European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2023/1081

15.12.2023

P9_TA(2023)0127

Reducerea emisiilor de metan din sectorul energetic

Amendamentele (*1) adoptate de Parlamentul European la 9 mai 2023 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/942 (COM(2021)0805 – C9-0467/2021 – 2021/0423(COD)) (1)

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(C/2023/1081)

Amendamentul 1

Propunere de regulament

Considerentul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1)

Metanul, principala componentă a gazelor naturale , ocupă locul al doilea după dioxidul de carbon în ceea ce privește contribuția sa globală la schimbările climatice și este responsabil pentru aproximativ o treime din încălzirea actuală.

(1)

Metanul ocupă locul al doilea după dioxidul de carbon în ceea ce privește contribuția sa globală la schimbările climatice și este responsabil pentru aproximativ o treime din încălzirea actuală. Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) a publicat în cel de-al șaselea raport de evaluare constatarea că sunt necesare reduceri importanteale emisiilor antropice de metan până în 2030 pentru a rămâne sub nivelul de 1,5  o C.

Amendamentul 2

Propunere de regulament

Considerentul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(2)

La nivel molecular, deși metanul rămâne în atmosferă pentru o perioadă mai scurtă (10-12 ani) decât dioxidul de carbon (sute de ani), efectul său de seră asupra climei este mai semnificativ și contribuie la formarea ozonului, un poluant atmosferic puternic care cauzează probleme grave de sănătate. Cantitatea de metan din atmosferă la nivel mondial a crescut brusc în ultimul deceniu.

(2)

Deși metanul are un timp mediu de remanență în atmosferă mai scurt (10-12 ani) decât dioxidul de carbon (sute de ani), efectul său de seră asupra climei este de peste 80 de ori  (1a) mai semnificativ decât dioxidul de carbon (CO2) pe o perioadă de 20 de ani . Cantitatea de metan din atmosferă la nivel mondial a crescut brusc în ultimul deceniu.

Amendamentul 3

Propunere de regulament

Considerentul 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(2a)

Metanul este un gaz precursor pentru ozonul troposferic dăunător și contribuie la poluarea aerului, ozonul troposferic contribuind la aproape 20 000 de decese premature în fiecare an  (1a) . Combaterea emisiilor de metan va ajuta nu numai mediul și clima, ci va îmbunătăți și protecția sănătății, în concordanță cu abordarea de tip „O singură sănătate”.

Amendamentul 4

Propunere de regulament

Considerentul 3 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(3a)

În rezoluția sa din 21 octombrie 2021 referitoare la o strategie a UE de reducere a emisiilor de metan  (1a) , Parlamentul European invită Comisia să analizeze implicațiile pentru politici și măsuri ale utilizării unui orizont de timp de 20 de ani pentru potențialul de încălzire globală, ca o completare a termenului de 100 ani utilizat în prezent în conformitate cu orientările Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) privind inventarele gazelor cu efect de seră. De asemenea, constată că o mai mare transparență cu privire la implicațiile pe termen scurt ale emisiilor de metan asupra încălzirii globale ar contribui la o mai bună documentare a politicilor Uniunii în domeniul climei și subliniază că utilizarea unui astfel de indicator complementar nu ar trebui în niciun caz să fie folosită pentru a întârzia acțiunile necesare pentru a reduce, de asemenea, drastic și rapid emisiile de CO2.

Amendamentul 5

Propunere de regulament

Considerentul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(4)

Conform datelor din inventarele privind gazele cu efect de seră („GES”) ale Uniunii, se estimează că sectorul energetic este responsabil pentru 19 % din emisiile de metan din Uniune. Acestea nu includ emisiile de metan asociate consumului de energie fosilă al Uniunii care se produc în afara Uniunii.

(4)

Potrivit datelor din inventarele de gaze cu efect de seră („GES”) ale Uniunii, 53 % din emisiile antropice de metan provin din agricultură, 26 % provin din deșeuri și se estimează că sectorul energetic este responsabil pentru 19 % din emisiile de metan din Uniune. Acestea nu includ emisiile de metan asociate consumului de energie fosilă al Uniunii care se produc în afara Uniunii. Uniunea este cel mai mare importator de gaze fosile din lume și, prin urmare, Uniunea este un vector important al emisiilor de metan la nivel mondial.

Amendamentul 6

Propunere de regulament

Considerentul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(5)

Pactul verde european combină un set cuprinzător de măsuri și inițiative care se consolidează reciproc și care vizează realizarea neutralității climatice în Uniune până în 2050. Comunicarea privind Pactul verde european (14) indică faptul că decarbonizarea sectorului gazelor va fi facilitată, inclusiv prin abordarea problemei emisiilor de metan asociate energiei. În octombrie 2020, Comisia a adoptat o strategie a UE de reducere a emisiilor de metan („Strategia privind metanul”), care stabilește măsuri de reducere a emisiilor de metan în UE, inclusiv în sectorul energetic, și la nivel internațional. În Regulamentul (UE) 2021/1119 (15) („Legea europeană a climei”), Uniunea a consacrat în legislație obiectivul realizării neutralității climatice la nivelul întregii economii până în 2050 și a stabilit, de asemenea, un angajament intern obligatoriu al Uniunii de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (emisii după deducerea absorbțiilor) cu cel puțin 55 % sub nivelurile din 1990 până în 2030. Pentru a atinge acest nivel de reducere a emisiilor de GES, emisiile de metan din sectorul energetic ar trebui să scadă cu aproximativ 58 % până în 2030, comparativ cu 2020 .

(5)

Pactul verde european combină un set cuprinzător de măsuri și inițiative care se consolidează reciproc și care vizează realizarea neutralității climatice în Uniune până în 2050. Comunicarea privind Pactul verde european (14) indică faptul că decarbonizarea sectorului gazelor va fi facilitată, inclusiv prin abordarea problemei emisiilor de metan asociate energiei. În octombrie 2020, Comisia a adoptat o strategie a UE de reducere a emisiilor de metan („Strategia privind metanul”), care stabilește măsuri de reducere a emisiilor de metan în UE, inclusiv în sectorul energetic, și la nivel internațional. În Regulamentul (UE) 2021/1119 (15) („Legea europeană a climei”), Uniunea a consacrat în legislație obiectivul realizării neutralității climatice la nivelul întregii economii până în 2050 și a stabilit, de asemenea, un angajament intern obligatoriu al Uniunii de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (emisii după deducerea absorbțiilor) cu cel puțin 55 % sub nivelurile din 1990 până în 2030. În evaluarea impactului care însoțește prezentul regulament, Comisia indică faptul că 77 % din totalul emisiilor de metan preconizate peste nivelul de referință pot fi reduse în 2030 la un nivel inferior sumei beneficiilor sociale și de mediu  (15a) , ceea ce va contribui în mod pozitiv la limitarea încălzirii globale la un nivel de 1,5  oC și ar permite Uniunii să preia în mod eficace rolul de lider în ceea ce privește combaterea emisiilor de metan și întărirea securității energetice.

Amendamentul 7

Propunere de regulament

Considerentul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(6)

Emisiile de metan sunt incluse în domeniul de aplicare al obiectivelor Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 stabilite în Legea europeană a climei și al obiectivelor naționale obligatorii de reducere a emisiilor în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842 (16). Cu toate acestea, în prezent nu există niciun cadru juridic la nivelul Uniunii care să stabilească măsuri specifice pentru reducerea emisiilor antropice de metan în sectorul energetic . În plus, deși Directiva 2010/75/UE (17) privind emisiile industriale reglementează emisiile de metan provenite din rafinarea uleiurilor minerale și a gazelor, aceasta nu acoperă alte activități din sectorul energetic.

(6)

Emisiile de metan provin dintr-o gamă largă de sectoare, inclusiv agricultura, deșeurile, apele reziduale și energia. Emisiile de metan sunt incluse în domeniul de aplicare al obiectivelor Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 stabilite în Legea europeană a climei și al obiectivelor naționale obligatorii de reducere a emisiilor în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842 (16). Cu toate acestea, în prezent nu există niciun cadru juridic la nivelul Uniunii care să stabilească obiective și măsuri specifice care să cuprindă toate sectoarele pentru reducerea emisiilor antropice de metan și care să ducă la o reducere semnificativă a emisiilor de metan în UE până în 2030, în conformitate cu Acordul de la Paris . În plus, deși Directiva 2010/75/UE (17) privind emisiile industriale reglementează emisiile de metan provenite din rafinarea uleiurilor minerale și a gazelor, aceasta nu acoperă alte activități din sectorul energetic.

Amendamentul 8

Propunere de regulament

Considerentul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7)

În acest context, prezentul regulament ar trebui să se aplice reducerii emisiilor de metan din explorarea și producția în amonte de petrol și gaze fosile, colectării și prelucrării gazelor fosile, transportului, distribuției, stocării subterane și terminalelor de gaze fosile lichide (GNL), precum și minelor de cărbune subterane și de suprafață aflate în exploatare și minelor de cărbune subterane abandonate.

(7)

În acest context, prezentul regulament ar trebui să se aplice reducerii emisiilor de metan din explorarea și producția în amonte de petrol și gaze fosile, colectării și prelucrării gazelor fosile, transportului, distribuției, stocării subterane și terminalelor de gaze fosile lichefiate (GNL), precum și în sectorul petrochimic,  minelor de cărbune subterane și de suprafață aflate în exploatare și minelor de cărbune subterane închise și abandonate.

Amendamentul 9

Propunere de regulament

Considerentul 7 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(7a)

Având în vedere că explorarea și producția în amonte, colectarea și prelucrarea petrolului și a gazelor fosile produc, de asemenea, benzină nafta și lichide din gaze naturale pentru a fi utilizate în sectorul petrochimic și generează emisii de metan. Sectorul petrochimic ar trebui să facă obiectul măsurilor de monitorizare și informare, de detectare și reparare a scurgerilor și de limitare a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă similare celor din sectorul energetic.

Amendamentul 10

Propunere de regulament

Considerentul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(8)

Normele privind măsurarea, raportarea și verificarea cu precizie a emisiilor de metan în sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui, precum și pentru reducerea acestor emisii, inclusiv prin anchete privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor și restricțiile privind evacuarea în atmosferă și arderea la faclă, ar trebui să fie abordate printr-un cadru juridic adecvat al Uniunii. Un astfel de cadru ar trebui să conțină norme menite să sporească transparența în ceea ce privește importurile de energie fosilă în Uniune , îmbunătățind astfel stimulentele pentru o adoptare pe scară mai largă a soluțiilor de atenuare a metanului în întreaga lume.

(8)

Normele privind măsurarea, raportarea și verificarea cu precizie a emisiilor de metan în sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui, precum și pentru reducerea acestor emisii, inclusiv prin anchete privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor și restricțiile privind evacuarea în atmosferă și arderea la faclă, asigurând în același timp protecția lucrătorilor de emisiile de metan, ar trebui să fie abordate printr-un cadru juridic adecvat al Uniunii. Normele stabilite în acest regulament ar trebui să sporească transparența în ceea ce privește importurile de energie fosilă în Uniune și să ducă la o adoptare pe scară mai largă a soluțiilor de atenuare a emisiilor de metan în întreaga lume.

Amendamentul 11

Propunere de regulament

Considerentul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(9)

Respectarea obligațiilor care decurg din prezentul regulament poate necesita investiții din partea operatorilor reglementați, iar costurile aferente acestor investiții ar trebui să fie luate în considerare la stabilirea tarifelor, sub rezerva principiilor eficienței.

(9)

Respectarea obligațiilor care decurg din prezentul regulament poate necesita investiții din partea operatorilor reglementați, iar costurile suplimentare aferente acestor investiții ar trebui să fie luate în considerare la stabilirea tarifelor, sub rezerva principiilor eficienței. Potrivit Agenției Internaționale a Energiei (AIE), măsurile de reducere a metanului sunt foarte rentabile în sectoarele petrolului și gazelor, în special având în vedere creșterea prețurilor de piață pentru gaze, iar investițiile necesare pentru astfel de măsuri ar fi limitate, cu o perioadă scurtă de recuperare a investiției  (1a) . Costurile necesare nu ar trebui să genereze o sarcină financiară disproporționată pentru utilizatorii finali și consumatori. Prin urmare, costurile asociate investițiilor în măsuri de reducere a emisiilor de metan cu costuri nete mai mari de zero ar trebui să fie luate în considerare la stabilirea tarifelor. Gospodăriile vulnerabile ar trebui să fie protejate de sarcinile financiare disproporționate din prezentul regulament. Măsurile adecvate luate de operatori pentru a preveni și a reduce la minimum emisiile de metan ar trebui să fie cele în care impactul societal al emisiilor este mai mare decât impactul societal al măsurii de atenuare.

Amendamentul 12

Propunere de regulament

Considerentul 10

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10)

Fiecare stat membru ar trebui să desemneze cel puțin o autoritate competentă pentru a supraveghea respectarea efectivă de către operatori a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament și ar trebui să notifice Comisiei această desemnare și eventualele modificări ale acesteia. Autoritățile competente desemnate ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea cerințelor prevăzute în prezentul regulament. Având în vedere caracterul transfrontalier al operațiunilor din sectorul energetic și al emisiilor de metan, autoritățile competente ar trebui să coopereze între ele și cu Comisia. În acest context, Comisia și autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să formeze împreună o rețea de autorități publice care aplică prezentul regulament pentru a încuraja o cooperare strânsă, cu mecanismele necesare pentru schimbul de informații și de bune practici și pentru a permite organizarea de consultări.

(10)

Fiecare stat membru ar trebui să desemneze cel puțin o autoritate competentă pentru a supraveghea respectarea efectivă de către operatori a obligațiilor prevăzute în prezentul regulament și ar trebui să notifice Comisiei această desemnare și eventualele modificări ale acesteia. Autoritățile competente desemnate ar trebui să fie dotate cu resurse financiare și umane suficiente de către statele membre și ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament. Autoritatea competentă ar trebui să stabilească un punct de contact . Având în vedere caracterul transfrontalier al operațiunilor din sectorul energetic și al emisiilor de metan, autoritățile competente ar trebui să coopereze între ele și cu Comisia. În acest context, Comisia și autoritățile competente ale statelor membre ar trebui să formeze împreună o rețea de autorități publice care aplică prezentul regulament pentru a încuraja o cooperare strânsă, cu mecanismele necesare pentru schimbul de informații și de bune practici și pentru a permite organizarea de consultări.

Amendamentul 13

Propunere de regulament

Considerentul 12

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(12)

Pentru a asigura îndeplinirea sarcinilor autorităților competente, operatorii ar trebui să le ofere acestora întreaga asistență necesară. În plus, operatorii ar trebui să ia toate măsurile necesare identificate de autoritățile competente în termenul stabilit de autoritățile competente sau în orice altă perioadă convenită cu autoritățile competente.

(12)

Pentru a asigura îndeplinirea sarcinilor autorităților competente, operatorii ar trebui să le ofere acestora întreaga asistență necesară. În plus, operatorii ar trebui să ia toate măsurile necesare identificate de autoritățile competente în termenul stabilit de autoritățile competente sau în orice altă perioadă convenită cu autoritățile competente. Statele membre ar trebui să monitorizeze periodic situația sectorului pentru a detecta orice posibilă întârziere în aplicarea prezentului regulament din cauza unui deficit de lucrători calificați și de tehnologii.

Amendamentul 14

Propunere de regulament

Considerentul 12 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(12a)

În conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului  (1a) și cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului  (1b) , emisiile în mediul înconjurător constituie informații despre mediu. Prin urmare, orice motiv de refuzare a informării de către autoritățile statelor membre sau de către instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii în ceea ce privește accesul la informații trebuie interpretat în mod restrictiv, ținând seama de interesul public căruia îi folosește divulgarea și de faptul că informațiile solicitate se referă sau nu la emisiile în mediu.

Amendamentul 15

Propunere de regulament

Considerentul 13

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(13)

Principalul mecanism aflat la dispoziția autorităților competente ar trebui să fie inspecțiile, inclusiv examinarea documentației și a înregistrărilor, măsurarea emisiilor și verificările la fața locului. Inspecțiile ar trebui să desfășurate în mod regulat, pe baza unei evaluări a riscului pentru mediu efectuate de autoritățile competente. În plus, ar trebui efectuate inspecții pentru a investiga plângerile justificate și cazurile de neconformitate și pentru a se asigura că reparațiile sau înlocuirile componentelor se efectuează în conformitate cu prezentul regulament. În cazul în care identifică o încălcare gravă a cerințelor prezentului regulament, autoritățile competente ar trebui să emită o notificare privind măsurile de remediere care trebuie luate de operator. Autoritățile competente ar trebui să păstreze registre de evidență a inspecțiilor, iar informațiile relevante ar trebui să fie puse la dispoziție în conformitate cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului (19).

(13)

Principalul mecanism aflat la dispoziția autorităților competente ar trebui să fie inspecțiile, inclusiv examinarea documentației și a înregistrărilor, măsurarea emisiilor și verificările la fața locului. Inspecțiile ar trebui să desfășurate în mod regulat, pe baza unei evaluări a riscului pentru mediu efectuate de autoritățile competente. Ar trebui să se țină seama de mecanismele de control deja instituite de care dispun autoritățile competente. Autoritățile competente ar trebui să identifice exemple de bune practici. În plus, ar trebui efectuate inspecții pentru a investiga plângerile justificate și cazurile de neconformitate și pentru a se asigura că reparațiile sau înlocuirile componentelor se efectuează în conformitate cu prezentul regulament. În cazul în care identifică o încălcare a cerințelor prezentului regulament, autoritățile competente ar trebui să emită o notificare privind măsurile de remediere care trebuie luate de operator. Autoritățile competente ar trebui să păstreze registre de evidență a inspecțiilor, iar informațiile relevante ar trebui să fie puse la dispoziție în conformitate cu Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului (19).

Amendamentul 16

Propunere de regulament

Considerentul 14

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(14)

Având în vedere proximitatea anumitor surse de emisii de metan față de zonele urbane sau rezidențiale, persoanele fizice sau juridice afectate de încălcări ale prezentului regulament ar trebui să poată depune plângeri justificate în mod corespunzător la autoritățile competente. Reclamanții ar trebui să fie informați cu privire la procedură și la deciziile luate și ar trebui să primească o decizie finală într-un termen rezonabil de la depunerea plângerii.

(14)

Având în vedere proximitatea anumitor surse de emisii de metan față de zonele urbane sau rezidențiale și impactul acestora asupra sănătății, mediului și climei , persoanele fizice sau juridice ar trebui să poată depune plângeri justificate în mod corespunzător la autoritățile competente în legătură cu posibilele încălcări ale prezentului regulament . În acest context, portalul european pentru justiție ar trebui să permită depunerea plângerilor și să ofere accesul la autoritățile naționale și la informații . Reclamanții ar trebui să fie informați cu privire la procedură și la deciziile luate și ar trebui să primească o decizie finală într-un termen rezonabil de la depunerea plângerii.

Amendamentul 17

Propunere de regulament

Considerentul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(15)

Un cadru solid de verificare poate îmbunătăți credibilitatea datelor raportate. În plus, nivelul de detaliere și complexitatea tehnică a măsurătorilor emisiilor de metan necesită o verificare corespunzătoare a datelor privind emisiile de metan raportate de operatori și de operatorii minieri. Deși autoverificarea este posibilă, verificarea de către terți asigură o mai mare independență și transparență. În plus, aceasta permite un set armonizat de competențe și de niveluri de expertiză care ar putea să nu fie disponibile pentru toate entitățile publice. Verificatorii ar trebui să fie acreditați de organisme de acreditare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (20). Prin urmare, verificatorii acreditați independenți ar trebui să se asigure că rapoartele privind emisiile, întocmite de operatori și de operatorii minieri, sunt corecte și conforme cu cerințele stabilite în prezentul regulament. Aceștia ar trebui să revizuiască datele din rapoartele privind emisiile pentru a evalua fiabilitatea, credibilitatea și acuratețea acestora în raport cu standardele europene sau internaționale gratuite și disponibile publicului, elaborate de organisme independente și puse în aplicare de Comisie. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în scopul încorporării și stabilirii aplicabilității unor astfel de standarde europene sau internaționale. Verificatorii acționează separat față de autoritățile competente și ar trebui să fie independenți de operatori și de operatorii minieri, care ar trebui să le ofere întreaga asistența necesară pentru a permite sau a facilita desfășurarea activităților de verificare, în special în ceea ce privește accesul la sedii și prezentarea documentației sau a evidențelor.

(15)

Un cadru solid de verificare poate îmbunătăți credibilitatea datelor raportate. În plus, nivelul de detaliere și complexitatea tehnică a măsurătorilor emisiilor de metan necesită o verificare corespunzătoare a datelor privind emisiile de metan raportate de operatori și de operatorii minieri. Deși autoverificarea este posibilă, verificarea de către terți asigură o mai mare independență și transparență. În plus, aceasta permite un set armonizat de competențe și de niveluri de expertiză care ar putea să nu fie disponibile pentru toate entitățile publice. Verificatorii ar trebui să fie acreditați de organisme de acreditare în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (20). Prin urmare, verificatorii acreditați independenți ar trebui să se asigure că rapoartele privind emisiile, întocmite de operatori și de operatorii minieri, sunt corecte și conforme cu cerințele stabilite în prezentul regulament. Activitățile de verificare ar trebui să se desfășoare în concordanță cu standardele și metodologiile europene sau internaționale actuale și să țină seama în mod corespunzător de natura activităților operatorului. Verificatorii ar trebui să revizuiască datele din rapoartele privind emisiile pentru a evalua fiabilitatea, credibilitatea și acuratețea acestora în raport cu standardele europene sau internaționale gratuite și disponibile publicului, elaborate de organisme independente și puse în aplicare de Comisie. Pentru a garanta exactitatea datelor, verificatorii ar trebui să efectueze controale anunțate și neanunțate la fața locului. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în scopul încorporării și stabilirii aplicabilității unor astfel de standarde europene sau internaționale. Verificatorii acționează separat față de autoritățile competente și ar trebui să fie independenți de operatori și de operatorii minieri, care ar trebui să le ofere întreaga asistența necesară pentru a permite sau a facilita desfășurarea activităților de verificare, în special în ceea ce privește accesul la sedii și prezentarea documentației sau a evidențelor.

Amendamentul 18

Propunere de regulament

Considerentul 16

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(16)

Informațiile din rapoartele privind emisiile transmise autorităților competente ar trebui furnizate Comisiei, având în vedere rolul de verificare care urmează să fie atribuit Observatorului internațional al emisiilor de metan (IMEO), în special în ceea ce privește metodologiile de agregare și analiză a datelor și de verificare a metodologiilor și a proceselor statistice utilizate de întreprinderi pentru cuantificarea datelor raportate de acestea . Criteriile de referință în acest sens pot include standardele și documentele de orientare OGMP . Informațiile produse de IMEO ar trebui puse la dispoziția publicului, iar Comisia ar trebui să utilizeze aceste informații pentru a remedia deficiențele identificate în ceea ce privește măsurarea, raportarea și verificarea datelor privind emisiile de metan.

(16)

În îndeplinirea obligațiilor și în exercitarea competențelor care le revin în temeiul prezentului regulament, verificatorii, autoritățile competente și Comisia ar trebui să ia în considerare informațiile puse la dispoziție la nivel internațional, de exemplu de către Observatorul internațional al emisiilor de metan (IMEO), în special în ceea ce privește metodologiile de agregare și analiză a datelor și de verificare a metodologiilor și a proceselor statistice utilizate de operatori sau de operatorii minieri pentru cuantificarea datelor privind emisiile raportate de aceștia . Criteriile de referință în acest sens pot include cadrul de informare, modelele și documentele de orientare ale Parteneriatului din sectorul petrolului și gazelor pentru reducerea emisiilor de metan (OGMP) .

Amendamentul 19

Propunere de regulament

Considerentul 17

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(17)

IMEO a fost înființat în octombrie 2020 de către Uniune în parteneriat cu Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, Coaliția pentru climă și aer nepoluat în scopul reducerii poluanților cu ciclu de viață scurt cu efect nociv asupra climei și Agenția Internațională a Energiei și a fost lansat în cadrul summitului G20 din octombrie 2021. Sarcinile atribuite IMEO includ colectarea, reconcilierea, verificarea și publicarea datelor privind emisiile antropice de metan la nivel mondial. IMEO face parte din Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, care a încheiat un memorandum de înțelegere cu Uniunea. Rolul său este esențial pentru verificarea datelor privind emisiile de metan în sectorul energetic și ar trebui stabilite relații adecvate pentru a pune în aplicare sarcinile de verificare. Întrucât IMEO nu este un organism al Uniunii și nu face obiectul dreptului Uniunii, este esențial să se prevadă că IMEO trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a asigura protecția intereselor Uniunii și ale statelor sale membre.

(17)

IMEO a fost înființat în octombrie 2020 de către Uniune în parteneriat cu Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, Coaliția pentru climă și aer nepoluat în scopul reducerii poluanților cu ciclu de viață scurt cu efect nociv asupra climei și Agenția Internațională a Energiei și a fost lansat în cadrul summitului G20 din octombrie 2021. Sarcinile atribuite IMEO includ colectarea, reconcilierea, verificarea și publicarea datelor privind emisiile antropice de metan la nivel mondial. IMEO ar trebui să joace un rol în identificarea superemițătorilor prin intermediul unui sistem de detectare și avertizare timpurie .

Amendamentul 20

Propunere de regulament

Considerentul 25

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(25)

Pentru ca măsurarea și raportarea să fie eficace, ar trebui să li se solicite întreprinderilor din sectorul petrolier și al gazelor să măsoare și să raporteze emisiile de metan în funcție de sursă și să pună la dispoziția statelor membre date agregate pentru ca acestea să poată îmbunătăți acuratețea raportării inventarelor lor. În plus, este necesară o verificare eficace a datelor raportate de întreprinderi și, pentru a reduce la minimum sarcina administrativă pentru operatori, raportarea ar trebui să fie organizată anual.

(25)

Pentru ca cuantificarea și raportarea să fie eficace, ar trebui să li se solicite întreprinderilor din sectorul petrolier și al gazelor să cuantifice și să raporteze emisiile de metan în funcție de sursă și să pună la dispoziția statelor membre date agregate pentru ca acestea să poată îmbunătăți acuratețea raportării inventarelor lor. În plus, este necesară o verificare eficace a datelor raportate de întreprinderi și, pentru a reduce la minimum sarcina administrativă pentru operatori, raportarea ar trebui să fie organizată anual.

Amendamentul 21

Propunere de regulament

Considerentul 27

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(27)

Cadrul OGMP 2.0 cuprinde cinci niveluri de raportare. Raportarea la nivel de sursă începe la nivelul 3, care este considerat comparabil cu nivelul 3 stabilit de CCONUSC. Aceasta permite utilizarea factorilor de emisie generici. Raportarea la nivelul 4 al OGMP 2.0 necesită măsurători directe ale emisiilor de metan la nivel de sursă. Aceasta permite utilizarea unor factori de emisie specifici. Raportarea la nivelul 5 al OGMP 2.0 necesită adăugarea unor măsurători complementare la nivel de amplasament. În plus, cadrul OGMP 2.0 impune întreprinderilor să raporteze măsurătorile directe ale emisiilor de metan în termen de trei ani de la aderarea la OGMP 2.0 pentru activele exploatate și în termen de cinci ani pentru activele neexploatate. Pe baza abordării adoptate în OGMP 2.0 în ceea ce privește raportarea la nivel de sursă și ținând seama de faptul că un număr mare de întreprinderi din Uniune au aderat deja la OGMP 2.0 în 2021, operatorii din Uniune ar trebui să aibă obligația de a efectua măsurători directe la nivel de sursă în termen de 24  de luni pentru activele exploatate și în termen de 36  de luni pentru activele neexploatate. Pe lângă cuantificarea la nivel de sursă, cuantificarea la nivel de amplasament permite evaluarea, verificarea și reconcilierea estimărilor la nivel de sursă agregate în funcție de amplasament, asigurând astfel o mai mare încredere în emisiile raportate. La fel ca în OGMP 2.0, prezentul regulament impune efectuarea de măsurători la nivel de amplasament pentru reconcilierea măsurătorilor la nivel de sursă.

(27)

Cel mai recent cadru OGMP 2.0 cuprinde cinci niveluri de raportare. Raportarea la nivel de sursă începe la nivelul 3, care este considerat comparabil cu nivelul 3 stabilit de CCONUSC. Aceasta permite utilizarea factorilor de emisie generici. Raportarea la nivelul 4 al OGMP 2.0 necesită măsurători directe ale emisiilor de metan la nivel de sursă. Aceasta permite utilizarea unor factori de emisie specifici. Raportarea la nivelul 5 al OGMP 2.0 necesită adăugarea unor măsurători complementare la nivel de amplasament. În plus, cadrul OGMP 2.0 impune întreprinderilor să raporteze măsurătorile directe ale emisiilor de metan în termen de trei ani de la aderarea la OGMP 2.0 pentru activele exploatate și în termen de cinci ani pentru activele neexploatate. Pe baza abordării adoptate în OGMP 2.0 în ceea ce privește raportarea la nivel de sursă și ținând seama de faptul că un număr mare de întreprinderi din Uniune au aderat deja la OGMP 2.0 în 2021, operatorii din Uniune ar trebui să aibă obligația de a efectua măsurători directe la nivel de sursă în termen de 12 luni pentru activele exploatate și în termen de 24  de luni pentru activele neexploatate. Pe lângă cuantificarea la nivel de sursă, cuantificarea la nivel de amplasament permite evaluarea, verificarea și reconcilierea estimărilor la nivel de sursă agregate în funcție de amplasament, asigurând astfel o mai mare încredere în emisiile raportate. La fel ca în OGMP 2.0, prezentul regulament impune efectuarea de măsurători la nivel de amplasament pentru reconcilierea cuantificărilor la nivel de sursă.

Amendamentul 22

Propunere de regulament

Considerentul 30

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(30)

Deși evacuarea în atmosferă a metanului este, de regulă, intenționată, rezultată din procese sau activități și dispozitive proiectate în acest scop , aceasta poate fi, de asemenea, neintenționată, de exemplu, în cazul unei defecțiuni .

(30)

Arderea la faclă și evacuarea în atmosferă a metanului sunt intenționate , rezultând din procese sau activități și dispozitive proiectate în acest scop.

Amendamentul 23

Propunere de regulament

Considerentul 31 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(31a)

Întreprinderile membre ale Inițiativei privind clima din sectorul petrolului și gazelor (OGCI), inclusiv multe dintre acestea cu sediul în Europa, s-au angajat să reducă intensitatea metanului la 0,2  % până în 2025 și au început să depună eforturi de atenuare. Întreprinderile membre ale OGCI și-au atins deja nivelul inițial de intensitate a metanului în amonte pentru 2025 încă din 2020 și au ajuns la 0,17  % în 2021. Mai mulți producători europeni majori informează că au atins o intensitate a metanului pentru nivelul său de intensitate în amonte și la jumătatea fluxului cu mult sub nivel. Prin urmare, Comisia ar trebui să analizeze posibilitatea de a introduce un standard de performanță ambițios privind intensitatea emisiilor de metan în amonte mai mic sau egal cu 0,2  % și să propună un indicator și dispoziții pentru punerea în aplicare a standardului de performanță adecvat.

Amendamentul 24

Propunere de regulament

Considerentul 32

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(32)

Mai precis, emisiile de metan generate de scăpări sunt cel mai adesea reduse prin anchete de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor („LDAR”), efectuate pentru a identifica scăpările și urmate de eliminarea acestora . Prin urmare, operatorii ar trebui să efectueze cel puțin anchete LDAR periodice, iar acestea ar trebui să includă, de asemenea, supravegherea componentelor care evacuează metan în atmosferă, pentru a verifica dacă se produce o evacuare neintenționată a metanului .

(32)

Mai precis, emisiile de metan generate de scăpări sunt cel mai adesea reduse prin anchete de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor (denumite în continuare „LDAR”), efectuate pentru a identifica scăpările și apoi pentru a le repara sau a înlocui componentele neetanșe. Prin urmare, operatorii ar trebui să efectueze cel puțin anchete LDAR periodice, iar acestea ar trebui să includă, de asemenea, supravegherea componentelor care evacuează metan în atmosferă , pentru a verifica dacă există defecțiuni la echipament .

Amendamentul 25

Propunere de regulament

Considerentul 33

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(33)

În acest scop, ar trebui instituită o abordare armonizată pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru toți operatorii din Uniune. Această abordare ar trebui să includă cerințe minime pentru anchetele LDAR, lăsând în același timp un grad adecvat de flexibilitate statelor membre și operatorilor. Acest lucru este esențial pentru a permite inovarea și dezvoltarea de noi tehnologii și metode LDAR, prevenind astfel blocajele tehnologice, care au un impact negativ asupra protecției mediului. Apar în continuare noi tehnologii și metode de depistare, iar statele membre ar trebui să încurajeze inovarea în acest sector, astfel încât să poată fi adoptate metodele cele mai precise și mai eficiente din punctul de vedere al costurilor.

(33)

În acest scop, ar trebui instituită o abordare armonizată pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru toți operatorii din Uniune. Această abordare ar trebui să includă cerințe minime pentru anchetele LDAR, lăsând în același timp un grad adecvat de flexibilitate statelor membre și operatorilor. Acest lucru este esențial pentru a permite inovarea și dezvoltarea de noi componente, de noi tehnologii și metode LDAR, prevenind astfel blocajele tehnologice, care au un impact negativ asupra protecției mediului. Apar în continuare noi tehnologii și metode de depistare, iar statele membre ar trebui să încurajeze inovarea în acest sector, astfel încât să poată fi adoptate componentele, precum și tehnologiile și metodele LDAR cele mai etanșe , mai precise și mai eficiente din punctul de vedere al costurilor.

Amendamentul 26

Propunere de regulament

Considerentul 33 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(33a)

O abordare armonizată beneficiază de specificații standardizate pentru identificarea sau detectarea emisiilor de metan cu ajutorul diferitelor instrumente și tehnologii, care pot fi bazate sau stabilite prin intermediul standardelor europene sau, în absența unor astfel de standarde, prin intermediul standardelor internaționale. În absența unor standarde europene adecvate, Comisia ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a solicita organizațiilor de standardizare europene relevante să adopte astfel de standarde în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în scopul stabilirii unor astfel de specificații.

Amendamentul 27

Propunere de regulament

Considerentul 34

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(34)

Obligațiile privind anchetele LDAR ar trebui să reflecte o serie de bune practici. Anchetele LDAR ar trebui să vizeze în primul rând depistarea și eliminarea scăpărilor, mai degrabă decât cuantificarea acestora , iar zonele cu un risc mai ridicat de scăpări ar trebui verificate mai frecvent ; frecvența anchetelor ar trebui să fie stabilită nu doar în funcție de necesitatea de a repara componentele din care scapă metan peste pragul de emisii de metan, ci și pe baza unor considerații operaționale, ținând seama de riscurile pentru siguranță. Astfel, în cazul în care se identifică un risc mai mare pentru siguranță sau un risc mai mare de pierderi de metan, autorităților competente ar trebui să li se permită să recomande o frecvență mai mare a anchetelor pentru componentele relevante ; toate scăpările, indiferent de amploare, ar trebui înregistrate și monitorizate , deoarece scăpările de dimensiuni mici se pot transforma în scăpările de dimensiuni mai mari; eliminările scăpărilor trebuie să fie urmate de confirmarea eficacității acestora; pentru a permite utilizarea în viitor a unor tehnologii mai avansate de detectare a emisiilor de metan, ar trebui specificată amploarea pierderilor de metan la care sau peste care se justifică o eliminare , permițând în același timp operatorilor să aleagă dispozitivul de depistare . După caz, se poate utiliza monitorizarea continuă în contextul prezentului regulament.

(34)

Obligațiile privind anchetele LDAR ar trebui să reflecte o serie de bune practici. Anchetele LDAR ar trebui să vizeze în primul rând depistarea și eliminarea scăpărilor prin repararea lor sau prin înlocuirea componentei neetanșe în cel mai scurt timp posibil , mai degrabă decât cuantificarea acestora; frecvența anchetelor ar trebui să fie stabilită în funcție de necesitatea de a repara sau de a înlocui componentele cu o tehnologie mai etanșă la scăpări ; toate scăpările, indiferent de amploare, ar trebui eliminate , deoarece scăpările de dimensiuni mici se pot transforma în scăpări de dimensiuni mai mari; eliminările scăpărilor trebuie să fie urmate de confirmarea eficacității acestora; pentru a permite utilizarea în viitor a unor componente sau tehnologii mai avansate de detectare a emisiilor de metan, ar trebui specificate cerințele minime pentru dispozitiv și metodologia de detectare a scăpărilor , pe baza eficacității lor dovedite .

Amendamentul 28

Propunere de regulament

Considerentul 34 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(34a)

În prezent, multe scăpări de gaze sunt cauzate de tehnologii vechi și întreținerea deficitară. Aceste tehnologii ar trebui înlocuite rapid cu noi soluții inovatoare. Prin urmare, programul de detectare și reparare a scurgerilor ar trebui să evidențieze modul în care operatorul intenționează să cartografieze componentele care prezintă un risc ridicat de scurgeri de metan și să stabilească modul în care intenționează să înlocuiască toate aceste componente cu noi tehnologii inovatoare care să asigure protecția pe termen lung împotriva scurgerilor viitoare.

Amendamentul 29

Propunere de regulament

Considerentul 35

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(35)

Evacuarea în atmosferă constă în eliberarea în atmosferă a metanului nears , fie în mod intenționat, din procesele, activitățile sau dispozitivele concepute în acest scop , fie în mod neintenționat, în cazul unei defecțiuni . Având în vedere efectul puternic al emisiilor de GES, evacuarea în atmosferă ar trebui interzisă, cu excepția situațiilor de urgență, a disfuncționalităților sau a anumitor evenimente specifice în care evacuare în atmosferă este inevitabilă.

(35)

Evacuarea în atmosferă constă în eliberarea în atmosferă a metanului nears în mod intenționat din procesele, activitățile sau dispozitivele concepute în acest scop. Având în vedere efectul puternic al emisiilor de GES, evacuarea în atmosferă ar trebui interzisă, cu excepția situațiilor de urgență, a disfuncționalităților sau a anumitor evenimente specifice în care evacuare în atmosferă este inevitabilă. Pentru a asigura că operatorii nu utilizează echipamente concepute pentru evacuarea în atmosferă, ar trebui adoptate standarde tehnologice care să permită utilizarea unor alternative cu emisii zero.

Amendamentul 30

Propunere de regulament

Considerentul 36

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(36)

Arderea la faclă este arderea controlată a metanului în scopul eliminării într-un dispozitiv proiectat pentru arderea respectivă. Atunci când se efectuează în timpul procesului normal de producție a petrolului sau a gazelor fosile și în absența unui număr suficient de instalații sau a unei geologii care să permită reinjectarea, utilizarea la fața locului sau expedierea metanului pe o piață, se consideră a fi ardere la faclă de rutină. Arderea la faclă de rutină ar trebui interzisă. Arderea la faclă ar trebui permisă numai în cazul în care este singura alternativă la evacuarea în atmosferă și în cazul în care evacuarea în atmosferă nu este interzisă. Evacuarea în atmosferă este mai dăunătoare pentru mediu decât arderea la faclă, deoarece gazul eliberat conține, de regulă, niveluri ridicate de metan, în timp ce arderea la faclă oxidează metanul transformându-l în dioxid de carbon.

(36)

Arderea la faclă este arderea controlată a metanului în scopul eliminării într-un dispozitiv proiectat pentru arderea respectivă. Atunci când se efectuează în timpul procesului normal de producție a petrolului sau a gazelor fosile și în absența unui număr suficient de instalații sau a unei geologii care să permită reinjectarea, utilizarea la fața locului sau expedierea metanului pe o piață, se consideră a fi ardere la faclă de rutină. Arderea la faclă de rutină ar trebui interzisă. Arderea la faclă ar trebui permisă numai în cazul în care este singura alternativă la evacuarea în atmosferă și în cazul în care evacuarea în atmosferă nu este interzisă , drept care, atunci când nu sunt disponibile alte variante, ar trebui ca arderea la faclă să aibă întotdeauna întâietate față de evacuarea în atmosferă. Cu toate acestea, conform AIE  (1a) , la nivel mondial, în 2021 s-au ars la faclă 143 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, reprezentând aproximativ echivalentul volumului total de gaze naturale importate în Germania, Franța și Țările de Jos. În consecință, s-au eliberat direct 270 Mt de CO2 și aproape 8 Mt de metan (240 Mt de echivalent CO2). Evacuarea în atmosferă este mai dăunătoare pentru mediu decât arderea la faclă, deoarece gazul eliberat conține, de regulă, niveluri ridicate de metan, în timp ce arderea la faclă oxidează metanul transformându-l în dioxid de carbon. Potrivit AIE, reducerea arderii la faclă, a evacuării în atmosferă și a scurgerilor de metan ar oferi un ajutor mai rapid piețelor gazelor decât investițiile în noi surse de aprovizionare. AIE  (1b) a estimat că aproape 210 miliarde de metri cubi (mmc) de gaze naturale ar putea fi puși la dispoziția piețelor gazelor printr-un efort global de eliminare a arderii la faclă care nu este urgentă și de reducere a emisiilor de metan din operațiunile petroliere și gaziere.

Amendamentul 31

Propunere de regulament

Considerentul 37

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(37)

Utilizarea arderii la faclă ca alternativă la evacuarea în atmosferă necesită ca dispozitivele de ardere la faclă să fie eficiente în ceea ce privește arderea metanului. Din acest motiv, ar trebui să se includă, de asemenea, o cerință privind eficiența arderii pentru cazurile în care arderea la faclă este admisibilă. De asemenea, ar trebui să se prevadă obligația de utilizare a arzătoarelor-pilot, care oferă o aprindere mai fiabilă, deoarece nu sunt afectate de vânt.

(37)

Utilizarea arderii la faclă ca alternativă la evacuarea în atmosferă necesită ca dispozitivele de ardere la faclă să fie eficiente în ceea ce privește arderea metanului. Din acest motiv, ar trebui să se includă, de asemenea, o cerință privind eficiența arderii pentru cazurile în care arderea la faclă este admisibilă. De asemenea, ar trebui să se prevadă obligația de utilizare a arzătoarelor-pilot cu autoaprindere sau cu flacără permanentă , care oferă o aprindere mai fiabilă, deoarece nu sunt afectate de vânt.

Amendamentul 32

Propunere de regulament

Considerentul 40

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(40)

Emisiile de metan provenite de la puțurile inactive de petrol și gaze prezintă riscuri pentru sănătatea publică, siguranță și mediu. Prin urmare, obligațiile de monitorizare și raportare ar trebui să se aplice în continuare, iar respectivele puțuri și amplasamente ale sondelor ar trebui să fie recuperate și remediate. În astfel de cazuri, statele membre ar trebui să aibă un rol predominant, în special pentru a elabora inventare și planuri de atenuare.

(40)

Emisiile de metan provenite de la puțurile inactive de petrol și gaze prezintă riscuri pentru sănătatea publică, siguranță și mediu. Prin urmare, obligațiile de monitorizare și raportare ar trebui să se aplice în continuare, iar respectivele puțuri și amplasamente ale sondelor ar trebui să fie recuperate și remediate. În astfel de cazuri, statele membre ar trebui să aibă un rol predominant, în special pentru a elabora inventare și planuri de atenuare în termene precise .

Amendamentul 33

Propunere de regulament

Considerentul 44

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(44)

Odată ce producția este oprită și o mină este închisă sau abandonată, aceasta continuă să emită metan, denumit metan de mină abandonată (MMA). Aceste emisii se produc, de regulă, în surse punctuale bine definite, cum ar fi puțurile de aerisire sau gurile de evacuare de suprapresiune. Având în vedere creșterea nivelului de ambiție în materie de climă și reorientarea producției de energie către surse de energie cu emisii mai reduse de dioxid de carbon, există riscul ca emisiile de MMA să crească la nivelul Uniunii. Potrivit estimărilor, chiar și după 10 ani de la încetarea exploatării, minele neinundate continuă să emită metan la niveluri care ating aproximativ 40 % din emisiile înregistrate la momentul închiderii25. În plus, tratamentul MMA rămâne fragmentat din cauza drepturilor de proprietate și de exploatare diferite în UE. Prin urmare, statele membre ar trebui să realizeze inventare ale activelor de cărbune închise și abandonate și, fie acestea, fie partea responsabilă identificată, ar trebui să aibă obligația de a instala dispozitive pentru măsurarea emisiilor de metan.

(44)

Odată ce producția este oprită și o mină este închisă sau abandonată, aceasta continuă să emită metan, denumit metan de mină abandonată (MMA). Aceste emisii se produc, de regulă, în surse punctuale bine definite, cum ar fi puțurile de aerisire sau gurile de evacuare de suprapresiune. Având în vedere creșterea nivelului de ambiție în materie de climă și reorientarea producției de energie către surse de energie cu emisii mai reduse de dioxid de carbon, există riscul ca emisiile de MMA să crească la nivelul Uniunii. Potrivit estimărilor, chiar și după 10 ani de la încetarea exploatării, minele neinundate continuă să emită metan la niveluri care ating aproximativ 40 % din emisiile înregistrate la momentul închiderii25. În plus, tratamentul MMA rămâne fragmentat din cauza drepturilor de proprietate și de exploatare diferite în UE. Prin urmare, statele membre ar trebui să realizeze inventare ale activelor de cărbune închise și abandonate și, fie acestea, fie partea responsabilă identificată, ar trebui să aibă obligația de a instala dispozitive pentru măsurarea emisiilor de metan. Cele mai bune exemple de practici ar trebui identificate și incluse în posibilele orientări pentru tratarea MMA.

Amendamentul 34

Propunere de regulament

Considerentul 48

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(48)

Minele subterane sunt fie mine de cărbune pentru producerea de energie termică, fie de cărbune cocsificabil. Cărbunele pentru producerea de energie termică este utilizat în principal ca sursă de energie, iar cărbunele cocsificabil este utilizat drept combustibil și reactiv în procesul de fabricare a oțelului. Ambele tipuri de mine, de cărbune cocsificabil și de cărbune pentru producerea de energie termică, ar trebui să facă obiectul măsurării, raportării și verificării emisiilor de metan.

(48)

Minele subterane sunt fie mine de cărbune pentru producerea de energie termică, fie de cărbune cocsificabil. Cărbunele pentru producerea de energie termică este utilizat în principal ca sursă de energie, iar cărbunele cocsificabil este utilizat drept combustibil și reactiv în procesul de fabricare a oțelului. Ambele tipuri de mine, de cărbune cocsificabil și de cărbune pentru producerea de energie termică, ar trebui să facă obiectul măsurării, raportării și verificării , precum și măsurilor de atenuare a emisiilor de metan.

Amendamentul 35

Propunere de regulament

Considerentul 49

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(49)

În cazul minelor de cărbune subterane aflate în exploatare, atenuarea emisiilor de metan ar trebui pusă în aplicare prin eliminarea treptată a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă. În cazul minelor de cărbune subterane închise sau abandonate, deși inundațiile pot preveni emisiile de metan, acest lucru nu se realizează în mod sistematic și prezintă riscuri pentru mediu. Evacuarea în atmosferă și arderea la faclă în aceste mine ar trebui, de asemenea, eliminate treptat. Întrucât constrângerile geologice și considerațiile de mediu împiedică o abordare universală pentru atenuarea emisiilor de metan provenite de la minele de cărbune subterane abandonate (31), statele membre ar trebui să își stabilească propriul plan de atenuare, ținând seama de aceste constrângeri și de fezabilitatea tehnică a atenuării MMA.

(49)

În cazul minelor de cărbune subterane aflate în exploatare, atenuarea emisiilor de metan ar trebui pusă în aplicare prin eliminarea treptată a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă cu o eficiență de sub 99 % . În cazul minelor de cărbune subterane închise sau abandonate, deși inundațiile pot preveni emisiile de metan, acest lucru nu se realizează în mod sistematic și prezintă riscuri pentru mediu. Evacuarea în atmosferă și arderea la faclă cu o eficiență de sub 99 % în aceste mine ar trebui, de asemenea, eliminate treptat. Întrucât constrângerile geologice și considerațiile de mediu împiedică o abordare universală pentru atenuarea emisiilor de metan provenite de la minele de cărbune subterane abandonate (31), statele membre ar trebui să își stabilească propriul plan de atenuare, ținând seama de aceste constrângeri și de fezabilitatea tehnică a atenuării MMA.

Amendamentul 36

Propunere de regulament

Considerentul 49 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(49a)

Pentru a reduce emisiile de metan din minele de cărbune aflate în exploatare, Uniunea ar trebui să sprijine sistemele de stimulente pentru reducerea emisiilor de metan. Aceste sisteme pot, în special, să stimuleze investițiile în captarea și injectarea de metan în rețea, reducerea emisiilor de metan provenite de la puțurile de ventilație și de la arderea la faclă. Uniunea ar trebui să ia măsuri decisive pentru a mobiliza resursele financiare ale Uniunii destinate investițiilor în tehnologii de reducere a metanului în toate minele aflate în exploatare și abandonate. În cazul în care sprijinul din partea Uniunii nu este suficient pentru a sprijini acest obiectiv, ar trebui încurajate sistemele specifice de taxe și tarife, care sunt structurate în mod clar pentru a facilita investițiile în reducerea metanului, printre altele, ca parte a programelor de ajutor de stat care vizează dezafectarea capacităților de producție a cărbunelui.

Amendamentul 37

Propunere de regulament

Considerentul 51

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(51)

Uniunea este dependentă de importuri pentru 70 % din consumul său de cărbune superior, 97 % din consumul său de petrol și 90 % din consumul său de gaze fosile. Nu există informații exacte cu privire la amploarea, originea sau natura emisiilor de metan asociate energiei fosile consumate în Uniune , dar care au loc în țări terțe .

(51)

Uniunea este dependentă de importuri pentru 70 % din consumul său de cărbune superior, 97 % din consumul său de petrol și 90 % din consumul său de gaze fosile. AIE estimează că, în 2020, emisiile de metan asociate petrolului și gazelor importate în UE au reprezentat aproximativ 9 000 de kilotone de metan  (1a) . În comparație, în 2019 se estimează că au fost generate emisii de metan de 1 033 kilotone provenite din petrol și gaze în Uniune (1b). Deși se estimează că ponderea Europei în emisiile totale de metan generate de activitatea umană la nivel mondial este de aproximativ 6 %  (1c) , consumul și dependența de importurile de combustibili fosili produși în afara Uniunii cresc în mod semnificativ emisiile de metan cauzate de consumul din cadrul Uniunii .

Amendamentul 38

Propunere de regulament

Considerentul 52

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(52)

Efectele încălzirii globale cauzate de emisiile de metan sunt transfrontaliere. Deși unele țări producătoare de energie fosilă încep să acționeze pe plan intern pentru a reduce emisiile de metan din sectoarele lor energetice, mulți exportatori nu fac obiectul niciunei reglementări pe piețele lor interne. Acești operatori au nevoie de stimulente clare pentru a acționa cu privire la emisiile lor de metan și, prin urmare, ar trebui puse la dispoziția piețelor informații transparente privind emisiile de metan .

(52)

Efectele încălzirii globale cauzate de emisiile de metan sunt transfrontaliere. Deși unele țări producătoare de energie fosilă încep să acționeze pe plan intern pentru a reduce emisiile de metan din sectoarele lor energetice, mulți exportatori nu fac obiectul niciunei reglementări pe piețele lor interne. Acești operatori au nevoie de stimulente clare pentru a acționa cu privire la emisiile lor de metan și, prin urmare, este necesar ca regulamentul să vizeze întregul lanț de aprovizionare .

Amendamentul 39

Propunere de regulament

Considerentul 54

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(54)

Astfel cum s-a anunțat în comunicarea referitoare la strategia UE privind metanul (34), Uniunea se angajează să colaboreze cu partenerii săi în domeniul energetic și cu alte țări importante importatoare de energie fosilă pentru a aborda problema emisiilor de metan la nivel mondial. Diplomația energetică privind emisiile de metan a avut deja rezultate importante. În septembrie 2021, Uniunea și Statele Unite au anunțat Angajamentul global privind metanul, care reprezintă un angajament politic de a reduce emisiile globale de metan cu 30 % până în 2030 (față de nivelurile din 2020), lansat în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP 26), care a avut loc în noiembrie 2021 la Glasgow. Peste o sută de țări s-au angajat să ofere sprijin, reprezentând aproape jumătate din emisiile antropice de metan la nivel mondial. Angajamentul global privind metanul include un angajament de a trece la utilizarea celor mai bune metodologii de inventariere disponibile pentru cuantificarea emisiilor de metan , cu un accent deosebit pe sursele de emisii ridicate .

(54)

Astfel cum s-a anunțat în comunicarea referitoare la strategia UE privind metanul (34), Uniunea se angajează să colaboreze cu partenerii săi în domeniul energetic și cu alte țări importante importatoare de energie fosilă pentru a aborda problema emisiilor de metan la nivel mondial. Diplomația energetică privind emisiile de metan a avut deja rezultate importante. În septembrie 2021, Uniunea și Statele Unite au anunțat Angajamentul global privind metanul, care reprezintă un angajament politic de a face în mod voluntar demersuri pentru a contribui la efortul colectiv de reducere a emisiilor globale de metan cu 30 % până în 2030 (față de nivelurile din 2020), lansat în cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP 26), care a avut loc în noiembrie 2021 la Glasgow. Peste o sută de țări s-au angajat să ofere sprijin, reprezentând aproape jumătate din emisiile antropice de metan la nivel mondial. Angajamentul global privind metanul include un angajament de a trece la utilizarea celor mai bune metodologii de inventariere disponibile pentru cuantificarea emisiilor de metan.

Amendamentul 40

Propunere de regulament

Considerentul 57

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(57)

În paralel cu continuarea cu succes a activității sale diplomatice în vederea îndeplinirii acestor angajamente globale, Uniunea încurajează în continuare reducerea semnificativă a emisiilor de metan la nivel mondial, în special în țările care aprovizionează Uniunea cu energie fosilă.

(57)

În paralel cu continuarea activității sale diplomatice în vederea îndeplinirii angajamentelor globale de reducere semnificativă a metanului , Uniunea ar trebui să promoveze în continuare toate eforturile legate de reducerea semnificativă a emisiilor de metan la nivel mondial, în special în țările care aprovizionează Uniunea cu energie fosilă , prin reglementarea importurilor .

Amendamentul 41

Propunere de regulament

Considerentul 58

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(58)

Prin urmare, importatorii de energie fosilă în Uniune ar trebui să aibă obligația de a furniza statelor membre informații cu privire la măsurile legate de măsurarea, raportarea și atenuarea emisiilor de metan adoptate de exportatori, în special aplicarea de măsuri de reglementare sau voluntare de control al emisiilor lor de metan, inclusiv măsuri cum ar fi anchetele de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor sau măsuri de control și limitare a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă a metanului . Nivelurile de măsurare și raportare stabilite în cerințele de informare aplicate importatorilor corespund celor care urmează să fie impuse operatorilor din Uniune în prezentul regulament, astfel cum se subliniază în considerentele 24-26 și 46. Informațiile privind măsurile de control al emisiilor de metan nu sunt mai împovărătoare decât cele solicitate operatorilor din Uniune.

(58)

Prin urmare, importatorii de energie fosilă în Uniune ar trebui să facă obiectul unor norme care sunt similare cu cele pentru producătorii din Uniune în ceea ce privește monitorizarea , raportarea și verificarea , depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor și limitarea evacuării în atmosferă și a arderii la faclă.

Amendamentul 42

Propunere de regulament

Considerentul 58 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(58a)

În cazul în care un importator demonstrează punerea în aplicare pe tot parcursul întregului lanț de aprovizionare a unor măsuri considerate comparabile din punctul de vedere al eficacității cu cerințele stabilite în prezentul regulament sau oferă garanții privind originea și transportul în țările considerate a avea echivalență de reglementare, importatorul respectiv ar trebui să fie admisibil pentru o derogare; Comisia ar trebui să evalueze și să acorde derogarea în vederea asigurării compatibilității acesteia cu dreptul comercial.

Amendamentul 43

Propunere de regulament

Considerentul 59

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(59)

Statele membre ar trebui să comunice aceste informații Comisiei. Pe baza acestor informații, Uniunea ar trebui să creeze și să gestioneze o bază de date privind transparența importurilor de energie fosilă în Uniune, în care să se precizeze dacă întreprinderile exportatoare au aderat la OGMP pentru întreprinderile din sectorul petrolier și cel al gazelor și, în măsura în care există, un standard echivalent, recunoscut la nivel internațional sau la nivelul Uniunii, pentru întreprinderile din sectorul cărbunelui. Aceste informații ar trebui să demonstreze gradul de angajament al întreprinderilor din țările exportatoare de a-și măsura, raporta și verifica emisiile de metan în conformitate cu metodele de raportare de nivelul 3 ale CCONUSC. O astfel de bază de date privind transparența ar servi drept sursă de informații pentru deciziile de cumpărare ale importatorilor de energie fosilă către Uniune, precum și pentru alte părți interesate și pentru public. Baza de date privind transparența ar trebui să reflecte, de asemenea, eforturile depuse de întreprinderile din Uniune și de societățile care exportă energie fosilă către Uniune pentru a măsura, a raporta și a-și reduce emisiile de metan. Aceasta ar trebui să includă, de asemenea, informații cu privire la măsurile de reglementare privind măsurarea, raportarea și atenuarea de către țările în care se produce energie fosilă.

(59)

Statele membre ar trebui să comunice aceste informații Comisiei. Pe baza acestor informații, Uniunea ar trebui să creeze și să gestioneze o bază de date privind transparența importurilor de energie fosilă în Uniune, în care să se precizeze dacă întreprinderile exportatoare au aderat la OGMP pentru întreprinderile din sectorul petrolier și cel al gazelor și, în măsura în care există, un standard echivalent, recunoscut la nivel internațional sau la nivelul Uniunii, pentru întreprinderile din sectorul cărbunelui. Aceste informații ar trebui să demonstreze gradul de angajament al întreprinderilor din țările exportatoare de a-și măsura, raporta și verifica emisiile de metan în conformitate cu metodele de raportare de nivelul 3 ale CCONUSC. O astfel de bază de date privind transparența ar servi drept sursă de informații pentru deciziile de cumpărare ale importatorilor de energie fosilă către Uniune, precum și pentru alte părți interesate și pentru public. Baza de date privind transparența ar trebui să reflecte, de asemenea, măsurile luate de întreprinderile din Uniune și de societățile care exportă energie fosilă către Uniune pentru a măsura, a raporta și a-și reduce emisiile de metan. Aceasta ar trebui să includă, de asemenea, informații cu privire la măsurile de reglementare privind măsurarea, raportarea și atenuarea de către țările în care se produce energie fosilă.

Amendamentul 44

Propunere de regulament

Considerentul 61

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(61)

În combinație, măsurile menționate în considerentele 58-60 ar trebui să sporească transparența pentru cumpărători, permițându-le acestora să ia decizii legate de aprovizionare în cunoștință de cauză și să îmbunătățească posibilitatea adoptării pe scară mai largă a soluțiilor de atenuare a emisiilor de metan în întreaga lume . În plus, acestea ar trebui să stimuleze în continuare întreprinderile internaționale să adere la standarde internaționale de măsurare și raportare a metanului, cum ar fi OGMP, sau să adopte măsuri eficace de măsurare, raportare și atenuare. Aceste măsuri sunt concepute ca bază pentru o abordare etapizată pentru a crește nivelul de strictețe al măsurilor aplicabile importurilor. Prin urmare, Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice sau să adauge cerințe de raportare ale importatorilor. În plus, Comisia ar trebui să evalueze punerea în aplicare a măsurilor respective și, în cazul în care consideră necesar, să prezinte propuneri de revizuire pentru a impune importatorilor măsuri mai stricte și pentru a asigura un nivel comparabil de eficacitate a măsurilor aplicabile în țările terțe pentru monitorizarea, raportarea, verificarea și atenuarea emisiilor de metan . Evaluarea ar trebui să țină seama de activitatea desfășurată de IMEO, inclusiv de indicele amprentei de metan, baza de date privind transparența și instrumentul global de monitorizare a emițătorilor de metan. În cazul în care Comisia consideră că este oportun să crească nivelul de strictețe al măsurilor aplicabile importurilor, este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv consultarea țărilor terțe relevante.

(61)

În combinație, măsurile menționate în considerentele 58-60 ar trebui să sporească transparența pentru cumpărători și să înlesnească evaluarea respectării depline a normelor Uniunii în materie de importuri . În plus, acestea ar trebui să stimuleze în continuare întreprinderile internaționale să adere la standarde internaționale de măsurare și raportare a metanului, cum ar fi OGMP, sau să adopte măsuri eficace de măsurare, raportare și atenuare. Comisia ar trebui să fie împuternicită să modifice sau să adauge cerințe de raportare ale importatorilor. În plus, Comisia ar trebui să evalueze punerea în aplicare a măsurilor respective și, în cazul în care consideră necesar, să prezinte propuneri de revizuire pentru a impune importatorilor măsuri mai stricte. Evaluarea ar trebui să țină seama de activitatea desfășurată de IMEO, inclusiv de indicele amprentei de metan, baza de date privind transparența și instrumentul global de monitorizare a emițătorilor de metan. În cazul în care Comisia consideră că este oportun să crească nivelul de strictețe al măsurilor aplicabile importurilor, este deosebit de important ca, în cursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv consultarea țărilor terțe relevante.

Amendamentul 45

Propunere de regulament

Articolul 1 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Prezentul regulament stabilește norme pentru măsurarea, raportarea și verificarea cu precizie a emisiilor de metan în sectorul energetic din Uniune, precum și pentru reducerea acestor emisii, inclusiv prin anchete de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor și restricții privind evacuarea în atmosferă și arderea la faclă. Regulamentul stabilește, de asemenea, norme privind instrumentele care asigură transparența emisiilor de metan, generate de importurile de energie fosilă în Uniune.

1.   Prezentul regulament stabilește norme pentru măsurarea , cuantificarea, monitorizarea , raportarea și verificarea cu precizie a emisiilor de metan în sectorul energetic din Uniune, precum și pentru reducerea acestor emisii, inclusiv prin anchete de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor , obligații de eliminare și restricții privind evacuarea în atmosferă și arderea la faclă. Regulamentul stabilește, de asemenea, norme privind instrumentele care asigură transparența emisiilor de metan, generate de importurile de energie fosilă în Uniune.

Amendamentul 46

Propunere de regulament

Articolul 1 – alineatul 2 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b)

terminalelor de transport, distribuție, stocare subterană și de gaze lichefiate (GNL) care funcționează cu metan fosil și/sau din surse regenerabile (bio sau sintetic);

(b)

terminalelor de transport, distribuție (cu excepția sistemelor de măsurare la punctele de consum final) , stocare subterană și gaze lichefiate care funcționează cu metan fosil și/sau din surse regenerabile (bio sau sintetic);

Amendamentul 47

Propunere de regulament

Articolul 1 – alineatul 2 – litera ca (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(ca)

produse petrochimice.

Amendamentul 48

Propunere de regulament

Articolul 1 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Prezentul regulament se aplică emisiilor de metan care se produc în afara Uniunii în ceea ce privește cerințele de informare a importatorilor, baza de date privind transparența emisiilor de metan și instrumentul de monitorizare a emițătorilor de metan.

3.   Prezentul regulament se aplică emisiilor de metan care se produc în afara Uniunii în ceea ce privește cerințele importatorilor, baza de date privind transparența emisiilor de metan și instrumentul de monitorizare a emițătorilor de metan.

Amendamentul 49

Propunere de regulament

Articolul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Articolul 1a

 

Obiectivul Uniunii de reducere a emisiilor de metan

 

1.     În conformitate cu obiectivul pe termen lung privind temperatura prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Acordul de la Paris, cu obiectivul de zero emisii nete de gaze cu efect de seră cel târziu până în 2050 prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 și cu obiectivul Angajamentului global privind metanul de a reduce emisiile antropice globale de metan cu cel puțin 30 % până în 2030 față de nivelurile din 2020, Comisia propune, până la 31 decembrie 2025 și pe baza unei evaluări a impactului, un obiectiv obligatoriu al Uniunii de reducere a emisiilor de metan pentru 2030, care să cuprindă toate sectoarele relevante emițătoare.

 

2.     În temeiul alineatului (1), statele membre se asigură în mod colectiv că emisiile de metan din sectorul energetic din Uniune sunt reduse, până în 2030, la un nivel care va capta beneficiile sociale ale atenuării metanului la un nivel mai mic decât costurile lor.

 

3.     Fiecare stat membru stabilește obiectivele naționale de reducere a emisiilor de metan ca parte a planurilor lor naționale integrate privind energia și clima în conformitate cu articolele 3, 4, 5 și 9-14 din Regulamentul (UE)2018/1999. Dacă, pe baza evaluării primei actualizări a planurilor naționale integrate privind energia și clima, prezentate în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (UE) 2018/1999, Comisia concluzionează că contribuțiile naționale ale statelor membre nu sunt suficiente pentru îndeplinirea colectivă a obiectivului Uniunii, aceasta propune măsuri și își exercită competențele la nivelul Uniunii pentru a asigura îndeplinirea colectivă a obiectivului menționat la alineatul (2) al prezentului articol.

Amendamentul 50

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(1)

„emisii de metan” înseamnă toate emisiile directe care provin de la toate componentele care reprezintă surse potențiale de emisii de metan, fie ca urmare a evacuării intenționate sau neintenționate în atmosferă, a arderii incomplete, fie de la alte componente, precum și din scăpările neintenționate ;

(1)

„emisii de metan” înseamnă toate emisiile directe care provin de la toate componentele care reprezintă surse potențiale de emisii de metan, fie ca urmare a evacuării în atmosferă, a arderii incomplete, fie de la alte componente, precum și din scăpări;

Amendamentul 51

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1a)

„componentă” înseamnă orice piesă unică de echipament tehnic care are potențialul de a emite emisii fugitive de metan sau de compuși organici volatili;

Amendamentul 52

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 1 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(1b)

„scăpare” înseamnă orice emisie neintenționată de metan provenită de la o componentă;

Amendamentul 53

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(7)

„verificator” înseamnă o persoană juridică diferită de autoritățile competente desemnate în conformitate cu articolul 4 din prezentul regulament , care desfășoară activități de verificare și care este acreditată de un organism național de acreditare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 sau o persoană fizică autorizată în alt mod, fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (2) din regulamentul respectiv, la momentul emiterii unei declarații de verificare;

(7)

„verificator” înseamnă o persoană juridică care desfășoară activități de verificare și care este acreditată de un organism național de acreditare în temeiul Regulamentului (CE) nr. 765/2008 sau o persoană fizică autorizată în alt mod, fără a aduce atingere articolului 5 alineatul (2) din regulamentul respectiv, la momentul emiterii unei declarații de verificare;

Amendamentul 54

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 9 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(9a)

„instalație” înseamnă una sau mai multe instalații în același amplasament, care sunt exploatate de aceeași persoană fizică sau juridică;

Amendamentul 55

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 9 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(9b)

„amplasament” înseamnă localizarea geografică a instalației;

Amendamentul 56

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 10

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(10)

„factor de emisie” înseamnă un coeficient care cuantifică emisiile sau absorbțiile unui gaz pe unitate de activitate, care se bazează adesea pe un eșantion de date de măsurare, calculat ca medie pentru a elabora o rată reprezentativă a emisiilor pentru un anumit nivel de activitate într-un anumit set de condiții de funcționare;

(10)

„factor de emisie” înseamnă un coeficient care cuantifică emisiile unui gaz pe unitate de activitate, care se bazează adesea pe un eșantion de date de măsurare, calculat ca medie pentru a elabora o rată reprezentativă a emisiilor pentru un anumit nivel de activitate într-un anumit set de condiții de funcționare;

Amendamentul 57

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 12

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(12)

„factor de emisie specific” înseamnă un factor de emisie obținut prin măsurători directe;

(12)

„factor de emisie specific” înseamnă un factor de emisie pentru un tip de sursă a emisiei care este obținut prin măsurători directe;

Amendamentul 58

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 13

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(13)

„măsurare directă” înseamnă cuantificarea directă a emisiilor de metan la nivel de sursă cu ajutorul unui dispozitiv de măsurare a metanului ;

(13)

„măsurare directă” înseamnă măsurarea emisiilor de metan la nivel de sursă cu ajutorul unui dispozitiv de măsurare care permite o astfel de măsurare ;

Amendamentul 59

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 13 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(13a)

„cuantificare” înseamnă operațiuni de determinare a cantității de emisii de metan, pe baza unor măsurători directe sau, în cazul în care măsurătorile directe nu sunt fezabile, pe baza unor calcule tehnice detaliate sau a unor instrumente de simulare, precum și pe baza unor echipamente și metode de monitorizare avansate;

Amendamentul 60

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 14

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(14)

„emisii de metan la nivel de amplasament” înseamnă toate sursele de emisii din cadrul unui activ ;

(14)

„emisii de metan la nivel de amplasament” înseamnă toate sursele de emisii din cadrul unui întreg amplasament ;

Amendamentul 61

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 15

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(15)

„măsurare la nivel de amplasament” înseamnă o măsurătoare descendentă care implică, de regulă, utilizarea de senzori montați pe o platformă mobilă, cum ar fi vehicule, drone, aeronave, ambarcațiuni și sateliți sau alte mijloace pentru a obține o imagine completă a emisiilor la nivelul unui întreg amplasament;

(15)

„măsurare la nivel de amplasament” înseamnă o măsurătoare descendentă care implică, de regulă, utilizarea de senzori montați pe o platformă mobilă, cum ar fi vehicule, drone, aeronave, ambarcațiuni, sateliți , utilizarea de senzori ficși, cum ar fi cei din cadrul rețelelor continue de senzori distribuiți, sau alte mijloace pentru a obține o imagine completă a emisiilor la nivelul unui întreg amplasament;

Amendamentul 62

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 17

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(17)

„anchetă privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor” înseamnă o anchetă menită să identifice sursele emisiilor de metan, inclusiv scăpările și evacuarea neintenționată în atmosferă ;

(17)

„anchetă privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor” înseamnă o anchetă efectuată cu un instrument sau o altă tehnologie avansată cu o limită minimă de detecție și o limită de încredere , menită să identifice și să detecteze sursele scurgerilor de emisii de metan și alte emisii neintenționate de metan și pentru a repara sau înlocui componentele care prezintă scurgeri ;

Amendamentul 63

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 18

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(18)

„evacuare în atmosferă” înseamnă eliberarea în atmosferă a metanului nears, fie în mod intenționat din procese, activități sau dispozitive proiectate pentru un astfel de scop , fie în mod neintenționat în cazul unei defecțiuni sau al unor constrângeri geologice ;

(18)

„evacuare în atmosferă” înseamnă eliberarea în atmosferă a metanului nears, în mod intenționat din procese, activități sau dispozitive proiectate pentru un astfel de scop;

Amendamentul 64

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 22

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(22)

„ardere la faclă de rutină” înseamnă arderea la faclă din timpul procesului normal de producție a petrolului sau a gazelor fosile și în absența unui număr suficient de instalații sau a unei geologii care să permită reinjectarea, utilizarea la fața locului sau expedierea metanului către o piață;

(22)

„ardere la faclă de rutină” înseamnă arderea la faclă din timpul procesului normal de producție a petrolului sau a gazelor fosile și în absența unui număr suficient de instalații sau a unei geologii care să permită reinjectarea, utilizarea la fața locului , prelucrarea sau expedierea metanului către o piață , excluzând arderea la faclă cauzată de o urgență ;

Amendamentul 65

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 24

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(24)

„puț inactiv” înseamnă un puț de petrol sau de gaze sau un amplasament al puțului în care operațiunile de explorare sau producție au încetat de cel puțin un an;

(24)

„puț inactiv” înseamnă un puț de petrol sau de gaze sau un amplasament al puțului , situat fie pe uscat, fie în larg, în care operațiunile de explorare sau de producție au încetat de cel puțin un an; acesta nu include puțurile închise definitiv și abandonate;

Amendamentul 66

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 24 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(24a)

„puț închis definitiv și abandonat” înseamnă un puț de petrol sau de gaze sau un amplasament al puțului, situat fie pe uscat, fie în larg, care a fost închis și în care nu se va mai intra, în care toate instalațiile asociate puțului au fost îndepărtate și unde operațiunile au fost oprite și pentru care se poate furniza documentația adecvată pentru a demonstra că, în concordanță cu anexa IV, nu există emisii de metan care provin din puțul sau amplasamentul puțului respectiv;

Amendamentul 67

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 39 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(39a)

„echipament de extracție a cărbunelui într-o mină de cărbune închisă sau abandonată” înseamnă orice echipament care rămâne legat de straturile care conțin metan, inclusiv, dar nelimitându-se la orificiile de ventilare și conductele de evacuare;

Amendamentul 68

Propunere de regulament

Articolul 2 – paragraful 1 – punctul 41

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(41)

„importator” înseamnă o persoană fizică sau juridică stabilită în Uniune care introduce pe piața Uniunii energie fosilă dintr-o țară terță în cursul unei activități comerciale.

(41)

„importator” înseamnă o persoană fizică sau juridică care introduce pe piața Uniunii gaze, petrol sau cărbune fosil dintr-o țară terță în cursul unei activități comerciale , inclusiv orice persoană fizică stabilită în Uniune desemnată să îndeplinească acțiunile necesare în temeiul articolului 27 .

Amendamentul 69

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   La stabilirea sau aprobarea tarifelor de transport sau de distribuție sau a metodologiilor care urmează să fie utilizate de operatorii de transport și de sistem, de operatorii de sisteme de distribuție, de operatorii de terminale GNL sau de alte întreprinderi reglementate, inclusiv, după caz, de operatori de depozitare subterană a gazelor, autoritățile de reglementare iau în considerare costurile suportate și investițiile efectuate pentru a se conforma obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, în măsura în care acestea corespund costurilor unui operator reglementat eficient și comparabil din punct de vedere structural.

1.   La stabilirea sau aprobarea tarifelor sau a metodologiilor care urmează să fie utilizate de operatorii de transport și de sistem, de operatorii de sisteme de distribuție, de operatorii de terminale GNL sau de alte întreprinderi reglementate, inclusiv, după caz, de operatori de depozitare subterană a gazelor, autoritățile de reglementare iau în considerare costurile suplimentare suportate și investițiile efectuate pentru a se conforma obligațiilor prevăzute în prezentul regulament, în măsura în care acestea corespund costurilor unui operator reglementat eficient și comparabil din punct de vedere structural. Costurile unitare de investiții menționate la alineatul (2) pot fi utilizate de autoritățile de reglementare pentru a compara costurile suportate de operatori.

Amendamentul 70

Propunere de regulament

Articolul 3 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) stabilește și pune la dispoziția publicului o dată la trei ani un set de indicatori și valori de referință corespunzătoare pentru compararea costurilor unitare de investiții legate de măsurarea, raportarea și reducerea emisiilor de metan pentru proiecte comparabile.

2.   Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) stabilește și pune la dispoziția publicului o dată la trei ani un set de indicatori și valori de referință corespunzătoare pentru compararea costurilor unitare de investiții legate de măsurarea, monitorizarea, raportarea , verificarea și reducerea emisiilor de metan , inclusiv a celor provenite din evacuarea în atmosferă și arderea la faclă, pentru proiecte comparabile.

Amendamentul 71

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre informează Comisia cu privire la denumirile și datele de contact ale autorităților lor competente până la … [ 3  luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament]. Comisiei îi sunt notificate de către statele membre fără întârziere nejustificată orice modificări ale denumirilor sau ale datelor de contact ale autorităților competente.

Statele membre informează Comisia cu privire la denumirile și datele de contact ale autorităților lor competente până la … [ 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament]. Comisiei îi sunt notificate de către statele membre fără întârziere nejustificată orice modificări ale denumirilor sau ale datelor de contact ale autorităților competente.

Amendamentul 72

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Comisia pune la dispoziția publicului o listă a autorităților competente și actualizează periodic lista respectivă.

2.   Comisia pune la dispoziția publicului o listă a autorităților competente și actualizează periodic lista respectivă la primirea unei notificări privind o modificare din partea unui stat membru .

Amendamentul 73

Propunere de regulament

Articolul 4 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Statele membre trebuie să se asigure că autoritățile competente dispun de competențele și resursele adecvate îndeplinirii obligațiilor prevăzute în prezentul regulament.

3.   Statele membre trebuie să se asigure că autoritățile competente stabilesc un punct de contact, dispun de competențele și resursele, inclusiv de resurse umane , adecvate îndeplinirii obligațiilor prevăzute în prezentul regulament.

Amendamentul 74

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Autoritățile competente iau măsurile necesare pentru a asigura respectarea cerințelor prevăzute în prezentul regulament.

1.    În îndeplinirea sarcinilor care le revin, autoritățile competente iau măsurile necesare pentru a asigura respectarea prezentului regulament.

Amendamentul 75

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Operatorii și operatorii minieri trebuie să furnizeze autorităților competente întreaga asistența necesară pentru a permite sau a facilita îndeplinirea sarcinilor autorităților competente menționate în prezentul regulament, în special în ceea ce privește accesul la sedii și prezentarea documentelor sau a evidențelor.

2.   Operatorii, operatorii minieri și importatorii, în măsura în care acești importatori sunt obligați în conformitate cu articolul 27, trebuie să furnizeze autorităților competente întreaga asistența necesară pentru a permite sau a facilita îndeplinirea sarcinilor autorităților competente menționate în prezentul regulament, în special în ceea ce privește accesul la sedii și prezentarea documentelor sau a evidențelor.

Amendamentul 76

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Autoritățile competente trebuie să coopereze între ele și cu Comisia și, dacă este necesar, cu autoritățile din țări terțe, pentru a asigura respectarea dispozițiilor prezentului regulament. Comisia poate înființa o rețea a autorităților competente pentru a încuraja cooperarea, cu mecanismele necesare pentru schimbul de informații și de cele mai bune practici și pentru a permite organizarea de consultări.

3.   Autoritățile competente trebuie să coopereze între ele și cu Comisia și, dacă este necesar, cu autoritățile din țări terțe, pentru a asigura respectarea dispozițiilor prezentului regulament. Comisia înființează o rețea a autorităților competente pentru a încuraja cooperarea, cu mecanismele necesare pentru schimbul de informații și de cele mai bune practici și pentru a permite organizarea de consultări. Punctele de contact stabilite în cadrul autorităților competente sprijină aceste activități.

Amendamentul 77

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 3 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

3a.     Autoritățile competente efectuează controale periodice pentru a verifica respectarea de către importatori a dispozițiilor articolului 27 alineatul (2a), în măsura în care importatorii respectivi sunt obligați în temeiul articolului 27, prin controale documentare și verificări de către terți independenți, în combinație cu alte metode și tehnologii aflate la dispoziția lor, să verifice existența emisiilor de metan.

Amendamentul 78

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 3 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

3b.     Autoritățile competente analizează și aprobă planul de atenuare menționat la articolul 18 alineatul (6) ce vizează soluționarea problemei emisiilor de metan prezentat de operatori.

Amendamentul 79

Propunere de regulament

Articolul 5 – alineatul 4 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În cazurile în care rapoartele trebuie să fie făcute publice în conformitate cu prezentul regulament, autoritățile competente le vor pune la dispoziția publicului în mod gratuit, pe un site dedicat și într-un format accesibil, descărcabil și editabil în mod liber.

În cazurile în care rapoartele trebuie să fie făcute publice în conformitate cu prezentul regulament, autoritățile competente le vor pune la dispoziția publicului în mod gratuit, pe un site dedicat și într-un format accesibil, descărcabil și editabil în mod liber. Datele colectate asigură confidențialitatea informațiilor sensibile din punct de vedere comercial ale societăților.

Amendamentul 80

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Autoritățile competente efectuează inspecții periodice pentru a verifica dacă operatorii sau operatorii minieri respectă cerințele stabilite în prezentul regulament. Prima inspecție se finalizează până la… [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

1.   Autoritățile competente efectuează inspecții periodice pentru a verifica dacă operatorii sau operatorii minieri respectă cerințele stabilite în prezentul regulament. Prima inspecție se finalizează până la… [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament]. Se ține seama de mecanismele de control deja instituite de care dispun autoritățile competente. Autoritățile competente identifică cele mai bune practici.

Amendamentul 81

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 2 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Dacă în cadrul unei inspecții s-a identificat o încălcare gravă a cerințelor prezentului regulament, autoritățile competente emit o notificare privind măsurile de remediere care trebuie întreprinse de operator sau de operatorul minier, ca parte a raportului menționat la alineatul (5).

Dacă în cadrul unei inspecții s-a identificat o încălcare a cerințelor prezentului regulament, autoritățile competente emit o notificare privind măsurile de remediere care trebuie întreprinse de operator sau de operatorul minier, cu termene clare pentru acțiunile respective, ca parte a raportului menționat la alineatul (5).

Amendamentul 82

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   După prima inspecție menționată la alineatul (1), autoritățile competente întocmesc programe pentru inspecțiile de rutină. Perioada dintre inspecții se bazează pe o evaluare a riscului pentru mediu și nu depășește doi ani . Dacă în cadrul unei inspecții s-a identificat o încălcare gravă a cerințelor prezentului regulament, inspecția ulterioară are loc în termen de un an .

3.   După prima inspecție menționată la alineatul (1), autoritățile competente întocmesc programe pentru inspecțiile de rutină. Perioada dintre inspecții se bazează pe o evaluare a riscului de mediu, inclusiv evaluarea efectelor cumulativ ale tuturor emisiilor de metan ca poluant , și nu depășește 16 luni . Dacă în cadrul unei inspecții s-a identificat o încălcare a cerințelor prezentului regulament, inspecția ulterioară are loc în termen de maximum nouă luni .

Amendamentul 83

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 4 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

a investiga plângerile motivate menționate la articolul 7 și cazurile de neconformitate cât mai curând posibil după data la care autoritățile competente iau cunoștință de astfel de plângeri sau neconformități;

(a)

a investiga plângerile motivate menționate la articolul 7 și cazurile de neconformitate cât mai curând posibil după data la care autoritățile competente iau cunoștință de astfel de plângeri sau neconformități și cel târziu la șase luni de la această dată ;

Amendamentul 84

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 5 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În urma fiecărei inspecții, autoritățile competente întocmesc un raport care descrie temeiul juridic al inspecției, etapele procedurale urmate, constatările relevante și recomandările de acțiuni ulterioare pentru operator sau operatorul minier.

În urma fiecărei inspecții, autoritățile competente întocmesc un raport care descrie temeiul juridic al inspecției, etapele procedurale urmate, constatările relevante și recomandările de acțiuni ulterioare pentru operator sau operatorul minier , inclusiv termenele pentru realizarea lor .

Amendamentul 85

Propunere de regulament

Articolul 6 – alineatul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

6.   Operatorii și operatorii minieri iau toate măsurile necesare prevăzute în raportul menționat la alineatul (5) în termenul stabilit de autoritățile competente sau în orice altă perioadă convenită cu autoritățile competente.

6.   Operatorii și operatorii minieri iau fără întârziere toate măsurile necesare prevăzute în raportul menționat la alineatul (5) în termenul stabilit de autoritățile competente sau în orice altă perioadă convenită cu autoritățile competente.

Amendamentul 86

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Orice persoană fizică sau juridică ce consideră că a suferit un prejudiciu ca urmare a unei încălcări a cerințelor prezentului regulament de către operatori sau operatorii minieri poate depune o plângere scrisă la autoritățile competente.

1.   Orice persoană fizică sau juridică poate depune o plângere scrisă la autoritățile competente cu privire la o posibilă încălcare a cerințelor prezentului regulament de către operatori sau operatorii minieri. În plus, portalul european privind justiția acționează ca punct de contact în scopul depunerii plângerilor către autoritățile competente în cauză.

Amendamentul 87

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Plângerile trebuie să fie justificate în mod corespunzător și să conțină dovezi suficiente cu privire la presupusa încălcare și la prejudiciul care rezultă din aceasta .

2.   Plângerile trebuie să fie justificate în mod corespunzător și să conțină dovezi suficiente cu privire la presupusa încălcare.

Amendamentul 88

Propunere de regulament

Articolul 7 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   În cazul în care se constată că plângerea nu oferă suficiente elemente de probă pentru a justifica continuarea unei investigații, autoritățile competente informează reclamantul cu privire la motivele deciziei lor de a nu continua o investigație.

3.   În cazul în care se constată că plângerea nu oferă suficiente elemente de probă pentru a justifica continuarea unei investigații, autoritățile competente informează reclamantul într-un termen rezonabil, dar nu mai mult de o lună cu privire la motivele deciziei lor de a nu continua o investigație.

Amendamentul 89

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Verificatorii evaluează conformitatea rapoartelor privind emisiile care le sunt prezentate de către operatori sau de către operatorii minieri în conformitate cu prezentul regulament. Aceștia evaluează conformitatea rapoartelor cu cerințele prevăzute în prezentul regulament și examinează toate sursele de date și metodologiile utilizate pentru a evalua fiabilitatea, credibilitatea și acuratețea acestora, în special următoarele aspecte:

1.   Verificatorii evaluează conformitatea rapoartelor privind emisiile care le sunt prezentate de către operatori , de către operatorii minieri sau de importatori, în măsura în care acești importatori sunt obligați în temeiul articolului 27, în conformitate cu prezentul regulament. Aceștia evaluează conformitatea rapoartelor cu cerințele prevăzute în prezentul regulament și examinează toate sursele de date și metodologiile utilizate pentru a evalua fiabilitatea, credibilitatea și acuratețea acestora, în special următoarele aspecte:

Amendamentul 90

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 1 – litera d

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(d)

orice sistem de control al calității sau de asigurare a calității aplicat de operatori sau de operatorii minieri.

(d)

orice sistem de control al calității sau de asigurare a calității aplicat de operatori, de operatorii minieri sau de importatori, în măsura în care importatorii respectivi sunt obligați în temeiul articolului 27 .

Amendamentul 91

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 2 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În desfășurarea activităților de verificare menționate la alineatul (1), verificatorii utilizează standarde europene sau internaționale gratuite și disponibile publicului pentru cuantificarea emisiilor de metan, astfel cum sunt aplicate de către Comisie în conformitate cu alineatul (5). Până la această dată, în cazul în care Comisia stabilește aplicabilitatea standardelor respective, verificatorii utilizează standardele europene sau internaționale existente pentru cuantificarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

În desfășurarea activităților de verificare menționate la alineatul (1), verificatorii utilizează standarde europene sau internaționale disponibile publicului pentru cuantificarea emisiilor de metan, astfel cum sunt aplicate de către Comisie în conformitate cu prezentul regulament, îndeosebi cu alineatul (5). Până la această dată, în cazul în care Comisia stabilește aplicabilitatea standardelor respective, verificatorii utilizează standardele europene sau internaționale existente pentru cuantificarea și verificarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Amendamentul 92

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 2 – paragraful 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

În cazul în care nu sunt disponibile standarde europene sau internaționale, operatorii sau operatorii minieri le furnizează verificatorilor informații cu privire la standardele sau metodologiile utilizate de către operatori, operatorii minieri sau importatori în scopul activităților de verificare.

Amendamentul 93

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 2 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Verificatorii pot efectua controale la fața locului pentru a determina fiabilitatea, credibilitatea și acuratețea surselor de date și a metodologiilor utilizate.

Verificatorii efectuează controale anunțate și neanunțate la fața locului pentru a determina fiabilitatea, credibilitatea și acuratețea surselor de date și a metodologiilor utilizate.

Amendamentul 94

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 2 – paragraful 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Activitățile de verificare menționate la alineatul (1) al prezentului articol și la prezentul alineat sunt aliniate la standardele și metodologiile europene sau internaționale actuale pentru a limita sarcina administrativă impusă operatorilor, operatorilor minieri sau importatorilor, în măsura în care acești importatori sunt obligați în temeiul articolului 27, precum și autorităților competente, și țin seama în mod corespunzător de natura activităților operatorului.

Amendamentul 95

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 3 – paragraful 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În cazul în care concluzia evaluării arată că raportul privind emisiile nu respectă cerințele prezentului regulament, verificatorii îl informează pe operator sau operatorul minier în acest sens, iar operatorul sau operatorul minier transmite fără întârziere verificatorului un raport revizuit privind emisiile.

În cazul în care concluzia evaluării arată că raportul privind emisiile nu respectă cerințele prezentului regulament, verificatorii îl informează pe operator , pe operatorul minier sau pe importator în acest sens , în măsura în care importatorul este obligat în conformitate cu articolul 27, iar operatorul, operatorul minier sau importatorul, în măsura în care importatorul este obligat în conformitate cu articolul 27, transmite fără întârziere verificatorului un raport revizuit privind emisiile și cel târziu în termen de trei săptămâni .

Amendamentul 96

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4.   Operatorii și operatorii minieri furnizează verificatorilor întreaga asistența necesară pentru a permite sau a facilita desfășurarea activităților de verificare, în special în ceea ce privește accesul la sedii și prezentarea documentației sau a evidențelor.

4.   Operatorii, operatorii minieri și importatorii, în măsura în care acești importatori sunt obligați în conformitate cu articolul 27, furnizează verificatorilor întreaga asistența necesară pentru a permite sau a facilita desfășurarea activităților de verificare, în special în ceea ce privește accesul la sedii și prezentarea documentației sau a evidențelor.

Amendamentul 97

Propunere de regulament

Articolul 8 – alineatul 5 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

5a.     Costurile aferente activităților la care se face referire în prezentul articol sunt luate în considerare astfel cum se precizează la articolul 3.

Amendamentul 98

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.    Cu condiția protejării intereselor Uniunii, Observatorului internațional al emisiilor de metan i se atribuie un rol de verificare în ceea ce privește datele privind emisiile de metan , în special cu privire la următoarele sarcini :

1.    În îndeplinirea obligațiilor care le revin și în exercitarea competențelor care le revin în temeiul prezentului regulament, verificatorii, autoritățile competente și Comisia iau în considerare informațiile puse la dispoziția publicului de către Observatorul internațional al emisiilor de metan (IMEO) , în special cu privire la următoarele:

Amendamentul 99

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 1 – litera e

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(e)

raportarea constatărilor privind discrepanțele majore dintre sursele de date.

(e)

raportarea constatărilor privind discrepanțele majore dintre sursele de date , contribuind astfel la instituirea unor metodologii științifice mai robuste;

Amendamentul 100

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 1 – litera ea (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(ea)

raportarea superemițătorilor identificați prin intermediul unui sistem de detectare timpurie și de avertizare.

Amendamentul 101

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Comisia poate prezenta date privind emisiile de metan Observatorului internațional al emisiilor de metan, astfel cum au fost puse la dispoziție de către autoritățile competente în conformitate cu prezentul regulament .

2.   Comisia prezintă IMEO date relevante privind emisiile de metan.

Amendamentul 102

Propunere de regulament

Articolul 10 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.     Informațiile generate de Observatorul internațional al emisiilor de metan sunt puse la dispoziția publicului și a Comisiei.

eliminat

Amendamentul 103

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Până la… [ 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], operatorii prezintă autorităților competente un raport care conține emisiile de metan la nivel de sursă, estimate utilizând factori de emisie generici, dar specifici fiecărei surse, pentru toate sursele.

1.   Până la… [ 10 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], operatorii prezintă autorităților competente un raport care conține cuantificarea emisiilor de metan la nivel de sursă, estimate utilizând cel puțin factori de emisie generici pentru toate sursele. Operatorii pot alege să prezinte simultan un raport în concordanță cu cerințele stabilite la alineatul (2).

Amendamentul 104

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.    Până la… [24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], operatorii prezintă , de asemenea, autorităților competente un raport care conține măsurători directe ale emisiilor de metan la nivel de sursă pentru activele exploatate. Raportarea la un astfel de nivel poate implica utilizarea măsurării la nivel de sursă și a eșantionării ca bază pentru stabilirea factorilor de emisie specifici utilizați pentru estimarea emisiilor.

2.   Operatorii și întreprinderile stabilite în Uniune prezintă autorităților competente un raport care conține cuantificarea emisiilor de metan la nivel de sursă:

 

(a)

pentru activele exploatate până la … [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], și

 

(b)

pentru activele neexploatate până la… [24 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], cu condiția ca aceste active să nu fi fost raportate de către un operator în temeiul obligației prevăzute la litera (a).

 

Raportarea la un astfel de nivel implică utilizarea măsurării la nivel de sursă și a eșantionării ca bază pentru stabilirea factorilor de emisie specifici utilizați pentru cuantificarea emisiilor.

Amendamentul 105

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Până la… [36 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și, ulterior, până la data de 30 martie a fiecărui an, operatorii prezintă autorităților competente un raport care conține măsurători directe ale emisiilor de metan la nivel de sursă pentru activele exploatate menționate la alineatul (2), completate cu măsurători ale emisiilor de metan la nivel de amplasament, permițând astfel evaluarea și verificarea estimărilor la nivel de sursă agregate în funcție de amplasament.

Operatorii și întreprinderile cu sediul în Uniune prezintă autorităților competente un raport care conține cuantificări ale emisiilor de metan la nivel de sursă, completate cu măsurători ale emisiilor de metan la nivel de amplasament, permițând astfel evaluarea și verificarea estimărilor la nivel de sursă agregate în funcție de amplasament:

Amendamentul 106

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3 – paragraful 1 – litera a (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(a)

pentru activele exploatate până la… [24 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și ulterior în fiecare an până la data de 31 mai; și

Amendamentul 107

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3 – paragraful 1 – litera b (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(b)

pentru activele neexploatate până la… [42 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și ulterior în fiecare an până la data de 31 mai, cu condiția ca aceste active să nu fi fost raportate de către un operator în temeiul obligației prevăzute la litera (a).

Amendamentul 108

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 3 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Înainte de transmiterea către autoritățile competente, operatorii se asigură că rapoartele prevăzute la prezentul alineat sunt evaluate de un verificator și includ o declarație de verificare emisă în conformitate cu articolele 8 și 9.

Înainte de transmiterea către autoritățile competente, operatorii și întreprinderile se asigură că rapoartele prevăzute la prezentul alineat sunt evaluate de un verificator și includ o declarație de verificare emisă în conformitate cu articolele 8 și 9.

Amendamentul 109

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4.     Până la… [36 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], întreprinderile stabilite în Uniune prezintă autorităților competente un raport care conține măsurători directe ale emisiilor de metan la nivel de sursă pentru activele neexploatate. Raportarea la un astfel de nivel poate implica utilizarea măsurării la nivel de sursă și a eșantionării ca bază pentru stabilirea factorilor de emisie specifici utilizați pentru estimarea emisiilor.

eliminat

Amendamentul 110

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 5 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Până la… [48 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și, ulterior, până la data de 30 martie a fiecărui an, întreprinderile stabilite în Uniune prezintă autorităților competente un raport care conține măsurători directe ale emisiilor de metan la nivel de sursă pentru activele neexploatate menționate la alineatul (4), completate cu măsurători ale emisiilor de metan la nivel de amplasament, permițând astfel evaluarea și verificarea estimărilor la nivel de sursă agregate în funcție de amplasament.

eliminat

Amendamentul 111

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 5 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Înainte de transmiterea către autoritățile competente, întreprinderile se asigură că rapoartele prevăzute la prezentul alineat sunt evaluate de un verificator și includ o declarație de verificare emisă în conformitate cu articolele 8 și 9.

eliminat

Amendamentul 112

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 6 – paragraful 1 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c)

informații detaliate privind metodologiile de cuantificare utilizate pentru măsurarea emisiilor de metan ;

(c)

informații detaliate privind metodologiile de cuantificare;

Amendamentul 113

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 6 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, un model de raportare pentru rapoartele prevăzute la alineatele (2), (3), (4) și (5) . Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 32 alineatul (2).

Comisia stabilește, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, un model de raportare pentru rapoartele prevăzute la prezentul articol, ținând seama de rapoartele inventarului național deja existente . Respectivele acte de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura menționată la articolul 32 alineatul (2). Până la adoptarea acestor acte de punere în aplicare, operatorii și întreprinderile utilizează ghidurile tehnice și modelele de raportare ale OGMP 2.0 pentru operațiuni în amonte, mediene și în aval, după caz

Amendamentul 114

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 7

Textul propus de Comisie

Amendamentul

7.   Pentru măsurătorile la nivel de amplasament menționate la alineatele (3) și (5) , se utilizează tehnologii de cuantificare adecvate care pot furniza astfel de măsurători .

7.   Pentru măsurătorile la nivel de amplasament menționate la alineatul (3) se utilizează tehnologii aprobate de cuantificare a emisiilor dezvoltate de organismele de standardizare europene sau internaționale corespunzătoare. Până la stabilirea unor astfel de standarde, operatorii și întreprinderile, după caz, utilizează documentele de orientare tehnică ale OGMP 2.0 și respectă cele mai recente practici industriale și cele mai bune tehnologii disponibile pentru măsurarea emisiilor de metan .

Amendamentul 115

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 8

Textul propus de Comisie

Amendamentul

8.   În cazul unor discrepanțe semnificative între emisiile cuantificate prin metode la nivel de sursă și cele care rezultă din măsurarea la nivel de amplasament, se efectuează măsurători suplimentare în cursul aceleiași perioade de raportare.

8.   În cazul unor discrepanțe semnificative între emisiile la nivel de sursă și cele din măsurarea la nivel de amplasament, rapoartele menționate la alineatul (3) includ motivele pentru discrepanță. Dacă discrepanța nu se datorează incertitudinii tehnologiei de cuantificare utilizate , se efectuează următoarele măsurări suplimentare în cursul aceleiași perioade de raportare:

Amendamentul 116

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 8 – litera a (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(a)

în cazul în care măsurătorile la nivel de amplasament au valori mai mari decât cele din inventarul la nivel de sursă într-o măsură semnificativă din punct de vedere statistic, operatorul include în raport documente pentru a reconcilia inventarul la nivel de sursă cu măsurătorile la nivel de amplasament și își actualizează inventarul la nivel de sursă pentru a reflecta măsurătorile mai mari la nivel de amplasament;

Amendamentul 117

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 8 – litera b (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(b)

în cazul în care măsurătorile la nivel de amplasament au o valoare mai mică decât inventarul la nivel de sursă într-o măsură semnificativă din punct de vedere statistic, operatorul trebuie să analizeze limita minimă de detecție (LMD) a dispozitivelor de măsurare la nivel de amplasament pentru a confirma că LMD este suficient de scăzută pentru a detecta nivelurile preconizate ale emisiilor provenite de la fiecare componentă în parte; în cazul în care LMD nu este suficient de scăzută, operatorul repetă măsurătoarea cu un dispozitiv având o LMD suficient de scăzută în cursul aceluiași an calendaristic și compară acest rezultat cu inventarul la nivel de sursă; în cazul în care se consideră că MDL este adecvată, operatorul include în raport documentația care expune motivele discrepanței.

Amendamentul 118

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul

9.   Măsurarea emisiilor de metan pentru infrastructura de gaze se efectuează în conformitate cu standardele europene (CEN) sau internaționale (ISO) corespunzătoare pentru cuantificarea emisiilor de metan.

9.    În termen de … [9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 31 în completarea prezentului regulament prin stabilirea de specificații aplicabile măsurării și cuantificării emisiilor de metan. Specificațiile respective se aplică cererilor de standardizare emise de Comisie în sensul prezentului articol.

Amendamentul 119

Propunere de regulament

Articolul 12 – alineatul 11 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

11a.     Monitorizarea și raportarea se referă la potențialul de încălzire globală, care, pe o scară de 100 de ani, este de 29,8 ori mai mare decât al dioxidului de carbon, iar pe o scară de 20 de ani, de 82,5 ori mai puternic  (1a) .

Amendamentul 120

Propunere de regulament

Articolul 13 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Operatorii iau toate măsurile de care dispun pentru a preveni și a reduce la minimum emisiile de metan în cadrul operațiunilor lor.

1.    Operatorii iau toate măsurile adecvate de atenuare de care dispun pentru a preveni și a reduce la minimum emisiile de metan în cadrul operațiunilor lor.

Amendamentul 121

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a.     În termen de… [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], Comisia prezintă Parlamentului și Consiliului un raport privind impactul introducerii unui standard ambițios de performanță în amonte pentru intensitatea emisiilor de metan asociate cu petrolul și gazele importate în Uniune sau extrase de pe teritoriul acesteia. Comisia evaluează în mod specific stabilirea unui standard al intensității emisiilor de metan mai mic sau egal cu 0,2  %.

Amendamentul 122

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 1 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1b.     Înainte de adoptarea actului delegat menționat la alineatul (1c), Comisia efectuează o evaluare a impactului, evaluând în special implicațiile atât pentru climă, cât și pentru securitatea aprovizionării cu energie a Uniunii, cu respectarea deplină a Regulamentului (UE) 2021/1119.

Amendamentul 123

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 1 c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1c.     În termen de … [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 31 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea unui standard de performanță, astfel cum se menționează la alineatul (1a), prin intermediul căruia este pus în aplicare un nivel de intensitate a emisiilor de metan pentru sectorul din amonte care trebuie atins până la … [3 ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și prin stabilirea metodologiei de definire clară a unui indicator solid al intensității emisiilor de metan.

Amendamentul 124

Propunere de regulament

Articolul 13 – alineatul 1 d (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1d.     Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 31 pentru a completa prezentul regulament prin stabilirea nivelului intensității emisiilor care trebuie atins pentru sectoarele intermediare și din aval.

Amendamentul 125

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Până la… [ 3  luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], operatorii prezintă autorităților competente un program de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor, care detaliază conținutul anchetelor care trebuie efectuate în conformitate cu cerințele prezentului articol.

Până la… [ 6  luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], operatorii prezintă autorităților competente un program de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor, care detaliază conținutul anchetelor și activitățile care trebuie efectuate în conformitate cu cerințele prezentului articol.

Amendamentul 126

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a.     Fără a aduce atingere Regulamentului (UE) nr. 1025/2012, Uniunea urmărește elaborarea în timp util de către organizațiile de standardizare corespunzătoare a standardelor europene care conțin specificațiile tehnice referitoare la anchetele și activitățile de depistare și reparare a scăpărilor de gaze în sensul prezentului articol.

 

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 31 pentru a completa prezentul regulament cu scopul de a impune respectarea specificațiilor tehnice menționate la primul paragraf, de a actualiza trimiterile la standardele europene respective și de a stabili specificații tehnice cu privire la anchetele de depistare și reparare a scăpărilor de gaze, după caz. Până la stabilirea unor astfel de specificații, operatorii utilizează practicile, tehnologiile, procesele și nivelul de expertiză care se preconizează că trebuie respectate de către un furnizor principal de servicii pentru a îndeplini obligațiile prevăzute la prezentul articol și, la cerere, furnizează autorităților competente și verificatorilor informații privind standardele sau metodologiile utilizate.

Amendamentul 127

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 2 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Până la… [ 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], operatorii efectuează o inspecție a tuturor componentelor relevante aflate în responsabilitatea lor, în conformitate cu programul de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor, menționat la alineatul (1).

Până la… [ 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], operatorii efectuează o inspecție a tuturor componentelor relevante aflate în responsabilitatea lor, în conformitate cu programul de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor, menționat la alineatul (1).

Amendamentele 128 și 270cp1

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 2 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Ulterior, anchetele privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor se repetă o dată la trei luni.

Ulterior, anchetele privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor se desfășoară cu următoarele frecvențe:

Amendamentul 129

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 2 – paragraful 2 – litera a (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(a)

o dată la două luni pentru toate componentele supraterane, utilizând dispozitive de detecție cu limita minimă de detecție menționată la alineatul (3) litera (a);

Amendamentul 130

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 2 – paragraful 2 – litera b (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(b)

o dată la patru luni pentru toate componentele supraterane, utilizând dispozitive de detecție cu limita minimă de detecție menționată la alineatul (3) litera (b);

Amendamentul 131

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 2 – paragraful 2 – litera c (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(c)

o dată la cinci luni sau la nivelurile de frecvență stabilite în partea 1 din anexa I pentru toate componentele subterane, utilizând dispozitive de detecție cu limita minimă de detecție menționată la alineatul (3) litera (c).

Amendamentul 132

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   La efectuarea anchetelor, operatorii utilizează dispozitive care permit depistarea unor valori ale pierderilor de metan din componente de cel puțin 500 ppm.

3.   La efectuarea anchetelor, operatorii utilizează dispozitive de detecție cu o limită minimă de detecție după cum urmează:

Amendamentul 133

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 3 – litera a (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(a)

17 g/oră la temperatura și presiunea standard; ancheta se efectuează la nivelul fiecărei surse potențiale de emisii individuale;

Amendamentul 134

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 3 – litera b (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(b)

50 ppm în volum de metan sau 1 g/oră; ancheta se efectuează la contactul fiecărei surse potențiale de emisii individuale pentru componentele supraterane;

Amendamentul 135

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 3 – litera c (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(c)

500 ppm sau 5 g/h de metan pentru componentele subterane.

Amendamentul 136

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Operatorii repară sau înlocuiesc toate componentele despre care se constată că prezintă emisii de metan de cel puțin 500 ppm .

Operatorii repară sau înlocuiesc toate componentele despre care se constată că prezintă scăpări de metan.

Amendamentul 137

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Repararea sau înlocuirea componentelor menționate la primul paragraf are loc imediat după depistare sau cât mai curând posibil după aceasta , dar nu mai târziu de cinci zile de la depistare , cu condiția ca operatorii să poată demonstra că aspectele tehnice sau de siguranță nu permit o acțiune imediată și ca operatorii să stabilească un calendar de reparare și monitorizare.

Repararea sau înlocuirea componentelor menționate la prezentul alineat are loc imediat după depistare sau , în cazul unei prime încercări, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de cinci zile de la depistare . Reparațiile sau înlocuirile menționate la prezentul alineat utilizează tehnologii și materiale de ultimă generație care oferă protecție pe termen lung împotriva scăpărilor viitoare.

 

În cazul în care operatorii pot demonstra că reparația menționată la prezentul alineat nu are succes sau nu este posibilă în termen de cinci zile din motive tehnice sau de siguranță , operatorii furnizează dovezi pentru a justifica întârzierea autorităților competente și stabilesc un calendar de reparare și monitorizare în termen de cel mult 5 de zile de la depistare. Calendarul de reparare și monitorizare menționat la prezentul paragraf se stabilește astfel încât scurgerile constatate să fie reparate în termen de 30 de zile de la depistare.

Amendamentul 138

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Considerentele tehnice și de siguranță care nu permit luarea de măsuri imediate , astfel cum se menționează la al doilea paragraf , se limitează la luarea în considerare a siguranței pentru personal și oamenii aflați în proximitate, a impactului asupra mediului, a concentrației pierderii de metan, a accesibilității la componente, a disponibilității înlocuirii componentei. Considerentele privind impactul asupra mediului pot include situații în care reparațiile ar putea conduce la un nivel mai ridicat de emisii de metan decât în absența reparațiilor.

Considerentele tehnice și de siguranță, astfel cum se menționează la al doilea și al treilea paragraf, se limitează la:

Amendamentul 139

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 3 – litera a (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(a)

siguranța personalului și a altor persoane aflate în proximitatea scăpărilor depistate;

Amendamentul 140

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 3 – litera b (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(b)

orice impact negativ asupra mediului al luării de măsuri în cazul în care se poate demonstra că acest impact ar fi mai mare decât beneficiile pentru mediu ale luării de măsuri, cum ar fi cazul în care o reparație ar putea conduce la un nivel global al emisiilor de metan mai ridicat decât cel înregistrat în absența reparației;

Amendamentul 141

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 3 – litera c (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(c)

accesibilitatea unei componente, inclusiv orice permise de acces; precum și:

Amendamentul 142

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 3 – litera d (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(d)

indisponibilitatea pieselor de schimb necesare pentru repararea componentei sau a componentelor necesare pentru înlocuire.

Amendamentul 143

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În cazul în care este necesară oprirea sistemului înainte de efectuarea reparației sau a înlocuirii, operatorii trebuie să reducă la minimum scăpările în termen de o zi de la depistare și să elimine scăpările până la sfârșitul următoarei opriri programate a sistemului sau în termen de un an, oricare dintre acestea survine mai întâi.

În cazul în care , ca urmare a aplicabilității uneia sau mai multora dintre condițiile prevăzute la literele (a)-(d), este necesară oprirea sistemului înainte de efectuarea reparației sau a înlocuirii, operatorii trebuie să reducă la minimum scăpările în termen de o zi de la depistare și să elimine scăpările până la sfârșitul următoarei opriri programate a sistemului sau în termen de un an, oricare dintre acestea survine mai întâi.

Amendamentul 144

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 4 – paragraful 4 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Operatorii întocmesc, păstrează și pun pe deplin la dispoziția autorităților competente o evidență a tuturor deciziilor de amânare a reparațiilor în temeiul prezentului articol, inclusiv toate dovezile necesare care justifică fiecare decizie, precum și calendarele de reparare și monitorizare corespunzătoare. Operatorii introduc aceste informații în registru fără întârziere. Autoritățile competente pot solicita operatorului să modifice calendarul de reparare ținând seama de cerințele prezentului regulament.

Amendamentul 145

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 5 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Fără a aduce atingere alineatului (2), operatorii examinează componentele despre care s-a constatat că prezintă emisii de metan de cel puțin 500 ppm în cursul oricăreia dintre anchetele anterioare, cât mai curând posibil după reparația efectuată în conformitate cu alineatul (4) și în termen de cel mult 15  zile ulterior, pentru a se asigura că reparația a fost efectuată cu succes.

Fără a aduce atingere alineatului (2), operatorii reexaminează componentele despre care s-a constatat că prezintă scăpări de metan imediat după reparația efectuată în conformitate cu alineatul (4) și în termen de cel mult 30 de zile ulterior, pentru a se asigura că reparația a fost efectuată cu succes.

Amendamentul 146

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 5 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Fără a aduce atingere alineatului (2), operatorii examinează componentele despre care s-a constatat că emit o cantitate de metan mai mică de 500 ppm, în termen de cel mult trei luni de la detectarea emisiilor, pentru a verifica dacă nivelul pierderii de metan s-a modificat.

eliminat

Amendamentul 147

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 5 – paragraful 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În cazul în care se identifică un risc mai mare pentru siguranță sau un risc mai mare de pierderi de metan, autoritățile competente pot recomanda efectuarea cu o frecvență mai mare a anchetelor privind componentele relevante.

eliminat

Amendamentul 148

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 6 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Fără a aduce atingere obligațiilor de raportare prevăzute la alineatul (7), operatorii înregistrează toate scăpările identificate, indiferent de cantitatea acestora, și le verifică în permanență pentru a se asigura că sunt eliminate în conformitate cu alineatul (4).

Fără a aduce atingere obligațiilor de raportare prevăzute la alineatul (7), operatorii înregistrează toate scăpările identificate, indiferent de cantitatea acestora, și le verifică în mod regulat, asigurându-se că sunt eliminate în conformitate cu alineatul (4).

Amendamentul 149

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 7 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În termen de o lună de la fiecare anchetă , operatorii prezintă autorităților competente din statul membru în care se află activele relevante un raport conținând rezultatele anchetei și un calendar al reparațiilor și al monitorizării. Raportul include cel puțin elementele prevăzute în anexa I.

În fiecare an , operatorii prezintă autorităților competente din statul membru în care se află activele relevante un raport care rezumă rezultatele tuturor anchetelor finalizate și toate calendarele de reparare și monitorizare aferente din cursul anului precedent . Raportul include cel puțin elementele prevăzute în anexa I.

Amendamentul 150

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 7 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Autoritățile competente pot solicita operatorului să modifice raportul sau programul de reparații și monitorizare, ținând seama de cerințele prezentului regulament.

eliminat

Amendamentul 151

Propunere de regulament

Articolul 14 – alineatul 9

Textul propus de Comisie

Amendamentul

9.   Statele membre se asigură că prestatorii de servicii au la dispoziție sisteme de certificare, de acreditare sau sisteme echivalente de calificare, inclusiv programe de formare adecvate, în legătură cu anchetele.

9.   Statele membre se asigură că prestatorii de servicii și operatorii au la dispoziție sisteme de certificare, de acreditare sau sisteme echivalente de calificare, inclusiv programe de formare adecvate, în legătură cu anchetele.

Amendamentul 152

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 2 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Evacuarea în atmosferă este permisă numai în următoarele situații:

2.   Evacuarea în atmosferă și arderea la faclă sunt permise numai în următoarele situații:

Amendamentul 153

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 2 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

în caz de urgență sau de funcționare defectuoasă și

(a)

în caz de urgență sau de funcționare defectuoasă.

Amendamentul 154

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 2 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b)

atunci când acest lucru este inevitabil și strict necesar pentru exploatarea, repararea, întreținerea sau testarea componentelor sau a echipamentelor și atunci când intră sub incidența obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 16.

eliminat

Amendamentul 155

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 3 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.    Operațiunea de evacuare în atmosferă prevăzută la alineatul (2) litera (b) include următoarele situații specifice în care aceasta nu poate fi complet eliminată:

3.    În plus față de dispozițiile alineatului (2) litera (a), evacuarea în atmosferă și arderea la faclă sunt permise numai în următoarele situații specifice în care evacuarea în atmosferă sau arderea la faclă, după caz, nu pot fi eliminate complet sau sunt necesare din motive de siguranță :

Amendamentul 156

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 3 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

în timpul funcționării normale a anumitor componente, cu condiția ca echipamentul să respecte toate standardele specificate pentru echipamente și să fie întreținut în mod corespunzător și inspectat periodic pentru a reduce la minimum pierderile de metan;

(a)

în timpul funcționării normale a dispozitivelor și a pompelor pneumatice, a etanșărilor pentru gaze uscate, a compresoarelor, a rezervoarelor de stocare la presiune atmosferică sau a altor componente destinate evacuării în atmosferă , cu condiția ca echipamentele să respecte toate standardele specificate pentru echipamente stabilite în conformitate cu alineatul (5b) și să fie întreținute în mod corespunzător și inspectate periodic pentru a reduce la minimum pierderile de metan;

Amendamentul 157

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 3 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c)

în timpul calibrării sau eșantionării unui rezervor de stocare sau a altui recipient de joasă presiune;

(c)

în timpul calibrării sau eșantionării unui rezervor de stocare sau a altui recipient de joasă presiune , cu condiția ca rezervorul sau recipientul să îndeplinească standardele stabilite în conformitate cu alineatul (5b) ;

Amendamentul 158

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 3 – litera d

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(d)

în timpul încărcării lichidelor dintr-un rezervor de stocare sau dintr-un alt recipient de joasă presiune într-un vehicul de transport, în conformitate cu standardele aplicabile;

(d)

în timpul încărcării lichidelor dintr-un rezervor de stocare sau dintr-un alt recipient de joasă presiune într-un vehicul de transport, în conformitate cu standardele aplicabile , cu condiția ca rezervorul sau recipientul să îndeplinească standardele stabilite în conformitate cu alineatul (5b) ;

Amendamentul 159

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 3 – litera e

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(e)

în timpul operațiunilor de reparare și întreținere, inclusiv de purjare și depresurizare a echipamentelor pentru efectuarea operațiunilor de reparare și întreținere;

(e)

în timpul operațiunilor de reparare, întreținere, al procedurilor de testare și de scoatere din funcțiune , inclusiv de purjare și depresurizare a echipamentelor pentru efectuarea operațiunilor de reparare și întreținere;

Amendamentul 160

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4.   Dacă evacuarea în atmosferă este permisă în conformitate cu alineatele (2) și (3) , operatorii vor efectua această operațiune numai în cazul în care arderea la faclă nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau riscă să pericliteze siguranța operațiunilor sau a personalului. Într-o astfel de situație, ca parte a obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 16, operatorii trebuie să demonstreze autorităților competente necesitatea de a opta pentru evacuarea în atmosferă în loc de arderea la faclă.

4.   Dacă evacuarea în atmosferă este permisă în conformitate cu alineatul (2), operatorii vor efectua această operațiune numai în cazul în care arderea la faclă nu este fezabilă din punct de vedere tehnic din cauza lipsei inflamabilității, a incapacității de a susține o flacără, a preocupărilor legate de siguranță, în cazul în care impactul asupra mediului sau a climei al măsurilor de atenuare depășește beneficiile oferite de acestea sau în cazul în care arderea la faclă riscă să pericliteze siguranța operațiunilor sau a personalului. Într-o astfel de situație, ca parte a obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 16, operatorii trebuie să demonstreze autorităților competente necesitatea de a opta pentru evacuarea în atmosferă în loc de arderea la faclă.

Amendamentul 161

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 4 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

4a.     În cazul în care pentru înlocuirea echipamentului de evacuare în atmosferă este disponibil un echipament alternativ fără emisii, acesta din urmă înlocuiește echipamentul de evacuare în atmosferă până la 31 decembrie 2026, cu condiția ca echipamentul fără emisii să îndeplinească standardele stabilite în conformitate cu alineatul (5b).

Amendamentul 162

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5.   Arderea la faclă este permisă numai atunci când nu se poate realiza fie reinjectarea, fie utilizarea la fața locului, fie expedierea metanului către o piață, din alte motive decât cele economice. Într-o astfel de situație, ca parte a obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 16, operatorii trebuie să demonstreze autorităților competente necesitatea de a opta pentru arderea la faclă în locul reinjectării, al utilizării la fața locului sau al expedierii metanului către o piață.

5.    În completarea condițiilor stabilite la alineatul (2), arderea la faclă este permisă numai atunci când nu se poate realiza fie reinjectarea, fie utilizarea la fața locului , prelucrarea gazului , fie expedierea metanului către o piață, din alte motive decât cele economice. Într-o astfel de situație, ca parte a obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 16, operatorii trebuie să demonstreze autorităților competente necesitatea de a opta pentru arderea la faclă în locul reinjectării, al utilizării la fața locului sau al expedierii metanului către o piață.

Amendamentul 163

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 5 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

5a.     Atunci când un amplasament se construiește, se înlocuiește sau se recondiționează, integral sau parțial, operatorii folosesc numai controlere și pompe pneumatice cu emisii zero pe respectivul amplasament.

Amendamentul 164

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 5 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

5b.     În termen de… [24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], Comisia adoptă acte delegate în conformitate cu articolul 31 pentru a completa prezentul regulament prin încorporarea și stabilirea aplicabilității standardelor tehnologice pentru echipamentele de evacuare în atmosferă, fără emisii și de ardere la faclă. Comisia este împuternicită să revizuiască aceste acte delegate în conformitate cu evoluțiile tehnologice.

Amendamentul 165

Propunere de regulament

Articolul 15 – alineatul 5 c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

5c.     În cazul în care punerea în aplicare a prezentului articol necesită eliberarea unei autorizații sau un alt fel de aprobare administrativă din partea autorităților relevante sau în cazul în care indisponibilitatea echipamentelor de evacuare în atmosferă sau de ardere la faclă cauzează o întârziere excepțională a acțiunilor necesare pentru punerea în aplicare respectivă, operatorii pun la dispoziția autorităților competente un calendar detaliat referitor la punerea în aplicare respectivă. Operatorii procedează la punerea în aplicare fără întârziere. Autoritățile competente pot solicita modificări ale calendarului.

Amendamentul 166

Propunere de regulament

Articolul 16 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

cauzate de o urgență sau de o defecțiune;

(a)

cauzate de o urgență, de o defecțiune sau ;

Amendamentul 167

Propunere de regulament

Articolul 17 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.    În cazul în care o instalație este construită, înlocuită sau recondiționată sau în cazul în care sunt instalate noi coșuri de faclă sau alte dispozitive de ardere, operatorii instalează numai dispozitive de ardere cu autoaprindere sau cu flacără-pilot permanentă și cu sistem de îndepărtare eficientă prin distrugere completă a hidrocarburilor.

1.   Operatorii instalează toate coșurile de faclă care utilizează dispozitive de ardere cu autoaprindere sau cu flacără-pilot permanentă și cu sistem de îndepărtare eficientă prin distrugere cel puțin în proporție de 99 % a hidrocarburilor în termen de … [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] .

Amendamentul 168

Propunere de regulament

Articolul 17 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.     Operatorii se asigură că toate coșurile de faclă sau alte dispozitive de ardere respectă cerințele prevăzute la alineatul (1) până la… [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament].

eliminat

Amendamentul 169

Propunere de regulament

Articolul 17 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Operatorii efectuează săptămânal inspecții la coșurile de faclă în conformitate cu elementele prevăzute în anexa III.

3.   Operatorii efectuează săptămânal inspecții la coșurile de faclă în conformitate cu elementele prevăzute în anexa III. Ca alternativă la inspecțiile săptămânale ale unui coș de faclă, operatorii pot utiliza dispozitive de monitorizare continuă de la distanță sau automată, dacă acestea sunt aprobate de autoritățile competente, pentru a colecta observațiile privind coșul de faclă menționate la al treilea paragraf punctele (i) și (ii) din anexa III. În cazul în care se constată nereguli, operatorii investighează cauza neregulilor și o remediază în termen de 6 de ore sau, în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile sau în alte condiții extreme, în termen de 24 de ore.

Amendamentul 170

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Până la… [ 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], statele membre elaborează și pun la dispoziția publicului un inventar al tuturor puțurilor inactive de pe teritoriul lor sau aflate sub jurisdicția lor, incluzând cel puțin elementele prevăzute în anexa IV.

1.   Până la… [ șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], statele membre elaborează și pun la dispoziția publicului un inventar al tuturor puțurilor inactive și al puțurilor închise permanent și abandonate de pe teritoriul lor sau aflate sub jurisdicția lor, incluzând cel puțin elementele prevăzute în anexa IV.

Amendamentul 171

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.     Până la… [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], echipamentele pentru măsurarea emisiilor de metan se instalează în toate puțurile inactive.

eliminat

Amendamentul 172

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

3.   Rapoartele care conțin măsurătorile menționate la alineatul  (2) se transmit autorităților competente până la… [24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și, ulterior, până la data de 30 martie a fiecărui an, și acoperă ultimul an calendaristic disponibil. Înainte de a fi transmise către autoritățile competente, rapoartele prevăzute la prezentul alineat sunt evaluate de un verificator și includ o declarație de verificare emisă în conformitate cu articolele 8 și 9.

3.   Rapoartele care conțin informații despre cuantificarea emisiilor de metan în aer și în apă, după caz, de la toate puțurile menționate la alineatul (1) se transmit autorităților competente până la… [ 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și, ulterior, până la data de 30 martie a fiecărui an, și acoperă ultimul an calendaristic disponibil.

 

Atunci când autorităților competente li se furnizează dovezi fiabile care arată că nu au existat emisii de metan provenite de la puțurile închise permanent și abandonate în ultimii cinci ani, obligația de raportare prevăzută la prezentul alineat nu se aplică respectivelor puțuri.

 

Înainte de a fi transmise către autoritățile competente, rapoartele prevăzute la prezentul alineat sunt evaluate de un verificator și includ o declarație de verificare emisă în conformitate cu articolele 8 și 9.

Amendamentul 173

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4.   Autoritățile competente pun rapoartele prevăzute la prezentul articol la dispoziția publicului și a Comisiei, în termen de trei luni de la transmiterea acestora de către operatori și în conformitate cu articolul 5 alineatul (4).

4.   Autoritățile competente pun rapoartele prevăzute la prezentul articol la dispoziția publicului și a Comisiei, în termen de trei luni de la transmiterea acestora și în conformitate cu articolul 5 alineatul (4).

Amendamentul 174

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5.   Statele membre trebuie să își asume răspunderea pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alineatele  (2) și (3) , cu excepția cazului în care poate fi identificată o parte responsabilă, caz în care partea respectivă trebuie să își asume răspunderea.

5.   Statele membre trebuie să își asume răspunderea pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la alineatul (2), cu excepția cazului în care poate fi identificată o parte responsabilă, caz în care partea respectivă trebuie să își asume răspunderea.

Amendamentul 175

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 6 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Statele membre elaborează și pun în aplicare un plan de atenuare pentru a remedia, a recupera și a închide permanent puțurile inactive amplasate pe teritoriul lor.

În termen de … [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], statele membre sau partea responsabilă elaborează un plan de atenuare pentru a remedia, a recupera și a închide permanent puțurile inactive amplasate pe teritoriul lor și îl pun în aplicare în termen de … [24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] .

Amendamentul 176

Propunere de regulament

Articolul 18 – alineatul 6 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

6a.     Atunci când identifică puțurile inactive, închise permanent și abandonate, statele membre efectuează o evaluare solidă și obiectivă bazată pe cele mai recente descoperiri științifice, inclusiv pe datele IMEO.

Amendamentul 177

Propunere de regulament

Articolul 19 – alineatul 2 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c)

emisiile de metan care se produc în timpul activităților post-extracție.

(c)

emisiile de metan care se produc în timpul activităților post-extracție și în zona minei .

Amendamentul 178

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   În cazul minelor de cărbune subterane, operatorii minieri trebuie să efectueze continuu măsurarea și cuantificarea emisiilor de metan din aerul de ventilație la toate puțurile de aerisire pentru evacuare utilizate de operatorul minei , utilizând aparate cu un prag de sensibilitate a concentrației de metan de cel puțin 100 ppm . De asemenea, aceștia efectuează măsurători lunare bazate pe eșantioane.

1.   În cazul minelor de cărbune subterane, operatorii minieri trebuie să efectueze continuu măsurarea și cuantificarea directă a emisiilor de metan la nivel de sursă la toate puțurile de aerisire pentru evacuare . Operatorii minieri raportează autorităților competente emisiile anuale de metan de la fiecare puț de aerisire, în kilotone (kt) de metan, utilizând echipamente și metodologii care asigură o precizie de măsurare cu o toleranță de 0,5 kt/an de metan sau de 5 % din cantitatea raportată . De asemenea, aceștia efectuează măsurători lunare bazate pe eșantioane.

Amendamentul 179

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Operatorii stațiilor de evacuare efectuează măsurători continue ale volumelor de metan evacuate în atmosferă și arse la faclă, indiferent de motivele unei astfel de activități de evacuare în atmosferă și ardere la faclă.

2.   Operatorii stațiilor de evacuare efectuează măsurători ale emisiilor la nivel de sursă și cuantificări continue directe ale emisiilor totale de metan evacuate în atmosferă și arse la faclă, indiferent de motivele unei astfel de activități de evacuare în atmosferă și ardere la faclă.

Amendamentul 180

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 4 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În ceea ce privește măsurătorile continue menționate la alineatele (1) și (2), în cazul în care o parte a echipamentului de măsurare nu funcționează o anumită perioadă, citirile efectuate în perioadele în care echipamentul era în funcțiune pot fi utilizate pentru a estima datele în mod proporțional pentru perioada în care echipamentul nu a funcționat.

În ceea ce privește măsurătorile și cuantificările continue directe la nivel de sursă menționate la alineatele (1) și (2), în cazul în care o parte a echipamentului de măsurare nu funcționează o anumită perioadă, citirile efectuate în perioadele în care echipamentul era în funcțiune pot fi utilizate pentru a estima datele în mod proporțional pentru perioada în care echipamentul nu a funcționat.

Amendamentul 181

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 4 – paragraful 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Echipamentul utilizat pentru măsurătorile continue menționate la alineatele (1) și (2) trebuie să funcționeze mai mult de 90 % din perioada în care este utilizat pentru monitorizarea unei emisii, excluzând întreruperile necesare pentru recalibrare.

Echipamentul utilizat pentru măsurătorile și cuantificările continue directe la nivel de sursă menționate la alineatele (1) și (2) trebuie să funcționeze mai mult de 90 % din perioada în care este utilizat pentru monitorizarea unei emisii, excluzând întreruperile necesare pentru recalibrare.

Amendamentul 182

Propunere de regulament

Articolul 20 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5.   Operatorii minieri estimează emisiile din timpul activităților post-extracție a cărbunelui utilizând factori de emisie post-extracție, actualizați anual, pe baza unor probe de cărbune specifice zăcămintelor și în conformitate cu standardele științifice corespunzătoare.

5.    Dacă este cazul, operatorii minieri estimează emisiile din timpul activităților post-extracție a cărbunelui utilizând factori de emisie post-extracție, actualizați anual, pe baza unor probe de cărbune specifice zăcămintelor și în conformitate cu standardele științifice corespunzătoare.

Amendamentul 183

Propunere de regulament

Articolul 22 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.    Evacuarea în atmosferă și arderea la faclă a metanului din stațiile de evacuare sunt interzise începând cu 1 ianuarie 2025, cu excepția cazurilor de urgență , de funcționare defectuoasă sau în cazul în care sunt inevitabile și strict necesare pentru întreținere. În astfel de cazuri, operatorii stațiilor de evacuare vor efectua operațiunea de evacuare în atmosferă numai în cazul în care arderea la faclă nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau prezintă riscul de a pune în pericol siguranța operațiunilor sau a personalului. Într-o astfel de situație, ca parte a obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 23, operatorii stațiilor de evacuare trebuie să demonstreze autorităților competente necesitatea de a opta pentru evacuarea în atmosferă în loc de arderea la faclă.

1.   Arderea la faclă cu o eficiență a sistemului proiectat pentru distrugerea și îndepărtarea emisiilor mai mică de 99 % și evacuarea în atmosferă a metanului din sistemul de evacuare sunt interzise începând cu 1 ianuarie 2025, cu excepția cazurilor de urgență sau în cazul în care sunt inevitabile și strict necesare pentru întreținere. În astfel de cazuri, operatorii stațiilor de evacuare vor efectua operațiunea de evacuare în atmosferă numai în cazul în care arderea la faclă nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau prezintă riscul de a pune în pericol siguranța operațiunilor sau a personalului. Într-o astfel de situație, ca parte a obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 23, operatorii stațiilor de evacuare trebuie să demonstreze autorităților competente necesitatea de a opta pentru evacuarea în atmosferă în loc de arderea la faclă.

Amendamentul 184

Propunere de regulament

Articolul 22 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Începând cu 1 ianuarie 2027, va fi interzisă evacuarea în atmosferă a metanului prin puțurile de aerisire din minele de cărbune care emit peste 0,5  tone de metan/kilotonă de cărbune extras, altele decât minele de cărbune cocsificabil.

2.   Începând cu 1 ianuarie 2027, va fi interzisă evacuarea în atmosferă a metanului prin puțurile de aerisire din minele de cărbune care emit peste cinci  tone de metan/kilotonă de cărbune extras, altele decât minele de cărbune cocsificabil , cu excepția cazului în care aceasta ar reprezenta o amenințare directă pentru sănătatea și viața minerilor și ar crește riscul legat de siguranța muncii în instalațiile miniere .

 

Începând cu 1 ianuarie 2031, va fi interzisă evacuarea în atmosferă a metanului prin puțurile de aerisire din minele de cărbune care emit peste trei tone de metan/kilotonă de cărbune extras, altele decât minele de cărbune cocsificabil.

 

Aceste praguri se aplică pe an pentru fiecare mină și pentru fiecare operator, în cazul în care o entitate exploatează mai multe mine.

Amendamentul 185

Propunere de regulament

Articolul 22 – alineatul 3 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

3a.     În cazul în care statele membre intenționează să pună în aplicare un sistem specific de stimulente pentru reducerea emisiilor de metan, acestea pot utiliza taxele, penalitățile sau sancțiunile menționate la articolul 30 ca instrument de garantare a respectării de către operatorii minelor existente a obligațiilor prevăzute la alineatele (1) și (2) din prezentul articol.

Amendamentul 186

Propunere de regulament

Articolul 23 – alineatul 1 – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Începând cu 1 ianuarie 2025, operatorii stațiilor de evacuare notifică autorităților competente toate evenimentele de evacuare în atmosferă și ardere la faclă:

Începând cu 1 ianuarie 2025, operatorii stațiilor de evacuare notifică autorităților competente toate evenimentele de evacuare în atmosferă și evenimentele de ardere la faclă cu o eficiență a sistemului proiectat pentru distrugerea și îndepărtarea emisiilor mai mică de 99 %.

Amendamentul 187

Propunere de regulament

Articolul 23 – alineatul 1 – paragraful 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

cauzate de o urgență sau de o defecțiune ;

(a)

cauzate de o urgență;

Amendamentul 188

Propunere de regulament

Articolul 24 – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Prezenta secțiune se aplică următoarelor emisii de metan provenite de la minele de cărbune subterane abandonate și închise, în care producția de cărbune a fost întreruptă:

Prezenta secțiune se aplică următoarelor emisii de metan provenite de la minele de cărbune subterane închise și abandonate și de la minele de cărbune subterane închise, în care producția de cărbune a fost întreruptă:

Amendamentul 189

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Până la… [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], statele membre elaborează și pun la dispoziția publicului un inventar al tuturor minelor de cărbune închise și minelor de cărbune abandonate de pe teritoriul lor sau aflate sub jurisdicția lor, în conformitate cu metodologia și incluzând cel puțin elementele prevăzute în partea 1 din anexa VII.

1.   Până la… [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], statele membre elaborează și pun la dispoziția publicului un inventar al tuturor minelor de cărbune subterane și abandonate de pe teritoriul lor sau aflate sub jurisdicția lor, în conformitate cu metodologia și incluzând cel puțin elementele prevăzute în partea 1 din anexa VII.

Amendamentul 190

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

1a.     Atunci când identifică minele de cărbune închise și minele de cărbune abandonate, statele membre efectuează o evaluare solidă și obiectivă bazată pe cele mai recente descoperiri științifice, inclusiv pe datele IMEO, dacă acestea sunt disponibile;

Amendamentul 191

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 2 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Măsurarea concentrației de metan se efectuează în conformitate cu standardele științifice corespunzătoare și cel puțin o dată pe oră pentru toate elementele enumerate în partea 1 punctul (vi) din anexa VII despre care s-a constatat că emit metan.

eliminat

Amendamentul 192

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 2 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Începând cu… [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], se instalează echipamente de măsurare pe toate elementele enumerate în partea 1 punctul (v) din anexa VII pentru minele de cărbune închise și minele de cărbune abandonate în cazul în care operațiunile au încetat de la … [50 de ani înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament] .

Începând cu… [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], se instalează echipamente de măsurare pe toate elementele enumerate în partea 1 punctul (v) din anexa VII despre care s-a constatat că emit peste 0,5 tone de metan pe an pe baza inventarului menționat la alineatul (1) de la prezentul articol, pentru minele de cărbune închise și minele de cărbune abandonate.

Amendamentul 193

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 2 – paragraful 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Echipamentul efectuează măsurători sau cuantificări directe la nivel de sursă în conformitate cu standardele științifice corespunzătoare și, dacă este posibil, cel puțin o dată pe oră și de o calitate suficientă pentru a permite o estimare reprezentativă a emisiilor anuale de metan provenite de la toate elementele enumerate în partea 1 punctul (v) din anexa VII, despre care s-a constatat că emit metan.

Amendamentul 194

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 2 – paragraful 3

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Pragul de sensibilitate al echipamentului de măsurare utilizat pentru măsurătorile menționate la alineatul (2) trebuie să fie de cel puțin 10 000  ppm.

eliminat

Amendamentul 195

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2a.     În cazul în care emisiile anuale de metan constatate ale unui element cuprins în lista din partea 1 punctul (v) din anexa VII se situează sub 1 tonă de metan timp de șase ani consecutivi în cazul minelor inundate sau de 12 ani consecutivi în cazul minelor neinundate, pentru elementul specific respectiv nu se efectuează nicio monitorizare și raportare suplimentară.

Amendamentul 196

Propunere de regulament

Articolul 25 – alineatul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4.   Operatorii minieri răspund de cerințele menționate la alineatele (2) și (3) în ceea ce privește minele închise. Statele membre sunt responsabile pentru cerințele menționate la alineatele (2) și (3) în ceea ce privește minele abandonate.

4.   Operatorii minieri , operatorii de active sau statele membre răspund de cerințele menționate la alineatele (2) și (3) în ceea ce privește minele închise. Statele membre sunt responsabile pentru cerințele menționate la alineatele (2) și (3) în ceea ce privește minele abandonate.

Amendamentul 197

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – paragraful 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Pe baza inventarului menționat la articolul 25, statele membre elaborează și pun în aplicare un plan de atenuare pentru a aborda problema emisiilor de metan provenite de la minele de cărbune abandonate.

Pe baza inventarului menționat la articolul 25, statele membre elaborează și pun în aplicare un plan de atenuare pentru a aborda problema emisiilor de metan provenite de la minele de cărbune subterane închise și abandonate.

Amendamentul 198

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Planul de atenuare se transmite autorităților competente până la … [ 36 de luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și include cel puțin elementele prevăzute în partea 4 din anexa VII.

Planul de atenuare se transmite autorităților competente până la … [ 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament] și include cel puțin elementele prevăzute în partea 4 din anexa VII. Statele membre îl pun în aplicare în termen de … [2 ani de la intrarea în vigoare a prezentului regulament].

Amendamentul 199

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Evacuarea în atmosferă și arderea la faclă de la echipamentele menționate la articolul 25 alineatul (2) sunt interzise începând cu 1 ianuarie 2030, cu excepția cazului în care utilizarea sau atenuarea nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau riscă să pericliteze siguranța mediului sau siguranța operațiunilor sau a personalului. Într-o astfel de situație, ca parte a obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 25, operatorii minieri sau statele membre trebuie să demonstreze necesitatea de a opta pentru evacuarea în atmosferă sau arderea la faclă în locul utilizării sau al atenuării.

2.   Evacuarea în atmosferă și arderea la faclă de la echipamentele menționate la articolul 25 alineatul (2) sunt interzise începând cu 1 ianuarie 2030, cu excepția cazului în care utilizarea sau atenuarea nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau riscă să pericliteze siguranța mediului sau siguranța umană, inclusiv cea a personalului , sau sănătatea publică . Într-o astfel de situație, ca parte a obligațiilor de raportare prevăzute la articolul 25, operatorii minieri sau statele membre trebuie să demonstreze necesitatea de a opta pentru evacuarea în atmosferă sau arderea la faclă în locul utilizării sau al atenuării.

Amendamentul 200

Propunere de regulament

Articolul 26 – alineatul 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2a.     Pentru minele de cărbune închise:

 

(a)

trebuie să fie posibilă captarea metanului prin degazificare;

 

(b)

se poate continua utilizarea dispozitivelor de degazificare relevante pentru siguranță, de exemplu, hotele de aerisire (Protegohaube);

 

(c)

utilizarea gazului de mină ca resursă energetică nu trebuie să fie afectată de domeniul de aplicare a prezentului regulament;

 

(d)

îndiguirea apei de mină pentru a reduce emisiile de metan este permisă în temeiul prezentului regulament.

Amendamentul 201

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 1 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 31 pentru a completa prezentul regulament prin modificarea sau completarea informațiilor care trebuie furnizate de importatori.

Comisia adoptă un act delegat până la 31 decembrie 2025 în conformitate cu articolul 31 pentru a completa prezentul regulament prin modificarea sau completarea informațiilor care trebuie furnizate de importatori.

Amendamentul 202

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2a.     Începând cu 1 ianuarie 2026, importatorii de cărbune, petrol și gaze trebuie să demonstreze că operatorii economici care exportă cărbune, petrol și gaze în Uniune respectă cerințele privind măsurarea, monitorizarea, raportarea și verificarea, depistarea și eliminarea scăpărilor de gaze, precum și evacuarea în atmosferă și arderea la faclă stabilite în capitolele 3 și 4 din prezentul regulament sau, în caz contrar, îndeplinesc cerințele referitoare la derogări prevăzute la alineatul (2b) al prezentului articol.

Amendamentul 203

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2b.     Importatorii care demonstrează că au pus în aplicare măsuri considerate comparabile ca eficiență sau care oferă garanții de origine din țări considerate a avea echivalență normativă fac obiectul unei derogări de la alineatul (2a), în conformitate cu alineatul (2c).

Amendamentul 204

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2 c (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2c.     În cazul în care importatorii solicită o derogare prevăzută la alineatul (2b), aceștia notifică Comisiei solicitarea și furnizează toate informațiile necesare. Comisia evaluează aplicabilitatea unei derogări ținând seama de:

 

(a)

eficacitatea măsurilor sau a cerințelor de reglementare în comparație cu cele aplicabile în Uniune;

 

(b)

acuratețea datelor furnizate de importatori; precum și

 

(c)

sancțiuni pentru neconformitate și eficacitatea punerii în aplicare în jurisdicțiile relevante în care se solicită echivalența normativă.

Amendamentul 205

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2 d (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2d.     Până la 31 decembrie 2025, Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 31 pentru a completa prezentul regulament prin specificarea modalităților și a procedurilor în baza cărora importatorii pot solicita o derogare în temeiul alineatului (2c) și a cerințelor specifice pentru demonstrarea echivalenței normative și a comparabilității în ceea ce privește eficiența, inclusiv prin stabilirea rolului necesar al IMEO în asigurarea controlului calității, astfel cum se menționează la alineatul (2b).

Amendamentul 206

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2 e (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2e.     Statele membre se asigură că importatorii care introduc pe piață cărbune, petrol și gaze respectă dispozițiile prezentului articol pe teritoriul lor. Statele membre stabilesc sancțiuni progresive pentru încălcări, inclusiv suspendarea autorizației de introducere pe piață a petrolului, gazelor și cărbunelui, astfel cum se menționează la articolul 30, ținând seama de necesitatea descurajării efective a încălcărilor.

Amendamentul 207

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 2 f (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

2f.     În cazul în care importatorii nu furnizează informațiile menționate la alineatele (1), (2a) și (2b), dar pot demonstra autorităților competente din statele membre importatoare că s-au depus toate eforturile rezonabile pentru a obține astfel de informații, statele membre pot lua în considerare reducerea sancțiunilor sau neimpunerea de sancțiuni importatorilor, astfel cum se menționează la alineatul (2e).

Amendamentul 208

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 3 – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Până la 31 decembrie 2025 sau mai devreme, în cazul în care Comisia consideră că sunt disponibile suficiente dovezi, Comisia examinează aplicarea prezentului articol , luând în considerare în special:

Până la 31 decembrie 2025 sau mai devreme, în cazul în care Comisia consideră că sunt disponibile suficiente dovezi, Comisia propune modificări ale prezentului regulament pentru a consolida cerințele aplicabile importatorilor în vederea punerii în aplicare a unor standarde de performanță în amonte pentru emisiile de metan la toate importurile de gaze fosile și petrol echivalente cu intensitatea emisiilor de metan menționată la articolul  13 și în vederea punerii în aplicare a unui standard proporțional pentru importurile de cărbune.

Amendamentul 209

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 3 – paragraful 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

raportarea datelor disponibile privind emisiile de metan colectate în contextul instrumentului global de monitorizare a emisiilor de metan menționat la articolul 29;

eliminat

Amendamentul 210

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 3 – paragraful 1 – litera b

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(b)

analiza datelor privind emisiile de metan efectuată de IMEO;

eliminat

Amendamentul 211

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 3 – paragraful 1 – litera c

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(c)

informațiile privind măsurile de monitorizare, raportare, verificare și atenuare ale operatorilor situați în afara Uniunii și de la care energia este importată în Uniune; și

eliminat

Amendamentul 212

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 3 – paragraful 1 – litera d

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(d)

siguranța alimentării și implicațiile asupra condițiilor de concurență echitabile în cazul unor eventuale obligații suplimentare, inclusiv măsuri obligatorii, cum ar fi standardele sau obiectivele privind emisiile de metan, luând în considerare separat sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui.

(d)

Atunci când propune modificări ale prezentului regulament, astfel cum se menționează la primul paragraf, Comisia evaluează în special implicațiile pentru climă, siguranța alimentării Uniunii și implicațiile asupra condițiilor de concurență echitabile în cazul unor eventuale obligații suplimentare, inclusiv măsuri obligatorii, cum ar fi standardele sau obiectivele privind emisiile de metan . De asemenea , Comisia poate lua în considerare separat sectoarele petrolului, gazelor și cărbunelui.

Amendamentul 213

Propunere de regulament

Articolul 27 – alineatul 3 – paragraful 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Dacă este cazul și pe baza dovezilor necesare pentru a asigura respectarea deplină a obligațiilor internaționale aplicabile ale Uniunii, Comisia propune modificări ale prezentului regulament pentru a consolida cerințele aplicabile importatorilor , cu scopul de a asigura un nivel comparabil de eficacitate în ceea ce privește măsurarea, raportarea, verificarea și atenuarea emisiilor de metan generate de sectorul energetic .

Dacă este cazul și pe baza dovezilor necesare pentru a asigura respectarea deplină atât a obligațiilor internaționale aplicabile ale Uniunii, inclusiv a obiectivului său pe termen lung privind temperatura prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Acordul de la Paris, Comisia propune modificări ale prezentului articol în conformitate cu articolul 33 pentru a consolida cerințele aplicabile importatorilor.

Amendamentul 214

Propunere de regulament

Articolul 28 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Până la … [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], Comisia instituie și menține o bază de date privind transparența emisiilor de metan care conține informațiile care i-au fost transmise în temeiul articolului 27, precum și al articolului 12 alineatul (11), al articolului 16 alineatul (3), al articolului 18 alineatul (4), al articolului 20 alineatul (7), al articolului 23 alineatul (2) și al articolului 25 alineatul (5).

1.   Până la … [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], Comisia instituie și menține o bază de date privind transparența emisiilor de metan , organizată pe țări, întreprinderi și cantități de gaze, cărbune și petrol importate, care conține informațiile care i-au fost transmise în temeiul articolului 27, precum și al articolului 12 alineatul (11), al articolului 16 alineatul (3), al articolului 18 alineatul (4), al articolului 20 alineatul (7), al articolului 23 alineatul (2) și al articolului 25 alineatul (5).

Amendamentul 215

Propunere de regulament

Articolul 28 – alineatul 2 – litera b – punctul i

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(i)

dacă a instituit măsuri de reglementare obligatorii privind emisiile de metan generate de sectorul energetic, care să acopere elementele prevăzute în prezentul regulament în ceea ce privește măsurarea, raportarea, verificarea și atenuarea emisiilor de metan generate de sectorul energetic;

(i)

dacă a instituit măsuri de reglementare obligatorii privind emisiile de metan generate de sectorul energetic, care să acopere elementele prevăzute în prezentul regulament în ceea ce privește măsurarea, raportarea, verificarea și atenuarea emisiilor de metan generate de sectorul energetic și dacă acele măsuri sunt suficiente ;

Amendamentul 216

Propunere de regulament

Articolul 28 – alineatul 2 – litera b – punctul ii a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(iia)

dacă a semnat angajamentul mondial referitor la metan;

Amendamentul 217

Propunere de regulament

Articolul 29 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Instrumentul va sta la baza dialogurilor bilaterale ale Comisiei cu privire la politicile și măsurile privind emisiile de metan. În cazul în care instrumentul identifică o nouă sursă majoră de emisii, Comisia va alerta țara în cauză în vederea promovării acțiunilor de sensibilizare și de remediere.

2.   Instrumentul va sta la baza dialogurilor bilaterale ale Comisiei cu privire la politicile și măsurile privind emisiile de metan. În cazul în care instrumentul identifică o nouă sursă majoră de emisii, Comisia va alerta țara în cauză în vederea promovării acțiunilor de sensibilizare și , dacă este necesar, va oferi sprijin tehnic pentru a asigura acțiuni rapide de remediere.

Amendamentul 218

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentului regulament și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura punerea lor în aplicare.

1.   Statele membre stabilesc normele privind sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentului regulament și adoptă toate măsurile necesare pentru a asigura punerea lor în aplicare , inclusiv a principiului „poluatorul plătește” .

Amendamentul 219

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 2 – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive și pot include :

Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive și includ :

Amendamentul 220

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 2 – paragraful 1 – litera a

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(a)

amenzi proporționale cu prejudiciile aduse mediului, calculând nivelul sancțiunilor astfel încât să se asigure că acestea privează persoanele responsabile de avantajele economice obținute ca urmare a încălcărilor comise și majorând progresiv amenzile pentru încălcările repetate;

(a)

amenzi proporționale cu prejudiciile aduse mediului, impactul asupra siguranței și a sănătății, calculând nivelul sancțiunilor astfel încât să se asigure că acestea privează persoanele responsabile de avantajele economice obținute ca urmare a încălcărilor comise și majorând progresiv amenzile pentru încălcările repetate sau multiple ;

Amendamentul 221

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 2 – paragraful 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

În plus față de sancțiunile prevăzute la literele (a) și (b) de la prezentul alineat, statele membre iau în considerare suspendarea autorizației de introducere pe piață a petrolului, gazelor sau cărbunelui în cazul unor încălcări grave sau repetate ale prezentului regulament, ținând seama de securitatea aprovizionării cu energie.

Amendamentul 222

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 3 – litera ba (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(ba)

neprezentarea de către operator sau întreprindere a raportului privind emisiile de metan în conformitate cu articolul 12;

Amendamentul 223

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 3 – litera la (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(la)

nerespectarea de către importatori, în măsura în care li se solicită acest lucru în temeiul articolului 27, a obligației de a demonstra că exportatorii de cărbune, petrol și gaze au respectat cerințele privind monitorizarea, raportarea și verificarea, privind depistarea și eliminarea scăpărilor, precum și privind evacuarea în atmosferă și arderea la faclă ca operațiuni de rutină, în conformitate cu articolul 27;

Amendamentul 224

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 3 – litera lb (nouă)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(lb)

nefurnizarea de către importatori, în măsura în care li se solicită acest lucru în temeiul articolului 27, a informațiilor solicitate potrivit unei evaluări independente a conformității efectuate de un organism de verificare.

Amendamentul 225

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 3 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

3a.     În cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 15 alineatul (5d), statele membre iau în considerare reducerea sancțiunilor impuse operatorilor sau neimpunerea de sancțiuni pentru perioada de punere în aplicare considerată necesară de către autoritățile competente.

Amendamentul 226

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 3 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

3b.     Dispozițiile alineatului (3) literele (l), (la) și (lb) nu se aplică în cazul în care importatorii nu furnizează informațiile prevăzute în anexa VIII și demonstrează autorităților competente din statele membre importatoare că au fost depuse toate eforturile rezonabile pentru a obține informațiile respective.

Amendamentul 227

Propunere de regulament

Articolul 30 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5.   Statele membre publică anual informații privind tipul și amploarea sancțiunilor impuse în temeiul prezentului regulament, încălcările și operatorii cărora le-au fost impuse sancțiuni.

5.   Statele membre publică anual informații privind tipul și amploarea sancțiunilor impuse în temeiul prezentului regulament, și, în conformitate cu sancțiunile prevăzute în [Protecția mediului prin dreptul penal modificată], încălcările și operatorii cărora le-au fost impuse sancțiuni.

Amendamentul 228

Propunere de regulament

Articolul 31 – alineatul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2.   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 8 alineatul (5) , la articolul 22 alineatul (3) și la articolul 27 alineatul (1) se conferă Comisiei pentru o perioadă de timp nedeterminată de la … [ data intrării în vigoare a prezentului regulament].

2.   Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 8 alineatul (5) […] se conferă Comisiei pentru o perioadă de timp de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Amendamentul 229

Propunere de regulament

Articolul 31 – alineatul 6

Textul propus de Comisie

Amendamentul

6.   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 8 alineatul (5) , al articolului 22 alineatul (3) și al articolului 27 alineatul (1) intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

6.   Un act delegat adoptat în temeiul articolului 8 alineatul (5) […] intră în vigoare numai în cazul în care nici Parlamentul European, nici Consiliul nu au formulat obiecții în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecții. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.

Amendamentul 230

Propunere de regulament

Articolul 32 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   Comisia este asistată de Comitetul uniunii energetice instituit prin articolul 44 din Regulamentul (UE) 2018/1999.

1.   Comisia este asistată de Comitetul privind schimbările climatice și de Comitetul uniunii energetice instituit prin articolul 44 din Regulamentul (UE) 2018/1999.

Amendamentul 231

Propunere de regulament

Articolul 33 – alineatul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1.   O dată la cinci ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind evaluarea prezentului regulament și, dacă este cazul, prezintă propuneri legislative de modificare a prezentului regulament . Rapoartele sunt făcute publice.

1.    Până la 1 ianuarie 2027 și, ulterior, o dată la patru ani, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind evaluarea prezentului regulament. Rapoartele Comisiei pot fi însoțite de propuneri legislative , dacă este cazul . Rapoartele sunt făcute publice.

Amendamentul 232

Propunere de regulament

Articolul 34 – paragraful 1

Regulamentul (UE) 2019/942

Articolul 15 – alineatul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5.   O dată la trei ani, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) stabilește și pune la dispoziția publicului un set de indicatori și valori de referință corespunzătoare pentru compararea costurilor unitare de investiții legate de măsurarea, raportarea și reducerea emisiilor de metan pentru proiecte comparabile. ACER emite recomandări privind indicatorii și valorile de referință pentru costurile unitare ale investiției în vederea respectării obligațiilor care decurg din [prezentul regulament] în temeiul articolului 3 din [prezentul regulament].

5.   O dată la trei ani, Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) stabilește și pune la dispoziția publicului un set de indicatori și valori de referință corespunzătoare pentru compararea costurilor unitare de investiții legate de măsurarea, monitorizarea, raportarea , verificarea și reducerea , inclusiv de evacuarea în atmosferă și arderea la faclă a emisiilor de metan pentru proiecte comparabile. ACER emite recomandări privind indicatorii și valorile de referință pentru costurile unitare ale investiției în vederea respectării obligațiilor care decurg din [prezentul regulament] în temeiul articolului 3 din [prezentul regulament].

Amendamentul 233

Propunere de regulament

Anexa I – titlu

Textul propus de Comisie

Calendar privind depistarea, eliminarea și monitorizarea scăpărilor de gaze

Amendamentul

Partea 1: Anchete privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor

Fără a aduce atingere anchetelor privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor, astfel cum se prevede la articolul 14 alineatul (2) litera (c), pentru toate componentele subterane enumerate în prezenta anexă, trebuie efectuate anchete privind depistarea scăpărilor de gaze și eliminarea lor în conformitate cu următoarele frecvențe minime:

Activ

Material

Frecvență

[…]

[…]

[…]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Amendamentul 234

Propunere de regulament

Anexa I – subtitlul 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

Partea 2 Calendar privind reparațiile și monitorizarea

Amendamentul 235

Propunere de regulament

Anexa I – paragraful 2 – punctul iii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iii)

în cazul componentelor despre care s-a constatat că prezintă emisii de metan de cel puțin 500 ppm , se indică dacă au fost efectuate eliminări în timpul anchetei LDAR și, în caz contrar, se prezintă motivele, ținând seama de cerințele referitoare la elementele care pot fi luate în considerare pentru o eliminare cu întârziere, în conformitate cu articolul 14 alineatul (4);

(iii)

în cazul componentelor despre care s-a constatat că prezintă emisii, se indică dacă au fost efectuate eliminări în timpul anchetei LDAR și, în caz contrar, se prezintă motivele, ținând seama de cerințele referitoare la elementele care pot fi luate în considerare pentru o eliminare cu întârziere, în conformitate cu articolul 14 alineatul (4);

Amendamentul 236

Propunere de regulament

Anexa I – paragraful 2 – punctul iv

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iv)

în cazul componentelor despre care se constată că prezintă emisii de metan de cel puțin 500 ppm , calendarul planificat al eliminărilor, indicându-se data planificată a eliminării;

(iv)

în cazul componentelor despre care se constată că prezintă emisii, calendarul planificat al eliminărilor, indicându-se data planificată a eliminării;

Amendamentul 237

Propunere de regulament

Anexa I – paragraful 2 – punctul v

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(v)

în cazul componentelor despre care s-a constatat că prezintă emisii sub nivelul de 500 ppm în cadrul anchetei LDAR anterioare, dar de cel puțin 500 ppm în timpul monitorizării post-LDAR efectuate pentru a verifica dacă amploarea pierderii de metan a evoluat, se indică dacă eliminarea a fost efectuată imediat și, în caz contrar, se prezintă motivele [conform punctului (iii)] și calendarul planificat de eliminări în care se indică data planificată a eliminării.

eliminat

Amendamentul 238

Propunere de regulament

Anexa I – paragraful 5 – punctul iii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iii)

în cazul componentelor despre care s-a constatat că prezintă emisii de metan de cel puțin 500 ppm , rezultatele monitorizării după eliminare, pentru a verifica dacă eliminarea s-a efectuat cu succes;

(iii)

în cazul componentelor despre care s-a constatat că prezintă emisii, rezultatele monitorizării după eliminare, pentru a verifica dacă eliminarea s-a efectuat cu succes;

Amendamentul 239

Propunere de regulament

Anexa I – paragraful 5 – punctul iv

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iv)

în cazul componentelor despre care s-a constatat că prezintă emisii de metan mai mici de 500 ppm, rezultatele monitorizării post-LDAR pentru a verifica dacă amploarea pierderii de metan a evoluat și o recomandare bazată pe constatări.

eliminat

Amendamentul 240

Propunere de regulament

Anexa II – paragraful 1 – punctul ii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(ii)

denumirea și tipul activului;

(ii)

localizarea, denumirea și tipul activului;

Amendamentul 241

Propunere de regulament

Anexa II – paragraful 1 – punctul v

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(v)

volumul măsurat sau estimat de gaze naturale evacuate în atmosferă sau arse la faclă;

(v)

volumul măsurat de metan evacuat în atmosferă sau ars la faclă;

Amendamentul 242

Propunere de regulament

Anexa II – paragraful 1 – punctul va (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(va)

eficiența arderii la faclă și tipul de faclă folosită;

Amendamentul 243

Propunere de regulament

Anexa II – paragraful 1 – punctul ix

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(ix)

rezultatele inspecțiilor săptămânale la coșurile de faclă efectuate în conformitate cu articolul 17.

(ix)

rezultatele inspecțiilor săptămânale și a monitorizării continue la coșurile de faclă efectuate în conformitate cu articolul 17.

Amendamentul 244

Propunere de regulament

Anexa IV – paragraful 1 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În temeiul articolului 18, inventarele puțurilor inactive trebuie să includă cel puțin următoarele informații:

În temeiul articolului 18, inventarele puțurilor inactive și ale puțurilor închise permanent și abandonate trebuie să includă cel puțin următoarele informații:

Amendamentul 245

Propunere de regulament

Anexa IV – paragraful 1 – punctul ii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(ii)

denumirea, tipul și adresa puțului sau a amplasamentului puțului;

(ii)

denumirea, tipul și adresa puțului sau a amplasamentului puțului , specificând dacă este un puț inactiv sau un puț închis permanent și abandonat ;

Amendamentul 246

Propunere de regulament

Anexa IV – paragraful 1 – punctul iv

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iv)

rezultatele oricăror măsurători ale concentrației de metan.

(iv)

rezultatele măsurătorilor emisiilor de metan în atmosferă și în apă .

Amendamentul 247

Propunere de regulament

Anexa IV – paragraful 1 a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

În temeiul articolului 18, în ceea ce privește puțurile închise permanent și abandonate, inventarele includ și:

 

(i)

ultimele măsurători cunoscute ale emisiilor de metan în aer și în apă, dacă există;

 

(ii)

informații care demonstrează că autoritatea competentă relevantă a atestat că puțul sau amplasamentul puțului respectiv respectă criteriile prevăzute la articolul 2 alineatul (24a);

 

(iii)

documentația adecvată care să demonstreze că nu au existat emisii de metan la respectivul puț sau amplasament al puțului cel puțin în ultimii cinci ani.

Amendamentul 248

Propunere de regulament

Anexa IV – paragraful 1 b (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

În temeiul articolului 18, planurile de atenuare trebuie să includă cel puțin următoarele informații:

 

(i)

calendarul lucrărilor la fiecare puț inactiv, inclusiv măsurile care vor fi luate;

 

(ii)

numele și adresa operatorului, a proprietarului sau a deținătorului unei licențe al puțului inactiv, după caz;

 

(iii)

data preconizată a tuturor lucrărilor de asanare, reabilitare sau închidere a puțurilor inactive.

Amendamentul 249

Propunere de regulament

Anexa VI – paragraful 1 – punctul iii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iii)

cauza evenimentului de evacuare în atmosferă și/sau de ardere la faclă;

(iii)

cauza evenimentului de evacuare în atmosferă și/sau de ardere la faclă; justificarea folosirii evacuării în atmosferă în loc de arderea la faclă, dacă este cazul;

Amendamentul 250

Propunere de regulament

Anexa VI – paragraful 1 – punctul iv

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iv)

tonajul metanului evacuat în atmosferă și ars la faclă (sau o estimare, dacă nu este posibilă cuantificarea).

(iv)

tonajul metanului evacuat în atmosferă și ars la faclă (sau o estimare, dacă nu este posibilă cuantificarea sau măsurarea ).

Amendamentul 251

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 1 – paragraful 1 – punctul v – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(v)

rezultatele măsurării concentrației de metan la următoarele elemente :

(v)

rezultatele măsurării sau ale cuantificării directe la nivel de sursă la următoarele surse de emisii punctuale :

Amendamentul 252

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 1 – paragraful 1 – punctul v – punctul 2

Textul propus de Comisie

Amendamentul

2)

țevile de aerisire neutilizate;

2)

țevile de aerisire neutilizate , dacă nu fac parte din infrastructura de siguranță ;

Amendamentul 253

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 1 – paragraful 1 – punctul v – punctul 4

Textul propus de Comisie

Amendamentul

4)

aflorimente;

eliminat

Amendamentul 254

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 1 – paragraful 1 – punctul v – punctul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5)

fracturile identificabile ale straturilor de pe teritoriul minei sau legate de vechiul zăcământ de cărbune;

eliminat

Amendamentul 255

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 2 – paragraful 1 – punctul ii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(ii)

măsurătorile trebuie efectuate cu ajutorul unui aparat cu un prag de sensibilitate de cel puțin 10 000  ppm , la cea mai apropiată distanță posibilă de sursa de emisie măsurată .

(ii)

măsurătorile trebuie efectuate cu ajutorul unui echipament care să permită o acuratețe a măsurătorilor emisiilor de metan de cel puțin 0 , 5 tone pe an .

Amendamentul 256

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 3 – paragraful 1 – punctul iii – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iii)

emisiile de metan generate de toate elementele menționate la articolul 25 alineatul (3) , inclusiv:

(iii)

emisiile de metan generate de toate sursele de emisii punctuale menționate în partea 1 , inclusiv:

Amendamentul 257

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 3 – paragraful 1 – punctul iii – punctul 1

Textul propus de Comisie

Amendamentul

1)

tipul elementului

1)

tipul sursei de emisie punctuale

Amendamentul 258

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 3 – paragraful 1 – punctul iii – punctul 5

Textul propus de Comisie

Amendamentul

5)

estimări ale emisiilor de metan generate de acest element

5)

estimări ale emisiilor de metan generate de sursa de emisie punctuală

Amendamentul 259

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 4 – paragraful 1 – punctul i

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(i)

lista tuturor elementelor menționate la articolul 25 alineatul (3) ;

(i)

lista tuturor surselor de emisii punctuale menționate în partea 1 ;

Amendamentul 260

Propunere de regulament

Anexa VII – partea 4 – paragraful 1 – punctul ii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(ii)

fezabilitatea tehnică a reducerii emisiilor de metan de la elementele menționate la articolul 25 alineatul (3) ;

(ii)

fezabilitatea tehnică a reducerii emisiilor de metan ; fiecare sursă de emisie punctuală;

Amendamentul 261

Propunere de regulament

Anexa VIII – paragraful 2 – partea introductivă

Textul propus de Comisie

Amendamentul

În temeiul articolului 27, importatorii trebuie să furnizeze următoarele informații:

În temeiul articolului 27, importatorii trebuie să furnizeze un raport conținând următoarele informații pentru fiecare sit din care a avut loc importul în Uniune, inclusiv producția de petrol și gaze fosile în amonte, colectarea, prelucrarea și transportul gazelor fosile și pentru terminalele de gaz natural lichefiat :

Amendamentul 262

Propunere de regulament

Anexa VIII – paragraful 2 – punctul ii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(ii)

țara și regiunile care corespund Nomenclatorului unităților teritoriale de statistică (NUTS) al Uniunii de nivel 1 în care a fost produsă energia și țările și regiunile care corespund Nomenclatorului unităților teritoriale de statistică (NUTS) al Uniunii de nivel 1 prin care energia a fost transportată până când aceasta a fost introdusă pe piața Uniunii;

(ii)

țara și regiunile care corespund Nomenclatorului unităților teritoriale de statistică (NUTS) al Uniunii de nivel 1 în care a fost produsă energia, țările și regiunile care corespund Nomenclatorului unităților teritoriale de statistică (NUTS) al Uniunii de nivel 1 prin care energia a fost transportată până când aceasta a fost introdusă pe piața Uniunii;

Amendamentul 263

Propunere de regulament

Anexa VIII – paragraful 2 – punctul iii

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iii)

în ceea ce privește petrolul și gazele fosile, dacă exportatorul efectuează măsurarea și raportarea emisiilor sale de metan, fie în mod independent, fie ca parte a angajamentelor de raportare a inventarelor naționale de GES în conformitate cu cerințele Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și dacă este în conformitate cu cerințele CCONUSC privind raportarea sau cu standardele Parteneriatului din sectorul petrolului și gazelor pentru reducerea emisiilor de metan versiunea 2.0. Acestea trebuie să fie însoțite de o copie a celui mai recent raport privind emisiile de metan, inclusiv, dacă sunt disponibile, de informațiile menționate la articolul 12 alineatul (6). Metoda de cuantificare (cum ar fi nivelurile CCONUSC sau nivelurile OGMP) utilizată la raportare trebuie să fie specificată pentru fiecare tip de emisii;

(iii)

în ceea ce privește petrolul și gazele fosile, informații care specifică măsurătorile directe realizate de exportator sau, după caz, de producător cu privire la emisiile de metan la nivel de amplasament, care au fost efectuate de un prestator de servicii independent, în ultima perioadă disponibilă de an calendaristic, inclusiv date pentru fiecare tip de sursă de emisii detaliată, individuală, și informații detaliate privind metodologiile de cuantificare utilizate pentru măsurarea emisiilor de metan; măsurarea și raportarea emisiilor sale de metan, fie în mod independent, fie ca parte a angajamentelor de raportare a inventarelor naționale de GES în conformitate cu cerințele Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și dacă este în conformitate cu cerințele CCONUSC privind raportarea sau cu standardele Parteneriatului din sectorul petrolului și gazelor pentru reducerea emisiilor de metan versiunea 2.0. Acestea trebuie să fie însoțite de o copie a celui mai recent raport privind emisiile de metan, inclusiv, dacă sunt disponibile, de informațiile menționate la articolul 12 alineatul (6) , dacă sunt prevăzute în acest raport . Metoda de cuantificare (cum ar fi nivelurile CCONUSC sau nivelurile OGMP) utilizată la raportare este specificată pentru fiecare tip de emisii;

Amendamentul 264

Propunere de regulament

Anexa VIII – paragraful 2 – punctul iv

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(iv)

în ceea ce privește petrolul și gazele, dacă exportatorul aplică măsuri de reglementare sau voluntare pentru a-și controla emisiile de metan, inclusiv măsuri precum anchetele de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor sau măsuri de control și restricționare a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă a metanului. Acestea trebuie să fie însoțite de o descriere a acestor măsuri, inclusiv, dacă sunt disponibile, de rapoarte privind anchetele de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor, precum și evenimentele de evacuare în atmosferă și de ardere la faclă din ultimul an calendaristic disponibil;

(iv)

în ceea ce privește petrolul și gazele, informații care specifică măsurile de reglementare sau voluntare ale exportatorului, sau, dacă este cazul, ale producătorului pentru a-și controla emisiile de metan, inclusiv măsuri precum anchetele de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor sau măsuri de control și restricționare a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă a metanului ; anchete și programe de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor derulate în ultimii doi ani calendaristici și informații privind toate evenimentele de evacuare în atmosferă; și de ardere la faclă din ultimii doi ani calendaristici . Acestea trebuie să fie însoțite de o descriere a acestor măsuri, inclusiv, dacă sunt disponibile, de rapoarte privind anchetele de depistare a scăpărilor de gaze și eliminare a lor, precum și evenimentele de evacuare în atmosferă și de ardere la faclă din ultimul an calendaristic disponibil;

Amendamentul 265

Propunere de regulament

Anexa VIII – paragraful 2 – punctul v

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(v)

în ceea ce privește cărbunele, dacă exportatorul efectuează măsurarea și raportarea emisiilor sale de metan, fie în mod independent, fie ca parte a angajamentelor de raportare a inventarelor naționale de GES în conformitate cu cerințele Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și dacă este în conformitate cu cerințele CCONUSC privind raportarea sau cu un standard internațional sau european pentru monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de metan. Acestea trebuie să fie însoțite de o copie a celui mai recent raport privind emisiile de metan, inclusiv, dacă sunt disponibile, de informațiile menționate la articolul 20 alineatul (6). Metoda de cuantificare (cum ar fi nivelurile CCONUSC sau nivelurile OGMP) utilizată la raportare trebuie să fie specificată pentru fiecare tip de emisii;

(v)

în ceea ce privește cărbunele, informații care specifică datele privind emisiile de metan la nivel de sursă ale exportatorului, măsurate pentru emisiile de metan din aerul de aerisire, calculate și cuantificate în conformitate cu metodologia descrisă în partea 1 din anexa V; măsurarea și raportarea emisiilor sale de metan, fie în mod independent, fie ca parte a angajamentelor de raportare a inventarelor naționale de GES în conformitate cu cerințele Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și dacă este în conformitate cu cerințele CCONUSC privind raportarea sau cu un standard internațional sau european pentru monitorizarea, raportarea și verificarea emisiilor de metan. Acestea trebuie să fie însoțite de o copie a celui mai recent raport privind emisiile de metan, inclusiv, dacă sunt disponibile, de informațiile menționate la articolul 20 alineatul (6). Metoda de cuantificare (cum ar fi nivelurile CCONUSC sau nivelurile OGMP) utilizată la raportare trebuie să fie specificată pentru fiecare tip de emisii;

Amendamentul 266

Propunere de regulament

Anexa VIII – paragraful 2 – punctul vi

Textul propus de Comisie

Amendamentul

(vi)

în ceea ce privește cărbunele, dacă exportatorul aplică măsuri de reglementare sau voluntare pentru a-și controla emisiile de metan, inclusiv măsuri de control și restricționare a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă a metanului. Acestea trebuie să fie însoțite de o descriere a acestor măsuri, inclusiv, dacă sunt disponibile, de rapoarte privind evenimentele de evacuare în atmosferă și de ardere la faclă din ultimul an calendaristic disponibil;

(vi)

în ceea ce privește cărbunele, informații care specifică măsurile de reglementare sau voluntare ale exportatorului pentru a-și controla emisiile de metan, inclusiv măsuri de control și restricționare a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă a metanului ; volumele de metan evacuat în atmosferă și ars la faclă, calculate în fiecare unitate de producție în ultimii doi ani calendaristici, precum și planurile de atenuare a evacuării în atmosferă și a arderii la faclă în vigoare în unitatea de producție . Acestea trebuie să fie însoțite de o descriere a acestor măsuri, inclusiv, dacă sunt disponibile, de rapoarte privind evenimentele de evacuare în atmosferă și de ardere la faclă din ultimul an calendaristic disponibil;

Amendamentul 267

Propunere de regulament

Anexa VIII – paragraful 2 – punctul vi a (nou)

Textul propus de Comisie

Amendamentul

 

(vi a)

o referire la propriul său plan de acțiune pentru reducerea emisiilor de metan, în conformitate cu articolul 15 din [diligența necesară a întreprinderilor în materie de durabilitate];


(*1)  Mențiunea „cp” din titlul amendamentului adoptat se referă la părțile corespunzătoare din amendamentul respectiv.

(1)  Chestiunea a fost retrimisă pentru negocieri interinstituționale comisiilor competente în temeiul articolului 59 alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul de procedură (A9-0162/2023).

(1a)   Potrivit IPCC, într-o perioadă de 100 ani, metanul are un potențial de încălzire globală de 29,8 ori mai mare decât dioxidul de carbon și este de 82,5 ori mai puternic pe o perioadă de 20 ani. Al șaselea raport de evaluare al IPCC (AR6, tabelul 7.15, la adresa https://www.ipcc.ch/report/ar6/wg1/downloads/report/IPCC_AR6_WGI_FullReport.pdf).

(1a)   Agenția Europeană de Mediu, Calitatea aerului în Europa – raportul pe 2020, p. 7.

(1a)   https://www.europarl.europa.eu/doceo/document/TA-9-2021-0436_RO.html – raportul Spyraki

(14)  COM(2019) 640 final.

(15)  Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 („Legea europeană a climei”) (JO L 243, 9.7.2021).

(14)  COM(2019) 640 final.

(15)  Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 („Legea europeană a climei”) (JO L 243, 9.7.2021).

(15a)   https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=SWD:2021:0459:FIN:EN:PDF (p. 67)

(16)  Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 (JO L 156, 19.6.2018).

(17)  Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (JO L 334, 17.12.2010).

(16)  Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2018 privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuții la acțiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 (JO L 156, 19.6.2018).

(17)  Directiva 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind emisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (JO L 334, 17.12.2010).

(1a)   https://www.iea.org/reports/global-methane-tracker-2023 – februarie 2023

(1a)   Regulamentul (CE) nr. 1367/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 septembrie 2006 privind aplicarea, pentru instituțiile și organismele Uniunii, a dispozițiilor Convenției de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziilor și accesul la justiție în domeniul mediului (JO L 264, 25.9.2006, p. 13).

(1b)   Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (JO L 41, 14.2.2003, p. 26).

(19)  Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (JO L 41, 14.2.2003).

(19)  Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului (JO L 41, 14.2.2003).

(20)  Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008).

(20)  Regulamentul (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93 (JO L 218, 13.8.2008).

(1a)   https://www.iea.org/reports/flaring-emissions – septembrie 2022

(1b)   https://iea.blob.core.windows.net/assets/9414ec9a-bbba-4592-b005-4af05c894bdc/Theenergysecuritycasefortacklinggasflaringandmethaneleaks.pdf – iunie 2022

(31)  Orientări privind cele mai bune practici pentru recuperarea și utilizarea eficientă a metanului din minele abandonate (UNECE, 2019).

(31)  Orientări privind cele mai bune practici pentru recuperarea și utilizarea eficientă a metanului din minele abandonate (UNECE, 2019).

(1a)   în Raportul de evaluare a impactului care însoțește documentul Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic: https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=SWD:2021:0459:FIN:EN:PDF

(1b)   în Raportul de evaluare a impactului care însoțește documentul Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic: https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=SWD:2021:0459:FIN:EN:PDF

(1c)   în Raportul de evaluare a impactului care însoțește documentul Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic: https://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=SWD:2021:0459:FIN:EN:PDF

(34)  COM(2020) 663 final

(34)  COM(2020) 663 final

(1a)   Al șaselea raport de evaluare al IPCC privind potențialul de încălzire globală – https://www.ercevolution.energy/ipcc-sixth-assessment-report/


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2023/1081/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)