ANEXĂ

Listă de abrevieri

AFIA – administratori de fonduri de investiții alternative;

instrumente AT1 – instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar, menționate la articolul 52 alineatul (1) din CRR;

BRRD – Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2019/879 a Parlamentului European și a Consiliului (2);

BRRD I – Directiva 2014/59/UE, fără modificări;

CBR – cerința amortizorului combinat, astfel cum este definită la articolul 128 alineatul (6) din Directiva privind cerințele de capital;

CPC – contraparte centrală;

fonduri proprii CET1 – fonduri proprii de nivel 1 de bază, menționate la articolul 50 din CRR;

CRD – Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului (3), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului (4);

CRR – Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (5), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului (6);

ESMA – Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe;

MREL externă – cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile aplicabilă entităților de rezoluție și menționată la articolul 45e din BRRD;

G-SII – instituție de importanță sistemică globală;

MREL internă – cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile aplicabilă filialelor unei entități de rezoluție sau ale unei entități dintr-o țară terță, dar care nu sunt ele însele entități de rezoluție, astfel cum este menționată la articolul 45f din BRRD;

M-MDA – suma maxim distribuibilă aferentă cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile, menționată la articolul 16a din BRRD;

MiFID – Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului (7);

MPE – mai multe puncte de intrare;

MREL – cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile;

NCWO – niciun creditor nu trebuie să fie dezavantajat prin rezoluție în raport cu procedura obișnuită de insolvență;

SEL – datorie subordonată eligibilă;

SFD – Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului (8);

SPE – un singur punct de intrare;

SRB – Comitetul unic de rezoluție;

MUR – mecanismul unic de rezoluție;

RMUR – Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (9), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2019/877 al Parlamentului European și al Consiliului (10);

RMUR I – Regulamentul (UE) nr. 806/2014, fără modificări;

TEM – indicatorul de măsurare a expunerii totale, calculat în conformitate cu articolele 429 și 429a din CRR;

instrumente T2 – instrumente de fonduri proprii de nivel 2, menționate la articolul 2 alineatul (1) punctul 73 din BRRD;

TLAC – capacitatea totală de absorbție a pierderilor;

cerința minimă TLAC – nivelul minim armonizat al standardului TLAC pentru G-SII, menționat la articolele 92a și 92b din CRR și la articolul 45d alineatul (1) litera (a) și alineatul (2) litera (a) din BRRD;

Standardul TLAC – lista termenilor și condițiilor TLAC publicată de Consiliul pentru Stabilitate Financiară în noiembrie 2015;

Bănci de prim rang – entitățile de rezoluție ale grupurilor de rezoluție cu active de peste 100 de miliarde EUR, menționate la articolul 45c alineatul (5) din BRRD;

TREA – cuantumul total al expunerii la risc, calculat în conformitate cu articolul 92 alineatul (3) din CRR;

OPCVM – organisme de plasament colectiv în valori mobiliare.

Cu excepția cazului în care se prevede altfel, toate trimiterile la articole din prezenta anexă ar trebui înțelese ca trimiteri la articole din BRRD.

A.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE COMPETENȚA DE A INTERZICE ANUMITE DISTRIBUIRI PREVĂZUTĂ LA ARTICOLUL 16A DIN BRRD

1.   Întrebare (articolul 16a)

Articolul 16a din BRRD le conferă autorităților de rezoluție competența de a interzice anumite distribuiri în cazul în care o entitate nu respectă cerința amortizorului combinat (CBR) atunci când aceasta este luată în considerare în plus față de MREL. În mod similar, articolul 141 din CRD conține dispoziții cu privire la competențele autorităților competente de a interzice anumite distribuiri în cazul în care o entitate nu respectă CBR atunci când aceasta este luată în considerare în plus față de cerințele de fonduri proprii. Deși aceste competențe sunt acordate pentru două autorități diferite, relația dintre ele nu a fost specificată. Nici CRD, nici BRRD nu precizează ordinea în care se aplică aceste două competențe atunci când o entitate încalcă ambele cerințe. Se poate înțelege, așadar, că legiuitorul național dispune de flexibilitate în această privință?

Răspuns

Condițiile de utilizare a competenței autorităților de rezoluție de a interzice unei entități să distribuie mai mult decât M-MDA, cu alte cuvinte a competenței de a restricționa anumite distribuiri, sunt definite la articolul 16a alineatul (1) din BRRD. Conform acestei dispoziții, competența respectivă poate fi exercitată în situația în care entitatea respectă CBR în plus față de cerințele de fonduri proprii menționate la articolul 141a alineatul (1) literele (a), (b) și (c) din CRD, dar nu respectă CBR în plus față de cerințele menționate la articolele 45c și 45d din BRRD (și anume MREL).

Acest lucru implică faptul că, atunci când o entitate nu respectă CBR în plus față de cerințele de fonduri proprii relevante, entitatea respectivă nu va fi în situația menționată la articolul 16a alineatul (1), chiar dacă s-ar putea ca aceasta să nu respecte nici CBR în plus față de MREL. Aceasta înseamnă că articolul 141 din CRD se va aplica în mod exclusiv în acest caz și că entitatea va trebui să își restricționeze automat anumite distribuiri în conformitate cu normele prevăzute în dispoziția respectivă. Competențele autorităților de rezoluție de a restricționa anumite distribuiri în temeiul articolului 16a din BRRD pot fi exercitate numai în cazul în care entitatea respectă CBR și cerințele de fonduri proprii relevante, dar nu respectă CBR și MREL care i se aplică.

Acest lucru înseamnă, în ultimă instanță, că articolul 141 din CRD nu poate fi aplicat simultan cu articolul 16a din BRRD.

2.   Întrebare (articolul 16a)

Este corectă afirmația conform căreia articolul 16a din BRRD a introdus două etape pentru decizia autorității de rezoluție de a interzice unei entități să distribuie mai mult decât M-MDA:

—	în primele nouă luni de la notificarea transmisă de entitate, nu există nicio obligație de a stabili M-MDA, iar autoritatea de rezoluție evaluează în fiecare lună dacă să își exercite această competență și

—

la nouă luni de la notificarea transmisă de entitate – există obligația de a exercita competența de a interzice distribuirile peste M-MDA, cu excepția cazului în care autoritatea de rezoluție constată, în urma unei evaluări, că sunt îndeplinite cel puțin două dintre condițiile prevăzute la articolul 16a alineatul (3) din BRRD?

Răspuns

Competența autorităților de rezoluție de a restricționa anumite distribuiri ale entității, prevăzută la articolul 16a alineatul (1) din BRRD, poate fi exercitată numai atunci când entitatea respectă CBR în combinație cu cerințele de fonduri proprii relevante, dar nu și în combinație cu MREL, adică în urma unei nerespectări a CBR legate în mod specific de MREL. Competența este discreționară. Marja de apreciere depinde de momentul nerespectării CBR, astfel cum se prevede la articolul 16a alineatele (2) și (3) din BRRD. În primele nouă luni de la notificarea unei nerespectări de către entitate, autoritatea de rezoluție trebuie să evalueze, fără întârzieri nejustificate, iar, ulterior, cel puțin o dată pe lună, dacă să își exercite sau nu această competență, ținând seama de elementele menționate la articolul 16a alineatul (2) din BRRD. După nouă luni, autoritatea de rezoluție trebuie să își exercite această competență, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite cel puțin două dintre condițiile menționate la articolul 16a alineatul (3) din BRRD.

3.   Întrebare [articolul 16a alineatul (3)]

În conformitate cu articolul 16a alineatul (3), autoritatea de rezoluție, după consultarea autorității competente, trebuie să își exercite competența menționată la articolul 16a alineatul (1), cu excepția cazului în care sunt îndeplinite cel puțin două dintre condițiile prevăzute la alineatul (3), pe baza constatărilor autorității de rezoluție.

Este corectă afirmația conform căreia, atunci când evaluează condițiile prevăzute la articolul 16a alineatul (3), autoritatea de rezoluție trebuie să se consulte cu alte autorități (de exemplu, autoritatea competentă, autoritatea responsabilă de stabilitatea financiară macroprudențială)?

Răspuns

Articolul 16a alineatul (3) impune, în sine, obligația ca autoritatea de rezoluție să implice autoritatea competentă în evaluarea condițiilor menționate la primul paragraf al acestei dispoziții.

Articolul 16a alineatul (3) primul paragraf prevede că autoritatea de rezoluție trebuie să consulte autoritatea competentă înainte de a-și exercita competența de a le interzice entităților să distribuie mai mult decât M-MDA. Articolul 16a alineatul (3) al doilea paragraf prevede că autoritatea de rezoluție trebuie să îi notifice autorității competente decizia sa de a nu-și exercita competența și să îi explice evaluarea sa în scris.

În primul caz, autoritatea de rezoluție are în mod explicit obligația de a consulta autoritatea competentă cu privire la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de la articolul 16a alineatul (1) pentru a nu-și exercita competența. În cel de al doilea caz, autoritatea de rezoluție trebuie să îi notifice autorității competente evaluarea sa cu privire la faptul că sunt îndeplinite condițiile de la articolul 16a alineatul (3) pentru a nu-și exercita competența și să îi explice această evaluare în scris.

BRRD nu le impune autorităților de rezoluție obligația să consulte sau să notifice nicio altă autoritate (de exemplu, autoritățile naționale macroprudențiale desemnate), dar nici nu le împiedică să facă acest lucru.

4.   Întrebare CRR [articolul 92 alineatul (1a)]; CRD (articolul 141c); BRRD (articolul 16a)

Articolul 92 alineatul (1a) din CRR prevede următoarele: „Fondurile proprii de nivel 1 care sunt utilizate pentru a îndeplini cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier nu se utilizează în scopul îndeplinirii niciuneia dintre cerințele bazate pe efectul de levier stabilite în prezentul regulament și în Directiva 2013/36/UE, cu excepția cazului în care aceste acte prevăd altfel în mod explicit.”

Instituțiile sunt obligate să îndeplinească, în același timp, cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier prevăzută la articolul 92 alineatul (1a) din CRR și componenta care nu este bazată pe risc a cerinței minime TLAC și a MREL internă și externă?

Răspuns

În conformitate cu o lectură combinată a BRRD [articolul 16a alineatul (1)] și a CRD (articolul 128 al patrulea paragraf), CBR ar trebui să se adauge peste componentele bazate pe risc ale cerințelor prevăzute la articolele 92a și 92b din CRR și la articolele 45c și 45d din BRRD (și anume cerința minimă TLAC și MREL externă și internă).

În consecință, articolul 16a din BRRD le conferă autorităților de rezoluție competența de a interzice distribuirile peste M-MDA numai în cazul în care instituția în cauză nu respectă CBR atunci când această cerință este luată în considerare în plus față de MREL calculată pe baza TREA [a se vedea, de asemenea, considerentul 24 din Directiva (UE) 2019/879].

Aceasta înseamnă că, în ceea ce privește relația dintre CBR și componenta bazată pe risc a cerinței minime TLAC și a MREL, BRRD și CRD prevăd explicit că: (i) fondurile proprii CET1 utilizate pentru respectarea cerinței minime TLAC și MREL nu pot fi utilizate pentru respectarea CBR și (ii) dacă CBR nu este respectată atunci când este luată în considerare în combinație cu componenta bazată pe risc a cerinței minime TLAC și a MREL, autoritățile de rezoluție au competența de a interzice distribuirile peste M-MDA.

Cu toate acestea, nu există dispoziții paralele în ceea ce privește relația dintre cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier menționată la articolul 92 alineatul (1a) din CRR și componenta care nu este bazată pe risc a cerinței minime TLAC și a MREL. La articolul 141c din CRD se consideră că cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier menționată la articolul 92 alineatul (1a) din CRR nu este îndeplinită doar atunci când instituția nu deține fonduri proprii de nivel 1 în cuantumul necesar pentru a îndeplini în același timp amortizorul respectiv și cerințele prevăzute la articolul 92 alineatul (1) litera (d) din CRR și la articolul 104 alineatul (1) litera (a) din CRD. Nici CRD, nici BRRD nu conțin nicio trimitere la necesitatea de a respecta cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier simultan cu componentele care nu sunt bazate pe risc ale cerinței minime TLAC și ale MREL. Articolul 141b din CRD impune restricțiile automate ale distribuirilor care depășesc suma maxim distribuibilă legată de indicatorul efectului de levier numai atunci când instituția nu respectă cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, astfel cum se prevede la articolul 141c din CRD menționat mai sus. BRRD nu conține nicio dispoziție care să reflecte articolul 16a pentru cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier, ceea ce înseamnă că autoritatea de rezoluție nu are competența de a restricționa distribuirile în cazul în care cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier nu este îndeplinită atunci când este luată în considerare împreună cu MREL calculată pe baza TEM.

Prin urmare, articolul 92 alineatul (1a) al doilea paragraf din CRR nu poate fi interpretat ca împiedicând dubla contabilizare a fondurilor proprii de nivel 1 în scopul respectării cerinței amortizorului pentru indicatorul efectului de levier și a cerinței minime TLAC și a MREL calculate pe baza TEM. Dreptul Uniunii precizează întotdeauna în mod explicit (i) situațiile în care nu este permisă dubla contabilizare a fondurilor proprii în scopul respectării cerinței amortizorului și a MREL și (ii) consecințele pentru nerespectarea cerinței amortizorului atunci când este luată în considerare în combinație cu MREL. Acest lucru nu se întâmplă în ceea ce privește cerința amortizorului pentru indicatorul efectului de levier.

B.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE COMPETENȚA DE A SUSPENDA OBLIGAȚIILE DE PLATĂ SAU DE LIVRARE ÎN TEMEIUL ARTICOLELOR 33A ȘI 69

5.   Întrebare (articolul 33a)

Articolul 33a din BRRD le conferă autorităților de rezoluție competența de a suspenda anumite obligații după ce se stabilește că o instituție este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate (moratoriu). În temeiul articolului 33a alineatul (3) din BRRD, statele membre pot prevedea ca autoritățile de rezoluție să le acorde deponenților un cuantum zilnic din depozitele lor. În contextul MUR, pentru instituțiile care intră în sfera de competență a SRB, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să își exercite competența privind moratoriul pentru a pune în aplicare toate deciziile care le sunt adresate de către SRB (articolul 29 din RMUR).

Pentru a transpune în legislația națională opțiunea privind cuantumul zilnic prevăzut la articolul 33a alineatul (3) din BRRD, ar fi corect să se prevadă că, pentru instituțiile aflate în sfera de competență a SRB, autoritatea națională de rezoluție are dreptul de a acorda cuantumul zilnic în momentul în care SRB solicită acest lucru și în măsura solicitată de SRB?

Răspuns

Competența de a impune un moratoriu este acordată autorităților naționale de rezoluție, inclusiv în contextul uniunii bancare. Autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să își exercite această competență sub forma în care aceasta le este conferită prin legislația națională de transpunere a BRRD și în conformitate cu condițiile prevăzute în legislația națională. Acest lucru este reflectat la articolul 29 alineatul (1) al doilea paragraf din RMUR.

În funcție de modul în care articolul 33a din BRRD este transpus în legislația națională, competența de a acorda un cuantum zilnic și cuantificarea acestuia ar putea fi formulate mai precis direct în legislația națională de transpunere sau legislația națională ar putea prevedea criterii pe baza căror autoritatea națională de rezoluție să definească o astfel de competență. În orice caz, aceste elemente ar trebui definite de legiuitorul național la transpunerea articolului 33a din BRRD. Autoritatea națională de rezoluție ar trebui să respecte aceste criterii atunci când își exercită competența.

Nu este necesar să se facă referire la SRB în contextul transpunerii acestei dispoziții, deoarece rolul SRB derivă din articolul 29 din RMUR, care este direct aplicabil.

Cu toate acestea, este de dorit ca, la exercitarea acestor competențe, să se asigure coerența deplină între instrucțiunile SRB și competențele conferite autorității naționale de rezoluție de legislația națională de transpunere. Ar trebui să se faciliteze, astfel, executarea fără probleme a măsurilor luate în cadrul schemei de rezoluție.

6.   Întrebare [articolul 33a alineatul (3)]

Ce instrumente, elemente sau criterii contribuie la determinarea nivelului adecvat al cuantumului zilnic la care deponenții ar trebui să aibă acces? În acest sens, un cuantum care acoperă un cost al vieții zilnic minim ar putea fi inclus în legislația națională de transpunere. În plus, acest cuantum ar trebui să fie obligatoriu pentru autoritatea de rezoluție atunci când decide să permită accesul la o sumă de bani adecvată.

Efectuarea acestei determinări ar trebui să fie realizată, de la caz la caz, de autoritatea de rezoluție sau rolul de a determina nivelul adecvat ar trebui să îi revină legiuitorului național?

Ce alți indicatori relevanți ar putea fi luați în considerare în acest context?

Răspuns

Articolul 33a le oferă statelor membre o marjă largă de apreciere, în contextul transpunerii, în ceea ce privește definirea criteriilor relevante pentru cuantificarea cuantumului zilnic, precum și în ceea ce privește aplicarea acestuia.

7.   Întrebare [articolul 33a alineatul (3) și articolul 69 alineatul (5)]

În ceea ce privește „cuantumul zilnic adecvat” menționat la articolul 33a alineatul (3) și la articolul 69 alineatul (5), intenția colegiuitorilor este ca statele membre să stabilească cuantumul „adecvat” în legislația națională de transpunere sau se oferă flexibilitate autorității de rezoluție pentru a adopta o decizie de la caz la caz?

Răspuns

Dispoziția nu este specifică în această privință și le permite statelor membre să decidă modul în care o transpun. S-ar putea ca unele state membre să dorească să identifice un cuantum zilnic fix direct în legislație sau să prevadă criterii specifice pentru calcularea acestuia, pe când altele ar putea dori să încredințeze autorității de rezoluție sarcina de a defini cuantumul respectiv.

8.   Întrebare [articolul 33a alineatul (5)]

Articolul 33a alineatul (5) nu este clar din punctul de vedere al obligațiilor concrete pe care le impune autorităților de rezoluție. Nu este clar modul în care o autoritate poate dovedi că a luat „în considerare normele naționale existente, precum și competențele de supraveghere și competențele judiciare”, că a făcut tot posibilul „pentru a proteja drepturile creditorilor și egalitatea de tratament a creditorilor în procedura obișnuită de insolvență” și că a avut „în vedere, în special, aplicarea potențială a procedurilor naționale de insolvență în ceea ce privește instituția sau entitatea”. A reflectat Comisia asupra unor eventuale acțiuni concrete care ar putea fi impuse în vederea aplicării acestei dispoziții?

Răspuns

Scopul acestei dispoziții este de a oferi anumite garanții care să asigure exercitarea corectă a competențelor extinse privind moratoriul acordate autorității de rezoluție.

Formularea articolului 33a alineatul (5) reflectă faptul că exercitarea competenței privind moratoriul în temeiul articolului 33a poate avea loc în momentul declarării faptului că instituția este în curs de a intra în dificultate sau este susceptibilă de a intra în dificultate și că, la momentul respectiv, s-ar putea să nu se fi stabilit existența interesului public în temeiul articolului 32 alineatul (1) litera (c). Prin urmare, este posibil ca, după adoptarea moratoriului, autoritatea de rezoluție să concluzioneze că nu există niciun interes public și că ar trebui să se aplice procedura obișnuită de insolvență. În anumite state membre, această procedură nu implică închiderea imediată a instituției și lichidarea activelor sale, ci permite continuarea instituției. Procedura este gestionată de o altă autoritate decât autoritatea de rezoluție.

Condițiile prevăzute de această dispoziție au scopul de a asigura coordonarea celor două autorități și, eventual, faptul că acestea stabilesc împreună dacă un moratoriu este adecvat în circumstanțele specifice în cauză. În acest sens, formularea dispoziției are scopul de a asigura că autoritatea de rezoluție ia în considerare impactul potențial al moratoriului asupra diferitelor categorii de creditori și asupra creanțelor acestora, de exemplu, pentru a evita situația în care un moratoriu aplicat numai unora dintre aceștia ar crea o discriminare în ceea ce privește tratamentul lor în procedura de insolvență.

9.   Întrebare [articolul 33a alineatul (11)]

Articolul 33a alineatul (11) prevede că, în cazul în care o autoritate de rezoluție și-a exercitat competența de suspendare a obligațiilor de plată sau de livrare în condițiile prevăzute la articolul 33a alineatul (1) sau (10), autoritatea de rezoluție nu trebuie să își exercite competențele prevăzute la articolul 69 alineatul (1), la articolul 70 alineatul (1) sau la articolul 71 alineatul (1). Cu toate acestea, numai articolul 33a alineatul (1) se referă la competența de a suspenda obligațiile de plată sau de livrare. Articolul 33a alineatul (10) se referă la competența de a impune restricții creditorilor garantați și de a suspenda drepturile de reziliere.

Exercitarea competenței de a suspenda obligațiile de plată sau de livrare, astfel cum se prevede la articolul 33a alineatul (1), ar împiedica în sine autoritatea de rezoluție să își exercite competențele prevăzute la articolul 69 alineatul (1) (în ceea ce privește suspendarea anumitor obligații), la articolul 70 alineatul (1) (în ceea ce privește competența de a impune restricții creditorilor garantați) și la articolul 71 alineatul (1) (în ceea ce privește suspendarea drepturilor de reziliere) la un moment ulterior? Sau competențele autorității de rezoluție prevăzute la articolul 70 alineatul (1) și la articolul 71 alineatul (1) sunt limitate numai în situația în care autoritatea de rezoluție și-a exercitat, de asemenea, competențele în temeiul articolului 33a alineatul (10)?

Răspuns

Scopul dispoziției prevăzute la articolul 33a alineatul (11) este de a evita faptul că aceeași competență este aplicată secvențial de două ori. Scopul acestei dispoziții este de a garanta că durata maximă a suspendării sau a restricționării drepturilor creditorilor nu depășește durata maximă de două zile, calculată în conformitate cu dispozițiile articolului 33a alineatul (4).

Rezultă că limitarea se aplică numai în ceea ce privește exercitarea repetată a aceleiași competențe, și nu în cazul în care două competențe diferite sunt exercitate în momente diferite.

Prin urmare, în ceea ce privește problema specifică ridicată în a doua parte a întrebării, competențele autorității de rezoluție în temeiul articolului 70 alineatul (1) și al articolului 71 alineatul (1) sunt limitate numai într-o situație în care autoritatea de rezoluție și-a exercitat, de asemenea, competențele în temeiul articolului 33a alineatul (10) literele (a) și, respectiv,(b).

C.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE VÂNZAREA DATORIILOR ELIGIBILE SUBORDONATE CĂTRE CLIENȚII DE RETAIL

10.   Întrebare (articolul 44a)

Care este semnificația termenului „vânzător” în sensul articolului 44a?

Răspuns

Articolul 44a din BRRD se aplică firmelor de investiții în sensul articolului 4 alineatul (1) punctul 1 din MiFID, instituțiilor de credit, societăților de administrare a OPCVM și AFIA care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții care duc la transferul unei datorii eligibile subordonate (SEL – subordinated eligible liability) către clienții de retail, cu alte cuvinte celor care îndeplinesc condițiile menționate la articolul 72a din CRR, cu excepția articolului 72a alineatul (1) litera (b) și a articolului 72b alineatele (3)-(5) din CRR. Astfel de entități sunt „vânzători” în sensul articolului 44a din BRRD.

11.   Întrebare (articolul 44a)

Protecția prevăzută la articolul 44a din BRRD ar trebui să fie extinsă la instrumente desemnate în mod individual sau la anumite categorii de instrumente definite în BRRD sau CRD?

Răspuns

Domeniul de aplicare al normelor specifice privind protecția clienților de retail este definit la articolul 44a alineatul (1) din BRRD.

Articolul 44a alineatul (1) primul paragraf din BRRD acoperă ca regulă generală numai vânzarea de „datorii eligibile care îndeplinesc toate condițiile menționate la articolul 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepția articolului 72a alineatul (1) litera (b) și a articolului 72b alineatele (3)-(5)”, și anume SEL. Articolul 44a alineatul (1) al doilea paragraf din BRRD prevede posibilitatea ca statele membre să extindă domeniul de aplicare al normelor prevăzute la articolul 44a din BRRD pentru a acoperi și vânzarea fondurilor proprii sau a altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne, inclusiv a datoriilor eligibile nesubordonate.

Articolul 44a alineatul (7) din BRRD prevede că statele membre nu sunt obligate să aplice articolul 44a din BRRD în cazul datoriilor emise înainte de data aplicării Directivei (UE) 2019/879 (și anume, 28 decembrie 2020).

12.   Întrebare (articolul 44a)

În cazul în care părțile la o tranzacție sunt situate în state membre care au exercitat în mod diferit opțiunile naționale prevăzute la articolul 44a din BRRD, locul care determină statul membru ale cărui norme sunt aplicabile este locul în care este situat emitentul, intermediarul sau clientul?

Răspuns

În cazul în care un stat membru aplică articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD, se aplică legislația locului în care este situat vânzătorul, dat fiind că vânzătorul are obligația prevăzută la articolul 44a alineatul (1) din BRRD de a efectua testul de adecvare în temeiul articolului 25 alineatul (2) din MiFID, astfel cum a fost transpus în statul membru respectiv. În cazul în care un stat membru a transpus articolul 44a alineatul (5) din BRRD „prin derogare” de la articolul 44a alineatele (1)-(4), acesta ar trebui să se asigure că SEL emise de entitățile stabilite în jurisdicția sa au un cuantum nominal minim de cel puțin 50 000 EUR și că numai SEL cu un cuantum nominal minim de cel puțin 50 000 EUR pot fi vândute clienților de retail în statul membru respectiv. Normele suplimentare prevăzute la articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD nu se vor aplica. Aplicarea transfrontalieră a acestor norme depinde de măsurile naționale alese pentru transpunerea articolului 44a din BRRD [și anume articolul 44a alineatele (1)-(4), articolul 44a alineatul (5) sau articolul 44a alineatul (6)].

Sunt relevante mai multe scenarii:

În primul scenariu, SEL emise de entitățile stabilite într-un stat membru care nu impune un cuantum nominal minim pentru SEL (statul membru A) sunt vândute clienților de retail dintr-un stat membru care a prevăzut un cuantum nominal minim (statul membru B): în acest caz, statul membru B ar trebui să se asigure că numai SEL care respectă norma privind cuantumul nominal minim pot fi vândute clienților de retail din jurisdicția sa.

În scenariul opus, în care SEL ale unei entități din statul membru B sunt vândute clienților de retail din statul membru A, vânzarea unor astfel de SEL ar trebui să respecte dispozițiile prevăzute la articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD. Acest lucru ar însemna efectiv că o singură SEL de maximum 50 000 EUR poate fi vândută unui client de retail în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD, astfel cum au fost transpuse de statul membru A.

SEL emise într-un stat membru (statul membru A) cu un cuantum nominal minim de 50 000 EUR nu pot fi vândute ca atare clienților de retail dintr-un alt stat membru (statul membru B) care aplică o normă ce impune un cuantum nominal minim mai ridicat (de exemplu, 250 000 EUR). Numai SEL care respectă norma privind cuantumul nominal minim din statul membru B (adică 250 000 EUR) pot fi vândute clienților de retail din statul membru B.

Statele membre care au transpus articolul 44a alineatul (6) din BRRD ar trebui să se asigure că numai vânzările către clienții de retail ale SEL emise de entitățile de rezoluție stabilite în statele membre respective fac obiectul articolului 44a alineatul (2) litera (b) din BRRD (doar verificarea dimensiunii investiției). Vânzările de SEL emise de entitățile de rezoluție către clienții de retail din alte state membre vor face obiectul legislației statelor membre respective. Pentru vânzările către clienții de retail ale unor SEL emise de entitățile stabilite în alte state membre, statul membru care exercită opțiunea prevăzută la articolul 44a alineatul (6) din BRRD va trebui să decidă dacă transpune articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD sau norma privind cuantumul nominal minim de la articolul 44a alineatul (5) din BRRD. Acest lucru ar însemna că vânzările acestor SEL către clienții de retail ar trebui să facă obiectul unui regim de adecvare/unei verificări a portofoliului aprofundat(e) sau că o astfel de SEL ar trebui să aibă un cuantum nominal minim de cel puțin 50 000 EUR. Raționamentul care stă la baza aplicării unor norme mai puțin stricte în ceea ce privește vânzările de SEL către clienții de retail în temeiul articolului 44a alineatul (6) din BRRD este că piața pentru SEL dintr-un stat membru este de dimensiuni mici și mai puțin lichidă, astfel cum este cuantificată în pragul de 50 de miliarde EUR. Acest raționament nu se aplică SEL emise de instituțiile stabilite într-un alt stat membru.

13.   Întrebare (articolul 44a)

Având în vedere că articolul 44a din BRRD prevede anumite cerințe care țin de MiFID (care nu intră în sfera de aplicare a competențelor autorităților de rezoluție), autoritatea de rezoluție nu poate fi singura autoritate competentă desemnată. Pentru punerea în aplicare a articolului 44a din BRRD, statele membre ar putea să decidă să desemneze autoritatea responsabilă în ceea ce privește comportamentul pe piață sau să desemneze în comun autoritatea de rezoluție și autoritatea responsabilă în ceea ce privește comportamentul pe piață?

Răspuns

Considerentele 15 și 16 din Directiva (UE) 2019/879 prezintă în detaliu raționamentul care stă la baza normelor prevăzute la articolul 44a din BRRD, relația dintre acestea și posibilitatea de rezoluție a instituțiilor, modul în care astfel de norme ar trebui puse în aplicare și interacțiunea lor cu asigurarea respectării normelor generale de protecție a investitorilor prevăzute în MiFID.

Considerentele 15 și 16 din Directiva (UE) 2019/879 precizează că:

Aceste considerente prevăd următoarele elemente:

—

Autoritățile de rezoluție ar trebui să examineze baza de investitori în datoriile eligibile pentru a identifica potențialele obstacole din calea posibilității de rezoluție care rezultă din dimensiunea și caracteristicile unei anumite baze de investitori. Deținerile semnificative de datorii eligibile de către investitorii de retail ar putea constitui astfel de obstacole.

—	Normele prevăzute la articolul 44a din BRRD sunt menite să asigure faptul că investitorii de retail nu investesc în mod excesiv în datoriile eligibile.

—

Autoritățile de rezoluție ar trebui să coopereze cu autoritățile responsabile în ceea ce privește comportamentul pe piață prin intermediul unor schimburi de informații confidențiale în scopul asigurării respectării MiFID „atunci când, cu ocazia îndeplinirii sarcinilor lor, autoritățile de rezoluție găsesc dovezi privind posibile încălcări ale Directivei 2014/65/UE (MiFID)”.

Deși articolul 44a din BRRD nu face referire la nicio autoritate specifică responsabilă de asigurarea respectării acestuia, elementele din considerentele 15 și 16 ale Directivei (UE) 2019/879 indică existența unei legături între dimensiunea deținerilor de datorii eligibile de către investitorii de retail, protecția investitorilor de retail și posibilitatea de rezoluție a instituțiilor.

Aceasta înseamnă că statele membre pot desemna orice autoritate sau autorități adecvate pentru asigurarea respectării articolului 44a din BRRD, inclusiv autoritățile desemnate în temeiul MiFID (autoritățile responsabile în ceea ce privește comportamentul pe piață). Cu toate acestea, interacțiunea dintre normele generale de protecție a investitorilor în temeiul MiFID, normele specifice prevăzute la articolul 44a din BRRD și competențele autorităților de rezoluție de a înlătura obstacolele din calea posibilității de rezoluție a instituțiilor rezultate din deținerile investitorilor de retail implică faptul că autoritățile responsabile în ceea ce privește comportamentul pe piață, autoritățile relevante responsabile cu asigurarea respectării articolului 44a din BRRD și autoritățile de rezoluție trebuie să coopereze strâns în exercitarea mandatelor lor respective.

14.   Întrebare [articolul 44 a alineatul (1)]

Marja de apreciere la nivel național, prevăzută la articolul 44a alineatul (1) ultima teză, care permite extinderea domeniului de aplicare al articolului 44a la instrumentele de fonduri proprii se referă numai la dispozițiile prevăzute la alineatul (1) sau la toate dispozițiile prevăzute la acest articol?

Răspuns

Articolul 44a alineatul (1) al doilea paragraf prevede posibilitatea ca statele membre să extindă domeniul de aplicare al normelor prevăzute la articolul 44a pentru a acoperi și vânzarea fondurilor proprii sau a altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne.

Această opțiune nu se limitează doar la aplicarea articolului 44a alineatul (1), ci se aplică întregii dispoziții. Articolul 44a alineatele (2), (3) și (5) conțin referințe încrucișate la datoriile menționate la articolul 44a alineatul (1) în întregime, nu numai la datoriile menționate la articolul 44a alineatul (1) primul paragraf. Acest aspect este clarificat și în considerentul 16 din Directiva (UE) 2019/879, care prevede că:

15.   Întrebare [articolul 44a alineatul (1)]

Cum ar trebui interpretat articolul 44a alineatul (1) litera (b), și anume care este sensul expresiei „vânzătorul este convins”?

Răspuns

Articolul 44a alineatul (1) litera (b) ar trebui interpretat în sensul că, în urma efectuării testului de adecvare, vânzătorul consideră că o investiție în SEL este adecvată pentru clientul de retail în cauză.

16.   Întrebare [articolul 44a alineatul (5)]

Cum se intenționează să se aplice derogarea prevăzută la articolul 44a alineatul (5) din BRRD? Sunt disponibile mai multe interpretări alternative:

—

Articolul 44a alineatul (5) din BRRD este conceput ca o exceptare de minimis prin care măsurile de protecție suplimentare prevăzute la articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD nu se aplică emisiunilor de SEL ale căror cuantumuri nominale sunt stabilite sub cuantumul nominal minim? Aceasta ar însemna că numai dispozițiile prevăzute la articolul 25 din MiFID ar fi aplicate vânzătorilor de SEL sub cuantumul nominal minim către investitorii de retail. Dacă aceasta este interpretarea corectă, este valabil și faptul că statele membre au libertatea de a stabili pragul de minimis la 50 000 EUR sau mai mult, după cum sugerează cuvintele „cel puțin”? O astfel de interpretare ar putea duce la o situație în care statele membre stabilesc praguri foarte ridicate, excluzând astfel protecția suplimentară în aproape toate cazurile.

—

Ca alternativă, articolul 44a alineatul (5) din BRRD este conceput ca o exceptare pentru instrumentele cu o valoare foarte ridicată (evaluate la 50 000 EUR sau mai mult), prin care măsurile de protecție suplimentare prevăzute la articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD nu se aplică vânzării de instrumente constituite în cuantumuri nominale care depășesc pragul stabilit de statul membru, plecând de la premisa că investitorii de retail investesc cel mai probabil în instrumente cu valoare mai scăzută?

—

Ca alternativă, articolul 44a alineatul (5) din BRRD este conceput astfel încât să le permită statelor membre să limiteze modul în care emitenții constituie SEL care intră în domeniul de aplicare al articolului 44a alineatul (5) din BRRD, legiferând că aceste instrumente specifice ar trebui să aibă un cuantum nominal care să depășească pragul stabilit de statul membru la 50 000 EUR sau mai mult?

Răspuns

Pentru a se asigura că investitorii de retail nu investesc în mod excesiv în anumite datorii eligibile, statele membre trebuie:

(a)	fie să transpună cerințele prevăzute la articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD, fie

(b)	prin derogare de la aceste cerințe, să aplice numai cerința prevăzută la articolul 44a alineatul (5) din BRRD, și anume cuantumul nominal minim de cel puțin 50 000 EUR.

Prin urmare, statele membre care decid să stabilească un cuantum nominal minim pentru SEL de cel puțin 50 000 EUR nu au obligația de a transpune dispozițiile prevăzute la articolul 44a alineatele (1)-(4) din BRRD.

Considerentul 16 din Directiva (UE) 2019/879 clarifică faptul că articolul 44a alineatele (1)-(4) și articolul 44a alineatul (5) din BRRD nu ar trebui să fie transpuse cumulativ, ci reprezintă două opțiuni alternative:

17.   Întrebare [articolul 44a alineatul (5)]

Ce entități sunt vizate să facă obiectul normei privind cuantumul nominal minim de la articolul 44a alineatul (5)?

Răspuns

Toate emisiunile de SEL și toate vânzările de SEL de către firme de investiții, instituții de credit, societăți de administrare a OPCVM-urilor și AFIA către clienți de retail fac obiectul cerinței privind cuantumul nominal minim în temeiul opțiunii prevăzute la articolul 44a alineatul (5).

18.   Întrebare [articolul 44a alineatul (5)]

Este corectă afirmația conform căreia cerința de a efectua un test de adecvare în temeiul MiFID nu este eliminată atunci când un stat membru decide să exercite opțiunea prevăzută la articolul 44a alineatul (5) din BRRD?

Răspuns

În temeiul articolului 25 alineatul (2) din MiFID, se impune testul de adecvare numai atunci când sunt furnizate servicii de consultanță de investiții sau de administrare a portofoliului. Articolul 44a alineatul (1) din BRRD prevede un domeniu de aplicare mai larg pentru efectuarea testului de adecvare în cazul tuturor vânzărilor de SEL către clienți de retail. Un stat membru care transpune articolul 44a alineatul (5) din BRRD ar trebui să se asigure în continuare că articolul 25 alineatul (2) din MiFID se aplică efectiv.

19.   Întrebare [articolul 44a alineatul (6)]

Articolul 44a alineatul (6) prevede următoarele: „În cazul în care valoarea totală a activelor entităților menționate la articolul 1 alineatul (1) care sunt stabilite într-un stat membru și fac obiectul cerinței menționate la articolul 45e nu depășește 50 de miliarde EUR, statul membru respectiv poate, prin derogare de la cerințele prevăzute la alineatele (1)-(5) de la prezentul articol, să aplice numai cerința prevăzută la alineatul (2) litera (b) de la prezentul articol.”

Pragul de 50 de miliarde EUR acoperă toate entitățile de rezoluție dintr-un stat membru, în ansamblul lor?

Răspuns

Articolul 44a alineatul (6) prevede o opțiune specifică de transpunere concepută pentru statele membre cu piețe mici și mai puțin lichide, prin derogare de la cele două posibilități alternative de transpunere a articolului 44a. Această opțiune implică o transpunere care se limitează numai la cerința prevăzută la articolul 44a alineatul (2) litera (b), și anume dimensiunea minimă de 10 000 EUR pentru o investiție în SEL efectuată de către un investitor de retail.

Criteriul de evaluare a dimensiunii pieței pentru datoriile eligibile dintr-un stat membru este reprezentat de valoarea activelor totale ale tuturor entităților de rezoluție supuse articolului 45e (și anume MREL externă la nivelul consolidat al grupului de rezoluție) care sunt stabilite în statul membru respectiv. Pentru a putea beneficia de această opțiune, valoarea respectivă nu trebuie să depășească 50 de miliarde EUR.

20.   Întrebare [articolul 44a alineatul (6)]

Pragul de 50 de miliarde EUR prevăzut la articolul 44a alineatul (6) din BRRD ar trebui evaluat numai în momentul transpunerii Directivei (UE) 2019/879 sau ar trebui să existe o obligație de a monitoriza periodic dacă pragul nu mai este respectat?

Este necesar să se prevadă o obligație specifică de monitorizare a pragului în cadrul legislației naționale de transpunere a Directivei 2019/879/UE?

Răspuns

Articolul 44a alineatul (6) prevede o opțiune specifică de transpunere mai limitată, concepută pentru statele membre cu piețe mici și mai puțin lichide, astfel cum se reflectă în pragul de 50 de miliarde EUR prevăzut la acest alineat.

Pragul reprezintă o condiționalitate pentru această opțiune de transpunere. Prin urmare, este de datoria statelor membre să monitorizeze și să evalueze periodic dacă piețele lor respectă pragul de 50 de miliarde EUR și dacă utilizarea opțiunii prevăzute la articolul 44a alineatul (6) din BRRD este justificată. În cazul în care pragul nu mai este respectat, statele membre ar trebui să aleagă între cele două posibilități alternative principale de transpunere a articolului 44a din BRRD și să stipuleze normele respective în legislația națională.

D.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE CERINȚA MINIMĂ DE FONDURI PROPRII ȘI DATORII ELIGIBILE

(a)    Aspecte generale

21.   Întrebare (aspecte generale)

Ce înseamnă „control” în temeiul BRRD?

Dat fiind că în textul actului nu apare nicio definiție, este rezonabil să se considere că se aplică aceeași definiție ca cea prevăzută la articolul 4 alineatul (1) punctul 37 din CRR? Conform definiției respective, „control” înseamnă relația dintre o întreprindere-mamă și o filială, așa cum este definită la articolul 1 din cea de a șaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului (11) sau în standardele contabile aplicabile instituției în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului (12), sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o întreprindere.

Răspuns

Sunt incluse în BRRD mai multe referiri la controlul unei filiale de către entitatea de rezoluție respectivă [de exemplu, articolul 45b alineatul (3) litera (b), articolul 45f alineatul (2) litera (a) punctele (i) și (iv) și articolul 45f alineatul (2) litera (b) punctul (ii) din BRRD]. Raționamentul care justifică referirea la „control” constă în asigurarea faptului că structura de proprietate a instrumentelor utilizate de o filială în vederea respectării MREL interne nu ar duce, în caz de rezoluție a grupului de rezoluție sau de aplicare a competențelor de reducere a valorii sau de conversie de către filiala respectivă, la situația în care aceasta ar înceta să mai fie o filială a entității de rezoluție respective (adică la modificări ale structurii grupului sau ale perimetrului de consolidare în temeiul articolului 18 din CRR).

În conformitate cu articolul 4 alineatul (1) punctul 16 din CRR [fostul articol 2 alineatul (1) punctul 5 din BRRD], „«filială» înseamnă:

(a)	o întreprindere-filială în sensul articolelor 1 și 2 din Directiva 83/349/CEE;

(b)	o întreprindere-filială în sensul articolului 1 alineatul (1) din Directiva 83/349/CEE și orice întreprindere asupra căreia o întreprindere-mamă exercită în mod efectiv o influență dominantă.

Filialele unei filiale se consideră, de asemenea, filiale ale întreprinderii care este întreprinderea-mamă inițială.”

Prin urmare, în scopul MREL, trimiterile la „control” ar trebui interpretate ca trimiteri la relația dintre o întreprindere-mamă și o filială.

22.   Întrebare (aspecte generale)

Ce se înțelege prin „entitate care face parte dintr-o instituție din categoria G-SII”? Se pare că această sintagmă ar trebui să includă o filială sau o entitate în care este deținută o anumită participație, care a fost luată în considerare atunci când instituția respectivă a fost identificată drept G-SII.

Răspuns

O „entitate de rezoluție care face parte dintr-o instituție din categoria G-SII”, astfel cum este menționată la articolul 45d din BRRD, este o instituție sau o entitate menționată la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din BRRD care este inclusă în perimetrul de consolidare prudențial al grupului identificat ca fiind din categoria G-SII în conformitate cu articolul 131 alineatele (1) și (2) din CRD.

23.   Întrebare [articolul 45 alineatul (11) din BRRD I]

Articolul 45 alineatul (11) din BRRD I a conferit autorității de rezoluție a grupului puterea de a acorda unei instituții-mamă din Uniune o derogare de la aplicarea MREL individuale. Această derogare este inclusă în actuala BRRD?

Răspuns

Articolul 45 alineatul (11) din BRRD I a conferit autorității de rezoluție a grupului puterea discreționară de a acorda unei instituții-mamă din Uniune o derogare deplină de la aplicarea MERL individuale, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții.

În temeiul BRRD actuale, instituțiile-mamă din Uniune nu sunt supuse unei cerințe MREL individuale. Prin urmare, derogarea de la această cerință nu mai este aplicabilă. Instituțiile de acest tip sunt supuse unei MREL pe bază consolidată în următoarele situații:

—	ca entități de rezoluție, supuse unei MREL externe pe bază consolidată la nivelul grupului de rezoluție [articolul 45e alineatul (1)] sau

—	ca întreprinderi-mamă din Uniune care nu sunt ele însele entități de rezoluție, dar sunt filiale ale unor entități din țări terțe, supuse unei MREL interne pe bază consolidată [articolul 45f alineatul (1) al treilea paragraf].

(b)    Instituțiile de credit ipotecar

24.   Întrebare (articolul 45a)

BRRD sau CRR oferă posibilitatea de a exclude din perimetrul de consolidare al cerinței minime TLAC instituțiile de credit ipotecar care sunt filiale ale unor G-SII și care sunt scutite de la aplicarea MREL în temeiul articolului 45a alineatul (1) din BRRD?

Răspuns

Perimetrul de consolidare al cerințelor menționate la articolul 92a sau 92b din CRR (cerința minimă TLAC) este stabilit la articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf din regulamentul respectiv. Conform acestei dispoziții, instituțiile care sunt obligate să respecte cerința minimă TLAC pe bază consolidată trebuie să efectueze o consolidare globală a tuturor instituțiilor și instituțiilor financiare care sunt filialele lor în cadrul grupului relevant de rezoluție (adică, a entităților care aparțin aceluiași grup de rezoluție).

Articolul 45a alineatul (2) din BRRD prevede că instituțiile de credit ipotecar care beneficiază de derogare de la MREL nu trebuie să facă parte din consolidarea menționată la articolul 45e alineatul (1) din BRRD, care prevede, la rândul său, că entitățile de rezoluție trebuie să respecte cerințele MREL prevăzute la articolele 45b-45d din BRRD pe bază consolidată, la nivelul grupului de rezoluție.

Aceste dispoziții nu pot fi interpretate ca o derogare de la articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf din CRR în ceea ce privește cerința minimă TLAC.

În cazul G-SII sau al entităților care fac parte dintr-o G-SII, articolul 45a alineatul (2) din BRRD s-ar aplica numai părții din cerința MREL stabilite în conformitate cu articolul 45d alineatul (1) litera (b) din BRRD, și anume cerința suplimentară specifică instituției privind fondurile proprii și datoriile eligibile stabilită de autoritatea de rezoluție în temeiul BRRD. Această cerință va depinde de strategia de rezoluție aleasă pentru grup [și anume, dacă instituția de credit ipotecar va fi lichidată sau nu în conformitate cu planul de rezoluție a grupului și, prin urmare, dacă va beneficia de derogarea de la articolul 45a alineatul (1) din BRRD].

25.   Întrebare (articolul 45a)

Derogarea obligatorie de la articolul 45a alineatul (1) ar trebui să se aplice în cazul în care există la nivelul statelor membre norme specifice privind procedurile de insolvență care îndeplinesc condițiile prevăzute la literele (a) și (b) pentru instituțiile de credit ipotecar? Sau derogarea obligatorie poate fi acordată numai atunci când autoritatea de rezoluție consideră, în planul de rezoluție, că instituția de credit ipotecar ar trebui lichidată prin procedura obișnuită de insolvență sau prin alte tipuri de proceduri descrise la articolul 45a alineatul (1) litera (a)? În cazul în care strategia de rezoluție aleasă este SPE și recapitalizarea internă a întregii bănci pentru grupul bancar (în cazul în care instituția de credit ipotecar este o filială a societății-mamă), ar fi îndeplinite condițiile pentru derogarea obligatorie?

În cazul în care instituția de credit ipotecar beneficiază de derogarea de la aplicarea MREL în conformitate cu articolul 45a alineatul (1), ce componente prudențiale ale instituției de credit ipotecar ar trebui să fie excluse la calcularea MREL consolidate în conformitate cu articolul 45a alineatul (2)?

Răspuns

Articolul 45a alineatul (1) litera (a) impune obligația ca planul de rezoluție al instituției de credit ipotecar să prevadă lichidarea sa în procedurile naționale de insolvență sau în alte proceduri stabilite pentru respectivele instituții și puse în aplicare în conformitate cu articolul 38, 40 sau 42. Simpla existență a unei astfel de proceduri nu este suficientă pentru a justifica acordarea derogării; derogarea poate fi acordată numai dacă planul de rezoluție prevede aplicarea unor astfel de proceduri în cazul falimentului instituției de credit ipotecar.

În cazul în care planul de rezoluție a grupului prevede lichidarea instituției de credit ipotecar prin intermediul procedurilor descrise la articolul 45a alineatul (1) litera (a), iar procedurile respective garantează faptul că creditorii suportă pierderile într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluției, astfel cum se prevede la articolul 45a alineatul (1) litera (b), derogarea trebuie acordată. În acest caz, activele instituției de credit ipotecar nu ar trebui luate în considerare la calcularea TREA și TEM pentru grupul de rezoluție, ci ar trebui luate în considerare expunerile intragrup ale entității de rezoluție față de instituția de credit ipotecar. În plus, expunerile societății-mamă față de instituția de credit ipotecar care rezultă din instrumentele de capital ar trebui să fie luate în considerare pe deplin de autoritățile de rezoluție la calcularea cuantumului pentru absorbția pierderilor aferent MREL consolidate a entității de rezoluție, astfel încât să se respecte articolul 45c alineatul (1) literele (a) și (b). Autoritatea de rezoluție ar trebui să decidă metoda specifică prin care expunerile care decurg din instrumentele de capital sunt luate în considerare în ceea ce privește MREL externă a entității de rezoluție, însă metoda aleasă trebuie să garanteze că entitatea de rezoluție deține suficiente fonduri proprii și datorii eligibile pentru a absorbi integral toate pierderile generate de aceste expuneri.

În cazul unei instituții de credit ipotecar care este o filială a unei entități de rezoluție, dacă derogarea de la articolul 45a alineatul (1) nu poate fi acordată, alineatul (2) de la articolul respectiv nu se aplică. Așadar, instituția de credit ipotecar ar face parte din consolidarea grupului de rezoluție.

26.   Întrebare (articolul 45a)

Care este domeniul de aplicare al articolului 45a în ceea ce privește derogările pentru instituțiile de credit ipotecar prevăzute la articolul respectiv? Articolul 45a ar trebui să se aplice numai unei instituții care este autorizată numai să acorde credite ipotecare finanțate prin obligațiuni garantate? Sau ar trebui ca articolul 45a să acopere și alte instituții de credit care acordă, în practică, numai credite ipotecare finanțate prin obligațiuni garantate, dar care sunt autorizate să desfășoare și alte activități?

O filială care este considerată instituție de credit ipotecar și care beneficiază de derogare în temeiul articolului 45a ar putea fi inclusă într-un grup de rezoluție?

Răspuns

Domeniul de aplicare al articolului 45a din BRRD este indicat în partea introductivă a alineatului (1). Instituțiile de credit ipotecar sunt:

—	instituțiile de credit

—	finanțate prin obligațiuni garantate

—	care nu sunt autorizate să primească depozite în temeiul dreptului intern.

Instituțiile de credit care, în practică, nu acceptă depozite, dar care sunt totuși autorizate să facă acest lucru nu pot fi incluse în domeniul de aplicare al articolului 45a din BRRD, deoarece nu îndeplinesc criteriul potrivit căruia nu trebuie să fie autorizate să primească depozite în temeiul dreptului intern. Prin urmare, aceste instituții de credit nu pot beneficia de derogarea prevăzută la articolul 45a din BRRD.

În acest context, poate fi utilă și definiția termenului „instituție specializată de credit ipotecar” de la articolul 3 punctul 8 din Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European și a Consiliului (13). Conform acestei dispoziții „«instituție specializată de credit ipotecar» înseamnă o instituție de credit care finanțează împrumuturi exclusiv sau în principal prin emisiunea de obligațiuni garantate, care este autorizată prin lege să acorde doar credite ipotecare și împrumuturi către sectorul public și care nu are dreptul de a atrage depozite, dar care atrage alte fonduri rambursabile din partea publicului”.

Includerea unei instituții de credit ipotecar care este o filială a unei entități de rezoluție în grupul de rezoluție al respectivei entități de rezoluție depinde de strategia prevăzută în planul de rezoluție a grupului, în conformitate cu articolul 12 alineatul (1) al doilea paragraf din BRRD.

(c)    Datoriile eligibile pentru entitățile de rezoluție

27.   Întrebare [articolul 45b alineatul (1)]

Articolul 45b alineatul (1) al doilea paragraf din BRRD înseamnă că deducerile din datoriile eligibile prevăzute la articolul 72e din CRR nu se aplică datoriilor eligibile incluse în MREL?

Răspuns

Regimul deducerilor prevăzut la articolul 72e din CRR se aplică numai entităților care fac obiectul articolelor 92a și 92b din CRR (și anume, entităților de rezoluție care sunt entități din categoria G-SII sau fac parte din entități din categoria G-SII și anumitor entități care fac parte entități din categoria G-SII din afara UE) și numai în scopul respectării dispozițiilor respective. Acest regim nu acoperă:

—	entitățile care nu sunt din categoria G-SII sau nu fac parte dintr-o entitate din categoria G-SII sau dintr-o entitate din categoria G-SII din afara UE sau

—	conformitatea entităților care sunt din categoria G-SII sau fac parte dintr-o entitate din categoria G-SII sau dintr-o entitate din categoria G-SII din afara UE cu cerințele suplimentare care le sunt impuse în conformitate cu articolul 45d alineatul (3) din BRRD.

28.   Întrebare [articolul 45b alineatul (3)]

Datoriile eligibile emise către „acționarii existenți” ar putea fi contabilizate pentru MREL internă în măsura în care sunt deținute de un acționar, indiferent dacă respectivul acționar a devenit acționar după subscrierea sau cumpărarea datoriilor?

Răspuns

Emiterea de instrumente către un „acționar existent” de către o filială a unei entități de rezoluție este una dintre condițiile de eligibilitate în sensul articolului 45f alineatul (2) litera (a) punctul (i) din BRRD (MREL internă), al articolului 45b alineatul (3) din BRRD (MREL externă) și al articolului 88a litera (b) din CRR (cerința minimă TLAC pentru entitățile care sunt entități din categoria G-SII sau fac parte din entități din categoria G-SII identificate ca entități de rezoluție). În cazul în care, la momentul emiterii datoriei, entitatea care o achiziționează nu este acționar, datoria nu va fi eligibilă în scopul respectării MREL și a cerinței minime TLAC. Pentru a fi eligibil, instrumentul ar trebui să fie emis către un acționar existent și să respecte toate celelalte condiții, iar, ulterior, ar trebui să fie deținut numai de acționarii existenți.

29.   Întrebare [articolul 45b alineatul (3)]

În ceea ce privește articolul 45b alineatul (3), cum ar trebui interpretată formularea „și respectiva filială face parte din același grup de rezoluție ca și entitatea de rezoluție” în contextul întregului articol?

Răspuns

Articolul 45f alineatul (2) litera (a) punctul (i) din BRRD prevede posibilitatea ca o filială a unei entități de rezoluție să emită datorii eligibile nu numai către entitatea de rezoluție, ci și către un acționar minoritar, în anumite condiții. Articolul 45b alineatul (3) din BRRD prevede că aceste datorii trebuie să fie incluse „în cuantumul fondurilor proprii și al datoriilor eligibile ale respectivei entități de rezoluție” în condițiile prevăzute la alineatul respectiv. Aceste datorii sunt subordonate, deoarece sunt necesare în temeiul articolului 45f alineatul (2) litera (a) punctul (ii) pentru a îndeplini condiția prevăzută la articolul 72b alineatul (2) litera (d) din CRR. Ca atare, datoriile respective pot fi utilizate pentru a îndeplini atât MREL externă, cât și MREL externă subordonată ale entității de rezoluție în temeiul articolului 45b alineatele (4), (5) și (7) din BRRD care face parte din același grup de rezoluție ca filiala care a emis astfel de datorii.

30.   Întrebare [articolul 45b]

Instrumentele de fonduri proprii de tip T2 amortizate emise de filiale care nu sunt entități de rezoluție și deținute de entități din afara grupului de rezoluție, care sunt eligibile pentru MREL internă în temeiul articolului 45f alineatul (2) litera (b) punctul (ii) din BRRD, sunt eligibile și pentru MREL externă? Referirea la instrumentele T2 amortizate din a doua parte a articolului 2 alineatul (1) punctul 71a din BRRD ar trebui interpretată ca o referire la instrumentele T2 amortizate pe bază individuală sau la instrumentele T2 amortizate pe bază consolidată la nivelul grupului de rezoluție?

Răspuns

Entitățile de rezoluție își pot îndeplini MREL externă cu următoarele datorii:

—	fondurile proprii consolidate la nivelul grupului de rezoluție, conform articolului 45e alineatul (1) din BRRD;

—

datoriile eligibile, care includ: — datoriile care pot fi recapitalizate intern și care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 45b din BRRD. Articolul respectiv conține, printre altele, o trimitere încrucișată la articolul 72b din CRR, care, la alineatul (2) litera (b), prevede că aceste datorii trebuie să fie emise direct sau obținute direct de instituție [prima parte a articolului 2 alineatul (1) punctul 71a din BRRD]; — instrumentele de fonduri proprii de nivel 2 care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 72a alineatul (1) litera (b) din CRR – adică instrumentele T2 amortizate cu o scadență reziduală de cel puțin un an [a doua parte a articolului 2 alineatul (1) punctul 71a din BRRD];

—	anumite datorii eligibile emise de o filială care aparține aceluiași grup de rezoluție către un acționar minoritar [articolul 45b alineatul (3) din BRRD].

Definiția de la articolul 2 alineatul (1) punctul 71a din BRRD face trimitere la articolul 72a alineatul (1) litera (b) din CRR. În conformitate cu articolul 11 alineatul (3a) și cu articolul 18 alineatul (1) din CRR, instituțiile-mamă identificate drept entități de rezoluție care sunt G-SII, fac parte dintr-o G-SII sau dintr-o G-SII din afara UE trebuie să respecte articolul 92a din CRR (și anume, cerința minimă TLAC) pe bază consolidată la nivelul grupului lor de rezoluție respectiv. Această dispoziție limitează domeniul de aplicare al instrumentelor care pot fi utilizate pentru asigurarea conformității cu cerința minimă TLAC și clarifică faptul că, în absența unor dispoziții contrare [adică pentru instrumentele de datorii eligibile, care trebuie să fie emise direct sau obținute direct de instituție conform articolului 72b alineatul (2) litera (a) din CRR], instrumentele ar trebui să fie contabilizate pe bază consolidată la nivelul grupului de rezoluție. Acest lucru se aplică atât fondurilor proprii, cât și părții din instrumentele T2 cu o scadență reziduală de cel puțin un an, care, în temeiul articolului 64 din CRR, nu se mai califică drept elemente T2 și, prin urmare, nu pot fi incluse în fondurile proprii ale instituției.

În contextul BRRD și al respectării MREL externe, trimiterea de la articolul 2 alineatul (1) punctul 71a din BRRD la articolul 72a alineatul (1) litera (b) din CRR impune ca această dispoziție să fie interpretată ca având același domeniu de aplicare, și anume ca făcând referire la instrumentele T2 amortizate pe bază consolidată la nivelul grupului de rezoluție. Această interpretare asigură, de asemenea, conformitatea cu articolul 45e alineatul (1) din BRRD, care prevede că MREL externă trebuie să fie respectată pe o bază consolidată la nivelul grupului de rezoluție.

Aceasta implică faptul că, în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul 71b și al articolului 45b alineatele (4)-(9) din BRRD, instrumentele T2 amortizate emise de filiale din același grup de rezoluție către entități din afara grupului de rezoluție sunt incluse în noțiunea de „instrumente eligibile subordonate” și, prin urmare, ar trebui să fie utilizate și ele pentru respectarea componentei subordonate a MREL.

31.   Întrebare [articolul 45b alineatul (4)]

Articolul 45b alineatul (4) ar trebui interpretat ca aplicându-se și entităților de rezoluție care fac parte dintr-o G-SII?

Răspuns

Articolul 45b alineatul (4) din BRRD ar trebui interpretat ca aplicându-se și entităților de rezoluție care fac parte dintr-o G-SII sau dintr-o G-SII din afara UE. Într-adevăr, se poate întâmpla ca un grup G-SII să aibă mai multe entități de rezoluție care fac obiectul articolului 45b din BRRD sau ca o G-SII din afara UE să aibă o entitate de rezoluție stabilită în Uniune în cazurile în care planul său de rezoluție prevede o strategie de rezoluție MPE. Ca atare, definițiile termenilor „entitate de rezoluție” și „grup de rezoluție” de la articolul 2 alineatul (1) punctele 83a și 83b din BRRD ar trebui să fie, de asemenea, compatibile cu punerea în aplicare a strategiilor MPE, astfel cum se menționează în mod explicit în considerentul 4 din Directiva (UE) 2019/879, cu următorul text:

„În conformitate cu standardul TLAC, Directiva 2014/59/UE ar trebui să recunoască în continuare atât strategia de rezoluție cu un singur punct de intrare, cât și strategia de rezoluție cu mai multe puncte de intrare. În strategia de rezoluție cu un singur punct de intrare, numai o entitate din grup, de obicei întreprinderea-mamă, face obiectul rezoluției, în timp ce celelalte entități din grup, de obicei filialele care desfășoară activități economice, nu intră în rezoluție, ci transferă pierderile și nevoile lor de recapitalizare entității de rezoluție. În strategia de rezoluție cu mai multe puncte de intrare, mai multe entități din grup ar putea face obiectul rezoluției. Pentru ca strategia de rezoluție dorită să fie aplicată în mod eficace, este important ca entitățile care urmează să facă obiectul rezoluției („entități de rezoluție”), adică entitățile asupra cărora s-ar putea aplica măsurile de rezoluție, împreună cu filialele care aparțin acestor entități („grupuri de rezoluție”) să fie clar identificate. De asemenea, această identificare este relevantă pentru a se stabili nivelul de aplicare a normelor privind capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare pe care instituțiile și entitățile ar trebui să îl respecte. Prin urmare, este necesar să se introducă conceptele de „entitate de rezoluție” și „grup de rezoluție” și să se modifice Directiva 2014/59/UE în ceea ce privește planificarea rezoluției grupului, astfel încât să se prevadă în mod explicit obligația autorităților de rezoluție de a identifica entitățile de rezoluție și grupurile de rezoluție din cadrul unui grup și de a examina în mod adecvat consecințele oricărei măsuri planificate în cadrul grupului în vederea asigurării unei rezoluții eficace a grupului.” [subliniere adăugată]

32.   Întrebare [articolul 45b alineatul (5)]

Deși articolul 45b alineatul (5) ultimul paragraf stabilește o limită de 10 % peste care autoritatea de rezoluție este obligată să evalueze riscul menționat la litera (b) din dispoziția respectivă, autoritatea de rezoluție are libertatea de a efectua această evaluare chiar dacă nu este atinsă această limită?

În plus, articolul 45b alineatul (5) pare să se refere numai la instrumentul de recapitalizare internă. Cum s-ar aplica aceste principii în cazul altor instrumente de rezoluție (de exemplu, banca-punte)?

Răspuns

Articolul 45b alineatul (5) primul paragraf le conferă autorităților de rezoluție competența discreționară de a impune ca o anumită parte din MREL a entităților de rezoluție să fie îndeplinită folosind datorii subordonate, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la paragraful respectiv. Una dintre aceste condiții este menționată la litera (b) de la paragraful respectiv (riscul de încălcare a principiului NCWO). Al doilea paragraf le impune autorităților de rezoluție obligația de a efectua evaluarea condiției menționate la primul paragraf litera (b), în cazul în care se atinge limita de 10 % stabilită în paragraful respectiv.

Există o interacțiune între cele două paragrafe, în sensul că autoritatea de rezoluție dispune de o marjă de apreciere care îi permite să evalueze în orice moment dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la primul paragraf, inclusiv riscul de încălcare a principiului NCWO. Aceasta are însă obligația de a efectua o evaluare a riscului de încălcare a principiului NCWO ori de câte ori se atinge pragul de 10 %.

Articolul 37 alineatul (4) prevede că „autoritățile de rezoluție pot aplica instrumentele de rezoluție fie individual, fie într-o combinație oarecare”. Dispozițiile articolului 45b sunt aplicate în același mod, indiferent dacă instrumentul de recapitalizare internă este utilizat în mod individual sau în combinație cu alte instrumente de rezoluție. Atunci când se utilizează alte instrumente de rezoluție fără a se utiliza simultan și instrumentul de recapitalizare internă, ar trebui să se aplice, de asemenea, dispozițiile prevăzute la articolul 45b alineatul (5) primul paragraf pentru a se asigura, în cadrul procedurii de rezoluție, respectarea principiului prevăzut la articolul 34 alineatul (1) litera (g), având în vedere, de asemenea, articolul 45c alineatul (1) literele (a) și (c).

33.   Întrebare [articolul 45b alineatul (6)]

Articolul 128 din CRD prevede că instituțiile nu trebuie să utilizeze fondurile proprii CET 1 care sunt menținute în vederea îndeplinirii CBR pentru a asigura conformitatea cu componentele bazate pe riscuri ale cerințelor prevăzute la articolele 92a și 92b din CRR (cerința minimă TLAC) și la articolele 45c și 45d din BRRD (MREL externă și internă).

Articolul 45b alineatul (6) al doilea paragraf din BRRD prevede că fondurile proprii ale unei entități de rezoluție care sunt utilizate pentru îndeplinirea CBR sunt eligibile pentru îndeplinirea cerințelor menționate la articolul 45b alineatele (4), (5) și (7) din BRRD (cerința de subordonare din cadrul MREL).

Articolul 45b alineatul (6) se referă la cerința de subordonare din cadrul MREL exprimată atât ca procentaj din TREA, cât și ca procentaj din TEM?

Răspuns

Articolul 45 alineatul (2) din BRRD prevede că MREL poate fi exprimată numai ca procentaj din TREA (componenta bazată pe risc) și din TEM (componenta care nu este bazată pe risc).

Prin urmare, cerințele de subordonare din cadrul MREL menționate la articolul 45b alineatele (4), (5) și (7) din BRRD vor trebui să fie exprimate, de asemenea, ca procentaje din TREA (componenta bazată pe risc) și din TEM (componenta care nu este bazată pe risc).

Principiile menționate la articolul 128 al patrulea paragraf din CRD nu se aplică cerinței de subordonare din cadrul MREL atunci când aceasta este exprimată ca procentaj din TEM (cu alte cuvinte, CBR nu se adaugă la componenta care nu se bazează pe risc a MREL și, prin urmare, fondurile proprii CET1 utilizate pentru îndeplinirea CBR vor fi eligibile pentru îndeplinirea componentei MREL care nu este bazată pe risc).

Cu toate acestea, fondurile proprii CET 1 utilizate pentru îndeplinirea CBR nu pot fi utilizate pentru a îndeplini nicio cerință MREL, indiferent dacă este sau nu subordonată, exprimată ca procentaj din TREA. Trimiterea la alineatul (5) inclusă la articolul 45b alineatul (6) din BRRD este menită să asigure o aplicare consecventă a limitei formulei prudențiale menționate la articolul 45b alineatul (7) din BRRD, care se aplică și instituțiilor care nu sunt de importanță sistemică în temeiul articolului 45b alineatul (5) din BRRD.

Prin urmare, există coerență între articolul 45b alineatul (6) al doilea paragraf din BRRD și articolul 128 din CRD.

34.   Întrebare [articolul 45b alineatul (8)]

Articolul 45b alineatul (8) din BRRD le oferă statelor membre opțiunea de a stabili procentajul menționat la primul paragraf la un nivel mai mare de 30 %. Ar fi posibil ca un stat membru să stabilească nivelul procentajului respectiv la 100 %, ținând seama de particularitățile sectorului său bancar național?

Răspuns

Articolul 45b alineatul (8) din BRRD prevede că autoritățile de rezoluție pot aplica o cerință de subordonare superioară nivelului de 8 % din totalul datoriilor și al fondurilor proprii doar până la o limită de 30 % din numărul total al entităților de rezoluție care intră sub incidența dispoziției respective [G-SII, băncile de prim rang și entitățile cărora li se aplică articolul 45c alineatul (6) din BRRD].

Ultimul paragraf de la articolul 45b alineatul (8) din BRRD prevede posibilitatea ca statele membre să stabilească un procentaj mai ridicat. Prin urmare, un stat membru poate decide că o autoritate de rezoluție ar trebui să aibă competența de a impune o cerință de subordonare superioară tuturor entităților cărora li se aplică articolul 45b alineatul (8) din BRRD și care sunt stabilite în statul membru respectiv (ținând seama de particularitățile sectorului său bancar național și de numărul entităților de rezoluție vizate).

Totuși, această opțiune nu poate fi aplicată în practică în cazul entităților care intră în domeniul de aplicare al RMUR, deoarece articolul 12c alineatul (8) din RMUR nu prevede o astfel de opțiune. Prin urmare, nu toate instituțiile care intră în domeniul de aplicare al RMUR, indiferent dacă se află sau nu în subordinea directă a SRB sau a autorităților de rezoluție naționale de rezoluție conform repartizării sarcinilor prevăzute la articolul 7 din RMUR, ar face obiectul unui astfel de procentaj majorat. Dacă un stat membru participant își exercită opțiunea prevăzută la articolul 45b alineatul (8) din BRRD, respectiva dispoziție națională s-ar aplica numai entităților care intră în domeniul de aplicare al BRRD în temeiul articolului 1 alineatul (1) din BRRD, dar care nu intră în domeniul de aplicare al RMUR în temeiul articolului 2 din RMUR. Această opțiune li se va aplica în special firmelor de investiții care nu sunt acoperite de supravegherea consolidată a unei întreprinderi-mamă.

Se asigură astfel faptul că toate entitățile din domeniul de aplicare al RMUR fac obiectul acelorași norme și proceduri uniforme, prevăzute la articolul 1 alineatul (1) din RMUR. Ar trebui remarcat faptul că ultima teză a considerentului 28 din RMUR prevede că „în anumite circumstanțe, autoritățile naționale de rezoluție ar trebui să-și îndeplinească sarcinile în temeiul și în conformitate cu prezentul regulament, făcând în același timp uz de competențele care le-au fost încredințate prin transpunerea în dreptul intern a Directivei 2014/59/UE și în conformitate cu dreptul intern respectiv, atât timp cât nu intră în conflict cu prezentul regulament”.

(d)    Determinarea MREL

35.   Întrebare [articolul 45c alineatul (1)]

Cum vor fi utilizate dimensiunea, modelele de afaceri și de finanțare și profilul de risc pentru a ajusta MREL a unei entități?

Răspuns

Articolul 45c din BRRD se referă la o serie de situații în care aceste criterii ar putea avea un impact la calibrarea MREL totală, de exemplu:

—	determinarea, după consultarea autorității competente, a cerințelor de fonduri proprii suplimentare menționate la articolul 104a din CRD care s-ar aplica entității după rezoluție [alineatul (3) al cincilea paragraf];

—	aplicarea competenței discreționare menționate la alineatul (6) pentru selectarea instituțiilor care ar face obiectul aplicării alineatului (5) și al dispozițiilor aplicabile ale articolului 45b din BRRD (luând în considerare condițiile legate de modelul de finanțare);

—	luarea în considerare a regulii privind recapitalizarea internă minimă [menționată la alineatul (3) al patrulea paragraf] – interacțiunea cu nivelul MREL totală va depinde de modelul de afaceri și de finanțare, deoarece acesta are un impact asupra ponderii de risc medii a entității;

—

în cazul entităților a căror strategie de rezoluție preferată este lichidarea în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență sau al altor proceduri naționale echivalente, evaluarea măsurii în care MREL ar trebui să fie limitată la cuantumul pentru absorbția pierderilor [astfel cum este prevăzut la alineatul (2)];

—	aplicarea și/sau ajustarea cuantumului necesar pentru a menține încrederea pieței, menționat la alineatul (3).

36.   Întrebare [articolul 45c alineatul (1)]

Cum s-ar reflecta impactul asupra stabilității financiare menționat la articolul 45c alineatul (1) litera (e) în MREL a unei entități?

Răspuns

Articolul 45c se referă la o serie de situații în care criteriul legat de impactul asupra stabilității financiare ar putea avea un impact la calibrarea MREL totală, de exemplu:

—	aplicarea competenței discreționare menționate la alineatul (6) pentru selectarea instituțiilor care ar face obiectul aplicării alineatului (5) și al dispozițiilor aplicabile ale articolului 45b;

—	luarea în considerare a regulii privind recapitalizarea internă minimă [menționată la articolul 45c alineatul (3) al patrulea paragraf];

—

în cazul entităților a căror strategie de rezoluție preferată este lichidarea în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență sau al altor proceduri naționale echivalente, evaluarea măsurii în care MREL ar trebui să fie limitată la cuantumul pentru absorbția pierderilor [astfel cum este prevăzut la articolul 45c alineatul (2)].

37.   Întrebare [articolul 45c alineatul (2)]

Cum s-ar reflecta impactul asupra stabilității financiare în ajustarea cuantumului pentru absorbția pierderilor pentru o entitate în cazul căreia planul de rezoluție prevede că va fi lichidată în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență?

Răspuns

Autoritățile de rezoluție trebuie să își utilizeze competența discreționară atunci când aplică această dispoziție. În conformitate cu articolul 45c alineatul (9), evaluarea elementelor la care se face referire la alineatul respectiv ar trebui să fie inclusă în decizia privind MREL.

Majorările semnificative ale cuantumurilor recapitalizării pentru instituțiile de acest tip ar fi, însă, incompatibile cu articolul 45c alineatul (2) litera (b) primul paragraf, care clarifică faptul că scopul cuantumului recapitalizării este de a le permite entităților să respecte condițiile necesare pentru autorizare după aplicarea măsurilor de rezoluție sau exercitarea competențelor de reducere a valorii și de conversie. În acest context, nu există așteptarea ca entitățile care, în conformitate cu un plan de rezoluție, urmează să fie lichidate în cadrul procedurii obișnuite de insolvență să îndeplinească criteriile de autorizare și, prin urmare, acestea nu ar trebui să aibă un cuantum al recapitalizării.

Mai mult, dacă o autoritate de rezoluție evaluează că limitarea MREL la un cuantum pentru absorbția pierderilor ar prezenta un risc de producere a unui impact semnificativ asupra stabilității financiare sau un risc de contagiune în sistemul financiar, acest lucru poate indica faptul că entitatea nu poate fi supusă rezoluției în mod fezabil și credibil prin aplicarea strategiei de rezoluție preferate, iar evaluarea posibilității de rezoluție a acesteia ar trebui să fie reexaminată.

În acest sens, conform articolului 15 alineatul (1), se consideră că o entitate poate face obiectul rezoluției dacă „autoritatea de rezoluție consideră fezabil și credibil, fie să lichideze instituția prin procedura obișnuită de insolvență, fie să declanșeze procedura de rezoluție, aplicând instituției diferitele instrumente și competențe de rezoluție evitând pe cât posibil orice efect negativ semnificativ asupra sistemului financiar al statului membru în care este stabilită instituția, al altor state membre sau al Uniunii, inclusiv în caz de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem.”

38.   Întrebare [articolul 45c alineatul (2)]

Directiva permite să nu se stabilească o MREL pentru entitățile a căror MREL este egală cu cerințele de fonduri proprii (de exemplu, pentru entitățile al căror plan de rezoluție prevede lichidarea acestora în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență sau al altor proceduri naționale echivalente)?

Răspuns

Articolul 45 alineatul (1) prevede că instituțiile și entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) trebuie să îndeplinească MREL în permanență în cazurile în care acest lucru este impus de articolele 45-45i și în conformitate cu acestea.

Acest grup de articole prevede următoarele derogări de la MREL, care urmează să fie acordate de autoritățile de rezoluție în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolele menționate:

—	instituțiile de credit ipotecar pot beneficia de derogare în temeiul articolului 45a;

—	instituțiile care sunt filiale ale unei entități de rezoluție, dar nu sunt ele însele entități de rezoluție, pot beneficia de derogare de la MREL în temeiul articolului 45f alineatul (3) sau (4);

—	organismele centrale și instituțiile de credit afiliate în mod permanent unui organism central pot beneficia de derogare în temeiul articolului 45g.

Mai mult, articolul 45f alineatul (1) al doilea paragraf prevede că aplicarea cerinței prevăzute la articolul 45f alineatul (1) (și anume, MREL internă) în cazul unei entități menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) care este o filială a unei entități de rezoluție, dar nu este ea însăși o entitate de rezoluție, nu este obligatorie, deoarece depinde de exercitarea unei competențe discreționare a autorității de rezoluție, după consultarea autorității competente. Cu toate acestea, ar trebui reținut faptul că articolul 45f alineatul (1) al treilea paragraf impune ca întreprinderile-mamă din Uniune care nu sunt ele însele entități de rezoluție, dar sunt filiale ale unor entități din țări terțe, să respecte MREL internă pe bază consolidată. Aceasta înseamnă că determinarea MREL internă pentru entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d) care îndeplinesc condițiile prevăzute la al treilea paragraf este obligatorie.

Prin urmare, dacă o entitate nu se află într-una dintre situațiile menționate mai sus, adoptarea unei decizii privind MREL de către autoritatea de rezoluție este obligatorie, chiar și atunci când planul de rezoluție prevede că entitatea va fi lichidată prin intermediul unei proceduri obișnuite de insolvență sau al altor proceduri naționale echivalente. Acest lucru este confirmat și de faptul că articolul 45c alineatul (2) al doilea și al treilea paragraf recunoaște în mod explicit această situație și prevede regulile de calculare a MREL pentru entitățile aflate în situația respectivă.

39.   Întrebare [articolul 45c alineatul (2)]

Având în vedere articolul 45 alineatul (1), articolul 45a și articolul 45c alineatul (2) al doilea paragraf, ar trebui ca MREL să fie stabilită chiar și în cazul în care strategia de rezoluție preferată este lichidarea. În acest caz, ar trebui ca MREL să fie calculată pe bază individuală sau consolidată?

Răspuns

Articolul 45e alineatele (1) și (2) prevede că MREL externă a entităților care fac obiectul rezoluției trebuie determinată și respectată pe bază consolidată, la nivelul grupului de rezoluție. Raționamentul care stă la baza acestor dispoziții este acela că, în cadrul unui grup de rezoluție, pierderile suferite de entitățile aparținând respectivului grup de rezoluție ar trebui să fie suportate de entitatea de rezoluție, care ar trebui să dețină suficiente resurse pentru absorbția pierderilor astfel încât să acopere nevoile întregului grup de rezoluție. Acest obiectiv se realizează prin aplicarea măsurii de rezoluție entității de rezoluție, prin transferul în amonte al pierderilor de la filialele acesteia și prin transferul ulterior în aval al capitalului, prin exercitarea competențelor de reducere a valorii și de conversie, în conformitate cu articolul 59. Din acest motiv, entitățile de rezoluție sunt obligate să emită instrumente și elemente eligibile creditorilor terți externi [a se vedea considerentul 19 din Directiva (UE) 2019/879].

Dimpotrivă, MREL internă a entităților care sunt filiale ale unei entități de rezoluție, dar nu sunt ele însele entități de rezoluție trebuie determinată și respectată pe bază individuală, în temeiul articolului 45c alineatul (7) și al articolului 45f alineatul (1) [fără a aduce atingere situațiilor în care MREL internă trebuie respectată la nivel consolidat sau subconsolidat, menționate la articolul 45f alineatul (1) al treilea paragraf și alineatul (4) litera (b)]. Pierderile și nevoile de recapitalizare ale acestor filiale trebuie suportate, de regulă, de entitățile lor de rezoluție, prin achiziționarea directă sau indirectă a instrumentelor de fonduri proprii sau a instrumentelor de datorie eligibile emise de filialele în cauză [a se vedea considerentul 20 din Directiva (UE) 2019/879].

În cazul în care entitățile care fac parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate și al căror plan de rezoluție prevede lichidarea în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență sau al altor proceduri naționale echivalente, regulile explicate mai sus pentru situațiile de rezoluție a grupului nu se aplică. În acest caz, intrarea în dificultate a entităților respective va fi tratată prin procedura obișnuită de insolvență, care are loc la nivelul unei entități juridice. În cadrul procedurii de insolvență, întreprinderea-mamă va fi răspunzătoare doar pentru propriile sale pierderi și nu va fi obligată să le acorde sprijin filialelor sale. Mai mult, fondurile proprii și anumite datorii eligibile emise de filialele sale nu ar fi disponibile pentru absorbția pierderilor în cazul lichidării individuale a întreprinderii-mamă. Astfel, în aceste situații în care sunt lichidate întreprinderile-mamă, nu ar fi oportun să se stabilească o MREL pe bază consolidată.

Prin urmare, în cazul întreprinderilor-mamă al căror plan de rezoluție prevede lichidarea în cadrul unei proceduri obișnuite de insolvență sau al altor proceduri naționale echivalente, cerința MREL ar trebui să fie determinată și respectată doar pe bază individuală.

40.   Întrebare [articolul 45c alineatele (2), (3), (4) și (7)]

La aplicarea articolului 45c alineatele (2), (3), (4) și (7), nu este clar cum ar trebui interpretată expresia „pentru o perioadă adecvată care nu depășește un an”. Cuantumul recapitalizării ar trebui stabilit la nivelul care asigură încrederea pieței în entitate doar pentru o perioadă de un an după rezoluție?

Răspuns

Articolul 45c alineatele (3) și (7) prevede că suma destinată menținerii încrederii pieței care este inclusă în cuantumul recapitalizării trebuie stabilită la nivelul necesar pentru a menține încrederea pieței pentru o perioadă adecvată, care nu trebuie să depășească un an.

Aplicarea unui orizont de timp de un an este proporțională și consecventă cu utilizarea aceluiași orizont de timp în scopul calibrării cerințelor prudențiale pentru instituții. Acest lucru este relevant, având în vedere faptul că cerințele prudențiale reprezintă componentele-cheie de care se ține cont la determinarea nivelului MREL.

41.   Întrebare [articolul 45c alineatele (3) și (7)]

Articolul 45c alineatele (3) și (7) din BRRD menționează necesitatea de a menține un anumit nivel al MREL pentru a se asigura respectarea condițiilor de autorizare și desfășurare a activităților autorizate în temeiul CRD IV. Prevederile respective li se aplică și entităților care intră sub incidența articolului 1 literele (b), (c) și (d) din BRRD. Cu toate acestea, unele dintre aceste entități nu fac obiectul autorizării în temeiul CRD, ci în temeiul dispozițiilor naționale specifice. În cazul entităților respective, cum ar trebui transpuse în legislația națională referirile la necesitatea de a respecta condițiile de autorizare?

Răspuns

În măsura în care aprobarea sau autorizarea entităților menționate la articolul 1 alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) din BRRD nu este reglementată de CRD sau MiFID, ci de alte acte legislative echivalente, naționale și ale Uniunii, o trimitere corespunzătoare la actele respective ar putea fi inclusă în legislația națională care transpune articolul 45c alineatul (1) litera (b) din BRRD. În această privință, articolul 45c alineatul (2) litera (b) din BRRD permite o astfel de interpretare mai largă, deoarece prevede că entitățile trebuie recapitalizate în măsura necesară pentru a le permite să respecte condițiile de autorizare în temeiul CRD, al MiFID sau al oricărui „act legislativ echivalent”.

42.   Întrebare [articolul 45c alineatul (3) al cincilea paragraf]

Ce ajustare trebuie efectuată în ceea ce privește TREA și TEM în conformitate cu articolul 45c alineatul (3) al cincilea paragraf litera (a)?

Răspuns

La determinarea cuantumului recapitalizării, trebuie efectuate ajustări ale valorilor raportate cel mai recent pentru TREA sau TEM relevante, astfel încât să fie reflectat efectul pe care l-ar avea asupra TREA și TEM aplicarea măsurilor de rezoluție stabilite într-un plan de rezoluție.

În acest context, în conformitate cu articolul 45c alineatul (3) primul paragraf litera (a) punctul (ii) și litera (b) punctul (ii), măsurile de rezoluție în funcție de care ar trebui ajustate cuantumurile raportate cel mai recent ar fi cele care cuprind strategia de rezoluție preferată.

(e)    Aplicarea MREL interne în cazul entităților care nu sunt ele însele entități de rezoluție

43.   Întrebare [articolul 45f alineatul (1)]

În ceea ce privește MREL internă, articolul 45f alineatul (1) li se aplică și entităților G-SII care nu sunt entități de rezoluție?

Răspuns

Dispozițiile articolului 45f li se aplică tuturor instituțiilor care sunt filiale ale unei entități de rezoluție sau ale unei entități dintr-o țară terță și care nu sunt ele însele entități de rezoluție. Sunt incluse aici și entitățile G-SII.

44.   Întrebare [articolul 45f alineatul (1)]

Articolul 45f alineatul (1) al doilea paragraf li se aplică entităților menționate la paragraful respectiv pe bază individuală?

Răspuns

Articolul 45f alineatul (1) primul paragraf clarifică faptul că instituțiile care sunt filiale ale unei entități de rezoluție sau ale unei entități dintr-o țară terță, dar care nu sunt ele însele entități de rezoluție trebuie să respecte MREL internă pe bază individuală. Al doilea paragraf din articolul respectiv le acordă autorităților de rezoluție competența discreționară de a aplica MREL internă entităților menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d). Articolul 45f alineatul (1) al doilea paragraf se aplică tot pe bază individuală, cu excepția cazului în care entitatea intră sub incidența articolului 45f alineatul (1) al treilea paragraf.

Articolul 45f alineatul (1) al treilea paragraf, care stipulează posibilitatea de a respecta cerințele de la articolele 45c și 45d, menționează numai întreprinderile-mamă din Uniune care sunt filiale ale unor entități din țări terțe.

Cu toate acestea, articolul 45f alineatul (4) îi acordă autorității de rezoluție libertatea de a acorda o derogare de la aplicarea MREL interne în cazul unei filiale care nu este ea însăși o entitate de rezoluție dacă sunt îndeplinite o serie de condiții, și anume dacă atât filiala, cât și întreprinderea-mamă sunt stabilite în același stat membru și fac parte din același grup de rezoluție și dacă întreprinderea-mamă respectă MREL externă pe bază consolidată.

Prin urmare, în contextul acordării unei derogări de la MREL internă în conformitate cu articolul 45f alineatul (4), MREL internă poate fi respectată și la nivel (sub)consolidat pentru entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) literele (b), (c) și (d). În caz contrar, în absența unei derogări, MREL internă se aplică pe bază individuală, cu excepția cazului în care entitatea este o întreprindere-mamă din Uniune a unui grup dintr-o țară terță.

45.   Întrebare [articolul 45f alineatul (3)]

Articolul 45f alineatul (3) din BRRD acordă autorității de rezoluție libertatea de a acorda o derogare de la aplicarea MREL interne, cu condiția îndeplinirii criteriilor menționate la alineatul respectiv. Cu toate acestea, condițiile menționate la articolul 45f alineatul (3) literele (d)-(f) din BRRD nu par să aibă un echivalent la articolul 12h alineatul (1) din RMUR. La transpunerea articolului 45f alineatul (3) din BRRD, cum ar trebui să abordeze statele membre această situație?

Răspuns

Numărul redus de condiții pentru acordarea unei derogări de la MREL pentru o filială prevăzut în RMUR în vigoare, comparativ cu BRRD în vigoare, este consecvent cu RMUR I și cu BRRD I, în cazul cărora acest lucru era deja valabil.

În pofida diferențelor dintre BRRD și RMUR, statele membre sunt obligate să includă în legislația lor națională de punere în aplicare a BRRD toate condițiile menționate la articolul 45f alineatul (3). Domeniul de aplicare al BRRD și, în consecință, al legislației naționale de punere în aplicare a BRRD, care este prevăzut la articolul 1 alineatul (1) din directiva respectivă, este diferit de domeniul de aplicare al RMUR, prevăzut la articolul 2 din regulamentul respectiv. RMUR nu include în domeniul său de aplicare firmele de investiții care nu sunt acoperite de supravegherea consolidată a unei întreprinderi-mamă și nici sucursalele instituțiilor stabilite în afara Uniunii.

46.   Întrebare [articolul 45f alineatul (5)]

Care este sensul articolului 45f alineatul (5) litera (g) din BRRD, având în vedere că, în cadrul contractelor de garanție financiară menționate la litera (c) a dispoziției respective, garanțiile trebuie să fie întotdeauna „constituite”, cu alte cuvinte, trebuie să fie deținute de beneficiarul garanției sau să se afle în posesia acestuia [a se vedea articolul 1 alineatul (5) din Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului (14)]?

Răspuns

Articolul 45f alineatul (5) litera (c) din BRRD face referire la definiția unui contract de garanție financiară prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2002/47/CE, conform căreia acesta înseamnă „un contract de garanție financiară cu sau fără transfer de proprietate, indiferent dacă acestea sunt sau nu reglementate de un contract cadru sau de condiții generale de contractare”. În cazul contractelor de garanție financiară fără transfer de proprietate, cel care constituie garanția pune la dispoziția beneficiarului garanția financiară, păstrând proprietatea deplină asupra garanției financiare la momentul constituirii acesteia. De asemenea, Directiva 2002/47/CE prevede ca garanțiile să fie „constituite”, lucru care trebuie dovedit în scris. Articolul 1 alineatul (5) al doilea paragraf din Directiva 2002/47/CE precizează că dovezile scrise care atestă faptul că garanția financiară a fost „constituită” se referă la identificarea garanției financiare și că este suficient să se dovedească, în cazul garanției sub formă de instrumente financiare transmisibile prin înscriere în cont, că au fost înregistrate în creditul contului relevant sau constituie un credit asupra acestui cont și, în cazul garanției în numerar, că suma respectivă a fost înregistrată în creditul unui cont desemnat ori constituie un credit asupra acestui cont.

Articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2002/47/CE clarifică faptul că orice referire la o garanție financiară „constituită” sau la „constituirea” unei garanții financiare reprezintă remiterea, transferarea, deținerea, înregistrarea sau orice altă modalitate prin care beneficiarul garanției ori persoana care acționează pe seama acestuia obține detenția sau controlul asupra garanției financiare. Mai mult, orice garanție financiară menționată în respectiva directivă se consideră pusă la dispoziție chiar dacă furnizorul acesteia beneficiază de dreptul de a substitui ori de a retrage în favoarea sa surplusul de bani sau de instrumente financiare.

Având în vedere cele de mai sus, articolul 45f alineatul (5) litera (g) din BRRD face referire la absența obstacolelor juridice, de reglementare sau operaționale pentru luarea în posesie sau executarea garanțiilor reale constituite, inclusiv în cazul în care entitatea de rezoluție face obiectul unei măsuri de rezoluție Acest lucru este compatibil cu dispozițiile cu caracter general ale Directivei 2002/47/CE.

47.   Întrebare (articolul 45f)

Având în vedere articolele 44 și 45f, ar putea fi recapitalizate intern, în interiorul grupului, datoriile care nu sunt eligibile pentru respectarea MREL interne a instituției? Cu alte cuvinte, ar putea fi recapitalizate intern toate datoriile emise de o entitate către alte entități din grup (nu neapărat entități de rezoluție)?

Răspuns

În cazul în care supune rezoluției o filială care nu este o entitate de rezoluție, contrar planului de rezoluție, autoritatea de rezoluție poate exercita competențe de recapitalizare internă față de creditorii existenți, inclusiv față de deținătorii datoriilor menționate la articolul 45f alineatul (2) litera (a) (în general, entitatea de rezoluție), dar și față de alți creditori, fie din grupul de rezoluție, fie din afara acestuia, cu respectarea ierarhiei creanțelor din procedurile obișnuite de insolvență. În conformitate cu articolul 45f alineatul (2) litera (a) punctul (iii), datoriile eligibile pentru respectarea MREL interne trebuie să fie de rang inferior datoriilor care nu îndeplinesc condițiile menționate la punctul (i) de la aceeași dispoziție (cu alte cuvinte, ar trebui să fie subordonate instrumentelor care nu pot fi luate în considerare la calculul MREL interne) și care nu sunt eligibile pentru cerințele de fonduri proprii. Aceasta înseamnă că creanțele creditorilor intragrup legate de instrumente care nu sunt eligibile pentru MREL internă ar avea un rang superior față de datoriile care sunt eligibile în acest scop. Rangul acestora în cadrul procedurilor de insolvență ar trebui să fie luat în considerare la recapitalizarea internă a creanțelor respective.

În cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă unei filiale care nu a fost identificată ca entitate de rezoluție, contrar planului de rezoluție, în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (h) din BRRD, creanțele intragrup față de filialele sale care nu sunt, nici ele, entități de rezoluție, dar fac parte din același grup de rezoluție definit în planul de rezoluție sunt excluse în mod obligatoriu de la aplicarea competențelor de recapitalizare internă (cu excepția cazului în care acestea au un rang inferior datoriilor negarantate obișnuite în temeiul legislației naționale relevante). Cu toate acestea, alte creanțe intragrup datorate entităților din grup nu sunt excluse de la aplicarea competențelor de recapitalizare internă în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (e).

(f)    Raportare

48.   Întrebare (articolul 45i)

În conformitate cu articolul 45i alineatul (1), entitățile menționate la articolul 1 alineatul (1) care fac obiectul MREL trebuie să raporteze autorităților lor competente și autorităților lor de rezoluție cu privire la o serie de elemente menționate în mod specific la alineatul respectiv.

Ar putea un stat membru să prevadă în legislația națională de transpunere că entitățile ar trebui să raporteze numai unei singure autorități, în cazul în care autoritatea respectivă acționează atât ca autoritate competentă, cât și ca autoritate de rezoluție (de obicei, banca centrală)?

Răspuns

În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) „Desemnarea autorităților responsabile cu rezoluția”, statele membre pot prevedea ca autoritățile de rezoluție să funcționeze în cadrul băncilor centrale. Într-o astfel de situație, trebuie instituite măsuri adecvate pentru a se asigura independența operațională dintre funcția de rezoluție și cea de supraveghere sau alte funcții ale autorității relevante. În conformitate cu articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf, autoritatea de rezoluție trebuie să fie separată din punct de vedere structural și să aibă o linie de subordonare distinctă de autoritatea de supraveghere.

Articolul 45i alineatul (1) prevede clar că entitățile trebuie să raporteze informațiile specifice menționate la literele (a), (b) și (c) atât autorităților competente, cât și autorităților de rezoluție. Având în vedere că informațiile care trebuie să fie furnizate de entitate sunt identice, aceasta nu implică o sarcină suplimentară pentru entitate. Trimiterea în paralel a datelor și informațiilor solicitate atât autorităților competente, cât și autorităților de rezoluție asigură transmiterea rapidă și fără probleme a informațiilor, fără întârzieri suplimentare.

(g)    Dispoziții tranzitorii și dispoziții ulterioare rezoluției

49.   Întrebare [articolul 45m alineatele (1) și (6)]

Este posibil să se stabilească alte ținte intermediare decât cea menționată la articolul 45m alineatul (1) al doilea paragraf (și anume la 1 ianuarie 2022)?

Cum se raportează ținta intermediară la MREL planificată pentru fiecare perioadă de 12 luni din cadrul perioadei de tranziție menționate la articolul 45m alineatul (6)?

Răspuns

Autoritățile de rezoluție pot stabili doar nivelul-țintă intermediar menționat la articolul 45m alineatul (1) al doilea paragraf, și anume, nivelul-țintă pe care trebuie să îl respecte la 1 ianuarie 2022.

În conformitate cu articolul 45m alineatul (6), autoritățile de rezoluție trebuie să stabilească, de asemenea, o MREL planificată pentru fiecare perioadă de 12 luni din cadrul perioadei de tranziție. Acestea au însă un caracter orientativ și nu sunt obligatorii pentru instituție.

50.   Întrebare (articolul 45m)

Ce se va întâmpla cu deciziile adoptate de autoritățile de rezoluție prin care se determină o MREL în temeiul BRRD I, după ce vor deveni aplicabile modificările introduse prin Directiva (UE) 2019/879?

Ar fi justificată punerea în aplicare a unei dispoziții tranzitorii la nivel național care să abroge deciziile MREL existente până la adoptarea unor noi decizii?

Răspuns

Directiva (UE) 2019/879 nu conține nicio dispoziție specifică referitoare la deciziile privind MREL luate înainte de data aplicării sale. Deciziile privind MREL existente, adoptate pe baza BRRD I, rămân valabile până la adoptarea de noi decizii privind MREL de către autoritățile de rezoluție, pe baza BRRD în vigoare.

Evaluarea consecințelor juridice ale unor astfel de decizii ar trebui să se efectueze în conformitate cu dispozițiile juridice aplicabile la momentul adoptării respectivelor decizii (și anume, în conformitate cu normele prevăzute în BRRD I). Aceasta înseamnă că, atunci când se evaluează dacă o instituție respectă o decizie privind MREL luată în temeiul BRRD I, normele de eligibilitate relevante sunt cele prevăzute în BRRD I. Nu se poate considera că o instituție a încălcat o decizie privind MREL luată în temeiul BRRD I pe baza normelor de eligibilitate prevăzute în BRRD în vigoare.

Prin urmare, nu este necesar ca deciziile MREL bazate pe BRRD I să fie retrase sau abrogate în perioada de tranziție, până la adoptarea unor noi decizii bazate pe BRRD în vigoare.

51.   Întrebare (articolul 45m)

Ce se întâmplă cu perioadele de tranziție deja stabilite în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2016/1450 al Comisiei (15)?

Răspuns

După data aplicării modificărilor introduse în BRRD prin Directiva (UE) 2019/879 (și anume, 28 decembrie 2020), autoritățile de rezoluție sunt obligate să revizuiască toate deciziile MREL adoptate anterior din perspectiva noului cadru privind MREL, ceea ce presupune o calibrare diferită și norme de eligibilitate diferite. În acest context, vor trebui stabilite noi perioade de tranziție, astfel încât să se asigure respectarea cadrului revizuit.

52.   Întrebare [articolul 45m alineatul (4)]

Ar fi posibil să se decidă în prealabil că o bancă de prim rang va face obiectul articolului 45c alineatul (6) dacă totalul activelor grupului său de rezoluție va coborî sub nivelul de 100 de miliarde EUR? Acest lucru ar fi necesar pentru a se evita aplicarea articolului 45m alineatul (4), care le acordă entităților de rezoluție menționate la articolul 45c alineatul (6) o perioadă de tranziție de trei ani pentru respectarea cerințelor MREL de la data deciziei.

Răspuns

Articolul 45m alineatul (4) prevede că normele de subordonare de la articolul 45b alineatele (4) și (7) și nivelurile minime ale MREL menționate la articolul 45c alineatele (5) și (6) nu se aplică în perioada de trei ani de la data la care entitatea de rezoluție începe să se afle în situația menționată la articolul 45c alineatele (5) și (6).

Articolul 45m alineatul (4) nu se aplică unei entități de rezoluție menționate la articolul 45c alineatul (5) (bancă de prim rang) care coboară sub pragul de 100 de miliarde EUR și este considerată ulterior o instituție de importanță sistemică de către autoritatea de rezoluție și supusă aceluiași tratament ca și o bancă de prim rang. Scopul urmărit prin perioada de tranziție prevăzută la articolul 45m alineatul (4) este acela de a le permite entităților de rezoluție care anterior nu făceau obiectul niciunei cerințe minime să aibă suficient timp pentru a asigura respectarea noilor cerințe minime care devin aplicabile. Cu toate acestea, instituțiile de importanță sistemică care erau anterior bănci de prim rang nu se află în această situație. Aceste entități de rezoluție făceau deja obiectul acelorași cerințe minime, dar în conformitate cu un alt temei juridic [articolul 45c alineatul (5) în loc de articolul 45c alineatul (6)].

Prin urmare, ultima parte a articolului 45m alineatul (4) – „sau de la data la care entitatea de rezoluție începe să se găsească în situația menționată la articolul 45c alineatul (5) sau (6)” – nu li se aplică instituțiilor de importanță sistemică notificate ca atare în temeiul articolului 45c alineatul (6) și care erau anterior bănci de prim rang, deoarece acestea se aflau anterior în situația menționată la articolul 45c alineatul (5).

Același lucru este valabil și pentru situația inversă, în care o instituție de importanță sistemică își majorează activele peste nivelul de 100 de miliarde EUR și devine o bancă de prim rang.

Cu toate acestea, ar trebui remarcat faptul că aplicarea articolului 45c alineatul (6) ar putea duce la cerințe mai stricte decât cele care decurg din articolul 45c alineatul (5), ca urmare a aplicării articolului 45b alineatul (4) al doilea și al patrulea paragraf, conform cărora limita de 27 % din TREA în cazul subordonării li se aplică numai entităților de rezoluție care fac obiectul articolului 45c alineatul (5), dar nu și entităților de rezoluție care fac obiectul articolului 45c alineatul (6). În acest caz, raționamentul de mai sus nu se aplică, iar entității de rezoluție respective ar trebui să i se aplice perioada de tranziție de trei ani.

Așadar, nu ar fi necesară notificarea în prealabil a unei instituții ca fiind de importanță sistemică – ceea ce, în orice caz, nu ar fi probabil admisibil din punct de vedere juridic, deoarece o bancă de prim rang nu îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 45c alineatul (6) (să facă parte dintr-un grup de rezoluție cu active totale mai mici de 100 de miliarde EUR).

(h)    Interacțiunea cu dispozițiile CRD și CRR

53.   Întrebare (articolul 128 din CRD)

Articolul 128 al patrulea paragraf din CRD prevede că instituțiile nu trebuie să utilizeze fondurile proprii CET 1 care sunt menținute pentru a respecta CBR necesară pentru îndeplinirea componentelor bazate pe risc ale MREL (de exemplu, MREL exprimată prin valoarea totală a expunerii la risc – TREA). Fondurile proprii CET 1 utilizate în scopul CBR ar putea fi utilizate pentru a îndeplini componenta MREL care nu este bazată pe risc (de exemplu, MREL exprimată prin indicatorul de măsurare a expunerii totale – TEM)? Cum se justifică un astfel de tratament?

Răspuns

În conformitate cu articolul 128 al patrulea paragraf din CRD, aceleași fonduri proprii CET 1 nu pot fi utilizate pentru a respecta

—

CBR și

—	componenta bazată pe risc a cerințelor prevăzute la articolele 92a și 92b din CRR (cerința minimă privind capacitatea totală de absorbție a pierderilor – TLAC) și la articolele 45c și 45d din BRRD (MREL externă și internă).

Prin urmare, aceleași fonduri proprii CET 1 pot fi utilizate pentru a respecta CBR și componenta care nu este bazată pe risc a cerinței minime TLAC și a MREL externă și internă care este bazată pe TEM [pentru aceste cerințe, componentele care nu sunt bazate pe risc sunt prevăzute la articolul 92a alineatul (1) litera (b) din CRR și la articolul 45 alineatul (2) litera (b) din BRRD].

Ar trebui reținut faptul că, în conformitate cu cadrul prudențial al UE (CRD și CRR), CBR se adaugă doar peste cerințele prudențiale bazate pe risc (dar nu și peste cerința privind indicatorul efectului de levier, care nu este bazată pe risc). Această relație a fost confirmată în mod explicit la articolul 141a al doilea paragraf din CRD.

Prin urmare, în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2016/1450, adoptat în temeiul BRRD I, CBR făcea parte din cuantumul pentru absorbția pierderilor, dar numai atunci când era luat în considerare împreună cu cerințele prudențiale bazate pe risc.

În conformitate cu articolul 45 alineatul (2) literele (a) și (b) din BRRD, MREL este exprimată ca procentaj din TREA, respectiv ca procentaj din TEM. În ceea ce privește componenta exprimată ca procentaj din TREA, în prezent CBR este exclusă din cuantumul pentru absorbția pierderilor aferent calibrării MREL, pentru a permite o scară de intervenție mai proporțională, care să prevină încălcarea MREL (exprimată ca procentaj din TREA) de fiecare dată când este încălcată CBR. Este de așteptat ca adăugarea CBR peste MREL să faciliteze, totodată, utilizarea prevăzută a anumitor măsuri macroprudențiale, precum amortizorul anticiclic de capital menționat la articolul 128 primul paragraf punctul 6 litera (a) din CRD.

54.   Întrebare [articolul 72b alineatul (3) din CRR]

Cuantumul de 3,5 % din TREA permis pentru utilizarea de instrumente nesubordonate în vederea respectării cerinței minime TLAC se aplică numai atunci când cerința este exprimată ca procentaj din TRA, dar nu și atunci când este exprimată ca procentaj din TEM? Ar putea fi clarificat acest aspect la transpunerea BRRD în legislația națională?

Răspuns

În conformitate cu articolul 72b alineatul (3) din CRR, cuantumul de 3,5 % din TREA permis pentru instrumentele eligibile nesubordonate este aplicabil și pentru componenta TLAC care este exprimată ca procentaj din TEM, începând din anul 2022 (prin aplicarea unui cuantum echivalent cu 3,5 % din TREA exprimat prin TEM). În conformitate cu articolul 494 alineatul (2) din CRR, același principiu este valabil și pentru cuantumul de 2,5 % din TREA permis pentru instrumentele eligibile nesubordonate, din 2019 până la sfârșitul anului 2021.

Acest lucru se datorează faptului că articolul 72b din CRR stabilește condițiile aplicabile instrumentelor de pasive eligibile pentru respectarea TLAC. Mai concret, articolul 72b alineatul (3) din CRR nu definește criterii de eligibilitate diferite pentru cele două componente ale TLAC prevăzute la literele (a) și (b) de la articolul 92a alineatul (1) din CRR. Referirea la TREA de la articolul 72b alineatul (3) din CRR este legată strict de realizarea calculelor.

Cuantumul permis nu este reglementat de BRRD și, prin urmare, nu există dispoziții în acest sens care să trebuiască transpuse. Cu toate acestea, în conformitate cu considerentul 10 din BRRD, dispozițiile BRRD referitoare la subordonarea instrumentelor eligibile pentru MREL nu aduc atingere posibilității de a respecta cerința minimă TLAC parțial prin instrumente de pasive nesubordonate, astfel cum sunt prevăzute în CRR.

55.   Întrebare (articolul 72l din CRR)

În conformitate cu standardul TLAC, cerința minimă TLAC poate fi îndeplinită, printre altele, prin instrumente de capital reglementat, altele decât fondurile proprii CET 1, emise de filialele care fac parte dintr-un grup de rezoluție doar până în 2022, dacă acestea sunt luate în considerare în vederea respectării cerințelor minime de capital reglementat și cu respectarea anumitor condiții (secțiunea 11 din standardul TLAC). Articolul 72l din CRR prevede că „fondurile proprii și pasivele eligibile ale unei instituții constau în suma dintre fondurile proprii și pasivele eligibile ale acesteia”. În conformitate cu articolele 81-88 din CRR, aceste fonduri proprii includ fondurile proprii emise de filiale către terți fără limite de timp.

Este corect să se prevadă în legislația națională faptul că fondurile proprii emise de filiale către terți sunt luate în considerare în vederea cerințelor MREL, atât în temeiul CRR, cât și în temeiul BRRD, fără limite de timp?

Răspuns

Toate instrumentele de fonduri proprii de reglementare emise de filiale către terți sunt eligibile pentru cerința minimă TLAC pentru entitățile de rezoluție și pentru MREL externă (fără clauză de caducitate) pentru cuantumurile care sunt eligibile pentru fondurile proprii. În ceea ce privește eligibilitatea fondurilor proprii pentru MREL internă în temeiul articolului 45f alineatul (2) din BRRD, se aplică criterii suplimentare.

E.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE INSTRUMENTUL DE RECAPITALIZARE INTERNĂ

56.   Întrebare [articolul 44 alineatul (2)]

În conformitate cu articolul 44 alineatul (2) litera (f) din BRRD, datoriile față de CPC-uri din țări terțe recunoscute de ESMA în temeiul articolului 25 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 (16) sunt exceptate de la recapitalizarea internă. Alte măsuri de protecție pentru aceste CPC-uri din țări terțe se regăsesc la articolele 69, 70 și 71 din BRRD. Cu toate acestea, BRRD nu prevede un tratament comparabil pentru sistemele de decontare a titlurilor de valoare reglementate de legislația unei țări terțe și pentru entitățile care exploatează sistemele respective.

În cazul în care un stat membru aplică dispozițiile SFD instituțiilor lor naționale care participă direct la sistemele de decontare a titlurilor reglementate de legislația unei țări terțe, astfel cum se prevede în considerentul 7 din SFD, BRRD vizează să le acorde sistemelor respective din țări terțe un tratament similar celui acordat CPC-urilor din țări terțe recunoscute de ESMA?

Răspuns

Articolul 44 alineatul (2) litera (f) din BRRD prevede că anumite datorii pe termen scurt „față de sisteme sau operatori de sisteme desemnați în conformitate cu Directiva 98/26/CE [SFD] sau față de participanții la astfel de sisteme, care rezultă din participarea la un astfel de sistem” sunt excluse din domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă.

Excluderea din domeniul de aplicare al instrumentului de recapitalizare internă prevăzută la articolul 44 alineatul (2) litera (f) din BRRD nu li se aplică sistemelor din țări terțe, indiferent dacă statele membre aplică sau nu dispozițiile SFD instituțiilor lor naționale care participă direct la sistemele de decontare a titlurilor de valoare respective din țări terțe, astfel cum sunt prevăzute în considerentul 7 din SFD, deoarece nu sunt desemnate în conformitate cu SFD. În mod similar, exceptările de la exercitarea competențelor menționate la articolul 69 alineatul (4) litera (a), la articolul 70 alineatul (2) litera (a) sau la articolul 71 alineatul (3) litera (a) din BRRD nu se aplică în cazul sistemelor respective din țări terțe.

57.   Întrebare [articolul 44 alineatul (2)]

În temeiul articolului 108 alineatul (2), expresia „datorii negarantate obișnuite” este utilizată pentru a face referire numai la datoriile privilegiate cu rang superior. Având în vedere acest lucru, ar trebui să interpretăm „datoriile negarantate obișnuite” în același mod atunci când se face referire la acestea la articolul 44 alineatul (2) litera (h) – și anume, ar trebui să excludem datoriile neprivilegiate cu rang superior din domeniul de aplicare al „datoriilor negarantate obișnuite”, astfel cum sunt menționate la articolul 44 alineatul (2) litera (h)?

Răspuns

Termenul „creanțe negarantate obișnuite”, utilizat la articolul 108 alineatul (2), și termenul „datorii negarantate obișnuite” de la articolul 44 alineatul (2) litera (h) ar trebui să fie interpretați în mod consecvent. Deoarece la articolul 108 alineatul (2) se impune explicit ca instrumentele de datorie care îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul respectiv (și anume, datoriile neprivilegiate cu rang superior) să aibă un rang inferior în procedurile de insolvență față de „creanțele negarantate obișnuite” (și anume, datoriile cu rang superior), termenul „creanțe negarantate obișnuite” ar trebui să excludă, prin definiție, datoriile neprivilegiate cu rang superior.

58.   Întrebare [articolul 48 alineatul (7)]

Este corect faptul că, în temeiul articolului 48 alineatul (7) prima teză, instituțiile nu sunt autorizate să dețină instrumente de rang egal cu elementele sau instrumentele de fonduri proprii?

Răspuns

Articolul 48 alineatul (7) le impune statelor membre să își modifice legislația națională în materie de insolvență pentru a se asigura că creanțele rezultate din elementele de fonduri proprii au un rang de prioritate inferior în procedurile de insolvență față de alte creanțe care nu rezultă din elementele de fonduri proprii. În urma transpunerii acestei dispoziții, nu ar trebui să fie posibil ca instituțiile să dețină nicio datorie care nu constă în fonduri proprii și care ar avea un rang egal cu fondurile proprii, ca urmare a aplicării legislației naționale care reglementează procedurile obișnuite de insolvență menționate la articolul 48 alineatul (7) (soluție statutară).

59.   Întrebare [articolul 48 alineatul (7)]

Care este raționamentul care stă la baza articolului 48 alineatul (7)? Transpunerea acestei dispoziții pare a fi deosebit de dificilă, întrucât rangul de prioritate al unui instrument în cadrul procedurilor de insolvență se poate modifica dacă acesta nu se mai încadrează în categoria elementelor de fonduri proprii.

Răspuns

Articolul 48 alineatul (7) le impune statelor membre să își modifice legislația națională în materie de insolvență pentru a se asigura că creanțele rezultate din elementele de fonduri proprii au un rang de prioritate inferior în procedurile de insolvență față de alte creanțe care nu rezultă din elementele de fonduri proprii. Prin această dispoziție s-a intenționat să se asigure faptul că, în cazul în care elementele de fonduri proprii sunt reduse sau convertite la atingerea punctului de neviabilitate al unei entități în conformitate cu articolele 59 și 60 sau cu articolul 48, nu există nicio altă datorie cu rang egal sau inferior elementelor în cauză. Se vor diminua astfel în mare măsură riscurile ca măsurile luate de autoritățile competente sau de autoritățile de rezoluție să fie contestate în justiție pe motivul încălcării principiului NCWO.

Dacă un instrument nu mai este un element de fonduri proprii eligibil, legislația națională în materie de insolvență ar trebui să asigure faptul că acesta nu poate avea un rang egal sau inferior elementelor de fonduri proprii.

F.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE RECUNOAȘTEREA CONTRACTUALĂ A RECAPITALIZĂRII INTERNE

60.   Întrebare [articolul 55 alineatul (3)]

Avizul juridic privind caracterul executoriu și eficacitatea clauzei contractuale menționat la articolul 55 alineatul (1) ar putea fi emis extern, intern sau ambele? Trebuie să se considere că avizele interne și externe au o valoare egală în sensul articolului 55 alineatul (3)? Ar trebui ca acest lucru să fie lăsat la latitudinea instituției în cauză?

Răspuns

Textul este neutru în această privință, deci și un aviz intern, și un aviz extern ar respecta în egală măsură articolul 55 alineatul (3).

61.   Întrebare [articolul 55 alineatul (1)]

Articolul 55 alineatul (1) primul paragraf prevede că, în ceea ce privește datoriile care nu sunt excluse din domeniul de aplicare a recapitalizării interne și care sunt reglementate de legislația unei țări terțe, contractul relevant trebuie să includă o clauză care să prevadă că contrapartea recunoaște faptul că datoria poate face obiectul exercitării unor competențe de reducere a valorii și de conversie și este de acord să respecte aceste competențe. O astfel de obligație nu se aplică în cazul în care:

(a)	legislația țării terțe sau un acord obligatoriu cu țara terță respectivă i-ar permite autorității de rezoluție să își exercite competențele de reducere a valorii și de conversie [articolul 55 alineatul (1) ultimul paragraf];

(b)

autoritatea de rezoluție decide să nu aplice obligația respectivă instituțiilor a căror MREL este egală cu cuantumul care asigură absorbția pierderilor definit la articolul 45c alineatul (2) litera (a), cu condiția ca datoriile care intră în domeniul de aplicare al articolului 55 alineatul (1) primul paragraf să nu fie utilizate pentru respectarea MREL [articolul 55 alineatul (1) al doilea paragraf];

(c)	introducerea clauzei este imposibilă din punct de vedere juridic sau din alte puncte de vedere [articolul 55 alineatul (2) al doilea paragraf].

În temeiul articolului 55 alineatul (2) ultimul paragraf, datoriile pentru care instituția nu include clauza sau pentru care s-a acordat o derogare pentru imposibilitate nu trebuie să fie luate în calcul în vederea respectării cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile.

Este corectă transpunerea articolului 59 alineatele (1) și (2) astfel încât să se prevadă că ar putea fi luată totuși în calcul, în vederea respectării MREL, o datorie reglementată de legislația unei țări terțe care nu include clauza de recunoaștere deoarece există un acord obligatoriu sau o recunoaștere legală de către țara terță respectivă a competențelor de recapitalizare internă?

Răspuns

Articolul 55 alineatul (1) al treilea paragraf exclude aplicarea obligației de a introduce clauza de recunoaștere contractuală dacă autoritatea de rezoluție ajunge la concluzia că un acord cu țara terță relevantă sau legislația respectivei țări terțe ar permite exercitarea competențelor sale de reducere a valorii și de conversie în ceea ce privește datoriile sau instrumentele relevante.

În astfel de cazuri, instituția nu are obligația de a introduce clauza și (spre deosebire de cazurile în care este invocată imposibilitatea), exercitarea competențelor de reducere a valorii și de conversie a datoriilor respective ar avea eficiență juridică. Prin urmare, în cazul în care nu se introduce o astfel de clauză, acest lucru nu declanșează consecințele prevăzute la articolul 55 alineatul (2) ultimul paragraf, cu alte cuvinte, excluderea din MREL. Prin urmare, datoriile respective pot fi luate în calcul în vederea respectării MREL.

62.   Întrebare [articolul 55 alineatul (2)]

Odată cu introducerea noii dispoziții de la articolul 55 alineatul (2) din BRRD, care interzice în prezent, în mod explicit, luarea în calcul în vederea respectării MREL a datoriilor care nu au clauze de recunoaștere în materie de recapitalizare internă, instrumentele de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar și instrumentele proprii de fonduri proprii de nivel 2 care beneficiază de păstrarea drepturilor obținute în temeiul articolului 494 alineatele (1) și (2) din CRR nu pot fi luate în considerare în vederea respectării MREL. Cum poate fi abordată această lacună de către autoritățile de rezoluție?

Răspuns

Articolul 55 include în domeniul său de aplicare instrumentele de fonduri proprii de la data aplicării BRRD I (1 ianuarie 2015). Articolul 45 alineatul (5) din BRR I prevedea deja faptul că, în cazul în care autoritatea de rezoluție nu era convinsă că decizia de reducere a valorii și de conversie a unei datorii reglementate de legislația unei țări terțe ar avea eficiență juridică (printre altele, din perspectiva clauzelor contractuale sau a acordurilor internaționale relevante), respectiva datorie nu putea fi luată în calcul în vederea respectării MREL. Prin urmare, excluderea de la calcularea MREL a datoriilor care nu includ o clauză contractuală de recunoaștere în materie de recapitalizare internă (sau care nu includ o astfel de clauză în cadrul derogării pentru imposibilitate) nu este nouă.

În ceea ce privește în mod specific instrumentele de fonduri proprii, ar putea exista o diferență între cuantumul eligibil pentru respectarea cerințelor de fonduri proprii și cuantumul care poate fi utilizat în vederea respectării MREL, din cauza faptului că normele BRRD se aplică numai în scopul MREL. Pentru a aborda orice deficit la nivelul cuantumului fondurilor proprii și al datoriilor eligibile în scopul respectării MREL care poate apărea din cauza diferenței menționate, autoritățile de rezoluție ar putea recurge la competențele lor existente, inclusiv la competența de a aborda sau de a înlătura impedimentele din calea posibilităților de rezoluție în temeiul articolului 17 din BRRD sau de a stabili o perioadă de tranziție care se încheie după 1 ianuarie 2024, în conformitate cu articolul 45m alineatul (1) al treilea paragraf din BRRD.

63.   Întrebare [articolul 55 alineatul (7)]

În conformitate cu articolul 55 alineatul (7), autoritatea de rezoluție trebuie să specifice, în cazul în care consideră necesar, categoriile de datorii pentru care o instituție sau o entitate poate ajunge la concluzia că este imposibil din punct de vedere juridic sau din alte puncte de vedere să includă clauza contractuală menționată la articolul 55 alineatul (1).

Ar putea fi interpretată această dispoziție ca făcând referire la o evaluare de la caz la caz sau la un anumit tip de entități (instituții de credit, firme de investiții, alte entități care intră sub incidența BRRD)?

Răspuns

Scopul articolului 55 alineatul (7) este de a le permite autorităților de rezoluție să detalieze condițiile și criteriile de identificare a datoriilor pentru care adăugarea clauzei menționate la articolul 55 alineatul (1) poate fi imposibilă. În această privință, legiuitorul a luat în considerare faptul că regulamentul delegat care urmează să fie adoptat în temeiul articolului 55 alineatul (6) poate identifica doar condițiile generale de constatare a imposibilității și nu poate acoperi întreaga varietate de cazuri diferite care pot apărea în practică. În acest sens, BRRD le permite autorităților de rezoluție să detalieze aceste condiții, de exemplu, pe baza cunoștințelor de care dispun cu privire la o anumită piață.

Dispoziția nu specifică modul în care ar trebui identificate aceste categorii, deci nu împiedică, de exemplu, realizarea unei distincții pe baza categoriilor de entități, cu condiția ca aceasta să nu aibă ca rezultat un tratament discriminatoriu.

În ceea ce privește sugestia de identificare de la caz la caz, aceasta se referă la o decizie prin care să se stabilească dacă, în cazul unei entități specifice sau, eventual, al unei clase specifice de datorii emise de o entitate specifică, introducerea clauzei este sau nu imposibilă. Totuși, în această interpretare, evaluarea de la caz la caz ar reprezenta o duplicare a evaluării pe care autoritatea de rezoluție ar trebui oricum să o efectueze la primirea unei notificări din partea unei entități în temeiul articolului 55 alineatul (2).

G.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE REDUCEREA VALORII SAU CONVERSIA INSTRUMENTELOR DE CAPITAL ȘI A DATORIILOR ELIGIBILE

64.   Întrebare (articolul 59)

Termenul „datorii eligibile”, astfel cum este menționat la articolul 59 alineatul (1) din BRRD, se referă la toate datoriile eligibile sau doar la datoriile eligibile care îndeplinesc condițiile menționate la articolul 45f alineatul (2) litera (a) din BRRD, cu excepția condiției referitoare la scadența reziduală a datoriilor, astfel cum este prevăzută la articolul 72c alineatul (1) din CRR?

Răspuns

Expresia „datorii eligibile” menționată la articolul 59 alineatul (1) primul paragraf din BRRD se referă doar la datoriile care sunt eligibile pentru MREL internă, astfel cum se menționează la alineatul (1a) din articolul respectiv.

Pentru a limita posibilitatea de reducere a valorii sau de conversie a datoriilor eligibile doar la situațiile în care acestea sunt emise de entitatea care face obiectul MREL interne, la articolele 59 și 60 din BRRD a fost introdusă o formulare corespunzătoare, care precizează că este vorba despre „datoriile eligibile astfel cum se menționează la alineatul (1a)” (cu alte cuvinte, independent de măsura de rezoluție și cu condiția să fie emise de o entitate care face obiectul MREL interne).

Prin urmare, datoriile entităților de rezoluție care sunt eligibile pentru MREL externă nu pot fi reduse sau convertite decât prin utilizarea instrumentului de recapitalizare internă (și anume, în contextul unei măsuri de rezoluție).

Extinderea competenței de reducere a valorii sau de conversie la atingerea punctului de neviabilitate în temeiul articolului 59 din BRRD pentru a include și datoriile eligibile a fost realizată pentru a îmbunătăți operaționalizarea strategiei de rezoluție cu un singur punct de intrare (SPE), prin autorizarea:

—	entităților care nu sunt entități de rezoluție să își respecte MREL internă nu numai prin deținerea de instrumente de fonduri proprii, ci și prin deținerea de instrumente eligibile care nu sunt fonduri proprii și

—	a autorităților de rezoluție să reducă valoarea instrumentelor de acest tip sau să le convertească la atingerea punctului de neviabilitate și fără a supune filiala operațională unei proceduri de rezoluție.

65.   Întrebare [articolul 45h alineatul (1)]

Datoriile emise de filiale în temeiul articolului 45h alineatul (1) al treilea paragraf sunt incluse în domeniul de aplicare al:

—	articolului 59 alineatul (1a) primul paragraf (și anume, fac obiectul competențelor de reducere a valorii și de conversie);

—	articolului 45b alineatul (3) (și anume, sunt luate în calcul în vederea respectării MREL externe a entității de rezoluție respective)?

Răspuns

Articolul 45h alineatul (1) ultimul paragraf se referă la posibilitatea ca MREL internă să fie respectată de o filială care emite instrumente către entități care nu aparțin aceluiași grup de rezoluție și în conformitate cu condițiile de la articolul 45f alineatul (2) litera (a).

Articolul 45f alineatul (2) litera (a) punctul (i) include posibilitatea de a emite datorii eligibile în afara grupului de rezoluție, dar numai către un acționar existent al filialei și cu condiția ca aplicarea competențelor de reducere a valorii și de conversie în conformitate cu articolele 59-62 să nu afecteze controlul exercitat asupra filialei de entitatea de rezoluție.

Pe această bază, instrumentele emise de filială către entități din afara grupului de rezoluție care nu sunt acționari minoritari ai filialei respective nu ar fi eligibile pentru MREL internă, deoarece nu ar îndeplini condiția menționată la articolul 45f alineatul (2) litera (a) punctul (i). Ca atare, datoriile respective nu pot fi reduse sau convertite la atingerea punctului de neviabilitate în conformitate cu articolele 59 și 60.

Prin urmare, singurele instrumente emise în afara grupului de rezoluție în temeiul articolului 45h alineatul (1) al doilea paragraf care pot fi luate în calcul în vederea respectării MREL interne a filialei emitente sunt cele emise către un acționar extern și cumpărate de un astfel de acționar, atât timp cât sunt îndeplinite toate celelalte condiții de la articolul 45f alineatul (2) litera (a). Orice alt instrument emis de filială în afara grupului de rezoluție și către alți creditori decât acționarii existenți nu poate fi redus sau convertit decât prin aplicarea competențelor de recapitalizare internă în cadrul procedurii de rezoluție.

H.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE EXCLUDEREA ANUMITOR CLAUZE CONTRACTUALE DIN CADRUL INTERVENȚIEI TIMPURII ȘI AL REZOLUȚIEI

66.   Întrebare (articolul 68)

Articolul 68 alineatul (5) din BRRD I prevedea că „suspendarea sau limitarea în temeiul articolului 69, 70 sau 71 nu constituie nerespectarea obligației contractuale în sensul alineatelor (1) și (2) din prezentul articol”.

În prezent, articolul 68 alineatul (5) din BRRD prevede că „suspendarea sau limitarea în temeiul articolului 33a, 69 sau 70 nu constituie nerespectarea unei obligații contractuale în sensul prezentului articol alineatele (1) și (3) și al articolului 71 alineatul (1)”.

—

În temeiul BRRD I, suspendarea drepturilor de reziliere în temeiul articolului 71 nu conferea celeilalte părți dreptul de a invoca o clauză de tip „walk-away”. În BRRD în vigoare, suspendarea drepturilor de reziliere în temeiul articolului 71 mai este menționată ca o competență care nu constituie nerespectarea unei obligații contractuale. Înseamnă acest lucru că, în temeiul articolului 68 alineatul (5) din BRRD, suspendarea drepturilor de reziliere în temeiul articolului 71 poate conferi, în prezent, dreptul de a invoca o clauză de tip „walk-away”?

—

Articolul 68 alineatul (3) din BRRD prevede că, în sine, o măsură de prevenire a crizelor sau o măsură de gestionare a crizelor nu trebuie să facă posibilă, în sine, invocarea unei clauze de tip „walk-away”. Prin urmare, care este valoarea adăugată a cuvintelor „în sensul (...) articolului 71” de la articolul 68 alineatul (5), comparativ cu articolul 68 alineatul (3)?

—

Articolul 68 alineatul (5) din BRRD I făcea referire la articolul 71 în ansamblu, în timp ce articolul 68 alineatul (5) din BRRD în vigoare face referire doar la articolul 71 alineatul (1). Cu alte cuvinte, nu se mai face referire la articolul 71 alineatul (2). Articolul 71 alineatul (2) se aplică unui contract încheiat cu o filială a unei entități aflate în rezoluție. Înseamnă acest lucru că suspendarea unui drept de reziliere al unei părți la un contract încheiat cu o filială poate constitui nerespectarea unei obligații contractuale?

—

Articolul 68 alineatul (5) din BRRD I prevedea că suspendarea sau limitarea nu constituie nerespectarea obligației contractuale în sensul alineatelor (1) și (2) din articolul respectiv. În BRRD în vigoare, referirea la alineatul (2) a fost înlocuită cu o referire la alineatul (3). Cu alte cuvinte, nu se mai face referire la alineatul (2) (care se referă la procedurile de rezoluție din țări terțe). Înseamnă acest lucru că rezoluția dintr-o țară terță poate constitui nerespectarea unei obligații contractuale?

Răspuns

Articolul 68 alineatul (3) din BRRD stabilește principiul conform căruia o măsură de prevenire a crizelor sau de gestionare a crizelor nu poate fi considerată, în sine, o cauză de încetare a unui contract sau de adoptare a altor măsuri similare. Acest lucru este condiționat, însă, de continuarea respectării obligațiilor contractuale. Articolul 68 alineatul (5) din BRRD urmărește să asigure faptul că anumite măsuri care pot fi luate de autoritatea de rezoluție în ceea ce privește instituția aflată în rezoluție și care obligă instituția respectivă să nu își respecte anumite obligații prevăzute într-un contract – de exemplu, un moratoriu – nu sunt considerate ca reprezentând o nerespectare a obligațiilor în sensul articolului 68 alineatul (3) din BRRD, întrucât, în caz contrar, acest lucru ar justifica rezilierea contractului.

BRRD I includea pe lista de măsuri în temeiul articolului 68 alineatul (5) și suspendarea drepturilor de reziliere, în conformitate cu articolul 71. Articolul 71 îi permite, în special, autorității de rezoluție să suspende dreptul contrapărții unei instituții care face obiectul rezoluției de a rezilia un contract.

Motivul pentru care Directiva (UE) 2019/879 a modificat articolul 68 alineatul (5) din BRRD este acela că nu exista niciun argument care să justifice includerea suspendării drepturilor de reziliere în acest grup de măsuri. Dispoziția de la articolul 68 alineatul (5) din BRRD se referă la măsurile din partea autorității de rezoluție care ar obliga instituția să nu își respecte o anumită obligație. Acest lucru nu este valabil în cazul articolului 71 din BRRD, care nu îi permite contrapărții instituției să rezilieze contractul. Exercitarea acestei competențe de către autoritatea de rezoluție nu obligă instituția să nu își respecte o obligație, deci nu este necesar să se clarifice faptul că acest lucru nu constituie o nerespectare a obligațiilor în sensul articolului 68 din BRRD.

Pe această bază, răspunsurile la întrebările specifice sunt prezentate mai jos:

—

Este incorect să se afirme că, în temeiul articolului 68 alineatul (5) din BRRD, suspendarea drepturilor de reziliere în temeiul articolului 71 din BRRD poate conferi dreptul de a invoca o clauză de tip „walk-away”. Modificarea vizează doar eliminarea referirii la exercitarea competenței de suspendare a drepturilor de reziliere din categoria circumstanțelor care ar constitui nerespectarea obligațiilor în sensul articolului 68 alineatul (3) din BRRD.

—

Valoarea suplimentară a cuvintelor de la articolul 68 alineatul (5) din BRRD „în sensul (...) articolului 71” comparativ cu articolul 68 alineatul (3) din BRRD rezidă în faptul că articolul 68 alineatul (3) din BRRD cuprinde o interdicție generală (în esență) de a invoca faptul că instituția se află în rezoluție ca motiv, în sine, pentru a rezilia un contract. Totuși, această dispoziție nu aduce atingere dreptului părții respective de a rezilia contractul din alte motive decât faptul că instituția se află în rezoluție. Prin urmare, articolul 71 din BRRD îi oferă autorității de rezoluție o competență suplimentară de a împiedica, în mod specific, rezilierea contractului de către partea respectivă din orice motiv, dar numai pentru o perioadă limitată de timp. Cu toate acestea, ambele dispoziții funcționează numai dacă instituția își respectă obligația. Limbajul utilizat în BRRD urmărește să asigure faptul că moratoriile și alte competențe menționate în dispozițiile relevante nu constituie nerespectarea obligațiilor nici în sensul articolului 68 alineatul (5), și nici al articolului 71 din BRRD.

—

Eliminarea referirii de la articolul 68 alineatul (5) din BRRD la articolul 71 alineatul (2) din BRRD nu înseamnă că suspendarea unui drept de reziliere al unei părți la un contract încheiat cu o filială poate constitui nerespectarea unei obligații contractuale. Articolul 68 alineatul (5) din BRRD se referă în prezent doar la articolul 71 alineatul (1), deoarece limbajul relevant privind nerespectarea obligațiilor nu este utilizat decât la alineatul respectiv. Nici în cazul suspendării drepturilor de reziliere ale unei contrapărți ale filialei unei instituții aflate în rezoluție, nerespectarea obligațiilor contractuale nu ar trebui să justifice rezilierea contractului respectiv.

—

Articolul 68 alineatul (2) din BRRD nu prevede nicio interdicție suplimentară în ceea ce privește competențele exercitate de autoritățile din țări terțe. Acesta afirmă doar că o măsură din partea unei astfel de autorități ar constitui o măsură de gestionare sau de prevenire a crizelor, dacă ar fi recunoscută. În astfel de cazuri, excluderea drepturilor de reziliere s-ar aplica în temeiul articolului 68 alineatele (1) și (3) din BRRD (care se referă în mod specific la măsurile de gestionare a crizelor sau de prevenire a crizelor). Prin urmare, este suficient și adecvat să se facă referire la acestea.

I.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE RECUNOAȘTEREA CONTRACTUALĂ A COMPETENȚELOR DE SUSPENDARE ÎN CAZ DE REZOLUȚIE

67.   Întrebare (articolul 71a)

Domeniul de aplicare al articolului 71a se limitează la contractele financiare. În legislația lor națională de transpunere, ar putea statele membre să extindă domeniul de aplicare al articolului 71a pentru a include toate celelalte contracte?

Răspuns

BRRD este o directivă de armonizare minimă, iar statele membre au competența de a adopta măsuri mai stricte sau suplimentare față de cele prevăzute în directivă, cu condiția ca acestea să aibă o aplicabilitate generală și să nu intre în conflict cu BRRD și cu actele delegate și de punere în aplicare adoptate pe baza acesteia [în conformitate cu articolul 1 alineatul (2)].

Prin urmare, este posibil ca statele membre să extindă domeniul de aplicare al articolului 71a astfel încât să includă toate contractele.

68.   Întrebare [articolul 71a alineatul (3)]

Articolul 71a alineatul (3) stabilește situațiile în care trebuie să se aplice articolul 71a alineatul (1), făcând referire la două condiții. Ar trebui ca aceste două condiții să fie îndeplinite cumulativ sau alternativ?

Răspuns

Cele două condiții sunt cumulative.

Obiectivul acestor condiții este acela de a reflecta contractele care sunt fie semnate, fie modificate după intrarea în vigoare a dispoziției, cu condiția ca acestea să permită exercitarea uneia dintre competențele prevăzute la articolul 33a, 69, 70 sau 71 sau să declanșeze aplicarea articolului 68 (dacă ar fi reglementate de legislația unui stat membru).

În același timp, considerăm că limbajul utilizat la articolul 71a alineatul (3) litera (b) ar trebui putea fi interpretat în sens larg pentru a menține funcția acestuia și raționamentul care stă la baza acestuia. Dispoziția se referă la contractele care prevăd drepturi de reziliere sau drepturi de executare a garanțiilor cărora li s-ar aplica competențele prevăzute la articolele 33a, 68, 69, 70 și 71. O interpretare în sens larg ar fi compatibilă cu funcționarea competențelor prevăzute la articolele 68, 70 și 71, întrucât acestea îi permit autorității de rezoluție să suspende drepturile de reziliere sau drepturile de executare a garanțiilor, care ar putea fi prevăzute în contractele relevante. Pe de altă parte, articolele 33a și 69 (și anume, competențele de moratoriu) îi conferă autorității de rezoluție o competență de a suspenda obligațiile de plată sau de livrare din cadrul oricărui contract. Prin urmare, în timp ce primul grup de competențe se aplică numai în cazul contractelor în care este introdusă o clauză de reziliere/de executare a garanțiilor, articolele 33a și 69 se aplică oricărui contract în cadrul căruia este prevăzută o obligație de plată sau de livrare.

Așadar, limbajul utilizat la articolul 71a alineatul (3) litera (b) prima teză ar trebui să fie interpretat în sens larg și presupune aplicarea dispoziției în cazul tuturor contractelor menționate mai sus.

J.   ÎNTREBĂRI LEGATE DE SFD

69.   Întrebare [articolul 2 alineatul (1) litera (a)]

Articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva (UE) 2019/879 înlocuiește articolul 2 litera (f) din SFD cu textul următor: „(f) «participant» înseamnă o instituție, o contraparte centrală, un agent de decontare, o casă de compensare, un operator de sistem sau un membru compensator al unei CPC autorizate în temeiul articolului 17 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012;”. Înseamnă acest lucru că opțiunea de la articolul 2 litera (f) al treilea paragraf din SFD nu mai există? Opțiunea respectivă prevede că: „Un stat membru poate decide ca, în sensul prezentei directive, un participant indirect să fie considerat ca participant, dacă acest lucru se justifică din motive de risc sistemic. Faptul că un participant indirect este considerat participant din motive de risc sistemic nu limitează responsabilitatea participantului prin intermediul căruia participantul indirect trece ordinele de transfer prin sistem;”.

Răspuns

Considerentul 33 din Directiva (UE) 2019/879 prevede următoarele:

Raționamentul care a stat la baza modificării articolului 2 litera (f) din SFD a fost acela de a integra în SFD definițiile și conceptele utilizate în Regulamentul (UE) nr. 648/2012, precum „CPC” sau „membru compensator”, fără a modifica opțiunile naționale existente. Cu toate că textul de la articolul 2 litera (f) al treilea paragraf din SFD nu mai este în vigoare, acest lucru nu pare să reflecte intenția legislativă exprimată în considerentul aferent.

---

(1)  Directiva 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și de modificare a Directivei 82/891/CEE a Consiliului și a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE, 2011/35/UE, 2012/30/UE și 2013/36/UE, precum și a Regulamentelor (UE) nr. 1093/2010 și (UE) nr. 648/2012 ale Parlamentului European și ale Consiliului (JO L 173, 12.6.2014, p. 190).

(2)  Directiva (UE) 2019/879 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2014/59/UE în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții și a Directivei 98/26/CE (JO L 150, 7.6.2019, p. 296).

(3)  Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE (JO L 176, 27.6.2013, p. 338).

(4)  Directiva (UE) 2019/878 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Directivei 2013/36/UE în ceea ce privește entitățile exceptate, societățile financiare holding, societățile financiare holding mixte, remunerarea, măsurile și competențele de supraveghere și măsurile de conservare a capitalului (JO L 150, 7.6.2019, p. 253).

(5)  Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 176, 27.6.2013, p. 1).

(6)  Regulamentul (UE) 2019/876 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 575/2013 în ceea ce privește indicatorul efectului de levier, indicatorul de finanțare stabilă netă, cerințele privind fondurile proprii și pasivele eligibile, riscul de credit al contrapărții, riscul de piață, expunerile față de contrapărți centrale, expunerile față de organisme de plasament colectiv, expunerile mari și cerințele referitoare la raportare și la publicarea informațiilor, și a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 150, 7.6.2019, p. 1).

(7)  Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).

(8)  Directiva 98/26/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și de decontare a titlurilor de valoare (JO L 166, 11.6.1998, p. 45).

(9)  Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO L 225, 30.7.2014, p. 1).

(10)  Regulamentul (UE) 2019/877 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 806/2014 în ceea ce privește capacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (JO L 150, 7.6.2019, p. 226).

(11)  A șaptea Directivă 83/349/CEE a Consiliului din 13 iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate (JO L 193, 18.7.1983, p. 1).

(12)  Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 19 iulie 2002 privind aplicarea standardelor internaționale de contabilitate (JO L 243, 11.9.2002, p. 1).

(13)  Directiva (UE) 2019/2162 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 noiembrie 2019 privind emisiunea de obligațiuni garantate și supravegherea publică a obligațiunilor garantate și de modificare a Directivelor 2009/65/CE și 2014/59/UE (JO L 328, 18.12.2019, p. 29).

(14)  Directiva 2002/47/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iunie 2002 privind contractele de garanție financiară (JO L 168, 27.6.2002, p. 43).

(15)  Regulamentul delegat (UE) 2016/1450 al Comisiei din 23 mai 2016 de completare a Directivei 2014/59/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare care precizează criteriile metodologiei de stabilire a cerinței minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile (JO L 237, 3.9.2016, p. 1).

(16)  Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1).