1)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană coroborat cu articolul 47 [primul paragraf] din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că instanța sesizată este obligată să nu ia în considerare un act de procedură (cerere) al unei părți care urmărește să conteste, în mod inadmisibil în lumina dreptului Uniunii și a Constituției statului membru, numirea unui judecător – care nu este supusă unui control jurisdicțional în temeiul dreptului național și al dreptului Uniunii –, punând în discuție capacitatea judecătorului respectiv de a se pronunța având în vedere lipsa unei legături între împrejurările procedurii de numire a acestui judecător și împrejurările cauzei supuse examinării, precum și lipsa unor motive reale de contestare a imparțialității și independenței sale pe baza altor împrejurări decât corectitudinea procedurii de numire a judecătorului, contestată de partea menționată, inclusiv comportamentul judecătorului respectiv după numire și susceptibilitatea acestuia de a fi influențat de puterea legislativă sau executivă, ceea ce, în conformitate cu dreptul național, echivalează cu o actio popularis inadmisibilă și constituie un abuz flagrant și vădit de drept procesual național?

2)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană coroborat cu articolul 47 [primul paragraf] din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că un mecanism eficient și suficient pentru îndeplinirea criteriilor unei instanțe instituite prin lege în sensul dreptului Uniunii Europene este acela de a conferi părților, în temeiul dreptului național, posibilitatea de a solicita verificarea, în cadrul unui așa-numit test de imparțialitate sau al unei cereri de recuzare a judecătorului, a impactului tuturor împrejurărilor legate de procedura de numire și de comportamentul judecătorului după numire asupra imparțialității și independenței acestuia în cauza supusă examinării?