—

având în vedere articolele 174 și 175, articolul 212 alineatul (2) și articolul 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene (1) (Regulamentul FSUE) și modificările sale ulterioare din 15 mai 2014 și 20 martie 2020,

—

având în vedere toate rapoartele publicate de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice, în special raportul din 31 martie 2014 intitulat „Schimbările climatice 2014: Consecințe, adaptare și vulnerabilitate”,

—

având în vedere Acordul de la Paris semnat la 22 aprilie 2016,

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 ianuarie 2013 referitoare la Fondul de solidaritate al Uniunii Europene, implementare și aplicare (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 1 decembrie 2016 referitoare la Fondul de solidaritate al Uniunii Europene: o evaluare (3),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 15 mai 2019 intitulat „Evaluarea Fondului de solidaritate al Uniunii Europene 2002-2017” (SWD(2019)0186),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2020/461 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 martie 2020 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului în vederea acordării de asistență financiară statelor membre și țărilor care negociază aderarea la Uniune ce sunt grav afectate de o situație de urgență majoră de sănătate publică (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 aprilie 2020 referitoare la acțiunea coordonată a UE pentru combaterea pandemiei de COVID-19 și a consecințelor sale (5),

—

având în vedere documentul de poziției al Comitetului Economic și Social European din 25 martie 2020 referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului pentru a oferi asistență financiară statelor membre și țărilor aflate în proces de negociere a aderării la Uniune care sunt grav afectate de o urgență majoră de sănătate publică (COM(2020)0114),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei privind Pactul verde european (COM(2019)0640),

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru bugete,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională (A9-0052/2021),

A.

întrucât Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE), instituit prin Regulamentul FSUE, creat în urma inundațiilor majore care au lovit Europa Centrală în 2002, oferă asistență financiară statelor membre și țărilor în curs de aderare afectate de catastrofe naturale majore sau regionale ori de situații de urgență majore în materie de sănătate publică; întrucât FSUE reprezintă o veritabilă valoare adăugată europeană și concretizarea unei voințe de manifestare a solidarității față de populațiile din regiunile UE afectate de astfel de catastrofe;

B.

întrucât, în rezoluția sa din 17 aprilie 2020 referitoare la acțiunea coordonată a UE pentru combaterea pandemiei de COVID-19 și a consecințelor sale, Parlamentul European a reamintit că solidaritatea între statele membre nu este o opțiune, ci o obligație care decurge, printre altele, din articolele 2 și 21 ale Tratatului privind Uniunea Europeană și este un pilon al valorilor noastre europene, conform prevederilor articolului 3 din tratatul menționat; întrucât, în aceeași rezoluție, Parlamentul European îndeamnă Comisia să consolideze toate componentele mecanismelor sale de gestionare a crizelor și de reacție la catastrofe;

C.

întrucât ia act cu interes de faptul că, potrivit unui sondaj recent, două treimi din cetățenii UE consideră că Uniunea Europeană ar trebui să aibă mai multe competențe pentru a răspunde unor crize precum cea provocată de COVID-19, iar mai mult de o jumătate din ei consideră că UE ar trebui să dispună de mai multe mijloace financiare pentru a face față acestor crize (6); întrucât criza sanitară actuală are o dimensiune umană foarte semnificativă, iar Uniunea și statele membre ar trebui, prin urmare, să acționeze în spiritul solidarității;

D.

întrucât, până în prezent, asistența acordată de FSUE a vizat aproximativ o sută de catastrofe naturale în 23 de state membre și o țară în curs de aderare, în valoare totală de aproximativ 6,6 miliarde EUR (7);

E.

întrucât, în perioada 2017-2018, catastrofele provocate de inundații au reprezentat aproximativ două treimi din totalul cererilor pentru ajutor din FSUE, deși în această perioadă au avut loc și furtuni, incendii forestiere și cutremure de proporții considerabile;

F.

întrucât constată utilitatea FSUE, evidențiată în evaluarea Comisiei, în special în ceea ce privește reducerea sarcinii suportate de toate autoritățile naționale, regionale și locale pentru a susține eforturile de redresare în urma catastrofelor naturale majore de anvergură națională sau regională sau a situațiilor de urgență în materie de sănătate publică, conform definițiilor din Regulamentul FSUE (modificat);

G.

întrucât cadrul normativ al FSUE a fost revizuit în 2014 prin modificarea Regulamentului (UE) nr. 661/2014 (8), în special pentru a simplifica procedurile, a scurta termenul de răspuns după depunerea cererilor, a clarifica criteriile de eligibilitate pentru cererile de asistență în caz de catastrofe regionale, a prelungi perioada de punere în aplicare și a introduce plățile în avans, după cum a solicitat Parlamentul în numeroase rânduri; întrucât s-au înregistrat progrese suplimentare prin modificarea regulamentului din martie 2020, în special în ceea ce privește creșterea nivelului plăților în avans și simplificarea procesului de mobilizare a FSUE;

H.

întrucât rata de aprobare a cererilor de asistență în caz de catastrofe majore este de 100 %, în timp ce rata în cazul catastrofelor regionale, care reprezintă categoria cea mai frecventă, a crescut de la 32 % la 85 % în urma revizuirii, în 2014, a Regulamentului privind FSUE;

I.

întrucât, deși reforma regulamentului din 2014 a contribuit la prelungirea perioadei de pregătire și depunere a cererilor de asistență din partea FSUE de la 10 la 12 săptămâni, o mare parte din cazuri necesită încă actualizări, ceea ce ocazionează întârzieri în accesarea subvențiilor; întrucât, din acest motiv, Comisia ar trebui să ofere orientări simplificate cu privire la condițiile de depunere a cererilor, pentru a reduce astfel sarcina administrativă;

J.

întrucât timpul necesar pentru vărsarea întregii subvenții ar putea fi redus și mai mult, având în vedere că solidaritatea UE trebuie să se manifeste rapid;

K.

întrucât asistența acordată de FSUE acoperă doar restabilirea la starea anterioară a infrastructurilor din domeniile energiei, apei și apelor reziduale, telecomunicațiilor, transporturilor, sănătății și educației, neincluzând costurile suplimentare ale reconstruirii unor infrastructuri mai rezistente la catastrofe și care oferă o reziliență mai mare la schimbările climatice, după cum se solicită în Pactul verde european, care trebuie să fie finanțate de statul beneficiar din resurse proprii și din alte fonduri ale UE, cum ar fi Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune;

L.

întrucât constată cu interes că, după cum arată criza provocată de pandemia de COVID-19, trebuie îmbunătățite sinergiile dintre instrumentele politicii de coeziune și FSUE; întrucât recunoaște că FSUE a fost creat pentru a realiza intervenții pe termen scurt și mediu în cazul catastrofelor naturale, iar politica de coeziune (FEDR și Fondul de coeziune) vizează planificarea și investițiile pe termen mai lung în ceea ce privește protecția civilă, infrastructura de prevenire, infrastructura de gestionare a riscurilor și măsurile de reziliență, contribuind astfel la realizarea obiectivelor Pactului verde european;

M.

întrucât salută propunerea Comisiei de a extinde domeniul de aplicare al FSUE pentru a include urgențele de sănătate publică de importanță majoră, precum și intrarea în vigoare ulterioară a Regulamentului (UE) 2020/461;

N.

întrucât, din cauza schimbărilor climatice, este probabil să se intensifice și să se multiplice catastrofele naturale; subliniază, prin urmare, utilitatea mecanismului bugetar de alocare dinamică instituit în 2014, care a permis FSUE, printre alte lucruri, să asigure o contribuție-record de 1,2 miliarde EUR după cutremurele din Italia din 2016 și 2017;

O.

întrucât, astfel cum se prevede la articolul 7 din Regulamentul privind FSUE, operațiunile finanțate de fond trebuie să fie compatibile cu dispozițiile TFUE și cu instrumentele adoptate în temeiul acestuia, precum și cu politicile și măsurile Uniunii, în special în domeniul protecției mediului, al prevenirii și gestionării riscurilor de catastrofe naturale și al adaptării la schimbările climatice, inclusiv, după caz, în ceea ce privește abordările axate pe ecosisteme;

P.

întrucât noul cadru financiar multianual (CFM) prevede un nou pachet bugetar intitulat „Rezervă pentru solidaritate și ajutoare de urgență” (RSAU), care reunește FSUE și Rezerva pentru ajutoare de urgență (RAU) și care este destinat să răspundă, pe de o parte, situațiilor de urgență care apar în urma unor catastrofe majore în statele membre sau în țările în curs de aderare (FSUE) și, pe de altă parte, nevoilor specifice urgente din Uniune sau din țările terțe, în special în cazul crizelor umanitare (RAU);

Q.

întrucât, astfel cum se recunoaște la articolul 349 din TFUE, situația climatică dificilă este unul dintre factorii constanți care împiedică considerabil dezvoltarea regiunilor ultraperiferice; întrucât, prin urmare, ar trebui adoptate măsuri specifice pentru a stabili condițiile de aplicare a tratatelor, inclusiv politici comune;

R.

întrucât ar trebui să se acorde o atenție deosebită regiunilor ultraperiferice, insulelor, regiunilor montane, regiunilor slab populate și tuturor teritoriilor deosebit de expuse riscului de catastrofe naturale;

S.

întrucât regretă că Regulamentul privind FSUE nu permite în prezent depunerea cererilor de asistență la nivel transfrontalier, chiar dacă anumite zone deosebit de vulnerabile în fața catastrofelor naturale, cum ar fi zonele montane, se află în multe cazuri de o parte și de alta a frontierei,

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 iunie 2019 privind situația actuală a politicii comune în domeniul pescuitului și consultarea referitoare la posibilitățile de pescuit pentru 2020 (COM(2019)0274),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 16 iunie 2020 intitulată „Către un pescuit mai sustenabil în UE: situația actuală și orientări pentru 2021” (COM(2020)0248),

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 43 alineatul (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1241 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind conservarea resurselor piscicole și protecția ecosistemelor marine prin măsuri tehnice (2),

—

având în vedere rapoartele Agenției Europene pentru Controlul Pescuitului (EFCA) care evaluează respectarea obligației de debarcare pentru Marea Nordului (2016-2017), apele de nord-vest (2016-2017) și macroul din Marea Nordului și din apele de nord-vest (2015-2017),

—

având în vedere rapoartele Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP) (PLEN 20-01, 19-01, 18-01 și 17-01) și rapoartele sale referitoare la evaluarea rapoartelor anuale ale statelor membre privind obligația de debarcare (pentru 2019) (Adhoc-20-02), la monitorizarea performanței politicii comune în domeniul pescuitului (Adhoc-20-01) și la evaluarea recomandărilor comune referitoare la obligația de debarcare și la Regulamentul privind măsurile tehnice (CSTEP-20-04),

—

având în vedere Directiva (UE) 2017/159 a Consiliului din 19 decembrie 2016 de punere în aplicare a Acordului referitor la punerea în aplicare a Convenției din 2007 a Organizației Internaționale a Muncii privind munca în domeniul pescuitului (3),

—

având în vedere articolul intitulat „The unintended impact of the European discard ban” (Impactul neprevăzut al interdicției europene de aruncare înapoi în mare a capturilor) (4),

—

având în vedere studiul intitulat „Implementation of the EU fisheries control system by Member States (2014-2019)” [Punerea în aplicare a sistemului UE de control al pescuitului de către statele membre (2014-2019)], solicitat de Comisia pentru pescuit,

—

având în vedere studiile solicitate de Comisia pentru pescuit referitoare la obligația de debarcare și speciile de blocaj în activitățile de pescuit de specii multiple și mixt din Marea Nordului (5), din apele de nord-vest (6) și din apele de sud-vest (7), precum și studiile privind interdicția de aruncare înapoi în mare a capturilor, obligația de debarcare și captura maximă durabilă (MSY) în vestul Mării Mediterane (8) (9),

—

având în vedere cartea „The European Landing Obligation, Reducing discards in complex, multi-species and multi-jurisdictional fisheries” (10), publicată în 2019,

—

având în vedere raportul intitulat „A third assessment of global marine fisheries discards” (A treia evaluare a capturilor globale marine aruncate înapoi în mare), publicat de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) în 2019,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit (A9-0147/2021),

A.

întrucât ținta 14.4 a obiectivului 14 din Agenda 2030 a Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă îndeamnă comunitatea internațională să reglementeze eficient exploatarea, să elimine pescuitul excesiv, pescuitul ilegal, nedeclarat și nereglementat și practicile de pescuit distructive și să pună în aplicare planuri de gestionare bazate pe date științifice până în anul 2020, cu scopul de a reface stocurile de pește în cel mai scurt timp posibil, cel puțin la niveluri care pot asigura captura maximă durabilă (MSY), în funcție de caracteristicile lor biologice;

B.

întrucât amploarea practicii de aruncare înapoi în mare a capturilor în fiecare an în activitățile globale de pescuit maritim este estimată la 9,1 milioane de tone, ceea ce reprezintă 10,8 % din capturile medii anuale din perioada 2010-2014; întrucât activitățile de pescuit care vizează speciile de ton și alte specii pelagice au înregistrat cele mai mici rate de aruncare înapoi în mare a capturilor, în timp ce activitățile de pescuit care vizează crustaceele au înregistrat cele mai mari rate de aruncare înapoi în mare a capturilor; întrucât activitățile de pescuit care vizează speciile demersale au produs cele mai mari volume de capturi aruncate înapoi în mare, iar activitățile de pescuit care vizează moluștele (cu excepția cefalopodelor) au produs cele mai mici volume; întrucât capturile anuale globale aruncate înapoi în mare au atins cel mai mare nivel, de aproximativ 18,8 milioane de tone, în 1989 și au scăzut treptat până la mai puțin de 10 milioane de tone până în 2014 (11);

C.

întrucât aruncarea capturilor înapoi în mare este o practică des întâlnită în sectorul pescuitului, care constă în returnarea în mare a capturilor neintenționate, moarte sau vii, din cauza peștilor afectați, a capturării de exemplare sub dimensiunile minime (restricții privind dimensiunea minimă), din motive de comercializare, din cauza absenței cotelor sau a normelor privind componența capturilor; întrucât înainte de introducerea obligației de debarcare era interzis să se păstreze la bord sau să se debarce peștii sub dimensiunile minime;

D.

întrucât capturile neintenționate și aruncarea lor înapoi în mare reprezintă o risipă considerabilă de resurse naturale pentru alimentația umană și pot avea, și deseori chiar au, efecte negative asupra exploatării sustenabile a stocurilor de pește și a ecosistemelor marine, precum și asupra viabilității financiare a pescuitului; întrucât un anumit nivel de capturi accidentale neintenționate și de capturi aruncate înapoi în mare este inevitabil, în special în cazul pescuitului mixt;

E.

întrucât nivelul istoric ridicat al capturilor aruncate înapoi în mare în anumite activități de pescuit din UE a reprezentat o problemă gravă pentru sustenabilitatea pe termen lung a activităților de pescuit ale UE, punând sub semnul întrebării credibilitatea politicii Uniunii în domeniul pescuitului;

F.

întrucât interzicerea pescuitului excesiv cu mari cantități de captură nereținută la bord (aruncarea înapoi în mare a peștelui comercializabil), care a fost introdusă în UE în 2010, a fost pusă în aplicare neadecvat;

G.

întrucât politica comună în domeniul pescuitului (PCP), așa cum a fost reformată în 2013, trebuie să asigure reducerea la minimum a impactului negativ al activităților de pescuit asupra ecosistemului marin și a introdus următoarele obiective: (a) „[să se elimine] treptat aruncarea capturilor înapoi în mare, de la caz la caz, luând în considerare cele mai bune avize științifice disponibile, prin evitarea și reducerea pe cât posibil a capturilor nedorite, și [asigurând] treptat debarcarea capturilor” de specii comerciale reglementate și (b) „după caz, [să se utilizeze] optim capturile nedorite, fără a crea o piață pentru respectivele capturi care sunt sub dimensiunea minimă de referință pentru conservare”;

H.

întrucât nu există date fiabile privind aruncarea înapoi în mare a capturilor și nici dovezi științifice care să sugereze că punerea în aplicare a obligației de debarcare a condus la o reducere substanțială a capturilor neintenționate; întrucât este posibil ca punerea sa deficitară în aplicare să fi dus la o reducere a vizibilității capturilor în anumite activități de pescuit și la o degradare a avizelor științifice și a calității datelor;

I.

întrucât sectorul pescuitului a înregistrat progrese spre atingerea obiectivului privind MSY; întrucât 99 % din capturile debarcate în Marea Baltică, Marea Nordului și Oceanul Atlantic în 2020 gestionate exclusiv de UE și pentru care sunt disponibile evaluări științifice, provin din activități de pescuit gestionate sustenabil; întrucât în Atlanticul de Nord-Est biomasa pentru stocurile evaluate integral a fost cu 48 % mai mare în 2018 decât în 2003; întrucât există în continuare probleme semnificative, în special în Marea Mediterană și Marea Neagră, unde aproximativ 75 % din stocurile evaluate științific sunt supraexploatate;

J.

întrucât obligația de debarcare, care a fost introdusă treptat de-a lungul unei perioade de patru ani (2015-2019), face obligatorie debarcarea și deducerea din cotele aplicabile a tuturor capturilor de specii care fac obiectul limitelor de capturi și care, în Marea Mediterană, fac obiectul dimensiunilor minime, din apele UE sau, în anumite cazuri, de către navele UE din apele internaționale și interzice folosirea pentru consum uman direct a peștilor sub dimensiunile minime;

K.

întrucât conform CSTEP (12), nu au fost furnizate informații privind punerea în aplicare a obligației de debarcare pentru flotele de lungă distanță care operează în afara apelor Uniunii; întrucât Consiliul consultativ pentru flota de lungă distanță (LDAC) a evidențiat că obligația de debarcare nu se aplică în practică navelor UE care pescuiesc în afara apelor Uniunii;

L.

întrucât peștii debarcați care au sub dimensiunile minime de referință pentru conservare sunt folosiți în continuare pentru făină de pește, hrană pentru animalele de companie sau ca momeală pentru pescuitul cu cuști, cu o rentabilitate economică scăzută; întrucât aceste utilizări alternative sunt fezabile din punct de vedere economic atunci când există o unitate de producție în apropierea portului de debarcare, dar fezabilitatea scade (sau dispare) atunci când este nevoie de logistică și infrastructură pentru transportul pe distanțe lungi sau de investiții în noi unități de producție (13);

M.

întrucât mai multe state membre propun ca legislația să fie modificată pentru a permite ca peștii sub dimensiunile minime de referință pentru conservare relevante care fac obiectul obligației de debarcare să poată fi folosiți în scopuri caritabile;

N.

întrucât obligația de debarcare nu este o interdicție deplină a aruncării înapoi în mare, deoarece se aplică numai speciilor reglementate (capturile totale admisibile – TAC – și activitățile de pescuit pentru care efortul de pescuit este reglementat și a fost stabilită o dimensiune minimă) și include derogări pentru peștii care par afectați de prădători și pentru o rată ridicată de supraviețuire și o derogare de minimis de până la 5 % în cazurile în care creșterea selectivității este dificil de realizat sau în cazul în care manipularea capturilor neintenționate implică costuri disproporționate; întrucât punerea în aplicare a obligației de debarcare depinde și de utilizarea extensivă a excepțiilor temporare care necesită revizuiri bazate pe evaluări științifice, consumând timp și efort din partea factorilor de decizie și a sectorului pescuitului;

O.

întrucât nivelurile aruncării capturilor înapoi în mare variază considerabil în funcție de regiuni și de specii, capturile aruncate înapoi în mare fiind minime sau nule în activitățile de pescuit în care toate capturile sau majoritatea acestora au valoare comercială și sunt exploatate, ca în cazul activităților de pescuit la scară mică sau tradițional ori al activităților de pescuit cu producție pentru consumul uman direct;

P.

întrucât pescuitul la scară mică folosește mai mulți operatori și echipamente mai selective, provocând mai puține daune mediului și jucând un rol social și economic esențial, așa cum se evidențiază în raportul privind situația pescuitului în Marea Mediterană și în Marea Neagră din 2018 al Comisiei Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană (CGPM);

Q.

întrucât capturile aruncate înapoi în mare contribuie la hrănirea mai multor specii necrofage, de la comunități aviare la cele mezopelagice și bentonice, care sunt importante în lanțul trofic ecologic; întrucât literatura de specialitate concluzionează că reducerea aruncării capturilor înapoi în mare prin obligația de debarcare poate afecta populațiile de câteva specii în unele zone, dar, în general, este puțin probabil să se întâmple acest lucru;

R.

întrucât „speciile de blocaj” sunt acele specii sau stocuri de pește pentru care un anumit stat membru, o anumită flotă sau o anumită navă are mai puține posibilități de pescuit (cotă) decât pentru alte specii; întrucât respectarea deplină și strictă a obligației de debarcare, în special în cazul pescuitului mixt, ar presupune încetarea activității de pescuit corespunzătoare („blocaj”) după ce cota (limitată) pentru specia respectivă a fost epuizată, pentru a evita capturile ulterioare ale acesteia; întrucât potențialul de blocaj în activitățile de pescuit mixt este în continuare o problemă gravă și este posibil să fi contribuit la nivelul redus al punerii în aplicare a obligației de debarcare și la schimburile reduse de cote între statele membre, accentuând astfel subutilizarea posibilităților de pescuit;

S.

întrucât selectivitatea nu va rezolva pe deplin problemele aferente acestor activități de pescuit pentru că va fi foarte dificil din punct de vedere tehnic să se reducă capturile de stocuri de blocaj relevante fără a cauza mari pierderi de alte capturi comercializabile, creând astfel dificultăți economice grave pentru flotele în cauză; întrucât recent au fost adoptate rezerve de cote pentru capturile accidentale pentru a contracara situațiile legate de speciile de blocaj, iar eficacitatea acestora urmează să fie evaluată;

T.

întrucât cantitatea de pește capturat neintenționat în plasă și transportat la bord poate fi diminuată semnificativ în primul rând prin măsuri de evitare spațială și temporală și de selectivitate tehnică, reducând astfel timpul de manipulare, consumul de combustibil și nevoile de depozitare;

U.

întrucât CSTEP evidențiază că în recomandările comune ale grupurilor regionale ale statelor membre pentru punerea în aplicare a obligației de debarcare în 2021 au fost incluse relativ puține măsuri care urmăresc să crească selectivitatea; întrucât numărul de proiecte-pilot pentru testarea unor unelte de pescuit mai selective sau a unor strategii de evitare, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul privind PCP, este în scădere;

V.

întrucât Consiliul a eliminat câteva specii de pe lista TAC în ultimii ani, acestea fiind astfel excluse și de la obligația de debarcare;

W.

întrucât obligația de debarcare este un instrument care contribuie la atingerea obiectivului de selectivitate al PCP și nu un obiectiv în sine;

X.

întrucât au fost adoptate recent rezerve de cote pentru capturile accidentale pentru a contracara situațiile legate de speciile de blocaj;

Y.

întrucât aruncarea înapoi în mare a capturilor neintenționate este un fenomen care se întâlnește în toate activitățile de pescuit din lume și nu o problemă cu care se confruntă numai Europa; întrucât apele UE sunt renumite pentru abundența activităților de pescuit mixt; întrucât mai multe țări terțe și teritorii autonome au introdus, într-o măsură mai mare sau mai mică, interdicții de aruncare înapoi în mare a capturilor, inclusiv Canada, Insulele Feroe, Norvegia, Islanda, Chile și Noua Zeelandă; întrucât alte țări terțe, cum ar fi Statele Unite ale Americii, nu au interzis aruncarea înapoi în mare a capturilor, dar legislația lor în domeniul pescuitului recurge la alte strategii pentru a reduce capturile neintenționate; întrucât interdicția de aruncare înapoi în mare a capturilor din Norvegia și Islanda a fost modificată de-a lungul a 30 de ani ca răspuns la probleme specifice; întrucât nu se cunoaște în întregime care este impactul interdicției de aruncare înapoi în mare a capturilor din Chile, deoarece aceasta a început să fie pusă în aplicare de curând; întrucât aruncarea înapoi în mare a capturilor rămâne o problemă majoră în gestionarea activităților de pescuit din Noua Zeelandă;

Z.

întrucât principiul stabilității relative, instituit pentru prima dată prin Regulamentul de bază din 1983 privind PCP și pus în practică prin Regulamentul din același an privind TAC și cotele de pescuit, stabilește o cheie de repartizare a TAC pentru fiecare stat membru pe baza principiilor de alocare bazate pe capturile istorice (1973-1978), pe dependență, astfel cum este consacrată în preferințele de la Haga din 1976, și pe pierderile în apele țărilor terțe (1973-1976);

AA.

întrucât au fost publicate aproape 4 000 de lucrări științifice privind capturile aruncate înapoi în mare, dintre care peste 3 700 privesc activitățile de pescuit industrial și mai puțin de 200 de lucrări se axează pe activitățile de pescuit costier la scară mică;

AB.

întrucât aproximativ din anul 1950 încoace, numeroase specii marine din diferite grupuri au suferit modificări ale habitatelor în ceea ce privește extinderea geografică și activitățile sezoniere ca urmare a încălzirii oceanelor și a schimbărilor biogeochimice precum pierderea de oxigen, ceea ce a dus la modificări ale componenței și abundenței speciilor și ale producerii de biomasă de către ecosisteme, de la ecuator la poli; întrucât modificarea distribuției stocurilor de pește are efecte asupra gestionării viitoare a pescuitului și astfel asupra punerii în aplicare a obligației de debarcare;

AC.

întrucât Comisia a realizat o evaluare a impactului socioeconomic privind politicile de reducere a capturilor aruncate înapoi în mare înainte de a-și prezenta propunerea de nou regulament de bază privind PCP în iulie 2011, dar nu a reușit până în prezent să analizeze în profunzime impactul său socioeconomic și efectele asupra siguranței la bord și nici să ofere răspunsuri la preocupările legate de punerea în aplicare exprimate de consiliile consultative și de statele membre;

AD.

întrucât nu se cunoaște încă în ce măsură a fost redusă practica aruncării înapoi în mare a capturilor; întrucât până la cinci state membre nu au răspuns la chestionarul Comisiei privind punerea în aplicare a obligației de debarcare pentru 2019, iar două dintre aceste state nu au răspuns deloc în ultimii trei ani;

AE.

întrucât diferențele legate de controlul și asigurarea respectării obligației de debarcare pot duce la condiții de concurență inechitabile în statele membre și între acestea; întrucât în rapoartele sale de evaluare a respectării obligației de debarcare, EFCA a constatat că punerea în aplicare de către statele membre este insuficientă și a prezentat recomandări pentru îmbunătățirea controlului;

AF.

întrucât Comisia trebuie să prezinte Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a PCP, inclusiv a obligației de debarcare, înainte de 31 decembrie 2022,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

—

având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolul 114 din TFUE,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele 7, 8, 11 și 16, articolul 17 alineatul (2) și articolele 47 și 52,

—

având în vedere Directiva (UE) 2019/790 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind dreptul de autor și drepturile conexe pe piața unică digitală și de modificare a Directivelor 96/9/CE și 2001/29/CE (1),

—

având în vedere Declarația Comisiei referitoare la organizatorii de evenimente sportive anexată la Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 26 martie 2019 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind dreptul de autor pe piața unică digitală (2),

—

având în vedere Directiva (UE) 2019/789 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 aprilie 2019 de stabilire a normelor privind exercitarea dreptului de autor și a drepturilor conexe, aplicabile anumitor transmisii online ale organismelor de radiodifuziune și anumitor retransmisii ale programelor de televiziune și radio și de modificare a Directivei 93/83/CEE a Consiliului (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1128 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut online în cadrul pieței interne (4),

—

având în vedere Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală („Directiva privind asigurarea respectării DPI”) (5),

—

având în vedere Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe piața internă („Directiva privind comerțul electronic”) (6),

—

având în vedere Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale drepturilor de autor și ale drepturilor conexe în societatea informațională (7),

—

având în vedere Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (8),

—

având în vedere Recomandarea (UE) 2018/334 a Comisiei din 1 martie 2018 privind măsuri de combatere eficace a conținutului ilegal online (9) și comunicarea Comisiei din 28 septembrie 2017 către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European intitulată „Combaterea conținutului ilegal online: către o responsabilitate sporită a platformelor online” (COM(2017)0555),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 29 noiembrie 2017 către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European intitulată „Orientări cu privire la anumite aspecte ale Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală” (COM(2017)0708),

—

având în vedere Memorandumul de înțelegere din 25 iunie 2018 privind publicitatea online și drepturile de proprietate intelectuală facilitat de Comisia Europeană și Raportul Comisiei referitor la funcționarea memorandumului de înțelegere privind publicitatea online și drepturile de proprietate intelectuală (SWD(2020)0167),

—

având în vedere articolele 47 și 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru cultură și educație,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0139/2021),

A.

întrucât sportul joacă un rol-cheie în prosperitatea socială, culturală și economică a Uniunii și promovează valorile comune ale solidarității, diversității și incluziunii sociale, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea economică și socială;

B.

întrucât, în temeiul articolului 165 din TFUE, Uniunea contribuie la promovarea obiectivelor europene ale sportului, ținând seama în același timp de caracterul specific al sportului; întrucât ar trebui să se țină seama și de contribuția sportului la realizarea obiectivelor generale ale Uniunii, cum ar fi protecția mediului, digitalizarea și incluziunea, iar Uniunea ar trebui să urmărească dezvoltarea și conservarea dimensiunii europene a sportului în mediul digital;

C.

întrucât sportul totodată promovează și transmite valori precum respectul și înțelegerea reciproce, solidaritatea, egalitatea, incluziunea, diversitatea, echitatea, cooperarea și angajamentul civic, contribuind în mod substanțial la valorile educaționale și culturale, și poate fi considerat o necesitate culturală și socială; întrucât este esențial ca aceste valori să fie încurajate de organizatorii de evenimente sportive, de organismele de radiodifuziune, de intermediarii online, de autoritățile naționale și de alte părți interesate din sectorul sportului; întrucât politica Uniunii în domeniul sportului trebuie să sprijine scopurile și obiectivele sportului profesionist, dar și amator și poate contribui la soluționarea provocărilor transnaționale;

D.

întrucât sportul servește drept factor de integrare; întrucât părțile interesate din domeniul sportului, municipalitățile și comunitatea sportivă ar trebui să coopereze pentru ca sectorul sportiv să devină mai sustenabil și mai favorabil incluziunii, înlesnind participarea la evenimente sportive a tuturor categoriilor de public, în special a persoanelor cu mai puține oportunități, indiferent de vârstă, gen, dizabilitate sau origine etnică;

E.

întrucât cultura suporterilor este o parte indispensabilă a experienței sportive și nu este doar un cadru pentru comercializarea unui produs;

F.

întrucât sectoarele legate de sport reprezintă 2,12 % din PIB-ul Uniunii și 2,72 % din locurile de muncă din Uniune; întrucât evenimentele sportive au un impact teritorial semnificativ în ceea ce privește participarea și economia;

G.

întrucât sportul pentru toți constituie baza nivelului profesionist, întrucât cluburile sportive de mici dimensiuni sunt coloana vertebrală a sportului de masă european, au o contribuție semnificativă la dezvoltarea tinerilor sportivi și activează în principal pe bază de voluntariat; întrucât 35 de milioane de amatori contribuie la dezvoltarea sportului de masă și la propagarea valorilor sportive;

H.

întrucât dezvoltarea mediului digital și a noilor tehnologii a facilitat accesul tuturor suporterilor la transmisiile de evenimente sportive pe toate tipurile de dispozitive, sporind expunerea potențială la conținuturi ilegale și mărind numărul de persoane care pot avea acces la astfel de transmisiuni, și a oferit unor sporturi care în mod tradițional nu sunt difuzate oportunități să obțină o mai mare vizibilitate; întrucât, în plus, a stimulat dezvoltarea de noi modele de afaceri online, creând noi modalități de a genera venituri; întrucât, în același timp, a facilitat transmiterea online ilegală a evenimentelor sportive și pirateria online în interiorul și în afara Uniunii, ceea ce dăunează atât sporturilor profesionale, cât și celor de masă și amenință organizarea și sustenabilitatea evenimentelor sportive, precum și stabilitatea financiară a întregului sector sportiv;

I.

întrucât protecția drepturilor de proprietate intelectuală este un drept fundamental consacrat în Carta drepturilor fundamentale; întrucât semnificația și domeniul de aplicare al drepturilor fundamentale consacrate de cartă trebuie stabilite în conformitate cu jurisprudența corespunzătoare a Curții Europene a Drepturilor Omului;

J.

întrucât cultura suporterilor, bazată pe libertatea de a împărtăși și de a trăi experiența sportivă atât în timp real, cât și înaintea sau în urma evenimentelor sportive în direct, constituie un element esențial al rolului pe care sportul îl joacă în societatea europeană;

K.

întrucât transmisia ilegală a evenimentelor sportive și răspândirea conținutului online ilegal nu numai că provoacă un prejudiciu economic semnificativ sectorului sportiv, care duce la pierderi de venituri din abonamente și publicitate, dar este dăunătoare și pentru utilizatorii finali, cum ar fi suporteri și consumatori, de exemplu din cauza faptului că acești utilizatori finali sunt expuși furtului de date cu caracter personal, programelor malware sau altor forme de prejudicii și daune în mediul online; întrucât difuzarea ilegală de evenimente sportive face adesea parte din activitățile din ce în ce mai numeroase ale organizațiilor criminale; întrucât pirateria online afectează nu numai transmisiile sportive în direct disponibile prin intermediul serviciilor de abonament, ci și transmisiile gratuite ale evenimentelor sportive;

L.

întrucât pandemia de COVID-19 și restricțiile de acces la evenimentele sportive au generat o scădere a vânzării de bilete la acest tip de evenimente și, în același timp, au creat oportunități de dezvoltare a abonamentelor la canalele sportive și de extindere a audienței online și pentru emisiunile de televiziune, dar și pentru streaming-ul ilegal de evenimente sportive;

M.

întrucât, spre deosebire de alte sectoare, cea mai mare valoare a difuzării unui eveniment sportiv constă în faptul că este în direct și cea mai mare parte a acestei valori se pierde la încheierea evenimentului; întrucât streaming-ul ilegal de evenimente sportive este mai dăunător în primele treizeci de minute de la apariția sa online; întrucât, în consecință și numai în acest context, este necesară o reacție rapidă pentru a pune capăt difuzării online ilegale a evenimentelor sportive;

N.

întrucât acțiunile ar trebui să se concentreze asupra provenienței fluxurilor de conținut ilegal, și anume asupra operatorilor site-urilor web ilegale, și nu asupra utilizatorilor individuali, cum ar fi suporterii și consumatorii, care sunt implicați în mod involuntar și neintenționat în streaming-ul ilegal;

O.

întrucât, în ultimii ani, au proliferat noi canale multimedia pentru distribuirea ilegală a evenimentelor sportive în direct, printre care, dat fiind volumul său în creștere, se evidențiază utilizarea ilicită a televiziunii prin protocol de internet (IPTV);

P.

întrucât transmisia ilegală a unui întreg eveniment sportiv trebuie diferențiată de secvențele scurte partajate între și de către fani, care fac parte dintr-o cultură a fanilor și prin care se scot în evidență, de exemplu, discursuri de incitare la ură și acte de rasism; întrucât astfel de transmisii ilegale trebuie, de asemenea, să fie diferențiate de conținutul partajat legal cu respectarea limitărilor și excepțiilor prevăzute în legislația privind drepturile de autor sau de conținutul partajat de jurnaliști în scopul informării publicului larg, astfel cum se prevede în Directiva serviciilor mass-media audiovizuale; întrucât măsurile menite să protejeze drepturile de difuzare împotriva utilizării ilegale și a pirateriei nu trebuie să afecteze libertatea presei și capacitatea mass-mediei de știri de a informa cetățenii;

Q.

întrucât anumite evenimente sportive majore sunt de interes public general și, prin urmare, accesul în timp real la informații despre acestea ar trebui să fie garantat pentru toți cetățenii și nu ar trebui să facă obiectul unor restricții nejustificate sau ilegale; întrucât acest lucru privește și jurnaliștii și reporterii de știri care pot furniza astfel de informații în timp real; întrucât statele membre ar trebui să sprijine difuzarea evenimentelor sportive majore pe canale cu acces liber, ca o formă de cultură populară care joacă un rol important în viața cetățenilor;

R.

întrucât numărul de titulari de drepturi, de intermediari și alți furnizori de servicii care dezvoltă instrumente software capabile să identifice difuzarea ilegală de evenimente sportive în direct cu o marjă minimă de eroare este în continuă creștere; întrucât, în același timp, fiabilitatea notificărilor emise de titularii de drepturi, intermediari și alți furnizori de servicii depinde de acuratețea și calitatea tehnică a instrumentelor software pe care aceștia le utilizează pentru a identifica difuzarea ilegală de evenimente sportive în direct;

S.

întrucât titularii de drepturi, intermediarii și alți furnizori de servicii ale căror instrumente software pot identifica în mod eficient și fiabil difuzarea ilegală de evenimente sportive în direct ar trebui să fie considerați drept „notificatori de încredere certificați”; întrucât, pentru a fi considerat în mod legal drept notificator de încredere certificat, ar trebui să fie necesară îndeplinirea unor standarde de calitate și acuratețe; întrucât un certificat bazat pe cerințe comune la nivelul Uniunii ar fi opțiunea preferată pentru a asigura o recunoaștere coerentă și eficientă a notificatorilor de încredere certificați;

T.

întrucât Uniunea și statele membre ar trebui să promoveze cercetarea și inovarea pentru a dezvolta instrumente software îmbunătățite pentru identificarea și raportarea difuzării ilegale de evenimente sportive în direct;

U.

întrucât evenimentele sportive nu fac obiectul protecției drepturilor de autor în temeiul dreptului Uniunii, dar ca atare acestea au un caracter unic și, în această măsură, original, care le poate transforma în obiecte demne de o protecție comparabilă cu cea a operelor protejate prin dreptul de autor; întrucât nu există o protecție armonizată în dreptul Uniunii pentru organizatorii de evenimente sportive ca atare; întrucât, cu toate acestea, protecția specifică pentru organizatorii de evenimente sportive este prevăzută în legislația unor state membre, generând incertitudine juridică și fragmentarea cadrului de reglementare al Uniunii;

V.

întrucât dreptul Uniunii prevede un cadru general pentru mecanismele de notificare și de acțiune care permit eliminarea sau dezactivarea accesului la informațiile ilegale stocate de intermediari; întrucât dreptul Uniunii prevede măsuri de aplicare a dreptului civil pe care autoritățile judiciare sau administrative le pot lua în anumite circumstanțe pentru a preveni sau împiedica încălcările drepturilor de proprietate intelectuală;

W.

întrucât, cu toate acestea, cadrul juridic actual nu permite realizarea acțiunilor imediate necesare pentru a combate difuzarea ilegală a evenimentelor sportive în direct; întrucât, în plus, anumite state membre au adoptat norme privind mecanismele de notificare și de acțiune care nu sunt armonizate la nivelul Uniunii;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere articolele 165, 166 și 167 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 9 iunie 2020 privind conturarea viitorului digital al Europei (1),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 19 septembrie 2018 privind decalajul digital dintre femei și bărbați (2),

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iunie 2018 de instituire a programului Europa digitală pentru perioada 2021-2027 (COM(2018)0434),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2020 privind Planul de acțiune pentru educația digitală 2021-2027: reforma sistemelor de educație și formare în era digitală (COM(2020)0624),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2020 referitoare la crearea unui Spațiu european al educației până în 2025 (COM(2020)0625),

—

având în vedere raportul Comisiei din 19 februarie 2020 privind implicațiile în materie de siguranță și răspundere ale inteligenței artificiale, ale internetului obiectelor și ale roboticii (COM(2020)0064),

—

având în vedere Cartea albă a Comisiei din 19 februarie 2020 intitulată „Inteligența artificială – O abordare europeană axată pe excelență și încredere” (COM(2020)0065),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 19 februarie 2020 intitulată „O strategie europeană privind datele” (COM(2020)0066),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 25 aprilie 2018 intitulată „Inteligența artificială pentru Europa” (COM(2018)0237),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 17 ianuarie 2018 privind Planul de acțiune pentru educația digitală (COM(2018)0022),

—

având în vedere raportul din 8 aprilie 2019 al Grupului de experți la nivel înalt privind inteligența artificială al Comisiei, intitulat „Ethics Guidelines for Trustworthy AI” (Îndrumar etic pentru o inteligență artificială fiabilă),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 februarie 2019 referitoare la o politică industrială europeană cuprinzătoare în domeniul inteligenței artificiale și al roboticii (3),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 septembrie 2018 referitoare la egalitatea limbilor în epoca digitală (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 iunie 2018 referitoare la modernizarea educației în UE (5),

—

având în vedere rezoluția sa din 16 februarie 2017 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la normele de drept civil privind robotica (6),

—

având în vedere rezoluția sa din 1 iunie 2017 referitoare la digitalizarea industriei europene (7),

—

având în vedere nota de informare a Departamentului său tematic pentru politici structurale și de coeziune din mai 2020 privind utilizarea inteligenței artificiale în sectoarele culturale și creative,

—

având în vedere analiza aprofundată a Departamentului său tematic pentru politici structurale și de coeziune din mai 2020 privind utilizarea inteligenței artificiale în sectorul audiovizual,

—

având în vedere studiul Departamentului său tematic pentru drepturile cetățenilor și afaceri constituționale din aprilie 2020 privind educația și încadrarea în muncă a femeilor în domeniul științei, al tehnologiei și al economiei digitale, inclusiv IA și influența sa asupra egalității de gen,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne, al Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, al Comisiei pentru afaceri juridice și al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație (A9-0127/2021),

A.

întrucât tehnologiile inteligenței artificiale (IA), care pot avea un impact direct asupra societăților noastre, sunt dezvoltate într-un ritm rapid și sunt utilizate din ce în ce mai mult în aproape toate domeniile vieților noastre, inclusiv în educație, cultură și sectorul audiovizual; întrucât o IA etică poate contribui la îmbunătățirea productivității muncii și la accelerarea creșterii economice;

B.

întrucât dezvoltarea, implementarea și utilizarea IA, inclusiv a software-urilor, a algoritmilor și a datelor utilizate și produse de aceasta, ar trebui să respecte principiile etice ale transparenței, explicabilității, echității, asumării răspunderii și responsabilității;

C.

întrucât investițiile publice în IA în Uniune au rămas cu mult în urma celor din alte economii majore; întrucât investițiile insuficiente în IA vor afecta probabil competitivitatea Uniunii în toate sectoarele;

D.

întrucât o abordare integrată a IA și disponibilitatea, colectarea și interpretarea unor date de înaltă calitate, de încredere, echitabile, transparente, fiabile, sigure și compatibile sunt esențiale pentru dezvoltarea unei IA etice;

E.

întrucât articolul 21 din Cartă interzice discriminarea pe o gamă largă de motive; întrucât formele multiple de discriminare nu ar trebui să fie reproduse în dezvoltarea, implementarea și utilizarea sistemelor IA;

F.

întrucât egalitatea de gen este un principiu fundamental al Uniunii, consacrat în tratate, și ar trebui să se regăsească în toate politicile Uniunii, inclusiv în domeniul educației, culturii și audiovizualului, precum și în dezvoltarea unor tehnologii precum IA;

G.

întrucât experiențele anterioare, în special în domeniul tehnic, au arătat că evoluțiile și inovațiile se bazează adesea pe date masculine și că nevoile femeilor nu sunt pe deplin reflectate; întrucât abordarea acestor prejudecăți necesită o vigilență sporită, soluții tehnice și dezvoltarea unor cerințe clare de echitate, responsabilitate și transparență;

H.

întrucât seturile de date incomplete și inexacte, lipsa unor date defalcate pe gen și algoritmii incorecți pot distorsiona utilizarea unui sistem de IA și pot pune în pericol realizarea egalității de gen în cadrul societății; întrucât datele referitoare la categoriile sociale defavorizate și la formele de discriminare intersecțională tind să fie incomplete sau chiar să lipsească;

I.

întrucât inegalitățile, stereotipurile și discriminările de gen pot fi create și reproduse și prin intermediul limbajului și al imaginilor diseminate de mass-media și de aplicațiile bazate pe IA; întrucât educația, programele culturale și conținutul audiovizual influențează considerabil modelarea convingerilor și valorilor oamenilor și constituie un instrument fundamental pentru combaterea stereotipurilor de gen, reducând decalajul de gen în sectorul digital și stabilind modele solide de urmat; întrucât trebuie instituit un cadru etic și de reglementare înainte de a pune în aplicare soluții automatizate pentru aceste domenii-cheie în societate;

J.

întrucât știința și inovarea pot aduce beneficii extrem de importante, în special pentru cei care au rămas cel mai mult în urmă, cum ar fi femeile și fetele care trăiesc în regiuni îndepărtate; întrucât educația în domeniul științei este importantă pentru dobândirea competențelor, găsirea unui loc de muncă decent și adaptarea la locurile de muncă ale viitorului, precum și pentru eliminarea stereotipurilor de gen potrivit cărora acest domeniu este destinat în mod tipic bărbaților; întrucât știința și gândirea științifică sunt esențiale pentru cultura democratică, aceasta având la rândul său un rol fundamental în promovarea egalității de gen;

K.

întrucât o femeie din zece din Uniune a suferit deja de o formă de violență cibernetică de la vârsta de 15 ani și întrucât hărțuirea cibernetică rămâne o preocupare în dezvoltarea IA, inclusiv în educație; întrucât violența cibernetică este, adesea, îndreptată împotriva femeilor din viața publică, cum ar fi activistele, femeile din lumea politică și alte persoane publice; întrucât IA și alte tehnologii emergente pot juca un rol important în prevenirea violenței cibernetice împotriva femeilor și a fetelor și în educarea oamenilor;

L.

întrucât Uniunea și statele sale membre au responsabilitatea deosebită de a exploata, a promova și a spori valoarea adăugată a tehnologiilor IA, precum și de a se asigura că aceste tehnologii sunt sigure și sunt în slujba bunăstării și interesului general al cetățenilor europeni; întrucât aceste tehnologii pot avea o contribuție uriașă la realizarea obiectivului nostru comun de a îmbunătăți viețile cetățenilor noștri și de a promova prosperitatea în Uniune, contribuind la elaborarea unor strategii mai bune și la inovare într-o serie de domenii, și anume în educație, cultură și sectorul audiovizual;

M.

întrucât IA se bazează în cea mai mare parte pe software cu sursă deschisă, ceea ce înseamnă că codurile sursă respective pot fi inspectate, modificate și îmbunătățite;

N.

întrucât pot fi necesare anumite ajustări ale instrumentelor juridice specifice existente ale Uniunii pentru a reflecta transformarea digitală și pentru a aborda noile provocări generate de utilizarea tehnologiilor IA în educație, în sectorul cultural și cel audiovizual, cum ar fi protecția datelor cu caracter personal și a vieții private, combaterea discriminării, promovarea egalității de gen, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), protecția mediului și drepturile consumatorilor;

O.

întrucât este important să se ofere sectorului audiovizual acces la datele provenite de la platforme globale și actori majori pentru a asigura condiții de concurență echitabile;

P.

întrucât IA și aplicațiile sau invențiile viitoare realizate cu ajutorul IA pot avea o natură duală, la fel ca orice altă tehnologie; întrucât IA și tehnologiile conexe generează multe preocupări legate de etica și transparența dezvoltării, implementării și utilizării lor, în special privind colectarea, utilizarea și diseminarea datelor; întrucât beneficiile și riscurile tehnologiilor IA în educație, cultură și sectorul audiovizual trebuie evaluate cu atenție, iar efectele lor asupra tuturor aspectelor societății trebuie analizate în mod amănunțit și continuu, fără a le submina potențialul;

Q.

întrucât educația este menită să îndeplinească potențialul uman, să genereze creativitate și să conducă la schimbări sociale autentice, în vreme ce utilizarea greșită a sistemelor IA bazate pe date poate împiedica dezvoltarea umană și socială;

R.

întrucât educația și oportunitățile educaționale sunt un drept fundamental; întrucât dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor IA în sectorul educației ar trebui să fie considerate de mare risc și să fie supuse unor cerințe mai stricte privind siguranța, transparența, echitatea și asumarea răspunderii;

S.

întrucât conectivitatea de înaltă calitate, rapidă, sigură și omniprezentă, rețelele în bandă largă de mare capacitate, expertiza în domeniul tehnologiei informației, competențele digitale, echipamentele și infrastructura digitală, precum și acceptarea societală și un cadru de politici specific și favorabil sunt unele dintre condițiile prealabile pentru o implementare pe scară largă și de succes a IA în Uniune; întrucât este esențial ca aceste infrastructuri și echipamente să fie utilizate în mod egal în întreaga Uniune pentru a aborda decalajul digital persistent dintre regiunile sale și dintre cetățenii săi;

T.

întrucât abordarea disparității de gen în studiile din domeniul științelor, tehnologiei, ingineriei, artelor și matematicii (STIAM) este absolut necesară pentru a asigura reprezentarea egală și echitabilă a întregii societăți la dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor IA, inclusiv a software-ului, a algoritmilor și a datelor utilizate și produse de acestea;

U.

întrucât este esențial să se asigure că toți cetățenii Uniunii dobândesc competențele necesare de la o vârstă timpurie pentru a înțelege mai bine capacitățile și limitele IA, a se pregăti mai bine pentru o prezență tot mai mare a IA și a tehnologiilor conexe în toate aspectele activității umane și a putea să exploateze pe deplin oportunitățile pe care acestea le oferă; întrucât dobândirea pe scară largă a competențelor digitale în toate segmentele societății din Uniune este o condiție prealabilă pentru a realiza o transformare digitală echitabilă și benefică pentru toți;

V.

întrucât statele membre trebuie să investească în educația digitală și în domeniul mass-mediei, să doteze școlile cu infrastructură adecvată și echipamentele terminale necesare și să acorde mai multă importanță transmiterii de aptitudini și competențe digitale în programele de învățământ;

W.

întrucât IA și tehnologiile conexe pot fi utilizate pentru a îmbunătăți metodele de învățare și de predare, în special ajutând sistemele de educație să utilizeze date corecte pentru a îmbunătăți echitatea și calitatea educației, promovând în același timp programe personalizate și un acces mai bun la educație și îmbunătățind și automatizând anumite sarcini administrative; întrucât accesul egal și echitabil la tehnologiile digitale și la conectivitatea de mare viteză sunt necesare pentru ca utilizarea IA să fie benefică pentru întreaga societate; întrucât este deosebit de important să se garanteze că educația digitală este accesibilă tuturor, inclusiv celor care provin din medii defavorizate și persoanelor cu dizabilități; întrucât rezultatele învățării nu depind de tehnologie în sine, ci de modul în care profesorii pot utiliza tehnologia în moduri relevante din punct de vedere pedagogic;

X.

întrucât IA are un potențial deosebit de a oferi soluții la provocările de zi cu zi cu care se confruntă sectorul educației, cum ar fi personalizarea învățării, monitorizarea dificultăților de învățare, automatizarea conținutului/cunoștințelor specifice unei materii, furnizarea de formare profesională mai bună și sprijinirea tranziției către o societate digitală;

Y.

întrucât IA ar putea avea aplicații practice care ar reduce munca administrativă a cadrelor didactice și a instituțiilor de învățământ, lăsându-le astfel mai mult timp pentru activitățile lor centrale de predare și de învățare;

Z.

întrucât noile aplicații bazate pe IA din educație facilitează progresul în diverse discipline, cum ar fi învățarea limbilor străine și matematica;

AA.

întrucât experiențele de învățare personalizate oferite de IA pot nu numai să contribuie la creșterea motivației elevilor și să îi ajute să își atingă potențialul maxim, ci și să aibă un rol în reducerea ratelor de abandon școlar;

AB.

întrucât IA îi poate ajuta tot mai mult profesorii să își îmbunătățească eficacitatea, permițându-le să înțeleagă mai bine metodele și stilurile de învățare ale elevilor și ajutându-i să identifice tulburările de învățare și să evalueze mai bine progresele individuale;

AC.

întrucât de pe piața digitală a forței de muncă din Uniune lipsesc aproape jumătate de milion de experți în științele de tip big data și legate de analiza datelor, care sunt indispensabili pentru dezvoltarea și utilizarea unei AI de calitate și de încredere;

AD.

întrucât aplicarea IA în educație dă naștere unor preocupări legate de utilizarea etică a datelor, drepturile cursanților, accesul la date și protecția datelor personale și, prin urmare, prezintă riscuri în ceea ce privește drepturile fundamentale, cum ar fi crearea unor modele stereotipice ale profilurilor și comportamentului cursanților, ceea ce ar putea duce la discriminare sau la riscul de a face rău prin amplificarea practicilor pedagogice rele;

AE.

întrucât cultura joacă un rol central în utilizarea tehnologiilor IA pe scară largă și apare ca o disciplină esențială pentru patrimoniul cultural, datorită dezvoltării unor tehnologii și instrumente inovatoare și aplicării eficiente a acestora pentru a răspunde nevoilor sectorului;

AF.

întrucât tehnologiile IA pot fi utilizate cu scopul de a promova și a proteja patrimoniul cultural, inclusiv utilizând instrumente digitale pentru conservarea siturilor istorice și găsind modalități inovatoare prin care seturile de date ale artefactelor culturale deținute de instituțiile culturale din întreaga Uniune să devină mai ușor accesibile pe scară mai largă, permițându-le în același timp utilizatorilor să exploreze un volum foarte mare de conținut cultural și creativ; întrucât promovarea standardelor și a cadrelor de interoperabilitate este esențială în această privință;

AG.

întrucât utilizarea tehnologiilor IA pentru conținutul cultural și creativ, în special conținutul media și recomandările de conținut personalizate, ridică probleme legate de protecția datelor, discriminare și diversitatea culturală și lingvistică, riscă să producă rezultate discriminatorii bazate pe date de intrare părtinitoare și ar putea reduce diversitatea opiniilor și pluralismul mass-mediei;

AH.

întrucât recomandările de conținut personalizate care sunt bazate pe IA pot adesea să vizeze mai bine nevoile specifice ale persoanelor, inclusiv preferințele culturale și lingvistice; întrucât IA poate contribui la promovarea diversității lingvistice în Uniune, precum și la o difuzare pe scară mai largă a operelor audiovizuale europene, mai ales prin subtitrarea și dublarea automată a conținutului audiovizual în alte limbi; întrucât disponibilitatea conținutului media în toate limbile este, prin urmare, fundamentală pentru a sprijini diversitatea culturală și lingvistică;

AI.

întrucât IA stimulează inovarea în redacțiile de știri prin automatizarea diverselor sarcini de rutină, prin interpretarea datelor și chiar prin generarea știrilor, cum ar fi prognozele meteorologice și rezultatele sportive;

AJ.

întrucât, dată fiind diversitatea lingvistică din Europa, promovarea lingvisticii computaționale pentru IA bazată pe drepturi reprezintă un potențial de inovare specific pentru realizarea, la nivel global, a unor schimburi culturale și de informații democratice și nediscriminatorii în era digitală;

AK.

întrucât tehnologiile IA ar putea avea un impact benefic asupra educației pentru nevoi speciale, precum și asupra accesibilității conținutului cultural și creativ pentru persoanele cu dizabilități; întrucât IA permite soluții precum recunoașterea vocală, asistența virtuală și reprezentările digitale ale obiectelor fizice; întrucât creațiile digitale contribuie deja la punerea acestor conținuturi la dispoziția persoanelor cu dizabilități;

AL.

întrucât aplicațiile IA sunt omniprezente în sectorul audio-vizual, în special pe platformele de conținut audio-vizual;

AM.

întrucât tehnologiile IA contribuie așadar la crearea, planificarea, gestionarea, producția, distribuția, localizarea și consumul produselor mass-media audiovizuale;

AN.

întrucât, deși IA poate fi utilizată pentru a genera conținut fals, cum ar fi materialele „deepfake”, care cresc exponențial și constituie o amenințare iminentă pentru democrație, ea poate fi utilizată și ca un instrument neprețuit pentru a identifica și combate imediat această activitate răuvoitoare, de exemplu prin verificarea faptelor în timp real sau prin etichetarea conținutului; întrucât majoritatea materialelor de tip „deepfake” sunt ușor de recunoscut; întrucât, în același timp, instrumentele de detectare bazate pe IA pot, în general, marca și filtra cu succes acest conținut; întrucât nu există un cadru juridic în această privință,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

63.

64.

65.

66.

67.

68.

69.

70.

71.

72.

73.

74.

75.

76.

77.

78.

79.

80.

81.

82.

83.

84.

85.

86.

87.

88.

89.

90.

91.

92.

93.

94.

95.

96.

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 194,

—

având în vedere Acordul de la Paris privind schimbările climatice din 12 decembrie 2015,

—

având în vedere obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 7 al ONU „Asigurarea accesului la energie la prețuri accesibile, din surse sigure, durabile și moderne pentru toți”,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 16 februarie 2016 intitulată „O strategie a UE pentru încălzire și răcire” (COM(2016)0051),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 28 noiembrie 2018 intitulată „O planetă curată pentru toți – O viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei” (COM(2018)0773),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 intitulată „Pactul ecologic european” (COM(2019)0640),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 19 februarie 2020 intitulată „O strategie europeană privind datele” (COM(2020)0066),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 10 martie 2020 intitulată „O nouă Strategie industrială pentru Europa” (COM(2020)0102),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 8 iulie 2020 intitulată „Consolidarea unei economii neutre climatic: o strategie a UE pentru integrarea sistemului energetic” (COM(2020)0299),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 8 iulie 2020 intitulată „O strategie pentru hidrogen: pentru o Europă neutră climatic” (COM(2020)0301),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 17 septembrie 2020 intitulată „Stabilirea unui obiectiv mai ambițios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 – Investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetățenilor” (COM(2020)0562),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 14 octombrie 2020 intitulată „Un val de renovări pentru Europa – ecologizarea clădirilor, crearea de locuri de muncă, îmbunătățirea condițiilor de trai” (COM(2020)0662),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 14 octombrie 2020 intitulată „O strategie a UE de reducere a emisiilor de metan” (COM(2020)0663),

—

având în vedere Raportul Comisiei din 14 octombrie 2020 privind starea uniunii energetice (COM(2020)0950),

—

având în vedere Raportul Comisiei din 14 octombrie 2020 referitor la progresele înregistrate în materie de competitivitate în domeniul energiei curate (COM(2020)0953),

—

având în vedere Raportul Comisiei din 14 octombrie 2020 referitor la progresele înregistrate în materie de eficiență energetică (COM(2020)0954),

—

având în vedere Raportul Comisiei din 14 octombrie 2020 privind progresele înregistrate în domeniul energiei din surse regenerabile (COM(2020)0952),

—

având în vedere raportul Comisiei din 14 octombrie 2020 intitulat „Prețurile și costurile energiei în Europa” (COM(2020)0951),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 19 noiembrie 2020 intitulată „O strategie a UE privind valorificarea potențialului energiei din surse regenerabile offshore pentru un viitor neutru climatic” (COM(2020)0741),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 25 iunie 2019 privind viitorul sistemelor energetice în cadrul uniunii energetice pentru asigurarea tranziției energetice și a realizării obiectivelor în domeniul energiei și al climei până în 2030 și ulterior,

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 11 decembrie 2020 privind un nou obiectiv climatic al UE pentru 2030,

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 12 decembrie 2019,

—

având în vedere inițiativa referitoare la hidrogen lansată de Președinția austriacă a Consiliului la Linz, la 17 și 18 septembrie 2018,

—

având în vedere inițiativa privind o infrastructură de gaz europeană sustenabilă și inteligentă pentru Europa, lansată la 1 și 2 aprilie 2019 de Președinția română a Consiliului la București,

—

având în vedere Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (1),

—

având în vedere Directiva 2006/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 septembrie 2006 privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori și de abrogare a Directivei 91/157/CEE (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 (3) (Regulamentul TEN-E),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 680/2007 și (CE) nr. 67/2010 (4) (Regulamentul privind Mecanismul pentru Interconectarea Europei), aflat în curs de revizuire,

—

având în vedere Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (5),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (6),

—

având în vedere Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (7) (Directiva privind energia din surse renegerabile),

—

având în vedere Directiva (UE) 2018/2002 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 de modificare a Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică (8) (Directiva privind eficiența energetică),

—

având în vedere Directiva (UE) 2019/944 a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iunie 2019 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică și de modificare a Directivei 2012/27/UE (9),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/943 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iunie 2019 privind piața internă de energie electrică (10),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 559/2014 al Consiliului din 6 mai 2014 privind înființarea întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen 2” (11),

—

având în vedere rezoluția sa din 14 martie 2019 referitoare la schimbările climatice – o viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei în conformitate cu Acordul de la Paris (12),

—

având în vedere rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la urgența climatică și de mediu (13),

—

având în vedere rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la Conferința ONU din 2019 de la Madrid (Spania) privind schimbările climatice (COP25) (14),

—

având în vedere rezoluția sa din 15 ianuarie 2020 referitoare la Pactul ecologic european (15),

—

având în vedere rezoluția sa din 2 iulie 2020 referitoare la o abordare europeană globală privind stocarea energiei (16),

—

având în vedere rezoluția sa din 10 iulie 2020 referitoare la revizuirea liniilor directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene (17),

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru transport și turism,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A9-0062/2021),

A.

întrucât Parlamentul, Consiliul și Comisia au aprobat obiectivul unei economii cu impact neutru asupra climei până în 2050, în spiritul Acordului de la Paris și pe baza echității și a celor mai bune date științifice disponibile, cu scopul de a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 oC peste nivelurile preindustriale;

B.

întrucât Comisia a propus un obiectiv comun de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) cu cel puțin 55 % până în 2030, în timp ce Parlamentul a pledat pentru un obiectiv de reducere a emisiilor de GES cu 60 % până în 2030;

C.

întrucât raportul din 2020 privind starea uniunii energetice a scos la iveală faptul că cererea de energie este în general în scădere în UE, dar în creștere în anumite sectoare, cum ar fi transporturile și tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC);

D.

întrucât clădirile au o pondere de circa 40 % din consumul total de energie al UE și 36 % din emisiile de gaze cu efect de seră generate de energie, iar TIC reprezintă între 5 % și 9 % din consumul global de energie electrică;

E.

întrucât în 2017 70 % din energia primară utilizată în UE a provenit din combustibili fosili (petrol, gaze naturale și cărbune) (18);

F.

întrucât Agenția Internațională a Energiei estimează că aproximativ o treime din emisiile globale de metan provin din sectorul energetic;

G.

întrucât atingerea neutralității climatice presupune renunțarea la un sistem bazat în mare parte pe combustibili fosili și trecerea la un sistem cu mare eficiență energetică, neutru climatic și bazat pe surse regenerabile;

H.

întrucât integrarea sistemului energetic înseamnă planificarea și funcționarea coordonate a întregului sistem energetic, cu multitudinea de transportatori și infrastructuri conectate și toți consumatorii finali;

I.

întrucât integrarea sistemelor energetice poate aduce un răspuns la multe dintre provocările care decurg din tranziția energetică și, în special, la provocările reprezentate de decarbonizarea, optimizarea și echilibrarea rețelelor energetice, garantând astfel securitatea aprovizionării și întărind autonomia strategică a UE;

J.

întrucât dubla tranziție verde și digitală a rețelelor energetice va necesita investiții publice și private fără precedent în modernizarea infrastructurii și, eventual, implementarea de noi infrastructuri, ca și investiții în renovarea clădirilor, cercetare și dezvoltare;

K.

întrucât integrarea sistemelor energetice poate accelera tranziția către o economie neutră climatic, încercând totodată să se țină costurile pentru cetățeni, autorități și întreprinderi în limite realiste și cimentând securitatea energetică, protejând sănătatea și mediul și promovând creșterea, inovarea și poziția fruntașă în industria mondială; întrucât trebuie realizată o integrare a sectorului energetic cu un bun raport costuri-rezultate;

L.

întrucât, potrivit Regulamentului (UE) 2018/1999, principiul „eficiența energetică pe primul loc” ar trebui aplicat efectiv în orice planificare a cererii și ofertei de energie, precum și în deciziile de politică și de investiții, ceea ce înseamnă că orice decizie ar trebui evaluată sistematic în raport cu măsuri alternative de eficiență energetică necostisitoare și juste din punct de vedere tehnic, economic și ecologic;

M.

întrucât criza provocată de pandemia de COVID-19 a arătat faptul că este esențial să ne putem baza pe un sistem energetic sigur și flexibil; întrucât costurile suplimentare cu energia electrică și încălzirea au pus și mai multă presiune asupra gospodăriilor;

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 194,

—

având în vedere acordul adoptat la cea de-a 21-a Conferință a părților la Convenția-cadru a ONU privind schimbările climatice (COP 21) de la Paris, din 12 decembrie 2015 (Acordul de la Paris);

—

având în vedere Rapoartele speciale ale Grupului interguvernamental privind schimbările climatice din 8 octombrie 2018 privind încălzirea globală cu 1,5 oC și cel din 25 septembrie 2019 privind oceanele și criosfera într-un climat în schimbare,

—

având în vedere rapoartele Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu din 2019 și 2020 privind discrepanțele în materie de emisii,

—

având în vedere Declarația OCDE din 23 februarie 2018 privind consolidarea IMM-urilor și antreprenoriatului în vederea productivității și creșterii incluzive,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 8 iulie 2020 intitulată „O strategie pentru hidrogen: pentru o Europă neutră climatic” (COM(2020)0301),

—

având în vedere avizul Comitetului European al Regiunilor din 1 iulie 2020 intitulat „Către o foaie de parcurs pentru hidrogen curat – Contribuția autorităților locale și regionale la o Europă neutră din punct de vedere climatic” (1),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 8 iulie 2020 intitulată „Consolidarea unei economii neutre climatic: o strategie a UE pentru integrarea sistemului energetic” (COM(2020)0299),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 19 noiembrie 2020 intitulată „O strategie a UE privind valorificarea potențialului energiei din surse regenerabile offshore pentru un viitor neutru climatic” (COM(2020)0741),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 14 octombrie 2020 privind o strategie a UE de reducere a emisiilor de metan (COM(2020)0663),

—

având în vedere raportul Comisiei din 14 octombrie 2020 intitulat „Raportul din 2020 privind starea uniunii energetice în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice” (COM(2020)0950),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 17 septembrie 2020 intitulată „Stabilirea unui obiectiv mai ambițios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 – Investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetățenilor” (COM(2020)0562),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 privind Pactul verde european (COM(2019)0640),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 10 martie 2020 intitulată „O nouă strategie industrială pentru Europa” (COM(2020)0102),

—

având în vedere Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (2) (Directiva privind energia din surse regenerabile),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3),

—

având în vedere Directiva 2014/94/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2014 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi (4) (Directiva privind infrastructura pentru combustibili alternativi),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 559/2014 al Consiliului din 6 mai 2014 privind înființarea întreprinderii comune „Pile de combustie și hidrogen 2” (5),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 (6) (Regulamentul TEN-E),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010 și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 680/2007 și (CE) nr. 67/2010 (7), care este în prezent în curs de revizuire,

—

având în vedere Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (8) (Directiva EU ETS),

—

având în vedere rezoluția sa din 10 iulie 2020 referitoare la o abordare europeană globală privind stocarea energiei (9),

—

având în vedere rezoluția sa din 10 iulie 2020 referitoare la revizuirea liniilor directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene (10),

—

având în vedere rezoluția sa din 15 ianuarie 2020 referitoare la Pactul verde european (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la urgența climatică și de mediu (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2019 referitoare la schimbările climatice – o viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, în conformitate cu Acordul de la Paris (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2018 referitoare la implementarea infrastructurii pentru combustibili alternativi în Uniunea Europeană: este momentul să acționăm! (14),

—

având în vedere rezoluția sa din 6 februarie 2018 referitoare la accelerarea inovării în domeniul energiei curate (15),

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară și Comisiei pentru transport și turism,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A9-0116/2021),

A.

întrucât UE a aprobat Acordul de la Paris, Pactul verde și obiectivul de a realiza o tranziție echitabilă și eficientă din punctul de vedere al costurilor, care să ducă la neutralitate climatică până cel târziu în 2050;

B.

întrucât Comisia a sugerat ridicarea obiectivului UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 la cel puțin 55 % față de nivelurile din 1990 și întrucât Parlamentul a aprobat obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 60 % față de nivelurile din 1990 până în 2030;

C.

întrucât combustibilii fosili sunt principalii factori responsabili pentru încălzirea globală și întrucât Acordul de la Paris vizează limitarea creșterii temperaturii globale cu mult sub 2 oC peste nivelurile preindustriale și continuarea eforturilor de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 oC;

D.

întrucât tranziția către o economie cu zero emisii nete de gaze cu efect de seră presupune o tranziție rapidă și echitabilă, ghidată de stat, către un sistem energetic bazat în mare parte pe surse regenerabile de energie și foarte eficient ca utilizare a resurselor și energiei, care să asigure sustenabilitatea și sănătatea, participarea cetățenilor, reducerea sărăciei energetice în întreaga UE, securitatea aprovizionării, accesibilitatea și prețul scăzut al energiei, precum și competitivitatea prețurilor la energie;

E.

întrucât este necesar să se utilizeze combustibili alternativi ecologici și să se generalizeze întrebuințarea acestora pentru a elimina treptat combustibilii fosili cât mai curând posibil și pentru a asigura competitivitatea industriei UE; întrucât hidrogenul din surse regenerabile are un potențial neexploatat în acest sens;

F.

întrucât hidrogenul poate fi utilizat ca materie primă sau ca sursă de energie în procesele industriale și chimice, în transportul aerian, maritim și rutier de mărfuri, precum și pentru încălzire, decarbonizarea sectoarelor în care electrificarea directă nu este posibilă tehnologic sau nu este competitivă, precum și pentru stocarea energiei pentru a echilibra, acolo unde este necesar, sistemul energetic, jucând astfel un rol semnificativ în integrarea sistemului energetic;

G.

întrucât, în prezent, aproximativ 2 % din mixul energetic al UE este compus din hidrogen, din care 95 % este produs din combustibili fosili, eliberând 70-100 milioane de tone de CO2 anual, reprezentând 2,5 % din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial, mai puțin de 1 % din hidrogenul produs în prezent fiind utilizat ca vector energetic; întrucât unele studii arată că energia din surse regenerabile ar putea reprezenta până la 100 % din mixul energetic al UE în 2050, din care hidrogenul ar putea reprezenta până la 20 % în total, între 20 % și 50 % din energia utilizată pentru transporturi și între 5 % și 20 % din energia utilizată în industrie;

H.

întrucât hidrogenul, cu 120 Mt produse la nivel mondial în fiecare an, este fie produs secundar al industriilor de rafinare și chimice (70 Mt), fie produs în fabrici specializate (50 Mt); întrucât cea mai mare parte a hidrogenului este produs din combustibili fosili (6 % din gazele naturale și 2 % din cărbune la nivel mondial sunt utilizate pentru producția de hidrogen), mai puțin de 0,1 % din acesta fiind produs utilizând electroliza apei;

I.

întrucât capacitatea totală de producție de hidrogen în Spațiul Economic European (SEE) la sfârșitul anului 2018 era estimată la 11,5 Mt pe an și întrucât capacitatea totală instalată a electrolizoarelor în SEE este de aproximativ 1 GW, ceea ce reprezintă între 1 și 4 % din capacitatea totală de producție de hidrogen; întrucât ponderea totală a producției de hidrogen în SEE pe bază de combustibili fosili cu captarea și stocarea dioxidului de carbon (hidrogen obținut cu emisii scăzute de dioxid de carbon) este de aproximativ 0,7 % (fără produse secundare);

J.

întrucât 43 % din producția mondială de hidrogen este utilizată pentru obținerea de amoniac, care este utilizat, la rândul său, în principal pentru producerea de îngrășăminte agricole pe bază de amoniac, 52 % se utilizează pentru rafinarea și desulfurarea hidrocarburilor și 5 % se utilizează pentru sinteza metanolului și în alte scopuri;

K.

întrucât costul actual al hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii scăzute de dioxid de carbon este de aproximativ 2,50-5,50 EUR pe kg, în timp ce costul producției de hidrogen pe bază de combustibili fosili este de aproximativ 1,50 EUR pe kg; întrucât, cu mixul energetic actual din majoritatea statelor membre, s-ar produce hidrogen de electroliză cu emisii mai mari decât hidrogenul obținut cu combustibili fosili;

L.

întrucât hidrogenul poate stoca energie în cantități mari pe o perioadă lungă de timp și, prin urmare, poate contracara fluctuațiile sezoniere ale cererii; întrucât hidrogenul poate fi transportat cu camionul, vaporul sau prin conducte, ceea permite producerea de energie din surse regenerabile acolo unde este cel mai eficient și permite transportul pe distanțe lungi fără presiuni asupra rețelei de energie electrică;

M.

întrucât va fi necesară o pondere mai mare a surselor regenerabile de energie pentru decarbonizarea tuturor sectoarelor economiei, ceea ce ar putea duce la o mai mare volatilitate a rețelei de energie electrică, în timp ce capacitățile de stocare a energiei vor trebui să crească masiv pentru a asigura aprovizionarea cu energie;

N.

întrucât producția de oțel generează aproximativ 10 % din emisiile directe și indirecte de gaze cu emisii de seră la nivel mondial, transporturile maritime sunt sursa a aproximativ 2,5 % din aceste emisii, iar dezvoltarea hidrogenului din surse regenerabile ar putea contribui la reducerea emisiilor în aceste sectoare;

O.

întrucât sectorul transporturilor generează aproximativ 27 % din emisiile totale de gaze cu efect de seră din UE; întrucât hidrogenul are întrebuințări multiple în toate sectoarele industriei, în sectorul energiei electrice și în cel al construcțiilor și oferă un potențial ridicat ca combustibil alternativ pentru sectorul transporturilor, dar posibilitățile de a introduce hidrogen pe piață pentru diferitele moduri de transport rămân limitate;

P.

întrucât automobilele electrice cu baterie au potențialul de a prelua o cotă importantă din piața vehiculelor private; întrucât sectorul transporturilor grele este dificil de decarbonizat, posibilitățile de utilizare a energiei electrice fiind limitate din motive de rentabilitate și motive tehnice; întrucât utilizarea de baterii prezintă probleme de ordin practic pentru vehiculele grele, trenuri pe linii neelectrificate, nave cargo sau aeronave, ceea ce va crea oportunități pentru alți vectori de energie, cum ar fi hidrogenul, care poate fi stocat în cantități mari la bordul unui vehicul sau al unei nave, permite realimentarea rapidă dacă este necesar și produce doar apă ca substanță reziduală;

Q.

întrucât o economie durabilă și competitivă pe bază de hidrogen reprezintă o oportunitate pentru UE de a-și consolida economia, în special după încetinirea creșterii economice cauzată de COVID-19, deoarece ar putea crea până la un milion de locuri de muncă directe de înaltă calitate până în 2030 și 5,4 milioane până în 2050 și întrucât aceasta ar putea reprezenta o oportunitate pentru regiunile care sunt în prezent puternic dependente de sursele tradiționale de energie și care vor fi expuse riscului de sărăcie odată ce combustibilii fosili vor fi eliminați treptat; întrucât potențialul pentru crearea de locuri de muncă în domeniul hidrogenului din surse regenerabile este estimat la 10 300 de locuri de muncă pentru fiecare miliard EURinvestit, la care se pot adăuga locuri de muncă în sectorul energiei electrice din surse regenerabile;

R.

întrucât crearea unei piețe sustenabile și competitive a hidrogenului care să contribuie de manieră rapidă și rentabilă la obiectivul Uniunii de neutralitate climatică până în 2050 presupune o infrastructură de transport și distribuție bine dezvoltată pentru a aduce în mod eficient hidrogenul de la locurile de producție către zonele de consum din Uniune;

S.

întrucât problema construirii de rețele dedicate pentru hidrogen ar putea fi tratată în mod diferit de statele membre, în funcție de diferențele în topologia infrastructurii lor existente de gaze, de capacitatea de a dezvolta diferite metode tehnologice de producere a hidrogenului, de potențialul diferit de inovare și de cererea variabilă de hidrogen din sectoarele lor industriale;

T.

întrucât aproape toate statele membre au inclus planuri pentru hidrogen în planurile lor naționale de energie și climă, iar 26 de state membre au semnat Inițiativa privind hidrogenul;

U.

întrucât sistemul energetic al UE ar trebui să fie sustenabil (din punct de vedere ecologic) și competitiv (din punct de vedere economic) și întrucât orice direcție tehnologică ar trebui să se bazeze pe estimări solide și dovedite științific de model economic viabil într-un timp previzibil, pentru ca costurile lor să nu pună în pericol competitivitatea industriilor UE sau bunăstarea cetățenilor;

V.

întrucât ar trebui luate în calcul pierderi importante de energie în timpul producerii, transportului, depozitării și prelucrării hidrogenului;

W.

întrucât actualul cadru legislativ pentru gaze naturale a asigurat securitatea aprovizionării cu energie și un preț accesibil pentru consumatorii europeni timp de decenii și, prin urmare, ar putea servi de model pentru dezvoltarea unei viitoare piețe paneuropene a hidrogenului din surse regenerabile,

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.