—

având în vedere Rezoluția sa din 8 martie 2011 referitoare la deficitul de proteaginoase în UE: care este soluția la o veche problemă? (1),

—

având în vedere propunerea Comisiei din 14 septembrie 2016 de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (Regulamentul „Omnibus”) (COM(2016)0605) și modificarea care vizează includerea unei cereri adresate Comisiei de a publica un „plan privind proteinele”până la sfârșitul lui 2018 (2),

—

având în vedere „Declarația europeană privind soia”prezentată la 12 iunie 2017 în cadrul Consiliului Agricultură de către Germania și Ungaria și semnată ulterior de 14 state membre (3),

—

având în vedere Decizia Consiliului 93/355/CEE din 8 iunie 1993 privind încheierea Memorandumului de înțelegere dintre Comunitatea Economică Europeană și Statele Unite ale Americii privind boabele oleaginoase în cadrul GATT (4),

—

având în vedere documentul adoptat de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015 intitulat „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, în special obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD) nr. 2, nr. 12 și nr. 15 incluse în acesta,

—

având în vedere decizia Adunării Generale a Națiunilor Unite, luată cu ocazia celei de-a 68-a sesiuni, de a proclama oficial anul 2016 „Anul internațional al leguminoaselor”, sub egida Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) (5),

—

având în vedere studiul comandat de Departamentul tematic B al Parlamentului European la cererea Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală intitulat „Rolul ecologic al culturilor proteice în noua politică agricolă comună” (6),

—

având în vedere audierea organizată în Parlamentul European referitoare la îmbunătățirea aprovizionării Europei cu proteine vegetale,

—

având în vedere Declarația „Soia Dunăreană”din 19 ianuarie 2013,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0121/2018),

A.

întrucât UE este în continuare afectată de un deficit semnificativ de proteine vegetale din cauza nevoilor sectorului european al creșterii animalelor, care depinde de importurile de furaje din țări terțe, situație care aproape nu s-a schimbat în ciuda multiplelor intenții anunțate și a inițiativelor luate în acest domeniu de mai mult de 15 ani și în pofida utilizării în hrana pentru animale a coproduselor obținute din producția de biocarburanți; întrucât situația actuală din UE, caracterizată de importurile de proteine vegetale din America Latină (în principal soia), este nesustenabilă și demonstrează că trebuie să luăm măsuri mai energice, îndeosebi pentru a îmbunătăți sustenabilitatea acestor importuri;

B.

întrucât este esențială reducerea dependenței masive a Uniunii de importurile de plante proteice, care sunt utilizate în principal ca hrană pentru animale; întrucât, pe lângă impactul suferit de mediu în regiunile producătoare de soia, situația actuală prezintă riscuri majore, în special pentru sectorul creșterii animalelor din UE, întrucât a crescut substanțial volatilitatea prețurilor pe piețele internaționale;

C.

întrucât Parlamentul European s-a exprimat în repetate rânduri cu privire la proteine și la necesitatea unui plan european privind proteinele, fără ca inițiativele sale să fi fost, în realitate, urmate de efecte de natură să schimbe dependența UE de alte regiuni în ceea ce privește aprovizionarea cu proteine vegetale;

D.

întrucât din cauza izbucnirii crizei generate de encefalopatia spongiformă bovină, la nivel european s-a impus în mod corect o interdicție privind utilizarea făinii de origine animală în furaje (7), însă acest lucru a avut drept efect creșterea substanțială a importurilor de soia din America Latină;

E.

întrucât, prin urmare, Uniunea alocă numai 3 % dintre terenurile sale arabile cultivării plantelor proteice, iar aprovizionarea cu proteine vegetale se realizează în proporție de peste 75 % prin importuri, în principal din Brazilia, Argentina și Statele Unite;

F.

întrucât sectoarele creșterii animalelor din Uniune sunt extrem de sensibile la volatilitatea prețurilor și la denaturarea concurenței și depind de importurile de proteine vegetale accesibile ca preț și de înaltă calitate, ceea ce reprezintă o adevărată provocare pentru fermele europene;

G.

întrucât culturile proteice europene generează subproduse oleaginoase care pot contribui la economia circulară și pot reprezenta o resursă prețioasă pentru consumul uman, energia din surse regenerabile sau fabricarea de produse chimice ecologice; întrucât coproducția de proteine și de subproduse în UE favorizează reducerea importurilor de proteine OMG și de biocarburanți care contribuie la defrișări;

H.

întrucât problema proteinelor vegetale folosite în hrana animalelor a fost prea des analizată exclusiv din perspectiva materiilor bogate în proteine, împreună cu deficitul de proteine vegetale de care suferim și căutarea de materii prime destinate să completeze alimentația animalelor de fermă;

I.

întrucât este necesară o analiză mai cuprinzătoare a problemei cu care se confruntă UE legate de proteinele vegetale, pentru a elabora o strategie pe termen lung și un număr cât mai mare de pârghii de acțiune în vederea reducerii mai eficiente a dependenței noastre de proteinele vegetale importate; întrucât această strategie reprezintă un instrument util în tranziția către sisteme agroalimentare și agricole mai sustenabile;

J.

întrucât proteinele, la fel ca energia, reprezintă o componentă esențială a alimentației noastre, care poate fi asigurată sub formă vegetală sau animală;

K.

întrucât proteinele vegetale reprezintă un aspect central al provocărilor legate de securitatea și suveranitatea alimentară (pentru alimentele destinate consumului uman și furaje), protecția mediului, schimbările climatice și energia din surse regenerabile; întrucât acestea sunt esențiale vieții și sunt prezente în toate alimentele consumate de oameni și animale;

L.

întrucât, la nivel european, producția totală de materii bogate în proteine a crescut de la 24,2 la 36,3 milioane de tone (+50 %) între 1994 și 2014, însă, în același timp, consumul a crescut de la 39,7 la 57,1 milioane de tone (+44 %); întrucât, prin urmare, deficitul global al Uniunii în ceea ce privește proteinele (20,8 tone în 2014) este în creștere; întrucât piața mondială a proteinelor vegetale, împreună cu cea a soiei și a făinii de soia, a evoluat considerabil în ultimii 50 de ani, iar consumul acestor materii prime a crescut brusc în toate statele membre, consumul de soia ajungând la aproape 36 de milioane de tone în prezent față de 2,42 milioane de tone în 1960; întrucât sectorul creșterii animalelor din UE depinde în mare măsură de importurile de boabe de soia și de făină de soia provenind din țări terțe, în special din America Latină; întrucât cererea de soia din UE determină cultivarea unei suprafețe de aproape 15 milioane de hectare, dintre care 13 milioane de hectare se află în America Latină;

M.

întrucât cultivarea de plante proteice generează o valoare adăugată semnificativă pentru mediu, care nu este pus în pericol de utilizarea conexă a produselor fitosanitare;

N.

întrucât, în ultimii ani, China a devenit cel mai mare importator de soia din lume și a instituit o veritabilă strategie proprie și netransparentă pentru a garanta securitatea aprovizionării, care nu se înscrie în mecanismele tradiționale de piață și este bazată pe contracte de producție încheiate cu cel mai mare furnizor mondial de soia, și anume Brazilia, și pe investiții masive la fața locului în producție, în infrastructurile de prelucrare (zdrobire) și de transport portuar, în detrimentul mediului; întrucât această strategie de internaționalizare a sectoarelor agroalimentare din China ar putea afecta aprovizionarea cu soia și boabe oleaginoase a piețelor din Uniune, aceasta fiind de asemenea un client important al Braziliei, și ar putea periclita stabilitatea piețelor Uniunii;

O.

întrucât cea mai mare cantitate de soia importată în Uniune, îndeosebi de pe continentele americane, provine din culturi modificate genetic și întrucât, în rândul consumatorilor europeni, există o neîncredere cu privire la această tehnologie; întrucât există un interes tot mai mare pentru produsele locale fără modificări genetice și o preocupare din ce în ce mai mare cu privire la amprenta de carbon a importurilor; întrucât, în UE, producătorii de soia și unitățile de prelucrare a acesteia, producătorii de hrană pentru animale, dar și reprezentanții industriei alimentare (producătorii de carne, producătorii de lapte și ouă și alți utilizatori ai boabelor de soia), lanțurile comerciale și alte instituții vizate sprijină sistemele durabile de producție de soia, certificate drept neafectate de soiuri OMG;

P.

întrucât, pentru a putea satisface nevoia de produse alimentare din UE, agricultura europeană a fost transformată în cadrul politicii agricole comune (PAC); întrucât aceasta s-a intensificat, iar piețele de produse agricole și de materii prime au devenit deschise, ceea ce a sporit gradul de dependență al UE de importurile de proteine vegetale de pe continentul american; întrucât globalizarea a dus la uniformizarea practicilor alimentare și la specializarea exploatațiilor agricole, generând în cazul producției de proteine o circulație semnificativă a factorilor de producție agricolă pe distanțe lungi, fie vorba despre îngrășăminte azotate sintetice ori despre materii prime bogate în proteine pentru hrănirea animalelor de fermă, ceea ce afectează mediul și clima;

Q.

întrucât producția de culturi proteice, mai ales de soia, importate pentru producția de furaje, reprezintă în multe regiuni din afara Europei un factor major ce determină schimbarea destinației terenurilor și defrișările de la nivel mondial; întrucât sporirea producției de culturi proteice la nivel european ar putea constitui o completare importantă a măsurilor de promovare a lanțurilor de aprovizionare cu produse agricole de bază fără defrișări; întrucât soluționarea problemei globale a defrișărilor și a degradării pădurilor a devenit și mai importantă în lumina Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și a Acordului de la Paris privind schimbările climatice;

R.

întrucât azotul necesar pentru alimentația plantelor și pentru producția de proteine vegetale, cu excepția culturilor leguminoase, este în prezent asigurat în principal de îngrășăminte azotate sintetice, care sunt costisitoare și a căror producție necesită un consum considerabil de energie, poluează resursele acvatice și cele atmosferice și are o amprentă ecologică ridicată deoarece utilizează în procesul de producție cantități importante de combustibili fosili; întrucât acest lucru nu contribuie la obiectivul economiei circulare și nici la utilizarea mai eficientă a resurselor și a fluxurilor de deșeuri; întrucât, în aceste condiții, este important să fie regândită problema proteinelor, de la stadiul de producție până la consum, în ceea ce privește eficiența producției și de mediu, cu gestionarea mai eficientă a ciclului azotului, inclusiv prin utilizarea și dezvoltarea de îngrășăminte azotate organice cum ar fi reciclarea substanțelor nutritive provenite din fluxurile de deșeuri organice precum gunoiul de grajd;

S.

întrucât reducerea dependenței UE de importurile de proteine vegetale presupune axarea nu numai pe culturile bogate în proteine, care asigură nevoile animalelor rumegătoare și a celorlalte animale de fermă, dar și pe toate celelalte culturi (inclusiv iarba și suprafețele furajere) care, deși au un conținut mai scăzut de proteine, sunt cultivate pe suprafețe importante pe întreg teritoriul Uniunii; întrucât pășunatul pe pășuni al rumegătoarelor oferă multiple beneficii, inclusiv reducerea costurilor mijloacelor de producție agricolă;

T.

întrucât, fără îmbunătățirea profitabilității plantelor proteice, nu va avea loc o creștere a producției de proteine vegetale, iar în prezent se resimte nevoia unui plan strategic, eficace și ambițios de aprovizionare cu proteine vegetale, care să sprijine dezvoltarea durabilă a agriculturii europene; întrucât un astfel de plan necesită mobilizarea mai multor politici ale Uniunii, în special a PAC;

U.

întrucât, în cursul ultimelor decenii, Uniunea a utilizat trei pârghii principale de acțiune pentru a sprijini obiectivul independenței europene în materie de producție de proteine și boabe oleaginoase, și anume ajutorul voluntar cuplat pentru culturile de proteaginoase și de oleaginoase, politica UE în materie de biocarburanți și condiționalitatea introdusă de ultima reformă a PAC în ceea ce privește alocarea a 30 % din ajutoarele directe pentru punerea în aplicare a măsurilor de ecologizare, inclusiv obligația de a aloca 5 % din terenurile arabile zonelor de interes ecologic și decizia de a autoriza culturile de plante care fixează azotul și culturile intermediare;

V.

întrucât interesul agricultorilor față de culturile care fixează azotul și culturile proteaginoase a crescut în mod semnificativ, deoarece în acest mod aceștia pot îndeplini cerințele politicii de ecologizare, și întrucât acest interes va încuraja amelioratorii de plante să își reia sau să își intensifice activitățile legate de aceste culturi;

W.

întrucât, în perioada 2000-2013, măsurile din cadrul PAC nu au reușit singure să inverseze tendința de scădere sau de stagnare a producției de proteine în Europa, ci, începând din 2013, combinarea acestor ajutoare cu măsurile de ecologizare, care permit cultivarea plantelor proteice în zone de interes ecologic, a condus la creșterea bruscă a producției de culturi proteaginoase în UE;

X.

întrucât acordul politic privind PAC, la care au ajuns Parlamentul, Consiliul și Comisia în 2013, prevede posibilitatea de a cultiva plante care fixează azotul în zonele de interes ecologic;

Y.

întrucât cercetările au arătat că producătorii de furaje adesea adaugă mai multe proteine în furaje decât se consideră necesar și întrucât creșterea eficienței poate fi realizată printr-o determinare mai precisă a conținutului de proteine necesar speciilor vizate;

Z.

întrucât, ca urmare a proporției reduse reprezentate de culturile de plante proteice în Uniune, numărul programelor de cercetare în domeniul proteinelor vegetale scade și, în egală măsură, sunt în declin formarea, inovarea și dobândirea de experiență practică în UE; întrucât ar trebui amplificată eficacitatea inovării și ar trebui intensificată politica privind cercetările din domeniul producției de proteine, însă acest lucru ar avea șanse de reușită numai dacă se sprijină pe angajamente pe termen mediu și lung; întrucât politica privind cercetările din domeniul producției de proteine ar trebui să includă și culturile leguminoase adaptate condițiilor locale, crescute de gospodăriile casnice;

AA.

întrucât va fi important să fie sprijinite activitățile de ameliorare a plantelor pentru a fi selecționate noi soiuri de plante proteice care să contribuie la creșterea producției de proteine în UE; întrucât activitățile efective de ameliorare a plantelor necesită o politică de cercetare pe termen lung, cu un nivel suficient de finanțare, și un mediu normativ adecvat, care să încurajeze inovarea;

AB.

întrucât Comisia a finanțat deja și se află în proces de finanțare a unei serii de proiecte relevante, inclusiv a celor din cadrul rubricii „SFS-44-2016: Un program comun de ameliorare a plantelor pentru a reduce dependența UE și a Chinei de importurile de proteine”; întrucât trebuie să se asigure comunicarea, difuzarea și exploatarea corespunzătoare a rezultatelor acestor proiecte, astfel încât viitoarele decizii politice în acest domeniu să se bazeze pe dovezi;

AC.

întrucât costul soiei aproape s-a dublat în termeni reali din 2007 până în prezent,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

—

având în vedere Decizia nr. 1386/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 „O viață bună, în limitele planetei noastre” (1) („PAM 7”),

—

având în vedere articolele 191 și 192 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitoare la conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului și a sănătății persoanelor,

—

având în vedere Acordul de la Paris, Decizia 1/CP.21 și cea de a 21-a Conferință a părților (COP 21) la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), care a avut loc la Paris în perioada 30 noiembrie-11 decembrie 2015,

—

având în vedere obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU (ODD) și natura lor interconectată și integrată,

—

având în vedere raportul din decembrie 2016 al Agenției Europene de Mediu intitulat „Raportul privind indicatorii de mediu 2016 – În sprijinul monitorizării celui de Al 7-lea program de acțiune pentru mediu”,

—

având în vedere raportul din noiembrie 2017 al Agenției Europene de Mediu, intitulat „Raportul privind indicatorii de mediu 2017 – În sprijinul monitorizării celui de Al 7-lea program de acțiune pentru mediu”,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 februarie 2017, intitulată „Evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE: provocări comune și modalități de unire a eforturilor pentru obținerea de rezultate mai bune”(COM(2017)0063) și cele 28 de rapoarte de țară care o însoțesc,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 mai 2016 2017 intitulată „Realizarea beneficiilor politicilor de mediu ale UE prin intermediul unei evaluări periodice a punerii lor în aplicare”(COM(2016)0316),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 noiembrie 2017 referitoare la evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu ale UE (EIR) (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 iulie 2015 referitoare la utilizarea eficientă a resurselor: spre o economie circulară (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 2 februarie 2016 referitoare la evaluarea la jumătatea perioadei a Strategiei UE în domeniul biodiversității (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2017 referitoare la Planul de acțiune pentru natură, cetățeni și economie (5),

—

având în vedere Recomandarea Parlamentului European din 4 aprilie 2017 adresată Consiliului și Comisiei în urma anchetei privind măsurarea emisiilor în sectorul autovehiculelor (6),

—

având în vedere raportul Agenției Europene de Mediu, intitulat „SOER 2015 – Mediul european – starea și perspectiva 2015”,

—

având în vedere raportul Agenției Europene de Mediu din 19 mai 2015, intitulat „Starea naturii în UE”,

—

având în vedere studiul din noiembrie 2017 de evaluare a punerii în aplicare la nivel european privind „Evaluarea la jumătatea perioadei a punerii în aplicare a celui de-al 7-lea Program de acțiune pentru mediu (2014-2020)”, realizat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European, inclusiv studiul anexat,

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 aprilie 2012 referitoare la revizuirea celui de-al șaselea program de acțiune pentru mediu și la stabilirea priorităților pentru cel de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu - Un mediu mai bun pentru o viață mai bună (7),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 22 noiembrie 2016 intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil - Acțiunea europeană pentru durabilitate”(COM(2016)0739),

—

având în vedere Convenția privind diversitatea biologică (CDB),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 septembrie 2011, intitulată „Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic”(COM(2011)0571),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 29 noiembrie 2017, intitulată „Viitorul sectorului agricol și al agriculturii”(COM(2017)0713),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0059/2018),

A.

întrucât PAM 7 stabilește obiective obligatorii din punct de vedere juridic în domeniul mediului și al schimbărilor climatice, care să fie atinse până în 2020; întrucât PAM 7 stabilește, de asemenea, o viziune pe termen lung pentru 2050;

B.

întrucât PAM 7 nu conține o clauză de revizuire la jumătatea perioadei; întrucât raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară privind punerea în aplicare a PAM 7 este o ocazie de a evalua progresele înregistrate de acest program și de a face recomandări bazate pe date concrete pentru punerea în aplicare în continuare a PAM actual și pentru orice viitor PAM; întrucât acest raport ar trebui să facă mai mult decât să expună din nou probleme bine cunoscute și să se concentreze asupra propunerii de soluții pentru atingerea obiectivelor stabilite în PAM 7;

C.

întrucât Comisia lucrează la un raport de evaluare în care accentul se va pune pe structura și rolul strategic jucat de PAM 7; întrucât acest raport urmărește, în special, să verifice dacă cadrul convenit ne ajută să realizăm într-un mod inteligent cele nouă obiective prioritare;

D.

întrucât UE dispune de o legislație de mediu solidă, însă punerea sa în aplicare slabă și ineficace este o problemă de lungă durată; întrucât aceste lacune în punerea în aplicare amenință dezvoltarea durabilă, au consecințe transfrontaliere nefaste asupra mediului și a sănătății umane și atrag după sine costuri socioeconomice importante; întrucât, mai mult decât atât, lacunele în materie de punere în aplicare afectează credibilitatea UE;

E.

întrucât progresele în direcția îndeplinirii obiectivelor pentru 2020 au fost, până în prezent, variabile: este puțin probabilă îndeplinirea obiectivului 1 (protejarea capitalului natural), dar este probabilă îndeplinirea unora dintre obiective secundare din cadrul obiectivului 2 (o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor); nu este clar dacă obiectivul 3 (reducerea presiunilor legate de mediu și a riscurilor la adresa sănătății oamenilor) va fi îndeplinit;

F.

întrucât nepunerea în aplicare în continuare a legislației și neintegrarea cunoștințelor specializate în elaborarea politicilor în domenii precum calitatea aerului, zgomotul ambiental și expunerea la substanțe chimice reprezintă amenințări grave la adresa sănătății și reduc calitatea și durata vieții cetățenilor UE;

G.

întrucât cele mai recente date publicate de Agenția Europeană de Mediu confirmă tendințele generale descrise mai sus pentru fiecare obiectiv tematic, dar, de asemenea, raportează o încetinire a progreselor în anumite domenii; întrucât, în anumite cazuri, cum ar fi emisiile de gaze cu efect de seră și eficiența energetică, perspectivele de atingere a obiectivelor secundare rămân neschimbate de aceste noi tendințe;

H.

întrucât încă nu este clar dacă obiectivul privind emisiile de amoniac va fi îndeplinit și este puțin probabil ca obiectivul privind acapararea terenurilor să fie îndeplinit;

I.

întrucât există incertitudini considerabile în ceea ce privește punerea în aplicare din cauza lipsei de indicatori și a limitărilor indicatorilor existenți; întrucât cunoștințele lacunare fac situația să stagneze pe trei niveluri: înțelegerea riscurilor, elaborarea unor politici adecvate pentru gestionarea și reducerea riscurilor și monitorizarea eficacității politicilor;

J.

întrucât deseori există cunoștințe, dar ele nu sunt utilizate în procesul de elaborare a politicilor sau nu se transferă către părțile responsabile de punerea în aplicare; întrucât această problemă este cauzată deseori de lipsa voinței politice și de interese concurente care nu sunt percepute ca fiind în concordanță cu PAM sau cu obiectivele politicii de mediu, în general; întrucât creșterea economică continuă depinde, de asemenea, de un mediu curat;

K.

întrucât trebuie să se îmbunătățească sinergia între instrumentele de politică ale Uniunii la nivel înalt și PAM pentru realizarea obiectivelor programului;

L.

întrucât, la anumite niveluri, nu există fonduri suficiente pentru punerea corectă în aplicare a PAM 7; întrucât, uneori, finanțarea la nivelul UE nu a reușit să genereze rezultatele scontate și, în mai multe cazuri, acest lucru a avut la bază administrarea defectuoasă a fondurilor, nu lipsa acestora;

M.

întrucât domeniul de aplicare a PAM 7 este relevant pentru nevoile actuale în domeniul politicii de mediu, deși multe dintre părțile interesate recomandă adăugarea unor noi obiective secundare pentru a crește relevanța programului în viitor;

N.

întrucât, de asemenea, părțile interesate își exprimă preferința pentru un PAM mai puțin complex și mai orientat;

O.

întrucât există un sprijin general pentru un al 8-lea PAM,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

—

având în vedere articolele 11 și 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (1),

—

având în vedere Directiva 2010/13/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale (Directiva serviciilor mass-media audiovizuale) (2),

—

având în vedere propunerea Comisiei Europene din 26 aprilie 2017 de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și de abrogare a Directivei 2010/18/UE a Consiliului (COM(2017)0253),

—

având în vedere propunerea Comisiei privind cel de-al treilea program de acțiune comunitar pe termen mediu privind șansele egale pentru femei și bărbați (1991-1995) (COM(19990)0449),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre, care s-au reunit în Consiliu la 5 octombrie 1995, referitoare la imaginea femeilor și bărbaților reprezentați în publicitate și în mass-media (3),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 iunie 2000 intitulată „Spre o strategie-cadru comunitară privind egalitatea între sexe (2001-2005)” (COM(2000)0335),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 9 iunie 2008 referitoare la eliminarea stereotipurilor de gen din societate,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 24 iunie 2013 referitoare la promovarea rolului femeilor ca factori de decizie în mass-media,

—

având în vedere Pactul European pentru egalitatea de gen (2011-2020), adoptat de Consiliul European în martie 2011,

—

având în vedere Foaia de parcurs pentru egalitatea dintre femei și bărbați 2006-2010 (COM(2006)0092), din 1 martie 2006,

—

având în vedere Strategia pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015 (COM(2010)0491), din 21 septembrie 2010,

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 3 decembrie 2015 intitulat „Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019” (SWD(2015)0278),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 iulie 1997 referitoare la discriminarea din publicitate împotriva femeilor (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 septembrie 2008 referitoare la impactul marketingului și al publicității asupra egalității dintre femei și bărbați (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2013 referitoare la eliminarea stereotipurilor de gen în UE (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 28 aprilie 2016 referitoare la egalitatea de gen și capacitarea femeilor în era digitală (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la crearea unor condiții pe piața forței de muncă favorabile echilibrului dintre viața profesională și cea privată (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 septembrie 2016 referitoare la aplicarea Directivei 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă („Directiva privind egalitatea de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă”) (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 iunie 2017 referitoare la necesitatea unei strategii a Uniunii Europene pentru a eradica și a preveni decalajul dintre pensiile bărbaților și cele ale femeilor (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2017 referitoare la condițiile de muncă și locurile de muncă cu contracte precare (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 3 octombrie 2017 referitoare la capacitarea economică a femeilor în sectoarele publice și private din UE (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 octombrie 2017 privind combaterea hărțuirii sexuale și a abuzului sexual în UE (13),

—

având în vedere Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei din 10 iulie 2013 referitoare la egalitatea de gen și mass-media,

—

având în vedere Recomandarea nr. 1555 din 24 aprilie 2002 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind imaginea femeilor în mass-media,

—

având în vedere Recomandarea nr. 1799 din 26 iunie 2007 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind imaginea femeilor în publicitate,

—

având în vedere Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei adresată statelor membre la 27 septembrie 2017 privind egalitatea de gen în sectorul audiovizual,

—

având în vedere studiul din 2013 al Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) intitulat „Revizuirea punerii în aplicare a Platformei de acțiune de la Beijing în statele membre ale UE: femeile și mass-media - promovarea egalității de gen în procesul decizional din organizațiile mass-media”,

—

având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing și anexele la aceasta, adoptate în cadrul celei de-a patra Conferințe mondiale privind femeile din septembrie 1995,

—

având în vedere raportul Consiliului Europei din 2013 intitulat „Mass-media și imaginea femeilor”,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen și avizul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale (A8-0031/2018),

A.

întrucât egalitatea de gen este un principiu fundamental al Uniunii Europene, astfel cum este consacrat în tratate, în special la articolul 8 din TFUE, care prevede că Uniunea, în toate acțiunile sale, are drept obiectiv eliminarea inegalităților și promovarea egalității între bărbați și femei; întrucât politicile UE de promovare a egalității de gen au contribuit la îmbunătățirea vieții multor cetățeni europeni;

B.

întrucât mass-media acționează ca o a patra putere, are capacitatea de a influența și, în cele din urmă, de a modela opinia publică; întrucât mass-media este unul dintre pilonii societăților democratice și, în această calitate, are datoria de a asigura libertatea de informare, diversitatea opiniilor și pluralismul mediatic, de a promova respectarea demnității umane și de a combate toate formele de discriminare și inegalitate, portretizând, printre altele, modele sociale diversificate; întrucât, prin urmare, organizațiile media trebuie să fie sensibilizate;

C.

întrucât cea de a patra Conferință Mondială privind Femeile organizată la Beijing în 1995 a recunoscut importanța relației dintre femei și mass-media pentru realizarea egalității de gen și a inclus două obiective strategice în Platforma de acțiune de la Beijing:

D.

întrucât portretizarea femeilor și bărbaților în mass-media poate conferi o reprezentare inegală în diferite contexte, inclusiv politice, economice, sociale, academice, religioase, culturale și sportive, bărbații apărând de obicei în roluri sociale active, iar femeile limitându-se la roluri mai pasive; întrucât, dintre toate stereotipurile care afectează imaginea femeilor și bărbaților, cel mai bun exemplu este sexualizarea corpului feminin, care se poate observa cel mai clar în presa tabloidă și în publicitate; întrucât erotizarea violenței și reducerea femeilor la rolul de obiecte sexuale în mass-media au un efect negativ asupra luptei pentru eradicarea violenței împotriva femeilor; întrucât stereotipurile de gen sunt adeseori combinate cu alte stereotipuri care implică discriminare din orice motive;

E.

întrucât mass-media are un impact semnificativ asupra rolurilor culturale de gen și asupra modului în care se formează și evoluează reprezentările sociale asociate cu femeile și bărbații și influențează publicul cu imagini corporale stereotipizate și cu idei despre masculinitate și feminitate ca, de exemplu, reprezentarea femeilor în publicitate și modul în care produsele care vizează potențialii clienți au tendința de a perpetua rolurile de gen tradiționale; întrucât în cazurile în care mass-media continuă să prezinte reprezentări stereotipizate ale femeilor și bărbaților, inclusiv ale persoanelor LGBTI, publicul adeseori consideră aceste reprezentări legitime, ceea ce face dificilă sau imposibilă punerea lor sub semnul întrebării;

F.

întrucât în societățile moderne industria publicității joacă un rol important în peisajul mediatic, deoarece comunică prin imagini și idei care fac apel la emoțiile noastre și, prin urmare, ne pot defini valorile, atitudinile și percepțiile asupra lumii; întrucât, prin transmiterea unei imagini distorsionate asupra genului, publicitatea poate recurge la sexism și poate repeta practici discriminatorii; întrucât o reclamă poate fi considerată discriminatorie sau sexistă dacă unul dintre genuri este reprezentat într-un mod degradant și insultător sau ca fiind mai puțin capabil, mai puțin inteligent sau inferior;

G.

întrucât noile tehnologii transformă modelele de afaceri tradiționale din mass-media; întrucât sectorul audiovizual este o industrie extrem de importantă, cu valoare economică, în care sunt angajate direct peste un milion de persoane în UE; întrucât, pentru a face față noilor sisteme de comunicare online și multimedia, trebuie să se realizeze ajustările necesare ale monitorizărilor acordurilor realizate la nivel național, precum și ale mecanismelor de autoreglementare, fără a aduce atingere rezultatelor negocierilor privind Directiva serviciilor mass-media audiovizuale;

H.

întrucât ar trebui luată în considerare în mod egal atât perspectiva femeilor, cât și cea a bărbaților, pentru a se obține o imagine completă și diversificată a tuturor fațetelor realității sociale; întrucât este important să nu se piardă din vedere potențialul și competențele femeilor atunci când se comunică informații, fapte și opinii cu privire la provocările cu care se confruntă femeile în sectorul mass-mediei, recunoscând, în același timp, că femeile nu pot fi tratate ca un grup omogen;

I.

întrucât trebuie schimbată difuzarea continuă de imagini negative și degradante ale femeilor în comunicațiile mass-media (electronice, tipărite, video și audio); întrucât inegalitățile de gen sunt create și reproduse și prin limbajul și imaginile difuzate de mass-media; întrucât copiii se confruntă cu inegalitățile de gen la o vârstă fragedă prin modelele promovate de serialele de televiziune și de emisiuni, discuții, jocuri, jocuri video și reclame; întrucât rolurile de gen se formează cu precădere în timpul copilăriei și adolescenței și au un impact pentru tot restul vieții; întrucât educația și formarea profesioniștilor din mass-media sunt instrumente puternice pentru combaterea și eradicarea stereotipurilor de gen, sensibilizarea opiniei publice și promovarea egalității;

J.

întrucât, în 2015, în UE-28, femeile reprezentau 68 % dintre absolvenții de studii de jurnalism și informare (14), în timp ce datele privind ocuparea forței de muncă în UE-28 pentru perioada 2008-2015 arătau că procentajul femeilor care lucrează în sectorul mass-mediei stagna în continuare, fiind, în medie, de circa 40 %;

K.

întrucât, de asemenea, procentajul femeilor care ocupau posturi decizionale în sectorul mass-mediei în UE-28 în 2015 era în continuare sub media echilibrului de gen (40-60 %), situându-se la doar 32 %, în timp ce procentajul femeilor care ocupau postul de președinte al unui consiliu de administrație era de doar 22 % (15);

L.

întrucât diferențele de remunerare și de pensii între femei și bărbați reprezintă probleme persistente în UE, care se pot constata ușor în diverse sectoare economice, inclusiv în mass-media, unde diferența de remunerare este de 17 %;

M.

întrucât femeile din mass-media se lovesc în continuare de un „plafon de sticlă” și s-ar putea să nu dispună de oportunități egale de promovare și avansare profesională, din cauza unei multitudini de factori, inclusiv a unei culturi organizaționale care este adesea refractară la echilibrul dintre viața profesională și cea privată, cu un mediu competitiv, marcat de stres, termene stricte și ore de lucru prelungite; întrucât femeile au mai puțină putere de decizie în privința stabilirii informațiilor de actualitate din cauză că sunt subreprezentate în pozițiile de conducere de nivel superior;

N.

întrucât organizațiile din mass-media din statele membre pot să își stabilească propriile politici de egalitate, ceea ce conduce la o gamă largă de practici în UE: de la cadre politice foarte cuprinzătoare, care acoperă conținutul prezentat în mass-media și care prevăd reprezentarea echilibrată a bărbaților și a femeilor în organismele decizionale, până la lipsa totală a unor astfel de politici;

O.

întrucât cercetările au arătat că numai 4 % dintre știri combat imaginile stereotipe; întrucât femeile reprezintă numai 24 % dintre persoanele despre care auzim sau citim în presă (16); întrucât circa 37 % dintre subiectele din sursele de știri online și offline sunt relatate de către femei, situație care nu a dat semne de ameliorare în ultimii zece ani (17); întrucât, în cele mai multe cazuri, femeilor li se cere să prezinte opinii populare (41 %) sau experiențe personale (38 %) și sunt rareori citate ca experți (doar 17 % dintre relatări); întrucât cercetările au arătat, de asemenea, că mai puțin de unu din cinci experți sau comentatori sunt femei (18 %) (18);

P.

întrucât femeile sunt subreprezentate în mod disproporționat în mass-media de știri și de informații și sunt și mai puțin vizibile în domeniile sportului, politicii, economiei și finanțelor, în pofida multitudinii de canale mass-media din toate statele membre; întrucât femeile din istorie nu sunt aproape deloc prezente în conținutul mediatic specific, de exemplu, în documentarele biografice;

Q.

întrucât participarea femeilor la un nivel egal cu bărbații la raportarea conținutului și ca surse de informații este esențială nu doar din motive de reprezentare, ci și din motive care țin de egalitatea de șanse și de recunoașterea deplină a expertizei și cunoștințelor lor; întrucât, în peisajul mediatic european, există obstacole în calea adoptării unei abordări responsabile a egalității de gen, din cauza constrângerilor financiare și a condițiilor de muncă, inclusiv insecuritatea locului de muncă și nivelurile de experiență profesională, combinate cu viteza în creștere cu care sunt prezentate informațiile și cu considerente de ordin comercial;

R.

întrucât în mass-media există femei care lucrează la cel mai înalt nivel profesional, inclusiv ca realizatoare de fim, jurnaliste și reportere renumite, care, deși își îndeplinesc sarcinile la fel de bine ca bărbații, sunt mai expuse la violența de gen și la discriminarea la locul de muncă și s-ar putea să nu beneficieze de același nivel de apreciere precum colegii lor bărbați;

S.

întrucât femeile care scriu pe platforme de comunicare socială sunt expuse unui risc de hărțuire în creștere; întrucât această hărțuire are potențialul de a reduce la tăcere vocile femeilor și de a le diminua participarea la societate; întrucât datele colectate la nivel mondial arată că jumătate dintre lucrătoarele din mass-media au fost victime ale unor abuzuri sexuale, un sfert dintre ele ale unor acte de violență fizică și trei sferturi dintre ele au suferit intimidări, amenințări sau abuzuri (19); întrucât violența cibernetică împotriva femeilor și a fetelor crește în mod îngrijorător și se estimează că una din zece femei din UE a fost victima unei forme de violență cibernetică începând cu vârsta de 15 ani1; întrucât datele și cercetarea privind violența cibernetică împotriva femeilor și a fetelor la nivelul UE sunt insuficiente; întrucât hărțuirea psihologică și sexuală sunt încălcări ale drepturilor omului; întrucât mass-media și autoritățile naționale și internaționale de reglementare ar trebui să prevadă norme, inclusiv sancțiuni de impus de către organizațiile media, pentru a combate aceste fenomene;

T.

întrucât în special jurnalistele de investigație sunt adesea supuse unor acte de violență și sunt ținta unor atacuri mortale, după cum o arată cazurile Veronica Guerin sau Daphne Caruana Galizia;

U.

întrucât, în conformitate cu studiul efectuat de Rețeaua audiovizuală europeană a femeilor (EWA) (20), doar unu din cinci filme în cele șapte țări europene analizate este regizat de o femeie, iar cea mai mare parte a resurselor de finanțare ajung la filme care nu sunt regizate de femei, deși aproximativ jumătate din absolvenții facultăților de film sunt femei;

V.

întrucât companiile mass-media ar trebui să adopte sisteme de autoreglementare și coduri de conduită care să stabilească normele procedurale și criteriile privind carierele și acoperirea mediatică pentru a proteja și a promova egalitatea de gen; întrucât autoreglementarea și codurile de conduită de acest tip ar trebui să fie elaborate în colaborare cu sindicatele din sectorul respectiv, urmărind o politică clară privind egalitatea de gen,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

—

având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolul 8 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere articolul 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—

având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing, adoptate la cea de a patra Conferință mondială privind femeile, desfășurată în 1995, mai ales secțiunea intitulată „Femeile și media”,

—

având în vedere documentul final din 16 decembrie 2015 al reuniunii la nivel înalt a Adunării Generale a ONU privind revizuirea generală a implementării rezultatelor Summitului Mondial privind Societatea Informațională,

—

având în vedere Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019 al Comisiei,

—

având în vedere comunicarea Comisiei din 6 mai 2015 intitulată „O strategie privind piața unică digitală pentru Europa” (COM(2015)0192) și evaluarea la jumătatea perioadei a punerii în aplicare a acesteia intitulată „O piață unică digitală conectată pentru toți” (COM(2017)0228),

—

având în vedere pilonul II din Strategia Comisiei privind piața unică digitală, care vizează crearea condițiilor adecvate, a unui mediu concurențial echitabil și a unui mediu pentru dezvoltarea rețelelor digitale și a serviciilor inovatoare, precum și pilonul III, care sprijină o societate digitală incluzivă, în care cetățenii au competențele potrivite pentru a valorifica oportunitățile create de internet și a-și mări șansele de găsire a unui loc de muncă,

—

având în vedere cadrul „Educație și formare profesională 2020”,

—

având în vedere studiul Comisiei intitulat „ICT for work: Digital skills in the workplace” (TIC pentru muncă - Competențe digitale la locul de muncă) și comunicarea Comisiei din 10 iunie 2016 intitulată „O nouă agendă pentru competențe în Europa – Să lucrăm împreună pentru consolidarea capitalului uman, a capacității de inserție profesională și a competitivității” (COM(2016)0381),

—

având în vedere analiza aprofundată intitulată „Empowering women on the Internet” (Capacitarea femeilor pe internet), publicată de Direcția Generală Politici Interne în octombrie 2015 (1),

—

având în vedere raportul Comisiei din 1 octombrie 2013 intitulat „Femei active în sectorul TIC”,

—

având în vedere studiul Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE) din 26 ianuarie 2017 intitulat „Gender and Digital Agenda” (Genul și Agenda digitală),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 mai 2012 conținând recomandări adresate Comisiei privind aplicarea principiului remunerării egale a bărbaților și femeilor pentru muncă egală sau muncă de valoare egală (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2013 referitoare la eliminarea stereotipurilor de gen în UE (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2013 referitoare la Agenda digitală pentru creștere, mobilitate și ocuparea forței de muncă: este timpul să accelerăm (4) și, în special, Marea coaliție pentru competențe și locuri de muncă în domeniul digital,

—

având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2015 referitoare la aplicarea Directivei 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 28 aprilie 2016 referitoare la egalitatea de gen și capacitarea femeilor în era digitală (6),

—

având în vedere întrebarea adresată Comisiei referitoare la emanciparea femeilor și a fetelor prin sectorul digital (O-000004/2018 – B8-0010/2018),

—

având în vedere articolul 128 alineatul (5) și articolul 123 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât digitalizarea a revoluționat și a schimbat fundamental modul în care oamenii accesează și furnizează informații, comunică, socializează, studiază și lucrează, creând noi oportunități de a participa la dezbateri publice și politice, la formare și pe piața muncii, deschizând noi perspective pentru o viață autonomă și oferind un potențial economic enorm pentru Uniunea Europeană și în afara acesteia; întrucât digitalizarea nu are impact doar asupra pieței, ci și a societății în ansamblu;

B.

întrucât societatea informațională, stimulată de tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC), oferă oportunități imense pentru generarea și distribuirea bogăției și a cunoștințelor

C.

întrucât peste tot în lume este mai puțin probabil ca femeile, ca grup demografic, să fie online decât bărbații; întrucât 68 % dintre bărbați și 62 % dintre femei utilizează calculatoarele și internetul în mod regulat; întrucât 54 % dintre bărbați, față de 48 % dintre femei, utilizează internetul pe dispozitive mobile; întrucât 33 % dintre bărbați instalează ei înșiși software-ul pe dispozitive, față de doar 18 % dintre femei; întrucât 41 % dintre bărbați folosesc servicii de radio și televiziune online, față de doar 35 % dintre femei; întrucât 47 % dintre bărbați folosesc servicii bancare online, față de doar 35 % dintre femei; întrucât 22 % dintre bărbați vând bunuri pe internet, față de doar 17 % dintre femei; întrucât 20 % dintre bărbați cumpără bunuri pe internet, față de doar 13 % dintre femei;

D.

întrucât modelele digitale de comunicare au contribuit la crearea unor condiții care favorizează o mai largă difuzare a discursurilor de incitare la ură și a amenințărilor împotriva femeilor și, de când au atins vârsta adolescenței, 18 % din femeile din Europa au fost expuse într-o formă sau alta hărțuirii cibernetice; întrucât a crescut numărul amenințărilor, inclusiv al amenințărilor cu moartea, la adresa femeilor; întrucât sensibilizarea socială cu privire la formele digitale de violență este în continuare insuficientă; întrucât diferitele forme de violență online nu au fost încă luate pe deplin în considerare de cadrul juridic;

E.

întrucât doar 2 % din totalul femeilor de pe piața forței de muncă lucrează în domeniul tehnic, profesional și științific, față de 5 % dintre bărbați; întrucât în Europa numai 9 % dintre dezvoltatori sunt femei, numai 19 % dintre cadrele de conducere superioare din sectorul TIC sunt femei (față de 45 % în alte sectoare ale serviciilor) și întrucât femeile reprezintă numai 19 % dintre antreprenori în aceste sectoare (față de 54 % în alte sectoare ale serviciilor);

F.

întrucât există o diferență semnificativă între femei și bărbați în ceea ce privește accesul la oportunități profesionale și educaționale legate de tehnologiile informației și comunicațiilor și de competențele digitale;

G.

întrucât sexismul și stereotipurile de gen constituie un obstacol major în calea egalității dintre femei și bărbați și acestea măresc și mai mult decalajul de gen în sectorul digital, îngreunându-le femeilor dezvoltarea deplină a capacităților lor ca utilizatoare, inovatoare și creatoare;

H.

întrucât locurile de muncă, nu numai în sectorul TIC, necesită din ce în ce mai mult un anumit grad de competențe digitale și de alfabetizare digitală, iar această tendință va fi probabil amplificată în viitor cu un spectru mai larg de competențe digitale necesare pentru majoritatea profesiilor și locurilor de muncă vacante;

I.

întrucât îmbunătățirea competențelor digitale și a cunoștințelor în domeniul IT reprezintă o oportunitate unică de a îmbunătăți echilibrul dintre viața profesională și cea privată prin sporirea accesului la educație și formare și facilitând incluziunea pe piața muncii nu numai a femeilor și fetelor, dar și a persoanelor cu nevoi speciale, precum persoanele cu handicap, și a locuitorilor din zonele rurale și îndepărtate, aflate la distanță de centrele urbane; întrucât digitalizarea locului de muncă poate aduce cu sine unele provocări ce trebuie să fie abordate; întrucât creșterea numărului de femei din domeniul TIC, unul dintre sectoarele cu cele mai mari salarii, ar putea contribui la capacitarea financiară și la independența femeilor, ceea ce ar duce la reducerea diferenței de remunerare între femei și bărbați și ar îmbunătăți independența financiară a femeilor; întrucât doar aproximativ 16 % din cele aproximativ opt milioane de persoane care lucrează în domeniul TIC în Europa sunt femei;

J.

întrucât digitalizarea oferă noi oportunități de antreprenoriat pentru femei, inclusiv antreprenoriatul digital la scară mică, care în multe cazuri nu necesită un capital inițial semnificativ, precum și întreprinderile urmărite în cadrul economiei sociale, care consolidează incluziunea socială; întrucât este nevoie să se sprijine antreprenoriatul digital în rândul femeilor, deoarece acesta este unul dintre sectoarele cu cea mai rapidă creștere și cele mai prospere ale economiei, oferind numeroase oportunități pentru inovare și creștere, iar femeile reprezintă doar 19 % dintre antreprenorii din acest domeniu;

K.

întrucât intrarea unui număr mai mare de femei în sectorul TIC ar stimula o piață în care se preconizează o penurie de forță de muncă și în care participarea egală a femeilor ar conduce la un câștig de aproximativ 9 miliarde EUR pentru PIB-ul UE în fiecare an; întrucât femeile sunt în continuare profund subreprezentate în ceea ce privește studiile universitare în domeniul TIC, ele reprezentând doar aproximativ 20 % dintre absolvenții în domeniu, numai 3 % dintre toate absolventele având o diplomă în TIC; întrucât femeile se confruntă cu numeroase dificultăți la integrarea și la rămânerea în sectorul TIC; întrucât mediul de muncă actual dominat de bărbați (femeile reprezentând numai 30 % din forța de muncă) contribuie la tendința multor femei de a părăsi sectorul TIC după câțiva ani de la finalizarea studiilor universitare; întrucât participarea femeilor pe piața forței de muncă digitală scade odată cu înaintarea în vârstă; întrucât femeile sub 30 de ani cu o diplomă în TIC reprezintă 20 % din sectorul TIC, comparativ cu 15,4 % dintre femeile între 31 și 45 de ani și cu 9 % dintre femeile cu vârsta peste 45 de ani;

L.

întrucât studiul intitulat „Women active in the ICT sector” („Femeile active în sectorul TIC”) estimează că până în 2020 vor exista 900 000 de posturi neocupate în sectorul TIC în Europa; întrucât sectorul TIC este în creștere rapidă, creând circa 120 000 de noi locuri de muncă în fiecare an;

M.

întrucât sectorul TIC se caracterizează printr-o segregare verticală și orizontală deosebit de ridicată, precum și printr-o diferență între calificările educaționale ale femeilor și pozițiile lor în sectorul TIC; întrucât mai puțin de 20 % dintre antreprenorii din domeniul TIC sunt femei; întrucât majoritatea femeilor (54 %) din sectorul TIC ocupă un loc de muncă mai slab plătit și poziții cu un nivel mai scăzut de calificare, iar numai o mică minoritate a acestora (8 %) ocupă poziții de ingineri de software cu calificări înalte; întrucât femeile sunt, de asemenea, subreprezentate în procesul decizional din acest sector, doar 19,2 % dintre lucrătorii din sectorul TIC având șefi femei, comparativ cu 45,2 % dintre lucrătorii din alte sectoare;

N.

întrucât femeile de peste 55 de ani sunt expuse în special riscului de șomaj și de inactivitate pe piața muncii, media ratei de ocupare în UE în rândul femeilor cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani fiind de numai 49 % în 2016, comparativ cu 62 % pentru bărbați; întrucât un nivel scăzut de cunoștințe în domeniul IT și de competențe digitale crește și mai mult acest risc; întrucât îmbunătățirea și investirea în dobândirea de competențe digitale pentru femeile de peste 55 de ani ar crește oportunitățile acestora de angajare și le-ar oferi o anumită protecție împotriva excluderii de pe piața muncii;

O.

întrucât, conform datelor Eurostat pentru 2014, numărul femeilor din învățământul superior (42,3 %) îl depășește pe cel al bărbaților (33,6 %) și totuși numărul femeilor este mult mai ridicat în domeniul științelor umaniste decât în cel al științelor exacte; întrucât procentul studentelor din învățământul terțiar care studiază în domeniul TIC se ridică la doar 9,6 %, spre deosebire de cel al studenților din acest domeniu, care este de 30,6 %; întrucât femeile continuă să fie în mare parte subreprezentate în inițiative precum Săptămâna UE a programării, TIC pentru o educație mai bună, Startup Europe Leaders Club și Marea coaliție pentru locuri de muncă în sectorul digital, care vizează promovarea într-o și mai mare măsură a competențelor digitale și a educației digitale;

P.

întrucât participarea scăzută a femeilor și a fetelor la formele de educație în domeniul TIC și, mai târziu, la ocuparea forței de muncă este rezultatul unei interacțiuni complexe între stereotipurile de gen, care începe din primele etape ale vieții și educației și continuă pe parcursul carierei profesionale,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

—

având în vedere articolul 3 alineatul (5) și articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

—

având în vedere articolele 208-211 și 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Parteneriatul mondial pentru o cooperare eficace în scopul dezvoltării, adoptat în cadrul Forumului la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului organizat la Busan în 2011 și reînnoit în cadrul reuniunii la nivel înalt care a avut loc la Nairobi în 2016,

—

având în vedere cea de A treia conferință mondială a Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind reducerea riscurilor de dezastre, organizată la Sendai (Japonia) în perioada 14-18 martie 2015,

—

având în vedere Rezoluția ONU intitulată „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, adoptată la Summitul ONU pentru dezvoltare durabilă organizat la New York la 25 septembrie 2015, și cele 17 obiective de dezvoltare durabilă incluse în aceasta,

—

având în vedere Summitul umanitar mondial organizat la Istanbul în 23 și 24 mai 2016 și „înțelegerea majoră”la care au ajuns o parte dintre cei mai importanți donatori și furnizori de ajutoare,

—

având în vedere Acordul de parteneriat ACP-UE semnat la Cotonou (1), la data de 23 iunie 2000, și revizuit la 25 iunie 2005 și la 22 iunie 2010,

—

având în vedere Decizia 2013/755/UE a Consiliului din 25 noiembrie 2013 privind asocierea țărilor și teritoriilor de peste mări la Uniunea Europeană (2),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1257/96 al Consiliului din 20 iunie 1996 privind ajutorul umanitar (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (4),

—

având în vedere Acordul intern între reprezentanții guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniți în cadrul Consiliului, privind finanțarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, și privind alocarea de asistență financiară pentru țările și teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene („Acordul intern”),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2015/322 al Consiliului din 2 martie 2015 privind punerea în aplicare a celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare (5),

—

având în vedere Regulamentul (UE) 2015/323 al Consiliului din 2 martie 2015 privind regulamentul financiar aplicabil celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare (6),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 233/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 de instituire a unui instrument de finanțare a cooperării pentru dezvoltare în perioada 2014-2020 (7),

—

având în vedere Consensul european privind ajutorul umanitar din 2007 (8),

—

având în vedere noul Consens european privind dezvoltarea din 7 iunie 2017 (9),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 19 iunie 2017 privind angajamentul UE față de societatea civilă în ceea ce privește relațiile externe,

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 noiembrie 2016 referitoare la creșterea eficacității cooperării pentru dezvoltare (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 intitulată „Fondul fiduciar al UE pentru Africa: implicațiile în ceea ce privește ajutorul pentru dezvoltare și ajutorul umanitar (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 7 iunie 2016 referitoare la raportul UE pentru 2015 privind coerența politicilor în favoarea dezvoltării (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 octombrie 2013 referitoare la autoritățile locale și societatea civilă: angajamentul Europei față de sprijinirea dezvoltării durabile (13),

—

având în vedere Raportul special nr. 18/2014 al Curții de Conturi Europene privind sistemul de evaluare și sistemul de monitorizare axată pe rezultate implementate în cadrul EuropeAid,

—

având în vedere Raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu din 15 decembrie 2017 intitulat „Raport de evaluare intermediară privind instrumentele de finanțare externă”(COM(2017)0720) și documentele conexe de lucru ale serviciilor Comisiei „Evaluarea instrumentului de cooperare pentru dezvoltare”(SWD(2017)0600) și „Evaluarea celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare”(SWD(2017)0601),

—

având în vedere evaluarea externă a celui de al 11-lea Fond european de dezvoltare (raportul final din iunie 2017), comandată de Comisie unei echipe de contractanți externi,

—

având în vedere evaluarea externă a instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (raportul final din iunie 2017), comandată de Comisie unei echipe de contractanți externi,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 februarie 2018 intitulată „Un nou cadru financiar multianual, modern și capabil să asigure îndeplinirea eficientă a obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020”(COM(2018)0098),

—

având în vedere documentul intitulat „Raport privind coerența – Informații desprinse din evaluările externe ale instrumentelor de finanțare externă”(raportul final din iulie 2017), comandat de Comisie unei echipe de contractanți externi,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare și avizul Comisiei pentru bugete (A8-0118/2018),

A.

întrucât, de la adoptarea instrumentelor de finanțare externă (IFE), cadrul internațional și cadrul de politici al UE s-au schimbat semnificativ odată cu adoptarea unor instrumente de referință cum sunt Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, Acordul de la Paris privind schimbările climatice, Agenda pentru acțiune de la Addis Abeba, Cadrul pentru reducerea riscurilor de dezastre 2015-2030 de la Sendai și Agenda pentru umanitate; întrucât UE a jucat un rol principal în negocierea acestor instrumente;

B.

întrucât Tratatul de la Lisabona, Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă și obiectivele de dezvoltare durabilă (ODD), împreună cu Consensul european privind ajutorul umanitar, noul Consens european privind dezvoltarea, precum și principiile de la Busan pentru dezvoltarea eficientă, determină Strategia UE privind cooperarea pentru dezvoltare și ajutorul umanitar; întrucât Consiliul a adoptat, în plus, o Strategie globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene care include, printre altele, cooperarea pentru dezvoltare;

C.

întrucât, în conformitate cu articolul 214 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și cu Consensul european privind ajutorul umanitar, asistența umanitară trebuie să fie acordată respectând principiile umanitare ale umanității, neutralității, independenței și imparțialității și trebuie să se întemeieze pe o abordare bazată pe nevoi; întrucât ajutorul umanitar nu trebuie să fie un instrument de gestionare a situațiilor de criză;

D.

întrucât politica de dezvoltare ar trebui să completeze politica externă și gestionarea migrației ale UE, asigurându-se, în același timp, că finanțarea dezvoltării este utilizată numai pentru scopul și obiectivele legate de dezvoltare și nu pentru a acoperi cheltuielile legate de realizarea de obiective diferite, cum ar fi controlul la frontiere sau politici anti-migrație;

E.

întrucât principalul obiectiv al Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (ICD) este de a reduce și, pe termen lung, de a eradica sărăcia în țările în curs de dezvoltare care nu beneficiază de finanțare în cadrul Fondului european de dezvoltare (FED), Instrumentului european de vecinătate (IEV) sau Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA), de a acorda sprijin tematic organizațiilor societății civile și autorităților locale din țările partenere din zona de bunuri publice și provocări globale legate de dezvoltare, precum și de a susține parteneriatului strategic între Africa și UE; întrucât ICD este principalul instrument geografic în materie de cooperare pentru dezvoltare în cadrul bugetului UE, cu 19,6 miliarde EUR alocate pentru perioada 2014-2020;

F.

întrucât principalul obiectiv al FED este reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei în statele din Africa, zona Caraibilor și Pacific (ACP), precum și atingerea dezvoltării durabile în țările și teritoriile de peste mări; întrucât FED este principalul instrument de cooperare pentru dezvoltare al UE, cu peste 30,5 miliarde EUR alocate pentru cel de al 11-lea FED pentru perioada 2014-2020;

G.

întrucât principalul obiectiv al instrumentului pentru ajutor umanitar (IAU) este de a acorda asistență, ajutor și protecție persoanelor afectate de dezastre naturale sau provocate de om și celor aflate în situații de urgență similare, cu o atenție deosebită pentru victimele cele mai vulnerabile, indiferent de naționalitate, religie, gen, vârstă, origine etnică sau afiliere politică, ținând cont de nevoile reale, de principiile umanitare internaționale și de Consensul european privind ajutorul umanitar;

H.

întrucât IAU include, pe lângă misiunea principală care constă în acțiuni de salvare a vieților omenești, și ajutorul necesar populațiilor afectate de crize prelungite, activități de reabilitare pe termen scurt și de reconstrucție, pregătirea pentru dezastre și abordarea consecințelor provocate de deplasările populației;

I.

întrucât cooperarea eficace pentru dezvoltare necesită abordări inovatoare, care să ofere donatorilor capacitatea de a răspunde rapid la situații locale, de a colabora cu organizații locale și de a sprijini întreprinderi și antreprenori de la nivel local, în special din țările cele mai sărace și cele mai fragile; întrucât sistemul de audit al UE trebuie să ofere donatorilor flexibilitatea de a-și asuma un risc rezonabil în asemenea proiecte, consolidând capacitatea UE de a reacționa rapid și de a oferi un ajutor eficace;

J.

întrucât UE este cel mai mare donator de ajutor umanitar și de asistență pentru dezvoltare din lume; întrucât, prin intermediul acestora, UE sprijină eforturile în vederea reducerii sărăciei și a promovării intereselor și valorilor fundamentale la nivel global și al UE;

K.

întrucât Summitul UE-Africa de la Abidjan din 29 și 30 noiembrie 2017 a confirmat voința de a se institui un parteneriat autentic, modernizat, globalizat și ambițios, care să creeze condițiile politice și economice pentru o adevărată egalitate;

L.

întrucât numărul acordurilor de cooperare pentru dezvoltare încheiate cu țări terțe a crescut exponențial, inclusiv cu China, Rusia, Turcia, Brazilia și India;

M.

întrucât reinstituirea și extinderea așa-numitei „Global Gag Rule”, care a suprimat finanțarea organizațiilor ce oferă femeilor și fetelor servicii legate de planificarea familială și de sănătatea sexuală și a reproducerii și drepturile conexe, ridică preocupări deosebite;

N.

întrucât guvernele țărilor terțe au așteptări în ceea ce privește acțiunea rapidă, eficacitatea și reacția la nevoia urgentă de a menține parteneriate de cooperare pentru dezvoltare solide; întrucât este necesară dezvoltarea unor economii deschise și productive în țările partenere, care să țină seama de noile realități și de noii actori economici prezenți pe scena internațională;

O.

întrucât, dată fiind lipsa de implicare a Regatului Unit după 2020, Brexitul va determina o reducere în bugetul UE cuprinsă între 12 și 15 %;

P.

întrucât evaluările FED și ICD confirmă că utilizarea diferitelor instrumente geografice și tematice în mod coerent este de fapt posibilă;

Q.

întrucât în evaluarea celui de al 11-lea FED se precizează că „există pericolul efectiv că FED va ajunge să răspundă unor agende care îl vor îndepărta de obiectivul său inițial de reducere a sărăciei, care sunt greu de conciliat cu valorile fundamentale ale FED și care compromit bunele rezultate”, că, „în ciuda consultărilor, opiniile autorităților și ale organizațiilor societății civile (cu unele excepții notabile, cum ar fi regiunea Pacificului) au fost rar luate în considerare în deciziile în materie de programare”și că „programarea din cadrul celui de al 11-lea FED a folosit astfel o abordare descendentă pentru a aplica principiul concentrării, însă în detrimentul principiului parteneriatului, principiu fundamental al Acordului de la Cotonou”;

R.

întrucât, potrivit evaluării FED, până în aprilie 2017, aproximativ 500 de milioane EUR din rezerva FED au fost alocate pentru a susține operațiuni ale Direcției Generale Protecție Civilă și Operațiuni Umanitare Europene a Comisiei Europene (ECHO), aproximativ 500 de milioane EUR au fost alocate ca sprijin de urgență pentru anumite țări și 1,5 miliarde EUR au fost alocate Fondului fiduciar de urgență pentru Africa al UE; întrucât FED contribuie, de asemenea, la noul Fond european pentru dezvoltare durabilă;

S.

întrucât ICD prevede că „ICD rămâne în general relevant și adecvat scopului, atât în momentul în care a fost adoptat, cât și la jumătatea perioadei de punere în aplicare a sa. Aceasta este, în linii mari, în concordanță cu noile documente de politică (de exemplu, noul Consens european privind dezvoltarea și Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă), deși punerea în aplicare a anumitor priorități s-ar putea dovedi dificilă în forma sa actuală”;

T.

întrucât, la momentul adoptării IFE 2014-2020, Parlamentul și-a exprimat preferința pentru un IFE distinct dedicat cooperării pentru dezvoltare și a solicitat alocarea specifică a unor fonduri pentru dezvoltare în eventualitatea în care FED va fi înscris în buget;

U.

întrucât, în ceea ce privește Fondul fiduciar de urgență pentru Africa al UE, în evaluarea FED se precizează că „în comparație cu proiectele standard din cadrul FED, perioada mai scurtă de elaborare și de aprobare, implicarea indirectă a UE în implementarea proiectelor și faptul că aceste proiecte au ca punct de plecare mai degrabă preocupările principale ale UE decât un răspuns la obiectivele pe termen lung ale țărilor partenere, toate dau naștere unor preocupări privind eficacitatea probabilă și durabilitatea proiectelor finanțate prin Fondul fiduciar de urgență pentru Africa al UE și capacitatea UE de a monitoriza îndeaproape implementarea acestora”;

V.

întrucât fluxul financiar din Uniune către țările beneficiare ale instrumentelor financiare pentru dezvoltare se dovedește inferior fondurilor generate sub formă privată de cetățeni ai diasporei din aceleași țări, care locuiesc în Europa;

W.

întrucât, în ciuda faptului că a beneficiat mulți ani de miliarde de euro din FED și în ciuda preocupărilor serioase exprimate de Comisie cu privire la gestiunea sa financiară, Instrumentul financiar pentru pace în Africa nu se regăsește în evaluarea FED; întrucât Instrumentul financiar pentru pace în Africa nu a mai fost evaluat din 2011;

X.

întrucât, potrivit evaluărilor lor și raportului Comisiei de evaluare la jumătatea perioadei privind instrumentele de finanțare externă, eficacitatea și impactul pe termen lung al ICD și FED în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor lor sunt dificil de măsurat din cauza limitărilor semnificative în definirea sistemelor de evaluare și monitorizare adecvate și în evaluarea rolului jucat de factorii externi, la care se adaugă gama largă de țări și teme în cauză; întrucât, potrivit evaluatorilor, combinarea surselor de finanțare mobilizează resurse suplimentare doar în 50 % dintre cazuri;

Y.

întrucât Parlamentul s-a confruntat cu termene foarte scurte pentru controlul proiectelor de măsuri de punere în aplicare; întrucât aceste termene nu iau în considerare în mod corespunzător caracteristicile activităților parlamentare; întrucât uneori acest lucru a fost agravat de faptul că proiectele de măsuri de punere în aplicare au fost trimise Parlamentului după expirarea termenului sau înaintea perioadelor de vacanță, ceea ce a redus și mai mult capacitatea acestuia de a-și exercita în mod corespunzător competențele de control;

Z.

întrucât UE a recunoscut importanța parteneriatelor cu organizațiile societății civile (OSC) în relațiile externe; întrucât acest lucru presupune implicarea organizațiilor societății civile în programarea și punerea în aplicare a instrumentelor de finanțare externă;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

ICD

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

FED

24.

25.

26.

27.

28.

IAU

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

40.

41.

42.

43.

44.

45.

46.

47.

48.

49.

50.

51.

52.

53.

54.

55.

56.

57.

58.

59.

60.

61.

62.

63.

64.

65.

66.

67.

68.

69.

70.

71.

72.

73.

74.

75.

76.

77.

78.

79.

80.

81.

82.

83.

84.

85.

—

având în vedere secțiunea privind datoria și sustenabilitatea datoriei din Agenda pentru acțiune de la Addis Abeba (1),

—

având în vedere rapoartele Secretarului General al ONU din 22 iulie 2014, 2 august 2016 și 31 iulie 2017 privind sustenabilitatea datoriei externe și dezvoltarea,

—

având în vedere principiile Conferinței ONU pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD) pentru acordarea și contractarea de împrumuturi în mod responsabil,

—

având în vedere Foaia de parcurs a UNCTAD privind reeșalonarea sustenabilă a datoriilor suverane (aprilie 2015),

—

având în vedere orientările operaționale ale G20 privind finanțarea sustenabilă,

—

având în vedere Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 68/304 din 9 septembrie 2014 intitulată „Către instituirea unui cadru juridic multilateral pentru procesele de restructurare a datoriilor suverane”,

—

având în vedere Rezoluția din 10 septembrie 2015 a Adunării Generale a ONU 69/319 privind principiile fundamentale ale proceselor de restructurare a datoriei suverane,

—

având în vedere Principiile directoare privind datoria externă și drepturile omului formulate de Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului,

—

având în vedere Rezoluția sa din 19 mai 2015 referitoare la finanțarea pentru dezvoltare (2), în special punctele 10, 26, 40, 46 și 47,

—

având în vedere rapoartele grupului de reflecție „Global Financial Integrity”în care sunt estimate amploarea și compoziția fluxurilor financiare ilicite,

—

având în vedere Legea belgiană din 12 iulie 2015 privind combaterea activităților fondurilor „vultur”(„Moniteur belge”din 11 septembrie 2015),

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0129/2018),

A.

întrucât soluționarea problemelor legate de datoriile suverane ale țărilor în curs de dezvoltare reprezintă un element important al cooperării internaționale și poate contribui la realizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) în țările în curs de dezvoltare;

B.

întrucât realizarea ODD în țările în curs de dezvoltare necesită investiții substanțiale și întrucât deficitul anual de finanțare este estimat în prezent la aproximativ 2,5 mii de miliarde USD (3);

C.

întrucât împrumuturile reprezintă una dintre sursele posibile de finanțare pentru dezvoltare; întrucât împrumuturile trebuie să fie utilizate în mod responsabil și să fie previzibile; întrucât costurile acestora trebuie să fie pe deplin compensate de randamentul investițiilor și riscurile legate de îndatorare trebuie să fie evaluate cu atenție și trebuie luate măsuri pentru abordarea lor;

D.

întrucât criza datoriilor care a afectat țările în curs de dezvoltare în anii 1980 și 1990 și o campanie la scară largă de reducere a datoriilor a determinat lansarea de către FMI și Banca Mondială a Inițiativei privind țările sărace puternic îndatorate (HIPC) și a Inițiativei multilaterale privind reducerea datoriilor (MDRI) pentru a ajuta aceste țări să realizeze progrese în direcția îndeplinirii obiectivelor de dezvoltare ale mileniului;

E.

întrucât inițiativele HIPC și MDRI nu sunt suficiente pentru a pune capăt crizei datoriilor;

F.

întrucât aceste inițiative, însoțite de explozia prețurilor materiilor prime au îmbunătățit situația financiară a multor țări în curs de dezvoltare, iar ratele dobânzii deosebit de scăzute în urma crizei financiare din 2008 au sprijinit, de asemenea, sustenabilitatea datoriei; întrucât, cu toate acestea, prețurile materiilor prime au scăzut începând cu 2008; întrucât o nouă criză a datoriilor a început în țările sărace, Mozambic, Ciad, Congo și Gambia fiind în incapacitate de plată;

G.

întrucât crizele datoriilor declanșate de scăderea prețurilor materiilor prime și de fluxurile de capital volatile reprezintă o amenințare continuă la adresa sustenabilității datoriei, în special în țările în curs de dezvoltare, care continuă să depindă de exporturile de materii prime;

H.

întrucât a crescut numărul țărilor în curs de dezvoltare care, conform clasificărilor FMI și Băncii Mondiale, se confruntă cu o povară nesustenabilă a datoriei sau prezintă un risc ridicat sau mediu, majoritatea țărilor cu venituri mici aparținând în prezent uneia dintre aceste categorii;

I.

întrucât, potrivit FMI, nivelul mediu al datoriei în Africa Subsahariană a crescut dramatic, de la 34 % din PIB în 2013 la 48 % în 2017;

J.

întrucât mai multe țări, printre care Etiopia, Ghana și Zambia, au un nivel al datoriei de 50 % din PIB sau mai mare, ceea ce reprezintă o povară semnificativă a datoriei, ținând seama de baza de impozitare scăzută din majoritatea țărilor africane;

K.

întrucât serviciul datoriei ca procent din cheltuielile guvernamentale a crescut considerabil începând cu 2013, ceea ce reduce în mod semnificativ oportunitățile de investiții publice;

L.

întrucât peisajul global al datoriei publice a suferit schimbări profunde în ultimele decenii, cu apariția unor investitori privați, precum și a Chinei, ca actori cheie;

M.

întrucât structura datoriilor țărilor în curs de dezvoltare s-a schimbat, creditorii privați și condițiile comerciale având un rol din ce în ce mai important, sporind astfel expunerea la volatilitatea piețelor financiare, cu consecințe asupra sustenabilității datoriei; întrucât împrumuturile în monedă națională elimină riscul ratei de schimb valutar, dar lipsa de capital intern poate face ca această situație să fie nefavorabilă sau nefezabilă;

N.

întrucât printre amenințările la adresa sustenabilității datoriilor se numără nu numai deteriorările condițiilor schimburilor comerciale, dezastrele naturale și cele provocate de om, evoluțiile negative și volatilitatea de pe piețele financiare internaționale, ci și creditarea și contractarea de împrumuturi în mod iresponsabil, administrarea defectuoasă a finanțelor publice, deturnarea de fonduri și corupția; întrucât o mai bună mobilizare a resurselor interne oferă posibilități importante de îmbunătățire a sustenabilității datoriei;

O.

întrucât este necesară contribuția la consolidarea capacităților administrațiilor fiscale și la transferul de cunoștințe între țările partenere;

P.

întrucât deși principiile UNCTAD pentru acordarea și contractarea de împrumuturi în mod responsabil și orientările operaționale ale G20 privind finanțarea sustenabilă reprezintă contribuții utile pentru crearea unui cadru normativ, trebuie să se acorde prioritate eliminării practicilor iresponsabile prin introducerea unor principii transparente, acorduri disuasive cu caracter obligatoriu și executorii și, în cazurile bine justificate, a unor sancțiuni;

Q.

întrucât sustenabilitatea datoriei statelor nu depinde numai de stocul lor de datorii, dar și de alți factori, cum ar fi garanțiile financiare explicite și implicite (datoriile contingente) emise de țările respective; întrucât parteneriatele de tip public-privat includ adesea garanții și întrucât riscurile aferente salvării băncilor în viitor pot fi, de asemenea, importante;

R.

întrucât analiza sustenabilității datoriei nu ar trebui să se concentreze numai pe considerente economice, precum perspectivele de creștere economică ale statului debitor și capacitatea acestuia de a asigura serviciul datoriei sale, ci trebuie să ia în considerare impactul pe care îl are povara datoriei asupra capacității țării de a respecta toate drepturile omului;

S.

întrucât utilizarea din ce în ce mai frecventă a parteneriatelor public-privat (PPP) în țările în curs de dezvoltare în cadrul Planului european de investiții externe și al Pactului G20 cu Africa ar putea crește nivelul de îndatorare a statului; întrucât investitorii PPP sunt protejați prin tratate bilaterale de investiții, în special prin mecanismele de soluționare a litigiilor dintre investitori și stat, care le permit să introducă acțiuni în justiție împotriva statelor gazdă;

T.

întrucât datoriile odioase contractate de regimuri pentru a facilita practicile sau tranzacțiile corupte care sunt cunoscute de către creditori ca fiind ilicite reprezintă o povară importantă pentru populații, în special pentru populațiile cele mai vulnerabile;

U.

întrucât transparența împrumuturilor acordate guvernelor țărilor în curs de dezvoltare este esențială pentru asigurarea responsabilității în ceea ce privește acordarea împrumuturilor; întrucât lipsa de transparență a jucat un rol semnificativ în încurajarea acordării unor împrumuturi iresponsabile Mozambicului, care au fost efectuate fără verificări serioase în ceea ce privește capacitatea țării de a le rambursa și au fost ascunse, prin urmare, de piețele financiare și de populația Mozambicului;

V.

întrucât datoria odioasă este definită ca fiind o datorie contractată de un regim și servind finanțării unor acțiuni împotriva intereselor cetățenilor statului, despre care creditorii au cunoștință, și întrucât este vorba despre o datorie personală a regimului, contractată de la creditori care acționează cunoscând pe deplin intențiile debitorului; întrucât nu există totuși un consens privind acest concept, din cauza opoziției ferme a unor creditori;

W.

întrucât mobilizarea resurselor interne este afectată în special de evaziunea fiscală, de concurența fiscală dăunătoare și de transferul profiturilor întreprinderilor transnaționale; întrucât inițiativa OCDE privind erodarea bazei de impunere și transferul profiturilor (BEPS) reprezintă un răspuns binevenit, dar insuficient la acest fenomen; întrucât este necesar să se instituie un organism interguvernamental pentru cooperarea fiscală, sub egida ONU, pentru a permite țărilor în curs de dezvoltare să participe în mod egal la reformarea globală a normelor fiscale internaționale în vigoare, astfel cum a solicitat Parlamentul în Rezoluția sa din 6 iulie 2016 referitoare la deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu efecte similare (4);

X.

întrucât fluxurile financiare ilicite din țările în curs de dezvoltare și țările emergente, estimate la o mie de miliarde USD pe an, drenează în mod continuu resursele naționale ale acestor țări, în special pe cele necesare pentru realizarea ODD; întrucât aceste fluxuri duc la împrumuturi externe și subminează capacitatea de a rambursa datoriile;

Y.

întrucât îndeplinirea obiectivelor Agendei 2030 și ale Agendei pentru acțiune de la Addis Abeba presupune luarea în considerare a unor noi opțiuni de finanțare a ODD, cum ar fi stabilirea unor taxe pe tranzacțiile financiare și a unei taxe pe tranzacțiile în valută; întrucât, potrivit estimărilor Băncii Reglementelor Internaționale, o taxă de 0,1 % pe tranzacțiile în valută ar finanța cu ușurință realizarea ODD în toate țările cu venituri reduse și în țările cu venituri medii inferioare (5);

Z.

întrucât este necesar să se combată fluxurile financiare ilicite în vederea eliminării lor definitive până în 2030, printre altele prin combaterea evaziunii fiscale și prin intensificarea cooperării internaționale, cu măsuri care să faciliteze divulgarea datelor cu caracter fiscal către autoritățile competente și transparența fiscală atât în țările de origine, cât și în țările de destinație;

AA.

întrucât mecanismele existente privind neplata serviciului datoriei statelor diferă fundamental de procedurile de insolvență pentru întreprinderile care aparțin jurisdicțiilor naționale, în sensul că nu există nicio dispoziție privind arbitrarea imparțială în instanță; întrucât împrumuturile pe termen scurt, supuse unor condiții și plătite în tranșe, sunt acordate de FMI, a cărui misiune este de a asigura stabilitatea sistemului financiar internațional; întrucât Clubul de la Paris al statelor creditoare ia decizii cu privire la reducerea datoriilor doar în ceea ce privește împrumuturile oficiale bilaterale acordate de către membrii săi; întrucât Clubul de la Londra al creditorilor privați ia decizii doar cu privire la împrumuturile bancare comerciale ale membrilor săi; întrucât nu există un forum permanent pentru coordonarea procesului de luare a deciziilor cu privire la restructurarea datoriilor de către toți creditorii în cazul unei țări cu un grad ridicat de îndatorare;

AB.

întrucât FMI rămâne principalul forum de discuții în ceea ce privește aspectele legate de restructurarea datoriilor suverane, cu influență semnificativă asupra UE și a statelor sale membre;

AC.

întrucât fondurile „vultur”care vizează debitorii aflați în dificultate și care interferează cu procesele de restructurare a datoriilor nu trebuie să beneficieze de sprijin juridic sau judiciar pentru aceste activități distructive și întrucât trebuie luate măsuri suplimentare în acest sens;

AD.

întrucât deși reducerea datoriilor a oferit noi oportunități țărilor cu venituri reduse, trebuie remarcat faptul că este vorba despre o intervenție unică pentru a restabili sustenabilitatea datoriei, care nu abordează cauzele fundamentale ale acumulării datoriilor nesustenabile și întrucât provocările precum corupția, instituțiile fragile și vulnerabilitatea la șocurile externe trebuie să fie prioritatea principală,

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

31.

32.

33.

34.

35.

36.

37.

38.

39.

—

având în vedere articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 4, 162, 174-178 și 349 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului (1),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006 (2),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul social european și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1081/2006 al Consiliului (3),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1300/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1084/2006 (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (5),

—

având în vedere raportul Comisiei din 9 octombrie 2017 intitulat „Regiunea mea, Europa mea, Viitorul nostru: Cel de al 7-lea raport privind coeziunea economică, socială și teritorială”(COM(2017)0583),

—

având în vedere Pactul de la Amsterdam de stabilire a Agendei urbane a UE, convenit în cadrul reuniunii informale a miniștrilor UE responsabili cu chestiunile urbane care a avut loc la 30 mai 2016 la Amsterdam,

—

având în vedere hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 15 decembrie 2015 (6),

—

având în vedere Pilonul european al drepturilor sociale, proclamat la 17 noiembrie 2017 la Göteborg, de Parlamentul European, Consiliu și Comisie,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 25 aprilie 2017 privind „Asigurarea unei politici de coeziune mai eficace, mai relevante și mai vizibile pentru cetățeni” (7),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 15 noiembrie 2017 intitulate „Sinergii și simplificare pentru politica de coeziune post-2020” (8),

—

având în vedere „Cartea albă privind viitorul Europei - Reflecții și scenarii pentru UE-27 până în 2025”din 1 martie 2017 (COM(2017)2025),

—

având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei Europene privind dimensiunea socială a Europei (COM(2017)0206) din 26 aprilie 2017,

—

având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei Europene privind valorificarea oportunităților oferite de globalizare (COM(2017)0240) din 10 mai 2017,

—

având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei Europene privind aprofundarea uniunii economice și monetare (COM(2017)0291) din 31 mai 2017,

—

având în vedere Documentul de reflecție al Comisiei din 28 iunie 2017 privind viitorul finanțelor UE (COM(2017)0358),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 10 aprilie 2017 privind competitivitatea în regiunile cu venituri scăzute și creștere economică scăzută: raport privind regiunile rămase în urmă (SWD(2017)0132),

—

având în vedere documentul de lucru al Comisiei intitulat „Why Regional Development matters for Europe’s Economic Future”(Importanța dezvoltării regionale pentru viitorul economic al Europei) (9),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 14 februarie 2018 intitulată „Un nou cadru financiar multianual, modern și capabil să asigure îndeplinirea eficientă a obiectivelor prioritare ale Uniunii după anul 2020”(COM(2018)0098),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 24 octombrie 2017 intitulată „Un parteneriat strategic consolidat și reînnoit cu regiunile ultraperiferice ale UE”(COM(2017)0623),

—

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor din 11 mai 2017 intitulat „Viitorul politicii de coeziune după 2020 - Pentru o politică europeană de coeziune puternică și eficientă după 2020” (10),

—

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 25 mai 2016 privind Comunicarea Comisiei intitulată „Investiții în locuri de muncă și în creștere – Valorificarea la maximum a contribuției fondurilor structurale și de investiții europene” (11),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 septembrie 2015 intitulată „Investițiile pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică: promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale în Uniunea Europeană” (12)

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 septembrie 2015 referitoare la dimensiunea urbană a politicilor UE (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 10 mai 2016 referitoare la noile instrumente de dezvoltare teritorială în politica de coeziune 2014-2020: investițiile teritoriale integrate (ITI) și dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC) (14),

—

având în vedere rezoluția sa din 18 mai 2017 referitoare la combinarea corectă a surselor de finanțare pentru regiunile Europei: echilibrarea instrumentelor financiare și a granturilor în politica de coeziune a UE (15);

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la politica de coeziune și la strategiile de cercetare și inovare pentru specializare inteligentă (16),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la Cooperarea teritorială europeană – practici optime și măsuri inovatoare (17),

—

având în vedere Rezoluția sa din 16 februarie 2017 referitoare la investiții în locuri de muncă și în creștere – valorificarea la maximum a contribuției fondurilor structurale și de investiții europene: o evaluare a raportului în temeiul articolului 16 alineatul (3) din RDC” (18),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 iunie 2017 referitoare la elemente constitutive ale politicii de coeziune a UE pentru perioada de după 2020 (19),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 iunie 2017 referitoare la creșterea implicării partenerilor și a vizibilității în procesul de execuție a fondurilor structurale și de investiții europene (20),

—

având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2017 referitoare la promovarea coeziunii și a dezvoltării în regiunile ultraperiferice ale Uniunii: aplicarea articolului 349 din TFUE (21),

—

având în vedere Rezoluția sa din 24 octombrie 2017 referitoare la documentul de reflecție privind viitorul finanțelor UE (22),

—

având în vedere Rezoluția sa din 13 martie 2018 referitoare la regiunile cu întârzieri în dezvoltare din UE (23),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2018 referitoare la următorul CFM: pregătirea poziției Parlamentului privind CFM post-2020 (24);

—

având în vedere concluziile și recomandările Grupului la nivel înalt privind monitorizarea simplificării birocrației pentru beneficiarii fondurilor ESI,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională și avizele Comisiei pentru bugete, Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și Comisiei pentru cultură și educație (A8-0138/2018),

A.

întrucât politica de coeziune vizează promovarea unei dezvoltări armonioase și echilibrate a întregii Uniuni și a regiunilor sale, având drept obiectiv consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale, într-un spirit de solidaritate și cu scopul de a promova o creștere durabilă, ocuparea forței de muncă, incluziunea socială și de a reduce disparitățile dintre regiuni și din cadrul acestora, precum și gradul de subdezvoltare al regiunilor defavorizate;

B.

întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea arată că disparitățile regionale se diminuează din nou, dar că situația este extrem de inegală, indiferent dacă se evaluează în funcție de PIB-ul pe cap de locuitor, ocuparea forței de muncă sau alți indicatori, și că anumite diferențe persistă, cresc sau se deplasează de la o regiune la alta sau în cadrul regiunilor și al statelor membre, inclusiv al zonei euro;

C.

întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea prezintă constatări îngrijorătoare referitoare la rata șomajului, inclusiv la rata șomajului în rândul tinerilor, care în multe regiuni nu a revenit la nivelul de dinainte de criză, precum și referitoare la competitivitate, sărăcie și incluziunea socială;

D.

întrucât 24 % din europeni, aproape 120 de milioane de persoane, sunt săraci, expuși riscului de sărăcie sau se confruntă cu o situație materială extrem de precară și/sau trăiesc în gospodării cu o intensitate scăzută a muncii; întrucât numărul lucrătorilor săraci este în creștere, iar numărul tinerilor aflați în șomaj este în continuare ridicat;

E.

întrucât șomajul și șomajul în rândul tinerilor din Uniune au scăzut treptat începând din 2013, dar încă se află peste nivelul din 2008, înregistrând 7,3% și, respectiv, 16,1% (decembrie 2017) (25), cu diferențe considerabile între statele membre și în interiorul acestora, în special în statele membre cele mai afectate de criza financiară; întrucât diferențele regionale au început să scadă; întrucât, potrivit celor mai recente date, ratele șomajului variază încă semnificativ de la un stat membru la altul, de la 2,4% în Republica Cehă și 3,6% în Germania la 16,3% în Spania și 20,9% în Grecia (26); întrucât șomajul ascuns (fenomenul șomerilor dispuși să lucreze, dar care nu își caută în mod activ un loc de muncă) a reprezentat 18% în 2016;

F.

întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea evidențiază marea diversitate a regiunilor și a teritoriilor, inclusiv în cadrul actualelor categorii de regiuni, în funcție de condițiile lor specifice (regiuni ultraperiferice, slab populate, cu venituri mici sau cu o creștere slabă etc.), motiv pentru care este necesară o abordare teritorială adaptată;

G.

întrucât una dintre cele mai importante contribuții ale celui de-al 7-lea raport privind coeziunea este identificarea anumitor regiuni blocate în „capcana veniturilor medii”, care riscă să rămână în urmă, să stagneze sau să regreseze;

H.

întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea evidențiază existența unor zone de sărăcie, riscul de fragmentare teritorială și accentuarea disparităților infraregionale, inclusiv în regiuni relativ prospere;

I.

întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea subliniază că impactul globalizării, migrației, sărăciei, absenței inovării, schimbărilor climatice, tranziției energetice și al poluării nu este limitat la regiunile mai puțin dezvoltate,

J.

întrucât, deși politica de coeziune a jucat un rol important în redresarea economiei UE, prin promovarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii, investițiile publice în UE sunt încă sub nivelul înregistrat înainte de criză, cu lacune majore în unele dintre statele membre cele mai afectate de criză, întrucât acestea au scăzut de la 3,4 % din PIB în 2008 la 2,7 % în 2016;

K.

întrucât cel de-al 7-lea raport privind coeziunea prezintă în mod clar rezultatele politicii de coeziune în ceea ce privește creșterea economică, ocuparea forței de muncă, transporturile, energia, mediul, precum și educația și formarea profesională, astfel cum s-a evidențiat în perioada de programare 2014-2020 prin sprijinul acordat pentru 1,1 milioane de IMM-uri, ceea ce a condus în mod direct la crearea a 420 000 de noi locuri de muncă, ajutând peste 7,4 milioane de șomeri să găsească un loc de muncă și, în plus, sprijinind peste 8,9 milioane de persoane să obțină noi calificări, această politică fiind liantul care ține Europa unită,