ISSN 1977-1029

Jurnalul Oficial

al Uniunii Europene

C 190A

European flag  

Ediţia în limba română

Comunicări şi informări

Anul 63
8 iunie 2020

Cuprins

Pagina

V   Anunţuri

PROCEDURI ADMINISTRATIVE

Comisia Europeană

2020/C 190 A/01

Eurostat — Publicarea postului de director al Direcției Statistici sectoriale și regionale (gradul AD 14) (DG ESTAT.E) [Articolul 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor] — COM/2020/10393

1

2020/C 190 A/02

Eurostat — Publicarea postului de Director al Direcției Statistici sociale (gradul AD 14) (DG ESTAT.F) [Articolul 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor] — COM/2020/10394

6

RO

V Anunţuri

PROCEDURI ADMINISTRATIVE

Comisia Europeană

8.6.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CA 190/1

Eurostat

Publicarea postului de director al Direcției „Statistici sectoriale și regionale” (gradul AD 14)

(DG ESTAT.E)

[Articolul 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor]

COM/2020/10393

(2020/C 190 A/01)

Cine suntem

Eurostat este o direcție generală a Comisiei Europene care furnizează Uniunii Europene un serviciu de informații statistice de înaltă calitate. Eurostat lucrează în serviciul instituțiilor europene, al statelor membre, al piețelor financiare, al mediului de afaceri, al cetățenilor, al cercetătorilor și al mass-mediei.

Eurostat coordonează și consolidează guvernanța Sistemului Statistic European (SSE) în vederea furnizării în timp util a unor statistici fiabile și comparabile la nivelul UE, care să fie ușor accesibile tuturor utilizatorilor. Eurostat are sarcina de a propune toate actele legislative ale UE din domeniul statisticii. Eurostat cooperează, de asemenea, cu organizații internaționale în domeniul statisticilor oficiale și sprijină țările din afara UE în procesul de îmbunătățire a sistemelor lor statistice.

Direcția E „Statistici sectoriale și regionale” cuprinde cinci unități, are aproximativ 120 de angajați (permanenți și nepermanenți) și gestionează un buget de aproximativ 12,5 milioane EUR. Direcția se ocupă de o gamă largă de statistici din domeniul agriculturii, al mediului, al transporturilor și al energiei, precum și de statistici privind dezvoltarea durabilă și regiunile europene.

Eurostat are sediul la Luxemburg.

Ce propunem

Funcția complexă și foarte vizibilă de director al Direcției „Statistici sectoriale și regionale” din cadrul Eurostat implică următoarele responsabilități principale:

conducerea și gestionarea strategică într-o gamă largă de domenii – statisticile în domeniul agriculturii, al mediului, al transporturilor și al energiei, precum și statisticile privind dezvoltarea durabilă și regiunile europene;

conducerea și gestionarea strategică a diseminării și comunicării statisticilor și a datelor elaborate de direcție;

reprezentarea direcției în relațiile-cheie cu celelalte departamente ale Comisiei, cu alte instituții ale Uniunii Europene, cu autoritățile statistice naționale și cu organizațiile internaționale;

gestionarea resurselor umane și financiare.

Directorul va acționa în calitate de ordonator de credite subdelegat, în conformitate cu normele și reglementările financiare ale Comisiei.

Profilul căutat (criterii de selecție)

Candidatul selecționat ar trebui să aibă:

(a)

experiență într-o funcție de conducere, în special:

o capacitate solidă de a gestiona și de a conduce un organism administrativ, atât la nivel strategic, cât și la nivel ierarhic;

rezultate dovedite într-o funcție de conducere, care să fi implicat gestionarea de resurse umane și financiare;

înțelegerea planificării, execuției și monitorizării activității Eurostat în cadrul procedurilor aplicate în cadrul Comisiei Europene;

o capacitate excelentă de a conduce și de a motiva o structură multinațională și multisectorială de dimensiuni mari.

Candidatul va face parte din echipa de conducere a direcției generale. În acest context, experiența solidă de lucru într-o echipă de conducere reprezintă un avantaj;

(b)

cunoștințe tehnice și experiență în domeniul tehnic, în special:

o bună cunoaștere a priorităților Comisiei și a politicilor relevante ale UE în domeniul dezvoltării durabile, al agriculturii, al pescuitului, al silviculturii, al dezvoltării regionale, al energiei, al transporturilor și al mediului;

o înțelegere aprofundată a dezvoltării, producției și utilizării statisticilor europene și a funcționării SSE;

cunoștințe solide de economie sau în domeniul statisticilor constituie un avantaj;

(c)

competențe de comunicare/de negociere și alte competențe, în special:

competențe solide de comunicare, interpersonale, de relaționare și de negociere, care să îi permită candidatului să conducă discuții, să comunice în mod clar și să acționeze în mod eficient pentru a reprezenta Comisia și a stabili relații de lucru bune cu alte instituții europene și neeuropene;

aptitudini analitice excelente, precum și capacitatea de a rezolva probleme de natură organizatorică și operațională pe baza unei abordări orientate spre obținerea de rezultate;

o judecată foarte solidă și o dorință demonstrabilă de a inova, de a avea și a pune în aplicare idei noi;

o capacitate de judecată pătrunzătoare și precisă în chestiuni sensibile din punct de vedere politic.

Criterii obligatorii (cerințe de eligibilitate)

Pentru a fi luați în considerare pentru etapa de selecție, candidații trebuie să îndeplinească, până la data-limită de depunere a candidaturilor, următoarele cerințe formale:

Cetățenie: candidații trebuie să fie cetățeni ai unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Titlu sau diplomă universitară: candidații trebuie să aibă:

fie un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă, atunci când durata normală a studiilor universitare este de cel puțin patru ani;

fie un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă și o experiență profesională adecvată de cel puțin un an, atunci când durata normală a studiilor universitare respective este de cel puțin trei ani (această experiență profesională de un an nu poate fi inclusă în calculul numărului de ani de experiență postuniversitară cerut mai jos).

Experiență profesională: candidații trebuie să aibă cel puțin 15 ani de experiență profesională postuniversitară la un nivel la care pot avea acces pe baza calificărilor menționate anterior. Cel puțin cinci ani din această experiență profesională trebuie să fie în domeniul statisticilor sau în domenii conexe.

Experiență într-o funcție de conducere: din experiența profesională postuniversitară, cel puțin cinci ani de experiență trebuie să fi fost dobândiți într-o funcție de conducere la nivel înalt (1) într-un domeniu relevant pentru acest post.

Cunoștințe lingvistice: candidații trebuie să cunoască temeinic una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene (2) și, la nivel satisfăcător, o altă limbă oficială a Uniunii. Comitetele de selecție vor verifica, în cadrul interviului (interviurilor), îndeplinirea de către candidați a cerinței privind cunoașterea la nivel satisfăcător a unei alte limbi oficiale a UE. În acest scop, interviul (sau o parte a acestuia) s-ar putea desfășura în limba respectivă.

Limita de vârstă: candidații trebuie să nu fi împlinit încă vârsta standard de pensionare, care pentru funcționarii Uniunii Europene corespunde sfârșitului lunii în cursul căreia persoana în cauză împlinește 66 de ani [a se vedea articolul 52 litera (a) din Statutul funcționarilor (3)].

În plus, candidații trebuie să își fi îndeplinit toate obligațiile care le revin în temeiul legislației privind serviciul militar, să prezinte garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor lor și să fie apți fizic pentru a-și exercita aceste atribuții.

Selecție și numire

Directorul va fi selectat și numit de Comisia Europeană în conformitate cu procedurile sale de selecție și recrutare [a se vedea: Documentul privind politica referitoare la înalții funcționari (4)].

În cadrul acestei proceduri de selecție, Comisia Europeană instituie un comitet de preselecție. Comitetul analizează toate candidaturile, efectuează o primă verificare a eligibilității și identifică, pe baza criteriilor de selecție de mai sus, candidații cu profilul cel mai potrivit care pot fi invitați la un interviu cu comitetul de preselecție.

În urma desfășurării acestor interviuri, comitetul de preselecție își redactează concluziile și propune o listă de candidați care vor susține interviuri suplimentare cu Comitetul consultativ privind numirile (CCN) din cadrul Comisiei Europene. Pe baza concluziilor comitetului de preselecție, CCN selectează candidații care vor fi invitați la interviu.

Candidații care sunt convocați la un interviu cu CCN vor participa la probele centrului de evaluare, care se desfășoară pe parcursul unei zile, sub supravegherea unor consultanți externi din domeniul recrutării, cu excepția cazului în care au fost deja evaluați prin probele unui centru de evaluare organizat la cererea Direcției Generale Resurse Umane și Securitate a Comisiei Europene pentru un tip de post la același nivel cu cel pentru care își depun candidatura, în ultimii doi ani înainte de data interviului cu CCN. Pe baza rezultatelor interviului și a raportului centrului de evaluare, CCN va stabili o listă restrânsă a candidaților considerați potriviți să exercite funcția de director.

Candidații înscriși de CCN pe lista restrânsă vor fi invitați la un interviu cu membrul Comisiei responsabil cu Eurostat (5).

În urma acestor interviuri, Comisia Europeană adoptă decizia de numire.

Din motive funcționale și pentru a finaliza procedura de selecție cât mai rapid posibil, atât în interesul candidaților, cât și al instituției, procedura de selecție se desfășoară numai în limba engleză și/sau în limba franceză (6).

Egalitatea de șanse

Uniunea Europeană aplică o politică a egalității de șanse și a nediscriminării, în conformitate cu articolul 1d din Statutul funcționarilor (7). Având în vedere slaba reprezentare a femeilor în funcții de conducere, Comisia încurajează în mod deosebit candidaturile din partea femeilor.

Condiții de încadrare în muncă

Salariile și condițiile de încadrare în muncă sunt prevăzute în Statutul funcționarilor (8).

Candidatul selectat va fi recrutat ca funcționar cu gradul AD 14. Acesta va fi încadrat, în funcție de durata experienței sale profesionale anterioare, în treapta 1 sau 2 a gradului menționat.

Candidații trebuie să aibă în vedere obligația menționată în Statutul funcționarilor conform căreia toți noii angajați trebuie să încheie cu succes o perioadă de probă de nouă luni.

Locul de desfășurare a activității este Luxemburg, unde se află sediul Eurostat.

Independență și declarația de interese

Înainte de a-și prelua atribuțiile, directorul va trebui să dea o declarație prin care se angajează să acționeze în mod independent în interesul public, precum și să declare orice interes care ar putea fi considerat ca aducând atingere independenței sale.

Procedura de depunere a candidaturii

Înainte de depunerea candidaturii, verificați cu atenție dacă îndepliniți toate cerințele de eligibilitate (din secțiunea „Criterii obligatorii”), în special cele privind tipurile de diplome, experiența profesională și cunoștințele lingvistice cerute. Neîndeplinirea vreuneia dintre cerințele de eligibilitate duce la excluderea automată din procedura de selecție.

Dacă doriți să vă depuneți candidatura, trebuie să vă înscrieți prin internet pe site-ul web de mai jos și să urmați instrucțiunile cu privire la diferitele etape ale procedurii:

https://ec.europa.eu/dgs/human-resources/seniormanagementvacancies/CV_Encadext/index.cfm?fuseaction=premierAcces&langue=EN

Trebuie să aveți o adresă de e-mail valabilă. Aceasta va servi drept mijloc de identificare a înscrierii dumneavoastră și ne va permite să vă contactăm pe durata diferitelor etape ale procedurii de selecție. Prin urmare, vă rugăm să informați Comisia Europeană cu privire la orice modificare a adresei dumneavoastră de e-mail.

Pentru a vă finaliza candidatura, trebuie să încărcați un CV în format PDF și să completați online o scrisoare de intenție (de maximum 8 000 de caractere). Puteți transmite CV-ul și scrisoarea dumneavoastră de intenție în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.

După finalizarea înscrierii online, veți primi un e-mail de confirmare a înregistrării candidaturii dumneavoastră. În cazul în care nu primiți un e-mail de confirmare, candidatura dumneavoastră nu a fost înregistrată!

Vă atragem atenția asupra faptului că nu este posibil să urmăriți online evoluția candidaturii dumneavoastră. Veți fi contactat direct de Comisia Europeană cu privire la stadiul candidaturii.

În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații și/sau întâmpinați probleme de ordin tehnic, vă rugăm să trimiteți un e-mail la următoarea adresă: HR-MANAGEMENT-ONLINE@ec.europa.eu

Data-limită

Data-limită pentru înscriere este 8 iulie 2020, ora 12.00 după-amiaza, ora Bruxelles-ului. Înscrierea nu va mai fi posibilă ulterior.

Este responsabilitatea dumneavoastră să finalizați înscrierea online în timp util. Vă recomandăm cu insistență să nu așteptați până în ultimele zile ale perioadei de depunere a candidaturilor, întrucât traficul internet intens sau o problemă de conectare la internet ar putea conduce la întreruperea procedurii de înscriere online înainte de finalizarea acesteia. Veți fi, astfel, obligați să reluați întregul proces. Odată expirată data-limită pentru efectuarea înscrierii, nu veți mai putea introduce niciun fel de date. Nu se acceptă înscrierile tardive.

Informații importante pentru candidați

Se reamintește candidaților că deliberările diferitelor comitete de selecție sunt confidențiale. Se interzice candidaților sau oricărei alte persoane care acționează în numele lor să stabilească contacte directe sau indirecte cu membrii individuali ai acestor comitete. În cazul în care aveți întrebări, adresați-vă secretariatului comitetelor respective.

Protecția datelor cu caracter personal

Comisia se va asigura că datele cu caracter personal ale candidaților sunt prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Aceste dispoziții se aplică în special în ceea ce privește confidențialitatea și securitatea acestor date.

(1)  În curriculum vitae, candidații trebuie să indice în mod clar, pentru toți anii în cursul cărora a fost dobândită experiența într-o funcție de conducere: 1. denumirea și natura funcțiilor de conducere deținute; 2. numărul de angajați avuți în subordine în perioada în care au deținut funcțiile respective; 3. dimensiunea bugetelor gestionate; 4. numărul de niveluri ierarhice superioare și inferioare; și 5. numărul de posturi existente la același nivel ierarhic cu cel al candidatului.

(2)  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:31958R0001

(3)  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:01962R0031-20140501

(4)  https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/compilation-of-the-senior-official-policy-at-the-european-commission_en.pdf

(5)  Cu excepția cazului în care membrul respectiv al Comisiei a delegat această sarcină altui membru al Comisiei, în conformitate cu Decizia Comisiei din 5 decembrie 2007 [PV(2007) 1811].

(6)  Comitetele de selecție se asigură că vorbitorii nativi ai acestor limbi nu vor beneficia de un avantaj necuvenit.

(7)  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:01962R0031-20140701&from=RO

(8)  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:01962R0031-20140701&from=RO

(9)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).

8.6.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CA 190/6

Eurostat

Publicarea postului de Director al Direcției „Statistici sociale” (gradul AD 14)

(DG ESTAT.F)

[Articolul 29 alineatul (2) din Statutul funcționarilor]

COM/2020/10394

(2020/C 190 A/02)

Cine suntem

Eurostat este o direcție generală a Comisiei Europene care furnizează Uniunii Europene un serviciu de informații statistice de înaltă calitate. Eurostat lucrează în serviciul instituțiilor UE, al statelor membre, al piețelor financiare, al mediului de afaceri, al cetățenilor, al cercetătorilor și al mass-mediei. Eurostat coordonează și consolidează guvernanța Sistemului Statistic European (SSE) în vederea furnizării în timp util a unor statistici fiabile și comparabile la nivelul UE, care să fie ușor accesibile tuturor utilizatorilor. Eurostat are sarcina de a propune toate actele legislative ale UE în domeniul statisticii. Eurostat cooperează, de asemenea, cu organizații internaționale în domeniul statisticilor și sprijină țările din afara UE în procesul de îmbunătățire a sistemelor lor statistice.

Direcția F „Statistici sociale” cuprinde cinci unități, are aproximativ 135 de angajați (permanenți și nepermanenți) și dispune de un buget operațional de peste 7 milioane EUR. Direcția se ocupă de o gamă largă de statistici care descriu situația socială din Europa, în special în ceea ce privește populația, demografia și migrația, piața forței de muncă, veniturile și condițiile de viață, consumul, calitatea vieții, chestiuni legate de distribuție și inegalitate, educația, cultura și sportul, sănătatea, protecția socială și criminalitatea.

Eurostat are sediul la Luxemburg.

Ce propunem

Funcția complexă și foarte vizibilă de director al Direcției „Statistici sociale” din cadrul Eurostat implică următoarele responsabilități principale:

conducerea și gestionarea strategică în domeniul statisticilor sociale, inclusiv un proces de dezvoltare continuă legat, în special, de procesul de modernizare a statisticilor sociale;

gestionarea strategică a tuturor proceselor și rezultatelor statistice cheie, precum și a diseminării și comunicării statisticilor și datelor în cadrul direcției;

gestionarea și reprezentarea direcției în relațiile-cheie cu celelalte departamente ale Comisiei, cu alte instituții europene, cu autoritățile statistice naționale și cu organizațiile internaționale;

gestionarea resurselor umane și financiare.

Funcția implică o investiție intelectuală semnificativă în chestiuni metodologice complexe, precum și deplasări.

Directorul va acționa în calitate de ordonator de credite subdelegat, în conformitate cu normele și reglementările financiare ale Comisiei.

Profilul căutat (criterii de selecție)

Candidatul selecționat ar trebui să aibă:

(a)

experiență într-o funcție de conducere, în special:

o capacitate solidă de a gestiona și de a conduce un organism administrativ, atât la nivel strategic, cât și la nivel ierarhic;

rezultate dovedite într-o funcție de conducere, care să fi implicat gestionarea de resurse umane și financiare;

înțelegerea planificării, execuției și monitorizării activității Eurostat în cadrul procedurilor aplicate în cadrul Comisiei Europene;

o capacitate excelentă de a conduce și de a motiva o structură multinațională și multisectorială de dimensiuni mari.

Candidatul va face parte din echipa de conducere a direcției generale. În acest context, experiența solidă de lucru într-o echipă de conducere reprezintă un avantaj;

(b)

cunoștințe tehnice și experiență în domeniul tehnic, în special:

o bună cunoaștere a priorităților Comisiei și a politicilor relevante ale UE în domeniul politicilor sociale, economice, regionale și de mediu;

o înțelegere aprofundată a dezvoltării, producției și utilizării statisticilor europene și a funcționării SSE;

cunoștințe solide și/sau o înțelegere solidă a statisticilor, în special în domeniul statisticilor sociale, constituie un avantaj;

(c)

competențe de comunicare/de negociere și alte competențe, în special:

competențe solide de comunicare, interpersonale, de relaționare și de negociere, care să îi permită candidatului să conducă discuții, să comunice în mod clar și să acționeze în mod eficient pentru a reprezenta Comisia și a stabili relații de lucru bune cu alte instituții europene și neeuropene;

aptitudini analitice excelente, precum și capacitatea de a rezolva probleme de natură organizatorică și operațională pe baza unei abordări orientate spre obținerea de rezultate;

o judecată foarte solidă și o dorință demonstrabilă de a inova, de a avea și a pune în aplicare idei noi;

o capacitate de judecată pătrunzătoare și precisă în chestiuni sensibile din punct de vedere politic.

Criterii obligatorii (cerințe de eligibilitate)

Pentru a fi luați în considerare pentru etapa de selecție, candidații trebuie să îndeplinească, până la data-limită de depunere a candidaturilor, următoarele cerințe formale:

Cetățenie: candidații trebuie să fie cetățeni ai unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Titlu sau diplomă universitară: candidații trebuie să aibă:

fie un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă, atunci când durata normală a studiilor universitare este de cel puțin patru ani;

fie un nivel de studii corespunzător unui ciclu complet de studii universitare absolvite cu diplomă și o experiență profesională adecvată de cel puțin un an, atunci când durata normală a studiilor universitare respective este de cel puțin trei ani (această experiență profesională de un an nu poate fi inclusă în calculul numărului de ani de experiență postuniversitară cerut mai jos).

Experiență profesională: candidații trebuie să aibă cel puțin 15 ani de experiență profesională postuniversitară la un nivel la care pot avea acces pe baza calificărilor menționate anterior. Cel puțin cinci ani din această experiență profesională trebuie să fie în domeniul statisticilor sau în domenii conexe.

Experiență într-o funcție de conducere: din experiența profesională postuniversitară, cel puțin cinci ani de experiență trebuie să fi fost dobândiți într-o funcție de conducere la nivel înalt (1) într-un domeniu relevant pentru acest post.

Cunoștințe lingvistice: candidații trebuie să cunoască temeinic una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene (2) și, la nivel satisfăcător, o altă limbă oficială a Uniunii. Comitetele de selecție vor verifica, în cadrul interviului (interviurilor), îndeplinirea de către candidați a cerinței privind cunoașterea la nivel satisfăcător a unei alte limbi oficiale a UE. În acest scop, interviul (sau o parte a acestuia) s-ar putea desfășura în limba respectivă.

Limita de vârstă: candidații trebuie să nu fi împlinit încă vârsta standard de pensionare, care pentru funcționarii Uniunii Europene corespunde sfârșitului lunii în cursul căreia persoana în cauză împlinește 66 de ani [a se vedea articolul 52 litera (a) din Statutul funcționarilor (3)].

În plus, candidații trebuie să își fi îndeplinit toate obligațiile care le revin în temeiul legislației privind serviciul militar, să prezinte garanțiile morale necesare exercitării atribuțiilor lor și să fie apți fizic pentru a-și exercita aceste atribuții.

Selecție și numire

Directorul va fi selectat și numit de Comisia Europeană în conformitate cu procedurile sale de selecție și recrutare [a se vedea: Documentul privind politica referitoare la înalții funcționari (4)].

În cadrul acestei proceduri de selecție, Comisia Europeană instituie un comitet de preselecție. Comitetul analizează toate candidaturile, efectuează o primă verificare a eligibilității și identifică, pe baza criteriilor de selecție de mai sus, candidații cu profilul cel mai potrivit care pot fi invitați la un interviu cu comitetul de preselecție.

În urma desfășurării acestor interviuri, comitetul de preselecție își redactează concluziile și propune o listă de candidați care vor susține interviuri suplimentare cu Comitetul consultativ privind numirile (CCN) din cadrul Comisiei Europene. Pe baza concluziilor comitetului de preselecție, CCN selectează candidații care vor fi invitați la interviu.

Candidații care sunt convocați la un interviu cu CCN vor participa la probele centrului de evaluare, care se desfășoară pe parcursul unei zile, sub supravegherea unor consultanți externi din domeniul recrutării, cu excepția cazului în care au fost deja evaluați prin probele unui centru de evaluare organizat la cererea Direcției Generale Resurse Umane și Securitate a Comisiei Europene pentru un tip de post la același nivel cu cel pentru care își depun candidatura, în ultimii doi ani înainte de data interviului cu CCN. Pe baza rezultatelor interviului și a raportului centrului de evaluare, CCN va stabili o listă restrânsă a candidaților considerați potriviți să exercite funcția de director.

Candidații înscriși de CCN pe lista restrânsă vor fi invitați la un interviu cu membrul Comisiei responsabil cu Eurostat (5).

În urma acestor interviuri, Comisia Europeană adoptă decizia de numire.

Din motive funcționale și pentru a finaliza procedura de selecție cât mai rapid posibil, atât în interesul candidaților, cât și al instituției, procedura de selecție se desfășoară numai în limba engleză și/sau în limba franceză (6).

Egalitatea de șanse

Uniunea Europeană aplică o politică a egalității de șanse și a nediscriminării, în conformitate cu articolul 1d din Statutul funcționarilor (7). Având în vedere slaba reprezentare a femeilor în funcții de conducere, Comisia încurajează în mod deosebit candidaturile din partea femeilor.

Condiții de încadrare în muncă

Salariile și condițiile de încadrare în muncă sunt prevăzute în Statutul funcționarilor (8).

Candidatul selectat va fi recrutat ca funcționar cu gradul AD 14. Acesta va fi încadrat, în funcție de durata experienței sale profesionale anterioare, în treapta 1 sau 2 a gradului menționat.

Candidații trebuie să aibă în vedere obligația menționată în Statutul funcționarilor conform căreia toți noii angajați trebuie să încheie cu succes o perioadă de probă de nouă luni.

Locul de desfășurare a activității este Luxemburg, unde se află sediul Eurostat.

Independență și declarația de interese

Înainte de a-și prelua atribuțiile, directorul va trebui să dea o declarație prin care se angajează să acționeze în mod independent în interesul public, precum și să declare orice interes care ar putea fi considerat ca aducând atingere independenței sale.

Procedura de depunere a candidaturii

Înainte de depunerea candidaturii, verificați cu atenție dacă îndepliniți toate cerințele de eligibilitate (din secțiunea „Criterii obligatorii”), în special cele privind tipurile de diplome, experiența profesională și cunoștințele lingvistice cerute. Neîndeplinirea vreuneia dintre cerințele de eligibilitate duce la excluderea automată din procedura de selecție.

Dacă doriți să vă depuneți candidatura, trebuie să vă înscrieți prin internet pe site-ul web de mai jos și să urmați instrucțiunile cu privire la diferitele etape ale procedurii:

https://ec.europa.eu/dgs/human-resources/seniormanagementvacancies/CV_Encadext/index.cfm?fuseaction=premierAcces&langue=EN

Trebuie să aveți o adresă de e-mail valabilă. Aceasta va servi drept mijloc de identificare a înscrierii dumneavoastră și ne va permite să vă contactăm pe durata diferitelor etape ale procedurii de selecție. Prin urmare, vă rugăm să informați Comisia Europeană cu privire la orice modificare a adresei dumneavoastră de e-mail.

Pentru a vă finaliza candidatura, trebuie să încărcați un CV în format PDF și să completați online o scrisoare de intenție (de maximum 8 000 de caractere). Puteți transmite CV-ul și scrisoarea dumneavoastră de intenție în oricare dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene.

După finalizarea înscrierii online, veți primi un e-mail de confirmare a înregistrării candidaturii dumneavoastră. În cazul în care nu primiți un e-mail de confirmare, candidatura dumneavoastră nu a fost înregistrată!

Vă atragem atenția asupra faptului că nu este posibil să urmăriți online evoluția candidaturii dumneavoastră. Veți fi contactat direct de Comisia Europeană cu privire la stadiul candidaturii.

În cazul în care aveți nevoie de mai multe informații și/sau întâmpinați probleme de ordin tehnic, vă rugăm să trimiteți un e-mail la următoarea adresă: HR-MANAGEMENT-ONLINE@ec.europa.eu

Data-limită

Data-limită pentru înscriere este 8 iulie 2020, ora 12.00 după-amiaza, ora Bruxelles-ului. Înscrierea nu va mai fi posibilă ulterior.

Este responsabilitatea dumneavoastră să finalizați înscrierea online în timp util. Vă recomandăm cu insistență să nu așteptați până în ultimele zile ale perioadei de depunere a candidaturilor, întrucât traficul internet intens sau o problemă de conectare la internet ar putea conduce la întreruperea procedurii de înscriere online înainte de finalizarea acesteia. Veți fi, astfel, obligați să reluați întregul proces. Odată expirată data-limită pentru efectuarea înscrierii, nu veți mai putea introduce niciun fel de date. Nu se acceptă înscrierile tardive.

Informații importante pentru candidați

Se reamintește candidaților că deliberările diferitelor comitete de selecție sunt confidențiale. Se interzice candidaților sau oricărei alte persoane care acționează în numele lor să stabilească contacte directe sau indirecte cu membrii individuali ai acestor comitete. În cazul în care aveți întrebări, adresați-vă secretariatului comitetelor respective.

Protecția datelor cu caracter personal

Comisia se va asigura că datele cu caracter personal ale candidaților sunt prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (9). Aceste dispoziții se aplică în special în ceea ce privește confidențialitatea și securitatea acestor date.

(1)  În curriculum vitae, candidații trebuie să indice în mod clar, pentru toți anii în cursul cărora a fost dobândită experiența întro funcție de conducere: 1. denumirea și natura funcțiilor de conducere deținute; 2. numărul de angajați avuți în subordine în perioada în care au deținut funcțiile respective; 3. dimensiunea bugetelor gestionate; 4. numărul de niveluri ierarhice superioare și inferioare; și 5. numărul de posturi existente la același nivel ierarhic cu cel al candidatului.