1.

2.

2.1

2.2

2.3

2.3.1

2.3.2

2.3.3

3.

4.

5.

5.1

5.1.1

5.1.2

5.1.3

5.2

5.2.1

5.2.2

5.2.3

5.2.4

5.2.5

5.3

5.4

6.

6.1

6.2

6.2.1

6.2.2

7.

7.1

7.2

7.3

8.

9.

ANEXA I

ANEXA II

ANEXA III

ANEXA IV

1.

Conectivitatea este un element fundamental al transformării digitale. Aceasta are o importanță strategică pentru creștere și inovare în toate sectoarele economice ale Uniunii și pentru coeziunea socială și teritorială.

2.

Uniunea a stabilit obiective ambițioase în materie de conectivitate în comunicarea „Către o societate europeană a gigabiților” (1), în comunicarea „Conturarea viitorului digital al Europei” (2), în comunicarea „Busola pentru dimensiunea digitală” (3) și în Propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a programului de politică pentru 2030 „Calea către deceniul digital” (4) (propunerea PPDD).

3.

În comunicarea „Către o societate europeană a gigabiților”, Comisia a stabilit următoarele obiective în materie de conectivitate pentru 2025: (a) toate gospodăriile din Uniune, din mediul rural sau urban, ar trebui să aibă o viteză de descărcare de cel puțin 100 Mbps, care să poată fi mărită la 1 Gbps, (b) factorii socioeconomici, cum ar fi întreprinderile care utilizează intensiv tehnologiile digitale, școlile, spitalele și administrația publică, ar trebui să beneficieze de conectivitate de cel puțin 1 Gbps și o viteză de încărcare de cel puțin 1 Gbps); și (c) toate zonele urbane și principalele căi de transport ar trebui să aibă acoperire 5G neîntreruptă (5).

4.

După cum se explică în comunicarea „Conturarea viitorului digital al Europei”, sintagma „[viteză de] 100 Mbps, care poate fi mărită la o viteză exprimată în gigabiți” reflectă estimarea Comisiei conform căreia, în cursul acestui deceniu, gospodăriile vor avea nevoie din ce în ce mai mult de o viteză de 1 Gbps (6).

5.

Comunicarea „Busola pentru dimensiunea digitală” prevede, ca obiectiv de conectivitate pentru 2030, ca toate gospodăriile din Uniune să dispună de o rețea gigabit (7), iar toate zonele populate, de 5G (8). În propunerea de PPDD se subliniază: „Nevoile societății în ceea ce privește lărgimea de bandă disponibilă pentru încărcare și pentru descărcare sunt în continuă creștere. Până în 2030, rețelele cu viteze exprimate în gigabiți ar trebui să devină disponibile în condiții accesibile pentru toți cei care au nevoie sau doresc o astfel de capacitate” (9).

6.

Pentru atingerea obiectivelor Uniunii pentru 2025 și 2030 sunt necesare investiții adecvate. Astfel de investiții provin în principal de la investitori privați și pot fi completate, dacă este necesar, cu fonduri publice, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat.

7.

Pandemia de COVID-19 a relevat importanța pe care rețelele performante de comunicații electronice o au pentru cetățeni, întreprinderi și instituțiile publice. La 27 mai 2020, Comisia și-a prezentat propunerea privind un plan major de redresare pentru a atenua impactul economic și social al pandemiei, NextGenerationEU (10). Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) instituit prin Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului face parte din planul respectiv (11). Una dintre prioritățile-cheie ale Mecanismului de redresare și reziliență („MRR”) este sprijinirea tranziției digitale prin măsuri de conectivitate menite în special să elimine decalajul digital dintre zonele urbane și zonele rurale și să abordeze disfuncționalitățile pieței în privința instalării de rețele performante. Conform Regulamentului (UE) 2021/241 de instituire a MRR, fiecare stat membru trebuie să afecteze pentru măsuri de promovare a tranziției digitale cel puțin 20 % din finanțarea alocată.

8.

În plus, rețelele de comunicații electronice pot contribui la atingerea obiectivelor de durabilitate. Obiectivul Uniunii de realizare a neutralității climatice până în 2050, astfel cum este prevăzut în Pactul verde european (12) și în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European și al Consiliului (13), nu poate fi atins fără o transformare digitală fundamentală a societății. Una dintre componentele esențiale ale transformării digitale a Uniunii este dezvoltarea unor rețele de comunicații electronice securizate și performante, care să ajute la aducerea unei contribuții importante la principalele obiective de mediu ale Uniunii. În același timp, va trebui ca rețelele de comunicații electronice să devină ele însele mai durabile și mai eficiente din punct de vedere energetic și din punctul de vedere al utilizării resurselor.

9.

Sectorul comunicațiilor electronice a traversat un proces profund de liberalizare și, în prezent, face obiectul unei reglementări sectoriale. Directiva (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului (14) prevede cadrul de reglementare pentru comunicațiile electronice.

10.

Politica în domeniul concurenței și, în special, normele privind ajutoarele de stat au un rol important în îndeplinirea obiectivelor strategiei digitale și în elaborarea unei strategii coordonate de investiții pentru conectivitate. Obiectivul controlului ajutoarelor de stat în sectorul comunicațiilor în bandă largă este de a asigura faptul că ajutoarele de stat vor avea drept rezultat un nivel superior al acoperirii și utilizării comunicațiilor în bandă largă decât ar fi fost posibil în absența intervenției statului, sprijinindu-se în același timp serviciile de calitate superioară și mai convenabile ca preț, precum și investițiile care susțin concurența. Orice intervenție a statului ar trebui să limiteze cât mai mult posibil riscul unor situații de excludere a investițiilor private, de alterare a stimulentelor pentru investiții comerciale și, în cele din urmă, de denaturare a concurenței, situații care ar fi contrare interesului comun.

11.

În 2020, Comisia a lansat o evaluare a Orientărilor din 2013 privind banda largă (15) pentru a analiza dacă acestea continuă să fie adecvate scopului. Rezultatele (16) au arătat că, deși, în principiu, normele au funcționat eficient, au fost necesare ajustări specifice pentru a reflecta evoluțiile recente ale pieței și ale tehnologiei și pentru a ține seama de evoluțiile legislative și de prioritățile actuale (17).

12.

Pentru evitarea situațiilor în care ajutoarele de stat denaturează sau amenință să denatureze în mod nejustificat concurența pe piața internă și afectează în mod semnificativ comerțul dintre statele membre, la articolul 107 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („tratatul”) este stabilit principiul interzicerii ajutoarelor de stat. Este posibil însă ca, în anumite cazuri, astfel de ajutoare să fie compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatele (2) și (3) din tratat.

13.

Statele membre au obligația de a notifica Comisiei orice proiect de acordare a ajutoarele de stat în temeiul articolului 108 alineatul (3) din tratat, cu excepția cazului în care ajutoarele se referă la una dintre categoriile care sunt exceptate de la obligația de notificare în temeiul articolului 109 din tratat (18).

14.

Prezentele orientări conțin îndrumări cu privire la modul în care Comisia va evalua, în temeiul articolului 106 alineatul (2), al articolului 107 alineatul (2) litera (a) și al articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat, compatibilitatea ajutoarelor de stat pentru instalarea și adoptarea de rețele și servicii fixe și mobile în bandă largă.

15.

Intervențiile statelor care nu îndeplinesc una dintre condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) din tratat nu constituie ajutoare de stat. În consecință, ele nu se supun evaluării compatibilității, stabilite în prezentele orientări.

16.

În special, finanțarea din partea Uniunii care este gestionată la nivel central de instituții, de agenții, de întreprinderi comune sau de alte organisme ale Uniunii și care nu se află în mod direct sau indirect sub controlul statelor membre (19) nu constituie ajutor de stat.

17.

Nu se pot acorda ajutoare pentru instalarea și adoptarea de rețelele și servicii în bandă largă întreprinderilor aflate în dificultate stabilite în Orientările Comisiei privind ajutoarele de stat pentru salvarea și restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate (20).

18.

La evaluarea ajutoarelor acordate în favoarea unei întreprinderi care face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Comisiei de declarare a unui ajutor ca fiind ilegal și incompatibil cu piața internă, Comisia va lua în considerare cuantumul ajutorului care nu a fost încă recuperat (21).

19.

În sensul prezentelor orientări, se aplică următoarele definiții:

20.

În scopul evaluării ajutorului de stat, prezentele orientări fac distincția între rețelele ultrarapide fixe de acces, rețelele mobile de acces și rețelele backhaul, astfel cum sunt descrise suplimentar în secțiunile 2.3.1-2.3.3. Termenii „rețele ultrarapide fixe de acces” și „rețele mobile de acces” sunt utilizați în mod interschimbabil cu „rețele fixe” și, respectiv, cu „rețele mobile”. Toate vitezele menționate în prezentele orientări sunt prevăzute în condiții de oră de vârf.

21.

În stadiul actual al dezvoltării tehnologice, există diferite tipuri de rețele ultrarapide fixe de acces, inclusiv: (a) rețelele prin fibră optică (FTTx) (23) și (b) rețelele prin cablu modernizate avansate, care utilizează cel puțin standardul DOCSIS 3.0 (24). Rețelele pe suport radio, cum ar fi anumite rețele fixe de acces pe suport radio (25) și rețele de telecomunicații prin satelit (26), pot de asemenea să aibă capacitatea de a furniza servicii fixe ultrarapide în bandă largă.

22.

În stadiul actual al pieței și al dezvoltării tehnologice, coexistă mai multe generații de tehnologii mobile (27).

23.

Tranziția către fiecare nouă generație mobilă este, în general, progresivă (28). În stadiul actual, continuă să fie instalate rețele 4G în unele părți ale Europei, iar instalarea de rețele 5G neautonome se bazează pe rețele centrale 4G LTE (cu evoluție pe termen lung) existente și pe rețele LTE avansate (29). Se preconizează că în viitor rețelele 5G vor deveni din ce în ce mai autonome și nu se vor baza pe rețelele 4G existente. Se așteaptă ca rețelele 5G autonome să facă posibile servicii mobile mai performante, inclusiv o latență mai mică și capacități de transmisie mai ridicate, și să permită scenarii și aplicații avansate de utilizare.

24.

Pentru a asigura o utilizare eficace și eficientă a spectrului de frecvențe radio, statele membre pot să prevadă condiții pentru alocarea drepturilor individuale de utilizare a spectrului radio, cum ar fi obligații în materie de acoperire și de calitate a serviciului. Astfel de obligații pot include acoperirea geografică, demografică și a transporturilor cu anumite cerințe de calitate minimă a serviciului (30).

25.

Rețelele backhaul sunt componente necesare pentru susținerea atât a rețelelor de acces fixe, cât și a celor mobile. Rețelele backhaul se pot baza pe soluții de cupru, fibră optică, microunde și satelit (31).

26.

În unele cazuri, statele membre pot să clasifice furnizarea de servicii în bandă largă drept un serviciu de interes economic general („SIEG”) în conformitate cu articolul 106 alineatul (2) din tratat (32) și să sprijine instalarea unei rețele care să furnizeze astfel de servicii. Compensația pentru costurile suportate pentru prestarea unui astfel de serviciu de interes economic general nu constituie ajutor de stat dacă sunt îndeplinite cele patru condiții cumulative din hotărârea Altmark (33). Compensația pentru prestarea unui serviciu de interes economic general constituie ajutor de stat va fi evaluată în conformitate cu normele aplicabile ajutoarelor de stat acordate sub formă de compensații pentru obligația de serviciu public („pachetul SIEG”) (34).

27.

În prezentele orientări, definiția unui SIEG este ilustrată prin aplicarea normelor prevăzute în pachetul SIEG doar pentru rețelele în bandă largă, avându-se în vedere caracteristicile sectoriale.

28.

În ceea ce privește definiția unui SIEG autentic, Comisia a clarificat faptul că statele membre nu pot să impună obligații specifice de serviciu public pentru servicii care sunt deja prestate sau care pot fi prestate satisfăcător și în condiții, cum ar fi prețul, caracteristicile obiective în materie de calitate, continuitatea și accesul la serviciul respectiv, coerente cu interesul public, astfel cum este definit de statul membru respectiv, de către întreprinderi care își desfășoară activitatea în condiții normale de piață (35).

29.

Aplicând acest principiu sectorului comunicațiilor în bandă largă, atunci când evaluează absența unei erori vădite în clasificarea unui SIEG, Comisia ia în considerare următoarele elemente:

30.

Comisia va considera că ajutoarele de stat pentru instalarea sau adoptarea de rețele și servicii în bandă largă sunt compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din tratat numai dacă ajutoarele în cauză contribuie la dezvoltarea anumitor activități economice sau a anumitor regiuni economice (prima condiție) și dacă ele nu influențează negativ condițiile schimburilor comerciale, într-o măsură contrară interesului comun (a doua condiție).

31.

În evaluarea compatibilității pe care o va efectua, Comisia examinează următoarele două aspecte:

32.

Într-o ultimă etapă, Comisia va pune în balanță efectele negative identificate ale ajutorului asupra pieței interne, pe de o parte, și efectele pozitive asupra activităților economice care beneficiază de sprijin, pe de altă parte.

33.

Etapele evaluării realizate de către Comisie cu privire la ajutoarele pentru instalarea și adoptarea de rețele și servicii în bandă largă sunt prezentate în detaliu în secțiunile 5-8.

34.

Comisia consideră că piața serviciilor fixe în bandă largă este separată de piața serviciilor mobile în bandă largă (43). Prin urmare, normele de evaluare a ajutorului pot să difere în funcție de piața în cauză (44).

35.

Statele membre trebuie să identifice activitățile economice care vor fi facilitate ca urmare a ajutorului, cum ar fi instalarea de rețele fixe pentru furnizarea de servicii fixe în bandă largă performante sau instalarea de rețele mobile pentru furnizarea de servicii de voce și servicii în bandă largă de înaltă performanță). Acestea trebuie, de asemenea, să explice modul în care este sprijinită dezvoltarea acestor activități.

36.

Ajutoarele pentru instalarea de rețele fixe și ajutoarele pentru instalarea de rețele mobile pot facilita dezvoltarea multor activități economice prin mărirea gradului de conectivitate și de acces la rețelele și serviciile în bandă largă pentru public, întreprinderi și administrații publice. Astfel de ajutoare pot facilita dezvoltarea activităților economice în zonele în care activitățile respective fie nu există, fie sunt asigurate doar la un nivel care nu permite satisfacerea adecvată a nevoilor utilizatorilor finali.

37.

Se poate considera că un ajutor contribuie la dezvoltarea unei activități economice numai dacă el are un efect stimulativ.

38.

Un ajutor are un efect stimulativ dacă stimulează beneficiarul să își schimbe comportamentul în direcția dezvoltării unei anumite activități economice sprijinite de ajutor pe care nu ar fi desfășurat-o în același interval de timp sau pe care ar fi desfășurat-o doar într-un mod sau loc limitat sau diferit, dacă ajutorul nu ar fi fost acordat.

39.

Ajutoarele nu trebuie să finanțeze costurile unei activități pe care o întreprindere ar desfășura-o în orice situație și nu trebuie să compenseze riscul comercial normal al unei activități economice (45).

40.

Dovedirea unui efect stimulativ al ajutoarelor pentru instalarea de rețele fixe sau mobile înseamnă să se verifice, prin cartografiere și consultare publică, în conformitate cu secțiunile 5.2.2.4.1 și 5.2.2.4.2, dacă părțile interesate au investit sau intenționează să investească în rețele fixe sau mobile în zonele vizate în orizontul de timp relevant. Dacă o investiție echivalentă ar putea fi realizată în același interval de timp în zona respectivă fără ajutor, se poate considera că ajutorul nu are un efect stimulativ. De exemplu, în cazul în care o întreprindere are obligații legale, cum ar fi obligațiile de acoperire și de calitate a serviciului, aferente drepturilor de utilizare a unui anumit spectru radio pentru instalări de rețele mobile, întreprinderea respectivă nu poate recurge la ajutor de stat pentru îndeplinirea unor astfel de obligații, deoarece este puțin probabil ca ajutorul să aibă un efect stimulativ și, prin urmare, să fie compatibil cu piața internă. Cu toate acestea, ajutoarele de stat pot fi considerate compatibile atunci când și în măsura în care acestea sunt necesare pentru a asigura o calitate a serviciului care să nu se rezume doar la cerințele rezultate din astfel de obligații.

41.

Dacă o măsură de ajutor de stat, condițiile aferente acesteia (inclusiv metoda de finanțare a acesteia, atunci când metoda respectivă face parte integrantă din măsura de ajutor) sau activitatea pe care o finanțează duc la încălcarea unei dispoziții din dreptul Uniunii sau a principiului general al acestuia, ajutorul nu poate fi declarat compatibil cu piața internă (46). Acest lucru se poate întâmpla atunci când acordarea ajutorului este condiționată, direct sau indirect, de originea produselor sau a echipamentelor, cum ar fi cerința ca beneficiarul să achiziționeze produse fabricate la nivel intern.

42.

Statele membre trebuie să descrie dacă și, în caz afirmativ, în ce mod ajutorul va avea efecte pozitive.

43.

Statele membre pot decide să conceapă intervenții ale statului care să contribuie la reducerea decalajului digital. Ele pot alege să intervină pentru a corecta inegalități sociale sau regionale sau pentru a atinge obiective de echitate, și anume ca modalitate de îmbunătățire a accesului la un mijloc esențial de comunicare și participare în societate, îmbunătățind astfel coeziunea socială și teritorială. În plus, statele membre pot decide să conceapă intervenții ale statului care să contribuie, de asemenea, la realizarea obiectivelor politicii digitale a Uniunii, să încurajeze realizarea obiectivelor Pactului verde european și să promoveze investițiile verzi durabile în toate sectoarele.

44.

Ajutoarele de stat trebuie să vizeze situațiile în care pot determina o îmbunătățire substanțială pe care piața nu este în măsură să o asigure prin mijloace proprii.

45.

O intervenție a statului poate fi necesară în cazul în care piețele nu pot, fără intervenție publică, să asigure un rezultat eficient pentru societate. O astfel de situație ar putea apărea, de exemplu, atunci când anumite investiții nu sunt realizate, chiar dacă beneficiile pentru societate depășesc costul respectivelor investiții (47). În astfel de cazuri, acordarea unui ajutor de stat poate avea efecte pozitive, iar eficiența globală poate fi ameliorată prin ajustarea stimulentelor economice pentru părțile interesate.

46.

În sectorul comunicațiilor în bandă largă, o formă de disfuncționalitate a pieței poate fi legată de externalitățile pozitive care nu sunt internalizate de operatorii de pe piață. De exemplu, deși rețelele fixe și mobile sunt esențiale pentru furnizarea unor servicii suplimentare și pentru inovare, este probabil ca beneficiile globale să fie mai mari decât beneficiile economice generate pentru investitorii rețelei, în special în regiunile îndepărtate sau în zonele cu densitate scăzută a populației sau în zonele nepopulate. Prin urmare, piața poate genera investiții private insuficiente în rețelele fixe și mobile, în special în anumite zone.

47.

Datorită economiilor de densitate, instalarea de rețele în bandă largă este, în general, mai rentabilă în zonele în care cererea potențială este mai mare și mai concentrată, și anume în zonele dens populate. Deoarece costurile fixe ale investiției sunt ridicate, costurile unitare cresc în mod semnificativ, pe măsură ce densitatea populației scade. Prin urmare, atunci când sunt instalate în condițiile pieței, rețelele în bandă largă au tendința de a deservi în condiții de rentabilitate doar o parte a populației. Ajutoarele de stat pot, în anumite condiții, să corecteze disfuncționalitățile pieței, mărind astfel eficiența de funcționare a piețelor.

48.

O disfuncționalitate a pieței poate exista, de asemenea, în cazul în care rețeaua (rețelele) existentă (existente) sau preconizată (preconizate) ar oferi utilizatorilor finali o combinație sub nivelul optim de calitate și preț ale serviciilor (48). Aceasta poate interveni în cazul în care: (a) anumite categorii de utilizatori nu pot beneficia de un serviciu satisfăcător sau (b) mai ales în absența unor tarife reglementate pentru accesul cu ridicata, prețurile de consum pot fi mai ridicate decât cele percepute pentru aceleași servicii oferite în alte zone sau regiuni mai competitive, însă comparabile, din statul membru respectiv.

49.

Cu toate acestea, dacă ajutoarele de stat pentru rețelele fixe și mobile în bandă largă ar fi utilizate în zone în care operatorii de pe piață ar alege în mod obișnuit să investească sau au investit deja, investitorii privați ar putea fi considerabil descurajați încă de la început să investească.

50.

În plus, în cazul în care rezultatele oferite de piețe sunt eficiente, dar considerate nesatisfăcătoare din punctul de vedere al politicii de coeziune, este posibil să fie necesare ajutoare de stat pentru corectarea unor inegalități sociale sau regionale, în vederea obținerii unor rezultate de piață mai de dorit și echitabile. În astfel de circumstanțe, o intervenție bine orientată a statului în domeniul comunicațiilor în bandă largă poate contribui la reducerea decalajului digital (49).

51.

Simpla existență a unor disfuncționalități ale pieței într-un anumit context nu este suficientă pentru a justifica intervenția statului. Un ajutor de stat ar putea fi direcționat către o disfuncționalitate a pieței numai dacă aceasta rămâne neabordată de alte politici și măsuri, mai puțin denaturante, cum ar fi măsurile administrative sau obligațiile de reglementare privind utilizarea eficace și eficientă a spectrului radio, inclusiv obligațiile de acoperire și de calitate a serviciului aferente drepturilor de utilizare a spectrului radio.

52.

Pentru a reduce la minimum posibilele efecte de denaturare a concurenței ale ajutorului, intervențiile statului pot fi supuse unei obligații de protecție a investițiilor private pe o perioadă care nu poate depăși șapte ani (50).

53.

Ajutoarele ar trebui să vizeze zonele în care nu există sau nu se preconizează în mod credibil că va fi instalată, în orizontul de timp relevant, o rețea fixă care să poată răspunde nevoilor utilizatorilor finali.

54.

În stadiul actual de dezvoltare a pieței și date fiind nevoile identificate ale utilizatorilor finali, poate exista o disfuncționalitate a pieței în cazul în care piața nu oferă și este puțin probabil ca ea să ofere utilizatorilor finali o conectivitate cu o viteză de descărcare de 1 Gbps și o viteză de încărcare de cel puțin 150 Mbps (51).

55.

Atunci când se evaluează probabilitatea ca piața să furnizeze o viteză de descărcare de cel puțin 1 Gbps și o viteză de încărcare de cel puțin 150 Mbps, ar trebui avute în vedere planuri credibile de instalare a unor astfel de rețele în orizontul de timp relevant (în conformitate cu secțiunea 5.2.2.4.3).

56.

În consecință, Comisia consideră că nu există nicio disfuncționalitate a pieței în zonele în care există sau se preconizează în mod credibil că se va realiza cel puțin o rețea fixă care oferă o viteză de descărcare de cel puțin 1 Gbps și o viteză de încărcare de cel puțin 150 Mbps sau în care rețeaua (rețelele) existentă (existente) poate (pot) fi modernizată (modernizate) pentru a asigura o viteză de descărcare de cel puțin 1 Gbps și o viteză de încărcare de cel puțin 150 Mbps. O rețea care poate fi modernizată pentru a ajunge la astfel de viteze este rețeaua care poate furniza o astfel de performanță pe baza unor investiții marginale, cum ar fi o modernizare a componentelor active.

57.

Intervenția statului pentru instalarea unei rețele alternative în zonele descrise la punctul (56) ar putea denatura dinamica pieței. Prin urmare, Comisia va adopta probabil o opinie negativă cu privire la ajutoarele de stat pentru instalarea unei rețele suplimentare în astfel de zone.

58.

În zonele în care există sau sunt preconizate în mod credibil cel puțin două rețele ultrarapide fixe independente, serviciile în bandă largă sunt furnizate, de regulă, în condiții concurențiale (concurență bazată pe infrastructură). Prin urmare, este probabil ca una sau mai multe astfel de rețele să evolueze astfel încât să furnizeze o viteză de descărcare de cel puțin 1 Gbps și o viteză de încărcare de cel puțin 150 Mbps fără a fi necesară o intervenție a statului.

59.

Cu toate acestea, probabilitatea ca rețelele din zonele descrise la punctul (58) să evolueze până la capacitatea de a furniza o viteză de descărcare de cel puțin 1 Gbps și o viteză de încărcare de cel puțin 150 Mbps poate depinde și de volumul investițiilor necesare pentru instalarea unor rețele care să furnizeze vitezele respective, având în vedere stadiul actual al dezvoltării tehnologice. În consecință, în aceste zone:

60.

Comisia consideră că prezintă o disfuncționalitate a pieței zonele unde nu există sau nu se preconizează în mod credibil că va fi instalată, în orizontul de timp relevant, o rețea mobilă care să poată răspunde nevoilor utilizatorilor finali (55).

61.

Aplicațiile existente și viitoare se bazează tot mai des pe rețele mobile performante care să fie disponibile într-o zonă geografică vastă (56). Utilizatorii finali au nevoie de mobilitate în timp ce comunică, dar și de acces la informații „din mers”. Se preconizează că în timp se vor dezvolta noi forme de activități economice necesitând un acces online fără sincope la servicii mobile. Pentru a ține pasul cu această schimbare, se preconizează că rețelele mobile vor evolua astfel încât să ofere o conectivitate din ce în ce mai bună. În anumite circumstanțe, lipsa sau insuficiența conectivității mobile poate fi în detrimentul anumitor activități economice, cum ar fi industria, agricultura, turismul sau mobilitatea conectată. De asemenea, poate prezenta un risc pentru siguranța publicului (57). Acest lucru poate afecta în special regiunile îndepărtate sau cu densitate redusă a populației sau zonele nepopulate.

62.

Într-o zonă unde există deja sau se preconizează în mod credibil că va fi instalată, în orizontul de timp relevant, cel puțin o rețea mobilă care să poată răspunde nevoilor utilizatorilor finali, ajutorul de stat pentru instalarea unei noi rețele mobile ar putea denatura inutil dinamica pieței.

63.

Ajutorul de stat pentru instalarea unei rețele mobile într-o astfel de zonă poate fi considerat necesar atunci când se demonstrează că sunt îndeplinite ambele condiții de mai jos: (a) rețeaua mobilă existentă sau preconizată în mod credibil nu oferă utilizatorilor finali servicii de o calitate suficientă pentru a răspunde nevoilor lor în continuă evoluție și că (b) intervenția statului va asigura în mod adecvat o astfel de calitate a serviciilor, aducând o îmbunătățire substanțială pe care piața nu o poate realiza (58).

64.

O intervenție a statului poate fi necesară în anumite circumstanțe pentru remedierea disfuncționalităților specifice ale pieței legate de cazurile de utilizare identificate chiar și în prezența unei rețele mobile 4G sau 5G, în cazul în care rețeaua respectivă nu oferă și nu este probabil să ofere utilizatorilor finali servicii de o calitate suficientă pentru a răspunde nevoilor lor în continuă evoluție. Astfel de cazuri de utilizare care se referă la activitățile și serviciile economice noi pot necesita: (a) acces online fără sincope (de exemplu pentru mobilitatea conectată și automatizată de-a lungul căilor de transport); (b) anumite viteze și capacități minime; (c) alte caracteristici specifice, cum ar fi o latență mai mică, virtualizarea rețelei sau capacitatea de conectare a mai multor terminale pentru industrie sau agricultură.

65.

În principiu, chiar în prezența unei disfuncționalități a pieței, nu se pot acorda și nu se pot utiliza ajutoare de stat pentru îndeplinirea obligațiilor legale, cum ar fi obligațiile legate de drepturile de utilizare a spectrului. Se pot acorda însă ajutoare de stat în cazul și în măsura în care este nevoie să se asigure o calitate suplimentară a serviciului, care este necesară pentru satisfacerea nevoilor demonstrate ale utilizatorilor finali și care depășește ceea ce este deja necesar pentru respectarea unor astfel de obligații legale. Astfel de ajutoare pot fi acordate numai în măsura în care acest lucru este necesar pentru a acoperi exclusiv costurile suplimentare necesare pentru a asigura creșterea calității serviciului.

66.

În cazul în care, într-o anumită zonă, există sau va exista în orizontul de timp relevant cel puțin o rețea mobilă care poate satisface nevoile în continuă evoluție ale utilizatorilor finali (a se vedea punctele (61), (63) și (64)), acordarea ajutorului de stat pentru o rețea mobilă suplimentară prezentând capacități echivalente ar conduce, în principiu, la o denaturare inacceptabilă a concurenței și la excluderea investițiilor private. Comisia va adopta probabil o opinie negativă cu privire la astfel de intervenții ale statului.

67.

Rețelele backhaul constituie o condiție prealabilă necesară pentru instalarea rețelelor de acces. Rețelele backhaul au potențialul de a stimula concurența în zonele de acces, ceea ce este în beneficiul tuturor rețelelor și tehnologiilor de acces. O rețea backhaul performantă poate să stimuleze investițiile private pentru conectarea utilizatorilor finali, cu condiția să asigure accesul cu ridicata în condiții deschise, transparente și nediscriminatorii pentru toți solicitanții de acces și toate tehnologiile. În absența investițiilor private, ajutorul de stat pentru instalarea de rețele backhaul poate fi necesar pentru a stimula concurența și investițiile la nivelul accesului, deoarece le permite solicitanților de acces să implementeze rețele de acces și să ofere servicii de conectivitate utilizatorilor finali.

68.

Întrucât asigură traficul a diverse rețele de acces fixe sau mobile, rețelele backhaul necesită o capacitate de transmisie semnificativ mai mare decât rețelele individuale de acces. Rețelele backhaul trebuie să facă față creșterilor semnificative ale capacității necesare pe parcursul duratei lor de viață. Acest lucru se datorează nevoilor utilizatorilor finali și modernizării rapide aflate în curs a rețelelor de acces fixe sau mobile, cu nevoi tot mai mari de îmbunătățire a transmisiei de date și de creștere a performanțelor (inclusiv pentru noile generații mobile). Pentru a se evita ca o rețea backhaul să devină o sursă de gâtuire, ar putea fi necesar să se majoreze capacitatea acesteia de a însoți instalarea unor rețelele de acces fixe sau mobile performante. Prin urmare, ar putea exista o disfuncționalitate a pieței în cazul în care capacitatea backhaul existentă sau preconizată nu poate face față dezvoltării preconizate a rețelelor de acces fixe sau mobile corespunzătoare pe baza nevoilor actuale și viitoare ale utilizatorilor finali. În stadiul actual al dezvoltării tehnologice, creșterea cererii de capacitate poate fi abordată de obicei cu ajutorul unor rețele backhaul bazate pe fibră optică sau pe alte tehnologii capabile să asigure același nivel de performanță și fiabilitate ca rețelele backhaul prin fibră optică. Prin urmare, se poate presupune că există o disfuncționalitate a pieței în cazul în care nu există o rețea backhaul sau rețeaua backhaul existentă sau preconizată în mod credibil nu este bazată pe fibră optică sau pe alte tehnologii capabile să asigure același nivel de performanță și fiabilitate ca fibra optică.

69.

Indiferent de tehnologia de bază a rețelei backhaul existente, poate fi prezentă o disfuncționalitate a pieței dacă rețeaua backhaul respectivă oferă o combinație sub nivelul optim de calitate și prețuri ale serviciilor. De exemplu, un stat membru poate demonstra că condițiile de acces pentru rețeaua backhaul existentă ar putea împiedica instalarea unor rețele de acces fixe sau mobile noi sau mai performante, deoarece anumite categorii de solicitanți de acces nu sunt deservite în mod adecvat (59) sau deoarece prețurile de acces cu ridicata pot fi mai mari decât cele percepute pentru aceleași servicii din zone mai competitive, dar comparabile ale statului membru respectiv, iar problema nu a putut fi soluționată prin reglementări sectoriale (60).

70.

Pentru a identifica necesitatea intervenției statului într-o anumită zonă, statele membre trebuie să verifice, pe baza unei cartografieri detaliate și a unei consultări publice, în conformitate cu secțiunile 5.2.2.4.1 și 5.2.2.4.2, performanțele rețelelor fixe de acces, ale rețelelor mobile de acces sau ale rețelelor backhaul care există sau se preconizează în mod credibil că vor fi instalate în zona vizată în orizontul de timp relevant.

71.

Statele membre dispun de o marjă de apreciere semnificativă pentru a defini zonele vizate. Cu toate acestea, ele sunt încurajate să țină seama, când stabilesc zonele relevante, de condițiile economice, geografice și sociale.

72.

Printr-o cartografiere detaliată, statele membre trebuie să identifice zonele geografice (zonele vizate) care vor fi eligibile în cadrul intervenției sub formă de ajutor de stat, pe baza unei reprezentări obiective a performanțelor rețelelor existente sau preconizate în mod credibil într-o anumită zonă.

73.

În ceea ce privește ajutoarele de stat care sprijină instalarea unor rețele fixe de acces sau a unor rețele mobile de acces, cartografierea trebuie să respecte următoarele două criterii:

74.

Statele membre pot lua în considerare cele mai bune practici pentru aplicarea metodologiilor de cartografiere descrise în anexa I.

75.

În ceea ce privește ajutoarele de stat care sprijină instalarea unor rețele backhaul, statele membre trebuie să cartografieze performanțele rețelelor backhaul existente sau preconizate în mod credibil în orizontul de timp relevant. În cazul în care instalarea unei rețele include, în același timp, instalarea unei rețele de acces și a rețelei backhaul necesare pentru a permite funcționarea rețelei de acces, nu este necesară o cartografiere separată a rețelelor backhaul.

76.

Statele membre trebuie să pună la dispoziția publicului metodologia și criteriile tehnice de bază (de exemplu factorul de utilizare și sarcina celulară) utilizate pentru cartografierea zonei vizate accesibile publicului.

77.

Se recomandă insistent consultarea autorității naționale de reglementare (ANR), astfel cum se prevede în secțiunea 5.2.4.6.

78.

Statele membre trebuie să publice spre consultare principalele caracteristici ale intervenției preconizate a statului și lista zonelor vizate identificate prin cartografiere (64). Informațiile respective trebuie să fie puse la dispoziție pe un site accesibil publicului (65) la nivel regional și național.

79.

În cadrul consultării publice, părțile interesate trebuie să fie invitate (a) să își prezinte observațiile cu privire la intervenția preconizată a statului, la modul de concepere și principalele caracteristici ale acesteia și (b) să furnizeze informații fundamentate cu privire la rețelele existente sau rețelele preconizate în mod credibil să fie instalate în zona vizată în orizontul de timp relevant (66).

80.

Atunci când analizează orizontul de timp relevant preconizat, statele membre trebuie să ia în considerare toate aspectele despre care se poate preconiza în mod rezonabil că vor avea efecte asupra duratei instalării noii rețele (și anume timpul necesar pentru procedura de selecție, posibilele acțiuni și contestații în justiție, timpul necesar pentru obținerea drepturilor de trecere și a autorizațiilor, alte obligații care decurg din legislația națională, capacitatea disponibilă pentru lucrări civile etc.). În cazul în care instalarea rețelei preconizate, finanțate de stat (până la intrarea sa în funcțiune) durează mai mult decât s-a estimat, sunt necesare o nouă cartografiere și o nouă consultare publică.

81.

Indiferent dacă este posibil ca statul membru să fi colectat deja informații cu privire la planurile de investiții viitoare prin cartografiere, consultarea publică trebuie să includă întotdeauna rezultatele celei mai recente cartografieri. Acest lucru este necesar pentru a se reduce la minimum posibilele denaturări nejustificate ale concurenței în ceea ce privește întreprinderile care furnizează deja rețele și servicii în zonele vizate și cele care au deja planuri de investiții credibile pentru orizontul de timp relevant.

82.

Consultarea publică trebuie să dureze cel puțin 30 de zile. După încheierea consultării publice, statul membru trebuie să lanseze procedura de selecție concurențială sau să înceapă implementarea proiectului respectiv (67), în cazul modelelor de investiții directe, în termen de un an. Dacă nu lansează procedura de selecție concurențială sau implementarea proiectului finanțat de stat în perioada respectivă, statul membru trebuie să efectueze o nouă consultare publică înainte de a putea lansa procedura de selecție concurențială sau de a implementa proiectul finanțat de stat.

83.

Se recomandă consultarea ANR cu privire la rezultatele consultării publice (68).

84.

Există riscul ca o simplă „exprimare a interesului” în planuri viitoare de investiții private în zona vizată de către o parte interesată în cadrul unei consultări publice să întârzie instalarea de rețele în bandă largă dacă investițiile private nu mai sunt ulterior realizate, după ce au blocat intervenția statului.

85.

Pentru a reduce riscul ca intervențiile statului să fie blocate pe baza unor planuri de investiții viitoare care nu se vor materializa, statele membre pot decide să solicite părților interesate să furnizeze, într-un interval de timp adecvat și proporțional cu nivelul de informații solicitate, dovezi care să demonstreze credibilitatea planurilor lor de investiții (69). O astfel de dovadă poate fi, de exemplu, un plan detaliat de instalare cu obiective intermediare (cum ar fi pentru fiecare perioadă de 6 luni), care să demonstreze că investiția va fi realizată în orizontul de timp relevant și va asigura performanțe similare cu cele ale rețelei finanțate de stat care era preconizată.

86.

Pentru a evalua credibilitatea performanței și acoperirii declarate, statele membre pot utiliza, atunci când este rezonabil și indicat, aceleași criterii cu cele utilizate pentru evaluarea performanței rețelelor existente.

87.

Atunci când evaluează credibilitatea viitoarelor planuri de investiții, statele membre pot să țină seama în special de următoarele criterii:

88.

Dacă un stat membru consideră că planurile de investiții private sunt credibile, statul membru respectiv poate decide să invite părțile interesate să semneze acorduri de angajament, care ar putea include obligații de raportare a progreselor înregistrate cu privire la obiectivele lor intermediare declarate.

89.

Este responsabilitatea părților interesate să furnizeze informații concludente, în conformitate cu normele relevante din dreptul Uniunii (70) sau din dreptul intern.

90.

Statul membru ar trebui să consulte ANR cu privire la evaluarea de către statul membru a credibilității planurilor de investiții viitoare (71).

91.

Statele membre ar trebui să comunice rezultatele evaluării lor și motivele acesteia tuturor părților interesate care au transmis informații despre planurile lor de investiții private.

92.

Dacă consideră că planurile de investiții private prezentate sunt credibile și, în consecință, că zona aferentă a fost separată de domeniul de aplicare al intervenției respective a statului, statul membru poate decide să solicite părților interesate care au prezentat planurile respective să raporteze cu regularitate cu privire la îndeplinirea obiectivelor lor intermediare declarate pentru instalarea rețelei și pentru furnizarea serviciilor.

93.

Dacă identifică abateri de la planul prezentat, care lasă impresia că proiectul nu se va materializa, sau dacă are motive suficiente să pună la îndoială finalizarea în modul declarat a investiției, statul membru poate decide să solicite părții interesate să furnizeze informații suplimentare care să demonstreze credibilitatea continuă a investiției declarate.

94.

Dacă are îndoieli semnificative cu privire la finalizarea în modul declarat a investiției, statul membru poate decide, în orice moment din orizontul de timp relevant, să includă zonele vizate de investiție într-o nouă consultare publică, în vederea verificării eligibilității potențiale a acestora pentru o intervenție a statului.

95.

Statul membru trebuie să demonstreze că ajutorul este adecvat pentru abordarea disfuncționalității identificate a pieței și pentru atingerea obiectivelor urmărite de ajutor. Ajutorul de stat nu este adecvat în cazul în care același rezultat poate fi obținut prin alte măsuri, cu un grad de denaturare mai redus.

96.

Ajutorul de stat nu este singurul instrument de politică de care dispun statele membre pentru a impulsiona investițiile în instalarea de rețele în bandă largă. Statele membre pot recurge la alte mijloace cu efecte mai puțin distorsionante, cum ar fi măsurile administrative și de reglementare sau instrumentele de piață.

97.

Pentru ca ajutorul să fie adecvat, rețelele fixe și mobile finanțate de stat trebuie să ofere caracteristici semnificativ îmbunătățite în comparație cu rețelele existente. Prin urmare, rețelele fixe și mobile finanțate de stat ar trebui să asigure o schimbare radicală. Se asigură o schimbare radicală în cazul în care, ca urmare a intervenției statului, sunt îndeplinite următoarele condiții: (a) instalarea rețelei fixe sau mobile finanțate de stat reprezintă o investiție nouă semnificativă (72) și (b) rețeaua finanțată de stat aduce noi capacități semnificative pe piață în ceea ce privește disponibilitatea, capacitatea, vitezele (73) și concurența serviciilor în bandă largă.

98.

Performanța rețelei finanțate de stat trebuie comparată cu cea mai înaltă performanță a rețelei (rețelelor) existente. Planurile de investiții credibile trebuie luate în considerare pentru evaluarea schimbării radicale numai dacă ele ar oferi, singure, performanțe similare cu cea a rețelei finanțate de stat preconizate în zonele vizate, în orizontul de timp relevant.

99.

În ceea ce privește ajutoarele de stat pentru rețelele fixe de acces, prezența unei schimbări radicale este evaluată pe baza unei distincții între tipurile de zone vizate, în funcție de prezența rețelelor ultrarapide fixe.

100.

Zonele albe sunt zone în care nu există sau nu se preconizează în mod credibil că va fi realizată, în orizontul de timp relevant, nicio rețea ultrarapidă fixă.

101.

Zonele gri sunt zone în care există sau se preconizează în mod credibil că va fi realizată, în orizontul de timp relevant, o rețea ultrarapidă fixă.

102.

În zonele albe și gri, pentru a realiza o schimbare radicală, intervențiile statului trebuie să îndeplinească următoarele două condiții:

103.

În principiu, intervenția planificată ar trebui concepută astfel încât întreaga zonă vizată să fie ori albă, ori gri.

104.

Cu toate acestea, din motive de eficiență, atunci când nu se justifică disocierea zonelor albe de cele gri, statele membre pot selecta zone vizate care sunt parțial albe și parțial gri. În astfel de zone, în care unii utilizatori finali sunt deja deserviți (sau vor fi deserviți în orizontul de timp relevant) de o singură rețea ultrarapidă fixă, statul membru trebuie să se asigure că intervenția statului nu conduce la o denaturare nejustificată a concurenței în ceea ce privește rețeaua existentă.

105.

O soluție adecvată poate consta în permiterea unei supraextinderi reduse a rețelei ultrarapide fixe existente care conectează utilizatorii finali din zona gri care face parte din zona mixtă. În astfel de situații, întreaga zonă vizată poate fi considerată albă în scopul evaluării intervenției statului, cu condiția ca statul membru să demonstreze că sunt îndeplinite următoarele două condiții:

106.

Comisia va evalua de la caz la caz caracterul adecvat al intervențiilor în zonele mixte.

107.

Zonele negre sunt zone în care există sau sunt preconizate în mod credibil în orizontul de timp relevant cel puțin două rețele ultrarapide fixe.

108.

Cu condiția ca intervenția statului să respecte condițiile stabilite în secțiunea 5.2.2.1, rețeaua finanțată de stat trebuie să îndeplinească toate condițiile următoare:

109.

O rețea mobilă finanțată de stat trebuie să asigure o schimbare radicală în ceea ce privește disponibilitatea, capacitatea, vitezele și concurența serviciilor mobile care să poată stimula adoptarea de noi servicii inovatoare (76).

110.

Astfel cum se indică în secțiunea 2.3.2, tranziția la fiecare nou standard IMT este, în general, progresivă. Între două standarde IMT consecutive complete, există sisteme hibride progresive, care sunt, de obicei, mai performante decât predecesoarele lor. De exemplu, sistemul de comunicații celulare 4G LTE a depășit sistemul 4G în mai multe aspecte, iar tehnologia 5G autonomă este mai performantă decât tehnologia 5G neautonomă. În mod similar, fiecare nou standard IMT a furnizat noi capacități (77). Deși toate standardele IMT furnizează servicii mobile de voce, doar cele mai noi standarde IMT pot furniza servicii mobile în bandă largă performante.

111.

Întrucât furnizarea de noi capacități necesită mai multă capacitate, noile standarde IMT necesită frecvențe noi. Întrucât frecvențele reprezintă o resursă limitată, alocarea lor în Uniune pentru furnizarea de servicii mobile se face pe baza unei licitații sau a unei alte proceduri de selecție concurențiale și este supusă unor taxe. Atunci când în urma procesului de alocare a spectrului se implementează un nou standard IMT, se poate preconiza că rețelele mobile care utilizează respectiva tehnologie vor oferi capacități noi semnificative în comparație cu rețelele mobile existente. Furnizorii de servicii mobile sunt dispuși să suporte costuri inițiale semnificative pentru obținerea de noi drepturi de utilizare a spectrului, necesare pentru un nou standard IMT, numai dacă se așteaptă ca noul standard IMT să ofere capacități superioare, care le-ar permite să își rentabilizeze investiția în timp. Având în vedere acest lucru, Comisia a fost de acord să considere că însușirile pe care rețelele 4G le au în plus față de generațiile anterioare reprezintă o schimbare radicală (78). În mod similar, rețelele 5G, în special rețelele 5G autonome, au în general capacități funcționale suplimentare, cum ar fi latența foarte mică, fiabilitatea ridicată și posibilitatea de a rezerva o parte din rețea pentru o anumită utilizare și de a garanta o anumită calitate a serviciului. Aceste caracteristici vor permite rețelelor 5G, în special rețelelor 5G autonome, să sprijine noi servicii (de exemplu servicii de monitorizare a sănătății și de urgență, controlul în timp real al utilajelor din fabrici, rețele inteligente pentru gestionarea energiei din surse regenerabile, mobilitate conectată și automatizată, detectarea precisă a defecțiunilor și intervenția rapidă), asigurând astfel o schimbare radicală în comparație cu generațiile mobile anterioare. Se preconizează că tehnologiile mobile de generație următoare (de exemplu 6G) vor oferi capacități și mai mari în viitor.

112.

O rețea backhaul finanțată de stat trebuie să asigure o schimbare radicală în comparație cu rețeaua (rețelele) existentă (existente). Se asigură o schimbare radicală în cazul în care, ca urmare a intervenției statului, rețeaua backhaul finanțată reprezintă o investiție semnificativă în infrastructura backhaul și sprijină în mod adecvat nevoile în creștere în ceea ce privește rețelele de acces fixe sau mobile. Acest lucru se poate întâmpla atunci când rețeaua backhaul finanțată de stat, spre deosebire de cea (cele) existentă (existente), se bazează pe fibră optică sau pe alte tehnologii capabile să asigure același nivel de performanță ca fibra optică. În cazul în care rețeaua (rețelele) existentă (existente) se bazează pe fibră optică sau pe tehnologii cu performanțe similare, se poate realiza o schimbare radicală, de exemplu, printr-o dimensionare adecvată a capacității backhaul, care depinde de situația specifică în schimbare din zonele vizate.

113.

În cazul în care o intervenție a statului acoperă atât rețelele backhaul, cât și rețelele de acces (fixe sau mobile), rețeaua backhaul trebuie să fie dimensionată astfel încât să poată răspunde nevoilor rețelelor de acces.

114.

Statul membru ar trebui să selecteze tehnologiile cele mai adecvate, în conformitate cu principiul neutralității tehnologice, ținând seama de caracteristicile și nevoile zonelor vizate, în special atunci când rețelele bazate pe fibră optică sau cu performanțe similare nu sunt viabile din punct de vedere tehnic sau economic.

115.

Statele membre trebuie să demonstreze că ajutorul este proporțional cu problema abordată. Acestea trebuie să demonstreze, în esență, că nu s-ar fi putut obține aceeași schimbare de comportament cu mai puține ajutoare și mai puține denaturări. Se consideră că ajutorul este proporțional atunci când cuantumul său este limitat la minimul necesar și când potențialele denaturări ale concurenței sunt reduse la minimum, în conformitate cu prezenta secțiune.

116.

Se consideră că ajutorul de stat este proporțional atunci când cuantumul său este limitat la minimul necesar pentru desfășurarea activității economice care beneficiază de sprijin.

117.

Fără a aduce atingere normelor aplicabile în materie de achiziții publice, ajutoarele trebuie acordate pe baza unei proceduri de selecție concurențiale deschise, transparente și nediscriminatorii, în conformitate cu principiile achizițiilor publice (79). De asemenea, ajutoarele trebuie să respecte principiul neutralității tehnologice, astfel cum este specificat în secțiunea 5.2.4.2.

118.

Se consideră că ajutorul de stat este proporțional și limitat la cuantumul minim necesar dacă el este acordat printr-o procedură de selecție concurențială care atrage un număr suficient de participanți. Dacă numărul de participanți sau numărul ofertelor eligibile nu este suficient, statul membru trebuie să încredințeze unui auditor independent sarcina de evaluare a ofertei câștigătoare (care cuprinde și calculele de costuri).

119.

În funcție de circumstanțe, pot fi adecvate proceduri diferite. De exemplu, în cazul intervențiilor cu o complexitate tehnică ridicată, statele membre pot alege să se angajeze într-o procedură de dialog competitiv cu potențialii ofertanți, cu scopul de a asigura cea mai adecvată concepere a intervenției.

120.

Statul membru trebuie să se asigure că este selectată oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic (80). În acest scop, statul membru trebuie să stabilească criterii calitative de atribuire obiective, transparente și nediscriminatorii și să specifice în prealabil ponderea relativă a fiecărui criteriu.

121.

Printre criteriile calitative de atribuire se pot număra, printre altele, performanța rețelei (inclusiv securitatea acesteia), acoperirea geografică, cât de adaptată exigențelor viitorului este abordarea tehnologică, impactul soluției propuse asupra concurenței (inclusiv termenele, condițiile și prețurile de acces cu ridicata) (81) și costul total al dreptului de proprietate (82).

122.

Statele membre pot lua în considerare acordarea de puncte de prioritate suplimentare pentru criteriile referitoare la performanța climatică și de mediu a rețelei (83), în ceea ce privește caracteristicile sale legate de neutralitatea climatică, inclusiv amprenta de carbon și, respectiv, impactul rețelei asupra componentelor principale ale capitalului natural, și anume aerul, apa, solul și biodiversitatea. Statele membre pot, de asemenea, să impună ofertantului selectat obligația de a pune în aplicare măsuri de atenuare proporționale în cazul în care rețeaua ar avea un impact negativ asupra mediului.

123.

În cazul în care ajutorul este acordat fără o procedură de selecție concurențială, unei autorități publice care instalează și gestionează o rețea în bandă largă la nivel cu ridicata (84) în mod direct sau prin intermediul unei entități interne (modelul de investiții directe), statul membru trebuie să își justifice, în mod similar, alegerea rețelei și a soluției tehnologice (85).

124.

Orice concesiune sau alt tip de contract prin care un terț este însărcinat de către o astfel de autoritate publică sau entitate internă să proiecteze, să construiască sau să exploateze rețeaua trebuie să facă obiectul unei proceduri de selecție concurențiale deschise, transparente și nediscriminatorii. Procedura trebuie să fie în conformitate cu principiile achizițiilor publice, să se bazeze pe oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic și să respecte principiul neutralității tehnologice, fără a aduce atingere normelor aplicabile în materie de achiziții publice.

125.

După principiul neutralității tehnologice, intervenția statului nu trebuie să favorizeze sau să excludă vreo tehnologie anume, nici la selectarea beneficiarilor, nici la furnizarea accesului cu ridicata. Având în vedere că există diferite soluții tehnologice, în cadrul licitației nu ar trebui să se favorizeze sau să se excludă vreo tehnologie sau platformă de rețea anume. Ofertanții ar trebui să aibă posibilitatea de a propune furnizarea serviciilor necesare cu ajutorul oricărei tehnologii sau combinații de tehnologii pe care o consideră adecvată. Rămâne neatinsă posibilitatea statelor membre de a determina performanța dorită, inclusiv eficiența energetică a rețelelor, înainte de procedură și de a acorda puncte de prioritate celei mai adecvate soluții tehnologice sau combinații de soluții tehnologice pe baza unor criterii obiective, transparente și nediscriminatorii, în conformitate cu secțiunea 5.2.4.1. O rețea finanțată de stat trebuie să permită accesul tuturor solicitanților de acces, în condiții echitabile și nediscriminatorii, indiferent de tehnologia utilizată.

126.

Utilizarea infrastructurii existente este unul dintre principalii factori care pot contribui la reducerea costurilor de instalare a unei noi rețele în bandă largă și la limitarea impactului asupra mediului.

127.

Statele membre ar trebui să încurajeze întreprinderile care doresc să participe la o procedură de selecție concurențială să utilizeze orice infrastructură existentă disponibilă. De asemenea, statele membre ar trebui să încurajeze aceste întreprinderi să furnizeze informații detaliate cu privire la infrastructurile existente pe care le dețin sau le controlează (86) în zona de intervenție planificată. Informațiile respective ar trebui furnizate în timp util pentru a fi luate în considerare la pregătirea ofertelor. În cazul în care acest lucru este adecvat, ținând seama, printre alți factori, de dimensiunea zonei de intervenție, de gradul de pregătire a informațiilor și de timpul disponibil, statele membre ar trebui să prevadă furnizarea informațiilor respective ca o condiție pentru participarea la procedura de selecție (87). Informațiile pot include, în special: (a) amplasarea și ruta infrastructurii; (b) tipul și utilizarea actuală a infrastructurii; (c) un punct de contact și (d) dacă sunt disponibile (88), termenele și condițiile de utilizare a acesteia.

128.

Statele membre trebuie să pună la dispoziție toate informațiile de care dispun (89) cu privire la infrastructura existentă care ar putea fi utilizată pentru implementarea rețelelor în bandă largă în zona de intervenție. Statele membre sunt încurajate să se bazeze pe punctul de informare unic instituit în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2014/61/UE.

129.

Accesul efectiv cu ridicata al părților terțe la rețelele finanțate este o condiție indispensabilă pentru orice măsură de ajutor de stat. Mai precis, accesul cu ridicata permite întreprinderilor terțe să concureze cu ofertantul selectat, consolidând astfel oferta și concurența în zonele acoperite de măsură. De asemenea, prin accesul cu ridicata se evită crearea de monopoluri regionale de servicii. Permițând dezvoltarea concurenței în zona vizată, accesul cu ridicata asigură, de asemenea, dezvoltarea pe termen mai lung a pieței în zona respectivă. Accesul respectiv este valabil indiferent dacă în prealabil a fost efectuată o analiză de piață în sensul capitolului III din Directiva (UE) 2018/1972. Tipul obligațiilor pentru accesul cu ridicata impuse în cazul unei rețele finanțate de stat ar trebui însă să ar trebui să țină seama de gama de obligații privind accesul prevăzute în reglementările sectoriale. Deoarece beneficiarii ajutorului nu utilizează doar resurse proprii, ci și fonduri publice pentru a instala rețeaua, aceștia ar trebui să ofere totuși o gamă mai largă de produse de acces cu ridicata decât cele impuse de ANR întreprinderilor cu o putere de piață semnificativă. Un astfel de acces cu ridicata ar trebui acordat cât mai curând posibil înainte de începerea furnizării serviciilor relevante și, în cazul în care operatorul de rețea intenționează să furnizeze și servicii cu amănuntul, cu cel puțin 6 luni înainte de lansarea acestor servicii cu amănuntul.

130.

Rețeaua finanțată de stat trebuie să ofere acces efectiv întreprinderilor, în condiții echitabile și nediscriminatorii. Acest lucru poate presupune modernizarea și mărirea capacității infrastructurii existente, atunci când este necesar, și instalarea unei infrastructuri noi suficiente (de exemplu a unor conducte destul de largi pentru instalarea unui număr suficient de rețele și a diferite topologii de rețea) (90).

131.

Statele membre trebuie să indice termenele, condițiile și prețurile pentru produsele de acces cu ridicata în documentele procedurii de selecție concurențiale și trebuie să publice respectivele informații pe un site cuprinzător, la nivel național sau regional. Ar trebui ca publicul larg să poată accesa site-ul fără nicio restricție, inclusiv fără a fi nevoie să se înregistreze ca utilizator în prealabil.

132.

Pentru a face accesul cu ridicata efectiv și pentru a permite solicitantului de acces să își furnizeze serviciile, accesul cu ridicata trebuie de asemenea acordat și pentru acele părți ale rețelei care nu au fost finanțate de stat sau care ar putea să nu fi fost instalate de beneficiarul ajutorului (91).

133.

Accesul efectiv cu ridicata trebuie acordat pentru o perioadă de cel puțin 10 ani pentru toate produsele active, cu excepția accesului degrupat virtual (VULA).

134.

Accesul bazat pe VULA trebuie acordat pentru o perioadă de timp egală cu durata de viață a infrastructurii pentru care VULA este un substitut (92).

135.

Accesul la infrastructuri noi (cum ar fi conducte, stâlpi, cabinete stradale, fibră neagră) trebuie acordat pe durata de viață a elementului de rețea în cauză (93). Dacă se acordă ajutor de stat pentru o infrastructură nouă, infrastructura trebuie să fie suficient de largă pentru a satisface cererea actuală și în continuă evoluție a solicitanților de acces (94). Acest lucru este complementar și nu aduce atingere obligațiilor de reglementare care pot fi impuse de ANR.

136.

Statele membre trebuie să consulte ANR-urile în ceea ce privește produsele, condițiile și prețurile de acces cu ridicata. ANR-urile sunt încurajate să ofere îndrumări, astfel cum se prevede în secțiunea 5.2.4.6.

137.

În toată rețeaua finanțată de stat, inclusiv în părțile rețelei în cazul cărora s-a utilizat infrastructura existentă, trebuie să se aplice aceleași condiții de acces. Respectarea obligațiilor de acces trebuie să fie asigurată indiferent de schimbările intervenite în ceea ce privește proprietatea, gestionarea sau exploatarea rețelei finanțate de stat.

138.

În cazul în care utilizează resurse proprii, beneficiarul ajutorului sau solicitanții de acces care se conectează la rețeaua finanțată de stat pot decide să își extindă rețelele în zone adiacente din afara zonei vizate. Solicitanții de acces pot efectua astfel de extinderi cu respectarea obligațiilor de acces cu ridicata. Dacă nu există nicio legătură între solicitanții de acces și beneficiarul ajutorului, nu există nicio limită pentru astfel de extinderi în zone adiacente. Se consideră că un solicitant de acces nu are legătură cu beneficiarul ajutorului dacă aceștia nu fac parte din același grup și nu dețin participații unul în cadrul întreprinderii celuilalt. Extinderile efectuate de beneficiarii ajutorului pot fi permise sub rezerva următoarelor garanții cumulative:

139.

În cazul în care rezultatele consultării publice arată că există riscul apariției altor denaturări semnificative ale concurenței, extinderile efectuate de beneficiarul ajutorului trebuie interzise.

140.

Rețeaua finanțată de stat trebuie să asigure cel puțin accesul de tip bitstream, accesul la fibra neagră și accesul la infrastructură, inclusiv la cabinete stradale, stâlpi, piloni, turnuri și conducte.

141.

În plus, statele membre trebuie să se asigure că rețeaua finanțată de stat oferă cel puțin degruparea fizică sau VULA. Pentru a fi considerat adecvat ca produs de acces cu ridicata, orice produs VULA trebuie să fie aprobat în prealabil de ANR sau de altă autoritate competentă.

142.

Rețeaua finanțată de stat trebuie să asigure cel puțin (a) produsele de acces cu ridicata menționate la alineatul (140) și (b) degruparea fizică.

143.

Statele membre pot considera oportun să nu impună furnizarea degrupării fizice și să solicite, în schimb, furnizarea de VULA. În acest caz, statele membre trebuie să își indice intenția de a acorda o derogare de la obligația de a furniza acces fizic degrupat și să prezinte motivele acestei opțiuni în cadrul consultării publice. Statele membre trebuie să demonstreze că înlocuirea asigurării degrupării fizice cu furnizarea de VULA nu riscă să denatureze în mod nejustificat concurența, ținând seama de rezultatul consultării publice și de caracteristicile pieței și ale zonei în cauză (96). Pe această bază, Comisia va evalua dacă furnizarea de VULA, în locul degrupării fizice, asigură proporționalitatea ajutorului.

144.

Rețeaua finanțată de stat trebuie să furnizeze un set rezonabil de produse de acces cu ridicata, având în vedere caracteristicile pieței, pentru a asigura accesul efectiv la rețeaua subvenționată. Acestea includ cel puțin roamingul și accesul la stâlpi, piloni, turnuri și conducte. De îndată ce acestea devin disponibile, rețeaua finanțată de stat va trebui să furnizeze produsele de acces necesare pentru a exploata caracteristicile mai avansate (97) ale rețelelor mobile, cum ar fi 5G și generațiile viitoare de rețele mobile (98).

145.

Rețeaua finanțată de stat trebuie să asigure cel puțin un serviciu activ și accesul la stâlpi, piloni, turnuri, conducte și fibră neagră.

146.

Statele membre trebuie să prevadă instalarea unei capacități suficiente pentru infrastructura nouă (de exemplu conducte suficient de mari pentru a permite instalarea de fibră optică pentru satisfacerea nevoilor preconizate ale tuturor solicitanților de acces) dacă acest lucru este necesar pentru a asigura accesul efectiv în condiții echitabile și nediscriminatorii.

147.

Ca excepție de la condițiile stabilite în secțiunea 5.2.4.4.2, statele membre pot limita furnizarea anumitor produse de acces cu ridicata la cazurile de cerere rezonabilă din partea unui solicitant de acces, în cazul în care furnizarea unor astfel de produse ar majora în mod disproporționat costurile de investiții fără a aduce beneficii semnificative la nivel de concurență sporită.

148.

Pentru ca o astfel de excepție să fie aprobată de Comisie, statele membre trebuie să furnizeze justificări pe baza caracteristicilor acestei intervenții specifice. Justificarea ar trebui să se bazeze pe criterii bine întemeiate și obiective, cum ar fi densitatea scăzută a populației în zonele în cauză, dimensiunea zonei vizate sau dimensiunea beneficiarilor ajutorului (99). Statele membre trebuie să demonstreze, pe baza unor calcule detaliate și obiective ale costurilor, pentru fiecare produs de acces care nu va fi furnizat, că furnizarea produsului respectiv ar duce la creșterea disproporționată a costurilor intervenției.

149.

Se consideră că cererea solicitantului de acces este rezonabilă dacă (a) solicitantul de acces prezintă un plan de afaceri care justifică dezvoltarea produsului în rețeaua finanțată de stat și (b) în aceeași zonă geografică nicio altă întreprindere nu oferă deja produse de acces comparabile, la prețuri echivalente cu cele din zonele mai dens populate (100).

150.

Dacă o cerere de acces este rezonabilă, costul suplimentar al furnizării unui astfel de acces trebuie suportat de beneficiarul ajutorului.

151.

La stabilirea prețurilor pentru produsele de acces cu ridicata, statele membre trebuie să se asigure că prețul accesului cu ridicata pentru fiecare produs se bazează pe unul dintre următoarele criterii de referință și principii de stabilire a prețurilor:

152.

ANR trebuie să fie consultată cu privire la produsele de acces cu ridicata și la termenele și condițiile pentru accesul cu ridicata, inclusiv prețurile și litigiile conexe, astfel cum se prevede în secțiunea 5.2.4.6.

153.

Cuantumul ajutorului pentru intervențiile statului de sprijinire a instalării rețelelor fixe și mobile este deseori stabilit ex ante, astfel încât deficitul de finanțare preconizat să poată fi acoperit pe durata de viață a infrastructurii pentru care s-a acordat ajutorul.

154.

În acest caz, întrucât costurile și veniturile viitoare sunt, în general, incerte, statele membre ar trebui să monitorizeze îndeaproape implementarea fiecărui proiect finanțat de stat (101) pe întreaga durată de viață a infrastructurii pentru care s-a acordat ajutorul și să furnizeze un mecanism de recuperare. Acest mecanism permite luarea în considerare în mod corespunzător a informațiilor pe care beneficiarul ajutorului nu le-a putut include în planul de afaceri inițial atunci când a solicitat ajutor de stat. Factorii care pot avea impact asupra rentabilității proiectului și care pot fi dificil sau chiar imposibil de stabilit ex ante cu o precizie adecvată sunt, de exemplu, (a) costurile efective de instalare a rețelei, (b) veniturile efective din serviciile esențiale, (c) adoptarea efectivă și (d) veniturile efective din servicii „neesențiale” (102).

155.

Statele membre trebuie să pună în aplicare un mecanism de recuperare pe durata de viață a infrastructurii pentru care s-a acordat ajutorul în cazul în care cuantumul ajutorului pentru proiect depășește 10 milioane EUR. Statele membre trebuie să stabilească normele acestui mecanism în mod transparent și clar în prealabil (inclusiv în documentația pentru procedura de selecție concurențială).

156.

Recuperarea nu este necesară în cazul proiectelor realizate pe baza modelului de investiții directe, în cadrul căruia o rețea de acces exclusiv cu ridicata, aflată în domeniul public, este construită și gestionată de o autoritate publică cu unicul scop de a acorda un acces echitabil și nediscriminatoriu tuturor întreprinderilor (103).

157.

Întrucât diverși factori pot avea un impact pozitiv sau un impact negativ asupra planului de afaceri al beneficiarului ajutorului, mecanismul de recuperare ar trebui să fie conceput astfel încât să fie luate în considerare și echilibrate două obiective: (a) mecanismul ar trebui să permită statului membru să recupereze cuantumurile care depășesc un profit rezonabil (104); (b) mecanismul nu ar trebui să pericliteze stimulentele pentru participarea întreprinderilor la o procedură de selecție concurențială (105) și pentru depunerea de către aceștia a unor eforturi de mărire a eficienței din punctul de vedere al costurilor (realizarea de sporuri de eficiență) la implementarea rețelei. Pentru a obține un echilibru adecvat între cele două obiective, statele membre ar trebui să introducă criterii pentru stimularea creșterii eficienței (106).

158.

Cuantumul stimulentului trebuie stabilit la maximum 30 % din profitul rezonabil. Statele membre nu ar trebui să recupereze sume din profitul suplimentar când acesta este egal sau se situează sub pragul menționat (și anume din profitul rezonabil la care se adaugă cuantumul stimulentului (107)). Orice profit care depășește pragul trebuie repartizat între beneficiarul ajutorului și statul membru, pe baza intensității ajutorului rezultate la încheierea procedurii de selecție concurențiale (108).

159.

Mecanismele de recuperare trebuie să ia în considerare, de asemenea, profiturile obținute din alte tranzacții privind rețeaua finanțată de stat. De exemplu, dacă un acționar existent al unei întreprinderi înființate special pentru construirea sau exploatarea rețelei finanțate de stat își vinde integral sau parțial acțiunile deținute în întreprindere în termen de 7 ani de la finalizarea rețelei sau în termen de 10 ani de la acordarea ajutorului, statul membru trebuie să recupereze orice sumă cu care încasările din vânzări depășesc prețul la care acționarul actual ar obține un profit rezonabil (109).

160.

Pentru a se asigura că ajutorul rămâne proporțional și nu conduce la supracompensare sau la subvenționarea încrucișată a unor activități pentru care nu s-a acordat ajutor, beneficiarul ajutorului trebuie să asigure separarea contabilă, astfel încât costurile de instalare și funcționare și veniturile din exploatarea rețelei instalate cu finanțare din partea statului să fie identificate în mod clar.

161.

ANR-urile au un rol deosebit de important în conceperea celor mai adecvate intervenții ale statului, care să sprijine comunicațiile în bandă largă. ANR-urile au dobândit cunoștințe tehnice și de specialitate datorită rolului esențial care le-a fost atribuit prin reglementările sectoriale și sunt cel mai bine plasate pentru a sprijini autoritățile publice în privința conceperii intervențiilor de stat.

162.

Statele membre sunt încurajate să implice în mod sistematic ANR-urile în conceperea, punerea în aplicare și monitorizarea intervențiilor statului și în special, dar fără a se limita la acestea, în (a) identificarea zonelor vizate (cartografiere și consultare publică), (b) evaluarea îndeplinirii cerințelor privind schimbarea radicală și (c) mecanismele de soluționare a conflictelor, inclusiv în cazul unor litigii legate de oricare dintre aceste aspecte.

163.

Având în vedere expertiza specifică a ANR pe piețele naționale, statele membre trebuie să consulte ANR-urile, care sunt cele mai în măsură, cu privire la: (a) produsele, condițiile și prețurile de acces cu ridicata (secțiunea 5.2.4.4) și (b) infrastructurile existente care fac obiectul reglementării ex ante (secțiunea 5.2.4.3). În cazul în care ANR a fost învestită cu competențele necesare pentru a se implica în intervenții ale statului pentru instalarea de rețele în bandă largă, statul membru ar trebui să trimită ANR o descriere detaliată a măsurilor de ajutor, cu cel puțin două luni înainte de notificarea unui ajutor de stat, astfel încât ANR să dispună de o perioadă rezonabilă de timp pentru a emite un aviz.

164.

În conformitate cu bunele practici, fără a aduce atingere competențelor pe care ANR-urile le au în temeiul cadrului de reglementare, ANR-urile pot emite orientări pentru autoritățile locale cu privire, printre altele, la efectuarea de analize de piață și la definirea produselor de acces cu ridicata și stabilirea prețurilor. În astfel de orientări ar trebui să se țină seama de cadrul de reglementare și de recomandările emise de Comisie (110).

165.

Pe lângă ANR-uri, statele membre pot implica și autoritățile naționale de concurență, consultându-le, de exemplu, în vederea obținerii unor recomandări cu privire la modul de creare a unor condiții de concurență echitabile pentru întreprinderi și de evitare a alocării către o singură întreprindere a unei părți disproporționat de mari din fondurile de stat, prin care s-ar consolida o poziție pe piață (probabil deja dominantă) (111).

166.

Statele membre pot înființa centre naționale de competență sau birouri cu competențe în materie de bandă largă care pot ajuta autoritățile publice să conceapă intervenții ale statului care să sprijine dezvoltarea rețelelor în bandă largă (112).

167.

Statele membre trebuie să respecte cerințele prevăzute în secțiunea 7 cu privire la transparență, raportare și monitorizarea ajutorului .

168.

Ajutoarele pentru instalarea de rețele fixe și mobile pot să aibă efecte negative sub formă de denaturare a pieței și de impact asupra schimburilor comerciale dintre statele membre.

169.

Comisia evaluează importanța denaturării concurenței și a efectului asupra schimburilor comerciale prin prisma efectelor asupra concurenților și posibila excludere a investițiilor private. Sprijinul public poate, de asemenea, să încurajeze prestatorii locali de servicii să recurgă mai degrabă la serviciile oferite de rețeaua finanțată de stat decât la cele furnizate în condițiile pieței. În plus, atunci când beneficiarul ajutorului este o întreprindere care probabil deține deja o poziție dominantă pe o piață sau ar putea ajunge să dețină o poziție dominantă ca urmare a investiției publice, ajutorul ar putea slăbi presiunile concurențiale pe care le pot exercita concurenții. Chiar și în cazul în care denaturările ar putea fi considerate limitate la nivel individual, schemele de ajutor tot ar putea conduce, în mod cumulativ, la niveluri ridicate de denaturare.

170.

Comisia va pune în balanță efectele pozitive ale ajutorului preconizat asupra activităților economice care beneficiază de sprijin și efectele negative reale și potențiale asupra condițiilor concurenței și schimburilor comerciale. Pentru ca ajutorul de stat să fie compatibil cu piața internă, efectele pozitive trebuie să depășească efectele negative.

171.

În primul rând, Comisia va evalua efectele pozitive ale ajutorului asupra activităților economice care beneficiază de sprijin, inclusiv contribuția la îndeplinirea obiectivelor politicii digitale. Statul membru trebuie să demonstreze, pe baza unei analize contrafactuale, că măsura are efecte pozitive în comparație cu ceea ce s-ar fi întâmplat în absența ajutorului. Astfel cum se indică în secțiunea 5.2.1, efectele pozitive pot include realizarea obiectivelor intervenției statului, cum ar fi implementarea a unei noi rețele pe piață, care să ofere capacitate și viteze suplimentare, precum și prețuri mai mici și o paletă mai largă de servicii pentru utilizatorii finali, inclusiv o calitate superioară și inovare. S-ar îmbunătăți astfel și accesul utilizatorilor finali la resurse online, ceea ce este de natură să stimuleze o creștere a cererii. Ca urmare, în acest mod se va contribui la finalizarea pieței unice digitale și se vor aduce beneficii economiei Uniunii în ansamblu.

172.

În plus, Comisia poate să ia în considerare, atunci când este relevant, și probabilitatea ca ajutorul să aibă alte efecte pozitive, cum ar fi îmbunătățirea eficienței energetice a operațiunilor de rețea, sau politicile Uniunii, cum ar fi Pactul verde european.

173.

În al doilea rând, statele membre trebuie să demonstreze că efectele negative sunt limitate la minimul necesar. Atunci când concep măsura ținând seama de necesitatea, adecvarea și proporționalitatea ajutorului (secțiunile 5.2.2-5.2.4), statele membre ar trebui să țină seama, de exemplu, de dimensiunea proiectelor, de cuantumurile individuale și cumulate ale ajutoarelor, de caracteristicile beneficiarilor (de exemplu dacă aceștia au o putere semnificativă pe piață), precum și de caracteristicile zonelor vizate (de exemplu numărul de rețele performante existente sau preconizate în mod credibil să fie realizate într-o anumită zonă). Pentru a permite Comisiei să analizeze efectele negative probabile, statele membre sunt încurajate să prezinte orice evaluare a impactului de care dispun, precum și evaluări ex post efectuate pentru scheme predecesoare similare.

174.

Disponibilitatea unei rețele în bandă largă este o condiție prealabilă pentru posibilitatea de abonare la servicii în bandă largă. Totuși, ar putea, în unele cazuri, să nu fie suficientă pentru garantarea faptului că nevoile utilizatorilor finali (menționate în special la punctele (53) și (61)) vor fi satisfăcute și că beneficiile pentru societate în ansamblu se vor materializa.

175.

Motivul ar putea fi tendința relativ scăzută a utilizatorilor finali de a se abona la servicii în bandă largă. Această tendință scăzută ar putea fi cauzată de mai mulți factori, printre care: (a) impactul economic al costului abonării la servicii în bandă largă pentru utilizatorii finali în general sau pentru anumite categorii de utilizatori finali aflați în situații precare și (b) conștientizarea insuficientă a beneficiilor pe care le va aduce abonamentul la serviciile în bandă largă.

176.

Măsurile axate pe cerere, cum ar fi voucherele, sunt concepute pentru a reduce costurile pentru utilizatorii finali și pot fi utile pentru remedierea unei disfuncționalități specifice a pieței în ceea ce privește adoptarea serviciilor în bandă largă disponibile. Accesul generalizat și convenabil ca preț la conectivitate generează externalități pozitive datorită capacității sale de a accelera creșterea și inovarea în toate sectoarele economiei. În cazul în care nu este posibil să se asigure un acces convenabil ca preț la servicii satisfăcătoare în bandă largă ca urmare, de exemplu, a unor prețuri de consum ridicate, ajutorul de stat poate remedia o astfel de disfuncționalitate a pieței. În astfel de cazuri, acordarea unui ajutor de stat poate avea efecte pozitive.

177.

Voucherele nu constituie ajutor pentru utilizatorii finali, inclusiv consumatorii individuali, dacă acești utilizatori finali nu desfășoară o activitate economică care intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) din tratat. Cu toate acestea, voucherele ar putea constitui ajutor în ceea ce îi privește pe utilizatorii finali, dacă aceștia din urmă desfășoară o activitate economică din domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) din tratat. În majoritatea cazurilor însă, ajutorul respectiv ar putea intra sub incidența regulamentului De Minimis (113), având în vedere valoarea limitată a voucherelor.

178.

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene confirmă faptul că avantajul acordat unor utilizatori finali, cum ar fi consumatorii individuali, care nu desfășoară o activitate economică poate constitui totuși un avantaj acordat anumitor întreprinderi și, prin urmare, poate reprezenta un ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din tratat (114).

179.

Voucherele pot constitui astfel ajutoare pentru întreprinderile din sectorul comunicațiilor electronice care vor putea să își îmbunătățească sau să își sporească oferta de servicii utilizând rețelele în bandă largă existente și, astfel, să își consolideze poziția pe piață în detrimentul altor întreprinderi din sectorul comunicațiilor în bandă largă. Întreprinderile respective se supun controlului ajutoarelor de stat, dacă avantajul pe care îl primesc depășește nivelurile de minimis.

180.

Nu pot fi prevăzute măsuri privind voucherele pentru zonele în care nu există o rețea care să furnizeze serviciile eligibile.

181.

Voucherele sociale au scopul de a sprijini anumiți consumatori individuali să achiziționeze sau să continue să utilizeze servicii în bandă largă. Ele pot fi considerate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (a) din tratat, dacă sunt „ajutoare cu un caracter social acordate consumatorilor individuali, cu condiția ca acestea să fie acordate fără discriminare în funcție de originea produselor”.

182.

Pentru a fi compatibile în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (a) din tratat, voucherele sociale trebuie să fie rezervate anumitor categorii de consumatori individuali a căror situație financiară justifică acordarea ajutorului din motive sociale (de exemplu familii cu venituri mici, studenți, elevi etc.) (115). În acest scop, statele membre trebuie să identifice, pe baza unor criterii obiective, categoriile de consumatori pe care schemele de vouchere sociale intenționează să le vizeze (116).

183.

Costurile eligibile pot fi taxa lunară, costurile de instalare standard (117) și echipamentele terminale necesare consumatorului pentru a accesa serviciile în bandă largă. Costurile pentru cablarea locuinței și pentru o anumită instalare limitată pe proprietatea privată a consumatorilor sau pe proprietatea publică din imediata apropiere a proprietății private a consumatorilor pot fi, de asemenea, eligibile, în măsura în care sunt necesare și auxiliare pentru furnizarea serviciului.

184.

Voucherele sociale pot fi utilizate pentru abonarea la noi servicii în bandă largă sau pentru menținerea abonamentelor existente („servicii eligibile”).

185.

Cerința de a se evita orice discriminare bazată pe originea produselor (a se vedea punctul (181)) este îndeplinită prin respectarea principiului neutralității tehnologice. Consumatorii trebuie să poată utiliza voucherul pentru a achiziționa serviciile în bandă largă eligibile de la orice furnizor capabil să le furnizeze, indiferent de tehnologia utilizată pentru furnizarea serviciului. Schema de vouchere sociale trebuie să asigure egalitatea de tratament a tuturor furnizorilor de servicii posibili și să ofere consumatorilor gama cea mai largă posibil de furnizori din care să aleagă. În acest scop, statul membru trebuie să creeze un registru online al tuturor furnizorilor de servicii eligibili sau să introducă o metodă alternativă echivalentă pentru a asigura deschiderea, transparența și caracterul nediscriminatoriu al intervenției statului. Consumatorii trebuie să aibă posibilitatea de a consulta astfel de informații cu privire la toate întreprinderile care pot furniza serviciile eligibile. Toate întreprinderile care pot furniza serviciile în bandă largă eligibile pe baza unor criterii obiective și transparente (de exemplu capacitatea de a respecta cerințele minime pentru furnizarea serviciilor respective) trebuie să aibă posibilitatea, la cerere, de a fi incluse în registrul on line sau în orice altă locație alternativă aleasă de statul membru. Pentru asistarea consumatorilor, prin registru (sau locația alternativă aleasă) se pot furniza și alte informații, cum ar fi tipurile de servicii furnizate de diverse întreprinderi.

186.

Statele membre trebuie să organizeze o consultare publică cu privire la principala caracteristică a schemei. Consultarea publică trebuie să dureze cel puțin 30 de zile.

187.

Statele membre pot să introducă garanții suplimentare pentru a evita posibila utilizare abuzivă a voucherelor sociale de către consumatori, furnizorii de servicii sau alți beneficiari implicați. De exemplu, în anumite circumstanțe, în care este subvenționat numai abonamentul la noi servicii eligibile, pot fi necesare garanții suplimentare pentru a se asigura faptul că voucherele sociale nu vor fi utilizate pentru achiziționarea de servicii în bandă largă în cazul în care un alt membru al aceleiași gospodării are deja un abonament la un serviciu eligibil.

188.

În plus, statele membre trebuie să respecte cerințele prevăzute în secțiunea 7 cu privire la transparență, raportare și monitorizare.

189.

Voucherele pentru conectivitate pot fi destinate unor categorii mai largi de consumatori (de exemplu vouchere pentru conectivitate destinate consumatorilor sau anumitor întreprinderi, cum ar fi întreprinderile mici și mijlocii), cu scopul de a stimula adoptarea de servicii în bandă largă care să contribuie la dezvoltarea unei activități economice. Astfel de măsuri pot fi declarate compatibile cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) din TFUE.

190.

Comisia va considera că astfel de măsuri sunt compatibile dacă ele contribuie la dezvoltarea unei activități economice (prima condiție) fără a afecta în mod nejustificat condițiile schimburilor comerciale, într-o măsură contrară interesului comun (a doua condiție).

191.

Comisia consideră că schemele de vouchere pentru conectivitate care contribuie în mod eficace la adoptarea anumitor servicii în bandă largă care pot facilita dezvoltarea unei game de activități economice prin creșterea gradului de conectivitate și de acces la servicii în bandă largă în cazul în care există o disfuncționalitate a pieței în ceea ce privește adoptarea serviciilor relevante (118).

192.

Statele membre trebuie să demonstreze că schemele de vouchere pentru conectivitate au un efect stimulativ.

193.

Voucherele pentru conectivitate ar trebui să acopere numai până la 50 % din costurile eligibile (119). Costurile eligibile pot fi taxa lunară, costurile de instalare standard și echipamentele terminale necesare utilizatorului final pentru a accesa serviciile în bandă largă. Costurile pentru cablarea locuinței și pentru o anumită instalare limitată pe proprietatea privată a utilizatorului final sau pe proprietatea publică din imediata apropiere a proprietății private a utilizatorului final pot fi, de asemenea, eligibile, în măsura în care sunt necesare și auxiliare pentru furnizarea serviciului.

194.

Ajutoarele de stat ar trebui să vizeze situațiile în care astfel de ajutoare pot determina o îmbunătățire substanțială pe care piața nu este în măsură să o furnizeze prin mijloace proprii, cu alte cuvinte în situațiile în care ajutorul este necesar pentru a aborda o disfuncționalitate a pieței în ceea ce privește adoptarea serviciilor în bandă largă relevante. De exemplu, în cazul în care schemele de vouchere pentru conectivitate nu vizează satisfacerea nevoilor utilizatorilor finali în ceea ce privește adoptarea (de exemplu în cazul în care voucherele sunt utilizate în mod abuziv pentru sprijinirea instalării, și nu pentru stimularea cererii) sau nu respectă neutralitatea tehnologică, astfel de scheme nu ar fi un instrument de politică adecvat. În astfel de cazuri, ajutorul sub formă de vouchere ar afecta în mod nejustificat condițiile schimburilor comerciale într-o măsură care contravine interesului comun și, prin urmare, este puțin probabil să fie declarat compatibil cu piața internă.

195.

Voucherele pentru conectivitate nu pot fi utilizate pentru menținerea serviciilor existente. Voucherele pot fi utilizate pentru a achiziționa un serviciu nou sau pentru a-l îmbunătăți pe cel existent. Atunci când voucherele pentru conectivitate pot fi utilizate pentru a îmbunătăți un abonament existent, statele membre trebuie să demonstreze că schema de vouchere nu denaturează în mod nejustificat concurența la nivelul comerțului cu amănuntul și cu ridicata, de exemplu că nu va crea profituri excepționale disproporționate pentru unii operatori, fiind în același timp în mod nejustificat în detrimentul altor operatori.

196.

Voucherele pentru conectivitate trebuie să fie neutre din punct de vedere tehnologic. Utilizatorii finali trebuie să poată utiliza vouchere pentru conectivitate pentru a achiziționa servicii în bandă largă eligibile de la orice furnizor capabil să le furnizeze, indiferent de tehnologia utilizată pentru furnizarea serviciului. Schema de voucherele pentru conectivitate trebuie să asigure egalitatea de tratament a tuturor furnizorilor de servicii posibili și să ofere utilizatorilor finali gama cea mai largă posibil de furnizori din care să aleagă. În acest scop, statul membru trebuie să creeze un registru online al tuturor furnizorilor de servicii eligibili sau să introducă o metodă alternativă echivalentă pentru a asigura deschiderea, transparența și caracterul nediscriminatoriu al intervenției statului. Utilizatorii finali trebuie să aibă posibilitatea de a consulta astfel de informații cu privire la toate întreprinderile care pot furniza servicii eligibile. Toate întreprinderile care pot furniza servicii eligibile, pe baza unor criterii obiective și transparente (de exemplu, capacitatea de a respecta cerințele minime pentru furnizarea unor astfel de servicii), trebuie să aibă posibilitatea, la cerere, de a fi incluse în registrul on line sau în orice locație alternativă aleasă de statul membru. Pentru a veni în ajutorul consumatorilor, prin registru (sau prin locația alternativă aleasă) se pot furniza și alte informații, cum ar fi tipul de serviciu oferit de diversele întreprinderi.

197.

Pentru a reduce la minimum denaturările pieței, statele membre trebuie să efectueze o evaluare a pieței, prin care să identifice furnizorii eligibili prezenți în zonă și să strângă informații pentru calcularea cotei lor de piață. Prin evaluarea pieței trebuie să se stabilească dacă este posibil ca prin schema de vouchere pentru conectivitate să se confere vreun avantaj disproporționat anumitor furnizori în detrimentul altora și să se consolideze astfel o poziție dominantă (locală) pe piață. Prin evaluarea pieței trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă este într-adevăr necesar să se introducă o schemă de vouchere pentru conectivitate, comparându-se situația din zona (zonele) de intervenție cu situația din alte zone ale statului membru sau ale Uniunii. Ar putea să se examineze, de asemenea, tendințele în materie de adoptare de către utilizatorii finali, pentru a se evalua și a se lua o decizie cu privire la schema de vouchere.

198.

Statele membre trebuie să organizeze o consultare publică cu privire la principalele caracteristici ale schemei. Consultarea publică trebuie să dureze cel puțin 30 de zile.

199.

Pentru a fi eligibil, atunci când un furnizor de servicii în bandă largă este integrat pe verticală și are o cotă din piața vânzării cu amănuntul de peste 25 %, acesta trebuie să ofere, pe piața corespunzătoare de acces cu ridicata, produse de acces cu ridicata pe baza cărora orice solicitant de acces va putea furniza serviciile eligibile în condiții deschise, transparente și nediscriminatorii. Prețul de acces cu ridicata trebuie stabilit în conformitate cu principiile enunțate în secțiunea 5.2.4.4.4.

200.

Pentru a limita efectele negative asupra concurenței, durata unei scheme de vouchere pentru conectivitate nu trebuie să depășească, în principiu, 3 ani (120). Valabilitatea voucherelor pentru utilizatorii finali individuali nu poate depăși 2 ani.

201.

În plus, statele membre trebuie să respecte cerințele prevăzute în secțiunea 7 cu privire la transparență, raportare și monitorizare.

202.

Statele membre trebuie să publice pe platforma Comisiei privind transparența ajutoarelor de stat – „Transparency award module” (121) – sau pe un site web cuprinzător consacrat ajutoarelor de stat, la nivel național sau regional, următoarele informații:

203.

Informațiile menționate la punctul 202(b) trebuie publicate în termen de 6 luni de la data acordării ajutorului sau, în cazul ajutoarelor sub formă de avantaje fiscale, în termen de 1 an de la data la care trebuie depusă declarația fiscală (122).

204.

Statele membre trebuie să își organizeze site-urile cuprinzătoare consacrate ajutoarelor de stat, astfel cum se menționează la punctul 202, în așa fel încât să înlesnească accesul la informații. În cazul ajutoarelor ilegale, dar care ulterior sunt considerate compatibile, statele membre trebuie să publice informațiile în termen de șase luni de la data deciziei Comisiei prin care ajutorul este declarat compatibil.

205.

Pentru a permite aplicarea normelor privind ajutoarele de stat prevăzute de tratat, informațiile trebuie să fie disponibile timp de cel puțin 10 ani de la data acordării ajutorului. Informațiile trebuie publicate sub formă de foi de calcul general accesibile, care să permită căutarea, extragerea, descărcarea și publicarea cu ușurință a datelor pe internet, de exemplu în format CSV sau XML. Publicului larg trebuie să i se permită accesul la site-ul web fără nicio restricție, inclusiv în ceea ce privește înregistrarea prealabilă a utilizatorului.

206.

Comisia va publica pe site-ul său linkul către site-ul național sau regional consacrat ajutoarelor de stat, astfel cum este menționat la punctul 202.

207.

În temeiul Regulamentului (UE) 2015/1589 al Consiliului (123) și al Regulamentului (CE) nr. 794/2004 al Comisiei (124), statele membre au obligația de a prezenta Comisiei rapoarte anuale cu privire la fiecare măsură de ajutor aprobată în conformitate cu prezentele orientări.

208.

Pe lângă rapoartele anuale menționate la punctul 207, statele membre trebuie să prezinte Comisiei, o dată la 2 ani, un raport cu informații-cheie privind măsurile de ajutor aprobate în conformitate cu prezentele orientări, astfel cum se prevede în anexa III.

209.

Statele membre trebuie să păstreze evidențe detaliate privind toate măsurile de acordare a ajutoarelor. Evidențele respective trebuie să conțină toate informațiile necesare pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite toate condițiile de compatibilitate prevăzute în prezentele orientări. Statele membre trebuie să păstreze evidențele pe o perioadă de 10 ani de la data acordării ajutorului și trebuie să le pună la dispoziția Comisiei la cererea acesteia.

210.

Pentru a se asigura în continuare că denaturările concurenței și ale comerțului sunt limitate, Comisia poate să impună ca schemele să facă obiectul unei evaluări ex post pentru a verifica (a) dacă ipotezele și condițiile care au stat la baza deciziei privind compatibilitatea au fost realizate; (b) eficacitatea măsurii de ajutor în lumina obiectivelor sale predefinite și (c) impactul măsurii de ajutor asupra piețelor și a concurenței, pentru a se asigura că pe durata schemei de ajutor nu au apărut efecte de denaturare nejustificate, care ar fi contrare intereselor UE (125).

211.

Evaluarea ex post va fi necesară pentru schemele de ajutoare cu bugete mari sau care conțin un element de noutate ori atunci când sunt prevăzute modificări semnificative ale pieței, ale tehnologiei sau ale reglementărilor. În orice caz, evaluarea ex post va fi necesară în cazul schemelor cu un buget pentru ajutoare de stat sau cu cheltuieli contabilizate ca ajutoare de stat de peste 150 de milioane EUR în orice an dat sau de 750 de milioane EUR pe durata lor totală. Durata totală a schemelor include durata combinată a schemei și a eventualei scheme predecesoare care a acoperit un obiectiv similar și o zonă geografică similară, începând cu data publicării prezentelor orientări. Având în vedere obiectivele evaluării și pentru a se evita o sarcină disproporționată pentru statele membre și pentru proiectele de ajutoare de dimensiuni mai mici, evaluările ex post sunt necesare numai pentru schemele de ajutoare a căror durată totală depășește trei ani, începând cu data publicării prezentelor orientări.

212.

Se poate renunța la cerința evaluării ex post în cazul unei scheme de ajutoare care: (a) urmează direct unei scheme care a acoperit un obiectiv similar și o zonă geografică similare și a făcut obiectul unei evaluări și (b) a prezentat un raport de evaluare finală care este conform cu planul de evaluare aprobat de Comisie și care nu a generat constatări negative. În cazul în care raportul final de evaluare al unei scheme nu este conform cu planul de evaluare aprobat, respectiva schemă trebuie suspendată cu efect imediat, la cererea Comisiei.

213.

Obiectivul evaluării este acela de a verifica îndeplinirea ipotezelor și a condițiilor care stau la baza compatibilității schemei, în special verificarea caracterului necesar și a eficacității măsurii de ajutor din perspectiva obiectivelor sale generale și specifice. De asemenea, evaluarea ar trebui să examineze impactul schemei asupra concurenței și a schimburilor comerciale.

214.

În ceea ce privește schemele de ajutoare supuse cerinței de evaluare menționate la punctul 211, statele membre trebuie să notifice un proiect de plan de evaluare, care va face parte integrantă din evaluarea schemei efectuată de Comisie. Planul trebuie notificat:

215.

Proiectul de plan de evaluare trebuie să respecte principiile metodologice comune puse la dispoziție de Comisie (126). Statele membre trebuie să publice planul de evaluare aprobat de Comisie.

216.

Evaluarea ex post trebuie efectuată de către un expert independent de autoritatea care acordă ajutorul de stat, pe baza planului de evaluare. Fiecare evaluare trebuie să includă cel puțin un raport de evaluare intermediar și un raport de evaluare final. Statele membre trebuie să publice ambele rapoarte.

217.

Raportul final de evaluare trebuie prezentat Comisiei în timp util pentru a-i permite să evalueze eventuala prelungire a schemei de ajutoare și cel târziu cu 9 luni înainte de expirarea schemei. Această perioadă poate fi redusă pentru schemele care declanșează aplicarea cerinței de evaluare în ultimii 2 ani de punere în aplicare. Domeniul de aplicare și modalitățile precise ale fiecărei evaluări vor fi definite în decizia de aprobare a schemei de ajutoare. Notificarea oricărei măsuri de ajutor ulterioară cu un obiectiv similar trebuie să descrie modul în care au fost luate în considerare rezultatele evaluării.

218.

Comisia va aplica principiile stabilite în prezentele orientări începând cu ziua următoare datei publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

219.

Comisia va aplica principiile enunțate în prezentele orientări ajutoarelor notificate cu privire la care este invitată să ia o decizie după data publicării prezentelor orientări în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, chiar și în cazul în care ajutorul a fost notificat înainte de data respectivă.

220.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind stabilirea regulilor aplicabile pentru evaluarea ajutorului de stat ilegal (127), Comisia va aplica normele în vigoare la data acordării ajutoarelor în cazul ajutoarelor ilegale. Comisia va aplica principiile stabilite în prezentele orientări în mod corespunzător în cazul în care ajutorul ilegal este acordat după data publicării acestora.

221.

Comisia propune statelor membre, în temeiul articolului 108 alineatul (1) din tratat, următoarele măsuri adecvate:

☐

Denumirea produsului

☒

Categoria de produse vitivinicole

☒

Legătura

☐

Restricții privind comercializarea

1.

Vin

5.

Vin spumant de calitate

—

Culoare: galben-pai, de intensitate variabilă;

—

Miros: ușor fructat și caracteristic;

—

Gust: sec, corpolent, mai mult sau mai puțin demisec, în mod tradițional vioi;

—

Tăria alcoolică totală minimă în volume: 10,50 % în volume;

—

Limita minimă a extractului fără zahăr: 15,0 g/l.

—

Culoare: galben-pai, de intensitate variabilă;

—

Miros: plăcut, caracteristic;

—

Gust: proaspăt, aromat și armonios;

—

Tăria alcoolică totală minimă în volume: 11,50 % în volume;

—

Limita minimă a extractului fără zahăr: 17,0 g/l.

—

Culoare: roșu-rubin, eventual cu nuanțe de grena;

—

Miros: delicat, plăcut, caracteristic;

—

Gust: sec, bogat, amărui într-un mod plăcut;

—

Tăria alcoolică totală minimă în volume: 12,5 % în volume;

—

Limita minimă a extractului fără zahăr: 24,0 g/l.

—

Culoare: galben-auriu;

—

Miros: caracteristic, intens și fructat;

—

Gust: demidulce sau dulce, catifelat într-un mod armonios, corpolent;

—

Tăria alcoolică totală minimă în volume: 14,50 % în volume;

—

Limita minimă a extractului fără zahăr: 26,0 g/l.

—

Spumă: fină și persistentă;

—

Culoare: galben-pai, de intensitate variabilă;

—

Miros: caracteristic, cu o notă delicată de drojdie;

—

Gust: de la dozaj zero sau pas dosé până la extra brut, brut, extra sec, sec și demisec;

—

Tăria alcoolică totală minimă în volume: 11,5 % în volume;

—

Limita minimă a extractului fără zahăr: 15 g/l.

—

Spumă: fină, intensă;

—

Culoare: de la galben-pai de intensitate variabilă până la galben-auriu;

—

Miros: note complexe și evoluate, tipice pentru o perioadă îndelungată de învechire în butelii;

—

Gust: de la dozaj zero sau pas dosé până la extra brut, brut, extra sec, sec și demisec;

—

Limita minimă a extractului fără zahăr: 15,00 g/l.

Parametrii analitici care nu sunt indicați în tabelul de mai jos respectă limitele prevăzute de legislația națională și de legislația UE.

—

Spumă: fină, cremoasă;

—

Culoare: galben-pai, de intensitate variabilă, uneori cu reflexe arămii;

—

Miros: delicat, fin, cu note care amintesc de fermentarea secundară în butelii;

—

Gust: de la dozaj zero sau pas dosé până la extra brut, brut, extra sec, sec și demisec;

—

Limita minimă a extractului fără zahăr: 15,00 g/l.

1.

„Monti Lessini” Durello

16 000 de kilograme de struguri la hectar

2.

„Monti Lessini” Bianco

12 000 de kilograme de struguri la hectar

3.

„Monti Lessini” Pinot Nero

12 000 de kilograme de struguri la hectar

4.

Vin spumant de calitate „Monti Lessini”

16 000 de kilograme de struguri la hectar

5.

Vin spumant de calitate „Monti Lessini” – Riserva

16 000 de kilograme de struguri la hectar

6.

Vin spumant de calitate „Monti Lessini” – Crémant

16 000 de kilograme de struguri la hectar

a)

provincia Verona: întregul teritoriu al comunelor: Vestenanova și San Giovanni Ilarione și o parte a teritoriului comunelor: Montecchia di Crosara, Roncà, Cazzano di Tramigna, Tregnago și Badia Calavena.

b)

provincia Vicenza: întregul teritoriu al comunelor Arzignano, Castelgomberto, Chiampo, Brogliano, Gambugliano și Trissino și o parte a teritoriului comunelor Cornedo, Costabissara, Gambellara, Isola Vicentina, Malo, Marano Vicentino, Monte di Malo, Montebello Vicentino, Montecchio Maggiore, Montorso Vicentino, Nogarole Vicentino, San Vito di Leguzzano, Schio și Zermeghedo.