—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene din 7 decembrie 2000 („carta”), care a fost proclamată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, și a intrat în vigoare în decembrie 2009, odată cu Tratatul de la Lisabona,

—

având în vedere notificarea făcută de prim-ministrul Regatului Unit, adresată Consiliului European la 29 martie 2017 în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere rezoluțiile sale din 5 aprilie 2017 referitoare la negocierile cu Regatul Unit ca urmare a notificării intenției sale de a se retrage din Uniunea Europeană (1), din 3 octombrie 2017 referitoare la stadiul actual al negocierilor cu Regatul Unit (2), din 13 decembrie 2017 referitoare la stadiul actual al negocierilor cu Regatul Unit (3) și din 14 martie 2018 referitoare la cadrul viitoarelor relații dintre UE și Regatul Unit (4),

—

având în vedere orientările Consiliului European (articolul 50) din 29 aprilie 2017, în urma notificării Regatului Unit în temeiul articolului 50 din TUE, precum și anexa la Decizia Consiliului din 22 mai 2017 care stabilește directivele de negociere în vederea încheierii unui acord cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de stabilire a condițiilor de retragere a acestui stat din Uniunea Europeană,

—

având în vedere orientările Consiliului European (articolul 50) din 15 decembrie 2017 și anexa la Decizia Consiliului din 29 ianuarie 2018 de completare a Deciziei Consiliului din 22 mai 2017 de autorizare a deschiderii negocierilor în vederea încheierii unui acord cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de stabilire a condițiilor de retragere a acestui stat din Uniunea Europeană,

—

având în vedere Raportul comun al negociatorilor Uniunii Europene și ai Guvernului Regatului Unit din 8 decembrie 2017 privind progresele înregistrate în cursul etapei 1 a negocierilor în temeiul articolului 50 TUE cu privire la retragerea ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană,

—

având în vedere Acordul privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, astfel cum a fost aprobat de Consiliul European la 25 noiembrie 2018 („acordul de retragere”) și declarațiile consemnate în procesul-verbal al reuniunii Consiliului European din aceeași dată,

—

având în vedere Declarația politică de stabilire a cadrului viitoarelor relații dintre Uniunea Europeană și Regatul Unit, astfel cum a fost aprobată de Consiliul European la 25 noiembrie 2018 („declarația politică”),

—

având în vedere concluziile Consiliului European (articolul 50) din 13 decembrie 2018,

—

având în vedere Declarația comună în completarea Declarației politice și Instrumentul referitor la Acordul de retragere din 11 martie 2019,

—

având în vedere Decizia (UE) 2019/476 a Consiliului European adoptată de comun acord cu Regatul Unit din 22 martie 2019 privind prelungirea termenului în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE (5),

—

având în vedere Decizia (UE) 2019/584 a Consiliului European adoptată de comun acord cu Regatul Unit din 11 aprilie 2019 privind prelungirea termenului în temeiul articolului 50 alineatul (3) din TUE (6),

—

având în vedere Decizia (UE) 2019/642 a Consiliului din 13 aprilie 2019 (7) de modificare a Deciziei (UE) 2019/274 a Consiliului din 11 ianuarie 2019, prin care semnarea, în numele Uniunii Europene și al Comunității Europene a Energiei Atomice, a acordului de retragere a fost autorizată sub rezerva încheierii acestuia,

—

având în vedere articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Brexitul este un eveniment regretabil și fără precedent, ale cărui consecințe negative ar fi atenuate printr-o retragere ordonată a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE);

B.

întrucât Regatul Unit și UE vor rămâne vecini apropiați și vor continua să aibă numeroase interese comune; întrucât cadrul în care să se desfășoare această relație strânsă este stabilit în Declarația politică, în temeiul căreia aceste interese comune pot fi protejate și promovate, inclusiv prin intermediul unei noi relații comerciale;

C.

întrucât Parlamentul European reprezintă cetățenii europeni și va acționa pe parcursul întregului proces care va duce la retragerea Regatului Unit astfel încât să protejeze interesele acestora;

D.

întrucât în prezent sunt circa 3,2 milioane de cetățeni din celelalte 27 de state membre (UE-27) rezidenți în Regatul Unit și 1,2 milioane de cetățeni din Regatul Unit („cetățeni britanici”) rezidenți în UE-27; întrucât cetățenii care au reședința în alt stat membru au procedat așa pe baza drepturilor de care beneficiază în temeiul dreptului Uniunii Europene, plecând de la premisa că vor continua să se bucure de aceste drepturi tot restul vieții;

E.

întrucât, în plus, există 1,8 milioane de cetățeni născuți în Irlanda de Nord care, în virtutea Acordului din Vinerea Mare, au dreptul la cetățenia irlandeză și, implicit, la cetățenia UE și pot revendica drepturile care decurg din cetățenia UE în locul în care își au reședința;

F.

întrucât UE și Regatul Unit, în calitate de stat membru care părăsește Uniunea, au o obligație primordială de a asigura o abordare cuprinzătoare și reciprocă privind protecția drepturilor cetățenilor UE care trăiesc în Regatul Unit și drepturile cetățenilor britanici care trăiesc în UE-27;

G.

întrucât declarațiile recente ale guvernului Regatului Unit în favoarea adoptării unei politici de reglementare divergente de cea a UE ridică semne de întrebare despre cât de apropiată poate fi viitoarea relație economică dintre UE și Regatul Unit;

H.

întrucât retragerea Regatului Unit din UE nu trebuie să pericliteze în niciun fel procesul de pace din Irlanda de Nord și nici nu trebuie să dăuneze economiei din insula Irlanda, lucru care s-ar produce în cazul impunerii unor măsuri mai stricte la frontiera dintre Irlanda de Nord și Irlanda și pe care mecanismul de protecție convenit de Regatul Unit și UE în Acordul de retragere era menit să îl evite cu orice preț;

I.

întrucât Acordul din Vinerea Mare recunoaște legitimitatea oricărei alegeri exercitate în mod liber de majoritatea populației din Irlanda de Nord în ceea ce privește statutul său;

J.

întrucât guvernul Regatului Unit insistă asupra faptului că mecanismul de protecție trebuie eliminat din Acordul de retragere, însă până în prezent nu a prezentat propuneri viabile din punct de vedere juridic pentru a înlocui acest mecanism;

K.

întrucât principala prioritate politică a guvernului Regatului Unit a devenit, aparent, planificarea scenariului fără niciun acord, iar unii membrii ai guvernului Regatului Unit sunt de opinie că un Brexit fără acord ar constitui rezultatul optim al procesului de retragere a Regatului Unit din UE;

L.

întrucât premierul britanic a afirmat că un Brexit fără acord ar constitui un „eșec în arta de a guverna”;

M.

întrucât, în conformitate cu instrumentul comun privind Acordul de retragere convenit la 11 martie 2019 la insistențele Regatului Unit, colaborarea în ceea ce privește mecanisme alternative presupune ratificarea Acordului de retragere;

N.

întrucât retragerea Regatului Unit din UE fără acord ar fi foarte dezavantajoasă, pe plan economic, pentru ambele părți, cu toate că, potrivit cifrelor oficiale și rapoartelor întocmite de guvernul britanic, aceste dezavantaje ar afecta în mod disproporționat Regatul Unit, inclusiv teritoriile sale de peste mări;

O.

întrucât continuă să fie esențial ca instituțiile UE și UE-27 să fie unite,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Turcia, în special Rezoluția din 24 noiembrie 2016 referitoare la relațiile UE-Turcia (1), Rezoluția din 27 octombrie 2016 referitoare la situația jurnaliștilor în Turcia (2), Rezoluția din 8 februarie 2018 referitoare la situația actuală a drepturilor omului în Turcia (3) și Rezoluția din 13 martie 2019 referitoare la Raportul Comisiei pe 2018 privind Turcia (4),

—

având în vedere Comunicarea Comisei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 29 mai 2019 privind politica de extindere a UE (COM(2019)0260) și documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește Raportul pe 2019 privind Turcia (SWD(2019)0220),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 18 iunie 2018 și concluziile precedente relevante ale Consiliului și ale Consiliului European,

—

având în vedere concluziile preliminare ale misiunii de observare a alegerilor organizate de Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei,

—

având în vedere recomandările Comisiei de la Veneția și angajamentul Turciei față de Carta europeană a autonomiei locale,

—

având în vedere Rezoluția 2260 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) din 24 ianuarie 2019, intitulată „Înrăutățirea situației politicienilor din opoziție din Turcia: ce se poate face pentru a proteja drepturile fundamentale ale acestora într-un stat membru al Consiliului Europei?”,

—

având în vedere declarațiile purtătorului de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă din 19 august 2019 referitoare la suspendarea unor primari aleși și reținerea a sute de persoane în sud-estul Turciei,

—

având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Selahattin Demirtaș / Turcia,

—

având în vedere Rezoluția 2156 (2017) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la funcționarea instituțiilor democratice din Turcia,

—

având în vedere faptul că valorile fondatoare ale UE se bazează pe statul de drept și pe respectarea drepturilor și a valorilor umane, care se aplică și tuturor țărilor candidate;

—

având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului (ECHR) și Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (PIDCP), la care Turcia este parte,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului,

—

având în vedere articolul 144 alineatul (5) și articolul 132 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât Turcia este un partener important al UE și se așteaptă ca această țară, în calitate de țară candidată, să respecte cele mai înalte standarde în materie de democrație, printre care se numără respectarea drepturilor omului, statul de drept, alegeri credibile și respectarea libertăților fundamentale și a dreptului universal la un proces corect;

B.

întrucât, la 31 martie 2019, în Turcia au avut loc alegeri locale, care „s-au desfășurat în mod corect”, potrivit concluziilor preliminare ale delegației de observare a alegerilor a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei; întrucât la alegerile locale s-a înregistrat o rată impresionantă a prezenței la vot; întrucât alegerile au fost criticate pe scară largă de către observatori din cauza faptului că mass-media a fost excesiv de părtinitoare cu Alianța Populară, aflată la putere;

C.

întrucât, la alegerile locale din 31 martie 2019, primarul din Diyarbakır, Adnan Selçuk Mızraklı, a primit o majoritate de 63 % din voturi, primarul din Mardin, Ahmet Türk, o majoritate de 56 %, iar primarul din Van, Bedia Özgökçe, o majoritate de 54 % din voturi și, prin urmare, toți cei trei primari au obținut un mandat popular clar pentru a-și exercita sarcinile aferente funcțiilor acestora de primari;

D.

întrucât toți cei trei primari au primit aprobarea Consiliului Electoral Suprem al Republicii Turcia (YSK) pentru a se prezenta la alegeri în calitate de candidați;

E.

întrucât primarii aleși în mod democratic din Diyarbakır, Van și Mardin, localități din sud-estul Turciei, au fost înlocuiți cu guvernatori/administratori provinciali numiți de guvern, pe motiv că fac obiectul unor anchete penale pentru presupuse legături cu terorismul;

F.

întrucât înlocuirea lui Adnan Selçuk Mızraklı, Ahmet Türk și Bedia Özgökçe Ertan cu guvernatori de stat reprezintă un motiv serios de îngrijorare, deoarece astfel se pune sub semnul întrebării respectarea rezultatelor democratice ale alegerilor din 31 martie 2019; întrucât alți 418 civili, în principal membri și angajați ai consiliilor locale din 29 de provincii diferite din Turcia, au fost reținuți la 18 august 2019 în baza unor acuzații similare nefondate;

G.

întrucât, în septembrie 2016, legea turcă privind primăriile a fost modificată în baza unui decret justificat de starea de urgență, pentru a facilita eliminarea administrativă a primarilor acuzați de legături cu terorismul și înlocuirea acestora cu guvernatori provinciali; întrucât Comisia de la Veneția a solicitat autorităților turce să abroge dispozițiile introduse prin Decretul-lege din Turcia nr. 674 din 1 septembrie 2016 care nu sunt strict cerute de starea de urgență, în special pe cele legate de normele privind ocuparea prin numire a posturilor vacante de primar, viceprimar și membru al consiliilor locale;

H.

întrucât, la 9 aprilie 2019, Consiliul Electoral Suprem (YSK) a declarat patru alți primari și membri aleși ai consiliilor municipale din sud-estul Turciei ca fiind neeligibili pentru a-și prelua funcția, chiar dacă le validase candidaturile înainte de alegerile din 31 martie 2019, susținând că acești candidați fuseseră anterior funcționari publici și au fost destituiți din funcție prin decret guvernamental; întrucât, în urma acestei decizii, YSK a acordat aceste posturi unor candidați din partea Partidului pentru Justiție și Dezvoltare (AKP); întrucât reprimarea opoziției politice din Turcia are loc în contextul unui spațiu tot mai restrâns pentru vocile democratice și al măsurilor continue luate de autoritățile turce menite să reducă la tăcere vocile care exprimă opinii divergente, inclusiv cele ale jurnaliștilor, apărătorilor drepturilor omului, cadrelor universitare, judecătorilor și avocaților;

I.

întrucât multe dintre măsurile luate sunt disproporționate, încalcă legislația internă a Turciei și angajamentele asumate de un stat membru al Consiliului Europei și contravin Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice; întrucât peste 150 000 de persoane au fost arestate în represiunea de după lovitura de stat, 78 000 de persoane au fost arestate în baza unor acuzații de terorism, iar peste 50 000 sunt încă în închisoare, în majoritatea cazurilor fără dovezi concludente; întrucât, în decembrie 2018, numărul total al deținuților aflați în închisoare fără a fi puși sub acuzare sau în așteptarea unui proces era de circa 57 000; întrucât peste 20 % din persoanele în detenție se află în închisoare pentru acuzații legate de terorism, printre aceștia numărându-se jurnaliști, activiști politici, avocați și apărători ai drepturilor omului, ceea ce a făcut să crească îngrijorarea legată de independența sistemului judiciar;

J.

întrucât deciziile YSK de a reorganiza alegerile metropolitane pentru primăria din Istanbul și de a acorda primăria din anumite municipalități din sud-estul Turciei candidaților plasați în poziția a doua constituie un motiv serios de îngrijorare, în special în ceea ce privește respectarea legalității și integrității procesului electoral și independența instituției față de interferențele politice;

K.

întrucât până la 3 septembrie 2019, ministrul de interne turc a anunțat că urmau să fie executate mai multe ordine de destituire a funcționarilor aleși, amenințând mai ales cu înlocuirea primarului orașului Istanbul, Ekrem İmamotriğlu;

L.

întrucât, la 6 septembrie 2019, președinta provincială a Partidului Popular Republican (CHP), Canan Kaftancıoğlu, a fost condamnată la 9 ani și 8 luni de închisoare sub acuzația de insultare a președintelui, insultarea funcționarilor publici, umilirea statului, incitarea oamenilor la dușmănie și ură, precum și utilizarea canalelor sale de comunicare socială pentru a difuza propagandă pentru o organizație teroristă în perioada 2012-2017;

M.

întrucât mai multe demonstrații publice organizate împotriva destituirii primarilor au fost interzise din motive de securitate, iar cele care au avut loc au dus la o dispersie forțată de către poliție, adesea cu detenții în masă și urmărirea penală a participanților; întrucât aceasta este rezultatul legislației introduse imediat după ridicarea stării de urgență;

N.

întrucât Turcia a suferit o serie de atentate și tentativa de lovitură de stat din 2016, în care au fost ucise 248 de persoane;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Myanmar/Birmania și la situația populației rohingya, în special cele adoptate la 21 mai 2015 (1), 7 iulie 2016 (2), 15 decembrie 2016 (3), 14 septembrie 2017 (4), 14 iunie 2018 (5) și 13 septembrie 2018 (6),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 26 februarie 2018 referitoare la Myanmar/Birmania și cele din 10 decembrie 2018,

—

având în vedere cel de-al cincilea dialog privind drepturile omului dintre Uniunea Europeană și Myanmar/Birmania, care a avut loc la Nay Pyi Taw, Myanmar/Birmania, la 14 iunie 2019,

—

având în vedere Convenția ONU din 1951 privind statutul refugiaților și Protocolul din 1967 la aceasta,

—

având în vedere Convenția ONU din 1948 privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid,

—

având în vedere raportul final și recomandările Comisiei consultative privind statul Rakhine, conduse de Kofi Annan,

—

având în vedere Raportul Secretarului General al ONU prezentat în fața Consiliului de Securitate al ONU privind violențele sexuale asociate conflictelor, publicat la 23 martie 2018 (S/2018/250),

—

având în vedere Raportul A/HRC/42/50 al Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU din 8 august 2018 conținând constatările detaliate ale misiunii internaționale independente de informare privind Myanmar/Birmania (UNIFFM), Rezoluția A/HRC/RES/39/2 a Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU din 3 octombrie 2018 privind situația drepturilor omului în cazul musulmanilor rohingya și al altor minorități din Myanmar/Birmania și Raportul A/HRC/42/66 al Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU din 7 august 2019 privind mecanismul de anchetă independent pentru Myanmar/Birmania,

—

având în vedere Raportul A/HRC/42/CRP.4 al UNIFFM din 22 august 2019 cu privire la violența sexuală și bazată pe gen din Myanmar/Birmania și impactul de gen al conflictelor etnice de pe teritoriul său,

—

având în vedere Convenția de la Geneva din 1949 și protocoalele adiționale la aceasta,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

—

având în vedere articolul 144 alineatul (5) și articolul 132 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât, din 2017, peste 700 000 de rohingya au fugit din Myanmar/Birmania ca să se refugieze în țara vecină, Bangladesh, ca urmare a represiunii, a încălcărilor continue și grave ale drepturilor omului, inclusiv crime în masă, violuri și incendierea satelor pe scară largă comise de grupările armate din Myanmar/Birmania în statul Rakhine, unde locuiau peste 1 milion de rohingya;

B.

întrucât populația rohingya este considerată în general drept una dintre cele mai persecutate minorități și constituie cel mai mare grup de apatrizi din lume, iar mulți membri ai ei trăiesc în prezent în cea mai mare tabără de refugiați din lume, Kutupalong din Cox’Bazaar, Bangladesh;

C.

întrucât taberele de refugiați din Bangladesh sunt supraaglomerate, au condiții insalubre, oferă acces limitat la îngrijiri pentru mame și asistență medicală pentru femei și copii și sunt extrem de expuse în cazul unor dezastre naturale, inclusiv alunecări de teren și inundații; întrucât populația rohingya care trăiește în taberele de refugiați se confruntă în continuare cu amenințări grave și, din cauza alimentelor și a apei de proastă calitate, este supusă unui risc serios de boli și infecții; întrucât copiii rohingya nu au acces suficient la educația formală; întrucât, în ultimele săptămâni, refugiații rohingya din Bangladesh au suferit restricții privind drepturile lor la libertatea de exprimare, de întrunire pașnică și de asociere; întrucât perioadele de interdicție a circulației și de întrerupere a accesului la sistemele de comunicație ar putea facilita abuzuri și mai grave în materie de drepturi ale omului împotriva acestora;

D.

întrucât se estimează că aproximativ 600 000 de etnici rohingya continuă să trăiască în statul Rakhine, fiind supuși constant unor politici și practici discriminatorii, încălcărilor sistematice ale drepturilor lor fundamentale, arestărilor arbitrare, izolării în tabere supraaglomerate, lipsei libertății de circulație și accesului limitat la educație și la asistență medicală;

E.

întrucât, din iunie 2019, autoritățile din Myanmar/Birmania au suprimat serviciile de telecomunicații în nordul și centrul statului Rakhine și în Paletwa, din statul Chin; întrucât au fost introduse controale militare stricte care limitează accesul în statul Rakhine și acoperirea mediatică în această regiune;

F.

întrucât Myanmar/Birmania și Bangladesh au anunțat planuri de repatriere, care au fost anulate din cauza lipsei garanțiilor; întrucât refugiații au suferit traume grave și se tem să se întoarcă în țara lor; întrucât toate returnările trebuie să fie voluntare și să aibă loc în condiții sigure, demne, sustenabile și conforme cu principiul nereturnării;

G.

întrucât, la 27 august 2018, UNIFFM a publicat un raport care a concluzionat că împotriva populației rohingya au fost comise cele mai grave încălcări ale drepturilor omului și cele mai grave crime conform dreptului internațional, inclusiv crime împotriva umanității și posibil genocid; întrucât, la 10 decembrie 2018, Consiliul și-a exprimat profunda îngrijorare pe marginea constatărilor UNIFFM; întrucât Myanmar/Birmania a refuzat până în prezent accesul pe teritoriul său al a unei misiuni de informare instituite de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU precum și al Raportorului special al ONU privind situația drepturilor omului în Myanmar/Birmania;

H.

întrucât, în conformitate cu cel mai recent raport al UNIFFM din 16 septembrie 2019, acțiunile guvernului din Myanmar/Birmania continuă să facă parte dintr-un atac generalizat și sistematic, fiind echivalente cu persecuția și alte crime împotriva umanității îndreptate împotriva minorității rohingya rămase în statul Rakhine; întrucât, de asemenea, în raportul său din 22 august 2019, UNIFFM a semnalat acte deliberate, grave și recurente, de violență sexuală și bazată pe gen, inclusiv violuri sistematice, violuri în grup și acte sexuale forțate comise de forțele militare și de securitate ale statului Myanmar/Birmania împotriva femeilor rohingya, a copiilor și persoanelor transgen ca parte a unei campanii de epurare pentru a teroriza și pedepsi minoritățile etnice; întrucât violența sexuală este utilizată pentru a diviza comunități întregi și a descuraja femeile și fetele să se întoarcă la casele lor; întrucât în taberele de refugiați victimele violurilor au de înfruntat excluziunea socială din partea propriilor comunități;

I.

întrucât UE a solicitat în mod constant ca persoanele responsabile de astfel de infracțiuni să fie trase la răspundere și a prezentat și a susținut rezoluțiile adoptate de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU la 27 septembrie 2018 și în cadrul Comisiei a III-a a Adunării Generale a ONU din 16 noiembrie 2018; întrucât autoritățile din Myanmar/Birmania refuză să investigheze în mod serios încălcările drepturilor omului comise împotriva populației rohingya și să îi tragă la răspundere pe autorii lor; întrucât Myanmar/Birmania continuă să nege existența acestor încălcări ale drepturilor omului; întrucât responsabilii militari de rang înalt care au supervizat atacurile împotriva populației rohingya rămân în posturile lor; întrucât autoritățile refuză să coopereze cu mecanismele ONU;

J.

întrucât, la 29 aprilie 2019, Consiliul a prelungit cu un an măsurile restrictive față de Myanmar/Birmania, până la 30 aprilie 2020, inclusiv înghețarea activelor și interdicții de călătorie pentru un număr de 14 funcționari militari de rang înalt, polițiști de frontieră și ofițeri de poliție din Myanmar/Birmania, responsabili de încălcările drepturilor omului comise împotriva etnicilor rohingya, a sătenilor și a civililor aparținând minorităților etnice, în statele Rakhine, Kachin și Shan;

K.

întrucât populația rohingya este oficial apatridă de la adoptarea legilor privind cetățenia birmană din 1982, ceea ce îi privează pe etnicii rohingya de drepturile civile, politice și socioeconomice de bază, și anume libertatea de mișcare, participarea politică, ocuparea forței de muncă și protecția socială; întrucât, conform estimărilor, 1,1 milioane de rohingya nu au dreptul la cetățenie; întrucât etnicii rohingya care se întorc în țară ar fi obligați să semneze fișele naționale de verificare, ceea ce i-ar priva de cetățenia statului Myanmar/Birmania,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la Iran, în special cele privind drepturile omului, mai ales Rezoluția din 14 martie 2019 referitoare la Iran, în special la cazul apărătorilor drepturilor omului (1), Rezoluția din 13 decembrie 2018 referitoare la Iran, în special cazul lui Nasrin Sotoudeh (2), Rezoluția din 31 mai 2018 referitoare la situația deținuților din Iran cu dublă cetățenie UE-iraniană (3), Rezoluția din 25 octombrie 2016 referitoare la strategia UE față de Iran în urma încheierii acordului nuclear (4), Rezoluția din 3 aprilie 2014 referitoare la strategia UE privind Iranul (5), Rezoluția din 8 octombrie 2015 referitoare la pedeapsa cu moartea (6) și Rezoluția din 17 noiembrie 2011 referitoare la Iran – cazuri recente de încălcare a drepturilor omului (7),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 4 februarie 2019 privind Iranul și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/560 al Consiliului din 8 aprilie 2019 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 359/2011 privind măsuri restrictive împotriva anumitor persoane, entități și organisme având în vedere situația din Iran, care prelungește cu un an măsurile restrictive referitoare la încălcări grave ale drepturilor omului în Iran, până la 13 aprilie 2020 (8),

—

având în vedere raportul prezentat la 8 februarie 2019 de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite privind situația drepturilor omului din Republica Islamică Iran,

—

având în vedere rapoartele Raportorului special privind situația drepturilor omului din Republica Islamică Iran din septembrie 2018, 30 ianuarie 2019 și 18 iulie 2019, precum și declarația sa din 16 august 2019 referitoare la reținerea și perioadele de detenție lungi la care au fost condamnate Mojgan Keshavarz, Monireh Arabshahi și Yasaman Aryani, trei iraniene reținute în mod arbitrar pentru că au protestat public împotriva purtării obligatorii a vălului,

—

având în vedere declarația experților ONU în domeniul drepturilor omului intitulată „Iranul trebuie să-i protejeze pe apărătorii drepturilor femeilor” din 29 noiembrie 2018,

—

având în vedere orientările UE privind pedeapsa cu moartea, tortura, libertatea de exprimare, atât online cât și offline, și apărătorii drepturilor omului,

—

având în vedere declarația din 12 martie 2019 a purtătorului de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) privind condamnarea avocatei iraniene specializate în drepturile omului Nasrin Sotoudeh,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului din 1948,

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966 (PIDCP), la care Iranul este parte,

—

având în vedere Rezoluția din 17 decembrie 2018 a Adunării Generale a ONU cu privire la situația drepturilor omului din Republica Islamică Iran,

—

având în vedere noul Cadru strategic al UE și Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația, care urmăresc să pună protecția și monitorizarea drepturilor omului în centrul tuturor politicilor UE,

—

având în vedere Ansamblul de principii pentru protejarea tuturor persoanelor supuse unei forme oarecare de detenție sau încarcerare al ONU din 1988,

—

având în vedere regulile minime ale ONU privind tratamentul deținuților („regulile Nelson Mandela”) din 2015,

—

având în vedere Carta președintelui iranian privind drepturile cetățenilor,

—

având în vedere articolul 144 alineatul (5) și articolul 132 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât, în ultimele luni, instanțele revoluționare iraniene au mărit în mod semnificativ reprimarea actelor pașnice de rezistență ale apărătorilor drepturilor femeilor care protestează împotriva purtării obligatorii a hijabului, inclusiv durata pedepselor cu închisoarea; întrucât, potrivit ONU, cel puțin 32 de persoane au fost arestate și cel puțin 10 persoane au fost închise din 2018 pentru că au protestat împotriva purtării obligatorii a hijabului;

B.

întrucât activistele iraniene Mojgan Keshavarz, Monireh Arabshahi și Yasaman Aryani au fost reținute în mod arbitrar în aprilie 2019, după ce au publicat online un material video în care apăreau fără văl, protestând pașnic împotriva legilor iraniene privind purtarea obligatorie a vălului și împărțind flori în metroul din Teheran pe 8 martie 2019, Ziua Internațională a Femeii; întrucât Sahar Khodayari, o iraniană reținută pentru că a încercat să vadă un meci de fotbal pe un stadion, s-a sinucis dându-și foc, în semn de protest, după ce a aflat că urma să primească o pedeapsă de șase luni de închisoare pentru acțiunile sale;

C.

întrucât, în august 2019, Mojgan Keshavarz, Yasaman Aryani, Monireh Arabshahi și Saba Kord-Afshari au fost condamnate la pedepse cu închisoarea de la 16 la 24 ani; întrucât acestora li s-a interzis accesul la avocați în stadiul anchetei inițiale, și se pare că reprezentanților lor legali li s-a interzis să le reprezinte la proces; întrucât sentințele lor sunt legate în mod direct de exercitarea pașnică a drepturilor la libertatea de exprimare și de întrunire pentru apărarea egalității de gen în Iran;

D.

întrucât la 27 august 2019, instanța de prim grad de jurisdicție a condamnat trei activiste pentru drepturile lucrătoarelor, Sepideh Gholian, Sanaz Allahyari și Asal Mohammadi, sub acuzații care includ „adunarea și coluziunea privind acțiuni împotriva securității statului”; întrucât, la 24, respectiv 31 august, s-a aflat că Marzieh Amiri și Atefeh Rangriz, două activiste pentru drepturile lucrătoarelor care se aflau în închisoare, fiind arestate cu ocazia unui protest pașnic de Ziua Muncii, au fost condamnate la 10 ani și jumătate de închisoare și 148 de lovituri de bici, respectiv 11 ani și jumătate de închisoare și 74 de lovituri de bici, sub acuzații care includ „adunarea și coluziunea privind acțiuni împotriva securității statului”, „propaganda împotriva statului” și „tulburarea ordinii publice”;

E.

întrucât Iranul nu a ratificat Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1979; întrucât Iranul are o serie de legi discriminatorii, în special în ceea ce privește dispozițiile juridice referitoare la statutul personal;

F.

întrucât persoane cu dublă cetățenie UE-iraniană continuă să fie arestate, iar arestarea este urmată de o perioadă îndelungată de izolare și de interogatorii prelungite, fără respectarea garanțiilor procedurale, fără un proces echitabil, și de pedepse lungi cu închisoarea pe baza unor acuzații vagi sau nespecificate privind „securitatea națională” și „spionajul”, precum și de campanii de defăimare inițiate de stat împotriva persoanelor aflate în detenție; întrucât Iranul nu recunoaște dubla cetățenie, limitând astfel accesul ambasadelor străine la persoanele cu dublă cetățenie aflate în arest în această țară;

G.

întrucât cel puțin șase persoane cu dublă cetățenie UE-iraniană, Nazanin Zaghari-Ratcliffe, Ahmadreza Djalali, Kamal Ahmady, Kamran Ghaderi, Massud Mossaheb și Morad Tahbaz, se află în prezent în închisoare în Iran;

H.

întrucât Nazanin Zaghari-Ratcliffe, de cetățenie britanică și iraniană, angajată a Fundației Thomson Reuters, este închisă ilegal în Iran din 3 aprilie 2016, a fost reținută în mod ilegal timp de mai multe luni și acuzată de spionaj, iar ulterior i s-a refuzat dreptul la un proces liber și echitabil; întrucât acesteia i s-a refuzat în repetate rânduri accesul la îngrijiri medicale, ceea ce a condus la deteriorarea sănătății sale fizice și mintale; întrucât recent i-a fost refuzat accesul la apeluri telefonice internaționale, iar vizitele familiei au fost limitate la una pe lună;

I.

întrucât antropologul social Kameel Ahmady, de cetățenie iraniană și britanică, este încarcerat la Teheran, sub acuzații nedivulgate, din 11 august 2019; întrucât omul de afaceri Morad Tahbaz, de cetățenie iraniană, britanică și americană, a fost reținut în ianuarie 2018, împreună cu cel puțin nouă activiști pentru protecția mediului, sub așa-zise acuzații de spionaj;

J.

întrucât Ahmadreza Djalali, un om de știință și medic suedez născut în Iran, se află în închisoarea Evin din aprilie 2016 și a fost condamnat la moarte în octombrie 2017, sub acuzații de spionaj, pe baza unei presupuse mărturii forțate;

K.

întrucât Kamran Ghaderi, cu dublă cetățenie iraniană și austriacă, directorul general al unei companii de IT din Austria, a fost arestat de agenți ai Ministerului pentru Informații la sosirea sa pe aeroportul internațional din Teheran la 2 ianuarie 2016 și a fost condamnat la 10 ani de închisoare, sub acuzația de „spionaj pentru statele inamice”;

L.

întrucât la 11 martie 2019 laureata Premiului Saharov din 2012 și apărătoarea drepturilor omului, avocata Nasrin Sotoudeh a fost condamnată în lipsă la 38 ani de închisoare și 148 de lovituri de bici, printre altele pentru activitatea sa de apărare a femeilor acuzate de a fi protestat împotriva obligativității hijabului; întrucât peste un milion de persoane au participat în luna iunie la o campanie mondială prin care i se solicita guvernului iranian să o elibereze pe dna Sotoudeh;

M.

întrucât în octombrie 2016 Atena Daemi și Golrokh Ebrahimi Iraee au fost condamnate la șase ani de închisoare; întrucât în septembrie 2019, după ce au fost acuzate de „insulte la adresa conducătorului suprem”, la pedepsele acestora au fost adăugați doi ani; întrucât această pedeapsă a fost pronunțată ca represalii pentru protestele pe care apărătoarele drepturilor femeilor le-au desfășurat în închisoare;

N.

întrucât în Iran au fost semnalate numeroase cazuri de tratamente inumane și degradante, mai ales în închisoarea Evin, și inexistența unui acces adecvat la asistență medicală în timpul detenției, încălcându-se standardele minime ale ONU privind tratamentul deținuților;

O.

întrucât apărătorii drepturilor omului, jurnaliștii, avocații, activiștii în domeniul mediului, cei sindicali și cei din mediul online din Iran se confruntă în continuare cu hărțuiri, arestări arbitrare, detenție și urmărire penală pentru activitatea pe care o desfășoară;

P.

întrucât autoritățile continuă să incrimineze activismul în domeniul drepturilor omului și folosesc articolul 48 din Legea de procedură penală iraniană pentru a limita liberul acces al deținuților la consiliere juridică și pentru a interzice asistența consulară a acestora; întrucât nu există mecanisme independente de asigurare a răspunderii în cadrul sistemului judiciar;

Q.

întrucât UE a adoptat măsuri restrictive ca răspuns la încălcările drepturilor omului, inclusiv înghețarea activelor și interdicția de acordare a vizelor în cazul unor persoane și entități răspunzătoare de încălcări grave ale drepturilor omului, precum și interzicerea exporturilor în Iran de echipamente care ar putea fi folosite în scopul represiunii interne și pentru monitorizarea telecomunicațiilor; întrucât aceste măsuri sunt actualizate periodic și rămân în vigoare;

R.

întrucât Iranul continuă să aplice în mod frecvent pedeapsa cu moartea; întrucât Narges Mohammadi, laureată a Premiului Per Anger, execută în prezent o condamnare de șaisprezece ani pentru campania de abolire a pedepsei cu moartea pe care a desfășurat-o și pentru colaborarea sa cu Shirin Ebadi, laureată a Premiului Nobel;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 mai 2012 referitoare la brevetarea procedeelor biologice esențiale (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 decembrie 2015 referitoare la brevete și la drepturile amelioratorilor de plante (2),

—

având în vedere Directiva 98/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 1998 privind protecția juridică a invențiilor biotehnologice (3), în special articolul 4, care prevede că produsele obținute în urma unor procedee esențialmente biologice nu au caracter brevetabil,

—

având în vedere Convenția brevetului european (CBE) din 5 octombrie 1973, în special articolul 53 litera (b),

—

având în vedere Normele de aplicare a CBE, în special articolul 26, care prevede că, pentru cererile de brevet european și brevetele care se referă la invențiile biotehnologice, se folosește Directiva 98/44/CE ca mijloc suplimentar de interpretare,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 noiembrie 2016 privind anumite articole din Directiva nr. 98/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția juridică a invențiilor biotehnologice (4),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 1 martie 2017 referitoare la avizul Comisiei privind anumite articole din Directiva nr. 98/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind protecția juridică a invențiilor biotehnologice (5),

—

având în vedere decizia Consiliului de administrație al Organizației Europene de Brevete (OEB) din 29 iunie 2017 de modificare a articolelor 27 și 28 din Normele de aplicare a CBE (CA/D 6/17) (6),

—

având în vedere sesizarea adresată Marii Camere de Apel a OEB de către președintele OEB, ce conținea mai multe întrebări referitoare la Decizia T 1063/18 a Camerei Tehnice de Apel 3.3.04 a Oficiului European de Brevete (OEB) din 5 decembrie 2018 (7),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante (8) [denumit în continuare „Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului”], în special articolul 15 litera (c), care face referire la scutirea amelioratorilor,

—

având în vedere Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv aspectele care țin de comerțul cu mărfuri contrafăcute (TRIPS), în special articolul 27 alineatul (3),

—

având în vedere articolul 136 alineatul (5) și articolul 132 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât accesul neîngrădit la materialul vegetal (inclusiv caracteristicile plantelor) este absolut vital pentru capacitatea de inovare a sectorului agricol și a celui de ameliorare a plantelor din Europa, competitivitatea lor globală și dezvoltarea unor noi soiuri de plante cu scopul de a garanta securitatea alimentară mondială, a combate schimbările climatice și a preveni formarea unor monopoluri în sectorul ameliorării plantelor, oferind totodată mai multe oportunități IMM-urilor și agricultorilor;

B.

întrucât orice restricție sau încercare de a îngrădi accesul la resurse genetice poate conduce la o concentrare excesivă a pieței în domeniul ameliorării plantelor, în detrimentul concurenței pe piață, al consumatorilor, al pieței interne europene și al securității alimentare;

C.

întrucât brevetele pentru produsele obținute în urma unor procedee esențialmente biologice sau brevetele pentru materialul genetic necesar pentru ameliorarea convențională subminează excluderea prevăzută la articolul 53 litera (b) din CBE și la articolul 4 din Directiva 98/44/CE;

D.

întrucât produsele obținute prin procedee esențialmente biologice, cum ar fi plantele, semințele, trăsăturile și genele moștenite trebuie excluse din categoria produselor brevetabile;

E.

întrucât ameliorarea plantelor și a animalelor reprezintă un proces care a fost practicat de agricultori și de comunitățile agricole încă de la apariția agriculturii, și întrucât utilizarea fără restricții a soiurilor, raselor și a metodelor de ameliorare este importantă pentru diversitatea genetică;

F.

întrucât Directiva 98/44/CE adoptă dispoziții cu privire la invențiile biotehnologice, în special ingineria genetică;

G.

întrucât în avizul său din 8 noiembrie 2016, Comisia concluzionează că intenția legiuitorului UE la adoptarea Directivei 98/44/CE a fost de a exclude de la brevetabilitate produsele obținute în urma unor procedee esențialmente biologice;

H.

întrucât Consiliul salută avizul Comisiei în concluziile sale din 3 februarie 2017; întrucât toți legiuitorii UE implicați au clarificat în mod explicit că intenția legiuitorului UE la adoptarea Directivei 98/44/CE a fost de a exclude de la brevetabilitate produsele obținute prin intermediul unor procedee esențialmente biologice;

I.

întrucât, la 29 iunie 2017, Consiliul de administrație al OEB a modificat articolele 27 și 28 din Normele de aplicare a CBE (9) și a hotărât că brevetarea plantelor și animalelor obținute în urma unor procedee esențialmente biologice este interzisă;

J.

întrucât cele 38 de state contractante ale OEB au confirmat că legislația și practica lor internă sunt aliniate pentru a exclude efectiv produsele obținute prin procedee esențialmente biologice de la brevetabilitate;

K.

întrucât statele contractante la CBE și-au exprimat îngrijorarea cu privire la incertitudinea juridică cauzată de decizia T 1063/18 (10) din 5 decembrie 2018 a Camerei Tehnice de Apel 3.3.04;

L.

întrucât această decizie a fost supusă Marii Camere de Apel a OEB de către președintele OEB în cadrul celei de a 159-a reuniuni a Consiliului de administrație din martie 2019;

M.

întrucât există numeroase cereri privind produse obținute prin procedee esențialmente biologice care așteaptă o decizie a OEB, astfel încât pentru solicitanți, precum și pentru toți cei care vor fi afectați de aceste brevete, este extrem de important să existe certitudine juridică cu privire la validitatea articolului 28 alineatul (2);

N.

întrucât un principiu fundamental al sistemului internațional al drepturilor soiurilor de plante, întemeiat pe Convenția internațională pentru protecția noilor soiuri de plante din 1991, și al sistemului UE fondat pe Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului constă în aceea că deținătorul unui drept de proprietate asupra unui soi de plante nu poate să împiedice alte persoane să utilizeze planta protejată în alte activități de ameliorare,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

—

având în vedere principiile universale ale drepturilor omului și principiile fundamentale ale Uniunii Europene, care este o comunitate bazată pe valori comune,

—

având în vedere declarația prim-vicepreședintelui Timmermans și a comisarei Jourová din 22 august 2019, făcută înaintea Zilei europene a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare,

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului a Națiunilor Unite adoptată la 10 decembrie 1948,

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 mai 2005 referitoare la cea de a 60-a aniversare a terminării celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa la 8 mai 1945 (1),

—

având în vedere Rezoluția 1481 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 26 ianuarie 2006 referitoare la necesitatea de a condamna la nivel internațional crimele săvârșite de regimurile comuniste totalitare,

—

având în vedere Decizia-cadru 2008/913/JAI din 28 noiembrie 2008 privind combaterea anumitor forme și expresii ale rasismului și xenofobiei prin intermediul dreptului penal (2),

—

având în vedere Declarația de la Praga privind conștiința europeană și comunismul, adoptată la 3 iunie 2008,

—

având în vedere declarația sa din 23 septembrie 2008 privind proclamarea datei de 23 august ca Zi europeană a comemorării victimelor stalinismului și nazismului (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 2 aprilie 2009 referitoare la conștiința europeană și totalitarismul (4),

—

având în vedere raportul Comisiei din 22 decembrie 2010 privind memoria crimelor comise de regimurile totalitare în Europa (COM(2010)0783),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 9-10 iunie 2011 privind memoria crimelor comise de regimurile totalitare în Europa,

—

având în vedere Declarația de la Varșovia, pronunțată la 23 august 2011 cu ocazia Zilei comemorării victimelor regimurilor totalitare,

—

având în vedere Declarația comună din 23 august 2018 a reprezentanților guvernelor statelor membre ale UE privind comemorarea victimelor comunismului,

—

având în vedere rezoluția sa istorică referitoare la situația din Estonia, Letonia și Lituania, adoptată la 13 ianuarie 1983 ca reacție la „Apelul Baltic” lansat de 45 de resortisanți din aceste țări,

—

având în vedere rezoluțiile și declarațiile privind crimele săvârșite de către regimurile comuniste totalitare adoptate de o serie de parlamente naționale,

—

având în vedere articolul 132 alineatele (2) și (4) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât acest an marchează cea de a 80-a aniversare a izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, care a cauzat o suferință umană fără precedent și ocuparea țărilor din Europa timp de mai multe decenii;

B.

întrucât, cu 80 de ani în urmă, la 23 august 1939, Uniunea Sovietică comunistă și Germania nazistă au semnat un tratat de neagresiune, cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov, și protocoalele sale secrete, care au împărțit Europa și teritoriile statelor independente între cele două regimuri totalitare și le-au regrupat în sfere de interes, deschizând astfel calea către izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial;

C.

întrucât, ca o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, urmat de Tratatul de prietenie și frontieră germano-sovietic din 28 septembrie 1939, Republica Polonă a fost invadată mai întâi de Hitler și două săptămâni mai târziu de Stalin, care a înlăturat independența acestei țări, ceea ce a reprezentat o tragedie fără precedent pentru poporul polonez – Uniunea Sovietică comunistă a început un război agresiv împotriva Finlandei la 30 noiembrie 1939, iar în iunie 1940 a ocupat și a anexat părți din România – teritorii care nu au fost niciodată returnate – și a anexat republicile independente Lituania, Letonia și Estonia;

D.

întrucât, după înfrângerea regimului nazist și sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, unele țări europene au reușit să se refacă și să se angajeze într-un proces de reconciliere, în timp ce alte țări europene au rămas sub dictatură – unele sub ocupație sau influență sovietică directă – timp de o jumătate de secol și au continuat să fie private de libertate, suveranitate, demnitate, drepturile omului și dezvoltare socioeconomică;

E.

întrucât, deși crimele regimului nazist au fost evaluate și sancționate prin procesele de la Nürnberg, există încă o nevoie urgentă de a crește gradul de conștientizare, de a efectua evaluări morale și de a realiza anchete juridice ale crimelor stalinismului și altor dictaturi;

F.

întrucât în unele state membre ideologiile comuniste și naziste sunt interzise prin lege;

G.

întrucât integrarea europeană a fost de la început o reacție la suferința provocată de cele două războaie mondiale și de tirania nazistă care a condus la Holocaust, precum și o reacție la expansiunea regimurilor comuniste totalitare și nedemocratice din Europa Centrală și de Est, și o modalitate de a depăși disensiunile profunde și ostilitatea din Europa prin cooperare și integrare, pentru a pune capăt războaielor și a garanta democrația în Europa; întrucât, pentru țările europene care au avut de suferit în timpul ocupației sovietice și al dictaturilor comuniste, extinderea UE începând cu 2004 a reprezentat întoarcerea lor în familia europeană de care aparțin;

H.

întrucât amintirile privind trecutul tragic al Europei trebuie păstrate vii pentru a onora victimele, a condamna criminalii și a pune bazele unei reconcilieri clădite pe adevăr și rememorare;

I.

întrucât comemorarea victimelor regimurilor totalitare, precum și recunoașterea și conștientizarea moștenirii europene comune a infracțiunilor comise de dictaturile comuniste, naziste și de alte dictaturi, sunt de o importanță vitală pentru unitatea Europei și a cetățenilor săi și pentru consolidarea rezilienței europene față de amenințările externe moderne;

J.

întrucât, cu 30 de ani în urmă, la 23 august 1989, a fost comemorată cea de a 50-a aniversare a Pactului Ribbentrop-Molotov, iar victimele regimurilor totalitare au fost comemorate în timpul Căii Baltice, o demonstrație fără precedent a două milioane de lituanieni, letoni și estoni care s-au alăturat formând un lanț viu care s-a întins de la Vilnius la Tallinn, prin Riga;

K.

întrucât, în pofida faptului că, la 24 decembrie 1989, Sovietul Deputaților Poporului al URSS a condamnat semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, pe lângă alte acorduri încheiate cu Germania nazistă, autoritățile ruse au negat responsabilitatea pentru acest acord și consecințele sale în august 2019 și, în prezent, promovează punctul de vedere potrivit căruia Polonia, țările baltice și Occidentul sunt adevărații instigatori ai celui de-Al Doilea Război Mondial;

L.

întrucât comemorarea victimelor regimurilor totalitare, precum și recunoașterea și conștientizarea moștenirii europene comune a infracțiunilor comise de dictaturile stalinistă, nazistă și de alte dictaturi, sunt de o importanță vitală pentru unitatea Europei și a cetățenilor săi și pentru consolidarea rezilienței europene față de amenințările externe moderne;

M.

întrucât grupările și partidele politice radicale, rasiste și xenofobe în mod deschis incită la ură și violență în societate, de exemplu prin diseminarea online a discursului de incitare la ură, care conduce adesea la o creștere a violenței, a xenofobiei și a intoleranței,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

—

având în vedere Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Directivei 2005/60/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivei 2006/70/CE a Comisiei (a patra DCSB) (2), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/843 a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, precum și de modificare a Directivelor 2009/138/CE și 2013/36/UE (a cincea DCSB) (3),

—

având în vedere Directiva (UE) 2019/1153 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie 2019 de stabilire a normelor de facilitare a utilizării informațiilor financiare și de alt tip în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni și de abrogare a Deciziei 2000/642/JAI a Consiliului (4), Directiva (UE) 2018/1673 a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2018 privind combaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor (5) și Regulamentul (UE) 2018/1672 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind controlul numerarului care intră sau iese din Uniune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1889/2005 (6),

—

având în vedere Pachetul privind combaterea spălării banilor elaborat de Comisie și adoptat la 24 iulie 2019, care include o comunicare politică intitulată „Către o mai bună punere în aplicare a cadrului UE privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului” (COM(2019)0360), raportul privind evaluarea unor presupuse cazuri recente de spălare de bani care implică instituții de credit din UE („post-mortem”) (COM(2019)0373), raportul privind evaluarea riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului care afectează piața internă și sunt legate de activități transfrontaliere (COM(2019)0370) și documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei (SWD(2019)0650), precum și raportul privind interconectarea mecanismelor centralizate automatizate naționale (registre centrale sau sisteme centrale electronice de extragere a datelor) ale statelor membre în materie de conturi bancare (COM(2019)0372),

—

având în vedere avizul Autorității Bancare Europene privind comunicările către entitățile supravegheate în ceea ce privește riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului în cadrul supravegherii prudențiale, publicat la 24 iulie 2019,

—

având în vedere foaia de parcurs a Comisiei intitulată „Către o nouă metodologie de evaluarea de către UE a țărilor terțe cu grad înalt de risc în temeiul Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului”,

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 22 iunie 2018 intitulat „Metodologie pentru identificarea țărilor terțe cu grad înalt de risc în temeiul Directivei (UE) 2015/849” (SWD(2018)0362),

—

având în vedere cele patru regulamente delegate adoptate de Comisie – (UE) 2016/1675, (UE) 2018/105, (UE) 2018/212 și (UE) 2018/1467 – de completare a Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European și a Consiliului prin identificarea țărilor terțe cu grad înalt de risc care au deficiențe strategice,

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2019 referitoare la caracterul urgent al întocmirii unei liste negre a UE cuprinzând țări terțe în conformitate cu Directiva privind combaterea spălării banilor (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 martie 2019 referitoare la infracțiunile financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale (8),

—

având în vedere schimbul de opinii din 5 septembrie 2019 din cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului cu reprezentanți ai Comisiei și ai Autorității Bancare Europene,

—

având în vedere articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât cadrul Uniunii pentru combaterea spălării banilor și combaterea finanțării terorismului (CSB/CFT) a fost consolidat în mod progresiv prin adoptarea celei de-a patra DCSB în mai 2015 și celei de-a cincea DCSB în aprilie 2018 și prin transpunerea corespunzătoare a acestora în dreptul intern al statelor membre până în iunie 2017 și, respectiv, ianuarie 2020, precum și prin alte acte legislative și acțiuni complementare;

B.

întrucât, potrivit Europol, între 0,7 și 1,28 % din produsul intern brut anual al Uniunii este „identificat ca fiind implicat în activități financiare suspecte” (9), cum ar fi spălarea de bani legată de corupție, traficul de arme și de ființe umane, combaterea drogurilor, evaziunea fiscală și frauda, finanțarea terorismului sau alte activități ilicite care afectează cetățenii UE în viața lor de zi cu zi;

C.

întrucât, în temeiul articolul 9 din cea de-a patra DCSB, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a identifica țările terțe cu un grad ridicat de risc, ținând seama de deficiențele strategice din mai multe domenii; întrucât Parlamentul sprijină stabilirea de către Comisie a unei noi metodologii care să nu se bazeze numai pe surse de informații externe pentru a identifica țările terțe cu un grad ridicat de risc care au deficiențe strategice în ceea ce privește combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, care reprezintă o amenințare pentru sistemul financiar al UE și pentru care sunt necesare măsuri sporite de precauție privind clientela la nivelul entităților obligate din UE în temeiul celei de-a patra DCSB și celei de-a cincea DCSB;

D.

întrucât cea de-a treia DCSB, care a intrat în vigoare la 15 decembrie 2007, a fost abrogată prin adoptarea celei de-a patra DCSB; întrucât punerea în aplicare a mai multor dispoziții din cea de-a treia DCSB, inclusiv privind existența competențelor și a personalul necesare la nivelul autorităților naționale responsabile, nu a fost verificată în mod corespunzător în trecut și ar trebui să fie considerată o prioritate pentru verificările în curs privind integralitatea și corectitudinea și pentru procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor efectuate de Comisie în contextul punerii în aplicare a celei de-a patra DCSB;

E.

întrucât Consiliul și Parlamentul au respins trei propuneri de regulamente delegate de modificare (10) fie pentru că propunerile nu au fost stabilite într-un proces transparent și rezilient, care să stimuleze în mod activ țările afectate să ia măsuri ferme, respectând, totodată, dreptul acestora de a fi audiate, fie pentru că procesul Comisiei de identificare a țărilor terțe cu un grad ridicat de risc nu a fost suficient de autonom;

F.

întrucât Comisia Europeană a adoptat la 13 februarie 2019, în conformitate cu noua metodologie, o nouă listă de 23 de țări terțe cu deficiențe strategice în cadrele lor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, și anume Afganistan, Arabia Saudită, Bahamas, Botswana, Etiopia, Ghana, Guam, Insulele Virgine Americane Irak, Iran, Libia, Nigeria, Pakistan, Panama, Puerto Rico, Republica Populară Democrată Coreeană, Samoa, Samoa Americană, Siria, Sri Lanka, Trinidad și Tobago, Tunisia și Yemen; întrucât la 7 martie 2019 Consiliul a respins acest act delegat în cadrul Consiliului Justiție și Afaceri Interne;

G.

întrucât Comisia a inițiat proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva majorității statelor membre pentru că nu au transpus în mod cuvenit cea de-a patra DCSB în dreptul intern;

H.

întrucât, la 24 iulie 2019, Comisia a adoptat un pachet privind combaterea spălării banilor, informând Parlamentul și Consiliul despre realizările actuale și lacunele restante ale cadrului Uniunii privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, și, în acest fel, a creat premisele necesare pentru noi îmbunătățiri ale modului de punere în aplicare și de asigurare a respectării legislației în vigoare, precum și pentru eventuale reforme legislative și instituționale;

I.

întrucât, în timpul schimbului de opinii care a avut loc la 5 septembrie 2019 între Comisie și Autoritatea Bancară Europeană (ABE) în cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare, președintele ABE, José Manuel Campa, a afirmat că ABE nu este o autoritate de supraveghere în domeniul combaterii spălării banilor, ci, mai degrabă, o autoritate căreia i-a fost atribuită sarcina de a furniza orientări pentru a stimula colaborarea și coordonarea și de a evalua punerea în aplicare a legislației din domeniul combaterii spălării banilor; întrucât acesta a subliniat, de asemenea, că principala responsabilitate în ceea ce privește punerea în aplicare le revine autorităților naționale;

J.

întrucât, în conformitate cu comunicarea Comisiei din 24 iulie 2019 intitulată „Către o mai bună punere în aplicare a cadrului UE de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului”, ar putea fi luată în considerare o mai bună armonizare a normelor de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, de exemplu prin transformarea Directivei privind combaterea spălării banilor într-un regulament, care ar putea stabili un cadru de reglementare al Uniunii armonizat și direct aplicabil în materie de combatere a spălării banilor;

K.

întrucât, potrivit comunicării Comisiei menționate mai sus, evaluările realizate indică necesitatea unui mecanism mai puternic pentru coordonarea și sprijinirea cooperării și analizei transfrontaliere efectuate de unitățile de informații financiare,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

—

având în vedere recomandarea Consiliului din 9 iulie 2019 (1),

—

având în vedere articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliul European (C9-0048/2019),

—

având în vedere articolul 130 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A9-0008/2019),

A.

întrucât, prin scrisoarea din 16 iulie 2019, Consiliul European a consultat Parlamentul cu privire la numirea lui Christine Lagarde ca președintă a Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând cu 1 noiembrie 2019;

B.

întrucât Comisia sa pentru afaceri economice și monetare a evaluat calificările candidatei propuse, în special în ceea ce privește condițiile prevăzute la articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și, astfel cum decurge din articolul 130 din tratat, imperativul independenței totale a BCE; întrucât, în cadrul acestei evaluări, comisia a primit din partea candidatei un curriculum vitae, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;

C.

întrucât comisia a organizat apoi, la 4 septembrie 2019, o audiere de două ore și jumătate a candidatei, în cursul căreia aceasta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns la întrebările adresate de membrii comisiei,

1.

2.

—

având în vedere propunerea din 9 aprilie 2019 a Băncii Centrale Europene de numire a vicepreședintelui Consiliului de supraveghere al Băncii Centrale Europene (C9-0028/2019),

—

având în vedere articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (1),

—

având în vedere Acordul interinstituțional dintre Parlamentul European și Banca Centrală Europeană privind modalitățile practice de exercitare a controlului democratic și de monitorizare a exercitării atribuțiilor conferite Băncii Centrale Europene în cadrul mecanismului unic de supraveghere (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2019 referitoare la echilibrul de gen în numirile pentru funcții în domeniul economic și monetar la nivelul UE (3),

—

având în vedere articolul 131 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A9-0007/2019),

A.

întrucât articolul 26 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 prevede faptul că Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să prezinte Parlamentului European, în vederea obținerii aprobării acestuia, o propunere de numire a vicepreședintelui Consiliului său de supraveghere și întrucât vicepreședintele Consiliului de supraveghere este ales din rândul membrilor Comitetului executiv al BCE;

B.

întrucât la articolul 26 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 se prevede că numirile în cadrul Consiliului de supraveghere respectă principiile echilibrului de gen, experienței și calificării, conform respectivului regulament;

C.

întrucât, la 22 noiembrie 2012, Consiliul European l-a numit pe Yves Mersch ca membru al Comitetului executiv al BCE pentru un mandat de opt ani, începând cu 15 decembrie 2012, în conformitate cu articolul 283 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

D.

întrucât, într-o scrisoare din 9 aprilie 2019, BCE a prezentat Parlamentului o propunere de numire a lui Yves Mersch ca vicepreședinte al Consiliului de supraveghere al BCE pentru restul mandatului său de membru al Comitetului executiv până la 14 decembrie 2020;

E.

întrucât, ulterior, Comisia pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului a procedat la evaluarea calificărilor candidatului propus, în special având în vedere cerințele prevăzute la articolul 26 alineatele (2) și (3) din Regulamentul (UE) nr. 1024/2013;

F.

întrucât, la 4 septembrie 2019, comisia a organizat o audiere a candidatului propus, în cursul căreia acesta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns la întrebările adresate de membrii comisiei,

1.

2.

—

având în vedere proiectul Consiliului (07290/2019),

—

având în vedere articolul 39 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam, și articolul 9 din Protocolul nr. 36 privind dispozițiile tranzitorii, în temeiul cărora a fost consultat de către Consiliu (C8-0154/2019),

—

având în vedere Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului și a criminalității transfrontaliere (1), în special articolul 33,

—

având în vedere articolul 82 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (A9-0003/2019),

1.

2.

3.

4.

—

având în vedere articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (1), în special articolul 18 alineatul (3) și articolul 44,

—

având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2019, adoptat definitiv la 12 decembrie 2018 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (3),

—

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (4),

—

având în vedere Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (5),

—

având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 1/2019 adoptat de Comisie la 15 aprilie 2019 (COM(2019)0300),

—

având în vedere poziția privind proiectul de buget rectificativ nr. 1/2019 adoptată de Consiliu la 3 septembrie 2019 și transmisă Parlamentului European la aceeași dată (11730/2019 – C9-0115/2019),

—

având în vedere articolele 94 și 96 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A9-0005/2019),

A.

întrucât proiectul de buget rectificativ nr. 1/2019 are ca obiectiv înscrierea în bugetul 2019 a excedentului din exercițiul financiar 2018, care se ridică la 1 802 milioane EUR;

B.

întrucât principalele elemente ale acestui excedent sunt un sold pozitiv al veniturilor de 1 274,6 milioane EUR și o subutilizare a cheltuielilor de 527,8 milioane EUR;

C.

întrucât, în ceea ce privește veniturile, cea mai mare diferență rezultă din dobânzi de întârziere și amenzi (1 312,6 milioane EUR), rezultatul fiind constituit din amenzi și dobânzi de întârziere, alte daune cominatorii și dobânzi legate de amenzi și penalități cu titlu cominatoriu;

D.

întrucât, în ceea ce privește cheltuielile, nivelul de subutilizare a plăților de către Comisie se ridică la 322,2 milioane EUR pentru 2018 (din care 120 de milioane din Rezerva pentru ajutoare de urgență) și 68 de milioane EUR pentru reportările din 2017, iar nivelul de subutilizare de către celelalte instituții se cifrează la 75,9 milioane EUR pentru 2018 și 61,6 milioane EUR pentru reportările din 2017,

1.

2.

3.

4.

5.

—

având în vedere articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (1), în special articolul 18 alineatul (3) și articolul 44,

—

având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2019, adoptat definitiv la 12 decembrie 2018 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (3),

—

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (4),

—

având în vedere Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (5),

—

având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 2/2019 adoptat de Comisie la 15 mai 2019 (COM(2019)0320),

—

având în vedere poziția privind proiectul de buget rectificativ nr. 2/2019 adoptată de Consiliu la 3 septembrie 2019 și transmisă Parlamentului la aceeași dată (11731/2019 – C9-0112/2019),

—

având în vedere articolele 94 și 96 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A9-0004/2019),

A.

întrucât, la insistențele Parlamentului, Parlamentul European și Consiliul au decis, în contextul procedurii bugetare 2019, să aloce un cuantum de 100 de milioane EUR, printr-un buget rectificativ pentru 2019, în vederea consolidării programelor Orizont 2020 și Erasmus+; întrucât Parlamentul și Consiliul au invitat Comisia să prezinte acest buget rectificativ, care nu va conține niciun alt element, în primăvara anului 2019, de îndată ce va fi finalizată ajustarea tehnică a cadrului financiar multianual pentru anul 2020, inclusiv calcularea marjei globale pentru angajamente;

B.

întrucât Comisia a propus, în consecință, modificarea bugetului pe 2019 pentru a reflecta acest acord;

C.

întrucât Comisia a propus alocarea unei sume suplimentare de 80 de milioane EUR pentru a consolida programul Orizont 2020 și a unei sume suplimentare de 20 de milioane EUR pentru a consolida bugetul Erasmus +; întrucât acordul privind bugetul pe 2019 nu prevede nicio indicație cu privire la ponderea fiecărui instrument în cadrul consolidării globale;

D.

întrucât, în cadrul consolidării programului Orizont 2020, Comisia a propus alocarea unei sume suplimentare de 34,6 milioane EUR postului bugetar Orizont 2020 08 02 03 04 —Realizarea unui sistem european de transport eficient din punctul de vedere al resurselor, ecologic, sigur și fără sincope cu scopul de a consolida acțiunile desfășurate în 2019 pentru a combate schimbările climatice, în special bateriile, vehiculele ecologice și ecologizarea aviației, precum și a unei sume suplimentare de 45,4 milioane EUR postului bugetar Orizont 2020 08 02 01 02 — Consolidarea cercetării în domeniul tehnologiilor viitoare și emergente, pentru a crește resursele destinate temelor „Generarea inovatoare de energie cu emisii zero pentru o decarbonizare completă” și „Tehnologii legate de energie și de schimbările climatice”;

E.

întrucât Comisia a propus consolidarea sprijinului financiar acordat principalelor activități de mobilitate ale programului Erasmus+, în special în domeniul învățământului superior și al învățământului și formării profesionale, precum și pentru centrele de excelență profesională; întrucât ea a propus, de asemenea, ca o parte din fonduri să fie destinate Universităților europene, o acțiune recentă și fundamentală desfășurată în cadrul Spațiului european al educației până în 2025, pentru a încuraja excelența, inovarea și incluziunea în învățământul superior în întreaga Europă;

1.

2.

3.

4.

5.

—

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2019)0206 – C9-0005/2019),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (2), în special articolul 10,

—

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (3), în special punctul 11,

—

având în vedere scrisoarea Comisiei pentru dezvoltare regională,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A9-0002/2019),

1.

2.

3.

4.

5.

6.

—

având în vedere articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (1), în special articolul 44,

—

având în vedere bugetul general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2019, adoptat definitiv la 12 decembrie 2018 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (3),

—

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (4),

—

având în vedere Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (5),

—

având în vedere proiectul de buget rectificativ nr. 3/2019 adoptat de Comisie la 22 mai 2019 (COM(2019)0205),

—

având în vedere poziția privind proiectul de buget rectificativ nr. 3/2019 adoptată de Consiliu la 3 septembrie 2019 și transmisă Parlamentului European la aceeași dată (11732/2019 – C9-0113/2019),

—

având în vedere articolele 94 și 96 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A9-0006/2019),

A.

întrucât proiectul de buget rectificativ nr. 3/2019 vizează propunerea de mobilizare a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene pentru a oferi asistență României pentru inundațiile din regiunea de nord-est, Italiei pentru inundațiile și alunecările de teren cauzate de ploi abundente în zonele alpine din nord și până în Sicilia, precum și Austriei pentru aceleași fenomene în regiunea alpină din sud, din cursul anului 2018;

B.

întrucât, ca urmare, Comisia propune modificarea bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2019 și majorarea alocării pentru linia bugetară 13 06 01 „Acordarea de asistență statelor membre în cazul unor catastrofe naturale majore cu repercusiuni grave asupra condițiilor de trai, a mediului natural sau a economiei” cu 293 551 794 EUR atât în credite de angajament, cât și în credite de plată;

C.

întrucât Fondul de solidaritate al Uniunii Europene este un instrument special, astfel cum sunt definite aceste instrumente în Regulamentul privind CFM, iar creditele de angajament și de plată corespunzătoare ar trebui să fie înscrise în buget în afara plafoanelor corespunzătoare prevăzute în CFM,

1.

2.

3.

—

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2019)0290 – C9-0026/2019),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 (1) (Regulamentul privind FEG),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (2), în special articolul 12,

—

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (3) (AII din 2 decembrie 2013), în special punctul 13,

—

având în vedere Rezoluția sa din 30 mai 2018 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare (EGF/2018/000 TA 2018 – Asistență tehnică la inițiativa Comisiei) (4),

—

având în vedere prima lectură a propunerii de regulament al Parlamentului European și a Consiliului privind Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) (5),

—

având în vedere procedura trilogului prevăzută la punctul 13 din AII din 2 decembrie 2013,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru bugete (A9-0001/2019),

A.

întrucât Uniunea a instituit instrumente legislative și bugetare pentru a oferi un sprijin suplimentar lucrătorilor afectați de consecințele schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale internaționale sau ale crizei economice și financiare mondiale și pentru a le acorda asistență în procesul de reintegrare necesară și rapidă pe piața muncii;

B.

întrucât asistența financiară oferită de Uniune lucrătorilor disponibilizați ar trebui să fie dinamică și pusă la dispoziție cât mai rapid și mai eficient posibil, în conformitate cu Declarația comună a Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei adoptată cu ocazia reuniunii de conciliere din 17 iulie 2008, și cu respectarea AII din 2 decembrie 2013 în ceea ce privește adoptarea deciziilor de mobilizare a Fondului european de ajustare la globalizare (FEG);

C.

întrucât adoptarea Regulamentului privind FEG reflectă acordul la care au ajuns Parlamentul și Consiliul de a reintroduce criteriul de mobilizare în caz de criză, de a majora contribuția financiară a Uniunii la 60 % din costurile totale estimate ale măsurilor propuse, de a crește eficiența prelucrării cererilor privind FEG la Comisie și în cadrul Parlamentului și al Consiliului prin scurtarea timpului de evaluare și aprobare, de a extinde gama de acțiuni și de beneficiari eligibili prin includerea persoanelor care desfășoară activități independente și a tinerilor și de a finanța stimulente pentru înființarea unor afaceri proprii;

D.

întrucât bugetul anual maxim disponibil pentru FEG este de 150 de milioane EUR, la prețurile din 2011, ceea ce reprezintă 175 748 000 EUR la prețurile din 2019, și întrucât articolul 11 alineatul (1) din Regulamentul privind FEG prevede că se poate aloca până la 0,5 % din acest cuantum pentru asistență tehnică la inițiativa Comisiei cu scopul de a finanța activități de pregătire, monitorizare, colectare a datelor și creare a unei baze de cunoștințe, asistență tehnică și administrativă, activități de informare și comunicare, precum și activități de audit, control și evaluare necesare pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind FEG;

E.

întrucât suma propusă de 610 000 EUR corespunde unui procent de aproximativ 0,35 % din bugetul anual maxim disponibil pentru FEG în 2019,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.