Exemplul 1: un producător începe să certifice că toate căpșunele sale sunt fără pesticide și cere un preț mai mare pentru a le vinde. Un producător concurent constată că primul producător își vinde toate căpșunele la un preț mai mare și începe să facă același lucru. În scurt timp, alți producători procedează în același sens, putând cere un preț majorat ca urmare a faptului că certifică cu toții că nu au utilizat pesticide în căpșunele lor. Într-o astfel de situație, nu există niciun acord: fiecare producător acționează în mod independent, ținând seama de comportamentul actual sau preconizat al concurenților săi.

Exemplul 2: un grup de producători se întâlnesc pentru a discuta cu privire la modalitățile prin care cultivarea căpșunelor poate deveni mai durabilă. Ei discută despre cum nu ar mai utiliza pesticide pentru creșterea căpșunelor, dar sunt preocupați de faptul că, dacă fac acest lucru pe cont propriu, alți concurenți vor cere prețuri mai mici. Cu toții susțin că nu vor utiliza pesticide în sezonul următor dacă ceilalți își iau același angajament. Ei nu întocmesc un document scris care să consemneze un astfel de angajament. Niciunul dintre producători nu utilizează pesticide pentru cultivarea căpșunelor în anul următor. Acesta constituie un acord. Deși nu a fost unul scris, producătorii și-au exprimat în mod clar intenția de a se comporta pe piață într-un mod specific, atât prin declarațiile lor din cadrul întâlnirii, cât și prin punerea efectivă în practică a afirmațiilor lor.

Exemplu: un acord orizontal poate viza, de exemplu, un angajament între producătorii concurenți de a crește păsări de curte numai în conformitate cu anumite standarde în materie de bunăstare a animalelor care sunt mai ridicate decât cele impuse de dreptul Uniunii sau de legislația națională. Un acord vertical poate viza, de exemplu, un angajament între anumiți producători și distribuitori de a comercializa numai păsări de curte crescute în conformitate cu anumite standarde de durabilitate care sunt mai ridicate decât cele impuse de dreptul Uniunii sau de legislația națională.

Exemplu: o OIP din domeniul brânzeturilor reprezintă trei niveluri în lanțul de aprovizionare agroalimentar: producătorii de lapte, producătorii de brânzeturi și distribuitorii. Normele OIP prevăd că aceasta poate încheia un acord sau poate ajunge la o decizie în urma aprobării de către majoritatea membrilor la fiecare nivel. La încheierea în cadrul OIP a unui acord de durabilitate pentru producția și distribuția mai durabilă a brânzeturilor, votează în favoarea acordului o majoritate de 70 % dintre producătorii de lapte (primul nivel), 60 % dintre producătorii de brânzeturi (al doilea nivel) și 55 % dintre distribuitorii de lapte și brânzeturi (al treilea nivel). În acest scenariu, organele decizionale ale OIP pot încheia un acord de durabilitate care este obligatoriu pentru toți membrii săi. În scopul aplicării articolului 210a, sunt părți la acordul de durabilitate toți producătorii și distribuitorii care sunt membri ai respectivei OIP, fie direct, fie indirect prin intermediul organismelor și al asociațiilor lor reprezentative, inclusiv cei care nu au votat în favoarea acordului.

Exemplul 1: pentru a promova cultivarea durabilă a merelor, un grup de lanțuri de supermarketuri diferite care împreună achiziționează 70 % din totalul achizițiilor angro de mere dintr-un stat membru convin că vor cumpăra doar mere care au fost certificate ca fiind fără pesticide. Întrucât acest grup reprezintă o parte atât de însemnată din totalul achizițiilor, majoritatea producătorilor de mere consideră că nu au altă opțiune decât să respecte standardul stabilit de grupul de lanțuri de supermarketuri, pentru a se asigura că produsele lor nu sunt excluse de pe piață. Ei nu mai utilizează pesticide și certifică faptul că merele lor nu conțin pesticide, mai degrabă decât să riște să nu își poată vinde producția de mere. Există în mod clar un acord între lanțurile de supermarketuri. Cu toate acestea, producătorii de mere nu sunt părți la acordul respectiv. Deși producătorii furnizează produse care respectă un standard de durabilitate, ei nu au convenit personal cu lanțurile de supermarketuri asupra conținutului standardului, iar alegerea lor de a respecta standardul nu este condiționată de respectarea standardului respectiv de către alți producători de mere. Prin urmare, producătorii nu vor fi parte la acordul încheiat între lanțurile de supermarketuri din grup. Totuși, aceasta nu împiedică producătorii să devină în viitor părți la un acord de durabilitate cu lanțurile de supermarketuri.

Exemplul 2: într-un scenariu ușor diferit, un grup de lanțuri de supermarketuri convine să achiziționeze doar mere care au fost certificate ca fiind fără pesticide. O organizație de producători de mere dezvoltă o marcă de certificare care atestă faptul că produsele membrilor săi nu conțin pesticide. Organizația autorizează marca de certificare pentru a fi utilizată pe ambalajul din supermarketuri și în cadrul materialelor lor de comercializare. Taxele de licență sunt distribuite producătorilor care sunt membri ai organizației. Într-un astfel de caz, organizația este o asociație de producători care a luat decizia de a adopta și de a furniza marca de certificare. Această decizie constituie un acord de durabilitate între producători. În plus, același acord privind sustenabilitatea poate include și acordul pentru acordarea licenței semnat între organizație și supermarketuri.

Exemplul 1: producătorii de pere și un grup de angrosiști încheie un acord. În temeiul acordului, producătorii vor adopta tehnici de producție care, eliminând pe de o parte utilizarea tratamentelor chimice care îmbunătățesc termenul de valabilitate al perelor, vor duce în același timp la creșterea risipei de alimente, deoarece tehnicile de producție de acest tip vor crește riscul de alterare sau deteriorare a perelor înainte ca acestea să ajungă la consumator. Pentru a se asigura că perele rămân în stare bună înainte de a fi livrate comercianților cu amănuntul, angrosiștii trebuie să adapteze condițiile de depozitare și să aducă modificările necesare construcțiilor. Într-un astfel de caz, îmbunătățirile în materie de durabilitate se referă atât la producția de produse agricole, cât și la comerțul cu acestea. Articolul 210a ar fi aplicabil părții din acordul de durabilitate care se referă la modificările aduse de angrosiști condițiilor de depozitare, deoarece partea respectivă ar fi legată în mod intrinsec de punerea la dispoziție pe piață a unui produs mai durabil.

Exemplul 2: un grup de comercianți cu amănuntul și de angrosiști convin să utilizeze un sistem de recipiente reciclate pentru transportul și plasarea în depozit a fructelor și legumelor proaspete. Deși acordul se referă la un standard de durabilitate care poate depăși ceea ce este prevăzut prin lege, articolul 210a nu se va aplica, deoarece în acordul nu va fi implicat niciun producător.

Exemplul 3: un grup de comercianți cu amănuntul și de producători din sectorul alimentar convin asupra unei inițiative din domeniul economiei circulare prin care să creeze un sistem comun de colectare a deșeurilor. Comercianții cu amănuntul se angajează să își colecteze deșeurile, transformându-le ulterior în îngrășăminte, iar producătorii se angajează să utilizeze îngrășămintele în producția lor. Deoarece acordul implică angajamentul producătorilor de a utiliza îngrășămintele generate prin sistemul de colectare a deșeurilor, se aplică articolul 210a.

Exemplul 1: un acord are ca obiect ambalarea durabilă a malțului în saci pentru transport impermeabili, complet reciclabili, și a berii în butoaie realizate integral din metale reciclate. Articolul 210a se va aplica numai acelei părți din acord referitoare la malț, deoarece berea este un produs neinclus în anexa I.

Exemplul 2: un acord are ca obiect furnizarea de deșeuri alimentare provenite de la mai multe restaurante și de la producătorii care aprovizionează restaurantele respective. Deșeurile respective vor fi apoi utilizate pentru producția și comercializarea de biocombustibili. Articolul 210a se va aplica numai acelei părți din acord referitoare la furnizarea de deșeuri pentru producerea de biocombustibili, și nu la comercializarea biocombustibililor neincluși în anexa I.

Exemplul 3: un acord are ca obiect furnizarea de carne de pasăre produsă în mod durabil pentru servicii de cantină. Acordul implică crescători de păsări de curte care furnizează carne de pasăre producătorilor de mâncăruri preparate și o organizație ce reprezintă cantinele care cumpără mâncăruri preparate de la producători. Articolul 210a s-ar aplica numai acelei părți din acord referitoare la furnizarea de carne de pasăre producătorilor de mâncăruri preparate, și nu părții referitoare la furnizarea de mâncăruri preparate cantinelor. Numai carnea de pasăre este un produs inclus în anexa I, nu și mâncărurile preparate care conțin carnea respectivă.

Exemplul 4: un acord are ca obiect furnizarea de tomate, ciuperci, legume și plante aromatice produse în mod durabil destinate prelucrării în diferite sosuri, cum ar fi pesto, tomate cu ciuperci, tomate cu vinete, ceapă și capere, precum și comercializarea sosurilor respective. Articolul 210a s-ar aplica numai acelei părți din acord referitoare la producția și furnizarea de tomate, ciuperci și plante aromatice produse în mod durabil, nu și comercializării sosurilor, deoarece sosurile sunt produse neincluse în anexa I.

Exemplu: obiectivul de durabilitate ar putea fi prevenirea eroziunii solului. Acordul de durabilitate ar urmări să aplice un standard care ar putea presupune stabilirea unor obiective măsurabile sub forma unor criterii cantitative sau calitative care să depășească un standard obligatoriu, de exemplu utilizarea unei culturi de rotație în timpul iernii pentru a evita eroziunea solului. Acordul ar putea include măsuri specifice de punere în aplicare, cum ar fi obligațiile de a utiliza anumite mașini sau echipamente, de a folosi instrumente de gestionare a riscurilor sau de a sprijini diseminarea cunoștințelor tehnice, inclusiv formare, consiliere, cooperare și schimb de cunoștințe, a tehnologiilor digitale sau a practicilor pentru gestionarea durabilă a nutrienților.

Exemple de obiective de durabilitate care intră sub incidența articolului 210a:

Exemple de acorduri de durabilitate care urmăresc obiective care intră sub incidența articolului 210a:

Exemplu: un acord de durabilitate vizează reducerea cu 8 % a utilizării pesticidelor. Un producător care este parte la acord își desfășoară activitatea în două amplasamente geografice diferite. La unul dintre amplasamente, producătorul se angajează să respecte standardul, iar la celălalt, producătorul continuă să utilizeze pesticidele cât mai mult posibil. Numai amplasamentul în care producătorul urmărește să respecte standardul poate beneficia de excluderea prevăzută la articolul 210a.

Exemplul 1: un acord având ca obiectiv reducerea pesticidelor stabilește un standard care prescrie reducerea cu 40 % a utilizării pesticidelor. În acest caz, ar fi necesar să se demonstreze că aplicarea standardului conduce la o reducere măsurabilă a utilizării pesticidelor. Nu ar fi însă necesar să se demonstreze că reducerea utilizării pesticidelor de către producătorii individuali a condus la o îmbunătățire a calității apei în regiune, de exemplu la reducerea scurgerilor de pesticide în apele subterane.

Exemplul 2: dacă un acord de durabilitate vizează sporirea biodiversității prin cultivarea anumitor plante sălbatice și soiuri originale care sunt favorabile insectelor, este posibil ca rezultatele referitoare la îmbunătățirea biodiversității să nu poată fi cuantificate în termeni numerici. Cu toate acestea, eforturile depuse și rezultatele obținute trebuie să fie identificabile, chiar dacă nu neapărat în termeni numerici: de exemplu, părțile ar trebui să identifice plantele care sunt mai favorabile insectelor sau soiurile originale care ar trebui plantate.

Exemplu de obiectiv obligatoriu pentru statele membre, dar nu și pentru entități individuale: propunerea Comisiei de regulament privind utilizarea durabilă a pesticidelor (29) stabilește obiective de reducere cu 50 % atât a utilizării generale a pesticidelor chimice și a riscului prezentat de acestea, cât și a utilizării pesticidelor „mai periculoase” până în 2030. Aceste obiective ar urma să fie obligatorii pentru statele membre, dar nu ar fi obligatorii pentru entitățile individuale. Prin urmare, aceste obiective nu ar fi considerate standarde obligatorii în sensul articolului 210a.

Exemplu de obiectiv obligatoriu pentru o regiune, dar nu și pentru entități individuale: Într-un scenariu în care propunerea de regulament privind utilizarea durabilă a pesticidelor va fi aprobată, o regiune ar putea decide să își autoimpună un obiectiv de reducere progresivă a utilizării pesticidelor cu 50 % până în 2030. O astfel de decizie ar fi obligatorie pentru regiune, dar nu ar fi obligatorie pentru entitățile individuale. Prin urmare, o astfel de decizie nu ar fi considerată un standard obligatoriu în sensul articolului 210a.

Exemplu de obiectiv obligatoriu pentru entitățile individuale: Într-un scenariu în care propunerea de regulament privind utilizarea durabilă a pesticidelor va fi adoptată, un stat membru ar putea decide să pună în aplicare o cerință obligatorie pentru producători de a reduce progresiv utilizarea pesticidelor cu diferite niveluri (de exemplu 30/50/70 %) în diferite sectoare până în 2030. Respectivele dispoziții naționale ar fi obligatorii pentru entitățile individuale și, prin urmare, ar fi considerate standarde obligatorii în sensul articolului 210a.

Exemplul 1: un producător de cacao dintr-o țară din afara UE încheie cu un producător de ciocolată din Uniune un acord de durabilitate care urmărește să depășească un standard obligatoriu al Uniunii sau al unui stat membru. Prin urmare, acordul de durabilitate poate beneficia de excluderea prevăzută la articolul 210a.

Exemplul 2: un producător de cacao dintr-o țară din afara UE încheie cu un producător de ciocolată din Uniune un acord de durabilitate care urmărește să depășească un standard obligatoriu al unei țări din afara UE. Acordul de durabilitate poate beneficia de excluderea prevăzută la articolul 210a numai în măsura în care depășește un standard obligatoriu al Uniunii sau, în absența acestuia, un standard obligatoriu al unui stat membru.

Exemplul 1: producătorii și operatorii convin să reducă cu 50 % volumul risipei de alimente în procesul de producție și procesare a mazării prin optimizarea tehnicilor de recoltare, prin investiții în capacități de depozitare mai eficiente și prin îmbunătățirea ambalării. Nu există un standard obligatoriu de durabilitate pentru reducerea volumului risipei de alimente stabilit la nivelul Uniunii și nici un standard de durabilitate aplicabil la nivel național. Într-un astfel de caz, standardul de durabilitate ar fi mai ridicat decât cel impus de dreptul Uniunii sau de legislația națională.

Exemplul 2: producătorii de lapte și comercianții cu amănuntul convin să sprijine conversia la producția ecologică de lapte, astfel cum se prevede în Regulamentul (UE) 2018/848 al Parlamentului European și al Consiliului (32). Deși Regulamentul (UE) 2018/848 stabilește metodele de producție pe care fermierii trebuie să le urmeze pentru a-și putea eticheta produsele ca fiind ecologice, aceste metode de producție nu constituie standarde obligatorii la nivelul Uniunii sau la nivel național. Într-un astfel de caz, un standard care impune ca laptele să fie produs în conformitate cu metodele de producție ecologică ar fi mai ridicat decât cel prevăzut de dreptul Uniunii sau de legislația națională.

Exemplu de acord care restrânge concurența: pentru a reduce nivelul de poluare și a proteja sistemele de apă, fermierii care cultivă soia dintr-o regiune doresc să nu mai utilizeze îngrășăminte chimice. Totuși, din cauza potențialei scăderi a randamentului culturilor și a pierderilor financiare în cazul în care ar pune în aplicare o astfel de inițiativă pe cont propriu, ei convin nu numai să nu mai utilizeze îngrășăminte chimice, ci și să își majoreze prețurile pe tonă pentru a menține nivelul de profitabilitate anterior. Acordul de durabilitate este de natură să restrângă concurența prin limitarea capacității fermierilor de a-și stabili propriile prețuri de vânzare.

Exemplu de acord care nu este de natură să restrângă concurența: un grup de fermieri care doresc să nu mai utilizeze îngrășăminte chimice creează o marcă de calitate pentru „soia durabilă” care a fost produsă fără îngrășăminte chimice. Există probabilitatea ca eliminarea utilizării îngrășămintelor chimice să scadă randamentul de producție, ceea ce ar putea să reducă veniturile exploatațiilor. Prin urmare, grupul investește masiv în sensibilizarea consumatorilor cu privire la marca de calitate și la beneficiile pentru mediu ale eliminării îngrășămintelor chimice pentru a convinge consumatorii că „soia durabilă” are o valoare mai mare decât soia produsă cu îngrășăminte chimice. Orice fermier care certifică faptul că producția sa de soia a fost produsă fără îngrășăminte chimice poate participa la program și se poate retrage din acesta în orice moment. Spre deosebire de exemplul anterior, nu există dispoziții de stabilire a prețurilor.

Este puțin probabil ca acordul de durabilitate să restrângă concurența. Este posibil ca programul să aibă ca efect restrângerea concurenței în cazul în care un număr mare de producători de soia se înscriu în program, limitând astfel de fapt capacitatea clienților de a nu cumpăra „soia durabilă” dacă nu doresc acest lucru. Cu toate acestea, dacă doar un număr limitat de producători de soia se înscriu în program, de exemplu producătorii care reprezintă mai puțin de 10 % din ofertă, este probabil ca orice restrângere a concurenței să fie nesemnificativă, deoarece reducerea rezultată a nivelurilor de producție va fi nesemnificativă, iar clienții vor continua să dispună de alternative dacă nu doresc sau nu sunt în măsură să plătească un preț mai mare pentru soia durabilă.

Exemplul 1: producătorii de struguri care operează cu marje scăzute și care sunt situați într-o anumită regiune decid în mod colectiv să reducă utilizarea pesticidelor chimice cu 52 %, în timp ce standardul impus prin lege prevede doar o reducere de 50 %. Ei decid să reducă utilizarea pesticidelor chimice prin achiziționarea de pesticide organice în locul lor. Costurile suplimentare pe care producătorii le suportă pentru achiziționarea pesticidelor organice sunt ușor mai ridicate decât costurile pe care le-ar fi suportat altfel pentru achiziționarea pesticidelor chimice. Pentru a atinge standardul, producătorii convin în mod colectiv asupra unui preț fix pe care îl vor percepe pentru varietățile mai durabile de struguri.

Având în vedere că pesticidele organice sunt relativ mai scumpe și că producătorii operează cu marje scăzute și, prin urmare, nu au niciun interes să absoarbă aceste costuri în mod individual, este probabilă necesitatea cooperării. Cu toate acestea, este puțin probabil ca acordul privind perceperea unui preț fix în aval să fie necesar, având în vedere îmbunătățirea în ceea ce privește durabilitatea pe care urmărește să o aducă acordul. Cu toate că un acord asupra unui preț fix ar asigura producătorilor o remunerație suficientă și ar asigura atingerea standardului, pare să existe o alternativă mai puțin restrictivă. În acest caz, un acord de a reduce în mod colectiv utilizarea pesticidelor cu încă 2 % pare a fi cel mai puțin restrictiv mod de a atinge standardul, având în vedere faptul că achiziționarea pesticidelor organice ar antrena costuri suplimentare scăzute și care ar fi suportate de către toți producătorii din regiune. Acest fapt ar împiedica situația în care doar unii dintre producători nu ar mai fi competitivi din cauza costurilor suplimentare suportate.

Exemplul 2: pentru a ameliora bunăstarea păsărilor de curte crescute pentru carne, producătorii convin să efectueze controale anuale ale calității apei consumate de animale. Scopul controalelor este de a evalua nivelul contaminanților din apă, cum ar fi metalele grele și substanțele chimice, iar în cazul în care sunt constatate, de a limita nivelurile excesive ale unor astfel de contaminanți. În temeiul acordului, producătorii trebuie să efectueze ei înșiși controalele cu ajutorul unor echipamente accesibile, care trebuie achiziționate o singură dată și a căror utilizare nu necesită expertiză științifică. Nu există niciun standard specific la nivelul Uniunii sau la nivel național care să impună efectuarea unor astfel de controale, în afară de cerința generală ca animalele să primească apă bună de băut. Ca urmare a controalelor anuale ale apei, costurile de producție înregistrează o ușoară creștere. Prin urmare, crescătorii de păsări de curte convin asupra unor obligații de cumpărare exclusivă de către cumpărătorii de carne de pasăre, pentru a recupera costurile suplimentare asigurându-se că ceea ce produc va fi vândut.

Necesitatea cooperării crescătorilor de păsări de curte este puțin probabilă, având în vedere că ameliorarea bunăstării animalelor nu pare să justifice restrângerile avute în vedere. Fiecare producător ar putea atinge efectiv standardul pe cont propriu, deoarece producătorii nu au nevoie de cunoștințele sau expertiza concurenților pentru a atinge standardul. În plus, un producător individual ar putea atinge standardul de durabilitate fără a suporta costuri suplimentare semnificative care i-ar crea astfel un dezavantaj față de alți producători care nu pun în aplicare standardul. În plus, chiar dacă ar fi considerată necesară cooperarea, este puțin probabil să fie indispensabil pentru producători să convină cu cumpărătorii asupra unor obligații de cumpărare exclusivă, având în vedere costurile relativ scăzute pe care producătorii le-ar suporta pentru testarea calității apei.

Exemplu: producătorii dintr-un stat membru intenționează să încheie un acord de durabilitate care stabilește obiectivul de a dedica 25 % din terenurile lor unor scopuri legate de biodiversitate. Producătorii dedică deja o parte semnificativă din terenurile lor unor scopuri legate de biodiversitate. Există cerere din partea cumpărătorilor care acoperă cantitatea de produse pe care producătorii vor putea să le cultive pe restul de 75 % din terenurile lor. De asemenea, cumpărătorii acestor produse vor achita un preț care va compensa financiar producătorii pentru îmbunătățirile pe care le vor aduce în materie de biodiversitate.

În acest caz, nu există nicio problemă care să împiedice producătorii să atingă standardul de durabilitate pe cont propriu, deoarece fiecare producător are deja experiența și cunoștințele necesare pentru a pune în aplicare îmbunătățirile în materie de biodiversitate. În plus, producătorii ar fi în măsură să recupereze de la cumpărători costurile aferente atingerii standardului de durabilitate.

Exemplul 1: producătorii de lapte dintr-o regiune a unui stat membru convin cu un producător de brânzeturi să producă doar brânză proaspătă cu pastă moale, deoarece producția de brânză cu pastă tare conduce la emisii relativ mai mari de CO2. În plus, producătorii de lapte convin să utilizeze gunoiul de grajd provenit de la vaci pentru producerea de energie, utilizând un sistem de digestie anaerobă a metanului. Pentru a reduce amprenta de carbon a transportului brânzeturilor, acordul prevede, de asemenea, că brânza proaspătă cu pastă moale va fi vândută numai în statul membru în care se află producătorii. Cu toate acestea, unele state membre învecinate se află la aceeași distanță ca alte regiuni din statul membru în care își au sediul producătorii.

Un astfel de acord nu va fi indispensabil pentru atingerea standardului de reducere a emisiilor de CO2 asociate producției și comercializării brânzeturilor, deoarece există o modalitate mai puțin restrictivă de a asigura reducerea emisiilor de CO2, și anume stabilirea unei condiții obiective bazate pe distanță, calculată de la zona de producție până la zona de vânzare, de exemplu 200 km.

Exemplul 2: scenariul este același ca în exemplul 1. Producătorii de lapte decid însă să limiteze participarea la acord la producătorii de lapte care își au sediul în același stat membru: scopul este de a facilita auditarea conformității cu criteriile de producție, deoarece producătorii colaborează de mult timp cu un auditor național care nu își desfășoară activitatea în afara statului membru respectiv.

Un astfel de acord nu va fi indispensabil pentru atingerea standardului, deoarece există o modalitate mai puțin restrictivă de a asigura reducerea emisiilor de CO2, și anume că procesul de audit ar putea fi efectuat în alte state membre sau ar putea fi efectuat fie de același auditor, fie de un alt auditor care este dispus să presteze serviciul.

Exemplu: deși există cerere pentru căpșune fără pesticide, există, de asemenea, un nivel scăzut de acceptare a prețurilor mai mari în rândul consumatorilor. Producerea de căpșune fără pesticide ar necesita investiții suplimentare în echipamente și ar genera costuri suplimentare cu forța de muncă, ducând astfel la creșterea prețurilor. Ar scădea probabilitatea ca consumatorii să cumpere căpșune mai scumpe fără pesticide și, prin urmare, vânzările producătorilor ar putea să scadă. În plus, în cazul în care consumatorii nu cumpără căpșunele fără pesticide, o proporție mai mare din căpșune s-ar strica. Acest lucru conduce la un dezavantaj al primului venit pentru oricine dorește să producă căpșune fără pesticide.

Un grup de producători și de comercianți cu amănuntul elaborează o inițiativă în cadrul căreia comercianții cu amănuntul acceptă să plătească fermierilor participanți o sumă suplimentară de 1,20 EUR pe kilogram pentru căpșunele fără pesticide. Stimulentul financiar se bazează pe un studiu ale cărui constatări sunt următoarele:

Majorarea globală a prețului de 1,20 EUR pe kilogram este mai mare decât suma de 1 EUR pe kilogram aferentă costurilor suportate și veniturilor nerealizate pentru atingerea standardului de durabilitate. Cu toate acestea, majorarea de preț conține și un stimulent financiar de până la 20 % din compensația pentru costurile suportate și pierderile de venit, în acest caz 0,20 EUR pe kilogram. Aceste lucru este indispensabil: (i) pentru a asigura că standardul de durabilitate va fi adoptat efectiv de producători, (ii) având în vedere riscul ca acordul să fie reziliat de producători din cauza unei potențiale pierderi a interesului consumatorilor de a cumpăra căpșune durabile și având în vedere creșterea costurilor de producție și (iii) luând în considerare faptul că producătorii pot obține un randament de 0,05 EUR pe kilogram în urma unei investiții alternative dacă aleg să nu încheie acordul de durabilitate. Suma de 0,12 EUR pe kilogram alocată pentru incertitudine [a se vedea litera (b) de mai sus] corespunde creșterii preconizate a costurilor și a veniturilor nerealizate. Suma de 0,08 EUR pe kilogram alocată pentru randamentul investiției [a se vedea litera (c) de mai sus] depășește oportunitatea investiției alternative nedurabile, de 0,05 EUR pe kilogram.

Totuși, în cazul în care stimulentul financiar ar fi mai mare de 0,20 EUR pe kilogram, ar trebui efectuată o evaluare de la caz la caz cu privire la compatibilitatea creșterii prețului cu condiția privind caracterul indispensabil.

Exemplul 1: comercianții cu amănuntul sunt de acord să plătească cultivatorilor de pepeni verzi un preț majorat pentru ca aceștia să achiziționeze echipamente inovatoare de irigații. Plata prețului majorat trebuie făcută timp de trei ani, deoarece cultivatorii nu dispun de suma necesară în avans. După trei ani, cultivatorii vor fi reușit să recupereze costurile suportate pentru achiziționarea echipamentelor și vor începe să facă economii de apă grație utilizării echipamentelor respective. Prin urmare, plata în continuare a prețului majorat după expirarea perioadei de trei ani nu ar fi indispensabilă din punctul de vedere al duratei.

Exemplul 2: într-un scenariu similar cu exemplul 1, cultivatorii de pepeni verzi convin, împreună cu comercianții cu amănuntul, să producă pepeni verzi fără pesticide și să utilizeze pesticide organice în loc de pesticide chimice numai atunci când nu au nicio altă soluție. Comercianții cu amănuntul convin să plătească un preț majorat mai mare decât cel menționat în exemplul 1. Plata prețului majorat asigură, de asemenea, o compensație pentru achiziționarea echipamentelor de irigații. Cu toate acestea, deoarece neutilizarea de pesticide sau utilizarea exclusivă a pesticidelor organice reprezintă o cheltuială recurentă pentru cultivatorii de pepeni verzi, partea din plata prețului majorat care se referă la neutilizarea pesticidelor sau la utilizarea alternativelor organice atunci când este necesar va trebui să fie plătită continuu pe întreaga durată a acordului de durabilitate, în timp ce plata care se referă la echipamentele de irigații va trebui să se încheie după trei ani.

Exemplul 1: zece producători din Ecuador decid să îmbunătățească standardele de cultivare pentru cacao producând exclusiv cacao ecologică. Ei convin cu un producător de ciocolată să primească o majorare de preț de 0,50 EUR pe kilogram de cacao ecologică, care va fi utilizată ca ingredient pentru produse din ciocolată marcate cu o siglă a durabilității. Înainte ca acordul să fie pus în aplicare, un alt grup de producători și un alt producător de ciocolată își manifestă, de asemenea, interesul de a participa. Primii zece producători estimează că cei zece producători de cacao și producătorul de ciocolată care au decis inițial să încheie acordul ar putea atinge standardul pe cont propriu (ca grup) fără ajutorul celui de al doilea grup de producători și al fabricantului de ciocolată. Totuși, ei îi invită pe aceștia din urmă să se alăture.

În acest exemplu, criteriul caracterului indispensabil nu împiedică toți producătorii de cacao și producătorii de ciocolată interesați să participe la acord. Acest lucru se datorează faptului că încheierea acordului demonstrează că, pentru ca standardul să fie atins, producătorii de cacao trebuie să își unească forțele cu cel puțin un cumpărător (în acest caz – un producător de ciocolată). Faptul că grupul inițial de producători și cumpărătorul se extind, ceea ce duce la o acoperire mai mare pe piață a acordului, nu este o problemă în cadrul evaluării îndeplinirii criteriului privind caracterul indispensabil.

Exemplul 2: în același scenariu din exemplul 1, după ce cei zece producători de cacao și producătorul de ciocolată au pus în aplicare acordul, un furnizor de semințe ca factor de producție își exprimă intenția de a adera la acord.

În acest exemplu, criteriul caracterului indispensabil împiedică participarea ulterioară a furnizorului de factori de producție. Acest lucru se datorează faptului că analiza caracterului indispensabil a arătat că participarea producătorilor și a cel puțin unui cumpărător este suficientă. Prin urmare, participarea furnizorului de factori de producție nu este indispensabilă.

Exemplul 1: O anumită tehnică de cultivare a orezului utilizează mai puțină apă decât tehnicile tradiționale de cultivare a orezului, nu utilizează îngrășăminte artificiale și nu conține pesticide. Utilizarea acestei tehnici contribuie la utilizarea durabilă și la protejarea peisajelor, a apei și a solului și reduce utilizarea pesticidelor. Cu toate acestea, tehnica necesită investiții suplimentare în materie de resurse financiare și timp din partea producătorilor de orez și este profitabilă numai dacă este realizată la scară medie spre mare. Trei cooperative care au ca obiect de activitate cultivarea orezului convin să producă „orez durabil” în conformitate cu tehnica de cultivare menționată. Comerciantul cu amănuntul acceptă să achiziționeze o anumită cantitate de orez durabil – 100 de tone pe an timp de 3 ani.

Cele trei cooperative au calculat că ar trebui să producă cel puțin 95 de tone de orez pe an timp de 3 ani pentru ca investițiile lor să ajungă la economiile de scară necesare pentru a atinge standardul de durabilitate și pentru a obține un randament rezonabil al investiției. În scopul de a încuraja consumatorii să cumpere orezul durabil, cele trei cooperative și comerciantul cu amănuntul convin că prețul de revânzare al comerciantului cu amănuntul nu va depăși cu mai mult de 15 % prețul mediu perceput de comerciantul cu amănuntul pentru orezul convențional. Cu toate acestea, având în vedere costul factorilor de producție și al forței de muncă, orezul durabil este mai scump cu 30 % pentru comerciantul cu amănuntul decât orezul convențional.

Majoritatea celorlalți cumpărători de pe piață, cum ar fi comercianți cu amănuntul, producători și angrosiști sunt interesați în principal să cumpere orez convențional, vândut la un preț mai mic. Consumatorii sunt interesați să cumpere orez mai durabil, dar nu au cunoștință de măsura în care producția de orez convențional implică utilizarea îngrășămintelor și a pesticidelor și de cantitatea de apă consumată în acest scop.

Etapa 1:

Standardul de durabilitate poate fi atins și prin acțiuni individuale?

Cooperativele având ca obiect de activitate cultivarea orezului nu ar fi în măsură să finanțeze în mod individual producția de orez durabil. Acest lucru se întâmplă deoarece ele nu ar avea nicio certitudine că ar putea comercializa orezul, având în vedere că majoritatea cumpărătorilor sunt interesați să achiziționeze orez convențional, care este vândut la un preț mai mic. Prin urmare, cele trei cooperative nu pot adopta efectiv standardul în mod individual. În acest caz, este probabil ca un acord încheiat cu un comerciant cu amănuntul prin care comerciantul cu amănuntul ar achiziționa anual minimum 100 de tone de orez durabil să aibă caracter indispensabil.

Trebuie efectuată o evaluare separată a acordului, astfel încât să se verifice dacă prețul de revânzare practicat de comerciantul cu amănuntul pentru orezul durabil nu este cu mai mult de 15 % mai mare decât prețul mediu al orezului obișnuit. Orezul durabil costă cu 30 % mai mult decât orezul convențional și există riscul achiziționării unei cantități insuficiente de orez de către consumatori. Prin urmare, este probabil ca un acord de promovare a orezului durabil să aibă caracter indispensabil, având în vedere că, în caz contrar, comerciantul cu amănuntul nu ar putea cumpăra în continuare de la cele trei cooperative. În mod individual, fiecare dintre cele trei cooperative și comerciantul cu amănuntul nu pot promova orezul, deoarece au nevoie de asistență reciprocă în acest sens, având în vedere că producția și vânzarea orezului durabil sunt interconectate.

Caracterul indispensabil al dispoziției din acordul de durabilitate

Este probabil ca acordul de achiziționare a unei anumite cantități de orez durabil pe an să fie indispensabil, deoarece există un singur comerciant cu amănuntul care participă la acordul de durabilitate, iar producția de orez durabil presupune costuri suplimentare pentru producători. Un alt tip de dispoziție care să abordeze problema acoperirii costurilor ar putea consta într-un simplu angajament al comerciantului cu amănuntul privind promovarea orezului durabil, fără să existe și un angajament de cumpărare a unei cantități minime. Totuși, aceasta nu ar oferi suficientă certitudine pentru cele trei cooperative, deoarece orezul convențional este cu 30 % mai ieftin, iar consumatorii nu cunosc, în general, ce implică producția de orez convențional.

În cazul acordului privind perceperea unui preț de revânzare pentru orezul durabil care nu depășește cu mai mult de 15 % prețul orezului convențional, există o modalitate mai puțin restrictivă de a promova achiziționarea orezului durabil. Întrucât problema este lipsa de informare a consumatorilor cu privire la beneficiile orezului durabil, cele trei cooperative și comerciantul cu amănuntul ar putea încheia un acord de certificare, de exemplu pentru a elabora o etichetă pentru orezul durabil prin intermediul serviciilor unei părți terțe. Partea terță ar evalua conformitatea orezului cu metodele de producție durabile și ar certifica conformitatea acestuia. Eticheta ar putea informa consumatorii cu privire la impactul producției de orez convențional asupra mediului. Prin urmare, comerciantul cu amănuntul ar putea stabili prețul de revânzare al orezului durabil, în timp ce, prin utilizarea etichetei, ar putea satisface în mod eficient cererea de orez durabil a consumatorilor.

Etapa 2: Caracterul indispensabil al naturii și al intensității restrângerii

Atunci când se evaluează natura unui angajament de a achiziționa 100 de tone de orez durabil pe an, alternativa ar putea fi angajamentul comerciantului cu amănuntul de a cumpăra tot orezul durabil necesar pentru revânzare de la cele trei cooperative. Totuși, acesta nu ar atinge standardul de durabilitate, întrucât cele trei cooperative nu ar avea nicio certitudine în ceea ce privește achiziționarea efectivă de către comerciantul cu amănuntul a cantității necesare de orez produs. Acest lucru se datorează faptului că comerciantul cu amănuntul ar putea să nu aibă nevoie de întreaga cantitate de 100 de tone de orez durabil într-un anumit an și, prin urmare, cooperativele nu ar avea niciun stimulent să facă investițiile necesare.

Atunci când se evaluează intensitatea restrângerii de a se angaja să achiziționeze 100 de tone de orez durabil pe an timp de 3 ani, restrângerea pare indispensabilă, dat fiind că cele trei cooperative trebuie să producă cel puțin 95 de tone de orez durabil pe an timp de 3 ani pentru a obține un profit din investițiile lor suplimentare. Având în vedere noutatea și incertitudinea standardului de durabilitate, prin achiziționarea cantității suplimentare de 5 tone de orez durabil, comerciantul cu amănuntul urmărește să asigure o plasă de siguranță în cazul unei erori de calcul. Prin urmare, este probabil ca angajamentul de a achiziționa 100 de tone de orez durabil să fie indispensabil pentru atingerea standardului de durabilitate în cauză.

Exemplul 2: există o inițiativă regională de îmbunătățire a condițiilor de viață ale porcilor. Fermierii participanți convin cu un abator și cu doi operatori din sectorul prelucrării cărnii să mărească suprafața alocată pentru fiecare porc în fermele lor peste suprafața minimă legală. Având în vedere legislația locală privind păstrarea de teren în scopuri legate de biodiversitate, mărirea spațiului pentru creșterea porcilor este un proces dificil pentru majoritatea fermierilor, deoarece i-ar obliga să reducă numărul de porci crescuți pentru a respecta standardul. Prin urmare, fermierii participanți ar fi dezavantajați din punct de vedere financiar comparativ cu fermierii care nu participă la inițiativă.

Prin urmare, inițiativa prevede ca operatorii din sectorul prelucrării să plătească în plus fermierilor 1 EUR pe kilogram de carne vândută, ca majorare de preț pentru a le compensa producția scăzută și costurile crescute. Plata prețului majorat corespunde profitului pe care l-ar fi obținut fermierii dacă ar fi crescut mai mulți porci utilizând metodele convenționale, plus o mică marjă menită să încurajeze fermierii să încheie acordul. Un operator din sectorul prelucrării ar fi fost în măsură să prelucreze întreaga producție a fermierilor și să acopere sarcina financiară aferentă. Cu toate acestea, un al doilea operator din sectorul prelucrării s-a alăturat inițiativei, deoarece ar dori să valorifice oportunitățile intrării pe piața produselor mai durabile. Inițiativa prevede, de asemenea, ca abatorul implicat să sacrifice exclusiv porci crescuți în conformitate cu standardele în materie de bunăstare a animalelor în cauză, pentru a evita situația în care carnea acestora ar fi amestecată cu cea a animalelor crescute în mod convențional.

Etapa 1:

Standardul de durabilitate poate fi atins și prin acțiuni individuale?

Prima alternativă care trebuie luată în considerare este dacă standardul de durabilitate ar putea fi atins de participanții la acord, acționând individual, mai degrabă decât împreună. Un fermier care ar mări suprafața alocată pentru fiecare porc în cadrul fermei, acționând individual, sale și-ar pierde o parte din venituri și, eventual, accesul la cumpărătorii lor în favoarea altor fermieri din cauza scăderii în termeni cantitativi a ofertei sale sau a creșterii prețului său de vânzare. În același timp, deși fermierii care acționează împreună fără implicarea operatorilor din sectorul prelucrării ar concura unii cu alții în condiții de egalitate, aceștia ar suferi în continuare un dezavantaj în comparație cu fermierii care au decis să nu participe la acordul de durabilitate. De asemenea, aceștia ar întâmpina dificultăți în a găsi cumpărători care ar fi de acord să plătească un preț mai mare pentru carnea provenită de la animalele crescute în mod durabil. Prin urmare, un acord între fermieri și între fermieri și operatorii din sectorul prelucrării în calitate de cumpărători ai produselor din carne este probabil indispensabil, spre deosebire de acțiunea unilaterală. În sfârșit, implicarea abatorului este în principiu necesară deoarece asigură separarea cărnii provenite de la porcii care fac obiectul acordului de carnea provenită de la cei care nu fac obiectul acordului.

Caracterul indispensabil al dispoziției din acordul de durabilitate

În continuare, în ceea ce privește plata prețului majorat, operatorii din sectorul prelucrării ar putea, ca alternativă, să se angajeze să achiziționeze întreaga cantitate de carne provenită de la porcii crescuți în conformitate cu inițiativa la prețul porcilor crescuți cu metode convenționale. Fermierii nu au de obicei probleme în a găsi cumpărători și ar putea să vândă cu ușurință produsele din carne provenite de la porcii lor. Cu toate acestea, dacă ar aplica criteriile de durabilitate, ar trebui să vândă în pierdere, deoarece ar trebui să reducă numărul de animale fără să primească nimic în schimb. Prin urmare, este probabil ca plata unui preț majorat să fie indispensabilă.

În ceea ce privește angajamentul abatorului de a sacrifica numai animalele crescute în conformitate cu standardul de durabilitate, o alternativă ar putea fi aceea ca fermierii să solicite abatorului să separe și să identifice în mod clar carnea provenită de la porcii lor. Acest fapt ar genera probabil unele costuri suplimentare, deoarece menținerea a două linii separate într-un abator poate duce la ineficiențe în sacrificarea animalelor. Cu toate acestea, cu condiția ca abatorul să reușească să găsească o modalitate eficientă de gestionare a celor două linii, sacrificarea ambelor tipuri de animale ar permite abatorului să realizeze o cifră de afaceri mai mare și, astfel, să fie compensat pentru costurile de separare a celor două tipuri de carne pentru prelucrare. Prin urmare, este puțin probabil ca acordul cu abatorul de a sacrifica numai animale crescute în mod durabil să fie indispensabil.

Etapa 2: Caracterul indispensabil al naturii și al intensității restrângerii

În cazul plății majorării de preț primite de fermieri pentru asigurarea unui spațiu mai mare porcilor un acord privind prețul total sau un preț minim pentru produsele din carne ar putea reprezenta o restrângere alternativă. Cu toate acestea, convenirea prețului total ar acoperi multe aspecte ale costului de producție care nu au legătură cu standardul de durabilitate, de exemplu prețurile factorilor de producție, fenomenele meteorologice și bolile. În plus, în timp ce un preț minim, stabilit la un nivel suficient de ridicat pentru a ține seama de costurile aferente îmbunătățirii durabilității, ar putea garanta că producătorii sunt compensați pentru efortul lor, acesta ar ignora însă posibilitatea ca alte elemente ale prețului cărnii de porc, cum ar fi factorii de producție, infrastructura și caracterul sezonier al produsului, să sufere modificări în viitor, iar prețul minim convenit să nu mai reflecte cu exactitate costurile fermierilor. Există prin urmare probabilitatea ca plata prețului majorat să fie indispensabilă, deoarece corespunde unei pierderi de profit pe care fermierii o înregistrează ca urmare a creșterii unui număr mai mic de porci și menține posibilitatea ca alte componente ale prețului să fluctueze în mod liber în funcție de schimbările de pe piață.

Există probabilitatea ca stabilirea majorării de preț la 1 EUR pe kilogram de carne să fie, de asemenea, indispensabilă. Acest lucru ar fi valabil în cazul în care plata reflectă pierderea de profit pe care o înregistrează fermierii ca urmare a faptului că nu au aceeași productivitate ca în cazul în care ar crește porcii utilizând metode convenționale, precum și o marjă mică, mai puțin de 20 % din compensația pentru costurile suportate și veniturile nerealizate, pentru a încuraja fermierii să încheie acordul. Fără această marjă și dacă fermierii ar fi doar compensați pentru costurile suplimentare suportate și pentru veniturile nerealizate, este posibil ca aceștia să nu fie interesați să depună eforturile necesare pentru a atinge standardul de durabilitate.

Nu este necesar să se evalueze dacă numărul fermierilor sau al operatorilor din sectorul prelucrării care s-au alăturat inițiativei este indispensabil, după cum se explică în secțiunea 5.4.2.3.

Exemplul 3: un grup de trei cooperative de produse lactate dezvoltă o marcă de calitate pentru brânzeturi. Marca de calitate prevede obligația producătorilor de a certifica faptul că laptele utilizat pentru brânzeturile lor este produs exclusiv prin metode ecologice. Marca de calitate impune ca întreaga producție de lapte din brânzeturi să fie realizată prin utilizarea unei liste predefinite specifice de metode ecologice, pentru a garanta că nu există niciun amestec de lapte organic cu alte tipuri de lapte. Această metodă de producție presupune costuri suplimentare pentru producători, restrânge libertatea acestora de a alege metode alternative de producție ecologică a brânzeturilor și capacitatea lor de a oferi în continuare lapte convențional pentru brânzeturi. Au fost deja lansate cu succes volume de produse similare celor prevăzute de cooperativa de produse lactate și produse prin metode de producție similare. Cererea consumatorilor de brânzeturi ecologice este ridicată, iar consumatorii plătesc deja un preț mai mare pentru aceste brânzeturi. Aceasta duce, la rândul său, la cerere din partea clienților cooperativelor de a se aproviziona cu brânzeturi ecologice, iar cooperativele de produse lactate își pot recupera costurile legate de cerințele suplimentare.

Etapa 1: Standardul de durabilitate poate fi atins și prin acțiuni individuale?

Anumiți producători aplică deja în mod individual standarde de durabilitate mai ridicate decât cele impuse de dreptul Uniunii sau de legislația națională, iar produsele fabricate în conformitate cu standardele respective au o calitate și volume comparabile cu cele prevăzute în acord. De asemenea, există cerere atât din partea consumatorilor, cât și a cumpărătorilor pentru brânzeturi ecologice. Prin urmare, cooperativele vor putea să aplice standardul în mod individual și să răspundă cererii tot mai mari de brânzeturi durabile din partea clienților prin crearea propriei etichete. Prin urmare, necesitatea de a coopera nu pare a avea caracter indispensabil.

Exemplul 4: în anumite perioade ale fiecărui an, volumul anumitor legume disponibile depășește cererea. Prin urmare, între 7 % și 15 % din recolta anuală de spanac este risipită. Cooperativele au încercat să pună în aplicare diferite strategii individuale pentru a planifica sau a depozita produsele în exces, însă nu au reușit să își mențină pierderile sub media de 7 %. De asemenea, au încercat să usuce spanacul și să îl vândă, însă nu există cerere din partea clienților pentru un astfel de produs.

Pentru a reduce această risipă, un grup de cooperative având ca obiect de activitate cultivarea spanacului decid să facă schimb de informații privind livrările lunare de spanac către clienți, astfel încât aceștia să poată îmbunătăți procesul de planificare a cererii și a ofertei. Cooperativele justifică acest schimb afirmând că vor institui un sistem de rotație în cadrul căruia diversele cooperative își reduc pe rând producția în fiecare lună cu un anumit procent, pentru a satisface cererea preconizată de spanac în luna următoare.

Etapa 1:

Standardul de durabilitate poate fi atins și prin acțiuni individuale?

Nevoia de cooperare pare a fi indispensabilă, întrucât acțiunile individuale de combatere a risipei de alimente au eșuat.

Caracterul indispensabil al dispoziției din acordul de durabilitate

Cooperativele care au ca obiect de activitate cultivarea spanacului urmăresc să atingă standardul printr-un schimb de informații privind cererea și oferta. Ca alternativă, ele ar putea conveni asupra unor volume de producție reduse pentru fiecare cooperativă. Totuși, acest lucru nu ar rezolva problema, deoarece ar fi dificil să se anticipeze cu certitudine cu cât ar trebui să își reducă producția cooperativa. În plus, ar exista în continuare perioade în care cererea este mai mare, așadar cooperativele nu ar fi în măsură să onoreze comenzile clienților lor. Mai mult decât atât, un acord privind volumele de producție ar fi mai restrictiv decât un acord privind schimbul de informații.

Acordul privind schimbul de informații abordează problema prin furnizarea periodică de informații cu privire la situația pieței și permite ajustarea precisă a ofertei în luna următoare. Prin urmare, atingerea standardului de reducere a risipei alimentare pare a fi în mod rezonabil necesar.

Etapa 2: Caracterul indispensabil al naturii și al intensității restrângerii

În ceea ce privește caracterul indispensabil al restrângerii concurenței care decurge din acord, schimbul de informații cu privire la un parametru precum livrările lunare către clienți constituie o restrângere semnificativă a concurenței. Schimbul de informații agregate realizat mai degrabă o dată la două sau trei luni decât cu frecvență lunară ar fi o alternativă mai puțin restrictivă și realistă. Agregarea și compilarea datelor cu o frecvență mai redusă face ca vânzările cooperativelor individuale către clienți individuali să nu fie identificabile. În același timp, prin schimbul de date o dată la două sau trei luni, producătorii ar ști în continuare care a fost cererea de pe piață pentru spanac cele două-trei luni precedente, astfel încât să își poată ajusta producția proprie în lunile următoare.

Prin urmare, acordul de a face schimb de informații cu frecvență lunară nu ar îndeplini etapa 2 a evaluării îndeplinirii criteriului privind caracterul indispensabil.

Exemplu: mai mulți producători încheie un acord înainte de publicarea prezentelor orientări. Aceștia se angajează să înceteze utilizarea unui erbicid autorizat, care este detectat frecvent în sistemele de alimentare cu apă potabilă. Pentru a finanța tranziția către această metodă de producție mai durabilă, producătorii convin să stabilească temporar prețurile la 0,50 EUR pe kilogram produs.

După publicarea prezentelor orientări, este clar pentru părți că plata unei majorări de preț ar fi fost suficientă pentru a atinge standardul. Prin urmare, acordul nu îndeplinește etapa 2 a evaluării îndeplinirii criteriului privind caracterul indispensabil. Prin urmare, părțile ar trebui să își actualizeze acordul cât mai curând posibil pentru a respecta articolul 210a, înlocuind fixarea prețurilor cu plata unei majorări de preț.

Exemplu: mai mulți producători agricoli au convenit în ianuarie 2023 să își schimbe metoda de producție pentru a nu mai utiliza un erbicid poluant autorizat care este detectat frecvent în rezervele de apă potabilă. Întrucât schimbarea metodei de producție a necesitat timp, lansarea produsului final mai puțin poluant este prevăzută pentru septembrie 2023. Producătorii au convenit asupra plății unui preț majorat pentru produsul care utilizează erbicidul problematic începând din ianuarie 2023, în scopul de a finanța investițiile necesare tranziției.

Plata prețului majorat poate fi efectuată începând din ianuarie 2023 în cazul în care producătorii nu sunt în măsură să își acopere costurile de investiții prin achitarea prețului majorat doar din septembrie 2023, după lansarea produsului alternativ. În absența unui preț majorat începând din ianuarie 2023, ai nu ar avea altfel în vedere adoptarea inițiativei durabile. Cu toate acestea, în cazul în care părțile sunt în măsură să își acopere costurile de investiții prin achitarea prețului majorat începând din septembrie 2023, atunci aplicarea majorării de preț înainte de această dată nu este indispensabilă.

Exemplu: doi producători au convenit să investească împreună în domeniul cercetării și dezvoltării unei noi metode de producție care promite să fie mai durabilă. Acest lucru implică fixarea prețurilor pentru finanțarea acestei noi investiții. Din cauza apariției unei crize economice după încheierea acordului, părțile nu mai sunt în măsură să finanțeze cercetarea și decid să suspende investițiile în cercetare.

Întrucât părțile nu au pus în aplicare standardul dintr-un motiv care nu are legătură cu forța majoră, acestea nu pot continua să restrângă concurența, cu alte cuvinte să fixeze prețurile.

Exemplu: producătorii și comercianții cu amănuntul convin să cultive un nou soi de porumb care este mai rezistent la dăunători și care, prin urmare, necesită mai puține pesticide decât alte soiuri de porumb. Semințele pentru soiul nou sunt însă mai scumpe și se vând cu 6 EUR pe kilogram. Comercianții cu amănuntul convin să finanțeze achiziționarea semințelor mai scumpe oferind să achite un preț majorat pentru porumbul cultivat. În etapele ulterioare ale punerii în aplicare a acordului de durabilitate, costul semințelor scade la 1 EUR pe kilogram, pe măsură ce crește cererea pentru acest tip de porumb și disponibilitatea semințelor pe piață.

Modificarea prețului semințelor, care reprezintă un factor de producție pentru porumb, înseamnă că părțile trebuie să reevalueze cât de mare trebuie să fie prețul majorat și dacă se impune într-adevăr sprijinirea acordului de către comercianții cu amănuntul prin plata unei majorări de preț.

Exemplu: producătorii, operatorii din sectorul prelucrării și comercianții cu amănuntul convin să plătească o majorare de preț pentru a crește animale fără să le închidă în cuști. Legea impune ca fiecare animal să aibă la dispoziție un spațiu de cel puțin 0,2 m2. Ulterior, legislația obligatorie este modificată și impune o nouă cerință de 0,5 m2.

Standardul de durabilitate care impune cerința creșterii animalelor în „spațiu deschis” ar putea justifica în continuare aplicarea unei majorări de preț. Cu toate acestea, întrucât nivelul de ambiție al standardului obligatoriu a fost mărit prin lege, nivelul majorării de preț trebuie să fie reevaluat, ceea ce, în anumite cazuri, ar putea duce la un preț mai mic.

Exemplu: un acord încheiat între o organizație de producători și producători permite producătorilor să investească într-o tehnologie de inteligență artificială („IA”) care poate să depisteze de timpuriu bolile plantelor, determinând creșterea randamentului. Producătorii convin să cumpere tehnologia pentru producători, precum și să acopere costurile de funcționare a tehnologiei prin convenirea unui preț minim pentru produsele realizate de OP. În schimb, acordul impune membrilor OP să acorde licențe pentru tehnologie, pentru a se asigura că există suficienți beneficiari ai licenței, și prin urmare taxe de licență, pentru a acoperi costurile investiției.

Odată ce tehnologia a fost testată și determină creșterea randamentului, producătorii vor trebui să reevalueze caracterul indispensabil al prețului minim. Având în vedere că, în prezent, înregistrează o producție mai mare, producătorii ar putea fi în măsură să acopere ei înșiși costurile de funcționare a tehnologiei.

Exemplu: crescătorii locali de păsări de curte stabilesc de comun acord să ofere mai mult spațiu de locuit pentru fiecare animal în parte. Pentru a-și reduce costurile de tranziție, crescătorii încheie un acord cu cumpărătorii lor, prin care aceștia din urmă convin asupra unui preț majorat fix, pentru a acoperi costurile suplimentare aferente noului standard de durabilitate. Acordul este semnat în martie 2024, cu o perioadă de preaviz de un an în caz de reziliere unilaterală. Perioada de preaviz asigură o planificare adecvată pentru cumpărători, care doresc să se poziționeze pe piață ca furnizori de păsări de curte durabile și au făcut investiții în acest sens. Noua legislație locală este adoptată în iunie 2024 și se aplică din decembrie 2024. Aceasta impune ca întreaga producție agricolă din regiunea respectivă să aloce animalelor exact același volum de spațiu ca cel prevăzut în acord.

Întrucât cerința privind spațiul minim devine o obligație legală în decembrie 2024, restrângerea concurenței nu mai este indispensabilă. Cu toate acestea, rezilierea contractului încheiat cu cumpărătorii înainte de expirarea perioadei de preaviz ar putea avea consecințe financiare grave pentru părți. Părțile au acționat cu bună-credință, deoarece noua lege nu era previzibilă la momentul încheierii contractului. Prin urmare, acestea pot continua să beneficieze de excluderea prevăzută la articolul 210a până la sfârșitul perioadei de preaviz, și anume până în iunie 2025.

Exemplu: pentru a reduce utilizarea pesticidelor într-o mai mare măsură decât se prevede în dreptul Uniunii și legislația națională, trei producători de porumb, reprezentând doar o mică parte din numărul producătorilor de pe piață, convin cu un producător de furaje că vor trece la metode de producție ecologică. Deoarece această schimbare va determina creșterea costurilor suportate, ei convin că cei trei producători de porumb vor stabili prețurile pentru o perioadă de doi ani. După un an de la punerea în aplicare a acordului de durabilitate, cei trei producători de porumb își dau seama că au subestimat cât de mult va genera creșterea costurilor trecerea la producția ecologică, precum și că prețul fix nu acoperă aceste costuri suplimentare. Prin urmare, cei trei producători de porumb își reduc veniturile pentru a acoperi aceste coste, având în vedere că nu pot majora prețul fix.

În acest exemplu, reducerea veniturilor se datorează doar unei erori de calcul din partea celor trei producători de porumb. În plus, aceasta vizează doar un număr limitat de producători. Prin urmare, este puțin probabilă periclitarea obiectivelor PAC prevăzute la articolul 39 din TFUE.

Exemplu: mai mulți producători de semințe de cereale, care reprezintă 80 % din cantitatea de cereale produsă în aria geografică relevantă, convin să nu mai vândă semințe de cereale tratate cu un anumit tip de pesticid chimic. Acest fapt creează un deficit de factori de producție pentru operatorii din sectorul prelucrării care utilizează cerealele, deoarece producătorii reprezintă o mare parte din producția de semințe, ceea ce duce la o creștere substanțială a prețului pâinii. Acest aspect va periclita probabil obiectivele de garantare a siguranței aprovizionărilor și a unor prețuri rezonabile pentru consumatori.

Exemplul 1: producătorii de păsări de curte care reprezintă aproximativ 50 % din piață convin să încheie un contract de achiziție pentru a achiziționa în comun furaje de calitate superioară pentru păsările de curte. Datorită economiilor în materie de costuri generate de achiziția în comun, producătorii reușesc să mențină un preț pentru furaje mai mult sau mai puțin egal cu prețul celor pentru păsările de curte care nu intră sub incidența acordului de durabilitate. De asemenea, ei sunt de acord să finanțeze în comun o campanie publicitară pentru a sensibiliza publicul cu privire la modul în care păsările de curte mai bine hrănite sunt mai adecvate pentru sănătatea umană și bunăstarea animalelor. Ca urmare a campaniei, majoritatea consumatorilor decid să cumpere carne de pasăre provenită de la păsări mai bine hrănite. Această creștere a cererii creează un stimulent pentru alți producători de a se alătura acordului și de a-și schimba metodele de producție. În special, achiziția în comun atrage producătorii mai mici către un standard mai ridicat, deoarece aceștia nu și-ar fi putut permite altfel să achiziționeze furaje de calitate superioară. Prin urmare, producătorii care reprezintă peste 90 % din oferta totală trec la standardul mai durabil.

Deși acordul elimină de pe piață practic toate păsările de curte crescute în condiții mai puțin durabile, este puțin probabil ca acesta să constituie o excludere a concurenței în sensul articolului 210a alineatul (7). Acest lucru se datorează faptului că articolul 210a nu urmărește să împiedice acordurile care sunt atât de eficace în ceea ce privește furnizarea de produse durabile încât majoritatea consumatorilor doresc să le achiziționeze, iar alți operatori adoptă același standard.

Exemplul 2: Crescătorii de curcani, care reprezintă 60 % din piață, decid să îmbunătățească condițiile de viață ale curcanilor lor stabilind unu nou standard de bunăstare a animalelor care să depășească ceea ce este prevăzut de legislația obligatorie. Aceasta presupune mărirea spațiului disponibil pentru curcani și instalarea unor sisteme de reînnoire a aerului și de tratare a apei. Noul standard de durabilitate presupune și hrănirea curcanilor exclusiv cu furaje de calitate superioară. Producătorii convin cu cumpărătorii să primească de la aceștia un preț majorat pentru a acoperi costurile cărnii de curcan durabile.

Plata majorării de preț are drept rezultat un preț pentru carnea de curcan produsă în mod durabil care este cu 150 % mai mare decât prețul cărnii de curcan produse în condiții nedurabile. Această creștere este necesară ca urmare a necesității de a recupera costurile suplimentare considerabile ale noului standard. În termen de câteva luni, toți ceilalți crescători de curcani de pe piața în cauză aderă la noul acord de durabilitate. Barierele din calea importului de carne de curcan limitează în mod semnificativ cantitatea de pe piață a cărnii de curcan importate, produsă în mod nedurabil. În consecință, nu mai este disponibilă absolut deloc carne de curcan produsă în mod nedurabil. În plus, prețul cărnii de curcan produse în mod durabil crește și mai mult, cu 200 % față de prețul inițial al cărnii de curcan produse în mod nedurabil.

Dovezile arată că, datorită acordului, între 45 și 50 % dintre consumatorii de carne de curcan nu își mai pot permite să cumpere curcan.

Prin urmare, consumatorii care erau dispuși să plătească doar pentru alternativa mai ieftină și mai puțin durabilă nu vor mai putea să cumpere deloc curcan, deoarece nu își pot permite creșterea cu 200 % a prețului. O astfel de situație constituie probabil excludere a concurenței în sensul articolului 210a alineatul (7).