COMUNICARE A COMISIEI

Orientări în sprijinul aplicării Regulamentului (UE) 2020/741 privind cerințele minime pentru reutilizarea apei

(2022/C 298/01)

Cuprins

1.

Introducere

3

2.

Obligații generale și administrative

3

2.1.

Domeniul de aplicare

4

2.1.1.

Criterii

4

2.1.2.

Prezentarea și revizuirea deciziei

5

2.2.

Autoritatea competentă

5

2.3.

Puncte de contact

6

2.4.

Părți responsabile

6

2.4.1.

Responsabilitatea operatorului instalației de recuperare în ceea ce privește calitatea apei

7

2.4.2.

Responsabilitatea altor actori

7

2.5.

Permise

8

2.5.1.

Autoritățile care acordă permisul

8

2.5.2.

Cererea de acordare a permisului

9

2.5.3.

Conținutul permisului

9

2.5.4.

Exceptări pentru proiecte de cercetare și proiecte-pilot

10

2.6.

Verificări de conformitate

10

2.7.

Sancțiuni

10

2.8.

Conștientizarea și schimbul de informații

11

3.

Aspecte tehnice

12

3.1.

Managementul riscului

12

3.1.1.

Elemente-cheie ale managementului riscului

13

3.1.2.

Descrierea sistemului

15

3.1.3.

Actori și roluri

15

3.1.4.

Identificarea pericolelor și mediile și populațiile expuse riscului

15

3.1.5.

Metode de evaluare a riscurilor pentru mediu și sănătate

18

3.1.6.

Condiții referitoare la cerințele suplimentare

20

3.1.7.

Măsuri preventive

20

3.1.8.

Sisteme de control al calității și de monitorizare a mediului

20

3.1.9.

Gestionarea situațiilor de urgență și coordonare

21

3.2.

Tipuri de culturi și clase de ape recuperate

21

3.2.1.

Exemple de metode de irigare și tipuri de culturi

22

3.2.2.

Exemple de aplicare a barierelor pentru a atinge clasa de calitate a apei necesară

24

3.3.

Monitorizarea de validare

26

3.3.1.

Principii generale

26

3.3.2.

Protocoale de monitorizare de validare

27

3.3.3.

Exemple de monitorizare de validare

28

3.3.4.

Resurse suplimentare

29

1.   Introducere

Resursele de apă ale UE sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari. Acest lucru duce la stres hidric, atunci când resursele de apă sunt insuficiente pentru a satisface nevoile, precum și la o deteriorare a calității apei. În plus, schimbările climatice, condițiile meteorologice imprevizibile și seceta contribuie în mod semnificativ la creșterea presiunii asupra disponibilității apei dulci. Reutilizarea apei recuperate este larg recunoscută ca o practică ce contribuie la gestionarea mai eficientă a resurselor de apă și la adaptarea sistemelor noastre la schimbările climatice, în conformitate cu strategia UE stabilită în Pactul verde european (1).

Regulamentul (UE) 2020/741 al Parlamentului European și al Consiliului privind cerințele minime pentru reutilizarea apei (2) (Regulamentul privind reutilizarea apei) urmărește să faciliteze și să încurajeze practica reutilizării apei pentru irigații în agricultură, un sector care poate fi deosebit de vulnerabil la resursele de apă limitate sau intermitente, făcând sistemul alimentar al UE mai durabil și mai rezistent (3), protejând în același timp sănătatea publică și mediul.

Regulamentul privind reutilizarea apei, aplicabil de la 26 iunie 2023, stabilește cerințe minime uniforme de calitate a apei pentru reutilizarea în condiții de siguranță a apelor uzate urbane epurate în irigațiile în agricultură. Cerințele minime armonizate vor asigura, de asemenea, funcționarea corespunzătoare a pieței unice pentru produsele agricole și ar trebui să sporească încrederea consumatorilor.

În temeiul acestui regulament, apele uzate urbane epurate în conformitate cu cerințele Directivei 91/271/CEE de reglementare a tratării apelor urbane reziduale (Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale) (4) trebuie să fie supuse unei epurări suplimentare pentru a îndeplini noii parametri minimi de calitate și pentru a deveni adecvate pentru utilizare în agricultură.

Pe lângă cerințele minime uniforme privind calitatea apei, regulamentul stabilește, de asemenea, cerințe minime uniforme de monitorizare, norme de gestionare a riscurilor pentru evaluarea și abordarea potențialelor riscuri suplimentare pentru sănătate și riscuri de mediu, obligații de autorizare și norme privind transparența, în temeiul cărora informațiile esențiale privind toate proiectele de reutilizare a apei trebuie să fie puse la dispoziția publicului.

Articolul 11 alineatul (5) din Regulamentul privind reutilizarea apei impune Comisiei, în consultare cu statele membre, să elaboreze orientări pentru aplicarea regulamentului. Prezenta comunicare stabilește orientările. Aceasta a fost elaborată în strânsă cooperare cu Grupul de lucru privind reutilizarea apei (5) – înființat în cadrul Grupului de coordonare strategică pentru politica în domeniul apei (6) – printre ai cărui membri se numără autoritățile statelor membre și organizațiile părților interesate. Grupul de lucru pentru reutilizarea apei a discutat în detaliu documentul în cadrul a două reuniuni din 21-22 octombrie 2021 și din 18 februarie 2022 și a prezentat observații scrise.

Secțiunea 2 din prezentele orientări se referă la obligațiile generale și administrative stabilite de regulament, inclusiv la domeniul de aplicare al acestuia. Secțiunea 3 se referă la aspectele mai tehnice.

2.   Obligații generale și administrative

Prezenta secțiune se referă la următoarele aspecte: domeniul de aplicare al regulamentului, în special aplicarea articolului 2 alineatul (2); autoritatea (autoritățile) competentă(e); punctele de contact și cooperarea transfrontalieră; responsabilitățile diferiților actori; permise; verificări de conformitate; sancțiuni; conștientizarea și schimbul de informații.

2.1.    Domeniul de aplicare

Regulamentul se aplică ori de câte ori apele uzate urbane epurate sunt reutilizate pentru irigații în agricultură. Cu toate acestea, conform articolului 2 alineatul (2), statele membre pot decide că nu este oportun să reutilizeze apele pentru irigații în agricultură în unul sau mai multe dintre bazinele lor hidrografice sau în părți ale acestora.

Deciziile luate în temeiul articolului 2 alineatul (2) interzic efectiv reutilizarea apei pe (o parte din) un teritoriu și, prin urmare, regulamentul nu se aplică în zonele respective. Cu alte cuvinte, dacă un stat membru consideră că reutilizarea apei este inadecvată numai pe o parte din teritoriul său, regulamentul s-ar aplica în continuare integral în zonele rămase în care apa poate fi reutilizată.

Unele dintre obligațiile mai generale din regulament ar putea fi în continuare aplicabile chiar dacă reutilizarea apei este interzisă pe întreg teritoriul unui stat membru. De exemplu:

—	articolul 2 alineatul (3) privind derogările pentru proiectele de cercetare: în cazul în care un stat membru permite astfel de proiecte, acesta ar trebui să desemneze autoritățile competente relevante responsabile de verificarea respectării criteriilor prevăzute la articolul 2 alineatul (3);

—	articolul 8 privind desemnarea unui punct de contact pentru a coopera cu alte state membre;

—	articolul 10 alineatul (1) privind informarea publicului cu privire la punctul de contact;

—	articolul 15 privind sancțiunile pentru a se asigura că, în cazul în care se ia o decizie de a nu permite reutilizarea apei, aceasta este respectată, și anume apa nu este reutilizată și orice proiect de cercetare care face obiectul unei exceptări îndeplinește condițiile aplicabile.

În absența unei decizii în temeiul articolului 2 alineatul (2), până la data la care regulamentul începe să se aplice (26 iunie 2023), orice parte responsabilă dintr-un sistem de reutilizare a apei trebuie să poată solicita un permis.

Cu alte cuvinte, situația implicită (în absența unei decizii naționale care să prevadă altfel) este că reutilizarea apei este permisă sub rezerva unui permis acordat în temeiul regulamentului. Aceasta înseamnă că planul de management al riscului trebuie să acopere toate riscurile posibile, iar proiectul trebuie să respecte pe deplin întreaga legislație a UE în domeniul sănătății și al mediului.

2.1.1.   Criterii

Multe circumstanțe și caracteristici climatice diferite din statele membre pot influența decizia dacă reutilizarea apei are un rol de jucat în managementul integrat al apei.

Este posibil ca condițiile climatice din anumite state membre să facă inutilă și/sau nerentabilă reutilizarea apei, din cauza abundenței precipitațiilor. Cu toate acestea, chiar și statele membre care se confruntă cu deficite de apă și cu secete recurente pot avea, de asemenea, circumstanțe care fac ca reutilizarea apei, destinată în general să rezolve problema deficitului de apă, să nu fie o practică adecvată.

Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, în cazul în care anumite zone sunt afectate de secete lungi și prelungite, iar corpurile de apă de suprafață depind de debitul lor ecologic și de starea bună a apelor la deversările de ape uzate epurate. Dacă apele uzate epurate ar fi redirecționate către o stație de recuperare și, ulterior, către agricultură, acest lucru ar putea priva un curs de apă de suprafață de volume de apă esențiale pentru a garanta un debit ecologic minim.

În aceste cazuri, este necesar, de asemenea, să se evalueze impactul utilizării de surse alternative, și anume captarea din (alte) corpuri de apă de suprafață și/sau de apă subterană, deoarece acestea pot avea un impact și asupra cantității/calității apei. Presiuni precum captarea apei ar putea avea un impact asupra stării cantitative a corpurilor de apă subterană, caz în care reutilizarea apei ar putea oferi o sursă alternativă de apă. De asemenea, pot exista situații în care nu există presiuni din cauza captării, iar costul reutilizării apei ar putea să nu fie competitiv cu alte surse de apă.

Prin urmare, orice decizie ar trebui să analizeze cu atenție avantajele și dezavantajele reutilizării apei. Toate aceste considerente ar trebui să contribuie la orice decizie de a nu reutiliza apa într-o anumită zonă în cadrul managementului integrat al apei.

Articolul 2 alineatul (2) din regulament stabilește criteriile de care statele membre trebuie să țină seama pentru a stabili dacă reutilizarea apei nu este oportună în anumite bazine hidrografice (sau în părți ale acestora).

Statele membre care iau o astfel de decizie în temeiul articolului 2 alineatul (2) din regulament trebuie să justifice în mod corespunzător decizia și să o prezinte Comisiei. În cazul în care interdicția este rezultatul presiunii asupra calității corpurilor de apă de suprafață care depind de apele uzate deversate pentru debitul și starea lor ecologică, decizia ar fi justificată în mod corespunzător, cu condiția ca aceasta să menționeze:

—	corpurile care sunt afectate;

—	starea lor actuală;

—	ce alte măsuri eficiente din punctul de vedere al costurilor au fost luate și pot fi luate pentru a elimina decalajul până la o stare bună și/sau pentru a evita deteriorarea;

—	sursele alternative de apă pentru irigații în agricultură; și

—	dacă aceste alte surse ar putea conduce la o captare excesivă din alte corpuri de apă de suprafață sau subterană, ceea ce ar putea afecta starea lor cantitativă sau calitativă.

În cazul în care decizia se bazează pe criteriile de rentabilitate, este important să se ia în considerare toate costurile, atât cele de mediu, cât și cele legate de resurse [ale apei recuperate și ale sursei (surselor) alternative pe care statul membru le-a considerat mai adecvate]. Analiza economică efectuată în temeiul articolului 5 și al anexei III la Directiva 2000/60/CE poate oferi informații generale utile.

2.1.2.   Prezentarea și revizuirea deciziei

Orice decizie justificată în mod corespunzător și argumentată în mod clar, bazată pe criteriile stabilite la articolul 2 alineatul (2) din regulament, trebuie prezentată Comisiei în scris, prin intermediul canalelor de comunicare obișnuite (de exemplu, prin intermediul reprezentanței permanente a statului membru pe lângă UE). De asemenea, statul membru trebuie să pună la dispoziția publicului orice astfel de decizie, în conformitate cu articolul 10 alineatul (3).

Articolul 2 alineatul (2) din regulament prevede că orice astfel de decizie trebuie revizuită ori de câte ori este necesar, pentru a reflecta circumstanțele în schimbare. În special, aceste decizii trebuie să fie revizuite pentru a ține seama de proiecțiile privind schimbările climatice și de strategiile naționale de adaptare la schimbările climatice (actualizate semestrial) (7) și, cel puțin o dată la șase ani, ținând seama de planurile de management ale bazinelor hidrografice elaborate în temeiul Directivei 2000/60/CE.

Orice decizie de interzicere a reutilizării apei ar trebui, prin urmare, să fie justificată în contextul mai larg al managementului integrat al apei. Aceasta ar trebui să fie pe deplin compatibilă cu abordarea de management prevăzută în planurile relevante de management ale bazinelor hidrografice, precum și cu politicile de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea.

Aceasta înseamnă că decizia de interzicere a reutilizării apei trebuie să se bazeze pe informații privind starea apei, presiunile, precum și impactul și măsurile colectate și stabilite în planurile respective. Acest lucru ar implica, de asemenea, efectuarea unei evaluări a costurilor de mediu și a costurilor de resursă ale apelor recuperate și ale altor resurse de apă, ținând seama, de asemenea, de analiza economică efectuată în temeiul articolului 5 din Directiva 2000/60/CE.

2.2.    Autoritatea competentă

Autoritățile competente menționate la articolul 3 alineatul (1) sunt responsabile de:

—	acordarea de permise de producere a apelor recuperate și de furnizare a acestora, inclusiv asigurarea stabilirii unui plan de management al riscului legat de reutilizarea apei;

—	stabilirea îndeplinirii criteriilor pentru exceptarea proiectelor de cercetare sau a proiectelor-pilot de la aplicarea regulamentului (dacă este cazul);

—	verificarea respectării condițiilor stabilite în permise și luarea de măsuri ulterioare în caz de încălcare.

Aceste responsabilități pot implica, de exemplu: revizuirea planului de management al riscului legat de reutilizarea apei și asigurarea faptului că acesta acoperă toate aspectele; verificarea periodică a respectării măsurilor și a sarcinilor prevăzute în planuri; facilitarea comunicării între diferiți actori din cadrul unui sistem de reutilizare a apei; coordonarea schimbului de informații cu alte autorități. În funcție de configurația lor administrativă, de exemplu structurile utilizate pentru managementul bazinelor hidrografice, statele membre pot decide să desemneze mai multe autorități competente.

În cazul în care un stat membru decide că nu este oportun să producă și să reutilizeze apele recuperate pentru irigații în agricultură în niciun district hidrografic (efectiv pe întreg teritoriul său), în conformitate cu articolul 2, înființarea unei autorități competente ar fi necesară numai dacă s-ar desfășura proiecte de cercetare și proiecte-pilot privind reutilizarea apei pentru irigații în agricultură. În mod similar, în cazul în care un stat membru autorizează producerea apelor recuperate, dar nu și utilizarea acestora, o autoritate competentă ar fi, de asemenea, obligată să gestioneze permisele de producție.

2.3.    Puncte de contact

Articolul 8 din regulament impune statelor membre să desemneze un punct de contact pentru cooperarea cu punctele de contact din alte state membre.

Rolul punctelor de contact este: (a) de a primi și trimite cererile de asistență; (b) de a asigura asistență la cerere; și (c) de a coordona comunicarea între autoritățile competente din diferite state membre. De exemplu, înainte de a acorda un permis de producere sau de furnizare a apelor recuperate, autoritățile competente trebuie să facă schimb de informații privind condițiile prevăzute în permisul aferent și în planurile de management al riscului cu punctul de contact din statul membru în care apele recuperate sunt destinate utilizării. Punctele de contact ar trebui să răspundă cererilor de asistență fără întârzieri nejustificate.

Este posibil să nu fie necesară crearea de puncte de contact dacă un stat membru decide, în temeiul articolului 2 alineatul (2), că nu este oportun să utilizeze apele recuperate pentru irigații în agricultură în niciun district hidrografic (efectiv pe întreg teritoriul său).

Cu toate acestea, în cazul în care un stat membru nu autorizează utilizarea apelor recuperate pe teritoriul său, dar exportă ape recuperate către o țară învecinată, acesta trebuie să aibă totuși un punct de contact. În mod similar, un punct de contact este necesar în statele membre care nu produc ape recuperate pe teritoriul lor, ci doresc să le importe, pentru a le utiliza în irigații, dintr-o țară învecinată.

În plus, proiectele desfășurate într-un stat membru învecinat pot afecta într-un fel sau altul o zonă comună de captare a apei și, prin urmare, necesită consultarea între autoritățile competente ale statelor membre prin intermediul punctelor de contact.

2.4.    Părți responsabile

Regulamentul identifică o serie de „părți responsabile”, și anume actori care îndeplinesc un rol sau desfășoară o activitate într-un sistem de reutilizare a apei. Sistemul de reutilizare a apei, astfel cum este definit la articolul 3 punctul 15, cuprinde infrastructura și alte componente tehnice, de la punctul de intrare în stația de epurare a apelor uzate urbane până la punctul în care apele recuperate sunt utilizate pentru irigații în agricultură, inclusiv infrastructura de distribuție și de stocare, acolo unde este relevant.

Articolul 3 punctul 14 precizează că printre părțile responsabile se numără:

—	operatorul instalației de recuperare;

—	operatorul stației de epurare a apelor uzate urbane, dacă acesta este diferit de operatorul instalației de recuperare;

—	autoritățile relevante, altele decât autoritatea competentă desemnată; și

—	operatorul de distribuție a apelor recuperate sau operatorul de stocare a apelor recuperate, după caz.

Regulamentul descrie responsabilitățile minime ale operatorului instalației de recuperare (a se vedea secțiunea 2.4.1).

Permisul emis de autoritatea competentă va stabili responsabilitățile celorlalte părți responsabile, ținând seama de responsabilitățile identificate în planul de management al riscului.

Rolurile altor autorități, diferite de autoritatea competentă, ar putea include revizuirea planurilor de management al riscului pentru a verifica conformitatea cu reglementările aplicabile (de exemplu, privind sănătatea, mediul, agricultura), stabilirea de cerințe specifice în domeniul lor de expertiză și emiterea unui aviz cu privire la planul de management al riscului.

Statele membre pot, după caz și în conformitate cu legislația națională, să definească mai precis rolurile și responsabilitățile, cu condiția ca acestea să respecte normele minime.

2.4.1.   Responsabilitatea operatorului instalației de recuperare în ceea ce privește calitatea apei

Operatorul instalației de recuperare operează sau gestionează o instalație de recuperare și poate fi un organism privat sau public. Acesta poate fi o entitate diferită de operatorul stației de epurare a apelor uzate urbane în temeiul Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale.

Articolul 4 alineatul (1) din regulament clarifică faptul că răspunderea pentru calitatea apelor recuperate la punctul de conformitate îi revine operatorului instalației de recuperare.

Punctul de conformitate este, conform definiției de la articolul 3 punctul 11, punctul în care operatorul instalației de recuperare livrează ape recuperate următorului actor din lanț. În funcție de configurația specifică a unui sistem de reutilizare a apei într-un stat membru, următorul actor poate fi utilizatorul final sau, în cazul în care apele sunt transportate, distribuite sau stocate pentru utilizare viitoare, ar putea fi alți actori.

La punctul de conformitate, care va fi specificat în permisul de producere și furnizare a apelor recuperate (a se vedea secțiunea 2.5 privind permisele), operatorul instalației de recuperare trebuie să se asigure că apele recuperate îndeplinesc cerințele minime prevăzute în anexa I, precum și orice altă condiție relevantă suplimentară stabilită de autoritatea competentă în autorizația aferentă și descrisă în planul de management al riscului.

2.4.2.   Responsabilitatea altor actori

După punctul de conformitate, responsabilitatea pentru calitatea apei îi revine următorului actor din lanț, fie utilizatorului final, fie oricărui actor intermediar responsabil de distribuție sau stocare.

Planul de management al riscului trebuie să stabilească condițiile legate de distribuție, stocare și utilizare, acolo unde este cazul, și să identifice părțile din sistemul de reutilizare a apei care sunt responsabile pentru îndeplinirea acestor cerințe.

În cazul în care planul de management al riscului stabilește condiții de utilizare pentru utilizatorul final, acestea trebuie să respecte legislația UE privind igiena alimentelor (și a hranei pentru animale) și documentele conexe, în special cele menționate în Regulamentul privind reutilizarea apei. Printre acestea se numără:

—	Regulamentul (CE) nr. 178/2002 (8): „legislația alimentară generală”, care stabilește (la articolul 17) responsabilitatea principală a tuturor operatorilor din sectorul alimentar (inclusiv a producătorilor primari, și anume a fermierilor).

—

Regulamentul (CE) nr. 852/2004 (9) privind igiena produselor alimentare: Articolul 4 alineatul (1) reiterează responsabilitatea producătorilor primari de a respecta dispozițiile sanitare generale (bune practici de igienă) prevăzute în anexa I la regulamentul respectiv. Anexa I partea A punctul II subpunctul 5 litera (c) prevede că operatorii din sectorul alimentar care produc sau recoltează produse vegetale trebuie să ia măsuri adecvate pentru ca, după caz, să folosească apă potabilă sau apă curată ori de câte ori este nevoie pentru a preveni contaminarea.

—	Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 (10) de stabilire a unor criterii microbiologice pentru produsele alimentare, care includ criteriile E. coli în anumite produse alimentare de origine nonanimală (după recoltare).

—

Regulamentul (UE) 2017/625 (11) [care înlocuiește Regulamentul (CE) nr. 882/2004], care prevede un cadru juridic pentru controalele oficiale privind alimentele și siguranța alimentelor în orice etapă de producție, prelucrare și distribuție. Autoritățile competente trebuie să asigure respectarea cerințelor în materie de siguranță alimentară și să verifice îndeplinirea acestora de către operatorul din sectorul alimentar.

—	Comunicarea Comisiei de emitere a unor orientări privind abordarea la nivelul producției primare a riscurilor microbiologice prezentate de fructele și legumele proaspete prin intermediul igienei produselor alimentare (12).

Regulamentul privind reutilizarea apei, care definește calitatea apei pentru o anumită sursă de apă într-o etapă anterioară producției primare (înainte de a fi utilizată pentru irigații), completează normele de igienă alimentară. Normele de igienă a alimentelor (și a hranei pentru animale) se aplică din etapa producției primare, inclusiv irigarea, și acoperă toate aspectele irigării, pentru toate sursele de apă.

2.5.    Permise

Articolul 6 alineatul (1) din regulament impune ca producerea și furnizarea de ape recuperate pentru irigații în agricultură să facă obiectul unui permis. Toate permisele trebuie să se bazeze pe planul de management al riscului legat de reutilizarea apei și să stabilească obligațiile operatorului instalației de recuperare și, dacă este cazul, ale oricăror alte părți responsabile, în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).

Regulamentul descrie informațiile pe care trebuie să le cuprindă permisele, dar este la latitudinea statelor membre să precizeze detaliile procedurilor de acordare a permiselor, cum ar fi desemnarea autorităților competente și termenele.

Prin urmare, prezenta secțiune nu acoperă aspecte legate de procedură, cu excepția cazului în care regulamentul permite în mod explicit statelor membre să aplice procedurile existente pentru acordarea permiselor, cu condiția ca acestea să fie adaptate pentru a îndeplini cerințele prevăzute în regulament.

2.5.1.   Autoritățile care acordă permisul

Permisele de reutilizare a apei pot fi acordate numai de autoritățile competente desemnate de statele membre. Nu ar trebui să existe niciun conflict de interese între părțile responsabile pentru elaborarea proiectului de plan de management al riscului legat de reutilizarea apei și a cererii de acordare a permisului și autoritatea care acordă permisul pentru producerea și furnizarea apelor recuperate.

În scopul analizării unei cereri, autoritatea competentă trebuie să se consulte și să facă schimb de informații cu orice alte autorități relevante, în special cu autoritățile din domeniul apei și al sănătății (dacă acestea diferă de autoritatea competentă) și cu oricare altă parte pe care autoritatea competentă o considerată relevantă.

Exemple

Sunt posibile mai multe configurații diferite la nivel național, astfel cum se ilustrează în exemplele de mai jos.

Exemplul 1 – În cazul în care stația de recuperare și, prin urmare, operatorul acesteia, este aceeași cu stația de epurare a apelor uzate urbane, autoritatea competentă ar putea fi autoritatea care acordă permisul pentru epurarea apelor uzate urbane și, prin urmare, ar putea fi diferită de autoritățile din domeniul apei sau al sănătății.

În aceste cazuri, este necesară o cooperare strânsă între diferitele autorități pentru a se asigura (i) că standardele aplicabile în materie de apă sunt respectate și că nivelurile maxime nu sunt depășite atunci când se deversează volume reduse de apă într-un corp de apă de suprafață și (ii) că standardele de sănătate sunt respectate atunci când apa este utilizată pentru irigații.

În aceste cazuri, autoritățile din domeniul apei sau al sănătății pot contribui la procesul de elaborare a planului de management al riscului și a cererii de acordare a permisului, deoarece nu ar exista niciun conflict de interese cu autoritatea care acordă permisul.

Exemplul 2 – În cazul în care stația de recuperare și, prin urmare, operatorul acesteia, diferă de stația de epurare a apelor uzate urbane, autoritatea competentă pentru permisul de reutilizare a apei ar putea fi diferită de autoritatea care acordă permisul pentru stația de epurare a apelor uzate urbane.

Aceasta ar putea fi, de exemplu, reprezentată de autoritățile din domeniul apei sau al sănătății. În acest caz, aceste autorități nu pot fi implicate în elaborarea cererii de acordare a permisului sau a planului de management al riscului, deoarece acest lucru ar constitui un conflict de interese între autoritatea care acordă permisul și părțile care elaborează cererea de acordare a permisului și planul de management al riscului.

Cu toate acestea, acestor autorități li s-ar putea solicita să furnizeze date sau alte informații care să contribuie la proces, cum ar fi datele de monitorizare a resurselor de apă sau alte date de mediu, oferind orientări cu privire la procedurile care trebuie urmate sau similare.

Exemplul 3 – În cazul în care stația de recuperare este deținută de autoritatea competentă, ar trebui să existe proceduri pentru a evita conflictele de interese, pentru a se asigura că cererea de acordare a permisului și planul de management al riscului sunt elaborate de toate părțile responsabile, după caz, și că nu există nicio interferență cu persoana sau divizia responsabilă pentru acordarea permisului.

În cazul în care sunt îndeplinite toate cerințele pentru deținerea unui permis, autoritatea competentă din statul membru ar trebui [în conformitate cu articolul 6 alineatul (5)] să acorde un permis care să stabilească toate condițiile și măsurile necesare stabilite în planul de management al riscului legat de reutilizarea apei și fără întârzieri nejustificate. Scopul este de a asigura securitatea normativă pentru toate părțile implicate.

Dacă, din cauza complexității cererii, autoritatea competentă are nevoie de mai mult de 12 luni de la data la care a primit o cerere completă pentru a decide dacă acordă sau nu un permis, aceasta trebuie să comunice solicitantului (solicitanților) data preconizată pentru luarea deciziei sale.

2.5.2.   Cererea de acordare a permisului

În temeiul articolului 6 alineatul (2), orice parte responsabilă din cadrul sistemului de reutilizare a apei, inclusiv utilizatorul final acolo unde este relevant în conformitate cu dreptul intern, poate depune o cerere de acordare a unui permis sau o cerere de modificare a unui permis existent. Aceasta trebuie să își depună cererea la autoritatea competentă din statul membru în care funcționează sau este prevăzută să funcționeze instalația de recuperare.

În unele proiecte de reutilizare a apei, operatorul stației de recuperare transferă apele recuperate direct utilizatorului final. Cu toate acestea, în alte proiecte intervin și alte părți și ar putea fi nevoie de un operator de distribuție a apelor recuperate și de un operator de stocare a apelor recuperate.

În aceste cazuri, statele membre pot alege să solicite acestor operatori și utilizatori finali să dețină un permis specific, în conformitate cu articolul 6 alineatul (7). Aceste permise specifice trebuie să stabilească apoi obligațiile, inclusiv orice cerințe și bariere suplimentare identificate în planul de management al riscului legat de reutilizarea apei elaborat pentru schema respectivă, astfel cum se menționează la articolul 5 alineatul (4).

2.5.3.   Conținutul permisului

Astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (3), permisul – sau permisele, în cazul în care părțile responsabile, altele decât operatorul stației de recuperare, trebuie să dețină un permis specific [articolul 6 alineatul (7)] – trebuie să se bazeze pe planul de management al riscului legat de reutilizarea apei.

Planul de management al riscului legat de reutilizarea apei trebuie elaborat în conformitate cu anexa II la regulament. Acesta trebuie să stabilească condițiile care trebuie îndeplinite pentru a asigura respectarea cerințelor privind calitatea, utilizarea și monitorizarea apei din anexa I la regulament.

Permisul trebuie să specifice:

—	Clasa (clasele) de calitate a(le) apelor recuperate și utilizarea în agricultură pentru care sunt permise apele recuperate.

—	Locul sau locurile în care este autorizată utilizarea.

—	Instalațiile de recuperare, inclusiv, de exemplu, amplasarea instalației (instalațiilor), datele de contact ale operatorului și volumul anual estimat al apelor recuperate care urmează să fie produse.

—	Condițiile referitoare la cerințele minime de calitate a apei și de monitorizare stabilite în secțiunea 2 din anexa I, care ar putea include specificații cu privire la tipul de epurare.

—	Orice condiții referitoare la cerințele suplimentare impuse operatorului instalației de recuperare, astfel cum sunt prevăzute în planul de management al riscului legat de reutilizarea apei.

—

Orice alte condiții necesare pentru a limita orice riscuri inacceptabile la adresa mediului sau a sănătății umane și a celei animale. Acestea ar putea include informații privind rolul, sarcinile, activitățile și responsabilitățile exacte ale celorlalte părți responsabile din sistem; sau obligațiile legate de sistemele de monitorizare a mediului, în funcție de rezultatele planului de management al riscului, și procedurile de urmărire în cazul în care apar efecte negative asupra mediului.

—	Durata de valabilitate a permisului.

—	Punctul de conformitate în care se vor efectua verificări pentru a verifica dacă operatorul și-a îndeplinit obligațiile în ceea ce privește calitatea apelor recuperate.

În conformitate cu articolul 6 alineatul (6), permisele trebuie reexaminate periodic și actualizate ori de câte ori este necesar. Permisele trebuie reexaminate și actualizate cel puțin atunci când apar următoarele modificări:

—	o modificare substanțială a capacității stației;

—	echipamentele sunt modernizate sau se adaugă echipamente sau procese noi, ceea ce face necesară monitorizarea de validare înainte de exploatare (pentru apele din clasa A);

—	modificări ale condițiilor climatice sau de altă natură care au un efect semnificativ asupra stării ecologice a corpurilor de apă de suprafață.

2.5.4.   Exceptări pentru proiecte de cercetare și proiecte-pilot

În temeiul articolului 2 alineatul (1), regulamentul se aplică ori de câte ori apele recuperate sunt utilizate pentru irigații în agricultură. Cu toate acestea, în temeiul articolului 2 alineatul (3), proiectele de cercetare sau proiectele-pilot pot fi exceptate de la această regulă dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Pentru a permite această exceptare, autoritatea competentă trebuie să se asigure că sunt îndeplinite următoarele criterii:

—	proiectul de cercetare sau proiectul-pilot nu se va desfășura într-un corp de apă utilizat pentru captarea apei destinate consumului uman sau în interiorul unei zone de protecție, desemnate în temeiul Directivei 2000/60/CE;

—	proiectul de cercetare sau proiectul-pilot va face obiectul unei monitorizări adecvate.

Este de competența autorității competente să stabilească condițiile și frecvențele de monitorizare, de la caz la caz, necesare pentru a asigura conformitatea cu Directiva-cadru privind apa și cu alte acte legislative aplicabile.

Exceptările nu pot dura mai mult de cinci ani. În plus, nicio cultură cultivată în cadrul unui proiect de cercetare sau al unui proiect-pilot exceptat de la aplicarea prezentului regulament nu poate fi introdusă pe piață.

2.6.    Verificări de conformitate

Autoritățile competente trebuie să efectueze verificări de conformitate pentru a se asigura că cerințele stabilite în permise sunt îndeplinite de diferitele părți ale sistemului de reutilizare a apei.

Aceste cerințe pot fi pentru operatorul stației de recuperare, la punctul de conformitate, sau pentru orice alte părți responsabile sau utilizatori finali, în conformitate cu planul de management al riscului legat de reutilizarea apei.

În cazul în care acești actori își desfășoară activitatea în state membre diferite – de exemplu, în cadrul unui proiect transfrontalier descris în secțiunea 2.3 – autoritățile competente cu jurisdicție pentru actorii relevanți trebuie să efectueze aceste verificări.

2.7.    Sancțiuni

În conformitate cu articolul 15, statele membre trebuie să adopte regimul sancțiunilor care se aplică în cazul nerespectării dispozițiilor prezentului regulament și ar trebui să ia toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile ar trebui să fie efective, proporționale și cu efect de descurajare.

La stabilirea sancțiunilor ar putea fi luate în considerare următoarele criterii:

a)	natura, gravitatea, amploarea și durata încălcării;

b)	dacă încălcarea a fost comisă intenționat sau din neglijență;

c)	zonele afectate de încălcare, în special zonele sensibile;

d)	beneficiile obținute în urma încălcării de către cei responsabili (pentru a se asigura că cei responsabili sunt privați de beneficiile respective);

e)	caracterul repetitiv al încălcării (pentru a descuraja alte infracțiuni de același tip).

Statele membre ar trebui să instituie măsuri de asigurare a conformității pentru a preveni și depista încălcările și pentru a aplica sancțiunile. Asigurarea conformității include toate modurile în care autoritățile publice intervin pentru a se asigura că întreprinderile și alte entități („părțile responsabile”) își respectă obligațiile de mediu, inclusiv, de exemplu, inspecțiile și măsurile de asigurare a respectării legislației.

În linii mari, ar putea fi luate în considerare trei categorii de acțiuni:

—

monitorizarea conformității: aceasta înseamnă analiză, evaluări, supraveghere, inspecții, investigații, audituri sau alte verificări și intervenții efectuate de către, în numele sau sub supravegherea unei autorități competente, pentru a verifica dacă părțile responsabile respectă obligațiile executorii;

—	urmărire și asigurarea respectării legislației: aceasta înseamnă acțiunea unei autorități competente în temeiul dreptului administrativ, civil sau penal ca răspuns la o neconformitate sau la o neconformitate suspectată în privința unei obligații executorii; și

—	promovarea conformității și prevenirea neconformității: aceasta înseamnă acțiuni de încurajare a respectării obligațiilor executorii altfel decât prin monitorizarea conformității sau prin urmărire și asigurarea respectării legislației.

Această regulă se aplică tuturor aspectelor regulamentului, inclusiv normelor pe care statele membre pot decide să le introducă în ceea ce privește zonele de pe teritoriile lor în care reutilizarea apei nu este considerată oportună sau în ceea ce privește proiectele științifice sau de cercetare-pilot.

2.8.    Conștientizarea și schimbul de informații

În conformitate cu articolul 9, statele membre care practică reutilizarea apei pentru irigații în agricultură trebuie să organizeze campanii generale de conștientizare, care ar putea include popularizarea beneficiilor pe care le prezintă reutilizarea în siguranță a apei.

Statele membre sunt libere să adapteze amploarea și tonul unor astfel de campanii la circumstanțele lor specifice, inclusiv la scara reutilizării apei. Ele pot, de asemenea, să organizeze campanii de informare specifice pentru utilizatorii finali, pentru a încuraja, după caz, utilizarea apei recuperate ca alternativă sigură și durabilă pentru irigații și pentru a asigura utilizarea optimă și sigură a acesteia, oferind un nivel ridicat de protecție a mediului și a sănătății umane și a celei animale.

Astfel de campanii de informare pot fi utile pentru abordarea eventualelor preocupări ale publicului cu privire la reutilizarea apei și pot contribui la asigurarea unui sprijin larg pentru instituirea unui sistem de reutilizare a apei. În acest context, pentru a crea încredere și acceptare, se recomandă implicarea timpurie a părților interesate și adaptarea cu atenție a mesajelor, valorificând experiențele personale și abordând provocările specifice fiecărei locații.

Bunele practici sugerează că mai multe niveluri de participare a publicului și a părților interesate pot fi eficace pentru a ajunge la un public larg, de la campanii specifice de conștientizare până la consultare și niveluri mai ridicate de implicare a părților interesate în planificare și în procesul decizional.

Ca indicație generală, „CIS Guidelines on integrating water reuse into water planning and management in the context of the Water Framework Directive” (Orientările CIS privind integrarea reutilizării apei în planificarea și managementul apei în contextul Directivei-cadru privind apa) din 2016 (13) sugerează colectarea următoarelor informații ca o contribuție la campaniile de informare și de conștientizare:

—	justificarea necesității reutilizării apei, de exemplu contextul deficitului de apă, inclusiv în condițiile climatice viitoare;

—	costurile de instalare a sistemelor de epurare și distribuție;

—	beneficiile și dezavantajele/riscurile pentru mediu;

—	beneficiile și dezavantajele/riscurile sociale și economice: transparența cu privire la riscurile de expunere a publicului, modul în care acestea vor fi abordate și standardele aplicabile în materie de epurare.

De asemenea, este important să se ia în considerare costul pierderilor de culturi cauzate de lipsa apei pentru irigații, care ar putea fi redus la minimum prin utilizarea unei surse de apă fiabile și mai previzibile, cum ar fi apele recuperate.

Articolele 10 și 11 din regulament stabilesc norme privind informațiile care trebuie puse la dispoziția publicului și informațiile privind modul în care sunt puse în aplicare normele. Aceste informații trebuie să fie accesibile Comisiei Europene, Agenției Europene de Mediu și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.

Informațiile care trebuie puse periodic la dispoziția publicului includ:

—	cantitatea și calitatea apelor recuperate furnizate;

—	procentul din cantitatea totală de ape uzate urbane epurate pe care îl reprezintă apele recuperate, dacă astfel de date sunt disponibile;

—	rezultatele verificărilor de conformitate;

—	punctele de contact desemnate; și

—	orice decizie luată în temeiul articolului 2 alineatul (2).

În plus, statele membre vor trebui să publice seturi de date cu informații suplimentare privind rezultatul verificărilor de conformitate, precum și informații suplimentare cu privire la cazurile de neconformitate, inclusiv cu privire la măsurile luate pentru a restabili conformitatea.

Statele membre pot alege formatul și mijloacele cele mai adecvate de comunicare către public a informațiilor prevăzute la articolul 10, adaptate la circumstanțele lor specifice.

În ceea ce privește articolul 11, care detaliază informațiile privind punerea în aplicare pe care statele membre trebuie să le pună la dispoziție, formatul și prezentarea acestor date pot fi stabilite prin acte de punere în aplicare pe care Comisia le poate elabora, asistată de comitetul constituit prin Directiva 2000/60/CE și în conformitate cu procedura detaliată la articolul 14.

3.   Aspecte tehnice

Prezenta secțiune abordează: toate aspectele legate de managementul riscului; tipurile de culturi și clasele de ape recuperate; și monitorizarea de validare.

3.1.    Managementul riscului

Astfel cum se prevede la articolul 5 alineatul (1) din regulament, autoritatea competentă are responsabilitatea finală de a asigura stabilirea unui plan de management al riscului care abordează toate aspectele posibile ale unui proiect de reutilizare a apei, inclusiv producerea, furnizarea și utilizarea apelor recuperate, și care atribuie responsabilitatea pentru fiecare aspect al gestionării unui proiect de reutilizare.

În timp ce autoritatea competentă are responsabilitatea de a asigura stabilirea unui plan de management al riscului, părțile care trebuie să elaboreze efectiv planul sunt operatorul instalației de recuperare, alte părți responsabile și utilizatorii finali, după caz.

Persoana/persoanele/entitatea care elaborează și întocmește (întocmesc) efectiv planul de management al riscului poate (pot) fi oricare dintre „părțile responsabile” implicate într-un sistem de reutilizare a apei sau utilizatorul final, în conformitate cu legislația națională. În scopul punerii corecte în aplicare a regulamentului, nu contează cine întocmește sau elaborează efectiv planul, atât timp cât toate părțile responsabile relevante și utilizatorii finali sunt consultați, după caz și în funcție de natura, amplasarea și caracteristicile sistemului de reutilizare a apei.

Planul de management al riscului poate viza unul sau mai multe sisteme de reutilizare a apei, cu condiția să abordeze în mod specific toate aspectele impuse de regulament. Acest lucru ar putea conduce la un sistem în care sunt stabilite o serie de elemente de bază standard – de exemplu, în cazurile în care există culturi și practici de irigație similare în zona deservită sau într-un cod de bune practici – care pot constitui baza unui plan mai adaptat de management al riscului pentru sistemele specifice de reutilizare a apei.

Aspectele pe care planul de management al riscului trebuie să le abordeze (în conformitate cu regulamentul) constau în orice cerințe suplimentare pentru operatorul stației, care trebuie îndeplinite înainte ca apele să fie livrate următorului actor din lanț, precum și măsuri preventive/corective și bariere adecvate, monitorizare sau orice altă cerință care trebuie aplicată în sistemul de reutilizare a apei, pentru a asigura siguranța acestuia, după punctul de conformitate, de către alți actori din sistem.

Planul de management al riscului descrie sarcinile și cerințele și identifică în mod clar responsabilitățile actorilor relevanți din cadrul sistemului.

Pot exista cazuri în care un anumit utilizator final nu a fost încă identificat. În astfel de cazuri, planul de management al riscului ar putea fi elaborat pe baza utilizării preconizate a apelor recuperate în zona respectivă (de exemplu, pe baza celor mai frecvente practici agricole și culturi).

Atunci când este identificat un nou utilizator final după finalizarea planului de management al riscului, ar trebui efectuată o evaluare pentru a stabili dacă sunt necesare adaptări ale planului: de exemplu, practicile de irigație și culturile noului utilizator final ar putea fi diferite de cele care sunt deja deservite de instalația de recuperare (necesitând, de exemplu, o clasă superioară de calitate a apei).

În acest caz, planul de management al riscului ar putea impune reevaluarea oricăror riscuri, măsuri preventive sau bariere pentru noile utilizări. Acest lucru ar putea necesita unele adaptări ale sistemului de reutilizare a apei (precum și adaptări ale permisului, care se bazează pe planul de management al riscului, după caz). Această reevaluare ar putea fi efectuată de oricare dintre părțile responsabile sau de utilizatorul final, după caz.

3.1.1.   Elemente-cheie ale managementului riscului

Planul de management al riscului trebuie să se bazeze pe elementele de management al riscului enumerate în anexa II la regulament. Acesta trebuie să urmeze o abordare sistematică ce include efectuarea unei analize structurate a sistemului de reutilizare a apei, identificarea potențialelor pericole și evenimente periculoase (împreună cu populațiile și mediile expuse riscului și căile de expunere aferente) și planificarea, după caz, a posibilelor măsuri preventive și bariere pentru gestionarea și atenuarea riscurilor evaluate.

Planul ar trebui să includă, de asemenea, dispoziții privind comunicarea și cooperarea între părțile implicate, pentru a se asigura că se iau și se comunică măsuri corective atunci când este necesar. Elementele fundamentale ale planului de management al riscului (KRM) stau la baza asigurării faptului că apele recuperate sunt utilizate și gestionate în condiții de siguranță pentru a proteja sănătatea umană și cea animală și mediul.

Anexa II la regulament identifică 11 elemente fundamentale (KRM), împărțite în părțile A, B și C și care constituie baza abordării generale sugerate pentru un plan de management al riscului.

Acestea sunt:

Partea (A) – Elemente-cheie ale managementului riscului 1. Descrierea sistemului (KRM1) – descrierea întregului sistem de reutilizare a apelor, de la punctul de intrare în stația de epurare a apelor uzate urbane până la punctul de utilizare. 2. Actori și roluri (KRM2) – identificarea tuturor părților implicate în sistemul de reutilizare a apei, precum și a rolurilor și responsabilităților acestora. 3. Identificarea pericolelor (KRM3) – identificarea pericolelor potențiale (agenți patogeni și poluanți) și a evenimentelor periculoase (de exemplu, deficiențe ale procesului de epurare) asociate cu sistemul de reutilizare a apei. 4. Medii și populații expuse riscului și căi de expunere (KRM4) – identificarea populațiilor și a mediilor potențial expuse la fiecare pericol identificat. 5. Evaluări ale riscului pentru mediu și pentru sănătate (KRM5) – pentru fiecare pericol identificat anterior, identificarea riscurilor asociate potențiale pentru fiecare receptor (oameni, animale, culturi sau plante, alte biocenoze terestre, biocenoza acvatică, soluri sau mediu în general), pentru fiecare cale de expunere. Evaluarea riscurilor poate fi efectuată prin metode calitative și semicantitative; evaluarea cantitativă a riscurilor ar necesita date justificative suficiente. Această evaluare a riscurilor ar trebui, de asemenea, să țină seama de toate obligațiile și cerințele prevăzute de legislația UE indicată în regulament, precum și de orice legislație națională sau locală relevantă.

Partea (B) – Condiții referitoare la cerințele suplimentare 6. Cerințe suplimentare (KRM6) – rezultatele evaluării riscurilor ar putea identifica cerințe suplimentare sau mai stricte privind calitatea apei și monitorizarea față de cele din secțiunea 2 din anexa I la regulament. În cazul în care se includ parametri sau limite suplimentare, această includere ar trebui să se bazeze pe rezultatele evaluării riscurilor și să fie susținută de dovezi științifice care să ateste că acestea provin din sistemul de reutilizare a apei și nu din alte surse. Acești parametri suplimentari pot include, de asemenea, următorii poluanți: metale grele, pesticide, produse secundare rezultate în urma dezinfecției, produse farmaceutice, substanțe care generează noi preocupări, bacterii care prezintă rezistență antimicrobiană.

Partea (C) – Măsuri preventive 7. Măsuri preventive (KRM7) – identificarea măsurilor preventive sau a barierelor (suplimentare sau deja existente) care ar trebui aplicate unor părți ale sistemului de reutilizare a apei, pentru a limita sau a atenua orice risc identificat. De exemplu, metode de control al accesului, tratamente suplimentare ale apei sau tehnologii sau bariere specifice de irigare. 8. Sisteme de control al calității (KRM8) – determină măsurile de control al calității, inclusiv protocoalele de monitorizare a apelor recuperate pentru parametrii relevanți și programele de întreținere a echipamentelor, pentru a asigura eficacitatea lanțului de epurare și măsurile preventive adoptate. 9. Sistem de monitorizare a mediului (KRM9) – instituirea unui sistem de monitorizare a mediului pentru a controla eliberarea poluanților identificați în receptorii de mediu expuși (de exemplu, apă dulce, apă subterană, sol). Sistemul de monitorizare ar putea include proceduri documentate deja existente pentru a asigura protecția continuă a mediului, după caz, sau acestea ar putea fi dezvoltate sau adaptate în continuare, în funcție de rezultatele evaluării riscurilor de mediu. 10. Gestionarea situațiilor de urgență (KRM10) – stabilirea de protocoale pentru gestionarea incidentelor și a situațiilor de urgență. 11. Coordonare (KRM11) – stabilirea de mecanisme de coordonare și comunicare între diferiții actori implicați în sistemul de reutilizare a apei.

O structură posibilă pentru a contribui la organizarea analizei elementelor KRM este descrisă în raportul tehnic al Centrului Comun de Cercetare (JRC) intitulat „Technical Guidance – Water Reuse Risk Management for Agricultural Irrigation Schemes in Europe” (Orientări tehnice – Managementul riscului legat de reutilizarea apei pentru sistemele de irigații în agricultură din Europa) (14). Acest raport al JRC propune o structură modulară (a se vedea figura 1), prin care fiecare modul abordează un aspect specific al unui plan de management al riscului și include mai multe dintre KRM:

—	Modulul I – Elaborare (KRM 1 și 2);

—	Modulul II – Evaluarea riscurilor (KRM 3, 4, 5 și 6);

—	Modulul III – Monitorizare (KRM 6 și 9);

—	Modulul IV – Guvernanță, gestionare și comunicare (KRM 7, 8, 9, 10 și 11).

Figura 1

Elemente fundamentale pentru managementul riscului legat de reutilizarea apei (KRM), organizate în patru module, pentru a contribui la elaborarea unui plan de management al riscului

3.1.2.   Descrierea sistemului

O descriere detaliată a sistemului (KRM1) reprezintă punctul de plecare pentru caracterizarea completă a întregului sistem de reutilizare a apei – de la punctul de intrare a apelor uzate brute în stația de epurare a apelor uzate urbane, până la utilizările finale ale apelor recuperate. Aceasta ar trebui să includă o descriere detaliată a stației de epurare a apelor uzate urbane și/sau a instalației de recuperare, a oricărei infrastructuri legate de pompare, stocare și distribuție, a sistemelor de irigare și a utilizărilor finale, în limitele identificate ale sistemului (a se vedea exemplul din figura 2).

Pentru a colecta datele necesare pentru evaluarea riscurilor, descrierea sistemului ar trebui să includă, de asemenea, o caracterizare a calității apei pentru sursele de ape uzate care intră în stația de epurare a apelor uzate urbane, date privind volumul de apă, orice variabilitate și evenimente meteorologice, precum și o descriere a matricelor de mediu înconjurătoare (sol, ape subterane și ape de suprafață, ecosisteme).

Figura 2

Principalele elemente ale unui sistem de reutilizare a apei, identificarea receptorilor în evaluarea riscurilor

3.1.3.   Actori și roluri

Pentru fiecare element al sistemului de reutilizare a apei (KRM2), ar trebui să se identifice toți actorii implicați, precum și rolurile și responsabilitățile acestora.

Această identificare ar trebui să includă actorii responsabili pentru (i) operarea stațiilor (operatorii stației de epurare a apelor uzate urbane și ai instalației de recuperare), (ii) transport și stocare, după caz, și (iii) terenurile irigate (fermierii). Aceasta ar trebui să includă, de asemenea, orice autorități sau organisme relevante (de exemplu, autoritățile din domeniul apei, autoritățile din domeniul sănătății publice, autoritățile de mediu) sau alte părți, cum ar fi asociațiile de fermieri și consorțiile de irigatori.

3.1.4.   Identificarea pericolelor și mediile și populațiile expuse riscului

Elementele KRM3 și KRM4 includ:

1.

Identificarea oricăror pericole potențiale (poluanți și agenți patogeni) sau a evenimentelor periculoase (deficiența proceselor de epurare, scurgeri accidentale, contaminare) care provin din sistemul de reutilizare a apei și care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea publică și/sau pentru mediu.

2.	Caracterizarea căilor de expunere potențiale, pentru fiecare pericol, la receptorii umani, animali sau de mediu identificați (populațiile și mediile expuse). Aceste elemente sunt necesare pentru a putea evalua ulterior riscurile pentru sănătate și mediu (KRM5).

Identificarea pericolelor (KRM3) ar trebui să includă orice agenți patogeni și poluanți din apele recuperate care ar putea prezenta un risc pentru sănătatea umană și cea animală și pentru mediu.

Agenții patogeni microbieni din apele recuperate (de exemplu E. coli și alte bacterii, virusuri, paraziți) utilizate pentru irigații în agricultură ar putea fi responsabili de focarele de boli transmise prin apă (de exemplu, gastroenterita) și de alte efecte acute (15).

Poluanții chimici care ar putea fi încă prezenți în apele recuperate ar putea prezenta, de asemenea, un risc pentru sănătatea umană. Cu toate acestea, contaminanții chimici sunt prezenți, de obicei, în concentrații scăzute în efluenții stațiilor de epurare a apelor uzate urbane din apele uzate menajere și necesită, în general, o expunere mai lungă pentru a provoca boli sau reacții acute, astfel încât, în general, riscul prezentat de acești poluanți este mai mic decât cel prezentat de agenții patogeni.

Este important să se identifice toate industriile situate în zona deservită de stația de epurare a apelor uzate urbane, ale căror deversări în sistemul urban de colectare ar putea contribui la concentrații ridicate de poluanți chimici specifici în apele uzate urbane (de exemplu, industria farmaceutică, industriile galvanizării).

Concentrațiile necontrolate de pericole chimice în efluenții stațiilor de epurare a apelor uzate urbane pot apărea ca urmare a unor evenimente periculoase, cum ar fi deversările accidentale sau necorespunzătoare. Probabilitatea apariției acestora poate fi redusă la minimum prin măsuri preventive adecvate (16).

Conformitatea deplină a apelor recuperate cu orice legislație aplicabilă sistemului de reutilizare a apei, care reglementează atât poluanții microbiologici, cât și cei chimici, precum și cerințele privind irigațiile în agricultură stabilite de legislația privind igiena hranei pentru animale și cea privind igiena produselor alimentare, ar asigura protecția mediului, precum și a sănătății umane și a celei animale.

Prin urmare, sistemul de management al riscului ar trebui să asigure faptul că utilizarea apelor recuperate nu conduce la o concentrație nocivă de contaminanți într-o anumită matrice de mediu (de exemplu, apele subterane) și că se iau măsuri preventive adecvate pentru a preveni acest lucru (de exemplu, prin epurare corespunzătoare pentru a reduce poluanții în limitele stabilite, prin reducerea la minimum a oricărei deversări accidentale în mediul înconjurător).

Pe lângă caracterizarea apelor recuperate, ar putea fi identificată o listă inițială de examinare a pericolelor relevante (agenți patogeni și poluanți chimici), luând în considerare, de asemenea, întreaga legislație a UE, națională și locală relevantă, precum și cerințele legislației (enumerate la punctul 5 din anexa II la regulament) privind protecția resurselor de apă de suprafață și de apă subterană. Această legislație include: Directiva-cadru privind apa (DCA) 2000/60/CE, Directiva 2006/118/CE privind apele subterane (GWD), Directiva 2008/105/CE privind standardele de calitate a mediului (EQSD), Directiva privind nitrații (ND), Directiva 91/676/CEE și, după caz, Directiva 2006/7/CE privind apa pentru scăldat (BWD) și Directiva 2020/2184 privind apa potabilă (DWD).

Cerințele pe care ar trebui să le respecte apele recuperate vor depinde de condițiile specifice locației pentru sistemul de reutilizare a apei și de evaluarea modului în care utilizarea apelor recuperate pentru irigații în agricultură poate afecta mediul înconjurător prin căi potențiale (de exemplu, scurgeri ale apei pentru irigații, infiltrarea în apele subterane etc.).

În special, în cazul în care apele recuperate ar migra către corpurile de apă (de suprafață sau subterane) din zona acoperită de sistemul de reutilizare a apei, evaluarea ar trebui să analizeze dacă corpurile de apă receptoare ar mai îndeplini obiectivele de mediu prevăzute la articolul 4 din DCA (și anume o stare ecologică și chimică bună a apelor de suprafață și o stare chimică bună a apelor subterane – starea chimică fiind specificată mai în detaliu în EQSD și în GWD).

Starea ecologică și chimică bună a apelor de suprafață implică respectarea standardelor de calitate a mediului (SCM) la nivelul UE și la nivel național. Standardele UE de calitate a mediului sunt stabilite în temeiul Directivei SCM, în timp ce standardele naționale pot aborda poluanții de interes național, și anume poluanții specifici bazinelor hidrografice, care fac parte dintr-o stare ecologică bună a apelor de suprafață.

Directiva SCM prevede, de asemenea, un mecanism bazat pe liste de supraveghere pentru colectarea de date de monitorizare la nivelul UE cu privire la poluanții care generează noi preocupări și la substanțele care pot prezenta un risc pentru mediul acvatic sau prin intermediul acestuia și pentru care datele privind riscurile sunt insuficiente pentru a stabili un standard de calitate a mediului.

Starea chimică a apelor dulci identificate de statele membre în cadrul planurilor lor de gestionare a bazinelor hidrografice poate fi consultată prin intermediul sistemului WISE (17).

Informații suplimentare privind standardele de calitate a mediului pentru substanțele prioritare pot fi consultate prin intermediul bazei de date ECHA (18).

Informații relevante privind emisiile de poluanți specifici pot fi găsite în Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați (aplicabil stației de epurare a apelor uzate urbane cu o capacitate de 100 000 P.E.) (19).

Se pot aplica și alte condiții specifice locației pentru protejarea apelor de suprafață și a apelor subterane: de exemplu, dacă sistemul de reutilizare a apei și zonele irigate sunt situate în apropierea unei zone vulnerabile la nitrați, desemnată în temeiul Directivei privind nitrații.

Deși reutilizarea apei în agricultură ar putea fi o modalitate de recuperare a nutrienților pentru irigații, ar trebui să se acorde o atenție deosebită evitării poluării cu nitrați a resurselor de apă, prin reducerea conținutului de nitrați din apele recuperate sub nivelurile nocive.

În mod similar, în cazul în care este probabil ca apele recuperate să migreze către corpurile de apă clasificate ca zone de protecție a apei potabile, este important (i) să se identifice orice risc de contaminare a surselor de apă potabilă cu poluanții reglementați prezenți în apele recuperate și (ii) să se planifice orice epurare necesară pentru a-i reduce la niveluri acceptabile.

În plus, în cazul în care apele recuperate ajung în apele de suprafață utilizate pentru activități de scăldat recreativ, pot fi incluse cerințe suplimentare privind agenții patogeni, care decurg din Directiva privind apa pentru scăldat. Aceste acte legislative vizează protejarea mediului și a sănătății umane prin stabilirea unor standarde și/sau obligații de monitorizare pentru agenții patogeni sau substanțele chimice, inclusiv metalele grele, produsele secundare rezultate în urma dezinfecției, produsele farmaceutice și alte substanțe clasificate drept poluanți prioritari.

Deoarece apele recuperate sunt utilizate pentru irigații în agricultură, regulamentul identifică acte legislative suplimentare la punctul 5 din anexa II, care protejează produsele alimentare și hrana pentru animale, solul, culturile și animalele. Relevanța cerințelor din aceste acte legislative pentru un sistem specific de reutilizare a apei va depinde de tipurile de culturi (de exemplu, producția de produse alimentare sau de hrană pentru animale) și de practicile (de exemplu, utilizarea pesticidelor, utilizarea nămolurilor de epurare) de pe terenul agricol irigat cu ape recuperate.

Aceste cerințe includ: cerințe privind igiena produselor alimentare [Regulamentul (CE) nr. 852/2004], igiena hranei pentru animale [Regulamentul (CE) nr. 183/2005], criteriile microbiologice [Regulamentul (CE) nr. 2073/2005], nivelurile maxime pentru anumiți contaminanți din produsele alimentare [Regulamentul (CE) nr. 1881/2006], nivelurile de pesticide din produsele alimentare și din hrana pentru animale [Regulamentul (CE) nr. 396/2005], utilizarea nămolurilor de epurare (Directiva 86/278/CEE) și protecția sănătății animale [Regulamentele (CE) nr. 1069/2009 și (UE) nr. 142/2011].

Figura 3 prezintă un exemplu grafic al modului de determinare a directivei sau a regulamentului care se aplică unui sistem de reutilizare a apei, presupunând căi potențiale de pătrundere a apelor recuperate în matricele de mediu (resurse de apă dulce) din cauza scurgerilor accidentale sau prin scurgeri de pe câmpul irigat.

Figura ilustrează, de asemenea, regulamentele și directivele enumerate la punctul 5 din anexa II care s-ar putea aplica, în funcție de practicile agricole. Un tabel care identifică aplicabilitatea acestor cerințe în cazul unui sistem de reutilizare a apei este, de asemenea, prezentat în anexa 2 la prezenta comunicare.

Figura 3

Exemplu de (i) modalități de identificare a directivelor și a regulamentelor aplicabile în cadrul unui sistem de reutilizare a apei, pe baza căilor potențiale pe care le parcurg apele recuperate către mediile înconjurătoare (ape de suprafață și ape subterane) și (ii) regulamente și directive care s-ar putea aplica irigațiilor în agricultură, în funcție de practicile agricole specifice

Ar trebui luate în considerare și alte aspecte specifice legate de efectul parametrilor de calitate ai apelor recuperate asupra caracteristicilor agronomice, inclusiv pericolele asupra solului și a culturilor/plantelor. În conformitate cu ISO 16075-1:2020, pericolele agronomice generate de apele recuperate care ar putea dăuna solului și culturilor irigate sunt: (i) substanțe chimice, cum ar fi salinitatea, borul, toxicitatea ionică specifică; (ii) alte elemente chimice și (iii) nutrienți.

Agenții patogeni care ar putea cauza boli plantelor sau culturilor nu se găsesc, de obicei, în apele recuperate din efluenții stațiilor de epurare a apelor uzate urbane. Cu toate acestea, prezența lor în apele recuperate ar putea fi evaluată în condiții specifice locației (de exemplu, scurgerea apei de irigare infectate cu agenți patogeni ai plantelor).

Anexa 2 la prezenta comunicare conține exemple și tabele informative privind agenții patogeni și poluanții prezenți în mod obișnuit în efluenții stațiilor de epurare a apelor uzate urbane și reglementați de unele dintre directivele și regulamentele menționate anterior, precum și exemple de pericole agronomice care ar putea afecta solurile, culturile, apele dulci și apele subterane în timpul irigațiilor în agricultură.

Aceasta conține, de asemenea, exemple de evenimente periculoase și căi de expunere pentru evaluarea riscurilor pentru sănătate și mediu, precum și exemple de populații și medii expuse riscurilor.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că listele de resurse din anexă nu trebuie considerate exhaustive și sunt propuse doar cu titlu informativ. Pericolele ar trebui să fie identificate cu precizie pentru fiecare sistem specific de reutilizare a apei, luând în considerare caracterizarea apelor recuperate și orice cerințe aplicabile.

Alți poluanți care nu sunt încă reglementați și care nu se regăsesc în directivele și regulamentele enumerate (de exemplu, microplasticele sau anumiți compuși care generează noi preocupări) ar putea fi adăugați pe lista pericolelor, dacă riscul pentru sănătatea umană și cea animală sau pentru mediu este susținut de dovezi științifice și se dovedește că acești contaminanți provin din sistemul de reutilizare a apei și nu din alte surse. Evaluarea riscurilor ar putea, de asemenea, să identifice sursa acestor contaminanți, de exemplu din cauza prezenței anumitor industrii, și să planifice orice măsuri preventive.

3.1.5.   Metode de evaluare a riscurilor pentru mediu și sănătate

Evaluarea riscurilor pentru mediu și sănătate (KRM5) ar trebui efectuată luând în considerare pericolele identificate anterior (individual sau în grupuri) și evenimentele periculoase, căile potențiale de expunere și receptorii identificați în cadrul sistemului de reutilizare a apei.

Evaluarea riscurilor poate fi efectuată prin metode calitative sau semicantitative. Evaluarea calitativă a riscurilor este sugerată ca fiind cea mai adecvată și fezabilă din punct de vedere economic. Evaluarea cantitativă a riscurilor ar putea fi utilizată pentru proiectele cu risc ridicat și atunci când sunt disponibile suficiente date justificative pentru implementarea lor.

În ceea ce privește metodologiile, pentru aceste evaluări pot fi utilizate metodologii calitative, semicantitative și cantitative. Evaluarea riscurilor pentru sănătate analizează orice risc pentru sănătatea umană și cea animală, în timp ce evaluarea riscurilor pentru mediu urmărește să stabilească dacă contaminanții identificați din apele recuperate afectează starea de calitate a matricelor de mediu.

Evaluările calitative și semicantitative ale riscurilor pot fi elaborate prin mai multe abordări, cum ar fi arborii de evenimente, matrice sau indicatori. O metodologie obișnuită este cea bazată pe o evaluare combinată a probabilității și a amplorii/gravității impactului unui pericol asupra receptorului expus.

Analiza probabilității poate fi efectuată prin analizarea datelor istorice sau prin evaluarea erorii umane, a arborilor de defectare și a arborilor de evenimente. Analiza impactului se realizează, de obicei, printr-o clasificare pe categorii, cu niveluri tot mai mari de gravitate în ceea ce privește impactul.

Există mai multe metode de evaluare calitativă și semicantitativă a riscurilor disponibile în orientări și standarde publicate care pot fi urmate [de exemplu, Orientările OMS, 2006; ISO 20426 (2018); FAO și OMS, 2019] (20).

Anexa 3 la prezenta comunicare ilustrează metode calitative și semicantitative de evaluare a riscului pentru sănătate utilizând matrice pentru a identifica probabilitatea și gravitatea impactului. Aceasta ilustrează, de asemenea, o metodologie semicantitativă aplicabilă resurselor de apă. Raportul tehnic al JRC (21) oferă, de asemenea, alte exemple practice.

Evaluările cantitative ale riscului pot furniza o estimare numerică a riscului – de exemplu, impactul unei infecții microbiene specifice într-un an, în cadrul unui scenariu specific.

Această caracterizare a riscurilor pentru sănătatea umană și cea animală se bazează, de obicei, pe relațiile doză-răspuns pentru a identifica dacă un pericol sau un eveniment periculos ar putea avea un efect asupra sănătății.

O evaluare a riscului pentru sănătate în funcție de pericolul microbian poate fi efectuată cu ajutorul unei evaluări cantitative a riscului microbian, pe baza evaluării relațiilor doză-răspuns între concentrația pericolelor și efectul pe care îl poate provoca asupra receptorilor. Rezultatele acestei metode reprezintă valorile probabilității pentru efectele adverse asupra sănătății și sunt exprimate prin probabilitatea de infectare sau prin indicatorul privind anii de viață ajustați pentru dizabilitate (disability-adjusted life years – DALY).

Această abordare poate răspunde la întrebări specifice care se aplică unui anumit punct. Prin urmare, pentru a acoperi întregul proiect și a crește nivelul de securitate, aceasta poate fi combinată cu metode calitative sau semicantitative.

Metodologiile și criteriile pentru evaluarea cantitativă a riscului microbian și DALY pot fi consultate în Orientările OMS (2006) și în Orientările OMS privind evaluarea cantitativă a riscului microbian (2016) (22).

O abordare cantitativă pentru evaluarea riscului de mediu (evaluarea cantitativă a riscului chimic) se bazează, de obicei, pe:

—	raportul dintre concentrația predictibilă în mediu, calculată cu modele complexe pentru comportament, și transferul unui anumit poluant către compartimentele de mediu; și

—	concentrațiile predictibile fără efect sau concentrația maximă admisibilă a poluantului, astfel cum sunt stabilite de legislația aplicabilă (de exemplu, standardele de calitate a mediului aplicabile corpurilor de apă în funcție de starea calității lor).

Acest tip de abordare necesită un volum semnificativ de date de monitorizare din proiectele de reutilizare a apei și caracteristici detaliate ale mediului înconjurător. Aceasta înseamnă că se aplică numai proiectelor în cazul cărora sunt disponibile date suficiente, iar ipotezele sunt susținute de dovezi științifice.

3.1.6.   Condiții referitoare la cerințele suplimentare

Rezultatul evaluării riscurilor pentru sănătate și mediu va contribui la stabilirea necesității de a adăuga cerințe suplimentare specifice (KRM6) pentru parametri (în plus față de cele specificate în secțiunea 2 din anexa I sau mai stricte decât acestea) pentru calitatea și monitorizarea apei.

Aceasta ar putea include agenți patogeni sau poluanți suplimentari identificați de evaluarea riscurilor pentru sănătate și mediu, ținând seama de condițiile specifice locației, precum și de directivele și regulamentele aplicabile, astfel cum au fost descrise anterior.

De exemplu, evaluarea riscurilor ar putea identifica faptul că un anumit poluant din apele recuperate (de exemplu, nitrați) ar putea afecta în mod negativ un corp de apă din apropiere (de exemplu, prin eutrofizare), dacă este prezent în apele recuperate la o concentrație mai mare decât nivelul maxim admisibil prevăzut.

Prin urmare, ar putea fi stabilită o limită bazată pe concentrația maximă admisibilă, care rezultă din evaluarea riscurilor, pentru calitatea apelor recuperate, iar acest parametru ar putea fi inclus printre cei care trebuie monitorizați.

Concentrațiile maxime admisibile ar putea fi, de asemenea, egale cu limitele impuse, de exemplu, pentru clasa de calitate specifică (de exemplu, standardele de calitate a mediului, SCM) a corpului de apă expus. Ar putea fi adăugată o listă de parametri suplimentari, împreună cu limitele identificate, pentru calitatea și monitorizarea apei, în cazul în care este clar că aceștia provin din sistemul de reutilizare a apei, iar valorile de referință pentru aceștia sunt susținute de evaluarea riscurilor și de un nivel suficient de cunoștințe științifice.

3.1.7.   Măsuri preventive

KRM7 ar trebui să includă identificarea măsurilor preventive și a barierelor aplicabile sistemului de reutilizare a apei, pentru a elimina sau a reduce la un nivel acceptabil pericolele identificate care ar putea conduce la un risc.

Măsurile preventive sunt orice procese de epurare, acțiuni sau proceduri, indiferent dacă au fost deja puse în aplicare sau identificate în cursul evaluării riscurilor, care pot fi aplicate în diferite părți ale sistemului de reutilizare a apei. De exemplu: (i) la stația de epurare a apelor uzate urbane (și anume, prin evaluarea procesului existent și/sau prin identificarea proceselor de epurare suplimentare); (ii) la instalația de recuperare (de exemplu, luând în considerare adăugarea unor procese de epurare avansate); (iii) pe terenurile irigate (de exemplu, luând în considerare metode alternative de irigare care reduc la minimum riscurile de expunere, asigurând zone-tampon etc.), protejarea lucrătorilor și a fermierilor (de exemplu, identificarea EIP specifice sau a protocoalelor de igienă, pe lângă posibilele măsuri deja luate pentru a respecta normele privind securitatea și sănătatea în muncă).

Identificarea barierelor sau a modificărilor sistemului de irigare existent s-ar putea baza pe evaluarea metodelor existente, a tipului de culturi și a clasei de apă și ar trebui să fie decisă în consultare cu fermierii și cu alți actori din cadrul sistemului de reutilizare a apei. Pentru exemple de măsuri preventive și de bariere, vă rugăm să consultați anexa 4 la prezentul document.

3.1.8.   Sisteme de control al calității și de monitorizare a mediului

Elementele KRM8 și KRM9 includ toate activitățile de monitorizare planificate pentru sistemul de reutilizare a apei: identificarea procedurilor și a protocoalelor pentru controlul calității sistemului și pentru sistemul de monitorizare a mediului (environmental monitoring system – EMS).

Programele operaționale și de monitorizare a mediului oferă asigurări lucrătorilor, publicului și autorităților cu privire la performanța adecvată a sistemului. Acestea ar trebui să includă protocoale, programe (de exemplu, locație, parametri, frecvență) și proceduri pentru cel puțin cerințele privind monitorizarea de rutină și orice parametri și limite suplimentare identificate ca cerințe suplimentare de către evaluarea riscurilor (KRM6).

De asemenea, operatorii stațiilor pot crea un sistem de management al calității, elaborat în conformitate cu standardele ISO 9001 sau cu standarde echivalente, ori de câte ori este cazul.

Protocoalele EMS ar trebui să se bazeze pe rezultatele evaluării riscurilor de mediu, pentru a asigura protecția continuă a mediului atunci când se utilizează ape recuperate. Protocoalele ar trebui să fie în conformitate cu legislația existentă, de exemplu monitorizarea resurselor de apă ar trebui să respecte prevederile Directivei 90/2009/CE (23) pentru a se asigura că rezultatele sunt comparabile cu cele obținute prin monitorizarea în temeiul Directivei-cadru privind apa.

3.1.9.   Gestionarea situațiilor de urgență și coordonare

KRM10 și KRM11 includ protocoale de gestionare, de urgență și de comunicare legate de elementele KRM10 (Gestionarea situațiilor de urgență) și KRM11 (Coordonare).

Aceste programe constituie baza pentru o comunicare eficientă între partea (părțile) responsabilă(e) pentru un plan de management al riscului și actorii implicați.

KRM11 ar trebui să includă protocoale privind modul în care vor fi comunicate informațiile între actori, formatele și procedura de raportare a accidentelor și a situațiilor de urgență, procedurile de notificare, sursele de informare și procesele de consultare.

Anexa 5 la prezenta comunicare poate fi consultată pentru exemple de (i) protocoale pentru gestionarea incidentelor și a situațiilor de urgență și (ii) protocoale de comunicare.

3.2.    Tipuri de culturi și clase de ape recuperate

Pentru utilizarea în condiții de siguranță a apelor recuperate, tabelul 1 – anexa I la regulament stabilește clasele permise de calitate a apelor recuperate (clasele A, B, C și D) care trebuie utilizate pentru irigarea unei anumite categorii de culturi, în funcție de metoda de irigare aleasă.

Cerințele minime de calitate a apei pentru fiecare clasă din tabelul 2 – anexa I diferă în principal în funcție de concentrația de E. coli, precum și de alți parametri agregați.

Prin combinarea tipurilor de culturi și a numărului și tipului de bariere acreditate, cum ar fi metodele de irigare, riscurile pot fi reduse la minimum prin evitarea oricărui contact între apele recuperate și părțile comestibile ale produselor irigate (pentru exemple, a se vedea anexa 4 la prezenta comunicare).

În acest scop, este important să se stabilească mai întâi dacă partea comestibilă a culturilor va fi probabil în contact cu apele recuperate. Riscul de contact ar trebui evaluat pentru fiecare sistem specific de reutilizare a apei, prin evaluarea distanței presupuse a părții comestibile a culturilor față de solul irigat și a căilor potențiale de pătrundere a apelor recuperate atunci când sunt utilizate prin pulverizare, picurare sau inundare.

În cazul în care culturile sunt supuse unor tratamente suplimentare (de exemplu, gătire sau procese industriale) care reduc contaminarea potențială, acestea ar trebui, de asemenea, luate în considerare.

În conformitate cu regulamentul, apele recuperate pot fi utilizate pentru irigațiile în agricultură ale următoarelor culturi:

—

Culturi alimentare consumate crude: culturi destinate consumului uman, care nu vor fi supuse unor procese suplimentare. Pe baza distanței (24) dintre partea comestibilă a culturii și sol, o clasificare suplimentară include: — Culturi de rădăcinoase: care cresc sub pământ în sol și partea de rădăcină este comestibilă (de exemplu, morcovi, ceapă, sfeclă). — Culturi supraterane cu creștere joasă: care cresc deasupra solului în contact parțial cu solul. Aceste culturi pot fi apoi împărțite în culturi care cresc pe suprafața solului, cum ar fi culturile cu frunze (de exemplu, salată) și culturi care cresc deasupra solului, cu partea comestibilă aflată la < 25 cm deasupra suprafeței solului (de exemplu, tomate, ardei). — Culturi supraterane cu creștere înaltă: care cresc deasupra solului, având părțile comestibile la > 50 cm deasupra suprafeței solului, care, prin urmare, nu ating în mod normal solul (de exemplu, pomii fructiferi).

—	Culturi alimentare prelucrate: culturi destinate consumului uman care vor fi supuse unor procese suplimentare (și anume, gătite sau prelucrate industrial) și nu vor fi consumate crude (de exemplu, orez, grâu).

—	Culturi nealimentare (furaje): culturi cultivate nu pentru consumul uman, ci pentru pășuni și nutreț sau în alte sectoare (culturi industriale, culturi energetice și culturi de semințe).

Metodele de irigare pot fi clasificate, în general, în:

—	Sisteme de irigare deschise sau cu flux gravitațional: apa este aplicată direct pe suprafața solului și nu este supusă presiunii. Aceasta include irigarea prin inundare și irigarea pe brazdă.

—	Sisteme de irigare prin aspersiune: apa este pulverizată în aer și cade pe suprafața solului precum ploaia.

—	Sisteme de microirigare: apa este aplicată local cu sisteme de picurare sau de prelingere (de suprafață sau subterane) sau prin irigare prin micropulverizare.

Metodele de irigare ar trebui evaluate ca fiind căi care ar putea permite contaminanților să ajungă la culturi. De exemplu, în cazul sistemelor cu pulverizare, culturile supraterane cu creștere înaltă (de exemplu, pomii fructiferi) ar putea fi expuse contaminării prin căderea picăturilor, astfel încât, în general, ar trebui selectată o apă de calitate mai bună.

Sistemele localizate (de exemplu, irigarea prin picurare) sunt asociate cu un risc mai scăzut de contaminare, deoarece apa este direcționată către partea necomestibilă a culturilor. Se pot aplica bariere suplimentare adecvate și acreditate pentru a obține clasa de calitate a apei necesară (a se vedea secțiunea 3.2.2 și anexa 4).

Orice risc pentru sănătatea lucrătorilor sau a persoanelor care locuiesc în apropierea zonei irigate ar trebui, de asemenea, evaluat. De exemplu, aerosolii proveniți de la sistemele de irigare prin aspersiune ar putea ajunge la receptorii care locuiesc în apropierea zonelor irigate. Riscurile legate de aerosoli depind în special de calitatea apei de irigare și de viteza vântului (responsabile pentru răspândirea aerosolilor în jurul zonei irigate).

De remarcat că metodele de irigare și măsurile preventive sau barierele indicate în secțiunea următoare sunt exemple ale unei abordări sugerate cu privire la modul de interpretare a tabelului 1 – anexa I. Acestea nu sunt menite să fie o listă exhaustivă.

Sistemele de irigare și măsurile preventive sau barierele deja existente sau planificate ar trebui evaluate pentru a identifica dacă ar putea fi necesare cerințe suplimentare (de exemplu, tratamente sau bariere suplimentare, modificări ale sistemului de irigare), pentru a reduce la minimum contaminarea potențială a culturilor, în funcție de clasa de ape recuperate.

3.2.1.   Exemple de metode de irigare și tipuri de culturi

Figura 4 prezintă două exemple de scheme care ar putea contribui la identificarea claselor de ape recuperate care oferă o protecție suficientă consumatorilor și lucrătorilor împotriva E.coli atunci când se irigă prin (a) metode cu flux gravitațional sau prin metode cu presiune sau (b) sisteme localizate.

Indiferent de clasa de ape, schemele iau în considerare cerințele microbiene suplimentare atunci când apele recuperate sunt utilizate pentru irigarea pășunilor sau a ierbii pentru nutrețuri (nematode intestinale, nota 3 din figura 4) și atunci când există risc de aerosoli (Legionella spp, nota 1 din figura 4).

Figura 4

Exemple de scheme de selectare a clasei de ape recuperate (în conformitate cu regulamentul) pentru (a) metode de irigare deschisă sau (b) metode de irigare localizată

Următorul exemplu din Orientările OMS privind planul de siguranță (Exemplu practic: SSP în Newtown – ipotetic) a fost adaptat la cerințele regulamentului, pentru a arăta modul în care schemele de mai sus ar putea fi aplicate în practică.

Au fost luate în considerare numai elementele din acest exemplu care sunt permise de regulament. Apele recuperate au fost utilizate pentru a cultiva mai multe tipuri de culturi, utilizând diferite metode de irigare (tabelul 1).

Tabelul 1

Tipuri de culturi și metode de irigare utilizate în exemplu

Categoria culturii	Metode de irigare	Destinația culturilor (*1)
— Culturi de rădăcinoase consumate crude (ceapă, morcov) — Culturi cu frunze, cu creștere joasă, consumate crude (salată, ardei) — Culturi cu creștere înaltă consumate crude (fructe)	— Inundare — Brazde deschise — Aplicări manuale (de exemplu, găleți, stropitoare) — Irigare prin pulverizare	— Consumate de fermieri și de familiile acestora — Vândute comunității locale pentru consum — Vândute orașelor învecinate pentru consum

În acest caz, în conformitate cu tabelele 1 și 2 din anexa I la regulament, având în vedere căile potențiale prin care apele recuperate ar putea ajunge la culturi, ar trebui selectate următoarele clase:

—	În cazul culturilor de rădăcinoase și al celor cu frunze consumate crude, atunci când se aplică irigarea prin inundare, pe brazdă sau prin pulverizare clasa A (E. coli ≤ 10 număr/100 ml).

—

În cazul culturilor alimentare supraterane cu creștere joasă, consumate crude (de exemplu, ardei): atunci când se aplică irigarea prin inundare, pe brazdă sau prin pulverizare clasa A (E. coli ≤ 10 număr/100 ml); atunci când se utilizează sisteme de irigare prin picurare sau subterană clasa B (E. coli ≤ 100 număr/100 ml).

—	În cazul culturilor alimentare supraterane, cu creștere înaltă, și care nu se află în contact direct cu apele recuperate (de exemplu, pomi fructiferi), numai atunci când se aplică irigarea pe brazdă sau prin inundare clasa B (E. coli ≤ 100 număr/100 ml).

Pe baza unei evaluări suplimentare a riscurilor, în prezența fructelor cu coajă comestibilă, ar putea fi necesară clasa A atunci când se utilizează irigarea prin pulverizare, pentru a se evita contaminarea potențială a fructelor de către apa pulverizată. În cazul fructelor cu coajă necomestibilă, clasa B ar putea fi adecvată, dar selecția finală a calității apei ar trebui să se bazeze pe evaluarea riscurilor.

3.2.2.   Exemple de aplicare a barierelor pentru a atinge clasa de calitate a apei necesară

Articolul 2 alineatul (4) din regulament precizează că operatorii din sectorul alimentar pot obține calitatea apei necesară pentru a se conforma Regulamentului (CE) nr. 852/2004 prin utilizarea, după punctul de conformitate, a mai multor opțiuni de epurare a apei, fie separat, fie în combinație cu opțiuni care nu implică epurarea.

În conformitate cu abordarea bazată pe conceptul barierelor multiple, reducerile logaritmice pentru a obține clasa de calitate a apei necesară pot fi realizate, într-adevăr, printr-o combinație de diferite măsuri de epurare și măsuri care nu implică epurarea (bariere).

În conformitate cu articolul 3 punctul 12 din regulament, atunci când apele recuperate sunt utilizate pentru irigații, o barieră este definită ca:

—	orice mijloace, inclusiv operațiuni fizice sau etape procedurale ori condiții de utilizare, care reduc sau previn riscul de infecție umană prin prevenirea contactului apelor recuperate cu (i) produsele destinate să fie ingerate ori cu (ii) persoanele expuse direct sau

—	alte mijloace care, de exemplu, reduc concentrația de microorganisme în apele recuperate sau previn supraviețuirea acestora în produsele destinate să fie ingerate.

Cu alte cuvinte, în conformitate cu secțiunea 2 din anexa I la regulament, o barieră ar trebui considerată un mijloc de reducere la minimum a riscurilor la niveluri echivalente cu cele ale clasei de calitate a apei necesară pentru culturile selectate.

Diferite bariere ar putea duce la reduceri logaritmice diferite și o combinație a acestora poate fi aplicată apelor recuperate pentru a obține reducerea logaritmică globală necesară pentru a reduce la minimum orice riscuri, pe baza clasei de calitate a apei selectate.

Tabelul 2 sugerează numărul de bariere care ar trebui aplicate clasei de calitate a apelor recuperate pentru a obține nivelul echivalent necesar de clasă superioară, în funcție de tipul de cultură.

Tabelul 3 sugerează tipuri de bariere acreditate, precum și reducerea logaritmică aferentă acestora.

Anexa 4 la prezenta comunicare conține exemple de modalități de determinare a tipului și a numărului de bariere, în funcție de tipul de cultură și clasa de calitate a apei.

Tabelul 2

Numărul sugerat de bariere necesare pentru irigarea cu ape recuperate, în funcție de calitatea acestora (adaptat din tabelul 3 din ISO 16075:2020)

NB – modificările aduse tabelului ISO au fost efectuate exclusiv pentru a exclude din acest tabel clasele de calitate a apei și tipurile de culturi care nu sunt abordate în Regulamentul privind reutilizarea apei. A se vedea tabelul de mai jos pentru explicații suplimentare cu privire la modul de interpretare a acestui tabel în legătură cu Regulamentul privind reutilizarea apei.

Categoria(1)	Irigarea legumelor consumate crude(2)	Irigarea legumelor după prelucrare și a pășunilor(3)	Irigarea culturilor alimentare, altele decât legumele (livezi, podgorii) și horticultură(4)	Irigarea culturilor furajere și a culturilor de semințe(5)	Irigarea culturilor industriale și energetice(6)
A	0	0	0	0	0
B	1	0	0	0	0
C	3	1	1	0	0
D	interzisă	interzisă	3	1 (*)	0
Următoarele definiții pentru fiecare coloană din tabel sunt în conformitate cu tabelul 1 din anexa 1 la Regulamentul privind reutilizarea apei și sunt menite să ajute cititorul să identifice categoria de culturi care corespunde în linii mari clasificării ISO și, prin urmare, să identifice barierele suplimentare care ar putea fi necesare: (1) Clasa de calitate minimă a apelor recuperate. (2) Culturi alimentare consumate crude în cazul cărora partea comestibilă este în contact direct cu apele recuperate și culturile de rădăcinoase consumate crude. (3) Culturi alimentare prelucrate și culturi nealimentare, inclusiv culturi destinate hranei animalelor crescute pentru producția de lapte sau carne. (4) Culturi alimentare consumate crude în cazul cărora partea comestibilă este produsă deasupra solului și nu este în contact direct cu apele recuperate. (5) Culturi alimentare consumate crude în cazul cărora partea comestibilă este produsă deasupra solului și nu este în contact direct cu apele recuperate; culturi alimentare prelucrate și culturi nealimentare, inclusiv culturi destinate hranei animalelor crescute pentru producția de lapte sau carne (în ambele cazuri, atunci când se utilizează irigarea prin picurare sau altă metodă de irigare care evită contactul direct cu partea comestibilă a culturii). NB. Culturile de semințe menționate în prezentul document pot fi semințe destinate consumului uman sau utilizării ca furaje pentru animale. (6) Culturi industriale, culturi energetice și culturi de semințe (destinate producției de semințe pentru însămânțare). (*) Notă din ISO 16075:2020: Semințe comestibile sau semințe destinate însămânțării care au fost irigate cu mai puțin de 30 de zile înainte de recoltare. În cazul în care perioada anterioară recoltării este mai mare sau egală cu 30 de zile, atunci clasa D poate fi direct aplicabilă fără restricții (și anume, fără a fi nevoie de bariere suplimentare).

Tabelul 3

Tipuri de bariere acreditate și reduceri logaritmice corespunzătoare ale agenților patogeni (adaptate din tabelul 2 din ISO 16075:2020)

S-au efectuat modificări exclusiv pentru a exclude din acest tabel clasele de calitate a apei și tipurile de culturi care nu sunt abordate în Regulamentul privind reutilizarea apei.

Tipul de barieră	Aplicare	Reducerea logaritmică a agentului patogen	Numărul de bariere
IRIGAREA CULTURILOR ALIMENTARE
Irigare prin picurare	Irigarea prin picurare a culturilor cu creștere joasă, cum ar fi cel puțin 25 cm deasupra solului	2	1
	Irigarea prin picurare a culturilor cu creștere înaltă, cum ar fi cel puțin 50 cm deasupra solului	4	2
	Irigare subterană prin picurare, în care apa nu urcă la suprafața solului la nivelul capilarelor	6	3
Irigare prin pulverizare și prin aspersiune	Irigare prin aspersiune și micro-aspersiune a culturilor cu creștere joasă, cum ar fi la cel puțin 25 cm de jetul de apă	2	1
	Irigare prin aspersiune și micro-aspersiune a pomilor fructiferi, cum ar fi la cel puțin 50 cm de jetul de apă	4	2
Dezinfectarea suplimentară pe teren	Dezinfectare la nivel scăzut (< 1 mg/l de clor total, după 30 de minute de la clorinare)	2	1
	Dezinfectare la nivel înalt (≥ 1 mg/l de clor total, după 30 de minute de la clorinare)	4	2
Folie de acoperire rezistentă la soare	În cazul irigării prin picurare, în care folia separă irigarea de legume	între 2 și 4	1
Eliminarea agenților patogeni	Sprijin pentru eliminare prin oprirea sau întreruperea irigării înainte de recoltare	între 0,5 și 2 pe zi	între 1 și 2
Spălarea produselor înainte de vânzarea către clienți	Spălarea culturilor de salată, a legumelor și a fructelor cu apă potabilă	1	1
Dezinfectarea produselor înainte de vânzarea către clienți	Spălarea culturilor de salată, a legumelor și a fructelor cu o soluție dezinfectantă slabă și clătirea cu apă potabilă	1	1
Decojirea produselor	Decojirea fructelor și a culturilor de rădăcinoase	2	1
IRIGAREA CULTURILOR FURAJERE ȘI A CULTURILOR DE SEMINȚE
Controlul accesului	Restricționarea intrării pe terenul irigat timp de cel puțin 24 de ore după irigare, de exemplu, intrarea animalelor pe pășuni sau a lucrătorilor pe câmpuri	între 0,5 și 2	1
	Restricționarea intrării pe terenul irigat timp de cel puțin cinci zile după irigare	între 2 și 4	2
Uscarea la soare a culturilor furajere	Culturi furajere și alte culturi uscate la soare și recoltate înainte de consum	între 2 și 4	2
Notă: pe terenul de irigare ar putea exista deja bariere; restricțiile privind culturile și metodele de irigare ca bariere sunt deja incluse în regulament atunci când se selectează clasa de calitate a apelor recuperate și tipul de cultură.

3.3.    Monitorizarea de validare

3.3.1.   Principii generale

Monitorizarea de validare este necesară pentru a demonstra că proiectarea de noi sisteme de reutilizare a apei sau orice modificare a liniilor de epurare existente va atinge în mod fiabil și consecvent anumite niveluri de inactivare a indicatorilor microbieni pentru clasa A de calitate a apelor recuperate (tabelul 4 – anexa I la regulament). Inactivarea indicatorilor microbieni se exprimă în reducere log 10 (25).

Monitorizarea de validare este diferită de monitorizarea periodică de rutină efectuată de operator (tabelul 3 – anexa I la regulament) pentru a se asigura că procesul de epurare îndeplinește cerințele regulamentului. Aceasta ar trebui considerată ca o activitate intensă, pe termen scurt, care trebuie efectuată înainte de punerea în funcțiune sau în timpul fazei inițiale a unor noi trepte sau procese de tratare sau atunci când acestea sunt modernizate.

Modificările sistemului de reutilizare a apei care implică actualizări ale procesului s-ar putea datora, de exemplu, variațiilor structurale ale următoarelor elemente:

1.	debitul și/sau calitatea apelor uzate ca urmare a noilor permise de deversare în sistemul de canalizare;

2.	locuitorii echivalenți deserviți de stația de epurare a apelor uzate urbane;

3.	condițiile climatice (creșterea precipitațiilor sezoniere sau a fenomenelor de secetă);

4.	alte condiții care nu sunt abordate în planul de management al riscului, care necesită o actualizare a tehnologiei/proceselor utilizate.

Deoarece orice modificări substanțiale ale capacității unei stații de epurare a apelor uzate urbane sau orice modernizări ale liniei de epurare a sistemului de reutilizare vor necesita revizuirea sau actualizarea unui permis existent [articolul 6 alineatul (6)], se recomandă finalizarea monitorizării de validare înainte de începerea unei proceduri de autorizare.

În orice caz, în timpul activităților de validare, este posibil ca apele recuperate să nu fie livrate pentru utilizare finală până la finalizarea monitorizării. În acest timp, apele recuperate ar putea fi trimise înapoi fie la intrarea în stația de epurare a apelor uzate urbane, fie la un punct de deversare identificat, până când sunt îndeplinite cerințele de calitate microbiană ale validării.

Odată ce monitorizarea de validare confirmă faptul că noul sistem sau noile tehnologii îndeplinesc cerințele privind indicatorii microbieni, va fi suficient să se continue cu cerințele monitorizării de rutină.

Pentru a sprijini activitățile de validare, se poate întocmi un raport care să ilustreze abordarea monitorizării de validare, proiectarea experimentală și analiza probelor la intrare și la ieșire pentru indicatorii microbieni necesari. Raportul ar trebui întocmit de un profesionist calificat din domeniul apelor uzate.

Instalațiile de recuperare care erau deja în funcțiune și care continuă să îndeplinească cerințele de calitate a apelor recuperate stabilite în tabelul 2 litera (a) la 25 iunie 2020 nu au obligația de a efectua monitorizarea de validare.

3.3.2.   Protocoale de monitorizare de validare

Tabelul 4 – anexa I la regulament specifică reducerile log10 care trebuie respectate prin monitorizarea de validare a lanțului de epurare (și anume, între punctul de intrare pentru apele uzate brute în stația de epurare a apelor uzate urbane și punctul de conformitate) pentru indicatorii privind bacteriile, virusurile și protozoarele (E. coli, Campylobacter, total colifagi/colifagi F-specifici/colifagi somatici/colifagi, rotavirus, spori de Clostridium perfringens/bacterii sporulente care reduc cantitatea de sulf și Cryptosporidium).

Deoarece, în orice instalație de recuperare, reducerea log10 necesară ar putea fi realizată prin combinarea mai multor procese, nu poate fi identificat niciun protocol armonizat de monitorizare de validare. În schimb, acest lucru ar trebui să fie definit și pus în aplicare pentru fiecare caz în parte de către profesioniștii din domeniul apelor uzate.

La stabilirea unui protocol de validare pentru un sistem de reutilizare a apei, diferența dintre concentrațiile din apele uzate brute și cele din clasa-țintă de calitate a apei va determina numărul și nivelul necesar de procese de epurare (figura 5).

Pentru procesele de epurare bine stabilite, valorile implicite ale eliminării log10 sunt adesea disponibile din orientări tehnice, din manuale și din date publicate; pentru procesele inovatoare, ar trebui conceput un protocol de testare pentru a colecta date privind reducerea log10.

Figura 5 prezintă un exemplu al modului în care reducerea log10-țintă a E. coli poate fi realizată prin însumarea mai multor procese de epurare. Trebuie remarcat faptul că, deși procesele de epurare primară și secundară ar putea reduce bacteriile patogene ale unor logaritmi, dezinfectarea și procesele de epurare terțiară sunt cele asociate cu cea mai mare reducere logaritmică și ar trebui să fie caracterizate cu atenție.

În cazul în care un sistem cuprinde mai multe procese de epurare, valorile eliminării logaritmice ar putea fi determinate prin valori tehnice sau prin efectuarea de protocoale de pretestare în interiorul sau în afara amplasamentului. Analiza validării în interiorul amplasamentului ar putea fi apoi efectuată la instalație (instalații), pe probe la intrare și la ieșire. Orientările sau standardele pot fi elaborate la nivel național sau la alt nivel, pentru a standardiza monitorizarea de validare.

Figura 5

Evaluarea unui sistem arbitrar de reutilizare a apei cu bariere multiple pentru a reduce E. coli la reducerea log10 necesară pentru clasa A de irigare (intervalele de reducere log10 sunt prevăzute în tabelul 3.4 din Orientările din Australia – a se vedea secțiunea 3.3.4)

Odată ce procesele de epurare de la instalația de recuperare au fost identificate, există mai multe strategii de efectuare a monitorizării de validare, în principal prin efectuarea fie de teste în afara amplasamentului, fie de teste preliminare în interiorul amplasamentului. Oricare dintre aceste abordări poate fi utilizată pentru validare. Cu toate acestea, în cazul în care testele efectuate în afara amplasamentului nu sunt suficiente, testarea în interiorul amplasamentului le poate completa. Pentru a respecta cerințele de validare din regulament, ar fi suficient să se testeze probele efluenților la intrare și la ieșire.

Următoarele etape arată modul de desfășurare a unui protocol de pretestare:

—

Datele de performanță disponibile privind procesele de epurare în raport cu indicatorii microbieni ar putea fi colectate mai întâi prin consultarea fișelor tehnice de date de la furnizori, a literaturii științifice și tehnice publicate, a orientărilor autorităților legislative sau ale organismelor profesionale și a datelor istorice. Acest lucru ar determina dacă un proces este bine stabilit sau dacă este necesară o pretestare.

—	Dacă sunt disponibile suficiente date tehnice pentru a demonstra că procesele de epurare vor îndeplini cerințele de validare, s-ar putea să nu fie necesar un protocol de pretestare.

Cu toate acestea, va fi în continuare necesar să se efectueze analiza prevăzută în tabelul 4 din anexa I la regulament, pentru monitorizarea de validare în timpul fazei inițiale în efluentul de intrare și de ieșire, pentru a demonstra că se obțin reduceri log10 microbian.

Pentru fiecare grup de indicatori microbieni (bacterii, virusuri și protozoare), teste preliminare ar putea fi efectuate pentru procesul/tehnologia specific(ă) pe organismele cele mai problematice și apoi validate pentru toate grupurile.

Teste de laborator (în afara amplasamentului) sau teste-pilot (în afara sau în interiorul amplasamentului) ar putea fi puse în aplicare pentru tehnologii inovatoare, pentru a colecta parametri de proiectare specifici sau atunci când nu există date privind performanța tehnologiei.

Proiectarea experimentală poate fi dezvoltată pe baza informațiilor disponibile și a expertizei profesioniștilor din domeniul apelor uzate. Se pot efectua teste de laborator asupra apelor uzate reale sau, dacă acest lucru nu este posibil, se poate prepara o soluție cu organisme-țintă îmbogățite. Probele ar putea fi apoi analizate în continuare în interiorul amplasamentului pentru a confirma observațiile de laborator.

—

În ceea ce privește testele în interiorul amplasamentului, operatorii instalației de recuperare ar putea efectua monitorizarea de validare, după ce au stabilit protocolul. Dacă este necesar, aceștia ar putea fi, de asemenea, sprijiniți de profesioniști independenți și calificați, pentru a supraveghea activitățile. Analiza monitorizării de validare ar trebui efectuată de un laborator independent și certificat.

—	Pentru monitorizarea microbiană, este important să se efectueze analize pe un număr de probe valabile din punct de vedere statistic – astfel încât cel puțin trei probe la fiecare punct de prelevare să permită calcularea mediilor și a abaterilor standard.

Se sugerează ca abaterea standard să fie mai mică de 1 log10 între probe. Cel puțin 90 % din probe ar trebui să îndeplinească obiectivele de performanță. Frecvența și durata monitorizării de validare ar trebui stabilite pe baza protocolului elaborat pentru cazul respectiv.

—

Dacă în apele recuperate nu există niciun indicator biologic, cerințele de validare nu sunt necesare. În special, în cazul în care indicatorul microbian nu este prezent în apele uzate brute sau este prezent la o concentrație scăzută, se consideră că monitorizarea de validare a aprobat indicatorul respectiv.

3.3.3.   Exemple de monitorizare de validare

Următorul caz a fost selectat din Orientările din Australia ca exemplu al modului în care un protocol de monitorizare de validare ar putea fi realizat în conformitate cu cerințele regulamentului.

În acest caz, a fost planificată irigarea prin pulverizare a culturilor de salată cu ape recuperate dintr-o stație de epurare a apelor uzate urbane. Monitorizarea de validare a fost necesară în timpul punerii în funcțiune a noii stații și înainte de aprobarea sistemului de reutilizare a apei (în conformitate cu regulamentul, înainte de acordarea unui permis).

În acest exemplu, sistemul nu a fost conceput pe baza standardelor tehnice disponibile, astfel că nu erau disponibile valori implicite pentru reducerea logaritmică. Prin urmare, a fost necesar un plan de testare în laborator și la scară pilot pentru a obține date privind performanța privind inactivarea microbilor selectați.

Lanțul de epurare pentru sistemul de reutilizare a apei a inclus: epurare secundară, lagună, coagulare, flotație cu aer dizolvat și filtrare și clorinare. Tabelul 2 prezintă concentrațiile inițiale și finale din analiza efectuată. Pentru referință, ultima coloană prezintă cerințele minime prevăzute de regulament.

Tabelul 2

Rezultatele monitorizării de validare în conformitate cu un exemplu disponibil în Orientările din Australia

Microorganisme indicatoare (*2)	Concentrația inițială din apele uzate brute	Concentrația din apele uzate epurate	Reducerea logaritmică totală	Obiectivul de performanță din regulament (Tabelul 4 din anexa I)
Cryptosporidium	2 000 /litru	< 1 /50  litri	5 log	≥ 5 log
Giardia	20 000 /litru	< 1 /50  litri	NA	NA
Adenovirusuri, reovirusuri, enterovirusuri, hepatită A	8 000 /litru	< 1 /50  litri	5,5 log	NA
E. coli	NA	< 1  CFU/100  ml	> 6 log	≥ 5 log

3.3.4.   Resurse suplimentare

Deoarece o procedură de monitorizare de validare ar trebui concepută astfel încât să acopere procese de epurare specifice, unele resurse externe sunt raportate aici pentru a fi luate în considerare de către practicienii din domeniul apelor uzate, pentru a-i ajuta să pună în aplicare un protocol specific.

Validarea protocolului de extracție	Referință
Intervale tipice de reducere log10 pentru indicatorii microbieni în cadrul proceselor convenționale de epurare a apelor uzate (26)	— Tabelul 3.4, capitolul 3, „Australian Guidelines for Water recycling: Managing Health and Environmental Risks” (Orientări din Australia privind reciclarea apei: gestionarea riscurilor pentru sănătate și mediu), 2006. — Tabelul 1 – „Global water pathogen project part four. Management of risk from excreta and waste water pathogen reduction and survival in complete treatment works” (Proiectul global privind agenții patogeni ai apei, partea a patra. Gestionarea riscurilor generate de reducerea și supraviețuirea dejecțiilor și a agenților patogeni ai apelor uzate în lucrările de epurare completă), 2019 — Metcalf & Eddy Inc., et al. „Waste Water Engineering: Treatment and Resource Recovery” (Ingineria apelor uzate: tratarea și recuperarea resurselor). A cincea ediție, McGraw-Hill Professional, 2013.
Protocoale de validare pentru sistemele de dezinfectare	— ISO 20468-4 Orientări pentru evaluarea performanței tehnologiilor de epurare ale sistemelor de reutilizare a apei – Partea 4: Dezinfectarea UV — USEPA. 2006. „Ultraviolet Disinfection Guidance Manual for the Final Long Term 2 Enhanced Surface Water Treatment Rule” (Manual de orientare privind dezinfectarea cu raze ultraviolete pentru regula finală de epurare îmbunătățită a apelor de suprafață pe termen lung 2). EPA 815-R-06-007. U.S. Environmental Protection Agency (Agenția pentru Protecția Mediului din SUA), Oficiul Apei, Washington, DC. U.S. Environmental Protection Agency (Agenția pentru Protecția Mediului din SUA), Oficiul Apei, Washington, DC. USEPA, 2005. „Membrane Filtration Guidance Manual” (Manual de orientare privind filtrarea prin membrane). EPA 815-R-06-009. U.S. Environmental Protection Agency (Agenția pentru Protecția Mediului din SUA), Oficiul Apei, Washington, DC. — Metcalf & Eddy Inc., et al. „Waste Water Engineering: Treatment and Resource Recovery” (Ingineria apelor uzate: tratarea și recuperarea resurselor). A cincea ediție, McGraw-Hill Professional, 2013.W

---

(1)  Atât Planul de acțiune privind economia circulară (COM/2020/98 final), cât și noua strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice (COM/2021/82 final) se referă la reutilizarea apei, întrucât capacitatea UE de a răspunde presiunilor tot mai mari asupra resurselor de apă ar putea fi îmbunătățită prin reutilizarea pe scară mai largă a apelor uzate epurate. Pe lângă irigații, reutilizarea apei poate fi, de asemenea, aplicată în mod util în sectorul industrial, contribuind la obiectivele stabilite în propunerea Comisiei de revizuire a Directivei privind emisiile industriale [COM(2022) 156 final/2].

(2)  JO L 177, 5.6.2020, p. 32.

(3)  Reutilizarea apei ar putea contribui la obiectivul de reducere a amprentei ecologice și climatice a sistemului alimentar al UE, stabilit în Strategia „De la fermă la consumator” (COM/2020/381 final).

(4)  JO L 135, 30.5.1991, p. 40, Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale prevede că apele uzate tratate se reutilizează, dacă acest lucru se dovedește adecvat. Această directivă este în prezent în curs de revizuire, dar se preconizează că viitoarea structură legislativă planificată va consolida legătura cu practica reutilizării apei. Astfel, orice trimitere la această directivă în prezenta comunicare se va referi în viitor la legislația revizuită planificată privind epurarea apelor uzate urbane.

(5)  Denumit anterior Grupul ad-hoc de lucru privind reutilizarea apei, înființat ca grup de lucru permanent în anul 2022.

(6)  Pentru mai multe informații cu privire la acest grup: https://circabc.europa.eu/ui/group/9ab5926d-bed4-4322-9aa7-9964bbe8312d/library/3644e20b-f5c5-46de-9d2f-3d9efb965fac?p=1&n=10&sort=modified_DESC

(7)  Articolul 5 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2021/1119 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralității climatice și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 și (UE) 2018/1999 (JO L 243, 9.7.2021, p. 1), articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice (JO L 328, 21.12.2018, p. 1).

(8)  Regulamentul (CE) nr. 178/2002 de stabilire a principiilor și a cerințelor generale ale legislației alimentare, de instituire a Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară și de stabilire a procedurilor în domeniul siguranței produselor alimentare (JO L 31, 1.2.2002, p. 1).

(9)  Regulamentul (CE) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare (JO L 139, 30.4.2004, p. 1).

(10)  Regulamentul (CE) nr. 2073/2005 al Comisiei privind criteriile microbiologice pentru produsele alimentare (JO L 338, 22.12.2005, p. 1).

(11)  Regulamentul (UE) 2017/625 privind controalele oficiale și alte activități oficiale efectuate pentru a asigura aplicarea legislației privind alimentele și furajele, a normelor privind sănătatea și bunăstarea animalelor, sănătatea plantelor și produsele de protecție a plantelor (JO L 95, 7.4.2017, p. 1).

(12)  Comunicarea Comisiei privind documentul de orientare privind abordarea la nivelul producției primare a riscurilor microbiologice prezentate de fructele și legumele proaspete prin aplicarea normelor de igienă (JO C 163, 23.5.2017, p. 1).

(13)  https://ec.europa.eu/environment/water/pdf/Guidelines_on_water_reuse.pdf.

(14)  R. Maffettone și B. M. Gawlik (2022), „Technical Guidance: Water Reuse Risk Management for Agricultural Irrigation Schemes in Europe” (Orientări tehnice – Managementul riscului legat de reutilizarea apei pentru sistemele de irigații în agricultură din Europa), Comisia Europeană, Luxemburg, JRC 129596.

(15)  Efecte acute: efecte asupra sănătății care apar de obicei rapid, ca urmare a expunerii pe termen scurt. Efect cronic: efect advers asupra sănătății care rezultă din expunerea pe termen lung la o substanță.

(16)  Orientări OMS pentru folosirea în siguranță a apelor uzate, a dejecțiilor și a apei cenușii (OMS, 2006).

(17)  Catalogul resurselor de apă dulce – https://water.europa.eu/freshwater/data-maps-and-tools/metadata#surface-water-bodies-priority-substances-2nd-rbmp-overview-chart.

(18)  Standardele de calitate a mediului – ECHA – https://echa.europa.eu/environmental-quality-standards.

(19)  Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați – https://ec.europa.eu/environment/industry/stationary/e-prtr/legislation.htm.

(20)  FAO și OMS, 2019. „Safety and Quality of Water Used in Food Production and Processing” – Meeting report (Siguranța și calitatea apei utilizate în producția și prelucrarea alimentelor – Raport de reuniune). „Microbiological Risk Assessment” (Evaluarea riscurilor microbiologice) seria nr. 33 Roma – https://www.fao.org/3/ca6062en/CA6062EN.pdf.

(21)  R. Maffettone și B. M. Gawlik (2022), „Technical Guidance: Water Reuse Risk Management for Agricultural Irrigation Schemes in Europe” (Orientări tehnice – Managementul riscului legat de reutilizarea apei pentru sistemele de irigații în agricultură din Europa), Comisia Europeană, Luxemburg, JRC 129596.

(22)  OMS, 2016. „Quantitative Microbial Risk Assessment: Application for Water Safety Management” (Evaluarea cantitativă a riscului microbian: aplicație pentru gestionarea siguranței apei). Organizația Mondială a Sănătății, Geneva, Elveția – https://apps.who.int/iris/handle/10665/246195.

(23)  Directiva 2009/90/CE a Comisiei din 31 iulie 2009 de stabilire, în temeiul Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a specificațiilor tehnice pentru analiza chimică și monitorizarea stării apelor (JO L 201, 1.8.2009, p. 36).

(24)  A se vedea anexa 4 pentru exemple privind distanțele dintre părțile comestibile ale culturilor și solul irigat.

(*1)  Fără a aduce atingere legislației actuale și documentelor de orientare deja în vigoare pentru siguranța și igiena alimentelor. De remarcat faptul că, în conformitate cu limitele din figura 2, evaluarea riscurilor se va încheia la momentul producerii culturii.

(25)  Eliminarea log 1 = reducerea cu 90 % a densității organismului țintă, eliminarea log 2 = reducere de 99 %, eliminarea log 3 = reducere de 99,9 % etc.

(*2)  detectat prin cultură celulară, cu excepția cazului hepatitei A, care a fost detectată prin reacția în lanț a polimerazei

(26)  Ratele de reducere depind de condițiile specifice de funcționare, cum ar fi timpii de retenție, timpii de contact și concentrațiile de substanțe chimice utilizate, dimensiunea porilor, adâncimea filtrului, epurarea prealabilă și alți factori. Intervalele date nu ar trebui utilizate ca bază pentru proiectare sau reglementare – acestea sunt menite să prezinte comparații relative în timpul elaborării protocolului de monitorizare de validare.

Nonopoziție la o concentrare notificată

(Cazul M.10777 – PLASTIC OMNIUM / VARROC (LIGHTING DIVISION))

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2022/C 298/02)

La 1 august 2022, Comisia a decis să nu se opună concentrării notificate menționate mai sus și să o declare compatibilă cu piața internă. Prezenta decizie se bazează pe articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1). Textul integral al deciziei este disponibil doar în limba engleză și va fi făcut public după ce vor fi eliminate orice secrete de afaceri pe care le-ar putea conține. Va fi disponibil:

—

pe site-ul internet al Direcției Generale Concurență din cadrul Comisiei, în secțiunea consacrată concentrărilor (http://ec.europa.eu/competition/mergers/cases/). Acest site internet oferă diverse facilități care permit identificarea deciziilor de concentrare individuale, inclusiv întreprinderea, numărul cazului, data și indexurile sectoriale;

—	în format electronic, pe site-ul internet EUR-Lex (http://eur-lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro), cu numărul de document 32022M10777. EUR-Lex permite accesul online la legislația europeană.

---

(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

Nonopoziție la o concentrare notificată

(Cazul M.10748 – MACQUARIE / BCI / NATIONAL GRID / NATIONAL GRID GAS)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2022/C 298/03)

La 30 iunie 2022, Comisia a decis să nu se opună concentrării notificate menționate mai sus și să o declare compatibilă cu piața internă. Prezenta decizie se bazează pe articolul 6 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1). Textul integral al deciziei este disponibil doar în limba engleză și va fi făcut public după ce vor fi eliminate orice secrete de afaceri pe care le-ar putea conține. Va fi disponibil:

—

pe site-ul internet al Direcției Generale Concurență din cadrul Comisiei, în secțiunea consacrată concentrărilor (http://ec.europa.eu/competition/mergers/cases/). Acest site internet oferă diverse facilități care permit identificarea deciziilor de concentrare individuale, inclusiv întreprinderea, numărul cazului, data și indexurile sectoriale;

—	în format electronic, pe site-ul internet EUR-Lex (http://eur-lex.europa.eu/homepage.html?locale=ro), cu numărul de document 32022M10748. EUR-Lex permite accesul online la legislația europeană.

---

(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

Rata de schimb a monedei euro (1)

4 august 2022

(2022/C 298/04)

1 euro =

	Moneda	Rata de schimb
USD	dolar american	1,0181
JPY	yen japonez	135,81
DKK	coroana daneză	7,4425
GBP	lira sterlină	0,84231
SEK	coroana suedeză	10,3740
CHF	franc elvețian	0,9765
ISK	coroana islandeză	138,70
NOK	coroana norvegiană	9,9065
BGN	leva bulgărească	1,9558
CZK	coroana cehă	24,659
HUF	forint maghiar	395,98
PLN	zlot polonez	4,7233
RON	leu românesc nou	4,9261
TRY	lira turcească	18,2922
AUD	dolar australian	1,4607
CAD	dolar canadian	1,3070
HKD	dolar Hong Kong	7,9919
NZD	dolar neozeelandez	1,6172
SGD	dolar Singapore	1,4037
KRW	won sud-coreean	1 333,70
ZAR	rand sud-african	17,0352
CNY	yuan renminbi chinezesc	6,8769
HRK	kuna croată	7,5150
IDR	rupia indoneziană	15 200,94
MYR	ringgit Malaiezia	4,5387
PHP	peso Filipine	56,633
RUB	rubla rusească
THB	baht thailandez	36,606
BRL	real brazilian	5,3614
MXN	peso mexican	20,7560
INR	rupie indiană	80,7715

---

(1)  Sursă: rata de schimb de referință publicată de către Banca Centrală Europeană.

Avizul Comitetului consultativ în materie de concentrări economice adoptat la reuniunea sa din 14 februarie 2022 cu privire la decizia în cazul M.10078 – Cargotec/Konecranes

Reuniune prin audioconferință – prin „Skype for Business”

Raportor: Ungaria

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2022/C 298/05)

Operațiune

1.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia tranzacția constituie o concentrare în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind concentrările economice.

Dimensiunea europeană

2.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia tranzacția are o dimensiune europeană în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice.

Piețele produsului

3.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu definițiile stabilite de Comisie în ceea ce privește piețele relevante ale produsului în acest caz și în special:

3.1.

Macaralele-portal pe pneuri (Rubber-tired gantry cranes – RTG) și podurile rulante de stivuire automate (automated stacking cranes – ASC) constituie piețe separate ale produselor;

3.2.

Macaralele transtainer, macaralele pentru transportul containerelor, tractoarele de terminal și vehiculele automate ghidate (automated guided vehicles – AGV) constituie piețe separate ale produselor;

3.3.

Stivuitoarele telescopice, utilajele pentru manipularea containerelor goale și stivuitoarele de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone) constituie piețe separate ale produselor;

3.4.

Grinzile de ridicat containere pentru echipamente mobile și alte grinzi de ridicat containere pentru echipamente (inclusiv grinzile de ridicat containere pentru macarale) constituie piețe separate ale produselor.

Piețele geografice

4.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu definițiile stabilite de Comisie în ceea ce privește piețele geografice relevante în acest caz și în special:

4.1.

Piețele RTG și ASC acoperă teritoriul SEE;

4.2.

Definiția exactă a pieței geografice a macaralelor transtainer și a macaralelor pentru transportul containerelor poate fi lăsată deschisă;

4.3.

Piețele stivuitoarelor telescopice, utilajelor pentru manipularea containerelor goale și stivuitoarelor de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone) acoperă teritoriul SEE;

4.4.

Piețele grinzilor de ridicat containere pentru echipamente mobile acoperă teritoriul SEE.

Evaluarea din punctul de vedere al concurenței

5.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu evaluarea Comisiei potrivit căreia tranzacția ar împiedica în mod semnificativ concurența efectivă ca urmare a creării unei poziții dominante în ceea ce privește producția și furnizarea de:

5.1.

RTG;

5.2.

macarale transtainer și macarale pentru transportul containerelor și

5.3.

stivuitoare telescopice și stivuitoare de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone).

6.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu evaluarea Comisiei potrivit căreia tranzacția ar împiedica în mod semnificativ concurența efectivă prin eliminarea constrângerilor concurențiale importante în ceea ce privește producția și furnizarea de utilaje pentru manipularea containerelor goale și de stivuitoare de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone).

7.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu evaluarea Comisiei potrivit căreia tranzacția ar împiedica în mod semnificativ concurența efectivă ca urmare a efectelor verticale (blocarea accesului la clienți) pe piața grinzilor de ridicat containere pentru echipamentele mobile.

8.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu evaluarea Comisiei potrivit căreia tranzacția nu ar împiedica în mod semnificativ concurența efectivă în ceea ce privește producția și furnizarea de:

8.1.

ASC;

8.2.

tractoare de terminal și AGV și

8.3.

grinzi de ridicat containere pentru macarale.

Angajamente

9.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia angajamentele KAS din 6 ianuarie 2022 cu anexa din 20 ianuarie 2022 răspund preocupărilor în materie de concurență în ceea ce privește producția și furnizarea de:

9.1.

RTG și

9.2.

macarale transtainer și macarale pentru transportul containerelor.

10.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia angajamentele MEQ din 6 ianuarie 2022 răspund preocupărilor în materie de concurență în ceea ce privește producția și furnizarea de:

10.1.

stivuitoare telescopice;

10.2.

utilaje pentru manipularea containerelor goale;

10.3.

stivuitoare de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone) și

10.4.

grinzi de ridicat containere pentru echipamente mobile.

11.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia, sub rezerva respectării integrale a angajamentelor KAS și MEQ, tranzacția nu este susceptibilă să ridice obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe un segment important al acesteia.

Compatibilitatea cu piața internă

12.

Comitetul consultativ (11 state membre) este de acord cu opinia Comisiei potrivit căreia tranzacția ar trebui, prin urmare, să fie declarată compatibilă cu piața internă și cu Acordul privind SEE, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) și cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice, precum și în conformitate cu articolul 57 din Acordul privind SEE.

Raportul final al consilierului-auditor (1)

Cazul M.10078 – Cargotec / Konecranes

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2022/C 298/06)

---

(1)  În temeiul articolelor 16 și 17 din Decizia 2011/695/UE a președintelui Comisiei Europene din 13 octombrie 2011 privind funcția și mandatul consilierului-auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței, (JO L 275, 20.10.2011, p. 29) („Decizia 2011/695/UE”).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrările economice], (JO L 24, 29.1.2004, p. 1).

(3)  O copie neoficială a CO în scopul informării în avans a fost furnizată părților la 22 octombrie 2021.

(4)  O altă procedură a camerei de date a fost organizată la 6 decembrie 2021.

Rezumat al Deciziei Comisiei

din 24 februarie 2022

de declarare a compatibilității unei concentrări cu piața internă și cu funcționarea Acordului privind SEE

(Cazul M.10078 – Cargotec/Konecranes)

[notificată cu numărul C(2022) 1070]

(Numai textul în limba engleză este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2022/C 298/07)

La data de 24 februarie 2022, Comisia a adoptat o decizie într-un caz de concentrare economică, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (1) , în special al articolului 8 alineatul (2) din regulament. O versiune neconfidențială- a textului integral al deciziei este disponibilă în limba engleză pe site-ul web al Direcției-Generale Concurență, la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm?clear=1&policy_area_id=2

I.   PĂRȚILE

(1)

Cargotec, cu sediul la Helsinki, Finlanda, oferă echipamente și servicii, în special, pentru manipularea mărfurilor în porturi și terminale și pentru transportul maritim și rutier. Principalele activități ale Cargotec sunt organizate după cum urmează: (i) Kalmar, care oferă echipamente de manipulare a containerelor și soluții automatizate pentru terminale; (ii) Hiab, care oferă echipamente de manipulare a încărcăturilor în transportul rutier și (iii) MacGregor, care furnizează soluții și servicii de inginerie pentru sectorul maritim.

(2)

Konecranes, cu sediul la Hyvinkää, Finlanda, oferă echipamente și servicii, în special, pentru ridicarea și manipularea mărfurilor în șantierele navale, porturi și terminale. Principalele activități ale Konecranes sunt organizate după cum urmează: (i) Divizia pentru soluții portuare (Port Solutions), care oferă echipamente de manipulare a containerelor și tehnologii de automatizare; (ii) Divizia pentru echipamente industriale (Industrial Equipment), care oferă instalații de ridicat, macarale și soluții de manipulare a materialelor pentru industriile producătoare și prelucrătoare.

II.   OPERAȚIUNEA

(3)

La 28 mai 2021, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului („Regulamentul privind concentrările economice”), prin care Cargotec Corporation („Cargotec”, Finlanda) intenționează să fuzioneze integral, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind concentrările economice, cu Konecranes Plc („Konecranes”, Finlanda), printr-o fuziune statutară prin absorbție în temeiul legislației finlandeze („tranzacția” și „tranzacția propusă”) (2). Cargotec și Konecranes sunt denumite împreună „părțile notificatoare” sau „părțile”.

(4)

La 2 iulie 2021, pe baza investigației de piață inițiale, Comisia a exprimat îndoieli serioase privind compatibilitatea tranzacției cu piața internă și cu funcționarea Acordului privind SEE și a adoptat o decizie de inițiere a procedurii în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul privind concentrările economice.

(5)

La 22 octombrie 2021, Comisia a adoptat o Comunicare privind obiecțiunile („CO”). În CO, Comisia a exprimat opinia preliminară potrivit căreia tranzacția ar putea afecta în mod semnificativ concurența efectivă pe piața internă în sensul articolului 2 din Regulamentul privind concentrările economice. Comisia a ridicat, în special, obiecții cu privire la piața macaralelor-portal pe pneuri (RTG) și piețele macaralelor transtainer și macaralelor pentru transportul containerelor, precum și cu privire la piețele următoarelor echipamente mobile: stivuitoare telescopice, utilaje pentru manipularea containerelor goale și stivuitoare de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone). În ceea ce privește furnizarea grinzilor de ridicat containere, Comisia a exprimat, de asemenea, preocupări legate de blocarea accesului la clienți .

(6)

La 9 noiembrie 2021, părțile notificatoare au transmis răspunsul lor la CO, iar la 16 noiembrie 2021 a avut loc o audiere. Întrucât Comisia și-a menținut obiecțiile, la 9 decembrie 2021, părțile notificatoare au transmis angajamente în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice, pentru a răspunde preocupărilor în materie de concurență exprimate în CO. Având în vedere rezultatele testării pe piață, părțile notificatoare au transmis angajamente revizuite la 6 ianuarie 2022. Date fiind rezultatele celei de a doua testări pe piață, părțile notificatoare au transmis, la 20 ianuarie 2022, un addendum semnat la angajamente.

III.   REZUMAT

(7)

Comisia a exprimat preocupări în materie de concurență în ceea ce privește compatibilitatea cu piața internă cu referire la macaralele-portal pe pneuri (RTG), macaralele transtainer/macaralele pentru transportul containerelor, stivuitoarele telescopice, utilajele pentru manipularea containerelor goale și stivuitoarele de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone). În plus, Comisia a prezentat, de asemenea, preocupări legate de blocarea accesului la clienți în ceea ce privește furnizarea grinzilor de ridicat containere pentru echipamente mobile.

(8)

Pe baza rezultatelor testării pe piață și a evaluării angajamentelor, angajamentele revizuite elimină preocupările în materie de concurență identificate de Comisie, care decurg din tranzacția propusă.

(9)

Prin urmare, se propune adoptarea unei decizii de autorizare condiționată în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice.

IV.   EXPUNERE DE MOTIVE

1.1.   PIEȚELE RELEVANTE ALE PRODUSULUI

(10)

Prezenta secțiune expune piețele relevante în privința cărora Comisia a formulat opinia preliminară potrivit căreia tranzacția ar conduce la un obstacol semnificativ în calea concurenței efective. De asemenea, Comisia a definit și a investigat alte piețe relevante pe care activitățile părților se suprapun sau pe care existau legături pe verticală, dar în privința cărora nu au fost exprimate preocupări (3).

1.1.1.   Piața macaralelor-portal pe pneuri

(11)

Macaralele-portal pe pneuri (rubber-tired gantry cranes – RTG) sunt cel mai frecvent sistem de manipulare pe șantierele navale în terminalele mari de containere și în depozitele specializate de containere. Deși marea majoritate a RTG sunt operate manual, ambele părți vând și RTG automatizate, care sunt controlate prin intermediul unei soluții software.

(12)

Comisia consideră că piețele de RTG (fie acționate manual, fie automatizate) ar putea constitui piețe separate de alte piețe ale macaralelor-portal, cum ar fi macaralele-portal pe căi de rulare cu șine (rail-mounted gantry cranes – RMG) sau podurile rulante de stivuire automate (automated stacking cranes – ASC).

(13)

Comisia concluzionează, de asemenea, că furnizorii care își desfășoară activitatea în afara SEE nu exercită o constrângere concurențială efectivă asupra furnizorilor din SEE și, prin urmare, consideră că piața geografică relevantă pentru furnizarea de RTG acoperă teritoriul SEE.

1.1.2.   Piața macaralelor transtainer și a macaralelor pentru transportul containerelor

(14)

Macaralele transtainer și macaralele pentru transportul containerelor sunt ambele montate pe roți și au o structură de ridicare care le permite să ridice containere. Macaralele transtainer pot ridica și stivui containere pe o înălțime de până la patru containere. Acestea sunt utilizate, de asemenea, pentru a transporta containere de la și către depozit, precum și pentru a încărca/descărca camioane și automotoare. Macaralele pentru transportul containerelor sunt în mare parte identice cu macaralele transtainer, dar au picioare de sprijin mai scurte și, prin urmare, sunt utilizate în principal pentru transportul (și nu stivuirea) containerelor.

(15)

Comisia consideră că macaralele transtainer și macaralele pentru transportul containerelor constituie o piață de produse distinctă de alte tipuri de echipamente orizontale și de echipamente de stivuire, cum ar fi macaralele-portal. În cele din urmă, o subsegmentare suplimentară în categoria macaralelor transtainer și a macaralelor pentru transportul containerelor poate fi lăsată deschisă, deoarece tranzacția propusă ridică preocupări atât în ceea ce privește aceste segmentări, cât și pe piața pe ansamblu.

(16)

Comisia consideră că delimitarea exactă a pieței geografice poate fi lăsată deschisă în sensul prezentei decizii, întrucât tranzacția propusă ridică preocupări atât pe o piață geografică care acoperă teritoriul SEE, cât și pe o piață geografică mondială.

1.1.3.   Piețele de echipamente mobile

(17)

Echipamentele mobile sunt utilizate în principal pentru transportul și ridicarea containerelor, a altor mărfuri și a containerelor platformă (flat rack) în terminale. Acestea includ, de regulă, utilaje pentru manipularea containerelor (goale sau pline) și stivuitoare, pe lângă stivuitoarele telescopice. Aceste echipamente sunt utilizate, de asemenea, de întreprinderile industriale și de logistică.

(18)

Stivuitoarele telescopice au un braț cu o grindă de ridicat containere care se fixează pe container în partea de sus, astfel încât pot opera pe mai multe rânduri în adâncime (mai exact, pot ajunge la containere situate pe al doilea sau al treilea rând al unei stive de containere).

(19)

Utilajele pentru manipularea containerelor goale sunt stivuitoare cu catarge, care pot stivui containere numai pe primul rând. Acestea au o capacitate de ridicare mai mică decât utilajele pentru manipularea containerelor pline și sunt utilizate pentru stivuirea containerelor fără încărcătură, în general pe o înălțime de până la opt containere.

(20)

stivuitoarele de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone) sunt stivuitoare cu catarge, echipate cu furcă. Acestea sunt utilizate pentru o serie de aplicații de ridicare de mare tonaj, inclusiv pentru mărfuri și încărcături care nu sunt transportate în containere.

(21)

Comisia consideră că stivuitoarele telescopice, utilajele pentru manipularea containerelor goale și stivuitoarele de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone) constituie fiecare o piață de produse distinctă, în principal din cauza substituibilității foarte limitate pe partea cererii și a substituibilității limitate pe partea ofertei.

(22)

Comisia consideră, de asemenea, că fiecare dintre aceste trei piețe de produse acoperă teritoriul SEE, ca urmare a caracteristicilor cererii și a unor factori legați de ofertă, cum ar fi necesitatea unei prezențe regionale.

1.1.4.   Grinzile de ridicat containere

(23)

Grinzile de ridicat containere sunt dispozitive utilizate pentru prinderea containerelor și a încărcăturilor divizate în unități, de obicei cu un mecanism de blocare în fiecare colț al grinzii, care se atașează la cele patru colțuri ale containerului. Acestea sunt utilizate la toate tipurile de macarale portuare, la unele echipamente de transport orizontale și la unele echipamente mobile.

(24)

Comisia consideră că grinzile de ridicat containere pentru echipamente mobile constituie o piață separată de alte tipuri de grinzi de ridicat containere, inclusiv de cele pentru macarale, din cauza lipsei de substituibilitate pe partea cererii și a substituibilității limitate pe partea ofertei.

(25)

Comisia consideră că piața geografică relevantă acoperă cel puțin teritoriul SEE.

1.2.   EVALUAREA DIN PUNCTUL DE VEDERE AL CONCURENȚEI

(26)

Prezenta secțiune se axează, de asemenea, pe piețele relevante în cazul cărora Comisia a considerat că tranzacția ar putea împiedica în mod semnificativ concurența efectivă.

1.2.1.   Efecte orizontale necoordonate pe piața RTG

(27)

Pe piața RTG, entitatea rezultată în urma concentrării ar deține o cotă cumulată [70 %-80 %] în SEE, fiind de trei ori mai mare decât cea a următorului concurent, ZPMC. Deși cota deținută de Cargotec a scăzut, Konecranes a rămas liderul de piață incontestabil. Ponderea ZPMC a crescut recent, însă aceasta se bazează în principal pe o singură licitație, cea mai mare atribuită vreodată în SEE. În plus, specificitatea cererii din SEE și barierele ridicate la intrare explică de ce alți actori din afara SEE nu au vândut nicio piesă de echipament RTG niciunui client în ultimii 10 ani. Alți furnizori din SEE sunt prea mici pentru a constitui o alternativă reală la părți. În ceea ce privește scăderea profitabilității activității Cargotec, dovezile furnizate de părți nu sunt suficiente pentru a concluziona că Cargotec ar ieși de pe piață în absența concentrării.

(28)

Prin urmare, în proiect, Comisia concluzionează că tranzacția, astfel cum a fost notificată, împiedică în mod semnificativ concurența efectivă prin crearea unei poziții dominante pe piața RTG din SEE.

1.2.2.   Efecte orizontale necoordonate pe piața macaralelor transtainer și a macaralelor pentru transportul containerelor

(29)

În cazul macaralelor transtainer și al macaralelor pentru transportul containerelor, tranzacția ar conduce, în esență, la o fuziune care ar genera un monopol, cu acțiuni de [90-100] % atât la nivelul SEE, cât și la nivel mondial. Deși ZPMC din China a intrat recent pe piață, acesta ar fi singurul concurent (foarte mic) rămas pe piață. Investigația de piață a confirmat că este puțin probabil ca ZPMC să primească comenzi la scară largă în următorii cinci ani.

(30)

Prin urmare, Comisia concluzionează că tranzacția, astfel cum a fost notificată, împiedică în mod semnificativ concurența efectivă prin crearea unei poziții dominante.

1.2.3.   Efecte orizontale necoordonate pe piețele de echipamente mobile

(31)

În ceea ce privește piața stivuitoarelor telescopice, tranzacția ar conduce la o cotă de piață foarte mare a entității rezultate în urma concentrării (peste 70 %) pe o piață deja concentrată. Aceasta ar elimina, de asemenea, concurența dintre părțile notificatoare, care concurează intens și îndeaproape și au planuri de creștere a cotei. În plus, nu există suficiente alternative pentru a constrânge entitatea rezultată în urma concentrării.

(32)

Prin urmare, Comisia concluzionează că tranzacția, astfel cum a fost notificată, împiedică în mod semnificativ concurența efectivă prin crearea unei poziții dominante.

(33)

Pe piața utilajelor pentru manipularea containerelor goale, tranzacția ar crea o situație cvasiduopolistă în care entitatea rezultată în urma concentrării ar fi liderul de piață cu o cotă mare de piață ([40-50] %) și ar există doar un concurent mare (Hyster). Tranzacția ar elimina concurența dintre părțile notificatoare, care, înainte de tranzacție, concurează intens și strâns. În plus, nu există suficiente alternative pentru a constrânge entitatea rezultată în urma concentrării. Dimpotrivă, tranzacția ar reduce probabil presiunea concurențială asupra concurenților rămași, ceea ce ar face probabilă o a doua creștere a prețului de comandă.

(34)

Prin urmare, Comisia concluzionează că tranzacția ar împiedica în mod semnificativ concurența efectivă, prin eliminarea constrângerilor concurențiale importante pe care părțile notificatoare le-au exercitat una asupra celeilalte și prin reducerea presiunii concurențiale asupra celorlalți concurenți.

(35)

În ceea ce privește piața motostivuitoarelor de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone), tranzacția ar conduce la o cotă de piață foarte mare a entității rezultate în urma concentrării (peste 50 %) pe o piață deja concentrată. Aceasta ar elimina, de asemenea, concurența dintre părțile notificatoare, care concurează intens și strâns. În plus, nu există suficiente alternative pentru a constrânge entitatea rezultată în urma concentrării.

(36)

Prin urmare, Comisia consideră că tranzacția ar împiedica în mod semnificativ concurența efectivă pe piața motostivuitoarelor de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone) din SEE, prin crearea unei poziții dominante și prin eliminarea constrângerilor concurențiale importante.

1.2.4.   Efecte de blocare a accesului la clienți pe piața grinzilor de ridicat containere pentru echipamente mobile

(37)

În ceea ce privește legăturile pe verticală, Cargotec își desfășoară în prezent activitatea prin intermediul filialei sale Bromma în furnizarea în amonte de grinzi de ridicat containere pentru echipamente mobile. Konecranes procură grinzi de ridicat containere pentru echipamente mobile de la singurul producător independent, Elme. Prin urmare, transferul cererii semnificative de la Konecranes la Bromma ar afecta Elme și ar avea un impact asupra pieței. Având în vedere poziția Cargotec pe piața din amonte, importanța Konecranes în aval, precum și poziția combinată pe piața de echipamente mobile din aval, entitatea rezultată în urma concentrării ar avea capacitatea și motivația de a bloca accesul Elme la clientul său important.

1.2.5.   Concluzie

(38)

Prin urmare, decizia concluzionează că respectiva concentrare notificată ridică îndoieli grave privind compatibilitatea sa cu piața internă în ceea ce privește RTG, macaralele transtainer/macaralele pentru transportul containerelor, stivuitoarele telescopice, utilajele pentru manipularea containerelor goale și stivuitoarele de mare tonaj (cu o capacitate > 10 tone). În plus, Comisia prezintă, de asemenea, preocupări legate de blocarea accesului la clienți în ceea ce privește furnizarea de grinzi de ridicat containere pentru echipamentele mobile.

1.2.6.   Angajamentele prezentate de părți

(39)

Pentru a răspunde preocupărilor în materie de concurență menționate anterior, părțile au prezentat angajamentele descrise mai jos.

(40)

Pentru a răspunde preocupărilor legate de piața RTG și piața macaralelor transtainer și a macaralelor pentru transportul containerelor, Cargotec se angajează să cesioneze unitatea sa operațională care se ocupă de macaralele portuare și macaralele transtainer și macaralele pentru transportul containerelor, cunoscută sub denumirea de „Kalmar Automation Solutions” sau „KAS”. Cesionarea KAS include toate activele corporale și necorporale și personalul, astfel cum sunt descrise în lista și apendicele la angajamente („pachetul KAS”), printre altele: (a) toate liniile de produse, stocul de produse finite, componente, materii prime și piese de schimb, precum și instrumentele și echipamentele utilizate pentru instalarea la fața locului a produselor proiectului; (b) proiectele de dezvoltare de produse; (c) contractele cu clienții și, la cererea cumpărătorului, contractele de furnizare și de concesiune/agenție; (d) brevetele, precum și alte drepturi de proprietate intelectuală (DPI) și know-how utilizate în prezent exclusiv sau predominant de unitatea operațională KAS. În plus, la cererea cumpărătorului, o licență pentru drepturile de proprietate intelectuală utilizate în prezent pentru produse care nu intră în domeniul de aplicare al activității cesionate, dar care sunt utilizate și în unitatea operațională KAS. (e) Cesionarea mărcii „Kalmar” în vederea utilizării în legătură cu furnizarea și întreținerea de macarale portuare și echipamente de transport orizontale, în cazul în care achiziția nu are o marcă cunoscută în industria de manipulare a materialelor sau de echipamente de mare tonaj. Părțile își păstrează dreptul de a utiliza marca Kalmar în legătură cu orice alte echipamente, dar le vor diferenția. (f) În cazul în care cumpărătorul are deja o marcă cunoscută în această industrie, acesta poate solicita ca părțile notificatoare să nu utilizeze marca Kalmar pentru a vinde macarale portuare și/sau echipamente orizontale pentru o perioadă de zece (10) ani de la încheiere. De asemenea, la alegerea cumpărătorului, părțile și cumpărătorul vor încheia acorduri pentru a permite cumpărătorului să vândă macarale portuare și echipamente orizontale utilizând marca Kalmar pentru o perioadă de cinci ani. (g) La cererea cumpărătorului, transferul contractului de asamblare pe care Cargotec îl are în prezent cu subcontractantul chinez și contractul de servicii de asamblare finală de către PTZ din Polonia.

(41)

Pachetul prevede, de asemenea, cesionarea unității de asamblare a Cargotec din Stargard, cu excepția întregului personal și a tuturor activelor utilizate de unitatea operațională Hiab a Cargotec care se ocupă de macarale de încărcare. Cargotec va exclude, de asemenea, toate activele și tot personalul utilizat exclusiv pentru activitățile legate de echipamente mobile ale Cargotec, sub rezerva avizului mandatarului însărcinat cu monitorizarea și a aprobării de către Comisie. Transferul acestor active se finalizează în termen de douăzeci și patru (24) de luni de la încheiere. Între timp, Cargotec și cumpărătorul vor încheia un contract tranzitoriu de închiriere și servicii.

(42)

În plus, pachetul include o clauză privind cumpărătorul inițial și criterii specifice privind achizitorul.

(43)

Pentru a răspunde preocupărilor legate de piețele de echipamente mobile, Konecranes se angajează să își cesioneze activitatea de producție și comercializare a stivuitoarelor telescopice, a utilajelor pentru manipularea containerelor pline, a utilajelor pentru manipularea containerelor goale, precum și a stivuitoarelor și a pieselor de schimb și asistenței tehnice aferente (denumit în continuare „pachetul MEQ”). Printre activele corporale și necorporale și personalul care urmează să fie cesionat se numără: (a) echipamentele mobile, C-D, unitatea de producție și centrul de distribuție pentru piese de schimb ale Konecranes situate în Suedia și unitatea de producție și centrul de distribuție de piese de schimb din China; (b) toate liniile de producție de echipamente mobile; toate stocurile existente de produse finite, componente, materii prime și piese de schimb, inclusiv acordurile tranzitorii de servicii pentru depozitarea pieselor de schimb, precum și echipamentele de fabricație, testare și întreținere; (c) proiecte de C-D și proiecte în curs de dezvoltare și informații conexe; (d) contractele cu clienții, distribuitorii, agenții și furnizorii, încheiate de entitățile juridice care fac parte din activitatea cesionată; (e) Konecranes va depune toate eforturile rezonabile pentru a transfera acordurile privind furnizarea de echipamente mobile, care nu sunt încheiate de entitățile juridice care fac parte din activitatea cesionată. În cazul în care clienții nu sunt de acord cu transferul, Konecranes va depune toate eforturile pentru a găsi o altă soluție pentru transferul activității relevante. (f) mărci, brevete, drepturi asupra desenelor sau modelelor industriale și alte tehnologii și know-how care fac obiectul unor drepturi de proprietate intelectuală, utilizate în prezent exclusiv sau predominant în sectorul echipamentelor mobile. (g) La cererea cumpărătorului, o licență pentru utilizarea mărcii Konecranes pentru a vinde stocurile existente și piesele de schimb ale produselor echipamentelor mobile, precum și o perioadă de interdicție în cursul căreia nici părțile, nici cumpărătorul nu vor fi autorizate să vândă produse ale echipamentelor mobile sub marca Konecranes. (h) La cererea cumpărătorului, Konecranes va acorda o licență pentru aceste brevete și alte drepturi de proprietate intelectuală, tehnologii și know-how utilizate de Konecranes în principal în produse care nu intră în domeniul de aplicare al activității cesionate MEQ, dar care sunt utilizate și în cadrul activităților legate de echipamentele mobile; (i) La cererea cumpărătorului, Konecranes va oferi, de asemenea, acorduri tranzitorii privind serviciile, inclusiv: platforme de gestionare de la distanță a monitorizării și a întreținerii. În ceea ce privește TruConnect, la alegerea cumpărătorului, Konecranes poate furniza, în schimb, un duplicat al TruConnect pentru echipamentele mobile.

(44)

Acest pachet include, de asemenea, o clauză privind cumpărătorul inițial.

1.2.7.   Evaluarea angajamentelor prezentate

(45)

Comisia consideră că pachetul KAS elimină întreaga suprapunere orizontală generată de tranzacție pe piața RTG, precum și pe piețele macaralelor transtainer și macaralelor pentru transportul containerelor. Pachetul KAS constă, de asemenea, într-o activitate viabilă și de sine stătătoare care poate concura în mod eficace și durabil cu entitatea rezultată în urma concentrării. În special, disocierea inversă a unității de la Stargard și licența, urmate de o perioadă de interdicție a mărcii Kalmar, în special, contribuie la atractivitatea și viabilitatea activității cesionate. În plus, clauza privind cumpărătorul inițial, împreună cu aprobarea necesară din partea Comisiei privind păstrarea oricăror active în unitatea de la Stargard atenuează riscurile de punere în aplicare a unei astfel de cesiuni.

(46)

Comisia consideră că pachetul MEQ elimină suprapunerile orizontale de pe piețele echipamentelor mobile și riscul de blocare a accesului la clienți pe piața grinzilor de ridicat containere pentru echipamentele mobile. Pachetul MEQ include, de asemenea, o activitate viabilă și de sine stătătoare care poate concura în mod eficace și durabil cu entitatea rezultată în urma concentrării. În plus, clauza privind cumpărătorul inițial asigură faptul că tranzacția va fi pusă în aplicare numai după ce Comisia a aprobat un cumpărător, limitând orice risc potențial de punere în aplicare.

(47)

Prin urmare, în proiectul său de decizie, Comisia a ajuns la concluzia că, pe baza angajamentelor transmise de părți, concentrarea notificată nu va conduce la un obstacol semnificativ în calea concurenței pe următoarele piețe: RTG, macarale transtainer și macarale pentru transportul containerelor, stivuitoare telescopice, utilaje pentru manipularea containerelor goale, stivuitoare de mare tonaj și grinzi de ridicat containere pentru echipamentele mobile.

V.   CONCLUZIE

(48)

Din motivele menționate anterior, decizia concluzionează că, sub rezerva respectării depline a angajamentelor prezentate de către părți, concentrarea propusă nu va ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective de pe piața internă sau de pe un segment important al acesteia.

(49)

În consecință, concentrarea ar trebui declarată compatibilă cu piața internă și cu funcționarea Acordului privind SEE, în conformitate cu articolul 2 alineatul (2) și cu articolul 8 alineatul (2) din Regulamentul privind concentrările economice, precum și cu articolul 57 din Acordul privind SEE, în condițiile și obligațiile menite să asigure respectarea de către întreprinderile în cauză a angajamentelor pe care și le-au asumat față de Comisie.

---

(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1.

(2)  Publicată în JO C 215, 7.6.2021, p. 8.

(3)  Aceste piețe se referă la suprapunerea orizontală pe piața macaralelor de containere ship-to-shore, la piața macaralelor-portal pe căi de rulare cu șine și la piața podurilor rulante de stivuire automate, la suprapunerea potențială pe piața vehiculelor automate ghidate și pe piața tractoarelor de terminal, precum și la legătura pe verticală dintre piața grinzilor de ridicat containere pentru macarale (în amonte) și piața macaralelor portuare mobile (în aval).