INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE

28.10.2021

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 437/1

COMUNICARE A COMISIEI

Evaluarea planurilor și proiectelor în raport cu siturile Natura 2000 Orientări metodologice privind dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva 92/43/CEE privind habitatele

(2021/C 437/01)

CUPRINS

INTRODUCERE

1.1.

Scopul și natura prezentului document

1.2.

Structură

ABORDARE GENERALĂ ȘI PRINCIPII

2.1.

Etapele procedurii prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4)

2.2.

Abordarea procesului decizional

METODOLOGIA PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 6 ALINEATELE (3) ȘI (4)

3.1.

Etapa 1: Preevaluarea

3.1.1.

Pasul 1: Stabilirea existenței sau inexistenței unei legături directe cu sau a necesității pentru gestionarea unui sit Natura 2000 a planului sau a proiectului în cauză

3.1.2.

Pasul 2: Descrierea planului sau a proiectului și a factorilor de impact ai acestuia

3.1.3.

Pasul 3: Identificarea siturilor Natura 2000 care ar putea fi afectate de plan sau proiect

3.1.4.

Pasul 4: Evaluarea posibilității de a exclude sau nu producerea unor efecte semnificative probabile, în funcție de obiectivele de conservare ale sitului

3.1.5.

Concluzii: decizie bazată pe rezultatul preevaluării

3.2.

Etapa 2: Evaluarea corespunzătoare

3.2.1.

Pasul 1: Colectarea informațiilor referitoare la proiect și la siturile Natura 2000 în cauză

3.2.2.

Pasul 2: Evaluarea implicațiilor planului sau proiectului, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, având în vedere obiectivele de conservare ale sitului

3.2.3.

Pasul 3: Constatarea efectelor planului sau ale proiectului asupra integrității sitului Natura 2000

3.2.4.

Pasul 4: Măsuri de atenuare

3.2.5.

Concluziile evaluării corespunzătoare

3.2.6.

Alte considerații: consultări, calitatea evaluării corespunzătoare, accesul la justiție

3.3.

Etapa 3: Procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (4)

3.3.1.

Pasul 1: Examinarea soluțiilor alternative

3.3.2.

Pasul 2: Examinarea motivelor cruciale de interes public major

3.3.3.

Pasul 3: Identificarea, evaluarea și adoptarea de măsuri compensatorii

(a)

Principalele tipuri de măsuri compensatorii

(b)

Principii directoare pentru stabilirea de ținte și de măsuri compensatorii

(c)

Calendarul compensării

(d)

Evaluarea și monitorizarea măsurilor compensatorii în temeiul articolului 6 alineatul (4)

(e)

Stabilirea de măsuri compensatorii pentru planuri

PLANIFICAREA STRATEGICĂ ȘI EVALUAREA CORESPUNZĂTOARE A PLANURILOR

4.1.

Planificarea strategică

4.2.

Evaluarea corespunzătoare a planurilor

4.3.

Cartografierea zonelor sensibile

4.4.

Consultare și dialog în planificarea strategică

LEGĂTURILE CU ALTE PROCEDURI DE EVALUARE DE MEDIU: DIRECTIVA EIM, DIRECTIVA SEA, DIRECTIVA-CADRU PRIVIND APA

5.1.

Simplificarea evaluărilor de mediu

5.2.

Evaluarea impactului asupra mediului, evaluarea strategică de mediu și evaluarea corespunzătoare

5.2.1.

Oportunități și avantaje ale simplificării EIM/SEA și a evaluării corespunzătoare

5.2.2.

Caracteristici specifice ale evaluării corespunzătoare și diferențe față de procedurile EIM/SEA

5.2.3.

Relația dintre SEA/EIA/evaluarea corespunzătoare și dispozițiile stricte privind protecția speciilor din directivele privind natura

5.3.

Evaluări în temeiul articolului 4 alineatul (7) din Directiva-cadru privind apa, coordonate sau integrate în procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva Habitate

REFERINȚE PRINCIPALE

ANEXĂ

1. INTRODUCERE

1.1. Scopul și natura prezentului document

Scopul prezentului document este de a furniza orientări metodologice privind aplicarea dispozițiilor articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva Habitate (1). Prezentele orientări sunt destinate să sprijine autoritățile și agențiile naționale din statele membre și din țările candidate, precum și dezvoltatorii, consultanții, gestionarii de situri, practicienii și alte părți interesate în ceea ce privește aplicarea obligațiilor care decurg din aceste dispoziții. Prezentul document prezintă punctele de vedere ale Comisiei Europene și nu este obligatoriu din punct de vedere juridic; numai Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) are competența de a formula interpretări obligatorii ale dreptului Uniunii.

Orientările trebuie interpretate în coroborare cu directivele și cu legislația națională, precum și cu recomandările prevăzute în comunicarea Comisiei intitulată „Gestionarea siturilor Natura 2000 – Dispozițiile articolului 6 din Directiva 92/43/CEE (Directiva Habitate)” (2) (denumită în prezentul document „ghidul privind articolul 6”), care constituie punctul de plecare pentru interpretarea termenilor și a conceptelor-cheie cuprinse în Directiva Habitate. Pentru a facilita parcurgerea textului, prezentele orientări citează părțile relevante din ghidul privind articolul 6.

Comisia a adoptat, de asemenea, mai multe documente de orientare sectoriale specifice pentru diferite domenii de politică precum energia, inclusiv sursele regenerabile de energie, mineritul, transportul pe căi navigabile interioare, proiectele din porturi și estuare, agricultura și silvicultura (3). Aceste documente analizează adesea mai detaliat particularitățile evaluărilor planurilor sau proiectelor în aceste sectoare specifice. Prin urmare, ele pot fi utilizate pentru a completa prezentele orientări generale cu considerații practice specifice sectorului.

În temeiul principiului autonomiei procedurale, fiecărui stat membru îi revine sarcina de a decide cu privire la modul de punere în aplicare a cerințelor de procedură care decurg din directivă. Autoritatea competentă din fiecare stat membru are responsabilitatea de a adopta deciziile-cheie cuprinse în evaluările prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4). În prezentul document de orientare, termenul „evaluare” descrie întregul proces prin care informațiile sunt colectate de dezvoltatorul planului sau al proiectului, de autorități, de agențiile de conservare a naturii și de alte agenții, de organizații neguvernamentale (ONG-uri) și de public și sunt furnizate autorității competente spre examinare și evaluare.

Autoritatea competentă stabilește în continuare rezultatele evaluării și decide dacă aprobă sau nu planul sau proiectul și, în caz afirmativ, în ce condiții. Acest proces recunoaște că evaluările necesare în temeiul articolului 6 alineatele (3) și (4) se bazează pe colectarea de informații și date fiabile de către mai multe părți interesate, precum și pe consultările cu și între acestea.

Prezentul document reprezintă o actualizare a orientărilor metodologice anterioare privind articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva Habitate (4) (5). Acesta se bazează pe experiența acumulată în punerea în aplicare a Directivei Habitate și pe jurisprudența aferentă a CJUE, precum și pe o analiză a orientărilor și a literaturii de specialitate ale UE, a studiilor de caz, a feedback-ului și a sugestiilor exprimate în urma consultării cu autoritățile statelor membre ale UE și cu părțile interesate. Elaborarea prezentului document de orientare a fost susținută de ATECMA S.L. și de Adelphi consult GmbH, în temeiul unui contract încheiat cu Comisia Europeană (6).

1.2. Structură

Prezentul document este alcătuit din trei părți principale și o anexă.

—

Prima secțiune explică abordarea generală și principiile care stau la baza orientărilor. Aceasta include diagrama din ghidul privind articolul 6 pentru a ilustra modul în care ar trebui structurate evaluările prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) și modul în care diferitele etape ale evaluărilor sunt corelate cu cerințele de la articolul 6 alineatele (3) și (4).

—

Următoarea secțiune conține principalele orientări metodologice pentru fiecare etapă în parte. Fiecare etapă conține metode și instrumente, exemple și sugestii privind modul de finalizare a evaluărilor. Acest lucru este susținut de utilizarea de liste de verificare, de matrice și de instrucțiuni pas cu pas pentru fiecare etapă a evaluării. Cu toate acestea, ar trebui remarcat faptul că ele au doar un scop ilustrativ și nu pot acoperi toate situațiile.

—	A treia secțiune include un capitol privind planificarea strategică și procedura de evaluare pentru planuri, în special. Această secțiune analizează, de asemenea, legăturile cu alte evaluări de mediu necesare în temeiul legislației UE.

—	Anexa oferă exemple de metode și de orientări și instrumente suplimentare care pot fi utilizate pentru punerea în aplicare a procedurilor prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) (de exemplu, liste de verificare sau formate).

2. ABORDARE GENERALĂ ȘI PRINCIPII

2.1. Etapele procedurii prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4)

Articolul 6 alineatele (3) și (4) prevede următoarele:

„(3)

Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.

(4)

Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate. În cazul în care situl respectiv adăpostește un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranța publică, de anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major.”

Articolul 6 alineatele (3) și (4) stabilește o procedură pas cu pas de evaluare a planurilor sau proiectelor care ar putea avea un impact asupra siturilor Natura 2000. Aceasta implică trei etape principale:

—

Prima etapă: preevaluarea. Prima parte a procedurii constă într-o etapă de preevaluare (screening) pentru a stabili dacă planul sau proiectul are o legătură directă cu sau este necesar pentru gestionarea unui sit Natura 2000 și, dacă nu este cazul, dacă este probabil ca acesta să aibă un efect semnificativ asupra sitului (7) (fie per se, fie în combinație cu alte planuri sau proiecte), în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. Prima etapă este reglementată de articolul 6 alineatul (3) prima parte a primei teze.

—

A doua etapă: evaluarea corespunzătoare. În cazul în care nu se pot exclude efectele semnificative probabile, următoarea etapă a procedurii implică evaluarea impactului planului sau proiectului (fie per se, fie în combinație cu alte planuri sau proiecte) în raport cu obiectivele de conservare ale sitului și stabilirea măsurii în care acesta va afecta integritatea sitului Natura 2000, luând în considerare eventualele măsuri de atenuare. Autorităților competente le va reveni sarcina de a decide dacă aprobă sau nu planul sau proiectul în lumina constatărilor evaluării corespunzătoare. A doua etapă este reglementată de articolul 6 alineatul (3) a doua parte a primei teze și a doua teză.

—

A treia etapă: derogare de la articolul 6 alineatul (3), în anumite condiții. A treia etapă a procedurii, reglementată de articolul 6 alineatul (4). Aceasta intervine numai dacă, în pofida unei evaluări negative, dezvoltatorul proiectului consideră că planul sau proiectul ar trebui să fie totuși realizat din motive cruciale de interes public major. Acest lucru este posibil numai dacă nu există soluții alternative, dacă motivele cruciale de interes public major sunt justificate în mod corespunzător și dacă sunt adoptate măsuri compensatorii adecvate pentru a asigura protejarea coerenței globale a sistemului Natura 2000.

Fiecare etapă a procedurii este influențată de etapa precedentă. Ordinea în care sunt urmate etapele este esențială, prin urmare, pentru aplicarea corectă a articolului 6 alineatele (3) și (4). Figura 1 prezintă o diagramă a acestei proceduri.

2.2. Abordarea procesului decizional

La fel ca întreaga legislație a UE în materie de mediu, Directiva Habitate se bazează pe principiul precauției (8), și anume că absența dovezilor științifice privind efectul negativ semnificativ al unei acțiuni nu poate fi utilizată drept justificare pentru aprobarea acestei acțiuni. Atunci când se aplică procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (3), principiul precauției implică faptul că absența unui efect negativ asupra siturilor Natura 2000 trebuie demonstrată înainte ca un plan sau proiect să poată fi autorizat. Cu alte cuvinte, în cazul în care există o lipsă de certitudine cu privire la existența unor efecte negative, atunci planul sau proiectul nu poate fi aprobat.

În practică, aceasta înseamnă că sarcina probei îi revine dezvoltatorului planului sau al proiectului pentru a demonstra, iar autorității competente îi revine sarcina de a confirma, fără îndoială, că:

—	în etapa 1 (preevaluarea) – pot fi excluse efectele semnificative probabile; sau

—	în etapa 2 (evaluarea corespunzătoare) – pot fi excluse efectele negative asupra integrității unui sit Natura 2000.

În cazul în care efectele negative asupra integrității unui sit fie sunt certe, fie nu pot fi excluse, planul sau proiectul poate fi totuși autorizat prin derogare în temeiul articolului 6 alineatul (4), cu condiția să nu existe alternative, acesta să fie justificat de motive cruciale de interes public major și să fie instituite măsuri compensatorii suficiente pentru a proteja coerența globală a rețelei Natura 2000. Principiul precauției poate avea, de asemenea, anumite aplicații în astfel de cazuri, în special în ceea ce privește amploarea măsurilor compensatorii care trebuie aplicate (a se vedea secțiunea 3.3.3).

Directiva Habitate se referă în mod explicit la „obiectivele de conservare ale sitului” ca bază pentru aplicarea dispozițiilor articolului 6 alineatul (3). CJUE, în hotărârea pronunțată în cauza C-849/19, Comisia/Grecia, a confirmat că obiectivele de conservare trebuie stabilite în mod oficial și că acestea trebuie să fie specifice sitului, să facă trimitere la valorile specifice prezente în cadrul sitului și să fie precise (9).

În plus, Curtea a statuat în mod repetat că întinderea obligației de a efectua o evaluare corespunzătoare a efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra unui sit protejat ar trebui stabilită în lumina obiectivelor de conservare (10). Cu alte cuvinte, decizia privind probabilitatea ca planul sau proiectul să aibă un impact semnificativ asupra unui sit Natura 2000 ar trebui luată ținând seama de obiectivele de conservare ale sitului (a se vedea secțiunea 3.1 „Preevaluare”). Prin urmare, este esențial ca obiectivele de conservare specifice sitului să fie stabilite fără întârziere pentru toate siturile Natura 2000 și ca acestea să fie puse la dispoziția publicului.

Astfel cum se explică în secțiunea 3.2.2 de mai jos, trebuie stabilite obiective de conservare specifice sitului pentru toate habitatele și speciile protejate care sunt prezente în mod semnificativ în sit (și anume, habitatele și speciile cu A, B sau C, dar nu și D, evaluarea sitului în formularul-tip aferent sitului (11)). Obiectivele de conservare trebuie să specifice țintele care trebuie atinse pentru fiecare dintre atributele sau parametrii care determină starea de conservare a caracteristicilor protejate.

Evaluările trebuie să fie revizuite – atât în etapa de preevaluare, cât și în etapa de evaluare corespunzătoare – în cazul în care planul sau proiectul este modificat sau dezvoltat în continuare în timpul procesului de pregătire. De exemplu, în cazul în care, în timpul etapei de preevaluare, nu se poate exclude probabilitatea unor efecte semnificative, dezvoltatorul planului sau al proiectului poate decide să revizuiască concepția planului sau a proiectului pentru a exclude riscul unor posibile efecte semnificative. În astfel de cazuri, planul sau proiectul modificat ar trebui să fie reexaminat pentru a stabili dacă este sau nu probabil să aibă în continuare un efect semnificativ asupra sitului.

Caseta 1

Luarea unei decizii pe baza evaluării corespunzătoare

Autoritățile competente au responsabilitatea de a decide asupra aprobării planului sau a proiectului ținând seama de concluziile evaluării corespunzătoare a implicațiilor unui plan sau proiect pentru situl Natura 2000 în cauză. Aprobarea poate fi dată numai după ce autoritățile au certitudinea că planul sau proiectul propus nu va afecta în mod negativ integritatea sitului Natura 2000. Astfel se întâmplă în cazul în care nu persistă nicio îndoială rezonabilă din punct de vedere științific cu privire la lipsa unor asemenea efecte (12).

Prin urmare, accentul se pune pe demonstrarea absenței efectelor negative mai degrabă decât a prezenței acestora, reflectând principiul precauției (13). Prin urmare, evaluarea corespunzătoare trebuie să fie suficient de detaliată și motivată pentru a demonstra absența efectelor negative, ținând seama de cele mai avansate cunoștințe științifice existente în materie (14).

Este necesar același nivel de certitudine în cazul în care decizia este luată în cursul etapei de preevaluare; de asemenea, în acest stadiu nu ar trebui să existe nicio îndoială rezonabilă cu privire la absența unor efecte semnificative probabile.

3. METODOLOGIA PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 6 ALINEATELE (3) ȘI (4)

3.1. Etapa 1: Preevaluarea

În această primă etapă este analizată probabilitatea ca un plan sau un proiect să aibă efecte semnificative, fie per se, fie în combinație cu alte planuri sau proiecte, asupra unui sit Natura 2000. În cazul în care efectele semnificative probabile nu pot fi excluse, fără a exista nicio îndoială rezonabilă cu privire la acest aspect, planul sau proiectul va trebui să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare complete în conformitate cu articolul 6 alineatul (3).

Termenii „plan” și „proiect” ar trebui interpretați în sens larg.

Un proiect poate implica lucrări de construcții, instalații și alte intervenții în mediul natural, inclusiv activități regulate destinate utilizării resurselor naturale.

Termenul plan are, de asemenea, în sensul articolului 6 alineatul (3), un sens potențial larg, inclusiv planuri de amenajare a teritoriului sau de amenajare a spațiului și planuri sectoriale (de exemplu, pentru transport, energie, gestionarea deșeurilor, gestionarea apei, gestionarea pădurilor etc.).

Directiva nu limitează domeniul de aplicare al unui plan sau al unui proiect la anumite categorii. În schimb, principalul factor declanșator este dacă acestea sunt sau nu susceptibile de a avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunile 4.4.1 și 4.4.2.

Ca etapă de evaluare prealabilă, preevaluarea se poate baza, în mod normal, pe informații deja existente, inclusiv pe avize ale experților (de exemplu, ale autorităților de mediu competente) sau pe materiale publicate (de exemplu, hărți ale habitatelor sau inventare de specii), în loc să solicite colectarea de noi dovezi detaliate. Cu toate acestea, în cazul în care nu există suficiente informații, de exemplu, cu privire la prezența habitatelor și a speciilor protejate în zona potențial afectată de un plan sau de un proiect sau în cazul în care aceste informații sunt depășite, ar putea fi necesar să se colecteze și să se analizeze date suplimentare pentru a se stabili dacă există sau nu probabilitatea producerii unor efecte semnificative. În cazul în care informațiile nu există, trebuie să se presupună că există probabilitatea producerii unor efecte semnificative și că este necesară o evaluare corespunzătoare.

Preevaluarea trebuie efectuată într-un stadiu incipient, în mod normal înainte de stabilirea tuturor detaliilor unui plan sau proiect, de exemplu atunci când localizarea și natura generală a unui proiect sunt cunoscute, dar procesul de proiectare nu a început încă. Preevaluarea timpurie are mai multe avantaje:

—	poate reduce riscul de întârzieri și costuri suplimentare ulterioare, atunci când planul sau proiectul este depus pentru aprobarea de dezvoltare;

—	permite consultări timpurii și schimburi de informații între inițiatorii de planuri sau de proiecte, autoritățile competente și alte părți interesate care dețin date și expertiza corespunzătoare;

—	permite dezvoltatorului unui plan sau proiect să evalueze mai bine pașii următori care ar putea fi necesari, fără a investi mult timp și bani;

—

permite identificarea și anticiparea riscurilor potențiale, atât pentru siturile Natura 2000, cât și pentru planul sau proiectul în sine, de exemplu prin evidențierea necesității unui amplasament sau a unui proiect alternativ pentru plan sau proiect, care să evite orice risc de daune, sau prin colectarea de date suplimentare pentru a facilita efectuarea unei evaluări în timp util. Deși aspectele esențiale ale planificării inițiale ar trebui să fie clare, ar trebui să existe, de asemenea, posibilitatea de a adapta planul sau proiectul.

Atunci când un plan sau un proiect este examinat într-un stadiu incipient, este posibil să fie necesar ca preevaluarea să fie revizuită într-o etapă ulterioară, atunci când devin disponibile mai multe detalii cu privire la plan sau proiect. Domeniul de aplicare al analizei preevaluării poate fi diferit pentru planuri și proiecte, în funcție de scara proiectului și de efectele probabile.

Analiza cuprinde patru pași:

1.	stabilirea existenței sau inexistenței unei legături directe cu sau a necesității pentru gestionarea unui sit Natura 2000 a planului sau a proiectului în cauză;

2.	identificarea elementelor relevante ale planului sau ale proiectului și impactul probabil al acestora;

3.	identificarea siturilor Natura 2000 (dacă este cazul) care ar putea fi afectate, având în vedere efectele potențiale ale planului sau ale proiectului, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte;

4.	evaluarea posibilității de a exclude sau nu producerea unor efecte semnificative probabile asupra sitului Natura 2000, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă.

Următoarele secțiuni prezintă într-un mod și mai detaliat fiecare dintre cei patru pași, împreună cu rezultatul preevaluării și documentația aferentă.

Tabelul 1 de mai jos prezintă principalele diferențe dintre etapa de preevaluare și etapa de evaluare corespunzătoare în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva Habitate.

Tabelul 1

Diferențe între etapa de preevaluare și etapa de evaluare corespunzătoare

Preevaluarea	Evaluarea corespunzătoare
Constată dacă punerea în aplicare a planului sau a proiectului ar putea avea efecte negative semnificative asupra unui sit Natura 2000, având în vedere obiectivele de conservare ale acestuia din urmă.	Evaluează efectele probabile asupra sitului Natura 2000, având în vedere obiectivele de conservare ale acestuia, și stabilește dacă vor apărea sau ar putea apărea efecte negative asupra integrității sitului.
În cazul în care apariția unor efecte semnificative nu poate fi exclusă cu certitudine, planul sau proiectul trebuie să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare.	Planul sau proiectul poate fi autorizat numai dacă pot fi excluse efectele negative asupra integrității sitului Natura 2000.
În general, pe baza datelor existente, a cunoștințelor disponibile și a experienței, precum și a avizului experților.	Necesită o examinare detaliată, adesea anchete pe teren, consultanță de specialitate și o evaluare de specialitate a cazului specific.
Măsurile de atenuare nu pot fi luate în considerare (15).	Evaluează măsurile de atenuare pentru eliminarea sau reducerea efectelor negative.

3.1.1. Pasul 1: Stabilirea existenței sau inexistenței unei legături directe cu sau a necesității pentru gestionarea unui sit Natura 2000 a planului sau a proiectului în cauză

Acest pas stabilește dacă planul sau proiectul are legătură cu sau este necesar pentru gestionarea unui sit, și anume dacă contribuie la realizarea obiectivelor de conservare ale sitului.

Termenul „gestionare” se referă la gestionarea conservării unui sit, și anume trebuie înțeles în sensul pentru care este utilizat la articolul 6 alineatul (1). Astfel, în cazul în care o activitate este direct legată de îndeplinirea obiectivelor de conservare și este necesară în acest scop, aceasta este scutită de obligația de a efectua o evaluare.

Planurile sau proiectele direct legate de gestionarea conservării siturilor Natura 2000 sau necesare pentru aceasta trebui, în general, să fie excluse de la dispozițiile articolului 6 alineatul (3), însă componentele acestora care nu sunt destinate conservării pot necesita în continuare o evaluare.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.4.3.

O componentă care nu este destinată conservării dintr-un plan sau un proiect care include printre obiectivele sale gestionarea conservării poate necesita în continuare o evaluare corespunzătoare. De exemplu, această situație se poate aplica recoltării lemnului care face parte dintr-un plan de gestionare a conservării pentru o pădure desemnată ca sit Natura 2000. Partea din activitate care nu este necesară pentru gestionarea conservării sitului ar trebui să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare (16).

Pot exista, de asemenea, situații în care un plan sau un proiect, care are o legătură directă cu gestionarea unui sit (situl vizat) sau este necesar pentru aceasta, are un efect negativ asupra unui alt sit. De exemplu, pentru a îmbunătăți gestionarea inundațiilor unui sit vizat, planul poate propune construirea unei bariere într-un alt sit, care poate avea un efect negativ semnificativ asupra sitului respectiv. Prin urmare, planul sau proiectul ar trebui să facă obiectul unei evaluări a efectelor potențial semnificative asupra celuilalt sit.

În consecință, planurile sau proiectele care vor avea o legătură directă cu gestionarea siturilor Natura 2000 sau care vor fi necesare pentru aceasta în temeiul Directivei Păsări și al Directivei Habitate ar trebui să fie planuri sau proiecte care vizează și vor contribui la conservarea sau, după caz, la readucerea la o stare corespunzătoare de conservare a habitatelor și a speciilor protejate din aceste situri.

Caseta 2

Exemple de criterii pentru a stabili dacă un plan sau proiect are o legătură directă cu gestionarea sitului Natura 2000 sau este necesar pentru aceasta

—

măsurile prevăzute în plan sau proiect sunt incluse în planul de gestionare a sitului Natura 2000 în cauză sau sunt propuse în cadrul altor măsuri legale, administrative sau contractuale necesare pentru menținerea și readucerea (dacă este necesar) la un stadiu corespunzător de conservare a sitului, a tipurilor de habitate și a speciilor acestuia;

—

există o declarație motivată din partea organismului statutar responsabil cu gestionarea sitului Natura 2000 conform căreia activitatea are o legătură directă cu gestionarea sitului vizat și este necesară pentru aceasta și este în mod clar legată de menținerea sau îmbunătățirea stadiului de conservare a tipurilor de habitate sau a speciilor din cadrul sitului.

3.1.2. Pasul 2: Descrierea planului sau a proiectului și a factorilor de impact ai acestuia

La descrierea planului sau a proiectului, va fi necesar să se identifice toate aspectele care au potențialul de a afecta situl Natura 2000, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte.

Trebuie luate în considerare toate fazele proiectului, inclusiv construcția, exploatarea și dezafectarea.

Pentru planuri, trebuie colectate și analizate detalii adecvate cu privire la activitățile desfășurate în cadrul planului pentru a se constata dacă acestea, în mod individual sau colectiv, pot avea un impact semnificativ asupra siturilor Natura 2000, inclusiv în combinație cu alte planuri sau proiecte.

Caseta 3 enumeră parametrii-cheie ai planului sau ai proiectului care trebuie identificați. Aceste elemente sunt doar orientative și trebuie adaptate sau completate pentru fiecare caz în parte. Pentru unele proiecte sau planuri, poate fi necesară identificarea separată a parametrilor pentru fazele de construcție, exploatare și dezafectare.

Caseta 3

Exemple de elemente ale planului sau proiectului care trebuie luate în considerare în cursul preevaluării

—	dimensiunea (de exemplu, în ceea ce privește ocuparea directă a terenurilor);

—	suprafața totală afectată, inclusiv suprafața afectată de impacturi indirecte (de exemplu, zgomot, turbiditate, vibrații);

—	modificări fizice ale mediului (de exemplu, modificarea albiei râurilor sau a morfologiei altor corpuri de apă, modificări ale densității suprafețelor împădurite);

—	modificări ale intensității unei presiuni existente (de exemplu, creșterea nivelului de zgomot, a poluării sau a traficului);

—	cerințele în materie de resurse (de exemplu, captarea apei, extracția resurselor minerale);

—	emisiile (de exemplu, depunerile de azot) și deșeurile (și dacă acestea sunt eliminate pe uscat, în apă sau în aer);

—	cerințele în materie de transport (de exemplu, drumuri de acces);

—	durata construcției, a exploatării, a dezafectării etc.;

—	aspecte de natură temporală (calendarul diferitelor etape ale unui plan sau ale unui proiect);

—	distanța față de siturile Natura 2000 și, în special, față de caracteristicile lor de desemnare;

—	impactul cumulat cu alte proiecte și planuri.

3.1.3. Pasul 3: Identificarea siturilor Natura 2000 care ar putea fi afectate de plan sau proiect

Identificarea siturilor Natura 2000 care ar putea fi afectate ar trebui realizată luând în considerare toate aspectele planului sau proiectului care ar putea avea efecte potențiale asupra oricăror situri Natura 2000 situate în zona de influență a planului sau a proiectului. Acest lucru ar trebui să țină seama de toate caracteristicile de desemnare (specii, tipuri de habitate) care sunt prezente în mod semnificativ pe teritoriul siturilor și de obiectivele lor de conservare.

În special, aceasta ar trebui să identifice:

—	orice situri Natura 2000 care se suprapun din punct de vedere geografic cu oricare dintre acțiunile sau aspectele planului sau proiectului în oricare dintre etapele sale sau care sunt adiacente acestora;

—

orice situri Natura 2000 care se află în zona probabilă de influență a planului sau a proiectului. siturile Natura 2000 amplasate în vecinătatea planului sau a proiectului (sau la o anumită distanță de acesta) care ar putea fi afectate în continuare, în mod indirect, de aspectele proiectului, inclusiv în ceea ce privește utilizarea resurselor naturale (de exemplu, apa) și diferite tipuri de deșeuri, evacuări sau emisii de substanțe sau energie;

—

siturile Natura 2000 aflate în vecinătatea planului sau a proiectului (sau la o anumită distanță de acesta) care adăpostesc exemplare de faună ce se pot deplasa în zona proiectului și pot fie să își piardă viața, fie să fie expuse altor efecte (de exemplu, pierderea zonelor de hrănire, reducerea spațiului vital);

—	siturile Natura 2000 a căror conectivitate sau continuitate ecologică pot fi afectate de plan sau proiect.

Aria de extindere a siturilor Natura 2000 care urmează să fie evaluate, și anume zona în care poate surveni impactul planului sau al proiectului, va depinde de natura planului sau a proiectului și de distanța la care pot apărea efecte. În ceea ce privește siturile Natura 2000 situate în aval de-a lungul râurilor sau al zonelor umede alimentate de acvifere, este posibil ca un plan sau un proiect să afecteze debitele de apă, migrarea peștilor etc., chiar și la o distanță mare. Emisiile de poluanți pot avea, de asemenea, efecte pe distanțe lungi.

Unele proiecte sau planuri care nu afectează în mod direct siturile Natura 2000 pot avea totuși un impact semnificativ asupra lor dacă produc un efect de barieră sau întrerup legăturile ecologice. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, atunci când planurile afectează elemente de peisaj care fac legătura între siturile Natura 2000 sau care pot obstrucționa deplasarea speciilor sau pot perturba continuitatea unui ecosistem fluvial sau forestier.

Pentru a determina efectele posibile ale planului sau ale proiectului asupra siturilor Natura 2000, este necesar să se identifice nu numai siturile relevante, ci și habitatele și speciile care sunt prezente în mod semnificativ în cadrul acestora, precum și obiectivele de conservare specifice sitului.

Caseta 4 enumeră exemple de surse de date care pot fi utilizate în acest scop.

Caseta 4

Surse de utilizat pentru identificarea impactului asupra unui sit Natura 2000

—	formularul-tip Natura 2000 aferent sitului;

—	obiectivele de conservare specifice sitului [stabilite în actele de desemnare a ariilor speciale de conservare (ASC), în actele de clasificare a ariilor de protecție specială (APS), în planul de gestionare a sitului sau într-un act separat];

—	planurile de gestionare a sitului (de exemplu, care identifică presiunile și amenințările la adresa sitului);

—	studiile existente și datele de monitorizare cu privire la speciile și tipurile de habitate relevante, distribuția acestora în interiorul și în jurul sitului, stadiul de conservare, presiunile și amenințările la adresa acestora;

—	hărțile actuale și anterioare ale sitului;

—	planul de amenajare a teritoriului și alte planuri relevante existente;

—	materialele existente de anchetă la fața locului;

—	datele existente privind hidrogeologia;

—	datele existente privind substanțele relevante (de exemplu, depunerile de azot, compoziția apelor reziduale evacuate);

—	evaluări ale impactului asupra mediului pentru proiecte sau planuri similare;

—	rapoarte relevante privind starea mediului;

—	hărți și sisteme de informații geografice;

—	dosare privind istoricul sitului etc.

Informațiile furnizate în formularul-tip Natura 2000 (17) reprezintă punctul de plecare pentru identificarea tipurilor de habitate și a speciilor care sunt prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului și care ar putea fi afectate de plan sau proiect, precum și a oricăror presiuni și impacturi existente asupra sitului. Alte informații la nivel de sit pot fi obținute din surse precum planul de gestionare a sitului Natura 2000, listele operațiunilor care pot cauza daune sau deteriorări, rezultatele anchetelor de monitorizare a habitatului și a speciilor din cadrul sitului, precum și sursele din afara sitului Natura 2000 la nivel biogeografic, național și local.

Este important ca aceste date și informații să fie puse la dispoziția publicului, de exemplu prin intermediul unei baze de date centrale sau prin portaluri online și site-uri web ale autorităților naționale sau regionale, și să fie actualizate periodic, astfel încât toate părțile interesate și autoritățile în cauză să poată avea acces cu ușurință la acestea.

Caseta 5

Surse de informații esențiale privind caracteristicile de desemnare ale siturilor Natura 2000

Pentru fiecare sit Natura 2000, este disponibil un formular-tip. Acesta cuprinde informații cu privire la speciile și tipurile de habitate protejate la nivelul UE care sunt prezente pe teritoriul sitului și furnizează o evaluare generală a stării fiecărei specii sau fiecărui tip de habitat din cadrul sitului respectiv (pe o scară de la A la D). Formularul furnizează informații referitoare la suprafața, reprezentativitatea și stadiul de conservare a habitatelor prezente în cadrul sitului, precum și o evaluare generală a valorii sitului pentru conservarea tipurilor de habitat natural în cauză. Pentru speciile prezente în cadrul sitului, formularul furnizează informații privind populațiile acestora, statutul lor (autohtone, în perioada de reproducere sau iernare, migratoare) și privind valoarea sitului pentru speciile în cauză.

Formularul include, de asemenea, informații contextuale referitoare la sit, inclusiv:

—	caracteristicile generale, calitatea și importanța sitului;

—	vulnerabilitatea (presiunea exercitată asupra sitului de influențele umane și de altă natură și fragilitatea habitatelor și a ecosistemelor);

—	impactul legat de activitățile umane și procesele naturale care pot influența, pozitiv sau negativ, conservarea și gestionarea sitului, precum și proporția din suprafața sitului afectat;

—	organul de conducere responsabil pentru sit;

—	planurile și practicile de gestionare a sitului, inclusiv activitățile umane tradiționale;

—	harta sitului.

Măsuri de conservare și planuri de gestionare

Pentru ariile speciale de conservare, statele membre trebuie să elaboreze măsuri de conservare care să corespundă necesităților ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I și ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul sitului [articolul 6 alineatul (1) din Directiva Habitate]. Acestea pot să includă, după caz, planuri de gestionare speciale sau incluse în alte planuri de dezvoltare și/sau alte măsuri legale, administrative sau contractuale.

În mod similar, ariile de protecție specială trebuie să facă, de asemenea, obiectul unor măsuri de conservare specifice. Atunci când sunt disponibile, planurile de gestionare a siturilor Natura 2000 pot furniza informații cu privire la obiectivele de conservare ale sitului, amplasamentul și starea speciilor și a habitatelor prezente în cadrul sitului, amenințările la adresa acestora, precum și măsurile de conservare ce se impun în vederea îmbunătățirii stării lor de conservare pe teritoriul sitului. Acest lucru poate fi util pentru etapa de preevaluare și pentru evaluarea corespunzătoare.

Site-ul web al Comisiei furnizează date și hărți pentru toate siturile Natura 2000 din UE prin intermediul vizualizatorului Natura 2000 și al bazei de date publice Natura 2000 (http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/data/indexen.htm). Majoritatea statelor membre dispun, de asemenea, de informații accesibile publicului privind siturile Natura 2000 și caracteristicile acestora. Sistemele de informații geografice (GIS) pot contribui, de asemenea, la înțelegerea relației dintre aspectele unui plan sau proiect și caracteristicile specifice ale sitului Natura 2000.

Instrumente practice și sisteme de informații sunt disponibile în diferite țări pentru a contribui la identificarea impactului potențial al diferitelor tipuri de proiecte și planuri asupra siturilor Natura 2000. Caseta 6 oferă câteva exemple de astfel de instrumente.

Caseta 6

Exemple de sisteme de informații pentru identificarea impactului potențial al diferitelor tipuri de proiecte și planuri asupra siturilor Natura 2000

Germania

Informațiile necesare pentru evaluarea potențialelor efecte negative ale aproape tuturor tipurilor de proiecte sunt furnizate de sistemul de informații FFH-VP- Info, dezvoltat de Agenția Federală pentru Conservarea Naturii. Acesta găzduiește o bază de date cuprinzătoare privind impactul și efectele potențiale asupra anumitor tipuri de habitate și specii, care poate fi utilizată pentru preevaluare și evaluarea corespunzătoare. Acesta oferă informații detaliate cu privire la sensibilitatea și efectele potențiale ale factorilor de impact pentru aproape toate habitatele și speciile protejate în temeiul directivelor privind natura, care sunt prezente în Germania. Sistemul include, de asemenea, liste de verificare cu evaluări ale gravității/relevanței fiecărui impact asupra tipurilor de habitate și a speciilor.

A se vedea: http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Page.jsp

Irlanda

În Irlanda este disponibilă o aplicație GeoTool pentru a sprijini procesul de colectare a datelor în etapa 1 (preevaluare) și etapa 2 (evaluare corespunzătoare). Aceasta permite utilizatorului să selecteze un punct de pe hartă și apoi să caute ASC și APS la o anumită distanță față de punctul pe care utilizatorul îl poate selecta în funcție de nivelul impactului potențial al unui plan sau proiect asupra mediului. Informațiile furnizate pentru fiecare sit Natura 2000 situat în aria de extindere selectată includ lista habitatelor și a speciilor pentru care sunt desemnate siturile și un link către obiectivele de conservare pentru fiecare sit.

A se vedea: https://gis.epa.ie/EPAMaps/AAGeoTool

Țările de Jos

Guvernul Țărilor de Jos a elaborat un instrument de evaluare rapidă a impactului potențial al unui proiect în faza inițială. Acesta descrie etapele procedurale necesare în cazul în care o evaluare a efectelor asupra siturilor Natura 2000 sau asupra speciilor protejate face parte din procedura de obținere a unei autorizații. Instrumentul contribuie la identificarea impactului potențial asupra speciilor individuale și a tipurilor de habitate și oferă informații cu privire la sensibilitatea speciilor și a tipurilor de habitate la diferite activități.

A se vedea: www.natura2000.nl (la rubrica „routeplanner beschermde natuur” și „effectenindicator Natura 2000-gebieden”).

Belgia

Pentru a evalua acidifierea și eutrofizarea prin depuneri aeriene (depunerea de NOx și NH3 legate de activități precum agricultura intensivă, încălzirea industrială, procesele energetice și mobilitatea), Belgia oferă o aplicație online interactivă pentru efectuarea primei preevaluări. Aceasta este un instrument de scanare rapidă pentru identificarea impacturilor potențiale. În cazul în care scanarea dă undă verde, nu se preconizează niciun impact dăunător. În cazul în care instrumentul afișează o lumină roșie, poate exista un impact dăunător care merită o examinare mai atentă prin intermediul unei evaluări corespunzătoare.

A se vedea: https://www.milieuinfo.be/voortoets

A se vedea mai multe detalii privind informațiile și instrumentele practice pentru a sprijini preevaluarea și evaluarea corespunzătoare în anexa la prezentul document de orientare (secțiunea 1.1).

3.1.4. Pasul 4: Evaluarea posibilității de a exclude sau nu producerea unor efecte semnificative probabile, în funcție de obiectivele de conservare ale sitului

Următorul pas al etapei de preevaluare constă în evaluarea probabilității și a importanței potențiale a impacturilor identificate în pasul anterior, luând în considerare impacturile cumulative potențiale cu alte planuri sau proiecte.

Evaluarea probabilității unor efecte semnificative

Un efect semnificativ probabil este, în acest context, orice efect care poate fi prevăzut în mod rezonabil ca o consecință a unui plan sau proiect care ar afecta negativ și semnificativ obiectivele de conservare stabilite pentru habitatele și speciile prezente în mod semnificativ în cadrul sitului Natura 2000. Acesta poate rezulta fie din activități în cadrul sau în afara sitului, fie din combinații cu alte planuri sau proiecte.

Ar trebui reamintit aici faptul că, în cazul în care efectele semnificative probabile nu pot fi excluse, fără a exista nicio îndoială rezonabilă cu privire la acest aspect, planul sau proiectul va trebui să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare complete în temeiul articolului 6 alineatul (3) [a se vedea secțiunea 3.2.2 (b) pentru detalii suplimentare privind evaluarea impacturilor potențiale].

Importanța efectelor va varia în funcție de factori precum magnitudinea impactului, tipul, amploarea, durata, intensitatea, calendarul, probabilitatea, efectele cumulative și vulnerabilitatea habitatelor și a speciilor în cauză.

Caseta 7 enumeră exemple de indicatori pentru cuantificarea importanței acestor efecte.

Caseta 7

Exemple de indicatori ai importanței

Tipul de impact	Indicator al importanței
Pierderea suprafeței habitatului Degradare	Hectare de habitat pierdut, procentaj din habitatul pierdut. Suprafața (în termeni absoluți și procentuali) pe care atributele utilizate pentru determinarea stadiului de conservare a speciilor sau a habitatului s-au înrăutățit, precum și amploarea degradării pentru fiecare dintre atribute.
Perturbare	Gradul de intensitate, durata sau permanența factorului de perturbare, distanța acestuia față de zonele de reproducere
Fragmentare	Modificarea în comparație cu stadiul inițial și cu stadiul dorit (de exemplu, crearea mai multor parcele mici de habitat în locul unuia mare, hectare de habitat expuse efectului de lizieră)
Efecte indirecte	Măsura în care zona este deschisă altor amenințări (specii alogene invazive, pătrunderea oamenilor și a animalelor, proiecte suplimentare).

Printre sursele de informații pentru evaluarea importanței efectelor se numără dovezile obținute în cursul unor operațiuni similare care afectează situri cu caracteristici desemnate similare, într-o stare de conservare similară sau cu obiective de conservare similare, precum și opiniile experților bazate pe dovezile disponibile. Cu toate acestea, întrucât fiecare caz este în mod necesar diferit, trebuie să se țină seama de circumstanțele locale. Prin urmare, evaluarea trebuie efectuată întotdeauna de la caz la caz.

După cum se menționează în ghidul privind articolul 6, este posibil ca ceea ce este semnificativ pentru un sit să nu fie semnificativ pentru altul. De exemplu, o pierdere de o sută de metri pătrați de habitat poate fi semnificativă pentru un mic sit de orhidee rare, în timp ce o pierdere similară pe teritoriul unui sit mare de stepă poate fi nesemnificativă dacă nu afectează obiectivele de conservare ale sitului.

În cazul planurilor, în funcție de nivelul de definire și de detaliile diferitelor aspecte și componente ale planului, poate fi dificil să se evalueze amploarea și importanța tuturor efectelor potențiale asupra siturilor individuale în această etapă. Cu toate acestea, probabilitatea unor efecte semnificative asupra sitului Natura 2000 poate fi evaluată în continuare, de exemplu, în funcție de tipul de plan sau proiect și de zona de influență potențială a acestuia.

Prin urmare, planurile trebuie să fie examinate cu un grad suficient de prudență (fără a exista nicio îndoială rezonabilă) și în lumina principiului precauției, pentru a evita excluderea componentelor sau a acțiunilor care ar putea avea un impact asupra unui sit Natura 2000 și excluderea acestora de la o examinare suplimentară în cadrul evaluării corespunzătoare.

În ceea ce privește evaluarea măsurilor de atenuare (18) în cadrul punerii în aplicare a procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (3), Curtea a statuat că „pentru a stabili dacă este necesar să se efectueze ulterior o evaluare corespunzătoare a efectelor unui plan sau ale unui proiect asupra unui sit vizat, nu este necesar, în faza preevaluării, să se ia în considerare măsurile care urmăresc evitarea sau reducerea efectelor prejudiciabile ale planului sau proiectului respectiv asupra acestui sit” (cauza C-323/17).

Cu toate acestea, dezvoltatorii de proiecte pot uneori să conceapă proiecte astfel încât să evite sau să reducă la minimum impactul potențial încă de la început. Acest lucru se poate realiza prin utilizarea celor mai bune tehnologii disponibile sau prin aplicarea de măsuri preventive, inclusiv măsuri legale (de exemplu, zone interzise) prevăzute, de exemplu, în reglementările sectoriale, în planurile de gestionare a siturilor Natura 2000 sau în planurile de amenajare a spațiului/de zonare.

Astfel de componente generice ale proiectului pot fi luate în considerare în etapa de preevaluare, spre deosebire de măsurile de atenuare specifice fiecărui plan sau proiect, care nu trebuie luate în considerare în această etapă. Aceste componente ar trebui să fie identificate în mod clar în descrierea proiectului. Măsurile de atenuare specifice, de exemplu construirea de poduri verzi pentru a permite migrarea speciilor pentru protecția cărora a fost desemnat situl, în special dacă sunt impuse de autoritatea competentă, ar trebui luate în considerare numai în timpul evaluării corespunzătoare, astfel cum se descrie în secțiunea 3.2.5.

Evaluarea posibilelor impacturi cumulative cu alte planuri și proiecte

În cursul etapei de preevaluare, ar trebui să se efectueze evaluarea probabilității unor efecte potențial semnificative ale planului sau ale proiectului, per se sau în combinație cu alte proiecte sau planuri. Evaluarea unor astfel de impacturi cumulative este adesea mai puțin detaliată în etapa de preevaluare decât în evaluarea corespunzătoare. Cu toate acestea, este în continuare necesar să se identifice toate celelalte planuri sau proiecte care ar putea avea un impact cumulativ cu planul sau proiectul în cauză.

Preevaluarea „în combinație” necesită identificarea altor planuri și proiecte care pot avea efecte potențiale asupra acelorași situri Natura 2000 și apoi evaluarea capacității acestora de a cauza efecte semnificative atunci când sunt luate în considerare împreună cu planul sau proiectul în curs de evaluare. În cazul în care nu poate ajunge la concluzii definitive, această analiză ar trebui să identifice cel puțin orice alte planuri și proiecte relevante care ar trebui analizate mai în detaliu în cursul evaluării corespunzătoare.

Evaluarea efectelor cumulative în etapa de preevaluare

O serie de impacturi individuale modeste pot, în combinație, să producă un impact semnificativ. Atunci când se determină efectele semnificative probabile, ar trebui luată în considerare, de asemenea, combinarea cu alte planuri și/sau proiecte, pentru a ține seama de impacturile cumulative pe parcursul evaluării planului sau proiectului.

Dispoziția „în combinație” privește alte planuri sau proiecte care au fost deja finalizate, aprobate, dar nefinalizate sau propuse (și anume pentru care a fost depusă o cerere de aprobare sau de acord). În plus, este important de remarcat că evaluarea efectelor cumulative nu se limitează la evaluarea unor tipuri similare de planuri sau proiecte care vizează același sector de activitate. În timpul evaluării trebuie să se includă toate tipurile de planuri sau proiecte care, în combinație cu planul sau proiectul avut în vedere, ar putea avea un efect semnificativ.

În mod similar, evaluarea ar trebui să analizeze efectele cumulative nu numai între proiecte sau între planuri, ci și între proiecte și planuri (și invers). De exemplu, un nou proiect care vizează construirea unei autostrăzi majore nu afectează în mod negativ situl, dar atunci când este analizat în combinație cu un plan deja aprobat de dezvoltare a locuințelor pentru aceeași zonă, impacturile pot deveni suficient de semnificative pentru a afecta în mod negativ situl. În schimb, un plan per se poate să nu aibă un impact semnificativ asupra siturilor Natura 2000, dar poate fi evaluat în mod diferit dacă este luat în considerare în combinație cu un proiect major de dezvoltare propus sau autorizat, care nu este inclus în planul respectiv.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.5.3.

Obținerea de informații cu privire la alte planuri și proiecte care se pot combina pentru a genera impacturi cumulative asupra sitului Natura 2000 poate fi dificilă. Este foarte util să existe baze de date sau sisteme de informații care să poată furniza aceste informații într-o anumită zonă, deoarece unele țări dețin deja sau dezvoltă astfel de sisteme (19). Bazele de date existente pentru informarea publicului cu privire la evaluarea strategică de mediu (SEA) și evaluarea impactului asupra mediului (EIM) aferente planurilor și proiectelor pot fi utilizate și pentru identificarea posibilelor efecte cumulative (20).

În orice caz, autoritățile competente (de mediu sau sectoriale) ar trebui să fie consultate și ar trebui să fie în măsură să furnizeze informații cu privire la alte planuri/proiecte care trebuie avute în vedere în cursul etapei de preevaluare.

Tabelul 2 prezintă etapele principale pentru evaluarea efectelor cumulative asupra unui sit Natura 2000.

Tabelul 2

Evaluarea impacturilor cumulative

Etapele evaluării	Acțiune care trebuie întreprinsă
Definirea limitelor geografice și a calendarului de evaluare	Definirea limitelor pentru examinarea efectelor cumulative; de reținut că acestea diferă în funcție de diferitele tipuri de impact (de exemplu, efecte asupra resurselor de apă, zgomot) și că acestea ar putea viza amplasări îndepărtate (care nu țin de situl respectiv).
Identificarea tuturor proiectelor/planurilor care ar putea acționa în combinație	Identificarea tuturor posibilelor surse ale efectelor generate de planul sau proiectul analizat, împreună cu alte surse din mediul existent și cu alte efecte care ar putea rezulta din alte proiecte sau planuri propuse; calendarul și etapizarea proiectelor sau a planurilor.
Identificarea impactului	Identificarea tipurilor de impact (de exemplu, zgomot, reducerea resurselor de apă, emisii chimice) care pot afecta structura și funcțiile sitului vulnerabil la schimbare.
Identificarea rutei	Identificarea potențialelor căi de transmitere cumulative (21) (de exemplu, prin intermediul apei, al aerului; acumularea efectelor în timp sau spațiu). Examinarea condițiilor sitului pentru a identifica aspectele vulnerabile ale structurii și ale funcțiilor sitului care prezintă riscuri.
Previziune	Previzionarea magnitudinii/amplorii efectelor cumulative probabile identificate.
Evaluare	Precizarea dacă este sau nu posibil ca impacturile cumulative potențiale să fie semnificative, luând în considerare informațiile colectate în cursul etapei de „evaluare a importanței”.

În cazul în care un habitat sau o specie protejat(ă) de pe teritoriul sitului se află deja într-o stare necorespunzătoare sau atunci când pragurile critice de impact pentru atributele specifice ale habitatelor sau ale speciilor sunt depășite (sau dacă situl este supus unor efecte cumulative care vor conduce la oricare dintre aceste stări), orice plan sau proiect suplimentar care, per se sau în combinație, adaugă un impact suplimentar acestor niveluri poate avea un efect semnificativ asupra sitului Natura 2000.

3.1.5. Concluzii: decizie bazată pe rezultatul preevaluării

Decizia cu privire la probabilitatea ca un plan sau un proiect să aibă efecte semnificative asupra unui sit Natura 2000 va avea consecințe practice și juridice. Planurile și proiectele care sunt considerate ca nefiind susceptibile de a avea efecte semnificative, fără a exista nicio îndoială rezonabilă cu privire la acest aspect, pot fi tratate fără a se face trimitere la etapele următoare ale articolului 6 alineatul (3).

La fel ca etapa de evaluare corespunzătoare, etapa de preevaluare trebuie să se încheie cu o decizie motivată în scris a autorității competente pentru a furniza o înregistrare a motivelor pentru care s-a ajuns la această concluzie. Avizul organismului de gestionare a sitului Natura 2000 ar trebui, de asemenea, luat în considerare la elaborarea concluziilor.

Decizia ar trebui, de asemenea, să fie pusă la dispoziția publicului. Deși textul directivei nu face nicio referire explicită la acest aspect, Curtea a recunoscut că participarea publicului este necesară și în etapa de preevaluare de la articolul 6 alineatul (3) (Cauza C-243/15, punctele 46-49). În plus, Curtea a recunoscut dreptul ONG-urilor de a contesta decizia de preevaluare adoptată de autorități (Cauza C-243/15, punctele 56-61).

Întrucât simpla posibilitate de a exista un efect semnificativ asupra sitului va declanșa necesitatea unei evaluări corespunzătoare, această decizie poate fi luată fie după o examinare amănunțită a planului sau a proiectului, fie pe baza unei simple analize în cazul în care se anticipează deja că ar putea exista efecte semnificative (ca urmare a tipului, a dimensiunii sau a scării planului sau proiectului, a caracteristicilor sitului Natura 2000 sau a unui risc ridicat de efecte combinate cu alte planuri sau proiecte). Acest lucru va permite începerea evaluării corespunzătoare cât mai curând posibil.

În cazul în care există îndoieli, și anume dacă nu se poate exclude, pe baza informațiilor disponibile, că un plan sau un proiect poate avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000, fie per se, fie în combinație cu alte planuri sau proiecte, planul sau proiectul trebuie să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare.

Decizia de preevaluare ar trebui, de asemenea, să ofere, în mod ideal, o serie de orientări cu privire la domeniul de aplicare al evaluării corespunzătoare care urmează să fie efectuată și cu privire la impacturile semnificative probabile care urmează să fie studiate (22). În cazul unui plan, aceasta ar trebui să acopere, de asemenea, toate siturile Natura 2000 care ar putea fi afectate de plan.

Caseta 8 furnizează un model de analiză a preevaluării.

Caseta 8

Model de analiză a preevaluării

Descrierea succintă a planului sau a proiectului și a principalelor aspecte care ar putea cauza impacturi

Obiectivele planului sau ale proiectului și principalele sale caracteristici/activități în diferite faze (de exemplu, construcție, exploatare și dezafectare, dacă este cazul).

Descrierea succintă a siturilor Natura 2000 și a caracteristicilor lor principale

Habitatele și speciile pentru care au fost desemnate siturile și obiectivele lor de conservare.

Descrierea aspectelor individuale ale planului sau ale proiectului care ar putea genera impacturi asupra siturilor Natura 2000, inclusiv:

—	dimensiunea și scara;

—	distanța față de siturile Natura 2000;

—	ocuparea terenurilor (directă/indirectă);

—	cerințele în materie de resurse (de exemplu, captarea apei, extracția solului/resurselor minerale);

—	emisii (eliminarea în sol, apă sau aer);

—	cerințele în materie de transport;

—	durata și calendarul construcției, al exploatării și al dezafectării;

—	gama factorilor de impact (de exemplu, zgomot, depuneri de azot, turbiditate).

Descrierea efectelor probabile asupra siturilor Natura 2000, având în vedere obiectivele specifice de conservare stabilite pentru caracteristicile de desemnare, inclusiv:

—	reducerea suprafeței habitatului, degradarea sau fragmentarea habitatului;

—	perturbarea speciilor, reducerea populațiilor și a densității speciilor;

—	modificări ale funcțiilor și/sau caracteristicilor ecologice care sunt esențiale pentru necesitățile ecologice ale habitatelor și ale speciilor (de exemplu, calitatea și cantitatea apei);

—	interferența cu relațiile-cheie care definesc structura și funcția sitului.

Descrierea impacturilor probabile în combinație cu alte planuri sau proiecte:

—	factorii de impact care urmează să fie avuți în vedere în ceea ce privește producerea de efecte cumulative;

—	lista și descrierea proiectelor care pot contribui la producerea unor efecte cumulative;

—	evaluarea amplorii și a importanței efectelor cumulative, având în vedere obiectivele de conservare specifice sitului.

Criterii de evaluare a importanței, indicatori ai importanței, având în vedere obiectivele de conservare specifice sitului, de exemplu:

—	gradul de pierdere a habitatelor (absolut, relativ), modificări ale structurii habitatelor;

—	riscul de strămutare a populațiilor de specii, nivelul de perturbare, reducerea spațiului vital al speciilor, a zonei de hrănire, a zonelor de refugiu, modificarea condițiilor favorabile pentru reproducere;

—	importanța habitatelor și a speciilor afectate, de exemplu reprezentativitatea, varietatea locală;

—	importanța sitului (de exemplu, limita ariei de răspândire pentru anumite habitate și specii, punctul de trecere, importantă pentru conectivitatea ecologică);

—	perturbarea sau modificarea funcțiilor ecologice;

—	modificări ale principalelor caracteristici ecologice ale sitului (de exemplu, calitatea apei).

Concluzii: Descrierea, pe baza informațiilor de mai sus, a aspectelor planului sau proiectului sau a combinației de aspecte care sunt susceptibile de a cauza impacturi semnificative și a celor în legătură cu care natura sau amploarea impacturilor nu este cunoscută.

Efecte semnificative probabile:

☐ Nu

☐ Da sau incerte

3.2. Etapa 2: Evaluarea corespunzătoare

Scopul evaluării corespunzătoare este de a evalua implicațiile planului sau proiectului în raport cu obiectivele de conservare ale sitului, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte.

Concluziile ar trebui să permită autorităților competente să verifice dacă planul sau proiectul are sau nu efecte negative asupra integrității sitului respectiv. Prin urmare, evaluarea corespunzătoare se concentrează în mod specific asupra speciilor și/sau asupra habitatelor pentru care este desemnat situl Natura 2000.

Ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.6.1.

Evaluarea corespunzătoare se aplică atât proiectelor, cât și planurilor. Aceasta poate fi coordonată cu alte evaluări de mediu sau poate fi integrată în acestea, și anume evaluarea impactului asupra mediului (EIM) pentru proiecte, evaluarea strategică de mediu (SEA) pentru planuri și programe, precum și evaluările realizate în contextul Directivei-cadru privind apa (a se vedea secțiunea 5.2).

La fel ca în cazul proceselor EIM și SEA, dezvoltatorul planului sau al proiectului prezintă de obicei autorității competente un raport de evaluare corespunzătoare pentru examinare. În cazul în care evaluarea identifică efecte negative sau probabilitatea unor astfel de efecte, dezvoltatorul poate, de asemenea, să introducă măsuri de atenuare în această etapă pentru a reduce impactul.

În acest caz, autoritatea competentă are responsabilitatea de a verifica dacă planul sau proiectul are sau nu efecte negative asupra integrității sitului respectiv și dacă planul sau proiectul poate fi sau nu aprobat. Autoritatea competentă poate, de asemenea, să stabilească condiții pentru aprobare și, dacă este cazul, să consulte în prealabil opinia publică. Mai multe informații referitoare la consultare în contextul evaluării corespunzătoare sunt furnizate în secțiunea 3.2.7.

Procesul de evaluare va include colectarea și evaluarea informațiilor de la mai multe părți interesate, inclusiv de la autoritățile naționale, regionale și locale de conservare a naturii, de la experți științifici și de la ONG-uri. Autoritatea competentă poate, de asemenea, utiliza informațiile prezentate de dezvoltatorul planului sau al proiectului pentru consultarea experților interni și externi și a altor părți interesate.

Vor exista situații în care autoritatea competentă poate fi nevoită să solicite informații suplimentare pentru a se asigura că evaluarea finală este cât mai completă și mai obiectivă posibil. Trebuie reamintit faptul că evaluarea corespunzătoare trebuie să fie suficient de detaliată și motivată pentru a demonstra absența efectelor negative, ținând seama de cele mai avansate cunoștințe științifice existente în materie.

Pe scurt, o evaluare corespunzătoare presupune parcurgerea următorilor pași:

1.	colectarea informațiilor referitoare la proiect și la situl Natura 2000 în cauză;

2.	evaluarea implicațiilor planului sau proiectului, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, având în vedere obiectivele de conservare ale sitului;

3.	stabilirea măsurii în care planul sau proiectul poate avea efecte negative asupra integrității sitului;

4.	luarea în considerare a măsurilor de atenuare (inclusiv a monitorizării acestora).

Poate fi necesar ca acești pași să fie puși în aplicare în mod iterativ, unii pași urmând să fie reexaminați ca răspuns la rezultatele unor pași ulteriori. Fiecare pas este descris în secțiunile următoare. Alte aspecte, cum ar fi consultarea publică și asigurarea calității evaluărilor corespunzătoare, sunt abordate la sfârșitul prezentului capitol.

3.2.1. Pasul 1: Colectarea informațiilor referitoare la proiect și la siturile Natura 2000 în cauză

Informațiile necesare pentru evaluarea corespunzătoare includ o descriere a siturilor Natura 2000 care ar putea fi afectate, speciile și habitatele prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului (așa-numitele caracteristici de desemnare) și obiectivele de conservare ale acestora, precum și o descriere a planului sau a proiectului și posibilele efecte ale acestuia asupra obiectivelor de conservare ale sitului. Este posibil ca o parte din aceste informații să fi fost deja colectate în timpul fazei de preevaluare, dar, de obicei, informațiile vor trebui să fie mai detaliate pentru evaluarea corespunzătoare.

În conformitate cu articolul 5 alineatul (2) din Directiva EIM și cu articolul 5 alineatul (4) din Directiva SEA, la cererea dezvoltatorului, autoritatea competentă ar trebui să stabilească domeniul evaluării impactului asupra mediului (definirea domeniului evaluării). Scopul definirii domeniului evaluării este de a identifica elementele care ar trebui să fie incluse în raportul de evaluare a mediului elaborat de dezvoltator și prezentat autorității competente. În special, exercițiul de definire a domeniului evaluării ar trebui să contribuie la identificarea celor mai importante elemente care trebuie studiate, astfel încât acestea să poată fi abordate mai în detaliu (23).

Definirea domeniului evaluării variază în funcție de plan sau proiect și de siturile în cauză. Cu toate acestea, în mod normal, aceasta va include o descriere a sitului, o descriere a planului sau a proiectului și identificarea impactului potențial al acestuia asupra sitului, având în vedere obiectivele de conservare ale sitului. Indiferent dacă evaluarea corespunzătoare este sau nu integrată în EIM/SEA, definirea domeniului evaluării ar trebui să indice condițiile de bază din cadrul sitului (și anume, condițiile habitatelor și speciilor protejate prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului, obiectivele de conservare specifice sitului, precum și alte elemente care determină integritatea acestuia și importanța sitului pentru coerența rețelei) care vor trebui identificate și studiate în cadrul evaluării corespunzătoare, nivelul de detaliere a analizei, metodele, criteriile de evaluare a importanței, tipurile de măsuri de atenuare și alternativele care urmează să fie analizate etc.

Articolul 5 alineatul (2) din Directiva EIM (Directiva 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE)

La cererea inițiatorului proiectului, autoritatea competentă, ținând seama de informațiile furnizate de inițiatorul proiectului, îndeosebi de cele privind caracteristicile specifice ale proiectului, inclusiv amplasarea sa și capacitatea sa tehnică, și posibilul său impact asupra mediului, emite un aviz în care stabilește domeniul de evaluare și nivelul de detaliu al informațiilor care trebuie incluse de către inițiatorul proiectului în raportul de evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol. Autoritatea competentă consultă autoritățile menționate la articolul 6 alineatul (1) înaintea emiterii avizului.

Statele membre pot cere, de asemenea, autorităților competente să emită un aviz astfel cum se menționează la primul paragraf, indiferent dacă inițiatorul proiectului solicită sau nu acest lucru.

Articolul 5 alineatul (4) din Directiva SEA (Directiva 2001/42/CE)

Autoritățile menționate la articolul 6 alineatul (3) sunt consultate atunci când se decide amploarea și gradul de precizie a informațiilor ce trebuie incluse în raportul de mediu.

Amploarea și nivelul de detaliu necesare pentru colectarea datelor, anchete și investigații vor fi diferite în funcție de proiect și de situl (siturile) afectat(e). Prin urmare, decizia trebuie luată de la caz la caz. Aceasta poate depinde, de exemplu, de complexitatea proiectului și a sitului, precum și de importanța sitului pentru speciile și habitatele pentru care a fost desemnat. Ea va depinde, de asemenea, de datele deja disponibile referitoare la sit și la speciile și habitatele prezente în mod semnificativ, precum și de informațiile din evaluările anterioare etc.

Informațiile geografice armonizate și de înaltă calitate facilitează, de obicei, activitatea dezvoltatorilor, a autorităților și a părților interesate și sunt deosebit de importante în contextul proiectelor transfrontaliere și al impactului. De exemplu, în cazul unui proiect care afectează un râu transfrontalier sau o instalație care poate genera poluare transfrontalieră, este foarte important să se utilizeze standarde comune pentru identificarea, evaluarea și atenuarea acestui impact. Directiva UE „INSPIRE” (INfrastructure for SPatial InfoRmation in Europe) urmărește să pună la dispoziție și să utilizeze astfel de date standardizate (24).

Tabelul 3 oferă o listă orientativă de verificare a informațiilor de referință necesare pentru evaluarea corespunzătoare, în timp ce tabelul 4 oferă un exemplu de informații care trebuie colectate la evaluarea efectelor planurilor și proiectelor asupra rețelei Natura 2000.

Tabelul 3

Listă orientativă de verificare a informațiilor de referință necesare pentru evaluarea corespunzătoare

Informații de referință privind siturile Natura 2000 și caracteristicile acestora	Surse de informații	Disponibile la/de la
Obiective de conservare ale siturilor Natura 2000. Măsuri de conservare stabilite pentru situri. Utilizarea terenului, activități interzise și permise în cadrul siturilor. Principalele amenințări și presiuni identificate în cadrul siturilor. Hărți ale siturilor Natura 2000 (care indică limitele sitului și amplasarea caracteristicilor relevante).	Formulare-tip ale datelor Natura 2000 Acte statutare de desemnare a unei ASC sau a unei APS Planuri de gestionare și alte documente/instrumente de gestionare a sitului (regulamente, contracte, acorduri)	Portaluri online naționale/regionale Jurnale oficiale Autorități/agenții de conservare Vizualizatorul Natura 2000 (25) Baza de date Natura 2000 (26) Baze naționale de date
Tipurile de habitate și speciile prezente, precum și starea lor pe teritoriul siturilor: gradul de conservare, reprezentativitatea etc. Importanța siturilor pentru habitatele și speciile prezente. Principalele necesități ecologice, vulnerabilitatea și sensibilitatea tipurilor de habitate și a speciilor.	Formulare-tip Natura 2000 Planuri de gestionare a sitului Acte de desemnare Planuri și politici statutare pentru conservarea naturii la nivel național/regional/local Planuri de acțiune pentru conservarea speciilor și a habitatelor Hărți actuale și istorice, anchete etc. Informații furnizate de experți	Portaluri online naționale/regionale Vizualizatorul Natura 2000 Baza de date Natura 2000 Baze naționale de date Autorități competente Literatura de specialitate disponibilă Instituții științifice
Stadiul de conservare a habitatelor și a speciilor, tendințele, principalele amenințări și presiuni asupra acestora (în regiunea biogeografică și la nivel național).	Rapoarte naționale privind stadiul de conservare în temeiul articolului 17 din Directiva Habitate și al articolului 12 din Directiva Păsări	Rapoarte online (27)
Informații de referință cu privire la proiect/plan	Surse de informații	Disponibile la/de la
Caracteristicile complete ale planului sau proiectului: suprafața totală afectată de proiect, activitățile proiectului, emisiile, utilizarea resurselor naturale, fazele, planificarea etc. Relația (de exemplu, distanțe sau căi principale) dintre plan sau proiect și situl Natura 2000.	Documentele referitoare la plan sau proiect (schiță, hărți etc.) Hărți, GIS	Inițiatorul proiectului/planului Vizualizatorul Natura 2000
Caracteristicile altor planuri sau proiecte (puse în aplicare, aprobate sau propuse) care pot avea efecte în combinație sau cumulative cu proiectul evaluat asupra siturilor Natura 2000.	Baze de date, de exemplu cu privire la SEA, EIM, evaluările corespunzătoare ale planurilor/proiectelor, planurile regionale sau municipale, cererile de planificare ale autorităților locale	Autorități competente Platforme online
Informații referitoare la alte evaluări necesare pentru acordul pentru proiect sau aprobarea planului.	Legislația națională	Autorități competente Jurnale oficiale
Organizațiile implicate în/vizate de sectorul/activitatea planului sau proiectului.	Organizații/asociații sectoriale	Dezvoltatorul proiectului/planului Autorități competente
Evaluări ale unor planuri sau proiecte similare.	Declarații EIM și SEA, rapoarte de evaluare corespunzătoare și alte documente justificative de la planuri sau proiecte similare evaluate în trecut	Jurnale oficiale Autorități competente, agenții relevante și alte organisme

Tabelul 4

Informații care trebuie colectate la evaluarea efectelor planurilor și proiectelor asupra siturilor Natura 2000 (orientări din Spania)

Elemente

Domeniul de aplicare

Informații de colectat

Situri Natura 2000

Habitate

Informații generale

—	cod, denumire, caracterul prioritar;

—	specii caracteristice;

—	variabilele relevante privind structura și funcția, precum și necesitățile ecologice.

Regiunea biogeografică (la nivel de țară)

—	stadiul de conservare a habitatului în regiunea biogeografică (nivel național);

—	rolul și importanța sitului pentru conservarea habitatului.

Sit Natura 2000

—	gradul de conservare și reprezentativitatea habitatului din cadrul sitului;

—	obiectivul de conservare stabilit pentru habitatul din cadrul sitului;

—	aria de răspândire a habitatului în cadrul sitului (inclusiv cartografierea),% din suprafața totală (țară/regiune);

—	presiuni, amenințări și impacturi care afectează habitatul din cadrul sitului;

—	vulnerabilitatea la impactul potențial al proiectului.

Specii

Informații generale

—	cod, denumire, caracterul prioritar, statutul de protecție în regiune/țară;

—	necesitățile ecologice și factorii care influențează dinamica populației de specii.

Regiunea biogeografică (la nivel de țară)

—	stadiul de conservare a speciilor în regiunea biogeografică (nivel național);

—	rolul și importanța sitului pentru conservarea speciei.

Sit Natura 2000

—	starea de conservare a speciilor din cadrul sitului;

—	obiectivul de conservare stabilit pentru speciile din cadrul sitului;

—	aria de răspândire a speciilor și utilizarea sitului (inclusiv cartografierea);

—	populația și tendințele din cadrul sitului; % din populația totală din țară/regiune;

—	presiunile și amenințările existente asupra speciilor din cadrul sitului;

—	vulnerabilitatea speciilor la impacturile potențiale (de exemplu, sensibilitatea la perturbări);

Elemente de peisaj care sunt importante pentru coerența rețelei Natura 2000

Regiunea biogeografică (la nivel de țară)

—	tip (coridor ecologic, punct de trecere etc.);

—	zone Natura 2000 și alte zone conectate sau legate din punct de vedere ecologic (inclusiv cartografierea);

—	speciile (sau habitatele) pentru care acest lucru este important, precum și importanța pentru conservarea lor;

—	presiuni, amenințări și impacturi care afectează caracteristica;

—	vulnerabilitatea la proiect și la impactul potențial.

Adaptare după: Recomandări privind informațiile care trebuie incluse în evaluarea corespunzătoare a proiectelor privind rețeaua Natura 2000 din documentele EIM ale administrației naționale din Spania (Ministerio de Agricultura y Pesca, Alimentación y Medio Ambiente, 2018). Disponibile la următoarea adresă: https://www.miteco.gob.es/es/calidad-y-evaluacion-ambiental/temas/evaluacion-ambiental/guias-directrices

3.2.2. Pasul 2: Evaluarea implicațiilor planului sau proiectului, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, având în vedere obiectivele de conservare ale sitului

Evaluarea corespunzătoare ar trebui să includă o identificare cuprinzătoare a tuturor efectelor potențiale ale planului sau proiectului care ar putea fi semnificative pe teritoriul sitului, ținând seama de efectele cumulative și de alte efecte care pot să apară ca urmare a acțiunii combinate a planului sau proiectului în curs de evaluare cu alte planuri sau proiecte.

Ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.6.2.

Evaluarea corespunzătoare ar trebui să garanteze luarea în considerare pe deplin a tuturor aspectelor structurale și funcționale care contribuie la integritatea sitului, atât în definirea condițiilor de referință, cât și în etapele care conduc la identificarea impacturilor potențiale, a măsurilor de atenuare și a oricărui impact rezidual după aplicarea măsurilor de atenuare.

Pasul 2 include următoarele activități:

—	identificarea obiectivelor de conservare ale siturilor Natura 2000 afectate de plan sau proiect;

—	identificarea și evaluarea impactului planului sau proiectului asupra obiectivelor de conservare ale siturilor;

—	luarea în considerare a efectelor cumulative cu alte planuri și proiecte.

(a) Identificarea obiectivelor de conservare ale siturilor Natura 2000 afectate de plan sau proiect

În cadrul evaluării corespunzătoare, efectele unui plan sau ale unui proiect trebuie evaluate în raport cu obiectivele de conservare stabilite pentru habitatele și speciile protejate prezente pe teritoriul siturilor Natura 2000.

Autoritățile competente trebuie să stabilească obiective de conservare pentru fiecare sit. Obiectivele trebuie să fie stabilite pentru toate speciile și tipurile de habitate de importanță comunitară în temeiul Directivei Habitate și pentru speciile de păsări din anexa I la Directiva Păsări care sunt prezente în mod semnificativ pe teritoriul unui sit Natura 2000, precum și pentru speciile de păsări migratoare care apar în mod regulat.

Obiectivele de conservare la nivel de sit reprezintă un set de obiective specifice care trebuie îndeplinite într-un sit pentru a se asigura faptul că situl contribuie în cel mai bun mod cu putință la atingerea stadiului corespunzător de conservare la nivelul corespunzător (luând în considerare aria de extindere naturală a speciei sau a tipurilor de habitate respective).

Obiectivele de conservare la nivel de sit ar trebui să definească starea de conservare dorită a speciilor și a tipurilor de habitate de pe teritoriul sitului pentru a-și maximiza contribuția la realizarea SCC [stadiu corespunzător de conservare] la nivelul corespunzător. Acestea sunt definite uneori ca un set de obiective care trebuie atinse într-o anumită perioadă de timp. Aceste obiective ar trebui stabilite în funcție de evaluarea conservării fiecărei specii și a fiecărui tip de habitat de pe teritoriul sitului, astfel cum au fost înregistrate în formularul-tip.

A se vedea mai multe detalii în Ghidul privind articolul 6 – secțiunea 2.3.1 și în Nota Comisiei privind stabilirea obiectivelor de conservare (disponibilă la adresa: https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/guidance_en.htm).

Obiectivele de conservare pentru un sit Natura 2000 sunt, de obicei, stabilite în planurile de gestionare sau în instrumentele de gestionare relevante sau în alte documente publicate pentru situri (de exemplu, acte de desemnare publicate în jurnale oficiale). Acestea ar trebui, de asemenea, să fie puse la dispoziția publicului.

Obiectivele de conservare pentru fiecare dintre tipurile de habitate și speciile prezente pe teritoriul sitului ar trebui să fie legate de necesitățile lor ecologice și stabilite în raport cu parametrii utilizați pentru stabilirea stării sale de conservare în cadrul sitului (de exemplu, suprafața, structura și funcțiile sau populațiile acestora). Acestea ar trebui să specifice țintele care trebuie atinse pentru fiecare dintre aceste/acești atribute/parametri. Obiectivele ar trebui să includă, de asemenea, ținte/limite pentru procesele și funcțiile ecologice de care depind habitatele și speciile (de exemplu, definirea calității și cantității apei necesare pentru speciile acvatice).

Obiectivele de conservare trebuie:

—	să fie specifice – și anume să se refere la o anumită caracteristică (specii sau tip de habitat) și să definească condiția (condițiile) necesare pentru realizarea obiectivului de conservare;

—

să poată fi măsurate și raportate – și anume să includă ținte cantitative (eventual completate de ținte calitative, cum ar fi o descriere a stării corespunzătoare a unui habitat sau a unei structuri de populație), care să permită monitorizarea pentru a stabili dacă obiectivele de conservare sunt îndeplinite și în sensul articolului 17 din Directiva Habitate;

—	să fie realiste – și anume să aibă în vedere un calendar rezonabil și o utilizare rezonabilă a resurselor;

—	să aibă o abordare coerentă – și anume structura obiectivelor de conservare ar trebui, în măsura în care este posibil, să fie aceeași în toate siturile și, în siturile care sprijină aceeași caracteristică, să utilizeze atribute și ținte similare pentru a descrie starea corespunzătoare; și

—	să fie cuprinzătoare – și anume atributele și țintele ar trebui să vizeze proprietățile caracteristicii necesare pentru a-i descrie starea fie drept corespunzătoare, fie drept necorespunzătoare.

Obiectivele trebuie să specifice, de asemenea, dacă vizează „readucerea” sau „menținerea” la stadiul de conservare a respectivei caracteristici a sitului (nivelul de ambiție care prestabilește măsurile de conservare necesare).

Adaptare după „Nota Comisiei privind stabilirea obiectivelor de conservare” (disponibilă la adresa: https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/guidance_en.htm).

Lipsa obiectivelor de conservare specifice sitului sau stabilirea de obiective de conservare care nu sunt în conformitate cu standardul descris mai sus pune în pericol respectarea cerințelor prevăzute la articolul 6 alineatul (3).

Caseta 9 oferă exemple de obiective de conservare ale siturilor.

Caseta 9

Exemple de obiective de conservare pentru tipurile de habitate și speciile din cadrul siturilor Natura 2000

Recifuri (1170)

—	suprafața habitatului permanent (xx ha) este stabilă sau în creștere, supusă unor procese naturale;

—	distribuția recifurilor este stabilă sau în creștere (se furnizează harta);

—	următoarele tipuri de comunități sunt conservate în stare naturală: complex de comunități de recifuri intermareice expuse (xx ha); complex de comunități intermareice expuse (xx ha) (se furnizează o descriere a fiecărui tip de comunitate).

Dune mobile de-a lungul țărmului cu Ammophila arenaria („dune albe”) (2120)

—	suprafața habitatului (xx ha) este stabilă sau în creștere și nu există o scădere a distribuției sale (se furnizează harta), supusă unor procese naturale;

—	deplasarea naturală a sedimentelor și a materiei organice este menținută, fără niciun obstacol fizic (de exemplu, bariere fizice);

—	se menține prezența comunităților sărace în specii, dominate de Ammophila arenaria

—	speciile bioindicatoare negative (inclusiv speciile alogene, speciile care indică modificări ale situației nutrienților și speciile care nu sunt considerate caracteristice habitatului) reprezintă o acoperire de sub 5 %.

Pajiști uscate (4030)

—	suprafața actuală (xx ha) și distribuția habitatului în cadrul sitului cresc cu x % (se furnizează harta);

—	se menține abundența speciilor tipice (se furnizează lista);

—	se menține un grad scăzut de acoperire cu arbori și arbuști indigeni răzleți (acoperire < 10 %);

—	cel puțin 1 %, dar nu mai mult de 10 % din suprafața habitatului constă în terenuri necultivate;

—	depunerile de azot se mențin sub valorile critice definite pentru sit (de exemplu, 10-20 kg N/ha/an).

Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau argilos-nămoloase (Molinion caeruleae) (6410).

—	suprafața actuală (xx ha) și distribuția habitatului în cadrul sitului cresc cu x % (se furnizează harta);

—

compoziția vegetală este îmbunătățită: cel puțin xx specii bioindicatoare pozitive prezente, inclusiv o specie „de calitate superioară”, speciile bioindicatoare negative au în mod colectiv un grad de acoperire de cel mult 20 %, cu un grad de acoperire cu o specie individuală de sub 10 % și cu un grad de acoperire cu specii alogene de cel mult 1 %;

—	structura vegetală este îmbunătățită: gradul de acoperire cu specii lemnoase și ferigi (Pteridium aquilinum) nu depășește 5 %, iar componenta de vegetație a ierburilor cu frunze late este cuprinsă între 40 și 90 %. Înălțimea a cel puțin 30 % din pajiști este cuprinsă între 10 și 80 cm;

—	structura fizică este menținută: maximum 10 % de terenuri necultivate.

Turbării active (7110)

—	suprafața habitatului din cadrul sitului este extinsă (de exemplu, creșterea suprafeței actuale cu 10 % – de la xx ha la yy ha), iar starea acestuia este îmbunătățită (de exemplu, prin creșterea nivelului de acoperire al mușchilor de turbă caracteristici – specii de Sphagnum la minimum x %);

—

nivelurile adecvate ale apei sunt restabilite în întregul sit (nivelul mediu al apei trebuie să se situeze aproape de suprafața pajiștilor de turbărie sau peste aceasta în cea mai mare parte a anului; fluctuațiile sezoniere nu ar trebui să depășească 20 cm și ar trebui să fie doar cu doar 10 cm sub suprafață, cu excepția unor perioade foarte scurte);

—	pH-ul solului și nivelurile adecvate de nutrienți sunt menținute (nutrienții relevanți și ariile lor de extindere naturală sunt furnizate pentru sit);

—	gradul de acoperire cu arbori și arbuști indigeni răzleți este mai mic de 10 %.

Păduri de fag Luzulo-Fagetum (9110)

—	stadiul actual de conservare este menținut (coresp.);

—	suprafața actuală a habitatului din cadrul sitului: xx ha sunt menținute;

—

speciile caracteristice de arbori sunt menținute: cel puțin 70 % din nivelul coronamentului compus din Picea abies, Fagus sylvatica ssp. sylvatica, Abies alba în proporții diferite, cu o prezență rară de Betula pendula, Sorbus aucuparia, cu o acoperire de 80-90 % și 22-30 m înălțime pentru molid și brad, 18-24 m pentru fag la vârsta de 100 de ani;

—

sunt menținute speciile caracteristice pentru stratul erbaceu: Strat erbaceu cu cel puțin trei specii/1 000 m2 din următoarele specii acidofile: Calamagrostis arundinacea, Luzula luzuloides, Vaccinium myrtillus, Hieracium rotundatum, Athyrium filix-femina, Digitalis grandiflora, Dryopteris filix-mas, Festuca drymeia, Galium odoratum, Galium schultesii, Lamium galeobdolon, Luzula luzuloides, Oxalis acetosella, Poa nemoralis, Pteridium aquilinum, Veronica officinalis;

—	specii invazive și alohtone de arbori, inclusiv gradul de acoperire a ecotipului necorespunzător de sub 20 %; arbori de retenție: cel puțin trei arbori/ha; volumul de lemn mort: cel puțin 20 m3/ha.

Păduri de fag Asperulo-Fagetum (9130)

—	suprafața actuală (xx ha) și distribuția habitatului în cadrul sitului cresc cu x % (se furnizează harta);

—

calitatea habitatului (în ceea ce privește structura și funcția ecologică) este îmbunătățită prin asigurarea faptului că: cel puțin 95 % dintre arborii care formează coronament sunt specii indigene la nivel local, cum ar fi fagul, frasinul și stejarul, cel puțin 50 % fiind Fagus sylvatica; aproximativ 10 % din coronament include un model dinamic, în evoluție, de lacune care încurajează regenerarea naturală a speciilor de arbori de toate vârstele; cel puțin X arbori maturi/ha și cel puțin X specii relevante de floră care crește la nivelul solului/ha (se furnizează lista speciilor relevante);

—

volumul de lemn mort, în picioare și căzut, este sporit, atunci când este posibil, pentru a asigura un habitat pentru nevertebrate, ciuperci și alte specii de pădure (arbori și ramuri căzute, ramuri moarte pe arbori vii sau arbori morți în picioare, toți cu diametrul total > 20 cm; se indică volumul minim).

Vidra (Lutra lutra)

—	populația actuală (xx exemplare) este menținută;

—	calitatea ecologică a habitatului de apă dulce (râu) este îmbunătățită (pe o distanță de xx km);

—	numărul de locuri de odihnă și de vizuini (se furnizează numărul) este menținut și nu există o scădere semnificativă a biomasei de pește disponibile (xx kg);

—	este îmbunătățită conectivitatea cu alte populații de vidre de-a lungul râului.

Marsuinul (Phocoena phocoena)

—	este menținută populația actuală a speciei de pe teritoriul sitului (xx exemplare).

—	zgomotul subacvatic la maximum este limitat la xx dB.

—	aria de extindere a speciei în cadrul sitului este menținută prin asigurarea faptului că nu există bariere artificiale care ar putea limita utilizarea sitului.

—	disponibilitatea și densitatea prăzii în cadrul sitului sunt menținute (de exemplu, inclusiv uvă, merlan, hering și șprot).

—	captura accidentală de marsuin în echipamentul de pescuit din cadrul sitului este împiedicată.

Liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros)

—	populația este menținută, cu un număr minim de xx lilieci pentru locurile de staționare diurnă sau înnoptare pe timpul verii;

—	sunt menținute numărul și starea locurilor de staționare diurnă sau înnoptare pe timpul verii și ale celor auxiliare;

—	întinderea habitatului potențial de căutare a hranei (xx ha) și a caracteristicilor liniare (xx km) este menținută fără vreo scădere sau pierdere semnificativă pe o rază de 2,5 km față de locul de staționare diurnă sau înnoptare (se furnizează harta);

—	nu există o creștere semnificativă a intensității luminii artificiale în apropierea locului de staționare diurnă sau înnoptare sau de-a lungul rutelor de deplasare pe o rază de 2,5 km față de locul de staționare diurnă sau înnoptare.

În absența unor obiective de conservare (28), evaluarea corespunzătoare ar trebui să presupună cel puțin că obiectivul este de a garanta că tipurile de habitate sau habitatele speciilor prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului nu se deteriorează sub nivelul actual (la momentul evaluării) și că speciile nu sunt perturbate în mod semnificativ, în conformitate cu cerințele de la articolul 6 alineatul (2) (29).

Deși evaluarea ar trebui să pună accentul pe păsările și pe speciile și tipurile de habitate de importanță comunitară prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului, nu trebuie uitat faptul că aceste trăsături-țintă interacționează, de asemenea, cu alte specii, tipuri de habitate, precum și cu mediul natural în moduri complexe. În această privință, alte specii pot fi, de asemenea, relevante atunci când se analizează efectele potențiale asupra habitatelor protejate dacă acestea constituie specii tipice de plante și animale ale tipului de habitat în cauză (30) sau dacă joacă un rol semnificativ în lanțul alimentar de care depind trăsăturile-țintă ale sitului Natura 2000. Acest lucru se va reflecta în obiectivele de conservare ale sitului, iar evaluarea corespunzătoare ar trebui să analizeze, de asemenea, impactul posibil al planului sau proiectului asupra acestor alte specii, dacă este cazul.

Elementele de peisaj care contribuie la coerența ecologică a rețelei, inclusiv la conectivitatea acesteia, ar trebui, de asemenea, să fie luate în considerare, după caz, în evaluarea efectelor planurilor și proiectelor asupra rețelei Natura 2000 (a se vedea tabelul 4).

(b) Identificarea și evaluarea impactului planului sau proiectului având în vedere obiectivele de conservare ale sitului

Trebuie să se identifice, făcând apel la cele mai relevante cunoștințe științifice în materie, toate aspectele planului sau ale proiectului care ar putea, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, să afecteze obiectivele de conservare a sitului.

Evaluarea efectelor trebuie să se bazeze pe criterii obiective și, dacă este posibil, cuantificabile. Impacturile ar trebui să fie anticipate cât mai precis posibil, iar baza acestor previziuni ar trebui să fie prezentată în mod clar și înregistrată în raportul de evaluare corespunzătoare.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.6.

Evaluarea trebuie să acopere impactul întregului plan sau proiect în cauză, cu toate activitățile pe care le cuprinde și în toate fazele (pregătire, construcție, exploatare și, după caz, dezafectare sau recondiționare). Evaluarea trebuie să identifice și să stabilească deosebirea între diferitele tipuri de impact, inclusiv efectele directe și indirecte, efectele temporare sau permanente, efectele pe termen scurt și lung și efectele cumulative.

Evaluarea include, de regulă, analiza următoarelor impacturi posibile:

—

Pierdere directă: reducerea suprafeței acoperite de habitat ca urmare a distrugerii sale fizice (de exemplu, ca urmare a îndepărtării sale sau a depozitării de materiale de construcție sau a depunerii de sedimente); pierderea de către specii a zonelor lor de reproducere, de căutare a hranei, de odihnă.

—

Degradare: deteriorarea calității habitatului, care conduce la o abundență redusă a speciilor caracteristice sau la modificarea structurii biocenozei (componența speciilor). Aceasta poate fi cauzată de modificări ale condițiilor abiotice (de exemplu, nivelul apei sau creșterea turbidității, a poluanților sau a depunerilor de praf); deteriorarea zonelor de reproducere, de căutare a hranei, de odihnă ale speciilor.

—

Perturbare: schimbarea condițiilor de mediu existente (de exemplu, creșterea poluării fonice sau luminoase, o frecvență mai mare a persoanelor și a vehiculelor). Perturbările pot provoca, printre altele, strămutări ale exemplarelor speciilor, modificări comportamentale ale speciilor sau riscul de morbiditate sau mortalitate.

—	Fragmentare: care conduce la modificarea parcelelor de răspândire a habitatelor și a speciilor relevante, de exemplu prin crearea de bariere fizice sau ecologice în zone conectate din punct de vedere fizic sau funcțional sau prin împărțirea acestora în unități mai mici și mai izolate.

—	Alte efecte indirecte: modificarea indirectă a calității mediului (care rezultă, de exemplu, din modificarea disponibilității nutrienților și a luminii sau din creșterea vulnerabilității sitului la alte amenințări noi, cum ar fi speciile alogene invazive, pătrunderea oamenilor și a animalelor).

Aceste efecte ar trebui analizate având în vedere obiectivele de conservare specifice sitului, ceea ce implică faptul că analiza trebuie efectuată nu numai în ceea ce privește starea actuală a habitatelor și a speciilor prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului, ci și în ceea ce privește starea dorită a acestora, astfel cum este definită de obiectivele de conservare (de exemplu, creșterea dimensiunii populației sau a suprafeței acoperite de habitat cu x %).

Prin urmare, o analiză a efectelor având în vedere obiectivele de conservare specifice sitului trebuie efectuată, de asemenea, pe baza atributelor specifice sau a parametrilor specifici care determină starea de conservare a caracteristicilor protejate (de exemplu, aria de extindere, habitatul, structura și funcția, dimensiunea populației, perspectivele viitoare).

Fiecare aspect al planului sau al proiectului ar trebui examinat la rândul său, iar efectele sale potențiale ar trebui să fie luate în considerare în raport cu obiectivele de conservare ale sitului. Ulterior, efectele asupra tuturor habitatelor și speciilor afectate ar trebui analizate împreună și în legăturile dintre ele, astfel încât interacțiunile dintre acestea să poată fi, de asemenea, luate în considerare.

Pot fi utilizate diferite metode pentru a estima impactul potențial al planului sau al proiectelor. Caseta 10 enumeră câteva exemple de metode care pot fi utilizate pentru a estima impactul, dar și scara impactului.

Caseta 10

Exemple de metode de estimare a impactului

Măsurătorile directe, de exemplu, dimensiunea suprafeței habitatelor pierdute sau afectate, pot identifica pierderile proporționale din populațiile de specii, ale habitatelor și ale comunităților.

Diagramele de flux, diagramele de rețea și diagramele de sistem identifică lanțurile de impact care rezultă din impacturile directe și indirecte, în funcție de modul în care au fost create, ilustrând interrelațiile și metodele de realizare a proceselor.

Modelele predictive cantitative furnizează previziuni matematice pe baza datelor și a ipotezelor privind forța și direcția impactului. Modelele pot extrapola predicții consecvente cu datele anterioare și actuale (analiza tendințelor, scenarii, analogii care transferă informații din alte locuri relevante) și cu predicțiile intuitive. Unele modele utilizate în mod curent estimează dispersarea poluanților în aer, eroziunea solului, încărcarea cu sedimente a cursurilor de apă și deficitul de oxigen în râurile poluate.

Sistemele de informații geografice (GIS) pot fi utilizate pentru crearea unor modele de relații spațiale, cum ar fi suprapunerea constrângerilor, sau pentru cartografierea zonelor vulnerabile și a localizării pierderilor de habitat. GIS reprezintă o combinație de date cartografice computerizate și de stocare a hărților, precum și un sistem de gestionare a bazelor de date care stochează caracteristici, cum ar fi utilizarea terenurilor sau pantele. GIS permite afișarea, combinarea și analizarea rapidă a variabilelor stocate.

Informațiile extrase din proiecte anterioare similare pot fi utile, în special dacă s-au făcut inițial previziuni cantitative și dacă acestea au fost monitorizate pe parcursul operării.

Opiniile și concluziile experților pot proveni din experiența și consultările anterioare.

Tabelul 5 furnizează un exemplu de analiză încrucișată sistematică între elementele proiectului și caracteristicile protejate ale unui sit Natura 2000.

Tabelul 5

Exemplu de analiză încrucișată sistematică între componentele proiectului și caracteristicile protejate ale unui sit Natura 2000 – exemplu simplificat pentru o fermă piscicolă

Faza proiectului	Componenta proiectului	Habitatul 1 Râu	Habitatul 2 Păduri riverane	Habitatul 3 Lande umede	Specia 1 Pești	Specia 2 Nevertebrate	Specia 3 Păsări
Construcție	Iazuri	Modificarea albiei râului și a debitului râului (xx m lungime)	Pierderea suprafeței (xx m2)	Pierderea suprafeței (xx m2)		Modificări ale comunităților de specii	Perturbarea, strămutarea exemplarelor. Pierderea habitatului de reproducere
	Clădiri			Pierderea suprafeței (xx m2)		Pierderea și deteriorarea habitatului
	Drumuri		Modificări locale ale debitului de apă	Pierderea suprafeței (xx m2)		Pierderea și deteriorarea habitatului
Exploatare	Hrănirea și tratamentele peștilor	Poluarea apei cu produse organice și chimice			Modificarea calității habitatului ca urmare a poluării apei		Perturbarea, strămutarea exemplarelor
	Captarea apei	Modificarea habitatului ca urmare a reducerii debitului		Degradarea habitatului ca urmare a reducerii debitului	Degradarea habitatului ca urmare a reducerii debitului
	Iluminat					Perturbarea, strămutarea exemplarelor	Perturbarea, strămutarea exemplarelor
	Zgomot						Strămutarea exemplarelor

Evaluarea trebuie să se bazeze pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile în domeniu. Aceasta înseamnă că informațiile trebuie să fie complete și actualizate. Din acest motiv, este adesea necesar să se efectueze anchete pe teren pentru a completa lacunele în materie de informații și pentru a colecta date precise. Aceasta poate implica, de exemplu, prospectarea zonei (prin utilizarea de metode de eșantionare, recensăminte, inventare etc.) pentru a identifica sau a confirma localizarea exactă și distribuția caracteristicilor naturale în raport cu activitățile planificate ale planului sau ale proiectului în curs de evaluare, precum și stadiul lor de conservare.

Un studiu documentar prealabil poate fi util pentru a analiza cunoștințele disponibile și pentru a identifica nevoile de informații care justifică continuarea activității de anchetă pe teren. De exemplu, aceasta poate fi o practică utilă atunci când studiul documentar indică faptul că există habitate vulnerabile care au un grup rar de floră și/sau faună asociat sau că zona care urmează să fie afectată găzduiește specii esențiale pentru obiectivele de conservare ale sitului.

Datele obținute în urma anchetelor pe teren ar trebui să ofere o bază obiectivă pentru procesul de evaluare, care trebuie să fie efectuat având în vedere obiectivele de conservare specifice sitului. Pentru ca datele colectate pe teren să fie complete, trebuie stabilit un interval de timp suficient, de exemplu un studiu de unul sau mai mulți ani care să acopere un ciclu de vegetație complet, ținând seama de caracterul sezonier al faunei sălbatice, sau studii faunistice care ar putea necesita repetări pentru a confirma populațiile și tendințele de-a lungul unei perioade de timp.

În ceea ce privește proiectele majore precum autostrăzi, căi ferate, parcuri eoliene, porturi, căi navigabile etc., care, dată fiind scara și natura lor, se preconizează că vor avea efecte semnificative asupra unui sit, sunt aproape întotdeauna necesare studii de teren. Acestea vor trebui să includă cartografierea detaliată a habitatelor protejate sau a zonelor de reproducere sau de odihnă ale speciilor etc. (cu excepția cazului în care unele dintre aceste anchete și studii au fost deja efectuate recent, de exemplu în timpul elaborării sau al actualizării unui plan de gestionare sau în timpul evaluării unui alt proiect major de dezvoltare din zonă).

Impactul ar trebui cuantificat sau înregistrat utilizând parametri care permit evaluarea amplorii și a gravității impactului asupra obiectivelor de conservare specifice ale habitatelor și speciilor care au o prezență semnificativă pe teritoriul sitului (a se vedea, de asemenea, caseta 7 din secțiunea 3.1.4 pentru indicatorii importanței). Aceasta ar putea include, de exemplu, parametri precum:

—

suprafața habitatului sau a habitatului speciilor pierdute definitiv (de exemplu, prin defrișarea vegetației sau eliminarea unor zone adecvate de reproducere/cuibărit) evaluată în raport cu suprafața habitatului în cadrul sitului, la nivel regional, național și biogeografic (procentul de suprafață pierdută a habitatului) și în raport cu ținta stabilită în obiectivul de conservare specific sitului (care poate include o țintă de refacere);

—

suprafața habitatului sau a habitatului speciilor afectate (de exemplu, prin poluare, zgomot, deteriorarea altor condiții ecologice) evaluată în raport cu procentul suprafeței habitatului din cadrul sitului, la nivel regional, național și biogeografic (procentul de suprafață afectată a habitatului) și în raport cu ținta stabilită în obiectivul de conservare specific sitului (care poate include o țintă de refacere);

—

dimensiunea populațiilor de specii rezidente și migratoare afectate, evaluată în raport cu populațiile locale, regionale, naționale și internaționale (procentul populației afectate) și în raport cu ținta stabilită în obiectivul de conservare specific sitului (care poate include o țintă de creștere a dimensiunii populației în cadrul sitului);

—

amploarea impactului (de exemplu, prin poluare, zgomot, deteriorarea altor condiții ecologice) asupra calității habitatului sau a habitatului speciei ori asupra supraviețuirii speciilor afectate, având în vedere necesitățile ecologice ale acestora în cadrul sitului, astfel cum sunt definite în obiectivul de conservare specific sitului (care poate include o țintă de refacere).

După cum s-a menționat deja la punctele de mai sus, atunci când se evaluează posibilele efecte negative, evaluarea ar trebui să aibă în vedere nu numai modificările negative ale stadiului actual, ci și modificările care pot împiedica realizarea obiectivelor de conservare, în măsura în care acestea necesită îmbunătățirea condițiilor actuale.

Impacturile cumulative pot rezulta din efectele succesive, incrementale și/sau combinate ale unui proiect de dezvoltare (plan, proiect) atunci când se adaugă altor proiecte existente, planificate și/sau anticipate în mod rezonabil (a se vedea, de asemenea, secțiunea 3.1.4, tabelul 2 privind etapele principale pentru evaluarea efectelor cumulative asupra unui sit Natura 2000). Printre exemplele de impacturi cumulative se numără următoarele:

—	creșterea concentrațiilor de poluanți (în special în apă și sol) peste nivelurile compatibile cu necesitățile ecologice ale habitatului sau ale speciilor protejate în cadrul sitului;

—	reducerea debitului apei într-un bazin hidrografic ca urmare a mai multor captări de apă, sub nivelul compatibil cu necesitățile ecologice ale habitatului sau ale speciilor protejate în cadrul sitului;

—	interferența cu rutele de migrare sau cu deplasarea animalelor sălbatice;

—	creșterea presiunii asupra habitatelor și speciilor dintr-un ecosistem ca urmare a diferitelor proiecte.

Impacturile cumulative cuprind o gamă largă de impacturi asupra unor scări geografice și calendare diferite. În unele cazuri, impacturile cumulative au loc deoarece o serie de proiecte de același tip sunt în curs de dezvoltare. Printre primele exemple se numără:

—	atunci când mai multe proiecte hidroelectrice sunt construite sau planificate pe același râu sau în același bazin hidrografic;

—	atunci când mai multe proiecte referitoare la petrol și gaze sau proiecte de extracție a resurselor minerale sunt dezvoltate în imediata apropiere; sau

—	atunci când se construiesc sau se planifică o serie de parcuri eoliene pe același coridor de zbor sau în aceeași regiune.

În alte cazuri, impacturile cumulative apar ca urmare a efectelor combinate ale diferitelor tipuri de proiecte din aceeași zonă, cum ar fi dezvoltarea unui loc de extracție a resurselor minerale, drumuri de acces, linii de transport și alte utilizări ale terenurilor adiacente. În unele situații, diferite componente ale aceluiași proiect sunt implementate și evaluate separat, ceea ce înseamnă că impacturile cumulative ale acestor componente ar trebui, de asemenea, să facă obiectul unei evaluări a impacturilor cumulative.

În timpul evaluării corespunzătoare, trebuie să se țină seama de alte planuri sau proiecte care, în combinație cu planul sau proiectul analizat, ar putea avea un efect semnificativ. De exemplu, un drum propus va trece la o anumită distanță față de un sit Natura 2000, iar perturbarea pe care o va genera (de exemplu, zgomot) nu va afecta în mod semnificativ speciile de păsări protejate din cadrul sitului. Cu toate acestea, în cazul în care există alte proiecte sau planuri existente sau propuse (de exemplu, un drum pe cealaltă parte a sitului Natura 2000), nivelurile totale de zgomot produse de toate aceste proiecte combinate pot cauza un nivel semnificativ de perturbare pentru speciile de păsări respective (niveluri de zgomot mai mari decât cele compatibile cu necesitățile ecologice ale speciilor).

De reținut, de asemenea, că impacturi cumulative ar putea surveni în cazul interacțiunii zonelor afectate. Un exemplu în acest sens ar fi cazul în care un proiect propus ar putea reduce nivelurile apei într-un sit Natura 2000. Deși această reducere a resurselor poate să nu fie semnificativă în sine, în cazul în care reziduurile existente de pesticide și de îngrășăminte ajung în sit dintr-o zonă agricolă intensivă din apropiere, nivelurile mai scăzute ale apei pot indica existența unor concentrații mai mari de poluanți atunci când au loc șiroiri, în măsura în care efectul combinat devine semnificativ, și anume concentrații de poluanți care depășesc nivelurile compatibile cu necesitățile ecologice ale habitatului sau ale speciilor protejate în cadrul sitului.

Efectele „în combinație” ar fi trebuit să fie deja examinate în etapa de preevaluare (secțiunea 3.2) și ar fi trebuit identificate orice alte planuri și proiecte care pot acționa în combinație. Este posibil ca evaluarea în etapa de preevaluare să fi fost simplificată, dar, în etapa de evaluare corespunzătoare, impacturile identificate ale altor proiecte sau planuri care pot acționa în combinație cu planul sau proiectul evaluat ar trebui evaluate în mod adecvat. Acest lucru necesită cuantificarea și/sau calificarea amplorii acestor alte impacturi și identificarea caracteristicilor afectate ale siturilor Natura 2000.

Astfel cum se menționează în secțiunea 3.1.4, dispoziția „în combinație” privește alte planuri sau proiecte care au fost deja finalizate, aprobate, dar încă nefinalizate sau prezentate în vederea acordului.

Pe lângă efectele planurilor sau proiectelor care fac obiectul principal al evaluării, ar putea fi adecvat să se ia în considerare efectele planurilor și proiectelor deja finalizate, inclusiv cele anterioare datei de transpunere a directivei sau datei desemnării sitului. Efectele acestor planuri și proiecte finalizate ar face parte, de regulă, din condițiile de referință ale sitului care sunt luate în considerare în acest stadiu.

Planurile și proiectele care au fost aprobate în trecut, dar care nu au fost încă puse în aplicare sau finalizate ar trebui, de asemenea, incluse în această dispoziție în combinație. În ceea ce privește celelalte planuri sau proiecte propuse, în interesul securității juridice ar fi oportun să se limiteze dispoziția „în combinație” la planurile care au fost propuse efectiv, și anume pentru care a fost depusă o cerere de aprobare sau de acord. În același timp, trebuie să fie evident că, la evaluarea unui plan sau proiect propus, statele membre nu creează o prezumție în favoarea altor planuri sau proiecte viitoare care nu au fost încă propuse.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.5.3.

Domeniul geografic de aplicare care trebuie utilizat atunci când se analizează efectele cumulative va depinde de tipul de plan sau proiect și de habitatele și speciile care au o prezență semnificativă pe teritoriul sitului. Acesta ar putea fi, de exemplu, pe o anumită rază, într-o zonă de captare a apei sau de-a lungul unei rute de migrare a păsărilor. Cu toate acestea, domeniul geografic de aplicare ar trebui să acopere întreaga zonă geografică în care toate activitățile planurilor sau proiectelor și efectele lor cumulative ar putea avea implicații asupra obiectivelor de conservare ale siturilor Natura 2000 în cauză.

Evaluările la nivel de plan sunt deosebit de adecvate pentru evaluarea efectelor cumulative și sinergice, deoarece pot anticipa apariția unor probleme ulterior în faza de proiect, de exemplu în cazul planurilor pentru sectoare specifice, cum ar fi transporturile, energia, gestionarea apei, precum și planurile și strategiile regionale, planurile de utilizare a terenurilor etc. În acest context, poate fi deosebit de util să se consulte evaluările de mediu ale altor planuri și proiecte existente care afectează aceeași zonă (SEA și evaluarea corespunzătoare, dacă sunt disponibile).

Evaluarea corespunzătoare efectuată cu privire la aceste planuri poate stabili, de asemenea, domeniul de aplicare pentru evaluarea corespunzătoare a componentelor individuale ale planului (proiectelor) în ceea ce privește efectele cumulative ale acestora. De exemplu, atunci când se definește domeniul evaluării corespunzătoare a unui plan de extracție a resurselor minerale, poate fi util să se determine aria de extindere sau măsura în care rețeaua mai largă de drumuri de acces la siturile de extracție poate contribui la impacturile cumulative, de exemplu în ceea ce privește fragmentarea habitatelor care afectează populațiile de specii.

Tabelul 3 ilustrează sursele care pot furniza informații cu privire la alte planuri și proiecte care pot genera efecte cumulative. Instrumentele de compilare a impacturilor cumulative, cum ar fi bazele de date care înregistrează proiectele și planurile care vor fi avute în vedere, sunt utile pentru simplificarea evaluării efectelor cumulative. De exemplu, obținerea unei imagini de ansamblu a diferitelor activități este mult facilitată dacă există o bază de date națională sau regională actualizată, care include, de preferință, o hartă dinamică ce permite utilizatorilor să caute toate proiectele, inclusiv cele aflate încă în faza de planificare. Pentru ca aceste baze de date să fie utile pentru evaluarea corespunzătoare, autoritățile competente ar trebui să urmărească păstrarea online a documentelor relevante (de exemplu, evaluarea impactului, măsurile de atenuare introduse sau condițiile stabilite pentru aprobare) și după acordarea autorizațiilor.

Autoritățile competente (de conservare a naturii, sectoriale) ar trebui consultate pentru a colecta informații cu privire la celelalte planuri/proiecte care ar trebui avute în vedere în timpul evaluării. Autoritățile competente pot, de asemenea, să sprijine sau să contribuie la evaluarea impacturilor cumulative, deoarece au cea mai bună imagine de ansamblu și cele mai bune cunoștințe cu privire la alte activități din domenii mai largi. Acestea pot, de asemenea, colecta toate informațiile relevante și le pot furniza dezvoltatorilor de proiecte și consultanților.

Evaluarea impacturilor cumulative se poate baza pe informații provenite dintr-o varietate de surse, inclusiv studii și programe de mediu, evaluări strategice, sectoriale și regionale de mediu, evaluări de mediu la nivel de proiect, evaluări ale impacturilor cumulative din situații similare și studii specifice pe teme specifice. Consultanța de specialitate poate constitui, de asemenea, o bună sursă de informații privind efectele cumulative.

O gamă largă de metode și instrumente pot fi utilizate pentru a evalua impacturile cumulative și includ, de obicei, și o definire a domeniului evaluării și o fază de evaluare (a se vedea figura 2 de mai jos).

Sursă: Comisia Europeană, 1999. Guidelines for the Assessment of Indirect and Cumulative Impacts as well as Impact Interactions.

Consultările, listele de verificare, hărțile suprapuse, analiza rețelei și a sistemelor pot fi instrumente adecvate în cadrul exercițiului de definire a domeniului evaluării, care va identifica impacturile potențiale care trebuie analizate în continuare în cadrul evaluării impacturilor cumulative.

—

Analizele rețelei și sistemelor se bazează pe conceptul potrivit căruia există legături și căi de interacțiune între caracteristicile individuale ale mediului și că, atunci când un element este afectat în mod specific, acesta va avea, de asemenea, un efect asupra altor caracteristici care interacționează cu acesta.

—

Analizele spațiale utilizează sisteme de informații geografice (GIS) și hărți suprapuse pentru a identifica locul în care pot apărea impacturile cumulative ale mai multor acțiuni diferite și pentru a identifica interacțiunile impacturilor. Acestea pot, de asemenea, să suprapună efectul unui proiect asupra receptorilor, caracteristicilor sau resurselor selectate pentru a identifica locul în care impactul ar fi cel mai ridicat.

—

Cartografierea sensibilității poate fi, de asemenea, utilă, deoarece poate contribui la anticiparea potențialelor impacturi cumulative ale anumitor activități asupra caracteristicilor naturale care sunt vulnerabile la efectele activităților respective (a se vedea mai multe detalii în secțiunea 4.2.2 din prezentul document de orientare) (31).

—	Pot fi constituite grupuri de experți pentru a identifica și evalua impacturile cumulative. Se pot utiliza matrice pentru a evalua impactul și pentru a avea în vedere impacturile cumulative ale mai multor acțiuni asupra unui sit sau a unei caracteristici, precum și interacțiunile dintre impacturi.

—	Modelarea oferă un instrument analitic pentru cuantificarea relațiilor cauză-efect prin simularea condițiilor de mediu. Aceasta poate varia de la modelarea calității aerului sau a zgomotului la utilizarea unui model reprezentând un sistem natural complex.

—	Analizele capacității portante (32) analizează acumularea impacturilor în raport cu pragurile. Cu toate acestea, s-ar putea să nu fie întotdeauna posibilă stabilirea pragului sau a capacității portante pentru o anumită caracteristică sau un anumit receptor.

Indiferent de metodele alese, acestea ar trebui să fie adaptate la informațiile disponibile pentru analiză și să furnizeze, ori de câte ori este posibil, o estimare cantitativă a impactului cumulativ. În cazul în care urmează să fie elaborate estimări calitative ale impactului cumulativ, acestea ar trebui să se bazeze mai degrabă pe o estimare consensuală a unui grup de experți independenți, decât pe opinia unui expert individual. Un grup de experți poate fi, de asemenea, util și chiar necesar, de exemplu în cazul în care efectele cumulative care urmează să fie evaluate provin din proiecte diferite precum construcția de centrale hidroelectrice, dragarea și irigarea pe același râu.

Nu este necesar ca metoda aleasă să fie complexă. Scopul ar trebui să fie prezentarea rezultatelor într-un mod care să poată fi ușor înțeles de dezvoltator, de factorul de decizie (și anume autoritatea competentă) și de public. Guvernele pot juca un rol semnificativ prin furnizarea și punerea în aplicare a unor cadre care să ghideze această activitate și să contribuie la identificarea și gestionarea impacturilor cumulative.

Caseta 11 prezintă un exemplu de proces pas cu pas pentru evaluarea impacturilor cumulative. Procesul trebuie aplicat în mod flexibil, și anume pașii pot fi eliminați din succesiune și ar putea fi necesar să fie puși în aplicare în mod iterativ, unii pași urmând să fie reexaminați ca răspuns la rezultatele altora.

Caseta 11

Exemplu de proces de realizare a evaluării impacturilor cumulative

Pasul 1. Definirea domeniului evaluării

—	Identificarea limitelor geografice și a calendarului evaluării impacturilor cumulative;

—	Identificarea habitatelor și a speciilor protejate care au o prezență semnificativă pe teritoriul sitului, precum și a proceselor ecologice care trebuie avute în vedere;

—	Identificarea altor planuri și proiecte (și activități umane) existente și planificate care afectează/ar afecta caracteristicile naturale care urmează să fie incluse în evaluarea impacturilor cumulative;

—	Identificarea factorilor naturali de mediu care afectează, de asemenea, starea caracteristicilor avute în vedere în evaluarea impacturilor cumulative.

Pasul 2. Evaluarea impacturilor cumulative asupra habitatelor și speciilor protejate

—	Colectarea informațiilor disponibile cu privire la impactul altor planuri, proiecte, activități și factori naturali asupra obiectivelor de conservare specifice sitului stabilite pentru caracteristicile naturale din cadrul sitului;

—	Estimarea impactului cumulativ asupra obiectivelor de conservare specifice sitului aferente caracteristicilor protejate – și anume impactul total asupra caracteristicilor protejate atunci când impacturile planului sau proiectului analizat sunt combinate cu alte planuri sau proiecte.

Pasul 3. Evaluarea importanței impacturilor cumulative anticipate

—

Evaluarea importanței impacturilor cumulative anticipate asupra caracteristicilor naturale avute în vedere, ținând seama de obiectivele de conservare ale acestora. De exemplu, atunci când impactul cumulativ asupra stării caracteristicilor naturale se apropie de sau depășește un prag pentru un anumit atribut definit în obiectivul de conservare al respectivei caracteristici, impactul este semnificativ.

Pasul 4. Gestionarea impacturilor cumulative

—	Identificarea, atunci când este necesar, a unor măsuri suplimentare de atenuare pentru a reduce impactul cumulativ estimat asupra caracteristicilor protejate (îndeplinirea sarcinilor descrise în pașii 2 și 3 va fi necesară pentru a evalua valoarea acestei atenuări suplimentare).

3.2.3. Pasul 3: Constatarea efectelor planului sau ale proiectului asupra integrității sitului Natura 2000

Informațiile colectate și previziunile realizate cu privire la gradul și nivelul de intensitate a impacturilor și a schimbărilor care pot rezulta din diferitele etape ale planului sau ale proiectului ar trebui să permită acum evaluarea amplorii efectelor planului sau ale proiectului asupra integrității sitului.

Descrierea integrității sitului și evaluarea impactului ar trebui să se bazeze pe parametrii care determină obiectivele de conservare și care sunt specifici habitatelor și speciilor sitului și necesităților lor ecologice. Acest lucru poate fi util și pentru monitorizarea ulterioară a impactului planului sau al proiectului în timpul implementării.

În ceea ce privește conotația sau sensul termenului „integritate”, acesta face trimitere în mod clar la integritatea ecologică. Aceasta poate fi considerată drept calitatea sau starea de a fi întreg sau complet. Într-un context ecologic dinamic, termenul poate fi considerat, de asemenea, ca având sensul de reziliență și capacitate de a evolua în moduri care favorizează conservarea.

„Integritatea sitului” poate fi definită în mod util drept coerența structurii ecologice a sitului, a funcției și a proceselor ecologice pe întreaga sa zonă de răspândire, ceea ce îi permite să susțină habitatele, complexele de habitate și/sau populațiile de specii pentru care este desemnat situl respectiv.

Un sit poate fi descris ca având un nivel ridicat de integritate dacă potențialul inerent de îndeplinire a obiectivelor de conservare ale sitului este realizat, capacitatea de autoreparare și autoreînnoire în condiții dinamice este menținută și sprijinul oferit prin gestionare externă este minim.

A se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.6.4.

Astfel, „integritatea unui sit” se referă la obiectivele de conservare ale sitului, la principalele sale caracteristici naturale, la structura și funcția sa ecologică. Dacă obiectivele de conservare ale sitului nu sunt subminate de planul sau proiectul propus (per se și în combinație cu alte planuri și proiecte), atunci integritatea sitului nu este considerată a fi afectată negativ.

„Integritatea” sitului se referă, de asemenea, la principalele procese și factori ecologici care susțin prezența pe termen lung a speciilor și a habitatelor într-un sit Natura 2000. Aceasta va fi, în mod normal, acoperită de obiectivele de conservare ale sitului (de exemplu, pentru a îmbunătăți calitatea unui habitat sau pentru a extinde aria de extindere a unei specii în cadrul sitului). O afectare a acestor factori poate pune în pericol realizarea acestor obiective și poate avea un efect negativ, chiar dacă speciile sau habitatele nu sunt afectate în mod direct. De exemplu, regimul hidrologic al unui râu, procesele de morfologie fluvială, eroziunea, transportul sedimentelor și acumularea sunt factori esențiali pentru conservarea habitatelor și a speciilor râurilor, care se reflectă în obiectivele lor de conservare. Influențarea acestor procese ar putea avea un impact asupra integrității sitului, chiar dacă parcelele cunoscute ale habitatelor naturale și ale localităților cu prezență confirmată a speciilor nu sunt afectate în mod direct.

Atunci când o pierdere permanentă a unei părți dintr-un habitat sau a unei populații de specii cu prezență semnificativă pe teritoriul sitului sau o deteriorare de lungă durată a structurii, a funcției și a proceselor ecologice ale sitului sunt identificate ca un impact care rezultă din proiect sau plan, se poate concluziona că planul sau proiectul va avea un efect negativ asupra integrității sitului.

Cu toate acestea, trebuie să se țină seama, de asemenea, de faptul că, în unele cazuri, capacitatea de autoreparare sau de reziliență ar putea permite refacerea structurii și a funcțiilor ecologice ale sitului într-o perioadă relativ scurtă de timp, de exemplu o comunitate sau o populație de specii s-ar putea reface în mod natural după o anumită perturbare temporară. În acest caz, s-ar putea considera că proiectul nu ar avea efecte negative asupra integrității sitului. Capacitatea de autoreparare s-ar reflecta în mod normal în obiectivele de conservare ale caracteristicilor protejate (de exemplu, identificarea anumitor praguri sau limite ale schimbării, cum ar fi, de exemplu, permiterea unui anumit nivel de turbiditate temporară ca urmare a lucrărilor de întreținere asupra râurilor sau a altor corpuri de apă).

Gradul efectelor negative temporare poate stabili dacă se poate constata un efect negativ asupra sitului. Dacă timpul necesar refacerii habitatului este estimat în zile, săptămâni sau chiar câteva luni, s-ar putea considera că nu vor exista efecte negative asupra integrității sitului. O perioadă scurtă de perturbare, deși afectează unele habitate sau specii, ar putea, prin urmare, să nu aibă un efect negativ asupra integrității sitului. Cu toate acestea, acest aspect trebuie analizat cu atenție de la caz la caz, având în vedere ciclurile ecosistemelor din situl respectiv, structura biocenozei, funcțiile ecologice și procesele din cadrul sitului.

Evaluarea efectelor asupra integrității sitului poate fi relativ simplă în situri de mici dimensiuni, cu doar unul (una) sau câteva habitate sau specii și funcții ecologice clare. Însă evaluarea acestora va fi mai dificilă în situri de mari dimensiuni, cu ecosisteme și funcții ecologice complexe, care adăpostesc numeroase habitate și specii.

Pentru a evalua în mod sistematic și obiectiv efectele asupra integrității sitului, este important să se stabilească praguri și ținte pentru fiecare dintre atributele care definesc obiectivele de conservare ale tipurilor de habitate și ale speciilor protejate din cadrul sitului. Pentru a stabili dacă integritatea unui sit Natura 2000 este afectată, caseta 12 de mai jos furnizează o listă de verificare orientativă care reflectă parametrii utilizați pentru definirea obiectivelor de conservare ale habitatelor/speciilor protejate din cadrul siturilor.

Caseta 12

Evaluarea efectelor asupra integrității sitului: exemplu de listă de verificare

Are planul sau proiectul potențialul de a:

—	împiedica sau cauza întârzieri în ceea ce privește realizarea obiectivelor de conservare ale sitului?

—	reduce suprafața sau calitatea tipurilor de habitate protejate sau a habitatelor speciilor protejate prezente pe teritoriul sitului?

—	reduce populația de specii protejate prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului?

—	conduce la perturbări care ar putea afecta dimensiunea sau densitatea populației sau echilibrul dintre specii?

—	provoca strămutarea speciilor protejate prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului și, prin urmare, de a reduce aria de răspândire a acestor specii în cadrul sitului?

—	conduce la o fragmentare a habitatelor prevăzute în anexa I sau a habitatelor speciilor?

—

conduce la pierderea sau reducerea caracteristicilor principale, a proceselor naturale sau a resurselor care sunt esențiale pentru menținerea sau refacerea habitatelor și a speciilor relevante din cadrul sitului (de exemplu, acoperirea cu vegetație arboricolă, expunerea la maree, inundații anuale, pradă, resurse de hrană)?

—	perturba factorii care contribuie la menținerea condițiilor favorabile ale sitului sau care sunt necesari pentru a le readuce la o stare favorabilă în cadrul sitului?

—	interfera cu echilibrul, distribuția și densitatea speciilor care sunt indicatori ai condițiilor favorabile ale sitului?

3.2.4. Pasul 4: Măsuri de atenuare

În cazul în care, pe parcursul evaluării corespunzătoare, au fost identificate impacturi negative asupra integrității sitului sau acestea nu pot fi excluse, planul sau proiectul în cauză nu poate fi aprobat. Cu toate acestea, în funcție de gradul de impact identificat, ar putea fi posibil să se aplice măsuri de atenuare pentru a evita aceste impacturi sau pentru a le reduce la un nivel la care nu vor mai afecta în mod negativ integritatea sitului.

A se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.6.6.

Măsurile de atenuare pot fi propuse de către dezvoltatorul planului sau proiectului sau pot fi solicitate de autoritățile naționale competente pentru a elimina, a preveni sau a reduce impacturile identificate în evaluarea corespunzătoare până la un nivel la care nu vor mai afecta integritatea sitului.

În practică, necesitatea unor măsuri de atenuare este adesea recunoscută într-un stadiu incipient în etapa de concepere sau de inițiere a unui plan/proiect (de exemplu, în cadrul unei discuții „prealabile depunerii cererii” între dezvoltator/solicitant și consilierii în materie de conservare a naturii) și inclusă în cadrul cererii de autorizare. Deși măsurile de atenuare nu pot fi luate în considerare la preevaluarea planului sau a proiectului, faptul că acestea au fost identificate ca fiind necesare poate contribui în mare măsură la executarea eficientă, eficace și în timp util a etapei de evaluare corespunzătoare și, prin urmare, la decizia privind autorizarea sau neautorizarea planului/proiectului în temeiul articolului 6 alineatul (3).

Ierarhia măsurilor de atenuare sugerează mai întâi evitarea (și anume prevenirea producerii, încă de la început, a unor impacturi semnificative) și apoi reducerea impactului (și anume reducerea magnitudinii și/sau a probabilității unui impact). În tabelul 6 de mai jos sunt prezentate exemple:

Tabelul 6

Exemple de tipuri de măsuri de atenuare

Evitarea impactului:

—	soluții tehnice pentru prevenirea efectelor negative ale planului sau proiectului (de exemplu, dispozitive de eliminare a zgomotului, a luminii sau a prafului);

—	amplasarea elementelor proiectului astfel încât să se evite zonele sensibile (situri Natura 2000 întregi sau zone-cheie aflate în cadrul siturilor Natura 2000 sau care conectează aceste situri);

—	garduri de protecție și alte măsuri de prevenire a daunelor cauzate vegetației sau faunei sălbatice;

—	evitarea lucrărilor în timpul perioadelor sensibile (de exemplu, sezonul de reproducere al speciilor);

—	optimizarea coordonării lucrărilor pentru a evita impacturile cumulative.

Reducerea impactului:

—	controlul emisiilor;

—	bariere fonice, cum ar fi ecrane;

—	interceptori de poluanți;

—	accesul controlat la zonele sensibile în timpul construcției/exploatării;

—	pasaje pentru animalele sălbatice (de exemplu, poduri, tuneluri și „ecoducte”);

—	adaptarea acțiunilor generatoare de impact pentru a reduce efectele în măsura în care este posibil (de exemplu, cauzate de zgomot, lumină, praf etc.).

La nivelul planurilor, măsurile de atenuare pot include, de exemplu, reamplasarea sau eliminarea componentelor planului identificate ca având efecte negative semnificative asupra integrității sitului. Măsurile propuse pot fi ajustate pe tot parcursul procesului de evaluare. La un nivel înalt de planificare (de exemplu, în planurile naționale/regionale), atenuarea ar putea presupune stabilirea unor măsuri potențiale care să fie elaborate mai detaliat la un nivel mai scăzut, în conformitate cu parametrii ecologici, de localizare, temporali, juridici și financiari care trebuie respectați în cadrul oricărei cereri de planificare.

Măsurile de atenuare nu trebuie confundate cu măsurile compensatorii care sunt luate în considerare doar în cadrul procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (4) (a se vedea secțiunea 3.3.3 din prezentul document).

Măsurile de atenuare sunt măsuri care urmăresc să reducă la minimum sau chiar să elimine impacturile negative care ar putea apărea la implementarea unui plan sau a unui proiect, astfel încât integritatea sitului să nu fie afectată negativ. Aceste măsuri sunt luate în considerare în contextul articolului 6 alineatul (3) și fac parte integrantă din specificațiile unui plan sau proiect sau condiționează acordarea autorizației.

Măsurile compensatorii sunt independente de proiect (inclusiv orice măsuri de atenuare asociate). Acestea sunt destinate să compenseze efectele reziduale negative ale planului sau proiectului, astfel încât să se mențină coerența ecologică globală a rețelei Natura 2000. Acestea pot fi luate în considerare numai în contextul articolului 6 alineatul (4).

A se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.4.1.

Mai precis, măsurile care nu fac parte din proiect din punct de vedere funcțional, cum ar fi îmbunătățirea și refacerea habitatului (chiar dacă contribuie la creșterea netă a suprafeței habitatului în cadrul sitului afectat) (33) sau crearea și îmbunătățirea zonelor de reproducere sau de odihnă ale speciilor, nu ar trebui să fie considerate măsuri de atenuare, deoarece nu reduc impactul negativ al proiectului ca atare. Acest tip de măsuri, în cazul în care se află în afara practicii normale necesare pentru conservarea sitului, îndeplinesc mai degrabă criteriile pentru măsurile compensatorii.

Fiecare măsură de atenuare trebuie să fie descrisă în detaliu, specificând modul în care va elimina sau va reduce impacturile negative identificate, dar și cum, când și de către cine va fi pusă în aplicare. Trebuie indicate următoarele aspecte:

—

Impacturile au avut legătură cu faptul că măsurile de atenuare vizează să abordeze inclusiv informații privind parametrii relevanți (de exemplu, suprafața habitatelor de importanță comunitară supuse deteriorării și gradul lor de conservare în cadrul sitului, populația de specii care fac obiectul unei perturbări).

—	Rezultatele preconizate ale punerii în aplicare a măsurilor de atenuare propuse, cu referire la fiecare parametru (de exemplu, suprafața habitatului, numărul populației de specii sau structura și funcțiile).

—	Fezabilitatea tehnico-științifică și gradul de eficacitate preconizat al măsurilor propuse.

—	Persoana sau organismul responsabil(ă) cu punerea în aplicare.

—	Gestionarea zonei în care vor fi puse în aplicare măsurile de atenuare (metode, durată).

—	Locul și calendarul măsurilor legate de plan sau proiect.

—	Metodele de verificare a punerii în aplicare a măsurilor.

—	Finanțarea măsurilor.

—	Programul de monitorizare pentru a verifica eficacitatea măsurilor și pentru a le adapta, dacă este necesar.

Eficacitatea măsurilor de atenuare trebuie demonstrată, de exemplu, în ceea ce privește punerea în aplicare cu succes în cadrul altor proiecte similare, și monitorizată, precum și prin instituirea unui sistem de monitorizare a rezultatelor și de luare a unor măsuri corective în cazul în care sunt detectate deficiențe. Următoarea listă de verificare poate fi utilizată pentru evaluarea eficacității:

Caseta 13

Evaluarea eficacității măsurilor de atenuare

—	Sunt măsurile de atenuare fezabile în cadrul planului sau al proiectului în curs de evaluare?

—	Vizează măsurile de atenuare în mod clar impacturile identificate în evaluarea corespunzătoare? Sunt acestea eficace în reducerea acestor impacturi sub un nivel de importanță?

—	Sunt prevăzute suficiente mijloace și resurse pentru punerea în aplicare a măsurilor de atenuare?

—	Există evidențe privind punerea în aplicare prealabilă cu succes a măsurilor de atenuare propuse?

—	Există indicii privind factorii limitativi și ratele de succes sau de eșec al măsurilor propuse?

—	Există un plan cuprinzător privind modul de punere în aplicare și de susținere a măsurilor de atenuare (inclusiv monitorizare și evaluare, acolo unde este necesar)?

Monitorizarea măsurilor de atenuare este esențială pentru a verifica punerea în aplicare cu succes și la timp a acestora și pentru a detecta orice impact neașteptat care necesită măsuri suplimentare.

Eficacitatea măsurilor de atenuare trebuie demonstrată înainte de aprobarea planului sau a proiectului. În plus, atunci când eficacitatea atenuării depinde de prezența unor condiții naturale stabile sau a unor procese naturale care s-ar putea modifica (de exemplu, ca urmare a inundațiilor, a secetei, a furtunilor sau a altor evenimente), monitorizarea ar trebui să fie, de asemenea, utilizată pentru a verifica rezultatele preconizate și pentru a detecta orice posibile modificări care justifică adaptarea sau reprogramarea măsurilor.

Rezultatele monitorizării ar trebui să fie comunicate autorităților competente pentru a contribui la formularea unor opțiuni de răspuns adecvate, dacă sunt necesare, de exemplu, pentru a aborda orice eșec aparent al măsurii de atenuare sau pentru a răspunde la impacturi neașteptate sau la efecte pentru care a fost identificat doar un risc. Tabelul 7 furnizează un exemplu de matrice pentru prezentarea informațiilor privind măsurile de atenuare.

Rezultatele preconizate ale punerii în aplicare a măsurii de atenuare în ceea ce privește prevenirea sau reducerea impacturilor identificate în evaluare ar trebui să fie documentate în mod corespunzător.

Tabelul 8 furnizează un exemplu de matrice pentru prezentarea rezultatului evaluării după măsura de atenuare.

Tabelul 7

Informații privind măsurile de atenuare propuse pentru un plan sau proiect

Efecte negative identificate (listă)	Descrierea măsurilor, detalii privind punerea în aplicare, eficacitatea, monitorizarea
Efectul nr. 1	Măsura nr. 1
Denumire/descriere	Explicarea modului în care măsura va contribui la evitarea/reducerea efectelor asupra integrității sitului	Explicarea modului în care va fi pusă în aplicare și de către cine	Demonstrarea eficacității acesteia (de exemplu, pe baza dovezilor științifice/raționamentului experților)	Furnizarea unui calendar de punere în aplicare, corespunzător planului sau proiectului	Prezentarea sistemului de monitorizare propus și a cerințelor de raportare, inclusiv a modului în care vor fi abordate eventualele impacturi neașteptate
	Furnizați detalii privind măsura de atenuare, explicând elementele care vor aborda efectele negative	Acestea pot include detalii privind acordurile obligatorii din punct de vedere juridic care ar trebui finalizate înainte de autorizarea planului sau a proiectului	Acest lucru poate include o evaluare a: (i) rapoartelor sau dovezilor provenite din proiecte sau planuri similare; (ii) declarațiilor experților relevanți; sau (iii) sprijinului din partea agenției relevante pentru conservarea naturii	Unele măsuri de atenuare pot fi integrate în plan sau proiect; în unele cazuri, aceasta va fi o măsură suplimentară care trebuie să fie pusă în aplicare fie înainte de autorizarea planului sau a proiectului, fie la scurt timp după aceasta	Acest lucru poate fi realizat prin intermediul unor acorduri obligatorii din punct de vedere juridic înainte de autorizarea planului sau a proiectului

Tabelul 8

Sinteza rezultatelor evaluării după punerea în aplicare a măsurilor de atenuare

Caracteristici relevante în cadrul sitului

Descriere sumară a impacturilor/efectelor negative

Importanța/magnitudinea efectelor

Descrierea măsurilor de atenuare propuse

Rezultatele preconizate în ceea ce privește atenuarea efectelor

Habitate

—

…

—

…

Specii

—

…

—

…

Alte elemente naturale importante pentru integritatea sitului

3.2.5. Concluziile evaluării corespunzătoare

O evaluare efectuată în temeiul articolului 6 alineatul (3) din Directiva Habitate trebuie să conțină constatări și concluzii complete, precise și definitive, pe baza celor mai relevante cunoștințe științifice în materie. Aceasta trebuie să fie de natură să înlăture orice îndoială rezonabilă din punct de vedere științific cu privire la efectele planului sau ale proiectului propus asupra sitului protejat în cauză.

Concluziile evaluării corespunzătoare trebuie să facă în mod clar referire la integritatea sitului și la obiectivele sale de conservare. În cazul în care concluzionează că vor exista efecte negative asupra integrității sitului, evaluarea ar trebui să clarifice aspectele pentru care există efecte negative reziduale, luând în considerare atenuarea. Acest aspect se va dovedi important dacă planul sau proiectul este avut în vedere în continuare în temeiul articolului 6 alineatul (4).

Un exemplu detaliat al unui posibil format pentru înregistrarea rezultatelor evaluării corespunzătoare este prezentat în tabelul 9 de pe pagina următoare.

Tabelul 9

Exemplu de înregistrare a evaluării corespunzătoare

Situl 1: APS Xxx	Descriere sumară: APS conține cea mai mare suprafață de mlaștină din regiunea Xxxxxx. Marea diversitate a habitatelor costiere prezente pe teritoriul sitului sprijină un număr important de păsări de apă pe tot parcursul anului.
Impactul potențial	Caracteristica afectată	Obiective de conservare	Efectul negativ al planului/proiectului per se asupra caracteristicii	Efectul negativ al planului/proiectului în combinație cu alte planuri sau proiecte asupra caracteristicii afectate	Posibilă evitare sau atenuare a efectelor negative	Concluzie: efecte negative asupra integrității sitului: Da. Nu. Incert. Pe termen lung. Pe termen scurt
Pierderea habitatului Perturbarea speciilor	Păsări din habitatele costiere: … … (denumirile speciilor)	Menținerea populației și a distribuției speciilor... (detalii privind obiectivele de conservare). Menținerea structurii, a funcțiilor și a proceselor de sprijin pe care se bazează habitatele speciilor... (detalii privind obiectivele de conservare).	Componenta X a planului va reduce zona de mlaștini sărate disponibilă speciilor. În evaluarea corespunzătoare a fost estimată o pierdere potențială de 110 ha.	Există posibilitatea apariției unor efecte negative în combinație cu alte planuri, care ar spori presiunile indirecte asupra siturilor. O perturbare sporită ca urmare a creșterii utilizării în scopuri recreative, asociată cu alte proiecte, ar avea efecte negative asupra sitului.	Nu	Da – pe termen lung
Deteriorarea habitatului	Păsări de pe pajiști umede de câmpie … … (denumirile speciilor)	Menținerea populației și a distribuției speciilor... (detalii privind obiectivele de conservare). Menținerea structurii, a funcțiilor și a proceselor de sprijin pe care se bazează habitatele speciilor... (detalii privind obiectivele de conservare).	Componenta Y a planului ar putea cauza o modificare a regimului fluxului de apă, ceea ce ar putea afecta pajiștile umede care oferă un habitat adecvat speciilor… (detalii privind obiectivele de conservare)	Nu este preconizat	Incert	Incert (componenta Y nu este definită în detaliu, astfel încât efectele asupra regimului fluxului de apă nu pot fi evaluate și cuantificate în mod corespunzător).
…

În urma finalizării evaluării corespunzătoare, concluziile acesteia ar trebui să fie prezentate în mod clar într-un raport care:

(a)	să descrie suficient de detaliat planul sau proiectul pentru ca publicul să poată înțelege natura, scara și obiectivele acestuia;

(b)	să descrie condițiile de referință ale sitului Natura 2000, precum și obiectivele sale de conservare;

(c)	să identifice efectele negative ale planului sau proiectului asupra sitului Natura 2000, având în vedere obiectivele de conservare specifice sitului;

(d)	să explice modul în care aceste efecte vor fi evitate sau reduse suficient prin măsuri de atenuare;

(e)	să stabilească un calendar și să identifice mecanismele prin care vor fi garantate, puse în aplicare și monitorizate măsurile de atenuare;

(f)	să ajungă la o concluzie justificată în mod corespunzător cu privire la impactul asupra integrității sitului.

Raportul de evaluare corespunzătoare ar trebui să fie redactat în mod clar, cu: (i) urme ale probelor ușor de urmărit (de exemplu, conducând de la activități la presiuni și la sensibilități și vulnerabilități ale caracteristicilor naturale afectate); și (ii) un nivel adecvat de dovezi sau analiză, adecvat pentru consultarea publicului și a agențiilor relevante de conservare a naturii.

Pentru unele elemente sau componente ale planului, efectele negative asupra integrității sitului pot fi incerte sau imposibil de stabilit cu suficientă încredere. Cu toate acestea, astfel de aspecte ar necesita în continuare o analiză mai amănunțită. Numeroase strategii naționale cuprind investiții planificate-cheie, cum ar fi noi rezervoare sau coridoare de transport care pot afecta siturile Natura 2000, dar ale căror informații exacte privind amplasarea, proiectarea sau exploatarea nu sunt încă stabilite; aceste elemente trebuie evaluate în mod corespunzător la nivel de proiect. În astfel de cazuri, acest fapt, și anume incertitudinea rămasă, ar trebui să fie înregistrat în rezultatele evaluării, iar aceste componente/elemente ale planurilor trebuie să facă obiectul unei evaluări corespunzătoare la nivel de proiect (a se vedea, de asemenea, secțiunea 4.2).

Concluziile evaluării corespunzătoare, împreună cu orice condiții sau măsuri de atenuare convenite, ar trebui, de asemenea, să facă parte din autorizație sau din orice altă decizie adoptată în legătură cu planul sau proiectul în cauză.

Luarea unei decizii pe baza evaluării corespunzătoare

Autorităților competente le revine sarcina de a aproba planul sau proiectul ținând seama de concluziile evaluării corespunzătoare a implicațiilor unui plan sau proiect pentru situl Natura 2000 în cauză. Acest lucru se poate realiza numai după ce autoritățile au certitudinea că planul sau proiectul nu va afecta în mod negativ integritatea sitului. Astfel se întâmplă în cazul în care nu persistă nicio îndoială rezonabilă din punct de vedere științific cu privire la asemenea efecte.

În cazul în care persistă incertitudini cu privire la lipsa efectelor negative asupra integrității sitului legate de planul sau proiectul în cauză, autoritatea competentă va trebui să refuze autorizarea (C-127/02, punctul 57).

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.7.3.

Caseta 16 de la sfârșitul secțiunii 3.2 furnizează un model de raport de prezentare a rezultatelor evaluării corespunzătoare.

În cazul în care autoritatea competentă stabilește că vor apărea efecte negative sau că acestea nu pot fi excluse, planul sau proiectul nu poate continua [cu excepția cazului în care se aplică condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (4) – a se vedea secțiunea 3.3].

3.2.6. Alte considerații: consultări, calitatea evaluării corespunzătoare, accesul la justiție

Consultări

Consultările cu experții, cu alte autorități, cu ONG-urile, cu grupurile potențial afectate sau cu publicul larg pot îmbunătăți informațiile despre mediu aflate la dispoziția celor care realizează evaluarea corespunzătoare și a factorilor de decizie, de exemplu, prin identificarea efectelor asupra mediului sau prin elaborarea unor măsuri de atenuare adecvate. Consultările pot contribui, de asemenea, la reducerea la minimum a potențialelor conflicte și întârzieri.

Consultarea cu autoritățile relevante, cu experți din domeniul biologiei sau al ecologiei, precum și cu reprezentanții industriilor și ai sectoarelor de politică relevante, cu părțile interesate și cu ONG-urile în timpul procedurilor prevăzute la articolul 6 alineatul (3) îmbunătățește disponibilitatea informațiilor și analiza diferitelor puncte de vedere.

Autoritățile de conservare a naturii și autoritățile sectoriale ar trebui să coopereze pe parcursul procesului de evaluare pentru a se asigura că: (i) evaluarea corespunzătoare se întemeiază pe cele mai bune informații și experiențe disponibile; și (ii) toate aspectele relevante sunt avute în vedere în mod corespunzător.

Participarea publicului la procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (3)

Directiva Habitate nu conține o obligație explicită de a consulta opinia publică atunci când se autorizează planuri sau proiecte care necesită o evaluare corespunzătoare. În conformitate cu articolul 6 alineatul (3), acest lucru trebuie efectuat doar dacă „se consideră adecvat”. Cu toate acestea, Curtea a clarificat, pe baza cerințelor Convenției de la Aarhus (34), că publicul interesat, inclusiv ONG-urile pentru protecția mediului recunoscute, are dreptul să participe la procedura de autorizare (C-243/15, punctul 49). Acest drept implică, în special, „dreptul de a participa «[efectiv] […] la luarea deciziilor privind mediul» prin prezentarea «în scris sau, după caz, în cadrul unei audieri publice sau a unei anchete publice efectuate cu solicitantul, orice observații, informații, analize sau opinii pe care le consideră relevante pentru activitatea propusă»”. (C243/15, punctul 46).

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.7.2.

Atunci când evaluarea corespunzătoare este coordonată sau realizată în comun cu evaluarea impactului asupra mediului (EIA)/evaluarea strategică de mediu (SEA), aceasta poate beneficia, de asemenea, de dispozițiile necesare privind participarea publicului prevăzute în respectivele directive. Cu toate acestea, este important ca rezultatele evaluării corespunzătoare să se diferențieze și să fie distincte de cele ale EIM/SEA. Acest lucru este necesar pentru a asigura aplicarea corectă a articolului 6 alineatul (3) a doua teză (autorizația poate fi acordată doar după ce s-a constatat că acest fapt nu va avea efecte negative asupra integrității sitului respectiv).

Directiva EIM (articolul 6) impune statelor membre: (i) să asigure consultarea autorităților relevante; și (ii) să ofere de la început ocazii efective de a informa publicul și de a permite publicului interesat să participe la procedura de adoptare a deciziilor privind mediul. Aceasta include stabilirea unor termene rezonabile pentru diferitele etape de participare. Cerințe similare sunt prevăzute la articolul 6 din Directiva SEA.

Participarea publicului în temeiul directivelor EIM și SEA

Directiva EIM

Preambul:

—

Participarea efectivă a publicului la luarea deciziilor îi permite acestuia să își exprime opiniile și preocupările care ar putea fi relevante în ceea ce privește deciziile în cauză, iar factorilor de decizie să țină seama de aceste opinii și preocupări, conducând astfel la o mai mare responsabilitate și transparență în procesul de luare a deciziilor și contribuind la conștientizarea de către public a aspectelor de mediu și la câștigarea de sprijin pentru deciziile adoptate.

—	Participarea, inclusiv participarea prin intermediul asociațiilor, al organizațiilor și al grupurilor, în special al organizațiilor nonguvernamentale care promovează protecția mediului, ar trebui încurajată în mod adecvat, inclusiv, între altele, prin promovarea educației publicului privind mediul.

—

Printre obiectivele Convenției Aarhus se numără dorința de a garanta drepturile de participare a publicului la luarea deciziilor cu privire la aspecte de mediu pentru a contribui la protejarea dreptului de a trăi într-un mediu adecvat sănătății și bunăstării personale. Articolul 6 din Convenția Aarhus prevede participarea publicului la deciziile privind activitățile care nu figurează în anexa în cauză, dar care pot avea un efect semnificativ asupra mediului.

Articolul 6 alineatul (2): În vederea asigurării participării efective a publicului interesat la procedurile de luare a deciziilor, publicul este informat, pe cale electronică și prin anunțuri publice sau prin alte mijloace adecvate, cu privire la următoarele aspecte, de la începutul procedurilor de luare a deciziilor privind mediul menționate la articolul 2 alineatul (2) și, cel mai târziu, de îndată ce informațiile pot fi furnizate în mod rezonabil.

Directiva SEA

Preambul: Pentru a contribui la o mai mare transparență a procesului decizional și în scopul asigurării că informațiile furnizate pentru evaluare sunt complete și fiabile, este necesar ca autoritățile de mediu cu responsabilități în acest domeniu, precum și opinia publică, să fie consultate în timpul evaluării planurilor și programelor și să se stabilească termene adecvate pentru consultări, precum și pentru formularea unui aviz.

Articolul 6 alineatul (4): Statele membre definesc publicul în sensul alineatului (2), în special publicul afectat sau care poate fi afectat, sau care este interesat în luarea de decizii în conformitate cu prezenta directivă, inclusiv organizațiile neguvernamentale, cum ar fi cele ce promovează protecția mediului și alte organizații implicate.

Asigurarea calității evaluării corespunzătoare

Astfel cum s-a menționat anterior, evaluarea corespunzătoare trebuie să se bazeze pe cele mai relevante cunoștințe științifice în materie. În consecință, evaluarea corespunzătoare trebuie să fie întocmită de una sau mai multe persoane care dispun de expertiza și experiența în domeniul ecologic necesare. Studiul ar trebui completat, după caz, cu expertiză și experiență suplimentare (de exemplu, geologie, hidrologie, inginerie sau planificare, legislație în domeniul mediului) și elaborat într-un mod complet, profesionist și obiectiv din punct de vedere științific.

În timp ce studiul care stă la baza evaluării corespunzătoare va fi prezentat, în general, de cei care solicită aprobarea unui plan sau proiect, autoritățile competente ar trebui să se asigure că acesta demonstrează o expertiză, un domeniu de aplicare și un interes suficiente în ceea ce privește aspectele ecologice sau de altă natură (de exemplu hidrologice) în cauză, precum și competențe și standarde suficiente în metodologia științifică și în evaluarea impactului. Pentru a respecta aceste cerințe de calitate, unele țări au adoptat un sistem de certificare sau un sistem de calificare/autorizare pentru cei care efectuează studiul privind evaluarea corespunzătoare (a se vedea caseta 14).

Asigurarea calității raportului de evaluare a impactului asupra mediului prevăzut în Directiva EIM

Pentru a garanta integralitatea și calitatea rapoartelor de evaluare a impactului asupra mediului:

(a)	inițiatorul proiectului se asigură că raportul de evaluare a impactului asupra mediului este pregătit de experți competenți;

(b)	autoritatea competentă se asigură că dispune de cunoștințe suficiente sau că are acces la acestea, dacă este necesar, pentru a examina raportul de evaluare a impactului asupra mediului; și

(c)	după caz, în conformitate cu anexa IV, autoritatea competentă solicită inițiatorului proiectului informații suplimentare relevante în mod direct pentru stabilirea concluziei motivate privind efectele semnificative ale proiectului asupra mediului.

Statele membre asigură, dacă este necesar, că autoritățile care dețin informații relevante, în special cu privire la articolul 3, pun aceste informații la dispoziția inițiatorului proiectului.

Articolul 5 alineatele (3) și (4) din Directiva EIM.

Caseta 14

Utilizarea de experți autorizați pentru evaluarea corespunzătoare în Cehia

În Cehia, numai experții autorizați au dreptul de a efectua evaluări corespunzătoare. Sistemul de autorizare este ancorat în Legea privind protecția naturii, iar detaliile sunt specificate întrun decret ministerial. Primul criteriu de bază pentru obținerea unei autorizații este obținerea unei diplome în biologie sau ecologie sau promovarea unui examen de stat în ecologie. Nu este permisă nicio derogare de la această regulă, deoarece experiența dobândită pe teren a arătat că deținerea de cunoștințe în domeniul ecologiei este o condiție prealabilă esențială pentru evaluări corecte.

Examenul de autorizare constă într-un test scris în domeniul ecologiei, al zoologiei, al botanicii și al legislației naționale (acesta din urmă se referă la aspecte legate de evaluări corespunzătoare și de EIM/SEA) și într-o prezentare orală a unui studiu de caz. Examenele au loc de aproximativ două ori pe an, iar standardul este stabilit la un nivel destul de ridicat, cu un accent special pe cunoștințele în domeniul ecologiei. Candidaților care au promovat examenul li se acordă o autorizație de către Ministerul Mediului pe o perioadă de 5 ani.

Sistemul de autorizare a avut un efect pozitiv în ceea ce privește îmbunătățirea procesului general de evaluare corespunzătoare. Evaluatorii autorizați organizează reuniuni periodice pentru a face schimb de experiență și pentru a discuta cazuri dificile. În acest sens, Ministerul Mediului a comandat o serie de documente de orientare practică din partea acestora pentru a îmbunătăți evaluările corespunzătoare și a asigura o abordare coerentă.

Indiferent dacă articolul 6 alineatul (3) este respectat prin intermediul procedurilor existente de evaluare a impactului asupra mediului sau al altor abordări specifice, rezultatele evaluărilor efectuate în temeiul articolului 6 alineatul (3) ar trebui să permită trasabilitatea deplină a deciziilor adoptate în cele din urmă.

Caseta 15

Elemente pentru asigurarea calității evaluării corespunzătoare

Evaluarea:

—

analizează toate elementele care contribuie la integritatea sitului Natura 2000 astfel cum se indică în obiectivele de conservare ale sitului, în planul de gestionare (dacă este disponibil) și în formularul-tip, precum și importanța habitatelor și a speciilor în cauză în contextul rețelei și se bazează pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile în domeniu;

—	analizează rolul sitului și funcția acestuia în cadrul regiunii biogeografice, precum și coerența ecologică a rețelei Natura 2000;

—

include o identificare cuprinzătoare a tuturor impacturilor potențiale ale planului sau proiectului care ar putea fi semnificative pe teritoriul sitului, ținând seama de impacturile cumulative care pot să apară ca urmare a efectelor combinate ale planului sau proiectului în curs de evaluare cu alte planuri sau proiecte;

—	dacă este cazul, încorporează măsuri eficace de atenuare în plan sau proiect, pentru a evita, a reduce sau chiar a anula impactul negativ asupra sitului;

—	aplică cele mai bune tehnici și metode disponibile pentru a estima amploarea efectelor planului sau proiectului asupra integrității ecologice a sitului (siturilor);

—	include indicatori solizi pentru monitorizarea implementării planului sau a proiectului.

Pentru a îndeplini cerințele evaluării prevăzute la articolul 6 alineatul (3), autoritățile Natura 2000 pot elabora specificații formale privind tipul de informații și criteriile care trebuie urmate la efectuarea evaluării corespunzătoare.

Se recomandă ferm asigurarea schimbului de bune practici și formarea tuturor celor vizați de evaluarea corespunzătoare (de exemplu, autorități statutare relevante de la toate nivelurile de guvernare, consultanți, dezvoltatori de proiecte sau de planuri).

Caseta 16

Exemplu de conținut al raportului de evaluare corespunzătoare

Descrierea planului sau a proiectului

Scop, domeniu de aplicare, amplasare, activități principale

Siturile Natura 2000 care ar putea fi afectate și obiectivele lor de conservare

Descriere scurtă a siturilor Natura 2000 care ar putea fi afectate, a speciilor și habitatelor pentru care sunt desemnate și a stării lor de conservare, precum și a obiectivelor de conservare ale siturilor.

Evaluarea efectelor planului sau proiectului asupra integrității sitului

—	Descrieți elementele planului sau proiectului (per se sau în combinație cu alte proiecte sau planuri) care ar putea avea efecte semnificative asupra sitului Natura 2000 (utilizați rezultatele preevaluării).

—

Descrieți modul în care planul sau proiectul va afecta speciile și habitatele protejate din cadrul sitului, precum și implicațiile pentru obiectivele de conservare ale sitului (de exemplu, pierderea habitatului, fragmentarea, perturbarea speciilor, mortalitatea speciilor, modificări chimice, modificări hidrologice sau geologice). Recunoașteți existența unor incertitudini și a oricăror lacune în materie de informații.

—	Precizați dacă integritatea sitului va fi afectată sau nu de plan sau proiect.

—	Recunoașteți existența unor incertitudini și a oricăror lacune în materie de informații.

Măsuri de atenuare

—	Descrieți măsurile de atenuare care urmează să fie introduse pentru a evita sau a reduce efectele negative asupra integrității sitului și demonstrați eficacitatea acestora în ceea ce privește reducerea impactului sub nivelul semnificativ.

—	Recunoașteți existența unor incertitudini și a oricăror lacune în materie de informații.

—	Descrieți monitorizarea planificată.

Concluzie

Precizați dacă integritatea sitului ar putea sau va fi afectată de plan sau proiect sau dacă nu va fi, cu siguranță, afectată (având în vedere principiul precauției).

Sursele utilizate la întocmirea evaluării corespunzătoare

Indicați sursele de informații utilizate

Rezultatele consultărilor

Denumirile agențiilor, ale organismelor sau numele experților consultați

Rezumatul răspunsurilor

Accesul la justiție

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a recunoscut, de asemenea, dreptul publicului, din care fac parte și organizațiile de protecție a mediului, de a contesta deciziile de evaluare corespunzătoare adoptate de autorități (cauza C-243/15, punctele 56-61), inclusiv cu privire la valabilitatea concluziilor deduse din evaluare în ceea ce privește riscurile planului sau ale proiectului respectiv pentru integritatea sitului.

3.3. Etapa 3: Procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (4)

Articolul 6 alineatul (4) permite excepții de la regula generală prevăzută la articolul 6 alineatul (3), însă aplicarea sa nu este automată. Este la latitudinea autorității să decidă dacă poate fi aplicată o derogare de la articolul 6 alineatul (3). Articolul 6 alineatul (4) trebuie aplicat în ordinea secvențială stabilită în directivă – și anume, după ce toate dispozițiile articolului 6 alineatul (3) au fost aplicate în mod satisfăcător.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.2.

Planurile sau proiectele pentru care evaluarea corespunzătoare nu a putut concluziona că nu vor afecta integritatea siturilor vizate pot fi aprobate de autoritățile competente numai dacă se solicită o derogare în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (4).

Aceste dispoziții implică trei cerințe-cheie care trebuie îndeplinite și justificate:

au fost avute în vedere alternative și se poate demonstra că alternativa înaintată spre aprobare este cea mai puțin dăunătoare pentru habitate, pentru specii și pentru integritatea sitului Natura 2000 și că nu există alte soluții alternative fezabile care să nu afecteze negativ integritatea sitului;

2.	există motive cruciale de interes public major, inclusiv „din rațiuni de ordin social sau economic”;

3.	sunt luate toate măsurile compensatorii necesare pentru protejarea coerenței globale a rețelei Natura 2000.

Aceste trei cerințe principale sunt discutate în secțiunile următoare.

3.3.1. Pasul 1: Examinarea soluțiilor alternative

Este responsabilitatea autorităților naționale competente să se asigure că toate soluțiile alternative fezabile care respectă obiectivele planului/proiectului au fost explorate la același nivel de detaliu. Această evaluare ar trebui efectuată în funcție de speciile și habitatele pentru care a fost desemnat situl, precum și de obiectivele de conservare a sitului.

Trebuie demonstrată absența alternativelor, înainte de examinarea necesității unui plan sau proiect din motive cruciale de interes public (hotărârea Curții în cauza Castro Verde C-239/04, punctele 36-39).

Pentru detalii suplimentare, a se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.3.1.

Prima obligație în cadrul procedurii în temeiul articolului 6 alineatul (4) este de a examina dacă există soluții alternative la plan sau proiect. Soluțiile alternative s-ar putea referi la o concepție alternativă a proiectului (de exemplu, traseul diferit al unui drum sau un număr diferit de benzi). Acestea ar putea, de asemenea, să se refere la opțiuni mai ample pentru atingerea aceluiași obiectiv general, de exemplu o îmbunătățire a legăturii feroviare ar putea fi considerată o alternativă la un drum nou, iar un proiect de energie eoliană o alternativă la o centrală hidroelectrică.

Examinarea soluțiilor alternative în temeiul articolului 6 alineatul (4) implică următoarele sarcini:

—	identificarea soluțiilor alternative;

—	evaluarea comparativă a alternativelor avute în vedere;

—	justificarea absenței alternativelor care pot fi luate în considerare în temeiul articolului 6 alineatul (4) (dacă este cazul).

(a) Identificarea soluțiilor alternative

Prima sarcină este de a examina posibilele alternative care ar putea exista pentru realizarea obiectivelor planului sau proiectului. Este esențial să se ia în considerare scenariul „nu se întreprinde nicio acțiune”, cunoscut și sub denumirea de opțiunea „zero”, care oferă scenariul de referință pentru compararea alternativelor.

Alternativele pot consta în diferite:

—	modalități de realizare a obiectivelor proiectului propus;

—	amplasamente care pot fi disponibile pentru proiect ținând seama de habitatele și speciile protejate, de exemplu prin definirea diferitelor coridoare de transport terestru în planurile generale pentru drumuri și autostrăzi sau în diferite zone de dezvoltare a locuințelor;

—	scara și dimensiunea proiectului;

—	soluții de proiectare pentru proiect;

—	tehnici, metode de construcție sau metode operaționale pentru implementarea proiectului;

—	calendarul diverselor activități și sarcini în fiecare dintre etapele de implementare, inclusiv în timpul construcției, al exploatării, al întreținerii și, dacă este cazul, al dezafectării sau al recondiționării.

Soluțiile bazate pe natură (spre deosebire de „infrastructura gri” tradițională) pot fi adesea la fel de viabile și mai puțin dăunătoare pentru siturile Natura 2000. De exemplu, refacerea unei albii de râu mai naturale cu zone umede adiacente poate asigura o protecție împotriva inundațiilor similară sau mai bună decât digurile și/sau rezervoarele artificiale, exercitând, în același timp, un impact semnificativ mai redus asupra habitatelor și speciilor protejate sau chiar îmbunătățind starea acestora. Prin urmare, astfel de alternative ar trebui avute în vedere în mod corespunzător în cadrul analizei opțiunilor disponibile.

În cazul planurilor, politicile și strategiile naționale sau regionale și alte documente care stabilesc politici sectoriale (de exemplu, cu privire la energia din surse regenerabile sau dezvoltarea altor infrastructuri) furnizează un cadru pentru evaluarea gamei și a tipului de soluții alternative posibile. Procesul de elaborare a planurilor este în special adecvat pentru analiza alternativelor, deoarece este un proces iterativ capabil să ofere soluții care să protejeze siturile Natura 2000 și să asigure dezvoltarea durabilă a activităților pentru a îndeplini nevoile societății.

Ar trebui avute în vedere alternative pentru toate componentele, activitățile și operațiunile planului care au fost identificate ca afectând negativ integritatea sitului (siturilor) Natura 2000.

Astfel cum s-a menționat în secțiunea 3.2.6, în cazul planurilor, anumite componente sau acțiuni ale planului pot fi insuficient definite, ceea ce limitează evaluarea alternativelor. Cu toate acestea, ar trebui identificate, descrise și evaluate în continuare alternative rezonabile, ținând seama de obiectivele planului sau programului și de domeniul geografic de aplicare. Acest lucru este impus și de Directiva SEA (articolul 5).

Poate fi mai ușor să se pună în aplicare procedurile prevăzute la articolul 6 alineatul (4) dacă dezvoltatorii planului sau ai proiectului discută posibile alternative cu autoritățile competente și/sau cu autoritățile statutare responsabile pentru protecția naturii într-un stadiu incipient al procesului.

Procedurile de consultare publică, cum ar fi cele prevăzute în directivele SEA și EIM, furnizează un cadru adecvat pentru găsirea unor alternative.

(b) Evaluarea comparativă a alternativelor avute în vedere

Autorităților competente le revine sarcina de a evalua impactul relativ al soluțiilor alternative pentru a justifica o decizie în temeiul articolului 6 alineatul (4). Autoritățile competente trebuie să stabilească dacă alternativa înaintată spre aprobare este cea mai puțin dăunătoare pentru habitate și specii și pentru integritatea sitului sau siturilor Natura 2000 în cauză. Evaluarea soluțiilor alternative este necesară chiar dacă investiția este deja justificată în prealabil de motive cruciale de interes public major, de exemplu prin legislația națională.

Diferitele alternative trebuie comparate având în vedere efectele lor asupra habitatelor și speciilor prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului, asupra obiectivelor lor de conservare, precum și asupra integrității sitului și a importanței sale pentru coerența ecologică a rețelei Natura 2000.

Impacturile identificate ale fiecărei alternative trebuie să fie descrise și cuantificate în mod complet și precis, pe cât posibil, în ceea ce privește următoarele aspecte (listă neexhaustivă) și având în vedere obiectivele de conservare specifice sitului:

—	siturile Natura 2000 afectate;

—	suprafața pierdută și degradată a habitatului;

—	numărul populației de specii afectate;

—	deteriorarea funcțiilor importante;

—	perturbarea;

—	strămutarea populațiilor de specii.

Acest lucru ar trebui să asigure o bază pentru compararea alternativelor și pentru stabilirea alternativelor care sunt cele mai puțin dăunătoare pentru siturile Natura 2000 și pentru speciile și habitatele care sunt prezente în mod semnificativ pe teritoriul acestora, având în vedere obiectivele de conservare specifice sitului. Aceste alternative trebuie identificate pe baza unui set de criterii calitative și cantitative.

Într-o a doua etapă, la alegerea soluțiilor alternative se pot lua în considerare și alte criterii, cum ar fi considerentele sociale și costul economic al alternativelor analizate, .

Costul economic al etapelor care pot fi luate în considerare la reexaminarea alternativelor nu poate fi singurul factor determinant pentru alegerea soluțiilor alternative. Cu alte cuvinte, dezvoltatorul unui proiect nu poate pretinde că nu au fost examinate alternative deoarece acestea ar costa prea mult.

A se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.3.1.

Sarcinile care trebuie efectuate pentru evaluarea alternativelor sunt rezumate în caseta 17.

Caseta 17

Modul de evaluare a soluțiilor alternative

—	consultarea agențiilor și a organizațiilor relevante;

—	utilizarea informațiilor colectate pentru a finaliza etapele de preevaluare și de evaluare corespunzătoare ale evaluărilor prevăzute la articolul 6 alineatul (3);

—	identificarea și caracterizarea obiectivelor-cheie ale planului sau proiectului, inclusiv în termeni (strategici) generali (35);

—	identificarea tuturor mijloacelor alternative de îndeplinire a obiectivelor proiectului sau planului;

—	furnizarea unui volum cât mai mare de informații, recunoașterea existenței unor lacune în materie de informații și furnizarea de surse de informații;

—	evaluarea (calitativă și cantitativă) a impactului fiecărei alternative asupra obiectivelor de conservare ale sitului.

O matrice pentru identificarea și evaluarea alternativelor este prezentată în tabelul 10 de mai jos. Matricea poate fi utilizată, de asemenea, pentru a raporta rezultatele evaluării alternativelor.

Tabelul 10

Evaluarea matricei soluțiilor alternative

Evaluarea soluțiilor alternative
Descrierea și obiectivele planului sau proiectului		Scenariul „nu se întreprinde nicio acțiune”
Efectele negative preconizate ale planului sau proiectului asupra sitului Natura 2000, pe baza evaluării corespunzătoare
Comparație cu planul sau proiectul
Soluții alternative posibile	Dovezi privind modul în care au fost evaluate soluțiile alternative		Descrierea efectelor relative asupra obiectivelor de conservare ale rețelei Natura 2000 (efecte negative mai mari sau mai mici)
Amplasamente/rute alternative
Alternativa 1
Alternativa 2
Alternativa 3
Dimensiune și scară alternativă
Alternativa 1
Alternativa 2
Alternativa 3
Mijloace alternative de îndeplinire a obiectivelor (de exemplu, gestionarea cererii)
Alternativa 1
Alternativa 2
Alternativa 3
	Comparație cu planul sau proiectul
Soluții alternative posibile	Dovezi privind modul în care au fost evaluate soluțiile alternative		Descrierea efectelor relative asupra obiectivelor de conservare ale rețelei Natura 2000 (efecte negative mai mari sau mai mici)
	Metode alternative (construcție, exploatare, dezafectare)
Alternativa 1
Alternativa 2
Alternativa 3
	Calendare alternative
Alternativa 1
Alternativa 2
Alternativa 3
Concluzii privind evaluarea alternativelor

Caseta 18 de mai jos sintetizează exemple de alternative care au fost luate în considerare în contextul notificărilor pentru avizele Comisiei în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Directiva Habitate (36).

Caseta 18

Exemple de alternative avute în vedere în cadrul procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (4)

Cazul 1. Adâncirea și lărgirea căii navigabile a unui râu

Proiectul a implicat adâncirea și lărgirea căii navigabile a râului Main de-a lungul sectoarelor Wipfeld, Garstadt și Schweinfurt din Bavaria, Germania.

Evaluarea corespunzătoare a concluzionat că ar exista un impact semnificativ asupra a două situri Natura 2000, iar două tipuri de habitate ar fi afectate în mod direct, implicând o pierdere de suprafață de 9 460 m2 pentru habitatul prioritar 91E0* și de 6 440 m2 pentru habitatul 6510.

Pe lângă alternativa zero, au fost analizate trei alternative. Acestea din urmă au relevat importanța obiectivelor privind transportul fluvial. Una dintre alternative a fost eliminată deoarece ar afecta negativ un alt sit Natura 2000 și ar prelungi atât durata construcției, cât și extinderea spațială a proiectului. O altă alternativă a fost respinsă deoarece, deși ar avea un impact ecologic mai puțin negativ, aceasta nu ar îmbunătăți caracteristicile nautice ale râului, care reprezintă unul dintre obiectivele proiectului.

Alternativa selectată ar crea un canal de navigație continuu cu lățime și adâncimi minime uniforme și a fost limitată în principal la albia existentă. Deși ar afecta cele două tipuri de habitate de importanță comunitară menționate mai sus, autoritățile competente au considerat că soluția propusă a atins cel mai bun echilibru între obiectivele ecologice și cele privind transportul fluvial. Pierderea habitatelor ar fi compensată în mod adecvat.

Cazul 2. Legătură feroviară suburbană și de mare distanță

Proiectul a vizat o legătură feroviară suburbană și de mare distanță de la Bad Cannstatt la Stuttgart (Germania). Acesta ar afecta în mod semnificativ un sit Natura 2000 pe teritoriul căruia se află un habitat important pentru gândacul sihastru (Osmoderma eremita), o specie prioritară protejată.

Autoritățile au analizat alternativele de rută care se referă la întregul sector, părți ale sectorului și opțiunea „zero”. Aceasta din urmă nu ar îndeplini criteriile proiectului de conectare a gărilor Stuttgart și Bad Cannstatt și de renovare a podului feroviar peste râul Neckar. Toate celelalte soluții alternative ar afecta în mod semnificativ situl Natura 2000, inclusiv zonele cu speciile prioritare, iar comparația lor a arătat că unele ar acoperi o suprafață mai mare a sitului Natura 2000 decât cea selectată sau ar conduce la defrișarea unui număr mai mare de arbori care oferă habitate potențiale pentru specii. Prin urmare, soluția propusă a oferit cel mai bun echilibru între obiectivele ecologice și cele economice.

Cazul 3. Construirea unui port nou

Proiectul a vizat construirea unui nou port în Granadilla, Tenerife, Insulele Canare. Proiectul ar afecta negativ două situri Natura 2000 desemnate pentru țestoasa de mare (Caretta caretta), o specie prioritară, și pentru un tip de habitat prioritar 2130 [dune de coastă fixe cu vegetație erbacee („dune gri”)].

Autoritățile spaniole au studiat mai multe alternative, inclusiv opțiunea de a nu dezvolta o capacitate portuară mai mare („opțiunea zero”), precum și extinderea și dezvoltarea în continuare a portului existent în Santa Cruz. Opțiunea zero a fost eliminată deoarece instalațiile portuare existente nu ar fi în măsură să facă față creșterii preconizate a traficului maritim și deoarece creșterea capacității portuare era necesară pentru dezvoltarea economică a insulei. Extinderea instalațiilor portuare existente în Santa Cruz nu ar fi posibilă din mai multe motive tehnice. Nu s-au putut alege alte locații alternative din cauza unor factori diferiți, cum ar fi adâncimea fundului mării la țărm, lipsa unei cariere suficient de apropiate de situl avut în vedere, disponibilitatea unor terenuri adiacente neocupate pentru operațiuni de manipulare și logistică, caracterul adecvat al conexiunilor de transport cu hinterlandul și proximitatea față de utilizatorii portului.

După finalizarea evaluării soluțiilor alternative, ar trebui să se înregistreze toate alternativele care au fost luate în considerare, rezultatele evaluării acestora, precum și agențiile și alte organisme care au fost consultate. Scopul este de a stabili dacă se poate concluziona sau nu în mod obiectiv că nu există soluții alternative. În cazul în care s-au identificat soluții alternative care fie vor evita orice impact negativ, fie vor conduce la un impact mai puțin grav asupra sitului, va fi necesar să se evalueze impactul potențial al acestora printr-o evaluare corespunzătoare. Pe de altă parte, dacă se poate concluziona în mod rezonabil și obiectiv că nu există alternative, va fi necesar să se treacă la următorul pas al procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (4).

3.3.2. Pasul 2: Examinarea motivelor cruciale de interes public major

În absența unor soluții alternative care să nu genereze efecte negative asupra integrității sitului Natura 2000 în cauză sau în prezența unor soluții cu efecte și mai negative pentru mediu asupra sitului, autoritățile competente trebuie să examineze existența unor motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, care ar justifica realizarea planului sau proiectului în cauză.

Conceptul de „motiv crucial de interes public major” nu este definit în directivă. Cu toate acestea, articolul 6 alineatul (4) al doilea paragraf menționează sănătatea umană, siguranța publică și consecințele benefice de importanță majoră pentru mediu ca exemple ale unor astfel de motive cruciale de interes public major.

În ceea ce privește „alte motive cruciale de interes public major” din rațiuni de ordin social sau economic, din acest text reiese că numai interesele publice, indiferent dacă acestea sunt promovate fie de organisme publice, fie de organisme private, pot fi puse în balanță cu obiectivele de conservare prevăzute de directivă. Prin urmare, proiectele elaborate de organisme private pot fi luate în considerare numai în cazul în care aceste interese publice sunt deservite și demonstrate.

Este rezonabil să se considere că „motivele cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic” se referă la situații în care planurile sau proiectele avute în vedere se dovedesc a fi indispensabile:

—	în cadrul acțiunilor sau al politicilor de protejare a valorilor fundamentale pentru viața cetățenilor (sănătate, siguranță, mediu);

—	în cadrul politicilor fundamentale pentru stat și societate;

—	în cadrul desfășurării unor activități de natură economică sau socială, care îndeplinesc obligații specifice de serviciu public.

Autoritățile competente sunt cele care trebuie să evalueze motivele cruciale de interes public major ale planului sau proiectului în raport cu obiectivul conservării habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică. Acestea pot aproba planul sau proiectul numai în cazul în care motivele cruciale ale planului sau proiectului depășesc impactul acestuia asupra obiectivelor de conservare.

A se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.3.2.

Atunci când stabilește motivele cruciale de interes public major, o autoritate competentă trebuie să ia în considerare toate elementele, și anume dacă este:

—	crucial: planul sau proiectul servește mai degrabă unui interes public esențial decât unor interese private;

—	major: interesul pe care îl servește planul sau proiectul depășește prejudiciul (sau riscul de prejudiciere) adus integrității sitului, astfel cum a fost identificat în evaluarea corespunzătoare;

—	de interes public: de exemplu, este o parte fundamentală a politicilor publice pentru stat și societate.

Interesele publice pot apărea la nivel național, regional sau local, dar, indiferent de nivel, trebuie îndeplinite și celelalte elemente ale testului. În practică, este mai probabil ca planurile și proiectele care sunt conforme cu planurile sau politicile strategice naționale sau regionale (de exemplu, identificate în cadrul unui plan național de infrastructură) să fie de interes public. Cu toate acestea, ar trebui să se analizeze dacă, într-un caz specific, acest interes este mai mare decât prejudiciul care va fi cauzat siturilor afectate și, prin urmare, dacă pot fi demonstrate motive cruciale de interes public major. Planurile sau proiectele care nu se încadrează în planurile strategice naționale, inclusiv cele la o scară geografică mai redusă, pot, de asemenea, să prezinte motive cruciale de interes public major.

Motivele cruciale de interes public major trebuie să fie evaluate de la caz la caz, pe baza următoarelor aspecte: (i) obiectivul planului sau al proiectului în cauză; și (ii) impactul său deosebit asupra siturilor Natura 2000 afectate, astfel cum au fost identificate în evaluarea corespunzătoare.

Evaluarea motivelor cruciale de interes public major în raport cu obiectivele de conservare

Descrierea obiectivelor planului sau proiectului poate include deja elemente care pot fi utilizate pentru a evalua prezența motivelor cruciale de interes public major. Această evaluare, la fel ca cea care se referă la identificarea unor alternative mai puțin dăunătoare, necesită o evaluare a motivelor cruciale de interes public major în raport cu daunele cauzate sitului Natura 2000 ca urmare a implementării planului sau proiectului în cauză, având în vedere obiectivele sale de conservare și ținând seama, de asemenea, de importanța generală a sitului pentru speciile și habitatele pentru care este desemnat.

Cu cât valorile de conservare ale sitului afectat sunt mai importante sau mai vulnerabile, cu atât domeniul de aplicare va fi mai restrictiv pentru ca motivele cruciale de interes public major să fie considerate acceptabile și pentru ca daunele aduse sitului, astfel cum au fost stabilite în evaluarea corespunzătoare, să fie justificabile.

În cazul în care este afectat un tip de habitat natural prioritar sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate ca motive cruciale de interes public major în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Directiva Habitate sunt cele legate de sănătatea umană sau siguranța publică, sau de consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu. În cazul în care sunt evocate alte motive cruciale de interes public major, este necesar un aviz al Comisiei.

Elementele care susțin motivele cruciale de interes public major pot fi incluse într-o anumită măsură în descrierea planurilor sau a programelor, în special în declarația privind obiectivele care justifică acțiunea de dezvoltare. Aceste motive trebuie, de asemenea, să fie specificate într-o decizie oficială la nivelul corespunzător de guvernare (de exemplu, regional, național) și să fie documentate în mod clar.

Luarea în considerare a motivelor cruciale de interes public major poate fi inerentă planificării strategice a anumitor domenii de politică (de exemplu, gestionarea riscului de inundații), care sunt relevante pentru sănătatea umană, siguranța publică sau protecția bunurilor publice. Pentru activitățile care ar putea fi justificate din motive cruciale de interes public major, necesitatea de a lua în considerare alternative și compensații poate fi avută în vedere într-un stadiu incipient al procesului de planificare (a se vedea exemplul din caseta 20 de mai jos).

Exemple de motive cruciale de interes public major aplicate în contextul cererilor de avize ale Comisiei în temeiul articolului 6 alineatul (4) din Directiva Habitate (37) sunt prezentate în caseta 19 de mai jos.

Caseta 19

Exemple de motive cruciale de interes public major în temeiul articolului 6 alineatul (4)

Cazul 1 Adâncirea și lărgirea căii navigabile a unui râu (38)

Râul Main face parte din rețeaua transeuropeană (TEN) și este singura cale navigabilă interioară care leagă mai multe state membre de sud-estul Europei. Acesta are funcții importante ca rută transfrontalieră pentru mărfuri, care leagă Rotterdam (NL) și Constanța (RO) și care are, prin urmare, o importanță economică.

Proiectul reprezintă unul dintre ultimele legături lipsă necesare pentru adaptarea acestei căi navigabile la noile evoluții politice și economice și la cerințele unei Uniuni Europene extinse. În prezent, această parte a râului Main creează un blocaj de 30 km, unde navele sunt încă limitate în ceea ce privește lățimea și adâncimea.

Cazul 2. Legătură feroviară suburbană și de mare distanță (39)

Potrivit autorităților, proiectul va îmbunătăți serviciile de transport de călători regionale și pe distanțe lungi, creând și consolidând legăturile transregionale cu alte zone de dezvoltare. Acesta ar face parte dintr-un sistem circular necesar pentru îmbunătățirea transportului feroviar în regiune. Proiectul ar implica, de asemenea, reconstruirea unui pod care are o vechime de peste 100 de ani.

Cazul 3. Construirea unui port nou (40)

Insula Tenerife (Insulele Canare, Spania) depinde foarte mult de transportul maritim și de un sistem portuar eficient. Principalul port, situat în prezent în capitală, se confruntă cu o creștere a congestiei.

Noul port ar adăuga capacitatea atât de necesară pentru: (i) a se adapta la creșterea viitoare a traficului maritim, în special în ceea ce privește traficul de containere, care se preconizează că va crește semnificativ pe insulă; și (ii) a decongestiona portul existent. Se preconizează că noul port va genera o rată de rentabilitate economică solidă și va oferi, de asemenea, insulei posibilitatea de a atrage trafic internațional de transbordare a containerelor.

3.3.3. Pasul 3: Identificarea, evaluarea și adoptarea de măsuri compensatorii

Odată ce s-a constatat și s-a dovedit pe deplin că nu există alternative mai puțin dăunătoare pentru sit și că motivele cruciale de interes public major sunt justificate, trebuie să se adopte toate măsurile compensatorii pentru a asigura protejarea coerenței globale a rețelei Natura 2000.

Măsurile compensatorii constituie măsuri specifice unui plan sau unui proiect, care se adaugă sarcinilor normale care decurg din Directiva Păsări și Directiva Habitate. Aceste măsuri vizează să compenseze cu precizie impactul negativ al unui plan sau proiect asupra speciilor sau habitatelor în cauză. Acestea constituie „ultima alternativă” și sunt utilizate numai atunci când au fost epuizate celelalte garanții prevăzute în directivă și s-a luat decizia de a considera un proiect/plan ca având, cu toate acestea, un impact negativ asupra integrității unui sit Natura 2000 sau atunci când un astfel de impact nu poate fi exclus.

Măsurile compensatorii ar trebui să se refere la obiectivele de conservare a sitului Natura 2000, precum și la habitatele și speciile afectate în mod negativ în proporții comparabile din punct de vedere al calității, al cantității, al funcțiilor și al stadiului. În același timp, rolul jucat de situl în cauză în ceea ce privește distribuția biogeografică trebuie să fie înlocuit în mod corespunzător.

A se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.4.

(a) Principalele tipuri de măsuri compensatorii

Măsurile compensatorii în contextul articolului 6 alineatul (4) din Directiva Habitate ar trebui: (i) să fie specifice planului sau proiectului avut în vedere; și (ii) să depășească măsurile necesare pentru desemnarea, protecția și gestionarea siturilor Natura 2000, astfel cum sunt prevăzute în obiectivele de conservare pentru sit.

Următoarele nu pot fi considerate măsuri compensatorii: (i) punerea în aplicare a unui plan de gestionare a sitului; (ii) măsuri de îmbunătățire a stadiului de conservare a unui tip de habitat de pe teritoriul unui sit, care sunt deja planificate, indiferent de plan/proiect; sau (iii) desemnarea ca arie specială de conservare a unei arii deja identificate ca fiind de importanță comunitară. În schimb, măsurile compensatorii ar trebui să fie suplimentare față de măsurile de conservare care trebuie instituite și puse în aplicare în cadrul unui sit Natura 2000 și suplimentare față de alte dispoziții de protecție impuse de Directiva Habitate și Directiva Păsări sau de obligațiile prevăzute în legislația UE.

În tabelul 11 de mai jos sunt prezentate exemple de tipuri de măsuri compensatorii, împreună cu măsurile de însoțire care pot permite și facilita punerea lor în aplicare. Este important de remarcat faptul că toate aceste măsuri trebuie să depășească obligațiile normale prevăzute de Directiva Habitate și Directiva Păsări, inclusiv cele legate de desemnarea, gestionarea și refacerea siturilor.

Tabelul 11

Exemple de tipuri de măsuri compensatorii adecvate pentru articolul 6 alineatul (4)

Măsură compensatorie	Descriere
Refacerea sau îmbunătățirea habitatului în cadrul siturilor existente	Creșterea suprafeței habitatului în cadrul sitului în cauză sau refacerea habitatului într-un alt sit Natura 2000, în mod proporțional cu pierderea cauzată de plan sau proiect, dacă acest lucru nu este deja prevăzut în obiectivele de conservare specifice sitului.
Recrearea unui habitat	Crearea sau refacerea unui habitat pe teritoriul unui sit nou sau extins, care urmează să fie încorporat în rețeaua Natura 2000 în vederea protejării/gestionării acestuia.
Desemnarea unui sit nou pentru rețeaua Natura 2000 cu punerea în aplicare a măsurilor de gestionare însoțitoare	Desemnarea unui sit nou de calitate suficientă în temeiul Directivei Păsări sau al Directivei Habitate și punerea în aplicare a măsurilor adecvate de protecție și conservare.
Reintroducerea, recuperarea și consolidarea speciilor, inclusiv consolidarea speciilor de pradă	Reintroducerea speciilor în cadrul siturilor în care speciile au dispărut (cu condiția ca o astfel de reintroducere să fie solidă din punct de vedere științific) sau repopularea speciilor în zonele în care acestea sunt în scădere și, ulterior, protejarea și gestionarea siturilor respective în beneficiul speciilor.
Măsuri de însoțire posibile	Descriere
Achiziționarea de terenuri și stabilirea/punerea în aplicare a măsurilor adecvate de protecție și conservare	Achiziționarea unei suprafețe de teren pentru conservarea naturii și stabilirea/punerea în aplicare a măsurilor adecvate de protecție și conservare.
Achiziționarea de drepturi pentru conservarea naturii și stabilirea/punerea în aplicare a măsurilor adecvate de protecție și conservare	Achiziționarea de drepturi de gestionare asupra unei suprafețe terestre sau maritime și stabilirea/punerea în aplicare a măsurilor adecvate de protecție și conservare.
Crearea de rezerve	Stabilirea de restricții privind utilizarea unei suprafețe terestre sau maritime, dincolo de cele necesare pentru respectarea altor dispoziții ale Directivei Păsări și ale Directivei Habitate.
Reducerea amenințărilor	Reducerea amenințărilor (de alt tip), fie prin acțiunea privind o sursă unică, fie prin acțiuni coordonate privind toți factorii de risc.

Posibilitatea de a elabora și de a pune în aplicare măsuri de compensare eficace va varia în funcție de diferitele habitate și specii vizate și de condițiile locale. Deși există numeroase exemple pozitive în ceea ce privește refacerea sau crearea cu succes a unor habitate noi pentru păsările din zonele umede sau pentru reproducerea amfibienilor, pentru multe specii și habitate nu se cunosc încă bine tehnici eficiente de refacere sau acestea nu sunt încă disponibile.

În toate cazurile, refacerea și recrearea ecosistemelor și a habitatelor speciilor în scopul compensării trebuie să se bazeze pe cunoștințe solide privind ecologia refacerii (41).

În unele cazuri, s-ar putea să nu fie posibilă o compensație adecvată prin refacere. Acest lucru se poate întâmpla, în special, în următoarele situații:

—	în cazul în care localitățile esențiale pentru speciile sau tipurile de habitate pe cale de dispariție urmează să fie distruse, dar nu pot fi înlocuite cu locații-cheie similare (de exemplu, locații adecvate care joacă un rol similar în aria de extindere a speciilor ca și cele afectate);

—

în cazul în care refacerea nu este fezabilă, fie din cauză că ar necesita o perioadă extrem de lungă (de exemplu, o turbărie ar avea nevoie de câteva mii de ani pentru a fi efectiv refăcută), fie din cauza lipsei actuale de cunoștințe privind ecologia refacerii speciei sau a tipului de habitat (de exemplu, acest lucru se poate întâmpla în cazul izvoarelor calcaroase sau al mlaștinilor alcaline naturale).

În cazul în care nu există nicio garanție a refacerii sau a restabilirii efective a habitatelor și speciilor afectate, nu se asigură conformitatea cu articolul 6 alineatul (4). Cu toate acestea, în situațiile descrise mai sus, poate fi totuși posibil, ca măsură compensatorie, să se desemneze, să se protejeze și să se gestioneze un nou sit care găzduiește o zonă adecvată din același (aceleași) habitat(e) afectat(e) (a se vedea tabelul 12 de mai sus).

(b) Principii directoare pentru stabilirea de ținte și de măsuri compensatorii

Obiectivul principal al măsurilor compensatorii în temeiul articolului 6 alineatul (4) este de a menține coerența globală a rețelei Natura 2000. Prin urmare, trebuie abordate două aspecte care determină elaborarea și punerea în aplicare a măsurilor compensatorii: proporționalitatea și funcționalitatea ecologică.

Aceste două principii stabilesc domeniul de aplicare și nivelul de ambiție al măsurilor necesare pentru a compensa efectele negative ale planului sau proiectului. Măsurile compensatorii ar trebui, de asemenea, să vizeze compensarea celor mai pesimiste scenarii de efecte negative probabile.

Prin urmare, pentru a asigura coerența globală a rețelei Natura 2000, măsurile compensatorii propuse pentru un proiect ar trebui: (a) să abordeze, în proporții comparabile, habitatele și speciile afectate în mod negativ; și (b) să ofere funcții comparabile cu cele care au justificat criteriile de selecție pentru situl inițial, în special în ceea ce privește distribuția geografică adecvată. Prin urmare, nu ar fi suficient ca măsurile compensatorii să vizeze aceeași regiune biogeografică în același stat membru.

Distanța dintre situl inițial și locul în care se iau măsurile compensatorii nu reprezintă neapărat un obstacol, atât timp cât aceasta nu afectează funcționalitatea sitului, rolul său în distribuția geografică și motivele pentru alegerea inițială.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.4.2.

Proporționalitatea măsurilor compensatorii

Menținerea coerenței globale a rețelei Natura 2000 înseamnă asigurarea faptului că măsurile compensatorii propuse vizează habitatele și speciile în proporții comparabile cu efectele negative cauzate sitului. Prin urmare, autoritățile competente trebuie să determine importanța relativă a caracteristicilor Natura 2000 afectate și impactul negativ asupra acestora pe baza unor criterii cantitative și calitative. Acest lucru stabilește nivelul de referință pentru compensare.

Ratele de compensare sunt stabilite cel mai bine de la caz la caz. Acestea trebuie determinate inițial în lumina informațiilor din evaluarea corespunzătoare prevăzută la articolul 6 alineatul (3) și pentru a asigura funcționalitatea ecologică. Ratele pot fi redefinite în conformitate cu rezultatele observate atunci când se monitorizează eficacitatea. Decizia finală cu privire la rata compensării trebuie justificată.

Este general recunoscut faptul că ratele trebuie să fie net superioare raportului de 1:1. Astfel, ratele de compensare de 1:1 sau mai mici ar trebui luate în considerare numai în cazul în care se demonstrează că, într-o asemenea măsură, măsurile vor fi pe deplin eficace în ceea ce privește restabilirea structurii și a funcționalității într-o perioadă scurtă de timp (de exemplu, fără a compromite conservarea habitatelor sau a populațiilor de specii-cheie care pot fi afectate de plan sau proiect, sau obiectivele de conservare a acestora).

Pentru detalii suplimentare, a se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.5.4.

Funcționalitatea ecologică și localizarea măsurilor compensatorii

Pe lângă necesitatea de a aborda, în proporții comparabile, habitatele și speciile afectate în mod negativ, compensațiile trebuie să asigure, de asemenea, funcții ecologice comparabile cu cele care au justificat inițial selectarea sitului Natura 2000.

Domeniul de aplicare al măsurilor compensatorii este determinat de cerințele specifice pentru restabilirea anumitor funcții și structuri ecologice care sunt fie susceptibile de a fi pierdute, fie sunt supuse degradării ca urmare a punerii în aplicare a planului sau a proiectului. Trebuie să se acorde o atenție deosebită tipurilor de habitate sau habitatelor speciilor care au nevoie de o perioadă lungă pentru a atinge același nivel de funcționalitate ecologică.

Există un consens general conform căruia condițiile locale necesare restaurării resurselor ecologice trebuie să se găsească cât mai aproape de zona afectată de plan sau proiect. Prin urmare, cea mai bună opțiune pare a fi localizarea compensării în cadrul sitului Natura 2000 în cauză sau în apropierea acestuia unde există condiții adecvate pentru ca măsurile să aibă succes. Totuși, acest lucru nu este întotdeauna posibil și, prin urmare, ar trebui să se aplice o serie de priorități atunci când se caută locuri care respectă cerințele Directivei Habitate:

1.	compensare în cadrul sitului Natura 2000, cu condiția existenței în cadrul sitului a elementelor necesare pentru asigurarea coerenței ecologice și a funcționalității rețelei;

compensare în afara sitului Natura 2000 în cauză, dar în cadrul unei unități topografice sau de peisaj comune, cu condiția ca respectiva compensare să poată aduce aceeași contribuție la structura ecologică și/sau la funcția rețelei. Noua locație poate fi pe teritoriul unui alt sit desemnat Natura 2000 sau într-o locație nedesemnată. În acest din urmă caz, locația trebuie să fie desemnată ca sit Natura 2000 și să se supună tuturor cerințelor directivelor privind protecția naturii;

compensare în afara sitului Natura 2000, într-o unitate topografică sau de peisaj diferită. Noua locație poate fi un alt sit desemnat Natura 2000. În cazul în care compensarea are loc într-o locație nedesemnată, această locație trebuie să fie desemnată ca sit Natura 2000 și să se supună tuturor cerințelor directivelor privind protecția naturii.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.5.5.

Caseta 20 de mai jos oferă un exemplu simplificat pentru definirea domeniului de aplicare al măsurilor compensatorii în raport cu funcțiile ecologice.

Caseta 20

Definirea domeniului de aplicare al măsurilor compensatorii în raport cu funcțiile ecologice – exemplu într-o arie de protecție specială

Funcția ecologică afectată de un plan sau proiect: zone de odihnă pentru speciile de păsări migratoare care se îndreaptă spre nord, aflate într-o APS.

Obiectul măsurii compensatorii:

(a)	Măsurile compensatorii trebuie să ofere zone alternative de odihnă pentru populațiile speciilor de păsări migratoare.

(b)	Noile zone de odihnă adecvate pentru speciile vizate trebuie să fie situate în mod corect pe același traseu de migrare.

(c)

Noile zone de odihnă adecvate trebuie să fie ușor accesibile păsărilor care utilizează situl Natura 2000 inițial afectat de proiect (42). Capacitatea portantă a noului habitat trebuie să fie cel puțin egală cu capacitatea portantă a sitului afectat. Noile zone de odihnă ar trebui protejate înainte de punerea în aplicare a proiectului.

Noile zone de odihnă pentru aceeași specie, dar situate în afara traseului de migrare sau în interiorul traseului de migrare, dar departe de locul de odihnă afectat, nu ar reprezenta o măsură compensatorie adecvată. Motivul este că funcționalitatea ecologică recreată nu ar fi suficientă pentru a asigura coerența ecologică a rețelei.

O listă de verificare rezumativă a aspectelor-cheie care trebuie luate în considerare la elaborarea măsurilor compensatorii este inclusă la sfârșitul acestui capitol (tabelul 15).

Timpul este o dimensiune esențială în planificarea măsurilor compensatorii, deoarece acestea ar trebui să fie puse în aplicare, pe deplin operaționale și eficace înainte de producerea daunelor asupra sitului.

Calendarul măsurilor compensatorii necesită o abordare de la caz la caz. Programul adoptat trebuie să asigure continuitatea proceselor ecologice esențiale pentru menținerea structurii și a funcțiilor care contribuie la coerența globală a rețelei Natura 2000. Acest lucru necesită o strânsă coordonare între punerea în aplicare a planului sau proiectului și punerea în aplicare a măsurilor compensatorii și depinde, de asemenea, de aspecte precum perioada de timp necesară pentru dezvoltarea habitatelor și/sau refacerea sau stabilirea populațiilor de specii într-o anumită zonă.

În plus, trebuie să se ia în considerare, de asemenea, alți factori și alte procese:

—	Un sit nu trebuie să fie afectat ireversibil înainte de punerea în practică a compensării.

—	Rezultatul compensării ar trebui să fie operațional în momentul producerii prejudiciului pe teritoriul sitului respectiv. În anumite circumstanțe în care acest lucru nu poate fi realizat integral, ar fi necesară o supracompensare pentru pierderile intermediare.

—	Decalajele ar putea fi permise numai dacă se stabilește că acestea nu vor compromite obiectivul „nicio pierdere netă” în ceea ce privește coerența globală a rețelei Natura 2000.

—

Întârzierile nu trebuie să fie permise, de exemplu în cazul în care acestea conduc la scăderea populației pentru orice specie protejată pe teritoriul sitului, în conformitate cu anexa II la Directiva Habitate sau cu anexa I la Directiva Păsări; se acordă o atenție specială speciilor prioritare enumerate în anexa II la Directiva Habitate.

—	Măsurile compensatorii ar putea fi reduse în timp, în funcție de probabilitatea ca efectele negative semnificative să apară pe termen scurt, mediu sau lung.

Pot fi necesare măsuri specifice pentru a compensa pierderile intermediare care ar putea apărea până la îndeplinirea obiectivelor de conservare. Toate dispozițiile tehnice, legale sau financiare necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor compensatorii trebuie finalizate înainte de începerea punerii în aplicare a planului sau proiectului, astfel încât să se prevină orice întârzieri neprevăzute care ar putea împiedica eficacitatea măsurilor.

A se vedea mai multe detalii în ghidul privind articolul 6 – secțiunea 5.5.6.

Timpul necesar pentru îmbunătățirea, refacerea sau restabilirea funcționalității ecologice depinde de biologia și ecologia habitatelor și a speciilor. Prin urmare, acest lucru trebuie evaluat de la caz la caz și poate necesita investigații sau căutarea de dovezi privind refacerea în situații similare.

Un exemplu al eventualului decalaj necesar pentru refacerea comunităților de pășuni este prezentat în caseta 21 de mai jos.

Caseta 21

Timpul necesar refacerii comunităților de pășuni

Un număr de 22 de studii din 7 țări europene includ informații privind perioada necesară refacerii comunităților de pășuni. Acestea includ 16 studii repetate, dintre care 9 au fost, de asemenea, controlate și 3 au fost reexaminate. Un număr de 6 studii au identificat semne pozitive de refacere în mai puțin de 5 ani, 11 studii în 10 ani, iar 2 studii au constatat că refacerea a durat mai mult de 10 ani. Un număr de șase studii au constatat schimbări limitate sau lente în comunitățile de plante în urma refacerii.

Sursă: Restoration Evidence. Action: Restore/create species-rich, semi-natural grassland. http://www.restorationevidence.org

(d) Evaluarea și monitorizarea măsurilor compensatorii în temeiul articolului 6 alineatul (4)

Pentru a respecta obligația de a menține coerența rețelei Natura 2000, programul de măsuri compensatorii în temeiul articolului 6 alineatul (4) trebuie să demonstreze eficacitatea acestora și să furnizeze documentație în acest sens.

Localizarea geografică, amploarea și calendarul sunt factori determinanți pentru succesul compensării. Ratele adecvate de compensare sunt, de asemenea, esențiale pentru a asigura eficacitatea compensării înainte de apariția impactului planului sau al proiectului.

Elaborarea și punerea în aplicare a măsurilor compensatorii trebuie să fie cuprinzătoare și fundamentate științific, și anume:

—	Obiectivele de conservare, funcționalitatea ecologică și caracteristicile principale care trebuie compensate sunt avute în vedere în proporția corectă.

—	Au fost incluse măsurile de însoțire necesare, inclusiv cele tehnice, administrative și financiare.

—	Calendarul pentru punerea în aplicare a sarcinilor individuale în cadrul fiecărei măsuri, care include dispozițiile pentru lucrările de întreținere și monitorizare, este suficient de detaliat.

—	Baza științifică ce demonstrează eficacitatea fiecărei măsuri compensatorii este explicată și evidențiată în mod specific pentru impactul pe care urmărește să îl compenseze.

—	Se precizează calendarul de obținere a rezultatelor preconizate din fiecare dintre măsurile propuse.

—	Stabilirea priorităților punerii în aplicare a măsurilor se justifică pe baza obiectivelor de conservare Natura 2000 și a dovezilor științifice.

Mai jos sunt prezentate câteva elemente esențiale pentru măsuri de compensare eficace în ceea ce privește localizarea, calendarul și amploarea acestora. Exemple privind modul în care aceste elemente au fost puse în practică sunt furnizate în secțiunea 3 din anexă.

Tabelul 12

Elemente-cheie pentru măsuri compensatorii eficace

Localizare

Trebuie să permită menținerea coerenței globale a rețelei Natura 2000.

Ar trebui să găzduiască – sau să fie în măsură să dezvolte – caracteristicile, structura și funcțiile specifice necesare pentru compensare în conformitate cu rezultatele evaluării corespunzătoare.

Trebuie să acorde atenția cuvenită aspectelor ecologice calitative, cum ar fi unicitatea caracteristicilor care vor fi afectate.

Trebuie determinată printr-o analiză atentă a condițiilor ecologice locale, astfel încât compensarea să fie fezabilă și cât mai apropiată de zona afectată de plan sau proiect.

Trebuie să fie situată în cadrul aceleiași regiuni biogeografice (pentru siturile desemnate în temeiul Directivei Habitate) sau în cadrul aceleiași arii de extindere, rute de migrare sau zone de hibernare pentru speciile de păsări (și anume, pentru situri desemnate în temeiul Directivei Păsări) în statul membru în cauză.

Amploare

Este determinată de:

—	amploarea efectelor negative ale planului sau proiectului asupra caracteristicilor principale și a proceselor ecologice, care subminează integritatea sitului Natura 2000;

—	dovezi științifice privind capacitatea măsurilor de a obține rezultatele preconizate pentru menținerea coerenței globale a rețelei Natura 2000.

Este cel mai bine stabilită de la caz la caz, în conformitate cu informațiile generate în evaluarea corespunzătoare în temeiul articolului 6 alineatul (3).

Este stabilită inițial cu scopul de a compensa cele mai pesimiste scenarii de efecte negative probabile.

Este confirmată prin monitorizarea și raportarea rezultatelor privind funcționalitatea ecologică.

Calendar

Trebuie să asigure continuitatea proceselor ecologice esențiale pentru menținerea structurii și a funcțiilor care contribuie la coerența globală a rețelei Natura 2000.

Ia în considerare coordonarea necesară între punerea în aplicare a planului sau proiectului și punerea în aplicare a măsurilor compensatorii.

Este determinată de perioada de timp necesară pentru dezvoltarea habitatelor și/sau refacerea sau stabilirea populațiilor de specii într-o anumită zonă.

Trebuie să includă garanții juridice necesare pentru punerea în aplicare pe termen lung și pentru protecția, monitorizarea și întreținerea siturilor înainte de apariția impacturilor asupra habitatelor și/sau speciilor.

Poate necesita aplicarea unor măsuri specifice pentru a compensa pierderile intermediare care ar putea apărea până la îndeplinirea obiectivelor de conservare.

Necesită instituirea unor programe de monitorizare solide și complete, capabile să evalueze succesul măsurilor compensatorii.

Realizarea compensării efective ar trebui verificată printr-o monitorizare adecvată.

Un proces de monitorizare eficace poate necesita următoarele elemente:

—	un plan de monitorizare convenit cu autoritatea competentă;

—	contractarea unei societăți specializate sau a unei alte entități pentru a efectua monitorizarea;

—	identificarea elementelor care urmează să fie monitorizate: caracteristicile faunei și florei, debitele de apă, calitatea solului etc.;

—	acord privind calendarul de raportare (anual, bienal etc.);

—	acord privind raportul de monitorizare;

—	documentarea evoluției lucrărilor (fotografii, rapoarte de pe teren etc.);

—	mecanism de stocare și de partajare a rezultatelor;

—	cooperarea cu cercetătorii științifici în vederea publicării rezultatelor compensării într-un document științific.

Monitorizarea și evaluarea măsurilor compensatorii trebuie să permită, de asemenea, posibilitatea de a lua în considerare efectele negative asupra siturilor Natura 2000 care nu au putut fi prevăzute în evaluarea corespunzătoare. În plus, dacă măsurile compensatorii se dovedesc a nu fi suficiente pentru a compensa aceste noi impacturi, ele ar putea necesita modificări, astfel încât obiectivul final de a asigura coerența globală a rețelei Natura 2000 să rămână fezabil.

Monitorizarea măsurilor compensatorii ar trebui să fie strâns coordonată cu monitorizarea globală a impactului și a măsurilor de atenuare (a se vedea secțiunea 3.2.4). Această abordare este în concordanță cu cerința din politica UE de a coordona programele de monitorizare care decurg din diferite acte legislative, în vederea îmbunătățirii eficienței în administrarea acestora.

În unele cazuri, gestionarea adaptativă – care este o abordare sistematică pentru îmbunătățirea și ajustarea acțiunilor de conservare prin învățarea din rezultatele gestionării – poate fi necesară și asigurată printr-un acord juridic. În acest context, gestionarea adaptativă poate fi utilizată pentru a îmbunătăți punerea în aplicare a măsurilor compensatorii în cazul în care pot exista incertitudini care determină necesitatea unei evaluări periodice a rezultatelor reale ale măsurilor. Acest lucru este deosebit de relevant în cazul în care amploarea impactului și, prin urmare, amploarea compensării nu este clară (de exemplu, atunci când se compensează impacturile generate de dezvoltarea zonelor de protecție împotriva inundațiilor costiere în amonte față de un sit protejat).

(e) Stabilirea de măsuri compensatorii pentru planuri

Într-o etapă a planului, pot exista unele limitări în ceea ce privește stabilirea măsurilor compensatorii necesare. Evaluarea și identificarea efectelor negative ale unui plan asupra caracteristicilor-țintă ale anumitor situri Natura 2000 oferă baza pentru definirea necesității unor măsuri compensatorii. În cazul în care există suficientă certitudine cu privire la efectele preconizate asupra habitatelor, a speciilor sau a proceselor naturale, precum și o bună cunoaștere a amplorii și a magnitudinii acestor efecte, ar putea fi posibilă definirea unor măsuri compensatorii adecvate, identificarea localizării corespunzătoare și stabilirea unui calendar adecvat.

Cu toate acestea, este posibil ca din planurile în sine să lipsească informații detaliate cu privire la efectele unora dintre componentele unui plan. În astfel de cazuri, poate fi posibilă doar definirea tipului de măsuri compensatorii care vor fi necesare la nivel de proiect, de exemplu pentru a compensa pierderea anumitor habitate sau pentru a oferi habitate suplimentare anumitor specii. În măsura în care este posibil, ar trebui furnizată o cuantificare a nevoilor, de exemplu suprafața pentru refacerea habitatelor.

În toate cazurile, este necesar să se stabilească dispoziții pentru ca măsurile compensatorii necesare să fie definite, planificate și puse în aplicare la nivelul corespunzător. O definiție provizorie a măsurilor compensatorii ar putea fi inclusă în plan. Aceasta ar trebui să fie însoțită de orientări, criterii și abordări, care ar necesita o definiție mai completă și mai detaliată atunci când elaborarea planului permite îndeplinirea acestei sarcini.

Tabelul 13 de mai jos oferă o imagine de ansamblu a aspectelor relevante pentru proiectarea, punerea în aplicare și monitorizarea programului de măsuri compensatorii.

Tabelul 13

Aspecte care trebuie luate în considerare în cadrul programului de măsuri compensatorii pentru planuri

Zona de compensare:

—	localizarea și suprafețele compensării (inclusiv hărți); și

—	statutul și condițiile în zonele de compensare.

Speciile și habitatele care fac obiectul compensării:

—	fostul statut și condițiile în zonele de compensare ale speciilor și ale habitatelor care fac obiectul compensării; și

—	explicația modului în care se preconizează că măsurile compensatorii propuse vor compensa efectele negative asupra integrității sitului și vor face posibilă conservarea coerenței rețelei Natura 2000.

Performanțe tehnice:

—	tehnicile și metodele puse în aplicare pentru instituirea măsurilor compensatorii propuse; și

—	evaluarea nivelului lor preconizat de eficacitate.

Dispoziții administrative:

—	finalizarea măsurilor administrative instituite pentru a facilita punerea în aplicare a măsurilor compensatorii (de exemplu, orice garanții de planificare); și

—	identificarea oricăror măsuri administrative suplimentare care ar putea fi necesare pentru a garanta punerea în aplicare a măsurilor compensatorii la deplina lor eficacitate.

Calendarul compensării:

—	calendar pentru punerea în aplicare a măsurilor compensatorii (având în vedere aplicarea pe termen lung – a se vedea secțiunea de mai jos referitoare la cost), indicând data la care vor fi obținute rezultatele estimate;

—	calendar de transmitere a rezultatelor monitorizării către autoritățile competente; și

—	calendar de preluare a sarcinilor de monitorizare pentru programul de măsuri compensatorii.

Costul compensării:

—	costurile reale ale măsurilor puse în aplicare;

—	abaterile de la costuri în raport cu costurile planificate în programul de măsuri compensatorii; și

—	orice diferențiere în timp între costuri în funcție de acțiunea de coordonare administrativă (de exemplu, achiziționarea de terenuri, plăți unice legate de drepturile de utilizare a resurselor; și/sau plăți periodice pentru măsuri specifice recurente).

Tabelul 14

Listă de verificare rezumativă a aspectelor-cheie care trebuie luate în considerare la elaborarea măsurilor compensatorii

Linia de acțiune

Descriere

Elemente care trebuie incluse

Tehnică

Planul tehnic

Activitățile care urmează să fie întreprinse, cu indicarea relevanței acestora, în conformitate cu:

—	obiectivele de conservare ale sitului inițial; și

—	relația lor cu menținerea coerenței globale a rețelei Natura 2000.

Obiective și valori-țintă aliniate cu obiectivele de conservare a sitului

Descrierea măsurilor compensatorii propuse

Demonstrarea fezabilității tehnice a măsurilor în raport cu obiectivele de conservare ale acestora – funcționalitate ecologică

Explicații solide din punct de vedere științific privind eficacitatea activităților în ceea ce privește compensarea efectelor negative ale planului sau proiectului

Prioritizarea activităților în conformitate cu obiectivele de conservare a naturii – calendar aliniat la obiectivele de conservare a naturii

Descriere scurtă a monitorizării – per activitate și per ansamblu

Financiară

Planul financiar

Costul economic al punerii în aplicare a programului de măsuri compensatorii

Defalcarea bugetului pe categorii de costuri

Defalcarea bugetului în funcție de calendarul de punere în aplicare

Demonstrarea fezabilității financiare a măsurilor în funcție de durata necesară și de calendarul de aprobare a fondurilor

Juridică și administrativă

Garanții pentru conservarea naturii

Analiza fezabilității drepturilor de gestionare: pe tip de activitate și pe locație adecvată (achiziție, leasing, gestionare etc.)

Demonstrarea fezabilității juridice și/sau financiare a măsurilor în funcție de durata necesară

Identificarea cerințelor pentru comunicarea publică

Coordonare și cooperare – autorități publice

Roluri și responsabilități în ceea ce privește punerea în aplicare și raportarea

Nevoi de consultare, coordonare și cooperare aliniate la calendar: acceptarea și aprobarea programului compensatoriu de către autoritățile Natura 2000, autoritățile de evaluare și dezvoltatorul proiectului

Plan de monitorizare bazat pe indicatori de progres în conformitate cu obiectivele de conservare, cu programul de raportare și cu legăturile prospective cu obligațiile existente în materie de evaluare și monitorizare

4. PLANIFICAREA STRATEGICĂ ȘI EVALUAREA CORESPUNZĂTOARE A PLANURILOR

4.1. Planificarea strategică

O modalitate eficace de a preveni conflictele cu siturile Natura 2000 și cu speciile și habitatele protejate din UE este de a avea în vedere consecințele asupra mediului ale noilor proiecte încă de la începutul planificării strategice. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul unui plan de dezvoltare regional sau național pentru activități sectoriale (de exemplu, în sectorul energetic, al transporturilor, al activităților extractive, al acvaculturii) sau al planurilor de amenajare a teritoriului sau al altor planuri de amenajare a spațiului. Existența unui plan strategic permite integrarea condițiilor și a cerințelor de mediu, în special a celor legate de conservarea naturii, într-un stadiu incipient de planificare, astfel încât riscul unor potențiale conflicte ulterioare la nivel de proiect să poată fi evitat sau redus la minimum, precum și stabilirea corespunzătoare a fezabilității și a mijloacelor de implementare a proiectelor individuale.

În contextul aplicării articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva Habitate, planificarea strategică facilitează mult analizarea implicațiilor posibile ale activităților planificate asupra siturilor Natura 2000 la o scară mai largă și într-un mod cuprinzător. Astfel, sensibilitățile siturilor sunt luate în considerare într-un stadiu incipient, atunci când sunt disponibile mai multe opțiuni pentru îndeplinirea obiectivelor proiectului reducând, în același timp, impacturile potențiale ale acestora asupra mediului. Acest lucru va contribui, de exemplu, la identificarea siturilor adecvate sau inadecvate pentru activități specifice și la reducerea la minimum a riscului unor potențiale conflicte cu siturile Natura 2000 la nivel de proiect individual.

Planificarea strategică poate:

—	să promoveze un proces de planificare mai interactiv și mai transparent și încurajează dialogul timpuriu și iterativ cu autoritățile relevante, cu grupurile de interese etc., ceea ce poate reduce semnificativ timpul total necesar pentru procedura de autorizare;

—	să ofere un cadru mai larg și mai adecvat pentru luarea în considerare a potențialelor efecte cumulative cu alte planuri sau proiecte, precum și alternative fezabile;

—	să contribuie la evitarea sau reducerea numărului de conflicte potențiale specifice sitului într-o etapă ulterioară a procesului de dezvoltare, atunci când au fost angajate resurse financiare și juridice și există mai puțin spațiu de manevră;

—	să furnizeze dezvoltatorilor informații relevante și securitate juridică cu privire la preocupările legate de mediu care ar putea necesita să fie deja luate în considerare în cadrul conceptului inițial al proiectului;

—	să fie mai eficientă din punctul de vedere al costurilor pe termen lung (dacă eventualele măsuri de atenuare sunt luate în considerare într-un stadiu incipient de planificare, este probabil ca integrarea acestora să fie mai simplă din punct de vedere tehnic și mai ieftină);

—	să analizeze alternative ample, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii verzi în locul „infrastructurii gri”; să conducă la dezvoltarea de soluții noi, creative și inovatoare (inclusiv bazate pe natură) și potențiale situații reciproc avantajoase;

—	să contribuie la îmbunătățirea imaginii publice a proiectelor și a instituțiilor responsabile.

Exemple de planificare strategică relevante pentru Natura 2000 sunt prezentate în secțiunea 5 din anexa la prezentul document.

4.2. Evaluarea corespunzătoare a planurilor

Cadrul procedural general pentru integrarea considerentelor de mediu la nivelul planificării strategice este stabilit de evaluarea strategică de mediu (SEA), astfel cum se prevede în Directiva SEA (43). În conformitate cu articolul 3 alineatul (2) litera (b) din Directiva SEA, un plan trebuie să fie supus unei evaluări strategice de mediu dacă se consideră că acesta necesită o evaluare corespunzătoare în temeiul Directivei Habitate (și anume, dacă planul poate avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000) (44).

Articolul 6 alineatul (3) din Directiva Habitate se aplică tuturor planurilor care pot avea un efect semnificativ asupra siturilor Natura 2000. Astfel cum s-a explicat mai sus și în ghidul privind articolul 6, termenul „plan” are un sens larg, inclusiv planuri de amenajare a teritoriului și planuri de amenajare a spațiului maritim (45), precum și planuri sau programe sectoriale.

Evaluarea acestor planuri în temeiul articolului 6 alineatul (3) și evaluarea lor corespunzătoare urmează aceleași etape ca cele descrise în capitolul 3 din prezentul document. Cu toate acestea, există, de asemenea, anumite particularități în evaluarea planurilor, care sunt descrise mai jos. Aceste particularități se referă la posibile limitări și constrângeri și la abordări adecvate care pot fi utilizate pentru a depăși dificultățile și incertitudinile legate de lipsa de informații detaliate sau de definirea insuficientă a tuturor elementelor, componentelor și acțiunilor planului.

Nivelul de detaliu al planului în sine va determina domeniul de aplicare și amploarea evaluării corespunzătoare, dar, în toate cazurile, evaluarea trebuie să vizeze identificarea zonelor sensibile sau vulnerabile sau a altor riscuri potențiale sau conflicte cu siturile Natura 2000, astfel încât acestea să poată fi luate în considerare în etapele ulterioare ale procesului de planificare.

De exemplu, planurile municipale sau urbane pot conține detalii suficiente care să permită determinarea potențialelor efecte negative asupra siturilor Natura 2000 cu un nivel bun de certitudine. Pe de altă parte, în cazul planurilor spațiale sau sectoriale mai ample la nivel regional sau național, în cazul în care amplasarea și proiectarea tuturor componentelor lor principale nu sunt încă decise, este posibil să se identifice efectele potențiale ale anumitor acțiuni sau componente ale planului la nivel general, fără a le specifica la nivel de sit. Cu toate acestea, planurile mai ample pot orienta proiectele ulterioare către zonele în care există un risc mai mic de conflicte potențiale cu Natura 2000 (de exemplu, hărți cu zonele sensibile de floră și faună).

Evaluarea ar trebui să fie proporțională cu domeniul geografic de aplicare, cu nivelul de detaliu al planului și cu natura și amploarea efectelor probabile. În unele cazuri, este posibil ca, în această etapă, să nu se poată analiza în detaliu toate impacturile posibile asupra siturilor individuale; cu toate acestea, trebuie efectuată o analiză suficientă pentru a identifica:

—

principalele impacturi la nivelul rețelei Natura 2000, inclusiv identificarea siturilor Natura 2000 care ar putea fi afectate, precum și posibilele impacturi asupra conectivității siturilor și în lumina obiectivelor naționale sau regionale de conservare a speciilor și habitatelor protejate prin Directiva Păsări și Directiva Habitate, în cazul în care acestea există;

—	posibile măsuri ample de atenuare, cum ar fi excluderea zonelor cu biodiversitate sensibilă sau aplicarea anumitor standarde și bune practici (de exemplu, densitatea minimă a pasajelor pentru fauna sălbatică, utilizarea de bariere acustice, respectarea perioadelor de reproducere);

—	alternative posibile, inclusiv locații diferite pentru proiecte sau metode diferite de obținere a rezultatelor preconizate (de exemplu, utilizarea unor moduri diferite de transport sau a unor tehnologii diferite de producere a energiei);

—	impacturi cumulative potențiale, luând în considerare alte planuri, programe și strategii existente sau propuse.

În cazul planurilor strategice în cazul cărora nu este posibilă identificarea efectelor asupra siturilor individuale, analiza ar trebui să se concentreze cel puțin asupra impacturilor potențiale și a riscurilor majore; efectele specifice sitului vor trebui apoi analizate la nivel de proiect. În astfel de cazuri, evaluarea corespunzătoare ar trebui să se concentreze cel puțin asupra stabilirii siturilor Natura 2000 care ar putea fi afectate în mod negativ, precum și a oricăror habitate și specii protejate din UE care ar putea fi afectate (și în afara rețelei Natura 2000), a efectelor asupra conectivității, a fragmentării și a altor efecte la scara rețelei. Acest lucru ar trebui să servească la orientarea domeniului de aplicare și a obiectului evaluării proiectelor individuale.

În cazul în care există incertitudini cu privire la efectele negative asupra caracteristicilor relevante ale siturilor Natura 2000 și asupra obiectivelor lor de conservare, poate fi oportun să se efectueze și să se înregistreze o evaluare a riscurilor, care poate avea în vedere următoarele aspecte:

—	pericolele potențiale ale planului și consecințele lor probabile pentru obiectivele de conservare ale ariei speciale de conservare sau ale sitului de importanță comunitară/caracteristicile ariei de protecție specială;

—	pentru fiecare pericol, probabilitatea ca pericolul să afecteze obiectivele de conservare ale ariei speciale de conservare/ariei de protecție specială;

—	pentru fiecare pericol, magnitudinea, durata probabilă și ireversibilitatea sau reversibilitatea efectului (cu înregistrarea pe scurt a ipotezelor formulate sau a dovezilor utilizate pentru a ajunge la concluzia respectivă).

Cu toate acestea, ar trebui să se țină seama de faptul că scopul fundamental este, în orice moment, evitarea sau eliminarea oricărui risc de efecte negative asupra integrității siturilor Natura 2000 sau eliminarea oricăror motive întemeiate de îngrijorare cu privire la posibilitatea apariției unui astfel de efect negativ atunci când planul este pus în aplicare.

Evaluarea efectelor planurilor în temeiul articolului 6 alineatul (3) și evaluarea efectuată în conformitate cu procedurile SEA aplicabile pot identifica activități sau elemente ale planului cu privire la care există certitudinea că vor afecta integritatea siturilor Natura 2000, chiar dacă se efectuează atenuarea acestora; prin urmare, astfel de activități sau elemente ar putea fi excluse din plan în acest moment. În plus, evaluarea ar putea oferi o imagine de ansamblu asupra altor activități care ar putea fi dăunătoare habitatelor și speciilor protejate și, prin urmare, ar putea să orienteze mai bine evaluarea la nivel de proiect.

Cu toate acestea, proiectele viitoare care urmează să fie implementate în cadrul unui plan ar trebui să fie în concordanță cu rezultatul evaluării corespunzătoare efectuate pentru planul strategic spațial/sectorial. Acest lucru nu înlocuiește cerința unei evaluări corespunzătoare a proiectelor viitoare care provin din planul respectiv.

Există legături și analogii clare între evaluarea corespunzătoare a planurilor și evaluarea strategică de mediu, care sunt abordate în secțiunea 5. Prin urmare, se recomandă coordonarea SEA cu evaluarea corespunzătoare. Acestea sunt procese paralele, dar separate care, de obicei, se suprapun, dar care diferă și în ceea ce privește o serie de aspecte-cheie. Evaluarea corespunzătoare este mai restrânsă și necesită teste mai riguroase, având în centru conservarea și protecția siturilor Natura 2000. Constatările și recomandările evaluării corespunzătoare sunt obligatorii și trebuie incluse într-un plan prezentat spre adoptare și trebuie să facă parte din acesta. Cu alte cuvinte, constatările evaluării corespunzătoare nu numai că trebuie luate în considerare, ci condiționează decizia de a aproba sau nu planul sau proiectul.

Se recomandă ținerea unui dosar separat de evaluare corespunzătoare pe parcursul întregului proces de elaborare sau revizuire a unui plan. Dosarul ar trebui să includă copii ale întregii documentații relevante pentru evaluarea corespunzătoare și va fi util pentru a înregistra modul în care considerațiile de mediu au fost integrate în plan.

Ar putea fi oportun să se planifice o monitorizare și o reevaluare a efectelor și a riscurilor preconizate pe toată durata de viață a planului. Acest lucru va garanta că previziunile și estimările sunt realiste și va identifica eventualele efecte noi care nu au fost avute în vedere din cauza lipsei de informații sau care apar în lumina noilor elemente sau modificări introduse în plan. Evaluarea corespunzătoare „finală” a oricărui plan trebuie să se bazeze pe versiunea sa finală. În cazul în care planul se modifică semnificativ în orice moment înainte de adoptare, modificările ar trebui, de asemenea, abordate în evaluarea corespunzătoare, în cadrul unui proces iterativ.

4.3. Cartografierea zonelor sensibile

Identificarea locațiilor adecvate sau excluderea locațiilor inadecvate poate face parte din evaluarea corespunzătoare a planurilor. Aceasta trebuie să se bazeze pe o analiză adecvată a măsurii în care tipurile de habitate și speciile protejate din UE prezente în întreaga zonă a proiectului propus sunt vulnerabile la activitățile planificate.

Cartografierea zonelor sensibile este o metodă utilizată frecvent pentru identificarea zonelor care pot fi deosebit de sensibile la dezvoltarea activităților sectoriale. Aceasta este adesea utilizată, de exemplu, pentru a identifica zonele sensibile cu păsări și lilieci care ar putea fi nepotrivite pentru proiectele de energie eoliană sau pentru a identifica zonele de conflict potențiale pentru activități industriale sau proiectele de construire de locuințe.

Într-un stadiu incipient în cadrul procesului de planificare, se pot utiliza hărți cu zonele sensibile pentru a identifica zonele în care sunt prezente comunități ecologice sensibile la o anumită influență sau activitate. Aceste hărți pot fundamenta deciziile de planificare strategică în faza inițială de selecție a sitului în cadrul procesului de dezvoltare și pot interveni la nivel regional, național sau transnațional.

Abordările care integrează cartografierea zonelor sensibile nu înlocuiesc necesitatea realizării unei evaluări corespunzătoare specifice sitului în temeiul articolului 6 din Directiva Habitate și a evaluărilor impactului asupra mediului (EIA). Ele pot fi însă utilizate în timpul evaluărilor corespunzătoare/evaluărilor impactului asupra mediului și după obținerea autorizării proiectului de dezvoltare pentru a fundamenta amplasarea și eventuale recomandări în materie de gestionare.

Cartografierea zonelor sensibile utilizează sisteme de informații geografice (GIS) pentru a compila, a analiza și a afișa date spațiale și geografice, care se bazează pe datele spațiale existente privind biodiversitatea referitoare la specii și/sau situri; cu toate acestea, uneori trebuie colectate date specifice pentru a contribui la crearea unei hărți cu zonele sensibile care să fie relevantă pentru planul în cauză.

Hărțile cu zonele sensibile trebuie actualizate periodic. Frecvența și scara acestor actualizări reprezintă un aspect important care trebuie luat în considerare la elaborarea hărților cu zonele sensibile, deoarece comunitățile ecologice sunt dinamice, iar comportamentul lor poate fi uneori dificil de prevăzut. Prin urmare, hărțile cu zonele sensibile de floră și faună ar trebui interpretate întotdeauna cu prudență.

Comisia a elaborat Wildlife Sensitivity Mapping Manual (Manual de cartografiere a zonelor sensibile de floră și faună) (46), un ghid practic pentru elaborarea unor abordări de cartografiere a zonelor sensibile pentru tehnologiile din domeniul energiei din surse regenerabile. Acest manual oferă o imagine de ansamblu a seturilor de date, a metodologiilor și a aplicațiilor GIS. Acesta se concentrează asupra speciilor și habitatelor protejate în temeiul directivelor UE privind natura, acordând o atenție specială păsărilor, liliecilor și mamiferelor marine. Manualul include, de asemenea, o abordare etapizată pentru elaborarea de hărți cu zonele sensibile de floră și faună, care este prezentată în caseta 22 de mai jos.

Caseta 22

O abordare etapizată a cartografierii zonelor sensibile

Identificați tipurile de realizări (proiecte, activități, infrastructură etc.) care trebuie incluse, precum și speciile și habitatele care ar putea fi afectate. În acest scop, analizați:

—	speciile/habitatele care ar putea coincide cu proiectul (în orice etapă a ciclului său de viață) și analizați toate etapele ciclului biologic (reproducerea, migrarea etc.)

—	diferitele faze ale proiectului (de exemplu, construcție, fazele operaționale), precum și infrastructura asociată

—	speciile/habitatele care sunt sensibile la proiect

—	speciile/habitatele care prezintă interes pentru conservare (de exemplu, cele enumerate în Directiva Păsări și în Directiva Habitate)

—	modul în care pot fi afectate speciile: de exemplu, pierderea și degradarea habitatelor, coliziunea cu infrastructura, evitarea, strămutarea și efectele de barieră.

Compilați seturi de date privind distribuția speciilor sensibile, a habitatelor și a altor factori relevanți.

—	Reexaminați datele care sunt deja disponibile și analizați necesitatea colectării de date suplimentare

—	Dacă seturile de date sunt incomplete din punct de vedere spațial, luați în considerare utilizarea modelării bazate pe indicatori ai habitatului și ai peisajului pentru prognozarea distribuției în localitățile insuficient eșantionate

—	De asemenea, evidențierea deficiențelor în materie de date și a altor deficiențe de ordin metodologic are un caracter important.

Elaborați un sistem de punctare în funcție de gradul de sensibilitate

—	Atribuiți punctaje în funcție de gradul de sensibilitate speciilor și habitatelor pe baza caracteristicilor relevante (fragilitatea habitatelor, stadiul de conservare, comportamentul speciilor etc.)

Generați harta

—	Identificați cel mai adecvat format de cartografiere, software-ul GIS, unitatea de cartografiere etc.

—	Generați o rețea pe baza unei unități adecvate de cartografiere și suprapuneți distribuțiile speciilor (sau modelele de distribuție) și eventual alte seturi de date utile, inclusiv zonele tampon relevante

—	Identificați speciile prezente în fiecare celulă de rețea

—	Pentru fiecare pătrat al rețelei, calculați punctajul pe baza sistemelor de punctare în funcție de gradul de sensibilitate a speciei.

Realizați o interpretare a hărții

—	Punctaje în funcție de gradul de sensibilitate la nivel de grup în categorii care indică nivelul lor de sensibilitate (de exemplu, foarte ridicat, ridicat, mediu, scăzut) sau care indică o anumită recomandare (de exemplu, zone „interzise” versus zone cu risc scăzut)

—	Elaborați materiale de orientare care furnizează explicații cu privire la datele utilizate, modalitatea de generare a hărții, modul în care aceasta ar trebui interpretată, precum și rezervele în materie de interpretare.

Mai jos sunt prezentate exemple naționale de cartografiere a zonelor sensibile.

Caseta 23

Harta cu zonele sensibile la parcurile eoliene naționale din Țările de Jos

Harta riscurilor privind turbinele eoliene la nivel național pentru Țările de Jos este un instrument de cartografiere spațială pentru preevaluarea timpurie a proiectelor de parcuri eoliene onshore. Instrumentul se axează pe populațiile de păsări terestre și include situri de importanță ornitologică, cum ar fi hotspoturile de migrare, terenurile agricole cu valoare naturală ridicată și locurile importante de staționare diurnă sau înnoptare. Instrumentul măsoară riscurile pentru speciile de păsări din punctul de vedere al importanței lor în materie de conservare. El nu include nicio evaluare a sensibilității speciilor la coliziune.

Au fost compilate date dintr-o varietate de surse, inclusiv recensământul național al păsărilor aflate în perioada de reproducere, numărul păsărilor de apă, numărul păsărilor care trăiesc în colonii, datele provenite de la un model de evitare a impactului cu păsările (BAMBAS, biomasa păsărilor zburătoare), siturile Natura 2000 și inventarele specifice ale păsărilor rare. Hotspoturile de migrare au fost, de asemenea, integrate. Au fost elaborate hărți ale riscurilor pentru anumite specii de păsări sau grupuri de specii sensibile ca straturi individuale, de exemplu păsări de apă, păsări de pajiște, lebede și gâște, zonele de căutare a hranei pentru speciile Natura 2000 și pentru cele de pe lista roșie. Straturile individuale au fost utilizate pentru a compila harta finală a riscurilor.

Pentru fiecare „strat” al hărții, celulele de rețea din Țările de Jos au fost clasificate ca prezentând un risc scăzut, moderat sau ridicat în funcție de importanța sitului și/sau de numărul de specii prezente. Zone-tampon au fost identificate pentru fiecare specie și aplicate hărților. Punctajele obținute de la diferitele celule de rețea au fost regrupate în harta finală.

Acest instrument s-a dovedit a fi foarte util ca instrument de preevaluare. Deși harta nu a fost adoptată anterior în cadrul sistemului de planificare din Țările de Jos, ea este încă utilizată pe scară largă.

Harta riscurilor globale care ilustrează riscul de la nivelul cel mai ridicat (violet) la un nivel relativ scăzut (albastru deschis)

Sursă: Aarts, B. and Bruinzeel, L. (2009) De nationale windmolenrisicokaart voor vogels. SOVON Vogelonderzoek Nederland/Altenburg & Wymenga,

https://assets.vogelbescherming.nl/docs/e3b4524d-5cc2-4565-a65e-3226a124837e.pdf?_ga=2.19770104.1164016512.1551712082-129991070.1550147440

Caseta 24

Un instrument de cartografiere a zonelor sensibile pentru un proiect hidroenergetic din Austria

Proiectele hidroenergetice ar trebui să urmeze o abordare strategică, astfel încât segmentele semnificative, sensibile și intacte rămase ale unui râu să poată fi protejate. Pentru a sprijini această abordare, World Wide Fund for Nature (WWF) a elaborat un plan general menit să ofere o bază decizională solidă din punct de vedere tehnic în vederea evaluării necesității de a proteja apele austriece (WWF Ökomasterplan, 2009). Studiul a fost publicat în 2009 și a evaluat, pentru prima dată, importanța ecologică a unui număr de 53 dintre cele mai mari râuri din Austria, cu un bazin hidrografic de peste 500 de kilometri pătrați. De asemenea, studiul a prezentat datele oficiale ale analizei privind starea actuală, realizată de ministerul responsabil cu punerea în aplicare a Directivei-cadru privind apa a UE, oferind informații privind conservarea siturilor Natura 2000 și a altor zone protejate, de exemplu.

Fiecare sector de apă a fost clasificat și ierarhizat din punct de vedere al priorității în ordinea importanței, în funcție de diferite criterii de selecție (de exemplu starea ecologică, situația în zonele protejate, hidromorfologie, lungimea cursului de apă liber contiguu) și fiecare sector fluvial a fost clasificat în funcție de următoarele clase de sensibilitate:

—	Clasa de sensibilitate 1: necesită protecție de nivel foarte ridicat având în vedere starea ecologică

—	Clasa de sensibilitate 2: necesită protecție de nivel foarte ridicat având în vedere situația din rezervație (rezervații)

—	Clasa de sensibilitate 3: necesită protecție de nivel ridicat având în vedere morfologia

—	Clasa de sensibilitate 4: necesită protecție de nivel ridicat având în vedere lungimea cursului de apă liber contiguu

—	Clasa de sensibilitate 5: poate necesita protecție, întrucât nu există o bază de date pentru evaluarea condițiilor de mediu

—	Clasa de sensibilitate 6: poate necesita protecție

—	Clasa de sensibilitate 7: necesită un nivel scăzut de protecție

—	Clasa de sensibilitate 8: utilizare economică a energiei existente

—	Deficit de date (stare ecologică, hidromorfologie)

Caseta 25

Platforme online pentru a accesa hărți cu zonele sensibile din Irlanda

O platformă web permite o examinare spațială rapidă și interactivă a sensibilităților ecologice și a potențialului de conflicte legate de utilizarea terenurilor. Aceste platforme pot sprijini evaluarea strategică de mediu și evaluarea corespunzătoare și, în cele din urmă, planificarea și luarea de decizii în cunoștință de cauză. De exemplu, portalul Irish Biodiversity Data Centre oferă acces la harta cu zonele sensibile ale păsărilor la energia eoliană prin intermediul unui instrument web online.

Sursă: https://maps.biodiversityireland.ie/Map

4.4. Consultare și dialog în planificarea strategică

Recunoscând beneficiile dialogului și ale consultării, tot mai mulți planificatori adoptă în prezent un proces de planificare mai interactiv și mai transparent. Această abordare încurajează consultarea timpurie cu autoritățile de mediu și cu părțile interesate, ca element important în asigurarea găsirii unor soluții acceptabile și durabile.

Consultarea în timpul planificării strategice este la fel de importantă în ajungerea la o înțelegere comună a chestiunilor în cauză. De asemenea, aceasta încurajează o cooperare mai strânsă în căutarea de soluții (de exemplu, alternative sau măsuri de atenuare posibile) la efectele ecologice identificate în evaluarea planului.

Consultarea și dialogul cu autoritățile responsabile pentru protecția naturii încă de la început sunt esențiale pentru a identifica posibilele riscuri și conflicte cu zonele și speciile sensibile, pentru a înțelege mai bine vulnerabilitatea habitatelor și a speciilor la proiectele planificate și pentru a defini domeniul de evaluare și a realiza o evaluare corespunzătoare. Consultarea cu alte autorități, ONG-uri, grupuri ale părților interesate și cu publicul este, de asemenea, necesară în temeiul Directivei SEA (a se vedea caseta de la pagina 47 privind participarea publicului în temeiul directivelor EIM și SEA).

Participarea este importantă în faza de definire a planului și în timpul procesului interactiv și iterativ de găsire a unor soluții alternative realiste pentru zonele problematice. În acest sens, este important să se identifice părțile interesate și să fie implicate în consultări, deoarece acest lucru garantează că procesul de planificare strategică ia în considerare toate cunoștințele și informațiile relevante cu privire la eventualele conflicte.

Dezvoltatorii și autoritățile competente ar trebui să se implice îndeaproape într-o etapă cât mai timpurie dacă se anticipează că va fi luată în considerare o derogare în temeiul articolului 6 alineatul (4). Acest lucru poate avea loc în etapele timpurii ale elaborării unei propuneri sau de îndată ce devine clar că ar putea fi necesară o derogare. Acestea ar trebui, de asemenea, să se asigure că condițiile de derogare sunt pe deplin analizate și documentate, deoarece acest lucru va contribui la evitarea întârzierilor în procesul decizional și va asigura o decizie transparentă și solidă.

5. LEGĂTURILE CU ALTE PROCEDURI DE EVALUARE DE MEDIU: DIRECTIVA EIM, DIRECTIVA SEA, DIRECTIVA-CADRU PRIVIND APA

5.1. Simplificarea evaluărilor de mediu

Evaluarea de mediu este o procedură care garantează că implicațiile deciziilor asupra mediului sunt luate în considerare înainte de luarea deciziilor. Mai multe acte legislative ale UE conțin dispoziții privind procedurile de evaluare de mediu. Pe lângă articolul 6 din Directiva Habitate, din această categorie fac parte, în special, Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului (EIA) (47), Directiva privind evaluarea strategică de mediu (SEA) (48) și articolul 4 alineatul (7) din Directiva-cadru privind apa (DCA) (49).

Integrarea și coordonarea cerințelor privind evaluarea de mediu din aceste directive pot contribui în mare măsură la îmbunătățirea eficienței procedurilor de autorizare de mediu. Directiva EIM include dispoziții privind simplificarea procedurilor de evaluare legate de aspecte de mediu impuse de diferite directive ale UE, inclusiv Directiva Habitate și Directiva-cadru privind apa. Aceasta impune în mod specific ca statele membre, după caz, să se asigure că sunt prevăzute proceduri coordonate și/sau comune care îndeplinesc cerințele respectivelor dispoziții juridice din dreptul Uniunii [articolul 2 alineatul (3) din Directiva EIM].

Dispozițiile privind procedurile coordonate sau comune de evaluare de mediu care decurg simultan din Directiva SEA și din alte acte legislative ale UE sunt prevăzute tot la articolul 11 alineatul (2) din Directiva SEA. Scopul acestora este de a evita duplicarea evaluărilor, fără a aduce atingere cerințelor specifice ale fiecărei directive.

Comisia a publicat un document de orientare privind simplificarea evaluărilor de mediu (50).

5.2. Evaluarea impactului asupra mediului, evaluarea strategică de mediu și evaluarea corespunzătoare

Directivele EIM și SEA prevăd ca atât proiectele, cât și planurile și programele care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului să fie supuse unei evaluări de mediu înainte de a fi aprobate sau autorizate.

Cerința de a evalua efectele semnificative ale planurilor sau proiectelor poate apărea în comun în temeiul Directivei SEA sau al Directivei EIM și al articolului 6 alineatul (3) din Directiva Habitate. În acest caz, procedurile de evaluare și de autorizare pot fi derulate în comun sau în coordonare, astfel cum se prevede în Directivele EIM și SEA. Cu toate acestea, evaluările efectuate în temeiul acestor directive nu pot înlocui procedura și obligațiile prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva Habitate, deoarece niciuna dintre proceduri nu este mai importantă decât cealaltă.

O evaluare corespunzătoare poate fi raportată fie în cadrul raportului EIM sau SEA, fie într-un raport separat. În ambele cazuri, informațiile și concluziile relevante pentru evaluarea corespunzătoare trebuie să poată fi distinse și diferențiate de cele din EIM sau SEA. Acest lucru este necesar deoarece există o serie de deosebiri importante între EIM/SEA și procedurile de evaluare corespunzătoare (5.2.2 de mai jos).

Este esențial ca informațiile relevante pentru evaluarea corespunzătoare și concluziile acesteia să rămână în mod clar ușor de distins și identificat în raportul de evaluare a impactului asupra mediului, astfel încât să poată fi diferențiate de cele ale EIM sau SEA generale. Acest lucru este necesar deoarece există o serie de distincții importante între EIM/SEA și procedurile de evaluare corespunzătoare, ceea ce înseamnă că o SEA sau o EIM nu poate înlocui sau reprezenta un substitut pentru o evaluare corespunzătoare, întrucât niciuna dintre proceduri nu este mai importantă decât cealaltă.

A se vedea ghidul privind articolul 6 – secțiunea 4.6.1.

5.2.1. Oportunități și avantaje ale simplificării EIM/SEA și a evaluării corespunzătoare

Există mai multe avantaje în ceea ce privește simplificarea EIM/SEA și a evaluărilor corespunzătoare. De exemplu, acestea pot contribui la o mai bună înțelegere a relațiilor dintre diferiți factori de mediu, pot evita duplicarea evaluărilor, pot contribui la o utilizare mai eficientă a resurselor necesare pentru efectuarea evaluărilor și pot permite o mai bună coordonare a procedurilor de autorizare.

Elementele-cheie pentru simplificarea eficace a evaluării corespunzătoare și a EIM/SEA includ:

—	cooperarea strânsă între autoritățile responsabile;

—	definirea adecvată a domeniului evaluării, care este o practică obișnuită în cadrul procedurilor EIM și SEA;

—	cooperarea strânsă și schimbul adecvat de informații între experții care întocmesc EIM/SEA și experții care efectuează evaluarea corespunzătoare (de exemplu, informații referitoare la aspecte legate de zgomot, aer, apă, sol, de către expertul respectiv către expertul în biodiversitate);

—	controlul calității de către autoritatea competentă;

—	concluzii clare și distincte pentru fiecare dintre procedurile de evaluare simplificate.

Mai multe dispoziții ale directivelor EIM și SEA sunt relevante pentru evaluarea corespunzătoare prevăzută la articolul 6 alineatul (3) și pot contribui la calitatea acesteia în contextul unei puneri în aplicare simplificate. Acestea includ:

Definirea domeniului evaluării:

„La cererea inițiatorului proiectului, autoritatea competentă […] emite un aviz în care stabilește domeniul de evaluare și nivelul de detaliu al informațiilor care trebuie incluse de către inițiatorul proiectului în raportul de evaluare a impactului asupra mediului” [articolul 5 alineatul (2), Directiva EIM].

Directiva SEA prevede consultarea obligatorie a autorităților cu competențe în domeniul mediului, cu scopul de a îmbunătăți calitatea raportului de mediu: „Autoritățile menționate la articolul 6 alineatul (3) sunt consultate atunci când se decide amploarea și gradul de precizie a informațiilor ce trebuie incluse în raportul de mediu” [articolul 5 alineatul (4), Directiva SEA].

Asigurarea calității și a integralității evaluării:

„Inițiatorul proiectului se asigură că raportul de evaluare a impactului asupra mediului este pregătit de experți competenți; autoritatea competentă se asigură că dispune de cunoștințe suficiente sau că are acces la acestea, dacă este necesar, pentru a examina raportul de evaluare a impactului asupra mediului; și după caz, […], autoritatea competentă solicită inițiatorului proiectului informații suplimentare relevante în mod direct pentru stabilirea concluziei motivate privind efectele semnificative ale proiectului asupra mediului” [articolul 5 alineatul (3), Directiva EIM].

Consultarea și participarea publicului:

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că autoritățile care ar putea fi interesate de un proiect, prin natura responsabilităților lor specifice în materie de mediu sau ca urmare a competențelor lor la nivel local și regional, au posibilitatea să emită un aviz cu privire la informațiile furnizate de inițiatorul proiectului și la cererea de aprobare de dezvoltare […]. În vederea asigurării participării efective a publicului interesat la procedurile de luare a deciziilor, publicul este informat, pe cale electronică și prin anunțuri publice sau prin alte mijloace adecvate, cu privire la următoarele aspecte, de la începutul procedurilor de luare a deciziilor privind mediul […] și, cel mai târziu, de îndată ce informațiile pot fi furnizate în mod rezonabil” (articolul 6, Directiva EIM).

„Statele membre iau măsurile necesare astfel încât concluziile lor […], cu privire la faptul dacă planurile sau programele pot avea efecte semnificative asupra mediului […], inclusiv motivele pentru care nu este necesară o evaluare ecologică […], sunt puse la dispoziția publicului” (articolul 3, Directiva SEA).

„Autoritățile […] și publicul […] au ocazia efectivă și din timp să-și exprime opiniile asupra proiectului de plan sau program, precum și asupra raportului de mediu alăturat acesteia, întrun interval de timp adecvat, înainte de adoptarea planului sau programului sau de înaintarea acestuia pentru procedura legislativă. Statele membre desemnează autoritățile care trebuie consultate și care, date fiind responsabilitățile specifice în domeniul mediului, pot fi interesate de efectele asupra mediului ale aplicării planurilor și programelor. Statele membre definesc publicul […], în special publicul afectat sau care poate fi afectat, sau care este interesat în luarea de decizii în conformitate cu prezenta directivă, inclusiv organizațiile neguvernamentale, cum ar fi cele ce promovează protecția mediului și alte organizații implicate.” (articolul 6, Directiva SEA)

Monitorizarea:

„[S]tatele membre se asigură că inițiatorul proiectului implementează caracteristicile proiectului și/sau măsurile vizate pentru evitarea, prevenirea sau reducerea și, dacă este posibil, compensarea efectelor negative semnificative asupra mediului și stabilesc procedurile referitoare la monitorizarea efectelor negative semnificative asupra mediului” (articolul 8a, Directiva EIM).

„Statele membre monitorizează efectele importante ale aplicării planurilor și programelor asupra mediului, între altele, în scopul identificării efectelor adverse neprevăzute, într-un stadiu incipient, și pentru a putea întreprinde măsurile de remediere pe care le consideră necesare” (articolul 10, Directiva SEA).

Informarea publicului și a autorităților consultate:

„La adoptarea unei decizii de acordare sau de respingere a aprobării de dezvoltare, autoritatea sau autoritățile competente informează cu promptitudine în acest sens publicul și autoritățile [care ar putea fi interesate de un proiect], […], și se asigură că următoarele informații sunt puse la dispoziți[e]...: conținutul deciziei și orice condiții anexate acesteia […]; principalele motive și argumente pe care se bazează decizia” (articolul 9 din Directiva EIM).

Conflictul de interese:

„Statele membre se asigură că autoritatea competentă sau autoritățile competente îndeplinesc în mod obiectiv obligațiile care decurg din prezenta directivă și nu se găsesc într-o situație care generează un conflict de interese. În cazul în care autoritatea competentă este și inițiatorul proiectului, statele membre pun în aplicare, la organizarea funcțiilor lor administrative, cel puțin o separare adecvată a funcțiilor care intră în conflict în momentul îndeplinirii obligațiilor care decurg din prezenta directivă.” (articolul 9a, Directiva EIM)

Impact transfrontalier:

Articolul 7 din Directiva EIM stabilește dispozițiile pentru evaluarea proiectelor cu impact transfrontalier, inclusiv cerințele de a informa un alt stat membru în cazul în care se preconizează efecte semnificative probabile ale unui plan sau proiect asupra statului membru respectiv. Statul membru care poate fi afectat poate, în acest caz, să participe la evaluare dacă dorește acest lucru. UE a semnat Convenția privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontalier (Convenția Espoo). Pentru a coordona și a facilita procedurile de evaluare în cazul proiectelor transfrontaliere, în special pentru a desfășura consultări în conformitate cu convenția, statele membre implicate pot institui un organism comun, cu reprezentare egală.

Consultările transfrontaliere sunt, de asemenea, avute în vedere și reglementate prin Directiva SEA (articolul 7). Aceste dispoziții privind consultările transfrontaliere sunt, de asemenea, extrem de relevante în ceea ce privește obiectivele generale ale Directivei Păsări și ale Directivei Habitate, precum și ale rețelei Natura 2000. Acest lucru se întâmplă deoarece ele oferă un important instrument de prevenire în cadrul evaluării corespunzătoare a unui plan sau proiect ale cărui efecte negative ar putea pune în pericol aceste obiective într-un stat membru învecinat.

5.2.2. Caracteristici specifice ale evaluării corespunzătoare și diferențe față de procedurile EIM/SEA

Deși simplificarea evaluărilor de mediu în temeiul Directivei Habitate și al Directivei EIM sau SEA este benefică și recomandată în majoritatea cazurilor, este important să se țină seama de caracteristicile și diferențele specifice în ceea ce privește domeniul de aplicare și obiectul evaluărilor respective. Utilizarea anumitor termeni și consecințele evaluărilor pot fi, de asemenea, diferite. În special:

—

Evaluarea corespunzătoare se concentrează pe protejarea siturilor Natura 2000, și anume a zonelor cu o valoare ridicată a biodiversității, de importanță europeană, și, prin urmare, necesită teste mai riguroase. Concluziile sale sunt obligatorii în sensul că stabilesc dacă un plan sau un proiect poate fi autorizat sau nu (autoritățile competente pot autoriza planul sau proiectul numai după ce au constatat că acesta nu va afecta negativ integritatea sitului). Pe de altă parte, rezultatele EIM sau SEA sunt luate în considerare în procedura de autorizare a proiectului de dezvoltare sau în pregătirea și adoptarea planului.

—

În contextul unor proceduri coordonate sau comune, ar fi logic să se efectueze evaluarea corespunzătoare mai devreme în cursul procesului. Acest lucru ar evita o procedură EIM/SEA potențial costisitoare și îndelungată dacă concluziile evaluării corespunzătoare sunt deja negative, ceea ce înseamnă că autorizația nu poate fi acordată în conformitate cu dispozițiile articolului 6 alineatul (3) [cu excepția cazului în care planul sau proiectul poate continua în temeiul dispozițiilor articolului 6 alineatul (4)].

—

În conformitate cu Directiva EIM, sunt avute în vedere măsuri de atenuare și compensare pentru evitarea, prevenirea sau reducerea și, dacă este posibil, compensarea efectelor negative semnificative asupra mediului, în special asupra speciilor și habitatelor protejate în temeiul Directivei Habitate și al Directivei Păsări. Astfel, măsurile compensatorii pot fi, de asemenea, luate în considerare în contextul ierarhiei de atenuare pentru a compensa impactul rezidual cu scopul de a evita orice pierdere netă a biodiversității.

În schimb, în cazul planurilor și al proiectelor evaluate în temeiul Directivei Habitate, măsurile de atenuare pentru evitarea, prevenirea sau reducerea efectelor negative semnificative asupra integrității sitului sunt luate în considerare în cadrul evaluării corespunzătoare prevăzute la articolul 6 alineatul (3), dar măsurile compensatorii pentru compensarea impactului rezidual sunt utilizate în ultimă instanță numai în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (4). Acest lucru ar avea loc în cazul în care se decide continuarea planului sau a proiectului, în pofida concluziei negative a evaluării corespunzătoare. În acest caz, trebuie să se demonstreze mai întâi că nu există soluții alternative care să evite afectarea integrității siturilor Natura 2000 și că planul sau proiectul este justificat de motive cruciale de interes public major.

—

În plus, în ceea ce privește etapa evaluării în care sunt avute în vedere „măsuri de atenuare”, în conformitate cu Directiva EIM, atenuarea poate fi luată în considerare deja în etapa de preevaluare. Astfel de măsuri nu pot fi avute în vedere în etapa de „preevaluare” a procedurii prevăzute la articolul 6 alineatul (3), ci numai atunci când efectele negative sunt analizate în etapa de evaluare corespunzătoare efectivă.

Măsurile luate pentru evitarea, prevenirea, reducerea și, dacă este posibil, compensarea efectelor negative semnificative asupra mediului, îndeosebi asupra speciilor și habitatelor protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE a Consiliului și al Directivei 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului, ar trebui să contribuie la evitarea oricărei deteriorări a calității mediului și a oricărei pierderi nete a biodiversității. […]

Statele membre ar trebui să se asigure că sunt puse în aplicare măsuri de atenuare și măsuri compensatorii și că sunt stabilite proceduri adecvate de monitorizare a efectelor negative semnificative asupra mediului ca urmare a construirii și funcționării unui proiect, printre altele, pentru a identifica efectele negative neprevăzute cu scopul de a putea lua măsuri de remediere corespunzătoare.

Directiva EIM. Preambul (Directiva 2014/52/UE, considerentele 11 și 35).

5.2.3. Relația dintre SEA/EIA/evaluarea corespunzătoare și dispozițiile stricte privind protecția speciilor din directivele privind natura

Articolul 3 din Directiva EIM prevede că „[e]valuarea impactului asupra mediului identifică, descrie și evaluează într-o manieră corespunzătoare, în funcție de fiecare caz, efectele semnificative directe și indirecte ale unui proiect asupra următorilor factori: […] (b) biodiversitatea, acordând o atenție specială speciilor și habitatelor protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE și al Directivei 2009/147/CE”. Dispoziții similare sunt aplicabile planurilor în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva SEA.

Cu această ocazie, este important de remarcat faptul că Directiva Habitate și Directiva Păsări, pe lângă protecția siturilor reglementată de articolul 4 din Directiva Păsări și de articolul 6 din Directiva Habitate, stabilesc, de asemenea, un sistem de protecție strictă a anumitor specii în întreaga lor arie de răspândire naturală din cadrul UE, și anume atât în interiorul, cât și în afara siturilor Natura 2000. Aceste măsuri de protecție se aplică speciilor enumerate în anexa IV la Directiva Habitate, precum și tuturor speciilor de păsări sălbatice din UE. Termenii exacți sunt prevăzuți la articolul 5 din Directiva Păsări și, respectiv, la articolele 12 (pentru animale) și 13 (pentru plante) din Directiva Habitate.

În esență, acestea impun statelor membre să interzică:

—	capturarea sau uciderea deliberată a speciilor;

—	perturbarea deliberată a acestora, în special în timpul perioadei de reproducere, cuibărire, hibernare și migrare;

—	deteriorarea sau distrugerea ariilor de reproducere sau de odihnă;

—	distrugerea deliberată a cuiburilor sau a ouălor, smulgerea sau distrugerea plantelor protejate.

Punerea în aplicare a unui plan sau dezvoltarea/exploatarea unui proiect poate duce la conflicte cu aceste interdicții. În timpul evaluării corespunzătoare și al EIM/SEA, dezvoltatorul proiectului, împreună cu autoritatea competentă, ar trebui, prin urmare, să verifice dacă planul sau proiectul este compatibil cu aceste dispoziții stricte privind protecția speciilor. O astfel de verificare ar necesita identificarea speciilor și a habitatelor acestora care ar putea fi afectate, verificarea prezenței acestora în zona afectată de plan sau proiect, precum și a ariilor lor de reproducere sau de odihnă, analiza posibilelor impacturi asupra speciilor și a măsurilor de atenuare adecvate. În cazul în care se confirmă impactul asupra exemplarelor speciilor sau asupra ariilor de reproducere și de odihnă ale acestora sau dacă acesta nu poate fi exclus, pot fi necesare derogări de la protecția strictă a speciilor.

Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că derogările sunt permise doar în cazuri restrânse, de exemplu, în interesul siguranței și al sănătății publice, cu condiția să nu existe nicio altă soluție satisfăcătoare, iar consecințele derogărilor să nu fie incompatibile cu obiectivele generale ale directivelor. Condițiile pentru aplicarea derogărilor sunt stabilite la articolul 9 din Directiva Păsări și la articolul 16 din Directiva Habitate.

Este important de remarcat, de asemenea, că aceste dispoziții se pot aplica, de asemenea, planurilor și proiectelor care sunt eliminate din evaluarea corespunzătoare și/sau din EIM/SEA. În astfel de cazuri, analiza aplicabilității derogărilor în temeiul articolului 9 din Directiva Păsări și al articolului 16 din Directiva Habitate va trebui efectuată în cadrul unei proceduri separate.

O autorizație de derogare de la protecția strictă a speciilor poate fi acordată sub forma unei decizii separate sau în cadrul unei autorizații unice care rezultă din diferite evaluări și proceduri de autorizare. În orice caz, Comisia trebuie să precizeze în mod clar motivele și condițiile acestei derogări.

Informații suplimentare privind cerințele stricte privind protecția speciilor, inclusiv cele mai recente orientări, sunt disponibile pe site-ul web al Comisiei Europene (51).

5.3. Evaluări în temeiul articolului 4 alineatul (7) din Directiva-cadru privind apa, coordonate sau integrate în procedura prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva Habitate

Între Directiva-cadru privind apa (DCA) și Directiva Habitate există, de asemenea, legături solide. Ambele directive sunt aplicabile, cel puțin parțial, aceluiași mediu – cel al ecosistemelor acvatice și al ecosistemelor terestre, precum și al zonelor umede care depind direct de acestea. Acestea au, de asemenea, ambiții în general similare, în sensul că urmăresc să garanteze că nu se produc deteriorări ale ecosistemelor acvatice și să îmbunătățească starea ecologică a acestora. După caz, ele ar trebui să fie, prin urmare, puse în aplicare în mod coordonat, pentru a putea să acționeze în mod integrat (52).

La fel ca Directiva Habitate, DCA prevede dispoziții specifice pentru evaluarea efectelor noilor proiecte asupra corpurilor de apă. În temeiul articolului 4 alineatul (7) din DCA, autoritățile pot aproba derogări pentru noi modificări și activități de dezvoltare umană durabilă care: (i) conduc la deteriorarea stării corpului de apă; sau (ii) împiedică obținerea unei stări ecologice bune, a unui potențial ecologic bun sau a unei stări bune a apelor subterane în anumite condiții (53).

În temeiul articolului 4 alineatul (8) din DCA, statele membre sunt obligate, atunci când aplică articolul 4 alineatul (7) din DCA, să se asigure că aplicarea este în conformitate cu punerea în aplicare a altor dispoziții legale ale UE în materie de mediu. Cu alte cuvinte, în cazul în care proiectul beneficiază de o derogare în temeiul articolului 4 alineatul (7) din DCA, acesta trebuie să respecte în continuare articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva Habitate, dacă este cazul.

În cazul în care proiectul ar putea afecta atât un obiectiv DCA, cât și un sit Natura 2000, atunci trebuie să se desfășoare atât procedura prevăzută la articolul 4 alineatul (7) din DCA, cât și procedura de evaluare prevăzută la articolul 6 alineatul (3) din Directiva Habitate. În mod ideal, acest lucru ar trebui realizat într-un mod coordonat sau integrat, astfel cum se recomandă și în Directiva EIM. Fiecare evaluare are un obiect diferit: prima va evalua dacă este probabil ca proiectul să compromită obiectivele principale ale DCA, în timp ce a doua va evalua dacă proiectul va afecta în mod negativ integritatea unui sit Natura 2000.

Acest lucru nu împiedică însă coordonarea anumitor aspecte ale evaluărilor, de exemplu prin studii și consultări. Ar trebui subliniat faptul că, în cazul în care procedura DCA poate conduce la acordarea unei licențe, însă planul sau proiectul contravine cerințelor Natura 2000, autorizația nu poate fi acordată decât în temeiul dispozițiilor articolului 6 alineatul (4).

Deși integrarea procedurilor de evaluare corespunzătoare în procedurile prevăzute de Directiva EIM este obligatorie, pentru DCA aceasta este discreționară. Cu toate acestea, o serie de state membre au prevăzut deja sau sunt în curs de a institui proceduri integrate pentru cazurile în care sunt necesare EIM, evaluarea corespunzătoare și evaluarea prevăzută la articolul 4 alineatul (7) din DCA. Simplificarea acestor evaluări este încurajată în orientările UE privind punerea în aplicare a DCA (54).

Similitudinile dintre evaluarea prevăzută la articolul 4 alineatul (7) din DCA și cele prevăzute în Directiva EIM și în Directiva Habitate înseamnă că anumite etape din cadrul diferitelor proceduri pot fi realizate împreună. Acestea se referă, în special, la „preevaluare”, la „definirea domeniului evaluării” și la colectarea necesară a datelor. O astfel de abordare simplificată poate duce la economii semnificative de costuri și de timp, în special în ceea ce privește etapa de colectare a datelor, care pot fi realizate în comun odată ce cerințele în materie de date prevăzute în fiecare directivă sunt clarificate în cursul etapelor anterioare.

Se pot aplica sinergii suplimentare, de exemplu în ceea ce privește căutarea de alternative sau măsuri de atenuare. Cu toate acestea, în toate cazurile, trebuie să se îndeplinească obiectivele distincte ale diferitelor teste în temeiul fiecărei directive.

În cazul în care sunt îndeplinite condițiile unei directive, dar nu și ale celeilalte, autoritățile pot să nu autorizeze proiectul deoarece, într-un astfel de caz, proiectul ar încălca în continuare dispozițiile legale la nivelul UE. În schimb, ar trebui să se analizeze dacă proiectul poate fi modificat astfel încât să îndeplinească cerințele tuturor directivelor relevante.

Figura 3 prezintă asemănările și diferențele dintre etapele principale ale evaluărilor în temeiul articolului 4 alineatul (7) din DCA, al EIM și al articolului 6 din Directiva Habitate.

Sursă: CIS, 2017. Strategia comună de punere în aplicare a Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind inundațiile. Documentul de orientare nr. 36. Exceptări de la obiectivele de mediu în temeiul articolului 4 alineatul (7).

6. REFERINȚE PRINCIPALE

CIS, 2017. Strategia comună de punere în aplicare a Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind inundațiile. Documentul de orientare nr. 36. Exceptări de la obiectivele de mediu în temeiul articolului 4 alineatul (7). Disponibil la următoarea adresă: https://circabc.europa.eu/sd/a/ e0352ec3-9f3b-4d91-bdbb- 939185be3e89/CISGuidanceArticle47FINAL.PDF

Ecosystems, 2014. Articolul 6 din Directiva Habitate. Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene. Disponibil la următoarea adresă: https://ec.europa.eu/environment/nature/info/pubs/docs/others/ECJ_rulings%20Art_%206%20-%20Final%20Sept%202014-2.pdf

Comisia Europeană, 1999. Guidelines for the Assessment of Indirect and Cumulative Impacts as well as Impact Interactions.

Comisia Europeană, 2011. Legăturile dintre Directiva-cadru privind apa și directivele privind natura. Întrebări frecvente. Disponibil la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/guidanceen.htm

Comisia Europeană, 2012. Nota Comisiei privind stabilirea obiectivelor de conservare în cadrul siturilor Natura 2000. Disponibil la următoarea adresă: http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/ management/guidanceen.htm

Comisia Europeană, 2013(a). Orientări privind aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectele transfrontaliere la scară largă. Comisia Europeană, 2013. http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/Transboundry%20EIA%20Guide.pdf

Comisia Europeană, 2013(b). Ghidul „Simplificarea procedurilor de evaluare de mediu pentru infrastructura energetică – Proiecte de interes comun (PIC)” Comisia Europeană, mai 2013. http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/PCIguidance.pdf

Comisia Europeană, 2016. Document de orientare al Comisiei privind simplificarea evaluărilor de mediu realizate în temeiul articolului 2 alineatul (3) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului. Disponibil la următoarea adresă: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52016XC0727(01)&from=EN

Comisia Europeană, 2017(a). Guidance on Scoping (Orientări privind definirea domeniului evaluării). Directiva 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE. Comisia Europeană. http://ec.europa.eu/environment/eia/eia-support.htm

Comisia Europeană, 2017(b). Guidance on Screening (Orientări privind preevaluarea). Directiva 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE. Comisia Europeană. http://ec.europa.eu/environment/eia/eia-support.htm

Comisia Europeană, 2019. Comunicarea Comisiei „Gestionarea siturilor Natura 2000 – Dispozițiile articolului 6 din Directiva 92/43/CEE (Directiva Habitate)” (JO C 33, 25.1.2019, p. 1). Disponibil la următoarea adresă: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:OJ.C.2019.033.01.0001.01.ENG&toc=OJ:C:2019:033:FULL

Comisia Europeană a publicat mai multe documente de orientare specifice sectoarelor (privind industriile extractive neenergetice, dezvoltarea parcurilor eoliene, porturile și estuarele, transportul pe căile navigabile interioare, acvacultura etc.). Acestea oferă recomandări suplimentare cu privire la modul de efectuare a unei evaluări corespunzătoare în ceea ce privește elaborarea de planuri și proiecte în fiecare dintre aceste sectoare. Documentele de orientare sunt disponibile la adresa:

https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/guidanceen.htm

(1) Directiva 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p. 7).

(2) Comisia Europeană, 2019. Comunicarea Comisiei „Gestionarea siturilor Natura 2000 – Dispozițiile articolului 6 din Directiva 92/43/CEE (Directiva Habitate)” (2019/C 33/01), disponibilă la adresa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1555085968125&uri=CELEX:52019XC0125(07)

(3) https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/guidance_en.htm

(4) Orientări metodologice privind dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva 92/43/CEE privind habitatele, Comisia Europeană, 2002.

(5) Actualizarea constituie unul dintre livrabilele comunicării intitulate „Un plan de acțiune pentru natură, cetățeni și economie”, COM(2017) 198 final, (acțiunea 1).

(6) Contractul de servicii al UE nr. 07.0202/2017/770634/SER/ENV.D.3 pentru sprijin tehnic și științific în legătură cu punerea în aplicare a „Planului de acțiune pentru natură, cetățeni și economie” – acțiunile 1, 2 și 13.

(7) În practică, ar putea fi necesar să fie luate în considerare mai multe situri.

(8) Articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

(9) Punctele 58 și 59.

(10) Punctul 51.

(11) A se vedea caseta 4, „Surse de utilizat pentru identificarea impactului asupra unui sit Natura 2000” din secțiunea 3.1.3 a prezentului ghid.

(12) Cauza C-127/02, punctul 59.

(13) Cauza C-157/96, punctul 63.

(14) Cauza C-127/02, punctul 61.

(15) Cauza C-323/17.

(16) Raportul tehnic „Natura 2000 și pădurile” (2015) (capitolul 4.6) oferă exemple de modalități de evitare a unor obiective contradictorii între gestionarea pădurilor și gestionarea rețelei Natura 2000: http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/docs/Final%20Guide%20N2000%20%20Forests%20Part%20I-II-Annexes.pdf

(17) A se vedea: Notele explicative din Decizia de punere în aplicare a Comisiei C(2011) 4892 din 11 iulie 2011 privind formularul-tip pentru siturile NATURA 2000 (Decizia de stabilire a formatului formularelor standard de date).

(18) A se vedea: http://curia.europa.eu/juris/liste.jsf?language=ro&num=C-323/17

(19) De exemplu, în Germania, baza de date și sistemul de informații privind testele de compatibilitate FFH în Renania de Nord-Westfalia: http://ffh-vp.naturschutzinformationen.nrw.de/ffh-vp/de/start

(20) De exemplu, în Cehia există un sistem de informații cu o bază de date cu planuri și proiecte care au fost supuse EIM și SEA, inclusiv cele care fac obiectul unei evaluări corespunzătoare: https://portal.cenia.cz/eiasea/view/eia100cr; https://portal.cenia.cz/eiasea/view/SEA100koncepce

(21) Un model sursă-cale de transmitere-receptare poate fi util pentru această sarcină.

(22) A se vedea secțiunea 3.2.1 privind definirea domeniului evaluării.

(23) Comisia Europeană, „Environmental Impact Assessment of Projects, Guidance on Scoping” (Evaluarea impactului proiectelor asupra mediului. Orientări privind definirea domeniului evaluării), 2017.

(24) Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE) (JO L 108, 25.4.2007, p. 1).

(25) http://natura2000.eea.europa.eu/.

(26) Baza de date europeană privind siturile Natura 2000 constă într-o compilație a datelor transmise de statele membre Comisiei Europene. Această bază de date europeană este, în general, actualizată o dată pe an pentru a ține seama de actualizările conținutului bazelor de date naționale ale statelor membre, fiind disponibilă la următoarea adresă: https://www.eea.europa.eu/data-and-maps/data/natura-10

(27) https://nature-art17.eionet.europa.eu/article17

(28) Statele membre au la dispoziție șase ani de la data la care situl a fost inclus pe lista UE pentru a adopta obiective de conservare specifice sitului și pentru a desemna SIC ca ASC. În ceea ce privește APS, trebuie să existe obiective de conservare specifice sitului începând cu data clasificării lor.

(29) Curtea a confirmat această poziție în Cauza C-127/02: „Autorizarea unui plan sau a unui proiect presupune în mod necesar că acesta nu este considerat de natură să aducă atingere integrității sitului vizat și, prin urmare, nu este nici susceptibil să producă deteriorări sau perturbări semnificative în sensul articolului 6 alineatul (2)” (punctul 36).

(30) Pentru o explicație cu privire la termeni specifici, a se vedea „Manualul de interpretare a habitatelor din Uniunea Europeană – EUR 28” la adresa http://ec.europa.eu/environment/nature/legislation/habitatsdirective/indexen.htm#interpretation

(31) Un exemplu de instrument online de cartografiere a sensibilității ecologice pentru a sprijini procesele de evaluare de mediu în Irlanda este disponibil la adresa: http://airo.maynoothuniversity.ie/mapping-resources/airo-research-maps/environmental-research-projects/environmental-sensitivity

(32) În ecologie, capacitatea portantă se măsoară ca sarcină maximă a unui mediu. Caracteristicile fizice prezente în mediu acționează ca factori de limitare (de exemplu, hrană, apă, concurență etc.). https://www.biologyonline.com/dictionary/carrying-capacity

(33) A se vedea Hotărârea CJUE C-521/12.

(34) Convenția privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu. Convenția a fost încheiată la Aarhus, Danemarca, în iunie 1998. UE este unul dintre semnatari din 2005 în temeiul Deciziei 2005/370/CE: http://ec.europa.eu/environment/aarhus/legislation.htm

(35) Obiectivele unui plan sau proiect ar trebui analizate nu numai în raport cu o anumită tehnologie, ci mai degrabă în raport cu atingerea unui anumit obiectiv (de exemplu, pentru un plan sau proiect hidroenergetic, obiectivul ar trebui analizat în ceea ce privește „producerea de x MW de energie din surse regenerabile”, astfel încât să poată fi evaluate și posibilitățile de utilizare a altor tehnologii (de exemplu, energia eoliană, solară sau geotermală).

(36) https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/opinionro.htm

(37) https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/opinion_ro.htm

(38) Avizul Comisiei C(2013) 1871 final, 5.4.2013: http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/docs/Commission%20Opinion%20Main%20EN%20SEC-2013-1871.pdf

(39) Avizul Comisiei C(2018) 466 final, 30.1.2018: https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/docs/C2018466F1COMMISSIONOPINIONENV5P1961037.pdf

(40) Avizul Comisiei privind proiectul de construcție a noului port Granadilla (Tenerife), 2006, https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/docs/art6/granadillaen.pdf

(41) Printre sursele relevante se numără reviste științifice sau site-uri web dedicate (de exemplu, http://www.restorationevidence.org/), precum și proiecte de refacere sprijinite de programul LIFE (disponibile la adresa: https://ec.europa.eu/easme/en/life).

(42) Amplasamentul sitului trebuie să fie suficient de apropiat pentru a evita ca specia să consume energie suplimentară pentru a ajunge la noul sit, ceea ce ar putea, la rândul său, să îi scadă reziliența și să îi sporească vulnerabilitatea.

(43) Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO L 197, 21.7.2001, p. 30).

(44) C-177/11, punctul 24, care prevede, de asemenea, următoarele: „Examinarea efectuată pentru a verifica dacă această din urmă condiție este îndeplinită este limitată în mod necesar la aspectul dacă poate fi exclusă, pe baza unor elemente obiective, posibilitatea ca planul sau proiectul respectiv să afecteze în mod semnificativ situl în cauză”.

(45) Directiva 2014/89/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 iulie 2014 de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim (JO L 257, 28.8.2014, p. 135).

(46) Disponibil la adresa: https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/guidance_en.htm

(47) Directiva 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2014/52/UE (JO L 26, 28.1.2012, p. 1).

(48) Directiva 2001/42/CE privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO L 197, 21.7.2001, p. 30).

(49) Directiva 2000/60/CE de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (JO L 327, 22.12.2000, p. 1).

(50) Comunicarea Comisiei 2016/C 273/01, disponibilă la adresa: http://eurlex.europa.eu/legalcontent/RO/TXT/?uri=OJ:C:2016:273:TOC

(51) https://ec.europa.eu/environment/nature/conservation/index_en.htm

(52) A se vedea întrebările frecvente adresate Comisiei despre DCA și directivele privind natura: http://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/docs/FAQ-WFD%20final.pdf

(53) În ceea ce privește jurisprudența privind aplicarea articolului 4 alineatul (7), a se vedea Hotărârile Curții în cauzele C-461/13 și C-346/14.

(54) A se vedea, în special: Strategia comună de punere în aplicare a Directivei-cadru privind apa și a Directivei privind inundațiile. Documentul de orientare nr. 36. Exceptări de la obiectivele de mediu în temeiul articolului 4 alineatul (7), disponibil la următoarea adresă: https://circabc.europa.eu/sd/a/e0352ec3-9f3b-4d91-bdbb-939185be3e89/CISGuidanceArticle47FINAL.PDF

ANEXĂ

EXEMPLE DE PRACTICI, STUDII DE CAZ, METODE ȘI ORIENTĂRI NAȚIONALE

Introducere

Prezenta anexă este destinată să furnizeze elemente de orientare și exemple de procese și metode pentru diferitele etape ale punerii în aplicare a procedurilor prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4). Acestea sunt grupate și prezentate în funcție de principalele secțiuni și elemente abordate în documentul de orientare.

CUPRINS

PREEVALUAREA ȘI EVALUAREA CORESPUNZĂTOARE: ABORDĂRI, METODE, EXEMPLE DIN STATELE MEMBRE

1.1.

Informații și instrumente practice pentru a sprijini preevaluarea și evaluările corespunzătoare (AA)

1.2.

Orientări pentru evaluare

1.3.

Evaluarea corespunzătoare a unui program național de generare de energie electrică în Irlanda – evaluarea efectelor cumulative

MOTIVE CRUCIALE DE INTERES PUBLIC MAJOR (imperative reasons of overriding public interest – IROPI)

2.1.

Exemple de diferite tipuri de IROPI și justificarea acestora

MĂSURI COMPENSATORII

3.1.

Exemple de măsuri compensatorii în temeiul articolului 6 alineatul (4)

3.2.

Aspecte temporale ale măsurilor compensatorii

LEGĂTURI ÎNTRE PROCEDURILE DE EVALUARE DE MEDIU: AA, EIM, SEA

102

4.1.

Compararea procedurilor în cadrul evaluării corespunzătoare (AA), al evaluării impactului asupra mediului (EIM) și al evaluării strategice de mediu (SEA)

102

PLANIFICAREA STRATEGICĂ – EVALUAREA PLANURILOR

105

5.1.

Exemplu: Planificarea autostrăzilor în Austria

105

5.2.

Exemplu: Planificarea strategică a unor noi proiecte hidroenergetice pe Dunăre

105

5.3.

Exemplu: Planul de amenajare a spațiului pentru parcurile eoliene offshore și conexiunile la rețea în zona economică exclusivă germană din Marea Nordului

107

1. PREEVALUAREA ȘI EVALUAREA CORESPUNZĂTOARE: ABORDĂRI, METODE, EXEMPLE DIN STATELE MEMBRE

1.1. Informații și instrumente practice pentru a sprijini preevaluarea și evaluările corespunzătoare (AA)

Germania – Sistemul de baze de date și de informații al Agenției Federale pentru Conservarea Naturii (BfN) pentru evaluările corespunzătoare

Informațiile necesare privind potențialele efecte negative pentru aproape toate tipurile de proiecte și planuri sunt furnizate în sistemul de informații FFH-VP-Info al Agenției Federale pentru Conservarea Naturii. În plus, FFH-VP-Info găzduiește o bază de date cuprinzătoare cuprinzând posibile impacturi și efecte în ceea ce privește anumite tipuri de habitate și specii, care poate fi utilizată pentru preevaluare și evaluările corespunzătoare: http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Page.jsp

I.	Obiectivele și funcțiile FFH-VP-Info

Principalul obiectiv al FFH-VP-Info este de a funcționa ca o platformă centrală care furnizează informații privind factorii de impact care trebuie luați în considerare pentru preevaluarea (etapa 1) și evaluările corespunzătoare (etapa 2) ale planurilor sau proiectelor, precum și de a furniza informații cu privire la efectele potențiale ale impactului asupra habitatelor și speciilor specifice în conformitate cu Directiva Habitate și cu Directiva Păsări.

Accesul de tip nr. 1 (tipuri de proiecte, planuri, factori de impact) intenționează să sprijine inițiatorii și dezvoltatorii de proiecte prin furnizarea unei sinteze a tuturor factorilor de impact pe care trebuie să îi ia în considerare.

Accesul de tip nr. 2 (habitate, specii) permite anchete aprofundate cu privire la efectele specifice ale unui factor de impact asupra habitatelor sau speciilor care ar putea fi de interes pentru proiect.

Informațiile suplimentare includ un glosar, literatura citată, date privind mobilitatea și spațiile vitale ale speciilor.

În general, FFH-VP-Info urmărește să furnizeze cele mai bune cunoștințe științifice, facilitând evaluările experților și analiza acestora de către autoritățile care acordă autorizațiile. Deși integralitatea și exactitatea evaluărilor sunt importante pentru a garanta siguranța juridică, perioada de timp, eforturile financiare și personale depuse pot fi menținute la un nivel rezonabil de ambele părți prin asigurarea unui acces facil la informațiile relevante.

=> http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Page.jsp?name=ziel (introducerea FFH-VP-Info)

II.	Instrument de preevaluare a tipurilor de proiecte și a planurilor, precum și a posibilelor efecte ale acestora

Instrumentul de preevaluare furnizează date referitoare la aproximativ 140 de tipuri de proiecte atribuite unui număr de 19 grupuri. Acesta include o estimare a relevanței posibile în ceea ce privește 36 de factori de impact diferiți. Relevanța este indicată prin numere:

0	=	în mod normal nu este relevant (se pot aplica excepții)
1	=	potențial relevant
2	=	în mod obișnuit/în general relevant

Pentru fiecare tip de proiect sunt disponibile o listă de verificare și un raport, cu scurte explicații individuale cu privire la ratingurile de relevanță ale factorilor de impact. Pentru fiecare factor de impact, o pagină explicativă este legată de o scurtă definiție și descrieri detaliate ale efectelor potențiale ale factorului respectiv (a se vedea mai jos).

=> http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Page.jsp?name=projekttypen (introducere proiecte)

=> http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Projekt.jsp?start (bază de date proiecte)

III.	Bază de date și fișe tehnice privind habitatele și speciile din Directiva Habitate și din Directiva Păsări

Acesta constituie elementul central al sistemului de informații. El oferă informații detaliate privind sensibilitatea și efectele potențiale ale factorilor de impact pentru aproape toate

—	habitatele germane din anexa I la Directiva Habitate => http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Lrt.jsp

—	speciile germane din anexa II la Directiva Habitate => http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Art.jsp

—	speciile de păsări germane din anexa I și de la articolul 4 alineatul (2) din Directiva Păsări => http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Vog.jsp

Odată ce subiectul este ales, relevanța diferiților factori de impact în ceea ce privește un anumit habitat sau o anumită specie este afișată într-un tabel. Selectarea unui subiect/efect conduce la informații suplimentare, care sunt furnizate în 5 categorii:

1.	Sensibilitate/efecte posibile (cele mai bune cunoștințe științifice privind sensibilitatea habitatelor și a speciilor și efectele posibile pentru toți cei 36 de factori de impact);

2.	Capacitatea de regenerare (informații privind autoregenerarea naturală);

3.	Metode stabilite pentru evaluarea impacturilor (sugestii, referințe și observații cu privire la parametri, criterii sau metode de realizare a prognozelor privind impacturile și efectele);

4.	Praguri ale importanței și informații pentru preevaluare (exemple, valori orientative, praguri pentru efectele relevante);

5.	Praguri ale importanței și recomandări pentru evaluarea corespunzătoare (exemple, valori orientative, praguri pentru efectele negative semnificative).

Atunci când se selectează în continuare efectele unui factor de impact, una sau mai multe pagini se deschid pentru a afișa extrase din observații științifice, din cunoștințe de specialitate și din estimările cuprinse în baza de date. Există posibilitatea de a citi sau de a imprima rapoarte selective sau cuprinzătoare ale acestor date.

Ratingurile de relevanță se bazează pe surse științifice care au fost evaluate și extrase. În cazul în care aceste surse nu sunt disponibile, ratingurile sunt sugestii de orientare, comparabile cu ratingurile de relevanță pentru tipurile de proiecte.

Sursele care au fost utilizate sunt marcate în ceea ce privește calitatea lor științifică și/sau specificitatea lor.

=> http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Page.jsp?name=lebensraumarten (introducere habitate/specii)

IV.	Definirea și descrierea a 36 de factori de impact

Baza de cunoștințe privind 36 de factori de impact atribuiți unui număr de 9 grupuri, cu definiții specifice și descrieri detaliate ale posibilelor efecte asupra habitatelor și speciilor. Acești factori de impact reprezintă legătura comună dintre proiecte și habitate/specii. Ei pot fi, de asemenea, citiți sau imprimați sub formă de rapoarte.

=> http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Page.jsp?name=wirkfaktoren (introducere factori de impact)

=> http://ffh-vp-info.de/FFHVP/Wirkfaktor.jsp (bază de date factori de impact)

V.	Informații suplimentare

Până în prezent, informațiile suplimentare includ o bibliografie a literaturii de specialitate citate în sistem, un glosar și linkuri care conțin, de exemplu, un sistem de cartografiere web a siturilor Natura 2000 din Germania. În viitor, sistemul poate servi drept platformă pentru prezentarea de informații suplimentare privind evaluarea impactului și a efectelor, în măsura în care acest lucru este adecvat la nivel federal.

Irlanda – AA GeoTool – Informații pentru preevaluare și evaluarea corespunzătoare

Aplicația AA GeoTool sprijină procesul de colectare a datelor în timpul preevaluării (etapa 1) și al evaluării corespunzătoare (etapa 2). Agenția pentru Protecția Mediului (Environmental Protection Agency – EPAE) și Serviciul național pentru parcuri și faună sălbatică (National Parks and Wildlife Service – NPWS) au colaborat pentru dezvoltarea AA GeoTool. Aplicația utilizează date direct de la un serviciu web furnizat de NPWS. Datele sunt actualizate periodic, iar evaluările se bazează pe cele mai recente informații disponibile.

Instrumentul AA GeoTool permite utilizatorului să selecteze un punct de pe hartă și apoi să caute ASC și APS pe o distanță definită/în amonte/în aval față de punctul respectiv. Distanța selectată de utilizator depinde de nivelul potențialului impact al unui plan sau proiect asupra mediului.

Informațiile colectate pentru fiecare sit Natura 2000 situat în raza selectată includ următoarele:

1.	tipul sitului, de exemplu ASC sau APS;

2.	codul unic al sitului;

3.	denumirea sitului;

4.	distanța dintre sit și punctul de plecare selectat de utilizator;

5.	direcția de căutare selectată de utilizator;

6.	lista intereselor eligibile pentru fiecare sit;

7.	link URL către obiectivele de conservare pentru fiecare sit.

Link către AA GeoTool: https://gis.epa.ie/EPAMaps/AAGeoTool

Informații suplimentare cu privire la anumite situri Natura 2000 sunt disponibile pe site-ul web al NPWS: http://www.epa.ie/terminalfour/AppropAssess/index.jsp și, de asemenea, https://gis.epa.ie/EPAMaps/default

Țările de Jos – Instrumente și orientări pentru evaluarea corespunzătoare

În Țările de Jos este disponibil (1) un „planificator de rute pentru luarea în considerare a naturii protejate în autorizațiile de mediu”, care contribuie la adoptarea tuturor măsurilor necesare în acest proces. Acest planificator de rute este destinat solicitantului unei autorizații de mediu în cazul în care este necesară o verificare în materie de natură. El este destinat, de asemenea, autorității competente implicate în prelucrarea unei cereri de autorizație de mediu, și anume municipalității și provinciei. Acest planificator de rute descrie etapele procedurale care sunt necesare în cazul în care o evaluare a speciilor protejate sau a siturilor Natura 2000 protejate face parte din procedura de obținere a unei autorizații de mediu. Planificatorul de rute îi ajută pe solicitanți și pe practicieni cu întrebări precum „Cum știu dacă este necesară o evaluare ecologică?”, „În ce fază ar trebui să fie disponibile datele ecologice?” și „Cât durează procedura?”.

Există, de asemenea, un instrument de estimare a posibilelor impacturi asupra speciilor și tipurilor de habitate din siturile Natura 2000 (dar nu asupra integrității sitului ca atare). Indicatorul referitor la impact „Natura 2000 – condiții prealabile ecologice și factori perturbatori” este un instrument pentru dezvoltatori, emitenți de autorizații și creatori de planuri care trebuie să se ocupe de activități în zonele Natura 2000 sau în apropierea acestora. Indicatorul referitor la efecte este un instrument cu ajutorul căruia pot fi explorate posibilele efecte dăunătoare ca urmare a activității și a planurilor. Indicatorul referitor la efecte oferă informații cu privire la sensibilitatea speciilor și a tipurilor de habitate pentru cei mai frecvenți factori perturbatori. Aceste informații sunt generice: pentru a stabili dacă o activitate este dăunătoare în practică, trebuie efectuate cercetări suplimentare.

Site-ul web conține, de asemenea, orientări privind importanța (2), elaborate în 2010, care oferă recomandări pentru evaluarea importanței impactului asupra siturilor Natura 2000. Se pornește de la premisa că, în cazul în care, în urma unei intervenții, suprafața habitatului, numărul de exemplare ale unei specii sau calitatea unui habitat vor fi mai mici decât cele menționate în obiectivele de conservare, pot exista consecințe semnificative. Cu toate acestea, caracteristicile specifice activității sau circumstanțele specifice zonei pot face ca, în ciuda scăderii, să nu existe consecințe semnificative. Prin urmare, o analiză detaliată la nivel de sit poate conduce la o concluzie diferită, care este descrisă în orientări.

În plus, există orientări specifice pentru proiectele cu posibile efecte ale azotului. În ceea ce privește depunerile de azot, pentru Țările de Jos a fost dezvoltat un sistem complex care ia în considerare impacturile cumulative (exclusiv) ale azotului din surse diferite.

Referitor la proiectele naționale, o „bancă de date privind autorizațiile” furnizează toate informațiile relevante, decizia și, începând cu 1.1.2017, și evaluările corespunzătoare complete pentru autorizațiile legate de punerea în aplicare a legii privind conservarea naturii.

1.2. Orientări pentru evaluare

Austria – Orientări pentru evaluarea infrastructurii de transport

Asociația pentru cercetare în domeniul rutier, feroviar și al transporturilor din Austria (www.fsv.at) a elaborat orientări, așa-numitele „RVS” (3). Ministerul Transporturilor, Inovării și Tehnologiei din Austria pentru autostrăzi și șosele a făcut ca aceste orientări să fie obligatorii pentru ASFINAG (compania națională de drumuri publice) – și să facă parte din „regulile jocului” și pentru alte proiecte. Acestea descriu, printre altele, modul în care trebuie concepute procesele de planificare și metodele care ar trebui utilizate pentru a lua în mod suficient în considerare diferitele cerințe de mediu. Aceste orientări conțin, de exemplu, recomandări sau acorduri privind pragurile, descrieri ale metodelor de colectare sau definiții ale termenilor tehnici. În ceea ce privește protecția naturii – în special Natura 2000 și cerințele UE în materie de protecție a speciilor – un document RVS specific a fost elaborat și publicat în 2015 („Evaluarea conservării speciilor în cadrul proiectelor de infrastructură”, RVS 04.03.13). Teme precum definirea unei tulburări semnificative pentru o populație sau o zonă Natura 2000 sunt abordate într-un mod pe care utilizatorii – birourile de planificare a proiectelor și autoritățile de evaluare a infrastructurii – îl pot înțelege în mod clar.

Belgia – Orientări pentru evaluarea acidifierii și a eutrofizării prin depuneri aeriene

Există orientări privind impacturile precum „acidifierea prin depuneri aeriene” și „eutrofizarea prin depuneri aeriene”. Aceste metodologii sunt legate de activități precum agricultura intensivă, încălzirea industrială, procesele energetice și mobilitatea (depunerea de NOx și NH3). Pentru evaluarea acestor impacturi posibile, se promovează o abordare în doi pași. Pentru o primă preevaluare, este disponibil un instrument online interactiv pentru a stabili, printr-o analiză rapidă, dacă poate exista un posibil impact. În cazul în care scanarea rapidă a depunerilor dă undă verde, nu se preconizează niciun posibil impact dăunător. În cazul în care instrumentul afișează o lumină roșie, acest lucru înseamnă că ar putea exista un impact dăunător care trebuie examinat mai îndeaproape printr-o evaluare corespunzătoare (https://www.milieuinfo.be/voortoets).

Germania – Stabilirea unor praguri pentru determinarea efectelor negative semnificative

În Germania, la fel ca și în alte țări, având în vedere nivelul ridicat de subiectivitate, a fost dificil să se evalueze importanța efectelor asupra caracteristicilor-țintă ale siturilor Natura 2000, lucru care reprezintă nucleul unei evaluări corespunzătoare. Drept urmare, de multe ori autoritățile competente nu au avut certitudinea științifică rezonabilă necesară pentru a-și susține deciziile privind autorizarea unui plan sau a unui proiect.

Pentru a soluționa această problemă și pentru a asigura o mai mare uniformitate și coerență a evaluării importanței impactului în practică, Agenția federală germană pentru protecția naturii (BfN) a comandat un proiect de cercetare în vederea elaborării unor norme și convenții testate din punct de vedere științific pentru evaluarea importanței efectelor asupra tuturor tipurilor de habitate și specii enumerate în Directiva Păsări și în Directiva Habitate care sunt prezente în Germania. Documentul de orientare rezultat a fost publicat în 2007 (Lambrecht și Trautner 2007).

A: Contextul și statutul standardelor

Pe baza hotărârii CJUE în cauza Waddenzee, cea mai înaltă instanță administrativă națională din Germania (BVerwG) a ajuns la concluzia că o pierdere a habitatului care face parte din obiectivele de conservare ale unui sit Natura 2000 ar trebui, în general, să fie considerată un efect negativ semnificativ asupra integrității sitului. De asemenea, hotărârea CJUE privind cauza Galway din 11.4.2013 (C-258/11) arată în mod clar că este necesară o protecție strictă a habitatelor din siturile Natura 2000 și că inclusiv pierderile mici ar putea fi evaluate ca fiind semnificative în anumite condiții.

Pentru a face față în mod adecvat pierderilor relativ mici, standardele Lambrecht și Trautner (2007) oferă niveluri orientative ale importanței. Aceste standarde au fost elaborate prin proiecte de cercetare și dezvoltare științifică și apoi discutate și evaluate printr-o amplă procedură la care au luat parte experți și care s-a derulat pe o perioadă de șase ani. În prezent, acestea sunt general acceptate și convenite, recomandate în orientări, examinate în mod oficial și periodic de instanțele administrative și utilizate pe scară largă în evaluări corespunzătoare de orice tip.

B: Conceptul standardelor

Standardul pornește de la premisa că, în general, o pierdere permanentă a tipurilor de habitate și a habitatelor speciilor care fac parte din obiectivele de conservare ale unui sit Natura 2000 ar trebui considerată un efect negativ semnificativ asupra integrității sitului. În schimb, un anumit nivel de declin ar putea fi tratat ca fiind nesemnificativ pentru unele tipuri de habitate și specii, în anumite condiții.

Orientările prezintă criterii și praguri convenite în mod științific pentru determinarea importanței, bazate pe aspecte calitative și funcționale, precum și pe criterii cantitative. Pentru ca un impact să fie considerat nesemnificativ, trebuie îndeplinite toate condițiile următoare:

A.	să nu fie afectată nicio funcție sau variantă importantă sau specială a habitatului. Caracteristicile specifice ale habitatului trebuie să rămână neschimbate;

B.	să nu se depășească valorile orientative ale „pierderii cantitative – absolute a suprafeței” (definite pentru fiecare tip de habitat și pentru habitatele speciilor);

C.	să nu se depășească o „pierdere relativă a suprafeței” de 1 % din suprafața totală a habitatului din sit;

D.	efectele cumulate cu cele ale altor proiecte să nu depășească valorile de mai sus (B și C);

E.	de asemenea, efectele cumulate cu cele ale altor factori de impact să nu depășească valorile de mai sus.

C: Elaborarea pragurilor de pierdere a habitatelor

Au fost elaborate valori orientative pentru pierderile nesemnificative printr-o abordare specifică fiecărui habitat și specifică fiecărei specii, utilizându-se un set de criterii. Pragurile au fost definite luând în considerare vulnerabilitatea habitatelor, care a fost estimată pe baza a 3 criterii principale și a 4 criterii secundare:

Criterii principale pentru tipurile de habitate:

—	suprafața ecologică minimă viabilă a habitatului;

—	suprafața medie a habitatului în siturile Natura 2000;

—	suprafața totală a habitatului în rețeaua Natura 2000;

Criterii secundare:

—	raritatea/frecvența tipului de habitat;

—	statutul de habitat prioritar;

—	situația de amenințare a habitatului;

—	capacitatea de regenerare.

Au fost definite cinci clase de vulnerabilitate pentru habitatele terestre și două clase de habitate marine (a se vedea tabelul 1), pe baza unei evaluări a fondului național de habitate din rețeaua Natura 2000.

Ulterior, a fost stabilită o matrice care asociază clasele de vulnerabilitate cu 3 niveluri de pierdere relativă a suprafeței (nivelurile I, II și III), corespunzând unei pierderi relative de 1 %, 0,5 % și 0,1 %. Pragurile de pierdere absolută tolerabilă a suprafeței pentru fiecare clasă de habitat au fost estimate pentru fiecare clasă de habitat și pentru fiecare nivel de pierdere relativă (a se vedea tabelul 1).

Tabelul 1

Valorile orientative (VO) pentru pragurile absolute și relative ale pierderilor nesemnificative tolerabile ale habitatelor protejate din anexa 1 la Directiva Habitate

În cazul unei pierderi relative:	Nivel	Clase de valori orientative (praguri de pierdere cantitativă-absolută tolerabilă a habitatului)
		1	2	3	4	5	6a	6b
		1	2	3	4	5	Clasa marină specială
< 1 %	I. de bază VO	0 m2	25 m2	50 m2	100 m2	250 m2	500 m2	0,5 ha
< 0,5 %	II. intermediare VO	0 m2	125 m2	250 m2	500 m2	1 250 m2	2 500 m2	2,5 ha
< 0,1 %	III. superioare VO	0 m2	250 m2	500 m2	1 000 m2	2 500 m2	5 000 m2	5 ha

În practică, aceasta înseamnă că pentru 21 dintre cele 91 de tipuri de habitate prezente în Germania nu se poate accepta nicio pierdere, în timp ce pentru restul habitatelor o anumită pierdere poate fi considerată nesemnificativă, dacă nu se depășesc valorile orientative definite pentru fiecare habitat.

Corelarea pierderii absolute de suprafață cu pierderea relativă implică faptul că o suprafață mai mare a habitatului va permite o pierdere absolută mai mare, atât timp cât aceasta reprezintă o proporție mai mică din suprafața afectată. Pentru stabilirea pragurilor, a fost luată în considerare suprafața viabilă minimă a habitatului. Valorile orientative pentru pierderea habitatului, definite pentru anumite tipuri de habitate din Germania prevăzute în anexa I, sunt prezentate în tabelul 2 de mai jos.

Tabelul 2

Valori orientative pentru pierderea habitatului definite pentru anumite tipuri de habitate din Germania prevăzute în anexa I

Cod	Tip de habitat	Valoare orientativă pentru pierderea habitatului (în m2)
		clasa	Nivelul I	Nivelul II	Nivelul III
		clasa	În caz de pierdere ≤ 1 %	În caz de pierdere ≤ 0,5 %	În caz de pierdere ≤ 0,1 %
9110	Păduri de fag Luzulo-Fagetum	5	250	1 250	2 500
9130	Păduri de fag Asperulo-Fagetum	5	250	1 250	2 500
9170	Păduri de stejar și carpen	4	100	500	1 000
91E0*	Pădure aluvionară	4	100	500	1 000
6510	Fânețe de joasă altitudine	4	100	500	1 000
4030	Pajiști uscate europene	3	50	250	500
6430	Liziere de ierburi înalte hidrofile	3	50	250	500
6120*	Pajiști calcaroase din nisipuri xerice	2	25	125	250
7110*	Turbării active	1	0	0	0
7220*	Izvoare petrifiante cu formare de travertin	1	0	0	0

C. Praguri pentru pierderea habitatelor speciilor de animale

Dezvoltarea de pierderi tolerabile ale habitatelor speciilor protejate s-a bazat în principal pe dimensiunea tipică a habitatelor speciilor și pe o analiză a literaturii de specialitate, având în vedere spațiile vitale, dimensiunea teritoriilor și mobilitatea exemplarelor și a categoriilor de populații. Speciile au fost grupate în 8 clase de spații vitale medii care au fost definite (în conformitate cu Bink 1992) ca fiind: < 1 ha, 4 ha, 16 ha, 64 ha, 260 ha, 10 km2, 40 km2, 160 km2.

„Valorile orientative” pentru nivelurile importanței au fost apoi stabilite ca 1/100 sau 1/1 000 din valoarea clasei, în funcție de alegerea clasei specifice pentru exemplare sau, respectiv, pentru populații. În ceea ce privește valorile orientative, trebuie luată în considerare, de asemenea, o combinație de niveluri relative și absolute pentru pierderi.

În plus, utilizarea specifică a habitatului unei specii trebuie să fie luată în considerare pentru a stabili pentru ce părți ale habitatelor pot fi utilizate valorile orientative. Pentru speciile puternic amenințate, nu se indică nicio valoare orientativă; și anume, pragul pentru un impact semnificativ este considerat a fi orice valoare mai mare decât zero.

În ceea ce privește 16 dintre cele 53 de specii din anexa II și pentru 20 dintre cele 98 de specii menționate în Directiva Păsări nu există valori prag. Cu alte cuvinte, este probabil să nu se accepte niciun fel de pierdere. Toate aceste concluzii/cifre/praguri au exclusiv un scop orientativ. Aceasta înseamnă că este necesară în continuare o abordare de la caz la caz pentru fiecare evaluare corespunzătoare.

D: Avantajele standardelor

De la publicarea sa, ghidul a fost testat cu succes în instanțele din Germania și în prezent se aplică în întreaga țară. Pe baza experienței de peste zece ani, pot fi identificate mai multe avantaje ale acestei abordări:

—	Mai multă transparență și obiectivitate, un cadru clar de evaluare pentru evaluarea efectelor negative semnificative asupra integrității.

—	Normele pentru evaluarea corespunzătoare sunt clare pentru toți (inițiator, autoritatea competentă în materie de consultanță, autoritatea de conservare a naturii, judecători/instanțe și public).

—	Standardele garantează calitatea evaluărilor.

—	Abordarea ar putea fi utilă și pentru alte impacturi (în ceea ce privește pierderile treptate).

—	Oferă mai multă securitate juridică și în materie de planificare.

Pentru mai multe informații privind dezvoltarea sau utilizarea în practică și jurisprudență, a se vedea:

Lambrecht H., Trautner J. (2007): Fachinformationssystem und Fachkonventionen zurBestimmung der Erheblichkeit im Rahmen der FFH-VP — Endbericht zum Teil Fachkonventionen, Schlussstand Juni 2007. (Sistem informatic specializat și norme specializate pentru evaluarea importanței în cadrul evaluării corespunzătoare – Raport final, partea Norme specializate, stadiu final iunie 2007. În limba germană): https://www.bfn.de/themen/planung/eingriffe/ffh-vertraeglichkeitspruefung.html

Bernotat, D. (2013): Appropriate Assessment: Standards of significance for more planning certainty. Presentation on Jaspers seminar on nature protection (Evaluarea corespunzătoare: Standarde ale importanței pentru o mai mare securitate în materie de planificare. Prezentare privind protecția naturii în cadrul seminarului Jaspers), Bruxelles, 10.4.2013: http://www.jaspersnetwork.org/download/attachments/13205585/Appropriate%20assessment%20standards%20-%20Germany.pdf?version=1&modificationDate=1400316957000&api=v2

Germania – Criterii de evaluare a mortalității animalelor sălbatice în contextul proiectelor și al operațiunilor

Între 2008 și 2016, în Germania a fost elaborat un sistem de clasificare a importanței mortalității antropice la nivel de specie. Acest sistem ține seama de parametrii legați de biologia populației și de stadiul de conservare a naturii.

În primul rând, a fost elaborat un indice al sensibilității biologiei populației (PSI) pe baza unor parametri precum rata mortalității, longevitatea, vârsta primei reproduceri, rata de reproducere, dimensiunea populației naționale și tendința de evoluție a populației. Pentru majoritatea parametrilor, valorile măsurate au fost transpuse într-un sistem de punctare care reflectă vulnerabilitatea la mortalitatea antropică începând cu o vulnerabilitate ridicată (1 punct) până la o vulnerabilitate scăzută (9 puncte).

A fost creat, de asemenea, un indice al valorii de conservare (NWI). Acest indice ia în considerare parametri precum „statutul pe lista roșie națională”, „abundența în Germania”, „starea populației” (în conformitate cu sistemul Natura 2000) și „responsabilitatea națională pentru specia respectivă”.

Pentru a contribui la efectuarea de evaluări specifice fiecărei specii, ambii indici (PSI și NWI) au fost agregați într-o matrice care a condus la un indice al sensibilității la mortalitate (MGI). Acest indice facilitează evaluarea pierderii unui individ la nivelul întregii populații. El permite să se determine, pentru fiecare specie (în funcție de cât de rare, amenințate și sensibile sunt acestea), dacă pierderea a doar câteva exemplare trebuie considerată semnificativă în contextul evaluărilor. De asemenea, MGI permite identificarea speciilor abundente care nu necesită o analiză mai detaliată în ceea ce privește riscul de mortalitate legat de proiect, cel puțin atunci când sunt vizate doar câteva exemplare.

Pe lângă indici, autoritățile au elaborat, de asemenea, instrucțiuni privind modul de aplicare a MGI în cadrul planificării și al evaluării impactului. În procesele de planificare și de autorizare, riscurile de coliziune sau de mortalitate trebuie luate în considerare în funcție de proiect. De exemplu, riscul de mortalitate a păsărilor cauzat de turbinele eoliene, liniile de alimentare cu energie electrică (coliziune și electrocutare) și rutele de trafic (drumuri și căi ferate) nu diferă doar de la o specie la alta, ci poate depinde și de tipul de proiect. Același lucru este valabil și pentru lilieci.

Prin urmare, în a doua etapă, pentru fiecare specie, riscul de mortalitate legat de anumite tipuri de proiecte a fost împărțit în patru clase pentru păsări (coliziune la liniile de alimentare cu energie electrică, electrocutare la stâlpi de medie tensiune, coliziune cu autoturisme și turbine eoliene) și în două clase pentru lilieci (coliziune cu autoturisme și turbine eoliene). Această evaluare se bazează pe o analiză amplă a literaturii de specialitate în ceea ce privește numărul de animale ucise de fiecare tip de proiect în Germania și în Europa, precum și pe cunoștințele referitoare la biologia și comportamentul speciilor (de exemplu, mobilitate, dimensiunea spațiului vital, altitudinea de zbor, comportamentul de zbor, manevrabilitatea, viteza de locomoție, dimensiunea corpului, anvergura aripilor sau vederea), pe estimări publicate ale experților (inclusiv orientări publicate la nivel național și internațional) și pe estimări proprii. La interpretarea statisticilor privind animalele moarte în urma diferitelor proiecte, a fost luată în considerare și abundența speciilor respective.

Ulterior, riscul de mortalitate legat de anumite tipuri de proiecte a fost combinat cu sensibilitatea generală la mortalitate (MGI) sub forma unui indice de sensibilitate la mortalitate legat de anumite tipuri de proiecte (vMGI).

Pentru a ilustra în continuare acest lucru, un „risc ridicat de coliziune” cu liniile de alimentare cu energie electrică, turbinele eoliene sau drumurile nu înseamnă în mod automat un „risc de mortalitate semnificativ mai mare” (în sensul legilor în materie de conservare) la speciile care prezintă o mortalitate naturală de 50-60 %. Exemple mai drastice sunt insectele (de exemplu, un număr mare de fluturi și libelule), care prezintă un risc ridicat de coliziune pe șosele, dar din care 100 % mor în mod natural în fiecare an. Aceste animale sunt adaptate la pierderi mari în întreaga lor autecologie (mortalitate naturală ridicată, longevitate scăzută, rată ridicată de reproducere, dimensiune mare a populației). Astfel, în cazul speciilor cu durată scurtă de viață, anumite riscuri de mortalitate antropică rezultate din infrastructură sunt mult mai puțin semnificative decât în cazul speciilor cu durată lungă de viață cu rate de mortalitate și reproducere naturale scăzute (strategi de tip k). Utilizând metoda MGI, aceste aspecte și diferențe autecologice sunt luate în considerare în evaluarea riscurilor de mortalitate specifice proiectului.

În cele din urmă, fiecare caz în parte trebuie evaluat din punctul de vedere al conflictului potențial al proiectului cu numărul de exemplare din speciile afectate. În acest scop, se aplică un „risc specific constelației” (KSR). Evaluarea acestui risc se bazează pe informații specifice zonei și pe parametrii proiectului.

Pe scurt, indicele de sensibilitate la mortalitate (MGI) nu poate înlocui evaluarea mortalității în fiecare caz în parte. În schimb, clasificările diferențiate contribuie la materializarea evaluării riscurilor de mortalitate, de exemplu în contextul Regulamentului privind atenuarea impactului (în temeiul Legii federale germane privind conservarea naturii) sau al dispozițiilor articolului 6 (evaluare corespunzătoare) și al articolului 12 (protecția speciilor) din Directiva Habitate sau al dispozițiilor Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător. Scopul metodei este de a oferi o modalitate standardizată de evaluare a impactului mortalității speciilor și, prin urmare, de a spori obiectivitatea și transparența evaluărilor impactului.

Bernotat, D. și Dierschke, V. (2016): Übergeordnete Kriterien zur Bewertung der Mortalität wildlebender Tiere im Rahmen von Projekten und Eingriffen. 3. Fassung – Stand 20.9.2016. – Leipzig (Bundesamt für Naturschutz), 460 S., https://www.bfn.de/themen/planung/eingriffe/besonderer-artenschutz/toetungsverbot.html

Italia. Orientările naționale privind evaluările efectuate în conformitate cu articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva Habitate

Italia a publicat recent orientări naționale care descriu procedurile privind preevaluarea, evaluarea corespunzătoare și punerea în aplicare a derogărilor, în conformitate cu articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva Habitate.

Documentul a fost elaborat de un grup de lucru format din reprezentanți ai autorităților naționale și regionale și ai administrațiilor publice competente în domeniul evaluării impactului. Acesta ține seama de sugestiile primite în cursul verificării adecvării și de actualizarea de către Comisie a orientărilor privind articolul 6.

Orientările vizează armonizarea la nivel național a punerii în aplicare a articolului 6 alineatele (3) și (4). Acestea promovează includerea în procedură a planurilor, programelor, proiectelor, intervențiilor și activităților (P/P/P/I/A), nu numai a planurilor și proiectelor. Este prevăzut un „format al preevaluării” pentru a asigura o abordare uniformă în această etapă și utilizarea unor criterii de evaluare standard la nivel național. De asemenea, a fost elaborat un „format al dezvoltatorului” pentru prezentarea informațiilor relevante privind P/P/P/I/A. În ceea ce privește evaluarea corespunzătoare, orientările conțin specificații detaliate privind conținutul și informațiile care trebuie avute în vedere, dispoziții și elemente specifice pentru studiu și pentru analiza calitativă și cantitativă a importanței efectelor asupra siturilor Natura 2000.

În ceea ce privește derogarea în temeiul articolului 6 alineatul (4), orientările abordează evaluarea soluțiilor alternative într-un capitol special. Orientările subliniază faptul că această evaluare rămâne în mod formal și în toate cazurile o condiție prealabilă pentru a permite procedura de derogare prevăzută la articolul 6 alineatul (4), deși se consideră că, în cadrul unei evaluări corespunzătoare, aceasta ar trebui să ofere, de asemenea, posibilitatea de a direcționa propunerea către soluții cu un impact mai redus asupra mediului.

Orientările descriu, de asemenea, criteriile de verificare a motivelor cruciale de interes public major, metodele de identificare și punere în aplicare a măsurilor compensatorii adecvate, precum și clarificări referitoare la verificarea acestora și la procesul de notificare către Comisia Europeană prin completarea formularului corespunzător. În ceea ce privește măsurile compensatorii, sunt propuse rapoarte minime de compensare după cum urmează: rată de 2:1 pentru habitatele prioritare și/sau speciile de interes comunitar (valabil și pentru habitatele speciilor prioritare); rată de 1,5:1 pentru habitatele și/sau speciile de interes comunitar (valabil și pentru habitatele speciilor); rată de 1:1 pentru habitate, specii sau habitate de specii suplimentare.

https://www.gazzettaufficiale.it/eli/gu/2019/12/28/303/sg/pdf

EVALUAREA IMPORTANȚEI EFECTELOR ASUPRA SITULUI NATURA 2000

(PARTE DIN FORMATUL DE PREEVALUARE INCLUS ÎN ORIENTĂRILE NAȚIONALE DIN ITALIA)

1.	HABITATE DE INTERES COMUNITAR

Habitate de interes comunitar (anexa I DH) vizate de propunere:

—

…

—

…

Posibila pierdere a habitatelor de interes comunitar:

—	Codul habitatului: …

—	repetați pentru fiecare habitat în cauză

☐

☐	Permanentă

☐

Temporară

Posibila fragmentare a habitatelor de interes comunitar:

—	Codul habitatului: …

—	repetați pentru fiecare habitat în cauză

☐

☐	Permanentă

☐

Temporară

2.	SPECIILE ȘI HABITATUL SPECIILOR DE INTERES COMUNITAR

Speciile de interes comunitar (anexa II DH și articolul 4 DP) vizate de propunere:

—

…

—

…

Posibila perturbare a speciilor de interes comunitar:

—

Specia: …

—	repetați pentru fiecare specie în cauză

☐

☐	Permanentă

☐

Temporară

Posibila pierdere directă/indirectă a speciilor de interes comunitar (repetați pentru fiecare specie în cauză):

—

Specia: …

—	Numărul de exemplare, perechi,... din formularul-tip

☐

Estimarea (nr. de exemplare, perechi...) pierderii

Posibila pierdere/fragmentare a habitatelor speciilor:

—

Specia: …

—	Tipul de habitat al speciei:

…

—(repetați pentru fiecare habitat al speciei în cauză)

☐

☐	Permanentă

☐

Temporară

3.	EVALUAREA IMPACTURILOR CUMULATIVE

Pot alte P/P/I/A să producă efecte cumulative și/sau sinergetice semnificative asupra sitului Natura 2000 în cauză împreună cu propunerea în cauză?

☐ Da ☐ Nu

Dacă răspunsul este Da, indicați celelalte P/P/I/A și descrieți modul în care acestea vor afecta situl în mod semnificativ, împreună cu propunerea avută în vedere:

…

4.	EVALUAREA EFECTELOR INDIRECTE

Poate propunerea să aibă efecte indirecte asupra sitului Natura 2000?

☐ Da ☐ Nu

Dacă răspunsul este Da, indicați care sunt acestea:

…

5.	SINTEZA EVALUĂRII

Pot P/P/P/I/A să producă efecte directe, indirecte și/sau cumulative, chiar și potențiale, asupra habitatelor de interes comunitar?

☐ Da ☐ Nu

Dacă răspunsul este Da, menționați de ce:

…

Pot P/P/P/I/A să producă efecte directe, indirecte și/sau cumulative, chiar și potențiale, asupra speciilor de interes comunitar?

☐ Da ☐ Nu

Dacă răspunsul este Da, menționați de ce:

…

Pot P/P/P/I/A să producă impacturi directe, indirecte și/sau cumulative, chiar și potențiale, asupra integrității sitului (siturilor) Natura 2000?

☐ Da ☐ Nu

Dacă răspunsul este Da, menționați de ce:

…

6.	CONCLUZIA PREEVALUĂRII

Concluzii și motivații (aviz motivat):

…

7.	REZULTATUL PREEVALUĂRII:

☐

Pozitiv: Nu este necesară o evaluare corespunzătoare

☐

Negativ: Este necesară o evaluare corespunzătoare

Sursă: Orientări privind evaluarea efectelor asupra siturilor Natura 2000 (Italia). „Linee guida nazionali per la valutazione di incidenza (VInCA). Direttiva 92/43/CEE "Habitat" art. 6, paragrafi 3 e 4”, Gazzetta Ufficiale della Repubblica Italiana, 2019.

1.3. Evaluarea corespunzătoare a unui program național de generare de energie electrică în Irlanda – evaluarea efectelor cumulative

Programul de implementare Grid25 este un plan de dezvoltare a rețelei de energie electrică în Irlanda până în 2025. Scopul său este de a asigura o furnizare durabilă și fiabilă pe termen lung din surse regenerabile și convenționale către orașe, sate, locuințe și alte piețe-cheie unde este nevoie de energie electrică.

Principalele prevederi ale programului de implementare până în 2025 includ:

—	modernizarea a 2 530 km din rețeaua existentă; și

—	construirea a 828 km de infrastructură nouă.

Ca strategie de nivel înalt, programul de implementare Grid25 oferă un indiciu asupra tipurilor de cerințe în materie de infrastructură care ar putea apărea în viitor, având în vedere politica guvernamentală privind energia din surse regenerabile și creșterea preconizată a cererii, dar nu prevede exact amplasarea infrastructurii, cum ar fi centralele de producere a energiei sau transformatoarele, ori traseul liniilor de transport. În schimb, acesta oferă o imagine de ansamblu orientativă a abordării generale propuse pentru dezvoltarea viitoare a rețelei.

Programul a făcut obiectul unei evaluări corespunzătoare în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva Habitate. Întrucât programul de implementare se aplică întregii Republici Irlanda și poate avea efecte sinergice dincolo de granițele Irlandei, a fost efectuat un exercițiu de preevaluare a tuturor siturilor Natura 2000 din Republica Irlanda și din Irlanda de Nord.

A fost efectuată o examinare preliminară a tipurilor de efecte care pot apărea ca urmare a programului de implementare. Tipul de impact depinde de tipul de infrastructură construită, inclusiv:

—	Infrastructură amplasată pe teritoriul sitului, de exemplu stații de producere a energiei electrice, transformatoare etc.

—	Infrastructură liniară, de exemplu linii electrice aeriene, cabluri subterane.

Impacturile care ar putea apărea prin punerea în aplicare a programului de implementare au fost clasificate în mai multe categorii:

—	pierderea/reducerea suprafeței habitatului;

—	perturbarea speciilor-cheie;

—	tipul de habitat sau fragmentarea habitatului speciei;

—	reducerea densității speciilor;

—	modificări ale indicatorilor-cheie ai valorii de conservare, cum ar fi scăderea calității și cantității apei.

Datorită naturii programului de implementare, impacturile au fost descrise în mod general, dar au fost identificate în mod specific pentru oricare dintre siturile care au făcut obiectul preevaluării. Procesul de preevaluare a identificat aproximativ 340 de ASC și 97 de APS care ar putea fi afectate în mod direct sau indirect prin dezvoltarea infrastructurii propuse de programul de implementare. Alte 18 ASC și 2 APS din Irlanda de Nord pot fi afectate de liniile de interconexiune transfrontaliere.

Evaluarea corespunzătoare a analizat în continuare efectele negative potențiale care apar ca urmare a aplicării programului de implementare per se sau în combinație cu alte planuri, programe și/sau proiecte. Evaluarea impacturilor cumulative a fost abordată în primul rând pentru a se asigura că acestea au fost avute în vedere în mod corespunzător la evaluarea efectelor semnificative potențiale ale programului de implementare.

Evaluarea efectelor cumulative

Evaluarea a identificat principalele planuri, politici și programe (la nivel național, regional și de comitat) care sunt susceptibile să dea naștere unor proiecte ale căror efecte s-ar putea combina sau ar putea interacționa cu cele ale programului de implementare pentru Grid25. Această analiză a necesitat cunoașterea efectelor probabile ale tuturor planurilor/proiectelor avute în vedere și, în pofida limitărilor în ceea ce privește informațiile referitoare la efectele probabile ale anumitor planuri, ar putea identifica interacțiunile care au drept rezultat impacturi cumulative pentru unele planuri. În tabelul de mai jos sunt prezentate câteva exemple.

Politică, plan, program sau proiecte

Interacțiuni care au drept rezultat impacturi cumulative

Național (exemplu)

— Programul Transport 21

Pot apărea impacturi combinate potențiale în cazul în care sunt construite coridoare de transport noi sau modernizate în conformitate cu o infrastructură de transport nouă sau modernizată. Impacturile pot include următoarele elemente:

—	Pierderea și perturbarea habitatului. Toate siturile desemnate terestre pot fi afectate, în funcție de locul în care sunt amplasate/direcționate infrastructura și liniile de transport.

—	Modificări ale hidrologiei locale și efectul asupra habitatelor adiacente. Habitatele dependente de apele subterane, cum ar fi mlaștinile, turlough și turbăriile, sunt cel mai susceptibile de a fi afectate.

—	Poluarea cu sedimente și impacturile hidrologice asociate în cazul în care sunt afectate speciile și habitatele dependente de apele de suprafață. Somonul, chișcarul, racul de apă dulce și scoicile de perle de apă dulce ar putea fi afectate.

—	Contaminarea apelor de suprafață și subterane cu poluanți (de exemplu, combustibili, lubrifianți, beton) în timpul construcției. Somonul, chișcarul, racul de apă dulce și scoicile de perle de apă dulce ar putea fi afectate.

—

Perturbarea speciilor pe durata activităților de construcție și de întreținere. Printre speciile care pot fi afectate se numără păsările aflate în perioada de cuibărire și păsările care iernează în APS costiere și de apă dulce; vidra și pescărelul albastru, în cazul în care proiectul este implementat în apropierea cursurilor de apă sau traversează cursurile de apă; liliecii, în cazul în care proiectul afectează zonele împădurite, gardurile vii sau locurile de staționare diurnă sau înnoptare.

—	Risc de coliziune a păsărilor în cazul în care cablurile de transport aeriene sunt instalate în apropierea APS sau între coridoarele de zbor ale păsărilor.

Regional (exemplu)

Planuri regionale de gestionare a deșeurilor

Pot surveni impacturi combinate potențiale în cazul în care noile infrastructuri de gestionare a deșeurilor și noile infrastructuri de transport sunt instalate împreună în interiorul sau în imediata apropiere a unui sit desemnat.

Impacturile semnificative probabile sunt prezentate anterior.

Comitat (exemplu)

Planuri de dezvoltare

la nivel de comitat și de oraș

Impacturile combinate potențiale pot surveni în cazul în care există o cerință de a furniza noi infrastructuri prin punerea în aplicare a unor planuri de dezvoltare la nivel de comitat și de oraș. Furnizarea infrastructurii de transport aferente poate avea impacturi semnificative probabile, astfel cum s-a descris anterior.

Proiecte

Proiecte de generare de energie offshore

Impacturile combinate pot apărea la interfața dintre infrastructura offshore și cea onshore. Impacturile care pot apărea includ:

—

Pierderea și perturbarea habitatului. Toate siturile desemnate terestre pot fi afectate, în funcție de locul în care sunt amplasate/direcționate infrastructura și liniile de transport. Pierderea habitatelor poate avea loc și în zonele litorale și cele costiere. Pierderea habitatului va fi mai mare în cazul în care sunt instalate cabluri subterane.

—	Poluarea cu sedimente și impacturile hidrologice asociate în cazul în care sunt afectate speciile și habitatele dependente de apele de suprafață. Somonul, chișcarul, racul de apă dulce și scoicile de perle de apă dulce ar putea fi afectate.

—	Contaminarea apelor de suprafață și subterane cu poluanți (de exemplu, combustibili, lubrifianți, beton) în timpul construcției. Somonul, chișcarul, racul de apă dulce și scoicile de perle de apă dulce ar putea fi afectate.

—

Perturbarea speciilor în timpul activităților de construcție și de întreținere. Printre speciile care pot fi afectate se numără păsările aflate în perioada de cuibărire și păsările care iernează în APS costiere și de apă dulce; mamiferele marine, în cazul în care există o interconexiune între infrastructura offshore și cea onshore; vidra și pescărelul albastru, în cazul în care proiectul este implementat în apropierea cursurilor de apă sau traversează cursurile de apă; liliecii, în cazul în care proiectul afectează zonele împădurite, gardurile vii sau locurile de staționare diurnă sau înnoptare.

Evaluarea a concluzionat că proiectul de dezvoltare a unei noi infrastructuri de generare de energie în combinație cu alte proiecte economice ar putea duce la pierderea habitatelor și/sau a speciilor, la fragmentarea speciilor/populațiilor și la modificări ale calității/cantității apei. Aceste eventuale conflicte ar putea fi atenuate prin măsuri prezentate ulterior în evaluarea corespunzătoare și ar putea fi abordate printr-o evaluare de mediu de nivel inferior, după caz.

Evaluarea efectelor semnificative potențiale și propunerea de măsuri de atenuare

După cum s-a menționat anterior, programul de implementare Grid25 oferă o imagine de ansamblu orientativă a abordării generale propuse pentru dezvoltarea viitoare a rețelei și nu prevede exact amplasarea infrastructurii. Ca atare, acest lucru are ca efect limitarea nivelului evaluării care poate fi realizată și înseamnă că evaluarea efectelor semnificative potențiale trebuie efectuată în termeni generali. Prin urmare, s-a efectuat o examinare generală a impacturilor și a sensibilităților. Evaluarea a identificat tipurile de impact asupra habitatelor și a speciilor afectate care ar putea fi avute în vedere pentru următoarele componente principale ale programului de implementare:

—	linii de transport aeriene;

—	cabluri subterane;

—	construirea de noi stații electrice și extinderea stațiilor electrice existente;

—	consolidarea sistemului de transport în regiuni.

Pentru acesta din urmă, au fost identificate principalele sensibilități din fiecare regiune și au fost prezentate recomandări pentru evitarea impacturilor preconizate (de exemplu, evitarea anumitor zone deosebit de sensibile în consolidarea sistemului de transport din regiune, încurajarea localizării stațiilor electrice și a traseelor aeriene pe terenurile urbane sau în zone care cuprind coridoare dense ale așezărilor vechi, evitând în același timp interiorul zonelor înalte mai sensibile etc.).

Evaluarea a identificat, de asemenea, impacturile unei serii de proiecte de dezvoltare a rețelei care au trecut la etapa de proiectare detaliată (deși amplasarea și traseul acestor proiecte nu sunt încă stabilite) asupra siturilor Natura 2000 situate în apropierea acestora și având, prin urmare, potențialul de a fi afectate de proiectele individuale în cauză.

Din cauza naturii strategice a programului de implementare Grid25, nu s-a putut afirma în mod concludent în etapa respectivă că programul de implementare nu va afecta în mod negativ integritatea rețelei Natura 2000. Prin urmare, au fost propuse măsuri de atenuare pentru a se asigura evitarea impacturilor semnificative.

Au fost propuse două niveluri de măsuri de atenuare. Primul nivel al măsurilor va orienta abordarea strategică spre atenuarea impactului, iar al doilea nivel al măsurilor de atenuare este mai specific impactului și se aplică acolo unde sunt identificate impacturi semnificative în urma evaluării impactului asupra mediului (EIM) la nivel de proiect și a evaluării corespunzătoare.

Sunt prezentate măsuri generale de atenuare pentru principalele categorii de impact identificate și pentru principalele habitate și specii potențial afectate. De exemplu, în ceea ce privește pierderea și perturbarea generală a habitatelor, sunt descrise măsurile de evitare și atenuare pentru turbării și zone cu turbării, păsări, lilieci, vidre, habitate și specii dependente de apă, scoici de perle de apă dulce, alte specii protejate etc.

Luarea în considerare a măsurilor de atenuare va acorda prioritate în primul rând evitării impacturilor și atenuării impacturilor în cazul în care acestea nu pot fi evitate. În plus, toate proiectele de nivel inferior care apar prin punerea în aplicare a programului de implementare vor face ele însele obiectul unei evaluări corespunzătoare atunci când se cunosc detalii suplimentare privind proiectarea și amplasarea.

După includerea măsurilor de atenuare, se consideră că programul de implementare Grid25 nu va avea un efect negativ semnificativ asupra integrității rețelei Natura 2000. Cu toate acestea, toate proiectele care urmează să fie puse în aplicare în cadrul programului de implementare vor fi examinate și vor face obiectul unei evaluări corespunzătoare, după caz.

Sursă: Natura Impact Statement in support of the Appropriate Assessment of the Grid25 implementation programme (Declarația de impact Natura în sprijinul evaluării corespunzătoare a programului de implementare Grid25). Disponibilă la următoarea adresă:

https://www.eirgridgroup.com/site-files/library/EirGrid/Natura-Impact-Statement-in-Support-of-the-Appropriate-Assessment-of-the-Grid25-Implementation-Plan.pdf

2. MOTIVE CRUCIALE DE INTERES PUBLIC MAJOR (IMPERATIVE REASONS OF OVERRIDING PUBLIC INTEREST – IROPI)

2.1. Exemple de diferite tipuri de IROPI și justificarea acestora

Articolul 6 alineatul (4) din Directiva Habitate:

„Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate.

În cazul în care situl respectiv adăpostește un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranța publică, de anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major.”

I. IROPI de natură socială sau economică (sit cu caracteristici-țintă neprioritare)

Proiect: Propunere de modernizare a unei instalații existente de tratare a apei la Lough Talt, Co. Sligo (Irlanda, 2019).

Descrierea proiectului și a sitului Natura 2000:

Începând din anii 1950, lacul alpin Lough Talt, parte a ASC IE0000633 Lough Hoe Bog, a servit drept sursă de apă pentru o populație de peste 13 000 de locuitori prin intermediul unei singure instalații de tratare a apei. Este necesară o modernizare a instalației de tratare a apei pentru a asigura o aprovizionare constantă cu apă potabilă, care să corespundă nivelurilor actuale de captare a apei. Investigațiile hidrogeologice au concluzionat că, în perioadele cu vreme uscată prelungită, operațiunea de captare a lacului contribuie la o scădere semnificativă a nivelului lacului, ceea ce are un impact negativ asupra habitatului melcului Vertigo geyeri. Pentru a evita acest impact, ar fi necesar ca operațiunea de captare să fie redusă cu aproximativ 50 % pe parcursul unei părți semnificative a anului.

Deși V. geyeri nu a mai fost înregistrat în sit din 2007, populația sa este considerată importantă la nivel de țară și trebuie refăcută. Măsurile de conservare propuse vor îmbunătăți condițiile habitatului printr-un sistem de irigare și de reumidificare. Cu toate acestea, ele nu atenuează pierderea istorică a speciei din cauza presiunilor de captare. Proiectul propus va continua să modifice dinamica abiotică și biotică ce definește structura și funcția populației de V. geyeri, cauzând astfel întârzieri în atingerea obiectivului său de conservare.

Soluții alternative:

Șapte alternative, inclusiv scenariul „nu se întreprinde nicio acțiune” (opțiunea zero), au fost evaluate în funcție de impactul lor asupra sănătății, social și ecologic. Singura opțiune disponibilă pe termen foarte scurt este aceea de a asigura o tratare modernizată la amplasamentul existent al instalației de tratare a apei pentru a îmbunătăți bariera de tratament împotriva protozoarelor parazite și depășirii nivelurilor de poluanți pentru mediu, și anume trihalometani (THM). Această modernizare va asigura furnizarea de apă potabilă sigură pentru populația locală timp de aproximativ 7-10 ani, în timp ce se dezvoltă și se pune în aplicare o soluție durabilă pe termen lung.

Justificarea IROPI:

Furnizarea de apă potabilă sigură și fiabilă unei populații de peste 13 000 de locuitori.

Măsuri compensatorii propuse:

Se propune refacerea unei populații durabile de melci Vertigo geyeri în ASC printr-un program detaliat de irigare temporară a habitatului principal de mlaștini calcaroase până la eliminarea presiunii de captare din sit. Împreună cu gestionarea irigațiilor, se propune monitorizarea continuă a funcției sistemului de irigare și translocări etapizate ale melcilor către habitatul mlăștinos pe o perioadă de patru ani, începând cu speciile mai puțin sensibile și culminând cu translocarea Vertigo geyeri dintr-o altă ASC în care această specie are o stare corespunzătoare de conservare.

II. Justificarea IROPI: protecția vieții și a bunurilor

Proiect: Implementarea unui polder dirijabil de protecție împotriva inundațiilor Rösa (Germania, 2014).

Descrierea proiectului și a sitului Natura 2000:

Scopul proiectului este de a moderniza actualele structuri de protecție împotriva inundațiilor ale unui polder uscat situat lângă satul Rösa până la nivelul de protecție de HQ200 (nivelul de vârf al evacuării maxime care are loc o dată într-un interval de 200 de ani). Principalele elemente ale proiectului constau în: aproximativ 7,5 km de diguri refăcute, cu o lățime de 5 m în partea de jos și o lățime de 3 m pe creastă; noi instalații de intrare și de evacuare; și doi pereți de protecție împotriva inundațiilor cu o lungime de 1 225 m și 310 m. Digurile actuale asigură doar protecția împotriva HQ100, dar, din cauza unor fenomene meteorologice extreme imprevizibile, inundațiile care depășesc acest nivel sunt probabile și ar putea afecta grav așezările și industria situate în avalul actualului polder.

Proiectul urmează să fie construit în cadrul ASC DE4340301 Muldeaue oberhalb Pouch, afectând următoarele tipuri de habitate-țintă prin ocuparea directă a terenurilor: 6430 - 604 m2 (0,17 % din suprafața acestui tip de habitat din cadrul ASC); 6510 - 40 665 m2 (20,33 %); 91F0: 456 m2 (0,46 %). Potrivit metodologiei oficiale germane de evaluare a importanței impactului, toate aceste impacturi sunt considerate „semnificative” (inclusiv cele cu o ocupare a terenurilor aparent neglijabilă, deoarece sunt avuți în vedere mulți alți factori decât simplul procentaj de ocupare a terenurilor).

Soluții alternative:

Nu există nicio alternativă la proiect din cauza naturii pe care o are valea râului; cu toate acestea, căutarea de alternative a dus la efectuarea a numeroase ajustări mai mici ale proiectului, care ar reduce efectele negative ale acestuia (cum ar fi, de exemplu, modificarea înclinației pantei digurilor care să permită refacerea pajiștilor, relocări ușoare ale digurilor și ale pereților etc.).

Justificarea IROPI:

Construirea digului polderului este necesară pentru a spori siguranța digului, precum și pentru a proteja populația împotriva inundațiilor. Prin urmare, principala justificare a IROPI este legată de siguranța publică și de sănătatea umană.

Măsuri compensatorii propuse:

Tipul de habitat 6430 va fi creat în cadrul ASC la o rată de 1:8. Tipul de habitat 6510 va fi recreat pe pantele digului, în cea mai mare parte în afara ASC, la o rată de 1:5. Habitatele forestiere pierdute 91F0 (cu o calitate „D”) vor fi compensate prin plantarea unei păduri noi cu aceeași compoziție a speciilor la o rată de 1:4, precum și plantarea unei „perdele” forestiere de-a lungul pădurilor existente la o rată de 1:16, toate aflate în mare parte în afara sitului. Pentru a menține coerența rețelei, ASC va fi extinsă pentru a include amplasamentele măsurilor compensatorii.

III. Justificarea IROPI: alte motive, inclusiv sociale și economice

Proiect: Lucrări publice pentru un tren de mare viteză între Tours și Bordeaux (Franța, 2013).

Descrierea proiectului și a sitului Natura 2000:

Proiectul vizează o nouă linie feroviară de mare viteză între Tours și Bordeaux. Aceasta include instalarea unei linii noi (302 km) și conectarea acesteia la liniile de cale ferată existente (38 km), precum și căi laterale, bazine, instalații electrice, pasaje superioare și inferioare (pentru drumuri agricole, ecoducte), platforme de lucru și instalații auxiliare.

Traseul constă în traversarea a patru APS (FR5412006 Vallée de la Charente en amont d’Angoulême, FR5412018 Plaines du Mirebelais et du Neuvillois, FR5412021 Plaines de Villefagnan, FR5412022 Plaine de la Mothe St Héray Lezay) și două ASC (FR5402010 Vallée du Lary et du Palais, FR5400405 Coteaux calcaires laine de la Mothe St Héray Lezay). Efectele negative constau în distrugerea probabilă a 1,9 ha de pajiști umede și a 4,2 ha de habitate secundare importante pentru conservarea cristeiului de câmp Crex. De asemenea, proiectul va afecta direct 185 ha și indirect (perturbare) 2 947 ha de habitate potențiale ale dropiei Tetrax; va conduce la distrugerea a 2 ha de habitat (pajiște umedă) al fluturelui Coenonympha oedippus; precum și la distrugerea unei suprafețe de 0,35 ha ale uneia dintre cele mai bune prezențe de 6210 Pajiști uscate seminaturale și facies de acoperire cu tufișuri pe substraturi calcaroase (Festuco-Brometalia) și va fragmenta conectivitatea locală a acestui habitat.

Soluții alternative:

Au fost evaluate trei alternative pentru traseul respectiv. În ceea ce privește linia de mare viteză, nu există multă flexibilitate pentru a introduce schimbări parțiale ale traseului; și s-a concluzionat că alternativa aleasă are cel mai mic impact negativ asupra siturilor Natura 2000, fiind încă fezabilă din punct de vedere tehnic.

Justificarea IROPI:

Cu 340 km de linie nouă între Tours și Bordeaux, această linie de mare viteză (TGV) reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte feroviare la scară europeană. Acesta va crea o legătură eficientă pe coasta Atlanticului pentru a răspunde cererii tot mai mari de mobilitate. Cu o viteză comercială de 300 km/h, trenul va facilita deplasarea călătorilor și va îmbunătăți serviciile către orașele aflate pe traseu. Asigurând o legătură de puțin peste două ore între Paris și Bordeaux, avantajul competitiv al transportului feroviar în raport cu transportul aerian devine decisiv, promovând astfel transferul modal. Acest proiect va juca un rol esențial în consolidarea axei transeuropene care leagă, prin coasta atlantică, regiunea de nord și cea de est ale Europei de sud-vestul Franței și de Peninsula Iberică.

De asemenea, acesta va stimula activitatea teritoriilor în cauză: îmbunătățirea competitivității și extinderea piețelor pentru întreprinderile regionale; facilitarea călătoriilor pentru activități care necesită un grad ridicat de mobilitate, un argument major pentru o nouă stabilire sau relocare din Paris în regiuni; dezvoltarea turismului, în special a șederilor de scurtă durată; crearea de locuri de muncă, pe durata construcției și exploatării; dezvoltarea de proiecte urbane majore. Pentru călători, trenul este un mijloc de transport rapid și confortabil, de 34 de ori mai sigur decât autoturismul. Un TGV poate transporta până la 1 000 de pasageri la o viteză de 300 km/h. De asemenea, acest mod de călătorie este eficient din punct de vedere energetic și economisește spațiul.

Trenul de mare viteză joacă un rol esențial în reducerea facturii la energie și în dezvoltarea durabilă a regiunilor. Acesta produce de 20 de ori mai puține gaze cu efect de seră decât autoturismul și de 45 de ori mai puține decât avionul. El nu generează nicio poluare atmosferică locală: trenurile electrice asigură 90 % din trafic. Pentru comunitate, costul transportului de călători sau de mărfuri din punctul de vedere al poluării, al accidentelor și al impactului climatic este de 4,5 ori mai mare pe cale rutieră decât pe calea ferată.

Măsuri compensatorii propuse:

A fost achiziționată o suprafață de 35 ha pentru cristeiul de câmp pentru a compensa pierderea a 6,1 ha de habitat. Pentru dropie, sistemul de compensare din trei APS va cuprinde 702 ha: vor fi achiziționate 160 ha, iar 542 ha vor avea un contract de gestionare cu măsuri conforme cu planurile de gestionare pentru APS. Este prevăzut un program de monitorizare, iar un organism privat va participa la un program de reintroducere. Se vor achiziționa 5 ha de teren cu tipul de habitat 6210 (compensare 1:14).

IV. Justificarea IROPI: alte motive în urma unui aviz al Comisiei

Proiect: Adâncirea căii navigabile a Dunării între Straubing și Vilshofen; sectorul Straubing-Deggendorf (Germania, 2019).

Descrierea proiectului și a sitului Natura 2000:

Pe fluviul Dunărea, între Straubing și Deggendorf (aproximativ 40 km), condițiile de navigație în perioadele cu apă mică (pescaj de 2 m) nu au fost niciodată puse în aplicare, spre deosebire de sectorul aflat în amonte (2,90 m) și cel aflat în aval (2,70 m), făcând din acest sector un obstacol. Pescajul de 2,50 m poate fi atins numai pe porțiunea din mijloc a apei, care este disponibilă doar 144 de zile/an. Scopul proiectului este de a depăși acest obstacol în calea navigației și de a elabora măsuri îmbunătățite de protecție împotriva inundațiilor. Proiectul final va avea drept rezultat adâncirea albiei râului cu 20 cm până la –2,20 cm, în comparație cu pescajul de apă mică din prezent, de –2,00 m. De asemenea, acesta va adânci și mai mult albia râului, cu 45 cm până la –2,65 cm, pe un sector cu lungimea de 9,7 km. Între timp, măsurile de protecție împotriva inundațiilor ar trebui să ofere protecție împotriva Q100 (evacuarea maximă care are loc o dată într-un interval de 100 de ani).

Sectorul Straubing-Vilshofen al proiectului înregistrează cel mai mare număr de accidente din cauza profilului actual al căii navigabile a râului. Potrivit studiului, numărul de accidente este de 39 pe an (2004), crescând la 55,4 până în 2025, ca urmare a creșterii volumului transporturilor.

Proiectul va afecta o ASC de mari dimensiuni (4 720 ha) DE7142301 Donauauen zwischen Straubing und Vilshofen. Au fost identificate impacturi semnificative probabile directe, indirecte și combinate asupra unui număr de 7 specii de pești, a unei specii de fluturi, a unei specii de moluște și a unui număr de 7 tipuri de habitat, inclusiv asupra tipului de habitat prioritar 91E0* Păduri aluvionare cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior.

Soluții alternative:

Pe lângă concepția selectată a proiectului, au fost evaluate cu atenție alte patru alternative, precum și alternativa zero. Niciuna dintre alternative nu ar avea un impact semnificativ mai mic decât opțiunea aleasă, deoarece fie ar acoperi o parte mai mare din ASC decât proiectul propus, fie ar afecta în mod semnificativ un habitat mai mare al speciilor protejate.

Justificarea IROPI:

(a)

Îndeplinirea obiectivului politicii naționale și europene în domeniul transporturilor: Adâncirea Dunării între Straubing și Vilshofen completează o lacună în ceea ce privește conexiunea fluvială existentă care leagă Marea Nordului de Marea Neagră prin Rin, Main, Canalul Main-Dunăre și Dunăre. În temeiul Regulamentului (UE) nr. 1315/2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport, căile navigabile federale ale Dunării fac parte din rețeaua centrală a rețelei europene TEN-T și prezintă un interes economic ridicat pentru Europa.

(b)

O mai bună conectivitate pentru porturile interioare: Proiectul va îmbunătăți condițiile de navigație în zona vizată de proiect atunci când nivelurile apei de pe Dunăre sunt scăzute. Spre deosebire de alte moduri de transport, transportul maritim pe Dunăre încă are o capacitate de transport liberă, care ar putea fi utilizată mai eficient prin adâncirea căii navigabile.

(c)	Siguranța și ușurința navigației: Punerea în aplicare a proiectului ar putea reduce frecvența accidentelor de la valoarea anticipată de 55,4 la 42,4 pe an, în ciuda creșterii traficului.

(d)	Creșterea preconizată a transporturilor: Se preconizează că volumul transporturilor de marfă va crește de la 7,0 milioane de tone/an (2007) la 9,7 milioane de tone/an până în 2025 sau va crește cu 50 %, la 10,5 milioane de tone/an.

Măsuri compensatorii propuse:

Toate tipurile de habitate afectate, inclusiv habitatul prioritar 91E0*, vor fi compensate prin crearea de habitate noi la o rată de 3:1. Pentru Maculinea nausithous vor fi create noi habitate de pajiști, precum și noi habitate pentru Unio crassus sub formă de noi insule fluviale și brațe ale râurilor (acestea din urmă deservind și speciile de pești afectate). Se au în vedere monitorizarea pe termen lung și gestionarea conservării noilor habitate.

Avizul Comisiei – versiune completă publicată la adresa următoare: https://ec.europa.eu/environment/nature/natura2000/management/opinion_en.htm

3. MĂSURI COMPENSATORII

3.1. Exemple de măsuri compensatorii în temeiul articolului 6 alineatul (4)

Planul sau proiectul

Linie feroviară de lungă distanță între două noduri și reînnoirea unui pod vechi de 100 de ani în Baden-Württemberg (Germania).

Proiectul include alinieri de suprafață atenuate prin construirea de tuneluri.

Situl Natura 2000 afectat

Situl afectat este DE 7220-311 „Glemswald und Stuttgarter Bucht” (3 813 ha, cu 31 de zone sub-fragmentate).

Impactul

Impactul rezultă din ocuparea terenurilor și din pierderea și degradarea ulterioară a habitatelor, inclusiv tăierea arborilor maturi. Activele de interes comunitar afectate sunt:

Specia: populația speciei prioritare Osmoderma eremita din anexa II la Directiva Habitate, aflată într-un stadiu corespunzător de conservare.

Habitatul: 6510 Fânețe de joasă altitudine (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis)

Măsuri compensatorii

—	Desemnarea ca sit Natura 2000 a unei suprafețe de 50 ha de teren în apropierea unei rezervații naturale naționale (Neuweiler Viehweide).

—	Gestionarea zonei desemnate care vizează *Osmoderma eremita prin regenerarea caracteristicilor ecologice esențiale necesare pentru supraviețuirea speciei.

Terenul desemnat gestionat conectează două situri protejate principale existente care au fost izolate, cu efect de frontieră ecologică asupra speciilor prioritare. Se preconizează că rezultatul gestionării vizate va menține un stadiu corespunzător de conservare pentru speciile prioritare.

Sursă: C(2018) 466 final, 30.1.2018.

Planul sau proiectul

Drumul B173 între localitățile din Bavaria (Germania)

Situl Natura 2000 afectat

Situl afectat este SIC DE 5833-371 Maintal von Theisau bis Lichtenfels (872 ha), care coincide în mare parte cu o APS DE 5931-471.02 Täler von Oberem Main, Unterer Rodach und Steinach.

APS este mai afectată ca suprafață decât SIC. Funcționalitatea sitului este legată de alte 9 situri Natura 2000 din regiunea biogeografică continentală. Siturile constau în habitate inundabile cu ape stagnante și curgătoare.

Impactul

Alinierea drumului intersectează rețeaua Natura 2000 și are efecte prin ocuparea terenurilor (pierderea habitatului) și perturbarea/degradarea habitatelor și a speciilor în timpul construirii și al exploatării drumului, în principal ca urmare a depunerilor de azot. În detaliu:

Tipurile de habitate din anexa I afectate de proiect: 6, dintre care unul este prioritar (91E0*).

Speciile afectate din anexa II: 5, dintre care 3 sunt prevăzute și în anexa IV.

Impacturi semnificative asupra:

Tipurilor de habitate 3150, 6430, 6510 și 91E0* prevăzute în anexa I din Directiva Habitate

Speciei de păsări Circus aeruginosus prevăzute în anexa I din Directiva Păsări

Măsuri compensatorii

Proporționalitatea compensării pentru a echilibra pierderea habitatelor în cadrul coerenței globale a rețelei Natura 2000 a fost decisă la:

o rată de 1:3 pentru tipurile de habitate 3150, 6430 și 91E0*

o rată de 1:6 pentru 6510.

Extinderea SIC cu 2 ha.

Crearea unui habitat de stufăriș pentru Circus aeruginosus.

Planul financiar și planul de monitorizare și evaluare.

Comisia Europeană condiționează acest plan de compensare de următoarele elemente:

—	Punerea în aplicare în conformitate cu planul de lucru prezentat Comisiei Europene de către autoritățile germane.

—	Rapoarte de monitorizare și evaluare în conformitate cu planul de lucru prezentat, astfel cum a fost convenit de către autoritățile germane. Raportul trebuie pus la dispoziția publicului pe internet.

—	Rezultatele monitorizării și ale evaluării pentru rețeaua Natura 2000 trebuie luate în considerare pentru a prevedea evaluarea și revizuirea măsurilor compensatorii și a măsurilor de atenuare legate de proiect.

—	Germania îndeplinește angajamentele referitoare la rețeaua Natura 2000 pentru situl DE 5833-371 în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) și cu articolul 6 alineatul (1) din Directiva Habitate.

Sursă: C(2015) 9085 final, 18.12.2015.

Plan sau proiect/

Drumul național B 252/B 62; 17,56 km de drum nou pentru ocolirea municipalităților Münchhausen, Wetter și Lahntal (Hesse).

Legătura nord-sud dintre regiunile Paderborn-Korbach și Marburg-Gießen. Drumul național B 62 leagă Biedenkopf via Cölbe de axele pe distanțe lungi Gießen-Marburg-Kassel.

Noua aliniere implică redimensionarea și relocarea infrastructurii publice, cum ar fi drumurile comunale, rețelele energetice, o cale ferată și o conductă de gaz.

Situl Natura 2000 afectat

Domeniul de aplicare al evaluării corespunzătoare a inclus mai multe situri Natura 2000. Concluziile au fost următoarele:

Situl DE 5017-305 „Lahnhänge zwischen Biedenkopf und Marburg”: nu este afectat în mod negativ de proiect.

Situl DE 5018-401 „Burgwald”: este afectat în mod pozitiv de proiect, deoarece proiectul va fi mai departe de sit și va reduce cea mai mare parte a încărcăturii transportate pe drumul național B 252 existent.

Situl DE 5118-302 „Obere Lahn und Wetschaft mit Nebengewässern”: va exista un impact semnificativ asupra acestui sit.

Impactul

Alinierea rutei drumului național B 252/B 62 intersectează rețeaua Natura 2000 în trei locuri. Presiunile directe sunt pierderea habitatului și degradarea habitatului; există efecte de barieră și depuneri de azot care au efecte generale asupra habitatelor și speciilor prin perturbarea și degradarea habitatelor. Activele care fac obiectul unor consecințe semnificative în urma acestor impacturi sunt:

—

Tipuri de habitate prevăzute în anexa I la Directiva Habitate

—	91E0* (păduri aluvionare cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior)

—	3260 (cursuri de apă de la nivel de câmpie la nivel montan, cu vegetație Ranunculion fluitantis și Callitricho-Batrachion)

—	Specii prevăzute în anexa II la Directiva Habitate

Cottus gobio și Lampetra planeri

Toate tipurile de habitate din anexa I și alte habitate ale speciilor sunt supuse unor impacturi semnificative ca urmare a nivelurilor crescute de depuneri de azot. Încărcăturile crescute de sedimente au efecte negative semnificative asupra tuturor speciilor care trăiesc în apă. Daunele cele mai semnificative, directe și indirecte, sunt produse asupra tipului de habitat 91E0* prin fertilizare și acidifiere cu azot gazos.

Măsuri compensatorii

Pierderea tipului de habitat 91E0* Păduri aluvionare cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior:

Compensarea impacturilor directe: rată 1:3.

Compensarea impacturilor indirecte: rată 1:2.

Sursă: C(2012) 3392, 29.5.2012.

Plan sau proiect/

Adâncirea și lărgirea căii navigabile a râului Main pe sectoarele Wipfeld, Garstadt și Schweinfurt (Bavaria/Germania)

Scopul principal al proiectului este lărgirea căii navigabile existente a râului Main între ecluzele Wipfeld (kilometrul 316,12) și Ottendorf (kilometrul 345,29) de la 36 m la 40 m și adâncirea căii navigabile a râului de la 2,50 m la 2,90 m. Acest lucru va spori manevrabilitatea fizică a ambarcațiunilor.

Impactul

Tipul de habitat prioritar de interes comunitar 91E0* Păduri aluvionare cu Alnus glutinosa și Fraxinus excelsior și tipul de habitat 6510 Fânețe de joasă altitudine ar fi în mod special afectate. Ambele tipuri de habitate ar fi afectate direct, implicând o pierdere de suprafață de 9 460 m2 pentru 91E0* și de 6 440 m2 pentru 6510.

Situl Natura 2000 afectat

Domeniul de aplicare al evaluării corespunzătoare a inclus o subrețea a rețelei Natura 2000 care se învecinează cu cursul de apă. Concluziile AA pentru fiecare sit Natura 2000 au fost următoarele:

Situl „Maintal zwischen Schweinfurt und Dettelbach” (APS): nu există efecte semnificative.

Situl „Mainaue zwischen Grafenrheinfeld und Kitzingen” (SIC): există efecte semnificative.

Situl „Maintal bei Sennfeld und Weyer” (SIC): există efecte semnificative.

Siturile afectate în mod semnificativ au o dimensiune de 1 706 ha.

Măsuri compensatorii

Proporționalitatea a fost convenită la:

Tipul de habitat 6510: o proporție de aproape 1:7

Tipul de habitat 91E0*: o proporție de aproape 1:4

În acest din urmă caz, proporțiile iau în considerare faptul că perioada de recreare a habitatului poate dura mai multe decenii.

Zona de compensare este locală, deoarece funcționalitatea ecologică necesară se găsește în apropiere.

Siturile Natura 2000 afectate vor fi extinse prin măsurile compensatorii propuse și vor fi desemnate și notificate ulterior de către statul membru. În total, sunt prevăzute 10 măsuri în zonele inundabile Schweinfurt și Wipfeld.

3.2. Aspecte temporale ale măsurilor compensatorii

Germania – Aspecte temporale ale măsurilor compensatorii (extras din LANA 2004) (4)

Măsurile de asigurare a coerenței ar trebui, dacă este fezabil din punct de vedere tehnic, să fie deja executate și funcționale în momentul producerii daunelor. Potrivit Comisiei Europene, recrearea unui habitat adecvat pentru speciile afectate poate fi acceptată ca măsură de asigurare a coerenței numai cu condiția ca „situl creat să fie disponibil în momentul în care situl afectat își pierde valoarea naturală” (COMISIA EUROPEANĂ 2000:49).

Prin urmare, există un consens larg în rândul experților cu privire la faptul că măsurile de asigurare a coerenței ar trebui puse deja în aplicare înainte de implementarea proiectului (începerea construcției) sau cel puțin înainte de începerea afectării considerabile a sitului Natura 2000 relevant, astfel încât acestea să fie gata de utilizare și cât mai funcționale posibil în momentul producerii daunelor (de exemplu, BAUMANN et al. 1999:470, AG FFH VERTRÄGLICHKEITSPRÜFUNG 1999:72, SSYMANK et al. 1998:39, WEYRICH 1999:1704, COMISIA EUROPEANĂ 2000:49, SCHRÖDTER 2001:17, FGSV 2002:18, BERNOTAT 2003:25).

În acest sens, tribunalul administrativ federal (hotărârea din 17.5.2002) se referă, de asemenea, la pericolul unui „decalaj temporal în ceea ce privește funcționalitatea”. COMISIA EUROPEANĂ (2000:50) impune ca rezultatul măsurii să fie, în general, operațional atunci când se produc daune pe teritoriul sitului legat de proiect, cu excepția cazului în care se poate demonstra că această simultaneitate nu este necesară pentru a asigura contribuția sitului la rețeaua Natura 2000.

Desigur, aceste decalaje temporale în ceea ce privește funcționalitatea pot fi tolerate – în cazul în care este necesar – numai dacă se poate preconiza cu certitudine că măsurile luate vor conduce la compensarea necesară și, prin urmare, la restabilirea coerenței (RAMSAUER 2000:608).

Prin urmare, în fiecare caz în parte trebuie să se analizeze dacă, în contextul coerenței ecologice a rețelei Natura 2000, aceste decalaje temporale în ceea ce privește funcționalitatea pot fi tolerate sau nu. În continuare sunt descrise seriile de cazuri pe această temă (cazul A: funcționalitatea completă a măsurilor de asigurare a coerenței necesare la momentul afectării; cazul B: la momentul afectării, nu este necesară funcționalitatea deplină a măsurilor).

În cazul în care decalajele temporale în ceea ce privește funcționalitatea nu pot fi conciliate cu obiectivul de conservare respectiv, recunoașterea ca măsură de asigurare a coerenței trebuie refuzată.

Cazul A: Funcționalitatea completă a măsurilor de asigurare a coerenței necesare la momentul afectării.

Tipul de habitat sau habitatele necesare unei specii trebuie să fie pe deplin funcționale înainte de apariția afectării, în special în cazul în care există pericolul de a pierde o populație relevantă (parțială) dintr-o specie protejată în temeiul anexei 2 la Directiva Habitate sau al anexei 1 la Directiva Păsări. În astfel de cazuri, numai măsurile puse în aplicare în prealabil și care sunt deja eficace la momentul intervenției pot fi considerate măsuri suficiente pentru asigurarea coerenței. Din motive de conservare a naturii, nu poate fi tolerat un decalaj temporal în ceea ce privește funcționalitatea.

În esență, durata necesară dezvoltării habitatelor speciilor depinde, pe de o parte, de perioadele de dezvoltare locală a habitatelor relevante și, pe de altă parte, de accesibilitatea zonelor în cadrul repopulării necesare. Potențialul de repopulare al speciilor este determinat, printre altele, de distribuția spațială a speciilor, de apariția unor centre concrete de distribuție și a populațiilor-sursă în vecinătatea geografică, de mobilitatea specifică speciei, de capacitatea de răspândire și de accesibilitatea nestingherită a zonelor.

În cazul în care o intervenție afectează puternic prezențe izolate ale unei specii sau ale unei specii cu mobilitate redusă, există un potențial foarte scăzut ca habitatul creat prin măsuri de coerență să fie populat din nou sau repopulat din exterior. În acest caz, este deosebit de important ca habitatele să fie dezvoltate în prealabil cât mai aproape posibil de populația afectată și ca aceleași exemplare sau populații să poată popula deja habitatul înainte de intervenție, ca habitat de evacuare. Adesea, repopularea habitatului într-o perioadă ulterioară nu mai poate fi garantată în mod absolut, ca urmare a afectării considerabile a populației.

În cazul tipurilor de habitate, durata de dezvoltare a habitatelor este determinată de capacitatea lor de regenerare, de condițiile abiotice ale sitului care urmează să fie create și de colonizarea cu specii de plante și animale caracteristice (a se vedea, de exemplu, și RIECKEN et al. 1994:21ff). Funcționalitatea deplină în sensul cazului A poate fi realizată numai pentru tipurile de habitate cu perioade de dezvoltare mai scurte.

Punerea în aplicare anticipată a măsurilor

Pentru ca, în situațiile A, să se mențină capacitatea de a acționa, finanțarea și punerea în aplicare a măsurilor trebuie să fie deja posibilă înainte de autorizarea finală a proiectului (...). În practică, există, de exemplu, posibilitatea de a securiza zona deja înainte de decizia de aprobare a planului, prin achiziția pregătitoare de terenuri sau prin achiziția anticipată de terenuri. În principiu, procedurile pas cu pas oferă condiții mai favorabile în acest sens.

Ca urmare a cerinței speciale de securitate juridică din decizia de aprobare ulterioară, în procedura preliminară a unei evaluări a impactului prevăzute în Directiva Habitate (de exemplu, pentru determinarea liniei sau în cadrul procedurilor de amenajare a spațiului), principalele decizii privind obiectul, amplasarea și amploarea măsurilor de asigurare a coerenței trebuie adesea luate deja în stadiul de proiect. (a se vedea, de ex., și KÜSTER 2001). În cazul în care structura proiectului rămâne aceeași, acestea nu se vor schimba în esență în cursul autorizării proiectului; măsurile pot fi puse în aplicare în mod anticipat de îndată ce devine evident caracterul realizabil fundamental al proiectului.

Instrumentele de populare a zonelor și măsurile compensatorii care au fost deja instituite în alte contexte arată, de asemenea, că o punere în aplicare mai timpurie a măsurilor este posibilă și poate fi pusă în practică din punct de vedere al planificării (a se vedea, de exemplu, AMMERMANN et al. 1998, BUNZEL și BÖHME 2002). Ca posibilitate suplimentară în acest caz, ar putea fi încheiate, de asemenea, acorduri între operatorul proiectului și operatorul unui fond de terenuri. Aceste acorduri ar permite ca măsurile întreprinse să fie preluate de operatorul fondului de terenuri și compensate financiar în cazul puțin probabil în care proiectul nu ar putea fi realizat, în definitiv, dintr-un motiv neprevăzut.

Următorul exemplu de planificare a 26 arată, de asemenea, că, pe lângă posibilitatea de achiziție pregătitoare de terenuri, este, de asemenea, oportun să se utilizeze etapele de planificare și de aprobare în fazele de construcție pentru punerea în aplicare anticipată a măsurilor.

Exemplu: Punerea în aplicare anticipată a măsurilor în cazul A 26

Zona de protecție a păsărilor afectată de proiect este perturbată și afectată de mai multe tronsoane de construcție conectate. În timpul autorizării fazei actuale de construcție, sunt deja în curs de instituire măsuri de asigurare a coerenței, care se datorează în parte doar afectărilor cauzate de următoarele două faze, pentru care nu s-a luat încă nicio decizie de aprobare a planificării. Pentru a permite luarea de măsuri pentru crearea de noi habitate în vederea dezvoltării eficacității acestora, în aprobarea planificării pentru această fază de construcție trebuie să se verifice dacă a fost prevăzută amploarea măsurilor necesare în cadrul evaluării corespunzătoare. Punerea în aplicare a măsurilor este astfel devansată cu aproximativ cinci ani, evitându-se astfel un decalaj temporal între afectare și funcția de compensare.

Condițiile prealabile în acest sens sunt disponibilitatea suprafețelor de teren la scara indicată de experți, acordul privind restricțiile de gestionare pentru fermierii care lucrează acolo și, dacă este necesar, disponibilitatea fondurilor pentru despăgubiri în avans plătite cu mult înainte de decizia de aprobare pentru următoarea fază de construcție. Probabilitatea apariției unor astfel de condiții-cadru de punere în aplicare trebuie, cu siguranță, să fie interpretată de la caz la caz. În cadrul proiectului A 26, astfel de condiții sunt în mod clar prezente. O achiziție pregătitoare de terenuri a făcut posibilă securizarea zonelor. Abordarea selectată în cadrul acestei proceduri este binevenită, deoarece previne amenințarea unor deficiențe funcționale temporare și asigură coerența neîntreruptă a rețelei Natura 2000 pe parcursul întregului proiect, fără a cauza întârzieri proiectului.

În cazul în care este necesar, este posibil, de asemenea, să existe o aprobare de planificare separată pentru măsurile de asigurare a coerenței, care prevede punerea în aplicare anticipată a acestora. Desigur, inițiatorii de proiecte au întotdeauna opțiunea de a pune în aplicare măsurile în mod voluntar și anticipat, pe cheltuiala proprie. Dacă sunt puse în aplicare cu mult timp înainte, în contextul dispozițiilor privind intervenția, măsurile de asigurare a coerenței ar putea avea un impact pozitiv asupra amplorii măsurilor compensatorii și de înlocuire, deoarece costurile suplimentare suportate pentru deficiențe funcționale temporare ar putea fi reduse.

Operatorii de proiecte din sectorul public și operatorii de proiecte care desfășoară numeroase proiecte sau proiecte majore, eventual în cadrul unor proceduri de aprobare etapizate, au cea mai mare marjă de acțiune în acest caz și, prin urmare, au o responsabilitate specială.

Cazul B: în momentul afectării, nu este necesară funcționalitatea deplină a măsurilor de asigurare a coerenței

Tipul de habitat sau habitatul speciei nu trebuie neapărat să fie pe deplin funcțional înainte de debutul afectării considerabile. Din anumite motive tehnice, care trebuie prezentate pe larg, un decalaj temporal în ceea ce privește funcționalitatea este justificat până la deplina eficacitate a măsurii și trebuie compensat prin punerea în aplicare a măsurilor la o scară corespunzătoare mai mare. S-a dovedit că și contribuția sitului la rețeaua Natura 2000 este garantată în acest mod.

Și în aceste cazuri ar trebui vizată punerea în aplicare anticipată a măsurilor. Experiența dobândită din punerea în aplicare a altor instrumente de conservare a naturii permite să se tragă concluzia că, în anumite circumstanțe, decalajele temporale în ceea ce privește funcționalitatea pot fi contracarate prin creșterea scării măsurii. Acest lucru se bazează, printre altele, pe faptul că decalajele temporale pot fi compensate în mare măsură în acest mod pentru anumite funcții ale habitatului.

Pe baza decalajului temporal în ceea ce privește funcționalitatea, ar trebui selectate achiziții mai mari de terenuri, deoarece, deși măsurile (de exemplu, plantarea) nu pot îndeplini funcțiile în mod adecvat la început, un fond semnificativ mai mare poate totuși atinge aproximativ același nivel de compensare în ansamblu. Scara mai mare a măsurii sporește, de asemenea, securitatea predicției în ceea ce privește aspectele funcționale.

Exemplu: Prin intersectarea unui corp de apă curgătoare, un proiect de drum conduce la o afectare considerabilă a habitatului *91E0 „Păduri de frasin și anin de-a lungul apelor curgătoare”. Pierderea habitatului trebuie compensată în alte situri care sunt adecvate în ceea ce privește amplasarea și funcția, prin măsuri de asigurare a coerenței; acest lucru se va realiza prin plantarea și refacerea corespunzătoare a tipului de habitat. Întrucât nu sunt posibile alte măsuri de însoțire, cum ar fi dezvoltarea pădurilor seculare în tipuri de habitate similare existente, se preconizează punerea în aplicare a măsurii pe o suprafață cu mult mai mare, pentru a compensa decalajul temporal în ceea ce privește funcționalitatea. În acest caz, este vorba despre un tip de habitat caracterizat prin arbori și care are un timp de dezvoltare corespunzător îndelungat, care nu poate fi realizat nici măcar printr-o punere în aplicare avansată a măsurilor.

Totuși, această măsură ar trebui, în principiu, să fie recunoscută ca măsură de asigurare a coerenței, cu condiția ca niciun aspect specific al cazului individual să nu se opună acestei recunoașteri.

4. LEGĂTURI ÎNTRE PROCEDURILE DE EVALUARE DE MEDIU: AA, EIM, SEA

4.1. Compararea procedurilor în cadrul evaluării corespunzătoare (AA), al evaluării impactului asupra mediului (EIM) și al evaluării strategice de mediu (SEA)

EIM

SEA

Ce tipuri de proiecte de dezvoltare sunt avute în vedere?

Orice plan sau proiect care – fie în mod individual, fie în combinație cu alte planuri/proiecte – poate avea un efect semnificativ asupra unui sit Natura 2000 (cu excepția planurilor sau proiectelor care au o legătură directă cu gestionarea conservării sitului).

Toate proiectele enumerate în anexa I.

Pentru proiectele enumerate în anexa II, necesitatea unei EIA va fi determinată de la caz la caz sau pe baza pragurilor sau a criteriilor stabilite de statele membre (luând în considerare criteriile din anexa III).

Toate planurile și programele sau modificările acestora care:

(a)	fac obiectul elaborării și/sau al adoptării de către o autoritate de la nivel național, regional și local;

(b)	sunt impuse prin acte cu putere de lege sau acte administrative;

(c)

sunt elaborate pentru agricultură, silvicultură, piscicultură, energie, industrie, transport, gestionarea deșeurilor, gestionarea apei, telecomunicații, turism, urbanism și amenajarea teritoriului sau utilizarea terenurilor și care stabilesc cadrul pentru autorizarea viitoare privind dezvoltarea proiectelor enumerate în anexele I și II la Directiva EIM; sau

pentru care, având în vedere efectul lor probabil asupra siturilor, s-a considerat că este necesară o evaluare în temeiul articolelor 6 sau 7 din Directiva 92/43/CEE.

Ce efecte relevante pentru natură trebuie evaluate?

Evaluarea ar trebui efectuată având în vedere obiectivele de conservare a sitului (care se raportează la speciile/tipurile de habitate prezente în mod semnificativ pe teritoriul sitului).

Impacturile ar trebui evaluate pentru a stabili dacă vor afecta sau nu negativ integritatea sitului în cauză.

Efecte semnificative directe și indirecte, secundare, cumulative, pe termen scurt, mediu și lung, permanente și temporare, pozitive și negative asupra populației și sănătății umane; biodiversității, acordând o atenție specială speciilor și habitatelor protejate în temeiul Directivei 92/43/CEE și al Directivei 2009/147/CE; terenurilor, solului, apei, aerului, climei și peisajului; bunurilor materiale, patrimoniului cultural și peisajului; și asupra interacțiunii dintre acești factori.

Efecte semnificative probabile asupra mediului, inclusiv asupra unor aspecte precum biodiversitatea, populația, sănătatea umană, fauna, flora, solul, apa, aerul, factorii climatici, bunurile materiale, patrimoniul cultural, inclusiv patrimoniul arhitectural și arheologic, peisajul și legăturile dintre factorii menționați anterior.

Cine este responsabil de evaluare?

Este responsabilitatea autorității competente să se asigure că este efectuată evaluarea corespunzătoare. În acest context, dezvoltatorul proiectului poate fi solicitat să realizeze toate studiile necesare și să furnizeze toate informațiile necesare autorității competente pentru a-i permite acesteia să ia o decizie în deplină cunoștință de cauză. În cadrul acestui demers, autoritatea competentă poate, de asemenea, să colecteze informații relevante din alte surse, după caz.

Dezvoltatorul proiectului furnizează informațiile necesare care trebuie luate în considerare în mod corespunzător, împreună cu rezultatele consultărilor, de către autoritatea competentă care eliberează autorizația.

Directiva SEA lasă statelor membre o marjă largă de apreciere în ceea ce privește desemnarea autorităților responsabile pentru SEA. Acestea ar putea fi autoritățile responsabile de elaborarea unui plan/program, autoritățile de mediu, care sunt consultate ex lege cu privire la domeniul de aplicare și nivelul de detaliu al informațiilor care trebuie incluse în raportul de mediu, precum și în proiectul de plan/program și raportul de mediu care îl însoțește; sau autoritățile însărcinate în mod expres cu desfășurarea procedurii SEA.

Are loc consultarea publicului/a altor autorități?

Directiva Habitate nu conține o obligație explicită de a consulta opinia publică atunci când se autorizează planuri sau proiecte care necesită o evaluare corespunzătoare. În conformitate cu articolul 6 alineatul (3), acest lucru trebuie efectuat doar dacă „se consideră adecvat”. Cu toate acestea, Curtea a clarificat, pe baza cerințelor Convenției de la Aarhus, că publicul interesat, inclusiv ONG-urile pentru protecția mediului recunoscute, are dreptul să participe la procedura de autorizare (C-243/15, punctul 49). Acest drept implică, în special, „dreptul de a participa «[efectiv] […] la luarea deciziilor privind mediul» prin prezentarea «în scris sau, după caz, în cadrul unei audieri publice sau a unei anchete publice efectuate cu solicitantul, orice observații, informații, analize sau opinii pe care le consideră relevante pentru activitatea propusă»”. (C-243/15, punctul 46).

Consultarea obligatorie se efectuează înainte de adoptarea propunerii de proiect de dezvoltare.

Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile care ar putea fi vizate de proiect (inclusiv autoritățile de mediu, autoritățile locale și regionale) au ocazia de a-și exprima opinia privind cererea de autorizare a proiectului de dezvoltare. Același lucru este valabil pentru consultarea publicului interesat.

În cazul în care ar putea exista efecte semnificative asupra mediului în alt stat membru, trebuie să se consulte atât autoritățile relevante, cât și publicul din statul membru respectiv.

Consultarea obligatorie se realizează înainte de adoptarea planului sau a programului.

Statele membre trebuie să consulte autoritățile care, datorită responsabilităților lor specifice în materie de mediu, pot fi interesate de efectele asupra mediului ale punerii în aplicare a unui plan/program. Ar trebui să fie consultat publicul, inclusiv publicul afectat sau care ar putea fi afectat sau care este interesat de procesul decizional, inclusiv ONG-urile.

Autorităților și publicului li se oferă din timp ocazia efectivă să își exprime opiniile asupra proiectului de plan sau program, precum și asupra raportului de mediu care îl însoțește, într-un interval de timp adecvat, înainte de adoptarea planului sau programului sau de înaintarea acestuia pentru procedura legislativă.

În cazul în care ar putea exista efecte semnificative asupra mediului în alt stat membru, trebuie să se consulte atât autoritățile relevante, cât și publicul din statul membru respectiv.

Ce grad de obligativitate au rezultatele evaluării?

Sunt obligatorii.

Autoritățile competente pot autoriza planul sau proiectul numai după ce au constatat că acesta nu va afecta negativ integritatea sitului.

Rezultatele consultărilor și informațiile colectate ca parte a EIA „trebuie luate în considerare în mod corespunzător” în procedura de autorizare a proiectului de dezvoltare.

Decizia de acordare a autorizării proiectului de dezvoltare include cel puțin concluzia motivată (și anume, decizia EIM) și orice condiții de mediu anexate la decizie.

Raportul de mediu și opiniile exprimate „trebuie luate în considerare ” pe parcursul elaborării planului sau programului și înainte ca acesta să fie adoptat sau supus procedurii legislative.

5. PLANIFICAREA STRATEGICĂ – EVALUAREA PLANURILOR

5.1. Exemplu: Planificarea autostrăzilor în Austria

Planificarea autostrăzilor în Austria – Preevaluarea și evaluarea corespunzătoare

Planificarea autostrăzilor în Austria urmează trei faze diferite ale proiectului, care determină necesitatea unei evaluări corespunzătoare în mod iterativ.

Faza 1 („Voruntersuchung” sau „Korridoruntersuchung”) identifică zonele potențial purtătoare de conflicte din aria care face obiectul investigației, pentru a exclude coridoarele cu efecte intolerabile și, respectiv, cu risc ridicat de a nu fi aprobate. Se acordă o atenție deosebită zonelor protejate, inclusiv zonelor incluse în rețeaua Natura 2000. Rezultatele fazei 1 reprezintă o selecție preliminară a variațiilor posibile ale proiectului și ale programului de investigație pentru faza 2. Cerința de efectuare a unei evaluări corespunzătoare este recunoscută în mod normal în această etapă (faza de preevaluare).

Faza 2 („Vorprojekt” sau „Variantenuntersuchung”) identifică sensibilitatea habitatelor și a speciilor în diferitele variații posibile ale proiectului și estimează posibilele efecte ale acestora asupra mediului. În conformitate cu cerințele naționale interne (RVS* (5)), în această fază sunt necesare anchete detaliate cu privire la o evaluare corespunzătoare. Aceasta urmărește să garanteze luarea în considerare cât mai curând posibil a speciilor și habitatelor protejate de UE. La sfârșitul acestei faze, se alege o variație posibilă a proiectului.

Faza 3 („Einreichprojekt”) cuprinde planificarea procedurilor de aprobare. Efectele potențiale ale rutei alese asupra mediului sunt specificate mai în detaliu, iar posibilele efecte negative sunt atenuate prin măsuri corespunzătoare. Obiectivul este un plan de proiect responsabil față de mediu, fără impact asupra obiectivelor de conservare ale sitului sau asupra speciilor protejate, care poate fi aprobat din punct de vedere juridic.

Avantajele unei preevaluări timpurii sunt recunoașterea în timp util a procedurilor juridice necesare, în acest caz a unei evaluări corespunzătoare sau – în alte cazuri – a unei proceduri de derogare. Riscurile procedurale sunt astfel recunoscute suficient de devreme, iar strategiile de evitare pot fi puse în aplicare.

Pentru localizarea potențialelor zone de conflict, se utilizează formularele-tip ale siturilor Natura 2000, împreună cu datele din atlasul național al păsărilor aflate în perioada de reproducere și studiile regionale și locale referitoare la habitate (în măsura în care acestea sunt disponibile și actuale). Evaluarea situației actuale și a efectelor posibile are, de asemenea, în vedere listele roșii (la nivel național sau provincial), datele din raportul prevăzut la articolul 17, reglementările naționale și provinciale privind speciile protejate la nivel național și alte date disponibile în regiune. Pot fi utilizate date de monitorizare suplimentare, în cazul în care sunt disponibile, de exemplu, din proiecte de conservare a speciilor sau din proiecte LIFE implementate în regiune.

Sursă: Studiu de caz pus la dispoziție de ASFINAG.

5.2. Exemplu: Planificarea strategică a unor noi proiecte hidroenergetice pe Dunăre

Planificarea strategică a unei noi hidrocentrale în bazinul Dunării

Principiile directoare privind dezvoltarea durabilă a hidroenergiei în bazinul Dunării au fost elaborate de Comisia Internațională pentru Protecția Fluviului Dunărea (ICPDR) și au fost adoptate de țările dunărene în iunie 2013. Principiile directoare au fost elaborate ca parte a unui amplu proces participativ, la care au participat reprezentanți ai administrațiilor din domeniul energiei și al mediului, ai sectorului hidroenergetic, ai ONG-urilor și ai comunității științifice.

Acestea recomandă o abordare de planificare strategică pentru dezvoltarea de noi hidrocentrale. Această abordare ar trebui să se bazeze pe o evaluare pe două niveluri (fiecare cuprinzând liste de criterii recomandate), și anume evaluarea națională/regională, urmată de evaluarea specifică proiectului.

Într-o primă etapă se identifică sectoarele fluviale în care amenajările hidroenergetice sunt interzise de legislația/acordurile naționale/regionale (zonele de excludere). Criteriile, care sunt aplicabile în unele țări europene pentru această categorie, includ: zone protejate, sectoare cu valoare ecologică ridicată, sectoare de referință, dimensiunea zonei de captare a apei.

O listă recomandată pentru criteriile naționale/regionale include următoarele:

—	Caracterul natural. Starea sectoarelor fluviale/corpului de apă în raport cu abaterea de la condițiile naturale specifice fiecărui tip în ceea ce privește hidrologia, morfologia, continuitatea biologică și a sedimentelor, precum și comunitățile biologice.

—	Starea corpului de apă în ceea ce privește raritatea și valoarea ecologică. Raritatea tipului de râu, starea ecologică a unui sector fluvial și sensibilitatea.

—

Structura și funcția ecologică specifică a sectorului fluvial, inclusiv în ceea ce privește întreaga zonă de captare a apei/întregul sub-bazin și în ceea ce privește serviciile ecosistemice. De exemplu, habitate speciale pentru specii de pești sensibile/valoroase sau alte elemente calitative biologice din ecologia râurilor (de exemplu, speciile de pe lista roșie).

—	Arii de conservare și situri protejate. De exemplu, zonele incluse în rețeaua Natura 2000, siturile Ramsar, rezervațiile biosferei UNESCO, parcurile naționale, regionale și naturale etc.

Într-o a doua etapă, toate celelalte sectoare vor fi evaluate utilizând matricea de evaluare și schema de clasificare.

Întrucât numeroase sectoare fluviale și lunci inundabile din bazinul Dunării sunt protejate în temeiul Directivei Habitate și al Directivei Păsări, trebuie să se țină seama de dispozițiile și cerințele în conformitate cu gestionarea și protecția siturilor Natura 2000 și de necesitatea realizării unei evaluări corespunzătoare a impactului eventualelor proiecte în zonele în cauză.

Evaluarea națională/regională este un instrument care ajută administrațiile să direcționeze noile hidrocentrale către zonele în care se preconizează că efectele asupra mediului vor fi minime. Acolo unde este cazul, trebuie luate în considerare și aspectele transfrontaliere sau specifice întregului bazin al Dunării. Evaluarea națională/regională este benefică atât pentru sectorul mediului și al apelor, cât și pentru sectorul hidroenergetic, deoarece sporește previzibilitatea procesului de luare a deciziilor și mărește transparența în cazurile în care este probabil să se emită autorizații pentru noi proiecte.

Dacă evaluarea la nivel național/regional are mai degrabă caracter general, evaluarea specifică proiectului clasifică sectoarele fluviale în funcție de adecvarea lor pentru utilizarea potențialului hidroenergetic și oferă o evaluare mai detaliată și mai aprofundată a beneficiilor și a efectelor proiectului concret. Acest lucru contribuie la stabilirea adecvării sau a neadecvării unui proiect la caracteristicile unui amplasament specific. Evaluarea specifică proiectului se realizează ca răspuns la o cerere de emitere a unei autorizații pentru o centrală hidroelectrică nouă și, prin urmare, depinde de modul specific în care a fost conceput proiectul.

Pentru a minimiza efectele negative ale instalațiilor hidroelectrice asupra ecosistemelor acvatice, trebuie stabilite măsuri de atenuare. Asigurarea migrării peștilor și a debitelor ecologice reprezintă măsuri prioritare pentru menținerea și îmbunătățirea stării ecologice a apelor.

Alte măsuri de atenuare, cum ar fi îmbunătățirea gestionării sedimentelor, minimizarea efectelor negative ale fluctuațiilor artificiale ale nivelului apei (debitele pulsatorii), menținerea stării apelor subterane sau refacerea habitatelor de anumite tipuri și a zonelor riverane, sunt aspecte importante pentru ecologia râurilor și a zonelor umede care depind direct de ecosistemele acvatice. Aceste măsuri ar trebui, prin urmare, să fie luate în considerare de la conceperea proiectului, ținându-se seama de raportul cost-eficacitate și de siguranța aprovizionării cu energie electrică.

Principiile directoare recunosc aplicarea procedurii prevăzute la articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva Habitate atunci când noi proiecte hidroenergetice ar putea afecta siturile Natura 2000.

https://www.icpdr.org/main/activities-projects/hydropower

5.3. Exemplu: Planul de amenajare a spațiului pentru parcurile eoliene offshore și conexiunile la rețea în zona economică exclusivă germană din Marea Nordului

Planul de amenajare a spațiului aferent rețelei offshore pentru zona economică exclusivă germană din Marea Nordului

Planul aferent rețelei offshore definește parcurile eoliene offshore care sunt adecvate pentru conexiunile colective la rețea. Împreună cu stipularea traseelor cablurilor și a amplasamentelor necesare pentru conexiunile la rețea ale parcurilor eoliene offshore, planul aferent rețelei offshore conține traseele cablurilor pentru liniile de interconexiune și descrierile posibilelor conexiuni încrucișate.

Au fost desemnate zone prioritare pentru transportul maritim, conducte și producția de energie eoliană offshore în zona economică exclusivă germană; alte utilizări sunt interzise în aceste zone, cu excepția cazului în care se dovedesc a fi compatibile. În siturile Natura 2000 nu sunt permise turbinele eoliene. În punctul de tranziție spre apele teritoriale și la traversarea dispozitivelor de separare a traficului, cablurile submarine pentru transportul energiei produse în zona economică exclusivă trebuie să fie direcționate de-a lungul unor coridoare desemnate. În momentul stabilirii acestui plan a fost efectuată o evaluare strategică de mediu.

Pentru a reduce la minimum eventualele efecte negative asupra mediului marin ocazionate de pozarea de conducte și cabluri, planul interzice traversarea habitatelor sensibile în timpul perioadelor caracterizate de o mare vulnerabilitate a anumitor specii.

În timpul pozării și al exploatării conductelor și cablurilor trebuie să se evite deteriorarea sau distrugerea bancurilor de nisip, a recifelor și a zonelor care adăpostesc comunități bentonice demne de a fi conservate, care reprezintă habitate deosebit de sensibile; în acest sens, trebuie să fie urmate cele mai bune practici de mediu prevăzute de Convenția OSPAR. Planul a încercat, de asemenea, să suprapună desemnarea zonelor prioritare pentru parcurile eoliene cu desemnarea unor astfel de zone pentru conducte.

Principiile de planificare, cum ar fi maximizarea fasciculelor de cabluri și evitarea traseelor care traversează siturile Natura 2000, sunt menite să reducă suprafața necesară pentru infrastructura rețelei și să diminueze impacturile potențiale asupra mediului marin. Planul, care a făcut obiectul unei evaluări strategice de mediu, a stabilit capacitatea și calendarul preconizat pentru construirea conexiunilor la rețeaua offshore în următorii 10 ani.

https://www.bsh.de/EN/TOPICS/Offshore/Maritime_spatial_planning/maritime_spatial_planning_node.html

(1) https://www.synbiosys.alterra.nl/bij12/routeplanner.aspx

(2) https://www.commissiemer.nl/docs/mer/diversen/leidraad_bepaling_significantie27052010.pdf.

(3) RVS = Orientări și reglementări privind planificarea, construcția și întreținerea drumurilor (RVS), www.fsv.at

(4) LANA/„Regulamentul de intervenție” al comitetului permanent LANA (2004): Cerințe tehnice pentru măsurile de asigurare a coerenței în temeiul articolului 34 alineatul (5) din Legea federală privind conservarea naturii (BNatSchG). – Anexa la TOP 4.6 al celei de a 87-a reuniuni a LANA din 4-5 martie 2004.

(5) RVS = Orientări și reglementări privind planificarea, construcția și întreținerea drumurilor (RVS): www.fsv.at

		ISSN 1977-1029
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 437

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 64 28 octombrie 2021

Cuprins		Pagina
	IV Informări
	INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE
	Comisia Europeană
2021/C 437/01	Comunicare a Comisiei – Evaluarea planurilor și proiectelor în raport cu siturile Natura 2000 Orientări metodologice privind dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4) din Directiva 92/43/CEE privind habitatele	1