Ultimele publicații ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

(2019/C 182/01)

Ultima publicație

JO C 172, 20.5.2019

Publicații anterioare

JO C 164, 13.5.2019

JO C 155, 6.5.2019

JO C 148, 29.4.2019

JO C 139, 15.4.2019

JO C 131, 8.4.2019

JO C 122, 1.4.2019

Aceste texte sunt disponibile pe

EUR-Lex: https://eur-lex.europa.eu

Cerere de decizie preliminară introdusă de des Landesverwaltungsgericht Oberösterreich (Austria) la 22 august 2018 — DP, Finanzamt Linz

(Cauza C-545/18)

(2019/C 182/02)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Landesverwaltungsgericht Oberösterreich

Părțile din procedura principală

Reclamanți: DP, Finanzamt Linz

Pârâte: Bezirkshauptmannschaft Braunau am Inn, Bezirkshauptmannschaft Linz-Land

Intervenient: Finanzamt Braunau-Ried-Schärding, EO

Prin ordonanța din 4 aprilie 2019, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera a opta) a declarat că cererea de decizie preliminară, formulată de Landesverwaltungsgericht Oberösterreich (Tribunalul Administrativ Regional din Austria Superioară, Austria) prin decizia din 16 aprilie 2018, este vădit inadmisibilă.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesarbeitsgericht (Germania) la 14 noiembrie 2018 — WN/Land Niedersachsen

(Cauza C-710/18)

(2019/C 182/03)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesarbeitsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamantă: WN

Pârât: Land Niedersachsen

Întrebarea preliminară

Articolul 45 alineatul (2) TFUE și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun unei dispoziții precum cea de la articolul 16 alineatul 2 din TV-L [Convenția colectivă a funcției publice a landurilor], potrivit căreia experiența profesională relevantă dobândită la actualul angajator este privilegiată, după reintegrare, în ceea ce privește încadrarea în treptele salariale ale unui sistem de remunerare instituit la nivel colectiv, prin faptul că această experiență profesională este recunoscută în mod nelimitat potrivit articolului 16 alineatul 2 a doua teză din TV-L, în timp ce, potrivit articolului 16 alineatul 2 a treia teză din TV-L, experiența profesională relevantă dobândită la alți angajatori este luată în considerare numai în limita a trei ani, dacă acest tratament privilegiat este impus de dreptul Uniunii în conformitate cu clauza 4 punctul 4 din Acordul-cadru privind munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP?

---

(1)  JO 2011, L 141, p. 1.

Recurs introdus la 17 decembrie 2018 de Pracsis SPRL, Conceptexpo Project împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a doua) din 3 octombrie 2018 în cauza T-33/18, Pracsis și Conceptexpo Project/Comisia și EACEA

(Cauza C-794/18 P)

(2019/C 182/04)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurente: Pracsis SPRL, Conceptexpo Project (reprezentant: J.-N. Louis, avocat)

Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA)

Prin Ordonanța din 11 aprilie 2019, Curtea (Camera a șaptea) a respins recursul ca fiind, în parte, vădit inadmisibil și, în parte, vădit nefundat.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Arbeitsgericht Hamburg (Germania) la 20 decembrie 2019 — IX/WABE e.V.

(Cauza C-804/18)

(2019/C 182/05)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Arbeitsgericht Hamburg

Părțile din procedura principală

Reclamantă: IX

Pârât: WABE e.V.

Întrebările preliminare

1)

O instrucțiune unilaterală a angajatorului, care interzice purtarea oricărui semn vizibil care exprimă convingeri politice, filozofice sau religioase, reprezintă o discriminare directă, pe motive de apartenență religioasă, în sensul articolului 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (a) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (1), a acelor angajați care respectă anumite reguli vestimentare ca urmare a unei cerințe de a-și acoperi capul?

2)

O instrucțiune unilaterală a angajatorului, care interzice purtarea oricărui semn vizibil care exprimă convingeri politice, filozofice sau religioase, reprezintă o discriminare indirectă pe motive de apartenență religioasă și/sau gen, în sensul articolului 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, a unei lucrătoare care, în virtutea credinței sale musulmane, poartă un văl islamic? În particular: a) În conformitate cu Directiva 2000/78/CE, discriminarea pe motive de apartenență religioasă și/sau gen poate fi justificată de dorința subiectivă a angajatorului de a respecta o politică de neutralitate politică, filozofică și religioasă, în cazul în care angajatorul dorește ca, prin intermediul acestei politici, să respecte dorințele subiective ale clienților săi? b) Directiva 2000/78/CE și/sau dreptul fundamental la libertatea de a desfășura o activitate comercială prevăzut la articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, având în vedere articolul 8 alineatul (1) din Directiva 2000/78/CE, se opun unei reglementări naționale potrivit căreia, în vederea protejării dreptului fundamental la libertate religioasă, o interdicție referitoare la vestimentația cu caracter religios poate fi justificată nu doar ca urmare a unei trăsături abstracte de punere în pericol a neutralității angajatorului, ci și ca urmare a unui pericol suficient de concret, în special ca urmare a unui prejudiciu economic iminent cauzat angajatorului sau unui terț afectat?

---

(1)  JO 2000, L 303, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 7.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio (Italia) la 7 ianuarie 2019 — Telecom Italia SpA/Ministero dello Sviluppo Economico, Ministero dell’Economia e delle Finanze

(Cauza C-34/19)

(2019/C 182/06)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Tribunale Amministrativo Regionale per il Lazio

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Telecom Italia SpA

Pârâți: Ministero dello Sviluppo Economico, Ministero dell’Economia e delle Finanze

Întrebările preliminare

1)

Articolul 22 alineatul (3) din Directiva 97/13/CE (1) poate fi interpretat în sensul că permite, inclusiv pentru anul 1998, menținerea obligației de a plăti o redevență sau o contraprestație corespunzătoare — în măsura în care se calculează pe baza unei părți identice din cifra de afaceri — celei datorate în temeiul regimului în vigoare anterior aceleiași directive?

2)

Având în vedere Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene din 18 septembrie 2003, C-292/01 și C-293/01, și din 21 februarie 2008, C-296/06, Directiva 97/13/CE se opune unei hotărâri pronunțate de o instanță națională și care a dobândit autoritate de lucru judecat ca rezultat al unei interpretări eronate și/sau al unei denaturări a directivei menționate, astfel încât această autoritate de lucru judecat poate fi înlăturată de o a doua instanță care este chemată să judece un litigiu întemeiat pe același raport juridic material, dar care se diferențiază prin caracterul accesoriu al plății solicitate în raport cu cea care făcea obiectul cauzei cu privire la care a fost dobândită autoritatea de lucru judecat?

---

(1)  Directiva 97/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 10 aprilie 1997 privind un cadru comun pentru autorizațiile generale și licențele individuale în domeniul serviciilor de telecomunicații (JO 1997, L 117, p. 15).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Corte suprema di cassazione (Italia) la 21 ianuarie 2019 — CV/Iccrea Banca SpA Istituto Centrale del Credito Cooperativo

(Cauza C-37/19)

(2019/C 182/07)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Recurentă: CV

Intimată: Iccrea Banca SpA Istituto Centrale del Credito Cooperativo

Întrebarea preliminară

Articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2003/88 (1) și articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, avute în vedere inclusiv în mod separat, trebuie interpretate în sensul că se opun unor dispoziții sau unei jurisprudențe naționale potrivit cărora, în cazul încetării raportului de muncă, dreptul la plata unei indemnizații pecuniare pentru concediul dobândit, dar neefectuat (si conceptul juridic al zilelor denumite „zile de sărbătoare legală suprimate”, echivalente prin natura și prin funcția lor cu concediul anual), nu este cuvenit într-un context în care lucrătorul nu a putut să îl invoce înainte de încetarea raportului de muncă pentru un fapt nelegal (concediere [nelegală] constatată cu titlu definitiv de instanța națională printr-o hotărâre care determină restabilirea retroactivă a raportului de muncă) imputabil angajatorului, corespunzător perioadei cuprinse între comportamentul angajatorului și reintegrarea ulterioară?

---

(1)  Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol.7 p. 3).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 5 februarie 2019 — Rieco SpA/Comune di Lanciano, Ecolan SpA

(Cauza C-89/19)

(2019/C 182/08)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Rieco SpA

Intimate: Comune di Lanciano, Ecolan SpA

Întrebările preliminare

1)

Dreptul Uniunii Europene (în special principiul libertății administrative a autorităților publice și principiul echivalenței substanțiale între diversele modalități de atribuire și de gestionare a serviciilor în interesul autorităților publice) se opune unei reglementări naționale (cum este cea de la articolul 192 alineatul 2 din Codul achizițiilor publice, Decretul legislativ nr. 50 din 2016) care plasează atribuirile in house pe un plan subordonat și excepțional în raport cu atribuirile prin procedură de cerere de ofertă: i) permițând astfel de atribuiri numai în cazul în care s-a demonstrat disfuncționalitatea pieței relevante și ii) obligând în orice caz administrația care intenționează să efectueze o atribuire prin delegare interorganică să furnizeze o motivare specifică cu privire la beneficiile pentru colectivitate asociate unei asemenea forme de atribuire?

2)

Dreptul Uniunii Europene [în special articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2014/24/UE (1), referitor la atribuirea in house în regim de control similar exercitat în comun de mai multe administrații] se opune unei reglementări naționale (cum este cea de la articolul 4 alineatul 1 din Textul unic privind societățile filiale — Decretul legislativ nr. 175 din 2016) care împiedică o administrație publică să achiziționeze de la alte administrații o cotă de participare (care nu este însă adecvată pentru a garanta controlul sau blocarea) la un organism cu participare multiplă, în cazul în care o astfel de administrație intenționează totuși să dobândească în viitor o poziție de control exercitat în comun și, prin urmare, posibilitatea de a efectua atribuiri directe în favoarea organismului cu participare multiplă?

---

(1)  Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 5 februarie 2019 — Rieco SpA/Comune di Ortona, Ecolan SpA

(Cauza C-90/19)

(2019/C 182/09)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Rieco SpA

Intimate: Comune di Ortona, Ecolan SpA

Întrebările preliminare

1)

Dreptul Uniunii Europene (în special principiul libertății administrative a autorităților publice și principiul echivalenței substanțiale între diversele modalități de atribuire și de gestionare a serviciilor în interesul autorităților publice) se opune unei reglementări naționale (cum este cea de la articolul 192 alineatul 2 din Codul achizițiilor publice, Decretul legislativ nr. 50 din 2016) care plasează atribuirile in house pe un plan subordonat și excepțional în raport cu atribuirile prin procedură de cerere de ofertă: i) permițând astfel de atribuiri numai în cazul în care s-a demonstrat disfuncționalitatea pieței relevante și ii) obligând în orice caz administrația care intenționează să efectueze o atribuire prin delegare interorganică să furnizeze o motivare specifică cu privire la beneficiile pentru colectivitate asociate unei asemenea forme de atribuire?

2)

Dreptul Uniunii Europene [în special articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2014/24/UE (1), referitor la atribuirea in house în regim de control similar exercitat în comun de mai multe administrații] se opune unei reglementări naționale (cum este cea de la articolul 4 alineatul 1 din Textul unic privind societățile filiale — Decretul legislativ nr. 175 din 2016) care împiedică o administrație publică să achiziționeze de la alte administrații o cotă de participare (care nu este însă adecvată pentru a garanta controlul sau blocarea) la un organism cu participare multiplă, în cazul în care o astfel de administrație intenționează totuși să dobândească în viitor o poziție de control exercitat în comun și, prin urmare, posibilitatea de a efectua atribuiri directe în favoarea organismului cu participare multiplă?

---

(1)  Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 5 februarie 2019 — Rieco SpA/Comune di San Vito Chietino, Ecolan SpA

(Cauza C-91/19)

(2019/C 182/10)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Rieco SpA

Intimate: Comune di San Vito Chietino, Ecolan SpA

Întrebările preliminare

1)

Dreptul Uniunii Europene (în special principiul libertății administrative a autorităților publice și principiul echivalenței substanțiale între diversele modalități de atribuire și de gestionare a serviciilor în interesul autorităților publice) se opune unei reglementări naționale (cum este cea de la articolul 192 alineatul 2 din Codul achizițiilor publice, Decretul legislativ nr. 50 din 2016) care plasează atribuirile in house pe un plan subordonat și excepțional în raport cu atribuirile prin procedură de cerere de ofertă: i) permițând astfel de atribuiri numai în cazul în care s-a demonstrat disfuncționalitatea pieței relevante și ii) obligând în orice caz administrația care intenționează să efectueze o atribuire prin delegare interorganică să furnizeze o motivare specifică cu privire la beneficiile pentru colectivitate asociate unei asemenea forme de atribuire?

2)

Dreptul Uniunii Europene [în special articolul 12 alineatul (3) din Directiva 2014/24/UE (1), referitor la atribuirea in house în regim de control similar exercitat în comun de mai multe administrații] se opune unei reglementări naționale (cum este cea de la articolul 4 alineatul 1 din Textul unic privind societățile filiale — Decretul legislativ nr. 175 din 2016) care împiedică o administrație publică să achiziționeze de la alte administrații o cotă de participare (care nu este însă adecvată pentru a garanta controlul sau blocarea) la un organism cu participare multiplă, în cazul în care o astfel de administrație intenționează totuși să dobândească în viitor o poziție de control exercitat în comun și, prin urmare, posibilitatea de a efectua atribuiri directe în favoarea organismului cu participare multiplă?

---

(1)  Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO 2014, L 94, p. 65).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 5 februarie 2019 — Burgo Group SpA/Gestore dei Servizi Energetici SpA — GSE

(Cauza C-92/19)

(2019/C 182/11)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Burgo Group SpA

Intimată: Gestore dei Servizi Energetici SpA — GSE

Întrebările preliminare

1)

Directiva 2004/8/CE (1) (în special articolul 12 din aceasta) se opune unei interpretări a articolelor 3 și 6 din Decretul legislativ nr. 20/2007 în sensul că acestea permit acordarea avantajelor prevăzute de Decretul legislativ nr. 79/1999 [în special a celor prevăzute la articolul 11 din acesta, precum și de Decizia nr. 42/02 din 19 martie 2002 a Autorità dell’energia elettrica e del gas (Autoritatea pentru Energie Electrică și Gaz), decizie prin care a fost pusă în aplicare dispoziția menționată anterior] și în favoarea instalațiilor de cogenerare fără randament ridicat, inclusiv după data de 31 decembrie 2010?

2)

Articolul 107 TFUE se opune unei interpretări a articolelor 3 și 6 din Decretul legislativ nr. 20/2007 în sensul indicat la litera a), în măsura în care aceste dispoziții, astfel cum au fost interpretate, pot conduce la un „ajutor de stat” și, prin urmare, pot fi incompatibile cu principiul liberei concurențe?

3)

Sub aspectele menționate la literele a) și b) și având în vedere cele formulate în mod expres de apelantă, o reglementare națională care permite menținerea recunoașterii programelor de sprijin pentru cogenerarea fără randament ridicat până la 31 decembrie 2015 este compatibilă cu principiile egalității și nediscriminării proprii dreptului Uniunii? Această interpretare a dreptului intern italian poate decurge din articolul 25 alineatul 11 litera c) punctul 1 din Decretul legislativ nr. 28 din 3 martie 2011, prin care au fost abrogate normele la care face trimitere articolul 11 din Decretul legislativ 79/1999, începând cu 1 ianuarie 2016 sau, dimpotrivă, cu 19 iulie 2014 (în temeiul articolului 10 alineatul 15 din Decretul legislativ nr. 102 din 4 iulie 2014).

---

(1)  Directiva 2004/8/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 februarie 2004 privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piața internă a energiei și de modificare a Directivei 92/42/CEE (JO 2004, L 52, p. 50, Ediție specială, 12/vol. 2, p. 107).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Corte suprema di cassazione (Italia) la 6 februarie 2019 — San Domenico Vetraria SpA/Agenzia delle Entrate

(Cauza C-94/19)

(2019/C 182/12)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Recurentă: San Domenico Vetraria SpA

Intimată: Agenzia delle Entrate

Întrebarea preliminară

Articolele 2 și 6 din A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 (1) și principiul neutralității fiscale trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații naționale în temeiul căreia nu se consideră relevante în scopurile taxei pe valoarea adăugată împrumuturile sau detașările de personal efectuate de o societate-mamă în schimbul cărora filiala plătește doar rambursarea costului aferent?

---

(1)  A șasea directivă 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare (JO 1977, L 145, p. 1).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Corte suprema di cassazione (Italia) la 6 februarie 2019 — Agenzia delle Dogane/Silcompa SpA

(Cauza C-95/19)

(2019/C 182/13)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Recurentă: Agenzia delle Dogane

Intimată: Silcompa SpA

Întrebarea preliminară

Dispozițiile articolului 12 alineatul (3) din Directiva 76/308/CEE a Consiliului privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor privind anumite cotizații, drepturi, taxe și alte măsuri (1), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2001/44/CE (2) a Consiliului, coroborat cu articolul 20 din Directiva 92/12/CEE a Consiliului privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (3) pot fi interpretate în sensul că, în cadrul unei proceduri inițiate împotriva actelor de executare aferente colectării, poate face obiectul examinării și, dacă este cazul, în ce limite condiția privind locul (de introducere efectivă în consum) în care neregula sau infracțiunea s-a comis efectiv în cazul în care, precum în situația dedusă judecății, aceeași creanță, întemeiată pe aceleași și unice operațiuni de export, este invocată în mod autonom împotriva contribuabilului de statul solicitant și de statul solicitat, iar în acesta din urmă sunt pendinte în același timp atât procedura cu privire la creanța internă, cât și cea cu privire la activitatea de colectare pentru celălalt stat, o astfel de constatare constituind un motiv de refuz al cererii de asistență și, prin urmare, de împiedicare a tuturor actelor de executare?

---

(1)  Directiva 76/308/CEE a Consiliului din 15 martie 1976 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor rezultate din operațiuni cuprinse în sistemul de finanțare al Fondului european de orientare și garantare agricolă, precum și a prelevărilor agricole și drepturilor vamale (JO 1976, L 73, p. 18, Ediție specială, 02/vol. 1, p. 35).

(2)  Directiva 2001/44/CE a Consiliului din 15 iunie 2001 de modificare a Directivei 76/308/CEE a Consiliului din 15 martie 1976 privind asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor rezultate din operațiuni cuprinse în sistemul de finanțare al Fondului european de orientare și garantare agricolă, precum și a prelevărilor agricole și drepturilor vamale și privind taxa pe valoarea adăugată și anumite accize (JO 2001, L 175, p. 17, Ediție specială, 02/vol. 14, p. 148).

(3)  Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO 1992, L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Finanzgericht Düsseldorf (Germania) la 8 februarie 2019 — Pfeifer & Langen GmbH & Co. KG/Hauptzollamt Köln

(Cauza C-97/19)

(2019/C 182/14)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Finanzgericht Düsseldorf

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Pfeifer & Langen GmbH & Co. KG

Pârât: Hauptzollamt Köln

Întrebarea preliminară

Articolul 78 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 (1) al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar trebuie interpretat în sensul că, potrivit acestei dispoziții, într-un caz precum cel din litigiul principal, o declarație vamală trebuie să fie reexaminată și corectată astfel încât datele privind declarantul să fie înlocuite prin indicarea persoanei căreia i s-a emis o licență de import cu privire la marfa importată, iar această persoană să fie reprezentată de persoana care a fost indicată ca declarant în declarația vamală și care a prezentat biroului vamal o împuternicire din partea titularului licenței de import?

---

(1)  JO 1992, L 302, p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 11 februarie 2019 — Raggio di Sole Società Cooperativa Onlus/Comune di Cisternino, Consorzio per L’Inclusione Sociale dell’Ats Fasano — Ostuni — Cisternino

(Cauza C-109/19)

(2019/C 182/15)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Raggio di Sole Società Cooperativa Onlus

Intimați: Comune di Cisternino, Consorzio per L’Inclusione Sociale dell’Ats Fasano — Ostuni — Cisternino

Întrebarea preliminară

Dreptul Uniunii Europene (în special principiile încrederii legitime, securității juridice, liberei circulații, libertății de stabilire și liberei prestări a serviciilor) se opune unei reglementări naționale (cum este cea prevăzută la articolul 83 alineatul 9, la articolul 95 alineatul 10 și la articolul 97 alineatul 5 din „Codul achizițiilor publice” italian) potrivit căreia neindicarea de către un ofertant în cadrul unei proceduri de achiziții publice a costurilor forței de muncă și a sarcinilor legate de securitatea lucrătorilor determină, indiferent de situație, excluderea din procedură, fără ca ofertantul în cauză să poată recurge ulterior la procedura denumită „soccorso istruttorio”[obligația unei autorități contractante de a solicita unui ofertant să îndrepte eventualele neregularități de formă ale ofertei], chiar și în situația în care existența unei astfel de obligații declarative decurge din dispoziții suficient de clare și care pot fi cunoscute și independent de faptul că în anunțul de cerere de ofertă nu este menționată în mod expres obligația legală de indicare punctuală amintită?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 11 februarie 2019 — Raggio di Sole Società Cooperativa Onlus/Comune di Ostuni, Consorzio per L’Inclusione Sociale dell’Ats Fasano — Ostuni — Cisternino

(Cauza C-110/19)

(2019/C 182/16)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Raggio di Sole Società Cooperativa Onlus

Intimați: Comune di Ostuni, Consorzio per L’Inclusione Sociale dell’Ats Fasano — Ostuni — Cisternino

Întrebarea preliminară

Dreptul Uniunii Europene (în special principiile încrederii legitime, securității juridice, liberei circulații, libertății de stabilire și liberei prestări a serviciilor) se opune unei reglementări naționale (cum este cea prevăzută la articolul 83 alineatul 9, la articolul 95 alineatul 10 și la articolul 97 alineatul 5 din „Codul achizițiilor publice” italian) potrivit căreia neindicarea de către un ofertant în cadrul unei proceduri de achiziții publice a costurilor forței de muncă și a sarcinilor legate de securitatea lucrătorilor determină, indiferent de situație, excluderea din procedură, fără ca ofertantul în cauză să poată recurge ulterior la procedura denumită „soccorso istruttorio”[obligația unei autorități contractante de a solicita unui ofertant să îndrepte eventualele neregularități de formă ale ofertei], chiar și în situația în care existența unei astfel de obligații declarative decurge din dispoziții suficient de clare și care pot fi cunoscute și independent de faptul că în anunțul de cerere de ofertă nu este menționată în mod expres obligația legală de indicare punctuală amintită?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 11 februarie 2019 — Industria Italiana Autobus SpA/Comune di Palermo

(Cauza C-111/19)

(2019/C 182/17)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Apelantă: Industria Italiana Autobus SpA

Intimată: Comune di Palermo

Întrebarea preliminară

Dreptul Uniunii Europene (în special principiile încrederii legitime, securității juridice, liberei circulații, libertății de stabilire și liberei prestări a serviciilor) se opune unei reglementări naționale (cum este cea prevăzută la articolul 83 alineatul 9, la articolul 95 alineatul 10 și la articolul 97 alineatul 5 din „Codul achizițiilor publice” italian) potrivit căreia neindicarea de către un ofertant în cadrul unei proceduri de achiziții publice a costurilor forței de muncă și a sarcinilor legate de securitatea lucrătorilor determină, indiferent de situație, excluderea din procedură, fără ca ofertantul în cauză să poată recurge ulterior la procedura denumită „soccorso istruttorio”[obligația unei autorități contractante de a solicita unui ofertant să îndrepte eventualele neregularități de formă ale ofertei], chiar și în situația în care existența unei astfel de obligații declarative decurge din dispoziții suficient de clare și care pot fi cunoscute și independent de faptul că în anunțul de cerere de ofertă nu este menționată în mod expres obligația legală de indicare punctuală amintită?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Corte suprema di cassazione (Italia) la 18 februarie 2019 — Azienda Sanitaria Provinciale di Catania/Assessorato della Salute della Regione Siciliana

(Cauza C-128/19)

(2019/C 182/18)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Recurentă: Azienda Sanitaria Provinciale di Catania

Intimat: Assessorato della Salute della Regione Siciliana

Întrebările preliminare

1)

În lumina articolelor 87 și 88 din Tratatul CE — și, în prezent, a articolelor 107 TFUE și 108 TFUE —, precum și a „Orientărilor comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol” cuprinse în Comunicarea 2000/C 28/02 Comisiei Europene, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene din 1 februarie 2000, dispozițiile articolului 25 alineatul 16 din Legea regională a Regiunii Sicilia nr. [19] din 22 decembrie 2005, în măsura în care prevăd că, „[p]entru urmărirea finalității prevăzute la articolul 1 din Legea regională nr. 12 din 5 iunie 1989, în temeiul și în concordanță cu dispozițiile articolului 134 din Legea regională nr. 32 din 23 decembrie 2000, se autorizează cheltuieli în cuantum de 20 000 000 de euro pentru plata sumelor datorate de unitățile sanitare locale din Sicilia proprietarilor de animale sacrificate, întrucât erau afectate de boli infecțioase și răspândite, în perioada 2000-2006, precum și pentru plata pentru aceiași ani a compensației în favoarea veterinarilor liber-profesioniști utilizați în cadrul activităților de reabilitare. Pentru finalitățile prezentului alineat, se autorizează, pentru exercițiul financiar 2005, cheltuieli în cuantum de 10 000 000 de euro (poziția bugetară 10.3.1.3.2, capitolul 417702). Pentru exercițiile financiare ulterioare, se aplică articolul 3 alineatul 2 litera i) din Legea regională nr. 10 din 27 aprilie 1999, cu modificările și completările ulterioare”, constituie un ajutor acordat de stat care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri?

2)

Deși dispozițiile articolului 25 alineatul 16 din Legea regională a Regiunii Sicilia nr. 19 din 22 decembrie 2005, în măsura în care prevăd că, „[p]entru urmărirea finalității prevăzute la articolul 1 din Legea regională nr. 12 din 5 iunie 1989, în temeiul și în concordanță cu dispozițiile articolului 134 din Legea regională nr. 32 din 23 decembrie 2000, se autorizează cheltuieli în cuantum de 20 000 000 de euro pentru plata sumelor datorate de unitățile sanitare locale din Sicilia proprietarilor de animale sacrificate, întrucât erau afectate de boli infecțioase și răspândite, în perioada 2000-2006, precum și pentru plata pentru aceiași ani a compensației în favoarea veterinarilor liber-profesioniști utilizați în cadrul activităților de reabilitare. Pentru finalitățile prezentului alineat, se autorizează, pentru exercițiul financiar 2005, cheltuieli în cuantum de 10 000 000 de euro (poziția bugetară 10.3.1.3.2, capitolul 417702). Pentru exercițiile financiare ulterioare, se aplică articolul 3 alineatul 2 litera i) din Legea regională nr. 10 din 27 aprilie 1999, cu modificările și completările ulterioare”, pot constitui în principiu un ajutor acordat de stat care denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, se poate totuși concluziona în sensul compatibilității acestora cu articolele 87 și 88 din Tratatul CE — și, în prezent, cu articolele 107 TFUE și 108 TFUE — în considerarea rațiunilor care au determinat Comisia Europeană să aprecieze, în Decizia C(2002)4786 din 6 decembrie 2002, că, în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de „Orientările comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol” cuprinse în Comunicarea Comisiei Europene 2000/C 28/02, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene din 1 februarie 2000, dispozițiile cu conținut similar prevăzute la articolul 11 din Legea Regiunii Sicilia nr. 40/1997 și la articolul 7 din Legea Regiunii Sicilia nr. 22/1999 sunt compatibile cu articolele 87 CE și 88 CE?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Corte suprema di cassazione (Italia) la 19 februarie 2019 — Presidenza del Consiglio dei Ministri/BV

(Cauza C-129/19)

(2019/C 182/19)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Corte suprema di cassazione

Părțile din procedura principală

Recurentă: Presidenza del Consiglio dei Ministri

Intimată: BV

Întrebările preliminare

În împrejurările proprii cauzei principale, care privește o acțiune în despăgubire introdusă de o cetățeană italiană, având reședința stabilă în Italia, împotriva statului în calitatea sa de legiuitor pentru netranspunerea și/sau pentru transpunerea incorectă și/sau incompletă a obligațiilor prevăzute de Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității (1) și, în special, a obligației statelor membre, prevăzută la articolul 12 alineatul (2) din aceasta, de a adopta până la 1 iulie 2005 [astfel cum se prevede la articolul 18 alineatul (1) din aceeași directivă] un sistem general de despăgubire care să garanteze o despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor tuturor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență (printre care și infracțiunea de violență sexuală, a cărei victimă a fost reclamanta), în situațiile în care acestea nu reușesc să obțină repararea integrală a prejudiciului de la persoanele direct răspunzătoare:

1)

cu privire la situația transpunerii tardive (și/sau incomplete) în ordinea juridică internă a Directivei 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității, non self executing, în ceea ce privește instituirea, impusă de aceasta, a unui sistem de despăgubire a victimelor infracțiunilor săvârșite prin violență, care are ca efect nașterea, față de subiecte cu caracter transfrontalier, singurele vizate de această directivă, a unei obligații de despăgubire în sarcina statului membru, în temeiul principiilor consacrate de jurisprudența Curții (printre altele, Hotărârea Francovich și Hotărârea Brasserie du Pecheur și Factortame III), dreptul [Uniunii Europene] impune prevederea unei obligații similare a statului membru față de subiecte fără caracter transfrontalier (așadar, rezidente), care nu ar fi fost destinatarii direcți ai beneficiilor care decurg din transpunerea directivei, dar, pentru a preveni o încălcare a principiilor egalității și nediscriminării în cadrul aceluiași drept [al Uniunii Europene], ar fi trebuit și ar fi putut — în cazul în care directiva ar fi fost transpusă complet și în termen — să beneficieze prin extindere de efectul util al directivei în cauză (altfel spus de sistemul de despăgubire menționat anterior)? În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea care precedă:

2)

despăgubirea în favoarea victimelor infracțiunilor intenționate săvârșite prin violență (și, în special, ale infracțiunii de violență sexuală prevăzute la articolul 609-bis din Codul penal), stabilită prin Decretul ministrului de interne din 31 august 2017 [adoptat în temeiul alineatului 3 al articolului 11 din Legea nr. 122 din 7 iulie 2016 (Dispoziții în vederea executării obligațiilor care rezultă din apartenența Italiei la Uniunea Europeană — Legea europeană 2015-2016), cu modificările ulterioare (aduse prin articolul 6 din Legea nr. 167 din 20 noiembrie 2017 și prin articolul 1 alineatele 593-596 din Legea nr. 145 din 30 decembrie 2018)], în cuantum fix de 4 800 de euro, poate fi considerată „despăgubire echitabilă și corespunzătoare a victimelor” în sensul prevederilor articolului 12 alineatul (2) din Directiva 2004/80?

---

(1)  Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind despăgubirea victimelor infracționalității (JO 2004, L 261, p. 15, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 31).

Recurs introdus la 15 februarie 2019 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 13 decembrie 2018 în cauza T-743/16 RENV, CX/Comisia

(Cauza C-131/19 P)

(2019/C 182/20)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Berscheid, T. S. Bohr, C. Ehrbar, agenți)

Cealaltă parte din procedură: CX

Concluzii

—	Anularea Hotărârii Tribunalului din 13 decembrie 2018 în cauza T-743/16 RENV, CX/Comisia, în măsura în care prin aceasta s-a anulat decizia disciplinară de revocare;

—	Trimiterea cauzei în fața Tribunalului pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la celelalte motive de recurs;

—	Soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

Motivele și principalele argumente

Primul motiv: încălcarea articolelor 4 și 22 din anexa IX la Statutul funcționarilor prin interpretarea în mod eronat a domeniului de aplicare al dreptului la înfățișare personală.

Argumentele formulate în susținerea primului motiv sunt subîmpărțite în mai multe aspecte.

Într-un prim aspect, Comisia susține că hotărârea a încălcat criteriile juridice aplicabile pentru a aprecia starea de incapacitate a funcționarului de a se înfățișa, obligația de motivare, precum și regulile sarcinii probei.

Într-un al doilea aspect, Comisia arată că hotărârea a făcut o aplicare eronată a noțiunii de ansamblu de indicii concordante pentru a stabili dacă funcționarul era incapabil să se înfățișeze la audieri și că Tribunalul a efectuat o examinare incompletă a propunerilor de probe pertinente.

Într-un al treilea aspect, Comisia susține că hotărârea a denaturat două propuneri de probe.

Al doilea motiv: încălcarea articolelor 4 și 22 din anexa IX la Statutul funcționarilor prin interpretarea în mod eronat a domeniului de aplicare al dreptului de a fi ascultat pe cale scrisă sau prin intermediul unui reprezentant.

Argumentele formulate în susținerea celui de al doilea motiv sunt subîmpărțite în două aspecte.

Primul aspect se referă la încălcarea criteriilor juridice aplicabile pentru a aprecia starea de incapacitate a funcționarului de a-și prezenta observațiile în scris sau prin intermediul unui reprezentant, la încălcarea obligației de motivare, la nerespectarea regulilor sarcinii probei în ceea ce privește incapacitatea funcționarului de a se apăra în timpul audierilor, precum și la aplicarea eronată a noțiunii de ansamblu de indicii concordante.

Un al doilea aspect privește contradicția dintre motivele privind incapacitatea funcționarului de a-și asigura apărarea.

Al treilea motiv: nerespectarea obligației de motivare privind consecințele încălcării dreptului de a fi ascultat.

Tribunalul nu a motivat rațiunile pentru care neregularitatea procedurală rezultată din neascultarea părților determină anularea deciziei atacate.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunal Supremo (Spania) la 20 februarie 2019 — Atresmedia Corporación de Medios de Comunicación S.A./Asociación de Gestión de Derechos Intelectuales (AGEDI) și Artistas e Intérpretes o Ejecutantes, Sociedad de Gestión de España (AIE)

(Cauza C-147/19)

(2019/C 182/21)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Tribunal Supremo

Părțile din procedura principală

Recurentă: Atresmedia Corporación de Medios de Comunicación S.A.

Intimate: Asociación de Gestión de Derechos Intelectuales (AGEDI) și Artistas e Intérpretes o Ejecutantes, Sociedad de Gestión de España (AIE)

Întrebările preliminare

1)

Noțiunea „reproducere a unei fonograme publicate în scopuri comerciale”, conținută la articolul 8 alineatul (2) din Directivele 92/100 (1) și 2006/115 (2), include reproducerea unei fonograme publicate în scopuri comerciale în cadrul unei înregistrări audiovizuale care conține fixarea unei opere audiovizuale?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la întrebarea anterioară, un organism de difuzare a programelor de televiziune care utilizează, pentru orice tip de comunicare publică, o înregistrare audiovizuală care conține fixarea unei opere cinematografice sau audiovizuale în care a fost reprodusă o fonogramă publicată în scopuri comerciale este obligat la plata remunerației echitabile și unice, prevăzută la articolul 8 alineatul (2) din directivele respective?

---

(1)  Directiva 92/100/CEE a Consiliului din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (JO 1992, L 346, p. 61, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 120).

(2)  Directiva 2006/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind dreptul de închiriere și de împrumut și anumite drepturi conexe dreptului de autor în domeniul proprietății intelectuale (JO 2006, L 376, p. 28 Ediție specială, 17/vol. 3, p. 14).

Recurs introdus la 19 februarie 2019 de BTB Holding Investments SA, Duferco Participations Holding SA împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi) din 11 decembrie 2018 în cauza T-100/17, BTB Holding Investments SA și Duferco Participations Holding SA/Comisia

(Cauza C-148/19 P)

(2019/C 182/22)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurente: BTB Holding Investments SA, Duferco Participations Holding SA (reprezentanți: J.-F. Bellis, R. Luff, M. Favart, Q. Declève, avocați)

Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, Foreign Strategic Investments Holding (FSIH)

Concluziile recurentelor

—	Anularea Hotărârii Tribunalului din 11 decembrie 2018, BTB Holding Investments SA și Duferco Participations Holding SA/Comisia (T-100/17);

—	trimiterea cauzei Tribunalului spre rejudecare;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum și la plata cheltuielilor aferente procedurii în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

Prin recursul formulat împotriva Hotărârii T-100/17, reclamantele arată că, în hotărârea atacată, Tribunalul a adus atingere dreptului la un proces echitabil afirmând că „pentru a stabili că Comisia a săvârșit o eroare vădită în aprecierea [economică complexă] a faptelor de natură să justifice anularea deciziei atacate, elementele de probă aduse de reclamantă trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de caracterul plauzibil aprecierea faptelor reținută în decizia în cauză”. Reclamantele susțin mai precis că Tribunalul a încălcat principiile referitoare la sarcina probei și principiul egalității armelor.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Amtsgericht Köln (Germania) la 22 februarie 2019 — FZ/DER Touristik GmbH

(Cauza C-153/19)

([…])

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Amtsgericht Köln

Părțile din procedura principală

Reclamant: FZ

Pârâtă: DER Touristik GmbH

Întrebarea preliminară

Drepturile la reducerea prețului călătoriei pe care un călător le are în temeiul unui contract de călătorie față de un operator de turism din cauza unor neconformități ale zborului ca urmare a întârzierii reprezintă compensații suplimentare în sensul articolului 12 din Regulamentul nr. 261/2004 (1), iar compensațiile acordate în cazul întârzierii zborului ca urmare a aplicării articolului 7 din regulamentul menționat pot fi deduse din cuantumul acordat în temeiul acestor drepturi, conform articolului 12 din același regulament?

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO 2004, L 46, p. 1, Ediție specială, 7/vol. 12, p. 218).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Jobcenter Krefeld — Widerspruchsstelle (Germania) la 25 februarie 2019 — Jobcenter Krefeld — Widerspruchsstelle/JD

(Cauza C-181/19)

(2019/C 182/24)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Jobcenter Krefeld — Widerspruchsstelle

Părțile din procedura principală

Reclamant: Jobcenter Krefeld — Widerspruchsstelle

Pârât: JD

Întrebările preliminare

1)

Excluderea cetățenilor Uniunii care beneficiază de un drept de ședere în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 492/2011 (1) de la prestațiile de asistență socială în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 (2) este compatibilă cu principiul egalității de tratament în temeiul articolului 18 TFUE coroborat cu articolul 10 și cu articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011? a) O prestație de asistență socială în sensul articolului 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 reprezintă un avantaj social în sensul articolului 7 alineatul (2) din Regulamentul nr. 492/2011? b) Dispoziția de limitare prevăzută la articolul 24 alineatul (2) din Directiva 2004/38 este aplicabilă în privința principiului egalității de tratament în temeiul articolului 18 TFUE coroborat cu articolul 10 și cu articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011?

2)

Excluderea cetățenilor Uniunii de la prestațiile speciale în numerar de tip necontributiv în sensul articolului 3 alineatul (3), al articolului 70 alineatul (2) din Regulamentul nr. 883/2004 (3) este compatibilă cu principiul egalității de tratament în temeiul articolului 18 TFUE coroborat cu articolul 4 din Regulamentul nr. 883/2004, în cazul în care aceștia beneficiază de un drept de ședere în temeiul articolului 10 din Regulamentul nr. 492/2011 și sunt afiliați la un sistem de asigurări sociale sau la un sistem de prestații familiale în sensul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul nr. 883/2004?

---

(1)  Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO 2011, L 141, p. 1).

(2)  Directiva 2004/38/CE a a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56).

(3)  Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Bundesverwaltungsgericht (Germania) la 26 februarie 2019 — der Spenner GmbH & Co. KG/Bundesrepublik Deutschland

(Cauza C-189/19)

(2019/C 182/25)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Bundesverwaltungsgericht

Părțile din procedura principală

Reclamantă: der Spenner GmbH & Co. KG

Pârâtă: Bundesrepublik Deutschland (Umweltbundesamt, Deutsche Emissionshandelsstelle)

Întrebările preliminare

1)

Articolul 9 alineatul (9) din Decizia Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1) (2011/278/UE) presupune că a avut loc extinderea semnificativă a capacității unei instalații autorizate în perioada de referință, determinată potrivit articolului 9 alineatul (1) din Decizia (2011/278/UE) de către statul membru?

2)

Articolul 9 alineatul (9) primul paragraf coroborat cu alineatul (1) din Decizia 2011/278/UE, în cazul extinderii semnificative a capacității, trebuie interpretat în sensul în care în determinarea nivelului istoric de activitate pentru perioada de referință 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2010 trebuie calculat nivelul istoric de activitate al capacității suplimentare (chiar) dacă extinderea semnificativă a capacității a avut loc în perioada de referință 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2008?

3)

a) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare: Articolul 9 alineatul (1) din Decizia 2011/278/UE trebuie interpretat în sensul că autoritatea responsabilă a statului membru trebuie să stabilească ea însăși perioada de referință 1 ianuarie 2005-31 decembrie 2008 sau 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2010 ori statul membru poate să însărcineze operatorul cu alegerea perioadei de referință? b) În cazul în care statul membru poate însărcina operatorul cu alegerea: Statul membru trebuie să utilizeze perioada de referință care duce la cel mai mare nivel de activitate istorică, chiar și în cazul în care operatorul poate, conform legislației statului membru, să aleagă liber între perioadele de referință și să decidă să aleagă perioada de referință cu nivelul mai mic de activitate istorică?

4)

Decizia (UE) 2017/126 a Comisiei din 24 ianuarie 2017 de modificare a Deciziei 2013/448/UE în ceea ce privește stabilirea unui factor de corecție transsectorial uniform, în conformitate cu articolul 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (2), trebuie interpretată în sensul că factorul de corecție transsectorial uniform în cazul alocărilor înainte de 1 martie 2017, în versiunea originală a articolului 4 și a anexei II la Decizia 2013/448/UE, se aplică pentru anii 2013-2020, iar, în cazul alocărilor multiple de cote de emisii de gaze după 28 februarie 2017 în baza unei decizii judecătorești, se aplică la totalitatea alocărilor multiple pentru anii 2013-2020 sau doar la alocările multiple pentru anii 2018-2020?

---

(1)  JO 2011, L 130, p. 1.

(2)  JO 2017, L 19, p. 93..

Cerere de decizie preliminară introdusă de Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság (Ungaria) la 6 martie 2019 — TN/Bevándorlási és Menekültügyi Hivatal

(Cauza C-210/19)

(2019/C 182/26)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság

Părțile din procedura principală

Reclamant: TN

Pârât: Bevándorlási és Menekültügyi Hivatal

Întrebările preliminare

1)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 31 din Directiva 2013/32/UE (1) a Parlamentului European și a Consiliului (așa-numita „Directivă privind procedurile”), în lumina dispozițiilor articolelor 6 și 13 din Convenția europeană a drepturilor omului, pot fi interpretate în sensul că este posibil ca un stat membru să garanteze dreptul la o cale de atac efectivă chiar și în cazul în care instanțele sale nu pot să modifice deciziile adoptate în procedurile de azil, ci doar să le anuleze și să dispună derularea unei noi proceduri?

2)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 31 din Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului (așa-numita „Directivă privind procedurile”), din nou în lumina dispozițiilor articolelor 6 și 13 [din] Convenția europeană a drepturilor omului, pot fi interpretate în sensul că este conformă [cu respectivele dispoziții] legislația unui stat membru care stabilește un termen imperativ invariabil de 60 de zile în total pentru procedurile judiciare de azil, indiferent de orice circumstanță individuală și fără să ia în considerare nici aspectele specifice ale cauzei, nici posibilele dificultăți în materie de probe?

---

(1)  Directiva 2013/32/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind procedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (JO 2013, L 180, p. 60).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Cour de cassation (Franța) la 12 martie 2019 — XR/Conseil de l’ordre des avocats au barreau de Paris, Bâtonnier de l’ordre des avocats au barreau de Paris, Procureur général près la cour d'appel de Paris

(Cauza C-218/19)

(2019/C 182/27)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour de cassation

Părțile din procedura principală

Recurent: XR

Intimați: Conseil de l’ordre des avocats au barreau de Paris, Bâtonnier de l’ordre des avocats au barreau de Paris, Procureur général près la cour d'appel de Paris

Întrebările preliminare

1)

Principiul potrivit căruia Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, devenit, după modificare, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, a creat o ordine juridică proprie, integrată în sistemele juridice ale statelor membre și care se impune instanțelor acestora, se opune unei legislații naționale care condiționează acordarea unei dispense de cerințele privind formarea și diploma prevăzute, în principiu, pentru accesul la profesia de avocat de cerința unei cunoașteri suficiente, de către autorul cererii de dispensă, a dreptului național de origine franceză, excluzând astfel luarea în considerare a unei cunoașteri similare exclusiv a dreptului Uniunii Europene?

2)

Articolele 45 și 49 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se opun unei legislații naționale care rezervă beneficiul unei dispense de cerințele privind formarea și diploma prevăzute, în principiu, pentru accesul la profesia de avocat, anumitor agenți ai funcției publice a aceluiași stat membru care au exercitat în această calitate, în Franța, activități juridice în cadrul unei administrații sau al unui serviciu public ori într-o organizație internațională și care înlătură de la beneficiul acestei dispense agenții sau foștii agenți ai funcției publice europene care au exercitat în această calitate activități juridice, într-unul sau în mai multe domenii aparținând dreptului Uniunii Europene, în cadrul Comisiei Europene?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Augstākā tiesa (Senāts) (Letonia) la 20 martie 2019 — A/Veselības ministrija

(Cauza C-243/19)

(2019/C 182/28)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Augstākā tiesa (Senāts)

Părțile din procedura principală

Recurent: A

Intimat: Veselības ministrija

Întrebările preliminare

1)

Articolul 20 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 (1) al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială, coroborat cu articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretat în sensul că un stat membru poate refuza acordarea autorizației prevăzute la articolul 20 alineatul (1) din regulamentul menționat dacă, în statul membru de reședință a persoanei interesate, este disponibil un tratament spitalicesc a cărui eficacitate medicală nu este pusă la îndoială, însă metoda de tratament folosită nu este conformă cu convingerile religioase ale respectivei persoane?

2)

Articolul 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 8 alineatul (5) din Directiva 2011/24/UE (2) a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere, coroborate cu articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că un stat membru poate refuza acordarea autorizației prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din directiva menționată dacă, în statul membru de afiliere a persoanei interesate, este disponibil un tratament spitalicesc a cărui eficacitate medicală nu este pusă la îndoială, însă metoda de tratament folosită nu este conformă cu convingerile religioase ale respectivei persoane?

---

(1)  JO 2004, L 166, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 82.

(2)  JO 2011, L 88, p. 45.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Handelsgericht Wien (Austria) la 21 martie 2019 — GB/Decker KFZ-Handels u. –Reparatur GmbH și Volkswagen AG

(Cauza C-244/19)

(2019/C 182/29)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Handelsgericht Wien

Părțile din procedura principală

Reclamant: GB

Pârâte: Decker KFZ-Handels u. –Reparatur GmbH, Volkswagen AG

Întrebările preliminare

1)

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor (1) trebuie interpretat în sensul că este interzisă echiparea unui vehicul, în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 715/2007, cu o supapă de recirculare a gazelor de eșapament, așadar cu o componentă care poate influența emisiile, proiectată în așa fel încât rata de recirculare a gazelor de eșapament, mai precis cota de gaze de eșapament recirculate să fie reglată să asigure un mod de funcționare cu emisii reduse numai la temperaturi situate în intervalul 15-33 de grade Celsius și numai la înălțimi de sub 1 000 de metri, iar în afara acestui interval de temperatură, pe un parcurs de 10 grade Celsius, și la înălțimi de peste 1 000 de metri, pe un parcurs de 250 de metri înălțime, aceasta să fie redusă în mod linear la 0, și prin urmare emisiile de oxid de azot să crească și să depășească valorile-limită prevăzute de Regulamentul nr. 715/2007?

2)	În cadrul aprecierii primei întrebări, prezintă relevanță aspectul dacă echipamentul menționat la prima întrebare este necesar pentru a proteja motorul împotriva deteriorărilor?

3)	În cadrul aprecierii celei de a doua întrebări, prezintă relevanță aspectul dacă componenta motorului care trebuie protejată împotriva deteriorărilor este supapa de recirculare a gazelor de eșapament?

4)

În cadrul aprecierii primei întrebări, prezintă relevanță aspectul dacă echipamentul menționat la prima întrebare a fost montat pe vehicul deja din fabrică sau dacă reglarea supapei de recirculare a gazelor de eșapament menționată în prima întrebare ar fi introdusă ca reparație, în sensul articolului 3 alineatul (2) din Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe (2)?

5)

Articolul 3 alineatul (6) din Directiva 1999/44/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum și garanțiile conexe trebuie interpretat în sensul că nu este vorba despre o încălcare minoră a contractului în condițiile în care s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare, care are drept obiect transferul unui autovehicul conform cu dispozițiile legale (de drept al Uniunii) pe care s-a montat un sistem de comutare, mai precis un sistem de reglare potrivit căruia, la pornire, vehiculul se află într-un mod 1, iar când programul informatic identifică situația de încercare, așadar funcționarea vehiculului în cadrul NCCE [Noul Ciclu de Conducere European], vehiculul va rămâne în modul 1 (NCCE), dar când programul informatic va identifica că vehiculul se deplasează în afara pragurilor de toleranță ale NCCE (abateri de la profilul de viteză de +/- 2 km/h, respectiv de +/- 1s), vehiculul va comuta pe modul 0 (activitate de conducere), în care supapa de recirculare a gazelor de eșapament este reglată astfel încât nu s-ar mai putea respecta valorile-limită prevăzute de Regulamentul nr. 715/2007, însă această reglare survine într-un timp atât de scurt încât în definitiv vehiculul se deplasează aproape exclusiv în modul 0?

---

(1)  JO 2007, L 171, p. 1.

(2)  JO 1999, L 171, p. 12, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 89.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Conseil d'État (Belgia) la 25 martie 2019 — B. O. L./État belge

(Cauza C-250/19)

(2019/C 182/30)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Conseil d'État

Părțile din procedura principală

Recurentă: B. O. L.

Intimat: État belge

Întrebările preliminare

1)

Pentru a garanta efectivitatea dreptului Uniunii Europene și pentru a nu conduce la imposibilitatea de a beneficia de dreptul la reîntregirea familiei care, potrivit recurentei, îi este conferit prin articolul 4 din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (1), această dispoziție trebuie interpretată în sensul că implică faptul că copilul susținătorului reîntregirii poate beneficia de dreptul la reîntregirea familiei atunci când devine major în cursul procedurii jurisdicționale inițiate împotriva deciziei prin care îi este refuzat acest drept și care a fost pronunțată atunci când acesta era încă minor?

2)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și articolul 18 din Directiva 2003/86/CE trebuie interpretate în sensul că se opun ca acțiunea în anulare formulată împotriva refuzului dreptului la reîntregirea familiei al unui copil minor să fie considerată inadmisibilă pentru motivul că copilul a devenit major în cursul procedurii jurisdicționale, având în vedere că acesta ar fi privat de posibilitatea de a fi pronunțată o hotărâre cu privire la acțiunea sa împotriva acestei decizii și că s-ar aduce atingere dreptului său la o cale de atac efectivă?

---

(1)  JO 2003, L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164.

Recurs introdus la 25 martie 2019 de Comprojecto-Projetos e Construções, Lda și alții împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a treia) din 14 februarie 2019 în cauza T-768/17, Comprojecto-Projetos e Construções, Lda și alții/Banca Centrală Europeană (BCE)

(Cauza C-251/19 P)

(2019/C 182/31)

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Recurente: Comprojecto-Projetos e Construções, Lda, Paulo Eduardo Matos Gomes de Azevedo, Julião Maria Gomes de Azevedo, Isabel Maria Matos Gomes de Azevedo (reprezentant: M. Ribeiro, advogado)

Cealaltă parte din procedură: Banca Centrală Europeană

Concluziile recurentelor

Recurentele solicită Curții:

—	admiterea recursului și trimiterea cauzei Tribunalului pentru judecarea fondului;

—	în temeiul articolului 61 din statut, anularea deciziei atacate și trimiterea cauzei Tribunalului, precum și soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată conform articolului 138 din Regulamentul de procedură al Curții.

Recurs introdus la 31 martie 2019 de Ethniko Kentro Erevnas kai Technologikis Anaptyxis împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 22 ianuarie 2019 în cauza T-166/17, ΕΚΕΤΑ/Comisia

(Cauza C-273/19)

(2019/C 182/32)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Recurentă: Ethniko Kentro Erevnas kai Technologikis Anaptyxis (EKETA) (reprezentanți: V. Christianos, D. Karagkounis, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta are onoarea să solicite Curții de Justiție a Uniunii Europene:

1.	anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 22 ianuarie 2019 în cauza T-166/17, în ceea ce privește punctele 2 și 3 din dispozitivul acesteia și în ceea ce privește motivele aferente;

2.	trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare;

3.	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Recursul declarat de recurentă nu este îndreptat împotriva punctului 1 din dispozitiv, nici împotriva punctelor 142, 143, 145, 171, 173, 187-189 și 191-193 din hotărârea atacată aferente acestuia.

Recurenta susține că punctele 2 și 3 din dispozitiv, precum și punctele din hotărâre aferente acestora trebuie să fie anulate pentru următoarele motive:

—

Primul motiv de recurs: Tribunalul nu a examinat în drept și nici nu a apreciat toate elementele de probă prezentate de EKETA. În plus, acesta a denaturat faptele astfel cum acestea reies din probele menționate, a săvârșit o eroare de drept în ceea ce privește sarcina probei și a încălcat obligația care îi revine de a-și motiva hotărârea (punctul 5 și următoarele din cererea de recurs).

—	Al doilea motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în măsura în care a efectuat o interpretare eronată în ceea ce privește existența unui risc de conflict de interese (punctul 78 și următoarele din cererea de recurs).

—	Al treilea motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în măsura în care a interpretat în mod greșit obligația Comisiei de a efectua o anchetă întemeindu-se pe normele internaționale de audit (punctul 94 și următoarele din cererea de recurs).

—	Al patrulea motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în ceea ce privește interpretarea principiului proporționalității, pe care l-a încălcat (punctul 103 și următoarele din cererea de recurs).

Recurs introdus la 31 martie 2019 de Ethniko Kentro Erevnas kai Technologikis Anaptyxis împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 22 ianuarie 2019 în cauza T-198/17, EKETA/Comisia Europeană

(Cauza C-274/19 P)

(2019/C 182/33)

Limba de procedură: elena

Părțile

Recurentă: Ethniko Kentro Erevnas kai Technologikis Anaptyxis (EKETA) (reprezentanți: Vasileios Christianos, Dimitrios Karagounis, dikigori)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții Europene de Justiție:

1.	Anularea Hotărârii Tribunalului din 22 ianuarie 2019 în cauza Τ-198/17 (1).

2.	Trimiterea cauzei la Tribunal spre rejudecare.

3.	Obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Recurenta susține că hotărârea atacată trebuie să fie anulată pentru următoarele motive:

—

Primul motiv de recurs: Tribunalul nu a statuat potrivit legii și nu a apreciat toate argumentele și toate elementele de probă prezentata de EKETA. În plus, acesta a denaturat faptele care decurg din probele menționate, a săvârșit o eroare de drept în ceea ce privește repartizarea sarcinii probei și a încălcat obligația de motivare a hotărârii care îi revenea.

—	Al doilea motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în măsura în care a interpretat în mod eronat existența unui risc de conflict de interese.

—	Al treilea motiv de recurs: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și în aplicarea principiului proporționalității pe care l-a încălcat.

---

(1)  ECLI:EU:T:2019:27.

Recurs introdus la 2 aprilie 2019 de Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (ERCEA) împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a opta) din 17 ianuarie 2019 în cauza T-348/16 OP, Aristoteleio Panepistimio Thessalonikis/ERCEA

(Cauza C-280/19 P)

(2019/C 182/34)

Limba de procedură: greaca

Părțile

Recurentă: Agenția Executivă a Consiliului European pentru Cercetare (ERCEA) (reprezentanți: Francesca Sgritta și M. Pesquera Alonso, agenți, și E. Kourakis, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Aristoteleio Panepistimio Thessalonikis (APT)

Concluziile recurentei

Recurenta solicită Curții:

—

declararea prezentului recurs ca fiind întemeiat și admisibil și, în consecință, anularea hotărârii în măsura în care stabilește: 1) că suma de 184 157,00 euro reprezentând costuri de personal intră în categoria cheltuielilor admisibile și 2) că sunt admisibile costurile indirecte referitoare la cheltuielile de personal menționate, în sumă de 36 831,40 euro;

—	reexaminarea fondului în cauza Τ-348/16 OP (1) și respingerea acțiunii APT în cauza Τ-348/16 în legătură cu suma primită, de 184 157,00 + 36 831,40 euro;

—	obligarea APT la plata propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de ERCEA în cadrul prezentei proceduri, precum și al celei desfășurate în fața Tribunalului.

Motivele și principalele argumente

În susținerea prezentului recurs, referitor la cererea de anulare a hotărârii, ERCEA invocă patru motive fundamentale:

1.

Primul motiv, întemeiat pe următoarele erori ale Tribunalului: i. a încălcat norme de interes public din dreptul Uniunii, în special norme privind al șaptelea program-cadru de cercetare, legislația care reglementează acest program (de exemplu Regulamentul [CE] nr. 1906/2006) și Regulamentul financiar (denumit în continuare „regulamentul”); ii. a încălcat normele interpretative adoptând o interpretare vădit eronată și inadmisibilă a Convenției privind subvenționarea nr. 211166 (denumită în continuare „CS”), care se dovedește incompatibilă cu regulamentele și care este din acest motiv contrară legii; iii. în subsidiar, a denaturat sensul exact al dispozițiilor relevante din CS și, în consecință, a deformat probele depuse; iv. nu a motivat: 1) de ce nu este necesară supravegherea în cazul telemuncii sau 2) de ce toate formele de telemuncă îndeplinesc prin definiție cerința supravegherii, fără a fi nevoie de măsuri adiționale (dacă se acceptă că supravegherea este necesară și pentru telemuncă).

2.

Al doilea motiv de anulare privește faptul că Tribunalul — dacă a stabilit corect condițiile legale pentru admisibilitatea cererii — a reținut că cererea în discuție era legitimă atunci când numai una dintre condiții (și anume cea privind orele efective de muncă) era îndeplinită întrucât (în opinia sa) nu era contestată de ERCEA. Prin urmare, în mod nelegal, Tribunalul a încălcat: i. regulamentele; ii. normele juridice care reglementează contractele; iii. din nou cerința unei motivări adecvate a hotărârii, dacă se admite că a omis să evalueze celelalte condiții (și aceasta în mod deliberat); iv. în orice caz — și având în vedere că nu a omis evaluarea celorlalte condiții, ci, de fapt, le-a examinat, normele privind sarcina probei.

3.

Al treilea motiv de anulare privește faptul că Tribunalul a reținut că contractul de muncă dintre APT și cercetători permitea telemunca și astfel a săvârșit erorile următoare: i. a încălcat normele privind interpretarea convențiilor, adoptând o interpretare vădit eronată și inadmisibilă pentru contractele de muncă; ii. a denaturat elementele de probă corespunzătoare; iii. a pronunțat o hotărâre care conține o motivare insuficientă și contradictorie în ceea ce privește aspecte importante ale cauzei.

4.

Al patrulea motiv de anulare privește următoarele erori ale Tribunalului: i. nu a examinat practicile obișnuite ale APT în ceea ce privește telemunca și a utilizat obiectul evaluării (și anume contractul de muncă în discuție) ca punct de referință pentru aprecierea sa. În consecință, motivarea furnizată nu era suficientă, fiind vădit nefondată; ii. în subsidiar, a încălcat normele privind sarcina probei și corecta motivare a hotărârilor, întrucât nu a evaluat în niciun mod care era practica obișnuită a APT în raport cu telemunca angajaților săi și nu a menționat niciun detaliu pe fond.

---

(1)  EU:T:2019:14.

Hotărârea Tribunalului din 4 aprilie 2019 — Rodriguez Prieto/Comisia

(Cauza T-61/18) (1)

(„Funcție publică - Funcționari - Cauza «Eurostat» - Procedură penală națională - Nepronunțare - Cerere de asistență - Avertizor - Prezumția de nevinovăție - Acțiuni în despăgubire și în anulare”)

(2019/C 182/35)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Amador Rodriguez Prieto (Steinsel, Luxemburg) (reprezentanți: S. Orlandi, T. Martin și R. Garcia-Valdecasas y Fernandez, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: B. Mongin și R. Striani, agenți)

Obiectul

Cerere în temeiul articolului 270 TFUE prin care se urmărește, în principal, repararea prejudiciilor materiale și morale pe care reclamantul pretinde că le-ar fi suferit și, în subsidiar, anularea deciziei Comisiei din 28 martie 2017 privind respingerea unei cereri de asistență formulate de reclamant

Dispozitivul

1)	Respinge cererile de despăgubire.

2)	Anulează decizia Comisiei Europene din 28 martie 2017 privind respingerea cererii de asistență formulate de domnul Amador Rodriguez Prieto.

3)	Obligă Comisia să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și cheltuielile de judecată efectuate de domnul Rodriguez Prieto.

---

(1)  JO C 134, 16.4.2018.

Hotărârea Tribunalului din 4 aprilie 2019 — ABB/EUIPO (FLEXLOADER)

(Cauza T-373/18) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene verbale FLEXLOADER - Motive absolute de refuz - Lipsa caracterului distinctiv - Caracter distinctiv - Articolul 7 alineatul (1) literele (b) și (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Neologism - Raport insuficient de direct și de concret cu unele dintre produsele și serviciile vizate în cererea de înregistrare a mărcii”)

(2019/C 182/36)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: ABB AB (Västerås, Suedia) (reprezentanți: M. Hartmann și S. Fröhlich, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) (reprezentanți: D. Hanf și W. Schramek, agenți)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a EUIPO din 29 martie 2018 (cauza R 93/2018-1) privind cererea de înregistrare a semnului verbal FLEXLOADER ca a marcă a Uniunii Europene

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia Camerei întâi de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 29 martie 2018 (cauza R 93/2018-1) în măsura în care respinge înregistrarea semnului verbal FLEXLOADER pentru: — „unelte mecanice pentru aplicarea de produse umidificatoare, adezivi, uleiuri, lubrifianți și coloranți” care fac parte din clasa 7 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957; și — „aparate de captare și de prelucrare electronică a datelor spațiale, microprocesoare, unități electrice de intrare și de ieșire, compact discuri, dischete, benzi magnetice și semiconductoare pentru stocarea datelor tehnice” care fac parte din clasa 9 în sensul Aranjamentului de la Nisa.

2)	Respinge în rest acțiunea.

3)	ABB AB și EUIPO suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 268, 30.7.2018.

Acțiune introdusă la 22 februarie 2019 — Hemp Foods Australia/EUIPO — Cabrejos (Sativa)

(Cauza T-128/19)

(2019/C 182/37)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Hemp Foods Australia Pty Ltd (Sydney, Australia) (reprezentanți: M. Holah și P. Brownlow, Solicitors)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: César Raúl Dávila Cabrejos (Lima, Peru)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană a mărcii Sativa — înregistrarea internațională care desemnează Uniunea Europeană nr. 1 259 974

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 16/11/2018 în cauza R 1041/2018-2

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 22 martie 2019 — Cognac Ferrand/EUIPO (Forma unei împletituri pe o sticlă)

(Cauza T-172/19)

(2019/C 182/38)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamantă: Cognac Ferrand (Paris, Franța) (reprezentant: D. Régnier, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene tridimensionale (Forma unei împletituri pe o sticlă) — cererea de înregistrare nr. 17 387 564

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 7 ianuarie 2019 în cauza R 1640/2018-2

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 20 martie 2019 — Kalai/Consiliul

(Cauza T-178/19)

(2019/C 182/39)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Nader Kalai (Halifax, Canada) (reprezentant: G. Karouni, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—

anularea, în măsura în care aceste acte îl privesc pe reclamat, a: — Deciziei de punere în aplicare (PESC) 2019/87 a Consiliului din 21 ianuarie 2019 privind punerea în aplicare a Deciziei 2013/255/PESC privind măsuri restrictive împotriva Siriei; — Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/85 al Consiliului din 21 ianuarie 2019 privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria;

—	obligarea Consiliului la plata sumei de 2 000 000 de euro cu titlu de daune-interese pentru repararea tuturor prejudiciilor;

—

obligarea Consiliului la suportarea propriilor cheltuieli de judecată, precum și a celor efectuate de reclamant, pe care acesta își rezervă dreptul de a le justifica în cursul procedurii, în temeiul articolului 134 din Regulamentul de procedură al Tribunalului potrivit căruia partea care cade în pretenții este obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă cinci motive.

1.

Primul motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil. În această privință, reclamantul susține, întemeindu-se pe articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”) și pe articolele 6 și 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și pe jurisprudența Curții, că ar fi trebuit să fie ascultat înainte de adoptarea de către Consiliu a măsurilor restrictive împotriva sa și că, în consecință, dreptul său la apărare nu a fost respectat.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea obligației de motivare care rezultă din articolul 296 alineatul (2) TFUE. Reclamantul reproșează Consiliului că s-a mulțumit să invoce considerații vagi și generale fără a menționa, în mod specific și concret, motivele pentru care consideră, în exercitarea puterii sale discreționare de apreciere, că reclamantul trebuie să facă obiectul măsurilor restrictive în cauză. Nu a fost invocat niciun element concret și obiectiv care ar fi reproșat reclamantului și care ar putea justifica măsurile în cauză.

3.	Al treilea motiv este întemeiat pe o eroare vădită de apreciere, întrucât Consiliul ar fi reținut, în motivarea în susținerea măsurii restrictive, elemente care ar fi lipsite în mod vădit de bază factuală. Prin urmare, faptele invocate ar fi lipsite de orice temei serios.

4.

Al patrulea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității în atingerea adusă drepturilor fundamentale. Reclamantul consideră astfel că măsura în litigiu ar trebui să fie invalidată întrucât ar fi disproporționată prin raportare la obiectivul invocat și ar constitui o ingerință disproporționată în libertatea de a desfășura o activitate comercială și în dreptul de proprietate, consacrate la articolul 16 și, respectiv, la articolul 17 din cartă. Disproporția ar decurge din împrejurarea că măsura ar viza orice activitate economică influentă, fără alt criteriu.

5.

Al cincilea motiv este întemeiat pe încălcarea dreptului de proprietate. Reclamantul susține, întemeindu-se pe articolele 17 și 52 din cartă, că o măsură de înghețare a fondurilor conține în mod incontestabil o limitare a folosinței dreptului de proprietate și că, în speță, înghețarea fondurilor care rezultă din activitățile reclamantului ar aduce în mod necesar o atingere disproporționată prin raportare la obiectivul urmărit de Consiliu.

Acțiune introdusă la 29 martie 2019 — Jalkh/Parlamentul

(Cauza T-183/19)

(2019/C 182/40)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Jean-François Jalkh (Gretz-Armainvilliers, Franța) (reprezentant: F. Wagner, avocat)

Pârât: Parlamentul European

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	anularea Deciziei Parlamentului European din 31 ianuarie 2019 de modificare a Regulamentului de procedură;

—	obligarea Parlamentului European la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă cinci motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, pentru motivul că amendamentul în litigiu creează o discriminare bazată pe limbă care nu respectă diversitatea lingvistică și determină deputatul francez din Parlamentul European să nu își utilizeze limba maternă.

2.	Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin faptul că noul Regulament de procedură al Parlamentului creează o discriminare în detrimentul reclamantului care este vorbitor de limbă franceză.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea Tratatului privind Uniunea Europeană. În această privință, reclamantul susține că prin crearea unei discriminări în detrimentul limbii franceze, noul Regulament de procedură al Parlamentului aduce atingere diversității culturale și lingvistice din cadrul acestei instituții.

4.	Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 18 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene care garantează respectarea multilingvismului și, așadar, a utilizării limbii franceze.

5.	Al cincilea motiv, întemeiat pe încălcarea Regulamentului nr. 1 al Consiliului din 15 aprilie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene (JO 1958, 17, p. 385, Ediție specială, 1/vol. 1, p. 3).

Acțiune introdusă la 4 aprilie 2019 — Knaus Tabbert/EUIPO — Carado (CaraTour)

(Cauza T-202/19)

(2019/C 182/41)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Knaus Tabbert GmbH (Jandelsbrunn, Germania) (reprezentanți: N. Maenz, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Carado GmbH (Leutkirch im Allgäu, Germania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: marca Uniunii Europene verbală „CaraTour” — cererea de înregistrare nr. 15 366 313

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 14 ianuarie 2019 în cauza R 506/2018-5

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	respingerea în totalitate a opoziției formulate de Carado GmbH la 27 iulie 2016, întemeiată pe marca Uniunii Europene nr. 4 935 334 și pe marca germană nr. 30 611 776 (cauza nr. B 2 742 784);

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 4 aprilie 2019 — Knaus Tabbert/EUIPO — Carado (CaraTwo)

(Cauza T-203/19)

(2019/C 182/42)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Knaus Tabbert GmbH (Jandelsbrunn, Germania) (reprezentant: N. Maenz, Rechtsanwältin)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Carado GmbH (Leutkirch im Allgäu, Germania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: marca Uniunii Europene verbală „CaraTwo”, cererea de înregistrare nr. 15 170 145

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: decizia Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 14 ianuarie 2019 în cauza R 851/2018-5

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	respingerea în tot a opoziției formulate de Carado GmbH la 27 iulie 2016, întemeiată pe marca Uniunii Europene nr. 4 935 334 și pe marca germană nr. 30 611 776 (procedura de opoziție nr. B 2 742 768);

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	Încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului

Acțiune introdusă la 5 aprilie 2019 — Armani/EUIPO — Invicta Watch Company of America (GLYCINE)

(Cauza T-209/19)

(2019/C 182/43)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Giorgio Armani SpA (Milan, Italia) (reprezentant: J. Rether și M. Kinkeldey, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Invicta Watch Company of America, Inc. (Hollywood, Florida, Statele Unite)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs

Marca în litigiu: Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative în culorile negru și alb — cererea de înregistrare nr. 15 910 301

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 04/02/2019 în cauza R 578/2018-4

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 8 aprilie 2019 — Apple/EUIPO (Styluses)

(Cauza T-212/19)

(2019/C 182/44)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Apple Inc. (Cupertino, California, Statele Unite) (reprezentanți: H. Hartwig și A. von Mühlendahl, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Desenul sau modelul industrial în litigiu: cererea de înregistrare nr. 3012 707-0004

Decizia atacată: Decizia Camerei a treia de recurs a EUIPO din 7 ianuarie 2019 în cauza R 2533/2017-3

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate de reclamantă în fața camerei de recurs.

Motivele invocate

—	încălcarea articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2245/2002 al Comisiei, coroborat cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului;

—	încălcarea articolului 12 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2245/2002 al Comisiei, coroborat cu articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 6/2002 al Consiliului.

Acțiune introdusă la 8 aprilie 2019 — Fleximed/EUIPO — docPrice (Fleximed)

(Cauza T-214/19)

(2019/C 182/45)

Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

Părțile

Reclamantă: Fleximed AG (Triesen, Liechtenstein) (reprezentant: M. Gail, Rechtsanwalt)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: docPrice GmbH (Koblenz, Germania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Titularul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: marca Uniunii Europene verbală nr. 12 025 771

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de declarare a nulității

Decizia atacată: decizia Camerei a patra de recurs a EUIPO din 6 februarie 2019 în cauza R 1121/2018-4

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată.

Motivul invocat

—	Încălcarea articolului 60 alineatul (1) litera (a) și a articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.