DECLARAȚIE COMUNĂ A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI

(2019/C 386/01)

Se preconizează că Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă se va confrunta cu circumstanțe dificile în următorii ani pentru a răspunde nevoilor excepționale de recrutare, formare și menținere a personalului calificat pe o bază geografică cât mai amplă posibil. Având în vedere mandatul agenției și numărul important de membri ai personalului său, este esențial să se exploreze mecanisme care să permită asigurarea atractivității agenției ca angajator prin adaptarea remunerației personalului agenției din Varșovia în conformitate cu legislația aplicabilă a Uniunii.

Prin urmare, Parlamentul European și Consiliul invită Comisia să evalueze temeiul și modalitățile pentru un astfel de mecanism adecvat, în special atunci când prezintă propunerile de revizuire a Statutului funcționarilor Uniunii Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii, prevăzute în Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului (1). Orice astfel de mecanism trebuie să fie proporțional cu importanța obiectivelor urmărite și nu trebuie să dea naștere unui tratament inegal în rândul personalului instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii în cazul în care aceste instituții, organe, oficii și agenții ale Uniunii se confruntă cu o situație similară.

---

(1)  JO L 56, 4.3.1968, p. 1.

Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale – Raportul Grupului de lucru pentru codul de conduită (impozitarea întreprinderilor) prin care se propun modificări ale anexelor la concluziile Consiliului din 12 martie 2019, inclusiv eliminarea de pe listă a unei jurisdicții

(2019/C 386/02)

Anexele I și II la concluziile Consiliului din 12 martie 2019 privind lista UE revizuită a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale (1), astfel cum a fost modificată la 22 mai 2019 (2), 21 iunie 2019 (3) și 17 octombrie 2019 (4), se înlocuiesc cu noile anexe I și II redate în continuare, cu începere de la data publicării lor în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

---

(1)  JO C 114, 26.3.2019, p. 2.

(2)  JO C 176, 22.5.2019, p. 2.

(3)  JO C 210, 21.6.2019, p. 8.

(4)  JO C 351, 17.10.2019, p. 7.

Rata de schimb a monedei euro (1)

13 noiembrie 2019

(2019/C 386/03)

1 euro =

	Moneda	Rata de schimb
USD	dolar american	1,1006
JPY	yen japonez	119,79
DKK	coroana daneză	7,4725
GBP	lira sterlină	0,85760
SEK	coroana suedeză	10,7353
CHF	franc elvețian	1,0894
ISK	coroana islandeză	137,70
NOK	coroana norvegiană	10,1390
BGN	leva bulgărească	1,9558
CZK	coroana cehă	25,591
HUF	forint maghiar	334,75
PLN	zlot polonez	4,2874
RON	leu românesc nou	4,7633
TRY	lira turcească	6,3316
AUD	dolar australian	1,6127
CAD	dolar canadian	1,4592
HKD	dolar Hong Kong	8,6204
NZD	dolar neozeelandez	1,7228
SGD	dolar Singapore	1,5000
KRW	won sud-coreean	1 288,15
ZAR	rand sud-african	16,4441
CNY	yuan renminbi chinezesc	7,7281
HRK	kuna croată	7,4415
IDR	rupia indoneziană	15 522,75
MYR	ringgit Malaiezia	4,5713
PHP	peso Filipine	56,025
RUB	rubla rusească	70,8149
THB	baht thailandez	33,277
BRL	real brazilian	4,6017
MXN	peso mexican	21,3723
INR	rupie indiană	79,3190

---

(1)  Sursă: rata de schimb de referință publicată de către Banca Centrală Europeană.

COMUNICAREA COMISIEI

Document de orientare privind exportul, reexportul, importul și schimburile comerciale cu coarne de rinocer în interiorul Uniunii

(2019/C 386/04)

1.   Informații cu caracter general privind conservarea rinocerilor și amenințările reprezentate de braconaj și de comerțul ilegal

Toate speciile de rinocer sunt incluse în apendicele I la CITES, cu excepția populațiilor de rinoceri albi sudici (Ceratotherium simum simum) din Africa de Sud și Eswatini, care sunt enumerate în apendicele II.

Braconajul rinocerilor în Africa a crescut timp de șase ani consecutivi, în perioada 2009-2015, înregistrând un nivel maxim de aproximativ 3,7 rinoceri pe zi în 2015, deși rata de creștere a fost mai lentă în perioada 2013-2015 (1). Cu toate că nivelul braconajului înregistrat a scăzut începând cu 2015, braconajul rămâne în continuare la niveluri ridicate, aproximativ 3,1 rinoceri pe zi fiind victime ale braconajului în 2017. Se pare că scăderea nivelului braconajului, care a început în 2015, a continuat și în 2018, braconajul raportat în primele opt până la nouă luni ale anului menținându-se la un nivel scăzut sau aflat în scădere în multe dintre statele aflate în aria de răspândire (2). Creșterile înregistrate anterior în rândul populațiilor de rinoceri albi și negri (Ceratotherium simum și Diceros bicornis) ca urmare a măsurilor de conservare ferme aplicate în ultimele decenii în statele aflate în aria de răspândire a acestora, în special în Africa de Sud, sunt astfel subminate de continuarea braconajului rinocerilor și a traficului cu coarne de rinocer.

Agenții criminalității organizate au fost activi și în UE în scopul achiziționării și al comercializării de coarne de rinocer. Deși nu este permisă în scopuri comerciale, introducerea în UE a rinocerilor și a produselor derivate poate fi autorizată în anumite condiții, de exemplu, ca trofee de vânătoare (3). În temeiul articolului 57 din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei (4), aceste trofee de vânătoare sunt considerate efecte personale sau domestice. Acestea nu pot fi vândute sau utilizate în alt mod în scopuri comerciale și trebuie să rămână în proprietatea vânătorului după import. În ultimii ani, dispozițiile privind schimburile comerciale cu trofee de vânătoare de exemplare de rinoceri au fost în mod deliberat aplicate fraudulos de rețele care au plătit vânători pentru a merge la safariuri de vânătoare de rinoceri, de exemplu în Africa de Sud. Acest modus operandi ce constă în angajarea de „pseudo-vânători” și chiar de „vânători de bună-credință” a fost utilizat pe scară largă de către rețele infracționale care operează în UE, astfel cum au arătat investigațiile realizate în anumite state membre și țări terțe. După importul trofeului, rețelele intră în posesia coarnelor și le introduc ilegal în Asia.

Înainte de adoptarea primei versiuni a prezentului document de orientare în februarie 2011, o serie de state membre au observat o creștere a schimburilor comerciale în interiorul UE și a reexportului de coarne de rinocer prezentate ca „antichități” sau „exemplare prelucrate”. În multe cazuri, anchetele au arătat că motivația cumpărătorilor a avut prea puțin de-a face cu caracterul artistic al obiectelor. Un indiciu în acest sens a fost faptul că prețurile produselor respective au fost în principal corelate cu greutatea lor, mai degrabă decât cu oricare altă caracteristică.

În 2010, două state membre au adoptat o interpretare strictă a legislației Uniunii privind reexportul produselor provenite de la rinocer. Ulterior, alte state membre au primit cereri de permise pentru reexport sau cereri de informații cu privire la modul în care se gestionau astfel de cereri. Acest lucru a indicat faptul că unii comercianți încercau să ocolească cele două regimuri și să găsească alte modalități de a reexporta obiectele din UE.

Un alt indiciu al caracterului continuu al amenințărilor este faptul că, deși, recent, numărul furturilor de coarne de rinocer din muzee, din case de licitații, din magazinele de antichități sau din atelierele de taxidermie a scăzut în mod semnificativ, pentru prima dată, în martie 2017, un rinocer a fost ucis pentru coarnele sale într-o grădină zoologică din Europa (5).

Există o puternică prezumție că reexporturile de coarne de rinocer din UE ar putea conduce la creșterea cererii de coarne de rinocer, în special pentru uz medical, în Asia și ar putea menține prețurile la un nivel ridicat sau ar conduce chiar la creșterea acestora. Se pare că în multe state membre au loc acțiuni coordonate ale unor comercianți în scopul dobândirii de coarne de rinocer pentru a le (re)exporta în Asia. La rândul său, o astfel de cerere mare de produse cu o valoare ridicată reprezintă, de asemenea, o piață profitabilă, care este foarte atractivă pentru braconieri, încurajând comerțul ilegal și activitățile infracționale. Acest lucru periclitează și mai mult conservarea populațiilor de rinoceri rămase.

2.   Scopul și statutul prezentului document

Cadrul de reglementare al Uniunii privind comerțul cu specii sălbatice trebuie interpretat în lumina obiectivelor sale, a principiului precauției și acordându-se atenția cuvenită cunoștințelor despre ultimele evoluții în materie. Statele membre trebuie să continue să aplice legislația UE privind comerțul cu specii sălbatice într-o manieră care să contribuie la protecția și conservarea speciilor.

Sunt necesare orientări pentru a se asigura faptul că toate statele membre au o abordare comună în ceea ce privește exportul și reexportul de produse provenite de la rinocer (secțiunea 3.a), schimburile comerciale cu coarne de rinocer în interiorul UE (secțiunea 3.b), importul în UE de produse provenite de la rinocer declarate „trofee de vânătoare” (secțiunea 4), precum și alte importuri în UE de exemplare prelucrate și neprelucrate de coarne de rinocer pentru uz personal, fără scop comercial (secțiunea 5).

Prezentul document de orientare a fost elaborat de serviciile Comisiei, iar un proiect al acestuia a fost aprobat de Comitetul pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice, instituit în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului (6) („Regulamentul de bază”) și, prin urmare, de autoritățile competente ale statelor membre.

Documentul de orientare este destinat sprijinirii autorităților naționale în aplicarea Regulamentului (CE) nr. 338/97. Documentul nu are caracter juridic obligatoriu; unicul său scop este de a furniza informații cu privire la anumite aspecte ale Regulamentului (CE) nr. 338/97 și ale Regulamentului (CE) nr. 865/2006, precum și la măsurile considerate a fi cele mai bune practici. Acesta nu înlocuiește, nu completează și nu modifică dispozițiile actelor legislative aplicabile ale Uniunii. De asemenea, documentul nu ar trebui să fie luat în considerare în mod izolat, el trebuie utilizat în coroborare cu legislația, inclusiv cu alte dispoziții relevante privind importurile de produse provenite de la animale, și nu ca referință de sine stătătoare. Numai Curtea de Justiție a Uniunii Europene are competența de a formula interpretări obligatorii ale dreptului Uniunii.

Documentul de orientare va fi publicat în format electronic de către serviciile Comisiei și poate fi publicat de statele membre. Documentul va fi revizuit de Comitetul pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice al Uniunii la momentul potrivit.

3.   Orientări privind interpretarea normelor UE referitoare la exportul, reexportul și comerțul cu coarne de rinocer în interiorul UE

Actele legislative ale Uniunii trebuie să fie interpretate în conformitate cu obiectivele lor. Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 338/97 prevede că obiectivul acestuia este „protejarea speciilor de faună și floră sălbatice și asigurarea conservării lor prin controlarea comerțului cu acestea”. Dispozițiile regulamentului trebuie, prin urmare, interpretate într-un mod care să fie în concordanță cu acest obiectiv.

În plus, în conformitate cu articolul 191 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, politica de mediu trebuie să se bazeze pe principiul precauției. Aceasta implică faptul că, dacă o acțiune sau o politică prezintă riscul de a genera efecte dăunătoare grave sau ireversibile pentru public sau pentru mediu, lipsa unei certitudini științifice depline nu ar trebui să fie invocată ca motiv pentru amânarea unor măsuri eficace din punctul de vedere al costurilor pentru a preveni astfel de efecte. Acest principiu urmărește asigurarea unui nivel mai ridicat de protecție a mediului prin intermediul unor decizii cu caracter preventiv în cazul unor asemenea riscuri.

În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, principiul precauției se aplică, printre altele, în cazul interpretării și al punerii în aplicare a acquis-ului Uniunii în domeniul mediului și, prin urmare, și în cazul interpretării și al aplicării Regulamentului de bază. Statele membre ar trebui să aplice principiul precauției în cadrul exercitării puterii lor de apreciere în temeiul Regulamentului de bază (7).

(a)   Cereri de permise sau de certificate depuse în temeiul articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 338/97 (export și reexport)

În temeiul articolului 5 alineatul (2) litera (d) din Regulamentul de bază, atunci când evaluează cererile privind exportul și reexportul coarnelor de rinocer, autoritățile de gestionare ale statelor membre trebuie să fie „încredințat[e], în urma consultării cu autoritatea științifică competentă, că nu există alți factori referitori la conservarea speciei care să se opună eliberării permisului de export” (subliniere adăugată). Această dispoziție se aplică în cazul cererilor de permise de export, precum și, în conformitate cu articolul 5 alineatul (3), în cazul certificatelor de reexport pentru exemplare din speciile incluse în anexele A și B. Condiția se aplică tuturor exemplarelor de coarne de rinocer, indiferent dacă acestea sunt considerate „exemplare prelucrate” sau nu (8).

În contextul actual, prin prisma principiului precauției și cu excepția cazului în care dovezi științifice concludente demonstrează contrariul, statele membre ar trebui să considere că există într-adevăr factori gravi legați de conservarea speciei rinocerului care pledează împotriva eliberării permiselor de export și a certificatelor de reexport.

Prin urmare, se consideră că este legitim ca statele membre să garanteze, ca o măsură temporară, că nu sunt eliberate permise de export sau de reexport pentru coarne de rinocer, cu excepția cazurilor în care autoritatea de gestionare este încredințată că permisul sau certificatul vor fi utilizate în scopuri legitime, de exemplu în cazurile în care:

(i)	articolul face parte dintr-un veritabil schimb de bunuri culturale sau artistice între instituții cu reputație recunoscută (de exemplu, muzee);

(ii)	articolul este o operă de artă recunoscută și autoritatea de gestionare este încredințată că valoarea sa garantează că nu va fi folosit în alte scopuri;

(iii)

articolul nu a fost vândut și este o amintire de familie care este transportată în cadrul unei mutări a familiei sau ca parte a unei succesiuni; sau

(iv)	articolul face parte dintr-un proiect de cercetare de bună-credință.

De asemenea, ar trebui luate în considerare orice măsuri mai stricte ale țărilor terțe, care pot include interdicții generale de import pentru coarnele de rinocer. În acest context, înainte de a se elibera un certificat de reexport sau un permis de export în conformitate cu condițiile stabilite în prezenta secțiune, statul membru în cauză ar trebui să informeze autoritățile CITES din țara de destinație cu privire la tranzacție și să le solicite acestora să verifice dacă acestea aprobă importul exemplarului respectiv.

În orice caz, ar trebui ca identitatea exportatorului și a importatorului să fie verificată și înregistrată (de exemplu prin păstrarea unei copii a documentelor de identificare ale acestora).

(b)   Cereri de certificate în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 (comerț în interiorul UE)

Comerțul în interiorul UE cu exemplare din speciile menționate în anexa A este interzis în temeiul articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul de bază. O excepție este prevăzută la articolul 8 alineatul (3) din regulamentul menționat, care autorizează statele membre să acorde derogări de la această interdicție dacă sunt îndeplinite anumite condiții [enumerate la literele (a)-(h)] (9). Utilizarea termenului „pot” la articolul 8 alineatul (3) (10) implică faptul că, chiar și în cazul în care sunt îndeplinite aceste condiții, statele membre nu sunt în general obligate să acorde un certificat pentru comerțul în interiorul UE, cu excepția cazului în care dreptul Uniunii impune altceva. Cu alte cuvinte, nu se poate considera că articolul 8 alineatul (3) conferă unui solicitant dreptul la un certificat pentru comerțul în interiorul Uniunii. Statele membre pot refuza acordarea unui certificat dacă acest lucru este oportun pentru protejarea speciilor sau pentru a garanta conservarea acestora, iar decizia de refuz nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Serviciile Comisiei și Comitetul pentru comerțul cu specii de faună și floră sălbatice al Uniunii sunt de părere că se va proceda în acest mod în cazul în care legitimitatea și conformitatea unei tranzacții cu obiectivele Regulamentului de bază nu au fost demonstrate în mod concludent de către solicitant.

Având în vedere împrejurările descrise în prima secțiune a prezentului document, statele membre ar trebui, în principiu, ca măsură temporară, să nu acorde niciun certificat pentru comerțul cu coarne de rinocer în interiorul UE în temeiul articolului 8 alineatul (3).

În cazul în care dispozițiile din legislația națională a unui stat membru nu permit autorităților acestuia să refuze cererile de certificate intra-UE pentru schimburile comerciale cu coarne de rinocer în temeiul articolului 8 alineatul (3), astfel cum se recomandă mai sus, și în cazul în care exemplarele fac obiectul unor schimburi necomerciale în cadrul UE (transferul de proprietate ca urmare a faptului că au fost donate sau lăsate moștenire unei entități private sau publice - cum ar fi, de exemplu, un muzeu), autoritatea de gestionare CITES a statului membru ar trebui să urmeze o abordare bazată pe riscuri și să asigure un control riguros atunci când se tratează cererile de acordare a certificatelor în interiorul UE.

În cazul în care este eliberat, certificatul pentru schimburile comerciale în interiorul UE ar trebui să descrie articolul în cauză în mod suficient de detaliat, astfel încât să se asigure faptul că acesta poate fi utilizat numai pentru exemplarul respectiv și nu poate fi utilizat în mod fraudulos pentru alte exemplare. În plus, în cazul în care legislația permite acest lucru, statele membre pot lua în considerare compilarea, verificarea și înregistrarea identității solicitantului și a cumpărătorului (de exemplu, prin păstrarea unei copii a documentelor de identificare ale acestora).

În sfârșit, certificatele pentru comerțul în interiorul UE ar trebui eliberate pentru tranzacții specifice – permițându-se o singură tranzacție – pentru a se asigura că certificatul este valabil numai pentru titularul menționat la rubrica 1 a certificatului respectiv. Această recomandare se bazează pe articolul 11 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 865/2006, care permite statelor membre „eliberarea unor certificate pentru tranzacții specifice, atunci când se consideră că există și alți factori privind conservarea speciilor care se opun eliberării unui certificat specific exemplarului.”

4.   Orientări privind interpretarea normelor UE referitoare la importul în UE de „trofee de vânătoare” de rinocer în conformitate cu articolul 57 din Regulamentul (CE) nr. 865/2006

Pentru a remedia problema aplicării frauduloase în mod deliberat a dispozițiilor privind comerțul cu trofee de vânătoare, echipa operativă a CITES de luptă împotriva fraudei legate de rinoceri a recomandat să se „pună în aplicare legislația și controalele menite să prevină utilizarea în alte scopuri decât ca trofee de vânătoare a coarnelor care fac parte din trofee de vânătoare dobândite în mod legal și să se asigure că aceste trofee rămân în posesia proprietarilor lor, în scopul indicat în permisul de export CITES” (11).

În acest context, se recomandă ca statele membre, atunci când prelucrează o cerere de import de trofee de vânătoare reprezentând exemplare de rinoceri:

(i)	să verifice, ca întotdeauna, dacă autoritățile științifice au stabilit că introducerea în UE va avea un efect negativ asupra conservării speciilor - nu sunt necesare măsuri suplimentare și cererea trebuie respinsă dacă nu se poate face o constatare în acest sens;

(ii)	să acorde o atenție deosebită experienței de vânătoare a solicitantului;

(iii)

să informeze solicitantul că importul în UE poate fi autorizat numai pentru uz personal și că nu există nicio posibilitate ca proprietarii de trofee de vânătoare să primească un certificat în scop comercial în cadrul Uniunii, în temeiul articolului 8 alineatul (3) litera (c);

(iv)	să contacteze, dacă este necesar, autoritatea de gestionare CITES a țării exportatoare, pentru a se asigura că aceasta este informată cu privire la vânătoarea și la exportul preconizate și că nu deține informații care s-ar opune eliberării permisului de import;

(v)

atunci când (după verificarea corespunzătoare a faptului că toate condițiile sunt îndeplinite în sensul Regulamentului de bază și al regulamentelor aferente ale Comisiei) eliberează permisul de import, să includă următoarea notificare: „Importul acestui trofeu de vânătoare este strict pentru uz personal. Articolul rămâne în proprietatea deținătorului acestui permis. Permisul este prezentat autorităților competente la solicitarea acestora”;

(vi)

atunci când acest lucru este posibil în temeiul legislației interne, să efectueze controale bazate pe riscuri în rândul persoanelor care au importat trofee de vânătoare de rinocer după 2009 (12), pentru a verifica dacă acestea încă sunt în posesia trofeelor. Rezultatele acestor controale ar trebui transmise celorlalte state membre, Comisiei Europene și Secretariatului CITES.

În cazul în care a fost identificat un risc mai mare ca un trofeu de vânătoare să fie utilizat ulterior în mod fraudulos în scopul comerțului ilegal, statele membre pot lua în considerare eliberarea unui permis de import pentru un trofeu de vânătoare cu condiția ca acesta să nu conțină cornul rinocerului (de exemplu, prin înlocuirea acestuia cu o reproducere artificială).

5.   Orientări privind interpretarea normelor UE referitoare la importul în UE de exemplare prelucrate și neprelucrate de coarne de rinocer pentru alte tipuri de utilizare personală în scopuri necomerciale

Statele membre ar trebui să acorde o atenție deosebită și să dea dovadă de multă vigilență în ceea ce privește toate cererile de eliberare a permiselor de import pentru exemplarele de corn de rinocer – exemplare prelucrate și neprelucrate, altele decât trofeele de vânătoare – în scopuri personale. Orientările autorității științifice (13) ar trebui să fie luate în considerare atunci când se evaluează modul în care sunt interpretate normele aplicabile importurilor de exemplare menționate în anexa A și ce „alte scopuri” pot fi considerate ca neavând efecte negative asupra conservării speciilor.

---

(1)  Emslie, R., Milliken, T. și Talukdar, B. (2016), Rinocerii din Africa și din Asia - statut, conservare și comerț. Disponibil la adresa https://rhinos.org/wp-content/uploads/2015/07/final-cop16-rhino-rpt.pdf.

(2)  Rinocerii (Rhinocerotidae spp.) – Raportul Comitetului permanent și al Secretariatului, CoP18 Doc. 83.1, disponibil la adresa https://cites.org/sites/default/files/eng/cop/18/doc/E-CoP18-083-01.pdf.

(3)  Termenul „trofeu de vânătoare” este definit la articolul 1 alineatul (4b) din Regulamentul (CE) nr. 865/2006 al Comisiei.

(4)  JO L 166, 19.6.2006, p. 1.

(5)  https://www.bbc.com/news/world-europe-39194844

(6)  JO L 61, 3.3.1997, p. 1.

(7)  Pentru alte considerații privind aplicarea principiului precauției, a se vedea și Comunicarea Comisiei privind principiul precauției din 2 februarie 2000, COM(2000) 1 – https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=celex%3A52000DC0001

(8)  A se vedea Comunicarea Comisiei intitulată Orientări privind exemplarele prelucrate în temeiul Regulamentelor UE privind comerțul cu specii sălbatice de faună și floră (JO C 154, 17.5.2017, p. 15) – https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=uriserv:OJ.C_.2017.154.01.0015.01.RON&toc=OJ:C:2017:154:TOC

(9)  A se vedea punctul 34 din hotărârea Curții Europene de Justiție în cauza C-510/99: „Această dispoziție autorizează, dar nu impune, derogări de la interdicția pe care o prevede”.

(10)  Articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 338/97 prevede: „În conformitate cu cerințele altor acte legislative comunitare privind conservarea faunei și florei sălbatice, se poate face derogare de la interdicțiile prevăzute la alineatul (1), cu condiția să se obțină de la organul de gestionare al statului membru în care se găsesc exemplarele, un certificat în acest scop, eliberat în considerarea fiecărui caz în parte, (…).”

(11)  A se vedea http://cites.org/sites/default/files/notif/E-Notif-2014-006A.pdf

(12)  Pentru importurile de trofee de vânătoare de rinocer care au avut loc înainte de data intrării în vigoare a cerinței privind un permis de import, ar trebui să fie posibil să se obțină, la cerere, informații din partea țărilor exportatoare cu privire la solicitanții de trofee de vânătoare de rinocer care au primit un răspuns favorabil.

(13)  http://ec.europa.eu/environment/cites/pdf/srg/guidelines.pdf, p. 11 și 12.

COMUNICARE A COMISIEI

Document de orientare privind aplicarea exceptărilor prevăzute în Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului (Directiva 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE) – articolul 1 alineatul (3) și articolul 2 alineatele (4) și (5)

(2019/C 386/05)

Cuprins

Pagina

1.

Introducere

12

2.

Apărare și reacția la urgențe civile – articolul 1 alineatul (3) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului

13

3.

Cazuri excepționale – articolul 2 alineatul (4) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului

14

Dispozițiile directivei

15

Transpunere

15

Semnificația cazurilor excepționale

15

Constrângeri legate de confidențialitate

16

Îndeplinirea obiectivelor directivei

17

Luarea în considerare a altor forme de evaluare și implicarea publicului

17

Obligația de a informa Comisia

18

4.

Acte legislative – articolul 2 alineatul (5) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului

18

Definirea proiectelor adoptate prin acte legislative naționale

19

Controlul judiciar pentru proiectele adoptate printr-un act legislativ național

19

5.

Sinteza punctelor principale

20

1.   Introducere

1.1.

Prezentul document oferă informații actualizate cu privire la aplicarea articolului 1 alineatul (3) și a articolului 2 alineatele (4) și (5) din Directiva 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE (Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului). Aceste articole prevăd exceptări de la Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului. Prezentul document de orientare înglobează documentul precedent al Comisiei intitulat Clarification of the application of Article 2(3) of the Environmental Impact Assessment Directive și actualizează textul acestuia acolo unde este necesar.

1.2.

Articolul 1 alineatul (3) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului prevede posibilități de exceptare de la domeniul său de aplicare a unor proiecte sau părți de proiecte care au ca obiectiv unic apărarea sau reacția la urgențe civile. În cazul în care condițiile acestei dispoziții sunt îndeplinite, statele membre nu trebuie să aplice directiva.

1.3.

În cazuri excepționale și cu condiția îndeplinirii obiectivelor directivei, statele membre pot, în temeiul articolului 2 alineatul (4) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, să excepteze anumite proiecte de la dispozițiile directivei, în cazul în care aplicarea dispozițiilor respective ar fi contrară scopului proiectului. Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului precizează procedurile care trebuie urmate de statele membre și de Comisie în cazul în care este invocată o exceptare de la evaluarea impactului asupra mediului în temeiul articolului 2 alineatul (4). Cu toate acestea, în directivă nu se oferă nicio indicație cu privire la modul în care ar trebui interpretată sintagma „cazuri excepționale”, iar experiența demonstrează că pot apărea neclarități referitoare la cazurile în care dispozițiile acestui articol pot fi invocate în mod legitim. La aplicarea acestei exceptări, trebuie îndeplinite alte condiții (fără a aduce atingere articolului 7 și cu condiția realizării obiectivelor directivei).

1.4.

Articolul 2 alineatul (5) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului prevede posibilitatea exceptării unui proiect de la dispozițiile referitoare la consultările publice atunci când proiectul respectiv este adoptat printr-o măsură specifică de drept național. La fel ca în cazul exceptărilor în temeiul articolului 2 alineatul (4), la aplicarea acestei exceptări trebuie îndeplinite alte condiții (fără a aduce atingere articolului 7 și cu condiția realizării obiectivelor directivei).

1.5.

Obiectivul acestei comunicări este de a ajuta autoritățile naționale să aplice Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului. Numai Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) are competența de a formula interpretări obligatorii ale dreptului UE.

1.6.

Pentru a putea invoca aceste exceptări, statele membre trebuie să transpună pe deplin dispozițiile relevante ale directivei în dreptul intern.

2.   Apărare și reacția la urgențe civile – articolul 1 alineatul (3) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului

Articolul 1 alineatul (3) din Directiva 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE Articolul 1 alineatul (3) – Statele membre pot decide, de la caz la caz, dacă dreptul intern prevede astfel, să nu aplice prezenta directivă proiectelor sau părților proiectelor care au ca obiectiv unic apărarea sau proiectelor care au ca obiectiv unic reacția la urgențe civile, în cazul în care consideră că aplicarea acesteia ar avea efecte negative asupra obiectivelor respective. * Textul subliniat indică modificările introduse prin Directiva 2014/52/UE.

2.1.

Articolul 1 alineatul (3) din directivă permite statelor membre să excludă proiecte sau părți ale proiectelor din domeniul de aplicare al directivei și, prin urmare, din procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Această exceptare se aplică doar proiectelor sau părților proiectelor al căror obiectiv unic este apărarea sau reacția la urgențe civile. Statele membre care aplică această excludere trebuie să demonstreze că aplicarea Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului ar dăuna îndeplinirii obiectivelor respective.

2.2.

Versiunile anterioare ale Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului (Directiva 85/337/CE, astfel cum a fost codificată prin Directiva 2011/92/UE) permiteau deja o exceptare în cazul apărării. Directiva 2014/52/UE clarifică faptul că un stat membru poate aplica exceptarea numai dacă unicul obiectiv al proiectului este apărarea. Această limitare este utilizată pentru a evita problemele de interpretare (proiectele mixte fac parte, în continuare, din domeniul de aplicare al directivei (1)) și pentru a asigura aplicarea armonizată a exceptării. Termenul „apărare” include proiecte legate de activitățile forțelor aliate pe teritoriul statelor membre desfășurate în conformitate cu obligațiile internaționale (a se vedea considerentul 19 din Directiva 2014/52/UE).

2.3.

Domeniul de aplicare al articolului 1 alineatul (3) a fost extins pentru a acoperi și reacția la urgențele civile (2). Această modificare a avut la bază experiența dobândită în cursul punerii în aplicare, dar urmărește și alinierea Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului la Directiva 2001/42/CE (3) privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului [Directiva privind evaluarea strategică de mediu (Directiva ESM)]. Ca și în cazul apărării, statul membru în cauză poate excepta un proiect de la domeniul de aplicare al directivei în temeiul articolului 1 alineatul (3) numai dacă unicul obiectiv al proiectului este reacția la o situație de urgență civilă.

2.4.

În conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din Directiva 2011/92/CE, în cazuri excepționale, statele membre aveau posibilitatea de a excepta proiecte legate de urgențe civile. Deplasarea acestei posibilități la articolul 1 alineatul (3) înseamnă că, dacă proiectul îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 1 alineatul (3), statele membre nu trebuie să efectueze procedura de notificare sau să realizeze obiectivele Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului.

2.5.

Cu toate acestea, conform jurisprudenței CJUE referitoare la exceptări, dispoziția respectivă ar trebui să fie interpretată în mod restrictiv. În cauza C-435/97, Bolzano, Curtea a făcut următoarea declarație cu privire la articolul 1 alineatul (4) (apărare națională) din Directiva 85/337/CE: „O astfel de excludere introduce o excepție de la regula generală prevăzută de directivă, potrivit căreia efectele asupra mediului trebuie evaluate în prealabil și, prin urmare, trebuie interpretată în mod restrictiv.”

2.6.

În consecință, exceptarea se aplică doar în cazul proiectelor care au ca obiectiv reacția la urgențele civile, nu și în cazul proiectelor care introduc măsuri ce vizează prevenirea acestor tip de urgențe. Aceasta ar fi justificată, în general, doar dacă urgența care a dus la apariția proiectului nu ar fi putut fi prevăzută sau, în cazul în care ar fi putut fi prevăzută, proiectul nu ar fi putut fi realizat mai devreme. De exemplu, un proiect de protecție împotriva inundațiilor ar putea fi considerat o măsură de reacție la o urgență potențială care este suficient de urgentă pentru a justifica invocarea exceptării doar în cazul în care ar fi fost imposibil de realizat mai devreme. Cu toate acestea, dacă în același loc au avut loc inundații în repetate rânduri, iar proiectul este o măsură tardivă pentru a evita o potențială urgență viitoare, atunci este puțin probabil ca exceptarea să fie justificată. Pe de altă parte, pot exista urgențe, inclusiv unele dezastre naturale, care ar fi putut fi anticipate, dar nu și prevenite și care duc la apariția unor proiecte (cum ar fi lucrări de reconstrucție urgente/imediate sau lucrări pentru a preveni daune suplimentare) care s-ar putea califica pentru a beneficia de exceptare.

2.7.

Comisia a compilat principalele hotărâri ale CJUE din acest domeniu în vederea utilizării de către autoritățile publice ale statelor membre (4).

3.   Cazuri excepționale – articolul 2 alineatul (4) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului

Articolul 2 alineatul (4) din Directiva 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE Fără a aduce atingere articolului 7, în cazuri excepționale, statele membre pot excepta un anumit proiect de la dispozițiile prevăzute de prezenta directivă, în cazul în care aplicarea dispozițiilor în cauză ar afecta negativ obiectivul proiectului, cu condiția ca obiectivele prezentei directive să fie realizate. În acest caz, statele membre: (a) evaluează în ce măsură ar fi potrivită o altă formă de evaluare; (b) pun la dispoziția publicului interesat informațiile obținute prin alte forme de evaluare menționate la litera (a), informațiile privind decizia de exceptare și motivele acordării acesteia; (c) informează Comisia, înaintea acordării aprobării de dezvoltare, despre motivele care justifică acordarea exceptării și îi furnizează, dacă este cazul, informațiile puse la dispoziția propriilor resortisanți. Comisia transmite de îndată documentele primite celorlalte state membre. Comisia informează anual Parlamentul European și Consiliul cu privire la aplicarea prezentului alineat. * Textul subliniat indică modificările introduse prin Directiva 2014/52/UE.

Dispozițiile directivei

3.1.

Articolul 2 alineatul (4) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului [fostul articol 2 alineatul (3) din Directiva 85/337/CE] prevede posibilitatea ca statele membre să excepteze un anumit proiect de la cerințele directivei în „cazuri excepționale” și, în astfel de cazuri, posibilitatea de a utiliza o formă alternativă de evaluare. O astfel de exceptare s-ar aplica, prin urmare, de la caz la caz, și nu ar permite, de exemplu, exceptarea unei categorii întregi de proiecte. Acesta stabilește etapele procedurale care trebuie întreprinse în cazul utilizării exceptării. De asemenea, impune Comisiei să raporteze anual către Parlamentul European și Consiliu cu privire la modul în care a fost aplicată dispoziția. Prin Directiva 97/11/CE, articolul 2 alineatul (3) a fost ușor modificat prin includerea cuvintelor „fără a aduce atingere articolului 7” (dispoziții transfrontaliere) și prin înlocuirea formulei „după caz” de la articolul 2 alineatul (3) litera (c) cu „dacă este aplicabil”. Acesta a fost modificat ulterior prin Directiva 2003/35/CE, cu aplicare de la 25 iunie 2005, pentru a include dispozițiile Convenției de la Aarhus privind participarea publicului și accesul la justiție. Principalul efect al acestei modificări a fost eliminarea posibilității statelor membre de a decide dacă trebuie puse la dispoziția publicului informații privind alte forme de evaluare. Directiva 2014/52/UE a adăugat două cerințe pentru utilizarea articolului 2 alineatul (4): exceptarea se poate aplica „în cazul în care aplicarea dispozițiilor [directivei] ar afecta negativ obiectivul proiectului” și „cu condiția ca obiectivele prezentei directive să fie realizate”.

Transpunere

3.2.

Articolul 2 alineatul (4) prevede o opțiune pentru statele membre în ceea ce privește transpunerea dispoziției. Dacă se utilizează această opțiune, formularea din legislația de transpunere ar trebui să o respecte pe cea din directivă într-o măsură cât mai mare, din motive de securitate juridică, pentru a evita îndepărtarea de condițiile directivei.

Semnificația cazurilor excepționale

3.3.

În versiunile precedente ale Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului, articolul 2 alineatul (4) nu definește „cazurile excepționale” și nici nu oferă exemple de tipuri de cazuri care ar putea intra în domeniul său de aplicare.

3.4.

CJUE consideră că „termenii unei dispoziții din dreptul comunitar care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre în scopul stabilirii semnificației și a domeniului său de aplicare trebuie, în mod normal, să fie interpretați în mod autonom și uniform în întreaga Comunitate, ținându-se seama de contextul dispoziției și de scopul legislației respective” (a se vedea hotărârea pronunțată în cauza Delena Wells, C-201/02, punctul 37).

3.5.

Sintagma „cazuri excepționale” este interpretată în sens restrâns de către CJUE, care a urmat această abordare în ceea ce privește exceptările de la articolul 1 alineatul (4) (apărarea națională) și de la articolul 1 alineatul (5) (proiecte adoptate printr-o măsură specifică de drept național) din Directiva 85/337/CE. În cauza Linster (C-287/98, punctul 49), Curtea a hotărât că „articolul 1 alineatul (5) din directivă ar trebui interpretat ținând seama de obiectivele directivei și de faptul că, întrucât este o dispoziție care limitează domeniul de aplicare al directivei, acesta ar trebui interpretat în mod restrictiv.” Din formularea Directivei 2014/52/UE reiese clar că, doar pentru că un caz se poate dovedi a fi excepțional, aceasta nu înseamnă că exceptarea de la articolul 2 alineatul (4) este justificată. Ar fi nerezonabil să se aplice exceptarea într-un caz în care factorii care îl fac să fie excepțional nu împiedică respectarea deplină a directivei. Cu alte cuvinte, exceptarea trebuie să fie legată de imposibilitatea de a îndeplini toate cerințele directivei fără a compromite obiectivul proiectului.

3.6.

În hotărârea sa recentă pronunțată în cauza Doel (C-411/17, punctele 97 și 101), CJUE a constatat că necesitatea de a asigura siguranța aprovizionării cu energie electrică ar putea constitui un „caz excepțional”. Potrivit CJUE, articolul 2 alineatul (4) impune statului membru să demonstreze că riscul pentru siguranța aprovizionării cu energie electrică este „în mod rezonabil, probabil” (5) și că proiectul avut în vedere este suficient de urgent pentru a justifica neefectuarea evaluării. În plus, Comisia poate oferi exemple de situații care ar putea fi considerate „cazuri excepționale” din experiența acumulată în urma primirii notificărilor referitoare la exceptări în temeiul articolului 2 alineatul (4). Între anii 2014 și 2017, Comisia Europeană a primit mai multe notificări care au fost încadrate în categoria cazurilor excepționale. Deși majoritatea erau cazuri de reacție la urgențe civile, care, în conformitate cu articolul 2 alineatul (4) din Directiva 2014/52/UE, nu necesită o procedură de notificare, unele dintre acestea aveau un caracter excepțional din cauza unor motive diferite de reacția la urgențe civile.

3.7.

Exceptarea prevăzută la articolul 2 alineatul (4) privind „cazurile excepționale” a fost aplicată între 2014 și 2017 în trei cazuri. Într-unul dintre acestea trebuia să se asigure aprovizionarea cu gaze, în alt caz, proiectul era necesar pentru a satisface un interes strategic în domeniul energiei din surse regenerabile, iar în al treilea caz, motivul proiectului a fost îndeplinirea unor angajamente politice la nivel înalt asumate de autoritățile publice în vederea consolidării încrederii dintre comunități în contextul unor negocieri mai ample de reconciliere. În toate aceste cazuri, necesitatea urgentă a proiectului a fost de așa natură încât nerealizarea acestuia ar fi contravenit interesului public și ar fi reprezentat o amenințare la adresa stabilității și a securității politice, administrative sau economice. Dacă apare o astfel de situație, există o posibilitate – deși limitată – de aplicare a acestei exceptări, sub rezerva îndeplinirii tuturor condițiilor.

3.8.

Astfel cum se menționează mai sus, circumstanțele unui caz excepțional trebuie să fie de așa natură încât respectarea tuturor cerințelor directivei să fie imposibilă sau nerealizabilă și să împiedice realizarea obiectivului proiectului. De exemplu, se poate ca o dezvoltare să trebuiască să fie aprobată și finalizată atât de repede, încât nu există suficient timp pentru a pregăti toate informațiile despre mediu necesare în temeiul articolului 5 alineatul (1) sau pentru a efectua o consultare publică înainte de a lua decizia de a o pune în practică. În temeiul articolului 2 alineatul (4) din directivă, nu este posibil să se deroge de la dispozițiile articolului 7 privind consultările transfrontaliere, nici chiar în cazuri excepționale (6).

Constrângeri legate de confidențialitate

3.9.

Ar putea exista circumstanțe în care divulgarea informațiilor despre mediu să nu fie în interes public sau ar putea chiar să prejudicieze interesele pe care Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului trebuie să le protejeze. De exemplu, în cazul în care nevoia de a proteja un habitat impune ca amplasarea acestuia să fie menținută secretă. Articolul 10 este relevant pentru astfel de cazuri. Acesta prevede că dispozițiile directivei nu aduc atingere obligației autorităților competente de a „respecta limitele impuse de actele cu putere de lege și de actele administrative de drept intern și de practicile legale acceptate cu privire la secretul industrial și comercial, inclusiv la proprietatea intelectuală și la protecția interesului public”. Există o corelație aici cu măsurile de tipul celor de punere în aplicare a Directivei 2003/4/CE (7) privind accesul publicului la informațiile despre mediu; articolul 4 din aceasta permite statelor membre să refuze o cerere de informații despre mediu în cazul în care dezvăluirea informațiilor ar afecta în mod negativ, printre altele, „protecția mediului vizat de informațiile respective, cum ar fi localizarea unor specii rare”. Acesta subliniază, de asemenea, că, în fiecare caz în parte, interesul public în numele căruia este dezvăluită informația trebuie comparat cu interesul servit de refuz. În măsura în care informațiile despre mediu ar putea fi menținute confidențiale în virtutea efectului combinat al articolului 10 din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului și al articolului 4 din Directiva 2003/4/CE privind accesul publicului la informații, nu ar exista, prin urmare, nevoia de a invoca exceptarea de la articolul 2 alineatul (4).

Îndeplinirea obiectivelor directivei

3.10.

Astfel cum s-a precizat la punctele 1.4 și 3.1 de mai sus, una dintre condițiile pentru aplicarea unei exceptări în temeiul articolului 2 alineatul (4) este aceea ca statele membre să se asigure că obiectivele Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului sunt îndeplinite. Prin urmare, statelor membre li se acordă o anumită libertate de decizie privind exceptarea anumitor proiecte de la dispozițiile Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului. Această flexibilitate nu trebuie să submineze obiectivul fundamental prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului.

3.11.

Obiectivul fundamental al Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului, astfel cum este prevăzut la articolul 2 alineatul (1), este următorul: înainte de acordarea aprobării de dezvoltare, proiectele care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului ar trebui să facă obiectul unei cereri de aprobare de dezvoltare și al unei evaluări a efectelor lor. Aceasta implică un proces constând dintr-un set minim de cerințe care trebuie îndeplinite pentru a atinge obiectivul respectiv; printre acestea se numără pregătirea unui raport de mediu, furnizarea de informații, desfășurarea unor consultări, luarea în considerare a rezultatelor evaluării impactului asupra mediului, comunicarea informațiilor privind decizia luată la finalul evaluării și asigurarea accesului la justiție. Întrucât există cazuri excepționale în care cerințele minime detaliate mai sus nu pot fi îndeplinite în conformitate cu articolul 2 alineatul (4), statele membre trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la articolul 2 alineatul (4) literele (a)-(c) privind luarea în considerare a unei alte forme de evaluare. De asemenea, acestea ar trebui să informeze publicul și Comisia, pentru a se asigura că obiectivul fundamental prevăzut la articolul 2 alineatul (1) este respectat. Astfel cum a confirmat Curtea în hotărârea pronunțată în cauza Doel (C-411/17, punctul 99), aceste [condiții] nu sunt simple formalități, ci condiții destinate să asigure respectarea, pe cât posibil, a obiectivelor Directivei EIM.

Luarea în considerare a altor forme de evaluare și implicarea publicului

3.12.

Un stat membru care invocă exceptarea de la articolul 2 alineatul (4) trebuie să stabilească dacă este adecvat să se realizeze o altă formă de evaluare. Astfel cum s-a explicat mai sus, trebuie să se țină seama de obiectivele directivei atunci când se stabilește dacă este adecvată o altă formă de evaluare. În cazurile în care este posibilă și se consideră a fi adecvată o altă formă de evaluare, informațiile obținute trebuie să fie puse la dispoziția publicului vizat, iar publicul vizat trebuie să fie informat cu privire la decizia care acordă exceptarea, precum și cu privire la motivele acordării acesteia. Având în vedere similitudinea cu articolul 6 alineatul (3) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, statele membre ar trebui să ia în considerare punerea la dispoziție, în același mod, a informațiilor obținute printr-o altă formă de evaluare. Totuși, aplicarea acestei dispoziții nu aduce atingere obligațiilor de evaluare care rezultă din alte directive [de exemplu, articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva privind habitatele (8) sau articolul 4 alineatul (7) din Directiva-cadru privind apa (9)].

3.13.

Evaluările ar putea lua forme diferite. De exemplu, în cazul în care un proiect include mai multe etape, ar putea fi adecvat să se efectueze o evaluare parțială a impactului asupra mediului, care să acopere doar o parte dintre acestea. Deși respectarea cerințelor Directivei privind impactul asupra mediului ar putea fi exclusă în prima etapă din cauza urgenței proiectului, aceasta ar putea fi pe deplin posibilă în etapele ulterioare. Acesta ar constitui un răspuns proporțional la cazul excepțional, asigurându-se că cerințele directivei au fost respectate pe cât posibil.

3.14.

O evaluare parțială a impactului asupra mediului ar putea fi adecvată în cazul în care, de exemplu, din cauza circumstanțelor excepționale, în raportul de evaluare a impactului asupra mediului nu pot fi incluse toate elementele din anexa IV la directivă. Un astfel de caz ar putea fi cel în care doar unele dintre datele necesare pentru a identifica și a evalua posibilele efecte principale ale proiectului asupra mediului ar putea fi produse de la început (de exemplu, când este necesar să se efectueze anchete pentru perioade de cel puțin un an pentru a determina eventuala prezență a speciilor protejate, însă urgența dovedită a proiectului necesită ca lucrările să înceapă într-o perioadă mai scurtă de timp). Un alt exemplu ar putea fi cel al apariției unei nevoi urgente și neașteptate de a elimina deșeuri periculoase, iar cel mai adecvat depozit de deșeuri dintr-un număr mare de depozite potențiale trebuie să fie identificat rapid, însă nu există timp suficient pentru a efectua o evaluare integrală a fiecărui depozit. Deși evaluarea impactului asupra mediului trebuie să fie efectuată pe cât posibil, în acest caz ar fi adecvată o evaluare a celor mai presante considerații de mediu în cazul fiecărui depozit (cum ar fi efectele asupra apei subterane).

Obligația de a informa Comisia

3.15.

Articolul 2 alineatul (4) litera (c) prevede ca un stat membru care utilizează exceptarea să informeze Comisia înainte de a acorda aprobarea pentru proiect. Motivele care justifică exceptarea și, după caz, informațiile puse la dispoziția publicului, trebuie să fie trimise Comisiei.

3.16.

Având în vedere că exceptarea este adesea invocată în circumstanțe care necesită acțiuni imediate, este recomandat ca statele membre să elaboreze proceduri interne, inclusiv, eventual, formulare standard, pentru a se asigura că această cerință de notificare nu este trecută cu vederea. Motivele care justifică exceptarea ar trebui să precizeze nu numai de ce situația este excepțională sau urgentă, ci și de ce respectarea cerințelor Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului nu este posibilă. Întrucât acestea trebuie trimise Comisiei înainte de acordarea aprobării pentru proiect, statele membre trebuie să acționeze rapid. Se recomandă ca, pe lângă trimiterea unei scrisori oficiale Comisiei, să se utilizeze și notificarea pe cale electronică.

3.17.

Se recomandă ca statele membre să precizeze tipul de proiect exceptat făcând trimitere la anexa relevantă la Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului.

3.18.

În temeiul cerinței de la articolul 2 alineatul (4) litera (c), Comisia trebuie să transmită documentele primite celorlalte state membre. Nu există nicio dispoziție specifică prin care să se prevadă formularea de observații cu privire la documente de către alt stat membru. În practică, Comisia informează prin e-mail experții naționali din Grupul privind evaluarea impactului asupra mediului/evaluarea strategică de mediu și transmite notificări reprezentanțelor permanente ale statelor membre la Uniunea Europeană.

4.   Acte legislative – articolul 2 alineatul (5) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului

Articolul 2 alineatul (5) din Directiva 2011/92/UE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2014/52/UE Fără a aduce atingere articolului 7, în cazul în care un proiect este adoptat printr-o măsură specifică de drept național, statele membre pot excepta proiectul respectiv de la dispozițiile ce vizează consultările publice prevăzute de prezenta directivă, cu condiția ca obiectivele prezentei directive să fie realizate. Statele membre informează Comisia cu privire la orice aplicare a excepției menționate la primul paragraf la fiecare doi ani începând de la 16 mai 2017. (*) Articol nou introdus prin Directiva 2014/52/UE.

4.1.

Articolul permite statelor membre să excepteze proiecte de la dispozițiile privind consultările publice din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului în cazul în care sunt adoptate printr-o măsură specifică de drept național și cu condiția ca procedura legislativă națională să realizeze obiectivele directivei. Această exceptare este justificată prin faptul că obiectivele legate de consultările publice sunt realizate prin procesul legislativ (a se vedea considerentul 24 din Directiva 2014/52/UE). Această exceptare nu aduce atingere obligației statului membru de a desfășura o consultare transfrontalieră în conformitate cu articolul 7, după caz. Statele membre care utilizează articolul 2 alineatul (5) informează Comisia, din doi în doi ani, cu privire la orice aplicare a excepției, începând din 16 mai 2017.

4.2.

Dispoziția de excludere a proiectelor adoptate prin măsuri specifice de drept național a făcut parte din articolul 1 alineatul (4) din Directiva 2011/92/UE [respectiv articolul 1 alineatul (5) din Directiva 85/337/CE]. Obligația era de natură generală și permitea excluderea deplină a acestor proiecte din domeniul de aplicare al directivei. În temeiul Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului, astfel cum a fost revizuită prin Directiva 2014/52/UE, fondul acestei excluderi s-a schimbat și, în prezent, face referire doar la procedura de consultări publice. Prin urmare, trebuie să fie respectate toate obligațiile legate de informarea publicului și de consultările autorităților de mediu sau regionale/locale [a se vedea articolul 6 alineatul (1) din directivă].

Definirea proiectelor adoptate prin acte legislative naționale

4.3.

Pentru a aplica în mod corect exceptarea în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, este necesar să se urmeze cerințele care definesc o măsură specifică de drept național și procedurile care duc la adoptarea acesteia, astfel cum este stabilit în hotărârile existente ale CJUE cu privire la acest subiect (10).

4.4.

În ceea ce privește gradul de precizie necesar al actului legislativ, trebuie să fie clar faptul că este vorba despre un act specific prin care se adoptă detaliile proiectului prin procesul legislativ. Formularea actului respectiv trebuie să demonstreze, de asemenea, că obiectivele directivei referitoare la consultările publice au fost realizate în cazul proiectului respectiv.

4.5.

Este important să se observe că simpla existență a unei proceduri administrative nu înseamnă automat că proiectul este considerat un proiect ale cărui detalii sunt adoptate printr-un act legislativ specific în conformitate cu articolul 2 alineatul (5). O măsură ar trebui să fie adoptată de către un organism legislativ, de exemplu un parlament național sau regional, în urma unei dezbateri parlamentare publice. În același timp, adoptarea sa trebuie să îndeplinească următoarele două condiții: 1. Prima condiție impune ca detaliile proiectului să fie adoptate printr-un act legislativ specific. Ar trebui să se sublinieze că termenul „proiect” și sintagma „aprobare de dezvoltare” sunt definite la articolul 1 alineatul (2) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului. Pentru ca un act legislativ de adoptare a unui proiect să intre sub incidența articolului 2 alineatul (5) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, acesta trebuie să fie, prin urmare, specific și să prezinte aceleași caracteristici ca aprobarea de dezvoltare de același tip. În special, trebuie să acorde inițiatorului proiectului dreptul de a realiza proiectul fără a fi nevoie să se adopte alte măsuri pentru ca inițiatorul proiectului să poată începe lucrările la proiect. 2. În ceea ce privește a doua condiție, obiectivele directivei (11), inclusiv acela de a furniza informații, trebuie să fie realizate prin procesul legislativ. Prin urmare, legiuitorul național trebuie să dispună de suficiente informații la momentul adoptării proiectului, iar aceste informații trebuie să fie echivalente cu cele care ar fi fost transmise autorității competente în cadrul unei proceduri ordinare de acordare a aprobării pentru un proiect, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului și cu anexa IV la aceasta.

4.6.

Un act legislativ prin care doar se ratifică un act administrativ preexistent făcându-se trimitere doar la motivele imperative de interes general, fără un proces legislativ semnificativ și fără îndeplinirea celor două condiții prevăzute în partea precedentă, nu poate fi considerat un act legislativ specific în sensul dispoziției articolului 2 alineatul (5).

Controlul judiciar pentru proiectele adoptate printr-un act legislativ național

4.7.

Un alt aspect important referitor la aplicarea excluderii în temeiul articolului 2 alineatul (5) este cerința prealabilă de a se asigura faptul că orice astfel de act legislativ poate fi contestat, în temeiul normelor procedurale naționale, în fața unei instanțe naționale sau a unui alt organism independent și imparțial instituit în conformitate cu legea în ceea ce privește legalitatea de fond sau de procedură, în conformitate cu articolul 11 din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului.

4.8.

În ipoteza în care nu ar fi posibilă nicio cale de atac împotriva unui astfel de act, oricărei instanțe naționale sesizate în cadrul competenței sale îi revine sarcina de a exercita un astfel de control și de a deduce eventual consecințele acestuia, lăsând fără aplicare respectivul act legislativ (12).

5.   Sinteza punctelor principale

—	Exceptările de la normele generale trebuie interpretate și aplicate în mod restrictiv.

—	Pentru a se aplica exceptarea generală de la domeniul de aplicare al directivei, apărarea sau reacția la urgențele civile prevăzute la articolul 1 alineatul (3) trebuie să fie obiectivul unic al proiectului în cauză.

—	Este puțin probabil ca exceptarea legată de „reacția la urgențele civile” să fie justificată dacă urmărește să răspundă unei situații care ar fi putut fi atât anticipată, cât și prevenită.

—

La articolul 2 alineatul (4), sintagma „cazuri excepționale” trebuie să fie interpretată în mod restrictiv; pentru ca un caz să fie considerat „excepțional”, statul membru trebuie să demonstreze că riscul implicat (de exemplu pentru siguranța aprovizionării cu energie electrică) este „în mod rezonabil, probabil”, iar proiectul avut în vedere este suficient de urgent.

—	Un criteriu important pentru justificarea utilizării articolului 2 alineatul (4) este reprezentat de imposibilitatea respectării depline a directivei, și nu doar de caracterul excepțional al cazului.

—	Atunci când se vizează utilizarea articolului 2 alineatul (4), ar trebui să se ia în considerare furnizarea unei evaluări parțiale sau a unei alte forme de evaluare, cu condiția ca obiectivele directivei să fie realizate.

—	Statele membre trebuie să acționeze rapid (înainte de acordarea aprobării) pentru a furniza Comisiei motivele care justifică exceptarea.

—	Exceptarea prevăzută la articolul 2 alineatul (5) face referire doar la cerințele privind consultările publice.

—	La aplicarea unei exceptări, statele membre trebuie să se asigure în continuare că celelalte obligații prevăzute în directivă (de exemplu, consultările transfrontaliere, dispozițiile legate de accesul la justiție) sau cerințele altor directive sunt respectate.

---

(1)  CJUE a hotărât că articolul 1 alineatul (4) din Directiva 85/337/CE trebuie interpretat în sensul că un aeroport care poate servi în mod simultan atât scopurilor civile, cât și celor militare, dar a cărui utilizare principală este comercială, intră în domeniul de aplicare al directivei (C-435/97, WWF și alții, punctele 65-67).

(2)  Termenul „urgență civilă” a fost introdus prin Directiva 2014/52/UE pe baza experienței dobândite în cursul punerii în aplicare. Această experiență a demonstrat că respectarea Directivei 2011/92/UE ar putea avea efecte negative asupra mediului, printre altele, în cazul proiectelor al căror obiectiv unic este reacția la urgențe civile. Directiva nu definește „urgența civilă”. În documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat Overview of Natural and Man-made Disasters and Risks the European Union May Face sunt prezentate câteva exemple de evenimente care ar putea declanșa o urgență civilă, printre care se numără inundațiile, cutremurele și accidentele industriale.

https://ec.europa.eu/echo/sites/echo-site/files/swd_2017_176_overview_of_risks_2.pdf

(3)  Articolul 3 alineatul (8) din Directiva ESM include o exceptare pentru planurile și programele al căror scop unic este protecția civilă. Deși contextul Directivei EIM este diferit de cel al Directivei ESM, există o legătură între cele două, în sensul că cea din urmă se aplică planurilor și programelor din sectoarele esențiale care creează cadrul pentru aprobarea dezvoltării viitoare a proiectelor în temeiul Directivei EIM.

(4)  Hotărâri ale Curții de Justiție a UE: http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/EIA_rulings_web.pdf, p. 26.

(5)  A se vedea hotărârea pronunțată în cauza C-411/17, punctul 101.

(6)  A se vedea hotărârea pronunțată în cauza C-411/17, punctul 101.

(7)  Directiva 2003/4/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informațiile despre mediu și de abrogare a Directivei 90/313/CEE a Consiliului.

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?qid=1558533359746&uri=CELEX:32003L0004

(8)  JO L 206, 22.7.1992, p. 7.

(9)  JO L 327, 22.12.2000, p. 1.

(10)  În 2017, serviciile Comisiei au emis un document care sintetizează jurisprudența CJUE. Acesta conține, printre altele, o secțiune dedicată conceptului de proiecte adoptate prin acte legislative legate de Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului 2011/92/UE (respectiv Directiva 85/337/CE), întrucât această dispoziție a făcut obiectul mai multor hotărâri ale CJUE. Hotărârile fac referire la dispozițiile existente înaintea modificării aduse Directivei privind evaluarea impactului asupra mediului prin Directiva 2014/52/UE; cu toate acestea, principiile generale rămân aplicabile. Pentru secțiunea privind actele legislative, a se vedea p. 33-35. http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/EIA_rulings_web.pdf. În plus, Curtea și-a confirmat recent jurisprudența în cauza Doel (C-411/17, punctele 104-111).

(11)  În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului, obiectivul fundamental este acela de a se asigura faptul că proiectele care ar putea avea efecte semnificative asupra mediului, în temeiul, între altele, al naturii, al dimensiunii sau al localizării lor, fac obiectul unei cereri de aprobare de dezvoltare și al unei evaluări a efectelor lor asupra mediului, înainte de acordarea aprobării de dezvoltare.

(12)  C-128/09, Boxus și alții, punctele 52-55 și 57; C-182/10, Solvay și alții, punctul 52.

Avizul Comitetului consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante adoptat cu ocazia reuniunii sale din 5 iulie 2019 referitor la un proiect preliminar de decizie privind Cazul AT.40432 – Produse de merchandising reprezentând personaje

Raportor: Slovenia

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 386/06)

Raportul final al consilierului-auditor (1)

Cazul AT.40432 – Produse de merchandising reprezentând personaje

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 386/07)

---

(1)  În temeiul articolelor 16 și 17 din Decizia 2011/695/UE a președintelui Comisiei Europene din 13 octombrie 2011 privind funcția și mandatul consilierului-auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței (JO L 275, 20.10.2011, p. 29) („Decizia 2011/695/UE”).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 și 82 din Tratatul CE, JO L 123, 27.4.2004, p. 18, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE) 2015/1348 al Comisiei din 3 august 2015 (JO L 208, 5.8.2015, p. 3).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).

Rezumatul Deciziei Comisiei

din 9 iulie 2019

privind procedura inițiată în temeiul articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și al articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European

(Cazul AT.40432 – Produse de merchandising reprezentând personaje)

[notificat cu numărul C(2019) 5087 final]

(Numai textul în limba engleză este autentic)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 386/08)

La data de 9 iulie 2019, Comisia a adoptat o decizie referitoare la o procedură inițiată în temeiul articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și al articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European. În conformitate cu dispozițiile articolului 30 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (1) , Comisia publică, prin prezenta, numele părților și conținutul principal al deciziei, inclusiv eventualele sancțiuni impuse, ținând seama de interesul legitim al întreprinderilor de a-și proteja secretele de afaceri.

1.   INTRODUCERE

(1)

Decizia se adresează întreprinderii Sanrio, Ltd. și filialelor europene ale acesteia Sanrio GmbH și Mister Men Limited (denumite în continuare „Sanrio”) și vizează încălcarea articolului 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „tratatul”) și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (denumit în continuare „Acordul privind SEE”).

(2)

Sanrio – printre personajele create și brevetate de această întreprindere numărându-se și personajul Hello Kitty – proiectează, acordă licențe, produce și vinde produse axate pe stilul artistic și cultural japonez „kawaii”. Începând cu 5 decembrie 2011, Sanrio este, de asemenea, licențiator pentru toate personajele Mister Men. În perioada 1 ianuarie 2008-21 decembrie 2018, Sanrio a participat la o încălcare unică și continuă, constând în punerea în aplicare și executarea în cadrul SEE a unei serii de practici care au restricționat vânzările transfrontaliere active și pasive, precum și pe cele online de produse aflate sub licență.

2.   DESCRIEREA CAZULUI

2.1.   Produsele vizate

(3)

Decizia se referă la activitățile întreprinderii Sanrio în calitate de licențiator pentru propriile personaje brevetate. Sanrio acordă licențe pentru personajele sale altor întreprinderi care produc și distribuie diverse produse de merchandising, inclusiv personajele care fac obiectul licenței. Decizia se referă la o varietate de produse, de exemplu articole de papetărie, rechizite școlare, cadouri și accesorii, care sunt vândute în principal, dar nu exclusiv, pentru copii.

(4)

De regulă, Sanrio acordă o licență pentru personajele sale brevetate fie direct, fie prin intermediul unui agent. Indiferent de sistemul utilizat pentru acordarea licențelor, acordurile cu beneficiarul licenței includ, de regulă, și dispoziții care reglementează distribuția produselor acoperite de dreptul de proprietate intelectuală care face obiectul licenței. Alte elemente prezente în mod constant în acordurile de comercializare încheiate de Sanrio includ: (a) Sfera de aplicare teritorială: În general, Sanrio acordă toate licențele în SEE uneia sau mai multor țări specifice pe o bază neexclusivă. (b) Compensația financiară care trebuie plătită de beneficiarul licenței: Contractele de licență încheiate de Sanrio prevăd că beneficiarii licenței trebuie să îi plătească întreprinderii Sanrio o anumită sumă în schimbul acordării licenței pentru drepturile de proprietate intelectuală.

(5)

Aceste contracte de licență și, în sens mai larg, relațiile care se construiesc pe baza acestor contracte constituie obiectul principal al deciziei.

2.2.   Procedură

(6)

În septembrie 2016, Comisia a efectuat inspecții inopinate la biroul Sanrio GmbH din Milano, Italia.

(7)

Prin decizia din 14 iunie 2017, Comisia a inițiat proceduri în sensul articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 773/2004 împotriva întreprinderii Sanrio, Ltd. și a tuturor entităților juridice controlate în mod direct sau indirect de aceasta, inclusiv împotriva Sanrio GmbH. Procedurile au fost inițiate cu scopul de a se investiga dacă Sanrio a încheiat acorduri și/sau a aplicat practici care împiedică sau restricționează vânzarea în SEE de produse aflate sub licență. La 29 mai 2019, Comisia a adoptat o altă decizie de inițiere a procedurii în conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din regulamentul respectiv împotriva societății Mister Men Limited.

(8)

Ulterior, Sanrio a prezentat o ofertă oficială de cooperare în vederea adoptării unei decizii în temeiul articolului 7 și al articolului 23 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 („propunerea de tranzacție”).

(9)

La 29 mai 2019, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile, adresată Sanrio. La 11 iunie 2019, Sanrio a transmis răspunsul său la comunicarea privind obiecțiunile.

(10)

Comitetul consultativ privind înțelegerile și pozițiile dominante a emis un aviz favorabil la 5 iulie 2019.

(11)

Consilierul-auditor a emis raportul său final la 8 iulie 2019.

(12)

Comisia a adoptat prezenta decizie la 9 iulie 2019.

2.3.   Rezumatul încălcării

(13)

O serie de practici care restricționează vânzările transfrontaliere active și pasive de produse aflate sub licență au fost puse în aplicare în cadrul tuturor activităților Sanrio cu produse de merchandising. Aceste practici au vizat atât vânzările online, cât și vânzările offline de produse aflate sub licență în întregul SEE. Decizia vizează următoarele patru tipuri principale de restricții: (a) Măsuri directe de restricționare a vânzărilor efectuate de beneficiarii de licențe în afara teritoriului de vânzare, cum ar fi: (i) interzicerea vânzărilor pasive în afara teritoriului de vânzare; (ii) interzicerea vânzărilor active în afara teritoriului de vânzare; (iii) interzicerea vânzărilor online în afara teritoriului de vânzare; (iv) obligațiile de a informa Sanrio cu privire la comenzile legate de vânzări în afara teritoriului de vânzare; (v) utilizarea cerințelor lingvistice pentru a restricționa vânzările în afara teritoriului de vânzare. (b) Măsuri indirecte care restricționează vânzările efectuate de către beneficiarii de licențe în afara teritoriului de vânzare: au fost puse în aplicare, de asemenea, o serie de măsuri ca o modalitate indirectă de a încuraja respectarea restricțiilor privind vânzările în afara teritoriului de vânzare. Printre aceste măsuri s-au numărat desfășurarea unor audituri și nereînnoirea contractelor.

(14)

Prin acest set de practici, Sanrio a restrâns capacitatea beneficiarilor de licențe de a vinde la nivel transfrontalier produse aflate sub licență. Această încălcare unică și continuă a contribuit la restabilirea diviziunilor între piețele naționale și s-ar putea să fi condus la limitarea opțiunilor aflate la dispoziția consumatorilor și la creșterea prețurilor, ca urmare directă a nivelului de concurență mai redus. Acest comportament constituie, prin însăși natura sa, o restrângere a concurenței „prin obiect” în sensul articolului 101 alineatul (1) din tratat și al articolului 53 alineatul (1) din Acordul privind SEE.

(15)

În decizie se constată, de asemenea, că acest comportament nu îndeplinește condițiile de exceptare prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat și la articolul 53 alineatul (3) din Acordul privind SEE.

2.4.   Destinatarii și durata

(16)

Decizia se adresează întreprinderii Sanrio, Ltd., societatea-mamă de cel mai înalt rang a grupului Sanrio, precum și unora dintre filialele sale implicate în activitățile cu produse de merchandising: Sanrio GmbH și Mister Men Limited.

(17)

Durata încălcării unice și continue este cuprinsă între 1 ianuarie 2008 și 21 decembrie 2018, dată la care Sanrio a trimis o ultimă serie de scrisori prin care îi informează pe beneficiarii de licențe cu privire la inaplicabilitatea, în acordurile sale, a restricțiilor privind vânzările în afara teritoriului de vânzare.

2.5.   Măsuri reparatorii și amenzi

(18)

În decizie se constată că Sanrio a pus capăt încălcării la data de 21 decembrie 2018 și i se solicită întreprinderii Sanrio să se abțină de la orice acord sau practică concertată care ar putea avea același obiect sau efect ori un obiect sau efect similar. De asemenea, Comisia consideră că încălcarea a fost săvârșită cu intenție, sau cel puțin din neglijență, și că trebuie aplicată o amendă.

2.5.1.   Cuantumul de bază al amenzii

(19)

În scopul calculării amenzii, în decizie se utilizează cuantumul redevențelor încasate de Sanrio în cursul ultimului exercițiu complet în care a avut loc încălcarea (2017). Valoarea vânzărilor se bazează pe redevențele primite de Sanrio de la beneficiarii licențelor sale pentru vânzarea în SEE a produselor aflate sub licență. Aceste redevențe (inclusiv garanțiile minime) reprezintă veniturile întreprinderii Sanrio din activitățile sale cu produse de merchandising aflate sub licență și sunt plătite Sanrio în schimbul utilizării drepturilor de proprietate intelectuală care fac obiectul unei licențe.

(20)

Restricțiile de vânzare în afara teritoriului, prin însăși natura lor, constituie o restrângere a concurenței în sensul articolului 101 alineatul (1) din tratat. Cu toate acestea, restricțiile verticale sunt, în general, mai puțin dăunătoare decât restricțiile orizontale. „Procentul de gravitate” este fixat la 8 % din valoarea vânzărilor Sanrio.

2.5.2.   Circumstanțe agravante sau atenuante

(21)

Nu există circumstanțe agravante sau atenuante în acest caz.

2.5.3.   Descurajare

(22)

Comisia nu aplică un coeficient multiplicator cu scop disuasiv deoarece nivelurile cifrei de afaceri mondiale ale Sanrio nu justifică un asemenea demers.

2.5.4.   Aplicarea limitei de 10 % din cifra de afaceri

(23)

Amenda calculată nu depășește 10 % din cifra de afaceri mondială totală a Sanrio.

2.5.5.   Reducerea cuantumului amenzii având în vedere cooperarea

(24)

În schimbul angajamentului Sanrio de a coopera, decizia acordă o reducere cu 40 % a amenzii în temeiul punctului 37 din Orientările privind calcularea amenzilor. În propunerea sa de tranzacție, Sanrio a recunoscut faptele, calificarea juridică a acestora și răspunderea sa pentru încălcare, astfel cum sunt descrise mai sus. Sanrio și-a exprimat interesul de a coopera încă de la început, a cooperat cu diligență pe parcursul întregului proces și a furnizat elemente de probă suplimentare care au permis prelungirea duratei încălcării.

3.   CONCLUZIE

(25)

Sanrio a încălcat articolul 101 alineatul (1) din tratat și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea sa la o încălcare unică și continuă legată de unele produse de merchandising aflate sub licență. Încălcarea a vizat întregul Spațiu Economic European și a constat în punerea în aplicare și executarea unei serii de acorduri și de practici menite să restricționeze vânzările transfrontaliere de produse de merchandising aflate sub licență, atât în mediul offline, cât și online.

(26)

Cuantumul final al amenzii care urmează să fie impusă Sanrio în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 ar trebui să fie de 6 222 000 EUR.

(27)

Întreprinderile Sanrio, Ltd. și Sanrio GmbH ar trebui să fie răspunzătoare în mod solidar pentru cuantumul total al acestei amenzi, în timp ce întreprinderea Mister Men Limited ar trebui să fie răspunzătoare în mod solidar doar pentru suma de 3 993 000 EUR, care corespunde, proporțional, părții din perioada relevantă care începe la 5 decembrie 2011, dată la care respectiva întreprindere a fost achiziționată de Sanrio, Ltd.

---

(1)  JO L 1, 4.1.2003, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 411/2004 (JO L 68, 6.3.2004, p. 1).

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9567 – PGGM/Macquarie/Genesee &Wyoming Australia)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 386/09)

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

—	PGGM Infrastructure Fund („PGGM”, Țările de Jos), care aparține grupului PGGM;

—	Macquarie Corporate Holdings Pty Limited, („MCHPL”, Australia), care aparține Grupului Macquarie („Macquarie”, Australia);

—	Genesee &Wyoming Australia Holdings LP („GWA”, Australia).

PGGM și Macquarie dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra întregii întreprinderi GWA.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9567 – PGGM/Macquarie/Genesee &Wyoming Australia

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

Email: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

---

(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.

Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9580 — Permira/Smith & Wiliamson)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 386/10)

---

(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.

Notificare prealabilă a unei concentrări

[Cazul M.9611 — Pavilion Energy/Iberdrola Group (European LNG Asset Portfolio)]

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 386/11)

---

(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.