European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2023/552

27.10.2023

Rezumatul Deciziei Comisiei

din 5 septembrie 2023

privind o decizie adoptată în temeiul articolului 3 din Regulamentul (UE) 2022/1925

(Cazul DMA.100040 – BYTEDANCE – ONLINE SOCIAL NETWORKING SERVICE)

[notificată cu numărul C (2023) 6102 final]

(Numai textul în limba engleză este autentic)

(C/2023/552)

La 5.9.2023, Comisia a adoptat o decizie în temeiul articolului 3 din Regulamentul (UE) 2022/1925. În conformitate cu dispozițiile articolului 44 din Regulamentul (UE) 2022/1925  (1) , Comisia publică în continuare numele părților și elementele esențiale ale deciziei, ținând seama de interesul legitim al întreprinderilor de a-și proteja secretele comerciale.

1.   INTRODUCERE

(1)

Decizia de desemnare („decizia”) desemnează ByteDance drept controlor de acces în temeiul articolului 3 din Regulamentul (UE) 2022/1925 („Regulamentul privind piețele digitale - RPD”) în legătură cu un serviciu de platformă esențial care este furnizat de ByteDance și care, în urma analizei Comisiei, reprezintă un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din RPD.

(2)

Împreună cu notificarea sa, ByteDance a prezentat, în temeiul articolului 3 alineatul (5) din RPD, argumente prin care își exprimă obiecțiile privind prezumția că ar trebui desemnată drept controlor de acces având în vedere că serviciul său TikTok atinge pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD. ByteDance a depus cereri prin care își exprimă obiecțiile privind două delimitări alternative ale platformei sale TikTok drept (i) serviciu de rețele de socializare online și (ii) serviciu de platformă de partajare a materialelor video. Decizia respinge obiecția cu privire la TikTok, deoarece argumentele prezentate nu pun în mod vădit sub semnul întrebării prezumția că aceasta este controlor de acces.

2.   PROCEDURĂ

(3)

La 3 iulie 2023, ByteDance a notificat Comisiei, în temeiul articolului 3 alineatul (3) primul paragraf din RPD, că atinge pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (a) și la articolul 3 alineatul (2) litera (b) din RPD, dar nu și pe cele prevăzute la articolul 3 alineatul (2) litera (c) în ceea ce privește serviciul său TikTok pe care îl consideră a fi calificat drept serviciu de platformă de partajare a materialelor video și nu drept serviciu de rețele de socializare online. Împreună cu notificarea, ByteDance a prezentat și o obiecție (a se vedea introducerea).

(4)

La 26 iulie 2023, Comisia a trimis o scrisoare privind notificarea ByteDance, în care își prezenta opiniile preliminare cu privire la notificare. ByteDance a răspuns la scrisoarea Comisiei la 2 august 2023.

(5)

La 17 august 2023, la cererea ByteDance, a avut loc o reuniune virtuală între ByteDance și serviciile Comisiei pentru ca ByteDance să prezinte și să explice în continuare argumentele și punctele de vedere prezentate în formularul GD și în răspunsul său din 2 august 2023.

3.   CADRUL JURIDIC

(6)

RPD stabilește un set de criterii obiective, strict definite, pe baza cărora o platformă online de mare dimensiuni poate fi considerată controlor de acces. Desemnarea se face în legătură cu unul sau mai multe servicii de platformă esențiale furnizate de întreprindere care reprezintă un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din RPD. Pentru a stabili dacă un serviciu furnizat de o întreprindere este un serviciu de platformă esențial care îndeplinește cerința prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din RPD, este necesar, ca etapă preliminară, să se califice și să se delimiteze serviciul respectiv. Un criteriu relevant pentru calificarea și delimitarea serviciilor de platformă esențiale este scopul în care serviciul este utilizat fie de utilizatorii finali, fie de utilizatorii comerciali, fie de ambii.

(7)

În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din RPD, Comisia desemnează o întreprindere drept controlor de acces dacă aceasta îndeplinește trei cerințe cumulative, și anume: (a) are un impact semnificativ asupra pieței interne; (b) furnizează un serviciu de platformă esențial care reprezintă un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali și (c) beneficiază de o poziție solidă și durabilă, în ceea ce privește operațiunile sale, sau este previzibil că va beneficia de o astfel de poziție în viitorul apropiat. Articolul 3 alineatul (2) din RPD prevede prezumția că aceste cerințe sunt îndeplinite atunci când sunt atinse anumite praguri cantitative, și anume cifra de afaceri sau capitalizarea bursieră a societății, precum și numărul utilizatorilor finali și al utilizatorilor comerciali ai unui anumit serviciu de platformă esențial în fiecare dintre ultimele trei exerciții financiare.

(8)

În temeiul articolului 3 alineatul (5) primul paragraf din RPD, o întreprindere care atinge toate pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD poate prezenta, împreună cu notificarea sa, argumente pentru a demonstra că, deși atinge toate aceste praguri, în mod excepțional, nu îndeplinește cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din RPD din cauza circumstanțelor în care funcționează serviciul de platformă esențial în cauză. Articolul 3 alineatul (5) al doilea paragraf din RPD prevede că, în cazul în care argumentele prezentate nu sunt suficient de întemeiate deoarece nu pun în mod vădit sub semnul întrebării prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD, Comisia poate respinge argumentele. În schimb, în cazul în care Comisia consideră că elementele de probă prezentate sunt suficiente pentru a demonstra că cerințele prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din RPD nu sunt îndeplinite, aceasta poate accepta obiecția cu sau fără deschiderea unei investigații de piață în temeiul articolului 17 alineatul (3) din RPD.

4.   EVALUAREA COMISIEI

(9)

Decizia concluzionează că TikTok constituie un serviciu de rețele de socializare online în temeiul articolului 2 din RPD și reprezintă, în mod individual, un punct de acces important prin care utilizatorii comerciali ajung la utilizatorii finali, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (1) litera (b) din RPD.

(10)

Deși decizia nu contestă faptul că TikTok corespunde definiției unui serviciu de platformă de partajare a materialelor video, Comisia consideră că caracteristicile și funcționalitățile TikTok le depășesc pe cele ale unui serviciu de platformă de partajare a materialelor video. Comisia consideră că TikTok nu numai că corespunde definiției unui serviciu de rețele de socializare online, ci și că această clasificare reflectă cel mai bine caracteristicile și amploarea caracteristicilor și funcționalităților TikTok. În consecință, Comisia consideră că TikTok constituie un serviciu de rețele de socializare online.

(11)

Decizia constată, de asemenea, că metodologia ByteDance de contabilizare a utilizatorilor finali și a utilizatorilor comerciali ai TikTok pentru a evalua dacă pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) literele (b) și (c) din RPD sunt atinse este eronată. Dimpotrivă, pe baza informațiilor furnizate de ByteDance, Comisia concluzionează că ByteDance atinge toate pragurile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) în ceea ce privește TikTok.

(12)

În fine, decizia consideră că multe dintre argumentele din obiecția exprimată de ByteDance nu sunt considerații pe care RPD le recunoaște ca justificând o obiecție excepțională cu privire la prezumțiile prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din RPD. În orice caz, pe baza evaluării din decizie, Comisia concluzionează că argumentele din obiecția exprimată de ByteDance nu sunt suficient de întemeiate pentru a repune în mod vădit în discuție prezumția potrivit căreia aceasta este controlor de acces în ceea ce privește serviciul său TikTok. Prin urmare, decizia respinge obiecția.

(13)

Constatările din decizie se bazează pe informațiile de care dispunea Comisia la momentul adoptării deciziei. În cazul în care intervine o modificare substanțială a oricăreia dintre faptele pe care se bazează decizia sau în cazul în care prezenta decizie se bazează pe informații incomplete, incorecte sau care induc în eroare, Comisia poate reexamina sau modifica decizia în temeiul articolului 4 alineatul (1) din RPD.

5.   CONCLUZII

(14)

Din motivele prezentate mai sus, decizia desemnează ByteDance drept controlor de acces în ceea ce privește TikTok, serviciul de rețele de socializare online al ByteDance. În plus, decizia respinge argumentele din obiecția exprimată de ByteDance în această privință.

(1)  Regulamentul (UE) 2022/1925 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2022 privind piețe contestabile și echitabile în sectorul digital și de modificare a Directivelor (UE) 2019/1937 și (UE) 2020/1828 (Regulamentul privind piețele digitale) (JO L 265, 12.10.2022, p. 1).


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2023/552/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)