COMUNICĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

21.7.2023

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 259/1

COMUNICAREA COMISIEI —

Orientări privind aplicabilitatea articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul acordurilor de cooperare orizontală

(2023/C 259/01)

CUPRINS

Introducere

1.1.

Obiectul și structura prezentelor orientări

1.2.

Aplicabilitatea articolului 101 în cazul acordurilor de cooperare orizontală

1.2.1.

Introducere

1.2.2.

Cadrul analitic

1.2.3.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

1.2.4.

Restrângerea concurenței prin obiect

1.2.5.

Efecte restrictive asupra concurenței

1.2.6.

Restricții accesorii

1.2.7.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

1.2.8.

Acorduri de cooperare orizontală care, în general, nu intră sub incidența articolului 101 alineatul (1)

1.3.

Relația cu alte orientări, acte legislative și jurisprudența

Acordurile de cercetare și dezvoltare

2.1.

Introducere

2.2.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

2.2.1.

Definirea noțiunii de cercetare și dezvoltare în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

2.2.2.

Definirea acordurilor de C-D în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

2.2.3.

Condiții de exceptare în temeiul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

2.2.4.

Restricții grave și restricții excluse

2.2.5.

Momentul relevant pentru evaluarea respectării condițiilor prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

2.2.6.

Retragerea beneficiului exceptării pe categorii

2.2.7.

Perioada de tranziție

2.3.

Evaluarea individuală a acordurilor de C-D în temeiul articolului 101 alineatul (1)

2.3.1.

Piețe relevante

2.3.2.

Principalele probleme legate de concurență

2.3.3.

Acorduri de C-D care, în general, nu restrâng concurența

2.3.4.

Restrângerea concurenței prin obiect

2.3.5.

Efecte restrictive asupra concurenței

2.4.

Evaluarea individuală a acordurilor de C-D în temeiul articolului 101 alineatul (3)

2.4.1.

Creșterea eficienței

2.4.2.

Caracterul indispensabil

2.4.3.

Transferul către consumatori

2.4.4.

Absența eliminării concurenței

2.5.

Momentul relevant pentru efectuarea evaluării

2.6.

Exemple

Acorduri de producție

3.1.

Introducere

3.2.

Piețe relevante

3.3.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

3.3.1.

Acorduri de producție care fac obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

3.3.2.

Alte dispoziții care fac obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

3.3.3.

Distribuția în temeiul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

3.3.4.

Servicii în temeiul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

3.3.5.

Pragul cotei de piață și durata exceptării

3.3.6.

Restricții grave prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

3.3.7.

Retragerea beneficiului Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

3.3.8.

Perioada de tranziție

3.4.

Evaluarea individuală a acordurilor de producție în temeiul articolului 101 alineatul (1)

3.4.1.

Principalele probleme legate de concurență

3.4.2.

Restrângerea concurenței prin obiect

3.4.3.

Efecte restrictive asupra concurenței

3.5.

Evaluarea individuală a acordurilor de producție în temeiul articolului 101 alineatul (3)

3.5.1.

Creșterea eficienței

3.5.2.

Caracterul indispensabil

3.5.3.

Transferul către consumatori

3.5.4.

Absența eliminării concurenței

3.6.

Acorduri de utilizare în comun a infrastructurii de telecomunicații mobile

3.7.

Exemple

Acorduri de achiziție

4.1.

Introducere

4.2.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

4.2.1.

Principalele probleme legate de concurență

4.2.2.

Restrângerea concurenței prin obiect

4.2.3.

Efecte restrictive asupra concurenței

4.3.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

4.3.1.

Creșterea eficienței

4.3.2.

Caracterul indispensabil

4.3.3.

Transferul către consumatori

4.3.4.

Absența eliminării concurenței

4.4.

Exemple

Acorduri de comercializare

5.1.

Introducere

5.2.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

5.2.1.

Principalele probleme legate de concurență

5.2.2.

Restrângerea concurenței prin obiect

5.2.3.

Efecte restrictive asupra concurenței

5.3.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

5.3.1.

Creșterea eficienței

5.3.2.

Caracterul indispensabil

5.3.3.

Transferul către consumatori

5.3.4.

Absența eliminării concurenței

5.4.

Consorții ofertante

5.5.

Exemple

Schimbul de informații

6.1.

Introducere

6.2.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

6.2.1.

Introducere

6.2.2.

Principalele probleme legate de concurență care decurg din schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial

6.2.3.

Natura informațiilor comunicate

6.2.4.

Caracteristicile schimbului de informații sensibile din punct de vedere comercial

6.2.5.

Caracteristicile pieței

6.2.6.

Restrângerea concurenței prin obiect

6.2.7.

Restrângerea concurenței prin efect

6.3.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

6.3.1.

Creșterea eficienței

6.3.2.

Caracterul indispensabil

6.3.3.

Transferul către consumatori

6.3.4.

Absența eliminării concurenței

6.4.

Exemple, etape de autoevaluare și tabel cu orientări privind răspunderea în diferite contexte

Acordurile de standardizare

7.1.

Introducere

7.2.

Piețe relevante

7.3.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

7.3.1.

Principalele probleme legate de concurență

7.3.2.

Restrângerea concurenței prin obiect

7.3.3.

Efecte restrictive asupra concurenței

7.4.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

104

7.4.1.

Creșterea eficienței

104

7.4.2.

Caracterul indispensabil

104

7.4.3.

Transferul către consumatori

105

7.4.4.

Absența eliminării concurenței

105

7.5.

Exemple

105

Condiții standard

107

8.1.

Definiții

107

8.2.

Piețe relevante

107

8.3.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

107

8.3.1.

Principalele probleme legate de concurență

107

8.3.2.

Restrângerea concurenței prin obiect

107

8.3.3.

Efecte restrictive asupra concurenței

107

8.4.

Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

109

8.4.1.

Creșterea eficienței

109

8.4.2.

Caracterul indispensabil

109

8.4.3.

Transferul către consumatori

109

8.4.4.

Absența eliminării concurenței

109

8.5.

Exemple

109

Acorduri privind durabilitatea

110

9.1.

Introducere

110

9.2.

Acorduri privind durabilitatea cu probabilitate redusă de a ridica probleme legate de concurență

112

9.3.

Evaluarea acordurilor privind durabilitatea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

113

9.3.1.

Principii generale

113

9.3.2.

Acorduri de standardizare a durabilității

114

9.4.

Evaluarea acordurilor privind durabilitatea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

117

9.4.1.

Creșterea eficienței

117

9.4.2.

Caracterul indispensabil

117

9.4.3.

Transferul către consumatori

119

9.4.4.

Absența eliminării concurenței

122

9.5.

Implicarea autorităților publice

122

9.6.

Exemple

122

1. INTRODUCERE

1.1. Obiectul și structura prezentelor orientări

Prezentele orientări înlocuiesc Orientările privind aplicabilitatea articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul acordurilor de cooperare orizontală din 2011 (1). Acestea sunt menite să ofere securitate juridică prin sprijinirea întreprinderilor în evaluarea compatibilității acordurilor lor de cooperare orizontală cu normele Uniunii în materie de concurență, asigurând în același timp o protecție eficace a concurenței. Ele urmăresc, de asemenea, să faciliteze cooperarea întreprinderilor în moduri care sunt de dorit din punct de vedere economic, prin urmare contribuind, de exemplu, la dubla tranziție verde și digitală și la promovarea rezilienței pieței interne (2).

Prezentele orientări stabilesc principii de evaluare a acordurilor de cooperare orizontală și a practicilor concertate în temeiul articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („articolul 101”) și oferă un cadru analitic pentru a facilita autoevaluarea celor mai frecvente tipuri de acorduri de cooperare orizontală:

—

capitolul 1 conține o introducere, care stabilește contextul în care articolul 101 se aplică acordurilor de cooperare orizontală. Acest capitol explică, de asemenea, relația dintre prezentele orientări și alte orientări, acte legislative și jurisprudența care afectează acordurile de cooperare orizontală. Orientările din capitolele 2-9 referitoare la tipuri specifice de acorduri de cooperare orizontală completează orientările cu caracter mai general furnizate în acest capitol introductiv. Prin urmare, se recomandă să se parcurgă întotdeauna mai întâi acest capitol înainte de a se consulta celelalte capitole;

—	capitolul 2 se referă la acordurile de cercetare și dezvoltare („C-D”) și include orientări privind aplicarea Regulamentului (UE) 2023/1066 al Comisiei (3) („Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare”);

—	Capitolul 3 se referă la acordurile de producție și include orientări privind aplicarea Regulamentului (UE) 2023/1067 al Comisiei (4) („Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare”);

—	capitolul 4 se referă la acordurile de achiziție;

—	capitolul 5 se referă la acordurile de comercializare;

—	capitolul 6 se referă la schimbul de informații;

—	capitolul 7 se referă la acordurile de standardizare;

—	capitolul 8 se referă la condițiile standard.

În plus, întrucât Comisia s-a angajat să atingă obiectivele Pactului verde pentru Uniunea Europeană (5), capitolul 9 oferă orientări cu privire la modul în care vor fi evaluate cele mai frecvente tipuri de acorduri de cooperare orizontală în temeiul articolului 101 atunci când acestea urmăresc obiective de durabilitate.

Având în vedere numărul mare de tipuri posibile de cooperări orizontale și de combinații ale acestora, precum și gama largă de contexte de piață în care acestea pot apărea, este dificil să se ofere orientări specifice pentru fiecare situație posibilă. Prin urmare, prezentele orientări nu constituie o „listă de verificare” ce poate fi aplicată în mod mecanic. Fiecare caz trebuie evaluat în funcție de faptele care îi sunt caracteristice.

Prezentele orientări se aplică acordurilor de cooperare orizontală referitoare la bunuri, la servicii și la tehnologii.

Acordurile de cooperare orizontală pot combina diverse etape ale cooperării, de exemplu, activitățile de cercetare și dezvoltare cu producția sau comercializarea rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare. Acordurile de cooperare combinată de acest tip sunt examinate și în prezentele orientări. Atunci când se folosesc prezentele orientări pentru evaluarea acordurilor combinate de acest tip, în general, toate capitolele referitoare la diferitele etape ale cooperării vor fi relevante. Cu toate acestea, pentru a evalua dacă un anumit comportament constituie o restrângere a concurenței, prin obiectul sau prin efectul său, prevalează pentru întreaga cooperare orientările din capitolul referitor la partea din cooperarea combinată care poate fi considerată ca fiind „centrul de greutate” al acesteia.

Doi factori sunt deosebit de relevanți pentru stabilirea centrului de greutate al acordurilor de cooperare combinată de acest tip: în primul rând, punctul de plecare al cooperării și, în al doilea rând, gradul de integrare al diverselor funcții care sunt combinate. Deși nu este posibil să se prevadă o regulă precisă și clară care să fie valabilă pentru toate cazurile și pentru toate combinațiile posibile, se aplică, în general, următoarele:

(a)

centrul de greutate al unui acord de cooperare orizontală care implică atât activități comune de cercetare și dezvoltare, cât și producția în comun (sau distribuția în comun) a rezultatelor acestor activități îl reprezintă, în general, activitățile comune de cercetare și dezvoltare, cu condiția ca producția în comun (sau distribuția în comun) să aibă loc numai în cazul în care activitățile comune de cercetare și dezvoltare se realizează cu succes. În cazul în care rezultatele activităților comune de cercetare și dezvoltare sunt determinante pentru producția în comun (sau distribuția în comun) ulterioară, prevalează orientările din capitolul referitor la acordurile de C-D. Centrul de greutate al cooperării ar fi diferit dacă părțile ar participa la producția în comun (sau la distribuția în comun) în orice caz, adică indiferent de activitățile comune de cercetare și dezvoltare. În acest caz, cooperarea respectivă ar trebui să fie evaluată, de fapt, în contextul unui acord de producție în comun (sau de comercializare în comun), prevalând orientările din capitolul referitor la acordurile de producție (sau de comercializare în comun). Dacă acordul prevede integrarea completă a activităților părților în domeniul producției și doar o integrare parțială a anumitor activități de cercetare și dezvoltare, centrul de greutate al cooperării ar fi producția în comun;

(b)

centrul de greutate al unui acord de cooperare orizontală care implică atât activități de specializare în cadrul producției, cât și comercializarea în comun a produselor care rezultă în urma acestor activități este reprezentat, în general, de activitățile de specializare, deoarece, de regulă, comercializarea în comun are loc numai ca o consecință a activității de specializare;

(c)

centrul de greutate al unui acord de cooperare orizontală care implică atât producția în comun, cât și comercializarea în comun a produselor care rezultă în urma acestei activități este reprezentat, în general, de producția în comun, deoarece, de regulă, comercializarea în comun are loc numai ca o consecință a activității de producție în comun.

Testul centrului de greutate se aplică numai relației dintre capitolele prezentelor orientări, și nu relației dintre regulamentele de exceptare pe categorii. Domeniul de aplicare al unui regulament de exceptare pe categorii este definit de propriile dispoziții (a se vedea capitolul 2 pentru Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare și capitolul 3 pentru Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare). Deși exemplele de la punctul 7 oferă indicații cu caracter general cu privire la stabilirea centrului de greutate al unui acord de cooperare orizontală combinată, în practică este necesară o analiză de la caz la caz bazată pe contextul juridic și economic specific fiecărui acord.

1.2. Aplicabilitatea articolului 101 în cazul acordurilor de cooperare orizontală

1.2.1. Introducere

Articolul 101 urmărește să garanteze faptul că întreprinderile nu folosesc acordurile de cooperare orizontală pentru a împiedica, a restrânge sau a denatura concurența pe piața internă în detrimentul final al consumatorilor.

10.

Articolul 101 se aplică întreprinderilor și asocierilor de întreprinderi. O întreprindere este orice entitate constituită din elemente personale, materiale și imateriale care exercită o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare (6). O asociere de întreprinderi este un organism prin intermediul căruia întreprinderi de același tip își coordonează comportamentul pe piață (7). Prezentele orientări se aplică acordurilor de cooperare orizontală între întreprinderi și deciziilor asocierilor de întreprinderi.

11.

În cazul în care o societate exercită o influență decisivă asupra altei societăți, acestea formează o entitate economică unică și, astfel, sunt părți ale aceleiași întreprinderi (8). Societățile care fac parte din aceeași întreprindere nu sunt considerate ca fiind concurente în sensul prezentelor orientări, chiar dacă sunt active atât pe aceeași (aceleași) piață (piețe) relevantă (relevante) a (ale) produsului, cât și pe aceeași (aceleași) piață (piețe) geografică (geografice).

12.

În vederea stabilirii răspunderii pentru încălcările articolului 101, Curtea de Justiție a statuat că societățile-mamă și întreprinderea comună a acestora formează o singură unitate economică și, prin urmare, o singură întreprindere în ceea ce privește legislația concurenței și piața (piețele) relevantă (relevante), în măsura în care se demonstrează că societățile-mamă exercită o influență decisivă asupra întreprinderii comune (9). Având în vedere această jurisprudență, Comisia nu va aplica, în general, articolul 101 acordurilor sau practicilor concertate dintre societățile-mamă și întreprinderea comună a acestora în măsura în care acestea vizează un comportament care intervine pe piața (piețele) relevantă (relevante) pe care este activă întreprinderea comună și în perioadele în care societățile-mamă exercită o influență decisivă asupra întreprinderii comune. Cu toate acestea, Comisia va aplica, în general, articolul 101 următoarelor categorii de acorduri:

(a)	acordurilor între societăți-mamă în vederea creării unei întreprinderi comune;

(b)	acordurilor între societăți-mamă în vederea modificării obiectului de activitate al întreprinderii comune a acestora;

(c)	acordurilor dintre societățile-mamă și întreprinderea comună privind produsele sau zonele geografice în care nu este activă întreprinderea comună; și

(d)	acordurilor între societăți-mamă care nu implică întreprinderea comună a acestora, chiar dacă acordul se referă la produse sau zone geografice în care este activă întreprinderea comună.

13.

Faptul că o întreprindere comună și societățile sale mamă sunt considerate ca făcând parte din aceeași întreprindere pe o anumită piață nu exclude posibilitatea ca societățile mamă să fie considerate independente pe alte piețe (10).

14.

Pentru ca articolul 101 să se aplice unei cooperări orizontale, trebuie să existe o formă de coordonare între concurenți, și anume un acord între întreprinderi, o decizie a unei asocieri de întreprinderi sau o practică concertată.

În sensul articolului 101 și al prezentelor orientări, un acord se referă la două sau mai multe întreprinderi care și-au exprimat voința de a coopera (11). O practică concertată este o formă de coordonare între întreprinderi în cadrul căreia acestea nu au ajuns la un acord, dar substituie în mod conștient riscurile concurenței cu o cooperare practică între acestea (12). Noțiunea de practică concertată implică, pe lângă concertarea între întreprinderile în cauză, un comportament pe piață care dă curs acestei concertări și o legătură de cauzalitate între aceste două elemente (13).

15.

Existența unui acord, a unei practici concertate sau a unei decizii a unei asocieri de întreprinderi nu indică, în sine, existența unei restrângeri a concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). Pentru facilitarea trimiterilor, cu excepția cazului în care se prevede altfel, în prezentele orientări, termenul „acord” include și practicile concertate și deciziile asocierilor de întreprinderi.

16.

Acordurile de cooperare orizontală pot fi încheiate între concurenți existenți sau potențiali. Două întreprinderi sunt considerate concurenți existenți atunci când sunt active pe aceeași piață a produsului și pe aceeași piață geografică. O întreprindere este considerată ca fiind un concurent potențial al unei alte întreprinderi dacă, în lipsa acordului, este probabil ca prima întreprindere să efectueze în termen scurt (14) investițiile suplimentare necesare sau să suporte alte costuri de transformare necesare pentru a intra pe piața relevantă pe care este activă cealaltă întreprindere. Această evaluare trebuie să se bazeze pe considerente realiste, simpla posibilitate teoretică de a intra pe o piață nefiind suficientă (15). În prezentele orientări, trimiterile la concurenți includ atât concurenții existenți, cât și cei potențiali, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Pentru a evalua dacă o întreprindere poate fi considerată un concurent potențial al unei alte întreprinderi, pot fi relevante următoarele considerente:

(a)	dacă întreprinderea are intenția fermă și capacitatea proprie de a intra pe piață într-un termen scurt și nu întâmpină bariere la intrare care prezintă un caracter insurmontabil (16);

(b)	dacă întreprinderea a luat suficiente măsuri pregătitoare care să îi permită să intre pe piața în cauză;

(c)	posibilitățile reale și concrete ale întreprinderii care nu este încă activă de a intra pe piața respectivă și de a concura cu una sau mai multe dintre celelalte întreprinderi – posibilitatea pur ipotetică de a intra pe o piață sau simpla dorință sau voință în acest sens nu este suficientă;

(d)	structura pieței și contextul economic și juridic în care își desfășoară activitatea (17);

(e)

percepția unei întreprinderi existente pe piață este un element relevant pentru aprecierea existenței unui raport de concurență între aceasta și o întreprindere din afara pieței, întrucât, dacă aceasta din urmă este percepută ca o posibilă întreprindere nouă pe piață, ea poate exercita, prin simpla sa existență, o presiune concurențială asupra întreprinderii existente pe piața respectivă.

1.2.2. Cadrul analitic

17.

Evaluarea în temeiul articolului 101 se efectuează în două etape. În prima etapă, în temeiul articolului 101 alineatul (1), se evaluează dacă un acord între întreprinderi care este susceptibil să afecteze comerțul dintre statele membre are un obiect anticoncurențial sau efecte restrictive reale sau potențiale (18) asupra concurenței.

18.

A doua etapă, în temeiul articolului 101 alineatul (3), care nu intervine decât dacă s-a dovedit că un acord restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1), constă în a stabili avantajele aduse de acest acord și în a evalua dacă aceste avantaje compensează inconvenientele pentru concurență (19). Compararea acestor efecte restrictive și a celor favorabile concurenței se efectuează exclusiv în cadrul prevăzut la articolul 101 alineatul (3) (20). În cazul în care avantajele pentru consumatori pe piața relevantă nu compensează restrângerea concurenței, articolul 101 alineatul (2) prevede că acordul este nul de drept.

19.

Articolul 101 nu se aplică în cazul în care comportamentul anticoncurențial al întreprinderilor este impus de legislația națională sau de un cadru legislativ național care elimină orice posibilitate de comportament concurențial din partea respectivelor întreprinderi (21). În astfel de situații, întreprinderile sunt împiedicate să adopte un comportament autonom care ar putea împiedica, restrânge sau denatura concurența (22). Faptul că autoritățile publice încurajează un acord de cooperare orizontală nu înseamnă că acest lucru este permis în temeiul articolului 101 (23). Întreprinderile intră în continuare sub incidența articolului 101 în cazul în care dreptul intern doar încurajează sau facilitează adoptarea de către acestea a unui comportament anticoncurențial autonom, de exemplu, în cazul în care întreprinderile sunt încurajate de autoritățile publice să încheie acorduri de cooperare orizontală în vederea atingerii unui obiectiv al politicii publice prin autoreglementare.

1.2.3. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

1.2.3.1. Avantajele cooperării orizontale

20.

Acordurile de cooperare orizontală pot aduce beneficii economice substanțiale, inclusiv în ceea ce privește durabilitatea, în special în cazul în care combină activități, competențe sau active complementare. Cooperarea orizontală poate fi un mijloc de împărțire a riscului, de realizare a economiilor de costuri, de creștere a investițiilor, de utilizare în comun a know-how-ului, de sporire a calității și varietății produselor și de lansare mai rapidă a inovațiilor. În mod similar, cooperarea orizontală poate fi un mijloc de a aborda deficitele și perturbările din lanțurile de aprovizionare sau de a reduce dependența de anumite produse, servicii și tehnologii.

1.2.3.2. Preocupări care decurg din cooperarea orizontală

21.

Cu toate acestea, acordurile de cooperare orizontală pot restrânge concurența pe piața relevantă în multiple feluri. Acordurile de acest tip pot conduce, de exemplu, la coluziune între părți sau la excludere anticoncurențială.

Un acord de cooperare orizontală poate diminua capacitatea părților de a lua decizii în mod independent și, pe cale de consecință, poate crește probabilitatea ca acestea să își coordoneze comportamentul pentru a realiza o coluziune. De asemenea, un acord de cooperare orizontală poate face coordonarea mai ușoară, mai stabilă sau mai eficace pentru părțile care se coordonau deja anterior, fie prin consolidarea coordonării, fie prin oferirea posibilității de a percepe prețuri mai ridicate. De exemplu, coordonarea orizontală poate duce la divulgarea de informații sensibile din punct de vedere comercial, sporind astfel probabilitatea coordonării între părți în cadrul sau în afara domeniului cooperării. În plus, părțile pot atinge un grad semnificativ de suportare în comun a costurilor (adică proporția de costuri variabile pe care părțile le au în comun), ceea ce le-ar permite să își coordoneze mai ușor prețurile de pe piață și producția. Dispariția concurenței poate avea, de asemenea, consecințe negative asupra calității sau a varietății produselor, a inovării și a altor parametri ai concurenței.

Unele acorduri de cooperare orizontală, de exemplu, acordurile de producție și de standardizare, pot conduce la excludere anticoncurențială. Prin intermediul acordului, concurenții părților ar putea fi împiedicați să concureze efectiv sau ar putea interveni o restrângere a concurenței în ceea ce îi privește pe aceștia, de exemplu prin refuzarea accesului acestora la un factor de producție important sau prin blocarea unei rute importante către piață. De asemenea, un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial poate crea concurenților neparticipanți un dezavantaj concurențial semnificativ comparativ cu întreprinderile care participă la schimbul respectiv.

1.2.4. Restrângerea concurenței prin obiect

22.

Anumite tipuri de cooperare între întreprinderi pot fi considerate, prin însăși natura lor, ca fiind dăunătoare pentru buna funcționare a concurenței (24). În astfel de cazuri, nu este necesar să se examineze efectele reale sau potențiale ale comportamentului asupra pieței, odată ce a fost stabilit obiectul său anticoncurențial (25).

23.

Noțiunea de „restrângere a concurenței prin obiect” trebuie să fie interpretată în mod strict și nu poate fi aplicată decât anumitor acorduri între întreprinderi, care prezintă, în sine și ținând seama de cuprinsul dispozițiilor lor, de obiectivele pe care le urmăresc, precum și de contextul economic și juridic în care se înscriu, un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se putea considera că examinarea efectelor lor nu este necesară (26).

24.

Potrivit jurisprudenței, restrângerea concurenței poate fi calificată drept „restrângere prin obiect” pe baza unei experiențe suficient de solide și de fiabile pentru a se putea considera că acest acord este, prin însăși natura sa, dăunător bunei funcționări a concurenței (27) sau pe baza caracteristicilor specifice ale acordului, din care poate fi dedusă eventuala nocivitate deosebită pentru concurență, dacă este necesar în urma unei analize detaliate a acestui acord, a obiectivelor sale și a contextului economic și juridic în care se înscrie (28).

25.

Stabilirea existenței unei restrângeri „prin obiect” nu depinde de existența unei legături directe între acordul respectiv și prețul de consum (29). Articolul 101 urmărește să protejeze nu numai interesele directe ale concurenților sau ale consumatorilor, ci și structura pieței și, prin aceasta, concurența în sine (30).

26.

Pentru a evalua dacă un acord are un obiect anticoncurențial (31), se iau în considerare următoarele elemente:

(a)	conținutul acordului;

(b)	obiectivele pe care urmărește să le atingă; și

(c)	contextul economic și juridic în care se înscrie.

27.

Atunci când se evaluează acest context juridic și economic, este necesar, de asemenea, să se ia în considerare (32):

(a)	natura bunurilor sau a serviciilor afectate; și

(b)	condițiile reale de funcționare și structura pieței sau a piețelor în cauză (33).

28.

Atunci când părțile invocă posibilele efecte favorabile concurenței aferente unui acord, efectele respective trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător ca elemente ale contextului în scopul calificării acordului respectiv ca restrângere prin obiect, întrucât pot repune în discuție aprecierea globală a gradului suficient de nociv pentru concurență al acordului în cauză (34). Cu toate acestea, în scopul menționat, astfel de efecte favorabile concurenței ar trebui să fie nu doar demonstrate și relevante, ci și legate în mod specific de acordul în cauză și suficient de semnificative (35).

29.

Intenția părților nu constituie un element necesar pentru a determina dacă un acord are un obiect anticoncurențial, dar poate fi luată în considerare (36).

1.2.5. Efecte restrictive asupra concurenței

30.

Un acord de cooperare orizontală care nu prezintă în sine un grad suficient de nocivitate pentru concurență poate avea totuși efecte restrictive asupra concurenței. Pentru ca un acord de cooperare orizontală să aibă efecte restrictive asupra concurenței, este necesar ca acesta să aibă un impact negativ semnificativ sau să fie probabil să aibă un astfel de impact, asupra a cel puțin unuia din parametrii concurenței pe piață, cum ar fi prețul, producția, calitatea produsului, varietatea produselor sau inovarea. Pentru a stabili dacă aceasta este situația, este necesar să se evalueze concurența în cadrul real în care s-ar desfășura dacă acordul respectiv nu ar fi existat (37).

31.

Acordurile pot avea efecte restrictive prin reducerea semnificativă a concurenței între întreprinderile care sunt părți la acord sau între oricare dintre acestea și o parte terță. Aceasta înseamnă că este necesar ca acordul să diminueze capacitatea părților de a lua decizii în mod independent (38), fie prin obligațiile conținute în acord care reglementează comportamentul pe piață al cel puțin uneia dintre părți, fie prin influențarea comportamentului pe piață al cel puțin uneia dintre părți, de exemplu prin determinarea unei schimbări a motivației sale.

32.

Pentru a evalua dacă un acord are efecte restrictive, sunt relevante următoarele elemente:

(a)	natura și conținutul acordului;

(b)	cadrul concret în care se înscrie cooperarea, în special contextul economic și juridic în care operează întreprinderile în cauză, natura bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și condițiile reale de funcționare și structura pieței sau a piețelor relevante (39);

(c)	măsura în care părțile au sau dobândesc, individual sau în comun, un anumit grad de putere de piață (40) și măsura în care acordul contribuie la crearea, menținerea sau consolidarea acestei puteri sau permite părților să o utilizeze;

(d)	efectele restrictive asupra concurenței pot fi reale și potențiale, dar acestea trebuie, în orice caz, să fie suficient de semnificative (41).

33.

În unele cazuri, întreprinderile încheie acorduri de cooperare orizontală pentru că, pe baza unor factori obiectivi, nu ar putea să desfășoare proiectul sau activitatea prevăzută în cooperare în mod independent, de exemplu, din cauza capacităților tehnice limitate de care dispun. În general, aceste acorduri de cooperare orizontală nu vor genera efecte restrictive asupra concurenței în înțelesul articolului 101 alineatul (1) decât dacă părțile ar fi putut să desfășoare proiectul în condiții mai puțin stricte (42).

1.2.6. Restricții accesorii

34.

Atunci când întreprinderile participă la o cooperare care nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1), deoarece are efecte neutre sau pozitive asupra concurenței, nici restrângerea autonomiei comerciale a uneia sau a mai multor întreprinderi participante nu intră sub incidența interdicției respective, cu condiția ca această restricție să fie necesară în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a cooperării și proporțională cu obiectivele cooperării (așa-numitele „restricții accesorii”) (43). Pentru a stabili dacă o restricție este o restricție accesorie, este necesar să se examineze dacă realizarea cooperării ar fi imposibilă în lipsa restricției în discuție. Faptul că respectiva cooperare este doar mai dificil de realizat sau mai puțin profitabilă în lipsa restricției în cauză nu face ca această restricție să fie „necesară în mod obiectiv” și, prin urmare, accesorie (44).

1.2.7. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

35.

Evaluarea restrângerilor concurenței prin obiect sau prin efect în temeiul articolului 101 alineatul (1) reprezintă numai o parte a analizei realizate în temeiul articolului 101. Cealaltă parte constă în a evalua dacă un acord restrictiv îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) (45). Dacă se stabilește că un acord restrânge concurența prin obiect sau prin efect în sensul articolului 101 alineatul (1), atunci se poate invoca, în apărare, excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3). Sarcina probei în temeiul articolului 101 alineatul (3) revine întreprinderii (întreprinderilor) care invocă beneficiul acestei dispoziții (46). Cu alte cuvinte, întreprinderii (întreprinderilor) îi (le) revine sarcina de a demonstra că acordul în cauză este susceptibil să aibă efecte favorabile concurenței (47).

36.

Aplicarea exceptării în temeiul articolului 101 alineatul (3) este condiționată de îndeplinirea a patru condiții cumulative, dintre care două pozitive și două negative:

(a)	acordul trebuie să conducă la creșterea eficienței, adică trebuie să contribuie la îmbunătățirea producției sau a distribuției de produse sau la promovarea progresului tehnic sau economic;

(b)	restricțiile trebuie să fie indispensabile atingerii acestor obiective, și anume creșterii eficienței;

(c)

consumatorii trebuie să primească o parte echitabilă din beneficiile obținute, cu alte cuvinte, creșterea eficienței, inclusiv creșterea calitativă a eficienței, atinsă prin restricții indispensabile trebuie transferată în mod suficient consumatorilor, astfel încât consumatorii să primească cel puțin o compensație pentru efectele restrictive ale acordului. Prin urmare, nu este suficient să beneficieze de creșterea eficienței doar părțile la acord. În sensul prezentelor orientări, „consumatorii” sunt clienții părților la acord și cumpărătorii ulteriori (48);

(d)	acordul nu trebuie să ofere părților posibilitatea de a elimina concurența pentru o parte semnificativă a produselor în cauză.

37.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare și Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare se întemeiază pe premisa conform căreia combinarea de competențe sau active complementare poate fi o sursă a unor creșteri substanțiale ale eficienței în ceea ce privește acordurile de C-D și acordurile de specializare. Alte tipuri de cooperare orizontală pot combina, în mod similar, competențe și active pentru a produce creșteri substanțiale ale eficienței. Prin urmare, analiza creșterilor eficienței generate de un acord de cooperare în temeiul articolului 101 alineatul (3) constă, în mare măsură, atât în identificarea competențelor și a resurselor complementare cu care contribuie fiecare parte la cooperarea respectivă, cât și în evaluarea posibilității ca creșterile eficienței rezultate să asigure îndeplinirea condițiilor articolului 101 alineatul (3).

Acordurile de cooperare orizontală pot produce diferite tipuri de complementarități. Un acord de C-D poate reuni diverse capacități de cercetare și poate combina competențe și active complementare ce pot conduce la dezvoltarea și comercializarea unor produse și tehnologii noi sau îmbunătățite care altfel nu ar fi existat. Alte acorduri de cooperare orizontală pot permite părților să își unească forțele pentru a proiecta, produce și comercializa produse sau pentru a achiziționa în comun produse sau servicii de care au nevoie pentru activitățile lor.

38.

Este mai puțin probabil ca acordurile de cooperare orizontală care nu presupun combinarea de competențe sau active complementare să conducă la creșteri ale eficienței care să aducă beneficii consumatorilor.

1.2.8. Acorduri de cooperare orizontală care, în general, nu intră sub incidența articolului 101 alineatul (1)

39.

Acordurile care nu pot afecta în mod semnificativ comerțul dintre statele membre (lipsa efectului asupra comerțului) sau care nu restrâng în mod semnificativ concurența (acorduri de importanță minoră) nu intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) (49). Comisia a furnizat orientări cu privire la lipsa efectului asupra comerțului în Orientările Comisiei privind conceptul de efect asupra comerțului din articolele 81 și 82 din tratat (50) („Orientările privind conceptul de efect asupra comerțului”) și cu privire la acordurile de importanță minoră în Comunicarea Comisiei privind acordurile de importanță minoră care nu restrâng în mod semnificativ concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (51) („Comunicarea de minimis”). Atât Orientările privind conceptul de efect asupra comerțului, cât și Comunicarea de minimis sunt deosebit de relevante pentru evaluarea acordurilor de cooperare orizontală dintre întreprinderile mici și mijlocii („IMM-uri”) (52). Prezentele orientări nu afectează Orientările privind conceptul de efect asupra comerțului și Comunicarea de minimis, nici orientările viitoare ale Comisiei în această privință.

40.

Orientările privind conceptul de efect asupra comerțului prevăd principiile elaborate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene pentru a interpreta conceptul de efect asupra comerțului și indică situațiile în care este puțin probabil ca acordurile să poată afecta în mod semnificativ comerțul dintre statele membre. Acestea includ o prezumție relativă negativă, aplicabilă tuturor acordurilor în sensul articolului 101 alineatul (1), indiferent de natura restricțiilor conținute de astfel de acorduri, aplicându-se astfel și acordurilor care conțin restricții grave (53). Potrivit acestei prezumții, acordurile de cooperare orizontală nu sunt, în principiu, de natură să afecteze în mod semnificativ comerțul dintre statele membre atunci când:

(a)	cota de piață totală a părților de pe orice piață relevantă a Uniunii afectată de acord nu depășește 5 %; și

(b)

cifra de afaceri anuală totală realizată în Uniune a întreprinderilor implicate pentru produsele la care se referă acordul nu depășește 40 de milioane EUR (54). În cazul acordurilor care se referă la cumpărarea în comun a produselor, cifra de afaceri relevantă este cea a achizițiilor combinate ale părților de produse la care se referă acordul.

41.

Astfel cum se prevede în Comunicarea de minimis, acordurile de cooperare orizontală încheiate de concurenți existenți sau potențiali nu restrâng în mod semnificativ concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) în cazul în care cota de piață totală deținută de părțile la acord nu depășește 10 % pe niciuna dintre piețele relevante vizate de acord (55). Această regulă generală face obiectul a două excepții. În primul rând, în ceea ce privește restrângerea prin obiect, articolul 101 alineatul (1) se aplică indiferent de cotele de piață ale părților. Acest lucru rezultă din faptul că un acord care poate să afecteze comerțul dintre statele membre și care are un obiect anticoncurențial poate constitui, prin natura sa și independent de orice efect concret al acestuia, o restrângere semnificativă a concurenței (56). În al doilea rând, pragul cotei de piață de 10 % este redus la 5 % atunci când, pe o piață relevantă, concurența este restrânsă de efectul cumulativ al rețelelor paralele de acorduri (57).

42.

În plus, nu există nicio prezumție potrivit căreia acordurile orizontale încheiate de întreprinderi care au o cotă de piață totală care depășește 10 % intră automat sub incidența articolului 101 alineatul (1). Astfel de acorduri pot totuși să nu aibă un efect semnificativ asupra comerțului dintre statele membre sau pot să nu constituie o restrângere semnificativă a concurenței (58). Prin urmare, ele trebuie evaluate în contextul lor juridic și economic. Prezentele orientări includ criterii pentru evaluarea individuală a unor astfel de acorduri.

1.3. Relația cu alte orientări, acte legislative și jurisprudența

43.

Acordurile încheiate între întreprinderile situate la niveluri diferite ale lanțului de producție sau de distribuție, adică acordurile verticale, fac, de regulă, obiectul Regulamentului (UE) 2022/720 al Comisiei (59) („VBER”) și al comunicării Comisiei intitulate „Orientări privind restricțiile verticale” (60) („Orientările verticale”). Cu toate acestea, atunci când se încheie acorduri verticale între concurenți, acestea pot ridica probleme legate de concurență similare celor ridicate de acordurile orizontale. Din acest motiv, acordurile verticale încheiate între concurenți nu pot, în general, să beneficieze de exceptarea prevăzută în VBER (61) și ar trebui mai întâi evaluate utilizând prezentele orientări. În cazul în care această evaluare conduce la concluzia că acordul nu ridică probleme orizontale, orice restricții verticale din acord ar trebui, în plus, să fie evaluate utilizând Orientările verticale.

44.

În situațiile în care prezentele orientări se referă la piața relevantă, Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului Uniunii în materie de concurență (62) („Comunicarea privind definirea pieței”) poate oferi orientări referitoare la normele, criteriile și elementele de probă pe care le utilizează Comisia în scopul definirii piețelor relevante. Prin urmare, evaluarea acordurilor de cooperare orizontală în temeiul articolului 101 ar trebui să țină seama de comunicarea respectivă și de orice orientări viitoare ale Comisiei referitoare la definirea piețelor relevante în sensul dreptului Uniunii în materie de concurență.

45.

Deși prezentele orientări conțin referiri la înțelegerile de tip cartel, ele nu au ca scop oferirea de indicații cu privire la ce anume constituie sau nu o înțelegere de tip cartel conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene și practicii decizionale a Comisiei.

46.

Prezentele orientări se aplică celor mai frecvente tipuri de acorduri de cooperare orizontală, indiferent de nivelul de integrare pe care acestea îl presupun, cu excepția operațiunilor ce constituie o concentrare în sensul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (63) („Regulamentul privind concentrările economice”). Regulamentul privind concentrările economice se aplică, de exemplu, creării de întreprinderi comune care îndeplinesc în mod durabil toate funcțiile unei entități economice autonome („întreprinderi comune cu funcționalitate deplină”) (64).

47.

Prezentele orientări nu se aplică acordurilor, deciziilor asocierilor sau practicilor concertate ale producătorilor de produse agricole care sunt legate de producția de produse agricole sau comerțul cu acestea și care vizează aplicarea unui standard de durabilitate mai ridicat decât cel prevăzut de dreptul Uniunii sau de dreptul intern și care sunt exceptate de la aplicarea articolului 101 alineatul (1) în temeiul articolului 210a din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (65). Prezentele orientări nu aduc atingere orientărilor pe care Comisia le poate emite în conformitate cu articolul 210a alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Totuși, acordurile, deciziile asocierilor și practicile concertate ale producătorilor de produse agricole care sunt legate de producția de produse agricole sau comerțul cu acestea și care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 210a din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 fac obiectul articolului 101 alineatul (1).

48.

Evaluarea în temeiul articolului 101, astfel cum este descrisă în prezentele orientări, nu aduce atingere unei posibile aplicări paralele a articolului 102 din tratat acordurilor de cooperare orizontală (66).

49.

Prezentele orientări nu aduc atingere interpretării care poate fi dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu aplicarea articolului 101 acordurilor de cooperare orizontală.

50.

Prezentele orientări nu se aplică în măsura în care se aplică norme sectoriale, cum este cazul anumitor acorduri în domeniul agriculturii (67) sau al transporturilor (68). Comisia va continua să monitorizeze punerea în aplicare a regulamentelor de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare și a acordurilor de specializare și a prezentelor orientări, pe baza informațiilor referitoare la piață comunicate de actorii implicați și de autoritățile naționale de concurență, și poate revizui prezentele orientări în funcție de evoluțiile ulterioare și de stadiul cunoștințelor pe care le are la dispoziție.

2. ACORDURILE DE CERCETARE ȘI DEZVOLTARE

2.1. Introducere

51.

Prezentul capitol oferă orientări privind evaluarea din punct de vedere concurențial a acordurilor de cercetare și dezvoltare („C-D”) referitoare la produse, tehnologii sau procedee (69).

52.

Acordurile de C-D diferă din punctul de vedere al formei și al domeniului de aplicare. Printre acestea se numără acordurile în temeiul cărora o parte finanțează activitățile de cercetare și dezvoltare desfășurate de o altă parte (activități remunerate de cercetare și dezvoltare), acordurile care vizează îmbunătățirea în comun a produselor și tehnologiilor existente și acorduri privind dezvoltarea de produse și tehnologii care ar crea o cerere complet nouă. Cooperarea în domeniul cercetării și dezvoltării poate lua forma unui acord de cooperare sau a unei întreprinderi comune, și anume a unei societăți controlate în comun (70). Cooperarea dintre întreprinderi poate îmbrăca și forme mai flexibile, cum ar fi cooperarea tehnică în cadrul grupurilor de lucru.

53.

Acordurile de C-D pot fi încheiate de întreprinderi mari, IMM-uri (71), întreprinderi nou-înființate, centre universitare sau institute de cercetare sau orice combinație a acestora.

54.

Acordurile de cooperare în domeniul cercetării și dezvoltării au adesea efecte favorabile concurenței, în special atunci când reunesc întreprinderi cu competențe și active complementare și le permit acestora să dezvolte și să comercializeze produse și tehnologii noi și îmbunătățite mai rapid decât în alte condiții. Cu toate acestea, acordurile de C-D pot, de asemenea, să restrângă concurența în diverse moduri. În primul rând, acestea pot reduce sau încetini inovarea, ceea ce duce la scăderea numărului de produse care intră pe piață sau a calității acestora sau la o prelungire a perioadei necesare în mod normal pentru intrarea pe piață a produselor noi. Acest lucru se poate întâmpla chiar și în cazul în care cooperarea vizează dezvoltarea de produse sau tehnologii care ar crea o cerere complet nouă sau se referă la eforturi timpurii de inovare care nu sunt strâns legate de un anumit produs sau de o anumită tehnologie, ci sunt direcționate către o anumită aplicație sau utilizare. În al doilea rând, acordurile de C-D pot conduce la o reducere a concurenței între părți în afara domeniului de aplicare al acordului de cooperare și/sau, în cazurile în care una sau mai multe dintre părți are/au putere de piață, la excluderea anticoncurențială a terților.

55.

Prezentul capitol este structurat după cum urmează:

(a)	secțiunea 2.2 oferă orientări privind aplicarea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, inclusiv privind condițiile de exceptare a acordurilor de C-D, pragurile și restricțiile grave și excluse;

(b)	secțiunea 2.3 oferă orientări privind evaluarea individuală a acordurilor de C-D în temeiul articolului 101 alineatul (1);

(c)	secțiunea 2.4 oferă orientări privind evaluarea individuală a acordurilor de C-D în temeiul articolului 101 alineatul (3);

(d)	secțiunea 2.5 oferă orientări privind perioada de timp relevantă pentru evaluarea acordurilor de C-D;

(e)	secțiunea 2.6 oferă exemple de acorduri ipotetice de C-D, alături de orientări privind evaluarea acestora din punct de vedere concurențial.

2.2. Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

56.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (72) exceptează anumite acorduri de C-D de la interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1). Exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare se bazează pe ipoteza că, în măsura în care acordul de C-D intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) și îndeplinește condițiile stabilite în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, acesta va îndeplini. în general, cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Pentru a asigura un grad ridicat de celeritate, este posibil ca întreprinderile care intenționează să încheie un acord de C-D să dorească să analizeze mai întâi dacă acordul lor poate beneficia de exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

57.

Acordurile de C-D care îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare sunt compatibile cu articolul 101 și nu este necesară o evaluare suplimentară (73). În situația în care un acord de C-D nu îndeplinește condițiile prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, este necesar să se efectueze o evaluare individuală în temeiul articolului 101 pentru a stabili, în primul rând, dacă acordul restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) (74) și, în caz afirmativ, dacă acordul îndeplinește cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

2.2.1. Definirea noțiunii de cercetare și dezvoltare în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

58.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare definește noțiunea de cercetare și dezvoltare ca activitățile axate pe dobândirea de know-how referitor la produse sau tehnologii, realizarea de analize teoretice, de studii sistematice sau de experimente, inclusiv producția experimentală și demonstrativă, testele tehnice ale produselor sau ale procedeelor, realizarea structurilor necesare până în faza demonstrativă și obținerea drepturilor de proprietate intelectuală pentru rezultate (75).

2.2.2. Definirea acordurilor de C-D în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

59.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare reglementează acordurile de C-D încheiate între două sau mai multe părți care se referă la condițiile în care părțile respective desfășoară una dintre următoarele activități (76):

(a)	activități comune de cercetare și dezvoltare a produselor sau a tehnologiilor contractuale, care pot include sau nu exploatarea în comun a rezultatelor activităților respective de cercetare și dezvoltare; sau

(b)	activități remunerate de cercetare și dezvoltare a produselor sau a tehnologiilor contractuale, care pot include sau nu exploatarea în comun a rezultatelor activităților respective de cercetare și dezvoltare; sau

(c)

exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare a produselor sau a tehnologiilor contractuale desfășurate în temeiul unui acord încheiat anterior de către aceleași părți care desfășoară activități comune de cercetare și dezvoltare [astfel cum sunt definite la litera (a) de mai sus]; sau

(d)

exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare a produselor sau a tehnologiilor contractuale desfășurate în temeiul unui acord încheiat anterior de către aceleași părți care desfășoară activități remunerate de cercetare și dezvoltare [astfel cum sunt definite la litera (b) de mai sus].

60.

În sensul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, termenii „produse contractuale” și „tehnologii contractuale” au următoarele semnificații:

(a)

„produs contractual” (77) înseamnă un produs rezultat din activități comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare sau un produs fabricat prin utilizarea tehnologiilor contractuale. „Produs” înseamnă un bun sau un serviciu, incluzând atât bunurile și serviciile intermediare, cât și bunurile și serviciile finale (78);

(b)	„tehnologie contractuală” (79) înseamnă tehnologia sau procedeul rezultat din activități comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare.

61.

Alte tipuri de acorduri de cooperare în domeniul cercetării și dezvoltării nu sunt reglementate de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare. Astfel de acorduri necesită întotdeauna o evaluare individuală în temeiul articolului 101 (a se vedea secțiunile 2.3 și 2.4).

2.2.2.1. Distincția dintre „activitățile comune de cercetare și dezvoltare” și „activitățile remunerate de cercetare și dezvoltare” și noțiunea de „specializare în contextul cercetării și dezvoltării”

62.

„Activitățile comune de cercetare și dezvoltare” sunt definite ca activități de cercetare și dezvoltare desfășurate în unul dintre următoarele moduri (80):

(a)	activitățile de cercetare și dezvoltare sunt executate de către o echipă, o organizație sau o întreprindere comună;

(b)	părțile încredințează în comun unei părți terțe activitățile de cercetare și dezvoltare (81); sau

(c)

părțile își repartizează între ele activitățile prin intermediul „specializării în contextul cercetării și dezvoltării”. Aceasta înseamnă că fiecare parte este implicată în activitățile de cercetare și dezvoltare și că părțile repartizează activitățile de cercetare și dezvoltare în modul considerat adecvat de către aceste părți. Acest tip de specializare nu include activitățile remunerate de cercetare și dezvoltare (82).

63.

„Activități remunerate de cercetare și dezvoltare” înseamnă activități de cercetare și dezvoltare care sunt desfășurate de cel puțin o parte, în timp ce cel puțin o altă parte finanțează cercetarea și dezvoltarea, dar nu desfășoară ea însăși niciuna dintre activitățile de cercetare și dezvoltare.

64.

Distincția dintre activitățile comune de cercetare și dezvoltare și activitățile remunerate de cercetare și dezvoltare este relevantă în scopul aplicării pragului cotei de piață prevăzut în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare. În ceea ce privește activitățile remunerate de cercetare și dezvoltare, în scopul calculării cotelor de piață, părțile trebuie să țină seama și de orice acorduri de C-D încheiate de partea finanțatoare cu părți terțe cu privire la aceleași produse sau tehnologii contractuale (a se vedea secțiunea 2.2.3.4).

2.2.2.2. „Exploatarea în comun” a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare și „specializarea în contextul exploatării în comun”

65.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare reglementează acordurile care includ exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare. Cu toate acestea, exceptarea pe categorii a unor astfel de acorduri face obiectul unor condiții specifice (a se vedea secțiunea 2.2.3.3).

66.

„Exploatarea rezultatelor” este o noțiune largă și cuprinde producerea sau distribuția produselor contractuale, utilizarea tehnologiilor contractuale, cesionarea drepturilor de proprietate intelectuală, acordarea de licențe pentru astfel de drepturi și comunicarea know-how-ului necesar pentru respectiva producere, distribuție sau utilizare (83).

67.

Exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare este reglementată de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare numai dacă rezultatele sunt:

(a)	indispensabile pentru fabricarea produselor contractuale sau pentru utilizarea tehnologiilor contractuale; și

(b)	protejate prin drepturi de proprietate intelectuală sau constituie un know-how (84).

68.

Exploatarea în comun a rezultatelor activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare poate fi prevăzută în acordul de C-D inițial sau poate avea loc în contextul unui acord ulterior privind exploatarea în comun a rezultatelor unui acord de C-D încheiat anterior de către aceleași părți (85). În acest din urmă caz, acordul de CD anterior trebuie să îndeplinească respectivele condiții prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare pentru ca acordul ulterior de exploatare în comun să intre sub incidența exceptării pe categorii.

69.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede trei moduri diferite în care rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare pot fi exploatate în comun (86):

(a)	exploatarea poate fi efectuată împreună de către părți în cadrul unei echipe, al unei organizații sau al unei întreprinderi comune;

(b)	părțile pot încredința în comun unei părți terțe activitatea de exploatare (87);

(c)

părțile pot repartiza activitățile între ele prin intermediul specializării în contextul exploatării, ceea ce înseamnă că (88):

(i)	părțile își repartizează sarcini individuale, precum producția sau distribuția. Acest tip de specializare include și situația în care o singură parte produce și distribuie produsele contractuale sau utilizează tehnologiile contractuale pe baza unei licențe exclusive acordate de celelalte părți; sau

(ii)	părțile își impun reciproc restricții în ceea ce privește exploatarea rezultatelor, de exemplu restricții în legătură cu anumite teritorii sau domenii de utilizare sau în legătură cu anumiți clienți.

70.

În cazul în care părțile convin să se specializeze în contextul exploatării, ele pot conveni restricții corespunzătoare privind accesul lor la rezultate în vederea exploatării. De exemplu, acestea pot conveni să restricționeze drepturile anumitor părți de a exploata rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare în anumite teritorii sau domenii de utilizare sau în legătură cu anumiți clienți.

2.2.2.3. Cesionarea drepturilor de proprietate intelectuală și acordarea de licențe pentru astfel de drepturi

71.

Exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare se aplică, de asemenea, acordurilor de C-D care includ dispoziții privind cesionarea drepturilor de proprietate intelectuală sau acordarea de licențe pentru astfel de drepturi uneia sau mai multor părți sau unei entități instituite de părți pentru a desfășura activitățile comune de cercetare și dezvoltare, activitățile remunerate de cercetare și dezvoltare sau exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare, cu condiția ca dispozițiile respective să nu constituie obiectul principal al acordului de C-D, dar să fie direct legate de punerea în aplicare a acestuia și necesare pentru respectiva punere în aplicare (89). În aceste cazuri, dispozițiile privind cesionarea sau acordarea de licențe vor fi reglementate de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, și nu de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie (90).

72.

Cu toate acestea, în cadrul acordurilor de C-D, părțile pot conveni, de asemenea, condițiile în care rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare vor face obiectul unor licențe către terți. Astfel de acorduri de licență nu fac obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, dar pot face obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute în acesta (91).

2.2.3. Condiții de exceptare în temeiul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

73.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare stabilește mai multe condiții care trebuie îndeplinite pentru ca un acord de C-D să poată beneficia de exceptarea pe categorii.

2.2.3.1. Accesul la rezultatele finale

74.

Prima condiție pentru ca un acord de C-D să beneficieze de exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare este ca toate părțile să aibă acces deplin la rezultatele finale ale activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare, în două scopuri (92):

(a)	în scopul desfășurării unor activități suplimentare de cercetare și dezvoltare; și

(b)	în scopul exploatării rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare.

75.

Această condiție se referă la rezultatele finale ale activităților de cercetare și dezvoltare și la orice drepturi de proprietate intelectuală și know-how rezultate (93).

76.

Accesul se acordă de îndată ce rezultatele finale ale activităților de cercetare și dezvoltare devin disponibile (94). Această cerință nu este neapărat legată de finalizarea proiectului de cercetare și dezvoltare.

77.

Dreptul de acces la rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare nu poate fi restricționat în scopul desfășurării unor activități suplimentare de cercetare și dezvoltare. Cu toate acestea, Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că părțile își pot restricționa dreptul de a exploata rezultatele activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare în două cazuri:

(a)

În primul rând, atunci când acordul de C-D se încheie cu una sau mai multe dintre următoarele categorii de întreprinderi, iar aceste întreprinderi convin să utilizeze rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare numai pentru activități suplimentare de cercetare (și nu pentru exploatare). Aceste categorii de întreprinderi sunt:

(i)	institute de cercetare;

(ii)	centre universitare;

(iii)

întreprinderi care execută lucrări de cercetare și dezvoltare ca serviciu comercial, fără a participa în mod normal la exploatarea rezultatelor (95).

(b)

În al doilea rând, părțile pot conveni să își restricționeze dreptul de exploatare a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare în conformitate cu Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, în special dacă acestea se specializează în contextul exploatării. De exemplu, în cazul în care acordul de C-D prevede specializarea în contextul exploatării, părțile își pot impune reciproc restricții în ceea ce privește exploatarea rezultatelor în anumite teritorii sau domenii de utilizare sau în legătură cu anumiți clienți.

78.

În sfârșit, întrucât părțile la un acord de C-D pot aduce contribuții inegale la cooperarea lor în domeniul cercetării și dezvoltării, de exemplu, din cauza capacităților, resurselor sau intereselor comerciale diferite, acordul de C-D poate prevedea ca una dintre părți să indemnizeze cealaltă (celelalte) parte (părți) pentru acordarea accesului la rezultate în scopul desfășurării de activități suplimentare de cercetare și dezvoltare sau în scopul exploatării. Cu toate acestea, în cazul respectiv, nivelul indemnizației acordate nu trebuie să fie atât de ridicat încât să împiedice efectiv accesul la rezultate (96).

2.2.3.2. Accesul la know-how-ul preexistent

79.

O a doua condiție se aplică acordurilor de C-D care nu includ exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare.

80.

Pentru ca astfel de acorduri de C-D să beneficieze de exceptarea pe categorii, acordul trebuie să stipuleze că fiecare parte beneficiază de acces la know-how-ul preexistent al celorlalte părți care îi este indispensabil părții respective pentru exploatarea rezultatelor activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare (97). Ar trebui menționat faptul că această condiție nu impune părților să acorde acces la întregul lor know-how preexistent, ci numai la know-how-ul indispensabil pentru exploatarea rezultatelor activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare.

81.

Acordurile de C-D pot prevedea ca părțile să se indemnizeze reciproc pentru acordarea accesului la know-how-ul lor preexistent (de exemplu, sub forma unor taxe de licență). Cu toate acestea, indemnizația nu trebuie să fie atât de ridicată încât să împiedice efectiv accesul la rezultate (98).

82.

Această a doua condiție se aplică în plus față de condițiile prevăzute la articolul 3 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare referitoare la accesul la rezultatele finale ale activităților de cercetare și dezvoltare (a se vedea secțiunea 2.2.3.1). Aceasta înseamnă că, în funcție de situația de fapt, poate fi necesar ca un anumit acord de C-D să includă dispoziții referitoare atât la accesul la know-how-ul preexistent, cât și la rezultatele finale ale activităților de cercetare și dezvoltare pentru a beneficia de exceptarea pe categorii.

2.2.3.3. Condiții referitoare la exploatarea în comun

83.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare include și alte două condiții pentru acordurile de C-D care prevăd exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare.

84.

În primul rând, astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, orice exploatare în comun trebuie să se limiteze la rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare care sunt indispensabile pentru fabricarea produselor contractuale sau pentru utilizarea tehnologiilor contractuale și care sunt protejate prin drepturi de proprietate intelectuală sau constituie un know-how.

85.

În al doilea rând, dacă părțile convin să se specializeze în contextul exploatării și una sau mai multe părți sunt însărcinate cu fabricarea produselor contractuale, părțile respective trebuie să aibă obligația de a executa ordinele celorlalte părți de livrare a produselor contractuale (99). Totuși, această cerință nu se aplică în cazul în care (i) acordul de C-D prevede distribuția în comun (de către o echipă, o organizație sau o întreprindere comună sau de către o parte terță desemnată de comun acord) sau (ii) în cazul în care părțile convin că numai părțile însărcinate cu fabricarea produselor contractuale le pot distribui (100).

2.2.3.4. Pragul cotei de piață și durata exceptării

86.

Exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare se bazează pe ipoteza că, în general, sub un anumit nivel al puterii de piață, efectele pozitive ale acordurilor de C-D vor compensa eventualele efecte negative ale acestora asupra concurenței (101).

(a) Acorduri de C-D care fac obiectul unui prag al cotei de piață

87.

Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare stabilește un prag al cotei de piață de 25 %. Acest prag al cotei de piață se aplică acordurilor de C-D încheiate între întreprinderi concurente. În sensul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, „întreprinderi concurente” înseamnă concurenți existenți sau potențiali, potrivit definiției de la articolul 1 alineatul (1) punctul 15 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare:

(a)	un concurent existent este o întreprindere care furnizează un produs, o tehnologie sau un procedeu susceptibil(ă) de a fi îmbunătățit(ă), substituit(ă) sau înlocuit(ă) de produsul contractual sau de tehnologia contractuală pe piața geografică relevantă;

(b)

un concurent potențial este o întreprindere care, în lipsa acordului de C-D, în mod realist și nu doar ca o simplă posibilitate teoretică, ar putea să întreprindă, în termen de maximum trei ani, investițiile suplimentare necesare sau să suporte costurile necesare pentru furnizarea unui produs, a unei tehnologii sau a unui procedeu susceptibil(e) de a fi îmbunătățit(ă), substituit(ă) sau înlocuit(ă) de produsul contractual sau de tehnologia contractuală pe piața geografică relevantă.

88.

Concurența potențială trebuie evaluată în mod realist. Cel mai important este să se stabilească dacă fiecare parte dispune de mijloacele necesare în ceea ce privește activele, know-how-ul și alte resurse și ar putea lua măsurile necesare pentru a furniza produsele sau tehnologiile (102) care sunt susceptibile de a fi îmbunătățite, substituite sau înlocuite de produsele contractuale sau de tehnologiile contractuale independent de celelalte părți (103). Orientări suplimentare privind evaluarea concurenței potențiale sunt prevăzute la punctul 16.

89.

În acest sens, un produs îmbunătățit sau de substituție sau o tehnologie îmbunătățită sau de substituție înseamnă un produs sau o tehnologie care este interschimbabil(ă) cu produsul, tehnologia sau procedeul existent(ă) și care aparține aceleiași piețe relevante. Un produs sau o tehnologie de înlocuire înseamnă un produs sau o tehnologie care satisface aceeași cerere precum un produs sau o tehnologie existent(ă), dar care nu aparține aceleiași piețe relevante, de exemplu, compact-discurile care înlocuiesc discurile din vinil (104).

90.

Unele produse sau tehnologii nu vor îmbunătăți, substitui sau înlocui produsele sau tehnologiile existente, ci vor crea o nouă piață relevantă care satisface o cerere nouă – de exemplu, un vaccin care protejează împotriva unui virus pentru care anterior nu exista niciun vaccin. Acordurile de C-D care au ca obiect dezvoltarea acestei categorii de produse sau tehnologii sunt reglementate de articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare și nu fac obiectul niciunui prag al cotei de piață [a se vedea secțiunea 2.2.3.4 litera (b)] (105).

(a.1) Pragul cotei de piață

91.

În cazul în care două sau mai multe părți la acordul de C-D sunt întreprinderi concurente în sensul articolului 1 alineatul (1) punctul 15 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (106), acordul de C-D poate beneficia de exceptarea pe categorii numai dacă respectiva cotă de piață cumulată a părților nu depășește 25 % pe piețele relevante ale produselor și ale tehnologiilor la momentul încheierii acordului de C-D. Pragul cotei de piață se aplică după cum urmează (107):

(a)	în cazul acordurilor de C-D care implică activități comune de cercetare și dezvoltare, cota de piață cumulată a părților la acord nu trebuie să depășească 25 % pe piețele relevante ale produselor și ale tehnologiilor (108);

(b)

în cazul acordurilor de C-D care implică activități remunerate de cercetare și dezvoltare, se aplică același prag al cotei de piață de 25 %, dar cota de piață cumulată trebuie să țină seama de cota de piață a părții finanțatoare și de cotele de piață ale tuturor întreprinderilor cu care partea finanțatoare a încheiat acorduri de C-D referitoare la aceleași produse contractuale sau tehnologii contractuale (109).

(a.2) Calcularea cotelor de piață

92.

La momentul încheierii acordului de C-D, punctul de referință îl reprezintă piața produselor sau tehnologiilor existente care pot fi îmbunătățite, substituite sau înlocuite de produsele contractuale sau tehnologiile contractuale (110).

93.

În cazul în care acordul de C-D vizează îmbunătățirea, substituirea sau înlocuirea unor produse sau tehnologii existente, cotele de piață se calculează exclusiv în raport cu acele produse sau tehnologii existente care vor fi îmbunătățite, substituite sau înlocuite. Acest lucru se aplică chiar dacă produsul sau tehnologia de înlocuire va fi semnificativ diferit(ă) de produsul sau tehnologia existent(ă).

94.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că respectivele cote de piață ale părților trebuie calculate pe baza datelor privind valoarea vânzărilor pe piață. În absența datelor privind valoarea vânzărilor pe piață, părțile pot utiliza datele privind volumele vânzărilor pe piață și, în absența acestor date, părțile pot utiliza alte informații fiabile privind piața pentru a-și calcula cotele de piață, inclusiv cheltuielile aferente cercetării și dezvoltării sau capacitățile în materie de cercetare și dezvoltare (111).

95.

În general, cotele de piață trebuie calculate utilizând datele privind vânzările corespunzătoare anului calendaristic precedent (112). Cu toate acestea, în situațiile în care datele privind vânzările corespunzătoare anului calendaristic precedent nu sunt reprezentative pentru poziția părților pe piața (piețele) relevantă (relevante), cotele de piață se calculează ca medie a cotelor de piață ale părților corespunzătoare celor trei ani calendaristici precedenți (113). Acest lucru poate fi relevant, de exemplu, pe piețele de ofertare, unde cotele de piață se pot modifica semnificativ de la an la an în funcție de succesul întreprinderilor în procedurile de ofertare, precum și pe piețele caracterizate prin comenzi mari și neregulate, de exemplu, în cazul în care datele privind vânzările pentru anul calendaristic precedent nu sunt reprezentative, deoarece nu s-au plasat comenzi mari în anul respectiv. În mod similar, ar putea fi necesar să se calculeze cotele de piață pe baza unei medii a celor trei ani calendaristici precedenți în cazurile în care există un șoc la nivelul cererii sau al ofertei în anul calendaristic care precedă acordul de cooperare.

96.

În ceea ce privește piețele tehnologiilor, cota de piață a unui licențiator de tehnologii se calculează pe baza vânzărilor de produse care încorporează tehnologia care face obiectul licenței realizate de către licențiator și de către toți licențiații săi, drept cotă a tuturor vânzărilor de produse concurente, indiferent dacă produsele concurente sunt fabricate utilizând tehnologia care face obiectul licenței. Această metodologie este utilizată din cauza dificultății generale legate de obținerea de date fiabile privind veniturile din redevențe și deoarece calculele bazate pe veniturile efective din redevențe pot subestima poziția unei tehnologii pe piață (114).

(b) Acorduri de C-D care nu fac obiectul unui prag al cotei de piață

97.

În cazul în care părțile la acordul de C-D nu sunt întreprinderi concurente în sensul articolului 1 alineatul (1) punctul 15 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (115), articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că exceptarea pe categorii se aplică pe durata activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare și că exceptarea nu face obiectul unui prag al cotei de piață.

98.

Articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare se aplică, în special, în următoarele situații (116):

(a)	în cazul în care o singură parte îndeplinește condițiile definiției concurentului existent sau potențial prevăzută la articolul 1 alineatul (1) punctul 15 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare;

(b)

în cazul în care acordul de C-D se referă la dezvoltarea de produse sau tehnologii care nu ar îmbunătăți, substitui sau înlocui produsele sau tehnologiile existente, ci ar crea o cerere complet nouă – de exemplu, un vaccin care protejează împotriva unui virus pentru care anterior nu exista niciun vaccin;

(c)	în cazul în care acordul de C-D se referă la eforturi de inovare care, la momentul încheierii acordului de C-D, nu sunt încă strâns legate de un anumit produs sau de o anumită tehnologie.

99.

În situațiile descrise la punctul 98 literele (b) și (c), nu este posibilă identificarea unui produs sau a unei tehnologii care va fi îmbunătățită, substituită sau înlocuită de produsele contractuale sau de tehnologiile contractuale. În acest caz, acordul de C-D poate beneficia de exceptarea pe categorii pe durata activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare și nu se aplică niciun prag al cotei de piață (117). Dispozițiile Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare referitoare la piața relevantă și la pragurile cotei de piață nu aduc atingere evaluării din punct de vedere concurențial a acordurilor de C-D care nu beneficiază de exceptarea prevăzută de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, inclusiv a acordurilor de C-D pentru care a fost retras beneficiul exceptării pe categorii. De exemplu, întreprinderile care nu sunt concurenți existenți sau potențiali în sensul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare pot, totuși, să concureze în domeniul inovării.

100.

În cazul în care rezultatele activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare nu sunt exploatate în comun, exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare se aplică pe durata activităților de cercetare și dezvoltare.

101.

În cazul în care rezultatele activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare sunt exploatate în comun și acordul de C-D se încadrează în definițiile de la articolul 1 alineatul (1) punctul 1 litera (a) sau litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (acorduri care au ca obiect desfășurarea de activități comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare), acordul de C-D continuă să beneficieze de exceptare timp de șapte ani de la data primei introduceri pe piața internă a produselor contractuale sau a tehnologiilor contractuale, dacă pragul relevant al cotei de piață nu a fost depășit la momentul încheierii acordului.

102.

În cazul în care rezultatele activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare sunt exploatate în comun și acordul de C-D se încadrează în definițiile de la articolul 1 alineatul (1) punctul 1 litera (c) sau litera (d) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (acorduri privind exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare realizate în temeiul unui acord care are ca obiect desfășurarea de activități comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare încheiat anterior de către aceleași părți), acordul de C-D continuă să beneficieze de exceptare timp de șapte ani de la data primei introduceri pe piața internă a produselor contractuale sau a tehnologiilor contractuale, dacă pragul relevant al cotei de piață nu a fost depășit la momentul încheierii acordului anterior respectiv (118).

103.

În cazul în care un acord de C-D conduce la introducerea pe piața internă a mai multor produse contractuale sau tehnologii contractuale și fiecare produs contractual sau tehnologie contractuală aparține unei piețe distincte a produsului, perioada de exceptare de șapte ani se aplică separat pentru fiecare produs contractual sau tehnologie contractuală de la data primei introduceri a produsului sau a tehnologiei în cauză pe piața internă.

104.

La încheierea perioadei de șapte ani menționate la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, exceptarea continuă să se aplice atâta vreme cât cota de piață cumulată a părților nu depășește 25 % pe piețele cărora le aparțin produsele contractuale sau tehnologiile contractuale. În cazul în care, la încheierea perioadei de șapte ani, cota de piață cumulată a părților crește peste pragul de 25 %, acordul de C-D continuă să beneficieze de exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare pe parcursul celor doi ani calendaristici consecutivi care urmează după anul în care pragul a fost depășit pentru prima dată (119).

2.2.4. Restricții grave și restricții excluse

2.2.4.1. Restricții grave

105.

Articolul 8 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare conține o listă de restricții grave. Restricțiile grave sunt restrângeri semnificative ale concurenței care, în general, vor cauza prejudicii pieței și consumatorilor. În cazul în care un acord de C-D include una sau mai multe astfel de restricții, întregul acord este exclus de la exceptarea prevăzută de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

106.

Restricțiile grave enumerate la articolul 8 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare pot fi grupate în următoarele categorii: (i) restrângeri ale libertății părților de a desfășura alte eforturi de C-D; (ii) limitări ale producției sau ale vânzărilor și fixarea prețurilor; (iii) restricții privind vânzările active și pasive; și (iv) alte restricții grave.

(a) Restrângerea libertății părților de a desfășura alte eforturi de C-D

107.

Articolul 8 litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că reprezintă o restricție gravă restrângerea libertății părților de a desfășura activități de cercetare și dezvoltare în mod independent sau în cooperare cu părți terțe în oricare dintre următoarele situații:

(i)	într-un domeniu care nu are legătură cu cel la care se referă acordul de C-D;

(ii)	în domeniul la care se referă acordul de C-D sau într-un domeniu conex după finalizarea activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare.

(b) Limitări ale producției sau ale vânzărilor și fixarea prețurilor

108.

Limitări ale producției sau ale vânzărilor. Articolul 8 litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că limitările producției sau ale vânzărilor reprezintă restricții grave. Există, însă, patru excepții de la această normă:

(i)	stabilirea unor obiective de producție în cazul în care acordul de C-D prevede exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare și exploatarea în comun include fabricarea în comun a produselor contractuale (120).

(ii)

stabilirea unor obiective de vânzare în cazul în care exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare: 1. include distribuția în comun a produselor contractuale sau acordarea în comun a licențelor pentru tehnologiile contractuale; și 2. este efectuată de o echipă, de o organizație sau de o întreprindere comună sau îi este încredințată în comun unei părți terțe (121);

(iii)

practicile care constituie specializare în contextul exploatării, de exemplu, restricțiile impuse părților în ceea ce privește exploatarea rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare în legătură cu anumite teritorii sau domenii de utilizare sau în legătură cu anumiți clienți (122);

(iv)

anumite obligații de neconcurență (123), și anume restrângerea libertății părților de a produce, a vinde, a cesiona sau a acorda licențe pentru produse sau tehnologii care concurează cu produsele contractuale sau cu tehnologiile contractuale pe perioada pentru care părțile au convenit să exploateze în comun rezultatele.

109.

Fixarea prețurilor. Articolul 8 litera (c) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că fixarea prețurilor la vânzarea produselor contractuale sau fixarea taxelor de licență la acordarea licențelor pentru tehnologiile contractuale către părți terțe constituie o restricție gravă.

110.

Cu toate acestea, Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede excepții de la această restricție gravă în ceea ce privește fixarea prețurilor percepute clienților direcți și fixarea taxelor de licență percepute licențiaților direcți în cazul în care acordul de C-D prevede exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare și exploatarea în comun: (i) include distribuția în comun a produselor contractuale sau acordarea în comun a licențelor pentru tehnologiile contractuale; și (ii) este efectuată de o echipă, de o organizație sau de o întreprindere comună sau îi este încredințată în comun unei părți terțe (124).

111.

Articolul 8 literele (d) și (e) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare se referă la restricțiile privind vânzările pasive și active. Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare definește:

(i)

vânzările pasive (125) drept vânzările efectuate ca răspuns la cereri spontane ale unor clienți individuali, inclusiv livrarea de produse către clienți, fără ca vânzarea să fi fost inițiată prin vizarea activă a clientului, a grupului de clienți sau a teritoriului respectiv, și incluzând vânzările care rezultă din participarea la achiziții publice sau din răspunsul la invitații private de participare la licitații;

(ii)

vânzările active (126) drept toate formele de vânzare, altele decât vânzările pasive. Acestea includ vizarea în mod activ a clienților prin vizite, scrisori, e-mailuri, apeluri telefonice sau alte mijloace de comunicare directă sau prin publicitate și promovare direcționate, offline sau online, de exemplu, prin intermediul mass-mediei tipărite sau digitale, inclusiv al mass-mediei online, al serviciilor de comparare a prețurilor sau al publicității în motoarele de căutare care este direcționată către clienți din anumite teritorii sau grupuri de clienți, exploatarea unui site web cu un domeniu de prim nivel care corespunde anumitor teritorii sau oferirea pe un site web a unor limbi care sunt utilizate în mod obișnuit în anumite teritorii, atunci când aceste limbi sunt diferite de cele utilizate în mod obișnuit pe teritoriul în care este stabilit cumpărătorul.

112.

Articolul 8 litera (d) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că restricțiile privind vânzările pasive reprezintă restricții grave. Se include în acest caz orice restricție la nivelul teritoriului în care sau al clienților cărora părțile le pot vinde în mod pasiv produsele contractuale sau le pot acorda licențe pentru tehnologiile contractuale. Cu toate acestea, articolul 8 litera (d) prevede o excepție pentru cerințele de acordare a unei licențe exclusive pentru rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare unei alte părți la acordul de C-D. Motivul acestei excepții este că Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede posibilitatea ca părțile să se specializeze în contextul exploatării, ceea ce include situația în care o singură parte produce și distribuie produsele contractuale pe baza unei licențe exclusive acordate de celelalte părți.

113.

Articolul 8 litera (e) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că restricțiile privind vânzările active reprezintă restricții grave. Acest lucru este valabil pentru orice restricție privind vânzările active de produse contractuale sau de tehnologii contractuale pe teritorii sau către clienți care nu au fost repartizate (repartizați) exclusiv uneia dintre părți prin intermediul specializării în contextul exploatării.

(d) Alte restricții grave

114.

Articolul 8 litera (f) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede că este o restricție gravă să se impună unei părți să refuze satisfacerea cererilor provenind de la clienții din teritoriul său sau de la clienții repartizați în alt fel între părți prin intermediul specializării în contextul exploatării în cazul în care respectivii clienți ar comercializa produsele contractuale în alte teritorii de pe piața internă.

115.

În cele din urmă, articolul 8 litera (g) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare clasifică drept restricție gravă orice cerință impusă unei părți de a restrânge posibilitatea, pentru utilizatori sau pentru distribuitori, de a obține produse contractuale de la alți distribuitori de pe piața internă (127). Aceasta ar putea include, de exemplu, impunerea unei cerințe de a condiționa furnizarea de servicii de garanție pentru clienți de achiziționarea produsului contractual într-un anumit stat membru.

2.2.4.2. Restricții excluse

116.

Articolul 9 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare exclude de la exceptarea pe categorii anumite obligații prevăzute în acordurile de C-D. Acestea sunt obligații pentru care nu se poate presupune că, în general, îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Spre deosebire de restricțiile grave prevăzute la articolul 8 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, utilizarea restricțiilor excluse nu elimină beneficiul exceptării pe categorii pentru întregul acord de C-D. Dacă restricția exclusă poate fi separată de restul acordului, celelalte prevederi ale acordului continuă să beneficieze de exceptarea pe categorii, cu condiția ca acestea să îndeplinească respectivele condiții în acest sens prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

117.

Restricțiile excluse fac obiectul unei evaluări individuale în temeiul articolului 101. Nu există o prezumție conform căreia astfel de restricții fac obiectul interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) sau că nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

118.

Prima restricție exclusă este obligația de a nu contesta:

(a)	după finalizarea activităților de cercetare și dezvoltare, valabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală pe care părțile le dețin pe piața internă și care sunt relevante pentru activitățile de cercetare și dezvoltare (128); sau

(b)	după expirarea acordului de C-D, valabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală pe care părțile le dețin pe piața internă și care protejează rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare (129).

119.

Motivul excluderii acestor obligații de la exceptarea pe categorii este acela că părțile care dețin informații relevante pentru identificarea drepturilor de proprietate intelectuală care au fost acordate din greșeală nu ar trebui să fie împiedicate să conteste valabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală respective. Totuși, dispozițiile care permit rezilierea acordului de C-D în cazul în care una dintre părți contestă valabilitatea drepturilor de proprietate intelectuală care sunt relevante pentru activitățile comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare sau care protejează rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare nu sunt restricții excluse.

120.

A doua restricție exclusă este obligația de a nu acorda părților terțe licențe pentru fabricarea produselor contractuale sau pentru utilizarea tehnologiilor contractuale. Aceasta înseamnă că părțile ar trebui, în principiu, să fie libere să acorde licențe unor părți terțe. Se aplică o excepție în cazul în care acordurile de C-D prevăd exploatarea de către cel puțin una dintre părți a rezultatelor activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare, iar această exploatare este efectuată în cadrul pieței interne în raport cu părțile terțe.

2.2.5. Momentul relevant pentru evaluarea respectării condițiilor prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare

121.

În scopul aplicării pragului cotei de piață prevăzut la articolul 6 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, momentul relevant pentru evaluare este data la care părțile încheie acordul privind activitățile comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare. La încheierea perioadei de șapte ani menționate la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, părțile trebuie să evalueze cărei (căror) piețe le aparțin produsele contractuale sau tehnologiile contractuale și dacă respectiva cotă de piață cumulată a acestora depășește 25 %. Respectarea celorlalte condiții ale Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare trebuie evaluată în momentul încheierii acordului de C-D, iar acordul trebuie să continue să îndeplinească respectivele condiții pe întreaga sa durată, inclusiv, dacă este cazul, pe perioada de exploatare a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare.

2.2.6. Retragerea beneficiului exceptării pe categorii

122.

Articolele 10 și 11 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevăd că ANC-urile și Comisia pot retrage beneficiul exceptării pe categorii în temeiul dispozițiilor articolului 29 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 dacă acestea constată că, într-un caz individual, un acord de C-D care intră sub incidența exceptării pe categorii aplicabile are, totuși, efecte incompatibile cu articolul 101 alineatul (3).

123.

Articolul 10 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede o listă neexhaustivă a situațiilor în care Comisia poate lua în considerare utilizarea acestei competențe, și anume în cazul în care:

(a)	existența acordului de C-D restrânge considerabil posibilitatea părților terțe de a desfășura activități de cercetare și dezvoltare în domenii legate de produsele contractuale sau de tehnologiile contractuale; aceasta s-ar putea datora, de exemplu, capacității limitate de cercetare disponibile;

(b)

existența acordului de C-D restrânge considerabil accesul părților terțe pe piața relevantă a produselor contractuale sau a tehnologiilor contractuale, de exemplu, ca urmare a acordării unei licențe exclusive uneia dintre părți de a produce și de a distribui produsele contractuale sau tehnologiile contractuale;

(c)	părțile nu exploatează rezultatele activităților comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare în raport cu părțile terțe, fără niciun motiv valabil din punct de vedere obiectiv – de exemplu, refuză să acorde licențe pentru rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare;

(d)	produsele sau tehnologiile care rezultă în urma acordului de C-D nu sunt supuse, în ansamblul pieței interne sau într-o parte semnificativă a acesteia, concurenței efective;

(e)

existența acordului de cercetare și dezvoltare ar restrânge considerabil concurența în materie de inovare sau concurența în materie de cercetare și dezvoltare într-un anumit domeniu. Această situație poate interveni, de exemplu, atunci când produsele contractuale sau tehnologiile contractuale ar crea o cerere complet nouă și în cazul în care, la momentul încheierii acordului, există un număr redus de proiecte independente comparabile de cercetare și dezvoltare în același domeniu.

124.

În temeiul articolului 29 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, Comisia poate retrage beneficiul exceptării pe categorii acționând din oficiu sau ca urmare a unei plângeri. În cazul în care Comisia sau o ANC dorește să retragă beneficiul exceptării pe categorii în ceea ce privește un acord de C-D, aceasta trebuie să stabilească, în primul rând, că acordul restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) și, în al doilea rând, că acordul nu îndeplinește cel puțin una dintre cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3) (130). O decizie de retragere a beneficiului Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare se poate asocia cu constatarea unei încălcări a articolului 101 și cu solicitarea de încetare a încălcării. Se pot impune, de asemenea, măsuri corective comportamentale sau structurale (131).

125.

Orice decizie de retragere a beneficiului exceptării pe categorii produce numai efecte ex nunc, ceea ce înseamnă că statutul de acord exceptat al acordului respectiv de C-D nu este afectat în perioada anterioară datei la care intră în vigoare retragerea beneficiului. În cazul în care o ANC intenționează să retragă beneficiul exceptării pe categorii în temeiul articolului 29 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, aceasta trebuie să țină seama de obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, în special de obligația de a se consulta cu Comisia cu privire la decizia preconizată.

2.2.7. Perioada de tranziție

126.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare prevede o perioadă de tranziție de doi ani (1 iulie 2023-30 iunie 2025) în care interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) nu se aplică acordurilor de C-D care sunt deja în vigoare la 30 iunie 2023 și care nu îndeplinesc condițiile de exceptare prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, dar care îndeplinesc condițiile de exceptare prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1217/2010.

2.3. Evaluarea individuală a acordurilor de C-D în temeiul articolului 101 alineatul (1)

127.

În situația în care un acord de C-D nu beneficiază de exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, este necesar să se efectueze o evaluare individuală în temeiul articolului 101. Prima etapă a evaluării este să se stabilească dacă acordul restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) (132). În cazul în care acordul restrânge concurența în sensul dispoziției respective, a doua etapă constă în a se stabili dacă acordul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

2.3.1. Piețe relevante

128.

Comunicarea privind definirea pieței stabilește principalele criterii și elemente de probă utilizate de Comisie pentru a defini piețele relevante atunci când aplică dreptul Uniunii în materie de concurență (a se vedea, de asemenea, punctul 44). Pentru evaluarea individuală în temeiul articolului 101 a acordurile de C-D care nu sunt reglementate de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (133), pot fi relevante următoarele considerații.

2.3.1.1. Piețele produselor

129.

În cazul în care acordul de cooperare în domeniul cercetării și dezvoltării referă la dezvoltarea de produse care vor îmbunătăți sau substitui produse existente, piața (piețele) respectivelor produse sau tehnologii existente este (sunt) relevantă (relevante) pentru evaluarea în temeiul articolului 101.

130.

Piețele existente ale produselor pot fi, de asemenea, relevante pentru evaluare în cazul în care acordul de C-D se referă la produse care vor înlocui produse existente (și anume atunci când produsul rezultat din cercetare și dezvoltare satisface aceeași cerere precum produsul existent, însă aparține unei piețe relevante separate). Acest lucru se poate întâmpla în special atunci când înlocuirea produselor existente este imperfectă sau necesită mult timp. Așa-numitele produse în curs de dezvoltare (134) pot fi considerate, în funcție de circumstanțele cazului respectiv, produse care vor îmbunătăți sau substitui produsele existente sau produse care vor înlocui produsele existente (135).

131.

În cazul în care activitatea de cercetare și dezvoltare vizează o componentă importantă a unui produs final, atât piața componentei respective, cât și piața produsului final pot fi relevante pentru realizarea evaluării în temeiul articolului 101. Cu toate acestea, piața produsului final va fi relevantă numai în situația în care componenta la care se referă activitatea de cercetare și dezvoltare este, din punct de vedere tehnic sau economic, o componentă-cheie a produsului final și în situația în care cel puțin una dintre părțile la acordul de C-D este activă pe piața produselor finale și are putere de piață pe piața respectivă.

2.3.1.2. Piețele tehnologiilor

132.

Acordurile de C-D pot să se refere nu numai la produse, ci și la tehnologii. Atunci când drepturile de proprietate intelectuală sunt comercializate separat de produsele la care se referă, piețele relevante ale tehnologiilor vor fi relevante pentru realizarea evaluării în temeiul articolului 101. Piața relevantă a tehnologiei vizează tehnologia (proprietatea intelectuală) vândută sau care face obiectul licenței și tehnologiile care sunt considerate substituibile de către licențiați (136). În cazul în care un acord de C-D se referă la dezvoltarea de tehnologii care vor îmbunătăți, substitui sau înlocui tehnologii existente, piețele respectivelor tehnologii existente sunt piețe relevante pentru realizarea evaluării în temeiul articolului 101.

2.3.1.3. Eforturi timpurii de inovare

133.

În unele cazuri, întreprinderile pot coopera în cadrul unor activități de cercetare și dezvoltare care nu sunt strâns legate de un anumit produs sau de o anumită tehnologie. Rezultatele acestor eforturi timpurii de inovare pot servi, în cele din urmă, unor scopuri multiple și, pe termen lung, pot fi integrate în diverse produse sau tehnologii.

134.

În cazul în care un acord de C-D se referă la eforturi timpurii de inovare, pentru a evalua poziția concurențială a părților în scopul aplicării articolului 101, poate fi necesar să se ia în considerare factori precum natura și domeniul de aplicare ale eforturilor de inovare, obiectivele diferitelor direcții de cercetare, specializarea diferitelor echipe implicate sau rezultatele eforturilor de inovare depuse anterior de întreprinderile în cauză. Acest lucru poate necesita utilizarea unor indicatori specifici, de exemplu, nivelul cheltuielilor aferente cercetării și dezvoltării sau numărul de brevete sau citări de brevete.

2.3.2. Principalele probleme legate de concurență

135.

Cooperarea în domeniul cercetării și dezvoltării poate da naștere unei varietăți de probleme legate de concurență; în special, aceasta poate limita în mod direct concurența dintre părți și poate conduce la coluziune pe piață sau la excluderea anticoncurențială a terților.

136.

În cazul în care cooperarea în domeniul cercetării și dezvoltării limitează sau restrânge în mod direct concurența între părți sau facilitează o coluziune pe piață, acest lucru poate duce la prețuri mai mari, la mai puține posibilități de alegere pentru consumatori sau la o calitate mai scăzută a produselor sau a tehnologiilor. Acest lucru ar putea duce, de asemenea, la reducerea sau întârzierea inovării și, ca urmare, la intrarea pe piață a unor produse sau tehnologii mai slabe calitativ sau în număr mai mic.

137.

Acordurile de C-D pot conduce la excluderea anticoncurențială a terților în cazul în care una sau mai multe părți la acord au putere de piață pe o piață relevantă a produselor sau a tehnologiilor, iar acordul conține dispoziții de exclusivitate sau de neconcurență.

2.3.3. Acorduri de C-D care, în general, nu restrâng concurența

138.

În general, în absența puterii de piață, acordurile de C-D încheiate de părți care nu sunt concurente nu restrâng concurența. Această situație poate interveni atunci când activele, tehnologiile sau competențele părților sunt complementare și acestea nu ar fi capabile să desfășoare activitățile de cercetare și dezvoltare în mod individual într-o perioadă scurtă de timp (137). Raportul de concurență dintre părți trebuie evaluat pe baza unor factori obiectivi. De exemplu, este posibil ca o întreprindere să nu fie capabilă să desfășoare activități de cercetare și dezvoltare în mod independent în cazul în care are capacități tehnice reduse sau acces redus la finanțare, la specialiști, la tehnologii sau la alte resurse.

139.

Externalizarea activităților de cercetare și dezvoltare desfășurate anterior în interiorul întreprinderii către entități care nu sunt active în exploatarea rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare, cum ar fi institutele de cercetare, centrele universitare sau alte întreprinderi specializate, este un exemplu de acord de C-D care poate reuni active, tehnologii și competențe complementare. În general, astfel de acorduri prevăd un transfer de know-how și/sau o obligație de furnizare exclusivă privind rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare.

140.

În general, cooperarea în domeniul cercetării și dezvoltării legate de cercetarea fundamentală nu restrânge concurența. În acest context, prin cercetare fundamentală se înțelege activitatea experimentală sau teoretică desfășurată în principal pentru a dobândi noi cunoștințe cu privire la fundamentele fenomenelor și ale faptelor observabile.

2.3.4. Restrângerea concurenței prin obiect

141.

Acordurile de C-D pot restrânge concurența prin obiect în cazul în care scopul lor principal nu este reprezentat de desfășurarea activităților de cercetare și dezvoltare, ci este acela de a servi drept instrument de participare la un cartel – și anume părțile se implică în activități precum fixarea prețurilor, limitarea producției, împărțirea pieței sau restricționarea dezvoltării tehnice (138).

142.

De exemplu, întreprinderile pot utiliza un acord de C-D pentru: (i) a preveni sau a întârzia intrarea pe piață a produselor sau a tehnologiilor; (ii) pentru a coordona caracteristicile produselor sau tehnologiilor care nu fac obiectul acordului de C-D; sau (iii) pentru a limita îmbunătățirea unui produs sau a unei tehnologii dezvoltat(e) în comun.

2.3.5. Efecte restrictive asupra concurenței

143.

Pentru a evalua dacă un acord de cooperare în domeniul cercetării și dezvoltării are ca efect restrângerea concurenței, este necesar să se țină seama de parametrii relevanți ai concurenței în cazul respectiv. Acești parametri pot include prețul produsului, dar și nivelul său de inovare, calitatea sa sub diverse aspecte, precum și disponibilitatea sa, inclusiv în ceea ce privește timpul de execuție, reziliența lanțurilor de aprovizionare, fiabilitatea aprovizionării și cheltuielile de transport.

144.

Acordurile de C-D care nu includ exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare prin acordarea de licențe, prin producție sau prin comercializare au rareori efecte restrictive asupra concurenței. Astfel de acorduri pot produce efecte anticoncurențiale numai în cazul în care restrâng concurența în materie de inovare.

2.3.5.1. Puterea de piață

145.

În general, acordurile de C-D sunt susceptibile să genereze efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) numai în cazul în care una sau mai multe dintre părțile la acord are/au putere de piață pe o piață relevantă a produselor sau a tehnologiilor existente sau în cazul în care acordul conduce la o reducere semnificativă a concurenței în materie de inovare.

146.

Nu există un prag absolut peste care să se poată presupune că un acord de C-D creează putere de piață sau o menține, putând astfel să aibă efecte restrictive asupra concurenței. Cu toate acestea, cu cât este mai puternică poziția comună a părților pe piețele relevante, inclusiv poziția acestora în ceea ce privește inovarea, cu atât este mai probabil ca respectivul acord de C-D să conducă la efecte restrictive (139).

2.3.5.2. Cercetarea și dezvoltarea în legătură cu produsele sau tehnologiile existente

147.

În cazul în care activitatea de cercetare și dezvoltare este orientată către îmbunătățirea sau substituirea unui produs existent sau a unei tehnologii existente, este posibil ca această activitate să aibă efecte asupra pieței (piețelor) relevante pentru respectivele produse sau tehnologii existente. Cu toate acestea, este probabil să existe efecte asupra prețurilor, a producției, a calității și a varietății produselor sau a dezvoltării tehnice pe piețele existente numai în cazul în care părțile au împreună o poziție puternică, intrarea pe piață este dificilă și concurenții terți nu sunt capabili să restricționeze comportamentul părților, de exemplu, din cauza numărului lor limitat sau din cauza resurselor sau a competențelor inferioare. În plus, în cazul în care activitatea de cercetare și dezvoltare vizează un factor de producție relativ minor pentru un produs final, este probabil ca orice efect asupra concurenței pe piața (piețele) relevantă (relevante) pentru produsul final respectiv să fie limitat.

148.

În cazul în care activitatea de cercetare și dezvoltare este orientată către înlocuirea unui produs existent sau a unei tehnologii existente, posibilele efecte anticoncurențiale includ, de exemplu, întârzierea dezvoltării produsului sau a tehnologiei de înlocuire. Această situație poate interveni în special în cazul în care părțile au putere de piață pe piața produsului existent sau a tehnologiei existente și sunt, de asemenea, singurele întreprinderi implicate în activități de cercetare și dezvoltare în legătură cu un înlocuitor al produsului existent sau al tehnologiei existente în cauză. Un efect similar poate apărea și în cazul în care o întreprindere principală de pe o piață existentă cooperează cu un concurent mai mic sau cu un concurent potențial care este pe punctul de a intra pe piață cu un produs sau cu o tehnologie care poate periclita poziția întreprinderii existente.

149.

Acordurile de C-D care prevăd exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare (de exemplu, producția sau distribuția în comun) au un potențial mai mare de restrângere a concurenței decât acordurile care prevăd exploatarea rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare în mod independent de către fiecare parte. În cazul exploatării în comun, este mai probabil ca efectele restrictive să apară sub forma creșterii prețurilor sau a scăderii producției pe piețele existente dacă una sau mai multe dintre părți are/au putere de piață. Pe de altă parte, dacă exploatarea în comun se realizează exclusiv prin acordarea de licențe unor părți terțe, este puțin probabil să apară efecte restrictive precum excluderea.

2.3.5.3. Inovarea în legătură cu produse complet noi și eforturi timpurii de inovare

150.

În ceea ce privește acordurile de C-D referitoare la (i) dezvoltarea de produse sau tehnologii care ar crea o cerere complet nouă sau (ii) eforturi timpurii de inovare, efectele asupra prețurilor și a producției pe piețele existente sunt, în general, puțin probabile. În astfel de cazuri, evaluarea se va concentra asupra posibilelor restricții ale concurenței în materie de inovare în ceea ce privește, de exemplu, calitatea și varietatea eventualelor produse sau tehnologii viitoare sau ritmul sau nivelul inovării. Evaluarea trebuie să țină seama de faptul că rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare sunt, prin natura lor, incerte și că acestea vor fi, în general, mai puțin certe pentru eforturile timpurii de inovare decât pentru eforturile de cercetare și dezvoltare care sunt aproape de lansarea pe piață a produselor sau tehnologiilor care rezultă în temeiul acordului de C-D.

151.

În general, este puțin probabil să apară efecte restrictive în cazul în care un număr suficient de terți derulează proiecte concurente de cercetare și dezvoltare. Cu toate acestea, efectele negative sunt mai probabile atunci când acordul de C-D reunește eforturi independente de cercetare și dezvoltare care se află într-un stadiu apropiat de lansarea noului produs sau a noii tehnologii. Efectele restrictive pot rezulta în mod direct din coordonarea eforturilor de cercetare și dezvoltare ale părților, indiferent dacă acordul de C-D conține restricții privind capacitatea părților de a desfășura activități de cercetare și dezvoltare în mod independent sau cu părți terțe. De exemplu, acordul de C-D poate determina una sau mai multe dintre părți să renunțe la proiectul său de cercetare și dezvoltare și să își pună în comun capacitățile cu cele ale celorlalte părți.

2.3.5.4. Schimbul de informații

152.

Punerea în aplicare a unui acord de C-D poate necesita un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial. În cazul în care acordul de C-D nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1), deoarece are efecte neutre sau pozitive asupra concurenței, nici schimbul de informații aferent acelui acord nu intră sub incidența interdicției respective (140). Acest lucru este valabil în cazul în care schimbul de informații este necesar în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a acordului de C-D și este proporțional cu obiectivele acestuia (141).

153.

În cazul în care schimbul de informații depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a acordului de C-D sau nu este proporțional cu obiectivele acestuia, acordul ar trebui evaluat pe baza orientărilor din capitolul 6 (142). În cazul în care schimbul de informații intră sub incidența articolului 101 alineatul (1), acesta poate îndeplini, totuși, condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

2.4. Evaluarea individuală a acordurilor de C-D în temeiul articolului 101 alineatul (3)

154.

În situația în care un acord de C-D restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1), acesta va respecta totuși prevederile articolului 101 dacă îndeplinește cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3) (a se vedea a se vedea secțiunea 1.2.7).

2.4.1. Creșterea eficienței

155.

Acordurile de C-D – cu sau fără exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare – generează adesea creșterea eficienței prin:

(a)	combinarea competențelor și a activelor complementare ale părților, ceea ce conduce la o dezvoltare și o comercializare mai rapide ale produselor și tehnologiilor îmbunătățite sau noi decât în absența cooperării;

(b)	diseminarea mai largă a cunoștințelor, ceea ce poate genera inovări viitoare;

(c)	generarea de reduceri ale costurilor sau reducerea dependențelor în cazul produselor sau al tehnologiilor pentru care există un număr limitat de furnizori.

156.

Această creștere a eficienței poate contribui la reziliența pieței interne.

157.

Numai beneficiile obiective pot fi luate în considerare în scopul aplicării articolului 101 alineatul (3) (143). De exemplu, un acord de C-D poate conduce la abandonarea totală sau parțială de către una sau mai multe dintre părți a activităților de cercetare și dezvoltare desfășurate. Acest lucru poate reduce costurile (fixe) pentru părțile în cauză, dar este puțin probabil să genereze beneficii pentru consumatori, cu excepția cazului în care părțile pot demonstra că este probabil ca reducerea numărului de eforturi de cercetare și dezvoltare să fie compensată de faptul că produsele intră mai rapid pe piață sau de o probabilitate mai mare a realizării cu succes a activităților de cercetare și dezvoltare.

2.4.2. Caracterul indispensabil

158.

Restricțiile care depășesc ceea ce este necesar pentru a realiza creșterea eficienței generată de un acord de C-D nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). În special, este puțin probabil ca restricțiile grave enumerate la articolul 8 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (144) să îndeplinească respectivul criteriu al caracterului indispensabil într-o evaluare individuală.

2.4.3. Transferul către consumatori

159.

Creșterea eficienței obținută ca urmare a restricțiilor indispensabile trebuie transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze efectele restrictive ale acordului de C-D asupra concurenței. De exemplu, introducerea pe piață a unor produse noi sau îmbunătățite trebuie să compenseze orice creștere a prețurilor sau alte efecte restrictive asupra concurenței.

160.

În general, este mai probabil ca un acord de C-D să genereze o creștere a eficienței care va permite consumatorilor să obțină o parte echitabilă din beneficiul obținut în cazul în care părțile combină competențe și active complementare, cum ar fi capacitățile de cercetare dezvoltate în diferite sectoare sau domenii de cercetare.

161.

Cu cât este mai mare puterea de piață a părților, cu atât este mai puțin probabil ca acestea să transfere consumatorilor creșterea eficienței într-o măsură care să compenseze efectele restrictive asupra concurenței.

2.4.4. Absența eliminării concurenței

162.

Condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) nu pot fi îndeplinite dacă acordul de C-D le oferă părților posibilitatea de a elimina concurența pentru o parte semnificativă a produselor sau tehnologiilor în cauză. La aplicarea acestei condiții, trebuie să se țină seama de impactul acordului asupra concurenței în materie de inovare.

2.5. Momentul relevant pentru efectuarea evaluării

163.

Acordurile restrictive sunt evaluate în temeiul articolului 101 în contextul real în care acestea s-au produs și pe baza faptelor existente în orice moment dat. Evaluarea ține seama de schimbările majore ale situației (145). Excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) se aplică atât timp cât cele patru condiții cumulative stabilite la articolul 101 alineatul (3) sunt îndeplinite și încetează să se mai aplice de îndată ce acest lucru nu mai este valabil.

164.

Atunci când se aplică articolul 101 alineatul (3), trebuie să se țină seama de investițiile inițiale care nu se recuperează realizate de oricare dintre părți, precum și de termenele și restricțiile necesare pentru angajarea și recuperarea unei investiții destinate creșterii eficienței unei întreprinderi. Articolul 101 nu poate fi aplicat fără a se ține seama în mod corespunzător de astfel de investiții ex ante. Din cauza riscurilor la care sunt expuse părțile și a investiției care nu se recuperează ce trebuie angajată pentru punerea în aplicare a acordului, este posibil ca acordul să nu intre, așadar, sub incidența articolului 101 alineatul (1) sau să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3), după caz, pentru perioada necesară recuperării investiției. În cazul în care investiția are ca rezultat o invenție, iar părțile obțin drepturi exclusive asupra invenției respective în temeiul normelor de proprietate intelectuală, în general, este puțin probabil ca perioada de recuperare a investiției să depășească perioada de exclusivitate acordată de normele respective.

165.

În unele cazuri, efectele unui acord restrictiv pot fi ireversibile. Odată ce acordul a fost pus în aplicare, situația ex ante nu poate fi restabilită. În astfel de situații, evaluarea trebuie efectuată exclusiv pe baza faptelor existente în momentul punerii în aplicare.

166.

De exemplu, în cazul unui acord de C-D privind un produs complet nou care nu îmbunătățește, nu substituie și nici nu înlocuiește un produs existent, prin care fiecare parte convine să își abandoneze propriile proiecte de cercetare și să își pună în comun capacitățile cu cele ale celeilalte (celorlalte) părți, relansarea proiectelor abandonate poate fi imposibilă din punct de vedere tehnic și economic. În cazul în care acordul este compatibil cu articolul 101 la momentul încheierii sale, întrucât, de exemplu, un număr suficient de părți terțe derulează proiecte de cercetare și dezvoltare concurente, atunci acordul părților prin care își abandonează proiectele individuale rămâne compatibil cu articolul 101, chiar dacă ulterior proiectele părților terțe eșuează.

167.

Cu toate acestea, interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) se poate aplica altor părți ale acordului în cazul cărora nu apare aspectul ireversibilității. De exemplu, în cazul în care, pe lângă o activitate comună de cercetare și dezvoltare, acordul prevede și exploatarea în comun, articolul 101 poate fi aplicat acelor dispoziții ale acordului dacă, din cauza evoluției ulterioare a pieței, acordul produce efecte restrictive asupra concurenței și nu (mai) îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3), luându-se în considerare în mod corespunzător investițiile care nu se recuperează realizate ex ante.

2.6. Exemple

168.

Acorduri de C-D privind produse care creează o cerere complet nouă

Exemplul 1

Situație: societățile A și B au realizat fiecare investiții semnificative în cercetare și dezvoltare pentru a dezvolta o nouă componentă electronică miniaturizată. Se preconizează că noua componentă nu va îmbunătăți și nici nu va înlocui componentele existente, ci va crea o cerere complet nouă. Societățile A și B au dezvoltat fiecare prototipuri și se așteaptă să le poată introduce pe piață în aproximativ 18 luni. În plus, societățile A și B se așteaptă ca numai prima componentă care intră pe piață să fie de succes în ceea ce privește veniturile și ca a doua societate care își va introduce produsul pe piață să nu fie în măsură să recupereze investițiile considerabile în cercetare și dezvoltare, în timp ce, dacă ambele societăți încep să vândă produsul pe piață simultan, societățile A și B se așteaptă să poată obține un profit considerabil. Prin urmare, acestea convin să își unească eforturile de cercetare și dezvoltare într-o întreprindere comună care va dezvolta prototipul societății A și apoi va produce noua componentă și o va furniza ambelor societăți, care o vor comercializa în mod independent. Ca urmare a acordului de constituire a întreprinderii comune, societatea B va renunța la dezvoltarea propriului prototip. Prin punerea în comun a eforturilor de cercetare și dezvoltare, părțile se așteaptă să poată introduce noua componentă pe piață în mai puțin de un an. Nicio altă societate nu dezvoltă o componentă substituibilă.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare: componenta electronică miniaturizată la care se referă acordul de C-D ar crea o cerere complet nouă. Aceasta nu ar îmbunătăți, nu ar substitui și nici nu ar înlocui un produs existent. Societățile A și B sunt concurente la nivelul inovării; cu toate acestea, ele nu se încadrează în definiția concurenților existenți sau potențiali prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (146), astfel că acordul dintre ele nu ar face obiectul pragului cotei de piață prevăzut la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare. În schimb, acordul de C-D încheiat între societățile A și B va intra sub incidența articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare și, prin urmare, acordul va fi exceptat pe durata activităților de cercetare și dezvoltare, atât timp cât acesta îndeplinește toate celelalte condiții de exceptare incluse în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare (de exemplu, condițiile referitoare la accesul la rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare, absența restricțiilor grave etc.).

Probabilitatea retragerii beneficiului exceptării pe categorii:

(i)

Restrângerea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1): acordul de C-D ar determina abandonarea de către societatea B a dezvoltării componentei sale prototip, pe care altfel ar fi putut să o introducă pe piață în aproximativ 18 luni. În momentul în care societățile A și B încheie acordul de C-D, acestea sunt singurele întreprinderi implicate în activități de cercetare și dezvoltare în ceea ce privește componenta electronică miniaturizată și nicio altă întreprindere nu dezvoltă o componentă substituibilă. În plus, întreprinderile se află într-un stadiu avansat al procesului de cercetare și dezvoltare (se așteaptă să introducă respectiva componentă pe piață în aproximativ 18 luni) și, prin intermediul acordului, ambele societăți ar putea evita o cursă a intrării pe piață, ceea ce ar reduce riscul de a nu putea recupera integral sau parțial investiția pe care au făcut-o deja. Prin urmare, acordul de C-D pare să restrângă concurența în materie de inovare în sensul articolului 101 alineatul (1). Această concluzie nu este modificată de faptul că fiecare parte va comercializa noua componentă în mod independent.

(ii)

Neîndeplinirea condițiilor prevăzute la articolul 101 alineatul (3): întreprinderea comună le va permite părților să introducă noua componentă pe piață mai rapid, ceea ce reprezintă o eficiență obiectivă care poate aduce beneficii consumatorilor. Cu toate acestea, este puțin probabil ca această economie de timp să compenseze reducerea concurenței în materie de inovare și a varietății produselor care rezultă din abandonarea prototipului societății B, având în vedere că, altfel, este probabil ca produsul societății B să fi fost introdus pe piață înainte de sau cel târziu la scurt timp după produsul societății A, părțile neconfruntându-se cu nicio altă constrângere concurențială la nivelul inovării. Prin urmare, se pare că acordul de C-D nu îndeplinește cel puțin una dintre cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3), și anume condiția privind partea echitabilă ce trebuie asigurată consumatorilor. În acest scenariu, este probabil ca beneficiul exceptării pe categorii să fie retras, astfel cum se prevede la articolul 10 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, iar acordul ar putea fi interzis pe motiv că încalcă dispozițiile articolului 101.

169.

Acorduri de C-D care implică centre universitare/institute de cercetare

Exemplul 2

Situație: societatea A este un producător important de pesticide agricole. Aceasta este activă pe o piață din amonte a ingredientelor pentru pesticide, cu ingredientul X, și pe o piață din aval a pesticidelor cu pesticidul Y. Ingredientul X este un factor de producție esențial pentru producția de pesticide Y.

Societatea A intenționează să finanțeze un proiect de cercetare care vizează îmbunătățirea ingredientului X, astfel încât clienții care utilizează pesticidul Y să poată obține aceleași randamente ale culturilor utilizând cantități mai mici de pesticide. În acest scop, societatea A încheie un acord de C-D cu universitatea B, care are capacități semnificative de cercetare și dezvoltare în ceea ce privește ingredientele pentru pesticide. Universitatea B nu produce și nu vinde pesticide sau ingrediente pentru pesticide.

Acordul de C-D prevede că societatea A va finanța, însă nu va desfășura activitățile de cercetare și dezvoltare, care vor fi realizate de universitatea B. Acordul de C-D nu permite universității B să exploateze rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare. Acordul de C-D rezervă dreptul de exploatare a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare exclusiv societății A. Universitatea B are dreptul de a utiliza rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare numai în scopul continuării acestor activități.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare: societatea A și universitatea B nu sunt întreprinderi concurente în sensul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare. În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, nu este necesar să se atingă niciun prag al cotei de piață.

Articolul 3 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare impune, ca o condiție generală pentru exceptarea pe categorii, ca toate părțile la acordul de C-D să aibă acces deplin la rezultatele activităților remunerate de cercetare și dezvoltare în scopul desfășurării unor activități suplimentare de cercetare și dezvoltare și al exploatării. Acordul de C-D nu îndeplinește această condiție. Cu toate acestea, acordul de C-D intră sub incidența excepției speciale prevăzute la articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, potrivit căreia acordurile de C-D care limitează utilizarea rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare de către centrele universitare doar la desfășurarea unor activități suplimentare de cercetare și dezvoltare (adică acordul exclude exploatarea rezultatelor) pot beneficia de exceptarea pe categorii.

Prin urmare, dacă sunt îndeplinite celelalte condiții prevăzute de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, acordul de C-D încheiat între societatea A și universitatea B beneficiază de exceptarea pe categorii și nu este necesară o evaluare suplimentară.

170.

Impactul cooperării în domeniul cercetării și dezvoltării și mediul

Exemplul 3

Situație: două societăți industriale care produc componente pentru autovehicule convin să înființeze o întreprindere comună pentru a-și uni eforturile existente de cercetare și dezvoltare în scopul îmbunătățirii performanței unei componente existente. Dacă activitățile comune de cercetare și dezvoltare se realizează cu succes, componenta îmbunătățită va avea un impact pozitiv asupra mediului: autovehiculele prevăzute cu componenta respectivă vor consuma mai puțin combustibil și, prin urmare, vor emite mai puțin CO2. Societățile se așteaptă ca unirea eforturilor lor de cercetare și dezvoltare să accelereze dezvoltarea produsului îmbunătățit. Acordul de constituire a întreprinderii comune prevede că fiecare societate va continua să producă și să vândă componentele (existente și îmbunătățite) în mod independent. Pe piața de la nivelul Uniunii pentru furnizarea componentei existente, cele două societăți dețin cote de piață de 15 % și, respectiv, 20 %. Există alți trei producători concurenți importanți de componente. Ciclul de viață al componentei este, în mod normal, de trei până la cinci ani. În ultimii trei ani, unul dintre principalii producători de componente a introdus anual o versiune nouă sau îmbunătățită.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare: în conformitate cu Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, „piața relevantă a produsului” este piața produselor care pot fi îmbunătățite, substituite sau înlocuite de produsele contractuale. În cazul de față, aceasta este piața componentei pentru autovehicule pe care activitatea de cercetare și dezvoltare urmărește să o îmbunătățească. Părțile dețin o cotă de piață cumulată de 35 % pe piață relevantă a produsului. Întrucât aceasta depășește pragul cotei de piață de 25 % prevăzut în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, întreprinderea comună nu poate beneficia de exceptarea pe categorii.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (1): prin unirea eforturilor anterior independente de cercetare și dezvoltare ale părților, întreprinderea comună conduce la o reducere a numărului de eforturi de cercetare și dezvoltare legate de îmbunătățirea componentei. Este necesar să se realizeze o evaluare completă a contextului juridic și economic pentru a stabili dacă această situație creează o restrângere semnificativă a concurenței pe piața relevantă a produsului sau o restrângere semnificativă a concurenței în materie de inovare. În acest scop, factorii relevanți includ prezența altor trei producători semnificativi pe piața relevantă a produsului, rezultatele producătorilor respectivi în ceea ce privește inovarea, ciclul de viață relativ scurt al componentei și faptul că părțile vor continua să producă și să vândă în mod independent componentele existente și cele îmbunătățite. În ansamblu, pare puțin probabil ca întreprinderea comună să conducă la o restrângere semnificativă a concurenței.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (3): o evaluare în temeiul articolului 101 alineatul (3) este necesară numai în cazul în care se consideră că întreprinderea comună restrânge în mod semnificativ concurența în sensul articolului 101 alineatul (1). Accelerarea dezvoltării unei versiuni îmbunătățite a componentei care va reduce consumul de combustibil este o eficiență obiectivă. Deși părțile dețin o cotă de piață cumulată semnificativă pe piața relevantă a componentelor, prezența altor concurenți semnificativi cu rezultate bune în materie de inovare, ciclul de viață scurt al componentei și faptul că părțile vor continua să producă și să vândă componenta în mod independent conduc la probabilitatea ca eficiența să fie transferată consumatorilor, fiind puțin probabil ca întreprinderea comună să elimine concurența pe piața relevantă a componentelor sau să elimine concurența relevantă în materie de inovare. Afirmația societăților potrivit căreia unirea eforturilor lor de cercetare și dezvoltare este indispensabilă pentru accelerarea dezvoltării componentei îmbunătățite pare plauzibilă. Prin urmare, este probabil ca întreprinderea comună care desfășoară activități de cercetare și dezvoltare să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

171.

Parteneriat pentru cercetare

Exemplul 4

Situație: societățile A, B și C sunt actori principali în domeniul tehnologiilor pentru energie din surse regenerabile. Acestea instituie un parteneriat pentru cercetare, care definește o agendă de cercetare și dezvoltare care stabilește o viziune comună pe termen lung pentru dezvoltarea de noi tehnologii din domeniul energiei din surse regenerabile și îmbunătățirea celor existente. Agenda respectivă va fi pusă în aplicare printr-o serie de acorduri ulterioare separate care vizează proiecte individuale de activități comune și remunerate de cercetare și dezvoltare.

Această agendă se va formaliza printr-un memorandum de înțelegere (MoU), care va stabili un cadru al cooperării dintre părți, inclusiv obiectivele, termenele și condițiile, regulile de guvernanță și modalitățile de monitorizare. Memorandumul de înțelegere prevede, în special, un mecanism de compensare pentru cazurile în care una dintre părți dorește să exploateze rezultatele activităților de cercetare și dezvoltare desfășurate de celelalte părți.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare: Întrucât memorandumul de înțelegere nu se referă la proiecte specifice de cercetare și dezvoltare (acesta stabilește doar termenele și condițiile generale pentru punerea în aplicare a proiectelor de cercetare și dezvoltare care vor face obiectul unor acorduri ulterioare separate), memorandumul de înțelegere nu constituie în sine un acord de C-D în sensul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare. Prin urmare, exceptarea pe categorii nu este aplicabilă.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatele (1) și (3): toate părțile la memorandumul de înțelegere sunt active în domeniul tehnologiilor pentru energie din surse regenerabile, însă memorandumul de înțelegere este un acord-cadru la nivel înalt care nu se referă la proiectele specifice de cercetare și dezvoltare. Prin urmare, nu este posibil să se stabilească dacă părțile sunt concurenți existenți sau potențiali în sensul acordului respectiv. Raportul de concurență dintre părți va putea fi evaluat numai atunci când acestea încheie acordurile ulterioare de punere în aplicare a activităților de cercetare și dezvoltare. Prin urmare, memorandumul de înțelegere nu restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1).

3. ACORDURI DE PRODUCȚIE

3.1. Introducere

172.

Prezentul capitol oferă orientări privind evaluarea acordurilor de producție orizontale. În sensul prezentului capitol, prin producție se înțelege fabricarea de bunuri și pregătirea de servicii (147).

173.

Acordurile de producție diferă din punctul de vedere al formei și al domeniului de aplicare:

(a)	ele pot prevedea ca producția să fie desfășurată în comun, de exemplu, prin intermediul unei întreprinderi, al unei echipe sau al unei organizații comune; sau

(b)	pot prevedea ca activitatea de producție să fie desfășurată numai de una dintre părți sau de două sau mai multe părți, în baza unor forme de cooperare mai flexibile, cum ar fi acordurile de subcontractare.

174.

Acordurile de producție în comun sunt acorduri în temeiul cărora două sau mai multe întreprinderi convin să producă în comun anumite produse. Producția în comun se poate realiza sub diverse forme, de exemplu, prin intermediul: (i) unei întreprinderi comune, și anume al unei societăți controlate în comun care exploatează una sau mai multe instalații de producție (148); sau (ii) al unei echipe sau organizații comune compuse dintr-un număr egal sau inegal de reprezentanți ai părților.

175.

Acordurile de subcontractare sunt acorduri prin care o parte („contractantul”) încredințează fabricarea unui produs unei alte părți („subcontractantul”). În prezentul capitol, acordurile de subcontractare orizontale înseamnă acorduri de subcontractare între întreprinderi care își desfășoară activitatea pe aceeași piață a produsului, dar nu neapărat pe aceeași piață geografică, prin urmare, indiferent dacă întreprinderile sunt sau nu concurente. Acordurile de subcontractare orizontale includ acorduri de specializare unilaterală și reciprocă, precum și alte tipuri de acorduri de subcontractare.

176.

Acordurile de specializare unilaterală sunt acorduri între două sau mai multe părți care sunt active pe aceeași piață a produsului și în temeiul cărora una sau mai multe părți convin să sisteze, integral sau parțial, producerea anumitor produse ori să se abțină de la producerea produselor respective și să le achiziționeze de la cealaltă parte sau de la celelalte părți, care convine/convin să producă și să furnizeze produsele respective părții sau părților care sistează sau se abțin de la producerea lor.

Exemplu de acord de specializare unilaterală

177.

Acordurile de specializare reciprocă sunt acorduri între două sau mai multe părți care sunt active pe aceeași piață a produsului și în temeiul cărora două sau mai multe părți convin, pe bază de reciprocitate, să sisteze, integral sau parțial, producerea anumitor produse, care sunt diferite, sau să se abțină de la producerea acestora și să le achiziționeze de la o altă parte sau de la alte părți, care convine/convin să producă și să furnizeze produsele respective părții sau părților care sistează sau se abțin de la producerea lor.

Exemplu de acord de specializare reciprocă

178.

Orientările din prezentul capitol se aplică și altor tipuri de acorduri de subcontractare orizontale. Printre acestea se numără și acordurile de subcontractare care vizează extinderea producției, în temeiul cărora contractantul nu își sistează sau limitează în același timp propria activitate de producere a produsului respectiv.

Exemplu de acord de specializare care vizează extinderea producției

179.

Prezentele orientări se aplică tuturor formelor de acorduri de producție în comun orizontale și de acorduri de subcontractare orizontale (149).

180.

Din motive de oportunitate, este posibil ca întreprinderile care intenționează să încheie acorduri de producție orizontale să dorească mai întâi să analizeze dacă acordul lor poate beneficia de exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare (150). Exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare se bazează pe ipoteza că, în măsura în care un acord de producție intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) și îndeplinește condițiile stabilite în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, în general, acesta va îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). În cazul în care un acord de producție orizontal îndeplinește condițiile prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, acesta este compatibil cu articolul 101 și nu este necesară o evaluare suplimentară (151). În situația în care un acord de producție nu intră sub incidența Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare sau nu îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentul respectiv, este necesar să se efectueze o evaluare individuală în temeiul articolului 101 pentru a stabili, în primul rând, dacă acordul restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) și, în caz afirmativ, dacă acordul îndeplinește toate cele patru condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

181.

Prezentul capitol este structurat după cum urmează:

(a)	secțiunea 3.2 oferă orientări privind identificarea piețelor relevante pentru evaluarea acordurilor de producție;

(b)	secțiunea 3.3 oferă orientări privind aplicarea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, inclusiv privind condițiile de exceptare a acordurilor de specializare, pragul cotei de piață și restricțiile grave și excluse;

(c)	secțiunea 3.4 oferă orientări pentru evaluarea individuală a acordurilor de producție în temeiul articolului 101 alineatul (1);

(d)	secțiunea 3.5 oferă orientări pentru evaluarea individuală a acordurilor de producție în temeiul articolului 101 alineatul (3);

(e)	secțiunea 3.6 oferă orientări specifice pentru evaluarea acordurilor de utilizare în comun a infrastructurii de telecomunicații mobile în temeiul articolului 101 alineatele (1) și (3).

3.2. Piețe relevante

182.

Comunicarea privind definirea pieței stabilește principalele criterii și elemente de probă utilizate de Comisie pentru a defini piețele relevante atunci când aplică dreptul Uniunii în materie de concurență (a se vedea, de asemenea, punctul 44). Criteriile respective sunt aplicabile pentru evaluarea acordurilor de producție în temeiul articolului 101.

183.

Acordurile de producție afectează piețele direct vizate de cooperare, și anume piețele cărora le aparțin produsele fabricate în baza acordurilor respective. Acordurile de producție pot afecta, de asemenea, piețele situate în amonte, în aval sau în vecinătatea piețelor direct vizate de cooperare („piețele colaterale”) (152). Este probabil ca astfel de piețe colaterale să fie relevante pentru evaluare dacă piețele sunt interdependente, iar părțile au o poziție puternică pe piața colaterală.

184.

În sensul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, piață relevantă înseamnă piața geografică și piața produsului cărora le aparțin produsele fabricate în temeiul acordului de specializare și, în plus, în cazul în care produsele respective sunt produse intermediare care sunt utilizate captiv, integral sau parțial, de către una sau mai multe părți ca factori de producție pentru produse din aval, piața geografică și piața produsului cărora le aparțin respectivele produse din aval.

3.3. Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

185.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare exceptează anumite acorduri de producție de la interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) (153). Exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare se bazează pe ipoteza că, în măsura în care un acord de producție intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) și îndeplinește condițiile stabilite în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, în general, acesta va îndeplini cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Din motive de oportunitate, este posibil ca întreprinderile care intenționează să încheie un acord de producție să dorească mai întâi să analizeze dacă acordul lor poate beneficia de exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare.

186.

Acordurile de producție care îndeplinesc condițiile prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare sunt compatibile cu articolul 101 și nu este necesară o evaluare suplimentară (154). În situația în care un acord de producție nu îndeplinește condițiile prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, este necesar să se efectueze o evaluare individuală în temeiul articolului 101 pentru a stabili, în primul rând, dacă acordul restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) (155) și, în caz afirmativ, dacă acordul îndeplinește cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

3.3.1. Acorduri de producție care fac obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

187.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare reglementează următoarele tipuri de acorduri de producție orizontale: (a) acorduri de specializare unilaterală; (b) acorduri de specializare reciprocă; și (c) acorduri de producție în comun. Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare utilizează termenul „acord de specializare” pentru a se referi la toate aceste trei tipuri de acorduri de producție orizontale. În fiecare caz, acordul poate viza fabricarea de bunuri și/sau pregătirea de servicii (156).

188.

Articolul 1 alineatul (1) punctul 1 litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare definește acordurile de specializare unilaterală prin prisma următoarelor aspecte:

(a)	acordul implică două sau mai multe părți;

(b)	părțile la acord sunt deja active pe aceeași piață a produsului;

(c)	una sau mai multe părți convine/convin să sisteze, integral sau parțial, producerea anumitor produse ori să se abțină de la producerea produselor respective și să le achiziționeze de la una sau mai multe dintre celelalte părți; și

(d)	cealaltă parte sau celelalte părți acceptă să producă și să furnizeze produsele respective celeilalte sau celorlalte părți care sistează producerea lor sau se abțin de la producerea lor.

189.

Definiția acordurilor de specializare unilaterală nu impune: (i) ca părțile să fie active pe aceeași piață geografică; sau (ii) ca partea sau părțile care sistează producerea anumitor produse sau se abține/se abțin de la producerea lor să își diminueze capacitatea (de exemplu, să vândă fabrici sau să închidă linii de producție). Este suficient ca părțile respective să își reducă volumul producției.

190.

Articolul 1 alineatul (1) punctul 1 litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare definește acordurile de specializare reciprocă prin prisma următoarelor aspecte:

(a)	acordul implică două sau mai multe părți;

(b)	părțile la acord sunt deja active pe aceeași piață a produsului;

(c)	două sau mai multe părți convin, pe bază de reciprocitate, să sisteze integral sau parțial producerea anumitor produse, care sunt diferite, sau să se abțină de la producerea acestora și să le achiziționeze de la una sau mai multe dintre celelalte părți; și

(d)	una sau mai multe dintre celelalte părți convine/convin să producă și să furnizeze produsele respective părților care sistează producerea lor sau se abțin de la producerea lor.

191.

Definiția acordurilor de specializare reciprocă nu impune: (i) ca părțile să fie active pe aceeași piață geografică; sau (ii) ca părțile care sistează producerea produselor în cauză sau se abțin de la producerea lor să își diminueze capacitatea (de exemplu, să vândă fabrici sau să închidă linii de producție). Este suficient ca părțile respective să își reducă volumul producției.

192.

Articolul 1 alineatul (1) punctul 1 litera (c) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare definește acordurile de producție în comun prin prisma următoarelor aspecte:

(a)	acordul implică două sau mai multe părți; și

(b)	părțile convin să producă în comun anumite produse.

193.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare nu definește termenul „în comun” în contextul producției. În sensul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, producția în comun poate lua orice formă (de exemplu, întreprindere comună, organizație comună, echipă comună). În plus, în cazul acordurilor de producție în comun, nu există nicio cerință ca una sau mai multe părți să sisteze sau să se abțină de la producerea oricărui produs.

3.3.2. Alte dispoziții care fac obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

194.

Exceptarea prevăzută de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare se aplică, de asemenea, anumitor dispoziții care sunt utilizate în mod obișnuit în acordurile de producție.

195.

Dispoziții privind cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală sau acordarea de licențe pentru drepturile de proprietate intelectuală uneia sau mai multor părți Articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevede că exceptarea pe categorii se aplică, de asemenea, acordurilor de specializare care includ dispoziții privind cesiunea drepturilor de proprietate intelectuală sau acordarea de licențe pentru drepturile de proprietate intelectuală uneia sau mai multor părți, cu condiția ca dispozițiile respective să îndeplinească două condiții cumulative:

(a)	să fie direct legate de punerea în aplicare a acordului de specializare și necesare în acest scop; și

(b)	să nu constituie obiectul principal al acordului.

196.

Dispoziții privind obligațiile de furnizare sau cumpărare. Articolul 2 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevede că exceptarea pe categorii se aplică, de asemenea, acordurilor de specializare în temeiul cărora părțile acceptă obligații de furnizare și cumpărare exclusive (157), care sunt definite după cum urmează:

(a)

O obligație de furnizare exclusivă înseamnă obligația de a nu furniza produsele de specializare unei alte întreprinderi concurente decât partea sau părțile la acord [a se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 10 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare]. Produse de specializare înseamnă produsele fabricate în temeiul unui acord de specializare [a se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 6 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare].

(b)	O obligație de cumpărare exclusivă înseamnă obligația de a cumpăra produsele de specializare numai de la o parte la acord sau de la părțile la acord [a se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 11 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare].

3.3.3. Distribuția în temeiul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

197.

Articolul 2 alineatul (4) litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevede că exceptarea pe categorii se aplică, de asemenea, acordurilor de specializare care prevăd distribuția în comun a produselor de specializare. De asemenea, părțile au în continuare posibilitatea de a vinde produsele de specializare în mod independent.

198.

Articolul 1 alineatul (1) punctul 13 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare definește „distribuția” drept vânzarea și furnizarea către clienți a produselor de specializare, inclusiv comercializarea produselor respective.

199.

Articolul 1 alineatul (1) punctul 12 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare definește conceptul de distribuție „în comun” drept:

(a)	distribuția efectuată de către o echipă, o organizație sau o întreprindere comună; sau

(b)

distribuția întreprinsă de un distribuitor terț care îndeplinește două condiții cumulative:

(a)	distribuitorul este numit în comun de părțile la acordul de specializare (pe bază de exclusivitate sau neexclusivitate); și

(b)	distribuitorul nu este un concurent existent sau potențial al părților la acordul de specializare.

3.3.4. Servicii în temeiul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

200.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare se aplică acordurilor de specializare care vizează pregătirea de servicii. Pregătirea de servicii se referă la activități desfășurate anterior prestării de servicii către clienți [articolul 1 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare]. Printre exemplele de situații în care se desfășoară activități de pregătire de servicii se numără crearea unei platforme prin care vor fi furnizate servicii.

201.

Cu toate acestea, astfel cum se explică în considerentul 6 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, prestarea de servicii către clienți nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv, excepție făcând situația în care părțile convin să presteze în comun servicii pregătite în temeiul acordului de specializare.

3.3.5. Pragul cotei de piață și durata exceptării

3.3.5.1. Pragul cotei de piață

202.

Acordurile de specializare pot beneficia de exceptarea pe categorii în cazul în care se respectă următoarele praguri ale cotei de piață prevăzute la articolul 3 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare:

(a)	cota de piață cumulată a părților nu depășește 20 % pe piața (piețele) relevantă (relevante) căreia (cărora) îi (le) aparțin produsele de specializare;

(b)

în cazul în care produsele de specializare sunt produse intermediare care sunt utilizate captiv, integral sau parțial, de una sau mai multe părți ca factori de producție pentru producția de anumite produse din aval, pe care părțile le și vând, pentru a se putea aplica exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare trebuie îndeplinite următoarele condiții:

(a)	cota de piață cumulată a părților trebuie să nu depășească 20 % pe piața (piețele) relevantă (relevante) căreia (cărora) îi (le) aparțin produsele de specializare; și

(b)

cota de piață cumulată a părților trebuie să nu depășească 20 % pe piața (piețele) relevantă (relevante) căreia (cărora) îi (le) aparțin produsele din aval. Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare definește un „produs în aval” ca un produs pentru producția căruia una sau mai multe părți utilizează, ca factor de producție, un produs de specializare și care este vândut de părțile respective pe piață [articolul 1 alineatul (1) punctul 7 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare].

3.3.5.2. Calcularea cotelor de piață

203.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevede că respectivele cote de piață ale părților trebuie calculate pe baza datelor privind valoarea vânzărilor pe piață [articolul 4 litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare]. În absența datelor privind valoarea vânzărilor pe piață, părțile pot utiliza alte informații fiabile privind piața (inclusiv datele privind volumele vânzărilor pe piață) pentru a-și calcula cotele de piață.

204.

Pragul cotei de piață se aplică pe toată durata acordului de specializare. Pentru a evalua respectarea acestei condiții, cotele de piață ale părților trebuie calculate pe baza datelor referitoare la anul calendaristic care precedă data evaluării [articolul 4 litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare].

205.

În unele cazuri, datele pentru anul calendaristic precedent nu sunt reprezentative pentru poziția părților pe piața (piețele) relevantă (relevante). Această situație poate interveni, de exemplu, pe piețele caracterizate de o cerere neuniformă sau neregulată. Exemple de cerere neuniformă se regăsesc pe piețele procedurilor de licitație, unde cotele de piață pot varia semnificativ de la un an la altul, în funcție de atribuirea sau neatribuirea unui contract unei părți. În situațiile în care anul calendaristic precedent nu este reprezentativ pentru poziția părților pe piața (piețele) relevantă (relevante), cota de piață se calculează ca medie a cotelor de piață ale părților corespunzătoare celor trei ani calendaristici precedenți.

3.3.5.3. Durata exceptării

206.

Exceptarea prevăzută de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare nu este limitată în timp. Exceptarea se aplică pe durata acordului de specializare atât timp cât sunt respectate pragurile cotei de piață și celelalte condiții prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare.

207.

Articolul 4 litera (d) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevede că, atunci când cota de piață cumulată a părților nu depășește inițial 20 %, însă crește ulterior peste pragul de 20 % pe cel puțin una dintre piețele relevante vizate de acordul de specializare, exceptarea pe categorii va continua să se aplice pe perioada celor doi ani calendaristici consecutivi care urmează după anul în care s-a depășit pentru prima dată pragul de 20 %.

3.3.6. Restricții grave prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

3.3.6.1. Restricții grave

208.

Articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare conține o listă de restricții grave. Restricțiile grave sunt restrângeri semnificative ale concurenței care, în general, vor cauza prejudicii pieței și consumatorilor.

209.

În cazul în care un acord de specializare include una sau mai multe dintre restricțiile grave enumerate la articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, întregul acord este exclus de la exceptarea pe categorii.

210.

Restricțiile grave enumerate la articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare pot fi grupate în următoarele categorii:

(a)	fixarea prețurilor pentru vânzarea produselor de specializare către părți terțe;

(b)	limitarea producției sau a vânzărilor; și

(c)	alocarea piețelor sau a clienților.

211.

Astfel de restricții pot fi realizate (a) în mod direct sau indirect și (b) separat sau în combinație cu alți factori care sunt sub controlul părților la acordul de specializare.

3.3.6.2. Excepții

212.

Articolul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevede, de asemenea, mai multe excepții de la restricțiile grave. Acordurile de specializare care includ dispoziții care prevăd aceste excepții pot beneficia, totuși, de exceptare dacă sunt îndeplinite celelalte condiții în temeiul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare.

(a)	Fixarea prețurilor. În contextul distribuției în comun, Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare permite fixarea prețurilor percepute clienților direcți [articolul 5 litera (a)].

(b)

Limitarea producției sau a vânzărilor.

(a)

în contextul acordurilor de specializare unilaterală sau reciprocă, Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare permite dispoziții privind volumul de produse acceptat pe care; (i) o parte sau părțile încetează să îl producă; și/sau pe care (ii) o parte sau părțile îl produce/produc pentru cealaltă parte sau celelalte părți [articolul 5 litera (b) punctul (i)];

(b)	în contextul acordurilor de producție în comun, Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare permite dispoziții privind stabilirea capacității și a volumelor de producție ale părților în ceea ce privește produsele de specializare [articolul 5 litera (b) punctul (ii)];

(c)	în contextul distribuției în comun, Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare permite dispoziții care stabilesc obiective privind vânzările în ceea ce privește produsele de specializare [articolul 5 litera (b) punctul (iii)].

3.3.7. Retragerea beneficiului Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare

213.

Articolele 6 și 7 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevăd că ANC-urile sau Comisia pot/poate retrage beneficiul exceptării pe categorii în temeiul dispozițiilor articolului 29 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 dacă acestea constată că, într-un caz individual, un acord de specializare care intră sub incidența exceptării pe categorii aplicabile are, totuși, efecte incompatibile cu articolul 101 alineatul (3). Articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevede o listă neexhaustivă a scenariilor în care Comisia poate lua în considerare utilizarea acestei competențe, și anume în cazul în care piața relevantă este foarte concentrată, iar concurența este deja slabă, de exemplu, din cauza oricăruia dintre aspectele menționate în cele de mai jos:

(a)	pozițiile individuale pe piață ale altor participanți pe piață;

(b)	legăturile dintre alți participanți pe piață create prin acorduri de specializare paralele;

(c)	legăturile dintre părți și alți participanți pe piață.

214.

De exemplu, una sau mai multe părți la un acord de specializare ar putea fi parte/părți la acorduri de specializare separate cu alți participanți pe piață. Alternativ, una sau mai multe părți ar putea avea legături contractuale sau structurale cu alți participanți pe piață în ceea ce privește alte piețe.

215.

Orientările din capitolul 2 privind acordurile de C-D referitoare la procedura de retragere a beneficiului exceptării pe categorii în cazuri individuale și la consecințele retragerii sunt, de asemenea, relevante pentru retragerea beneficiului prevăzut în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare (a se vedea secțiunea 2.2.6).

3.3.8. Perioada de tranziție

216.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare prevede o perioadă de tranziție de doi ani (1 iulie 2023-30 iunie 2025) în care interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) nu se aplică acordurilor de specializare care sunt deja în vigoare la 30 iunie 2023 și care nu îndeplinesc condițiile de exceptare prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, dar care îndeplinesc condițiile de exceptare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1218/2010 al Comisiei (158).

3.4. Evaluarea individuală a acordurilor de producție în temeiul articolului 101 alineatul (1)

217.

În situația în care un acord de producție nu beneficiază de exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, este necesar să se efectueze o evaluare individuală în temeiul articolului 101. Prima etapă a evaluării este să se stabilească dacă acordul restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) (159). În cazul în care acordul restrânge concurența în sensul dispoziției respective, a doua etapă constă în a se stabili dacă acordul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) (160).

3.4.1. Principalele probleme legate de concurență

218.

Acordurile de producție pot ridica diverse probleme legate de concurență, inclusiv:

(a)	limitarea directă a concurenței între părți;

(b)	coordonarea comportamentului concurențial al părților în calitate de furnizori; sau

(c)	excluderea anticoncurențială a terților pe o piață colaterală.

219.

Acordurile de producție pot duce la o limitare directă a concurenței între părți. Acordurile de producție, în special întreprinderile comune de producție (161), pot determina părțile să își alinieze în mod direct nivelurile de producție, calitatea produselor, prețul la care își vinde produsele întreprinderea comună sau alți parametri importanți din punctul de vedere al concurenței (de exemplu, inovarea sau durabilitatea). Acest lucru poate restrânge concurența, chiar dacă părțile vând produsele fabricate în temeiul acordului în mod independent.

220.

Acordurile de producție pot avea ca rezultat și coordonarea comportamentului concurențial al părților în calitate de furnizori, cu alte cuvinte o coluziune, ceea ce duce la creșterea prețurilor, la scăderea producției, la scăderea calității produselor, la reducerea varietății produselor sau la reducerea inovării (162). O coluziune este mai probabilă atunci când:

(a)	părțile au putere pe piață; și

(b)

sunt prezenți factori care conduc la o astfel de coordonare, cum ar fi:

(a)	situația în care acordul de producție sporește gradul de suportare în comun a costurilor părților (și anume proporția costurilor variabile pe care părțile le au în comun) până la un nivel care le permite să realizeze o coluziune; sau

(b)	situația în care acordul implică un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial care poate conduce la coluziune.

221.

Acordurile de producție pot conduce, de asemenea, la excluderea anticoncurențială a terților pe piețele din aval în situațiile în care acordul de producție se referă la un produs intermediar care reprezintă o mare parte din costurile variabile ale unui produs final pentru care părțile concurează în aval. În acest caz, părțile pot utiliza acordul de producție pentru a crește prețul produsului intermediar și, prin urmare, pentru a majora costurile concurenților lor din aval. Acest lucru poate slăbi concurența în aval și poate duce la o creștere a prețurilor finale.

3.4.2. Restrângerea concurenței prin obiect

222.

În general, acordurile care presupun: (a) fixarea prețurilor; (b) limitarea producției; sau (c) împărțirea piețelor ori a clienților restrâng concurența prin obiect.

223.

Cu toate acestea, în contextul acordurilor de producție, acest lucru nu se aplică atunci când:

(a)

părțile convin asupra producției direct vizate de acordul de producție (de exemplu, capacitatea și volumul de producție ale unei întreprinderi comune sau cantitatea convenită de produse care urmează a fi externalizate), cu condiția să nu se elimine concurența în legătură cu alți parametri (de exemplu, prețurile); sau

(b)

un acord de producție care prevede și distribuția în comun a produselor fabricate în comun prevede stabilirea în comun a prețurilor de vânzare exclusiv pentru aceste produse, cu condiția ca restricția respectivă să fie necesară în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a producției combinate și a acordului de distribuție și proporțională în vederea atingerii obiectivelor acordului respectiv.

224.

În cazul în care un acord de producție nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1), deoarece are efecte neutre sau pozitive asupra concurenței și conține o restricție de stabilire a prețurilor, astfel cum se menționează la punctul 223(b), această restricție accesorie eludează, de asemenea, interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) (163).

225.

În cazul în care un acord de producție conține o restricție legată de producție, astfel cum se menționează la punctul223(a), care nu constituie o restricție accesorie care eludează interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) (164), este necesar să se evalueze dacă este probabil ca acordul să genereze efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). O astfel de restricție nu va fi evaluată separat de acordul de producție, ci prin prisma efectelor globale ale întregului acord de producție.

3.4.3. Efecte restrictive asupra concurenței

226.

Pentru a evalua dacă un acord de producție are ca efect restrângerea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1), este necesar să se țină seama de diverși factori, printre care:

(a)	calitatea de concurenți existenți sau potențiali a părților la acord (165);

(b)	situația care ar prevala în lipsa acestui acord, inclusiv eventualele restricții pe care le conține acesta;

(c)	caracteristicile pieței relevante și puterea de piață a părților;

(d)	natura și domeniul de aplicare al cooperării;

(e)	produsele vizate de cooperare.

3.4.3.1. Acorduri de producție cu probabilitate redusă de a conduce la efecte restrictive

227.

Anumite acorduri de producție au o probabilitate redusă de a conduce la efecte restrictive:

(a)	acorduri de producție între întreprinderi care nu sunt concurenți existenți sau potențiali. Astfel de acorduri sunt, în general, capabile să restrângă concurența numai în cazul în care includ dispoziții care exclud concurența din partea terților;

(b)	acorduri de producție care permit părților să lanseze un produs pe care, pe baza unor factori obiectivi, nu l-ar fi putut produce în alt mod (de exemplu, din cauza capacităților lor tehnice) și care nu conduc la o coluziune cu privire la alte produse pentru care părțile concurează;

(c)	acorduri de producție care afectează piețele pe care părțile nu au putere de piață (166), inclusiv acordurile care beneficiază de Comunicarea de minimis (167).

3.4.3.2. Puterea de piață

228.

Părțile la acord vor putea menține în mod profitabil prețurile deasupra nivelului concurențial sau vor putea menține în mod profitabil producția, calitatea sau varietatea produselor sub nivelul concurențial numai dacă au putere de piață. Punctul de plecare al analizei puterii de piață este: (a) cota de piață individuală și cumulată a părților. Se analizează apoi, în mod normal; (b) gradul de concentrare a pieței, numărul de participanți pe piață; și (c) factorii dinamici, cum ar fi intrarea potențială pe piață, schimbările legate de cota de piață; precum și (d) alți factori relevanți.

(a) Cotele de piață

229.

Este improbabil ca, sub un anumit nivel al cotei de piață, întreprinderile să aibă putere de piață.

230.

Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare: acordurile de specializare (168) beneficiază de exceptarea prevăzută în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare dacă sunt încheiate între părți cu o cotă de piață cumulată care nu depășește 20 % pe piețele relevante (169) și dacă sunt îndeplinite celelalte condiții de aplicare a Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare.

231.

În afara domeniului de aplicare al Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare: în ceea ce privește acordurile de producție orizontale care nu constituie acorduri de specializare, astfel cum sunt definite de Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, în majoritatea cazurilor, este puțin probabil să existe o putere de piață dacă părțile la acord au o cotă de piață cumulată de cel mult 20 % pe piețele relevante.

232.

Astfel cum se explică la punctul 183, un acord de producție poate avea efecte colaterale pe piețe situate în amonte, în aval sau în vecinătatea pieței direct vizate de cooperare (de exemplu, în cazul în care acordul vizează produse intermediare utilizate ca factori de producție pentru produse din aval). Efectele restrictive pe piețele colaterale sunt mai probabile atunci când piețele sunt interdependente, iar părțile au putere de piață pe piața colaterală.

233.

Cota de piață de peste 20 %: în cazul în care cota de piață cumulată a părților depășește 20 %, este necesar să se evalueze efectele restrictive ale acordului de producție. În general, cu cât este mai ridicat nivelul cotelor de piață cumulate ale părților, cu atât este mai mare riscul ca un acord de producție să sporească stimulentele părților de a crește prețurile (și/sau de a reduce calitatea produselor și gama de produse).

(b) Gradul de concentrare a pieței

234.

În general, este mai probabil ca un acord de producție să conducă la efecte restrictive asupra concurenței pe o piață concentrată (și anume pe o piață cu un număr limitat de participanți) decât pe o piață care nu este concentrată. Pe o piață concentrată, un acord de producție poate contribui la creșterea riscului de coluziune, chiar și în cazul în care cota de piață cumulată a părților este moderată. Simplul fapt că o cotă de piață cumulată a părților depășește cu puțin 20 % nu implică, în sine, existența unei piețe foarte concentrate.

235.

Chiar dacă respectivele cote de piață ale părților la acord și gradul de concentrare a pieței sunt ridicate, riscul apariției de efecte restrictive asupra concurenței poate fi, totuși, scăzut, dacă piața este dinamică, și anume este o piață pe care intră participanți și cotele de piață se modifică frecvent.

(d) Alți factori relevanți pentru evaluarea puterii de piață

236.

Numărul și intensitatea legăturilor (de exemplu, alte acorduri de cooperare) dintre concurenții de pe piață, capacitatea clienților de a schimba furnizorii și/sau probabilitatea redusă ca respectivii concurenți să crească oferta în cazul în care prețurile cresc pot fi, de asemenea, relevante pentru a evalua dacă părțile au putere de piață.

237.

În plus, în cazul în care o întreprindere cu putere de piață pe o anumită piață cooperează cu o posibilă întreprindere nouă pe piață, de exemplu, cu un furnizor al aceluiași produs pe o piață geografică învecinată, acordul poate conduce la creșterea puterii de piață a întreprinderii existente. Acest lucru poate avea efecte restrictive asupra concurenței în cazul în care: (a) concurența reală pe piața întreprinderii existente este deja slabă; și (b) amenințarea intrării pe piață reprezintă o constrângere concurențială semnificativă.

3.4.3.3. Limitarea directă a concurenței între părți

238.

Un acord de producție poate limita direct concurența dintre părți în diferite moduri. De exemplu:

(a)	Părțile la o întreprindere comună de producție pot conveni să limiteze producția întreprinderii comune comparativ cu producția pe care ar fi introdus-o pe piață fiecare dintre părți dacă ar fi luat decizii în ceea ce privește producția în mod independent.

(b)

În cazul în care principalele caracteristici ale produsului sunt determinate de acordul de producție, acest lucru poate elimina concurența dintre părți în ceea ce privește o serie de parametri-cheie (de exemplu, calitatea produselor și/sau gama de produse sau inovarea), indiferent dacă acordul implică, de asemenea, distribuția în comun. Această preocupare este deosebit de relevantă în industriile în care producția este principala activitate economică, de pildă, în industriile prelucrătoare sau industria prelucrării alimentelor.

(c)

O întreprindere comună care impune părților un preț de transfer ridicat ar putea crește costurile factorilor de producție ale acestora, ceea ce ar putea genera prețuri mai mari în aval. Concurenții terți ar putea considera că este profitabil să își mărească prețurile ca răspuns la această acțiune, contribuind astfel la creșterea prețurilor pe piața relevantă.

239.

În general, acordurile de producție care prevăd, de asemenea, distribuția în comun (și anume vânzarea în comun a produselor) prezintă un risc mai mare de efecte restrictive decât acordurile de producție care se limitează la producție. Distribuția în comun aduce cooperarea mai aproape de consumator și, adesea, presupune stabilirea în comun a prețurilor și a vânzărilor, și anume a practicilor care riscă să afecteze cel mai mult concurența.

3.4.3.4. Coluziunea și excluderea anticoncurențială

240.

Probabilitatea apariției unei coluziuni și/sau a excluderii concurențiale depinde de puterea de piață a părților, precum și de caracteristicile pieței relevante. De asemenea, capacitatea părților de a realiza o coluziune și/sau o excludere anticoncurențială poate fi sporită, printre altele, de suportarea în comun a costurilor sau de un schimb de informații efectuat ca urmare a acordului de producție.

(a) Suportarea în comun a costurilor

241.

În cazul în care una sau mai multe părți la un acord de producție au putere de piață, iar acordul mărește gradul de suportare în comun a costurilor de către părți până la un nivel substanțial, acest lucru poate spori capacitatea părților de a realiza o coluziune cu privire la prețuri (inclusiv impunerea unor prețuri mai mari pentru produsele intermediare pentru a exclude concurenții terți pe piețele din aval).

242.

Suportarea în comun a costurilor se referă la proporția costurilor variabile pe care părțile la acord le au în comun. Costurile relevante sunt costurile variabile ale produselor cu privire la care concurează părțile la acordul de producție. Prin urmare, este mai puțin probabil ca un acord să mărească gradul de suportare în comun a costurilor în cazul în care cooperarea se referă la produse care necesită o comercializare costisitoare (de exemplu, produse noi sau eterogene care presupun costuri de comercializare ridicate) sau la produse cu cheltuieli de transport ridicate, iar cooperarea nu include distribuția în comun a acestor produse.

243.

Creșterea gradului de suportare în comun a costurilor poate, de asemenea, să sporească respectiva capacitate a părților de a obține o coluziune pe piețele din aval. Această situație poate interveni, de exemplu, atunci când acordul de producție se referă la un produs intermediar care reprezintă o mare parte din costurile variabile ale unui produs final pentru care părțile concurează în aval. În acest caz, părțile pot utiliza acordul de producție pentru a crește prețul produsului intermediar și, prin urmare, pentru a majora prețurile finale (170).

(b) Schimbul de informații

244.

Punerea în aplicare a unui acord de producție poate necesita un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial, de exemplu, cu privire la costurile și procedeele de producție. În cazul în care acordul de producție nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1), deoarece are efecte neutre sau pozitive asupra concurenței, nici schimbul de informații aferent acelui acord nu intră sub incidența interdicției respective (171). Acest lucru este valabil în cazul în care schimbul de informații este necesar în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a acordului de producție și este proporțional cu obiectivele acestuia (172). De exemplu, schimbul de informații privind volumele vânzărilor și prețurile poate fi necesar pentru punerea în aplicare a unui acord de producție care prevede distribuția în comun, însă, în general, nu va fi necesar dacă acordul nu include distribuția în comun.

245.

În cazul în care schimbul de informații depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a acordului de producție sau nu este proporțional cu obiectivele acestuia, acordul ar trebui evaluat pe baza orientărilor din capitolul 6 (173). În cazul în care schimbul de informații intră sub incidența articolului 101 alineatul (1), acesta poate îndeplini, totuși, condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

3.5. Evaluarea individuală a acordurilor de producție în temeiul articolului 101 alineatul (3)

246.

În situația în care un acord de producție restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) (174) și nu îndeplinește condițiile de exceptare prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare (175), este necesar să se evalueze dacă acordul îndeplinește cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3), prezentate în secțiunea 1.2.7. Următorii factori sunt relevanți pentru aplicarea condițiilor respective acordurilor de producție.

3.5.1. Creșterea eficienței

247.

Acordul de producție trebuie să contribuie la îmbunătățirea producției sau a distribuției de bunuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic.

248.

Acordurile de producție pot genera creșterea eficienței, de exemplu, astfel:

(a)	permițând întreprinderilor să reducă o serie de costuri pe care altfel ar trebui să le suporte fiecare;

(b)	ajutând întreprinderile să îmbunătățească nivelul de calitate al produselor prin combinarea know-how-ului și a competențelor complementare;

(c)	permițând întreprinderilor să își diversifice gama de produse, o acțiune pe care altfel nu și-ar fi permis sau nu ar fi fost capabile să o realizeze;

(d)	permițând întreprinderilor să îmbunătățească tehnologiile de producție sau să lanseze produse noi (cum ar fi produsele durabile), acțiuni pe care altfel nu le-ar fi putut realiza (de exemplu, din cauza capacităților tehnice ale acestora);

(e)	stimulând întreprinderile și permițându-le să își adapteze capacitățile de producție la o creștere bruscă a cererii sau la o scădere a ofertei de anumite produse, ceea ce poate conduce la deficite;

(f)	permițând întreprinderilor să producă la costuri mai mici în situațiile în care cooperarea le permite părților să își mărească producția, iar costurile marginale legate de producție scad, și anume pentru a realiza economii de scară;

(g)	realizând economii de costuri prin intermediul economiilor de gamă, dacă acordul le permite părților să sporească numărul diferitelor tipuri de produse ale acestora.

249.

Această creștere a eficienței poate contribui la reziliența pieței interne. De exemplu, un acord de producție poate spori reziliența prin relocalizarea producției în zone mai apropiate de sursele de energie durabilă.

3.5.2. Caracterul indispensabil

250.

Acordul de producție nu trebuie să impună restricții care nu sunt indispensabile pentru obținerea unor creșteri ale eficienței în sensul articolului 101 alineatul (3).

251.

Restricțiile care depășesc ceea ce este necesar pentru a realiza creșterea eficienței generată de un acord de producție nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). De exemplu, în mod normal, restricțiile impuse într-un acord de producție comportamentului concurențial al părților în ceea ce privește producția care nu face obiectul cooperării nu vor fi considerate indispensabile. În mod similar, stabilirea în comun a prețurilor nu va fi considerată un element indispensabil dacă acordul de producție nu prevede și distribuția în comun.

3.5.3. Transferul către consumatori

252.

Acordul de producție trebuie să asigure consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul obținut. Creșterea eficienței realizată prin intermediul restricțiilor indispensabile trebuie transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze efectele restrictive asupra concurenței, de exemplu, sub forma scăderii prețurilor sau a creșterii calității sau a varietății produselor.

253.

Creșterea eficienței care aduce beneficii doar părților ori economiile de costuri cauzate de scăderea producției sau împărțirea pieței nu sunt suficiente pentru a îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

254.

Este mai probabil să se transfere consumatorilor economiile la nivelul costurilor variabile decât economiile la nivelul costurilor fixe (176).

255.

În plus, cu cât este mai mare puterea de piață a părților, cu atât este mai puțin probabil ca acestea să transfere consumatorilor creșterea eficienței, în așa măsură încât să compenseze efectele restrictive asupra concurenței.

3.5.4. Absența eliminării concurenței

256.

Acordul de producție nu trebuie să ofere părților posibilitatea de a elimina concurența pentru o parte semnificativă a produselor în cauză.

257.

Această condiție trebuie evaluată pe piața relevantă căreia îi aparțin produsele care fac obiectul acordului și pe orice piețe colaterale pe care acordul respectiv are efecte restrictive.

3.6. Acorduri de utilizare în comun a infrastructurii de telecomunicații mobile

258.

Prezenta secțiune oferă orientări privind evaluarea concurențială a unui anumit tip de acord de producție: acordurile de utilizare în comun a infrastructurii de telecomunicații mobile (177) (denumite în prezenta secțiune „acorduri de utilizare în comun a rețelelor”). Acestea sunt acorduri în temeiul cărora operatorii de rețele de telecomunicații mobile utilizează în comun părți din infrastructura lor de rețea și suportă împreună costurile de exploatare și costurile de modernizare și de întreținere ulterioare (178). Rețelele de conectivitate sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea unei economii și a unei societăți digitale și sunt relevante pentru aproape toate întreprinderile și toți consumatorii. Operatorii de rețele de telecomunicații mobile își pun adesea în comun resursele pentru a oferi servicii de telecomunicații mobile într-un mod mai eficient din punctul de vedere al costurilor.

259.

Acordurile de utilizare în comun a rețelelor pot prevedea utilizarea în comun a infrastructurii de bază a amplasamentului, cum ar fi stâlpii, cabinetele, antenele sau sursele de alimentare cu energie electrică („utilizare în comun a infrastructurii pasive” sau „utilizare în comun a amplasamentului”). De asemenea, operatorii de rețele de telecomunicații mobile pot să utilizeze în comun echipamentele rețelei de acces radio (Radio Access Network – „RAN”) de la amplasamente, precum stațiile de bază de emisie/recepție sau nodurile de control („utilizare în comun a infrastructurii active” sau „utilizare în comun a RAN”) ori spectrul de frecvențe radio al acestora, cum ar fi benzile de frecvență („utilizare în comun a spectrului de frecvențe radio”) (179). Acordurile de utilizare în comun a rețelelor pot implica o segmentare geografică, prin care operatorii de rețele de telecomunicații mobile își împart responsabilitățile în ceea ce privește instalarea, întreținerea și exploatarea infrastructurii și a echipamentelor pe teritoriile care le revin.

260.

Comisia recunoaște că acordurile de utilizare în comun a rețelelor pot oferi beneficii în ceea ce privește reducerea costurilor și îmbunătățirea calității și a posibilităților de alegere. De exemplu, reducerea costurilor de instalare și de întreținere poate aduce beneficii consumatorilor prin prețurile mai mici sau prin investițiile mai mari în infrastructură. În mod similar, implementarea mai rapidă a noilor rețele și tehnologii, alături de acoperirea mai largă sau densitatea mai mare a rețelelor, poate conduce la îmbunătățirea calității serviciilor și la o gamă mai largă de produse și servicii. Acordurile de utilizare în comun a rețelelor pot permite, de asemenea, apariția unei concurențe care altfel nu ar exista (180). De asemenea, Comisia a constatat că acordurile de utilizare în comun a rețelelor permit operatorilor de rețele de telecomunicații mobile să obțină accesul la rețele mai mari și mai eficiente (181), fără a fi nevoie de consolidare prin fuziuni.

261.

Comisia consideră că, în principiu, acordurile de utilizare în comun a rețelelor, inclusiv utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio, nu restrâng concurența prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1), cu excepția cazului în care acestea servesc drept instrument de participare la un cartel.

262.

Totuși, acordurile de utilizare în comun a rețelelor pot avea efecte restrictive asupra concurenței. Acestea pot limita concurența în materie de infrastructură care ar avea loc în absența acordului (182). La rândul său, reducerea concurenței în materie de infrastructură poate limita concurența atât la nivelul furnizării serviciilor de telecomunicații mobile, cât și la nivelul comerțului cu ridicata și al comerțului cu amănuntul. Acest lucru este cauzat de faptul că o concurență mai redusă la nivelul infrastructurii poate afecta o serie de parametri ai concurenței precum numărul, localizarea și capacitatea instalată a amplasamentelor aferente infrastructurii, disponibilitatea conexiunilor backhaul (183) pentru amplasamentele comune în care părțile la acordul de utilizare în comun a rețelelor își instalează echipamentele de comunicații mobile, calendarul punerii în funcționare a unor noi amplasamente, precum și volumul de capacitate instalată în fiecare amplasament (184), care, la rândul lor, pot afecta calitatea serviciilor și prețurile la nivelul comerțului cu ridicata și al comerțului cu amănuntul.

263.

De asemenea, acordurile de utilizare în comun a rețelelor pot să diminueze capacitatea părților de a lua decizii în mod independent și să limiteze capacitatea sau stimulentele acestora de a intra în concurență unele cu altele în ceea ce privește infrastructura. Acest lucru poate, la rândul său, să reducă flexibilitatea părților în ceea ce privește inovarea și diferențierea dintre tehnologie și produse pe piețele cu ridicata și cu amănuntul ale telecomunicațiilor mobile și, prin urmare, să limiteze concurența dintre acestea (185). Astfel, acordurile de utilizare în comun a infrastructurii mobile – având în vedere efectele lor asupra structurii pieței – pot aduce prejudicii consumatorilor finali, conducând la mai puține opțiuni, la o calitate mai scăzută a serviciilor, precum și la întârzieri în inovare (186). De exemplu, acest lucru se poate datora anumitor clauze tehnice (187), contractuale (188) sau financiare ale acordului (189). În cazul în care părțile la acordul de utilizare în comun a rețelelor sunt concurenți, schimburile de informații sensibile din punct de vedere comercial dintre acestea pot ridica, de asemenea, probleme legate de concurență în cazul în care schimbul de informații depășește ceea ce este în mod obiectiv necesar și proporțional pentru punerea în aplicare a acordului.

264.

Acordurile de utilizare în comun a rețelelor necesită o evaluare individuală în temeiul articolului 101 (190). În funcție de situația de fapt, unii dintre sau toți factorii următori pot fi relevanți pentru evaluare:

(a)	tipul și profunzimea utilizării în comun (inclusiv gradul de independență păstrat de operatorii de rețele de telecomunicații mobile) (191);

(b)	domeniul de aplicare al serviciilor utilizate în comun și al tehnologiilor utilizate în comun, scopul utilizării în comun (a spectrului de frecvențe radio), durata și structura cooperării instituite de acorduri;

(c)	domeniul geografic și acoperirea de piață a acordului de utilizare în comun a rețelelor (de exemplu, acoperirea demografică și dacă acordul se referă la zone dens populate) (192);

(d)

caracteristicile și structura pieței relevante [cotele de piață ale părților, numărul de frecvențe radio deținute de părți, gradul de concurență strânsă dintre părți, numărul de operatori din afara acordului și amploarea presiunii concurențiale exercitate de acestea, barierele la intrare, acordurile cu părți terțe (cum ar fi proprietarii terți de componente ale infrastructurii de rețea sau furnizorii terți de servicii, de exemplu, furnizorii de servicii de towering)];

(e)	numărul de acorduri de utilizare în comun a rețelelor de pe piața relevantă și numărul și identitatea operatorilor de rețea participanți.

265.

Deși va fi întotdeauna necesară o evaluare de la caz la caz pe baza factorilor de mai sus, Comisia consideră că, pentru ca un acord de utilizare în comun a rețelelor să nu fie considerat, prima facie, ca putând avea efecte restrictive în sensul articolului 101 alineatul (1), acesta trebuie să respecte cel puțin următoarele condiții:

(a)

fiecare operator participant controlează și exploatează propria rețea centrală și nu există niciun factor de descurajare de natură tehnică, contractuală, financiară sau de altă natură care să îl împiedice pe vreunul dintre operatori să realizeze unilateral orice acțiune de instalare și modernizare a infrastructurii pe care dorește să o implementeze;

(b)

operatorii participanți păstrează operațiuni independente cu amănuntul și cu ridicata (independență comercială și tehnică în procesul decizional). Aceasta include libertatea de a stabili prețurile pentru serviciile lor, de a stabili parametrii produsului/pachetului și de a-și diferenția serviciile pe baza calității și a altor parametri;

(c)	operatorii participanți își mențin capacitatea de a urma strategii independente privind spectrul de frecvențe radio (193);

(d)

operatorii participanți nu fac schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial, cu excepția informațiilor care sunt strict necesare pentru utilizarea în comun a infrastructurii mobile și, în situațiile în care acest lucru este necesar, au fost instituite bariere în calea schimbului de informații.

266.

În ultimul rând, se oferă următoarele orientări generale pentru diferitele tipuri de acorduri de utilizare în comun a infrastructurii mobile (194):

(a)

este puțin probabil ca acordurile de utilizare în comun a infrastructurii pasive (195) să aibă efecte restrictive asupra concurenței, cu condiția ca: (i) operatorii de rețea să păstreze un grad semnificativ de independență și de flexibilitate în definirea strategiei lor comerciale, a caracteristicilor serviciilor lor și a investițiilor în rețeaua proprie; și (ii) accesul la infrastructura pasivă pe piața relevantă să nu fie restricționat (în acest sens, factorii relevanți care trebuie luați în considerare sunt, de exemplu, obligațiile de reglementare sau acordurile comerciale existente care limitează un astfel de acces);

(b)

este mai probabil ca acordurile de utilizare în comun a infrastructurii active (196) să aibă efecte restrictive asupra concurenței. Acest lucru este cauzat de faptul că, în comparație cu utilizarea în comun a infrastructurii pasive, utilizarea în comun a infrastructurii active implică, în general, o cooperare mai extinsă cu privire la componentele de rețea care sunt susceptibile să afecteze nu doar acoperirea, ci și implementarea independentă a capacității;

(c)

acordurile de utilizare în comun a spectrului de frecvențe radio (denumite și „punere în comun a spectrului de frecvențe radio”) reprezintă o formă mai amplă de cooperare; acestea pot restrânge și mai mult capacitatea părților de ași diferenția ofertele cu amănuntul și/sau cu ridicata și pot limita în mod direct concurența dintre acestea (197). Deși utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio poate fi permisă de autoritățile de reglementare atunci când acestea acordă drepturi de utilizare a spectrului de frecvențe radio (198), aceste acorduri necesită o evaluare mai atentă în temeiul articolului 101 decât alte forme de utilizare în comun a rețelelor (199).

3.7. Exemple

267.

Limitarea directă a concurenței

Exemplul 1

Situație: societățile A și B, doi furnizori ai unui produs X, hotărăsc să își închidă unitățile de producție existente, care sunt vechi, și să construiască o unitate de producție nouă, mai mare și mai eficientă, exploatată de o întreprindere comună, a cărei capacitate va fi mai mare decât capacitatea totală a vechilor unități deținute de societățile A și B. Concurenții își folosesc unitățile existente de producție la capacitate maximă și nu au planuri de extindere. Societățile A și B au o cotă de piață de 20 % și, respectiv, 25 % din piața relevantă a produsului X. Piața este concentrată și se află într-o perioadă de stagnare; nu au existat intrări recente pe piață, iar cotele de piață au fost stabile de-a lungul timpului. Costurile de producție reprezintă o parte importantă a costurilor variabile ale societăților A și B legate de produsul X. Comercializarea este o activitate economică minoră din punctul de vedere al costurilor și al importanței strategice, în comparație cu producția: costurile de comercializare sunt scăzute, întrucât produsul X este omogen și stabil, iar transportul nu reprezintă un element esențial al concurenței.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare: Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare nu se aplică, deoarece cota de piață cumulată a părților depășește 20 % pe piața relevantă a produsului X. Prin urmare, este necesară o evaluare individuală a acordului de producție.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (1): în cazul în care constituirea întreprinderii comune determină împărțirea de către societățile A și B a majorității costurilor lor variabile pentru produsul X, este probabil ca aceasta să limiteze în mod direct concurența dintre ele. De asemenea, constituirea întreprinderii comune poate determina părțile să își limiteze producția în ceea ce privește produsul X comparativ cu producția pe care ar fi introdus-o pe piață dacă fiecare dintre acestea ar fi luat propriile decizii în ceea ce privește producția în mod independent. Având în vedere constrângerile reduse pe care concurenții le vor exercita în privința capacității, această limitare a producției ar putea duce la creșterea prețurilor.

Prin urmare, este probabil ca întreprinderea comună de producție să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) pe piața produsului X.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (3): înlocuirea celor două unități de producție vechi, de dimensiuni mai mici, cu una nouă poate conduce la o creștere a producției întreprinderii comune și la o scădere a prețurilor, de care vor beneficia consumatorii. Cu toate acestea, acordul de producție va îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) numai dacă părțile pot demonstra că această creștere a eficienței va fi substanțială și că este probabil să fie transferată consumatorilor într-o măsură care va compensa efectele restrictive asupra concurenței.

268.

Coluziune și legături între concurenți

Exemplul 2

Situație: doi furnizori, societățile A și B, înființează o întreprindere comună de producție pentru a fabrica produsul Y. Societățile A și B au o cotă de piață de 15 % și, respectiv, 10 % pe piața produsului Y. Pe piață mai există încă trei operatori: societatea C, cu o cotă de piață de 30 %, societatea D, cu 25 % și societatea E, cu 20 %. Societatea B deține deja o unitate de producție în comun cu societatea D. Productul Y este omogen, tehnologia de bază este simplă, iar furnizorii au costuri variabile foarte similare.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare: Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare nu se aplică, deoarece cota de piață cumulată a părților depășește 20 % pe piața relevantă a produsului Y. Prin urmare, este necesară o evaluare individuală a acordului de producție.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (1): piața se caracterizează printr-un număr foarte mic de participanți, cu cote de piață și costuri de producție variabile similare. Întreprinderea comună a societăților A și B va crea o legătură suplimentară între furnizorii de pe piață, ceea ce conduce, în fapt, la creșterea concentrării pe piață, întrucât leagă și societatea D de societățile A și B. Este probabil ca această cooperare să sporească riscul de coluziune și, astfel, să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1).

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (3): condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) vor fi îndeplinite numai în contextul unei creșteri semnificative a eficienței transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze efectele restrictive asupra concurenței. Totuși, în exemplul de față, având în vedere caracterul omogen al produsului Y și simplitatea tehnologiei de bază, acest lucru pare puțin probabil.

269.

Excluderea anticoncurențială

Exemplul 3

Situație: societățile A și B înființează o întreprindere comună de producție pentru produsul intermediar X, care acoperă întreaga lor producție de produsul X. Produsul X este un factor de producție esențial pentru fabricarea produsului din aval Y și niciun alt tip de produs nu este substituibil ca factor de producție. Costurile de producție a produsului X reprezintă 50 % din costurile variabile ale produsului final Y, cu privire la care societățile A și B concurează, de asemenea, în aval. Societățile A și B au fiecare o cotă de 20 % pe piața din aval a produsului Y. Intrarea noilor participanți pe această piață din aval este redusă, iar cotele de piață au fost stabile dea lungul timpului. Pe lângă faptul că își acoperă propria cerere de produsul X (utilizare captivă), societățile A și B au o cotă de piață de 30 % pe piața produsului X (vânzări către părți terțe). Există bariere importante la intrarea pe piața produsului X, iar producătorii existenți lucrează aproape la întreaga capacitate. Pe piața produsului Y mai există încă doi furnizori importanți, fiecare cu o cotă de piață de 15 %, precum și alți câțiva concurenți mai mici. Întreprinderea comună generează economii de scară sub forma unei reduceri a costurilor fixe aferente sediului central al părților.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare: Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare nu se aplică, deoarece cota de piață cumulată a părților depășește 20 % atât pe piața produsului intermediar X, cât și pe piața produsului din aval Y. Prin urmare, este necesară o evaluare individuală a acordului de producție.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (1): datorită întreprinderii comune de producție și a cotei de piață cumulate ridicate a acestora pe piața din amonte a produsului X, societățile A și B vor putea să controleze în mare măsură furnizarea factorului de producție esențial X concurenților lor de pe piața din aval a produsului Y. Aceasta ar permite societăților A și B să majoreze costurile concurenților lor, prin creșterea artificială a prețului produsului X sau prin reducerea producției. Acest lucru ar putea exclude de pe piața produsului Y concurenții societăților A și B. Din cauza acestei probabilități a excluderii anticoncurențiale pe piața din aval, acest acord este susceptibil să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1).

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (3): economiile de scară generate de întreprinderea comună de producție sunt limitate la costurile fixe, fiind puțin probabil ca acestea să compenseze efectele restrictive asupra concurenței; prin urmare, este puțin probabil ca acest acord să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

270.

Acordul de producție ca mijloc de împărțire a pieței

Exemplul 4

Situație: societățile A și B produc fiecare ambele produse X și Y. Societatea A are o cotă de piață de 30 % pe piața produsului X și o cotă de 10 % pe piața produsului Y. Societatea B are o cotă de piață de 10 % pe piața produsului X și o cotă de 30 % pe piața produsului Y. Pentru a realiza economii de scară în ceea ce privește producția, societățile A și B încheie un acord de producție în temeiul căruia societatea A va produce doar produsul X, iar societatea B va produce doar produsul Y. Acordul nu prevede ca părțile să se aprovizioneze una de la cealaltă cu produsele în cauză. Prin urmare, în urma acordului, societatea A va vinde numai produsul X, iar societatea B va vinde numai produsul Y. Părțile pretind că, prin această specializare, vor realiza economii de costuri fixe semnificative datorită economiilor de scară și că, prin concentrarea fiecăreia dintre ele pe un singur produs, își vor îmbunătăți tehnologiile de producție, ceea ce va duce la îmbunătățirea calității produselor.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare: Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare nu se aplică, deoarece cota de piață cumulată a părților depășește 20 % pe fiecare dintre piețele relevante pentru produsele X și Y. În orice caz, acordul nu poate fi clasificat drept acord de specializare reciprocă potrivit definiției din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare, deoarece părțile nu convin să se aprovizioneze reciproc cu produsele pe care fiecare dintre ele încetează să le mai producă. Prin urmare, este necesară o evaluare individuală a acordului.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (1): în temeiul acordului, societățile A și B convin să înceteze să mai producă (și să mai vândă) produse pentru care concurează. Prin urmare, acordul are ca obiect restrângerea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1).

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (3): pretinsa creștere a eficienței care rezultă din acord (reducerea costurilor fixe și îmbunătățirea tehnologiei de producție) este legată de împărțirea pieței, astfel că este puțin probabil ca aceasta să compenseze efectele restrictive ale acordului; prin urmare, acordul nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). În orice caz, dacă societatea A sau societatea B consideră că ar fi mai eficient să se concentreze asupra unui singur produs, acestea pot pur și simplu să ia decizia unilaterală de a produce doar produsul X sau Y, fără a conveni că societatea cealaltă se va concentra pe fabricarea celuilalt produs.

271.

Concurența potențială

Exemplul 5

Situație: societatea A fabrică produsul final X, iar societatea B, produsul final Y. Produsele X și Y aparțin unor piețe distincte ale produsului, pe care societățile A și B au putere de piață, cotele de piață individuale depășind 20 %. Ambele societăți utilizează produsul Z ca factor de producție pentru fabricarea produselor X și Y și ambele produc produsul Z exclusiv pentru utilizare captivă. Produsul X poate fi fabricat printr-o simplă transformare a produsului Z, iar societatea B s-a pregătit pentru a intra pe piața produsului X și pare realist că va intra pe piața respectivă în anul următor. Societățile A și B hotărăsc să producă în comun Z, ceea ce generează economii de scară limitate, și convin să înceteze producția independentă de Z. În cadrul acordului, societatea B convine să nu intre pe piața produsului X în următorii cinci ani.

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare: Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare nu se aplică, deoarece pragul cotei de piață de 20 % este depășit pe piețele din aval pentru produsele finale X și Y. Aceste piețe sunt relevante pentru aplicarea pragului cotei de piață, deoarece produsul vizat de acordul de producție (produsul intermediar Z) este utilizat de către părți ca factor de producție pentru a produce X și Y.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (1): societățile A și B nu sunt concurenți existenți în ceea ce privește produsele X, Y sau Z. Cu toate acestea, având în vedere planul său de a intra pe piața produsului X în termen de un an, societatea B este un concurent potențial al societății A pe piața respectivă. Prin urmare, acordul de producție în comun restrânge concurența pe piața produsului X în sensul articolului 101 alineatul (1) prin eliminarea constrângerii impuse de intrarea planificată a societății B.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (3): este puțin probabil ca respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3) să fie îndeplinite, deoarece creșterea eficienței sub forma economiilor de scară generate de acordul de producție în comun este limitată, astfel că este puțin probabil ca aceasta să compenseze efectele restrictive ale acordului asupra concurenței pe piața produsului X, unde societatea A are putere de piață.

272.

Schimbul de informații

Exemplul 6

Situație: societățile A și B produc amândouă Z, un produs chimic de bază. Z este un produs omogen, fabricat în conformitate cu un standard european care nu permite nicio variație a produsului. Costurile de producție reprezintă o componentă importantă a costului total aferent fabricării produsului Z. Societatea A are o cotă de piață de 20 %, iar societatea B are o cotă de 25 % pe piața UE a produsului Z. Pe piața respectivă mai există încă patru producători, cu cote de piață de 20 %, 15 %, 10 % și, respectiv, 10 %. Unitatea de producție a societății A este situată în statul membru X din nordul Europei, în timp ce unitatea de producție a societății B se află în statul membru Y din sudul Europei. Deși majoritatea clienților societății A se află în nordul Europei, societatea A are un anumit număr de clienți și în sudul continentului. Majoritatea clienților societății B se află în sudul Europei, dar aceasta are un anumit număr de clienți și în nordul continentului. În prezent, societatea A își aprovizionează clienții din sudul Europei cu produsul Z, pe care îl fabrică în unitatea sa de producție din statul membru X din nordul Europei și îl transportă cu camionul în sudul Europei. În mod similar, societatea B își aprovizionează clienții din nordul Europei cu produsul Z, pe care îl fabrică în statul membru Y din sudul Europei și îl transportă cu camionul în nordul Europei. Cheltuielile de transport sunt destul de ridicate, însă nu atât de ridicate încât livrările societății A către sudul Europei sau ale societății B către nordul Europei să fie neprofitabile.

Societățile A și B hotărăsc că ar fi mai eficient dacă societatea A nu ar mai transporta Z din statul membru X în sudul Europei și dacă societatea B nu ar mai transporta Z din statul membru Y în nordul Europei. Cu toate acestea, ambele societăți doresc să își păstreze clienții existenți. În acest scop, societățile A și B intenționează să încheie un acord de schimb, care să permită fiecărei părți să cumpere anual o anumită cantitate de Z de la unitatea de producție a celeilalte părți, cantitatea de Z cumpărată urmând a fi vândută clienților proprii situați mai aproape de unitatea de producție a celeilalte părți. Pentru a calcula un preț de achiziție care să nu favorizeze vreuna dintre părți față de cealaltă și care să ia în calcul în mod corespunzător diferențele dintre părți legate de costurile de producție și de economiile realizate în ceea ce privește cheltuielile de transport, precum și pentru a se asigura că ambele părți pot înregistra o marjă corespunzătoare, acestea convin să își divulge costurile aferente produsului Z (și anume costurile de producție și cheltuielile de transport).

Analiză:

Aplicabilitatea Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare: Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare nu se aplică, deoarece acordul de schimb nu corespunde niciunuia dintre tipurile de acorduri care fac obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare.

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (1): faptul că societățile A și B – care sunt concurenți – schimbă între ele o parte din producție nu constituie, în sine, o problemă din punctul de vedere al concurenței. Cu toate acestea, acordul prevede, de asemenea, schimbul de informații între părți cu privire la costurile de producție și la cheltuielile de transport pentru produsul Z, pentru care acestea concurează. Schimbul de informații dintre concurenți depășește ceea ce este necesar pentru punerea în aplicare a acordului de schimb. Având în vedere structura relativ concentrată a pieței, natura omogenă a produsului Z și faptul că respectivele costuri de producție și cheltuieli de transport reprezintă o componentă majoră a costurilor totale aferente produsului și, prin urmare, un parametru important al concurenței, schimbul de informații ar putea conduce la o coluziune. Așadar, având în vedere cotele de piață semnificative ale părților, este probabil ca acordul să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1).

Evaluare individuală în temeiul articolului 101 alineatul (3): acordul va genera creșterea eficienței sub forma unor economii de costuri pentru părți, însă conținutul schimbului de informații nu pare a fi indispensabil pentru a obține creșteri ale eficienței. Părțile ar putea obține reduceri similare ale costurilor dacă ar conveni asupra unei formule de preț care să nu presupună divulgarea costurilor de producție și a cheltuielilor de transport ale acestora. În consecință, în forma sa actuală, acordul de schimb nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

4. ACORDURI DE ACHIZIȚIE

4.1. Introducere

273.

Prezentul capitol oferă orientări referitoare la evaluarea acordurilor privind achiziția în comun a unor produse de către mai multe întreprinderi. Achiziția în comun implică punerea în comun a activităților de achiziție și poate fi realizată în diverse moduri, inclusiv printr-o societate controlată în comun, printr-o societate în cadrul căreia întreprinderile dețin participații care nu le oferă controlul asupra acesteia, printr-o cooperativă, precum și în baza unui acord contractual sau a unei forme mai flexibile de cooperare, de exemplu, atunci când un reprezentant negociază sau realizează achiziții în numele mai multor întreprinderi (denumite în mod colectiv „grupuri de achiziție în comun”).

274.

Grupurile de achiziție în comun există în diverse sectoare economice. Membrii acestora pot efectua achiziții în comun sau se pot limita la negocierea în comun a prețurilor de achiziție, a componentelor prețului de achiziție sau a altor termene și condiții cu un furnizor, tranzacțiile efective de achiziție urmând să fie încheiate de fiecare parte în mod individual, pe baza prețurilor și/sau a condițiilor negociate în comun. Ori de câte ori prezentul capitol se referă la achiziții în comun, acest termen include atât achizițiile în comun, cât și negocierile în comun aferente (componentelor) prețurilor de achiziție sau altor termeni și condiții. Un grup de achiziție în comun se poate implica și în activități suplimentare, cum ar fi transportul, controlul calității și depozitarea în comun, evitând astfel duplicarea costurilor de livrare. În funcție de sector, cumpărătorii pot consuma produsele achiziționate în comun sau le poate utiliza ca factori de producție pentru activitățile proprii, precum, de exemplu, în cazul energiei sau al îngrășămintelor. În mod alternativ, cumpărătorii pot revinde produsele, precum, de exemplu, în cazul bunurilor de consum cu circulație rapidă (de exemplu, alimente, produse de uz casnic sau de îngrijire personală etc.) sau al produselor electronice de larg consum. Grupurile de comercianți cu amănuntul independenți, lanțurile de vânzare cu amănuntul sau grupurile de comercianți cu amănuntul care realizează activități de achiziție în comun sunt denumite adesea „alianțe între comercianți cu amănuntul” (200).

275.

În general, grupurile de achiziție în comun vizează crearea unui grad de putere de cumpărare față de furnizori, pe care este posibil ca membrii individuali ai grupului de achiziție în comun să nu îl atingă acționând independent. Puterea de cumpărare a unui grup de achiziție în comun poate duce la scăderea prețurilor, precum și la produse sau servicii mai variate sau de mai bună calitate pentru consumatori. De asemenea, acesta poate permite membrilor, în special întreprinderilor de dimensiuni mai mici, să obțină condiții de achiziție mai bune și, prin urmare, să rămână competitivi pe piața (piețele) de desfacere din aval, atunci când se confruntă cu concurenți puternici. Întreprinderile se pot implica în grupuri de achiziție în comun pentru a preveni deficitele sau pentru a remedia întreruperile în producția anumitor produse, evitând astfel perturbările din lanțul de aprovizionare. Totuși, în anumite circumstanțe, achizițiile în comun pot să genereze și probleme legate de concurență, astfel cum se arată mai jos la punctul 4.2.3.

276.

Grupurile de achiziție în comun pot implica atât acorduri orizontale, cât și verticale. În astfel de cazuri, este necesară o analiză în două etape. În primul rând, acordul (acordurile) orizontal (orizontale) încheiat (încheiate) între întreprinderi concurente care efectuează achiziții în comun sau deciziile adoptate de asocierea de întreprinderi care realizează achiziții trebuie evaluate potrivit principiilor descrise în prezentele orientări. Dacă, în urma acestei evaluări, se ajunge la concluzia că grupul de achiziție în comun nu generează probleme legate de concurență, este necesar să se realizeze o evaluare suplimentară a oricăror acorduri verticale dintre grupul de achiziție în comun și membrii individuali ai acestuia și dintre grupul de achiziție în comun și furnizori. Astfel de acorduri verticale trebuie evaluate utilizând VBER și Orientările verticale. Acordurile verticale care nu fac obiectul VBER nu sunt considerate ilegale, însă necesită o evaluare individuală în temeiul articolului 101.

4.2. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

4.2.1. Principalele probleme legate de concurență

277.

Grupurile de achiziție în comun formate din concurenți existenți sau potențiali pot conduce la restrângerea concurenței pe piața sau pe piețele de achiziții din amonte și/sau de desfacere din aval, cum ar fi creșterea prețurilor sau scăderea producției, a calității sau a varietății produselor sau a inovării, împărțirea pieței sau excluderea anticoncurențială a altor cumpărători.

4.2.2. Restrângerea concurenței prin obiect

278.

În general, grupurile de achiziție în comun nu determină o restrângere a concurenței prin obiect dacă vizează într-adevăr achiziția în comun, și anume dacă doi sau mai mulți cumpărători negociază și încheie în comun un acord cu un anumit furnizor cu privire la una sau mai multe condiții comerciale care reglementează furnizarea de produse către cumpărătorii implicați în această cooperare.

279.

Ar trebui să se facă distincție între grupurile de achiziție în comun și cartelurile cumpărătorilor, care au ca obiect restrângerea concurenței pe piața internă, contrar articolului 101 alineatul (1) (201). Cartelurile cumpărătorilor sunt acorduri sau practici concertate între doi sau mai mulți cumpărători care, fără a se angaja în negocieri în comun cu furnizorul, vizează:

(a)

coordonarea comportamentului concurențial individual al cumpărătorilor respectivi pe piața de achiziții sau influențarea parametrilor relevanți ai concurenței între aceștia prin practici care includ, printre altele, fixarea sau coordonarea prețurilor de achiziție sau a unor componente ale acestora (inclusiv, de exemplu, acorduri de stabilire a salariilor sau de neplată a unui anumit preț pentru un produs), precum și alocarea cotelor de achiziție sau împărțirea piețelor și a furnizorilor; sau

(b)	influențarea negocierilor individuale ale cumpărătorilor cu furnizorii sau a achizițiilor individuale ale acestora de la furnizori, de exemplu, prin coordonarea strategiilor de negociere ale cumpărătorilor sau prin schimburi de informații privind stadiul unor astfel de negocieri cu furnizorii.

280.

În cazul în care cumpărătorii interacționează individual cu furnizorii (și anume nu derulează negocieri în comun cu furnizorul), aceștia trebuie să ia propriile decizii de achiziție în mod independent, fără a elimina incertitudinea strategică la nivelul lor privind comportamentul viitor al acestora pe piață prin acorduri sau practici concertate. Cumpărătorii nu pot stabili mai întâi una sau mai multe dintre condițiile de achiziție (prețul, cantitatea, sursa de aprovizionare, calitatea sau alți parametri ai concurenței) între ei înainte ca fiecare cumpărător să negocieze individual și să achiziționeze produsele de la furnizor.

281.

Un cartel al cumpărătorilor poate exista și atunci când cumpărătorii convin să facă schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial cu privire la intențiile lor individuale de achiziție sau la negocierile lor individuale cu furnizorii, în afara oricărui grup autentic de achiziție în comun care interacționează în mod colectiv cu furnizorii, în numele membrilor săi (202). Este vorba, în special, de schimburile de informații dintre cumpărători cu privire la prețurile de achiziție pe care le vor plăti (prețurile maxime, reducerile minime și alte aspecte ale prețurilor), la alte termene și condiții ale achiziției, la sursele de aprovizionare (atât în ceea ce privește furnizorii, cât și în ceea ce privește teritoriile), la volumele și cantitățile, la calitatea sau la alți parametri ai concurenței (de exemplu, calendarul, livrarea și inovarea).

282.

Un cartel al cumpărătorilor evidențiază, prin natura sa, un grad suficient de nocivitate pentru concurență, astfel încât nu este necesar să se evalueze efectele pe care le poate avea. Prin urmare, cu condiția să afecteze comerțul dintre statele membre, acesta va determina o restrângere a concurenței prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1). Astfel, evaluarea cartelurilor cumpărătorilor, spre deosebire de cea a grupurilor de achiziție în comun, nu necesită, în principiu, o definire a pieței (piețelor) relevantă (relevante) și nici luarea în considerare a poziției cumpărătorilor pe piața de achiziții din amonte sau a eventualei concurențe a acestora pe piața de desfacere din aval (203). Următorii factori fac mai puțin probabilă situația ca un grup de achiziție format din cumpărători să constituie un cartel al cumpărătorilor:

(a)

grupul de achiziție în comun indică în mod clar furnizorilor că negocierile se realizează în numele membrilor săi și că membrii săi vor avea obligația de a respecta termenele și condițiile convenite în vederea realizării achizițiilor lor individuale sau că grupul de achiziție în comun realizează achizițiile în numele membrilor săi. Acest lucru nu impune ca grupul de achiziție în comun să dezvăluie identitatea membrilor săi, în special în cazul în care aceștia sunt întreprinderi mici sau mijlocii și/sau vizează doar o parte limitată din achizițiile grupului de achiziție în comun de la un furnizor. Cu toate acestea, nu este responsabilitatea furnizorilor să ia măsuri pentru a afla dacă există un grup de achiziție în comun, de exemplu prin intermediul unor părți terțe sau al informațiilor din presă. Acestea fiind spuse, funcționarea în secret nu este o condiție pentru stabilirea existenței unui cartel al cumpărătorilor (204);

(b)

membrii grupului de achiziție în comun au definit forma, domeniul de aplicare și funcționarea cooperării dintre ei într-un acord scris, astfel încât conformitatea sa cu articolul 101 să poată fi verificată ex post și în raport cu funcționarea efectivă a grupului de achiziție în comun. Cu toate acestea, un acord scris nu poate proteja, în sine, grupul de aplicarea legislației concurenței.

283.

Grupurile de achiziție în comun pot contribui la sau servi drept instrument pentru realizarea unui cartel al vânzătorilor, adică încheierea unui acord între concurenți în vederea fixării prețurilor de vânzare, a limitării producției sau a împărțirii piețelor ori a clienților pe piețele de desfacere din aval. În acest caz, grupul de achiziție în comun poate fi evaluat împreună cu cartelul pe piața de desfacere din aval.

284.

Un grup de achiziție în comun care vizează excluderea unui concurent existent sau potențial de pe piața (piețele) de desfacere din aval este o formă de boicot orizontal și determină o restrângere a concurenței prin obiect. Ar trebui să se facă distincție între boicoturile orizontale și boicoturile verticale, și anume un acord între cumpărători de a nu cumpăra de la anumiți furnizori de pe piața din amonte. Deși un boicot vertical poate determina o restrângere a concurenței prin obiect în anumite circumstanțe, acest lucru nu este valabil în general. De exemplu, un acord între cumpărători de a nu mai cumpăra produse de la anumiți furnizori din cauza caracteristicilor specifice ale produselor, a proceselor de producție sau a condițiilor de lucru, de exemplu, deoarece produsele oferite nu sunt durabile, în timp ce cumpărătorii doresc să cumpere numai produse durabile, nu are ca obiect restrângerea concurenței. Prin urmare, boicoturile verticale trebuie luate în considerare în contextul lor juridic și economic pentru a evalua efectele lor reale sau probabile asupra concurenței.

4.2.3. Efecte restrictive asupra concurenței

285.

Grupurile de achiziție în comun, prin care cumpărătorii interacționează cu furnizorii în comun prin intermediul grupului, trebuie evaluate în contextul lor juridic și economic în ceea ce privește efectele lor reale și probabile asupra concurenței. Evaluarea trebuie să acopere eventualele efecte restrictive atât pe piața sau pe piețele de achiziții relevantă/relevante, pe care grupul de achiziție în comun interacționează cu furnizorii, cât și pe piața sau pe piețele de desfacere relevantă/relevante, pe care membrii grupului de achiziție în comun pot concura în calitate de vânzători. În cadrul acestei evaluări, Comisia va compara efectele reale sau probabile ale grupului de achiziție în comun pe piața (piețele) relevantă (relevante) de achiziții și de desfacere cu situația care ar interveni în absența grupului respectiv.

286.

În general, este mai puțin probabil ca grupurile de achiziție în comun să genereze probleme legate de concurență atunci când membrii săi nu au putere de piață pe piața sau pe piețele de desfacere relevantă/relevante.

287.

Anumite restricții impuse de un grup de achiziție în comun membrilor săi pot să nu intre în domeniul de aplicare al articolului 101 alineatul (1) în cazul în care se limitează la ceea ce este în mod obiectiv necesar și proporțional pentru a se asigura că grupul funcționează în mod corespunzător și permite membrilor să își exercite puterea de cumpărare față de furnizori (205). Acest lucru se poate aplica, de exemplu, unei dispoziții care interzice membrilor să facă parte din grupuri de achiziție în comun concurente, în măsura în care acest lucru ar pune în pericol buna funcționare a grupului de achiziție și puterea sa de cumpărare.

4.2.3.1. Piețe relevante

288.

Există două piețe care pot fi afectate de grupurile de achiziție în comun. În primul rând, piața vizată sau piețele vizate în mod direct de grupul de achiziție în comun, și anume piața (piețele) de achiziții relevantă (relevante) pe care membrii grupului de achiziție în comun negociază cu furnizorii sau cumpără de la furnizori. În al doilea rând, piața sau piețele de desfacere din aval, și anume piața (piețele) pe care membrii grupului de achiziție în comun sunt prezenți individual în calitate de vânzători.

289.

Definirea piețelor de achiziții relevante respectă principiile prevăzute în Comunicarea privind definirea pieței și se bazează pe conceptul de caracter substituibil în scopul identificării constrângerilor concurențiale. Singura particularitate a piețelor de achiziții comparativ cu piețele de desfacere este aceea că acest caracter substituibil trebuie definit din punctul de vedere al ofertei, și nu al cererii. Cu alte cuvinte, soluțiile de înlocuire de care dispun furnizorii sunt decisive pentru identificarea constrângerilor concurențiale asupra cumpărătorilor. Aceste soluții de înlocuire pot fi analizate, de exemplu, prin examinarea reacției probabile a furnizorilor la o scădere mică, dar durabilă a prețurilor oferite în schimbul produselor acestora. Odată ce piața relevantă a fost definită, cota de piață a membrilor grupului de achiziție în comun poate fi calculată pe baza valorii sau a volumului achizițiilor de produse relevante realizate de membri ca pondere din totalul vânzărilor pe piața de achiziții relevantă.

290.

Dacă, în plus, membrii se află în concurență pe una sau mai multe piețe de desfacere, piețele respective sunt considerate, de asemenea, relevante pentru evaluare. Piețele de desfacere relevante sunt definite utilizând metodologia descrisă în Comunicarea privind definirea pieței.

4.2.3.2. Puterea de piață

291.

Nu există un prag absolut peste care să se poată presupune că membrii unui grup de achiziție în comun au o asemenea putere de piață încât grupul de achiziție în comun să poată avea efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, este puțin probabil să existe putere de piață dacă membrii grupului de achiziție în comun dețin o cotă de piață cumulată care nu depășește 15 % pe piața (piețele) de achiziții relevantă (relevante), precum și o cotă de piață cumulată care nu depășește 15 % pe piața (piețele) de desfacere relevantă (relevante). În orice caz, în situația în care cota de piață cumulată a membrilor nu depășește 15 % nici pe piața de achiziții, nici pe cea de desfacere, este probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3), cu excepția situației în care grupul implică o restrângere a concurenței prin obiect.

292.

O cotă de piață care depășește acest prag fie pe una, fie pe ambele piețe nu constituie în sine un indiciu că grupul de achiziție în comun este susceptibil să aibă efecte restrictive asupra concurenței. Un grup de achiziție în comun cu o cotă de piață cumulată care depășește acest prag necesită o evaluare detaliată a efectelor sale asupra pieței, care să țină seama de factori cum ar fi gradul de concentrare a pieței, marjele de profit, gradul de concurență strânsă dintre părți, natura produselor vizate de grupul de achiziție în comun și eventuala putere de contracarare deținută de furnizori.

293.

În plus, atunci când se analizează dacă membrii unui grup de achiziție în comun au împreună putere de piață, sunt relevante, de asemenea, numărul și intensitatea legăturilor dintre concurenții de pe piața de achiziții. De exemplu, unii dintre aceiași membri pot participa, de asemenea, la alte grupuri de achiziție.

294.

În cazul în care membrii grupului de achiziție în comun au o putere de cumpărare semnificativă pe piața de achiziții, există riscul ca grupul să afecteze concurența din amonte, ceea ce poate cauza, în cele din urmă, prejudicii consumatorilor din aval. De exemplu, exercitarea puterii de cumpărare în comun poate dăuna stimulentelor pentru investiții ale furnizorilor și poate obliga furnizorii care nu au putere de contracarare să reducă gama sau calitatea produselor lor. Acest lucru poate conduce la efecte restrictive asupra concurenței pe piața din amonte, cum ar fi scăderea calității, reducerea eforturilor de inovare și, în cele din urmă, o ofertă sub nivelul optim. În plus, comercianții cu amănuntul își pot exercita puterea de cumpărare și pot alimenta concurența dintre furnizori limitând împreună varietatea produselor din magazinele lor, în cele din urmă prejudiciind consumatorii din aval.

295.

Riscul ca un grup de achiziție în comun să descurajeze investițiile sau inovațiile furnizorilor este mai mare în cazul în care cumpărătorii acoperă împreună o parte semnificativă din achizițiile relevante, în special în cazul în care aceștia interacționează cu furnizori care nu au putere de contracarare. Astfel de furnizori pot fi deosebit de vulnerabili la o reducere a profiturilor, în special atunci când aceștia au făcut investiții specifice pentru aprovizionarea membrilor grupului de achiziție în comun. Este mai puțin probabil ca efectele restrictive asupra concurenței să apară în cazul în care furnizorii au o putere de contracarare semnificativă (ceea ce nu echivalează neapărat cu o poziție dominantă) pe piața sau piețele de achiziții, de exemplu, ca urmare a faptului că aceștia vând produse sau servicii de care au nevoie cumpărătorii pentru a concura pe piețele de desfacere din aval și care sunt dificil de înlocuit.

296.

Puterea de cumpărare a membrilor grupului de achiziție în comun ar putea fi folosită, de asemenea, pentru a exclude cumpărătorii concurenți de pe piața de achiziții, limitându-le accesul la furnizori eficienți. Aceste efecte restrictive sunt mai probabile dacă există doar un număr limitat de furnizori și bariere la intrare pe piața de achiziții în ceea ce privește aprovizionarea.

297.

În cazul în care membrii unui grup de achiziție în comun sunt concurenți existenți sau potențiali în aval, stimulentele acestora de a concura în ceea ce privește prețul pe piața (piețele) de desfacere din aval poate fi redusă considerabil dacă achiziționează împreună o parte semnificativă din produsele pentru care concurează în aval. În primul rând, în cazul în care membrii dețin împreună o putere de piață importantă pe piața (piețele) de desfacere (ceea ce nu echivalează neapărat cu o poziție dominantă), este mai puțin probabil ca scăderea prețurilor de achiziție determinată de grupul de achiziție în comun să fie transferată consumatorilor. Acest lucru se întâmplă în special atunci când concurenții membrilor grupului de achiziție în comun au, din cauza poziției lor slabe pe piață, o capacitate limitată de a concura efectiv pe piața de desfacere. În al doilea rând, cu cât este mai mare cota de piață cumulată a membrilor grupului de achiziție în comun pe piața de desfacere din aval, cu atât este mai mare riscul ca acțiunea de coordonare a achizițiilor din amonte să conducă la coordonarea vânzărilor din aval. Acest risc este deosebit de ridicat dacă grupul de achiziție în comun limitează (sau descurajează) capacitatea membrilor săi de a achiziționa în mod independent volume suplimentare de factori de producție de pe piața de achiziții. Obligația impusă membrilor de a cumpăra integral sau cea mai mare parte din necesarul lor prin intermediul grupului de achiziție în comun, cu scopul de a asigura o poziție de negociere suficient de puternică față de furnizorii puternici, ar trebui evaluată luând în considerare factori precum domeniul de aplicare (volumul sau cota achizițiilor în cauză) și durata obligației, precum și cota de piață cumulată a membrilor grupului de achiziție în comun pe piața (piețele) de achiziții relevantă (relevante) și piața (piețele) de desfacere relevantă (relevante).

298.

Cu toate acestea, în cazul în care părțile la un grup de achiziție în comun nu au putere de piață împreună sau nu sunt active pe aceeași piață (piețe) de desfacere relevantă (relevante) (de exemplu, comercianți cu amănuntul care sunt activi pe piețe geografice diferite și nu pot fi considerați concurenți potențiali), este puțin probabil ca grupul de achiziție în comun să aibă efecte restrictive asupra concurenței pe piața (piețele) de desfacere.

4.2.3.3. Coluziunea

299.

Grupurile de achiziție în comun pot conduce la coluziune dacă facilitează coordonarea comportamentelor membrilor pe piețele de desfacere din aval pe care părțile sunt concurenți existenți sau potențiali. Acest lucru se poate întâmpla, în special, în cazul în care structura pieței de desfacere favorizează coluziunea (de exemplu, deoarece piața este concentrată și prezintă un grad semnificativ de transparență). De asemenea, o coluziune este mai probabilă în cazul în care membrii grupului de achiziție în comun au o cotă de piață cumulată ridicată pe piața de desfacere și grupul de achiziție în comun depășește achiziționarea sau negocierea în comun a termenelor și condițiilor de achiziție. De exemplu, o astfel de coluziune ar putea fi facilitată în cazul în care membrii grupului convin asupra volumelor pe care le vor cumpăra prin intermediul grupului sau coordonează calendarul reducerilor prețurilor de vânzare sau al promoțiilor vânzărilor pe piața de desfacere din aval, restrângând astfel în mod semnificativ concurența dintre ei pe piața de desfacere.

300.

Apariția unei coluziuni poate fi facilitată și atunci când, prin achiziția în comun, membrii grupului de achiziție în comun ating un grad ridicat de suportare în comun a costurilor, cu condiția ca aceștia să aibă putere de piață pe piața de desfacere și caracteristicile pieței să fie propice coordonării. În special, efectele restrictive asupra concurenței sunt mai probabile dacă părțile suportă în comun o parte considerabilă a costurilor lor variabile pe piața de desfacere. De exemplu, acest lucru întâmplă atunci când producători și vânzători ai unui produs final, care sunt concurenți, cumpără în comun o proporție ridicată din factorii lor de producție. Acest lucru se întâmplă, de asemenea, atunci când comercianții cu amănuntul care sunt activi pe aceeași piață sau pe aceleași piețe cu amănuntul relevantă/relevante cumpără în comun o parte semnificativă din produsele pe care le oferă spre revânzare. Pe lângă extinderea posibilităților de coluziune de tip „hub and spoke” (206), comercianții cu amănuntul care sunt membri ai unui grup de achiziție în comun pot fi, de asemenea, mai dispuși să accepte creșteri de prețuri ale furnizorilor dacă știu că aceste creșteri se vor aplica și majorității concurenților lor de pe piața (piețele) de desfacere din aval și, prin urmare, pot fi transferate consumatorilor.

301.

Funcționarea unui grup de achiziție în comun poate necesita schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial, precum prețurile de achiziție (sau părți ale acestora) și volumul achizițiilor. În cazul în care grupul de achiziție în comun nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1), deoarece are efecte neutre sau pozitive asupra concurenței, nici schimbul de informații aferent acestuia nu intră sub incidența interdicției respective (207). Acest lucru va fi valabil în cazul în care schimbul de informații este necesar în mod obiectiv pentru funcționarea grupului de achiziție în comun și este proporțional cu obiectivele acestuia (208). În cazul în care schimbul de informații depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru funcționarea grupului de achiziție în comun sau nu este proporțional cu obiectivele sale, acesta ar trebui evaluat pe baza orientărilor din capitolul 6 (209). În cazul în care schimbul de informații intră sub incidența articolului 101 alineatul (1), acesta poate îndeplini, totuși, condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

302.

Schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial poate facilita coordonarea în ceea ce privește prețurile de vânzare și producția, conducând, astfel, la coluziune pe piețele de desfacere. Efectele colaterale ale schimbului de informații sensibile din punct de vedere comercial pot fi minimizate, de exemplu, atunci când datele sunt centralizate de grupul de achiziție în comun care este constituit ca entitate separată și care nu transmite nicio informație individuală cumpărătorilor participanți ori prin instituirea de măsuri tehnice sau practice de limitare a accesului la astfel de informații și de protejare a confidențialității acestora. Membrii grupului de achiziție în comun pot, astfel, să prevadă „echipe curate” sau norme eficace de confidențialitate pentru personalul relevant al grupului de achiziție în comun și membrii acestuia, care ar continua să se aplice în cazul în care anumiți membri ai personalului revin la membrii individuali ai grupului sau în cazul în care anumiți membri ai personalului sau membri ai grupului trec la un alt grup de achiziție în comun. În plus, participarea unei întreprinderi la multiple grupuri de achiziție în comun nu ar trebui să conducă la schimburi anticoncurențiale de informații sau la alte tipuri de coordonare între diferitele grupuri de achiziție.

303.

În contextul negocierilor comune ale termenelor și condițiilor cu furnizorii, un grup de achiziție în comun (și anume membrii săi sau entitatea juridică înființată de aceștia) își poate exercita puterea de cumpărare, de exemplu, amenințând să abandoneze negocierile sau să înceteze achizițiile, cu excepția cazului în care furnizorul oferă termene și condiții mai bune sau prețuri mai mici. În mod similar, în cadrul negocierilor derulate cu cumpărătorii, contrapărțile la astfel de negocieri pot amenința cu abandonarea negocierilor sau încetarea furnizării produselor.

304.

Astfel de amenințări colective în cadrul negocierilor pot fi considerate ca făcând parte integrantă din procesul de organizare a grupului de achiziție în comun în cazul în care se referă la produse care fac obiectul negocierilor și au un caracter temporar, încetând atunci când părțile și-au reluat negocierile sau au încheiat un acord. Fără a aduce atingere aplicării unor legi naționale mai stricte care interzic comportamentul unilateral sau practicile comerciale neloiale (210), astfel de amenințări nu constituie, în general, o restrângere a concurenței prin obiect (211). Eventualele efecte asupra concurenței care rezultă în urma unor astfel de amenințări se vor evalua în temeiul articolului 101 alineatul (1) prin prisma efectelor globale ale grupului de achiziție în comun, ținând seama de poziția pe piață a membrilor care pun în aplicare amenințările (212). Un exemplu de amenințări colective care ar putea fi considerate ca făcând parte integrantă din procesul de organizare a unui grup de achiziție în comun se referă la membrii unei alianțe între comercianții cu amănuntul care sistează comenzile anumitor produse de la un furnizor în cursul negocierilor lor cu privire la termenele și condițiile pentru furnizarea viitoare a acestor produse. Astfel de sistări ale comenzilor pot avea ca rezultat indisponibilitatea temporară a produselor selectate de membrii individuali ai alianței în magazinele acestora, respectiv până când alianța între comercianți cu amănuntul și furnizorul convin asupra termenelor și condițiilor viitoarelor furnizări. În general, astfel de (amenințări cu) sistări ale comenzilor nu vor afecta în mod semnificativ concurența pe piața (piețele) de desfacere din aval în cazul în care comercianții cu amănuntul continuă să ofere produse care sunt substitute ale produselor în cauză și în măsura în care clienții de pe piața (piețele) de desfacere pot achiziționa aceste produse sau pot înlocui produsele de la concurenții membrilor grupului de achiziție în comun.

4.3. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

4.3.1. Creșterea eficienței

305.

Grupurile de achiziție în comun pot avea ca rezultat creșteri semnificative ale eficienței. În special, acestea pot conduce la economii de costuri, sub forma unor prețuri de achiziție, costuri de producție și costuri de tranzacționare mai reduse. În plus, grupurile de achiziție în comun pot duce la creșteri calitative ale eficienței, de exemplu, prin faptul că furnizorii inovează și introduc pe piață produse noi sau îmbunătățite sau, în special pentru furnizorii de dimensiuni mai mici, prin extinderea distribuției propriilor produse către un număr mai mare de cumpărători și piețe. Astfel de creșteri calitative ale eficienței pot aduce beneficii consumatorilor, reducând dependențele și evitând deficitele prin intermediul unor lanțuri de aprovizionare mai reziliente și prin contribuția la o piață internă mai rezilientă, de exemplu, prin achiziționarea în comun a medicamentelor sau a energiei.

4.3.2. Caracterul indispensabil

306.

Restricțiile care depășesc ceea ce este necesar pentru a realiza creșterea eficienței generată de un grup de achiziție în comun nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). De exemplu, economiile de costuri care nu sunt rezultatul achiziției în comun în sine, ci al activităților suplimentare desfășurate de grupul de achiziție în comun, cum ar fi logistica, transportul sau depozitarea, pot fi considerate drept creștere a eficienței generată de grup numai dacă activitatea suplimentară este necesară pentru funcționarea grupului de achiziție și nu poate fi realizată prin mijloace mai puțin restrictive. Obligația de a cumpăra sau de a negocia exclusiv prin intermediul grupului de achiziție în comun poate fi, în anumite cazuri, indispensabilă pentru atingerea gradului de putere de cumpărare sau a volumului necesar pentru realizarea economiilor de scară. Cu toate acestea, o astfel de obligație trebuie evaluată în contextul cazului respectiv.

4.3.3. Transferul către consumatori

307.

Creșterea eficienței exprimată prin reducerea costurilor sau creșterile calitative ale eficienței sub forma introducerii pe piață a unor produse noi sau îmbunătățite care se datorează restricțiilor indispensabile trebuie să fie transferate consumatorilor într-o măsură care să compenseze orice efect restrictiv al grupului de achiziție în comun asupra concurenței. Prin urmare, nu este suficient să beneficieze de economii de costuri sau de alte creșteri ale eficienței doar membrii grupului de achiziție în comun, ci economiile de costuri trebuie transferate clienților membrilor. De exemplu, în cazul costurilor de achiziție mai mici, transferul poate fi realizat prin prețuri mai mici pe piața sau piețele de desfacere.

308.

În mod normal, societățile sunt motivate să transfere cel puțin o parte dintr-o reducere a costurilor variabile propriilor clienți. Marja de profit mai ridicată rezultată din reducerea costurilor variabile oferă societăților un stimulent semnificativ pentru a-și extinde producția prin reduceri de preț. Cu toate acestea, în cazul în care membrii unui grup de achiziție în comun dețin împreună putere de piață pe piața (piețele) de desfacere relevantă (relevante), aceștia pot fi mai puțin dispuși să transfere clienților reducerile de costuri variabile. În plus, este mai puțin probabil ca reducerea costurilor fixe (de exemplu, prin efectuarea de plăți forfetare de către furnizori) să fie transferată consumatorilor, deoarece, adesea, aceasta nu oferă întreprinderilor un stimulent pentru a-și extinde producția. Prin urmare, este necesară o evaluare atentă a grupului specific de achiziție în comun pentru a aprecia dacă acesta generează un stimulent economic pentru extinderea producției și, astfel, pentru transferarea reducerilor de costuri sau a creșterilor de eficiență (213). În cele din urmă, este în mod special puțin probabil ca prețurile de vânzare pentru clienți să fie mai mici în cazul în care grupul de achiziție în comun limitează (sau descurajează) capacitatea membrilor săi de a achiziționa volume suplimentare de la un anumit furnizor, fie prin intermediul grupului de achiziție în comun, fie în mod independent, în afara acestuia. De fapt, grupurile de achiziție în comun care limitează comandarea independentă de volume suplimentare de la un anumit furnizor de către membrii lor oferă un stimulent pentru creșterea prețurilor de vânzare. Acest lucru se datorează faptului că limitarea în comun a achiziționării de factori de producție va avea, în general, ca efect limitarea volumului vânzărilor pe piața sau piețele de desfacere.

4.3.4. Absența eliminării concurenței

309.

Condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) nu pot fi îndeplinite în cazul în care părților li se oferă posibilitatea de a elimina concurența pentru o parte semnificativă a produselor în cauză. Această condiție trebuie îndeplinită atât pe piața de achiziții relevantă, cât și pe piața de desfacere relevantă.

4.4. Exemple

310.

Cartelul cumpărătorilor

Exemplul 1

Situație: multe întreprinderi mici colectează telefoanele mobile uzate prin intermediul punctelor de vânzare cu amănuntul, unde acestea sunt returnate la achiziționarea unui telefon mobil nou. Acești colectori vând telefoane mobile uzate întreprinderilor de reciclare, care extrag materiile prime valoroase, cum ar fi aurul, argintul și cuprul, pentru a le reutiliza ca alternativă mai durabilă la minerit. Cinci întreprinderi de reciclare, care reprezintă 12 % din piața achizițiilor de telefoane mobile uzate, convin asupra unui preț maxim comun de achiziție pentru fiecare telefon. De asemenea, aceste cinci întreprinderi de reciclare se informează reciproc cu privire la discuțiile referitoare la prețuri pe care le desfășoară în mod individual cu colectorii de telefoane mobile uzate, precum și cu privire la ofertele pe care le-au primit de la colectori și la prețul pentru fiecare telefon pe care acceptă în cele din urmă să îl achite colectorilor.

Analiză: cele cinci întreprinderi de reciclare sunt toate părți la un cartel al cumpărătorilor. Fiecare dintre ele negociază și fac achiziții individuale de la colectorii de telefoane mobile. Nu există niciun grup de achiziție în comun care să reprezinte în comun cumpărătorii în negocierile cu colectorii sau în efectuarea de achiziții de la aceștia. Indiferent de cota de piață cumulată relativ mică a întreprinderilor de reciclare pe piața achizițiilor de deșeuri electronice, acordul dintre acestea se califică drept o restrângere a concurenței prin obiect. Prin urmare, nu este necesar să se definească piața relevantă sau să se evalueze efectele reale sau potențiale ale cartelului asupra pieței.

311.

Negocierea în comun a factorilor de producție de către producători

Exemplul 2

Situație: cinci producători de oțel concurenți dețin o cotă de piață cumulată de 40 % pe piața de achiziții relevantă din statul membru A. Producătorii de oțel au înființat, dețin și exploatează o întreprindere comună care va negocia achiziționarea de minereu de fier în numele lor. Întreprinderea comună solicită și obține de la un furnizor important de minereu de fier o reducere de 20 % a prețului de achiziție a minereului de fier în statul membru A. În loc să concureze între ei pe piața de achiziții, cei cinci producători de oțel cumpără minereu de fier la prețul de achiziție negociat de întreprinderea comună. Nu există nicio dovadă că deținătorii întreprinderii comune au redus prețul oțelului pe piața de desfacere ca urmare a prețurilor mai mici pe care le-au plătit pentru minereul de fier.

Analiză: întreprinderea comună este un grup de achiziție în comun care negociază cu furnizorii în numele celor cinci producători de oțel. Cei cinci producători de oțel care sunt părți în cadrul întreprinderii comune au reușit să obțină un preț mai mic pentru achizițiile de minereu de fier. Părțile din cadrul întreprinderii comune achiziționează minereul de fier în mod independent, însă la prețul negociat de întreprinderea comună. Constituirea și funcționarea întreprinderii comune nu au ca obiect restrângerea concurenței. Eventualele efecte restrictive ale întreprinderii comune asupra concurenței vor depinde, de exemplu, de posibilitatea ca aceasta să aibă ca rezultat suportarea în comun a costurilor într-o măsură semnificativă și ca grupul de achiziție în comun să genereze un risc real de coluziune pe piața de desfacere a oțelului. În condiții de egalitate, faptul că niciunul dintre producătorii de oțel care sunt părți în cadrul întreprinderii comune nu ar fi redus prețul oțelului ar putea fi un indiciu al unei astfel de coluziuni.

312.

Negocierea în comun de către o alianță europeană între comercianți cu amănuntul

Exemplul 3

Situație: o alianță europeană între comercianți cu amănuntul, care are ca membri șapte mari lanțuri de vânzare cu amănuntul, fiecare desfășurându-și activitatea pe o piață națională diferită, negociază în comun cu un important producător de biscuiți dulci și sucuri de fructe, care are o cotă de piață de 30 % în ceea ce privește respectivele categorii de produse, anumite condiții ale unui viitor contract de aprovizionare. Alianța deține o cotă de piață de maximum 18 % pe fiecare piață de achiziții (națională) relevantă și fiecare dintre membrii săi deține o cotă de piață cuprinsă între 15 % și 20 % pe piața cu amănuntul (locală) relevantă din statul membru aferent. Membrii alianței nu sunt concurenți potențiali pe piețele de desfacere ale celorlalți membri. Negocierile vizează în special o reducere suplimentară acordată de producător comercianților cu amănuntul. Ambele părți poartă o negociere dură pentru a obține cât mai multe avantaje. La un moment dat pe parcursul negocierilor, pentru a crește presiunea asupra producătorului, alianța între comercianții cu amănuntul le solicită membrilor săi să sisteze temporar comenzile de produse de la acesta în ceea ce privește cele două categorii de produse în curs de negociere cu producătorul. În punerea în aplicare a acestei decizii, fiecare membru al alianței decide în mod individual care sunt produsele producătorului din categoriile respective pe care va înceta să le mai comande în timpul blocajului din cadrul negocierilor, ținând seama de preferințele consumatorilor locali de pe piețele de desfacere. În cele din urmă, după o altă rundă de negocieri, producătorul și alianța convin asupra reducerii suplimentare pe care producătorul o va acorda fiecărui membru al alianței și se reiau comenzile pentru întreaga gamă de produse ale producătorului respectiv.

Analiză: alianța europeană între comercianții cu amănuntul nu este un cartel al cumpărătorilor și nu constituie o restrângere a concurenței prin obiect. Aceasta se califică drept grup de achiziție în comun, chiar dacă negociază în comun doar o anumită reducere ca parte a tranzacției de cumpărare mai ample dintre producător și membrii alianței comercianților cu amănuntul, pe baza căreia aceștia își achiziționează individual cantitățile necesare de produse ale producătorului. Lanțurile naționale de vânzare cu amănuntul care sunt membre ale alianței nu sunt active pe aceleași piețe de desfacere și nu sunt concurenți potențiali ai celorlalți membri. Prin urmare, este puțin probabil ca grupul de achiziție în comun să aibă efecte restrictive asupra concurenței dintre comercianții cu amănuntul pe piața (piețele) de desfacere din aval. În plus, comercianții cu amănuntul se confruntă cu o presiune concurențială suficientă din partea comercianților cu amănuntul concurenți care nu participă la grupul de achiziție în comun. Totuși, este posibil ca grupul să necesite o evaluare a eventualelor efecte negative asupra concurenței în amonte, care rezultă din reducerea suplimentară (de exemplu, în ceea ce privește reducerea inovării de către furnizori). Cu toate acestea, astfel de efecte negative par puțin probabile, având în vedere cota de piață cumulată a părților, care nu depășește 18 % pe fiecare piață de achiziții relevantă. Sistarea temporară a comenzilor trebuie evaluată împreună cu efectele generale ale grupului de achiziție în comun. O astfel de măsură vizează doar categoriile de produse în curs de negociere cu producătorul și nu pare să aducă prejudicii consumatorilor în mod direct sau indirect, în special în măsura în care acești comercianți cu amănuntul oferă produse de substituție sau există alți comercianți cu amănuntul concurenți de la care consumatorii pot cumpăra aceleași produse, și poate conduce la beneficii pentru consumatori sub forma prețurilor mai mici după ce s-a ajuns la un acord.

313.

Achiziția în comun de către întreprinderi mici cu cote de piață cumulate moderate

Exemplul 4

Situație: 150 de mici comercianți cu amănuntul constituie un grup de achiziție în comun. Ei sunt obligați să cumpere prin intermediul grupului un volum minim care reprezintă aproximativ 50 % din costurile totale ale fiecărui comerciant. Comercianții cu amănuntul pot cumpăra prin intermediul grupului mai mult decât volumul minim și pot, de asemenea, să cumpere și în afara grupului. Ei dețin o cotă de piață cumulată de 23 % atât pe piața de achiziții, cât și pe cea de desfacere. Întreprinderea A și întreprinderea B sunt doi concurenți importanți ai membrilor grupului de achiziție în comun. Întreprinderea A deține o cotă de piață de 25 % atât pe piața de achiziții, cât și pe cea de desfacere, iar întreprinderea B deține o cotă de 35 %. Nu există obstacole care să împiedice concurenții mai mici rămași să constituie, de asemenea, un grup de achiziție în comun. Cei 150 de comercianți cu amănuntul obțin economii substanțiale de costuri ca urmare a achiziției în comun prin intermediul grupului de achiziție în comun.

Analiză: grupul de achiziție în comun nu este un cartel al cumpărătorilor și nu reprezintă o restrângere a concurenței prin obiect. Cota de piață cumulată a comercianților cu amănuntul participanți pe piața de achiziții și pe piața de desfacere depășește regimul de protecție necoercitiv de 15 %, însă întreprinderile A și B, care dețin cote de piață mai mari pe ambele piețe, exercită constrângeri asupra lor. Probabilitatea ca grupul de achiziție în comun să descurajeze investițiile sau inovarea la nivelul furnizorilor de produse rămâne scăzută, având în vedere cota de piață cumulată a membrilor pe piața de achiziții. Totuși, acest lucru depinde și de gradul de putere de contracarare a furnizorilor pe piața de achiziții și, în cazul furnizorilor care nu au putere de contracarare, de eventualele investiții specifice clienților făcute de aceștia pentru membrii grupului de achiziție în comun. Deși comercianții cu amănuntul participanți ating un grad ridicat de suportare în comun a costurilor, este puțin probabil ca aceștia să aibă putere de piață pe piața de desfacere, din cauza prezenței pe piață a întreprinderilor A și B care sunt, fiecare în parte, mai puternice decât toți comercianții cu amănuntul care fac parte din grupul de achiziție în comun. În consecință, este improbabil ca respectivii 150 de comercianți cu amănuntul să își poată coordona cu succes comportamentul privind prețurile de vânzare și să realizeze o coluziune pe piața de desfacere care i-ar împiedica să transfere către consumatori prețurile de achiziție mai mici sau reducerile aferente. Prin urmare, este puțin probabil ca grupul de achiziție în comun să aibă efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). În plus, cooperarea produce unele creșteri ale eficienței prin intermediul economiilor de scară, care pot reduce și mai mult prețurile de vânzare și pot spori competitivitatea comercianților cu amănuntul pe piața de desfacere în raport cu întreprinderile A și B.

314.

Suportarea în comun a costurilor și puterea de piață pe piața de desfacere

Exemplul 5

Situație: două lanțuri de supermarketuri concurente încheie un acord de achiziție în comun pentru produse care reprezintă aproximativ 80 % din costurile lor variabile. Pe piețele de achiziții relevante ale diferitelor categorii de produse, părțile au cote de piață cumulate cuprinse între 25 % și 40 %. Pe piața de desfacere relevantă, acestea au o cotă de piață cumulată de 60 % și mai există încă patru comercianți cu amănuntul importanți, fiecare cu o cotă de piață de 10 %. Este improbabilă o intrare pe piață.

Analiză: acordul de achiziție nu este un cartel al cumpărătorilor și nu reprezintă o restrângere a concurenței prin obiect. Cu toate acestea, este probabil să ofere părților posibilitatea să își coordoneze comportamentul pe piața de desfacere, conducând astfel la coluziune. Părțile au putere de piață pe piața de desfacere, având în vedere cei câțiva concurenți mult mai mici de pe piața respectivă, iar acordul de achiziție are ca rezultat suportarea în comun a costurilor într-o măsură semnificativă. În plus, este improbabilă o intrare pe piață. Motivația părților de a-și coordona comportamentele pe piața de desfacere ar fi și mai puternică în cazul în care structura costurilor acestora ar fi deja similară anterior încheierii acordului. În plus, realizarea de marje similare de către părți ar crește și mai mult riscul de coluziune. Acest acord mai creează și riscul reducerii cererii de către părți și, în consecință, ca urmare a reducerii achizițiilor, al reducerii volumelor vânzărilor, contribuind astfel la creșterea prețurilor de vânzare în aval. Prin urmare, este probabil ca acordul de achiziție să aibă efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). Cu toate că este foarte probabil ca acordul să aibă ca rezultat creșterea eficienței sub forma reducerii costurilor, din cauza puterii de piață semnificative a părților pe piața de desfacere, este improbabil ca aceasta să fie transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze efectele restrictive asupra concurenței. Prin urmare, este puțin probabil ca acordul de achiziție să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

315.

Părți active pe piețe geografice separate

Exemplul 6

Situație: șase comercianți cu amănuntul de mari dimensiuni, fiecare situat într-un alt stat membru, formează un grup de achiziție în comun în vederea achiziționării în comun a mai multor produse de marcă fabricate din făină de grâu dur. Grupul le permite comercianților cu amănuntul să cumpere alte produse de marcă similare în afara acestei cooperări. Membrii grupului de achiziție în comun au o cotă de piață cumulată de aproximativ 22 % pe piața de achiziții relevantă, în acest caz la nivelul Uniunii. Pe piața de achiziții mai există încă trei mari cumpărători de dimensiuni similare grupului de achiziție în comun. Fiecare dintre membrii grupului de achiziție în comun are o cotă de piață cuprinsă între 20 % și 30 % pe piețele naționale de desfacere pe care aceștia sunt activi. Niciuna dintre părți nu este activă pe piața de desfacere dintr-un stat membru pe care este activă o altă parte. Părțile nu sunt concurenți potențiali pe piețele naționale de desfacere ale celorlalte părți.

Analiză: grupul de achiziție în comun nu este un cartel al cumpărătorilor și nu reprezintă o restrângere a concurenței prin obiect. Prin intermediul grupului, comercianții cu amănuntul participanți vor putea concura cu ceilalți cumpărători importanți existenți pe piața de achiziții și vor putea obține prețuri sau termene și condiții mai bune decât în cazul în care aceștia ar cumpăra produsele în mod independent. Probabilitatea ca grupul de achiziție în comun să descurajeze investițiile sau inovarea la nivelul furnizorilor de produse rămâne scăzută, având în vedere cota de piață cumulată a participanților pe piața de achiziții. Totuși, acest lucru depinde și de gradul de putere de contracarare a furnizorilor pe piața de achiziții și, în cazul furnizorilor care nu au putere de contracarare, de investițiile specifice clienților făcute de aceștia pentru cumpărătorii care fac parte din grup. Comparativ cu piața de achiziții la nivelul Uniunii, piețele naționale de desfacere sunt mult mai reduse (în ceea ce privește cifra de afaceri și acoperirea geografică) și, pe aceste piețe, unii dintre membrii grupului ar putea avea un anumit grad de putere de piață. Cu toate acestea, chiar dacă membrii grupului de achiziție în comun au o cotă de piață cumulată care depășește 15 % pe piețele de achiziții, părțile nu pot să își coordoneze cu succes comportamentul pe piețele naționale de desfacere, întrucât nu sunt nici concurenți existenți, nici concurenți potențiali pe respectivele piețe din aval. În consecință, este puțin probabil ca grupul de achiziție în comun să aibă efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). Cu toate acestea, chiar dacă grupul ar avea efecte restrictive asupra concurenței, este probabil ca acesta să îndeplinească respectivele condiții aferente excepției prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Grupul de achiziție în comun conduce la costuri de achiziție mai mici, pe care membrii nu le-ar putea obține dacă ar negocia prețurile în mod independent. Având în vedere poziția individuală a membrilor pe piața din aval, unde aceștia nu sunt prezenți pe piețele de desfacere ale celorlalți membri, ci se confruntă cu o concurență semnificativă din partea altor comercianți cu amănuntul (care dețin cel puțin 70 % din piața de desfacere), este probabil ca aceste costuri de achiziție mai mici să fie transferate consumatorilor. Într-adevăr, membrii grupului ar trebui să fie motivați să transfere cel puțin o parte din reducerea costurilor variabile propriilor clienți prin extinderea vânzărilor în aval în baza unor reduceri de preț.

316.

Schimbul de informații

Exemplul 7

Situație: trei producători concurenți, A, B și C, încredințează unui grup independent de achiziție în comun cumpărarea produsului Z, care este un produs intermediar folosit de către cei trei producători la fabricarea produsului lor final X. Costurile produsului Z nu reprezintă un factor de cost important pentru fabricarea produsului X. Toate informațiile necesare pentru realizarea achizițiilor în comun (de exemplu, specificațiile privind calitatea, cantitățile, datele de livrare, prețurile maxime de achiziție) sunt comunicate doar grupului de achiziție în comun, nu și celorlalți membri ai grupului. Grupul de achiziție în comun stabilește prețurile de achiziție cu fiecare furnizor al produsului Z. Producătorii A, B și C au o cotă de piață cumulată de 30 % atât pe piața de achiziții, cât și piața de desfacere. Aceștia au șase concurenți pe piața de achiziții și pe piața de desfacere, doi dintre ei deținând individual o cotă de piață de 20 %.

Analiză: Grupul de achiziție în comun nu este un cartel al cumpărătorilor și nu reprezintă o restrângere a concurenței prin obiect. Membrii grupului de achiziție în comun dețin împreună o cotă de piață cumulată de 30 % atât pe piața de achiziții, cât și pe piața de desfacere, valoare care depășește în mod clar regimul de protecție necoercitiv de 15 %. Acest lucru le poate conferi o putere de piață semnificativă atât pe piața de achiziții, cât și pe cea de desfacere. Cu toate acestea, membrii grupului au mai mulți concurenți atât în amonte, cât și în aval. Cel puțin doi dintre acești concurenți au o poziție semnificativă pe piață (fiecare cu o cotă de piață de 20 %) care le permite să exercite o constrângere concurențială efectivă asupra membrilor grupului. Prin urmare, pare puțin probabil ca membrii grupului de achiziție în comun să dețină o putere de piață semnificativă pe piețele de desfacere pentru a-i putea exclude pe acești concurenți de pe piața de achiziții. În plus, grupul vizează doar achiziționarea produsului Z, care nu este un factor de cost semnificativ pentru fabricarea produsului X. Aceasta înseamnă că nu constituie un factor de producție semnificativ pentru activitățile părților pe piețele de desfacere și nu va conduce la un grad ridicat de suportare în comun a costurilor. A, B și C continuă să achiziționeze sau să producă în mod independent ceilalți factori de producție pentru produsul X, care reprezintă factori de cost mai semnificativi, și se confruntă cu o concurență efectivă din partea celorlalți șase concurenți, precum și între ei pe piața produsului X.

Prin urmare, este puțin probabil ca grupul de achiziție în comun să restrângă concurența pe piața de achiziții sau pe piața de desfacere în sensul articolului 101 alineatul (1) sau, în orice caz, poate îndeplini cele patru condiții cumulative prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

În plus, în ceea ce privește schimbul de informații, în mod similar, nici acesta nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1) dacă este în mod obiectiv necesar și proporțional pentru funcționarea grupului de achiziție în comun în ceea ce privește produsul Z, vizând numai parametrii care sunt necesari pentru ca membrii grupului să încheie un acord cu furnizorii. Întrucât informațiile nu se comunică membrilor individuali, ci numai grupului de achiziție în comun, nu există un schimb direct de informații între A, B și C, astfel că este puțin probabil ca transferul de informații să conducă la o coluziune între aceștia, care să contravină articolului 101 alineatul (1).

5. ACORDURI DE COMERCIALIZARE

5.1. Introducere

317.

Acordurile de comercializare presupun cooperarea între concurenți în ceea ce privește vânzarea, distribuția sau promovarea produselor lor de substituție. Acordurile de acest tip pot avea un domeniu de aplicare extrem de variat, care depinde de funcțiile de comercializare care fac obiectul cooperării. La o extremă a spectrului, acordurile de vânzare în comun pot conduce la stabilirea în comun a tuturor aspectelor comerciale legate de vânzarea produsului, inclusiv a prețului. La cealaltă extremă, există acorduri mai restrânse care se referă doar la o funcție de comercializare specifică, precum distribuția, serviciile post-vânzare sau publicitatea.

318.

O categorie importantă a acelor acorduri mai restrânse este reprezentată de acordurile de distribuție. În principiu, VBER și Orientările verticale vizează acordurile de distribuție, cu excepția cazului în care părțile la acord sunt concurenți existenți sau potențiali. Atunci când concurenții convin să își distribuie produsele de substituție (în special dacă acest lucru are loc pe piețe geografice diferite), există riscul ca acordurile să poată avea drept obiect sau efect divizarea piețelor între părți sau să conducă la coluziune. Acest lucru poate fi valabil atât pentru acordurile reciproce, cât și pentru cele nereciproce dintre concurenți, care trebuie evaluate în primul rând în conformitate cu principiile prevăzute în prezentul capitol. În cazul în care din această evaluare reiese că o cooperare între concurenți la nivelul distribuției ar fi, în principiu, acceptabilă, va fi necesară o evaluare suplimentară în scopul examinării eventualelor restricții verticale incluse în acordurile respective. Această a doua etapă a evaluării ar trebui să se bazeze pe principiile prevăzute de Orientările verticale.

319.

Singura excepție de la procesul în două etape menționat la punctul anterior vizează situația acordurilor de distribuție nereciproce între concurenți, în care: (a) furnizorul este producător, comerciant cu ridicata sau importator și distribuitor de bunuri, în timp ce cumpărătorul este distribuitor, nefiind și o întreprindere concurentă la nivelul producției, al comerțului cu ridicata sau al importului; sau (b) furnizorul este un prestator de servicii la mai multe niveluri ale comercializării, în timp ce cumpărătorul își furnizează serviciile la nivelul comerțului cu amănuntul și nu este o întreprindere concurentă la nivelul de comercializare la care achiziționează serviciile contractuale (214). În aceste scenarii, acordul de distribuție poate beneficia de exceptarea prevăzută în VBER, caz în care nu se aplică prezentele orientări (215). Punctul 43 oferă orientări suplimentare privind relația generală dintre prezentele orientări și VBER și Orientările verticale.

320.

De asemenea, ar fi necesară trasarea unei distincții între acordurile prin care părțile convin doar asupra comercializării în comun și acordurile în care comercializarea este legată de un alt tip de cooperare din amonte, respectiv producția sau achiziționarea în comun. Atunci când sunt analizate acordurile de comercializare care combină diferite etape de cooperare, este necesar să se efectueze evaluarea în conformitate cu punctele 6-8.

321.

Există exceptări de la aplicarea articolului 101 alineatul (1) în ceea ce privește comercializarea produselor agricole prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole (216).

5.2. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

5.2.1. Principalele probleme legate de concurență

322.

Acordurile de comercializare pot restrânge concurența în mai multe moduri. În primul rând și în cel mai evident mod, acordurile de comercializare pot conduce la fixarea prețurilor.

323.

În al doilea rând, acordurile de comercializare pot facilita și limitarea producției, întrucât părțile pot stabili volumul produselor care urmează să fie introduse pe piață, reducând astfel oferta.

324.

În al treilea rând, acordurile de comercializare pot fi utilizate de către părți ca modalitate de împărțire a piețelor sau de alocare a comenzilor sau a clienților, de exemplu, atunci când unitățile de producție ale părților sunt situate pe piețe geografice diferite sau când acordurile sunt reciproce.

325.

În al patrulea rând, acordurile de comercializare pot conduce, de asemenea, la schimburi de informații sensibile din punct de vedere comercial privind aspecte care țin sau nu de domeniul de aplicare al acordului de cooperare sau la suportarea în comun a costurilor – în special în cazul acordurilor care nu includ fixarea prețurilor – ceea ce ar putea conduce la coluziune.

326.

Pe de altă partea, în general, este puțin probabil ca un acord de comercializare să genereze probleme legate de concurență dacă acesta este în mod obiectiv necesar pentru a permite unei părți să intre pe o piață pe care nu ar fi putut intra în mod independent sau pe care nu ar fi putut intra împreună cu un număr mai mic de părți decât cele care iau parte la cooperare, de exemplu, din cauza costurilor pe care le presupune acest lucru. Într-o astfel de ipoteză, părțile la acord nu sunt concurenți potențiali sau existenți ai celorlalte părți și, prin urmare, acordul nu va avea ca efect restrângerea concurenței dintre ele.

327.

Prin urmare, atunci când se evaluează un acord de comercializare reciprocă, trebuie stabilit în principal dacă acordul este în mod obiectiv necesar pentru ca fiecare dintre părți să intre pe piața celorlalte părți. În cazul în care acordul este necesar, acesta nu creează probleme de concurență. Cu toate acestea, în cazul în care o parte este capabilă să intre pe piața unei alte părți în absența acordului, iar acordul reduce capacitatea primei părți de a lua decizii în mod independent în ceea ce privește posibilitatea de a intra pe piața celeilalte părți, este probabil ca acesta să producă efecte restrictive asupra concurenței. Același principiu se aplică acordurilor de comercializare nereciprocă. Riscul de apariție a unor efecte restrictive asupra concurenței este, totuși, mai puțin pronunțat în cazul acordurilor nereciproce, deoarece este mai puțin probabil ca părțile să aibă o motivație reciprocă pentru alocarea de piețe sau de clienți.

5.2.2. Restrângerea concurenței prin obiect

328.

În primul rând, acordurile de comercializare conduc la o restrângere a concurenței prin obiect dacă servesc drept instrument de implicare într-un cartel disimulat. În orice caz, acordurile de comercializare care implică fixarea prețurilor, limitarea producției sau împărțirea pieței sunt susceptibile să restrângă concurența prin obiect, cu excepția cazului în care restricțiile respective sunt accesorii scopului principal al acordului și acest scop principal nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1).

329.

Fixarea prețurilor este una dintre problemele majore din punctul de vedere al concurenței care rezultă din acordurile de comercializare între concurenți. Acordurile limitate la vânzarea în comun și, în general, acordurile de comercializare care includ stabilirea în comun a prețurilor conduc, de regulă, la coordonarea politicii de prețuri a producătorilor sau prestatorilor de servicii concurenți. Astfel de acorduri nu numai că pot să elimine concurența dintre părți la nivelul prețurilor în ceea ce privește produsele de substituție, dar pot și să limiteze volumul total de produse care urmează să fie livrate de părți în cadrul unui sistem de alocare a comenzilor. În consecință, este probabil ca astfel de acorduri să restrângă concurența prin obiect.

330.

Această evaluare este valabilă și în cazul în care acordul este neexclusiv (adică atunci când părțile sunt libere să facă, individual, vânzări în afara acordului), atât timp cât se poate concluziona că acordul va determina o coordonare generală a prețurilor practicate de părți față de toți sau o parte dintre clienții lor.

331.

În mod similar, limitarea producției reprezintă o problemă gravă legată de concurență care poate apărea în urma acordurilor de comercializare. În cazul în care părțile la acord decid împreună cantitatea de produse care urmează să fie comercializată, oferta disponibilă de produse contractuale poate fi redusă, ceea ce ar duce la creșterea prețului acestora. Fiecare parte la acord ar trebui, în principiu, să aibă libertatea de a decide în mod independent să își mărească sau să își reducă producția pentru a satisface cererea de pe piață. Riscul de limitare a producției este mai redus în cazul acordurilor de comercializare neexclusive, cu condiția ca părțile să rămână libere și cu adevărat disponibile pentru a satisface în mod individual orice cerere suplimentară și cu condiția ca acordul să nu conducă la o coordonare a politicii de aprovizionare a părților.

332.

Acordurile de comercializare între părți active pe piețe geografice diferite sau în raport cu categorii diferite de clienți pot fi utilizate, de asemenea, ca instrumente de împărțire a pieței. În cazul în care părțile utilizează un acord de comercializare reciprocă pentru a-și distribui reciproc produsele, cu scopul de a elimina concurența reală sau potențială dintre ele prin alocarea piețelor sau a clienților, acordul poate avea ca obiect restrângerea concurenței. În cazul în care acordul nu este reciproc, riscul de împărțire a pieței este mai puțin pronunțat. Cu toate acestea, este necesar să se analizeze dacă acordul nereciproc constituie baza unei înțelegeri mutuale între părți prin care fiecare dintre acestea se abține de la intrarea pe piața celorlalte părți.

5.2.3. Efecte restrictive asupra concurenței

333.

Un acord de comercializare care nu este restrictiv prin obiect poate avea totuși efecte restrictive asupra concurenței. Pentru a evalua efectele acordurilor de comercializare asupra concurenței, este necesar să se țină seama de factorii menționați la punctul 32, precum și de următoarele orientări suplimentare referitoare în mod specific la acest tip de acord.

334.

Pentru a evalua efectele unui acord de comercializare, este necesar să se definească piața relevantă a produsului și piața geografică relevantă și să se determine pozițiile respective ale părților pe aceste piețele. Piețele direct vizate de cooperare sunt cele cărora le aparțin produsele care fac obiectul acordului și pe care părțile vor comercializa în comun produsele respective. Totuși, întrucât un acord de comercializare pe o piață poate afecta și comportamentul concurențial al părților pe piețe învecinate strâns legate de piața direct vizată de cooperare (piețe colaterale), este necesar să se definească orice astfel de piețe colaterale (217).

335.

În cazurile în care acordurile de comercializare între concurenți nu restrâng concurența prin obiect, acestea vor avea, în general, efecte restrictive asupra concurenței doar dacă părțile au o anumită putere de piață. Pentru a evalua dacă părțile au o astfel de putere de piață, este necesar să se ia în considerare posibila existență a puterii de contracarare a clienților acestora. În cazul în care părțile au împreună putere de piață, este probabil, în general, ca acestea să aibă capacitatea de a crește prețurile sau de a reduce producția, calitatea și varietatea produselor sau inovarea. În plus, în cadrul unui acord de comercializare, părțile își pun în comun (o parte dintre) activitățile legate de piață, și anume activitățile care au un impact direct asupra clienților lor. Acest impact direct asupra clienților sporește riscul ca acordurile de comercializare să aibă efecte anticoncurențiale.

5.2.3.1. Coluziunea

336.

Un acord de comercializare în comun care nu implică fixarea prețurilor, limitarea producției sau împărțirea pieței poate, totuși, avea efecte restrictive asupra concurenței dacă în urma acestuia gradul de suportare în comun de către părți a costurilor variabile ajunge la un nivel care poate conduce la coluziune. Este probabil ca acest lucru să se întâmple dacă, anterior acordului, părțile suportă deja în comun o proporție importantă a costurilor variabile. În această ipoteză, creșterea suplimentară a gradului de suportare în comun a costurilor (și anume a costurilor de comercializare aferente produsului care face obiectul acordului), chiar dacă este limitată, poate înclina balanța spre coluziune. Pe de altă parte, în cazul în care creșterea este importantă, riscul unei coluziuni poate fi ridicat, chiar dacă nivelul inițial de suportare în comun a costurilor este scăzut.

337.

Probabilitatea apariției unei coluziuni depinde de puterea de piață a părților și de caracteristicile pieței relevante. Suportarea în comun a costurilor poate genera o creștere a riscului de coluziune doar în cazul în care părțile au putere de piață, iar costurile de comercializare reprezintă o parte semnificativă a costurilor variabile aferente produselor respective. Suportarea în comun a costurilor de comercializare crește riscul de coluziune dacă acordul de comercializare are ca obiect produse a căror comercializare este costisitoare, de exemplu, din cauza costurilor ridicate de distribuție sau de comercializare. În consecință, chiar și acordurile care se limitează la publicitatea sau la promovarea în comun pot avea efecte restrictive asupra concurenței dacă aceste activități reprezintă o parte semnificativă a costurilor variabile ale produsului.

338.

Punerea în aplicare a unui acord de comercializare în comun poate necesita un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial, în special în legătură cu strategia de comercializare și stabilirea prețurilor. În cazul în care acordul de comercializare nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1), deoarece are efecte neutre sau pozitive asupra concurenței, nici schimbul de informații aferent acelui acord nu intră sub incidența interdicției respective (218). Acest lucru va fi valabil în cazul în care schimbul de informații este necesar în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a acordului de comercializare și este proporțional cu obiectivele acestuia (219). În cazul în care schimbul de informații depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a acordului de comercializare sau nu este proporțional cu obiectivele acestuia, acordul ar trebui evaluat pe baza orientărilor din capitolul 6 (220). În cazul în care schimbul de informații intră sub incidența articolului 101 alineatul (1), acesta poate îndeplini, totuși, condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

5.2.3.2. Cooperare care, în general, nu ridică probleme

339.

Astfel cum s-a menționat deja la punctul 335, acordurile de comercializare între concurenți care nu restricționează concurența prin obiect vor avea, în general, efecte restrictive asupra concurenței doar dacă părțile au o anumită putere de piață. În majoritatea acestor cazuri, este puțin probabil să existe o putere de piață dacă părțile la acord au o cotă de piață cumulată care nu depășește 15 % pe piața (piețele) pe care comercializează în comun produsele contractuale. În orice caz, în cazul în care cota de piață cumulată a părților nu depășește 15 %, este probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

340.

În cazul în care cota de piață cumulată a părților depășește 15 %, nu se poate prezuma că acordul lor nu va avea efecte restrictive și, prin urmare, este necesar să se evalueze impactul probabil al acordului de comercializare în comun pe piața (piețele) relevantă (relevante).

5.3. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

5.3.1. Creșterea eficienței

341.

Acordurile de comercializare pot avea ca rezultat creșteri semnificative ale eficienței. Creșterea eficienței care se ia în considerare atunci când se evaluează dacă un acord de comercializare îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) va depinde de natura cooperării și de părțile la cooperare. În general, fixarea prețurilor nu se justifică decât în măsura în care este indispensabilă pentru integrarea altor funcții de comercializare, iar această integrare generează creșteri semnificative ale eficienței. Distribuția în comun poate genera creșteri semnificative ale eficienței, care derivă din economii de scară sau de gamă, în special pentru producători de dimensiuni mai reduse sau pentru grupurile de comercianți cu amănuntul independenți, de exemplu, în cazul în care aceștia profită de noi platforme de distribuție pentru a concura cu operatorii de dimensiuni mai mari. Distribuția în comun poate fi utilizată în special pentru atingerea obiectivelor de mediu, ceea ce poate constitui o creștere a eficienței în sensul articolului 101 alineatul (3), cu condiția ca aceasta să fie obiectivă, concretă și verificabilă (221). Acordurile de comercializare pot contribui, de asemenea, la o piață internă rezilientă și pot genera creșteri ale eficienței în beneficiul consumatorilor prin reducerea dependențelor și/sau atenuarea deficitelor și a perturbărilor din lanțurile de aprovizionare, de exemplu, atunci când îi permit unei părți să intre pe o piață pe care nu ar fi putut să intre în mod independent.

342.

Creșterea eficienței trebuie să rezulte din integrarea activităților economice ale părților. Economiile rezultate exclusiv din eliminarea costurilor care reprezintă o parte inerentă a concurenței nu pot fi luate în considerare. De exemplu, o reducere a cheltuielilor de transport care rezultă doar din alocarea clienților, fără o integrare a sistemelor logistice ale părților, nu poate fi considerată o creștere a eficienței în sensul articolului 101 alineatul (3).

343.

Creșterea eficienței trebuie demonstrată de părțile la acord. În acest sens, un element important ar fi aportul de capital, tehnologie sau alte active semnificative al părților la comercializarea în comun. De asemenea, pot fi acceptate economiile de costuri generate de reducerea dublei utilizări a resurselor și a instalațiilor. Cu toate acestea, în cazul în care comercializarea în comun se face prin intermediul unui simplu agent de vânzări, fără nicio investiție, este puțin probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

5.3.2. Caracterul indispensabil

344.

Restricțiile care depășesc ceea ce este necesar pentru a realiza creșterea eficienței generată de un acord de comercializare nu vor îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Problema caracterului indispensabil este importantă în special pentru acordurile care presupun fixarea prețurilor sau împărțirea pieței, acestea putând fi considerate indispensabile numai în condiții excepționale.

5.3.3. Transferul către consumatori

345.

Creșterea eficienței obținută ca urmare a restricțiilor indispensabile trebuie transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze efectele restrictive ale acordului de comercializare asupra concurenței. Acest transfer poate lua forma unei scăderi a prețurilor sau a unei creșteri a calității sau a varietății produselor. Totuși, cu cât este mai mare puterea de piață a părților, cu atât este mai puțin probabil ca acestea să transfere consumatorilor creșterea eficienței într-o măsură care să compenseze efectele restrictive asupra concurenței. În cazul în care părțile dețin o cotă de piață cumulată mai mică de 15 %, este mai probabil ca orice creștere a eficienței generată de acord să fie transferată într-o măsură suficientă consumatorilor.

5.3.4. Absența eliminării concurenței

346.

Condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) nu pot fi îndeplinite în cazul în care părților li se oferă posibilitatea de a elimina concurența pentru o parte semnificativă a produselor în cauză. Respectarea acestei condiții trebuie evaluată în ceea ce privește toate piețele relevante, și anume cele cărora le aparțin produsele care fac obiectul cooperării și eventualele piețe colaterale.

5.4. Consorții ofertante

347.

Termenul „consorțiu ofertant” se referă la situația în care două sau mai multe părți cooperează pentru a prezenta o ofertă comună în cadrul unei proceduri competitive de achiziții publice sau private (222).

348.

În sensul prezentei secțiuni, trebuie să se facă distincție între consorțiile ofertante și manipularea procedurilor de cerere de oferte (sau practicile coluzive între ofertanți), și anume acordurile ilegale între operatorii economici cu scopul de a denatura concurența în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor. Manipularea procedurilor de cerere de oferte este una dintre cele mai grave restrângeri ale concurenței, reprezentând o restrângere prin obiect, și poate lua diferite forme, cum ar fi convenirea prealabilă a conținutului ofertelor fiecărei părți (în special a prețului) pentru a influența rezultatul procedurii de atribuire, nedepunerea unei oferte, împărțirea pieței în funcție de situarea geografică, de autoritatea contractantă sau de obiectul achiziției sau instituirea unor sisteme de rotație pentru o serie de proceduri. Scopul tuturor acestor practici este de a permite unui ofertant prestabilit să câștige un contract, creând în același timp impresia că procedura este cu adevărat competitivă (223). Potrivit legislației concurenței, manipularea procedurilor de cerere de oferte este o formă de cartel care constă în manipularea unei proceduri de licitație pentru atribuirea unui contract (224).

349.

În general, manipularea procedurilor de cerere de oferte nu implică participarea în comun la procedura de licitație. De regulă, aceasta constă într-un acord ascuns sau tacit între potențialii participanți, prin care aceștia își coordonează deciziile aparent independente în ceea ce privește participarea la procedura de licitație. Cu toate acestea, în unele cazuri, distincția dintre manipularea procedurilor de cerere de oferte și formele legitime de prezentare a unei oferte comune nu este simplă, în special în cazul subcontractării. De exemplu, situația în care doi ofertanți se subcontractează reciproc poate fi considerată un indiciu de coluziune, având în vedere că astfel de acorduri de subcontractare permit, de regulă, oricăreia dintre părți să aibă acces la oferta financiară a celeilalte părți, punând astfel sub semnul întrebării independența părților în formularea propriilor oferte. Cu toate acestea, nu există nicio prezumție generală potrivit căreia subcontractarea între ofertanții care participă la aceeași procedură constituie o coluziune între întreprinderile în cauză (225).

350.

Acordurile de consorțiu ofertant pot implica un grad semnificativ de integrare a resurselor și a activităților de către părți în scopul participării la procedura de licitație, în special atunci când în activitatea care face obiectul licitației sunt incluse forme de producție în comun. În situațiile în care comercializarea în comun este auxiliară integrării activităților de producție ale părților (producția în comun), centrul de greutate al acordului constă în activitatea de producție, iar evaluarea din punct de vedere concurențial trebuie efectuată utilizând normele și orientările aplicabile acordurilor de producție în comun. În aceste situații, fixarea prețurilor pentru produsele sau serviciile contractuale nu este considerată, în general, o restrângere prin obiect și va fi necesară o evaluare prin efect (a se vedea punctul 223 privind acordurile de producție).

351.

Cu toate acestea, în general, acordurile de consorțiu ofertant care constau în principal sau exclusiv în comercializarea în comun ar trebui considerate acorduri de comercializare și, prin urmare, ar trebui evaluate în conformitate cu principiile prezentate în prezentul capitol.

352.

Un acord de consorțiu ofertant – indiferent de forma juridică utilizată – nu va restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) în cazul în care permite părților să participe la proiecte pe care nu le-ar putea realiza în mod individual. În această ipoteză, părțile la acordul de consorțiu ofertant nu sunt nici concurenți existenți și nici concurenți potențiali pentru punerea în aplicare a proiectului. Această situație poate interveni în cazul în care părțile la un acord de consorțiu ofertant furnizează diferite servicii care sunt complementare în scopul participării la procedura de licitație. Acest lucru poate fi valabil și în cazul în care părțile la acordul de consorțiu ofertant, deși toate sunt active pe aceeași (aceleași) piață (piețe), nu pot realiza proiectul în mod individual, de exemplu, din cauza dimensiunii proiectului sau a complexității acestuia.

353.

Evaluarea capacității părților de a concura în cadrul unei proceduri de licitație în mod individual, fiind astfel concurenți, depinde în primul rând de cerințele incluse în normele procedurii de licitație. Cu toate acestea, simpla posibilitate ca, în teorie, părțile să desfășoare activitatea contractuală în mod independent nu face ca acestea să fie în mod automat concurente: este necesar să se evalueze dacă fiecare parte este capabilă în mod realist să execute contractul pe cont propriu, ținând seama de circumstanțele specifice ale cazului, cum ar fi dimensiunea și capacitățile întreprinderii, nivelul de risc financiar generat de proiect, precum și nivelul de investiții necesare pentru proiect și capacitatea actuală și viitoare a întreprinderii, evaluată prin prisma cerințelor contractuale (226).

354.

În cazul în care procedurile de licitație prevăd posibilitatea de a depune oferte pentru părți ale contractului (loturi), întreprinderile care au capacitatea de a licita pentru unul sau mai multe loturi – dar eventual nu pentru întregul contract – trebuie considerate concurenți, iar articolul 101 alineatul (1) este, în principiu, aplicabil. În acest tip de situație, întreprinderile își justifică adesea cooperarea în cadrul unui acord de consorțiu ofertant pe baza faptului că acesta le permite să depună oferte pentru întregul contract și, prin urmare, să ofere o reducere combinată pentru întregul contract. Totuși, acest lucru nu schimbă faptul că părțile sunt concurenți cel puțin pentru o parte a procedurii de licitație, iar articolul 101 alineatul (1) este, prin urmare, aplicabil. Orice creșteri ale eficienței invocate în ceea ce privește oferta comună pentru întregul contract trebuie evaluată în conformitate cu condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

355.

În cazul în care nu este posibil să se excludă posibilitatea ca părțile la acordul de consorțiu ofertant să concureze fiecare în mod individual în cadrul procedurii de licitație (sau dacă acordul de consorțiu ofertant conține mai multe părți decât este necesar), oferta comună poate restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1). Acest lucru se poate întâmpla chiar dacă o singură parte la acord este în măsură să prezinte o ofertă în mod individual.

356.

În general, în cazurile în care articolul 101 alineatul (1) este aplicabil prezentării unei oferte comune, este necesar să se realizeze o evaluare individuală a acordului de consorțiu ofertant, luând în considerare toți factorii relevanți, inclusiv poziția părților pe piața relevantă, numărul și poziția pe piață ale celorlalți posibili participanți la procedura de licitație, conținutul acordului de consorțiu ofertant, produsele sau serviciile implicate și condițiile de piață.

357.

Restrângerea poate fi calificată drept restrângere prin obiect sau prin efect, în funcție de conținutul acordului și de circumstanțele specifice ale cazului. În general și în cazul consorțiilor ofertante care trebuie considerate acorduri de comercializare, se aplică observațiile formulate la punctele 328-340. În plus:

(a)

în situațiile în care două (sau mai multe) părți pot să prezinte o ofertă în mod individual și nu există un grad semnificativ de integrare a resurselor și a activităților părților, o ofertă comună ar constitui, în principiu, o restrângere prin obiect, deoarece implică stabilirea prețurilor între concurenți, iar această dispoziție nu pare accesorie unei cooperări reale între părți;

(b)

în cazul acordurilor de consorțiu ofertant care conțin mai multe părți decât este necesar, dacă există o singură parte care ar putea prezenta o ofertă în mod individual, în principiu, simplul fapt că există mai multe părți decât este necesar poate să nu fie suficient în sine pentru a identifica o restrângere prin obiect, deoarece este posibil ca părțile să nu poată fi considerate concurenți existenți sau potențiali. Cu toate acestea, ar putea exista alte motive pentru ca un astfel de acord de consorțiu să fie considerat o restrângere prin obiect, de exemplu, dacă o parte care ar fi putut prezenta o ofertă în mod individual încheie un acord de consorțiu ofertant cu una sau mai multe alte părți cu scopul specific de a împiedica prezentarea unei oferte comune concurente din partea acestor alte părți, chiar și împreună cu un terț;

(c)

în ceea ce privește efectele anticoncurențiale și în absența unei restrângeri prin obiect, posibilitatea ca aceste tipuri de oferte comune să restrângă concurența depinde, printre alți factori, de o evaluare specifică a modului celui mai realist în care ar funcționa concurența în absența acordului de consorțiu ofertant în cauză;

(d)	numai informațiile strict necesare pentru formularea ofertei și pentru executarea contractului ar trebui să fie partajate între membrii consorțiului. În plus, circulația informațiile ar trebui limitată la personalul relevant, cu respectarea principiului „necesității de a cunoaște”.

358.

În orice caz, un acord de consorțiu ofertant între concurenți căruia i se aplică articolul 101 alineatul (1) poate îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Eventualele creșteri ale eficienței pot lua forma unor prețuri mai mici, dar și a unei calități mai bune, a unei game mai ample de opțiuni sau a realizării mai rapide a produselor sau a serviciilor vizate de cererea de oferte. În plus, trebuie îndeplinite celelalte condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3) (caracterul indispensabil, transferul către consumatori și absența eliminării concurenței). În procedurile de licitație, aceste condiții sunt adesea interconectate: creșterea eficienței unei oferte comune prin intermediul unui acord de consorțiu ofertant este transferată mai ușor consumatorilor – sub forma unor prețuri mai mici sau a unei calități mai bune a ofertei – în cazul în care concurența pentru atribuirea contractului nu este eliminată, iar la procedura de licitație participă și alți concurenți efectivi.

359.

În esență, condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) pot fi îndeplinite dacă oferta comună le permite părților să depună o ofertă mai competitivă decât ofertele pe care le-ar fi putut prezenta pe cont propriu în ceea ce privește prețul și/sau calitatea, iar beneficiile care îi revin entității contractante și consumatorilor finali compensează restrângerea concurenței. Creșterile eficienței trebuie transmise consumatorilor și nu vor îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) dacă aduc beneficii doar părților la acordul de consorțiu ofertant.

5.5. Exemple

360.

Comercializarea în comun necesară intrării pe o piață

Exemplul 1

Situație: patru întreprinderi care oferă servicii de spălătorie într-un oraș mare situat în apropierea frontierei cu un alt stat membru, fiecare cu o cotă de piață de 3 % din piața totală a serviciilor de spălătorie din orașul respectiv, decid să creeze o structură de comercializare în comun a serviciilor de spălătorie către clienți instituționali (de exemplu, hoteluri, spitale, birouri), păstrându-și în același timp independența și libertatea de a concura în ceea ce privește clienții locali individuali. Pentru a atrage noul segment de cerere (clienții instituționali), acestea dezvoltă o marcă, un preț și condiții standard comune, inclusiv livrări programate și un termen maxim de livrare de 24 de ore. Cele patru întreprinderi înființează un centru comun de intermediere telefonică, la care clienții instituționali pot suna pentru a solicita serviciul de colectare și/sau de livrare. Acestea angajează un recepționist (pentru centrul de intermediere telefonică) și mai mulți șoferi. În plus, investesc în furgonete pentru livrare și în promovarea mărcii pentru a-și spori vizibilitatea. Acordul nu elimină complet costurile individuale de infrastructură ale întreprinderilor (întrucât acestea își păstrează propriile sedii și se află în continuare în concurență pentru clienții locali individuali), însă generează economii de scară, permițându-le să ofere servicii mai cuprinzătoare pentru o nouă categorie de clienți, ceea ce impune necesitatea unui program de lucru mai lung și a unei acoperiri geografice mai largi. Pentru a asigura viabilitatea proiectului, este indispensabil ca toate cele patru întreprinderi să participe la acord. Piața este foarte fragmentată, niciunul dintre concurenții individuali neavând o cotă de piață mai mare de 15 %.

Analiză: deși cota de piață cumulată a părților este mai mică de 15 %, faptul că acordul implică fixarea prețurilor înseamnă că, în principiu, se aplică articolul 101 alineatul (1). Având în vedere că părțile sunt active într-un oraș mare din apropierea frontierei unui alt stat membru, se presupune că va fi afectat comerțul dintre statele membre. Cu toate acestea, părțile nu ar fi fost în măsură să furnizeze servicii de spălătorie pentru clienți instituționali, nici individual, nici în cooperare cu un număr mai mic de părți decât cele patru întreprinderi care participă la acord. Întrucât restricția constând în fixarea prețurilor poate fi considerată ca fiind indispensabilă pentru promovarea mărcii comune și pentru succesul proiectului, această restricție pare să fie accesorie obiectivului principal al acordului, care nu este anticoncurențial și care, în general, nu ar crea probleme legate de concurență.

361.

Acord de comercializare care implică mai multe părți decât sunt necesare pentru a intra pe piață

Exemplul 2

Situație: faptele sunt identice cu cele descrise în exemplul 1, punctul 360, cu o singură diferență esențială: pentru a asigura viabilitatea proiectului, acordul ar fi putut fi pus în aplicare de doar trei dintre părți (în loc de patru care participă, în prezent, la cooperare).

Analiză: deși cota de piață cumulată a părților este mai mică de 15 %, se aplică articolul 101 alineatul (1) din aceleași motive precum cele menționate la exemplul 1. Acordul ar fi putut fi pus în aplicare de mai puțin de patru părți. Cu toate acestea, întrucât niciuna dintre părți nu ar fi putut pune singură în aplicare proiectul, faptul că există mai multe părți decât este necesar ar putea să nu fie suficient pentru a constata o restrângere prin obiect, cu excepția cazului în care acordul urmărește să împiedice o inițiativă concurentă care implică una dintre părți. În ceea ce privește posibilele efecte restrictive, este necesară o analiză contrafactuală. În orice caz, acordul poate fi evaluat în temeiul articolului 101 alineatul (3). Acordul duce la creșterea eficienței, întrucât părțile sunt acum în măsură să ofere servicii îmbunătățite pentru o nouă categorie de clienți, la o scară mai mare (lucru pe care nu ar fi fost în măsură să îl realizeze individual). Având în vedere cota de piață cumulată a părților, care este mai mică de 15 %, este probabil ca acestea să transfere creșterea eficienței în mod suficient către consumatori. În plus, este necesar să se analizeze dacă restricțiile impuse de acord sunt indispensabile pentru realizarea creșterii eficienței și dacă acordul elimină concurența. Având în vedere că acordul are drept scop oferirea unor servicii mai cuprinzătoare (inclusiv livrarea, care nu era oferită anterior) unei categorii suplimentare de clienți, sub o marcă unică și în condiții standard comune, fixarea prețurilor poate fi considerată ca fiind indispensabilă pentru promovarea mărcii comune și, în consecință, pentru succesul proiectului și pentru creșterea eficienței care rezultă de aici. În plus, având în vedere fragmentarea pieței, acordul nu va elimina concurența. Faptul că sunt patru părți la acord (în loc de trei, cât ar fi fost strictul necesar) permite creșterea capacității și contribuie la satisfacerea simultană a cererii mai multor clienți instituționali, în conformitate cu condițiile standard (și anume respectarea termenului maxim de livrare). Ca atare, creșterea eficienței va compensa, probabil, efectele restrictive care rezultă din reducerea concurenței între părțile la acord și este probabil ca acordul să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

362.

Vânzarea în comun prin internet

Exemplul 3

Situație: mai multe magazine specializate de mici dimensiuni situate pe teritoriul unui stat membru creează o infrastructură web electronică pentru promovarea, vânzarea și livrarea de coșuri-cadou de fructe. Există mai multe magazine virtuale concurente, cu cote de piață comparabile și limitate. Magazinele specializate participante împart costurile de funcționare ale magazinului virtual și investesc împreună în promovarea mărcii. Prin intermediul magazinului virtual, care oferă o gamă largă de diferite tipuri de coșuri-cadou, clienții comandă (și achită) tipul de coș-cadou dorit, cu livrare la client sau cu ridicare din magazin. Comanda este apoi alocată magazinului specializat selectat de către client sau, în absența unei selecții exprese, magazinului aflat cel mai aproape de adresa de livrare sau care îi este cel mai convenabil clientului în cazul ridicării comenzii din magazin. Fiecare magazin specializat suportă în mod individual costurile de realizare a coșului-cadou și de livrare a acestuia la client sau de punere la dispoziție pentru ridicare în magazin. Magazinul reține 90 % din prețul final, care este stabilit de infrastructura web și care se aplică în mod uniform tuturor magazinelor specializate participante, în timp ce restul de 10 % este utilizat pentru promovarea în comun și pentru acoperirea costurilor de funcționare aferente magazinului virtual. În afară de plata taxei aferente, nu există alte restricții pentru magazinele specializate care doresc să se alăture infrastructurii web pe întregul teritoriu național. În plus, magazinele specializate care dispun de un site web propriu au, de asemenea, posibilitatea de a vinde (și uneori chiar vând) coșuri-cadou de fructe pe internet, sub propriul nume, putând, astfel, să intre în concurență unele cu altele în afara cooperării. Clienților care comandă din magazinul virtual li se garantează livrarea coșurilor de fructe sau ridicarea lor din magazin în aceeași zi; în plus, aceștia își pot alege o oră de livrare sau de ridicare convenabilă.

Analiză: plecând de la premisa că magazinele specializate sunt concurenți, se aplică articolul 101 alineatul (1) și, având în vedere că acordul implică fixarea prețurilor, este probabil ca acesta să restrângă concurența prin obiect. În consecință, acordul trebuie evaluat în temeiul articolului 101 alineatul (3). Magazinele specializate care participă la cooperare sunt toate magazine de mici dimensiuni și se înțelege că acestea nu ar putea concura la nivel național cu alte magazine virtuale. Astfel, acordul ar putea conduce la creșterea eficienței prin gama mai largă de opțiuni, calitatea mai înaltă a serviciului și reducerea costurilor de căutare, aducând beneficii consumatorilor și fiind susceptibilă să compenseze efectele restrictive ale acordului asupra concurenței. Întrucât magazinele specializate care participă la această cooperare sunt, totuși, în măsură să realizeze vânzări în mod independent și să concureze între ele, atât prin intermediul magazinelor fizice proprii, cât și prin intermediul internetului, restricția constând în fixarea prețurilor limitată la magazinul virtual ar putea fi considerată ca fiind indispensabilă pentru promovarea produsului (întrucât, atunci când cumpără prin intermediul magazinului virtual, consumatorii nu doresc să se confrunte cu o multitudine de prețuri diferite) și pentru creșterea eficienței care rezultă din acest acord. În lipsa altor restricții, acordul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). În plus, întrucât există alte magazine virtuale concurente importante, iar părțile continuă să concureze între ele la nivel de magazine fizice sau prin intermediul internetului, concurența nu va fi eliminată.

363.

Întreprindere comună de vânzări

Exemplul 4

Situație: întreprinderile A și B, situate în două state membre diferite, produc cauciucuri de bicicletă. Ele dețin o cotă de piață cumulată de 14 % pe piața cauciucurilor de bicicletă de la nivelul Uniunii. Aceste societăți decid să înființeze o întreprindere comună de vânzări (fără funcționalitate deplină) pentru a comercializa cauciucuri producătorilor de biciclete și convin să își vândă întreaga producție prin întreprinderea comună respectivă. Infrastructurile de producție și de transport rămân separate în cadrul fiecărei societăți. Părțile susțin că, în urma acordului, ar rezulta o creștere semnificativă a eficienței. Astfel de creșteri ale eficienței rezultă în principal din economiile de scară, din capacitatea de a satisface cererile actualilor și ale noilor clienți potențiali și dintr-o mai mare competitivitate față de cauciucurile importate produse în țări terțe. Întreprinderea comună negociază prețurile și repartizează comenzile celei mai apropiate unități de producție, ca o modalitate de raționalizare a cheltuielilor de transport în vederea livrării către client.

Analiză: deși cota de piață cumulată a părților este mai mică de 15 %, acordul intră sub incidența articolului 101 alineatul (1). Acesta restrânge concurența prin obiect, întrucât implică alocarea clienților și fixarea prețurilor de către întreprinderea comună. Pretinsa creștere a eficienței pe care ar genera-o acordul nu rezultă din integrarea activităților economice sau din investiții comune. Întreprinderea comună ar avea un domeniu de acțiune foarte redus și ar servi doar ca interfață pentru alocarea comenzilor către unitățile de producție. Prin urmare, este puțin probabil ca o eventuală creștere a eficienței să fie transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze efectele restrictive asupra concurenței generate de acord. În consecință, condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) nu ar fi îndeplinite.

364.

Platformă de distribuție mass-media

Exemplul 5

Situație: radiodifuzorii de televiziune A și B, ambii activi în principal pe piața televiziunii cu acces liber dintr-un stat membru, creează o întreprindere comună pentru lansarea pe aceeași piață națională a unei platforme online de video la cerere, pe care consumatorii pot, în schimbul unei taxe, să vizioneze filme sau seriale produse de fiecare dintre cei doi radiodifuzori de televiziune sau de terți care au acordat licențe pentru drepturile audiovizuale relevante unuia dintre aceștia. Grupul radiodifuzorului de televiziune A deține o cotă de piață de aproximativ 25 % pe piața televiziunii cu acces liber, iar radiodifuzorul de televiziune B deține o cotă de piață de aproximativ 15 %. Mai există încă doi radiodifuzori de televiziune importanți, cu cote de piață între 10 % și 15 %, și mai mulți radiodifuzori de mici dimensiuni. Piața națională a materialelor video la cerere, pe care întreprinderea comună va fi activă în principal, este o piață tânără, care, potrivit așteptărilor generale, va crește semnificativ. Prețul pentru vizionarea unui material video va fi stabilit la nivel central de către întreprinderea comună, care va coordona și prețurile pentru achiziționarea de licențe pentru materiale video la cerere pe piața din amonte.

Analiză: având în vedere cota lor pe piața națională a televiziunii și numărul mare de drepturi audiovizuale deținute, atât A, cât și B ar putea lansa în mod independent o platformă de video la cerere. Prin urmare, radiodifuzorii sunt concurenți potențiali pe piața de consum emergentă a materialelor video la cerere. Întrucât acordul restrânge motivația părților de a intra pe piață în mod independent, se aplică articolul 101 alineatul (1). În plus, acordul elimină concurența în materie de prețuri între cei doi radiodifuzori și implică o coordonare în ceea ce privește stabilirea prețurilor pentru vizionarea materialelor video la cerere. În consecință, acordul constituie, în principiu, o restrângere a concurenței prin obiect. În ceea ce privește aplicarea articolului 101 alineatul (3), beneficiile care rezultă dintr-o gamă mai largă de oferte de materiale video la cerere și dintr-o navigare mai ușoară prin conținut nu par să compenseze efectele negative asupra concurenței, care vor fi semnificative, ținând seama de activitățile și poziția pe piață a întreprinderilor implicate. În plus, restrângerea nu pare necesară pentru a obține creșterile de eficiență menționate, deoarece acestea ar putea fi obținute și prin intermediul unei platforme deschise și al unei cooperări pur tehnice. În concluzie, acordul nu pare să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

365.

Consorții ofertante

Exemplul 6

Situație: întreprinderile A și B sunt furnizori concurenți de produse medicale specializate pentru spitale. Acestea decid să încheie un acord de consorțiu ofertant pentru a prezenta oferte comune în cadrul mai multor proceduri de licitație organizate de sistemul național de sănătate dintr-un stat membru, pentru furnizarea unui set de medicamente derivate din plasmă spitalelor publice. Criteriul pentru atribuirea contractelor este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, luând în considerare un echilibru între preț și calitate. În special, se acordă puncte suplimentare în cazul în care oferta include o serie de produse opționale. În conformitate cu cerințele incluse în normele procedurii de licitație, atât întreprinderea A, cât și întreprinderea B ar putea concura fiecare în mod individual în cadrul licitațiilor. De fapt, ambele întreprinderi au concurat deja în mod individual în cadrul uneia dintre procedurile de licitație relevante, care a fost câștigată de un alt participant, întrucât ofertele individuale ale A și B au fost inferioare din punctul de vedere al prețului și al calității, în special din cauza unei oferte reduse de produse opționale. În general, există cel puțin alți doi participanți la procedurile de licitație în cauză.

Analiză: întrucât întreprinderile A și B ar putea concura fiecare în mod individual în cadrul procedurilor de licitație, participarea comună a acestora poate restrânge concurența, aplicându-se articolul 101 alineatul (1). În consecință, acordul trebuie evaluat în temeiul articolului 101 alineatul (3). Potrivit rezultatului procedurii de licitație anterioare în care părțile au concurat separat, se pare că o ofertă comună ar fi mai competitivă decât ofertele individuale, în ceea ce privește prețurile și gama de produse oferite, în special produsele opționale, un aspect deosebit de important pentru autoritatea contractantă. Acordul de consorțiu ofertant pare a fi indispensabil pentru prezentarea de către părțile implicate a unei oferte cu adevărat competitive în cadrul procedurilor de licitație, în comparație cu ofertele prezentate de ceilalți participanți. Se înțelege că părțile ar fi în măsură să demonstreze că prezentarea unei oferte comune creează un grad semnificativ de sinergii capabile să conducă la creșteri ale eficienței – sub forma unor prețuri mai mici și a unei calități crescute – conducând, la rândul lor, la o ofertă mai competitivă. Concurența în cadrul procedurii de licitație nu este eliminată, deoarece cel puțin alți doi concurenți relevanți sunt capabili să participe în mod independent la procedura de licitație. Aceasta înseamnă că respectiva creștere a eficienței aferentă ofertei comune ar putea aduce beneficii entității contractante și, în cele din urmă, consumatorilor. Prin urmare, acordul pare să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

6. SCHIMBUL DE INFORMAȚII

6.1. Introducere

366.

Prezentul capitol oferă orientări cu privire la evaluarea din punct de vedere concurențial a schimbului de informații (227). Schimbul de informații poate lua forme diferite și poate avea loc în contexte diferite.

367.

În sensul prezentului capitol, schimbul de informații include schimbul de: (i) conținut digital brut și neorganizat care poate necesita prelucrare pentru a-l face util (date brute); (ii) date prelucrate în prealabil, care au fost deja pregătite și validate; (iii) date care au fost manipulate pentru a produce informații semnificative, indiferent de formă; precum și (iv) orice alt tip de informații, inclusiv informații nedigitale. Acesta include schimbul fizic de informații și schimbul digital de date între concurenți existenți sau potențiali (228). În prezentul capitol, termenul „informații” se referă la toate tipurile de date și informații prevăzute la punctele (i)-(iv).

368.

Informațiile pot fi schimbate direct între concurenți (sub forma unei divulgări unilaterale sau în cadrul unui schimb bilateral sau multilateral) sau indirect de către sau printr-un terț (cum ar fi un prestator de servicii, o platformă, un instrument online sau un algoritm), printr-o agenție comună (de exemplu, o asociație profesională), printr-o organizație de cercetare a pieței, prin intermediul furnizorilor sau al clienților părților la schimbul respectiv sau prin intermediul unui site web sau al unui comunicat de presă. Schimbul poate avea loc între întreprinderi care concurează în legătură cu aceeași marcă (concurență intramarcă) sau între întreprinderi care concurează sub mărci diferite (concurență între mărci). Prezentul capitol se aplică atât formelor directe, cât și celor indirecte de schimb de informații, precum și schimburilor de informații între concurenți atât la nivelul concurenței intramarcă, cât și la nivelul concurenței între mărci.

369.

Schimbul de informații poate avea loc în contextul unui alt tip de acord de cooperare orizontală, de exemplu, în cadrul unui acord de achiziție în comun, al unui acord de producție în comun sau al unui acord de comercializare în comun. În cazul în care acordul de cooperare nu intră sub incidența interdicției prevăzute la articolul 101 alineatul (1), deoarece are efecte neutre sau pozitive asupra concurenței, nici schimbul de informații aferent acelui acord nu intră sub incidența interdicției respective. Acest lucru va fi valabil în cazul în care schimbul de informații este necesar în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a acordului de cooperare și este proporțional cu obiectivele acestuia (a se vedea, de asemenea, secțiunea 1.2.6) (229). În cazul în care schimbul de informații depășește ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru punerea în aplicare a acordului de cooperare sau nu este proporțional cu obiectivele acestuia, acordul ar trebui evaluat pe baza orientărilor din prezentul capitol (230). În cazul în care schimbul de informații în sine constituie obiectul principal al cooperării, pentru a se evalua dacă această cooperare restrânge concurența, vor prevala orientările din prezentul capitol. În cazul în care schimbul de informații intră sub incidența articolului 101 alineatul (1), acesta poate îndeplini, totuși, condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

370.

Schimbul de informații în contextul unui acord vertical, în cadrul căruia informațiile se transmit între un furnizor și un cumpărător, poate beneficia de exceptarea pe categorii prevăzută de VBER (231). Acest lucru va fi valabil în cazul în care informațiile transmise sunt direct legate de punerea în aplicare a acordului vertical dintre părțile respective și sunt necesare pentru a îmbunătăți producția sau distribuția bunurilor sau a serviciilor contractuale.

371.

Schimbul de informații poate, de asemenea, să aibă loc în contextul unui proces de achiziție. În astfel de cazuri, în funcție de circumstanțe, schimbul poate face obiectul normelor Regulamentului privind concentrările economice (232). Orice comportament care restrânge concurența și care nu este direct legat de punerea în aplicare a preluării controlului și necesar în acest scop rămâne sub incidența articolului 101. Această evaluare trebuie efectuată pe parcursul întregului proces de achiziție, deoarece ceea ce este direct legat și necesar pentru punerea în aplicare a achiziției poate depinde de etapa în care se află procesul de achiziție.

372.

Schimbul de informații poate avea loc, de asemenea, în contextul inițiativelor de reglementare. În cazul în care întreprinderile sunt încurajate prin lege sau de către autoritățile publice să facă schimb de informații cu alte întreprinderi sau în cazul în care acestea au libertatea de a decide ce informații să partajeze cu alte întreprinderi, articolul 101 continuă să se aplice. În practică, aceasta înseamnă că întreprinderile care fac obiectul cerințelor de reglementare nu trebuie să utilizeze aceste cerințe ca mijloc de încălcare a articolului 101. Ele ar trebui să limiteze domeniul de aplicare al schimbului de informații la ceea ce este prevăzut de reglementarea aplicabilă și ar putea fi nevoite să pună în aplicare măsuri de precauție în cazul în care se face schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial.

De exemplu, un regulament al Uniunii poate să prevadă posibilitatea ca întreprinderile să partajeze informații pentru a evita sau a reduce necesitatea testării pe animale sau pentru a reduce costurile de cercetare. Astfel de schimburi fac obiectul aplicării articolului 101. Prin urmare, întreprinderile care participă la schimburile prevăzute de acest regulament nu trebuie să partajeze informații sensibile din punct de vedere comercial care dezvăluie strategia lor de piață sau informații tehnice care depășesc cerințele regulamentului. Întreprinderile ar putea reduce frecvența schimbului pentru ca informațiile să fie mai puțin sensibile din punct de vedere comercial. Acolo unde este posibil, ar trebui utilizate informații sau intervale agregate pentru a se evita schimbul de date detaliate sau de date care pot fi atribuite întreprinderilor individuale. De asemenea, întreprinderile pot lua în considerare utilizarea unui prestator de servicii terț independent („un mandatar”), care va colecta informații din mai multe surse pe baza unor acorduri de confidențialitate și care, ulterior, va reuni, va verifica și va agrega datele pentru a crea un set de date compozite care să fie comunicat participanților, în care nu este posibil să se atribuie date identificabile întreprinderilor individuale.

6.2. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

6.2.1. Introducere

373.

Schimbul de informații reprezintă un element comun al multor piețe concurențiale și poate genera diferite tipuri de creștere a eficienței. Acesta poate remedia probleme legate de asimetria informațiilor (233), eficientizând astfel piețele. În ultimii ani, schimbul de date a dobândit mai multă importanță ca mijloc de fundamentare a procesului decizional, de exemplu prin utilizarea analizei volumelor mari de date și a tehnicilor de învățare automată (234). În plus, întreprinderile își pot îmbunătăți eficiența internă prin realizarea unei analize comparative cu cele mai bune practici ale celorlalte întreprinderi. De asemenea, schimbul de informații poate ajuta întreprinderile să facă economii de costuri, de exemplu, prin reducerea stocurilor și prin facilitarea livrării mai rapide a produselor perisabile către consumatori. Schimbul de informații poate permite întreprinderilor să dezvolte produse sau servicii noi sau îmbunătățite sau să antreneze algoritmi pe o bază mai largă și mai semnificativă. În plus, schimburile de informații pot aduce beneficii directe consumatorilor prin reducerea costurilor de căutare și prin îmbunătățirea opțiunilor.

374.

Principiul de bază al concurenței este că fiecare întreprindere își stabilește în mod independent comportamentul economic pe piața relevantă. Acest principiu nu împiedică întreprinderile să se adapteze în mod inteligent la comportamentul constatat sau prevăzut al concurenților lor sau la condițiile obișnuite existente pe piață. Totuși, acesta se opune oricărui contact direct sau indirect între asemenea întreprinderi, de natură fie să influențeze comportamentul pe piață al unui concurent actual sau potențial, fie să dezvăluie unui astfel de concurent comportamentul pe care întreprinderea însăși este decisă sau preconizează să îl adopte pe piață, atunci când contactele au drept obiect sau drept efect realizarea unor condiții de concurență care nu ar corespunde condițiilor normale de pe piața relevantă (235).

375.

Astfel cum se indică la punctul 14, schimbul de informații intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) doar în cazul în care stabilește sau face parte dintr-un acord între întreprinderi, o practică concertată sau o decizie a unei asocieri de întreprinderi. Noțiunea de practică concertată implică, pe lângă concertarea între întreprinderile în cauză, un comportament pe piață care dă curs acestei concertări și o legătură de cauzalitate între aceste două elemente (236). În cazul în care are loc un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial între concurenți în vederea pregătirii unui acord anticoncurențial, acest lucru este suficient pentru a dovedi existența unei practici concertate în sensul articolului 101 alineatul (1). În această privință, nu este necesar să se demonstreze că respectivii concurenți s-au angajat în mod formal să adopte un comportament sau altul ori că și-au stabilit în comun comportamentul viitor pe piață sau că aceștia aveau un interes comercial în schimbul respectiv (237). În plus, pentru a stabili legătura de cauzalitate menționată mai sus, există o prezumție relativă potrivit căreia întreprinderile care participă la o practică concertată și care rămân active pe piață țin seama de schimbul de informații cu concurenții lor pentru a determina propriul comportamentul pe piață (238).

376.

Prezentul capitol este structurat după cum se explică în continuare. Secțiunea 6.2.2 prezintă cele două probleme principale legate de concurență în ceea ce privește schimbul de informații. Secțiunea 6.2.3 furnizează orientări cu privire la relevanța naturii informațiilor care fac obiectul schimbului pentru evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1). Secțiunea 6.2.4 furnizează orientări cu privire la relevanța caracteristicilor schimbului. Secțiunea 6.2.5 furnizează orientări cu privire la relevanța caracteristicilor pieței. Secțiunea 6.2.6 se referă la schimburile de informații care restrâng concurența prin obiect, iar secțiunea 6.2.7 se referă la schimburile care restrâng concurența prin efect. Secțiunea 6.3 oferă orientări privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) în cazul schimbului de informații, iar capitolul se încheie cu o serie de exemple, o diagramă cu etape de autoevaluare și o imagine de ansamblu tabelară a diferitelor scenarii aferente schimbului de informații în secțiunea 6.4.

6.2.2. Principalele probleme legate de concurență care decurg din schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial (239)

6.2.2.1. Coluziunea

377.

Prin creșterea artificială a transparenței între concurenții de pe piață, schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial poate facilita coordonarea comportamentului întreprinderilor și poate conduce la restrângerea concurenței (240). În primul rând, schimburile de informații sunt de natură să faciliteze coluziunea dacă permit unei întreprinderi să semnaleze concurenților săi, prin orice mijloace, comportamentul pe care ar fi de dorit să îl urmeze acești concurenți sau comportamentul pe care întreprinderea însăși l-ar adopta ca reacție la comportamentul acelorași concurenți (241).

378.

În al doilea rând, în sine, un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial poate permite întreprinderilor să ajungă la o înțelegere comună cu privire la condițiile coordonării, ceea ce poate duce la coluziune pe piață. Schimbul poate genera așteptări reciproce importante în privința incertitudinilor de pe piață. Pe această bază, întreprinderile pot să ajungă ulterior la o înțelegere comună cu privire la comportamentul lor pe piață, chiar și fără un acord explicit asupra coordonării (242).

379.

În al treilea rând, schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial poate fi utilizat și ca modalitate de creștere a stabilității interne a unui acord anticoncurențial sau a unei practici concertate. Schimbul de informații poate face piața suficient de transparentă pentru a permite întreprinderilor participante la coluziune să monitorizeze eventualele abateri de la coluziune ale altor întreprinderi și astfel, să poată ști când este nevoie să recurgă la represalii și împotriva cui. Schimburile de date actuale și anterioare pot fi utilizate pentru o astfel de monitorizare. Acest lucru poate fie să permită întreprinderilor să realizeze o coluziune pe piețe pe care altfel nu ar fi putut să realizeze o coluziune, fie să crească stabilitatea unei coluziuni deja existente pe piață.

De exemplu, algoritmii pot genera creșteri ale eficienței. Aceștia pot reduce costurile și barierele la intrare. De exemplu, întreprinderile pot utiliza în mod independent algoritmi pentru a monitoriza prețurile concurenților și pentru a-și fundamenta propria activitate de stabilire a prețurilor. Cu toate acestea, algoritmii pot fi utilizați și pentru a monitoriza acordurile anticoncurențiale (preexistente) dintre concurenți. Atunci când sunt utilizați în cadrul unei coluziuni, algoritmii de monitorizare a prețurilor pot spori transparența pieței, pot detecta abaterile de la prețuri în timp real și pot eficientiza mecanismele de sancționare. Întreprinderile pot utiliza, de asemenea, algoritmi de coordonare comportamentală pentru a conveni asupra parametrilor esențiali ai concurenței. Algoritmii devin ulterior un dispozitiv de facilitare a coluziunii (coluziune prin cod). Coluziunea prin cod cu privire la parametri esențiali ai concurenței este, de regulă, un cartel și, prin urmare, constituie o restrângere a concurenței prin obiect, indiferent de condițiile de piață.

Abordarea algoritmilor de stabilire a prețurilor în temeiul dreptului Uniunii în materie de concurență se bazează pe două principii importante.

În primul rând, dacă practicile de stabilire a prețurilor sunt ilegale atunci când sunt puse în aplicare în mediul offline, există un nivel ridicat de probabilitate ca acestea să fie ilegale și atunci când sunt puse în aplicare în mediul online.

În al doilea rând, întreprinderile implicate în practici ilegale de stabilire a prețurilor nu pot evita răspunderea pe motiv că prețurile acestora au fost stabilite în baza unor algoritmi. La fel ca un angajat sau un consultant extern care lucrează sub „conducerea sau controlul” unei întreprinderi, un algoritm rămâne sub controlul întreprinderii respective și, prin urmare, aceasta este răspunzătoare chiar dacă acțiunile sale au fost influențate de algoritmi.

380.

Schimbul de informații poate fi utilizat și ca metodă de creștere a stabilității externe a unui acord anticoncurențial sau a unei practici concertate. Schimburile de informații care fac piața suficient de transparentă pot permite întreprinderilor participante la coluziune să monitorizeze locul și momentul în care alte întreprinderi încearcă să intre pe piață, permițându-le astfel să vizeze întreprinderile nou intrate pe piață.

6.2.2.2. Excluderea anticoncurențială

381.

Pe lângă facilitarea coluziunii, un schimb de informații poate duce, de asemenea, la excludere anticoncurențială pe aceeași piață pe care are loc schimbul sau pe o piață conexă (243).

382.

Excluderea pe aceeași piață poate avea loc atunci când schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial creează concurenților neparticipanți un dezavantaj concurențial semnificativ comparativ cu întreprinderile participante la schimb. Acest tip de excludere este posibil în cazul în care informațiile în cauză au o importanță strategică pentru concurența pe piață, iar schimbul vizează o cotă semnificativă din piața relevantă. Acest lucru poate fi valabil, de exemplu, în cazul inițiativelor de schimb de date, în care datele partajate au o importanță strategică, vizează o cotă semnificativă din piață, iar accesul concurenților la datele partajate este împiedicat (244).

383.

Schimbul de informații poate duce, de asemenea, la excluderea anticoncurențială a terților de pe o piață conexă. De exemplu, societățile integrate pe verticală care fac schimb de informații pe o piață din amonte pot dobândi putere de piață și pot stabili în comun să crească prețul unui factor de producție esențial pe o piață aflată în aval. Astfel, părțile ar putea genera o creștere a costurilor suportate de concurenții lor din aval, ceea ce ar putea duce la o excludere anticoncurențială pe piața din aval. În plus, întreprinderile care utilizează condiții netransparente și discriminatorii pentru accesul la informații partajate pot limita capacitatea terților de a identifica tendințele potențialelor produse noi pe piețele conexe.

Mai multe întreprinderi care furnizează servicii financiare consumatorilor pot crea, de exemplu, o asociație cu o bază de date comună care conține informații despre clienți. Toți membrii asociației contribuie cu informații la baza de date și au acces la date, ceea ce le permite să evalueze mai bine riscul furnizării de servicii financiare clienților noi. Schimbul de informații cu privire la clienți facilitează evaluările riscurilor efectuate de membrii asociației cu privire la clienții respectivi. În continuare, acest proces poate facilita intrarea pe piață și, în consecință, poate aduce beneficii consumatorilor. O astfel de bază de date nu are ca obiect restrângerea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1).

Cu toate acestea, bazele de date comune, astfel cum sunt descrise mai sus, pot avea ca efect restrângerea concurenței în funcție de condițiile economice de pe piața (piețele) relevantă (relevante) și de caracteristicile specifice ale bazei de date în cauză. Aceste caracteristici includ scopul bazei de date și condițiile de acces și de participare la aceasta, precum și tipul de informații care fac obiectul schimbului (de exemplu, informații publice sau confidențiale, agregate sau detaliate, istorice, actuale sau viitoare, frecvența cu care este actualizată baza de date și relevanța informațiilor pentru stabilirea prețurilor, a volumelor sau a condițiilor de furnizare a serviciilor). O bază de date care vizează o parte semnificativă a pieței relevante și la care accesul este refuzat sau întârziat pentru alți concurenți poate crea o asimetrie informațională, dezavantajându-i pe acești alți concurenți în raport cu întreprinderile care participă la baza de date. O serie de criterii de acces echitabile, obiective, transparente și nediscriminatorii pot atenua problemele legate de concurență (245).

6.2.3. Natura informațiilor comunicate

6.2.3.1. Informații sensibile din punct de vedere comercial

384.

Articolul 101 alineatul (1) se aplică atunci când este probabil ca un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial să influențeze strategia comercială a concurenților, creând astfel sau putând crea condiții de concurență care nu corespund condițiilor normale ale pieței în cauză, ținând seama de natura produselor sau a serviciilor oferite, de dimensiunea și de numărul întreprinderilor implicate, precum și de volumul acestei piețe (246). Acest lucru este valabil atunci când schimbul de informații limitează gradul de nesiguranță privind funcționarea pieței în cauză (247). Articolul 101 alineatul (1) se aplică indiferent dacă întreprinderile implicate în schimb obțin sau nu beneficii de pe urma cooperării lor. Este vorba despre informații pe care, pe piețe cu concurență efectivă, o întreprindere trebuie să le protejeze pentru a-și menține sau a-și îmbunătăți poziția concurențială pe piață (piețe).

385.

În general, informațiile privind stabilirea prețurilor sunt considerate sensibile din punct de vedere comercial, iar articolul 101 alineatul (1) se poate aplica chiar și în cazul în care schimbul nu are un efect direct asupra prețului achitat de consumatorii finali (248). Alte categorii de informații potențial sensibile din punct de vedere comercial includ informații privind costurile, capacitatea, producția, cantitățile, cotele de piață, clienții, planurile de intrare sau de ieșire de pe piețe sau privind alte elemente importante ale strategiei unei întreprinderi pe care întreprinderile active pe o piață cu adevărat concurențială nu ar fi stimulate să și le dezvăluie reciproc. Faptul că informațiile comunicate pot fi incorecte sau înșelătoare, în sine, nu elimină riscul ca acestea să influențeze comportamentul concurenților pe piață (249).

386.

Informațiile care, în general, nu sunt sensibile din punct de vedere comercial includ, de exemplu, informațiile referitoare la: funcționarea generală sau situația unui anumit sector, chestiuni de politică publică sau de reglementare (care ar putea fi utilizate, de exemplu, în cadrul inițiativelor de relații publice sau de lobby la nivel de sector), aspectele de ordin tehnic neconfidențiale relevante în general pentru sectorul respectiv, cum ar fi standardele sau aspectele legate de sănătate și siguranță, aspectele legate de tehnologiile cu caracter general, care nu fac obiectul unor drepturi de proprietate și aspectele conexe, cum ar fi caracteristicile și adecvarea anumitor echipamente (dar nu și planurile unei anumite societăți cu privire la adoptarea unor echipamente sau tehnologii specifice), oportunitățile generale de promovare relevante în mod obișnuit pentru sectorul respectiv (dar nu și planurile de promovare ale unei anumite întreprinderi). De asemenea, acestea includ date educaționale, tehnice sau științifice nestrategice care pot genera beneficii pentru consumatori și informații nestrategice necesare pentru a pune bazele unor noi parteneriate de afaceri între întreprinderi (250).

387.

Întreprinderile pot avea motive legitime să își informeze acționarii, investitorii potențiali sau publicul larg cu privire la situația și desfășurarea activității lor. Cu toate acestea, această dorință de a informa terții sau publicul nu poate fi invocată pentru a divulga concurenților informații sensibile din punct de vedere comercial pe care, pe o piață cu concurență efectivă, întreprinderile nu le-ar divulga concurenților lor.

388.

În general și în condiții normale de concurență, întreprinderile nu sunt motivate să publice informații sensibile din punct de vedere comercial. Publicarea unor astfel de informații de către întreprinderi poate ridica semne de întrebare cu privire la concurența efectivă de pe piața în cauză. Informațiile care au fost publicate în domeniul public din motive legitime – și, prin urmare, au devenit reperabile imediat (în ceea ce privește costurile de acces) de către toți concurenții și clienții (251) – nu sunt, de obicei, sensibile din punct de vedere comercial (252).

389.

Chiar dacă informațiile sunt ușor accesibile (de exemplu, informațiile publicate de autoritățile de reglementare), un schimb de informații suplimentar între concurenți poate reduce și mai mult incertitudinea strategică de pe piață. Această situație poate interveni, de exemplu, în cazul în care informațiile sunt comunicate într-o formă mai puțin agregată sau mai detaliată sau mai frecvent decât sunt puse la dispoziția publicului sau atunci când sunt anexate observații la informațiile respective, care pot semnala concurenților acțiunea comună dorită. În acest caz, schimbul de informații poate restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1).

6.2.3.2. Informații agregate/informații individualizate

390.

Caracterul sensibil din punct de vedere comercial al informațiilor depinde de utilitatea acestora pentru concurenți. În general, informațiile care conțin multe detalii și permit identificarea întreprinderii (întreprinderilor) care le-au furnizat vor fi mai sensibile din punct de vedere comercial. Schimburile de informații individualizate pot facilita o înțelegere comună pe piață și elaborarea unor strategii de retorsiune prin faptul că permit întreprinderilor care își coordonează activitățile să identifice mai ușor o întreprindere care se abate de la reguli sau o întreprindere nou intrată pe piață.

391.

Schimbul de informații agregate, în cazul în care atribuirea informațiilor către anumite întreprinderi este suficient de dificilă sau de incertă sau în cazul în care datele sunt agregate pentru o gamă de produse diferite, în special dacă produsele au caracteristici diferite sau aparțin unor piețe diferite, este mai puțin probabil să conducă la o restrângere a concurenței. Colectarea și publicarea de informații agregate privind piața (cum ar fi date privind vânzările, date privind capacitățile și date privind costurile factorilor de producție și ale componentelor) de către o asociație profesională sau de către o societate specializată în studiul pieței pot aduce beneficii atât concurenților, cât și clienților, permițându-le acestora să facă economii de costuri și să obțină o imagine generală mai clară a situației economice dintr-un anumit sector. O astfel de colectare și publicare de informații poate oferi concurenților individuali posibilitatea de a avea mai multe informații la dispoziție atunci când fac o alegere, pentru a-și adapta în mod eficient strategia concurențială proprie la condițiile pieței. Cu excepția cazului în care are loc între un număr relativ mic de întreprinderi cu o cotă suficient de mare din piața relevantă (253), este puțin probabil ca schimbul de informații agregate să conducă la restrângerea concurenței. Cu toate acestea, nu se poate exclude posibilitatea ca însuși schimbul de informații și date agregate să faciliteze o coluziune pe piețele cu caracteristici specifice.

De exemplu, în cazul în care întreprinderile care fac parte dintr-un oligopol foarte restrâns și stabil fac schimb de informații agregate privind prețurile, detectarea unui preț al pieței sub un anumit nivel le poate permite să deducă faptul că unul dintre membrii săi s-a abătut de la coluziune și să ia măsuri de retorsiune la nivelul întregii piețe. Cu alte cuvinte, pentru a menține coluziunea stabilă, este posibil ca întreprinderile din cadrul unui oligopol foarte restrâns și stabil să nu aibă nevoie să știe întotdeauna cine a realizat abaterea, putând fi suficient să afle că „cineva” a realizat o abatere.

392.

În funcție de circumstanțe, schimbul de date brute poate fi mai puțin sensibil din punct de vedere comercial decât un schimb de date care a fost deja prelucrat în informații semnificative. În special, schimbul de date brute poate fi mai puțin sensibil din punct de vedere comercial în cazul în care fiecare parte utilizează propria metodă (care face obiectul unui drept de proprietate) de prelucrare a datelor brute.

6.2.3.3. Vechimea informațiilor

393.

În multe sectoare, informațiile devin istorice relativ repede și, prin urmare, își pierd caracterul sensibil din punct de vedere comercial. Este puțin probabil ca schimbul de informații istorice să ducă la o coluziune, dat fiind faptul că este improbabil ca acestea să ofere indicații cu privire la comportamentul avut în vedere de concurenți sau să faciliteze o înțelegere comună pe piață (254). În principiu, cu cât sunt mai vechi informațiile, cu atât mai puțin utile ar fi ele pentru detectarea în timp util a abaterilor și, deci, ca mijloc de a crea o amenințare credibilă cu represalii rapide (255). Totuși, în acest sens este necesară o evaluare de la caz la caz a relevanței informațiilor (256).

394.

Caracterul istoric al informațiilor depinde de caracteristicile specifice ale pieței relevante, de frecvența negocierilor de vânzare și de cumpărare din sector și de vechimea informațiilor utilizate în mod obișnuit în sector pentru luarea deciziilor comerciale. De exemplu, informațiile pot fi considerate istorice dacă sunt de câteva ori mai vechi decât durata medie a ciclurilor de stabilire a prețurilor sau duratele medii ale contractelor din sectorul respectiv, în cazul în care acestea din urmă oferă o indicație privind frecvența (re)negocierilor de prețuri. Dimpotrivă, schimbul de informații actuale poate avea efecte restrictive asupra concurenței, în special dacă acesta servește la creșterea artificială a transparenței mai degrabă pentru concurenți decât pentru consumatori.

De exemplu, dacă întreprinderile se bazează de obicei pe date privind preferințele consumatorilor (achiziții sau alte opțiuni) din ultimul an pentru a optimiza deciziile comerciale strategice pentru mărcilor lor, informațiile care acoperă această perioadă vor fi, în general, mai sensibile din punct de vedere comercial decât datele mai vechi. În acest caz, informațiile referitoare la ultimul an nu sunt considerate „istorice”.

În contextul unei piețe stabile, lipsite de complexitate, cu bariere mari la intrare, schimburile de informații recente din trecut între concurenții apropiați pot duce, de asemenea, la coluziune. De exemplu, schimbul de informații detaliate cu privire la vânzările recente din trecut poate reduce incertitudinea cu privire la comportamentul viitor pe piață al concurenților și poate permite părților să își adapteze propriul comportament viitor pe piață în consecință.

6.2.4. Caracteristicile schimbului de informații sensibile din punct de vedere comercial

395.

Articolul 101 alineatul (1) se aplică schimburilor în care concurenții fac schimb bilateral sau multilateral de informații sensibile din punct de vedere comercial. Astfel de schimburi includ acorduri privind schimbul de date, prin care doi sau mai mulți concurenți contribuie cu date la o bază de date comună și obțin acces la unele sau la toate datele furnizate de alți concurenți. În cazul în care doi sau mai mulți concurenți participă la un schimb, este posibil să nu fie necesar să se caracterizeze cu precizie schimbul respectiv drept un acord între întreprinderi, o decizie a unei asocieri de întreprinderi sau o practică concertată (257). În plus, în anumite împrejurări, divulgarea unilaterală sau schimbul indirect de informații poate constitui, de asemenea, o practică concertată care intră sub incidența articolului 101 alineatul (1).

6.2.4.1. Divulgarea unilaterală

396.

O situație în care o întreprindere divulgă informații sensibile din punct de vedere comercial unui concurent care le-a solicitat sau, cel puțin, le acceptă poate constitui o practică concertată atunci când acest concurent acționează în urma unei astfel de divulgări și cu condiția să existe o legătură de cauzalitate între divulgare și comportamentul ulterior al concurentului pe piață (258). Atunci când o singură întreprindere divulgă informații sensibile din punct de vedere comercial concurenților săi, acest lucru reduce incertitudinea strategică în ceea ce privește funcționarea viitoare a pieței pentru respectivii concurenți și sporește probabilitatea limitării concurenței și a comportamentului coluziv, cu excepția cazului în care concurenții se distanțează public de divulgarea respectivă (259). Divulgarea unilaterală se poate produce, de exemplu, prin mesaje (chat), e-mailuri, convorbiri telefonice, contribuții la un instrument algoritmic comun, reuniuni etc. Este irelevant dacă o singură întreprindere divulgă unilateral informații sensibile din punct de vedere comercial sau dacă toate întreprinderile participante divulgă astfel de informații.

397.

Atunci când o întreprindere primește informații sensibile din punct de vedere comercial de la un concurent în cadrul unei reuniuni sau al unei alte interacțiuni, se va presupune că respectiva întreprindere a ținut seama de informațiile respective și că și-a adaptat comportamentul pe piață în consecință, cu excepția cazului în care se distanțează public de această divulgare (de exemplu, răspunzând printr-o declarație clară că nu dorește să primească astfel de informații (260)) sau raportează acest lucru autorităților administrative.

De exemplu, este probabil ca participarea la o reuniune (261) în cadrul căreia o întreprindere divulgă concurenților planurile sale de stabilire a prețurilor – fără ca respectivii concurenți să se distanțeze public de o astfel de divulgare – să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1), chiar și în absența unui acord explicit de majorare a prețurilor (262). În mod similar, este probabil, de asemenea, ca introducerea unei reguli de stabilire a prețurilor într-un instrument algoritmic comun (de exemplu, o regulă de aliniere la cel mai mic preț de pe o anumită platformă online sau dintr-un anumit magazin + 5 % sau la prețul unui anumit concurent – 5 %) să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1), chiar și în absența unui acord explicit de aliniere a prețurilor viitoare.

Pe de altă parte, transmiterea de către o întreprindere a unui mesaj electronic la adresele de e-mail personale ale angajaților altor întreprinderi nu demonstrează, în sine, că destinatarii trebuiau să aibă cunoștință de conținutul mesajului respectiv (263). Aceasta poate, în lumina altor indicii obiective și concordante, să stea la baza presupunerii că destinatarii aveau cunoștință de conținut și au luat în considerare informațiile, dar aceștia trebuie să aibă totuși posibilitatea de a refuta această prezumție (264).

398.

Faptul că o întreprindere divulgă informații sensibile din punct de vedere comercial prin intermediul unui anunț public (de exemplu, printr-o postare pe un site web accesibil publicului sau printr-o declarație în cadrul unui eveniment public sau într-un ziar) nu exclude, în sine, posibilitatea ca anunțul să constituie o practică concertată în sensul articolului 101 alineatul (1). Într-adevăr, divulgarea publică poate, în anumite cazuri, să facă parte dintr-un canal de comunicare între concurenți pentru a semnala intențiile viitoare de a se comporta pe piață într-un anumit mod sau de a oferi un punct focal pentru coordonarea dintre concurenți și, prin urmare, poate intra sub incidența articolului 101 alineatul (1). În plus, faptul că părțile participante la schimb au publicat anterior același tip de informații (de exemplu, printr-un ziar sau pe site-urile lor web) nu înseamnă că un schimb ulterior, fără caracter public, nu ar restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) (265).

Un exemplu tipic de divulgări unilaterale în domeniul public este publicitatea făcută de operatorii benzinăriilor cu privire la prețurile lor actuale cu amănuntul (sau publicitatea cu privire la prețurile produselor alimentare făcută de comercianții cu amănuntul, de exemplu). În lipsa unui acord anticoncurențial sau a unei practici concertate, o astfel de publicitate este benefică pentru consumatori, deoarece îi ajută să compare benzinăriile înainte de a-și alimenta autoturismele (sau să compare comercianții cu amănuntul de produse alimentare înainte de a se decide de unde să cumpere), chiar dacă publicitatea respectivă le permite și benzinăriilor rivale să afle prețurile practicate de concurenții lor din apropiere.

Alte forme de divulgare unilaterală în domeniul public pot implica anunțuri care pot indica posibile practici concertate anticoncurențiale subiacente.

De exemplu, este posibil ca publicul dintr-un anumit sector să cunoască faptul că, în ceea ce privește aprovizionarea, costul aferent este în creștere. Acest fenomen poate fi menționat de participanți în cadrul reuniunilor publice, cum ar fi reuniunile asociației profesionale relevante. Chiar dacă pot face referire la creșterea costurilor de aprovizionare – deoarece această informație este cunoscută publicului –, concurenții nu pot evalua în mod public răspunsul lor individual la această creștere a costurilor, deoarece acest lucru reduce incertitudinea cu privire la comportamentul lor pe piață (266). Același raționament se aplică atunci când reprezentanții întreprinderilor fac observații cu privire la evenimentele de pe piață prin anunțuri publice unilaterale și își publică strategiile privind modul de reacție la condițiile de piață în schimbare. Întreprinderile trebuie să stabilească în mod independent politica pe care intenționează să o adopte pe piața internă. Acest lucru înseamnă că fiecare concurent trebuie să decidă în mod independent modul în care va reacționa la creșterea costurilor de aprovizionare.

399.

Există, de asemenea, o distincție, pe de o parte, între concurenții care obțin informații în mod independent sau discută despre prețuri viitoare cu clienți sau cu terți și, pe de altă parte, concurenții care discută despre factorii de stabilire a prețurilor cu alți concurenți înainte de a-și stabili propriile prețurile (267).

400.

Astfel cum s-a explicat la punctul 425, punerea anumitor informații în domeniul public poate ajuta clienții să facă alegeri de cumpărare în cunoștință de cauză. Totuși, aceste creșteri ale eficienței sunt mai puțin probabile în cazul în care informațiile se referă la intenții viitoare. Este mai puțin probabil ca informațiile publice să genereze creșteri ale eficienței dacă se referă la parametri care s-ar putea să nu se materializeze și dacă nu obligă întreprinderea față de clienții săi (268).

De exemplu, un anunț public unilateral care se referă la intențiile în ceea ce privește prețurile viitoare (spre deosebire de comunicarea unei decizii efective de modificare a prețurilor de la o anumită dată în viitorul apropiat) nu va obliga întreprinderea care face anunțul față de clienții săi, dar poate transmite concurenților săi semnale cu privire la strategia de piață preconizată a unei întreprinderi. Acest lucru se va întâmpla în special în cazul în care informațiile sunt suficient de specifice. Prin urmare, astfel de anunțuri nu creează, în general, beneficii pentru consumatori și pot facilita coluziunea.

Anunțurile publice unilaterale pot indica un acord anticoncurențial sau o practică concertată subiacentă. De exemplu, pe o piață pe care există doar câțiva concurenți și bariere importante la intrare, întreprinderile care publică în permanență informații care nu oferă niciun beneficiu evident consumatorilor (de exemplu, informații privind costurile de cercetare și dezvoltare, costurile adaptărilor la cerințele de mediu etc.) pot să fie implicate într-o restrângere a concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). Anunțurile publice unilaterale pot fi utilizate pentru punerea în aplicare sau monitorizarea acordurilor lor coluzive. Constatarea efectivă a unei astfel de restricții va depinde de toate elementele de fapt ale cazului respectiv.

6.2.4.2. Schimbul indirect de informații

401.

Schimburile de informații sensibile din punct de vedere comercial între concurenți pot avea loc prin intermediul unei părți terțe, cum ar fi un prestator de servicii terț (inclusiv un operator al unei platforme sau un furnizor de instrumente de optimizare a unei platforme), al unei agenții comune (de exemplu, o organizație comercială), al unui furnizor sau al unui client (269) sau prin intermediul unui algoritm comun (denumite în mod colectiv „partea terță”). La fel ca în cazul schimburilor directe de informații, un schimb indirect poate reduce, de asemenea, incertitudinea cu privire la acțiunile concurenților și poate conduce la o coluziune pe piață. În astfel de cazuri, coluziunea este facilitată sau pusă în aplicare prin intermediul părții terțe. În funcție de situația de fapt, toate părțile implicate, respectiv concurenții participanți și partea terță, pot fi considerate răspunzătoare pentru o astfel de coluziune. Interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) nu vizează exclusiv părțile la acorduri sau practici concertate care sunt active pe piețele afectate de acestea (270).

402.

În cazul unui schimb indirect de informații sensibile din punct de vedere comercial, este necesară o analiză de la caz la caz a rolului fiecărui participant pentru a stabili dacă schimbul constituie un acord anticoncurențial sau la o practică concertată și cine poartă răspunderea pentru coluziune. Această evaluare va trebui să ia în considerare, în special, nivelul de conștientizare de către furnizorii sau destinatarii informațiilor a schimburilor de informații dintre alți furnizori sau destinatari ai informațiilor și partea terță.

Se pot distinge mai multe scenarii.

Anumite schimburi indirecte de informații sunt denumite aranjamente de tip „hub and spoke”. De exemplu, un producător sau un furnizor comun poate acționa ca un hub de transmitere a informațiilor către mai mulți distribuitori sau comercianți cu amănuntul sau un distribuitor sau un comerciant cu amănuntul poate acționa ca un hub de transmitere a informațiilor către mai mulți producători sau furnizori. O platformă online poate acționa, de asemenea, ca un astfel de hub în cazul în care facilitează, coordonează sau forțează schimburile de informații între întreprinderile utilizatoare ale platformei, de exemplu, pentru a asigura anumite marje sau niveluri ale prețurilor. Platformele pot fi utilizate și pentru a impune măsuri tehnice care împiedică utilizatorii platformelor să ofere prețuri mai mici sau alte avantaje clienților finali.

Schimbul de informații poate fi, de asemenea, indirect, atunci când se realizează prin intermediul unui algoritm de optimizare comun, care ia decizii comerciale bazate pe fluxuri de date sensibile din punct de vedere comercial de la concurenți. Deși introducerea de date disponibile public în programe informatice algoritmice este legală, agregarea de informații sensibile din punct de vedere comercial într-un instrument de stabilire a prețurilor oferit de o singură societate IT, la care au acces diferiți concurenți, ar putea constitui o coluziune orizontală.

403.

Concurenții care fac schimb indirect de informații sensibile din punct de vedere comercial (prin intermediul unei părți terțe) pot comite o încălcare a articolului 101. Acest lucru este valabil atunci când întreprinderea care partajează informațiile sensibile din punct de vedere comercial convine în mod expres sau tacit cu partea terță că aceasta din urmă poate partaja informațiile respective concurenților întreprinderii sau atunci când întreprinderea respectivă a intenționat, prin intermediul părții terțe, să divulge informații sensibile din punct de vedere comercial concurenților săi. O astfel de situație poate interveni și atunci când întreprinderea care partajează informațiile sensibile din punct de vedere comercial ar fi putut prevedea în mod rezonabil că partea terță urma să divulge informațiile concurenților întreprinderii și era pregătită să accepte riscul aferent (271). Concurentul care primește informațiile sensibile din punct de vedere comercial ar participa la încălcare în mod egal și ar fi răspunzător pentru aceasta în cazul în care ar avea cunoștință de obiectivele anticoncurențiale urmărite de întreprinderea care partajează informațiile și de partea terță și ar intenționa să contribuie la aceste obiective prin propriul comportament. Pe de altă parte, întreprinderea care partajează informațiile nu va fi implicată într-o încălcare atunci când partea terță obține informații sensibile din punct de vedere comercial ale întreprinderii respective și, fără a o informa, transmite informațiile în cauză concurenților săi sau atunci când întreprinderea respectivă nu ar fi putut să prevadă în mod rezonabil transmiterea informațiilor respective (272).

404.

În mod similar, și o parte terță care transmite informații sensibile din punct de vedere comercial ale întreprinderilor poate fi răspunzătoare pentru o încălcare în cazul în care intenționează să contribuie prin comportamentul său la obiectivele comune urmărite de participanții la schimb și avea cunoștință de comportamentele materiale urmărite sau puse în aplicare de alte întreprinderi pentru atingerea acelorași obiective anticoncurențiale sau putea să prevadă în mod rezonabil un astfel de comportament și era pregătită să își asume riscul care decurge din acestea (273).

6.2.4.3. Frecvența schimbului de informații sensibile din punct de vedere comercial

405.

Schimburile frecvente de informații care facilitează o mai bună înțelegere comună a pieței și monitorizarea abaterilor sporesc riscurile de coluziune. Pe piețele instabile, față de piețele stabile, pot fi necesare schimburi mai frecvente de informații pentru a facilita o coluziune. Pe piețele caracterizate prin contracte încheiate pe termen lung (care indică renegocieri puțin frecvente ale vânzărilor și achizițiilor), un schimb de informații mai rar ar putea, în general, să fie suficient pentru realizarea unei coluziuni. În schimb, este posibil ca schimburile rare să nu fie suficiente pentru realizarea unei coluziuni pe piețe cu contracte pe termen scurt care indică renegocieri frecvente (274). În general, frecvența cu care trebuie să se facă schimb de informații pentru facilitarea unei coluziuni depinde, de asemenea, de natura, vechimea și agregarea acestor informații (275). Ca urmare a importanței crescânde a datelor obținute în timp real pentru procesul decizional al întreprinderilor, cel mai mare avantaj concurențial se obține prin schimbul automatizat de informații în timp real. Ceea ce constituie un schimb de informații frecvent sau rar depinde de circumstanțe și de piața în cauză (276).

6.2.4.4. Măsuri de reducere a riscului de încălcare a legislației concurenței

406.

Întreprinderile care doresc (sau au nevoie) să facă schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial sunt încurajate să pună în aplicare măsuri de restricționare a accesului la informații sau de control al utilizării acestora (277). Întreprinderile ar trebui, de asemenea, să aibă în vedere limitarea schimbului la ceea ce este necesar pentru scopul preconizat.

407.

De exemplu, întreprinderile pot utiliza „echipe curate” sau mandatari pentru a primi și a prelucra informații. Termenul „echipă curată” se referă, în general, la un grup restrâns de persoane din cadrul unei întreprinderi, care nu sunt implicate în activitățile comerciale ale întreprinderii respective și care trebuie să respecte protocoale stricte de confidențialitate cu privire la informațiile sensibile din punct de vedere comercial (278). Un mandatar este o parte terță independentă care furnizează servicii întreprinderii. Un mandatar sau o „echipă curată” poate fi utilizat/utilizată, de exemplu, în vederea punerii în aplicare a altor forme de acorduri de cooperare orizontală pentru a se asigura că informațiile furnizate în scopul unei astfel de cooperări sunt comunicate pe baza principiului necesității de a cunoaște și în mod agregat.

408.

Participanții la un acord privind schimbul de date reciproc, precum o rezervă comună de date, ar trebui, în principiu, să aibă acces numai la propriile informații și la informațiile finale agregate ale altor participanți. Prin măsuri tehnice și practice se poate garanta că un participant nu este în măsură să obțină în mod individual informații sensibile din punct de vedere comercial de la alți participanți. Gestionarea unei rezerve comune de date poate fi încredințată unui mandatar căreia i se aplică norme stricte de confidențialitate în ceea ce privește informațiile primite de la participanții la rezerva comună de date. Întreprinderile care gestionează o rezervă comună de date ar trebui, de asemenea, să se asigure că sunt colectate numai informațiile necesare pentru punerea în aplicare a scopului legitim al acesteia.

409.

Întreprinderile pot lua măsuri suplimentare pentru a reduce riscul ca schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial să aibă loc în cursul interacțiunilor cu concurenții (potențiali). Înainte de interacțiunile planificate, întreprinderile ar trebui să revizuiască cu atenție ordinea de zi și scopul reuniunii sau al ședinței pentru a se asigura că riscurile potențiale legate de schimbul de informații sensibile din punct de vedere comercial sunt identificate în prealabil și că se iau măsuri adecvate pentru a le evita. Întreprinderile pot decide, de asemenea, să participe la reuniune (reuniuni) sau la ședință (ședințe) alături de un avocat specializat în dreptul concurenței. Pe parcursul interacțiunilor respective, participanții ar trebui să respecte ordinea de zi și, în cazul în care sunt divulgate sau comunicate informații sensibile din punct de vedere comercial, aceștia ar trebui să ridice obiecții, să se asigure că obiecțiile lor sunt consemnate în procesul-verbal al reuniunii sau al ședinței și să se distanțeze public în cazul în care schimbul de informații are loc în pofida obiecțiilor lor (a se vedea punctul 410). Asigurarea întocmirii și transmiterii unor procese-verbale exacte la scurt timp după fiecare interacțiune poate permite întreprinderilor să identifice rapid dacă s-au comunicat accidental informații sensibile din punct de vedere comercial și să ridice imediat obiecții cu privire la procesele-verbale.

410.

Pe parcursul interacțiunilor, o întreprindere se poate distanța în mod public de orice schimb anticoncurențial de informații sensibile din punct de vedere comercial, exprimându-și opoziția față de ceilalți participanți la schimb. Pentru a stabili dacă o întreprindere s-a distanțat efectiv de un astfel de schimb, este important felul în care înțeleg ceilalți participanți la schimb intențiile întreprinderii respective. De exemplu, o întreprindere care dorește să se distanțeze de un astfel de schimb poate declara imediat și în mod expres că nu poate participa la discuții privind subiectul în cauză și poate solicita schimbarea imediată a subiectului. În cazul în care obiecția și solicitarea acesteia sunt ignorate, întreprinderea ar trebui să părăsească imediat reuniunea sau ședința într-un mod care face ca motivul plecării sale să fie evident pentru toți cei prezenți. Întreprinderile ar trebui să se asigure că obiecțiile și plecarea lor sunt consemnate în orice proces-verbal comun al reuniunii sau, în cazul în care nu există un astfel de proces-verbal, să consemneze părăsirea reuniunii în propriile evidențe cu privire la interacțiunea respectivă.

411.

De asemenea, întreprinderile pot lua măsuri pentru a limita riscurile de divulgare publică a informațiilor sensibile din punct de vedere comercial (a se vedea punctul 398). Înainte de a divulga informații sensibile din punct de vedere comercial, întreprinderile trebuie să verifice dacă informațiile servesc cu adevărat scopului legitim urmărit și dacă nivelul de detaliu al divulgării este necesar în acest scop. Divulgarea publică a informațiilor sensibile din punct de vedere comercial referitoare la comportamentul planificat privind prețurile și cantitățile reduce incertitudinea strategică de pe piață și poate conduce la o coluziune. Informațiile agregate și istorice sunt, în general, mai puțin strategice. Orice informație strategică anunțată ar trebui, de asemenea, să se limiteze la întreprinderea însăși și să nu se extindă la sector sau la industrie. În special, întreprinderile ar trebui să evite anunțurile publice privind măsuri strategice care depind de acțiunile concurenților lor (potențiali). În funcție de context, întreprinderile care se confruntă cu anunțuri publice ale concurenților care dezvăluie informații sensibile din punct de vedere comercial pot reduce riscul de încălcări ale legislației concurenței prin distanțare publică sau prin raportarea anunțurilor respective autorităților publice.

De exemplu, trei întreprinderi A B și C concurează pe o anumită piață cu amănuntul și se confruntă cu costuri în creștere. Întreprinderea A nu ar trebui să facă declarații publice care să sugereze că, atât timp cât B și C transferă aceste costuri în creștere consumatorilor, sectorul va continua să fie profitabil. De asemenea, aceasta nu ar trebui să anunțe că este de dorit ca B și C să transfere aceste costuri. În mod similar, A nu ar trebui să anunțe public că nu va putea evita transferarea acestor costuri în creștere consumatorilor, deoarece B și C intenționează să facă același lucru.

6.2.5. Caracteristicile pieței

412.

Probabilitatea ca un schimb de informații să conducă la coluziune sau la excludere depinde de caracteristicile pieței. Schimbul de informații în sine poate afecta, de asemenea, aceste caracteristici ale pieței. Caracteristicile relevante ale pieței în acest sens includ, printre altele, nivelul de transparență pe o piață, numărul de întreprinderi active pe piață (concentrarea pieței), existența unor bariere la intrare, caracterul omogen al produsului sau al serviciului vizat de schimbul respectiv, caracterul similar al întreprinderilor implicate (complexitatea pieței), precum și stabilitatea condițiilor de cerere și ofertă de pe piață (279).

Următoarea listă de caracteristici relevante ale pieței nu este exhaustivă, deoarece alte caracteristici ale pieței pot fi, de asemenea, relevante pentru evaluarea anumitor schimburi de informații.

Transparență: cu cât este mai transparentă o piață, cu atât este mai redusă incertitudinea în baza căreia poate exista concurența, ceea ce face ca schimburile suplimentare să fie cu atât mai problematice (280).

Concentrarea pieței: este mai ușor să se ajungă la o înțelegere comună cu privire la condițiile coordonării și să se monitorizeze abaterile pe piețele pe care sunt prezenți doar câțiva concurenți. În cazul în care o piață este puternic concentrată, schimbul anumitor informații poate permite întreprinderilor, în funcție în special de tipul de informații comunicate, să cunoască poziția pe piață și strategia comercială ale concurenților lor individuali, denaturând astfel rivalitatea pe această piață și mărind probabilitatea unei coluziuni sau chiar facilitând-o. Pe de altă parte, dacă o piață este fragmentată, schimbul de informații între concurenți poate fi neutru sau chiar pozitiv pentru caracterul concurențial al pieței (281).

Barierele la intrare: existența barierelor la intrare face mai dificilă contracararea coluziunii de către întreprinderile din afara acesteia prin intrarea pe piață și subminarea întreprinderilor participante la coluziune existente pe piață. Astfel, existența barierelor la intrare face mai probabilă fezabilitatea și durabilitatea unei coluziuni pe piață.

Complexitatea pieței: în cazul în care întreprinderile prezintă similarități în ceea ce privește costurile, clienții, cotele de piață, gama de produse, capacitățile etc., este mai probabil ca acestea să ajungă la o înțelegere comună privind condițiile coordonării, deoarece stimulentele lor sunt armonizate într-o mai mare măsură. În mod similar, poate fi mai ușoară realizarea unei coluziuni cu privire la prețul unui singur produs omogen decât cu privire la mai multe prețuri pe o piață cu multe produse diferențiate, chiar dacă evoluțiile tehnice, cum ar fi utilizarea instrumentelor de urmărire a prețurilor, pot facilita, de asemenea, coluziunea cu privire la produsele diferențiate.

Stabilitatea pieței: de asemenea, coluziunile sunt mai probabile atunci când condițiile cererii și ale ofertei de pe piață sunt relativ stabile. Cererea volatilă, creșterea internă substanțială a unor întreprinderi de pe piață și intrarea frecventă a unor noi întreprinderi pot indica faptul că piața nu este suficient de stabilă pentru ca o coordonare să fie probabilă (282) sau că poate fi necesară o frecvență mai mare a schimburilor pentru a exista un efect asupra concurenței.

6.2.6. Restrângerea concurenței prin obiect

413.

Astfel cum se arată în secțiunea 1.2.4, unele acorduri prezintă, în sine și ținând seama de cuprinsul dispozițiilor lor, de obiectivele pe care le urmăresc, precum și de contextul economic și juridic în care se înscriu, un grad suficient de nocivitate pentru concurență încât examinarea efectelor lor nu este necesară. În special, un schimb de informații va fi considerat o restrângere a concurenței prin obiect în situația în care informațiile sunt sensibile din punct de vedere comercial, iar schimbul poate elimina incertitudini ale participanților în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului pe piață pe care întreprinderile în cauză îl vor pune în aplicare (283). În evaluarea măsurii în care un schimb constituie o restrângere a concurenței prin obiect, Comisia va acorda o atenție deosebită conținutului, obiectivelor și contextului juridic și economic în care are loc schimbul de informații (284). În cadrul aprecierii respectivului context, trebuie să se țină seama de natura bunurilor sau a serviciilor afectate, precum și de condițiile reale de funcționare și de structura pieței sau a piețelor în cauză (285).

414.

Este în special probabil ca schimbul de informații cu privire la comportamentul viitor al întreprinderilor referitor la prețuri sau cantități (286) să conducă la coluziune. În funcție de obiectivele pe care schimbul urmărește să le atingă și de contextul juridic și economic al acestuia, schimburile de alte tipuri de informații pot constitui, de asemenea, restrângeri ale concurenței prin obiect. Prin urmare, este necesar să se evalueze schimburile de informații de la caz la caz.

Schimburile care, în cazuri individuale, au fost considerate ca restrângând concurența prin obiect – având în vedere conținutul informațiilor comunicate, obiectivele urmărite și contextul juridic și economic – includ următoarele:

(a)	comunicarea către concurenți a prețurilor actuale ale unei întreprinderi și a intențiilor viitoare ale acesteia privind stabilirea prețurilor (287);

(b)	comunicarea către concurenți a capacității de producție actuale și viitoare a unei întreprinderi (288);

(c)	comunicarea către concurenți a strategiei comerciale actuale (289) sau viitoare a unei întreprinderi (290);

(d)	comunicarea către concurenți a previziunilor unei întreprinderi referitoare la nivelul actual și viitor al cererii (291);

(e)	comunicarea către concurenți a previziunilor unei întreprinderi referitoare la vânzările viitoare (292);

(f)	comunicarea către concurenți a unor caracteristici viitoare ale produselor care sunt relevante pentru consumatori (293).

În toate aceste situații, s-a considerat că informațiile care fac obiectul schimbului pot elimina incertitudini ale participanților în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului pe piață pe care întreprinderile în cauză îl vor pune în aplicare.

415.

Exemplele de la punctul 414 arată că nu este necesară o legătură directă între informațiile care fac obiectul schimbului și prețurile de consum pentru ca schimbul să constituie o restrângere prin obiect (294). În plus, pentru a stabili existența unei restrângeri a concurenței prin obiect, criteriul decisiv este natura interacțiunilor, iar nu frecvența acestora (295).

De exemplu: un grup de concurenți este preocupat de faptul că produsele lor pot fi supuse unor reglementări de mediu din ce în ce mai stricte. În contextul eforturilor comune de lobby, aceștia se întâlnesc periodic și fac schimb de opinii. Pentru a ajunge la o poziție comună cu privire la viitoarele propuneri legislative, ei fac schimb de anumite informații referitoare la caracteristicile de mediu ale produselor lor actuale. Atât timp cât aceste informații au caracter istoric și nu permit întreprinderilor să ia cunoștință de strategiile de piață avute în vedere de concurenții lor, schimbul nu constituie o restricție în sensul articolului 101 alineatul (1).

Însă, în cazul în care întreprinderile încep să facă schimb de informații cu privire la dezvoltarea produselor actuale sau viitoare ale acestora sau dezvăluie cum ar reacționa la comportamentul celorlalte părți, există riscul ca aceste schimburi să le influențeze comportamentul pe piață. De exemplu, un astfel de schimb poate determina concurenții să ajungă la o înțelegere comună de a nu comercializa produse care sunt ecologice într-o mai mare măsură decât cea impusă de lege. O astfel de coordonare afectează comportamentul părților pe piață și restrânge concurența în ceea ce privește caracteristicile produselor și opțiunile consumatorilor. Prin urmare, aceasta va fi considerată o restrângere a concurenței prin obiect.

416.

În funcție de contextul juridic și economic și de obiectivele pe care o întreprindere urmărește să le atingă, o divulgare publică prin care se semnalează intențiile viitoare ale întreprinderii cu privire la principalii parametri ai concurenței, de exemplu, cu privire la prețuri sau cantități, poate fi considerată, de asemenea, o restrângere prin obiect. În mod similar, o astfel de divulgare care nu este în mod clar în beneficiul clienților, dar semnalează concurenților modul în care ar trebui să acționeze sau consecințele unei acțiuni sau ale unei inacțiuni într-un anumit mod sau modul în care întreprinderea va reacționa la comportamentul concurenților va fi considerată o restrângere prin obiect.

417.

În cazul în care un schimb de informații constituie un acord sau o practică concertată între doi sau mai mulți concurenți, care vizează coordonarea comportamentului concurențial al acestora pe piață sau influențarea parametrilor relevanți ai concurenței, acesta poate fi considerat un cartel. Acest lucru este valabil în special atunci când schimbul de informații vizează fixarea sau coordonarea prețurilor de achiziție sau de vânzare sau a altor condiții comerciale, inclusiv în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală, alocarea cotelor de producție sau de vânzare, împărțirea piețelor și a clienților, inclusiv manipularea procedurilor de cerere de oferte, restricționări ale importurilor sau exporturilor sau acțiuni anticoncurențiale împotriva altor concurenți. Schimburile de informații care constituie carteluri nu numai că restrâng concurența prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1), ci, în plus, prezintă o probabilitate foarte redusă de a îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Schimburile de informații pot facilita, de asemenea, punerea în aplicare a unui cartel, permițând întreprinderilor să verifice dacă participanții respectă condițiile convenite. Aceste tipuri de schimburi de informații vor fi evaluate ca făcând parte dintr-un cartel.

418.

Acordurile privind schimbul de date la care diferiții concurenți contribuie cu date nu constituie, în general, o restrângere a concurenței prin obiect dacă se stabilește că acestea au efecte reale favorabile concurenței, care îndeplinesc cerințele prevăzute la punctul 419.

De exemplu, este puțin probabil ca o rezervă comună de date în care se face schimb (parțial) de date sensibile din punct de vedere comercial care abordează asimetria informațiilor pe o piață neconcentrată și care va genera beneficii pentru consumatori să fie considerată o restrângere prin obiect dacă participanții se asigură că orice date sensibile din punct de vedere comercial pe care le schimbă prin intermediul rezervei sunt necesare și proporționale pentru a atinge respectivul obiectiv favorabil concurenței. Participanții se pot baza, de exemplu, cât mai mult posibil pe datele agregate și istorice, pot reduce frecvența schimburilor și pot pune în aplicare măsuri de restricționare a accesului la informațiile care fac obiectul schimbului și/sau de control al utilizării acestora. Participanții ar trebui să se asigure că acordul în cauză este instituit în mod transparent.

419.

În sfârșit, evaluarea măsurii în care un schimb de informații constituie o restrângere prin obiect ar trebui să ia în considerare orice argument invocat de părți potrivit căruia schimbul de informații este favorabil concurenței. În această privință, simpla prezență a unor astfel de efecte favorabile concurenței nu poate, ca atare, să conducă la înlăturarea calificării schimbului respectiv ca restrângere prin obiect. Aceste efecte favorabile concurenței trebuie să fie dovedite, pertinente, proprii schimbului de informații în cauză și suficient de importante, astfel încât să permită în mod rezonabil apariția unor îndoieli cu privire la caracterul suficient de nociv pentru concurență al schimbului de informații în cauză (296). În cazul în care aceste condiții sunt îndeplinite, este necesară o evaluare completă a efectelor schimbului de informații pentru a stabili dacă acesta constituie o restrângere a concurenței prin efect (a se vedea secțiunea 6.2.7).

6.2.7. Restrângerea concurenței prin efect

420.

Un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial care nu prezintă, în sine, un grad suficient de nocivitate pentru concurență în raport cu conținutul său, cu obiectivele sale și cu contextul economic și juridic în care se înscrie poate avea totuși efecte restrictive asupra concurenței (297).

421.

Astfel cum se arată în secțiunea 1.2.5, aceste efecte asupra concurenței trebuie analizate de la caz la caz, întrucât rezultatul evaluării depinde de o combinație de factori specifici fiecărui caz. În cadrul acestei evaluări, Comisia va compara efectele reale sau potențiale ale schimbului de informații asupra pieței cu situația care ar prevala în absența respectivului schimb specific de informații (298). Pentru ca un schimb de informații să aibă efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1), este necesar ca acesta să poată avea un impact negativ important asupra funcționării pieței în cauză prin influențarea unuia (sau a mai multora) dintre parametrii concurenței pe piața respectivă, inclusiv, de exemplu, prețul, producția, calitatea produselor, varietatea produselor sau inovarea.

422.

Pentru evaluarea posibilelor efecte restrictive sunt relevante natura informațiilor care fac obiectul schimbului (a se vedea secțiunea 6.2.3), caracteristicile schimbului (a se vedea secțiunea 6.2.4) și caracteristicile pieței (a se vedea secțiunea 6.2.5) (299).

423.

Pentru ca un schimb de informații să fie susceptibil de a avea efecte restrictive asupra concurenței, întreprinderile participante la schimb trebuie să acopere o cotă suficient de mare din piața relevantă (300). În caz contrar, concurenții care nu participă la schimb pot limita orice comportament anticoncurențial al întreprinderilor participante. Conceptul de „cotă suficient de mare din piață” nu poate fi definit în mod abstract și va depinde de elementele factuale specifice fiecărui caz, de structura pieței și de tipul de schimb în cauză (301).

424.

Un schimb de informații care are o contribuție scăzută la transparența pieței este mai puțin susceptibil să aibă efecte restrictive asupra concurenței decât un schimb de informații care sporește în mod semnificativ transparența. Prin urmare, combinația dintre nivelul de transparență preexistent și felul în care schimbul modifică acest nivel va determina probabilitatea ca un schimb de informații să aibă efecte restrictive asupra concurenței. Este mai probabil ca schimburile de informații din oligopolurile restrânse să producă efecte restrictive asupra concurenței și este puțin probabil ca schimburile de pe piețele foarte fragmentate să producă astfel de efecte restrictive.

6.3. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

6.3.1. Creșterea eficienței (302)

425.

Un schimb de informații poate duce la creșterea eficienței, în funcție de natura informațiilor care fac obiectul schimbului, de caracteristicile schimbului și de structura pieței. În contextul evaluării în temeiul articolului 101 alineatul (3), se va lua în considerare orice efect favorabil concurenței care rezultă dintr-un schimb de informații.

În continuare sunt prezentate o serie de exemple de creșteri ale eficienței care pot fi luate în considerare.

Întreprinderile pot deveni mai eficiente prin analiza comparativă a rezultatelor obținute de acestea în raport cu cele mai bune practici din sectorul respectiv.

Un schimb de informații poate contribui la o piață rezilientă prin faptul că ajută întreprinderile să reacționeze mai rapid la modificările cererii și ofertei și le permite să atenueze riscurile interne și externe de perturbări sau vulnerabilități ale lanțului de aprovizionare.

Acesta poate să aducă beneficii atât consumatorilor, cât și întreprinderilor, permițându-le să compare prețul sau calitatea produselor, de exemplu, prin publicarea listelor cu cele mai vândute produse sau a datelor de comparare a prețurilor. Astfel, un schimb de informații poate ajuta consumatorii și întreprinderile să facă alegeri în cunoștință de cauză (și să își diminueze costurile de căutare).

Un schimb de informații sub forma schimbului de date poate fi esențial pentru dezvoltarea de noi produse, servicii și tehnologii.

Punerea în comun a datelor privind producătorii care furnizează produse durabile sau producătorii care utilizează procese de producție durabile poate ajuta întreprinderile să își îndeplinească obligațiile în materie de durabilitate în temeiul legislației UE sau al legislației naționale.

Schimburile de informații cu privire la consumatori între întreprinderile care furnizează servicii de asigurare consumatorilor pot îmbunătăți informațiile cu privire la riscuri și pot facilita evaluarea riscurilor de către întreprinderile individuale. Acest lucru ar putea, la rândul său, să aducă beneficii consumatorilor, permițându-le să aibă acces la servicii de asigurare care nu ar fi fost disponibile în absența unui profil de risc cuprinzător.

Schimbul de date între platformele multilaterale de comerț electronic cu privire la vânzătorii online care se angajează în practici ilegale, cum ar fi vânzarea de produse contrafăcute, poate facilita identificarea produselor contrafăcute de către platformele multilaterale individuale, protejând astfel consumatorii împotriva cumpărării unor astfel de produse.

Un schimb de informații poate reduce, de asemenea, dependența consumatorilor față de furnizor, ceea ce ar duce la consolidarea concurenței. Motivul constă în faptul că informațiile sunt, în general, specifice unei relații date, iar, în caz contrar, consumatorii ar pierde beneficiul informațiilor create în contextul relației lor cu un singur furnizor dacă ar decide să treacă la un alt furnizor.

6.3.2. Caracterul indispensabil

426.

Restricțiile care depășesc ceea ce este necesar pentru a realiza creșterea eficienței generată de un schimb de informații nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Pentru îndeplinirea condiției referitoare la caracterul indispensabil, părțile trebuie să poată demonstra că natura informațiilor care fac obiectul schimbului și caracteristicile schimbului sunt mijloacele cele mai puțin restrictive de generare a creșterii eficienței invocate. În special, schimbul nu ar trebui să implice informații care depășesc variabilele relevante pentru atingerea creșterii eficienței.

De exemplu, în scopul realizării unei analize comparative, un schimb de date individualizate nu ar fi indispensabil, în general, întrucât și informațiile agregate (de exemplu, prin intermediul unei forme de clasificare pe sector de activitate) ar putea să genereze creșterea eficienței invocate, prezentând în același timp un risc mai mic de coluziune.

6.3.3. Transferul către consumatori

427.

Creșterea eficienței obținută în urma restricțiilor indispensabile trebuie transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze efectele restrictive ale schimbului de informații asupra concurenței. Cu cât este mai mică puterea de piață a întreprinderilor participante la schimbul de informații, cu atât este mai probabil ca acestea să transfere consumatorilor creșterea eficienței într-o măsură care să compenseze efectele restrictive asupra concurenței.

6.3.4. Absența eliminării concurenței

428.

Condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) nu pot fi îndeplinite în cazul în care întreprinderilor participante la schimbul de informații li se permite să elimine concurența cu privire la o parte semnificativă a produselor în cauză.

6.4. Exemple, etape de autoevaluare și tabel cu orientări privind răspunderea în diferite contexte

429.

Analiza comparativă

Exemplul 1

Situație: trei întreprinderi care dețin o cotă de piață cumulată de 80 % dintr-o piață stabilă, necomplexă (303) și concentrată, cu bariere semnificative la intrare, fac schimb în mod frecvent și direct de informații nepublice referitoare la o proporție considerabilă din costurile lor variabile individuale. Întreprinderile pretind că fac acest lucru pentru a-și compara rezultatele cu cele ale concurenților cu scopul de a deveni mai eficiente.

Analiză: informațiile privind costurile pot fi sensibile din punct de vedere comercial și, prin intermediul schimbului, părțile pot elimina sau reduce incertitudinea dintre ele în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului pe piață pe care întreprinderile în cauză îl vor adopta. În funcție de evaluarea conținutului, a obiectivelor și a contextului juridic și economic ale acestuia, schimbul de informații poate constitui, așadar, o încălcare prin obiect. În ceea ce privește afirmația părților potrivit căreia schimbul de informații are un scop favorabil concurenței, aceste efecte favorabile concurenței trebuie să fie dovedite, pertinente, proprii schimbului de informații în cauză și suficient de importante, astfel încât să permită în mod rezonabil apariția unor îndoieli cu privire la caracterul suficient de nociv pentru concurență al schimbului de informații în cauză.

Dacă informațiile care fac obiectul schimbului nu au, în sine, un caracter suficient de nociv pentru concurență, deoarece nu înlătură incertitudinea cu privire la comportamentul individual al participanților pe piață, trebuie evaluate efectele acestora asupra pieței. Având în vedere structura pieței, cota de piață semnificativă deținută de participanții la schimbul de informații, faptul că informațiile care fac obiectul schimbului se referă la o proporție considerabilă din costurile variabile ale întreprinderilor și, în special, posibilitatea ca datele să fie comunicate într-un mod individualizat, este probabil ca schimbul de informații să faciliteze o coluziune. Astfel, acesta poate avea efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). Este puțin probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3), întrucât există mijloace mai puțin restrictive de a obține creșterea eficienței invocate, de exemplu, prin utilizarea unei părți terțe pentru colectarea, anonimizarea și agregarea datelor într-o formă de clasificare pe sector de activitate. În sfârșit, în acest caz, întrucât părțile formează un oligopol foarte restrâns, necomplex și stabil, chiar și schimbul de date agregate ar putea facilita o coluziune pe piață.

430.

Acord privind schimbul de date în vederea soluționării deficitelor de aprovizionare

Exemplul 2

Situație: mai mulți producători de produse medicale esențiale sunt activi pe o piață care este afectată adesea de deficite de aprovizionare. Pentru a îmbunătăți oferta și a crește producția în modul cel mai eficient și mai rapid, asociația sectorială propune colectarea și modelarea datelor privind cererea și oferta pentru produsele esențiale în cauză. În plus, asociația ar urma să colecteze date pentru identificarea capacității de producție, a stocurilor existente și a potențialului de optimizare a lanțului de aprovizionare. Asociația ar urma să comunice membrilor săi rezultatele colectării și modelării sale de date prin intermediul unor canale care nu sunt publice.

Analiză: Acordul privind schimbul de date are un scop favorabil concurenței și, în funcție de o evaluare a contextului juridic și economic, nu constituie, în principiu, o restrângere a concurenței prin obiect. În consecință, efectele sale pe piață trebuie evaluate. Întrucât datele colectate sunt sensibile din punct de vedere comercial, schimbul poate avea ca efect restrângerea concurenței între producătorii participanți. În plus, producătorilor care nu sunt membri ai asociației sectoriale li se poate crea un dezavantaj concurențial comparativ cu întreprinderile participante în cadrul sistemului de schimb. Pentru a evita riscul de coluziune, s-ar putea lua mai multe măsuri. De exemplu, o firmă de consultanță ar putea fi desemnată pentru a ajuta asociația în privința colectării datelor și a agregării lor într-un model, sub rezerva acordurilor de confidențialitate încheiate cu fiecare producător. Datele agregate ar putea fi transmise producătorilor, pentru ca aceștia să își reechilibreze și să își adapteze gradul individual de utilizare a capacității, producția și oferta.

În cazul în care ar fi absolut necesar ca producătorii să facă un schimb suplimentar de informații sensibile din punct de vedere comercial (în plus față de datele care ar fi colectate și comunicate în formă agregată de asociația sectorială și de societatea de consultanță), (de exemplu, pentru a identifica împreună unde este cel mai bine să se reorienteze producția sau să se majoreze capacitatea), astfel de schimburi suplimentare ar trebui să se limiteze strict la ceea ce este indispensabil pentru atingerea efectivă a obiectivelor. Eventualele informații și schimburi cu privire la acest proiect ar trebui să fie bine documentate pentru a asigura transparența interacțiunilor. Participanții ar trebui să se angajeze să evite orice discuție privind prețurile sau orice coordonare cu privire la alți parametri care nu sunt strict necesari pentru atingerea obiectivelor favorabile concurenței invocate. De asemenea, proiectul ar trebui să fie limitat în timp, astfel încât schimburile să înceteze imediat după ce riscul de deficit de aprovizionare încetează să mai fie o amenințare suficient de stringentă pentru a justifica respectiva cooperare. Numai consultantul ar primi datele sensibile din punct de vedere comercial și ar fi însărcinat cu agregarea acestora. Problemele legate de excludere ar putea fi atenuate dacă acordul privind schimbul de date ar fi pus la dispoziția fiecărui producător care fabrică produsul relevant, indiferent dacă este sau nu membru al asociației sectoriale relevante.

431.

Utilizarea anunțurilor publice

Exemplul 3

Situație: patru furnizori cu o cotă de piață cumulată de 70 % anunță în mod frecvent prețurile viitoare prin publicarea lor pe site-urile lor web și prin declarații de presă. De regulă, există un interval de câteva luni între data anunțării prețului și data la care prețurile anunțate sunt disponibile pentru efectuarea de comenzi de către clienți. Furnizorii revizuiesc adesea prețurile anunțate în intervalul respectiv. Directorii furnizorilor transmit în mod regulat observații publice cu privire la anunțurile de prețuri ale concurenților lor, explicând modul în care concurenții ar trebui să își revizuiască prețurile. Furnizorii susțin că fac acest lucru pentru a informa investitorii cu privire la rezultatele viitoare ale societății lor.

Analiză: Este în special probabil ca informațiile cu privire la comportamentul viitor al unei întreprinderi referitor la prețuri sau cantități să conducă la coluziune. Informațiile anunțate public sunt sensibile din punct de vedere comercial și, împreună cu observațiile directorilor, schimbul este capabil să elimine incertitudinea dintre participanți în ceea ce privește intențiile viitoare de stabilire a prețurilor. Este puțin probabil ca acest tip de comunicare publică să fie în beneficiul clienților, de exemplu, să le permită să ia decizii de cumpărare în cunoștință de cauză, deoarece prețurile anunțate sunt adesea modificate înainte de data intrării lor în vigoare. Prin urmare, anunțurile privind prețurile nu par a fi o încercare legitimă de informare a clienților. În plus, observațiile publice ale directorilor cu privire la prețurile furnizorilor concurenți pot permite furnizorilor participanți să dezvolte o înțelegere reciprocă cu privire la un sistem de recompensare/sancționare caracteristic acordurilor coluzive. În funcție de alte elemente ale contextului economic și juridic, schimbul pare de natură să elimine incertitudinea dintre participanți în privința datei, a amplorii și a modalităților de adaptare a comportamentului pe piață pe care întreprinderile în cauză îl vor pune în aplicare. Prin urmare, schimbul poate fi considerat o restrângere prin obiect.

432.

Anunțuri publice unilaterale

Exemplul 4

Situație: directorul general al unui producător important al unui produs omogen face referire în mod public, în cadrul unei teleconferințe regulate cu privire la situația financiară a societății, la necesitatea de a răspunde recentelor creșteri ale prețurilor materiilor prime și de a aborda actualele marje de profit excesiv de scăzute prin intermediul unei creșteri a prețurilor la nivel de sector. Aceasta menționează că se va ralia la orice creștere a prețurilor pe care concurenții ar anunța-o pe piață. De asemenea, aceasta își exprimă convingerea că sectorul este „suficient de disciplinat” pentru a ști cum trebuie procedat pentru a „recâștiga marjele”. La urma urmei, afirmă ea, sectorul a pus în aplicare cu succes creșteri ale prețurilor în urmă cu 10 ani, când s-a aflat într-o situație similară.

Analiză: declarațiile directorului general făcute în cadrul teleconferinței cu privire la situația financiară a societății pot fi interpretate ca o invitație unilaterală la coluziune. Faptul că anunțul are loc în public nu exclude, ca atare, posibilitatea ca acesta să constituie o practică concertată în sensul articolului 101 alineatul (1). Declarațiile pot constitui un punct focal potențial pentru coordonarea concurenților. În cazul în care, de exemplu, alți concurenți fac declarații în același timp sau se comportă pe piață într-un mod care indică faptul că au luat în considerare invitația la coluziune atunci când își stabilesc propria direcție de acțiune viitoare pe piață, în funcție de contextul juridic și economic, comportamentul respectiv poate constitui o restrângere a concurenței prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1). Alți concurenți pot limita acest risc prin distanțarea publică de anunțurile respective sau prin raportarea lor autorităților publice.

433.

Schimbul de date pentru combaterea contrafacerii

Exemplul 5

Situație: un deținător al unei mărci identifică pe mai multe platforme de comunicare socială conturi care au o denumire similară cu cea a mărcii sale. Atunci când deținătorul mărcii verifică respectivele conturi, aceasta constată că produsele contrafăcute sunt vândute sub marca sa atât pe platformele de comunicare socială, cât și prin intermediul unui link care redirecționează clienții către un site web contrafăcut. În continuare, reprezentanții legali ai deținătorului mărcii contactează una dintre platformele de comunicare socială pentru (i) a elimina contul și a bloca posibilitatea utilizatorului de a crea noi conturi în viitor și pentru (ii) a furniza platformei informații în vederea identificării autorului contrafacerii cu scopul de a iniția acțiuni în justiție, cum ar fi numele, adresa, adresa IP, e-mailul etc. Deținătorul mărcii solicită apoi platformelor de comunicare socială să comunice aceste informații altor intermediari și platforme pentru a evita achizițiile pe platforme în scopul promovării sau al vânzării de bunuri produse ilegal care încalcă drepturile de proprietate intelectuală.

Analiză: schimbul de informații între platformele de comunicare socială este menit să împiedice vânzarea de produse contrafăcute și, având în vedere acest obiectiv, nu constituie o restrângere a concurenței prin obiect. În plus, în ceea ce privește conținutul schimbului de informații, este puțin probabil ca informațiile care fac obiectul acestuia să constituie informații sensibile din punct de vedere comercial. Orice schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial ar trebui să se limiteze la ceea ce este necesar în mod obiectiv pentru identificarea efectivă a falsificatorului. Pentru a asigura transparența, schimburile ar trebui să fie documentate.

Alți actori de pe piață care nu sunt direct afectați de activitatea de contrafacere nu ar fi dezavantajați din punct de vedere concurențial ca urmare a schimbului de informații, întrucât împiedicarea vânzărilor contrafăcute nu îi afectează. Cu toate acestea, pentru a evita riscul de coluziune, s-ar putea lua mai multe măsuri, cum ar fi încheierea unor acorduri de confidențialitate între părți.

434.

Etape de autoevaluare

435.

Răspunderea pentru schimburile de informații sensibile din punct de vedere comercial în diferite contexte (304).

Formatul schimbului	Răspunderea întreprinderii A	Răspunderea întreprinderii B	Răspunderea întreprinderii C
Schimb direct între întreprinderea A și întreprinderea B	Da	Da	—
Schimb direct de la întreprinderea A la întreprinderea B	Da (305)	Dacă întreprinderea B rămâne activă pe piață, autoritățile se pot baza pe prezumția că aceasta ia în considerare informațiile, cu excepția cazului în care întreprinderea B se distanțează public sau raportează situația autorităților.	—
Divulgarea publică a informațiilor de către întreprinderea A; Întreprinderea B primește informațiile	Da, dacă divulgarea constituie o practică concertată	Este posibil să fie vorba de o practică concertată în cazul în care autoritățile pot demonstra că întreprinderea B a solicitat sau a acceptat informațiile. Autoritățile se pot baza pe prezumția că întreprinderea B ia în considerare informațiile, cu excepția cazului în care întreprinderea B se distanțează public sau raportează divulgarea în cauză autorităților.	—
Schimb indirect de la întreprinderea A la întreprinderea B prin intermediul întreprinderii C	Întreprinderea A este răspunzătoare în cazul în care a consimțit în mod expres sau tacit cu întreprinderea C să divulge informațiile întreprinderii B sau a avut cunoștință de aceasta și a fost pregătită să accepte riscul.	Întreprinderea B este răspunzătoare dacă a solicitat sau a acceptat informațiile și a acționat în baza acestora. Autoritățile se pot baza pe prezumția că întreprinderea B ia în considerare informațiile, cu excepția cazului în care întreprinderea B se distanțează public sau raportează divulgarea în cauză autorităților.	Întreprinderea C este răspunzătoare în calitate de facilitator în cazul în care cunoștea obiectivele anticoncurențiale ale întreprinderii A și urmărea să contribuie la realizarea acestor obiective.

7. ACORDURILE DE STANDARDIZARE

7.1. Introducere

436.

Acordurile de standardizare au ca obiectiv principal definirea cerințelor tehnice sau calitative pe care le pot respecta produsele, procesele de producție, procesele de diligență pentru lanțul valoric, serviciile sau metodele actuale sau viitoare (306). Acordurile de standardizare pot viza diverse aspecte, cum ar fi standardizarea diferitelor calități sau dimensiuni ale unui anumit produs sau specificațiile tehnice aferente piețelor de produse sau servicii pentru care compatibilitatea și interoperabilitatea cu alte produse sau servicii sunt esențiale. Condițiile de acces la o anumită etichetă de calitate sau condițiile de aprobare de către un organism de reglementare pot fi, de asemenea, considerate ca fiind standarde, dar și acorduri de stabilire a unor standarde de durabilitate. Deși standardele de durabilitate prezintă asemănări cu acordurile de standardizare abordate în prezentul capitol, ele prezintă și anumite caracteristici speciale. Prin urmare, în capitolul 9 sunt prevăzute orientări cu privire la standardele de durabilitate.

437.

Pregătirea și elaborarea de norme tehnice, în cadrul exercitării prerogativelor de autoritate publică, nu fac obiectul prezentelor orientări (307). Organizațiile de standardizare europene recunoscute în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (308) fac obiectul legislației concurenței în măsura în care pot fi considerate întreprinderi sau asocieri de întreprinderi în sensul articolelor 101 și 102 (309). Standardele referitoare la furnizarea de servicii profesionale, cum ar fi regulile privind accesul la o profesie liberală, nu fac obiectul prezentelor orientări.

7.2. Piețe relevante

438.

Acordurile de standardizare pot produce efecte pe patru piețe posibile, care se definesc în conformitate cu Comunicarea privind definirea pieței. În primul rând, elaborarea de standarde poate avea un impact asupra piețelor de produse sau servicii la care se referă standardele respective. În al doilea rând, atunci când elaborarea de standarde implică dezvoltarea sau selectarea tehnologiei sau atunci când drepturile de proprietate intelectuală sunt comercializate separat de produsele la care se referă acestea, standardul poate avea efecte asupra pieței relevante a tehnologiei (310). În al treilea rând, piața elaborării de standarde poate fi afectată în cazul în care există mai multe organisme de elaborare a standardelor sau acorduri de standardizare. În al patrulea rând, după caz, o piață distinctă de testare și certificare poate fi afectată de elaborarea standardelor.

7.3. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

7.3.1. Principalele probleme legate de concurență

439.

Acordurile de standardizare au, în general, efecte economice pozitive semnificative (311), de exemplu, prin promovarea întrepătrunderii economice la nivelul pieței interne și prin încurajarea dezvoltării de produse sau piețe noi și îmbunătățite și de condiții mai bune de aprovizionare. Astfel, standardele pot genera, în general, o creștere a concurenței și o scădere a costurilor de producție și de vânzare, ceea ce reprezintă un beneficiu pentru întreaga economie. Standardele pot menține și spori siguranța și calitatea produselor, pot oferi informații și pot asigura interoperabilitatea și compatibilitatea (sporind astfel valoarea pentru consumatori).

440.

În contextul standardelor referitoare la drepturile de proprietate intelectuală („DPI”) (312), se pot distinge trei mari grupuri de întreprinderi cu interese diferite în procesul de elaborare a standardelor.

(a)

Primul grup este cel al întreprinderilor care operează doar în amonte și care se limitează la dezvoltarea și comercializarea de tehnologii. Acesta include, de asemenea, întreprinderile care achiziționează tehnologii în scopul acordării de licențe pentru ele. Singura sursă de venit a acestora constă în veniturile din licențe, motivația lor fiind de a-și maximiza redevențele.

(b)

Al doilea grup îl reprezintă întreprinderile care operează doar în aval și care fabrică exclusiv produse sau furnizează exclusiv servicii bazate pe tehnologii dezvoltate de alții, fără a deține DPI relevante. Redevențele reprezintă pentru acestea un cost, și nu o sursă de venit, iar motivația lor este de a reduce sau a evita redevențele.

(c)

În cele din urmă, există întreprinderi integrate care dezvoltă tehnologii protejate de DPI și fabrică produse pentru care au nevoie de o licență. Aceste întreprinderi au motivații mixte. Pe de o parte, ele pot obține venituri din licențe, având în vedere propriile DPI. Pe de altă parte, pot fi nevoite să plătească redevențe altor întreprinderi care dețin DPI esențiale pentru standardul aplicabil propriilor produse. Aceste întreprinderi ar putea să acorde licențe încrucișate asupra propriilor DPI esențiale în schimbul unor DPI esențiale deținute de alte întreprinderi sau ar putea să își folosească propriile DPI în scop defensiv. În plus, întreprinderile își pot monetiza drepturile de proprietate intelectuală și prin alte metode decât redevențele. În practică, multe întreprinderi utilizează o combinație a acestor modele de afaceri.

441.

Participanții la standardizare nu sunt neapărat concurenți. Totuși, în anumite situații în care sunt implicați concurenți, elaborarea de standarde poate avea, de asemenea, efecte restrictive asupra concurenței prin restrângerea concurenței la nivelul prețurilor și prin limitarea sau controlarea producției, a piețelor, a inovării sau a dezvoltării tehnologice. Astfel cum se explică mai jos, acest lucru se poate produce în trei moduri principale, și anume prin: (a) restrângerea concurenței la nivelul prețurilor; (b) excluderea tehnologiilor inovatoare; și (c) excluderea sau discriminarea anumitor întreprinderi prin împiedicarea accesului efectiv la standardul respectiv.

442.

În primul rând, dacă întreprinderile participă la schimburi anticoncurențiale de informații în contextul elaborării de standarde, acest lucru ar putea reduce sau elimina concurența la nivelul prețurilor pe piețele în cauză sau ar putea limita sau controla producția, facilitând astfel o coluziune pe piață (313).

443.

În al doilea rând, standardele care stabilesc specificații tehnice detaliate pentru un produs sau un serviciu pot limita evoluțiile tehnice și inovarea. În timp ce se elaborează un standard, tehnologii alternative pot intra în concurență pentru a fi incluse în standard. După alegerea tehnologiei care urmează să fie inclusă în standard și stabilirea standardului, unele tehnologii și întreprinderi se pot confrunta cu o barieră la intrare și pot fi excluse de pe piață. În plus, standardele care impun utilizarea exclusivă a unei anumite tehnologii pot avea ca efect împiedicarea dezvoltării și difuzării altor tehnologii. Împiedicarea dezvoltării altor tehnologii prin obligarea membrilor organizației de elaborare a standardelor („OES”) să utilizeze exclusiv un anumit standard poate avea același efect. Riscul de limitare a inovării crește dacă una sau mai multe întreprinderi sunt excluse în mod nejustificat din procesul de elaborare a standardelor.

444.

În al treilea rând, standardizarea poate avea efecte anticoncurențiale prin faptul că împiedică anumite întreprinderi să obțină acces efectiv la rezultatele procesului de elaborare de standarde (adică la specificație și/sau la DPI esențiale pentru punerea în aplicare a standardului). În cazul în care unei întreprinderi i se refuză complet accesul la rezultatul standardului sau în cazul în care i se acordă acces numai în condiții prohibitive sau discriminatorii, există riscul apariției unui efect anticoncurențial. Un sistem în care DPI potențial relevante sunt dezvăluite în avans poate spori probabilitatea acordării accesului efectiv la standard (314), întrucât acesta permite participanților să identifice care tehnologii sunt și care nu sunt protejate de DPI. Legislația în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală și legislația concurenței au aceleași obiective (315), de a promova inovarea și bunăstarea consumatorului și de a asigura o alocare eficientă a resurselor. Prin încurajarea întreprinderilor să investească în dezvoltarea unor produse sau procedee noi sau îmbunătățite, DPI promovează concurența dinamică. Prin urmare, DPI sunt, în general, favorabile concurenței. Cu toate acestea, un participant care deține DPI esențiale pentru punerea în aplicare a unui standard ar putea să obțină, în virtutea acestor DPI, în contextul specific al elaborării de standarde, controlul asupra utilizării unui standard. Atunci când standardul constituie o barieră la intrare, întreprinderea ar putea controla astfel piața produsului sau a serviciului care face obiectul standardului. La rândul său, acest lucru ar permite întreprinderilor să adopte un comportament anticoncurențial, de exemplu, să refuze să acorde licențe pentru DPI necesare sau să perceapă rente excesive prin impunerea unor redevențe discriminatorii și excesive (316), ceea ce ar împiedica accesul efectiv la standard („situație de hold-up”). Situația inversă poate apărea și în cazul în care negocierile de acordare a licențelor se prelungesc din motive imputabile exclusiv utilizatorului standardului. Aceasta ar putea include, de exemplu, refuzul de a plăti o redevență în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii („FRAND”) sau utilizarea unor strategii dilatorii („situație de hold-out”) (317).

445.

Chiar dacă stabilirea unui standard poate crea sau poate spori puterea de piață a titularilor de DPI esențiale pentru standardul respectiv, nu se poate presupune că deținerea sau exercitarea unor DPI esențiale pentru un standard este echivalentă cu deținerea sau cu exercitarea unei puteri de piață. Aspectul legat de puterea de piață poate fi evaluat numai de la caz la caz (318).

7.3.2. Restrângerea concurenței prin obiect

446.

Acordurile care utilizează un standard în cadrul unui acord restrictiv mai larg menit să excludă concurenții existenți sau potențiali restrâng concurența prin obiect. De exemplu, un acord prin care o asociere națională de producători stabilește un standard și exercită presiuni asupra unor părți terțe pentru a nu comercializa produse care nu respectă standardul sau prin care fabricanții produsului respectiv realizează o coluziune în vederea excluderii noii tehnologii dintr-un standard deja existent (319) ar fi inclus în această categorie.

447.

Orice acord privind reducerea concurenței care prevede divulgarea celor mai restrictive condiții de acordare a licențelor înainte de adoptarea unui standard ca o acoperire pentru fixarea în comun a prețurilor fie pentru produsele din aval, fie pentru DPI sau tehnologiile de substituție va constitui un caz de restrângere a concurenței prin obiect (320).

7.3.3. Efecte restrictive asupra concurenței

7.3.3.1. Acorduri care, în general, nu restrâng concurența

448.

Acordurile de standardizare care nu restrâng concurența prin obiect trebuie analizate în contextul lor juridic și economic, inclusiv ținând seama de natura bunurilor, a serviciilor sau a tehnologiilor afectate, de condițiile reale de funcționare și de structura pieței sau a piețelor în cauză, în ceea ce privește efectul lor real și probabil asupra concurenței. În lipsa puterii de piață (321), un acord de standardizare nu poate avea efecte restrictive asupra concurenței. Prin urmare, efectele restrictive sunt cel mai puțin probabile într-o situație în care există concurență efectivă între mai multe standarde voluntare.

449.

În ceea ce privește acordurile de elaborare de standarde care pot crea putere de piață, punctele 451-457 prevăd condițiile în care astfel de acorduri nu vor intra, în general, sub incidența articolului 101 alineatul (1).

450.

Nerespectarea unuia sau a tuturor principiilor prevăzute în această secțiune nu va conduce la nicio prezumție privind restrângerea concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). Totuși, va fi necesară o autoevaluare pentru a stabili dacă acordul intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) și, în caz afirmativ, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). În acest context, se recunoaște că există diferite modele de elaborare a standardelor, iar faptul că există o concurență atât în cadrul modelelor respective, cât și între modele este un aspect pozitiv al unei economii de piață. Prin urmare, OES rămân pe deplin libere să instituie norme și proceduri diferite de cele descrise la punctele 451-457, care, în același timp, să nu încalce normele în materie de concurență.

451.

Dacă participarea la procesul de elaborare a standardelor nu este restricționată, iar procedura de adoptare a standardului în cauză este transparentă, acordurile de standardizare care nu conțin nicio obligație în ceea ce privește respectarea (322) standardului și care oferă acces efectiv la standard în condiții FRAND nu vor restrânge, în general, concurența în sensul articolului 101 alineatul (1).

452.

În special, pentru a asigura participarea fără restricții, normele OES ar trebui să prevadă că toți concurenții de pe piața sau piețele afectate de standard pot participa la procesul care duce la selectarea standardului (323). De asemenea, OES ar trebui să prevadă proceduri obiective și nediscriminatorii de alocare a drepturilor de vot, precum și, după caz, criterii obiective de selectare a tehnologiei care să fie inclusă în standard.

453.

În ceea ce privește transparența, OES relevantă ar trebui să dispună de proceduri care să permită părților interesate să se informeze cu eficacitate, în timp util, în fiecare etapă a elaborării standardului, cu privire la activitățile de standardizare care urmează, care sunt în desfășurare și care sunt finalizate.

454.

În plus, normele OES ar trebui să asigure accesul efectiv la standard în condiții FRAND (324).

455.

În cazul în care o OES elaborează un standard care implică DPI, o politică clară și echilibrată în domeniul DPI (325), adaptată unui anumit sector și nevoilor organizației în cauză, sporește probabilitatea ca entitățile care pun în aplicare standardele să aibă acces efectiv la acestea.

456.

Pentru a asigura accesul efectiv la standard, politica în domeniul DPI ar trebui să impună participanților care vor ca drepturile lor de proprietate intelectuală să fie incluse în standard să semneze un angajament irevocabil, prin care se oferă să acorde licență privind drepturile lor de proprietate intelectuală esențiale tuturor părților terțe, în condiții FRAND („angajamentul FRAND”) (326). Acest angajament ar trebui acordat înainte de adoptarea standardului. În același timp, politica în domeniul DPI ar trebui să permită titularilor de DPI să excludă tehnologia specificată din procesul de elaborare a standardului și, implicit, din angajamentul FRAND, cu condiția ca excluderea respectivă să aibă loc într-o fază incipientă a procesului de elaborare a standardului. Pentru a se asigura eficacitatea angajamentului FRAND, ar trebui, de asemenea, ca toți titularii de DPI participanți care își asumă un astfel de angajament să fie obligați să garanteze că orice întreprindere căreia titularul de DPI îi transferă drepturile sale de proprietate intelectuală (inclusiv dreptul de a acorda o licență pentru respectivele DPI) va fi ținută de angajamentul respectiv, de exemplu, printr-o clauză contractuală între cumpărător și vânzător. Ar trebui menționat faptul că angajamentul FRAND poate viza și acordarea de licențe fără redevențe.

457.

În plus, politica în domeniul DPI ar trebui să impună ca participanții să își divulge cu bună-credință drepturile de proprietate intelectuală care pot fi esențiale pentru punerea în aplicare a unui standard aflat în curs de elaborare (327). Acest lucru este relevant: (a) pentru a permite sectorului să aleagă în cunoștință de cauză tehnologia care urmează să fie inclusă într-un standard (328); și (b) pentru a atinge obiectivul de acces efectiv la standard. Pe măsură ce standardul este elaborat, o astfel de divulgare ar putea fi actualizată pe baza unor eforturi rezonabile pentru identificarea DPI asociate standardului (viitor). În ceea ce privește brevetele, divulgarea DPI ar trebui să includă cel puțin numărul brevetului sau numărul cererii de brevet. În cazul în care aceste informații nu sunt încă disponibile publicului, este, de asemenea, suficient dacă participantul declară că este posibil să aibă revendicări de drepturi de proprietate intelectuală asupra unei anumite tehnologii, fără a identifica revendicările sau cererile specifice de DPI (așa-numita „divulgare generală”) (329). Participanții ar trebui, de asemenea, să fie încurajați să își actualizeze informațiile în momentul adoptării unui standard, în special în cazul în care există modificări care ar putea avea un impact asupra caracterului esențial sau a valabilității drepturilor lor de proprietate intelectuală. Având în vedere faptul că, în cazul unei OES care are o politică privind standardele fără redevențe (330), nu există aceleași riscuri în ceea ce privește accesul efectiv, nu ar fi relevantă o divulgare a DPI în acest context.

458.

Angajamentele FRAND sunt menite să asigure faptul că tehnologia protejată prin DPI esențiale încorporată într-un standard este accesibilă utilizatorilor standardului respectiv în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii. În special, angajamentele FRAND pot împiedica titularii de DPI să îngreuneze aplicarea unui standard prin refuzarea acordării licenței, prin solicitarea de redevențe neechitabile sau nerezonabile (cu alte cuvinte, de redevențe excesive) după ce sectorul a devenit dependent de standard sau prin aplicarea unor redevențe discriminatorii (331). În același timp, angajamentele FRAND permit titularilor de DPI să își monetizeze tehnologiile prin intermediul redevențelor FRAND și, în conformitate cu principiile de la punctele de mai jos, să obțină un profit rezonabil din investițiile lor în cercetare și dezvoltare, lucru care, prin natura sa, este riscant. Astfel se pot asigura stimulente continue pentru a contribui la standard cu cea mai bună tehnologie disponibilă.

459.

Respectarea articolului 101 de către OES nu impune ca organizația respectivă să verifice respectarea de către condițiile de acordare a licențelor pentru participanți a angajamentului FRAND (332). Participanții trebuie să evalueze ei înșiși dacă respectivele condiții de acordare a licențelor și, în special, redevențele pe care le aplică respectă angajamentul FRAND. Prin urmare, atunci când decid dacă să opteze pentru un angajament FRAND pentru un anumit DPI, participanții vor trebui să anticipeze implicațiile angajamentului FRAND, în special asupra capacității lor de a stabili în mod liber nivelul propriilor redevențe.

460.

În cazul unui litigiu, pentru a evalua dacă redevențele aplicate pentru acces la DPI în contextul elaborării standardului sunt neechitabile sau nerezonabile, ar trebui să se determine dacă redevențele sunt rezonabile în raport cu valoarea economică a DPI (333). Valoarea economică a DPI s-ar putea baza pe valoarea adăugată actuală a DPI acoperite și ar trebui să fie independentă de succesul comercial al produselor care nu are legătură cu tehnologia brevetată (334). În general, există diferite metode de realizare a evaluării (335) și, în practică, adesea se utilizează mai multe metode pentru a compensa deficiențele unei anumite metode și pentru a verifica încrucișat rezultatul (336). Este posibilă compararea redevențelor pentru licență aplicate de întreprinderea în cauză pentru DPI relevante într-un mediu concurențial înainte ca sectorul să fi elaborat standardul (ex ante) cu valoarea/redevența celei mai bune alternative disponibile (ex ante) sau cu valoarea/redevența percepută după ce sectorul a devenit dependent (ex post). Aceasta presupune că respectiva comparație poate fi realizată în mod coerent și fiabil (337).

461.

De asemenea, ar putea fi obținută o evaluare efectuată de experți independenți privind importanța obiectivă și caracterul esențial al DPI relevante în raport cu standardul în cauză. Într-un caz adecvat, poate fi, de asemenea, posibil să se facă referire la divulgarea ex ante a condițiilor de acordare a licenței, inclusiv a redevențelor individuale sau agregate pentru DPI relevante, în contextul unui proces specific de elaborare de standarde. În mod similar, poate fi posibil să se compare condițiile de acordare a licenței din acordurile titularului de DPI cu cele ale altor entități care pun în aplicare același standard. Nivelul redevențelor aplicate pentru același DPI în alte standarde comparabile poate furniza, de asemenea, indicii privind nivelul redevențelor FRAND. Aceste metode presupun că respectiva comparație poate fi efectuată în mod consecvent și fiabil și că nivelul redevențelor nu este rezultatul exercitării necuvenite a puterii de piață. O altă metodă constă în determinarea, în primul rând, a unei valori globale adecvate pentru toate DPI relevante și, în al doilea rând, a părții care poate fi atribuită unui anumit titular de DPI. Prezentele orientări nu își propun să furnizeze o listă exhaustivă de metode adecvate pentru evaluarea eventualului caracter excesiv sau discriminator al redevențelor în temeiul articolului 102.

462.

Cu toate acestea, ar trebui subliniat faptul că nicio dispoziție din prezentele orientări nu afectează posibilitatea ca părțile să își rezolve litigiile cu privire la nivelul redevențelor FRAND recurgând la instanțele civile sau comerciale competente sau prin metode alternative de soluționare a litigiilor (338).

7.3.3.2. Evaluarea acordurilor de standardizare bazată pe efecte

463.

Evaluarea unui acord de standardizare trebuie să țină seama de efectele probabile ale standardului pe piețele în cauză. La analizarea acordurilor de standardizare trebuie luate în considerare caracteristicile sectorului și ale industriei. Considerentele următoare se aplică tuturor acordurilor de standardizare care se îndepărtează de la principiile prevăzute la punctele 451-457.

(a) Caracterul voluntar al standardului

464.

Posibilitatea ca acordurile de standardizare să ducă la efecte restrictive asupra concurenței poate depinde de eventualitatea ca membrii unei OES să rămână liberi să elaboreze standarde alternative sau produse care nu respectă standardul convenit (339). De exemplu, în cazul în care acordul de standardizare prevede obligația ca membrii să producă numai produse care sunt conforme cu standardul, riscul probabilității apariției unui efect negativ asupra concurenței este semnificativ mai mare și, în unele circumstanțe, ar putea duce la o restrângere a concurenței prin obiect (340). Tot astfel, este mai puțin probabil ca standardele care au ca obiect doar caracteristici minore ale produsului final să ducă la probleme legate de concurență, comparativ cu standardele mai cuprinzătoare, în special în cazul în care standardul nu implică DPI esențiale.

(b) Accesul la standard

465.

Evaluarea eventualei restrângeri a concurenței de către acord se va axa și pe accesul la standard. Atunci când rezultatul unui standard (și anume specificațiile referitoare la modalitatea de conformare cu un standard și, dacă este relevant, DPI esențiale pentru punerea în aplicare a standardului) nu este deloc accesibil pentru toți membrii sau terții (și anume pentru cei care nu sunt membri ai OES relevante), acest lucru poate duce la excludere sau la segmentarea pieței, fiind astfel probabil să restrângă concurența. De asemenea, concurența poate fi restrânsă în cazul în care rezultatul unui standard este accesibil numai în condiții discriminatorii sau excesive pentru unii membri sau pentru terți. Cu toate acestea, în cazul existenței mai multor standarde concurente sau în cazul unei concurențe efective între soluția standardizată și soluțiile nestandardizate, este posibil ca o limitare a accesului să nu producă efecte restrictive asupra concurenței.

466.

În ceea ce privește acordurile de elaborare de standarde care prevăd modele de divulgare a DPI diferite de cele menționate la punctul 457, este necesar să se evalueze de la caz la caz dacă modelul de divulgare respectiv (de exemplu, un model de divulgare care nu necesită, ci doar încurajează divulgarea DPI) garantează un acces efectiv la standard. Acordurile de elaborare de standarde care prevăd divulgarea de informații referitoare la caracteristicile și la valoarea adăugată a fiecărui DPI care aparține unui standard și care, prin urmare, sporesc transparența pentru părțile implicate în elaborarea standardului nu vor restrânge, în principiu, concurența în sensul articolului 101 alineatul (1).

467.

Este probabil ca împiedicarea anumitor întreprinderi să influențeze alegerea și definirea standardului (cu excepția celor descrise la punctul 470) să aibă un efect restrictiv asupra concurenței. În schimb, în cazul în care participarea la procesul de elaborare a standardelor este deschisă, riscurile unui posibil efect restrictiv asupra concurenței sunt mai reduse (341).

468.

Participarea deschisă poate fi realizată permițând tuturor concurenților și/sau părților interesate relevante de pe piața afectată de standard să participe la elaborarea și alegerea standardului.

469.

Cu cât probabilitatea ca un standard să aibă impact asupra unei piețe este mai mare și cu cât sunt mai extinse domeniile sale potențiale de aplicare, cu atât este mai important să se permită un acces egal la procesul de elaborare a standardului.

470.

Totuși, în anumite situații, restricționarea participării nu poate avea efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1), de exemplu: (a) dacă există concurență între mai multe standarde și OES-uri, (b) dacă, în absența unei restricții impuse participanților (342), nu ar fi fost posibilă adoptarea standardului sau o astfel de adoptare ar fi fost improbabilă sau (c) dacă restricția impusă participanților este limitată în timp și are în vedere un progres rapid (de exemplu, la începutul efortului de standardizare) și atât timp cât, în etapele principale, toți concurenții au posibilitatea de a fi implicați pentru a continua elaborarea standardului.

471.

În anumite situații, efectele negative potențiale ale unei participări restricționate pot fi eliminate sau cel puțin diminuate prin asigurarea faptului că părțile implicate sunt informate și consultate permanent cu privire la lucrările în desfășurare (343). Acest lucru ar putea fi realizat prin stabilirea unor proceduri pentru reprezentarea colectivă a părților interesate. Cu cât mai multe părți interesate pot influența procesul care conduce la selectarea standardului și cu cât procedura de adoptare a standardului este mai transparentă, cu atât este mai probabil ca standardul adoptat să țină seama de interesele tuturor părților interesate.

(d) Cotele de piață

472.

Pentru a evalua efectele unui acord de elaborare a unui standard, ar trebui să se țină seama de cotele de piață ale bunurilor, serviciilor sau tehnologiilor care sunt bazate pe standardul respectiv. Nu întotdeauna este posibil (344) să se evalueze într-o fază incipientă, cu un anumit grad de certitudine, dacă, în practică, standardul va fi adoptat de o parte semnificativă sau doar de o parte marginală a sectorului relevant. În cazurile în care întreprinderile care contribuie cu tehnologie la standard sunt integrate pe verticală, cotele de piață relevante ale întreprinderilor care au participat la elaborarea standardului pot fi folosite ca indicator pentru a estima cota de piață probabilă a standardului (având în vedere că, în majoritatea cazurilor, întreprinderile care participă la elaborarea standardului vor avea un interes în punerea în aplicare a standardului) (345). Cu toate acestea, întrucât eficacitatea acordurilor de standardizare este, adesea, proporțională cu cota de piață a sectorului implicat în elaborarea și/sau aplicarea standardului, existența unor cote ridicate deținute de părți pe piața afectată sau pe piețele afectate de standard nu va conduce neapărat la concluzia că standardul este susceptibil să ducă la efecte restrictive asupra concurenței.

(e) Discriminare

473.

Orice acord de elaborare de standarde care discriminează în mod clar oricare dintre membrii participanți sau potențiali ar putea conduce la o restrângere a concurenței. De exemplu, dacă o OES exclude în mod explicit numai întreprinderile din amonte (și anume întreprinderile care nu sunt active pe piața producției din aval), acest lucru ar putea duce la excluderea unor tehnologii potențial mai bune din amonte.

(f) Divulgarea ex ante a ratelor redevențelor

474.

Acordurile de elaborare de standarde care prevăd divulgarea ex ante a celor mai restrictive condiții de acordare a licențelor pentru brevetele esențiale pentru un standard de către titularii individuali de DPI sau a unui nivel maxim al redevențelor acumulate (346) de către toți titularii de DPI nu vor restrânge, în principiu, concurența în sensul articolului 101 alineatul (1). În această privință, este important ca părțile implicate în selectarea unui standard să dețină toate informațiile nu numai cu privire la opțiunile tehnice disponibile și la DPI asociate, ci și cu privire la costul probabil al DPI. Prin urmare, în cazul în care politica în domeniul DPI a unei OES alege să prevadă ca titularii de DPI să divulge, înainte de adoptarea standardului, condițiile lor cele mai restrictive de acordare a licențelor, inclusiv ratele maxime ale redevențelor sau nivelul maxim al redevențelor acumulate care urmează să fie percepute, acest lucru nu va conduce, în general, la o restrângere a concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) (347). Astfel de divulgări unilaterale ex ante ale celor mai restrictive condiții de acordare a licențelor sau ale nivelului maxim al redevențelor acumulate ar fi o modalitate de a permite părților implicate în elaborarea unui standard să ia o decizie în cunoștință de cauză, bazată pe dezavantajele și avantajele diverselor tehnologii alternative.

7.4. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

7.4.1. Creșterea eficienței

475.

Acordurile de standardizare duc adesea la o creștere semnificativă a eficienței. De exemplu, standardele de la nivelul Uniunii pot facilita integrarea pe piață și le pot permite întreprinderilor să își comercializeze bunurile și serviciile în toate statele membre, ceea ce le va oferi consumatorilor o posibilitate mai mare de alegere și prețuri mai mici. Standardele care stabilesc interoperabilitatea și compatibilitatea tehnică încurajează adesea concurența bazată pe merite între tehnologiile diferitelor întreprinderi și contribuie la evitarea dependenței de un anumit furnizor. În plus, standardele pot reduce costurile tranzacțiilor pentru cumpărători și vânzători. În plus, standardele referitoare, de exemplu, la aspectele legate de calitate, de siguranță și de mediu ale unui produs pot facilita efectuarea unei alegeri de către consumator și pot duce la sporirea calității produsului. De asemenea, standardele joacă un rol important în ceea ce privește inovarea: acestea pot reduce timpul necesar pentru punerea pe piață a unei noi tehnologii și pot facilita inovarea, permițând întreprinderilor să profite de soluțiile convenite. Această creștere a eficienței poate contribui la o piață internă rezilientă.

476.

Pentru ca acordurile de standardizare să conducă la o creștere a eficienței, informațiile necesare pentru aplicarea standardului trebuie să fie disponibile efectiv întreprinderilor care doresc să intre pe piața produselor/serviciilor la care se referă standardul (348).

477.

Diseminarea unui standard poate fi sporită prin mărci sau logouri care certifică respectarea standardului, oferindu-le certitudine clienților. Obiectivul acordurilor privind testarea și certificarea depășește obiectivul principal de definire a standardului și, în general, afectează o piață distinctă.

478.

Deși efectele asupra inovării trebuie analizate de la caz la caz, este probabil ca standardele care creează o compatibilitate la nivel orizontal între diferite tehnologii să ducă la o creștere a eficienței.

7.4.2. Caracterul indispensabil

479.

Restricțiile care depășesc ceea ce este necesar pentru a obține creșterea eficienței ce poate fi generată de un acord de standardizare nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

480.

Evaluarea unui acord de standardizare trebuie să țină seama, pe de o parte, de efectul probabil al acestuia pe piețele în cauză și, pe de altă parte, de domeniul de aplicare al restricțiilor, care poate să depășească obiectivul de eficientizare (349).

481.

Participarea la elaborarea standardelor ar trebui, în general, să fie deschisă tuturor concurenților de pe piața afectată sau de pe piețele afectate de standard, cu excepția cazului în care o astfel de participare ar genera ineficiențe semnificative, cum ar fi întârzieri prelungite în procesul de adoptare (350). În cazul în care participarea la elaborarea standardului este restricționată, orice efect restrictiv al unei astfel de participări limitate ar trebui eliminat sau diminuat (351) pentru ca o astfel de restricție asupra participanților să fie compensată de creșteri ale eficienței în temeiul articolului 101 alineatul (3).

482.

Ca regulă generală, acordurile de standardizare ar trebui să se refere doar la ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor lor, fie că este vorba despre interoperabilitate și compatibilitate tehnică, fie despre un anumit nivel de calitate. În cazurile în care prezența unei singure soluții tehnologice ar avantaja consumatorii sau economia în ansamblul său, acest standard ar trebui stabilit pe bază nediscriminatorie. În anumite circumstanțe, standardele neutre din punct de vedere tehnologic pot duce la o creștere mai mare a eficienței. Includerea unor DPI (352) de substituție ca părți esențiale ale unui standard, forțând în același timp utilizatorii standardului să plătească pentru mai multe DPI decât este necesar din punct de vedere tehnic, ar depăși ceea ce este necesar pentru obținerea oricărei creșteri de eficiență identificate. Tot astfel, includerea unor DPI alternative ca părți esențiale ale unui standard și limitarea utilizării tehnologiei respective la acel standard (adică utilizare exclusivă) ar putea limita concurența între tehnologii și nu ar fi necesară pentru obținerea creșterilor de eficiență identificate.

483.

Restricțiile dintr-un acord de standardizare care prevăd că un standard are un caracter imperativ și obligatoriu pentru sectorul respectiv nu sunt, în principiu, indispensabile.

484.

Tot astfel, acordurile de standardizare care acordă anumitor organisme dreptul exclusiv de verificare a respectării standardului depășesc obiectivul principal al definirii standardului și pot, de asemenea, să restrângă concurența. Exclusivitatea poate fi însă justificată pentru o anumită perioadă, de exemplu, prin necesitatea de a recupera cheltuieli de constituire semnificative (353). În acest caz, acordul de standardizare ar trebui să includă garanții adecvate care să diminueze riscurile posibile pentru concurență care rezultă din exclusivitate. Acest lucru vizează, între altele, taxa de certificare, care ar trebui să fie rezonabilă și proporțională cu costul testului de conformitate.

7.4.3. Transferul către consumatori

485.

Creșterea eficienței datorată restricțiilor indispensabile trebuie transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze efectele restrictive asupra concurenței ale acordului de standardizare. În scopul evaluării probabilității transferului către consumatori, este relevant să se ia în considerare procedurile utilizate pentru a garanta că interesele utilizatorilor standardelor și ale consumatorilor finali sunt protejate. În plus, atunci când standardele facilitează interoperabilitatea și compatibilitatea tehnică sau concurența între produse, servicii și procese noi și existente, se poate presupune că standardul le va aduce beneficii consumatorilor.

7.4.4. Absența eliminării concurenței

486.

Eventualitatea ca un acord de standardizare să ofere părților posibilitatea de a elimina concurența depinde de diversele surse de concurență de pe piață, de nivelul constrângerilor concurențiale pe care acestea le impun părților și de impactul acordului asupra acelor constrângeri concurențiale. Deși cotele de piață sunt relevante pentru această analiză, amploarea celorlalte surse de concurență reală nu poate fi evaluată exclusiv pe baza cotei de piață, cu excepția cazurilor în care un standard devine un standard de facto la nivelul sectorului (354). În acest din urmă caz, concurența poate fi eliminată dacă terților nu li se permite un acces efectiv la standardul respectiv.

7.5. Exemple

487.

Stabilirea unor standarde pe care concurenții nu le pot îndeplini

Exemplul 1

Situație: o OES stabilește și publică standarde de siguranță care sunt utilizate pe scară largă în sectorul relevant. Majoritatea concurenților din sector participă la elaborarea standardului. Anterior adoptării standardului, o întreprindere nou intrată pe piață dezvoltase un produs echivalent din punct de vedere tehnic, din punctul de vedere al performanței și al cerințelor funcționale și care este recunoscut de către comitetul tehnic al OES. Cu toate acestea, fără nicio justificare obiectivă, specificațiile tehnice ale standardului de siguranță sunt întocmite în așa fel încât să nu permită acestui produs nou sau altor produse noi să fie conforme standardului.

Analiză: în acest caz, participarea la elaborarea standardului nu este nerestricționată, iar procesul utilizat pentru adoptarea standardului nu pare transparent. Este probabil ca acest acord de standardizare să ducă la efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) și este puțin probabil ca acesta să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Fără nicio justificare obiectivă, membrii OES au stabilit standardul în așa fel încât produsele concurenților lor, care se bazează pe soluții tehnologice diferite, să nu poată fi conforme cu standardul, chiar dacă performanțele acestora sunt echivalente. Prin urmare, standardul respectiv, care nu a fost elaborat pe o bază nediscriminatorie, va reduce sau va împiedica inovarea și varietatea produselor. Este puțin probabil ca modul în care standardul este elaborat să ducă la o creștere a eficienței mai mare decât în cazul unui standard neutru.

488.

Standarde neobligatorii și transparente care acoperă o cotă semnificativă din piață

Exemplul 2

Situație: mai mulți fabricanți de produse electronice de larg consum, cu cote de piață substanțiale, convin să elaboreze un nou standard pentru un produs menit să îi urmeze DVD-ului.

Analiză: În cazul în care (a) fabricanții respectivi rămân liberi să producă alte produse noi care nu sunt conforme cu noul standard, (b) participarea la elaborarea standardului este nerestricționată și transparentă și (c) acordul de standardizare nu restrânge în alt mod concurența, este puțin probabil ca acordul să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1). Pe de altă parte, în cazul în care părțile ar conveni să nu mai fabrice decât produse care sunt conforme cu noul standard, este probabil ca acordul să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) prin limitarea varietății produselor și a inovării tehnologice.

489.

Acord de standardizare fără divulgarea DPI

Exemplul 3

Situație: o OES activă în standardizarea în sectorul TIC (tehnologia informației și comunicațiilor) are o politică în domeniul DPI care nici nu necesită, dar nici nu încurajează divulgări ale DPI care ar putea fi esențiale pentru orice standard viitor. OES respectivă a luat în mod conștient decizia de a nu include o astfel de obligație, ținând seama în special de faptul că, în general, toate tehnologiile potențial relevante pentru viitorul standard fac obiectul multor DPI. Prin urmare, OES respectivă a considerat că, pe de o parte, prevederea obligației divulgării DPI nu ar oferi participanților avantajul de a alege o soluție care să includă puține DPI sau să nu includă DPI și, pe de altă parte, această obligație ar duce la costuri suplimentare ca urmare a analizei eventualului caracter esențial al DPI pentru viitorul standard. Cu toate acestea, politica în domeniul DPI a OES prevede obligația ca toți participanții să se angajeze să acorde licența pentru orice DPI care ar putea fi asociat viitorului standard conform condițiilor FRAND. Politica în domeniul DPI permite posibilitatea unei neparticipări în cazul în care titularul de DPI dorește ca un anumit DPI să nu facă obiectul angajamentului general de acordare a licențelor. În acest sector, există mai multe OES private concurente. Participarea la OES este deschisă tuturor celor care își desfășoară activitatea în acest sector.

Analiză: În multe cazuri, obligația de divulgare a DPI ar fi favorabilă concurenței, deoarece ar spori concurența între tehnologii ex ante. În general, o astfel de obligație le permite membrilor unei OES să ia în calcul cantitatea de DPI asociate unei anumite tehnologii atunci când aleg între tehnologii concurente (sau chiar, dacă este posibil, să aleagă o tehnologie care nu este protejată de DPI). Cantitatea de DPI asociate unei tehnologii va avea adesea un impact direct asupra costului accesului la standardul respectiv. Totuși, în acest context specific, toate tehnologiile disponibile par a fi protejate de DPI, ba chiar de multe DPI. Prin urmare, orice divulgare a DPI nu ar avea efectul pozitiv de a le permite membrilor ca, la alegerea tehnologiei, să ia în calcul cantitatea de DPI, din moment ce, indiferent ce tehnologie este aleasă, se poate presupune că tehnologia respectivă este protejată de DPI. Prin urmare, este improbabil ca acordul să ducă la vreun efect negativ asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1).

8. CONDIȚII STANDARD

8.1. Definiții

490.

În unele sectoare, întreprinderile utilizează condițiile standard de vânzare sau cumpărare elaborate de o asociație profesională sau direct de întreprinderile concurente („condiții standard”) (355). Astfel de condiții standard fac obiectul prezentelor orientări în măsura în care acestea stabilesc condiții standard de vânzare sau de cumpărare a unor bunuri sau servicii între întreprinderile concurente respective și consumatorii terți sau din partea furnizorilor terți (și nu condiții de vânzare sau de cumpărare între concurenți). Atunci când astfel de condiții standard sunt utilizate pe scară largă într-un anumit sector, condițiile de cumpărare sau de vânzare în sectorul respectiv pot deveni aliniate de facto (356). De exemplu, printre sectoarele în care condițiile standard joacă un rol important se numără sectorul bancar (de exemplu, condițiile privind contul bancar) și sectorul asigurărilor.

491.

Condițiile standard stabilite în mod independent de o întreprindere doar pentru uzul său exclusiv în vederea încheierii de contracte cu furnizorii sau cu clienții săi nu constituie acorduri orizontale și, prin urmare, nu fac obiectul prezentelor orientări.

8.2. Piețe relevante

492.

În general, condițiile standard produc efecte pe piața din aval, unde întreprinderile care folosesc condițiile standard concurează prin vânzarea produselor către clienți.

8.3. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

8.3.1. Principalele probleme legate de concurență

493.

Condițiile standard pot avea efecte restrictive asupra concurenței prin limitări la nivelul posibilității de alegere a produselor și al inovării. Dacă o mare parte a unui sector adoptă condițiile standard și decide să nu se abată de la acestea în cazuri individuale (sau se abate doar în cazuri excepționale, în care există o mare putere de cumpărare), clienții nu au altă opțiune decât să accepte condițiile standard. Totuși, riscul de limitare a posibilității de alegere și a inovării este probabil doar în cazurile în care condițiile standard definesc domeniul de aplicare al produsului final. În ceea ce privește bunurile de consum, condițiile standard de vânzare nu limitează, în general, inovarea produsului existent sau calitatea sau varietatea produselor.

494.

În plus, în funcție de conținutul lor, condițiile standard pot afecta condițiile comerciale de vânzare ale produsului final. În special, există un risc puternic ca acele condiții standard care se referă la preț să poată restricționa concurența la nivelul prețurilor.

495.

În plus, în cazul în care condițiile standard sunt adoptate pe scară largă într-un sector, accesul la acestea poate fi vital pentru intrarea pe piață. În astfel de cazuri, refuzarea accesului la condițiile standard ar putea conduce la o excludere anticoncurențială. În cazul în care condițiile standard rămân deschise efectiv pentru a fi utilizate de orice întreprindere care dorește să aibă acces la ele, este puțin probabil ca acestea să conducă la o excludere anticoncurențială.

8.3.2. Restrângerea concurenței prin obiect

496.

Acordurile care utilizează condiții standard în cadrul unui acord restrictiv mai larg, menit să excludă concurenții existenți sau potențiali, restrâng concurența prin obiect. Un astfel de exemplu ar fi situația în care o asociație profesională nu permite unei întreprinderi nou intrate pe piață accesul la condițiile sale standard, a căror utilizare este vitală pentru a se asigura intrarea pe piață.

497.

Condițiile standard care conțin dispoziții ce influențează direct prețurile (357) percepute clienților (de exemplu, prețuri recomandate, reduceri etc.) reprezintă, în general, o restrângere a concurenței prin obiect.

8.3.3. Efecte restrictive asupra concurenței

498.

Stabilirea și utilizarea unor condiții standard trebuie evaluate în contextul economic aferent și prin prisma situației de pe piața relevantă pentru a determina dacă este probabil ca acestea să ducă la efecte restrictive asupra concurenței.

499.

Dacă participarea concurenților de pe piața relevantă la stabilirea condițiilor standard nu este restricționată (nici prin participarea la asociația profesională, nici direct), iar utilizarea condițiilor standard nu este obligatorie, acestea fiind accesibile efectiv pentru utilizare de către orice întreprindere, este puțin probabil ca acordurile privind condițiile standard să ducă la efecte negative asupra calității și a varietății produselor sau asupra inovării și, prin urmare, este puțin probabil ca acestea să ducă la efecte restrictive asupra concurenței (atât timp cât respectivele condiții standard nu au niciun efect asupra prețurilor și ținând cont de rezervele enunțate la punctele 501-505).

500.

Există, totuși, două excepții generale, în cazul în care este necesară o evaluare mai aprofundată.

501.

În primul rând, condițiile standard pentru vânzarea bunurilor sau a serviciilor de consum pentru care condițiile standard definesc caracteristicile produsului final vândut clientului și pentru care, în consecință, riscul de limitare a gamei de produse disponibile este mai important ar putea genera efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) atunci când este probabil ca aplicarea lor obișnuită să ducă la o aliniere de facto. Acest lucru ar putea fi valabil atunci când utilizarea extinsă a condițiilor standard duce, în fapt, la o limitare a inovării și a varietății produselor. De exemplu, acest lucru s-ar putea întâmpla atunci când condițiile standard ale contractelor de asigurare limitează posibilitatea clientului de alegere în ceea ce privește unele elemente esențiale ale contractului, cum ar fi tipurile de riscuri acoperite. Chiar dacă utilizarea condițiilor standard nu este obligatorie, acestea pot submina motivația asigurătorilor concurenți de a intra în concurență în ceea ce privește diversificarea produselor. Acest lucru poate fi depășit dacă asigurătorilor li se permite să includă și alte riscuri decât riscurile standard în contractele lor de asigurare.

502.

Atunci când se evaluează probabilitatea apariției unor efecte restrictive ca urmare a limitării varietății produselor în baza condițiilor standard, ar trebui luați în considerare factori precum concurența existentă pe piață. De exemplu, dacă există un număr mare de concurenți de dimensiuni mai mici, riscul limitării varietății produselor este, în general, mai mic decât dacă ar exista doar câțiva concurenți mai importanți (358). Cotele de piață ale întreprinderilor care participă la stabilirea condițiilor standard pot furniza la rândul lor un indiciu cu privire la probabilitatea recurgerii la condițiile standard sau la probabilitatea utilizării condițiilor standard de o mare parte a pieței. Totuși, în această privință, nu este relevant să se analizeze doar dacă este probabilă utilizarea condițiilor standard de o mare parte a pieței, ci și dacă acele condiții standard se referă la întregul produs sau doar la o parte a produsului (cu cât este mai puțin extins domeniul de aplicare al condițiilor standard, cu atât este mai puțin probabil ca ele să ducă, în ansamblu, la o limitare a varietății produselor). În plus, în situațiile în care, în absența stabilirii unor condiții standard, nu ar fi fost posibil să se ofere un anumit produs, este puțin probabil să existe vreun efect restrictiv asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). În cazul respectiv, prin stabilirea condițiilor standard, varietatea produselor nu s-a redus, ci a crescut.

503.

În al doilea rând, chiar dacă respectivele condiții standard nu definesc caracteristicile produsului final, acestea pot exercita, din alte motive, o influență semnificativă asupra deciziilor clienților de a efectua tranzacții. Un exemplu îl reprezintă cumpărăturile online, în cazul cărora încrederea clientului este esențială (de exemplu, în ceea ce privește utilizarea unor sisteme de plată sigure, descrierea adecvată a produselor, regulile clare și transparente de stabilire a prețurilor, flexibilitatea politicii de returnare etc.). Întrucât clienților le este greu să facă o evaluare clară a tuturor acestor parametri, aceștia tind să favorizeze practicile răspândite pe scară largă. Prin urmare, în acest context, condițiile standard privind acești parametri ar putea deveni un standard de facto pe care întreprinderile ar trebui să îl respecte pentru a-și vinde produsele pe piață. Chiar dacă utilizarea lor nu este obligatorie, astfel de condiții standard ar putea deveni un standard de facto, ale cărui efecte sunt foarte apropiate de cele ale unui standard obligatoriu și necesită o analiză corespunzătoare.

504.

În cazul în care utilizarea condițiilor standard este obligatorie, este necesar să se evalueze impactul acestora asupra calității și a varietății produselor, precum și asupra inovării (în special dacă utilizarea condițiilor standard este obligatorie pentru întreaga piață).

505.

În plus, în cazul în care printre condițiile standard (indiferent dacă utilizarea acestora este obligatorie sau nu) se numără condiții susceptibile să aibă un efect negativ asupra concurenței din punctul de vedere al prețurilor (359) (de exemplu, condiții care influențează indirect tipurile de reduceri care urmează să fie acordate), este probabil ca acestea să ducă la efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1).

8.4. Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

8.4.1. Creșterea eficienței

506.

Utilizarea condițiilor standard poate crea beneficii economice: de exemplu, acestea le permit clienților să compare condițiile oferite și, astfel, le facilitează trecerea la un alt furnizor. De asemenea, acestea ar putea să ducă la creșterea eficienței sub formă de economii în ceea ce privește costul tranzacțiilor și, în anumite sectoare (în special acolo unde contractele prezintă o structură complexă din punct de vedere juridic), să faciliteze intrarea pe piață. În plus, condițiile standard pot spori securitatea juridică a părților contractante. Această creștere a eficienței poate contribui la o piață internă rezilientă.

507.

Cu cât numărul concurenților de pe piață este mai mare, cu atât este mai mare și creșterea eficienței ce constă în facilitarea comparării condițiilor oferite.

8.4.2. Caracterul indispensabil

508.

Restricțiile care depășesc ceea ce este necesar pentru a obține creșterea eficienței ce poate fi generată de condițiile standard nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). De exemplu, în general, nu este necesară transformarea condițiilor standard în condiții obligatorii pentru sectorul respectiv. Cu toate acestea, nu se poate exclude faptul că, în anumite cazuri, poate fi indispensabil ca utilizarea condițiilor standard să fie obligatorie pentru a obține o creștere specială a eficienței.

8.4.3. Transferul către consumatori

509.

Atât riscul unor efecte restrictive asupra concurenței, cât și probabilitatea creșterii eficienței cresc proporțional cu cotele de piață ale întreprinderilor participante și cu gradul de utilizare a condițiilor standard. Așadar, nu este posibil să se asigure un „regim de protecție” general în cadrul căruia să nu existe niciun risc de producere a unor efecte restrictive asupra concurenței sau care ar permite prezumția conform căreia creșterea eficienței va fi transferată consumatorilor într-o măsură care să compenseze orice efect restrictiv asupra concurenței.

510.

Cu toate acestea, anumite creșteri ale eficienței generate de condițiile standard, cum ar fi o mai mare comparabilitate a ofertelor disponibile pe piață, facilitarea trecerii la alt furnizor și securitatea juridică, sunt în mod clar benefice pentru consumatori. În ceea ce privește alte creșteri posibile ale eficienței, cum ar fi scăderea costurilor tranzacțiilor, este necesară o evaluare de la caz la caz și în contextul economic relevant a probabilității ca acestea să fie transferate consumatorilor.

8.4.4. Absența eliminării concurenței

511.

Condițiile standard utilizate de majoritatea sectorului pot crea un standard de facto la nivelul sectorului. Într-un astfel de caz, concurența poate fi eliminată dacă terților nu li se permite accesul efectiv la standard. Cu toate acestea, în cazul în care condițiile standard se referă doar la caracteristici minore ale produsului sau serviciului, este puțin probabil să fie eliminată concurența.

8.5. Exemple

512.

Condiții standard neobligatorii și deschise pentru contractele cu utilizatorii finali

Exemplul 1

Situație: o asociație profesională a distribuitorilor de electricitate stabilește condiții standard neobligatorii pentru furnizarea de electricitate către utilizatorii finali. Condițiile standard au fost stabilite în mod transparent și nediscriminatoriu. Condițiile standard acoperă aspecte precum specificarea punctului de consum, localizarea punctului de branșare și tensiunea la branșare, dispoziții privind fiabilitatea serviciului, precum și procedura pentru regularizarea conturilor între părțile la contract (de exemplu, ce se întâmplă în cazul în care clientul nu transmite furnizorului rezultatele citirii contorului). Condițiile standard nu se referă la prețuri, deci nu conțin niciun preț recomandat sau alte clauze legate de preț. Orice întreprindere activă în acest sector este liberă să utilizeze condițiile standard așa cum consideră necesar. Aproximativ 80 % dintre contractele încheiate cu utilizatori finali de pe piața relevantă se bazează pe aceste condiții standard.

Analiză: Este puțin probabil ca aceste condiții standard să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1). Chiar dacă au devenit o practică la nivelul sectorului, este puțin probabil ca acestea să aibă vreun impact negativ semnificativ asupra prețurilor, a calității sau a varietății produselor.

513.

Condiții standard utilizate pentru contractele încheiate între întreprinderi

Exemplul 2

Situație: întreprinderile de construcții dintr-un anumit stat membru se reunesc pentru a stabili condiții standard neobligatorii și deschise care să fie utilizate de contractanți atunci când îi prezintă unui client un deviz pentru lucrări de construcții. Se include un formular de deviz împreună cu condițiile adecvate pentru clădirea sau construcția în cauză. Împreună, aceste documente reprezintă contractul de construcție. Clauzele se referă la aspecte precum încheierea contractului, obligațiile generale ale contractantului și ale clientului și condiții care nu au legătură cu prețul (de exemplu, o dispoziție referitoare la dreptul contractantului de a notifica suspendarea lucrărilor pentru neplată), asigurare, durată, recepția lucrărilor și defecte, limitarea răspunderii, rezilierea contractului etc. Aceste condiții standard vor fi utilizate frecvent între întreprinderi, una dintre acestea fiind activă în amonte, iar cealaltă, în aval.

Analiză: Este puțin probabil ca aceste condiții standard să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1). În general, acestea nu vor conduce la nicio limitare semnificativă în ceea ce privește posibilitatea de alegere a produsului final de către client, respectiv a lucrărilor de construcții. Alte efecte restrictive asupra concurenței nu par a fi probabile. Multe dintre clauzele de mai sus (recepția lucrărilor și defecte, rezilierea contractului etc.) sunt adesea reglementate de lege.

514.

Condiții standard care facilitează compararea produselor diferitelor întreprinderi

Exemplul 3

Situație: o asociație națională din sectorul asigurărilor difuzează condiții standard neobligatorii pentru polițele privind contractele de asigurare a locuințelor. Condițiile nu indică nivelul primelor de asigurare, valoarea acoperirii sau a franșizelor plătibile de asigurat. Acestea nu impun o acoperire extinsă care să includă riscurile la care nu sunt expuși simultan un număr semnificativ de deținători de polițe și nu impun obținerea de către deținătorii de polițe a unei acoperiri de la aceeași societate de asigurare pentru riscuri diferite. Deși majoritatea întreprinderilor de asigurare folosesc condiții standard pentru polițe, nu toate contractele acestora conțin aceleași condiții, ele fiind adaptate în funcție de nevoile individuale ale fiecărui client și, în consecință, nu există o standardizare de facto a produselor de asigurare oferite consumatorilor. Condițiile standard pentru polițe le permit consumatorilor și organizațiilor de consumatori să compare polițele oferite de diferitele societăți de asigurare. O asociație de consumatori este implicată în procesul de stabilire a condițiilor standard pentru polițe. Acestea sunt disponibile și pentru întreprinderile nou intrate pe piață, fără discriminare.

Analiză: condițiile standard pentru polițe se referă la componența produsului de asigurare final. În măsura în care condițiile de piață și alți factori arată că există un risc de limitare a varietății produselor ca urmare a faptului că întreprinderile de asigurare folosesc condițiile standard pentru polițe, este probabil ca o astfel de limitare să fie compensată de creșteri ale eficienței, precum facilitarea efectuării de comparații de către consumatori între condițiile oferite de întreprinderile de asigurare. La rândul lor, aceste comparații facilitează trecerea de la o întreprindere de asigurare la alta, sporind astfel concurența. În plus, posibilitatea trecerii la alt furnizor, precum și intrarea pe piață a concurenților reprezintă un avantaj pentru consumatori. Faptul că asociația de consumatori a participat la acest proces poate spori probabilitatea ca acele creșteri ale eficienței să fie transferate. Condițiile standard pentru polițe sunt, de asemenea, susceptibile să ducă la reducerea costurilor tranzacțiilor și la facilitarea intrării întreprinderilor de asigurare pe piețe geografice și/sau ale produselor diferite. În plus, restricțiile nu par să depășească ceea ce este necesar pentru a realiza creșterile identificate ale eficienței, iar concurența nu ar fi eliminată. În consecință, este probabil să fie îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

9. ACORDURI PRIVIND DURABILITATEA

9.1. Introducere

515.

Prezentul capitol oferă orientări generale privind evaluarea din punct de vedere concurențial a acordurilor dintre concurenți care urmăresc obiective de durabilitate („acorduri privind durabilitatea”). Pe lângă aceste orientări generale, Comisia se angajează să ofere îndrumări informale referitoare la chestiuni noi sau nerezolvate aferente acordurilor individuale privind durabilitatea prin intermediul Comunicării privind îndrumările informale (360).

516.

Dezvoltarea durabilă este un principiu fundamental al Tratatului privind Uniunea Europeană și un obiectiv prioritar al politicilor Uniunii (361). Comisia s-a angajat să pună în aplicare obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (362). În conformitate cu acest angajament, Pactul verde european stabilește o strategie de creștere care are drept scop transformarea UE într-o societate echitabilă și prosperă, cu o economie modernă, competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care să nu existe emisii nete de gaze cu efect de seră începând din 2050 și în care creșterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor (363).

517.

În termeni generali, dezvoltarea durabilă se referă la capacitatea societății de a consuma și de a utiliza resursele disponibile în prezent, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Aceasta cuprinde activități care sprijină dezvoltarea economică, de mediu și socială (inclusiv drepturile lucrătorilor și drepturile omului) (364). Prin urmare, noțiunea de obiective de durabilitate include, printre altele, abordarea schimbărilor climatice (de exemplu, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră), reducerea poluării, limitarea utilizării resurselor naturale, respectarea drepturilor omului, asigurarea unui venit de subzistență, promovarea unei infrastructuri reziliente și a inovării, reducerea risipei de alimente, facilitarea trecerii la alimente sănătoase și nutritive, asigurarea bunăstării animalelor etc. (365).

518.

Aplicarea legislației concurenței contribuie la dezvoltarea durabilă prin asigurarea unei concurențe efective, care stimulează inovarea, sporește calitatea și gama de produse, asigură o alocare eficientă a resurselor, reduce costurile de producție și, astfel, contribuie la bunăstarea consumatorilor.

519.

Cu toate acestea, există o problemă legată de dezvoltarea durabilă care se referă la faptul că deciziile individuale privind producția și consumul pot avea efecte negative („externalități negative”), de exemplu, asupra mediului, care nu sunt luate în considerare suficient de operatorii economici sau consumatorii care le produc. Acest tip de disfuncționalitate a pieței poate fi atenuată sau remediată prin acțiune colectivă, în primul rând prin politici publice sau reglementări (sectoriale specifice) și, în al doilea rând, prin acorduri de cooperare între întreprinderi care promovează producția sau consumul durabil.

520.

În cazul în care astfel de disfuncționalități ale pieței sunt remediate printr-o reglementare adecvată, de exemplu, standardele obligatorii ale Uniunii în materie de poluare, mecanismele de stabilire a prețurilor, cum ar fi sistemul Uniunii de comercializare a certificatelor de emisii („ETS”) sau taxele, măsurile suplimentare luate de întreprinderi, de exemplu, prin acorduri de cooperare, pot fi inutile. Totuși, acordurile de cooperare pot aborda disfuncționalități reziduale ale pieței care nu sunt sau nu sunt pe deplin remediate prin reglementări și politici publice.

521.

În prezentele orientări, termenul „acord privind durabilitatea” se referă la orice acord de cooperare orizontală care urmărește un obiectiv de durabilitate, indiferent de forma de cooperare. Acordurile privind durabilitatea vor ridica probleme legate de concurență în conformitate cu articolul 101 numai dacă implică restrângeri ale concurenței prin obiect sau dacă duc la efecte negative semnificative reale sau probabile asupra concurenței. Acordurile care restrâng concurența nu pot eluda interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) pentru simplul motiv că vizează un obiectiv de durabilitate (366).

522.

În cazul în care acordurile privind durabilitatea restrâng concurența în sensul articolului 101 alineatul (1), acestea pot fi totuși compatibile cu articolul 101 dacă îndeplinesc cele patru condiții aferente excepției prevăzute la articolul 101 alineatul (3). Orientări detaliate privind aplicarea acestor condiții sunt prevăzute în Orientările Comisiei privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) (367).

523.

Acordurile privind durabilitatea nu reprezintă o categorie distinctă de acorduri de cooperare orizontală în sensul aplicării articolului 101. Prin urmare, în cazul în care un acord de cooperare orizontală corespunde unuia dintre tipurile de acorduri orizontale vizate de capitolele precedente din prezentele orientări, iar acordul respectiv urmărește, de asemenea, un obiectiv de durabilitate, acesta ar trebui evaluat pe baza orientărilor cuprinse în capitolul (capitolele) precedent(e) relevant(e), împreună cu orientările prevăzute în prezentul capitol.

524.

În practică, aceasta înseamnă că un acord de C-D sau de specializare care urmărește un obiectiv de durabilitate (de exemplu, un acord între concurenți pentru dezvoltarea în comun a unei tehnologii de producție care reduce consumul de energie sau un acord de utilizare în comun a infrastructurii în vederea reducerii impactului unui proces de producție asupra mediului) și care, prin urmare, se califică, de asemenea, drept acord privind durabilitatea poate beneficia de regulamentele de exceptare pe categorii a acordurilor de C-D sau acordurilor de specializare, dacă îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentele respective. În cazul în care condițiile prevăzute în regulamentul de exceptare pe categorii relevant nu sunt îndeplinite, este necesar să se efectueze o evaluare completă în temeiul articolului 101, pe baza orientărilor din capitolul 2 (în cazul acordurilor de C-D) și a orientărilor din capitolul 3 (în cazul acordurilor de producție, inclusiv al acordurilor de utilizare în comun a infrastructurii de telecomunicații mobile), în timp ce, pentru ambele tipuri de acorduri, ar trebui luate în considerare și orientările din prezentul capitol. În mod similar, un acord între concurenți de a achiziționa în comun, ca factor de producție pentru producția acestora, numai produse cu o amprentă de mediu redusă sau de a achiziționa exclusiv de la furnizori care respectă anumite standarde de durabilitate ar trebui evaluat în conformitate cu orientările din capitolul 4 (Acorduri de achiziție) (368), ținând seama și de orientările din prezentul capitol.

525.

În cazul unei neconcordanțe între orientările din prezentul capitol și orientările din capitolele anterioare relevante pentru evaluarea unui anumit acord privind durabilitatea (capitolele 2-8), părțile la acord se pot baza pe orientările din capitolul care le este cel mai favorabil. Având în vedere caracteristicile lor distincte (a se vedea punctele 540-544), acordurile de standardizare a durabilității ar trebui evaluate în conformitate cu orientările din secțiunea 9.3 (369), întrucât capitolul 7 (Acorduri de standardizare) oferă doar un context suplimentar cu privire la condițiile pe care ambele capitole le au în comun.

526.

Prezentul capitol este structurat după cum urmează: secțiunea 9.2 prezintă exemple de acorduri privind durabilitatea care nu sunt susceptibile să restrângă concurența în sensul articolului 101 alineatul (1); secțiunea 9.3 oferă orientări cu privire la aspecte specifice ale evaluării acordurilor privind durabilitatea în temeiul articolului 101 alineatul (1) și se axează pe cele mai comune acorduri privind durabilitatea, și anume cele care stabilesc standarde de durabilitate; secțiunea 9.4 vizează aspecte specifice ale evaluării acordurilor privind durabilitatea în temeiul articolului 101 alineatul (3); secțiunea 9.5 tratează consecințele implicării autorităților publice în încheierea acordurilor privind durabilitatea. În cele din urmă, secțiunea 9.6 prezintă o evaluare a unor exemple ipotetice de acorduri privind durabilitatea.

9.2. Acorduri privind durabilitatea cu probabilitate redusă de a ridica probleme legate de concurență

527.

Nu toate acordurile privind durabilitatea încheiate între concurenți intră sub incidența articolului 101. În cazul în care astfel de acorduri nu afectează negativ parametrii concurenței, cum ar fi prețul, cantitatea, calitatea, diversitatea sau inovarea, ele nu sunt în măsură să ridice probleme legate de legislația concurenței. În continuare sunt prezentate exemple de acorduri privind durabilitatea care nu intră sub incidența articolului 101. Aceste exemple sunt ilustrative, dar nu exhaustive.

528.

În primul rând, acordurile care urmăresc exclusiv să asigure respectarea unor cerințe sau interdicții suficient de precise din tratatele, acordurile sau convențiile internaționale obligatorii din punct de vedere juridic, indiferent dacă au fost sau nu puse în aplicare în dreptul intern (de exemplu, respectarea drepturilor sociale fundamentale sau a interdicțiilor privind utilizarea muncii copiilor, exploatarea forestieră a anumitor tipuri de lemn tropical sau utilizarea anumitor poluanți) și care nu sunt pe deplin puse în aplicare sau executate de către un stat semnatar, nu intră sub incidența articolului 101. Această excludere din domeniul de aplicare al articolului 101 se aplică numai în cazul în care acordul prevede că întreprinderile participante, furnizorii și/sau distribuitorii acestora trebuie să respecte astfel de cerințe sau interdicții, de exemplu, prin prevenirea, reducerea sau eliminarea producției sau a importului în UE de produse care contravin unor astfel de cerințe sau interdicții. Astfel de acorduri pot fi o măsură adecvată pentru a permite întreprinderilor să își pună în aplicare obligațiile de diligență în materie de durabilitate în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii și pot face parte, de asemenea, din sisteme mai ample de cooperare industrială sau din inițiative multipartite pentru a identifica, a atenua și a preveni impactul negativ asupra durabilității în lanțurile lor valorice sau în sectorul lor.

529.

În al doilea rând, acordurile care nu se referă la activitatea economică a întreprinderilor, ci la comportamentul intern al acestor întreprinderi nu vor intra, în general, sub incidența articolului 101. Întreprinderile concurente pot încerca să sporească reputația de responsabilitate față de mediu a sectorului lor și, în acest scop, pot conveni, de exemplu, măsuri pentru a elimina materialele plastice de unică folosință din spațiile lor comerciale, pentru a nu depăși o anumită temperatură ambientală în clădiri sau pentru a limita numărul de documente interne tipărite.

530.

În al treilea rând, acordurile de creare a unei baze de date conținând informații generale cu privire la furnizorii care au lanțuri valorice (ne)durabile (de exemplu, furnizori care respectă drepturile lucrătorilor sau plătesc salarii care asigură venituri de subzistență), care utilizează procese de producție (ne)durabile sau furnizează factori de producție (ne)durabili sau informații despre distribuitorii care comercializează produse într-un mod (ne)durabil, dar care nu interzic sau nu obligă părțile să cumpere de la astfel de furnizori sau să vândă unor astfel de distribuitori nu vor restrânge, în general, concurența și nu vor intra sub incidența articolului 101 (370). De asemenea, astfel de forme limitate de schimb de informații pot ajuta întreprinderile să își îndeplinească obligațiile de diligență în materie de durabilitate în temeiul dreptului intern sau al dreptului Uniunii.

531.

În al patrulea rând, acordurile dintre concurenți privind organizarea de campanii de sensibilizare la nivel de sector sau de campanii de sensibilizare a clienților cu privire la impactul asupra mediului sau la alte externalități negative ale consumului lor, cu condiția ca acestea să nu constituie publicitate în comun pentru anumite produse, nu vor restrânge, în general, concurența și nu vor intra sub incidența articolului 101.

9.3. Evaluarea acordurilor privind durabilitatea în temeiul articolului 101 alineatul (1)

9.3.1. Principii generale

532.

În cazul în care acordurile privind durabilitatea afectează negativ unul sau mai mulți parametri ai concurenței, acestea trebuie evaluate în temeiul articolului 101 alineatul (1).

533.

În cazul în care un acord de cooperare între concurenți (indiferent dacă este vizat sau nu de oricare dintre capitolele precedente ale prezentelor orientări) urmărește un obiectiv de durabilitate, acest lucru trebuie luat în considerare pentru a stabili dacă acordul restrânge concurența prin obiect în sensul articolului 101 alineatul (1) (371).

534.

În cazul în care părțile la un acord demonstrează că obiectul principal al unui acord este urmărirea unui obiectiv de durabilitate și în cazul în care acest lucru ridică îndoieli rezonabile cu privire la faptul că acordul demonstrează prin însăși natura sa, având în vedere conținutul dispozițiilor sale, obiectivele sale și contextul economic și juridic, un grad suficient de nocivitate pentru concurență pentru a se considera că este vorba de o restrângere prin obiect (372), va trebui să se evalueze efectele acordului asupra concurenței. Acest lucru nu este valabil în cazul în care acordul este utilizat pentru a disimula o restrângere prin obiect a concurenței, cum ar fi stabilirea prețurilor, împărțirea pieței ori alocarea clienților, sau limitarea producției sau a inovării.

535.

Orice evaluare a efectelor se realizează în conformitate cu principiile stabilite în secțiunea 1.2.5 și în secțiunile privind „Efectele restrictive asupra concurenței” din capitolul precedent din prezentele orientări care corespund tipului specific de acord orizontal (373). Următorii factori ar trebui luați în considerare în special atunci când se evaluează efectele unui acord privind durabilitatea: puterea de piață a părților care participă la acord, măsura în care acordul limitează capacitatea părților de a lua decizii în mod independent în raport cu principalii parametri ai concurenței, nivelul de acoperire a pieței al acordului, măsura în care se face schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial în contextul acordului și posibilitatea ca acordul să conducă la o creștere semnificativă a prețului sau la o reducere semnificativă a producției, a varietății, a calității sau a inovării.

536.

Acordurile privind durabilitatea care restrâng concurența în sensul articolului 101 alineatul (1), fie prin obiect, fie prin efect, pot beneficia, totuși, de excepția prevăzută la articolul 101 alineatul (3) dacă părțile sunt în măsură să demonstreze că sunt îndeplinite cele patru condiții cumulative ale dispoziției respective (a se vedea secțiunea 9.4).

9.3.2. Acorduri de standardizare a durabilității

537.

Acordurile de standardizare a durabilității reprezintă o subcategorie a acordurilor privind durabilitatea. Respectarea de către acestea a articolului 101 trebuie evaluată în conformitate cu principiile prezentate mai jos.

9.3.2.1. Definiție și caracteristici

538.

Pentru a contribui la dezvoltarea durabilă, concurenții pot conveni să elimine treptat, să retragă sau, în unele cazuri, să înlocuiască produsele nedurabile (de exemplu, materialele plastice sau combustibilii fosili, cum ar fi petrolul și cărbunele) și procesele nedurabile (de exemplu, producția de oțel pe bază de cărbune) cu unele durabile. Concurenții pot conveni, de asemenea, să își armonizeze materialele de ambalare pentru a facilita reciclarea sau dimensiunile ambalajelor (și, prin urmare, conținutul produselor) pentru a reduce deșeurile. Aceștia pot conveni să achiziționeze numai factori de producție care au fost fabricați în mod durabil. În mod similar, concurenții pot conveni asupra anumitor standarde care să îmbunătățească bunăstarea animalelor (de exemplu, standarde pentru a oferi animalelor mai mult spațiu și condiții de viață mai bune). În acest scop, concurenții pot conveni să adopte și să respecte anumite standarde de durabilitate. În prezentul capitol, astfel de acorduri sunt denumite „acorduri de standardizare a durabilității” sau „standarde de durabilitate”. Cu toate acestea, în sensul prezentelor orientări, acordurile dintre concurenți care limitează producția aferentă produselor vizate de acord realizată de întreprinderile participante nu se califică drept acorduri de standardizare a durabilității.

539.

Acordurile de standardizare a durabilității sunt utilizate pentru a preciza cerințele pe care producătorii, prelucrătorii, distribuitorii, comercianții cu amănuntul sau prestatorii de servicii din cadrul unui lanț de aprovizionare sunt nevoiți să le îndeplinească în legătură cu o gamă largă de indicatori de durabilitate, cum ar fi impactul producției asupra mediului (374). Acordurile de standardizare a durabilității prevăd, de obicei, norme, orientări sau caracteristici pentru produse și procese cu privire la astfel de indicatori de durabilitate și sunt denumite uneori „sisteme de durabilitate”. Acestea sunt adesea inițiative private și pot varia de la coduri de conduită adoptate de întreprinderi la standarde produse de organizații ale societății civile și la inițiative multipartite care implică întreprinderi de-a lungul lanțului valoric (375). Prezentele orientări se referă numai la standardele de durabilitate elaborate de concurenți sau la care participă concurenții, inclusiv la mărcile sau etichetele de calitate.

540.

Acordurile de standardizare a durabilității prezintă asemănări cu acordurile de standardizare abordate în capitolul 7, iar orientările din capitolul respectiv conțin explicații suplimentare cu privire la unele dintre condițiile prevăzute în secțiunea 9.3.2.4. Cu toate acestea, acordurile de standardizare a durabilității au, de asemenea, caracteristici specifice.

541.

În primul rând, adoptarea unui standard de durabilitate poate conduce la crearea unei etichete, a unei sigle sau a unei mărci pentru produsele care îndeplinesc anumite cerințe minime. Utilizarea unor astfel de etichete, sigle sau mărci obligă, în principiu, la respectarea cerințelor de către entitățile care le adoptă și, în cazul în care încetează să le mai respecte, acestea își pierd dreptul de a utiliza eticheta, sigla sau marca în cauză.

542.

În al doilea rând, costul aderării la un standard de durabilitate și al respectării acestuia poate fi ridicat, în special dacă, în acest scop, sunt necesare modificări ale proceselor de producție sau de distribuție existente. Prin urmare, aderarea la un standard de durabilitate poate antrena o creștere a costurilor de producție sau de distribuție și, în consecință, o creștere a prețului produselor vândute de părți.

543.

În al treilea rând, spre deosebire de standardele tehnice, care asigură interoperabilitatea și încurajează concurența între tehnologiile dezvoltate de întreprinderi diferite în procesul de elaborare a standardelor, aspectele legate de interoperabilitatea și compatibilitatea dintre tehnologii sunt, în general, mai puțin relevante pentru standardele de durabilitate.

544.

În al patrulea rând, multe standarde de durabilitate se bazează pe procese, gestionare sau performanță. Aceasta înseamnă că, spre deosebire de multe standarde tehnice, standardele de durabilitate adesea specifică doar un obiectiv care trebuie atins, fără a impune o tehnologie sau o metodă de producție specifică pentru atingerea obiectivului respectiv. Entitățile care adoptă astfel de standarde de durabilitate se pot angaja să atingă obiectivul, dar rămân libere să decidă cu privire la utilizarea unei anumite tehnologii sau a unei anumite metode de producție pentru atingerea obiectivului.

9.3.2.2. Principalele probleme legate de concurență

545.

Acordurile de standardizare a durabilității au adesea efecte pozitive asupra concurenței. Ele pot contribui la dezvoltarea durabilă, facilitând dezvoltarea de produse sau piețe noi, sporind calitatea produselor sau îmbunătățind condițiile de aprovizionare sau de distribuție. În special, prin furnizarea de informații cu privire la aspectele legate de durabilitate (de exemplu, prin intermediul etichetelor), standardele de durabilitate le permit consumatorilor să ia decizii de cumpărare în cunoștință de cauză și, prin urmare, joacă un rol în dezvoltarea piețelor pentru produse durabile. În final, standardele de durabilitate pot, de asemenea, să asigure condiții de concurență echitabile între producătorii care fac obiectul unor cerințe de reglementare diferite.

546.

Totuși, în anumite circumstanțe, standardele de durabilitate pot restrânge concurența. Acest lucru se poate produce în special în trei moduri: prin coordonarea prețurilor, excluderea standardelor alternative și excluderea sau discriminarea anumitor concurenți (376).

9.3.2.3. Restrângerea concurenței prin obiect

547.

Standardele de durabilitate care sunt utilizate pentru a disimula fixarea prețurilor, împărțirea pieței sau alocarea clienților, limitarea producției sau limitarea calității sau a inovării restrâng concurența prin obiect.

548.

În special, un acord între concurenți cu privire la modul în care creșterea costurilor ca urmare a adoptării unui standard de durabilitate se poate transfera clienților sub forma creșterii prețurilor de vânzare sau cu privire la modul în care se fixează prețurile produselor care includ standardul restrânge concurența prin obiect. În mod similar, un acord între părțile la un standard de durabilitate încheiat în vederea exercitării directe de presiuni asupra părților terțe concurente pentru a nu comercializa produse care nu respectă standardul restrânge concurența prin obiect. Același lucru este valabil și în cazul acordurilor dintre concurenți pentru a limita dezvoltarea tehnologică la standardele minime de durabilitate impuse de lege, în locul cooperării pentru a atinge obiective de mediu mai ambițioase (377).

9.3.2.4. Efecte restrictive asupra concurenței

(a) Regim de protecție necoercitiv

549.

Este puțin probabil ca acordurile de standardizare a durabilității să producă efecte negative semnificative asupra concurenței atât timp cât sunt îndeplinite următoarele șase condiții cumulative (378):

În primul rând, procedura de elaborare a standardului de durabilitate trebuie să fie transparentă și toți concurenții interesați trebuie să poată participa la procesul care conduce la selectarea standardului (379).

În al doilea rând, standardul de durabilitate nu trebuie să impună întreprinderilor care nu doresc să participe la standard o obligație directă sau indirectă de a respecta standardul (380).

În al treilea rând, pentru a se asigura conformitatea cu standardul, întreprinderilor participante li se pot impune cerințe obligatorii, însă acestea trebuie să aibă în continuare libertatea de a aplica standarde de durabilitate superioare.

În al patrulea rând, părțile la standardul de durabilitate nu trebuie să facă schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial care nu sunt necesare în mod obiectiv și nu sunt proporționale pentru elaborarea, punerea în aplicare, adoptarea sau modificarea standardului (381).

În al cincilea rând, trebuie să se asigure accesul efectiv și nediscriminatoriu la rezultatele procesului de stabilire a standardelor. Aceasta include permiterea accesului efectiv și nediscriminatoriu la cerințele și condițiile de utilizare a etichetei, a siglei sau a mărcii convenite, precum și permiterea adoptării standardului într-o etapă ulterioară de către întreprinderile care nu au participat la procesul de elaborare a standardului (382).

În al șaselea rând, standardul de durabilitate trebuie să îndeplinească cel puțin una dintre următoarele două condiții:

(a)	standardul nu trebuie să conducă la o creștere semnificativă a prețului (383) sau la o reducere semnificativă a calității produselor vizate;

(b)	Cota de piață cumulată a întreprinderilor participante (384) nu trebuie să depășească 20 % pe nicio piață relevantă afectată de standard (385).

550.

Aceste condiții asigură faptul că standardul de durabilitate nu conduce la o restrângere semnificativă a concurenței (de exemplu, prin eliminarea de pe piață a variantelor de produse mai puțin costisitoare). În plus, condițiile respective garantează faptul că standardul nu exclude standarde alternative, nu exclude și nu discriminează alte întreprinderi și asigură accesul efectiv la standard. Condiția de a nu face schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial care nu sunt necesare garantează faptul că schimburile de informații se limitează la ceea ce este necesar și proporțional pentru procedura de stabilire a standardelor și că acestea nu sunt utilizate pentru a facilita coluziunea sau pentru a restrânge concurența între părți.

551.

Astfel cum se menționează la punctul 542, standardele de durabilitate conduc adesea la creșteri ale prețurilor. Totuși, în cazul în care standardul este adoptat de întreprinderi care reprezintă o cotă semnificativă din piață, acesta le poate permite întreprinderilor să mențină nivelul anterior al prețurilor sau să aplice doar o creștere nesemnificativă de preț. Acest lucru va fi deosebit de relevant în cazul în care produsul care face obiectul standardului de durabilitate reprezintă doar un cost redus de producție aferent produsului în cauză.

552.

Nerespectarea uneia sau mai multora dintre condițiile aferente regimului de protecție necoercitiv nu creează prezumția că acordul de standardizare a durabilității restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1). Cu toate acestea, în cazul în care una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită/nu sunt îndeplinite, este necesar să se efectueze o evaluare individuală a acordului în temeiul articolului 101. Există diferite modele de stabilire a standardelor, iar întreprinderile sunt libere să convină asupra unor norme și proceduri care nu încalcă normele în materie de concurență, chiar dacă acestea pot fi diferite de cele descrise la punctul 549 de mai sus.

553.

Este mai probabil ca un acord de standardizare a durabilității să promoveze atingerea unui obiectiv de durabilitate dacă prevede un mecanism sau un sistem de monitorizare pentru a se asigura că întreprinderile care adoptă standardul de durabilitate respectă cerințele standardului (386).

(b) Evaluarea în temeiul articolului 101 alineatul (1) în afara regimului de protecție necoercitiv

554.

Pentru a evalua efectele acordurilor de standardizare a durabilității care nu îndeplinesc condițiile regimului de protecție necoercitiv, ar trebui luați în considerare factorii enumerați la punctul 549, precum și capacitatea părților terțe de a participa la acord.

555.

Este posibil ca standardul de durabilitate să nu aibă în continuare efecte anticoncurențiale semnificative, deoarece există o concurență suficientă din partea etichetelor sau a standardelor alternative de durabilitate și/sau din partea produselor fabricate și distribuite în afara oricărei etichete sau a oricărui standard de durabilitate. Chiar dacă acoperirea de piață a acordului de standardizare a durabilității este semnificativă, constrângerea exercitată de concurența potențială poate fi totuși suficientă, în special în cazurile în care acordul de standardizare a durabilității se limitează la stabilirea unei etichete, lăsând întreprinderilor participante libertatea de a opera și în afara etichetei. În acest caz, consumatorii au posibilitatea de a cumpăra produse care poartă eticheta sau alte produse, eventual realizate de aceleași întreprinderi, care nu sunt conforme cu eticheta și, prin urmare, este puțin probabil să fie restrânsă concurența (387). În cazurile în care este probabil ca un acord de standardizare a durabilității să conducă la o creștere semnificativă a prețului sau la o reducere semnificativă a producției, a varietății produselor, a calității sau a inovării, acordul poate totuși îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

9.4. Evaluarea acordurilor privind durabilitatea în temeiul articolului 101 alineatul (3)

556.

Un acord privind durabilitatea care restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) poate beneficia de exceptarea prevăzută la articolul 101 alineatul (3) în cazul în care părțile la acord pot dovedi că sunt îndeplinite cele patru condiții cumulative prevăzute de dispoziția respectivă.

9.4.1. Creșterea eficienței

557.

Prima condiție prevăzută la articolul 101 alineatul (3) impune ca acordul să contribuie la îmbunătățirea producției sau a distribuției de produse ori la promovarea progresului tehnic sau economic. În esență, aceasta impune ca acordul să contribuie la creșteri obiective ale eficienței, înțelese în termeni generali, ca incluzând nu numai reducerile costurilor de producție și de distribuție, ci și creșterea varietății și a calității produselor, îmbunătățirea proceselor de producție sau de distribuție și creșterea inovării (388). Prin urmare, această condiție permite să se ia în considerare o gamă largă de beneficii în materie de durabilitate care rezultă din utilizarea anumitor ingrediente, tehnologii și procese de producție.

558.

Printre exemplele de creșteri ale eficienței care pot fi generate de acordurile privind durabilitatea se numără utilizarea unor tehnologii de producție sau de distribuție mai puțin poluante, îmbunătățirea condițiilor de producție și de distribuție, o infrastructură mai rezilientă sau produse de o calitate mai bună. Acordurile privind durabilitatea pot diminua, de asemenea, perturbările la nivelul lanțului de aprovizionare, pot reduce timpul necesar pentru a introduce pe piață produse durabile și le pot permite consumatorilor să ia decizii de cumpărare în cunoștință de cauză prin facilitarea comparării produselor. Această creștere a eficienței poate contribui la o piață internă rezilientă.

559.

Astfel de creșteri ale eficienței nu pot fi pur și simplu prezumate; este necesar ca ele să poată fi dovedite (389). De asemenea, ele trebuie să fie obiective, concrete și verificabile (390). De exemplu, în cazul în care eficiența pretinsă constă în îmbunătățirea produsului, părțile trebuie să poată demonstra caracteristicile exacte ale îmbunătățirii produsului. În cazul în care eficiența pretinsă este reducerea contaminării apei, părțile trebuie să poată explica modul exact în care acordul contribuie la reducerea contaminării apei și să furnizeze o estimare a amplorii beneficiului pretins (391).

9.4.2. Caracterul indispensabil

560.

În sensul prezentelor orientări, este oportun să se abordeze cea de a treia condiție a articolului 101 alineatul (3) (condiția privind caracterul indispensabil) înainte de a doua condiție (condiția privind partea echitabilă ce trebuie asigurată consumatorilor). Motivul este că analiza părții echitabile ce trebuie asigurată consumatorilor nu ar trebui să includă efectele unor eventuale restricții care nu îndeplinesc condiția privind caracterul indispensabil și care, prin urmare, sunt interzise de articolul 101 (392).

561.

Potrivit celei de a treia condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3), acordul restrictiv nu trebuie să impună restricții asupra concurenței care nu sunt indispensabile pentru obținerea beneficiilor generate de acord. Pentru a îndeplini această condiție, părțile trebuie să poată demonstra că acordul lor ca atare și fiecare dintre restrângerile concurenței pe care le implică acesta sunt necesare în mod rezonabil pentru ca beneficiile pretinse în materie de durabilitate să se materializeze și că nu există alte mijloace accesibile din punct de vedere economic și mai puțin restrictive pentru realizarea acestor beneficii (393).

562.

În principiu, fiecare întreprindere ar trebui să decidă ea însăși cum va realiza beneficiile în materie de durabilitate și, în măsura în care consumatorii apreciază aceste beneficii, piața va recompensa deciziile bune și le va sancționa pe cele proaste. În cazul în care există cerere de produse durabile, în general, acordurile de cooperare nu sunt indispensabile pentru obținerea de beneficii în materie de durabilitate. Cu toate acestea, ele pot fi indispensabile pentru atingerea unui obiectiv de durabilitate într-un mod mai eficient din punctul de vedere al costurilor sau mai rapid (394).

563.

Un acord privind durabilitatea poate fi indispensabil în cazurile în care părțile pot demonstra că, pe o piață relevantă, consumatorilor le este dificil, de exemplu, din cauza lipsei de cunoștințe sau de informații suficiente cu privire la produs sau la consecințele utilizării acestuia, să evalueze în mod obiectiv dacă beneficiile pe care le vor obține de pe urma acordului privind durabilitatea compensează prejudiciul pe care îl vor suferi ca urmare a acordului și că, prin urmare, aceștia supraestimează amploarea efectelor negative imediate. De exemplu, producătorii de bunuri de consum cu circulație rapidă utilizează adesea ambalaje mari, deoarece consumatorii percep produsele mari ca fiind mai bune. În cazul în care producătorii reduc ambalajul în exces, menținând același conținut, consumatorii nu vor suferi niciun prejudiciu, însă pot percepe ambalajul mai mic ca pe o reducere a cantității (a se vedea exemplul 1 de la punctul 599). În mod similar, consumatorii pot să nu aprecieze valoarea beneficiilor viitoare sub forma îmbunătățirii calității sau a inovării, în cazul în care efectul imediat al acordului este o creștere a prețului produsului (395).

564.

Externalitățile negative sau alte disfuncționalități ale pieței sunt adesea abordate prin reglementări și politici publice. Aceste măsuri publice necesită, de regulă, acțiuni din partea tuturor celor implicați, pentru a se asigura rezultate eficiente pe piață prin responsabilizarea cetățenilor și a întreprinderilor în ceea ce privește consecințele în materie de durabilitate ale alegerilor/acțiunilor lor individuale (396). Prin urmare, în cazul în care dreptul Uniunii sau dreptul intern impune întreprinderilor să respecte obligații specifice care au un obiectiv de durabilitate, acordurile de cooperare și restricțiile pe care le implică acestea nu pot fi considerate indispensabile pentru a asigura respectarea obligației impuse, având în vedere că legiuitorul a decis deja că fiecare întreprindere trebuie să respecte în mod individual obligația în cauză (397).

565.

Cu toate acestea, chiar și în prezența reglementării, acordurile pot fi în continuare indispensabile pentru obținerea de beneficii în materie de durabilitate în situații specifice. În primul rând, acest lucru se poate întâmpla dacă nu toate aspectele unei disfuncționalități a pieței sunt abordate prin reglementarea respectivă, lăsând un domeniu de aplicare rezidual pentru acordurile de cooperare. De exemplu, în cazul în care întreprinderile încheie un acord privind durabilitatea pentru a atinge un standard de durabilitate substanțial mai ridicat decât cel stabilit prin reglementare. În al doilea rând, acordurile de cooperare pot fi indispensabile pentru atingerea obiectivului într-un mod mai eficient din punctul de vedere al costurilor sau mai rapid, cu condiția ca reglementarea relevantă să permită întreprinderilor să ajungă la un acord în acest sens și, prin aceasta, să respecte toate cerințele reglementării.

566.

Pot exista și alte cazuri în care, din cauza externalităților negative sau a altor disfuncționalități ale pieței, beneficiile în materie de durabilitate nu pot fi obținute în urma interacțiunii libere a forțelor pieței sau pot fi obținute într-un mod mai eficient din punctul de vedere al costurilor prin cooperarea întreprinderilor. De exemplu, un acord privind durabilitatea poate fi necesar – inițial – pentru evitarea parazitismului în ceea ce privește investițiile necesare pentru a promova un produs durabil și pentru furnizarea de informații consumatorilor (depășirea așa-numitelor „dezavantaje ale primului venit”) (398).

567.

În acest context, un acord restrictiv poate fi necesar și pentru a realiza economii de scară, în special pentru a atinge un nivel suficient pentru a acoperi costurile fixe de creare, utilizare și monitorizare a etichetei sau a standardului de durabilitate. Restricțiile mai pot fi indispensabile pentru a alinia stimulentele părților și a asigura că acestea își unesc eforturile pentru punerea în aplicare a acordului (399). În cazul în care acordul obligă părțile să nu desfășoare activități în afara etichetei sau a standardului, acestea vor trebui să poată demonstra de ce simpla stabilire a unei etichete sau a unui standard nu este suficientă pentru a obține creșteri ale eficienței. În general, este suficient ca acordul să definească standardul de durabilitate ca fiind un standard minim comun, lăsându-le astfel întreprinderilor participante libertatea de a aplica în mod individual standarde de durabilitate superioare.

568.

Ca regulă generală, obligațiile impuse de acordurile privind durabilitatea nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului acordului.

9.4.3. Transferul către consumatori

569.

Cea de a doua condiție prevăzută la articolul 101 alineatul (3) prevede ca o parte echitabilă din beneficiile pretinse să ajungă la consumatori. Noțiunea de „consumatori” include toți clienții direcți și indirecți ai produselor care fac obiectul acordului (400). Consumatorii primesc o parte echitabilă din beneficii atunci când beneficiile care decurg din acord compensează prejudiciul cauzat de acesta, astfel încât efectul global asupra consumatorilor de pe piața relevantă să fie cel puțin neutru (401). Prin urmare, beneficiile în materie de durabilitate care decurg dintr-un acord trebuie să fie resimțite de consumatorii produselor care fac obiectul acordului respectiv.

570.

Pot exista cazuri în care prejudiciul concurențial este în mod clar nesemnificativ în comparație cu beneficiile potențiale pentru consumatorii de pe piața relevantă, situație în care se evită necesitatea unei evaluări detaliate. Pe de altă parte, în multe cazuri, poate să fie evident că beneficiile pretinse în materie de durabilitate fie nu sunt resimțite de consumatorii de pe piața relevantă, fie nu ar fi suficient de semnificative pentru a compensa prejudiciul suferit de consumatorii respectivi. Totuși, pot exista și cazuri în care o evaluare detaliată nu poate fi evitată.

9.4.3.1. Beneficii individuale privind valoarea de utilizare

571.

Beneficiile pentru consumatori derivă, de regulă, din consumul sau utilizarea produselor care fac obiectul acordului care este evaluat. Aceste beneficii pot consta în îmbunătățirea calității sau a varietății produselor care rezultă din creșteri calitative ale eficienței sau pot lua forma unor scăderi ale prețurilor ca urmare a eficienței costurilor. Astfel de beneficii pot rezulta, de asemenea, din consumul unui produs durabil în același mod în care rezultă din consumul oricărui alt produs. Aceste beneficii pot fi denumite „beneficii individuale privind valoarea de utilizare”, deoarece rezultă din utilizarea produsului și îmbunătățesc în mod direct experiența consumatorului în ceea ce privește produsul în cauză.

572.

De exemplu, legumele cultivate utilizând îngrășăminte ecologice pot avea un gust mai bun și/sau pot fi mai sănătoase pentru consumatori decât legumele produse cu îngrășăminte neecologice. În mod similar, înlocuirea plasticului în anumite produse cu materiale mai durabile poate crește longevitatea produselor în cauză. În aceste condiții, consumatorii beneficiază de o calitate mai bună prin simplul consum al produsului în cauză. Acestea sunt creșteri calitative tipice ale eficienței care pot fi generate de un acord restrictiv și care pot compensa prejudiciul cauzat de o creștere a prețurilor (de exemplu, ca urmare a utilizării convenite a unor materiale durabile mai scumpe) sau de o reducere a opțiunilor (de exemplu, ca urmare a unui acord de a nu utiliza un factor de producție nedurabil). În cazul în care beneficiile sunt suficient de semnificative pentru a compensa prejudiciul cauzat de creșterea prețului sau de reducerea opțiunilor, acestea vor compensa consumatorii prejudiciați de acord și, prin urmare, vor îndeplini cea de a doua condiție prevăzută la articolul 101 alineatul (3).

573.

În exemplele de mai sus, în plus față de beneficiile individuale privind valoarea de utilizare, acordurile în cauză pot genera efecte pozitive care le sunt externe consumatorilor (externalități pozitive). Externalitățile pozitive sunt prezente atunci când externalitățile negative, cum ar fi poluarea, eroziunea solului etc. sunt reduse. Este posibil ca aceste externalități pozitive, de care poate beneficia societatea în prezent sau în viitor, să nu fi putut exista în absența acordului restrictiv în cauză. Astfel de externalități pozitive sunt diferite de beneficiile individuale privind valoarea de utilizare de care se bucură consumatorii pe piața relevantă (a se vedea secțiunea 9.4.3.3).

574.

Acordurile de reducere a ambalajelor pot să reducă, de asemenea, costurile de producție și de distribuție și, în ultimă instanță, prețul produsului. De exemplu, un acord între concurenți privind furnizarea de detergenți lichizi concentrați în sticle de dimensiuni mai mici poate reduce cheltuielile cu materialele, transportul și depozitarea. În mod similar, acordurile dintre concurenți pentru utilizarea în comun a infrastructurii sau a serviciilor de transport de distribuție pot reduce costurile suportate de părți și, astfel, prețul produsului final. Prejudiciul care rezultă din astfel de acorduri poate consta în reducerea posibilităților de alegere pentru consumatori sau într-o calitate mai redusă a produsului, dar beneficiul prețului mai mic poate compensa un astfel de prejudiciu (402). Aceleași acorduri pot avea și externalități pozitive, constând într-un impact negativ redus asupra mediului (a se vedea secțiunea 9.4.3.3 de mai jos).

9.4.3.2. Beneficii individuale privind valoarea de neutilizare

575.

Beneficiile consumatorilor care decurg din acordurile privind durabilitatea pot consta nu doar în beneficii directe rezultate din utilizarea unui produs durabil, ci și în beneficii indirecte, care rezultă din aprecierea de către consumatori a impactului consumului lor durabil asupra celorlalți. În special, unii consumatori pot aprecia consumul unui produs durabil mai mult decât consumul unui produs nedurabil, deoarece consumul produsului durabil are un impact negativ mai mic asupra celorlalți.

576.

De exemplu, consumatorii pot opta pentru un anumit lichid de spălare nu pentru că ar curăța mai bine, ci pentru că ar contamina mai puțin apa. În mod similar, consumatorii pot fi dispuși să plătească un preț mai mare pentru mobilierul fabricat din lemn cultivat în mod durabil, nu din cauza calității mai bune a mobilierului, ci din cauză că doresc să înceteze despădurirea și pierderea habitatelor naturale. În mod similar, conducătorii auto pot opta pentru utilizarea unui combustibil mai scump nu pentru că este de o calitate superioară și mai potrivit pentru vehiculele lor, ci pentru că poluează mai puțin.

577.

În aceste cazuri, experiența consumatorului în ceea ce privește produsul nu este îmbunătățită în mod direct. Cu toate acestea, consumatorii pot fi dispuși să plătească un preț mai mare pentru un produs durabil sau să își limiteze opțiunile cu privire la produse (prin faptul că nu cumpără variante nedurabile) în beneficiul societății sau al generațiilor viitoare. Prin urmare, beneficiile indirecte privind valoarea de neutilizare sunt resimțite de consumatorii de pe piața relevantă prin evaluarea individuală a efectului asupra celorlalți, inclusiv asupra neutilizatorilor din afara pieței relevante.

578.

Consumatorii care sunt dispuși să plătească mai mult pentru astfel de produse le pot percepe ca fiind de o calitate superioară, tocmai din cauza beneficiilor care le revin celorlalți. Din punct de vedere economic, astfel de beneficii calitative indirecte nu sunt diferite de beneficiile de îmbunătățire a calității, care sporesc valoarea de utilizare directă a unui produs, astfel cum se menționează în secțiunea 9.4.3.1. Astfel de beneficii indirecte privind valoarea de neutilizare pot fi măsurate în unele cazuri prin investigarea disponibilității consumatorilor de a plăti, de exemplu, prin sondaje în rândul clienților (403).

579.

Poate exista o diferență între ceea ce declară consumatorii ca fiind preferințele lor și ceea ce arată comportamentul lor de cumpărare ca fiind preferințele lor reale. Acest lucru poate indica faptul că preferințele declarate de consumatori fie supraestimează, fie subestimează preferințele reale ale acestora. Pentru a reduce subiectivitatea, care rezultă adesea din întrebările ipotetice din sondajele în rândul consumatorilor, astfel de sondaje ar trebui să ofere un context adecvat. În plus, întrebările adresate ar trebui să țină seama de normele societății, precum și de cunoștințele și obiceiurile consumatorilor și de așteptările cu privire la comportamentul celorlalți.

580.

La un nivel mai general, pentru a se achita de sarcina probei care le revine în temeiul articolului 101 alineatul (3), părțile la un acord trebuie să poată furniza dovezi ale preferințelor reale ale consumatorilor. Părțile ar trebui să evite să își proiecteze propriile preferințe asupra consumatorilor.

581.

Pentru evaluarea disponibilității consumatorilor de a plăti, nu este necesar să se evalueze disponibilitatea de a plăti a fiecărui consumator de pe piața relevantă. Este suficient ca evaluarea să se bazeze pe efectul global asupra consumatorilor de pe piața relevantă (404).

9.4.3.3. Beneficii colective

582.

Secțiunea 9.4.3.2 se referă la beneficiile individuale privind valoarea de neutilizare, care se limitează la opțiunile voluntare (altruiste) ale consumatorilor individuali. Însă nu toate externalitățile negative pot fi remediate prin acțiuni voluntare individuale ale consumatorilor. Întrucât impactul consumului individual asupra durabilității nu este resimțit neapărat de consumatorul individual, ci de un grup mai mare, poate fi necesară o inițiativă comună, cum ar fi un acord de cooperare, pentru a internaliza externalitățile negative și pentru a aduce beneficii în materie de durabilitate pentru o parte mai mare a societății (405). De exemplu, consumatorii pot să nu fie dispuși să plătească un preț mai mare pentru un produs fabricat cu o tehnologie ecologică, dar costisitoare. Pentru a asigura materializarea beneficiilor care decurg din utilizarea tehnologiei respective, poate fi necesar un acord de eliminare treptată a tehnologiei poluante. Aceste beneficii sunt denumite „beneficii colective”, deoarece apar indiferent de aprecierea individuală a produsului de către consumatori și pot fi resimțite de o parte mai mare a societății decât doar consumatorii de pe piața relevantă.

583.

Deși evaluarea comparativă a efectelor pozitive și negative ale acordurilor restrictive se realizează, în mod normal, pe piața relevantă la care se referă acordul, atunci când două piețe sunt conexe, creșterile eficienței generate pe piețe diferite pot fi luate în considerare, cu condiția ca grupul de consumatori care este afectat de restricție și cel care beneficiază de aceste creșteri ale eficienței să fie în mare parte același (406).

584.

Prin analogie, în cazul în care consumatorii de pe piața relevantă se suprapun în mod substanțial sau fac parte din grupul de beneficiari din afara pieței relevante, beneficiile colective pentru consumatorii de pe piața relevantă care se produc în afara pieței respective pot fi luate în considerare dacă sunt suficient de semnificative pentru a compensa consumatorii de pe piața relevantă pentru prejudiciul pe care îl suferă (407).

585.

De exemplu, conducătorii auto care cumpără combustibili mai puțin poluanți sunt, în același timp, cetățeni care ar beneficia de un aer mai curat dacă s-ar utiliza combustibili mai puțin poluanți. În măsura în care se poate stabili o suprapunere substanțială între consumatori (conducătorii în acest exemplu) și grupul mai amplu de beneficiari (cetățenii), se poate ține seama de beneficiile în materie de durabilitate ale unui aer mai curat, cu condiția ca acestea să compenseze consumatorii pe piața relevantă pentru prejudiciul suferit. Pe de altă parte, consumatorii pot cumpăra îmbrăcăminte din bumbac cultivat în mod durabil, care reduce utilizarea îngrășămintelor și a apei pe terenul pe care este cultivat bumbacul. În principiu, astfel de beneficii de mediu ar putea să fie luate în considerare ca beneficii colective. Cu toate acestea, în cazul de față, este puțin probabil să existe o suprapunere substanțială între consumatorii de îmbrăcăminte și beneficiarii acestor beneficii de mediu, deoarece ele apar numai în zona în care este cultivat bumbacul. Prin urmare, este puțin probabil ca aceste beneficii colective să fie resimțite de consumatorii de pe piața relevantă. Prin urmare, acestea ar putea fi luate în considerare numai dacă și în măsura în care consumatorii de îmbrăcăminte sunt dispuși să plătească mai mult pentru îmbrăcămintea fabricată din bumbac cultivat în mod durabil (beneficii individuale privind valoarea de neutilizare, a se vedea secțiunea 9.4.3.2).

586.

Pentru ca beneficiile colective să se materializeze, adesea, acoperirea de piață a acordului va trebui să fie semnificativă. Dacă, de exemplu, doar doi din 10 producători de mașini de spălat rufe sunt de acord să renunțe la modelele lor mai poluante, este puțin probabil ca acordul să fie în măsură să prevină parazitismul (producătorilor de mașini de spălat rufe care continuă să ofere modele mai poluante) și, prin urmare, va fi puțin probabil să se reducă suficient poluarea, deoarece consumatorii interesați ar putea trece la modele poluante produse de ceilalți furnizori (408).

587.

Pentru ca beneficiile colective să fie luate în considerare, părțile la acord trebuie să poată:

(a)	să descrie în mod clar beneficiile pretinse și să furnizeze elemente de probă că acestea s-au produs deja sau că este probabil să se producă (409);

(b)	să definească în mod clar beneficiarii;

(c)	să demonstreze că, pe piața relevantă, consumatorii se suprapun în mod substanțial cu beneficiarii sau fac parte din aceștia (410); și

(d)	să demonstreze că partea din beneficiile colective resimțită de consumatorii de pe piața relevantă, eventual împreună cu beneficiile individuale privind valoarea de utilizare și de neutilizare resimțite de aceștia, depășește prejudiciul suferit de acești consumatori ca urmare a restricției.

588.

Elementele de probă privind beneficiile colective conținute în rapoartele autorităților publice sau în rapoartele întocmite de organizații academice recunoscute pot avea o valoare deosebită pentru această evaluare.

589.

În cazul în care nu există date disponibile care să permită o analiză cantitativă a beneficiilor acordului, pot fi luate în considerare alte elemente de probă, cu condiția ca acestea să indice un impact pozitiv clar identificabil asupra consumatorilor de pe piața relevantă, și nu unul marginal. Având în vedere că, în prezent, există puțină experiență în ceea ce privește măsurarea și cuantificarea beneficiilor colective, Comisia își propune să ofere mai multe orientări cu privire la acest aspect atunci când a dobândit suficientă experiență în tratarea unor cazuri concrete, ceea ce îi poate permite să elaboreze metodologii de evaluare.

9.4.3.4. Oricare sau toate tipurile de beneficii

590.

Părțile la acordurile privind durabilitatea se pot baza pe oricare sau pe toate cele trei tipuri de beneficii pentru consumatori pentru a-și justifica acordul în temeiul articolului 101 alineatul (3). Alegerea beneficiilor pe care se bazează acestea poate depinde de situația de fapt a cazului respectiv și de soliditatea elementelor de probă disponibile. În unele cazuri, probarea doar a beneficiilor individuale privind valoarea de utilizare poate fi suficientă pentru a îndeplini condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3). În alte cazuri, probarea beneficiilor individuale privind valoarea de neutilizare sau a beneficiilor colective poate fi suficientă. În sfârșit, în unele cazuri, părțile pot prezenta o combinație între două sau toate cele trei tipuri de beneficii.

591.

În anumite situații, poate fi necesară o anumită perioadă de timp până la materializarea beneficiilor. Înainte de momentul respectiv, acordul poate avea numai efecte negative. Faptul că transferul către consumatori intervine cu o oarecare întârziere nu exclude în sine aplicarea articolului 101 alineatul (3). Cu toate acestea, cu cât este mai mare întârzierea, cu atât trebuie să fie mai mari creșterile eficienței pentru a compensa și pierderile consumatorilor pe perioada care precedă transferul. În cadrul acestei evaluări, valoarea beneficiilor viitoare trebuie actualizată în mod corespunzător (411).

9.4.4. Absența eliminării concurenței

592.

Potrivit celei de a patra condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3), acordul nu trebuie să ofere părților posibilitatea de a elimina concurența în ceea ce privește o parte semnificativă a produselor în cauză. În esență, această condiție garantează că rămâne un grad de concurență reziduală întotdeauna pe piața (piețele) relevantă (relevante), indiferent de amploarea beneficiilor.

593.

Această ultimă condiție poate fi îndeplinită chiar dacă acordul care restrânge concurența acoperă întregul sector, atât timp cât părțile la acord continuă să concureze puternic cu privire la cel puțin un parametru important al concurenței. De exemplu, în cazul în care acordul elimină concurența privind calitatea sau varietatea, însă prețul este, de asemenea, un parametru important al concurenței în sectorul respectiv, iar prețurile nu sunt restricționate, această condiție poate fi totuși îndeplinită.

594.

În plus, în cazul în care concurenții concurează cu o gamă de produse diferențiate, toate pe aceeași piață relevantă, eliminarea concurenței pentru una sau mai multe variante ale produsului nu înseamnă neapărat eliminarea concurenței pe piața relevantă.

595.

În mod similar, în cazul în care concurenții decid să nu utilizeze o anumită tehnologie poluantă sau un anumit ingredient nedurabil în fabricarea produselor lor, concurența nu va fi eliminată dacă aceștia continuă să concureze în ceea ce privește prețul și/sau calitatea produsului final.

596.

În cele din urmă, eliminarea concurenței pentru o perioadă limitată, în cazul în care acest lucru nu are niciun impact asupra dezvoltării concurenței după expirarea perioadei respective, nu constituie un obstacol pentru îndeplinirea acestei condiții. De exemplu, un acord între concurenți privind limitarea temporară a producției unei variante a unui produs, care conține un ingredient nedurabil, pentru a introduce pe piață un substitut durabil al produsului, cu scopul de a sensibiliza consumatorii cu privire la caracteristicile noului produs, va îndeplini, în general, ultima condiție prevăzută la articolul 101 alineatul (3).

9.5. Implicarea autorităților publice

597.

Implicarea autorităților publice naționale sau locale în procesul de încheiere a acordurilor privind durabilitatea sau cunoașterea de către aceste autorități a existenței unor astfel de acorduri nu împiedică, în sine, aplicarea articolului 101 acordurilor respective. În mod similar, în cazul în care actele autorităților publice nu fac altceva decât să încurajeze sau să faciliteze încheierea de către întreprinderi a unor acorduri anticoncurențiale privind durabilitatea, fără a priva întreprinderile de autonomia de care dispun, astfel de acorduri rămân sub incidența articolului 101 (412).

598.

Cu toate acestea, părțile la un acord anticoncurențial privind durabilitatea nu vor fi răspunzătoare în temeiul articolului 101 în cazul în care au fost obligate sau li s-a impus de către autoritățile publice să încheie acordul sau în cazul în care autoritățile publice consolidează efectul acordului (413).

9.6. Exemple

599.

Un acord care beneficiază de regimul de protecție necoercitiv

Exemplul 1

Situație: cerealele pentru micul dejun sunt vândute în cutii de carton în culori atractive. De-a lungul anilor, aceste cutii au devenit mai mari, nu pentru că a crescut conținutul, ci doar pentru a le face mai atractive și mai promițătoare pentru consumatori. Aceasta este o strategie de marketing profitabilă, deoarece consumatorii cumpără adesea cereale pentru micul dejun spontan, iar dimensiunea mai mare dă impresia că este o ofertă mai bună. Deoarece toți producătorii au urmat această strategie, ea nu a avut un efect semnificativ asupra cotelor de piață. Totuși, a condus la o depășire cu aproximativ 15 % a materialelor de ambalare utilizate pentru produsele lor.

Prevent Waste, o organizație neguvernamentală, a criticat strategia „cutiei goale” adoptată de producătorii de cereale pentru micul dejun ca fiind risipitoare și dăunătoare pentru mediu, prin faptul că se utilizează mai multe resurse naturale decât este necesar pentru producția și distribuția eficientă a acestor produse. Ca răspuns, producătorii de cereale pentru micul dejun, organizați în organizația lor profesională, au fost de acord să limiteze ambalarea excesivă a produselor lor. Aceștia au convenit în mod colectiv asupra unui standard de ambalare prin limitarea materialului de ambalare excesiv la maximum 3 %, pentru a se asigura că respectivele cutii de cereale sunt încă ușor de utilizat, și și-au anunțat public decizia. Producătorii de cereale pentru micul dejun au pus în aplicare acordul de la începutul anului, iar acesta acoperă 100 % din piață. Prin urmare, costurile de ambalare, care reprezintă 6 % din prețul cu ridicata, au scăzut cu aproximativ 10 %. Acest lucru a dus la o scădere cu aproximativ 0,5 % a prețului cu ridicata al cerealelor pentru micul dejun și la o scădere cu 0-0,5 % a prețului cu amănuntul.

Analiză: concurenții convin un standard care are impact asupra comercializării produsului, dar fac acest lucru într-un mod transparent, permițând tuturor să adopte aceeași abordare, fără a impune o obligație în acest sens. Nu există schimburi de informații sensibile. În plus, producătorii de cereale sunt liberi să își reducă și mai mult ambalajele, dacă doresc acest lucru. De asemenea, acordul de standardizare care vizează limitarea ambalajelor excesive are un efect foarte mic și chiar de scădere a prețului cerealelor pentru micul dejun, nu afectează concurența dintre producătorii de cereale în ceea ce privește principalii parametri de preț, calitate și inovare și afectează doar într-o măsură redusă concurența în ceea ce privește comercializarea (având în vedere impactul aparent redus al strategiei de supradimensionare a cutiei). Prin urmare, acordul îndeplinește condițiile regimului de protecție și este puțin probabil să conducă la efecte negative semnificative asupra concurenței. În realitate, acordul îmbunătățește rezultatul pentru consumatori, eliminând strategiile costisitoare de ambalare excesivă, care au un impact redus asupra concurenței.

600.

Un acord care beneficiază de regimul de protecție necoercitiv

Exemplul 2

Situație: Fair Tropical Fruits, o organizație neguvernamentală, împreună cu mai mulți comercianți de fructe, au creat o etichetă pentru fructele tropicale comercializate în mod echitabil (eticheta „FTF”). Pentru a utiliza eticheta, întreprinderile care comercializează fructe tropicale trebuie să garanteze că fructele respective provin de la producători care asigură venituri de subzistență echitabile lucrătorilor lor și care nu apelează la munca copiilor. Acești comercianți de fructe au în continuare libertatea de a comercializa fructe și sub alte etichete sau fără etichete. Fair Tropical Fruits a instituit un sistem de monitorizare pentru a certifica faptul că produsele vândute sub eticheta FTF respectă condițiile minime. Condițiile de participare, precum și metodologia și rezultatele sistemului de monitorizare sunt disponibile pe site-ul Fair Tropical Fruits. Fructele vândute sub eticheta FTF sunt mai scumpe decât alte fructe tropicale comercializate.

Eticheta FTF a fost introdusă la nivelul UE, iar o serie de mari comercianți o utilizează și au semnat acordul de respectare a condițiilor minime ale etichetei. Aceasta a devenit rapid populară în rândul anumitor consumatori. În funcție de tipul de fructe tropicale și de piața geografică în cauză, cotele de piață ale comercianților de fructe variază între 12 % pentru ananas și 20 % pentru mango. Aceiași comercianți își desfășoară activitatea și în afara etichetei.

Analiză: este puțin probabil ca eticheta FTF să conducă la efecte negative semnificative asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1), iar aceasta poate beneficia de regimul de protecție necoercitiv pentru standardele de durabilitate având în vedere: (i) cotele de piață modeste ale părților la acord pe diverse piețe de achiziții și de desfacere relevante; (ii) cotele de piață semnificative deținute de alte etichete și produse convenționale și concurența semnificativă din partea acestora; faptul că (iii) participarea la eticheta FTF este voluntară și neexclusivă; faptul că (iv) acordul de standardizare nu implică niciun schimb de informații privind prețurile de achiziție, alte costuri, marjele sau volumele aferente producției; și faptul că (v) licența de utilizare a etichetei depinde numai de respectarea anumitor condiții minime, fără a se conveni suprataxe sau prețuri minime obligatorii. De fapt, acordurile pot extinde opțiunile consumatorilor, permițându-le acestora să identifice produsele care prezintă caracteristici de „comerț echitabil”.

601.

Un acord care nu are un efect semnificativ asupra concurenței

Exemplul 3

Situație: Fair Clothing.Com este o organizație neguvernamentală de mare succes care, cu ajutorul subvențiilor guvernamentale și al unei campanii mediatice eficace, a reușit să convingă marea majoritate a întreprinderilor care vând îmbrăcăminte în UE, inclusiv toate mărcile principale și o serie de lanțuri de vânzare cu amănuntul de articole de îmbrăcăminte, să achiziționeze îmbrăcăminte numai de la producători din țări în curs de dezvoltare care respectă anumite niveluri ale salariului minim. Campania, care a fost sprijinită pe scară largă de organizațiile de consumatori de la nivel național și de la nivelul UE și coordonată cu acestea, a avut un succes răsunător: în prezent, 85 % din totalul articolelor de îmbrăcăminte vândute în UE se vând sub eticheta „Fair Clothing”. Pentru a obține o licență de utilizare a etichetei, întreprinderile participante au convenit să respecte o serie de standarde privind salariul minim și să nu vândă articole de îmbrăcăminte care nu respectă standardele respective, indiferent de locul în care sunt produse acestea. Ca urmare a campaniei, salariile lucrătorilor din industria textilă din țările în curs de dezvoltare au crescut în medie cu 20 %.

Sondajele și studiile privind produsele de consum indică faptul că prețul mediu al articolelor de îmbrăcăminte în UE nu a crescut în mod semnificativ ca urmare a introducerii etichetei „Fair Clothing”: estimările privind efectul asupra prețurilor variază între - 0,5 % și + 0,8 % și nu diferă în mod semnificativ de zero din punct de vedere statistic. Explicațiile cele mai credibile pentru absența unei creșteri a prețurilor sunt, în primul rând, relativa lipsă de importanța a salariilor din producție ca o componentă a prețului final al produselor de îmbrăcăminte și, în al doilea rând, posibilele îmbunătățiri ale productivității muncii care ar putea fi rezultatul creșterii salariilor. De exemplu, componenta salarială în cadrul producției de cămăși din bumbac reprezintă aproximativ 30 % din costurile de producție locale. Prin urmare, este de așteptat ca o creștere salarială de 20 % să fi condus la o creștere de cel mult 6 % a prețului franco fabrică al unei cămăși în țările în curs de dezvoltare.

Analiză: având în vedere că părțile la acordul Fair Clothing (deținători de mărci și lanțuri occidentale de vânzare cu amănuntul a articolelor de îmbrăcăminte) adaugă o marjă medie de 200-300 % la prețul de achiziție, pentru a acoperi costurile de transport, costurile de import și alte costuri de distribuție și ambalare, efectul asupra prețului la care părțile vând cămașa se ridică, din acest motiv, la cel mult 1,5-2 %. În plus, există indicii că, prin faptul că le oferă lucrătorilor acces la alimente mai nutritive și la asistență medicală mai bună, creșterea salariilor cu 20 % are un efect pozitiv asupra productivității muncii în sectorul textil din țările în curs de dezvoltare. Având în vedere concurența intensă din sectorul articolelor de îmbrăcăminte, este de așteptat ca aceste îmbunătățiri ale productivității să aibă un efect de scădere a prețurilor.

Pe baza estimărilor privind efectul asupra prețului, se poate concluziona că este puțin probabil ca acordurile Fair Clothing să aibă efecte negative semnificative pentru clienții părților la acorduri și, prin urmare, acestea nu intră sub incidența articolului 101 alineatul (1).

602.

Un acord care nu este susceptibil să restrângă concurența în temeiul articolului 101 alineatul (1) și/sau care este susceptibil să îndeplinească respectiva condiție prevăzută la articolul 101 alineatul (3)

Exemplul 4

Situație: ca răspuns la concluziile cercetărilor privind nivelurile recomandate de grăsime în anumite alimente procesate, desfășurate de un grup de reflecție finanțat din fonduri publice într-un stat membru, mai mulți producători importanți de alimente procesate din același stat membru au convenit, prin intermediul unor discuții oficiale la nivel de asociație profesională a sectorului, să stabilească nivelurile de grăsime recomandate pentru produse. Împreună, părțile reprezintă 70 % din vânzările de produse în statul membru respectiv. Inițiativa părților va fi sprijinită printr-o campanie națională de publicitate, finanțată de grupul de reflecție, care subliniază pericolele unui nivel ridicat de grăsimi în alimentele procesate.

Analiză: deși nivelurile de grăsimi reprezintă recomandări, fiind, prin urmare, facultative, ca urmare a promovării extinse generate de campania națională de publicitate, este probabil ca nivelurile recomandate de grăsimi să fie puse în aplicare de toți producătorii de alimente procesate din statul membru respectiv. Așadar, este probabil ca acestea să devină, în fapt, niveluri maxime de grăsimi în alimentele procesate. Prin urmare, opțiunile consumatorului pe piețele produselor ar putea fi reduse. Cu toate acestea, părțile vor putea în continuare să concureze în ceea ce privește o serie de alte caracteristici ale produselor, cum ar fi prețul, dimensiunea produsului, calitatea, gustul, conținutul de sare și de alte elemente nutritive, dozarea ingredientelor și marca. În plus, concurența privind nivelul de grăsimi din oferta de produse poate crește în cazul în care părțile încearcă să ofere produsele cu nivelurile cele mai scăzute. Așadar, este improbabil ca acordul să aibă efecte restrictive asupra concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1). Cu toate acestea, chiar dacă se constată că acordul are un efect negativ semnificativ asupra concurenței în temeiul articolului 101 alineatul (1) – deoarece consumatorii sunt privați de posibilitatea de a alege produse cu un nivel ridicat de grăsime –, beneficiile pentru consumatori în ceea ce privește valoarea informațiilor primite și efectele benefice asupra sănătății sunt susceptibile să compenseze prejudiciul și este probabil ca acordul să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

603.

Acordul restrânge concurența în temeiul articolului 101 alineatul (1) și îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3).

Exemplul 5

Situație: producătorii de mașini de spălat rufe produc în prezent o serie de mașini, de la cele mai recente modele, mai avansate din punct de vedere tehnic și mai eficiente din punct de vedere energetic, până la modele mai vechi, mai puțin avansate din punct de vedere tehnic. Deși modelele mai vechi și mai puțin avansate utilizează mai multă energie electrică și apă, ele sunt mai ieftine de produs și sunt vândute la prețuri mai mici decât modelele mai recente și mai avansate din punct de vedere tehnic. În conformitate cu un regulament al UE, toate modelele sunt clasificate în opt categorii de eficiență energetică, de la A la H, și sunt etichetate în consecință.

Inovarea în acest sector se axează pe îmbunătățirea continuă a eficienței energetice a noilor modele. Totuși, producătorii de mașini de spălat rufe consideră că au responsabilitatea de a încerca să reducă și în alte moduri consumul de energie al mașinilor lor. Prin urmare, aceștia au convenit să elimine treptat producția și vânzarea de mașini de spălat rufe din categoriile F-H, modelele mai vechi și cele mai ineficiente din punct de vedere energetic. Aceste modele mai vechi sunt, de asemenea, cele mai ineficiente din punctul de vedere al consumului de apă.

Acordul include toți producătorii și, prin urmare, acoperă aproape 100 % din piață. Acesta prevede că producția și vânzarea de mașini de spălat rufe din categoriile F-H vor fi eliminate treptat în termen de doi ani. Modelele respective reprezintă în prezent aproximativ 35 % din totalul vânzărilor de pe piață. Deși toți producătorii participanți produc deja unele modele din categoriile A-E și, prin urmare, niciunul dintre aceștia nu își va pierde toate vânzările actuale, fiecare producător va fi afectat în mod diferit, în funcție de gama sa actuală de modele. Prin urmare, concurența dintre producători va fi, probabil, afectată. În plus, eliminarea treptată a categoriilor F-H va reduce gama de mașini disponibile pentru consumatori și va crește costul mediu de achiziție. Pentru cumpărătorul mediu care anterior achiziționa o mașină de spălat rufe din categoriile F-H, prețul mașinii va crește cu cel puțin 40-70 EUR.

Înainte de punerea în aplicare a acordului de eliminare treptată a categoriilor F-H, sectorul respectiv a încercat să transfere cererea de la aceste categorii prin campanii publicitare. Studiile au arătat că lipsa de succes a acestor campanii este cauzată de faptul că, în luarea deciziei de achiziție, multor consumatori le este dificil să găsească un echilibru între impactul pozitiv al reducerilor viitoare ale facturilor la energie electrică și apă și impactul negativ al creșterii imediate a prețului de achiziție al mașinii.

Aceste studii arată, de asemenea, că cumpărătorii de mașini de spălat rufe beneficiază de fapt în mod considerabil de pe urma eliminării treptate a categoriilor F-H. Cumpărătorul mediu al unei mașini de spălat rufe va recupera creșterea prețului de achiziție în termen de 1-2 ani, sub forma unor cheltuieli mai mici cu energia electrică și apa. Majoritatea covârșitoare a consumatorilor, inclusiv a celor care își utilizează mașina mai rar, vor recupera creșterea prețului de achiziție în termen de patru ani. Având în vedere că speranța medie de viață pentru mașinile din categoriile A-E este de cel puțin cinci ani, consumatorii de mașini de spălat rufe, ca grup, au de câștigat de pe urma acordului. La acest beneficiu net se adaugă, pentru toți utilizatorii de mașini de spălat rufe, beneficiile de mediu care rezultă din reducerea colectivă a consumului de energie electrică și apă. Reducerea consumului de energie electrică duce la reducerea poluării cauzate de producția de energie electrică și acest lucru aduce, de asemenea, beneficii consumatorilor de mașini de spălat rufe, în măsura în care disfuncționalitatea pieței legată de poluare nu este deja abordată de alte instrumente de reglementare (de exemplu, sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii, care plafonează emisiile de dioxid de carbon). Reducerea consumului de apă duce la reducerea poluării apei. Întrucât consumatorii de mașini de spălat rufe reprezintă majoritatea covârșitoare a populației totale, o parte dintre aceste beneficii aduse mediului vor fi resimțite de consumatorii de pe piața relevantă care sunt afectați de acord.

Analiză: deși este probabil ca acordul să aibă efecte negative semnificative și să intre sub incidența articolului 101 alineatul (1), este probabil, de asemenea, ca acesta să îndeplinească respectivele condiții prevăzute la articolul 101 alineatul (3). În mod concret: (i) ca urmare a acordului, mașina de spălat rufe medie devine mai eficientă din punct de vedere energetic și din punctul de vedere al consumului de apă; (ii) acest lucru nu ar fi putut fi realizat printr-un acord mai puțin restrictiv, de exemplu, printr-o campanie de publicitate sau o etichetă de durabilitate colectivă; (iii) consumatorii de pe piața relevantă obțin un beneficiu net ca urmare a beneficiilor individuale privind valoarea de utilizare și a beneficiilor colective de mediu; și (iv) concurența nu este eliminată, întrucât acordul afectează doar gama de modele, adică un singur parametru al concurenței, nu și alți parametri, cum ar fi prețul sau inovarea, pe baza cărora poate și are loc concurența.

(1) JO C 11, 14.1.2011, p. 1.

(2) A se vedea, de asemenea, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Actualizarea noii Strategii industriale 2020: construirea unei piețe unice mai puternice pentru a sprijini redresarea Europei [COM(2021) 350 final].

(3) Regulamentul (UE) 2023/1066 al Comisiei din 1 iunie 2023 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de acorduri de cercetare și dezvoltare (JO L 143, 2.6.2023, p. 9).

(4) Regulamentul (UE) 2023/1067 al Comisiei din 1 iunie 2023 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de acorduri de specializare (JO L 143, 2.6.2023, p. 20).

(5) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Pactul verde european [COM(2019) 640 final].

(6) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 25 martie 2021, Deutsche Telekom/Comisia, C-152/19 P, EU:C:2021:238, punctul 72 și jurisprudența citată.

(7) În sensul Hotărârii din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 76, și al Concluziilor avocatului general Léger din 10 iulie 2001, Wouters, C-309/99, EU:C:2001:390, punctul 61.

(8) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 24 octombrie 1996, Viho, C-73/95 P, EU:C:1996:405, punctul 51. Exercitarea unei influențe decisive de către societatea-mamă asupra comportamentului unei filiale poate fi prezumată în cazul filialelor deținute integral sau în cazul în care societatea-mamă deține toate drepturile de vot asociate acțiunilor filialelor sale; a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 10 septembrie 2009, Akzo, C-97/08 P, EU:C:2009:536, punctul 60 și următoarele, precum și Hotărârea din 27 ianuarie 2021, The Goldman Sachs Group Inc/Comisia, C-595/18 P, EU:C:2021:73, punctul 36.

(9) Hotărârea din 26 septembrie 2013, EI du Pont de Nemours and Company, C-172/12 P, EU:C:2013:601, punctul 47 și Hotărârea din 14 septembrie 2017, LG Electronics Inc. și Koninklijke Philips Electronics NV, C-588/15 P și C-622/15 P, EU:C:2017:679, punctele 71 și 76.

(10) Hotărârea din 14 septembrie 2017, LG Electronics Inc. și Koninklijke Philips Electronics NV, C588/15 P și C-622/15 P, EU:C:2017:679, punctul 79.

(11) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 13 iulie 2006, Comisia/Volkswagen, C-74/04 P, EU:C:2006:460, punctul 37.

(12) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 26; Hotărârea din 31 martie 1993, Wood Pulp, C-89/85, C-104/85, C-114/85, C-116/85, C-117/85 și C-125/85-C-129/85, EU:C:1993:120, punctul 63.

(13) Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 126 și jurisprudența citată.

(14) Noțiunea de „termen scurt” depinde de contextul juridic și economic, de situația de fapt în cazul respectiv și, în special, de calitatea întreprinderii respective de parte la un acord de cooperare orizontală sau de parte terță. Atunci când aplică noțiunea de „termen scurt” pentru a evalua dacă o parte la un acord ar trebui considerată ca fiind un concurent potențial al altei părți, în mod normal, Comisia va avea în vedere o perioadă mai lungă decât atunci când aplică noțiunea respectivă pentru a evalua capacitatea unei părți terțe de a acționa ca o constrângere concurențială asupra părților la un acord. Pentru ca o parte terță să fie considerată un concurent potențial, intrarea pe piață ar trebui să aibă loc suficient de rapid pentru ca amenințarea unei potențiale intrări să constituie o presiune asupra comportamentului părților și al altor participanți pe piață. Din aceste motive, atât Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, cât și Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare consideră o perioadă de maximum trei ani ca fiind un „termen scurt”.

(15) Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK), C-307/18, EU:C:2020:52, punctele 37 și 38.

(16) Existența unui brevet nu poate, ca atare, să fie considerată o astfel de barieră insurmontabilă. A se vedea Hotărârea din 25 martie 2021, Lundbeck, C-591/16 P, EU:C:2021:243, punctele 38 și 58-59.

(17) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK), C-307/18, EU:C:2020:52, punctele 36-58.

(18) Articolul 101 alineatul (1) interzice efectele anticoncurențiale, atât reale, cât și potențiale; a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 28 mai 1998, John Deere, C-7/95 P, EU:C:1998:256, punctul 77; Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05, EU:C:2006:734, punctul 50.

(19) A se vedea Hotărârea din 6 octombrie 2009, GlaxoSmithKline, C-501/06 P, C-513/06 P, C-515/06 P și C-519/06 P, EU:C:2009:610, punctul 95.

(20) A se vedea Hotărârea din 23 octombrie 2003, Van den Bergh Foods/Comisia, T-65/98, EU:T:2003:281, punctul 107; Hotărârea din 18 septembrie 2001, Métropole télévision (M6) și alții/Comisia, T-112/99, EU:T:2001:215, punctul 74; Hotărârea din 2 mai 2006, O2/Comisia, T-328/03, EU:T:2006:116, punctul 69 și următoarele. Luarea în considerare a efectelor favorabile concurenței permite aprecierea gravității obiective a unei practici. Aceasta nu este menită să reprezinte „un criteriu al caracterului rezonabil” potrivit căruia ar trebui să existe o evaluare comparativă a efectelor favorabile concurenței și a celor anticoncurențiale ale unui acord, cu ocazia calificării acestuia ca „restrângere a concurenței”, în temeiul articolului 101 alineatul (1) – a se vedea Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK), C307/18, EU:C:2020:52, punctul 104.

(21) A se vedea Hotărârea din 14 octombrie 2010, Deutsche Telekom, C-280/08 P, EU:C:2010:603, punctele 80-81. Această posibilitate a fost interpretată restrictiv; a se vedea, de exemplu, Hotărârea din 29 octombrie 1980, Van Landewyck, cauzele conexate 209-215 și 218/78, EU:C:1980:248, punctele 130-134; Hotărârea din 11 noiembrie 1997, Ladbroke Racing, C-359/95 P și C-379/95 P, EU:C:1997:531, punctul 33 și următoarele.

(22) Hotărârea din 9 septembrie 2003, CIF, C-198/01, EU:C:2003:430, punctul 54 și următoarele.

(23) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 13 decembrie 2006, FNCBV și alții/Comisia (Franța), T-217/03 și T-245/03, EU:T:2006:391, punctul 92.

(24) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C-67/13 P, EU:C:2014:2204, punctele 49-50.

(25) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 6 octombrie 2009, GlaxoSmithKline, C-501/06 P, C-513/06 P, C-515/06 P și C-519/06 P, EU:C:2009:610, punctul 55; Hotărârea din 20 noiembrie 2008, BIDS, C209/07, EU:C:2008:643, punctul 16; Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C8/08, EU:C:2009:343, punctul 29 și următoarele; Hotărârea din 28 mai 1998, John Deere, C-7/95 P, EU:C:1998:256, punctul 77.

(26) Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) Ltd și alții, C-307/18, EU:C:2020:52, punctul 67 și jurisprudența citată.

(27) Hotărârea din 2 aprilie 2020, Gazdasági Versenyhivatal/Budapest Bank Nyrt. și alții, C-228/18, EU:C:2020:265, punctele 76 și 79.

(28) A se vedea Hotărârea din 25 martie 2021, Lundbeck, C-591/16 P, EU:C:2021:243, punctele 130-131 și Hotărârea din 25 martie 2021, Sun/Comisia, C-586/16 P, EU:C:2021:241, punctul 86. Faptul că, anterior, Comisia nu a considerat că un acord similar acordului în cauză presupune o restrângere „prin obiect” nu o împiedică, în sine, să procedeze astfel în viitor.

(29) Prețul este unul dintre parametrii concurenței, pe lângă parametri precum producția, calitatea produsului, varietatea produselor sau inovarea.

(30) Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctele 38-39; Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 125. Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC/Comisia, C-883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 121.

(31) Restricțiile identificate ca fiind restricții grave în regulamentele de exceptare pe categorii, orientări și comunicări sunt, în general, considerate de Comisie cazuri de restrângere prin obiect.

(32) În ceea ce privește acordurile pentru care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja că reprezintă încălcări deosebit de grave ale normelor în materie de concurență, analiza contextului juridic și economic poate să se limiteze la ceea ce este strict necesar pentru a concluziona că există o restrângere prin obiect; a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2016, Toshiba, C-373/14 P, EU:C:2016:26, punctul 29.

(33) A se vedea Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C-67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 53; Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 117 și Hotărârea din 2 aprilie 2020, Budapest Bank și alții, C-228/18, EU:C:2020:265, punctul 51.

(34) Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK), C-307/18, EU:C:2020:52, punctele 103-107 și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC/Comisia, C-883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 139.

(35) Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK), C-307/18, EU:C:2020:52, punctul 107.

(36) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 14 martie 2013, Allianz Hungária Biztosító și alții, C-32/11, EU:C:2013:160, punctul 37; Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C-67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 54 și Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 118.

(37) Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK), C-307/18, EU:C:2020:52, punctul 118; Hotărârea din 12 decembrie 2018, Krka/Comisia, T-684/14, EU:T:2018:918, punctul 315 și Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 166.

(38) Hotărârea din 28 mai 1998, John Deere, C-7/95 P, EU:C:1998:256, punctul 88; Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05, EU:C:2006:734, punctul 51.

(39) Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK), C-307/18, EU:C:2020:52, punctul 116 și jurisprudența citată. Contextul concret al cooperării poate include elemente precum prezența unor posibilități suficiente de schimbare a furnizorului de către clienți, probabilitatea unei creșteri a ofertei din partea concurenților ca urmare a majorării prețurilor, dacă respectivele caracteristici ale pieței sunt propice coordonării, dacă activitățile vizate de cooperare reprezintă o mare parte din costurile variabile ale părților pe piața relevantă etc. Poate fi, de asemenea relevant, să se evalueze dacă părțile își unesc activitățile vizate de cooperare într-o măsură semnificativă, ca, de pildă, atunci când părțile produc sau achiziționează în comun un produs intermediar care este un factor de producție important pentru producția lor de produse din aval sau produc sau distribuie în comun o mare parte din producția lor totală a unui anumit produs final.

(40) Puterea de piață reprezintă capacitatea de a menține în mod profitabil prețurile deasupra nivelului concurențial pentru o anumită perioadă sau de a menține în mod profitabil producția, în ceea ce privește cantitățile de produse, calitatea și varietatea produselor sau inovarea, sub nivelul concurențial, pentru o anumită perioadă. Gradul de putere de piață necesar în mod normal pentru constatarea încălcării articolului 101 alineatul (1) este inferior gradului de putere de piață necesar pentru constatarea unei poziții dominante în temeiul articolului 102.

(41) Hotărârea din 11 septembrie 2014, CB/Comisia, C-67/13 P, EU:C:2014:2204, punctul 52.

(42) A se vedea, de asemenea, punctul 18 din Orientările Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat (JO C 101, 27.4.2004, p. 97) [„Orientările privind articolul 101 alineatul (3)]”.

(43) Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 89; Hotărârea din 11 iulie 1985, Remia și alții/Comisia, cauza 42/84, EU:C:1985:327, punctele 19-20; Hotărârea din 28 ianuarie 1986, Pronuptia, cauza 161/84, EU:C:1986:41, punctele 15-17; Hotărârea din 15 decembrie 1994, Gøttrup-Klim, C-250/92, EU:C:1994:413, punctul 35 și Hotărârea din 12 decembrie 1995, Oude Luttikhuis și alții, C-399/93, EU:C:1995:434, punctele 12-15.

(44) Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 91.

(45) Abordarea generală în cazul aplicării articolului 101 alineatul (3) este prezentată în Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(46) A se vedea articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).

(47) A se vedea punctele 51-58 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(48) Detalii suplimentare privind noțiunea de consumator sunt furnizate la punctul 84 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(49) A se vedea Hotărârea din 13 decembrie 2012, Expedia, C-226/11, EU:C:2012:795, punctele 16-17 și jurisprudența citată.

(50) JO C 101, 27.4.2004, p. 81.

(51) JO C 291, 30.8.2014, p. 1.

(52) Astfel cum sunt definite în anexa la Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

(53) Orientările privind conceptul de efect asupra comerțului, punctul 50.

(54) Orientările privind conceptul de efect asupra comerțului, punctul 52.

(55) Comunicarea de minimis, punctul 8.

(56) Hotărârea din 13 decembrie 2012, Expedia, C-226/11, EU:C:2012:795, punctul 37.

(57) Comunicarea de minimis, punctul 10.

(58) A se vedea Hotărârea din 8 iunie 1995, Langnese-Iglo/Comisia, T-7/93, EU:T:1995:98, punctul 98.

(59) Regulamentul (UE) 2022/720 al Comisiei din 10 mai 2022 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene la categoriile de acorduri verticale și practici concertate (JO L 134, 11.5.2022, p. 4).

(60) JO C 248, 30.6.2022, p. 1.

(61) Ca excepție de la această normă, acordurile verticale încheiate între concurenți pot beneficia de exceptarea prevăzută în VBER în cazul în care acordul este nereciproc și fie: (i) furnizorul își desfășoară activitatea la nivelul din amonte în calitate de producător, importator sau comerciant cu ridicata și la nivelul din aval în calitate de importator, comerciant cu ridicata sau comerciant cu amănuntul de bunuri, în timp ce cumpărătorul este un importator, un comerciant cu ridicata sau un comerciant cu amănuntul la nivelul din aval și nu o întreprindere concurentă la nivelul din amonte la care achiziționează bunurile contractuale; fie (ii) furnizorul este un prestator de servicii la mai multe niveluri comerciale, în timp ce cumpărătorul își furnizează serviciile la nivelul comercializării cu amănuntul și nu este o întreprindere concurentă la nivelul comercial la care își achiziționează serviciile contractuale [a se vedea articolul 2 alineatul (4) din VBER].

(62) Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței (JO C 372, 9.12.1997, p. 5).

(63) Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (JO L 24, 29.1.2004, p. 1).

(64) A se vedea articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice. Atunci când evaluează dacă este vorba de o întreprindere comună cu funcționalitate deplină, Comisia analizează dacă întreprinderea comună este autonomă în sens operațional. Aceasta nu înseamnă că întreprinderea beneficiază de autonomie față de societățile-mamă în ceea ce privește adoptarea deciziilor sale strategice [a se vedea Comunicarea jurisdicțională consolidată a Comisiei în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004, punctele 91-109 („Comunicarea jurisdicțională consolidată”)]. Ar trebui, de asemenea, reamintit că, în cazul în care crearea unei întreprinderi comune care constituie o concentrare în temeiul articolului 3 din Regulamentul privind concentrările economice are ca obiect sau ca efect coordonarea comportamentului concurențial al întreprinderilor care rămân independente, atunci această coordonare se evaluează în temeiul articolului 101 din tratat [a se vedea articolul 2 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice].

(65) Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (JO L 347, 20.12.2013, p. 671). Pentru organizare comună a pieței în sectorul pescuitului, a se vedea articolul 41 din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (JO L 354, 28.12.2013, p. 1).

(66) A se vedea Hotărârea din 10 iulie 1990, Tetra Pak I, T-51/89, EU:T:1990:41, punctul 25 și următoarele.

(67) Regulamentul (CE) nr. 1184/2006 al Consiliului din 24 iulie 2006 privind aplicarea anumitor norme de concurență la producția și comerțul cu anumite produse agricole (JO L 214, 4.8.2006, p. 7).

(68) Regulamentul (CE) nr. 169/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind aplicarea regulilor de concurență transporturilor feroviare, rutiere și pe căile navigabile interioare (JO L 61, 5.3.2009, p. 1) și Regulamentul (CE) nr. 906/2009 al Comisiei din 28 septembrie 2009 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri, decizii și practici concertate stabilite între companiile maritime de linie (consorții) (JO L 256, 29.9.2009, p. 31).

(69) În acest capitol, trimiterile la „tehnologii” includ tehnologiile și procedeele.

(70) Prezentele orientări se aplică celor mai frecvente tipuri de acorduri de cooperare orizontală, indiferent de nivelul de integrare pe care acestea îl presupun, cu excepția operațiunilor ce constituie o concentrare în sensul articolului 3 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004, precum crearea unei întreprinderi comune cu funcționalitate deplină. A se vedea, de asemenea, punctul 46.

(71) Astfel cum sunt definite în anexa la Recomandarea Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (JO L 124, 20.5.2003, p. 36).

(72) Regulamentul (UE) 2023/1066 al Comisiei din 1 iunie 2023 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de acorduri de cercetare și dezvoltare (JO L 143, 2.6.2023, p. 9).

(73) Cu excepția cazului în care și până când Comisia sau o ANC retrage beneficiul exceptării pe categorii într-un caz individual (a se vedea secțiunea 2.2.6).

(74) Pentru evaluarea acordurilor de C-D în temeiul articolului 101 alineatul (1), a se vedea secțiunea 2.3.

(75) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 3 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(76) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(77) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 6 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(78) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 4 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(79) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(80) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 10 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(81) Spre deosebire de activitățile remunerate de cercetare și dezvoltare, în cadrul cărora cercetarea și dezvoltarea sunt realizate de una sau mai multe părți la acordul de C-D.

(82) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 11 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(83) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 7 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(84) A se vedea articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare. Condițiile suplimentare legate de exploatarea în comun a rezultatelor activităților de cercetare și dezvoltare sunt descrise în secțiunea 2.2.3.3.

(85) Astfel cum se prevede la articolul 1 alineatul (1) punctul 1 literele (c) și (d) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(86) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 10 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(87) Acordul cu partea terță necesită o evaluare separată în temeiul articolului 101.

(88) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 12 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(89) A se vedea articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(90) Regulamentul (UE) nr. 316/2014 al Comisiei din 21 martie 2014 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri de transfer de tehnologie (JO L 93, 28.3.2014, p. 17). A se vedea, de asemenea, Orientările Comisiei privind aplicarea articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene acordurilor de transfer de tehnologie (JO C 89, 28.3.2014, p. 3), punctele 73 și 74 („Orientările privind transferul de tehnologie”).

(91) A se vedea Orientările privind transferul de tehnologie, punctul 74.

(92) A se vedea articolul 3 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(93) A se vedea articolul 3 alineatul (3) litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(94) A se vedea articolul 3 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(95) Acestea ar putea fi, de exemplu, IMM-urile, ale căror activitate comercială principală constă în furnizarea de servicii de cercetare și dezvoltare terților.

(96) A se vedea articolul 3 alineatul (4) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(97) A se vedea articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(98) A se vedea articolul 4 alineatul (3) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(99) A se vedea articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(100) A se vedea articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(101) A se vedea considerentul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(102) În continuare în prezentul capitol, trimiterile la tehnologie sau tehnologii includ procedeele, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

(103) A se vedea, de asemenea, secțiunea 1.2.1.

(104) A se vedea punctul 44 și Comunicarea Comisiei privind definirea pieței pentru orientări privind definirea pieței relevante. A se vedea, de asemenea, secțiunea 2.3.1.

(105) A se vedea punctul 44 și Comunicarea Comisiei privind definirea pieței pentru orientări privind definirea pieței relevante. A se vedea, de asemenea, secțiunea 2.3.1.

(106) A se vedea punctele 87 și 88.

(107) A se vedea secțiunea 2.2.2.1 privind distincția între activitățile comune de cercetare și dezvoltare și activitățile remunerate de cercetare și dezvoltare. A se vedea, de asemenea, articolul 1 alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(108) A se vedea articolul 6 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(109) A se vedea articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare. Nu este necesar ca toate acordurile de C-D ale părții finanțatoare referitoare la aceleași produse contractuale sau tehnologii contractuale să intre sub incidența Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(110) A se vedea punctul 44 și Comunicarea Comisiei privind definirea pieței pentru orientări privind definirea pieței relevante. A se vedea, de asemenea, secțiunea 2.3.1.

(111) A se vedea articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(112) A se vedea articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(113) A se vedea articolul 7 alineatul (3) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(114) A se vedea, de asemenea, articolul 8 litera (d) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de transfer de tehnologie, precum și Orientările privind transferul de tehnologie, punctele 25 și 86-88.

(115) A se vedea punctele 87 și 88.

(116) Articolul 6 alineatul (2) nu se aplică în cazul în care două sau mai multe părți sunt concurenți existenți sau potențiali pe o piață a produselor sau a tehnologiilor existente care pot fi îmbunătățite, substituite sau înlocuite de produsele contractuale sau de tehnologiile contractuale; în acest caz, se aplică articolul 6 alineatul (1) (pragul cotei de piață).

(117) Acest lucru nu aduce atingere competenței Comisiei sau a ANC-urilor de a retrage beneficiul exceptării pe categorii în cazuri individuale. A se vedea secțiunea 2.2.6.

(118) Astfel cum s-a menționat la punctul 68, acordul anterior care are ca obiect desfășurarea de activități comune sau remunerate de cercetare și dezvoltare trebuie, de asemenea, să îndeplinească respectivele condiții prevăzute în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(119) A se vedea articolul 6 alineatul (5) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(120) A se vedea articolul 8 litera (b) punctul (i) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(121) A se vedea articolul 8 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(122) A se vedea articolul 8 litera (b) punctul (iii) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(123) A se vedea articolul 8 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(124) A se vedea articolul 8 litera (c) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(125) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 19 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(126) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 18 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(127) A se vedea articolul 8 litera (g) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(128) A se vedea articolul 9 alineatul (1) litera (a) punctul (i) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(129) A se vedea articolul 9 alineatul (1) litera (a) punctul (ii) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(130) În temeiul articolului 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, persoanele cărora le-ar putea aduce atingere o decizie individuală de aplicare a dreptului Uniunii au dreptul de a fi ascultate înainte de adoptarea deciziei respective.

(131) Potrivit articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003. Comisia și-a utilizat competența de retragere a beneficiului regulamentelor de exceptare pe categorii în decizia sa din 25 martie 1992 (măsuri provizorii) în legătură cu o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE în cazul IV/34.072 – Mars/Langnese și Schöller, susținută în hotărârea pronunțată la 1 octombrie 1998, Langnese-Iglo/Comisia, C-279/95 P, EU:C:1998:447, precum și în decizia sa din 4 decembrie 1991 (măsuri provizorii) în legătură cu o procedură în temeiul articolului 85 din Tratatul CEE în cazul IV/33.157 – Eco System/Peugeot.

(132) În cazul în care nu intervine o astfel de restrângere a concurenței, articolul 101 nu se aplică și nu este necesară o evaluare suplimentară.

(133) Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare conține definiții specifice care sunt relevante pentru aplicarea pragului cotei de piață în Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare. A se vedea secțiunea 2.2.3.4.

(134) Acest termen se utilizează în anumite sectoare pentru a se referi la produse care nu au fost încă introduse pe piață, dar pentru care există suficientă vizibilitate în procesul de cercetare și dezvoltare pentru a se stabili cărei piețe îi vor aparține în mod probabil produsele respective în cazul în care procesul de cercetare și dezvoltare se realizează cu succes.

(135) Unele acorduri de C-D se referă la dezvoltarea de produse care nu vor îmbunătăți, substitui sau înlocui produse existente, ci vor satisface o cerere complet nouă. Produsele în curs de dezvoltare se pot încadra, de asemenea, în această categorie de produse.

(136) A se vedea, de asemenea, și Orientările privind transferul de tehnologie, punctele 19-26.

(137) A se vedea, de asemenea, punctul 16 privind concurența potențială.

(138) A se vedea, de exemplu, decizia Comisiei din 8 iulie 2021 în cazul AT.40178 – Emisii provenite de la autovehicule, care a vizat un cartel între cinci producători de autovehicule în contextul unei asocieri de întreprinderi. Scopul aparent al cooperării a fost acela de a dezvolta componente pentru un nou sistem de curățare a emisiilor. Cu toate acestea, în contextul acestei cooperări, producătorii de autovehicule au convenit, de asemenea, să nu îmbunătățească eficacitatea sistemului dincolo de ceea ce era prevăzut de lege, limitând astfel dezvoltarea tehnică a tehnologiei de curățare a emisiilor.

(139) Acest lucru nu aduce atingere evaluării posibilei creșteri a eficienței, inclusiv a aceleia care există în mod obișnuit în cazul activităților de cercetare și dezvoltare cofinanțate din fonduri publice. A se vedea secțiunea 2.4.1.

(140) Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 89.

(141) A se vedea, de asemenea, secțiunea 1.2.6 și punctul 369.

(142) A se vedea, de asemenea, punctul 6.

(143) A se vedea punctul 49 din Orientările privind aplicabilitatea articolului101 alineatul (3).

(144) A se vedea secțiunea 2.2.4.1.

(145) A se vedea punctul 44 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3). În ceea ce privește momentul relevant pentru evaluarea aplicabilității Regulamentului de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare, a se vedea secțiunea 2.2.5.

(146) A se vedea articolul 1 alineatul (1) punctul 15 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de cercetare și dezvoltare.

(147) În ceea ce privește pregătirea de servicii, a se vedea în special punctul 200.

(148) A se vedea punctele 12 și 46. Prezentele orientări nu au în vedere operațiunile care constituie o concentrare în sensul articolului 3 din Regulamentul privind concentrările economice; aceasta include crearea unei întreprinderi comune cu funcționalitate deplină.

(149) Acordurile de subcontractare verticale nu fac obiectul prezentelor orientări. Acordurile de subcontractare verticale sunt încheiate între societăți care își desfășoară activitatea la niveluri diferite ale lanțului de producție sau de distribuție. Aceste acorduri fac obiectul Orientărilor privind restricțiile verticale și, în anumite condiții, pot beneficia de exceptarea prevăzută în VBER. În plus, acestea pot face obiectul Comunicării Comisiei din 18 decembrie 1978 privind evaluarea anumitor acorduri de subcontractare având în vedere dispozițiile articolului 85 alineatul (1) din Tratatul CEE („Comunicarea privind subcontractarea”) (JO C 1, 3.1.1979, p. 2).

(150) Regulamentul (UE) 2023/1067 al Comisiei din 1 iunie 2023 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de acorduri de specializare (JO L 143, 2.6.2023, p. 20).

(151) Cu excepția cazului în care și până când Comisia sau o ANC retrage beneficiul exceptării pe categorii într-un caz individual (a se vedea secțiunea 3.3.7).

(152) A se vedea articolul 2 alineatul (5) primul paragraf din Regulamentul (CE) nr. 139/2004.

(153) Regulamentul (CEE) nr. 2821/71 împuternicește Comisia, în conformitate cu articolul 101 alineatul (3), să excepteze pe categorii prin regulament acordurile care au ca obiect specializarea, inclusiv acordurile necesare pentru realizarea acesteia.

(154) Cu excepția cazului și până în momentul în care Comisia sau o ANC retrage beneficiul exceptării pe categorii într-un caz individual (a se vedea secțiunea 3.3.7).

(155) Pentru evaluarea acordurilor de specializare în temeiul articolului 101 alineatul (1), a se vedea secțiunea 3.4.

(156) A se vedea considerentul 6 și articolul 1 alineatul (1) punctul 5 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare.

(157) Ar trebui menționat faptul că acordurile de specializare unilaterală și reciprocă trebuie să includă obligații de furnizare și cumpărare pentru a se încadra în definițiile acestor acorduri prevăzute la articolul 1 din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare (a se vedea punctele 188 și 190).

(158) Regulamentul (UE) nr. 1218/2010 al Comisiei din 14 decembrie 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de acorduri de specializare (JO L 335, 18.12.2010, p. 43).

(159) În cazul în care nu intervine o astfel de restrângere a concurenței, articolul 101 nu se aplică și nu este necesară o evaluare suplimentară.

(160) A se vedea secțiunea 3.5.

(161) A se vedea punctele 46 („întreprinderi comune cu funcționalitate deplină”) și 12 („răspunderea pentru încălcările articolului 101”).

(162) Acordurile de producție pot avea ca rezultat și coordonarea comportamentului părților în calitate de cumpărători. În acest caz, astfel cum se explică la punctul 6, orientările din capitolul 4 (Acorduri de achiziție) pot fi relevante în plus față de orientările din prezentul capitol 3.

(163) A se vedea punctul 34.

(164) A se vedea punctul 34.

(165) A se vedea punctul 16.

(166) A se vedea secțiunea 3.4.3.2.

(167) A se vedea punctul 41. În multe cazuri, acordurile de producție dintre IMM-uri vor intra sub incidența Comunicării de minimis. Cu toate acestea, comunicarea nu se aplică acordurilor care prevăd restrângerea concurenței prin obiect.

(168) A se vedea articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul de exceptare pe categorii a acordurilor de specializare.

(169) A se vedea secțiunea 3.3.5.1.

(170) Inclusiv prin majorarea prețului perceput de către părți pentru produsul intermediar concurenților terți de pe piața din aval care se bazează pe furnizarea produsului intermediar de către acestea.

(171) Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 89.

(172) A se vedea, de asemenea, secțiunea 1.2.6 și punctul 369.

(173) A se vedea, de asemenea, punctul 6.

(174) A se vedea secțiunea 3.4.

(175) A se vedea secțiunea 3.3.

(176) A se vedea punctul 98 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(177) Ar trebui menționat faptul că termenul „infrastructură mobilă” din prezenta secțiune se referă la utilizarea infrastructurii nu numai pentru serviciile de telecomunicații mobile, cum ar fi serviciile mobile în bandă largă, ci și pentru furnizarea de acces fără fir la un post fix, cum ar fi accesul fix fără fir (Fixed Wireless Access – „FWA”), care este utilizat ca alternativă la conexiunile prin cablu.

(178) Orientările din prezenta secțiune se referă la acordurile privind implementarea în comun a infrastructurii de către operatorii de rețele de telecomunicații mobile. Prezenta secțiune nu se referă la acordurile privind furnizarea la nivel angro a produselor de acces pentru telecomunicații mobile.

(179) Operatorii de telecomunicații mobile pot desfășura, de asemenea, alte tipuri de utilizare în comun: pe lângă utilizarea în comun a părții RAN din rețeaua lor, aceștia pot utiliza în comun și unele noduri ale rețelei lor centrale, cum ar fi centrele de comutație ale serviciilor mobile și entitățile de management al mobilității.

(180) De exemplu, utilizarea în comun a infrastructurii mobile poate permite o concurență la nivelul comerțului cu amănuntul care nu ar exista în absența acordului. A se vedea, prin analogie, Hotărârea din 2 mai 2006, O2 (Germania)/Comisia, T-328/03, EU:T:2006:116, punctele 77-79. Această hotărâre se referă la acordurile naționale de roaming, însă principiile pot fi aplicate mutatis mutandis acordurilor de utilizare în comun a infrastructurii mobile.

(181) Cadrul de reglementare pentru comunicațiile electronice permite autorităților statelor membre să impună operatorilor de rețele utilizarea în comun a infrastructurii în anumite circumstanțe, de exemplu, în zonele geografice în care există obstacole economice sau fizice insurmontabile în calea multiplicării infrastructurii, utilizatorii finali riscând să fie privați de conectivitatea digitală. A se vedea articolul 61 alineatul (4) din Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice („Codul european al comunicațiilor electronice”) (JO L 321, 17.12.2018, p. 36). A se vedea, de asemenea, Recomandarea (UE) 2020/1307 a Comisiei din 18 septembrie 2020 privind un set comun de instrumente al Uniunii pentru reducerea costului instalării rețelelor de foarte mare capacitate și asigurarea accesului în timp util și ușor pentru investiții la spectrul de frecvențe radio 5G, cu scopul de a încuraja conectivitatea în sprijinul redresării economice a Uniunii după criza provocată de pandemia de COVID-19. Recomandarea subliniază că „[r]ețelele 5G necesită instalarea de celule cu o densitate considerabil mai mare în benzi de frecvențe mai înalte în comparație cu tehnologiile din generațiile anterioare. Utilizarea în comun a infrastructurii pasive și active și punerea în funcțiune în comun a infrastructurii fără fir pot reduce costul acestei instalări (inclusiv costurile marginale), […] accelerând astfel ritmul instalării, sprijinind o acoperire mai mare a rețelei și permițând o utilizare mai eficace și mai eficientă a spectrului de frecvențe radio în beneficiul consumatorilor. Prin urmare, aceasta ar trebui să fie considerată pozitivă de către autoritățile competente, în special în zonele cu rentabilitate economică limitată.” – a se vedea considerentul 26 și punctul 20 litera (f) (JO L 305, 21.9.2020, p. 33).

(182) Concurența respectivă trebuie înțeleasă în contextul real în care ar avea loc în absența acordului; ingerința în concurență poate fi pusă sub semnul întrebării în special în cazul în care acordul este necesar pentru pătrunderea unei întreprinderi într-o zonă nouă. A se vedea Hotărârea din 2 mai 2006, O2 (Germania)/Comisia, T-328/03, punctul 68.

(183) Conexiunile backhaul leagă coloana vertebrală a rețelei de părțile mai periferice ale acesteia.

(184) Restricțiile privind capacitatea instalată, împreună cu restricțiile determinate de rețeaua backhaul utilizată în comun ar putea, de exemplu, să aibă un efect direct asupra furnizării de servicii cu ridicata pentru furnizorii de rețele mobile virtuale („MVNO”) și de servicii de roaming (internaționale și naționale).

(185) Decizia Comisiei din 11 iulie 2022, Partajarea rețelei – Republica Cehă, AT.40305, considerentul 89.

(186) Decizia Comisiei din 11 iulie 2022, Partajarea rețelei – Republica Cehă, AT.40305, considerentul 89.

(187) Acordurile de utilizare în comun a infrastructurii mobile pot conduce la situații în care o parte îi creează impedimente unei alte părți: de exemplu, în cazul în care infrastructura de rețea mobilă exploatată de o parte într-o anumită zonă nu este compatibilă cu anumite tehnologii pe care cealaltă parte care utilizează infrastructura respectivă în zona respectivă ar dori să le implementeze. A se vedea, de asemenea, Decizia Comisiei din 11 iulie 2022, Partajarea rețelei – Republica Cehă, AT.40305, secțiunea 4.4.1, considerentele 91 și 106.

(188) De exemplu, dacă două părți convin asupra unei împărțiri geografice, prin care (i) partea A este operatorul de rețea pentru zona geografică A, iar partea B este operatorul de rețea pentru zona B; (ii) ambele părți continuă să își desfășoare activitatea și să concureze în zona celeilalte părți; iar (iii) operatorul de rețea pentru o anumită zonă este responsabil pentru deciziile de investiții în numele ambilor operatori pentru zona respectivă] și acordul conferă operatorului de rețea dreptul de a refuza implementarea extinderilor rețelei solicitate de cealaltă parte.

(189) De exemplu, în cazul împărțirii geografice, atunci când modernizarea rețelei este facturată de către o parte unei alte părți la un preț mai mare decât costurile incrementale subiacente.

(190) Hotărârea din 2 mai 2006, O2 (Germania)/Comisia, T-328/03, EU:T:2006:116, punctele 65-71.

(191) Decizia Comisiei din 16 iulie 2003, T-Mobile Deutschland/O2 Germania. Acord-cadru de utilizare în comun a rețelei, COMP/38.369, considerentul 12; Decizia Comisiei din 30 aprilie 2003, O2 UK Limited/T-Mobile UK Limited (UK Network Sharing Agreement), COMP/38.370, considerentul 11.

(192) A se vedea poziția comună a Organismului Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) privind utilizarea în comun a infrastructurii mobile din 13 iunie 2019, secțiunea 4.2. Utilizarea în comun a infrastructurii active.

(193) Cum ar fi, de exemplu, achiziționarea independentă a spectrului de frecvențe radio, decizii independente cu privire la modul de utilizare a acestui spectru și la benzile de frecvență, precum și cu privire la utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio sau la neutilizarea acestuia după achiziționare.

(194) În funcție de evoluția tehnologiei relevante (RAN) de-a lungul timpului, această distincție între utilizarea în comun a infrastructurii pasive, a infrastructurii active și a spectrului de frecvențe radio poate deveni mai puțin relevantă pentru viitoarele acorduri de utilizare în comun a rețelelor. Cu toate acestea, este probabil ca principiile stabilite la acest punct să rămână relevante pentru evaluarea viitoarelor acorduri de utilizare în comun a rețelelor, în funcție și de rolul pe care componentele hardware ale tehnologiei (RAN) îl vor juca în viitor în ceea ce privește diferențierea. De exemplu, în viitor, ar putea exista o diferențiere mai redusă la nivelul componentelor hardware ale RAN, dar ar putea interveni o diferențiere mai mare la nivelul software-ului.

(195) A se vedea punctul 259.

(196) A se vedea punctul 259.

(197) Ar trebui menționat faptul că termenul „utilizare în comun a spectrului de frecvențe radio” din prezenta secțiune se referă numai la tipul de acord de utilizare în comun a infrastructurii în care doi sau mai mulți operatori concurenți de rețele de telecomunicații mobile își utilizează ca resursă comună (adică pun în comun) spectrul de frecvențe radio deținut în una sau mai multe benzi de frecvențe. Totuși, orientările din această secțiune privind utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio nu vizează alte tipuri de utilizare în comun a spectrului de frecvențe radio, de exemplu între neconcurenți (inclusiv între operatorii de rețele de telecomunicații mobile și operatorii de rețele de telecomunicații non-mobile) care utilizează aceleași benzi de frecvențe într-un mod dinamic, încurajând astfel utilizarea eficientă a acestei resurse limitate și noile oportunități de implementare a tehnologiei 5G. În plus, termenul „utilizare în comun a spectrului de frecvențe radio” din prezenta secțiune nu ar trebui confundat cu așa-numita „partajare dinamică a spectrului de frecvențe radio”, care este o tehnologie care permite alocarea dinamică a resurselor de capacitate ale unui operator de rețea mobilă într-o anumită bandă de frecvențe, pentru a permite funcționarea simultană a mai multor generații de tehnologii mobile, cum ar fi 3G, 4G și 5G, pe acea bandă de frecvențe.

(198) Articolul 47 alineatul (2) din Codul european al comunicațiilor electronice. În plus, atunci când stabilesc condiții aferente drepturilor individuale de utilizare a spectrului de frecvențe radio, autoritățile competente pot prevedea următoarele posibilități: (a) utilizarea în comun a infrastructurii pasive sau active care are la bază spectrul de frecvențe radio ori utilizarea în comun a spectrului de frecvențe radio; (b) acorduri comerciale de acces la servicii de roaming; (c) implementarea în comun a infrastructurii pentru furnizarea de rețele sau servicii care se bazează pe utilizarea spectrului de frecvențe radio.

(199) De exemplu, este mai probabil ca un acord de utilizare în comun a infrastructurii mobile încheiat între doi operatori de rețele mobile care au o cotă de piață cumulată ridicată, acoperă o mare parte din teritoriul unui stat membru și utilizează în comun spectrul de frecvențe radio să justifice o investigație aprofundată. Totuși, în anumite circumstanțe (de exemplu, în cazul în care acordul se limitează doar la zonele slab populate), este posibil ca aceste acorduri să nu aibă efecte restrictive.

(200) A se vedea Colen, L., Bouamra-Mechemache, Z., Daskalova, V., Nes, K., „Retail alliances in the agricultural and food supply chain” (Alianțele dintre comercianții cu amănuntul din cadrul lanțului agricol și alimentar), EUR 30206 EN, Comisia Europeană, 2020, ISBN 978-92-76-18585-7, doi:10.2760/33720, JRC120271. Acest raport al JRC oferă în special o tipologie a alianțelor între comercianții cu amănuntul [a se vedea secțiunea 2.3, care face distincție între: (i) grupurile de comercianți cu amănuntul independenți; (ii) alianțele naționale între comercianți cu amănuntul; și (iii) alianțele internaționale sau europene între comercianți cu amănuntul. Spre deosebire de grupurile de comercianți cu amănuntul independenți, în general, alianțele naționale și internaționale între comercianți cu amănuntul nu achiziționează în comun produse de la furnizori, ci doar negociază anumite condiții de achiziție cu producătorii de produse de marcă, cum ar fi, de exemplu, acordarea de reduceri suplimentare de către producător în schimbul furnizării anumitor servicii de către comercianții cu amănuntul. Aceste condiții se aplică în plus față de condițiile convenite cu membrii individuali ai alianței.]

(201) Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine, T-240/17, EU:T:2019:778, punctul 297; a se vedea, de asemenea, Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 37 și Hotărârea din 13 decembrie 2006, Carne de vită din Franța, cauzele conexate T-217/03 și T-245/03, EU:T:2006:391, punctul 83 și următoarele.

(202) A se vedea capitolul 6 privind schimbul de informații și, în special, secțiunea 6.2.6, care se aplică, de asemenea, schimburilor de informații sensibile din punct de vedere comercial între cumpărători.

(203) Orice eventuale efecte favorabile concurenței aferente unui acord trebuie să fie luate în considerare în mod corespunzător ca elemente ale contextului în scopul calificării sale ca restrângere prin obiect, întrucât pot repune în discuție aprecierea globală a gradului suficient de nociv pentru concurență al acordului în cauză; a se vedea punctul 28.

(204) Comisia a sancționat carteluri ale cumpărătorilor care nu au funcționat în întregime în secret, ci care au început cel puțin într-un mod relativ transparent. A se vedea Decizia 2003/600/CE a Comisiei din 2 aprilie 2003, Carne de vită din Franța (JO L 209, 19.8.2003, p. 12).

(205) Hotărârea din 15 decembrie 1994, Gøttrup-Klim, C-250/92, EU:C:1994:413, punctul 34. A se vedea, de asemenea, secțiunea 1.2.6 privind restricțiile accesorii.

(206) A se vedea secțiunea 6.2.4.2.

(207) Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 89.

(208) A se vedea punctul 369.

(209) A se vedea, de asemenea, punctul 6.

(210) De exemplu, legislația națională care transpune Directiva (UE) 2019/633 a Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar (JO L 111, 25.4.2019, p. 59) sau care este mai strictă decât articolul 102 prin interzicerea sau sancționarea comportamentului abuziv față de întreprinderile dependente din punct de vedere economic – a se vedea articolul 3 alineatul (2) și considerentul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003.

(211) A se vedea punctul 278.

(212) Astfel de amenințări pot face parte integrantă dintr-un proces eficient de negociere pentru a obține prețuri mai competitive. Pe de altă parte, astfel de amenințări pot apărea și în contextul grupurilor de achiziție în comun care au ca efect restrângerea concurenței. Prin urmare, observarea unor astfel de amenințări nu este, în sine, nici dovada unui prejudiciu concurențial, nici a lipsei unui astfel de prejudiciu.

(213) De exemplu, deși o reducere poate avea forma contractuală a unei plăți forfetare, aceasta poate fi condiționată efectiv de atingerea de către cumpărător a anumitor obiective de vânzare preconizate atunci când contractul este renegociat în anul următor. În mod similar, plata poate fi condiționată de prestarea anumitor servicii.

(214) Articolul 2 alineatul (4) din VBER.

(215) Excepția prevăzută la articolul 2 alineatul (4) din VBER nu se aplică: (i) schimbului de informații dintre furnizor și cumpărător care fie nu este direct legat de punerea în aplicare a acordului vertical, fie nu este necesar pentru a îmbunătăți producția sau distribuția bunurilor sau a serviciilor contractuale, fie nu îndeplinește niciuna dintre aceste două condiții [articolul 2 alineatul (5) din VBER]; și nici (ii) acordurilor verticale referitoare la furnizarea de servicii de intermediere online în cazul în care furnizorul de servicii de intermediere online este o întreprindere concurentă pe piața relevantă pentru vânzarea bunurilor sau a serviciilor intermediate [articolul 2 alineatul (6) din VBER]. În aceste cazuri, prezentele orientări se aplică în paralel cu orientările verticale. Astfel de schimburi de informații și acorduri necesită o evaluare individuală în temeiul articolului 101. Orientările verticale pot fi relevante pentru evaluarea oricăror restricții verticale, în timp ce prezentele orientări pot oferi îndrumări relevante pentru evaluarea posibilelor efecte coluzive.

(216) A se vedea, de asemenea, punctul 47.

(217) De exemplu, în cazul unui acord de comercializare pe o anumită piață geografică, alte piețe geografice în care părțile la acord sunt, de asemenea, active sau piețele de furnizare a factorilor de producție achiziționați în comun pentru comercializarea produselor contractuale.

(218) Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 89.

(219) A se vedea, de asemenea, secțiunea 1.2.6 privind restricțiile accesorii.

(220) A se vedea, de asemenea, punctul 6.

(221) A se vedea în special punctul 559 din capitolul 9 referitor la acordurile privind durabilitatea.

(222) Cooperarea în ceea ce privește ofertarea poate fi realizată fie prin subcontractare, în cazul în care ofertantul oficial convine ca, dacă i se atribuie contractul, să subcontracteze parțial activitatea uneia sau mai multor părți, fie prin intermediul unui consorțiu, în care toți partenerii din cadrul consorțiului participă împreună la procedura de licitație, în general prin intermediul unei entități juridice înființate special în scopul procedurii respective. Din perspectiva achizițiilor publice, diferența dintre subcontractare și un consorțiu constă în faptul că, în primul caz, contractantul principal nu este nevoit să comunice imediat numele subcontractanților săi, în timp ce, într-un consorțiu, numele membrilor consorțiului sunt declarate imediat autorității de atribuire. Din perspectiva legislației concurenței, atât subcontractarea, cât și consorțiile constituie modalități de prezentare a unei oferte comune. În prezenta secțiune, pentru simplificare, se va utiliza termenul „consorțiu ofertant” în locul termenului „prezentare a unei oferte comune”. În plus, ar trebui să se facă distincție între situațiile în care: (i) subcontractarea este convenită înainte de prezentarea ofertei; și (ii) subcontractarea este convenită și realizată după atribuirea contractului. În general, doar în prima situație subcontractarea echivalează cu prezentarea unei oferte comune și, în anumite situații, cu o formă de manipulare a procedurilor de cerere de oferte.

(223) Comunicarea Comisiei privind instrumentele de combatere a coluziunii în domeniul achizițiilor publice și privind orientările referitoare la modul de aplicare a motivului de excludere ca urmare a coluziunii (JO C 91, 18.3.2021, p. 1).

(224) Hotărârea din 14 ianuarie 2021, Kilpailu- ja kuluttajavirasto, C-450/19, EU:C:2021:10, punctul 35.

(225) Secțiunea 5.6. din Comunicarea Comisiei privind instrumentele de combatere a coluziunii în domeniul achizițiilor publice și privind orientările referitoare la modul de aplicare a motivului de excludere ca urmare a coluziunii.

(226) Hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK) Ltd și alții/Competition and Markets Authority, C307/18, EU:C:2020:52, punctul 39.

(227) În măsura în care informațiile schimbate constituie, integral sau parțial, date cu caracter personal, prezentele orientări nu aduc atingere dreptului Uniunii privind protecția datelor, în special Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (JO L 119, 4.5.2016, p. 1). Nicio dispoziție din prezentele orientări nu trebuie să fie aplicată sau interpretată astfel încât să diminueze sau să limiteze dreptul la protecția datelor cu caracter personal.

(228) Termenul „schimb de date” este utilizat pentru a descrie toate formele și modelele posibile de acces la date și de transfer de date între întreprinderi. Acesta include rezervele comune de date, în cadrul cărora deținătorii de date se grupează pentru a partaja date.

(229) Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard/Comisia, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 89.

(230) A se vedea, de asemenea, punctul 6.

(231) A se vedea articolul 2 alineatele (1) și (5) din Regulamentul (UE) 2022/720 al Comisiei din 10 mai 2022 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene la categoriile de acorduri verticale și practici concertate (JO L 134, 11.5.2022, p. 4). Pentru o listă neexhaustivă de exemple de informații care, în funcție de circumstanțele specifice, pot fi direct legate de punerea în aplicare a unui acord vertical și necesare pentru a îmbunătăți producția sau distribuția bunurilor sau a serviciilor contractuale, a se vedea punctul 99 din Comunicarea Comisiei – Orientări privind restricțiile verticale (JO C 248, 30.6.2022, p. 1). În cazul în care părțile la un acord vertical care îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (4) litera (a) sau (b) din Regulamentul (UE) 2022/720 fac schimb de informații care fie nu sunt direct legate de punerea în aplicare a acordului lor vertical, fie nu sunt necesare pentru a îmbunătăți producția sau distribuția bunurilor sau a serviciilor contractuale, fie nu îndeplinesc niciuna dintre aceste două condiții, schimbul de informații trebuie evaluat individual în temeiul articolului 101 din tratat și cu ajutorul prezentelor orientări.

(232) Articolul 4 alineatul (1) și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004. A se vedea, de asemenea, Comunicarea Comisiei privind restricțiile direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrărilor economice (JO C 56, 5.3.2005, p. 24). A se vedea, de asemenea, Hotărârea din 22 septembrie 2021, Altice Europe/Comisia, T-425/18, EU:T:2021:607, punctul 239.

(233) Teoria economică privind asimetria informațiilor are ca obiect studiul deciziilor în scenarii în cadrul cărora o parte deține mai multe informații decât cealaltă.

(234) Schimbul de date este încurajat și în Strategia europeană privind datele.

(235) Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții, C-74/14, EU:C:2016:42, punctul 27 și Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctele 32-33.

(236) A se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții, C-74/14, EU:C:2016:42, punctele 39-40 și Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 126.

(237) Hotărârea din 26 ianuarie 2017, Duravit și alții/Comisia, C-609/13 P, EU:C:2017:46, punctul 135 și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia, C-883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 123.

(238) Hotărârea din 10 noiembrie 2017, ICAP și alții/Comisia, T-180/15, EU:T:2017:795, punctul 57; Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 51; Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 127 și Hotărârea din 8 iulie 1999, Hüls/Comisia, C-199/92 P, EU:C:1999:358, punctele 161-163.

(239) Utilizarea sintagmei „principalele probleme legate de concurență” înseamnă că descrierea problemelor de concurență care urmează nu este nici exclusivă, nici exhaustivă.

(240) Acest lucru este valabil în special atunci când schimbul constituie temeiul unei alte practici anticoncurențiale. A se vedea: hotărârea din 26 ianuarie 2017, Duravit și alții/Comisia, C-609/13 P, EU:C:2017:46, punctul 134; Hotărârea din 7 ianuarie 2004, Aalborg Portland și alții/Comisia, cauza C204/00 P, C-205/00 P, C-211/00 P, C-213/00 P, C-217/00 P și C-219/00 P, EU:C:2004:6, punctul 281.

(241) Astfel, schimbul de informații poate facilita coluziunea deoarece contribuie la o înțelegere reciprocă cu privire la un sistem de recompensare/sancționare caracteristic acordurilor coluzive. Astfel de schimburi de informații pot fi private sau publice. De exemplu, în cazul în care o întreprindere ar comunica în mod privat concurenților săi că toți ar trebui să crească prețurile sau să reducă vânzările sau capacitatea ori să ia decizii comerciale în comun, intenția anticoncurențială ar fi incontestabil prezentă. Este probabil ca efectul să fie similar și în cazul în care întreprinderea comunică în mod public acest plan, cu excepția cazului în care se poate demonstra că nu numai întreprinderea însăși, concurenții săi sau investitorii săi, ci și clienții vor beneficia de pe urma informațiilor respective. Acest lucru se datorează faptului că întreprinderile, concurenții și investitorii acestora vor beneficia, de regulă, de profituri mai mari în cadrul unui sistem coluziv, în timp ce clienții sunt prejudiciați.

(242) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia, T240/17, EU:T:2019:778, punctul 305.

(243) În ceea ce privește excluderea care decurge din acorduri verticale, a se vedea punctele 18-22 din Orientările privind restricțiile verticale.

(244) La punctele 57-58 din Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05, EU:C:2006:734, se subliniază importanța analizării structurii subiacente a pieței pentru a stabili probabilitatea riscului de excludere. A se vedea, de asemenea: Decizia Comisiei din 30 iunie 2022 în cazul AT.40511, Insurance Ireland, unde participanții la schimb reprezentau 98 % din piața relevantă.

(245) Acest lucru nu impune ca accesul să fie gratuit. Se poate percepe o taxă atât timp cât aceasta este echitabilă, transparentă și nediscriminatorie. În plus, terților li se poate solicita, de asemenea, să contribuie ei înșiși cu date la baza de date. A se vedea, de asemenea: hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05, EU:C:2006:734, punctul 60.

(246) Accesul la datele proprii ale unei întreprinderi, de exemplu, la datele utilizatorilor generate prin utilizarea unei platforme, nu reprezintă un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial.

(247) Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 121 și Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia, C883/19 P, EU:C:2023:11, punctul 115.

(248) Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 123 și Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 36.

(249) Hotărârea din 15 decembrie 2016, Philips și Philips France/Comisia, T-762/14, EU:T:2016:738, punctul 91.

(250) Această listă nu este exhaustivă.

(251) Hotărârea din 8 iulie 2008, BPB/Comisia, T-53/03, EU:T:2008:254, punctul 236 și Hotărârea din 2 februarie 2022, Scania/Comisia, T-799/17, EU:T:2022:48, punctul 347. Informațiile se află în domeniul public atunci când sunt disponibile din surse accesibile publicului. Informațiile nu sunt publice în cazul în care costurile aferente colectării lor descurajează alte întreprinderi și alți clienți în a le obține. Faptul că este posibil să se obțină anumite informații de pe piață, de exemplu, prin colectare de la clienți, nu înseamnă neapărat că aceste informații sunt date referitoare la piață reperabile imediat de către concurenți. A se vedea Hotărârea din 12 iulie 2001, Tate&Lyle și alții/Comisia, T-202/98, T204/98 și T-207/98, EU:T:2001:185, punctul 60.

(252) A se vedea Hotărârea din 5 octombrie 2020, Casino, Guichard-Perrachon și AMC/Comisia, T-249/17, EU:T:2020:458, punctele 263-267 și Hotărârea din 30 septembrie 2003, Atlantic Container Line și alții/Comisia, T-191/98, T-212/98-T-214/98, EU:T:2003:245, punctul 1 154. A se vedea, de asemenea, punctul 398, care explică faptul că divulgarea publică poate, în anumite cazuri, să facă parte dintr-un canal de comunicare între concurenți pentru a semnala intențiile viitoare de a se comporta pe piață într-un anumit mod sau de a oferi un punct focal pentru coordonarea dintre concurenți și, prin urmare, că aceasta poate intra sub incidența articolului 101 alineatul (1).

(253) De exemplu, în cazul unui oligopol restrâns.

(254) Asociațiile profesionale pot colecta date istorice pentru a contribui la revizuirile politicilor publice sau pentru a analiza rezultatele acestor revizuiri.

(255) De exemplu, în cazuri anterioare, Comisia a considerat că schimbul de date specifice întreprinderilor cu o vechime mai mare de un an reprezintă un schimb de date istorice și nu restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1), iar informațiile cu o vechime mai mică de un an au fost considerate recente; Decizia Comisiei în cazul IV/31.370, UK Agricultural Tractor Registration Exchange, considerentul 50; Decizia Comisiei în cazul IV/36.069, Wirtschaftsvereinigung Stahl (JO L 1, 3.1.1998, p. 10), considerentul 17.

(256) În Hotărârea din 12 iulie 2019, Sony și Sony Electronics/Comisia, T-762/15, EU:T:2019:515, punctul 127, Tribunalul a considerat că, în împrejurările speței, cunoașterea rezultatelor licitațiilor anterioare era o informație foarte relevantă pentru concurenți, atât în scopul monitorizării, cât și în vederea unor contracte viitoare.

(257) A se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05, EU:C:2006:734, punctele 31-32.

(258) A se vedea Hotărârea din 15 martie 2000, Cimenteries CBR și alții/Comisia, T-25/95, EU:T:2000:77, punctul 1 849 și Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 51.

(259) A se vedea Concluziile avocatului general Juliane Kokott prezentate la 19 februarie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, cauza C-8/08, EU:C:2009:110, punctul 54. Cu privire la distanțare: a se vedea Hotărârea din 20 ianuarie 2016, Toshiba Corporation/Comisia, C-373/14 P, punctele 62-63. A se vedea punctul 410 de mai jos.

(260) A se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții, C-74/14, EU:C:2016:42, punctul 48, Hotărârea din 8 iulie 1999, Hüls/Comisia, C-199/92 P, EU:C:1999:358, punctul 162; Hotărârea din 8 iulie 1999, Comisia/Anic Partecipazioni, C-49/92 P, EU:C:1999:356, punctul 121.

(261) A se vedea Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 59.

(262) A se vedea Hotărârea din 12 iulie 2001, Tate&Lyle și alții/Comisia, T-202/98, T-204/98 și T-207/98, EU:T:2001:185, punctul 54.

(263) A se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții, C-74/14, EU:C:2016:42, punctele 39-40.

(264) În Hotărârea din 21 ianuarie 2016, Eturas și alții, C-74/14, EU:C:2016:42, punctul 41, Curtea de Justiție a menționat exemple de refutare a acestei prezumții: demonstrând că destinatarul nu a primit mesajul respectiv sau că nu a consultat rubrica în discuție ori nu a consultat-o decât după ce s-a scurs un anumit timp de la transmiterea sa.

(265) A se vedea, de asemenea, punctul 389.

(266) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 14 martie 2013, Dole Food Company și Dole Germany/Comisia, T-588/08, EU:T:2013:130, punctele 291-295.

(267) Hotărârea din 24 septembrie 2019, HSBC Holdings și alții/Comisia, T-105/17, EU:T:2019:675, punctul 144.

(268) A se vedea, de exemplu, Decizia Comisiei din 7 iulie 2016, cazul AT.39850 – Transportul naval containerizat, considerentele 40-43.

(269) Legislația concurenței nu împiedică clienții să divulge în mod independent oferta de preț a unui furnizor unui alt furnizor în vederea obținerii unor condiții comerciale mai bune, cum ar fi un preț mai mic. Astfel de cazuri trebuie să fie diferențiate de situațiile în care un client are cunoștință de un acord anticoncurențial între furnizori și face schimb de informații în vederea punerii în aplicare a unui astfel de acord.

(270) Hotărârea din 10 noiembrie 2017, ICAP și alții/Comisia, T-180/15, EU:T:2017:795, punctul 103; Hotărârea din 22 octombrie 2015, AC-Treuhand/Comisia, C-194/14 P, EU:C:2015:717, punctele 27, 34-35. A se vedea, de asemenea, Hotărârea din 30 martie 2022, Air Canada/Comisia, T-326/17, EU:T:2022:177, punctele 370-371, în care Tribunalul a stabilit că răspunderea unor astfel de părți terțe nu depinde de rolul lor de intermediar și de moderator remunerat în cadrul acordului. A se vedea, de asemenea, punctul 454.

(271) Hotărârea din 21 iulie 2016, VM Remonts și alții, C-542/14, EU:C:2016:578, punctul 31.

(272) Hotărârea din 21 iulie 2016, VM Remonts și alții, C-542/14, EU:C:2016:578, punctul 30. A se vedea, de asemenea, punctul 406, care explică faptul că, în ceea ce privește un destinatar al unor informații sensibile din punct de vedere comercial, există prezumția că acesta a luat în considerare informațiile respective, cu excepția cazului în care se distanțează de acestea prin precizarea faptului că nu dorește să primească astfel de informații sau prin raportarea schimbului respectiv autorităților administrative.

(273) Hotărârea din 10 noiembrie 2017, ICAP și alții/Comisia, T-180/15, EU:T:2017:795, punctul 100.

(274) De exemplu, contractele cu frecvență redusă ar putea reduce posibilitatea de represalii.

(275) În funcție de structura pieței și de contextul general al schimbului, nu se poate exclude posibilitatea ca un schimb izolat să constituie o bază suficientă pentru ca întreprinderile să își concerteze comportamentul pe piață; a se vedea Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 59.

(276) De exemplu, pe unele piețe, cum ar fi piețele online sau în sectorul vânzării cu amănuntul de benzină, deciziile de stabilire a prețurilor sunt luate de mai multe ori pe zi. Pe alte piețe, întreprinderile își revizuiesc prețurile doar de câteva ori pe an. Un schimb trimestrial de informații nu poate fi considerat ca fiind frecvent în primul caz, însă poate fi considerat astfel în al doilea caz. Pe anumite piețe financiare, tranzacționarea are loc cu o frecvență atât de ridicată încât informațiile publicate cu frecvență zilnică pot fi considerate ca nefiind frecvente.

(277) Astfel de măsuri pot fi deja necesare pentru a respecta Regulamentul general privind protecția datelor, în cazul în care schimbul include date cu caracter personal.

(278) A se vedea Decizia Comisiei din 24 aprilie 2018 în cazul M.7993, Altice/PT Portugal, punctul 53.

(279) Această listă de caracteristici nu este exhaustivă; alte caracteristici ale pieței pot fi, de asemenea, relevante pentru evaluarea anumitor schimburi de informații.

(280) A se vedea, de asemenea, punctul 389.

(281) A se vedea Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05, EU:C:2006:734, punctul 58 și jurisprudența citată.

(282) A se vedea considerentul 51 din Decizia Comisiei în cazurile IV/31.370 și 31.446, UK Agricultural Tractor Registration Exchange (JO L 68, 13.3.1992, p. 19) și Hotărârea din 27 octombrie 1994, Deere/Comisia, T-35/92, EU:T:1994:259, punctul 78.

(283) Hotărârea din 19 martie 2015, Dole Food și Dole Fresh Fruit Europe/Comisia, C-286/13 P, EU:C:2015:184, punctul 122; Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 41; Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia, C-883/19 P, EU:C:2023:11, punctele 115-116; Hotărârea din 8 iulie 2020, Infineon Technologies/Comisia, T758/14 RENV, EU:T:2020:307, punctul 100.

(284) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 6 octombrie 2009, GlaxoSmithKline, C-501/06 P, C-513/06 P, C-515/06 P și C-519/06 P, EU:C:2009:610, punctul 58; Hotărârea din 20 noiembrie 2008, BIDS, C209/07, EU:C:2008:643, punctul 15 și următoarele.

(285) Hotărârea din 26 septembrie 2018, Philips și Philips France/Comisia, C-98/17 P, EU:C:2018:774, punctul 35.

(286) Informațiile privind cantitățile viitoare preconizate ar putea include, de exemplu, vânzările viitoare și cotele de piață preconizate, precum și vânzările preconizate către anumite teritorii sau către anumite grupuri de clienți.

(287) A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 8 iulie 2020, Infineon Technologies/Comisia, T-758/14 RENV, EU:T:2020:307, punctul 96; Hotărârea din 15 decembrie 2016, Philips și Philips France/Comisia, T-762/14, EU:T:2016:738, punctele 134-136. Nu este necesar ca informațiile să se refere la prețuri în mod direct. Schimburile de informații care constituie un element decisiv al prețului care trebuie plătit de utilizatorul final pot constitui, de asemenea, o restrângere prin obiect. A se vedea Hotărârea din 4 iunie 2009, T-Mobile Netherlands și alții, C-8/08, EU:C:2009:343, punctul 37;

(288) Hotărârea din 8 iulie 2020, Infineon Technologies/Comisia, T-758/14 RENV, EU:T:2020:307, punctele 85 și 96; Hotărârea din 15 decembrie 2016, Philips și Philips France/Comisia, T-762/14, EU:T:2016:738, punctul 104.

(289) Hotărârea din 8 iulie 2020, Infineon Technologies/Comisia, T-758/14 RENV, EU:T:2020:307, punctul 70.

(290) Hotărârea din 8 iulie 2020, Infineon Technologies/Comisia, T-758/14 RENV, EU:T:2020:307, punctul 98.

(291) Hotărârea din 9 septembrie 2015, Samsung SDI și alții/Comisia, T-84/13, EU:T:2015:611, punctul 51.

(292) Hotărârea din 8 iulie 2020, Infineon Technologies/Comisia, T-758/14 RENV, EU:T:2020:307, punctul 96.

(293) Decizia Comisiei din 8 iulie 2021 în cazul AT.40178 – Emisii provenite de la autovehicule, considerentele 84, 107 și 124-126.

(294) A se vedea Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia, C-883/19 P, EU:C:2023:11, punctele 120-121, care clarifică faptul că articolul 101 urmărește să protejeze nu numai interesele imediate ale concurenților sau ale consumatorilor individuali, ci și structura pieței și, prin urmare, concurența în sine.

(295) Hotărârea din 7 noiembrie 2019, Campine și Campine Recycling/Comisia, T-240/17, EU:T:2019:778, punctul 308.

(296) Hotărârea din 12 ianuarie 2023, HSBC Holdings și alții/Comisia, C-883/19 P, EU:C:2023:11, punctele 195-205.

(297) Orientările din restul secțiunii 6.2.7 se aplică numai schimburilor de informații care nu restrâng concurența prin obiect.

(298) Hotărârea din 28 mai 1998, John Deere, C-7/95 P, EU:C:1998:256, punctul 76.

(299) Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05, EU:C:2006:734, punctul 54.

(300) În anumite cazuri, un schimb de informații poate genera beneficii numai dacă este acoperită o cotă suficient de mare din piață. Acest lucru poate fi valabil, de exemplu, în cazul compilării de informații în sectorul serviciilor financiare, în care utilizarea registrelor de credit și a compilațiilor realizate în comun fără caracter obligatoriu poate îmbunătăți informațiile cu privire la riscuri și poate facilita evaluarea riscurilor pentru societăți individuale.

(301) În Decizia din 30 iunie 2022 în cazul AT.40511, Insurance Ireland, Comisia a constatat că schimbul respectiv acoperea o parte semnificativă din piața relevantă. În acel caz, participanții la schimb reprezentau 98 % din piața relevantă.

(302) Analiza potențialei creșteri a eficienței ca urmare a schimbului de informații nu este exhaustivă.

(303) A se vedea punctul 412.

(304) Acest tabel oferă o imagine de ansamblu a considerațiilor relevante atunci când se evaluează răspunderea pentru schimburile de informații sensibile din punct de vedere comercial în diferite contexte. Tabelul are caracter orientativ și nu este exhaustiv.

(305) În cazul în care întreprinderea B se distanțează în mod public sau raportează autorităților schimbul de informații, răspunderea întreprinderii A ar depinde de stabilirea existenței unei practici concertate.

(306) Standardizarea poate avea loc în diverse moduri, de la adoptarea de standarde bazate pe consens de către organismele de standardizare internaționale, europene sau naționale recunoscute până la elaborarea de specificații tehnice bazate pe consens de către consorții și foruri și încheierea de acorduri între întreprinderi independente.

(307) A se vedea Hotărârea din 26 martie 2009, Selex Sistemi Integrati/Comisia, C-113/07 P, EU:C:2009:191, punctul 92.

(308) Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 316, 14.11.2012, p. 12).

(309) A se vedea Hotărârea din 12 mai 2010, EMC Development/Comisia, T-432/05, EU:T:2010:189.

(310) A se vedea capitolul 2 privind acordurile de cercetare și dezvoltare, precum și Orientările privind aplicarea articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene acordurilor de transfer de tehnologie, punctele 20-26 (JO C 89, 28.3.2014, p. 3) („Orientările privind transferul de tehnologie”), care abordează aspecte ale definirii pieței care sunt deosebit de importante în domeniul acordării de licențe pentru drepturile asupra unei tehnologii. Pentru un exemplu de definire a pieței pe baza orientărilor menționate, a se vedea Decizia Comisiei în cazul AT.39985, Motorola – Respectarea brevetelor esențiale pentru standardul GPRS, considerentele 184-220.

(311) A se vedea, de asemenea, punctul 475.

(312) În acest capitol, DPI se referă în special la brevet(e) (cu excepția cererilor de brevete nepublicate). Totuși, în cazul în care alte tipuri de DPI conferă titularului de DPI controlul efectiv asupra folosirii standardului, ar trebui aplicate aceleași principii.

(313) În funcție de participanții la procesul de elaborare a standardelor, restricțiile pot viza fie partea de aprovizionare, fie parte de achiziții a pieței pentru produsul standardizat.

(314) Dacă este însoțit și de un angajament FRAND. A se vedea punctele 451-457.

(315) A se vedea și Orientările privind transferul de tehnologie, punctul 7.

(316) Redevențele ridicate pot fi calificate drept excesive numai dacă sunt îndeplinite condițiile pentru abuz de poziție dominantă prevăzute la articolul 102 din tratat și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 14 februarie 1978, United Brands, cauza 27/76, EU:C:1978:22.

(317) În timp ce preocupările legate de o situație de hold-up și de hold-out sunt, în general, de natură unilaterală, preocupările legate de o situație de hold-up decurg, în general, din acordul de standardizare în sine, în timp ce preocupările legate de o situație de hold-out sunt inerente naturii intangibile a DPI. Cu alte cuvinte, în cursul procesului de standardizare, participanții la elaborarea standardelor convin asupra unei soluții tehnologice specifice dintre tehnologiile (potențial) concurente, care ar putea crea o putere de piață pe care titularul unui DPI esențial pentru un standard o poate exploata pentru a pune într-o situație de hold-up entitățile care pun în aplicare standardele. În schimb, crearea unei situații de hold-out de către o entitate care pune în aplicare un standard care nu dorește să obțină o licență nu este rezultatul standardizării, ci rezultă din faptul că titularii de DPI nu pot, în cele din urmă, decât să împiedice utilizarea fără licență pe cale judiciară. Cerințele impuse de Curtea de Justiție în cauza Huawei/ZTE privind entitățile care pun în aplicare DPI esențiale pentru standarde pentru a evita să facă obiectul unei ordonanțe a unei instanțe naționale ar trebui, în mod normal, să ofere o protecție suficientă împotriva tacticilor de hold-out în cadrul Uniunii Europene; a se vedea Hotărârea din 16 iulie 2015, Huawei Technologies Co. Ltd/ZTE Corp. și ZTE Deutschland GmbH, C-170/13, EU:C:2015:477, în special punctele 65-67.

(318) A se vedea Decizia Comisiei în cazul AT.39985 – Motorola – Respectarea brevetelor esențiale pentru standardul GPRS, considerentele 221-270.

(319) A se vedea, de exemplu, Decizia Comisiei în cazul IV/35.691, Conducte precalorifuge, considerentul 147, în care încălcarea articolului 101 a constat, parțial, în „utilizarea normelor și a standardelor pentru a împiedica sau a întârzia introducerea unei tehnologii noi care ar putea conduce la scăderea prețurilor”.

(320) Paragraful de față nu ar trebui să împiedice divulgarea ex ante a celor mai restrictive condiții de acordare a licențelor pentru brevetele esențiale standard de către titularii individuali de DPI sau a unei rate maxime a redevenței acumulate de către toți titularii de DPI, astfel cum se descrie la punctul 474. În același timp, acest paragraf nu afectează nici grupările de brevete create în conformitate cu principiile prevăzute în secțiunea IV.4 din Orientările privind transferul de tehnologie, nici decizia de a acorda licențe pentru DPI care sunt esențiale pentru un standard fără redevențe, în conformitate cu prezentul capitol.

(321) A se vedea, de asemenea, capitolul 1 – Introducere. Cu privire la cotele de piață, a se vedea, de asemenea, punctul 472.

(322) În această privință, a se vedea, de asemenea, punctul 464.

(323) Participarea nerestricționată ar trebui să vizeze participarea la toate etapele procesului, inclusiv participarea la etapa pregătitoare a procesului de standardizare în cadrul OES, cum ar fi în contextul grupurilor speciale de interes specifice OES.

(324) De exemplu, ar trebui acordat acces efectiv la specificația standardului.

(325) Astfel cum se arată la punctele 456 și 457. A se vedea, de asemenea, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European – Stabilirea abordării UE privind brevetele esențiale pentru standarde („Comunicarea privind brevetele esențiale pentru standarde”) [COM(2017) 712 final].

(326) A se vedea Hotărârea din 16 iulie 2015, Huawei Technologies Co. Ltd/ZTE Corp. și ZTE Deutschland GmbH, C-170/13, EU:C:2015:477, punctul 53: „În aceste împrejurări și având în vedere faptul că un angajament de a acorda licențe în condiții FRAND determină terții să nutrească așteptări legitime în sensul că titularul BES le acordă efectiv licențe în astfel de condiții, un refuz al titularului BES de a acorda o licență în acele condiții poate constitui, în principiu, un abuz în sensul articolului 102 TFUE.” A se vedea, de asemenea, Decizia Comisiei în cazul AT.39985 – Motorola – Respectarea brevetelor esențiale pentru standardul GPRS, punctul 417: „Având în vedere procesul de standardizare care a condus la adoptarea standardului GPRS și angajamentul voluntar al Motorola de a acorda licențe pentru BES Cudak în condiții FRAND, entitățile care pun în aplicare standardul GPRS au așteptări legitime că Motorola le va acorda o licență pentru acest BES, cu condiția să nu fie reticenți să încheie o licență în condiții FRAND”.

(327) Pentru a obține rezultatul dorit, o divulgare cu bună-credință nu trebuie să meargă atât de departe încât să ceară participanților să își compare drepturile de proprietate intelectuală cu standardul potențial și să dea o declarație prin care să arate că nu au DPI asociate standardului potențial.

(328) În schimb, o „ambuscadă a brevetelor” apare atunci când o întreprindere care participă la procesul de elaborare a standardelor ascunde în mod intenționat faptul că deține brevete esențiale asupra standardului în curs de elaborare și începe să revendice aceste brevete numai după ce standardul a fost aprobat și, prin urmare, alte întreprinderi sunt dependente de utilizarea acestuia. Atunci când intervine o „ambuscadă a brevetelor” în cadrul procesului de elaborare a standardelor, acest lucru subminează încrederea în procesul respectiv, având în vedere că un proces eficient de elaborare a standardelor este o condiție prealabilă pentru dezvoltarea tehnică și dezvoltarea pieței în general în beneficiul consumatorilor. A se vedea, de exemplu, Decizia Comisiei din 9 decembrie 2009 în cazul COMP/38.636 – RAMBUS (JO C 30, 6.2.2010, p. 17).

(329) Participanții ar trebui încurajați să își completeze informațiile cu caracter general divulgate anterior cu numărul brevetului și/sau numărul cererii de brevet atunci când informațiile devin publice.

(330) Același lucru ar fi valabil și în cazul în care organizația aplică o politică de acordare a licențelor bazată pe o taxă nominală unică.

(331) A se vedea, de asemenea, Hotărârea din 16 iulie 2015, Huawei Technologies Co. Ltd/ZTE Corp. și ZTE Deutschland GmbH, C-170/13, EU:C:2015:477, punctul 71, potrivit căreia o acțiune în contrafacere poate constitui un abuz de poziție dominantă în sensul articolului 102 în cazul în care este introdusă împotriva unui beneficiar de licență interesat, fără a respecta etapele procedurale stabilite de Curtea de Justiție în hotărârea sa.

(332) Organizațiile de elaborare a standardelor nu sunt implicate în negocierile pentru acordarea licențelor sau în acordurile care rezultă din acestea.

(333) A se vedea Hotărârea din 14 februarie 1978, United Brands, cauza 27/76, EU:C:1978:22, punctul 250; a se vedea, de asemenea, Hotărârea din 16 iulie 2009, Der Grüne Punkt – Duales System Deutschland/Comisia, C-385/07 P, EU:C:2009:456, punctul 142.

(334) Comunicarea privind brevetele esențiale pentru standarde, pagina 7.

(335) În principiu, metodele bazate pe costuri pot să nu fie cele mai adecvate, în special deoarece implică dificultatea de a evalua costurile care pot fi atribuite dezvoltării unui anumit brevet sau a anumitor grupuri de brevete și pot denatura stimulentele pentru inovare.

(336) Metodele descrise aici nu sunt exclusive și pot fi utilizate și alte metode care reflectă spiritul metodelor descrise pentru a determina ratele FRAND. A se vedea, de asemenea, Chryssoula Pentheroudakis, Justus A. Baron (2017), „Licensing Terms of Standard Essential Patents. A Comprehensive Analysis of Cases” (Condiții de acordare a licențelor pentru brevete esențiale standard. O analiză cuprinzătoare a cazurilor). „JRC Science for Policy Report” (Raportul Centrului Comun de Cercetare privind datele științifice în sprijinul politicilor). EUR 28302 EN; doi:10.2791/193948.

(337) A se vedea Hotărârea din 13 iulie 1989, Tournier, C-395/87, EU:C:1989:319, punctul 38; Hotărârea din 13 iulie 1989, Lucazeau și alții/SACEM și alții, cauzele 110/88, 241/88 și 242/88, EU:C:1989:326, punctul 33.

(338) În cazul în care ambele părți sunt de acord, litigiile cu privire la condițiile FRAND pentru BES pot fi soluționate și de un terț independent, de exemplu, de un arbitru. A se vedea, de exemplu, Hotărârea din 16 iulie 2015, Huawei Technologies Co. Ltd/ZTE Corp. și ZTE Deutschland GmbH, C-170/13, EU:C:2015:477, punctul 68 și Decizia Comisiei din 29 aprilie 2014 în cazul AT. 39939, Samsung – Asigurarea respectării brevetelor esențiale pentru standardul UMTS, considerentul 78.

(339) A se vedea Decizia Comisiei în cazul IV/29/151, Philips/VCR, considerentul 23: „Întrucât acestea erau standarde pentru fabricarea echipamentelor VCR, părțile erau obligate să fabrice și să distribuie numai casete și aparate de înregistrare care respectă sistemul VCR pentru care a acordat licență Philips. Le era interzis să fabrice și să distribuie alte videorecordere […] Acest lucru constituia o restrângere a concurenței în temeiul articolului 85 alineatul (1) litera (b)”.

(340) A se vedea Decizia Comisiei în cazul IV/29/151, Philips/VCR, considerentul 23.

(341) În Decizia Comisiei în cazul IV/31.458, X/Open Group, Comisia a considerat că, chiar dacă standardele adoptate au fost făcute publice, politica de restricționare a acordării calității de membru a avut ca efect împiedicarea întreprinderilor care nu erau membre să influențeze rezultatele activității grupului, să primească know-how-ul și explicațiile tehnice referitoare la standarde, pe care întreprinderile care erau membre erau susceptibile să le să primească. În plus, spre deosebire de membri, întreprinderile care nu erau membre nu puteau pune în aplicare standardul înainte de a fi adoptat (a se vedea punctul 32). Prin urmare, s-a considerat că acordul restrânge concurența în sensul articolului 101 alineatul (1).

(342) O astfel de restricție se poate materializa prin excluderea părților interesate din acordul de standardizare sau printr-un statut de participant mai limitat.

(343) A se vedea Decizia Comisiei din 14 octombrie 2009 în cazul 39.416, Clasificarea navelor.

(344) În special atunci când este probabil ca introducerea standardului să aibă ca rezultat o nouă piață relevantă.

(345) A se vedea punctul 438.

(346) Pentru a spori transparența cu privire la costurile potențiale de punere în aplicare a unui standard, OES ar putea juca un rol activ în a divulga cumulul maxim total al redevențelor pentru standardul respectiv. Similar conceptului de rezervă comună de brevete, titularii de DPI pot partaja cumulul total al redevențelor.

(347) O divulgare ex ante unilaterală sau comună a celor mai restrictive condiții de acordare a licențelor nu ar trebui să servească drept acoperire pentru fixarea în comun a prețurilor, nici pentru produsele din aval, nici pentru DPI/tehnologii de substituție, aceasta reprezentând o restrângere a concurenței prin obiect.

(348) A se vedea Decizia Comisiei din 15 decembrie 1986 în cazul IV/31.458, X/Open Group, considerentul 42: „Comisia consideră că disponibilitatea grupului de a pune la dispoziție rezultatele cât mai repede posibil este un element esențial al deciziei sale de a acorda o exceptare”.

(349) În Decizia Comisiei în cazul IV/29/151, Philips/VCR, respectarea standardelor VCR a dus la excluderea altor sisteme, care ar fi putut fi mai bune. Această excludere a fost deosebit de gravă având în vedere poziția preeminentă pe piață a Philips „[…] părților le-au fost impuse restricții care nu erau indispensabile pentru obținerea acestor îmbunătățiri. Compatibilitatea casetelor video VCR cu aparatele fabricate de alți producători ar fi fost asigurată chiar dacă aceștia ar fi trebuit să accepte doar o obligație de a respecta standardele VCR la fabricarea echipamentului VCR” (considerentul 31).

(350) A se vedea Decizia Comisiei din 15 decembrie 1986 în cazul IV/31.458, X/Open Group, considerentul 45: „Obiectivele grupului nu ar putea fi atinse dacă orice societate care este dispusă să se angajeze să atingă obiectivele grupului ar avea dreptul de a deveni membru. Acest lucru ar crea dificultăți de natură practică și logistică pentru gestionarea activității și ar putea împiedica aprobarea unor propuneri adecvate.” A se vedea, de asemenea, Decizia Comisiei în cazul 39.416, Clasificarea navelor, punctul 36: „angajamentele asigură un echilibru adecvat între, pe de o parte, menținerea unor criterii exigente de acordare a calității de membru al IACS și, pe de altă parte, îndepărtarea barierelor inutile privind obținerea calității de membru al IACS. Noile criterii vor asigura eligibilitatea, în vederea devenirii membru al IACS, doar a societăților de clasificare competente din punct de vedere tehnic, împiedicând astfel ca eficiența și calitatea activității IACS să fie afectată inutil de cerințe prea indulgente pentru participarea la IACS. În același timp, noile criterii nu vor împiedica societățile de clasificare, competente din punct de vedere tehnic și doritoare, să se alăture IACS.”

(351) A se vedea punctul 471 de mai sus referitor la asigurarea faptului că părțile interesate sunt informate și consultate permanent cu privire la lucrările în desfășurare, în cazul în care participarea este restricționată.

(352) DPI de substituție se referă la o tehnologie considerată de către utilizatori sau de către licențiați ca fiind interschimbabilă cu o altă tehnologie sau substituibilă acesteia, ca urmare a caracteristicilor și a utilizării prevăzute a tehnologiilor.

(353) În acest context, a se vedea Decizia Comisiei din 29 noiembrie 1995 în cazurile IV/34.179, 34.202, 216, Dutch Cranes (SCK și FNK), considerentul 23: „Interdicția de a apela la societăți care nu sunt certificate de SCK ca subcontractanți restricționează libertatea de acțiune a societăților certificate. Eventualitatea considerării unei interdicții ca împiedicând, restrângând sau denaturând concurența în sensul articolului 85 alineatul (1) trebuie analizată în contextul juridic și economic. În cazul în care o astfel de interdicție este asociată cu un sistem de certificare care este complet deschis, independent și transparent și care prevede acceptarea unor garanții echivalente în ceea ce privește alte sisteme, se poate considera că nu are efecte restrictive asupra concurenței, scopul său fiind pur și simplu de a oferi o garanție totală a calității bunurilor sau serviciilor certificate.”

(354) Standardizarea de facto se referă la o situație în care un standard (care nu este obligatoriu din punct de vedere juridic) este utilizat, în practică, de cea mai mare parte a sectorului.

(355) Astfel de condiții standard ar putea să acopere doar o parte foarte mică sau o mare parte din clauzele conținute în contractul final.

(356) Este vorba de situația în care condițiile standard (neobligatorii) sunt folosite în practică de cea mai mare parte a sectorului și/sau pentru cele mai multe aspecte ale produsului/serviciului, ceea ce duce la limitarea sau chiar la lipsa posibilităților de alegere ale consumatorului.

(357) A se vedea, de asemenea, nota de subsol 32. Pe piețele pe care parametrii care nu au legătură cu prețul sunt parametri importanți ai concurenței, condițiile standard referitoare la acești parametri pot constitui, de asemenea, o restrângere a concurenței prin obiect.

(358) Dacă experiența anterioară privind condițiile standard pe piața relevantă arată că acestea nu au dus la reducerea concurenței în ceea ce privește diferențierea produselor, acest lucru ar putea indica și faptul că utilizarea aceluiași tip de condiții standard în legătură cu un produs înrudit nu va duce la un efect restrictiv asupra concurenței.

(359) Pe piețele pe care parametrii care nu au legătură cu prețul sunt parametri importanți ai concurenței, condițiile standard referitoare la acești parametri pot avea, de asemenea, ca efect restrângerea concurenței.

(360) Comunicarea Comisiei privind îndrumările informale referitoare la chestiunile noi sau nerezolvate care apar în cazuri individuale și sunt legate de articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (scrisori de îndrumare) (JO C 381, 4.10.2022, p. 9).

(361) Articolul 3 din TUE.

(362) Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de toate statele membre ale Organizației Națiunilor Unite în 2015.

(363) Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Pactul verde european [COM(2019) 640 final].

(364) A se vedea, de exemplu, Rezoluția ONU 66/288 adoptată de Adunarea Generală la 27 iulie 2012.

(365) Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU identifică 17 obiective de dezvoltare durabilă (printre care se numără, de exemplu, obiectivul 2: eradicarea foametei, garantarea securității alimentare, îmbunătățirea alimentației și promovarea agriculturii durabile; obiectivul 7: asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesibile, într-un mod sigur, durabil și modern; obiectivul 9: construirea unei infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și favorabile incluziunii și încurajarea inovației; obiectivul 13: luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice și a impactului lor); și 169 de ținte (printre care se numără, de exemplu, ținta 9.1: dezvoltarea unei infrastructuri de calitate, fiabile, durabile și puternice, inclusiv a infrastructurii regionale și transfrontaliere, pentru a sprijini dezvoltarea economică și bunăstarea oamenilor, cu accent pe accesul larg și echitabil pentru toți; și ținta 13.1: consolidarea rezilienței și a capacității de adaptare la riscurile legate de climă și dezastrele naturale în toate țările).

(366) A se vedea secțiunea 1.2.6 de mai sus. Curtea de Justiție a recunoscut că restrângerile concurenței care rezultă din acorduri sau decizii ale asocierilor de întreprinderi pot să nu intre sub incidența articolului 101 alineatul (1) dacă sunt inerente urmăririi unui obiectiv legitim și proporțional cu acestea (a se vedea, printre altele, Hotărârea din 21 septembrie 1999, Albany International, C-67/96, EU:C:1999:430, Hotărârea din 19 februarie 2002, Wouters și alții, C-309/99, EU:C:2002:98 și Hotărârea din 16 iulie 2006, Meca-Medina și Majcen/Comisia, C-519/04 P, EU:C:2006:492).

(367) Orientările Comisiei privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat [„Orientările privind articolul 101 alineatul (3)”] (JO C 101, 27.4.2004, p. 97).

(368) A se vedea punctul 284.

(369) Deoarece acordurile de standardizare a durabilității reprezintă o subcategorie a acordurilor de standardizare.

(370) Atât timp cât baza de date nu reduce incertitudinea cu privire la acțiunile recente sau viitoare ale concurenților de pe piață, aceasta nu va echivala cu un schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial. Cu alte cuvinte, întreprinderile care contribuie la baza de date nu ar trebui să identifice furnizorii lor actuali sau viitori.

(371) A se vedea punctele 23 și 28.

(372) În principiu, dovezile care demonstrează urmărirea unui obiectiv de durabilitate ar trebui să fie de natură să justifice o îndoială rezonabilă cu privire la obiectul anticoncurențial al acordului în cauză. Cu toate acestea, urmărirea obiectivului de durabilitate nu ar trebui să fie incertă. A se vedea, prin analogie, hotărârea din 30 ianuarie 2020, Generics (UK), C-307/18, EU:C:2020:52, punctele 107-108.

(373) A se vedea, de asemenea, punctele 24-27 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(374) A se vedea, de exemplu, Forumul Organizației Națiunilor Unite privind standardele de durabilitate, https://unfss.org/home/objective-of-unfss

(375) A se vedea, de exemplu, Conferința Organizației Națiunilor Unite privind comerțul și dezvoltarea, setul de instrumente de evaluare al Cadrului pentru standardele voluntare de durabilitate (Voluntary Sustainability Standards – VSS), https://unctad.org/system/files/official-document/ditctabinf2020d5_en.pdf

(376) A se vedea punctele 442-444 pentru o descriere mai detaliată a principalelor modalități prin care acordurile de standardizare pot restrânge concurența.

(377) Decizia Comisiei din 8 iulie 2021 în cazul AT.40178 – Emisii provenite de la autovehicule.

(378) Astfel cum se indică la punctul 538, acordurile dintre concurenți care limitează producția aferentă produselor în cauză realizată de întreprinderile participante nu se califică drept acorduri de standardizare a durabilității. Astfel de acorduri necesită o evaluare individuală în temeiul articolului 101.

(379) A se vedea punctul 453 pentru explicarea conceptului de „transparență” în procesul de stabilire a standardelor.

(380) A se vedea punctul 464. Cu alte cuvinte, întreprinderile care nu doresc să participe la standard nu ar trebui să fie împiedicate să aprovizioneze în continuare piața și consumatorii cu produse care îndeplinesc cerințele legale, dar nu îndeplinesc cerințele suplimentare impuse de noul standard de durabilitate.

(381) A se vedea secțiunea 6.1 privind schimbul de informații și, în special, punctul 369.

(382) A se vedea punctul 465 și următoarele din secțiunea 7.3.3.2 privind condițiile de acces la standard.

(383) Importanța creșterii prețurilor va depinde de caracteristicile produsului și ale pieței relevante.

(384) Cota de piață cumulată a întreprinderilor participante se referă la cota de piață a produselor întreprinderilor în general pe piețele relevante afectate de standard și nu se limitează la produsele care fac în mod specific obiectul acordului de standardizare a durabilității.

(385) Regimul de siguranță necoercitiv nu împiedică o autoritate națională de concurență sau Comisia să intervină în cazuri individuale în care un acord de standardizare a durabilității ar duce la o restrângere semnificativă a concurenței pe piață, de exemplu, din cauza efectului cumulativ al acordurilor de standardizare a durabilității încheiate de diferite întreprinderi care ar duce la o creștere semnificativă a prețurilor sau la o scădere semnificativă a calității.

(386) Prezența unui astfel de sistem de monitorizare și de asigurare a respectării pentru a garanta conformitatea cu standardul de durabilitate este un factor care va fi luat în considerare atunci când se evaluează dacă un acord are ca obiect principal urmărirea unui obiectiv de durabilitate în conformitate cu punctul 534.

(387) Acordurile dintre concurenți care nu conțin restrângeri ale concurenței prin obiect pot beneficia, de asemenea, de Comunicarea de minimis, în cazul în care cota de piață cumulată a părților la acord nu depășește 10 % pe nicio piață relevantă afectată de acord – a se vedea punctul 41.

(388) A se vedea, de asemenea, punctele 48-72 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3). În special, punctul 70 prevede că „[p]rin cooperare, întreprinderile pot crea creșteri în eficiență care, în absența unui acord restrictiv, nu ar fi fost posibile sau ar fi fost posibile numai cu o întârziere importantă sau cu costuri mai ridicate”.

(389) A se vedea, de asemenea, punctele 50-58 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3). În special, punctul 58 clarifică faptul că „[a]tunci când un acord nu a fost încă aplicat integral, părțile trebuie să-și justifice orice previziune referitoare la data de la care creșterile în eficiență vor deveni operaționale, astfel încât să aibă un impact pozitiv semnificativ pe piață”.

(390) A se vedea punctul 56 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3), la care se menționează că „[i]nformațiile prezentate trebuie să fie ușor de verificat pentru a se putea stabili cu grad suficient de certitudine că aceste creșteri în eficiență au fost sau vor fi realizate”.

(391) A se vedea, de exemplu, Recomandarea (UE) 2021/2279 a Comisiei din 15 decembrie 2021 privind utilizarea unor metode referitoare la amprenta de mediu pentru măsurarea și comunicarea performanței de mediu pe durata ciclului de viață a produselor și organizațiilor (JO L 471, 30.12.2021, p. 1).

(392) A se vedea în special punctul 39 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(393) A se vedea în special punctele 73-82 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(394) A se vedea, în special, punctele 76 și 89 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3) în ceea ce privește perioada în care sunt atinse creșterile eficienței.

(395) În acest caz, posibilele beneficii pentru consumatori ar putea fi demonstrate prin probarea „disponibilității de a plăti” – a se vedea secțiunea 9.4.3.2.

(396) De exemplu, reglementările în materie de mediu realizează acest lucru prin taxe, interdicții sau subvenții.

(397) În cazul în care întreprinderile sunt obligate să respecte un sistem de plafonare și comercializare, cum ar fi sistemul EU ETS, trebuie să se considere că orice reducere a poluării și scăderea corespunzătoare a utilizării cotelor de emisii de către o anumită întreprindere sau un anumit sector va elibera cotele respective, ceea ce va duce la un efect net zero asupra poluării, în absența unei reduceri a cotelor de emisie (efectul vaselor comunicante).

(398) De exemplu, acest lucru s-ar putea întâmpla în cazul în care o întreprindere investește în comercializarea unui produs durabil pentru a asigura informarea consumatorilor cu privire la calitatea noului produs. În cazul în care concurenții încep să producă, de asemenea, variante durabile ale propriilor produse, pentru care cererea consumatorilor a fost deja stabilită, acești concurenți nu trebuie să suporte costurile legate de lansarea inițială a produsului durabil și pot profita de pe urma investițiilor realizate de prima întreprindere care a lansat produsul durabil.

(399) A se vedea în special punctul 80 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(400) Aceasta include producătorii care utilizează produsele respective ca factori de producție, comercianții cu ridicata, comercianții cu amănuntul și consumatorii finali, adică persoanele fizice care acționează în scopuri situate în afara activității lor comerciale sau profesionale. A se vedea punctul 84 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3).

(401) A se vedea punctul 85 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3); a se vedea, de asemenea, Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05,EU:C:2006:734, punctul 72.

(402) Este probabil ca reducerile costurilor marginale sau variabile să fie mai relevante pentru evaluarea creșterilor eficienței decât reducerile costurilor fixe; în principiu, probabilitatea este mai mare ca primele să genereze prețuri mai scăzute pentru consumatori.

(403) Disponibilitatea consumatorilor de a plăti este un element care poate contribui la identificarea tipului de beneficii pe care părțile la acord le pot pretinde. Faptul că există disponibilitatea de a plăti în rândul consumatorilor, adică există cerere de produse durabile, nu înseamnă neapărat că un acord nu este indispensabil. Chiar dacă aceștia pot fi dispuși să plătească pentru un produs durabil, un acord restrictiv poate fi totuși indispensabil, de exemplu, pentru a depăși dezavantajul primului venit sau pentru a realiza economii de scară care reduc costurile.

(404) Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Asnef-Equifax, C-238/05, EU:C:2006:734, punctul 72.

(405) Disfuncționalitatea pieței în astfel de situații constă, de regulă, în faptul că un consum nedurabil determină externalități negative asupra celorlalți. Aceste externalități negative (cum ar fi emisiile) nu sunt pe deplin internalizate (luate în considerare) de cumpărătorii individuali, ceea ce determină consumul excesiv al produsului nedurabil. În mod similar, disfuncționalitatea pieței poate consta în externalități pozitive (cum ar fi reducerea emisiilor) generate de consumul durabil. În acest caz, produsele durabile sunt furnizate la un nivel redus pe piață, în esență din același motiv, și anume deoarece consumatorii nu iau în considerare efectele consumului lor asupra celorlalți.

(406) Punctul 43 din Orientările privind articolul 101 alineatul (3); a se vedea, de asemenea, Hotărârea din 27 septembrie 2006, GlaxoSmithKline Services și alții/Comisia, T-168/01, EU:T:2006:265, punctele 248 și 251; Hotărârea din 11 septembrie 2014, MasterCard Inc, C-382/12 P, EU:C:2014:2201, punctul 242; Decizia Comisiei din 23 mai 2013 în cazul AT.39595 – Air Canada/United Airlines/Lufthansa („alianța STAR”).

(407) Consumatorii pot fi compensați printr-un singur tip de beneficii în materie de durabilitate sau printr-o combinație de beneficii individuale și colective – a se vedea secțiunea 9.4.3.4.

(408) Totuși, în acest exemplu, nu numai beneficiul potențial al acordului este redus din cauza acoperirii insuficiente, ci și potențialul prejudiciu concurențial (în esență din aceleași motive).

(409) Beneficiile care se vor materializa în viitor pot fi luate în considerare în măsura în care vor fi resimțite de consumatorii de pe piața relevantă.

(410) În cazurile în care beneficiile colective sunt dispersate la nivelul unei mari părți a societății, este mai puțin probabil ca suprapunerea cu consumatorii de pe piața relevantă să fie substanțială.

(411) A se vedea Orientările privind articolul 101 alineatul (3), p. 87.

(412) Hotărârea din 9 septembrie 2003, CIF, C-198/01, EU:C:2003:430, punctul 56. A se vedea, de asemenea, capitolul 1, punctul 19.

(413) Hotărârea din 12 decembrie 2013, Soa Nazionale Costruttori, C-327/12, EU:C:2013:827, punctul 38; Hotărârea din 5 decembrie 2006, Cipolla și alții, C-94/04, EU:C:2006:758, punctul 47.

		ISSN 1977-1029
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 259

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 66 21 iulie 2023

Cuprins		Pagina
	II Comunicări
	COMUNICĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
	Comisia Europeană
2023/C 259/01	Comunicarea Comisiei — Orientări privind aplicabilitatea articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul acordurilor de cooperare orizontală	1