European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2023/1615

21.12.2023

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.11400 – NEOM / DSV / JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(C/2023/1615)

1.   

La data de 14 decembrie 2023, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

NEOM Company („NEOM”, Regatul Arabiei Saudite), controlată de Public Investment Found („PIF”, Regatul Arabiei Saudite),

DSV Solutions Holding A/S („DSV Solutions”, Danemarca), controlată de DSV A/S („DSV”, Danemarca).

NEOM și DSV dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întreprinderii comune nou-create.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni în întreprinderea comună.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt următoarele:

NEOM își desfășoară activitatea în domeniul dezvoltării zonei NEOM, care este o nouă zonă urbană planificată de Regatul Arabiei Saudite. Societatea-mamă a NEOM, PIF, este fondul suveran de investiții al Regatului Arabiei Saudite și desfășoară activități de investiții în active pentru a sprijini dezvoltarea economică a Regatului Arabiei Saudite și pentru a-și diversifica sursele de venit, în interesul generațiilor viitoare;

DSV Solutions își desfășoară activitatea în calitate de furnizor de servicii logistice pe bază de contract, furnizând servicii de depozitare și logistică la nivel mondial și controlând peste 500 de instalații logistice. Societatea-mamă a întreprinderii, DSV, este o societate de expediere de mărfuri și de logistică care își desfășoară activitatea în domeniul serviciilor de expediere de mărfuri pe cale rutieră/terestră, aeriană și maritimă, precum și al serviciilor de logistică contractuală.

3.   

Activitățile economice ale întreprinderii comune vor fi următoarele: logistică și gestionarea lanțului de aprovizionare pentru construcția zonei NEOM și furnizor de servicii logistice către terți în cadrul zonei NEOM.

4.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind tratamentul simplificat pentru anumite concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

5.   

Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.11400 – NEOM / DSV / JV

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)   JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)   JO C 160, 5.5.2023, p. 1.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2023/1615/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)