1)

Instanța națională dispune de puterea discreționară de a refuza acordarea unor măsuri, în condițiile în care constată că dreptul național nu a pus în aplicare un anumit aspect al unei directive a Uniunii Europene (UE) și, în cazul în care instanța dispune de această putere discreționară, care sunt elementele adecvate care ar trebui să fie luate în considerare în ceea ce privește puterea discreționară și/sau instanța națională este îndreptățită să ia în considerare aceleași elemente pe care le ar lua în considerare dacă ar examina o încălcare a dreptului național?

2)

Principiul efectului direct al dreptului Uniunii ar fi încălcat dacă instanța națională ar refuza acordarea unor măsuri în speță, ca urmare a intrării în vigoare a articolului 7 din Regulamentul (UE) 2019/6 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2018 (care urmează să fie aplicat de la 28 ianuarie 2022), în pofida faptului că instanța națională a stabilit că dreptul național nu a pus în aplicare obligația prevăzută la articolul 61 alineatul (1), la articolul 58 alineatul (4) și la articolul 59 alineatul (3) din Directiva 2001/82/CE (2), respectiv obligația ca ambalajul și eticheta produselor medicamentoase veterinare să fie prezentate în limbile oficiale ale statului membru, mai precis, în Irlanda, atât în limba irlandeză, cât și în limba engleză?