—

având în vedere Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii,

—

având în vedere Convenția ONU privind diversitatea biologică (CDB) din 1992 și cea de a 15-a reuniune viitoare a Conferinței părților la aceasta (COP15),

—

având în vedere Tratatul internațional privind resursele fitogenetice pentru alimentație și agricultură,

—

având în vedere Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene din 2007,

—

având în vedere Declarația ONU privind drepturile agricultorilor și ale altor persoane care își desfășoară activitatea în zonele rurale din 2018,

—

având în vedere raportul special al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) referitor la schimbările climatice și teritoriu din 2019,

—

având în vedere raportul special privind oceanele și criosfera într-un climat în schimbare al IPCC din 2019,

—

având în vedere raportul de evaluare globală privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice al Platformei interguvernamentale științifico-politice privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (IPBES) din 2019,

—

având în vedere raportul atelierului IPBES privind biodiversitatea și pandemiile din 29 octombrie 2020,

—

având în vedere raportul prezentat Adunării Generale a ONU în 2016 de raportorul special al ONU privind drepturile populațiilor indigene,

—

având în vedere Convenția nr. 169 a Organizației Internaționale a Muncii privind popoarele indigene și tribale din 1989,

—

având în vedere cea de a cincea ediție a Perspectivelor mondiale privind biodiversitatea ale Secretariatului Convenției privind diversitatea biologică din 15 septembrie 2020,

—

având în vedere summitul de la ONU privind biodiversitatea din 30 septembrie 2020,

—

având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD),

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite asupra dreptului mării,

—

având în vedere Declarația de la Cancun privind promovarea pastoralismului și producției animaliere sustenabile pentru conservarea biodiversității pe pajiști și pășuni din cadrul COP 13 a CBD din 14 decembrie 2016,

—

având în vedere raportul din iulie 2019 al Grupului de experți la nivel înalt pentru securitate alimentară și nutriție al Comitetului pentru securitatea alimentară mondială, intitulat „O abordare agroecologică și alte abordări inovatoare pentru sisteme agricole și alimentare sustenabile, care să mărească securitatea alimentară și nutriția”,

—

având în vedere raportul FAO intitulat „Stadiul cunoștințelor despre biodiversitatea solului – stare, provocări și potențiale”, publicat în 2020,

—

având în vedere Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES) și Convenția privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice,

—

având în vedere analiza globală a Front Line Defenders pe 2020,

—

având în vedere documentul „Streamlining European Biodiversity Indicators (SEBI) 2020” (Integrarea indicatorilor europeni ai biodiversității – SEBI 2020), publicat de Agenția Europeană de Mediu,

—

având în vedere comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 9 martie 2020 intitulată „Către o strategie cuprinzătoare cu Africa” (JOIN(2020)0004),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 24 februarie 2021 intitulată „Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice – Noua strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice” (COM(2021)0082),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 20 mai 2020 intitulată „O strategie «De la fermă la consumator» pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic” (COM(2020)0381),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 25 mai 2020 intitulată „Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030 – Readucerea naturii în viețile noastre” (COM(2020)0380),

—

având în vedere recomandarea Comisiei 2013/396/UE din 11 iunie 2013 privind principii comune aplicabile acțiunilor colective în încetare și în despăgubire introduse în statele membre în cazul încălcării drepturilor conferite de legislația Uniunii (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 iulie 2019 privind intensificarea acțiunii UE pentru protejarea și refacerea pădurilor la nivel mondial”, (COM(2019)0352) și concluziile subsecvente ale Consiliului,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 15 mai 2017 privind popoarele indigene,

—

având în vedere noul Consens european privind dezvoltarea din 2017,

—

având în vedere Planul de acțiune FLEGT al UE privind asigurarea respectării legislației, guvernanța și schimburile comerciale în sectorul forestier adoptat în noiembrie 2003,

—

având în vedere analiza aprofundată privind comerțul și biodiversitatea, publicată de Direcția Generală Politici Externe în iunie 2020 (2),

—

având în vedere evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei UE în domeniul biodiversității (3),

—

având în vedere analiza aprofundată intitulată „The link between biodiversity loss and the increasing spread of zoonotic diseases” (Legătura dintre declinul biodiversității și răspândirea tot mai mare a bolilor zoonotice), publicată de Direcția Generală Politici Externe în decembrie 2020 (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 3 iulie 2018 referitoare la încălcarea drepturilor popoarelor indigene în lume, inclusiv acapararea de terenuri (5),

—

având în vedere studiul intitulat „Indigenous peoples, extractive industries and human rights” (Popoarele indigene, industriile extractive și drepturile omului), publicat de Direcția Generală Politici Externe în septembrie 2014 (6),

—

având în vedere analiza aprofundată intitulată „Challenges for environmental and indigenous peoples’ rights in the Amazon region” (Amenințări la adresa drepturilor de mediu și a drepturilor popoarelor indigene în regiunea amazoniană), publicată de Direcția Generală Politici Externe în iunie 2020 (7),

—

având în vedere rezoluția sa din 22 octombrie 2020 conținând recomandări adresate Comisiei privind un cadru juridic al UE pentru stoparea și inversarea defrișărilor la nivel mondial în frunte cu UE (8),

—

având în vedere Pactul verde european,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A9-0258/2021),

A.

întrucât subzistența a 70 % din populația săracă a lumii depinde direct de diversitatea biologică;

B.

întrucât pierderea diversității se produce, în cea mai mare parte, în țările în curs de dezvoltare;

C.

întrucât biodiversitatea rămâne o sursă fundamentală pentru dezvoltarea de medicamente;

D.

întrucât, potrivit celei mai amănunțite estimări globale, serviciile ecosistemice aduc beneficii de 125-140 mii de miliarde USD pe an, adică de peste o dată și jumătate valoarea PIB-ului mondial (9);

E.

întrucât biodiversitatea este afectată de schimbările climatice și, totodată, aduce o contribuție importantă la atenuarea schimbărilor climatice și la adaptarea la acestea, prin serviciile ecosistemice pe care le sprijină;

F.

întrucât se preconizează că biodiversitatea și serviciile ecosistemice vor scădea în următoarele decenii, în timp ce cererea și oferta de materiale obținute din resurse naturale cu o valoare curentă de piață (alimentele, furajele, lemnul și bioenergia) vor crește;

G.

întrucât printre principalele presiuni exercitate asupra biodiversității terestre, a celei marine și a celei acvatice de alt tip se numără pierderea și fragmentarea habitatelor (în special din cauza expansiunii și intensificării agriculturii), exploatarea excesivă a resurselor naturale (de exemplu, a peștelui), poluarea, speciile alogene invazive și schimbările climatice;

H.

întrucât, potrivit raportului de evaluare globală al IPBES privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice din 2019, majoritatea țintelor de la Aichi pe 2020 privind biodiversitatea nu au fost atinse;

I.

întrucât, potrivit raportului din 2020 privind riscurile globale al Forumului Economic Mondial, riscurile de mediu sunt cele mai mari riscuri sistemice pentru economia noastră mondială;

J.

întrucât OCDE estimează că fluxurile financiare potențial dăunătoare pentru biodiversitate (bazate pe combustibili fosili și pe subvenții agricole) au o valoare de 500 de miliarde USD pe an, având un ordin de mărime de zece ori mai mare decât fluxurile financiare globale destinate conservării și utilizării sustenabile a biodiversității; întrucât costurile inacțiunii atunci când este vorba de declinul biodiversității sunt mari și se prevede că vor crește (10);

K.

întrucât IPBES informează că schimbarea destinației terenurilor, expansiunea agriculturii și urbanizarea sunt responsabile pentru peste 30 % din bolile emergente;

L.

întrucât unele studii recente arată că între 1,65 și 1,87 miliarde de persoane aparținând unor popoare indigene, comunități locale și de descendență africană trăiesc în zonele importante de conservare a biodiversității ale lumii; întrucât s-a constatat și că 56 % din persoanele care locuiesc în zone importante de conservare a biodiversității se află în țări cu venituri mici și cu venituri medii inferioare; întrucât doar 9 % din aceste persoane trăiesc în țări cu venituri mari; întrucât acest lucru scoate în evidență impactul disproporționat al conservării asupra țărilor din sudul global, potrivit Inițiativei pentru drepturi și resurse;

M.

întrucât există dovezi științifice ale unei legături complexe între declinul biodiversității și riscul tot mai mare de apariție a unor boli zoonotice, cum ar fi COVID-19;

N.

întrucât, pentru a-și satisface nevoile de bază și a avea mijloace de subzistență, popoarele indigene și comunitățile locale depind în mare măsură de terenuri, resurse naturale și ecosisteme, ținând seama de faptul că nivelul lor de trai scăzut și excluderea lor din viața politică și economică pot ațâța conflicte majore pentru folosirea resurselor naturale și drepturile asupra terenurilor;

O.

întrucât teritoriile indigene tradiționale cuprind aproximativ 22 % din suprafața de uscat a lumii și adăpostesc 80 % din biodiversitatea planetei;

P.

întrucât zonele protejate pot apăra biodiversitatea, în avantajul întregii umanități, dar au fost și asociate, în unele cazuri, cu săvârșirea unor încălcări pe scară largă ale drepturilor fundamentale ale popoarelor indigene și ale comunităților locale;

Q.

întrucât popoarele indigene rămân printre cele mai sărace dintre popoarele sărace și întrucât o problemă majoră cu care se confruntă ele peste tot în lume constă în a obține recunoașterea juridică a proprietății colective asupra pământurilor lor strămoșești, mai ales atunci când acestea au fost declarate teritorii protejate;

R.

întrucât se estimează că 50 % din zonele protejate din întreaga lume au fost create pe terenuri ocupate și folosite tradițional de popoarele indigene și că această proporție este cea mai ridicată pe continentul american, unde, în America Centrală, poate depăși 90 %;

S.

întrucât faptul că popoarelor și comunităților indigene nu li se recunosc drepturile cutumiare asupra terenurilor generează riscuri de acaparare a terenurilor, punându-le astfel în pericol mijloacele de subzistență și capacitatea de a reacționa la schimbările climatice sau la declinul biodiversității;

T.

întrucât raportorul special al ONU privind popoarele indigene a identificat industriile extractive ca fiind principala sursă de conflict și violență de pe teritoriile popoarelor indigene;

U.

întrucât, potrivit analizei globale din 2020 a Front Line Defenders, cel puțin 331 de apărători ai drepturilor omului au fost uciși în 2020, din care 69 % erau apărători ai mediului, iar 26 % se ocupau expres de drepturile popoarelor indigene

V.

întrucât UE urmărește să impună un obiectiv de protecție a biodiversității de cel puțin 30 % în temeiul Convenției privind diversitatea biologică;

W.

întrucât un corpus tot mai amplu de studii de cercetare arată că popoarele indigene și comunitățile locale dețin cunoștințe foarte importante și au un rol fundamental în gestionarea sustenabilă a resurselor naturale și în conservarea biodiversității, precum și în îmbunătățirea mijloacelor de subzistență din mediul rural și în mărirea rezilienței populațiilor și comunităților locale; întrucât nu se pot îndeplini obiectivele globale în materie de biodiversitate fără a recunoaște și a respecta drepturile popoarelor indigene și ale comunităților locale;

X.

întrucât, prin Pactul verde european, UE a prezentat angajamente și obiective ecologice ferme, dar amprenta ecologică totală a UE este în continuare mare, lucru ce are consecințe negative asupra mediului în țările în curs de dezvoltare; întrucât Strategia UE în domeniul biodiversității urmărește să ajungă în situația în care toate ecosistemele lumii să fie refăcute, reziliente și protejate corespunzător până în 2050, în concordanță cu Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă, și își exprimă angajamentul față de obiectivul de a pune capăt dispariției speciilor cauzate de om până în 2050, în concordanță cu principiul responsabilității intergeneraționale și cu principiul egalității, care presupun respectarea drepturilor popoarelor indigene și ale comunitățile locale și implicarea lor deplină și efectivă; întrucât strategia de sprijinire a țărilor în curs de dezvoltare a Uniunii și a statelor sale membre ar trebui concepută astfel încât să anticipeze efectele schimbărilor climatice și ale declinului biodiversității;

Y.

întrucât biodiversitatea este crucială pentru securitatea alimentară, pentru bunăstarea oamenilor și pentru dezvoltare la nivel mondial; întrucât printre avantajele pe care le obțin oamenii de pe urma ecosistemelor se numără, printre altele, purificarea apei și a aerului, controlul dăunătorilor și al bolilor, polenizarea culturilor, fertilitatea solului, diversitatea genetică, aprovizionarea cu apă dulce, apărarea de inundații, sechestrarea carbonului și reziliența la schimbările climatice; întrucât pădurile găzduiesc peste 75 % din biodiversitatea terestră a lumii și subzistența a peste 25 % din populația lumii depinde de resursele forestiere; întrucât pandemia de COVID-19 a scos la iveală zone de inegalități între sistemele agroalimentare și a evidențiat că producția micilor agricultori trebuie adaptată și îmbunătățită sustenabil în țările în curs de dezvoltare, că sistemele agroalimentare trebuie transformate, iar agricultura, reorientată către sustenabilitatea climatică;

Z.

întrucât raportul special al IPCC din 8 august 2019 privind schimbările climatice și terenurile demonstrează că popoarele indigene se adaptează de mult timp la variabilitatea climei, bazându-se pe cunoștințele lor tradiționale, ceea ce le mărește reziliența;

AA.

întrucât și raportul special al IPCC privind oceanele și criosfera într-un climat în schimbare din 24 septembrie 2019 prezintă dovezi cu privire la avantajele îmbinării cunoștințelor științifice cu cunoștințele locale și cu cele tradiționale locale pentru a asigura reziliența;

AB.

întrucât articolul 8 litera (j) din Convenția privind diversitatea biologică obligă statele-părți să respecte și să păstreze cunoștințele, inovațiile și practicile comunităților indigene și locale, care prezintă interes pentru conservarea și utilizarea sustenabilă a diversității biologice; întrucât Convenția privind diversitatea biologică omite să prevadă explicit recunoașterea drepturilor fundamentale ale popoarelor indigene;

AC.

întrucât Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că la nivel mondial s-a pierdut circa 75 % din diversitatea genetică a plantelor, iar 75 % din hrana din întreaga lume provine în prezent de la doar douăsprezece specii de plante și cinci specii de animale, ceea ce reprezintă un risc grav pentru securitatea alimentară mondială;

AD.

întrucât pierderea diversității genetice, mai cu seamă înlocuirea raselor locale, bine adaptate, crește vulnerabilitatea la dăunători, boli și schimbări ale mediului, inclusiv la schimbările climatice; întrucât globalizarea piețelor agricole a fost un factor care a accentuat această diminuare a biodiversității agricole, lucru ce a determinat scăderea capacității de inovare și de adaptare la schimbările climatice;

AE.

întrucât se estimează că la nivel mondial comerțul internațional generează 30 % din amenințările la adresa speciilor;

AF.

întrucât traficul cu specii de faună și floră sălbatică și comerțul ilegal cu lemn și materii prime pot accelera degradarea și distrugerea biodiversității în țările cu instituții slabe și reglementări de mediu relaxate;

AG.

întrucât oceanele sunt rezervoare uriașe de biodiversitate și dețin rolul principal în reglarea climei planetare; întrucât conservarea oceanelor este esențială pentru dezvoltarea sustenabilă și pentru eradicarea sărăciei, asigurând mijloace de subzistență sustenabile și securitate alimentară pentru miliarde de oameni; întrucât poluarea ecosistemelor marine cu plastic este atât o problemă globală, cât și una locală, putând avea consecințe grave asupra faunei sălbatice, a activităților economice și a sănătății umane din țările în curs de dezvoltare; întrucât s-a subestimat mult amploarea acestei poluări și în continuare se duce lipsă de cunoștințe, mai ales referitoare la impactul asupra terenurilor și comunităților costiere; întrucât, potrivit raportului recent al Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu, intitulat: „Neglected: Environmental Justice Impacts of Marine Litter and Plastic Pollution” (Neglijate: consecințele deșeurilor marine și ale poluării cu plastic asupra justiției de mediu”), aceste deșeuri și această poluare au un efect disproporționat asupra persoanelor vulnerabile, amenință exercitarea deplină și efectivă a drepturilor omului și constituie obstacole semnificative în calea realizării ODD;

AH.

întrucât Strategia UE în domeniul biodiversității s-a angajat să împartă corect și echitabil beneficiile asociate biodiversității obținute din utilizarea resurselor genetice și să promoveze un cadru favorabil cu ajutorul instrumentelor din domeniile cercetării, inovării și tehnologiei;

AI.

întrucât infracțiunile împotriva mediului, ale căror costuri estimate de Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu și Interpol sunt de până la două ori mai mari decât bugetul alocat ajutorului global, mai ales infracțiunile silvice, accelerează declinul biodiversității și schimbările climatice;

AJ.

întrucât „zonele fierbinți” din punctul de vedere al biodiversității se suprapun uneori cu zone afectate de sărăcie, fiindcă majoritatea acestor „zone fierbinți” sunt situate în țări în care predomină sărăcia și insecuritatea alimentară;

AK.

întrucât în declarația sa din 3 decembrie 2019 Republica Maldivelor a cerut să se modifice Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale pentru a recunoaște infracțiunile care pot constitui ecocid;

AL.

întrucât IPBES relatează că valoarea comerțului internațional legal cu specii de faună și floră sălbatică a crescut cu 500 % din 2005 și cu 2 000 % din anii 1980 (11);

AM.

întrucât UE este unul dintre cei mai mari importatori de specii de faună și floră sălbatică și de produse obținute din specii de faună și floră sălbatică din lume;

AN.

întrucât traficul mondial cu specii de faună și floră sălbatică este una din cele mai profitabile forme de activitate infracțională transfrontalieră organizată;

AO.

întrucât, într-un scenariu „business as usual”, se preconizează că schimbările climatice vor reduce biomasa peștilor cu 30-40 % în unele regiuni tropicale până în 2100 și vor influența puternic biodiversitatea marină; întrucât țările din aceste zone depind în mare măsură de pescuit, dar nu dispun de resursele sociale și financiare necesare pentru a se adapta și a se pregăti pentru viitor;

AP.

întrucât Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii susține transformarea a cel puțin 30 % din toate habitatele marine într-o rețea de zone marine strict protejate până în 2020;

AQ.

întrucât pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) amenință sustenabilitatea resurselor marine mondiale, contribuind la supraexploatarea lor,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

63.

64.

65.

66.

67.

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 2 și articolul 6, precum și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 16,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta), în special articolele 6, 7, 8, 11, 12, 13, 20, 21, 24 și 47,

—

având în vedere Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

—

având în vedere Convenția Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (ETS 108) și protocolul său de modificare („Convenția 108+”),

—

având în vedere Carta etică europeană privind utilizarea inteligenței artificiale în sistemele judiciare și în mediul lor, elaborată de Comisia Europeană pentru Eficiența Justiției (CEPEJ) din cadrul Consiliului Europei,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 aprilie 2019 intitulată „Cum construim încrederea cetățenilor într-o inteligență artificială centrată pe factorul uman” (COM(2019)0168),

—

având în vedere Orientările în materie de etică pentru o inteligență artificială (IA) fiabilă publicate de Grupul de experți la nivel înalt al Comisiei privind inteligența artificială la 8 aprilie 2019,

—

având în vedere Cartea albă a Comisiei din 19 februarie 2020 intitulată „Inteligența artificială – O abordare europeană axată pe excelență și încredere” (COM(2020)0065),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 19 februarie 2020 intitulată „O strategie europeană privind datele” (COM(2020)0066),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (1),

—

având în vedere Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (3),

—

având în vedere Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor publice (directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului (5),

—

având în vedere rezoluția sa din 19 iunie 2020 referitoare la protestele antirasiste care au avut loc în urma morții lui George Floyd (6),

—

având în vedere rezoluția sa din 14 martie 2017 referitoare la implicațiile megadatelor asupra drepturilor fundamentale: viața privată, protecția datelor, nediscriminarea, securitatea și impunerea respectării legii (7),

—

având în vedere audierea din cadrul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) din 20 februarie 2020 privind inteligența artificială în dreptul penal și utilizarea acesteia de către poliție și autoritățile judiciare în materie penală,

—

având în vedere raportul misiunii LIBE în Statele Unite din februarie 2020,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și al Comisiei pentru afaceri juridice,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A9-0232/2021),

A.

întrucât tehnologiile digitale în general și proliferarea prelucrării datelor și a analizelor facilitate de inteligența artificială (IA) în special sunt extraordinar de promițătoare, dar implică și riscuri; întrucât dezvoltarea IA a făcut un salt în ultimii ani, transformând IA într-una dintre tehnologiile strategice ale secolului 21, cu potențialul de a genera beneficii substanțiale în materie de eficiență, acuratețe și accesibilitate și generând astfel o schimbare pozitivă în economia și societatea europeană, dar și mari riscuri la adresa drepturilor fundamentale și a democrațiilor bazate pe statul de drept; întrucât IA nu ar trebui să fie considerată un scop în sine, ci un instrument în folosul oamenilor, care are ca scop final creșterea calității vieții, a capacităților și a siguranței acestora;

B.

întrucât, în ciuda progreselor continue în ceea ce privește viteza de procesare și capacitatea memoriei computerelor, încă nu există programe care să egaleze flexibilitatea umană în domenii mai generale sau în cazul unor sarcini care necesită înțelegerea contextului sau o analiză critică; întrucât unele aplicații bazate pe IA au atins nivelurile de performanță ale experților și profesioniștilor umani în îndeplinirea anumitor sarcini (de exemplu tehnologia în domeniul juridic) și pot oferi rezultate cu o viteză mult mai mare și pe o scară mult mai largă;

C.

întrucât unele țări, inclusiv unele state membre, utilizează mai mult aplicațiile sau sistemele bazate pe IA integrate în aplicarea legii și în sistemul judiciar decât altele, ceea ce este în parte consecința lipsei de reglementări și a diferențelor de reglementare care permit sau interzic utilizarea IA în anumite scopuri; întrucât utilizarea tot mai mare a IA în domeniul dreptului penal se bazează mai ales pe promisiunile că aceasta ar reduce incidența anumitor tipuri de infracțiuni și ar conduce la luarea de decizii mai obiective; întrucât, cu toate acestea, aceste promisiuni nu se confirmă întotdeauna;

D.

întrucât drepturile și libertățile fundamentale consacrate în Cartă ar trebui să fie garantate pe parcursul întregului ciclu de viață al IA și al tehnologiilor conexe, în special în timpul proiectării, dezvoltării, implementării și utilizării lor, și ar trebui să se aplice în domeniul asigurării respectării legii în toate împrejurările;

E.

întrucât tehnologia IA ar trebui dezvoltată astfel încât oamenii să se afle în centrul său, să fie demnă de încrederea publicului și să funcționeze întotdeauna în slujba oamenilor; întrucât sistemele bazate pe IA trebuie să ofere garanția ultimă că sunt concepute astfel încât să poată fi întotdeauna oprite de un operator uman;

F.

întrucât pentru a fi demne de încredere, sistemele bazate pe IA trebuie să fie concepute pentru protejarea și în beneficiul tuturor membrilor societății (ținând seama în conceperea lor și de categoriile de populație cele mai vulnerabile și marginalizate), să fie nediscriminatorii, sigure, deciziile lor trebuie să fie explicabile și transparente și să respecte autonomia umană și drepturile fundamentale, așa cum se descrie în Orientările de etică ale Grupului de experți la nivel înalt privind inteligența artificială;

G.

întrucât Uniunea, împreună cu statele membre, are o responsabilitate esențială în a veghea ca deciziile legate de ciclul de viață și utilizarea aplicațiilor bazate pe IA în domeniul sistemului judiciar și al aplicării legii să se ia transparent și să protejeze deplin drepturile fundamentale, neperpetuând mai ales discriminarea, lipsa de imparțialitate și prejudecățile, acolo unde există; întrucât opțiunile de politică relevante ar trebui să respecte principiile necesității și proporționalității pentru a garanta constituționalitatea și un sistem de justiție corect și uman;

H.

întrucât aplicațiile bazate pe IA pot oferi mari posibilități în domeniul aplicării legii, în special în ceea ce privește îmbunătățirea metodelor de lucru ale agențiilor de aplicare a legii și ale autorităților judiciare și în combaterea mai eficientă a anumitor tipuri de infracționalitate, în special a infracționalității financiare, a spălării banilor și a finanțării terorismului, a abuzului sexual online și a exploatării copiilor, precum și a anumitor tipuri de infracționalitate informatică, contribuind astfel la siguranța și securitatea cetățenilor UE, dar pot, în același timp, să antreneze riscuri semnificative pentru drepturile fundamentale ale persoanelor; întrucât orice aplicare generală a IA în scopul supravegherii în masă ar fi disproporționată;

I.

întrucât dezvoltarea și funcționarea sistemelor bazate pe IA pentru autoritățile polițienești și judiciare implică contribuția mai multor persoane, organizații, componente de mașini, algoritmi software și utilizatori umani în medii deseori complexe și dificile; întrucât aplicațiile IA în domeniul aplicării legii și în sistemul judiciar se află în diferite etape de dezvoltare, de la conceptualizare, elaborarea de prototipuri sau evaluare la utilizarea după autorizare; întrucât în viitor pot apărea noi posibilități de utilizare, pe măsură ce tehnologiile se maturizează datorită cercetărilor științifice în desfășurare la nivel mondial;

J.

întrucât este imperativ să existe un model clar de atribuire a responsabilității juridice pentru posibilele efecte nocive ale sistemelor bazate pe IA în domeniul dreptului penal; întrucât dispozițiile de reglementare din acest domeniu ar trebui să păstreze întotdeauna responsabilitatea umană și trebuie să urmărească mai presus de orice evitarea producerii de efecte nocive;

K.

întrucât statelor membre le revine până la urmă responsabilitatea de a garanta respectarea deplină a drepturilor fundamentale atunci când sistemele bazate pe IA sunt utilizate în domeniul aplicării legii și în cel judiciar;

L.

întrucât relația dintre protejarea drepturilor fundamentale și acțiunile polițienești eficiente trebuie să fie întotdeauna un element esențial în discuțiile despre caracterul oportun și modalitatea de utilizare a IA de către sectorul de aplicare a legii, unde deciziile pot avea consecințe de durată asupra vieții și libertății oamenilor; întrucât acest fapt este foarte important, deoarece IA ar putea deveni un element permanent al ecosistemului nostru de justiție penală, oferind analize și asistență în anchete;

M.

întrucât IA este utilizată de autoritățile de aplicare a legii în aplicații cum ar fi tehnologiile de recunoaștere facială, de exemplu, căutarea în baze de date de suspecți și identificarea victimelor traficului de persoane sau ale exploatării și abuzurilor sexuale asupra copiilor, recunoașterea automată a numărului de înmatriculare, identificarea vorbitorului, identificarea vocală, tehnologii de lectură labială, supraveghere sonoră (adică algoritmi de detectare a focurilor de armă), cercetare și analiză autonomă a bazelor de date identificate, prognoză (activități polițienești predictive și de analiză a focarelor infracționale), instrumente de detectare a comportamentului, instrumente avansate de autopsie virtuală care să contribuie la stabilirea cauzei decesului, instrumente autonome de identificare a fraudelor financiare și a finanțării terorismului, monitorizarea platformelor de comunicare socială (extragere și recoltare de date în vederea explorării conexiunilor) și sisteme automate de supraveghere care includ diferite capacități de detectare (cum ar fi detectarea bătăilor inimii și camerele cu termoviziune); întrucât aplicațiile menționate mai sus, alături de alte aplicații potențiale sau viitoare ale tehnologiei IA în domeniul aplicării legii, pot prezenta grade diferite de fiabilitate și acuratețe și afectează protejarea drepturilor fundamentale și dinamica sistemului justiției penale; întrucât multe dintre aceste instrumente sunt utilizate în țări din afara UE, dar ar fi ilegale în baza cadrului legislativ și al jurisprudenței Uniunii privind protecția datelor; întrucât utilizarea de rutină a algoritmilor, chiar și cu o rată mică de rezultate fals pozitive, poate face ca numărul de alerte corecte să fie cu mult depășit de numărul celor false;

N.

întrucât instrumentele și aplicațiile din domeniul IA sunt utilizate și de sistemele judiciare din câteva țări din lume, inclusiv la fundamentarea hotărârilor de detenție preventivă, la stabilirea pedepselor, la calcularea probabilităților de recidivă și la determinarea perioadei de probațiune, la soluționarea online a litigiilor, la gestionarea jurisprudenței și la oferirea unui acces mai facil la legislație; întrucât aceasta a condus la afectarea și diminuarea șanselor pentru persoanele de culoare și alte minorități; întrucât în prezent în UE, cu excepția unor state membre, utilizarea acestora este limitată în principal la cauze civile;

O.

întrucât utilizarea IA în aplicarea legii implică o serie de riscuri potențiale mari și, în anumite cazuri, inacceptabile pentru protejarea drepturilor fundamentale ale persoanelor, cum ar fi opacitate în luarea deciziilor, diferite tipuri de discriminare și erori inerente în algoritmul de bază care pot fi consolidate prin bucle de feedback, precum și riscuri pentru protejarea vieții private și a datelor cu caracter personal, a libertății de exprimare și de informare, a prezumției de nevinovăție, a dreptului la o cale de atac și la un proces corect, precum și pentru libertatea și securitatea persoanelor;

P.

întrucât sistemele bazate pe IA utilizate de autoritățile de aplicare a legii și de cele judiciare sunt, la rândul lor, vulnerabile la atacuri comise cu folosirea IA împotriva sistemelor informatice sau la practica „otrăvirii datelor” (data poisoning), prin care se introduce un set greșit de date cu scopul de a produce rezultate lipsite de neutralitate; întrucât în aceste situații daunele rezultate pot fi chiar mai mari și pot duce la creșterea exponențială a nivelului de nocivitate la adresa persoanelor și grupurilor,

Q.

întrucât implementarea IA în domeniul aplicării legii și al sistemului judiciar nu ar trebui considerată o simplă chestiune de fezabilitate tehnică, ci o decizie politică privind structura și obiectivele sistemelor de aplicare a legii și de justiție penală; întrucât dreptul penal modern se bazează pe ideea că autoritățile reacționează la o infracțiune după ce aceasta fost comisă, fără a presupune că oamenii sunt periculoși și că trebuie monitorizați constant pentru a preveni eventuale infracțiuni; întrucât tehnicile de supraveghere bazate pe IA pun serios în discuție această abordare și fac urgent necesar ca legiuitorii din întreaga lume să evalueze temeinic consecințele permiterii utilizării tehnologiilor care diminuează rolul ființelor umane în aplicarea legii și în deciziile justiției;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

—

având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolele 6, 8 și 67 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității (Directiva privind drepturile victimelor) (1),

—

având în vedere articolele 21, 23, 24 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („carta”),

—

având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), care intrat în vigoare la 1 august 2014,

—

având în vedere Convenția ONU din 20 noiembrie 1989 cu privire la drepturile copilului,

—

având în vedere Comentariul general nr. 13 al Comitetului pentru drepturile copilului din 18 aprilie 2011 privind dreptul copilului la protecție împotriva oricărei forme de violență,

—

având în vedere Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii,

—

având în vedere Convenția de la Haga din 29 mai 1993 asupra protecției copilului și cooperării în materia adopției internaționale,

—

având în vedere Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (2),

—

având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului,

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, adoptată la 18 decembrie 1979, și Recomandarea generală nr. 35 privind violența de gen împotriva femeilor, de actualizare a Recomandării generale nr. 19 a Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor privind violența împotriva femeilor,

—

având în vedere Pilonul european al drepturilor sociale, în special principiul 2 al acestuia,

—

având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, și, în special, obiectivele de dezvoltare durabilă nr. 5 privind egalitatea de gen și nr. 16.2 privind eliminarea abuzului, a exploatării, a traficului și a tuturor formelor de violență și de tortură împotriva copiilor,

—

având în vedere propunerea Comisiei din 4 martie 2016 de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (COM(2016)0109),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 5 martie 2020 intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025” (COM(2020)0152), în special primul său obiectiv de a elimina violența împotriva femeilor și fetelor și stereotipurile de gen,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 12 noiembrie 2020 intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea pentru persoanele LGBTIQ 2020-2025” (COM(2020)0698),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 24 iunie 2020 intitulată „Strategia UE privind drepturile victimelor (2020-2025)” (COM(2020)0258),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 6 martie 2019 intitulat „Raportul pe 2019 privind egalitatea între femei și bărbați în UE” (SWD(2019)0101),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 septembrie 2017 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul și la alte măsuri de combatere a violenței de gen (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 17 decembrie 2020 referitoare la necesitatea unei formațiuni a Consiliului dedicate egalității de gen (5),

—

având în vedere rezoluția sa din 21 ianuarie 2021 referitoare la perspectiva de gen în perioada crizei COVID-19 și după această criză (6),

—

având în vedere rezoluția sa din 21 ianuarie 2021 referitoare la Strategia UE privind egalitatea de gen (7),

—

având în vedere Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție (8),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă (9),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești (Regulamentul Bruxelles IIa) (10),

—

având în vedere indicele egalității de gen pe 2020 al Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE),

—

având în vedere studiul EIGE din 12 iunie 2019 intitulat „Understanding intimate partner violence in the EU: the role of data” (Să înțelegem violența în cuplu în UE: rolul datelor),

—

având în vedere studiul EIGE din 18 noiembrie 2019 intitulat „A guide to risk assessment and risk management of intimate partner violence against women for police” (Un ghid pentru evaluarea riscurilor și gestionarea riscurilor violenței în cuplu împotriva femeilor destinat poliției),

—

având în vedere raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) din 3 martie 2014 intitulat „Violence against women: an EU-wide survey” (Violența împotriva femeilor: o anchetă la nivelul UE),

—

având în vedere Platforma mecanismelor de experți independenți privind discriminarea și violența împotriva femeilor (EDVAW Platform) și declarația sa din 31 mai 2019 intitulată „Intimate partner violence against women is an essential factor in the determination of child custody” (Violența în cuplu împotriva femeilor este un factor esențial la încredințarea copiilor),

—

având în vedere declarația din 24 martie 2020 a președintei Grupului de experți în intervenția contra violenței împotriva femeilor și a violenței domestice al Consiliului Europei, Marceline Naudi, intitulată „For many women and children, the home is not a safe place” (Pentru multe femei și copii, casa nu este un loc sigur), privind necesitatea de a respecta standardele Convenției de la Istanbul în perioadele de pandemie,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru afaceri juridice și ale Comisiei pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen, în temeiul articolului 58 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și al Comisiei pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen (A9-0254/2021),

A.

întrucât egalitatea de gen reprezintă o valoare fundamentală și un obiectiv esențial al UE și ar trebui să se reflecte în toate politicile UE; întrucât egalitatea de tratament și nediscriminarea sunt drepturi fundamentale consacrate în tratate (11) și în cartă (12), și ar trebui respectate pe deplin; întrucât violența de gen în toate formele sale constituie o formă extremă de discriminare împotriva femeilor și o încălcare a drepturilor omului înrădăcinată în inegalitatea de gen, la perpetuarea și consolidarea căreia contribuie; întrucât acest tip de violență își are originea în stereotipurile de gen cu privire la rolurile și capacitățile femeilor și bărbaților, pe care le menține, și în relațiile de putere inegale în cadrul societăților; întrucât continuă să fie un fenomen răspândit și afectează femeile din toate păturile societății, indiferent de vârstă, educație, venit, poziție socială sau țară de origine sau de reședință, și întrucât este unul dintre cele mai serioase obstacole în calea instaurării egalității de gen; întrucât femeile și copiii din UE nu se bucură de aceeași protecție împotriva violenței de gen, ca urmare a diferențelor de politici și de legislație între statele membre;

B.

întrucât, în pofida numeroaselor exemple de recunoaștere formală și a progreselor legate de egalitatea de gen, femeile sunt încă discriminate și se află într-o poziție dezavantajată, iar inegalitățile sociale, economice și culturale persistă; întrucât, potrivit indicelui egalității de gen pe 2020 al EIGE, niciun stat membru nu a reușit încă să asigure pe deplin egalitatea între femei și bărbați; întrucât progresele UE în ceea ce privește egalitatea de gen sunt încă lente, valoarea indicelui îmbunătățindu-se în medie cu un punct o dată la doi ani; întrucât, în acest ritm, va fi nevoie de aproape 70 de ani pentru ca UE să ajungă la egalitatea de gen; întrucât acest Parlament a solicitat deja instituirea unei noi formațiuni a Consiliului compuse din miniștrii și secretarii de stat responsabili cu egalitatea de gen;

C.

întrucât diferitele forme de opresiune nu există separat, ci se suprapun și afectează persoanele în mod simultan, declanșând forme intersecționale de discriminare; întrucât discriminarea pe criterii de gen se intersectează adesea cu discriminarea bazată pe alte motive, precum rasa, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, dizabilitatea, vârsta și orientarea sexuală;

D.

întrucât în deceniul actual asistăm la o ofensivă vizibilă și organizată la nivel mondial și la nivelul UE împotriva egalității de gen și a drepturilor femeilor, inclusiv în UE;

E.

întrucât egalitatea de gen reprezintă o condiție esențială pentru o economie inovatoare, competitivă și prosperă în UE, asigurând crearea de noi locuri de muncă și generând productivitate, în special în contextul digitalizării și al tranziției către o economie verde;

F.

întrucât violența în cuplu se referă la orice act de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică ce are loc între foști sau actuali soți sau parteneri, indiferent dacă autorul împarte/a împărțit sau nu o locuință cu victima; întrucât violența în cuplu este una dintre cele mai răspândite forme de violență pe criterii de gen, estimându-se că 22 % dintre femei au fost victime ale violenței fizice și/sau sexuale, iar 43 % au fost victime ale violenței psihologice din partea partenerului (13); întrucât femeile și copiii sunt afectați în mod disproporționat de acest tip de violență; întrucât violența domestică se referă la toate actele de violență fizică, sexuală, psihologică sau economică ce survin în familie sau în unitatea domestică sau între foștii sau actualii soți sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte sau a împărțit același domiciliu cu victima (14); întrucât violența domestică este o problemă socială gravă și adesea de lungă durată și ascunsă care cauzează traume fizice și/sau psihologice sistematice, cu consecințe severe pentru victime și cu un impact enorm asupra bunăstării emoționale, economice și sociale a întregii familii, deoarece autorul este o persoană în care victima ar trebui să poată avea încredere; întrucât între 70 % și 85 % dintre copiii care sunt victime ale violenței își cunosc agresorul și întrucât marea majoritate a acestor copii sunt victime ale unor persoane în care au încredere (15); întrucât victimele sunt deseori supuse unui control coercitiv din partea agresorului, caracterizat prin intimidare, control, izolare și abuz;

G.

întrucât ratele violenței în cuplu în comunitățile rurale și îndepărtate sunt chiar mai mari decât cele din zonele urbane; întrucât femeile din zonele rurale și îndepărtate se confruntă cu rate mai ridicate de violență în cuplu și cu un indice mai ridicat de frecvență și gravitate în materie de abuzuri fizice, psihologice și economice, care sunt intensificate de faptul că acestea locuiesc mai departe de resursele și serviciile disponibile, unde ar putea solicita ajutor; întrucât înțelegerea limitată a violenței domestice de către serviciile de sănătate, sociale și juridice din regiunile rurale și îndepărtate poate fi identificată drept o problemă semnificativă pentru supraviețuitorii violenței în cuplu;

H.

întrucât, la nivelul UE, majoritatea gospodăriilor monoparentale sunt susținute de mame singure care sunt deosebit de vulnerabile din punct de vedere economic, în special cele din categoriile cu salarii scăzute, și sunt mai susceptibile de a părăsi timpuriu piața forței de muncă atunci când devin părinți, fiind astfel dezavantajate atunci când încearcă să intre din nou pe piața forței de muncă; întrucât, în UE, 40,3 % din gospodăriile monoparentale erau expuse riscului de sărăcie sau de excluziune socială în 2019 (16);

I.

întrucât 30 % dintre femeile care au fost victime ale unui abuz sexual comis de către un fost sau actual partener au fost victime ale violenței sexuale și în copilărie și întrucât 73 % dintre mamele care au fost victime ale violenței fizice și/sau sexuale din partea unui partener arată că cel puțin unul dintre copiii lor a conștientizat aceste acte de violență (17);

J.

întrucât, în multe state membre, măsurile de izolare și de distanțare socială în timpul pandemiei de COVID-19 au fost asociate cu o creștere exponențială a numărului și intensității cazurilor de violență în cuplu, de violență psihologică, de control coercitiv și de violență cibernetică și cu o creștere cu 60 % a numărului apelurilor de urgență raportate de victimele violenței domestice (18); întrucât cerința de a rămâne acasă și creșterea alarmantă a „pandemiei din umbră” au îngreunat accesul femeilor și copiilor la protecție efectivă, la servicii de asistență și la justiție și au scos la iveală că resursele și structurile de sprijin sunt insuficiente și că victimele au acces limitat la servicii de asistență, lăsând multe dintre ele fără o protecție adecvată și în timp util; întrucât statele membre ar trebui să facă schimburi de bune practici privind măsurile specifice pentru a asigura o asistență în timp util și accesibilă victimelor, inclusiv înființarea unor sisteme de urgență bazate pe mesaje text sau crearea unor puncte de contact în farmacii și supermarketuri, unde să se poată solicita ajutor; întrucât, în ciuda prevalenței fenomenului, violența în cuplu împotriva femeilor continuă să nu fie raportată mereu în UE de către victime, familiile acestora, prieteni, cunoștințe și vecini, din diverse motive, în special în timpul pandemiei de COVID-19, și întrucât există o lipsă acută de date cuprinzătoare, comparabile și defalcate în funcție de gen, ceea ce îngreunează evaluarea integrală a impactului crizei; întrucât ancheta FRA privind violența împotriva femeilor arată că victimele raportează poliției cele mai grave incidente de violență cu care s-au confruntat din partea partenerului în doar 14 % din cazuri și că două treimi dintre femeile victime nu raportează sistematic actele de violență autorităților, fie de teamă, fie din lipsa informațiilor cu privire la drepturile victimelor sau din convingerea generală că violența în cuplu este o chestiune privată, care nu ar trebui făcută publică (19);

K.

întrucât, ca urmare a măsurilor de izolare puse în aplicare în timpul pandemiei de COVID-19, s-a înregistrat o creștere a violenței domestice și a violenței pe criterii de gen și întrucât, potrivit ultimului raport al Europol (20), abuzurile sexuale online asupra copiilor în UE au crescut dramatic;

L.

întrucât, pe durata aplicării măsurilor de izolare, a fost raportată o creștere semnificativă a violenței domestice împotriva persoanelor LGBTI, în special a tinerilor;

M.

întrucât violența economică împotriva femeilor sub formă de daune materiale, restricționarea accesului la resursele financiare, la educație sau la piața forței de muncă sau nerespectarea responsabilităților economice, cum ar fi plata unei pensii alimentare, merită o atenție deosebită, deoarece afectarea independenței financiare și a bunăstării familiei este corelată cu alte forme de violență și atrage victimele într-o nouă capcană; întrucât victimele care nu sunt independente din punct de vedere financiar sunt adesea forțate să locuiască în continuare cu agresorul lor pentru a evita insecuritatea financiară, lipsa de adăpost sau sărăcia și întrucât această tendință a fost amplificată de pandemia de COVID-19; întrucât remunerarea echitabilă și independența economică sunt esențiale pentru a le permite femeilor să pună capăt relațiilor abuzive și violente; întrucât în unele state membre executarea hotărârilor judecătorești legate de compensații financiare pot obliga victima să mențină legătura cu agresorul, expunând-o riscului de noi abuzuri fizice și emoționale;

N.

întrucât copiii pot suferi, de asemenea, de pe urma actelor de violență la care au fost martori (21) în mediul casnic și familial, asistând la orice formă de rele tratamente săvârșite prin acte de violență fizică, verbală, psihologică, sexuală și economică împotriva persoanelor de referință sau a altor persoane importante din punct de vedere afectiv; întrucât o asemenea violență are consecințe foarte grave asupra dezvoltării psihologice și emoționale a copilului și întrucât este, prin urmare, esențial să se acorde atenția cuvenită acestui tip de violență în cadrul separărilor și al măsurilor privind încredințarea copilului, asigurând faptul că interesul superior al copilului reprezintă considerentul primordial, în special pentru a stabili custodia și drepturile de vizitare în cazurile de separare; întrucât efectele violenței la care se asistă nu sunt mereu ușor de identificat și întrucât femeile care sunt victime ale violenței domestice trăiesc într-o stare de tensiune și de dificultate emoțională; întrucât în cazurile care implică atât violență domestică, cât și aspecte legate de protecția copilului, instanțele ar trebui să recurgă la experți care dețin cunoștințele și instrumentele necesare pentru a evita hotărârile luate împotriva mamei care nu țin seama în mod corespunzător de toate circumstanțele;

O.

întrucât educația joacă un rol fundamental în dezvoltarea competențelor copiilor și a tinerilor care să îi ajute să stabilească relații sănătoase, în special învățându-i despre normele de gen, egalitatea de gen, dinamica puterii în relații, consimțământ și respectarea limitelor, și contribuie la combaterea violenței pe criterii de gen; întrucât, potrivit orientărilor tehnice internaționale UNESCO privind educația sexuală, programele de învățământ privind educația sexuală cuprinzătoare le permit copiilor și tinerilor să dezvolte cunoștințe, atitudini pozitive și competențe în acest domeniu, inclusiv respectarea drepturilor omului, a egalității de gen, a consimțământului și a diversității, și întrucât capacitează copiii și tinerii;

P.

întrucât, pentru a aborda chestiunea eradicării violenței pe criterii de gen, este necesar să se recurgă la date administrative coerente și comparabile, bazate pe un cadru solid și coordonat de colectare a datelor; întrucât datele disponibile în prezent colectate de autoritățile de aplicare a legii și autoritățile judiciare din statele membre nu reflectă pe deplin amploarea violenței în cuplu și impactul și efectele sale pe termen lung atât asupra femeilor, cât și asupra copiilor, deoarece majoritatea statelor membre nu colectează date comparabile defalcate pe genuri privind violența și nici nu recunosc violența în cuplu ca o infracțiune specifică, ceea ce rezultă într-o zonă gri care reflectă faptul că prevalența și incidența reală a violenței în cuplu este necuantificată și necartografiată în mod semnificativ; întrucât lipsesc, de asemenea, date cu privire la riscurile și la prevalența mai ridicate ale violenței domestice și a violenței în cuplu în cazul unor grupuri specifice, cum ar fi grupurile de femei defavorizate sau discriminate;

Q.

întrucât în unele state membre violența în cuplu împotriva femeilor este adesea neglijată și pare să predomine regula implicită a custodiei sau autorității părintești comune la luarea măsurilor și deciziilor privind încredințarea copiilor, accesul, contactul și vizitarea; întrucât ignorarea acestei violențe are consecințe dezastruoase pentru femei și copii, care pot ajunge chiar la femicid și/sau infanticid; întrucât victimele violenței în cuplu au nevoie de măsuri de protecție speciale; întrucât situația victimelor se înrăutățește considerabil dacă acestea sunt dependente din punct de vedere economic sau social de agresor; întrucât este, prin urmare, esențial să se țină seama pe deplin de acest tip de violență la momentul luării deciziei privind separarea și încredințarea copilului și să se trateze acuzațiile de violență înaintea aspectelor legate de încredințare și de vizitare; întrucât instanțele din statele membre ar trebui să asigure că se efectuează o evaluare cuprinzătoare întemeiată pe principiul „interesului superior al copilului” pentru a stabili drepturile de încredințare și de vizitare, care să includă audierea copilului, implicarea serviciilor relevante, furnizarea de asistență psihologică și luarea în considerare a expertizei profesioniștilor implicați;

R.

întrucât evaluările riscurilor pentru aplicarea legii din majoritatea statelor membre nu includ în mod sistematic informații furnizate de copii cu privire la experiențele lor de violență în cuplu;

S.

întrucât interesul superior al copilului ar trebui să fie întotdeauna considerentul primordial în toate deciziile referitoare la copii, inclusiv în litigiile familiale, și întrucât dreptul fiecărui copil de a păstra contactul cu ambii părinți, care reiese implicit din articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului și la articolul 9 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, ar trebui să fie restricționat, dacă este necesar, în interesul superior al copilului;

T.

întrucât, în conformitate cu articolul 12 din Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și cu articolele 4 și 16 din Directiva (UE) 2016/800, copiii au dreptul de a-și exprima opinia asupra oricărei probleme care îi privește, inclusiv în cadrul procedurilor administrative și judiciare, într-o formă adaptată copiilor, și întrucât aceste opinii trebuie să fie considerentul primordial, în funcție de vârsta și gradul de maturitate al copilului;

U.

întrucât două dintre cele mai prestigioase instituții în domeniul sănătății mintale, Organizația Mondială a Sănătății și Asociația Americană de Psihologie, resping utilizarea așa-numitului sindrom al alienării parentale și concepte și termeni similari, deoarece pot fi utilizați drept strategie împotriva victimelor violenței punând sub semnul întrebării capacitățile părintești ale victimelor, respingând argumentele acestora și ignorând violența la care sunt expuși copiii; întrucât, potrivit recomandării emise de EDVAW Platform, agențiile și actorii statali, inclusiv cei care decid asupra custodiei copilului, trebuie să considere acuzațiile de alienare parentală formulate de tați abuzivi împotriva mamelor drept o continuare a puterii și a controlului (22);

V.

întrucât plângerile anonime și plângerile retrase ulterior de către victime pot obstrucționa anchetele ulterioare ale autorităților și pot prezenta un obstacol în calea prevenirii altor acte de violență;

W.

întrucât procedurile penale rezultate în urma unei plângeri de violență domestică se desfășoară deseori complet separat de procedurile de separare și custodie; întrucât acest lucru poate însemna că se dispune exercitarea autorității părintești de către ambii părinți și/sau se impun drepturi de vizitare care pun în pericol drepturile și siguranța victimei și ale copiilor; întrucât acest fapt poate avea urmări ireversibile în procesul de dezvoltare psihică și emoțională a copilului, în practică fiind afectat însuși interesul superior al copilului; întrucât este necesar, prin urmare, ca statele membre să se asigure că victimele, în funcție de nevoile lor, au acces, gratuit, la servicii confidențiale de asistență pentru victime, acționând în interesul victimelor înainte, în timpul și, o perioadă de timp adecvată, după procedurile penale, inclusiv prin intermediul unui sistem de asistență psihosocială – în special în timpul și după procedurile de interogare – care să țină seama de tensiunile emoționale asociate circumstanțelor;

X.

întrucât, în conformitate cu articolul 67 din TFUE, „Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea drepturilor fundamentale”, pentru care este esențial accesul nediscriminatoriu al tuturor la justiție;

Y.

întrucât este necesar să se asigure prevalența siguranței și protecției victimelor în litigiile familiale și întrucât nu ar trebui utilizate mecanisme de soluționare alternativă a litigiilor, cum ar fi medierea, în cazurile de violență împotriva femeilor și a copiilor, nici înainte, nici în timpul procedurilor judiciare, pentru a se evita supunerea victimelor unui prejudiciu suplimentar;

Z.

întrucât Convenția de la Istanbul impune părților să adopte măsuri legislative sau alte măsuri necesare pentru a se asigura că incidentele de violență domestică sunt luate în considerare la încredințarea copiilor și la stabilirea drepturilor de vizitare și că exercitarea drepturilor de vizitare sau de custodie nu pune în pericol drepturile și siguranța victimei sau a copiilor săi (23); întrucât, după opt ani de la intrarea sa în vigoare, Convenția de la Istanbul nu a fost încă ratificată de șase state membre, și nici de către UE; întrucât, în prezent, Convenția de la Istanbul este cel mai important cadru internațional pentru prevenirea și combaterea violenței pe criterii de gen;

AA.

întrucât exercitarea autorității părintești de către ambii părinți în situații de violență în cuplu expune femeile continuu la o violență care poate fi prevenită, forțându-le să rămână în proximitatea geografică a agresorilor lor și expunându-le mai departe la violență fizică și psihologică, dar și la abuzuri emoționale, care se pot răsfrânge atât direct, cât și indirect, asupra copiilor lor; întrucât, în cazurile de violență în cuplu, dreptul femeilor și al copiilor de a fi protejați și de a trăi o viață lipsită de violență fizică și psihologică ar trebui să prevaleze asupra preferinței pentru exercitarea autorității părintești de către ambii părinți; întrucât relele tratamente aplicate copiilor de către autorii actelor de violență în cuplu pot fi folosite pentru a exercita puterea asupra și a comite acte de violență împotriva mamei, o formă indirectă a violenței pe criterii de gen cunoscută în unele state membre drept violență vicarială;

AB.

întrucât liniile de asistență telefonică sunt un canal esențial prin care se poate obține sprijin, dar întrucât numai 13 state membre au pus în aplicare linia de asistență telefonică 116 006 a UE pentru toate victimele infracțiunilor și numai câteva state membre dispun de linii de asistență telefonică specializate pentru victimele violenței în cuplu;

AC.

întrucât violența în cuplu este indisolubil legată de violența împotriva copiilor și de abuzurile asupra copiilor; întrucât expunerea copiilor la violență domestică trebuie considerată violență împotriva copiilor; întrucât copiii expuși la violența domestică vor suporta consecințe negative asupra sănătății fizice și/sau mintale care ar putea avea un caracter acut și cronic; întrucât victimizarea copiilor în situații de violență împotriva femeilor poate continua și poate escalada în contextul litigiilor dintre părinți legate de încredințare și îngrijire; întrucât sănătatea mintală și bunăstarea copiilor s-au deteriorat din cauza măsurilor de izolare instituite pentru a combate pandemia de COVID-19; întrucât numărul serviciilor de sănătate mintală destinate copiilor diferă semnificativ de la un stat membru la altul și în multe dintre ele este insuficient;

AD.

întrucât o copilărie într-un mediu casnic caracterizat de violență are consecințe foarte nefavorabile asupra dezvoltării fizice, emoționale și sociale a copilului și a comportamentului său ca adult mai târziu; întrucât expunerea la violență în timpul copilăriei, prin supunerea la rele tratamente și/sau asistarea la violență în cuplu, constituie un factor de risc pentru a deveni vulnerabil la victimizare, a comite acte de violență ca adult sau a suferi de probleme comportamentale, fizice sau de sănătate mintală;

AE.

întrucât, în pofida progreselor realizate, rapoarte recente arată că victimele criminalității încă nu își pot exercita pe deplin drepturile în UE; întrucât accesul la servicii de sprijin este esențial pentru femeile expuse violenței în cuplu; întrucât numărul serviciilor specializate și generale de sprijin pentru victimele violenței în cuplu continuă să fie insuficient și întrucât victimele întâmpină deseori dificultăți în a obține dreptate în justiție din cauza lipsei de informații și a sprijinului și protecției insuficiente; întrucât victimele se confruntă deseori cu victimizarea secundară în cadrul procedurilor penale și al acțiunilor în despăgubiri; întrucât există mai multe cazuri în care agenții responsabili cu aplicarea legii și sistemele judiciare nu sunt în măsură să ofere sprijin suficient femeilor și copiilor victime ale violenței domestice și întrucât victimele violenței pe criterii de gen au fost chiar expuse unui comportament neglijent sau unor comentarii inadecvate atunci când au denunțat actele de violență; întrucât organizațiile societății civile și cele publice, în special cele care lucrează cu și pentru copii și victimele violenței domestice și ale violenței pe criterii de gen, sunt actori importanți în prevenirea și gestionarea violenței domestice și a violenței în cuplu; întrucât astfel de organizații pot oferi, de asemenea, contribuții valoroase la elaborarea politicilor și a legislației, dată fiind experiența dobândită de acestea pe teren; întrucât programele de finanțare ale UE, precum programul „Justiție” și programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” pot fi utilizate pentru a sprijini activități de protecție și sprijinire a victimelor violenței domestice și a violenței pe criterii de gen, inclusiv pentru a asigura accesul la justiție și finanțarea organizațiilor care lucrează cu victime;

AF.

întrucât procedurile de separare, divorț și încredințare transfrontaliere au un caracter mai complex și, în general, durează mai mult; întrucât mobilitatea tot mai mare în interiorul UE a dus la creșterea numărului de litigii transfrontaliere privind răspunderea părintească și încredințarea copilului; întrucât recunoașterea automată a hotărârilor privind procedurile legate de încredințare în situațiile în care sunt implicate acte de violență pe criterii de gen este problematică, deoarece legislația privind violența pe criterii de gen diferă de la un stat membru la altul și nu toate statele membre recunosc violența în cuplu ca fiind o infracțiune și o formă de violență pe criterii de gen; întrucât Comisia trebuie să își intensifice eforturile de promovare în toate statele membre a punerii în aplicare coerente și concrete a principiilor și obiectivelor prevăzute în Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, care a fost ratificată de toate statele membre ale UE; întrucât statele membre, în calitate de părți la Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, trebuie să facă din interesul superior al copilului un considerent primordial în toate acțiunile publice, inclusiv atunci când se ocupă de litigii familiale transfrontaliere; întrucât articolul 83 alineatul (1) din TFUE prevede posibilitatea de a stabili „norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună”; întrucât articolul 83 alineatul (2) din TFUE prevede posibilitatea de a stabili „norme minime referitoare la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor”, „pentru a asigura punerea în aplicare eficientă a unei politici a Uniunii într-un domeniu care a făcut obiectul unor măsuri de armonizare”;

AG.

întrucât articolul 82 alineatul (2) din TFUE prevede posibilitatea instituirii unor norme minime aplicabile în statele membre „pentru a facilita recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare, precum și cooperarea polițienească și judiciară în materie penală cu dimensiune transfrontalieră”, în special cu privire la drepturile victimelor criminalității,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 19 iunie 2019 intitulat „Cadrul de politică al UE privind siguranța rutieră 2021-2030 – Următorii pași către «Viziunea zero»” (SWD(2019)0283),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 9 decembrie 2020 intitulată „Strategia pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă – înscrierea transporturilor europene pe calea viitorului” (COM(2020)0789),

—

având în vedere Directiva (UE) 2015/413 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2015 de facilitare a schimbului transfrontalier de informații privind încălcările normelor de circulație care afectează siguranța rutieră (1) (Directiva privind asigurarea respectării normelor de circulație la nivel transfrontalier),

—

având în vedere Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (2) (Directiva privind permisele de conducere),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (3) (Regulamentul privind siguranța generală),

—

având în vedere rezoluția sa din 27 aprilie 2021 referitoare la raportul de punere în aplicare în ceea ce privește aspectele de siguranță rutieră ale pachetului privind inspecția tehnică a autovehiculelor (4),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 8 iunie 2017 privind siguranța rutieră, de adoptare a Declarației de la Valletta din martie 2017,

—

având în vedere Declarația de la Stockholm din 19-20 februarie 2020 făcută cu ocazia celei de a treia Conferințe ministeriale mondiale privind siguranța rutieră,

—

având în vedere Declarația Consiliului din 7 octombrie 2015 privind deplasarea cu bicicleta ca mod de transport ecologic, semnată de miniștrii transporturilor din UE în cadrul reuniunii informale de la Luxemburg,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru transport și turism (A9-0211/2021),

A.

întrucât, în fiecare an, aproximativ 22 700 de persoane își pierd încă viața pe drumurile din UE și aproximativ 120 000 sunt grav rănite; întrucât peste 11 800 de copii și tineri cu vârsta de până la 17 ani au fost uciși în accidente rutiere în UE în ultimii 10 ani; întrucât, în ultimii ani, diminuarea ratelor mortalității în UE a înregistrat o stagnare și, prin urmare, nu a putut fi atins obiectivul de a reduce la jumătate numărul deceselor din accidente rutiere între 2010 și 2020; întrucât cifrele de mai sus reprezintă un preț uman și social inacceptabil pentru cetățenii UE și întrucât costul extern al accidentelor rutiere din UE reprezintă aproximativ 2 % din PIB-ul său anual;

B.

întrucât, în materie de automatizare, UE se confruntă cu noi tendințe și provocări, care ar putea avea un impact enorm asupra siguranței rutiere; întrucât pierderea atenției din cauza utilizării dispozitivelor mobile în timpul condusului reprezintă un fenomen din ce în ce mai răspândit, care trebuie soluționat; întrucât, în viitorul apropiat, prezența atât a vehiculelor cu o gamă largă de caracteristici automatizate/conectate, cât și a vehiculelor tradiționale în traficul mixt va prezenta un nou risc, în special pentru categoriile vulnerabile de participanți la trafic, cum ar fi motocicliștii, bicicliștii și pietonii;

C.

întrucât progresele tehnologice, conectivitatea, automatizarea și economia colaborativă oferă noi oportunități pentru siguranța rutieră și pentru combaterea congestionării traficului, în special în zonele urbane; întrucât dezvoltarea sinergiilor dintre măsurile de siguranță și de sustenabilitate și continuarea transferului modal către modurile de transport public și mobilitatea activă ar putea duce la reducerea emisiilor de CO2, la îmbunătățirea calității aerului și la dezvoltarea unor stiluri de viață mai active și mai sănătoase;

D.

întrucât pasagerii autoturismelor care au primit cinci stele la ultimele teste din Programul european pentru evaluarea vehiculelor noi (Euro NCAP) au avut un risc de rănire mortală cu 68 % mai mic și un risc de rănire gravă cu 23 % mai mic decât cel al pasagerilor din autovehiculele care au primit două stele;

E.

întrucât este în creștere proporția deceselor rutiere în rândul categoriilor vulnerabile de participanți la trafic, deoarece utilizatorii de autovehicule au fost principalii beneficiari ai măsurilor de îmbunătățire a siguranței vehiculelor și ai altor măsuri de siguranță rutieră; întrucât greutatea, puterea și viteza maximă a autoturismelor noi vândute în UE sunt în creștere, ceea ce prezintă riscuri mai mari pentru siguranța rutieră; întrucât trebuie abordată de urgență siguranța motocicliștilor, bicicliștilor și a pietonilor;

F.

întrucât vehiculele motorizate cu două roți reprezintă 17 % din numărul total de decese cauzate de accidente rutiere, deși parcurg numai 2 % din numărul total de kilometri; întrucât există mari diferențe între state; întrucât UE ar trebui să acorde prioritate măsurilor destinate să mărească siguranța acestor vehicule în următorii zece ani;

G.

întrucât, potrivit unui studiu al Comisiei Europene, doar 8 % dintre decese se produc pe autostrăzi, în timp ce 37 % au loc în zonele urbane și 54 % pe drumurile rurale; întrucât noile investiții și întreținerea corespunzătoare a infrastructurii existente pe parcursul întregului ciclu de viață sunt esențiale pentru siguranța rutieră;

H.

întrucât nu sunt raportate toate victimele accidentelor, ceea ce denaturează statisticile disponibile; întrucât trebuie dezvoltate metode eficace de testare pentru a stabili numărul real de victime ale accidentelor rutiere;

I.

întrucât, pentru a preveni și a atenua accidentele rutiere mortale, este esențial ca participanții la trafic să adopte și să se aplice un comportament prudent, cum ar fi mersul cu viteza corectă, utilizarea echipamentelor de protecție precum centurile de siguranță și căștile de protecție, neconducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor și conducerea, mersul și mersul pe jos fără distragerea atenției;

J.

întrucât există inegalități sociale, de vârstă și de gen în ceea ce privește mobilitatea și siguranța rutieră;

K.

întrucât pentru a realiza noile obiective ale UE în materie de siguranță rutieră sunt necesare eforturi mai intense și de cooperare pentru a dezvolta politici europene solide în domeniul siguranței rutiere cu părțile interesate, sprijin pentru cercetare și inovare, pentru a pregăti soluții întemeiate pe politici bazate pe date solide și pe analize de impact, precum și măsuri naționale de punere în aplicare mai numeroase și mai bine orientate și o cooperare transfrontalieră eficace în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor;

L.

întrucât între 40 și 60 % din totalul deceselor legate de muncă sunt accidente rutiere care au loc în timpul muncii sau în timpul deplasării către locul de muncă; întrucât oboseala este o problemă frecventă ce afectează conducătorii auto care circulă pe drumurile din UE;

M.

întrucât punerea în aplicare a planurilor naționale de siguranță rutieră și a noului cadru de politică al UE privind siguranța rutieră necesită resurse financiare stabile și suficiente, atât din partea statelor membre, cât și din bugetul UE;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 privind Pactul verde european (COM(2019)0640) și Rezoluția Parlamentului European din 15 ianuarie 2020 referitoare la Pactul ecologic european (1),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 20 mai 2020 intitulată „O strategie «De la fermă la consumator» pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic” (COM(2020)0381),

—

având în vedere Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030, prezentată în comunicarea Comisiei din 20 mai 2020 intitulată „Strategia UE în domeniul biodiversității pentru 2030 – Readucerea naturii în viețile noastre” (COM(2020)0380), în special punctul 2.2.6 „Restabilirea stării ecologice bune a ecosistemelor marine”, „inclusiv oferind stimulente financiare prin intermediul viitoarelor instrumente financiare pentru politica în domeniul maritim și al pescuitului pentru zonele marine protejate (inclusiv zone Natura 2000 și cele stabilite prin acorduri internaționale sau regionale)”,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 16 iunie 2020 intitulată „Către un pescuit mai durabil în UE: situația actuală și orientări pentru 2021” (COM(2020)0248),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 17 septembrie 2020 intitulată „Strategia anuală pentru 2021 privind creșterea durabilă” (COM(2020)0575),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1967/2006 al Consiliului din 21 decembrie 2006 privind măsurile de gestionare pentru exploatarea durabilă a resurselor halieutice în Marea Mediterană (2),

—

având în vedere Directiva 2008/56/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 iunie 2008 de instituire a unui cadru de acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin (Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”) (3),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1005/2008 al Consiliului din 29 septembrie 2008 de instituire a unui sistem comunitar pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului (5),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (6) și propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul european pentru afaceri maritime și activități pescărești și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (COM(2018)0390),

—

având în vedere Directiva (UE) 2017/159 a Consiliului din 19 decembrie 2016 de punere în aplicare a Acordului referitor la punerea în aplicare a Convenției din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului încheiat la 21 mai 2012 între Confederația Generală a Cooperativelor Agricole din Uniunea Europeană (COGECA), Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) și Asociația Organizațiilor Naționale ale Întreprinderilor de Pescuit din Uniunea Europeană („Europêche”) (7),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 privind instituirea unui cadru al Uniunii pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului (8),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/2107 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 noiembrie 2017 de stabilire a unor măsuri de gestionare, conservare și control aplicabile în zona Convenției Comisiei Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic (ICCAT) (9),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1022 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind instituirea unui plan multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri demersale în vestul Mării Mediterane (10),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/982 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1343/2011 privind unele dispoziții referitoare la pescuitul în zona Acordului CGPM (Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană) (11),

—

având în vedre Regulamentul (UE) 2020/560 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 aprilie 2020 de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 508/2014 și (UE) nr. 1379/2013 în ceea ce privește măsurile specifice de atenuare a impactului epidemiei de COVID-19 în sectorul pescuitului și acvaculturii (12),

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 25 iunie 2020 privind punerea în aplicare a Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin” (Directiva 2008/56/CE) (COM(2020)0259),

—

având în vedere raportul special al Curții de Conturi 26/2020 din 26 noiembrie 2020 intitulat „Mediul marin: protecția oferită de UE este extinsă, dar lipsită de profunzime”,

—

având în vedere comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 9 februarie 2021 intitulată „Un parteneriat reînnoit cu țările din vecinătatea sudică – O nouă agendă pentru Mediterana” (JOIN(2021)0002),

—

având în vedere articolele 38 și 39 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere politica europeană de vecinătate a UE (PEV),

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS),

—

având în vedere strategia intermediară (2017-2020) a Comisiei Generale pentru CGPM care vizează sustenabilitatea pescuitului în Marea Mediterană și în Marea Neagră,

—

având în vedere raportul din 2018 al Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM), privind situația pescuitului în Marea Mediterană și în Marea Neagră,

—

având în vedere obiectivul de dezvoltare durabilă (ODD) 14 „Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă” adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 25 septembrie 2015,

—

având în vedere raportul pe 2020 al Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) al Comisiei privind monitorizarea performanțelor politicii comune în domeniul pescuitului (STECF-Adhoc-20-01),

—

având în vedere studiul de evaluare retrospectivă al Comisiei din mai 2016 al Regulamentului privind Marea Mediterană,

—

având în vedere Raportul nr. 17/2019 al Agenției Europene de Mediu intitulat „Marine messages II: Navigating the course towards clean, healthy and productive seas through implementation of an ecosystem-based approach” (Mesaje marine II: calea către mări curate, sănătoase și productive prin punerea în aplicare a unei abordări ecosistemice),

—

având în vedere Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane (Convenția de la Barcelona) și protocoalele și deciziile conexe ale UE,

—

având în vedere Declarația ministerială MedFish4Ever a statelor de coastă mediteraneene, adoptată la Valletta, Malta, la 30 martie 2017,

—

având în vedere Declarația ministerială de la Sofia din 7 iunie 2018,

—

având în vedere Declarația ministerială din 26 septembrie 2018 cu obiectivul de a implementa Planul de acțiune regional pentru pescuitul la scară mică și sustenabil în Marea Mediterană și Marea Neagră,

—

având în vedere raportul pe 2019 de evaluare globală privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice, redactat de Platforma interguvernamentală științifică și politică privind biodiversitatea și serviciile ecosistemice (IPBES),

—

având în vedere Raportul special din 2019 al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) referitor la oceanele și criosfera într-un climat în schimbare,

—

- având în vedere partea II secțiunea 2 din UNCLOS, intitulată „Limitele mării teritoriale”,

—

având în vedere Primul raport de evaluare privind Marea Mediterană (MAR1), elaborat de rețeaua independentă de experți mediteraneeni în schimbările climatice și de mediu (MedECC),

—

având în vedere raportul Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și al CGPM intitulat „The State of Mediterranean and Black Sea Fisheries 2020” (Situația pescuitului în Marea Mediterană și Marea Neagră în 2020),

—

având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit referitor la impactul creșterii temperaturii apei de mare asupra stocurilor de pește și a pescuitului (2019/2163(INI)),

—

având în vedere avizul Comisiei pentru pescuit destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală referitor la o strategie „De la fermă la consumator” pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos și ecologic (2020/2260(INI)) PECH_AD (2021) 662054,

—

având în vedere rezoluția sa legislativă din 17 aprilie 2020 referitoare la propunerea de regulament de modificare al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1379/2013 și al Regulamentului (UE) nr. 508/2014, în ceea ce privește măsurile specifice de atenuare a impactului epidemiei de COVID-19 în sectorul pescuitului și acvaculturii (COM(2020)0142 – C9-0093/2020 – 2020/0059(COD)) (13),

—

având în vedere rezoluția din 21 ianuarie 2021 intitulată „Mai mult pește în mări? Măsuri de promovare a unei refaceri a stocurilor dincolo de nivelul producției maxime durabile (MSY), inclusiv în zonele de refacere a stocurilor de pește și în zonele marine protejate” (14),

—

având în vedere efectele socioeconomice negative actuale și pe termen lung ale pandemiei de COVID-19 asupra sectorului, inclusiv asupra comercianților cu amănuntul și a micului comerț cu produse proaspete,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit (A9-0225/2021),

A.

întrucât Marea Mediterană este unul dintre principalele locuri ale biodiversității globale și un bazin unde sunt stabilite comunități costiere care depind în mare măsură de pescuit și, în special, de pescuitul artizanal; întrucât starea sa actuală îngrijorătoare de mediu, datorată în parte pescuitului excesiv, pune serios în pericol nu numai biodiversitatea, ci și supraviețuirea unui sector în care pierderea rentabilității poate avea repercusiuni socioeconomice extrem de negative asupra comunităților de pescari, a industriei și a sectoarelor conexe;

B.

întrucât stocurile de pește nu au o capacitate reproductivă nelimitată și întrucât cererea și consumul de pește sunt în continuă creștere;

C.

întrucât în Marea Mediterană, în special în vestul Mediteranei, unde se implementează noi măsuri, fiind însă prea devreme pentru evaluarea lor globală, deoarece sunt necesare mai multe inițiative, și în Marea Neagră situația a rămas, în linii mari, neschimbată de la începutul colectării datelor în 2003, deși este posibil să fi existat o ușoară creștere a biomasei începând din 2012;

D.

întrucât, potrivit raportului din 2020 al Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM) privind situația pescuitului în Marea Mediterană și în Marea Neagră, ponderea stocurilor de pește supraexploatate a scăzut de la 88 % în 2014 la 75 % în 2018, ceea ce arată clar că mai rămân multe de făcut, reflectând totuși rezultate care se îmbunătățesc treptat datorită angajamentului pescarilor din întreaga regiune; întrucât situația multor stocuri rămâne critică, deoarece, potrivit CSTEP, peste 80 % din stocurile evaluate științific sunt exploatate peste nivelurile producției maxime durabile (MSY);

E.

întrucât Regulamentul privind instituirea unui plan multianual pentru activitățile de pescuit care exploatează stocuri demersale în vestul Mării Mediterane a fost adoptat în 2019 și trebuie să așteptăm efectele măsurilor stabilite în regulament;

F.

întrucât impactul socioeconomic semnificativ al restricțiilor asupra activităților de pescuit subminează viabilitatea a mii de întreprinderi și pun în pericol supraviețuirea acestora, cu repercusiuni potențial devastatoare asupra ocupării forței de muncă și a coeziunii sociale în zonele de coastă;

G.

întrucât declinul stocurilor și eroziunea biodiversității marine amenință securitatea alimentară a comunităților costiere, locurile de muncă și veniturile de-a lungul întregului lanț valoric al pescuitului artizanal;

H.

întrucât respectarea inegală a restricțiilor pentru activitățile de pescuit nu permite atingerea obiectivelor stabilite, aducând dezavantaje clare celor care respectă restricțiile;

I.

întrucât Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură ar trebui utilizat atât pentru a atenua efectele socioeconomice negative, cât și pentru a diversifica sectorul;

J.

întrucât cea mai mare parte a flotei de pescuit mediteraneene constă în nave de pescuit artizanal la scară mică, reprezentând aproximativ 84 % din flota de pescuit și 60 % din locurile de muncă din bazinul mediteraneean, și întrucât, cu toate că unele flote s-au redus în mod semnificativ, deși în grade diferite în UE și în țările din afara Europei, având un impact major asupra economiilor locale, tendințele privind numărul navelor au rămas relativ stabile;

K.

întrucât, pentru majoritatea zonelor de coastă și insulare, pescuitul artizanal este o formă tradițională de pescuit, care este un stil de viață și o sursă semnificativă de subzistență, care necesită măsuri și sprijin specifice pentru a crește și a se dezvolta;

L.

întrucât trebuie atinse niveluri sănătoase ale stocurilor de pește pentru a preveni pierderea locurilor de muncă și pentru a susține sectoare economice importante care depind de pescuit;

M.

întrucât presiunea asupra stocurilor de pește din Marea Mediterană și asupra biodiversității marine includ probleme create de acțiunea omului, cum ar fi poluarea cu plastic, combustibilii în dispersie, pierderea habitatelor, navigația și schimbările climatice, precum și proliferarea speciilor alogene invazive;

N.

întrucât statisticile arată o creștere constantă a consumului de produse pescărești, precum și creșterea relativă a importurilor;

O.

întrucât se pot aduce îmbunătățiri în ceea ce privește etichetarea produselor europene pentru a crește valoarea pescăriilor din Marea Mediterană și a îmbunătăți trasabilitatea, combătând, în același timp, pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN);

P.

întrucât a existat o scădere constantă a producției și sunt necesare măsuri pentru a restabili sustenabilitatea resurselor;

Q.

întrucât pescuitul și acvacultura se numără printre sectoarele cele mai afectate de pandemia provocată de COVID-19 din cauza declinului brusc al cererii;

R.

întrucât Comisia a propus o serie de măsuri temporare și specifice pentru a aborda provocările cu care se confruntă sectorul fructelor de mare din cauza pandemiei de COVID-19;

S.

întrucât starea de instabilitate politică și tulburările din Libia reprezintă o amenințare concretă pentru pescarii din UE care își desfășoară activitatea în sudul Mediteranei, punând în pericol libertatea lor personală și securitatea operațiunilor de pescuit;

T.

întrucât, deși pescarii din UE sunt obligați să respecte normele de conservare a stocurilor de pește, pescarii din alte țări mediteraneene nu sunt obligați să respecte aceleași norme, subminând eforturile de refacere a stocurilor și practicând totodată o concurență neloială pentru pescuitul din UE;

U.

întrucât Marea Mediterană se încălzește cu până la 20 % mai rapid decât în restul lumii; întrucât, conform MedECC, până în 2050, schimbările climatice ar putea duce la dispariția locală a până la 50 % din peștele comercial și a nevertebratelor marine;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

63.

—

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1449 al Comisiei din 3 septembrie 2021 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 în ceea ce privește prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor active 2-fenil-fenol (inclusiv sărurile sale, cum ar fi sarea de sodiu), 8-hidroxichinolină, amidosulfuron, bifenox, clormequat, clortoluron, clofentezin, clomazon, cipermetrină, daminozid, deltametrin, dicamba, difenoconazol, diflufenican, dimetaclor, etofenprox, fenoxaprop-P, fenpropidin, fludioxonil, flufenacet, fostiazat, indoxacarb, lenacil, MCPA, MCPB, nicosulfuron, uleiuri parafinice, ulei de parafină, penconazol, picloram, propaquizafop, prosulfocarb, quizalofop-P-etil, quizalofop-P-tefuril, sulf, tetraconazol, trialat, triflusulfuron și tritosulfuron (1),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și de abrogare a Directivelor 79/117/CEE și 91/414/CEE ale Consiliului (2), în special articolul 17 primul paragraf și articolul 21,

—

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/408 al Comisiei din 11 martie 2015 privind punerea în aplicare a articolului 80 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare și privind stabilirea unei liste a substanțelor susceptibile de înlocuire (3),

—

având în vedere articolele 11 și 13 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 13 septembrie 2018 referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 privind produsele fitosanitare (5),

—

având în vedere rezoluțiile sale din 10 octombrie 2019 și din 26 noiembrie 2020 în care se opune prelungirilor anterioare a perioadei de aprobare a substanței active clortoluron (6),

—

având în vedere articolul 112 alineatele (2) și (3) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară,

A.

întrucât clortoluronul a fost inclus în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (7) la 1 martie 2006 prin Directiva 2005/53/CE a Comisiei (8) și a fost considerat a fi aprobat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009;

B.

întrucât, din 2013, se află în curs de desfășurare o procedură de reînnoire a aprobării clortoluronului în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 844/2012 al Comisiei (9);

C.

întrucât perioada de aprobare a substanței active clortoluron a fost deja prelungită cu un an prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 533/2013 al Comisiei (10) și, ulterior, cu un an în fiecare an începând din 2017 prin Regulamentele de punere în aplicare (UE) 2017/1511 (11), (UE) 2018/1262 (12), (UE) 2019/1589 (13), (UE) 2020/1511 (14) și a fost prelungită acum din nou prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2021/1449, care prelungește perioada de aprobare până la 31 octombrie 2022;

D.

întrucât Comisia nu a reușit să explice motivele prelungirii și a precizat doar următoarele: „[d]in cauza faptului că evaluarea substanțelor respective a fost amânată din motive independente de voința solicitanților, este probabil ca aprobările acestor substanțe active să expire înainte de adoptarea unei decizii privind reînnoirea lor”;

E.

întrucât scopul Regulamentului (CE) nr. 1107/2009 este de a asigura un nivel ridicat de protecție, atât pentru sănătatea umană, cât și pentru cea animală, precum și un nivel ridicat de protecție a mediului și, în același timp, de a proteja competitivitatea agriculturii în Uniune; întrucât ar trebui acordată o atenție deosebită protecției grupurilor vulnerabile ale populației, inclusiv femeilor însărcinate, sugarilor și copiilor;

F.

întrucât ar trebui să se aplice principiul precauției și întrucât Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 prevede că în compoziția produselor de protecție a plantelor ar trebui incluse numai substanțele în privința cărora s-a demonstrat că prezintă o utilitate pentru producția vegetală și nu exercită niciun efect nociv asupra sănătății umane sau animale și niciun efect inacceptabil asupra mediului;

G.

întrucât Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 indică faptul că, din motive de siguranță, perioada de aprobare a substanțelor active ar trebui să fie limitată în timp; întrucât perioada de aprobare ar trebui să fie proporțională cu riscurile posibile inerente utilizării unor astfel de substanțe, dar, în acest caz, este evident că această proporționalitate nu există;

H.

întrucât, în cei 15 ani de la aprobarea sa ca substanță activă, clortoluronul a fost deja identificat ca perturbator endocrin probabil și, cu toate acestea, în această perioadă, aprobarea sa nu a fost revizuită sau retrasă;

I.

întrucât Comisia și statele membre au posibilitatea și responsabilitatea de a acționa în conformitate cu principiul precauției atunci când a fost identificată posibilitatea unor efecte dăunătoare asupra sănătății, dar nu există încă certitudine științifică, prin adoptarea unor măsuri provizorii de gestionare a riscurilor care sunt necesare pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane;

J.

întrucât, mai precis, articolul 21 din Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 prevede că Comisia poate revizui aprobarea unei substanțe active în orice moment, în special atunci când, în lumina noilor cunoștințe științifice și tehnice, consideră că există indicii conform cărora substanța nu mai îndeplinește criteriile de aprobare prevăzute la articolul 4 din regulamentul respectiv și întrucât această revizuire poate duce la retragerea sau modificarea aprobării substanței;

K.

întrucât, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (15), clortoluronul este, în clasificarea armonizată, o substanță foarte toxică pentru mediul acvatic, foarte toxică pentru mediul acvatic cu efecte pe termen lung, susceptibilă de a provoca cancer (Carc. 2) și susceptibilă de a dăuna fătului (Repr. 2);

L.

întrucât publicațiile științifice asociază clortoluronul cu proprietăți care perturbă sistemul endocrin (16);

M.

întrucât clortoluronul a fost inclus în 2015 pe „lista substanțelor susceptibile de înlocuire” prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/408, deoarece se consideră că are proprietăți de perturbator endocrin ce pot provoca efecte adverse la oameni și că îndeplinește criteriile pentru a fi considerat o substanță persistentă și toxică;

N.

întrucât, în conformitate cu punctul 3.6.5 din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1107/2009, o substanță activă poate fi aprobată numai dacă este considerată ca fiind lipsită de proprietăți care perturbă sistemul endocrin ce ar putea cauza efecte nocive la om, cu excepția cazului în care expunerea omului la acțiunea substanței active din compoziția unui produs fitosanitar, în condițiile de utilizare realiste propuse, este neglijabilă, de exemplu produsul este folosit în sisteme închise sau în alte condiții ce exclud contactul cu omul și dacă reziduurile substanței active din alimente și furaje nu depășesc valorile de ajustare stabilite în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului (17);

O.

întrucât este inacceptabil ca utilizarea unei substanțe care îndeplinește, probabil, criteriile de excludere pentru substanțele active cu proprietăți care perturbă sistemul endocrin să fie autorizată în continuare în Uniune, punând astfel în pericol sănătatea publică și a mediului;

P.

întrucât solicitanții de autorizații pot utiliza în folos propriu sistemul automat integrat în metodele de lucru ale Comisiei, care prelungește imediat perioadele de aprobare a substanțelor active în cazul în care reevaluarea riscului nu a fost finalizată, prelungind în mod voit procesul de reevaluare prin furnizarea de date incomplete și solicitând mai multe derogări și condiții speciale, ceea ce duce la riscuri inacceptabile pentru mediu și sănătatea umană, deoarece, în tot acest timp, continuă expunerea la substanța periculoasă respectivă;

Q.

întrucât, în rezoluția sa din 13 septembrie 2018, Parlamentul a solicitat Comisiei și statelor membre „să se asigure că prelungirea procedurală a perioadei de aprobare pe durata procedurii, în conformitate cu articolul 17 din regulament, nu va fi utilizată pentru substanțe active mutagene, cancerigene sau toxice pentru reproducere, deci substanțe din categoriile 1A sau 1B, sau pentru substanțe active cu proprietăți care perturbă sistemul endocrin și care afectează oamenii sau animalele, așa cum este în prezent cazul substanțelor precum flumioxazin, tiacloprid, clorotoluron și dimoxistrobin”;

R.

întrucât, în rezoluțiile sale din 10 octombrie 2019 și 26 noiembrie 2020, Parlamentul s-a opus deja prelungirilor anterioare ale perioadei de aprobare a clortoluronului;

S.

întrucât, în răspunsurile sale (18) la obiecțiile anterioare cu privire la prelungirile perioadei de aprobare a clortoluronului, Comisia se referă numai la „studiul care stă la baza evaluării impactului efectuate înainte de adoptarea Regulamentului (UE) 2018/605 al Comisiei” (19) în care „clortoluronul nu a fost identificat ca fiind un potențial perturbator endocrin”, dar nu recunoaște că acest studiu nu a condus la eliminarea clortoluronului de pe lista substanțelor susceptibile de a fi înlocuite;

T.

întrucât, după adoptarea Regulamentului delegat (UE) 2017/2100 al Comisiei (20) și a Regulamentului (UE) 2018/605, Comisia a însărcinat Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) să elaboreze orientări armonizate pentru a se asigura că criteriile privind perturbatorii endocrini adoptate de Uniune sunt aplicate în mod consecvent pentru evaluarea biocidelor și a pesticidelor în Uniune; întrucât aceste orientări, care includ noi teste ale OCDE, au fost publicate în iunie 2018 (21), dar nu au fost utilizate pentru a evalua proprietățile care perturbă sistemul endocrin ale clortoluronului;

U.

întrucât, prin urmare, clortoluronul nu a fost evaluat în mod corespunzător pentru a permite ca acesta să nu mai fie considerat perturbator endocrin;

V.

întrucât proiectul de raport de evaluare a reînnoirii aprobării clortoluronului nu a fost încă evaluat de EFSA;

W.

întrucât, în urma prelungirii anterioare, în 2020, a mai multor substanțe active, inclusiv a clortoluronului, în temeiul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1511, numai una dintre cele 27 de substanțe acoperite de regulamentul respectiv de punere în aplicare nu a fost reînnoită, în timp ce, în cadrul Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/1449, perioadele de aprobare a 39 de substanțe vor fi prelungite din nou, multe dintre acestea pentru a treia sau a patra oară;

X.

întrucât difenoconazolul utilizat în monoterapie, precum și în combinație cu diferiți azoli, cum ar fi penconazolul, este susceptibil de a provoca rezistență la triazoli în tulpina fungică Aspergillus fumigatus (22);

Y.

întrucât rezistența la triazol a Aspergillus fumigatus reprezintă o preocupare din ce în ce mai mare pentru sănătatea publică (23); întrucât datele provenite din mai multe studii (24) sugerează în mod clar că azolii agricoli sunt responsabili pentru eșecul tratamentului medical la pacienții care nu au primit niciodată azol în mediu clinic;

Z.

întrucât s-a constatat că unul din patru pacienți admiși la terapie intensivă din cauza unor probleme de sănătate legate de COVID-19 este infectat cu Aspergillus fumigatus, iar 15 % dintre aceștia sunt diagnosticați cu o variantă rezistentă a Aspergillus fumigatus; întrucât acești pacienți devin aproape incurabili, iar rata lor de supraviețuire este estimată la doar 20 % (25);

AA.

întrucât prelungirea perioadelor de aprobare a substanțelor care conduc la rezistență la medicamentele fungice este inacceptabilă din punct de vedere al sănătății,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

—

având în vedere comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 2 decembrie 2020 privind o nouă agendă UE-SUA pentru o schimbare globală (JOIN(2020)0022),

—

având în vedere declarația comună emisă de Dialogul transatlantic al legislatorilor din 24 august 2020 cu privire la relațiile UE-SUA,

—

având în vedere concluziile Consiliului privind relațiile dintre UE și SUA din 7 decembrie 2020,

—

având în vedere declarațiile Secretarului de stat al SUA, Anthony Blinken, în fața Comisiei pentru relații externe a Senatului SUA la 19 ianuarie 2021,

—

având în vedere declarațiile membrilor Consiliului European din 26 februarie 2021 privind securitatea și apărarea,

—

având în vedere comunicatul de presă comun al Președintei Von der Leyen și al Secretarului de stat Blinken din 24 martie 2021,

—

având în vedere declarația comună a Secretarului de stat al Statelor Unite ale Americii și a Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 24 martie 2021,

—

având în vedere declarația Departamentului de Stat al Statelor Unite din 26 aprilie 2021 intitulată „Angajamentul SUA față de Balcanii de Vest”,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 14 noiembrie 2016 privind Strategia globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene, intitulate „Viziune comună, acțiuni comune: o Europă mai puternică”,

—

având în vedere Declarația comună privind cooperarea UE-NATO, semnată la Varșovia la 8 iulie 2016 de Președintele Consiliului European, Președintele Comisiei Europene și secretarul general al NATO,

—

având în vedere schimbul de opinii cu secretarul general al NATO din cadrul reuniunii comune a Comisiei pentru afaceri externe, a Subcomisiei pentru securitate și apărare și a Delegației pentru relațiile cu Adunarea Parlamentară a NATO, care a avut loc la 15 martie 2021,

—

având în vedere participarea VP/ÎR la reuniunea miniștrilor apărării ai NATO din 17 și 18 februarie 2021 și la reuniunea miniștrilor afacerilor externe ai NATO din 23 și 24 martie 2021,

—

având în vedere comunicatul emis de șefii de stat și de guvern care au luat parte la reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord de la Bruxelles, din 14 iunie 2021,

—

având în vedere declarația de la summitul UE-SUA din 15 iunie 2021 intitulată „Către un parteneriat transatlantic reînnoit”,

—

având în vedere rezoluția sa din 13 iunie 2018 referitoare la relațiile UE-NATO (1),

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la relațiile transatlantice, în special rezoluția sa din 26 martie 2009 privind situația relațiilor transatlantice în urma alegerilor din SUA (2), rezoluția sa din 13 iunie 2013 referitoare la rolul UE în promovarea unui parteneriat transatlantic lărgit (3) și rezoluția sa din 12 septembrie 2018 referitoare la stadiul actual al relațiilor UE-SUA (4),