—

având în vedere articolele 2, 3, 6 și 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 82 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”), în special articolele 4, 47, 48 și 52,

—

având în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) referitoare la recunoașterea reciprocă, drepturile fundamentale și obligațiile prevăzute la articolul 2 din Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) privind dreptul la viață (1),

—

având în vedere Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (2) („Decizia-cadru privind MEA”),

—

având în vedere Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative (3),

—

având în vedere Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 de modificare a Deciziilor-cadru 2002/584/JAI, 2005/214/JAI, 2006/783/JAI, 2008/909/JAI și 2008/947/JAI, de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce cu privire la deciziile pronunțate în absența persoanei în cauză de la proces (4),

—

având în vedere Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă (5),

—

având în vedere rapoartele Comisiei privind punerea în aplicare a mandatului european de arestare și procedurile de predare între statele membre (COM(2005)0063 și SEC(2005)0267, COM(2006)0008 și SEC(2006)0079, COM(2007)0407 și SEC(2007)0979 și COM(2011)0175 și SEC(2011)0430),

—

având în vedere versiunea revizuită a Manualului pentru emiterea și executarea unui mandat european de arestare,

—

având în vedere rezoluțiile sale din 15 decembrie 2011 referitoare la condițiile de detenție în UE (6), din 27 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind reexaminarea mandatului european de arestare (7), și din 5 octombrie 2017 referitoare la sistemele penitenciare și condițiile din închisori (8),

—

având în vedere poziția sa adoptată în primă lectură la 17 aprilie 2019 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a programului „Justiție” (9),

—

având în vedere foaia de parcurs a Consiliului din 2009 pentru consolidarea drepturilor procedurale ale persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (10),

—

având în vedere Directiva 2010/64/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (11),

—

având în vedere Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare în cadrul procedurilor penale (12),

—

având în vedere Directiva 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate (13),

—

având în vedere Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (14),

—

având în vedere Directiva (UE) 2016/800 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind garanțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (15),

—

având în vedere Directiva (UE) 2016/1919 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind asistența juridică pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale și pentru persoanele căutate în cadrul procedurilor privind mandatul european de arestare (16),

—

având în vedere Directiva 2014/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de anchetă în materie penală (17),

—

având în vedere evaluarea punerii în aplicare la nivel european a mandatului european de arestare, realizată în iunie 2020 de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS),

—

având în vedere raportul Comisiei Europene din 2 iulie 2020 cu privire la punerea în aplicare a Deciziei-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre (COM(2020)0270),

—

având în vedere evaluarea valorii adăugate europene realizată în ianuarie 2014 la solicitarea EPRS privind mandatul european de arestare și studiul EPRS din decembrie 2017 referitor la costurile non-Europei privind drepturile procedurale și condițiile de detenție,

—

având în vedere raportul final al Consiliului din 27 mai 2009 privind a patra rundă a evaluărilor reciproce cu tema „Aplicarea practică a mandatului european de arestare și procedurile corespunzătoare de predare între statele membre”,

—

având în vedere raportul Comisiei din 26 septembrie 2019 cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2013/48/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2013 privind dreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul european de arestare, precum și dreptul ca o persoană terță să fie informată în urma privării de libertate și dreptul de a comunica cu persoane terțe și cu autorități consulare în timpul privării de libertate (COM(2019)0560),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 13 decembrie 2018 privind recunoașterea reciprocă în materie penală – „Promovarea recunoașterii reciproce prin sporirea încrederii reciproce” (18),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 16 decembrie 2019 privind măsuri alternative detenției, utilizarea sancțiunilor și măsurilor neprivative de libertate în domeniul justiției penale (19),

—

având în vedere Strategia UE privind drepturile victimelor (2020-2025) (COM(2020)0258),

—

având în vedere diferitele rapoarte ale ONG-urilor internaționale, europene și naționale,

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1727 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust), și de înlocuire și abrogare a Deciziei 2002/187/JAI a Consiliului (20),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 30 septembrie 2020 referitoare la Raportul său din 2020 privind statul de drept: Situația statului de drept în Uniunea Europeană (COM(2020)0580),

—

având în vedere rezoluția sa din 7 octombrie 2020 referitoare la instituirea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (21),

—

având în vedere Protocolul opțional din 2002 la Convenția ONU împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,

—

având în vedere activitatea desfășurată de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE, în special rapoartele intitulate „Drepturi în practică: accesul la un avocat și drepturile procedurale în procedurile penale și în procedurile privind mandatul european de arestare” din 13 septembrie 2019, „Condiții de detenție penală în Uniunea Europeană: norme și realitate” din 11 decembrie 2019 și „Detenția penală și alternative: aspecte ale drepturilor fundamentale în transferurile transfrontaliere ale UE” din 9 noiembrie 2016 și Baza de date privind condițiile de detenție penală lansată în decembrie 2019,

—

având în vedere convențiile, recomandările și rezoluțiile Consiliului Europei în materie de penitenciare și cooperare în domeniul dreptului penal,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) și anexa 3 la Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri constituționale,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A9-0248/2020),

A.

întrucât cooperarea judiciară în Uniune este un element relevant pentru a face față provocărilor de mediu, sociale, economice și digitale;

B.

întrucât procedura privind mandatul european de arestare (MEA) este o procedură de predare judiciară transfrontalieră simplificată și accelerată care a fost adoptată în urma atentatelor de la 11 septembrie și care, de la lansarea sa, a devenit instrumentul emblematic și cel mai frecvent utilizat pentru recunoașterea reciprocă în materie penală;

C.

întrucât MEA este, în general, un succes și a înlocuit extrădările cu predările; întrucât, în medie, în 2017 durata predărilor a fost redusă la 40 de zile de la 50 de zile, în medie, în 2016 în cazul în care persoana nu își dă consimțământul, deși în unele state membre există întârzieri sau nu se respectă cerințele privind recunoașterea reciprocă; întrucât în anumite cazuri rare, unele state membre au raportat proceduri de predare cu o durată de până la 90 de zile în cazul în care persoana nu își dă consimțământul;

D.

întrucât dintre cele 150 000 de MEA care au fost emise în perioada 2005-2016 au fost executate 43 000; întrucât aceste cifre brute induc în eroare în ceea ce privește metodologia utilizată și succesul general, astfel cum a explicat Comisia;

E.

întrucât cooperarea judiciară în materie penală a UE se bazează pe recunoașterea reciprocă formulată de Consiliul European de la Tampere din 1999; întrucât Tratatul de la Lisabona a modificat în mod semnificativ configurația constituțională a UE și a asigurat un temei juridic explicit pentru normele și procedurile de asigurare a recunoașterii reciproce a tuturor categoriilor de hotărâri judecătorești și decizii judiciare la articolul 82 din TFUE;

F.

întrucât recunoașterea reciprocă nu este o noțiune nouă, elaborată în spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ), ci a fost elaborată inițial pe piața internă (logica cauzei Cassis de Dijon); întrucât, cu toate acestea, recunoașterea reciprocă în domeniul justiției penale are o logică și o bază juridică diferite de recunoașterea reciprocă a normelor privind accesul pe piață; întrucât, în această privință, recunoașterea reciprocă în cadrul SLSJ are caracteristici specifice, având în vedere implicațiile sale pentru drepturile fundamentale și suveranitatea națională și măsura în care trebuie facilitată prin armonizarea dreptului penal material și procedural, în special în ceea ce privește garanțiile procedurale; întrucât orice pas înapoi în aplicarea principiului recunoașterii reciproce în domeniul penal poate avea consecințe negative și poate afecta aplicarea acestuia în alte domenii, cum ar fi piața internă;

G.

întrucât recunoașterea reciprocă înseamnă recunoașterea directă a hotărârilor judecătorești din alte state membre, nerecunoașterea constituind excepția, și înseamnă că o hotărâre judecătorească nu ar trebui să fie respinsă exclusiv pe baza faptului că este pronunțată într-un alt stat membru; întrucât aplicarea recunoașterii reciproce a deciziilor luate de alte state membre nu este compatibilă cu revizuirea unor astfel de decizii, cu excepția cazului în care aceasta se face pe baza motivelor prevăzute în Decizia-cadru privind MEA; întrucât cooperarea și încrederea reciprocă între autoritățile judiciare competente trebuie să stea la baza aplicării acestui instrument; întrucât recunoașterea reciprocă și drepturile fundamentale trebuie să fie corelate;

H.

întrucât recunoașterea reciprocă necesită un nivel ridicat de încredere reciprocă între statele membre, și este o consecință a faptului că se bazează pe o înțelegere comună a statului de drept și a drepturilor fundamentale; întrucât Uniunea Europeană are nevoie de această încredere, la această răscruce istorică crucială, pentru a face față cu succes provocărilor comune; întrucât întărirea încrederii este esențială pentru buna funcționare a MEA;

I.

întrucât instituirea mecanismului UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale ar trebui să fie esențială pentru consolidarea încrederii reciproce, deoarece este menită să evidențieze domeniile în care sunt necesare îmbunătățiri în ceea ce privește statul de drept; întrucât punerea în aplicare necorespunzătoare și incoerentă a Deciziei-cadru privind MEA de către anumite state membre nu contribuie la consolidarea acestei încrederi reciproce; întrucât un mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale poate fi util pentru a oferi elemente care să asigure o aplicare consecventă în cazul în care executările au fost respinse pe baza unei încălcări a drepturilor fundamentale și, prin urmare, să consolideze recunoașterea reciprocă între statele membre;

J.

întrucât încrederea reciprocă impune statelor membre să respecte legislația UE și, în special, drepturile fundamentale recunoscute de Cartă și statul de drept, cum ar fi independența judiciară;

K.

întrucât MEA a contribuit la dezvoltarea și consolidarea unui SLSJ; întrucât articolul 6 din TUE privind Carta și CEDO, articolele 8, 15 alineatul (3), 16 și 18-25 din TFUE, directivele privind drepturile procedurale și Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind drepturile victimelor (22) sunt toate elemente esențiale ale cadrului SLSJ; întrucât aplicarea incorectă a MEA ar putea avea efecte dăunătoare asupra cooperării polițienești și judiciare în întreaga Uniune, asupra persoanelor fizice și a familiilor lor, precum și a funcționării spațiului Schengen și asupra drepturilor fundamentale;

L.

întrucât apartenența la Uniunea Europeană implică respectarea unei serii de valori precum demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, astfel cum sunt stabilite atât la articolul 2 din TUE, cât și în ordinea juridică a statelor membre, în contextul asigurării respectării acestora;

M.

întrucât o Uniune a egalității care protejează trebuie să asigure protecția tuturor victimelor criminalității (23), protejând în același timp drepturile persoanelor suspectate și ale celor acuzate; întrucât UE a adoptat instrumente care vizează consolidarea drepturilor victimelor, prin adoptarea unei varietăți de instrumente pe lângă detenția și predarea persoanelor suspectate și a persoanelor condamnate;

N.

întrucât majoritatea problemelor apărute odată cu aplicarea MEA au fost abordate în anumite chestiuni de către Curtea de Justiție a UE (CJUE), cum ar fi ne bis in idem (24), autoritatea judiciară (25), supremația și armonizarea la nivelul UE (26), independența sistemului judiciar (27), drepturile fundamentale (28), dubla incriminare (29), motivele de refuz și extrădarea cetățenilor UE către țări terțe (30); întrucât, în același timp, hotărârile judecătorești nu pot deveni un substitut pentru o legislație atent elaborată la nivelul Uniunii;

O.

întrucât dubla incriminare este o noțiune de extrădare internațională și, deși este puțin compatibilă cu recunoașterea reciprocă, în practică, aceasta poate fi necesară într-o măsură foarte limitată pentru persoanele căutate în conformitate cu jurisprudența CJUE; întrucât dubla incriminare este doar un motiv opțional de refuz al executării MEA și este rareori invocată de autoritățile de executare; întrucât lista infracțiunilor fără dublă incriminare include deja o gamă largă de infracțiuni, dintre care multe nu au fost încă foarte bine armonizate în statele membre, și întrucât o astfel de listă ar trebui reevaluată și eventual extinsă în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 2 alineatul (3) din Decizia-cadru privind MEA;

P.

întrucât noțiunea de recunoaștere reciprocă nu ar necesita armonizarea dreptului și a procedurii penale în materie penală în sine, dar practica cooperării judiciare a demonstrat că este necesară armonizarea anumitor standarde și definiții comune limitate pentru a facilita recunoașterea reciprocă, astfel cum se recunoaște la articolul 82 alineatul (2) din TFUE; întrucât, în ultimii ani, s-au înregistrat anumite progrese, și anume adoptarea a șase directive privind drepturile procedurale, a Directivei 2012/29/UE și a unor măsuri alternative la MEA, cum ar fi ordinul european de anchetă și armonizarea anumitor infracțiuni penale; întrucât, cu toate acestea, cele șase directive privind garanțiile procedurale nu au fost puse în aplicare pe deplin și în mod corect, ceea ce rămâne un motiv de îngrijorare;

Q.

întrucât Comisia a subliniat că există dificultăți în ceea ce privește punerea în aplicare a anumitor dispoziții ale Directivei 2013/48/UE, în special cu privire la posibilitatea de a avea acces la un avocat atât în statul membru de executare, cât și în statul membru emitent; întrucât transpunerea celorlalte directive privind garanțiile procedurale care conțin dispoziții specifice referitoare la MEA (2010/64/UE; 2012/13/UE; (UE) 2016/800și (UE) 2016/1919) a fost necorespunzătoare, până în prezent, inclusiv în ceea ce privește luarea în considerare a egalității armelor;

R.

întrucât alte instrumente au ajutat la soluționarea unor probleme legate de MEA, cum ar fi Directiva 2014/41/UE privind ordinul european de anchetă și Regulamentul (UE) 2018/1805 privind recunoașterea reciprocă a ordinelor de indisponibilizare și de confiscare (31), și au aplicat principiile recunoașterii reciproce altor tipuri de decizii judiciare;

S.

întrucât Foaia de parcurs a UE din 2009 pentru consolidarea drepturilor procedurale în materie penală recunoaște problema perioadelor de arestare preventivă; întrucât condițiile de detenție reprezintă o problemă în multe state membre și acestea trebuie să respecte valorile consacrate la articolul 2 din TUE; întrucât există probleme legate de statul de drept în unele state membre, astfel cum se reflectă în hotărârile CEDO;

T.

întrucât, în rezoluția sa din 27 februarie 2014 referitoare la reexaminarea MEA, Parlamentul European a solicitat, printre altele, introducerea unui motiv obligatoriu de refuz în cazul în care există motive serioase să se creadă că executarea măsurii ar fi incompatibilă cu obligațiile statului membru de executare în conformitate cu articolul 6 din TUE și cu Carta; întrucât, în 2017, problemele legate de drepturile fundamentale au constituit o cauză de refuz al predării în 109 cazuri;

U.

întrucât recunoașterea reciprocă impune ca practicienii, inclusiv avocații specializați în dreptul penal, să fie formați în domeniul dreptului UE;

V.

întrucât Eurojust joacă un rol esențial în facilitarea și coordonarea executării MEA; întrucât asistența din partea Eurojust în ceea ce privește executarea MEA se solicită din ce în ce mai mult, ceea ce a condus la o creștere semnificativă a volumului său de muncă; întrucât, numai în 2019, Eurojust a facilitat executarea unor MEA în 703 cazuri noi și 574 de cazuri în curs; întrucât Eurojust este o agenție independentă și autonomă, alături de Parchetul European;

W.

întrucât datele comparate arată o tendință de a recurge din ce în ce mai mult la MEA, numărul MEA emise crescând de la un an la altul;

X.

întrucât executarea armonizată a MEA, împreună cu punerea în aplicare deplină și corectă a directivelor privind drepturile procedurale, cu o utilizare sporită a măsurilor alternative la MEA și cu stabilirea unor standarde minime ale UE, cum ar fi standardele privind penitenciarele și condițiile de detenție, vor împiedica căutarea instanței celei mai favorabile; întrucât executarea deplină și corectă a MEA în toate statele membre este necesară pentru a evalua în mod corespunzător funcționarea instrumentelor legislative relevante și necesitatea unor eventuale modificări,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

—

având în vedere Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne (1) („Directiva privind serviciile”),

—

având în vedere Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (2)(„Directiva privind calificările profesionale”),

—

având în vedere Directiva 2014/67/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind asigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieței interne (3),

—

având în vedere Directiva (UE) 2018/957 a Parlamentului European și a Consiliului din 28 iunie 2018 de modificare a Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii (4),

—

având în vedere Directiva (UE) 2018/958 a Parlamentului European și a Consiliului din 28 iunie 2018 privind efectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii (5) („Directiva privind testul de proporționalitate”),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1724 din 2 octombrie 2018 privind înființarea unui portal digital unic (gateway) pentru a oferi acces la informații, la proceduri și la servicii de asistență și de soluționare a problemelor și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 (6) [Regulamentul privind portalul digital unic (gateway)],

—

având în vedere Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (7) („Directiva privind asistența medicală transfrontalieră”),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2018 referitoare la pachetul privind piața unică (8),

—

având în vedere studiul din februarie 2019 comandat de Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor intitulat „Contribuții la creștere: Piața unică a serviciilor – beneficii economice pentru cetățeni și întreprinderi”,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 19 aprilie 2018 intitulată „Un sector european al comerțului cu amănuntul adaptat la secolul XXI” (COM(2018)0219),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 10 martie 2020 intitulată „Identificarea și înlăturarea barierelor din cadrul pieței unice” (COM(2020)0093),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 10 martie 2020 privind un plan de acțiune pe termen lung pentru o mai bună implementare și asigurare a respectării normelor privind piața unică (COM(2020)0094),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 13 mai 2020 intitulată „COVID-19: Către o abordare etapizată și coordonată pentru restabilirea liberei circulații și ridicarea controalelor la frontierele interne” (C(2020)3250),

—

având în vedere recomandarea Consiliului din 26 noiembrie 2018 privind promovarea recunoașterii reciproce automate a calificărilor dobândite în cadrul învățământului superior și a celor dobândite ca urmare a absolvirii unui ciclu secundar superior de învățământ și formare, precum și a rezultatelor perioadelor de învățare petrecute în străinătate (9),

—

având în vedere scrisoarea adresată la 26 februarie 2019 de prim-miniștrii statelor membre Președintelui Consiliului European, care abordează dezvoltarea viitoare a pieței unice,

—

având în vedere Raportul special al Curții de Conturi Europene din 14 martie 2016 intitulat „A asigurat Comisia o punere în aplicare eficace a Directivei privind serviciile?”,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A9-0250/2020),

A.

întrucât Directiva privind serviciile și Directiva privind recunoașterea calificărilor profesionale sunt instrumente esențiale pentru asigurarea liberei circulații a serviciilor în cadrul Uniunii Europene, însă o parte din potențialul pieței unice a serviciilor rămâne neexploatat;

B.

întrucât serviciile reprezintă 73 % din PIB-ul UE și contribuie cu 74 % (10) din ocuparea forței de muncă, ceea ce este întărit de faptul că 9 din 10 locuri de muncă noi din Uniunea Europeană sunt create în acest sector, în timp ce ponderea serviciilor în comerțul intra-UE este de doar aproximativ 20 %, generând doar 6,5 % din PIB-ul UE; întrucât studiile arată că beneficiile potențiale legate de aprofundarea pieței unice a serviciilor prin implementarea efectivă și o mai bună armonizare a legislației ar putea fi de până la 297 miliarde EUR, reprezentând 2 % din PIB-ul UE; întrucât 27 % (11) din valoarea adăugată a bunurilor fabricate în UE este generată de servicii și 14 milioane de locuri de muncă aflate în sprijinul producției sunt în sectorul serviciilor; întrucât există o serie de servicii care au lanțuri de aprovizionare complexe și, prin urmare, sunt mai puțin expuse comerțului;

C.

întrucât echilibrul dintre libertățile economice, drepturile sociale, interesele consumatorilor, lucrătorilor și ale întreprinderilor și interesul general este vital pentru cadrul pieței unice; întrucât alinierea creșterii economice la aspectele calitative ale dezvoltării, cum ar fi îmbunătățirea calității și siguranței vieții și servicii de înaltă calitate, este esențială pentru evaluarea dezvoltării pieței unice și ar trebui să aducă îmbunătățiri suplimentare pentru drepturile consumatorilor și ale lucrătorilor;

D.

întrucât serviciile de înaltă calitate sunt în interesul consumatorilor și fragmentarea pieței unice prin reglementări naționale nejustificate și anumite practici comerciale, care duc, printre altele, la o concurență mai redusă, nu numai că împiedică întreprinderile, dar îi afectează pe consumatori, care au mai puține opțiuni și plătesc prețuri mai mari;

E.

întrucât Directiva privind serviciile, care acoperă aproximativ două treimi din activitățile în materie de servicii, exclude – în conformitate cu cadrele de reglementare speciale care sunt de interes general, cu articolul 2 din Protocolul nr. 26 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și cu articolul 14 din TFUE – în totalitate sau parțial, serviciile sociale, serviciile de sănătate și alte servicii publice din domeniul său de aplicare; întrucât este posibil să fie necesar ca serviciile de interes general să fie furnizate, comandate și organizate de statele membre în conformitate cu cerințele și circumstanțele locale, pentru a răspunde nevoilor utilizatorilor la cel mai local nivel posibil;

F.

întrucât UE se confruntă în prezent cu o recesiune și o creștere a șomajului cauzate de pandemia de COVID-19 și întrucât aprofundarea pieței unice a serviciilor este o modalitate esențială de a mări fluxurile comerciale ale UE și a îmbunătăți lanțurile valorice, contribuind astfel la creșterea economică;

G.

întrucât angajații din sectorul serviciilor care au lucrat neobosit pe parcursul pandemiei de COVID-19 din Uniunea Europeană sunt afectați negativ, fie din cauza insecurității economice grave, fie din cauza expunerii în prima linie; întrucât este necesar să fie abordată această problemă la nivelul UE;

H.

întrucât statele membre ar trebui să aplice și să monitorizeze Directiva revizuită privind detașarea lucrătorilor (12) într-un mod corect și la timp, pentru a asigura protecția lucrătorilor detașați pe parcursul perioadei de detașare și a evita orice limitări nejustificate ale libertății de a presta servicii, stabilind anumite dispoziții obligatorii privind condițiile de muncă și protecția sănătății și a securității lucrătorilor;

I.

întrucât este necesară o piață a serviciilor mai integrată și interconectată pentru a pune în practică Pilonul european al drepturilor sociale, a combate schimbările climatice, a crea o economie sustenabilă, inclusiv la nivelul comerțului digital, și a valorifica întregul potențial al Pactului verde european;

J.

întrucât diferite opțiuni de reglementare atât la nivelul UE, cât și la nivel național, transpunerea și punerea în aplicare imperfecte și inadecvate ale legislației existente creează lacune în materie de asigurare a respectării acesteia, deoarece dispozițiile care nu sunt puse în aplicare în mod corespunzător ar putea fi, de asemenea, imposibil de pus în aplicare în mod eficient; întrucât o legislație coerentă și clară este o condiție prealabilă pentru eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a serviciilor; întrucât încălcările legislației privind serviciile pot fi dificil de identificat și de soluționat cu ajutorul mecanismelor existente de asigurare a respectării legislației, în special la nivel local;

K.

întrucât procedurile administrative, reglementările naționale divergente și, în special, obstacolele în calea accesului la informațiile necesare au complicat participarea la comerțul transfrontalier, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri); întrucât instrumentele existente pentru a sprijini nevoile întreprinderilor mai mici, cum ar fi portalul „Europa ta” pentru întreprinderi, centrele SOLVIT de tratare a cazurilor, ghișeele unice ale portalurilor de e-guvernare, portalul digital unic și alte instrumente ar trebui să fie mai bine promovate pentru a consolida comerțul transfrontalier cu servicii;

L.

întrucât nu există un sistem la nivelul UE de colectare sistematică a datelor, care să ofere date adecvate cu privire la lucrătorii mobili sau care să le permită să își verifice statutul acoperirii de securitate socială și să solicite diferite drepturi acumulate; întrucât accesul la informații privind normele aplicabile, precum și respectarea efectivă, monitorizarea și punerea în aplicare sunt condiții prealabile necesare pentru o mobilitate echitabilă și pentru combaterea abuzurilor sistemului; întrucât tehnologia digitală, care poate facilita supravegherea și punerea în aplicare a legislației care protejează drepturile lucrătorilor mobili, ar trebui, prin urmare, să fie promovată și utilizată, în conformitate cu normele privind protecția datelor,

M.

întrucât lipsa unor instrumente de recunoaștere automată a calificărilor educaționale, a calificărilor, a aptitudinilor și a competențelor între statele membre are un impact negativ asupra mobilității cursanților, a ucenicilor, a absolvenților și a lucrătorilor calificați, împiedicând fluxul de idei în cadrul UE, potențialul de inovare al economiei UE, precum și o piață unică europeană cu adevărat integrată;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

—

având în vedere preambulul la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), care prevede că părțile semnatare se inspiră „din moștenirea culturală, religioasă și umanistă a Europei” și doresc „să întărească solidaritatea dintre popoarele lor, respectând totodată istoria, cultura și tradițiile acestora”, precum și articolul 3 alineatul (3) din TUE,

—

având în vedere articolul 167 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 22,

—

având în vedere Convenția asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale, adoptată în cadrul celei de-a 33-a sesiuni a Conferinței generale a UNESCO la 20 octombrie 2005 (1),

—

având în vedere Convenția privind protecția patrimoniului mondial, cultural și natural, adoptată de Conferința generală a UNESCO în cadrul celei de-a 17-a sesiuni din 16 noiembrie 1972 (Convenția privind patrimoniul mondial) (2),

—

având în vedere Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată de Conferința generală a UNESCO cu ocazia celei de-a 32-a sesiuni din 17 octombrie 2003 (3),

—

având în vedere Convenția privind protecția patrimoniului cultural subacvatic, adoptată în cadrul Conferinței generale a UNESCO cu ocazia celei de-a 31-a sesiuni din 2 noiembrie 2001 (4),

—

având în vedere Convenția de la Haga din 1954 pentru protecția bunurilor culturale în caz de conflict armat (5),

—

având în vedere Convenția privind mijloacele de interzicere și prevenire a importului, exportului și transferului ilicit de proprietate culturală, adoptată de Conferința Generală a UNESCO cu ocazia celei de-a 16-a sesiuni din 14 noiembrie 1970 (6),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 15 noiembrie 2018 privind Planul de acțiune în domeniul culturii 2019-2022,

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 22 mai 2018 intitulată „O nouă agendă europeană pentru cultură” (COM(2018)0267),

—

având în vedere raportul Comisiei din 28 octombrie 2019 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind implementarea, rezultatele și evaluarea generală a Anului European al Patrimoniului Cultural 2018 (COM(2019)0548),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 adresată Parlamentului European, Consiliului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor privind Pactul ecologic european (COM(2019)0640),

—

având în vedere Directiva 2014/60/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind restituirea obiectelor culturale care au părăsit ilegal teritoriul unui stat membru și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012 (7),

—

având în vedere rezoluția sa din 8 septembrie 2015 intitulată „Către o abordare integrată a patrimoniului cultural european” (8),

—

având în vedere raportul său din 23 noiembrie 2018 referitor la noua Agendă europeană pentru cultură,

—

având în vedere rezoluția sa din 19 septembrie 2019 referitoare la importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei (9),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 25 noiembrie 2014 privind guvernanța participativă a patrimoniului cultural (10),

—

având în vedere rezoluția Consiliului din 26 iunie 2000 privind conservarea și îmbogățirea patrimoniului cinematografic european (11),

—

având în vedere concluziile Consiliului privind patrimoniul cultural ca resursă strategică pentru o Europă durabilă, adoptate la 21 mai 2014 (12),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 8 iunie 2018 privind necesitatea de a scoate în evidență patrimoniul cultural în toate politicile din UE (13);

—

având în vedere Convenția-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Convenția de la Faro) din 13 octombrie 2005 (14),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 5 decembrie 2018 privind Cadrul de acțiune european pentru patrimoniul cultural (SWD(2018)0491),

—

având în vedere rezoluția din 22 noiembrie 2019 a Consiliului Uniunii Europene și a reprezentanților guvernelor statelor membre, reuniți în cadrul Consiliului, privind dimensiunea culturală a dezvoltării durabile (13956/19),

—

având în vedere sondajul Eurobarometru privind patrimoniul cultural (Eurobarometrul special 466) (15),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 22 iulie 2014 intitulată „Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european” (COM(2014)0477),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din noiembrie 2014 privind comunicarea Comisiei intitulată „Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european” (2015/C 195/04) (16),

—

având în vedere Decizia (UE) 2017/864 a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2017 privind Anul european al patrimoniului cultural (2018) (17),

—

având în vedere recomandarea Comisiei din 27 octombrie 2011 privind digitizarea și accesibilitatea online a materialului cultural și conservarea digitală (2011/711/UE) (18),

—

având în vedere declarația de cooperare privind promovarea digitalizării patrimoniului cultural din 9 aprilie 2019 (19),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Programul de lucru al Comisiei pentru 2020 – O Uniune mai ambițioasă (COM(2020)0037),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 19 septembrie 2018 privind contribuția zonelor rurale din Europa la Anul European al Patrimoniului Cultural 2018 prin asigurarea sustenabilității și coeziunii urbane/rurale (NAT/738-EESC-2018-01641),

—

având în vedere Declarația de la Davos din 2018 privind promovarea unei culturi a spațiului construit de calitate în Europa (20),

—

având în vedere declarația de la Leeuwarden din 23 noiembrie 2018 privind reutilizarea adaptată a patrimoniului construit (21),

—

având în vedere declarația adoptată în cadrul reuniunii informale a miniștrilor statelor membre responsabili cu afacerile culturale și europene din 3 mai 2019, după incendiul de la catedrala Notre-Dame din Paris (22),

—

având în vedere Convenția culturală europeană a Consiliului Europei din 19 decembrie 1954 (23),

—

având în vedere Apelul la acțiune de la Berlin al Europa Nostra („Patrimoniul cultural pentru viitorul Europei”) din 22 iunie 2018 (24) .și Manifestul de la Paris al acesteia („Relançons l’Europe par la culture et le patrimoine culturel!”) din 30 octombrie 2019 (25),

—

având în vedere studiul din 2015 intitulat „Patrimoniul cultural contează pentru Europa” (26),

—

având în vedere Declarația de la Barcelona privind turismul și patrimoniul cultural („Locuri mai bune în care să trăim, locuri mai bune pe care să le vizităm”) din 11 octombrie 2018 (27),

—

având în vedere studiul din 2018 intitulat „Protejarea patrimoniului cultural împotriva dezastrelor naturale și a dezastrelor provocate de om” (28),

—

având în vedere documentul din 2019 al Consiliului internațional al monumentelor și siturilor (ICOMOS), intitulat „Principiile europene de calitate pentru intervenții finanțate din fonduri UE cu potențial impact asupra patrimoniului cultural” (29),

—

având în vedere Carta internațională pentru conservarea și restaurarea monumentelor și siturilor (Carta de la Veneția din 1964) (30),

—

având în vedere Convenția de la Granada pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei din 1985 (31),

—

având în vedere Convenția de la Valletta din 1992 privind protecția patrimoniului arheologic european (32),

—

având în vedere Premiile pentru patrimoniul european / Premiile „Europa Nostra”,

—

având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă stabilite de ONU, în special obiectivele 4, 11 și 13,

—

având în vedere clusterul „Cultură, creativitate și societate favorabilă incluziunii” din cadrul pilonului 2 al programului Orizont Europa (33),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1295/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului „Europa creativă” (2014-2020) și de abrogare a Deciziilor nr. 1718/2006/CE, nr. 1855/2006/CE și nr. 1041/2009/CE (34),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (35),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (36),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 septembrie 2018 referitoare la egalitatea limbilor în epoca digitală (37),

—

având în vedere rezoluția sa din 13 noiembrie 2018 referitoare la standardele minime pentru minorități în UE (38),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 septembrie 2013 referitoare la limbile europene amenințate de dispariție și la diversitatea lingvistică din Uniunea Europeană (39),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE (40),

—

având în vedere angajamentele asumate de viitoarea – în acel moment – comisară pentru inovare, cercetare, educație, cultură și tineret în cadrul audierii sale la Parlamentul European din 30 septembrie 2019,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație (A9-0210/2020),

A.

întrucât patrimoniul cultural material, imaterial, natural și digital al Europei este o sursă de bogăție moștenită din trecut, martor al istoriei, culturii și tradițiilor europene în întreaga lor diversitate, care se îmbogățește permanent în timp și care trebuie conservat pentru a fi transmis generațiilor viitoare;

B.

întrucât patrimoniul cultural european este o sursă de rememorare, memorie colectivă și cunoaștere care ne întărește sentimentul comun de apartenență;

C.

întrucât cultura și patrimoniul cultural contribuie la întărirea identității și la promovarea coeziunii sociale, a stabilității și a înțelegerii în societate;

D.

întrucât patrimoniul cultural este o valoare în sine este divers, are straturi (locale, regionale, naționale, europene și mondiale) și forme multiple (material, imaterial, natural, digital și digitalizat) care sunt interconectate;

E.

întrucât patrimoniul cultural aduce o contribuție majoră în sectoarele culturale și creative din Europa și din afara acesteia;

F.

întrucât peste 300 000 de persoane din Europa sunt angajate în sectorul patrimoniului cultural și 7,8 milioane de locuri de muncă din Europa sunt legate indirect de acest sector;

G.

întrucât în cursul Anului European al Patrimoniului Cultural (AEPC) în 2018 au avut loc peste 23 000 de evenimente, implicând peste 12,8 milioane de persoane (2,5 % din populația UE-28) (41) în statele membre (42);

H.

întrucât viziunea strategică a AEPC, articulată în deviza „Patrimoniul nostru: unde trecutul întâlnește viitorul”, rămâne valabilă ca principiu director al moștenirii sale, care vizează crearea unei legături între patrimoniul cultural european și producția culturală actuală, precum și încurajarea participării cetățenilor europeni;

I.

întrucât activitățile din cadrul AEPC s-au concentrat asupra tinerei generații și asupra proiectelor interactive și creative;

J.

întrucât AEPC 2018 a avut loc într-un an cu importante aniversări istorice; întrucât în cursul acestui an au avut loc numeroase festivități și evenimente comemorative naționale și internaționale, care și-au pus amprenta pregnant asupra hărții culturale europene;

K.

întrucât una dintre realizările AEPC a fost crearea unei rețele europene a părților interesate cu legături durabile; întrucât această rețea ar trebui să fie viabilă și durabilă;

L.

întrucât organizațiile neguvernamentale locale și paneuropene (ONG-urile) și societatea civilă organizată au contribuit enorm la succesul AEPC;

M.

întrucât, potrivit sondajului Eurobarometru privind patrimoniul cultural, 84 % dintre respondenții din statele membre sunt de părere că patrimoniul cultural este important pentru ei personal și pentru comunitatea lor locală, în timp ce opt din zece (80 %) consideră că este important pentru Uniunea Europeană în ansamblu;

N.

întrucât aproape o treime din siturile de pe lista patrimoniului mondial al UNESCO sunt situate în UE-27, incluziv 326 de situri culturale, 26 de situri naturale și cinci situri mixte; întrucât aproape jumătate din siturile de pe lista patrimoniului mondial al UNESCO se găsesc în Europa luată în ansamblu;

O.

întrucât Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO cuprinde cel puțin 131 elemente atribuite țărilor UE-27;

P.

întrucât Europa și America de Nord reprezintă 52 % din înscrierile în Registrul internațional al memoriei mondiale al UNESCO;

Q.

întrucât până în prezent 48 de situri europene au primit Marca patrimoniului european;

R.

întrucât aproape nouă din zece europeni (88 %) intervievați consideră că patrimoniul cultural al Europei ar trebui să fie materie școlară (43);

S.

întrucât AEPC 2018 a demonstrat că patrimoniul cultural poate servi ca bază a unor proiecte internaționale care implică cetățenii din toate categoriile de vârstă și le oferă posibilitatea de a lua contact cu experți; întrucât aceste proiecte s-au dovedit a fi un bun instrument de sensibilizare în legătură cu istoria culturală europeană comună;

T.

întrucât progresul digitalizării creează noi posibilități și probleme pentru sectoarele culturale și creative ale Europei;

U.

întrucât Planul de lucru în domeniul culturii pentru perioada 2019-2022 adoptat de Consiliu la 21 decembrie 2018 include durabilitatea patrimoniului cultural ca fiind prima dintre cele cinci priorități pentru cooperarea europeană în elaborarea politicilor culturale;

V.

întrucât pandemia de COVID-19 a perturbat majoritatea evenimentelor culturale și a restrâns grav capacitatea persoanelor de a vizita, de a se bucura și de a studia o mare parte din patrimoniul cultural al Europei, mijloacele digitale fiind adesea singura posibilitate de a avea acces la acesta; întrucât restricțiile sau interzicerea reuniunilor și evenimentelor publice, închiderea muzeelor și restricțiile de călătorie au avut consecințe foarte nocive pentru artiști și pentru operatorii culturali;

W.

întrucât actualele negocieri pentru CFM 2021-2027 constituie o posibilitate de a crea noi condiții favorabile pentru investiții în patrimoniul cultural din Fondurile structurale și de investiții europene,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolele 2, 3, 10, 19, 20, 21, 114,167, 218, 225 și 227,

—

având în vedere dreptul de a adresa petiții, consfințit prin articolele 20 și 227 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică (1) (Directiva privind egalitatea rasială),

—

având în vedere Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (2) (Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) (3) (RGPD) și Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2018/1488 al Consiliului din 28 septembrie 2018 privind instituirea întreprinderii comune pentru calculul european de înaltă performanță (5),

—

având în vedere propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iunie 2018 de instituire a programului Europa digitală pentru perioada 2021-2027 (COM(2018)0434),

—

având în vedere rezoluția sa din 16 februarie 2017 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la normele de drept civil privind robotica (6),

—

având în vedere rezoluția sa din 1 iunie 2017 referitoare la digitalizarea industriei europene (7),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 septembrie 2018 referitoare la sistemele de arme autonome (8),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 septembrie 2018 referitoare la egalitatea limbilor în epoca digitală (9),

—

având în vedere rezoluția sa din 12 februarie 2019 referitoare la o politică industrială europeană cuprinzătoare în domeniul inteligenței artificiale și al roboticii (10),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 decembrie 2019 către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Pactul verde european (COM(2019)0640),

—

având în vedere cartea albă a Comisiei Europene din 19 februarie 2020 intitulată „Inteligența artificială – O abordare europeană axată pe excelență și încredere” (COM(2020)0065),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 19 februarie 2020 intitulată „O strategie europeană privind datele” (COM(2020)0066),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 19 februarie 2020 intitulată „Conturarea viitorului digital al Europei” (COM(2020)0067),

—

având în vedere raportul din 8 aprilie 2019 al Grupului de experți la nivel înalt privind inteligența artificială elaborat de Comisie în iunie 2018, intitulat „Ethics Guidelines for Trustworthy AI” (Îndrumar etic pentru o inteligență artificială fiabilă),

—

având în vedere Convenția-cadru a Consiliului Europei pentru protecția minorităților naționale, Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare,

—

având în vedere Carta etică europeană privind utilizarea inteligenței artificiale în sistemele judiciare și în mediul lor, adoptată de Grupul de lucru pentru calitatea justiției (CEPEJ-GT-QUAL) din cadrul Consiliului Europei în decembrie 2018,

—

având în vedere Recomandarea Consiliului OCDE referitoare la inteligența artificială, adoptată la 22 mai 2019,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizele Comisiei pentru afaceri externe, Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor, Comisiei pentru transport și turism și Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0001/2021),

A.

întrucât inteligența artificială (IA), robotica și tehnologiile conexe se dezvoltă rapid, având un impact direct asupra tuturor aspectelor societăților noastre, inclusiv asupra principiilor și valorilor sociale și economice fundamentale;

B.

întrucât IA produce o revoluție în doctrina militară și echipamentele militare, schimbând profund modul în care funcționează armatele, în principal datorită integrării și utilizării de noi tehnologii și capacități autonome;

C.

întrucât dezvoltarea și proiectarea așa-numitei „inteligențe artificiale”, a roboticii și a tehnologiilor conexe sunt efectuate de oameni, iar alegerile lor determină potențialul tehnologiei de a aduce beneficii societății;

D.

întrucât un cadru comun al Uniunii trebuie să trateze dezvoltarea, implementarea și utilizarea IA, a roboticii și a tehnologiilor conexe și să asigure respectarea demnității umane și a drepturilor omului, astfel cum sunt consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

E.

întrucât Uniunea și statele sale membre au o responsabilitate deosebită de a veghea ca IA, robotica și tehnologiile aferente, dat fiind că pot fi folosite transfrontalier, să fie centrate pe om, adică în principiu să fie destinate utilizării în serviciul umanității și pentru binele comun, pentru a contribui la bunăstarea și interesul general al cetățenilor lor; întrucât Uniunea ar trebui să ajute statele membre în acest sens, în special pe cele care au început să se gândească la posibilitatea de a elabora standarde juridice sau de a opera modificări legislative în acest domeniu;

F.

întrucât pentru cetățenii europeni ar fi benefică o abordare reglementară adecvată, eficientă, transparentă și coerentă la nivelul Uniunii, care să definească suficient de clar condițiile pe care întreprinderile trebuie să le îndeplinească pentru a-și dezvolta aplicațiile și a-și planifica modelele de afaceri, păstrând, în același timp, controlul Uniunii și al statelor sale membre asupra reglementărilor care urmează a fi stabilite, astfel încât să nu fie obligate să adopte sau să accepte standarde stabilite de alții;

G.

întrucât orientările în materie de etică, precum principiile adoptate de Grupul de experți la nivel înalt privind inteligența artificială, oferă un bun punct de plecare, dar nu sunt suficiente pentru a oferi siguranța că întreprinderile adoptă o conduită loială și garantează protecția eficace a persoanelor;

H.

întrucât această responsabilitate anume înseamnă că trebuie examinate chestiuni de interpretare și aplicare a dreptului internațional legate de participarea activă a UE în negocierile internaționale, în măsura în care Uniunea Europeană este afectată de utilizările civile și militare ale acestui tip de IA, robotică și tehnologii aferente, și întrucât chestiunile legate de autoritatea statului asupra acestor tehnologii nu intră în sfera justiției penale;

I.

întrucât este esențial să se asigure un cadru juridic adecvat și cuprinzător pentru aspectele etice ale acestor tehnologii, precum și pentru răspunderea legală, transparență și tragerea la răspundere (în special pentru IA, robotică și tehnologiile conexe considerate a fi cu risc ridicat); întrucât acest cadru trebuie să reflecte ideea că valorile umaniste intrinseci europene și universale sunt aplicabile întregului lanț valoric în dezvoltarea, implementarea și utilizarea IA; întrucât acest cadru etic trebuie să se aplice în dezvoltarea (inclusiv cercetarea și inovarea), implementarea și utilizarea IA, cu respectarea deplină a dreptului Uniunii și a valorilor prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

J.

întrucât scopul acestei examinări este de a determina în ce măsură normele de drept internațional public și privat și dreptul Uniunii sunt adaptate acestor tehnologii, precum și de a evidenția provocările și riscurile pe care le reprezintă pentru autoritatea statului, astfel încât să poată fi gestionate adecvat și proporțional;

K.

întrucât, în Cartea sa albă, Comisia Europeană nu ia în considerare aspectele militare ale utilizării inteligenței artificiale;

L.

întrucât o abordare europeană armonizată a acestor probleme reclamă o definiție comună a IA și luarea unor măsuri care să garanteze că sunt respectate valorile fundamentale ale Uniunii Europene, principiile reglementate de Carta drepturilor fundamentale și legislația internațională privind drepturile omului;

M.

întrucât IA oferă posibilități fără precedent de îmbunătățire a performanțelor sectorului transporturilor, gestionând creșterea cererii de călătorii, probleme de siguranță și de mediu, și făcând ca toate modurile de transport să devină mai inteligente, mai eficiente și mai confortabile;

N.

întrucât abordarea la nivelul UE a IA în domeniul apărării este indispensabilă pentru dezvoltarea capacităților UE în acest sector;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

63.

64.

65.

66.

67.

68.

69.

70.

71.

72.

73.

74.

75.

76.

77.

78.

79.

80.

81.

82.

83.

84.

85.

86.

87.

88.

89.

90.

91.

92.

93.

94.

95.

96.

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport și de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE (1) („regulamentul TEN-T”),

—

având în vedere rezoluția sa legislativă din 17 aprilie 2019 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei (MIE) (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/2144 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind cerințele pentru omologarea de tip a autovehiculelor și remorcilor acestora, precum și a sistemelor, componentelor și unităților tehnice separate destinate unor astfel de vehicule, în ceea ce privește siguranța generală a acestora și protecția ocupanților vehiculului și a utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (3) („Regulamentul privind siguranța generală a vehiculelor”),

—

având în vedere Directiva (UE) 2019/1936 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2019 de modificare a Directivei 2008/96/CE privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 19 iunie 2020 referitoare la transport și turism în 2020 și ulterior (5),

—

având în vedere rezoluția sa din 25 octombrie 2016 referitoare la îmbunătățirea conectării și accesibilității infrastructurii de transport din Europa Centrală și de Est (6),

—

având în vedere rezoluția sa din 11 decembrie 2018 referitoare la mobilitatea militară (7),

—

având în vedere rezoluția sa din 15 ianuarie 2020 referitoare la Pactul ecologic european (8),

—

având în vedere Raportul special nr. 10/2020 al Curții de Conturi Europene din 16 iunie 2020, intitulat „Infrastructurile de transport ale UE: pentru ca efectele de rețea să se materializeze la timp, este necesar ca implementarea megaproiectelor să prindă viteză” (9),

—

având în vedere Documentul de analiză nr. 09/2018 al Curții de Conturi Europene din 6 decembrie 2018, intitulat „Către un sector performant al transporturilor în UE: provocările care trebuie abordate” (10),

—

având în vedere Raportul special nr. 13/2017 al Curții de Conturi Europene din 3 octombrie 2017, intitulat „Un sistem unic european de management al traficului feroviar: va deveni această decizie politică o realitate?” (11),

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru transport și turism (A9-0251/2020),

A.

întrucât o infrastructură de transport multimodală actualizată, durabilă și accesibilă și o logistică orientată spre viitor sunt fundamentale pentru buna funcționare a pieței interne și pentru conectarea și competitivitatea UE, precum și pentru o mobilitate sustenabilă, accesibilă ca preț, inteligentă, eficientă, interoperabilă și sigură;

B.

întrucât rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) ar trebui să asigure coeziunea economică, socială și teritorială și accesibilitatea în întreaga UE și în regiunile sale, inclusiv în regiunile rurale, îndepărtate, montane, slab populate, periferice, insulare și ultraperiferice, stimulând astfel creșterea economică, crearea de locuri de muncă și reducerea inegalităților, promovând digitalizarea și inovarea, combătând schimbările climatice și consolidând adaptabilitatea și reziliența;

C.

întrucât TEN-T aduce o contribuție vitală la realizarea obiectivelor politice ale UE în materie de politici de aderare și de vecinătate, în special prin proiecte transfrontaliere, și întrucât menținerea și consolidarea legăturilor strânse de transport cu țările terțe, în cadrul TEN-T, și integrarea în continuare a țărilor din Balcanii de Vest și din Parteneriatul estic prezintă o importanță considerabilă pentru UE;

D.

întrucât finalizarea TEN-T este esențială pentru înregistrarea de progrese în direcția unor moduri de transport mai sustenabile, cum ar fi căile ferate și căile navigabile interioare, pentru introducerea combustibililor alternativi în conformitate cu obiectivele Pactului verde european și pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră;

E.

întrucât, pentru a consolida în continuare coeziunea economică, teritorială și socială, este necesară o dezvoltare echilibrată a coridoarelor de transport în Europa, asigurând conectivitatea nord-sud și est-vest în întreaga Europă;

F.

întrucât negocierile în curs privind finanțarea Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) în următorii ani ar trebui să țină seama în mod corespunzător de angajamentul statelor membre de a finaliza rețeaua centrală până în 2030 și rețeaua globală până în 2050;

G.

întrucât, în ritmul actual, finalizarea rețelei TEN-T la termen pare a fi compromisă, înregistrându-se în special întârzieri semnificative în cadrul proiectelor transfrontaliere și verigi și bucle locale lipsă, din cauza dificultăților financiare, operaționale și administrative întâmpinate de promotorii de proiecte; întrucât raportul Curții de Conturi Europene (CCE) indică faptul că deficiențele din cadrul de supraveghere al Comisiei și din procesele de luare a deciziilor politice la nivel național, precum și slabul impuls și interes manifestat de unele state membre în cadrul TEN-T sunt factori determinanți ai întârzierilor;

H.

întrucât resursele alocate pentru finalizarea TEN-T în cadrul programului MIE sunt amenințate a fi puternic diminuate, în special după concluziile Consiliului European adoptate în iulie 2020, cu o sumă preconizată pentru pachetul general de transport care este în mod clar insuficientă;

I.

întrucât implementarea rețelei TEN-T ar trebui să fie ghidată de principiul egalității de tratament în cazul coridoarelor rețelei centrale, fără a favoriza unele coridoare în detrimentul altora;

J.

întrucât politica TEN-T ar trebui să promoveze implementarea la nivelul UE a unor soluții de transport inovatoare și accesibile, de transfer modal, de mobilitate cu emisii scăzute și cu emisii zero de dioxid de carbon, a unor sisteme de transport inteligent (de exemplu, STI, sistemul de informații fluviale (RIS)), a infrastructurilor de încărcare și de alimentare cu combustibil și a combustibililor alternativi; întrucât inovarea și digitalizarea rețelei TEN-T necesită investiții suplimentare;

K.

întrucât criza actuală provocată de pandemia de COVID-19 a evidențiat importanța vitală a sectoarelor de transport și logistică pentru lucrători și pentru economie, care se bazează pe rețele funcționale și neîntrerupte de transport de călători și de mărfuri, aceste rețele îndeplinind rolul de artere ale economiei și fiind esențiale pentru funcționarea lanțurilor de aprovizionare; întrucât dezvoltarea unei infrastructuri de transport eficiente și reziliente ar trebui să fie în centrul tuturor planurilor și eforturilor de redresare europene și naționale, cu un accent deosebit pe legăturile de transport multimodale dintre porturi, aeroporturi, căi ferate și drumuri;

L.

întrucât Anul european al căilor ferate, proclamat pentru 2021, reprezintă o oportunitate de a da startul unei schimbări care să facă din calea ferată coloana vertebrală a transportului de călători și de mărfuri la nivelul Uniunii și de a evidenția rolul decisiv al rețelelor TEN-T în promovarea coeziunii și dezvoltării socioeconomice, îmbunătățind în același timp piața internă și promovând moduri de transport mai sustenabile, mai competitive și mai eficiente, în vederea stimulării transferului modal către calea ferată și a finalizării spațiului feroviar unic european până în 2030,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolele 2 și 3,

—

având în vedere rapoartele anuale ale Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului Uniunii Europene în 2017, 2018 și 2019 (COM(2018)0540, COM(2019)0319) și (COM(2020)0350),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Consolidarea statului de drept în cadrul Uniunii – Plan de acțiune” (COM(2019)0343),

—

având în vedere rezoluția sa din 14 iunie 2018 referitoare la monitorizarea aplicării dreptului UE în 2016 (1),

—

având în vedere rezoluția sa din 9 iunie 2016 referitoare la o administrație transparentă, eficientă și independentă a Uniunii Europene (2),

—

având în vedere rezoluția sa din 15 ianuarie 2013 conținând recomandări adresate Comisiei privind dreptul de procedură administrativă al Uniunii Europene (3),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 21 decembrie 2016, intitulată „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune” (4) (C(2016)8600),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 aprilie 2012 intitulată „Actualizarea gestionării relațiilor cu petiționarii în ceea ce privește aplicarea dreptului Uniunii” (COM(2012)0154),

—

având în vedere Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare (5),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Raportul din 2020 privind statul de drept – Situația statului de drept în Uniunea Europeană” (COM(2020)0580),

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu în temeiul articolului 10 din Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului din 24 octombrie 2008 privind lupta împotriva crimei organizate (COM(2016)0448),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu, intitulată „Al nouălea raport privind progresele înregistrate către o uniune a securității efectivă și reală” (COM(2017)0407),

—

având în vedere Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (6) (a patra DCSB), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE (7) (a cincea DCSB),

—

având în vedere documentul de analiză nr. 07/2018 al Curții de Conturi Europene, intitulat „Punerea în practică a dreptului UE: responsabilitățile de supraveghere care revin Comisiei Europene în temeiul articolului 17 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Analiză panoramică)”,

—

având în vedere documentul de analiză nr. 02/2020 al Curții de Conturi Europene, intitulat „Procesul legislativ în Uniunea Europeană după aproape 20 de ani de la «O mai bună legiferare»”,

—

având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri constituționale și cel al Comisiei pentru petiții,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A9-0270/2020),

A.

întrucât, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din TUE și cu articolul 288 alineatul (3) și articolul 291 alineatul (1) din TFUE, statele membre au responsabilitatea principală de a transpune, aplica și implementa, în mod corect și în termenele prevăzute, dreptul UE, precum și de a prevedea suficiente căi de atac pentru o protecție juridică efectivă în domeniile acoperite de competențele UE; întrucât legislația europeană este eficace numai în măsura în care, pe de-o parte este transpusă la timp, în mod complet și exact și, pe de alta, aplicată corespunzător în dreptul intern de către statele membre, ceea ce este necesar pentru a garanta beneficiile politicilor UE pentru toți cetățenii europeni și condiții de concurență echitabile pentru firme pe piața internă; întrucât legislația UE ar trebui să respecte principiile cooperării loiale, atribuirii competențelor, subsidiarității și proporționalității;

B.

întrucât este necesar să se recunoască importanța contribuției active a parlamentelor naționale la buna funcționare a UE și la asigurarea respectării principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura consacrată în Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, anexat la TFUE; întrucât ar trebui să continuăm să promovăm o cooperare mai strânsă cu parlamentele naționale în procesul legislativ; reamintește că, în 2019, au fost depuse 159 de rapoarte și niciun aviz motivat, dintr-un număr total de 4 918 rapoarte și, respectiv, 439 de avize prezentate în ultimii nouă ani; întrucât, până în prezent, procedura „cartonașului galben” nu a fost activată decât de trei ori, iar „cartonașul portocaliu” nu a fost utilizat niciodată;

C.

întrucât dialogul dintre instituțiile UE și autoritățile naționale a avut un rol esențial în soluționarea a 90 % din procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor începând din 2014, fără implicarea Curții de Justiție; întrucât procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor ar trebui utilizate doar ca măsură de ultimă instanță; întrucât legislația europeană trebuie formulată astfel încât să faciliteze transpunerea în dreptul național;

D.

întrucât procedurile „EU Pilot” au fost introduse pentru a soluționa rapid potențialele încălcări ale dreptului UE într-un stadiu incipient, atunci când este cazul, printr-un dialog structurat de soluționare a problemelor între Comisie și statele membre; întrucât utilizarea lor a scăzut din 2017 deoarece a fost recunoscut faptul că au adăugat un demers birocratic suplimentar la procedură, fără o valoare adăugată reală; întrucât Comisia nu a răspuns încă solicitărilor repetate ale Parlamentului de a fi informat cu privire la procedurile EU Pilot și procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate, în special atunci când acestea sunt declanșate în urma unor petiții;

E.

întrucât, în 2016, Comisia și-a definit prioritățile pentru activitatea sa privind cazurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și plângerile care se concentrează asupra celor mai grave încălcări ale dreptului UE care afectează semnificativ interesele cetățenilor și ale întreprinderilor și întrucât 2017 a fost primul an în care Comisia a aplicat această nouă abordare, mai specifică;

F.

întrucât procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, precum și alte mecanisme de punere în aplicare și de promovare a conformității garantează că cetățenii și întreprinderile din UE nu sunt afectate în mod negativ de transpunerea tardivă sau incompletă sau de aplicarea incorectă a dreptului UE de către statele membre; întrucât procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor au efectul nedorit de a impune cetățenilor costul transpunerii incomplete sau al aplicării incorecte a dreptului european de către statele membre; întrucât este de dorit o cooperare interinstituțională mai eficientă, atât la nivel național, cât și la nivelul UE, și introducerea de noi mecanisme sau revizuirea mecanismelor existente pentru a garanta aplicarea corectă a legislației UE;

G.

întrucât respectarea statului de drept este piatra de temelie a democrației și susține drepturile fundamentale; întrucât sprijinirea statului de drept constituie o condiție prealabilă pentru respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor ce rezultă din tratate și din legislația secundară; întrucât UE are un rol de jucat în soluționarea problemelor legate de statul de drept oriunde apar; întrucât instanțele naționale din statele membre se asigură că drepturile și obligațiile prevăzute de dreptul UE sunt aplicate în mod eficace; întrucât existența unor sisteme judiciare independente și eficace în statele membre constituie baza încrederii reciproce, care este piatra de temelie a spațiului comun de libertate, securitate și justiție, un mediu propice pentru investiții, sustenabilitatea creșterii pe termen lung și protejarea intereselor financiare ale UE;

H.

întrucât protecția drepturilor fundamentale și a libertăților civile, instanțele de judecată imparțiale și independente, libertatea de exprimare, pluralismul și independența mass-mediei de presiunea sau influența politică, respectarea legalității de autoritățile regionale și locale și lupta împotriva corupției și a infiltrării criminalității organizate în economia legală sunt condiții fundamentale pentru a asigura un tratament egal în fața legii și protejarea drepturilor cetățenilor, pentru a preveni abuzurile și a asigura responsabilitatea persoanelor ce dețin funcții publice; întrucât libertatea, pluralismul și independența mass-mediei reprezintă componente esențiale ale dreptului la libertatea de exprimare; întrucât mass-media independentă și liberă joacă un rol esențial într-o societate democratică, astfel cum se prevede în Carta drepturilor fundamentale a UE și în TUE; întrucât campaniile de dezinformare care urmăresc inducerea în eroare a publicului cu privire la activitățile UE vizează și măsurile întreprinse în scopul garantării aplicării corespunzătoare a dreptului UE în statele membre;

I.

întrucât articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene interzice orice formă de discriminare, inclusiv din motive de handicap; întrucât numeroase acte legislative care vizează punerea în aplicare concretă a acestui principiu fundamental nu sunt încă puse în aplicare în mod corect în mai multe state membre;

J.

întrucât, potrivit Europol, între 0,7 % și 1,28 % din produsul intern brut anual al UE a fost utilizat pentru activități financiare suspecte, cum ar fi spălarea banilor proveniți din activități ilegale; întrucât Comisia a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva majorității statelor membre pentru transpunerea incorectă a Directivelor privind combaterea spălării banilor (în special a patra DCSB și A cincea DCSB);

K.

întrucât unele state membre au introdus programe care implică direct sau indirect vânzarea cetățeniei UE; întrucât au fost exprimate preocupări serioase cu privire la utilizarea abuzivă a unor astfel de programe, care conduce la probleme de securitate și de lipsă de transparență, la diminuarea încrederii cetățenilor în valorile și principiile UE și la facilitarea terorismului, criminalității organizate și a spălării de bani;

L.

întrucât, potrivit raportului Comisiei, Decizia-cadru 2008/841/JAI a Consiliului privind lupta împotriva crimei organizate (8) nu garantează nivelul minim necesar de apropiere în ceea ce privește conducerea unei organizații criminale sau participarea la o organizație criminală pe baza unei definiții unice a organizației criminale; întrucât decizia-cadru permite statelor membre să nu introducă conceptul de organizație criminală în legislația lor națională, ci să continue să aplice dreptul penal național în vigoare, prin utilizarea unor norme generale privind participarea la infracțiuni specifice și pregătirea acestora; întrucât, astfel, ar putea apărea noi divergențe în aplicarea practică a deciziei-cadru;

M.

întrucât criza refugiaților a demonstrat că este necesară o reformă urgentă a sistemului european comun de azil și o mai mare partajare a responsabilității între statele membre; întrucât mecanismele obligatorii pentru transferul de urgență al solicitanților de azil din Italia și Grecia s-au dovedit ineficiente, implicând, în special, consecințe fizice și psihologice grave asupra minorilor, în special asupra minorilor neînsoțiți; întrucât Comisia a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Republicii Cehe, Poloniei și Ungariei pentru că au refuzat să respecte deciziile de transfer;

N.

întrucât, în conformitate cu Codul Frontierelor Schengen, reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne este permisă numai în circumstanțe excepționale și ca soluție de ultimă instanță; întrucât numeroase state membre au încălcat normele prin prelungirea în mod nejustificat a controalelor la frontieră; întrucât Comisia nu a considerat oportun să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva acestor state;

O.

întrucât libertatea, pluralismul și independența mass-mediei reprezintă componente esențiale ale dreptului la libertatea de exprimare; întrucât mass-media joacă un rol esențial într-o societate democratică, astfel cum se prevede în Carta drepturilor fundamentale a UE și în TUE;

P.

întrucât scopul Directivei 2014/59/UE de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții este de a limita daunele cauzate de impactul crizelor economice asupra bugetelor publice, limitând, prin recapitalizare internă, efectele intrării băncilor în incapacitate de plată asupra acționarilor, deținătorilor de obligațiuni și titularilor de conturi curente cu sume de peste 100 000 EUR; întrucât titularii de conturi curente și, prin urmare, deponenții riscă să fie nevoiți să plătească pentru gestionarea defectuoasă care provoacă intrarea băncilor în incapacitate de plată, în conformitate cu dispozițiile Directivei privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (BRRD) și, în special, recapitalizările interne prevăzute de aceasta;

Q.

întrucât, în 2019, Comisia a continuat să monitorizeze punerea în aplicare de către statele membre a Directivei a IV-a privind cerințele de capital, a Directivei privind sistemele de garantare a depozitelor, a Directivei privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare și a Directivei privind ierarhia creditorilor băncilor; întrucât, în 2019, aceasta a lansat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 12 state membre care nu au luat măsurile necesare pentru a transpune integral Directiva privind ierarhia creditorilor băncilor,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.