1)

Articolul 7 alineatul (1) din Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru trebuie interpretat în sensul că nu se opune unor reglementări naționale și unor convenții colective care prevăd acordarea unor zile de concediu anual plătit care depășesc perioada minimă de patru săptămâni prevăzută de dispoziția menționată, excluzând în același timp reportarea din motive de boală a acestor zile de concediu.

2)

Articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborat cu articolul 51 alineatul (1) din aceasta trebuie interpretat în sensul că nu are vocație să se aplice în prezența unor astfel de reglementări naționale și de convenții colective.

1)

O dispoziție a dreptului național precum cea în discuție în litigiul principal, care reia literal dispozițiile articolului 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 februarie 2014, în măsura în care ea se aplică unor vehicule cu o masă maximă admisibilă mai mare de 2,8 tone, dar care nu depășește 3,5 tone și care, din acest motiv, nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 561/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 165/2014, trebuie să fie interpretată exclusiv în temeiul dreptului Uniunii, astfel cum a fost interpretat de Curte, atunci când dreptul național a făcut ca aceste dispoziții să devină aplicabile în mod direct și necondiționat unor asemenea vehicule.

2)

Articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 561/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 165/2014, trebuie interpretat în sensul că derogarea pe care o prevede vizează numai vehiculele sau combinațiile de vehicule utilizate exclusiv, în timpul unei operațiuni de transport determinate, în scopul livrării de expedieri în cadrul serviciului poștal universal.

3)

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva 97/67/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind normele comune pentru dezvoltarea pieței interne a serviciilor poștale ale Comunității și îmbunătățirea calității serviciului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 februarie 2008, trebuie interpretat în sensul că faptul că, în legătură cu o expediere, sunt furnizate prestații suplimentare precum colectarea cu sau fără interval orar, verificarea vizuală a vârstei, livrarea condiționată de plata unei sume de bani, livrarea cu plata la primire a unei expedieri de maximum 31,5 kilograme, redirecționarea livrării, instrucțiunile în cazul în care livrarea nu se poate efectua, precum și alegerea zilei și a orei constituie un obstacol în a o considera ca fiind o expediere efectuată în cadrul „serviciului universal” în temeiul acestei dispoziții și, în consecință, ca fiind o expediere livrată „în cadrul serviciului universal” în scopul aplicării derogării prevăzute la articolul 13 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul nr. 561/2006, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 165/2014.

1)

Directiva 2009/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2009 privind tarifele de aeroport, în special articolul 3, articolul 6 alineatul (5) litera (a), precum și articolul 11 alineatele (1) și (7) din aceasta, trebuie interpretată în sensul că se opune unei dispoziții naționale care permite unui organ de administrare a aeroportului să stabilească cu un utilizator al aeroportului tarife de aeroport diferite de cele stabilite de acest organ și aprobate de autoritatea independentă de supraveghere, în sensul directivei menționate.

2)

Directiva 2009/12 trebuie interpretată în sensul că se opune unei interpretări a dreptului național în temeiul căreia un utilizator al aeroportului nu poate să conteste în mod direct decizia de aprobare a sistemului de tarife de aeroport de către autoritatea independentă de supraveghere, însă poate să formuleze o cale de atac împotriva organului de administrare a aeroportului în fața unei instanțe civile și, cu această ocazie, să invoce numai faptul că tariful fixat în sistemul de tarife de aeroport pe care trebuie să îl achite acest utilizator este inechitabil.

1)

Nu mai este necesar să se răspundă la întrebările adresate de Izba Pracy i Ubezpieczeń Społecznych (Camera pentru litigii de muncă și asigurări sociale) a Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia) în cauza C-585/18 și nici la prima întrebare adresată de aceeași instanță în cauzele C-624/18 și C-625/18.

2)

Trebuie să se răspundă la a doua și la a treia întrebare adresate în cauzele C-624/18 și C-625/18 după cum urmează:

1)

Respinge recursul.

2)

Obligă Republica Portugheză la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Noțiunea de învățământ școlar sau universitar prevăzută la articolul 132 alineatul (1) literele (i) și (j) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) include și cursurile de înot?

2)

Recunoașterea unei organizații în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (i) din Directiva 2006/112 drept organizație cu scopuri similare organismelor de drept public de educare a copiilor și a tinerilor, de învățământ școlar sau universitar, de formare și reconversie profesională poate decurge din faptul că cursurile oferite de această organizație vizează dobândirea unei competențe de bază elementare (în speță, înotul)?

3)

În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare, scutirea prevăzută la articolul 132 alineatul (1) litera (j) din Directiva 2006/112 presupune ca persoana impozabilă să fie un întreprinzător individual?

1)

Articolul 59a litera (b) din Directiva 2006/112/CE (1), astfel cum a fost modificată prin articolul 2 din Directiva 2008/8/CE (2), trebuie interpretat în sensul că utilizarea serviciilor de roaming într-un stat membru sub forma accesului la rețeaua națională de telefonie mobilă în vederea stabilirii legăturilor de intrare și de ieșire de către un „client final neimpozabil” stabilit temporar pe teritoriul național reprezintă o „utilizare și exploatare” pe teritoriul național, care justifică transferul locului de prestare a serviciilor din țara terță în acest stat membru, deși nici operatorul de telefonie mobilă care prestează serviciul, nici clientul final nu sunt stabiliți pe teritoriul Comunității, iar clientul final nici nu are domiciliul stabil sau reședința obișnuită pe teritoriul Comunității?

2)

Articolul 59a litera (b) din Directiva 2006/112/CE, astfel cum a fost modificată prin articolul 2 din Directiva 2008/8/CE, trebuie interpretat în sensul că locul de prestare a serviciilor de telecomunicații menționate la prima întrebare – care, în conformitate cu articolul 59 din Directiva 2006/112/CE, astfel cum a fost modificată prin articolul 2 din Directiva 2008/8/CE, este situat în afara Comunității – poate fi transferat pe teritoriul unui stat membru, deși nici operatorul de telefonie mobilă care prestează serviciul, nici clientul final nu sunt stabiliți pe teritoriul Comunității, iar clientul final nici nu are domiciliul stabil sau reședința obișnuită pe teritoriul Comunității, doar pentru motivul că serviciile de telecomunicații nu sunt supuse în țara terță niciunei taxe comparabile cu taxa pe valoarea adăugată prevăzută de dreptul Uniunii?

1)

În cazul unei cereri reconvenționale de decădere din drepturile asupra unei mărci a Uniunii, depusă înainte de expirarea perioadei de cinci ani de neutilizare, stabilirea datei relevante în cadrul aplicării articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind marca comunitară (1) și a articolului 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene (2) pentru calcularea perioadei de neutilizare este reglementată prin dispozițiile Regulamentului privind marca comunitară, precum și ale Regulamentului privind marca Uniunii Europene?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, la calcularea perioadei de cinci ani de neutilizare în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind marca comunitară și cu articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind marca Uniunii Europene, în cazul unei cereri reconvenționale de decădere din drepturile asupra unei mărci a Uniunii, depusă înainte de expirarea perioadei de cinci ani de neutilizare, trebuie să se ia în considerare data depunerii cererii reconvenționale sau data ultimei ședințe în fața instanței de apel?

1)

Având în vedere considerentul (50) al Directivei 2011/83, articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2011 (1) trebuie interpretat în sensul că suma pe care consumatorul trebuie să o plătească, care este „proporțională cu ceea ce s-a furnizat până la momentul în care consumatorul a informat comerciantul cu privire la exercitarea dreptului de retragere, în raport cu acoperirea totală a contractului” se calculează exclusiv pro rata temporis în cazul unui contract în temeiul căruia nu trebui să se furnizeze un serviciu unic, ci un serviciu global care este compus din mai multe servicii parțiale, în cazul în care consumatorul plătește pro rata temporis pentru serviciul global, însă serviciile parțiale sunt furnizate în momente diferite?

2)

Articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2011/83 trebuie interpretat în sensul că suma pe care consumatorul trebuie să o plătească, care este „proporțională cu ceea ce s-a furnizat până la momentul în care consumatorul a informat comerciantul cu privire la exercitarea dreptului de retragere, în raport cu acoperirea totală a contractului” se calculează exclusiv pro rata temporis și în cazul în care un serviciu (parțial) a fost furnizat în mod continuu, dar acesta are o valoare mai mare sau mai mică pentru consumator la începutul perioadei contractuale?

3)

Articolul 2 punctul 11 din Directiva 2011/83 și articolul 2 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/770 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 mai 2019 (2) trebuie interpretate în sensul că pot reprezenta „conținut digital” în sensul articolului 2 punctul 11 din Directiva 2011/83 și al articolului 2 punctul 1 din Directiva (UE) 2019/770 de asemenea fișierele care sunt puse la dispoziție ca serviciu parțial în cadrul unui serviciu global furnizat cu precădere ca „serviciu digital” în sensul articolului 2 punctul 2 din Directiva 2019/770, cu consecința că comerciantul poate înceta dreptul de retragere cu privire la serviciul parțial în conformitate cu articolul 16 litera (m) din Directiva 2011/83, dar, în cazul în care comerciantul nu reușește acest lucru, consumatorul ar putea rezilia contractul în totalitate și nu ar trebui să plătească nicio compensație pentru acest serviciu parțial în temeiul articolului 14 alineatul (4) litera (b) punctul (ii)?

4)

Având în vedere considerentul (50) al Directivei 2011/83, articolul 14 alineatul (3) din Directiva 2011/83 trebuie interpretat în sensul că prețul total convenit prin contract pentru un serviciu în sensul articolului 14 alineatul (3) a treia teză din Directiva 2011/83 este „excesiv” dacă este cu mult mai mare decât prețul total convenit cu un alt consumator pentru un serviciu cu un conținut identic furnizat de același comerciant pe aceeași perioadă contractuală și, în plus, în aceleași condiții-cadru?

1)

Articolul 5 alineatul (2) a doua teză litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (1) trebuie interpretat și aplicat în sensul în care necesitatea utilizării unor dispozitive de manipulare în sensul dispoziției menționate trebuie admisă numai în situația în care, deși a fost utilizată cea mai avansată tehnologie disponibilă la data obținerii omologării de tip pentru modelul de vehicul respectiv, nu se putea asigura protecția motorului împotriva deteriorărilor sau a unui accident și funcționarea în siguranță a vehiculului?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

1)

În domeniul de aplicare al noțiunii „servicii de restaurant”, în cazul căreia este aplicabilă cota redusă de TVA [articolul 98 alineatul (2) coroborat cu anexa III punctul 12a din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) coroborat cu articolul 6 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directiva 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (2)] este inclusă vânzarea de mâncăruri preparate, în împrejurări precum cele din acțiunea desfășurată în fața instanței naționale, respectiv în cazul în care vânzătorul:

2)

Influențează răspunsul la prima întrebare modul de preparare a felurilor de mâncare care constau în special în tratamentul termic al unor produse semipreparate precum și alcătuirea din semipreparate a unor preparate finale?

3)

Este suficient, pentru a se răspunde la prima întrebare, ca clientul să aibă posibilitatea de a beneficia de infrastructura oferită sau este necesar să se stabilească și faptul că, din punctul de vedere al clientului mediu, acest element constituie o parte esențială a prestației?

1.

Plățile pe care cumpărătorul unui produs le efectuează suplimentar față de prețul de vânzare, în funcție de cifra sa de afaceri, o dată pe an, timp de patru ani, pentru a putea vinde produsul:

reprezintă redevențe în sensul articolului 32 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (1) care trebuie adăugate la prețul efectiv plătit sau care trebuie plătit în conformitate cu articolul 32 alineatul (5) litera (b) din acest regulament coroborat cu articolul 157 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Codului Vamal Comunitar (2)?

2.

Astfel de remunerații trebuie adăugate eventual numai în parte la prețul plătit sau de plătit pentru produsele importate și, în cazul unui răspuns afirmativ, pe baza cărui criteriu?

1.

2.

1)

În cazul unei greve, se consideră că anularea sau efectuarea cu întârziere prelungită a unui zbor survine din cauza unor împrejurări excepționale, în sensul articolului 5 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 (1), chiar și în condițiile în care greva nu a afectat în mod direct zborul în litigiu, care s-ar fi putut fi efectua la ora programată, dar anularea sau întârzierea s-a produs din cauza măsurilor de reorganizare a planului de zbor luate de operatorul aerian ca urmare a grevei (în speță, utilizarea aeronavei prevăzute pentru zbor în scopul remedierii efectelor grevei)?

2)

În situația în care un operator aerian poate fi exonerat de obligații și în cazul adoptării unei măsuri de reorganizare:

Prezintă relevanță faptul că măsura de reorganizare s-a adoptat înainte de debutul grevei, moment în care nu se putea prevedea încă ce zbor urma să fie afectat de grevă sau se poate avea în vedere o exonerare în situația în care reorganizarea planului de zbor s-a efectuat abia în timpul grevei sau după grevă și era deja cert că greva nu va afecta zborul în litigiu în mod direct?

1.

Articolul 7 punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (1) trebuie interpretat în sensul că competența întemeiată pe legătura cu centrului intereselor are aplicabilitate în speța privind acțiunea persoanei fizice privind protecția drepturilor sale personale în cazul în care publicația pe internet indicată drept faptă care încalcă aceste drepturi nu cuprinde informații directe sau indirecte referitoare la această persoană fizică concretă, ci cuprinde informații sau constatări care sugerează acțiuni reprobabile ale colectivității din care face parte reclamantul (în împrejurările concrete ale acestei cauze: poporul), de care reclamantul leagă încălcarea drepturilor sale personale?

2.

În cauza privind protecția patrimonială și nepatrimonială a drepturilor personale față de încălcarea acestora pe internet, apreciind temeiul competenței generale ca fiind articolul 7 punctul 2 din Regulamentul nr. 1215/2012, respectiv cu ocazia realizării aprecierii dacă instanța națională este instanța de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă, trebuie să se țină seama de elemente precum:

1)

Serviciul de punere la dispoziție a unor sume de bani de către reclamantă, care nu este o instituție financiară, cu perceperea unei plăți unice în valoare de 1 % din suma în cauză, poate fi considerat „acordarea și negocierea de credite și gestionarea creditelor de către persoana care le acordă” în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (b) din Directiva TVA (1), în pofida faptului că reclamanta nu este menționată în mod formal în contract în calitate de împrumutător?

2)

Un bilet la ordin, respectiv un titlu de valoare care implică o obligație a emitentului de a plăti o anumită sumă de bani persoanei care este desemnată drept creditor în acest titlu de valoare sau persoanei care a dobândit ulterior acest titlu de valoare într-un mod prevăzut de lege, este considerat „alt instrument negociabil”, în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (d) din Directiva TVA?

3)

Serviciul prestat de reclamantă constând în faptul că reclamanta, în schimbul unei plăți de 1 % din valoarea biletului la ordin, primită de la emitentul acestuia, transmite biletul la ordin primit către societatea de factoring, iar suma primită de la societatea de factoring o transmite emitentului biletului la ordin și garantează societății de factoring că emitentul biletului la ordin își execută obligația care rezultă din biletul la ordin atunci când aceasta devine exigibilă, reprezintă:

1)

Împrejurarea că o instanță națională are un volum de muncă mult mai mare decât celelalte instanțe din cadrul aceleiași autorități judiciare, iar judecătorii acestei instanțe sunt împiedicați, din acest motiv, să examineze înscrisurile care le sunt prezentate și pe baza cărora este dispusă sau poate fi dispusă executarea provizorie și, totodată, să adopte decizii într-un termen rezonabil reprezintă în sine o încălcare a dreptului Uniunii privind protecția consumatorilor sau a altor drepturi fundamentale?

2)

Instanța națională trebuie să refuze adoptarea unor decizii susceptibile să determine executarea, în cazul în care consumatorul nu s-a opus executării, atunci când are suspiciuni întemeiate că cererea este bazată pe o clauză abuzivă care figurează într-un contract încheiat cu un consumator, în măsura în care dosarul nu conține elemente de probă concludente în acest sens?

3)

În cazul unui răspuns negativ la a doua întrebare, este permis ca instanța națională, în măsura în care are o astfel de suspiciune, să solicite elemente de probă suplimentare din partea profesionistului care este parte contractantă, deși, potrivit dreptului național, în cadrul procedurii în care este adoptată o eventuală decizie de executare, instanța nu dispune de o asemenea competență, atât timp cât debitorul nu formulează opoziție?

4)

Cerințele impuse de dreptul Uniunii în contextul directivelor de armonizare a dreptului consumatorilor sunt aplicabile constatării unei anumite împrejurări efectuate din oficiu de instanța națională și atunci când legiuitorul național oferă consumatorilor o protecție suplimentară (mai multe drepturi) printr-o lege națională care transpune o dispoziție a directivei care permite acordarea unei astfel de protecții sporite?

1)

Interpretarea articolului 5 alineatul (2) din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap și a articolului 2 alineatele (1), (2) și (3), precum și a articolului 4 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE (1) a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă permite să se concluzioneze că o persoană nevăzătoare poate exercita activitatea de jurat, putând participa la proceduri penale sau

2)

Handicapul specific al persoanei lipsite de vedere în mod permanent este o caracteristică ce constituie o cerință esențială și determinantă a activității de jurat, a cărei existență justifică o inegalitate de tratament și nu constituie o discriminare pe motiv de „handicap”?

—

anularea Hotărârii Tribunalului din 10 septembrie 2019, cauza T-883/16;

—

trimiterea cauzei T-883/16 spre rejudecare la Tribunalul Uniunii Europene;

—

soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

1.

Primul motiv de recurs: principiul solidarității energetice nu constituie un criteriu juridic și din acesta nu derivă obligații pentru organele executive de a acționa

Principiul solidarității energetice prevăzut la articolul 194 TFUE este, ca principiu director general, numai un concept cu caracter politic și nu constituie un criteriu juridic.

Din principiul de drept primar al solidarității energetice nu pot deriva drepturi și obligații concrete pentru Uniune și/sau pentru Uniune și/sau pentru statele membre. În special, din acest principiu director abstract nu rezultă drepturi pentru organele executive, precum, de exemplu, obligații de control pentru Comisia Europeană în cadrul activității sale decizionale.

Având în vedere caracterul său abstract și nedeterminabil, conceptul de solidaritate energetică nu poate fi acționat în justiție.

2.

Al doilea motiv de recurs: principiul solidarității energetice nu era aplicabil în prezenta cauză

Principiul solidarității energetice constituie un simplu mecanism de urgență, care se aplică exclusiv în cazuri excepționale și numai în condiții stricte, și nu este luat întotdeauna în considerare în fiecare decizie a Comisiei Europene.

Nu sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea mecanismului de urgență în privința Deciziei atacate C(2016)6950 din 2016 a Comisiei Europene.

3.

Al treilea motiv de recurs: Comisia Europeană a luat în considerare principiul solidarității energetice

În limitele în care principiul solidarității energetice este totuși aplicabil (quod non) Deciziei atacate C(2016)6950 din 2016 a Comisiei Europene, Comisia Europeană a luat în considerare acest principiu cu ocazia adoptării deciziei:

La adoptarea deciziei Comisia Europeană a luat în considerare efectele globale atât asupra pieței poloneze a gazului, cât și asupra celei europene.

În examinarea condițiilor de la articolul 36 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2009/73/CE numai respectarea siguranței alimentării cu energie era considerată ca derivând din principiul solidarității energetice.

Siguranța alimentării cu energie a Poloniei nu era și nu este pusă în pericol.

4.

Al patrulea motiv de recurs: nu era necesară menționarea în mod expres în decizie a principiului solidarității energetice

Nu trebuiau menționate în mod explicit toate motivele în susținerea Deciziei atacate C(2016)6950 din 2016 a Comisiei Europene. Nu există norme cu caracter procedural referitoare la măsura în care administrația europeană trebuie să își motiveze decizia.

Motivarea măsurii administrative trebuie să indice numai obiectivul urmărit de măsura respectivă, iar nu să definească toate aspectele de fapt și de drept relevante.

Legitimitatea deciziilor Comisiei Europene nu poate depinde de împrejurarea că anumite concepte sunt cuprinse în acestea.

5.

Al cincilea motiv de recurs: Decizia atacată C(2016)6950 din 2016 nu poate fi anulată numai pentru o pretinsă eroare de formă

Chiar și în cazul în care Decizia atacată C(2016)6950 din 2016 ar fi fost în mod formal nelegitimă (quod non), acest lucru nu ar fi determinat anularea deciziei, în măsura în care decizii care sunt corecte din punct de vedere material nu sunt anulate în sensul articolului 263 alineatul (2) TFUE exclusiv din cauza unor erori de formă.

—

anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-629/17;

—

anularea deciziei de punere în aplicare C(2017) 4682 a Comisiei;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Yieh United Steel Corp. Suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană și de Eurofer, Association Européenne de l’Acier, ASBL.

1)

Anulează raportul de evaluare a domnului Ralph Pethke aferent anului 2016 și decizia Consiliului de administrație al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 18 octombrie 2017 de respingere a reclamației formulate de domnul Pethke.

2)

Obligă EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de domnul Pethke.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Dr. August Wolff GmbH & Co. KG Arzneimittel să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) și de Faes Farma, SA, inclusiv cheltuielile necesare efectuate de aceasta din urmă în fața camerei de recurs a EUIPO.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Hästens Sängar AB la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Respinge acțiunea.

2)

Obligă Soundio A/S la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Anulează decizia Secretarului General al Parlamentului European din 4 octombrie 2018 referitoare la recuperarea de la doamna Joëlle Mélin a sumei de 130 339,35 euro plătită în mod nejustificat cu titlu de asistență parlamentară și nota de debit aferentă acestei decizii din 10 octombrie 2018.

2)

Obligă Parlamentul la plata cheltuielilor de judecată.

1)

Anulează Decizia Camerei a patra de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 22 octombrie 2018 (cauza R 572/2018-4).

2)

EUIPO suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de Runnebaum Invest GmbH.

3)

Berg Toys Beheer BV suportă propriile cheltuieli de judecată.

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2)

Obligă Pyke Srl și Paglieri SpA să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și, fiecare, jumătate din cheltuielile de judecată ale Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO).

1)

Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)

Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

—

anularea deciziei BCE din 15 august 2019 de constatare a faptului că Banca X este în curs de a intra în dificultate sau susceptibilă de a intra în dificultate; și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe necompetența BCE de a adopta decizia atacată.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată nu este un tip de decizie permis.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că BCE a denaturat situația de fapt și nu și-a îndeplinit obligația de a aprecia cu imparțialitate și cu obiectivitate toate faptele relevante.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe un viciu de procedură care afectează decizia atacată, întrucât se întemeiază pe o inspecție la fața locului nelegală.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiul proporționalității.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată nu conține o motivare adecvată.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă dreptul de a fi ascultați al reclamanților.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată se întemeiază pe opoziția nelegală a BCE la achiziționarea Băncii X.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiul egalității de tratament.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiile securității juridice și încrederii legitime.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiul nemo auditur.

12.

Al doisprezecelea motiv, întemeiat pe un viciu de procedură care afectează decizia atacată întrucât BCE nu a luat măsurile adecvate pentru a elimina influența înalților funcționari care se află în conflict de interese.

13.

Al treisprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că BCE a săvârșit un détournement de pouvoir.

—

anularea deciziei SRB din 15 august 2019 în privința Băncii X, făcută publică în aceeași zi prin intermediul unui comunicat de presă și al unui anunț care rezumă decizia;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe necompetența SRB de a adopta decizia atacată.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată nu este un tip de decizie permis.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată este afectată de o serie de erori legate de aprecierea BCE privind intrarea în dificultate sau posibilitatea intrării în dificultate.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe numeroase erori care afectează decizia atacată în raport cu deciziile ulterioare ale SRB.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe un viciu de procedură care afectează decizia atacată, întrucât se întemeiază pe o inspecție la fața locului nelegală.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiul proporționalității.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată nu conține o motivare adecvată.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă dreptul de a fi ascultați al reclamanților.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată se întemeiază pe opoziția nelegală a BCE la achiziționarea Băncii X.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiul egalității de tratament.

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă principiile securității juridice și încrederii legitime.

12.

Al doisprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată nu ține seama de faptul că situația reclamantei se datorează în mare parte comportamentului necorespunzător al BCE.

13.

Al treisprezecelea motiv, întemeiat pe un viciu de procedură care afectează decizia atacată întrucât se întemeiază pe aprecierea BCE, iar aceasta nu a luat măsurile adecvate pentru a elimina influența înalților funcționari care se află în conflict de interese.

14.

Al paisprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că SRB a săvârșit un détournement de pouvoir.

—

anularea Deciziei Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896;

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată, în măsura în care acesta se aplică reclamantei;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în ceea ce privește orice ajutor acordat în perioada anterioară datei de 24 noiembrie 2017, în măsura în care acesta se aplică reclamantei;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 1 din decizia atacată pentru motivele următoare, în măsura în care acesta privește stabilirea faptului că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor (EFG) constituie un avantaj (economic) în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, care rezultă în special din:

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 1 din decizia atacată pentru motivele următoare, în măsura în care acesta privește constatarea faptului că EFG constituie un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, care rezultă în special din următoarele fapte:

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 2 din decizia atacată pentru motivul încălcării încrederii legitime și al încălcării principiilor securității juridice și proporționalității. Cu titlu subsidiar, se susține că recuperarea nu ar trebui dispusă în ceea ce privește orice ajutoare acordate prin intermediul EFG înainte de 24 noiembrie 2017, atunci când Comisia a publicat decizia de deschidere a procedurii.

—

anularea în tot a Deciziei Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care o privește pe reclamantă;

—

cu titlu subsidiar, dispunerea luării în orice caz în considerare, la stabilirea cuantumului ajutorului care trebuie recuperat, a pierderilor, scutirilor și exonerărilor de care putea beneficia reclamanta (pe bază de solicitare, de opțiune sau în mod automat) la momentul solicitării exonerării referitoare la finanțarea grupurilor sau de care ar fi putut beneficia reclamanta în acel moment (pe bază de scutire la nivel de grup sau în alt mod) dacă nu ar fi solicitat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor, chiar dacă reclamanta nu mai poate beneficia de aceste pierderi, scutiri sau exonerări din cauza expirării termenului prevăzut de legislația Regatului Unit pentru solicitarea sau utilizarea acestora, și

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu a stabilit că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor constituie un avantaj. Reclamanta susține că pârâta nu a reușit să demonstreze că există un avantaj în fiecare caz în care a fost solicitată exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor. În plus, reclamanta susține că a ales să solicite exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor fără să examineze dacă obligațiile sale fiscale ar fi fost mai reduse în cazul în care ar fi efectuat o analiză pe baza testului privind funcțiile de conducere semnificative prevăzut în partea 9A capitolul 5 articolul 371 EB din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010].

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că nu a existat nicio intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. Reclamanta susține că pârâta nu a reușit să demonstreze că solicitarea exonerării referitoare la finanțarea grupurilor a condus cu certitudine la o reducere a obligațiilor fiscale în materie de impozitare a profiturilor întreprinderilor din Regatul Unit.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor nu favorizează anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri. Reclamanta susține că pârâta a săvârșit o eroare:

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Reclamanta susține că pârâta a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor poate influența alegerile grupurilor multinaționale cu privire la amplasarea funcțiilor financiare ale grupului și a sediului holdingului în cadrul Uniunii.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor nu denaturează sau nu amenință să denatureze concurența. Reclamanta susține că pârâta nu a reușit să demonstreze că solicitarea exonerării referitoare la finanțarea grupurilor a condus cu certitudine la o reducere a obligațiilor fiscale în materie de impozitare a profiturilor întreprinderilor din Regatul Unit.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că recuperarea pretinsului ajutor ar fi contrară principiilor generale ale dreptului Uniunii. Reclamanta susține că criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este lipsit de securitate juridică, Regatul Unit dispunea de o marjă de apreciere pentru a trata această lipsă de securitate, iar pârâta și-a încălcat obligația de a efectua o analiză completă a tuturor factorilor relevanți. Prin dispunerea recuperării ajutorului, pârâta a încălcat articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (1), care interzice recuperarea ajutorului atunci când recuperarea ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că avantajul selectiv ar fi eliminat și nu ar fi necesară nicio recuperare dacă Regatul Unit ar extinde retroactiv exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor la împrumuturile în amonte și împrumuturile acordate terților. Reclamanta susține că pârâta a ignorat faptul că luarea unei asemenea măsuri ar elimina orice avantaj selectiv (presupunând pentru moment că există un asemenea avantaj) și că în acest caz nu ar exista un ajutor de stat ilegal de recuperat în temeiul dreptului Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că, la stabilirea cuantumului ajutorului de recuperat, pierderile, scutirile și exonerările de care putea beneficia reclamanta (pe bază de solicitare, de opțiune sau în mod automat) în momentul în care a solicitat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor sau de care ar fi putut beneficia în acel moment dacă nu ar fi solicitat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor, ar trebui luate în considerare chiar dacă accesul la aceste pierderi, scutiri sau exonerări este în prezent prescris în temeiul legislației Regatului Unit. Reclamanta susține că aceasta este interpretarea corectă a considerentului (203) al deciziei atacate, dar, în măsura în care nu aceasta este situația, decizia atacată este incorectă deoarece neluarea în considerare a acestor pierderi, scutiri sau exonerări ar conduce la supraevaluarea cuantumului ajutorului, ceea ce ar introduce o denaturare pe piața internă.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu și-a fundamentat motivarea referitoare la exonerarea privind resursele eligibile și la exonerarea privind dobânda echivalentă și nu a efectuat o analiză completă a tuturor factorilor relevanți. Reclamanta susține că pârâta a omis să distingă între trei exonerări diferite prevăzute în capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010, care funcționează independent, și nu a înțeles că exonerarea privind resursele eligibile și exonerarea privind dobânda echivalentă nu sunt substituenți pentru criteriul privind funcțiile de conducere semnificative și că existența exonerării privind dobânda echivalentă în capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 demonstrează că pârâta a săvârșit o eroare prin definirea prea strictă a sistemului de referință ca fiind reprezentat de normele din partea 9A a Legii privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010, iar nu de sistemul mai general de impozitare a întreprinderilor din Regatul Unit.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC), în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea a sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea a scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile cu împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în partea 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că partea 9A capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul părții 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere partea 9A capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 justificată și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante va încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în partea 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC), în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile cu împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în partea 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că partea 9A capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul părții 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere partea 9A capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 justificată și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante va încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în partea 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC), în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile cu împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în partea 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că partea 9A capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul părții 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere partea 9A capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 justificată și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante va încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în partea 9A capitolul 5 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care acesta constată că a existat ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze de la reclamante pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC), în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în respectiva parte 9A capitolul 5 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că respectivul capitol 9 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul capitolului 5 menționat. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere respectivul capitol 9 justificat și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante ar încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în capitolul 5 menționat ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamantă în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze de la reclamantă pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamantă în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează greșit contextul, scopul și funcționarea normelor Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC), în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. Concluziile Comisiei din decizia atacată se bazează pe erori vădite cumulative. În special, Comisia a săvârșit erori vădite în interpretarea sistemului fiscal general din Regatul Unit, în interpretarea scopurilor sistemului SSC, în ceea ce privește domeniul de aplicare specific al exonerării referitoare la finanțarea grupurilor și în definirea relațiilor de creditare eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia interpretează în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor ca fiind o scutire fiscală și, prin urmare, un avantaj. În legătură cu profiturile financiare necomerciale, exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor reprezintă o dispoziție privind impozitarea și o parte a definiției limitelor normelor privind SSC, iar nu un avantaj selectiv. Comisia nu a oferit o analiză cantitativă care să arate că aceasta reprezintă un avantaj și, în absența unor dovezi convingătoare în sensul că măsura în cauză conduce la un avantaj, decizia atacată nu poate fi menținută.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a identificat în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit. Comisia nu a înțeles în mod corect obiectivul normelor privind SSC și nu a luat în considerare marja de apreciere a Regatului Unit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori vădite în analiza sa privind ajutorul de stat și a aplicat criterii eronate atunci când a examinat problema comparabilității. Comisia nu a recunoscut nivelul diferit de risc pentru baza de impozitare din Regatul Unit aferent împrumuturilor acordate unei entități din grup care este impozabilă în Regatul Unit și împrumuturilor acordate unei entități din grup care nu este impozabilă în Regatul Unit și a concluzionat în mod irațional că împrumuturile intragrup sunt comparabile cu împrumuturile acordate terților.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC în temeiul ipotezei contrafactuale prevăzute în capitolul 5 ar fi criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pentru motivul că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că respectivul capitol 9 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative ar determina aplicarea unei taxe SSC în temeiul capitolului 5 menționat. În realitate, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere respectivul capitol 9 justificat și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamantă va încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantei, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate, precum concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută în capitolul 5 menționat ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

anularea Deciziei Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC;

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată, în măsura în care acesta se aplică reclamantelor;

—

cu titlu mai subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată în ceea ce privește orice ajutor acordat în temeiul exonerării referitoare la finanțarea grupurilor în perioada anterioară datei de 24 noiembrie 2017, în măsura în care acesta se aplică reclamantelor;

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 1 din decizia atacată pentru motivele următoare:

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe nelegalitatea articolului 2 din decizia atacată pentru motivul încălcării încrederii legitime și al încălcării principiilor securității juridice și proporționalității.

3.

Al treilea motiv, întemeiat, cu titlu subsidiar, pe faptul că recuperarea nu ar trebui dispusă în ceea ce privește orice ajutoare acordate prin intermediul exonerării referitoare la finanțarea grupurilor înainte de 24 noiembrie 2017, atunci când Comisia a publicat decizia de deschidere a procedurii.

—

anularea în tot a Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1), în măsura în care o privește pe reclamantă;

—

cu titlu subsidiar, dispunerea luării în orice caz în considerare, la stabilirea cuantumului ajutorului care trebuie recuperat, a pierderilor, scutirilor și exonerărilor de care putea beneficia reclamanta la momentul solicitării exonerării referitoare la finanțarea grupurilor sau de care ar fi putut beneficia reclamanta în acel moment dacă nu ar fi solicitat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor, chiar dacă accesul la aceste pierderi, scutiri sau exonerări este în prezent prescris în temeiul legislației Regatului Unit și indiferent dacă acestea sunt automate sau nu;

—

în orice caz, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că pârâta nu a stabilit că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor constituie un avantaj. Reclamanta susține că pârâta nu a reușit să demonstreze că există un avantaj în fiecare caz în care a fost solicitată exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că nu a existat nicio intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. Comisia nu a reușit să demonstreze că solicitarea exonerării referitoare la finanțarea grupurilor a condus cu certitudine la o reducere a obligațiilor fiscale în materie de impozitare a profiturilor întreprinderilor din Regatul Unit.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor nu favorizează anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri. Reclamanta susține că pârâta a săvârșit o eroare (i) prin definirea prea strictă a sistemului de referință ca fiind reprezentat de normele din partea 9A a Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010], iar nu de sistemul mai general de impozitare a întreprinderilor din Regatul Unit, (ii) prin neînțelegerea faptului că partea 9A capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 nu reprezintă o derogare de la capitolul 5 al acesteia și (iii) prin nerecunoașterea faptului că, chiar dacă respectivul capitol 9 ar reprezenta o derogare de la acest capitol 5, aceasta ar fi justificată de natura sau de economia generală a respectivei părți 9A.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Se susține că Comisia a săvârșit o eroare atunci când a concluzionat că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor poate influența alegerile grupurilor multinaționale cu privire la amplasarea funcțiilor financiare ale grupului și a sediului holdingului în cadrul Uniunii.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor nu denaturează sau nu amenință să denatureze concurența. Se susține că Comisia nu a reușit să demonstreze că solicitarea exonerării referitoare la finanțarea grupurilor a condus cu certitudine la o reducere a obligațiilor fiscale în materie de impozitare a profiturilor întreprinderilor din Regatul Unit.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că recuperarea pretinsului ajutor ar fi contrară principiilor generale ale dreptului Uniunii. Reclamanta susține că criteriul privind funcțiile de conducere semnificative din partea 9A capitolul 5 articolul 371EB din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010 este lipsit de securitate juridică, Regatul Unit dispunea de o marjă de apreciere pentru a trata această lipsă de securitate, iar pârâta și-a încălcat obligația de a efectua o analiză completă a tuturor factorilor relevanți. Prin dispunerea recuperării ajutorului, Comisia a încălcat articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (1), care interzice recuperarea ajutorului atunci când recuperarea ar contraveni unui principiu general de drept al Uniunii.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că avantajul selectiv ar fi eliminat și nu ar fi necesară nicio recuperare dacă Regatul Unit ar extinde retroactiv exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor la împrumuturile în amonte și împrumuturile acordate terților. Reclamanta susține că pârâta a ignorat faptul că luarea unei asemenea măsuri ar elimina orice avantaj selectiv (presupunând pentru moment că există un asemenea avantaj) și că în acest caz nu ar exista un ajutor de stat ilegal de recuperat în temeiul dreptului Uniunii.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că, la stabilirea cuantumului ajutorului de recuperat, pierderile, scutirile și exonerările de care putea beneficia reclamanta (pe bază de solicitare, de opțiune sau în mod automat) în momentul în care a solicitat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor sau de care ar fi putut beneficia în acel moment dacă nu ar fi solicitat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor, ar trebui luate în considerare chiar dacă accesul la aceste pierderi, scutiri sau exonerări este în prezent prescris în temeiul legislației Regatului Unit. Reclamanta susține că aceasta este interpretarea corectă a considerentului (203) al deciziei atacate, dar, în măsura în care nu aceasta este situația, decizia este incorectă deoarece neluarea în considerare a acestor pierderi, scutiri sau exonerări ar conduce la supraevaluarea cuantumului ajutorului, ceea ce ar introduce o denaturare pe piața internă.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu și-a fundamentat motivarea referitoare la exonerarea privind resursele eligibile și la exonerarea privind dobânda echivalentă și nu a efectuat o analiză completă a tuturor factorilor relevanți. Reclamanta susține că pârâta a omis să distingă între trei exonerări diferite prevăzute în partea 9A capitolul 9 din Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010, care funcționează independent, și nu a înțeles că exonerarea privind resursele eligibile și exonerarea privind dobânda echivalentă nu sunt substituenți pentru criteriul privind funcțiile de conducere semnificative și că existența exonerării privind dobânda echivalentă în capitolul 9 demonstrează că pârâta a săvârșit o eroare prin definirea prea strictă a sistemului de referință ca fiind reprezentat de normele din respectiva parte 9A, iar nu de sistemul mai general de impozitare a întreprinderilor din Regatul Unit.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a aplicat în mod eronat articolul 107 alineatul (1) TFUE și/sau a săvârșit o eroare vădită de apreciere la alegerea cadrului de referință pentru analiza regimului fiscal. Reclamantul susține că pârâta ar fi trebuit să considere cadrul de referință ca fiind reprezentat de regimul de impozitare a întreprinderilor din Regatul Unit, iar nu doar de regimul societăților străine controlate (SSC).

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că pârâtul a săvârșit o eroare de drept în aplicarea articolului 107 alineatul (1) TFUE și/sau a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin adoptarea unei abordări defectuoase pentru analiza regimului SSC. În considerentele (124)-(126) ale deciziei atacate, Comisia a tratat în mod eronat dispozițiile părții 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] ca fiind o formă de derogare de la obligația fiscală generală prevăzută în capitolul 5 al acesteia.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept în aplicarea articolului 107 alineatul (1) TFUE atunci când a constatat în considerentele (127)-(151) ale deciziei contestate că era îndeplinit criteriul selectivității, în sensul că întreprinderi aflate în situații comparabile din punct de vedere factual și juridic au fost tratate în mod diferit.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că exonerarea de 75 % prevăzută în cadrul secțiunii 371ID din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] este justificată de caracterul și economia generală ale regimului fiscal.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că impunerea unei sarcini fiscale asupra acelor SSC care se îndeplinesc condițiile pentru exonerările stabilite în capitolul 9, ca o categorie, ar încălca libertatea de stabilire a reclamantului consacrată la articolul 49 TFUE.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe existența unei erori vădite de apreciere în ceea ce privește exonerarea de 75 % și aspectul referitor la rata fixă.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia Comisiei nu respectă principiul general de drept al Uniunii privind nediscriminarea sau egalitatea.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a aplicat prin analogie sau a invocat în mod nejustificat termenii Directivei (UE) 2016/1164 a Consiliului (1), care nu era aplicabilă ratione temporis.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept în aplicarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, atunci când a constatat în considerentul (176) al deciziei atacate că exista o categorie de beneficiari (în care era inclus și reclamantul) care au obținut un ajutor ce trebuia recuperat în temeiul articolului 2 alineatul (1) din decizia atacată.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1), în măsura în care stabilește că presupusa măsură de ajutor constituie ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și dispune recuperarea acestuia cu dobânzi, inclusiv din partea reclamantei;

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2, 3 și 4 din decizia atacată, în măsura în care aceasta dispune recuperarea ajutorului incompatibil, cu dobânzi, inclusiv din partea reclamantei;

—

obligarea Comisiei la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în legătură cu prezenta procedură.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE atunci când a stabilit că presupusa măsură de ajutor conferă un avantaj selectiv:

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 107 alineatul (1) TFUE întrucât nu a reușit să demonstreze că presupusa măsură de ajutor era de natură să afecteze schimburile dintre statele membre și amenința să denatureze concurența.

3.

Al treilea motiv, întemeiat, cu titlu subsidiar, pe faptul că Comisia a încălcat articolul 49 TFUE atunci când a calificat presupusa măsură de ajutor drept ajutor de stat incompatibil care nu încalcă libertatea de stabilire garantată la articolul 49 TFUE.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat principiul fundamental al egalității de tratament/nediscriminării atunci când:

5.

Al cincilea motiv, întemeiat, cu titlu subsidiar, pe faptul că, deși presupusa măsură de ajutor intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE, Comisia a încălcat articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (2) atunci când a dispus recuperarea sumelor corespunzătoare pretinsului ajutor incompatibil de la beneficiarii presupusei măsuri de ajutor, întrucât o asemenea recuperare încalcă principiile generale ale dreptului Uniunii, și anume principiul încrederii legitime și principiul securității juridice.

—

constatarea faptului că nu a existat niciun ajutor de stat ilegal, anularea articolului 1 din Decizia Comisiei C(2019) 2526 final din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC, în măsura în care acesta constată că a existat un ajutor de stat ilegal, și anularea obligației Regatului Unit de a recupera pretinsul ajutor de stat ilegal primit de reclamante în acest context (articolele 2 și 3 din decizia atacată);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolelor 2 și 3 din decizia atacată, în măsura în care acestea impun Regatului Unit să recupereze de la reclamante pretinsul ajutor de stat, și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor efectuate de reclamante în cadrul prezentei proceduri.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată este afectată de erori vădite de apreciere a faptelor și normelor relevante. În special, se susține că Comisia interpretează greșit modul în care funcționează normele Regatului Unit privind societățile străine controlate (SSC) în ceea ce privește tratamentul profiturilor financiare necomerciale. În plus, se susține că decizia atacată a interpretat în mod eronat exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor drept o scutire fiscală. Acest lucru este evident în special dat fiind că unele dintre împrumuturile care fac obiectul prezentei acțiuni au fost finanțate din resurse eligibile.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a considerat în mod eronat că normele privind SSC constituie o măsură de ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE și, prin urmare, că normele au conferit un avantaj selectiv anumitor operatori. Mai precis, se susține că Comisia a stabilit în mod eronat sistemul de referință pentru evaluarea efectelor normelor privind SSC și a identificat în mod eronat două situații diferite ca fiind comparabile cu situația în care se aplică exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor. Ca urmare a uneia sau a ambelor erori, Comisia a afirmat în mod eronat că aceste norme au conferit un avantaj selectiv anumitor operatori de pe piață. În plus, reclamantele susțin că Comisia a identificat în mod eronat normele privind SSC ca un set de norme distinct de sistemul general privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit, ignorând totodată alte caracteristici ale sistemului privind impozitarea societăților aplicabil în Regatul Unit destinate să funcționeze împreună cu normele privind SSC. Prin urmare, analiza Comisiei cu privire la comparabilitate și selectivitate este afectată de erori vădite de apreciere a faptelor relevante și de erori de drept.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar presupunând că măsurile SSC în cauză constituiau, la prima vedere, ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, decizia atacată a concluzionat în mod eronat că nu exista o justificare aplicabilă pentru a susține compatibilitatea măsurilor în cauză cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat. În plus, decizia atacată este irațională și inconsecventă prin faptul că Comisia a acceptat în mod corect că partea 9A capitolul 9 din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] se justifică în cazurile în care singurul motiv pentru aplicarea unei taxe SSC este criteriul referitor la „capitalul care are legătură cu Regatul Unit”, pe baza faptului că acest criteriu poate fi excesiv de dificil de utilizat în practică, dar totodată, fără furnizarea unei justificări adecvate, Comisia susține că respectivul capitol 9 nu se justifică niciodată în cazurile în care criteriul privind funcțiile de conducere semnificative determină aplicarea unei taxe SSC. În realitate, chiar pe baza faptelor reclamantelor, situația este clară, criteriul privind funcțiile de conducere semnificative este în general excesiv de dificil de aplicat în practică, astfel încât Comisia ar fi trebuit să considere respectivul capitol 9 justificat și în contextul acestui criteriu și, astfel, ar fi trebuit să concluzioneze că nu există niciun ajutor de stat.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că, în cazul în care decizia atacată este confirmată, aplicarea acesteia prin recuperarea pretinsului ajutor de stat de la reclamante ar încălca principii fundamentale ale dreptului Uniunii, inclusiv libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor, subliniind că, în cazul reclamantelor, SSC în cauză sunt situate în alte state membre.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că ordinul de recuperare care rezultă din decizia atacată este nefondat și contrar principiilor fundamentale ale Uniunii.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia nu a motivat în mod corespunzător elemente esențiale ale deciziei atacate. Se susține că Comisia nu a luat în considerare în mod semnificativ exonerarea privind resursele eligibile și nu a analizat motivele sau justificările acesteia. Printre alte exemple se numără concluzia potrivit căreia taxa SSC prevăzută la capitolul 5 menționat ar putea fi aplicată utilizând criteriul privind funcțiile de conducere semnificative fără dificultăți sau fără a reprezenta o sarcină disproporționată.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată încalcă și principiul bunei administrări, potrivit căruia Comisia asigură transparență și previzibilitate în procedurile sale administrative și adoptă decizii într-un interval de timp rezonabil. Nu este rezonabil să dureze peste patru ca Comisia să ia decizia de deschidere a procedurii de investigare în prezenta cauză și ca ea să adopte o decizie la peste șase ani de la intrarea în vigoare a măsurii contestate.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată, în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei consacrată la articolul 49 TFUE și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a stabilit că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor („măsura contestată”) a creat un avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere în identificarea sistemului de referință în cadrul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat erori de drept și erori vădite de apreciere atunci când a identificat în mod eronat sau incomplet obiectivele relevante ale sistemului de referință și prin faptul că nu le-a înțeles în mod corect.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere atunci când a considerat că măsura contestată presupunea o derogare de la sistemul de referință ales.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere atunci când a calificat în mod eronat măsura contestată drept măsură selectivă prima facie, considerând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor aflate într-o situație de fapt și de drept comparabilă.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a ținut seama de Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) în aprecierea sa privind selectivitatea măsurii contestate, în timp ce acest instrument nu a intrat în vigoare decât la expirarea perioadei în care Comisia a stabilit că măsura contestată constituia un ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere din partea Comisiei, care încalcă suveranitatea fiscală a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu era justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale rezultate din relații de creditare eligibile care intră la prima vedere în domeniul de aplicare al secțiunii 371EB („activitățile desfășurate deținute în Regatul Unit”) din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010]. În ceea ce privește exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este de asemenea viciată de lipsa oricărei motivări cu privire justificarea acestora sau la lipsa justificării lor.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a precizat în decizia sa de inițiere a procedurii că avea nelămuriri cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzute în cadrul secțiunii 371ID din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize a funcțiilor de conducere semnificative în cadrul activității legate de împrumuturile intragrup, ceea ce ar fi constituit o oportunitate adecvată pentru părți de a comenta acest aspect; în cadrul investigației sale, aceasta nu a invitat părțile interesate să comenteze aspectul menționat, iar în decizia atacată a ales să ignore observațiile care au fost furnizate de fapt de părțile interesate în această privință. Prin urmare, decizia atacată este nulă.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că impozitarea profiturilor filialelor străine ale unei întreprinderi din Regatul Unit „numai în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu restrânge libertatea de stabilire și că măsura contestată nu era necesară pentru asigurarea respectării libertăților prevăzute de tratat.

În susținerea cererii (formulate cu titlu subsidiar) de anulare a articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă următorul motiv:

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar dacă (ceea ce se contestă) măsura contestată presupunea o schemă de ajutor de stat, Comisia a efectuat o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea independent de aspectul dacă stabilirea unei societăți străine controlate și faptul că aceasta acordă împrumuturi unor întreprinderi din grup nerezidente au presupus de fapt o exercitare a libertății de stabilire. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE. În ipoteza unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare din cuprinsul articolului 2 din decizia atacată trebuie anulat.

—

anularea Deciziei (UE) 2019/1352 a Comisiei din 2 aprilie 2019 privind ajutorul de stat SA.44896 pus în aplicare de Regatul Unit cu privire la exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor care dețin SSC (JO 2019, L 216, p. 1);

—

cu titlu subsidiar, anularea articolului 2 din decizia atacată, în măsura în care încalcă libertatea de stabilire a reclamantei consacrată la articolul 49 TFUE și

—

în orice caz, obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.

1.

Primul motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere atunci când a stabilit că schema privind exonerarea referitoare la finanțarea grupurilor („măsura contestată”) a creat un avantaj economic în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat o eroare de drept și/sau o eroare vădită de apreciere în identificarea sistemului de referință în cadrul analizei „selectivității”.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat erori de drept și erori vădite de apreciere atunci când a identificat în mod eronat sau incomplet obiectivele relevante ale sistemului de referință și prin faptul că nu le-a înțeles în mod corect.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere atunci când a considerat că măsura contestată presupunea o derogare de la sistemul de referință ales.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit erori de drept și/sau erori vădite de apreciere atunci când a calificat în mod eronat măsura contestată drept măsură selectivă prima facie, considerând în mod incorect că aceasta presupunea un tratament diferit al întreprinderilor aflate într-o situație de fapt și de drept comparabilă.

6.

Al șaselea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a ținut seama de Directiva (UE) 2016/1164 a Consiliului (1) în aprecierea sa privind selectivitatea măsurii contestate, în timp ce acest instrument nu a intrat în vigoare decât la expirarea perioadei în care Comisia a stabilit că măsura contestată constituia un ajutor de stat.

7.

Al șaptelea motiv, întemeiat pe faptul că decizia atacată reprezintă un abuz de putere din partea Comisiei, care încalcă suveranitatea fiscală a Regatului Unit.

8.

Al optulea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a efectuat erori vădite de apreciere atunci când a considerat că pretinsa derogare nu era justificată în raport cu impozitarea profiturilor financiare necomerciale rezultate din relații de creditare eligibile care intră la prima vedere în domeniul de aplicare al secțiunii 371EB („activitățile desfășurate deținute în Regatul Unit”) din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010]. În ceea ce privește exonerările privind „resursele eligibile” și „profiturile din dobânda echivalentă”, decizia Comisiei este de asemenea viciată de lipsa oricărei motivări cu privire justificarea acestora sau la lipsa justificării lor.

9.

Al nouălea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a încălcat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului (2), precum și obligația de bună administrare prevăzută la articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale. Mai precis, aceasta nu a precizat în decizia sa de inițiere a procedurii că avea nelămuriri cu privire la justificarea „exonerării de 75 %” prevăzute în cadrul secțiunii 371ID din Taxation (International and Other Provisions) Act 2010 [Legea privind impozitarea (internațională și alte dispoziții) din 2010] pentru a evita dificultatea practică a efectuării unei analize a funcțiilor de conducere semnificative în cadrul activității legate de împrumuturile intragrup, ceea ce ar fi constituit o oportunitate adecvată pentru părți de a comenta acest aspect; în cadrul investigației sale, aceasta nu a invitat părțile interesate să comenteze aspectul menționat, iar în decizia atacată a ales să ignore observațiile care au fost furnizate de fapt de părțile interesate în această privință. Prin urmare, decizia atacată este nulă.

10.

Al zecelea motiv, întemeiat pe faptul că Comisia a săvârșit o eroare de drept atunci când a stabilit că impozitarea profiturilor filialelor străine ale unei întreprinderi din Regatul Unit „numai în măsura în care acestea pot fi atribuite activelor și activităților naționale” nu restrânge libertatea de stabilire și că măsura contestată nu era necesară pentru asigurarea respectării libertăților prevăzute de tratat.

În susținerea cererii (formulate cu titlu subsidiar) de anulare a articolului 2 din decizia atacată, reclamanta invocă următorul motiv:

11.

Al unsprezecelea motiv, întemeiat pe faptul că, chiar dacă (ceea ce se contestă) măsura contestată presupunea o schemă de ajutor de stat, Comisia a efectuat o eroare de drept atunci când a stabilit că recuperarea ajutorului nu ar încălca principiile fundamentale de drept al Uniunii și atunci când a dispus recuperarea independent de aspectul dacă stabilirea unei societăți străine controlate și faptul că aceasta acordă împrumuturi unor întreprinderi din grup nerezidente au presupus de fapt o exercitare a libertății de stabilire. Mai precis, în speță, recuperarea ar încălca libertatea de stabilire a reclamantei prevăzută la articolul 49 TFUE. În ipoteza unei asemenea încălcări, ordinul de recuperare din cuprinsul articolului 2 din decizia atacată trebuie anulat.

—

declararea cererii introductive admisibile și fondate;

—

anularea Deciziei Comisiei C(2019)5498 final din 26 iulie 2019;

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea drepturilor procedurale ale reclamantelor în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, în măsura în care împrejurările adoptării și conținutul deciziei atacate ar arăta că Comisia se confrunta în mod obiectiv cu îndoieli care trebuiau să conducă la deschiderea procedurii oficiale de investigare.

2.

Al doilea motiv se întemeiază pe încălcarea obligației de motivare.

—

anularea deciziei C(2019)6099 final a Comisiei din 12 august 2019 (cazul AT.40459) de respingere a plângerii reclamantei, în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 773/2004 (1), și

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură.

În opinia reclamantei, Comisia a încălcat articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003 (2) și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 773/2004 coroborate cu articolul 41 alineatul (1) și alineatul (2) litera (c) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prin încălcarea principiului termenului rezonabil, având în vedere că decizia a fost adoptată la aproape doi ani după notificarea din 13 septembrie 2017 prin care reclamanta era informată cu privire la intenția sa de a respinge plângerea, ceea ce a avut o incidență asupra rezultatului procedurii. Comisia a încălcat de asemenea dreptul reclamantei la examinarea cauzei sale și nu a motivat în mod detaliat respingerea plângerii, ceea ce se reflectă în conținutul general al notificării din 13 septembrie 2017 prin care aceasta era informată cu privire la intenția de respingere a plângerii și în motivarea laconică a deciziei atacate.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea tratatelor.

În opinia reclamantei, Comisia a încălcat dreptul la protecție jurisdicțională efectivă, și anume articolul 2 TUE coroborat cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin faptul că a considerat că președintele Urząd Ochrony Konkurencji i Konsumentów (Oficiul pentru Protecția Concurenței și a Consumatorilor, Polonia) „pare să fie un organ deosebit de adecvat pentru a examina problemele ridicate […] în plângere” [considerentul (21) din decizia atacată] și a eludat astfel cel puțin îndoielile rezonabile referitoare la menținerea statului de drept în Polonia și, în raport cu aceasta, la independența instanțelor și a președintelui Oficiului pentru Protecția Concurenței și a Consumatorilor. Comisia a omis în special chestiunea reorganizării sistemului judiciar în Polonia și faptul că o serie de cauze în domeniul concurenței și al protecției consumatorilor sunt pendinte în fața noii Izba Kontroli Nadzwyczajnej i Spraw Publicznych (Camera de control extraordinar și afaceri publice) a Sąd Najwyższy (Cortea Supremă, Polonia), ale cărei modalități de desemnare sunt similare cu cele ale unei camere disciplinare.

3.

Al treilea motiv, întemeiat de asemenea pe încălcarea tratatelor.

În opinia reclamantei, Comisia a încălcat articolul 102 TFUE coroborat cu articolul 17 alineatul (1) teza a doua TFUE și cu articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 773/2004, precum și cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1/2003 prin săvârșirea unei erori vădite în aprecierea interesului Uniunii și în delimitarea pieței relevante. Comisia a considerat că piața pe care a fost săvârșită pretinsa încălcare era „limitată în esență la piața feroviară națională, deși pretinsa încălcare ar putea privi și întreprinderi înregistrate în străinătate”. Comisia nu a asigurat nici deplina eficacitate („efectul util”) al articolului 102 TFUE.

—

anularea Deciziei diviziei de anulare a pârâtului nr. 16 223 C (declarare a nulității) din 1 august 2018 și a Deciziei Camerei întâi de recurs a pârâtului din 5 septembrie 2019 în procedura căii de atac R 1934/2018-1;

—

dispunerea menținerii în totalitate în registru a mărcii Uniunii Europene nr. 16 637 266, astfel cum a fost înregistrată și autentificată de pârât;

—

cu titlu subsidiar, în cazul în care instanța sesizată ajunge la concluzia că sunt necesare constatări factuale suplimentare, obligarea pârâtului să se pronunțe din nou cu privire la necesitarea disponibilității termenului „PedalBox +”, fără a lua în considerare marcajele privind produsele societății SPEED-BUSTER GmbH & Co. KG., Mosaikweg 18, 53489 Sinzig, Germania, sau ale societății CPA Performance GmbH, Jurastrasse 1, 73119 Zell unter Aichelberg, Germania.

—

încălcarea articolului 59 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de reclamantă în cadrul procedurii din fața camerei de recurs.

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene;

—

încălcarea articolului 95 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 7 alineatul 1 literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) nr. 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

insecuritate juridică în urma faptului că EUIPO s-a pronunțat în mod diferit în ceea ce privește mărci similare și necesitatea motivării deciziilor.

—

anularea Deciziei C(2019) 8501 final a Comisiei din 20 noiembrie 2019 (AT.40522 – Metal Packaging [fostă Pandora]) privind obligațiile de informare și

—

obligarea Comisiei să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamante.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare

În cadrul primului motiv se afirmă că decizia atacată încalcă dreptul fundamental la apărare în măsura în care întrebările adresate se bazează în special pe documente și informații transmise anterior de reclamante în calitate de informatoare anonime către Bundeskartellamt din Germania într-o procedură pendinte în fața acestuia. Comisia ar fi obținut aceste documente și informații în cadrul unui schimb nelegal de informații cu Bundeskartellamt sau al unei examinări nelegale întemeiate pe acel schimb.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe necompetența Comisiei ca urmare a încălcării principiului subsidiarității

În cadrul celui de al doilea motiv se susține că Comisia nu ar fi avut competența să deschidă o procedură împotriva reclamantelor și să adopte decizia atacată. Având în vedere anchetele aprofundate desfășurate de Bundeskartellamt și procedura națională în urma căreia s-a pronunțat o decizie definitivă, nu este clar din ce motiv Bundeskartellamt nu ar fi fost competent să încheie respectiva procedură de anchetă sau din ce motiv Comisia ar fi fost mai bine plasată pentru a pune în executare măsura de anchetă atacată.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe un viciu de motivare

În cadrul celui de al treilea motiv se susține că decizia atacată nu ar fi fost motivată suficient în măsura în care nu ar explica deloc din ce motiv Comisia s-ar considera abilitată, în lumina principiului subsidiarității, să desfășoare anchete în privința reclamantelor.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la bună administrare în sensul articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene

În cadrul celui de al patrulea motiv se susține că Comisia a încălcat principiul bunei administrări și articolul 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în măsura în care decizia atacată ar fi disproporționată, ar încălca încrederea legitimă a reclamantelor și ar fi contrară principiilor imparțialității și echității.

5.

Al cincilea motiv, întemeiat pe un abuz de putere

În cadrul celui de al cincilea motiv se susține că cererea de informații se întemeiază pe considerații inadecvate în raport cu obiectivele lor, în măsura în care, prin intermediul procedurii de anchetă și în special prin intermediul deciziei atacate, Comisia ar eluda, în colaborare cu Bundeskartellamt, normele sancționatorii prevăzute de dreptul german pentru încălcările articolului 101 TFUE.

—

anularea deciziei atacate;

—

pronunțarea unei hotărâri de admitere la înregistrare a mărcii internaționale în Uniunea Europeană nr. 1 379 292 El Clásico (mixtă) în clasa 41 în numele Liga Nacional de Fútbol Profesional;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

Încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

Anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 47 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 18 din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 10 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei;

—

încălcarea articolului 71 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei;

—

încălcarea articolului 71 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

Anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei la EUIPO pentru reexaminare; sau

—

modificarea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea principiilor protecției încrederii legitime și securității juridice.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

modificarea hotărârii atacate astfel încât recursul formulat de reclamantă la 21 martie 2018 să fie admis în totalitate și ca desenul sau modelul industrial în litigiu să își păstreze validitatea;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată aferente acestei proceduri.

—

încălcarea normelor fundamentale de procedură.

—

Anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea sau schimbarea deciziei atacate și confirmarea deciziei din 10 decembrie 2018 Diviziei de opoziție a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) în cauza R 373/2019-5;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată;

—

stabilirea unei date pentru ședința de audiere a pledoariilor.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea tratatelor

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului securității juridice

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității din perspectiva libertății de a desfășura o activitate comercială