—

având în vedere impactul politicii de coeziune a UE asupra Irlandei de Nord,

—

având în vedere dispozițiile Acordului de la Belfast (Acordul din Vinerea Mare) din 1998,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru control bugetar (A8-0240/2018),

A.

întrucât politica de coeziune a UE în Irlanda de Nord este aplicată prin intermediul mai multor instrumente, inclusiv Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, Programul PEACE pentru Irlanda de Nord și regiunea de frontieră și programul Interreg pentru regiunea transfrontalieră;

B.

întrucât este evident că Irlanda de Nord este o regiune care a beneficiat în foarte mare măsură de pe urma politicii de coeziune a UE; întrucât angajamentul privind viitoarea finanțare a proiectului Comisiei pentru Cadrul financiar multianual 2021-2027 este foarte bine venit;

C.

întrucât, pe lângă fondurile mai generale ale politicii de coeziune, Irlanda de Nord a beneficiat îndeosebi de programele transcomunitare și transfrontaliere speciale, inclusiv de programul PEACE pentru Irlanda de Nord;

D.

întrucât politica de coeziune a UE a contribuit în mod decisiv, în special prin intermediul Programului PEACE, la procesul de pace din Irlanda de Nord, sprijină Acordul din Vinerea Mare și continuă să sprijine reconcilierea dintre comunități;

E.

întrucât, după instituirea primului program PEACE în 1995, s-au cheltuit mai mult de 1,5 miliarde EUR cu dublul obiectiv de a promova, pe de o parte, coeziunea dintre comunitățile implicate în conflictul din Irlanda de Nord și comitatele de graniță ale Irlandei și, pe de altă parte, stabilitatea economică și socială;

F.

întrucât succesul fondurilor de coeziune ale UE decurge parțial din faptul că acestea sunt considerate „neutre”, adică banii nu sunt direct legați de interesele vreuneia dintre comunități;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 15 iulie 2015 intitulată „Un nou început pentru locuri de muncă și creștere în Grecia”(COM(2015)0400),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2015/1839 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1303/2013 în ceea ce privește adoptarea unor măsuri specifice referitoare la Grecia (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2017/825 de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale pentru perioada 2017-2020 (PSRS) (3),

—

având în vedere documentul de lucru al Comisiei din 19 septembrie 2016 privind evaluarea ex post a FEDR și a Fondului de coeziune pentru perioada 2007-2013 (SWD(2016)0318),

—

având în vedere raportul Ministerului elen al Economiei și Dezvoltării referitor la utilizarea sumelor în temeiul Regulamentului (UE) 2015/1839 (perioada de programare 2007-2013) (4),

—

având în vedere întrebarea cu solicitare de răspuns oral adresată Comisiei privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2015/1839 în ceea ce privește adoptarea unor măsuri specifice referitoare la Grecia (O-000100/2017 – B8-0001/2018).

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională (A8-0244/2018),

A.

întrucât politica de coeziune este o expresie a solidarității și principalul instrument de investiții al UE, care acoperă toate regiunile și reduce decalajele; întrucât importanța valorii sale adăugate și a flexibilității sale în timpul crizei economice și financiare au fost confirmate în mai multe rânduri; întrucât, cu resursele bugetare existente, politica de coeziune a contribuit la menținerea oportunităților de investiții publice, atât de necesare, și la prevenirea înrăutățirii crizei și a permis statelor membre și regiunilor să adopte soluții adaptate în vederea creșterii rezilienței lor la evenimente neașteptate și șocuri externe;

B.

întrucât sprijinul acordat între 2007 și 2015 din FEDR și din Fondul de coeziune în Grecia s-a ridicat la 15,8 miliarde EUR, echivalentul a aproximativ 19 % din totalul cheltuielilor publice de capital;

C.

întrucât criza economică și financiară a dus la înregistrarea constantă a unor rate de creștere negative în Grecia, care nu au putut fi corectate de cele trei pachete internaționale de salvare, precum și la probleme grave în materie de lichiditate și la o lipsă de fonduri publice;

D.

întrucât Grecia și insulele elene au fost și continuă să fie deosebit de afectate de criza refugiaților și a migrației și se află sub o presiune puternică din cauza fluxurilor crescute de migranți și refugiați, ceea ce a dus la o lovitură puternică pentru activitatea economică locală, în special în domeniul turismului;

E.

întrucât, între 2007 și 2013, PIB-ul Greciei a scăzut cu 26 % în termeni reali și, deși recesiunea a luat sfârșit în 2014, creșterea economică în următorii doi ani a fost mai mică de 1 %; întrucât rata ocupării forței de muncă a scăzut de la 66 % la 53 % în 2013,ceea ce înseamnă că doar puțin peste jumătate din persoanele în vârstă de muncă aveau un loc de muncă, în timp ce rata șomajului a crescut, în aceeași perioadă, de la 8,4 % la 27,5 %, afectând puternic puterea de cumpărare a populației și mai multe sectoare, inclusiv sănătatea; întrucât, potrivit celor mai recente date Eurostat, rata șomajului este de 20,8 %, cu un nivel ridicat al șomajului în rândul tinerilor;

F.

întrucât Comisia și colegiuitorii au recunoscut în 2015 că Grecia a fost afectată de criză într-un mod unic, care ar fi putut avea un impact puternic atât asupra finalizării operațiunilor din cadrul programelor operaționale din perioadele 2000-2006 și 2007-2013, cât și asupra începerii punerii în aplicare a programelor din cadrul politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020;

G.

întrucât adoptarea Regulamentul (UE) 2015/1839 a avut scopul de a pune la dispoziția Greciei lichidități într-un moment crucial, înainte ca punerea în aplicare a programelor să ajungă în impas și să se piardă oportunități de investiții necesare, deoarece ar fi fost recuperate sume importante în cazul nefinalizării proiectelor din perioadele 2000-2006 și 2007-2013;

H.

întrucât Regulamentul (UE) 2015/1839 a prevăzut o prefinanțare inițială suplimentară pentru perioada de programare 2014-2020, în două tranșe, fiecare în valoare de 3,5 % din cuantumul sprijinului din partea fondurilor pentru politica de coeziune și a Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM), precum și aplicarea, pentru perioada de programare 2007-2013, a unei rate de cofinanțare de 100 % pentru cheltuielile eligibile și eliberarea anticipată a ultimelor 5 % din plățile restante ale UE, care ar fi trebuit să fie reținute până la finalizarea programelor;

I.

întrucât regulamentul a fost adoptat cu scopul de a răspunde cât mai prompt posibil unei situații de criză gravă și de a asigura faptul că Grecia dispune de fonduri suficiente pentru a finaliza proiectele din perioada de programare 2007-2013 și a începe punerea în aplicare în cadrul perioadei curente;

J.

întrucât, potrivit articolul 152 alineatul (6) paragraful 2, Grecia trebuia să prezinte Comisiei, până la sfârșitul anului 2016, un raport privind punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la aplicarea ratei de cofinanțare de 100 % și la plafonul pentru plățile din cadrul programelor la sfârșitul perioadei de programare;

K.

întrucât UE a plătit de asemenea 95 % din costul total al investițiilor pentru perioada de finanțare 2007-2013 în Grecia (un maxim de 85 % aplicabil în mod normal), prin intermediul așa-numitului Regulament (UE) nr. 1311/2011 privind „măsura suplimentară”;

L.

întrucât, în octombrie 2015, a fost înființat un cont dedicat în care au fost transferate toate fondurile alocate pentru finanțarea proiectelor finanțate de UE, pentru a se asigura că aceste fonduri au fost utilizate exclusiv pentru plățile către beneficiari și operațiunile din cadrul programelor operaționale;

M.

întrucât, de asemenea, Grecia a primit sprijin începând din 2011 prin intermediul Grupului operativ al Comisiei pentru Grecia, care a furnizat asistență tehnică pentru procesul de reformă din această țară și, începând din 2015, prin intermediul Serviciului de sprijin pentru reforme structurale, care a oferit asistență pentru pregătirea, conceperea, punerea în aplicare și evaluarea reformelor de stimulare a creșterii; întrucât Regulamentul (UE) 2017/825 de instituire a Programului de sprijin pentru reforme structurale (PSRS) pentru perioada 2017-2020 a intrat în vigoare la 20 mai 2017 și a marcat un moment important pentru angajamentele din cadrul Serviciului de sprijin pentru reforme structurale în ceea ce privește statele membre interesate, inclusiv Grecia,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

—

având în vedere Declarația universală a drepturilor omului,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Proclamația interinstituțională privind Pilonul european al drepturilor sociale,

—

având în vedere Carta socială europeană din 3 mai 1996,

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 septembrie 2016 referitoare la aplicarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă) (1),

—

având în vedere declarația comună a Alianței europene pentru bolile cronice din noiembrie 2017, intitulată „Îmbunătățirea gradului de angajare în Europa a persoanelor care suferă de boli cronice”,

—

având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CNUDPD) și intrarea sa în vigoare în UE la 21 ianuarie 2011, în conformitate cu Decizia 2010/48/CE a Consiliului din 26 noiembrie 2009,

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2015 referitoare la Cadrul strategic al UE privind sănătatea și siguranța la locul de muncă 2014-2020 (2),

—

având în vedere raportul comun al Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă (EU-OSHA) și al Fundației Europene pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (EUROFOUND) din 2014, intitulat „Riscurile psihosociale în Europa: Răspândire și strategii de prevenție”,

—

având în vedere Rezoluția sa din 30 noiembrie 2017 referitoare la implementarea Strategiei europene pentru persoanele cu dizabilități (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iulie 2016 referitoare la punerea în aplicare a Convenției Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, îndeosebi a observațiilor finale ale Comitetului UNCRPD (4),

—

având în vedere Declarația de la Philadelphia din 10 mai 1944 privind scopurile și obiectivele Organizației Internaționale a Muncii (OIM),

—

având în vedere Rezoluția sa din 23 mai 2007 referitoare la promovarea muncii decente pentru toți (5),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 2 iulie 2008 intitulată „Agenda socială reînnoită: oportunități, acces și solidaritate în Europa secolului XXI”[COM(2008)0412],

—

având în vedere raportul Comisiei din 24 februarie 2011 privind punerea în aplicare a Acordului-cadru privind stresul la locul de muncă adoptat de partenerii sociali europeni [SEC(2011)0241],

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 21 februarie 2007 intitulată „Îmbunătățirea calității și productivității în muncă: strategia comunitară 2007-2012 privind sănătatea și securitatea în muncă”[COM(2007)0062],

—

având în vedere Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (6),

—

având în vedere Directiva 2000/78/CE privind combaterea discriminării și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), precum Hotărârea Curții din 11 aprilie 2013 privind cauzele conexate C-335/11 și C-337/11 (HK Danemarca), care stabilesc, împreună, că angajatorilor le este interzis să discrimineze atunci când o stare precară de sănătate de durată poate fi asimilată unui handicap, precum și obligația angajatorilor de a aduce adaptări rezonabile condițiilor de muncă,

—

având în vedere acțiunea comună a UE privind sănătatea mintală și bunăstarea, lansată în 2013,

—

având în vedere campania EU-OSHA intitulată „Managementul stresului pentru locuri de muncă sănătoase”,

—

având în vedere recentul proiect-pilot privind sănătatea și siguranța lucrătorilor în vârstă, realizat de EU-OSHA,

—

având în vedere raportul din 2016 al EU-OSHA intitulat „Reabilitarea și reluarea muncii: raport de analiză privind politicile, strategiile și programele UE și ale statelor membre”,

—

având în vedere raportul din 2014 al Eurofound intitulat „Posibilitățile de angajare ale persoanelor care suferă de boli cronice”,

—

având în vedere documentul din 2012 al Business Europe intitulat „Practicile angajatorilor pentru o îmbătrânire activă”,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A8-0208/2018),

A.

întrucât stresul asociat muncii este o problemă tot mai frecventă, fiind a doua problemă de sănătate asociată muncii, ca frecvență de raportare, în Europa; întrucât 25 % (7) dintre lucrători declară că suferă de stres asociat muncii; întrucât stresul asociat muncii poate să afecteze dreptul persoanelor de a se bucura de condiții de muncă sănătoase; întrucât stresul asociat muncii amplifică absenteismul și agravează sentimentul de insatisfacție la locul de muncă, afectează în mod negativ productivitatea și reprezintă aproape jumătate din numărul zilelor lucrătoare pierdute în fiecare an;

B.

întrucât îmbătrânirea forței de muncă din Europa prezintă noi dificultăți în ceea ce privește mediul de muncă și organizarea modificată a muncii; întrucât îmbătrânirea este însoțită de un risc mai accentuat de a dezvolta probleme de sănătate cronice de ordin psihic și fizic, inclusiv dizabilități și boli, motiv pentru care prevenția, reintegrarea și reabilitarea sunt politici importante care asigură caracterul durabil al locurilor de muncă și al sistemelor de pensii și de securitate socială; întrucât bolile cronice nu afectează numai segmentul mai în vârstă al populației;

C.

întrucât absența de durată de la locul de muncă afectează negativ sănătatea fizică și psihică, generând de asemenea costuri sociale și economice ridicate, și poate împiedica revenirea la locul de muncă; întrucât sănătatea și bunăstarea joacă un rol central în construirea unor economii durabile; întrucât trebuie luat în considerare impactul financiar considerabil pe care îl au bolile și dizabilitățile asupra familiilor, atunci când cei afectați nu își pot relua munca;

D.

întrucât există o diferență între dizabilități, vătămări, boli și afecțiuni asociate vârstei, însă acestea se suprapun frecvent și necesită o abordare cuprinzătoare, dar și de la caz la caz, la nivel individual;

E.

întrucât îmbătrânirea este una dintre principalele provocări sociale cu care se confruntă UE; întrucât, prin urmare, sunt necesare politici care să încurajeze îmbătrânirea activă, pentru a le permite persoanelor să rămână active și să aibă o activitate profesională până la vârsta de pensionare sau chiar după această vârstă dacă doresc acest lucru; întrucât generația mai în vârstă și experiența acesteia sunt esențiale pentru piața muncii; întrucât persoanele în vârstă care doresc să rămână în câmpul muncii solicită frecvent un program de lucru flexibil sau individualizat; întrucât bolile, dizabilitatea și excluderea din câmpul muncii au consecințe financiare grave;

F.

întrucât fumatul și consumul abuziv de alcool și de droguri reprezintă unii dintre cei mai semnificativi factori de risc pentru sănătate în cazul populației de vârstă activă din UE, fiind asociați atât cu vătămări, cât și cu diferite boli netransmisibile (8); întrucât între 20 % și 25 % din totalul accidentelor la locul de muncă implică persoane aflate sub influența alcoolului (9)și întrucât, potrivit estimărilor, între 5 % și 20 % din populația activă din Europa are probleme grave din cauza consumului de alcool (10); întrucât reintegrarea în locuri de muncă de calitate a lucrătorilor care au suferit din cauza unor probleme legate de utilizarea abuzivă de substanțe prezintă provocări specifice pentru angajatori;

G.

întrucât persoanele cu dizabilități ori cu boli cronice sau persoanele care se recuperează după o vătămare sau după o boală se află într-o situație vulnerabilă și ar trebui să beneficieze de sprijin individualizat atunci când revin la locul de muncă sau pe piața muncii; întrucât unele persoane cu boli cronice nu doresc sau nu pot să revină în câmpul muncii;

H.

întrucât domeniul readaptării profesionale și al revenirii în câmpul muncii ar putea oferi oportunități prețioase pentru activitățile de voluntariat, de exemplu prin implicarea în activități de voluntariat după pensionare; întrucât voluntariatul ar trebui sprijinit la orice vârstă;

I.

întrucât angajatorii trebuie în primul rând să promoveze o cultură a sănătății și a siguranței la locul de muncă; întrucât participarea din proprie inițiativă la activități în materie de siguranță și sănătate în muncă, de exemplu la grupuri de lucru, ar putea de asemenea contribui la schimbarea culturii;

J.

întrucât munca joacă un rol important în facilitarea procesului de recuperare și reabilitare, având în vedere beneficiile psihosociale pozitive importante pe care munca le oferă angajaților; întrucât bunele practici de siguranță și sănătate în muncă sunt esențiale pentru productivitatea și motivarea forței de muncă, ceea ce ajută societățile să rămână competitive și inovatoare, asigură bunăstarea lucrătorilor și contribuie la menținerea unor competențe și a unei experiențe profesionale prețioase, la reducerea rotației personalului și la prevenirea excluderii, a accidentelor și a vătămărilor; întrucât, prin urmare, Comisia este încurajată să aibă în vedere calculul tuturor costurilor în domeniul incluziunii active și sociale; întrucât adoptarea unor abordări adecvate și individualizate în ceea ce privește reintegrarea în locuri de muncă de calitate a persoanelor care se recuperează după o vătămare sau o boală reprezintă un factor important pentru prevenirea absențelor suplimentare sau a prezenței în muncă a persoanelor care suferă de boli;

K.

întrucât definiția persoanelor cu o capacitate de muncă redusă poate să difere de la un stat membru la altul;

L.

întrucât IMM-urile și microîntreprinderile au nevoi deosebite în acest sens, deoarece au la dispoziție mai puține resurse pentru a-și îndeplini obligațiile legate de prevenirea bolilor și a accidentelor, având nevoie adesea de sprijin pentru a-și putea îndeplini obiectivele în materie de securitate și sănătate în muncă; întrucât, pe de altă parte, bunele practici în materie de securitate și sănătate în muncă sunt esențiale pentru IMM-uri și microîntreprinderi, în special pentru sustenabilitatea activității acestora; întrucât mai multe programe finanțate de UE oferă posibilități pentru efectuarea unor schimburi prețioase de inovații și de bune practici în materie de asigurare a sustenabilității sănătății și securității în muncă;

M.

întrucât factorii psihosociali negativi de la locul de muncă au legătură nu numai cu rezultatele privind starea de sănătate, ci și cu creșterea absențelor și cu gradul redus de satisfacție la locul de muncă; întrucât măsurile individualizate de securitate și sănătate în muncă îi pot permite unei persoane cu o capacitate de muncă modificată să rămână activă și să aducă beneficii personalului în ansamblu; întrucât, deși absențele de la locul de muncă sunt necesare uneori din motive medicale, persoanele care lipsesc de la locul de muncă pentru perioade îndelungate și care, drept consecință, riscă să nu mai revină în câmpul muncii suferă de efecte psihosociale negative suplimentare; întrucât o îngrijire timpurie și coordonată, care să pună accentul în primul rând pe bunăstarea angajatului, este esențială pentru a îmbunătăți rata revenirii în câmpul muncii și pentru a evita consecințele negative pe termen lung suportate de persoana în cauză;

N.

întrucât disponibilitatea și comparabilitatea datelor privind bolile profesionale la nivelul UE sunt adesea deficitare; întrucât, potrivit Eurofound, aproximativ 28 % dintre europeni declară că au o problemă de sănătate fizică sau mintală cronică, o boală cronică sau o dizabilitate (11); întrucât se estimează că una din patru persoane de vârstă activă trăiește cu probleme de sănătate de lungă durată (12); întrucât dizabilitățile și problemele de sănătate pot să reprezinte atât o cauză, cât și o consecință a sărăciei; întrucât un studiu al OCDE a constatat că veniturile persoanelor cu dizabilități sunt, în medie, cu 12 % mai mici decât cele ale restului populației (13); întrucât, în unele țări, acest decalaj dintre venituri ajunge până la 30 %; întrucât un studiu din anul 2013 a demonstrat că 21,8 % din pacienții care suferă de cancer, cu vârste cuprinse între 18 și 57 de ani, au devenit șomeri imediat după diagnosticare, iar 91,6 % dintre membrii acestui grup au devenit șomeri în cursul unei perioade de 15 luni de la diagnosticare (14); întrucât un studiu al Eurostat din 2011 (15) a constatat că numai 5,2 % dintre angajații care suferă de o capacitate de muncă redusă din cauza unei probleme de sănătate de lungă durată și/sau a unei dificultăți în desfășurarea activităților de bază declară că beneficiază de condiții speciale la locul de muncă; întrucât, potrivit aceluiași studiu efectuat de Eurostat, 24,2 % dintre șomerii din această categorie declară că ar avea nevoie de condiții speciale la locul de muncă pentru a putea reveni mai ușor în câmpul muncii;

O.

întrucât digitalizarea poate duce la transformări majore ale modului de organizare a muncii și ar putea contribui la îmbunătățirea oportunităților pentru lucrătorii care prezintă, de exemplu, capacități fizice reduse; întrucât este posibil ca generațiile mai în vârstă să se confrunte cu dificultăți deosebite în această privință; întrucât și aceste generații ar trebui să beneficieze de schimbările menționate;

P.

întrucât dreptul la condiții de muncă ce respectă sănătatea, siguranța și demnitatea fiecărui lucrător este consacrat în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, iar condițiile de muncă favorabile au o valoare pozitivă inerentă; întrucât fiecare persoană are dreptul la un nivel de trai adecvat pentru starea sa de sănătate și pentru bunăstarea sa, precum și dreptul la o activitate profesională și la condiții de muncă favorabile și corecte, în conformitate cu Declarația universală a drepturilor omului; întrucât îmbunătățirea sănătății și reintegrarea lucrătorilor duc la îmbunătățirea bunăstării globale a societății, aduc avantaje economice statelor membre, angajaților și angajatorilor, inclusiv lucrătorilor mai în vârstă și persoanelor care suferă de probleme de sănătate, și contribuie la păstrarea unor competențe care altfel s-ar pierde; întrucât transformarea unei dizabilități de muncă într-o capacitate de muncă este în beneficiul angajatorilor, al lucrătorilor, al familiilor și al comunităților;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

—

având în vedere raportul din 25 februarie 2009 al Grupului de experți la nivel înalt privind supravegherea financiară în UE, prezidat de Jacques de Larosière,

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 martie 2014 cu recomandări pentru Comisie referitoare la revizuirea Sistemului European de Supraveghere Financiară (ESFS) (1),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 15 mai 2014 intitulat „Economic Review of the Financial Regulation Agenda”(Analiza economică a agendei privind reglementarea sectorului financiar) (SWD(2014)0158),

—

având în vedere Raportul Comisiei din 8 august 2014 privind funcționarea autorităților europene de supraveghere (AES) și a Sistemului european de supraveghere financiară (SESF) (COM(2014)0509),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 aprilie 2016 referitoare la rolul UE în cadrul instituțiilor și organismelor financiare, monetare și de reglementare internaționale (2),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 23 noiembrie 2016 intitulată „Cerere de contribuții – Cadrul de reglementare al UE pentru serviciile financiare”(COM(2016)0855),

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016 referitoare la bilanțul și la provocările asociate cadrului UE de reglementare a serviciilor financiare: impactul și calea de urmat către un cadru UE de reglementare a sectorului financiar mai eficient și mai eficace și către o Uniune a piețelor de capital (3),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 27 februarie 2017 intitulat „EU equivalence decisions in financial services policy: an assessment”(Deciziile de echivalare ale UE în politica în domeniul serviciilor financiare: o evaluare) (SWD(2017)0102),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2018 referitoare la cadrul viitoarelor relații dintre UE și Regatul Unit (4),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A8-0263/2018),

A.

întrucât, după declanșarea crizei financiare, la nivelul UE au fost adoptate peste 40 de acte legislative în domeniul financiar, dintre care 15 includ „dispoziții privind țările terțe”, care conferă Comisiei, în numele UE, competența de a decide în mod unilateral dacă normele de reglementare aplicabile în jurisdicțiile străine pot fi considerate echivalente;

B.

întrucât echivalența și drepturile de „pașaport”sunt concepte net diferite, care implică instituirea unor drepturi și obligații distincte pentru autoritățile de reglementare, supraveghetori, instituțiile financiare și participanții la piață; întrucât deciziile de echivalare nu conferă „drepturi de pașaport”instituțiilor financiare stabilite în țări terțe, deoarece acest concept este strâns legat de piața internă cu cadrul său comun de reglementare, supraveghere, aplicare și judiciar;

C.

întrucât niciun acord comercial încheiat de UE nu a inclus vreodată dispoziții privind accesul transfrontalier reciproc la servicii financiare;

D.

întrucât nu există un cadru unic care să stea la baza deciziilor de echivalare; întrucât fiecare act legislativ instituie un regim specific de echivalare, ce reflectă obiectivele sale de politică; întrucât dispozițiile actuale privind echivalența oferă abordări diferite, care permit o serie de posibile beneficii în funcție de furnizorul de servicii financiare și de piața în care își desfășoară activitatea;

E.

întrucât echivalarea este, printre altele, un instrument de promovare a convergenței internaționale a reglementărilor, care poate contribui la creșterea concurenței pe piața internă a UE într-un mediu concurențial echitabil, prevenind în același timp arbitrajul de reglementare, protejându-i pe consumatori și investitori, menținând stabilitatea financiară a UE și păstrând coerența pieței interne; întrucât echivalarea este, de asemenea, un instrument care asigură un tratament corect și echitabil de reglementare și supraveghere între instituțiile financiare ale UE și instituțiile financiare din țări terțe;

F.

întrucât deciziile de echivalare se bazează pe cadrul de reglementare unic al UE și sunt adoptate pe baza unei evaluări tehnice; întrucât ele ar trebui, cu toate acestea, să facă obiectul unui control mai riguros din partea Parlamentului;

G.

întrucât Comisia descrie echivalența drept instrument-cheie pentru gestionarea eficientă a activității transfrontaliere a actorilor de pe piață într-un mediu prudențial, viabil și sigur, în care jurisdicțiile țărilor terțe aderă, pun în aplicare și respectă strict aceleași standarde ridicate ale măsurilor prudențiale ca UE;

H.

întrucât viitoarea retragere a Regatului Unit din UE ar putea avea un impact semnificativ asupra reglementării și supravegherii serviciilor financiare, având în vedere legătura strânsă care există în prezent între statele membre în acest domeniu; întrucât negocierile privind retragerea Regatului Unit din UE sunt încă în desfășurare;

I.

întrucât, în cazul în care Acordul de retragere, inclusiv perioada de tranziție, este convenit și ratificat, instituțiile financiare vor avea o perioadă mai lungă pentru a se adapta la Brexit; întrucât, în absența unei perioade de tranziție, Comisia și AES trebuie să fie pregătite să protejeze stabilitatea financiară, integritatea pieței interne și autonomia procesului de luare a deciziilor în UE;

J.

întrucât, pentru a asigura stabilitatea financiară a Uniunii, este necesar să se ia în considerare pe deplin interconectarea piețelor țărilor terțe cu piața unică a UE;

K.

întrucât, în Rezoluția sa din 19 ianuarie 2016 referitoare la bilanțul și provocările asociate cadrului UE de reglementare a serviciilor financiare, Parlamentul a invitat Comisia „să propună un cadru consecvent, coerent, transparent și practic care să guverneze procedurile și deciziile referitoare la echivalența regimurilor din țări terțe, ținând seama de concluziile unei analize bazate pe rezultate și de standardele sau acordurile internaționale”,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

—

având în vedere articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 4, 162, 174-178 și 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1082/2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT) (3),

—

având în vedere Directiva 2011/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere (4),

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 20 septembrie 2017 intitulată „Stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile frontaliere ale UE”(COM(2017)0534),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 20 septembrie 2017 care însoțește comunicarea Comisiei intitulată „Stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile frontaliere ale UE”(SWD(2017)0307),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2018 referitoare la regiunile cu întârzieri în dezvoltare din UE (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 aprilie 2018 referitoare la consolidarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în UE: cel de-al șaptelea raport al Comisiei Europene (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 iunie 2017 referitoare la elemente constitutive ale politicii de coeziune a UE pentru perioada de după 2020 (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 iunie 2017 referitoare la creșterea implicării partenerilor și a vizibilității în procesul de execuție a fondurilor structurale și de investiții europene (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 18 mai 2017 referitoare la combinarea corectă a surselor de finanțare pentru regiunile Europei: echilibrarea instrumentelor financiare și a granturilor în politica de coeziune a UE (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la investiții în locuri de muncă și în creștere – valorificarea la maximum a contribuției fondurilor structurale și de investiții europene: o evaluare a raportului în temeiul articolului 16 alineatul (3) din RDC (10),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 8 februarie 2017 referitor la lipsa legăturilor de transport în regiunile de frontieră (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la politica de coeziune și la strategiile de cercetare și inovare pentru specializare inteligentă (RIS3) (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la Cooperarea teritorială europeană – practici optime și măsuri inovatoare (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 mai 2016 referitoare la noile instrumente de dezvoltare teritorială în politica de coeziune 2014-2020: investițiile teritoriale integrate (ITI) și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC) (14),

—

având în vedere concluziile și recomandările Grupului la nivel înalt privind monitorizarea simplificării birocrației pentru beneficiarii fondurilor ESI,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizul Comisiei pentru cultură și educație (A8-0266/2018),

A.

întrucât UE și vecinii săi imediați din Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS) au 40 de frontiere terestre interne și regiuni frontaliere interne ale UE, iar aceste regiuni acoperă 40 % din teritoriul Uniunii, reprezintă aproape 30 % din populația UE și produc aproape o treime din PIB-ul UE;

B.

întrucât regiunile frontaliere, mai ales cele cu o densitate mai mică a populației, se confruntă cu condiții mai rele de dezvoltare economică și socială și au, în general, o performanță economică mai slabă decât alte regiuni din statele membre, iar potențialul lor economic deplin este neexploatat;

C.

întrucât obstacolele de natură fizică și/ sau geografică contribuie, de asemenea, la limitarea coeziunii economice, sociale și teritoriale între regiunile frontaliere, din UE și din afara UE, în special pentru regiunile montane;

D.

întrucât, în ciuda eforturilor care au fost deja întreprinse, continuă să existe obstacole – reprezentate în principal de bariere administrative, lingvistice și juridice – și acestea împiedică dezvoltarea economică și socială și coeziunea dintre regiunile frontaliere și în interiorul acestora;

E.

întrucât, conform estimărilor Comisiei din 2017, eliminarea a doar 20 % dintre obstacolele existente în regiunile frontaliere ar determina o creștere de 2 % a PIB-ului acestora, sau aproximativ 91 de miliarde EUR, ceea ce ar echivala cu circa un milion de locuri de muncă noi; întrucât cooperarea teritorială, inclusiv cea transfrontalieră, a fost recunoscută la scară largă ca aducând o valoare adăugată reală și vizibilă, în special cetățenilor UE care trăiesc de-a lungul frontierelor interne;

F.

întrucât numărul total de lucrători transfrontalieri și de studenți activi într-o altă țară a UE se ridică la aproximativ 2 milioane, din care 1,3 milioane sunt lucrători, reprezentând 0,6 % din totalul angajaților din UE-28;

G.

întrucât, în actualul cadru financiar multianual (CFM), 95 % din fondurile rețelei transeuropene de transport (TEN-T) și ale Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) merg către coridoarele centrale ale TEN-T, în timp ce proiectele de dimensiuni mici din rețeaua globală și intervențiile de conectare cu rețeaua TEN-T sunt adesea neeligibile pentru cofinanțare sau pentru finanțare națională, deși sunt esențiale pentru rezolvarea problemelor specifice și pentru dezvoltarea legăturilor transfrontaliere și a economiilor;

H.

întrucât Comisia intenționează, de asemenea, să își prezinte poziția în ceea ce privește regiunile frontaliere maritime interne;

I.

întrucât multe dintre provocările cu care se confruntă regiunile frontaliere externe ale UE, inclusiv regiunile ultraperiferice, zonele rurale, zonele afectate de tranziția industrială și regiunile din Uniune care au de suferit din cauza depărtării geografice, a insularității sau a altor handicapuri naturale sau demografice grave și permanente, în conformitate cu articolul 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), ar merita să facă obiectul unei poziții adoptate de către Comisie;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

—

având în vedere articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 8, 10, 19 și 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care a intrat în vigoare în decembrie 2009, odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona (1), și, în special, articolele 1, 20, 21, 23 și 31,

—

având în vedere raportul din 2014 al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) intitulat „Violența împotriva femeilor: o anchetă la nivelul UE” (2),

—

având în vedere Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (3),

—

având în vedere Directiva 2004/113/CE din 13 decembrie 2004 de aplicare a principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii, care definește și condamnă hărțuirea și hărțuirea sexuală (4),

—

având în vedere indicele egalității de gen, publicat de Institutul European pentru Egalitatea de Gen (IEEG),

—

având în vedere studiul Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE), intitulat „Violența cibernetică împotriva femeilor și fetelor”, din iunie 2017,

—

având în vedere declarația din 19 iulie 2017 a trioului Președinției UE, alcătuit din Estonia, Bulgaria și Austria, privind egalitatea dintre femei și bărbați,

—

având în vedere instrumentele juridice ale ONU din domeniul drepturilor omului, și în special al drepturilor femeilor, cum ar fi Carta ONU, Declarația universală a drepturilor omului, Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale, Convenția internațională pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și protocolul la aceasta și Convenția pentru combaterea torturii și altor tratamente și pedepse crude, inumane sau degradante,

—

având în vedere alte instrumente ale ONU privind hărțuirea sexuală și violența împotriva femeilor, precum Declarația și Programul de acțiune de la Viena din 25 iunie 1993, adoptate de Conferința Mondială privind drepturile omului, Declarația Adunării Generale a Națiunilor Unite privind eliminarea violenței împotriva femeilor din 20 decembrie 1993, Rezoluția privind prevenirea criminalității și măsurile de justiție penală pentru eliminarea violenței împotriva femeilor din 21 iulie 1997, rapoartele Raportorilor speciali ai ONU privind violența împotriva femeilor, Recomandarea generală nr. 19 a Comitetul CEDAW,

—

având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing, adoptate în cadrul celei de a patra Conferințe mondiale privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și documentele finale rezultate, adoptate cu ocazia sesiunilor speciale ale ONU, Beijing +5 (2000), Beijing +10 (2005), Beijing +15 (2010) și Beijing +20 (2015),

—

având în vedere Directiva 2012/29/UE din 25 octombrie 2012 a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (5) („Directiva privind drepturile victimelor”),

—

având în vedere propunerea Comisiei din 14 noiembrie 2012 de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind consolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă și măsuri conexe (Directiva privind femeile în consiliile de administrație) (COM(2012)0614),

—

având în vedere Acordul-cadru privind hărțuirea și violența la locul de muncă din 26 aprilie 2007, încheiat între ETUC/CES, BUSINESSEUROPE, UEAPME și CEEP,

—

având în vedere raportul Rețelei europene a organismelor de promovare a egalității (EQUINET), intitulat „Persistența discriminării, a hărțuirii și a inegalităților pentru femei. Contribuția organismelor de promovare a egalității la noua Strategie a Comisiei Europene pentru egalitatea de gen”, publicat în 2015,

—

având în vedere raportul EQUINET, intitulat: „Hărțuirea pe considerente de gen și hărțuirea sexuală: sprijinirea activității organismelor de promovare a egalității”, publicat în 2014,

—

având în vedere Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, în special articolele 2 și 40 (6), precum și Rezoluția Parlamentului din 12 septembrie 2017 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (7),

—

având în vedere rezoluțiile sale din 20 septembrie 2001 referitoare la hărțuirea la locul de muncă (8), din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor (9), din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor (10), din 15 decembrie 2011 referitoare la Bilanțul intermediar al Strategiei europene 2007-2012 privind sănătatea și siguranța la locul de muncă (11), din 25 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind combaterea violenței împotriva femeilor (12) și evaluarea valorii adăugate europene, care o însoțește, din noiembrie 2013, precum și rezoluția din 24 noiembrie 2016 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2017 referitoare la egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană în 2014-2015 (14), cea din 10 martie 2015 referitoare la egalitatea între femei și bărbați în Uniunea Europeană în 2013 (15) și cea din 24 octombrie 2017 referitoare la măsurile legitime pentru protejarea avertizorilor care acționează în interesul public atunci când divulgă informații confidențiale ale întreprinderilor și ale organismelor publice (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 octombrie 2017 privind combaterea hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în UE (17),

—

având în vedere raportul Confederației Europene a Sindicatelor (CES) intitulat „În siguranță și acasă, și la locul de muncă - Strategii sindicale pentru a preveni, a trata și a elimina hărțuirea la locul de muncă și violența împotriva femeilor”,

—

având în vedere raportul pentru reuniunea experților privind violența împotriva femeilor și a bărbaților în mediu profesional (3-6 octombrie 2016), organizată de Organizația Internațională a Muncii,

—

având în vedere studiul realizat de Uniunea Interparlamentară intitulat „Sexismul, hărțuirea și violența împotriva parlamentarelor”, publicat în 2016 (18),

—

având în vedere studiul intitulat „Agresiunile și hărțuirea sexuală la locul de muncă, în locurile publice și în viața politică a UE”, publicat de Direcția Generală Politici Interne a Parlamentului în martie 2018 (19),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0265/2018),

A.

întrucât egalitatea de gen este o valoare fundamentală a UE, recunoscută în tratate și în Carta drepturilor fundamentale; întrucât violența de gen este generată de o relație inegală de putere și de responsabilități inegale între femei și bărbați și este legată de patriarhat și de discriminare de gen persistentă;

B.

întrucât persoanele în vârstă, mai ales femeile în vârstă singure, reprezintă un grup social deosebit de vulnerabil atunci când se confruntă cu acte de hărțuire și de agresare psihologică și fizică;

C.

întrucât hărțuirea sexuală este definită în Directiva 2002/73/CE ca situația în care se manifestă „un comportament nedorit cu conotație sexuală, cu manifestări fizice, verbale sau nonverbale, având ca obiect sau ca efect atingerea demnității unei persoane și, în special, crearea unui mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator”;

D.

întrucât această definiție ar trebui reformulată, ținând seama de evoluția societății, a tehnologiei și a obiceiurilor, care s-au schimbat;

E.

întrucât combaterea hărțuirii legate de sarcină și de maternitate este necesară pentru a realiza un echilibru real între viața profesională și cea privată pentru femei;

F.

întrucât hărțuirea sexuală este o formă de violență și forma cea mai extremă, deși persistentă, de discriminare de gen; întrucât aproximativ 90 % dintre victimele hărțuirii sexuale sunt femei, iar aproximativ 10 % sunt bărbați; întrucât, potrivit studiului FRA la nivelul UE din 2014 intitulat „Violența împotriva femeilor”, una din trei femei au fost victime ale violenței fizice sau sexuale la vârsta adultă; întrucât până la 55 % dintre femei au fost hărțuite sexual în UE; întrucât 32 % dintre victimele din UE au afirmat că autorul a fost un superior ierarhic, un coleg sau un client; întrucât 75 % dintre femeile care exercită profesii pentru care este nevoie de calificări speciale sau care ocupă funcții superioare de conducere au fost hărțuite sexual; întrucât 61 % dintre femeile angajate în sectorul serviciilor au fost supuse hărțuirii sexuale; întrucât, în general, 5-10% din forța de muncă europeană este, la un moment sau altul, supusă agresiunilor la locul de muncă;

G.

întrucât atât hărțuirea sexuală, cât și hărțuirea psihologică în mediul ocupațional sunt interzise la nivelul UE, inclusiv în ceea ce privește accesul la un loc de muncă, formare profesională și promovare, și se încadrează în considerațiile legate de sănătate și siguranță;

H.

întrucât instituțiile și agențiile UE au responsabilitatea de a îmbunătăți permanent mecanismele instituite, punând în aplicare cele mai eficiente norme, pentru a sensibiliza publicul cu privire la definiția hărțuirii sexuale și pentru a proteja lucrătorii;

I.

întrucât cazurile de hărțuire sexuală sunt semnificativ subraportate, din cauza nivelului scăzut de conștientizare la nivelul societății, a temerii și a rușinii asociate discutării acestui subiect cu alți oameni, a temerii de concediere, a dificultăților de a obține probe, a canalelor insuficiente de raportare, monitorizare și de protecție a victimelor, și a normalizării violenței;

J.

întrucât, de multe ori, raportarea hărțuirii sexuale la locul de muncă poate conduce la concedierea victimei sau la izolarea acesteia la locul de muncă; întrucât, atunci când nu sunt contestate, infracțiuni mai puțin grave oferă motivație pentru comiterea unor infracțiuni mai grave;

K.

întrucât agresiunile și hărțuirea sexuală continuă să reprezinte probleme grave într-o varietate de contexte sociale, inclusiv la locul de muncă, în locurile publice, în spațiul virtual, cum ar fi internetul, și în viața politică, și se desfășoară din ce în ce mai mult cu ajutorul noilor tehnologii, de exemplu site-uri web sau rețele sociale, care le permit autorilor să se simtă în siguranță, sub acoperirea anonimatului;

L.

întrucât apar noi forme de organizare a muncii și a vieții sociale, iar granițele între viața privată, profesională și cea socială sunt din ce în ce mai neclare, se pot intensifica comportamentele negative față de indivizi sau grupuri sociale; întrucât, adesea, actele de hărțuire la locul de muncă pot îmbrăca forme diferite, având loc fie pe verticală (comise de un superior sau subordonat), fie pe orizontală (comise de colegi de muncă de același nivel);

M.

întrucât hărțuirea sexuală și psihologică sunt fenomene care implică victime și agresori de toate vârstele, din toate mediile educaționale și culturale și categoriile de venit și cu statut social divers; întrucât acest fenomen are consecințe fizice, sexuale, emoționale și psihologice pentru victimă; întrucât stereotipurile de gen și sexismul, inclusiv discursurile sexiste de incitare la ură, offline și online, constituie cauze profunde a numeroase forme de violență și discriminare împotriva femeilor și împiedică capacitarea acestora;

N.

întrucât Directiva privind drepturile victimelor definește violența de gen ca o încălcare a libertăților fundamentale ale victimei și include violența sexuală (violul, agresiunea sexuală și hărțuirea); întrucât femeile victime ale violenței de gen și copiii lor au adesea nevoie de sprijin și protecție speciale, din cauza riscului ridicat de repetare a agresiunii, de intimidare sau de răzbunare asociat acestui tip de violență;

O.

întrucât violența în mediul ocupațional este adesea abordată fragmentat, accentul punându-se cu precădere pe formele mai vizibile, cum ar fi violența fizică; întrucât, cu toate acestea, hărțuirea sexuală și cea psihologică pot avea efecte și mai distructive asupra persoanei afectate;

P.

întrucât actele de sexism și, prin urmare, hărțuirea sexuală cu care femeile se pot confrunta la locul de muncă reprezintă un factor care contribuie la ieșirea acestora de pe piața muncii, ceea ce are un impact negativ asupra independenței lor economice și asupra veniturilor familiei;

Q.

întrucât femeile care sunt victime ale hărțuirii și ale violenței în mediul rural și în zonele îndepărtate din UE întâmpină, de obicei, mai multe dificultăți în ceea ce privește accesul la asistență și protecție deplină împotriva agresorilor;

R.

întrucât efectele agresiunilor fizice sau verbale, inclusiv ale celor comise online, sunt nocive nu numai pe termen scurt, dar și pe termen lung, și pot include, de exemplu, stresul sau depresiile grave, și chiar conduce la sinuciderea victimei, după cum demonstrează creșterea numărului de astfel de cazuri raportate; întrucât, pe lângă rezultatele negative în domeniul sănătății, comportamentul agresiv și hărțuirea sexuală la locul de muncă au, de asemenea, un impact negativ asupra carierei unei persoane, asupra organizațiilor și societății, cum ar fi un absenteism crescut, o productivitate redusă, o calitate scăzută a serviciilor și pierderea capitalului uman;

S.

întrucât dreptul UE impune statelor membre și instituțiilor și agențiilor UE să se asigure că dispun de un organism de promovare a egalității, care să ofere asistență independentă victimelor hărțuirii, să efectueze sondaje independente, să colecteze date relevante, defalcate și comparabile, să efectueze cercetări privind definițiile și clasificările, să publice rapoarte independente și să facă recomandări privind aspecte legate de angajare și formare profesională, accesul la bunuri și servicii și furnizarea acestora, precum și recomandări pentru persoanele care desfășoară o activitate independentă;

T.

întrucât femeile din UE nu sunt protejate în aceeași măsură împotriva violenței de gen și a hărțuirii sexuale și psihologice, datorită diferențelor de politici și legislație între statele membre; întrucât sistemele judiciare nu oferă întotdeauna suficient sprijin femeilor; întrucât autorii violenței de gen sunt adesea persoane deja cunoscute victimei și întrucât, în multe cazuri, victima se află într-o poziție de dependență, ceea ce amplifică teama de a raporta violența;

U.

întrucât toate statele membre au semnat Convenția de la Istanbul, dar nu toate au și ratificat-o, iar această întârziere împiedică aplicarea deplină a convenției menționate;

V.

întrucât sexismul și hărțuirea sexuală și psihologică a parlamentarelor este reală și larg răspândită; întrucât autorii hărțuirilor și violențelor nu sunt neapărat din rândul oponenților politici, ci membri ai aceluiași partid, sau lideri religioși, membri ai autorităților locale și chiar membri ai familiei;

W.

întrucât politicienii, în calitate de reprezentanți aleși ai cetățenilor, au responsabilitatea esențială de a fi un exemplu pozitiv în prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale în societate;

X.

întrucât legitimitatea femeilor în sfera politică este încă contestată uneori, și întrucât femeile sunt victime ale stereotipurilor, ceea ce le descurajează să se implice în politică, un fenomen care se evidențiază în special acolo unde femeile sunt slab reprezentate în politică;

Y.

întrucât nu toate parlamentele naționale și regionale, nici toate consiliile locale nu au structuri specifice și norme interne pentru a crea canalele adecvate pentru depunerea și tratarea plângerilor pentru hărțuire în condiții de siguranță și confidențialitate; întrucât instruirea cu privire la hărțuirea sexuală și morală ar trebui să fie obligatorie pentru toți angajații și membrii parlamentelor, inclusiv ai Parlamentului European;

Z.

întrucât violența domestică este, de asemenea, o problemă la locul de muncă, deoarece poate afecta participarea victimei la activitatea profesională, randamentul său profesional și siguranța sa la locul de muncă;

AA.

întrucât hărțuirea sexuală și morală are loc nu numai la locul de muncă, dar și în spațiul public, inclusiv în structurile educaționale formale sau informale, în localurile serviciilor medicale sau de agrement, pe stradă și în mijloacele de transport public;

AB.

întrucât urmărirea obsesivă și hărțuirea online implică utilizarea tehnologiilor informației și comunicațiilor pentru a urmări, hărțui, controla sau manipula o persoană; întrucât hărțuirea online este o problemă în special pentru tinere, care utilizează mai frecvent aceste mijloace; întrucât 20 % dintre tinerele (cu vârste cuprinse între 18 și 29 ani) din UE-28 au fost victime ale hărțuirii cibernetice;

AC.

întrucât un studiu din 2016 a constatat că peste jumătate dintre femeile chestionate au fost victime ale unei forme de hărțuire sexuală la locul de muncă în Regatul Unit, dar patru din cinci nu au raportat angajatorului că au fost hărțuite (20);

AD.

întrucât noile tehnologii pot fi, de asemenea, un aliat în analizarea, înțelegerea și prevenirea cazurilor de violență;

AE.

întrucât femeile, în special tinerele, sunt victime ale hărțuirii sau hărțuirii sexuale prin intermediul noilor tehnologii, cum ar fi site-urile web și rețelele sociale, uneori în mod organizat prin intermediul unor forumuri secrete sau al unor grupuri pe platformele de comunicare socială; întrucât astfel de acte includ amenințări cu violul, amenințări cu moartea, tentative de piratare informatică și publicarea de informații și fotografii private; întrucât, în contextul utilizării la scară largă a mijloacelor online și a platformelor de socializare, se estimează că una din zece fete a fost victima unei forme de violență cibernetică, inclusiv urmărire obsesivă și hărțuire cibernetică, înainte de vârsta de 15 ani; întrucât femeile care au un rol public, printre altele jurnalistele și în special persoanele LGBTI și femeile cu dizabilități, reprezintă o țintă principală pentru hărțuirea cibernetică și violența online, și întrucât, în consecință, unele dintre ele au trebuit să părăsească rețelele de socializare, confruntându-se cu teama pentru integritatea lor fizică, cu stres, probleme de concentrare, teama de a merge acasă și îngrijorarea pentru cei dragi;

AF.

întrucât prevenirea hărțuirii la locul de muncă se poate realiza doar atunci când atât companiile private și cele publice creează o cultură în care femeile beneficiază de tratament egal, iar angajații se tratează reciproc cu respect;

AG.

întrucât cercetările au ilustrat că hărțuirea este răspândită la locurile de muncă unde bărbații predomină în pozițiile de conducere, iar femeile dețin o putere limitată, precum industriile de media și de divertisment, dar că acest lucru se întâmplă și în companiile cu profil tehnologic sau juridic, în domeniul vânzărilor și în multe alte sectoare dacă echipele de conducere predominant masculine tolerează tratamentul sexualizat al lucrătorilor; întrucât, în companiile cu mai multe femei în posturi de conducere, hărțuirea este mai limitată;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

—

având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolul 21 alineatul (1) și articolul 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Convenția UNESCO din 2003 pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial,

—

având în vedere Directiva 2003/98/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 noiembrie 2003 privind reutilizarea informațiilor din sectorul public (1),

—

având în vedere Directiva 2013/37/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 de modificare a Directivei 2003/98/CE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public (2),

—

având în vedere Decizia (UE) 2015/2240 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 de instituire a unui program privind soluțiile de interoperabilitate și cadrele comune pentru administrațiile publice europene, întreprinderi și cetățeni (programul ISA2) ca mijloc de modernizare a sectorului public (3),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului din 21 noiembrie 2008 privind o strategie europeană în favoarea multilingvismului (2008/C 320/01) (4),

—

având în vedere Decizia Consiliului din 3 decembrie 2013 de instituire a programului specific de punere în aplicare a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) ‒ Orizont 2020 și de abrogare a Deciziilor 2006/971/CE, 2006/972/CE, 2006/973/CE, 2006/974/CE și 2006/975/CE (5),

—

având în vedere Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD), ratificată de UE în 2010,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 18 septembrie 2008 intitulată „Multilingvismul: un avantaj pentru Europa și un angajament comun”(COM(2008)0566),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 26 august 2010 intitulată „O Agendă digitală pentru Europa”(COM(2010)0245),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 11 ianuarie 2012 intitulată „Un cadru coerent pentru creșterea încrederii în piața unică digitală a comerțului electronic”(COM(2011)0942),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 6 mai 2015 intitulată „O strategie privind piața unică digitală pentru Europa”(COM(2015)0192),

—

având în vedere Avizul Comitetului Economic și Social European privind Comunicarea din partea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „O Agendă digitală pentru Europa”(COM(2010)0245) (6),

—

având în vedere Recomandarea privind promovarea și utilizarea multilingvismului și a accesului universal la spațiul cibernetic, adoptată de Conferința generală a UNESCO în cadrul celei de a 32-a sesiuni, desfășurată la Paris la 15 octombrie 2003,

—

având în vedere raportul „Europenii și limbile lor”din cadrul Eurobarometrului special nr. 386, publicat în iunie 2012,

—

având în vedere concluziile Președinției Consiliului European de la Barcelona din 15 și 16 martie 2002 (SN 100/1/02 REV 1),

—

având în vedere Rezoluția sa din 17 iunie 1988 referitoare la limbajul semnelor pentru persoanele cu deficiențe de auz (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 ianuarie 2004 referitoare la protejarea și promovarea diversității culturale: rolul regiunilor europene și al organizațiilor internaționale ca UNESCO și Consiliul Europei (8), precum și Rezoluția sa din 4 septembrie 2003 referitoare la limbile regionale și mai puțin utilizate din Europa – limbile minorităților din UE – în contextul extinderii UE și al diversității culturale (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 martie 2009 referitoare la multilingvism: un avantaj pentru Europa și un angajament comun (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 11 septembrie 2013 referitoare la limbile europene amenințate de dispariție și la diversitatea lingvistică din Uniunea Europeană (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 februarie 2018 referitoare la protecție și nediscriminare în ceea ce privește minoritățile în statele membre ale UE (12),

—

având în vedere studiul publicat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS) și de Unitatea de prospectivă științifică (STOA), intitulat „Egalitatea limbilor în era digitală – spre un proiect al limbajului uman”, publicat în martie 2017,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru cultură și educație și avizul Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (A8-0228/2018),

A.

întrucât tehnologiile limbajului pot facilita comunicarea persoanelor surde și cu deficiențe de auz, a persoanelor nevăzătoare și cu deficiențe de vedere, precum și a celor dislexice și întrucât, în sensul prezentului raport, „tehnologia limbajului”se referă la tehnologia care sprijină nu numai limbile vorbite, ci și limbajele semnelor, recunoscând că limbajele semnelor reprezintă un element important al diversității lingvistice a Europei;

B.

întrucât dezvoltarea tehnologiilor limbajului acoperă numeroase domenii de cercetare și discipline, inclusiv lingvistica computațională, inteligența artificială, informatica și lingvistica, cu aplicații precum analiza limbajului natural, analiza textelor, tehnologia vorbirii, explorarea de date, printre altele;

C.

întrucât, conform raportului „Europenii și limbile lor”din cadrul Eurobarometrului special nr. 386, numai puțin peste jumătate dintre europeni (54 %) pot să converseze în cel puțin o altă limbă, un sfert (25 %) pot vorbi cel puțin două limbi străine și unul din zece (10 %) poate conversa în cel puțin trei limbi;

D.

întrucât în Uniunea Europeană există 24 de limbi oficiale și peste 60 de limbi naționale, regionale și minoritare, pe lângă limbile migranților și, în conformitate cu Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD), diferitele limbaje ale semnelor recunoscute de stat; întrucât multilingvismul reprezintă unul dintre principalele atuuri ale diversității culturale în Europa și, în același timp, una dintre cele mai importante provocări pentru crearea unei Uniuni Europene cu adevărat integrate;

E.

întrucât sprijinul pentru comunitățile locale, cum ar fi comunitățile indigene, rurale sau periferice, vizând depășirea obstacolelor geografice, sociale și economice în calea accesului la banda largă este o condiție preliminară esențială pentru o politică a multilingvismului eficientă la nivelul UE;

F.

întrucât multilingvismul face parte dintr-o serie de domenii de politică ale UE, cum ar fi cultura, educația, economia, piața digitală unică, învățarea pe tot parcursul vieții, ocuparea forței de muncă, incluziunea socială, competitivitatea, tineretul, societatea civilă, mobilitatea, cercetarea și mass-media; întrucât trebuie să se acorde mai multă atenție eliminării barierelor din calea dialogului intercultural și interlingvistic, precum și stimulării înțelegerii reciproce;

G.

întrucât Comisia recunoaște că piața unică digitală trebuie să fie multilingvă; întrucât nu a fost propusă nicio politică comună a UE pentru a soluționa problema barierelor lingvistice;

H.

întrucât tehnologiile limbajului sunt utilizate zilnic în practic toate produsele și serviciile digitale, dat fiind faptul că majoritatea acestora folosesc limbajul într-o anumită măsură, în special toate produsele legate de internet, cum ar fi motoarele de căutare, rețelele de socializare și serviciile de comerț electronic; întrucât utilizarea tehnologiilor limbajului are, de asemenea, un impact asupra sectoarelor cu importanță fundamentală pentru bunăstarea de zi cu zi a cetățenilor europeni, cum ar fi educația, cultura și sănătatea;

I.

întrucât comerțul electronic transfrontalier este foarte scăzut, doar 16 % dintre cetățenii europeni cumpărând online din alte țări ale UE în 2015; întrucât tehnologiile limbajului pot contribui la viitoarea comunicare transfrontalieră și interlingvistică din Europa, pot stimula creșterea economică și stabilitatea socială și pot reduce barierele naturale, respectând și promovând astfel coeziunea și convergența și îmbunătățind competitivitatea UE pe plan mondial;

J.

întrucât dezvoltarea tehnologică se bazează din ce în ce mai mult pe cunoștințe lingvistice și are consecințe pentru creșterea economică și societate; întrucât este nevoie urgentă de politici care să conștientizeze mai mult aspectele lingvistice, precum și de cercetare și educație atât tehnologică, cât și cu adevărat multidisciplinară privind comunicațiile digitale și tehnologiile limbajului și relația lor cu creșterea economică și cu societatea;

K.

întrucât îndeplinirea obiectivului de la Barcelona, care prevede ca cetățenii să poată comunica bine în limba lor maternă plus în alte două limbi străine, le-ar oferi mai multe oportunități de a avea acces la conținut cultural, educațional și științific în formă digitală și de a participa ca cetățeni, pe lângă accesul la piața digitală unică; întrucât mijloacele și instrumentele suplimentare, în special cele furnizate de tehnologiile limbajului, sunt esențiale pentru gestionarea adecvată a multilingvismului european și promovarea multilingvismului individual;

L.

întrucât s-au realizat progrese importante în domeniul inteligenței artificiale, iar ritmul de dezvoltare a tehnologiilor limbajului a fost rapid; întrucât inteligența artificială centrată pe limbaj oferă noi oportunități de comunicare digitală, de comunicare îmbunătățită digital, de comunicare bazată pe tehnologie și de cooperare în toate limbile europene (și nu numai), acordându-le vorbitorilor unor limbi diverse acces egal la informații și cunoștințe și îmbunătățind funcționalitățile rețelelor informatice;

M.

întrucât valorile europene comune ale cooperării, solidarității, egalității, recunoașterii și respectului ar trebui să implice accesul deplin și egal al tuturor cetățenilor la tehnologiile digitale, care nu numai că ar îmbunătăți coeziunea și bunăstarea europeană, ci ar și permite existența unei piețe digitale unice multilingve;

N.

întrucât, pentru dezvoltarea competențelor lingvistice, în special la copii, este esențială disponibilitatea unor instrumente tehnologice, cum ar fi jocurile video sau aplicațiile educaționale în limbile minorităților naționale și în limbile cu mai puțini vorbitori;

O.

întrucât, vorbitorii de limbi europene mai puțin vorbite trebuie să se poată exprima în modalități semnificative cultural și să-și poată crea propriul conținut cultural în limbile locale;

P.

întrucât apariția unor metode precum învățarea profundă, bazată pe creșterea puterii de calcul și accesul la cantități mari de date, face ca tehnologiile limbajului să devină o soluție reală pentru depășirea barierelor lingvistice;

Q.

întrucât barierele lingvistice au un impact considerabil asupra construcției identității europene și a viitorului procesului de integrare europeană; întrucât procesul decizional al UE și politicile sale ar trebui să le fie comunicate cetățenilor UE în limba lor maternă, atât online, cât și offline;

R.

întrucât limba reprezintă o parte foarte mare a patrimoniului în continuă creștere al volumelor mari de date;

S.

întrucât în limbajele umane este prezent un volum enorm de date; întrucât gestionarea tehnologiilor limbajului ar putea facilita crearea unei game largi de produse și servicii informatice inovatoare în industrie, comerț, guvern, cercetare, servicii publice și administrație, reducând barierele naturale și costurile pieței,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

—

având în vedere Planul de acțiune al UE din septembrie 2001 cu privire la aplicarea legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale (FLEGT), precum și acordurile FLEGT de parteneriat voluntar (APV) încheiate de UE cu țări terțe,

—

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special articolul 208,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor care revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn (1) (Regulamentul UE privind lemnul),

—

având în vedere Parteneriatul pentru dezvoltare eficientă încheiat la Busan în 2011,

—

având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizației Națiunilor Unite (ODD) pentru perioada 2015-2030,

—

având în vedere Acordul de la Paris încheiat în cadrul celei de a 21-a Conferințe a părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP 21),

—

având în vedere raportul final care însoțește studiul Comisiei intitulat „Impactul consumului UE asupra despăduririlor: analiză cuprinzătoare a impactului consumului UE asupra despăduririlor” (2013),

—

salută publicarea proiectului de studiu de fezabilitate privind opțiunile de intensificare a acțiunii UE împotriva defrișărilor, întocmit la cererea Direcției Generale Mediu a Comisiei Europene (2017),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 17 octombrie 2008, intitulată „Abordarea problemelor legate de defrișări și de degradarea pădurilor pentru a combate schimbările climatice și reducerea biodiversității” (COM(2008)0645),

—

având în vedere reuniunea din 2010 a Forumului bunurilor de larg consum, o rețea industrială mondială alcătuită din distribuitori, producători și prestatori de servicii, care s-a angajat să îndeplinească obiectivul de a asigura un nivel net al despăduririi egal cu zero în lanțurile de aprovizionare ale tuturor membrilor săi până în 2020,

—

având în vedere „Provocarea de la Bonn” (Bonn Challenge) din 2011, care este un efort global de a include într-un program de restaurare o suprafață de 150 de milioane de hectare din terenurile despădurite și degradate de pe glob până în 2020 și o suprafață de 350 de milioane de hectare până în 2030,

—

având în vedere Alianța pentru pădurile tropicale 2020,

—

având în vedere Declarația de la New York privind pădurile și programul de acțiune din 2014,

—

având în vedere Concluziile din 2016 ale Consiliului privind aplicarea legislației în domeniul forestier, guvernanța și schimburile comerciale,

—

având în vedere Declarația de la Amsterdam din decembrie 2015, intitulată „Către eliminarea defrișărilor din lanțul de distribuție a produselor agricole în țările europene”,

—

având în vedere Strategia Comisiei privind comerțul pentru toți (2015),

—

având în vedere Programul ONU de reducere a emisiilor cauzate de despăduriri și de degradarea pădurilor (REDD+),

—

având în vedere Planul strategic pentru păduri 2017-2030 al Organizației Națiunilor Unite (UNSPF), care definește șase obiective globale legate de păduri și 26 de ținte asociate care trebuie îndeplinite până în 2030,

—

având în vedere Convenția ONU privind combaterea defrișărilor, adoptată la 17 iunie 1994,

—

având în vedere dezvoltarea de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) a unor platforme naționale pentru produsele durabile,

—

având în vedere Mecanismul de cooperare bilaterală UE-China (2009) privind asigurarea respectării legislației și guvernanța în domeniul forestier (BCM-FLEG),

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice din 1966,

—

având în vedere Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale din 1966,

—

având în vedere Convenția americană privind drepturile omului din 1969,

—

având în vedere Carta africană a drepturilor omului și popoarelor din 1987,

—

având în vedere Convenția nr. 169 a Organizației Internaționale a Muncii (OIM) referitoare la populațiile indigene și tribale din 1989,

—

având în vedere Declarația Organizației Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene (UNDRIP) din 2007,

—

având în vedere Orientările voluntare pentru guvernanța responsabilă a proprietății funciare (VGGT) din 2012 ale Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO),

—

având în vedere Principiile privind investițiile responsabile în agricultură și în sistemele alimentare elaborate în 2014 de către FAO,

—

având în vedere cel mai recent raport privind „limitele planetare”,

—

având în vedere Convenția privind comerțul internațional cu specii ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES) din 1973,

—

având în vedere Convenția privind diversitatea biologică din 1992, Protocolul conex de la Cartagena privind biosecuritatea din 2000, precum și Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele genetice și împărțirea corectă și echitabilă a beneficiilor care rezultă din utilizarea acestora din 2010,

—

având în vedere raportul final al grupului de experți la nivel înalt privind finanțarea durabilă,

—

având în vedere Principiile directoare privind afacerile și drepturile omului adoptate de Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU în 2011 și Orientările OCDE privind întreprinderile multinaționale, actualizate în 2011,

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 aprilie 2017 referitoare la uleiul de palmier și defrișarea pădurilor tropicale (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 octombrie 2016 referitoare la răspunderea întreprinderilor pentru încălcări grave ale drepturilor omului în țările terțe (3),

—

având în vedere declarația din aprilie 2018 a reprezentanților societății civile cu privire la rolul UE în ceea ce privește protejarea pădurilor,

—

având în vedere Programul mondial pentru combaterea infracțiunilor împotriva faunei sălbatice și a pădurilor al Biroului ONU pentru Droguri și Criminalitate (UNDOC),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2017 referitoare la impactul comerțului internațional și al politicilor comerciale ale UE asupra lanțurilor valorice globale (4),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, precum și cel al Comisiei pentru comerț internațional (A8-0249/2018),

A.

întrucât pădurile contribuie în mod substanțial la atenuarea efectelor schimbărilor climatice și la conservarea biodiversității;

B.

întrucât 300 de milioane de persoane trăiesc în păduri și 1,6 miliarde de persoane depind în mod direct de păduri pentru a-și asigura mijloacele de subzistență, inclusiv un număr de peste 2 000 de comunități indigene; întrucât pădurile joacă un rol esențial în dezvoltarea economiei locale; întrucât, conform estimărilor, pădurile adăpostesc 80 % din totalitatea speciilor terestre și sunt, prin urmare, o sursă importantă de biodiversitate; întrucât, potrivit FAO, suprafața terenurilor împădurite se reduce cu aproximativ 13 milioane de hectare în fiecare an;

C.

întrucât defrișările și degradarea pădurilor au loc în special în emisfera sudică și în pădurile tropicale;

D.

întrucât pădurile împiedică degradarea terenurilor și deșertificarea și reduc riscul de inundații, de alunecări de teren și de secetă;

E.

întrucât pădurile sunt esențiale pentru agricultura durabilă și îmbunătățesc securitatea alimentară și calitatea nutriției;

F.

întrucât pădurile oferă, spre exemplu, și servicii ecosistemice esențiale, care susțin agricultura durabilă prin echilibrarea fluxurilor de apă, stabilizarea solurilor, menținerea fertilității solului, reglarea climei, și reprezintă un habitat viabil pentru polenizatorii sălbatici și pentru prădătorii organismelor dăunătoare pentru agricultură;

G.

întrucât produsele forestiere generează 1 % din PIB-ul mondial;

H.

întrucât regenerarea pădurilor face parte din strategiile indispensabile pentru limitarea încălzirii globale la 1,5 grade; întrucât toate țările ar trebui să accepte responsabilitatea care le revine în privința reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră pe teritoriul lor și să adopte măsuri în acest scop;

I.

întrucât despăduririle și degradarea pădurilor reprezintă a doua cea mai importantă sursă de emisii de carbon cauzate de activitățile umane și sunt responsabile pentru aproape 20 % din totalul emisiilor mondiale de gaze cu efect de seră;

J.

întrucât combustibilul lemnos este încă cel mai important produs forestier în țările în curs de dezvoltare și cea mai importantă sursă de energie în multe țări din Africa și Asia; întrucât, în Africa Subsahariană, patru persoane din cinci folosesc încă lemnul pentru a găti;

K.

întrucât pădurile primare sunt bogate în biodiversitate și pot stoca cu 30-70 % mai mult carbon decât pădurile pe suprafața cărora s-au efectuat defrișări sau care sunt degradate;

L.

întrucât furnizarea de informații clare, coerente și actualizate cu privire la suprafețele împădurite este esențială pentru o monitorizare eficientă și pentru asigurarea respectării legii;

M.

întrucât, deși APV FLEGT s-au dovedit a fi un instrument deosebit de util pentru sprijinirea îmbunătățirii guvernanței în domeniul forestier, acestea au în continuare multe neajunsuri;

N.

întrucât acordurile FLEGT de parteneriat voluntar (APV) se concentrează cu precădere asupra exploatării forestiere industriale, în timp ce, în marea majoritate a cazurilor, exploatarea forestieră ilegală este de tip artizanal și este asociată cu producția de cherestea a fermelor individuale;

O.

întrucât definiția conceptului de „legalitate” pe care se bazează acordurile FLEGT de parteneriat voluntar este prea restrânsă, ignorând uneori aspecte esențiale legate de proprietatea funciară și de drepturile populației locale;

P.

întrucât acordurile FLEGT de parteneriat voluntar, programul REDD+ și sistemele de certificare sunt în continuare inițiative separate, care ar trebui să fie mai bine coordonate;

Q.

întrucât punerea în aplicare a obiectivelor FLEGT depinde în mare măsură de țările în care se desfășoară o parte semnificativă a activităților de producție, prelucrare și comercializare a lemnului, cum sunt China, Rusia, India, Coreea de Sud și Japonia, precum și de angajamentul acestora de a lupta împotriva exploatării forestiere ilegale și a comerțului cu produse din lemn obținute în mod ilegal și întrucât, până în prezent, în urma dialogului politic bilateral cu acești parteneri, s-au obținut rezultate limitate;

R.

întrucât Regulamentul UE privind lemnul (EUTR) are obiectivul de a garanta că lemnul recoltat ilegal nu este introdus pe piața europeană; întrucât, în urma procesului de revizuire a Regulamentului UE privind lemnul din 2016, s-a concluzionat că punerea în aplicare a regulamentului și asigurarea respectării acestuia au fost incomplete; întrucât a fost lansată o consultare publică la începutul anului curent pentru o posibilă revizuire a domeniului de aplicare a EUTR;

S.

întrucât zonele protejate trebuie să se afle în centrul oricărei abordări strategice de conservare a naturii; întrucât acestea ar trebui să servească drept poli de dezvoltare economică siguri și favorabili incluziunii, bazați pe agricultura durabilă, energie, cultură și turism, și să conducă la dezvoltarea unei bune guvernanțe;

T.

întrucât parteneriatele public-privat (PPP) sunt importante pentru dezvoltarea durabilă a parcurilor din Africa Subsahariană, respectând în același timp drepturile comunităților forestiere;

U.

întrucât corupția și capacitatea insuficientă a instituțiilor reprezintă obstacole majore în calea protecției și a conservării pădurilor; întrucât un raport comun din 2016 elaborat de către Programul Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și INTERPOL (5) a identificat infracțiunile silvice ca fiind unul dintre cele mai importante cinci obstacole în calea îndeplinirii ODD și afirmă că exploatarea forestieră ilegală echivalează cu 15 %-30 % din totalul comerțului legal la nivel mondial; întrucât Banca Mondială estimează că țările afectate pierd în fiecare an venituri în valoare de 15 miliarde USD ca urmare a activităților ilegale de exploatare forestieră și comerț cu lemn;

V.

întrucât infracțiunile silvice pot fi încadrate în diferite categorii, mai precis exploatarea ilegală a esențelor de lemn periclitate cu valoare mare (de pe lista CITES); exploatarea ilegală a lemnului pentru a produce materiale pentru construcții și mobilier; exploatarea ilegală a lemnului și „spălarea lemnului” prin intermediul unor întreprinderi-paravan care gestionează plantațiile sau din sectorul agriculturii, pentru a furniza celuloză industriei producătoare de hârtie și utilizarea comerțului cu combustibil lemnos și cărbune de lemn, care este în mare măsură nereglementat, pentru a disimula exploatarea forestieră ilegală în interiorul și în afara zonelor protejate;

W.

întrucât urbanizarea, guvernanța defectuoasă, operațiunile de despădurire de anvergură, realizate în beneficiul sectorului agricol, minier sau pentru a permite dezvoltarea infrastructurii cauzează încălcări grave ale drepturilor omului, cu implicații devastatoare asupra comunităților forestiere și locale, cum sunt acapararea terenurilor, evacuările forțate, hărțuirea de către forțele de poliție, arestările arbitrare și incriminarea liderilor comunităților, a apărătorilor drepturilor omului și a activiștilor;

X.

întrucât Agenda pentru 2030 a ONU stabilește drept obiectiv oprirea despăduririlor și inversarea tendinței de despădurire și de degradare a pădurilor până în 2020; întrucât acest angajament a fost reafirmat în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice, iar eforturile care trebuie depuse pentru respectarea lui nu ar trebui să fie amânate;

Y.

întrucât ODD 15 menționează în mod explicit nevoia de a asigura o bună gestiune în domeniul forestier, iar pădurile pot contribui la realizarea multor alte ODD;

Z.

întrucât REDD+ a adus beneficii sociale și de mediu multor țări în curs de dezvoltare, acestea vizând o varietate de aspecte, de la conservarea biodiversității la dezvoltarea rurală și îmbunătățirea guvernanței în domeniul forestier; întrucât, cu toate acestea, programul REDD+ a fost criticat, fiind perceput drept o formă de presiune asupra comunităților forestiere;

AA.

întrucât există din ce în ce mai multe dovezi cu privire la faptul că garantarea drepturilor de proprietate funciară ale comunităților permite reducerea despăduririlor și o gestionare mai durabilă a pădurilor;

AB.

întrucât activitățile agricole sunt responsabile pentru 80 % din despăduriri la nivel mondial; întrucât creșterea animalelor și marile plantații industriale de soia și de palmieri pentru ulei, în special, se numără printre principalele sectoare de activitate ce cauzează despăduriri, cu precădere în țările tropicale, ca urmare a cererii tot mai mari pentru aceste produse din partea țărilor dezvoltate și a economiilor emergente și a expansiunii agriculturii industriale la nivel mondial; întrucât, într-un studiu al Comisiei Europene din 2013, se constată că UE-27 a fost cel mai mare importator net la nivel mondial de produse asociate cu defrișarea (între 1990 și 2008); întrucât UE are, prin urmare, un rol decisiv de jucat în combaterea defrișării și a degradării pădurilor, în special prin atenția acordată cererii de pe piața internă și prin cerințele referitoare la diligența necesară care vizează produsele agricole;

AC.

întrucât expansiunea culturilor de soia a condus la probleme sociale și de mediu, cum ar fi eroziunea solului, epuizarea resurselor de apă, contaminarea cu pesticide și strămutarea forțată a persoanelor; întrucât comunitățile indigene au fost printre cele mai afectate categorii ale populației;

AD.

întrucât extinderea plantațiilor de palmieri pentru ulei a dus la distrugerea masivă a pădurilor și a creat conflicte sociale între întreprinderile care dețin plantațiile, pe de o parte, și grupurile indigene și comunitățile locale, pe de altă parte;

AE.

întrucât, în ultimii ani, sectorul privat a manifestat un angajament tot mai puternic față de protecția pădurilor și întrucât peste 400 de companii s-au angajat să elimine orice activități asociate cu defrișarea din procesele lor de producție și lanțurile lor de aprovizionare, în conformitate cu Declarația de la New York privind pădurile, punând accentul în special pe produse cum sunt uleiul de palmier, soia, carnea de vită și lemnul; întrucât măsurile publice care vizează produsele agricole continuă să reprezinte demersuri relativ rare,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.