European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/1219

30.1.2024

Inițierea procedurii

(Cazul M.11109 – IAG / AIR EUROPA)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(C/2024/1219)

La 24 ianuarie 2024, Comisia a decis să inițieze procedura în cazul menționat anterior după ce a constatat că există mari îndoieli cu privire la compatibilitatea cu piața comună a concentrării notificate în cauză. Inițierea procedurii marchează deschiderea celei de a doua etape a investigației referitoare la concentrarea notificată și nu aduce atingere deciziei finale privind cazul. Decizia este luată în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1).

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte observațiile cu privire la concentrarea propusă.

Pentru a se putea lua în considerare în totalitate în cadrul procedurii, observațiile trebuie să fie primite de către Comisie cel târziu în termen de 15 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință M.11109 – IAG / AIR EUROPA, la următoarea adresă:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)   JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/1219/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)