27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/2

P8_TA(2018)0243

Situația pescuitului recreativ în Uniunea Europeană

Rezoluția Parlamentului European din 12 iunie 2018 referitoare la situația pescuitului recreativ în Uniunea Europeană (2017/2120(INI))

(2020/C 28/02)

Parlamentul European,

—	având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 43,

—	având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2017 referitoare la promovarea coeziunii și a dezvoltării în regiunile ultraperiferice ale Uniunii: aplicarea articolului 349 din TFUE (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1954/2003 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2371/2002 și (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului și a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2115/2005, (CE) nr. 2166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1098/2007, (CE) nr. 1300/2008, (CE) nr. 1342/2008 și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2847/93, (CE) nr. 1627/94 și (CE) nr. 1966/2006 (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1198/2006 și (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului și a Regulamentului (UE) nr. 1255/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (4), în special articolul 77,

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/1004 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 privind instituirea unui cadru al Uniunii pentru colectarea, gestionarea și utilizarea datelor din sectorul pescuitului și sprijinirea consultanței științifice cu privire la politica comună în domeniul pescuitului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 199/2008 al Consiliului (5), în special articolul 5,

—	având în vedere studiul de cercetare intitulat „Pescuitul recreativ marin și pescuitul de semi-subzistență - valoarea acestora și impactul lor asupra stocurilor de pește”, publicat de Departamentul tematic pentru politici structurale și de coeziune în iulie 2017,

—	având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit (A8-0191/2018),

întrucât definiția oferită de Consiliul Internațional pentru Explorarea Apelor Maritime (ICES) în 2013 descrie pescuitul recreativ ca însemnând „capturarea sau încercarea de a captura resurse acvatice vii în principal în scopuri de agrement și/sau consum personal. Aici sunt incluse metodele de pescuit activ, printre care pescuitul cu undița, cu harponul și strânsul cu mâna, precum și metodele de pescuit pasiv, inclusiv plasele, capcanele, vârșele și undițele fixe”; întrucât este necesară o definiție clară a pescuitului recreativ și a pescuitului recreativ maritim, ținând seama de articolul 55 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1224/2009 unde se afirmă că „se interzice comercializarea capturilor rezultate în urma pescuitului de agrement”;

întrucât este important să se înțeleagă diferența dintre pescuitul recreativ și pescuitul de semi-subzistență, deoarece cele două ar trebui să fie evaluate și reglementate separat și ar trebui clarificat faptul că pescuitul recreativ nu este pescuit de semi-subzistență; întrucât Regulamentul privind politica comună în domeniul pescuitului (PCP) nu face referire la acesta din urmă; întrucât, prin urmare, cele două ar trebui să fie evaluate și reglementate separat;

C.	întrucât legislația UE prevede doar două categorii de pescuit, pescuitul recreativ și pescuitul comercial, și deci nu recunoaște pescuitul de semi-subzistență și pescuitul semicomercial;

D.	întrucât pescuitul recreativ poate avea un impact semnificativ asupra stocurilor de pește având în vedere amploarea sa, însă reglementarea acestuia intră în principal în competența statelor membre;

E.	întrucât Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură a definit pescuitul de subzistență drept „pescuitul animalelor acvatice care contribuie substanțial la satisfacerea nevoilor nutriționale ale unui individ”;

întrucât în absența unei distincții juridice clare între pescuitul recreativ, pescuitul de semi-subzistență și pescuitul semicomercial este posibil ca anumite activități de pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat (INN) să nu fie depistate, deoarece nu sunt contabilizate sau reglementate în mod corespunzător;

întrucât nu există o definiție unică clară și convenită de comun acord a pescuitului recreativ la nivelul UE și întrucât acest lucru îngreunează foarte mult controlul pescuitului recreativ, colectarea datelor despre acesta și evaluarea impactului său asupra stocurilor de pește și a mediului sau a importanței sale economice;

întrucât, pentru a gestiona adecvat orice tip de activitate de pescuit, inclusiv pescuitul recreativ, este nevoie de o colectare regulată și riguroasă a datelor și de serii de timp, cu scopul de a evalua impactul asupra stocurilor de pește sau a altor organisme marine și asupra mediului; întrucât, în prezent, aceste date lipsesc sau sunt incomplete; întrucât, pe lângă impactul direct asupra stocurilor de pește, impactul suplimentar al pescuitului recreativ asupra mediului nu este studiat în măsură suficientă;

întrucât studiile au demonstrat că o mare parte din resturile de plastic detectabil din mări, lacuri și râuri a provenit din activități recreative pe apă, cum ar fi navigația, turismul și pescuitul; constată că deșeurile rezultate din unelte de pescuit recreativ pierdute pot provoca degradarea masivă a habitatelor și daune ecologice majore;

J.	întrucât Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) oferă sprijin financiar pentru colectarea de date, inclusiv pentru pescuitul recreativ;

întrucât obiectivele enumerate la articolul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1380/2013 menționează necesitatea de a realiza beneficii economice, sociale și de ocupare a forței de muncă și de a reface și menține stocurile de pește și alte organisme marine peste nivelurile care permit obținerea producției maxime durabile;

L.	întrucât, potrivit unui studiu recent comandat de Parlament, impactul pescuitului recreativ poate varia de la un stoc de pește la altul, reprezentând 2 % (macrou) - 43 % (polac) din captura totală;

întrucât pentru a atinge obiectivele PCP, stocurile de pește și activitățile de pescuit ar trebui să fie gestionate și echilibrate; întrucât aceste obiective nu pot fi atinse dacă lipsește o parte a datelor privind capturile și importanța economică a activităților de pescuit, inclusiv pescuitul recreativ;

întrucât statele membre au obligația de a colecta date, inclusiv estimări privind numărul de capturi prin pescuitul recreativ și de eliberări ale speciilor enumerate în Regulamentul (UE) 2017/1004 și incluse în cele din urmă în planurile de gestionare multianuale; în acest sens, trebuie subliniat faptul că doar unele state membre dispun de date complete privind pescuitul recreativ practicat pe teritoriul lor;

întrucât deși o mare diversitate de specii sunt capturate prin pescuitul recreativ marin, colectarea obligatorie a datelor se aplică doar câtorva specii, prin urmare este nevoie de un studiu și o analiză pentru mai multe specii, caracteristice fiecărei țări în parte; întrucât capturile din pescuitul recreativ ar trebui incluse în rata totală a mortalității prin pescuit și în estimările biomasei;

P.	întrucât disponibilitatea datelor privind pescuitul recreativ variază de la o regiune la alta, fiind disponibile informații mai bune despre pescuitul recreativ marin în Marea Nordului și în Marea Baltică, decât în Marea Mediterană și Marea Neagră sau în Oceanul Atlantic;

Q.	întrucât se estimează că între 8,7 și 9 milioane de persoane practică pescuitul recreativ marin în Europa, adică 1,6 % din populația europeană, acestea pescuind aproximativ 77 de milioane de zile în fiecare an;

întrucât, potrivit articolului 3 alineatul (2) punctul 6 din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 privind FEPAM, „pescar”înseamnă orice persoană care practică activități de pescuit comercial, astfel cum sunt recunoscute de statul membru în cauză, și întrucât, prin urmare, este necesar să se găsească o altă definiție pentru persoanele care practică pescuitul recreativ, astfel cum se menționează la considerentul A;

întrucât impactul economic estimat al pescuitului recreativ marin european (fără valoarea pescuitului turistic) este de 10,5 miliarde EUR, care include 5,1 miliarde EUR cheltuieli directe, 2,3 miliarde EUR cheltuieli indirecte și 3,2 miliarde EUR cheltuieli induse; întrucât, numai în UE, suma este estimată la 8,4 miliarde EUR, care include 4,2 miliarde EUR cheltuieli directe, 1,8 miliarde EUR cheltuieli indirecte și 2,5 miliarde EUR cheltuieli induse;

întrucât există o legătură directă între abundența/structura stocurilor de pești, accesul la posibilitățile de pescuit și impactul produs asupra ocupării forței de muncă și a realităților economice și socioeconomice; întrucât este important să se evalueze impactul tuturor activităților de pescuit asupra unui anumit stoc, precum și valoarea economică a acestuia, în vederea adoptării unor măsuri de gestionare care să contribuie în egală măsură la atingerea obiectivului de mediu și a obiectivelor economice;

întrucât pescuitul recreativ marin susține, conform estimărilor, un număr de 99 000 de locuri de muncă în echivalent normă întreagă (FTE) în Europa, dintre care 57 000 de locuri de muncă directe, 18 000 de locuri de muncă indirecte și 24 000 de locuri de muncă induse, generând o valoare economică medie de 49 000 EUR pe an; întrucât, numai în UE, cifra este estimată la 84 000 FTE (50 000 de locuri de muncă directe, 15 000 de locuri de muncă indirecte și 20 000 de locuri de muncă induse);

V.	întrucât pescuitul turistic recreativ maritim, precum și celelalte activități de pescuit turistic se dovedesc a fi foarte importante pentru economia multor regiuni și țări și ar trebui, prin urmare, analizate pentru a evalua mai bine valoarea, impactul și potențialul lor de dezvoltare;

întrucât toate tipurile de pescuit recreativ au un impact economic și social mai profund la nivel local și regional decât la nivel național, sprijinind comunitățile locale și costiere prin turism, producție, vânzare cu amănuntul și închiriere de echipamente și alte servicii legate de pescuitul recreativ;

întrucât, în unele cazuri, capturile provenite din pescuitul recreativ constituie o parte semnificativă din mortalitatea totală prin pescuit a stocului și, prin urmare, ar trebui luate în considerare la stabilirea posibilităților de pescuit; întrucât, potrivit unui studiu recent comandat de Parlament, contribuția procentuală estimată a capturilor totale prin pescuitul recreativ maritim poate varia foarte mult, în funcție de speciile vizate – de la 2 % în cazul macroului până la 43 % în cazul polacului;

Y.	întrucât este important să se evalueze individual diferitele metode de pescuit recreativ sau segmente de agrement descrise în definiția ICES 2013;

întrucât evaluarea impactului pe care îl are pescuitul recreativ asupra stocurilor de pește include capturile păstrate și ratele de mortalitate în rândul peștilor eliberați; întrucât rata de supraviețuire a peștilor prinși cu undiță și fir (pescuit de captură și eliberare) este, de cele mai multe ori, mai ridicată decât ratele echivalente pentru peștii prinși cu alte unelte și aplicând alte practici și în aceste cazuri ar trebui să se țină seama de acest lucru; întrucât sunt necesare mai multe informații despre principalele unelte utilizate în pescuitul recreativ marin pentru a putea realiza o comparație între șansele de supraviețuire ale capturilor de pești eliberate în urma pescuitului comercial și ale peștilor eliberați în urma pescuitului recreativ;

AA.	întrucât pescuitul recreativ include o varietate de unelte și tehnici cu un impact diferit asupra stocului și a mediului și ar trebui, prin urmare, să fie evaluat și reglementat în consecință;

AB.

întrucât, din cauza stării precare a stocurilor de biban din Marea Nordului și de cod din vestul Mării Baltice, la nivelul UE au fost introduse restricții în ceea ce privește pescuitul recreativ, prin stabilirea unor limite de captură sau prin interzicerea păstrării capturii (biban), cu scopul de a contribui la refacerea acestor stocuri; întrucât măsurile de urgență în materie de gestionare întreprinse atunci când se consideră că starea unui stoc este afectată de pescuitul recreativ nu oferă vizibilitatea necesară sectorului;

AC.

întrucât o parte din persoanele care practică pescuitul recreativ vizează specii de pești osoși precum somonul, păstrăvul și anghila; întrucât colectarea de date privind aceste specii ar trebui să se facă atât în apă dulce, cât și în apă sărată, astfel încât să se poată evalua modul în care se schimbă stocurile de pește în timp;

AD.

întrucât zonele cele mai accesibile pentru majoritatea persoanelor care practică pescuitul recreativ sunt zonele de coastă unde, pe lângă capturarea speciilor de pește, sunt adesea capturate nevertebrate și alge; întrucât acestea joacă un rol esențial în ecologia acestor zone; întrucât impactul capturilor acestor specii va trebui, de asemenea, să fie evaluat nu numai în ceea ce privește stocurile de pește respective, ci și în ceea ce privește ecosistemele din care fac parte;

AE.

întrucât somonul se întoarce în apele sale de origine și întrucât, în cazul ideal, acesta ar trebui să fie vizat numai în sistemele fluviale, unde sunt posibile un control și o punere în aplicare eficiente; întrucât pescuitul de somon pe mare elimină în mod nediscriminatoriu somonul atât din populația sănătoasă, cât și din populația vulnerabilă;

AF.

întrucât pescuitul recreativ ar putea reprezenta o sursă importantă de mortalitate prin pescuit, în timp ce cel mai mare impact estimat asupra mediului al pescuitului recreativ de apă dulce este asociat cu posibilitatea de a introduce specii neindigene în ecosistem, impact care este scăzut în cazul pescuitului recreativ maritim;

AG.	întrucât PCP a fost creată pentru a gestiona pescuitul comercial, fără a lua în considerare pescuitul recreativ, particularitățile acestuia și nevoia de a dispune de instrumente specifice de gestionare și de planificare;

AH.	întrucât impactul pescuitului recreativ asupra mediului include și alte tipuri decât eliminarea peștelui, însă lipsa unor date clare îngreunează o delimitare a acestora de alte surse antropogene;

AI.	întrucât ar trebui să se țină seama de retragerea Regatului Unit din Uniune în cadrul viitoarei gestionări a pescuitului recreativ maritim, dată fiind importanța acestei activități în Regatul Unit și semnificația pe care o are pentru stocurile de pește comune:

AJ.	întrucât pescuitul recreativ are numeroase beneficii sociale și în materie de sănătate publică, de exemplu crește calitatea vieții participanților, încurajează interacțiunea dintre tineri și educă oamenii în ceea ce privește mediul și importanța sustenabilității acestuia,

subliniază importanța colectării de date suficiente privind pescuitul recreativ și pescuitul recreativ maritim în special, în vederea evaluării corespunzătoare a nivelurilor totale de mortalitate prin pescuit pentru toate stocurile;

subliniază faptul că pescuitul recreativ atrage din ce în ce mai multe persoane în majoritatea țărilor europene și că acest tip de pescuit reprezintă o activitate importantă cu efecte societale, economice, de mediu și asupra forței de muncă, și în special poate avea un impact semnificativ asupra resurselor de pește; subliniază faptul că statele membre ar trebui, prin urmare, să se asigure că astfel de activități se desfășoară într-o manieră sustenabilă, compatibilă cu obiectivele PCP;

subliniază necesitatea de a proteja flota artizanală și a asigura supraviețuirea acesteia și schimbul de generații în fața extinderii activităților de agrement legate de porturile de agrement și de turismul sezonier;

consideră că ar trebui să se colecteze date privind numărul persoanelor care practică pescuitul recreativ, volumul capturilor acestora și valoarea adăugată a activității lor pentru comunitățile costiere;

invită Comisia să includă și să îmbunătățească dispozițiile existente privind pescuitul recreativ în noul regulament privind controlul;

îndeamnă Comisia să evalueze și, dacă este necesar, să extindă colectarea de date privind pescuitul recreativ pentru a include mai multe stocuri de pește și alte organisme marine, să efectueze un studiu de fezabilitate în ceea ce privește colectarea uniformă a datelor legate de impactul socioeconomic al acestuia și să impună obligativitatea colectării de astfel de date;

insistă asupra necesității de a îmbunătăți declararea și monitorizarea capturilor rezultate în urma pescuitului recreativ; reamintește că, la adoptarea bugetului UE pentru 2018, Parlamentul a aprobat un proiect-pilot care viza introducerea unui sistem lunar de raportare pentru capturile de biban și îndeamnă Comisia și statele membre să finanțeze în continuare proiecte de monitorizare pentru speciile care sunt cele mai vulnerabile din cauza pescuitului recreativ; reamintește importanța trasabilității și invită Comisia să includă și să îmbunătățească dispozițiile existente privind pescuitul recreativ în noul regulament privind controlul;

invită Comisia să efectueze o evaluare a impactului referitoare la pescuitul recreativ în UE; consideră că evaluarea planurilor de gestionare care includ dispoziții privind pescuitul recreativ ar trebui inclusă și în raportul final al Comisiei privind evaluarea impactului;

invită statele membre să ia măsurile tehnice necesare pentru a pune în aplicare actualul regulament privind colectarea de date și pentru a-l extinde astfel încât să includă mai multe stocuri și aspecte ale pescuitului recreativ;

10.

invită Comisia să se asigure că toate datele necesare privind pescuitul recreativ sunt colectate regulat, astfel încât să se furnizeze o evaluare completă a stocurilor de pește și a altor organisme marine, cu scopul de a oferi mai multă vizibilitate sectorului; avertizează că fără o astfel de evaluare cuprinzătoare și fără luarea unor măsuri adecvate bazate pe evaluarea respectivă, este posibil ca planurile de gestionare a pescuitului și măsurile tehnice să nu ducă la atingerea obiectivelor Regulamentului (UE) nr. 1380/2013, și nici la un echilibru între pescuitul recreativ și cel comercial;

11.

consideră că atunci când capturile din pescuitul recreativ au un impact semnificativ asupra stocului, acestea ar trebui să fie incluse ca fiind parte integrantă a ecosistemului și ca făcând parte dintre aspectele sociale și economice ale planurilor de gestionare multianuale, atât pentru a stabili posibilitățile de pescuit, cât și pentru a adopta măsurile tehnice relevante; invită, prin urmare, Comisia ca, după caz, să includă pescuitul recreativ în planurile de gestionare multianuale deja adoptate sau în curs de a fi adoptate;

12.

subliniază faptul că colectarea de date este o obligație a statelor membre; scoate, însă, în evidență faptul că o definiție clară a pescuitului recreativ ar îmbunătăți calitatea datelor; invită Comisia să propună o definiție uniformă a pescuitului recreativ la nivelul UE, care să facă o diferențiere clară între pescuitul recreativ, cel comercial și cel de semi-subzistență, pe baza principiului că capturile obținute în urma pescuitului recreativ nu ar trebui să fie niciodată vândute;

13.

consideră, pe baza datelor și a raportului de evaluare a impactului și ținând seama de competențele statelor membre în domeniul pescuitului recreativ, că Comisia ar trebui să evalueze rolul pescuitului recreativ în viitoarea PCP, astfel încât ambele tipuri de pescuit maritim – comercial și recreativ – să poată fi gestionate într-un mod echilibrat, echitabil și sustenabil, în vederea atingerii obiectivelor urmărite;

14.

îndeamnă Comisia să ofere sprijin, inclusiv sprijin financiar, pentru dezvoltarea pescuitului recreativ în sectorul turismului, ca factor important care contribuie la dezvoltarea economiei albastre în comunitățile mici, în comunitățile din zonele de coastă și insule, în special în regiunile ultraperiferice; consideră că acest lucru ar avea un impact pozitiv asupra eforturilor de prelungire a sezonului turistic dincolo de lunile de vară; propune ca Comisia să includă pescuitul recreativ printre temele anului aferent proiectului EDEN pentru un turism sustenabil și să inițieze, în cadrul fondului COSME, proiecte pentru promovarea turismului generat de pescuitul recreativ în comunitățile mici din zonele de coastă;

15.

subliniază că dezvoltarea activităților de pescuit recreativ nu poate însemna, în afara contextului gestionării normale a resurselor halieutice, bazate pe date științifice substanțiale, o scădere a posibilităților de pescuit profesional sau împărțirea resurselor rare între activitățile profesionale și cele recreative, în special în cazul pescuitului la scară mică și al pescuitului artizanal;

16.

recunoaște că pescuitul recreativ a fost practicat de-a lungul secolelor în întreaga UE și face parte integrantă din cultura, tradițiile și patrimoniul multor comunități din zonele costiere și insulare; observă că diferitele tipuri de pescuit recreativ sunt la fel de diverse ca și culturile UE și că orice încercare de legiferare în acest domeniu trebuie să recunoască acest fapt;

17.

invită Comisia să ia măsurile adecvate pentru a asigura că viitoarele dispoziții pentru reglementarea pescuitului recreativ sunt adecvate și să nu afectează pescuitul profesional;

18.

subliniază necesitatea instituirii unui set de norme de bază pentru gestionarea pescuitului recreativ și propune crearea unui catalog al activităților de pescuit recreativ, care să includă informații cu privire la uneltele și la operațiunile de pescuit și o descriere a zonelor de pescuit, a speciilor vizate, precum și a capturilor accidentale;

19.

subliniază importanța FEPAM în ceea ce privește contribuția la dezvoltarea capacității științifice și garantarea unor evaluări cuprinzătoare și fiabile privind resursele maritime pentru activitățile de pescuit recreativ; reamintește că FEPAM furnizează fonduri pentru colectarea de date și invită Comisia să extindă domeniul de aplicare viitor al FEPAM pentru a oferi sprijin financiar pentru cercetare și analiza datelor colectate;

20.

subliniază necesitatea imperioasă și crucială de a partaja datele și subliniază că FEPAM sprijină colectarea datelor, inclusiv pentru pescuitul recreativ; solicită, prin urmare, statelor membre să ia măsurile necesare pentru a colecta date și îndeamnă Comisia, în plus, să dezvolte în continuare o bază de date comună care să conțină date cuprinzătoare și fiabile disponibile cercetătorilor, pentru a le permite să monitorizeze și să evalueze starea resurselor halieutice; sugerează că astfel de măsuri ar putea include utilizarea fondurilor din FEPAM;

21.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) Texte adoptate, P8_TA(2017)0316.

(2) JO L 354, 28.12.2013, p. 22.

(3) JO L 343, 22.12.2009, p. 1.

(4) JO L 149, 20.5.2014, p. 1.

(5) JO L 157, 20.6.2017, p. 1.

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/8

P8_TA(2018)0247

Modernizarea educației în UE

Rezoluția Parlamentului European din 12 iunie 2018 referitoare la modernizarea educației în UE (2017/2224(INI))

(2020/C 28/03)

Parlamentul European,

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 septembrie 2011 intitulată „Sprijinirea creșterii și a ocupării forței de muncă – un proiect pentru modernizarea sistemelor de învățământ superior din Europa”(COM(2011)0567),

—	având în vedere dreptul la educație, astfel cum este definit la articolul 14 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—	având în vedere Concluziile Consiliului din 20 mai 2014 privind formarea eficace a profesorilor (1),

—	având în vedere articolul 2 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—	având în vedere Concluziile Consiliului din 20 mai 2014 privind asigurarea calității în sprijinul educației și formării profesionale (2),

—	având în vedere Recomandarea Consiliului din 20 decembrie 2012 privind validarea învățării non-formale și informale (3),

—	având în vedere concluziile Consiliului din 18 și 19 mai 2015 privind rolul educației preșcolare și al educației primare în stimularea creativității, a inovării și a competențelor digitale (4),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 10 iunie 2016 intitulată „O nouă agendă pentru competențe în Europa – Să lucrăm împreună pentru consolidarea capitalului uman, a capacității de inserție profesională și a competitivității”(COM(2016)0381) și rezoluția Parlamentului din 14 septembrie 2017 intitulată „O nouă agendă pentru competențe în Europa” (5),

—	având în vedere articolul 2 din Protocolul la Convenția Consiliului Europei pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la educație,

—	având în vedere rezoluția Consiliului Europei 1904 (2012) referitoare la dreptul la libertate de alegere în educație,

—

având în vedere Raportul comun pentru 2015 al Consiliului și al Comisiei privind punerea în aplicare a cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET 2020) intitulat „Noi priorități pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale” (6),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1288/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a acțiunii „Erasmus +”: Programul Uniunii pentru educație, formare, tineret și sport și de abrogare a Deciziilor nr. 1719/2006/CE, nr. 1720/2006/CE și nr. 1298/2008/CE (7),

—	având în vedere Declarația de la Paris din 17 martie 2015 privind promovarea cetățeniei și valorilor comune ale libertății, toleranței și nediscriminării prin educație,

—	având în vedere Rezoluția sa din 28 aprilie 2015 referitoare la monitorizarea implementării procesului de la Bologna (8),

—	având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 10 iunie 2016 privind „O nouă agendă pentru competențe în Europa – Să lucrăm împreună pentru consolidarea capitalului uman, a capacității de inserție profesională și a competitivității”(SWD(2016)0195),

—

având în vedere Rezoluția sa din 2 februarie 2017 referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1288/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a acțiunii „Erasmus+”: Programul Uniunii pentru educație, formare, tineret și sport și de abrogare a Deciziilor nr. 1719/2006/CE, nr. 1720/2006/CE și nr. 1298/2008/CE (9),

—	având în vedere Recomandarea Consiliului din 19 decembrie 2016 privind parcursurile de actualizare a competențelor: noi oportunități pentru adulți (10),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 decembrie 2016 intitulată „Îmbunătățirea și modernizarea educației”(COM(2016)0941),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 mai 2017 intitulată „Dezvoltarea școlilor și calitatea excelentă a predării pentru un început bun în viață”(COM(2017)0248),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 mai 2017 intitulată „O nouă agendă a UE pentru învățământul superior”(COM(2017)0247),

—	având în vedere propunerea Comisiei de recomandare a Consiliului din 30 mai 2017 privind monitorizarea parcursului profesional al absolvenților (COM(2017)0249),

—	având în vedere propunerea de recomandare a Consiliului din 5 octombrie 2017 privind un Cadru european pentru programe de ucenicie de calitate și eficace (COM(2017)0563 – SWD(2017)0322),

—	având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 30 noiembrie 2017 privind modernizarea învățământului preuniversitar și a învățământului superior,

—	având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 19 octombrie 2017 intitulat „Noua strategie a UE în domeniul educației”,

—	având în vedere propunerea de recomandare a Consiliului din 17 ianuarie 2018 privind promovarea valorilor comune, a educației favorabile incluziunii și a dimensiunii europene a predării (COM(2018)0023),

—	având în vedere propunerea de recomandare a Consiliului din 17 ianuarie 2018 privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții (COM(2018)0024),

—	având în vedere Recomandarea Consiliului din 20 decembrie 2012 privind validarea învățării non-formale și informale (11),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 17 ianuarie 2018 privind Planul de acțiune pentru educația digitală (COM(2018)0022),

—	având în vedere raportul final al Summitului social pentru creștere și locuri de muncă echitabile, care a avut loc la Göteborg, Suedia, la 17 noiembrie 2017 (12),

—

având în vedere concluziile Consiliului privind educația și îngrijirea copiilor preșcolari: să oferim tuturor copiilor noștri cea mai bună pregătire pentru lumea de mâine - cea de a 3090-a reuniune a Consiliului Uniunii Europene (Educație, Tineret, Cultură și Sport), care a avut loc la 19 și 20 mai 2011 (13),

—	având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 1984 referitoare la libertatea educației în Comunitatea Europeană (14),

—	având în vedere concluziile Consiliului din 11 mai 2010 privind internaționalizarea învățământului superior (15),

—

având în vedere Comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate către Parlamentul European și Consiliu din 8 iunie 2016 intitulată „Către o strategie a UE pentru relațiile culturale internaționale”(JOIN(2016)0029) și rezoluția Parlamentului din 5 iulie 2017 privind această comunicare (16),

—	având în vedere articolul 26 din Declarația Universală a Drepturilor Omului,

—	având în vedere Carta Consiliului Europei privind educația pentru o cetățenie democratică și educația cu privire la drepturile omului, adoptată în cadrul Recomandării CM/Rec(2010)7,

—	având în vedere articolul 10 din Convenția din 1979 asupra eliminării tuturor formelor de discriminare față de femei,

—	având în vedere obiectivul strategic B din Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing (1995),

—	având în vedere articolele 28 și 29 din Convenția cu privire la drepturile copilului,

—	având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, adoptată în septembrie 2015 și care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, și, în special, obiectivele sale de dezvoltare durabilă 4 și 5,

—	având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație și avizele Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0173/2018),

A.	întrucât, în temeiul articolului 6 litera (e) din TFUE, competența în domeniul educației și al formării profesionale revine statelor membre, dar Uniunea Europeană are un rol esențial de susținere pentru a stabili provocări și obiective și pentru a face schimb de bune practici și a le promova;

B.	întrucât dreptul la educație este un drept fundamental al omului, iar educația în toate formele sale și la toate nivelurile trebuie să prezinte următoarele trăsături esențiale corelate: a) disponibilitate; b) accesibilitate; c) acceptabilitate și d) adaptabilitate.

C.	întrucât prioritatea cea mai importantă a Pilonului european al drepturilor sociale este să asigure educație, formare profesională și învățare pe tot parcursul vieții incluzivă și de înaltă calitate;

întrucât atingerea obiectivului egalității de șanse este o funcție importantă a educației, iar accesul la educație trebuie, prin urmare, să devină nediscriminatoriu; întrucât, în acest scop, sunt necesare mai multe eforturi pentru a asigura că toate persoanele, în special cele mai vulnerabile, persoanele cu dizabilități și nevoi speciale, precum și grupurile defavorizate, beneficiază de aceleași șanse în ceea ce privește accesul la educație și formare, finalizarea studiilor și dobândirea de competențe la toate nivelurile;

întrucât sistemele de învățământ europene reprezintă o abundență de diversitate culturală, socială și lingvistică și, totodată, statele membre se confruntă cu provocări comune și au obiective educaționale similare, printre care se numără asigurarea accesului egal la educație pentru toți, aspect care poate fi abordat la nivel european;

F.	întrucât capacitatea sistemelor educaționale de a răspunde nevoilor societale, economice și personale depinde de calitatea, accesibilitatea, diversitatea, eficiența și echitatea lor, precum și de disponibilitatea unui nivel adecvat al resurselor umane, financiare și materiale;

întrucât este important de reamintit că educația, inclusiv formarea cadrelor didactice, a fost afectată de criza economică și financiară și că finanțarea publică a educației joacă un rol fundamental în sistemele de învățământ din UE; întrucât, prin urmare, un sprijin financiar public continuu și în creștere pentru educație, inclusiv pentru cadrele didactice și condițiile de lucru ale acestora, precum și pentru cercetare, este crucial pentru a asigura o educație publică gratuită, accesibilă și favorabilă incluziunii;

întrucât educația și formarea profesională ar trebui să contribuie la dezvoltarea și evoluția personală a tinerilor, pentru ca aceștia să devină cetățeni proactivi și responsabili, pregătiți să trăiască și să lucreze într-o lume avansată din punct de vedere tehnologic și globalizată, precum și să le ofere un set de competențe-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, definită ca o combinație între cunoștințe, competențe și atitudini necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, cetățenia activă și ocuparea forței de muncă;

I.	întrucât calitatea predării este un factor determinant important în rezultatele elevilor și studenților și astfel, promovarea excelenței în predare și a cadrelor didactice este așadar una dintre prioritățile cooperării la nivelul UE în ceea ce privește educația și formarea;

J.	întrucât dreptul la educație include libertatea de a înființa instituții de învățământ respectând principiile democratice și dreptul părinților de a se asigura că copiii lor sunt educați în conformitate cu convingerile lor religioase, filozofice și pedagogice;

întrucât metoda deschisă de coordonare aplicată în învățământ le permite statelor membre să conceapă și să aplice o strategie comună privind educația și formarea, inclusiv prin intermediul platformei online ET 2020 (Educație și formare profesională 2020); întrucât parametrii strategiei sunt analizați și evaluați anual atât la nivelul statelor membre, cât și al întregii UE prin intermediul publicației „Monitorul educației și formării”;

L.	întrucât, în cel mai recent „Monitor al educației și formării”, publicat în 2017, Comisia recunoaște că, în ciuda progreselor continue înregistrate în reducerea ratei abandonului școlar timpuriu din învățământ și formare, aceasta rămâne foarte ridicată în întreaga UE;

întrucât, conform rezultatelor celor mai recente teste PISA, 20,6 % dintre elevii europeni au probleme în a dobândi competențe de bază precum citit, matematică și științe, iar un număr considerabil de cetățeni europeni nu dispun de abilități de scris-citit; întrucât acest lucru este un motiv serios de îngrijorare în ceea ce privește continuarea studiilor, dezvoltarea personală și participarea adecvată la viața publică și la piața forței de muncă;

N.	întrucât asigurarea accesului la servicii de educație și îngrijire timpurie (ECEC) de calitate pentru toți copiii contribuie decisiv la asigurarea unui început pozitiv în viață și pe căile educaționale,

O.	întrucât calitatea personalului implicat este un factor de bază al serviciilor de educație și îngrijire timpurie;

întrucât promovarea mobilității studenților și a personalului este o parte importantă a sistemelor europene de învățământ superior, contribuie la dezvoltarea tinerilor și poate stimula progresul economic și social; întrucât este necesară o îmbunătățire calitativă și creșterea sprijinului financiar în vederea extinderii mobilității studenților și a personalului în cadrul programului Erasmus+;

întrucât inovările metodologice și digitale reprezintă un potențial instrument pentru a crește accesul la conținut și cunoaștere, dar nu pot să înlocuiască contactul și schimbul personal între studenți și între studenți și cadre didactice și nici nu ar trebui să devină o prioritate în sistemele de învățământ;

R.	întrucât egalitatea de gen este un principiu fundamental al Uniunii Europene, consacrat în tratate, și ar trebui să se regăsească în toate politicile UE, inclusiv în domeniul învățământului și al culturii;

întrucât educația reprezintă un instrument puternic de depășire a inegalității și a discriminării de gen, însă poate deseori să continue sau să exacerbeze discriminarea existentă; întrucât inegalitatea de gen în educație împiedică atât dezvoltarea personală, cât și ocuparea forței de muncă și afectează numeroase domenii socio-culturale;

T.	întrucât, deși femeile reprezintă trei cincimi (57,6 %) din numărul total al absolvenților învățământului superior, disparitatea de gen în ocuparea forței de muncă se ridica la 11,6 puncte procentuale în 2015, (17)

Cunoașterea ca o resursă economică fundamentală și o sursă de bunăstare a cetățenilor

afirmă că o educație universală de calitate este o componentă esențială a dezvoltării personale, culturale, sociale și profesionale într-o societate bazată pe cunoaștere;

consideră că protejarea valorilor europene comune și îndeplinirea obiectivelor economice și sociale ale UE, precum și cele privind competitivitatea și creșterea sustenabilă sunt legate de o educație de calitate prin promovarea valorilor democratice, a drepturilor omului, a coeziunii sociale, a integrării și a succesului individual;

subliniază rolul crucial al educației în modelarea viitorului Europei atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social, răspunzând în același timp nevoilor cetățenilor săi și clădind o comunitate de cetățeni diverși, uniți prin valorile lor comune de bază;

subliniază că educația și sistemele de formare de calitate promovează cetățenia activă și valorile comune, ajutând astfel la construirea unei societăți deschise, favorabile incluziunii, pluraliste, democratice și tolerante;

subliniază rolul educației în a-i ajuta pe elevi să-și dezvolte valorile etice și civice și să devină membri activi, responsabili și deschiși ai societății, care sunt în măsură să își exercite și să își apere drepturile și responsabilitățile democratice în societate, să pună preț pe diversitate, să joace un rol activ în viața democratică și să își asume responsabilitatea pentru ei înșiși și pentru comunitățile lor; subliniază, în acest context, importanța educației civice, etice, privind mediul și cetățenia;

subliniază că, pentru ca tinerii să facă față provocărilor, să devină cetățeni europeni activi și să reușească în viață și pe piața forței de muncă și, în același timp, să modeleze viitorul lumii, educația de calitate și favorabilă incluziunii trebuie să le ofere cunoștințele și aptitudinile necesare, competența mediatică și gândirea critică și autonomă, precum și atitudini democratice;

subliniază faptul că asigurarea accesului egal la educația favorabilă incluziunii și de calitate constituie cheia pentru asigurarea unei coeziunii sociale continue prin combaterea sărăciei, a excluderii sociale a persoanelor provenite din medii defavorizate și vulnerabile și a stereotipurilor de gen și, astfel, rămâne contribuția cea mai mare la mobilitatea socială;

ia act de faptul că educația de calitate poate încuraja cercetarea și inovarea, aspecte relevante și benefice pentru societate;

recunoaște importanța educației în dezvoltarea competențelor culturale și în încurajarea dezvoltării culturale; încurajează sinergiile mai strânse între sectorul educațional și cel cultural, care urmează să fie realizate sprijinind rolul activ al culturii și al științelor umaniste în contexte educaționale formale, informale și non-formale;

10.

ia act de importanța educației în dezvoltarea unei atitudini favorabile învățării pe tot parcursul vieții, care să îi ajute pe oameni să se adapteze la cerințele în schimbare ale lumii moderne;

11.

reamintește că școlile și instituțiile de învățământ joacă un rol esențial în crearea și promovarea unei atitudini pozitive față de învățare, inclusiv pe tot parcursul vieții;

Realitatea educativă în schimbare și provocările aferente

12.

consideră că o abordare atotcuprinzătoare cu privire la politica în domeniul educației, cu un sprijin politic și public puternic, este esențială pentru procesul de reformă educațională și că, pentru a atinge aceste obiective, este esențială implicarea atât a societății în ansamblu, cât și a tuturor părților relevante și interesate, inclusiv a părinților;

13.

consideră că o guvernanță eficace și o finanțare adecvată pentru toate mediile educaționale, asigurarea unor resurse educaționale și unei predări moderne și de calitate, cadre didactice motivate și competente și învățarea pe tot parcursul vieții sunt esențiale pentru obținerea echității, diversității și excelenței în educație;

14.

subliniază potențialul oferit de noile tehnologii de informare și comunicare (TIC) și de inovare ca instrumente care oferă noi oportunități în domeniul educației, răspunzând mai eficient nevoilor individuale ale cursanților (inclusiv nevoilor de învățare speciale), sporind flexibilitatea în procesele de învățare și predare, personalizarea și responsabilitatea, precum și promovând forme interactive de cooperare și comunicare;

15.

subliniază oportunitățile oferite de digitalizare și de înființarea de platforme educaționale comune pentru educația modernă, în special în domeniul învățământului la distanță, al educației la distanță și al învățării mixte, care ar trebui să permită o mai mare flexibilitate în domeniul educației, adaptând-o mai bine la circumstanțele individuale ale cursanților și, astfel, aducând o contribuție semnificativă la învățarea pe tot parcursul vieții, la calitatea educației, la accesibilitate și la dezvoltarea competențelor viitoare; subliniază necesitatea unor programe de învățământ adecvate vârstei în domeniul TIC și mass-media, care respectă dezvoltarea și bunăstarea copilului și evidențiază importanța utilizării responsabile și a gândirii critice;

16.

observă că învățarea eficientă și predarea cu ajutorul tehnologiilor digitale necesită acces egal, un nivel corespunzător de competențe digitale, resurse de învățare de înaltă calitate, formare pentru a folosi tehnologia în scop pedagogic și promovarea atitudinilor și a motivației necesare pentru o participare digitală relevantă; consideră că abilitățile digitale și mediatice ar trebui să constituie o parte esențială a politicilor din domeniul educației și să includă, printre altele, competențe civice și o gândire critică; subliniază importanța evaluării critice a surselor și a fiabilității acestora, precum și importanța proiectelor de alfabetizare mediatică în acest sens;

17.

recunoaște faptul că, într-o lume din ce în ce mai globalizată și digitalizată, sunt necesare metode inovatoare și relevante de învățare, predare și evaluare, precum și o infrastructură educațională adecvată care să facă posibil lucrul în grup și predarea pe echipe și să stimuleze gândirea creativă și rezolvarea problemelor, precum și alte metode de educație progresivă; reamintește importanța implicării elevilor, a cadrelor didactice și a personalului școlar pentru a evalua dacă și cum au fost îndeplinite obiectivele de învățare;

18.

ia act de faptul că sunt necesare eforturi pentru a adapta paradigma educațională astfel încât să asigure un echilibru între abordarea axată pe profesor și pe conținut, în mod individual și adaptată specific pentru cursanți și circumstanțele lor de viață, și o abordare bazată pe înțelegere, care combină metodele de învățare adaptate atât pentru modelele de învățare tradiționale cât și online, consolidând astfel personalizarea procesului educațional și îmbunătățind rata de retenție și de absolvire a studiilor;

19.

subliniază că sistemele de învățământ ar trebui să promoveze și să dezvolte abordări interdisciplinare, colaborative și creative și lucrul în echipă, care vizează dotarea elevilor și studenților cu cunoștințe și abilități, inclusiv competențe transversale și non-tehnice, precum și cu competențe profesionale, transversale, sociale și civice;

20.

reamintește că predarea și învățarea de calitate constituie un proces continuu care presupune existența unui dialog și a înclinației de a transmite mai departe cunoștințe și de a cerceta și ar trebui să aibă prioritate atunci când este modernizat învățământul;

21.

subliniază că facilitarea accesului egal la învățământ de calitate favorabil incluziunii este esențială pentru independența și integrarea în societate a elevilor cu dizabilități; invită statele membre să faciliteze accesul la învățământul general incluziv și de calitate, ținând seama de nevoile tuturor studenților, indiferent de dizabilitate, ceea ce înseamnă, de exemplu, furnizarea unei educații bilingve incluzive pentru copiii surzi, în funcție de nevoile lor lingvistice speciale; invită școlile să ofere servicii diferențiate, atât formale, cât și informale, precum și sprijin suplimentar, folosind, de asemenea, potențialul oferit de noile tehnologii, pentru a veni astfel în întâmpinarea nevoilor individuale ale tuturor elevilor; invită Comisia să monitorizeze școlile în ceea ce privește politica lor de garantare a nediscriminării și să stabilească indicatori specifici cu privire la dizabilități în Strategia Europa 2020;

22.

consideră că educația în Europa trebuie să urmărească mai presus de orice să dezvolte puterea de judecată și de reflecție și curiozitatea științifică; consideră că educația în Europa trebuie să aibă capacitatea de a pune bazele culturii artistice, științifice, tehnice și umaniste; consideră că, pornind de la realitățile practice locale, regionale, naționale și europene, educația trebuie să ofere formarea necesară pentru a rezolva probleme pe plan național și european și să crească gradul de conștientizare cu privire la problemele din sânul comunității internaționale;

23.

recunoaște prezența diferențelor individuale în abilitățile cognitive și trăsăturile de personalitate care interacționează cu factorii sociali și de mediu pentru a influența rezultatele școlare; subliniază, în acest context, că educația este mai eficientă, mai echitabilă și mai corectă atunci când aceste diferențe sunt luate în considerare;

24.

recunoaște că, într-o lume competitivă, este esențial ca talentul european să fie recunoscut și promovat cât mai din timp;

25.

subliniază faptul că îmbunătățirea rezultatelor educaționale în medie este compatibilă cu stimularea excelenței în rândul studenților talentați; observă, în acest context, importanța elaborării unor programe de intervenție adecvate pentru îmbunătățirea trăsăturilor psihologice relevante cu scopul de a maximiza potențialul populației;

26.

subliniază necesitatea de a acorda importanță alfabetizării vizuale ca o nouă aptitudine de zi cu zi, recunoscând că în prezent oamenii comunică mult mai mult cu ajutorul imaginilor decât prin mijloace tradiționale;

27.

ia act de propunerea de creare a unui Spațiu european al educației, astfel cum a fost prezentat la Summitul social pentru creștere și locuri de muncă echitabile, care a avut loc la Göteborg în 2017; reamintește că această inițiativă ar trebui să stimuleze cooperarea, recunoașterea reciprocă a diplomelor și calificărilor și o mai bună mobilitate și creștere economică;

28.

sprijină concluziile Consiliului din 14 decembrie 2017, prin care sunt încurajate mobilitatea sporită a studenților și participarea lor la activități educaționale și culturale, inclusiv prin intermediul unei „legitimații europene de student”, care ar trebui să înlesnească recunoașterea creditelor obținute în alte state membre;

29.

consideră că programul Erasmus+ este programul emblematic al UE din domeniul educației și că impactul și popularitatea acestuia s-au dovedit din plin de-a lungul anilor; solicită, prin urmare, o creștere substanțială a finanțării pentru acest program în cadrul financiar multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027 pentru ca programul să fie mai accesibil și mai favorabil incluziunii și să poată să implice mai mulți studenți și profesori;

30.

subliniază faptul că șomajul în rândul tinerilor este un fenomen întâlnit la nivelul întregii Uniuni, care este, conform rapoartelor, de aproximativ două ori mai ridicat decât rata globală a șomajului; își exprimă îngrijorarea cu privire la ratele alarmant de ridicate din statele membre mediteraneene, care au atins cote maxime în Spania (44,4 %), Italia (37,8 %) și Grecia (47,3 % pentru șomajul în rândul tinerilor, iar 30,5 % dintre tineri nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare), potrivit Eurostat;

31.

subliniază că, în pofida celor 2 milioane de locuri de muncă vacante din UE, peste 30 % dintre tinerii calificați cu diplome au locuri de muncă care nu corespund competențelor sau aspirațiilor lor, în timp ce 40 % dintre angajatorii europeni întâmpină probleme în găsirea de persoane cu competențele necesare (18);

32.

consideră că este necesar ca sistemele de învățământ de la toate nivelurile să mențină o perspectivă de gen și să țină seama de nevoile persoanelor care se confruntă cu multiple forme de discriminare, inclusiv persoanele cu dizabilități, persoanele care se identifică ca LGBTI și persoanele care provin din comunități marginalizate;

Educația și îngrijirea copiilor preșcolari (ECEC)

33.

subliniază că serviciile ECEC de calitate și accesibile creează o bază pentru sisteme de învățământ mai echitabile și mai eficiente și asigură dezvoltarea personală individuală, bunăstarea și eficiența învățării continue;

34.

subliniază beneficiile semnificative ale participării la ECEC pentru toți copiii, în special pentru copiii care aparțin grupurilor defavorizate și subliniază în acest context importanța de a garanta că fiecare copil are acces la ECEC; observă cu îngrijorare, în acest sens, că în mai multe state membre cererea pentru locuri în cadrul ECEC este mai mare decât oferta, în special în cazul copiilor mai mici;

35.

subliniază importanța monitorizării calității serviciilor ECEC pentru a le permite copiilor să își dezvolte abilitățile cognitive și pentru a stabili dacă interesul superior al copiilor este respectat;

Învățământul școlar

36.

consideră că școlile sunt centre autonome de stimulare a gândirii critice și creative și de promovare a valorilor democratice și a cetățeniei active; consideră că școlile ar trebui să îi ajute pe tineri să dobândească abilitățile necesare pentru a înțelege și a folosi informațiile disponibile, precum și pentru a-și dezvolta capacitatea de a învăța autonom și competența lingvistică;

37.

subliniază că nevoile particulare ale tuturor elevilor ar trebui să se afle în centrul funcționării efective a școlilor, ceea ce implică stabilirea unor obiective comune și a unui program clar de implementare a acestora, precum și o colaborare strânsă cu întreaga comunitate școlară și cu părțile interesate, dacă este cazul;

38.

consideră că programele moderne ar trebui să fie orientate spre competențe, ar trebui să consolideze aptitudinile personale, atenția la sănătate, capacitatea de a-și organiza viața folosind o strategie orientată către viitor și ar trebui să se concentreze pe evaluarea formativă și pe bunăstarea fizică și emoțională; consideră că fiecare elev ar trebui să aibă posibilitatea de a-și atinge întregul potențial intelectual; insistă asupra faptului că dezvoltarea și consolidarea competențelor este un proces neîntrerupt, care are loc la toate nivelurile educației până pe piața forței de muncă și că abilitățile și competențele ar trebui să fie luate în considerare atât în procesul de educație, cât și în recunoașterea calificărilor educaționale;

39.

subliniază că stăpânirea competențelor de bază în materie de citit, scris și socotit este fundamentală pentru a asigura continuarea învățării și dezvoltarea personală a elevilor, precum și deprinderea competențelor digitale; subliniază că cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării profesionale (ET2020) și Noua agendă pentru competențe a Comisiei ar trebui să completeze acțiunile întreprinse la nivel național și să sprijine statele membre în acest sens; solicită statelor membre și instituțiilor de învățământ să consolideze competențele fundamentale prin învățarea bazată pe proiecte și probleme, printre alte soluții;

40.

consideră că statele membre ar trebui să garanteze că nimeni nu absolvă școala fără competențe de bază, inclusiv competențe digitale de bază; subliniază faptul că majoritatea locurilor de muncă necesită, în prezent, un grad mai mare de alfabetizare, competențe numerice, digitale și alte competențe esențiale, iar sistemele moderne de învățământ ar trebui, prin urmare, să combine toate cele opt competențe-cheie evidențiate în propunerea Comisiei pentru o recomandare a Consiliului privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, care includ, de asemenea, cunoștințele și atitudinile; salută faptul că această propunere definește, de asemenea, competențele digitale ca fiind competențe de bază;

41.

consideră că, în pofida impactului noilor tehnologii asupra educației, școala ar trebui să rămână un mediu fundamental de învățare în care se dezvoltă potențialul și în care fiecare individ își poate găsi timp și spațiu pentru dezvoltarea personală și socială;

42.

atrage atenția asupra faptului că, după cum s-a constatat, atunci când se acordă o mai mare autonomie școlilor în ceea ce privește programa școlară, evaluarea și finanțarea, performanțele elevilor se îmbunătățesc, cu condiția să existe un management eficace la nivelul școlii și o asumare a răspunderii din partea școlii pentru procesul de învățare prin care trece elevul;

43.

subliniază impactul pozitiv al diversității culturale și al multilingvismului în școală asupra dezvoltării lingvistice și cognitive a elevilor, precum și asupra promovării cunoștințelor interculturale, a respectului și a pluralismului;

44.

subliniază că este necesar să fie consolidată învățarea limbilor străine pentru ca elevii să vorbească două limbi pe lângă limba maternă și să fie promovată predarea a cel puțin două materii într-o limbă diferită de limba maternă în învățământul secundar;

45.

subliniază că schimburile de experiență din cadrul învățământului secundar au un rol foarte important atât pentru că îi stimulează pe elevi să-și însușească aptitudini, competențe, atitudini și valori inerente ale cetățeniei dinamice europene, cât și pentru că contribuie la dezvoltarea gândirii critice și constructive;

46.

subliniază că este nevoie de mai multă deschidere în sistemele de învățământ, pentru a permite recunoașterea învățării formale și non-formale și pentru a înlesni tranziția de la un parcurs educativ la altul (de exemplu, parcursul tehnic sau academic);

47.

subliniază că cursanții ar trebui să fie încurajați să folosească tehnici de autoevaluare pentru a măsura progresele pe care le înregistrează în procesul de învățare; încurajează instituțiile de învățământ să asigure că instrumentele de informare retroactivă oferă informații fiabile, folosind o serie de instrumente diferite, de exemplu, chestionare pentru studenți, grupuri de reflecție și cutii pentru sugestii;

48.

evidențiază cât de important este să avem o viață activă, făcând sport; subliniază, în acest context, necesitatea de a promova și a extinde rolul activității fizice și educației fizice în programele de învățământ la toate nivelurile, oferind posibilități sporite de dezvoltare a cooperării dintre instituțiile de învățământ și organizațiile sportive locale; încurajează, de asemenea, inițiativele educative și activitățile extracurriculare, pentru a răspunde nevoilor și intereselor personale ale elevilor, creând, de asemenea, punți de legătură cu comunitățile locale;

49.

subliniază importanța calității educației, a formării profesionale, a activităților pentru comunitate și a voluntariatului în îmbunătățirea statutului formării la locul de muncă;

50.

ia act de faptul că un număr considerabil de noi locuri de muncă sunt create în sectoare legate de energia din surse regenerabile, și că sectoarele și ocupațiile legate de ecologie ar trebui să fie abordate în mod corespunzător în programele școlare;

51.

subliniază că abilitatea de a gestiona informațiile, abilitatea de a gândi critic și de a pune în aplicare cunoștințele acumulate sunt principalele obiective ale învățământului universitar;

52.

recunoaște necesitatea de a consolida triunghiul cunoașterii și de a îmbunătăți legăturile dintre cercetare și predare alocând resurse adecvate către programe relevante și luând măsuri pentru ca studenții implicați în programe de cercetare să beneficieze de mijloacele financiare necesare pentru a-și desfășura activitatea de cercetare;

53.

consideră că sistemele de învățământ superior ar trebui să fie mai deschise și mai flexibile și că sistemul dual de formare ar trebui promovat în universități și în alte instituții de formare, în special prin încurajarea uceniciilor, permițându-se recunoașterea învățării informale și non-formale și asigurând tranziții mai ușoare între diferite niveluri de educație, inclusiv între educația și formarea profesională și învățământul superior, precum și diverse forme de aplicare a programelor; subliniază că sistemele de învățământ ar trebui să aibă la bază o mai bună înțelegere a performanțelor absolvenților;

Învățământul superior

54.

subliniază, în contextul creării unui spațiu educațional european, importanța de a sprijini cooperarea și de a valorifica potențialul tuturor instituțiilor europene de învățământ superior (IIS) și al studenților pentru a stimula crearea de rețele, cooperarea internațională și concurența;

55.

este de părere că o abordare cuprinzătoare cu privire la internaționalizare, inclusiv o mai bună mobilitate a personalului și a studenților (prin intermediul stagiilor și al uceniciilor, printre altele), și o dimensiune internațională a programei și a predării, cercetării, cooperării și a activităților suplimentare ar trebui să constituie o componentă importantă a IIS;

56.

susține o abordare care să se concentreze mai mult asupra programelor de studiu interdisciplinare și încurajează promovarea, în paralel, a disciplinelor STIAM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) și a științelor umaniste și sociale; subliniază că este necesar să fie încurajată participarea femeilor și a altor grupuri sub-reprezentate în rândul profesiilor STIAM și al altor profesii relevante;

57.

susține că învățământul superior trebuie să implice întreaga societate pentru a promova creșterea economică prin mijloace inovatoare și bunăstarea socială; consideră că cooperarea între IIS și părțile interesate externe este de dorit, întrucât părțile interesate pot contribui cu cunoștințe și expertiză în conceperea și derularea programelor de învățământ superior; subliniază, cu toate acestea, că responsabilitatea pentru luarea deciziilor trebuie să rămână mereu în mâinile studenților și ale experților din domeniul pedagogiei;

58.

recunoaște rolul deosebit de important jucat de cadrele universitare și de studenți în transmiterea către publicul larg a cunoștințelor, a observațiilor empirice și a informațiilor factuale; încurajează, în acest sens, cercetările independente din punct de vedere economic și politic care sunt relevante și benefice pentru societate;

59.

subliniază rolul educației bazate pe cercetare și al cercetării pedagogice ca mijloc de stimulare a învățării active, de impulsionare a dezvoltării de competențe și de îmbunătățire a metodologiei de predare;

60.

subliniază că cursanții ar trebui să fie încurajați să folosească tehnici de autoevaluare pentru a măsura progresele pe care le înregistrează în procesul de învățare;

Profesorul ca un garant al unei predări de calitate

61.

consideră că profesorii și competențele, angajamentul și eficacitatea lor constituie baza sistemelor de învățământ;

62.

subliniază necesitatea de a atrage mai mulți candidați motivați, cu studii academice solide sau cu o formare profesională și cu competențe pedagogice pentru profesia de profesor; solicită proceduri de selecție adecvate și măsuri și inițiative specifice, menite să îmbunătățească statutul cadrelor didactice, formarea profesională, oportunitățile profesionale, condițiile de muncă, inclusiv remunerația, care evită formele instabile de ocupare a forței de muncă, drepturile sociale, siguranța și protecția, precum și să ofere profesorilor sprijin care să cuprindă programe de mentorat, învățarea inter pares și schimbul de bune practici; solicită Comisiei să încurajeze promovarea egalității de gen în rândul cadrelor didactice;

63.

subliniază importanța remodelării formării cadrelor didactice și a investițiilor în aceasta încă de la începutul și de-a lungul dezvoltării lor profesionale, pentru a le oferi acestora cunoștințe, aptitudini și competențe solide și actualizate, esențiale pentru un standard înalt de predare, care cuprinde o diversitate de metode de predare, precum învățământul la distanță, facilitat de tehnologiile digitale de învățare; subliniază importanța dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice, inclusiv furnizarea de programe de învățare pe tot parcursul vieții și cursuri de perfecționare, precum și posibilități de recalificare și actualizare a competențelor pe parcursul întregii lor cariere, care oferă soluții practice la provocările cu care se confruntă cadrele didactice în munca lor la nivelul clasei, precum și oportunități de a participa la schimburi internaționale de profesori, pentru a promova o cultură de învățare instituțională;

64.

este de acord că formarea pedagogică, psihologică și metodologică de înaltă calitate a profesorilor din școli și din învățământul terțiar este o condiție esențială pentru asigurarea unei educații de succes a viitoarelor generații; subliniază, în acest sens, importanța schimbului de bune practici și dezvoltarea aptitudinilor și a competențelor prin intermediul cooperării internaționale, al programelor de mobilitate precum Erasmus+ și al stagiilor plătite în alte state membre;

65.

subliniază că profesorul are un rol deosebit de important în crearea unui mediu de învățare favorabil incluziunii, care implică folosirea unui număr de metode și tehnici pentru a răspunde diverselor nevoi, permițându-le, astfel, tuturor elevilor să se implice în planificarea, realizarea și evaluarea rezultatelor învățării; recunoaște importanța vitală a rolului de îndrumători și mentori proactivi pe care îl joacă profesorii, care îi învață pe cursanți cum să evalueze informațiile și îi sprijină când se confruntă cu provocări, pregătindu-i pentru viață;

66.

consideră că implicarea profesorilor și a conducerii școlilor în modernizarea sistemelor de învățământ este esențială pentru obținerea unor reforme efective și pentru motivarea personalului didactic în vederea unor îmbunătățiri viitoare ale politicilor de învățământ;

67.

consideră că politicile de învățământ generalizate trebuie să le ofere un sprijin efectiv profesorilor pentru a asigura atingerea obiectivelor educaționale, un mediu școlar stimulant, funcționarea și dezvoltarea eficientă a școlilor și o guvernanță bazată pe colaborare;

68.

recunoaște rolul important al educatorilor, precum și al cooperării între părinți, profesori și autoritățile școlare în cadrul educației formale, non-formale și informale în susținerea generațiilor actuale și viitoare; încurajează, în acest sens, colaborarea consolidată între toate părțile implicate în învățarea formală, non-formală și informală;

69.

consideră că cooperarea consolidată între profesorii din școli, cercetători și profesorii din mediul universitar este benefică pentru toate părțile afiliate și duce la îmbunătățirea și actualizarea conținutului didactic, a practicilor de învățare, a pedagogiei și încurajează inovarea, creativitatea și deprinderea unor noi abilități;

Recomandări

70.

consideră că Spațiul european al educației ar trebui să se concentreze pe atingerea obiectivelor comune, inclusiv pe asigurarea unei educații de calitate pentru toți, și trebuie să fie creat pe baza alinierii cu politicile existente și tendințele educaționale din UE și din afara UE și pe baza evaluării critice a acestora, pentru a asigura coerență, consecvență și rezultate realizabile, acordând, de asemenea, un nou impuls dezvoltării lor și respectând principiile atribuirii, subsidiarității, libertății, proporționalității și autonomiei instituționale și educaționale;

71.

consideră că Spațiul european al educației ar trebui să nu pună în pericol sau să înlocuiască procesul de la Bologna și că acesta din urmă ar trebui mai degrabă dezvoltat și consolidat; evidențiază importanța legăturilor reciproce și a complementarității dintre Spațiul european al educației și Spațiul european al învățământului superior;

72.

invită statele membre să sprijine crearea unui Spațiu european al educației și să consolideze cooperarea pentru formularea și realizarea obiectivelor sale; invită, în acest sens, Comisia să asigure împărtășirea ideilor și a bunelor practici în vederea îndeplinirii acestor obiective;

73.

susține, ca bază pentru o cooperare sporită care include IIS, atât în interiorul, cât și în afara UE, crearea unei rețele europene a universităților, pe baza unei abordări ascendente și a inițiativelor universităților, care ar trebui să contribuie, printre altele, la transformarea Spațiului european al educației într-un spațiu mai inovator, esențial și mai atrăgător pentru învățare și cercetare;

74.

solicită statelor membre să recunoască învățământul ca o investiție în capitalul uman și să ofere mai multă finanțare publică transparentă pentru a concretiza inițiativele destinate îmbunătățirii calității, caracterului incluziv și egalității procesului de predare și învățare;

75.

insistă asupra faptului că sporirea investițiilor în educație și în sistemele de formare, precum și în modernizarea și adaptarea acestora, reprezintă o condiție fundamentală pentru progresul social și economic; subliniază, prin urmare, că este important să se asigure că investițiile sociale, în special în educație și formare pentru toți, sunt o prioritate în următoarea perioadă de programare a CFM pentru 2020-2026;

76.

încurajează, în ceea ce privește creșterea incluziunii și asigurarea libertății de alegere a educației, furnizarea unui sprijin financiar adecvat pentru școlile de toate categoriile și nivelurile, atât în școlile publice cât și în școlile private non-profit, cu condiția ca programa de studiu oferită să se bazeze pe principiile consacrate în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și să respecte sistemele juridice, normele și reglementările cu privire la calitatea educației și la folosirea respectivelor fonduri în statul membru în cauză;

77.

consideră că este timpul să se facă investițiile necesare în infrastructura de învățământ din zonele mai puțin dezvoltate, având grijă ca investițiile coordonate să fie adaptate caracteristicilor zonei respective; subliniază, în acest sens, că este deosebit de important să se permită acordarea unui sprijin mai substanțial din partea Băncii Europene de Investiții și a fondurilor europene destinate inițiativelor regionale vizând dezvoltarea educației;

78.

invită Comisia și statele membre să facă schimb de experiențe și bune practici în ceea ce privește mecanismele și metodele de finanțare publică, inclusiv finanțarea bazată pe performanțe și fondurile pentru cercetări competitive, pentru a obține o diversificare sustenabilă și transparentă a finanțării;

79.

solicită o cooperare consolidată între statele membre în modernizarea educației; îndeamnă statele membre să înceapă să pună în aplicare principiile Pilonului european al drepturilor sociale care oferă modalități de reducere a inegalităților în Europa prin educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții;

80.

subliniază rolul semestrului european în promovarea reformelor naționale, și anume prin definirea recomandărilor din domeniul educației specifice fiecărei țări;

81.

se așteaptă ca Planul de acțiune privind educația digitală să sprijine statele membre și instituțiile de învățământ în scopul de a utiliza într-o mai mare măsură și mai eficient metodele cele mai moderne, potrivite vârstei și dezvoltării, în procesul de învățare, predare și evaluare, și respectând standardele de garantare a calității; consideră că orice plan privind educația digitală ar trebui să stabilească și să evalueze periodic legătura dintre mijloacele digitale educaționale și cadrele de calificare bazate pe rezultatele învățării;

82.

recomandă ca statele membre și instituțiile de învățământ să promoveze metode de învățare individualizate, centrate pe elev, inclusiv cursuri personalizate bazate pe combinarea și experiența academică și profesională a elevilor, precum și metode inovatoare și interacțiune între profesori și elevi, în vederea sprijinirii formării continue și a atingerii rezultatelor propuse ale învățării, în care studenții sunt participanți activi în cadrul propriului proces de învățare;

83.

invită statele membre să adopte o abordare cuprinzătoare a educației și să furnizeze cursanților oferte educaționale specifice și variate care să le asigure competențele de bază necesare pentru a intra cu succes pe piața forței de muncă;

84.

solicită o mai bună încorporare în programele educaționale la toate nivelurile a unei învățări active, care încurajează curiozitatea intelectuală, bazată pe proiecte și rezolvarea de probleme, cu scopul de a promova cooperarea și lucrul în echipă; recomandă ca sistemele de învățământ să lucreze pentru a consolida competențele transversale, non-tehnice și deprinderile de viață;

85.

reiterează că dreptul la educație trebuie garantat fiecărei persoane cu dizabilități, de la grădiniță până la universitate, și subliniază importanța de a deține materiale didactice și echipamente tehnice adecvate, măsuri de evaluare și personal calificat pentru a garanta că persoanele cu dizabilități se pot bucura pe deplin de acest drept;

86.

susține și încurajează punerea în aplicare a acțiunilor privind dezvoltarea alfabetizării mediatice și a gândirii critice prin educație și formare profesională; reamintește angajamentul deja existent în acest domeniu, prevăzut în concluziile Consiliului din 30 mai 2016; solicită, în acest context, Comisiei să coordoneze evoluția politicilor la nivelul UE în domeniul alfabetizării mediatice, în vederea transmiterii de cunoștințe actualizate și a promovării celor mai bune practici în acest domeniu; solicită Comisiei și statelor membre să conceapă măsuri specifice pentru a promova și a susține proiectele de alfabetizare mediatică și digitală, cum ar fi proiectul-pilot „Educația în domeniul mediatic pentru toți”, și să elaboreze o politică cuprinzătoare de alfabetizare mediatică și digitală, care să se axeze în principal pe educația școlară;

87.

încurajează statele membre să asigure oportunități pentru dezvoltarea de competențe-cheie pentru a dobândi și a menține aptitudini, acordând o atenție specială formării competențelor de bază, disciplinelor STIM, competențelor lingvistice, antreprenoriale, digitale, creativității, gândirii critice și muncii în echipă; încurajează Comisia și statele membre să faciliteze utilizarea cadrului UE pentru competențele-cheie în toate mediile educaționale și să permită aplicarea sa în învățarea formală, non-formală și informală, maximizând astfel potențialul său ca instrument esențial pentru învățarea pe tot parcursul vieții;

88.

încurajează statele membre să crească gradul de conștientizare cu privire la învățarea pe tot parcursul vieții și să integreze perspectiva de gen în elaborarea de politici și programe relevante, în special cele destinate femeilor cu niveluri scăzute de educație, atât din zonele urbane, cât și cele rurale, pentru a le permite să obțină competențe noi;

89.

sprijină valoarea de referință mai ridicată fixată de UE pentru implicarea în procesul de învățare pe tot parcursul vieții; solicită, în această privință, Comisiei să propună recomandări privind cele mai bune practici în vederea atingerii acestui obiectiv ambițios; încurajează acordarea unei mai mari importanțe învățării pe tot parcursul vieții la toate nivelurile de educație; subliniază, în acest context, rolul instituțiilor de învățământ superior în conceperea unei strategii privind învățarea pe tot parcursul vieții, în educarea persoanelor active din punct de vedere profesional, în dezvoltarea competențelor și în formarea unei culturi a învățării în rândul persoanelor de toate vârstele și din toate mediile;

90.

încurajează Comisia să sprijine statele membre în dezvoltarea, promovarea și consolidarea programelor educaționale și de formare care să faciliteze învățarea în rândul adulților și incluziunea lor activă în sistemul de învățământ; reamintește că învățarea și formarea în rândul adulților ar trebui să asigure o varietate de parcursuri de învățare și oferte educaționale flexibile, inclusiv sprijin pentru persoane în gestionarea parcursului de învățare pe tot parcursul vieții, programe care să ofere a doua șansă la educație persoanelor care nu au fost niciodată la școală, celor care au părăsit timpuriu școala și celor care au abandonat școala; solicită Comisiei Europene să pună în aplicare angajamentele, precum garanția de competențe, definită în noua Agendă UE pentru competențe și să îmbunătățească oportunitățile de angajare în UE ale adulților cu un nivel scăzut de calificare;

91.

invită statele membre să elaboreze proiecte intergeneraționale pentru a înțelege mai ușor provocările cu care se confruntă persoanele în vârstă, precum și pentru a le oferi oportunități de a transmite mai departe aptitudinile, cunoștințele și experiența lor;

92.

încurajează dezvoltarea de sinergii și colaborările între educația formală, non-formală și informală; salută progresele realizate în ultimii ani în ceea ce privește punerea în aplicare a Recomandării Consiliului privind validarea învățării non-formale și informale până în 2018; invită totuși statele membre să își continue eforturile și după 2018 pentru a consolida punerea în aplicare a recomandărilor respective și să stabilească cadrele juridice relevante și să creeze strategii globale de validare pentru a permite validarea; subliniază că recunoașterea învățării formale și non-formale, inclusiv prin intermediul cursurilor online gratuite, joacă un rol esențial în deschiderea educației către persoanele dezavantajate;

93.

subliniază rolul-cheie al părinților ca parte a conceptului de triunghi al educației în susținerea învățării copiilor; subliniază avantajele implicării părinților în educația copiilor pentru sporirea performanțelor lor, pentru binele elevilor și pentru dezvoltarea școlilor;

94.

invită Comisia să sprijine inițiativele transfrontaliere în cadrul învățării online;

95.

subliniază că educația de calitate nu ar trebui evaluată numai în funcție de gradul în care elevul a dobândit cunoștințe și competențe, ci și în funcție de capacitatea de a urma și de a dezvolta învățarea pe tot parcursul vieții și de efortul lor creator;

96.

sprijină Comisia în crearea unui tabel comparativ care să sprijine dezvoltarea competențelor-cheie, precum și a educației, învățării și formării bazate pe competențe;

97.

solicită statelor membre să combată stereotipurile de gen în învățământ pentru a se asigura că femeile au aceleași șanse și libertatea de alegere cu privire la cariera pe care și-o doresc; își exprimă îngrijorarea, în acest context, cu privire la stereotipurile care persistă în materialele didactice din unele state membre și așteptările diferite ale profesorilor în ceea ce privește comportamentul fetelor și al băieților; subliniază nevoia de a integra principiul egalității de gen în formarea inițială și continuă a cadrelor didactice, precum și în practicile de predare, pentru a înlătura orice obstacole care împiedică realizarea deplină a potențialului studenților, indiferent de gen; solicită statelor membre ca, în introducerea egalității de gen în programele școlare ale sistemului de învățământ regional al statelor membre, să se acorde o atenție deosebită regiunilor ultraperiferice, în care se înregistrează o rată ridicată a violenței împotriva femeilor; subliniază că sistemele de învățământ la toate nivelurile trebuie să includă o perspectivă de gen și să țină seama de nevoile persoanelor care fac obiectul discriminării;

98.

îndeamnă statele membre să promoveze principiile egalității și nediscriminării în instituțiile de învățământ, prin învățare formală ori informală;

99.

recomandă Comisiei și/sau statelor membre să creeze și să sprijine înființarea unui premiu european/național axat pe egalitatea de gen în instituțiile de învățământ, cu scopul de a încuraja bunele practici;

100.

subliniază că educația este un instrument esențial pentru incluziunea socială și pentru îmbunătățirea competențelor și calificărilor în rândul migranților și refugiaților, atât minori, cât și adulți; încurajează, în acest context, schimbul de bune practici în materie de integrare, prin educație și transmiterea valorilor comune, îmbunătățirea și facilitarea recunoașterii diplomelor și calificărilor, oferind burse și stabilind parteneriate cu universități din țările de origine, precum și pe baza experienței valoroase aferente coridoarelor de educație;

101.

subliniază faptul că ar trebui depuse mai multe eforturi pentru a asigura accesul la educație și la formare profesională la toate nivelurile pentru elevii care aparțin minorităților autohtone și pentru a sprijini instituțiile de învățământ care oferă servicii în limba maternă a minorităților etnice sau lingvistice autohtone; invită Comisia să consolideze promovarea de programe axate pe schimbul de experiență și de bune practici privind educația în limbile regionale și minoritare din Europa; încurajează statele membre să faciliteze dezvoltarea predării în limba maternă a elevilor și studenților;

102.

încurajează statele membre să sporească nivelurile competențelor lingvistice prin utilizarea bunelor practici, cum ar fi certificarea oficială a competențelor lingvistice dobândite la o anumită vârstă;

103.

invită statele membre și Comisia să creeze un sistem de burse de studii inovatoare și flexibile pentru cultivarea competențelor artistice și sportive în domeniul educației și formării; sprijină statele membre care doresc să introducă sisteme de burse pentru studenții cu abilități educaționale, sportive și artistice dovedite;

104.

salută, în acest sens, Comunicarea Comisiei privind o nouă agendă pentru competențe în Europa (COM(2016)0381), care propune soluții pentru necorelările și deficitele în materie de competențe și metode pentru găsirea unui sistem adecvat de recunoaștere a competențelor; încurajează statele membre, în acest context, să instituie sisteme duale de educație (având cea mai mare valoare în ceea ce privește dezvoltarea personală globală și dezvoltarea competențelor pentru învățarea pe tot parcursul vieții) și formare profesională, în coordonare cu actorii locali și regionali, în conformitate cu caracterul specific al fiecărui sistem educațional; ia act de avantajele și atractivitatea crescândă a sistemului hibrid EFP, care îmbină în egală măsură două parcursuri solide, cel bazat pe învățământ și cel bazat pe muncă;

105.

recomandă ca orientările educaționale să fie consolidate, ele fiind un instrument vital pentru integrarea diverselor sisteme de învățământ într-un mod flexibil, îmbogățind și reînnoind cunoștințele și competențele;

106.

susține și încurajează consilierea educațională și profesională ca sarcină crucială a sistemului de învățământ pentru dezvoltarea individuală și socială a noilor generații;

107.

este de părere că spiritul antreprenorial este un motor de creștere și de creare a locurilor de muncă, dar și o cale de a face economiile mai competitive și mai inovatoare, ceea ce contribuie la capacitarea femeilor;

108.

subliniază că antreprenoriatul social reprezintă un domeniu în expansiune care poate stimula economia, atenuând în același timp lipsurile materiale, excluziunea socială și alte probleme societale; consideră, prin urmare, că educația antreprenorială ar trebui să includă o dimensiune socială și ar trebui să abordeze teme precum comerțul echitabil, întreprinderile sociale, responsabilitatea socială a întreprinderilor și modelele alternative de afaceri, cum ar fi cooperativele, cu scopul de a depune eforturi în direcția unei economii mai sociale, mai favorabile incluziunii și mai sustenabile;

109.

solicită statelor membre să se axeze pe educația antreprenorială și financiară, pe voluntariat și pe cunoașterea de limbi străine în programele educaționale și să acorde prioritate acestor competențe în programele EFP;

110.

solicită Comisiei și statelor membre să promoveze oportunitățile concrete de ocupare a forței de muncă asociate EFP și relevanța sa pe piața forței de muncă;

111.

invită statele membre să ofere consiliere profesională care să faciliteze identificarea abilităților și înclinațiilor elevilor și studenților și să consolideze procesul de predare personalizată;

112.

subliniază situația educațională specială a copiilor și a adolescenților ai căror părinți se deplasează în scop profesional în Europa și invită Comisia să efectueze un studiu pentru a sublinia situația specifică a acestor copii și adolescenți în ceea ce privește provocările cu care se confruntă în învățământul preșcolar și școlar;

113.

recomandă Comisiei, în conformitate cu articolul 349 din TFUE, să acorde mai mult sprijin statelor membre care au regiuni ultraperiferice, în vederea îmbunătățirii sistemelor lor de învățământ la toate nivelurile;

114.

încurajează statele membre și autoritățile regionale să evalueze și să monitorizeze în mod periodic relevanța politicilor, strategiilor și programelor educaționale, luând în considerare, de asemenea, opiniile profesorilor și ale elevilor, pentru a se asigura că sistemele educaționale continuă să răspundă nevoilor în schimbare și evoluției situației social-economice a țării în cauză; recomandă consolidarea legăturilor dintre politicile privind educația și alte politici pentru a stimula și a evalua eficiența și performanța reformelor educaționale;

115.

reafirmă importanța monitorizării performanței și a evaluărilor de impact ale programelor UE destinate ocupării forței de muncă în rândul tinerilor; subliniază importanța unor investiții eficiente și sustenabile;

116.

apreciază activitățile Comisiei în domeniul modernizării sistemelor de învățământ și, în acest context, invită statele membre să se implice mai mult și să garanteze punerea în aplicare a îmbunătățirilor propuse;

117.

încurajează statele membre, în colaborare cu Comisia, să ajute instituțiile de învățământ să modernizeze procesele de reformă prin înființarea unor puncte de contact specializate la nivel național și/sau regional pentru a oferi informații, consiliere și asistență relevante;

118.

reafirmă necesitatea creării unor medii de învățare bazate pe drepturi și care să țină seama de dimensiunea de gen, astfel încât cursanții să învețe și să susțină drepturile omului, inclusiv drepturile femeilor și ale copiilor, valorile fundamentale și participarea civică, drepturile și obligațiile cetățenilor, democrația și statul de drept, să aibă încredere în identitatea lor, să știe că le este auzită vocea și că le sunt apreciate convingerile de către propria comunitate;

Educația și îngrijirea copiilor preșcolari (ECEC)

119.

invită statele membre să asigure accesul liber și echitabil la ECEC de înaltă calitate, și le încurajează să ia măsurile necesare pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile materiale și financiare pentru a permite fiecărui copil să aibă acces la educație preșcolară, fără discriminare, și să furnizeze mai multe locuri la creșe și grădinițe pentru copii;

120.

invită Comisia să ia în considerare instituirea unui cadru european comun pentru ECEC, bazându-se pe principiile propuse în cadrul privind calitatea; sprijină stabilirea unui criteriu de referință european pentru calitatea ECEC elaborat în colaborare cu profesorii și specialiștii din acest domeniu și în conformitate cu indicatorii naționali sau regionali de calitate;

121.

consideră că statele membre ar trebui să depună eforturi mai mari pentru a încuraja organele de conducere ale instituțiilor ECEC să investigheze posibilitatea de a se implica în proiecte la scară europeană; subliniază faptul că experții în acest domeniu ar putea, astfel, să ajute la asimilarea inovațiilor în materie de învățământ și să sporească astfel importanța educației preșcolare;

122.

susține că instituțiile preșcolare nu ar trebui să fie excluse din Spațiul european al educației; consideră că aceste instituții ar trebui, de asemenea, să promoveze schimbul de cunoștințe între statele membre, în special în scopul schimbului de informații atunci când se derulează proiecte inovatoare;

123.

recomandă intensificarea cooperării dintre personalul din domeniul ECEC și cadrele didactice din învățământul preșcolar pentru a îmbunătăți calitatea educației și legăturile dintre nivelurile de învățământ, pentru a pregăti preșcolarii pentru tranziția către școala primară și pentru a se concentra asupra dezvoltării copiilor; subliniază importanța relațiilor dintre furnizorii ECEC și părinții și tutorii copiilor, între personalul școlar și copii și între copiii înșiși;

124.

încurajează statele membre să crească finanțarea ECEC, precum și sprijinul și inițiativele economice (cum ar fi reduceri de taxe, subvenții, scutiri de taxe) pentru părinți și tutori, în special pentru cei din medii defavorizate socio-economic, pentru a le permite și a-i încuraja să apeleze la servicii de ECEC;

125.

invită statele membre să investească în continuare în personal pentru a încuraja mai multe persoane să urmeze parcursul profesional relevant, asigurând astfel disponibilitatea unui personal bine pregătit pentru ECEC;

126.

invită statele membre să reformeze și să își îmbunătățească sistemele în direcția realizării obiectivului de la Barcelona, care prevede că cel puțin 33 % din copiii cu vârsta sub 3 ani trebuie să fie incluși în programe ECEC;

Învățământul școlar

127.

încurajează punerea în aplicare a „abordării la nivelul întregii școli”pentru a mări incluziunea socială, accesibilitatea, guvernanța democratică, calitatea și diversitatea în educație, precum și în vederea combaterii abandonului școlar timpuriu și a problemei tinerilor care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET), propunându-și, în același timp, să pună în centrul oricărei activități nevoile elevilor, binele lor și implicarea lor în viața școlară; pledează pentru promovarea și sprijinirea structurilor democratice de reprezentare a elevilor în școală;

128.

subliniază că numărul mare de tineri din categoria NEET — aproape 6,3 milioane de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani — ar putea fi redus prin prevenirea abandonului școlar timpuriu și făcând școlile mai practice și mai legate de mediul lor local, precum și prin crearea unor legături cu întreprinderile locale, autoritățile locale, instituțiile sociale și ONG-urile; este de părere că abandonul școlar timpuriu, care este unul dintre motivele pentru care tinerii intră ulterior în categoria NEET, ar putea fi combătut prin abordarea sărăciei și a excluziunii sociale; consideră că este important, de asemenea, ca studenții să fie susținuți să-și găsească propriile metode de învățare, inclusiv prin cursuri online și învățarea mixtă; salută punerea în aplicare de programe școlare relevante și incitante și a unor sisteme de orientare puternice și bine dezvoltate, cu servicii de consiliere și orientare de înaltă calitate pentru toți elevii;

129.

subliniază necesitatea consolidării oportunităților și structurilor dedicate colaborării interne și externe la nivel școlar, inclusiv cooperarea interdisciplinară, predarea în echipă, grupurile școlare și interacțiunile cu actorii implicați în conceperea și lansarea parcursurilor de învățare, inclusiv cu părinții; ia act de importanța schimburilor internaționale și de parteneriat școlar prin programe precum Erasmus+ și eTwinning;

130.

subliniază că educația școlară ar trebui să devină mai flexibilă, pentru a îmbunătăți reacția la condițiile reale de trai ale elevilor, de pildă prin utilizarea la scară mai largă a instrumentelor online, pentru ca, de exemplu, să poată fi îmbunătățită și oferta de învățare mixtă;

131.

consideră că cu cât mai devreme se dobândesc competențele STIAM, cu atât cresc șansele de reușită în educație și pe plan profesional în viitor; prin urmare, încurajează mai multe inițiative STIAM la nivelul școlii și, în paralel, promovarea științelor umane și sociale, prin cooperarea consolidată și diferențiată cu instituțiile de învățământ superior și instituțiile de cercetare științifică, printre altele;

132.

încurajează Comisia să susțină, în rândul tinerilor europeni, deprinderea competențelor lingvistice în contexte de învățare formală și non-formală, prin elaborarea de programe inovatoare multilingve, schimbul de bune practici pedagogice multilingve și îmbunătățirea competențelor lingvistice ale cadrelor didactice;

133.

încurajează statele membre și Comisia să sprijine inițiativele actuale și să dezvolte și să pună în aplicare politici cuprinzătoare privind educația incluzivă și strategii care vizează identificarea nevoilor specifice, promovând drepturile grupurilor celor mai vulnerabile, creând medii de învățare mai incluzive și încurajând deschiderea și angajamentul; solicită Comisiei să elaboreze, împreună cu Agenția Europeană pentru Educație Specială și Incluzivă, metode și instrumente educaționale inovatoare pentru a încuraja incluziunea și a răspunde nevoilor tuturor elevilor;

134.

recomandă ca statele membre să introducă materiale de studiu despre UE în programa învățământului lor secundar pentru a familiariza elevii cu funcționarea Uniunii, istoria sa și valorile cetățeniei europene;

135.

subliniază importanța includerii și a promovării în programele școlare și în materialele didactice a informațiilor privind istoria emancipării femeilor, în special dreptul de vot al femeilor, inclusiv cu ocazia aniversărilor simbolice (de exemplu în 2018, 100 de ani de la câștigarea dreptului de vot al femeilor în Polonia și Germania), pentru a crește gradul de conștientizare cu scopul de a promova drepturile femeilor în cadrul educațional;

136.

subliniază importanța sănătății și a educației despre relațiile interumane, care trebuie să îi învețe și pe copii și tineri despre relațiile bazate pe egalitate, consimțământ, respect și reciprocitate, precum și despre drepturile femeilor și fetelor, inclusiv despre sănătatea și drepturile reproductive și sexuale, fiind un instrument de combatere a stereotipurilor și de prevenire a violenței de gen și de promovare a bunăstării;

137.

încurajează participarea cursanților, a personalului didactic și nedidactic la instructaje ale Crucii Roșii pentru a deprinde aptitudini esențiale de prim ajutor și pentru a putea acționa în caz de urgență;

138.

solicită Comisiei Europene și statelor membre să elaboreze o schemă pilot de sprijinire a schimbului de elevi din învățământul secundar, prin care aceștia să poată petrece cel puțin o jumătate de an școlar în alt stat membru;

139.

solicită statelor membre să limiteze cât mai mult utilizarea testelor standardizate ca instrumente de evaluare a nivelului de cunoștințe și competențe dobândite;

140.

încurajează statele membre să aibă în vedere adoptarea de măsuri pentru a asigura recunoașterea perioadelor de studiu petrecute în străinătate care nu se finalizează cu o diplomă sau calificare; invită Comisia, în această privință, să propună orientări de recunoaștere a perioadelor de studiu petrecute în străinătate, ținând seama de bunele practici deja existente ale statelor membre, de principiul recunoașterii reciproce între sistemele educaționale, de abordarea bazată pe competențe-cheie, precum și de specificitățile sistemelor de învățământ și culturilor educaționale naționale;

141.

solicită Comisiei, statelor membre și autorităților regionale să abordeze problemele legate de atitudinile agresive la școală, comportamentul agresiv pe internet, hărțuirea, dependența și violența, prin elaborarea, la nivelul școlii și prin cooperare cu beneficiarii direcți și toate părțile interesate (în special profesori, asociații de părinți și ONG-uri specializate), a unor programe de prevenire și a unor campanii de sensibilizare orientate către incluziune;

142.

recomandă statelor membre, instituțiilor lor de învățământ și Comisiei să se implice mai activ în promovarea activităților sportive în rândul elevilor;

Învățământul superior

143.

solicită crearea Spațiului european al educației care să se bazeze pe potențialului existent, de exemplu Spațiul european de cercetare, Uniunea inovării, Spațiul european al învățământului superior, astfel încât acestea să se poată consolida și completa reciproc;

144.

încurajează statele membre să investească cel puțin 2 % din PIB-ul lor în învățământul superior, și să respecte obiectivul UE de a investi 3 % din PIB-ul Uniunii în C&D până în 2020;

145.

propune ca statele membre și autoritățile regionale, în procesul de utilizare a resurselor naționale și regionale și de alocare a fondurilor structurale și de investiții europene, să acorde prioritate programelor educative și promovării cooperării între instituțiile din învățământul superior, mediul profesional, întreprinderi, comunitățile de cercetare și societate în ansamblul ei;

146.

solicită statelor membre să promoveze o mobilitate mai incluzivă și mai accesibilă a studenților, stagiarilor, profesorilor stagiari, cercetătorilor și personalului administrativ, căci ea contribuie atât la dezvoltarea lor personală și profesională, dar și la creșterea calității învățării, predării, cercetării și administrației; promovează sprijinirea mobilității pentru toți, printre altele prin facilitarea recunoașterii creditelor și a calificărilor academice și profesionale obținute în străinătate, finanțare adecvată și asistență personală, garantarea drepturilor sociale și, dacă este cazul, încorporarea mobilității educaționale, ca parte a programelor de învățământ; în acest sens, ia act de noi inițiative din partea Comisiei, inclusiv eCard pentru a facilita mobilitatea studenților la nivel transfrontalier;

147.

consideră că trebuie alocate mai multe fonduri pentru finanțarea mobilității cadrelor didactice și a cercetătorilor prin oferirea de burse de studiu/cercetare pe lângă decontarea cheltuielilor, prin mărirea perioadei petrecute în străinătate, prin simplificarea procedurilor de autorizare și prin promovarea unor forme de îndrumare reciprocă între cadre didactice și cercetători;

148.

solicită Comisiei să încurajeze statele membre să crească mobilitatea în cadrul educației adulților, prevăzută deja de programul Erasmus+;

149.

subliniază importanța garantării compatibilității și recunoașterii transfrontaliere reciproce a calificărilor și a diplomelor universitare, consolidând astfel sistemul de asigurare a calității la nivelul UE și în toate țările care au aderat la Spațiul european al învățământului superior;

150.

subliniază nevoia de a elabora strategii cuprinzătoare și instrumente corespunzătoare de determinare a calității noilor metode de predare și învățare, cum ar fi învățarea online, cursuri online deschise și în masă (MOOC) sau resursele cu acces liber; recunoaște, în acest context, rolul jucat de Asociația europeană pentru asigurarea calității în învățământul superior (ENQA) și de alte rețele europene relevante în înființarea de sisteme de asigurare a calității;

151.

solicită Comisiei și statelor membre să promoveze noua agendă a UE pentru învățământul superior în rândul instituțiilor de învățământ superior, al autorităților locale și regionale și al angajatorilor în vederea abordării provocărilor și nevoilor instituțiilor de învățământ superior și ale studenților, creării de legături cu actorii locali și regionali, stabilirii de contacte cu comunitățile locale, favorizării dezvoltării și inovării locale și regionale, creării unor sisteme de învățământ superior incluzive și conectate, consolidării colaborării cu piața muncii și abordării nevoilor de competențe de la nivel regional; încurajează, de asemenea, instituțiile de învățământ superior să se implice mai mult în dezvoltarea locală și regională, prin participarea la proiecte comunitare de cooperare, printre altele;

152.

solicită îndeplinirea angajamentelor din cadrul noii agende pentru competențe, inclusiv sprijinirea statelor membre în eforturile de a pune la dispoziție mai multe informații privind evoluția absolvenților pe piața muncii; salută, în acest context, propunerea de înființare a unui sistem european de monitorizare a parcursului profesional al absolvenților până în 2020; consideră că informațiile privind monitorizarea absolvenților și colectarea de date exacte și relevante (nu numai la nivel național, ci și la nivelul UE) sunt esențiale pentru asigurarea calității și dezvoltarea unei educații de calitate;

153.

încurajează Comisia să își intensifice eforturile de a micșora decalajul între statele membre și diversele regiuni în ceea ce privește cercetarea și inovarea, prin propunerea de noi inițiative în cadrul acțiunilor Marie Skłodowska-Curie (MSCA), precum și să susțină combinația de cercetare și activități de predare pentru beneficiarii MSCA care se pregătesc pentru o carieră academică;

154.

sugerează ca coaliția STI(A)M a UE să acopere o gamă largă de discipline care să îi pregătească pe studenți să trăiască și să lucreze într-o lume în continuă schimbare;

155.

susține acordarea de credite în conformitate cu Sistemul european de credite transferabile (ECTS) studenților care prestează muncă voluntară în folosul comunității, ca mijloc de a contribui la dezvoltarea lor profesională și personală;

156.

subliniază că programele de cooperare internațională, diplomația culturală și dialogurile cu țările terțe privind politicile în domeniul învățământului superior, în afară de faptul că fac posibilă circulația mai nestingherită a cunoașterii, contribuie și la îmbunătățirea calității și prestigiului internațional al învățământului superior european, susținând în același timp cercetarea și inovarea, cultivând mobilitatea și dialogul intercultural și promovând dezvoltarea internațională în acord cu obiectivele de acțiune externă ale UE;

157.

este de părere că sistemele de învățământ orientate spre viitor ar trebui să includă educația pentru sustenabilitate și cultivarea păcii și să se înscrie într-o reflecție mai amplă asupra alfabetizării ocupaționale, în contextul creșterii gradului de digitalizare și robotizare a societăților europene, concentrându-se nu numai asupra creșterii economice, ci și asupra dezvoltării personale a cursanților și asupra îmbunătățirii sănătății și bunăstării lor;

158.

solicită statelor membre să promoveze cooperarea între instituțiile de învățământ și mediul profesional, cu scopul de a pregăti mai bine studenții pentru intrarea pe piața forței de muncă, precum și să ia măsuri privind necesitatea de a aborda necorelările competențelor și lipsa de personal calificat; încurajează, în acest sens, includerea de stagii de înaltă calitate relevante, recunoscute prin intermediul sistemului de credite ECTS, în programele de învățământ superior și sistemele de EFP, cooperarea între instituțiile de învățământ superior, piața forței de muncă, sectorul de cercetare și actorii economici locali și regionali pentru crearea unor sisteme duale de educație și formare profesională de calitate, orientare profesională, ucenicii, stagii și, de asemenea, formare bazată pe realitate, care ar trebui să facă parte din programa de învățământ profesional și de învățământ superior; invită, de asemenea, statele membre să asigure dreptul fiecărui tânăr din UE de a i se oferi un loc de muncă, o perioadă de ucenicie, o formare suplimentară sau o combinație de muncă și formare;

159.

consideră că, pentru a asigura ucenicii sau stagii de calitate, existența unor contracte este fundamentală pentru a defini rolurile și responsabilitățile tuturor părților și a preciza durata, obiectivele de învățare și sarcinile care corespund competențelor clar identificate care urmează să fie dezvoltate, statutul profesional, compensația/remunerația corespunzătoare, inclusiv pentru orele suplimentare, regimurile de protecție și securitate socială, în conformitate cu legislația națională aplicabilă, contractele colective aplicabile sau cu ambele;

160.

subliniază nevoia de a oferi un conținut educațional și de formare adecvat și condiții de lucru decente pentru stagiile profesionale și ucenicii, pentru a asigura rolul lor fundamental în trecerea de la educație la viața profesională; subliniază că stagiile profesionale și uceniciile nu ar trebui folosite niciodată pentru a înlocui locurile de muncă, și nici ucenicii sau stagiarii nu ar trebui tratați drept forță de muncă ieftină sau chiar neplătită;

161.

sugerează ca universitățile și centrele de formare să ofere formare inițială și continuă pentru cadrele didactice din sistemul de învățământ vocațional, cu contribuția experților din domeniile de lucru aferente domeniilor de specialitate acoperite de cursurile vocaționale;

Profesorul ca un garant al unei predări de calitate

162.

solicită Comisiei și statelor membre să sprijine cadrele didactice să încorporeze inovarea și tehnologia în predare prin consolidarea competențelor lor digitale, precum și să le ofere resurse relevante și sprijin, de exemplu prin furnizarea mai multor cursuri de perfecționare și prin dezvoltarea unor comunități online și a resurselor educaționale și cursurilor cu acces liber;

163.

susține înființarea unei Academii de predare și învățare, ca o resursă complementară care să permită profesorilor să se formeze și să facă schimb de cele mai bune practici la nivel european, furnizând un centru pentru schimbul de experiențe și învățare reciprocă online, precum și un spațiu pentru reuniuni periodice, sub formă de ateliere, seminare și conferințe pentru a promova colaborarea cadrelor didactice, a crește calitatea predării și a cultiva dezvoltarea profesională a profesorilor; invită Comisia să propună un proiect pentru crearea unei academii, bazată, de asemenea, pe cunoștințele de specialitate ale Academiei European Schoolnet;

164.

reamintește că instruirea pedagogică a personalului didactic din instituțiile de învățământ superior este foarte importantă și că, în procesul de recrutare, este esențial să se acorde competențelor pedagogice o importanță cel puțin la fel de mare ca cea acordată competențelor de cercetare; subliniază rolul educației bazate pe cercetare și al cercetării pedagogice ca mijloc de stimulare a abordării centrate pe student în ceea ce privește învățarea și predatul, încurajarea învățării active, îmbunătățirea dezvoltării de competențe și a metodologiei de predare;

165.

solicită statelor membre să introducă stimulente pentru a atrage și motiva tinerii și cadrele didactice calificate să intre în sistemul educațional și să lucreze în cadrul acestuia;

166.

subliniază necesitatea de a recunoaște statutul profesional al angajaților din ECEC;

167.

solicită sprijin pentru cadrele didactice care asigură cursuri multilingve, deoarece acestea sunt un factor important în internaționalizarea învățământului;

168.

subliniază rolul învățării interculturale ca parte din formarea cadrelor didactice cu scopul de a crește competențele interculturale ale profesorilor, pentru a promova cultura și valorile comune europene, precum și o dimensiune europeană a predării; ia act de faptul că competențele interculturale sunt esențiale pentru a putea lucra în societăți din ce în ce mai diverse și pentru a promova internaționalizarea școlilor;

169.

este conștient de necesitatea de a crea sinergii între cunoașterea cadrelor didactice și potențialul tehnologic al cursanților pentru a îmbunătăți rezultatele învățării;

170.

susține introducerea practicii pedagogice, sub supravegherea unui mentor instruit, în toate etapele educației profesorilor;

171.

încurajează cadrele didactice și directorii de școli să promoveze și să coordoneze aplicarea inovării în mediul școlar și promovarea dezvoltării acesteia;

172.

încurajează instituțiile de învățământ superior să acorde prioritate, să sprijine și să recompenseze îmbunătățirea și actualizarea cunoștințelor pedagogice ale cercetătorilor și ale cadrelor didactice din învățământul superior, incluzând posibilitățile educaționale oferite de tehnologia modernă de îmbunătățire a rezultatelor cursanților și a eficienței predării;

173.

susține elaborarea unor noi tehnici și standarde educaționale inovatoare și ambițioase pentru a răspunde mai bine nevoilor cursanților și instituțiilor de învățământ superior, precum și provocărilor unei lumi în continuă schimbare;

o o

174.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 183, 14.6.2014, p. 22.

(2) JO C 183, 14.6.2014, p. 30.

(3) JO C 398, 22.12.2012, p. 1.

(4) JO C 172, 27.5.2015, p. 17.

(5) Texte adoptate, P8_TA(2017)0360.

(6) JO C 417, 15.12.2015, p. 25.

(7) JO L 347, 20.12.2013, p. 50.

(8) JO C 346, 21.9.2016, p. 2.

(9) Texte adoptate, P8_TA(2017)0018.

(10) JO C 484, 24.12.2016, p. 1.

(11) JO C 398, 22.12.2012, p. 1.

(12) http://www.socialsummit17.se/wp-content/uploads/2017/11/Concluding-report-Gothenburg-summit.pdf

(13) https://www.consilium.europa.eu/uedocs/cms_data/docs/pressdata/en/educ/122123.pdf

(14) JO C 104, 16.4.1984, p. 69.

(15) JO C 135, 26.5.2010, p. 12.

(16) Texte adoptate, P8_TA(2017)0303.

(17) http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Gender_statistics

(18) http://www.cedefop.europa.eu/en/publications-and-resources/publications/3072, și https://www.eurofound.europa.eu/sites/default/files/ef_publication/field_ef_document/ef1502en_0.pdf

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/26

P8_TA(2018)0248

Către un sector durabil și competitiv al acvaculturii europene

Rezoluția Parlamentului European din 12 iunie 2018 referitoare la Către un sector sustenabil și competitiv al acvaculturii europene: situația actuală și provocări viitoare (2017/2118(INI))

(2020/C 28/04)

Parlamentul European,

—	având în vedere comunicarea Comisiei intitulată „Orientări strategice pentru dezvoltarea sustenabilă a acvaculturii în UE”(COM(2013)0229),

—	având în vedere Regulamentul (UE) nr. 304/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 708/2007 al Consiliului privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice și a speciilor absente la nivel local (1),

—	având în vedere Directiva 98/58/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind protecția animalelor de fermă (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 710/2009 al Comisiei din 5 august 2009 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 889/2008 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului în ceea ce privește stabilirea de norme detaliate privind producția ecologică de animale de acvacultură și de alge marine (3),

—	având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecția animalelor în timpul transportului și al operațiunilor conexe și de modificare a Directivelor 64/432/CEE și 93/119/CE și a Regulamentului (CE) nr. 1255/97 (4),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 889/2008 din 5 septembrie 2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 834/2007 al Consiliului privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice în ceea ce privește producția ecologică, etichetarea și controlul (5),

—	având în vedere Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91 (6),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1379/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului (8),

—

—	având în vedere Rezoluția sa din 4 decembrie 2008 referitoare la elaborarea unui plan european de gestionare a efectivelor de cormorani pentru minimizarea impactului tot mai mare al acestora asupra efectivelor piscicole, pescuitului și acvaculturii (11),

—	având în vedere Rezoluția sa din 17 iunie 2010 referitoare la un nou impuls pentru strategia de dezvoltare durabilă a acvaculturii europene (12),

—	având în vedere Rezoluția sa din 8 iulie 2010 referitoare la pregătirile pentru importul de produse pescărești și de acvacultură în UE în perspectiva reformei PCP (13),

—

având în vedere poziția sa adoptată în primă lectură la 23 noiembrie 2010 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. .../2011 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 708/2007 al Consiliului privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice și a speciilor absente la nivel local (14),

—	având în vedere Rezoluția sa din 8 septembrie 2015 referitoare la exploatarea potențialului cercetării și inovării în economia albastră de a genera locuri de muncă și creștere economică (15),

—	având în vedere Rezoluția sa din 12 mai 2016 referitoare la trasabilitatea produselor pescărești și de acvacultură în restaurante și în comerțul cu amănuntul (16),

—	având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind aplicarea Directivei-cadru privind apa și a Directivei-cadru „Strategia pentru mediul marin”în contextul acvaculturii (SWD(2016)0178),

—	având în vedere documentul Comisiei din 2015 intitulat „Raport general: punerea în aplicare a normelor referitoare la acvacultura peștilor cu înotătoare”[DG (SANTE) 2015-7406 - MR],

—	având în vedere comunicarea Comisiei din 29 iunie 2017 intitulată „Un plan de acțiune european «O singură sănătate»(One Health) împotriva rezistenței la antimicrobiene (RAM)”(COM(2017)0339),

—	având în vedere raportul economic privind sectorul acvaculturii din UE din 2016 al Comitetului științific, tehnic și economic pentru pescuit (CSTEP),

—	având în vedere raportul Eurobarometru referitor la „Obiceiurile consumatorilor în ceea ce privește produsele pescărești și de acvacultură”(2017) și analiza complementară realizată de Observatorul Pieței Europene a Produselor Pescărești și de Acvacultură (EUMOFA),

—	având în vedere avizul științific intitulat „Food from the Oceans”(Produse alimentare din oceane) elaborat de Grupul la nivel înalt de consilieri științifici în noiembrie 2017,

—	având în vedere Codul de conduită al FAO pentru un pescuit responsabil,

—	având în vedere Codul sanitar pentru animale acvatice al OIE,

—	având în vedere articolul 42 și articolul 43 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—	având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2017 referitoare la promovarea coeziunii și a dezvoltării în regiunile ultraperiferice ale Uniunii: aplicarea articolului 349 din TFUE (17),

—	având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru pescuit și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0186/2018),

întrucât acvacultura, inclusiv piscicultura maritimă și de apă dulce, precum și creșterea de moluște, crustacee, alge marine și echinoderme, este un sector economic inovator, care reprezintă activitatea de producție de alimente cu cea mai rapidă creștere și, potențial, un sector al tehnologiei înalte care necesită investiții structurale și de cercetare și o planificare operațională și financiară pe termen lung;

întrucât piscicultura și conchiliocultura joacă un rol important și valoros din punctul de vedere al economiei, al ocupării forței de muncă și al aspectelor de mediu și sociale în ceea ce privește îmbunătățirea calității vieții în zonele de coastă și interioare ale Uniunii, dar și în regiunile ultraperiferice, și contribuie la securitatea nutrițională și alimentară a europenilor; întrucât există anumiți factori care influențează negativ producția în sectorul acvaculturii, printre care se numără factorii legați de mediu și de climă, dar mai ales animalele de pradă; întrucât, după cum au arătat diverse studii, aceste fenomene legate de animalele de pradă au un impact semnificativ asupra producției;

întrucât comunicarea Comisiei intitulată „Orientări strategice pentru dezvoltarea sustenabilă a acvaculturii în UE”evidențiază patru domenii prioritare în care trebuie luate măsuri pentru a valorifica potențialul acvaculturii europene: procedurile administrative, amenajarea spațială coordonată, competitivitatea, în special prin conectarea sectorului cu mediul științific și condițiile de concurență echitabile;

întrucât aceeași comunicare recomandă statelor membre întocmirea unor planuri strategice naționale multianuale în domeniul acvaculturii, care să analizeze principalele deficiențe și problemele ce trebuie rezolvate, să stabilească obiective comune și, în măsura posibilului, indicatori pentru evaluarea progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii acestor obiective;

E.	întrucât menținerea ecosistemelor și a populațiilor locale trebuie să constituie un obiectiv fundamental și prioritar, evitându-se înlocuirea și distrugerea pescuitului și a agriculturii la nivel local;

F.	întrucât, în ciuda bunelor intenții și a eforturilor depuse, sectorul acvaculturii din UE stagnează, spre deosebire de acvacultura din alte regiuni de la nivel mondial care înregistrează o creștere din ce în ce mai mare;

G.	întrucât se estimează că producția acvicolă din UE acoperă doar 10 % din cererea internă de pește și întrucât mai mult de jumătate din cererea de produse pescărești provine din importuri din țări terțe;

H.	întrucât acvacultura ar trebui să fie văzută și tratată ca o formă de agricultură, în special în cazul pisciculturii în iazuri;

I.	întrucât decalajul regiunilor ultraperiferice în ceea ce privește dezvoltarea acvaculturii este deosebit de accentuat;

întrucât avizul recent al Grupului la nivel înalt de consilieri științifici în urma întrebării adresate grupului de comisarul Vella, și anume „Cum se pot obține cantități mai mari de produse alimentare și de biomasă din oceane într-un mod care să nu priveze generațiile viitoare de beneficiile lor?”, cuprinde următoarele recomandări: să se integreze paradigma culturii responsabile a „produselor alimentare provenite din oceane”în marile programe politice de la nivel mondial și de la nivelul UE; și: să se dezvolte într-o mai mare măsură și într-un mod mai strategic sectorul mariculturii din Europa, printr-un cadru cuprinzător de politici concertate, inclusiv prin elaborarea de orientări privind includerea cerințelor referitoare la maricultură în punerea în aplicare a Directivei din 2014 a UE privind amenajarea spațiului maritim și prin extinderea cooperării tehnologice la sectorul mariculturii în temeiul unor acorduri de parteneriat în domeniul pescuitului sustenabil (APPS) încheiate între Uniunea Europeană și țările partenere din sud;

întrucât, pentru înființarea sau extinderea unei ferme de acvacultură în UE, este nevoie de obținerea a diferite permise și autorizații, iar procedura de obținere a acestor documente oficiale nu este armonizată la nivelul UE și, în general, este lentă, complexă și lipsită de securitate juridică și previzibilitate economică; întrucât această situație riscă să împiedice dezvoltarea sectorului și ar putea descuraja investițiile în afaceri și duce la costuri excesive pentru sector, încurajând în plus indirect importurile din țări terțe;

întrucât cele mai complexe proceduri legate de operațiunile de acvacultură sunt cele legate de cerințele de mediu (evaluări ale impactului asupra mediului, evaluări strategice de mediu și proceduri de supraveghere), dar, în mod paradoxal, complexitatea acestor proceduri administrative și ritmul lent în care se desfășoară nu asigură întotdeauna protecția mediului, ci, dimpotrivă, uneori fac dificilă dezvoltarea de ferme de acvacultură socioeconomice, sustenabile ecologic și de calitate; întrucât, între acvacultura de apă dulce și cea maritimă, există diferențe; întrucât diferențele dintre subsectoarele acvaculturii fac necesare practici diferite în ceea ce privește gestionarea, hrănirea și reproducerea stocurilor; întrucât aceste diferențe trebuie luate în considerare în mod adecvat atunci când se elaborează reglementări pentru acvacultura din UE și, în special, standarde de mediu sustenabile;

întrucât complexitatea și întârzierile birocratice, în special cele legate de acordarea de licențe și de planificare, reprezintă inacțiune, care determină inevitabil costuri economice și socioprofesionale pentru potențialii investitori în zonele în care se află fermele de acvacultură, având impact mai ales asupra ocupării forței de muncă în rândul tinerilor și al femeilor;

întrucât pentru o amenajare corespunzătoare a spațiului trebuie să se țină seama de diferitele nevoi ale diverșilor utilizatori, precum și de necesitatea de a proteja natura și trebuie să se depună eforturi pentru a reconcilia aceste nevoi; întrucât indisponibilitatea locațiilor, lipsa unei amenajări spațiale adecvate și conflictul cu alte activități economice au efecte considerabile asupra dezvoltării acvaculturii UE în unele regiuni, deoarece sectorul acvaculturii s-ar putea să aibă o influență mai redusă decât alte sectoare „puternice”;

O.	întrucât planificarea spațială este una dintre cerințele prealabile pentru dezvoltarea pe termen lung a acvaculturii și mijlocul necesar pentru a asigura spații adecvate de planificare pentru acvacultură, ținând cont de alte activități din zonele vizate;

întrucât legislația UE în domeniul mediului are la bază directive (Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”, Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele) și întrucât, prin urmare, transpunerea și aplicarea acestora este lăsată la latitudinea statelor membre și a autorităților locale și regionale, cu un anumit grad de libertate; întrucât, în consecință, nu există o punere în aplicare uniformă la nivelul întregii UE, ceea ce duce la incertitudine juridică pentru întreprinderi și ferme și la o lipsă de previzibilitate pentru investitori și creează condiții de concurență inechitabile;

Q.	întrucât avizul științific „Produse alimentare din oceane”arată că singura modalitate de a obține rapid o creștere semnificativă a alimentelor și a biomasei din ocean constă în recoltarea organismelor prezente la nivelurile inferioare ale lanțului alimentar, precum macroalgele și moluștele bivalve;

R.	întrucât diferitele cadre juridice naționale sau regionale pentru acvacultură pot duce la situația în care întreprinderile să fie supuse unor cerințe juridice diferite chiar dacă desfășoară activități în același bazin maritim, ceea ce la rândul său riscă să denatureze concurența;

întrucât exemplele de bună cooperare pe baza unor acorduri voluntare și a altor acorduri între ecologiști și sector sunt binevenite; întrucât, în timp ce exemplele pozitive de contribuții ale acvaculturii la păstrarea unei bune calități a apei și la serviciile ecosistemice acvatice sunt binevenite, este important să se recunoască totodată impactul negativ pe care îl poate avea acvacultura asupra mediului local și a calității apei și să se urmărească reducerea acestuia; prin urmare, încurajează continuarea procesului de inovare și adoptarea de noi inițiative pentru a asigura sustenabilitatea și rentabilitatea pe termen lung a sectorului;

T.	întrucât, pentru creșterea moluștelor bivalve și pentru cultivarea de macroalge, este nevoie de un aport echilibrat de săruri nutritive în mediul înconjurător;

întrucât, având în vedere cele de mai sus, acest tip de fermă piscicolă de apă dulce funcționează și ca serviciu de protecție a mediului, care protejează calitatea și cantitatea apei și care merită mult mai multă recunoaștere și sprijin din partea factorilor de decizie din UE decât primește în prezent;

întrucât produsele din UE trebuie să respecte o serie de norme și standarde riguroase în materie de mediu, sănătate a animalelor, bunăstare a animalelor și protecție a consumatorilor în ceea ce privește operațiunile de producție, hrana animalelor, bunăstarea, transportul, prelucrarea și condițiile sociale de ocupare a forței de muncă, acestea influențând direct costurile de producție; întrucât, prin urmare, produsele din UE sunt sustenabile și de o calitate excelentă, putând fi mai costisitoare și, așadar, deseori mai puțin competitive decât cele importate, care, de multe ori, ajung pe piața UE la prețuri scăzute din cauza unor practici care nu sunt sustenabile din punct de vedere ecologic, social și al muncii și a căror producție este corelată cu standarde scăzute în materie de bunăstare și sănătate a animalelor;

W.	întrucât unele întreprinderi de acvacultură depind în mare măsură de resursele de energie, ceea ce mărește costurile de producție în acvacultură;

întrucât consumul de pește, un aliment care conține proteine, acizi grași, vitamine, minerale și oligo-elemente benefice sănătății umane, ar trebui să crească și întrucât calitatea excelentă a peștelui și a fructelor de mare din UE ar trebui să constituie un avantaj concurențial major pentru acvacultura din UE;

Y.	întrucât consumul global de pește crește constant, în paralel cu creșterea globală a populației;

întrucât, în plus, nu există întotdeauna o coerență între politicile comerciale, sociale și de mediu ale UE: de exemplu, UE acordă țărilor în curs de dezvoltare vulnerabile statutul de țări beneficiare ale sistemului generalizat de preferințe (SGP și SGP +), cu scopul de a le permite acestora să plătească mai puține taxe sau să nu plătească deloc taxe la exporturile către UE, oferindu-le un acces vital la piața UE și contribuind la creșterea lor; întrucât, în același timp, unele dintre aceste țări, de exemplu unele țări din Asia, produc produse de acvacultură care nu respectă standardele de mediu, de bunăstare a animalelor, de sănătate, sociale și ale muncii pe care trebuie să le respecte operatorii din UE și care, în unele cazuri, încalcă drepturile omului;

AA.	întrucât UE depinde, de asemenea, în mare măsură de importul de produse pescărești din țările terțe pentru furaje de acvacultură și întrucât activitățile de cercetare și promovare privind furajele alternative mai sustenabile au fost, până în prezent, insuficiente;

AB.	întrucât comerțul extern al UE cu produse de acvacultură înregistrează un deficit și întrucât are loc o concurență neloială între produsele de acvacultură importate din țările terțe și produsele din UE, în detrimentul calității alimentelor și al sănătății consumatorilor;

AC.	întrucât acvacultura în țări terțe oferă oportunități pentru investițiile UE;

AD.

întrucât consumatorii europeni nu pot percepe diferențele dintre produsele acvaculturii europene și cele din țările terțe în ceea ce privește calitatea, amprenta ecologică, comportamentul social și respectul față de bunăstarea animalelor atunci când informațiile pe care le primesc cu privire la acestea sunt insuficiente sau inexacte (în special în ceea ce privește țara de origine, decongelarea sau identificarea speciilor);

AE.

întrucât legislația UE cu privire la informațiile care trebuie furnizate consumatorilor despre produsele acvatice este clară și întrucât responsabilitatea privind controlul acestora revine autorităților din statele membre; întrucât, cu toate acestea, este, în general, binecunoscut faptul că, în realitate, nici pescăriile, nici restaurantele nu furnizează consumatorilor aceste informații esențiale; întrucât punerea în aplicare insuficientă a legislației UE în acest domeniu subminează competitivitatea acvaculturii din UE;

AF.

întrucât piscicultura sustenabilă se bazează pe creșterea unor animale sănătoase, iar în acest scop este esențial să se dezvolte instrumente veterinare specifice și inovatoare, în special vaccinuri și antibiotice, care ar trebui să fie utilizate responsabil și restrictiv, astfel încât să se asigure sănătatea și bunăstarea animalelor și a consumatorilor, și produse de acvacultură sigure și nutritive, care să nu dăuneze mediului și speciilor sălbatice; întrucât normele UE în materie de sănătate a animalelor trebuie să ia în considerare, de asemenea, particularitățile acvaculturii și caracteristicile speciilor de pește la tratarea infecțiilor și bolilor și impactul asupra calității produsului;

AG.	întrucât Planul de acțiune european „O singură sănătate”împotriva rezistenței la antimicrobiene (RAM) constată că imunizarea prin vaccinare este o intervenție de sănătate publică rentabilă în eforturile de combatere a rezistenței la antimicrobiene (18), inclusiv în cazul acvaculturii;

AH.	întrucât imaginea pe care societatea și consumatorii europeni o au asupra acvaculturii variază de la un stat membru la altul, dar, în general, în mod clar se mai pot aduce îmbunătățiri;

AI.

întrucât, deși întotdeauna se mai pot aduce îmbunătățiri prin practici mai bune, imaginea negativă asupra acestei activități nu are la bază întotdeauna probleme reale (aspecte legate de mediu, calitate sau siguranță), ci idei preconcepute pe care le au consumatorii cu privire la acvacultură; întrucât, în mare parte, această situație este generată de convingerea că efectele reale ale acvaculturii în anumite țări terțe (țări în curs de dezvoltare) se regăsesc, de asemenea, în UE, ceea ce nu este adevărat;

AJ.	întrucât practicile foarte variate în materie de acvacultură duc la diferențe semnificative în ceea ce privește calitatea produsului, impactul de mediu și condițiile sanitare, printre altele, punând adesea consumatorul într-o situație de nesiguranță cu privire la produsul rezultat;

AK.	întrucât reputația proastă a acvaculturii afectează guvernanța acestui sector de către administrațiile publice (acordarea de licențe, planificarea etc.), dar și condițiile de comercializare;

AL.

întrucât este important să se ia act de potențialul acvaculturii de apă dulce, al acvaculturii interioare în ape împrejmuite, al acvaculturii integrate multitrofice, al sistemelor de recirculare sau al acvaponiei în zonele urbane pentru îmbunătățirea securității alimentare și dezvoltarea zonelor rurale;

AM.	întrucât crustaceele, moluștele și plantele acvatice, cum ar fi algele, reprezintă, de asemenea, o resursă importantă pentru acvacultură;

AN.

întrucât cercetarea și inovarea au un rol fundamental în valorificarea potențialului acvaculturii sustenabile; întrucât este posibilă creșterea în mod sustenabil a producției prin dezvoltarea bazată pe inovare, regenerarea și curățarea apelor și folosirea de energii din surse regenerabile și prin eficiența energetică și a utilizării resurselor, reducându-se în același timp impactul asupra mediului și furnizându-se servicii de mediu;

AO.	întrucât protocoalele standard la nivelul UE în ceea ce privește datele științifice care permit supravegherea și îmbunătățirea gestiunii și a practicilor de producție, precum și impactul acestora asupra sănătății și mediului au o importanță considerabilă;

AP.	întrucât ar trebui favorizată creșterea speciilor native sau endemice, pentru a reduce impactul asupra mediului și pentru a spori sustenabilitatea acvaculturii;

AQ.	întrucât dificultățile în accesarea creditelor și decalajul semnificativ între momentul realizării investiției și momentul primei vânzări (în general, trei ani sau mai mult) riscă să descurajeze investitorii;

AR.	întrucât condițiile de prefinanțare oferite de bănci și instituțiile financiare sunt din ce în ce mai stricte;

AS.

întrucât procedurile, care în majoritatea cazurilor nu sunt suficient de clare pentru utilizatori, și multitudinea de documente care trebuie depuse pentru a obține finanțare din partea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) sunt descurajatoare pentru solicitanți; întrucât cei aproximativ 1 280 de milioane de euro disponibili în perioada de programare actuală (2014-2020) nu sunt suficienți pentru a dezvolta sectorul european al acvaculturii; întrucât, în plus, rata de absorbție de către statele membre este foarte scăzută;

AT.	întrucât acvacultura sustenabilă trebuie să țină seama de posibilele efecte asupra stocurilor de pește sălbatic și asupra calității apei, însă, pe de altă parte, are nevoie, de asemenea, de stocuri de pește sănătoase și de o apă de calitate excelentă;

AU.

întrucât datele disponibile indică un decalaj din ce în ce mai mare – estimat la opt milioane de tone – între nivelul consumului de pește și fructe de mare din UE și volumul capturilor pescăriilor; întrucât o acvacultură sustenabilă, împreună cu un pescuit sustenabil, poate contribui la asigurarea pe termen lung a securității alimentare și nutriționale, inclusiv a aprovizionării cu alimente, precum și a creșterii economice și a ocupării forței de muncă în rândul cetățenilor Uniunii și la satisfacerea cererii tot mai mari de alimente de origine acvatică la nivel mondial, cu condiția să se utilizeze surse sustenabile de hrană pentru activitățile de acvacultură și să se prevină degradarea mediului; întrucât, prin urmare, acvacultura sustenabilă poate contribui la obiectivul general de eliminare a decalajului existent între nivelul consumului și nivelul producției de pește și fructe de mare din UE;

AV.	întrucât, în sectorul acvaculturii, un kilogram de pește cu valoare scăzută poate fi transformat într-un kilogram de pește cu valoare ridicată (ca în cazul capelinului transformat în calcan, a cărui valoare crește de la 0,10 EUR la 7 EUR pe kilogram);

AW.	întrucât tinerii sunt mai puțin interesați de a lucra în sectorul acvaculturii sau de a investi și de a dezvolta acest sector, din cauza slabei comunicări și a lipsei de stabilitate și de perspective financiare, ceea ce îl face neatrăgător pentru tinerele generații;

AX.	întrucât acvacultura sustenabilă deținută și gestionată de către comunitate poate aduce beneficii socioeconomice regiunilor periferice costiere și poate juca un rol pozitiv în economia albastră;

AY.

întrucât acvacultura de apă dulce reprezintă 20 % din realizările acestui sector la nivelul întregii Europe și întrucât sprijinul din partea UE ar trebui să corespundă acestei proporții; întrucât structura diferită a acvaculturii de apă dulce înseamnă că aceasta are nevoie de norme speciale și de un capitol separat în legislația privind politica comună a UE privind pescuitul;

AZ.	întrucât cercetarea și inovarea sunt fundamentale pentru a spori sustenabilitatea și competitivitatea sectorului acvaculturii pe piața UE;

BA.

întrucât proiectele de acvacultură de apă dulce pot fi realizate și cu finanțare ex post și întrucât, deseori, acest lucru necesită eforturi disproporționate din partea investitorilor, astfel încât, în numeroase cazuri, piscicultorii nu îndrăznesc să se implice în proiecte; întrucât, în majoritatea cazurilor, intensitatea sprijinului este necorespunzătoare,

Valorificarea potențialul acvaculturii din UE

recunoaște efectele pozitive pe care acvacultura sustenabilă, atât în sectorul maritim, cât și în cel de apă dulce, le poate avea asupra ocupării forței de muncă și economiei Uniunii, în general, îmbunătățind productivitatea și calitatea vieții în zonele sale costiere și interioare; subliniază necesitatea de a stimula dezvoltarea și diversificarea sectorului, precum și inovarea în cadrul acestuia, promovând creșterea producției de pește, crustacee, moluște, alge și echinoderme provenite din acvacultură, îmbunătățind competitivitatea acestor produse (cu scopul de a îmbunătăți producția UE din acvacultură astfel încât să ajungă cel puțin la rata actuală de creștere a acvaculturii pe plan global în termen de cinci ani și de a încuraja investițiile în echipamente mai eficiente din punct de vedere energetic și mai economice) și crescând consumul de astfel de produse și contribuția la securitatea alimentară și nutrițională pentru cetățenii UE; insistă asupra faptului că acest lucru trebuie să se facă păstrând în același timp funcționarea corespunzătoare a ecosistemelor marine, astfel încât să permită practicarea în continuare a acvaculturii și pescuitului comercial profitabile și alte utilizări sustenabile ale mediului marin;

consideră că UE trebuie să își mărească producția în sectorul acvaculturii, în special pentru a reduce presiunea asupra locurilor de pescuit naturale; este de opinie că furajele pe bază de pește ar trebui să fie obținute într-un mod sustenabil și nu ar trebui să pericliteze obiectivele referitoare la producția maximă sustenabilă ale politicii comune în domeniul pescuitului, precum și că ar trebui să se controleze încărcările cu nutrienți; subliniază importanța cooperării între cercetători, sectorul acvaculturii, producătorii de furaje și administrațiile și organizațiile de mediu; subliniază că acvacultura UE ar trebui să țină seama de aspecte legate de calitate, sustenabilitate, siguranță alimentară, mediu și sănătatea animalelor și a oamenilor și ar trebui să fie un model în această privință; ia act cu satisfacție de noile inițiative în domeniul acvaculturii terestre, în special în zonele maritime sensibile și în regiunile europene cu ape împrejmuite, și consideră că sunt necesare măsuri mai ferme pentru ca sectorul acvaculturii să devină mai eficient, mai viabil din punct de vedere economic, mai responsabil din punct de vedere social și mai ecologic, astfel încât să răspundă mai bine cererii de pește de la nivel european, reducând totodată dependența de importuri a Europei;

salută comunicarea Comisiei intitulată „Orientări strategice pentru dezvoltarea sustenabilă a acvaculturii în UE”și identificarea de către aceasta a principalelor domenii în care eforturile trebuie să se concentreze pe valorificarea potențialului acvaculturii din UE, astfel încât acest sector, împreună cu pescuitul sustenabil, să poată contribui la obiectivul de a elimina decalajul dintre nivelul consumului și nivelul producției de pește și fructe de mare în UE într-o manieră sustenabilă din punct de vedere ecologic, social și economic;

subliniază că acvacultura de apă dulce, care este o oportunitate pentru îmbunătățirea securității alimentare și dezvoltarea zonelor rurale, încă nu este explorată în mod corespunzător;

subliniază că creșterea sustenabilă trebuie să se bazeze pe: previzibilitatea investițiilor comerciale și certitudine juridică, ce pot fi asigurate prin intermediul unor cadre administrative mai eficiente, o mai mare transparență a guvernanței, criterii clare, uniforme și simplificate pentru acordarea licențelor pe teritoriul UE, proceduri comune de gestionare a bolilor și acces la tratamente veterinare corespunzătoare fără efecte nocive asupra sănătății animale și umane, o amenajare a spațiului eficientă, punerea la dispoziție a unor documente de orientare, schimbul de cele mai bune practici, sprijinul Consiliului consultativ pentru acvacultură și o susținere financiară adecvată; subliniază că toți acești factori pot contribui la o creștere sustenabilă;

salută concluziile și recomandările din avizul științific intitulat „Produse alimentare din oceane”publicat în noiembrie 2017 referitoare la dezvoltarea și punerea în aplicare a politicilor în domeniul maritim, al pescuitului și al acvaculturii în anii următori pentru a contribui la creșterea cantității de produse alimentare sustenabile provenite din oceane;

solicită Comisiei să sprijine industria în eforturile sale de a reduce dependența de stocurile de pește sălbatic pentru producția de hrană pentru pești, inclusiv prin utilizarea sporită a algelor marine și a altor alge;

solicită Comisiei să încurajeze dezvoltarea în continuare a sectorului emergent al acvaculturii de alge marine;

recunoaște potențialul acvaculturii de a contribui la securitatea alimentară și nutrițională pentru cetățenii din UE și necesitatea unei alimentații sănătoase și sustenabile, a unor sisteme alimentare inteligente din punct de vedere climatic, favorabile pentru bunăstarea animalelor și sustenabile din punct de vedere ecologic și a circularității și eficienței în utilizarea resurselor în cadrul sistemelor alimentare, încurajând inovarea și capacitarea comunităților;

10.

reamintește că dezvoltarea acvaculturii europene trebuie să fie legată de necesitatea de bază și vitală a producției autonome, sigure, nutriționale și sustenabile de alimente și trebuie să ocupe un loc mai important pe agenda globală a UE;

11.

invită Comisia și statele membre să investească în cercetare, studii și proiecte-pilot pentru practici acvicole inovatoare, orientate către viitor și responsabile față de mediu, inclusiv în sisteme de acvacultură multitrofică integrată (SAMI), acvaponie și sisteme de recirculare în domeniul acvaculturii (SRA), care reduc impactul fermelor de acvacultură asupra habitatelor, a populațiilor de animale sălbatice și a calității apei, contribuind astfel la o abordare bazată pe ecosistem;

12.

solicită Comisiei să realizeze o analiză aprofundată și să garanteze o urmărire adecvată a punerii în aplicare a fiecăreia dintre recomandările Grupului la nivel înalt de consilieri științifici;

13.

subliniază că orice politică europeană în domeniul acvaculturii sustenabile trebuie să țină seama de diferitele caracteristici, nevoi și provocări ale diverselor tipuri de producție din acvacultură și că trebuie elaborate măsuri adaptate care iau în considerare, de asemenea, diferențele geografice și potențialele efecte ale schimbărilor climatice; invită, prin urmare, Comisia ca, în politica comună în domeniul pescuitului de după 2020, să stabilească norme individuale adaptate la caracteristicile fiecărui subsector;

14.

subliniază potențialul acvaculturii de apă dulce, precum și al acvaculturii interioare în ape împrejmuite, al acvaculturii integrate multitrofice, al sistemelor de recirculare și al acvaponiei în zonele urbane; subliniază că acvacultura de apă dulce, care este o oportunitate pentru îmbunătățirea securității alimentare și dezvoltarea zonelor rurale, încă nu este suficient explorată, însă joacă un rol social important, furnizând locuri de muncă în zonele rurale cele mai sărace, precum și un rol ecologic în menținerea unor zone umede valoroase și în furnizarea unei game vaste de servicii ecosistemice, care depășesc cu mult valoarea sa economică;

15.

subliniază importanța activării instrumentelor de coordonare, a grupurilor de studiu și a acțiunilor la nivelul UE, pentru a stabili în ce situații producția de moluște este periclitată în mod semnificativ de acțiunile prădătoare ale doradei (Sparus aurata) și pentru a căuta soluții sustenabile și ecologice;

16.

recunoaște potențialul acvaculturii și al procesării și exporturilor complementare de produse halieutice, în calitate de industrie autohtonă pentru ocuparea forței de muncă și beneficii economice, în special în zonele rurale costiere și comunitățile insulare;

17.

subliniază cât este de important ca Directiva-cadru privind apa (DCA) și Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”(MSFD) să asigure protecția zonelor de producție a moluștelor, astfel cum se menționează în Directiva privind moluștele (în prezent abrogată);

18.

subliniază că, într-un mediu în care se vor produce macroalge sau moluște bivalve, reducerea aportului de nutrienți pentru atingerea unei bune stări ecologice trebuie să țină cont de capacitatea de reducere naturală a organismelor crescute sau cultivate;

Simplificarea procedurilor administrative

19.

subliniază rolul esențial al autorităților locale și regionale în dezvoltarea acvaculturii europene, inclusiv în punerea în aplicare a planurilor strategice multianuale elaborate de statele membre;

20.

subliniază că creșterea sustenabilă a acvaculturii trebuie să se bazeze pe previzibilitatea investițiilor și securitatea juridică a activității economice, care presupune, în special:

(a)	simplificarea și accelerarea procedurilor administrative – mai puțină birocrație – la nivelul UE, național și regional, utilizând în cea mai mare măsură posibilă tehnologiile informației și comunicațiilor, asigurând în același timp că mediul marin nu este deteriorat și mai mult;

(b)	îmbunătățirea transparenței și o planificare adecvată;

(c)	o mai bună coordonare în ceea ce privește competențele partajate ale UE, ale statelor membre și, după caz, ale autorităților locale și regionale;

(d)	proceduri de autorizare transparente, clare și accelerate însoțite de termene limitate pentru ajungerea la un acord, astfel încât investitorii să nu fie descurajați;

(e)	monitorizarea îndeaproape de către Comisie a planurilor strategice naționale multianuale ale statelor membre;

(f)	orientări din partea Comisiei privind planurile strategice naționale în vederea punerii în aplicare uniforme a legislației UE (în special în domeniul mediului și pentru asigurarea sănătății și asigurarea faptului că nu sunt afectate nici ecosistemele, nici activitățile de pescuit);

(g)	un cadru juridic coordonat între diferitele regiuni și state membre care au în comun aceleași ape, în vederea asigurării unei concurențe loiale și a unor politici de mediu eficiente;

(h)	o cooperare strânsă între Comisie și autoritățile competente (naționale, dar și locale și regionale) la punerea în aplicare a legislației UE (în special în domeniul sanitar și al mediului), precum și susținerea coordonării legislației naționale sau regionale, dacă este cazul;

(i)	mecanisme pentru schimbul de informații și bune practici între statele membre, printr-o metodă deschisă de coordonare a măsurilor naționale privind securitatea activității economice, accesul la apele și spațiul Uniunii și simplificarea procedurilor de acordare a licențelor;

(j)	sprijin financiar public adecvat la nivelul UE și la nivel național pentru o producție, o inovare și o dezvoltare sustenabile și responsabile în domeniul acvaculturii;

(k)	o mai bună integrare a perspectivei acvaculturii și pescuitului în acordurile comerciale ale Uniunii;

21.

propune, în ceea ce privește sistemul administrativ, crearea, cât mai curând posibil, a unui „ghișeu unic”, care să își asume și să exercite toate responsabilitățile în domeniu și să permită înaintarea documentelor relevante către un organism administrativ unic; consideră că acest lucru ar îmbunătăți relația dintre utilizatorul final și diferitele niveluri ale administrației publice;

22.

propune stabilirea unui sistem simplificat sau „accelerat”de atribuire a licențelor, prin care administrația competentă să acorde o certificare provizorie care să le permită acelor operatori ce îndeplinesc anumite criterii predefinite să își înceapă activitatea; subliniază că respectivele criterii s-ar putea baza pe istoricul activității solicitantului, pe faptul că proiectul de acvacultură prezentat este cu adevărat unul de pionierat în ceea ce privește inovarea și/sau sustenabilitatea sau pe crearea de zone de servitute rezervate acvaculturii, unde au fost definite în prealabil utilizările incompatibile cu acvacultura;

Echitatea în interacțiunea cu alte sectoare

23.

subliniază că amenajarea corespunzătoare a spațiului ar trebui să țină seama de toate sectoarele (abordare holistică), de aspectele legate de sustenabilitate și de securitatea alimentară, fără a privilegia sectoarele economice puternice în detrimentul acvaculturii; subliniază că amenajarea spațiului nu trebuie să implice neapărat segregarea activităților în anumite domenii, ci mai degrabă compatibilitatea echilibrată dintre acestea, ceea ce poate aduce beneficii tuturor;

24.

sugerează sprijinirea unui rol și a unei implicări mai active și mai importante în procesul decizional a organizațiilor din domeniul acvaculturii și a grupurilor de acțiune locală în sectorul pescuitului (FLAG), prin regionalizare, în vederea asigurării celei mai bune abordări pentru fiecare regiune specifică;

25.

subliniază că trebuie să se acorde atenția cuvenită intereselor sectorului acvaculturii și că acesta trebuie să beneficieze de un tratament echitabil în interacțiunea cu alte sectoare, de exemplu în ceea ce privește amenajarea spațiului;

26.

solicită Comisiei și statelor membre să elaboreze hărți pentru amenajarea spațiului, pentru a identifica posibilele zone unde acvacultura ar putea coexista cu alte activități;

27.

subliniază că amenajarea spațiului și condițiile de acordare a licențelor sunt motivul cel mai probabil pentru reticența altor sectoare importante sau puternice de a partaja spațiul;

28.

subliniază că, pentru a asigura condiții de concurență echitabile în ceea ce privește accesul la resursele marine, studiile de impact socioeconomic și de mediu necesare pentru acvacultură ar trebui, de asemenea, să vizeze toate sectoarele care se intersectează cu aceasta, precum turismul sau extragerea materiilor prime;

29.

solicită statelor membre și autorităților naționale să respecte legislația UE privind apele și regenerarea și curățarea zonelor contaminate;

30.

subliniază că legislația ar trebui adoptată după consultarea, în mod egal, a tuturor părților interesate;

Adaptarea legislației la nevoile acvaculturii

31.

subliniază că sustenabilitatea mediului trebuie să fie însoțită de sustenabilitatea socială și economică (cei trei piloni ai sustenabilității) și că trebuie să se acorde atenția cuvenită actualei și potențialei contribuții a acvaculturii la securitatea alimentară în Uniune;

32.

salută bunele practici din cadrul sectorului și exemplele de bună cooperare, pe baza unor acorduri voluntare și a altor tipuri de acorduri, dintre ecologiști și sector, inclusiv în siturile Natura 2000; salută numeroasele exemple de contribuții ale acvaculturii la păstrarea unei bune calități a apei; recunoaște serviciile ecosistemice acvatice furnizate de sector și solicită instituirea de stimulente pentru consolidarea acestora; subliniază că introducerea unor noi complicații juridice în domeniul acvaculturii este inoportună din punctul de vedere al sustenabilității și al dezvoltării socio-economice;

33.

subliniază că legislația UE ar trebui să fie mai bine adaptată la realitățile, particularitățile și nevoile acvaculturii în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului și în concordanță, printre altele, cu legislația UE în domeniul mediului, în conformitate cu obiectivul privind atingerea de către toate apele marine a unei stări ecologice bune până în 2020 și luând în considerare importanța ocupării forței de muncă în rândul femeilor și al tinerilor în acest sector;

34.

subliniază că, în cazurile în care punerea în aplicare a legislației UE este problematică sau inconsecventă, ar trebui emise orientări privind interpretarea acesteia și bunele practici;

35.

reiterează că acest sector ar trebui să fie implicat mai îndeaproape în procesul decizional;

36.

solicită Comisiei să îmbunătățească contribuția limitată a producției acvicole la cererea internă de pește, estimată la 10 %, și să schimbe situația actuală în care peste jumătate din cererea de pește din Uniune este acoperită de produse importate;

Consolidarea competitivității acvaculturii UE în interiorul și în afara granițelor noastre

37.

solicită să se impună obligația ca produsele de acvacultură importate să îndeplinească aceleași standarde de mediu, de siguranță alimentară, sociale și de muncă pe care trebuie să le îndeplinească operatorii din UE și să respecte drepturile omului în aceeași măsură ca operatorii din UE și regretă că încă nu există condiții de concurență echitabile în acest domeniu și că denaturarea periculoasă a concurenței reprezintă o problemă gravă pentru operatorii din UE;

38.

atrage atenția asupra situației cu care se confruntă în prezent piscicultorii europeni care administrează iazuri, aceștia înregistrând pierderi substanțiale ce afectează întregul stoc din cauza prădătorilor precum vidra, bâtlanul și cormoranul; subliniază că acești prădători ucid, de asemenea, puietul de șalău și de crap, limitând astfel în mod semnificativ creșterea și reproducerea peștilor de apă dulce; invită, prin urmare, statele membre să aplice derogările existente cu privire la bâtlan și cormoran și invită Comisia să realizeze o revizuire a stadiului de conservare a vidrei și să autorizeze, dacă este necesar, eliminarea și controlul acestor animale de pradă;

39.

solicită să se realizeze mai multe controale mai stricte la sursă și la frontieră pentru produsele importate și ca, la nivel intern, să se adopte măsuri de combatere a practicilor de acvacultură ilegale sau „ascunse”care afectează dezvoltarea internă a sectorului;

40.

subliniază că UE ar trebui să-și exporte standardele de sustenabilitate și cunoștințele specializate; consideră că acest lucru este deosebit de relevant în cazul regiunilor învecinate care produc specii similare celor produse în UE și, în special, în cazul țărilor terțe care au ape comune cu UE;

41.

solicită Comisei să asigure că acordurile comerciale cu parteneri terți condiționează accesul preferențial pe piață de respectarea unor standarde de sustenabilitate și de bunăstare a animalelor echivalente cu cele aplicabile în UE;

42.

invită Comisia să susțină, în cadrul politicii UE de cooperare cu țările în curs de dezvoltare, măsuri de sprijin și de formare menite să ajute la promovarea acvaculturii sustenabile și la o mai mare sensibilizare a producătorilor din acvacultură din țările respective față de o politică a calității și față de standarde de producție mai ridicate, în special în ceea ce privește mediul, igiena și standardele sociale;

43.

solicită să se adopte măsuri pentru încurajarea investițiilor UE în proiecte de acvacultură în țări terțe;

44.

solicită Comisiei să continue să se asigure că normele UE privind importurile sunt respectate în țările terțe exportatoare, inclusiv în sensul existenței unor proceduri de creștere care să respecte standardele de mediu, de igienă și sociale, în vederea asigurării la nivel internațional a unor condiții de concurență echitabile; consideră totodată că rezultatele monitorizării proceselor de acvacultură în țări terțe ar trebui să aibă o influență decisivă asupra reînnoirii autorizațiilor de export al produselor în UE;

45.

solicită Comisiei să evalueze efectele Brexitului în domeniul acvaculturii;

Îmbunătățirea informațiilor furnizate consumatorilor

46.

insistă asupra unei aplicări depline și complete a legislației UE privind etichetarea și informarea consumatorilor, atât pe piețele de pește, cât și în sectorul hotelier, al restaurantelor și de catering (HORECA); consideră că acest lucru este important pentru toate produsele pescărești (nu numai cele de acvacultură), atât importate, cât și produse în UE; consideră că Regulamentul privind controlul ar trebui adaptat și consolidat în acest scop;

47.

solicită să se instituie o etichetă specifică pentru recunoașterea produselor provenite dintr-o acvacultură sustenabilă a UE și subliniază că este nevoie să se asigure transparența pentru consumatori și în ceea ce privește produsele de acvacultură importate din țări terțe, acest lucru putând fi posibil prin consolidarea trasabilității;

Asigurarea bunăstării animale

48.

consideră că strategia în cazul sacrificării ar trebui să includă propuneri de asigurare a unor procese destinate dezvoltării de parametri eficienți pentru metodele de sacrificare în condiții umane a peștilor, în conformitate cu orientările OIE și EFSA, și de garantare a faptului că echipamentul folosit pentru sacrificarea peștilor funcționează în conformitate cu parametrii respectivi și că sacrificarea eficientă prin metode umane a peștilor de crescătorie este pusă în aplicare, evaluată și certificată în întreaga UE;

Disponibilitatea produselor de uz veterinar

49.

subliniază că legislația UE în domeniul veterinar trebuie mai bine adaptată la realitățile și nevoile acvaculturii, ținând seama de diversele specii și de diferențele operaționale;

50.

subliniază că este necesară o veritabilă piață comună a UE pentru vaccinuri și alte produse de uz veterinar care să protejeze sănătatea umană și animală, în special pentru speciile „minore”;

51.

constată că costul relativ ridicat al instrumentelor de diagnosticare, al soluțiilor alternative la antimicrobiene și al vaccinării, în comparație cu cel al antibioticelor utilizate pe scară largă, constituie, în mod regretabil, un obstacol în calea creșterii ratei de vaccinare, creștere încurajată de planul de acțiune (19); salută prezentarea în cadrul planului de acțiune al Comisiei a unor stimulente menite să încurajeze recurgerea într-o mai mare măsură la instrumente de diagnosticare, la soluții alternative la antimicrobiene și la vaccinare (20);

52.

solicită Comisiei să stabilească obligația furnizării de informații privind folosirea vaccinurilor și a antibioticelor în acvacultură, având în vedere posibilele riscuri pentru sănătatea umană și ecosistem;

53.

consideră că Comisia și statele membre ar trebui să instituie stimulente și măsuri practice, inclusiv măsuri pentru o mai bună punere în aplicare a Directivei 2006/88/CE sau, după caz, să prezinte modificări la directivă, pentru a încuraja o abordare globală în lanț a rezistenței la antimicrobiene și pentru a crește utilizarea soluțiilor alternative la antimicrobiene, a instrumentelor de diagnosticare și a vaccinurilor în acvacultură și, prin urmare, pentru a preveni, a controla și a eradica într-un mod rentabil bolile și rezistența la antibiotice la animalele acvatice, optimizând totodată potențialul de supraviețuire și de creștere al acestor animale și eficiența producției în acest sector;

54.

subliniază necesitatea de a favoriza, în programele europene și naționale, cercetarea științifică privind sănătatea peștilor, a crustaceelor și a moluștelor și dezvoltarea de noi produse de uz veterinar pentru speciile acvatice;

55.

observă, în acest sens, că rezistența la antibiotice este o problemă gravă pentru medicina umană și veterinară și solicită Comisiei să limiteze folosirea antibioticelor la acele situații în care există un risc de boală epizootică în cadrul instalației de acvacultură, și nu doar ca măsură preventivă, și să evalueze impactul acestora în ceea ce privește riscul ca rezistența la antibiotice să se transmită consumatorilor;

Îmbunătățirea campaniilor de promovare și a comunicării

56.

subliniază că este nevoie de o mai bună comunicare și de campanii de promovare îmbunătățite la nivelul UE cu privire la beneficiile acvaculturii și ale consumului de pește;

57.

solicită Comisiei să încurajeze organizarea de campanii generice, solide și de lungă durată la nivelul UE în cadrul cărora să se explice meritele produselor de acvacultură din UE în ceea ce privește sustenabilitatea, punând accent pe nivelul ridicat al standardelor de calitate, de bunăstare a animalelor și de mediu al acestor produse în comparație cu cel al standardelor produselor importate din țări terțe, cum este cazul etichetei „Cultivat în UE”(Farmed in the EU);

58.

subliniază că este nevoie să se încurajeze și să se finanțeze campanii de promovare a sistemelor de calitate regionale, reglementate de Regulamentul (UE) nr. 1151/2012, cum ar fi denumirile de origine protejate; solicită Comisiei ca, în cooperare cu statele membre, să lanseze o campanie de informare la nivelul întregii UE, adresată consumatorilor și întreprinderilor, despre acvacultură, în general, și, în particular, despre diferențele dintre standardele ridicate și cuprinzătoare de pe piața europeană și standardele mai reduse care se aplică mărfurilor importate din țări terțe, insistând în mod deosebit asupra consecințelor negative pe care le au pentru siguranța alimentară și sănătatea publică introducerea în Uniune a microorganismelor cu o rezistență deosebită și RAM; subliniază importanța legislației UE privind bunăstarea peștilor de crescătorie în timpul creșterii, transportului și sacrificării pentru satisfacerea așteptărilor consumatorilor și promovarea calității produselor, garantate de standardele UE, comparativ cu importurile din țări terțe;

59.

solicită Comisiei să rezerve o sumă adecvată din bugetul de promovare al UE pentru promovarea peștelui și a altor produse pescărești și de acvacultură; consideră că, pentru a încuraja cunoașterea și acceptarea produselor de acvacultură din UE, ar trebui lansată o campanie amplă de marketing, bazată pe principii comune și care să acopere toate statele membre, creată ca o măsură colectivă și cu o intensitate a sprijinului de 80-100 %;

60.

sprijină grupurile de acțiune locală în sectorul acvaculturii (FLAG) din cadrul rețelei FARNET în promovarea activităților lor la nivel local, național și european;

Sprijinirea cercetării și a inovării

61.

subliniază că FEPAM, care alocă 1,2 miliarde EUR pentru dezvoltarea sustenabilă a acvaculturii din UE, și alte surse de finanțare, cum ar fi Orizont 2020, oferă o oportunitate pentru inovare;

62.

subliniază importanța FLAG, care contribuie la dezvoltarea pescuitului și a acvaculturii în anumite zone, consolidând resursele locale de pescuit și încurajând inovarea și diversificarea în domeniul pescuitului și al acvaculturii;

63.

solicită Comisiei să susțină cercetarea cu privire la virusul herpetic al stridiilor și combaterea acestuia;

64.

își exprimă îngrijorarea cu privire la impactul unor specii alogene invazive asupra acvaculturii europene; subliniază importanța unei aplicări fundamentate științific, eficace și proporționale a Regulamentului (UE) nr. 1143/2014 privind prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii speciilor alogene invazive (SAI) pentru a proteja atât acvacultura europeană, cât și speciile indigene și ecosistemele autohtone; solicită Comisiei și statelor membre să susțină cercetarea și inovarea în scopul combaterii celor mai problematice SAI;

65.

îndeamnă Comisia și statele membre să susțină combaterea speciei Ocenebra inornata (organisme acvatice originare din Japonia care atacă stridiile);

66.

subliniază că Orizont 2020 și Programul-cadru 9 (PC9) ar trebui să sprijine în continuare activitățile de cercetare în domeniul acvaculturii care au rolul de a îmbunătăți competitivitatea sectorului și de a răspunde la chestiunile evidențiate în cadrul conferinței Comisiei din 2016 intitulate FOOD 2030 (Alimente 2030) și în avizul Grupului la nivel înalt de consilieri științifici privind „Produse alimentare din oceane”;

67.

consideră că Comisia ar trebui să se consulte cu reprezentanții Platformei europene pentru tehnologie și inovare în acvacultură (EATIP) și cu Consiliul consultativ pentru acvacultură cu privire la temele prioritare care trebuie incluse în planurile strategice naționale;

68.

solicită să se realizeze investiții în cercetare, studii și proiecte-pilot privind practicile de acvacultură bazate pe ecosistem, în special în regiuni ultraperiferice și cu handicap demografic;

69.

subliniază că ar trebui consolidată cooperarea dintre comunitatea științifică, pe de o parte, și producătorii din sectorul acvaculturii și alte părți interesate din amonte și din aval de producători, pe de altă parte;

70.

solicită ca, pe baza celor mai bune recomandări științifice, să se stabilească protocoale standard la nivelul UE pentru colectarea de date pentru monitorizarea și îmbunătățirea practicilor de gestionare a acvaculturii și de producție acvicolă, precum și a impactului social, economic și asupra sănătății și a mediului pe care îl au aceste practici, atât pentru fermele piscicole marine, cât și pentru cele de apă dulce;

71.

solicită Comisiei și statelor membre să promoveze tehnologii inovatoare și ecologice în acvacultură, precum sistemele acvaponice, pentru a produce alimente într-o manieră sustenabilă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și pentru a evita efectele negative asupra mediului înconjurător;

72.

solicită Comisiei să încurajeze explorarea de oportunități în vederea dezvoltării în continuare a acvaculturii de alge marine, un sector cu valoare ecologică și economică, cu respectarea corespunzătoare a sustenabilității sociale și ecologice;

Încurajarea formării și a ocupării forței de muncă

73.

invită statele membre, cu sprijinul Comisiei dacă este în beneficiul acestora, să garanteze formarea profesională corespunzătoare în domeniul acvaculturii și ia act de posibilitatea de recalificare a pescarilor profesioniști în direcția unor metode alternative de gestionare a mediilor acvatice, ceea ce ar contribui, de asemenea, la crearea de locuri de muncă pentru femeile și tinerii din regiunile rurale, costiere și ultraperiferice, pe insule și, în general, în regiunile care depind în mare măsură de activitățile de pescuit și de acvacultură;

Creșterea sustenabilității sectorului acvaculturii din UE

74.

subliniază rolul important al femeilor în sectorul acvaculturii și nevoia de a adapta legislația la această realitate și de a acorda atenția cuvenită celorlalte activități conexe acvaculturii, precum cele dezvoltate, printre altele, de țesătorii sau ambalatorii de plase de pescuit;

75.

constată că, până în prezent, sistemele inovatoare care vizează creșterea peștilor într-un mod cât mai apropiat de ecosistem, folosind hrană naturală, nu au fost prezente pe piața europeană într-o măsură suficientă; solicită îmbunătățirea condițiilor-cadru pentru astfel de sisteme;

76.

consideră că este nevoie de investiții pentru a exploata potențialul și a asigura sustenabilitatea sectorului acvaculturii, pentru protecția mediului și pentru furnizarea de bunuri publice și, prin urmare, solicită majorarea finanțării pentru proiectele de cercetare, inovare și producție sustenabilă, orientată spre calitate; invită Comisia și statele membre să continue procesul de simplificare și reducere a sarcinii birocratice pentru sectorul acvaculturii, inclusiv pentru piscicultorii care administrează iazuri;

77.

subliniază că încurajarea cooperării dintre activitățile de inovare și cercetare din sectorul acvaculturii și programele universitare specifice va aduce noi idei și va spori interesul față de acest sector economic;

Asigurarea unui nivel adecvat de finanțare prin intermediul FEPAM și al altor fonduristructurale

78.

salută promovarea acvaculturii sustenabile și competitive ca una dintre prioritățile FEPAM; își exprimă totuși îngrijorarea cu privire la faptul că, în conformitate cu concluziile studiului publicat în 2014 de Curtea de Conturi Europeană, fondul predecesor FEPAM, și anume Fondul European pentru pescuit (FEP), nu a sprijinit în mod efectiv dezvoltarea sustenabilă a acvaculturii; constată că, potrivit studiului, la nivel european, măsurile de sprijin nu au fost bine concepute și monitorizate și nu au asigurat un cadru suficient de clar pentru dezvoltarea acvaculturii; constată, de asemenea, că, la nivel național, măsurile de sprijin nu au fost corect concepute sau aplicate, planurile strategice naționale și programele operaționale aferente nu au furnizat o bază îndeajuns de clară pentru promovarea acvaculturii, iar sprijinul din partea FEPAM nu a îmbunătățit cu adevărat situația;

79.

subliniază că educația și buna comunicare vor atrage tineri în acest sector, îi vor asigura viitorul și competitivitatea și vor aduce noi tehnologii și inovații în dezvoltarea sa;

80.

solicită Comisiei, Parlamentului și Consiliului ca, în cadrul politicii în domeniul pescuitului pentru perioada de după 2020, să crească la 75 % sprijinul investițional pentru acvacultura de apă dulce, pentru a stimula dorința de a investi și a le oferi piscicultorilor ajutorul de care au mare nevoie; de asemenea, solicită Comisiei să elaboreze, împreună cu Banca Europeană de Investiții, o schemă de sprijin pentru rata dobânzii la nivelul UE, pentru investițiile în acvacultură și finanțarea de active lichide;

81.

propune, de asemenea, majorarea, pe viitor, a sprijinului UE pentru cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul acvaculturii, în special în domeniile care afectează sustenabilitatea economică și competitivitatea internațională, precum eficiența energetică și eficiența utilizării resurselor, finanțarea pentru dezvoltarea de materiale biologice, reducerea presiunii asupra mediului înconjurător, furnizarea de servicii de mediu de nivel superior etc.;

82.

constată că, din cauza adoptării tardive a Regulamentului privind FEPAM și a programelor operaționale din statele membre, operatorii nu au putut începe să valorifice în mod efectiv fondurile FEPAM decât abia spre sfârșitul anului 2016, în cel mai bun caz, ceea ce înseamnă o întârziere de aproape trei ani;

83.

solicită simplificarea procedurii și a documentelor care trebuie prezentate în vederea obținerii de finanțare din partea FEPAM;

84.

solicită o revizuire orientată către subvenții a tuturor schemelor care ar împiedica promovarea acvaculturii, inclusiv prin intermediul altor instrumente financiare ale UE (precum FEDR);

85.

solicită Comisiei să își intensifice eforturile și să furnizeze ajutorul suplimentar necesar pentru a le permite utilizatorilor FEPAM să obțină acces la finanțare;

86.

subliniază că trebuie să se acorde un sprijin mai mare organizațiilor interprofesionale și de producători, astfel încât acestea să poată deveni piloni ai OCP;

O simbioză armonioasă cu pescuitul

87.

subliniază că nu ar trebui să existe niciun fel antagonism între pescuit și acvacultură și că ambele sectoare pot fi perfect compatibile și complementare, în special în regiunile costiere sau insulare, care depind în mare măsură de aceste activități și în care se practică pescuitul la scară mică; prin urmare, solicită să fie dezvoltate în continuare instalațiile pentru acvacultura în larg;

88.

subliniază că acvacultura marină este compatibilă și complementară cu pescuitul costier în regiunile ultraperiferice și solicită Comisiei să susțină dezvoltarea pisciculturii și a tehnicilor de selecție varietală în apele calde din zonele tropicale sau subtropicale; solicită Comisiei să evidențieze rolul femeilor în cadrul pescuitului costier artizanal și al tuturor activităților conexe;

89.

solicită Comisiei să aloce mai multe resurse financiare metodelor de producție acvicolă responsabile din punctul de vedere al mediului, cum ar fi sisteme de acvacultură de reținere cu circuit închis în mare și sisteme de recirculare pe uscat în vederea reducerii impactului negativ al acvaculturii asupra habitatelor, a populațiilor de pește sălbatic și a calității apei;

90.

reiterează opiniile deja exprimate în Rezoluția sa referitoare la adoptarea unui plan european de gestionare a efectivelor de cormorani și subliniază că reducerea prejudiciilor cauzate de cormorani și de alte păsări de pradă fermelor de acvacultură este un factor esențial în cadrul costurilor de producție și, prin urmare, pentru supraviețuirea și competitivitatea fermelor în cauză; solicită statelor membre să aplice excepțiile actuale în cazul stârcilor și al cormoranilor și invită Comisia să revizuiască starea de conservare a vidrei;

91.

solicită Comisiei ca, împreună cu statele membre, să ia măsuri pentru a reduce drastic populația de cormorani folosind toate metodele pentru ca, pe de o parte, să fie asigurată supraviețuirea populației de cormorani și, pe de altă parte, să nu fie create amenințări pentru alte specii și să fie împiedicată deteriorarea acvaculturilor în cauză;

o o

92.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 88, 4.4.2011, p. 1.

(2) JO L 221, 8.8.1998, p. 23.

(3) JO L 204, 6.8.2009, p. 15.

(4) JO L 3, 5.1.2005, p. 1.

(5) JO L 250, 18.9.2008, p. 1.

(6) JO L 189, 20.7.2007, p. 1.

(7) JO L 354, 28.12.2013, p. 22.

(8) JO L 354, 28.12.2013, p. 1.

(9) JO L 149, 20.5.2014, p. 1.

(10) JO L 157, 20.6.2017, p. 1.

(11) JO C 21 E, 28.1.2010, p. 11.

(12) JO C 236 E, 12.8.2011, p. 132.

(13) JO C 351 E, 2.12.2011, p. 119.

(14) JO C 99 E, 3.4.2012, p. 177.

(15) JO C 316, 22.9.2017, p. 64.

(16) JO C 76, 28.2.2018, p. 40.

(17) Texte adoptate, P8_TA(2017)0316.

(18) Comisia Europeană (29 iunie 2017), Un plan de acțiune european „O singură sănătate”(One Health) împotriva rezistenței la antimicrobiene (RAM), p. 10.

(19) Un plan de acțiune european „O singură sănătate”(One Health) împotriva rezistenței la antimicrobiene (RAM), p. 15.

(20) Ibid., p. 12.

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/40

P8_TA(2018)0254

Politica de coeziune și economia circulară

Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la politica de coeziune și economia circulară (2017/2211(INI))

(2020/C 28/05)

Parlamentul European,

—	având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 3, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 4, 11, 174-178, 191 și 349,

—

având în vedere Acordul de la Paris, Decizia 1/CP.21 și cea de a 21-a Conferință a părților (COP 21) la CCONUSC și cea de a 11-a Conferință a părților care servește drept reuniune a părților la Protocolul de la Kyoto (CMP 11), organizate la Paris, Franța, în perioada 30 noiembrie - 11 decembrie 2015,

—	având în vedere articolul 7 alineatul (2) și articolul 11 alineatul (2) din Acordul de la Paris, care recunosc dimensiunile locale, subnaționale și regionale ale schimbărilor climatice și ale acțiunilor în domeniul climei,

—	având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă, în special obiectivul 7: „Asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri rezonabile, din surse sigure, durabile și moderne ”și obiectivul 11: „Crearea unor orașe favorabile incluziunii, sigure, rezistente și sustenabile”,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1) (denumit în continuare „Regulamentul privind dispozițiile comune”),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (2),

—	având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului (3),

—	având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1302/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1082/2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT) în ceea ce privește clarificarea, simplificarea și îmbunătățirea constituirii și funcționării unor astfel de grupări (5),

—	având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006 (6),

—	având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (7),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 16 ianuarie 2018 privind un cadru de monitorizare pentru economia circulară (COM(2018)0029),

—	având în vedere Raportul Comisiei din 26 ianuarie 2017 referitor la valorificarea energetică a deșeurilor în economia circulară (COM(2017)0034),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 ianuarie 2017 intitulată „Raport referitor la punerea în aplicare a Planului de acțiune privind economia circulară”(COM(2017)0033),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 decembrie 2015 intitulată „Investiții în locuri de muncă și în creștere - Valorificarea la maximum a contribuției fondurilor structurale și de investiții europene”(COM(2015)0639),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 decembrie 2015 intitulată „Închiderea buclei - un plan de acțiune al UE pentru economia circulară”(COM(2015)0614),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 iulie 2014 intitulată „Spre o economie circulară: un program «deșeuri zero»pentru Europa”(COM(2014)0398),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 iulie 2014, intitulată „Plan de acțiune verde pentru IMM-uri: permițând IMM-urilor să transforme provocările legate de mediu în oportunități de afaceri”(COM(2014)0440),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 martie 2010 intitulată „Europa 2020: O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”(COM(2010)2020),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 februarie 2012 intitulată „Inovarea în scopul creșterii durabile: O bioeconomie pentru Europa”(COM(2012)0060),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 10 iulie 2012 intitulată „Parteneriatul european pentru inovare privind orașele și comunitățile inteligente”(C(2012)4701),

—	având în vedere studiul din decembrie 2017, solicitat de Comisie, intitulat „Integrarea preocupărilor de mediu în fondurile politicii de coeziune (FEDR, FSE, Fondul de coeziune) – Rezultatele, evoluția și tendințele în cele trei perioade de programare (2000-2006, 2007-2013, 2014-2020)”,

—	având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la investiții în locuri de muncă și în creștere – valorificarea la maximum a contribuției fondurilor structurale și de investiții europene: o evaluare a raportului întocmit în temeiul articolului 16 alineatul (3) din RDC (8),

—	având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la Cooperarea teritorială europeană – practici optime și măsuri inovatoare (9),

—	având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2016 referitoare la sinergiile pentru inovare: fondurile structurale și de investiții europene, Orizont 2020 și alte fonduri europene în domeniul inovării și programe ale UE (10),

—	având în vedere Rezoluția sa din 9 iulie 2015 referitoare la utilizarea eficientă a resurselor: spre o economie circulară (11),

—	având în vedere Rezoluția sa din 19 mai 2015 referitoare la oportunitățile de creștere ecologică pentru IMM-uri (12),

—	având în vedere Declarația privind insulele inteligente din 28 martie 2017,

—	având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0184/2018),

întrucât autoritățile locale și regionale, care cunosc cel mai bine problemele de la nivel local și regional și care sunt actori esențiali pentru punerea în aplicare eficientă a politicii de coeziune, se află, de asemenea, în avangarda tranziției către o economie circulară; întrucât un model de guvernanță pe mai multe niveluri, bazat pe o cooperare activă și constructivă între diferitele niveluri de guvernanță și părțile interesate, alături de informarea adecvată și implicarea activă a cetățenilor, este esențial pentru realizarea acestei tranziții;

întrucât orașele reprezintă doar 3 % din suprafața Pământului, dar găzduiesc mai mult de jumătate din populația lumii, consumă peste 75 % din resursele globale și emit 60-80 % din emisiile de gaze cu efect de seră și întrucât se preconizează că, până în 2050, 70 % din populația mondială se va muta în orașe;

întrucât tranziția către o economie mai puternică și circulară reprezintă pentru UE, statele sale membre și cetățenii săi atât o mare oportunitate, cât și o provocare de a moderniza economia europeană și de a o orienta într-o direcție mai sustenabilă; întrucât, în special, este o ocazie pentru toate regiunile europene și autoritățile locale, care reprezintă nivelul de guvernare cel mai apropiat de comunitățile locale; întrucât această tranziție oferă posibilități de dezvoltare și de creștere pentru regiunile europene și le poate ajuta să construiască un model sustenabil care să dezvolte economia, să transforme sectoarele existente, să îmbunătățească echilibrul dintre concurența comercială și industrială și o mai mare productivitate și să creeze locuri de muncă noi, de înaltă calitate și bine plătite și noi lanțuri de valori;

D.	întrucât, în prezent, aproximativ 60 % din deșeurile din UE nu sunt reciclate, iar explorarea și introducerea unor noi modele de afaceri circulare în beneficiul IMM-urilor din UE ar putea genera mari avantaje din punctul de vedere al costurilor și mari oportunități de afaceri;

E.	întrucât, pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris, care reprezintă o contribuție vitală la dezvoltarea unui model economic al cărui obiectiv nu este numai profitul, ci și protecția mediului, este nevoie să se treacă la o economie circulară;

întrucât politica de coeziune nu oferă doar oportunități de investiții pentru a răspunde nevoilor locale și regionale prin fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI), ci și un cadru integrat de politici pentru a reduce disparitățile în materie de dezvoltare dintre regiunile europene și pentru a ajuta regiunile să răspundă provocărilor multiple cu care se confruntă în eforturile lor pentru dezvoltare, inclusiv prin sprijin pentru utilizarea eficientă a resurselor și dezvoltare durabilă și pentru cooperare teritorială și consolidarea capacităților, precum și să atragă și să promoveze investiții private;

întrucât actualul cadru legislativ pentru politica de coeziune nu menționează tranziția către o economie circulară ca obiectiv în sine și întrucât dezvoltarea durabilă este un principiu orizontal pentru utilizarea fondurilor ESI, astfel cum se prevede la articolul 8 din Regulamentul privind dispozițiile comune, precum și în cadrul strategic comun (anexa I), ceea ce va permite consolidarea legăturii dintre instrumentele existente pentru susținerea proiectelor în domeniul economiei circulare;

H.	întrucât multe dintre obiectivele tematice ale fondurilor ESI stabilite pentru a respecta Strategia Europa 2020 pentru o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, precum și condiționalitățile ex ante sunt relevante pentru obiectivele unei economii circulare;

I.	întrucât articolul 6 din Regulamentul privind dispozițiile comune stabilește că este obligatoriu ca operațiunile sprijinite de fondurile ESI să fie conforme cu dreptul Uniunii și cu legislația națională care vizează punerea sa în aplicare, inclusiv în special legislația în domeniul mediului;

J.	întrucât unul dintre obiectivele economiei circulare este de a reduce cantitatea de deșeuri care ajunge în depozitele de deșeuri și întrucât decontaminarea și securizarea depozitelor de deșeuri legale și ilegale existente pe teritoriul statelor membre ar trebui considerate o prioritate absolută;

K.	întrucât, de la 1 ianuarie 2018, China a interzis importurile de resturi din plastic și de deșeuri din hârtie nesortate și întrucât această interdicție va genera pentru Uniune provocări în materie de reciclare, care vor trebui soluționate la nivel regional și local,

Rolul politicii de coeziune în promovarea economiei circulare

salută eforturile depuse de Comisie pentru a susține economia circulară prin politica de coeziune, în special prin activități de informare pentru sprijinirea statelor membre și a regiunilor din UE în utilizarea fondurilor politicii de coeziune pentru economia circulară;

observă că, potrivit raportului Comisiei referitor la punerea în aplicare a Planului de acțiune privind economia circulară, sprijinul UE pentru perioada 2014-2020 pentru inovare, IMM-uri, economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon și protecția mediului se ridică la 150 de miliarde EUR, iar multe dintre aceste domenii contribuie la realizarea unei economii circulare;

constată că analiza rezultatului negocierilor privind acordurile de parteneriat și programele operaționale din cadrul Fondului social european (FSE) pentru actuala perioadă de programare a arătat că FSE a fost utilizat pentru a sprijini acțiuni de introducere a unor modele mai ecologice de organizare a muncii și acțiuni în sectorul verde;

constată, cu toate acestea, că, așa cum s-a subliniat într-un studiu solicitat de Comisie, actualul cadru de politică nu permite valorificarea întregului potențial al contribuției politicii de coeziune la economia circulară; subliniază, în acest sens, că definiția categoriilor existente ale „domeniului de intervenție”utilizate pentru alocările financiare nu include economia circulară ca atare;

îndeamnă Comisia să pună în aplicare măsurile planificate legate de economia circulară, respectând bunele practici în materie de reglementare, și subliniază nevoia de a monitoriza măsurile de punere în aplicare;

subliniază că este nevoie să se pună în aplicare angajamentul Comisiei privind un cadru de monitorizare pentru economia circulară (13) în vederea consolidării și evaluării progresului înregistrat în ceea ce privește tranziția către o economie circulară la nivelul UE și al statelor membre, reducându-se în același timp sarcina administrativă;

invită Comisia să adopte măsuri extraordinare pentru a decontamina zonele utilizate pentru deversarea și îngroparea ilegală de deșeuri periculoase, care afectează negativ sănătatea și bunăstarea economică și socială a populației în cauză;

subliniază rolul Programului-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020 al UE și rolul programului LIFE pentru perioada 2014-2020 în finanțarea proiectelor inovatoare și în sprijinirea proiectelor de reducere, reciclare și reutilizare a deșeurilor, care sunt relevante pentru economia circulară;

apreciază faptul că mai multe regiuni și-au utilizat strategiile de specializare inteligentă pentru a stabili priorități legate de economia circulară și pentru a-și orienta investițiile în cercetare și inovare prin politica de coeziune în vederea atingerii acestui obiectiv, jucând un rol fundamental în susținerea investițiilor și infrastructurilor care satisfac exigențele IMM-urilor; invită autoritățile regionale să utilizeze această bună practică, transformând-o într-un modus operandi obișnuit, și să pună în aplicare aceste strategii de specializare inteligentă;

10.

salută crearea unui Centru european de excelență pentru utilizarea eficientă a resurselor specific pentru IMM-uri, precum și a Platformei de sprijin financiar pentru economia circulară;

11.

își reiterează opinia potrivit căreia economia circulară înseamnă mai mult decât gestionarea deșeurilor și include domenii cum ar fi locurile de muncă verzi, energia din surse regenerabile, utilizarea eficientă a resurselor, bioeconomia, politicile agricole și în materie de pescuit, cu industriile lor bazate pe conceptul bio, care vizează să înlocuiască combustibilii fosili, gestionarea resurselor de apă, eficiența energetică, risipa alimentară, deșeurile marine, îmbunătățirea calității aerului, cercetarea și dezvoltarea și inovarea în domeniile conexe; recunoaște, cu toate acestea, că infrastructura de gestionare a deșeurilor constituie un element esențial pentru reducerea modelelor liniare de producție și consum și că este necesar să se susțină inovarea în domeniul proiectării ecologice, pentru a reduce nivelurile de deșeuri de plastic;

12.

reamintește că principala problemă care trebuie soluționată cu prioritate este piața de materiale secundare, deoarece, având în vedere prețul inferior al materiilor prime față de cel al materiilor reciclate, este clar că evoluția către economia ecologică a încetinit considerabil și că utilizarea fondurilor structurale s-ar putea pierde într-un cerc vicios; consideră, în acest context, că anumite legi ad hoc (cum ar fi viitoarea propunere a Comisiei privind produsele din plastic de unică folosință) și impozitarea corespunzătoare la nivelul UE, ca resurse proprii ale viitorului cadru financiar multianual, pot avea o contribuție decisivă la tranziția către o economie circulară;

13.

subliniază că, în medie, materialele reciclate asigură doar aproximativ 10 % din necesarul de materiale din UE; recunoaște - având în vedere noile evoluții de pe piețele mondiale, în special interdicția impusă recent de China în privința resturilor din plastic și a deșeurilor din hârtie nesortate - noul potențial al regiunilor și al comunităților locale de a investi în infrastructuri de reciclare, de a crea noi locuri de muncă ecologice și de a soluționa actualele provocări cu care se confruntă UE;

14.

subliniază existența și importanța condiționalităților ex ante aplicabile fondurilor ESI legate în special de obiectivul de conservare și protejare a mediului și de promovare a utilizării eficiente a resurselor; atrage atenția în special asupra celei privind „promovarea unor investiții sustenabile din punct de vedere economic și ecologic în sectorul deșeurilor”; regretă, cu toate acestea, neglijarea ierarhiei deșeurilor și lipsa unei bune evaluări de mediu a rezultatelor pe termen lung ale investițiilor realizate din fondurile ESI;

15.

solicită o coordonare și o mai bună cooperare între regiuni, IMM-uri și alte entități publice/private pentru a crea noi platforme tematice de specializare inteligentă, în special între sectoarele agroalimentar, energetic și industrial;

16.

subliniază importanța aplicării ierarhiei deșeurilor drept condiție prealabilă pentru realizarea unei economii circulare, precum și necesitatea unei transparențe mai mari la nivelul lanțurilor de aprovizionare, astfel încât produsele și materialele aflate la sfârșitul ciclului de viață să poată fi urmărite și recuperate eficient; recunoaște, de asemenea, o tendință negativă a investițiilor din fondurile ESI în nivelurile inferioare ale ierarhiei deșeurilor, în special stațiile de tratare mecano-biologică și incinerarea, ceea ce, în unele cazuri, duce la supracapacitate și blocaj tehnologic pe termen lung, punând astfel în pericol realizarea obiectivelor UE în materie de reciclare; reamintește că încurajarea comunității de afaceri să respecte ierarhia ar trebui să genereze materiale suplimentare în fluxul de resurse, precum și să ofere potențiale debușeuri pentru utilizarea acestora în procesul de producție;

17.

reamintește noile obiective în materie de deșeuri pentru 2025, 2030 și 2035 stabilite în legislația revizuită a UE în materie de deșeuri și subliniază că, pentru realizarea acestor obiective, este nevoie de un angajament politic la nivel național, regional și local, precum și de investiții economice; invită statele membre să utilizeze pe deplin fondurile disponibile ale Uniunii în sprijinul unor astfel de investiții și subliniază că acestea vor genera rezultate semnificative în ceea ce privește creșterea economică și crearea de locuri de muncă;

18.

subliniază importanța proiectelor regionale pentru prelucrarea deșeurilor reziduale care sunt complet nereciclabile în scopul producerii de biocarburanți sustenabili de a doua generație, după separarea atentă sau colectarea separată în conformitate cu ierarhia deșeurilor;

19.

invită Comisia să se asigure că toate definițiile referitoare la deșeuri sunt în conformitate cu Directiva-cadru privind deșeurile, precum și că sunt disponibile date comparabile despre progresele înregistrate de statele membre și de autoritățile locale și regionale;

20.

subliniază importanța inițiativei Acțiuni Urbane Inovatoare, care, până în prezent, a aprobat opt proiecte inovatoare de economie circulară ale autorităților urbane care să fie finanțate prin fonduri FEDR și solicită Comisiei să monitorizeze și să evalueze punerea lor în aplicare pentru a formula politici în materie de economie circulară mai ample;

Economia circulară ca forță motrice pentru dezvoltarea durabilă și dezvoltarea regională

21.

subliniază importanța principiului parteneriatului și rolul fundamental al tuturor părților interesate, în special al autorităților regionale și locale și al sectorului neguvernamental, printre care IMM-uri și întreprinderi ale economiei sociale, în procesul de elaborare a acordurilor de parteneriat și a programelor operaționale; solicită o implicare reală a partenerilor în procesele de elaborare a politicilor, crearea de parteneriate intersectoriale și includerea în mod adecvat a obiectivelor legate de economia circulară în documentele de programare; încurajează statele membre să își elaboreze propriile strategii naționale în acest domeniu, în coordonare cu abordarea UE privind economia circulară; subliniază rolul de lider pe care îl pot juca autoritățile locale în realizarea economiei circulare;

22.

subliniază importanța rolului parteneriatelor public-privat în proiectarea și conceperea de noi produse și servicii care iau în considerare ciclul de viață, pentru a putea aplica cele patru modele de proiectare care ar putea funcționa într-o economie circulară: proiectare pentru longevitate, proiectare pentru închiriere/servicii, proiectare pentru reutilizare în producție, proiectare pentru valorificarea materialelor;

23.

subliniază că actualele strategii și modele de piață trebuie modificate și adaptate pentru a sprijini regiunile în tranziția către acest tip de economie mai sustenabilă, relansând, în același timp, competitivitatea economică, industrială și în materie de mediu;

24.

solicită punerea în aplicare a economiei circulare în cadrul unei guvernanțe coordonate pe mai multe niveluri și cu respectarea principiului parteneriatului, asigurând o transparență deplină, implicarea comunităților locale și participarea publicului larg;

25.

subliniază că este nevoie să se promoveze o mai bună cooperare între toate părțile interesate implicate în procesele economiei circulare;

26.

observă că proiectele legate de economia circulară care au beneficiat de sprijinul politicii de coeziune au adus beneficii mai mari regiunilor mai dezvoltate; recunoaște capacitatea administrativă redusă a regiunilor mai puțin dezvoltate și, prin urmare, solicită autorităților naționale ale statelor membre și Comisiei să valorifice toate posibilitățile existente pentru a furniza asistență de specialitate și a consolida capacitatea acestor regiuni cu scopul de a le ajuta să își intensifice eforturile și să creeze condițiile necesare pentru eliminarea decalajului tehnologic prin punerea în aplicare a mai multor proiecte care respectă principiile economiei circulare și prin dezvoltarea de parteneriate și o colaborare mai strânsă cu părțile interesate, cum ar fi experți în materiale, chimiști, producători și întreprinderi de reciclare, mai ales în cadrul inițiativei „Industria 2020 și economia circulară”;

27.

evidențiază estimările potrivit cărora trecerea la materii prime biologice și la metode de prelucrare biologică ar putea duce la reduceri de emisii de până la 2,5 miliarde de tone de CO2 echivalent pe an până în 2030, generând astfel creșteri semnificative ale piețelor pentru biomaterii prime și noi produse de consum; subliniază că este de o importanță capitală ca, în transformarea resurselor în bioproduse, biomateriale și biocarburanți, să se gestioneze în mod sustenabil resursele naturale și să se conserve biodiversitatea;

28.

consideră că bioeconomia este esențială pentru dezvoltarea regională și locală, deoarece crește coeziunea dintre regiuni prin potențialul său de a crea locuri de muncă și de a genera creștere economică în zonele rurale; solicită o mai mare utilizare a fondurilor ESI, prin politici de încurajare a părților interesate, pentru punerea în aplicare a inovărilor existente, continuând, totodată, stimularea inovării în contextul dezvoltării materialelor de origine biologică, biodegradabile, reciclabile și compostabile, fabricate din materii prime biologice gestionate în mod sustenabil; reamintește că punerea în aplicare coerentă a bioeconomiei poate să rezolve, de asemenea, problema risipei alimentare; solicită o mai bună cooperare între autoritățile naționale, regionale și locale în crearea de sisteme și platforme care fac legătura între diferiți actori din sectorul producției alimentare, al transporturilor, al comerțului cu amănuntul, al deșeurilor și cel de consum și alte părți interesate, realizând astfel sinergii mai mari pentru crearea de soluții eficace;

29.

subliniază că, pe lângă autoritățile locale, regionale și naționale, ar trebui să beneficieze de stimulente și consumatorii, care ar trebui să fie informați și încurajați în mod constant să își schimbe comportamentul în materie de consum în privința gestionării și producerii deșeurilor, reciclării și chestiunilor legate de soluțiile sustenabile în viața lor de zi cu zi;

30.

solicită facilitarea unui acces mai bun și mai transparent la finanțare pentru autoritățile locale și regionale, inclusiv prin consolidarea capacităților lor administrative și prin cooperarea mai strânsă cu BEI, în cadrul Platformei europene de consiliere în materie de investiții, care să permită creșterea investițiilor în locuri de muncă ecologice, gestionarea deșeurilor, specializare inteligentă, dezvoltarea într-o mai mare măsură a zonelor rurale, inclusiv în ceea ce privește infrastructura și tehnologiile ecologice necesare, trecerea de la combustibili fosili la surse regenerabile de energie și tranziția energetică la nivel local, inclusiv eficiența energetică, distribuția descentralizată a energiei, inovarea în domeniul energiei curate și economia circulară; salută faptul că, în ultimii cinci ani, BEI a cofinanțat cu aproximativ 2,4 miliarde EUR proiecte în domeniul economiei circulare pentru gestionarea deșeurilor, gestionarea apelor sau cercetare și dezvoltare din domeniul agricol; subliniază importanța unei mai bune coordonări a fondurilor ESI și a Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) în domeniul economiei circulare, pentru a asigura, de asemenea, că programele cuprind o abordare regională și valorifică într-o mai mare măsură potențialul regional în materie de surse de energie durabile;

31.

invită statele membre și autoritățile regionale și locale să încurajeze instituirea de rețele de reutilizare și reparare și sprijinirea acestora, în special a celor care operează ca întreprinderi sociale, pentru a prelungi durata de viață a produselor prin reparare și reutilizare, facilitând accesul respectivelor rețele la punctele de colectare a deșeurilor și promovând utilizarea fondurilor ESI, a instrumentelor economice, a criteriilor de achiziții sau a altor măsuri în acest sens;

32.

subliniază că sustenabilitatea reutilizării și reciclării pe durata întregului ciclu de viață depinde, de asemenea, de consumul de energie din sectorul transporturilor; subliniază că acest lucru se aplică în special zonelor rurale unde distanțele dintre punctele de colectare și de prelucrare sunt mai mari; îndeamnă Comisia, statele membre și autoritățile regionale să ia în considerare abordarea bazată pe ciclul de viață în strategiile lor privind economia circulară pentru zonele rurale, pentru a evita impactul negativ general asupra mediului și a climei;

33.

subliniază că, dintr-un eșantion de 32 de programe operaționale examinate pentru realizarea unui studiu privind integrarea preocupărilor de mediu în fondurile politicii de coeziune, nouă vizează economia circulară și șase locurile de muncă verzi; salută actualele eforturi depuse de autoritățile naționale și regionale, dar, în același timp, invită statele membre să asigure o mai bună integrare a economiei circulare în programele lor operaționale regionale și în acordurile de parteneriat; insistă asupra acordării de sprijin regiunilor pentru a asigura o tranziție cât mai lină către economia circulară;

34.

invită statele membre să asigure o integrare corespunzătoare a economiei circulare în programele educaționale și de formare și reconversie profesională, într-o manieră interdisciplinară, pentru a încuraja dobândirea de aptitudini noi, care vor contribui ulterior la definirea unor noi modele de afaceri și la crearea de noi locuri de muncă;

35.

invită autoritățile naționale și regionale responsabile de elaborarea programelor operaționale să integreze mai bine conceptul de economie circulară în programele de cooperare teritorială, în special în programele de cooperare transfrontalieră, cu scopul de a pune în aplicare soluții transfrontaliere care pot avea rezultate mai eficiente la un preț mai redus;

36.

consideră că planificarea viitoare a fondurilor ESI în următoarea perioadă de programare ar trebui să fie mai bine coordonată cu planurile naționale privind energia și clima pentru 2030, utilizându-se, atunci când este posibil, indicatori similari celor prevăzuți în Regulamentul privind guvernanța uniunii energetice; solicită o strategie ambițioasă și coerentă pentru statele membre în vederea îndeplinirii obiectivelor obligatorii deja existente la nivelul UE privind atenuarea schimbărilor climatice;

37.

invită statele membre să profite de ocazie și să continue integrarea economiei circulare în actualele lor programe operaționale în cursul perioadei de revizuire; consideră că Comisia ar trebui să faciliteze acest proces, oferind în același timp asistență statelor membre în analizarea situației actuale și a posibilelor domenii în care economia circulară și principiile sale ar putea fi aplicate și adăugate;

38.

consideră că rolul cooperării teritoriale europene (CTE) în soluționarea provocărilor legate de punerea în aplicare a economiei circulare ar trebui consolidat într-o mai mare măsură; invită statele membre să promoveze cooperarea transfrontalieră, în special prin CTE, pentru a pune în aplicare proiectele economiei circulare; subliniază, în plus, importanța găsirii unor soluții sustenabile, prin acordurile de preaderare cu state terțe, pentru a aborda provocările actuale, în special în domeniul poluării aerului;

39.

subliniază potențialul neexploatat al strategiilor macroregionale în desfășurare de a contribui la soluționarea provocărilor legate de punerea în aplicare a economiei circulare, nu numai în statele membre, ci și în țări terțe situate în aceeași zonă geografică; subliniază că aceste strategii ar trebui să se concentreze asupra priorităților care ar sprijini crearea unei piețe a materiilor prime secundare pentru Uniune; solicită dezvoltarea unor inițiative ale UE de cooperare cu țările vecine;

40.

își reiterează opinia potrivit căreia este important ca autoritățile publice locale, regionale și naționale să își consolideze și să își mențină capacitățile în mod adecvat, ceea ce este, de asemenea, extrem de relevant pentru trecerea la o economie circulară; subliniază rolul important pe care îl poate avea asistența tehnică în acest domeniu; recunoaște că regiunile și zonele urbane au un rol esențial în promovarea participării la tranziția energetică pornind de la bază și sunt cele mai potrivite pentru testarea și aplicarea unor soluții integrate în domeniul energiei, în legătură directă cu cetățenii; subliniază rolul pe care îl pot avea inițiativele privind „orașele inteligente”în cadrul economiei circulare prin promovarea modelelor eco-tehnologice în dezvoltarea strategiilor de dezvoltare urbană durabilă; subliniază că orașele sustenabile și „circulare”sunt un instrument pentru o economie circulară eficientă;

41.

subliniază importanța achizițiilor publice ecologice ca motor al economiei circulare, cu o piață potențială estimată la 1 800 de miliarde EUR pe an pentru lucrări, bunuri și servicii publice (14);

42.

subliniază că este nevoie de un cadru de reglementare în domeniul energiei care să încurajeze cetățenii și comunitățile energetice să participe la tranziția energetică, prin dreptul de a produce independent și de a consuma ceea ce produc, precum și prin continuarea schemelor de sprijin, garantarea accesului prioritar la rețea și dispecerizarea prioritară pentru sursele regenerabile de energie;

43.

încurajează autoritățile locale și regionale să continue investițiile în programe educaționale și de formare și reconversie profesională a lucrătorilor, precum și în campanii de sensibilizare a cetățenilor cu privire la beneficiile și avantajele tuturor acțiunilor în vederea punerii în aplicare a economiei circulare prin proiectele politicii de coeziune, crescând astfel gradul de participare a cetățenilor și influențând comportamentul consumatorilor; subliniază, în acest sens, potențialul oferit de FSE; subliniază că tinerii antreprenori trebuie încurajați să se orienteze către economia circulară, în special în regiuni cu niveluri scăzute de venit și creștere economică; subliniază, de asemenea, că economia circulară le oferă zonelor rurale oportunitatea de a combate depopularea, de a-și diversifica economiile și de a-și crește gradul de protecție împotriva riscurilor; subliniază, în acest sens, că zonele rurale au nevoie de stimulente pentru a trece la lanțuri valorice durabile; subliniază importanța elaborării unei strategii specifice pentru regiunile insulare;

44.

încurajează Comisia să promoveze utilizarea dezvoltării locale plasate sub responsabilitatea comunității (DLRC) și a investițiilor teritoriale integrate (ITI), pentru a ajuta părțile interesate de la nivel local să combine diferite surse de finanțare și să planifice inițiative locale orientate către economia circulară;

45.

ia act de faptul că 80 % din deșeurile marine provin din surse terestre; subliniază, prin urmare, importanța soluționării problemei deșeurilor terestre și marine prin acțiuni locale și regionale, ceea ce ar aduce beneficii atât mediului, cât și sănătății umane; solicită statelor membre, regiunilor și autorităților locale să își concentreze eforturile asupra prevenirii generării de deșeuri terestre;

46.

invită Comisia ca, în contextul semestrului european, să ia în considerare impactul pe care îl au asupra calculului deficitelor publice investițiile naționale și regionale cofinanțate prin fondurile ESI în proiecte legate de economia circulară;

47.

salută propunerea de revizuire a Directivei 98/83/CE privind apa potabilă, care va facilita tranziția către o economie circulara prin reducerea deșeurilor din plastic provenite de la apa îmbuteliată, prin economii importante de energie și prin gestionarea apei potabile într-un mod eficient din punctul de vedere al utilizării resurselor;

Economia circulară în politica de coeziune post-2020

48.

invită Comisia ca, pentru următoarea perioadă de programare, să elaboreze o metodologie de urmărire relevantă și indicatori adecvați pentru a permite o mai bună monitorizare a contribuției politicii de coeziune la realizarea unei economii circulare, astfel încât să existe o imagine mai precisă asupra condițiilor ecologice și socioeconomice;

49.

subliniază că și alte programe, precum LIFE, COSME și Orizont 2020, oferă un sprijin important pentru realizarea tranziției către o economie circulară; subliniază că este nevoie să se îmbunătățească sinergiile dintre instrumentele menționate mai sus pentru a se atinge obiectivele stabilite în Planul de acțiune al Comisiei pentru economia circulară;

50.

invită Comisia, în contextul noilor propuneri legislative pentru următorul cadru al politicii de coeziune, să dezvolte condiționalități ex-ante corespunzătoare legate de realizarea economiei circulare; consideră că strategiile privind economia circulară ar trebui dezvoltate în parteneriat cu autoritățile naționale, regionale și locale, precum și cu partenerii economici și sociali;

51.

invită Comisia să se asigure că programul Orizont 2020 acordă o și mai mare atenție, precum și finanțare sporită proiectelor de inovare și cercetare în domeniul economiei circulare;

52.

subliniază că este important să se intensifice sprijinul politicii de coeziune pentru dezvoltarea urbană și rurală durabilă și, în acest context, solicită ca obiectivele legate de economia circulară să aibă un rol mai proeminent; solicită să fie continuate acțiunile urbane și rurale inovatoare în acest domeniu și invită Comisia ca, la elaborarea propunerilor pentru viitor, să utilizeze pe deplin lecțiile învățate în perioada 2014-2020; solicită o abordare flexibilă și adaptată în aplicarea Agendei urbane, care să furnizeze stimulente și orientări pentru exploatarea pe deplin a potențialului orașelor în punerea în aplicare a economiei circulare;

53.

invită Comisia să facă din Platforma europeană a părților interesate privind economia circulară un instrument pentru schimbul de bune practici pentru a asigura cea mai bună utilizare posibilă a resurselor politicii de coeziune pentru tranziția către o economie circulară;

54.

subliniază interdependența dintre economia circulară și atenuarea schimbărilor climatice și, în consecință, solicită orientarea într-o mai mare măsură a cheltuielilor către investiții legate de economia circulară și climă în politica de coeziune de după 2020; subliniază, de asemenea, că, în următorul cadru financiar multianual (CFM), cheltuielile legate de climă în general ar trebui majorate comparativ cu cele din actualul CFM;

o o

55.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 320.

(2) JO L 347, 20.12.2013, p. 289.

(3) JO L 347, 20.12.2013, p. 470.

(4) JO L 347, 20.12.2013, p. 259.

(5) JO L 347, 20.12.2013, p. 303.

(6) JO L 347, 20.12.2013, p. 281.

(7) JO L 298, 26.10.2012, p. 1.

(8) Texte adoptate, P8_TA(2017)0053.

(9) Texte adoptate, P8_TA(2016)0321.

(10) JO C 101, 16.3.2018, p. 111.

(11) JO C 265, 11.8.2017, p. 65.

(12) JO C 353, 27.9.2016, p. 27.

(13) Comunicarea Comisiei din 16 ianuarie 2018 privind un cadru de monitorizare pentru economia circulară (COM(2018)0029).

(14) Buying green! - A handbook on green public procurement (Să achiziționăm produse ecologice! - Ghid privind achizițiile publice ecologice), a treia ediție, Comisia Europeană, 2016.

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/49

P8_TA(2018)0257

Relațiile UE-NATO

Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la relațiile UE-NATO (2017/2276(INI))

(2020/C 28/06)

Parlamentul European,

—	având în vedere Tratatul de la Lisabona,

—	având în vedere Tratatul Atlanticului de Nord,

—	având în vedere concluziile Consiliului European din 20 decembrie 2013, 26 iunie 2015, 28 iunie și 15 decembrie 2016 și 9 martie, 22 iunie și 15 decembrie 2017,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 18 mai 2015 și 14 noiembrie 2016 privind politica de securitate și apărare comună, din 6 decembrie 2016 privind cooperarea UE-NATO, din 6 martie, 18 mai și 17 iulie 2017 privind Strategia globală a UE și din 19 iunie și 5 decembrie 2017 privind punerea în aplicare a setului comun de propuneri adoptat de Consiliile UE și NATO la 6 decembrie 2016,

—

având în vedere documentul intitulat „Viziune comună, acțiuni comune: o Europă mai puternică - O strategie globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene”, prezentat de Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) la 28 iunie 2016,

—

având în vedere declarația comună din 8 iulie 2016 a președinților Consiliului European și Comisiei Europene și a Secretarului General al NATO, ansamblul comun de 42 de propuneri adoptat de Consiliile UE și NATO la 6 decembrie 2016, rapoartele intermediare din 14 iunie și 5 decembrie 2017 referitoare la punerea în aplicare a acestui ansamblu de propuneri și noul ansamblu de 32 de propuneri adoptat de ambele consilii la 5 decembrie 2017,

—	având în vedere rezultatul reuniunilor Consiliului Afaceri Externe (inclusiv Apărare) din 13 noiembrie 2017 și 6 martie 2018, care au avut ca temă în mod specific cooperarea UE-NATO,

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 noiembrie 2016 către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „Planul de acțiune european în domeniul apărării”(COM(2016)0950),

—	având în vedere Comunicarea comună a Comisiei și a VP/ÎR din 10 noiembrie 2017 adresată Parlamentului European și Consiliului privind îmbunătățirea mobilității militare în Uniunea Europeană (JOIN(2017)0041) și planul de acțiune aferent prezentat în martie 2018 (JOIN(2018)0005),

—	având în vedere pachetul de măsuri în domeniul apărării prezentat de Comisie la 7 iunie 2017,

—	având în vedere Raportul anual pe 2017 al Secretarului General al NATO, publicat la 15 martie 2018,

—	având în vedere Rezoluția nr. 439 a Adunării Parlamentare a NATO (AP NATO) din 9 octombrie 2017 referitoare la o cooperare mai strânsă UE-NATO,

—	având în vedere Rezoluția nr. 440 a AP NATO din 9 octombrie 2017 referitoare la baza industrială de apărare europeană,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru apărare și securitate a AP a NATO din 8 octombrie 2017 privind cooperarea NATO-UE după reuniunea la nivel înalt de la Varșovia, inclusiv anexa la acesta la care a contribuit Parlamentul European,

—	având în vedere Rezoluția sa din 13 aprilie 2016 referitoare la UE într-un mediu global în schimbare - o lume mai conectată, mai contestată și mai complexă (1),

—	având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2016 referitoare la Uniunea Europeană a Apărării (2),

—	având în vedere Rezoluțiile sale din 23 noiembrie 2016 și 13 decembrie 2017 referitoare la punerea în aplicare a politicii de securitate și apărare comune (PSAC) (3),

—	având în vedere Rezoluțiile sale din 14 decembrie 2016 și 13 decembrie 2017 referitoare la punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune (4),

—	având în vedere Rezoluția sa din 16 martie 2017 referitoare la implicațiile constituționale, juridice și instituționale ale politicii de securitate și apărare comune: posibilitățile oferite de Tratatul de la Lisabona (5),

—	având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A8-0188/2018),

întrucât valorile noastre liberale, cum ar fi democrația liberală, multilateralismul, drepturile omului, pacea, dezvoltarea și statul de drept, pe care sunt întemeiate UE și legătura transatlantică, precum și sistemul internațional bazat pe norme și unitatea și coeziunea europeană sunt contestate într-o perioadă de turbulență geopolitică și degradare rapidă a mediului strategic;

întrucât cele două organizații principale ale Occidentului, UE și NATO, înregistrează progrese în întărirea cooperării lor pentru a face față unor încercări, riscuri și amenințări complexe, atât convenționale, cât și hibride, generate de actori statali și nestatali proveniți îndeosebi din Est și din Sud; întrucât acumularea de crize destabilizatoare a vecinătății europene creează atât amenințări la adresa securității interne, cât și a celei externe; întrucât niciuna din cele două organizații nu dispune de întreaga gamă de instrumente pentru a face față acestor încercări în materie de securitate pe cont propriu și fiecare ar fi mai capabilă să le facă față în cooperare cu cealaltă; întrucât UE și NATO sunt indispensabile pentru asigurarea securității Europei și a cetățenilor lor;

întrucât cooperarea UE-NATO nu ar trebui considerată un scop în sine, ci o cale de a realiza priorități și obiective de securitate comune prin complementaritatea misiunilor și a mijloacelor disponibile; întrucât statele membre ale UE și aliații NATO au un singur ansamblu de forțe; întrucât, împreună, cele două organizații pot să utilizeze eficient resursele și au la dispoziție o gamă mai variată de mijloace existente cu care să răspundă la provocările de securitate;

întrucât NATO este o alianță militară, iar UE nu este o astfel de alianță; întrucât UE este un actor strategic global și un furnizor de securitate, având la dispoziție o gamă largă și unică de mijloace și de instrumente pentru a face față încercărilor actuale în mod cuprinzător prin intermediul diferitelor sale politici; întrucât, conform obiectivelor Strategiei globale și în urma acesteia, UE își întărește responsabilitatea pentru propria sa securitate și propria sa apărare, precum și rolul său de partener pentru pacea și securitatea internațională și capacitatea sa de a acționa în mod autonom, întărind, în același timp, contribuția sa la NATO și promovând o cooperare mai strânsă;

întrucât NATO are principala responsabilitate pentru apărarea colectivă a membrilor săi; întrucât ia act de orientarea pentru aliații NATO de a cheltui 2% din propriul PIB pentru apărare, în decurs de zece ani, pentru a menține o capacitate de apărare adecvată; întrucât NATO, ca principal partener al UE în materie de securitate, rămâne o garanție esențială pentru interoperabilitatea capabilităților forțelor aliate și coerența eforturilor lor în materie de achiziții;

întrucât UE și NATO trebuie să se completeze mai bine în ceea ce privește dimensiunea securității pentru a răspunde mai bine noilor încercări, multidimensionale și fără precedent în materie de securitate; întrucât zonele comune ale celor două organizații impun, de asemenea, o cooperare mai strânsă și mai eficientă;

întrucât UE și NATO, implicate ambele în gestionarea crizelor, ar desfășura mai eficient această activitate dacă ar acționa cu adevărat coordonat și ar profita la maximum de cunoștințele de specialitate și de resursele lor; întrucât, în urma Strategiei globale a UE, Uniunea își întărește abordarea comună în materie de conflicte și crize externe, precum și răspunsul la amenințările și provocările prezente în legătura dintre securitatea internă și cea externă, utilizând mijloace civile sau militare;

întrucât, la reuniunea la nivel înalt a NATO de la Varșovia, din 2016, Alianța și UE au prezentat domeniile de întărire a cooperării în lumina provocărilor comune din Est și Sud, inclusiv combaterea amenințărilor hibride, sporirea rezistenței, consolidarea capacităților în materie de apărare, apărarea cibernetică, securitatea maritimă și exercițiile; întrucât, în decembrie 2016, miniștrii de Externe ai NATO au aprobat 42 de măsuri pentru promovarea cooperării NATO-UE în domeniile stabilite, iar în decembrie 2017 au fost stabilite alte domenii de colaborare;

întrucât este necesar un parteneriat UE-NATO pentru a răspunde amenințărilor hibride, inclusiv pentru a combate inducerea în eroare și dezinformarea, precum și pentru a îmbunătăți rezistența; întrucât este nevoie de o distincție clară între atribuțiile și strategiile politice ale celor două instituții;

întrucât se constată o recrudescență a activităților Rusiei; întrucât, atâta timp cât persistă riscul de slăbire a legăturii transatlantice și a solidarității între statele membre ale UE, trebuie întărită abordarea lor strategică comună cu privire la Rusia; întrucât atât UE, cât și NATO sunt îngrijorate de comportamentul militar mai sigur pe sine al Rusiei; întrucât manipulările politice și atacurile cibernetice sunt, de asemenea, cauze de îngrijorare; întrucât UE a reacționat la amestecul Rusiei în afacerile interne europene care încalcă legislația și normele internaționale; întrucât rezistența este și va continua să fie un element esențial de apărare colectivă;

K.	întrucât vecinătatea sudică se confruntă cu o instabilitate fără precedent și reprezintă o provocare importantă din punct de vedere strategic atât pentru statele membre ale UE, cât și pentru statele membre ale NATO, în special pentru cele situate în prima linie;

întrucât atacurile cibernetice sunt tot mai des întâlnite și mai sofisticate; întrucât, în 2014, NATO a stabilit că apărarea cibernetică face parte din sarcinile principale de apărare colectivă ale Alianței, iar în 2016 a recunoscut spațiul cibernetic ca domeniu operațional, alături de spațiul terestru, aerian și maritim; întrucât UE și NATO își pot completa reciproc eforturile; întrucât ar trebui promovată cooperarea consolidată între statele membre ale UE în domeniul securității cibernetice și întrucât în acest domeniu este nevoie de o abordare coordonată a tuturor statelor membre ale UE;

M.	întrucât, în decembrie 2017, NATO și UE au decis să își intensifice cooperarea în ceea ce privește combaterea terorismului, în principal prin sporirea schimbului de informații și prin îmbunătățirea rezistenței naționale;

N.	întrucât atât UE, cât și NATO utilizează aceeași infrastructură de transport în Europa, un factor-cheie în desfășurarea rapidă de forțe militare, și întrucât mobilitatea militară a fost recunoscută recent ca o prioritate în cooperarea dintre cele două organizații;

O.	întrucât, conform celor mai recente sondaje ale Centrului de cercetare Pew, sprijinul public pentru NATO este puternic și în creștere în majoritatea statelor membre ale NATO,

Un parteneriat mai profund

este convins că UE și NATO împărtășesc aceleași valori în eforturile lor vizând pacea și securitatea internațională, că acestea se confruntă cu încercări strategice similare și, având în vedere că 22 de state sunt membre ale ambelor organizații, că au interese de securitate și apărare convergente, inclusiv în ceea ce privește protejarea cetățenilor lor împotriva amenințărilor; consideră că parteneriatul strategic dintre UE și NATO este esențial pentru a face față acestor încercări în materie de securitate; subliniază că cooperarea între UE și NATO ar trebui să se completeze reciproc și să respecte particularitățile și rolurile fiecăreia;

subliniază că deschiderea și transparența, cu respectarea deplină a autonomiei decizionale și a procedurilor ambelor organizații, precum și includerea și reciprocitatea, fără a aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a niciunui stat membru, sunt principii importante ale parteneriatului strategic UE-NATO; subliniază că cooperarea cu statele membre ale UE care nu sunt membre ale NATO și cu statele membre ale NATO care nu sunt membre ale UE este o parte integrantă din cooperarea UE-NATO;

este convins că, pentru membrii săi, NATO este piatra de temelie a apărării și a descurajării colective în Europa; este, de asemenea, convins că o UE mai puternică, cu o PSAC mai eficientă, prin intermediul mai multor proiecte între statele membre și capabilă să onoreze dispozițiile articolului 42 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană, prin care statele membre pot solicita asistență, contribuie la o NATO mai puternică; subliniază că cooperarea UE-NATO trebuie să țină cont și de politica de securitate și apărare a celor șase state membre ale UE care nu sunt membre ale NATO și a celor șapte membri ai NATO care nu sunt membri ai UE;

crede cu tărie că abordarea eficace a întregii game de provocări privind securitatea presupune o viziune strategică, o continuare a adaptării structurale și o combinație de instrumente de putere coercitivă și necoercitivă atât pentru UE, cât și pentru NATO; subliniază că timpul este un factor esențial pentru întărirea parteneriatului UE-NATO, ținând seama de diferențele dintre cele două organizații;

ia act de faptul că, chiar dacă o cultură strategică europeană comună ar trebui să fie dezvoltată în continuare, ajungerea la o percepție comună a amenințării va avea un impact pozitiv; este de părere că Uniunea trebuie să depună eforturi pentru a-și consolida autonomia strategică; încurajează, prin urmare, statele membre ale UE să ajungă, în cooperare cu instituțiile UE, la o înțelegere comună a amenințărilor ce evoluează și să continue eforturile cum ar fi informările comune, formarea pentru reacția în caz de urgență civilă și evaluările în comun ale amenințărilor; salută recentele eforturi în această direcție;

subliniază că cetățenii europeni, recunoscând că reacțiile pur naționale la terorism și insecuritate sunt insuficiente, se așteaptă ca UE să îi protejeze de aceste amenințări și că o cooperare strânsă între UE și NATO ar permite statelor membre să fie mai complementare și mai eficace;

subliniază necesitatea consolidării cooperării UE-NATO în domeniul misiunilor și al operațiunilor, atât la nivel strategic, cât și la nivel tactic;

insistă că parteneriatul strategic UE-NATO este fundamental atât pentru politica de securitate și apărare comună (PSAC) în schimbare a UE și pentru viitorul Alianței, cât și pentru relațiile UE-Regatul Unit după ieșirea acestuia din UE;

consideră că potențialul relațiilor UE-NATO poate fi valorificat într-o mai mare măsură și că dezvoltarea și aprofundarea în continuare a parteneriatului nu ar trebui să se limiteze la un răspuns comun la crizele din afara Europei, în special din vecinătate, ci și la crizele de pe continent;

10.

subliniază necesitatea conlucrării în domeniul prevenirii, analizării și al alertelor timpurii prin intermediul unui schimb eficace de informații vizând să combată amenințările emergente prin acțiuni comune;

11.

consideră că declarația comună UE-NATO și acțiunile ulterioare de punere în aplicare marchează o nouă etapă, esențială, a parteneriatului strategic; salută progresele concrete în punerea în aplicare a declarației comune, în special în ce privește combaterea amenințărilor hibride, comunicarea strategică, coerența rezultatelor proceselor respective de planificare a apărării și cooperarea maritimă; încurajează realizarea de noi progrese și salută noul ansamblu de acțiuni adăugate la 5 decembrie 2017, în special pe cele referitoare la combaterea terorismului, mobilitatea militară și femeile, pacea și securitatea; salută schimbările survenite în ceea ce privește cultura angajamentului și buna funcționare a cooperării între personalul celor două organizații pentru punerea în aplicare a fiecărei acțiuni în parte; reiterează că, deși procesul în sine este administrat de instituții, succesul punerii în aplicare a obiectivelor și a acțiunilor comune convenite depinde de voința politică susținută a tuturor statelor membre; salută, în acest context, implicarea atât a membrilor UE, cât și a membrilor NATO și evidențiază că punerea în aplicare cu succes a declarației comune depinde de voința politică a tuturor statelor membre; consideră că este important să se întărească o mai bună cooperare și un dialog mai bun între UE și NATO, precum și să se asigure voință politică și resurse adecvate pentru continuarea punerii în aplicare și îmbunătățirea cooperării; așteaptă cu interes adoptarea unei noi declarații UE-NATO în cadrul reuniunii la nivel înalt a NATO de la Bruxelles, din 11-12 iulie 2018;

12.

ia act de informările comune regulate prezentate de VP/ÎR și de Secretarul General al NATO la Consiliul Afaceri Externe al UE și, respectiv, la Consiliul Nord-Atlantic al NATO (NAC) și de reuniunile periodice dintre Comitetul politic și de securitate al UE și NAC;

13.

salută reafirmarea angajamentului SUA față de securitatea europeană și de NATO; reamintește că UE și Statele Unite sunt parteneri internaționali importanți, al căror parteneriat se afirmă și prin intermediul NATO; subliniază valoarea relațiilor bilaterale între statele membre ale UE și SUA; este ferm convins că întărirea cooperării UE-NATO consolidează legătura transatlantică și că capacitatea NATO de a-și îndeplini misiunile este legată de relația transatlantică; constată, prin urmare, că evoluțiile politice recente ar putea avea un impact asupra forței relației transatlantice; constată că SUA, care în general a încurajat și a salutat evoluțiile substanțiale în apărarea UE, ar trebui să-și continue eforturile pentru a căpăta o mai bună înțelegere a intereselor strategice europene, inclusiv în ce privește dezvoltarea capabilităților europene de apărare; subliniază că eforturile pe care le depune UE pentru a realiza autonomia strategică întăresc mediul de securitate al Alianței;

14.

salută prezența înaintată întărită a NATO pe flancul estic al NATO; salută desfășurarea de către NATO a patru grupuri tactice de luptă multinaționale în Estonia, Letonia, Lituania și Polonia, conduse de Regatul Unit, Canada, Germania și, respectiv, de Statele Unite; consideră că cooperarea UE-NATO ar trebui întărită în continuare pe frontul estic și pe cel sudic, pentru asigurarea securității ambelor organizații și pentru a împiedica și contracara în mod adecvat pătrunderea Rusiei în țările din flancul estic, prin mijloace hibride sau convenționale; subliniază că infrastructurii actuale din Europa, care se bazează în mare pe axa Vest-Est, ar trebui să i se adauge o axă Nord-Sud, pentru a corespunde nevoilor în materie de mobilitate militară; subliniază că eforturile în materie de mobilitate militară ar trebui să contribuie la punerea în aplicare eficace a misiunilor și operațiunilor PSAC, precum și la poziția de apărare a Alianței; consideră că drumurile, podurile și căile ferate ar trebui să fie modernizate astfel încât să permită trimiterea rapidă de personal și echipamente militare;

15.

subliniază, în acest sens, că este important să se îmbunătățească capabilitățile NATO de consolidare rapidă prin îmbunătățirea infrastructurii UE și a celei naționale, prin eliminarea barierelor birocratice și de infrastructură din calea deplasării rapide a forțelor și prin poziționarea prealabilă a echipamentelor și a materialelor militare, ceea ce întărește securitatea noastră colectivă;

16.

salută lansarea cooperării structurate permanente (PESCO); subliniază potențialul acesteia pentru consolidarea contribuției europene în cadrul NATO; este de părere că PESCO poate îmbunătăți sinergiile și eficacitatea și că reprezintă un pas esențial pentru îmbunătățirea securității și a capabilităților de apărare ale UE, precum și a performanței potențiale a statelor membre ale UE care fac parte din NATO și este convins că UE și NATO, devenind mai puternice amândouă, se pot consolida reciproc;

17.

subliniază caracterul complementar al PESCO față de NATO și faptul că ar trebui să constituie un vector pentru aprofundarea cooperării UE-NATO în domeniul dezvoltării capabilităților, deoarece vizează consolidarea capacităților de apărare ale UE și, la modul general, transformarea PSAC într-o politică mai eficace și mai pertinentă pentru reacțiile la provocările militare și de securitate din prezent; subliniază importanța transparenței și a comunicării pe tema PESCO cu Statele Unite și cu alți membri ai NATO, în scopul de a evita orice neînțelegeri;

18.

subliniază că următoarea declarație comună UE-NATO ar trebui să insiste ca capabilitățile dezvoltate la nivel multinațional de către statele membre ale UE, inclusiv în cadrul PESCO, și de către membrii NATO să fie disponibile atât pentru operațiunile NATO, cât și pentru operațiunile UE; subliniază că deciziile recente adoptate de UE [procesul anual coordonat de revizuire privind apărarea (CARD), PESCO, Fondul european de apărare), destinate să asigure faptul că europenii își asumă o responsabilitate mai mare pentru propria lor securitate, contribuie la consolidarea NATO, precum și la asigurarea unei repartizări echitabile a sarcinilor la nivel transatlantic, ținând seama în același timp de obiectivul de a răspunde împreună provocărilor comune de securitate, evitând suprapunerea inutilă și dezvoltând capabilități de apărare coerente, complementare și interoperabile; consideră că dezvoltarea unor standarde, proceduri, pregătiri și exerciții comune ar trebui să fie considerată un factor important de îmbunătățire a eficienței cooperării UE-NATO;

19.

constată că, după Brexit, 80 % dintre cheltuielile NATO în materie de apărare vor proveni din afara UE, iar trei din patru batalioane din Est vor fi conduse de țări terțe;

20.

îndeamnă UE și NATO să organizeze exerciții regulate la nivel strategic la care să participe liderii politici de vârf ai ambelor organizații; salută, în acest sens, exercițiul estonian EU CYBRID 2017, cu ocazia căruia Secretarul General al NATO a participat în premieră la un exercițiu al UE;

Principalele domenii de cooperare

21.

ia act de amenințările la adresa securității care au căpătat un caracter hibrid și mai puțin convențional și observă că pentru combaterea acestora se impune o cooperare la nivel internațional; îndeamnă UE și NATO să continue să își întărească poziția și să tindă spre o conștientizare comună a situației în ceea ce privește amenințările hibride; încurajează UE și NATO să își coordoneze mecanismele de răspuns în caz de criză pentru a oferi răspunsuri coerente la amenințările hibride; salută recenta inaugurare în comun de către Secretarul General al NATO și de către VP/ÎR al UE a Centrului European de Excelență pentru Contracararea Amenințărilor Hibride cu sediul la Helsinki și încurajează statele membre ale UE să înființeze centre de excelență pentru contracararea amenințărilor hibride, inspirându-se din exemplul centrului din Helsinki; salută, în acest sens, exercițiile separate, dar paralele PACE17 și CMX17, care au avut loc în 2017 și prin care personalul UE și, respectiv, personalul NATO și-au testat propriile proceduri pentru comunicarea și schimbul de informații în timpul unei amenințări hibride fictive aflate în curs de desfășurare; salută acțiunea concertată a aliaților occidentali ca răspuns la atacul chimic suspectat al Rusiei în Regatul Unit;

22.

consideră că următoarea declarație comună UE-NATO ar trebui să salute progresele înregistrate și să solicite punerea în aplicare efectivă a tuturor propunerilor adoptate de cele două instituții; este de părere că sunt necesare mai multe eforturi pentru transpunerea în practică a numeroaselor angajamente deja asumate;

23.

consideră, în acest context, că inițiativele de consolidare a Europei apărării ar trebui să beneficieze de sprijin din partea ambelor organizații, ceea ce le-ar permite statelor membre să își îmbunătățească autonomia strategică și să fie capabile să intervină împreună pe plan militar de manieră credibilă; reamintește că aceste inițiative sunt complementare celor ale NATO;

24.

consideră că este important, de asemenea, să se asigure transpunerea în practică a principiilor includerii, reciprocității și respectării depline a autonomiei decizionale a ambelor organizații, astfel cum se prevede în Concluziile Consiliului din 5 decembrie 2017;

25.

salută succesul exercițiului de gestionare paralelă și coordonată a crizelor din 2017, care a asigurat o platformă utilă pentru schimbul de bune practici; așteaptă cu interes analiza învățămintelor desprinse din această experiență, precum și continuarea cooperării în cadrul unor exerciții comune ale UE și NATO, inclusiv exercițiul condus de UE, planificat pentru 2018;

26.

constată că procedurile actuale pentru schimbul de informații clasificate între cele două organizații rămân greoaie și ineficiente; consideră că ambele organizații se confruntă cu aceleași provocări strategice și, implicit, se vor confrunta împreună cu consecințele acestora; este de părere că, prin consolidarea încrederii reciproce, trebuie îmbunătățită cooperarea în ceea ce privește schimbul de informații clasificate și analiza informațiilor, inclusiv în domeniul combaterii terorismului; subliniază că UE va trebui să își îmbunătățească capacitatea, asigurând acordarea autorizării de securitate unui număr mai mare de membri ai personalului său, formare specifică pentru lucrul cu informații clasificate și investiții în comunicații sigure; este de părere că încurajarea reciprocității și a unei abordări de tip „need-to-share”(nevoia de a partaja informații pentru a primi, în schimb, altele noi și a pune în comun cunoașterea rezultată) a informațiilor adecvate ar fi, de asemenea, în avantajul misiunilor și operațiilor ambelor organizații; consideră că amenințările hibride ar putea fi combătute mai eficace în comun prin evaluarea paralelă și coordonată a informației;

27.

invită UE și NATO să își consolideze cooperarea privind comunicarea strategică, inclusiv prin consolidarea parteneriatului dintre Centrul de Excelență al NATO în domeniul Comunicării Strategice și divizia StratCom a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE);

28.

salută crearea noii celule de fuziune a UE împotriva amenințărilor hibride și interacțiunea acesteia cu celula de analiză a amenințărilor hibride a NATO pentru a tinde către o conștientizare comună a situației și pentru a analiza în comun potențialele amenințări hibride;

29.

este convins că cooperarea și schimbul și partajarea informațiilor sunt esențiale în domeniul securității cibernetice și recunoaște progresele înregistrate în acest domeniu; subliniază necesitatea de a preveni, detecta și răspunde la incidentele cibernetice; invită ambele organizații să își coordoneze activitățile de monitorizare și să facă schimb de date privind apărarea cibernetică, dacă este cazul, facilitând astfel eforturile UE-NATO în domeniul informațiilor; încurajează UE și NATO să își îmbunătățească cooperarea și coordonarea operațională și să susțină interoperabilitatea prin schimbul de bune practici privind mijloacele, metodele și procesele utilizate pentru atribuirea atacurilor cibernetice; este de părere că intensificarea schimburilor de informații între UE și NATO reprezintă o prioritate în scopul de a permite identificarea tuturor surselor responsabile de atacurile cibernetice și desfășurarea acțiunilor juridice care se impun; consideră importantă, de asemenea, armonizarea activităților de instruire și cooperarea în ceea ce privește cercetarea și tehnologiile în domeniul cibernetic; salută acordul dintre Centrul de răspuns la incidente de securitate cibernetică al UE și Capacitatea de răspuns la incidente informatice a NATO; consideră că, în cadrul noului mandat al Agenției Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA), noile activități legate de cooperarea în domeniul apărării cibernetice pot suscita interesul NATO;

30.

consideră că este important să se asigure complementaritatea și să se evite dublarea inutilă a eforturilor de consolidare a capacităților maritime, pentru a garanta mai eficient securitatea maritimă; salută intensificarea cooperării și coordonării operative UE-NATO, inclusiv partajarea conștientizării situației pe baza experienței dobândite în zona mediteraneeană și în Cornul Africii, vizând astfel noi oportunități de sprijin logistic reciproc și de schimb de informații între personalul celor două organizații în ceea ce privește activitățile operaționale, inclusiv activitățile legate de migrația neregulamentară;

31.

salută îmbunătățirea cooperării tactice și operaționale, inclusiv prin legături directe între Comandamentul maritim aliat al NATO și Frontex, precum și între Operația Sea Guardian și EU NAVFOR MED operația SOPHIA, care au ajutat UE și misiunile sale să oprească migrația neregulamentară și să combată rețelele de trafic ilegal, inclusiv traficul ilegal de arme; observă că NATO poate oferi, la cerere, suport logistic și alte capabilități, cum ar fi realimentarea pe mare și sprijin medical; observă că acest lucru a fost precedat de cooperarea de succes dintre UE și NATO concretizată în cooperarea dintre operațiunea Ocean Shield și Operația militară a Uniunii Europene în vederea unei contribuții la descurajarea, prevenirea și reprimarea actelor de piraterie și de jaf armat din largul coastelor Somaliei (operația Atalanta) pentru combaterea pirateriei din largul coastelor în regiunea Cornului Africii;

32.

încurajează sinergii suplimentare UE-NATO în domeniu și alte îmbunătățiri, în particular în domeniul coordonării eforturilor privind informațiile, supravegherea și recunoașterea;

33.

reiterează că inițiativele UE menite să consolideze securitatea și apărarea europeană ar trebui să contribuie și la a asigura că statele membre ale UE care sunt membre NATO își îndeplinesc angajamentele asumate în cadrul acestei organizații; consideră că statutul dublu, de stat membru al UE și al NATO, nu ar trebui să fie în detrimentul niciunui stat; tot astfel, subliniază că neapartenența unor state membre ale UE la NATO ar trebui să însemne că acestea au obligații diferite în ceea ce privește uniunea europeană a apărării; subliniază că statele membre ale UE ar trebui să poată lansa misiuni militare autonome și în cazurile în care NATO nu dorește să intervină sau care se pretează mai bine la o acțiune a UE;

34.

salută tendința continuă de creștere a cheltuielilor cu apărarea în rândul statelor membre ale NATO; încurajează toate statele membre ale UE care sunt și membre ale NATO să facă progrese substanțiale pentru a ajunge la un nivel al cheltuielilor de 2 % din PIB pentru apărare, 20 % dintre acestea fiind destinate unor echipamente noi majore; consideră că statele membre ale UE care s-au angajat să respecte orientările NATO privind cheltuielile în materie de apărare ar trebui să ia în considerare alocarea unei sume specificate, în cadrul orientării de 20 % privind achizițiile, către cercetare și dezvoltare, în scopul de a garanta un nivel minim de cheltuieli destinate inovării, ceea ce, la rândul său, poate genera o „propagare”a tehnologiilor în sectorul civil;

35.

reamintește apelul adresat membrilor în Declarația comună UE-NATO de la Varșovia de „a facilita o industrie de apărare mai puternică și o cercetare mai amplă în domeniul apărării”; este ferm convins că membrii UE și ai NATO trebuie să coopereze și să caute sinergii pentru consolidarea și dezvoltarea bazei lor tehnologice și industriale, în scopul de a răspunde priorităților în materie de capabilități, îndeosebi prin intermediul procesului anual coordonat de revizuire privind apărarea și al Procesului NATO de planificare a apărării; consideră că o cooperare transatlantică eficace și echilibrată în domeniul tehnologiei și al industriei de apărare ar trebui să constituie o prioritate strategică pentru ambele organizații; susține măsurile avute în vedere de Fondul european de apărare pentru încurajarea cercetării comune și a dezvoltării capabilităților europene; consideră că un angajament mai mare pentru cercetare și planificarea capabilităților poate genera mai multă eficiență;

36.

reiterează necesitatea de a asigura coerența rezultatelor și a calendarelor între procesul anual coordonat de revizuire privind apărarea al UE, planul de dezvoltare a capabilităților și procesele NATO corespunzătoare, cum ar fi Procesul NATO de planificare a apărării; subliniază că este necesar să se asigure că inițiativele multinaționale în domeniul dezvoltării capabilităților UE și ale NATO sunt complementare și se consolidează reciproc; subliniază că capabilitățile utilizate în cadrul PSAC și dezvoltate în cadrul PESCO rămân în proprietatea statelor membre, care le pot pune la dispoziție și în alte contexte;

37.

subliniază nevoia de a aborda, printr-o cooperare strânsă între UE și NATO, obstacolele fizice și juridice din calea mobilizării rapide și prompte a personalului militar și a mijloacelor militare în interiorul și în afara UE pentru a asigura o mobilitate nestânjenită a echipamentelor și a forțelor în toată Europa, ori de câte ori este necesar, inclusiv capacitatea de utilizare a infrastructurii critice (cum ar fi șoselele, podurile și căile ferate), în special prin punerea în aplicare a planului de acțiune prezentat de ÎR/VP și de Comisie pe baza foii de parcurs elaborate de statele membre ale UE în cadrul Agenției Europene de Apărare; îndeamnă statele membre ale UE să dea curs și să valorifice rapid impulsul generat până în prezent; subliniază că sunt necesare capacități de apărare compatibile pentru a facilita desfășurarea și cooperarea la nivelul UE și al NATO; recomandă UE și NATO să abordeze și mobilitatea, pe teritoriul european, a forțelor NATO care nu aparțin unor state membre ale UE;

38.

consideră că UE și NATO ar trebui să coopereze mai mult pentru a îmbunătăți reziliența, apărarea și securitatea statelor învecinate și ale partenerilor ambelor organizații; susține cu tărie faptul că asistența oferită țărilor învecinate și partenere pentru a-și consolida capacitățile și reziliența, inclusiv pentru combaterea terorismului, comunicarea strategică, apărarea cibernetică, depozitarea muniției și reforma sectorului securității, reprezintă un obiectiv comun, în special în cele trei țări-pilot (Bosnia și Herțegovina, Moldova și Tunisia);

39.

reamintește că soluționarea problemelor de securitate atât în Balcanii de Vest, cât și în vecinătatea UE și cooperarea în anumite zone specifice sunt atât în interesul Uniunii Europene, cât și al NATO; salută eforturile UE și ale NATO menite să ofere sprijin politic și practic țărilor din Balcanii de Vest, din Europa de Est și din Caucazul de Sud; sugerează statelor membre ale UE să continue aceste eforturi pentru a asigura continuarea dezvoltării democratice și reforma sectorului de securitate; subliniază că cooperarea dintre UE și NATO și țările din Balcanii de Vest este esențială pentru a răspunde amenințărilor la adresa securității de pe întregul continent;

40.

subliniază importanța principiilor consacrate în Documentul de la Viena, în special a principiului deschiderii și transparenței; salută, în acest sens, deschiderea exercițiilor militare și a exercițiilor comune ale UE și ale NATO către observatorii internaționali;

41.

reiterează rolul important al femeilor în misiunile PSAC și ale NATO, în special în contactul cu femeile și copiii din zonele de conflict; salută faptul că atât UE, cât și NATO au recunoscut acest rol important; recomandă UE și NATO să promoveze în mod proactiv diversitatea de gen în structurile și operațiunile lor;

42.

subliniază că este necesar ca UE să asigure o relație strânsă în materie de securitate și apărare cu Regatul Unit după Brexit, recunoscând faptul că Regatul Unit va avea în continuare o contribuție majoră la apărarea europeană atât în calitatea sa de stat membru al NATO, cât și de națiune europeană, deși nu va mai fi stat membru al UE;

o o

43.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Secretarului General al NATO, agențiilor UE din domeniile securității și al apărării, guvernelor și parlamentelor statelor membre ale UE și Adunării Parlamentare a NATO.

(1) JO C 58, 15.2.2018, p. 109.

(2) Texte adoptate, P8_TA(2016)0435.

(3) Texte adoptate, P8_TA(2016)0440 și P8_TA(2017)0492.

(4) Texte adoptate, P8_TA(2016)0503 și P8_TA(2017)0493.

(5) Texte adoptate, P8_TA(2017)0092.

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/57

P8_TA(2018)0258

Apărarea cibernetică

Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la apărarea cibernetică (2018/2004(INI))

(2020/C 28/07)

Parlamentul European,

—	având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere documentul intitulat „Viziune comună, acțiuni comune: o Europă mai puternică – O strategie globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene”, prezentat de Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (VP/ÎR) la 28 iunie 2016,

—	având în vedere concluziile Consiliului European din 20 decembrie 2013, din 26 iunie 2015, din 15 decembrie 2016, din 9 martie 2017, din 22 iunie 2017, din 20 noiembrie 2017 și din 15 decembrie 2017,

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 iunie 2017 intitulată „Document de reflecție privind viitorul apărării europene”(COM(2017)0315),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 iunie 2017 intitulată „Lansarea Fondului european de apărare”(COM(2017)0295),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 30 noiembrie 2016 privind planul de acțiune european în domeniul apărării (COM(2016)0950),

—

având în vedere Comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 7 februarie 2013 adresată Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor privind Strategia de securitate cibernetică a Uniunii Europene: un spațiu cibernetic deschis, sigur și securizat (JOIN(2013)0001),

—	având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 13 septembrie 2017 intitulat „Evaluarea strategiei de securitate cibernetică a UE 2013”(SWD(2017)0295),

—	având în vedere cadrul de politici pentru apărarea cibernetică a UE din 18 noiembrie 2014,

—	având în vedere concluziile Consiliului din 10 februarie 2015 privind diplomația cibernetică,

—	având în vedere concluziile Consiliului din 19 iunie 2017 privind un cadru pentru un răspuns diplomatic comun al UE la activitățile cibernetice răuvoitoare („setul de instrumente pentru diplomația cibernetică”),

—

având în vedere Comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 13 septembrie 2017 către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Reziliență, prevenire și apărare: construirea unei securități cibernetice puternice pentru UE”(JOIN(2017)0450),

—	având în vedere Tallinn Manual 2.0 on the International Law Applicable to Cyber Operations (Manualul de la Tallinn 2.0 privind dreptul internațional aplicabil operațiunilor cibernetice) (1),

—	având în vedere Directiva (UE) 2016/1148 a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 2016 privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și a sistemelor informatice în Uniune (2),

—	având în vedere activitatea Comisiei globale pentru stabilitatea spațiului cibernetic,

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 28 aprilie 2015 intitulată „Agenda europeană privind securitatea”(COM(2015)0185),

—

având în vedere Comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 6 aprilie 2016 către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Cadrul comun privind contracararea amenințărilor hibride. Un răspuns al Uniunii Europene”(JOIN(2016)0018),

—	având în vedere Rezoluția sa din 3 octombrie 2017 referitoare la combaterea criminalității informatice (3),

—

având în vedere declarația comună din 8 iulie 2016 a președinților Consiliului European și Comisiei Europene și a Secretarului General al NATO, seturile comune de propuneri pentru punerea în aplicare a declarației comune aprobate de Consiliul NATO și de Consiliul UE la 6 decembrie 2016 și 5 decembrie 2017 și rapoartele privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a acesteia adoptate la 14 iunie și la 5 decembrie 2017,

—	având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2012 referitoare la securitatea și apărarea informatică (4),

—	având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2016 referitoare la Uniunea Europeană a Apărării (5),

—

având în vedere propunerea Comisiei din 13 septembrie 2017 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind ENISA, „Agenția UE pentru securitate cibernetică”, de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 526/2013 și privind certificarea de securitate cibernetică pentru tehnologia informației și comunicațiilor („Legea privind securitatea cibernetică”) (COM(2017)0477),

—	având în vedere Rezoluția sa din 13 decembrie 2017 referitoare la punerea în aplicare a politicii externe și de securitate comune (PESC) (6),

—	având în vedere Rezoluția sa din 13 decembrie 2017 referitoare la punerea în aplicare a politicii de securitate și apărare comune (PSAC) (7),

—	având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A8-0189/2018),

întrucât provocările, amenințările și atacurile cibernetice și hibride constituie o amenințare majoră la adresa securității, apărării, stabilității și competitivității UE, a statelor sale membre și a cetățenilor săi; întrucât apărarea cibernetică include în mod clar atât o dimensiune militară, cât și una civilă;

B.	întrucât UE și statele membre se confruntă cu o amenințare fără precedent sub forma unor atacuri cibernetice motivate politic și finanțate de state, precum și sub forma criminalității cibernetice și a terorismului cibernetic;

C.	întrucât spațiul cibernetic este recunoscut pe scară largă ca fiind cel de al cincilea domeniu operațional al armatei, ceea ce permite dezvoltarea capabilităților de apărare cibernetică; întrucât se poartă dezbateri pe tema recunoașterii spațiului cibernetic drept al cincilea câmp de luptă;

întrucât clauza de apărare reciprocă, de la articolul 42 alineatul (7) din TUE, prevede o obligație reciprocă de a acorda ajutor și asistență prin toate mijloacele disponibile în cazul unei agresiuni armate pe teritoriul unui stat membru; întrucât aceasta nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate și apărare a anumitor state membre; întrucât clauza de solidaritate, de la articolul 222 din TFUE, completează clauza de apărare reciprocă, prevăzând că statele membre ale UE sunt obligate să acționeze în comun în cazul în care un stat membru al UE face obiectul unui atac terorist ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om; întrucât clauza de solidaritate implică utilizarea atât a structurilor civile, cât și a celor militare;

întrucât, în timp ce apărarea cibernetică rămâne o competență de bază a statelor membre, UE trebuie să joace un rol crucial în ceea ce privește furnizarea unei platforme pentru cooperarea europeană și în asigurarea coordonării strânse încă de la început a acestor activități noi, la nivel internațional și în cadrul arhitecturii de securitate transatlantice, pentru a evita lacunele și lipsa de eficacitate care marchează numeroase eforturi tradiționale din domeniul apărării; întrucât trebuie să facem mai mult decât să intensificăm cooperarea și coordonarea reciproce; întrucât trebuie să asigurăm prevenția eficace prin creșterea capacității UE de a detecta, a apăra și a descuraja; întrucât este nevoie de o apărare cibernetică și de o descurajare a atacurilor cibernetice credibile în scopul de a obține securitatea cibernetică efectivă a UE, asigurând în același timp că statele cel mai puțin pregătite nu devin ținte facile ale atacurilor cibernetice, și întrucât o apărare cibernetică substanțială ar trebui să constituie o parte necesară a politicii de securitate și apărare comune (PSAC) și a dezvoltării uniunii europene a apărării; întrucât ne confruntăm cu un deficit permanent de specialiști înalt calificați în domeniul apărării cibernetice; întrucât o coordonare strânsă în ceea ce privește protecția forțelor armate împotriva atacurilor cibernetice este o parte necesară a dezvoltării unei PSAC eficace;

întrucât statele membre ale UE sunt adesea ținte ale unor atacuri cibernetice desfășurate de actori statali și nestatali ostili și periculoși împotriva unor obiective civile sau militare; întrucât actuala vulnerabilitate este cauzată, în principal, de fragmentarea strategiilor și capabilităților europene de apărare, ceea ce le permite agențiilor străine de informații să exploateze în mod repetat vulnerabilitățile de securitate ale sistemelor și rețelelor informatice esențiale pentru securitatea europeană; întrucât, adeseori, guvernele statelor membre nu au informat la timp părțile interesate competente, pentru ca acestea să poată să elimine vulnerabilitățile din produsele și serviciile lor; întrucât aceste atacuri necesită întăriri urgente și dezvoltarea unor capacități ofensive și defensive europene la nivel civil și militar pentru a evita posibilele efecte economice și societale transfrontaliere ale incidentelor cibernetice;

G.	întrucât delimitările dintre intervenția civilă și cea militară devin neclare în spațiul cibernetic;

întrucât numeroase incidente cibernetice devin posibile din cauza lipsei de reziliență și robustețe a infrastructurii de rețele private și publice, din cauza bazelor de date protejate sau securizate de manieră deficitară și din cauza altor deficiențe ale infrastructurii critice de informație; întrucât doar câteva state membre își asumă responsabilitatea pentru protecția rețelelor și sistemelor lor de informații și a datelor conexe, ca parte a obligației de diligență care revine fiecăruia, ceea ce explică lipsa generalizată de investiții în formare și în tehnologii de securitate de ultimă generație, precum și faptul că nu se elaborează orientări adecvate;

I.	întrucât dreptul la viața privată și la protecția datelor este prevăzut în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și la articolul 16 din TFUE și este reglementat de Regulamentul general al UE privind protecția datelor, care a intrat în vigoare la 25 mai 2018;

J.	întrucât o politică cibernetică activă și eficientă este una capabilă să descurajeze inamicii, precum și să le perturbe capabilitățile și să le anticipeze și să le reducă capacitatea de a ataca;

întrucât mai multe grupuri și organizații teroriste utilizează spațiul cibernetic ca pe un instrument ieftin de recrutare, radicalizare și difuzare a propagandei teroriste; întrucât grupările teroriste, actorii nestatali și rețelele infracționale transnaționale utilizează operațiunile cibernetice pentru a strânge fonduri în mod anonim, pentru a colecta informații și pentru a dezvolta arme cibernetice în vederea desfășurării de campanii teroriste cibernetice, pentru a perturba, a deteriora sau a distruge infrastructura critică, pentru a ataca sistemele financiare și pentru a desfășura alte activități ilegale cu implicații pentru securitatea cetățenilor europeni;

întrucât apărarea cibernetică și descurajarea atacurilor cibernetice împotriva forțelor armate și a infrastructurii critice din Europa au devenit teme esențiale ale dezbaterilor privind modernizarea apărării, eforturile comune ale Europei în domeniul apărării, dezvoltarea viitoare a forțelor armate și a operațiunilor lor și autonomia strategică a Uniunii Europene;

întrucât mai multe state membre au investit substanțial în înființarea unor comandamente cibernetice dotate cu personal suficient, pentru a face față acestor provocări noi și pentru a-și îmbunătăți reziliența cibernetică, dar sunt necesare multe alte eforturi, iar atacurile cibernetice devin tot mai dificil de contracarat la nivelul statelor membre; întrucât comandamentele cibernetice ale statelor membre în cauză au mandate ofensive și defensive diverse; întrucât celelalte structuri de apărare cibernetică diferă considerabil de la un stat membru la altul și rămân adeseori fragmentate; întrucât apărarea cibernetică și descurajarea atacurilor cibernetice sunt activități care pot fi desfășurate cel mai bine la nivel european și în cooperare cu partenerii și aliații noștri, deoarece domeniul lor operațional nu ține cont de frontierele naționale sau organizaționale; întrucât securitatea cibernetică militară și cea civilă sunt strâns legate și este nevoie, prin urmare, de mai multă sinergie între specialiștii civili și militari; întrucât întreprinderile private au o expertiză considerabilă în acest domeniu, fapt ce ridică întrebări fundamentale cu privire la guvernanță și securitate și cu privire la capacitatea statelor de a-și apăra cetățenii;

întrucât este necesar să se consolideze de urgență capabilitățile UE în domeniul apărării cibernetice, dată fiind lipsa unui răspuns prompt la situația cibernetică în continuă schimbare; întrucât reacția rapidă și pregătirea adecvată sunt elemente esențiale în asigurarea securității în acest domeniu;

întrucât atât cooperarea structurată permanentă (PESCO), cât și Fondul european de apărare sunt inițiative noi care au potențialul de a promova un ecosistem care poate oferi oportunități IMM-urilor și întreprinderilor nou-înființate și de a facilita proiectele de cooperare în sectorul apărării cibernetice și întrucât ambele instrumente vor contribui la conturarea cadrului normativ și instituțional;

P.	întrucât statele membre participante la PESCO s-au angajat să asigure că eforturile de cooperare în domeniul apărării cibernetice – cum ar fi schimbul de informații, de formare și de sprijin operațional – se vor intensifica în viitor;

Q.	întrucât, dintre cele 17 proiecte selectate pentru PESCO, două sunt în domeniul apărării cibernetice;

întrucât este necesar ca Fondul european de apărare să sprijine competitivitatea globală și caracterul inovator al industriei de apărare europene, prin investiții în tehnologiile digitale și cibernetice, precum și să faciliteze elaborarea unor soluții inteligente, oferind IMM-urilor și întreprinderilor nou-înființate oportunități de a participa la acest efort;

întrucât Agenția Europeană de Apărare (AEA) a lansat o serie de proiecte menite să vină în întâmpinarea nevoii statelor membre de a-și dezvolta capabilitățile în materie de apărare cibernetică, inclusiv proiecte de educație și formare, cum ar fi Platforma de coordonare a formării și exercițiilor în domeniul apărării cibernetice (CD TEXP), punerea în comun a cererii de sprijin din partea sectorului privat pentru formare și exerciții în domeniul apărării cibernetice (DePoCyTE) și proiectul privind mediile cibernetice de simulare în scopuri de antrenament (cyber ranges);

întrucât există alte proiecte ale UE în curs în domeniul conștientizării situației, al detectării programelor malware și al schimbului de informații [platforma pentru schimbul de informații privind programele malware (MISP) și sistemul multi-agent pentru detectarea amenințărilor persistente avansate (MASFAD)];

U.	întrucât nevoile în materie de consolidare a capacităților și de formare în domeniul apărării cibernetice sunt considerabile și în creștere și sunt satisfăcute cel mai eficient prin cooperare la nivelul UE și al NATO;

întrucât misiunile și operațiile PSAC, la fel ca toate proiectele organizaționale moderne, depind în mare măsură de sisteme informatice funcționale; întrucât amenințările cibernetice la adresa misiunilor și operațiilor PSAC pot exista la diferite niveluri, mergând de la cel tactic (misiuni și operații PSAC) și operațional (rețelele ale UE) până la nivelul mai extins al infrastructurii informatice globale;

întrucât sistemele de comandă și control, schimbul de informații și logistica se bazează pe infrastructură informatică clasificată și neclasificată, în special la nivel tactic și operațional; întrucât aceste sisteme sunt ținte atrăgătoare pentru actorii răuvoitori care doresc să atace misiunile; întrucât atacurile cibernetice pot avea consecințe grave pentru infrastructura UE; întrucât atacurile cibernetice care vizează mai ales infrastructura energetică a UE ar avea repercusiuni grave și trebuie, prin urmare, să fie preîntâmpinate;

întrucât nu există îndoială cu privire la faptul că apărarea cibernetică ar trebui luată în considerare în mod corespunzător în toate etapele procesului de planificare a misiunilor și operațiilor PSAC, că aceasta necesită monitorizare constantă și că este necesară disponibilitatea unor capabilități adecvate pentru a o integra pe deplin în procesul de planificare a misiunilor și pentru a oferi în mod continuu sprijinul critic necesar;

întrucât rețeaua Colegiului European de Securitate și Apărare (CESA) este singurul furnizor european de formare pentru structurile, misiunile și operațiile PESA; întrucât, potrivit planurilor actuale, rolul său în ceea ce privește punerea în comun a capacităților europene de formare în domeniul cibernetic urmează să crească substanțial;

Z.	întrucât declarația summitului NATO de la Varșovia din 2016 a recunoscut spațiul cibernetic drept un domeniu de operațiuni în care NATO trebuie să se apere la fel de eficient precum o face în spațiul aerian, terestru și maritim;

AA.

întrucât UE și NATO au contribuit la îmbunătățirea capabilităților de apărare cibernetică ale statelor membre prin proiecte de cercetare cu dublă utilizare coordonate de Agenția Europeană de Apărare (AEA) și de NATO și prin îmbunătățirea rezilienței cibernetice a statelor membre cu ajutorul sprijinului oferit de Agenția Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor și a Informațiilor (ENISA);

AB.

întrucât, în 2014, NATO a introdus operațiunile de securitate cibernetică ca parte a apărării sale colective, iar în 2016 a recunoscut spațiul cibernetic drept domeniu operațional, alături de spațiul terestru, aerian și maritim; întrucât UE și NATO sunt parteneri complementari în dezvoltarea rezilienței lor cibernetice și a capabilităților de apărare cibernetică; întrucât securitatea și apărarea cibernetică reprezintă deja unul dintre cei mai puternici piloni ai cooperării dintre cele două organizații și un domeniu esențial în care ambele au capacități unice; întrucât, în Declarația comună UE-NATO din 8 iulie 2016, UE și NATO au convenit asupra unei agende de cooperare ample; întrucât patru din cele 42 de propuneri pentru o cooperare mai strânsă se referă la securitatea și apărarea cibernetică, iar alte propuneri vizează amenințările hibride în sens mai larg; întrucât acestea au fost completate de o propunere suplimentară privind securitatea și apărarea cibernetică prezentată la 5 decembrie 2017;

AC.

întrucât Grupul ONU de experți guvernamentali în securitatea informațiilor (UNGGE) și-a încheiat ultima rundă de dezbateri; întrucât, deși Grupul nu a fost în măsură să elaboreze un raport de consens în 2017, rapoartele din 2015 și din 2013 sunt valabile, inclusiv recunoașterea faptului că dreptul internațional în vigoare și, în special, Carta Organizației Națiunilor Unite, este aplicabil și este esențial pentru menținerea păcii și stabilității și pentru promovarea unui mediu TIC deschis, sigur, pașnic și accesibil;

AD.

întrucât recent lansatul cadru pentru un răspuns diplomatic comun al UE la activitățile cibernetice răuvoitoare (setul de instrumente pentru diplomația cibernetică) – menit să dezvolte capacitățile UE și ale statelor membre pentru a influența comportamentul agresorilor potențiali – prevede utilizarea unor măsuri proporționale în cadrul PESC, inclusiv a unor măsuri restrictive;

AE.

întrucât diferiți actori statali – Rusia, China și Coreea de Nord, printre alții, dar și actori nestatali (inclusiv organizații criminale) inspirați, angajați sau sponsorizați de state, de agenții de securitate sau de întreprinderi private – s-au implicat în activități cibernetice răuvoitoare urmărind obiective politice, economice sau de securitate care includ atacuri împotriva infrastructurii critice, spionaj cibernetic și supravegherea în masă a cetățenilor UE, contribuind la campanii de dezinformare și distribuind programe malware (Wannacry și NotPetya etc.) care limitează accesul la internet și funcționarea sistemelor informatice; întrucât aceste activități ignoră și încalcă dreptul internațional, drepturile omului și drepturile fundamentale ale UE, punând totodată în pericol democrația, securitatea, ordinea publică și autonomia strategică a UE și ar trebui, prin urmare, să ducă la un răspuns comun al UE, cum ar fi utilizarea cadrului pentru un răspuns diplomatic comun al UE, inclusiv utilizarea măsurilor restrictive avute în vedere pentru setul de instrumente ale UE pentru diplomația cibernetică, cum ar fi, în cazul întreprinderilor private, amenzile și accesul restricționat la piața internă;

AF.

întrucât aceste atacuri pe scară largă împotriva infrastructurii TIC au fost desfășurate de mai multe ori în trecut, inclusiv împotriva Estoniei în 2007, a Georgiei în 2008, iar în prezent sunt utilizate aproape zilnic împotriva Ucrainei; întrucât capabilitățile cibernetice cu caracter ofensiv sunt, de asemenea, utilizate împotriva statelor membre ale UE și ale NATO la o scară fără precedent;

AG.

întrucât tehnologiile de securitate cibernetică, care prezintă interes atât pentru sectorul militar, cât și pentru cel civil, sunt tehnologii „cu dublă utilizare”care oferă numeroase posibilități de dezvoltare a sinergiilor între actorii civili și militari într-o serie de domenii, cum ar fi criptarea, securitatea și instrumentele de gestionare a vulnerabilității, detectarea intruziunilor și sistemele de prevenire;

AH.	întrucât evoluția tehnologiilor cibernetice în anii următori va afecta noi domenii, cum ar fi inteligența artificială, internetul obiectelor, robotica și dispozitivele mobile, iar toate aceste elemente ar putea prezenta, de asemenea, implicații în materie de securitate pentru sectorul apărării;

AI.	întrucât comandamentele cibernetice înființate de mai multe state membre pot aduce o contribuție substanțială la protecția infrastructurii civile esențiale și întrucât cunoștințele legate de apărarea cibernetică sunt adesea utile în egală măsură și în domeniul civil,

Dezvoltarea capabilităților pentru apărarea cibernetică și descurajarea atacurilor cibernetice

subliniază că o politică comună de apărare cibernetică și o capabilitate substanțială de apărare cibernetică ar trebui să constituie unul dintre fundamentele dezvoltării uniunii europene a apărării;

salută inițiativa Comisiei privind un pachet legislativ referitor la securitatea cibernetică, menit să sprijine reziliența, descurajarea și apărarea UE în domeniul cibernetic;

reamintește că apărarea cibernetică are atât o dimensiune militară, cât și una civilă și că acest lucru înseamnă că sunt necesare o abordare politică integrată și o cooperare strânsă între părțile interesate militare și cele civile;

solicită o dezvoltare coerentă a capacităților cibernetice în toate instituțiile și organele Uniunii, precum și în statele membre și oferirea soluțiilor politice și practice necesare pentru a depăși obstacolele politice, legislative și organizaționale rămase în calea cooperării în domeniul apărării cibernetice; consideră esențiale schimburile și cooperarea regulate și consolidate între părțile interesate publice competente din domeniul apărării cibernetice, la nivelul UE și la nivel național;

insistă, așadar, ca, în cadrul uniunii europene a apărării emergente, capabilitățile de apărare cibernetică ale statelor membre să se afle în prim-plan și, pe cât posibil, să fie integrate încă de la început, pentru a asigura o eficiență maximă; îndeamnă, prin urmare, statele membre să coopereze îndeaproape la dezvoltarea comandamentelor lor cibernetice respective, utilizând o foaie de parcurs clară, contribuind astfel la un proces coordonat de Comisie, de Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și de AEA pentru o mai bună eficientizare a structurilor de apărare cibernetică în statele membre, punând urgent în aplicare măsuri disponibile pe termen scurt și promovând schimbul de expertiză; este de părere că ar trebui să dezvoltăm o rețea europeană sigură pentru informațiile și infrastructurile critice; recunoaște că capabilitățile de atribuire puternice sunt o componentă esențială a apărării cibernetice eficace și a descurajării atacurilor cibernetice și că prevenirea eficace ar necesita dezvoltarea unei expertize tehnologice suplimentare substanțiale; îndeamnă statele membre să majoreze resursele financiare și umane, în special numărul experților în criminalistică informatică, pentru a îmbunătăți atribuirea atacurilor cibernetice; subliniază că această cooperare ar trebui, de asemenea, să fie pusă în aplicare prin consolidarea ENISA;

recunoaște faptul că multe state membre plasează deținerea de capabilități de apărare cibernetică proprii în centrul strategiei lor naționale de securitate și o consideră o parte esențială a suveranității lor naționale; subliniază însă că, din cauza lipsei frontierelor în interiorul spațiului cibernetic, amploarea și cunoștințele necesare pentru a dispune de forțe cu adevărat cuprinzătoare și eficace care să asigure atingerea obiectivului vizând autonomia strategică a UE în spațiul cibernetic depășesc posibilitățile statelor membre la nivel individual și necesită, așadar, un răspuns intensificat și coordonat din partea tuturor statelor membre la nivelul UE; observă, în acest context, că UE și statele sale membre se află sub presiunea timpului în ceea ce privește consolidarea acestor forțe și trebuie să acționeze imediat; observă că, datorită unor inițiative ale UE, cum ar fi piața unică digitală, UE este bine poziționată pentru a-și asuma un rol principal în dezvoltarea unor strategii europene de apărare cibernetică; reafirmă că dezvoltarea apărării cibernetice la nivelul UE trebuie să consolideze capacitatea Uniunii de a se proteja; salută, în acest sens, propunerea referitoare la mandatul permanent al ENISA și la consolidarea rolului pe care îl are aceasta;

îndeamnă statele membre, în acest context, să utilizeze în mod optim cadrul asigurat de PESCO și de Fondul european de apărare pentru a propune proiecte de cooperare;

ia act de eforturile susținute depuse de UE și de statele sale membre în domeniul apărării cibernetice; ia act, în special, de proiectele AEA privind mediile cibernetice de simulare în scopuri de antrenament, de agenda de cercetare strategică în domeniul apărării cibernetice și de elaborarea unor pachete de conștientizare a situației care pot fi implementate în comandamentele de operații;

salută cele două proiecte cibernetice care urmează să fie lansate în cadrul PESCO, și anume platforma pentru schimbul de informații privind incidentele cibernetice și echipele de reacție rapidă și de asistență reciprocă în domeniul securității cibernetice; subliniază că aceste două proiecte se axează pe o politică de apărare cibernetică cu caracter defensiv care se bazează pe schimbul de informații privind amenințările cibernetice prin intermediul unei platforme sub formă de rețea la care se conectează statele membre și pe înființarea echipelor de reacție rapidă în domeniul cibernetic (CRRT), permițându-le statelor membre să își ofere reciproc asistență pentru a asigura un nivel mai ridicat de reziliență cibernetică și să detecteze, să recunoască și să atenueze de manieră colectivă amenințările cibernetice; invită Comisia și statele membre să se bazeze pe proiectele PESCO privind echipele naționale de reacție rapidă în domeniul cibernetic (CRRT) și pe asistența reciprocă în ceea ce privește securitatea cibernetică, prin instituirea unei echipe europene de reacție rapidă în domeniul cibernetic care să coordoneze, să detecteze și să contracareze amenințările cibernetice colective, venind în sprijinul eforturilor statelor membre participante;

10.

observă că capacitatea europeană de a dezvolta proiecte de apărare cibernetică depinde de stăpânirea tehnologiilor, a echipamentelor, a serviciilor, a datelor și a prelucrării acestora, precum și de posibilitatea de a se baza pe actori industriali de încredere;

11.

reamintește că unul dintre obiectivele eforturilor depuse pentru îmbunătățirea omogeneității sistemelor de comandă este să asigure că mijloacele de comandă disponibile sunt interoperabile cu cele ale țărilor terțe care sunt membre ale NATO, precum și cu cele ale partenerilor ocazionali, și să garanteze un schimb de informații fluid, pentru a accelera procesul decizional și a menține controlul asupra informațiilor într-un context de risc cibernetic;

12.

recomandă să se găsească modalități de completare a proiectelor de apărare inteligentă ale NATO [de exemplu, dezvoltarea unor capabilități multinaționale de apărare cibernetică inteligentă, platforma pentru schimbul de informații privind programele malware (MISP) și educația și formarea multinaționale în domeniul apărării cibernetice (MNCDE&T)];

13.

recunoaște progresele înregistrate în domenii cum sunt nanotehnologiile, inteligența artificială, volumele mari de date, deșeurile de echipamente electrice și electronice și robotica avansată; îndeamnă statele membre și UE să acorde o atenție deosebită posibilei exploatări a acestor domenii de către actori statali ostili și de către organizații criminale; solicită elaborarea unor cursuri de formare și a unor capabilități menite să asigure protecția împotriva apariției unor planuri criminale sofisticate, cum ar fi furturile de identitate complexe și contrafacerea bunurilor;

14.

subliniază necesitatea unei mai mari clarități terminologice privind securitatea în spațiul cibernetic, precum și a unei abordări cuprinzătoare și integrate și a unor eforturi comune de combatere a amenințărilor cibernetice și hibride, de detectare și eradicare a paradisurilor online ale extremiștilor și răufăcătorilor, prin consolidarea și sporirea schimburilor de informații între UE și agențiile UE, cum ar fi Europol, Eurojust, AEA și ENISA;

15.

subliniază rolul tot mai important al inteligenței artificiale atât în cazul infracțiunilor cibernetice, cât și în cel al apărării cibernetice; îndeamnă UE și statele membre să acorde o atenție deosebită acestui domeniu, atât în cursul cercetării, cât și în cursul dezvoltării /în practică a capabilităților lor de apărare cibernetică;

16.

subliniază ferm că, odată cu utilizarea vehiculelor aeriene fără pilot, indiferent dacă sunt înarmate sau nu, ar trebui luate măsuri suplimentare pentru a reduce vulnerabilitățile cibernetice potențiale ale acestora;

Apărarea cibernetică a misiunilor și operațiilor PSAC

17.

subliniază că apărarea cibernetică ar trebui considerată o sarcină operațională a misiunilor și operațiilor PSAC și ar trebui inclusă în toate procesele de planificare ale politicii de securitate și apărare comune, asigurând faptul că securitatea cibernetică este în mod constant luată în considerare pe parcursul procesului de planificare, reducând astfel lacunele care generează vulnerabilități cibernetice;

18.

recunoaște că planificarea unei misiuni sau operații PSAC de succes necesită o expertiză substanțială în domeniul apărării cibernetice, precum și o infrastructură și rețele informatice securizate, atât la comandamentul de operații, cât și în cadrul misiunii înseși, pentru a realiza o evaluare aprofundată a amenințării și a asigura protecția adecvată la fața locului; invită SEAE și statele membre care pun la dispoziție comandamentele de operații PSAC să își îmbunătățească expertiza în domeniul apărării cibernetice pentru a asigura desfășurarea în siguranță a misiunilor și operațiunilor UE; observă că există o limită a nivelului optim de pregătire a unei misiuni PSAC astfel încât aceasta să fie în măsură să se protejeze singură de atacurile cibernetice;

19.

subliniază că întreaga activitate de planificare a misiunilor și operațiilor PSAC trebuie să fie însoțită de o evaluare amănunțită a peisajului amenințărilor cibernetice; constată că taxonomia amenințărilor elaborată de ENISA oferă un model adecvat pentru o astfel de evaluare; recomandă crearea unei capabilități de evaluare a rezilienței cibernetice a comandamentelor de operații PSAC;

20.

recunoaște, în special, importanța menținerii amprentelor cibernetice și a suprafețelor de atac ale misiunilor și operațiilor PSAC la nivelul minim necesar; îndeamnă persoanele implicate în planificare să țină cont de acest lucru încă de la începerea procesului de planificare;

21.

ia act de analiza nevoilor de formare realizată de AEA, din care au reieșit deficiențe majore în materie de abilități și competențe în domeniul apărării cibernetice în rândul factorilor de decizie, nu numai în statele membre, și salută inițiativele AEA privind cursurile destinate factorilor de decizie la nivel înalt din cadrul statelor membre, care vin în sprijinul planificării misiunilor și operațiilor PSAC;

Educația și formarea în domeniul securității cibernetice

22.

observă că o simplificare a peisajului UE privind educația și formarea în domeniul apărării cibernetice ar atenua semnificativ amenințările și invită UE și statele membre să își intensifice cooperarea în materie de educație, formare și exerciții;

23.

sprijină ferm programul Erasmus militar și alte inițiative de formare comună și de schimburi menite să îmbunătățească interoperabilitatea forțelor armate ale statelor membre și dezvoltarea unei culturi strategice comune prin intensificarea schimburilor de personal militar tânăr, ținând cont de faptul că o astfel de interoperabilitate este necesară în rândul tuturor statelor membre și al aliaților NATO; consideră însă că schimburile în materie de formare și educație în domeniul apărării cibernetice ar trebui să depășească această inițiativă și să includă personal militar de toate gradele și de toate vârstele și studenți din toate instituțiile universitare care studiază securitatea cibernetică;

24.

subliniază că sunt necesari mai mulți experți în domeniul securității cibernetice; invită statele membre să faciliteze cooperarea între instituțiile de învățământ civile și academiile militare, pentru a reduce acest deficit în vederea creării mai multor posibilități în domeniul educației și formării în apărarea cibernetică, precum și să aloce mai multe resurse formării operaționale specializate în domeniul cibernetic, inclusiv în inteligența artificială; invită academiile militare să integreze educația în domeniul apărării cibernetice în programa lor de învățământ, contribuind astfel la creșterea rezervei de talente în domeniul cibernetic disponibile pentru nevoile misiunilor PSAC;

25.

invită toate statele membre să informeze în mod suficient și proactiv, să crească gradul de conștientizare și să consilieze întreprinderile, școlile și cetățenii cu privire la securitatea cibernetică și la principalele amenințări digitale; salută, în acest sens, ghidurile cibernetice ca pe un instrument care îndrumă cetățenii și organizațiile înspre o strategie de securitate cibernetică mai bună, sporesc cunoștințele despre securitatea cibernetică și îmbunătățesc, în general, reziliența cibernetică;

26.

constată că, dată fiind nevoia de mai mult personal specializat, statele membre ar trebui să pună accentul nu numai pe recrutarea de personal competent al forțelor armate, ci și pe păstrarea specialiștilor necesari;

27.

salută implementarea – de către 11 state membre (Austria, Belgia, Estonia, Germania, Grecia, Finlanda, Irlanda, Letonia, Portugalia, Suedia și Țările de Jos,) ale proiectului Cyber Ranges Federation (Federația mediilor cibernetice de simulare în scopuri de antrenament) – a primului dintre cele patru proiecte de apărare cibernetică lansate în cadrul agendei de grupare și utilizare în comun a AEA; invită celelalte state membre să se alăture acestei inițiative; invită statele membre să promoveze o mai bună disponibilitate reciprocă a formării în domeniul apărării cibernetice virtuale și a mediilor cibernetice de simulare în scopuri de antrenament (cyber ranges); observă, în acest sens, că ar trebui să se țină seama și de rolul ENISA și de expertiza sa;

28.

este de părere că astfel de inițiative contribuie la îmbunătățirea calității educației în domeniul apărării cibernetice la nivelul UE, în special prin crearea unor platforme tehnice extinse și prin instituirea unei comunități de experți ai UE; consideră că forțele armate europene își pot crește atractivitatea prin furnizarea de programe de formare cuprinzătoare în domeniul apărării cibernetice, pentru a atrage și a păstra talentele cibernetice; subliniază nevoia de a identifica slăbiciunile din sistemele informatice ale statelor membre și ale instituțiilor UE; recunoaște că eroarea umană este una dintre slăbiciunile cel mai frecvent identificate în sistemele de securitate cibernetică și solicită, prin urmare, formarea în mod regulat a personalului militar și civil care lucrează pentru instituțiile UE;

29.

face apel la AEA să lanseze Platforma de coordonare a formării și exercițiilor în domeniul apărării cibernetice pentru a sprijini proiectul Cyber Ranges Federation (Federația mediilor cibernetice de simulare în scopuri de antrenament) cât mai curând posibil, punând accentul pe consolidarea cooperării pentru armonizarea cerințelor, pe promovarea cercetării și a inovațiilor tehnologice în domeniul apărării cibernetice și pe asistența colectivă oferită țărilor terțe pentru ca acestea să își consolideze capacitățile de creare a rezilienței în domeniul securității cibernetice; face apel la Comisie și statele membre să completeze aceste inițiative cu un centru de excelență european dedicat formării în domeniul apărării cibernetice, în cadrul căruia să se asigure instruire la nivel de experți pentru recruții cei mai promițători, pentru a sprijini formarea în domeniul cibernetic asigurată de statele membre participante;

30.

salută înființarea Platformei de educație, formare, exerciții și evaluare în domeniul apărării cibernetice în cadrul CESA, în vederea îmbunătățirii oportunităților de formare și de educație în statele membre;

31.

încurajează desfășurarea mai multor schimburi în materie de conștientizare a situațiilor prin intermediul exercițiilor de simulare pe calculator în domeniul cibernetic și prin coordonarea eforturilor respective de dezvoltare a capabilităților, pentru a obține o mai mare interoperabilitate și o mai bună prevenire și reacție la atacurile viitoare; solicită ca aceste proiecte să fie realizate cu aliații din NATO, cu forțele armate ale statelor membre ale UE și cu alți parteneri care au multă experiență în combaterea atacurilor cibernetice, pentru a dezvolta disponibilitatea operațională și a elabora proceduri și standarde comune pentru a face față diferitelor atacuri cibernetice; în acest sens, salută implicarea UE în exercițiile cibernetice, cum ar fi exercițiul de atac cibernetic și de apărare cibernetică (CODE);

32.

reamintește că un spațiu cibernetic rezilient necesită o igienă cibernetică fără cusur; face apel la toate părțile interesate din sectorul public și din cel privat să desfășoare sesiuni de formare periodice privind igiena cibernetică pentru toți membrii personalului acestora;

33.

recomandă să se intensifice schimbul de cunoștințe de specialitate și de învățăminte dobândite între forțele armate, forțele de poliție și alte organisme de stat ale statelor membre care sunt implicate activ în combaterea amenințărilor cibernetice;

Cooperarea UE-NATO în domeniul apărării cibernetice

34.

reiterează că, pe baza valorilor lor comune și a intereselor strategice, UE și NATO au o responsabilitate și o capacitate deosebite de a face față provocărilor tot mai numeroase din domeniul securității și apărării cibernetice într-un mod mai eficient și în strânsă cooperare, căutând complementarități posibile, evitând suprapunerile și recunoscându-și responsabilitățile care le revin fiecăreia;

35.

invită Consiliul să ia în considerare, în colaborare cu alte instituții și structuri relevante ale UE, modalități de a oferi, cât mai curând posibil, sprijin la nivelul Uniunii pentru integrarea domeniului cibernetic în doctrinele militare ale statelor membre, într-un mod armonizat și în strânsă cooperare cu NATO;

36.

solicită ca măsurile care au fost deja convenite să fie puse în aplicare; solicită să se identifice noi inițiative pentru intensificarea cooperării dintre UE și NATO, ținând cont și de posibilitățile de cooperare din cadrul Centrului de Excelență Cooperativ de Apărare Cibernetică al NATO (CCDCOE) și al Academiei de Comunicații și Informații a NATO, care vizează creșterea capacităților de formare în domeniul apărării pentru sistemele IT și sistemele cibernetice, atât software, cât și hardware; constată că acest lucru ar putea include desfășurarea unui dialog cu NATO privind posibilitatea ca UE să adere la CCDCOE, în vederea îmbunătățirii complementarității și colaborării; salută înființarea recentă a Centrului European de Excelență pentru Contracararea Amenințărilor Hibride; îndeamnă toate instituțiile competente și toți aliații să poarte periodic discuții despre activitățile lor, pentru a evita suprapunerile și a încuraja o abordare coordonată a apărării cibernetice; consideră că este esențial să se stimuleze realizarea unui schimb de informații privind amenințările cibernetice bazat pe încrederea reciprocă între statele membre ale UE și cu NATO;

37.

este convins că pentru a preveni, a detecta și a descuraja atacurile cibernetice, este esențial să existe o cooperare intensificată între UE și NATO în domeniul apărării cibernetice; solicită, prin urmare, ambelor organizații să își intensifice cooperarea și coordonarea operaționale și să depună mai multe eforturi comune de consolidare a capacităților, în special sub forma unor exerciții și a unor sesiuni de formare comune pentru personalul civil și militar din domeniul apărării cibernetice și prin participarea statelor membre la proiectele de apărare inteligentă ale NATO; consideră că este esențial ca UE și NATO să intensifice schimbul de informații pentru ca atacurile cibernetice să poată fi atribuite oficial și, în consecință, pentru a face posibilă impunerea de sancțiuni celor care sunt responsabili de atacurile cibernetice; îndeamnă ambele organizații să coopereze mai strâns și în ceea ce privește aspectele cibernetice ale gestionării crizelor;

38.

salută schimbul de concepte în vederea integrării cerințelor și standardelor în materie de apărare cibernetică în planificarea și desfășurarea misiunilor și operațiilor pentru a încuraja interoperabilitatea și își exprimă speranța că acesta va fi urmat de o mai bună cooperare operațională privind asigurarea aspectului de apărare cibernetică a misiunilor respective și sincronizarea abordărilor operaționale;

39.

salută acordul dintre Centrul de răspuns la incidente de securitate cibernetică al UE (CERT-UE) și Capacitatea de răspuns la incidente informatice a NATO (NCIRC) menit să faciliteze schimbul de informații, sprijinul logistic, evaluările amenințărilor comune, angajarea de personal și schimbul de bune practici, pentru a putea răspunde la amenințări în timp real; subliniază că este important să se încurajeze schimburile de informații dintre CERT-UE și NCIRC și să se depună eforturi pentru a crește nivelul de încredere; consideră că există supoziția că informațiile deținute de CERT-UE ar putea fi utile cercetării în materie de apărare cibernetică și NATO și că aceste informații ar trebui, așadar, să fie comunicate, cu condiția să se respecte pe deplin legislația UE privind protecția datelor;

40.

salută cooperarea dintre cele două organizații în materie de exerciții în domeniul apărării cibernetice; ia act de participarea reprezentanților UE la exercițiul anual de apărare cibernetică Cyber Coalition; recunoaște progresele pe care le reprezintă participarea UE, prin intermediul exercițiilor paralele și coordonate (PACE) 17, la exercițiul nr. 17 de gestionare a crizelor al NATO și salută, în special, includerea unei componente de apărare cibernetică; îndeamnă ambele organizații să intensifice aceste eforturi;

41.

îndeamnă UE și NATO să organizeze exerciții regulate la nivel strategic la care să participe liderii politici de vârf ai ambelor organizații; salută, în acest sens, exercițiul estonian EU CYBRID 2017 cu ocazia căruia Secretarul General al NATO a participat în premieră la un exercițiu al UE;

42.

constată că există posibilități semnificative de a avea un program de cooperare în domeniul apărării cibernetice mai ambițios și mai concret, care să meargă dincolo de nivelul conceptual al cooperării în contextul unor operații specifice; îndeamnă ambele organizații să pună în practică, în mod concret și eficace, tot ceea ce există deja și să prezinte propuneri mai ambițioase pentru următoarea reexaminare a punerii în aplicare a declarației comune;

43.

salută Parteneriatul în domeniul cibernetic dintre NATO și sectorul industriei (NICP), încheiat în 2014, și solicită UE să se implice în eforturile de cooperare ale NICP, pentru a pune cooperarea NATO-UE în legătură cu liderii industriei specializate în tehnologiile cibernetice, în vederea promovării securității cibernetice printr-o colaborare permanentă, cu accent special pe: formare, exerciții și educație pentru reprezentanții NATO, ai UE, precum și ai industriei, incluziunea UE și a industriei în proiectele de apărare inteligentă ale NATO, schimbul de informații și de bune practici bazat pe colaborare pentru pregătire și redresare între NATO, UE și industrie, urmărirea dezvoltării în comun a capabilităților pentru apărarea cibernetică și asigurarea unor răspunsuri bazate pe colaborare la incidentele cibernetice, atunci când și acolo unde este necesar;

44.

ia act de lucrările în curs la propunerea de regulament de revizuire a Regulamentului ENISA (Regulamentul (UE) nr. 526/2013) și de stabilire a unui cadru european de certificare și etichetare în materie de securitate în domeniul TIC; invită ENISA să semneze un acord cu NATO pentru a-și intensifica cooperarea practică, inclusiv schimburile de informații și participarea la exercițiile de apărare cibernetică;

Norme internaționale aplicabile spațiului cibernetic

45.

solicită să se integreze capabilitățile de apărare cibernetică în PESC și în acțiunea externă a UE și a statelor sale membre, ca sarcină transversală, și solicită o coordonare mai strânsă între statele membre ale UE, instituțiile UE, NATO, ONU, SUA și alți parteneri strategici, în special în ceea ce privește regulile, normele și măsurile de punere în aplicare în spațiul cibernetic;

46.

regretă faptul că, după mai multe luni de negocieri, Grupul de experți guvernamentali al ONU (UNGGE), creat în 2016-2017, nu a putut elabora un nou raport de consens; reamintește că, așa cum s-a recunoscut în raportul din 2013, în spațiul cibernetic se aplică și ar trebui să se asigure respectarea dreptului internațional în vigoare și mai ales a Cartei Organizației Națiunilor Unite, care interzice recurgerea la amenințări sau folosirea forței împotriva independenței politice a oricărui stat, inclusiv operațiunile cibernetice cu caracter coercitiv, menite să perturbe infrastructura tehnică esențială pentru desfășurarea procedurilor participative oficiale, inclusiv alegerile, într-un alt stat; constată că raportul UNGGE din 2015 prevede un set de norme privind comportamentul responsabil al statelor, inclusiv interdicția impusă statelor de a desfășura sau de a sprijini cu bună știință activități cibernetice contrare obligațiilor care le revin în temeiul normelor internaționale; invită UE să își asume un rol principal în dezbaterile actuale și viitoare privind normele internaționale în spațiul cibernetic și punerea lor în aplicare;

47.

constată relevanța Manualului de la Tallinn 2.0 ca bază de dezbatere și ca analiză a modului în care dreptul internațional existent se poate aplica în spațiul cibernetic; invită statele membre să înceapă să analizeze și să aplice afirmațiile formulate de experți în Manualul de la Tallinn, precum și să convină asupra mai multor norme voluntare de comportament internațional; constată, în special, că orice utilizare ofensivă a capabilităților cibernetice ar trebui să se întemeieze pe dreptul internațional;

48.

își confirmă angajamentul deplin față de un spațiu cibernetic deschis, liber, stabil și sigur, care respectă valorile fundamentale ale democrației, drepturilor omului și statului de drept și în care litigiile internaționale se soluționează prin mijloace pașnice, în baza Cartei ONU și a principiilor dreptului internațional; invită statele membre să promoveze implementarea în continuare a abordării comune și cuprinzătoare a UE privind diplomația cibernetică și normele existente în domeniul cibernetic și să elaboreze, împreună cu NATO, criterii și definiții la nivelul UE referitoare la ce anume constituie un atac cibernetic, pentru a îmbunătăți capacitatea UE de a ajunge rapid la o poziție comună ca urmare a unei fapte ilicite la nivel internațional care îmbracă forma unui atac cibernetic; sprijină ferm punerea în aplicare a normelor voluntare și fără caracter obligatoriu privind comportamentul responsabil al statelor în spațiul cibernetic prevăzute de raportul UNGGE din 2015, care să cuprindă respectarea vieții private și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor și elaborarea unor măsuri regionale de consolidare a încrederii; sprijină, în acest context, activitatea Comisiei globale pentru stabilitatea spațiului cibernetic de elaborare a unor propuneri de norme și politici pentru creșterea securității și stabilității internaționale și pentru orientarea către un comportament responsabil al actorilor statali și nestatali în spațiul cibernetic; susține propunerea conform căreia actorii statali și nestatali nu ar trebui să desfășoare sau să permită cu bună știință desfășurarea vreunei activități care dăunează în mod intenționat și semnificativ disponibilității sau integrității generale a nucleului public al internetului și, prin urmare, stabilității spațiului cibernetic;

49.

recunoaște că majoritatea infrastructurii tehnologice este deținută sau exploatată de sectorul privat și că, prin urmare, cooperarea strânsă, consultarea și includerea sectorului privat și a grupurilor societății civile prin intermediul dialogului multipartit este esențială pentru asigurarea unui spațiu cibernetic deschis, liber, stabil și sigur;

50.

recunoaște că, din cauza dificultăților la punerea în aplicare, acordurile bilaterale dintre state nu livrează întotdeauna rezultatele scontate; consideră, din acest motiv, că crearea de coaliții în cadrul unor grupuri de țări care împărtășesc aceeași viziune și sunt dispuse să ajungă la un consens constituie un mod eficace de completare a eforturilor multipartite; subliniază rolul important pe care îl au de jucat autoritățile locale în procesul inovării tehnologice și al schimbului de date în ceea ce privește intensificarea combaterii criminalității și a activităților teroriste;

51.

salută adoptarea de către Consiliu a cadrului pentru un răspuns diplomatic comun al UE la activitățile cibernetice răuvoitoare, așa-numitul set de instrumente ale UE pentru diplomația cibernetică; sprijină posibilitatea ca UE să ia măsuri restrictive împotriva adversarilor care atacă statele membre în spațiul cibernetic, inclusiv impunerea unor sancțiuni;

52.

solicită, de asemenea, să se adopte o abordare clară și proactivă a securității cibernetice și a apărării cibernetice și să se întărească diplomația cibernetică a UE, ca sarcină transversală a politicii externe a UE, precum și capacitățile și instrumentele sale în toate sectoarele, astfel încât acestea să poată consolida în mod eficace normele și valorile UE și să pregătească terenul pentru un consens mondial asupra normelor, regulilor și măsurilor de punere în aplicare din spațiul cibernetic; consideră că edificarea rezilienței cibernetice în țările terțe contribuie la pacea și la securitatea internațională și, în cele din urmă, la o mai mare siguranță a cetățenilor europeni;

53.

consideră că atacurile cibernetice, cum ar fi NotPetya și WannaCry, se desfășoară fie la comanda unui stat, fie cu știința și aprobarea unui stat; constată că aceste atacuri cibernetice, care provoacă daune economice grave și de durată, pe lângă faptul că sunt o amenințare la adresa vieții, reprezintă și încălcări clare ale dreptului și normelor juridice internaționale; consideră, prin urmare, că NotPetya și WannaCry reprezintă încălcări ale dreptului internațional pentru care sunt responsabile Federația Rusă și, respectiv, Coreea de Nord și că cele două state ar trebui să facă obiectul unor răspunsuri proporționale și adecvate din partea UE și a NATO;

54.

solicită ca Centrul de combatere a infracțiunilor cibernetice al Europol să devină un punct focal pentru forțele polițienești și agențiile guvernamentale care se ocupă de criminalitatea cibernetică, punct focal a cărui responsabilitate principală ar fi gestionarea apărării atât a domeniilor „.eu”, cât și a infrastructurii critice a rețelelor UE în timpul unui atac; subliniază că un astfel de punct focal ar trebui, de asemenea, să fie împuternicit să efectueze schimburi de informații și să ofere asistență statelor membre;

55.

subliniază că este important să se elaboreze norme privind confidențialitatea și securitatea, criptarea, discursul de incitare la ură, dezinformarea și amenințările teroriste;

56.

recomandă ca fiecare stat membru să accepte obligația de a acorda asistență unui alt stat membru care este ținta unui atac cibernetic și să asigure responsabilitatea cibernetică națională în strânsă cooperare cu NATO;

Cooperarea între civili și militari

57.

invită toate părțile interesate să consolideze parteneriatele pentru transferul de cunoștințe, să pună în practică modele de afaceri corespunzătoare și să dezvolte încrederea între companii și utilizatorii finali din domeniul apărării și din domeniul civil, precum și să îmbunătățească transpunerea cunoștințelor academice în soluții practice, pentru a crea sinergii și a face o punte de transfer al soluțiilor între piața civilă și cea militară – în esență, o piață europeană unică a securității cibernetice și a produselor de securitate cibernetică – pe baza unor proceduri transparente și în conformitate cu legislația UE și cu dreptul internațional, în vederea menținerii și consolidării autonomiei strategice a UE; ia act de rolul esențial pe care îl joacă firmele private din domeniul securității cibernetice în alertarea timpurie și în atribuirea atacurilor cibernetice;

58.

subliniază ferm importanța cercetării și dezvoltării, în special din perspectiva cerințelor de securitate la nivel înalt de pe piața apărării; îndeamnă UE și statele membre să ofere mai mult sprijin practic industriei UE din domeniul securității cibernetice și altor actori relevanți pe plan economic, în special IMM-urilor și întreprinderilor nou-înființate (surse-cheie de soluții inovatoare în domeniul apărării cibernetice), și să promoveze o cooperare mai strânsă cu organizațiile de cercetare din cadrul universităților și cu actorii importanți în vederea reducerii dependențelor de produsele de securitate cibernetică provenite de la surse externe și a creării unui lanț de aprovizionare strategică în interiorul UE, pentru a mări autonomia strategică a acesteia; remarcă, în acest context, contribuția valoroasă pe care o pot aduce Fondul european de apărare și alte instrumente din cadrul CFM;

59.

încurajează Comisia să integreze elemente ale apărării cibernetice în rețeaua de centre europene de cercetare și competență în materie de securitate cibernetică, inclusiv în vederea furnizării de resurse suficiente pentru capabilitățile și tehnologiile cibernetice cu dublă utilizare în cadrul următorului cadru financiar multianual;

60.

observă că protecția activelor infrastructurii publice și ale altor infrastructuri civile critice, în special a sistemelor de informații și a datelor aferente, este o sarcină fundamentală în domeniul apărării pentru statele membre, în special pentru autoritățile responsabile de securitatea sistemelor de informații, și că această protecție ar trebui să țină fie de sfera de competență a structurilor naționale de apărare cibernetică, fie de sfera de competență a autorităților respective; subliniază că acest lucru va necesita un anumit nivel de încredere și o cooperare cât mai apropiată între actorii militari, agențiile de apărare cibernetică, alte autorități relevante și industriile afectate, lucruri care pot fi obținute numai prin definirea clară a obligațiilor, a rolurilor și a responsabilităților actorilor civili și militari și îndeamnă toate părțile interesate să țină cont de acest aspect în cadrul proceselor lor de planificare; solicită intensificarea cooperării transfrontaliere, cu respectarea deplină a legislației UE privind protecția datelor, în ceea ce privește aplicarea legii privind combaterea activităților cibernetice răuvoitoare;

61.

solicită statelor membre să își axeze strategiile naționale de securitate informatică pe protecția sistemelor de informații și a datelor conexe și să considere protecția acestei infrastructuri critice ca făcând parte din obligația lor corespunzătoare de diligență; îndeamnă statele membre să adopte și să pună în aplicare strategii, orientări și instrumente care asigură niveluri rezonabile de protecție împotriva unor niveluri de amenințare care pot fi identificate în mod rezonabil, cu costuri și sarcini ale protecției proporționale cu eventualul prejudiciu pe care riscă să îl sufere părțile vizate; solicită statelor membre să facă demersurile corespunzătoare pentru a obliga persoanele juridice de pe teritoriul lor să protejeze datele cu caracter personal aflate în grija lor;

62.

recunoaște că, din cauza contextului schimbător al amenințărilor cibernetice, ar putea fi indicată o cooperare mai solidă și mai structurată cu forțele de poliție, în special în anumite domenii critice, cum ar fi, de exemplu, depistarea amenințărilor ce țin de jihadismul cibernetic, terorismul cibernetic, radicalizarea online și finanțarea organizațiilor extremiste sau radicale;

63.

încurajează cooperarea strânsă între agențiile UE, cum ar fi AEA, ENISA, Centrul european de combatere a criminalității cibernetice, într-o abordare transsectorială menită să promoveze sinergiile și să evite suprapunerile;

64.

invită Comisia Europeană să elaboreze o foaie de parcurs pentru o abordare coordonată a apărării cibernetice europene, inclusiv o actualizare a cadrului de politici al UE în materie de apărare cibernetică pentru a asigura că acesta rămâne adecvat scopului său de mecanism de politici aplicabil pentru îndeplinirea obiectivelor UE în materie de apărare cibernetică, în strânsă cooperare cu statele membre, cu AEA, cu Parlamentul European, precum și cu SEAE; observă că acest proces trebuie să facă parte dintr-o abordare strategică mai largă a politicii de securitate și apărare comune;

65.

solicită să se consolideze capacitățile în materie de securitate cibernetică prin intermediul cooperării pentru dezvoltare, precum și al educației permanente și al formării în sensibilizarea la aspectele cibernetice, ținând cont de faptul că, în anii următori, vor exista milioane de noi utilizatori de internet, majoritatea din țările în curs de dezvoltare, consolidând în acest fel reziliența țărilor și a societăților în fața amenințărilor cibernetice și hibride;

66.

solicită cooperare internațională și inițiative multilaterale pentru a dezvolta cadre de apărare cibernetică și de securitate cibernetică stricte care să contracareze acapararea statului de către corupție, fraudă financiară, spălare de bani, finanțarea terorismului și pentru a face față provocărilor generate de terorismul cibernetic, de criptomonede și de alte metode alternative de plată;

67.

constată că atacurile cibernetice, cum ar fi NotPetya, se răspândesc rapid, generând astfel daune generalizate, cu excepția cazului în care există o reziliență extinsă la nivel mondial; consideră că formarea și educația în materie de apărare cibernetică ar trebui să facă parte din acțiunea externă a UE și că edificarea rezilienței cibernetice în țările terțe contribuie la pacea și securitatea internațională, conducând, în cele din urmă, la o mai mare siguranță a cetățenilor europeni;

Consolidarea instituțională

68.

invită statele membre să se implice într-o cooperare mai ambițioasă în domeniul cibernetic în cadrul PESCO; recomandă statelor membre să lanseze un nou program de cooperare cibernetică în cadrul PESCO pentru a sprijini planificarea rapidă și eficace, comanda și controlul operațiilor și misiunilor actuale și viitoare ale UE; remarcă faptul că acest lucru ar trebui să conducă la o mai bună coordonare a capacităților operaționale în spațiul cibernetic și poate conduce la dezvoltarea unui comandament comun de apărare cibernetică atunci când Consiliul European decide astfel;

69.

își reiterează apelul adresat statelor membre și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant de a prezenta o Carte albă a UE privind securitatea și apărarea; invită statele membre și Vicepreședintele Comisiei/Înaltul Reprezentant să facă din apărarea cibernetică și din descurajarea atacurilor cibernetice o piatră de temelie a Cărții albe, care să acopere atât protecția domeniului cibernetic pentru operațiile prevăzute la articolul 43 din TUE, cât și apărarea comună prevăzută la articolul 42 alineatul (7) din TUE;

70.

constată că noul program de cooperare cibernetică din cadrul PESCO ar trebui să fie condus atât de personal militar de grad înalt, cât și de personal civil din fiecare stat membru, prin rotație, și să răspundă în fața miniștrilor Apărării din UE în configurația PESCO și a Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant, pentru a promova principiile încrederii între statele membre și între instituțiile și agențiile UE în ceea ce privește schimbul de informații publice și secrete;

71.

își reiterează solicitarea de creare a unui Consiliu de apărare al UE, constituit din comitetul director la nivel ministerial al AEA și din configurația PESCO a miniștrilor Apărării din UE, pentru a garanta stabilirea priorităților, operaționalizarea resurselor și cooperarea eficientă și integrarea între statele membre;

72.

reamintește că este necesar să se asigure faptul că Fondul european de apărare este menținut sau chiar dezvoltat în următorul CFM, cu alocarea unui buget suficient pentru apărarea cibernetică;

73.

solicită mai multe resurse pentru modernizarea și eficientizarea securității cibernetice și a diseminării de informații secrete între SEAE/Centrul de situații și de analiză a informațiilor al Uniunii Europene (INTCEN), Consiliu și Comisie;

Parteneriatele public-privat

74.

recunoaște că întreprinderile private joacă un rol esențial în prevenirea, detectarea, stoparea și răspunsul la incidentele de securitate cibernetică, nu doar în calitate de furnizori de tehnologie, ci și de furnizori de servicii în domenii diferite de domeniul IT;

75.

recunoaște rolul sectorului privat în prevenirea, detectarea, stoparea și răspunsul la incidentele de securitate cibernetică, precum și rolul său în stimularea inovării în domeniul apărării cibernetice și, prin urmare, solicită intensificarea cooperării cu sectorul privat pentru a asigura o viziune comună asupra cerințelor UE și NATO și asistență în găsirea de soluții comune;

76.

solicită UE să efectueze o revizuire detaliată a echipamentelor și infrastructurilor software, informatice și de comunicații utilizate în cadrul instituțiilor pentru a elimina programele și dispozitivele potențial periculoase și pentru a le interzice pe cele care au fost confirmate ca răuvoitoare, cum ar fi Kaspersky Lab;

o o

77.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, agențiilor UE din domeniul securității și al apărării, Secretarului General al NATO și parlamentelor statelor membre ale UE.

(1) Cambridge University Press, februarie 2017, ISBN 9 781 316 822 524, https://doi.org/10.1017/9781316822524

(2) JO L 194, 19.7.2016, p. 1.

(3) Texte adoptate, P8_TA(2017)0366.

(4) JO C 419, 16.12.2015, p. 145.

(5) Texte adoptate, P8_TA(2016)0435.

(6) Texte adoptate, P8_TA(2017)0493.

(7) Texte adoptate, P8_TA(2017)0492.

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/85

P8_TA(2018)0262

Barierele structurale și financiare în calea accesului la cultură

Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la barierele structurale și financiare în calea accesului la cultură (2017/2255(INI))

(2020/C 28/11)

Parlamentul European,

—	având în vedere articolul 27 din Declarația universală a drepturilor omului a ONU,

—	având în vedere articolul 15 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale,

—	având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolele 22 și 25,

—	având în vedere Rezoluția sa din 12 mai 2011 referitoare la valorificarea potențialului industriilor culturale și creative (1);

—	având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2013 referitoare la promovarea sectoarelor culturale și creative europene ca surse de creștere economică și de creare de locuri de muncă (2),

—	având în vedere Rezoluția sa din 13 decembrie 2016 referitoare la o politică coerentă a UE pentru industriile culturale și creative (3),

—	având în vedere Rezoluția sa din 10 aprilie 2008 privind industriile culturale din Europa (4),

—	având în vedere Rezoluția sa din 7 iunie 2007 privind statutul social al artiștilor (5),

—	având în vedere Rezoluția sa din 12 mai 2011 referitoare la dimensiunile culturale ale acțiunilor externe ale UE (6),

—	având în vedere Rezoluția sa din 26 februarie 2004 privind rolul școlilor și al educației școlare în maximizarea accesului public la cultură (7),

—	având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016 referitoare la pregătirea unui act legislativ privind piața unică digitală (8),

—	având în vedere Rezoluția sa din 8 septembrie 2015 intitulată „Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european” (9),

—	având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016 referitoare la rolul dialogului intercultural, al diversității culturale și al educației în promovarea valorilor fundamentale ale UE (10),

—	având în vedere Rezoluția sa din 10 aprilie 2008 privind o agendă europeană pentru cultură într-o lume în curs de globalizare (11),

—	având în vedere poziția sa din 1 iunie 2017 referitoare la propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind cotele taxei pe valoarea adăugată aplicate cărților, ziarelor și periodicelor (12),

—	având în vedere Rezoluția sa din 5 mai 2010 privind Comunicarea Comisiei intitulată „Europeana - etapele următoare” (13),

—	având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2011 referitoare la mobilitatea și incluziunea persoanelor cu handicap în Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu handicap (14),

—	având în vedere Rezoluția sa din 30 noiembrie 2017 referitoare la implementarea Strategiei europene pentru persoanele cu dizabilități (15),

—

având în vedere Rezoluția sa din 2 martie 2017 referitoare la punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1295/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului „Europa creativă”(2014-2020) și de abrogare a Deciziilor nr. 1718/2006/CE, nr. 1855/2006/CE și nr. 1041/2009/CE (16),

—	având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și în special articolul 30 referitor la participarea la viața culturală, activități recreative, timp liber și sport,

—	având în vedere obiectivul nr. 11 din Agenda 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă, semnată în septembrie 2015, care își propune dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente și sustenabile,

—	având în vedere Convenția privind protecția și promovarea diversității expresiilor culturale, adoptată de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) la 20 octombrie 2005,

—	având în vedere Convenția-cadru din 27 octombrie 2005 a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Convenția de la Faro),

—	având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1295/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului „Europa creativă”(2014-2020) și de abrogare a Deciziilor nr. 1718/2006/CE, nr. 1855/2006/CE și nr. 1041/2009/CE (17),

—	având în vedere Rezoluția Consiliului din 16 noiembrie 2007 privind o agendă europeană pentru cultură (18),

—	având în vedere concluziile Consiliului din 23 decembrie 2014 privind un plan de lucru în domeniul culturii (2015-2018) (19),

—	având în vedere Planul de lucru al UE în domeniul culturii pentru perioada 2015-2018,

—	având în vedere concluziile Consiliului din 18 și 19 mai 2015 privind interacțiunile culturale și creative pentru stimularea inovării, a sustenabilității economice și a incluziunii sociale (20),

—	având în vedere concluziile Consiliului din 31 mai 2016 privind rolul „Europeana”în ceea ce privește accesul, vizibilitatea și utilizarea patrimoniului cultural european în mediul digital (21),

—	având în vedere Rezoluția Consiliului din 6 mai 2003 privind accesibilitatea infrastructurii culturale și a activităților culturale pentru persoanele cu handicap (22),

—	având în vedere Comunicarea comună a Comisiei și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 8 iunie 2016 către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Către o strategie a UE pentru relațiile culturale internaționale”(JOIN(2016)0029),

—	având în vedere raportul Comisiei privind punerea în aplicare a agendei europene pentru cultură (COM(2010)0390),

—	având în vedere Cartea verde a Comisiei din 27 aprilie 2010 intitulată „Eliberarea potențialului industriilor culturale și creative”(COM(2010)0183),

—	având în vedere propunerea Comisiei de decizie a Parlamentului European și a Consiliului privind Anul european al patrimoniului cultural (2018) (COM(2016)0543),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 septembrie 2012 intitulată „Promovarea sectoarelor culturale și creative pentru creștere economică și crearea de locuri de muncă în UE”(COM(2012)0537),

—	având în vedere comunicarea Comisiei din 18 decembrie 2012 privind conținutul în cadrul pieței unice digitale (COM(2012)0789),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 iulie 2014, intitulată „Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european”(COM(2014)0477),

—	având în vedere raportul din 2012 al grupului de lucru al experților din statele membre UE privind accesul la cultură,

—	având în vedere rezultatele sondajelor Eurobarometru nr. 399 „Accesul și participarea la cultură”și nr. 466 „Patrimoniul cultural”,

—	având în vedere rezultatele anchetelor statistice ale Eurostat („statisticile privind cultura”) pentru 2016,

—	având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație (A8-0169/2018),

întrucât articolul 27 din Declarația universală a drepturilor omului prevede că „orice persoană are dreptul de a participa în mod liber la viața culturală a colectivității, de a se bucura de arte și de a participa la progresul științific și la binefacerile lui”; întrucât accesul la cultură și la posibilități de expresie creativă este important pentru existența unei societăți democratice bazate pe libertatea de exprimare și pe egalitate;

B.	întrucât Convenția de la Faro recunoaște dreptul la patrimoniul cultural și solicită promovarea dezvoltării unor metode inovatoare de gestionare a patrimoniului, astfel încât autoritățile publice să poată coopera cu alți actori, inclusiv cu asociații și persoane private;

C.	întrucât articolul 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene solicită respectarea diversității culturale și articolul 25 recunoaște dreptul persoanelor în vârstă de a participa la viața culturală;

D.	întrucât cultura are un impact puternic asupra promovării, înțelegerii și dezvoltării solidarității între comunitățile europene și cele transeuropene;

E.	întrucât constituțiile celor mai multe state membre ale UE se referă în mod direct sau indirect la cultură și la accesul la aceasta;

întrucât UE poate completa și încuraja politicile culturale, în timp ce, în conformitate cu articolul 167 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), autoritățile de la nivel național, regional și local rămân principalele organisme responsabile cu definirea politicilor culturale în UE, în conformitate cu principiul subsidiarității;

G.	întrucât orice tip de barieră care împiedică accesul și participarea deplină a persoanelor sau a comunităților la procesele culturale și la ecosistemele culturale inhibă dezvoltarea unei societăți cu adevărat democratice și incluzive;

H.	întrucât cultura le oferă cetățenilor europeni posibilități sporite de dezvoltare a abilităților personale, sociale, creative și interculturale;

întrucât, potrivit estimărilor ONU, jumătate din populația globului, și anume 3,5 miliarde de oameni, locuiesc în prezent în orașe; întrucât, până în 2030, aproape 60 % din populația mondială va trăi în mediul urban; întrucât este, prin urmare, necesar să se stabilească strategii care să cuprindă politici eficiente pentru a soluționa problemele încă prezente și să se prevadă timp suficient pentru a face modificări pentru a crea spații urbane cu adevărat favorabile incluziunii;

întrucât Recomandarea 2006/962/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 decembrie 2006 privind competențele-cheie pentru învățarea de-a lungul vieții (23) enumeră cunoștințele culturale și expresia culturală în rândul competențelor de bază care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, cetățenia activă, incluziunea socială și ocuparea forței de muncă;

K.	întrucât în comunicarea Comisiei din 10 mai 2007 intitulată „Agenda europeană pentru cultură într-o lume în proces de globalizare”(COM(2007)0242) s-a subliniat că este necesar să se faciliteze accesul la cultură și la opere culturale, precum și să se promoveze diversitatea culturală;

L.	întrucât viitorul inovării culturale în UE depinde de investițiile în resurse, cunoștințe și talente creative;

M.	întrucât Planul de lucru în domeniul culturii (2015-2018) adoptat de Consiliu în decembrie 2014 identifică printre priorități accesul la cultură și caracterul incluziv al acesteia, precum și promovarea diversității culturale;

întrucât unul dintre obiectivele UE și ale statelor sale membre ar trebui să fie reducerea inegalităților sociale și economice pentru a promova o societate incluzivă în cadrul căreia toată lumea poate să participe; întrucât un sector cultural puternic, dinamic și diversificat este esențial pentru o societate incluzivă;

întrucât participarea la activități culturale reprezintă o modalitate de a crea un sentiment de apartenență la o societate; întrucât construirea unei identități sociale este strâns legată de participarea culturală; întrucât participarea la activități culturale poate contribui la creșterea stimei de sine și a calității vieții, în special a persoanelor care se confruntă cu o formă de marginalizare din cauza șomajului sau a unei boli sau din orice alt motiv;

P.	întrucât un sector cultural incluziv este un sector care permite tuturor să se bucure de aceleași posibilități de participare și de dezvoltare a aptitudinilor lor creative, indiferent de contextul socioeconomic, cultural sau religios și indiferent de orice dizabilitate;

Q.	întrucât, în multe regiuni, bibliotecile publice și instituțiile culturale comunitare sunt frecvent vizitate de cetățeni și, de multe ori, sunt singurele puncte de acces la informații și la cultură, în special în zonele rurale sau îndepărtate;

R.	întrucât noile tehnologii digitale pot avea o influență foarte mare asupra gestionării sectorului cultural și asupra dialogului, precum și asupra creării unui nou public și asupra diseminării activităților culturale;

S.	întrucât noile tehnologii digitale și platforme online oferă oportunități-cheie pentru creșterea ratelor de participare și de creație culturală;

T.	întrucât persoanele din țări terțe sunt subreprezentate în diverse domenii culturale în UE; întrucât la fel se întâmplă și cu persoanele cu dizabilități;

întrucât raportul grupului de lucru al experților din statele membre UE privind accesul la cultură (24) definește accesul prin prisma a ceea ce permite unor noi categorii de public să beneficieze de oferta culturală disponibilă; întrucât acest lucru presupune atragerea unor noi categorii de public sau de cetățeni și apropierea lor de patrimoniul cultural și de alte resurse culturale;

V.	întrucât tehnologiile digitale au schimbat modalitățile în care publicul accesează, produce, difuzează și utilizează conținutul cultural;

W.	întrucât platforma „Europeana”, lansată în 2008, a devenit un proiect cultural european comun care facilitează accesul digital la patrimoniul cultural al Europei;

întrucât unul dintre obiectivele specifice ale programului „Europa creativă”este captarea de noi categorii de public și îmbunătățirea accesului la producțiile culturale și creative din Uniune și din afara acesteia, cu un accent deosebit pe copii, tineri, persoanele cu dizabilități și grupurile subreprezentate;

Y.	întrucât există inițiative la nivel comunitar și în statele membre care vizează asigurarea unui acces mai bun la infrastructura culturală și la activitățile culturale pentru persoanele cu dizabilități;

întrucât diversitatea procedurilor și sistemelor fiscale în cadrul UE creează dificultăți pentru mobilitatea artiștilor și a lucrătorilor din sectorul cultural în general, întrucât generează o birocrație excesivă, care este deseori disproporționată comparativ cu veniturile modeste obținute efectiv din activitățile lor;

AA.

întrucât elaborarea de statistici culturale fiabile, comparabile și actualizate, care stau la baza elaborării unor politici culturale solide, este una dintre prioritățile transversale ale planului de lucru în domeniul culturii pentru perioada 2015-2018, care subliniază potențialul economic al industriilor culturale și creative și impactul acestora asupra bunăstării sociale;

AB.	întrucât accesul la cercetări calitative și la resurse de date comparative permite monitorizarea și analizarea eficace a impactului cultural, economic și social al politicilor culturale;

AC.	întrucât cultura contribuie la promovarea unei societăți bazate pe cunoștințe, pe împărtășirea experiențelor și pe o istorie universală comună;

AD.	întrucât aproximativ 8,4 milioane de persoane sunt angajate în sectorul cultural în UE (3,7 % din totalul forței de muncă) (25) și întrucât deocamdată potențialul acestora în ceea ce privește creșterea economică nu este încă pe deplin realizat;

AE.	întrucât persoanele care încearcă să contribuie prin producția culturală la exprimarea propriei identități și să extindă accesul la cultură, dezvoltându-l în mod sustenabil, se confruntă cu dificultăți și provocări,

Accesul și participarea la cultură

subliniază că recunoaște accesul la cultură ca un drept fundamental al tuturor cetățenilor, în conformitate cu articolul 27 din Declarația universală a drepturilor omului, care recunoaște participarea la viața culturală ca fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului; subliniază, de asemenea, că acest drept este consacrat în Convenția de la Faro, care recunoaște dreptul de participare la viața culturală și subliniază rolul patrimoniului cultural în construirea unei societăți pașnice și democratice; invită, prin urmare, statele membre semnatare să accelereze procesul de ratificare și celelalte state, care nu sunt parte la convenție, să o semneze, profitând de ocazia unică oferită de Anul european al patrimoniului cultural;

reamintește importanța aplicării cuprinzătoare a conceptului de accesibilitate și valoarea sa ca instrument pentru a garanta că orice persoană care este utilizatoare de cultură și de locuri și inițiative culturale este avută în vedere în accepțiunea sa cea mai largă și completă și că, prin urmare, se ține seama de nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilități, pentru a garanta că acestea se bucură de șanse egale, de o veritabilă incluziune socială și de o participare activă în societate;

insistă asupra importanței incontestabile a unui sector cultural activ și accesibil pentru dezvoltarea unei societăți favorabile incluziunii și pentru consolidarea unui set comun de valori universale și a cetățeniei europene active, care sunt fundamentale pentru a permite cetățenilor să participe la viața publică de o manieră fructuoasă și plină de sens, promovând totodată patrimoniul cultural al Europei și dezvoltând diversitatea culturală și lingvistică europeană; invită, prin urmare, statele membre și Uniunea Europeană, în cadrul sferei lor de competență, să dezvolte și să pună în aplicare măsurile specifice necesare pentru a garanta accesul și participarea la viața culturală;

susține că incluziunea și diversitatea ar trebui să facă parte integrantă din planificare, dezvoltarea organizațională și procesul de recrutare în sectorul cultural la nivel european, național și regional; de asemenea, încurajează statele membre să monitorizeze sistematic măsurile care urmăresc acest obiectiv;

reamintește importanța rolului UE în promovarea și facilitarea unei mai bune coordonări a politicilor culturale la toate nivelurile; constată că numai pe această bază va fi posibil pentru operatorii din UE să elaboreze o politică cuprinzătoare și eficace pentru a promova accesul și participarea la cultură și să desemneze cultura drept un element esențial al proiectului de integrare europeană;

consideră că accesul la cultură și participarea culturală reprezintă un aspect transversal și, prin urmare, subliniază importanța coordonării politicilor culturale cu alte domenii de politică, cum ar fi educația, politica socială, economică, regională, internațională, digitală și în domeniul mass-media;

recomandă ca statele membre să dezvolte o strategie de acțiune culturală orientată către copii și tineri;

recunoaște că promovarea și realizarea accesului incluziv și semnificativ la cultură reprezintă una dintre prioritățile de pe agenda politică și solicită integrarea aspectelor legate de accesibilitate și de participarea culturală în alte domenii de politică, dat fiind că aceasta va avea nu doar o contribuție pozitivă la aceste domenii, ci și un impact asupra cooperării transsectoriale și sinergice în spiritul articolului 167 din TFUE;

subliniază că compendiul de politici culturale naționale, astfel cum este conceput și gestionat de Consiliul Europei și o platformă de experți, a fost un instrument foarte util pentru politicile culturale din Europa și nu numai; regretă, cu toate acestea, că începând din 2011, s-au înregistrat puține progrese în ceea ce privește colectarea de date și, mai ales, analiza datelor și recomandă, prin urmare, Consiliului să realizeze o revizuire a conținutului actual, incluzând nivelurile locale și regionale ale politicilor culturale;

10.

subliniază că conceptele de acces și participare la cultură sunt strâns legate între ele; consideră că strategiile de ameliorare a accesului și participării la cultură ar trebui să fie puse în aplicare printr-o identificare a grupurilor subreprezentate și elaborarea și punerea în aplicare de inițiative sau programe care au ca scop creșterea participării acestora și înlăturarea obstacolelor existente.

11.

subliniază că este necesar să se culeagă informații referitoare la participarea persoanelor cu dizabilități la activitățile culturale;

12.

regretă că barierele financiare continuă să împiedice cetățenii, în special pe cei care aparțin grupurilor celor mai defavorizate, să se bucure pe deplin de dreptul lor fundamental de a participa la viața culturală și de accesul la cultură, precum și că acest lucru frânează îndeplinirea efectivă a acestui drept fundamental;

13.

reamintește că este important să se dezvolte platforme pentru partajarea și schimbul de experiență la nivel regional, național și european;

14.

subliniază că este important să se garanteze o ofertă culturală de calitate pentru toți cetățenii, ca bază pentru promovarea unei cetățenii active, democratice și incluzive;

Obstacole financiare

15.

subliniază că finanțarea publică constantă și continuă joacă un rol fundamental în asigurarea unui peisaj cultural înfloritor și rămâne un instrument indispensabil pentru a sprijini activitățile culturale în UE, astfel încât acestea să își poată atinge potențialul economic, pentru a contribui la o creștere durabilă și la coeziunea socială, precum și pentru a finanța infrastructura culturală; solicită, prin urmare, Comisiei și statelor membre ca, în limitele sferelor lor de competență, să aloce o parte corespunzătoare din bugetele lor sprijinului public acordat culturii și să consolideze sinergiile cu FEDER și alte fonduri de sprijin culturale, inclusiv cu programe care favorizează cercetarea și inovarea și cu instrumentele disponibile ale politicii de coeziune;

16.

invită Comisia și statele membre să se asigure că finanțarea publică destinată culturii nu va fi redusă, indiferent de eventualele dificultăți economice viitoare cu care s-ar putea confrunta un stat membru;

17.

regretă că problemele economice au condus în general - și continuă prea des să conducă - în primul rând la reducerea cheltuielilor publice în domeniul culturii și au un impact negativ asupra bugetelor pentru activități culturale;

18.

reamintește că investițiile în sectoarele culturale și creative reprezintă o modalitate de a debloca potențialul important și încă subevaluat al acestor sectoare de a încuraja diversitatea culturală și inovația socială, generând, în același timp, creștere economică și locuri de muncă, precum și că aceste investiții au un impact direct și asupra dezvoltării de noi competențe, asupra digitalizării, antreprenoriatului, inovării și elaborării de noi modele de afaceri, consolidând, în același timp, competitivitatea sectoarelor culturale și creative europene, profitând de oportunități și obținând acces la noi oportunități, piețe și categorii de public la nivel internațional; consideră, prin urmare, că sectorul privat joacă un rol decisiv, complementar investițiilor publice, și invită statele membre să ia în calcul aplicarea unor măsuri legislative care să prevadă un credit fiscal pentru contribuțiile bănești ale entităților private destinate sprijinirii culturii;

19.

subliniază că fragmentarea, valoarea adăugată redusă și activitățile multor femei și bărbați care desfășoară o activitate independentă în sectorul creativ, întrucât aceste activități sunt considerate în general profesii interesante, nu trebuie să aibă ca efect transformarea industriei culturale/creative într-un model pentru munca prost plătită sau cu protecție socială slabă; propune, prin urmare, elaborarea unor procese de revizuire solide pentru munca de calitate în sectorul creativ;

20.

subliniază că accesul public la bunurile și serviciile culturale, precum și sprijinirea producției și expresiei culturale consolidează economia creativă, contribuind la dezvoltarea țării în cauză;

21.

subliniază că problema lipsei finanțării industriilor culturale s-ar reduce cu ajutorul stimulentelor fiscale pentru activitatea privată de mecenat;

22.

atrage atenția asupra problemelor legate de impozitarea venitului obținut la nivel internațional cu care se confruntă artiștii din întreaga Europă și, prin urmare, recomandă un model standard care să fie în avantajul angajaților și al persoanelor care desfășoară o activitate independentă și care să prevină dubla impozitare;

23.

solicită realizarea de investiții în microîntreprinderi, astfel încât să se stimuleze creativitatea și inovarea, promovându-se astfel dezvoltarea regională și locală;

24.

subliniază faptul că prețul ridicat al bunurilor și serviciilor culturale reprezintă una dintre barierele în calea participării la cultură, subliniate de către respondenții la sondajele Eurobarometru și Eurostat (26); recomandă ferm ca, în acest context, statele membre și regiunile să introducă acțiuni care să vizeze un public specific, în special studenții, familiile numeroase și persoanele în vârstă, cu scopul de a elimina barierele financiare din calea accesului;

25.

subliniază că costurile ridicate de asigurare pentru obiectele de expoziție și spectacole sunt, de asemenea, responsabile pentru prețul ridicat al biletelor de intrare în muzee, teatre și galerii și deseori fac să fie imposibil pentru structurile mai mici să își dezvolte programe în funcție de publicul și de ambiția lor, o situație care duce la un decalaj tot mai mare între structurile mai mici care sunt aproape de publicul lor și instituțiile mai mari, recunoscute la nivel internațional;

26.

insistă asupra rolului pe care politicile fiscale adecvate destinate sectoarelor culturale și creative îl pot juca în îmbunătățirea accesului și participării la cultură; constată, cu toate acestea, că sprijinul indirect pentru patrimoniul cultural prin introducerea unor rate reduse de TVA nu poate înlocui subvențiile directe; solicită o mai bună coordonare a politicilor culturale naționale și a ratelor de TVA, acesta fiind un instrument de stimulare a participării culturale;

27.

reamintește că este important ca statele membre să analizeze posibilitatea unei politici fiscale mai coerente în ceea ce privește veniturile lucrătorilor din sectorul cultural și ale artiștilor, care petrec perioade scurte de timp în diverse țări și, astfel, pot fi supuși unor norme și proceduri administrative diferite pentru fiecare spectacol, atelier sau reședință; sugerează că o armonizare minimă pentru a sprijini mobilitatea artiștilor și lucrătorilor din sectorul cultural ar trebui considerată o prioritate pentru a încuraja diversitatea creației și culturii în întreaga UE și în afara acesteia, în loc să se creeze obstacole sub forma unor cerințe birocratice disproporționate față de veniturile reale obținute în urma activităților culturale;

28.

încurajează statele membre și instituțiile publice să investească în descentralizarea expunerii activităților culturale, fie prin crearea de infrastructuri în regiunile îndepărtate, fie prin diverse expoziții culturale temporare; încurajează instituțiile culturale private să investească, de asemenea, în descentralizarea geografică;

29.

salută propunerea de modificare a Directivei TVA, care ar permite statelor membre să aplice aceeași rată de TVA pentru publicațiile electronice și cele tipărite; consideră că diferența dintre ratele de TVA pentru publicațiile tipărite și cele electronice este anacronică și nesustenabilă în era digitală; solicită Consiliului să adopte propunerea Comisiei cu privire la acest aspect fără întârzieri nejustificate;

30.

subliniază importanța reconcilierii dintre viața privată și cea profesională pentru a se bucura de diverse activități culturale, precum și pentru a avea acces și a participa la acestea;

Obstacolele și provocările educaționale

31.

subliniază că nivelul de educație este unul dintre cei mai importanți factori cu un impact semnificativ asupra nivelului de participare la cultură; subliniază că un nivel mai ridicat de educație înseamnă o participare mai mare la evenimentele culturale (27); subliniază că educația în științele umane, învățarea limbilor străine în școală și educația culturală fac parte integrantă din educația generală, contribuie la reducerea decalajelor sociale și, prin urmare, necesită același nivel de finanțare ca disciplinele STIM;

32.

subliniază că cunoștințele sunt concepute ca produs al interacțiunilor culturale care acționează asupra indivizilor care incorporează o amprentă culturală și îi reflectă;

33.

încurajează o abordare interactivă și incluzivă bazată pe comunitate în ceea ce privește dezvoltarea politicilor culturale și educaționale pentru a spori interesul și participarea culturală, a promova patrimoniul cultural al Europei și a dezvolta diversitatea culturală și lingvistică europeană;

34.

constată că lipsa de interes este una dintre obstacolele la participarea culturală cel mai frecvent menționate de către respondenții la sondajele Eurobarometru și Eurostat (28); subliniază, în acest context, că sprijinirea cererii, înțeleasă ca stimularea interesului și a cunoașterii culturii prin educație formală, nonformală și informală, ar trebui să fie o prioritate în ceea ce privește îmbunătățirea accesului și participării la cultură;

35.

recomandă generalizarea legitimației europene de student și includerea accesului gratuit la instituțiile culturale din UE printre avantajele pe care le prezintă;

36.

reamintește rolul fundamental al școlii și al familiei ca platforme-cheie pentru contactul tinerilor cu cultura și definirea nevoilor și a competențelor culturale; invită statele membre să ia măsuri pentru o mai mare integrare a educației culturale și artistice în programa școlară, atât în cazul educației formale, cât și în cazul celei informale;

37.

subliniază că este important ca statele membre, în strânsă colaborare cu autoritățile regionale și locale și cu ajutorul finanțării și/sau subvențiilor, să asigure formarea în domeniul muzical în instituțiile publice de învățământ;

38.

recomandă ca statele membre să considere educația ca una cele mai importante activități din domeniul cultural, întrucât promovarea cererii înseamnă, în primul rând, asigurarea competențelor și cunoștințelor care le permit oamenilor să aprecieze arta; reamintește că cultivarea interesului pentru cultură e mai eficientă dacă are loc la vârste fragede și consideră că, din acest motiv, cultura ar trebui să beneficieze de o importanță mai mare în programele școlare, fiind necesar să se disponibilizeze mai multe resurse umane și materiale pentru a atinge acest obiectiv; propune să li se ofere școlilor fonduri pentru vizite la muzee și alte instituții culturale, dat fiind că acest lucru ar promova interesul pentru cultură și participarea tinerilor și, simultan, ar asigura resurse suplimentare pentru instituțiile culturale;

39.

subliniază importanța sistemelor de învățământ public pentru asigurarea primului contact al copiilor cu diversitatea universului cultural, contribuind astfel la formarea unui nou public și la diseminarea culturii; subliniază, de asemenea, că este important ca diferitele instituții culturale să dezvolte parteneriate cu instituțiile locale de învățământ la nivel local, regional și național;

40.

încurajează statele membre și autoritățile regionale și locale să sprijine programele extrașcolare de educație culturală pentru toți, în special pentru copiii și tinerii defavorizați, prin intermediul unor programe care să aibă ca obiectiv asigurarea primului contact al acestora cu diverse forme de expresie artistică sau care facilitează familiarizarea lor cu patrimoniul cultural existent;

41.

subliniază rolul important jucat de instituțiile culturale locale, inclusiv de centrele culturale și de biblioteci, care sunt actori-cheie pentru depășirea barierelor la accesul și participarea la cultură; invită, prin urmare, statele membre să sprijine în mod activ astfel de instituții culturale;

42.

solicită o mai mare apreciere și înțelegere a rolului social jucat de bibliotecile publice și de instituțiile culturale comunitare, în special în regiunile rurale sau îndepărtate, nu numai prin majorarea finanțării publice, ci și prin crearea de parteneriate, dotarea lor cu mijloace TIC adecvate și asigurarea unor resurse umane cu acces la formare, transformându-le, astfel, în instituții capabile să îmbunătățească viața oamenilor și să contribuie la dezvoltarea locală;

43.

subliniază că încheierea de parteneriate este esențială pentru atragerea unui public potențial spre activitățile artistice și că acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin intermediul cooperării cu organizații care reprezintă studenții, migranții sau persoanele cu dizabilității, astfel încât să se răspundă în mod corespunzător intereselor și nevoilor lor;

44.

subliniază că este important să se sprijine inițiativele de la nivel național, regional și local care promovează contactele, colaborarea și schimbul de experiență între artele tradiționale, instituțiile culturale și diversele organizații multiculturale sau ale minorităților, precum și între sectoarele culturale profesioniste și de amatori;

45.

recomandă elaborarea unei strategii coerente pentru sprijinirea proiectelor educaționale propuse de instituțiile culturale; subliniază că aceste proiecte sunt instrumente care sprijină și ameliorează contactul cu cultura, competențele culturale și cunoștințele multiculturale, acționând astfel ca un punct de plecare pentru implicarea pe termen lung a publicului în activitățile culturale;

46.

încurajează statele membre să creeze programe de ocupare a timpului liber pentru tineri în instituțiile culturale;

47.

invită Comisia și statele membre să adopte măsuri pentru a garanta accesul mai larg la instituțiile culturale și pentru a dezvolta o strategie europeană cuprinzătoare cu privire la accesul la spațiile publice, în special cu privire la cultura în mediul urban construit, cum ar fi în cazul muzeelor, teatrelor, cinematografelor, bibliotecilor, sălilor de concert etc.;

48.

îndeamnă statele membre să încurajeze crearea de burse de studiu sau de stagiu, pentru studenții care au legături cu sistemul public sau privat de învățământ, în instituțiile culturale sau de management cultural;

Obstacole structurale

49.

atrage atenția asupra ratelor adesea scăzute de participare în rândul populației rurale, care sunt condiționate structural (29) și, în acest context, asupra rolului micilor centre culturale locale, infrastructurii de transport și sprijinirii turismului cultural sustenabil pentru facilitarea accesului la instituțiile culturale;

50.

subliniază că patrimoniul cultural european este unic în lume datorită diversității și bogăției sale și că turismul cultural are un potențial uriaș de a contribui la o economie sustenabilă, precum și de a promova coeziunea și incluziunea socială; invită, prin urmare, statele membre să își intensifice eforturile și investițiile pentru a elabora o politică sustenabilă și pe termen lung în domeniul turismului cultural;

51.

solicită investiții mai mari în sectorul cultural pentru a dinamiza economiile locale și a contribui la turismul cultural; ia act de faptul că turismul cultural, în sinergie cu știința, sectorul primar și centrele de artizanat și cele industriale, precum și cu mobilitatea, sunt factori decisivi pentru crearea unei Europe mai apropiate și mai umaniste;

52.

propune realizarea unor investiții mai mari în ceea ce privește accesul la cultură pentru regiunile ultraperiferice, regiunile montane și îndepărtate, astfel încât să se creeze oportunități culturale descentralizate;

53.

constată necesitatea unor acțiuni suplimentare în vederea îmbunătățirii accesului la o infrastructură culturală fără bariere tehnologice sau fizice, precum și a accesului la activitățile culturale și la mass-media cu conținut cultural pentru persoanele cu dizabilități; invită statele membre și Comisia ca, în cadrul sferelor lor de competență, să continue să depună eforturi pentru integrarea persoanelor cu dizabilități prin intermediul culturii și al eliminării obstacolelor existente;

54.

recunoaște că sunt necesare metode participative de gestionare a patrimoniului cultural, bazate pe o abordare centrată pe comunitățile locale, pentru a intercepta cererea și a implica segmente mai mari ale publicului, ținând seama în special de tineri, persoanele cu dizabilități și grupurile subreprezentate și marginalizate;

55.

invită statele membre și instituțiile culturale aflate care depind de ele să se asigure că oferta culturală este accesibilă tuturor, luând măsuri specifice pentru anumite grupuri de populație, cum ar fi copiii și tinerii, persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități sau migranții, printre altele;

56.

atrage atenția că sunt necesare investiții mai mari din partea statelor membre în implementarea codului universal de lectură tactilă și de scriere (sistemul Braille) în cele mai variate infrastructuri și tehnologii culturale; solicită investiții mai mari în producția de cărți, reviste și ziare în format audio, precum și în utilizarea limbajului semnelor în producțiile de teatru;

57.

subliniază necesitatea de a elimina obstacolele din calea mobilității artiștilor și a profesioniștilor din domeniul cultural, în special obstacolele fiscale; subliniază impactul acestor activități asupra diversificării ofertei culturale din Europa; salută programul Europa creativă pentru că acesta contribuie la succesul mobilității culturale și a profesioniștilor din acest sector, precum și pentru că stimulează diseminarea unor evenimente și proiecte culturale de calitate;

58.

reamintește că obstacolele în calea accesului la cultură se fac simțite mai mult la nivel local, motiv pentru care trebuie consolidate investițiile în diverse proiecte de mobilitate culturală cu scopul de a permite dezvoltarea și coeziunea comunităților locale;

59.

îndeamnă Comisia să considere mobilitatea artiștilor europeni și a celor proveniți din țări terțe o plus-valoare în ceea ce privește promovarea păcii, împărtășirea viziunilor și deconstrucția stereotipurilor sociale și culturale;

60.

reamintește că barierele lingvistice pot avea un efect negativ asupra cererii din domeniul cultural și solicită, prin urmare, un nivel mai ridicat de multilingvism în producțiile culturale;

61.

recomandă ca statele membre să adopte măsurile necesare pentru a facilita transportul și accesul la instituțiile culturale pentru persoanele cu dizabilități și pentru persoanele cu mobilitate redusă;

Obstacolele și provocările digitale

62.

își manifestă convingerea că instrumentele digitale, dacă sunt utilizate și implementate corect și dacă sunt însoțite de un nivel coerent de alfabetizare digitală, pot contribui la înlăturarea obstacolelor din calea accesului la cultură cauzate de factori cum ar fi poziția geografică nefavorabilă, dizabilitățile, mediul social, limba și lipsa de timp sau de resurse financiare; subliniază că, fără ca acest lucru să implice retragerea investițiilor în descentralizarea geografică a activităților culturale, instrumentele digitale pot ajuta, de asemenea, la depășirea barierelor mentale sau sociale; consideră, prin urmare, că, în acest context, educația digitală ar trebui să facă parte din procesul de învățare de la o vârstă fragedă, astfel încât să se dezvolte cunoștințe și competențe adecvate;

63.

recomandă Comisiei să elaboreze o strategie digitală coerentă, orientată către infrastructurile și activitățile culturale, pentru a consolida capacitățile acestora;

64.

ia act de problema excluziunii digitale și subliniază necesitatea de a combate acest fenomen; reamintește, în acest context, că digitalizarea obligă instituțiile culturale și de învățământ și beneficiarii înșiși să dobândească noi competențe, abilități și cunoștințe; subliniază, în special, necesitatea de a dezvolta competențele necesare pentru utilizarea noilor tehnologii digitale în instituțiile culturale și de a le adapta la provocările reprezentate de schimbările tehnologice;

65.

subliniază faptul că digitalizarea și accesibilitatea on-line ale materialelor culturale în Europa ar trebui să se realizeze cu respectarea deplină a drepturilor creatorilor și a drepturilor de proprietate intelectuală; consideră că, în această privință, drepturile de proprietate intelectuală nu ar trebui să stea în calea obiectivului public general de a crește accesul la conținutul creativ, la informații și la cunoștințe și de a favoriza difuzarea acestora; insistă, de asemenea, asupra nevoii urgente de a se asigura un mediu digital sigur, care să permită artiștilor și creatorilor să fie remunerați în mod corespunzător pentru activitatea lor și de a se asigura o remunerație corectă pentru accesul transfrontalier;

66.

solicită Comisiei să acorde în continuare prioritate unor abordări inovatoare în ceea ce privește lărgirea și implicarea publicului, inclusiv prin intermediul noilor tehnologii, în cadrul programelor UE, în special al programului Europa Creativă și al formelor pe care acesta le va lua în viitor;

67.

invită statele membre să țină seama de evoluția publicului în cadrul strategiilor lor culturale și digitale și să sprijine utilizarea tehnologiilor digitale pentru a facilita accesul la conținut cultural;

68.

recunoaște contribuția adusă de platforma Europeana și de instituțiile statelor membre la digitalizarea și accesibilitatea conținutului cultural; solicită ca, în contextul Anului european al patrimoniului cultural, să se acorde un sprijin continuu și să se asigure resurse mai bune pentru acest proiect și pentru promovarea accesului public la resursele și serviciile din domeniul patrimoniului cultural digital; solicită o veritabilă restructurare a site-ului, pentru a se conforma mai bine tehnologiilor avansate, precum și o adevărată politică de comunicare care să se ridice la nivelul bogăției conținutului acumulat pe site;

69.

subliniază nevoia de a culege și gestiona date culturale în contextul beneficiarilor digitali pentru a le permite organizațiilor culturale să înțeleagă mai bine nevoile beneficiarilor și să dezvolte o abordare coerentă în ceea ce privește publicul digital;

70.

observă că conținutul cultural joacă un rol esențial în procesul de acceptare de către publicul larg a noilor tehnologii utilizate, precum și în ceea ce privește dezvoltarea competențelor digitale și a nivelului de alfabetizare mediatică al cetățenilor europeni;

o o

71.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 377 E, 7.12.2012, p. 142.

(2) JO C 93, 9.3.2016, p. 95.

(3) Texte adoptate, P8_TA(2016)0486.

(4) JO C 247 E, 15.10.2009, p. 25.

(5) JO C 125 E, 22.5.2008, p. 223.

(6) JO C 377 E, 7.12.2012, p. 135.

(7) JO C 98 E, 23.4.2004, p. 179.

(8) JO C 11, 12.1.2018, p. 55.

(9) JO C 316, 22.9.2017, p. 88.

(10) JO C 11, 12.1.2018, p. 16.

(11) JO C 247 E, 15.10.2009, p. 32.

(12) Texte adoptate, P8_TA(2017)0233.

(13) JO C 81 E, 15.3.2011, p. 16.

(14) JO C 131 E, 8.5.2013, p. 9.

(15) Texte adoptate, P8_TA(2017)0474.

(16) Texte adoptate, P8_TA(2017)0062.

(17) JO L 347, 20.12.2013, p. 221.

(18) JO C 287, 29.11.2007, p. 1.

(19) JO C 463, 23.12.2014, p. 4.

(20) JO C 172, 27.5.2015, p. 13.

(21) JO C 212, 14.6.2016, p. 9.

(22) JO C 134, 7.6.2003, p. 7.

(23) JO L 394, 30.12.2006, p. 10.

(24) Raportul intitulat „Politici și bune practici în artele publice și în instituțiile culturale pentru a promova un acces mai bun și o participare mai largă la cultură”, octombrie 2012.

(25) Eurostat, Statistici culturale - ocuparea forței de muncă în sectorul cultural (2017), http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/Culture_statistics_-_cultural_employment

(26) Eurobarometru 399.

(27) Eurostat, Culture Statistics, ediția 2016, pp. 116-136. Eurostat (date din Sondajul UE din 2015 privind veniturile și condițiile de viață (UE-SILC)).

(28) Sondajul Eurobarometru 399, Eurostat (date din Sondajul UE din 2015 privind veniturile și condițiile de viață (UE-SILC)).

(29) Eurostat (date din Sondajul UE din 2015 privind veniturile și condițiile de viață (UE-SILC)).

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/101

P8_TA(2018)0267

Negocieri pentru un nou acord parteneriat UE-ACP

Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la viitoarele negocieri pentru un nou acord de parteneriat între Uniunea Europeană și grupul de țări din Africa, zona Caraibilor și Pacific (2018/2634(RSP))

(2020/C 28/13)

Parlamentul European,

—	având în vedere Acordul de parteneriat dintre membrii grupului statelor din Africa, Caraibe și Pacific, pe de o parte, și Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23 iunie 2000 („Acordul de la Cotonou”) și revizuirile sale din 2005 și 2010 (1),

—	având în vedere Acordul de la Georgetown din 1975 de creare a grupului statelor ACP, precum și revizuirea sa din 1992 (2),

—	având în vedere Rezoluția sa din 4 octombrie 2016 referitoare la viitorul relațiilor ACP-UE după 2020 (3),

—	având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2016 referitoare la creșterea eficacității cooperării pentru dezvoltare (4),

—	având în vedere recomandarea Comisiei din 12 decembrie 2017 pentru o decizie a Consiliului de autorizare a începerii negocierilor cu privire la un acord de parteneriat între Uniunea Europeană și grupul de țări din Africa, Caraibe și Pacific(COM(2017)0763),

—	având în vedere comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 22 noiembrie 2016, intitulată privind un parteneriat reînnoit cu țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific (JOIN(2016)0052),

—

având în vedere Documentul comun de consultare al Comisiei și Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 6 octombrie 2015, intitulat „Către un nou parteneriat între Uniunea Europeană și țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific după 2020”(JOIN(2015)0033),

—	având în vedere Summitul Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă și documentul final adoptat de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015, intitulat „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”și cele 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD),

—	având în vedere Declarația comună din 7 iunie 2017 a Parlamentului, a Consiliului, a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în Consiliu și a Comisiei, referitoare la noul Consens european privind dezvoltarea - Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru,

—	având în vedere avizul Consiliului Economic și Social European din 7 decembrie 2017 privind un parteneriat reînnoit cu țările din Africa, zona Caraibilor și Pacific, precum și cel din 12 mai 2016, referitor la viitorul relațiilor dintre UE și statele membre ale grupului ACP,

—	având în vedere a 7-a și a 8-a reuniune la nivel înalt a șefilor de state și guverne ACP, care a avut loc la Malabo (13-14 decembrie 2012) și, respectiv, la Port Moresby (4 mai 2016),

—	având în vedere a 103-a și a 105-a reuniune a Consiliului paritar de miniștri ACP-UE de la Dakar ( 26-27 aprilie 2016) și, respectiv, de la Bruxelles (3-4 mai 2017),

—	având în vedere Summitul UE - Uniunea Africană de la Abidjan, din 29-30 noiembrie 2017,

—	având în vedere raportul din martie 2016 al Grupului de persoane eminente ACP privind viitorul ACP după 2020,

—	având în vedere Rezoluția sa din 6 octombrie 2015 referitoare la rolul autorităților locale în cooperarea pentru dezvoltare în țările în curs de dezvoltare (5),

—	având în vedere declarația de la al 8-lea Summit al șefilor de stat și de guvern ai grupului de state ACP din 1 iunie 2016,

—	având în vedere Rezoluția sa din 11 februarie 2015 referitoare la activitatea Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE (6), precum și rezoluțiile adoptate de Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE,

—	având în vedere declarația din 21 decembrie 2016 a Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE privind dimensiunea parlamentară a relațiilor ACP-UE în perioada post-Cotonou (7),

—	având în vedere declarația comună din 9 decembrie 2015 a copreședinților Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE privind viitorul relațiilor ACP-UE (8),

—	având în vedere articolele 208 și 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—	având în vedere Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 privind o mai bună legiferare,

—	având în vedere întrebările adresate Consiliului și Comisiei cu privire la viitoarele negocieri pentru un nou Acord de parteneriat între Uniunea Europeană și grupul de țări din Africa, zona Caraibilor și Pacific (O-000043/2018 – B8-0025/2018 și O-000044/2018 – B8-0026/2018),

—	având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru dezvoltare,

—	având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

întrucât forța și acquis-ul Acordului de la Cotonou se bazează pe o serie de caracteristici unice, cum ar fi caracterul obligatoriu din punct de vedere juridic, natura sa cuprinzătoare, cu cei trei piloni de cooperare pentru dezvoltare, cooperare politică și cooperare economică și comercială, precum și un buget consistent, prin Fondul european de dezvoltare (FED);

B.	întrucât parteneriatul ACP-UE a jucat un rol important în avansarea către atingerea Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (ODM), în pofida eșecului Uniunii de a realiza obiectivul de a aloca 0,7 % din venitul național brut (VNB) pentru ajutorul oficial pentru dezvoltare (AOD);

C.	întrucât parteneriatul ACP-UE a adus o contribuție semnificativă la eradicarea sărăciei, la integrarea țărilor ACP în economia mondială și la o mai pronunțată afirmare ca actor global în cadrul negocierilor multilaterale comerciale și climatice;

D.	întrucât parteneriatul ACP-UE a îmbunătățit accesul pe piață al statelor membre ale ACP și ale UE și a promovat o mai bună înțelegere reciprocă a pozițiilor, a valorilor și a normelor, printr-un dialog politic;

întrucât, deși parteneriatul ACP-UE a contribuit în mod semnificativ la promovarea ODM,, progresele în direcția obiectivelor de eradicare a sărăciei și de integrare a țărilor ACP în economia mondială sunt până acum insuficiente, având în vedere faptul că jumătate din statele ACP se numără încă printre țările cel mai puțin dezvoltate, iar statele ACP reprezintă împreună mai puțin de 5% din comerțul mondial și aproximativ 2% din PIB-ul mondial;

F.	întrucât crearea Uniunii Africane (UA), Strategia comună UE-Africa, Strategia de parteneriat comună UE-Caraibi și Strategia UE-Pacific ilustrează caracterul tot mai regional al abordării UE a problemelor de interes și preocupare comună, ca de exemplu pacea și securitatea, terorismul sau migrația;

G.	întrucât pacea, securitatea și stabilitatea politică sunt condiții necesare pentru o dezvoltare durabilă;

H.	întrucât fundamentul comun și pactele regionale trebuie să țină seama de particularitățile regionale și continentale, pe baza principiilor subsidiarității și complementarității;

întrucât ACP a identificat trei piloni pentru negocieri, și anume:

—	comerț, investiții și servicii;

—	cooperare pentru dezvoltare, știință și tehnologie, precum și cercetare și inovare;

—	dialog politic și reprezentare;

întrucât dialogul politic privind elementele esențiale, menționate la articolele 8 și 96 din Acordul de la Cotonou, reprezintă un mijloc concret juridic de apărare a valorilor comune ale parteneriatului ACP-UE și de promovare a democrației, a bunei guvernanțe și a drepturilor omului, fundamentale pentru o dezvoltare sustenabilă;

K.	întrucât este clar că, în noul acord, trebuie menținută condiționalitatea legată de drepturile omului și trebuie consolidat dialogul politic;

întrucât, în ciuda recunoașterii clare a rolului parlamentelor naționale, al autorităților locale, al societății civile și al sectorului privat în versiunea revizuită din 2010 a Acordului de la Cotonou, participarea acestora la deliberările privind politicile și activitățile ACP-UE, inclusiv în procesele de programare, de monitorizare și de evaluare, a fost limitată;

M.	întrucât dialogul politic a fost utilizat în mare parte într-un stadiu avansat al crizelor politice, și nu ca măsură preventivă;

N.	întrucât organizațiile societății civile se confruntă cu o legislație tot mai restrictivă și cu alte obstacole care le limitează activitățile și spațiul de acțiune;

O.	întrucât capacitățile tehnice, în numeroase țări ACP, pentru a gestiona problemele din domeniul fiscal constituie un impediment pentru mobilizarea veniturilor interne și pentru participarea la cooperarea fiscală internațională;

întrucât FED este finanțat prin contribuții directe de la statele membre ale UE și nu intră sub incidența normelor bugetare obișnuite ale UE; întrucât Parlamentul nu are nicio putere asupra bugetului FED în afara acordării descărcării de gestiune pentru plățile deja efectuate, și nici nu dispune de drepturi oficiale de control bugetar în ceea ce privește programarea FED;

Q.	întrucât accentuarea dimensiunii parlamentare a parteneriatului ACP-UE și consolidarea rolului său consultativ ar trebui să fie elemente esențiale ale noului parteneriat ACP-UE;

întrucât frecvența și varietatea reuniunilor Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE au permis un dialog coerent între membrii Parlamentului European și cei ai ACP, crescându-i astfel legitimitatea și consolidând diplomația parlamentară; întrucât Adunarea Parlamentară Paritară a fost utilizată ca un model de diplomație parlamentară în diferite foruri politice;

salută principalele aspecte și arhitectura globală a cooperării viitoare dintre grupul statelor ACP și Uniunea Europeană, propusă de Comisie în recomandarea sa pentru o decizie a Consiliului de autorizare a începerii negocierilor pentru un viitor acord de parteneriat;

insistă asupra faptului că Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, ODD și Consensul european privind dezvoltarea trebuie să stea în centrul reînnoirii parteneriatului ACP-UE;

salută faptul că realizarea ODD este considerată un obiectiv esențial în pactele propuse, dar regretă lipsa unor măsuri concrete de implementare; subliniază necesitatea integrării unor probleme transversale precum viabilitatea ecologică, obiectivele legate de schimbările climatice, aspectele de gen sau justiția socială în toate politicile, planurile și intervențiile din cadrul viitorului acord;

salută faptul că propunerea Comisiei referitoare la un nou acord de parteneriat este deschisă partenerilor externi;

reamintește că primul ODD este eradicarea sărăciei, care rămâne o problemă majoră în majoritatea statelor ACP; subliniază, prin urmare, că lupta împotriva sărăciei trebuie să rămână un element central al viitorului acord;

observă că Comisia a luat în considerare în mare măsură opinia Parlamentului, iar fundamentul comun și pactele regionale vor fi în egală măsură obligatorii din punct de vedere juridic, așa cum a solicitat Parlamentul;

reamintește că viitorul acord de parteneriat va include principiile echității, respectului reciproc și interesului reciproc;

insistă asupra faptului că elementele esențiale ale Acordului de la Cotonou - respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a principiilor democratice, a statului de drept și a bunei guvernări - trebuie să rămână la baza cooperării după 2020 și să facă parte integrantă din acordul de bază și din pactele și protocoalele regionale; solicită Comisiei și Consiliului includă explicit în partea mandatului referitoare la drepturile omului, dreptul de a nu fi discriminat pe motive de sex, rasă sau origine etnică, religie sau convingeri, dizabilități, vârstă, orientare sexuală sau identitate de gen, precum și sănătatea sexuală și reproductivă și drepturile conexe, conform Platformei de acțiune de la Beijing din 1995 și rezultatelor conferințelor de revizuire;

subliniază că problemele legate de drepturile omului și de guvernare trebuie abordate pe baza instrumentelor juridice, a legislației, a principiilor și a mecanismelor internaționale existente, stabilite de organismele de guvernare regionale sau panafricane, pentru creșterea gradului de apropriere;

10.

reamintește că viitorul parteneriat între țările ACP și statele membre ale UE trebuie să integreze Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și să contribuie la implementarea acesteia la toate nivelurile;

11.

invită negociatorii UE și ACP să prevadă în partea referitoare la fundamentele comune din acord o dispoziție clară implementarea integrală de către toate părțile a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale;

12.

insistă asupra faptului că trebuie să existe o coerență între principiile stabilite în fundamentul comun și prioritățile regionale stabilite în pacte, iar fundamentul comun ar trebui să includă trimiteri explicite la asumarea răspunderii, monitorizare și mecanismele de revizuire în caz de nerespectare; subliniază că ar trebui stabilită și răspunderea părților față de cetățeni și societatea civilă, precum și faptul că instituțiile comune ar trebui să prevadă mecanisme care să permită societății civile și cetățenilor să raporteze cazurile de încălcare obligațiilor legate de drepturile omului, precum și alte elemente importante;

13.

reamintește tuturor părților implicate în negocieri că dialogul politic reprezintă un element fundamental al Acordului de la Cotonou, care trebuie să rămână un pilon juridic central, atât în cadrul global, cât și la nivelul regional al noului acord;

14.

subliniază că dialogul politic este parte integrantă a parteneriatului și o bază importantă pentru îmbunătățirea situației popoarelor țărilor partenere; solicită, prin urmare, o mai bună monitorizare a situației drepturilor omului în aceste țări și subliniază că monitorizarea trebuie să fie incluzivă, transparentă și participativă; subliniază că este important ca societatea civilă să fie implicată substanțial în dialog, la toate nivelurile;

15.

reamintește că dialogul politic trebuie să fie echilibrat și să se bazeze pe respectul reciproc;

16.

subliniază că cooperarea UE - ACP ar trebui să prevadă un mecanism de evaluare inter pares pentru a monitoriza regulat progresele și deficiențele implementării ODD, implicând parlamentele, autoritățile locale și societatea civilă, precum și o evaluare periodică și o informare publică cu privire la respectarea drepturilor omului și la alte elemente esențiale; consideră că o implementare eficientă a Agendei 2030 și a ODD necesită legitimitate, proximitate, subsidiaritate și un nivel ridicat de participare a autorităților locale și a actorilor nestatali; solicită îmbunătățirea comunicării și a dialogului în vederea aprofundării relațiilor dintre țările ACP și statele UE;

17.

reamintește că acordurile de parteneriat economic (APE) reprezintă o bază pentru cooperarea regională și sunt instrumente pentru dezvoltarea și integrarea regională; solicită, prin urmare, integrarea deplină a acestor acorduri în noul Acord ACP-UE;

18.

solicită consolidarea influenței politice a parteneriatului ACP-UE la nivel mondial, astfel încât partenerii să devină actori globali mai proeminenți;

19.

solicită introducerea unor dispoziții clare în viitorul acord care să reglementeze rolul și responsabilitățile sectorului privat; subliniază, în special, că întreprinderile implicate în parteneriate de dezvoltare trebuie să respecte principiile responsabilității sociale a întreprinderilor pe parcursul întregului ciclu de viață al proiectelor, inclusiv prin respectarea Pactului mondial al ONU, a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului, a standardelor fundamentale de muncă ale Organizației Internaționale a Muncii, a standardelor de mediu și a Convenției ONU împotriva corupției; subliniază necesitatea ca atât statele membre ale UE, cât și cele ale ACP să stabilească planuri naționale de aplicare a Principiilor directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului și, în special, a normelor privind obligația de diligență;

20.

reamintește că mobilizarea resurselor interne prin impozitare reprezintă cea mai importantă sursă de venit pentru finanțarea dezvoltării durabile; regretă că măsurilor de combatere a fluxurilor financiare ilicite și evaziunii fiscale nu li se acordă un loc important în proiectul de mandat; invită părțile la negocieri să includă în noul acord dispoziții ambițioase privind asistența financiară și tehnică acordată țărilor în curs de dezvoltare pentru a face față noilor standarde globale pentru combaterea evaziunii fiscale, inclusiv schimbul automat de informații, informațiile referitoare la beneficiarii reali ai întreprinderilor și privind raportarea publică pentru fiecare țară a întreprinderilor multinaționale, în vederea stopării erodării bazei impozabile și transferului de profituri, după modelelor G20 și OCDE; solicită, de asemenea, părților să se angajeze să susțină crearea unui organism interguvernamental al ONU, cu forță juridică obligatorie juridic, pentru cooperarea fiscală;

21.

regretă că proiectul de mandat de negociere nu prevede nicio dispoziție privind o dimensiune a dezvoltării sustenabile în agricultură, în ciuda uriașelor provocări cu care se confruntă agricultorii din statele ACP ca urmare a schimbărilor climatice; solicită părților participante la negocieri să includă în noul acord sisteme de sprijin pentru practicile agricole sustenabile;

22.

solicită o mai mare implicare a societății civile în dialogul politic, în programare și în implementare, precum și susținerea consolidării capacităților acesteia; subliniază importanța implicării societății civile în dialogul politic, în special pentru grupurile locale afectate direct de politici; subliniază, în acest context, pericolul pe care îl reprezintă reducerea spațiului de acțiune al societății civile în unele țări și necesitatea de a include grupuri precum minoritățile, tineretul și femeile, care nu își pot organiza propriile interese sau care nu sunt recunoscute de guvernul din țara lor, în pofida unui interes democratic legitim;

23.

subliniază că implicarea societății civile ar trebui să se bazeze pe recunoașterea diferitelor roluri pe care le are, precum și că rolul său ca actor cu drepturi depline în cadrul acordului ar trebui accentuat;

24.

subliniază că principiile cooperării eficace pentru dezvoltare integrate în totalitate în noul acord de parteneriat ACP-UE și că la baza acordului și a protocoalelor regionale ar trebui să stea o serie de dispoziții care să asigure aproprierea la nivel de țară, axarea pe rezultate, caracterul incluziv al procesului de dezvoltare, transparența și răspunderea reciprocă; subliniază necesitatea unei abordări geografic echilibrate în alocarea ajutorului, axată cu precădere asupra statelor celor mai puțin dezvoltate sau fragile; consideră că condiționarea alocării ajutorului și a cooperării cu UE de aspecte legate de migrație nu este compatibilă cu principiile eficacității dezvoltării convenite;

25.

subliniază că noua cooperare/parteneriat UE - ACP ar trebui să asigure o acțiune comună mai eficientă în abordarea diferitelor provocări globale, cum ar fi combaterea terorismului și a crimei organizate;

26.

reamintește că viitorul acord trebuie să constituie o ocazie de a îmbunătăți angajamentele și respectarea coerenței politicilor în favoarea dezvoltării (CPD) și ar trebui să prevadă mecanisme de monitorizare sistematică a acesteia; reamintește, în această privință, rolul jucat de delegațiile UE în promovarea CPD și subliniază importanța că acestea trebuie să desfășoare dialoguri regulate la nivel de țară;

27.

subliniază importanța atragerii investițiilor din sectorul privat, facilitând dezvoltarea pe termen lung a piețelor de capital locale și mobilizând bugetele limitate ale AOD pentru a maximiza impactul și a finanța ODD;

28.

reamintește importanța întăririi dimensiunii parlamentare a viitorului acord, conferind o competență consultativă veritabilă viitoarei Adunări Parlamentare Paritare generale și făcând-o un spațiu al unui dialog parlamentar democratic deschis și cuprinzător; solicită să îi fie garantată autonomia juridică și operațională; solicită ca APP să fie asociată îndeaproape la implementarea acordului și să fie consultată regulat cu privire la toate aspectele importante pentru parteneriat; consideră că APP ar trebui să se implice pe deplin în negocierile pentru viitorul parteneriat;

29.

solicită mai multe eforturi suplimentare îmbunătățirea controlului APP asupra programării dezvoltării;

30.

consideră că sunt necesare reuniuni periodice, cel puțin o dată pe an, la nivelul ACP-UE, pentru a asigura stabilitatea și continuitatea parteneriatului și pentru a permite raportări periodice și evaluări inter pares cu privire la progresele realizate în direcția atingerii ODD și a respectării drepturilor omului, precum și la alte elemente esențiale ale acordului, după cum a solicitat Parlamentul;

31.

recomandă, prin urmare, ca APP să se alinieze noii structuri regionale, menținând accentul pe activitatea în forurile regionale și pe implicarea strânsă a parlamentelor naționale și regionale; consideră că Consiliul ACP-UE și APP ar trebui să se întâlnească periodic, dar mai puțin frecvent decât în prezent, în sesiune plenară, alternativ într-un stat ACP și într-un stat UE, însă sesiunea nu ar trebui să depindă de convocarea Consiliului; invită statul membru al UE care asigură președinția prin rotație a Consiliului UE să se implice într-o mai mare măsură în pregătirea, organizarea și găzduirea sesiunilor APP;

32.

solicită ca reuniunile dintre membrii parlamentelor UE și ACP la nivel de pacte regionale să aibă loc cel puțin o dată pe an în fiecare regiune și să fie completate de un for al mai multor actori, care să implice actori nestatali, inclusiv societatea civilă, tineretul și sectorul privat;

33.

își exprimă convingerea că rolul Parlamentului Panafrican trebuie să devină un pilon solid în cadrul Pactului pentru Africa, îndeosebi vizavi și alături de Consiliul UE-Africa; invită, în acest sens, Comisia și omologii săi din cadrul ACP să publice propunerile de text privind dimensiunea parlamentară și rolul Parlamentului Panafrican într-o etapă incipientă a negocierilor și să se consulte cu Parlamentul Panafrican și, respectiv, cu Parlamentul European în acest sens;

34.

reamintește că Parlamentul trebuie informat exhaustiv și fără întârziere pe parcursul tuturor etapelor procedurii de negociere, în conformitate cu articolul 218 alineatul (10) din TFUE și reiterează necesitatea de a găsi un acord cu privire la îmbunătățirea modalităților practice de cooperare și de schimb de informații pe parcursul întregului ciclu de viață al acordurilor internaționale; invită Consiliul și Comisia, de asemenea, să informeze în mod complet și rapid APP cu privire la negocieri;

35.

invită Consiliul Uniunii Europene să publice mandatul adoptat de Consiliu; invită grupul statelor ACP să facă același lucru pentru mandatul propriu;

36.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Consiliului ACP, Vicepreședintei Comisiei/Înaltei Reprezentante a Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Comisiei Uniunii Africane, Parlamentului Panafrican și Biroului Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE.

(1) http://www.europarl.europa.eu/intcoop/acp/03_01/pdf/mn3012634_en.pdf

(2) http://www.wipo.int/edocs/trtdocs/en/acp/trt_acp_3.pdf

(3) Texte adoptate, P8_TA(2016)0371.

(4) Texte adoptate, P8_TA(2016)0437.

(5) JO C 349, 17.10.2017, p. 11.

(6) JO C 310, 25.8.2016, p. 19.

(7) JO C 170, 30.5.2017, p. 36.

(8) http://www.europarl.europa.eu/intcoop/acp/2015_acp2/pdf/1081264en.pdf

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/108

P8_TA(2018)0268

Monitorizarea aplicării dreptului UE în 2016

Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la monitorizarea aplicării dreptului UE în 2016 (2017/2273(INI))

(2020/C 28/14)

Parlamentul European,

—	având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), în special articolele 1, 2 și 3,

—	având în vedere cel de-al 33-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului UE (2015) (COM(2016)0463),

—	având în vedere cel de-al 34-lea Raport anual al Comisiei privind monitorizarea aplicării dreptului UE (2016) (COM(2017)0370),

—	având în vedere Raportul Comisiei intitulat „Raport de evaluare privind proiectul EU Pilot”(COM(2010)0070),

—	având în vedere Raportul Comisiei intitulat „Al doilea raport de evaluare privind proiectul EU Pilot”(COM(2011)0930),

—	având în vedere Rezoluția sa din 6 octombrie 2016, intitulată „Monitorizarea aplicării dreptului Uniunii: raportul anual pe 2014” (1),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 21 decembrie 2016, intitulată „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune”, (C(2016)8600),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 martie 2002 privind relațiile cu reclamantul în legătură cu cazurile de nerespectare a dreptului comunitar (COM(2002)0141),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 aprilie 2012 referitoare la actualizarea gestionării relațiilor cu petiționarii în ceea ce privește aplicarea dreptului Uniunii (COM(2012)0154),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 martie 2014 referitoare la un nou cadru al UE pentru consolidarea statului de drept (COM(2014)0158),

—	având în vedere Comunicarea Comisiei din 19 mai 2015, intitulată „O mai bună legiferare pentru rezultate mai bune - o agendă a UE”(COM(2015)0215),

—	având în vedere Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană (2),

—	având în vedere Decizia 2001/470/CE din 28 mai 2001 a Consiliului de creare a unei Rețele Judiciare Europene în materie civilă și comercială (3),

—	având în vedere Acordul interinstituțional din 13 aprilie 2016 între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană privind o mai bună legiferare (4),

—	având în vedere Rezoluția sa din 10 septembrie 2015 referitoare la cel de-al 30-lea și cel de-al 31-lea raport anual privind monitorizarea aplicării dreptului UE (2012-2013) (5),

—	având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (6),

—	având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2016 referitoare la o administrație transparentă, eficientă și independentă a Uniunii Europene (7) și Rezoluția din 15 ianuarie 2013 conținând recomandări adresate Comisiei privind dreptul de procedură administrativă al Uniunii Europene (8),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 mai 2016 referitoare la realizarea beneficiilor politicilor de mediu ale UE prin intermediul unei evaluări periodice a punerii lor în aplicare (COM(2016)0316) și Comunicarea Comisiei din 3 februarie 2017, intitulată „Evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE: provocări comune și modalități de unire a eforturilor pentru obținerea de rezultate mai bune”(COM(2017)0063),

—	având în vedere Pilonul european al drepturilor sociale,

—	având în vedere articolul 52 și articolul 132 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice și avizele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Comisiei pentru afaceri constituționale, Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și Comisiei pentru petiții (A8-0197/2018),

A.	întrucât articolul 17 din TUE stabilește rolul fundamental al Comisiei ca „gardian al Tratatelor”;

întrucât articolul 2 din Tratatul UE prevede că Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților; și întrucât punerea în aplicare corespunzătoare a legislației UE este esențială, prin urmare, pentru realizarea obiectivelor de politică ale UE, astfel cum sunt definite în tratate și în legislația secundară; întrucât articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) încredințează Uniunii sarcina de a urmări, în toate acțiunile sale, să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea între bărbați și femei;

întrucât, în conformitate cu articolul 2 din TUE și cu articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE), egalitatea dintre femei și bărbați este una din valorile fundamentale pe care se întemeiază UE și întrucât, în toate acțiunile sale, Uniunea urmărește să combată toate formele de discriminare, să elimine inegalitățile și să promoveze egalitatea de șanse și de tratament;

întrucât articolul 3 din TUE prevede că obiectivele Uniunii sunt, printre altele, promovarea păcii, a valorilor sale și a bunăstării popoarelor sale și realizarea unei dezvoltări durabile a Europei, bazată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe o economie socială de piață cu un grad sporit de competitivitate, care vizează ocuparea deplină a forței de muncă și progresul social, pe un nivel ridicat de protecție și ameliorare a calității mediului, precum și că Uniunea combate excluziunea socială și discriminarea, și promovează justiția și protecția socială, egalitatea dintre femei și bărbați, solidaritatea dintre generații și protecția drepturilor copilului;

întrucât, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), statele membre trebuie să informeze Comisia, într-un mod clar și precis, cu privire la modul în care transpun directivele UE în dreptul intern; întrucât, potrivit Declarației politice comune din 28 septembrie 2011 a Comisiei și a statelor membre (9) și potrivit Declarației politice comune din 27 octombrie 2011 a Parlamentului European, Consiliului și Comisiei (10), statele membre, atunci când comunică măsurile naționale de transpunere către Comisie, pot fi solicitate, de asemenea, să furnizeze documente care să explice modul în care au transpus directivele în dreptul intern;

întrucât, în conformitate cu articolul 4 alineatul (3) din TUE și cu articolul 288 alineatul (3) și articolul 291 alineatul (1) din TFUE, statele membre au responsabilitatea principală de a transpune, aplica și implementa, în mod corect și în termenele prevăzute, dreptul UE, precum și de a prevedea suficiente căi de atac pentru o protecție juridică efectivă în domeniile acoperite de dreptul UE;

G.	întrucât aplicarea corectă a dreptului UE garantează că toți cetățenii europeni beneficiază de politicile Uniunii, iar întreprinderile se bucură de condiții de concurență echitabile;

întrucât, în urma adoptării din decembrie 2016 a Comunicării sale, intitulate „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune”, Comisia Europeană a decis să se concentreze pe cazurile în care statele membre nu comunică măsurile de transpunere, măsurile respective transpun incorect directivele sau statele membre nu se conformează unei hotărâri a CJUE [astfel cum se prevede la articolul 260 alineatul (2) din TFUE], aduc prejudicii grave intereselor financiare ale UE sau încalcă competențele exclusive ale UE;

I.	întrucât, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din TUE, CDFUE are aceeași valoare juridică cu cea a tratatelor și se adresează instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, precum și statelor membre, atunci când aplică dreptul Uniunii [articolul 51 alineatul (1) din CDF];

întrucât procedurile EU Pilot vizează o cooperare mai strânsă și mai coerentă între Comisie și statele membre, pentru a remedia, ori de câte ori este posibil, în faza inițială, prin intermediul dialogului bilateral, situațiile de încălcare a legislației UE, fără a se recurge la procedurile oficiale de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

întrucât este necesar - ca reacție la deficitul democratic actual și având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 conținând recomandări adresate Comisiei referitoare la crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale - să se creeze un nou mecanism, care să ofere un cadru unic și coerent, pe baza instrumentelor și a mecanismelor existente, și care să se aplice, în mod uniform, tuturor instituțiilor UE și tuturor statelor membre;

întrucât, cu toate acestea, în conformitate cu noile politici de asigurare a respectării legislației UE, adoptate de către Comisie, scopul EU Pilot nu este acela de a prelungi procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, care este, în sine, un mijloc de a intra într-un dialog de soluționare a problemelor cu un stat membru;

întrucât, în vederea instituirii unei abordări mai strategice și mai eficiente a procesului de asigurare a respectării legislației în ceea ce privește gestionarea cazurilor de neîndeplinire a obligațiilor, Comisia a decis, după cum a precizat în Comunicarea sa, intitulată „Legislația UE: o mai bună aplicare pentru obținerea unor rezultate mai bune”, să lanseze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, fără a se baza pe mecanismul EU Pilot, cu excepția cazului în care se consideră că recurgerea la acesta este utilă într-un caz dat;

N.	întrucât, în 2016, Comisia a primit 3 783 noi plângeri care semnalau potențiale încălcări ale dreptului UE, cele mai multe dintre acestea fiind depuse împotriva Italiei (753), Spaniei (424) și Franței (325);

întrucât, în conformitate cu articolul 258 alineatul (1) și alineatul (2) din TFUE, în cazul în care consideră că un stat membru a încălcat una dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, Comisia emite un aviz motivat și, în cazul în care statul în cauză nu se conformează avizului în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție;

P.	întrucât, în 2016, Comisia a inițiat 847 de noi proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor privind transpunerea tardivă a unor directive;

Q.	întrucât, în 2016, 95 de cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor sunt încă deschise, motiv pentru care CJUE s-a pronunțat asupra nerespectării obligațiilor de către statele membre în cauză;

întrucât, în Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 privind crearea unui mecanism al UE pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale, Parlamentul a solicitat Comisiei să prezinte, până în septembrie 2017, în temeiul articolului 295 din TFUE, o propunere în vederea încheierii unui Pact al Uniunii pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (Pactul UE pentru DSF), sub forma unui acord interinstituțional care să instituie măsuri de facilitare a cooperării dintre instituțiile Uniunii și statele membre în cadrul articolului 7 din TUE;

întrucât Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisia Europeană prevede un schimb de informații cu privire la toate procedurile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, sub forma unor scrisori de punere în întârziere, însă nu include procedura informală EU Pilot, care precede deschiderea unei proceduri formale în constatarea neîndeplinirii obligațiilor;

întrucât articolul 41 din CDFUE definește dreptul la bună administrare ca fiind dreptul oricărei persoane de a beneficia, în ceea ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, iar articolul 298 din TFUE prevede că, în îndeplinirea misiunilor lor, instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii sunt susținute de o administrație europeană deschisă, eficientă și independentă;

întrucât, în Comunicarea sa din 3 februarie 2017 privind evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE (EIR), Comisia declară că a desfășurat un dialog structurat și cuprinzător cu statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare a legislației UE în materie de mediu și se oferă, fără a aduce atingere competențelor de executare ce îi revin în temeiul tratatelor UE, să faciliteze eforturile statelor membre prin intermediul unui nou cadru specific;

V.	întrucât articolul 157 și articolul 19 din TFUE permit adoptarea legislației pentru a combate toate formele de discriminare, inclusiv pe criterii de gen;

întrucât UE și statele sale membre s-au angajat, prin Declarația nr. 19 anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, să lupte „împotriva tuturor formelor de violență domestică, […] pentru a preveni și reprima aceste acte criminale, precum și pentru ajutorarea și protejarea victimelor”;

întrucât, în temeiul articolelor 79 și 83 din TFUE, s-au adoptat acte legislative ale UE de combatere a traficului de persoane, în special de femei și copii; întrucât programul „Drepturi, egalitate și cetățenie”finanțează, printre altele, măsuri ce contribuie la eradicarea violenței împotriva femeilor;

Y.	întrucât o serie de directive UE, în special cele axate pe egalitatea de gen, nu sunt puse în aplicare în mod corect în mai multe state membre, persoane de diverse genuri rămânând neprotejate împotriva discriminării în domenii precum accesul la locuri de muncă, bunuri și servicii;

Z.	întrucât discriminarea pe criterii de gen se intersectează cu alte tipuri de discriminare, inclusiv discriminarea pe criterii de rasă și origine etnică, religie, dizabilitate, stare de sănătate, identitate de gen, orientare sexuală, vârstă și/sau condiție socioeconomică;

AA.

întrucât 33% dintre femeile din UE s-au confruntat cu acte de violență fizică și/sau sexuală, iar 55% dintre ele au fost hărțuite sexual, dintre care 32% la locul de muncă; întrucât femeile sunt deosebit de vulnerabile la violența sexuală, fizică și online, la hărțuirea pe internet și la urmărirea obsesivă; întrucât mai mult de jumătate dintre femeile care sunt victime ale omorurilor sunt ucise de un partener sau de o rudă; întrucât violența împotriva femeilor este una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial, indiferent de vârsta, naționalitatea, religia, educația sau statutul social și financiar al victimei, reprezentând un obstacol major în calea egalității dintre femei și bărbați; întrucât în statele membre fenomenul feminicidului nu înregistrează scăderi;

AB.

întrucât, potrivit sondajului privind persoanele LGBT din UE, lesbienele, femeile bisexuale și transgen se confruntă cu un risc uriaș de discriminare din cauza orientării lor sexuale sau a identității lor de gen; întrucât 23 % dintre lesbiene și 35 % dintre persoanele transgen au fost agresate fizic sau sexual sau amenințate cu violența acasă sau în alte locuri (pe stradă, în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă etc.) cel puțin o dată în ultimii cinci ani;

AC.

întrucât s-a constatat că punerea în aplicare și asigurarea respectării legislației UE în materie de egalitate de gen în statele membre prezintă probleme specifice legate de transpunerea și punerea în aplicare a directivelor relevante, de exemplu, deficiențe substanțiale în legislație și inconsecvențe în punerea sa în aplicare de către instanțele naționale;

AD.

întrucât instituțiile și mecanismele pentru egalitatea de gen sunt adesea marginalizate în structurile guvernamentale naționale, fiind divizate între diferite domenii de politică și obstrucționate de mandate complexe, precum și de lipsa personalului adecvat, a formării, a datelor, a resurselor suficiente și a sprijinului suficient din partea liderilor politici;

AE.

întrucât, potrivit analizei comparative a legislației de combatere a discriminării în Europa, publicată în 2017 de către rețeaua europeană de experți juridici în domeniul egalității de gen și al nediscriminării, în marea majoritate a țărilor, percepția și conștientizarea rămân în continuare preocupări majore, deoarece, adeseori, cetățenii nu sunt informați despre drepturile lor la protecție împotriva discriminării sau existența unor mecanisme de protecție; întrucât, potrivit acestei analize, au apărut și alte aspecte preocupante în ceea ce privește asigurarea respectării directivelor UE de combatere a discriminării, cum ar fi absența (sau caracterul limitat al) calității procesuale a organizațiilor și asociațiilor pentru a formula acțiuni în justiție în numele sau în sprijinul victimelor discriminării și aplicarea restrictivă a inversării sarcinii probei, precum și o serie de piedici în calea accesului efectiv la justiție, iar toate acestea constituie obstacole care împiedică efectiv cetățenii să-și exercite pe deplin și să-și protejeze drepturile care decurg din dispozițiile legislației de combatere a discriminării;

AF.

întrucât indicele egalității de gen pe 2017 al Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) arată doar îmbunătățiri minore, subliniind faptul că UE este departe de atingerea egalității de gen, punctajul global fiind în prezent de 66,2 din 100, cu doar 4 puncte mai mare decât acum 10 ani;

AG.

întrucât, în ceea ce privește sfera factorilor de decizie, datele privind egalitatea de gen menționate mai sus arată o îmbunătățire de aproape 10 puncte în ultimul deceniu, punctajul fiind în prezent de 48,5, însă acest domeniu are în continuare cel mai scăzut punctaj; întrucât această cifră negativă reflectă în principal reprezentarea inegală a femeilor și a bărbaților în politică și evidențiază un deficit democratic în guvernanța UE;

AH.	întrucât raportul Eurofound referitor la diferențele de gen în ceea ce privește ocuparea forței de muncă estimează că aceste disparități generează pentru UE costuri de aproximativ 370 de miliarde EUR pe an, adică 2,8 % din PIB-ul UE;

AI.	întrucât, potrivit sondajului privind condițiile de muncă realizat de Eurofound, indicatorul sintetic al orelor lucrate remunerate și neremunerate arată că, dacă se calculează orele lucrate remunerate și neremunerate, femeile au un program de lucru mai lung;

AJ.	întrucât, în ciuda angajamentului UE față de egalitatea de gen în procesul decizional, consiliile de administrație ale agențiilor UE au un grav dezechilibru de gen și demonstrează tendințe persistente de segregare de gen;

AK.

întrucât feminizarea sărăciei este un fapt în UE și întrucât punerea în aplicare adecvată și deplină a legislației UE privind egalitatea și egalitatea de gen și asigurarea respectării ei ar trebui să fie însoțită de politici vizând rata deosebit de ridicată a șomajului, a sărăciei și a excluziunii sociale în rândul femeilor; întrucât lipsa politicilor privind egalitatea și aplicarea deficientă a legislației privind egalitatea de gen pun și mai mult în pericol femeile și cresc riscul de sărăcie și marginalizare socială, excluzându-le de pe piața muncii;

AL.

întrucât punerea în aplicare corespunzătoare a legislației existente este esențială pentru promovarea egalității între femei și bărbați; întrucât, chiar dacă Directiva 2006/54/CE reformată interzice în mod clar deopotrivă discriminarea directă și indirectă și, deși, în medie, femeile au un nivel mai ridicat de educație, diferența de remunerare între femei și bărbați încă era de 16,3 % în 2015;

AM.	întrucât principiul egalității de gen trebuie să fie o componentă esențială a procesului de monitorizare a aplicării legislației UE în vigoare;

AN.	întrucât colectarea datelor, dacă este posibil, defalcate în funcție de gen, este deosebit de importantă pentru a evalua progresul înregistrat până în prezent în ceea ce privește punerea în aplicare a dreptului UE,

salută decizia Comisiei (11) de a reacționa cu promptitudine în cazurile de neîndeplinire a obligațiilor, și susține eforturile acesteia de a soluționa în mod informal problemele de aplicare; invită Comisia să îmbunătățească sistemul EU Pilot de soluționare a problemelor;

își exprimă îngrijorarea cu privire la creșterea volumului total de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în 2016, numărul acestora fiind cel mai mare înregistrat în ultimii cinci ani;

salută Raportul anual al Comisiei pe 2016 privind monitorizarea aplicării dreptului UE și constată că, potrivit acestui raport, cele patru sectoare în care au fost deschise, împotriva statelor membre, cele mai numeroase proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor de transpunere, în 2016, au fost mediul, justiția și consumatorii, impozitarea și piața internă;

reamintește că dreptul de a adresa petiții Parlamentului este o componentă esențială a cetățeniei europene, consacrată de articolele 20 și 227 din TFUE, precum și de articolul 44 din CDFUE, fiind clasată pe poziția a doua ca importanță de către cetățeni, potrivit unor sondaje recente; subliniază importanța petițiilor ca modalitate prin care cetățenii și rezidenții se pot simți implicați în activitățile Uniunii și își pot exprima preocupările în legătură cu cazurile de aplicare necorespunzătoare sau de încălcare a dreptului UE și cu potențialele lacune ale cadrului legislativ și care oferă, de asemenea, posibilitatea de a sesiza aceste deficiențe, în speranța unei rezolvării prompte și eficiente a problemelor ridicate; împărtășește opinia Comisiei că eforturile depuse pentru a asigura respectarea efectivă a dreptului UE în vigoare trebuie să fie recunoscute ca fiind la fel de importante ca cele consacrate elaborării de noi acte legislative; invită Comisia să îmbunătățească, în acest sens, modul de tratare a petițiilor adresate, prin furnizarea unor răspunsuri prompte și aprofundate;

atrage atenția asupra studiului solicitat de Comisia pentru petiții a Parlamentului Departamentului tematic C, intitulat „Monitorizarea punerii în aplicare a dreptului Uniunii: instrumente și provocări”, și salută recomandările sale concrete privind acțiunile necesare din partea Parlamentului; atrage atenția asupra unui studiu publicat recent, comandat Departamentului tematic C, intitulat „Accesul efectiv la justiție”, ca urmare a acuzațiilor recurente care au rezultat în urma tratării mai multor petiții; susține propunerea Comisiei de a încuraja formarea judiciară în domeniul dreptului UE pentru diferitele state membre, în vederea asigurării consecvenței în ceea ce privește hotărârile judecătorești și, prin urmare, a egalității asigurării respectării drepturilor în întreaga Uniune;

salută faptul că raportul din 2016 al Comisiei se caracterizează printr-o transparență crescută și oferă mai multe informații statistice, comparativ cu rapoartele anterioare; regretă, cu toate acestea, faptul că raportul nu furnizează informații precise privind numărul petițiilor care au condus la inițierea de proceduri EU Pilot sau de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și solicită Comisiei să furnizeze această informație specifică; constată cu regret că nici Parlamentul, nici petiționarii nu sunt implicați în aceste proceduri; își reiterează apelul adresat Comisiei de a informa Parlamentul cu privire la toate procedurile EU Pilot lansate și la toate procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiate, cu scopul de a îmbunătăți transparența, a reduce timpul de soluționare a litigiilor prin intermediul Comisiei pentru petiții, a consolida încrederea în proiectul UE și, în cele din urmă, a spori legitimitatea procedurii EU Pilot, în special în ceea ce privește procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor; invită Comisia să comunice sistematic deciziile pe care le ia și diferitele etape parcurse de Colegiul Comisarilor și să publice ordinea de zi și principalele rezultate ale reuniunilor privind pachetele de măsuri propuse de Comisie; recunoaște hotărârile CJUE în cauzele C-39/05 P, C-52/05P și C-562/14 P din mai 2017, potrivit cărora documentele din cadrul procedurii EU Pilot nu ar trebui să fie făcute publice dacă există riscul ca publicarea acestor documente să afecteze natura procedurii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, să influențeze evoluția acesteia sau să îi submineze obiectivele; solicită Comisiei să facă publice documentele schimbate cu statele membre atunci când acest risc nu mai există, și anume de îndată ce procedurile EU Pilot sunt încheiate; sprijină, în acest sens, sugestiile formulate de Ombudsmanul European cu privire la promptitudinea și transparența cazurilor EU Pilot prealabile procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor; subliniază că este important ca toți actorii vizați să fie informați constant, și ca procedurile EU Pilot să fie mai transparente; regretă lipsa de angajament de care a dat dovadă Comisia atunci când a răspuns preocupărilor exprimate de către deputați în legătură cu procedurile EU Pilot și solicită Comisiei să informeze Comisia pentru petiții în legătură cu orice noi etape semnificative și cu dialogul cu statele membre atunci când este vorba despre petițiile deschise; își reiterează solicitarea adresată Comisiei de a include în raportul său anual și rata de punere în aplicare atât a regulamentelor UE, cât și a directivelor;

consideră că numărul mare de proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor indică faptul că aplicarea corectă și oportună a legislației UE în statele membre rămâne o provocare considerabilă și o prioritate, având în vedere noua abordare mai strategică și mai eficientă a procesului de asigurare a respectării legislației, adoptată de Comisie pentru anul 2016; consideră că unele dintre aceste cazuri sunt rezultatul lipsei de resurse dedicate administrației publice în unele state membre;

subliniază faptul că numărul de plângeri noi este cel mai ridicat începând cu 2011, reprezentând o creștere de 67,5 % față de anul trecut, cu un număr record de 3 783 de plângeri noi și o scădere a ratelor de soluționare, că, în plus, 1 657 de cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor au rămas deschise la sfârșitul anului 2016, în timp ce au fost deschise 986 de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor în 2016, dintre care 847 se referă la transpunerea târzie; ia act cu îngrijorare de faptul că sunt încă deschise 95 cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în urma unei hotărâri a Curții, întrucât Comisia a considerat că statele membre în cauză nu s-au conformat încă hotărârilor judecătorești în temeiul articolul 258 din TFUE, și că, în general, domeniile „ocuparea forței de muncă”și „justiție și consumatori”sunt cele mai afectate, urmate de piața internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, impozitare și uniune vamală, precum și mediul;

salută scăderea numărului de dosare noi EU Pilot inițiate în 2016 (790, comparativ cu 881 în 2014) și faptul că acest număr a atins cel mai scăzut nivel din 2011, deși Comisia nu desfășoară nicio procedură EU Pilot în cazul transpunerii tardive a directivelor; constată, cu toate acestea, că rata de soluționare a scăzut ușor, comparativ cu 2015 (de la 75 % la 72 %); solicită Comisiei să ofere clarificări despre stabilirea priorităților sale în ceea ce privește politica de asigurare a respectării legislației, conform căreia declară că își va axa acțiunea de asigurare a respectării legislației pe problemele în cazul cărora ar putea aduce rezultate cu adevărat semnificative și pe prioritățile de politică care vizează cazurile care indică deficiențe sistemice în sistemul juridic al unui stat membru;

10.

ia act de faptul că angajamentul Comisiei de a avea o abordare mai strategică a asigurării respectării dreptului UE a condus recent la închiderea unor cazuri de neîndeplinire a obligațiilor din motive politice; invită, prin urmare, Comisia să explice considerentele care stau la baza unor astfel de decizii în viitoarele rapoarte de monitorizare;

11.

subliniază faptul că cele mai multe dosare EU Pilot care au condus la proceduri formale de constatare a neîndeplinirii obligațiilor au vizat, în principal, domeniile de politică privind mediul, piața internă, industria, antreprenoriatul și IMM-urile, energia și impozitarea și uniunea vamală; ia act, de asemenea, de faptul că țările care au făcut obiectul celui mai mare număr de dosare în cadrul EU Pilot, în urma cărora s-a recurs la procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor au fost Ungaria, Germania, Spania și Polonia.

12.

recunoaște că responsabilitatea principală pentru aplicarea și executarea corespunzătoare a dreptului UE revine statelor membre, dar subliniază că acest lucru nu scutește instituțiile UE de obligația de a respecta dreptul primar al UE atunci când elaborează actele de drept secundar al UE, și cu atât mai mult în domeniul statului de drept și al drepturilor fundamentale, ținând cont de CDFUE;

13.

subliniază faptul că punerea în aplicare și în executare corespunzătoare a dreptului UE este esențială pentru realizarea politicilor UE în ceea ce privește principiul egalității între femei și bărbați, consacrat în tratate, și pentru încurajarea și clădirea încrederii reciproce între instituțiile publice atât la nivelul UE, cât și la nivel național, reamintind și că încrederea și securitatea juridică constituie temeiul unei bune cooperări și al punerii în aplicare eficace a dreptului UE;

14.

este preocupat de faptul că există, în continuare, deficiențe semnificative în ceea ce privește punerea în aplicare și asigurarea respectării legislației UE în domeniul mediului în unele state membre, în special în domeniile gestionării deșeurilor, infrastructurii de tratare a apelor reziduale și respectării valorilor-limită pentru calitatea aerului;

15.

subliniază rolul important pe care îl joacă partenerii sociali, organizațiile societății civile, cetățenii europeni și alți actori în monitorizarea și semnalarea deficiențelor de transpunere și aplicare a dreptului UE de către statele membre; salută, așadar, faptul că cetățenii răspund foarte pozitiv în legătură cu punerea în aplicare a politicii UE, inclusiv rolul esențial al denunțătorilor în sectorul privat și public; subliniază că, din oficiu, cetățenii UE trebuie să fie primii informați în mod clar, efectiv accesibil, transparent și oportun atunci când se adoptă legi naționale de transpunere a actelor legislative ale UE, care sunt acestea și ce autorități naționale au responsabilitatea de a se asigura că sunt aplicate corect;

16.

evidențiază importanța acordată de Comisie cu privire la transpunerea la timp și corectă a dreptului UE în legislația națională și la existența unui cadrul legislativ intern clar, care obligă statele membre să considere aceste aspecte ca fiind prioritare, astfel încât să se evite cazurile de încălcare a dreptului UE, oferind totodată cetățenilor și întreprinderilor beneficiile scontate printr-o aplicare efectivă și eficientă a acestuia;

17.

remarcă, totuși, faptul că termenele nerealiste de punere în aplicare a legislației pot determina incapacitatea statelor membre de a se conforma, ceea ce implică aprobarea tacită a întârzierii aplicării; îndeamnă instituțiile europene să convină asupra unor calendare mai adecvate privind punerea în aplicare a regulamentelor și a directivelor, prin care se ține seama în mod corespunzător de perioadele necesare pentru verificare și consultare; consideră că Comisia ar trebui să prezinte rapoarte, sinteze și revizuiri legislative la datele convenite de colegislatori și conform prevederilor legislației aplicabile;

18.

subliniază faptul că, în 2016, au existat 70 de directive care trebuiau transpuse, față de 56 în 2015; își exprimă îngrijorarea cu privire la creșterea mare a numărului de cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din cauza transpunerii tardive, de la 543 la 847; regretă faptul că, la sfârșitul anului 2016, erau încă deschise 868 de cazuri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor din cauza transpunerii tardive, reprezentând o creștere de 67,5 % în comparație cu cele 518 de cazuri deschise la sfârșitul anului 2015;

19.

își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că, la fel ca în anul 2015, statele membre nu și-au îndeplinit în toate cazurile angajamentul de a prezenta documente explicative împreună cu măsurile de transpunere a directivelor în legislația națională; consideră că, în contextul în care mare parte dintre documentele explicative prezentate au fost de o calitate neuniformă, Comisia ar trebui să ofere mai mult sprijin statelor membre în procesul de elaborare a acestor documente și a tabelelor de corespondență;

20.

subliniază faptul că nerespectarea obligației de a asigura transpunerea la timp și corectă a legislației UE existente, care abordează principiul egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de educație, ocupare a forței de muncă și exercitare a profesiilor, egalitate de remunerare pentru muncă egală și egalitate de tratament între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea acestora, precum și a dispozițiilor existente pentru a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată și pentru a pune capăt tuturor formelor de violență împotriva femeilor și fetelor privează, în ultimă instanță, cetățenii și întreprinderile de beneficiile la care au dreptul în temeiul dreptului UE;

21.

subliniază faptul că UE a fost creată ca o uniune bazată pe statul de drept și pe respectarea drepturilor omului (articolul 2 din TUE); evidențiază faptul că, la punerea în aplicare a legislației UE, statele membre trebuie să respecte pe deplin drepturile fundamentale consacrate în tratate și în Carta drepturilor fundamentale a UE; reiterează faptul că monitorizarea atentă a actelor și omisiunilor statelor membre și instituțiilor UE este extrem de importantă;

22.

își reiterează preocuparea în legătură cu numărul petițiilor adresate Parlamentului și al reclamațiilor adresate Comisiei privind o serie de chestiuni considerate ca fiind soluționate de către Comisie;

23.

subliniază că este important să se garanteze integritatea ordinii juridice a UE, care include legislația primară, legislația secundară și instrumentele juridice neobligatorii; solicită, din acest motiv, adoptarea la timp a inițiativelor legislative și nelegislative necesare pentru transformarea Pilonului european al drepturilor sociale într-o realitate pentru cetățeni; invită Comisia să facă uz de un maximum de transparență și de coerență în eforturile sale de a crea un nou cadru dedicat punerii în aplicare corespunzătoare a legislației, cum ar fi EIR; invită Comisia să aibă în vedere crearea unui astfel de cadru, dedicat în mod specific dezvoltării echitabile și echilibrate, ocupării forței de muncă, afacerilor sociale și chestiunilor referitoare la incluziune, în corelație cu Pilonul european al drepturilor sociale;

24.

reiterează faptul că a invitat Comisia, în rezoluția sa din 25 octombrie 2016, să înainteze o propunere pentru încheierea unui pact al Uniunii pentru democrație, statul de drept și drepturile fundamentale (Pactul UE pentru DSF), unind astfel rapoartele sale tematice anuale, cu rezultatele mecanismelor de monitorizare existente și instrumentele de evaluare periodică, pentru a fi prezentate în timp util; reamintește că Comisia, în calitate de gardian al tratatelor, cu respectarea deplină a principiilor bunei și eficientei administrări prevăzute de articolele 298 din TFUE și articolele 41 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE, are datoria de a monitoriza și de a evalua punerea corectă în aplicare a dreptului Uniunii și respectarea principiilor și obiectivelor consacrate în tratate de către statele membre și toate instituțiile și organismele Uniunii și să își respecte angajamentul de a sprijini în mod activ statele membre să transpună și să pună în aplicare anumite directive și regulamente; recomandă, prin urmare, ca această sarcină să fie luată în considerare în ciclul politicii DSF începând cu anul 2018, iar rapoartele sale tematice anuale, cu rezultatele mecanismelor existente de monitorizare și ale instrumentelor de evaluare periodică, să fie prezentate în timp util;

25.

reamintește că Parlamentul a invitat, în mai multe rânduri, Comisia să monitorizeze, să direcționeze și să sprijine punerea în aplicare a legislației și a politicilor privind mediul;

26.

salută angajamentul Comisiei de a sprijini în mod activ statele membre să transpună și să pună în aplicare legislația europeană prin pregătirea de planuri de punere în aplicare pentru anumite directive și regulamente;

27.

consideră că, având în vedere responsabilitatea sa comună în asigurarea punerii în aplicare și a respectării dreptului UE în conformitate cu Acordul interinstituțional, precum și funcția sa relevantă de control politic asupra Comisiei, conferită prin articolul 14 din TUE, Parlamentul ar trebui să fie notificat automat despre orice procedură EU Pilot deschisă și despre orice procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiată și ar trebui să i se acorde accesul adecvat la documentele referitoare la aceste două tipuri de proceduri, în special atunci când rezultă din petiții, respectând în același timp dispozițiile în materie de confidențialitate necesare pentru soluționarea cu succes a cazurilor;

28.

propune ca reprezentanții statelor membre să participe mai mult la discuțiile referitoare la petiții din cadrul Comisiei pentru petiții;

29.

ia act de nivelul nesatisfăcător de aplicare a dreptului UE în statele membre, după cum arată numărul mare de plângeri trimise Comisiei și fluxul important de petiții adresate Parlamentului; salută intenția Comisiei, exprimată în comunicarea sa din decembrie 2016, de a spori utilizarea instrumentelor preventive, cum ar fi reuniunile privind pachetele de măsuri, orientările de punere în aplicare, grupurile de experți și rețelele specializate (inclusiv rețeaua SOLVIT), și de a sprijini consolidarea capacităților în statele membre pentru a asigura respectarea legislației UE; invită Comisia să utilizeze dispozițiile articolului 197 din TFUE pentru a pune în aplicare această politică de asigurare a respectării legislației reînnoită în deplin parteneriat cu statele membre și cu instituțiile europene; invită Comisia să își îmbunătățească modul de tratare a petițiilor adresate, oferind răspunsuri oportune și aprofundate;

30.

constată că, deși 95 de cazuri de neîndeplinire a obligațiilor sunt încă deschise, deși CJUE s-a pronunțat cu privire la nerespectarea obligațiilor de către statele membre, numai trei dintre aceste cazuri au fost sesizate Curții de către Comisie în temeiul articolului 260 din TFUE; consideră că este extrem de important să se asigure respectarea deplină și în timp util a deciziilor instanțelor și, atunci când este necesar, să facă uz pe deplin de dispozițiile articolului 279 din TFUE, pentru a preveni orice subminare a dreptului UE și a autorității CJUE; invită Comisia să remedieze această situație și să raporteze în mod regulat progresele realizate Parlamentului;

31.

subliniază faptul că toate instituțiile UE sunt obligate să respecte dispozițiile tratatelor UE și ale CDFUE (12);

32.

recomandă ca orice dezbatere interparlamentară referitoare la democrație, la statul de drept și la drepturile fundamentale să includă participarea societății civile și a cetățenilor, de exemplu prin intermediul petițiilor transmise Parlamentului și al inițiativei cetățenești europene;

33.

subliniază că memorandumurile de înțelegere încheiate între instituțiile UE și statele membre nu sunt considerate acte ale UE, în temeiul articolul 288 din TFUE;

34.

subliniază importanța crucială a eficienței, transparenței și responsabilității în procesul de elaborare și aplicare a dreptului UE de către instituțiile UE; evidențiază, în special, principiul responsabilității democratice și rolul Parlamentului în asigurarea ei, precum și dreptul cetățenilor UE la justiție și la bună administrare, prevăzut la articolele 41 și 47 din CDFUE; evidențiază faptul că, în conformitate cu aceste drepturi și principii, cetățenii trebuie să beneficieze de acces adecvat și facil la proiectele de acte juridice care îi privesc; reamintește că aceleași drepturi și principii ar trebui, de asemenea, să fie de o importanță majoră pentru statele membre atunci când propun proiecte de acte legislative cu obiectivul de a pune în aplicare dreptul UE;

35.

invită Comisia să consolideze, acolo unde este posibil și necesar, resursele financiare ale UE, cum ar fi Fondul social european, dedicate „consolidării capacității instituționale a autorităților publice și a părților interesate și administrației publice eficiente”, cu scopul de a promova bunăstarea socială și dezvoltarea economică și de a spori eficacitatea legislației în materie de beneficii; invită Comisia să facă uz deplin de articolul 197 din TFUE pentru a contribui la consolidarea capacității statelor membre de a pune în aplicare și a asigura respectarea dreptului UE;

36.

invită Comisia să dezvolte instrumentele menite să ajute statele membre să identifice problemele de transpunere, să le soluționeze într-o fază timpurie a procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor și să găsească soluții comune;

37.

reamintește că legislația care conduce la cele mai flagrante proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este rezultatul directivelor; reamintește că regulamentele sunt aplicabile în mod direct și obligatoriu în toate statele membre; invită, așadar, Comisia să recurgă, în măsura posibilului, la regulamente atunci când are în vedere prezentarea unor propuneri legislative; consideră că o astfel de abordare ar putea atenua riscul de reglementare excesivă;

38.

reamintește că deciziile preliminare contribuie la clarificarea modului în care trebuie aplicat dreptul Uniunii Europene; consideră că recurgerea la această procedură permite interpretarea și aplicarea uniformă a legislației UE; invită, prin urmare, Comisia să monitorizeze mai eficient îndeplinirea obligației instanțelor naționale de a solicita decizii preliminare CJUE, așa cum se prevede la articolul 267 din TFUE; încurajează, așadar, instanțele naționale să adreseze întrebări, în caz de îndoială, CJUE și să prevină, astfel, procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor;

39.

invită Comisia să acorde o atenție deosebită controlului său asupra punerii în aplicare a Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului din 12 iulie 2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra funcționării pieței interne (13), precum și să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor atunci când este necesar, menținând o vigilentă deosebită în ceea ce privește aplicarea incorectă sau necorespunzătoare;

40.

salută eforturile continue ale Comisiei de a consolida normele UE în materie de mediu pentru a asigura condiții de concurență echitabile pentru toate statele membre și toți operatorii economici și de a remedia deficiențele de punere în aplicare și asigurare a respectării legislației UE în materie de mediu, inclusiv prin recurgerea la proceduri în constarea neîndeplinirii obligațiilor, dacă este necesar; accentuează, cu toate acestea, limitele cunoscute ale eficacității normelor UE în materie de mediu și în special ale Directivei privind răspunderea pentru mediul înconjurător (DRM); invită Comisia să ia act de rezoluția Parlamentului din 26 octombrie 2017 (14) privind punerea în aplicare a DRM; remarcă faptul că, în unele state membre, dreptul cetățenilor la un mediu sănătos este afectat de deficiențele în ceea ce privește punerea în aplicare și asigurarea respectării dreptului UE în domeniul mediului, în special în ceea ce privește prevenirea deteriorării aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și infrastructura de epurare a apelor reziduale; subliniază că punerea în aplicare pe deplin a legislației UE privind mediul ar putea aduce UE economii de 50 de miliarde EUR în fiecare an, mai ales, prin reducerea costurilor cu sănătatea și a costurilor directe pentru mediu;

41.

accentuează faptul că acquis-ul UE cuprinde, de asemenea, acorduri internaționale încheiate de UE; ia act, cu profundă îngrijorare, de faptul că este posibil ca normele UE în materie de mediu să nu fie conforme cu Convenția de la Aarhus privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu („Convenția de la Aarhus”) (15) pentru că nu acordă un acces suficient la justiție organizațiilor de protecție a mediului și publicului; invită, în consecință, Comisia să acorde atenție constatărilor și recomandărilor Comitetului pentru respectarea Convenției de la Aarhus (16) și poziției Consiliului din 17 iulie 2017 (17) și să caute moduri și mijloace de a se conforma Convenției de la Aarhus într-un fel compatibil cu principiile fundamentale ale ordinii juridice din Uniune și cu sistemul său de control judiciar;

42.

invită Comisia să acorde o atenție deosebită aplicării măsurilor adoptate în domeniul azilului și al migrației pentru a asigura respectarea principiilor consacrate în CDFUE, să conlucreze cu statele membre pentru depășirea dificultăților pe care acestea le întâmpină în respectiva punere în aplicare și să inițieze procedurile necesare de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, atunci când este cazul; constată cu îngrijorare că anumite state membre nu își respectă obligațiile stabilite de politica în domeniul azilului și al migrației, în special în privința transferului solicitanților de azil; evidențiază necesitatea de a combate lipsa de solidaritate dintre unele state membre în domeniul azilului și al migrației, în așa fel încât toate statele membre să își îndeplinească obligațiile; solicită statelor membre să combată creșterea traficului de persoane în scopul exploatării prin muncă sau al exploatării sexuale;

43.

invită Comisia să reacționeze în mod eficace la evoluția situației în materie de migrație și de securitate și să aplice în mod eficient Agenda europeană privind migrația, precum și pachetele de punere în aplicare aferente; solicită statelor membre să pună în aplicare Directiva privind returnarea (2008/115/CE) (18) în mod corect și să raporteze periodic cu privire la punerea în aplicare a Agendei europene privind migrația;

44.

invită Comisia să verifice compatibilitatea contractelor în care nu se specifică numărul de ore de muncă cu legislația UE în materie de ocupare a forței de muncă, inclusiv cu directiva privind lucrătorii cu fracțiune de normă, deoarece multe petiții dintre cele primite în 2016 se referă la munca precară;

45.

salută faptul că raportul recunoaște rolul Parlamentului de a atrage atenția Comisiei cu privire la deficiențele în aplicarea dreptului UE în statele membre, prin intermediul întrebărilor parlamentare și al petițiilor; atrage atenția asupra faptului că un control mai atent din partea parlamentelor naționale asupra guvernelor lor, atunci când acestea din urmă sunt implicate în procesul de legiferare, va contribui la o aplicare mai eficace a dreptului UE, așa cum este prevăzută de tratate;

46.

își exprimă îngrijorarea că, în cazul multor directive, există diferențe de traducere între limbile oficiale ale UE, și, prin urmare, există probabilitatea ca versiunile lingvistice diferite să ducă la o interpretare divergentă a textelor respective și o transpunere diferită a lor în statele membre; regretă, așadar, faptul că aceste diferențe de transpunere și de interpretare juridică a directivelor nu pot fi descoperite în mod sistematic, ci numai atunci când sunt clarificate de hotărârile CJUE;

47.

reamintește că parlamentele naționale joacă un rol esențial, atât în etapa de control pre-legislativ al proiectelor de acte juridice ale UE, cât și în etapa de control post-legislativ al aplicării corecte a dreptului UE de către statele membre; invită parlamentele naționale să își asume acest rol în mod proactiv;

48.

consideră că, în concordanță cu eforturile Comisiei de a produce o legislație UE mai bună și mai eficace, ar trebui să se ia întotdeauna în considerare principiul subsidiarității și cel al proporționalității;

49.

își reiterează apelul privind crearea, în cadrul direcțiilor generale relevante (DG IPOL, DG EXPO și DG EPRS), a unui sistem autonom de evaluare ex-post a impactului principalelor acte legislative ale UE adoptate de Parlament prin codecizie și în conformitate cu procedura legislativă ordinară;

50.

invită Comisia să acorde o atenție deosebită controlului său asupra punerii în aplicare a legislației UE de stabilire a normelor împotriva practicilor de corupție care afectează în mod direct funcționarea pieței interne, precum și să ia măsurile necesare pentru a combate astfel de fenomene;

51.

reamintește statelor membre și instituțiilor UE că asigurarea unei aplicări adecvate și în timp util a legislației în statele membre rămâne o prioritate pentru UE; subliniază importanța respectării principiilor atribuirii, subsidiarității și proporționalității, în temeiul articolului 5 din TUE, precum și a principiului egalității în fața legii, în vederea unei mai bune monitorizări a aplicării dreptului UE; reamintește importanța sensibilizării publicului cu privire la dispozițiile directivelor în vigoare care vizează diferite aspecte referitoare la principiul egalității între femei și bărbați și punerea sa în practică;

52.

încurajează instituțiile Uniunii să își îndeplinească întotdeauna obligația de a respecta dreptul primar al UE atunci când instituie norme de drept secundar al UE și instrumente juridice neobligatorii și când dezvoltă politici și semnează acorduri și tratate cu instituții din afara UE, să sprijine prin toate mijloacele statele membre ale Uniunii în eforturile lor de a transpune legislația UE în toate domeniile și să respecte valorile și principiile Uniunii, în special având în vedere evoluțiile recente din unele state membre;

53.

susține opinia Comisiei conform căreia reclamanții individuali joacă un rol esențial în identificarea problemelor mai vaste legate de asigurarea respectării și punerea în aplicare a dreptului UE care afectează interesele cetățenilor și ale întreprinderilor;

54.

subliniază că lipsa unui set coerent și cuprinzător de norme codificate de bună administrație la nivelul Uniunii îngreunează înțelegerea rapidă și deplină de către cetățeni și întreprinderi a drepturilor care le revin în temeiul dreptului Uniunii; subliniază, prin urmare că, pentru consolidarea drepturilor cetățenilor și a transparenței, este esențială codificarea normelor privind buna administrare sub forma unui regulament care să stabilească diversele aspecte legate de procedura administrativă, inclusiv notificările, termenele limită obligatorii, dreptul de a fi ascultat și dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu; consideră că acest regulament ar aduce mai multă accesibilitate, claritate și coerență în interpretarea normelor existente, în beneficiul cetățenilor, al întreprinderilor, al administrației și al funcționarilor;

55.

reamintește că, în rezoluțiile sale din 15 ianuarie 2013 și 9 iunie 2016, Parlamentul a cerut adoptarea unui regulament privind o administrație a UE deschisă, eficientă și independentă, în temeiul articolului 298 din TFUE, și constată că această solicitare a Parlamentului nu a fost urmată de o propunere din partea Comisiei; invită, prin urmare, din nou Comisia să prezinte o propunere legislativă privind dreptul de procedură administrativă al UE, luând în considerare demersurile Parlamentului European de până acum, în acest domeniu;

56.

subliniază că integrarea inadecvată a preocupărilor legate de mediu în alte domenii de politică este una dintre cauzele profunde ale implementării deficiente a politicii și legislației din domeniul mediului;

57.

subliniază necesitatea de a menține un nivel ridicat de protecție a mediului, precum și al sănătății și siguranței alimentare;

58.

subliniază faptul că aplicarea eficientă a normelor UE în domeniul sănătății, al siguranței alimentare și al mediului este importantă pentru cetățenii europeni, deoarece le influențează traiul zilnic și servește interesului general;

59.

solicită Comisiei să monitorizeze îndeaproape cazurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor legate de mediu care au o dimensiune transfrontalieră, în special în domeniul legislației privind aerul curat, inclusiv transpunerea și aplicarea corectă a dreptului UE în viitoarele state membre; solicită, în plus, Comisiei să informeze reclamanții în mod corespunzător, transparent și în timp util cu privire la argumentele oferite de statele în cauză ca reacție la plângerea depusă;

60.

ia act de faptul că numărul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în materie de mediu a scăzut în 2016 comparativ cu 2015, dar este îngrijorat că s-a înregistrat o creștere a numărului de proceduri în domeniul sănătății și al siguranței alimentare și solicită Comisiei să acorde o atenție deosebită acestui aspect;

61.

subliniază faptul că egalitatea între femei și bărbați este un principiu fundamental al UE care trebuie să fie integrat în toate politicile;

62.

subliniază rolul fundamental pe care îl are statul de drept în ceea ce privește legitimitatea oricărei forme de guvernare democratică; subliniază că aceasta este o piatră de temelie a ordinii juridice a Uniunii și că, prin urmare, se înscrie în logica unei Uniuni bazate pe statul de drept;

63.

reamintește că principiul remunerației egale pentru muncă egală, este consacrat în tratatele europene încă din 1957 (a se vedea articolul 157 din TFUE) și subliniază că articolul 153 din TFUE permite UE să ia măsuri în domeniul mai larg al egalității de șanse și de tratament în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și exercitarea profesiilor;

64.

salută faptul că interpretarea largă a conceptului de remunerație egală pentru muncă egală de către CJUE, așa cum reiese din hotărârile sale și din jurisprudența sa amplă cu privire la acest articol, a înmulțit cu siguranță posibilitățile de combatere a discriminării salariale pe criterii de gen directe și indirecte, în ceea ce privește salarizarea și de reducere a diferenței de remunerare între femei și bărbați, dar subliniază că mai rămân multe de făcut pentru a elimina diferența persistentă de remunerare între femei și bărbați în UE;

65.

constată cu profundă tristețe că introducerea principiilor juridice prin care se interzice inegalitatea salarială între femei și bărbați nu s-a dovedit suficientă pentru a elimina de una singură diferența persistentă de salarizare între femei și bărbați; subliniază faptul că Directiva reformată 2006/54/CE le impune statelor membre să se asigure că toate prevederile din contractele colective de muncă, grilele de salarizare, acordurile de salarizare și contractele de muncă individuale care încalcă principiul remunerației egale sunt sau pot fi declarate nule si neavenite sau pot fi modificate;

66.

subliniază faptul că atât statele membre, cât și Comisia ar trebui să acorde atenție punerii în aplicare a legislației UE, în special a dispozițiilor privind remunerația egală; reiterează importanța integrării principiului egalității între femei și bărbați într-o serie de directive ale UE și consideră că instrumentele alternative sunt instrumente valoroase pentru punerea corectă în aplicare a dreptului UE; reamintește importanța sensibilizării publicului cu privire la dispozițiile directivelor în vigoare care vizează diferite aspecte ale principiului egalității între femei și bărbați și punerea sa în practică; subliniază că negocierile colective pot permite aplicarea în continuare a legislației UE privind remunerația egală a femeilor și bărbaților pentru muncă egală, concediul parental, condițiile de muncă și programul de lucru, incluzând o zi săptămânală comună de odihnă, pentru a ajunge la un echilibru între viața de familie și viața profesională a femeilor și bărbaților și pentru a îmbunătăți situația lor pe piața muncii;

67.

reamintește că, în rezoluția sa din 15 ianuarie 2013, Parlamentul a solicitat adoptarea unui regulament al UE privind dreptul de procedură administrativă al UE în temeiul articolului 298 din TFUE; ia act cu dezamăgire de faptul că Comisia nu a dat curs solicitării Parlamentului de a prezenta o propunere de act legislativ privind dreptul de procedură administrativă;

68.

recunoaște importanța colectării datelor, dacă este posibil, defalcate în funcție de gen, pentru a evalua progresele înregistrate în promovarea drepturilor femeilor;

69.

regretă abordarea deficitară adoptată de Comisie în domeniul bunăstării animalelor, care ignoră inconsecvențele grave semnalate de un număr mare de cetățeni care și-au exercitat dreptul de a adresa petiții; își reiterează solicitarea pentru lansarea unei noi strategii la nivelul UE pentru eliminarea tuturor lacunelor existente și pentru a asigura protecția deplină și efectivă a bunăstării animalelor prin intermediul unui cadru legislativ clar și cuprinzător care să respecte pe deplin cerințele prevăzute la articolul 13 TFUE;

70.

invită Comisia să realizeze o analiză aprofundată a petițiilor legate de diferențele de calitate dintre produse alimentare de la aceeași marcă în diferite state membre; îndeamnă Comisia să pună capăt practicilor neloiale și să se asigure că toți consumatorii sunt tratați în mod egal;

71.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) Texte adoptate, P8_TA(2016)0385.

(2) JO L 304, 20.11.2010, p. 47.

(3) JO L 174, 27.6.2001, p. 25.

(4) JO L 123, 12.5.2016, p. 1.

(5) JO C 316, 22.9.2017, p. 246.

(6) Texte adoptate, P8_TA(2016)0409.

(7) JO C 86, 6.3.2018, p. 126.

(8) JO C 440, 30.12.2015, p. 17.

(9) JO C 369, 17.12.2011, p. 14.

(10) JO C 369, 17.12.2011, p. 15.

(11) JO C 18, 19.1.2017, p. 10.

(12) Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din 20 septembrie 2016 în cauzele conexate C-8/15 P - C-10/15 P, Ledra Advertising Ltd (C-8/15 P), Andreas Eleftheriou (C-9/15 P), Eleni Eleftheriou (C-9/15 P), Lilia Papachristofi (C-9/15 P), Christos Theophilou (C-10/15 P), Eleni Theophilou (C-10/15 P) / Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană (ECLI:EU:C:2016:701).

(13) JO L 193, 19.7.2016, p. 1.

(14) Texte adoptate, P8_TA(2017)0414.

(15) JO L 124, 17.5.2005, p. 4.

(16) ACCC/C/2008/32 (UE), partea II, adoptate la 17 martie 2017.

(17) JO L 186, 19.7.2017, p. 15;

(18) JO L 348, 24.12.2008, p. 98.

27.1.2020

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 28/126

P8_TA(2018)0244

Obligația de compensare, cerințele de raportare și tehnicile de atenuare a riscurilor pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere și registrele centrale de tranzacții ***I

Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 12 iunie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește obligația de compensare, suspendarea obligației de compensare, cerințele de raportare, tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate de o contraparte centrală, înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de tranzacții și cerințele aplicabile registrelor centrale de tranzacții (COM(2017)0208 – C8-0147/2017 –2017/0090(COD)) (1)

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2020/C 28/16)

Amendamentul 1

AMENDAMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN (*1)

la propunerea Comisiei

(1) Chestiunea a fost retrimisă pentru negocieri interinstituționale comisiei competente în conformitate cu articolul 59 alineatul (4) al patrulea paragraf din Regulamentul de procedură (A8-0181/2018).

(*1) Amendamente: textul nou sau modificat este marcat cu caractere cursive aldine; textul eliminat este marcat prin simbolul ▌.

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește obligația de compensare, suspendarea obligației de compensare, cerințele de raportare, tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate de o contraparte centrală, înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de tranzacții și cerințele aplicabile registrelor centrale de tranzacții

(Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,

având în vedere avizul Băncii Centrale Europene (1),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European (2),

hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),

întrucât:

(1)

Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (4) a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (UE) la 27 iulie 2012 și a intrat în vigoare la 16 august 2012. Cerințele pe care le conține, și anume compensarea centrală a contractelor derivate extrabursiere standardizate, cerințele de marjă, cerințele privind atenuarea riscului operațional pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate la nivel central, obligațiile de raportare pentru contractele derivate, precum și cerințele pentru contrapărțile centrale (CPC) și pentru registrele centrale de tranzacții (TR), contribuie la reducerea riscului sistemic prin creșterea transparenței pieței instrumentelor financiare derivate extrabursiere și la diminuarea riscului de contraparte și a riscului operațional asociate instrumentelor financiare derivate extrabursiere.

(2)

Simplificarea anumitor domenii reglementate de Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și utilizarea unei abordări mai proporționale a acestor domenii se înscriu în linia Programului Comisiei privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), care subliniază necesitatea reducerii costurilor și a simplificării, astfel încât politicile Uniunii să își atingă obiectivele în modul cel mai eficient, și urmăresc în special reducerea sarcinilor administrative și de reglementare fără a aduce atingere obiectivului general de menținere a stabilității financiare și de reducere a riscurilor sistemice .

(3)

Caracterul eficient și rezilient al sistemelor post-tranzacționare și al piețelor garanțiilor reale reprezintă un element esențial pentru o bună funcționare a uniunii piețelor de capital și accentuează eforturile de sprijinire a investițiilor, a creșterii economice și a locurilor de muncă, în conformitate cu prioritățile politice ale Comisiei.

(4)

În 2015 și 2016, Comisia a efectuat două consultări publice privind aplicarea Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului. Comisia a primit, de asemenea, informații cu privire la aplicarea regulamentului respectiv din partea Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe („ESMA”), a Comitetului european pentru risc sistemic („CERS”) și a Sistemului European al Băncilor Centrale („SEBC”). Din aceste consultări publice a reieșit că părțile interesate susțin obiectivele Regulamentului (UE) nr. 648/2012 și că nu este necesară nicio revizuire majoră a regulamentului respectiv. La 23 noiembrie 2016, Comisia a adoptat un raport privind reexaminarea regulamentului, în conformitate cu articolul 85 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 648/2012. Deși încă nu sunt pe deplin aplicabile toate dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 648/2012 și, prin urmare, o evaluare cuprinzătoare a regulamentului nu este încă posibilă, raportul a identificat domenii în care sunt necesare măsuri specifice pentru a se garanta că obiectivele Regulamentului (UE) nr. 648/2012 sunt atinse într-un mod mai proporțional, mai eficient și mai eficace.

(5)	Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui să acopere toate contrapărțile financiare care pot prezenta riscuri sistemice importante pentru sistemul financiar. Definiția contrapărților financiare ar trebui, prin urmare, să fie modificată.

(6)

Anumite contrapărți financiare au un volum de activitate pe piețele instrumentelor financiare derivate extrabursiere ▌ prea redus pentru a prezenta un risc sistemic important pentru sistemul financiar și ▌ pentru ca procesul de compensare centrală să fie viabil din punct de vedere economic. Aceste contrapărți, denumite în mod obișnuit „contrapărți financiare mici” (CFM) , ar trebui să fie exceptate de la obligația de compensare, dar să aibă în continuare obligația de a face schimb de garanții reale pentru a atenua orice risc sistemic. Cu toate acestea, depășirea pragului de compensare de către o CFM pentru cel puțin o clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere ar trebui să declanșeze aplicarea obligației de compensare pentru toate clasele de instrumente financiare derivate extrabursiere, având în vedere interconectarea dintre contrapărțile financiare și posibilele riscuri sistemice pentru sistemul financiar care pot apărea în cazul în care contractele derivate respective nu sunt compensate la nivel central.

(7)

Contrapărțile nefinanciare sunt mai puțin interconectate decât contrapărțile financiare. De asemenea, ele desfășoară adesea activități având drept obiect o singură clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere. Prin urmare, activitatea acestora reprezintă în mai mică măsură un risc sistemic pentru sistemul financiar decât activitatea contrapărților financiare. Domeniul de aplicare al obligației de compensare pentru contrapărțile nefinanciare ar trebui, prin urmare, să fie restrâns, astfel încât aceste contrapărți nefinanciare să fie supuse obligației de compensare numai în ceea ce privește clasa de active sau clasele de active care depășesc pragul de compensare▌.

(7a)	Întrucât contrapărțile financiare și contrapărțile nefinanciare prezintă tipuri de risc diferite, se impune stabilirea a două praguri de compensare diferite. Aceste praguri trebuie actualizate periodic pentru a ține seama de evoluția piețelor financiare.

(8)

Cerința de a compensa anumite contracte derivate extrabursiere încheiate înainte de intrarea în vigoare a obligației de compensare creează insecuritate juridică și dificultăți operaționale, beneficiile fiind însă limitate. Mai precis, cerința respectivă creează costuri și eforturi suplimentare pentru contrapărțile la contractele respective și poate, de asemenea, afecta buna funcționare a pieței, fără însă a avea drept rezultat o îmbunătățire semnificativă în ceea ce privește aplicarea uniformă și coerentă a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 sau instituirea unor condiții de concurență echitabile pentru participanții la piață. Prin urmare, această cerință ar trebui eliminată.

(9)

Contrapărțile al căror volum de activitate pe piețele instrumentelor financiare derivate extrabursiere este limitat se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește accesul la compensarea centrală, fie că sunt clienți ai unui membru compensator, fie că recurg la mecanisme indirecte de compensare. Cerința ca membrii compensatori să faciliteze serviciile de compensare indirectă în condiții comerciale rezonabile nu este, prin urmare, eficientă. Membrii compensatori și clienții membrilor compensatori care prestează servicii de compensare în mod direct – către alte contrapărți – sau în mod indirect – permițând clienților lor să presteze aceste servicii către alte contrapărți – ar trebui, prin urmare, să aibă obligația, formulată în mod explicit, să facă acest lucru în condiții comerciale echitabile, rezonabile, nediscriminatorii și transparente .

(10)

Ar trebui să existe posibilitatea suspendării obligației de compensare în anumite situații. În primul rând, respectiva suspendare ar trebui să fie posibilă atunci când criteriile pe baza cărora o anumită clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere a fost supusă obligației de compensare nu mai sunt îndeplinite. Se poate vorbi de o astfel de situație atunci când o clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere devine neadecvată pentru compensarea centrală obligatorie sau atunci când a survenit o modificare semnificativă a unuia dintre aceste criterii în ceea ce privește o anumită clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere. Suspendarea obligației de compensare ar trebui, de asemenea, să fie posibilă în cazul în care o CPC nu mai oferă un serviciu de compensare pentru o anumită clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere sau pentru un anumit tip de contraparte, iar alte CPC nu pot interveni suficient de rapid pentru a prelua respectivele servicii de compensare. În sfârșit, suspendarea obligației de compensare ar trebui să fie posibilă, de asemenea, în cazul în care se consideră că acest lucru este necesar pentru a se evita o amenințare gravă la adresa stabilității financiare din Uniune.

(11)

Raportarea tranzacțiilor istorice s-a dovedit a fi dificilă, din cauza lipsei anumitor informații de raportat care nu trebuiau raportate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, dar care sunt obligatorii acum. Acest lucru a condus la o rată ridicată a erorilor de raportare și la o calitate slabă a datelor raportate, în timp ce sarcina aferentă raportării tranzacțiilor respective este semnificativă. Prin urmare, este foarte probabil ca respectivele date istorice să rămână neutilizate. În plus, până când data-limită de raportare a tranzacțiilor istorice devine aplicabilă, o parte dintre aceste tranzacții vor fi expirat deja și, odată cu ele, la fel și expunerile și riscurile aferente. Pentru a remedia această situație, cerința de a raporta tranzacțiile istorice ar trebui să fie eliminată.

(12)

Tranzacțiile intragrup care implică contrapărți nefinanciare reprezintă un procent relativ mic din toate tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere și sunt utilizate în principal pentru acoperirea internă în cadrul grupurilor. Prin urmare, aceste tranzacții nu contribuie în mod semnificativ la riscul sistemic și nici la interconectare, însă obligația de a raporta tranzacțiile respective impune costuri și sarcini importante pentru contrapărțile nefinanciare. Toate tranzacțiile dintre filialele aceluiași grup în care cel puțin una dintre contrapărți este o contraparte nefinanciară ar trebui, prin urmare, să fie scutite de obligația de raportare, indiferent de locul de stabilire a contrapărții nefinanciare .

(13)

Obligația de a raporta contractele derivate tranzacționate la bursă impune o sarcină considerabilă asupra contrapărților, din cauza volumului ridicat de contracte derivate tranzacționate la bursă care sunt încheiate zilnic. Consultarea publică a Comisiei privind verificarea adecvării cerințelor de raportare în scopuri de supraveghere, care a fost publicată la 1 decembrie 2017, are drept scop să evalueze costurile de asigurare a conformității cu cerințele actuale de raportare în scopuri de supraveghere de la nivelul Uniunii, precum și consecvența, coerența, eficacitatea, eficiența și valoarea adăugată la nivelul UE a acestor cerințe. Consultarea le oferă autorităților oportunitatea de a evalua în mod global raportarea privind contractele derivate tranzacționate la bursă, alături de toate sistemele actuale și viitoare de raportare normativă, le permite autorităților să ia în considerare noul cadru de raportare ca urmare a punerii în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 (5) și oferă posibilitatea de a prezenta propuneri pentru a reduce efectiv sarcina suportată de participanții la piață care au obligația de a raporta contractele derivate tranzacționate la bursă. Comisia ar trebui să ia în considerare aceste constatări pentru a propune viitoare modificări ale cerințelor de raportare în temeiul articolului 9 alineatul (1) în ceea ce privește raportarea contractelor derivate tranzacționate la bursă▌.

(14)

Pentru a reduce sarcina de raportare pentru contrapărțile nefinanciare mici care nu sunt supuse obligației de compensare , contrapartea financiară ar trebui să fie singura responsabilă – și răspunzătoare din punct de vedere juridic – de raportarea unui set unic de date privind contractele derivate extrabursiere încheiate cu o contraparte nefinanciară care nu este supusă obligației de compensare,▌ precum și de asigurarea corectitudinii informațiilor raportate. Pentru a garanta că contrapartea financiară dispune de datele necesare pentru a-și îndeplini obligația de raportare, contrapartea nefinanciară ar trebui să transmită informațiile privind tranzacțiile cu instrumente derivate extrabursiere pe care contrapartea financiară nu ar putea să le posede în mod normal. Totuși, o contraparte nefinanciară ar trebui să aibă opțiunea de a raporta contractele sale ce vizează instrumente derivate extrabursiere. În astfel de cazuri, contrapartea nefinanciară ar trebui să informeze în consecință contrapartea financiară și să fie responsabilă și răspunzătoare din punct de vedere juridic pentru raportarea informațiilor respective și pentru asigurarea corectitudinii acestora.

(15)

Ar trebui determinată, de asemenea, responsabilitatea de a raporta cu privire și la alte contracte derivate. Prin urmare, ar trebui specificat faptul că societatea de administrare a unui organism de plasament colectiv în valori mobiliare („OPCVM”) este responsabilă – și răspunzătoare din punct de vedere juridic – de raportarea în numele acelui OPCVM a informațiilor privind contractele derivate extrabursiere încheiate de respectivul OPCVM, precum și de asigurarea corectitudinii informațiilor raportate. În mod similar, administratorul unui fond de investiții alternative („FIA”) ar trebui să fie responsabil – și răspunzător din punct de vedere juridic – de raportarea în numele acelui FIA a informațiilor privind contractele derivate extrabursiere încheiate de respectivul FIA, precum și de asigurarea corectitudinii informațiilor raportate.

(16)

Pentru a se evita inconsecvențele pe teritoriul Uniunii în ceea ce privește aplicarea tehnicilor de atenuare a riscurilor, autoritățile de supraveghere ar trebui să aprobe unele proceduri de gestionare a riscurilor care să impună schimbul prompt, corect și segregat în mod corespunzător al garanțiilor reale ale contrapărților, precum și orice modificare semnificativă a acestor proceduri, înainte ca acestea să fie aplicate.

(16a)

Pentru a se evita divergențele internaționale în materie de reglementare și ținând seama de specificul tranzacțiilor cu astfel de instrumente financiare derivate, obligativitatea schimbului de marje de variație la tranzacțiile forward pe cursul de schimb decontate prin livrare fizică și la instrumentele financiare derivate de swap valutar decontate prin livrare fizică ar trebui să se aplice numai tranzacțiilor încheiate între contrapărțile cu cea mai mare relevanță sistemică, și anume instituțiile de credit și firmele de investiții.

(16b)

Serviciile de reducere a riscurilor oferite după încheierea tranzacției, cum ar fi comprimarea portofoliului, pot duce la reducerea riscurilor sistemice. Prin reducerea riscurilor legate de portofoliile existente de instrumente derivate, fără modificarea poziției globale pe piață a portofoliului, aceste servicii pot reduce expunerea la contraparte și riscul de contraparte aferent unei acumulări de poziții deschise brute. Noțiunea de „comprimare a portofoliului” este definită la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 și este exclusă din sfera de acțiune a obligației de a efectua tranzacții prevăzută la articolul 28 al Regulamentului (UE) nr. 600/2014. Pentru a alinia prezentul regulament la Regulamentul (UE) nr. 600/2014, atunci când este necesar, având în vedere diferențele dintre aceste două regulamente și posibilitatea de a eluda obligația de compensare, Comisia ar trebui să determine, în colaborare cu ESMA și cu CERS, care dintre serviciile de reducere a riscurilor oferite după încheierea tranzacției ar putea să fie scutite de obligația de compensare.

(17)

Pentru a spori transparența și previzibilitatea marjelor inițiale și pentru a împiedica CPC să își modifice modelele marjei inițiale într-un mod care s-ar putea dovedi prociclic, CPC ar trebui să le furnizeze membrilor lor compensatori instrumentele necesare pentru a simula cerințele privind marja inițială și o prezentare detaliată a modelelor marjei inițiale pe care le utilizează. Acest obiectiv este în concordanță cu standardele internaționale publicate de Comitetul pentru infrastructuri de plăți și de piață și de Consiliul Organizației Internaționale a Reglementatorilor de Valori Mobiliare și în special cu cadrul de informare publicat în decembrie 2012 (6) și cu standardele cantitative de informare publice pentru contrapărțile centrale publicate în 2015 (7), care sunt relevante pentru promovarea unei bune înțelegeri a riscurilor și a costurilor implicate în orice participare a membrilor compensatori la o CPC și pentru sporirea transparenței CPC față de participanții la piață.

(18)

Există în continuare incertitudini în ceea ce privește măsura în care activele deținute în conturi colective sau în conturi individuale segregate sunt indisponibile în caz de insolvență. Prin urmare, nu este clar în ce cazuri CPC pot, cu suficientă securitate juridică, transfera poziții ale clienților în cazul în care un membru compensator nu își îndeplinește obligațiile de plată sau în ce cazuri CPC pot, cu suficientă securitate juridică, plăti venitul încasat dintr-o lichidare direct clienților. Pentru a stimula compensarea și a îmbunătăți accesul la aceasta, normele referitoare la indisponibilitatea activelor și a pozițiilor respective în caz de insolvență ar trebui să fie clarificate.

(19)

Amenzile pe care ESMA le poate impune registrelor centrale de tranzacții aflate sub supravegherea sa directă ar trebui să fie eficace, proporționale și suficient de disuasive pentru a asigura eficacitatea competențelor de supraveghere ale ESMA și a spori transparența pozițiilor pe instrumente financiare derivate extrabursiere și a expunerilor la aceste instrumente. Cuantumurile amenzilor prevăzute inițial în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 nu s-au dovedit a fi suficient de disuasive, având în vedere cifra de afaceri actuală a registrelor centrale de tranzacții, ceea ce ar putea limita eficacitatea competențelor de supraveghere conferite ESMA prin regulamentul respectiv în ceea ce privește registrele centrale de tranzacții. Limita superioară a cuantumul de bază al amenzilor ar trebui, prin urmare, majorată.

(20)

Autoritățile din țările terțe ar trebui să aibă acces la datele raportate către registrele centrale de tranzacții ale Uniunii în cazul în care anumite condiții care garantează prelucrarea datelor respective sunt îndeplinite de către țările terțe și în cazul în care țările terțe respective prevăd o obligație juridică efectivă și executorie care acordă autorităților Uniunii acces direct la datele raportate către registrele centrale de tranzacții din țările terțe respective.

(21)

Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului (8) prevede o procedură de înregistrare simplificată pentru registrele centrale de tranzacții care sunt deja înregistrate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și care doresc să extindă înregistrarea respectivă pentru a-și presta serviciile și în domeniul operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare. O procedură de înregistrare simplificată similară are trebui instituită pentru înregistrarea registrelor centrale de tranzacții care sunt deja înregistrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2365 și care doresc să extindă înregistrarea respectivă pentru a-și presta serviciile și în domeniul contractelor derivate.

(22)

Calitatea și transparența nesatisfăcătoare ale datelor produse de registrele centrale de tranzacții îngreunează sarcina entităților care au acces la datele respective de a le utiliza pentru a monitoriza piețele instrumentelor financiare derivate și împiedică autoritățile de reglementare și de supraveghere să identifice în timp util riscurile la adresa stabilității financiare. Pentru a îmbunătăți calitatea și transparența datelor și a alinia cerințele de raportare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 la cele din Regulamentul (UE) 2015/2365 și din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, este necesară o mai bună armonizare a normelor și a cerințelor de raportare și, în special, o mai bună armonizare a standardelor în materie de date, a metodelor și a modalităților de raportare, precum și a procedurilor care urmează să fie aplicate de registrele centrale de tranzacții pentru validarea datelor raportate în ceea ce privește exhaustivitatea și corectitudinea acestora; este necesară, de asemenea, reconcilierea datelor cu cele din alte registre centrale tranzacții. În plus, registrele centrale de tranzacții ar trebui să acorde, la cerere, accesul contrapărților la toate datele raportate în numele lor, pentru a le permite acestora să verifice corectitudinea datelor respective.

(22a)

Pentru a reduce sarcina administrativă și pentru a corela mai bine ordinele în vederea executării tranzacțiilor, ESMA ar trebui să introducă un standard comun la nivelul Uniunii de raportare către registrele centrale de tranzacții. Întrucât CPC și alte contrapărți financiare își asumă sarcini de raportare delegată, un format unic ar crește eficiența raportării pentru toți participanții.

(23)

În ceea ce privește serviciile prestate de registrele centrale de tranzacții, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 a instituit un mediu concurențial. Prin urmare, contrapărțile ar trebui să aibă posibilitatea de a alege registrul central de tranzacții căruia doresc să îi transmită rapoartele și ar trebui să poată trece de la un registru la altul în cazul în care doresc acest lucru. Pentru a facilita această trecere și pentru a asigura disponibilitatea continuă a datelor fără suprapuneri, registrele centrale de tranzacții ar trebui să instituie politici adecvate pentru a asigura o desfășurare ordonată a transferului datelor raportate către alte registre centrale de tranzacții, atunci când acest transfer este solicitat de către o întreprindere care este supusă obligației de raportare.

(24)

Regulamentul (UE) nr. 648/2012 prevede că obligația de compensare nu ar trebui să se aplice sistemelor de pensii (SP) până când nu se dezvoltă o soluție tehnică adecvată de către CPC pentru transferul de garanții reale neexprimate în numerar ca marje de variație. Deoarece nicio soluție viabilă care să faciliteze compensarea la nivel central de către SP nu a fost dezvoltată până în prezent, această derogare temporară ar trebui prelungită, astfel încât să se aplice pentru o perioadă suplimentară de doi ani în cazul marii majorități a SP . Cu toate acestea, compensarea centrală ar trebui să rămână obiectivul final, având în vedere că evoluțiile de pe piață și cele în materie de reglementare din prezent le permit participanților la piață să dezvolte soluții tehnice adecvate în acest termen. Cu sprijinul ESMA, al ABE, al Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale („EIOPA”) și al CERS, Comisia ar trebui să monitorizeze progresele înregistrate de CPC, membrii compensatori și SP în direcția identificării unor soluții viabile care să faciliteze participarea SP la procesul de compensare centrală și să pregătească un raport cu privire la aceste progrese. Acest raport ar trebui, de asemenea, să acopere soluțiile și costurile aferente pentru SP, ținând astfel seama de evoluțiile de pe piață și de cele în materie de reglementare, cum ar fi modificările în ceea ce privește tipurile de contrapărți financiare care sunt supuse obligației de compensare. ▌Comisia ar trebui să fie împuternicită să prelungească această derogare pentru încă un an, dacă consideră că părțile interesate au convenit asupra unei soluții și mai au nevoie de timp pentru a o pune în practică .

(24a)

Sistemele mici de pensii, pe lângă cele incluse în categoria contrapărților financiare mici, nu prezintă aceleași riscuri ca SP mari, motiv pentru care este justificat să li se acorde acestora o perioadă de derogare mai lungă de la obligația de compensare. În cazul acestor SP, Comisia ar trebui să prelungească până la trei ani derogarea de la această obligație. Dacă până la sfârșitul acestei perioade Comisia consideră că SP mici au depus eforturile necesare pentru dezvoltarea unor soluții tehnice adecvate care să le permită să participe la compensarea centrală și că efectele negative ale compensării centrale a contractelor derivate asupra prestațiilor de pensie ale viitorilor pensionari rămân neschimbate, Comisia ar trebui să aibă opțiunea de a prelungi derogarea cu încă doi ani. După expirarea derogării, SP mici ar trebui să respecte dispozițiile prezentului regulament în aceeași măsură ca toate celelalte entități care intră în domeniul său de aplicare. Întrucât SP mici încheie un volum redus de contracte derivate, este de așteptat ca acestea să nu depășească pragul ce declanșează obligația de compensare. Prin urmare, chiar și după expirarea derogării, majoritatea SP mici tot nu vor fi vizate de obligația de compensare.

(24b)

Derogarea acordată SP ar trebui să se aplice în continuare începând cu data de intrare în vigoare a prezentului regulament, iar dacă prezentul regulament intră în vigoare după data de 16 august 2018, ar trebui să se aplice și în mod retroactiv tuturor contractelor derivate extrabursiere executate după această dată. Aplicarea retroactivă a acestei dispoziții este necesară pentru a se evita o întrerupere între sfârșitul aplicării derogării în vigoare și noua derogare, deoarece ambele urmăresc același obiectiv.

(25)

Competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ar trebui să fie delegată Comisiei în ceea ce privește precizarea criteriilor conform cărora condițiile comerciale referitoare la prestarea de servicii de compensare sunt considerate a fi echitabile, rezonabile, transparente și nediscriminatorii și în ceea ce privește prelungirea perioadei în care obligația de compensare nu ar trebui să se aplice SP.

(26)

Pentru a asigura condiții uniforme pentru punerea în aplicare a prezentului regulament, în special în ceea ce privește accesul autorităților competente ale țărilor terțe la informațiile conținute în registrele centrale de tranzacții ale Uniunii, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei. Aceste competențe ar trebui să fie exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (9).

(27)

Pentru a asigura armonizarea consecventă a normelor privind procedurile de atenuare a riscurilor, înregistrarea registrelor centrale de tranzacții și cerințele de raportare, Comisia ar trebui să adopte proiectele de standarde tehnice de reglementare elaborate de ABE, EIOPA și ESMA în ceea ce privește procedurile în materie de supraveghere menite să asigure validarea inițială și continuă a procedurilor de gestionare a riscurilor care necesită un schimb de garanții reale prompt, corect și segregat corespunzător, detaliile cu privire la o cerere simplificată de extindere a înregistrării unui registru central de tranzacții care a fost deja înregistrat în conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/2365, detaliile cu privire la procedurile care urmează să fie aplicate de registrele centrale de tranzacții pentru a verifica respectarea cerințelor de raportare de către contrapartea raportoare sau de către entitatea care transmite raportul, exhaustivitatea și corectitudinea informațiilor raportate și detaliile cu privire la procedurile vizând reconcilierea datelor între registrele centrale de tranzacții. Comisia ar trebui să adopte prin acte delegate respectivele proiecte de standarde tehnice de reglementare, în temeiul articolului 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (10), cu Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (11) și cu Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului (12).

(28)

De asemenea, Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, standardele tehnice de punere în aplicare elaborate de ESMA, în conformitate cu articolul 291 din Tratatul privind Uniunea Europeană și cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010, în ceea ce privește standardele în materie de date pentru informațiile care trebuie raportate pentru diferitele clase de instrumente financiare derivate, precum și metodele și modalitățile de raportare.

(29)

Întrucât obiectivele prezentului regulament, și anume asigurarea proporționalității normelor care duc la sarcini administrative și costuri de asigurare a conformității inutile, fără a pune în pericol stabilitatea financiară, și creșterea transparenței pozițiilor pe instrumente financiare derivate extrabursiere și a expunerilor la acestea, nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele lor, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea acestor obiective.

(30)	Aplicarea anumitor dispoziții din prezentul regulament ar trebui amânată pentru a stabili toate măsurile de punere în aplicare esențiale și a permite participanților la piață să ia măsurile necesare în scopul conformității.

(31)	Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (13) și a formulat un aviz la data de […].

(32)	Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 648/2012 ar trebui modificat în consecință.

(32a)

Obligația de compensare pentru instrumentele financiare derivate prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și obligația de tranzacționare pentru instrumentele financiare derivate prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 600/2014 ar trebui să fie aliniate, dacă acest lucru este necesar și oportun. Prin urmare, Comisia ar trebui să elaboreze un raport privind modificările aduse în prezentul regulament obligației de compensare pentru instrumentele financiare derivate, în special în ceea ce privește entitățile care sunt supuse obligației de compensare, precum și mecanismul de suspendare, modificări ce ar trebui aduse și obligației de tranzacționare pentru instrumentele financiare derivate, prevăzută în Regulamentul (UE) nr. 600/2014,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (UE) nr. 648/2012 se modifică după cum urmează:

-1.

La articolul 1, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Prezentul regulament nu se aplică:

(a)	băncilor centrale și altor organisme publice însărcinate cu administrarea datoriei publice sau care intervin în administrarea acesteia;

(b)	Banca Reglementelor Internaționale;

(c)	băncilor de dezvoltare multilaterală menționate la articolul 117 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; ”;

-1a.

La articolul 1 alineatul (5), litera (e) se elimină:

La articolul 2, punctul 8 se înlocuiește cu următorul text:

„(8)

«contraparte financiară» înseamnă o firmă de investiții autorizată în conformitate cu Directiva 2014/65/ UE a Parlamentului European și a Consiliului (14), o instituție de credit autorizată în conformitate cu Directiva 2013/36/UE , o întreprindere de asigurare sau reasigurare autorizată în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului (15), un OPCVM autorizat în conformitate cu Directiva 2009/65/CE, cu excepția cazului în care OPCVM în cauză are legătură cu un plan de cumpărare de acțiuni de către angajați , o instituție pentru pensii ocupaționale în sensul articolului 6 litera (a) din Directiva 2003/41/CE, un FIA astfel cum este definit la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2011/61/UE, care este fie stabilit în Uniune, fie gestionat de un administrator de fonduri de investiții alternative (AFIA) autorizat sau înregistrat în conformitate cu Directiva 2011/61/UE, cu excepția cazului în care FIA în cauză are legătură cu un plan de cumpărare de acțiuni de către angajați, și, dacă este cazul, AFIA acestuia este stabilit în Uniune, și un depozitar central de titluri de valoare autorizat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului (16) ▌;

Articolul 4 se modifică după cum urmează:

(a)

La alineatul (1), litera (a) se modifică după cum urmează:

(i)

punctele (i)-(iv) se înlocuiesc cu următorul text:

„(i)	între două contrapărți financiare care sunt supuse condițiilor menționate la articolul 4a alineatul (1) al doilea paragraf;

(ii)	între o contraparte financiară care este supusă condițiilor prevăzute la articolul 4a alineatul (1) al doilea paragraf și o contraparte nefinanciară care este supusă condițiilor menționate la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf;

(iii)

între două contrapărți nefinanciare care sunt supuse condițiilor menționate la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf;

(iv)

între o contraparte financiară care este supusă condițiilor prevăzute la articolul 4a alineatul (1) al doilea paragraf sau o contraparte nefinanciară care este supusă condițiilor prevăzute la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf, pe de o parte, și o entitate stabilită într-o țară terță care ar fi supusă obligației de compensare dacă ar fi stabilită în Uniune, pe de altă parte;”;

(b)

la alineatul (1), litera (b) se înlocuiește cu următorul text:

„(b)

au fost încheiate sau novate fie:

(i)	la data începând cu care obligația de compensare produce efecte ori după acea dată sau

(ii)	la data începând cu care ambele contrapărți îndeplinesc criteriile stabilite la litera (a) sau după acea dată. ”;

(c)

se introduc următoarele alineate :

„(3a) Membrii compensatori și clienții care prestează servicii de compensare, în mod direct sau indirect, prestează aceste servicii în condiții comerciale echitabile, rezonabile, nediscriminatorii și transparente . Membrii compensatori și clienții iau toate măsurile rezonabile pentru a identifica, a preveni, a gestiona și a monitoriza conflictele de interese din cadrul unui grup de entități afiliate, în special între unitatea de tranzacționare și unitatea de compensare, care pot afecta negativ prestarea unor servicii de compensare în condiții echitabile, rezonabile, nediscriminatorii și transparente.

Membrii compensatori sau clienții au dreptul de a controla riscurile legate de serviciile de compensare oferite.

(3b) Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care să precizeze circumstanțele în care condițiile comerciale pentru serviciile de compensare, menționate la alineatul (3a), sunt considerate a fi echitabile, rezonabile, nediscriminatorii și transparente.

ESMA prezintă Comisiei proiectul de standarde tehnice de reglementare menționat la primul paragraf până la … [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].

Comisia este împuternicită să completeze prezentul regulament prin adoptarea standardelor tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 .”;

Se introduce următorul articol 4a:

„Articolul 4a

Contrapărțile financiare care sunt supuse obligației de compensare

(1) O contraparte financiară care deține poziții în cadrul unor contracte derivate extrabursiere poate să calculeze , anual, poziția sa medie agregată de sfârșit de lună pentru ultimele 12 luni , în conformitate cu alineatul (3).

În cazul în care contrapartea financiară nu își calculează poziția sau rezultatul calculului respectiv depășește pragurile de compensare prevăzute la articolul 10 alineatul (4) litera (b), contrapartea financiară:

(a)	notifică imediat în acest sens ESMA și autoritatea competentă relevantă;

(b)	este supusă obligației de compensare prevăzute la articolul 4 pentru viitoarele contracte derivate extrabursiere, indiferent de clasa sau de clasele de active pentru care a fost depășit pragul de compensare; și

(c)	compensează contractele menționate la litera (b) în termen de patru luni de la data la care începe să fie supusă obligației de compensare.

(2) O contraparte financiară care este supusă obligației de compensare în conformitate cu alineatul (1) și care demonstrează ulterior autorității competente relevante că poziția sa medie agregată de sfârșit de lună pentru ultimele 12 luni nu mai depășește pragul de compensare menționat la alineatul (1) încetează să mai fie supusă obligației de compensare prevăzute la articolul 4.

(2a) În cazul în care o contraparte financiară care a beneficiat anterior de derogare cade sub incidența obligației de compensare în conformitate cu alineatul (1), aceasta compensează contractele derivate extrabursiere în termen de patru luni de la data la care începe să fie supusă obligației de compensare.

(3) Atunci când calculează pozițiile menționate la alineatul (1), contrapartea financiară include toate contractele derivate extrabursiere încheiate de ea însăși sau de alte entități din cadrul grupului căruia îi aparține.”;

4.	La articolul 5 alineatul (2), litera (c) se elimină;

4a.

La articolul 6 alineatul (2), după litera (d) se adaugă următoarea literă:

„da)	(în cadrul fiecărei clase de instrumente financiare derivate extrabursiere menționate la litera (d), detaliile tipurilor de contracte pentru care CPC relevante au primit autorizația de a le compensa și data la care respectivele CPC au primit autorizația de a compensa acele contracte ”;

5.	La articolul 6 alineatul (2), litera (e) se elimină;

Se introduce următorul articol 6b:

„Articolul 6b

Suspendarea obligației de compensare în alte situații decât în caz de rezoluție

(1) În alte cazuri decât cele menționate la articolul 6a alineatul (1), ESMA îi poate solicita Comisiei să suspende temporar obligația de compensare menționată la articolul 4 alineatul (1) pentru o anumită clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere sau pentru un anumit tip de contraparte, în cazul în care este îndeplinită una dintre următoarele condiții:

(a)	clasa de instrumente financiare derivate extrabursiere nu mai este adecvată pentru compensarea centrală, pe baza criteriilor menționate la alineatul (4) primul paragraf și la articolul 5 alineatul (5);

(b)	există probabilitatea ca o CPC să înceteze să compenseze acea clasă specifică de instrumente financiare derivate extrabursiere și nicio altă CPC nu este în măsură să compenseze acea clasă specifică de instrumente financiare derivate extrabursiere fără întrerupere;

(c)

suspendarea obligației de compensare pentru o anumită clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere sau pentru un anumit tip de contraparte este necesară pentru a se evita sau a se aborda o amenințare gravă la adresa stabilității financiare în Uniune, iar suspendarea respectivă este proporțională cu acest obiectiv.

În sensul literei (c) de la primul paragraf, ESMA consultă CERS înainte de formularea solicitării menționate la paragraful respectiv.

În cazul în care îi solicită Comisiei să suspende temporar obligația de compensare menționată la articolul 4 alineatul (1), ESMA prezintă motivele acestei solicitări și dovezi că este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile prevăzute la primul paragraf. Comisia informează fără întârziere Parlamentul European și Consiliul cu privire la solicitarea ESMA.

(1a) O autoritate competentă desemnată în conformitate cu articolul 22 poate solicita ca ESMA să înainteze o solicitare de suspendare în conformitate cu alineatul (1) de la prezentul articol. În cazul în care solicită ca ESMA să înainteze o solicitare de suspendare, autoritatea competentă prezintă motive și aduce dovezi care arată că este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile prevăzute la alineatul (1) primul paragraf.

În termen de 48 de ore de la primirea unei solicitări din partea autorității competente și pe baza motivelor și a dovezilor prezentate de autoritatea competentă, ESMA fie îi solicită Comisiei să suspende obligația de compensare pentru clasa specifică de instrumente financiare derivate extrabursiere sau pentru tipul specific de contraparte menționate la alineatul (1), fie refuză solicitarea autorității competente. ESMA informează autoritatea competentă în cauză cu privire la decizia sa, prezentând în detaliu motivele care au determinat-o.

(2) Solicitarea menționată la alineatul (1) nu se face publică.

(3) În termen de 48 de ore de la solicitarea menționată la alineatul (1) și pe baza motivelor și a dovezilor furnizate de ESMA, Comisia fie suspendă obligația de compensare pentru clasa specifică de instrumente financiare derivate extrabursiere sau pentru tipul specific de contraparte la care se face referire la alineatul (1), fie refuză suspendarea solicitată. Comisia informează ESMA în legătură cu decizia sa, prezentând în detaliu motivele care au determinat-o. Comisia transmite apoi fără întârziere aceste informații Parlamentului European și Consiliului.

(4) Decizia Comisiei de a suspenda obligația de compensare ▌se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pe site-ul web al Comisiei și în registrul public menționat la articolul 6.

(5) Suspendarea obligației de compensare în temeiul prezentului articol este valabilă pentru o perioadă de cel mult o lună de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(6) În cazul în care motivele care au stat la baza suspendării sunt în continuare valabile , Comisia poate prelungi perioada de suspendare menționată la alineatul (5), după ce se consultă cu ESMA și cu CERS , cu una sau mai multe perioade ▌de câte o lună, care nu depășesc în total 12 luni de la sfârșitul perioadei inițiale de suspendare . Prelungirea suspendării se publică în conformitate cu articolul 4.

În sensul primului paragraf, Comisia informează ESMA, Parlamentul European și Consiliul cu privire la intenția sa de a prelungi suspendarea obligației de compensare. ESMA emite un aviz cu privire la prelungirea suspendării în termen de 48 de ore de la notificare.”;

Articolul 9 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Contrapărțile financiare, contrapărțile nefinanciare care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf, precum și CPC se asigură că informațiile referitoare la orice contract derivat pe care l-au încheiat și la orice modificare sau încetare a contractului sunt raportate în conformitate cu alineatul (1a) către un registru central de tranzacții înregistrat în conformitate cu articolul 55 sau recunoscut în conformitate cu articolul 77. Aceste informații se transmit cel târziu în ziua lucrătoare următoare încheierii, modificării sau încetării contractului.

Obligația de raportare se aplică în cazul contractelor derivate care ▌au fost încheiate la 12 februarie 2014 sau după această dată.

Fără a aduce atingere dispozițiilor de la articolul 3 , obligația de raportare nu se aplică în cazul contractelor derivate extrabursiere din cadrul aceluiași grup în cazul în care cel puțin una dintre contrapărți este o contraparte nefinanciară sau ar fi considerată o contraparte nefinanciară dacă ar fi stabilită în Uniune, cu condiția ca:

(a)	ambele contrapărți să fie incluse integral în aceeași consolidare;

(b)	ambele contrapărți să facă obiectul unor proceduri centralizate corespunzătoare de evaluare, măsurare și control al riscurilor; și

(c)	întreprinderea mamă să nu fie o contraparte financiară .”;

(b)

se introduc următoarele alineate (1a) și (1b):

„(1a) Informațiile referitoare la contractele derivate menționate la alineatul (1) sunt raportate după cum urmează:

▌

(b)

▌ informațiile referitoare la contractele derivate extrabursiere încheiate între o contraparte financiară și o contraparte nefinanciară și care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf se raportează după cum urmează :

(i)

contrapărțile financiare sunt responsabile și răspunzătoare din punct de vedere juridic numai pentru raportarea unui singur set de date , precum și pentru asigurarea corectitudinii informațiilor raportate; Pentru a garanta faptul că contrapartea financiară dispune de toate datele necesare pentru a-și îndeplini obligația de raportare, contrapartea nefinanciară îi furnizează contrapărții financiare informații detaliate cu privire la contractele cu instrumente derivate extrabursiere încheiate între ele pe care se presupune în mod rezonabil că contrapartea financiară nu le deține . Contrapartea nefinanciară are responsabilitatea de a asigura corectitudinea informațiilor respective.

(ii)

fără a aduce atingere punctului (i), contrapărțile nefinanciare care au investit deja pentru a pune la punct un sistem de raportare pot alege să raporteze informațiile referitoare la contractele lor derivate extrabursiere cu contrapărți financiare către un registru central de tranzacții. În acest caz, contrapărțile nefinanciare informează în prealabil contrapărțile financiare cu care au încheiat contracte derivate extrabursiere cu privire la decizia luată. În această situație, responsabilitatea și răspunderea juridică pentru raportare și pentru asigurarea exactității acestor informații le revin contrapărților nefinanciare.

(ba)

în cazul contractelor cu instrumente derivate extrabursiere încheiate de o contraparte nefinanciară care nu face obiectul condițiilor menționate la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf cu o entitate stabilită într-o țară terță care ar fi o contraparte financiară dacă ar avea sediul pe teritoriul Uniunii, o astfel de contraparte nefinanciară nu are obligația de raportare impusă de articolul 9 și nu este răspunzătoare din punct de vedere juridic pentru raportare sau pentru a asigura exactitatea informațiilor privind astfel de contracte derivate extrabursiere în cazul în care:

(i)	regimul juridic de raportare impus de țara terță este considerat echivalent în temeiul articolului 13 și contrapartea financiară din țara terță a raportat aceste informații în conformitate cu regimul juridic de raportare din țara terță;

(ii)	regimul juridic de raportare impus de țara terță nu este considerat echivalent în temeiul articolului 13 și contrapartea financiară din țara terță alege să se supună, ca și când ar fi o contraparte financiară cu sediul în Uniune, cerințelor de la prezentul articol și se înregistrează la ESMA.

ESMA constituie un registru la nivelul Uniunii cu contrapărțile financiare din țări terțe care aleg să se supună dispozițiilor prezentului articol în conformitate cu punctul (ii) și îl pune la dispoziția publicului pe site-ul său web;

(c)	societatea de administrare a unui OPCVM este responsabilă de raportarea informațiilor referitoare la contractele derivate extrabursiere la care acel OPCVM este contraparte, precum și de asigurarea corectitudinii informațiilor raportate;

(d)	administratorul unui FIA este responsabil de raportarea informațiilor referitoare la contractele derivate extrabursiere la care acel FIA este contraparte, precum și de asigurarea corectitudinii informațiilor raportate;

(e)

contrapărțile și CPC care raportează contractele derivate extrabursiere către un registru central de tranzacții se asigură că informațiile referitoare la contractele lor derivate sunt raportate exact și fără suprapuneri.

Contrapărțile și CPC care sunt supuse obligației de raportare menționate la alineatul (1) pot delega această obligație de raportare.

(1b) ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare care precizează detaliile care trebuie furnizate de o contraparte financiară dintr-o țară terță pentru a se înregistra la ESMA, menționate la litera (ba) punctul (ii) de la primul paragraf de la alineatul (1a).

ESMA îi prezintă Comisiei proiectele respective de standarde tehnice de reglementare în termen de … [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].

(c)

alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:

„(6) Pentru a se asigura condiții uniforme de aplicare a dispozițiilor alineatelor (1) și (3), ESMA, în strânsă cooperare cu SEBC , elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a specifica:

(a)

standardele în materie de date și formatele aplicabile informațiilor care trebuie raportate, care trebuie să includă cel puțin următoarele:

(i)	identificatorii internaționali ai entităților juridice („LEI”);

(ii)	numerele internaționale de identificare a valorilor mobiliare („ISIN”);

(iii)

identificatorii unici ai tranzacțiilor („UTI”);

(b)	metodele și modalitățile de raportare;

(c)	frecvența rapoartelor;

(d)	data până la care trebuie declarate contractele derivate, inclusiv orice introducere treptată a obligației în ceea ce privește contractele încheiate înainte de data de la care se aplică obligația de raportare.

La elaborarea respectivelor proiecte de standarde tehnice, ESMA ține seama de evoluțiile internaționale și de standardele convenite la nivelul Uniunii sau la nivel mondial, precum și de consecvența acestora cu cerințele de raportare prevăzute la articolul 4 din Regulamentul (UE) 2015/2365 (*1) și la articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014.

ESMA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de [ 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.;

La articolul 10, alineatele (1)-(4) se înlocuiesc cu următorul text:

„(1) O contraparte nefinanciară care deține poziții în cadrul unor contracte derivate extrabursiere poate să calculeze , anual, poziția sa medie agregată de sfârșit de lună pentru ultimele 12 luni , ▌în conformitate cu alineatul (3).

În cazul în care contrapartea nefinanciară nu își calculează poziția sau rezultatul calculului respectiv menționat la primul paragraf depășește pragurile de compensare prevăzute la alineatul (4) litera (b), respectiva contraparte nefinanciară:

(a)	notifică imediat în acest sens ESMA și autoritatea desemnată în conformitate cu alineatul (5);

(b)	în cazul în care nu și-a calculat poziția, este supusă obligației de compensare prevăzute la articolul 4 pentru viitoarele contracte derivate extrabursiere la toate clasele de active și cerințelor prevăzute la articolul 11 alineatul (3);

(ba)

în cazul în care rezultatul calculului menționat la primul paragraf depășește pragurile de compensare prevăzute la alineatul (4) litera (b) , este supusă obligației de compensare prevăzute la articolul 4 pentru viitoarele contracte derivate extrabursiere, din clasa sau clasele de active pentru care a fost depășit pragul de compensare și este scutită de cerințele prevăzute la articolul 11 alineatul (3) pentru cealaltă clasă sau celelalte clase de active pentru care nu a fost depășit pragul de compensare ;

(c)	compensează contractele menționate la litera (b) în termen de patru luni de la data la care începe să fie supusă obligației de compensare.

(2) O contraparte nefinanciară care este supusă obligației de compensare în conformitate cu alineatul (1) al doilea paragraf și care demonstrează ulterior autorității desemnate în conformitate cu alineatul (5) că poziția sa medie agregată de sfârșit de lună pentru ultimele 12 luni nu mai depășește pragul de compensare menționat la alineatul (1) încetează să mai fie supusă obligației de compensare prevăzute la articolul 4.

(3) În calculul pozițiilor menționate la alineatul (1), contrapartea nefinanciară include toate contractele derivate extrabursiere încheiate de contrapartea nefinanciară sau de alte entități nefinanciare din cadrul grupului căruia îi aparține contrapartea nefinanciară, a căror contribuție la reducerea riscurilor direct legate de activitatea comercială sau de activitatea de finanțare a trezoreriei a contrapărții nefinanciare sau a grupului respectiv nu poate fi măsurată în mod obiectiv.

(4) Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, ESMA elaborează, după consultarea cu CERS și cu alte autorități relevante, proiecte de standarde tehnice de reglementare în care specifică:

(a)	criteriile pe baza cărora se decide care sunt contractele derivate extrabursiere a căror contribuție la reducerea riscurilor direct legate de activitatea comercială sau de activitatea de finanțare a trezoreriei menționate la alineatul (3) poate fi măsurată în mod obiectiv; și

(b)	valorile pragurilor de compensare, care sunt stabilite luându-se în considerare relevanța sistemică a sumei pozițiilor și expunerilor nete pentru fiecare contraparte și pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate extrabursiere.

ESMA poate elabora praguri de compensare diferite pentru contrapărțile financiare și nefinanciare, ținând seama de interconectarea contrapărților financiare și de riscul sistemic mai mare pe care îl reprezintă

În urma unei consultări publice, ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la 30 septembrie 2012 și le actualizează cu regularitate .

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.

După consultarea CERS și a altor autorități relevante, ESMA analizează în mod periodic pragurile menționate la litera (b) și, după caz, îndeosebi pentru a asigura o participare mai largă la casa centrală de compensare , propune standarde tehnice de reglementare pentru modificarea lor.”

8a.

La articolul 11 se introduce următorul alineat:

„(1a) Cerințele menționate la alineatul (1) de la prezentul articol nu se aplică tranzacțiilor intragrup menționate la articolul 3, în cazul în care una dintre contrapărți este o contraparte nefinanciară care nu face obiectul obligației de compensare în conformitate cu articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf.”

8b.

La articolul 11, alineatul (3) se modifică după cum urmează:

„(3) Contrapărțile financiare dispun de proceduri de gestionare a riscului care impun un schimb de garanții prompt, corect și segregat corespunzător în ceea ce privește contractele derivate extrabursiere încheiate la 16 august 2012 sau după acea dată. Contrapărțile nefinanciare menționate la articolul 10 pot să nu aplice proceduri de gestionare a riscului care să impună un schimb de garanții prompt, corect și segregat corespunzător în cazul contractelor derivate extrabursiere din clasa sau clasele de active pentru care nu a fost depășit pragul de compensare. ”;

Articolul 11 alineatul (15) se modifică după cum urmează:

(a)

Litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)	procedurile de gestionare a riscurilor, inclusiv nivelul și tipul garanției reale și mecanismele de segregare menționate la alineatul (3), precum și procedurile conexe în materie de supraveghere menite să asigure validarea inițială și continuă a respectivelor proceduri de gestionare a riscurilor;”;

(b)	Prima teză a celui de al doilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „ AES prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la data de [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].”

10.

La articolul 38 se adaugă următoarele alineate (6) și (7):

„(6) O CPC furnizează membrilor săi compensatori un instrument de simulare care să le permită să determine cuantumul, pe o bază brută, al marjei inițiale suplimentare de care CPC poate avea nevoie atunci când compensează o nouă tranzacție. Acest instrument trebuie să fie accesibil numai printr-un acces securizat, iar rezultatele simulării nu sunt obligatorii.

(7) O CPC furnizează membrilor săi compensatori informații privind modelele de calculare a marjei inițiale pe care le utilizează. Informațiile respective îndeplinesc toate condițiile următoare:

(a)	explică în mod clar structura modelului de calculare a marjei inițiale și modul în care aceasta funcționează;

(b)	descriu în mod clar principalele ipoteze și limitări ale modelului de calculare a marjei inițiale și circumstanțele în care aceste ipoteze nu mai sunt valabile;

(c)	sunt susținute de documente justificative.”;

11.

La articolul 39 se adaugă următorul alineat (11):

„(11) Legile naționale ale statelor membre în materie de insolvență nu împiedică o CPC să acționeze în conformitate cu articolul 48 alineatele (5)-(7) în ceea ce privește activele și pozițiile înregistrate în conturile menționate la alineatele (2)-(5) din prezentul articol. ”

12.

Articolul 56 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) În sensul articolului 55 alineatul (1), registrele centrale de tranzacții depun la ESMA oricare dintre următoarele elemente:

(a)	o cerere de înregistrare;

(b)	o cerere de extindere a înregistrării în cazul în care registrul central de tranzacții este deja înregistrat în temeiul capitolului III din Regulamentul (UE) 2015/2365.”;

(b)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare cu privire la următoarele:

(a)	detaliile cererii de înregistrare menționate la alineatul (1) litera (a);

(b)	detaliile cererii simplificate de extindere a înregistrării menționate la alineatul (1) litera (b);

ESMA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la data de [OP: vă rugăm să introduceți data – 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.”;

(c)

alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text:

„(4) Pentru a se asigura condiții uniforme de aplicare a dispozițiilor alineatului (1), ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare pentru a preciza următoarele elemente:

(a)	formatul cererii de înregistrare menționate la alineatul (1) litera (a);

(b)	formatul cererii de extindere a înregistrării menționate la alineatul (1) litera (b);

În ceea ce privește litera (b) de la primul paragraf, ESMA elaborează un format simplificat.

ESMA prezintă Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de punere în aplicare până la data de [OP: vă rugăm să introduceți data – 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].

Se conferă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de punere în aplicare menționate la primul paragraf în conformitate cu articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.”;

12a.	La articolul 62, alineatul (5) se elimină.

12b.

La articolul 63, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Pentru a-și îndeplini sarcinile în temeiul prezentului regulament, ESMA poate efectua toate inspecțiile la fața locului necesare la sediile comerciale sau pe orice proprietăți ale persoanelor juridice menționate la articolul 61 alineatul (1). Dacă este recomandabil pentru buna desfășurare și eficiența inspecției, ESMA poate efectua inspecția la fața locului fără înștiințare prealabilă. ”;

12c.

La articolul 63, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Funcționarii și alte persoane autorizate de ESMA să efectueze o inspecție la fața locului pot intra în orice sediu comercial sau pe orice proprietate a persoanelor juridice care fac obiectul unei decizii de investigație adoptate de ESMA și dețin toate competențele stipulate la articolul 62 alineatul (1). De asemenea, ei au dreptul să sigileze orice sedii comerciale și orice registre sau evidențe pe perioada și în măsura necesară inspecției. ”;

12d.	La articolul 63 se elimină alineatul (8).

12e.

La articolul 64, alineatul (4) se modifică după cum urmează:

„(4) Atunci când îi transmite ESMA dosarul cu concluzii, agentul de investigații notifică persoanele care fac obiectul investigațiilor. Aceste persoane au drept de acces la dosar, sub rezerva interesului legitim al altor persoane de a-și proteja secretele comerciale. Dreptul de acces la dosar nu se aplică în cazul informațiilor confidențiale și al documentelor interne de lucru ale ESMA.”;

12f.

La articolul 64, alineatul (8) se înlocuiește cu următorul text:

„(8) ESMA sesizează autoritățile de urmărire penală competente pentru investigație și pentru o eventuală urmărire penală, atunci când, în îndeplinirea sarcinilor sale în temeiul prezentului regulament, constată că există indicii clare privind posibila existență a unor fapte despre care știe că pot constitui infracțiuni penale în conformitate cu legea aplicabilă. În plus, ESMA se abține de la aplicarea unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu în cazul în care este conștientă de faptul că o achitare sau o condamnare anterioară în temeiul unor fapte identice sau al unor fapte în esență identice a dobândit autoritate de lucru judecat în urma unor proceduri penale în temeiul dreptului intern.”;

12g.	La articolul 65 alineatul (1), al doilea paragraf se elimină.

13.

Articolul 65 alineatul (2) se modifică după cum urmează:

(a)	la litera (a), „20 000 EUR” se înlocuiește cu „200 000 EUR”;

(b)	la litera (b), „10 000 EUR” se înlocuiește cu „100 000 EUR”;

(c)

se introduce următoarea literă (c):

„(c)	pentru încălcările menționate în anexa I secțiunea IV, cuantumul amenzilor este de minimum 5 000 EUR și de maximum 10 000 EUR.”;

13a.

La articolul 67 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Primul paragraf nu se aplică în cazurile în care sunt necesare acțiuni urgente pentru prevenirea unor daune importante și iminente la adresa sistemului financiar sau la adresa integrității, transparenței, eficienței și bunei funcționări a piețelor financiare, inclusiv a stabilității sau acurateței datelor raportate registrului central de tranzacții. Într-o asemenea situație, ESMA poate adopta o decizie provizorie, acordând persoanelor în cauză posibilitatea de a fi ascultate cât mai curând posibil după adoptarea deciziei.”;

14.

La articolul 72, alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Taxele aplicate unui registru central de tranzacții acoperă toate costurile administrative rezonabile suportate de ESMA pentru activitățile sale de înregistrare și de supraveghere și sunt proporționale cu cifra de afaceri a respectivului registru central de tranzacții și cu tipul înregistrării și al supravegherii exercitate.”;

15.

Se introduce următorul articol 76a:

„Articolul 76a

Acces direct reciproc la date

(1) În cazul în care acest lucru este necesar pentru exercitarea atribuțiilor care le revin, autoritățile relevante din țările terțe în care se află unul sau mai multe registre centrale de tranzacții au acces direct la informațiile din registrele centrale de tranzacții stabilite în Uniune, cu condiția ca Comisia să fi adoptat un act de punere în aplicare în acest sens în conformitate cu alineatul (2).

(2) În urma prezentării unei cereri de către autoritățile menționate la alineatul (1), Comisia poate adopta acte de punere în aplicare în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 86 alineatul (2), pentru a stabili dacă toate condițiile următoare sunt îndeplinite de cadrul juridic al țării terțe al autorității solicitante:

(a)	registrele centrale de tranzacții stabilite în respectiva țară terță sunt autorizate în mod corespunzător;

(b)	în țara terță respectivă are loc în mod continuu o supraveghere eficace a registrelor centrale de tranzacții și un control eficace al executării obligațiilor lor;

(c)	există garanții cu privire la protecția secretului profesional, iar garanțiile respective sunt cel puțin echivalente cu cele prevăzute în prezentul regulament, inclusiv în ceea ce privește protecția secretelor de afaceri comunicate de autorități unor terțe părți;

(d)	registrele centrale de tranzacții autorizate în respectiva țară terță au o obligație juridică efectivă și executorie de a acorda entităților menționate la articolul 81 alineatul (3) acces direct și imediat la date.”;

16.

La articolul 78 se adaugă următoarele alineate (9) și (10):

„(9) Registrele centrale de tranzacții instituie următoarele proceduri și politici:

(a)	procedurile vizând reconcilierea efectivă a datelor între registrele centrale de tranzacții;

(b)	procedurile de garantare a exhaustivității și a corectitudinii datelor raportate;

(c)	politicile privind transferul ordonat al datelor către alte registre centrale de tranzacții dacă acesta este solicitat de contrapărți sau de CPC menționate la articolul 9 sau în orice situație în care acest transfer este necesar.

(10) Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare cu privire la:

(a)	procedurile vizând reconcilierea datelor între registrele centrale de tranzacții;

(b)

procedurile care trebuie aplicate de registrele centrale de tranzacții pentru a verifica respectarea de către contrapartea raportoare sau de către entitatea care transmite raportul a cerințelor de raportare și pentru a verifica exhaustivitatea și corectitudinea informațiilor raportate în temeiul articolului 9.

ESMA înaintează Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până la … [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.”;

17.

Articolul 81 se modifică după cum urmează:

(a)

la alineatul (3) se adaugă următoarea literă (q):

„(q)	autoritățile relevante ale unei țări terțe cu privire la care a fost adoptat un act de punere în aplicare în temeiul articolului 76 litera (a);”;

(b)	se introduce următorul alineat (3a): „(3a) Registrele centrale de tranzacții furnizează contrapărților și CPC menționate la articolul 9 alineatul (1a) al doilea paragraf informațiile raportate în numele lor.”;

(c)

alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:

„(5) Pentru a asigura aplicarea consecventă a prezentului articol, după consultarea membrilor SEBC, ESMA elaborează proiecte de standarde tehnice de reglementare în care precizează următoarele:

(a)	informațiile care urmează a fi publicate sau puse la dispoziție în conformitate cu alineatele (1) și (3);

(b)	frecvența publicării informațiilor menționate la alineatul (1);

(c)	standardele operaționale necesare pentru agregarea și compararea datelor între registre, precum și pentru accesul entităților menționate la alineatul (3) la aceste informații;

(d)	clauzele și condițiile, modalitățile și documentele necesare în temeiul cărora registrele centrale de tranzacții acordă accesul entităților menționate la alineatul (3).

Atunci când elaborează respectivele proiecte de standarde tehnice, ESMA se asigură că publicarea informațiilor menționate la alineatul (1) nu dezvăluie identitatea niciunei părți la contract.

Se deleagă Comisiei competența de a adopta standardele tehnice de reglementare menționate la primul paragraf, în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010.”;

18.

Articolul 82 alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Delegarea de competențe menționată la articolul 1 alineatul (6), articolul 4 alineatul (3), articolul 64 alineatul (7), articolul 70, articolul 72 alineatul (3), articolul 76a și articolul 85 alineatul (2) se conferă Comisiei pe o perioadă nedeterminată.”;

19.

Articolul 85 se modifică după cum urmează:

(a)

alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Până la… [trei ani de la data intrării în aplicare a prezentului regulament de modificare] , Comisia evaluează aplicarea prezentului regulament și pregătește un raport general. Comisia transmite acest raport Parlamentului European și Consiliului, însoțit de propuneri adecvate.”

(aa)

se introduce următorul alineat:

„(1a) În termen de [trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament], ESMA prezintă un raport Parlamentului European, Consiliului și Comisiei în care analizează impactul asupra participanților pe piață al modificărilor aduse regimului de raportare de către Regulamentul (UE) 2018/… [prezentul regulament de modificare]. Raportul evaluează, în special, adoptarea și punerea în aplicare a prevederilor respective care permit delegarea raportării către contrapărțile financiare și care impune raportarea contractelor de către CPC, examinând dacă aceste noi dispoziții au avut efectul scontat de reducere a sarcinii de raportare pentru contrapărțile mai mici. Raportul analizează, de asemenea, modul în care aceste noi dispoziții au afectat concurența între registrele centrale de tranzacții și dacă și în ce măsură au condus la un mediu mai puțin competitiv și la o mai mică libertate de alegere a membrilor compensatori și a clienților lor.”;

(b)

alineatul (2) se înlocuiește cu următorul text:

„(2) Până la [un an de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare] și ulterior în fiecare an până la… [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare] , Comisia pregătește un raport în care evaluează dacă au fost dezvoltate soluții tehnice viabile pentru transferul de către SP a garanțiilor reale exprimate în numerar și a garanțiilor reale neexprimate în numerar ca marje de variație, precum și necesitatea unor măsuri care să faciliteze aceste soluții tehnice.

În cooperare cu EIOPA, ABE și CERS, ESMA prezintă Comisiei un raport până la … [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare] și ulterior în fiecare an până la … [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare] , în care evaluează următoarele elemente:

(a)

dacă CPC, membrii compensatori și SP au întreprins un efort adecvat pentru a dezvolta soluții tehnice viabile care să faciliteze participarea SP la compensarea centrală prin depunerea de garanții reale exprimate în numerar și de garanții reale neexprimate în numerar ca marje de variație, inclusiv implicațiile acestor soluții asupra lichidității și a caracterului prociclic al pieței și potențialele lor implicații juridice și de alt tip ;

(b)	volumul și natura activității SP pe piețele instrumentelor derivate extrabursiere compensate și necompensate, defalcate pe clase de active, și orice risc sistemic la adresa sistemului financiar aferent acestora;

(c)	consecințele îndeplinirii de către SP a obligației de compensare asupra strategiilor de investiții ale acestora, inclusiv orice variații între alocarea activelor exprimate în numerar și a celor neexprimate în numerar;

(d)	implicațiile – pentru SP – ale pragurilor de compensare menționate la articolul 10 alineatul (4);

(e)

impactul altor cerințe juridice privind diferența de cost dintre tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere compensate și tranzacțiile cu instrumente financiare derivate extrabursiere necompensate, inclusiv în ceea ce privește cerințele privind marjele pentru instrumentele financiare derivate necompensate și calculul indicatorului efectului de levier efectuat în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

(f)	dacă sunt necesare alte măsuri pentru a facilita o soluție de compensare pentru SP.

Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 82 pentru a prelungi cu doi ani, o singură dată, perioada de trei ani menționată la articolul 89 alineatul (1), atunci când concluzionează că nu au fost dezvoltate soluții tehnice viabile și că efectele negative ale compensării la nivel central a contractelor derivate asupra prestațiilor la pensie ale viitorilor pensionari rămân neschimbate.”;

(c)

alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:

„(3) Până la… [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare] ▌ Comisia fie :

(a)	prezintă o propunere pentru o soluție obligatorie, alta decât scutirea permanentă sau temporară a SP de obligația de compensare, în cazul în care consideră că părțile interesate nu au găsit o soluție; fie

(b)	adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 82 pentru a prelungi perioada de doi ani menționată la articolul 89 alineatul (1) o dată, cu un an, numai în cazul în care consideră că părțile interesate au convenit cu privire la o soluție și este nevoie de mai mult timp pentru aplicarea ei; fie

(c)	lasă să treacă perioada de derogare, încurajând părțile interesate să aplice deja soluția, în cazul în care consideră că s-a găsit o soluție. ”

▌

(ca)

se introduc următoarele alineate:

„(3a) Până la… [trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare], Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 82 pentru a prelungi cu doi ani, o singură dată, perioada de trei ani menționată la articolul 89 alineatul (1a), numai dacă consideră că SP-urile mici menționate la articolul 89 alineatul (1a) au depus eforturile necesare pentru a dezvolta soluții tehnice viabile și că efectele negative ale compensării la nivel central a contractelor derivate asupra prestațiilor la/de pensie ale pensionarilor rămân neschimbate;

(3b) ESMA, până la… [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare], prezintă Comisiei un raport în care evaluează dacă lista instrumentelor financiare care sunt considerate foarte lichide, cu risc de credit și de piață minim, în conformitate cu articolul 47, ar putea fi extinsă și dacă această listă ar putea include unul sau mai multe fonduri de piață monetară, autorizate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/1131.”;

(e)

se introduc următoarele alineate:

„(6) Până la … [șase luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament de modificare], Comisia, după consultarea ESMA, transmite un raport Parlamentului European și Consiliului, despre alinierea obligației de tranzacționare pentru instrumentele derivate, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 600/2014, cu modificările aduse prin Regulamentul (UE) 2018 /… [prezentul regulament de modificare] obligației de compensare a instrumentelor derivate, în special categoriilor de entități cărora li se aplică obligația de compensare, precum și mecanismului de suspendare. În cazul în care o astfel de aliniere este considerată necesară și adecvată, raportul este însoțit de o propunere legislativă de introducere a modificărilor necesare.

(7) ESMA, până la… [18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare], în cooperare cu EIOPA și ABE, transmite Comisiei un raport în care evaluează dacă principiul unor termeni comerciali corecți, rezonabili, nediscriminatorii și transparenți menționat la articolul 4 alineatul (3a) și-a îndeplinit menirea de a facilita accesul la compensare.

Comisia, până la… [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare], prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului în care evaluează dacă principiul unor termeni comerciali corecți, rezonabili, nediscriminatorii și transparenți și-a îndeplinit menirea de a facilita accesul la compensare și propune, dacă este cazul, îmbunătățiri ale acestui principiu. Acest raport ia în considerare concluziile raportului menționat la primul paragraf și este însoțit de o propunere legislativă, dacă este cazul.

(8) În termen de… [12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare], Comisia întocmește un raport care evaluează dacă tranzacțiile care rezultă direct din serviciile de reducere a riscurilor post-tranzacționare, inclusiv de comprimare a portofoliului, ar trebui să fie scutite de obligația de compensare prevăzută la articolul 4 alineatul (1). În acest raport Comisia ia în considerare, în special, măsura în care aceste tranzacții atenuează riscurile, în special riscul de credit și riscul operațional al contrapărții, precum și posibilitatea de eludare a obligației de compensare și potențialul de a descuraja compensarea centrală. Comisia prezintă acest raport Parlamentului European și Consiliului, însoțit de eventuale propuneri legislative adecvate.

Pentru a ajuta Comisia să întocmească raportul menționat la primul paragraf, ESMA, până la [6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare], în cooperare cu CERS, prezintă Comisiei un raport în care evaluează dacă tranzacțiile care rezultă direct din serviciile de reducere a riscurilor post-tranzacționare, inclusiv comprimarea portofoliului, ar trebui să fie exceptate de la obligația de compensare. Acest raport analizează comprimarea de portofoliu și alte servicii disponibile de reducere a riscurilor post-tranzacționare care nu contribuie la formarea prețurilor și care reduc riscurile neasociate pieței din portofoliile de instrumente financiare derivate fără a modifica riscul de piață al portofoliilor, cum ar fi tranzacțiile de reechilibrare. El explică, de asemenea, scopul și funcționarea unor astfel de servicii de reducere a riscurilor post-tranzacționare, măsura în care atenuează riscurile, în special riscul de credit și riscul operațional al contrapărții, și evaluează necesitatea de a compensa respectivele tranzacții sau de a le scuti de obligația de compensare, pentru a gestiona riscul sistemic. De asemenea, evaluează în ce măsură orice exceptare de la obligația de compensare pentru astfel de servicii descurajează compensarea centrală și poate duce la eludarea de către contrapărți a obligației de compensare.

(9) Pe baza, printre altele, a constatărilor consultării publice organizate de Comisie privind verificarea adecvării raportării în scopuri de supraveghere, publicată la 1 decembrie 2017, și a raportului transmis de ESMA pe baza celui de-al doilea paragraf, Comisia, până la [12 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament de modificare], examinează punerea în aplicare a articolului 9 alineatul (1a) și întocmește un raport aferent. Comisia prezintă acest raport Parlamentului European și Consiliului, însoțit de eventualele propuneri legislative adecvate. Atunci când examinează punerea în aplicare a articolului 9 alineatul (1a), Comisia evaluează dacă obligația de raportare a tranzacțiilor în conformitate cu articolul 26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 creează o dublare inutilă a raportării tranzacțiilor pentru instrumentele financiare derivate non-extrabursiere și dacă cerința de a raporta tranzacțiile non-extrabursiere în temeiul articolului 9 alineatul (1a) ar putea fi redusă fără pierderea inutilă a informațiilor, în vederea simplificării lanțurilor de raportare pentru instrumentele financiare derivate non-extrabursiere pentru toate contrapărțile, în special pentru contrapărțile nefinanciare care nu fac obiectul obligației de compensare menționate la articolul 10 alineatul (1) al doilea paragraf.

ESMA, până la… [șase luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare] în cooperare cu CERS, prezintă Comisiei un raport în care evaluează următoarele elemente:

(a)

coerența dintre cerințele de raportare pentru instrumentele financiare derivate non-extrabursiere în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2014 și cu articolul 9 din prezentul regulament, atât în ceea ce privește detaliile contractelor derivate raportate, cât și accesul entităților relevante la date;

(b)

dacă este posibil să se alinieze cerințele de raportare pentru instrumentele financiare derivate non-extrabursiere în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 600/2014 și în conformitate cu articolul 9 din prezentul regulament atât în ceea ce privește detaliile contractelor derivate raportate, cât și accesul entităților relevante la date; și

(c)

posibilitatea de a simplifica lanțurile de raportare pentru toate contrapărțile, inclusiv toți clienții indirecți, ținând seama de necesitatea ca raportarea să se facă în timp util și de actele și măsurile adoptate în temeiul articolului 4 alineatul (4) din prezentul regulament și în temeiul articolului 30 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 600/2014. ”

20.

La articolul 89 alineatul (1), primul paragraf se înlocuiește cu următorul text:

„(1) Până la… [doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare], obligația de compensare prevăzută la articolul 4 nu se aplică contractelor derivate extrabursiere care au efectul, măsurabil în mod obiectiv, de a reduce riscurile investițiilor direct legate de solvabilitatea financiară a SP și nici entităților care înființate pentru a oferi despăgubiri membrilor SP în cazul neîndeplinirii de către SP a obligațiilor de plată.

SP, CPC și membrii compensatori fac tot posibilul pentru a contribui la dezvoltarea unor soluții tehnice care să faciliteze compensarea acestor contracte derivate extrabursiere de către SP.

Comisia înființează un grup de experți alcătuit din reprezentanți ai SP, CPC, membrilor compensatori și ai altor părți interesate de astfel de soluții tehnice, care să monitorizeze eforturile acestora și să evalueze progresele înregistrate în ceea ce privește dezvoltarea de soluții tehnice care să faciliteze compensarea acestor contracte derivate extrabursiere de către SP. Respectivul grup de experți se reunește cel puțin o dată la șase luni. Comisia ia în considerare eforturile depuse de SP, CPC și membrii compensatori atunci când își elaborează rapoartele în conformitate cu articolul 85 alineatul (2) primul paragraf.”

20a.

La articolul 89 se introduce următorul alineat:

„(1a) Fără a aduce atingere alineatului (1), până la…[trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare], obligația de compensare prevăzută la articolul 4 nu se aplică contractelor derivate extrabursiere care au efectul, măsurabil în mod obiectiv, de a reduce riscurile investițiilor direct legate de solvabilitatea financiară a SP care se încadrează în categoria de SP mici și nici entităților înființate pentru a oferi despăgubiri membrilor SP în cazul neîndeplinirii de către SP a obligațiilor de plată.

Comisia adoptă un act delegat în conformitate cu articolul 82 pentru a completa prezentul regulament determinând care SP poate fi considerat un SP mic în conformitate cu primul paragraf de la prezentul alineat, având în vedere că categoria SP mici nu reprezintă mai mult de 5% din contractele derivate extrabursiere încheiate de SP-uri. ”;

21.	Anexa I se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament se aplică de la…[cinci luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].

Fără a aduce atingere celui de al doilea paragraf de la prezentul articol , articolul 1 alineatul (7) litera (d) și articolul 1 alineatele (8), (10) și (11) se aplică de la [▌6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare] și articolul 1 alineatul (2) litera (c), articolul 1 alineatul (7) litera (e), articolul 1 alineatul (9), articolul 1 alineatul (12) literele (b) și (c) și articolul 1 alineatul (16) se aplică de la [▌18 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament de modificare].

În cazul în care prezentul regulament intră în vigoare după 16 august 2018, articolul 89 alineatul (1) se aplică retroactiv pentru toate contractele derivate extrabursiere executate de SP după 16 august 2018 și înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la …,

Pentru Parlamentul European

Președintele

Pentru Consiliu

Președintele

(1) JO C […], […], p. […].

(2) JO C […], […], p. […].

(3) Poziția Parlamentului European din … (JO …) și Decizia Consiliului din …

(4) Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții (JO L 201, 27.7.2012, p. 1).

(5) Regulamentul (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 173, 12.6.2014, p. 84).

(6) http://www.bis.org/cpmi/publ/d106.pdf

(7) http://www.bis.org/cpmi/publ/d125.pdf

(8) Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1).

(9) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).

(10) Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/78/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 12)

(11) Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale) de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 48).

(12) Regulamentul (UE) nr. 1095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei (JO L 331, 15.12.2010, p. 84).

(13) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).

(14) Directiva 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (JO L 173, 12.6.2014, p. 349).

(15) Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (JO L 335, 17.12.2009, p. 1).

(16) Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 (JO L 257, 28.8.2014, p. 1).”

(*1) Regulamentul (UE) 2015/2365 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 (JO L 337, 23.12.2015, p. 1).”

ANEXĂ

Anexa I se modifică după cum urmează:

În secțiunea I se adaugă următoarele litere (i), (j) și (k):

„(i)	un registru central de tranzacții încalcă articolul 78 alineatul (9) litera (a) dacă nu instituie proceduri adecvate pentru reconcilierea datelor între registrele centrale de tranzacții;

(j)	un registru central de tranzacții încalcă articolul 78 alineatul (9) litera (b) dacă nu instituie proceduri adecvate pentru asigurarea exhaustivității și a corectitudinii datelor raportate;

(k)

un registru central de tranzacții încalcă articolul 78 alineatul (9) litera (c) dacă nu instituie politici adecvate privind transferul ordonat al datelor către alte registre centrale de tranzacții, dacă acesta este solicitat de contrapărți sau de CPC menționate la articolul 9 sau în orice situație în care acest transfer este necesar.”;

În secțiunea IV, se adaugă următoarea literă (d):

„(d)	un registru central de tranzacții încalcă articolul 55 alineatul (4) dacă nu informează ESMA în timp util cu privire la modificările importante ale condițiilor de înregistrare.”.

		ISSN 1977-1029
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene		C 28

Ediţia în limba română	Comunicări şi informări	Anul 63 27 ianuarie 2020

	III Acte pregătitoare
	PARLAMENTUL EUROPEAN
2020/C 28/16	P8_TA(2018)0244 Obligația de compensare, cerințele de raportare și tehnicile de atenuare a riscurilor pentru instrumentele financiare derivate extrabursiere și registrele centrale de tranzacții ***I Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 12 iunie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește obligația de compensare, suspendarea obligației de compensare, cerințele de raportare, tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate de o contraparte centrală, înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de tranzacții și cerințele aplicabile registrelor centrale de tranzacții (COM(2017)0208 – C8-0147/2017 – 2017/0090(COD)) 1 1	126
	Propunere deRegulament al Parlamentului European și al Consiliuluide modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 în ceea ce privește obligația de compensare, suspendarea obligației de compensare, cerințele de raportare, tehnicile de atenuare a riscurilor pentru contractele derivate extrabursiere care nu sunt compensate de o contraparte centrală, înregistrarea și supravegherea registrelor centrale de tranzacții și cerințele aplicabile registrelor centrale de tranzacții	127
2020/C 28/17	P8_TA(2018)0245 Norme comune în domeniul aviației civile și Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației ***I Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 12 iunie 2018 referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, precum și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European și al Consiliului (COM(2015)0613 – C8-0389/2015 – 2015/0277(COD))	149
	P8_TC1-COD(2015)0277Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 12 iunie 2018 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2018/... al Parlamentului European și al Consiliului privind normele comune în domeniul aviației civile și de înființare a Agenției Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2111/2005, (CE) nr. 1008/2008, (UE) nr. 996/2010, (UE) nr. 376/2014 și a Directivelor 2014/30/UE și 2014/53/UE ale Parlamentului European și ale Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 552/2004 și (CE) nr. 216/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a Regulamentului (CEE) No 3922/91 al Consiliului	150
2020/C 28/18	P8_TA(2018)0246 Emisiile de CO2 și consumul de combustibil al vehiculelor grele noi ***I Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 12 iunie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind monitorizarea și raportarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil al vehiculelor grele noi (COM(2017)0279 - C8-0168/2017 – 2017/0111(COD)	151
	P8_TC1-COD(2017)0111Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 12 iunie 2018 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2018/... al Parlamentului European și al Consiliului privind monitorizarea și raportarea emisiilor de CO2 și a consumului de combustibil al vehiculelor grele noi	152
2020/C 28/19	Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului European de stabilire a componenței Parlamentului European (00007/2018 – C8-0216/2018 – 2017/0900(NLE)) (Procedura de aprobare)	154
2020/C 28/20	P8_TA(2018)0250 Procedurile de insolvență: actualizarea anexelor la regulament ***I Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de înlocuire a anexei A la Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență (COM(2017)0422 – C8-0238/2017 – 2017/0189(COD))	155
	P8_TC1-COD(2017)0189Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 iunie 2018 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2018/... al Parlamentului European și al Consiliului de înlocuire a anexelor A și B la Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență	156
2020/C 28/21	Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la propunerea de decizia a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului dintre Uniunea Europeană și Islanda privind normele suplimentare referitoare la Instrumentul de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize, în cadrul Fondului pentru securitate internă, pentru perioada 2014-2020 (09228/2017 – C8-0101/2018 – 2017/0088(NLE)) (Procedura de aprobare)	157
2020/C 28/22	Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind încheierea, în numele Uniunii, a Acordului între Uniunea Europeană și Confederația Elvețiană privind normele suplimentare referitoare la Instrumentul de sprijin financiar pentru frontiere externe și vize, în cadrul Fondului pentru securitate internă, pentru perioada 2014-2020 (06222/2018 – C8-0119/2018 – 2018/0032(NLE)) (Procedura de aprobare)	158
2020/C 28/23	Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la proiectul de decizie a Consiliului privind punerea în aplicare a dispozițiilor rămase ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de informații Schengen în Republica Bulgaria și în România (15820/1/2017 – C8-0017/2018 – 2018/0802(CNS)) (Procedura de consultare)	159
2020/C 28/24	P8_TA(2018)0255 Acordarea unei asistențe macrofinanciare suplimentare Ucrainei ***I Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de acordare a unei asistențe macrofinanciare suplimentare Ucrainei (COM(2018)0127 – C8-0108/2018 – 2018/0058(COD))	160
	P8_TC1-COD(2018)0058Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 iunie 2018 în vederea adoptării Deciziei (UE) 2018/... a Parlamentului European și a Consiliului de acordare a unei asistențe macrofinanciare suplimentare Ucrainei	161
2020/C 28/25	P8_TA(2018)0263 Test de proporționalitate înainte de adoptarea unei noi reglementări referitoare la profesii ***I Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind efectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii (COM(2016)0822 – C8-0012/2017 – 2016/0404(COD))	163
	P8_TC1-COD(2016)0404Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 14 iunie 2018 în vederea adoptării Directivei (UE) 2018/… a Parlamentului European și a Consiliului privind efectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii	164
2020/C 28/26	Amendamentele adoptate de Parlamentul European la 14 iunie 2018 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2006/1/CE privind utilizarea vehiculelor închiriate fără conducători auto pentru transportul rutier de mărfuri (COM(2017)0282 – C8-0172/2017 – 2017/0113(COD)) 11	165
2020/C 28/27	Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la Regulamentul delegat al Comisiei din 2 martie 2018 de modificare a Regulamentului delegat (UE) 2017/118 de instituire a unor măsuri de conservare în domeniul pescuitului pentru protecția mediului marin în Marea Nordului (C(2018)01194 – 2018/2614(DEA))	172

Textul propus de Comisie		Amendamentul
Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că întreprinderile lor pot utiliza vehicule închiriate pentru transportul rutier de mărfuri în aceleași condiții ca și vehiculele deținute de ele, cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 2.		1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că întreprinderile stabilite pe teritoriul lor pot utiliza vehicule închiriate pentru transportul rutier de mărfuri în aceleași condiții ca și vehiculele deținute de ele, cu respectarea condițiilor prevăzute la articolul 2.

Textul propus de Comisie		Amendamentul
Până la [se introduce data calculată la 5 ani de la expirarea termenului de transpunere a directivei], Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare și efectele prezentei directive. Raportul trebuie să conțină informații privind utilizarea vehiculelor închiriate într-un alt stat membru decât statul membru de stabilire a întreprinderii care le închiriază. Pe baza acestui raport, Comisia evaluează dacă este necesar să se propună măsuri suplimentare.		Până la [trei ani de la expirarea termenului de transpunere a directivei], Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare și efectele prezentei directive. Raportul trebuie să conțină informații privind utilizarea vehiculelor închiriate într-un alt stat membru decât statul membru de stabilire a întreprinderii care le închiriază. Raportul acordă o atenție deosebită impactului asupra siguranței rutiere și asupra veniturilor fiscale, inclusiv cazurilor de denaturare fiscală, precum și aplicării normelor privind cabotajul, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1072/2009. Pe baza acestui raport, Comisia evaluează dacă este necesar să se propună măsuri suplimentare.

Textul propus de Comisie		Amendamentul
Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până la data de [se introduce data calculată la 18 luni de la intrarea în vigoare] cel târziu . Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective.		Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive până cel târziu la [20 de luni după data intrării în vigoare a prezentei directive] . Statele membre comunică de îndată Comisiei textul dispozițiilor respective.

Cuprins		Pagina

	PARLAMENTUL EUROPEAN SESIUNEA 2018-2019 Ședințele dintre 11 și 14 iunie 2018 Procesele-verbale ale acestei sesiuni au fost publicate în JO C 178, 23.5.2019 . TEXTE ADOPTATE	1

	I Rezoluții, recomandări și avize
	REZOLUȚII
	Parlamentul European
2020/C 28/02	Rezoluția Parlamentului European din 12 iunie 2018 referitoare la situația pescuitului recreativ în Uniunea Europeană (2017/2120(INI))	2
	REZOLUȚII
2020/C 28/03	Rezoluția Parlamentului European din 12 iunie 2018 referitoare la modernizarea educației în UE (2017/2224(INI))	8
2020/C 28/04	Rezoluția Parlamentului European din 12 iunie 2018 referitoare la Către un sector sustenabil și competitiv al acvaculturii europene: situația actuală și provocări viitoare (2017/2118(INI))	26
2020/C 28/05	Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la politica de coeziune și economia circulară (2017/2211(INI))	40
2020/C 28/06	Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la relațiile UE-NATO (2017/2276(INI))	49
2020/C 28/07	Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2018 referitoare la apărarea cibernetică (2018/2004(INI))	57
2020/C 28/08	Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la Rusia, în special cazul deținutului politic ucrainean, Oleg Sențov (2018/2754(RSP))	71
2020/C 28/09	Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la situația drepturilor omului din Bahrain, în special cazul lui Nabeel Rajab (2018/2755(RSP))	76
2020/C 28/10	Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la situația refugiaților din etnia rohingya, cu referire specială la starea critică a copiilor (2018/2756(RSP))	80
2020/C 28/11	Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la barierele structurale și financiare în calea accesului la cultură (2017/2255(INI))	85
2020/C 28/12	Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018referitoare la teritoriile ocupate georgiene la zece ani de la invazia rusă (2018/2741(RSP))	97
2020/C 28/13	Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la viitoarele negocieri pentru un nou acord de parteneriat între Uniunea Europeană și grupul de țări din Africa, zona Caraibilor și Pacific (2018/2634(RSP))	101
2020/C 28/14	Rezoluția Parlamentului European din 14 iunie 2018 referitoare la monitorizarea aplicării dreptului UE în 2016 (2017/2273(INI))	108
	RECOMANDĂRI
2020/C 28/15	Recomandarea Parlamentului European din 13 iunie 2018 adresată Consiliului, Comisiei și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind negocierile în vederea modernizării Acordului de asociere UE-Chile (2018/2018(INI))	121