—

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 5 alineatul (3), precum și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 mai 2009 referitoare la impactul Tratatului de la Lisabona asupra dezvoltării echilibrului instituțional din Uniunea Europeană (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 19 mai 2015, intitulată „O mai bună legiferare pentru rezultate mai bune – O agendă a UE” (COM(2015)0215),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2), în special articolul 41,

—

având în vedere Pactul de la Amsterdam de stabilire a Agendei urbane a UE, convenită de miniștrii responsabili pentru chestiunile urbane din UE la 30 mai 2016,

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 septembrie 2015 referitoare la dimensiunea urbană a politicilor UE (3),

—

având în vedere Regulamentul delegat (UE) nr. 240/2014 al Comisiei din 7 ianuarie 2014 privind Codul european de conduită referitor la parteneriat, în cadrul fondurilor structurale și de investiții europene (4),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 iulie 2014, intitulată „Dimensiunea urbană a politicilor UE – Principalele caracteristici ale unei agende urbane a UE” (COM(2014)0490),

—

având în vedere Declarația privind Agenda urbană a UE, convenită de miniștrii responsabili de coeziunea teritorială și chestiuni urbane la 10 iunie 2015,

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la îmbunătățirea funcționării Uniunii Europene valorificând potențialul Tratatului de la Lisabona (5),

—

având în vedere Rezoluția sa 16 februarie 2017 referitoare la posibile evoluții și ajustări ale structurii instituționale actuale a Uniunii Europene (6),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 24 iunie 2016 privind Agenda urbană a UE,

—

având în vedere Carta de la Leipzig pentru orașe europene sustenabile, convenită la Reuniunea ministerială informală privind dezvoltarea urbană și coeziunea teritorială, care a avut loc la 24 și 25 mai 2007, la Leipzig,

—

având în vedere Noua agendă urbană adoptată la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind locuințele și dezvoltarea urbană durabilă (Habitat III), la 20 octombrie 2016, la Quito, Ecuador,

—

având în vedere Raportul Comisiei din 2016 privind situația orașelor europene;

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 decembrie 2017 referitoare la raportul privind cetățenia UE în 2017: consolidarea drepturilor cetățenilor într-o Uniune a schimbărilor democratice (7);

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri constituționale și avizul Comisiei pentru dezvoltare regională (A8-0203/2018),

A.

întrucât Tratatul de la Maastricht a instituit Comitetul European al Regiunilor, implicând astfel orașele, prin reprezentanții lor în această instituție, în rolul consultativ pe care îl are în procesul decizional al UE;

B.

întrucât Comitetul Regiunilor își îndeplinește acest rol prin desfășurarea unei serii de activități care vizează promovarea dialogului și a participării active în procesul decizional al UE;

C.

întrucât Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității conferă Comitetului European al Regiunilor puterea de a introduce acțiuni la Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva actelor legislative care nu respectă principiul subsidiarității sau al proporționalității, în cazul în care tratatul prevede consultarea Comitetului pentru adoptarea lor; întrucât orașele dispun astfel de un instrument care poate fi utilizat pentru a-și apăra interesele în Uniunea Europeană;

D.

întrucât ar trebui făcută o distincție clară între reprezentanții orașelor stipulați în tratate, cum ar fi membrii Comitetului Regiunilor, și asociațiile care reprezintă interesele orașelor;

E.

întrucât cea mai mare parte a populației UE (peste 70 %) locuiește în zone urbane;

F.

întrucât procesul de deconectare a puterii de teritoriu, inerent globalizării, nu înlătură necesitatea unor rețele ale orașelor europene, în care să fie create și urmărite interesele cetățenilor Uniunii;

G.

întrucât majoritatea politicilor și actelor legislative ale UE sunt aplicate la nivel local și regional, inclusiv la nivelul orașelor, iar astăzi privesc aproape toate domeniile politice, economice și sociale;

H.

întrucât arhitectura instituțională a UE se bazează pe principiul guvernării pe mai multe niveluri și pe cel al subsidiarității;

I.

întrucât Carta privind guvernanța pe mai multe niveluri în Europa, adoptată de Comitetul Regiunilor, subliniază legătura strânsă dintre cooperarea loială, în parteneriat, între Uniunea Europeană, statele membre și autoritățile regionale și locale și principiul legitimității și responsabilității egale ale fiecărui nivel de guvernanță, în limitele competențelor lor respective;

J.

întrucât Comitetul Regiunilor a înființat Rețeaua de monitorizare a subsidiarității, pentru a facilita schimbul de informații dintre autoritățile locale și regionale din Uniunea Europeană și instituțiile UE cu privire la documentele și propunerile legislative ale Comisiei care au un impact direct asupra autorităților locale și regionale;

K.

întrucât, în rezoluția sa din 12 decembrie 2017, menționată mai sus, Parlamentul a solicitat Comisiei, pentru a consolida cetățenia Uniunii și exercitarea acesteia, să încurajeze autoritățile locale să desemneze consilieri responsabili de afacerile europene, deoarece acesta este nivelul cel mai apropiat de cetățeni;

L.

întrucât Carta de la Leipzig pentru orașe europene durabile utilizează termenul de „orașe europene”;

M.

întrucât Convenția primarilor a contribuit la dezvoltarea strategiilor integrate de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea, la creșterea eficienței energetice și la utilizarea mai extinsă a energiei din surse regenerabile; întrucât astfel de inițiative demonstrează modul în care cooperarea între orașe și schimbul de bune practici pot contribui la atingerea obiectivelor politicilor UE;

N.

întrucât, în conformitate cu Carta de la Leipzig, orașele europene sunt considerate „resurse economice, sociale și culturale valoroase și de neînlocuit” și ar trebui să își asume responsabilitatea pentru coeziunea teritorială, iar una dintre principalele concluzii din raportul Comisiei din 2016 privind orașele este că acestea sunt esențiale pentru atingerea obiectivelor-cheie economice, sociale și de mediu ale UE; întrucât, prin urmare, ar trebui recunoscut rolul esențial al orașelor în politica de coeziune;

O.

întrucât Carta de la Leipzig recunoaște obligația miniștrilor de resort ai statelor membre de a promova o organizare teritorială echilibrată, bazată pe o structură urbană policentrică europeană și afirmă că orașele ar trebui să fie principalele centre pentru dezvoltarea regiunilor urbane și să își asume responsabilitatea pentru coeziunea teritorială;

P.

întrucât Agenda urbană a UE („Pactul de la Amsterdam”), confirmând respectarea deplină a principiului subsidiarității și a competențelor în temeiul tratatelor UE, creează totodată o platformă de cooperare între statele membre, regiuni, orașe, Comisie, Parlament, organele consultative ale Uniunii și alți actori în cadrul unor parteneriate, pentru a aduce o contribuție informală la revizuirea legislației UE în vigoare și la elaborarea celei viitoare;

Q.

întrucât sfera de acțiune a Agendei urbane include în special un pilon privind o mai bună legiferare, care vizează concentrarea pe o implementare mai eficace și mai coerentă a politicilor, legislației și instrumentelor juridice ale UE, deși nu vizează inițierea unor noi acte legislative;

R.

întrucât Comisia invită autoritățile locale, în cadrul Pachetului pentru o mai bună legiferare, în mod ad-hoc, să participe la evaluări ale impactului viitoarelor propuneri legislative asupra teritoriului;

S.

întrucât, în concluziile sale din 24 iunie 2016, Consiliul a salutat Pactul de la Amsterdam și a invitat Comisia, statele membre, autoritățile locale și regionale și Parlamentul European, printre altele, să ia măsuri suplimentare în acest context, invitând Parlamentul să ia în considerare rezultatele și recomandările parteneriatelor, urmărind orientările directorilor generali responsabili pentru chestiuni urbane, în contextul ordinilor de zi ale comisiilor relevante, atunci când discută acte legislative relevante ale UE, noi sau existente;

T.

întrucât Agenda urbană însărcinează Comisia, printre altele, să ia în considerare rezultatele și recomandările parteneriatelor în momentul elaborării sau revizuirii legislației, instrumentelor și inițiativelor relevante ale UE și să colaboreze cu autoritățile urbane și cu organizațiile lor reprezentative, utilizând diferitele posibilități de consultare și feedback oferite în dezvoltarea de noi politici și inițiative legislative și în evaluarea strategiilor, politicilor și legislației UE existente;

U.

întrucât noile provocări globale reprezentate de securitate și de imigrație, schimbările demografice, șomajul în rândul tinerilor, precum și cele legate de calitatea serviciilor publice, de accesul la energie curată și la prețuri accesibile, de catastrofele naturale și de protecția mediului necesită o reacție la nivel local și, implicit, un angajament mai puternic din partea orașelor în conceperea și implementarea politicilor UE;

V.

întrucât valoarea orașelor europene decurge și din faptul că în ele se găsește o mare parte din moștenirea culturală comună a Europei;

W.

întrucât orașele reprezintă nivelul politic cel mai bine înțeles de către public și asigură, așadar, un cadru cu mare potențial în care cetățenii să participe la discuții constructive, pentru care experiența Comitetului Regiunilor în organizarea dialogurilor cu cetățenii, în colaborare cu partenerii de la nivel local și regional, oferă perspective promițătoare;

X.

întrucât, din perspectiva cerințelor politice care decurg din Agenda 2030 pentru dezvoltare sustenabilă și Acordul de la Paris privind schimbările climatice, orașele și-au consolidat capacitatea de a găsi soluții și instrumente inovatoare în materie de politici în interesul sustenabilității sociale, ecologice și economice și sisteme comerciale echitabile, precum și de a se conecta în interiorul UE și la nivel internațional, depășind formatele existente, pentru a le pune în practică;

Y.

întrucât Declarația privind o Agendă urbană a UE, convenită de miniștrii UE responsabili de coeziunea teritorială și chestiunile urbane în iunie 2015, recunoaște rolul important al Comitetului Regiunilor, al Eurocities și al Consiliului localităților și regiunilor europene (CLRE), în exprimarea intereselor zonelor urbane;

Z.

întrucât orașele pot oferi ocazia de a valorifica potențialul cetățeniei europene și de a o consolida prin promovarea cetățeniei active, decurgând din recunoașterea faptului că orașele pot implementa structuri de intermediere între UE și cetățenii săi cu o mai mare eficiență;

AA.

întrucât participarea orașelor la politicile UE contribuie la o mai bună asimilare a proceselor UE la nivel local, la o mai bună guvernanță printr-o democrație europeană mai participativă, la îmbunătățirea capacității administrative și la creșterea calității serviciilor publice la scara întregii UE, ajutând astfel la punerea în aplicare a dreptului la bună administrare, consacrat la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

AB.

întrucât este important să implice autoritățile locale și regionale cât mai devreme în ciclul de elaborare a politicilor și de a le consolida rolul de parte integrantă în evaluările impactului asupra teritoriului;

AC.

întrucât formele actuale de participare a orașelor rămân nesatisfăcătoare din perspectiva impactului dorit asupra conceperii și implementării politicilor și a legislației UE; întrucât, în plus, acest impact ar fi amplificat dacă orașele s-ar reuni în rețele bazate pe afinități istorice, geografice, demografice, economice, sociale și culturale comune,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

—

având în vedere Directiva 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală (1),

—

având în vedere Directiva 85/374/CEE a Consiliului din 25 iulie 1985 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect (2),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European intitulat „Să trăim în viitor. Imprimarea 3D – un instrument de consolidare a economiei europene” (3),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 29 noiembrie 2017 intitulată „Un sistem echilibrat de asigurare a respectării drepturilor de proprietate intelectuală care să abordeze provocările societale actuale”, [COM(2017)0707],

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 29 noiembrie 2017 intitulată „Orientările cu privire la anumite aspecte ale Directivei 2004/48/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală” (COM(2017)0708),

—

având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei Europene privind valorificarea oportunităților oferite de globalizare (COM(2017)0240) din 10 mai 2017,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0223/2018),

A.

întrucât imprimarea tridimensională (3D) a devenit accesibilă publicului larg prin introducerea pe piață a imprimantelor 3D pentru persoanele fizice și prin intrarea pe piață a actorilor care propun atât modele digitale, cât și servicii de imprimare 3D;

B.

întrucât imprimarea 3D este privită ca una dintre cele mai importante tehnologii în care Europa poate juca un rol de lider; întrucât Comisia a recunoscut beneficiile imprimării 3D prin sponsorizarea a 21 de proiecte bazate pe această tehnologie prin programul Orizont 2020 în perioada 2014-2016;

C.

întrucât, la nivel experimental, tehnologia 3D datează din anii 1960 și, întrucât, dezvoltată inițial în Statele Unite, ea a fost introdusă în industrie la începutul anilor 1980;

D.

întrucât piața imprimantelor 3D este un sector care înregistrează o creștere rapidă și se preconizează că această creștere se va menține și în următorii ani;

E.

întrucât, totuși, dezvoltarea spațiilor comunitare de imprimare 3D, denumite, cel mai adesea, „fablab”, precum și dezvoltarea serviciilor de imprimare la distanță, corelate uneori cu o platformă de schimb online de fișiere 3D, permite oricui imprimarea unui obiect în 3D, fapt care reprezintă un avantaj pentru inventatori și promotorii de proiecte;

F.

întrucât imprimarea 3D are un potențial enorm de a transforma lanțurile de aprovizionare în fabricarea care poate ajuta Europa să își crească nivelurile de producție; aplicarea acestei tehnologii oferă noi oportunități de inovare și dezvoltare antreprenorială;

G.

întrucât UE a inclus această tehnologie printre domeniile tehnologice de înaltă prioritate; întrucât, în recentul său document de reflecție privind valorificarea oportunităților oferite de globalizare, Comisia a menționat tehnologia 3D ca fiind unul dintre elementele majore care vor determina transformări industriale;

H.

întrucât Comisia a semnalat imprimarea 3D ca domeniu de acțiune prioritar, care are un potențial economic relevant, cu precădere pentru micile întreprinderi inovatoare; întrucât există multe țări care au recunoscut deja potențialul de transformare pe care îl are imprimarea 3D și întrucât acestea au început să adopte, deși în mod inegal, strategii diferite pentru crearea unui ecosistem economic și tehnologic care să favorizeze dezvoltarea sa;

I.

întrucât, deocamdată, cea mai mare parte a producțiilor realizate prin imprimare 3D constă încă în realizarea de prototipuri; întrucât, în unele industrii, se folosesc deja de mai mulți ani componente finale, iar piața acestor componente continuă să crească într-un ritm relativ rapid; întrucât produsele gata de utilizare sau de comercializare reprezintă un procent din ce în ce mai mare în comparație cu simplele prototipuri;

J.

întrucât avantajele potențiale ale imprimării 3D sunt numeroase pentru societățile de inovare: în special, imprimarea 3D le permite să își reducă costurile globale pentru dezvoltarea, proiectarea și testarea unor produse noi sau îmbunătățirea celor existente;

K.

întrucât utilizarea imprimării 3D este din ce în ce mai răspândită în societate, în special în domeniul educației, în forurile cetățenești și ale start-up-urilor, cum ar fi „spațiile de producție”, precum și în sfera privată;

L.

întrucât imprimarea 3D devine mai ușoară și mai accesibilă tuturor; întrucât se preconizează că, într-o perioadă scurtă de timp, limitările în ceea ce privește materialele care pot fi utilizate, viteza lor și consumul lor de materii prime, precum și de energie, se vor reduce semnificativ;

M.

întrucât cea mai mare parte a industriilor de vârf utilizează acum această tehnologie, oportunitățile de utilizare a imprimării 3D au crescut foarte mult și așteptările sunt mari în domenii multiple precum, dar nu numai, medicina (de la medicina regenerativă, până la fabricarea protezelor), aeronautica, industria aerospațială, automobilele, electrocasnicele, construcțiile, cercetările arheologice, arhitectura, ingineria mecanică, agrementul și designul;

N.

întrucât lipsa standardelor a limitat utilizarea imprimării tridimensionale în sectoare industriale cheie, cum ar fi, de exemplu, industria aerospațială și industria medicală/dentară și întrucât reglementarea utilizării imprimantelor 3D va contribui la creșterea utilizării tehnologiilor și va oferi oportunități de cercetare și dezvoltare;

O.

întrucât avizul susmenționat al Comitetului Economic și Social European afirmă că utilizând revoluția digitală ca un factor important și „utilizând tehnologiile de fabricație avansate adecvate, Europa și-ar putea recupera capacitățile de producție din regiunile în care salariile sunt mai mici pentru a stimula inovația și a genera creștere sustenabilă pe teritoriul său”.

P.

întrucât imprimarea 3D ar diminua atât costurile de transport, cât și emisiile de CO2;

Q.

întrucât tehnologia de imprimare 3D ar trebui să aibă un impact pozitiv asupra creării mai multor noi locuri de muncă calificate, mai ușoare și mai puțin periculoase în anumite cazuri (tehnicieni de întreținere, ingineri, proiectanți etc.), deoarece, astfel, prin crearea de noi posturi de tehnicieni (de exemplu, operatori pentru imprimante 3D) vor apărea noi responsabilități, iar sectorul imprimării 3D va trebui să asigure cursuri de instruire adecvate pentru ca tehnicienii să se afle la același nivel cu omologii lor din sectorul tradițional de producție; întrucât tehnologia de imprimare 3D va reduce, de asemenea, costurile de producție și de depozitare (fabricarea de cantități reduse și de produse personalizate etc.); întrucât, totuși, scăderea numărului de locuri de muncă din industria prelucrătoare va afecta foarte mult economia țărilor care se bazează pe un număr mare de locuri de muncă cu un nivel scăzut de calificare;

R.

întrucât în prezent nu este posibilă o estimare a impactului economic exact pe care îl va produce dezvoltarea industriei 3D în diferitele state membre ale Uniunii Europene;

S.

întrucât imprimarea 3D ar putea oferi posibilitatea consumatorului de a răspunde uzurii planificate, permițându-i acestuia să producă el însuși piese de schimb pentru aparatura electrocasnică a cărei durată de viață este tot mai scurtă;

T.

întrucât tehnologia de imprimare 3D poate provoca preocupări specifice de ordin juridic și etic, atât în domeniile legislației privind proprietatea intelectuală, cum ar fi drepturile de autor, brevetele, proiectările, mărcile comerciale tridimensionale, inclusiv indicațiile geografice, cât și în cele privind răspunderea civilă, iar aceste preocupări țin, printre altele, de competența Comisiei pentru afaceri juridice a Parlamentului;

U.

întrucât noile tehnologii pot scana obiecte sau persoane și pot genera fișiere digitale care pot fi imprimate apoi 3D, fapt care poate afecta drepturile la imagine și dreptul la viață privată;

V.

întrucât tehnologia de imprimare 3D poate provoca, de asemenea, preocupări legate de securitate și, mai ales, de securitatea cibernetică, în special în ceea ce privește fabricarea armelor, a explozibililor sau a drogurilor, și a oricăror alte obiecte periculoase, și întrucât trebuie acordată o atenție deosebită acestui tip de producție;

W.

întrucât, din punctul de vedere al drepturilor de autor, trebuie stabilite distincții utile: este necesar, într-adevăr, să se facă o distincție între imprimarea la domiciliu pentru uz personal și imprimarea în scopuri comerciale, dar și o distincție între cea destinată specialiștilor și cea dintre specialiști și consumatori;

X.

întrucât Consiliul superior al proprietății literare și artistice din Franța a apreciat, în cadrul unui raport privind imprimarea 3D și dreptul de autor, că „deocamdată, utilizarea la scară largă a imprimării 3D nu pare să genereze probleme grave de încălcare a drepturilor de autor”; întrucât acesta admite totuși că „operele de artă plastică riscă cel mai mult să facă obiectul contrafacerii”;

Y.

întrucât puținele exemple care pot fi menționate în prezent vor deveni probabil mai complexe pe măsură ce tehnologia evoluează; întrucât se ridică problema măsurilor care trebuie luate pentru a aborda posibilitatea de contrafacere prin utilizarea tehnologiilor de imprimare 3D;

Z.

întrucât imprimarea 3D, prin procedeele pe care le folosește, conduce la ceea ce industria a descris drept un fel de „dezmembrare a actului de creație”, în măsura în care opera poate circula în formă digitală înainte de a lua o formă fizică, ceea ce facilitează copierea operelor și complică combaterea contrafacerii;

AA.

întrucât, în concluzie, experții juridici consideră că fișierul creat poate fi considerat o operă și, după caz, va trebui protejat ca atare, imprimarea 3D neafectând în mod fundamental drepturile de proprietate intelectuală; întrucât pentru a combate contrafacerea, principala provocare pe termen scurt și mediu va consta în implicarea mai intensă a intermediarilor din domeniu în protecția dreptului de autor;

AB.

întrucât dezvoltarea imprimării 3D face posibilă producția industrială, trebuie analizată necesitatea de a dispune de acțiuni colective pentru a asigura despăgubirea consumatorilor prejudiciați.

AC.

întrucât impactul imprimării 3D asupra drepturilor consumatorilor și asupra legislației privind protecția consumatorilor în general ar trebui examinat cu atenție ținând seama de Directiva în curs de negociere privind anumite aspecte referitoare la contractele de furnizare de conținut digital;

AD.

întrucât Directiva 85/374/CEE cu privire la răspunderea pentru produsele cu defect acoperă toate contractele; întrucât trebuie remarcat faptul că, având în vedere printre altele progresele din domeniul imprimării 3D, Comisia Europeană a lansat o consultare publică cu scopul de a evalua dacă această directivă este adecvată în raport cu noile evoluții tehnologice;

AE.

întrucât normele privind răspunderea generală cuprind, de asemenea, răspunderea furnizorilor de servicii intermediari, astfel cum sunt definiți la articolele 12-14 din Directiva privind comerțul electronic; întrucât un regim specific de răspundere ar trebui luat în considerare pentru prejudiciile cauzate de un obiect creat cu ajutorul tehnologiei de imprimare 3D, având în vedere că numărul mare de actori implicați și procedeul complex utilizat pentru crearea produsului finit face adesea dificilă identificarea persoanei responsabile de către victimă; întrucât răspunderea ar putea, prin urmare, să îi revină creatorului sau vânzătorului fișierului 3D, producătorului imprimantei 3D, producătorului software-ului pentru imprimarea 3D, furnizorului materialului utilizat sau însăși persoanei care a creat obiectul, în funcție de originea defectului;

AF.

întrucât, în ceea ce privește utilizarea specifică a imprimării 3D în context comercial, normele privind răspunderea sunt, în general, stabilite în cadrul relațiilor contractuale dintre părțile interesate;

AG.

întrucât toate elementele tehnologiei de imprimare 3D trebuie să îndeplinească anumite cerințe și să fie certificate pentru a garanta că fabricarea unor piese de calitate care pot fi reproduse este posibilă; întrucât certificarea devine complexă din cauza a numeroase transformări de mașini, materiale și procese, și din cauza absenței unei baze de date; întrucât va fi, prin urmare, necesar să se elaboreze norme care să permită o certificare mai rapidă și mai eficientă din punctul de vedere al costurilor a tuturor materialelor, proceselor și produselor;

AH.

întrucât imprimarea 3D are un rol important în reducerea consumului de energie și de resurse naturale în scopul combaterii schimbărilor climatice; întrucât utilizarea imprimării 3D ar reduce la minimum deșeurile în procesul de producție și ar prelungi durata de viață a produselor de consum, permițând consumatorilor să producă piese de schimb;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului (DUDO) și alte tratate și instrumente privind drepturile omului ale Organizației Națiunilor Unite (ONU), în special Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene (UNDRIP), adoptată de Adunarea Generală a ONU la 13 decembrie 2007,

—

având în vedere Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 169 privind populațiile indigene și tribale, adoptată la 27 iunie 1989,

—

având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale,

—

având în vedere articolele 21, 22 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Cadrul strategic al UE privind drepturile omului și democrația, adoptat de Consiliul Afaceri Externe la 25 iunie 2012, precum și Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația 2015-2019, adoptat de Consiliu la 20 iulie 2015,

—

având în vedere Declarația ONU din 1998 privind apărătorii drepturilor omului,

—

având în vedere Orientările Uniunii Europene cu privire la drepturile omului, îndeosebi Orientările UE cu privire la apărătorii drepturilor omului, și Instrumentul european pentru democrație și drepturile omului (IEDDO),

—

având în vedere rezoluțiile privind cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept,

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 noiembrie 2016 referitoare la situația populației Guarani-Kaiowá din statul Mato Grosso do Sul din Brazilia (1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 aprilie 2016 referitoare la Honduras: situația apărătorilor drepturilor omului (2);

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2015 referitoare la Tanzania, în special la problema acaparării terenurilor (3),

—

având în vedere Raportul anual 2016 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință (4),

—

având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 69/2 din 22 septembrie 2014 de adoptare a documentului final al Conferinței mondiale privind populațiile indigene din 2014 (5),

—

având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 71/178 din 19 decembrie 2016 privind drepturile popoarelor indigene, în special punctul 13 referitor la proclamarea anului 2019 drept Anul internațional al limbilor indigene (6),

—

având în vedere raportul prezentat Consiliului ONU pentru Drepturile Omului la 8 august 2017 de raportorul special al ONU pentru drepturile populațiilor indigene (7),

—

având în vedere rezoluția Consiliului ONU pentru Drepturile Omului nr. 26/9 din 26 iunie 2014, prin care s-a decis crearea unui grup de lucru interguvernamental deschis, pentru a elabora un instrument internațional cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic privind societățile transnaționale și alte întreprinderi în ceea ce privește drepturile omului (8),

—

având în vedere procesul de redactare, de către grupul de lucru interguvernamental deschis, a unei declarații privind drepturile țăranilor și ale altor persoane care își desfășoară activitatea în zonele rurale, definit de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului la 13 octombrie 2015 (9),

—

având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 25 septembrie 2015,

—

având în vedere Convenția ONU privind diversitatea biologică adoptată la 22 mai 1992;

—

având în vedere Acordul și Planul de acțiune de la Durban adoptate de cel de al cincilea Congres mondial al parcurilor al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN), organizat în 2003 (10),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European din 19 octombrie 2004 intitulată „Orientări ale UE pentru sprijinirea elaborării politicii funciare și a proceselor de reformă ale acesteia în țările în curs de dezvoltare” (COM(2004)0686),

—

având în vedere Orientările voluntare privind guvernanța responsabilă a proprietății funciare, a pescuitului și a pădurilor, publicate de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură în contextul securității alimentare naționale și aprobate de Comitetul pentru securitatea alimentară mondială al ONU la 11 mai 2012 (11),

—

având în vedere comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European cu privire la Planul de acțiune al UE referitor la aplicarea reglementărilor forestiere, la guvernare și la schimburile comerciale (FLEGT), aprobat în 2003 (COM(2003)0251), și acordurile bilaterale FLEGT de parteneriat voluntar (APV) încheiate între UE și țările partenere,

—

având în vedere Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și Pactul global al ONU,

—

având în vedere Principiile de la Maastricht, publicate la 28 septembrie 2011, care clarifică obligațiile extrateritoriale ale statelor în temeiul dreptului internațional în vigoare (12),

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 15 mai 2017 (13) privind popoarele indigene,

—

având în vedere dispozițiile privind drepturile omului cuprinse în Acordul de la Cotonou,

—

având în vedere declarația din 9 august 2017 a Vicepreședintei Comisiei/Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, cu ocazia Zilei internaționale a popoarelor indigene din întreaga lume (14),

—

având în vedere decizia sa de a o nominaliza pe Aura Lolita Chavez Ixcaquic pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire din 2017, ea fiind prima apărătoare a drepturilor popoarelor indigene nominalizată la Premiul Saharov,

—

având în vedere Acordul de la Paris din 12 decembrie 2015 privind schimbările climatice,

—

având în vedere documentul de lucru comun al serviciilor Comisiei din 21 septembrie 2015 intitulat „Egalitatea de gen și capacitarea femeilor: transformarea vieții fetelor și femeilor prin intermediul relațiilor externe ale UE 2016-2020”(SWD(2015)0182),

—

având în vedere Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite nr. 64/292 din 3 august 2010 privind dreptul omului la apă și salubrizare (15),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 referitoare la răspunderea întreprinderilor pentru încălcări grave ale drepturilor omului în țările terțe (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2017 referitoare la corupție și drepturile omului în țările terțe (17),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2017 referitoare la acțiunea UE pentru sustenabilitate (18),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare, precum și cel al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0194/2018),

A.

întrucât populația totală a popoarelor indigene este estimată la peste 370 de milioane de persoane, care locuiesc în peste 70 de țări din lume, ceea ce reprezintă aproximativ 5 % din totalul populației mondiale, și întrucât există cel puțin 5 000 de comunități indigene diferite; întrucât, în pofida dispersării lor geografice, aceste popoare se confruntă cu aceleași amenințări și încercări;

B.

întrucât popoarele indigene se bucură de o relație unică cu teritoriile și cu mediul în care trăiesc, folosind resursele naturale disponibile pentru a stabili sisteme de cunoștințe, inovații și practici unice, care, la rândul lor, influențează o parte fundamentală a identității și spiritualității lor și sunt extrem de importante pentru conservarea și utilizarea durabilă a biodiversității; întrucât cunoștințele tradiționale ale popoarelor indigene constituie un factor care contribuie semnificativ la dezvoltarea umanității; întrucât comercializarea și/sau marginalizarea cunoștințelor respective amenință rolul popoarelor indigene ca titulari tradiționali și custozi ai acestor cunoștințe;

C.

întrucât drepturile comunitare ale popoarelor indigene decurg din ocuparea tradițională a teritoriilor lor, iar sentimentul de apartenență care îi leagă de aceste teritorii nu corespunde conceptului de proprietate în sensul perceput în mod obișnuit în societățile occidentale;

D.

întrucât teritoriile locuite în mod tradițional de populații indigene constituie aproximativ 22 % din suprafața pământului la nivel mondial și sunt estimate a deține 80 % din biodiversitatea planetei; întrucât rezervațiile indigene constituie un obstacol major împotriva despăduririi; întrucât pădurile tropicale locuite de populații indigene și comunități locale contribuie la stocarea carbonului în biomul pădurilor tropicale, ceea ce le face valoroase pentru orice strategie de abordare a schimbărilor climatice; întrucât popoarele indigene se numără printre populațiile cele mai vulnerabile la efectele negative generate de schimbările climatice, din cauza stilului lor de viață și al strânsei legături cu pământurile, care depind direct de disponibilitatea constantă a resurselor naturale;

E.

întrucât terenurile reprezintă o resursă naturală fundamentală, limitată și neregenerabilă, care face parte integrantă din bogăția naturală a fiecărei țări;

F.

întrucât tratatele privind drepturile omului recunosc dreptul populațiilor indigene la teritoriile lor ancestrale și la resursele aferente și prevăd că statele trebuie să consulte popoarele indigene cu bună credință pentru a obține consimțământul liber, prealabil și în cunoștință de cauză al acestora cu privire la proiectele care pot avea impact asupra modului lor de viață tradițional, care pot constitui o amenințare la adresa resurselor naturale pe care le-au cultivat în mod tradițional și de care depind în continuare sau care pot provoca o strămutare a populațiilor lor și pierderea, prin urmare, a patrimoniului cultural specific material sau imaterial; întrucât astfel de consultări ar trebui să aibă loc înainte ca măsurile legislative și administrative să fie adoptate sau aplicate, în conformitate cu dreptul la autodeterminare al popoarelor indigene, care implică dreptul lor de a deține, folosi, dezvolta și controla terenurile, teritoriile, apele, apele costiere și alte resurse care le aparțin; întrucât popoarele indigene au dreptul de a-și stabili în mod liber statutul politic, de a-și asigura liber dezvoltarea economică, socială și culturală și de a utiliza în mod liber resursele și bogățiile lor naturale, fără a fi, în niciun caz, private de mijloacele lor de subzistență;

G.

întrucât Declarația ONU privind drepturile popoarelor indigene (UNDRIP) recunoaște drepturile colective și individuale ale popoarelor indigene, în special dreptul la pământurile, bunurile, resursele naturale, teritoriile, cultura, identitatea și limba lor, la locuri de muncă, la sănătate și la educație și dreptul de a hotărî în mod liber în ceea ce privește statutul lor politic și dezvoltarea economică;

H.

întrucât drepturile individuale și colective ale popoarelor indigene continuă să fie încălcate, de către actori statali și nestatali, în diferite regiuni ale lumii și, prin urmare, aceste popoare se confruntă în continuare cu violență fizică, psihologică și sexuală, precum și cu acte de rasism, excludere, discriminare, evacuări forțate, instalări distructive, expropriere ilegală sau forțată a domeniilor lor tradiționale sau privarea de accesul la resursele, mijloacele de subzistență și cunoștințele lor tradiționale; întrucât, potrivit ONU, popoarele indigene se confruntă cu încălcări mai grave ale drepturilor lor decât acum 10 ani;

I.

întrucât femeile indigene întâmpină obstacole în ceea ce privește sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile aferente, printre care lipsa consilierii în materie de sănătate sexuală și reproductivă, lipsa accesului la servicii și produse și o legislație care interzice avortul chiar și în cazurile de viol, ceea ce generează rate crescute ale mortalității materne, sarcini în rândul adolescentelor și boli cu transmitere sexuală;

J.

întrucât femeile indigene se confruntă cu o impunitate extinsă în ceea ce privește încălcările drepturilor lor, în special din cauza refuzului dreptului la căile de atac și a lipsei unor mecanisme de monitorizare și a unor date defalcate în funcție de gen;

K.

întrucât statele sunt responsabile în ultimă instanță pentru garantarea securității, siguranței și drepturilor popoarelor indigene, inclusiv ale apărătorilor mediului și drepturilor omului care sunt membri ai comunităților indigene;

L.

întrucât limbile indigene din întreaga lume continuă să dispară într-un ritm alarmant, în ciuda faptului că limbile reprezintă o componentă de bază a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și sunt esențiale pentru realizarea dezvoltării durabile; întrucât transmiterea din generație în generație a cunoștințelor comunităților indigene este esențială pentru soluționarea provocărilor globale în materie de mediu; întrucât un raport din 2016 al Organizației Națiunilor Unite (19) estimează că, din cele aproape 6 700 de limbi vorbite în prezent pe glob, 95 % riscă să dispară complet până la sfârșitul secolului, marea majoritate dintre acestea fiind limbi indigene; întrucât statele au obligația de a proteja și de a promova limbile popoarelor indigene, pentru a asigura că aceste popoare se bucură pe deplin de drepturile lor culturale; întrucât statele ar trebui să investească în măsuri de schimbare a stereotipurilor înrădăcinate în societate;

M.

întrucât, în unele țări, numeroase popoare indigene au migrat în marile centre urbane, unde se confruntă cu sentimente de înstrăinare și de pierdere a valorilor culturale; întrucât practicile și cunoștințele lor tradiționale nu sunt adaptate contextelor urbane și dinamicii pieței contemporane a forței de muncă, ceea ce expune populațiile indigene la sărăcie și la noi forme de excluziune și discriminare;

N.

întrucât popoarele indigene se confruntă cu niveluri alarmante de sărăcie, boală și analfabetism, cu un acces insuficient la apă potabilă, la salubrizare, la serviciile de îngrijire a sănătății, la educație, la locuri de muncă și la drepturi civile, inclusiv la participarea și reprezentarea politică, precum și cu rate ridicate ale consumului abuziv de substanțe interzise și ale sinuciderii în rândul tinerilor;

O.

întrucât femeile din comunitățile indigene sunt marginalizate în special prin lipsa accesului la asistență medicală, la servicii sociale și la oportunități economice, sunt discriminate pe motive de gen, etnie și mediu socioeconomic, ceea ce conduce la rate mai ridicate ale mortalității, și sunt victime ale unor violențe distincte bazate pe gen și ale femicidului; întrucât, potrivit ONU, cel puțin o femeie indigenă din trei este violată la un moment dat din viața ei, iar ratele mortalității materne, ale sarcinilor în rândul adolescentelor și ale bolilor cu transmitere sexuală, inclusiv HIV/SIDA, sunt mai mari decât media; întrucât femeile se confruntă deseori cu amenințări și obstacole specifice bazate pe gen, care trebuie privite dintr-o perspectivă intersectorială;

P.

întrucât traficul ilicit de droguri afectează în mod disproporționat comunitățile indigene, deoarece cererea de droguri continuă să crească, iar producătorii de droguri ilicite forțează din ce în ce mai mult comunitățile indigene să își părăsească terenurile pe care le folosesc în virtutea tradiției; întrucât populațiile indigene sunt adesea obligate, fizic sau economic, să participe la comerțul cu droguri, în special la operațiunile de transport; întrucât conflictele armate intensifică militarizarea terenurilor comunităților indigenilor și conduc la încălcări ale drepturilor omului și la utilizarea în exces a forței asupra comunităților indigene;

Q.

întrucât cererea tot mai mare și concurența crescândă în ceea ce privește resursele naturale antrenează o „goană după terenuri la nivel mondial”, care, în mai multe țări, pune o presiune nesustenabilă pe teritoriile locuite și folosite în mod tradițional de către populațiile indigene și comunitățile locale; întrucât exploatarea acestor resurse naturale de către sectoarele industriei agroalimentare, energiei, cherestelei și mineritului, printre alte industrii extractive, exploatarea forestieră ilegală, marile proiecte de infrastructură și de dezvoltare, precum și exploatarea resurselor de către guvernele și populațiile locale se numără printre cauzele principale ale conflictelor de durată în domeniul proprietății funciare și al contaminării apei și solului;

R.

întrucât dezvoltarea nu se poate măsura pe baza unor indicatori de creștere, ci ar trebui să țină cont, în primul rând, de reducerea sărăciei și inegalităților;

S.

întrucât turismul slab reglementat poate avea un efect cultural și ecologic negativ asupra acestor comunități și, în unele cazuri, este factorul instigator al acaparării terenurilor;

T.

întrucât acapararea cu forța a terenurilor de către întreprinderile private este însoțită, de obicei, de prezența unor forțe private de securitate sau militare, ceea ce duce, printre altele, la creșterea violenței directe și indirecte pe teritoriile popoarelor indigene, afectând direct comunitățile și, în special, liderii din rândul societății civile și femeile;

U.

întrucât, în prezent, există o tendință de militarizare a unor rezerve naturale și zone protejate, care uneori se suprapun cu terenuri ale comunităților indigene și locale, provocând încălcări grave ale drepturilor omului;

V.

întrucât conflictele civile din unele țări sunt legate de drepturile funciare și sunt cauza strămutărilor forțate ale comunităților indigene și locale, deschizând astfel calea pentru acapararea de terenuri și concentrarea proprietăților funciare;

W.

întrucât acapararea terenurilor este o problemă complexă, care necesită o soluție globală la nivel internațional; întrucât ar trebui să se acorde o atenție deosebită protecției femeilor și fetelor indigene;

X.

întrucât acapararea terenurilor nu este neapărat rezultatul investițiilor străine, ci poate fi realizată și de guvernele și comunitățile locale;

Y.

întrucât s-a constat o creștere a numărului de forme private de despăgubire prin care întreprinderile private le oferă femeilor victime ale violenței despăgubiri financiare în schimbul semnării unui acord de a nu da în judecată întreprinderea în cauză; întrucât statelor le revine răspunderea principală de a asigura îndeplinirea angajamentelor internaționale în ceea ce privește respectarea drepturilor popoarelor indigene și ele trebuie, prin urmare, să fie principalele responsabile pentru a preveni încălcările și a promova adevărul, dreptatea și despăgubirea victimelor;

Z.

întrucât unele popoare indigene din lume au decis să refuze contactul cu lumea din exterior, trăind în izolare voluntară, nedispunând de capacitatea de a-și apăra drepturile și, prin urmare, fiind deosebit de vulnerabile atunci când le sunt încălcate drepturile; întrucât aceste comunități sunt cele mai vulnerabile de pe planetă, iar existența lor este amenințată, în special de explorarea petrolului, despăduriri, traficul de droguri și infrastructurile aferente;

AA.

întrucât multe dintre popoarele indigene continuă să fie victime ale unor crime, execuții extrajudiciare, mutilări, acte de tortură, violuri, detenții arbitrare, agresiuni fizice, acte de hărțuire și intimidare pentru că și-au apărat dreptul la teritoriile lor ancestrale și la resursele naturale aferente, inclusiv accesul la apă și la alimente, precum și la siturile spirituale și la cimitirele lor sacre;

AB.

întrucât apărătorii drepturilor omului se numără printre agenții centrali și esențiali ai dezvoltării durabile, în special în ceea ce privește consolidarea rezilienței societății, precum și printre actorii fundamentali în cadrul unei guvernanțe democratice integratoare; întrucât acești apărători depun eforturi pentru protejarea atât a drepturilor popoarelor lor, cât și a sustenabilității mediului și a patrimoniului natural al întregii umanități; întrucât apărătorii drepturilor omului și activiștii din grupuri indigene depun eforturi pentru a le permite comunităților lor să participe la procesele politice, la integrarea socială și la emanciparea economică și să își facă auzite vocile în mod democratic și pașnic în țările în care trăiesc și în comunitatea internațională;

AC.

întrucât, în ultimii ani, s-a înregistrat o creștere îngrijorătoare a numărului de omucideri, de atacuri și de alte forme de violență împotriva apărătorilor și a activiștilor din domeniul drepturilor omului, care sunt se numără printre actorii fundamentali ai dezvoltării durabile, în contextul apărării drepturilor popoarelor indigene și ale comunităților locale, a drepturilor privind mediul și a drepturilor de utilizare a terenurilor; întrucât, potrivit ONG-ului Front Line Defenders, dintre cei 312 apărători ai drepturilor omului despre care se presupune că ar fi fost uciși în întreaga lume în 2017, 67 % luptau pentru drepturile popoarelor indigene asupra terenurilor și pentru drepturile privind mediul împotriva proiectelor din industria extractivă; întrucât apărătorii drepturilor omului din grupurile indigene se confruntă adesea cu impunitatea sistematică a autorilor atacurilor îndreptate împotriva lor;

AD.

întrucât, deși apărătoarele indigene ale drepturilor omului joacă un rol esențial pentru protecția femeilor din comunitățile indigene, activitățile lor au fost pedepsite penal, iar ele au fost supuse la diferite forme de violență, inclusiv hărțuire, viol și asasinat;

AE.

întrucât responsabilitatea socială fără caracter obligatoriu a întreprinderilor și mecanismele de reglementare voluntară trebuie mai bine puse în aplicare pentru a proteja comunitățile indigene și locale de încălcarea drepturilor lor umane, a împiedica acapararea terenurilor și a asigura o responsabilitate eficientă a întreprinderilor; întrucât lipsa controlului și a unor mecanisme de responsabilizare constituie un impediment major în calea unor măsuri corective eficiente și adecvate;

AF.

întrucât un număr de investitori și întreprinderi cu sediul în UE, printre mulți alții, sunt implicați în sute de operațiuni de achiziționare de terenuri în Africa, Asia și America Latină, ceea ce, în unele cazuri, a dus la încălcarea drepturilor comunităților indigene și locale; întrucât actori de la nivelul UE pot fi implicați în diferite moduri în încălcări ale drepturilor omului legate de acapararea terenurilor, cum ar fi prin intermediul unor întreprinderi financiare private cu sediul în UE, care finanțează direct sau indirect acapararea de terenuri, sau prin parteneriate public-privat; întrucât, în multe cazuri, multiplele ramificații externe ale acestor actori pot face dificilă identificarea originii lor direct în țările din care provin; întrucât, chiar dacă aceasta poate fi identificată, există în continuare obstacole juridice și practice semnificative în ceea ce privește accesul la justiție și tragerea la răspundere prin intermediul instanțelor UE și ale statelor sale membre, inclusiv ca urmare a limitărilor jurisdicționale în ceea ce privește cauzele care au drept obiect bunuri imobile (inclusiv terenuri și resurse naturale), a constrângerilor severe privind valoarea măsurilor reparatorii disponibile și disponibilitatea asistenței judiciare, precum și din cauza dificultăților de a demonstra răspunderea societății-mamă;

AG.

întrucât majoritatea terenurilor din țările în curs de dezvoltare sunt locuite, motiv pentru care investițiile și reputația întreprinderilor sunt expuse riscurilor de proprietate, iar costurile de exploatare a acestor terenuri cresc în mod semnificativ în cazul în care transferurile de terenuri se realizează într-un context de conflict, fără consimțământul prealabil al comunităților indigene și locale și cu sfidarea drepturilor lor;

AH.

întrucât raportorul special al ONU pentru apărătorii drepturilor omului, Michael Frost, a identificat America Latină drept o regiune problematică, în care „actori guvernamentali și corporativi sunt implicați în asasinarea apărătorilor drepturilor omului în materie de mediu”;

AI.

întrucât obligația de a proteja și de a furniza acces la o cale de atac în temeiul Convenției europene a drepturilor omului se aplică atât activităților extrateritoriale, cât și activităților interne cu impact extrateritorial; întrucât gradul de angajament din partea UE și a statelor sale membre în ceea ce privește obligațiile lor extrateritoriale ar trebui sporit semnificativ;

AJ.

întrucât UE acordă asistență pentru promovarea și protejarea drepturilor omului și a democrației la nivel mondial prin IEDDO, care este complementar celorlalte instrumente de asistență externă ale Uniunii, sprijinul său fiind direcționat în principal prin intermediul organizațiilor societății civile; întrucât, prin mecanismul său protectdefenders.eu, UE oferă rapid asistență apărătorilor drepturilor omului aflați în pericol, vine în întâmpinarea celor mai urgente nevoi ale acestora și îi ajută să își consolideze capacitățile pentru ca ei să-și poată desfășura activitățile pe termen mediu și lung;

AK.

întrucât instituțiile financiare internaționale joacă un rol central în asigurarea faptului că proiectele pe care le finanțează nu conduc sau nu contribuie la încălcări ale drepturilor fundamentale și în domeniul mediului ale popoarelor indigene; întrucât corporațiile multinaționale poartă răspunderea de a se asigura că operațiunile lor și/sau lanțurile lor de aprovizionare nu sunt implicate în încălcări ale drepturilor omului și în domeniul mediului, în special ale drepturilor popoarelor indigene;

AL.

întrucât UE este cel mai mare furnizor de ajutor pentru dezvoltare din lume, din care o mare parte este destinată Africii; întrucât Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și Comisia trebuie să realizeze controale exhaustive ale fondurilor utilizate de beneficiari din țările terțe, acordând o atenție primordială respectului față de drepturile omului în cadrul politicii lor de acordare a ajutoarelor;

AM.

întrucât popoarele indigene din Europa suferă încă din cauza marginalizării, a discriminării și a excluziunii sociale, care trebuie combătute și soluționate printr-o abordare bazată pe drepturi,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

63.

64.

65.

66.

67.

68.

69.

70.

71.

72.

73.

74.

75.

76.

77.

78.

79.

80.

81.

82.

83.

84.

85.

86.

87.

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolele 21, 191, 192, 220 și 221,

—

având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD),

—

având în vedere Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) și Protocolul de la Kyoto la aceasta,

—

având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului,

—

având în vedere Acordul de la Paris, Decizia 1/CP.21, cea de a 21-a Conferință a părților (COP21) la CCONUSC și cea de a 11-a Conferință a părților care servește drept reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto (CMP 11), organizată la Paris, între 30 noiembrie și 11 decembrie 2015,

—

având în vedere cea de a 22-a Conferință a părților (COP22) la CCONUSC și prima Conferință a părților care servește drept reuniune a părților la Acordul de la Paris (CMA1), organizată la Marrakesh, Maroc, în perioada 15-18 noiembrie 2016,

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 octombrie 2016 referitoare la punerea în aplicare a Acordului de la Paris și Conferința ONU din 2016 de la Marrakesh, Maroc, privind schimbările climatice (COP22) (1),

—

având în vedere al cincilea raport de evaluare (AR5) al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), precum și raportul de sinteză al acestuia,

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 octombrie 2017 referitoare la Conferința ONU din 2017 privind schimbările climatice, care va avea loc la Bonn, Germania (COP23) (2),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 iulie 2016 intitulată „Accelerarea tranziției Europei către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon” (COM(2016)0500),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 16 aprilie 2013 intitulată „O strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice” (COM(2013)0216),

—

având în vedere planul de acțiune privind diplomația în domeniul climei din 2015, adoptat de Consiliul Afaceri Externe,

—

având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Externe din 6 martie 2017 și din 19 iunie 2017,

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 22 iunie 2017,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 26 februarie 2018 privind diplomația în domeniul climei,

—

având în vedere comunicarea din iunie 2016 a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) privind strategia globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene și comunicarea comună din 7 iunie 2017 a Comisiei și a SEAE intitulată „O abordare strategică privind reziliența în cadrul acțiunii externe a UE” (JOIN(2017)0021),

—

având în vedere avizul Comitetului European al Regiunilor din 9 februarie 2017 intitulat „Către o nouă strategie a UE de adaptare la schimbările climatice – o abordare integrată” (3),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 26 aprilie 2016 intitulat „Calea de urmat după Acordul de la Paris” (4),

—

având în vedere rezoluția sa din 13 decembrie 2017 referitoare la Raportul anual referitor la punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 ianuarie 2018 referitoare la femei, egalitatea de gen și justiția climatică (6),

—

având în vedere Decizia 36/CP.7 a CCONUSC din 9 noiembrie 2001 privind îmbunătățirea participării femeilor ca reprezentanți ai părților la organismele instituite în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și al Protocolului de la Kyoto,

—

având în vedere studiul efectuat în 2009 de către Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) privind „Migrația, mediul și schimbările climatice: evaluarea dovezilor”,

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2018 referitoare la egalitatea de gen în acordurile comerciale ale UE (7),

—

având în vedere scrisoarea enciclică „Laudato Si” a Sfântului Părinte Papa Francisc despre „ocrotirea casei noastre comune”,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru afaceri externe și ale Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, în temeiul articolului 55 din Regulamentul de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0221/2018),

A.

întrucât efectele schimbărilor climatice afectează din ce în ce mai grav diferitele aspecte ale vieții umane, precum și oportunitățile în materie de dezvoltare, ordinea geopolitică și stabilitatea la nivel mondial; întrucât cei care dispun de resurse mai reduse pentru adaptarea la schimbările climatice vor resimți cel mai acut impactul acestora; întrucât diplomația în domeniul climei poate fi înțeleasă ca o formă specifică de politică externă menită să promoveze acțiunile climatice, prin stabilirea de contacte cu alți actori, cooperarea privind chestiunile climatice specifice, dezvoltarea de parteneriate strategice și consolidarea relațiilor dintre actorii statali și nestatali, inclusiv actorii care generează o mare parte din poluarea mondială, contribuind astfel la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, precum și la intensificarea acțiunilor climatice și la întărirea relațiilor diplomatice ale Uniunii;

B.

întrucât printre efectele schimbărilor climatice se numără creșterea nivelului oceanelor, creșterea temperaturii și acidificarea acestora, pierderea biodiversității și intensificarea fenomenelor climatice extreme; întrucât primele victime ale acestor dereglări sunt statele și populațiile cele mai vulnerabile, în special persoanele care locuiesc în zone insulare; întrucât schimbările climatice au un impact social și cultural deosebit de grav asupra comunităților indigene, care nu doar contribuie în mică măsură la producerea emisiilor de CO2, ci, de fapt, joacă un rol activ și vital în protejarea ecosistemelor în care trăiesc, atenuând astfel efectele schimbărilor climatice;

C.

întrucât UE joacă un rol esențial în ceea ce privește acțiunile în domeniul climatic și și-a demonstrat rolul de lider în negocierile internaționale în domeniul climei; întrucât UE a recurs la diplomația în domeniul climei, element esențial al dezvoltării durabile și al măsurilor de prevenire a amenințărilor legate de climă, pentru a crea alianțe strategice cu părțile interesate relevante cu scopul de a combate împreună cu acestea schimbările climatice;

D.

întrucât diplomația în domeniul climei utilizată de UE a contribuit la încheierea Acordului de la Paris și, de atunci, abordarea UE în materie de diplomație în domeniul climei a fost extinsă; întrucât politica privind schimbările climatice a fost integrată în politica externă și de securitate în cadrul Strategiei globale a UE, iar legătura dintre domenii precum energia și clima, securitatea și adaptarea la schimbările climatice și migrația a fost consolidată;

E.

întrucât responsabilitatea pentru desfășurarea pe termen lung a unor acțiuni sustenabile în domeniul climei nu poate fi pusă pe seama persoanelor și a alegerilor acestora în calitate de consumatori; întrucât o politică în domeniul climei bazată pe drepturile omului ar trebui să precizeze faptul că responsabilitatea pentru crearea unor societăți sustenabile le revine în primul rând politicienilor, deoarece aceștia dispun de mijloacele necesare pentru a elabora politici sustenabile din punctul de vedere al climei;

F.

întrucât schimbările climatice și amenințările la adresa securității sunt legate între ele și au un caracter transnațional, impunând o diplomație în domeniul climei care vizează, între altele, punerea în aplicare deplină a angajamentelor din Acordul de la Paris; întrucât o serie de studii au descoperit legături indirecte între schimbările climatice, dezastrele naturale și izbucnirea conflictelor armate, și întrucât schimbările climatice pot fi considerate un „factor de multiplicare a amenințărilor”, care are capacitatea de a amplifica tensiunile sociale existente; întrucât consecințele negative pe termen lung ale schimbărilor climatice ar putea conduce la o creștere a tensiunilor politice, atât în interiorul, cât și în afara frontierelor naționale și, prin urmare, riscă să fie un element de criză și să exercite presiune asupra relațiilor internaționale ca atare;

G.

întrucât schimbările climatice au un impact direct și indirect asupra migrației, determinând tot mai multe persoane să se deplaseze din zonele vulnerabile în zone mai viabile din țările lor sau din străinătate, pentru a-și reconstrui viața;

H.

întrucât în Rezoluția Parlamentului din 4 octombrie 2017 referitoare la Conferința ONU din 2017 privind schimbările climatice, care a avut loc la Bonn, Germania (COP23), se recunosc natura și amploarea strămutărilor determinate de schimbările climatice și ale migrației determinate de catastrofele cauzate de încălzirea globală; întrucât, potrivit mai multor studii și rapoarte importante și bine documentate, cum ar fi cele ale Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) și ale Băncii Mondiale, dacă nu se depun eforturi serioase, numărul migranților, precum și al persoanelor strămutate în interiorul țării, determinate de schimbările de mediu ar putea, în cel mai rău caz, să ajungă la 200 de milioane până în 2050, mulți dintre aceștia trăind în prezent în zone de coastă sau putând fi migranți interni în Africa Subsahariană, Asia de Sud și America Latină;

I.

întrucât persoanele care migrează din motive de mediu nu beneficiază nici de statutul de refugiați, nici de protecția acordată acestora din urmă la nivel internațional, ei nefiind recunoscuți de Convenția de la Geneva din 1951;

J.

întrucât, drept contribuție la realizarea unei economii cu zero emisii nete de carbon, Comisia a stabilit ca obiective pentru politica energetică a Uniunii promovarea eficienței energetice și transformarea UE în lider mondial în domeniul surselor regenerabile de energie;

K.

întrucât diplomația UE în domeniul climei trebuie să încurajeze proiecte de gestionare a riscurilor, să influențeze opinia publică, să încurajeze cooperarea politică și economică pentru a combate schimbările climatice și să promoveze o economie cu emisii reduse de carbon;

L.

întrucât diplomația UE în domeniul climei ar trebui să genereze un model de ajustare proactivă, care să încurajeze interacțiunea dintre politicile menite să combată schimbările climatice; întrucât instituționalizarea politicilor de combatere a schimbărilor climatice ar însemna o sensibilizare mai mare a publicului și ar trebui să determine o consolidare a voinței politice;

M.

întrucât problema penuriei resurselor de apă se află la originea unui număr tot mai mare de conflicte între comunități; întrucât aceste resurse sunt adesea utilizate în mod nesustenabil pentru producții agricole intensive și industriale în contexte deja instabile;

N.

întrucât, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale, lupta împotriva schimbărilor climatice ar trebui să devină o prioritate strategică în toate dialogurile și inițiativele diplomatice bazate pe principiile drepturilor omului; întrucât Parlamentul a contribuit în mod activ la acest proces și a folosit atât competența sa legislativă, cât și influența sa politică, pentru a continua să integreze schimbările climatice în acțiunile de dezvoltare și în portofoliul de ajutor, precum și în alte câteva politici ale UE, cum ar fi cele privind investițiile, agricultura, pescuitul, energia, transporturile, cercetarea și comerțul;

O.

întrucât toate sursele de discriminare și vulnerabilitate bazate pe gen, rasă, origine etnică, clasă, sărăcie, abilități, origine indigenă, vârstă, amplasare geografică și discriminarea tradițională și instituțională se combină în mod transversal pentru a împiedica accesul la resurse și la mijloacele necesare pentru a face față transformărilor dramatice cum sunt schimbările climatice;

P.

întrucât există o legătură strânsă între schimbările climatice și despăduririle cauzate de acapararea terenurilor, extracția de combustibili fosili și agricultura intensivă;

Q.

întrucât proporția femeilor implicate în luarea deciziilor politice și în acțiuni diplomatice, în special în negocierile privind schimbările climatice, este încă nesatisfăcătoare, și întrucât progresele realizate în acest sens sunt mărunte sau inexistente; întrucât femeile reprezintă numai 12 %-15 % dintre șefii de delegații și circa 30 % din totalul delegaților;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

—

având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (12543/2017),

—

având în vedere Acordul de parteneriat cuprinzător și consolidat dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte (12548/2017),

—

având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolul 37 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu articolul 91, cu articolul 100 alineatul (2), cu articolele 207 și 209, cu articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a), cu articolul 218 alineatul (7) și cu articolul 218 alineatul (8) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0422/2017),

—

având în vedere rezoluțiile sale relevante referitoare la relațiile UE-Armenia,

—

având în vedere rezoluția sa din 13 decembrie 2017 referitoare la Raportul anual referitor la punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune (1);

—

având în vedere Declarațiile comune ale Summiturilor Parteneriatului Estic, în special cea din 2017, de la Bruxelles,

—

având în vedere comunicările comune ale Comisiei și ale Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) privind Politica europeană de vecinătate (PEV), în special Raportul din 18 mai 2017 privind punerea în aplicare a reexaminării PEV (JOIN(2017)0018) și documentul de lucru comun din 9 iunie 2017, intitulat „Parteneriatul estic – 20 de obiective pentru 2020: concentrarea pe prioritățile-cheie și rezultatele concrete” (SWD(2017)0300), precum și comunicarea din 2016 privind „O strategie globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene”,

—

având în vedere rezoluțiile sale anterioare referitoare la situația din vecinătatea estică și, în special, recomandarea sa din 15 noiembrie 2017 adresată Consiliului, Comisiei și SEAE privind Parteneriatul estic, în perioada premergătoare reuniunii la nivel înalt din noiembrie 2017 (2), precum și rezoluția sa din 15 aprilie 2015 referitoare la centenarul Genocidului armean (3),

—

având în vedere rezoluția sa legislativă din 4 iulie 2018 (4) referitoare la proiectul de decizie,

—

având în vedere prioritățile Parteneriatului dintre Uniunea Europeană și Armenia, semnat la 21 februarie 2018,

—

având în vedere articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

—

având în vedere articolul 99 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A8-0179/2018),

A.

întrucât cadrul actual privind relațiile dintre Armenia și Uniunea Europeană este reglementat de Acordul de parteneriat și cooperare din 1996 care a intrat în vigoare în 1999 și care urmează să fie înlocuit prin acest acord de parteneriat cuprinzător și consolidat (APCC);

B.

întrucât, prin Parteneriatul estic, UE și Armenia și-au întemeiat relațiile pe un angajament comun față de dreptul internațional și valorile fundamentale, inclusiv democrația, statul de drept și buna guvernare, respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;

C.

întrucât rămân preocupări în legătură cu deplina respectare de către Armenia a unora dintre valorile fundamentale menționate anterior, în special în ceea ce privește democrația și statul de drept care sunt subminate de corupție, de cumpărarea voturilor, de criminalitatea organizată și de controlul oligarhic abuziv;

D.

întrucât localizarea geografică a Armeniei între Europa, Asia Centrală și Orientul Mijlociu și puterile regionale învecinate, în special Rusia, Iran și Turcia, este atât strategică, cât și problematică; întrucât nerecunoașterea de către anumite părți a tragediilor din trecut – în special genocidul împotriva armenilor, prezența trupelor străine în Armenia, precum și conflictele prelungite din Caucazul de Sud, care afectează și Azerbaidjan și Georgia – reprezintă o amenințare majoră la adresa securității și stabilității regionale a tuturor partenerilor; întrucât conflictul din Nagorno-Karabah poate fi soluționat numai pe cale pașnică, în conformitate cu principiile fundamentale ale OSCE din 2009, îndeosebi prin eforturile și propunerile copreședinților Grupului de la Minsk din cadrul OSCE;

E.

întrucât UE este principalul partener comercial al Armeniei și cel mai important donator; întrucât Armenia este, de asemenea, membră a Uniunii Economice Eurasiatice, demonstrând astfel că Uniunea Europeană nu impune partenerilor săi cerința prealabilă de a alege aprofundarea relațiilor cu UE în detrimentul relațiilor lor cu terții, chiar dacă anumite oportunități – cum ar fi o zonă de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare cu EU – nu puteau fi realizate în acest context;

F.

întrucât noul acord stabilește un nou temei juridic pentru a revigora dialogul politic și a extinde sfera cooperării economice, precum și cooperarea în sectoare cum ar fi energia, transportul, infrastructura și mediul; întrucât se așteaptă ca aceste dispoziții să aibă un impact pozitiv asupra Armeniei în ceea ce privește promovarea unor standarde democratice, creșterea economică și dezvoltarea durabilă; întrucât asemenea perspective sunt deosebit de importante pentru tinerii din Armenia, inclusiv printr-o îmbunătățire a educației și creșterea oportunităților de angajare; întrucât atât cetățenii UE, cât și cei armeni beneficiază de pe urma unei cooperări sporite;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

—

având în vedere proiectul de decizie a Consiliului (10209/1/2012),

—

având în vedere Acordul de parteneriat și cooperare între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Irak, pe de altă parte (1),

—

având în vedere cererea de aprobare prezentată de Consiliu în conformitate cu articolele 91, 100, 207 și 209 și articolul 218 alineatul (6) al doilea paragraf litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (C8-0038/2018),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 ianuarie 2013 referitoare la Acordul de parteneriat și cooperare dintre UE și Irak (2),

—

având în vedere comunicarea comună a vicepreședintelui Comisiei / Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) și a Comisiei din 8 ianuarie 2018, prin care se stabilesc elementele unei strategii a UE pentru Irak,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 22 ianuarie 2018 de instituire a unei noi strategii privind Irakul,

—

având în vedere programul indicativ multianual al Comisiei pentru Irak (2014-2017),

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 februarie 2016 referitoare la uciderea sistematică în masă a minorităților religioase de către așa-numita grupare ISIS/Daesh (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 27 octombrie 2016 referitoare la situația din nordul Irakului/Mosul (4),

—

având în vedere Rezoluțiile 2367 (2017) și 2379 (2017), adoptate de Consiliul de Securitate al ONU la 14 iulie 2017 și 21 septembrie 2017,

—

având în vedere rezoluția sa legislativă din 4 iulie 2018 (5) referitoare la proiectul de decizie,

—

având în vedere articolul 99 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0224/2018),

A.

întrucât Europa și Irak sunt legate de mii de ani de influențe culturale reciproce și de o istorie comună;

B.

întrucât Irakul a fost devastat timp de decenii de conducerea dictatorială a lui Saddam Hussein, care a declanșat războaie de agresiune împotriva Iranului, în 1980 și a Kuweitului, în 1990, de sancțiuni care au paralizat țara și de un conflict intern după invazia organizată de Statele Unite în 2003, inclusiv de violențele interconfesionale și separatismul kurd, precum și de terorismul jihadist al Daesh; întrucât toți acești factori explică amploarea provocărilor cu care se confruntă Irakul în eforturile sale de a realiza progrese în vederea unei mai bune guvernanțe, a progresului economic și a reconcilierii naționale;

C.

întrucât UE și-a reafirmat angajamentul de a construi un parteneriat solid cu Irakul, bazat pe Acordul de parteneriat și cooperare, și de a sprijini autoritățile irakiene pe tot parcursul tranziției către democrație și al procesului de reconstrucție, combătând, în același timp, cauzele profunde ale instabilității politice, sociale și economice; întrucât costul eforturilor de reconstrucție a fost estimat la 88 de miliarde USD;

D.

întrucât statele membre ale UE implicate în războiul din 2003 și Uniunea, în ansamblul său, au o responsabilitate deosebită de a sprijini populația Irakului și eforturile de a asigura pacea și stabilitatea în această țară;

E.

întrucât, la 12 mai 2018, au avut loc alegeri parlamentare; întrucât, în regiunea confruntată cu restricțiile regimurilor și practicilor autoritare, Irakul constituie unul dintre puținele exemple de mediu politic competitiv, inclusiv de sistem pluripartit și de mass-media relativ liberă; întrucât forțele politice din țară par să înțeleagă necesitatea de a forma alianțe interconfesionale pentru a spori legitimitatea și stabilitatea sistemului; întrucât organizarea unor alegeri veritabile și competitive este de o importanță fundamentală pentru consolidarea democrației în Irak; întrucât participarea deplină a tuturor părților societății irakiene va reprezenta un pas important spre o democrație favorabilă incluziunii și un sentiment comun de apartenență la națiune;

F.

întrucât situația securității trebuie îmbunătățită semnificativ pentru a promova stabilizarea, reconcilierea, o guvernanță favorabilă incluziunii și progresul economic și social în această țară, atât la nivel național, cât și local; întrucât responsabilitatea pentru crimele comise de toate părțile este necesară pentru a se ajunge la reconciliere; întrucât UE oferă asistență pentru reforma sectorului securității din Irak prin intermediul misiunii Uniunii Europene de consiliere; întrucât Misiunea ONU de asistență pentru Irak (UNAMI) este prezentă în țară din 2003 și a desfășurat activități importante în ceea ce privește promovarea dialogului politic favorabil incluziunii și a reconcilierii naționale; întrucât NATO continuă să desfășoare în Irak activități legate de inițiativa privind consolidarea capacităților, care se concentrează asupra combaterii dispozitivelor explozive improvizate, eliminării dispozitivelor explozive, deminării, planificării civile-militare, întreținerii echipamentelor din epoca sovietică, medicinei militare și reformei instituțiilor de securitate irakiene;

G.

întrucât Irakul se confruntă cu provocări în materie de guvernanță în ceea ce privește consolidarea capacităților instituționale și administrative și a statului de drept, asigurarea respectării legii și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor femeilor și a tuturor minoritățile etnice și religioase;

H.

întrucât este important să fie combătute șomajul și excluziunea socială, în special în rândul tinerilor, pentru ca aceștia să nu se radicalizeze și să nu fie recrutați ușor de organizațiile teroriste sau de alte organizații criminale;

I.

întrucât Serviciul irakian de combatere a terorismului, actorul principal în eliberarea orașului Mosul, a suferit pierderi grele și trebuie să primească o recunoaștere și un sprijin adecvate în vederea întăririi capacităților de recrutare și pentru a reveni la efective echitabile și sustenabile;

J.

întrucât autoritățile irakiene ar trebui să considere veniturile petroliere ale țării ca o oportunitate și un instrument pentru o reconstrucție socială și economică sustenabilă, de care să beneficieze întreaga societate irakiană, în loc să distribuie aceste venituri pe bază de clientelism; întrucât, în regiunea autonomă Kurdistan din Irak, se găsesc importante zăcăminte de petrol; întrucât este necesar să se normalizeze relațiile dintre guvernul central de la Bagdad și guvernul regional kurd al regiunii autonome Kurdistan din Irak, în conformitate cu prevederile Constituției;

K.

întrucât Irakul este un mozaic de comunități, adesea în concurență pentru putere și pentru controlul asupra resurselor naționale; întrucât mii de cetățeni irakieni, aparținând inclusiv comunităților minoritare, în special femei și fete, au fost exterminați în mod inuman sau luați în sclavie de către Daesh prin acte ce constituie crime de război și crime împotriva umanității; întrucât grupările teroriste și extremiste pot să profite în continuare cu ușurință de tensiunile interconfesionale și locale; întrucât, în 2003, în Irak trăiau peste 1,5 milioane de cetățeni irakieni creștini (caldeeni, siriaci, asirieni și membri ai altor minorități creștine) și întrucât aceștia constituie o populație autohtonă veche, foarte expusă persecuțiilor și exilului; întrucât milioane de cetățeni irakieni, inclusiv creștini, au fost forțați să fugă din calea violențelor, fie părăsindu-și țara definitiv, fie fiind strămutați în interiorul granițelor acesteia; întrucât kurzii constituie o minoritate semnificativă a populației din Irak, majoritatea acestora trăind în regiunea autonomă Kurdistan din Irak;

L.

întrucât Daesh, Al-Qaida și alte organizații teroriste similare sunt inspirate de versiunea extremă a salafismului/wahhabismului; întrucât, în ciuda înfrângerii militare și teritoriale a Daesh, amenințarea pe care o reprezintă această ideologie trebuie încă să fie combătută prin îmbunătățirea guvernanței, a educației, a prestării de servicii, a eforturilor de deradicalizare și prin participarea deplină a comunității sunnite din Irak la procesul politic;

M.

întrucât, până în prezent, într-o țară care are o populație de 26 de milioane de locuitori, 11 milioane de persoane au nevoie de ajutor umanitar, peste trei milioane de irakieni au fost strămutați în interiorul țării, mulți dintre aceștia trăind în regiunea Kurdistan din Irak, iar 246 000 de persoane sunt refugiați din Siria; întrucât acordarea de sprijin economic persoanelor strămutate în interiorul țării pentru ca acestea să dispună din nou de mijloace de subzistență este esențială pentru întoarcerea lor;

N.

întrucât înfrângerea teritorială a Daesh este rezultatul eforturilor forțelor armate irakiene susținute de coaliția internațională împotriva Daesh, precum și ale diverselor unități de mobilizare populară, Peshmerga și ale altor forțe aliate; întrucât, în pofida înfrângerii teritoriale a Daesh în Irak, amenințarea jihadistă continuă să existe și periclitează consolidarea stabilității și a securității în țară, în special de-a lungul frontierei siriene; întrucât pentru reconstrucția țării și integrarea societății irakiene este necesar să se depășească diferențele bazate pe criterii religioase, să se dizolve unitățile de mobilizare populară, iar membrii acestora să fie integrați în conformitate cu necesitățile statului, lucru fără de care nu va fi posibilă realizarea unui stat funcțional bazat pe democrație și pluralism; întrucât, în 2016, parlamentul irakian a adoptat o lege care a transformat efectiv diferitele grupări de miliții într-o componentă permanentă a forțelor de securitate ale Irakului; întrucât un stat irakian unit, pluralist și democratic este o condiție prealabilă pentru stabilitatea și dezvoltarea țării și a cetățenilor săi,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 octombrie 2017 referitoare la eradicarea practicii de căsătorie a copiilor (1),

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, în special articolul 16, și toate celelalte tratate și instrumente ale ONU privind drepturile omului,

—

având în vedere articolul 23 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice,

—

având în vedere articolul 10 alineatul (1) din Pactul internațional privind drepturile economice, sociale și culturale,

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 20 noiembrie 1989, și cele patru principii fundamentale ale sale privind nediscriminarea (articolul 2), interesul superior al copilului (articolul 3), supraviețuirea, dezvoltarea și protecția (articolul 6) și participarea (articolul 12), precum și Rezoluția sa din 27 noiembrie 2014 referitoare la cea de a 25-a aniversare a Convenției ONU privind drepturile copilului (2),

—

având în vedere articolul 16 din Convenția Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei,

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind consimțământul pentru căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și înregistrarea căsătoriilor,

—

având în vedere rezoluțiile Adunării Generale a ONU din 18 decembrie 2014 și 19 decembrie 2016 privind căsătoriile între copii, timpurii și forțate,

—

având în vedere Rezoluția nr. 29/8 a Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU din 2 iulie 2015 privind consolidarea eforturilor de prevenire și combatere a căsătoriilor între copii, a căsătoriilor timpurii și a căsătoriilor forțate, Rezoluția nr. 24/23 din 9 octombrie 2013 privind consolidarea eforturilor de prevenire și combatere a căsătoriilor între copii, a căsătoriilor timpurii și a căsătoriilor forțate: provocări, realizări, bune practici și lacune în punerea în aplicare, și Rezoluția nr. 35/16 din 22 iunie 2017 privind căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate în contexte umanitare,

—

având în vedere poziția adoptată în iunie 2015 la Johannesburg (Africa de Sud) de Conferința șefilor de stat și de guvern ai Uniunii Africane privind căsătoria între copii,

—

având în vedere Observația generală comună a Comisiei africane pentru drepturile omului și ale popoarelor (ACHPR) și a Comitetului african de experți privind drepturile și binele copilului (ACERWC) privind eradicarea căsătoriilor între copii,

—

având în vedere articolele 32, 37 și 59 alineatul (4) din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul),

—

având în vedere Raportul Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) din 2012 intitulat „Căsătoriți prea devreme – eradicarea practicii de căsătorie a copiilor”,

—

având în vedere articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 9,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 26 octombrie 2015 privind Planul de acțiune pentru egalitatea de gen 2016-2020,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 3 aprilie 2017 privind promovarea și protecția drepturilor copiilor,

—

având în vedere principiile fundamentale consacrate în Comunicarea Serviciului European de Acțiune Externă din 2016 privind o strategie globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene,

—

având în vedere Cadrul strategic și Planul de acțiune ale UE privind drepturile omului și democrația, adoptate de Consiliu la 25 iunie 2012 (3), Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația pentru perioada 2015-2019, adoptat de Consiliu la 20 iulie 2015 (4), și documentul de lucru comun al serviciilor Comisiei și al Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 27 iunie 2017 intitulat „Planul de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația (2015-2019): evaluare la jumătatea perioadei, iunie 2017” (SWD(2017)0254),

—

având în vedere Orientările revizuite ale UE pentru promovarea și protecția drepturilor copilului din 6 martie 2017 intitulate „Să nu lăsăm niciun copil în urmă”,

—

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea din 7 iunie 2017, care subliniază angajamentul Uniunii Europene față de integrarea drepturilor omului și a egalității de gen, în conformitate cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0187/2018),

A.

întrucât căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, în special a drepturilor femeilor, inclusiv a dreptului la egalitate, autonomie și integritate corporală, la acces la educație și la nediscriminare și neexploatare și reprezintă o problemă care există nu doar în țările terțe, ci poate apărea și în anumite state membre; întrucât eradicarea acestor practici reprezintă una dintre prioritățile acțiunii externe a UE în domeniul promovării drepturilor femeilor și a drepturilor omului; întrucât diferite carte și legi internaționale interzic căsătoria între minori, cum ar fi Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și protocoalele opționale la aceasta; întrucât căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate au efecte extrem de negative asupra sănătății fizice și mentale și asupra dezvoltării personale a celor implicați și a copiilor rezultați din aceste căsătorii și, prin urmare, asupra societății în ansamblu; întrucât căsătoria între copii este o formă de căsătorie forțată, deoarece copiii nu sunt, prin natura lor, în măsură să își dea pe deplin, în mod liber și în cunoștință de cauză consimțământul cu privire la căsătoria lor sau la momentul când aceasta are loc; întrucât copiii reprezintă o parte a unui grup deosebit de vulnerabil;

B.

întrucât UE s-a angajat să promoveze drepturile copilului și întrucât căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate reprezintă încălcări ale acestor drepturi; întrucât UE își exprimă angajamentul față de protejarea și promovarea deplină a drepturilor copilului în cadrul politicii sale externe;

C.

întrucât căsătoria nu este legal încheiată fără consimțământul deplin și liber al ambelor părți și nici dacă este încheiată de o persoană care nu are vârsta minimă pentru căsătorie;

D.

întrucât căsătoriile între copii constituie o problemă la nivel mondial, care transcende țări, culturi și religii; întrucât se pot întâlni fete foarte tinere căsătorite în toate regiunile lumii, din Orientul Mijlociu până în America Latină, din Asia până în Europa și din Africa până în America de Nord; întrucât căsătoriile între copii îi afectează, de asemenea, pe băieți, însă într-o măsură mult mai mică decât pe fete;

E.

întrucât, până în prezent, peste 750 de milioane de femei s-au căsătorit înainte de a împlini vârsta de 18 ani, iar dintre acestea, 250 de milioane s-au căsătorit înainte de a împlini 15 ani; întrucât, în prezent, există aproximativ 40 de milioane de fete cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani care sunt căsătorite sau care trăiesc în concubinaj; întrucât în fiecare an se mai căsătoresc încă aproximativ 15 milioane de fete înainte de a împlini 18 ani, dintre care 4 milioane se căsătoresc înainte de vârsta de 15 ani; întrucât 156 de milioane de băieți s-au căsătorit înainte de a împlini vârsta de 18 ani, iar dintre aceștia, 25 de milioane s-au căsătorit înainte de a împlini 15 ani; întrucât căsătoriile între copii, timpurii și forțate sunt mai des întâlnite în regiunile sărace și slab dezvoltate; întrucât numărul căsătoriilor între copii, timpurii și forțate crește odată cu creșterea populației mondiale; întrucât un raport recent al UNICEF estimează că, în 2050, circa 1,2 miliarde de fete se vor fi căsătorit înainte de a împlini 18 ani; întrucât nouă din 10 țări cu cele mai ridicate rate de căsătorii între copii sunt clasificate drept state fragile;

F.

întrucât cauzele principale ale căsătoriilor între copii sunt, în general, sărăcia, lipsa educației, inegalitatea de gen și stereotipurile adânc înrădăcinate, percepția potrivit căreia căsătoria le va oferi „protecție”, onoarea familiei și lipsa unei protecții efective a drepturilor băieților și fetelor, precum și practicile, percepțiile și obiceiurile dăunătoare și normele discriminatorii; întrucât acești factori sunt adesea agravați de accesul limitat la o educație de calitate și la oportunități de angajare, precum și de anumite norme sociale înrădăcinate privind căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate;

G.

întrucât căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate prezintă un risc ridicat de sarcini precoce și nedorite, generează rate crescute ale mortalității materne și infantile, sunt asociate unui recurs rar la planificarea familială, unor sarcini nedorite cu riscuri ridicate și unui acces insuficient sau inexistent la informații privind sănătatea sexuală și reproductivă și echivalează, în general, cu renunțarea la studii în cazul fetelor; întrucât unele țări le interzic fetelor însărcinate și tinerelor mame să revină în sala de clasă; întrucât căsătoriile între copii pot implica, de asemenea, munca forțată, sclavia și prostituția;

H.

întrucât, deși Convenția ONU cu privire la drepturile copilului subliniază importanța măsurilor care încurajează frecventarea regulată a școlii, numeroase fete nu se află în nicio formă de învățământ din cauza unui număr mare de factori, de exemplu, deoarece școlile sunt inaccesibile sau costisitoare; întrucât căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate au un impact devastator disproporționat și consecințe asupra întregii vieți pentru victime și le privează adeseori pe persoanele vizate de posibilitatea de a-și continua studiile deoarece fetele tind să abandoneze școala în timpul perioadei de pregătire care precedă căsătoria sau la scurt timp după aceasta; întrucât educația, inclusiv educația sexuală, reprezintă un mijloc eficace de prevenire a căsătoriilor între copii, a căsătoriilor timpurii și a căsătoriilor forțate, deoarece accesul la educație și formare contribuie la emancipare, la oportunități de angajare și promovează libertatea de a alege, dreptul la autodeterminare și participarea activă la societate, permițându-le persoanelor să se elibereze de orice formă de control care le-ar aduce atingere drepturilor de care beneficiază, fără de care situația economică, juridică, sanitară și socială a femeilor și a fetelor, precum și dezvoltarea societății în ansamblul său continuă să fie afectate;

I.

întrucât, în fiecare an, 17 milioane de minori au un copil, fapt care îi obligă să-și asume responsabilități specifice adulților și care le pune în pericol sănătatea, educația și perspectivele economice; întrucât căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate expun fetele la maternități timpurii, care implică riscuri și dificultăți considerabile în timpul sarcinii și la naștere, în special din cauza accesului extrem de insuficient sau inexistent la îngrijire medicală, inclusiv la centre medicale de calitate, cauzând adeseori mortalitate și morbiditate maternă; întrucât riscul contractării unor infecții transmisibile, inclusiv HIV, este mai ridicat; întrucât complicațiile în timpul sarcinii și la naștere sunt cauza principală a deceselor înregistrate în rândul fetelor cu vârsta între 15 și 19 ani din țările cu venituri reduse și medii; întrucât rata mortalității copiilor născuți de mame adolescente este cu aproximativ 50 % mai mare, iar acești copii prezintă un risc mai ridicat de a avea probleme de dezvoltare fizică și cognitivă; întrucât sarcinile timpurii și frecvente pot cauza o serie de complicații medicale pe termen lung și chiar decesul;

J.

întrucât căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate reprezintă o încălcare a drepturilor copilului și o formă de violență împotriva fetelor și băieților și, din această perspectivă, statele au obligația de a investiga acuzațiile, de a îi pedepsi pe cei vinovați și de a oferi despăgubiri victimelor, care sunt, cu precădere, femei și fete; întrucât aceste căsătorii trebuie condamnate și nu pot fi justificate de niciun motiv cultural sau religios; întrucât căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate cresc riscul de violență bazată pe gen și se află deseori la originea violenței domestice, a violenței în cuplu și a abuzurilor sexuale, fizice, psihologice, emoționale și financiare, precum și a altor practici dăunătoare pentru fete și femei, cum ar fi mutilarea genitală a femeilor și așa-numitele „crime de onoare”, mărind totodată riscul ca femeile și fetele să fie expuse discriminării și violenței bazate pe gen pe parcursul vieții;

K.

întrucât numărul căsătoriilor între copii, al căsătoriilor timpurii și al căsătoriilor forțate crește considerabil în situațiile de instabilitate, conflict armat și catastrofe naturale și umanitare, în timpul cărora accesul la îngrijiri medicale și psihologice sau la educație, precum și posibilitățile de subzistență lipsesc adesea, iar rețelele și rutinele sociale sunt perturbate; întrucât, în cursul crizelor migratorii recente, unii părinți, preocupați să își protejeze copiii, în special fiicele, de agresiuni sexuale sau deoarece ele sunt considerate o povară financiară pentru familiile lor, ajung la concluzia că nu au nicio altă opțiune decât să le mărite înainte să fi împlinit 18 ani, considerând că aceasta ar putea fi o cale de a scăpa de sărăcie;

L.

întrucât Convenția de la Istanbul clasifică căsătoriile forțate drept o formă de violență împotriva femeilor și solicită ca actul de a forța un copil să încheie o căsătorie și practica prin care copiii sunt ademeniți în străinătate pentru a fi constrânși să încheie o căsătorie să fie incriminate; întrucât lipsa accesului victimelor la asistență juridică, medicală și socială poate exacerba această problemă; întrucât 11 state membre ale UE nu au ratificat încă această convenție;

M.

întrucât natura căsătoriilor între copii, a căsătoriilor timpurii sau a căsătoriilor forțate implică faptul că multe cazuri rămân adesea neraportate, cazurile de abuz depășind frontierele internaționale și barierele culturale, și pot reprezenta chiar o formă de trafic de ființe umane, conducând la sclavie, exploatare și/sau control;

N.

întrucât, în iulie 2014, a avut loc la Londra primul Summit al fetelor, care a urmărit mobilizarea eforturilor naționale și internaționale de a pune capăt mutilării genitale feminine, căsătoriilor între copii, căsătoriilor timpurii și căsătoriilor forțate în decurs de o generație;

O.

întrucât unul dintre obiectivele Planului de acțiune al UE pentru egalitatea de gen 2016-2020 este prevenirea și luarea de măsuri în legătură cu toate formele de violență împotriva fetelor și femeilor, inclusiv căsătoriile între copii, căsătoriile timpurii și căsătoriile forțate;

P.

întrucât căsătoria între copii va implica costuri de mii de miliarde de dolari pentru țările în curs de dezvoltare până în 2030 (5);

Q.

întrucât fenomenul căsătoriilor între copii și al căsătoriilor timpurii reprezintă în continuare un subiect tabu și trebuie abordat în mod public pentru a pune capăt suferinței zilnice a fetelor și adolescentelor și încălcării continue a drepturilor omului; întrucât acest lucru se poate face prin sprijinirea și diseminarea activității jurnaliștilor, artiștilor, fotografilor și activiștilor care se ocupă de problema căsătoriilor timpurii,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

—

având în vedere Recomandarea Comisiei 2003/361/CE din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 februarie 2011 intitulată „Revizuirea «Small Business Act» pentru Europa” (COM(2011)0078) și Rezoluția Parlamentului European din 12 mai 2011 pe această temă (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2012 intitulată „Întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri): competitivitate și oportunități de afaceri” (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 septembrie 2015 referitoare la întreprinderile familiale din Europa (4),

—

având în vedere hotărârea din 15 septembrie 2016 a Tribunalului Curții de Justiție a Uniunii Europene,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 22 noiembrie 2016 intitulată „Viitorii lideri ai Europei: inițiativa privind întreprinderile nou-înființate și extinderea acestora” (COM(2016)0733);

—

având în vedere întrebarea adresată Comisiei privind definiția IMM-urilor (O-000050/2018 – B8-0031/2018),

—

având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru industrie, cercetare și energie,

—

având în vedere articolul 128 și articolul 123 alineatele (2) – (8) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât cele 23 de milioane de IMM-uri din UE, care reprezintă aproximativ 99 % din totalul întreprinderilor, dau de lucru la aproape două treimi dintre persoanele cu drept de muncă din Europa și asigură peste 90 de milioane de locuri de muncă, generând o valoare adăugată de ordinul a 3,9 mii de miliarde EUR; întrucât ele au o contribuție esențială la creșterea economică, coeziunea socială și crearea de locuri de muncă, fiind vectori esențiali în contextul tranziției energetice, al combaterii schimbărilor climatice și pentru competitivitatea UE în domeniul tehnologiei ecologice, și totodată o sursă majoră de inovații în UE;