|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2024/770 |
22.1.2024 |
Acțiune introdusă la 28 noiembrie 2023 – Nouryon Functional Chemicals și alții/ECHA
(Cauza T-1122/23)
(C/2024/770)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamante: Nouryon Functional Chemicals BV (Amsterdam, Țările de Jos), Arkema GmbH (Düsseldorf, Germania), Pergan Hilfsstoffe für industrielle Prozesse GmbH (Bocholt, Germania), United Initiators GmbH (Pullach im Isartal, Germania) (reprezentanți: R. Cana și Z. Romata, avocați)
Pârâtă: Agenția Europeană pentru Produse Chimice
Concluziile
Reclamantele solicită Tribunalului:
|
— |
declararea acțiunii ca fiind admisibilă și întemeiată; |
|
— |
anularea Deciziei Agenţiei Europene pentru Produse Chimice din 19 septembrie 2023, pronunțată de Camera de recurs a Agenției în cauza A-009-2022, în măsura în care impune reclamantelor să prezinte informații bazate pe un studiu extins de toxicitate pentru reproducere pe o singură generație în temeiul coloanei 1 de la punctul 8.7.3. din anexa IX la Regulamentul REACH și seriile 2A și 2B în temeiul coloanei 2 de la punctul 8.7.3. din anexa IX la Regulamentul REACH; și |
|
— |
obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantele invocă cinci motive.
|
1. |
Primul motiv întemeiat pe o eroare de drept săvârșită prin interpretarea greșită a coloanei 1 de la punctul 8.7.3. din anexa IX la Regulamentul REACH precum și pe o eroare vădită de apreciere săvârșită prin aplicarea eronată a coloanei 1 de la punctul 8.7.3. din anexa IX la Regulamentul REACH, pentru a impune reclamantelor să prezinte informații bazate pe un studiu extins de toxicitate pentru reproducere pe o singură generație (denumit în continuare „EOGRTS”) cu o configurație a studiului de bază. |
|
2. |
Al doilea motiv întemeiat pe faptul că Agenția a încălcat principiul proporționalității și articolul 25 din Regulamentul REACH atunci când a impus reclamantelor să prezinte informații bazate pe un EOGRTS cu o configurație a studiului de bază. |
|
3. |
Al treilea motiv întemeiat pe faptul că Agenția a săvârșit erori vădite de apreciere, nu a luat în considerare toate informațiile disponibile și pertinente și a încălcat principiul securității juridice și protecției încrederii legitime, atunci când a impus reclamantelor să prezinte informații bazate pe un EOGRTS cu o configurație a studiului de bază. |
|
4. |
Al patrulea motiv întemeiat pe faptul că Agenția a încălcat al doilea paragraf din coloana 2 de la punctul 8.7.3. din anexa IX la Regulamentul REACH precum și principiul proporționalității, prin faptul că a omis, în decizia atacată, să aprecieze dacă impunerea cohortelor 2A și 2B în cadrul EOGRTS este proporțională. |
|
5. |
Al cincilea motiv întemeiat pe faptul că Agenția a săvârșit erori vădite de apreciere și a încălcat principiile securității juridice și protecției încrederii legitime prin faptul ca a impus cohortele 2A și 2B în cadrul EOGRTS. |
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/770/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)