|
Jurnalul Ofícial |
RO Seria C |
|
C/2023/1310 |
11.12.2023 |
Acțiune introdusă la 8 octombrie 2023 – UB/Frontex
(Cauza T-1038/23)
(C/2023/1310)
Limba de procedură: engleza
Părțile
Reclamant: UB (reprezentanți: S. Pappas și A. Kila, avocați)
Pârâtă: Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă
Concluziile
Reclamantul solicită Tribunalului:
|
— |
anularea deciziei implicite a agenției, prin care aceasta a refuzat să invite reclamantul la un al doilea interviu și să îi permită astfel să fie recrutat în timp util pe postul de ofițer european al Poliției de Frontieră și Gărzii de Coastă, Corpul permanent – nivel intermediar în cadrul Frontex; |
|
— |
anularea deciziei directorului executiv din 29 iunie 2023, prin care reclamația reclamantului din 14 februarie 2023 împotriva deciziei implicite a agenției a fost respinsă ca inadmisibilă și |
|
— |
obligarea pârâtei la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de reclamant în cadrul prezentei proceduri. |
Motivele și principalele argumente
În susținerea acțiunii, reclamantul invocă trei motive.
|
1. |
Primul motiv întemeiat pe încălcarea avizului de concurs și a principiului securității juridice. |
|
2. |
Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime. |
|
3. |
Al treilea motiv întemeiat pe încălcarea principiului transparenței și bunei administrări și, mai precis, pe lipsa unei motivări suficiente și adecvate. |
ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2023/1310/oj
ISSN 1977-1029 (electronic edition)