1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Sun Pharmaceutical Industries Ltd și Ranbaxy (UK) Ltd să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Generics (UK) Ltd să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă H. Lundbeck A/S și Lundbeck Ltd să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

European Federation of Pharmaceutical Industries and Associations (EFPIA) suportă propriile cheltuieli de judecată.

4)

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Arrow Group ApS și Arrow Generics Ltd să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Xellia Pharmaceuticals ApS și Alpharma LLC să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Merck KGaA să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, pe cele efectuate de Comisia Europeană.

3)

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Articolul 7 alineatul (6) din Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2009, trebuie interpretat în sensul că dreptul deponentului la despăgubire pe care îl prevede acoperă numai restituirea, prin sistemul de garantare a depozitelor, a depozitelor indisponibile ale acestui deponent, în limita cuantumului stabilit la articolul 7 alineatul (1a) din această directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, ca urmare a constatării indisponibilității, de către autoritatea națională competentă, a depozitelor deținute de instituția de credit în cauză, în conformitate cu articolul 1 punctul 3 subpunctul (i) din directiva menționată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, astfel încât articolul 7 alineatul (6) din aceeași directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, nu poate să întemeieze, în beneficiul deponentului menționat, un drept la repararea prejudiciului cauzat de restituirea tardivă a cuantumului garantat al tuturor depozitelor sale sau de o supraveghere defectuoasă din partea autorităților naționale competente față de instituția de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile.

2)

Dispozițiile articolului 1 punctul 3 subpunctul (i) din Directiva 94/19, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, coroborate cu dispozițiile articolului 7 alineatul (6) și ale articolului 10 alineatul (1) din aceeași directivă trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale sau unei clauze contractuale în temeiul căreia un depozit la o instituție de credit ale cărei plăți au fost suspendate nu devine exigibil decât ca urmare a revocării de către autoritatea competentă a autorizației bancare eliberate acestei instituții și cu condiția ca deponentul să fi solicitat în mod expres restituirea acestui depozit. În temeiul principiului supremației dreptului Uniunii, orice instanță națională sesizată cu o acțiune în repararea prejudiciului pretins cauzat prin restituirea cuantumului garantat al unui astfel de depozit în afara termenului prevăzut la articolul 10 alineatul (1) din această directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14, este obligată să înlăture această reglementare națională sau această clauză contractuală în vederea soluționării acestei acțiuni.

3)

Articolul 17 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei, citit în lumina considerentului (27) al acestuia, trebuie interpretat în sensul că o instanță națională trebuie să ia în considerare o recomandare a Autorității bancare europene adoptată în temeiul acestei dispoziții, în vederea soluționării litigiului cu care este sesizată, în special în cadrul unei acțiuni prin care se urmărește angajarea răspunderii unui stat membru pentru prejudicii cauzate unui particular ca urmare a neaplicării sau a aplicării incorecte sau insuficiente a dreptului Uniunii aflat la originea procedurii de anchetă care a condus la adoptarea acestei recomandări. Particularii vătămați prin încălcarea dreptului Uniunii constatată printr-o astfel de recomandare, chiar dacă nu sunt destinatarii acesteia, trebuie să se poată întemeia pe recomandarea menționată pentru a obține constatarea, în fața instanțelor naționale competente, a răspunderii statului membru în cauză ca urmare a respectivei încălcări a dreptului Uniunii.

Recomandarea EBA/REC/2014/02 a Autorității bancare europene din 17 octombrie 2014, adresată Balgarska Narodna Banka (Banca Națională bulgară) și Fond za garantirane na vlogovete v bankite (Fondul de garantare a depozitelor bancare), cu privire la măsurile necesare pentru a se conforma Directivei 94/19/CE, este nevalidă, întrucât a asimilat decizia Balgarska Narodna Banka (Banca Națională bulgară) de a plasa Korporativna targovska banka AD sub supraveghere specială și de a suspenda obligațiile acesteia unei constatări a indisponibilității depozitelor, în sensul articolului 1 punctul 3 subpunctul (i) din Directiva 94/19, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/14.

4)

Articolul 2 a șaptea liniuță din Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea și lichidarea instituțiilor de credit, citit în lumina articolului 17 alineatul (1) și a articolului 52 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că o măsură de suspendare a plăților aplicată de o bancă centrală națională unei instituții de credit, ca măsură de reorganizare destinată să mențină sau să restabilească situația financiară a acestei instituții, constituie o ingerință nejustificată și disproporționată în exercitarea dreptului de proprietate al deponenților la respectiva instituție dacă aceasta nu respectă conținutul esențial al acestui drept și dacă, având în vedere riscul iminent de pierderi financiare la care ar fi fost expuși deponenții în caz de faliment al instituției de credit, alte măsuri mai puțin constrângătoare ar fi permis atingerea acelorași rezultate, ceea ce revine instanței de trimitere să verifice.

5)

Dreptul Uniunii, în special principiul răspunderii statelor membre pentru prejudiciile cauzate particularilor ca urmare a încălcării dreptului Uniunii, precum și principiile echivalenței și efectivității, trebuie interpretat în sensul că:

6)

Principiile echivalenței și efectivității trebuie interpretate în sensul că nu impun unei instanțe sesizate cu o acțiune în despăgubire întemeiată formal pe o dispoziție de drept național privind răspunderea statului pentru prejudicii rezultate dintr-o activitate administrativă, dar în susținerea căreia sunt invocate motive întemeiate pe încălcarea dreptului Uniunii ca urmare a unei astfel de activități, să califice din oficiu această acțiune ca fiind întemeiată pe articolul 4 alineatul (3) TUE, în măsura în care această instanță nu este împiedicată de dispozițiile de drept național aplicabile să examineze motivele întemeiate pe încălcarea dreptului Uniunii invocate în susținerea acestei

1)

Respinge recursul.

2)

Deutsche Telekom AG suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

1)

Respinge recursul.

2)

Slovak Telekom a.s. suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

1)

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că intră sub incidența noțiunii de „materie civilă și comercială”, în sensul acestei dispoziții, o acțiune în recuperarea unei taxe aferente unui tichet zilnic de parcare pe un loc de parcare marcat și situat pe un drum public, inițiată de o societate care a fost mandatată de o autoritate locală pentru administrarea unor astfel de locuri de parcare.

2)

Articolul 24 punctul 1 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul că nu intră sub incidența noțiunii de „închiriere a unor imobile”, în sensul acestei dispoziții, o acțiune în recuperarea unei taxe aferente unui tichet zilnic de parcare pe un loc de parcare marcat, situat pe un drum public.

3)

Articolul 7 punctul 1 din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie interpretat în sensul, pe de o parte, că ține de „materia contractuală”, în sensul acestei dispoziții, o acțiune în recuperarea unei taxe care decurge dintr un contract care are ca obiect parcarea pe unul dintre locurile de parcare marcate, situate pe un drum public, organizate și administrate de o societate mandatată în acest sens și, pe de altă parte, că acest contract constituie un contract de prestare de servicii în sensul articolului 7 punctul 1 litera (b) a doua liniuță din acest regulament.

1)

Respinge recursurile formulate în cauzele C-517/19 P și C-518/19 P.

2)

Doamnele Maria Alvarez y Bejarano, Ana Maria Enescu, Angelica Livia Salanta, Svetla Shulga, Soldimar Urena de Poznanski, Angela Vakalis, Luz Anamaria Chu, Marli Bertolete, Maria Castro Capcha și Evelyne Vandevoorde, precum și domnii Lucian Micu și Hassan Orfe El suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană aferente recursului în cauza C-517/19 P.

3)

Domnii Jakov Ardalic, Christian Stouraitis, Abdelhamid Azbair, Abdel Bouzanih, Bob Kitenge Ya Musenga, El Miloud Sadiki și Cam Tran Thi, precum și doamnele Liliana Bicanova, Monica Brunetto, Claudia Istoc, Sylvie Jamet și Despina Kanellou suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene aferente recursului în cauza C-518/19 P.

4)

Consiliul Uniunii Europene suportă propriile cheltuieli de judecată aferente recursului în cauza C-517/19 P.

5)

Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată aferente recursului în cauzele C-517/19 P și C-518/19 P.

1)

Respinge recursul.

2)

Domnul Armando Carvalho și ceilalți 36 de recurenți ale căror nume figurează în anexa la prezenta hotărâre suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Parlamentul European și de Consiliul Uniunii Europene.

3)

Comisia Europeană suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Prin aplicarea în cazul țigaretelor a unei accize globale inferioare valorii de 60 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul a țigaretelor introduse în consum și prin perceperea unei accize inferioare valorii de 115 euro la 1 000 de țigări, ulterior expirării perioadei tranzitorii de până la 31 decembrie 2017, Ungaria și-a încălcat obligațiile care îi reveneau în temeiul articolului 10 alineatele (2) și (3) din Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21 iunie 2011 privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat.

2)

Ungaria este obligată la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Articolul l alineatul (2), articolul 5 [și] articolul 4 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE (1) trebuie interpretate în sensul că nu este exclusă de la control o clauză de risc valutar ce transpune într-un contract cu titlu oneros, guvernat de raporturi de putere, un principiu exprimat de o normă supletivă, aplicabilă unui contract cu titlu gratuit, normă a cărei viziune se referă la parteneri egali și care nu a făcut obiectul unei evaluări din partea legiuitorului în scopul stabilirii unui echilibru rezonabil între interesele profesionistului și consumatorului, în cazul în care transpunerea s a realizat de profesionist fără informarea, consilierea, avertizarea consumatorului, în etapa precontractuală, în legătură cu specificațiile produsului bancar din perspectiva caracteristicilor monedei creditului, astfel încât consumatorul să poată înțelege consecințele economice ale angajamentului său?

2)

Directiva 93/13/CEE trebuie interpretată în sensul că excluderea nu este justificată în ipoteza în care există indicii că profesionistul a inserat clauza cu rea credință, cunoscând că aplicarea principiului exprimat de norma supletivă este aptă să provoace un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului?

1)

Articolul 77 alineatul (1) și articolul 79 alineatul (1) din [Regulamentul 2016/679] (1) trebuie interpretate în sensul că calea de atac administrativă prevăzută la articolul 77 constituie un instrument de exercitare a drepturilor publice, în timp ce acțiunea în justiție prevăzută la articolul 79 constituie un instrument de exercitare a drepturilor private? În cazul unui răspuns afirmativ, trebuie să se deducă din aceasta că autoritatea de supraveghere, căreia îi revine sarcina de a soluționa căile de atac administrative, are competență prioritară pentru a stabili existența unei încălcări?

2)

În cazul în care persoana vizată – care consideră că prelucrarea datelor cu caracter personal care o privesc a încălcat Regulamentul 2016/679 – își exercită simultan dreptul de a depune o plângere în temeiul articolului 77 alineatul (1) din regulamentul menționat și dreptul de a introduce o acțiune în justiție în temeiul articolului 79 alineatul (1) din regulamentul menționat, trebuie să se considere că o interpretare conformă cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale presupune:

3)

Independența autorității de supraveghere, garantată la articolul 51 alineatul (1) și la articolul 52 alineatul (1) din Regulamentul 2016/679, trebuie interpretată în sensul că autoritatea respectivă, la prelucrarea și soluționarea plângerii prevăzute la articolul 77, este independentă în raport cu ceea ce statuează prin hotărâre definitivă instanța competentă în temeiul articolului 79, astfel încât aceasta poate inclusiv să adopte o decizie divergentă cu privire la aceeași pretinsă încălcare?

1)

Este conformă cu clauza 4 din Directiva 1999/70/CE (1) o reglementare națională precum [cea] în discuție, care impune un tratament salarial diferențiat în defavoarea lucrătorilor cu contracte pe durată determinată, în sensul clauzei 1 din Directiva 1999/70/CE, în raport cu lucrătorii pe durată nedeterminată comparabili, în situația în care singurul criteriu de diferențiere este faptul că contractul lor este calificat de angajator sau de lege drept contract de muncă pe durată determinată?

2)

În special, este conformă cu clauza 4 din Directiva 1999/70/CE o reglementare națională care justifică tratamentul salarial diferențiat aplicat lucrătorilor prin faptul că aceștia și-au prestat munca în temeiul unor contracte pe durată determinată, cunoscând faptul că munca lor corespunde unor nevoi permanente și cu caracter de continuitate ale angajatorului?

1)

TCE (1) trebuie interpretat în sensul că acea clauză compromisorie prevăzută la articolul 26 (2) din tratat, prin care o parte contractantă consimte la arbitrajul internațional cu privire la un litigiu dintre o parte contractantă și un investitor al unei alte părți contractante privind o investiție a acestuia în regiunea primei părți contractante, guvernează și un litigiu între un stat membru al Uniunii Europene, pe de o parte, și un investitor dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, pe de altă parte?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, articolul 19 și articolul 4 alineatul (3) TUE, precum și articolele 267 și 344 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun clauzei compromisorii prevăzute la articolul 26 TCE sau aplicării acestei clauze în cazul în care un investitor dintr-un stat membru al Uniunii are posibilitatea, în temeiul articolului 26 TCE, în situația unui litigiu privind o investiție realizată în alt stat membru al Uniunii, să inițieze o procedură împotriva acestui din urmă stat membru în fața unui tribunal arbitral, iar acest stat membru are obligația să accepte competența și sentința respectivului tribunal arbitral?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, dreptul Uniunii, în special principiul supremației dreptului Uniunii și cerința efectivității acestuia, trebuie interpretat în sensul că se opune aplicării unei dispoziții de drept național, cum este articolul 34 al doilea paragraf din SFL, care prevede un termen de decădere, atunci când această aplicare are drept consecință că o parte la procedura de apel nu are posibilitatea de a ridica excepția întemeiată pe lipsa unei convenții de arbitraj valide pentru motivul că acea clauză compromisorie prevăzută la articolul 26 TCE sau propunerea formulată în conformitate cu acest articol este invalidă sau inaplicabilă întrucât este contrară dreptului Uniunii?

1)

Noțiunea „plată” utilizată la articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune implică încheierea procedurii inițiate ca urmare a unei cereri de plată?

2)

Perceperea efectivă a sumei solicitate de un agricultor echivalează cu un răspuns favorabil al agenției de plăți cu privire la cererea de activare a drepturilor la plată și, prin urmare, neperceperea unor sume, în cazul publicării oficiale a plăților aferente măsurii respective, constituie un refuz al drepturilor la plată atunci când persoana nu a fost informată cu privire la continuarea procedurii prin intermediul unor noi controale?

3)

Termenul prevăzut la articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune impune statelor membre obligația verificării condițiilor de eligibilitate înainte de expirarea lui, iar această verificare nu poate fi continuată decât cu titlu excepțional?

4)

Nerespectarea termenului prevăzut la articolul 75 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea politicii agricole comune constituie un refuz implicit al plății ajutoarelor în cazul în care agricultorul nu este informat cu privire la efectuarea controalelor suplimentare și nu există niciun document scris în legătură cu aceasta?

1)

În lumina articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 726/2004 (1) [fostul articol 12 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2309/1993] (2) și a capitolului 2 secțiunea 2.3 din Avizul Comisiei pentru solicitanți, un medicament precum Precedex, în discuție în speță, căruia i s-a eliberat o autorizație de introducere pe piață într-un stat membru în conformitate cu normele sale naționale înainte de aderarea statului membru la Uniunea Europeană, însă după ce medicamentul a primit o evaluare negativă din partea CPMP [actualul CHMP] în temeiul Regulamentului nr. 2309/1993 pe aceleași baze clinice, într-o situație în care autorizația națională de introducere pe piață nu a fost actualizată cu o nouă documentație clinică sau o expertiză referitoare la aceasta, ulterior aderării statului membru la Uniunea Europeană, poate fi considerat medicament de referință în sensul articolului 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/83 și poate constitui, în consecință, temeiul pentru o „autorizație generală de introducere pe piață” în conformitate cu articolul 6 [(alineatul 1)] din Directiva 2001/83? (3)

2)

Un medicament precum Precedex, în discuție în prezenta cauză, care este autorizat într-un stat membru în temeiul normelor sale naționale anterioare aderării statului membru la Uniunea Europeană, fără ca autoritatea competentă a statului membru să fi avut acces la partea restrânsă a ASM în cadrul procedurii European Drug Master File [dosarul standard al medicamentului european] [în prezent procedura Active Substance Master File (dosarul standard al substanței active)], într-o situație în care autorizația națională de introducere pe piață nu a fost actualizată cu partea restrânsă a ASM ulterior aderării statului membru la Uniunea Europeană, poate fi considerat un medicament de referință în sensul articolului 10 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2001/83 și poate constitui, în consecință, temeiul pentru o „autorizație generală de introducere pe piață” în conformitate cu articolul 6 [(alineatul 1)] din Directiva 2001/83?

3)

Răspunsul la prima sau la a doua întrebare este influențat de faptul că autorizația națională de introducere pe piață vizată nu poate constitui temeiul recunoașterii reciproce în conformitate cu articolul 28 din Directiva 2001/83?

4)

Autoritatea națională competentă a unui stat membru de referință sau a unui stat membru în cauză, în cadrul procedurii descentralizate prevăzute la articolul 28 din Directiva 2001/83 pentru un medicament generic, are dreptul sau este obligată să refuze utilizarea unui produs farmaceutic ca medicament de referință în cazul în care medicamentul în cauză a fost autorizat într-un alt stat membru înainte de aderarea acestuia din urmă la Uniunea Europeană, în împrejurările descrise în prima și a doua întrebare?

5)

Răspunsul la a patra întrebare este influențat de faptul că autoritatea națională competentă a unui stat membru de referință sau a unui stat membru în cauză dispunea de informații care demonstrau că medicamentul în discuție făcuse obiectul unei evaluări negative din partea CPMP, în temeiul Regulamentului nr. 2309/1993, anterior autorizării într-un alt stat membru înainte de aderarea respectivului stat membru la Uniunea Europeană?

1)

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE (1) trebuie interpretat în sensul că instanța este obligată să aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în procedurile în care debitorul nu este parte până la adoptarea unei ordonanțe de plată și să o lase neaplicată atunci când există suspiciuni că o asemenea clauză este abuzivă?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: instanța națională este obligată să refuze în totalitate pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care se dispune o plată atunci când o parte a creanței se întemeiază pe o clauză contractuală abuzivă care influențează cuantumul creanței reclamate?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare dar al unui răspuns negativ la a doua întrebare: instanța națională este obligată să refuze parțial pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care se dispune o plată pentru partea din creanță întemeiată pe clauza contractuală abuzivă?

4)

În cazul unui răspuns afirmativ la a treia întrebare: instanța este obligată – și, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce condiții – să țină seama din oficiu de consecințele caracterului abuziv al unei clauze atunci când există informații privind o plată care rezultă din această clauză, în special prin compensarea acestei plăți cu alte datorii neachitate care decurg din contract?

5)

În cazul unui răspuns afirmativ la a patra întrebare: instanța națională este ținută de instrucțiunile unei instanțe superioare care, în temeiul dreptului național, sunt obligatorii pentru instanța inferioară, în cazul în care acestea nu țin seama de consecințele caracterului abuziv al clauzei?

—

Constatarea faptului că, prin neadoptarea tuturor măsurilor necesare executării Hotărârii Curții din 5 aprilie 2017, Comisia/Bulgaria (C-488/15, EU:C:2017:267), Republica Bulgaria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 260 alineatul (1) TFUE referitor la zonele și aglomerările BG0001 Sofía, BG0002 Plovdiv, BG0004 Nord, BG0005 Sud-Vest și BG0006 Sud-Est;

—

Obligarea Republicii Bulgaria la plata către Comisie a unei sume forfetare de 3 156 de euro pe zi, de la data pronunțării Hotărârii din 5 aprilie 2017 Comisia/Bulgaria (C-488/15, EU:C:2017:267) până la data pronunțării hotărârii în prezenta cauză sau, în cazul încetării mai devreme a neîndeplinirii, până la 31 decembrie al ultimului an de neîndeplinire, dar în orice caz o sumă nu mai mică decât cuantumul minim forfetar de 653 000 de euro;

—

Obligarea Republicii Bulgaria la plata către Comisie a unei penalități cu titlu cominatoriu în cuantum de 5 677,20 euro pe zi pentru fiecare dintre zonele de calitate a aerului, din momentul pronunțării hotărârii în prezenta cauză până în anul respectării depline a Hotărârii din 5 aprilie 2017 Comisia/Bulgaria (C-488/15, EU:C:2017:267);

—

Obligarea Republicii Bulgaria la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Articolul 1 alineatul (1) din Directiva (UE) 2016/680 (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului trebuie interpretat în sensul că, la indicarea obiectivelor, „prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor” sunt enumerate ca aspecte ale unui obiectiv general?

2)

Dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679 (2) al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE sunt aplicabile Ministerului Public al Republicii Bulgaria, dat fiind că informațiile referitoare la o persoană, pe care acesta le-a colectat, în calitatea sa de „operator” în sensul articolului 3 punctul 8 din Directiva 2016/680 dintr-un dosar constituit cu privire la această persoană, pentru a verifica indiciile privind săvârșirea unei infracțiuni, au fost utilizate în cadrul apărării judiciare a Ministerului Public, în calitate de parte la o procedură civilă, indicându-se constituirea acestui dosar sau prezentându-se conținutul dosarului?

2.1

În cazul unui răspuns afirmativ la această întrebare:

Expresia „interese legitime” care figurează la articolul 6 alineatul (1) litera (f) din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE trebuie interpretată în sensul că include divulgarea integrală sau parțială a informațiilor referitoare la o persoană, colectate dintr-un dosar al parchetului constituit cu privire la această persoană în scopurile prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor, atunci când această divulgare este efectuată pentru apărarea operatorului ca parte la o procedură civilă, și exclude consimțământul persoanei în cauză?

1

Articolul 8 alineatul (3) litera (d) din Directiva privind primirea II (1) trebuie interpretat în sensul că expresia „inclusiv” clasifică în mod expres printre criteriile obiective împrejurarea că „[solicitantul] a avut deja posibilitatea să aibă acces la procedura de azil”?

2

În cazul unui răspuns negativ la această întrebare, articolul 8 alineatul (3) litera (d) din Directiva privind primirea II trebuie interpretat în sensul că, în împrejurările descrise, plasarea în detenție este admisibilă numai pe baza unor criterii obiective prestabilite și a constatării prealabile că solicitantul a avut deja posibilitatea să depună o cerere de protecție internațională, pe baza căreia s-ar putea constata existența unei prezumții întemeiate că cererea respectivă a fost depusă numai pentru a întârzia sau a submina executarea unei decizii de returnare?

—

Anularea în tot a Hotărârii Tribunalului din 27 ianuarie 2021 în cauza T-699/17, Republica Polonă/Comisia;

—

respingerea primului motiv al acțiunii introduse de Republica Polonă în cauza T-699/17;

—

trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe asupra motivelor al doilea-al cincilea, care nu au fost examinate în primă instanță

—

amânarea pronunțării asupra cheltuielilor de judecată aferente procedurii derulate în primă instanță, precum și a celor aferente prezentei proceduri de recurs până la soluționarea definitivă a acestei cauze.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe domnul Reza Hossein Khan Tehrani la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Îl obligă pe domnul Gábor Bende la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Chatwal Hotels & Resorts LLC la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Steinel GmbH la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea ca fiind vădit inadmisibilă.

2)

Nu este necesar să se pronunțe cu privire la cererile de măsuri de organizare a procedurii și de audiere de martori prezentate de Graanhandel P. van Schelven BV.

3)

Obligă Graanhandel P. van Schelven la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă.

2)

Nu este necesară pronunțarea asupra cererii de intervenție formulată de Republica Federală Germania.

3)

Obligă Sindicato de Enfermería (SATSE) la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Comisia Europeană, cu excepția celor aferente cererii de intervenție.

4)

SATSE, Comisia, precum și Republica Federală Germania suportă propriile cheltuieli aferente cererii de intervenție.

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

—

dispunerea depunerii la dosar a documentelor din procedura administrativă care a condus la adoptarea deciziei atacate, astfel cum s-a solicitat în prezenta cerere;

—

dispunerea conexării prezentei proceduri cu cauza T-95/21 (Republica Portugheză/Comisia Europeană);

—

anularea articolului 1, precum și a articolelor 4-6 din Decizia Comisiei Europene din 4 decembrie 2020, C(2020) 8550 final, „privind regimul de ajutoare SA.21259 (2018/C) (ex 2018/NN) aplicat de Portugalia zonei de liber schimb Madeira (ZFM) – Regimul III”;

—

obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept și/sau un viciu de motivare, având în vedere că măsura contestată nu constituie un ajutor public întrucât are caracter general, iar nu caracter selectiv, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. În special, reclamanta susține că măsura nu este selectivă deoarece se înscrie în structura generală a sistemului fiscal portughez.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept, în măsura în care Regimul III al ZFM a fost pus în aplicare conform deciziilor Comisiei din 2007 și din 2013 și articolelor 107 și 108 TFUE. Reclamanta susține că cerința ca beneficiile să rezulte din activități efective și realizate fizic în regiunea autonomă Madeira nu trebuie interpretată în sensul că sunt luate în considerare numai costurile adiționale ale întreprinderilor înregistrate în ZFM în raport cu caracterul ultraperiferic, că stimulentele fiscale pot fi aplicate numai beneficilor acestora derivate din operațiuni supuse direct acestor costuri adiționale și că sunt excluse activitățile realizate în afara Madeira de întreprinderi cu activitate internațională care dispun de autorizare în ZFM.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare privind elementele de fapt din decizia Comisiei și/sau pe motivarea insuficientă a acesteia, având în vedere că cerințele regimului fiscal și supravegherea lor de către autoritățile naționale și regionale sunt adecvate pentru controlul Regimului III al ZFM. În special, reclamanta susține că cerințele legale privind contabilitatea separată pentru veniturile generate în ZFM și îndeplinirea unei serii ample de obligații fiscale permit controlul efectiv și adecvat și supravegherea Regimului III al ZFM de către autoritățile naționale și regionale.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în decizia Comisiei, în măsura în care noțiunea de „loc de muncă” aplicabilă Regimului III al ZFM decurge din legislația națională, fără a fi aplicabilă metodologia privind definirea locurilor de muncă drept „ENI” (echivalent normă întreagă) și „UAM” (unități anuale de muncă). Reclamanta susține că, în vederea evaluării cerinței prevăzute de Regimul III al ZFM referitoare la crearea sau la menținerea locurilor de muncă, decizia atacată săvârșește o eroare de drept atunci când aplică metodologia de definire a posturilor de muncă în „ENI” și „UAM”, întrucât noțiunea de loc de muncă aplicabilă Regimului ZFM este cea care decurge din legislația națională în domeniul muncii.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe o eroare privind elementele de fapt din decizie și/sau pe un viciu de motivare, deoarece supravegherea cerinței privind crearea/ menținerea locurilor de muncă a fost adecvată și efectivă. Reclamanta susține că autoritățile naționale au oferit Comisiei Europene date care permit evaluarea controlului cerinței privind crearea/menținerea locurilor de muncă în ZFM, astfel încât decizia atacată a săvârșit o eroare în ceea ce privește elementele de fapt și/sau este afectată de un viciu de motivare.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea unor principii generale ale dreptului Uniunii Europene. Reclamanta susține în special că decizia atacată încalcă principiile generale ale dreptului Uniunii privind proporționalitatea, securitatea juridică, încrederea legitimă și buna administrare.

—

obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri financiare pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a deciziei pârâtei ECB/SSM/2016 – 529900WIPOINFDAWTJ81/1 WOANCA-2016-0005 din 3 martie 2016 privind revocarea licenței reclamantei;

—

stabilirea cuantumului prejudiciului material la cel puțin 126 de milioane de euro, majorat cu dobânzi compensatorii începând cu data de 3 martie 2016 și până la pronunțarea hotărârii în prezenta cauză, precum și cu dobânzi moratorii corespunzătoare, de la data pronunțării hotărârii și până la plata integrală;

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu a rezolvat în mod adecvat neregularitățile de procedură. Acestea includ faptul că FCMC (1) din Letonia a concluzionat, chiar înainte de inițierea procedurii de retragere a licenței, că o retragere a licenței nu era justificată și că acest fapt a fost omis ulterior din cererea FCMC de revocare a licenței. Reclamanta susține în plus că versiunea în limba engleză a celei mai recente decizii a FCMC a fost manipulată. Celelalte neregularități procedurale invocate privesc incapacitatea de a trata în mod eficace comportamente potențial corupte ale unor funcționari letoni și europeni, în ceea ce privește prezenta cauză.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta a încălcat norme de drept material acționând în afara ariei sale de competență atunci când a emis decizia atacată, în special cu privire la domeniul spălării banilor, și că pârâta a reținut în mod eronat motive pentru o retragere a licenței.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că reclamanta a suferit un prejudiciu financiar semnificativ, în special din cauza lichidării sale ca urmare a retragerii eronate a licenței.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe legătura de cauzalitate dintre retragerea licenței și prejudiciul suferit de reclamantă.

—

anularea Deciziei de punere în aplicare C(2020)7930 final a Comisiei Europene din 10 noiembrie 2020 privind autorizația de introducere pe piață a medicamentului de uz veterinar „Librela – bedinvetmab”, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 30 decembrie 2020 (JOUE, C 453, 30 decembrie 2020, p. 1), întrucât a fost adoptată cu încălcarea articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente;

—

anularea Deciziei de punere în aplicare C(2020)7930 final a Comisiei Europene din 10 noiembrie 2020 privind autorizația de introducere pe piață a medicamentului de uz veterinar „Librela – bedinvetmab”, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 30 decembrie 2020 (JOUE, C 453, 30 decembrie 2020, p. 1), întrucât a fost adoptată cu încălcarea articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente;

—

anularea Deciziei de punere în aplicare C(2020)7930 final a Comisiei Europene din 10 noiembrie 2020 privind autorizația de introducere pe piață a medicamentului de uz veterinar „Librela – bedinvetmab”, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 30 decembrie 2020 (JOUE, C 453, 30 decembrie 2020, p. 1), întrucât rezultă dintr-o încălcare a articolului 102 TFUE și contravine, prin urmare, principiilor efectului util, legalității și bunei administrări care se impun Comisiei Europene;

—

obligarea Comisiei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 37 din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 de stabilire a procedurilor comunitare privind autorizarea și supravegherea medicamentelor de uz uman și veterinar și de instituire a unei Agenții Europene pentru Medicamente (JO 2004, L 136, p. 1), în măsura în care decizia atacată autorizează introducerea pe piața europeană a Librela®, deși siguranța și eficacitatea acestui produs nu ar fi fost demonstrate în mod adecvat și suficient în raport cu acest text.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 31 din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 menționat anterior, întrucât decizia atacată încalcă normele referitoare la redactarea rezumatului caracteristicilor produsului, care ar fi trebuit să determine Comisia Europeană să constate că atenționarea specială introdusă pentru Librela®, referitoare la efectul anticorpilor anti-medicamente este excesiv de generică și imprecisă.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea efectului util al articolului 102 TFUE și a principiilor legalității și bunei administrări, întrucât decizia atacată ar da efect abuzului de poziție dominantă săvârșit de grupul Zoetis în legătură cu abandonarea dezvoltării produsului concurent al Librela®, acordat în licență reclamantului.

—

obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri financiare pentru prejudiciul suferit de reclamanți ca urmare a deciziei pârâtei ECB/SSM/2016 – 529900WIPOINFDAWTJ81/1 WOANCA-2016-0005 din 3 martie 2016 privind revocarea licenței Trasta Komercbanka AS;

—

stabilirea cuantumului prejudiciului material la cel puțin 25 de milioane de euro (1), majorat cu dobânzi compensatorii începând cu data de 3 martie 2016 și până la pronunțarea hotărârii în prezenta cauză, precum și cu dobânzi moratorii corespunzătoare, de la data pronunțării hotărârii și până la plata integrală, și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu a rezolvat în mod adecvat neregularitățile de procedură. Acestea includ faptul că FCMC (2) din Letonia a concluzionat, chiar înainte de inițierea procedurii de retragere a licenței, că o retragere a licenței nu era justificată și că acest fapt a fost omis ulterior din cererea FCMC de revocare a licenței. Reclamanții susțin în plus că versiunea în limba engleză a celei mai recente decizii a FCMC a fost manipulată. Celelalte neregularități procedurale invocate privesc incapacitatea de a trata în mod eficace comportamente potențial corupte ale unor funcționari letoni și europeni, în ceea ce privește prezenta cauză.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta a încălcat norme de drept material acționând în afara ariei sale de competență atunci când a emis decizia atacată, în special cu privire la domeniul spălării banilor, și că pârâta a reținut în mod eronat motive pentru o retragere a licenței.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că reclamanții au suferit un prejudiciu financiar semnificativ, în special din cauza lichidării Trasta Komercbanka AS ca urmare a retragerii eronate a licenței.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe legătura de cauzalitate dintre retragerea licenței și prejudiciul suferit de reclamanți.

—

anularea în totalitate a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/2151 din 17 decembrie 2020 (1) sau, cu titlu subsidiar, anularea în parte a Regulamentului nr. 2020/2151, în măsura în care acesta privește articolul 2 alineatul (4), precum și anexa IV la acesta, sau, cu titlu subsidiar, anularea în parte a Regulamentului nr. 2020/2151, în măsura în care privește paharele pentru băuturi fabricate în întregime din plastic;

—

anularea în parte a Regulamentului nr. 2020/2151, în măsura în care privește articolul 3;

—

anularea în parte a Directivei (UE) 2019/904 din 5 iunie 2019 (2), în ceea ce privește articolul 7, în măsura în care se aplică la paharele pentru băuturi, și punctul 4 din partea D din anexa la aceasta; și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că pârâta, prin adoptarea Regulamentului 2020/2151, a încălcat articolul 7 din Directiva 2019/904 privind reducerea efectelor anumitor produse din plastic asupra mediului și a depășit competențele care îi sunt conferite de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta a încălcat o normă fundamentală de procedură întrucât a adoptat Regulamentul nr. 2020/2151 după 3 iulie 2020 şi a adoptat versiunile lingvistice rectificate la mai mult de 6 luni de la termenul stabilit de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European în Directiva 2019/904.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către pârâtă, prin adoptarea Regulamentului nr. 2020/2151, a articolului 7 din Directiva 2019/904, precum și a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea de către pârâtă, prin adoptarea Regulamentului nr. 2020/2151, a obligației sale de motivare.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta a încălcat articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2019/904, a săvârșit o eroare vădită de apreciere și și-a depășit competența.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta a încălcat articolul 7 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2019/904 și a săvârșit o eroare vădită de apreciere.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea de către pârâtă a principiului proporționalității.

Reclamanții invocă, de asemenea, o excepție de nelegalitate, în temeiul articolului 277 TFUE, susţinând că articolul 7 și punctul 4 din partea D din anexa la Directiva 2019/904 sunt nelegale.

—

admiterea prezentei acțiuni;

—

revocarea deciziei pârâtului din 20 martie 2020;

—

anularea deciziei atacate din 20 ianuarie 2021;

—

revocarea anulării pentru neutilizarea mărcii Uniunii Europene nr. 4 814 158 „APERITAL” în legătură cu produsele în litigiu din clasa 5 și menținerea înregistrării acestor produse (și, de asemenea, în legătură cu „preparatele farmaceutice”);

—

obligarea EUIPO și a celeilalte părți din procedura căii de atac, în cazul în care intervine în prezenta procedură, la plata cheltuielilor de judecată.

—

interpretarea eronată a articolului 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului în cadrul examinării noțiunii de utilizare efectivă a mărcii în litigiu și a oricărui produs în litigiu;

—

interpretarea eronată a articolului 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului în cadrul examinării noțiunii de motive întemeiate pentru neutilizare.

—

anularea deciziei pârâtului de a refuza accesul la anumite documente solicitate în temeiul Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei, astfel cum a fost comunicată reclamantului la 14 ianuarie 2021 printr-o scrisoare înregistrată sub numărul SGS 21/000067, inclusiv anexa la aceasta;

—

obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în temeiul articolul 134 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, inclusiv a celor efectuate în legătură cu eventuali intervenienți.

1.

Primul motiv, întemeiat pe erori de drept și pe o eroare vădită de apreciere care a avut ca rezultat aplicarea necorespunzătoare a excepției privind protecția procesului decizional [articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul 1049/2001] (1) și pe nemotivare, întrucât divulgarea nu ar aduce o gravă atingere procesului decizional.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe erori de drept și pe o eroare vădită de apreciere care determină o aplicare eronată a excepției privind protecția procesului decizional [articolul 4 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul nr. 1049/2001] și pe nemotivare, întrucât decizia atacată nu a recunoscut și nu a acordat accesul pe baza unor interese publice superioare.

3.

Al treilea motiv, întemeiat, cu titlu subsidiar, pe: erori de drept și pe o eroare vădită de apreciere care determină o aplicare eronată a obligației de a furniza un acces parțial la documente [articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul nr. 1049/2001] și pe nemotivare.

—

anularea Deciziei din 18 decembrie 2020 în cazul SA.44830 (2016/FC) – Țările de Jos: Prelungirea licențelor acordate pentru jocurile de noroc în Țările de Jos (1);

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea de către pârâtă a drepturilor procedurale ale reclamantei, prin aceea că a omis să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută de articolul 108 alineatul (2) TFUE, deși ancheta sa preliminară nu a înlăturat toate îndoielile cu privire la existența unui ajutor de stat.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe eroarea de apreciere vădită săvârșită de pârâtă, atunci când a constatat că reînnoirea de către Țările de Jos a licențelor existente acordate pentru pariuri sportive, pariuri hipice, loterie și cazino nu conferă un avantaj titularilor de licențe în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

—

declararea acțiunii ca fiind admisibilă și întemeiată;

—

anularea deciziei Parlamentului European din 15 ianuarie 2021, A (2019) 8551 C (D 300153), prin intermediul căreia i s-a refuzat reclamantei accesul la documentele solicitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată;

—

adoptarea oricărei alte măsuri pe care o consideră necesară în prezenta cauză.

1.

Primul motiv, întemeiat pe susținerea că pârâtul nu a demonstrat întrunirea condițiilor necesare pentru refuzul accesului la documentele solicitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei. Divulgarea documentelor solicitate nu putea conduce la subminarea activităților de anchetă, după cum susține pârâtul. Pârâtul nu a demonstrat că, în prezentul caz, acordarea accesului la documentele solicitate, al căror conținut este deja în parte accesibil publicului, nu prezintă niciun risc de compromitere specifică și reală a anchetei, și cu atât mai puțin un risc care să poată fi prevăzut în mod rezonabil.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că, în plus, pârâtul nu a ar fi luat în considerare interesul public superior pe care îl prezintă divulgarea documentelor solicitate, ceea ce în acest caz constă în respectarea valorilor statului de drept prin intermediul respectării drepturilor și libertăților fundamentale.

—

anularea deciziei Comisiei din 18 februarie 2021 de excludere a reclamantei de la participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice și de acordare de granturi reglementate de bugetul Uniunii și de cel de al 11-lea Fond european de dezvoltare sau de la selectarea pentru execuția de fonduri ale Uniunii în temeiul Regulamentului (UE, Euratom) 2018/1046 și pentru execuția de fonduri în temeiul Fondului european de dezvoltare reglementat de Regulamentul (UE) 2018/1877 pentru o durată de 18 luni și publicarea excluderii pe site-ul Comisiei;

—

repararea prejudiciului suferit de reclamantă în cuantum de 17 385 832 de euro;

—

obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe o eroare de drept în calificarea juridică a abaterii profesionale grave.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea prezumției de nevinovăție și pe răsturnarea sarcinii probei.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de apreciere a faptelor și pe lipsa vădită a unei abateri profesionale grave, în special în sensul articolului 136 alineatul (1) litera (c) punctul (v) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 (care ar fi, în orice caz, o eroare vădită), precum și pe nelegalitatea raportului OLAF și a deciziei atacate.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de diligență și de bună administrare, astfel cum rezultă din articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității în ceea ce privește sancțiunea excluderii și publicarea sa.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura în fața camerei de recurs și în procedura de declarare a nulității.

—

încălcarea articolului 71 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului coroborat cu articolul 27 din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei;

—

încălcarea articolului 60 alineatul (1) litera (a) coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei din 20 mai 2020 de a nu acorda reclamantului beneficiul indemnizației de expatriere;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

—

anularea REC (1) al reclamantului din anul 2019;

—

cu titlu subsidiar, anularea REC al reclamantului, în măsura în care conține comentariile contestate;

—

de asemenea, în măsura în care este necesar, anularea deciziei Comisiei prin care a fost respinsă reclamația, formulată de reclamant în temeiul articolului 90 alineatul (2) din Statutul funcționarilor, împotriva REC din anul 2019;

—

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de reclamant și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a obligației sale de a stabili obiective în REC. Reclamantul invocă de asemenea săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere, precum și încălcarea obligației sale de diligență și a principiului bunei administrări.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 43 din Statutul funcționarilor, a articolului 7 alineatul (3) din decizia sa din 16 decembrie 2013 (2) și a orientărilor sale interne pentru evaluatori (3). Reclamantul critică în continuare Comisia pentru săvârșirea unor erori vădite de apreciere și a unui abuz de putere. Reclamantul invocă de asemenea încălcarea de către Comisie a obligației sale de diligență și a principiului bunei administrări.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Reclamantul invocă de asemenea încălcarea de către Comisie a principiilor obiectivității și imparțialității.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Comisie a articolului 296 al doilea paragraf TFUE. Reclamantul invocă de asemenea încălcarea de către Comisie a articolului 25 al doilea paragraf din Statutul funcționarilor și a articolului 41 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În plus, reclamantul invocă și încălcarea de către Comisie a obligației sale de motivare.

—

anularea Regulamentului (EU) 2021/468 al Comisiei; și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul aspect este întemeiat pe faptul că Regulamentul (UE) 2021/468 (1) al Comisiei încalcă principiul precauției. Reclamanta arată că principiul precauției permite acțiuni de reglementare preventive numai în cazul în care evaluarea științifică arată că un risc potențial depășește nivelul care ar fi încă acceptabil pentru societate. În această situație, regulamentul atacat a interzis gelul din frunzele de Aloe vera, deși evaluarea științifică a arătat că nu exista niciun risc cu privire la acest produs. În plus, reclamanta susține că, în loc să se bazeze pe știință, regulamentul atacat a fost rezultatul unei serii de decizii arbitrare.

2.

Al doilea aspect este întemeiat pe faptul că Regulamentul (UE) 2021/468 a fost adoptat cu încălcarea procedurală a principiului precauției. Reclamanta susține că Comisia nu s-a conformat cadrului prevăzut la articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 1925/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (2) și s-a întemeiat în mod eronat pe procedura scrisă prevăzută la articolul 3 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (3) și a încălcat principiile proporționalității și nediscriminării.

—

declararea admisibilității acțiunii formulate de domnul Oleksandr Viktorovytch Klymenko;

—

Decizia (PESC) 2021/394 a Consiliului din 4 martie 2021 de modificare a Deciziei 2014/119/PESC privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina;

—

a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2021/391 al Consiliului din 4 martie 2021 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 208/2014 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Ucraina;

—

obligarea Consiliului Uniunii Europene să suporte cheltuielile de judecată în aplicarea articolelor 87 și 91 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare în ceea ce privește în special menționarea în acte a justificării temeiniciei măsurii, precum și a verificărilor efectuate în privința respectării dreptului la apărare și a protecției jurisdicționale efective.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe existența unei erori de apreciere în speță și a abuzului de putere, în condițiile în care reclamantul ar fi raportat elemente care atestă lipsa unei baze factuale suficiente pentru a constitui temeiul oricărei proceduri penale, precum și elemente în privința încălcării drepturilor fundamentale, iar Consiliul nu a dedus din acestea nicio consecință.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea drepturilor fundamentale, îndeosebi pe respectarea dreptului la apărare și a dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, precum și a dreptului la egalitatea armelor.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe lipsa temei juridic, în condițiile în care articolul 29 TUE nu ar putea fi temeiul juridic al măsurii restrictive luate împotriva reclamantului.