—

Anularea Hotărârii Tribunalului din 15 mai 2019 în cauza T-169/17;

—

anularea deciziei de schimbare a încadrării PERS-AFFECT-16-134, adoptată de directorul executiv al Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), și repararea prejudiciului material și moral rezultat din schimbarea nelegală a încadrării

—

în subsidiar, anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal.

1.

Încălcarea articolului 7 din Statutul funcționarilor (1) și a articolului 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene

Recurentul critică aplicarea nelegală a articolului 7 din Statutul funcționarilor de către Tribunal. Retrogradarea din funcția de șef al unui serviciu important în funcția de administrator principal fără alte posibilități de carieră, în lipsa unei evaluări a recurentului și a unei proceduri disciplinare, nu reprezintă o schimbare legitimă a încadrării, ci o retrogradare nelegală. Modificarea Statutului funcționarilor din anul 2014 a crescut posibilitățile de evoluție în carieră ale unui șef de serviciu dincolo de gradul AD12. Autoritatea împuternicită să facă numiri nu putea să retragă în mod unilateral această posibilitate fără o evaluarea corectă a recurentului și fără desfășurarea unei proceduri disciplinare. Începând cu anul 2014, nu se mai poate considera, de legem, că funcțiile de șef de serviciu și de administrator principal ar fi funcții echivalente.

Tribunalul citează jurisprudența privind schimbarea repartizării potrivit articolului 7 din Statutul funcționarilor și privind echivalența posturilor, însă, deduce consecințe juridice greșite din aceasta.

În sfârșit, Tribunalul ar fi săvârșit o eroarea de drept și de procedură prin aceea că nu s-a pronunțat în mod complet asupra celui de al doilea motiv al acțiunii privind nelegala schimbare din funcție a recurentului la 10 octombrie 2016 fără indicarea imediată a unei noi funcții, care i-a fost încredințată abia la 17 octombrie 2016. În acest caz, nu este vorba despre o schimbare a încadrării în sensul articolului 7 din Statutul funcționarilor (punctele 49-106 din hotărâre).

2.

Denaturarea faptelor

Tribunalul și-a întemeiat hotărârea pe alte fapte decât cele care rezultă din lucrările dosarului și pe fapte care nu rezultă deloc din lucrările dosarului.

În prezenta cauză, Tribunalul nu a efectuat, în mod vădit, o apreciere a probelor. Cu ocazia aprecierii probelor, Tribunalul ar fi trebuit să aprecieze temeinicia afirmațiilor recurentului.

În plus, aprecierea Tribunalului referitoare la acțiunile recurentului în legătura cu obligația sa indică măsuri vădit nelegale și lipsește de orice efect util articolul 21a alineatul (1) și articolul 22a din Statutul funcționarilor.

3.

Aprecierea juridică incorectă cu privire la obligația de diligență și la acuzația de hărțuire și articolul 36 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene

Tribunalul a respins acuzația de hărțuire formulată împotriva măsurilor luate de directorul executiv între 10 octombrie 2016 și 17 octombrie 2016 cu încălcarea dreptului aplicabil. Încălcarea obligației de diligență și acuzația de hărțuire sunt indisolubil legate de deciziile nelegale de schimbare din funcție și a încadrării luate între 10 octombrie 2016 și 17 octombrie 2016. Contrar constatărilor Tribunalului, articolul 12a alineatul (3) din Statutul funcționarilor nu condiționează hărțuirea de un ansamblu de comportamente. În plus, Tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la încălcarea obligației de diligență care rezultă din discreditarea publică a prestațiilor profesionale ale recurentului cu prilejul schimbării sale din funcție.

—

Anularea în tot a Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 2 aprilie 2019 în cauza T-492/17;

—

anularea deciziei luate la 19 septembrie 2016 de directorul Direcției „Resurse umane” a Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) acționând în calitate de autoritate abilitată să încheie contracte de muncă, de a rezilia contractul de muncă pe durată nedeterminată al reclamantului începând cu 19 iunie 2017 și obligarea SEAE la repararea prejudiciului moral cauzat de concedierea nelegală;

—

cu titlu subsidiar, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal;

—

obligarea SEAE la plata cheltuielilor de judecată aferente celor două proceduri.

1)

Decizia-cadru (1) se aplică în situația în care persoana solicitată a fost condamnată și i s-a aplicat o pedeapsă într-un stat terț, dar, în temeiul unui tratat bilateral între acest stat terț și statul emitent, hotărârea emisă în statul terț a fost recunoscută în statul emitent și pusă în executare în conformitate cu legislația acestuia?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ, în situația în care statul membru de executare a aplicat în legislația sa națională motivele de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare prevăzute la articolul 4 alineatul (1) și la articolul 4 alineatul (7) litera (b) din decizia-cadru, cum va proceda autoritatea judiciară de executare în vederea stabilirii unei concluzii în ceea ce privește o infracțiune pretins săvârșită în statul terț, în timp ce împrejurările infracțiunii respective includ acte pregătitoare care au avut loc în statul emitent?

1)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf, articolul 2, articolul 4 alineatul (3) și articolul 6 alineatul (3) TUE coroborate cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale, precum și cu articolul 267 al treilea paragraf TFUE trebuie interpretate în sensul că o instanță de ultim grad de jurisdicție a unui stat membru se poate pronunța în cadrul unei proceduri privind constatarea inexistenței unui raport de serviciu cu privire la faptul că nu este judecător persoana căreia i-a fost emis un act de numire într-o funcție de judecător la această instanță, eliberat în temeiul unor norme care încalcă principiul protecției jurisdicționale efective sau într-un mod neconform cu acest principiu, atunci când verificarea acestei chestiuni de către o instanță înaintea emiterii actului respectiv este împiedicată în mod deliberat?

2)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf, articolul 2 și articolul 4 alineatul (3) TUE, precum și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale coroborate cu articolul 267 TFUE trebuie interpretate în sensul că se încalcă principiul protecției jurisdicționale efective atunci când este emis un act de numire într-o funcție de judecător, după ce o instanță națională a adresat o întrebare preliminară privind interpretarea dreptului Uniunii de al cărei răspuns depinde dacă normele naționale a căror aplicare a permis emiterea acestui act pot fi considerate compatibile cu dreptul Uniunii?

3)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf, articolul 2, articolul 4 alineatul (3) și articolul 6 alineatul (3) TUE, precum și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale trebuie interpretate în sensul că principiul protecției jurisdicționale efective este încălcat prin faptul că nu este asigurat dreptul de acces la o instanță judecătorească atunci când documentul oficial privind numirea într-o funcție de judecător la o instanță a unui stat membru a fost emis în urma unei proceduri de numire efectuate cu încălcarea reglementărilor naționale ale acestui stat membru?

4)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf, articolul 2 și articolul 4 alineatul (3) TUE, precum și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale coroborate cu articolul 267 al treilea paragraf TFUE trebuie interpretate în sensul că principiul protecției jurisdicționale efective este încălcat prin faptul că legiuitorul național a creat în cadrul instanței de ultim grad de jurisdicție a statului membru o unitate organizațională care nu este o instanță în sensul dreptului Uniunii?

5)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf, articolul 2 și articolul 4 alineatul (3) TUE, precum și articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale coroborate cu articolul 267 al treilea paragraf TFUE trebuie interpretate în sensul că decizia dacă o persoană căreia i-a fost emis un act de numire într-o funcție de judecător la o instanță de ultim grad de jurisdicție a unui stat membru, se află într-un raport de serviciu și are statut de judecător, nu poate fi luată de o unitate organizațională competentă în temeiul dreptului național, în care persoana în cauză este numită, compusă exclusiv din persoane ale căror acte de numire sunt afectate de erorile menționate la întrebările 2) - 4) și, din acest motiv, nu este o instanță în sensul dreptului Uniunii, ci de o altă unitate organizațională a acestei instanțe care îndeplinește cerințele dreptului Uniunii privind instanțele?

—

anularea Deciziei (PESC) 2019/806 a Consiliului din 17 mai 2019 de modificare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei, în ceea ce îl privește pe reclamant;

—

anularea Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/798 al Consiliului din 17 mai 2019 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria, în ceea ce îl privește pe reclamant;

—

obligarea Consiliului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de reclamant.

1.

Primul motiv întemeiat pe o eroare vădită de apreciere a situației de fapt. Reclamantul apreciază că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a justificat măsurile luate împotriva sa prin motivul că el ar fi un „om de afaceri influent care își desfășoară activitățile în Siria”, în sensul articolului 27 alineatul (2) litera (a) și al articolului 28 alineatul (2) litera (a) din Decizia 2013/255/PESC. Reclamantul contestă calificarea drept„om de afaceri influent”și prezumția refragabilă a unei legături cu regimul sirian care rezultă din actele atacate. Reclamantul susține că nu are nicio legătură cu regimul sirian.

În plus, conform articolului 27 alineatul (3) și articolului 28 alineatul (3) din Decizia 2013/255/PESC, reclamantul răstoarnă prezumția refragabilă prevăzută la articolul 27 alineatul (2) litera (a) și la articolul 28 alineatul (2) litera (a) din această decizie, demonstrând în mod spontan că (i) nu este sau nu mai este în legătură cu regimul sirian, (ii) că nu exercită o influență asupra acestuia și (iii) că nu constituie un risc real de evitare a măsurilor restrictive luate de Consiliu având în vedere situația din Siria.

Potrivit reclamantului, întrucât nu ține seama de răsturnarea acestei prezumții, Consiliul continuă să săvârșească o eroare vădită de apreciere a situației de fapt.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe încălcarea disproporționată a dreptului de proprietate și a dreptului de a desfășura o activitate profesională. Reclamantul consideră că prin sancțiunile adoptate Consiliul a adus atingere în mod inevitabil dreptului său de proprietate, precum și dreptului său de a-și desfășura activitatea profesională, cu încălcarea Primului protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit reclamantului, el nu poate fi împiedicat să beneficieze netulburat de bunurile sale și de libertatea sa economică, ceea ce constituie motivul pentru care măsurile atacate trebuie să fie anulate în ceea ce îl privește.

—

anularea refuzului implicit din 3 iulie 2019 al Consiliului Uniunii de a recunoaște o abținere de a acționa referitoare la tăcerea cu privire la cererea din 3 mai 2019 de a amâna alegerile europene de la sfârșitul lunii mai 2019;

—

declararea faptului că Consiliul Uniunii s-a abținut în mod nelegal să amâne alegerile europene și, astfel, să modifice datele prevăzute în Decizia (UE/Euratom) 2018/767 a Consiliului din 22 mai 2018, pentru a permite reclamanților britanici să participe în mod activ la scrutinul alegerilor europene din 2019, esențial mai ales în vederea ratificării unui eventual acord de ieșire între Uniunea Europeană și Regatul Unit;

—

constatarea acestei abțineri de acționa;

—

obligarea Consiliului Uniunii la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1 500 de euro pentru cheltuielile lor cu apărarea.

1.

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea dreptului de vot al reclamanților la alegerile europene, protejat de dreptul Uniunii. În cadrul acestui motiv, reclamanții invocă în special:

2.

Al doilea motiv se întemeiază pe tripla privare de dreptul de vot la alegerile europene prin abținerea nelegală a Consiliului. În cadrul acestui motiv, reclamanții consideră în special că:

3.

Al treilea motiv întemeiat pe o excepție de nelegalitate a refuzului Consiliului Uniunii de a constata o abținere de a acționa și de a amâna alegerile europene. Acest refuz se întemeiază pe Decizia (UE/Euratom) 2018/767 a Consiliului din 22 mai 2017 prin care se autorizează deschiderea negocierilor cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în vederea încheierii unui acord care stabilește modalitățile de retragere a acestuia din Uniunea Europeană (documentul XT 21016/17), inclusiv anexa la această decizie, de stabilire a directivelor de negociere a acordului menționat (documentul XT 21016/17 ADD 1 REV 2), pe care reclamanții o consideră nelegală.

—

declararea acțiunii ca fiind admisibilă și întemeiată;

—

anularea deciziei din 3 mai 2019, notificată reclamantei la 6 mai 2019 de către domnul [X] „Senior Legal Counsellor” al Consiliului și adoptată de domnul [Y] în calitatea sa de AIPN și în temeiul căreia „1. reclamanta, născută la 25 martie 1956 [confidențial] (1), funcționar cu gradul AST 7, este trimisă în concediu în interesul serviciului, în conformitate cu articolul 42c din statut și poate pretinde avantajele financiare prevăzute la articolul menționat. Prezenta decizie produce efecte de la 31 decembrie 2015”;

—

obligarea Consiliului la plata sumei de 151 101,72 de euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material și atingerea adusă carierei reclamantei, sub rezerva unei majorări sau reduceri în cursul procedurii;

—

obligarea Consiliului la plata sumei de 70 000 de euro, cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și atingerea adusă carierei reclamantei, sub rezerva unei majorări sau reduceri în cursul procedurii;

—

în orice caz, obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată, în conformitate cu articolul 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Uniunii Europene.

1.

Primul motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 266 TFUE și a principiilor fundamentale și generale ale dreptului Uniunii, printre care, în special, respectarea așteptării legitime și a încrederii legitime, principiile bunei administrări, bunei-credințe și securității juridice, și respectarea principiului proporționalității.

În această privință, reclamanta consideră că, în mod vădit, autoritatea împuternicită să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) nu a aplicat și nu a interpretat corect dispozițiile și principiile menționate mai sus prin neadoptarea măsurilor necesare pentru executarea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 14 decembrie 2018, FV/Consiliul, (T-750/16, EU:T:2018:972). Ea consideră de asemenea că aceasta din urmă a încălcat principiul care impune administrației să adopte o decizie care să nu fie disproporționată, cu alte cu cuvinte care să fie necesară pentru realizarea obiectivelor, ceea ce necesită ca conținutul și forma deciziei să fie în raport cu finalitatea urmărită. În sfârșit, reclamanta invocă încălcarea încrederii sale legitime că AIPN execută în mod corect și diligent Hotărârea T-750/16 menționată mai sus nu doar cu aplicarea corectă a articolului 266 TFUE, ci și fără efect retroactiv.

2.

Al doilea motiv se întemeiază, pe de o parte, pe faptul că decizia atacată ar încălca condițiile articolului 42c din statut și ale comunicării către personal nr. 71/15 din 23 octombrie 2015, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului care impune administrației să nu adopte o decizie decât în baza unor motive admisibile din punct de vedere legal, și anume pertinente și neafectate de erori manifeste de apreciere, de fapt sau de drept și, pe de altă parte, pe abuzul de procedură.

În această privință, reclamanta consideră că, prin adoptarea deciziei atacate în aceste condiții, în mod vădit AIPN nu a aplicat și nu a interpretat corect dispozițiile statutare și ale comunicării către personal menționate anterior, întemeindu-și decizia pe motivări inexacte atât în fapt, cât și în drept. Aceasta consideră că Consiliul nu a justificat interesul serviciului pe care a urmărit să îl servească prin aplicarea articolului 42c reclamantei, nici nu a identificat nevoile organizaționale reale care ar necesita presupusa dobândire de noi competențe pe care aceasta din urmă nu ar fi în măsură să le dobândească, pe lângă faptul că AIPN ar fi substituit în mod vădit articolul 42c unei proceduri disciplinare.

3.

Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea obligației de solicitudine. În această privință, reclamanta consideră că prin adoptarea deciziei atacate în aceste condiții, AIPN nu a respectat echilibrul care impune instituției să ia în considerare ansamblul elementelor care îi pot determina decizia și să țină seama atât de interesul serviciului, cât și de interesul funcționarului în cauză.

—

anularea în parte a Deciziei C(2019)4027 final din 23 mai 2019, astfel:

—

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv, întemeiat pe exercitarea necorespunzătoare a competenței Comisiei de a calcula suma exigibilă din partea fondurilor și pe încălcarea principiului încrederii legitime

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare prevăzute de articolul 296 al doilea paragraf TFUE și a principiului bunei administrări

—

anularea în totalitate a deciziei atacate, astfel încât calea de atac să fie admisă, iar opoziția să fie respinsă;

—

obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată rezultate din procedura în fața diviziei de opoziție, din procedura în fața camerei de recurs și din prezenta procedură în fața Tribunalului sau aferente acestora.

—

încălcarea articolului 94 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 95 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

constatarea nulității deciziei atacate;

—

obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv: decizia atacată este viciată de o eroare vădită de drept, întrucât, în interpretarea noțiunii de „metodă satisfăcătoare” în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 141/2000 (2) au fost solicitate, cu încălcarea acestei dispoziții, date cu privire la Trecondi prin comparație cu indicațiile neautorizate pentru melfalan și pentru ciclofosfamidă.

2.

Al doilea motiv: aceasta reprezintă, în plus, un abuz de putere, întrucât luarea în considerare a indicațiilor neautorizate încalcă „Avizul Comisiei privind aplicarea articolelor 3, 5 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 141/2000 privind produsele medicamentoase orfane” din 18 noiembrie 2016 (2016/C 424/03) (3).

3.

Al treilea motiv: de asemenea, decizia atacată încalcă principiul egalității de tratament, precum și principiul protecției încrederii legitime, ca rezultat al abuzului de putere, întrucât, cu ocazia evaluării, în cursul procedurii, a metodelor satisfăcătoare existente, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 141/2000, Comisia nu s-a mai întemeiat pe criteriul terapiei de condiționare anterioară transplantului de celule stem, ci pe cel al tratamentului prin transplant de celule stem ca atare.

4.

Al patrulea motiv: în plus, există un vădit abuz de putere constând în faptul că, în aprecierea aspectului dacă există un „folos semnificativ” al Trecondi, potrivit articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 141/2000, nu au fost incluse în evaluare, din cauza unei erori de drept, toate datele, ci unele datele clinice, care fuseseră obținute pe baza unor comparații indirecte, nu au fost luate în considerate pentru motivul că nu erau valide din perspectivă metodologică.

5.

Al cincilea motiv: în sfârșit, decizia atacată încalcă principiul egalității de tratament, ca rezultat al abuzului de putere, întrucât datele provenite din comparații indirecte nu au fost acceptate din punct de vedere metodologic, deși, în trecut, în cazuri asemănătoare, au fost acceptate date provenite din comparații indirecte, bazate pe metodologii asemănătoare.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața Tribunalului și a EUIPO.

—

încălcarea articolului 94 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului și a articolului 296 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

—

încălcarea articolului 72 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

constatarea faptului că Comisia Europeană a săvârșit o încălcare a tratatului întrucât a rămas inactivă în procedura clauzei de salvgardare introdusă la 7 ianuarie 1998 de Germania în ceea ce privește dispozitivul medical care poartă marca CE „Inhaler Broncho-Air” și nu a adoptat o decizie în temeiul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 93/42/CEE (1);

—

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.

Primul motiv: Comisia ar fi încălcat articolul 8 alineatul (2) din Directiva 93/42/CEE prin aceea că, de la introducerea procedurii clauzei de salvgardare pentru dispozitivul medical care poartă marca CE „Inhaler Broncho-Air”, aceasta nu ar fi adoptat nicio decizie și nu ar fi avut nicio marjă de apreciere în această privință.

2.

Al doilea motiv: din cauza abținerii sale, Comisia ar încălca articolul 34 TFUE și dreptul la liberă circulație a dispozitivului medical „Inhaler Broncho-Air”.

3.

Al treilea motiv: din cauza abținerii sale, Comisia ar încălca articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuarea „carta”) dat fiind că, prin această abținere, reclamantul ar fi fost privat de accesul la controlul deciziei și de exercitarea dreptului la apărare în fața instanței competente sau a Curții.

4.

Al patrulea motiv: Comisia Europeană ar încălca articolul 41 din cartă dat fiind că, în prezent, nicio audiere a persoanelor vizate de decizia națională de interdicție nu ar fi avut loc și nicio decizie nu ar fi fost adoptată într-un termen rezonabil în pofida celor impuse de dreptul Uniunii la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 93/42/CEE.

5.

Al cincilea motiv: din cauza abținerii sale, Comisia Europeană ar încălca dreptul de proprietate al reclamantului consacrat de articolul 17 din cartă întrucât acesta nu ar putea integra produsul său „Inhaler Broncho-Air” în libera circulație a mărfurilor.

6.

Al șaselea motiv: abținerea Comisiei Europene ar constitui în plus o încălcare a articolului 20 din cartă, a principiului egalității în fața legii, dat fiind că aceasta ar fi adoptat o decizie în cazuri comparabile. Acest lucru ar conduce de asemenea la o încălcare a interzicerii discriminării prevăzute la articolul 21 din cartă.

7.

Al șaptelea motiv: din cauza abținerii Comisiei Europene, de mai bine de 20 de ani, reclamantul ar fi în continuare privat de exercitarea dreptului său de exercitare a profesiei pe care a ales-o în mod liber de inventator al „Inhaler Broncho-Air” ceea ce ar constitui o încălcare de către Comisia Europeană a articolului 15 din cartă.

—

anularea deciziei atacate;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii în fața Tribunalului și a EUIPO.

—

încălcarea articolului 94 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului și a articolului 296 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

—

încălcarea articolului 72 alineatul (6) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate.

—

încălcarea unor norme fundamentale de procedură (dreptul la apărare, dreptul de acces la justiție);

—

încălcarea articolului 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate;

—

modificarea deciziei atacate în sensul de: (i) a admite calea de atac formulată de reclamantă; (ii) a respinge în totalitate cererile de declarare a nulității 10292 și 10689 pentru declararea nulității desenului sau modelului industrial în discuție; (iii) a obliga reclamanta din procedura de declarare a nulității la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta din prezenta cauză în fața camerei de recurs și a diviziei de anulare, (iv) în subsidiar trimiterea cauzei în fața diviziei de anulare pentru soluționarea în lumina articolului 4 alineatul (1) din Regulamentul privind desenele sau modele industriale comunitare;

—

obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului

—

anularea deciziei atacate;

—

anularea deciziei pronunțate la 16 ianuarie 2019 de EUIPO în măsura în care nu a fost recunoscută prioritatea desenelor sau modelelor industriale comunitare nr. 5807179-0001-0012; recunoașterea priorității revendicate la 26 octombrie 2017 și corectarea publicării desenelor sau modelelor industriale comunitare prin indicarea priorității;

—

rambursarea taxei pentru exercitarea căii de atac

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată;

—

cu titlu subsidiar, organizarea unei ședințe.

—

încălcarea articolului 41 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului din 12 decembrie 2001 privind desenele și modelele industriale comunitare.

—

anularea deciziei atacate, în măsura în care a fost respinsă calea de atac privind declararea decăderii din drepturile asupra mărcii Uniunii nr. 8 435 695 pentru următoarele produse: „echipament electronice pentru jocuri de cazino și săli de jocuri de noroc, pentru automate de jocuri pe bani, de tip slot-machine și automate pentru loterii prin internet; jocuri de cazino, automate pentru jocuri de noroc și mașini pentru jocuri de noroc pentru uz comercial în cazinouri și săli de jocuri, cu sau fără posibilități de câștig prin internet, aparate de tip slot-machine și/sau aparate electronice sau electrotehnice de jocuri de noroc, automate pentru jocuri de noroc, mașini pentru jocuri de noroc, automate, care sunt puse în funcțiune prin introducerea monedelor, a jetoanelor sau a bancnotelor, a tichetelor sau cu ajutorul mediilor electronice, magnetice sau biometrice de memorare, în special pentru uz comercial în cazinouri și săli cu jocuri de noroc cu sau fără achitarea câștigului; aparate electrice, electronice sau electromecanice pentru organizarea de jocuri bingo, loterii sau jocuri de loterie video și pentru săli de pariuri, care sunt legate într-o rețea sau nu; aparate electropneumatice și electrice (aparate de jocuri mecanice)” și modificarea deciziei în sensul respingerii cererii de anulare formulate de cealaltă parte la procedură și în sensul obligării acesteia la plata cheltuielilor de judecată din procedura de anulare și a căii de atac;

—

în subsidiar, anularea deciziei atacate, în măsura în care a fost respinsă calea de atac privind decăderea din drepturile asupra mărcii Uniunii nr. 8 435 695 pentru produsele menționate mai sus și trimiterea cauzei la EUIPO;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 58 alineatul (1) litera (a) a doua teză din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 94 alineatul (1) prima teză din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—

încălcarea articolului 94 alineatul (1) a doua teză din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

—

anularea deciziei atacate;

—

respingerea opoziției formulate de Aldi Einkauf GmbH & Co. OHG;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

—

încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.