site-ul web al DG Comerț (5).
4. Prezumția de prejudiciu și legătura de cauzalitate
Plângerea a susținut că performanța industriei din Uniune a fost amenințată în mod semnificativ de importurile de GFY din China și că amenințarea s-a materializat într-un prejudiciu important în cea mai recentă perioadă.
Reclamantul a pus la dispoziție elemente de probă din care reiese că importurile produsului care face obiectul investigației provenite din țara în cauză au crescut, în ansamblu, atât ca valoare absolută, cât și în ceea ce privește cota de piață, într-o proporție semnificativă, indicând probabilitatea unei creșteri substanțiale a importurilor.
În plus, reclamantul a furnizat elemente de probă care arată că există o capacitate suficientă și liber disponibilă în RPC și că există o creștere iminentă și substanțială a acestei capacități, indicând probabilitatea creșterii substanțiale a importurilor care fac obiectul unui dumping și care ar cauza un prejudiciu.
Elementele de probă furnizate de reclamant arată, de asemenea, că prețurile produsului importat care face obiectul investigației au avut, pe lângă alte consecințe, un impact negativ asupra cantităților vândute de industria Uniunii, generând efecte negative semnificative asupra performanței globale a industriei Uniunii. Elementele de probă arată, de asemenea, că industria Uniunii nu este în măsură să crească prețurile în concordanță cu creșterea costurilor de producție, inclusiv a prețurilor energiei.
În cele din urmă, reclamantul a furnizat, de asemenea, elemente de probă care indică o creștere a stocurilor.
5. Procedura
Întrucât a constatat, după informarea statelor membre, că plângerea a fost depusă în numele industriei din Uniune și că există elemente de probă suficiente care să justifice deschiderea unei proceduri, Comisia deschide o investigație în temeiul articolului 5 din regulamentul de bază.
Investigația va stabili dacă produsul care face obiectul investigației, originar din țara în cauză, face obiectul unui dumping și dacă importurile care fac obiectul dumpingului au cauzat un prejudiciu industriei din Uniune.
În cazul în care concluziile sunt afirmative, investigația va examina dacă instituirea unor măsuri nu ar fi în interesul Uniunii, în conformitate cu articolul 21 din regulamentul de bază.
5.1. Perioada de investigație și perioada examinată
Investigația privind dumpingul și prejudiciul va acoperi perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2023 și 31 decembrie 2023 (denumită în continuare „perioada de investigație”). Examinarea tendințelor relevante pentru evaluarea prejudiciului va viza perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 2020 și sfârșitul perioadei de investigație (denumită în continuare „perioada examinată”).
5.2. Observații privind plângerea și deschiderea investigației
Toate părțile interesate care doresc să prezinte observații cu privire la plângere (inclusiv privind aspectele referitoare la prejudiciu și la legătura de cauzalitate) sau la orice aspecte referitoare la deschiderea investigației (inclusiv gradul de susținere a plângerii) trebuie să le prezinte în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz.
Orice cerere de audiere în legătură cu deschiderea investigației trebuie să fie depusă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz.
5.3. Procedura de determinare a dumpingului
Producătorii-exportatori (6) ai produsului care face obiectul investigației din țara în cauză sunt invitați să participe la investigația Comisiei.
5.3.1. Anchetarea producătorilor-exportatori
(a) Eșantionarea
Având în vedere numărul potențial ridicat de producători-exportatori din țara în cauză implicați în această procedură și pentru a finaliza investigația în termenele-limită de timp prevăzute legal, Comisia poate limita la un nivel rezonabil numărul de producători-exportatori care vor fi supuși investigației prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit și „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.
Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți producătorii-exportatori sau reprezentanții care acționează în numele acestora sunt invitați să furnizeze Comisiei informații privind societății lor, în termen de 7 zile de la data publicării prezentului aviz. Aceste informații trebuie furnizate prin intermediul TRON.tdi (denumit în continuare „TRON”) la următoarea adresă: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/tdi/form/AD702_SAMPLING_FORM_FOR_EXPORTING_PRODUCER. Informațiile privind accesul la TRON sunt disponibile la punctele 5.6 și 5.8 de mai jos.
Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare în vederea selectării eșantionului de producători-exportatori, Comisia a contactat, de asemenea, autoritățile din Republica Populară Chineză și poate contacta orice asociații de producători-exportatori cunoscute.
Dacă este necesar să se selecteze un eșantion, producătorii-exportatori pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de exporturi către Uniune care poate fi examinat în mod rezonabil în perioada de timp disponibilă. Comisia va informa toți producătorii-exportatori cunoscuți, autoritățile țării în cauză și asociațiile de producători-exportatori, dacă este cazul prin intermediul autorităților din Republica Populară Chineză, cu privire la societățile selectate pentru a fi incluse în eșantion.
De îndată ce va primi informațiile necesare pentru a selecta un eșantion de producători-exportatori, Comisia va informa părțile interesate cu privire la decizia sa de a le include sau nu în eșantion. Producătorii-exportatori incluși în eșantion vor trebui să transmită un chestionar completat în termen de 30 de zile de la data notificării deciziei includerii lor în eșantion, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Comisia va adăuga la dosarul destinat consultării de către părțile interesate o notă care va reflecta selectarea eșantionului. Eventualele observații cu privire la constituirea eșantionului trebuie să fie primite în termen de 3 zile de la data notificării deciziei privind constituirea eșantionului.
O copie a chestionarului destinat producătorilor-exportatori este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul web al DG Comerț: https://tron.trade.ec.europa.eu/investigations/case-view?caseId=2715
De asemenea, chestionarul va fi pus la dispoziția oricărei asociații de producători-exportatori cunoscute și a autorităților din țara respectivă.
Fără a aduce atingere eventualei aplicări a articolului 18 din regulamentul de bază, producătorii-exportatori care au fost de acord să fie incluși în eșantion, dar care nu sunt selectați să facă parte din acesta, vor fi considerați cooperanți (aceștia sunt denumiți în continuare „producători-exportatori cooperanți neincluși în eșantion”). Fără a aduce atingere punctului 5.3.1 litera (b) de mai jos, taxa antidumping care poate fi aplicată importurilor de la producătorii-exportatori cooperanți neincluși în eșantion nu va depăși marja de dumping medie ponderată stabilită pentru producătorii-exportatori incluși în eșantion (7).
(b) Marja de dumping individuală pentru producătorii-exportatori neincluși în eșantion
În temeiul articolului 17 alineatul (3) din regulamentul de bază, producătorii-exportatori cooperanți neincluși în eșantion pot solicita Comisiei să stabilească marjele lor de dumping individuale. Producătorii-exportatori care doresc să solicite o marjă de dumping individuală trebuie să completeze chestionarul și să îl returneze completat în mod corespunzător, în termen de 30 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazului în care se prevede altfel. O copie a chestionarului destinat producătorilor-exportatori este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul web al DG Comerț: https://tron.trade.ec.europa.eu/investigations/case-view?caseId=2715. Comisia va examina dacă producătorilor-exportatori cooperanți neincluși în eșantion li se poate acorda o taxă individuală în conformitate cu articolul 9 alineatul (5) din regulamentul de bază.
Cu toate acestea, producătorii-exportatori cooperanți neincluși în eșantion care solicită o marjă individuală de dumping trebuie să fie conștienți de faptul că, totuși, Comisia poate decide să nu le calculeze marja individuală de dumping dacă, de exemplu, numărul producătorilor-exportatori cooperanți, inclusiv cei incluși în eșantion, care urmează a fi investigați este atât de mare încât un astfel de calcul ar îngreuna în mod inutil procedura și ar împiedica finalizarea la termen a investigației.
5.3.2. Procedura suplimentară privind țara în cauză care face obiectul unor distorsiuni semnificative
În conformitate cu dispozițiile prezentului aviz, toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze elemente de probă privind aplicarea articolului 2 alineatul (6a) din regulamentul de bază. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, informațiile respective și elementele de probă în sprijinul acestora trebuie să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz.
În special, Comisia invită toate părțile interesate să își prezinte punctele de vedere cu privire la codurile Sistemului armonizat (SA) prevăzute în plângere, să propună o țară reprezentativă adecvată (țări reprezentative adecvate) și să precizeze identitatea producătorilor care face obiectul investigației în țările respective. Informațiile respective și elementele de probă în sprijinul acestora trebuie să parvină Comisiei în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz.
În conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (e) din regulamentul de bază, la scurt timp după deschiderea investigației, Comisia va informa părțile implicate în investigație cu privire la sursele relevante, inclusiv, dacă este cazul, cu privire la alegerea unei țări terțe reprezentative adecvate pe care intenționează să o utilizeze în scopul stabilirii valorii normale în temeiul articolului 2 alineatul (6a), prin intermediul unei note la dosarul destinat consultării de către părțile interesate. Părților implicate în investigație li se va acorda un termen de 10 zile pentru a formula observații cu privire la notă, în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (e).
În scopul selectării finale a țării terțe reprezentative adecvate, Comisia va examina dacă țările terțe respective au un nivel de dezvoltare economică similar celui din țara în cauză, dacă există producție și vânzări ale produsului care face obiectul investigației în țările terțe respective și dacă datele relevante sunt ușor accesibile. În cazul în care există mai multe țări terțe reprezentative, se va acorda preferință, dacă este cazul, țărilor cu un nivel adecvat de protecție socială și a mediului. Potrivit informațiilor de care dispune Comisia, Thailanda este o posibilă țară terță reprezentativă adecvată.
În contextul acestui exercițiu, Comisia invită toți producătorii din țara în cauză să furnizeze informații privind materiile (prime și prelucrate) și energia utilizate pentru fabricarea produsului care face obiectul investigației, în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz. Aceste informații trebuie furnizate prin intermediul TRON.tdi la următoarea adresă: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/tdi/form/AD702_INFO_ON_INPUTS_FOR_EXPORTING_PRODUCER_FORM. Informațiile privind accesul la TRON sunt disponibile la punctele 5.6 și 5.8 de mai jos.
În plus, orice informații concrete transmise în vederea evaluării costurilor și a prețurilor în conformitate cu articolul 2 alineatul (6a) litera (a) din regulamentul de bază trebuie să fie depuse în termen de 65 de zile de la data publicării prezentului aviz. Aceste informații concrete ar trebui să provină exclusiv din surse publice care sunt ușor accesibile.
5.3.3. Investigarea importatorilor neafiliați (8) (9)
Importatorii neafiliați care importă din țara în cauză către Uniune produsul care face obiectul investigației sunt invitați să participe la prezenta investigație.
Având în vedere numărul potențial mare de importatori neafiliați implicați în această procedură și pentru a finaliza investigația în termenele-limită de timp prevăzute legal, Comisia poate limita la un nivel rezonabil numărul de importatori neafiliați care vor face obiectul investigației, prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit și „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.
Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți importatorii neafiliați sau reprezentanții care acționează în numele acestora sunt invitați să transmită Comisiei informațiile cu privire la societatea (societățile) lor care sunt solicitate în anexa la prezentul aviz, în termen de 7 zile de la data publicării acestuia.
Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare în vederea selectării eșantionului de importatori neafiliați, Comisia poate contacta, de asemenea, eventualele asociații de importatori cunoscute.
Dacă este necesar să se constituie un eșantion, importatorii pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de vânzări în Uniune ale produsului care face obiectul investigației care poate fi examinat în mod rezonabil în timpul aflat la dispoziție.
De îndată ce primește informațiile necesare pentru a selecta un eșantion, Comisia va informa părțile interesate cu privire la decizia sa referitoare la eșantionul de importatori. Comisia va adăuga la dosarul destinat consultării de către părțile interesate o notă care va reflecta selectarea eșantionului. Eventualele observații cu privire la selectarea eșantionului trebuie să fie primite în termen de trei zile de la data notificării deciziei privind eșantionul.
În vederea obținerii informațiilor pe care le consideră necesare pentru investigația sa, Comisia va pune chestionare la dispoziția importatorilor neafiliați incluși în eșantion. Părțile respective trebuie să transmită un chestionar completat, în termen de 30 de zile de la data notificării deciziei referitoare la eșantion, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
O copie a chestionarului pentru importatori este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul internet al DG Comerț: https://tron.trade.ec.europa.eu/investigations/case-view?caseId=2715
5.4. Procedura de determinare a prejudiciului și de anchetare a producătorilor din Uniune
Constatarea unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă concrete și implică o examinare obiectivă a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping, a efectului acestora asupra prețurilor de pe piața Uniunii și a impactului ulterior al respectivelor importuri asupra industriei Uniunii. Pentru a se stabili dacă se aduce un prejudiciu industriei Uniunii, producătorii din Uniune ai produsului care face obiectul investigației sunt invitați să participe la investigația Comisiei.
Având în vedere numărul mare de producători din Uniune vizați și pentru a finaliza investigația în termenele-limită de timp prevăzute legal, Comisia a decis să limiteze la un nivel rezonabil numărul de producători din Uniune care vor face obiectul investigației, prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit și „eșantionare”). Eșantionarea se efectuează în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.
Comisia a selectat în mod provizoriu un eșantion de producători din Uniune. Detaliile sunt disponibile în dosarul destinat consultării de către părțile interesate. Părțile interesate sunt invitate să formuleze observații cu privire la eșantionul provizoriu. În plus, alți producători din Uniune sau reprezentanți ai acestora care consideră că au motive să fie incluși în eșantion trebuie să contacteze Comisia în termen de șapte zile de la data publicării prezentului aviz. Toate observațiile referitoare la eșantionul provizoriu trebuie să fie primite în termen de șapte zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
Toți producătorii cunoscuți din Uniune și asociațiile de producători cunoscute din Uniune vor fi informați de Comisie cu privire la societățile selectate în final pentru a face parte din eșantion.
Producătorii din Uniune incluși în eșantion vor trebui să transmită un chestionar completat în termen de 30 de zile de la data notificării deciziei includerii lor în eșantion, cu excepția cazului în care se prevede altfel.
O copie a chestionarului destinat producătorilor din Uniune este inclusă în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și este disponibilă pe site-ul web al DG Comerț: https://tron.trade.ec.europa.eu/investigations/case-view?caseId=2715
5.5. Procedura de evaluare a interesului Uniunii
În cazul în care se stabilește existența dumpingului și a prejudiciului aferent, se va decide, în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază, dacă adoptarea unor măsuri antidumping nu ar fi în interesul Uniunii. Producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, sindicatele și organizațiile reprezentative ale consumatorilor sunt invitate să furnizeze Comisiei informații pentru a preciza dacă impunerea măsurilor nu este în interesul Uniunii. Pentru a participa la investigație, organizațiile reprezentative ale consumatorilor trebuie să demonstreze că există o legătură obiectivă între activitățile lor și produsul care face obiectul investigației.
Informațiile referitoare la evaluarea interesului Uniunii trebuie transmise în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Aceste informații pot fi furnizate fie într-un format la alegere, fie prin completarea unui chestionar pregătit de Comisie. Copii ale chestionarelor, inclusiv o copie a chestionarului destinat utilizatorilor produsului care face obiectul investigației, sunt incluse în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și sunt disponibile pe site-ul web al DG Comerț: https://tron.trade.ec.europa.eu/investigations/case-view?caseId=2715. Informațiile transmise în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază vor fi luate în considerare numai dacă sunt susținute, la momentul transmiterii lor, de elemente de probă concrete.
5.6. Părțile interesate
Pentru a participa la investigație, părțile interesate, cum sunt producătorii-exportatori, producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, sindicatele și organizațiile reprezentative ale consumatorilor trebuie să demonstreze că există o legătură obiectivă între activitățile pe care le desfășoară și produsul care face obiectul investigației.
Producătorii-exportatori, producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile reprezentative care au furnizat informații în conformitate cu procedurile descrise la punctele 5.3.1, 5.3.3 și 5.4 de mai sus vor fi considerați părți interesate dacă există o legătură obiectivă între activitățile pe care le desfășoară și produsul care face obiectul investigației.
Alte părți vor putea să participe la investigație în calitate de părți interesate numai din momentul în care se fac cunoscute, cu condiția să existe o legătură obiectivă între activitățile lor și produsul care face obiectul investigației. Faptul de a fi considerat parte interesată nu aduce atingere aplicării articolului 18 din regulamentul de bază.
Accesul la dosarul destinat consultării de către părțile interesate se face prin intermediul TRON.tdi la următoarea adresă: https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/TDI. Vă rugăm să urmați instrucțiunile de pe pagina respectivă pentru a obține acces (10).
5.7. Posibilitatea audierii de către serviciile Comisiei responsabile cu ancheta
Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile Comisiei responsabile cu investigația.
Orice cerere de audiere trebuie să fie formulată în scris și să precizeze motivele pe care se bazează, precum și un rezumat al aspectelor pe care partea interesată dorește să le discute în timpul audierii. Audierea se va limita la aspectele pe care părțile interesate le-au semnalat în prealabil în scris.
Calendarul audierilor este următorul:
|
— |
Pentru orice audieri care trebuie să aibă loc înainte de termenul prevăzut pentru instituirea măsurilor provizorii, cererea trebuie formulată în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz. Audierea va avea loc, în mod normal, în termen de 60 de zile de la data publicării prezentului aviz. |
|
— |
După etapa constatărilor provizorii, cererea trebuie formulată în termen de 5 zile de la data comunicării constatărilor provizorii sau a documentului informativ. Audierea va avea loc, în mod normal, în termen de 15 zile de la data comunicării constatărilor preliminare sau de la data documentului informativ. |
|
— |
În etapa constatărilor finale, cererea trebuie formulată în termen de 3 zile de la data comunicării constatărilor finale. Audierea va avea loc, în mod normal, în perioada acordată pentru prezentarea de observații cu privire la comunicarea constatărilor finale. În cazul în care există o comunicare a constatărilor finale suplimentare, cererea trebuie formulată imediat după primirea acestei comunicări a constatărilor finale suplimentare. Audierea va avea loc, în mod normal, în termenul stabilit pentru a prezenta observații cu privire la această comunicare. |
Calendarul prezentat nu aduce atingere dreptului serviciilor Comisiei de a accepta audieri în afara calendarului în cazuri justificate în mod corespunzător și dreptului Comisiei de a refuza audieri în cazuri justificate în mod corespunzător. Dacă serviciile Comisiei refuză o cerere de audiere, partea în cauză va fi informată cu privire la motivele respectivului refuz.
În principiu, audierile nu vor fi utilizate pentru a prezenta informații concrete care nu sunt incluse încă în dosar. Cu toate acestea, în interesul unei bune administrări și pentru a permite serviciilor Comisiei să progreseze în cadrul investigației, părților interesate li se poate solicita să ofere noi informații concrete în urma unei audieri.
5.8. Instrucțiuni de transmitere a informațiilor scrise și de trimitere a chestionarelor completate și a corespondenței
Informațiile transmise Comisiei în scopul anchetelor în materie de apărare comercială trebuie să nu facă obiectul unor drepturi de autor. Înainte de transmiterea la Comisie a unor informații și/sau a unor date care fac obiectul drepturilor de autor ale unor părți terțe, părțile interesate trebuie să solicite autorizarea specifică din partea deținătorului drepturilor de autor care să permită în mod explicit Comisiei: (a) să utilizeze informațiile și datele în scopul prezentei proceduri de apărare comercială; și (b) să furnizeze informațiile și/sau datele părților interesate de prezenta investigație, într-o formă care să le permită să-și exercite dreptul la apărare.
Toate informațiile prezentate în scris, inclusiv cele solicitate prin prezentul aviz, chestionarele completate și corespondența furnizate de părțile interesate, pentru care se solicită un tratament confidențial, trebuie să poarte mențiunea „ Sensitive ” (11) (versiune cu caracter sensibil). Părțile care furnizează informații pe parcursul prezentei anchete sunt invitate să ofere motive pentru solicitarea unui tratament confidențial.
În conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, părțile care transmit informații cu mențiunea „ Sensitive ” trebuie să transmită rezumate cu caracter neconfidențial ale acestora, care vor purta mențiunea „ For inspection by interested parties ” (versiune destinată consultării de către părțile interesate). Rezumatele respective trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite o înțelegere rezonabilă a elementelor esențiale ale informațiilor transmise cu titlu confidențial.
Dacă o parte care furnizează informații confidențiale nu prezintă motive întemeiate pentru solicitarea tratamentului confidențial sau nu pune la dispoziție un rezumat neconfidențial al acestora în formatul și de calitatea solicitate, Comisia poate să nu ia în considerare respectivele informații, cu excepția cazului în care se poate demonstra în mod convingător, utilizând surse adecvate, că informațiile sunt corecte.
Părțile interesate sunt invitate să prezinte toate documentele și cererile prin intermediul TRON.tdi (https://tron.trade.ec.europa.eu/tron/TDI) inclusiv cererile de înregistrare ca parte interesată, împuternicirile și fișele de certificare scanate. Prin utilizarea TRON.tdi sau a e-mailului, părțile interesate își exprimă acordul cu privire la normele aplicabile transmiterii informațiilor pe cale electronică, conținute în documentul intitulat „CORESPONDENȚA CU COMISIA EUROPEANĂ ÎN CAZURILE DE APĂRARE COMERCIALĂ”, care este publicat pe site-ul web al DG Comerț: https://europa.eu/!7tHpY3. Părțile interesate trebuie să își indice numele, adresa, numărul de telefon și o adresă de e-mail valabilă și trebuie să se asigure că adresa de e-mail furnizată este o adresă de e-mail oficială funcțională, care este verificată zilnic. După furnizarea datelor de contact, Comisia va comunica cu părțile interesate doar prin TRON.tdi sau prin e-mail, cu excepția cazului în care acestea solicită în mod explicit să primească toate documentele din partea Comisiei prin alte mijloace de comunicare sau cu excepția cazului în care natura documentului care trebuie trimis impune utilizarea unei scrisori recomandate. Pentru mai multe reguli și informații privind corespondența cu Comisia, inclusiv principiile aplicabile transmiterii prin TRON.tdi și prin e-mail, părțile interesate sunt invitate să consulte instrucțiunile sus-menționate privind comunicarea cu părțile interesate.
Adresa Comisiei pentru corespondență este următoarea:
|
Comisia Europeană |
|
Direcția Generală Comerț |
|
Direcția G |
|
Birou: CHAR 04/039 |
|
1049 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
E-mail: TRADE-AD702-GFY-DUMPING@ec.europa.eu
TRADE-AD702-GFY-INJURY@ec.europa.eu
6. Calendarul investigației
În conformitate cu articolul 6 alineatul (9) din regulamentul de bază, ancheta se va încheia, în mod normal, în termen de 13 luni, dar în nu mai mult de 14 luni de la data publicării prezentului aviz. În conformitate cu articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază, se pot institui măsuri provizorii, în mod normal nu mai târziu de șapte luni, dar în niciun caz mai târziu de opt luni de la data publicării prezentului aviz.
În conformitate cu articolul 19 a din regulamentul de bază, Comisia va furniza informații privind instituirea planificată a unor taxe provizorii cu 4 săptămâni înainte de instituirea măsurilor provizorii. Părțile interesate vor avea la dispoziție trei zile lucrătoare pentru a formula observații în scris privind exactitatea calculelor.
În cazurile în care Comisia intenționează să nu instituie taxe provizorii, ci să continue ancheta, părțile interesate vor fi informate, prin intermediul documentului informativ, cu privire la neinstituirea taxelor cu 4 săptămâni înainte de expirarea termenului prevăzut la articolul 7 alineatul (1) din regulamentul de bază.
În principiu, părțile interesate vor avea la dispoziție 15 zile pentru a formula observații în scris cu privire la constatările preliminare sau la documentul informativ și 10 zile pentru a formula observații în scris cu privire la constatările definitive, cu excepția cazului în care se prevede altfel. După caz, informarea finală suplimentară va preciza termenul-limită până la care părțile interesate pot prezenta observații în scris.
7. Transmiterea informațiilor
Ca regulă generală, părțile interesate pot transmite informații doar în conformitate cu calendarele prevăzute la punctele 5 și 6 din prezentul aviz. Transmiterea oricăror alte informații care nu sunt incluse la punctele respective trebuie să respecte următorul calendar:
|
— |
Orice informații pentru etapa constatărilor preliminare trebuie transmise în termen de 70 de zile de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel. |
|
— |
Cu excepția cazului în care se prevede altfel, părțile interesate nu trebuie să prezinte informații concrete noi după termenul prevăzut pentru prezentarea de observații cu privire la comunicarea constatărilor preliminare sau la documentul informativ în etapa comunicării constatărilor preliminare. După termenul-limită respectiv, părțile interesate pot prezenta informații faptice noi doar dacă pot demonstra că respectivele informații faptice noi sunt necesare pentru a respinge afirmațiile faptice formulate de alte părți interesate și cu condiția ca aceste informații faptice noi să poată fi verificate în intervalul de timp disponibil pentru a permite finalizarea la timp a investigației. |
|
— |
Pentru a încheia investigația în termenele-limită obligatorii, Comisia nu va accepta informații de la părțile interesate după expirarea termenului-limită pentru prezentarea observațiilor cu privire la comunicarea constatărilor finale sau, dacă este cazul, după expirarea termenului-limită pentru prezentarea observațiilor cu privire la comunicarea constatărilor finale suplimentare. |
8. Posibilitatea de a prezenta observații cu privire la informațiile transmise de alte părți
Pentru a se garanta drepturile la apărare, părțile interesate trebuie să aibă posibilitatea de a prezenta observații cu privire la informațiile transmise de alte părți interesate. Atunci când prezintă astfel de observații, părțile interesate se pot referi numai la aspectele semnalate în informațiile transmise de celelalte părți interesate și nu pot semnala aspecte noi.
Aceste observații trebuie prezentate în conformitate cu următorul calendar:
|
— |
Orice observație cu privire la informațiile transmise de alte părți interesate înainte de termenul prevăzut pentru instituirea măsurilor provizorii trebuie prezentată cel târziu în cea de a 75-a zi de la data publicării prezentului aviz, cu excepția cazului în care se prevede altfel. |
|
— |
Observațiile cu privire la informațiile furnizate de alte părți interesate ca răspuns la comunicarea constatărilor provizorii sau a documentului informativ trebuie prezentate în termen de 7 zile de la termenul pentru prezentarea observațiilor privind constatările provizorii sau documentul informativ, cu excepția cazului în care se prevede altfel. |
|
— |
Observațiile cu privire la informațiile furnizate de alte părți interesate ca răspuns la comunicarea constatărilor finale trebuie să fie prezentate în termen de 3 zile de la termenul prevăzut pentru prezentarea observațiilor privind constatările finale, cu excepția cazului în care se prevede altfel. În cazul în care există o comunicare a constatărilor finale suplimentare, observațiile referitoare la informațiile furnizate de alte părți interesate ca răspuns la această comunicare trebuie prezentate în termen de o zi de la termenul-limită prevăzut pentru prezentarea observațiilor referitoare la această comunicare, cu excepția cazului în care se prevede altfel. |
Calendarul stabilit nu aduce atingere dreptului Comisiei de a solicita informații suplimentare de la părțile interesate în cazuri justificate în mod corespunzător.
9. Prelungirea termenelor prevăzute în prezentul aviz
Orice prelungire a termenelor prevăzute în prezentul aviz poate fi solicitată doar în circumstanțe excepționale și va fi acordată doar dacă este justificată în mod corespunzător, din motive întemeiate.
În orice caz, orice prelungire a termenului prevăzut pentru transmiterea răspunsului la chestionare se va limita, în mod normal, la 3 zile și nu va depăși, de regulă, 7 zile.
În ceea ce privește termenele pentru transmiterea altor informații specificate în avizul de deschidere, prelungirile se vor limita la trei zile, cu excepția cazului în care se demonstrează existența unor circumstanțe excepționale.
10. Lipsa de cooperare
În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare, nu le furnizează în termenele limită prevăzute sau obstrucționează în mod semnificativ investigația, pot fi stabilite constatări preliminare sau finale, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.
În cazul în care se constată că orice parte interesată a transmis informații false sau înșelătoare, informațiile respective pot să nu fie luate în considerare și se pot utiliza datele disponibile.
În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, constatările se bazează pe datele disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, situația părții respective poate fi mai puțin favorabilă decât în cazul în care ea ar fi cooperat.
Faptul că nu se oferă un răspuns pe suport electronic nu este considerat un refuz de a coopera, cu condiția ca partea interesată în cauză să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar antrena sarcini sau costuri suplimentare nerezonabile. În acest caz, partea interesată trebuie să contacteze imediat Comisia.
11. Consilier-auditor
Părțile interesate pot solicita intervenția consilierului-auditor pentru proceduri comerciale. Consilierul-auditor examinează cererile de acces la dosar, litigiile privind confidențialitatea documentelor, cererile de amânare a termenelor și orice alte cereri privind drepturile la apărare ale părților interesate și ale terților, care ar putea să apară în cursul procedurii.
Consilierul-auditor poate organiza audieri și poate acționa ca mediator între partea sau părțile interesate și serviciile Comisiei, pentru a asigura exercitarea deplină a drepturilor la apărare ale părților interesate. Orice cerere de audiere de către consilierul-auditor ar trebui formulată în scris și motivată corespunzător. Consilierul-auditor va examina motivația care stă la baza cererilor. Aceste audieri trebuie să aibă loc doar dacă problemele nu au fost soluționate cu serviciile Comisiei în timp util.
Părțile interesate sunt invitate să respecte termenele stabilite la punctul 5.7 din prezentul aviz și în ceea ce privește intervențiile consilierului-auditor, inclusiv audierile. Orice cerere trebuie să fie transmisă în timp util și cu promptitudine, pentru a nu se pune în pericol buna desfășurare a procedurii. În acest sens, părțile interesate trebuie să solicite intervenția consilierului-auditor în cel mai scurt timp posibil de la producerea evenimentului care justifică o astfel de intervenție. Consilierul-auditor va examina motivele cererilor de intervenție, natura problemelor semnalate și impactul acestora asupra dreptului la apărare, având în vedere interesele de a se asigura buna administrare și finalizarea la timp a investigației.
Pentru mai multe informații și date de contact, părțile interesate pot consulta paginile dedicate consilierului-auditor de pe site-ul web al DG Comerț: https://policy.trade.ec.europa.eu/contacts/hearing-officer_ro
12. Prelucrarea datelor cu caracter personal
Toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei investigații vor fi tratate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (12).
Un aviz privind protecția datelor, care conține informații pentru toate persoanele cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul activităților de apărare comercială ale Comisiei, este disponibil pe site-ul web al DG Comerț: https://europa.eu/!vr4g9W
(1) JO L 176, 30.6.2016, p. 21
(2) Termenul general „prejudiciu” se referă la un prejudiciu important adus unei industrii, precum și la riscul producerii unui prejudiciu important unei industrii sau la o întârziere semnificativă în crearea unei industrii, astfel cum se prevede la articolul 3 alineatul (1) din regulamentul de bază.
(3) Trimiterile la publicarea prezentului aviz se interpretează ca trimiteri la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
(4) Commission Staff Working Document on Significant Distortions in the Economy of the People's Republic of China for the Purposes of Trade Defence Investigations (Documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind distorsiunile semnificative din economia Republicii Populare Chineze în scopul investigațiilor în materie de apărare comercială), 20 decembrie 2017, SWD (2017) 483 final/2, disponibil la adresa:
https://ec.europa.eu/transparency/documents-register/detail?ref=SWD(2017)483&lang=ro
(5) Documentele citate în raportul de țară pot fi obținute și pe baza unei cereri justificate corespunzător.
(6) Un producător-exportator este orice societate comercială din țara în cauză care produce și exportă pe piața Uniunii produsul care face obiectul investigației, fie direct, fie prin terți, inclusiv orice societate afiliată implicată în producția, vânzarea pe piața internă sau exportul produsului care face obiectul investigației.
(7) În temeiul articolului 9 alineatul (6) din regulamentul de bază, nu se ține cont de eventualele marje nule și de minimis și nici de marjele stabilite în condițiile prevăzute la articolul 18 din regulamentul de bază.
(8) Prezenta secțiune se referă numai la importatorii care nu sunt afiliați producătorilor-exportatori. Importatorii afiliați producătorilor-exportatori trebuie să completeze anexa I la chestionarul destinat producătorilor-exportatori respectivi. În conformitate cu articolul 127 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, se consideră că două persoane sunt afiliate dacă: (a) una dintre ele face parte din conducerea sau din consiliul de administrație al întreprinderii celeilalte persoane; (b) au calitatea juridică de asociați; (c) una este angajatorul celeilalte; (d) o terță parte posedă, controlează sau deține direct sau indirect 5 % sau mai mult din acțiunile sau părțile emise cu drept de vot de ambele persoane; (e) una dintre ele o controlează pe cealaltă în mod direct sau indirect; (f) ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o terță persoană; (g) împreună, controlează direct sau indirect o terță persoană; sau (h) sunt membre ale aceleiași familii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558). În conformitate cu articolul 5 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, „persoană” înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică sau orice asociere de persoane care nu este persoană juridică, dar care este recunoscută în conformitate cu legislația Uniunii sau cu cea națională ca având capacitatea de a încheia acte juridice (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).
(9) Datele furnizate de importatorii neafiliați pot fi utilizate și în legătură cu alte aspecte ale prezentei investigații decât stabilirea existenței dumpingului.
(10) În caz de probleme tehnice, vă rugăm să contactați serviciul de asistență al DG Comerț prin e-mail la adresa: trade-service-desk@ec.europa.eu sau prin telefon +32 22979797.
(11) Un document cu mențiunea „Sensitive” este un document considerat confidențial în temeiul articolului 19 din regulamentul de bază și al articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping). De asemenea, el este protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).
(12) Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).
ANEXĂ
|
☐ |
Versiune cu caracter sensibil |
|
☐ |
Versiune destinată consultării de către părțile interesate |
|
(a se bifa căsuța corespunzătoare) |
|
AVIZ DE DESCHIDERE A UNEI PROCEDURI ANTIDUMPING PRIVIND IMPORTURILE DE FIRE DIN FIBRĂ DE STICLĂ („GFY”) ORIGINARE DIN REPUBLICA POPULARĂ CHINEZĂ
INFORMAȚII PENTRU SELECTAREA EȘANTIONULUI DE IMPORTATORI NEAFILIAȚI
Prezentul formular este menit să permită importatorilor neafiliați să furnizeze informațiile necesare pentru eșantionare solicitate la punctul 5.3.3 din avizul de deschidere.
Atât versiunea cu caracter sensibil („Sensitive”), cât și versiunea destinată consultării de către părțile interesate („For inspection by interested parties”) trebuie returnate Comisiei după cum se indică în avizul de deschidere.
1. IDENTITATE ȘI DATE DE CONTACT
Vă rugăm să furnizați următoarele date cu privire la societatea dumneavoastră:
|
Denumirea societății |
|
|
Adresa |
|
|
Persoana de contact |
|
|
Adresa de E-mail: |
|
|
Telefon |
|
2. CIFRA DE AFACERI ȘI VOLUMUL VÂNZĂRILOR
Indicați cifra de afaceri totală a societății dumneavoastră, exprimată în euro (EUR), precum și valoarea exprimată în euro (EUR) și volumul exprimat în tone, aferente importurilor în Uniune și revânzărilor pe piața Uniunii după importul din Republica Populară Chineză, în cursul perioadei de investigație, al produsului care face obiectul investigației, astfel cum este definit în avizul de deschidere.
|
|
Tone |
Valoarea exprimată în euro (EUR) |
|
Cifra de afaceri totală a societății dumneavoastră, exprimată în euro (EUR) |
|
|
|
Importurile de produs care face obiectul investigației, originar din Republica Populară Chineză |
|
|
|
Importurile de produs care face obiectul investigației (toate originile) |
|
|
|
Revânzările pe piața Uniunii, după importul din Republica Populară Chineză, ale produsului care face obiectul investigației |
|
|
3. ACTIVITĂȚILE SOCIETĂȚII DUMNEAVOASTRĂ ȘI ALE SOCIETĂȚILOR AFILIATE (1)
Vă rugăm să furnizați detalii care descriu exact activitățile societății, precum și ale tuturor societăților afiliate (vă rugăm să le enumerați și să precizați relația cu societatea dvs.) implicate în producția și/sau vânzarea (la export și/sau pe piața internă) a produsului care face obiectul investigației. Astfel de activități pot include, fără a se limita la acestea, achiziționarea produsului care face obiectul investigației sau producerea acestuia în temeiul unor acorduri de subcontractare ori prelucrarea sau comercializarea acestuia.
|
Denumirea și adresa societății |
Activități |
Relație |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
4. ALTE INFORMAȚII
Vă rugăm să furnizați orice alte informații relevante pe care societatea le consideră utile pentru a ajuta Comisia să selecteze eșantionul.
5. CERTIFICARE
Prin furnizarea informațiilor menționate anterior, societatea își exprimă acordul cu privire la posibilitatea de a fi inclusă în eșantion. Dacă este selectată pentru a fi inclusă în eșantion, societatea va trebui să completeze un chestionar și să accepte o vizită la sediul ei pentru verificarea răspunsului dat. În cazul în care societatea indică faptul că nu este de acord cu eventuala sa includere în eșantion, se va considera că nu a cooperat la investigație. Constatările Comisiei în cazul importatorilor necooperanți se bazează pe datele disponibile, iar rezultatul le poate fi mai puțin favorabil acestor societăți decât dacă ele ar fi cooperat.
Semnătura reprezentantului autorizat:
Numele și funcția reprezentantului autorizat:
Data:
(1) În conformitate cu articolul 127 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2447 al Comisiei din 24 noiembrie 2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, se consideră că două persoane sunt afiliate dacă: (a) una dintre ele face parte din conducerea sau din consiliul de administrație al întreprinderii celeilalte persoane; (b) au calitatea juridică de asociați; (c) una este angajatorul celeilalte; (d) o terță parte posedă, controlează sau deține direct sau indirect 5 % sau mai mult din acțiunile sau părțile emise cu drept de vot de ambele persoane; (e) una dintre ele o controlează pe cealaltă în mod direct sau indirect; (f) ambele sunt controlate în mod direct sau indirect de către o terță persoană; (g) împreună, controlează direct sau indirect o terță persoană; sau (h) sunt membre ale aceleiași familii (JO L 343, 29.12.2015, p. 558). În conformitate cu articolul 5 punctul 4 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, „persoană” înseamnă o persoană fizică, o persoană juridică sau orice asociere de persoane care nu este persoană juridică, dar care este recunoscută în conformitate cu legislația Uniunii sau cu cea națională ca având capacitatea de a încheia acte juridice (JO L 269, 10.10.2013, p. 1).
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/1484/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)