Ultimele publicații ale Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

(2019/C 131/01)

Ultima publicație

JO C 122, 1.4.2019

Publicații anterioare

JO C 112, 25.3.2019

JO C 103, 18.3.2019

JO C 93, 11.3.2019

JO C 82, 4.3.2019

JO C 72, 25.2.2019

JO C 65, 18.2.2019

Aceste texte sunt disponibile pe

EUR-Lex: https://eur-lex.europa.eu

Depunerea jurământului de către un nou membru al Curții

(2019/C 131/02)

Numit avocat general la Curtea de Justiție prin decizia reprezentanților guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene din 1 februarie 2019 (1), pentru perioada 5 februarie 2019-6 octombrie 2024, domnul Pikamäe a depus jurământul în fața Curții la 6 februarie 2019.

---

(1)  JO L 32, 4.2.2019, p. 7.

Depunerea jurământului de către un nou membru al Curții

(2019/C 131/03)

Numit judecător la Curtea de Justiție prin decizia reprezentanților guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene din 6 martie 2019 (1), pentru perioada 12 martie 2019-6 octombrie 2024, domnul Kumin a depus jurământul în fața Curții la 20 martie 2019.

---

(1)  JO L 70, 12.3.2019, p. 32.

Depunerea jurământului de către un nou membru al Tribunalului

(2019/C 131/04)

Numită judecătoare la Tribunalul Uniunii Europene prin decizia reprezentanților guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene din 6 martie 2019 (1), pentru perioada 11 martie 2019-31 august 2019, doamna Frendo a depus jurământul în fața Curții la 20 martie 2019.

---

(1)  JO L 69, 11.3.2019, p. 50.

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 7 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de High Court (Irlande) — Irlanda) — Eugen Bogatu/Minister for Social Protection

(Cauza C-322/17) (1)

(Trimitere preliminară - Securitate socială - Regulamentul (CE) nr. 883/2004 - Articolul 67 - Cerere de prestații familiale depusă de o persoană care a încetat să desfășoare o activitate salariată în statul membru competent, dar care continuă să aibă reședința pe teritoriul acestuia - Drept la prestații familiale pentru membrii de familie care au reședința într-un alt stat membru - Condiții de eligibilitate)

(2019/C 131/05)

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

High Court (Irlande)

Părțile din procedura principală

Reclamant: Eugen Bogatu

Pârât: Minister for Social Protection

Dispozitivul

Regulamentul (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială și în special articolul 67 coroborat cu articolul 11 alineatul (2) din acesta trebuie interpretat în sensul că, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, eligibilitatea unei persoane la prestații familiale în statul membru competent nu impune ca această persoană să desfășoare o activitate salariată în statul membru respectiv și nici ca acesta din urmă să îi acorde o prestație în numerar ca urmare sau ca o consecință a unei astfel de activități.

---

(1)  JO C 277, 21.8.2017.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 14 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Augstākā tiesa — Letonia) — Procedură inițiată de Sergejs Buivids

(Cauza C-345/17) (1)

(Trimitere preliminară - Prelucrarea datelor cu caracter personal - Directiva 95/46/CE - Articolul 3 - Domeniu de aplicare - Înregistrare video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție în timpul îndeplinirii unor acte de natură procedurală - Publicare pe un site internet a înregistrărilor video - Articolul 9 - Prelucrarea datelor cu caracter personal numai în scopuri jurnalistice - Noțiune - Libertatea de exprimare - Protecția vieții private)

(2019/C 131/06)

Limba de procedură: letona

Instanța de trimitere

Augstākā tiesa

Părțile din procedura principală

Sergejs Buivids

cu participarea: Datu valsts inspekcija

Dispozitivul

1)

Articolul 3 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date trebuie interpretat în sensul că intră în domeniul de aplicare al acestei directive înregistrarea video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție, în timpul unei audieri, și publicarea materialului video astfel înregistrat pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui.

2)

Articolul 9 din Directiva 95/46 trebuie interpretat în sensul că împrejurări de fapt precum cele din cauza principală, și anume înregistrarea video a unor agenți de poliție în incinta unei secții de poliție, în timpul unei audieri, și publicarea materialului video astfel înregistrat pe un site internet de materiale video pe care utilizatorii le pot trimite, viziona și distribui, pot constitui o prelucrare de date cu caracter personal numai în scopuri jurnalistice, în sensul acestei dispoziții, atât timp cât reiese din acest material video că înregistrarea și publicarea menționate au ca unic scop aducerea la cunoștința publicului a unor informații, opinii sau idei, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.

---

(1)  JO C 277, 21.8.2017.

Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 14 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Gerechtshof Den Haag — Țările de Jos) — Staat der Nederlanden/Warner-Lambert Company LLC

(Cauza C-423/17) (1)

(Trimitere preliminară - Medicamente de uz uman - Directiva 2001/83/CE - Articolul 11 - Medicamente generice - Rezumatul caracteristicilor produsului - Excluderea unor referințe privitoare la indicații sau la concentrații care erau încă protejate de legea brevetelor la data la care medicamentul generic a fost introdus pe piață)

(2019/C 131/07)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Gerechtshof Den Haag

Părțile din procedura principală

Reclamant: Staat der Nederlanden

Pârâtă: Warner-Lambert Company LLC

Dispozitivul

Articolul 11 al doilea paragraf din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2012/26/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012, trebuie interpretat în sensul că, în cadrul unei proceduri de eliberare a unei autorizații de introducere pe piață cum este cea în discuție în litigiul principal, comunicarea către autoritatea națională competentă de către solicitantul sau titularul unei autorizații de introducere pe piață pentru un medicament generic a prospectului însoțitor sau a rezumatului caracteristicilor produsului al acestui medicament care nu include nicio referință care să facă trimitere la indicații sau la concentrații care erau încă protejate de legea brevetelor la data la care medicamentul a fost introdus pe piață constituie o cerere de limitare a domeniului de aplicare al autorizării pentru medicamentul generic în cauză.

---

(1)  JO C 318, 25.9.2017.

Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 13 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Zalaegerszegi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság — Ungaria) — Human Operator Zrt./Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága

(Cauza C-434/17) (1)

(Trimitere preliminară - Armonizarea legislațiilor fiscale - Sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA) - Directiva 2006/112/CE - Deducerea TVA ului - Determinarea persoanei impozabile obligate la plata TVA ului - Aplicarea retroactivă a unei măsuri de derogare - Principiul securității juridice)

(2019/C 131/08)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Zalaegerszegi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Human Operator Zrt.

Pârâtă: Nemzeti Adó- és Vámhivatal Fellebbviteli Igazgatósága

Dispozitivul

Dreptul Uniunii se opune unei reglementări naționale care prevede aplicarea unei măsuri de derogare de la articolul 193 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/43/UE a Consiliului din 22 iulie 2013, înainte ca actul Uniunii care autorizează derogarea menționată să fi fost notificat statului membru care a cerut o, în condițiile în care actul Uniunii menționat tace cu privire la intrarea sa în vigoare sau la data de începere a aplicării sale, chiar dacă statul membru menționat a exprimat dorința ca derogarea menționată să se aplice cu efect retroactiv.

---

(1)  JO C 318, 25.9.2017.

Hotărârea Curții (Camera a noua) din 14 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Verwaltungsgerichtshof — Austria) — Vetsch Int. Transporte GmbH

(Cauza C-531/17) (1)

(Trimitere preliminară - Fiscalitate - Taxă pe valoarea adăugată (TVA) - Directiva 2006/112/CE - Articolul 143 alineatul (1) litera (d) - Scutiri de TVA la import - Importuri urmate de un transfer intracomunitar - Livrare intracomunitară subsecventă - Fraudă fiscală - Refuzul scutirii - Condiții)

(2019/C 131/09)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Verwaltungsgerichtshof

Părțile din procedura principală

Recurentă: Vetsch Int. Transporte GmbH

cu participarea: Zollamt Feldkirch Wolfurt

Dispozitivul

Articolul 143 litera (d) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată și articolul 143 alineatul (1) litera (d) din această directivă, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/69/CE a Consiliului din 25 iunie 2009, trebuie interpretate în sensul că beneficiul scutirii taxei pe valoarea adăugată la import menționate de aceste dispoziții nu trebuie refuzat importatorului desemnat sau recunoscut ca fiind obligat la plata acestei taxe, în sensul articolului 201 din Directiva 2006/112, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care, pe de o parte, destinatarul transferului intracomunitar ulterior acestui import săvârșește o fraudă cu privire la o operațiune ulterioară acestui transfer care nu este legată de transferul respectiv și, pe de altă parte, niciun element nu permite să se considere că importatorul știa sau ar fi trebuit să știe că această operațiune ulterioară era implicată într-o fraudă săvârșită de destinatar.

---

(1)  JO C 412, 4.12.2017.

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 6 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Hoge Raad der Nederlanden — Țările de Jos) — NK, curateur aux faillites de PI Gerechtsdeurwaarderskantoor BV et PI/BNP Paribas Fortis NV

(Cauza C-535/17) (1)

(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie civilă - Competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială - Regulamentele (CE) nr. 44/2001 și (CE) nr. 1346/2000 - Domeniile de aplicare respective - Falimentul unui executor judecătoresc - Acțiune formulată de lichidatorul însărcinat cu administrarea și lichidarea masei credale)

(2019/C 131/10)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Hoge Raad der Nederlanden

Părțile din procedura principală

Reclamant: NK, curateur aux faillites de PI Gerechtsdeurwaarderskantoor BV et PI

Pârâtă: BNP Paribas Fortis NV

Dispozitivul

Articolul 1 alineatul (1) și alineatul (2) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că o acțiune cum este cea în discuție în litigiul principal, având ca obiect o cerere de despăgubiri pentru răspundere delictuală sau cvasidelictuală, introdusă de lichidator în cadrul unei proceduri de insolvență și al cărei rezultat, în cazul admiterii acțiunii, se adaugă la masa credală, se încadrează în noțiunea „materie civilă și comercială”, în sensul alineatului (1) al acestei dispoziții, și intră, în consecință, în domeniul de aplicare material al regulamentului menționat.

---

(1)  JO C 412, 4.12.2017.

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 14 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Svea hovrätt — Suedia) — Rebecka Jonsson/Société du Journal L’Est Républicain

(Cauza C-554/17) (1)

(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie civilă - Procedură europeană cu privire la cererile cu valoare redusă - Regulamentul (CE) nr. 861/2007 - Articolul 16 - „Parte care cade în pretenții” - Cheltuieli de judecată - Repartizare - Articolul 19 - Drepturi procedurale ale statelor membre)

(2019/C 131/11)

Limba de procedură: suedeza

Instanța de trimitere

Svea hovrätt

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Rebecka Jonsson

Pârâtă: Société du Journal L’Est Républicain

Dispozitivul

Articolul 16 din Regulamentul (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, atunci când o parte nu obține decât parțial câștig de cauză, instanța națională poate dispune ca fiecare dintre părțile la procedură să suporte sarcina propriilor cheltuieli de judecată sau poate repartiza aceste cheltuieli între părți. Într-o asemenea ipoteză, instanța națională rămâne în principiu liberă să repartizeze cuantumul cheltuielilor respective, cu condiția ca normele de procedură naționale privind repartizarea cheltuielilor de judecată în cadrul litigiilor transfrontaliere privind cererile cu valoare redusă să nu fie mai puțin favorabile decât normele de procedură care reglementează situații similare din dreptul intern, iar cerințele procedurale legate de repartizarea acestor cheltuieli de judecată să nu determine persoanele interesate să renunțe la utilizarea acestei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă, impunând solicitantului, atunci când acesta a avut în mare parte câștig de cauză, să suporte oricum cheltuielile sale de judecată sau o parte substanțială a acestora.

---

(1)  JO C 402, 27.11.2017.

Hotărârea Curții (Camera a noua) din 14 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de l’Audiencia Nacional — Spania) — Nestrade SA/Agencia Estatal de la Administración Tributaria (AEAT), Tribunal Económico-Administrativo Central

(Cauza C-562/17) (1)

(Trimitere preliminară - A treisprezecea directivă 86/560/CEE - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată (TVA) - Principiile efectivității și echivalenței - Întreprindere care nu este stabilită în Uniune - Decizie prealabilă și decizie definitivă de refuz al rambursării TVA ului - Număr de identificare în scopuri de TVA eronat)

(2019/C 131/12)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Audiencia Nacional

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Nestrade SA

Pârâtă: Agencia Estatal de la Administración Tributaria (AEAT), Tribunal Económico-Administrativo Central (TEAC)

Dispozitivul

Dispozițiile celei de A treisprezecea directive 86/560/CEE a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri — Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunității trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să limiteze în timp posibilitatea rectificării facturilor eronate, de exemplu prin rectificarea numărului de identificare în scopuri de taxă pe valoarea adăugată (TVA) înscris inițial pe factură, în vederea exercitării dreptului la rambursarea TVA ului, în măsura în care sunt respectate principiile echivalenței și efectivității, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

---

(1)  JO C 437, 18.12.2017.

Hotărârea Curții (Camera a treia) din 14 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Općinski Sud u Rijeci — Croația) — Anica Milivojević/Raiffeisenbank St. Stefan-Jagerberg-Wolfsberg eGen

(Cauza C-630/17) (1)

(Trimitere preliminară - Articolele 56 și 63 TFUE - Libera prestare a serviciilor - Libera circulație a capitalurilor - Reglementare națională care prevede nulitatea contractelor de credit care prezintă elemente internaționale, încheiate cu un creditor neautorizat - Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 - Articolul 17 alineatul (1) - Contract de credit încheiat de o persoană fizică în vederea unei prestări de servicii de cazare turistică - Noțiunea „consumator” - Articolul 24 punctul 1 - Competență exclusivă în materia drepturilor reale imobiliare - Acțiune în declararea nulității unui contract de credit și de radiere din cartea funciară a înscrierii unei garanții reale)

(2019/C 131/13)

Limba de procedură: croata

Instanța de trimitere

Općinski Sud u Rijeci

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Anica Milivojević

Pârâtă: Raiffeisenbank St. Stefan-Jagerberg-Wolfsberg eGen

Dispozitivul

1)

Articolul 56 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, sub efectul căreia, printre altele, contractele de credit și actele juridice întemeiate pe astfel de contracte, încheiate pe teritoriul acestui stat membru între debitori și creditori stabiliți în alt stat membru, care nu sunt titulari ai unei autorizații eliberate de autoritățile competente din primul stat membru pentru a-și desfășura activitatea pe teritoriul acestuia, sunt nule de drept de la data încheierii lor, chiar dacă au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a reglementării menționate.

2)

Articolul 4 alineatul (1) și articolul 25 din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială se opun unei reglementări a unui stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care, în cadrul unor litigii referitoare la contracte de credit care prezintă elemente internaționale ce intră în domeniul de aplicare al acestui regulament, permite debitorilor să introducă o acțiune împotriva creditorilor care nu sunt titulari ai unei autorizații eliberate de autoritățile competente din statul membru respectiv pentru a-și desfășura activitatea pe teritoriul acestuia fie în fața instanțelor statului pe teritoriul căruia au sediul aceștia din urmă, fie în fața instanțelor de la locul unde au domiciliul sau sediul debitorii și atribuie competența de soluționare a acțiunii introduse de creditorii menționați împotriva debitorilor lor exclusiv instanțelor statului pe teritoriul căruia au domiciliul debitorii respectivi, indiferent dacă aceștia sunt consumatori sau profesioniști.

3)

Articolul 17 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie să fie interpretat în sensul că un debitor care a încheiat un contract de credit pentru a efectua lucrări de renovare într-un bun imobil care este domiciliul său, cu scopul, printre altele, de a oferi servicii de cazare turistică în acesta, nu poate fi calificat drept „consumator” în sensul acestei dispoziții, decât dacă, având în vedere contextul operațiunii, considerată în ansamblul său, pentru care a fost încheiat contractul respectiv, acesta din urmă prezintă o legătură atât de firavă cu activitatea profesională amintită, încât este evident că contractul menționat urmărește în principal scopuri private, aspect a cărui verificare revine instanței de trimitere.

4)

Articolul 24 punctul 1 primul paragraf din Regulamentul nr. 1215/2012 trebuie să fie interpretat în sensul că o acțiune de radiere din cartea funciară a ipotecii care grevează un imobil reprezintă o acțiune „în materie de drepturi reale imobiliare”, în sensul acestei dispoziții, însă nu intră sub incidența acestei noțiuni o acțiune în declararea nulității unui contract de credit și a unui act notarial de constituire a unei ipoteci pentru garantarea creanței născute din acest contract.

---

(1)  JO C 22, 22.1.2018.

Hotărârea Curții (Camera a noua) din 14 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato — Italia) — CCC — Consorzio Cooperative Costruzioni Soc. Cooperativa/Comune di Tarvisio

(Cauza C-710/17) (1)

(Trimitere preliminară - Contracte de achiziții publice de lucrări - Directiva 2004/18/CE - Articolul 48 alineatul (3) - Evaluarea și verificarea capacităților tehnice ale operatorilor economici - Dispoziție națională care nu poate fi considerată o transpunere a Directivei 2004/18 - Lipsa unei trimiteri directe și necondiționate la dreptul Uniunii - Lipsa unei cereri întemeiate pe existența unui interes transfrontalier cert - Inadmisibilitatea cererii de decizie preliminară)

(2019/C 131/14)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Reclamantă: CCC — Consorzio Cooperative Costruzioni Soc. Cooperativa

Pârâtă: Comune di Tarvisio

cu participarea: Incos Srl, RTI — Idrotermica F.lli Soldera, Gabriele Indovina

Dispozitivul

Cererea de decizie preliminară formulată de Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) prin decizia din 28 septembrie 2017 este inadmisibilă.

---

(1)  JO C 112, 26.03.2018.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 7 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Superior de Justicia de Catalunya — Spania) — Carlos Escribano Vindel/Ministerio de Justicia

(Cauza C-49/18) (1)

(Trimitere preliminară - Măsuri de austeritate bugetară - Reducerea remunerațiilor în funcția publică națională - Modalități - Impact diferențiat - Politica socială - Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă - Directiva 2000/78/CE - Articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (b) - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Articolul 21 - Independența judecătorilor - Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE)

(2019/C 131/15)

Limba de procedură: spaniola

Instanța de trimitere

Tribunal Superior de Justicia de Catalunya

Părțile din procedura principală

Reclamant: Carlos Escribano Vinde

Pârât: Ministerio de Justicia

Dispozitivul

1)

Articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum și articolul 2 alineatul (1) și alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care a stabilit, în cadrul unor măsuri generale de reducere salarială legate de constrângeri de eliminare a unui deficit bugetar excesiv, procentaje de reducere salarială diferite pentru remunerațiile de bază și complementare ale membrilor corpului judecătorilor, ceea ce, potrivit instanței de trimitere, s a dovedit că implică reduceri salariale mai importante din punct de vedere procentual pentru cei care fac parte din două grupe de remunerație din categorii inferioare ale acestui corp decât pentru cei care fac parte dintr-o grupă de remunerație dintr-o categorie superioară a corpului menționat, în condițiile în care primii primesc o remunerație mai mică, sunt în general mai tineri și au în general o vechime mai mică decât cei din urmă.

2)

Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că principiul independenței judecătorilor nu se opune să se aplice reclamantului din litigiul principal o reglementare națională, precum cea în discuție în litigiul principal, care a stabilit fără să țină seama de natura funcțiilor exercitate, de vechime sau de importanța sarcinilor efectuate, în cadrul unor măsuri generale de reducere salarială legate de constrângeri de eliminare a unui deficit bugetar excesiv, procentaje de reducere salarială diferite pentru remunerațiile de bază și complementare ale membrilor corpului judecătorilor, ceea ce, potrivit instanței de trimitere, s a dovedit că implică reduceri salariale mai importante din punct de vedere procentual pentru cei care fac parte din două grupe de remunerație din categorii inferioare ale acestui corp decât pentru cei care fac parte dintr o grupă de remunerație dintr o categorie superioară a corpului menționat, în condițiile în care primii primesc o remunerație mai mică decât cei din urmă, atât timp cât nivelul de remunerație pe care o percepe, în aplicarea reducerii salariale în discuție în litigiul principal, reclamantul din litigiul principal este adecvat importanței funcțiilor pe care le exercită și garantează, prin urmare, independența de judecată a acestuia, ceea ce incumbă instanței de trimitere să verifice.

---

(1)  JO C 152, 30.4.2018.

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 14 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Labour Court, Ireland — Irlanda) — Tomás Horgan, Claire Keegan/Minister for Education & Skills, Minister for Finance, The Minister for Public Expenditure & Reform, Ireland, Attorney General

(Cauza C-154/18) (1)

(Trimitere preliminară - Egalitate de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă - Directiva 2000/78/CE - Articolul 2 alineatul (2) litera (b) - Discriminare indirectă pe motive de vârstă - Cadre didactice nou-recrutate - Data recrutării - Grilă de salarizare și încadrare în treaptă la recrutare mai puțin favorabile decât cele aplicabile cadrelor didactice deja în funcție)

(2019/C 131/16)

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

Labour Court, Ireland

Părțile din procedura principală

Apelanți: Tomás Horgan, Claire Keegan

Intimați: Minister for Education & Skills, Minister for Finance, The Minister for Public Expenditure & Reform, Ireland, Attorney General

Dispozitivul

Articolul 2 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretat în sensul că o măsură precum cea în discuție în litigiul principal, care, cu începere de la o dată determinată, prevede aplicarea, cu ocazia recrutării de cadre didactice noi, a unei grile de salarizare și a unei încadrări în treaptă mai puțin favorabile decât cele care erau aplicate, în temeiul unor norme anterioare acelei măsuri, cadrelor didactice recrutate anterior datei respective, nu constituie o discriminare indirectă pe motive de vârstă, în sensul acestei dispoziții.

---

(1)  JO C 166, 14.5.2018.

Hotărârea Curții (Camera a șasea) din 13 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Arbeidsrechtbank Gent — Belgia) — Ronny Rohart/Federale Pensioendienst

(Cauza C-179/18) (1)

(Trimitere preliminară - Securitate socială - Drept la pensie în temeiul sistemului național de pensii pentru lucrătorii salariați - Refuz de a lua în considerare perioada de serviciu militar obligatoriu efectuată de un funcționar al Uniunii Europene după intrarea sa în funcție - Principiul cooperării loiale)

(2019/C 131/17)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Arbeidsrechtbank Gent

Părțile din procedura principală

Reclamant: Ronny Rohart

Pârât: Federale Pensioendienst

Dispozitivul

Articolul 4 alineatul (3) TUE coroborat cu Statutul funcționarilor Uniunii Europene, instituit prin Regulamentul (CEE, Euratom, CECO) nr. 259/68 al Consiliului din 29 februarie 1968 de stabilire a Statutului funcționarilor Comunităților Europene și a Regimului aplicabil celorlalți agenți ai acestor Comunități și de instituire a unor măsuri speciale aplicabile temporar funcționarilor Comisiei, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 723/2004 al Consiliului din 22 martie 2004, trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia, la stabilirea drepturilor la pensie ale unui lucrător care a ocupat un loc de muncă în calitate de lucrător salariat în acest stat membru înainte de a deveni funcționar al Uniunii și care, după ce a devenit funcționar al Uniunii, și a efectuat serviciul militar obligatoriu în acest stat membru, este refuzat acestui lucrător beneficiul asimilării perioadei în care a fost încorporat cu o perioadă de activitate efectivă în calitate de lucrător salariat, beneficiu la care ar avea dreptul dacă ar fi ocupat, în momentul în care a fost chemat să efectueze acest serviciu sau timp de cel puțin un an în cursul celor trei ani ulteriori îndeplinirii obligațiilor sale militare, un loc de muncă ce intră sub incidența sistemului național de pensii.

---

(1)  JO C 182, 28.5.2018.

Hotărârea Curții (Camera a opta) din 7 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht Oldenburg — Germania) — NK

(Cauza C-231/18) (1)

(Trimitere preliminară - Transport - Transporturi rutiere - Regulamentul (CE) nr. 561/2006 - Regulamentul (UE) nr. 165/2014 - Obligația de a utiliza un tahograf - Derogare pentru vehiculele utilizate pentru transportul de animale vii de la ferme la piețele locale și viceversa sau de la piețe la abatoarele locale)

(2019/C 131/18)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberlandesgericht Oldenburg

Părțile din procedura principală

NK

Cu participarea: Staatsanwaltschaft Oldenburg, Staatliches Gewerbeaufsichtsamt Oldenburg

Dispozitivul

Expresia „piețe locale”, care figurează la articolul 13 alineatul (1) litera (p) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere, de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 3821/85 și (CE) nr. 2135/98 ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 februarie 2014, trebuie interpretată în sensul că aceasta nu poate desemna nici tranzacția efectuată între un comerciant angro de animale și un agricultor, nici pe comerciantul angro de animale însuși, astfel încât derogarea prevăzută la această dispoziție nu poate să fie extinsă la vehiculele care transportă animale vii direct de la ferme la abatoarele locale.

---

(1)  JO C 221, 25.6.2018.

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 12 februarie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Rechtbank Amsterdam — Țările de Jos) — Exécution du mandat d’arrêt européen émis à l’encontre de TC

(Cauza C-492/18 PPU) (1)

(Trimitere preliminară - Cooperare judiciară în materie penală - Decizia cadru 2002/584/JAI - Mandat european de arestare - Articolul 12 - Menținerea persoanei în detenție - Articolul 17 - Termene pentru adoptarea deciziei de executare a mandatului european de arestare - Legislație națională care prevede suspendarea din oficiu a măsurii detenției după 90 de zile de la arestare - Interpretare conformă - Suspendarea termenelor - Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene - Articolul 6 - Dreptul la libertate și la siguranță - Interpretări divergente ale legislației naționale - Claritate și previzibilitate)

(2019/C 131/19)

Limba de procedură: neerlandeza

Instanța de trimitere

Rechtbank Amsterdam

Părțile din procedura principală

TC

Dispozitivul

1)

Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre trebuie interpretată în sensul că se opune unei dispoziții naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care prevede o obligație generală și necondiționată de punere în libertate a unei persoane căutate și arestate în temeiul unui mandat european de arestare de îndată ce a expirat termenul de 90 de zile de la arestarea sa, atunci când există un risc major de fugă al acesteia, care nu poate fi adus la un nivel acceptabil prin impunerea unor măsuri adecvate.

2)

Articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune unei jurisprudențe naționale care permite menținerea în detenție a persoanei căutate peste acest termen de 90 de zile, în temeiul unei interpretări a acestei dispoziții naționale potrivit căreia termenul respectiv este suspendat atunci când autoritatea judiciară de executare decide fie să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu o cerere de decizie preliminară, fie să aștepte răspunsul la o cerere de decizie preliminară formulată de o altă autoritate judiciară de executare, fie să amâne decizia cu privire la predare pentru motivul că ar putea exista, în statul membru emitent, un risc real de condiții de detenție inumane sau degradante, în măsura în care această jurisprudență nu asigură conformitatea dispoziției naționale respective cu Decizia cadru 2002/584 și prezintă divergențe care pot conduce la durate diferite de menținere în detenție.

---

(1)  JO C 381, 22.10.2018.

Recurs introdus la 11 septembrie 2018 de Felismino Pereira împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) din 13 iulie 2018 în cauza T-606/16, Pereira/Comisia

(Cauza C-571/18 P)

(2019/C 131/20)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Felismino Pereira (reprezentant: N. de Montigny, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Prin Ordonanța din 14 februarie 2019, Curtea (Camera a șaptea) a respins recursul ca fiind vădit inadmisibil.

Recurs introdus la 11 septembrie 2018 de Petrus Kerstens împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera întâi) din 26 iunie 2018 în cauza T-577/18 P, Kerstens/Comisia

(Cauza C-577/18 P)

(2019/C 131/21)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Petrus Kerstens (reprezentant: C. Mourato, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Prin Ordonanța din 22 ianuarie 2019, Curtea (Camera a șasea) a respins recursul.

Recurs introdus la 27 octombrie 2018 de Adis Higiene, S.L. împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a patra) din 10 august 2018 în cauza T-309/18 P, Adis Higiene/EUIPO — Farecla Products (G3 Extra Plus)

(Cauza C-669/18)

(2019/C 131/22)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Recurentă: Adis Higiene, S.L. (reprezentant: M. J. Sanmartín, avocat)

Cealaltă parte din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Prin Ordonanța din 27 februarie 2019, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Camera a șasea) a respins recursul și a dispus ca Adis Higiene SL să suporte propriile cheltuieli de judecată.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Consiglio di Stato (Italia) la 9 noiembrie 2018 — Ascopiave SpA și alții/Ministero dello Sviluppo Economico și alții

(Cauza C-711/18)

(2019/C 131/23)

Limba de procedură: italiana

Instanța de trimitere

Consiglio di Stato

Părțile din procedura principală

Reclamante: Ascopiave SpA, Bim Belluno Infrastrutture SpA, Centria Srl, Retipiù Srl, Pasubio Distribuzione Gas Srl — Unipersonale, Pasubio Group SpA, Unigas Distribuzione Srl

Pârâți: Ministero dello Sviluppo Economico, Presidenza del Consiglio dei Ministri, Ministero per gli Affari Regionali e le Autonomie

Întrebarea preliminară

Dreptul Uniunii Europene și în special normele comune privind piața internă a energiei electrice și a gazelor naturale, precum și principiile certitudinii juridice și încrederii legitime se opun aplicării retroactive a criteriilor de determinare a cuantumului rambursărilor cuvenite foștilor concesionari care afectează raporturi contractuale anterioare sau o astfel de aplicare este justificată, inclusiv în lumina principiului proporționalității, de cerința de a proteja alte interese publice, cu relevanță europeană, aferente cerinței de a permite o mai bună protecție a poziției concurențiale a pieței de referință, împreună cu protecția sporită a utilizatorilor serviciului care ar putea suporta, în mod indirect, efectele unei eventuale majorări a sumelor cuvenite foștilor concesionari?

Cerere de decizie preliminară introdusă de Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság (Republica Ungară) la 3 decembrie 2018 — Ryanair Designated Activity Company/Országos Rendőr-főkapitányság

(Cauza C-754/18)

(2019/C 131/24)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Fővárosi Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Ryanair Designated Activity Company

Pârâtă: Országos Rendőr-főkapitányság

Întrebările preliminare

1)

Articolul 5 alineatul (2) privind dreptul de intrare din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (1) trebuie interpretat în sensul că, în conformitate cu directiva respectivă, atât deținerea permisului de ședere valabil prevăzut la articolul 10 din directivă, cât și deținerea permisului de ședere permanentă la care face referire articolul 20 din aceasta scutesc membrul de familie de obligația de a deține o viză la momentul intrării pe teritoriul unui stat membru?

2)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare preliminară, articolul 5 din Directiva 2004/38 și alineatul (2) al acestuia trebuie interpretate în același sens în cazul în care persoana care este membru de familie al unui cetățean al Uniunii și care nu are cetățenia unui alt stat membru a dobândit dreptul de ședere permanentă în Regatul Unit și acest stat este cel care a eliberat permisul de ședere permanentă? Cu alte cuvinte, deținerea permisului de ședere permanentă prevăzut la articolul 20 din directiva respectivă, eliberat de Regatul Unit, scutește persoana care îl deține de obligația de a obține o viză, independent de faptul că statului respectiv nu i se aplică nici Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului din 15 martie 2001 de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe și a listei țărilor terțe ai căror resortisanți sunt scutiți de această obligație, menționat la articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/38, și nici Regulamentul (UE) 2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 cu privire la Codul Uniunii privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la prima și la a doua întrebare preliminară, deținerea unui permis de ședere eliberat în conformitate cu articolul 20 din Directiva 2004/38 trebuie considerată în sine o dovadă suficientă în sensul că titularul permisului este membru de familie al unui cetățean al Uniunii și, fără a fi necesară vreo verificare sau certificare suplimentară, acesta este autorizat — în calitate de membru de familie — să intre pe teritoriul altui stat membru și este scutit de obligația de a obține o viză în temeiul articolului 5 alineatul (2) din directiva respectivă?

4)

În cazul în care Curtea răspunde negativ la a treia întrebare preliminară, articolul 26 alineatul (1) litera (b) și alineatul (2) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen trebuie interpretat în sensul că transportatorul aerian trebuie să controleze nu numai documentele de călătorie, ci și dacă pasagerul care intenționează să călătorească cu permisul de ședere permanentă prevăzut la articolul 20 din Directiva 2004/38 este efectiv și realmente membru de familie al unui cetățean al Uniunii la momentul intrării?

5)

În cazul în care Curtea răspunde afirmativ la a patra întrebare preliminară, i) în situația în care transportatorul aerian nu poate determina dacă pasagerul care intenționează să călătorească cu permisul de ședere permanentă prevăzut la articolul 20 din Directiva 2004/38 este realmente membru de familie al unui cetățean al Uniunii la momentul intrării, transportatorul respectiv este obligat să refuze îmbarcarea acestei persoane în avion și transportul său în alt stat membru? ii) în situația în care transportatorul aerian nu verifică această împrejurare sau nu refuză să transporte pasagerul care nu poate dovedi calitatea sa de membru de familie — și care, pe de altă parte, deține un permis de ședere permanentă —, transportatorul respectiv poate fi obligat la plata unei amenzi pentru acest motiv în temeiul articolului 26 alineatul (2) din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen?

---

(1)  JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56.

Recurs introdus la 5 decembrie 2018 de Wallapop, S.L. împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 3 octombrie 2018 în cauza T-186/17, Unipreus/EUIPO — Wallapop (wallapop))

(Cauza C-763/18 P)

(2019/C 131/25)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Recurentă: Wallapop, S.L. (reprezentanți: D. Sarmiento Ramírez-Escudero și N. Porxas Roig, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală

Concluziile recurentei

—	Anularea hotărârii atacate pentru considerentele expuse în motivul unic de recurs, declarându-se că serviciile în litigiu nu sunt similare;

—	obligarea Unipreus la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Wallapop atât în primă instanță, cât și în procedura de recurs.

Motivele și principalele argumente

Wallapop, S.L. declară recurs împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a șasea) din 3 octombrie 2018, pronunțată în cauza T-186/17 (1), referitoare la o procedură de opoziție inițiată de societatea Unipreus, S.L. împotriva cererii formulate de Wallapop, S.L. de înregistrare a mărcii figurative a Uniunii Europene nr. 13 268 941.

Recursul se întemeiază pe un motiv unic, prin care se invocă încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (2) [actualul articol 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene] și a jurisprudenței referitoare la aprecierea similitudinii între servicii.

Mai precis, recurenta își întemeiază motivul de recurs pe aplicarea eronată de către Tribunal a criteriilor stabilite în jurisprudență pentru determinarea similitudinii domeniilor de aplicare a mărcilor. În esență, Tribunalul nu ține seama de noțiunea de comercializare și de serviciile care sunt furnizate în mod obișnuit de o piață online, potrivit sensului său legal și jurisprudențial, și anume servicii de intermediere, iar nu servicii de comercializare sau servicii similare.

Această apreciere eronată a Tribunalului se repercutează asupra analizei similitudinii serviciilor în litigiu, efectuată în hotărârea atacată, prin aplicarea criteriilor jurisprudențiale stabilite în acest sens (precum natura serviciilor, canalele de distribuție a acestora, destinația și percepția lor sau concurența și caracterul complementar al acestora).

---

(1)  Hotărârea din 3 octombrie 2018, Unipreus/EUIPO — Wallapop (wallapop) (T-186/17, nepublicată, EU:T:2018:640)

(2)  JO 2009, L 78, p. 1.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberverwaltungsgericht Rheinland-Pfalz (Germania) la 28 decembrie 2018 — Landkreis Südliche Weinstraße/PF și alții

(Cauza C-830/18)

(2019/C 131/26)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberverwaltungsgericht Rheinland-Pfalz

Părțile din procedura principală

Pârât și apelant: Landkreis Südliche Weinstraße

Reclamant și intimat: PF și alții

Parte la procedură: Vertreter des öffentlichen Interesses

Întrebările preliminare

1)

Articolul 7 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (1) trebuie să fie interpretat în sensul că o normă de drept național care limitează obligația anumitor colectivități teritoriale [Landkreise (districte rurale)] de a asigura un serviciu de transport școlar la rezidenții landului federal (Bundesland) din care acestea fac parte are efectul unei discriminări indirecte, chiar dacă s-a stabilit, pe baza unor împrejurări obiective, că, drept urmare a cerinței privind reședința, sunt excluși de la furnizarea serviciului în mod preponderent rezidenții din restul teritoriului național al statul membru? În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:

2)	Organizarea eficientă a sistemului școlar reprezintă o cerință imperativă de interes general de natură să justifice o discriminare indirectă?

---

(1)  JO 2011, L 141, p. 1.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Curtea de Apel Timișoara (România) la data de 24 decembrie 2018 — SC Terracult SRL/Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara –Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad — Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice 5, Agenția Națională de Administrare Fiscală — Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara — Serviciul de Soluționare a Contestațiilor

(Cauza C-835/18)

(2019/C 131/27)

Limba de procedură: română

Instanța de trimitere

Curtea de Apel Timișoara

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: SC Terracult SRL

Pârâte: Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara –Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad — Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice 5, Agenția Națională de Administrare Fiscală — Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara — Serviciul de Soluționare a Contestațiilor

Întrebarea preliminară

Directiva TVA (1), precum și principiile neutralității fiscale, efectivității și proporționalității se opun, în împrejurări precum cele din litigiul principal, unei practici administrative și/sau interpretări a prevederilor din legislația națională prin care se împiedică corectarea unor facturi și, pe cale de consecință, includerea facturilor corectate în decontul de TVA al perioadei în care s-a făcut corecția, pentru operațiuni efectuate într-o perioadă care a făcut obiectul unei inspecții fiscale în urma căreia organele fiscale au emis o decizie de impunere rămasă definitivă, în condițiile în care, ulterior emiterii deciziei de impunere, s-au descoperit date și informații suplimentare care ar determina aplicarea unui regim fiscal diferit?

---

(1)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului, din 28 noiembrie 2006, privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006 L 347, p. l, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Tribunalul București (România) la data de 3 ianuarie 2019 — SC Mitliv Exim SRL/Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

(Cauza C-9/19)

(2019/C 131/28)

Limba de procedură: română

Instanța de trimitere

Tribunalul București

Părțile din acțiunea principală

Reclamantă: SC Mitliv Exim SRL

Pârâte: Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

Întrebările preliminare

1)

Dacă dispozițiile articolului 2 și ale articolului 273 din Directiva 2006/112 a Consiliului din 28 noiembrie 2016 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1), dispozițiile articolului 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și dispozițiile articolului 325 din TFUE raportate la împrejurări precum cele din litigiul principal se opun unei reglementări naționale precum cea din litigiul principal, care permite următoarele demersuri coroborate: — plata unui prejudiciu penal stabilit în faza de urmărire penală printr un alt înscris decât un titlu de creanță fiscală — desfășurarea unei inspecții fiscale ulterioare, derulată în paralel cu procesul penal în care a fost trimis în judecată contribuabilul inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și care stabilește în sarcina sa obligații fiscale accesorii și pentru perioada și suma consemnată deja la dispoziția organelor statului în faza de urmărire penală, iar soluționarea contestației administrative introduse împotriva actelor administrativ fiscale emise cu ocazia controlului a fost suspendată până la finalizarea laturii penale — finalizarea procesului penal în primă instanță cu condamnarea inculpatului, printre altele, și la plata în solidar a întregii sume stabilite în faza de urmărire penală ca fiind datorată de toți inculpații, deși în sarcina contribuabilului în discuție a fost stabilită doar o anumită/parte din sumă care a și fost achitată de contribuabil, și în ce măsură toate aceste demersuri odată coroborate prezintă un caracter excesiv prin raportare la același contribuabil?

2)

În împrejurări precum cele din litigiul principal, chiar pentru a asigura obiectivul de colectare a obligațiilor financiare datorate statului și a combate frauda, este compatibilă cu principiile dreptului Uniunii în general și cu principiul ne bis in idem în special atitudinea organelor statului de a nu lua în considerare, din perspectivă fiscală, o plată efectuată anterior rămânerii definitive a sancțiunilor administrativă și penală, în condițiile în care plata acoperă parte din prejudiciul fiscal stabilit în sarcina sa?

3)

În lumina răspunsurilor la întrebările [1] și [2] de mai sus, dreptul Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea din litigiul principal, care nu asimilează unei perceperi a taxei care este contrară dreptului Uniunii […] situația în care contribuabilul achită prejudiciul penal în faza de urmărire penală în scopul reducerii pedepsei la jumătate, în absența unui titlu de creanță fiscală provenit de la organele competente să îl emită sau în absența unei hotărâri definitive pronunțate de instanța penală, însă organele fiscale stabilesc, cu ocazia inspecției fiscale, accesorii fiscale și pentru perioada și suma consemnată deja la dispoziția organelor statului, taxa fiind percepută fără temei din momentul plății și până la momentul stabilirii obligațiilor fiscale printr un titlu de creanță fiscală sau printr o hotărâre penală definitivă?

---

(1)  JO 2006 L 347, p. l, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Oberster Gerichtshof (Austria) la 18 ianuarie 2019 — AT/Pensionsversicherungsanstalt

(Cauza C-32/19)

(2019/C 131/29)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberster Gerichtshof

Părțile din procedura principală

Reclamant și recurent: AT

Pârâtă și intimată în recurs: Pensionsversicherungsanstalt

Întrebările preliminare

1)

Articolul 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2004/38/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE (denumită în continuare „Directiva privind libera circulație”) trebuie interpretat în sensul că lucrătorii care, la data încetării activității remunerate, au împlinit vârsta prevăzută de legislația statului membru respectiv în vederea pensionării pentru limită de vârstă trebuie, pentru a dobândi dreptul de ședere permanentă în statul membru gazdă înaintea încheierii unei perioade neîntrerupte de ședere de cinci ani, să fi lucrat în statul membru respectiv cel puțin în cursul ultimelor douăsprezece luni precedente și să-și fi avut reședința pe teritoriul acestuia pe o perioadă neîntreruptă mai mare de trei ani?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare: În conformitate cu articolul 17 alineatul (1) litera (a) prima ipoteză din Directiva privind libera circulație, lucrătorii au dreptul la ședere permanentă în cazul în care încep o activitate remunerată într-un alt stat membru, fiind previzibil că, până la împlinirea vârstei legale de pensionare, își vor putea exercita activitatea remunerată numai pentru scurt timp, iar ca urmare a veniturilor mici, cel puțin după încheierea activității remunerate, vor recurge la sistemul de asistență socială din statul membru gazdă?

---

(1)  JO 2004, L 158, p. 77, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 56.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Finanzgericht Hamburg (Germania) la 25 ianuarie 2019 — HA/Finanzamt Hamburg-Barmbek-Uhlenhorst

(Cauza C-47/19)

(2019/C 131/30)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Finanzgericht Hamburg

Părțile din procedura principală

Reclamantă: HA

Pârâtă: Finanzamt Hamburg-Barmbek-Uhlenhorst

Întrebările preliminare

1)

Noțiunea de învățământ școlar sau universitar prevăzută la articolul 132 alineatul (1) literele (i) și (j) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) (denumită în continuare „Directiva TVA”) include și cursurile de surfing și de navigație? Este suficient ca un astfel de curs să fie oferit în cel puțin o școală sau universitate din statul membru?

2)

Pentru recunoașterea drept curs în sistemul de învățământ școlar sau universitar în sensul articolului 132 alineatul (1) literele (i) și (j) din Directiva TVA, este necesar ca cursul să fie introdus în sistemul de notare sau este suficient dacă cursul de surfing sau de navigație este predat în cadrul unei activități organizate de școală sau de universitate, cum ar fi o excursie școlară?

3)

Recunoașterea unei școli de surfing și de navigație drept organizație cu scopuri similare în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (i) din Directiva TVA poate decurge din dispozițiile normative care reglementează învățământul școlar sau universitar, conform cărora chiar și cursurile externe de surfing sau de navigație fac parte din disciplina sportivă sau din formarea universitară a profesorilor de sport printr-un sistem de notare sau o altfel de atestare a performanței și/sau din interesul general în practicarea unei activități sportive? Pentru o astfel de recunoaștere, este necesară suportarea în mod direct sau indirect de școală sau de universitate a costurilor aferente cursurilor?

4)

Cursurile de surfing și de navigație susținute în cadrul unei excursii școlare reprezintă un serviciu prestat în strânsă legătură cu protecția copiilor și a tinerilor în sensul articolului 132 alineatul (1) litera (h) din Directiva TVA; în cazul unui răspuns afirmativ, este necesară în acest scop o anumită durată a cursurilor?

5)	Expresia „pregătirea particulară oferită de profesori și la nivel de învățământ școlar și universitar” care figurează la articolului 132 alineatul (1) litera (j) din Directiva TVA presupune ca persoana impozabilă însăși să predea cursul?

---

(1)  JO 2006. L 347, p. 1.

Cerere de decizie preliminară introdusă de First-tier Tribunal (Tax Chamber) (Regatul Unit) la 1 februarie 2019 — Kaplan International colleges UK Ltd/The Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs

(Cauza C-77/19)

(2019/C 131/31)

Limba de procedură: engleza

Instanța de trimitere

First-tier Tribunal (Tax Chamber)

Părțile din procedura principală

Apelantă: Kaplan International colleges UK Ltd

Intimați: The Commissioners for Her Majesty's Revenue and Customs

Întrebările preliminare

1)

Care este domeniul de aplicare teritorial al scutirii prevăzute la articolul 132 alineatul (1) litera (f) din Directiva 2006/112/CE (1) a Consiliului? În special (i) această scutire se extinde și asupra unui CSG care este stabilit într-un stat membru, altul decât statul membru sau statele membre ale membrilor CSG? Și, în cazul unui răspuns afirmativ, (ii) se extinde și asupra unui CSG care este stabilit în afara Uniunii?

2)

Dacă scutirea pentru CSG este, în principiu, aplicabilă pentru o entitate stabilită în alt stat membru decât cel al unuia sau mai multor membri ai CSG și, de asemenea, pentru un CSG stabilit în afara Uniunii, cum ar trebui aplicat criteriul conform căruia scutirea nu ar trebui să fie susceptibilă de a cauza denaturări ale concurenței? În special, (a) Acest criteriu se aplică în cazul unor posibile denaturări care afectează alți beneficiari ai unor servicii asemănătoare care nu sunt membri ai CSG sau se aplică numai unor posibile denaturări care afectează potențiali prestatori alternativi de servicii către membrii CSG? (b) Dacă acest criteriu se aplică numai în cazul altor beneficiari, poate exista o posibilitate reală de denaturare dacă alți beneficiari, care nu sunt membri ai CSG, pot ori să se afilieze acelui CSG, ori să își înființeze propriul CSG pentru a obține servicii asemănătoare, sau să obțină economii echivalente de TVA prin alte metode (precum înființarea unei sucursale în statul membru sau în statul terț respectiv)[?] (c) Dacă acest criteriu se aplică numai în cazul altor prestatori, posibilitatea reală de denaturare trebuie evaluată analizând dacă CSG se poate baza pe păstrarea clientelei membrilor săi, indiferent de posibilitatea de a beneficia de scutirea de TVA — prin urmare, trebuie evaluată în raport cu accesul prestatorilor alternativi la piața națională pe care sunt stabiliți membrii CSG? În cazul unui răspuns afirmativ, contează dacă CSG se poate baza pe păstrarea clientelei membrilor săi pentru că aceștia fac parte din același grup de societăți [?] (d) Posibilele denaturări ar trebui evaluate la nivel național în raport cu prestatorii alternativi din statul terț în care este stabilit CSG? (e) Sarcina probei pentru stabilirea probabilității denaturării revine autorității fiscale din Uniune care administrează Directiva TVA? (f) Este necesar ca autoritatea fiscală din Uniune să solicite o evaluare efectuată de un expert a pieței statului terț în care este stabilit CSG? (g) Poate fi stabilită existența unei posibilități reale de denaturare prin identificarea unei piețe comerciale în statul terț?

3)	Se poate aplica scutirea pentru CSG în circumstanțele prezentei cauze, în care membrii CSG sunt legați între ei prin legături economice, financiare sau organizaționale?

4)

Se poate aplica scutirea pentru CSG în situația în care membrii au format un grup TVA, care reprezintă o persoană impozabilă unică? Are vreo importanță dacă KIC, membrul reprezentativ căruia (potrivit dreptului intern) îi sunt prestate serviciile, nu este membru al CSG? Și, în cazul unui răspuns afirmativ, este această diferență eliminată prin faptul că dreptul intern stipulează că membrul reprezentativ trebuie să întrunească caracteristicile și statutul de membru al CSG în scopul aplicării scutirii pentru CSG?

---

(1)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO 2006, L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).

Recurs introdus la 1 februarie 2019 de Republica Lituania împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 22 noiembrie 2018 în cauza T-508/15, Republica Lituania/Comisia Europeană

(Cauza C-79/19 P)

(2019/C 131/32)

Limba de procedură: lituaniana

Părțile

Recurentă: Republica Lituania, atstovaujama R. Krasuckaitės

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

—	anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-508/15 (1) (denumită în continuare „hotărârea atacată”), în măsura în care Tribunalul a respins acțiunea în anulare împotriva Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/1119 din 22 iunie 2015;

—	anularea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2015/1119 (2) a Comisiei din 22 iunie 2015 sau trimiterea hotărârii atacate Tribunalului spre reexaminare;

—	obligarea Comisiei Europene la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

Republica Lituania solicită anularea Hotărârii Tribunalului în cauza T-508/15 pentru următoarele motive:

1.

Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat, la punctul 83 din hotărârea atacată, că derogarea prevăzută la articolul 33n alineatul (1) din Regulamentul nr. 1257/1999 (3) făcea referire doar la vârsta persoanelor care cesionează exploatări agricole, deoarece această dispoziție este în mod evident legată și de cota de lapte, ca element de probă privind o activitate agricolă comercială.

2.

Tribunalul a denaturat deopotrivă faptele constatând, la punctele 74-79 din hotărârea atacată, că guvernul lituanian nu a demonstrat că deținerea unei cote de lapte presupunea exercitarea de către reclamant a unei activități agricole comerciale, ceea ce nu corespundea în esență cu documentele cauzei care i-au fost comunicate.

---

(1)  Hotărârea Tribunalului (Camera a patra) din 22 noiembrie 2018, Lituania/Comisia, T-508/15 (EU:T:2018:828).

(2)  (JO 2015, L 182, p. 39).

(3)  Regulamentul (CE) NR. 1257/1999 al Consiliului din 17 mai 1999 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul European de Orientare și Garantare Agricolă (FEOGA) și de modificare și abrogare a unor regulamente (JO 1999, L 160, p. 80, Ediție specială, 03/ol. 28, p. 134).

Cerere de decizie preliminară introdusă de Cour d'appel de Bruxelles (Belgia) la 8 februarie 2019 — Viasat UK Ltd, Viasat Inc./Institut belge des services postaux et des télécommunications (IBPT)

(Cauza C-100/19)

(2019/C 131/33)

Limba de procedură: franceza

Instanța de trimitere

Cour d'appel de Bruxelles

Părțile din procedura principală

Reclamante: Viasat UK Ltd, Viasat Inc.

Pârât: Institut belge des services postaux et des télécommunications (IBPT)

Celelalte părți: Inmarsat Ventures Ltd c.o. și Eutelsat SA

Întrebările preliminare

1)

Articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii), articolul 7 alineatul (1) și articolul 8 alineatul (1) din Decizia nr. 626/2008/CE a Parlamentului European și al Consiliului din 30 iunie 2008 privind selectarea și autorizarea sistemelor care furnizează servicii mobile de comunicații prin satelit (MSS) (1) trebuie interpretate în sensul că, în cazul în care este cert că operatorul selectat în conformitate cu titlul II din această din urmă decizie nu a furnizat servicii mobile de comunicații prin satelit prin intermediul unui sistem mobil de comunicații prin satelit până la data limită prevăzută la articolul 4 alineatul (1) litera (c) punctul (ii) din această decizie, autoritățile competente din statele membre prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din aceeași decizie trebuie să refuze să acorde acestui operator autorizații pentru utilizarea de componente terestre complementare, pentru motivul că operatorul respectiv nu a respectat angajamentul asumat în candidatura sa?

2)

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare, aceleași dispoziții trebuie interpretate în sensul că, în același context, autoritățile competente din statele membre prevăzute la articolul 8 alineatul (1) din aceeași decizie pot refuza să acorde acestui operator autorizații pentru utilizarea de componente terestre complementare, pentru motivul că acesta nu a respectat angajamentul de acoperire la 13 iunie 2016?

---

(1)  JO L 172, p. 15.

Cerere de decizie preliminară introdusă de Obvodní soud pro Prahu 9 (Republica Cehă) la 12 februarie 2019— XR/Dopravní podnik hl. m. Prahy, a.s.

(Cauza C-107/19)

(2019/C 131/34)

Limba de procedură: ceha

Instanța de trimitere

Obvodní soud pro Prahu 9

Părțile din procedura principală

Reclamant: XR

Pârâtă: Dopravní podnik hl. m. Prahy, a.s.

Întrebările preliminare

1)

Perioada de pauză în cursul căreia angajatul trebuie să fie la dispoziția angajatorului său în cel mult două minute, în cazul unei deplasări de urgență la intervenție, trebuie considerată „timp de lucru” în sensul articolului 2 din Directiva 2003/88/CE (1) a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru?

2)	Faptul că o astfel de întrerupere [a pauzei] în cazul unei deplasări de urgență la intervenție survine doar în mod ocazional și imprevizibil sau, după caz, frecvența cu care intervine o astfel de întrerupere are o incidență asupra analizei întrebării de mai sus?

3)

O instanță de prim grad de jurisdicție care se pronunță după ce hotărârea sa a fost anulată de o instanță superioară, iar cauza i-a fost trimisă spre rejudecare, poate să nu respecte opinia juridică formulată de instanța superioară, care este obligatorie pentru instanța de prim grad de jurisdicție, în cazul în care această opinie contravine dreptului Uniunii?

---

(1)  JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3.

Recurs introdus la 14 februarie 2019 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 4 decembrie 2018 în cauza T-518/16, Carreras Sequeros și alții/Comisia

(Cauza C-119/19 P)

(2019/C 131/35)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: T. S. Bohr, G. Gattinara, L. Vernier, agenți)

Celelalte părți din procedură: Francisco Carreras Sequeros, Mariola de las Heras Ojeda, Olivier Maes, Gabrio Marinozzi, Giacomo Miserocchi, Marc Thieme Groen, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene

Concluziile

—	Anularea Hotărârii din 4 decembrie 2018, Carreras Sequeros și alții/Comisia, T-518/16;

—	trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să statueze cu privire la al doilea, la al treilea și la al patrulea motiv al acțiunii în primă instanță;

—	soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

Motivele și principalele argumente

Comisia invocă două motive.

1.

Prin intermediul primului motiv de recurs, Comisia invocă o eroare de drept în interpretarea articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”). Primul aspect vizează o eroare de drept în interpretarea conținutului articolului 31 alineatul (2) din cartă. Conținutul dreptului la o perioadă de concediu anual plătit garantat de articolul 31 alineatul (2) este precizat de articolul 7 din Directiva 2003/88 (1). Astfel, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept luând în considerare alte dispoziții ale Directivei 2033/88, precum articolele 14 și 23, și considerându-le aplicabile legiuitorului statutar. Prin intermediul celui de al doilea aspect, Comisia invocă o eroare de drept în interpretarea articolului 31 alineatul (2) din cartă, în măsura în care Tribunalul consideră că reducerea operată de articolul 6 din anexa X la Statutul funcționarilor nu ar fi compatibilă cu un pretins principiu prin care se urmărește favorizarea îmbunătățirii condițiilor de viață și de muncă ale persoanelor interesate. Acest principiu nu are niciun temei juridic. Al treilea aspect vizează, în subisidiar, o eroare de drept în interpretarea celorlalte dispoziții statutare care constituie contextul articolului 6 din anexa X la Statutul funcționarilor. Tribunal exclude în mod eronat alte dispoziții statutare din cadrul examinării sale, pentru singurul motiv că acestea existau deja înainte de modificarea adusă articolului 6 din anexa X la Statutul funcționarilor. Legiuitorul beneficiază de o largă putere discreționară în alegerea măsurilor care trebuie modificate sau care trebuie menținute.

2.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia invocă o eroare de drept în interpretarea articolului 52 alineatul (1) din cartă. Tribunalul încalcă jurisprudența potrivit căreia legiuitorul beneficiază de o largă putere de apreciere atunci când modifică Statutul funcționarilor, iar o încălcare a principiului proporționalității nu poate fi constatată decât atunci când legiuitorul a depășit în mod vădit limitele acestei puteri de apreciere.

---

(1)  Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3).

Recurs introdus la 14 februarie 2019 de Hamas împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera întâi extinsă) din 14 decembrie 2018 în cauza T-400/10 RENV, Hamas/Consiliul

(Cauza C-122/19 P)

(2019/C 131/36)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Hamas (reprezentant: L. Glock, avocat)

Celelalte părți din procedură: Consiliul Uniunii Europene, Republica Franceză, Comisia Europeană

Concluziile recurentului

—

Anularea Hotărârii din 14 decembrie 2018, Hamas/Consiliul, T-400/10 RENV, în măsura în care prin aceasta a fost respinsă cererea de anulare a următoarelor acte: — Decizia 2011/430/PESC a Consiliului din 18 iulie 2011 de actualizare a listei persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului (JO 2011, L 188, p. 47), Deciziile 2011/872/PESC a Consiliului din 22 decembrie 2011 (JO 2011, L 343, p. 54), 2012/333/PESC a Consiliului din 25 iunie 2012 (JO 2012, L 165, p. 72), 2012/765/PESC a Consiliului din 10 decembrie 2012 (JO 2012, L 337, p. 50), 2013/395/PESC a Consiliului din 25 iulie 2013 (JO 2013, L 201, p. 57), 2014/72/PESC a Consiliului din 10 februarie 2014 (JO 2014, L 40, p. 56), și 2014/483/PESC a Consiliului din 22 iulie 2014 (JO 2014, L 217, p. 35) care actualizează și, dacă este cazul, modifică lista persoanelor, grupurilor și entităților care fac obiectul articolelor 2, 3 și 4 din Poziția comună 2001/931/PESC privind aplicarea de măsuri specifice pentru combaterea terorismului și abrogă Deciziile 2011/430, 2011/872, 2012/333, 2012/765, 2013/395 și, respectiv, 2014/72, precum și — Regulamentele de punere în aplicare (UE) nr. 687/2011 al Consiliului din 18 iulie 2011 (JO 2011, L 188, p. 2), nr. 1375/2011 al Consiliului din 22 decembrie 2011 (JO 2011, L 343, p. 10), nr. 542/2012 al Consiliului din 25 iunie 2012 (JO 2012, L 165, p. 12), nr. 1169/2012 al Consiliului din 10 decembrie 2012 (JO 2012, L 337, p. 2), nr. 714/2013 al Consiliului din 25 iulie 2013 (JO 2013, L 201, p. 10), nr. 125/2014 al Consiliului din 10 februarie 2014 (JO 2014, L 40, p. 9), și nr. 790/2014 al Consiliului din 22 iulie 2014 (JO 2014, L 217, p. 1) privind punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 2580/2001 privind măsuri restrictive specifice îndreptate împotriva anumitor persoane și entități în vederea combaterii terorismului și de abrogare a Regulamentelor de punere în aplicare (UE) nr. 83/2011, 687/2011, 1375/2011, 542/2012, 1169/2012, 714/2013 și, respectiv, 125/2014, În măsura în care aceste acte privesc Hamas, inclusiv Hamas-Izz al-Din al-Qassem;

—	Soluționarea în mod definitiv a aspectelor care fac obiectul prezentului recurs;

—	Obligarea Consiliului la plata tuturor cheltuielilor de judecată aferente cauzelor T-400/10, T-400/10 RENV și C-79/15 P și prezentei cauze.

Motivele și principalele argumente

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor care guvernează sarcina probei materialității faptelor: — Tribunalul a încălcat principiile privind sarcina probei definite în Hotărârea Consiliul/Hamas, C-79/15 P, și a impus Hamas sarcina unei probe extrem de dificile, chiar imposibile; — În subsidiar, Tribunal a încălcat principiile care guvernează sarcina probei atunci când a statuat că Hamas nu formulase o contestație concretă și detaliată a faptelor stabilite de Consiliu; — Tribunal și-a încălcat obligația de a răspunde corespunzător cerințelor legale la ansamblul argumentelor invocate de recurent cu privire la posibilitatea de a-i imputa acte de terorism.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea dreptului la un control jurisdicțional efectiv: — Tribunal l-a privat pe recurent de dreptul la un control jurisdicțional efectiv întrucât nu a constat că Consiliul nu demonstrase materialitatea faptelor care figurează în expunerile sale de motive; — Tribunalul a persistat în încălcarea dreptului la un control jurisdicțional efectiv, deși o măsură de organizare a procedurii confirmase că actele în litigiu nu aveau o bază factuală suficient de solidă; — Tribunalul a respins motivul întemeiat pe o eroare a Consiliului referitoare la materialitatea faptelor în urma unei proceduri dezechilibrate, în defavoarea recurentului.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea de către Tribunal a articolului 1 alineatul (4) din poziția comună atunci când a statuat că decizia britanică de care se prevala Consiliul constituia o condamnare: — Calificarea drept condamnare propusă de Tribunal nu este conformă cu criteriile stabilite de Poziția comună 2001/931 și golește de orice conținut obligația de motivare a actelor; — Pornind de la această calificare eronată, Tribunalul a făcut de asemenea imposibil controlul jurisdicțional al calificării faptelor deduse din deciziile naționale.

4.

Al patrulea motiv: Tribunalul nu a putut respinge motivul potrivit căruia Consiliul nu luase suficient în considerare evoluția situației ca urmare a scurgerii timpului decât cu prețul unei încălcări a articolului 61 al doilea paragraf din Statutul Curții, al unei substituiri ilegale a motivelor și, prin urmare, al unei premize eronate.

5.

Al cincilea motiv: Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 296 TFUE atunci când a statuat că faptele stabilite în mod autonom de Consiliu și calificarea lor sunt expuse suficient de precis și de concret în expunerea de motive pentru a fi contestate de recurent și controlate de instanță.

Recurs introdus la 15 februarie 2019 de Consiliul Uniunii Europene împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra extinsă) din 4 decembrie 2018 în cauza T-518/16, Carreras Sequeros și alții/Comisia

(Cauza C-126/19 P)

(2019/C 131/37)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurent: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Bauer, R. Meyer, agenți)

Celelalte părți din procedură: Francisco Carreras Sequeros, Mariola de las Heras Ojeda, Olivier Maes, Gabrio Marinozzi, Giacomo Miserocchi, Marc Thieme Groen, Comisia Europeană, Parlamentul European

Concluziile recurentului

—	Admiterea recursului;

—	Soluționarea fondului cauzei și respingerea acțiunii în primă instanță ca nefondată;

—	Obligarea reclamanților în primă instanță la plata cheltuielilor de judecată suportate de Consiliu în cadrul prezentei proceduri.

Motivele și principalele argumente

1.

Primul motiv este întemeiat pe erori de drept săvârșite de Tribunal în ceea ce privește competența sa. Acesta se împarte în două aspecte. — Primul aspect privește obiectul acțiunii. Consiliul susține că prin anularea în dispozitivul hotărârii a „deciziilor privind reducerea în anul 2014 a numărului de zile de concediu anual [ale reclamanților]”, Tribunalul a solicitat în mod implicit Comisiei să restabilească, în vederea executării hotărârii, numărul de zile de concediu la care ar fi avut dreptul reclamanții înainte de modificarea statutului. Procedând astfel și nerectificând obiectul acțiunii, Tribunalul a depășit limitele competenței sale. În lipsa acesteia, dacă o astfel de recalificare nu era posibilă, acțiunea ar fi trebuit să fie declarată inadmisibilă. — În cadrul celui de al doilea aspect, Consiliul arată că reținând admisibilitatea dreptului reclamanților de a contesta, pe cale de excepție, legalitatea întregului regimul al concediului anual definit la articolul 6 din anexa X la Statutul funcționarilor, și anume cel aplicabil începând cu anul 201,6 iar nu numai dispoziția aplicată de Comisie în decizia de stabilire a concediilor reclamanților pentru anul 2014, Tribunalul nu a respectat întinderea competenței sale, contrar jurisprudenței constante potrivit căreia domeniul de aplicare al unei excepții de nelegalitate trebuie limitat la ceea ce este indispensabil soluționării litigiului, fiind, de asemenea, necesară existența unei legături juridice directe între decizia individuală atacată și actul general care face obiectul excepției.

2.

Al doilea motiv este întemeiat pe erori de drept săvârșite de Tribunal atunci când a constatat că reducerea numărului de zile de concediu anual efectuată de noul articol 6 din anexa X la Statutul funcționarilor afectează dreptul la concediu anual al reclamanților. În primul rând, considerând că, în anumite ipoteze, o directivă (în acest caz Directiva 2003/88 (1)) poate fi invocată împotriva instituțiilor, Tribunalul nu a respectat jurisprudența constantă potrivit căreia directivele se adresează statelor membre, iar nu instituțiilor sau organelor Uniunii, neputându-se considera, prin urmare, că dispozițiile unei directive impun ca atare obligații instituțiilor în raporturile lor cu personalul. În al doilea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că legiuitorul ar fi ținut de conținutul Directivei 2003/88, menționată în explicațiile aferente articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale. În al treilea rând, Tribunalul nu a respectat domeniul de aplicare al articolului 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, care, contrar celor statuate de Tribunal, nu are drept obiectiv ameliorarea condițiilor de viață și de muncă, ci garantarea unui nivel suficient de protecție tuturor lucrătorilor din Uniune. În al patrulea rând, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că articolul 6 din anexa X la Statutul funcționarilor încalcă dreptul la un concediu anual garantat de articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale, dat fiind faptul că funcționarii repartizați în țări terțe beneficiază de un număr total de zile de concediu semnificativ superior minimului de 20 de zile prevăzut de Directiva 2003/88.

3.

Al treilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, se întemeiază pe o eroare de drept cu privire la caracterul justificat al pretinsei atingeri aduse dreptului la concediu. Tribunalul a săvârșit erori de drept considerând că justificările care stau la baza măsurii contestate nu erau de natură să constituie obiective de interes public, precum și prin neexaminarea faptului dacă restrângerea dreptului la concediu nu constituie, prin raportare la scopul urmărit, o intervenție excesivă și intolerabilă care ar duce atingere înseși substanței dreptului garantat.

---

(1)  Directiva 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru (JO 2003, L 299, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 7, p. 3).

Recurs introdus la 15 februarie 2019 de Groupe Canal + împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a cincea) din 12 decembrie 2018 în cauza T-873/16, Groupe Canal +/Comisia

(Cauza C-132/19 P)

(2019/C 131/38)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Groupe Canal + (reprezentanți: P. Wilhelm, P. Gassenbach, O. de Juvigny, avocați)

Celelalte părți din procedură: Comisia Europeană, Republica Franceză, Union des producteurs de cinéma (UPC), C More Entertainment AB, European Film Agency Directors — EFAD's, Bureau européen des unions de consommateurs (BEUC)

Concluziile recurentei

—

Anularea Hotărârii pronunțate de Tribunal la 12 decembrie 2018 în cauza T-873/16, în măsura în care prin aceasta s-a respins acțiunea formulată de Groupe Canal + privind anularea Deciziei Comisiei din 26 iulie 2016 privind o procedură în temeiul articolului 101 TFUE și al articolului 53 din Acordul privind SEE (cauza AT.40023 — Acces transfrontalier la televiziunea cu plată) și în care a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată

—	anularea Deciziei Comisiei din 26 iulie 2016 în cazul AT.40023, citată anterior

—	obligarea Comisiei la plata integrală a cheltuielilor

Motivele și principalele argumente

În cadrul primului motiv, GCP susține că Tribunalul nu putea înlătura existența unui abuz de putere constând în obținerea de către Comisie, prin intermediul unor angajamente, a finalizării geoblocării, cât timp Regulamentul (UE) nr 2018/302 (1) prevede în mod expres că conținutul audiovizual poate face obiectul unor restricții geografice.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, GCP afirmă că Tribunalul a săvârșit o neregularitate de procedură și a încălcat principiul contradictorialității, deoarece niciunul dintre argumentele cu privire la aplicabilitatea articolului 101 alineatul (3) TFUE nu a fost discutat de părțile la procedură. Prin urmare, Tribunalul nu a respectat dreptul la apărare al GCP.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, GCP a susținut că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept referitoare la încălcarea obligației de motivare prin faptul că nu a răspuns la motivul potrivit căruia Comisia nu a luat în considerare contextul economic și juridic francez în care se înscriau clauzele contestate. Hotărârea se întemeiază pe o premisă incorectă și ignoră contextul economic și juridic specific al sectorului cinematografic și contravine jurisprudenței Curții care a statuat în mod expres că clauzele contestate pot fi perfect valabile în sectorul cinematografic.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, GCP susține că Tribunalul a săvârșit erori de drept privind interpretarea articolului 9 din Regulamentul nr. 1/2003 (2) și a punctului 128 din Comunicarea Comisiei privind cele mai bune practici de desfășurare a procedurilor inițiate în aplicarea articolelor 101 și 102 din TFUE, care a condus la o încălcare a principiilor proporționalității și a respectării drepturilor terților. Astfel, preocupările privind concurența exprimate în evaluarea preliminară a Comisiei s-au referit numai la teritoriile Regatului Unit și Irlandei, iar situația concurențială cu privire la Franța nu a fost nici măcar examinată. În plus, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat, pe de o parte, că decizia Comisiei nu a încălcat libertatea contractuală a GCP și, p de altă parte, că nu afecta posibilitatea GCP de a sesiza instanța națională pentru a se constata compatibilitatea clauzelor cu dispozițiile articolului 101 alineatul (1) TFUE, cât timp rezultă din jurisprudența Curții că instanța națională nu poate ignora decizia adoptată în temeiul articolului 9 din Regulamentul (UE) nr. 1/2003 și evaluarea preliminară care o însoțește.

---

(1)  Regulamentul (UE) 2018/302 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 februarie 2018 privind prevenirea geoblocării nejustificate și a altor forme de discriminare bazate pe cetățenia sau naționalitatea, domiciliul sau sediul clienților pe piața internă și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2006/2004 și (UE) 2017/2394, precum și a Directivei 2009/22/CE (Text cu relevanță pentru SEE.) (JO L 601, p. 1).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 165).

Recurs introdus la 22 februarie 2019 de Comune di Milano împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a treia) din 13 decembrie 2018, în cauza T-167/13, Comune di Milano/Comisia Europeană

(Cauza C-160/19 P)

(2019/C 131/39)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurentă: Comune di Milano (reprezentanți: A. Mandarano, E. Barbagiovanni, S. Grassani, avocați)

Cealaltă parte din procedură: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

—	anularea Hotărârii Tribunalului pronunțate la 13 decembrie 2018 în cauza T 167/13, Comune di Milano/Comisia Europeană;

—	anularea Deciziei Comisiei Europene (UE) 2015/1225 din 19 decembrie 2012 privind majorările de capital efectuate de SEA SpA. în favoarea SEA Handling SpA [Cazul SA.21420 (C14/10) (ex NN25/10)];

—	obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor privind procedura măsurilor provizorii T-167/13 R.

Motivele și principalele argumente

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins acțiunea introdusă de către municipalitatea din Milano (Comune di Milano) împotriva deciziei Comisiei menționate mai sus.

În susținerea recursului său, municipalitatea Milano invocă patru motive, toate bazate pe încălcarea de către Tribunal a articolului 107 TFUE și pe absența, în speță, a unor măsuri care pot fi calificate drept ajutor de stat.

Prin intermediul primului motiv, municipalitatea Milano, pe de o parte, contestă faptul că presupusele măsuri care constituie ajutor utilizează „resurse de stat”, iar pe de altă parte, susține incompatibilitatea „testului” de imputabilitate elaborat de Tribunal cu principiile stabilite de jurisprudența Uniunii Europene.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, municipalitatea Milano invocă încălcarea de către Tribunal a principiilor în materie de probă a imputabilității, din perspectiva atât a inegalității de tratament în ceea ce privește probele, cât și a absenței probelor în sens „diacronic”.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, municipalitatea Milano, invocă o denaturare a faptelor și a elementelor de probă săvârșită de Tribunal în evaluarea indiciilor prezentate de Comisie în susținerea presupusei imputabilități a măsurilor în cauză în sarcina municipalității Milano.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, municipalitatea Milano contestă, din diverse perspective, toate aprecierile Tribunalului cu privire la aplicarea de către Comisie a criteriului investitorului privat într-o economie de piață (denumit „MEIP”) și concluziile propuse în acest sens în hotărâre.

Recurs introdus la 22 februarie 2019 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 12 decembrie 2018 în cauza T-683/15, Freistaat Bayern/Comisia Europeană

(Cauza C-167/19 P)

(2019/C 131/40)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: K. Herrmann, T. Maxian Rusche, P. Němečková, agenți)

Cealaltă parte din procedură: Freistaat Bayern

Concluziile recurentei

Comisia solicită:

—	anularea hotărârii atacate;

—	declararea primului motiv al acțiunii în fața Tribunalului ca nefondat;

—	trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru celelalte motive;

—

obligarea reclamantului din procedura în fața primei instanțe la plata cheltuielilor de judecată din prima instanță și din recurs, respectiv, cu titlu subsidiar, în cazul trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunal, amânarea pronunțării deciziei referitoare la cheltuielile de judecată din prima instanță și din recurs.

Motivele și principalele argumente

Primul motiv de recurs:

La punctele 60-67 din hotărârea atacată, atunci când a definit cerințele din cuprinsul deciziei de deschidere, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și aplicarea articolului 108 alineatul (2) TFUE și a articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (1), precum și a jurisprudenței instanțelor Uniunii referitoare la acestea: sursele de finanțare ale unui ajutor trebuie să fie precizate în decizia de deschidere numai în mod excepțional și în situații speciale.

Al doilea motiv de recurs:

La punctele 53-58 și 62 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat în mod eronat decizia de deschidere, cauzând astfel un viciu de motivare, și nu a răspuns la argumentele Comisiei: în realitate, decizia de deschidere cuprinde modul de finanțare din resurse bugetare.

Al treilea motiv de recurs:

La punctele 70 și 71 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 263 al doilea paragraf TFUE și a jurisprudenței instanțelor Uniunii referitoare la acesta prin faptul că a considerat că drepturile de participare ale terților reprezintă norme fundamentale de procedură în sensul articolului 263 al doilea paragraf TFUE.

Al patrulea motiv de recurs:

La punctele 72-75 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat în mod eronat dreptul de participare în temeiul articolului 108 alineatele (2) și (3) TFUE și al articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, precum și al jurisprudenței instanțelor Uniunii referitoare la consecințele încălcării unui drept de participare, prin faptul că a stabilit că o declarație a părții interesate cu privire la problema dacă resursele bugetare reprezintă resurse de stat ar fi putut modifica rezultatul procedurii. În acest context, Tribunalul a interpretat de asemenea în mod eronat noțiunea de resurse de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE și noțiunea de ajutoare existente în temeiul articolului 108 alineatul (1) TFUE, a denaturat faptele constatate în decizia atacată și care i-au fost prezentate și a omis să examineze argumentele expuse de Comisie în fața Tribunalului.

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).

Recurs introdus la 22 februarie 2019 de Comisia Europeană împotriva Hotărârii Tribunalului (Camera a patra) din 12 decembrie 2018 în cauzele T-722/15, T-723/15 și T-724/15, Interessengemeinschaft privater Milchverarbeiter Bayerns e.V. și alții/Comisia Europeană

(Cauza C-171/19 P)

(2019/C 131/41)

Limba de procedură: germana

Părțile

Recurentă: Comisia Europeană (reprezentanți: K. Herrmann, T. Maxian Rusche, P. Němečková, agenți)

Cealaltă parte din procedură: Interessengemeinschaft privater Milchverarbeiter Bayerns e.V., Genossenschaftsverband Bayern e.V., Verband der Bayerischen Privaten Milchwirtschaft e.V.

Concluziile recurentei

Comisia solicită Curții:

—	anularea hotărârii atacate;

—	declararea primului motiv al acțiunii în fața Tribunalului ca neîntemeiat;

—	trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunal pentru restul motivelor;

—	obligarea reclamantelor din primă instanță la plata cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanță și în cadrul recursului, cu titlu subsidiar, în caz de trimitere spre rejudecare, soluționarea cererii referitoare la cheltuielile de judecată odată cu fondul.

Motivele și principalele argumente

Primul motiv de recurs:

La punctele 56-64 din hotărârea atacată, Tribunalul, cu ocazia definirii condițiilor stabilite în cuprinsul deciziei de inițiere, a interpretat și a aplicat eronat articolul 108 alineatul (2) TFUE și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (1), precum și jurisprudența instanțelor Uniunii cu privire la acest subiect: sursele de finanțare a unui ajutor nu ar trebui să fie indicate în decizia de deschidere decât cu titlu excepțional și în situații speciale.

Al doilea motiv de recurs:

La punctele 47-53 și 56 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat eronat decizia de deschidere, ceea ce a determinat un viciu de motivare, și nu a răspuns la argumentele Comisiei: în realitate, decizia de deschidere abordează metoda de finanțare din resurse bugetare.

Al treilea motiv de recurs:

La punctele 66-68 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat eronat articolul 263 alineatul (2) TFUE și jurisprudența instanțelor Uniunii cu privire la acest subiect, plecând de la principiul că drepturile terților de a fi asociați ar fi în mod esențial o normă fundamentală de procedură, în sensul articolului 263 al doilea paragraf TFUE.

Al patrulea motiv de recurs:

La punctele 70-72 din hotărârea atacată, Tribunalul a interpretat eronat dreptul de a fi asociat, în sensul articolului 108 alineatele (2) și (3) TFUE, precum și articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 și jurisprudența instanțelor Uniunii cu privire la consecințele încălcării dreptului de a fi asociat, constatând că o declarație a părților cu privire la aspectul dacă resursele bugetare constituie resurse de stat ar fi putut modifica rezultatul procedurii. În acest context, Tribunalul a interpretat eronat și noțiunea de resurse de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE, a denaturat faptele constatate în decizia atacată și care i-au fost prezentate și a omis să examineze argumentele avansate de Comisie în fața Tribunalului.

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO 1999, L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).

Hotărârea Tribunalului din 12 februarie 2019 — Vakakis kai Synergates/Comisia

(Cauza T-292/15) (1)

(„Răspundere extracontractuală - Contracte de achiziții publice de servicii - Procedură de cerere de ofertă - Conflict de interese - Obligația de diligență - Pierderea unei șanse - Despăgubire”)

(2019/C 131/42)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Vakakis kai Synergates — Symvouloi gia Agrotiki Anaptixi AE Meleton, fostă Vakakis International — Symvouloi gia Agrotiki Anaptixi AE (Atena, Grecia) (reprezentanți: B. O’Connor, solicitor, S. Gubel și E. Bertolotto, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: F. Erlbacher, E. Georgieva și L. Baumgart, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE, prin care se urmărește obținerea reparării prejudiciului pe care reclamanta pretinde că l-ar fi suferit din cauza neregularităților pe care le-ar fi săvârșit Comisia în cadrul cererii de ofertă „Consolidarea sistemului de siguranță alimentară în Albania” (EuropeAid/129820/C/SER/AL)

Dispozitivul

1)

Stabilește cuantumul despăgubirii datorate de Comisia Europeană societății Vakakis kai Synergates — Symvouloi gia Agrotiki Anaptixi AE Meleton în temeiul Hotărârii din 28 februarie 2018, Vakakis kai Synergates/Comisia (T-292/15), la 234 353 euro, majorat cu dobânzi moratorii începând de la 28 februarie 2018 și până la plata integrală, la rata stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru operațiunile principale de refinanțare, majorată cu două puncte procentuale.

2)	Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul procedurii în care a fost pronunțată Hotărârea din 28 februarie 2018, Vakakis kai Synergates/Comisia (T-292/15).

3)	Fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în cadrul procedurii ulterioare Hotărârii din 28 februarie 2018, Vakakis kai Synergates/Comisia (T-292/15).

---

(1)  JO C 294, 7.9.2015.

Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019 — Belgia și Magnetrol International/Comisia

(Cauzele conexate T-131/16 și T-263/16) (1)

(„Ajutoare de stat - Schemă de ajutor pusă în aplicare de Belgia - Decizie prin care schema de ajutor este declarată incompatibilă cu piața internă și ilegală și prin care se dispune recuperarea ajutorului plătit - Decizie fiscală anticipată (tax ruling) - Scutire aplicată profitului excedentar - Autonomie fiscală a statelor membre - Noțiunea de schemă de ajutor - Măsuri suplimentare de aplicare”)

(2019/C 131/43)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant în cauza T-131/16: Regatul Belgiei (reprezentanți: inițial C. Pochet, M. Jacobs și J.-C. Halleux, ulterior C. Pochet și J.-C. Halleux, agenți, asistați de M. Segura Catalán și M. Clayton, avocați)

Reclamantă în cauza T-263/16: Magnetrol International (Zele, Belgia) (reprezentanți: H. Gilliams și J. Bocken, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: P.J. Loewenthal și B. Stromsky, ulterior P.J. Loewenthal și F. Tomat, agenți)

Intervenientă în cauza T-131/16: Irlanda (reprezentanți: inițal E. Creedon, G. Hodge și A. Joyce, ulterior K. Duggan, M. Browne și M. Joyce, și în cele din urmă M. Joyce și J. Quaney, agenți, asistați de P. Gallagher, M. Collins, SC, B. Doherty și S. Kingston, barristers)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și prin care se urmărește anularea Deciziei (UE) 2016/1699 a Comisiei din 11 ianuarie 2016 privind schema de ajutoare de stat privind scutirea aplicabilă profitului excedentar SA.37667 (2015/C) (ex 2015/NN) pusă în aplicare de Belgia (JO 2016, L 260, p. 61)

Dispozitivul

1)	Conexează cauzele T-131/16 et T-263/16 în vederea pronunțării prezentei hotărâri.

2)	Anulează Decizia (UE) 2016/1699 a Comisiei din 11 ianuarie 2016 privind schema de ajutoare de stat privind scutirea aplicabilă profitului excedentar SA.37667 (2015/C) (ex 2015/NN) pusă în aplicare de Belgia.

3)	Comisia Europeană suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Regatul Belgiei, inclusiv pe cele aferente procedurii măsurilor provizorii, și de Magnetrol International.

4)	Irlanda suportă propriile cheltuieli de judecată.

---

(1)  JO C 191, 30.5.2016.

Hotărârea Tribunalului din 26 februarie 2019 — Athletic Club/Comisia

(Cauza T-679/16) (1)

(„Ajutoare de stat - Ajutor acordat de autoritățile spaniole în favoarea anumitor cluburi de fotbal profesionist - Cota de impozitare preferențială aplicabilă veniturilor cluburilor autorizate să beneficieze de statutul de entitate fără scop lucrativ - Decizie prin care ajutorul este declarat incompatibil cu piața internă - Acțiune în anulare - Interesul de a exercita acțiunea - Admisibilitate - Măsură infrastatală - Caracter selectiv - Denaturarea concurenței - Afectarea schimburilor dintre state membre - Modificarea unui ajutor existent - Obligație de motivare”)

(2019/C 131/44)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Athletic Club (Bilbao, Spania) (reprezentanți: E. Lucas Murillo de la Cueva și J.M. Luís Carrasco, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Luengo, B. Stromsky și P. Němečková, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea articolelor 1, 4 și 5 ale Deciziei (UE) 2016/2391 a Comisiei din 4 iulie 2016 privind ajutorul de stat SA.29769 (2013/C) (ex 2013/NN) pus în aplicare de Spania în favoarea anumitor cluburi de fotbal (JO 2016, L 357, p. 1), în măsura în care îl privesc pe reclamant

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Athletic Club la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 419, 14.11.2016.

Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019 — RE/Comisia

(Cauza T-903/16) (1)

(„Date cu caracter personal - Protecția persoanelor fizice în raport cu prelucrarea acestor date - Drept de acces la aceste date - Regulamentul (CE) nr. 45/2001 - Respingerea dreptului de acces - Acțiune în anulare - Scrisoare care face referire la o respingere parțială anterioară a dreptului de acces, fără a se recurge la o nouă examinare - Noțiunea de act atacabil în sensul articolului 263 TFUE - Noțiunea de act pur confirmativ - Aplicabilitate în materie de acces la date cu caracter personal - Fapte noi și esențiale - Interesul de a exercita acțiunea - Admisibilitate - Obligația de motivare”)

(2019/C 131/45)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: RE (reprezentant: S. Pappas, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: H. Kranenborg și D. Nardi, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE vizând anularea notei directorului Direcției de securitate din cadrul Direcției Generale de resurse umane și de securitate a Comisiei din 12 octombrie 2016 în măsura în care este respinsă cererea reclamantului prin care solicită accesul la unele dintre datele sale cu caracter personal

Dispozitivul

1)

Anulează nota directorului Direcției de securitate din cadrul Direcției Generale de resurse umane și securitate a Comisiei Europene din 12 octombrie 2016, în măsura în care respinge cererea din 21 septembrie 2016 formulată de RE prin care a solicitat accesul la unele dintre datele sale cu caracter personal.

2)	Obligă Comisia la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 53, 20.2.2017.

Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019 — L/Parlamentul

(Cauza T-91/17) (1)

(„Funcție publică - Asistenți parlamentari acreditați - Concediu medical - Concediu medical petrecut alt loc decât cel în care este încadrat în muncă - Absență nemotivată - Articolul 60 din Statutul - Obligația de diligență - Principiul bunei administrări”)

(2019/C 131/46)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: L (reprezentant: I Coutant Peyre, avocat)

Pârât: Parlamentul European (reprezentanți: M. Windisch și Í. Ní Riagáin Düro, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE având ca obiect anularea deciziei Parlamentului European din 31 august 2016 privind anumite absențe fără permisiune ale reclamantului

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă pe L la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 32, 29.1.2018.

Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019 — Polonia/Comisia

(Cauza T-366/17) (1)

(„FEDER - Refuzul de a confirma o contribuție financiară pentru un proiect major - Articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 - Evaluarea coerenței unui proiect major cu prioritățile programului operațional - Articolul 41 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1083/2006 - Depășirea termenului”)

(2019/C 131/47)

Limba de procedură: polona

Părțile

Reclamantă: Republica Polonă (reprezentant: B. Majczyna, agent)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: B.-R. Killmann, A. Kyratsou și M. Siekierzyńska, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE și având ca obiect anularea Deciziei C(2017) 1904 final a Comisiei din 23 martie 2017 prin care se refuză confirmarea pentru Republica Polonă a unei contribuții financiare a Fondului European pentru Dezvoltare Regională (FEDER) la proiectul major „Demararea producției unei noi generații de motoare diesel de către Volkswagen Motor Polska” în cadrul axei prioritare IV a programului operațional „Economie inovatoare”

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Republica Polonia la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 249, 31.7.2017.

Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019 — Giove Gas/EUPO — Primagaz (KALON AL CENTRO DELLA FAMIGLIA)

(Cauza T-34/18) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative KALON AL CENTRO DELLA FAMIGLIA - Marca Uniunii Europene verbală anterioară CALOON - Motiv relativ de refuz - Risc de confuzie - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001”)

(2019/C 131/48)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Giove Gas Srl (Tarquinia, Italia) (reprezentanți: A. Bergonzini și F. Dinelli, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: J. Crespo Carrillo și H. O’Neill, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Compagnie des gaz de pétrole Primagaz (Paris, Franța) (reprezentant: D. Régnier, avocat)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 27 noiembrie 2017 (cauza R 1271/2017–2) privind o procedură de opoziție între Compagnie des gaz de pétrole Primagaz și Giove Gas

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Gas Srl la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 182, 28.5.2018.

Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019 — Torro Entertainment/EUIPO — Grupo Osborne (TORRO Grande MEAT IN STYLE)

(Cauza T-63/18) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative TORRO Grande MEAT IN STYLE - Mărcile Uniunii Europene verbale anterioare TORO - Motiv relativ de refuz - Risc de confuzie - Articolul 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 - Obligare de motivare - Articolul 94 alineatul (1) prima teza din Regulamentul 2017/1001 - Obligația de diligență - Articolul 95 alineatul (1) din Regulamentul 2017/1001”)

(2019/C 131/49)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Torro Entertainment (Plovdiv, Bulgaria) (reprezentant: A. Kostov, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: J. Crespo Carrillo și D. Walicka, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Grupo Osborne, SA (El Puerto de Santa María, Spania)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a doua de recurs a EUIPO din 20 decembrie 2017 (cauza R 1776/2017–2) privind o procedură de opoziție între Grupo Osborne și Torro Entertainment

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Torro Entertainement Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 134, 16.4.2018.

Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019 — Bayer Intellectual Property/EUIPO (Reprezentarea unei inimi)

(Cauza T-123/18) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Cerere de înregistrare a unei mărci figurative a Uniunii Europene reprezentând o inimă - Motiv absolut de refuz - Lipsa caracterului distinctiv - Articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001”)

(2019/C 131/50)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamantă: Bayer Intellectual Property GmbH (Monheim am Rhein, Germania) (reprezentanți: V von Bomhard și J. Fuhrmann, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: A. Graul, S. Hanne și D. Walicka, agenți)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei întâi de recurs a EUIPO din 7 decembrie 2017 (cauza R 145/2017–1), privind o cerere de înregistrare a unui semn figurativ reprezentând o inimă ca marcă a Uniunii Europene.

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Bayer Intellectual Property GmbH la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 142, 23.4.2018.

Hotărârea Tribunalului din 14 februarie 2019 — Beko/EUIPO — Acer (ALTUS)

(Cauza T-162/18) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative ALTUS - Mărci naționale verbale anterioare ALTOS - Proceduri de decădere a anumitor mărci anterioare inițiate în fața autorităților naționale - Risc de confuzie - Suspendarea procedurii administrative - Norma 20 alineatul (7) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 [devenită articolul 71 alineatul (1) din Regulamentul delegat (UE) 2018/625]”)

(2019/C 131/51)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Beko plc (Watford, Regatul Unit) (reprezentant: G. Tritton, barrister)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentanți: J. Ivanauskas și H. O’Neill, agenți)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă la Tribunal: Acer, Inc. (Taipei, Taiwan)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 13 decembrie 2017 (cauza R 1991/2016–5), privind o procedură de opoziție între Acer și Beko

Dispozitivul

1)	Anulează Decizia Camerei a cincea de recurs a Oficiului Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) din 13 decembrie 2017 (cauza R 1991/2016–5).

2)	Obligă EUIPO să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele alor Beko plc.

---

(1)  JO C 152, 30.4.2018.

Ordonanța vicepreședintelui Tribunalului din 15 februarie 2019 — Aresu/Comisia

(Cauza T-524/16 R)

(„Măsuri provizorii - Funcție publică - Funcționari - Reforma statutului de la 1 ianuarie 2014 - Număr redus de zile de concediu anual - Înlocuirea concediului aferent duratei călătoriei cu un concediu pentru vizită în țara de origine - Cerere de măsuri provizorii - Lipsa urgenței”)

(2019/C 131/52)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Antonio Aresu (Bruxelles, Belgia) (reprezentant: M. Velardo, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Gattinara și F. Simonetti, agenți)

Intervenienți în susținerea pârâtei: Parlamentul European (reprezentanți: E. Taneva și M. Ecker, agenți) și Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: M. Bauer și R. Meyer, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolele 278 și 279 TFUE având ca obiect, pe de o parte, suspendarea executării deciziei de reducere a numărului de zile de concediu suplimentar de care beneficiază reclamantul de la cinci zile la două zile și jumătate, în temeiul articolului 7 din anexa V la Statutul funcționarilor Uniunii Europene, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1023/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 (JO 2013, L 287, p. 15), și, pe de altă parte, adoptarea măsurilor provizorii care urmăresc să permită reclamantului să continue să beneficieze — cu titlu provizoriu — de același număr de zile de concediu suplimentar de care beneficia, cu titlu de concediu aferent duratei călătoriei, înainte de 1 ianuarie 2014, cu efect retroactiv începând de la 1 ianuarie 2014 și până la pronunțarea deciziei în cauza principală sau, dacă este anterioară acestei pronunțări, până la pensionarea reclamantului

Dispozitivul

1)	Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)	Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Ordonanța Tribunalului din 14 februarie 2019 — Comprojecto-Projectos e Construções și alții/BCE

(Cauza T-768/17) (1)

(„Acțiuni în constatarea abținerii de a acționa, în anulare și în despăgubire - Politica economică și monetară - Supravegherea instituțiilor de credit - Acte ilicite pretins săvârșite de anumite instituții de credit portugheze - Respingere implicită a invitației de a acționa adresate BCE - Inadmisibilitate vădită parțială - Necompetență vădită parțială - Acțiune în parte vădit nefondată”)

(2019/C 131/53)

Limba de procedură: portugheza

Părțile

Reclamanți: Comprojecto-Projectos e Construções, Lda (Lisabona, Portugalia), Paulo Eduardo Matos Gomes de Azevedo (Lisabona), Julião Maria Gomes de Azevedo (Lisabona), Isabel Maria Matos Gomes de Azevedo (Lisabona) (reprezentant: M. Ribeiro, avocat)

Pârâtă: Banca Centrală Europeană (reprezentanți: C. Hernández Saseta și P. Ferreira Jorge, agenți)

Obiectul

În primul rând, cerere întemeiată pe articolul 265 TFUE prin care se solicită constatarea faptului că BCE s-a abținut în mod nelegal să acționeze împotriva unei instituții de credit portugheze în cadrul prevenirii utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor, în al doilea rând, cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea deciziei BCE de a nu acționa și, în al treilea rând, cerere întemeiată pe articolul 268 TFUE prin care se solicită repararea prejudiciului pretins suferit de reclamanți ca urmare a acestei inacțiuni

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Obligă Comprojecto-Projectos e Construções, Lda, precum și pe domnul Paulo Eduardo Matos Gomes de Azevedo, pe domnul Julião Maria Gomes de Azevedo și pe doamna Isabel Maria Matos Gomes de Azevedo la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 52, 12.2.2018.

Ordonanța Tribunalului din 8 februarie 2019 — Schokker/AESA

(Cauza T-817/17) (1)

(„Funcție publică - Agenți contractuali - AESA - Recrutare - Procedură de selecție - Înscrierea reclamantului pe lista de rezervă - Retragerea ofertei de încadrare în muncă adresată reclamantului - Răspundere - Lipsa comportamentului nelegal al AESA - Acțiune vădit lipsită de orice temei juridic”)

(2019/C 131/54)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Boudewijn Schokker (Hoofddorp, Țările de Jos) (reprezentanți: S. Orlandi și T. Martin, avocați)

Pârâtă: Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (reprezentanți: S. Rostren și F. Pavesi, agenți, asistați de D. Waelbroeck și de A. Duron, avocați)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 270 TFUE și prin care se urmărește să se obțină repararea prejudiciului pe care reclamantul l-ar fi suferit ca urmare a comportamentului culpabil al AESA în cursul procedurii de selecție pentru recrutarea unui agent contractual

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea.

2)	Domnul Boudewijn Schokker este obligat la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 63, 19.2.2018.

Ordonanța Tribunalului din 14 februarie 2019 — Associazione GranoSalus/Comisia

(Cauza T-125/18) (1)

(„Acțiune în anulare - Produse fitosanitare - Substanța activă „glifosat” - Reînnoire a includerii în anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 - Lipsa afectării individuale - Act normativ care presupune măsuri de executare - Inadmisibilitate”)

(2019/C 131/55)

Limba de procedură: italiana

Părțile

Reclamantă: Associazione Nazionale GranoSalus — Liberi Cerealicoltori & Consumatori (Associazione GranoSalus) (Foggia, Italia) (reprezentant: G. Dalfino, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: F. Castillo de la Torre, D. Bianchi, G. Koleva și I. Naglis, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE prin care se solicită anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/2324 din 12 decembrie 2017 al Comisiei de reînnoire a aprobării substanței active glifosat, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 al Parlamentului European și al Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare, și de modificare a anexei la Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 540/2011 al Comisiei (JO 2017, L 333, p. 10)

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)	Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra cererilor de intervenție formulate de Helm AG, Monsanto Europe NV/SA, Monsanto Company, Nufarm GmbH & Co. KG, Nufarm, Albaugh Europe Sàrl, Albaugh UK Ltd, Albaugh TKI d.o.o. și Barclay Chemicals Manufacturing Ltd.

3)	Obligă Associazione Nazionale GranoSalus — Liberi Cerealicoltori & Consumatori (Associazione GranoSalus) să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

4)	Helm, Monsanto Europe, Monsanto, Nufarm GmbH & Co. KG, Nufarm, Albaugh Europe, Albaugh UK, Albaugh TKI și Barclay Chemicals Manufacturing suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată referitoare la cererile de intervenție.

---

(1)  JO C 152, 30.4.2018.

Ordonanța Tribunalului din 14 februarie 2019 — Chrome Hearts/EUIPO — Shenzhen Van St. Lonh Jewelry (Reprezentarea unei cruci)

(Cauza T-137/18) (1)

(„Marcă a Uniunii Europene - Procedură de opoziție - Cerere de înregistrare a mărcii Uniunii Europene figurative reprezentând o cruce - Revocarea deciziei atacate - Dispariția obiectului litigiului - Nepronunțare asupra fondului”)

(2019/C 131/56)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Chrome Hearts LLC (Hollywood, California, Statele Unite) (reprezentant: M. de Justo Bailey, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (reprezentant: A. Folliard-Monguiral, agent)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs a EUIPO, intervenientă în fața Tribunalului: Shenzhen Van St. Lonh Jewelry Co. Ltd (Shenzhen, China)

Obiectul

Acțiune formulată împotriva Deciziei Camerei a cincea de recurs a EUIPO din 19 decembrie 2017 (cauza R 776/2017-5), privind o procedură de opoziție între Chrome Hearts și Shenzhen Van St. Lonh Jewelry Co.

Dispozitivul

1)	Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei.

2)	Obligă Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) la plata cheltuielilor de judecată.

---

(1)  JO C 166, 14.5.2018.

Ordonanța președintelui Tribunalului din 14 februarie 2019 — PV/Comisia

(Cauza T-224/18 RII)

(„Procedură de măsuri provizorii - Funcție publică - Procedură disciplinară - Stabilire la zero a salariului - Modificare a circumstanțelor - Inadmisibilitate - Lipsa unor fapte noi”)

(2019/C 131/57)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: PV (reprezentant: M. Casado García-Hirschfeld, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Berscheid, B. Mongin și R. Striani, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolele 278 și 279 TFUE prin care se solicită suspendarea executării, în primul rând, a procedurii disciplinare CMS 17/025 și, în al doilea rând, a deciziei de stabilire la zero a salariului reclamantului

Dispozitivul

1)	Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)	Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Ordonanța Tribunalului din 14 februarie 2019 — Brunke/Comisia

(Cauza T-258/18) (1)

(„Acțiune în constatarea abținerii de a acționa - Termen de introducere a acțiunii - Momentul de la care începe să curgă termenul - Lipsă a invitației de a acționa - A doua invitație de a acționa — Inadmisibilitate vădită - Cerere de natură declarativă - Cerere care urmărește emiterea unor somații - Necompetență vădită”)

(2019/C 131/58)

Limba de procedură: germana

Părțile

Reclamant: Lothar Brunke (Berlin, Germania) (reprezentant: A. Schniebel, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: G. Braun și H. Støvlbæk, agenți)

Obiectul

Cu titlu principal, cerere care urmărește „constatarea efectului discriminatoriu” al Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale (JO 2005, L 255, p. 22, Ediție specială, 05/vol. 8, p. 3) și, cu titlu subsidiar, pe de o parte, cerere care urmărește în esență emiterea unei somații împotriva Comisiei și, pe de altă parte, cerere întemeiată pe articolul 265 TFUE care urmărește să se constate că Comisia s-a abținut în mod ilegal să dea curs corespondenței reclamantului din 6 iunie 2017 și din 27 decembrie 2017.

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea în parte ca urmare a necompetenței vădite a Tribunalului de a o soluționa și în parte ca vădit inadmisibilă.

2)	Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra cererilor de intervenție ale Consiliului Uniunii Europe și Parlamentului European.

3)	Domnul Lothar Brunke suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de Comisia Europeană.

4)	Consiliul suportă propriile cheltuieli de judecată aferente cererii sale de intervenție.

5)	Parlamentul European suportă propriile cheltuieli de judecată aferente cererii sale de intervenție.

---

(1)  JO C 276, 6.8.2018.

Ordonanța Tribunalului din 8 februarie 2019 — Front Polisario/Consiliul

(Cauza T-376/18) (1)

(„Acțiune în anulare - Acorduri internaționale - Acord de parteneriat între Uniunea Europeană și Maroc în sectorul pescuitului - Decizie de autorizare a deschiderii negocierilor între Uniune și Maroc în vederea modificării acordului de parteneriat - Lipsa afectării directe - Inadmisibilitate”)

(2019/C 131/59)

Limba de procedură: franceza

Părțile

Reclamant: Front populaire pour la libération de la Saguia el-Hamra et du Rio de oro (Front Polisario) (reprezentant: G. Devers, avocat)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: A. de Elera-San Miguel Hurtado și F. Naert, agenți)

Obiectul

Cerere întemeiată pe articolul 263 TFUE având ca obiect anularea Deciziei din 16 aprilie 2018 a Consiliului de autorizare a deschiderii negocierilor cu Regatul Maroc în vederea modificării acordului de parteneriat în sectorul pescuitului între Comunitatea Europeană și Regatul Maroc și încheierea unui protocol de punere în aplicare a acordului respectiv

Dispozitivul

1)	Respinge acțiunea ca inadmisibilă.

2)	Nu este necesară pronunțarea asupra cererilor de intervenție formulate de Republica Franceză și de Comisia Europeană.

3)	Front populaire pour la libération de la Saguia el-Hamra et du Rio de oro (Front Polisario) suportă, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Consiliul Uniunii Europene.

4)	Comisia și republica Franceză suportă, fiecare, propriile cheltuieli de judecată aferente cererilor de intervenție.

---

(1)  JO C 319, 10.9.2018.

Ordonanța președintelui Tribunalului din 13 februarie 2019 — BRF și SHB Comercio e Industria de Alimentos/Comisia

(Cauza T-429/18 R)

(„Măsuri provizorii - Sănătate publică - Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/700 - Modificarea listelor unităților din țările terțe din care este autorizat importul anumitor produse de origine animală, în ceea ce privește anumite unități din Brazilia - Lipsa urgenței - Evaluare comparativă a intereselor”)

(2019/C 131/60)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: BRF SA (Itajaí, Brazilia), SHB Comercio e Industria de Alimentos SA (Itajaí) (reprezentanți: D. Arts și G. van Thuyne, avocați)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: X. Lewis, B. Eggers și B. Hofstötter, agenți)

Obiectul

Cerere formulată în temeiul articolelor 278 și 279 TFUE prin care se urmărește, în principal, suspendarea executării Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/700 al Comisiei din 8 mai 2018 de modificare a listelor unităților din țările terțe din care este autorizat importul anumitor produse de origine animală, în ceea ce privește anumite unități din Brazilia (JO 2018, L 118, p. 1), fie până la soluționarea definitivă a acțiunilor formulate de reclamante în temeiul articolului 263 TFUE, fie până la data stabilită de președintele Tribunalului, și, în subsidiar, suspendarea aplicării regulamentului menționat în ceea ce privește unitățile reclamantelor care figurează în lista unităților autorizate să importe carne de pasăre și de lagomorfe din Brazilia (secțiunea II), în lista unităților autorizate să importe carne tocată, preparate din carne și carne separată mecanic din Brazilia (secțiunea V) care nu au generat mai mult de două notificări prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente și furaje între 1 martie 2017 și 19 aprilie 2018, precum și în lista unităților autorizate să importe produse din carne din Brazilia (secțiunea VI) sau dispunerea unei măsuri diferite sau complementare considerate necesare sau adecvate de președintele Tribunalului

Dispozitivul

1)	Respinge cererea de măsuri provizorii.

2)	Cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Acțiune introdusă la 4 februarie 2019 — XH/Comisia

(Cauza T-511/18)

(2019/C 131/61)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: XH (reprezentant: E. Auleytner, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei din 13 noiembrie 2017 (IA nr. 25-2017) privind neincluderea numelui reclamantei pe lista funcționarilor promovați în anul 2017;

—	anularea deciziei din 7 iunie 2018 a autorității împuternicite să facă numiri ca răspuns la reclamația formulată de reclamantă;

—	obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 20 000 de euro cu titlu de prejudiciu moral și a sumei de 45 000 de euro cu titlu de prejudiciu material;

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive.

1.

Prin intermediul primului motiv se contestă conținutul rapoartelor asupra evoluției carierei (denumite în continuare „REC-urile) ca temei al exercițiului de promovare în discuție și se invocă neregularitățile procedurii închise de promovare în cauză, imposibilitatea și nelegalitatea unei regularizări a posteriori după închiderea exercițiului de promovare. — Reclamanta susține că a fost imposibil să demonstreze că judecățile de valoare ar fi putut să fie realizate diferit dacă raportul intermediar nelegal nu ar fi fost luat în considerare în diferite etape ale procedurii de promovare. — Reclamanta invocă o eroare de drept și nelegalitatea procedurii de promovare contestate: încălcarea dispozițiilor Deciziei C(2013) 89 68 final a Comisiei din 16 decembrie 2013 privind dispozițiile generale de punere în aplicare a articolului 45 din Statutul funcționarilor, încălcarea articolului 45 alineatul (1) din Statutul funcționarilor în lumina articolului 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și lipsa unei comparări efective a meritelor. — Reclamanta invocă în plus o eroare vădită de apreciere la aplicarea criteriilor de promovare prevăzute la articolul 45 din Statutul funcționarilor, în lumina articolului 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

2.

Al doilea motiv întemeiat pe impactul neregularității asupra exercițiului de promovare contestat, ținând seama de dosarul de promovare al reclamantei și REC-urile sale. Această neregularitate a determinat, în opinia reclamantei, la excluderea de la promovare care era anticipată de altfel, dacă s-ar fi realizat o comparare corectă a meritelor.

Acțiune introdusă la 5 februarie 2019 — AI/ECDC

(Cauza T-65/19)

(2019/C 131/62)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamant: AI (reprezentanți: L. Levi și A. Champetier, avocați)

Pârât: European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC)

Concluziile

Reclamantul solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei ECDC [Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor] din 18 mai 2018 de respingere a cererii reclamantului de asistență din 20 iunie 2017;

—	anularea deciziei ECDC din 20 iunie 2018 de respingere a cererii reclamantului din 30 mai 2018 de acces la raportul de anchetă;

—	anularea, dacă va fi cazul, a deciziei ECDC din 26 octombrie 2018 de respingere a plângerii reclamantului din 2 iulie 2018;

—	obligarea ECDC la plata indemnizației financiare evaluate ex aequo et bono la 40 000 de euro, în legătură cu prejudiciul nepatrimonial pretins suferit de reclamant.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantul invocă trei motive în legătură cu decizia atacată din 18 mai 2018 și un unic motiv în legătură cu decizia atacată din 20 iunie 2018.

1.	Primul motiv care privește decizia atacată din 18 mai 2018, întemeiat pe încălcarea dreptului de a fi ascultat.

2.	Al doilea motiv care privește decizia atacată din 18 mai 2018, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare.

3.	Al treilea motiv care privește decizia atacată din 18 mai 2018, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și de fapt și pe încălcarea articolului 86 din Statutul funcționarilor.

4.	Unicul motiv care privește decizia atacată din 20 iunie 2018, întemeiat pe încălcarea articolului 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a articolului 13 din Regulamentul nr. 45/2001 (1).

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001 L 8, p. 1, Ediție specială 13/vol.30, p.142).

Acțiune introdusă la 9 februarie 2019 — Alcar Aktiebolag/EUIPO — Alcar Holding (alcar.se)

(Cauza T-77/19)

(2019/C 131/63)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Alcar Aktiebolag (Bromma, Suedia) (reprezentant: M. Ateva, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Alcar Holding GmbH (Viena, Austria)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: marca Uniunii Europene figurativă și verbală alcar.se în culorile alb și albastru — cererea de înregistrare nr. 15 508 583

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: Decizia Camerei întâi de recurs a EUIPO din 14 noiembrie 2018 în cauza R 378/2018-1

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	suspendarea procedurii în fața Tribunalului până la finalizarea procedurii de decădere împotriva mărcii aparținând Alcar Holding GmbH și până la stabilirea întinderii reale a protecției mărcii aparținând Alcar Holding GmbH;

—	anularea deciziei camerei de recurs în integralitatea sa;

—	confirmarea deciziei diviziei de opoziție în integralitatea sa;

—	obligarea Alcar Holding GmbH la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în procedurile în fața diviziei de opoziție, a camerei de recurs, precum și a Tribunalului.

Motivele invocate

—	Camera de recurs a extins în mod eronat domeniul de protecție al mărcii aparținând Alcar Holding GmbH;

—	camera de recurs a săvârșit o eroare în evaluarea riscului de confuzie între mărci.

Acțiune introdusă la 12 februarie 2019 — Lantmännen și Lantmännen Agroetanol/Comisia

(Cauza T-79/19)

(2019/C 131/64)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamante: Lantmännen ek för (Stockholm, Suedia), Lantmännen Agroetanol AB (Norrköping, Suedia) (reprezentanți: S. Perván Lindeborg, A. Johansson, avocați, și R. Bachour, Solicitor)

Pârâtă: Comisia Europeană

Concluziile

Reclamantele solicită Tribunalului:

—

anularea articolului 1 din Decizia C(2019) 743 final a Comisiei din 28 ianuarie 2019 privind o opoziție la divulgare formulată de reclamante în temeiul articolului 8 din Decizia 2011/695/UE a președintelui Comisiei Europene din 13 octombrie 2011 privind funcția și mandatul consilierului-auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței (JO 2011, L 275, p. 29) (cazul AT.40054 — Criterii de referință pentru etanol), și

—	obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă cinci motive.

1.

Primul motiv, întemeiat pe încălcarea prin decizia contestată a normelor de drept care reglementează procedura de tranzacționare Reclamantele susțin că instrumentele juridice care reglementează procedura de tranzacționare ar trebui să împiedice divulgarea documentelor în cauză. În special, articolul 10a, coroborat cu articolul 15 alineatul (1b) și cu articolul 16a alineatul (2) din Regulamentul nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 (1) ar trebui să fie interpretate în sensul că limitează divulgarea conținutului discuțiilor privind tranzacționarea la propunerea de tranzacționare însăși, la care se poate acorda accesul doar cu respectarea unor condiții stricte.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea prin decizia contestată a principiului protecției încrederii legitime Reclamantele susțin că, prin practica sa constantă de a exclude documentele neoficiale prezentate în cadrul discuțiilor privind tranzacționarea de la dosarul la care au acces celelalte părți, precum și prin intermediul asigurărilor precise în acest sens în cadrul discuțiilor privind tranzacționarea, pârâta le-ar fi determinat să aibă așteptări legitime cu privire la tratamentul confidențial al documentelor în cauză.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea prin decizia contestată a principiului egalității de tratament și a principiului egalității armelor Reclamantele susțin că, prin divulgarea către celelalte părți a conținutului discuțiilor purtate de acestea cu pârâta în vederea unei tranzacții, pârâta ar fi încălcat principiul egalității de tratament, întrucât a plasat părțile la tranzacție într-o poziție mai puțin favorabilă în raport cu părțile care s-au retras din discuțiile respective. Extinderea nejustificată a accesului la dosar al părților care s-au retras din tranzacție ar încălca de asemenea principiul egalității armelor, oferindu-le acestora un avantaj în cadrul relației inerent antagoniste dintre coautorii prezumați ai încălcării, cu privire la viitoare cereri de despăgubire.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea prin decizia contestată a principiului bunei administrări Reclamantele susțin în plus că, permițând divulgarea informațiilor în litigiu, decizia i-ar fi permis pârâtei să adopte o politică total incoerentă, în care reclamantele au fost supuse unui tratament în mod considerabil mai puțin favorabil decât cel aplicat destinatarilor tuturor deciziilor anterioare ale pârâtei. Pentru acest motiv, trebuie să se considere că decizia contestată încalcă dreptul reclamantelor de a beneficia, în ceea ce privește problemele lor, de un tratament „imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil” din partea instituțiilor Uniunii Europene, precum pârâta, și încalcă astfel articolul 41 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

5.

Al cincilea motiv, invocat cu titlu subsidiar, întemeiat pe o încadrare juridică incorectă în expunerea de motive Prin intermediul celui de al cincilea motiv, invocat cu titlu subsidiar în raport cu celelalte motive, reclamantele susțin că, chiar și în cazul în care, în cele din urmă, Tribunalul ar fi de acord cu poziția pârâtei conform căreia documentele în litigiu trebuie să fie divulgate celorlalte întreprinderi, decizia contestată trebuie totuși să fie anulată ca urmare a erorilor conținute în expunerea de motive. Pârâta a aplicat punctul 35 din comunicarea privind tranzacțiile pentru a acorda accesul la documentele în litigiu. Punctul 35 se referă doar la propunerile de tranzacționare, și nu la documentele referitoare la tranzacție, expresie utilizată în decizia contestată. Pentru a-i acorda expunerii de motive coerența internă, decizia contestată ar trebui să fie reformulată astfel încât să precizeze că aceste documente fac parte din propunerea de tranzacționare.

---

(1)  Regulamentul (CE) nr. 773/2004 al Comisiei din 7 aprilie 2004 privind desfășurarea procedurilor puse în aplicare de Comisie în temeiul articolelor 81 și 82 din Tratatul CE (JO 2004, L 123, p. 18, Ediție specială, 8/vol. 01, p. 242).

Acțiune introdusă la 18 februarie 2019 — Rezon/EUIPO (imot.bg)

(Cauza T-101/19)

(2019/C 131/65)

Limba de procedură: bulgara

Părțile

Reclamantă: Rezon OOD (Sofia, Bulgaria) (reprezentant: M. Yordanova-Harizanova, avocat)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Marca în litigiu: înregistrarea mărcii Uniunii Europene figurative imot.bg — cererea de înregistrare nr. 17 203 316

Decizia atacată: Decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 9 noiembrie 2018 în cauza R 999/2018-2

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea deciziei atacate și dispunerea înregistrării mărcii în litigiu;

—	obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentei proceduri, precum și a cheltuielilor efectuate în fața camerei de recurs.

Motivele invocate

—	încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—	încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului;

—	încălcarea articolului 7 alineatul (3) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Acțiune introdusă la 20 februarie 2019 — Abanca/EUIPO — Abanca Corporación Bancaria (ABARCA SEGUROS)

(Cauza T-106/19)

(2019/C 131/66)

Limba în care a fost formulată acțiunea: engleza

Părțile

Reclamantă: Abarca — Companhia de Seguros SA (Lisabona, Portugalia) (reprezentant: J. Pimenta și Á. Pinho, avocați)

Pârât: Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO)

Cealaltă parte din procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Abanca Corporación Bancaria, SA (Betanzos, Spania)

Datele privind procedura în fața EUIPO

Solicitantul mărcii în litigiu: reclamanta

Marca în litigiu: cererea de înregistrare nr. 16 041 519 a mărcii figurative a Uniunii Europene ABARCA SEGUROS în culorile roz, albastru deschis, verde deschis și negru

Procedura care s-a aflat pe rolul EUIPO: procedură de opoziție

Decizia atacată: decizia Camerei a doua de recurs a EUIPO din 22 noiembrie 2018 în cauza R 1370/2018-2

Concluziile

Reclamanta solicită Tribunalului:

—	anularea în tot a deciziei atacate;

—	în consecință, admiterea cererii de înregistrare a mărcii Uniunii Europene nr. 16 041 519 în totalitate;

—	obligarea celorlalte părți la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă în prezenta procedură, precum și în procedurile de opoziție și de recurs în fața EUIPO.

Motivul invocat

—	încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului.

Ordonanța Tribunalului din 14 februarie 2019 — VFP/Comisia

(Cauza T-726/16) (1)

(2019/C 131/67)

Limba de procedură: engleza

Președintele Marii Camere a dispus radierea cauzei.

---

(1)  JO C 462, 12.12.2016.

Ordonanța Tribunalului din 12 februarie 2019 — Hangzhou Lezoo traveling equipment/EUIPO — Promotional Traders (GREEN HERMIT)

(Cauza T-60/18) (1)

(2019/C 131/68)

Limba de procedură: engleza

Președintele Camerei a cincea a dispus radierea cauzei.

---

(1)  JO C 104, 19.3.2018.

Ordonanța Tribunalului din 15 februarie 2019 — Intercontinental Exchange Holdings/EUIPO (BRENT)

(Cauza T-725/18) (1)

(2019/C 131/69)

Limba de procedură: engleza

Președintele Camerei a opta dispus radierea cauzei.

---

(1)  JO C 65, 18.2.2019.