COMUNICAREA COMISIEI —

Orientări tehnice referitoare la imunizarea infrastructurii la schimbările climatice în perioada 2021-2027

(2021/C 373/01)

DECLINARE DE RESPONSABILITATE Scopul prezentei comunicări este de a oferi orientări tehnice privind imunizarea investițiilor în infrastructură la schimbările climatice pentru perioada de programare 2021-2027. Articolul 8 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European și al Consiliului (1) (Regulamentul InvestEU) prevede obligația Comisiei de a elabora orientări în materie de durabilitate. Articolul 8 alineatul (6) litera (a) stabilește cerințe privind atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea. În temeiul articolului 8 alineatul (6) litera (e), orientările în materie de durabilitate trebuie să includă orientări pentru partenerii de implementare cu privire la informațiile care trebuie furnizate în scopul examinării impactului ecologic, climatic sau social al operațiunilor de finanțare și de investiții. Articolul 8 alineatul (6) litera (d) prevede că orientările privind durabilitatea permit identificarea proiectelor care sunt incompatibile cu îndeplinirea obiectivelor climatice. Prezentele orientări privind imunizarea infrastructurii la schimbările climatice fac parte din orientările în materie de durabilitate. Orientările Comisiei privind imunizarea proiectelor de infrastructură la schimbările climatice, în concordanță cu orientările elaborate pentru alte programe ale Uniunii, după caz, sunt, de asemenea, avute în vedere în cadrul Regulamentului (UE) 2021/1153 al Parlamentului European și al Consiliului (2) (Regulamentul MIE) . Orientările sunt considerate, de asemenea, o referință relevantă pentru imunizarea infrastructurii la schimbările climatice în temeiul articolului 2 alineatul (37) și al articolului 67 alineatul (3) litera (j) din Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului (3) [Regulamentul privind dispozițiile comune (RDC)], precum și în temeiul Mecanismului de redresare și reziliență (4). Orientările au fost elaborate de Comisie în strânsă cooperare cu potențialii parteneri de implementare pentru InvestEU, împreună cu Grupul BEI. Prezentele orientări pot fi completate cu considerații și orientări naționale și sectoriale suplimentare.

ABREVIERI

AR4	Al patrulea raport de evaluare al IPCC
AR5	Al cincilea raport de evaluare al IPCC
C3S	Serviciul Copernicus privind schimbările climatice
CC	Schimbări climatice
ACB	Analiză cost-beneficiu
MIE	Mecanismul pentru interconectarea Europei
FC	Fondul de coeziune
CJUE	Curtea de Justiție a Uniunii Europene
CMIP	Proiecte de intercomparare a modelelor cuplate
CO2	Dioxid de carbon
CO2e	Dioxid de carbon echivalent
RDC	Regulamentul (UE) 2021/1060
DNSH	Principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ”
DWL	Durata de viață proiectată
EAD	Pagube anuale preconizate
AEM	Agenția Europeană de Mediu
EIM	Evaluarea impactului asupra mediului
EPCM	Inginerie, achiziții și gestionarea construcțiilor
FEDR	Fondul european de dezvoltare regională
ESG	Factori de mediu, sociali și de guvernanță
ESIA	Evaluarea impactului social și de mediu
ECP	Traiectorie extinsă a evoluției concentrației
FEED	Studii inițiale de inginerie și proiectare
GES	Gaz cu efect de seră
GIS	Sistemul de informații geografice
GWP	Potențial de încălzire globală
IPCC	Grupul interguvernamental privind schimbările climatice
JRC	Centrul Comun de Cercetare (Comisia Europeană)
FTJ	Fondul pentru o tranziție justă
KPI	Indicatori-cheie de performanță
PNEC	Plan național privind energia și clima
O&M	Exploatare și întreținere
PCM	Gestionarea ciclului de proiect
MRR	Mecanismul de redresare și reziliență
RCP	Traiectorie reprezentativă a evoluției concentrației
SEA	Evaluarea strategică de mediu
TFUE	Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

CUPRINS

1.

REZUMAT

7

2.

DOMENIUL DE APLICARE AL ORIENTĂRILOR

8

3.

IMUNIZAREA INFRASTRUCTURII LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE

11

3.1.

Pregătirea pentru imunizarea la schimbările climatice

13

3.2.

Atenuarea schimbărilor climatice (neutralitatea climatică)

18

3.2.1.

Examinare – Etapa 1 (atenuare)

20

3.2.2.

Analiză detaliată – Etapa 2 (atenuare)

21

3.2.2.1.

Metodologia privind amprenta de carbon pentru proiectele de infrastructură

21

3.2.2.2.

Evaluarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES)

25

3.2.2.3.

Valori de referință (amprenta de carbon, analiza cost-beneficiu)

26

3.2.2.4.

Costul fictiv al carbonului

26

3.2.2.5.

Verificarea compatibilității cu o traiectorie credibilă a GES până în 2030 și 2050

28

3.3.

Adaptarea la schimbările climatice (rezistența la schimbările climatice)

28

3.3.1.

Examinare – Etapa 1 (adaptare)

31

3.3.1.1.

Sensibilitatea

32

3.3.1.2.

Expunere

32

3.3.1.3.

Vulnerabilitatea

34

3.3.2.

Analiză detaliată – Etapa 2 (adaptare)

34

3.3.2.1.

Impact, probabilitate și riscuri climatice

34

3.3.2.2.

Probabilitate

35

3.3.2.3.

Impactul

36

3.3.2.4.

Riscuri

39

3.3.2.5.

Măsuri de adaptare

39

4.

IMUNIZAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI GESTIONAREA CICLULUI PROIECTULUI (PCM)

41

5.

IMUNIZAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI (EIM)

43

Anexa A

Finanțarea UE pentru infrastructură în perioada 2021-2027

46

Anexa B

Documentația și verificarea imunizării la schimbările climatice

49

Anexa C

Imunizarea la schimbările climatice și gestionarea ciclului proiectului (PCM)

52

Anexa D

Imunizarea la schimbările climatice și evaluarea impactului asupra mediului (EIM)

64

Anexa E

Imunizarea la schimbările climatice și evaluarea strategică de mediu (SEA)

77

Anexa F

Recomandări în sprijinul imunizării la schimbările climatice

87

Anexa G

Glosar

89

Lista figurilor

Figura 1

Imunizarea la schimbările climatice și pilonii privind „neutralitatea climatică” și „reziliența la schimbările climatice”

10

Figura 2

Prezentare generală a procesului de imunizare la schimbările climatice din Tabelul 1

12

Figura 3

Proiecțiile privind încălzirea globală până în anul 2100

16

Figura 4

Prezentare generală a procesului de atenuare a schimbărilor climatice pentru imunizarea la schimbările climatice

20

Figura 5

Conceptul de „domeniu de aplicare” în cadrul metodologiei privind amprenta de carbon

23

Figura 6

Costul fictiv al carbonului pentru emisiile de gaze cu efect de seră și reducerile în EUR/tCO2e, prețuri pentru 2016

27

Figura 7

Prezentare generală a procesului de adaptare la schimbările climatice pentru imunizarea la schimbările climatice

29

Figura 8

Imagine de ansamblu orientativă privind evaluarea vulnerabilității și a riscurilor climatice și identificarea, evaluarea și planificarea/integrarea măsurilor de adaptare relevante

30

Figura 9

Prezentare generală a etapei de examinare cu analiza vulnerabilității

31

Figura 10

Prezentare generală a analizei sensibilității

32

Figura 11

rezentare generală a analizei expunerii

33

Figura 12

Prezentare generală a analizei vulnerabilității

34

Figura 13

Prezentare generală a evaluării riscurilor climatice în etapa 2

35

Figura 14

Prezentare generală a analizei probabilității

36

Figura 15

Prezentare generală a analizei impactului

37

Figura 16

Prezentare generală a evaluării riscurilor

39

Figura 17

Prezentare generală a procesului de identificare, evaluare și planificare/integrare a opțiunilor de adaptare

40

Figura 18

Prezentare generală a imunizării la schimbările climatice și a gestionării ciclului proiectului (PCM)

42

Figura 19

Organisme care conduc diferitele etape de dezvoltare a proiectelor

43

Figura 20

Evaluări de mediu (EA) și gestionarea ciclului proiectului (PCM)

44

Figura 21

Prezentare generală a componentelor documentației privind imunizarea la schimbările climatice

49

Figura 22

Prezentare generală a etapelor ciclului proiectului și a activităților de dezvoltare a proiectelor

52

Figura 23

Implicarea inițiatorului proiectului în diferitele etape ale ciclului proiectului

54

Figura 24

Prezentare generală a legăturilor dintre PCM și atenuarea schimbărilor climatice

57

Figura 25

Prezentare generală a legăturilor dintre PCM și adaptarea la schimbările climatice

59

Lista tabelelor

Tabelul 1

Rezumatul imunizării proiectelor de infrastructură la schimbările climatice

8

Tabelul 2

Lista de examinare – amprenta de carbon – exemple de categorii de proiecte

20

Tabelul 3

Prezentare generală a celor trei domenii de aplicare care fac parte din metodologia privind amprenta de carbon și din evaluarea emisiilor indirecte pentru infrastructura rutieră, feroviară și de transport public urban

23

Tabelul 4

Praguri pentru metodologia BEI privind amprenta de carbon

25

Tabelul 5

Costul fictiv al carbonului pentru emisiile de gaze cu efect de seră și reducerea în EUR/tCO2e, prețuri pentru 2016

26

Tabelul 6

Costul fictiv al carbonului pe an, în EUR/tCO2e, prețuri pentru 2016

27

Tabelul 7

Amploarea consecințelor în diferite domenii de risc

37

Tabelul 8

Etape, obiective ale dezvoltatorului și procese și analize tipice în ciclul proiectului

52

Tabelul 9

Prezentare generală a PCM și atenuarea schimbărilor climatice

57

Tabelul 10

Prezentare generală a PCM și adaptarea la schimbările climatice

59

Tabelul 11

Prezentare generală a PCM și a evaluărilor de mediu (EIM, SEA)

62

Tabelul 12

Prezentare generală a integrării schimbărilor climatice în principalele etape ale procesului EIM

65

Tabelul 13

Exemple de întrebări-cheie privind atenuarea schimbărilor climatice pentru EIM

73

Tabelul 14

Exemple de întrebări-cheie privind adaptarea la schimbările climatice pentru EIM

74

Tabelul 15

Exemple de aspecte legate de schimbările climatice care trebuie luate în considerare ca parte a SEA

79

Tabelul 16

Întrebări-cheie pentru SEA legate de atenuarea schimbărilor climatice

82

Tabelul 17

Întrebări-cheie pentru SEA în legătură cu adaptarea la schimbările climatice

84

1.   REZUMAT

Prezentul document oferă orientări tehnice privind imunizarea infrastructurii la schimbările climatice pentru perioada de programare 2021-2027.

Imunizarea la schimbările climatice este un proces care integrează măsurile de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea în dezvoltarea proiectelor de infrastructură. Aceasta permite investitorilor instituționali și privați din Europa să ia decizii în cunoștință de cauză cu privire la proiectele considerate compatibile cu Acordul de la Paris. Procesul cuprinde doi piloni (atenuare, adaptare) și două etape (examinare, analiză detaliată). Analiza detaliată depinde de rezultatul etapei de examinare, care contribuie la reducerea sarcinii administrative.

Infrastructura este un concept larg care cuprinde clădirile, infrastructura de rețea și o serie de sisteme și active construite. De exemplu, Regulamentul InvestEU include o listă cuprinzătoare a investițiilor eligibile în cadrul componentei de politică pentru infrastructura durabilă.

Orientările cuprinse în prezentul document îndeplinesc următoarele cerințe prevăzute în legislație pentru mai multe fonduri ale UE, în special InvestEU, Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE), Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), Fondul de coeziune (FC) și Fondul pentru o tranziție justă (FTJ):

—

sunt în concordanță cu Acordul de la Paris și cu obiectivele UE în materie de climă, ceea ce înseamnă că sunt în concordanță cu o traiectorie credibilă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), în conformitate cu noile obiective climatice ale UE pentru 2030 și privind neutralitatea climatică până în 2050, precum și cu dezvoltarea rezilientă la schimbările climatice. Infrastructura cu o durată de viață care se extinde după 2050 ar trebui, de asemenea, să ia în considerare exploatarea, întreținerea și dezafectarea finală în condiții de neutralitate climatică, putând include considerații privind economia circulară.

—	respectă principiul „eficiența energetică înainte de toate”, definit la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului (5).

—

respectă principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ”, care derivă din abordarea UE privind finanțarea durabilă și este consacrat în Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului (6) (Regulamentul privind taxonomia). Prezentele orientări abordează două dintre obiectivele de mediu prevăzute la articolul 9 din Regulamentul privind taxonomia, și anume atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

Cuantificarea și monetizarea emisiilor de gaze cu efect de seră rămân baza analizei cost-beneficiu și a opțiunilor. Orientările includ o metodologie actualizată privind amprenta de carbon și o evaluare a costului fictiv al carbonului.

Evaluarea vulnerabilității și a riscurilor climatice rămâne baza pentru identificarea, evaluarea și punerea în aplicare a măsurilor de adaptare la schimbările climatice.

Este important ca practicile și procesele de imunizare la schimbările climatice să fie documentate în mod specific și credibil, în special deoarece documentarea și verificarea imunizării la schimbările climatice reprezintă o parte esențială a justificării pentru luarea deciziilor privind investițiile.

Pe baza lecțiilor învățate din proiectele majore de imunizare la schimbările climatice din perioada 2014-2020, prezentele orientări integrează imunizarea la schimbările climatice în procesele de gestionare a ciclului de proiect (PCM), de evaluare a impactului asupra mediului (EIM) și de evaluare strategică de mediu (SEA) și includ recomandări de sprijinire a proceselor naționale de imunizare la schimbările climatice în statele membre.

Tabelul 1

Rezumatul imunizării proiectelor de infrastructură la schimbările climatice

Neutralitatea climatică Atenuarea schimbărilor climatice	Reziliența la schimbările climatice Adaptarea la schimbările climatice
Examinare – Etapa 1 (atenuare): Comparați proiectul cu lista de examinare tabelul 2 din prezentele orientări: — dacă proiectul nu necesită o evaluare a amprentei de carbon, prezentați analiza succint într-o declarație privind examinarea neutralității climatice, care, în principiu (7), oferă o concluzie cu privire la imunizarea la schimbările climatice în ceea ce privește neutralitatea climatică; — dacă proiectul necesită o evaluare a amprentei de carbon, treceți la etapa 2 de mai jos.	Examinare – Etapa 1 (adaptare): Efectuați o analiză a sensibilității la schimbările climatice, a expunerii și a vulnerabilității în conformitate cu prezentele orientări: — dacă nu există riscuri climatice semnificative care să justifice o analiză suplimentară, compilați documentația și prezentați analiza succint într-o declarație privind examinarea rezilienței la schimbările climatice, care, în principiu, oferă o concluzie privind imunizarea la schimbările climatice în ceea ce privește reziliența la schimbările climatice; — dacă există riscuri climatice semnificative care justifică o analiză suplimentară, treceți la etapa 2 de mai jos.
Analiză detaliată – Etapa 2 (atenuare): — Cuantificați emisiile de GES într-un an de funcționare tipic, utilizând metoda amprentei de carbon. Comparați cu pragurile pentru emisiile absolute și relative de GES (a se vedea tabelul 4). Dacă emisiile de GES depășesc oricare dintre praguri, efectuați următoarea analiză: — Monetizați emisiile de GES utilizând costul fictiv al carbonului (a se vedea tabelul 6) și integrați ferm principiul „eficiența energetică înainte de toate” în conceperea proiectului, în analiza opțiunilor și în analiza cost-beneficiu. — Verificați compatibilitatea proiectului cu o traiectorie credibilă de realizare a obiectivelor generale de reducere a emisiilor de GES pentru 2030 și 2050. În acest context, pentru infrastructura cu o durată de viață care se extinde după 2050, verificați compatibilitatea proiectului cu exploatarea, întreținerea și dezafectarea finală în condiții de neutralitate climatică.	Analiză detaliată – Etapa 2 (adaptare): — Efectuați evaluarea riscurilor climatice, inclusiv o analiză a probabilității și a impactului, în conformitate cu prezentele orientări. — Abordați riscurile climatice semnificative prin identificarea, evaluarea, planificarea și punerea în aplicare a unor măsuri de adaptare relevante și adecvate. — Evaluați domeniul de aplicare și necesitatea unei monitorizări și a unei urmăriri periodice, de exemplu a ipotezelor critice în ceea ce privește viitoarele schimbări climatice. — Verificați coerența cu strategiile și planurile UE și, după caz, naționale, regionale și locale privind adaptarea la schimbările climatice, precum și cu alte documente strategice și de planificare relevante.
Compilați documentația și prezentați analiza succint în declarația privind imunizarea la schimbările climatice din perspectiva asigurării neutralității climatice, care, în principiu, oferă o concluzie cu privire la imunizarea la schimbările climatice în ceea ce privește neutralitatea climatică.	Compilați documentația și prezentați analiza succint în declarația privind imunizarea la schimbările climatice din perspectiva asigurării rezilienței la schimbările climatice, care, în principiu, oferă o concluzie privind imunizarea la schimbările climatice în ceea ce privește reziliența la schimbările climatice.
Compilați documentația și prezentările succinte menționate mai sus într-o documentație consolidată privind examinarea din perspectiva schimbărilor climatice/imunizarea la schimbările climatice, care, în majoritatea cazurilor, va reprezenta o parte importantă a justificării aflate la baza luării deciziilor privind investițiile. Includeți informații privind planificarea și punerea în aplicare a procesului de imunizare la schimbările climatice.

2.   DOMENIUL DE APLICARE AL ORIENTĂRILOR

Infrastructura – mediul nostru construit – este esențială pentru funcționarea societății și economiei noastre moderne. Aceasta oferă structurile fizice și organizaționale de bază și facilitățile care sprijină multe dintre activitățile noastre.

Cea mai mare parte a infrastructurii are o durată de viață sau o durată de exploatare îndelungată. Multe infrastructuri exploatate în prezent în UE au fost concepute și construite cu mulți ani în urmă. În plus, cea mai mare parte a infrastructurii finanțate în perioada 2021-2027 va fi încă exploatată multă vreme în cea de a doua jumătate a secolului și chiar mai mult. În paralel, economia va trece la un nivel net al emisiilor de GES egal cu zero până în 2050 (neutralitatea climatică), în conformitate cu Acordul de la Paris și cu Legea europeană a climei, inclusiv prin îndeplinirea noilor obiective privind emisiile de GES pentru 2030. Cu toate acestea, schimbările climatice vor determina în continuare creșterea frecvenței și a gravității unei serii de fenomene climatice și meteorologice extreme, astfel încât UE va urmări obiectivul de a deveni o societate rezilientă la schimbările climatice, pe deplin adaptată la efectele inevitabile ale schimbărilor climatice, construindu-și capacitatea de adaptare și reducându-și la minimum vulnerabilitatea în conformitate cu Acordul de la Paris, cu Legea europeană a climei și cu Strategia UE privind adaptarea la schimbările climatice (8). Prin urmare, este esențial să se identifice în mod clar – și, prin urmare, să se investească în – infrastructura (9) care este pregătită pentru un viitor neutru din punct de vedere climatic și rezilient la schimbările climatice. Cei doi piloni ai imunizării la schimbările climatice sunt ilustrați în figura 1.

Infrastructura este un concept larg, care include:

—	clădiri, de la locuințe private până la școli sau instalații industriale, care reprezintă cel mai frecvent tip de infrastructură și baza pentru așezările umane;

—	infrastructuri bazate pe natură, cum ar fi acoperișuri verzi, pereți, spații și sisteme de drenaj.

—

infrastructura de rețea esențială pentru funcționarea economiei și a societății actuale, în special infrastructura energetică (de exemplu, rețele, centrale electrice, conducte), transporturile (10) (active fixe precum drumuri, căi ferate, porturi, aeroporturi sau infrastructura de transport pe căile navigabile interioare), tehnologiile informației și comunicațiilor (de exemplu, rețele de telefonie mobilă, cabluri de date, centre de date) și apa (de exemplu, conducte de alimentare cu apă, rezervoare, instalații de tratare a apelor reziduale);

—	sisteme de gestionare a deșeurilor generate de întreprinderi și gospodării (puncte de colectare, instalații de sortare și reciclare, incineratoare și depozite de deșeuri);

—	alte active fizice dintr-o gamă mai largă de domenii de politică, inclusiv comunicațiile, serviciile de urgență, energia, finanțele, alimentele, administrația publică, sănătatea, educația și formarea, cercetarea, protecția civilă, transporturile și deșeurile sau apa;

—	alte tipuri de infrastructură eligibile pot fi, de asemenea, prevăzute în legislația specifică fondurilor; de exemplu Regulamentul InvestEU include o listă cuprinzătoare a investițiilor eligibile în cadrul componentei de politică pentru infrastructura durabilă.

Ținând seama în mod corespunzător de competențele autorităților publice în cauză, prezentele orientări se adresează în primul rând inițiatorilor de proiecte și experților implicați în pregătirea proiectelor de infrastructură. Acestea pot constitui, de asemenea, o referință utilă pentru autoritățile publice, partenerii de implementare, investitori, părțile interesate și alții. De exemplu, sunt incluse orientări privind modul de integrare a aspectelor legate de schimbările climatice în evaluările impactului asupra mediului (EIM) și în evaluările strategice de mediu (SEA).

Figura 1

Imunizarea la schimbările climatice și pilonii privind „neutralitatea climatică” și „reziliența la schimbările climatice”

În general, inițiatorul proiectului va include în organizarea proiectului expertiza necesară pentru imunizarea la schimbările climatice și va asigura coordonarea cu alte lucrări din cadrul procesului de dezvoltare a proiectului, de exemplu, evaluările de mediu. În funcție de natura specifică a proiectului, aceasta poate include aducerea unui manager în materie de imunizare la schimbările climatice și a unei echipe de experți în materie de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea.

De la data publicării inițiale de către Comisia Europeană, prezentele orientări ar trebui să fie integrate în pregătirea și imunizarea la schimbările climatice a proiectelor de infrastructură pentru perioada 2021-2027. Proiectele de infrastructură care au finalizat evaluarea impactului asupra mediului (EIM) și care au primit aprobarea de dezvoltare cel târziu la sfârșitul anului 2021, au încheiat acordurile de finanțare necesare (inclusiv pentru finanțare din partea UE) și care vor începe lucrările de construcție cel târziu în 2022 sunt încurajate ferm să asigure o imunizare la schimbările climatice în conformitate cu aceste orientări.

Pe durata exploatării și a întreținerii infrastructurii, poate fi adesea relevant să se revizuiască imunizarea la schimbările climatice și eventualele ipoteze esențiale. Această revizuire poate fi realizată la intervale regulate (de exemplu, 5-10 ani) ca parte a gestionării activelor. Pot fi luate măsuri complementare pentru a reduce și mai mult emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a aborda evoluția riscurilor climatice.

Timpul, costul și eforturile depuse pentru imunizarea la schimbările climatice ar trebui să fie proporționale cu beneficiile. Acest lucru se reflectă, de exemplu, în modul în care procesul de imunizare la schimbările climatice este împărțit în două etape, cu examinarea în etapa 1 și efectuarea unei analize detaliate doar în etapa 2, atunci când acest lucru este justificat. Planificarea și integrarea în ciclul de dezvoltare a proiectului ar trebui să contribuie la evitarea suprapunerii activităților, de exemplu între evaluarea imunizării la schimbările climatice și evaluarea impactului asupra mediului, să reducă costurile și sarcina administrativă.

3.   IMUNIZAREA INFRASTRUCTURII LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Figura 2 ilustrează cei doi piloni și principalele etape ale imunizării la schimbările climatice. Fiecare pilon cuprinde două etape. Prima etapă este cea de examinare, iar rezultatul determină dacă este necesar să fie efectuată a doua etapă.

Figura 2

Prezentare generală a procesului de imunizare la schimbările climatice din tabelul 1

După cum se arată în figura 2, procesul de imunizare la schimbările climatice ar trebui să fie documentat într-o documentație consolidată privind examinarea din perspectiva schimbărilor climatice/imunizarea la schimbările climatice, care diferă în funcție de etapele parcurse (a se vedea anexa B).

3.1.   Pregătirea pentru imunizarea la schimbările climatice

Atunci când solicită sprijin în temeiul unor instrumente specifice, inițiatorul proiectului pregătește, planifică și documentează procesul de imunizare la schimbările climatice, care vizează atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea. Acest proces include:

—	evaluarea și specificarea contextului proiectului, precum și a limitelor și a interacțiunilor dintre proiecte;

—	selectarea metodologiei de evaluare, inclusiv a parametrilor-cheie pentru evaluarea vulnerabilității și a riscurilor;

—	identificarea persoanelor care ar trebui implicate și alocarea resurselor, a timpului și a bugetului;

—	compilarea principalelor documente de referință, cum ar fi planul național privind energia și clima (PNEC) aplicabil și strategiile și planurile de adaptare relevante, inclusiv, de exemplu, strategiile naționale și locale de reducere a riscului de dezastre;

—	asigurarea conformității cu legislația, normele și reglementările aplicabile, de exemplu în ceea ce privește ingineria structurală și evaluarea impactului asupra mediului (EIM) și, dacă este cazul, evaluarea strategică de mediu (SEA).

În cadrul prezentelor orientări, imunizarea la schimbările climatice este descrisă ca o abordare liniară ce urmează o serie de etape specifice. Cu toate acestea, va fi adesea necesar să se revină la o etapă anterioară a ciclului de dezvoltare a proiectului, de exemplu dacă în proiect este inclusă o măsură de adaptare care face ca revizuirea analizei sensibilității să fie relevantă. De asemenea, ar putea fi necesar să se revină la o etapă anterioară pentru a se asigura integrarea corespunzătoare a oricăror modificări (de exemplu, cerințe noi).

Este important să existe o bună înțelegere a contextului proiectului, și anume a proiectului propus și a obiectivelor sale, inclusiv a tuturor activităților auxiliare necesare pentru a sprijini dezvoltarea și funcționarea proiectului. Un impact al schimbărilor climatice asupra oricăreia dintre activitățile sau componentele proiectului poate submina succesul proiectului. Este esențial să se înțeleagă importanța generală și funcționalitatea proiectului în sine și a rolului său în contextul/sistemul general și să se evalueze cât de „critică” (11) este această infrastructură.

Metodologia și abordarea în materie de imunizare la schimbările climatice ar trebui să fie planificate și explicate în mod logic și clar, inclusiv principalele sale limitări. Aceasta ar trebui să specifice sursele de date și informații. De asemenea, ar trebui să explice nivelul de detaliere, etapele care trebuie urmate și nivelul de incertitudine a datelor subiacente și a analizei. Scopul este de a asigura o validare accesibilă, transparentă și comparabilă a procesului de imunizare la schimbările climatice, pentru a contribui la procesul de luare a deciziilor.

Pregătirea imunizării la schimbările climatice include selectarea unei traiectorii credibile de realizare a obiectivelor UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2030 și 2050, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris și ale Legii europene a climei. Acest lucru va necesita, de regulă, o evaluare de specialitate (12) care să ia în considerare obiectivele și cerințele. Scopul este de a se asigura că obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și principiul „eficiența energetică înainte de toate” sunt integrate în ciclul de dezvoltare a proiectului.

Trebuie remarcat faptul că intervalul de timp pentru evaluarea vulnerabilității climatice și a riscurilor climatice ar trebui să corespundă duratei de viață preconizate a investiției finanțate în cadrul proiectului. Durata de viață este adesea (considerabil) mai lungă decât perioada de referință utilizată în analiza cost-beneficiu, de exemplu.

De exemplu, unul dintre principalele concepte ale Eurocodurilor (13) este durata de viață proiectată (DWL), definită ca perioada în care structura va fi utilizată cu întreținerea anticipată, dar fără reparații majore. DWL a clădirilor și a altor structuri obișnuite concepute pe baza Eurocodurilor este de 50 de ani, iar DWL pentru clădirile monumentale și poduri este considerată ca fiind de 100 de ani. Astfel, structurile proiectate în 2020 vor rezista acțiunilor climatice (de exemplu, zăpadă, vânt, temperatură) și evenimentelor extreme preconizate până în 2070 (la fel ca în cazul clădirilor) și până în 2120 în cazul podurilor și al clădirilor monumentale.

Cea mai mare parte a datelor climatice pe care se bazează generația actuală a Eurocodurilor au o vechime de 10-15 ani, cu unele excepții datorate actualizărilor recente ale datelor naționale. Adoptarea la nivel național a Eurocodurilor – în ceea ce privește alegerea parametrilor determinați la nivel național (PDN) relevanți pentru selectarea acțiunilor climatice – este analizată în raportul recent al JRC (14) privind stadiul utilizării armonizate a Eurocodurilor. De asemenea, JRC oferă orientări țărilor care adoptă Eurocodurile cu privire la modul de cartografiere a acțiunilor seismice și climatice privind proiectarea structurală (15).

În 2016, au început lucrările privind cea de a doua generație a Eurocodurilor (finalizare preconizată în 2023). Acestea ar trebui să includă revizuirea și actualizarea măsurilor privind zăpada, vântul și temperatura, conversia standardelor ISO privind acțiunile generate de valuri și curenți și privind givrajul atmosferic; și pregătirea unui document cu baza probabilistică pentru calcularea factorilor de siguranță parțială și a factorilor combinați de sarcină, ținând seama de variabilitatea și interdependența acțiunilor climatice.

Pe durata de viață preconizată a proiectului de infrastructură, ar putea exista modificări semnificative ale frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme cauzate de schimbările climatice, care ar trebui luate în considerare. Proiectele ar trebui, de asemenea, să ia în considerare potențiala creștere a nivelului mării, care se preconizează că va continua în viitor, chiar dacă încălzirea globală se stabilizează în conformitate cu obiectivele de temperatură ale Acordului de la Paris.

Una dintre sarcinile inițiale ale inițiatorului proiectului și ale echipei de experți este aceea de a decide cu privire la setul (seturile) de date privind proiecțiile climatice care urmează să fie utilizat(e) pentru evaluarea vulnerabilității și a riscurilor climatice – iar acest lucru ar trebui să fie documentat.

În majoritatea cazurilor, seturile de date necesare pot fi disponibile în statul membru în cauză (16). În cazul în care aceste seturi de date naționale/regionale nu sunt disponibile, următoarele surse de informații privind schimbările climatice ar putea fi considerate o bază alternativă pentru analiză:

—	Serviciul Copernicus privind schimbările climatice (17) (C3S), care oferă, printre altele, proiecțiile climatice din cadrul Memoriei de date climatice Copernicus (18) (CDS);

—	Alte surse (19) naționale/regionale credibile de informații, date și proiecții privind schimbările climatice (20), de exemplu, date privind regiunile ultraperiferice din modelele regionale climatice în cauză (21).

—

Pe lângă serviciul Copernicus privind schimbările climatice (22), programul Copernicus (23) include serviciul Copernicus de monitorizare a atmosferei (24), serviciul Copernicus de monitorizare a mediului marin (25), serviciul Copernicus de monitorizare a suprafeței terestre (26), serviciul Copernicus de securitate (27) și serviciul Copernicus de gestionare a situațiilor de urgență (28). Aceste servicii pot furniza date utile în completarea C3S;

—	Evaluări naționale ale riscurilor (29), dacă sunt relevante și disponibile;

—	O prezentare generală (30) a riscurilor de dezastre cu care se poate confrunta Uniunea Europeană;

—	Platforma europeană pentru adaptarea la schimbările climatice (Climate-ADAPT (31));

—	Comisia Europeană, Centrul Comun de Cercetare (32) (JRC);

—

Centrul de cunoștințe privind gestionarea riscurilor de dezastre (DRMKC), de exemplu, Centrul de date privind riscurile (33), seturile de date PESETA IV găzduite și descărcabile de pe platforma Centrului de date privind riscurile, cu proiecții ale potențialelor impacturi și metodologii (34); și date privind pierderile în caz de dezastre (35);

—	Agenția Europeană de Mediu (36) (AEM);

—

Centrul de distribuție a datelor (DDC (37)) al IPCC și al cincilea raport de evaluare al IPCC (38) (AR5 (39)), Raportul special al IPCC privind încălzirea globală de 1,5 °C (40), Raportul special al IPCC privind schimbările climatice și suprafața terestră (41), pregătirea celui de-al 6-lea raport de evaluare (AR6 (42));

—	Portalul de cunoștințe privind schimbările climatice al Băncii Mondiale (43).

Acordul de la Paris urmărește, la articolul 2 litera (a), „menținerea creșterii temperaturii medii globale cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și continuarea eforturilor de limitare a creșterii temperaturii la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale”.

Un proiect de infrastructură adaptat la încălzirea globală de 2 °C ar fi, în principiu, în concordanță cu obiectivul convenit privind temperatura. Cu toate acestea, fiecare parte (țară) la Acordul de la Paris trebuie să calculeze cum va contribui la obiectivul mondial privind temperatura. Angajamentele actuale, sub forma contribuțiilor stabilite la nivel național (CSN) existente și transmise, pot conduce în continuare la o încălzire globală de aproximativ 3 °C dacă nivelul de ambiție nu crește (44), ceea ce înseamnă „cu mult peste obiectivele Acordului de la Paris de limitare a încălzirii globale la mult sub 2 °C și de urmărire a obiectivului de 1,5 °C”. Prin urmare, ar putea fi relevant să se aibă în vedere testarea rezistenței proiectelor de infrastructură – prin evaluarea vulnerabilității climatice și a riscurilor – pentru niveluri mai ridicate ale încălzirii globale. Actualul set de CSN face obiectul unei revizuiri înainte de COP26 de la Glasgow din noiembrie 2021, iar UE a prezentat (45) deja în mod oficial Organizației Națiunilor Unite nivelul său mai ridicat de ambiție de reducere cu cel puțin 55 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 comparativ cu 1990.

Creșterea preconizată a temperaturii medii globale este adesea esențială pentru selectarea seturilor de date climatice globale și regionale. Cu toate acestea, pentru un anumit amplasament al proiectului, variabilele climatice locale se pot schimba în alt mod decât media globală. De exemplu, creșterea temperaturii este, de obicei, mai mare pe uscat (unde se află majoritatea proiectelor de infrastructură) decât pe mare. De exemplu, creșterea temperaturii medii pe uscat în Europa este în general mai mare decât creșterea temperaturii medii globale. Prin urmare, trebuie selectate cele mai adecvate seturi de date privind clima, fie pentru o anumită regiune, fie pentru proiecții pornind de la modele reduse.

Seturile de date recente privind proiecțiile climatice se referă la traiectoria reprezentativă a evoluției concentrației (RCP) subiacentă. Au fost selectate patru traiectorii pentru modelarea climatică și pentru traiectoriile GES utilizate de IPCC (46) în cel de al cincilea raport de evaluare (AR5) (47). Practic, toate proiecțiile climatice disponibile în prezent se bazează pe aceste patru RCP-uri. Un al cincilea RCP 1.9 (48) a fost publicat în legătură cu Raportul special al IPCC privind încălzirea globală de 1,5 °C (SR15 (49)).

Traiectoriile sunt desemnate drept RCP 2.6, RCP 4.5, RCP 6.0 și RCP 8.5. Figura 3 prezintă proiecția privind încălzirea globală până în 2100 (față de perioada 1986-2005, pentru care încălzirea globală medie este de aproximativ 0,6 °C peste nivelurile preindustriale (50)).

Majoritatea simulărilor pentru AR5 au fost efectuate cu concentrații de CO2 prescrise care au atins 421 ppm (RCP 2.6), 538 ppm (RCP 4.5), 670 ppm (RCP 6.0) și 936 ppm (RCP 8.5) până în 2100.

Pentru comparație, dioxidul de carbon atmosferic continuă să crească rapid, valoarea medie pentru mai 2019 atingând 414,7 părți pe milion (ppm) la Observatorul Mauna Loa (51).

Pentru aplicațiile practice în materie de imunizare la schimbările climatice, RCP 4.5 poate fi utilizat pentru proiecțiile climatice până în jurul anului 2060. Cu toate acestea, pentru anii următori, RCP 4.5 poate începe să subestimeze modificările – în special în cazul în care emisiile de GES se dovedesc a fi mai mari decât cele anticipate. Prin urmare, ar putea fi mai relevant să se utilizeze RCP 6.0 și RCP 8.5 pentru proiecțiile actuale până în 2100. Cu toate acestea, încălzirea în cadrul RCP 8.5 este considerată, în general, mai mare decât scenariile actuale de statu quo (52).

Figura 3

Proiecțiile privind încălzirea globală până în anul 2100

Sursă:

Figura SPM.6 din Summary for Policymakers, Synthesis Report, Al 5-lea raport de evaluare al IPCC

Pentru analizele de tip de examinare inițială, se recomandă utilizarea proiecțiilor climatice bazate pe RCP 6.0 sau RCP 8.5. În cazul în care se utilizează RCP 8.5 pentru evaluarea detaliată a vulnerabilității și a riscurilor climatice, este posibil să nu mai fie nevoie de teste de rezistență (53). RCP 4.5 poate fi mai relevantă pentru proiectele în cazul cărora creșterea nivelului de reziliență la schimbările climatice pe durata sa de viață, dacă și atunci când este necesar, este o opțiune practică. Acest lucru va necesita, de obicei, ca proprietarul activelor să monitorizeze periodic schimbările climatice, impactul și nivelul de reziliență. De exemplu, poate fi fezabilă creșterea treptată a înălțimii unor sisteme de protecție împotriva inundațiilor.

Selectarea proiecțiilor climatice este responsabilitatea inițiatorului proiectului, împreună cu managerul în materie de imunizare la schimbările climatice și cu specialiștii tehnici. Aceasta ar trebui privită ca o parte integrantă a gestionării riscurilor proiectului. De asemenea, trebuie respectate orientările și normele naționale.

Cel de-al 6-lea raport de evaluare al IPCC va utiliza proiecții climatice actualizate (pe baza CMIP 6 (54)) în comparație cu cel de-al 5-lea raport de evaluare (CMIP5) și un nou set de RCP. Odată ce va fi disponibil, va fi important să se integreze cel mai recent set de previziuni climatice în procesul de imunizare la schimbările climatice. De exemplu, CMIP 6 a adăugat un nou scenariu (SSP3-7.0), situat în mijlocul intervalului de rezultate de referință produse de modelele de sisteme energetice, care ar putea înlocui RCP8.5 în scopul imunizării la schimbările climatice.

În ceea ce privește intervalul de timp, proiecțiile climatice ar trebui să acopere, de regulă, intervalul menționat mai sus, și anume durata de viață anticipată a proiectului. Proiecțiile climatice decadale (55) pot fi utilizate pentru proiecte pe termen scurt, și anume, de obicei, până în următorul deceniu. Proiecțiile decadale se bazează pe condițiile climatice actuale (de exemplu, temperaturile oceanice) și pe schimbările recente din trecut, ceea ce oferă un grad rezonabil de certitudine pentru acest interval de timp. Pentru proiectele pe termen mediu spre lung, și anume până în 2030 și până la sfârșitul secolului și ulterior, va fi necesar să se utilizeze proiecții climatice bazate pe scenarii.

Resursele disponibile în statele membre pentru dezvoltarea unei infrastructuri reziliente la schimbările climatice au fost cartografiate într-un studiu (56) realizat de Comisie și publicat în 2018. Studiul utilizează șapte criterii (disponibilitatea datelor, orientări, metodologii, instrumente, standarde de proiectare, sistem și cadru juridic, capacitate instituțională) și acoperă transporturile, banda largă, dezvoltarea urbană, energia, apa și deșeurile.

Experiența inițială din proiectele majore din perioada 2014-2020, în care, la început, cerințele legate de schimbările climatice erau noi, iar statele membre aveau puține experiențe anterioare, arată că s-au înregistrat progrese demonstrabile și substanțiale în ceea ce privește calitatea imunizării la schimbările climatice, deși persistă unele probleme:

—	Adesea, beneficiarilor le este greu să demonstreze modul în care proiectele contribuie la obiectivele politicii climatice la nivelul UE și la nivel național.

—	Cunoștințele beneficiarilor cu privire la strategiile și planurile naționale și regionale sunt adesea insuficiente.

—

Pentru proiectele de transport este necesar, de obicei, un model de trafic suficient de detaliat pentru a calcula emisiile absolute și relative de GES. Acesta ar trebui să fie utilizat inițial în etapa de strategie și de planificare a ciclului proiectului, atunci când se fac principalele alegeri care afectează emisiile de GES, iar ulterior, ca parte a analizei cost-beneficiu. Modelele de trafic au fost dezvoltate în majoritatea țărilor și regiunilor/orașelor. Lipsa modelelor de trafic poate împiedica analiza, de exemplu analiza opțiunilor, a transferurilor modale și a emisiilor relative de GES.

—	Proiectele din sectorul apei au avut cele mai puține probleme în ceea ce privește raportarea cu privire la atenuarea schimbărilor climatice, dar alte sectoare, cum ar fi energia, au întâmpinat mai multe dificultăți în integrarea calculelor privind emisiile de GES în ACB.

—	S-a constatat că utilizarea schimbărilor climatice drept criteriu pentru analiza opțiunilor lipsește aproape în toate proiectele examinate, deoarece majoritatea proiectelor s-au bazat pe o analiză a opțiunilor istorice, cu excepția proiectelor dedicate adaptării la schimbările climatice.

—

S-au înregistrat progrese mai substanțiale în țările în care cei mai mari beneficiari (de exemplu, autoritățile din domeniul transporturilor) au început să colecteze propriile date privind schimbările climatice și să lucreze la scenarii și la nevoile de adaptare. În unele state membre, sistemul de planificare este mai degrabă retroactiv (răspunzând propunerilor de dezvoltare) decât proactiv (și anume, care să direcționeze tiparele de dezvoltare către forme reziliente și cu emisii scăzute de dioxid de carbon).

Informații privind adaptarea urbană în Europa sunt disponibile, de exemplu, în raportul AEM nr. 12/2020 (57). Raportul prezintă în detaliu efectele legate de climă asupra orașelor europene, precum și eficacitatea și eficiența din punctul de vedere al costurilor a măsurilor de adaptare.

Orientări tehnice privind aplicarea principiului „a nu prejudicia în mod semnificativ” sunt disponibile în Comunicarea 2021/C 58/01 a Comisiei (58) din cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR) (59), care face trimitere la prezentele orientări privind imunizarea infrastructurii la schimbările climatice pentru perioada 2021-2027. Documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Orientări pentru statele membre – planuri de redresare și reziliență”, SWD (2021) 12 final (60), încurajează, în ceea ce privește investițiile în infrastructură, aplicarea orientărilor privind imunizarea la schimbările climatice stabilite în temeiul Regulamentului InvestEU.

3.2.   Atenuarea schimbărilor climatice (neutralitatea climatică)

Atenuarea schimbărilor climatice implică decarbonizarea, eficiența energetică, economiile de energie și utilizarea formelor regenerabile de energie. Aceasta implică luarea de măsuri pentru reducerea emisiilor de GES sau creșterea sechestrării GES și este ghidată de politica UE privind obiectivele de reducere a emisiilor pentru 2030 și 2050.

Autoritățile statelor membre joacă un rol important în punerea în aplicare a obiectivelor de politică ale UE pentru țintele de reducere a emisiilor și pot stabili cerințe specifice pentru atingerea acestor obiective. Orientările din prezenta secțiune nu aduc atingere cerințelor stabilite în statele membre și nici rolului de supraveghere al autorităților publice.

Principiul (61)„ eficiența energetică înainte de toate ” subliniază necesitatea de a se acorda prioritate măsurilor alternative de eficiență energetică eficiente din punctul de vedere al costurilor atunci când se iau decizii de investiții, în special economiile de energie la nivelul utilizării finale eficiente din punctul de vedere al costurilor.

Cuantificarea și monetizarea emisiilor de GES pot sprijini deciziile de investiții.

În plus, o mare parte dintre proiectele de infrastructură care vor fi sprijinite în perioada 2021-2027 va avea o durată de viață care se va extinde după 2050. Prin urmare, este necesară o analiză de specialitate pentru a verifica dacă proiectul este compatibil, de exemplu, cu exploatarea, întreținerea și dezafectarea finală în contextul general al emisiilor nete de GES egale cu zero și al neutralității climatice.

Prezentele orientări recomandă, după caz, utilizarea metodologiei BEI privind amprenta de carbon (pentru a cuantifica emisiile de GES) și a metodei BEI privind costul fictiv al carbonului (pentru a monetiza emisiile de GES).

În prezentele orientări, metoda amprentei de carbon este utilizată nu numai pentru a estima emisiile de gaze cu efect de seră pentru un proiect atunci când acesta este gata să fie pus în aplicare, ci și, mai important, pentru a sprijini analiza și integrarea soluțiilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon în etapele de planificare și proiectare. Prin urmare, este esențial ca imunizarea la schimbările climatice să fie integrată încă de la început în gestionarea ciclului proiectului. Realizarea unui proces riguros de imunizare la schimbările climatice poate determina eligibilitatea unui proiect pentru finanțare.

Cu toate acestea, nu prevede o metodologie specifică de analiză costuri-beneficii, deoarece aceasta poate depinde de cerințele de creditare specifice fondurilor și de alți factori. Pentru proiectele MIE Energie, de exemplu, principalele referințe sunt metodologiile de analiză cost-beneficiu ENTSO-E și ENTSO-G, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (62). Ghidul Comisiei Europene privind analiza cost-beneficiu a proiectelor de investiții (63) este utilizat pentru proiecte majore în perioada 2014-2020 și rămâne o referință relevantă (atât pentru atenuare, cât și pentru adaptare).

În multe state membre, analiza cost-beneficiu se utilizează, de asemenea, pentru proiectele mai mici, pentru a surprinde și a evalua toate externalitățile create de un proiect, precum și impactul său cuprinzător și raportul calitate-preț din punctul de vedere al publicului. În 2021, Comisia Europeană va publica un ghid privind evaluările economice, cu un set de instrumente simplificat, destinat utilizării opționale de către instituțiile de finanțare în perioada 2021-2027.

Evaluarea într-o etapă timpurie și coerentă a emisiilor de gaze cu efect de seră preconizate ale unui proiect de-a lungul multor etape de dezvoltare va contribui la atenuarea impactului acestuia asupra schimbărilor climatice. O serie de opțiuni, în special în etapele de planificare și proiectare, pot afecta emisiile globale de GES ale proiectului pe durata sa de viață, de la construcție și exploatare până la dezafectare.

În anumite sectoare, cum ar fi transporturile, energia și dezvoltarea urbană, trebuie luate măsuri eficiente pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în principal la nivel de planificare. De fapt, în această etapă se face alegerea între modurile de transport pentru a deservi anumite destinații sau coridoare (de exemplu, transportul public versus autoturismul personal), care este adesea un factor important ce afectează atât consumul de energie, cât și emisiile de gaze cu efect de seră. În mod similar, un rol important îl joacă politicile și măsurile mai puțin stricte, cum ar fi stimulentele pentru utilizarea transportului public, a bicicletei și pentru încurajarea mersului pe jos.

Metodologiile privind amprenta de carbon pot fi extinse, de exemplu, la planificarea rețelei de transport, pentru a oferi o evaluare imediată a măsurii în care planul produce efectele pozitive preconizate asupra emisiilor de GES. Acesta ar putea fi unul dintre principalii indicatori-cheie de performanță pentru astfel de planuri. Calculele se bazează, de regulă, pe un model de trafic care reproduce starea traficului pe rețea (de exemplu fluxuri, capacitate și nivel de congestie).

O abordare similară poate fi adoptată pentru dezvoltarea urbană, în special având în vedere impactul deciziei privind amplasarea anumitor activități asupra mobilității și utilizării energiei, de exemplu opțiunile de planificare urbană asupra formei de dezvoltare (de exemplu, în ceea ce privește densitatea, localizarea, destinația mixtă a terenurilor, conectivitatea și permeabilitatea, precum și accesibilitatea). Dovezile arată că diferitele forme urbane și tipare de locuire afectează emisiile de gaze cu efect de seră, cererea de energie, epuizarea resurselor etc.

Este necesară o atenție deosebită în cazul oricărui proiect de infrastructură alimentat cu combustibili fosili sau care implică transportul de combustibili fosili, chiar dacă include măsuri de eficiență energetică. În toate cazurile, ar trebui efectuată o evaluare specifică pentru a analiza compatibilitatea cu obiectivele de atenuare a schimbărilor climatice și pentru a evita afectarea negativă semnificativă a acestora.

De exemplu, în orașe, cea mai mare parte a emisiilor de GES sunt generate de transporturi, de consumul de energie în clădiri, de aprovizionarea cu energie electrică și de deșeuri. Prin urmare, proiectele din aceste sectoare ar trebui să vizeze atingerea neutralității climatice până în 2050, ceea ce, în termeni practici, implică emisii nete de GES egale cu zero. Cu alte cuvinte, sunt necesare tehnologii fără emisii de dioxid de carbon pentru a atinge neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon.

În cadrul UE, toate proiectele imobiliare – fie că sunt proiecte de renovare sau de construcții noi – trebuie să îndeplinească cerințele Directivei UE privind performanța energetică a clădirilor (64), care a fost transpusă de statele membre în codurile naționale de construcții. În cazul renovărilor, acest lucru necesită atingerea nivelurilor optime din punctul de vedere al costurilor de renovare. În cazul clădirilor noi, aceasta înseamnă clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero (NZEB).

Figura 4

Prezentare generală a procesului de atenuare a schimbărilor climatice pentru imunizarea la schimbările climatice

3.2.1.   Examinare – Etapa 1 (atenuare)

Tabelul 2 ghidează procesul de examinare a proiectelor de infrastructură în ceea ce privește emisiile lor de GES, împărțind proiectele în două grupuri în funcție de categorie.

Tabelul 2

Lista de examinare – amprenta de carbon – exemple de categorii de proiecte  (65)

Examinare	Categorii de proiecte de infrastructură
În general, în funcție de amploarea proiectului, NU VA FI necesară o evaluare a amprentei de carbon pentru aceste categorii de proiecte. În ceea ce privește procesul de imunizare la schimbările climatice pentru atenuarea schimbărilor climatice din figura 7, procesul se încheie cu etapa 1 (examinare).	— Serviciile de telecomunicații — Rețele de alimentare cu apă potabilă — Rețele de colectare a apelor pluviale și a apelor reziduale — Tratarea la scară mică a apelor reziduale industriale și tratarea apelor urbane reziduale — Proiecte de dezvoltare imobiliară (66) — Stații de tratare mecanică/biologică a deșeurilor — Activități de cercetare și dezvoltare — Substanțe farmaceutice și biotehnologie
În general, pentru aceste categorii de proiecte ESTE (67) necesară o evaluare a amprentei de carbon. În ceea ce privește procesul de imunizare la schimbările climatice pentru atenuarea schimbărilor climatice din figura 7, procesul pentru acest tip de categorii de proiecte va include etapa 1 (examinare) și etapa 2 cu o analiză detaliată.	— Depozite municipale de deșeuri solide — Instalații de incinerare a deșeurilor municipale — Stații mari de tratare a apelor reziduale — Industria prelucrătoare — Produse chimice și rafinare — Minerit și metale de bază — Celuloză și hârtie — Achiziții de material rulant, nave, flote de transport — Infrastructura rutieră și feroviară (68), transportul urban — Porturi și platforme logistice — Linii de transport al energiei electrice — Surse regenerabile de energie — Producția, prelucrarea, depozitarea și transportul combustibililor — Producția de ciment și var — Producția sticlei — Centrale de producere a energiei termice și electrice — Rețele de termoficare — Instalații de lichefiere și de regazeificare a gazelor naturale — Infrastructura de transport al gazelor naturale — Orice altă categorie de proiecte de infrastructură sau amploare a proiectului pentru care emisiile absolute și/sau relative ar putea depăși 20 000 de tone de CO2e/an (pozitive sau negative) (a se vedea tabelul 7)

3.2.2.   Analiză detaliată – Etapa 2 (atenuare)

Analiza detaliată include cuantificarea și monetizarea emisiilor (și a reducerilor) de GES, precum și evaluarea coerenței cu obiectivele climatice pentru 2030 și 2050.

3.2.2.1.   Metodologia privind amprenta de carbon pentru proiectele de infrastructură

Prezentele orientări recomandă metodologiile privind amprenta de carbon (69) ale Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru calcularea amprentei de carbon a proiectelor de infrastructură. Metodologia include metoda implicită de calculare a emisiilor, de exemplu, pentru:

—	Tratarea apelor uzate și a nămolurilor

—	Instalații de gestionare a tratării deșeurilor

—	Depozite municipale de deșeuri solide

—	Transport rutier

—	Transport feroviar

—	Transport urban

—	Renovarea clădirilor

—

Porturi

—	Aeroporturi

Pentru a monetiza emisiile de gaze cu efect de seră, metodologia BEI privind amprenta de carbon poate fi utilizată și completată de publicația separată The Economic Appraisal of Investment Projects at the EIB (2013) (70) („Evaluarea economică a proiectelor de investiții ale BEI”) și Shadow Cost of Carbon („Costul fictiv al carbonului”) (a se vedea secțiunea 3.2.2.4).

Metodologia BEI este în conformitate cu Cadrul instituțiilor financiare internaționale pentru o abordare armonizată a contabilității gazelor cu efect de seră, publicat în noiembrie 2015.

Multe proiecte de infrastructură conduc la reduceri sau creșteri ale emisiilor în comparație cu scenariul în care proiectul s-ar realiza, denumite emisii de referință. În plus, multe proiecte emit gaze cu efect de seră în atmosferă fie direct (de exemplu, emisii generate de arderea combustibililor sau de procesele de producție), fie indirect prin achiziționarea de energie electrică și/sau căldură.

Gazele cu efect de seră incluse în metodologia BEI privind amprenta de carbon includ cele șapte gaze enumerate în Protocolul de la Kyoto la CCONUSC (71), și anume: dioxidul de carbon (CO2); metanul (CH4); protoxidul de azot (N2O); hidrofluorcarburile (HFC-uri); perfluorcarburi (PFC-uri); hexafluorura de sulf (SF6); și trifluorura de azot (NF3). Procesul de cuantificare a emisiilor de gaze cu efect de seră convertește toate emisiile în tone de dioxid de carbon numite CO2e (echivalent) utilizând potențialul de încălzire globală (GWP) (72).

Evaluarea emisiilor de dioxid de carbon ar trebui să fie inclusă pe parcursul întregului ciclu de dezvoltare a proiectului, în vederea promovării variantelor și opțiunilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon, și să fie utilizată ca instrument de clasificare și selectare a opțiunilor (inclusiv în EIM și SEA).

Se recomandă adoptarea aceleiași abordări în etapa de planificare, de exemplu în sectorul transporturilor, unde principalele opțiuni de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră se concentrează asupra opțiunilor legate de configurarea operațională a rețelei și de selectarea modurilor și politicilor de transport.

Metodologia privind amprenta de carbon utilizează conceptul „domeniului de aplicare” definit de Protocolul privind gazele cu efect de seră (73).

Figura 5

Conceptul de „domeniu de aplicare” în cadrul metodologiei privind amprenta de carbon (74)

Sursă:

Figura 1 din publicația „Metodologiile BEI privind amprenta de carbon”

Tabelul 3

Prezentare generală a celor trei domenii de aplicare care fac parte din metodologia privind amprenta de carbon și din evaluarea emisiilor indirecte pentru infrastructura rutieră, feroviară și de transport public urban

Domeniu de aplicare	Infrastructura rutieră, feroviară și de transport public urban	Toate celelalte proiecte
Domeniu de aplicare 1: Emisiile directe de gaze cu efect de seră provin fizic din surse exploatate de proiect. De exemplu, emisiile produse prin arderea combustibililor fosili, prin procese industriale și prin emisii fugitive, cum ar fi agenții frigorifici sau scurgerile de metan.	Dacă este cazul: Arderea combustibililor, proces/activitate, emisii fugitive	Da: Arderea combustibililor, proces/activitate, emisii fugitive
Domeniu de aplicare 2: Emisiile indirecte de gaze cu efect de seră asociate consumului de energie (energie electrică, încălzire, răcire și aburi), dar care nu sunt produse în cadrul proiectului. Acestea sunt incluse deoarece proiectul are un control direct asupra consumului de energie, de exemplu prin îmbunătățirea acestuia prin măsuri de eficiență energetică sau prin trecerea la consumul de energie electrică din surse regenerabile.	Dacă este cazul: Proiecte de infrastructură de transport (în principal căi ferate electrice) care sunt exploatate de proprietarul infrastructurii	Da: Electricitate, încălzire, răcire
Domeniu de aplicare 3: Alte emisii indirecte de gaze cu efect de seră care pot fi considerate o consecință a activităților proiectului (de exemplu, emisiile provenite din producția sau extracția materiilor prime și emisiile vehiculelor rezultate din utilizarea infrastructurii rutiere, inclusiv emisiile provenite din consumul de energie electrică al trenurilor și al vehiculelor electrice).	Da: Emisiile indirecte de gaze cu efect de seră generate de vehiculele care utilizează infrastructura de transport, inclusiv efectele transferului modal	Dacă este cazul: Emisii directe și exclusive din amonte sau din aval care intră în domeniile de aplicare 1 și 2

Metodologia privind amprenta de carbon include următoarele etape principale:

(1)	Definirea limitelor proiectului

(2)	Definirea perioadei de evaluare

(3)	Domeniile de aplicare ale emisiilor care trebuie incluse

(4)	Cuantificarea emisiilor absolute ale proiectului (Ab)

(5)	Identificarea și cuantificarea emisiilor de referință (Be)

(6)	Calcularea emisiilor relative (Re = Ab - Be)

Limita proiectului descrie ce trebuie inclus în calculul emisiilor absolute și relative:

—

Emisiile absolute se bazează pe o limită a proiectului care include toate emisiile semnificative din domeniile de aplicare 1, 2 și 3 (după caz) care apar în cadrul proiectului. De exemplu, limita pentru o porțiune de autostradă ar fi lungimea autostrăzii stabilită în contractul de finanțare, întrucât proiectul și calculul emisiilor absolute ar acoperi emisiile de gaze cu efect de seră ale vehiculelor care utilizează respectiva porțiune de autostradă într-un an tipic.

—

Emisiile relative se bazează pe o limită a proiectului care acoperă în mod adecvat scenariile „cu proiect” și „fără proiect”. Sunt incluse toate emisiile semnificative din domeniile de aplicare 1, 2 și 3 (după caz), dar ar putea necesita, de asemenea, o limită în afara limitelor fizice ale proiectului pentru a reprezenta valoarea de referință. De exemplu, fără autostradă, traficul ar crește pe drumurile secundare în afara limitelor fizice ale proiectului. Calculul emisiilor relative va utiliza o limită care acoperă întreaga regiune afectată de proiect.

Emisiile absolute (Ab) de gaze cu efect de seră reprezintă emisiile anuale estimate pentru un an mediu de funcționare a proiectului.

Emisiile de referință (Be) de gaze cu efect de seră sunt emisiile care ar fi generate în cadrul scenariului alternativ preconizat ce reprezintă în mod rezonabil emisiile care ar fi generate în cazul în care proiectul nu ar fi realizat.

Emisiile relative (Re) de gaze cu efect de seră reprezintă diferența dintre emisiile absolute și emisiile de referință.

Emisiile absolute și relative ar trebui cuantificate pentru un an de funcționare tipic.

Evaluarea emisiilor de dioxid de carbon ar trebui să fie inclusă pe parcursul întregului ciclu de dezvoltare a proiectului și să fie utilizată ca instrument de clasificare și selectare a opțiunilor în vederea promovării variantelor și opțiunilor cu emisii scăzute de dioxid de carbon, precum și a principiului „eficiența energetică înainte de toate”.

Evaluarea emisiilor de dioxid de carbon prezentată în prezentele orientări este, prin urmare, un instrument mai elaborat în sprijinul tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, care depășește cu mult evaluarea punctuală care însoțește de obicei cererile de finanțare adresate unei instituții financiare.

Limita proiectului descrie ce trebuie inclus în calculul emisiilor absolute, al emisiilor de referință și al emisiilor relative.

Toate informațiile relevante ar trebui incluse atunci când se cuantifică emisiile de gaze cu efect de seră ale unui proiect.

Determinarea amprentei de carbon implică multe forme de incertitudine, inclusiv incertitudinea cu privire la identificarea efectelor secundare, cu privire la scenariile de referință și la estimările emisiilor de referință. Prin urmare, estimările privind gazele cu efect de seră sunt, prin definiție, aproximative.

Incertitudinile inerente estimărilor sau calculelor privind gazele cu efect de seră ar trebui reduse în măsura în care este posibil, iar metodele de estimare ar trebui să evite erorile. În cazul în care nivelul de precizie este scăzut, datele și ipotezele utilizate pentru cuantificarea emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui să fie prudente.

Prin urmare, metodologia privind amprenta de carbon ar trebui să se bazeze pe ipoteze, valori și proceduri prudente. Valorile și ipotezele prudente sunt cele care sunt mai susceptibile să supraestimeze emisiile absolute și emisiile relative „pozitive” (creșterile nete) și să subestimeze emisiile relative „negative” (reducerile nete). În cazul în care există diferențe în ceea ce privește nivelul de incertitudine sau de eroare între scenariile „cu proiect” și „fără proiect”, ar putea fi necesară o atenție deosebită.

3.2.2.2.   Evaluarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES)

Emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui evaluate în raport cu prezentele orientări pentru proiectele individuale de investiții cu emisii semnificative (75). În plus, utilizatorii sunt încurajați să verifice legislația aplicabilă investițiilor lor.

Tabelul următor stabilește pragurile stabilite pentru metodologia BEI privind amprenta de carbon.

Tabelul 4

Praguri pentru metodologia BEI privind amprenta de carbon  (76)

— Emisii absolute mai mari de 20 000 de tone de CO2e/an (pozitive sau negative)

— Emisii relative mai mari de 20 000 de tone de CO2e/an (pozitive sau negative)

Proiectele de infrastructură (77) cu emisii absolute și/sau relative de peste 20 000 de tone CO2e/an (pozitive sau negative) trebuie să facă atât obiectul etapei 1 (examinare), cât și al etapei 2 (analiză detaliată) ale procesului de imunizare la schimbările climatice pentru atenuarea schimbărilor climatice, astfel cum se arată în figura 7.

Cercetările (78) (privind portofoliul de proiecte al BEI) indică faptul că pragurile din tabelul 4 captează aproximativ 95 % din emisiile absolute și relative de gaze cu efect de seră generate de proiecte.

3.2.2.3.   Valori de referință (amprenta de carbon, analiza cost-beneficiu)

Scenariul de referință pentru metodologia privind amprenta de carbon este adesea denumit „alternativa probabilă” la plan/proiect, iar pentru analiza cost-beneficiu, „scenariul de referință contrafactual”. Pentru anumite proiecte, poate exista o diferență între aceste valori de referință. În astfel de cazuri, este important să se asigure coerența între cuantificarea emisiilor de gaze cu efect de seră și analiza cost-beneficiu. Acest lucru ar trebui să fie descris în mod adecvat în analiza cost-beneficiu (după caz) și să fie rezumat în documentația privind imunizarea la schimbările climatice.

ACB ia, de regulă, forma unei comparații între scenariile „cu proiect” și „fără proiect”. Din perspectiva imunizării la schimbările climatice (atenuării schimbărilor climatice), este important ca scenariul de referință al proiectului să reprezinte în mod credibil politica UE în domeniul climei. Acest lucru ar exclude, de exemplu, un scenariu de referință în care combustibilii cu emisii ridicate de dioxid de carbon sunt încă în uz în 2050. În schimb, acesta ar trebui să fie compatibil cu o traiectorie credibilă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES), în conformitate cu noile obiective climatice ale UE pentru 2030 și cu obiectivul neutralității climatice până în 2050.

3.2.2.4.   Costul fictiv al carbonului

Prezentele orientări utilizează costul fictiv al carbonului publicat de BEI ca fiind cea mai bună dovadă (79) disponibilă cu privire la costul îndeplinirii obiectivului de reducere a temperaturii al Acordului de la Paris (și anume obiectivul de 1,5 °C). Costul fictiv al carbonului este măsurat în termeni reali și indicat în prețurile pentru 2016.

Costul fictiv al carbonului care urmează să fie utilizat pentru proiectele de infrastructură pentru perioada 2021-2027 este prezentat în tabelul de mai jos (a se vedea, de asemenea, tabelul 6 cu valorile anuale pentru costul fictiv al carbonului).

Tabelul 5

Costul fictiv al carbonului pentru emisiile de gaze cu efect de seră și reducerea în EUR/tCO2e, prețuri pentru 2016

Anul	2020	2025	2030	2035	2040	2045	2050
EUR/tCO2e	80	165	250	390	525	660	800

Sursă:

Foaia de parcurs pentru perioada 2021-2025 a Grupului BEI privind rolul său de bancă pentru climă

Ca exemplu, luați în considerare un proiect în curs de evaluare pentru finanțare. Va fi nevoie de patru ani pentru construcție, iar apoi va fi exploatat începând cu 2025 pe o perioadă de 20 de ani – și anume până în 2045. Planul proiectului prevede emisii pentru fiecare an de funcționare. Pentru primul an de funcționare, emisiile sunt evaluate la 165 EUR/tonă. Valoarea estimată a emisiilor în 2030 este de 250 EUR/tonă. În cazul în care se estimează că proiectul va genera emisii în 2045, acestea sunt evaluate la 660 EUR/tonă.

Pentru a evita orice îndoială, aceste cifre sunt utilizate doar pentru a estima valoarea economiilor nete de emisii de dioxid de carbon sau emisiile în cadrul unor analize cost-beneficiu care reprezintă punctul de vedere al societății. Previziunile privind cererea și alte aspecte conexe ale analizei economice sau ale viabilității economice a proiectelor sunt determinate de semnalele actuale ale prețurilor de pe piață, care sunt influențate de întreaga gamă de politici de sprijin.

Figura de mai jos ilustrează costul fictiv al carbonului pentru perioada 2020-2050:

Figura 6

Costul fictiv al carbonului pentru emisiile de gaze cu efect de seră și reducerile în EUR/tCO2e, prețuri pentru 2016

Sursă:

Foaia de parcurs pentru perioada 2021-2025 a Grupului BEI privind rolul său de bancă pentru climă

Tabelul 6 prezintă costul fictiv al carbonului pentru fiecare an în perioada 2020-2050. Valorile din tabelul 6 sunt calculate pe baza valorilor din tabelul 5.

Tabelul 6

Costul fictiv al carbonului pe an, în EUR/tCO2e, prețuri pentru 2016

Anul	EUR/tCO2e	Anul	EUR/tCO2e	Anul	EUR/tCO2e	Anul	EUR/tCO2e
2020	80	2030	250	2040	525	2050	800
2021	97	2031	278	2041	552
2022	114	2032	306	2042	579
2023	131	2033	334	2043	606
2024	148	2034	362	2044	633
2025	165	2035	390	2045	660
2026	182	2036	417	2046	688
2027	199	2037	444	2047	716
2028	216	2038	471	2048	744
2029	233	2039	498	2049	772

Costul fictiv al carbonului reprezintă o valoare minimă care trebuie utilizată pentru a monetiza emisiile și reducerile de gaze cu efect de seră. Pot fi utilizate valori mai mari pentru costul fictiv al carbonului în scopul imunizării la schimbările climatice și al analizei cost-beneficiu, de exemplu atunci când statul membru sau instituția creditoare în cauză utilizează valori mai mari sau în cazul în care există alte cerințe. Costul fictiv al carbonului poate fi, de asemenea, ajustat atunci când devin disponibile mai multe informații.

ACB va include, de obicei, actualizarea emisiilor de GES monetizate. Se face trimitere la ghidul Comisiei (80), care explică rata de actualizare socială. Ghidul recomandă utilizarea ratei de actualizare socială de 5 % pentru proiecte majore în țările beneficiare ale Fondului de coeziune și a ratei de 3 % pentru celelalte state membre (81). Deși ghidul se referă la perioada 2014-2020, acesta rămâne o referință utilă pentru perioada 2021-2027. Documentația privind imunizarea la schimbările climatice ar trebui să descrie rata de actualizare socială utilizată.

3.2.2.5.   Verificarea compatibilității cu o traiectorie credibilă a GES până în 2030 și 2050

Inițiatorul proiectului ar trebui să verifice compatibilitatea proiectului cu o traiectorie credibilă conformă cu (82) obiectivele UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și 2050 și cu obiectivele Acordului de la Paris și ale Legii europene a climei (a se vedea capitolul 3.1). În cadrul acestui proces, pentru infrastructura cu o durată de viață dincolo de anul 2050, inițiatorul proiectului ar trebui, de asemenea, să verifice compatibilitatea proiectului cu, de exemplu, exploatarea, întreținerea și dezafectarea finală în condiții de neutralitate climatică. Acest lucru poate implica luarea în considerare a aspectelor legate de economia circulară încă de la începutul ciclului de dezvoltare a proiectului și a tranziției către surse regenerabile de energie.

În plus, Regulamentul (UE) nr. 2018/1999 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice (Regulamentul privind guvernanța) prevede un mecanism de guvernanță bazat pe strategii pe termen lung, pe planuri naționale integrate privind energia și clima, care acoperă perioade de zece ani cuprinse între 2021 și 2030, pe rapoarte naționale intermediare integrate corespunzătoare privind energia și clima elaborate de statele membre și pe monitorizarea integrată de către Comisie.

Planurile naționale integrate privind energia și clima stabilesc obiectivele, țintele și contribuțiile naționale pentru cele cinci dimensiuni ale uniunii energetice, inclusiv dimensiunea „decarbonizare”, care se referă la „angajamentel[e] pe termen lung ale Uniunii privind reducerea gazelor cu efect de seră, în conformitate cu Acordul de la Paris, alte obiective, inclusiv obiective sectoriale și obiective de adaptare”.

Planurile naționale integrate privind energia și clima reprezintă o referință suplimentară și relevantă pentru verificarea compatibilității cu o traiectorie credibilă în materie de GES (atunci când planurile naționale integrate privind energia și clima vor fi modificate și evaluate în 2023 pentru a include noile obiective ale UE pentru 2030 și privind neutralitatea climatică până în 2050 potrivit Legii europene a climei).

Inițiatorul proiectului ar trebui să demonstreze că emisiile de gaze cu efect de seră generate de proiect vor fi limitate într-un mod care să fie în concordanță cu obiectivele generale ale UE pentru 2030 și 2050 și cu alte ținte mai ambițioase pentru sectorul din care face parte proiectul.

3.3.   Adaptarea la schimbările climatice (rezistența la schimbările climatice)

Infrastructura (83) este, de obicei, de lungă durată și poate fi expusă timp de mulți ani la o climă schimbătoare, cu fenomene meteorologice extreme și cu efecte climatice din ce în ce mai nefavorabile și frecvente.

Sub supravegherea și controlul autorităților publice în cauză, evaluarea vulnerabilității și a riscurilor climatice contribuie la identificarea riscurilor climatice semnificative. Evaluarea reprezintă baza pentru identificarea, examinarea și punerea în aplicare a unor măsuri de adaptare specifice. Acest lucru va contribui la reducerea riscului rezidual până la un nivel acceptabil.

Inițiatorul proiectului ar trebui să furnizeze autorităților publice toate informațiile necesare pentru a verifica dacă nivelul acceptabil al riscurilor climatice reziduale a fost stabilit ținând seama în mod corespunzător de toate cerințele juridice, tehnice sau de altă natură.

Astfel cum s-a explicat în capitolul 4 și în anexa C, se recomandă integrarea evaluării vulnerabilității climatice și a riscurilor încă de la începutul procesului de elaborare a proiectului (84), inclusiv EIM, deoarece aceasta va oferi, în general, cea mai largă gamă de posibilități pentru selectarea opțiunilor optime de adaptare.

De exemplu, amplasamentul proiectului, care este adesea decis într-un stadiu incipient, poate fi decisiv pentru evaluarea vulnerabilității la schimbările climatice și a riscurilor. De obicei, vor exista mai multe constrângeri atunci când evaluarea vulnerabilității și a riscurilor climatice va fi inițiată mai târziu în cadrul dezvoltării proiectului, ceea ce ar putea duce la alegerea unor soluții sub nivelul optim.

Figura 7

Prezentare generală a procesului de adaptare la schimbările climatice pentru imunizarea la schimbările climatice

Măsurile de adaptare la schimbările climatice pentru proiectele de infrastructură se concentrează pe asigurarea unui nivel adecvat de reziliență la impactul schimbărilor climatice, care include fenomenele extreme precum inundații mai intense, ruperi de nori, secetă, valuri de căldură, incendii forestiere, furtuni și alunecări de teren și uragane, precum și fenomene cu o evoluție lentă, cum ar fi creșterea preconizată a nivelului mării și modificări ale precipitațiilor medii, umidității solului și umidității aerului.

Pe lângă luarea în considerare a rezistenței la schimbările climatice a proiectului, trebuie să existe măsuri care să garanteze că proiectul nu sporește vulnerabilitatea structurilor economice și sociale învecinate. Acest lucru s-ar putea întâmpla, de exemplu, dacă un proiect include un dig care ar putea crește riscul de inundații în vecinătate.

Figura 8

Imagine de ansamblu orientativă privind evaluarea vulnerabilității și a riscurilor climatice și identificarea, evaluarea și planificarea/integrarea măsurilor de adaptare relevante

Orientările de față permit utilizarea unor abordări alternative la evaluarea vulnerabilității și a riscurilor climatice descrise, care sunt abordări și cadre metodologice recente și recunoscute la nivel internațional, de exemplu abordarea aplicată de IPCC în contextul celui de al 6-lea raport de evaluare (AR6) (85). Obiectivul rămâne acela de a identifica riscurile climatice semnificative ca bază pentru identificarea, evaluarea și punerea în aplicare a unor măsuri de adaptare specifice.

3.3.1.   Examinare – Etapa 1 (adaptare)

Analizarea vulnerabilității unui proiect la schimbările climatice reprezintă un pas important în identificarea măsurilor de adaptare adecvate care trebuie luate. Analiza este împărțită în trei etape, care cuprind o analiză a sensibilității, o evaluare a expunerii actuale și viitoare și apoi o combinație a celor două pentru evaluarea vulnerabilității.

De regulă, specialiștii tehnici specifică în mod clar nivelul și rezoluția datelor necesare pentru a analiza problemele în mod suficient.

Scopul analizei vulnerabilității (86) este de a identifica pericolele climatice relevante (87) pentru tipul specific de proiect în amplasamentul planificat. Vulnerabilitatea unui proiect este o combinație de două aspecte: cât de sensibile sunt componentele proiectului la pericolele climatice în general (sensibilitate) și probabilitatea ca aceste pericole să apară la amplasamentul proiectului în prezent și în viitor (expunere). Aceste două aspecte pot fi evaluate separat (conform descrierii de mai jos) sau împreună.

Figura 9

Prezentare generală a etapei de examinare cu analiza vulnerabilității

Figura 9 oferă o imagine de ansamblu a analizei sensibilității, a expunerii și a vulnerabilității, care constituie etapa 1 (examinare) a întregului proces ilustrat în figura 8.

O examinare inițială se poate concentra asupra pericolelor climatice clasificate ca „ridicate” în analiza sensibilității și/sau în analiza expunerii, ca date de intrare pentru evaluarea vulnerabilității.

3.3.1.1.   Sensibilitatea

Scopul analizei sensibilității este de a identifica pericolele climatice care sunt relevante pentru tipul specific de proiect, indiferent de amplasamentul acestuia. De exemplu, creșterea nivelului mării este probabil să reprezinte un pericol semnificativ pentru majoritatea proiectelor din porturile maritime, indiferent de amplasamentul acestora.

Analiza sensibilității ar trebui să acopere proiectul în mod cuprinzător, analizând diferitele componente ale acestuia și modul în care acesta funcționează în cadrul rețelei sau al sistemului mai larg, de exemplu făcând distincție între cele patru teme:

—	active și procese la fața locului;

—	factori de producție precum apa și energia;

—	rezultate precum produsele și serviciile;

—	accesul și legăturile de transport, chiar dacă nu se află sub controlul direct al proiectului.

Atribuirea punctajelor de sensibilitate pentru tipurile de proiecte este realizată cel mai bine de către experți tehnici, și anume ingineri și alți specialiști care cunosc bine proiectul.

În plus, elaborarea proiectului poate depinde în mod esențial de parametri specifici (de inginerie sau de altă natură). De exemplu, proiectarea unui pod ar putea depinde în mod esențial de nivelul apei râului pe care îl traversează; sau funcționarea neîntreruptă a unei centrale termice ar putea depinde în mod esențial de o cantitate suficientă de apă de răcire și de nivelul minim al apei și de temperatura maximă a apei din râul adiacent. Poate fi important să se includă astfel de parametri critici de proiectare în analiza sensibilității la schimbările climatice.

Figura 10 oferă o imagine de ansamblu a analizei sensibilității, care face parte din etapa 1 (examinare), astfel cum se ilustrează în figura 7.

Figura 10

Prezentare generală a analizei sensibilității

Pentru fiecare temă și pericol climatic trebuie să se acorde calificativul „ridicat”, „mediu” sau „scăzut”:

—	sensibilitate ridicată: pericolul climatic ar putea avea un impact semnificativ asupra activelor și proceselor, intrărilor, ieșirilor și legăturilor de transport;

—	sensibilitate medie: pericolul climatic ar putea avea un impact minor asupra activelor și proceselor, intrărilor, ieșirilor și legăturilor de transport;

—	sensibilitate scăzută: pericolul climatic nu are niciun impact (sau are un impact nesemnificativ).

3.3.1.2.   Expunere

Scopul analizei expunerii este de a identifica pericolele care sunt relevante pentru amplasamentul planificat al proiectului, indiferent de tipul de proiect. De exemplu, inundațiile ar putea reprezenta un pericol climatic semnificativ pentru un amplasament din apropierea unui râu dintr-o zonă inundabilă.

Prin urmare, analiza expunerii se concentrează asupra amplasamentului, în timp ce analiza sensibilității se concentrează pe tipul de proiect.

Analiza expunerii poate fi împărțită în două părți: expunerea la clima actuală și expunerea la clima viitoare. Datele istorice și actuale disponibile pentru amplasamentul proiectului (sau amplasamentele alternative ale proiectului) ar trebui utilizate pentru a evalua expunerea climatică actuală și anterioară. Proiecțiile modelului climatic pot fi utilizate pentru a înțelege modul în care nivelul de expunere se poate modifica în viitor. O atenție deosebită ar trebui acordată modificărilor frecvenței și intensității fenomenelor meteorologice extreme.

Figura 11 oferă o imagine de ansamblu a analizei expunerii, care face parte din etapa 1 (examinare), astfel cum se ilustrează în figura 7.

Figura 11

Prezentare generală a analizei expunerii

Diferitele amplasamente geografice pot fi expuse la diferite pericole climatice. Este util să se înțeleagă modul în care expunerea diferitelor zone geografice din Europa se va schimba ca urmare a schimbărilor climatice, astfel cum se ilustrează în lista de mai jos.

De exemplu:

—	zonele în care oamenii depind de resursele naturale pentru a obține venituri/mijloace de trai

—	zonele de coastă, insulele și zonele offshore sunt deosebit de expuse la furtunile, înălțimile valurilor, inundațiile și eroziunile costiere tot mai mari;

—	zonele cu precipitații sezoniere scăzute și în scădere sunt adesea mai expuse la riscuri tot mai mari de secetă, de alunecări de teren și de incendii forestiere;

—	zonele cu temperatură ridicată și în creștere sunt adesea mai expuse riscului de valuri de căldură;

—	zonele cu precipitații sezoniere crescute (posibil combinate cu topirea mai rapidă a zăpezii și ruperile de nori) sunt adesea mai expuse la viituri și eroziune;

—	zonele care conțin atât elemente de patrimoniu cultural material, cât și imaterial.

Este important să se înțeleagă care sunt zonele expuse și cum vor fi afectate acestea și persoanele care trăiesc acolo, deoarece, adesea, aceste zone vor beneficia cel mai mult de pe urma adaptării proactive.

Cu cât datele au un caracter mai local și mai specific, cu atât mai precisă și mai relevantă va fi evaluarea (a se vedea, de exemplu, lista surselor de date pentru clima viitoare în secțiunea 3.1).

Unele pericole ar putea necesita date și studii specifice locului, de exemplu privind viiturile rapide.

3.3.1.3.   Vulnerabilitatea

Analiza vulnerabilității combină rezultatul analizei sensibilității cu analiza expunerii (atunci când este evaluată separat).

Figura 12 oferă o imagine de ansamblu a analizei vulnerabilității, care reunește constatările din analizele de sensibilitate și de expunere (a se vedea figura 7).

Figura 12

Prezentare generală a analizei vulnerabilității

Evaluarea vulnerabilității vizează identificarea pericolelor potențiale semnificative și a riscurilor aferente și constituie baza pentru decizia de a continua etapa de evaluare a riscurilor. De regulă, dezvăluie cele mai relevante pericole pentru evaluarea riscurilor (acestea pot fi considerate vulnerabilități clasificate ca fiind „ridicate” și, eventual, „medii”, în funcție de barem). Dacă evaluarea vulnerabilității concluzionează că toate vulnerabilitățile sunt clasificate ca fiind scăzute sau nesemnificative în mod justificat, ar putea să nu mai fie necesară nicio altă evaluare (climatică) a riscurilor (cu aceasta se încheie examinarea și etapa 1). Cu toate acestea, decizia privind vulnerabilitățile de a trece la o analiză detaliată a riscurilor va depinde de evaluarea justificată a inițiatorului proiectului și a echipei de evaluare a climei.

Amplasamentul unei infrastructuri, împreună cu capacitatea de adaptare a întreprinderilor, a administrațiilor și a comunităților locale, poate influența sensibilitatea și vulnerabilitatea unui activ la schimbările climatice. Vulnerabilitatea la mai multe pericole climatice poate fi, de asemenea, puternic specifică sectorului și strâns legată de tehnologia utilizată pentru construcție și exploatare.

3.3.2.   Analiză detaliată – Etapa 2 (adaptare)

3.3.2.1.   Impact, probabilitate și riscuri climatice

Evaluarea riscurilor oferă o metodă structurată de analiză a pericolelor climatice și a impactului acestora pentru a furniza informații în vederea luării deciziilor.

Acest proces funcționează prin evaluarea probabilităților și a severității impactului asociat pericolelor identificate în evaluarea vulnerabilității (sau în examinarea inițială a pericolelor relevante) și prin evaluarea importanței riscului pentru succesul proiectului.

Procesul ar trebui să facă parte din logica generală de evaluare a riscurilor proiectului care se răsfrânge asupra întregului proces de dezvoltare a proiectului, astfel încât riscul să poată fi abordat în mod holistic, și nu ca o evaluare de sine stătătoare.

Se recomandă ca procesul de evaluare a riscurilor să înceapă cât mai devreme posibil în planificarea proiectului, deoarece riscurile identificate timpuriu pot fi, de obicei, gestionate și/sau evitate mai ușor și mai eficient din punctul de vedere al costurilor.

Scopul este de a cuantifica importanța riscurilor pentru proiect în condițiile climatice actuale și viitoare.

Figura 13 oferă o imagine de ansamblu a analizei probabilității, a analizei impactului și a evaluării riscurilor, care constituie baza pentru identificarea, evaluarea, selectarea și punerea în aplicare a măsurilor de adaptare. Procesul complet este ilustrat în figura 8.

Figura 13

Prezentare generală a evaluării riscurilor climatice în etapa 2

În comparație cu analiza vulnerabilității, evaluarea riscurilor facilitează mai prompt identificarea lanțurilor mai lungi cauză-efect care asociază pericolele climatice cu modul în care proiectul funcționează la nivelul mai multor dimensiuni (tehnică, de mediu, socială/de incluziune/accesibilitate și financiară etc.) și analizează interacțiunile dintre factori. Prin urmare, o evaluare a riscurilor poate identifica aspecte care nu sunt abordate de evaluarea vulnerabilității.

ISO 14091 (88) utilizează conceptul de „lanțuri de impact”, un instrument eficace ce contribuie la o mai bună înțelegere, vizualizare, sistematizare și ierarhizare a factorilor care generează riscuri în sistem. Lanțurile de impact servesc drept punct de plecare analitic pentru evaluarea globală a riscurilor. Acestea precizează care sunt pericolele ce ar putea genera un impact direct și indirect asupra schimbărilor climatice și, prin urmare, formează structura de bază pentru evaluarea riscurilor. Ele servesc drept instrumente de comunicare importante pentru a discuta ce trebuie analizat și ce parametri climatici și socioeconomici, biofizici sau de altă natură ar trebui luați în considerare. Astfel, sunt utile pentru identificarea acțiunilor de adaptare specifice care trebuie întreprinse.

Evaluarea riscurilor poate include opiniile avizate din partea echipei de evaluare și o analiză a literaturii de specialitate/datelor istorice conexe. Adesea implică desfășurarea unui atelier de identificare a riscurilor (89) în vederea identificării pericolelor, a consecințelor și a principalelor riscuri legate de climă și pentru a conveni asupra analizei suplimentare necesare în vederea evaluării importanței riscurilor.

Evaluarea detaliată a riscurilor ia, de regulă, forma unor evaluări cantitative sau semicantitative, care implică adesea modelarea numerică. Evaluările sunt cel mai bine realizate în cadrul unor reuniuni mai mici sau al unor analize de specialitate.

3.3.2.2.   Probabilitate

Această parte a evaluării riscurilor analizează probabilitatea ca pericolele climatice identificate să apară într-un anumit interval de timp, de exemplu pe durata de viață a proiectului.

Figura 14 oferă o imagine de ansamblu ilustrativă a analizei probabilității, care face parte din etapa 2, astfel cum se ilustrează în figura 13. De asemenea, ar putea fi utilizate bareme alternative pentru a evalua probabilitatea, de exemplu, baremul utilizat de IPCC (90).

Figura 14

Prezentare generală a analizei probabilității

Pentru unele riscuri climatice, poate exista o incertitudine considerabilă cu privire la probabilitatea apariției. Aceasta poate necesita utilizarea de opinii avizate, pe baza celor mai bune informații și date disponibile în prezent din registre, statistici, simulări și cunoștințe actuale/trecute obținute în urma consultărilor cu părțile interesate. De asemenea, aceasta ar trebui să includă trimiteri la datele și proiecțiile climatice naționale, regionale și/sau locale. Ar trebui să se acorde o atenție suplimentară modului în care probabilitatea apariției riscurilor climatice poate evolua în timp. De exemplu, creșterea temperaturii medii determinată de schimbările climatice poate determina creșterea semnificativă a probabilității anumitor riscuri climatice pe durata de viață a unui proiect.

3.3.2.3.   Impactul

Această parte a evaluării riscurilor analizează consecințele în cazul în care apare pericolul climatic identificat. Acesta ar trebui evaluat în funcție de un barem privind impactul pentru fiecare pericol. Acest aspect este denumit, de asemenea, gravitate sau magnitudine.

Consecințele se referă, în general, la active corporale și operațiuni, la sănătate și siguranță, la impactul asupra mediului, la impactul social, la impactul asupra accesibilității pentru persoanele cu handicap, la implicațiile financiare și la riscul reputațional. Este posibil ca evaluarea să trebuiască să acopere capacitatea de adaptare a sistemului în care funcționează proiectul. De asemenea, poate fi relevant să se analizeze cât de importantă este această infrastructură pentru rețeaua sau sistemul mai larg (și anume, caracterul critic) și dacă aceasta poate conduce la un impact suplimentar mai amplu și la efecte în cascadă suplimentare.

Figura 15 oferă o imagine de ansamblu a analizei de impact, care face parte din etapa 2, astfel cum se ilustrează în figura 13.

Figura 15

Prezentare generală a analizei impactului

În general, proiectele de infrastructură au durate de viață lungi, adesea cuprinse între 30 și 80 de ani. Cu toate acestea, lucrările temporare și de urgență, de exemplu, pot avea o durată de viață mai scurtă. Nu toate componentele unui proiect de infrastructură trebuie evaluate pentru aceeași durată de viață (lungă). De exemplu, liniile de cale ferată vor fi înlocuite (ca parte a întreținerii periodice) mai des decât terasamentul de cale ferată. Adesea, proiectele de infrastructură cu o durată de viață mai mică de cinci ani nu vor necesita utilizarea proiecțiilor climatice, dar ar trebui să fie în continuare reziliente la schimbările climatice actuale.

Pentru o serie de pericole climatice, se poate preconiza (91) că probabilitatea și impactul vor varia pe durata de viață a proiectului, pe măsură ce încălzirea globală și schimbările climatice se agravează. Modificările preconizate în ceea ce privește probabilitatea și impactul ar trebui integrate în evaluarea riscurilor. În acest scop, poate fi utilă împărțirea duratei de viață într-o succesiune de perioade mai scurte (de exemplu, 10-20 de ani). Ar trebui să se acorde o atenție deosebită fenomenelor meteorologice extreme și efectelor în cascadă.

După cum se ilustrează mai jos, evaluarea riscurilor ar trebui să acopere domeniile de risc relevante pentru fiecare scenariu de schimbări climatice și mai multe niveluri de consecințe:

Tabelul 7

Amploarea consecințelor în diferite domenii de risc  (*1)  (92)

Domenii de risc	Amploarea consecințelor
	1 Nesemnificative	2 Minore	3 Moderate	4 Majore	5 Catastrofă
Pagube produse asupra activelor / Tehnice / Funcționale	Impactul poate fi absorbit prin activitatea normală	Un eveniment advers care poate fi absorbit prin luarea de măsuri de continuitate a activității	Un eveniment grav care necesită acțiuni suplimentare de urgență pentru continuitatea activității	Un eveniment critic care necesită acțiuni extraordinare/de urgență pentru continuitatea activității	Dezastru cu potențialul de a conduce la oprirea, prăbușirea sau pierderea activului/rețelei
Securitate și sănătate	Caz de prim ajutor	Leziuni minore, tratament medical	Vătămare gravă sau pierderi de activitate	Vătămări majore sau multiple, vătămare permanentă sau handicap	Decese unice sau multiple
Mediu	Niciun impact asupra mediului de referință. Localizat în zona sursă. Nu este necesară recuperarea	Localizate în cadrul amplasamentului. Recuperare măsurabilă în termen de o lună de la impact	Pagube moderate cu un posibil efect mai amplu. Recuperare în decurs de un an	Pagube semnificative cu efect local. Recuperare cu o durată mai mare de un an. Nerespectarea reglementărilor/autorizației de mediu	Pagube semnificative cu efect pe scară largă. Recuperare cu o durată mai mare de un an. Perspective limitate de recuperare deplină
Social	Niciun impact social negativ	Impact social localizat, temporar	Impact social localizat, pe termen lung	Incapacitatea de a proteja categoriile sărace sau vulnerabile (93). Impact social național, pe termen lung	Pierderea autorizației sociale de funcționare. Proteste comunitare
Financiar (pentru un singur eveniment extrem sau impactul mediu anual) (*2)	x % RIRE (*3) < 2 % din cifra de afaceri	x % RIRE 2-10 % din cifra de afaceri	x % RIRE 10-25 % din cifra de afaceri	x % RIRE 25-50 % din cifra de afaceri	x % RIRE > 50 % din cifra de afaceri
Reputație	Impact localizat, temporar asupra opiniei publice	Impact localizat, pe termen scurt asupra opiniei publice	Impact local pe termen lung asupra opiniei publice cu acoperire mediatică negativă la nivel local	Impact național pe termen scurt asupra opiniei publice; cu acoperire mediatică negativă la nivel național	Impact național pe termen lung cu potențial de a afecta stabilitatea guvernului
Cultural Spații de patrimoniu și culturale	Impact nesemnificativ	Impact pe termen scurt. Recuperare sau reparare posibilă.	Pagube majore cu impact mai larg asupra industriei turismului	Pagube semnificative cu impact național și internațional	Pierderi permanente cu impact asupra societății

3.3.2.4.   Riscuri

După evaluarea probabilității și a impactului fiecărui pericol, nivelul de importanță al fiecărui risc potențial poate fi estimat prin combinarea celor doi factori. Riscurile pot fi trasate pe o matrice a riscurilor (ca parte a evaluării globale a riscurilor proiectului) pentru a identifica cele mai importante riscuri potențiale și pe cele în cazul cărora trebuie luate măsuri de adaptare.

Figura 16

Prezentare generală a evaluării riscurilor

Figura 16 oferă o imagine de ansamblu a evaluării riscurilor, care reunește constatările analizei probabilității și a impactului (a se vedea figura 13).

Responsabilitatea evaluării nivelului acceptabil de risc sau a relevanței le revine inițiatorului proiectului și echipei de experți care efectuează evaluarea, ținând seama de circumstanțele proiectului.

Indiferent de clasificarea utilizată, aceasta trebuie justificată, specificată în mod clar și descrisă în mod clar și logic și integrată în mod coerent în evaluarea generală a riscurilor proiectului. De exemplu, se poate considera că un eveniment catastrofal, chiar dacă este rar sau improbabil, reprezintă în continuare un risc extrem pentru proiect, deoarece consecințele sunt atât de grave.

3.3.2.5.   Măsuri de adaptare

În cazul în care evaluarea riscurilor concluzionează că există riscuri climatice semnificative pentru proiect, riscurile trebuie gestionate și reduse la un nivel acceptabil.

Pentru fiecare risc semnificativ identificat, ar trebui evaluate măsuri de adaptare specifice. Măsurile preferate ar trebui apoi integrate în conceperea proiectului și/sau în funcționarea acestuia pentru a îmbunătăți reziliența la schimbările climatice (94).

Figura 17 oferă o imagine de ansamblu a procesului de identificare, evaluare/selectare și punere în aplicare/integrare/planificare a opțiunilor de adaptare, pe baza etapelor anterioare prezentate în figura 8.

Figura 17

Prezentare generală a procesului de identificare, evaluare și planificare/integrare a opțiunilor de adaptare

Volumul literaturii de specialitate și experiența privind opțiunile de adaptare, evaluarea și planificarea (95), precum și resursele aferente (96) din statele membre sunt din ce în ce mai mari.

Mai multe informații privind planificarea adaptării în statele membre sunt disponibile pe site-ul Climate-ADAPT (97).

Adaptarea va implica adesea adoptarea unei combinații de măsuri structurale și nestructurale. Printre măsurile structurale se numără modificarea proiectării sau a specificațiilor activelor fizice și a infrastructurii sau adoptarea unor soluții alternative sau îmbunătățite. Măsurile nestructurale includ amenajarea teritoriului, programe îmbunătățite de monitorizare sau de răspuns în situații de urgență, activități de formare a personalului și de transfer de competențe, dezvoltarea unor cadre strategice sau corporative de evaluare a riscurilor climatice, soluții financiare precum asigurarea împotriva eșecului lanțului de aprovizionare sau servicii alternative.

Ar trebui evaluate diferite opțiuni de adaptare pentru a identifica măsura sau combinația adecvată de măsuri care pot fi puse în aplicare pentru a reduce riscul la un nivel acceptabil.

Stabilirea „nivelului acceptabil” de risc depinde de echipa de experți care efectuează evaluarea și de riscul pe care inițiatorul proiectului este pregătit să îl accepte. De exemplu, pot exista aspecte ale proiectului considerate a fi infrastructură neesențială, pentru care costurile măsurilor de adaptare depășesc beneficiile evitării riscurilor, iar cea mai bună opțiune ar fi aceea de a asumare a posibilității ca infrastructura neesențială să eșueze în anumite circumstanțe.

Având în vedere incertitudinea considerabilă în ceea ce privește previziunile viitoare privind riscurile legate de schimbările climatice, soluția este adesea aceea de a identifica variante de adaptare (în cazurile în care este posibil) care să funcționeze bine în situația actuală și în toate scenariile viitoare. Astfel de măsuri sunt adesea denumite opțiuni „cu nivel redus de regret” sau „fără regrete”.

De asemenea, ar putea fi oportun să se ia în considerare măsuri flexibile/adaptative, cum ar fi monitorizarea situației și punerea în aplicare a unor măsuri fizice numai atunci când situația atinge un prag critic (sau luarea în considerare a traiectoriilor de adaptare (98)). Această opțiune poate fi deosebit de utilă atunci când previziunile climatice indică niveluri ridicate de incertitudine. Acest lucru este adecvat atât timp cât pragurile sau punctele de declanșare sunt stabilite în mod clar și se poate dovedi că măsurile viitoare propuse abordează riscurile în mod suficient. Monitorizarea ar trebui să fie integrată în procesele de gestionare a infrastructurii.

Evaluarea opțiunilor de adaptare poate fi cantitativă sau calitativă, în funcție de disponibilitatea informațiilor și de alți factori. În anumite circumstanțe, cum ar fi infrastructura cu valoare relativ scăzută, cu riscuri climatice limitate, aceasta poate fi suficientă printr-o evaluare rapidă de specialitate. În alte circumstanțe, în special în cazul opțiunilor cu un impact socioeconomic semnificativ, va fi important să se utilizeze informații mai cuprinzătoare, de exemplu cu privire la distribuția probabilității pericolului climatic, la valoarea economică a pagubelor (evitate) asociate și la riscurile reziduale.

Următorul pas este integrarea opțiunilor de adaptare evaluate în proiect, în etapa de dezvoltare adecvată, inclusiv planificarea investițiilor și a finanțării, monitorizarea și planificarea răspunsului, definirea rolurilor și responsabilităților, modalitățile de organizare, formarea, proiectarea tehnică și asigurarea conformității opțiunilor cu orientările naționale și cu legislația aplicabilă.

În plus, ca bună practică de gestionare, ar trebui să se efectueze o monitorizare continuă pe întreaga durată de viață operațională a proiectului, pentru: (i) a verifica acuratețea evaluării și a contribui la evaluările și proiectele viitoare; și (ii) a identifica dacă este probabil să se atingă anumite puncte sau praguri de declanșare, indicând necesitatea unor măsuri de adaptare suplimentare (și anume, adaptarea în etape).

Pilonul de adaptare al imunizării la schimbările climatice ar trebui să includă:

—	verificarea coerenței proiectului de infrastructură cu strategiile și planurile UE și, după caz, naționale, regionale și locale privind adaptarea la schimbările climatice, precum și cu alte documente strategice și de planificare relevante; și

—	evaluarea domeniului de aplicare și a necesității unei monitorizări și a unei urmăriri periodice, de exemplu a ipotezelor critice în ceea ce privește viitoarele schimbări climatice.

Ambele aspecte ar trebui să fie integrate în mod corespunzător în ciclul de dezvoltare a proiectului.

4.   IMUNIZAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI GESTIONAREA CICLULUI PROIECTULUI (PCM)

Gestionarea ciclului proiectului (PCM) este procesul de planificare, organizare, coordonare și verificare a unui proiect în mod eficace și eficient pe parcursul etapelor sale, de la planificare, punere în aplicare, exploatare și până la dezafectare.

Imunizarea la schimbările climatice ar trebui integrată în gestionarea ciclului proiectului încă de la început, astfel cum este ilustrat în figura 18 și explicat în detaliu în anexa C.

Figura 18

Prezentare generală a imunizării la schimbările climatice și a gestionării ciclului proiectului (PCM)

Procesul de imunizare la schimbările climatice poate implica diferite organisme care să preia conducerea în diferite etape ale ciclului de dezvoltare a proiectului. De exemplu, autoritățile publice pot conduce etapa strategiei/planului, inițiatorul proiectului, etapa de fezabilitate/proiectare, iar proprietarii și administratorii activelor, ulterior.

Documentația privind imunizarea la schimbările climatice este adesea verificată înainte ca inițiatorul proiectului să prezinte finanțatorului cererea de aprobare a proiectului, astfel cum se arată în figura 19. În acest caz, verificarea ar trebui să fie efectuată de un verificator independent. Cu toate acestea, documentația ar putea fi verificată și de către finanțator, ca o primă etapă a procesului care a condus la decizia de investiție.

Figura 19

Organisme care conduc diferitele etape de dezvoltare a proiectelor

5.   IMUNIZAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE ȘI EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI (EIM)

Considerentele legate de schimbările climatice pot constitui o parte importantă a evaluării impactului asupra mediului (EIM) a unui proiect. Acest lucru este valabil pentru ambii piloni ai imunizării la schimbările climatice, și anume atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea.

Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) este definită în Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului (99), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului (100) (denumită în continuare Directiva EIM).

Directiva 2014/52/UE (Directiva EIM din 2014) se aplică, în conformitate cu articolul 3, proiectelor pentru care este inițiată procedura de încadrare (pentru proiectele din anexa II) sau a fost inițiată definirea domeniului de evaluare sau a fost prezentat raportul EIM de către inițiatorul proiectului (pentru proiectele din anexele I și II care fac obiectul unei proceduri EIM) la/după 16 mai 2017.

Directiva 2011/92/UE (Directiva EIM din 2011) se aplică proiectelor pentru care a fost inițiată procedura de încadrare (pentru proiectele din anexa II) sau a fost inițiată definirea domeniului de evaluare sau a fost prezentat raportul EIM de către dezvoltator (pentru proiectele din anexele I și II care fac obiectul unei proceduri EIM) înainte de 16 mai 2017.

Directiva EIM modificată include dispoziții privind schimbările climatice. În cazul proiectelor în temeiul Directivei EIM din 2014, există o suprapunere între procesul EIM și procesul de imunizare la schimbările climatice. Cele două procese ar trebui planificate împreună pentru a profita de suprapunere.

EIM se aplică proiectelor publice și private enumerate în anexele I și II la Directiva EIM. Se consideră că toate proiectele enumerate în anexa I au efecte semnificative asupra mediului și, prin urmare, fac obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului. Pentru proiectele enumerate în anexa II, autoritățile naționale trebuie să decidă dacă este necesară o evaluare a impactului asupra mediului. Acest lucru se realizează printr-o procedură de încadrare, prin care autoritatea competentă evaluează dacă un proiect ar avea efecte semnificative pe baza pragurilor/criteriilor sau a unei examinări de la caz la caz, ținând seama, în același timp, de criteriile prevăzute în anexa III la Directiva EIM.

Prezenta secțiune se axează pe proiectele care fac obiectul unei EIM, și anume proiectele din anexa I și proiectele din anexa II „încadrate” de către autoritățile competente.

Proiectele enumerate în anexele I și II la Directiva EIM (inclusiv orice modificări sau prelungiri ale proiectelor care, printre altele, prin natura sau amploarea lor, prezintă riscuri similare, în ceea ce privește efectele lor asupra mediului, cu cele pe care le prezintă proiectul în sine) vor justifica de obicei, pe baza tipurilor de proiecte indicate, imunizarea la schimbările climatice (atenuare și/sau adaptare).

Pentru proiectele din anexa II „eliminate” de către autoritățile competente în temeiul Directivei EIM din 2011, și anume atunci când nu este necesară o evaluare a impactului asupra mediului, ar putea fi totuși relevant să se realizeze o imunizare la schimbările climatice în conformitate cu aceste orientări, de exemplu pentru a respecta temeiul juridic pentru finanțarea UE vizată.

Figura 20

Evaluări de mediu (EA) și gestionarea ciclului proiectului (PCM)

A se vedea anexa D pentru orientări suplimentare privind aspectele legate de schimbările climatice în EIM.

În cele din urmă, considerentele legate de schimbările climatice pot constitui o componentă importantă a evaluării strategice de mediu (SEA) a unui plan sau program, stabilind cadrul pentru dezvoltarea anumitor proiecte. Acest lucru este valabil pentru ambii piloni ai imunizării la schimbările climatice, și anume atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea. A se vedea anexa E pentru orientări privind imunizarea la schimbările climatice și SEA. Cu toate acestea, în ceea ce privește figura 23, aceasta ar putea să nu intre în domeniul de aplicare al inițiatorului proiectului.

---

(1)  Regulamentul (UE) 2021/523 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 martie 2021 de instituire a programului InvestEU și de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 (JO L 107, 26.3.2021, p 30).

(2)  Regulamentul (UE) 2021/1153 al Parlamentului European și al Consiliului din 7 iulie 2021 de instituire a Mecanismului pentru interconectarea Europei și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 1316/2013 și (UE) nr. 283/2014 (JO L 249, 14.7.2021, p. 38).

(3)  Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize (JO L 231, 30.6.2021, p. 159).

(4)  Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență (JO L 57, 18.2.2021, p. 17).

(5)  Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 și (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE și 2013/30/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE și (UE) 2015/652 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1).

(6)  Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile și de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13).

(7)  Cerințele specifice fondurilor privind, de exemplu, analiza cost-beneficiu pot include emisiile de GES.

(8)  Strategia UE de adaptare: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=COM:2021:82:FIN.

(9)  Infrastructuri noi, precum și, de exemplu, reînnoirea, modernizarea și extinderea infrastructurii existente.

(10)  Ca referință la conectivitatea durabilă, a se vedea, de exemplu, Comunicarea comună „Conectarea Europei cu Asia – Elementele constitutive pentru o strategie a UE”, JOIN(2018) 31 final, 19.9.2019.

(11)  O infrastructură este desemnată drept „infrastructură critică” în conformitate cu Directiva 2008/114/CE a Consiliului din 8 decembrie 2008 privind identificarea și desemnarea infrastructurilor critice europene și evaluarea necesității de îmbunătățire a protecției acestora (JO L 345, 23.12.2008, p. 75) include următoarea definiție. Prezentele orientări privind imunizarea la schimbările climatice pot fi aplicate infrastructurii indiferent dacă aceasta este desemnată sau nu drept „infrastructură critică”.

(12)  Ținând seama, de exemplu, de orientările privind alinierea noilor proiecte la traiectoriile către emisii scăzute de GES din Foaia de parcurs a BEI privind rolul său de bancă pentru climă: https://www.eib.org/en/publications/the-eib-group-climate-bank-roadmap

(13)  Eurocodurile sunt coduri de proiectare de referință de ultimă generație pentru clădiri, infrastructuri și construcții civile. Acestea reprezintă referința recomandată pentru specificațiile tehnice din contractele de achiziții publice și sunt concepute astfel încât să conducă la niveluri mai uniforme de siguranță în sectorul construcțiilor în întreaga Europă.

(14)  Raportul JRC: Sousa, M. L., Dimova, S., Athanasopoulou, A., Iannaccone, S., Markova, J. (2019) State of harmonised use of the Eurocodes („Stadiul utilizării armonizate a Eurocodurilor”), EUR 29732, doi:10.2760/22104, https://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/handle/JRC115181

(15)  Raportul JRC: P. Formichi, L. Danciu, S. Akkar, O. Kale, N. Malakatas, P. Croce, D. Nikolov, A. Gocheva, P. Luechinger, M. Fardis, A. Yakut, R. Apostolska, M.L. Sousa, S. Dimova, A. Pinto; Eurocodes: background and applications. Elaboration of maps for climatic and seismic actions for structural design with the Eurocodes („Eurocodurile: context și aplicații. Elaborarea hărților pentru acțiuni climatice și seismice pentru proiectarea structurală cu Eurocodurile”); EUR 28217; doi:10.2788/534912; JRC103917. https://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/handle/JRC103917

(16)  Studiul din 2018 intitulat Climate change adaptation of major infrastructure projects („Adaptarea proiectelor majore de infrastructură la schimbările climatice”), realizat pentru DG REGIO: https://ec.europa.eu/regional_policy/en/information/publications/studies/2018/climate-change-adaptation-of-major-infrastructure-projects

(17)  Copernicus C3S: https://climate.copernicus.eu/

(18)  Copernicus CDS: https://cds.climate.copernicus.eu/#!/home

(19)  Studiul din 2018 intitulat Climate change adaptation of major infrastructure projects („Adaptarea proiectelor majore de infrastructură la schimbările climatice”), realizat pentru DG REGIO: https://ec.europa.eu/regional_policy/en/information/publications/studies/2018/climate-change-adaptation-of-major-infrastructure-projects

(20)  Proiecte Orizont 2020 privind reziliența în domeniul climei și al apei, de exemplu CLAIRCITY, ICARUS, NATURE4CITIES, GROWGREEN, CLARITY, CLIMATE-FITCITY.

(21)  https://cordex.org/

(22)  Copernicus Schimbări climatice: https://www.copernicus.eu/ro/servicii/schimbari-climatice

(23)  Copernicus: https://www.copernicus.eu/ro

(24)  Copernicus Atmosferă: https://www.copernicus.eu/ro/servicii/atmosfera

(25)  Copernicus Mediul marin: https://www.copernicus.eu/ro/servicii/mediul-marin

(26)  Copernicus Suprafața terestră: https://www.copernicus.eu/ro/servicii/suprafata-terestra

(27)  Copernicus Securitate: https://www.copernicus.eu/ro/servicii/securitate

(28)  Copernicus Situații de urgență: https://www.copernicus.eu/ro/servicii/situatii-de-urgenta

(29)  În temeiul Deciziei nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii (JO L 347, 20.12.2013, p. 924): http://ec.europa.eu/echo/what/civil-protection/mechanism_en și https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex:32013D1313

(30)  SD (2020) 330 final, https://ec.europa.eu/echo/sites/echo-site/files/overview_of_natural_and_man-made_disaster_risks_the_european_union_may_face.pdf

(31)  Climate-ADAPT: https://climate-adapt.eea.europa.eu/

(32)  JRC: https://ec.europa.eu/jrc/en/research-topic/climate-change și https://data.jrc.ec.europa.eu/collection?q=climate și documentul JRC: https://publications.jrc.ec.europa.eu/repository/bitstream/JRC109146/mapping_of_risk_web-platforms_and_risk_data_online_final.pdf (aceasta din urmă include o listă de seturi de date privind expunerea/vulnerabilitatea la nivelul UE, dar și utilizate de statele membre).

(33)  Centrul de date privind riscurile: https://drmkc.jrc.ec.europa.eu/risk-data-hub/#/

(34)  PESETA IV: https://ec.europa.eu/jrc/en/peseta-iv

(35)  Date privind pierderile în caz de dezastre: https://drmkc.jrc.ec.europa.eu/risk-data-hub#/damages.

(36)  AEM: https://www.eea.europa.eu/

(37)  Centrul de distribuție a datelor (DDC) al IPCC: http://www.ipcc-data.org/ și https://www.ipcc.ch/data/

(38)  IPCC: Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice, https://www.ipcc.ch/

(39)  Al 5-lea raport de evaluare al IPCC (AR5): https://www.ipcc.ch/report/ar5/syr/

(40)  Raportul special al IPCC privind încălzirea globală de 1,5 °C: https://www.ipcc.ch/sr15/

(41)  Raportul special al IPCC privind schimbările climatice și suprafața terestră: https://www.ipcc.ch/report/srccl/

(42)  Al 6-lea raport de evaluare al IPCC (AR6) (planificat pentru 2021 și 2022): https://www.ipcc.ch/reports/

(43)  Portalul de cunoștințe privind schimbările climatice al Băncii Mondiale: https://climateknowledgeportal.worldbank.org/

(44)  Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP, UNEP DTU) – Raportul pe 2020 privind decalajele în materie de emisii: https://www.unenvironment.org/emissions-gap-report-2020.

(45)  https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/12/18/paris-agreement-council-transmits-ndc-submission-on-behalf-of-eu-and-member-states/ și https://data.consilium.europa.eu/doc/document/ST-14222-2020-REV-1/ro/pdf

(46)  IPCC: Grupul interguvernamental al Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice: https://www.ipcc.ch/

(47)  IPCC AR5: https://www.ipcc.ch/report/ar5/syr/

(48)  https://www.carbonbrief.org/new-scenarios-world-limit-warming-one-point-five-celsius-2100

(49)  IPCC SR15: Raportul special privind impactul încălzirii globale cu 1,5 °C peste nivelurile preindustriale și traiectoriile emisiilor de GES globale conexe, https://www.ipcc.ch/sr15/

(50)  Perioada 1986-2005 este cu aproximativ 0,6 °C mai caldă decât cea preindustrială, pe baza unei simple comparații între cifrele din SPM.1 și SPM.6 din Rezumatul pentru factorii de decizie politică, cel de al 5-lea raport de evaluare al IPCC (AR5):

—	SPM.1: https://www.ipcc.ch/site/assets/uploads/2018/02/SPM.1_rev1-01.png

—	SPM.6: https://www.ipcc.ch/site/assets/uploads/2018/02/SPM.06-01.png

A se vedea, de asemenea, https://journals.ametsoc.org/doi/full/10.1175/BAMS-D-16-0007.1 (care estimează că diferența este între 0,55 °C și 0,80 °C).

(51)  https://www.esrl.noaa.gov/gmd/obop/mlo/

(52)  https://www.carbonbrief.org/explainer-the-high-emissions-rcp8-5-global-warming-scenario

(53)  În special pentru proiectele mai mari sau pe termen mai lung, managerul și expertul (experții) în domeniul climei pot avea în vedere adoptarea unei abordări mai solide, care să implice RCP și modele climatice suplimentare.

(54)  CMIP6: https://www.carbonbrief.org/cmip6-the-next-generation-of-climate-models-explained

(55)  https://www.wcrp-climate.org/dcp-overview

https://www.dwd.de/EN/research/climateenvironment/climateprediction/climateprediction_node.html;jsessionid=1994BFE322D4CE5BA377CE5F57A2FE48.live21061

https://www.dwd.de/EN/climate_environment/climateresearch/climateprediction/decadalprediction/decadalprediction_node.html;jsessionid=3165E97F071FC5301708ED4EB6F7E9E5.live21061

(56)  Studiul din 2018 intitulat Climate change adaptation of major infrastructure projects („Adaptarea proiectelor majore de infrastructură la schimbările climatice”), realizat pentru DG REGIO: https://ec.europa.eu/regional_policy/en/information/publications/studies/2018/climate-change-adaptation-of-major-infrastructure-projects

(57)  Raportul AEM nr. 12/2020, Urban adaptation in Europe: how cities and towns respond to climate change („Adaptarea urbană în Europa: Cum răspund orașele la schimbările climatice”), Agenția Europeană de Mediu, https://www.eea.europa.eu/publications/urban-adaptation-in-europe

(58)  Principiul de „a nu prejudicia în mod semnificativ”: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=uriserv:OJ.C_.2021.058.01.0001.01.ENG

(59)  MRR: https://ec.europa.eu/info/business-economy-euro/recovery-coronavirus/recovery-and-resilience-facility_ro

(60)  https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/document_travail_service_part1_v2_en.pdf și https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/document_travail_service_part2_v3_en.pdf

(61)  Principiul „eficiența energetică înainte de toate” este definit la articolul 2 punctul 18 din Regulamentul (UE) 2018/1999, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32018R1999&from=RO

(62)  Regulamentul (UE) nr. 347/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 aprilie 2013 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene, de abrogare a Deciziei nr. 1364/2006/CE și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 713/2009, (CE) nr. 714/2009 și (CE) nr. 715/2009 (JO L 115, 25.4.2013, p. 39), https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32013R0347

(63)  Guide to Cost-Benefit Analysis of Investment Projects – Economic appraisal tool for Cohesion Policy 2014-2020 („Ghid pentru analiza cost-beneficiu a proiectelor de investiții – Instrument de evaluare economică pentru politica de coeziune 2014-2020”), ISBN 978-92-79-34796-2, Comisia Europeană, https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/pdf/cba_guide.pdf

(64)  https://ec.europa.eu/energy/topics/energy-efficiency/energy-efficient-buildings/energy-performance-buildings-directive_ro

(65)  Acest tabel este modificat pe baza metodologiilor BEI privind amprenta de carbon, iulie 2020, tabelul 1: Exemple ilustrative de categorii de proiecte pentru care este necesară o evaluare a GES, https://www.eib.org/attachments/strategies/eib_project_carbon_footprint_methodologies_en.pdf

(66)  Inclusiv, printre altele, parcări sigure și securizate și verificări la frontierele externe.

(67)  Orice infrastructură care nu este eligibilă pentru finanțare ar trebui exclusă.

(68)  Măsurile care vizează siguranța rutieră și reducerea zgomotului provocat de transportul feroviar de marfă pot fi exceptate.

(69)  Metodologia BEI privind amprenta de carbon pentru evaluarea emisiilor de GES și a variațiilor emisiilor de gaze cu efect de seră ale proiectului, iulie 2020, https://www.eib.org/en/about/cr/footprint-methodologies.htm și https://www.eib.org/attachments/strategies/eib_project_carbon_footprint_methodologies_en.pdf și https://www.eib.org/en/about/documents/footprint-methodologies.htm

(70)  The Economic Appraisal of Investment Projects at the EIB („Evaluarea economică a proiectelor de investiții ale BEI”): https://www.eib.org/en/publications/economic-appraisal-of-investment-projects

(71)  Protocolul de la Kyoto la CCONUSC: https://unfccc.int/kyoto_protocol

(72)  Potențial/factori/valori de încălzire globală (utilizate pentru amprenta de carbon):

—	Tabelul A1.9 din Metodologia BEI privind amprenta de carbon;

—	Protocolul privind gazele cu efect de seră: http://www.ghgprotocol.org/sites/default/files/ghgp/Global-Warming-Potential-Values%20%28Feb%2016%202016%29_1.pdf

—	„GWP pe o perioadă de 100 de ani” în anexa 8.A: Lifetimes, Radiative Efficiencies and Metric Values of the IPCC fifth Assessment Report, WG I, the Physical Science Basis, https://www.ipcc.ch/assessment-report/ar5/

(73)  Protocolul privind gazele cu efect de seră: https://ghgprotocol.org/

(74)  Figura 1 din publicația „Metodologiile BEI privind amprenta de carbon”, https://www.eib.org/en/about/documents/footprint-methodologies.htm

(75)  Din cauza efectelor cumulative, unele emisii mici de GES pot depăși punctul de basculare climatic, considerând un impact nesemnificativ în categoria impactului semnificativ, și ar trebui luate în considerare în acest caz.

(76)  Metodologia BEI privind amprenta de carbon pentru evaluarea emisiilor de GES și a variațiilor emisiilor de gaze cu efect de seră ale proiectului, iulie 2020, https://www.eib.org/en/about/cr/footprint-methodologies.htm și https://www.eib.org/attachments/strategies/eib_project_carbon_footprint_methodologies_en.pdf și https://www.eib.org/en/about/documents/footprint-methodologies.htm

(77)  Proiectele din anumite sectoare – de exemplu, din transportul urban – sunt adesea incluse într-un document de planificare integrat (de exemplu, un plan de mobilitate urbană durabilă) care vizează definirea unui program coerent de investiții. Deși fiecare investiție/proiect individual inclus în astfel de programe de investiții nu poate depăși pragurile, poate fi relevant să se evalueze emisiile de GES pentru întregul program, cu scopul de a reflecta amploarea contribuției sale generale la atenuarea GES.

(78)  Metodologia BEI privind amprenta de carbon – Metodologii de evaluare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a variațiilor emisiilor de gaze cu efect de seră ale proiectului, 8 iulie 2020: https://www.eib.org/en/about/documents/footprint-methodologies.htm

(79)  Informații suplimentare sunt disponibile în Foaia de parcurs pentru perioada 2021-2025 a Grupului BEI privind rolul său de bancă pentru climă, 14 decembrie 2020, https://www.eib.org/en/publications/the-eib-group-climate-bank-roadmap.htm

(80)  Guide to Cost-Benefit Analysis of Investment Projects – Economic appraisal tool for Cohesion Policy 2014-2020 („Ghid pentru analiza cost-beneficiu a proiectelor de investiții – Instrument de evaluare economică pentru politica de coeziune 2014-2020”), ISBN 978-92-79-34796-2, Comisia Europeană, https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/studies/pdf/cba_guide.pdf

(81)  Pentru perioada 2014-2020, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/207 prevede ratele de actualizare socială aplicabile, care rămân o referință utilă pentru perioada 2021-2027.

(82)  A se vedea, de exemplu, Foaia de parcurs a Grupului BEI privind rolul său de bancă pentru climă și publicația Institutului Louis Bachelier, The Alignment Cookbook, A technical review of methodologies assessing a portfolio’s alignment with low-carbon trajectories or temperature goal („The Alignment Cookbook – Analiza tehnică a metodologiilor de evaluare a alinierii portofoliului la traiectoriile cu emisii scăzute de dioxid de carbon sau la obiectivul privind temperatura”).

(83)  Infrastructura include, pe lângă infrastructura tradițională „gri”, și infrastructura „verde” (sau „ecologică”) și formele mixte de „infrastructură gri/verde”. Comunicarea COM/2013/249 a Comisiei definește infrastructura ecologică drept „o rețea planificată strategic, alcătuită din zone naturale și seminaturale, precum și din alte elemente de mediu, care este concepută și gestionată pentru a oferi o gamă largă de servicii ecosistemice. Ea integrează spații verzi (sau acvatice, în cazul ecosistemelor de acest tip) și alte elemente fizice ale zonelor terestre (inclusiv de coastă) și ale celor marine. Pe uscat, infrastructurile ecologice sunt prezente atât în mediul rural, cât și în cel urban”.

(84)  A se vedea, de exemplu, nota EUFIWACC intitulată Integrating Climate Change Information and Adaptation in Project Development („Integrarea informațiilor privind schimbările climatice și adaptarea la acestea în dezvoltarea de proiecte”) – Orientări pentru managerii de proiect privind creșterea rezilienței infrastructurii la schimbările climatice: https://ec.europa.eu/clima/sites/clima/files/docs/integrating_climate_change_en.pdf

(85)  IPCC AR6: https://www.ipcc.ch/assessment-report/ar6/

(86)  Există mai multe definiții ale vulnerabilității și riscurilor. De exemplu, a se vedea AR4 (2007) al IPCC privind vulnerabilitatea și SREX (2012) al IPCC și AR5 (2014) al IPCC privind riscul (ca funcție a probabilității și a consecințelor pericolului), http://ipcc.ch/

(87)  Pentru o imagine de ansamblu structurată a indicatorilor privind schimbările climatice și a indicatorilor de impact al schimbărilor climatice (pericole), a se vedea, de exemplu, raportul AEM intitulat Climate change, impacts and vulnerability in Europe 2016 („Schimbările climatice – impact și vulnerabilitate în Europa 2016”) (https://www.eea.europa.eu/publications/climate-change-impacts-and-vulnerability-2016) și Raportul AEM intitulat Climate change adaptation and disaster risk reduction in Europe („Adaptarea la schimbările climatice și reducerea riscului de dezastre în Europa”) (https://www.eea.europa.eu/publications/climate-change-adaptation-and-disaster) și documentul tehnic al ETC/CCA intitulat Extreme weather and climate in Europe („Condițiile meteorologice extreme și clima în Europa”) (2015) (https://www.eionet.europa.eu/etcs/etc-cca/products/etc-cca-reports/extreme-20weather-20and-20climate-20in-20europe), precum și raportul AEM intitulat State of the European Environment („Situația mediului european”) (2020) (https://www.eea.europa.eu/soer).

(88)  ISO 14091 Adaptarea la schimbările climatice – Orientări privind vulnerabilitatea, impactul și evaluarea riscurilor, https://www.iso.org/standard/68508.html

(89)  Atelier de identificare a riscurilor: pentru mai multe detalii, a se vedea, de exemplu, secțiunea 2.3.4 din documentul neoficial „Orientări pentru managerii de proiect: Sporirea rezilienței investițiilor vulnerabile în fața schimbărilor climatice” (https://ec.europa.eu/clima/sites/clima/files/adaptation/what/docs/non_paper_guidelines_project_managers_en.pdf).

(90)  Raportul special al IPCC privind oceanele și criosfera într-un climat în schimbare, capitolul 1, p. 75, https://www.ipcc.ch/site/assets/uploads/sites/3/2019/11/05_SROCC_Ch01_FINAL.pdf

(91)  Al 5-lea raport de evaluare al IPCC, GL I, GL II: https://www.ipcc.ch/report/ar5/

(92)  Tabelul 10 din documentul neoficial: Guidelines for Project Managers – Making vulnerable investments climate resilient („Orientări pentru managerii de proiect – Sporirea rezilienței investițiilor vulnerabile în fața schimbărilor climatice”) (https://ec.europa.eu/clima/sites/clima/files/adaptation/what/docs/non_paper_guidelines_project_managers_en.pdf).

(93)  Inclusiv categoriile care depind de resursele naturale pentru venituri/mijloace de subzistență și patrimoniul cultural (chiar dacă nu sunt considerate sărace) și categoriile considerate sărace și vulnerabile (și care adesea au o capacitate mai redusă de adaptare), precum și persoanele cu handicap și în vârstă.

(*1)  Clasificările și valorile sugerate aici sunt cu titlu ilustrativ. Inițiatorul proiectului și responsabilul pentru imunizare la schimbările climatice pot alege să le modifice.

(*2)  Exemplu de indicatori – alți indicatori care pot fi utilizați, inclusiv costurile pentru: măsurile de urgență imediate/pe termen lung; refacerea activelor; refacerea mediului; costuri indirecte pentru economie, costuri sociale indirecte.

(*3)  Rată internă de rentabilitate economică (RIRE).

(94)  Pentru detalii suplimentare privind abordarea opțiunilor de adaptare, evaluarea și integrarea măsurilor de adaptare în proiect, a se vedea, de exemplu, secțiunile 2.3.5-2.3.7 din documentul neoficial – Guidelines for Project Managers: Making vulnerable investments climate resilient („Orientări pentru managerii de proiect: Sporirea rezilienței investițiilor vulnerabile în fața schimbărilor climatice”) (https://ec.europa.eu/clima/sites/clima/files/adaptation/what/docs/non_paper_guidelines_project_managers_en.pdf).

(95)  A se vedea, de exemplu, Climate-ADAPT (http://climate-adapt.eea.europa.eu/) privind adaptarea:

—	opțiuni: http://climate-adapt.eea.europa.eu/adaptation-measures;

—	instrument de căutare a studiilor de caz: https://climate-adapt.eea.europa.eu/knowledge/tools/case-studies-climate-adapt. și, de exemplu,

—	Raportul AEM 8/2014 „Adaptarea transporturilor la schimbările climatice în Europa” (http://www.eea.europa.eu/publications/adaptation-of-transport-to-climate).

—	Raportul AEM 1/2019 „Provocări și oportunități privind adaptarea pentru sistemul energetic european – Construirea unui sistem energetic cu emisii scăzute de dioxid carbon rezilient la schimbările climatice”: (https://www.eea.europa.eu/publications/adaptation-in-energy-system).

(96)  Studiul din 2018 intitulat Climate change adaptation of major infrastructure projects („Adaptarea proiectelor majore de infrastructură la schimbările climatice”), realizat pentru DG REGIO: https://ec.europa.eu/regional_policy/en/information/publications/studies/2018/climate-change-adaptation-of-major-infrastructure-projects

(97)  Climate-ADAPT, profiluri de țară: https://climate-adapt.eea.europa.eu/countries-regions/countries

(98)  O abordare menită să programeze procesul de luare a deciziilor în materie de adaptare: identifică deciziile care trebuie luate în prezent și pe cele care pot fi luate în viitor, precum și pentru a evita o eventuală adaptare defectuoasă.

(99)  Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 26, 28.1.2012, p. 1), https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32011L0092

(100)  Directiva 2014/52/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 aprilie 2014 de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 124, 25.4.2014, p. 1), https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=celex%3A32014L0052