Ultimele publicații ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

(2023/C 54/01)

Ultima publicație

JO C 45, 6.2.2023

Publicații anterioare

JO C 35, 30.1.2023

JO C 24, 23.1.2023

JO C 15, 16.1.2023

JO C 7, 9.1.2023

JO C 482, 19.12.2022

JO C 472, 12.12.2022

Aceste texte sunt disponibile pe

EUR-Lex: https://eur-lex.europa.eu

Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 15 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato – Italia) – AQ, BO, CP (C-40/20), AZ, BY, CX, DW, EV, FU, GJ (C-173/20)/Presidenza del Consiglio dei Ministri, Ministero dell’Istruzione, dell’Università e della Ricerca – MIUR, Università degli studi di Perugia

(Cauzele conexate C-40/20 și C-173/20) (1)

(Trimitere preliminară - Politica socială - Muncă pe durată determinată - Directiva 1999/70/CE - Acord-cadru - Principiul nediscriminării - Măsuri de prevenire a folosirii abuzive a contractelor de muncă pe durată determinată succesive - Raport de muncă pe durată determinată de drept public - Cercetători universitari)

(2023/C 54/02)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Reclamanți: AQ, BO, CP (C-40/20), AZ, BY, CX, DW, EV, FU, GJ (C-173/20)

Pârâte: Presidenza del Consiglio dei Ministri, Ministero dell’Istruzione, dell’Università e della Ricerca – MIUR, Università degli studi di Perugia

Cu participarea: Federazione Lavoratori della Conoscenza Cgil, Confederazione Generale Italiana del Lavoro (CGIL), Cipur – Coordinamento Intersedi Professori Universitari di Ruolo, Anief – Associazione Professionale e Sindacale (C-40/20), HS, IR, JQ, KP, LO, MN, NM, OZ, PK, QJ, RI, SH, TG, UF, WE, XC, YD (C-173/20)

Dispozitivul

1)

Clauza 5 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care permite universităților să încheie cu cercetătorii contracte pe durată determinată de trei ani, care pot fi prelungite cu până la doi ani, fără a condiționa încheierea sau prelungirea lor de motive obiective legate de existența unor nevoi cu caracter temporar sau excepțional cu scopul de a acoperi nevoile cu caracter ordinar și permanent ale universității în cauză.

2)

Clauza 5 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care stabilește la doisprezece ani, chiar și neconsecutivi, durata totală a contractelor de muncă pe care același cercetător le poate încheia, inclusiv cu universități și cu institute diferite.

3)

Clauza 4 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede posibilitatea, în anumite condiții, de definitivare a cercetătorilor din cadrul organismelor publice de cercetare care au încheiat un contract pe durată determinată, dar care refuză această posibilitate cercetătorilor universitari care au încheiat un contract pe durată determinată.

4)

Clauza 4 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care, prin derogare, pe de o parte, de la regula generală aplicabilă tuturor lucrătorilor publici și privați, potrivit căreia, începând cu anul 2018, durata maximă a unui raport de muncă pe durată determinată este stabilită la 24 de luni, inclusiv prelungirile și reînnoirile, precum și, pe de altă parte, de la regula aplicabilă în administrația publică conform căreia recurgerea la acest tip de raporturi este condiționată de existența unor nevoi cu caracter temporar și excepțional, permite universităților să încheie cu cercetătorii contracte pe durată determinată de trei ani, care pot fi prelungite cu cel mult doi ani, fără a condiționa încheierea sau prelungirea lor de existența unor nevoi cu caracter temporar sau excepțional ale universității, și care permite de asemenea, la sfârșitul perioadei de cinci ani, să se încheie cu aceeași persoană sau cu alte persoane încă un contract pe durată determinată de același tip pentru a răspunde acelorași nevoi care țin de activitățile didactice și de cercetare legate de contractul anterior.

5)

Clauza 4 punctul 1 din Acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale potrivit căreia cercetătorii care au încheiat un contract pe durată nedeterminată au posibilitatea, atunci când au obținut abilitarea științifică națională, de a se supune unei proceduri specifice de evaluare în vederea înscrierii lor pe lista profesorilor asociați, în condițiile în care această posibilitate este refuzată cercetătorilor care au încheiat un contract pe durată determinată atunci când au obținut, de asemenea, abilitarea științifică națională, în cazul în care aceștia din urmă desfășoară aceleași activități profesionale și furnizează aceleași servicii didactice studenților ca și cercetătorii cu contracte pe durată nedeterminată.

---

(1)  JO C 161, 11.5.2020.

JO C 19, 18.1.2021.

Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 22 decembrie 2022 – Comisia Europeană/Regatul Spaniei

(Cauza C-125/20) (1)

(„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru - Mediu - Directiva 2008/50/CE - Calitatea aerului înconjurător - Articolul 13 alineatul (1) - Anexa XI - Depășire sistematică și persistentă a valorilor-limită stabilite pentru dioxidul de azot (NO2) în anumite zone și aglomerări din Spania - Articolul 23 alineatul (1) - Anexa XV - Perioadă de depășire «cât mai scurtă cu putință» - Măsuri potrivite”)

(2023/C 54/03)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: inițial A. C. Becker, M. Jauregui Gómez și M. Noll-Ehlers, ulterior M. Jauregui Gómez și M. Noll-Ehlers, și în sfârșit M. Noll-Ehlers și E. Sanfrutos Cano, agenți)

Pârât: Regatul Spaniei (reprezentanți: inițial S. Jiménez García și M. J. Ruiz Sánchez, ulterior M. J. Ruiz Sánchez, agenți)

Dispozitivul

1)

Regatul Spaniei: — prin faptul că nu a asigurat să nu fie depășite în mod sistematic și persistent, pe de o parte, valoarea-limită anuală stabilită pentru dioxidul de azot (NO2) din anul 2010 până în anul 2018 inclusiv în zonele ES 0901 Àrea de Barcelona și ES 1301 Madrid, precum și, începând cu anul 2010 până în anul 2017 inclusiv, în zona ES 0902 Vallès – Baix Llobregat și, pe de altă parte, valoarea-limită orară stabilită pentru NO2, din anul 2010 până în anul 2018 inclusiv, în zona ES 1301 Madrid, nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în temeiul dispozițiilor coroborate ale articolului 13 alineatul (1) și ale anexei XI la Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și a aerului curat pentru Europa; — prin neadoptarea, începând cu 11 iunie 2010, a măsurilor adecvate pentru a garanta respectarea valorilor-limită stabilite pentru NO2 în zonele ES 0901 Àrea de Barcelona, ES 0902 Vallès – Baix Llobregat și ES 1301 Madrid, nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 23 alineatul (1) din această directivă coroborat cu anexa XV la aceasta și în special obligația a se asigura că planurile privind calitatea aerului stabilesc măsurile potrivite, astfel încât perioada de depășire să fie cât mai scurtă cu putință.

2)	Respinge acțiunea în rest.

3)	Regatul Spaniei suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, nouă zecimi din cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.

4)	Comisia Europeană suportă o zecime din propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 175, 25.5.2020.

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 15 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Riigikohus – Estonia) – AS Veejaam, OÜ Espo/AS Elering

(Cauza C-470/20) (1)

(Trimitere preliminară - Ajutoare de stat - Sprijin pentru energiile regenerabile - Orientările privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 - Efect stimulativ al unui ajutor solicitat după demararea activității legate de proiectul în discuție - Articolul 108 alineatul (3) TFUE - Obligația de notificare - Consecințele încălcării obligației de notificare)

(2023/C 54/04)

Limba de procedură: estona

Instanța de trimitere

Riigikohus

Părțile din procedura principală

Reclamante: AS Veejaam, OÜ Espo

Pârâtă: AS Elering

Dispozitivul

1)

Punctele (49) și (50) din Orientările privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale care instituie o schemă de ajutor pentru energiile regenerabile care permite solicitantului ajutorului să obțină plata acesteia, chiar dacă cererea a fost prezentată după începerea lucrărilor de realizare a proiectului în discuție.

2)

Orientările privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și energie pentru perioada 2014-2020 trebuie interpretate în sensul că un ajutor de stat poate avea un efect stimulativ atunci când investiția pe care un operator economic a realizat-o pentru a se conforma cu o modificare a condițiilor de obținere a unei autorizații de mediu, aceasta din urmă fiind necesară pentru activitatea operatorului respectiv, nu ar fi avut probabil loc în lipsa plății ajutorului în discuție.

3)

Articolul 1 literele (b) și (c) din Regulamentul (CE) nr. 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că o schemă de ajutor existentă, a cărei compatibilitate cu piața internă a fost constatată printr-o decizie a Comisiei Europene, trebuie calificată drept „ajutor nou”, în sensul articolului 1 litera (c) din acest regulament, atunci când schema respectivă este aplicată după data pe care statul membru în discuție a indicat-o Comisiei, în cadrul procedurii de evaluare a ajutorului încheiate prin decizia amintită, ca dată finală de aplicare a schemei menționate.

4)

Articolul 108 alineatul (3) TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune admiterii cererii unui operator economic prin care se solicita plata unui ajutor de stat, pus în aplicare cu încălcarea obligației de notificare prevăzute de această dispoziție, pe de o parte, pentru perioada anterioară deciziei Comisiei prin care s-a constatat compatibilitatea ajutorului menționat cu piața internă și, pe de altă parte, în cazul în care operatorul respectiv a solicitat ajutorul într-un moment în care acesta era ilegal, nefiind notificat acestei instituții, în condițiile în care investiția de care ajutorul era legat a fost realizată într-un moment în care schema amintită era legală, compatibilitatea sa cu piața internă fiind constatată printr-o decizie a Comisiei, cu condiția ca, în ambele situații, beneficiarul ajutorului să plătească dobânzi pentru sumele primite eventual, pentru perioada în care ajutorul este considerat ilegal.

---

(1)  JO C 433, 14.12.2020.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 22 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Satversmes tiesa – Letonia) – „EUROAPTIEKA” SIA

(Cauza C-530/20) (1)

(Trimitere preliminară - Medicamente de uz uman - Directiva 2001/83/CE - Articolul 86 alineatul (1) - Noțiunea de „publicitate pentru medicamente” - Articolul 87 alineatul (3) - Utilizarea rațională a medicamentelor - Articolul 90 - Elemente de publicitate interzise - Publicitate pentru medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile - Publicitate prin preț - Publicitate pentru oferte promoționale - Publicitate pentru vânzări combinate - Interzicere)

(2023/C 54/05)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Satversmes tiesa

Părțile din procedura principală

Reclamantă:„EUROAPTIEKA” SIA

Cu participarea: Ministru kabinets

Dispozitivul

1)

Articolul 86 alineatul (1) din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/27/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004, trebuie interpretat în sensul că difuzarea de informații care încurajează achiziționarea de medicamente justificând necesitatea unei astfel de achiziționări prin prețul acestor medicamente, anunțând o vânzare specială sau indicând faptul că medicamentele respective sunt vândute împreună cu alte medicamente, inclusiv la un preț redus, sau împreună cu alte produse, intră sub incidența noțiunii de „publicitate pentru medicamente”, în sensul acestei dispoziții, chiar și atunci când aceste informații nu se referă la un medicament determinat, ci la medicamente nedeterminate.

2)

Articolul 87 alineatul (3) și articolul 90 din Directiva 2001/83, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2004/27, trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziții naționale care interzice includerea, în publicitatea destinată publicului larg pentru medicamente care nu se eliberează pe bază de prescripție medicală și nici nu sunt rambursabile, a unor informații care încurajează achiziționarea de medicamente justificând necesitatea unei astfel de achiziționări prin prețul acestor medicamente, anunțând o vânzare specială sau indicând faptul că medicamentele respective sunt vândute împreună cu alte medicamente, inclusiv la un preț redus, sau împreună cu alte produse.

---

(1)  JO C 443, 21.12.2020.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 22 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Cour administrative d'appel de Versailles – Franța) – JP/Ministre de la Transition écologique, Premier ministre

(Cauza C-61/21) (1)

(Trimitere preliminară - Mediu - Directivele 80/779/CEE, 85/203/CEE, 96/62/CE, 1999/30/CE și 2008/50/CE - Calitatea aerului - Valori-limită stabilite pentru microparticule (PM10) și pentru dioxid de azot (NO2) - Depășire - Planuri privind calitatea aerului - Prejudicii care ar fi fost cauzate unui particular de degradarea aerului ce rezultă din depășirea acestor valori-limită - Răspunderea statului membru în cauză - Condițiile angajării acestei răspunderi - Cerința ca norma de drept al Uniunii încălcată să aibă ca obiect conferirea de drepturi particularilor vătămați - Lipsă)

(2023/C 54/06)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour administrative d'appel de Versailles

Părțile din procedura principală

Reclamant: JP

Pârâți: Ministre de la Transition écologique, Premier ministre

Dispozitivul

Articolele 3 și 7 din Directiva 80/779/CEE a Consiliului din 15 iulie 1980 privind valorile-limită și valorile orientative ale calității aerului pentru dioxidul de sulf și particulele în suspensie, articolele 3 și 7 din Directiva 85/203/CEE a Consiliului din 7 martie 1985 privind normele de calitate a aerului în privința dioxidului de azot, articolele 7 și 8 din Directiva 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător, articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 privind valorile-limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător, precum și articolul 13 alineatul (1) și articolul 23 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa

trebuie interpretate în sensul că

nu au ca obiect conferirea unor drepturi individuale particularilor susceptibile să dea naștere unui drept la reparare de către un stat membru, în temeiul principiului răspunderii statului pentru prejudicii cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii care îi sunt imputabile.

---

(1)  JO C 128, 12.4.2021.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 22 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato – Italia) – Airbnb Ireland UC, Airbnb Payments UK Ltd/Agenzia delle Entrate

(Cauza C-83/21) (1)

(Trimitere preliminară - Piața internă - Articolul 114 alineatul (2) TFUE - Excludere a dispozițiilor fiscale - Directiva 2000/31/CE - Servicii ale societății informaționale - Comerț electronic - Portal telematic de intermediere imobiliară - Articolul 1 alineatul (5) litera (a) - Excludere din „domeniul fiscal” - Directiva 2006/123/CE - Servicii în cadrul pieței interne - Articolul 2 alineatul (3) - Excluderea din „domeniul impozitării” - Directiva (UE) 2015/1535 - Articolul 1 alineatul (1) literele (e) și (f) - Noțiunile de „normă cu privire la servicii” și de „reglementare tehnică” - Obligație impusă prestatorilor de servicii de intermediere imobiliară de a colecta și de a transmite autorităților fiscale datele referitoare la contractele de închiriere și de a proceda la reținerea la sursă a impozitului aferent plăților efectuate - Obligație de a desemna un reprezentant fiscal impusă prestatorilor de servicii care nu dispun de un sediu permanent în Italia - Articolul 56 TFUE - Caracter restrictiv - Obiectiv legitim - Caracterul disproporționat al obligației de a desemna un reprezentant fiscal - Articolul 267 al treilea paragraf TFUE - Prerogativele unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern)

(2023/C 54/07)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Reclamante: Airbnb Ireland UC, Airbnb Payments UK Ltd

Pârâtă: Agenzia delle Entrate

Cu participarea: Presidenza del Consiglio dei Ministri, Ministero dell’Economia e delle Finanze, Federazione delle Associazioni Italiane Alberghi e Turismo (Federalberghi), Renting Services Group Srls, Coordinamento delle Associazioni e dei Comitati di tutela dell’ambiente e dei diritti degli utenti e dei consumatori (Codacons)

Dispozitivul

1)

Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că: — în primul rând, acesta nu se opune unei legislații a unui stat membru care impune prestatorilor de servicii de intermediere imobiliară, independent de locul lor de stabilire și de modul în care realizează intermedierea, în cazul închirierilor cu o durată maximă de 30 de zile a unor bunuri imobile situate pe teritoriul acestui stat membru, obligația de a colecta și de a comunica ulterior administrației fiscale naționale datele referitoare la contractele de închiriere încheiate prin intermediul lor, iar în cazul în care acești prestatori au încasat chiriile sau remunerațiile corespunzătoare sau au intervenit în perceperea acestora, obligația de a reține la sursă cuantumul impozitului datorat pentru sumele plătite de locatari locatorilor și de a-l vira la bugetul public al statului membru respectiv; — în al doilea rând, acesta se opune unei legislații a unui stat membru care impune prestatorilor de servicii de intermediere imobiliară, în cazul închirierilor cu o durată maximă de 30 de zile a unor bunuri imobile situate pe teritoriul acestui stat membru, atunci când acești prestatori au încasat chiriile sau remunerațiile corespunzătoare ori au intervenit în perceperea acestora și indiferent dacă au reședința sau sunt stabiliți pe teritoriul unui alt stat membru decât cel de impozitare, obligația de a desemna un reprezentant fiscal care are reședința sau este stabilit pe teritoriul statului membru de impozitare.

2)

Articolul 267 TFUE trebuie interpretat în sensul că, în prezența unei probleme de interpretare a dreptului Uniunii invocate de una dintre părțile din litigiul principal, stabilirea și formularea întrebărilor ce urmează a fi adresate Curții revin numai instanței naționale și că aceste părți nu pot impune sau modifica conținutul lor.

---

(1)  JO C 182, 10.5.2021.

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 15 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas – Lituania) – Regionų apygardos administracinio teismo Kauno rūmai

(Cauza C-88/21) (1)

(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie penală - Sistemul de Informații Schengen de a doua generație (SIS II) - Decizia 2007/533/JAI - Alertă privind un obiect căutat - Articolul 38 - Obiectivele alertei - Confiscare sau folosire ca probe în cursul procedurilor penale - Articolul 39 - Executarea acțiunii bazate pe o alertă - Măsuri adoptate în conformitate cu dreptul național al statelor membre - Reglementare națională care prevede obligația de a interzice înmatricularea vehiculelor care fac obiectul unor alerte în SIS II)

(2023/C 54/08)

Limba de procedură: lituaniana

Instanța de trimitere

Lietuvos vyriausiasis administracinis teismas

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Regionų apygardos administracinio teismo Kauno rūmai

Cu participarea: Lietuvos Respublikos vidaus reikalų ministerija

Dispozitivul

Articolul 39 din Decizia 2007/533/JAI a Consiliului din 12 iunie 2007 privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen de a doua generație (SIS II) coroborat cu articolul 38 alineatul (1) din aceasta

trebuie interpretat în sensul că

—	nu prevede o obligație generală de interzicere a înmatriculării unui autovehicul care face obiectul unei alerte în curs în Sistemul de Informații Schengen de a doua generație (SIS II);

—	nu impune statului membru executant să prevadă norme generale care interzic acțiuni în legătură cu obiectul localizat, altele decât cele care permit atingerea obiectivelor acestui articol 38 alineatul (1), și

—	nu se opune ca acest stat membru să prevadă derogări de la o interdicție generală de a înmatricula un astfel de vehicul.

---

(1)  JO C 163, 3.5.2021.

Hotărârea Curții (Camera a patra) din 22 decembrie 2022 – Oriol Junqueras i Vies/Parlamentul European

(Cauza C-115/21 P) (1)

(Recurs - Drept instituțional - Membri ai Parlamentului European - Pierdere a condiției privind eligibilitatea ca urmare a unei condamnări penale - Anunț privind existența unui loc vacant al unui deputat european - Cerere de luare de urgență a inițiativei pentru susținerea imunității unui deputat european - Acțiune în anulare - Inadmisibilitate)

(2023/C 54/09)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Recurent: Oriol Junqueras i Vies (reprezentanți: M. Marsal i Ferret și A. Van den Eynde Adroer, abogados)

Cealaltă parte din procedură: Parlamentul European (reprezentanți: N. Görlitz și J.-C. Puffer, agenți)

Dispozitivul

1)	Respinge recursul.

2)	Domnul Oriol Junqueras i Vies suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Parlamentul European.

3)	Regatul Spaniei suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 163, 3.5.2021.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 22 decembrie 2022 (cereri de decizie preliminară formulate de Tribunal d'arrondissement de Luxembourg – Luxemburg, Tribunal de l’entreprise francophone de Bruxelles – Belgia) – Christian Louboutin/Amazon Europe Core Sàrl (C-148/21), Amazon EU Sàrl (C-148/21), Amazon Services Europe Sàrl (C-148/21), Amazon.com Inc. (C-184/21), Amazon Services LLC (C-184/21)

(Cauzele conexate C-148/21 și C-184/21) (1)

(Trimitere preliminară - Marcă a Uniunii Europene - Regulamentul (UE) 2017/1001 - Articolul 9 alineatul (2) litera (a) - Drepturi conferite de marca Uniunii Europene - Noțiunea de „utilizare” - Operatorul unui site internet de vânzări online care integrează o piață online - Anunțuri publicate pe această piață de vânzători terți care utilizează, în aceste anunțuri, un semn identic cu o marcă a altei persoane pentru produse identice cu cele pentru care aceasta este înregistrată - Perceperea acestui semn ca făcând parte integrantă din comunicarea comercială a acestui operator - Mod de prezentare a anunțurilor care nu permite să se distingă în mod clar ofertele operatorului menționat de cele ale acestor vânzători terți)

(2023/C 54/10)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Tribunal d'arrondissement de Luxembourg, Tribunal de l’entreprise francophone de Bruxelles

Părțile din procedura principală

Reclamant: Christian Louboutin

Pârâte: Amazon Europe Core Sàrl (C-148/21), Amazon EU Sàrl (C-148/21), Amazon Services Europe Sàrl (C-148/21), Amazon.com Inc. (C-184/21), Amazon Services LLC (C-184/21)

Dispozitivul

Articolul 9 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene

trebuie interpretat în sensul că

se poate considera că operatorul unui site internet de vânzări online care integrează, pe lângă propriile oferte de vânzare ale acestuia, o piață online utilizează el însuși un semn identic cu o marcă a Uniunii Europene a altei persoane pentru produse identice cu cele pentru care este înregistrată această marcă atunci când vânzătorii terți oferă spre vânzare, pe această piață, fără consimțământul titularului mărcii menționate, astfel de produse care poartă acest semn, dacă un utilizator normal informat și suficient de atent al acestui site stabilește o legătură între serviciile acestui operator și semnul în discuție, acest lucru fiind valabil în special atunci când, ținând seama de toate elementele ce caracterizează situația în cauză, un astfel de utilizator ar putea avea impresia că operatorul menționat este cel care comercializează el însuși, în numele său și pe seama sa, produsele care poartă semnul menționat. Sunt relevante în această privință faptul că acest operator utilizează un mod uniform de prezentare a ofertelor publicate pe site-ul său internet, afișând în același timp anunțurile referitoare la produsele pe care le vinde în numele său și pe seama sa și pe cele referitoare la produse oferite de vânzători terți pe piața menționată, faptul că introduce propriul logo de distribuitor renumit în toate aceste anunțuri și faptul că oferă vânzătorilor terți, în cadrul comercializării produselor care poartă semnul în cauză, servicii suplimentare ce constau printre altele în depozitarea și în expedierea acestor produse.

---

(1)  JO C 189, 17.5.2021

JO C 217, 7.6.2021.

Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 22 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht München – Germania) – Procedură privind extrădarea lui S.M.

(Cauza C-237/21) (1)

(Trimitere preliminară - Cetățenia Uniunii Europene - Articolele 18 și 21 TFUE - Cerere adresată unui stat membru de către un stat terț prin care se solicită extrădarea unui cetățean al Uniunii, resortisant al altui stat membru, care și-a exercitat dreptul la liberă circulație în primul dintre aceste state membre - Cerere formulată în scopul punerii în executare a unei pedepse privative de libertate - Interdicție de extrădare aplicată numai resortisanților naționali - Restricție privind libera circulație - Justificare întemeiată pe prevenirea impunității - Proporționalitate)

(2023/C 54/11)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberlandesgericht München

Părțile din procedura principală

Reclamant: S.M.

Cu participarea: Generalstaatsanwaltschaft München

Dispozitivul

Articolele 18 și 21 TFUE trebuie interpretate în sensul că:

—

impun unui stat membru căruia i se adresează o cerere de extrădare formulată de un stat terț în scopul punerii în executare a unei pedepse privative de libertate aplicate unui resortisant al unui alt stat membru care are reședința permanentă în primul stat membru, al cărui drept național interzice doar extrădarea propriilor resortisanți în afara Uniunii Europene și prevede posibilitatea ca această pedeapsă să fie executată pe teritoriul său cu condiția ca statul terț să consimtă la aceasta, să caute în mod activ acest consimțământ al statului terț autor al cererii de extrădare utilizând toate mecanismele de cooperare și de asistență în materie penală de care dispune în cadrul relațiilor sale cu acest stat terț;

—

în cazul în care un astfel de consimțământ nu este obținut, ele nu se opun ca, în asemenea împrejurări, primul stat membru menționat să procedeze la extrădarea acestui cetățean al Uniunii, în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul unei convenții internaționale, cu condiția ca această extrădare să nu aducă atingere drepturilor garantate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

---

(1)  JO C 297, 26.7.2021.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 15 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Bundesarbeitsgericht – Germania) – CM/TimePartner Personalmanagement GmbH

(Cauza C-311/21) (1)

(Trimitere preliminară - Încadrarea în muncă și politica socială - Muncă temporară - Directiva 2008/104/CE - Articolul 5 - Principiul egalității de tratament - Necesitatea de a garanta, în caz de derogare de la acest principiu, protecția generală de care se bucură lucrătorii temporari - Convenție colectivă care prevede o remunerație inferioară celei a personalului recrutat direct de întreprinderea utilizatoare - Protecție jurisdicțională efectivă - Control jurisdicțional)

(2023/C 54/12)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesarbeitsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamantă, apelantă și recurentă: CM

Pârâtă, intimată în apel și în recurs: TimePartner Personalmanagement GmbH

Dispozitivul

1)

Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind munca prin agent de muncă temporară trebuie interpretat în sensul că această dispoziție nu impune, prin referirea la noțiunea de „protecție generală de care se bucură lucrătorii temporari”, să se ia în considerare un nivel de protecție specific lucrătorilor temporari care îl depășește pe cel stabilit, pentru lucrători în general, de dreptul național și de dreptul Uniunii cu privire la condițiile de bază de muncă și de angajare. Cu toate acestea, atunci când partenerii sociali autorizează, prin intermediul unei convenții colective, diferențe de tratament în ceea ce privește condițiile de bază de muncă și de angajare în detrimentul lucrătorilor temporari, această convenție colectivă trebuie, pentru a garanta protecția generală de care se bucură lucrătorii temporari vizați, să le acorde acestora avantaje în ceea ce privește condițiile de bază de muncă și de angajare care să fie de natură să compenseze diferența de tratament pe care o suportă.

2)

Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/104 trebuie interpretat în sensul că respectarea obligației de a garanta protecția generală de care se bucură lucrătorii temporari trebuie apreciată în mod concret, prin compararea, pentru un anumit post, a condițiilor de bază de muncă și de angajare aplicabile lucrătorilor recrutați direct de întreprinderea utilizatoare cu cele aplicabile lucrătorilor temporari pentru a putea stabili astfel dacă avantajele compensatorii acordate în ceea ce privește condițiile de bază menționate permit compensarea efectelor diferenței de tratament suferite.

3)

Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/104 trebuie interpretat în sensul că obligația de a garanta protecția generală de care se bucură lucrătorii temporari nu impune ca lucrătorul temporar în cauză să fie legat de agentul de muncă temporară printr-un contract de muncă pe durată nedeterminată.

4)

Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/104 trebuie interpretat în sensul că legiuitorul național nu este obligat să prevadă condițiile și criteriile care urmăresc să garanteze protecția generală de care se bucură lucrătorii temporari, în sensul acestei dispoziții, atunci când statul membru în cauză acordă partenerilor sociali posibilitatea de a rămâne sau de a deveni parte la convenții colective care autorizează diferențe de tratament în ceea ce privește condițiile de bază de muncă și de angajare în detrimentul lucrătorilor menționați.

5)

Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2008/104 trebuie interpretat în sensul că convențiile colective care autorizează, în temeiul acestei dispoziții, diferențe de tratament în ceea ce privește condițiile de bază de muncă și de angajare în detrimentul lucrătorilor temporari trebuie să poată face obiectul unui control jurisdicțional efectiv pentru a se verifica respectarea de către partenerii sociali a obligației lor de a garanta protecția generală de care se bucură acești lucrători.

---

(1)  JO C 320, 9.8.2021.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 15 decembrie 2022 – Maxime Picard/Comisia Europeană

(Cauza C-366/21 P) (1)

(Recurs - Funcție publică - Agenți contractuali - Pensie - Statutul funcționarilor Uniunii Europene - Reforma din anul 2014 - Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 - Anexa XIII la acest statut - Articolul 21 al doilea paragraf și articolul 22 alineatul (1) al doilea paragraf - Măsuri tranzitorii privind coeficientul anual de acumulare a drepturilor de pensie și vârsta de pensionare - Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene - Anexa - Articolul 1 alineatul (1) - Aplicarea acestor măsuri tranzitorii prin analogie celorlalți agenți încadrați în muncă la 31 decembrie 2013 - Semnarea unui nou contract de agent contractual - Act care lezează - Protecție jurisdicțională efectivă)

(2023/C 54/13)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Maxime Picard (reprezentant: S. Orlandi, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Gattinara și B. Mongin, agenți)

Dispozitivul

1)	Anulează Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 24 martie 2021, Picard/Comisia (T-769/16, EU:T:2021:153), astfel cum a fost îndreptată prin Ordonanța din 16 aprilie 2021, Picard/Comisia (T-769/16, EU:T:2021:200).

2)

Anulează răspunsul gestionarului sectorului „Pensii” al Oficiului pentru Administrarea și Plata Drepturilor Individuale (PMO) al Comisiei Europene din 4 ianuarie 2016, precum și decizia din 25 iulie 2016 a directorului Direcției E a Direcției Generale Resurse Umane a Comisiei, prin care s-a respins reclamația domnului Maxime Picard din 4 aprilie 2016 împotriva acestui răspuns.

3)	Obligă Comisia Europeană să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de domnul Maxime Picard în cadrul prezentului recurs, precum și în primă instanță.

---

(1)  JO C 357, 6.9.2021.

Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 15 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Sofiyski gradski sad – Bulgaria) – LM, NO/HUK-COBURG-Allgemeine Versicherung AG

(Cauza C-577/21) (1)

(Trimitere preliminară - Asigurare obligatorie de răspundere civilă auto - Directiva 2009/103/CE - Articolul 3 al patrulea paragraf - Noțiunea de „vătămări corporale” - Acoperire prin asigurarea obligatorie - Accident rutier - Decesul unui pasager - Drept la despăgubire al copiilor minori - Prejudiciu moral - Suferințe ale unui copil care rezultă din decesul părintelui său în urma acestui accident - Despăgubire numai în caz de daună patologică)

(2023/C 54/14)

Limba de procedură: bulgara

Instanța de trimitere

Sofiyski gradski sad

Părțile din procedura principală

Reclamante: LM, NO

Pârâtă: HUK-COBURG -Allgemeine Versicherung AG

Dispozitivul

Articolul 3 al patrulea paragraf din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care subordonează repararea de către asigurătorul de răspundere civilă auto a prejudiciului moral suferit de membrii de familie apropiați ai victimelor accidentelor rutiere condiției ca acest prejudiciu să fi cauzat o daună patologică unor asemenea membri de familie apropiați.

---

(1)  JO C 513, 20.12.2021.

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 15 decembrie 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Cour de cassation – Franța) – Instrubel NV/Montana Management Inc., BNP Paribas Securities Services (C-753/21) și Montana Management Inc./Heerema Zwijndrecht BV, BNP Paribas Securities Services (C-754/21)

(Cauzele conexate C-753/21 și C-754/21) (1)

(Trimitere preliminară - Politica externă și de securitate comună - Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 - Restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak - Articolul 4 - Înghețarea fondurilor și a resurselor economice care aparțin persoanelor, organismelor și entităților asociate regimului fostului președinte Saddam Hussein - Articolul 6 - Transfer către entitatea care succedă Fondului de Dezvoltare pentru Irak - Proprietatea asupra fondurilor și resurselor economice înghețate)

(2023/C 54/15)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din procedura principală

Recurente: Instrubel NV (C-753/21), Montana Management Inc. (C-754/21)

Intimate: Montana Management Inc., BNP Paribas Securities Services (C-753/21), Heerema Zwijndrecht BV, BNP Paribas Securities Services (C-754/21)

Dispozitivul

Articolul 4 alineatele (2)-(4) și articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1210/2003 al Consiliului din 7 iulie 2003 privind anumite restricții specifice în relațiile economice și financiare cu Irak și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2465/96, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) nr. 85/2013 al Consiliului din 31 ianuarie 2013,

trebuie interpretate în sensul că

fondurile și resursele economice înghețate rămân, până la decizia de transfer către entitatea care succedă Fondului de Dezvoltare pentru Irak, în proprietatea persoanelor fizice și juridice, a organismelor și a entităților asociate regimului fostului președinte Saddam Hussein, vizate de această înghețare.

---

(1)  JO C 95, 28.2.2022.

Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 15 decembre 2022 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD) – Portugalia) – Caxamar – Comércio e Indústria de Bacalhau SA/Autoridade Tributária e Aduaneira

(Cauza C-23/22) (1)

(Trimitere preliminară - Ajutoare de stat - Regulamentul (UE) nr. 651/2014 - Exceptarea anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă - Orientări privind ajutoarele de stat regionale - Domeniu de aplicare - Excluderi - Sectorul pescuitului și al acvaculturii - Sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole - Noțiunea de „produse agricole” - Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 - Organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură - Anexa I - Activitatea de prelucrare a produselor pescărești și de acvacultură - Cod sărat, congelat și desărat)

(2023/C 54/16)

Limba de procedură: portugheza

Instanța de trimitere

Tribunal Arbitral Tributário (Centro de Arbitragem Administrativa – CAAD)

Părțile din procedura principală

Recurentă: Caxamar – Comércio e Indústria de Bacalhau SA

Intimată: Autoridade Tributária e Aduaneira

Dispozitivul

Articolul 1 și articolul 2 punctele 10 și 11 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 [TFUE], precum și Orientările privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020, coroborate cu articolul 2 și cu articolul 5 literele (a) și (d) din Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului, precum și cu anexa I la acesta,

trebuie interpretate în sensul că

o activitate de prelucrare a produselor pescărești și de acvacultură, precum producția de cod sărat, de cod congelat și de cod desărat, nu constituie o activitate de prelucrare a unor produse agricole, care este exclusă din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 651/2014 în virtutea articolului 1 alineatul (3) litera (c) din acest regulament, ci o activitate din sectorul pescuitului și al acvaculturii, care este exclusă din domeniul de aplicare al regulamentului menționat în virtutea articolului 1 alineatul (3) litera (a) din acesta.

---

(1)  JO C 165, 19.4.2022.

Recurs introdus la 19 august 2022 de Vtesse Harlow Ltd împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera întâi) din 14 iunie 2022 în cauza T-64/22, Vtesse Harlow/Comisia

(Cauza C-559/22 P)

(2023/C 54/17)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Recurentă: Vtesse Harlow Ltd (reprezentant: H. Mercer, KC)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Prin Ordonanța din 19 decembrie 2022, Curtea de Justiție (Camera a opta) a respins recursul ca vădit nefondat și a dispus ca Vtesse Harlow Ltd să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Acțiune introdusă la 15 decembrie 2022 – Comisia Europeană/Republica Letonia

(Cauza C-762/22)

(2023/C 54/18)

Limba de procedură: letona

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: R. Tricot și I. Rubene)

Pârâtă: Republica Letonia

Concluziile reclamantei

—

constatarea faptului că, prin neadoptarea, până la 6 februarie 2018, a tuturor actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma cerințelor Directivei 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 de stabilire a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la radiațiile ionizante și de abrogare a Directivelor 89/618/Euratom, 90/641/Euratom, 96/29/Euratom, 97/43/Euratom și 2003/122/Euratom (1) sau, în orice caz, prin necomunicarea acestor dispoziții Comisiei, Republica Letonia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 106 din această directivă;

—	obligarea Republicii Letonia la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Conform articolului 106 din Directiva 2013/59/Euratom, statele membre trebuiau să adopte și să publice actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma acestei directive până la 6 februarie 2018. Statele membre trebuiau de asemenea să comunice Comisiei textul dispozițiilor de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat prin această directivă.

Dat fiind că Republica Letonia nu a adoptat și, în orice caz, nu a comunicat Comisiei ansamblul măsurilor de transpunere necesare pentru a se conforma directivei, Comisia a decis, la 29 septembrie 2022, să sesizeze Curtea pentru a obține, conform articolului 258 al doilea paragraf TFUE, constatarea faptului că Republica Letonia nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 106 din această directivă.

---

(1)  JO 2014, L 13, p. 1.

Acțiune introdusă la 19 decembrie 2022 – Comisia/Ungaria

(Cauza C-769/22)

(2023/C 54/19)

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: V. Di Bucci, K. Talabér-Ritz, L. Malferrari și J. Tomkin, agenți)

Pârâtă: Ungaria

Concluziile reclamantei

Constatarea faptului că, prin adoptarea a pedofil bűnelkövetőkkel szembeni szigorúbb fellépésről, valamint a gyermekek védelme érdekében egyes törvények módosításáról szóló 2021. évi LXXIX. törvény (Legea nr. LXXIX din 2021 de stabilire a unor măsuri mai stricte împotriva infractorilor pedofili și de modificare a anumitor legi pentru protecția minorilor), Ungaria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului Uniunii, după cum urmează:

(1)

— prin interzicerea accesului minorilor la conținuturi care popularizează sau reprezintă devieri de la identitatea de gen corespunzătoare sexului stabilit la naștere, schimbări de sex sau homosexualitate, Ungaria a încălcat articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31/CE privind comerțul electronic (1), articolele 16 și 19 din Directiva 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne (2), articolul 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolele 1, 7, 11 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; — prin interzicerea accesului minorilor la publicitate care popularizează sau reprezintă devieri de la identitatea de gen corespunzătoare sexului stabilit la naștere, schimbări de sex sau homosexualitate, Ungaria a încălcat articolul 9 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Directiva 2010/13/UE privind serviciile mass-media audiovizuale (3), articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31/CE privind comerțul electronic, articolele 16 și 19 din Directiva 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, articolul 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolele 1, 7, 11 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; — prin impunerea în sarcina furnizorilor de servicii mass-media care oferă servicii de comunicații liniare a obligației de a clasifica în categoria V toate programele al căror element definitoriu este popularizarea sau reprezentarea devierii de la identitatea de gen corespunzătoare sexului stabilit la naștere, schimbării de sex sau homosexualității și, în consecință, de a le difuza între orele 22:00 și 5:00 și prin excluderea unor astfel de programe de la calificarea drept comunicare de interes public sau drept publicitate de utilitate socială, Ungaria a încălcat articolul 6a alineatul (1) din Directiva 2010/13/UE privind serviciile mass-media audiovizuale, precum și articolele 1, 7, 11 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; — prin impunerea în sarcina Consiliului pentru mass-media a obligației de a solicita statului membru care are jurisdicție asupra furnizorului de servicii mass-media să ia măsuri eficace și să acționeze pentru a pune capăt încălcărilor identificate de Consiliul pentru mass-media, Ungaria a încălcat articolul 2 și articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2010/13/UE privind serviciile mass-media audiovizuale; — prin interzicerea posibilității ca ocupațiile legate de cultura sexuală, de viața sexuală, de orientarea sexuală și de dezvoltarea sexuală să vizeze popularizarea devierii de la identitatea de gen corespunzătoare sexului stabilit la naștere, a schimbării de sex sau a homosexualității, Ungaria a încălcat articolele 16 și 19 din Directiva 2006/123/UE privind serviciile în cadrul pieței interne, articolul 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolele 1, 7, 11 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

(2)	prin adoptarea normelor menționate la punctul (1), Ungaria a încălcat articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană;

(3)

prin impunerea în sarcina organismului cu acces direct la datele înregistrate a obligației de a pune la dispoziția organismului competent datele înregistrate privind persoanele care au comis împotriva unor minori infracțiuni contra libertății sexuale și a moralei sexuale, Ungaria a încălcat articolul 10 din Regulamentul (UE) 2016/679 general privind protecția datelor, precum și articolul 8 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

(4)	obligarea Ungariei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

La 15 iunie 2021, Parlamentul Ungariei a adoptat a pedofil bűnelkövetőkkel szembeni szigorúbb fellépésről, valamint a gyermekek védelme érdekében egyes törvények módosításáról szóló 2021. évi LXXIX. törvény (Legea nr. LXXIX din 2021 de stabilire a unor măsuri mai stricte împotriva infractorilor pedofili și de modificare a anumitor legi pentru protecția minorilor), care a intrat în vigoare la 8 iulie 2021. Legea conține modificări aduse unei serii de diferite acte normative care vizează, printre altele, serviciile mass-media, publicitatea, comerțul electronic și educația. Modificările impun o serie de interdicții și de restricții privind popularizarea sau reprezentarea devierii de la identitatea de gen corespunzătoare sexului stabilit la naștere, a schimbării de sex sau a homosexualității.

La 15 iulie 2021, Comisia a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Ungariei în ceea ce privește Legea LXXIX din 2021.

Întrucât nu a considerat satisfăcător răspunsul prezentat de Ungaria, Comisia a trecut la următoarea etapă a procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și a trimis Ungariei un aviz motivat la 2 decembrie 2021.

Întrucât nu a considerat satisfăcător nici răspunsul la avizul motivat, Comisia a decis să sesizeze Curtea pentru a constata că Ungaria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 2, al articolului 3 alineatul (1), al articolului 6a alineatul (1) și al articolului 9 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din Directiva 2010/13/UE privind serviciile mass-media audiovizuale, al articolului 3 alineatul (2) din Directiva 2000/31/CE privind comerțul electronic, al articolelor 16 și 19 din Directiva 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, al articolului 10 din Regulamentul (UE) 2016/679 general privind protecția datelor, al articolului 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, al articolelor 1 și 7, al articolului 8 alineatul (2) și al articolelor 11 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și al articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

---

(1)  Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă (directiva privind comerțul electronic) (JO 2000, L 178, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 29, p. 257).

(2)  JO 2006, L 376, p. 36, Ediție specială, 13/vol. 58, p. 50.

(3)  Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (JO 2010, L 95, p. 1).

Acțiune introdusă la 20 decembrie 2022 – Comisia Europeană/Republica Slovacă

(Cauza C-773/22)

(2023/C 54/20)

Limba de procedură: slovaca

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Armati, R. Lindenthal și M. Mataija, agenți)

Pârâtă: Republica Slovacă

Concluziile reclamantei

—

constatarea faptului că, prin netranspunerea în mod corespunzător în ordinea sa juridică a articolului 2 alineatul (3), a articolului 6 primul paragraf litera (b), a articolului 7 alineatul (4), a articolului 14 alineatele (1) și (4), a articolului 35 alineatul (3), a articolului 41 alineatul (1) litera (c), a articolului 42 alineatul (2) literele (a), (c), (f) și (j), a articolului 50 alineatul (1) coroborat cu punctul 1 litera (d) și din anexa VII și a articolului 55a alineatul (2) din Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (1), Republica Slovacă nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestor dispoziții ale directivei;

—	obligarea Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Termenul pentru transpunerea Directivei 2005/36/CE a expirat la 20 octombrie 2007, iar termenul pentru transpunerea Directivei 2013/55/UE (2) de modificare a Directivei 2005/36/CE a expirat la 18 ianuarie 2016. Republica Slovacă nu a transpus în mod corespunzător sau nu a transpus articolul 2 alineatul (3), articolul 6 primul paragraf litera (b), articolul 7 alineatul (4), articolul 14 alineatele (1) și (4), articolul 35 alineatul (3), articolul 41 alineatul (1) litera (c), articolul 42 alineatul (2), articolul 50 alineatul (1) coroborat cu anexa VII punctul (1) litera (d) și articolul 55a alineatul (2) din Directiva 2005/36/CE.

---

(1)  JO 2005, L 255, p. 22, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 3.

(2)  Directiva 2013/55/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale și a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne (JO 2013, L 354, p. 132).

Ordonanța Tribunalului din 6 decembrie 2022 – G.J. Riedel/EUIPO – BrewDog (Punk)

(Cauza T-720/21) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Retragerea opoziției - Nepronunțare asupra fondului”)

(2023/C 54/21)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: G.J. Riedel GmbH (Kufstein, Austria) (reprezentant: D. Terheggen, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: I. Harrington și D. Gája, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO: BrewDog plc (Ellon, Regatul Unit)

Obiectul

Prin acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta solicită anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) du 12 iulie 2021 (cauza R 291/2020-1).

Dispozitivul

1)	Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2)	Obligă G.J. Riedel GmbH să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

---

(1)  JO C 11, 10.1.2022.

Acțiune introdusă la 12 decembrie 2022 – TJ și alții/Consiliul

(Cauza T-775/22)

(2023/C 54/22)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamanți: TJ și alți 7 reclamanți (reprezentant: J. Janssen, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamanții solicită Tribunalului:

—	admiterea motivelor de anulare invocate în prezenta acțiune;

—	anularea capitolului III din Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie (1) (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”);

—	cu titlu subsidiar, anularea articolul 15 din regulamentul atacat în măsura în care permite prelevarea retroactivă a unei contribuții de solidaritate în cursul anului 2022 și

—	obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanții invocă două motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că regulamentul atacat a fost adoptat în mod eronat în temeiul articolul 122 alineatul (1) TFUE și ar fi trebuit să fie adoptat de Consiliu, hotărând în unanimitate după consultarea Parlamentului European și în conformitate cu o procedură legislativă specială, în măsura în care regulamentul atacat conține măsuri fiscale.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că regulamentul atacat încalcă dreptul de proprietate, astfel cum este consacrat la articolul 1 primul Protocol la CEDO și la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și principiile legalității și securității juridice ale dreptului Uniunii, în măsura în care regulamentul atacat permite o aplicare retroactivă.

---

(1)  JO 2022, L 261 I, p. 1.

Acțiune introdusă la 20 decembrie 2022 – TV și TW/Consiliul

(Cauza T-795/22)

(2023/C 54/23)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamanți: TV și TW (reprezentant: J. Janssen, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamanții solicită Tribunalului:

—	admiterea motivului de anulare invocat în prezenta cerere;

—

anularea articolului 15 din Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie (1) (denumit în continuare „regulamentul atacat”) în măsura în care permite perceperea retroactivă a unei contribuții de solidaritate pentru anul 2022 și

—	obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă un motiv întemeiat pe faptul că regulamentul atacat constituie o încălcare a dreptului de proprietate, astfel cum este consacrat la articolul 1 din Primul protocol adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și de principiile legalității și securității juridice ale Uniunii, în măsura în care regulamentul atacat permite o aplicare retroactivă.

---

(1)  JO 2022, L 261 I, p. 1.

Acțiune introdusă la 21 decembrie 2022 – Drinks Prod/EUIPO – Coolike-Regnery (VIVIASEPT)

(Cauza T-796/22)

(2023/C 54/24)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Drinks Prod Srl (Păntășești, România) (reprezentanți: I. Speciac și V. Stănese, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Coolike-Regnery GmbH (Bensheim, Germania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: cererea de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative VIVASEPT – cererea de înregistrare nr. 18 329 344

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 29 septembrie 2022 în cauza R 488/2022-5

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO să continue procedura de înregistrare pentru marca Uniunii Europene nr. 18 329 344 („VIVASEPT”) pentru toate bunurile și serviciile solicitate din clasele 3 și 5.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 22 decembrie 2022 – Palírna U Zeleného stromu/EUIPO – Bacardi (B42V)

(Cauza T-800/22)

(2023/C 54/25)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamant: Palírna U Zeleného stromu a.s. (Ústí nad Labem, Republica Cehă) (reprezentant: J. Kindl, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Bacardi & Co. Ltd (Meyrin, Elveția)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamantul

Marca în litigiu: înregistrarea mărcii Uniunii Europene B42V – cererea de înregistrare nr. 17 987 536

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 3 octombrie 2022 în cauza R 1240/2021-2

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—

modificarea deciziei atacate astfel încât a. se anulează Decizia nr. B 3 077 353 a Diviziei de opoziție din 20 mai 2021, în măsura în care prin aceasta s-a admis opoziția formulată de cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs împotriva cererii de înregistrare a mărcii în litigiu; și b. se respinge în totalitate opoziția formulată de cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs împotriva cererii de înregistrare a mărcii în litigiu;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele invocate

—

Camera de recurs (și Divizia de opoziție) au aplicat în mod eronat articolul 47 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului atunci când au dedus existența utilizării efective a mărcii anterioare nr. 999 938; elementele de probă prezentate de cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs nu permiteau să se deducă utilizarea efectivă a oricăreia dintre mărcile anterioare;

—

Camera de recurs (și Divizia de opoziție) au aplicat în mod eronat articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului atunci când au concluzionat în sensul existenței unei similarități între mărcile în cauză; marca în litigiu și drepturile anterioare nu sunt similare în temeiul articolului 8 alineatele (1) litera (b), (4) și (5) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 23 decembrie 2022 – 3M/EUIPO (Reprezentarea a două benzi galbene luminoase având între ele o bandă gri argintie)

(Cauza T-801/22)

(2023/C 54/26)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: 3M Company (St. Paul, Minnesota, Statele Unite ale Americii) (representanți: T. de Haan și S. Vandezande, lawyers)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: marca comunitară figurativă (Reprezentarea a două benzi galbene luminoase având între ele o bandă gri argintie) – cererea de înregistrare nr. 16 438 962

Decizia atacată: Decizia Camerei întâi de recurs a EUIPO din 11/10/2022 în cauza R 1151/2018-1

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de reclamantă în cadrul procedurii desfășurate în fața Camerei întâi de recurs a EUIPO.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (e) punctul (ii) din Regulamentul nr. 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 28 decembrie 2022 – ExxonMobil Producing Netherlands și Mobil Erdgas-Erdöl/Consiliul

(Cauza T-802/22)

(2023/C 54/27)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: ExxonMobil Producing Netherlands BV (Breda, Țările de Jos), Mobil Erdgas-Erdöl GmbH (Hamburg, Germania) (reprezentanți: O. Brouwer, W. Knibbeler și A. Pliego Selie, avocați)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

—

anularea articolelor 14, 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2022/1854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenție de urgență pentru abordarea problemei prețurilor ridicate la energie (1) în măsura în care aceste dispoziții prevăd o contribuție de solidaritate pentru EMPN și MEEG, societăți din Uniunea Europeană și sedii permanente care desfășoară activități în sectoarele țițeiului, gazelor naturale, huilei și rafinării;

—	obligarea Consiliului Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante, inclusiv a celor efectuate de eventuali intervenienți;

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă șapte motive.

1	Primul motiv, întemeiat pe necompetență, în măsura în care articolele 14, 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2022/1854 încalcă principiul atribuirii enunțat la articolele 4 alineatul (1) și 5 alineatul (1) din Tratatul Uniunii Europene.

2	Al doilea motiv, întemeiat pe necompetență, în măsura în care articolul 122 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar furniza un temei juridic nelegal.

3.	Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea tratatelor întrucât articolele 14, 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2022/1854 încalcă principiul general al egalității de tratament, consacrat de asemenea la articolele 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

4	Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea tratatelor întrucât articolele 14, 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2022/1854 încalcă articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

5	Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea tratatelor întrucât articolele 14, 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2022/1854 încalcă articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

6	Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea unei norme de drept privind aplicarea tratatelor în măsura în care articolele 14, 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2022/1854 încalcă principiul general al proporționalității consacrat la articolul 5 alineatul (4) din Tratatul Uniunii Europene.

7	Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea unei norme de drept privind aplicarea tratatelor, întrucât articolele 14, 15 și 16 din Regulamentul (UE) 2022/1854 încalcă principiul general al securității juridice și prezumția împotriva retroactivității.

---

(1)  JO 2022, L 261 I, p. 1.

Acțiune introdusă la 4 ianuarie 2023 – Enmacc/Comisia

(Cauza T-1/23)

(2023/C 54/28)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Enmacc GmbH (München, Germania) (reprezentanți: A. von Bonin, A. Pliego Selie și T. van Helfteren, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—

anularea deciziei atacate a Comisiei din 12 decembrie 2022 de a lansa cererea de ofertă în cadrul unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, de a nu o invita să participe la procedura de cerere de ofertă ENER/2022/NP/0041 și de a respinge în mod explicit cererea reclamantei de a fi invitată la această cerere de ofertă;

—	cu titlu subsidiar, în măsura în care decizia atacată nu ar exprima decizia Comisiei de a iniția o procedură de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare și de a nu o invita la procedura de cerere de ofertă ENER/2022/NP/0041, anularea deciziei menționate;

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă trei motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă articolul 164 alineatul (5) litera (f) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (1) și punctul 11.1 litera (c) din anexa 1 la acesta.

2.	Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiile transparenței și egalității de tratament.

3.	Al treilea motiv întemeiat pe nemotivarea deciziei atacate, cu încălcarea articolului 41 alineatul (2) a treia liniuță din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a articolului 296 alineatul (2) TFUE.

---

(1)  JO 2018, L 193, p. 1.