1)

Articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretat în sensul că noțiunea de „proces în urma căruia a fost pronunțată decizia”, care figurează la această dispoziție, vizează o procedură care a condus la o hotărâre prin care s-a aplicat o pedeapsă rezultantă, prin contopirea a posteriori a unor pedepse pronunțate anterior, atunci când, în cadrul acestei proceduri, autoritatea care pronunță această hotărâre nu poate reexamina vinovăția persoanei în cauză și nici nu poate modifica aceste din urmă pedepse, însă dispune de o marjă de apreciere pentru stabilirea nivelului acestei pedepse rezultante.

2)

Articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care transpune această dispoziție și care exclude, în mod general, posibilitatea unei autorități judiciare de executare de a executa un mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse atunci când persoana interesată nu a fost prezentă în persoană în cadrul procesului în urma căruia a fost pronunțată decizia în cauză este contrară dispoziției menționate. O instanță națională este obligată, luând în considerare ansamblul dreptului său intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acesta, să interpreteze reglementarea națională respectivă, în măsura posibilului, în lumina textului și a finalității acestei decizii-cadru.